MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 12 MAI 2019

ISTORIE PE ZILE 12 Mai

Evenimente

·         113: A fost inaugurata la Roma, in forumul nou construit, „Columna lui Traian”, monument care ilustreaza episoade ale razboiului purtat de romani impotriva dacilor si victoria imparatului Traian in acest razboi. Opera ii este atribuita arhitectului Apollodor din Damasc, cel care a construit si podul de la Portile de Fier. Cele 124 de episoade care ilustreaza razboaiele daco-romane, constituie un original act de naștere a poporului roman. Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere – la nord – de Forul roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone. În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589-1590, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful columnei, dar dispărută încă din antichitate, a fost așezată o statuie a Sfântului Petru. Legenda spune că acest monument a fost salvat de la demolare, datorită Papei Grigore cel Mare (590-604), care ar fi fost atat de mişcat de un relief reprezentându-l pe imparatul Traian ajutand mama unui soldat mort, ca l-a implorat pe Dumnezeu să salveze sufletul paganului Traian din iad, iar Dumnezeu i-ar fi revelat papei că sufletul lui Traian a fost salvat. Zona din jurul coloanei a fost declarata sacra, coloana fiind astfel salvata de la distrugere.

·         254: Papa Ștefan I îi succede Papei Lucius I devenind cel de-al 23-lea papă al Romei. A deținut funcția papală în perioada 12 mai 254 – 2 august 257. Papa Lucius I a deținut funcția papală în perioada 25 iunie 253 – 5 martie 254. Papa Lucius I a fost roman de origine. Imediat după alegerea sa a fost exilat de împăratului Trebonianus Gallus (206-253), co-împărat cu fiul său Volusianus între anii 251-253. Gallus și fiul său Volusianus au fost trădați de trupele lor și asasinați în 253, fiind succedați pentru 3 luni de împăratul Aemilianus, după care a urmat la putere împăratul Valerian care a dus o politică mai tolerantă în privința creștinilor. În aceste circumstanțe, Papa Lucius I a revenit la funcția papală, până la decesul său natural în 254. Deși de moravuri severe, în privința lapsilor, a continuat linia predecesorului său readmițându-i în Biserică după împlinirea pocăinței cuvenite. Nu același lucru însă se poate spune cu privire la disciplina clericilor și în ceea ce privește viața sexuală. Clericilor le-a interzis – sub pedeapsa depunerii – să conviețuiască cu diaconesele, chiar dacă le permitea să le ospiteze din caritate. Laicilor le-a interzis coabitarea în caz de consangvinitate. A murit de moarte naturală și a fost înmormântat în cripta papilor din cimitirul Sf. Calixt. Epigraful lespedei sale a fost scris inițial în greacă. Este sărbătorit pe 5 martie

·         1191: Richard I al Angliei se căsătorește cu Berengaria de Navara care este încoronată regină consort a Angliei în aceeași zi. Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199) a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar. Berengaria de Navara (c. 1165–1170 – 23 decembrie 1230), regină a Angliei, soția regelui Richard I al Angliei. A fost fiica cea mare a regelui Sancho al VI-lea de Navara și a reginei Sancha de Castilia.

·         1364: A fost fondata in urma cartei regale emise de regele Cazimir al III-lea al Poloniei, Universitatea din Cracovia, una din primele universitați din Europa Centrala. Universitatea Jagiellonă (în poloneză Uniwersytet Jagielloński, denumită în trecut și latină Studium Generale, Universitatea Cracovia, Academia Cracovia, Școala Principală a Coroanei, Școala Principală Cracovia) a fost înființată în 1364 la Cracovia de către Cazimir al III-lea, regele Poloniei, fiind cea mai veche universitate din Polonia, a doua ca vechime din Europa Centrală și una dintre cele mai vechi din lume. În 1817 a fost rebotezată Universitatea Jagiellonă în memoria dinastiei Jagiellone din Polonia care a susținut și reînființat Universitatea din Cracovia în vremuri grele. În 2006 The Times Higher Education Supplement a plasat universitatea pe primul loc între universitățile poloneze, fiind pe locul 278 în lume în Top 500. Cazimir al III-lea cel Mare (n. 30 aprilie 1310 – d. 5 noiembrie 1370), ultimul rege al Poloniei din dinastia Piast (1333–1370), a fost fiul regelui Władysław I Cot Mare și al lui Hedwig de Kalisz. După fărâmițarea politică a Poloniei în secolele XII-XIII a început procesul de unificare a țării, care s-a terminat în linii mari în timpul domniei lui Cazimir al III-lea.

·         1551: A fost fondată Universitatea Națională San Marcos din Lima, Peru, la porunca regelui Carol Quintul. Este cea mai veche universitate cu o existență continuă din America.

·         1581: A fost fondată Universitatea din Cluj.

·         1797: Prima Coaliție: Napoleon I al Franței cucerește Veneția.

·         1848: Revoluționarii moldoveni refugiați în Transilvania elaborează, la Brașov, programul–legământ „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei". Este documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țării Românești într–un singur stat neatârnat românesc".

·         1860: In Moldova recent unita cu Muntenia, este desemnat un nou guvern în frunte cu Mihail Kogălniceanu. Guvernul va activa pînă pe 29 ianuarie 1861, stil nou (17 ianuarie 1861, stil vechi).

·         1873: Încoronarea regelui Oscar al II-lea al Suediei.

·         1881: În Africa de Nord, Tunisia devine protectorat francez.

·         1915: Este sfințită noua biserică din satul Unguri, județul Soroca, gubernia Basarabia

·         1921: La București se desfasoara lucrările Congresului General al Partidului Socialist din România care votează transformarea partidului și afilierea acestuia la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern), cu sediul la Mosova in U.R.S.S. Autoritățile române arestează majoritatea delegaților care votaseră afilierea.

·         1925: Paul von Hindenburg este investit în funcția de președinte al celui de-al doilea Reich al Republicii de la Weimar.

·         1926: Dirijabilul italian Norge devine prima navă care a zburat deasupra Polului Nord. Expediția a fost ideea exploratorului polar Roald Amundsen, aeronava a fost proiectată de pilotul italian Umberto Nobile iar exploratorul american Lincoln Ellsworth împreună cu Clubul Aero din Norvegia au finanțat călătoria.

·         1929: Este lansată Doina Basarabiei, revista lunară a Societății literar-artistice și pedagogice a Corpului didactic din Chișinău, România.

·         1932: La zece săptămâni după ce a fost răpit, copilul lui Charles Lindbergh este găsit mort în Hopewell, New Jersey, la doar câteva mile de casa familiei Lindbergh.

·         1937: A fost incoronat la Westminster Abbey, Londra, regele George al VI-lea al Angliei. George al VI (Albert Frederick Arthur George (n. la 14 decembrie 1895) a fost rege al Regatului Unit şi al dominioanelor Commonwealthului britanic, din 11 decembrie 1936 până la moartea sa. El a fost ultimul împărat al Indiei (titlul a fost abandonat la 22 iunie 1948), ultimul rege al Irlandei (până la 18 aprilie 1949), şi primul şef al Commonwealthului britanic. Fratele lui mai mare, George, a urcat pe tron sub numele de Edward al VIII-lea,la moartea tatălui lor în 1936. Cu toate acestea, mai puţin de un an mai târziu, Edward a dezvăluit dorinţa lui de a se căsători cu americanca Wallis Simpson. Prim-ministrul Stanley Baldwin s-a opus pentru ca, din motive politice şi religioase, regele nu putea să rămână pe tron dacă se căsătorea cu Simpson, o femeie divorţata . Prin urmare, Edward a abdicat pentru a se căsători, iar fratele sau George al VI-lea, a urcat pe tron ca al treilea monarh din Casa de Windsor . Regele George al VI-lea a avut două fiice: Elizabeth (care i-a succedat pe tron sub numele de Regina Elisabeta a II-a ) şi Margaret. A decedat la 15 februarie 1952.

·         1941: Inginerul german Konrad Zuse a prezentat calculatorul Z3, primul calculator electromecanic programabil.

·         1942: Se produce prima gazare in masa datata cu exactitate, in urma careia au fost uciși 1.500 de evrei polonezi, in lagarul de concentrare Auschwitz-Birkenau.

·         1943: A fost terminată construirea clădirii Pentagonului.

·         1945: Al doilea război mondial: Armata română își încheie participarea la cel de–al doilea război mondial.

·         1965: Nava spațială sovietică Luna 5 se prăbușește pe Lună.

·         1972: Rolling Stones lansează Exile On Main Street, considerat cel mai bun album al lor.

·         1997: Republica Cecena (Icikeria) a semnat Acordul de Pace cu Federația Rusa. Cecenia este o republica situata in Rusia de sud-vest, pe un istm intre Marea Neagra si Marea Caspica si avand ca granita sudica Muntii Caucaz si Georgia. Se afla la o distanta de aproximativ 1600 km sud de Moscova. Are o suprafata de 19.300 km2 si o populatie de 1,3 milioane de locuitori. Acordul a venit dupa un razboi indelungat dus de micul popor cecen cu armata rusa pentru obtinerea independentei. În decursul Primului Război Cecen (1994-1996) trupele ruse au cucerit Cecenia, provocând zeci de mii de morți populației civile și distrugeri materiale imense, pentru ca din iunie 1995 războiul să se transforme în unul de gherilă. În august 1996 rebelii separatiști anti-ruși au reușit recucerirea capitalei Groznîi și anihilarea unui număr mare de trupe ruse prinse în lupte. În mod oficial, primul război cecen s-a încheiat prin semnarea acordurilor de la Hasaviurt la 31 august 1996, care stabileau că statutul Ceceniei urma să fie decis până la sfârșitul anului 2001 si acordau Republicii Cecene Ichkeria independență de-facto până în acel moment. La 12 mai 1997, la Moscova, președintele rus Boris Elțîn și președintele cecen separatist din acea vreme Aslan Mashadov au semnat un Tratat de Pace între Federația Rusă și Republica Cecenă Ichkeria, care după spusele lui Elțîn avea „însemnătate istorică, menit să încheie 400 de ani de război”. Guvernul separatist, decimat în decursul primul război de cele mai influente si capabile autoritați, inclusiv primul său președinte Djohar Dudaev, nu a reușit să țină sub control situația de securitate. Un șir de bande armate operau din Cecenia răpiri, răscumpărări, trafic ilegal de petrol. Una din acestea era condisă de fostul lider spiritual al musulmanilor din Cecenia în timpul puterii sovietice, muftiul Ahmad Kadîrov. O adevărată bătălie a avut loc pentru ca guvernul cecen să recapete controlul asupra celui de-al doilea oraș ca mărime, Gudermes, din mâinile acestor bande. În 1999, Kadîrov, care în primul război a luptat împotriva rușilor, a trecut cu forțele sale de partea lor, devanind liderul (pro-rus) al Ceceniei.

·         1998: Sărbătoarea națională a Republicii cecene Icikeria (ziua semnării Acordului de pace cu Federația Rusă).

·         2000: O tanara indiana este aleasa Miss Univers . Lara Dutta, un top model in varsta de 21 de ani, devine Miss Univers 2000 . Tanara a fost aleasa intre 78 de alte concurente, devansandu-le pe venezuelana Claudia Morena de 22 ani si pe spaniola Helen Lindes de 18 ani.

·         2008:  Provincia Sichuan, situată în sud-vestul Chinei, a fost afectată de un seism de 7,9 grade care a provocat moartea sau dispariţia a 87.000 de persoane. Milioane de persoane au rămas fără locuinţe, iar numeroase şcoli, spitale şi fabrici s-au prăbuşit, ridicând semne de întrebare în legătură cu respectarea standardelor în construcţii. Epicentrul a fost localizat la 90 km (55 de mile) vest-nord-vest de Chengdu.

Nașteri

·         1401: S-a nascut impăratul japonez Shōkō (d. 1428).
A fost al 101 – lea imparat al Japoniei in ordinea traditionala de succesiune si a domnit intre anii 1412 – 1428.

·         1496: Gustav I, născut Gustav Eriksson (12 mai 1496 – 29 septembrie 1560), a fost rege al Suediei din 1523 până la moartea sa. A fost primul monarh al Casei de Vasa, o influentă familie nobilă care va deveni casa regală a Suediei în secolele XVI și XVII. Gustav I a fost ales regent în 1521 după rebeliunea împotriva regelui Christian al II-lea al Danemarcei, liderul Uniunii Kalmar care controla cea mai mare parte din Suedia acelor vremi.

Gustav I portret de Jakob Bincks, 1542.

Gustav a fost ales rege la 6 iunie 1523 de Parlamentul Suediei la Strängnäs. Mai târziu, această dată va deveni Sărbătoare Națională a Suediei. Gustav a fost încoronat la Catedrala din Uppsala la 21 ianuarie 1528.

O persoană energică care a fost primit ca un eliberator împotriva danezilor și a fost un conducător tiranic, suprimând brutal trei revolte majore: una în Dalarna, care a fost odată prima regiune care i-a sprijinit cererea la tron, cea de la Västergötland , și una în Småland. Gustav a lucrat pentru a ridica impozitele, la sfârșit feudalismul și a adus Reforma în Suedia, înlocuind prerogativele proprietarilor de terenuri locale, nobili și clerici, cu guvernatori numiți și episcopi. Domnia sa de 37 de ani, care a fost cea mai lungă domnie a unui rege suedez până la acea dată, a însemnat o ruptură completă nu numai de supremația daneză a Uniunii dar și de Biserica Romano-Catolică, ale căror active au fost naționalizate, Biserica Evanghelică-Luterană din Suedia stabilind controlul său asupra acestora. El a devenit primul autocrat nativ suedez și a fost un propagandist calificat și birocrat cu adversarul său, Christian, în timpul luptei de eliberare a țării.

Gustav I a fost privit ca fondatorul Suediei moderne și supranumit părintele națiunii. Îi plăcea să se compare cu Moise, despre care credea că și acesta eliberase oamenii și stabilise un stat suveran. Gustav a fost renumit pentru metodele nemiloase și temperamente rele, având un spirit viclean și capacitatea de a dejuca planurile și de a-și anihila adversarii săi politici. El a fondat una dintre cele mai vechi orchestre ale lumii, Kungliga Hovkapellet.

La sfârșitul anului 1550, sănătatea lui Gustav scădea. În 1945 i s-au examinat rămășițele și s-a dezvăluit că a suferit infecții cronice la un picior și la falcă.

În 1560, el a ținut un discurs pentru cancelarii, nobilii și copii săi prin care îi îndemna pe aceștia să rămână uniți. Gustav a murit la 29 septembrie 1560 și este înmormântat în cimitirul Catedralei din Uppsala.

·         1590: Cosimo al II-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana (d. 1621)

·         1622: S-a nascut Louis de Buade de Frontenac, guvernator general al coloniei franceze din America, Noua Franța (d. 1698)

·         1626: Louis Hennepin, misionar flamand (d. 1705)

·         1670: Frederic Augustus I sau August al II-lea cel Puternic (germană August II der Starke; poloneză August II Mocny; lituaniană Augustas II; 12 mai 1670– 1 februarie 1733) a fost Elector de Saxonia (ca Frederic Augustus I) și rege al Poloniei și Mare Duce de Lituania (ca Augustus II). A fost o figură pregnantă a luxului de la curte și a absolutismului german în perioada căruia s-a clădit mult în stil baroc, a fost un colecționar al operelor de artă, Dresda devenind în timpul său o metropolă culturală.
În timpul domniei sale nobilii de la curtea sa se amestecă în războiul nordic(1700- 1721) război pentru hegemonie în bazinul Mării Baltice dintre Polonia, Rusia, Prusia și Danemarca cu Norvegia, război cu ghinion pentru Polonia și Saxonia.
Neputința sa de a realiza reformele necesare în statul Polono-Lituan au permis Imperiului Rus să-și extindă sfera de influență, politica lui fiind probabil una din cauzele războiului de șapte ani (1756-1763).

August s-a născut în Dresda la data de 12 mai 1670 ca al doilea fiu al prințului Johann Georg III de Saxonia și al prințesei Ana Sofia a Danemarcei și Norvegiei, primind o educație aleasă prin învățarea teologiei, istoriei, matematicii, limbilor italiană, franceză și spaniolă ca și cultură muzicală și arta militară. La vârsta de 17 ani face o călătorie incognito prin Frankfurt am Main, Straßburg, Paris, Spania, Portugalia, Anglia, Olanda, Danemarca, Suedia, Nürnberg, Augsburg, München, Innsbruck, Milano, Veneția, Viena. Este inițiat în mânuirea armelor, taina obținerii porțelanului și încercările alchimistului Johann Friedrich Böttger de obținere a aurului. Prin moartea fratelui său, Johann George al IV-lea, cu care n-a avut niciodată relații bune, devine singurul moștenitor. În 1696, a luat parte la războiul cu turcii de partea Ungariei cu rezultate diferite. În bătălia de pe râul Bega, sașii suferă pierderi grele datorită rezistenței opuse de bătrânul general imperial față de ideile tânărului prinț August.

Porecla lui August der Starke = cel tare, Hercule saxon sau mână de fier se datorește puterii sale deosebite, pe care se presupune că a moștenit-o de la Cimburgis von Masowien o nobilă poloneză (1394-1429) fiind considerată mama habsburgilor. 
Astfel se povestește despre el că ar fi fost în stare să rupă cu mâinile o potcoavă sau să îndoaie o bară de fier.
Dar unii presupun că potcoava de cal era turnată pe atunci dintr-un aliaj mai moale ca azi.
Monarhul avea o înălțime de 1,76 m, înălțime care în aceea perioadă de timp era uriașă.
August suferea de boala diabetus melitus din care cauză i-au fost amputate două degete la picior, de asemenea suferea de hipertensiune arterială, având greutatea corporală de 110 kg, August moare la 1 februarie 1733 în Varșovia având vârsta de 62 de ani fiind înmormântat în Cracovia.
Inima lui după dorința sa a fost dusă la Dresda într-o casetă aurită.
Moartea lui a declanșat o undă de tristețe și doliu în rândul saxonilor fiind cântată de barzii din acel timp.
In Hamburg studenții de teologie în Serenata Eroica folosesc melodia de doliu care a fost cântată la moartea lui August cel Tare.
Un bust al lui August datând din secolul XIX se găsește în Walhalla din Bavaria

·         1700: Luigi Vanvitelli, arhitect italian (d. 1773)

·         1725: Louis Philip I, Duce de Orléans (d. 1785)
* 1729: Michael Friedrich Benedikt Freiherr von Melas (n. 12 mai 1729, Roadeșaproape de Sighișoara – d. 31 mai 1806, Elbeteinitz, Boemia) a fost un general de cavalerie transilvănean, propietar al Regimentului Cuirasieri nr. 6 și deținător al Crucii de Comandor al Ordinului Maria Terezia, care a servit în armata Imperiului Austriac pe durata Războaielor napoleoniene.

·         1752: Infantele Gabriel al Spaniei (12 mai 1752 - 23 noiembrie 1788) a fost infante al Spaniei.

Născut la Palatul Portici în afara orașului Neapole a fost numit Prințul Gabriel Antonio Francisco Javier Juan Nepomuceno José Serafin Pascual Salvador de Neapole și Sicilia. A fost al patrulea fiu al regelui Carol al III-lea al Spaniei și a soției acestuia, Maria Amalia de Saxonia. În momentul nașterii sale, tatăl său era rege al Neapolelui și Siciliei.

Dintre toți fiii lui Carol al III-lea, Gabriel a fost cel mai inteligent și mai muncitor. Era cultivat, cunoscut pentru excelenta traducere din Sallust. L-a avut ca profesor de muzică pe Antonio Soler, care a compus câteva sonate la clavecin special pentru elevul său talentat.

Gabriel și-a petrecut copilăria în regatul Neapolelui condus de tatăl său; la vârsta de șapte ani s-a mutat împreună cu părinții săi și frații săi mai mari Infantele Carol și Infanta Maria Luisa la Madrid. Unchiul său Ferdinand al VI-lea al Spaniei a murit fără moștenitori în 1759 așa că tatăl său a devenit regele Carol al III-lea al Spaniei.

În Neapole au rămas doi frați mai mari ai lui Gabriel: Infantele Filip, Duce de Calabria (care suferea de retard mintal și a fost exclus din linia de succesiune) și micul Ferdinand în vârstă de opt ani, rege al Neapolelui și Siciliei; Ferdinand a fost lăsat în grija consiliului de regență care a condus regatul până în 1767.

În 1766, în Spania, fratele mai mare al lui Gabriel, Infantele Carlos, s-a căsătorit cu Maria Luisa de Parma.

Gabriel s-a căsătorit cu Infanta Maria Victoria a Portugaliei; ea era fiica reginei Maria I a Portugaliei și a regelui Pedro al III-lea al Portugaliei. Căsătoria a avut loc la Lisabona la 12 aprilie 1785 prin procură; cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la Aranjuez la 23 mai. Cuplul a avut trei copii însă doar unul a supraviețuit, copilul lor cel mare, Infantele Pedro Carlos care mai târziu a fost numit Infante al Portugaliei de către bunica sa care l-a crescut la curtea de la palatul regal Queluz.

La nașterea ultimului său copil, Infantele Carol, Gabriel și soția sa erau la reședința lor la Casita la El Escorial. În timp ce se aflau acolo, Gabriel s-a îmbolnăvit de variolă și a murit la vârsta de 36 de ani. Soția sa a murit de aceeași boală la 2 noiembrie la vârsta de 19 ani. Infantele Gabriel a murit și el la o săptămână după mama sa.

Cei trei au fost înmormântați la El Escorial. Moartea lui Gabriel l-a afectat pe tatăl său care a murit și el curând.

·         1755: S-a nascut Giovani Battista Viotti, violonist, compozitor și pedagog italian (d. 1824).

·         1767: Manuel de Godoy, om de stat spaniol (d. 1851)

·         1803: Justus von Liebig, chimist german (d. 1873)

·         1812: George Barițiu, istoric și publicist român (d. 1893)

·         1812: Edward Lear, poet englez (d. 1888)

·         1820: S-a nascut Florence Nightingale, infirmieră britanică, considerata o precursoare a serviciului sanitar modern; (d. 1910). Florence Nightingale a elaborat un sistem de conducere a statisticilor medicale. În cartea sa Notes on Nursing(Observații privind îngrijirea bolnavilor), ea a elaborat o ierarhie revoluționară pentru acele timpuri, privind igena, hrana, iluminatul încăperilor și îngrijirea sugarilor.

·         1823: John Russell Hind FRS (12 mai 1823, Nottingham – d. 23 decembrie 1895, Twickenham, Londra) a fost un astronomenglez. A descoperit 10 asteroizi (vezi tabelul din dreapta). Craterul Hind de pe Lună, asteroidul 1897 Hind și cometele C/1847 C1 (Hind) și C/1846 O1 (de Vico-Hind) toate îi poartă numele. A primit medalia de aur a Societății Regale de Astronomie în 1853 (Gold Medal of the Royal Astronomical Society).

·         1828: Dante Gabriel Rossetti (n. 12 mai, 1828, Londra – d. 9 aprilie 1882, Birchington-on-Sea, Kent) a fost un pictor și poet englez, fondator și reprezentant de seamă al mișcării artistice cunoscute sub numele de "confreria prerafaeliților".

·         1829: Pavlos Carrer, compozitor grec (d. 1896)

·         1842 - S-a născut compozitorul francez, pedagogul şi dirijorul Jules Emile Frédéric Massenet (m.13.08.1912).

·         1845: Gabriel Fauré, compozitor francez (d. 1924)

·         1874: Arhiducele Peter Ferdinand Salvator Karl Ludwig Maria Joseph Leopold Anton Rupert Pius Pancraz de Austria, Prinț Imperial de Austria, Prinț al Ungariei și Boemiei, Prinț de Toscana) (12 mai1874, Salzburg, Austro-Ungaria – 8 noiembrie 1948, Salzburg, Austria) a fost Mare Duce de Toscana de la 28 februarie 1942 la 8 noiembrie 1948.

La 8 noiembrie 1900, la Cannes, Petru Ferdinand s-a căsătorit cu Prințesa Maria Cristina a celor Două Sicilii, al cincilea copil al Prințului Alfonso, Conte de Caserta și a Prințesei Antonietta a celor Două Sicilii.^[2] Petru Ferdinand și Maria Cristina au avut patru copii:^[2]

1. Arhiducele Gottfried de Austria, Prinț de Toscana (14 martie 1902 - 21 ianuarie 1984) căsătorit cu Prințesa Dorothea Therese de Bavaria; au avut următorii copii:
   1. Arhiducesa Elisabeta de Austria, Prințesă de Toscana (n. 2 octombrie 1939)
   2. Arhiducesa Alice de Austria, Prințesă de Toscana (n. 29 aprilie 1941)
   3. Arhiducele Leopold Franz de Austria, Prinț de Toscana (n. 25 octombrie 1942)
   4. Arhiducesa Maria Antoinette de Austria, Prințesă de Toscana (n. 16 septembrie 1950)
2. Arhiducesa Helena de Austria, Prințesă de Toscana (30 octombrie 1903 - 8 septembrie 1924) căsătorită cu Philipp Albrecht, Duce de Württemberg; au avut următorii copii:
   1. Ducesa Maria Christina de Württemberg (n. 2 septembrie 1924)
3. Arhiducele Georg de Austria, Prinț de Toscana (22 august 1905 - 21 martie 1952) căsătorit cu contesa Marie Valerie de Waldburg-Zeil-Hohenems; au avut următorii copii:
   1. Arhiducele Guntram de Austria, Prinț de Toscana (19 august 1937 - 21 aprilie 1944)
   2. Arhiducele Radbot de Austria, Prinț de Toscana (n. 23 septembrie 1938)
   3. Arhiducesa Marie Christine de Austria, Prințesă de Toscana (8 aprilie 1941 - 4 ianuarie 1942)
   4. Arhiducesa Walburga de Austria, Prințesă de Toscana (n. 23 iulie 1942)
   5. Arhiducesa Verena de Austria, Prințesă de Toscana (21 iunie 1944 - 5 ianuarie 1945)
   6. Arhiducele Johann de Austria, Prinț de Toscana (n./d. 27 decembrie 1946)
   7. Arhiducesa Katharina de Austria, Prințesă de Toscana (n. 24 aprilie 1948)
   8. Arhiducesa Agnes de Austria, Prințesă de Toscana (n. 20 aprilie 1950)
   9. Arhiducele Georg de Austria, Prinț de Toscana (n. 28 august 1952)
4. Arhiducesa Rosa de Austria, Prințesă de Toscana (22 septembrie 1906 - 17 septembrie 1983) căsătorită cu Philipp Albrecht, Duce de Württemberg; au avut următorii copii:
   1. Ducesa Helene de Württemberg (n. 29 iunie 1929)
   2. Ducele Ludwig Albrecht de Württemberg (n. 23 octombrie 1930)
   3. Ducesa Elisabeta de Württemberg (n. 2 februarie 1933)
   4. Ducesa Maria Theresa de Württemberg (n. 12 noiembrie 1934)
   5. Carl, Duce de Württemberg (n. 1 august 1936)
   6. Ducesa Maria Antonia de Württemberg (31 august 1937 - 12 noiembrie 2004)

·         1874: Clemens von Pirquet, fizician austriac (d. 1928)

·         1878: Massimo Bontempelli, scriitori italian (d. 1960)

·         1880: Lincoln Ellsworth, om de știință american (d. 1951)

·         1885: Charles Dullin, regizor și actor francez (d. 1949)

·         1889: Otto Frank, tatăl Annei Frank (d. 1980)

·         1892: Fritz Kortner, regizor american de origine austriacă (d. 1970)

·         1895: William Giauque, chimist american, laureat al Premiului Nobel (d. 1982)

·         1900: Helene Weigel, actriță germană (d. 1971)
* 1903: Gheorghe Balotescu (n. 12 mai 1903 - d. 19??, Germania a fost un ofițer în cadrul Serviciului Special de Informații (SSI), șef al Centrului Informativ Huși al S.S.I. și ajutor al rezidentului SSI din Iași, având gradul de maior.(1941 - 23 august 1944)În 1948, împreună cu alte patru cadre din conducerea SSI, a fost inculpat în Procesul Pogromului de la Iași, fiind condamnat (în contumacie) la "temniță grea pe viață".(vezi Rechizitoriul Procesului Lotului Masacrelor de la Iași, SRI Records, RG 25004M, Reel 47, Dosar 108233, vol. I, p. I
Gheorghe Balotescu s-a născut în data de 12 mai 1903, în mun. Râmnicu Vâlcea. Militar de carieră, ofițer de grăniceri, a fost transferat la începutul războiului în cadrele Serviciului Special de Informații, la recomandarea lui Vintilă Ionescu Micandru, și el ofițer de grăniceri, fratele lt.-col. Constantin Ionescu Micandru, ofițer de legătură pe lângă Abwehr în cadrul SSI

În primăvara anului 1941, mr. Gheorghe Balotescu se afla la conducerea Centrului Informativ Huși al Serviciului Special de Informații, orientat spre culegerea informațiilor din Uniunea Sovietică. De asemenea, era și ajutor al rezidentului SSI din Iași, maior Emil Tulbure.^[3] Avea în subordinele sale "un număr de cca. 20 oameni instruiți de el, pentru scopuri și misiuni speciale în timpul războiului, care oameni erau încartiruiți la Iași în diferite case".^[2] Potrivit unei declarații date după 1944, de colonelul Ioan Lissievici, șef al Secției I informații externe din SSI și al Eșalonului Mobil detașat pe lângă Marele Cartier General pe timpul operațiunilor din Est, maiorii Emil Tulbure și Gheorghe Balotescu, încă înainte de mobilizarea pentru războiul împotriva Uniunii Sovietice, au organizat echipe cu misiunea de a pătrunde în spatele frontului pentru informații.^[4]

Odată cu declan­șarea războiului dintre Germania și Uniunea Sovetică, în 22 iunie 1941, la care a participat și armata română alături de cea germană, pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, anexate în iunie 1940 de către sovietici, Gheorghe Balotescu a participat la acțiunile informative și contrainformative ale SSI. În momentul în care Eșalonul Mobil al SSI a ajuns la Chișinău, a fost constituit un mic Centru de contrainformații pentru Basarabia, maiorul Balotescu fiind numit la conducerea acestuia.^[5] După forțarea Nistrului de către armatele germano-române, centrul informativ condus de Gheorghe Balotescu a asigurat, alături de alte servicii informative române și germane, suportul informativ în bătălia pentru cucerirea Odessei. În arhivele de la Chișinău s-au păstrat "notele informative" scrise olograf de către Gheorghe Balotescu, în care era expusă situația informativă și operativă din sectorul Odessa, obținută de Centrul înaintat Nr. 2 al SSI, aflat sub comanda sa.^[6]Activitatea susținută din această perioadă a Centrului înaintat Nr. 2, a fost extrem de apreciată de conducerea armatelor participante la operațiuni. Prin adresa nr. 16.485, datând din 25 septembrie 1941, Corpul 1 Armată român a adus la cunoștința Centralei SSI de la București că "organele Centrului SSI de sub conducerea maiorului Gheorghe Balotescu au adus reale servicii acelui comandament prin prețioasele informații date la timp util, pe întreaga perioadă cât a funcționat... în timpul operațiilor pe frontul Odessa".^[7] După cucerirea Odessei, în data de 16 octombrie 1941, contribuția informativă a Centrului maiorului Balotescu, a fost adusă la cunoștința Centralei SSI de la București, prin adresa nr. 171 din 23 noiembrie 1941, de către Comandamentul Armatei a IV-a române, implicate în această bătălie: "detașamentul condus de maiorul Balotescu, destinat pentru operațiile din Odessa, a desfășurat o deosebită și bine îndrumată activitate, încă din primele zile ale ocupării orașului". Aceste activități au constat în: "identificarea depozitelor de tot felul, care au fost indicate pe loc comisiilor speciale de inventariere (90 depozite); rezolvarea problemei catacombelor, punând la dispoziția Comandamentului un prețios material (64 planuri și 82 guri de catacombe identificate); urmărirea și identificarea a diferite elemente subversive (teroriști, partizani,N.K.V.D.-iști, etc.), arestând elementele cele mai periculoase și descoperind metodele lor de lucru".^[7] După cucerirea Odessei, s-a stabilit ca Centrele informative "Galați" și "Iași", cele care au acordat suport informativ unităților Armatei a IV-a române în lupte, să se instaleze în Odessa și să formeze împreună un singur centru informativ sub conducerea maiorului Gheorghe Balotescu.^[7] Maiorul Gheorghe Balotescu a rămas la conducerea Centrului Nr. 2 Informații "Chișinău", activând în Basarabia, în această funcție, până în data de 23 august 1944.

După lovitura de stat de la 23 august 1944 – răsturnarea guvernului Antonescu și capitularea necondiționată a României în fața armatelor sovietice, Gheorghe Balotescu, simțindu-se amenințat în noua conjunctură politică, nu a mai întârziat nici o clipă în România și, însoțit de șapte dintre subordonații săi, s-a retras împreună cu trupele Wehrmacht-ului spre apus. Spre sfârșitul războiului se afla în Germania, la München. Ulterior, a format o agenție românească de informații la Karlsruhe, subordonată inițial structurii americane Counter Intelligence Corps (CIC) și apoi, organizației Gehlen. Misiunea acestei agenții consta în a filtra emigrația română de ultimă oră și în a depista în valurile de refugiați din Europa răsăriteană eventualele elemente trimise cu misiuni speciale în occident. În această postură, a acționat sub numele de cod Bordea. Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi a fost Andrei Nicola, provenit și el din vechea garnitură a SSI. La acea dată, Andrei Nicola era administrator al ziarului Patria din München, editat de generalul Ion Gheorghe, fost ministru plenipotențiar al României în Reich, din 1942 și până în august 1944. Gheorghe Balotescu încă mai figura în anul 1960, în evidențele Securității Române, printre emigranții români din Europa occidentală dați în urmărire generală sub următorul consemn: "în caz de identificare, să fie imediat reținut"

În data de 26 Iunie 1948, prin decizia numărul 2.628 a Curții București, Secțiunea I penală (Dos. Nr. 2.946/1948), împreună cu alte patru cadre de conducere din SSI, respectiv lt.-col. Constantin Ionescu Micandru, ofițer de legătură pe lângă Abwehr, mr. Emil Tulbure, șeful rezidenței SSI din Iași, Gheorghe Cristescu, fratele lui Eugen Cristescu, dir. gen. cl I, șeful Secției a IX-a Tehnică, expert foto și dactiloscopie, și Grigore (Guță) Petrovici, subcomisar în Direcția Generală a Poliției, detașat în SSI, mr. Gheorghe Balotescu a fost condamnat la "temniță grea pe viață, 100 milioane lei amendă și degradare civică pe timp de zece ani", în cadrul procesului Pogromului de la Iași. Proba unică care a servit la condamnarea celor cinci a fost depoziția lt.-col. Traian Borcescu din data de 12 noiembrie 1945, combinată cu alte două declarații ale acestuia, date la solicitarea Acuzatorului Public Dumitru Zelea Săracu, date în 15 și 19 ianuarie 1946. (vezi Rechizitoriul Procesului Lotului Masacrelor de la Iași, SRI Records, RG 25004M, Reel 47, Dosar 108233, vol. I, p. I.^[1] În declarația sa din 12 noiembrie 1945, lt.-col. Traian Borcescu afirma :

„ În ceea ce privește masacrele de la Iași, petrecute la sfârșitul lunei iunie 1941, am următoarele cunoștiințe: [...] Se spunea că au fost executați cu această ocazie în Iași și în special în cartierele Păcurari, Sărărie, str. Lăpușneanu, Chestura de Poliție și altele, circa 20 000 (douăzeci mii) evrei. […] În ce privește prepararea masacrelor dela Iași, mai precizez că conducători ai centrului de informații din Serviciul Special Informații erau căpitanul Balotescu Gheorghe și maiorul Tulbure care aveau în solda lor legionari și care au lucrat cu toții, împreună cu Eșalonul Operativ al S.S.I.-ului la pregătirea și săvârșirea pogromului. În ce privește execuția masacrului, deși Eșalonul nu avea misiuni de execuție, totuși au luat parte la măcel următoarele echipe formate din membrii ai Eșalonului : o echipă condusă de Grigore Petrovici și căpitanul Gheorghe Balotescu, altă echipă condusă de către maiorul Tulbure, alta condusă de către Gheorghe Cristescu-Gică, fratele lui Eugen Cristescu. Eu de atâtea echipe știu, însă poate să fi fost și altele. Aceste echipe au lucrat sub conducerea directorului Florin Becescu-Georgescu.”

Toate aceste acuzații au fost demontate cu probe de către Eugen Cristescu, fostul director general al SSI, citat în calitate de martor la proces. Chiar dacă o parte din cei condamnați vor reuși să-și dovedească ulterior nevinovăția în instanță, precum Constantin Ionescu Micandru^[8](citat în ^[9]) sau Gheorghe Cristescu, sentința fiindu-le comutată în închisoare pe viață pentru "activitate intensă contra clasei muncitoare", în multe lucrări se afirmă în continuare că cei cinci membri ai Serviciului Special de Informații ar fi fost principalii instigatori și organizatori ai Pogromului de la Iași.^[10] Aceste aspecte au ieșit la iveală abia în anul 1956, când problema responsabilității pentru masacrele de la Iași a fost reluată de organele Securității.

·         1903: Wilfrid Hyde-White, actor englez (d. 1991)

·         1907: Leslie Charteris, autor și scenarist britanic (d. 1993)

·         1907: Katharine Hepburn (n. 12 mai 1907, Hartford,  Connecticut, Statele Unite ale Americii — d. 29 iunie 2003, Old Saybrook, Connecticut) a fost o actriță americană de teatru, televiziune, voce și film, laureată a patru premii Oscar, record încă nedepășit.

Hepburn este privită în general ca una dintre marile figuri ale istoriei filmului. Institutul American de Film a clasat-o pe locul I într-un top al celor mai mari actori de film ai secolului al XX-lea.

Katharine Hepburn a jucat în nouă filme alături de actorul american Spencer Tracy, cu care a format un cuplu nemuritor pe ecran, dar cu care nu s-a putut căsători niciodată, Tracy fiind deja căsătorit. În același timp, Tracy era, pe de o parte devotat catolicismului, deci teoretic opus divorțului, dar mai ales dintr-un puternic sentiment de vină referitor la fiul său născut surd.

Hepburn a fost una dintre puținele actrițe care a refuzat să dea interviuri sau să apară la diferite petreceri mondene din vremea sa.

S-a remarcat prin talentul actoricesc, frumusețe și dicțiunea specială, cu clare influențe de New England.

Hepburn rămâne până în prezent singura actriță care a câștigat de-a lungul întregii vieți patru premii Oscar la această categorie, la care se adaugă premiile Globul de Aur, Premiile Emmy sau César. A fost nominalizată de douăsprezece ori la același premiu, cel al Academiei Americane.

·         1910: Charles B. Fulton, jurist american (d. 1996)

·         1910: Dorothy Crowfoot Hodgkin, biochimistă britanică, laureată a Premiului Nobel (d. 1994)

·         1912: Archibald Cox, ministru de justiție adjunct american (d. 2004)

·         1914: Bertus Aafjes, poet olandez (d. 1993)
* 1915: Frère Roger, născut Roger Schutz, (n. 12 mai 1915, Provence[*], Elveția – d. 16 august 2005, Taizé, Franța) a fost un călugăr elvețian și fondator al Comunității Taizé. În anul 1989 a fost distins cu Premiul Carol cel Mare.

·         1916: Constantin Ciopraga, critic și istoric literar român (d. 2009)

·         1917: Frank Clair, antrenor canadian de fotbal american (d. 2005)

·         1918: S-a nascut Julius Rosenberg, spionul american acuzat ca a vandut in complicitate cu sotia sa Ethel, secretul armei atomice sovieticilor. Au fost fost executati pe scaunul electric in ziua de 19 iunie 1953.

·         1921: Farley Mowat, scriitor și naturalist canadian
* 1925: Luis Molowny Arbelo (12 mai 1925 – 12 februarie 2010) a fost un fotbalist și antrenor spaniol.

·         1928 - S-a născut Burt Bacharach, compozitor şi pianist american.

·         1933: S-a nascut Andrei Voznesenski (d.06.1.2010) , poet si scriitor sovietic rus, menţionat de către Robert Lowell ca fiind “unul dintre cei mai mari care trăiesc în orice limbă.” A fost de asemenea unul dintre “Copiii anilor ’60,” cand a aparut noul val de intelectuali ruşi in urma asa numitului “dezgheţ al lui Hruşciov”. La inceputul anilor’60 Voznesenski il infrunta pe Hrusciov, primul secretar al Partidului Comunist sovietic ,in timpul unei reuniuni pe teme de cultura de la Kremlin. Este criticat pentru pozitia sa „antipartinica” si fluierat de o parte din asistenta formata din activisti de partid, si silit sa se ascunda aproape un an. Voznesenski a fost considerat si ”unul dintre cei mai indraznete condeie ale epocii sovietice”, dar stilul său au dus deseori la critici de la contemporanii lui, şi a fost o dată ameninţat cu expulzarea de către Nikita Hruşciov.

·         1934: Lucian Raicu, eseist și critic literar român, stabilit, după 1986, în Franța (d. 2006)

·         1934: Zsolt Kerestely, compozitor de muzică ușoară, instrumentist și dirijor. Este absolvent al Conservatorului Gh. Dima din Cluj (1963) și membru al Uniunii Compozitorilor din 1976.
Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numara „Copacul” (interpretată de Aurelian Andreescu), „Lumea de dragoste” (interpretată de Angela Similea) și „Tăcutele iubiri” (Eva Kiss, 1987).

·         1937: George Denis Patrick Carlin (n. 12 mai 1937 – d. 22 iunie 2008) a fost un actor de comedie și scriitor american, care a câștigat cinci premii Grammypentru albumele sale de comedie.

Tema sa favorită a constituit-o critica adusă societății, clasei politice, religiei, limbii engleze și altor subiecte considerate tabu. Spirit controversat, nu a ezitat să utilizeze în exprimare cuvinte obscene, stârnind adesea indignarea publicului și ajungând chiar în fața instanței, care îi impune evitarea expresiilor indecente.

În 2004, canalul Comedy Central îl plasează pe locul al doilea în rândul actorilor de stand-up comedy, devansându-l pe Lenny Bruce și fiind condus doar de Richard Pryor.^[11]

În 2008 i se decernează Premiul Mark Twain pentru Umor American ("Mark Twain Prize for American Humor"). De asemenea, succesul său este încununat cu o stea pe celebra Hollywood Walk of Fame.

·         1937: S-a nascut actrita engleza Susan Hampshire.

·         1938: Dumitru Fărcaș (n. 12 mai 1938, Groși, Maramureș, România – d. 7 august 2018, Cluj-Napoca, România) a fost un taragotist român de muzică populară.

Face parte dintr-o familie cu tradiție muzicală; bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier. Dumitru se familiarizează cu instrumentul și se înscrie la liceul de muzică în 1956. Din 1962 până în 1967 urmează cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Interpretare, la clasa de oboi.

Fărcaș i-a ascultat în înregistrări difuzate la radio pe taragotiștii Luță Ioviță, Ion Murgu Bănățeanu, Iosif Milu etc. După absolvirea academiei clujene, învață autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.

Dumitru Fărcaș și-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare. În 1962 a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de cultură a studenților din Cluj-Napoca, împreună cu care a obținut numeroase premii naționale și internaționale.

·         1938: Millie Perkins, actriță americană

·         1942: Aurelian Andreescu (n. 12 mai 1942, București, România – d. 22 iulie1986, Constanța, România) a fost un cântăreț român de muzică ușoară.

Aurelian Andreescu s-a născut în București, fiind fiul lui Spiridon Andreescu și al Mariei Andreescu. A fost căsătorit de două ori, cu Ana Ciumetti, în anul 1968 și cu Mariella Annie Dumitriu în anul 1976.

Aurelian Andreescu a murit la 44 de ani, în anul 1986, suferind de ciroză. Este înmormântat în cimitirul Ghencea din București.

A debutat la "Festivalul Național de Muzică Mamaia" la prima ediție în anul 1963 cu melodia "În tot ce e frumos pe lume" de Elly Roman. Este unul din cei mai "curtați" interpreți de muzică ușoară de către compozitorii vremii. Aurelian Andreescu susține programe muzicale la cele mai selecte baruri și cluburi de noapte din București și de pe litoral.

Din anul 1965 s-a angajat la Teatrul Constantin Tănase. Împreună cu colectivul teatrului a efectuat turnee în mai multe țări din Europa, precum și în Israel, Cuba, Turcia. În anul 1968 a obținut locul al III-lea la Festivalul Internațional al Cântecului de la Sopot, Polonia, la "Ziua discului". A făcut parte din echipa României alături de Aura Urziceanu și Mihaela Mihai care a cucerit Cupa Europei la Concursul de la Knokke, Belgia în anul 1971. În anul 1973 Aurelian Andreescu a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena, cu melodia "Alerg printre Stele" a compozitorului Radu-Eugeniu Gheorghiu și a deschis recitalul lui Johnny Hallyday. De-a lungul carierei, a înregistrat peste 200 de melodii.

Din anul 1993, la teatrul Constantin Tănase are loc anual Festivalul de Muzică Ușoară "Aurelian Andreescu". Lucky Marinescua plecat din România în 1985, iar la revenirea în țară, alături de regretatul ei soț, Constantin Barbu, a fost unul dintre oamenii care au sponzorizat Festivalul "Aurelian Andreescu", contribuind financiar, și făcând parte din juriu. Mihai Trăistariu a fost descoperit în urma participării la acest festival. Primul câștigător al Trofeului "Aurelian Andreescu" este Marian Stere, actualmente textier și redactor la Radio România Internațional.

Lucky Marinescu este de părere că numele lui Aurelian Andreescu trebuie reactualizat, așa cum trebuie să se întâmple cu alte nume mari, cum ar fi Dan Spătaru, Laura Stoica sau Gil Dobrică.

Discografie

• Succese internaționale (1973, Electrecord)
• Cele mai frumoase melodii (1986, Electrecord)
• Aurelian Andreescu (2002)
• Aurelian Andreescu. Muzică de colecție (2007, Jurnalul Național)

Piese din repertoriu

Melodii originale(în ordine alfabetică):

• Ai trecut iar pe strada mea (Ramon Tavernier)
• Alerg printre stele (Radu-Eugeniu Gheorghiu)
• Ana (George Grigoriu)
• Ar fi de-ajuns (Ion Cristinoiu / Mihai Dumbravă)
• Astăzi e ziua ta (Ion Vasilescu / Eugen Mirea, Ion Vasilescu)
• Când vei veni iar lângă mine (Alexandru Mandy)
• Cântă-mi să uit dragostea (Ion Vasilescu / Nicolae Vlădoianu)
• Cântec de leagăn (Horia Moculescu / Eugen Rotaru)
• Ce bine-ar fi să fie așa (Dan Ardelean / George Mihalache)
• Ce-ți pasă ție (Dan Beizadea / Puiu Vasiliu)
• Constelația Iubirii (Zsolt Kerestely)
• Copacul (Zsolt Kerestely)
• Cu cine semeni dumneata? (Vasile Veselovski / Mihai Maximilian)
• Cu Noi (Zsolt Kerestely)
• Daniela (Marcel Dragomir)
• De ieri până azi (Laurențiu Profeta)
• Din focul primului sărut (Marius Țeicu / Angel Grigoriu, Romeo Iorgulescu)
• Dorul (Vasile V. Vasilache / Gheorghe Valcu)
• Ești fotogenică (George Grigoriu / Angel Grigoriu, Romeo Iorgulescu)
• Fetițele din București (Ion Vasilescu / Nicolae Vlădoianu)
• Fluierând pe stradă (Vasile Veselovski / Mihai Maximilian, Bogdan Caus)
• Gânduri (Nancy Brandes / Ovidiu Dumitru)
• Gentleman (Henri Mălineanu)
• Inima mea e a ta (George Grigoriu / Angel Grigoriu, Romeo Iorgulescu)
• Iubesc (Petre Mihăescu / Ovidiu Dumitru)
• Iubirea cea mare (Florin Bogardo)
• În tot ce e frumos pe lume (Elly Roman / Sasa Georgescu)
• Lumea (Marcel Dragomir / Ovidiu Dumitru)
• Merit eu (Vasile Veselovski / Mihai Maximilian)
• Mi-ai spus că mă iubești (Mișu Iancu)
• Muzica (Marius Țeicu / Ovidiu Dumitru)
• Oameni (Marius Țeicu / Ovidiu Dumitru)
• o perla de fata (George Grigoriu)
• Nu cred în stele (Vasile V. Vasilache)
• Nu mă citi (Horia Moculescu)
• Nu știi cîtă iubire (Ion Cristinoiu)
• Pentru Dragoste (Marcel Dragomir)
• S-a lăsat cortina (Vasile Veselovski / Mihai Maximilian)
• Serenada Twist (Florentin Delmar)
• Și plouă (Radu Șerban)
• Ștrengărița (Noru Demetriad / Mihai Dumbravă)
• Te iubesc (Dan Beizadea)
• Te-ai schimbat (Petre Mihăiescu / Aurel Storin)
• Tu ești primăvara mea (Florin Bogardo)
• Un fluture și-o pasăre (Florin Bogardo / Ioana Diaconescu)
• Vino, vino, dragoste (Marius Țeicu / Eugen Rotaru)
• Vise (Paul Urmuzescu / Mihai Dumbravă)
• Vreau numai soare (Dan Ardelean / Gheorghe E. Marian)

Melodii din repertoriul internațional:

• Bună dimineața, micuță stea (Rado, Ragny, M. Dermott / Gheorghe E. Marian)
• Nu uita (Rado, Ragny / Cecilia Silvestri)
• Pentru Maria (Murray, Callander / Eugen Rotaru)
• Love story (Francis Lai / Aurel Felea)
• O chema Ninette (Hildebrandt / Aurel Felea)
• Valuri albe (Christie-Yellow river / Aurel Felea)
• Pașii mei (Barry Gibb / Aurel Felea)
• Vei veni (Beatles - Let It Be)
• De ce n-am replică în glas (Kenny Rogers - Ruby, Don't Take Your Love To Town)

·         1942 - S-a născut Ian Drury, vocalist şi compozitor britanic (Kilburn & The High Roads, Blockheads).

·         1942 - S-a născut Billy Swan, vocalist, clăpar, chitarist, compozitor şi producător american (Mert Miley & Thr Rhythm Section, Black Tie).

·         1944 - S-a născut James Purify, cântăreţ american (James & Bobby Purify).
* 1945: Gheorghe Roșoga (n. 12 mai 1945, comuna Gura Motrului, județul Gorj) este un interpret de muzică populară din România, reprezentant al folclorului oltenesc, învățător și profesor de canto.

Provine dintr-o familie numeroasă, el fiind al șaselea copil al casei.

În anul 1967 a absolvit Institutul Pedagogic din Craiova. Lucrează apoi în învățământ și în cultură la Mehedinți, până în 1971, după care este încadrat ca ofițer în Ministerul de Interne, de unde a ieșit la pensie în 29 februarie 2000, cu gradul de colonel.

·         1946 - S-a născut Robert MacVitte, baterist americam (Sugarloaf).

·         1946 - S-a născut Ian McLagan, pianist britanic (Small Faces, Faces).

·         1948 - S-a născut Steve Winwood, vocalist, clăpar, compozitor şi producător britanic (Spencer Davis Group, Traffic, Blind Faith).

·         1949: Anghel Mora, regizor și scenarist român

·         1950 - S-a născut Billy Squier, vocalist, chitarist şi compozitor american (Sidewinders and Piper).
* 1950: Dieter Borst, (nascut 12 mai 1950) este un pictor și sculptor german al secolului 20.
Picturi:

• 
 
• 
 
• 
 
• 
• 
 
• 
 
• 
 
• 
• 
 
• 
 
• 
 
• 
• 
 
• 
• * 1953: 
Ștefan Mihu (n. 12 mai 1953) este un senator român, ales în 2016.

·         1955: Horia Văsioiu (n. 12 mai 1955 - 6 decembrie 2011, Brăila), a trăit până la vârsta de 56 ani. Horia Văsioiu a fost un deputatromân în legislatura 1996-2000, ales în județul Brăila pe listele partidului USD-PD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Belgiei și Republica Slovacă. În legislatura 2000-2004, Horia Văsioiu a fost ales deputat pe listele PD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Belgiei și Republica Cehă.

·         1957 - S-a născut Shannon (Brenda Shannon Greene), cântăreaţă americană.

·         1958: Valeriu Mladin, artist plastic român

·         1958: Eric Doyle Mensinger (n. 12 mai 1958, Cleveland, Ohio, Statele Unite) cunoscut ca Eric Singer, este un baterist de hard rock și heavy metalpentru trupa Kiss și cântărețul Alice Cooper. De-a lungul timpului, Eric a apărut în peste 50 de albume.

Singer a început să cânte la baterie de la o vârstă fragedă, fiind inspirat de formații ca Humble Pie, Led Zeppelin, Black Sabbath, The Beatles și Queen și de bateriști precum John Bonham, Cozy Powell, Roger Taylor, Bill Ward și Buddy Rich.

·         1960 - S-a născut Terry McKee, baterist britanic (Rosetta Stone).
* 1960: Antony Gordon Hawksworth, cunoscut mai mult ca Tony Hawks, (n. 12 mai 1960) este un umorist, scriitor și actor britanic. A devenit cunoscut prin faptul că în 1997 a provocat 11 fotbaliști moldoveni la câte o partidă de tenis, câștigându-i, iar apoi în anul 2000 a publicat cartea ”Playing the Moldovans at Tennis” în care se relatează despre asta.

·         1961 - S-a născut Billy Duffy, chitarist şi compozitor britanic (Death Cult, Cult).

·         1962: Emilio Estevez, actor american

·         1963: Stefano Modena, pilot de curse italian

·         1963: Deborah Kara Unger, actriță canadiană

·         1964: Pierre Morel, regizor francez
* 1965: Virgil Guran (n. 12 mai 1965) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

În timpului mandatului, a făcut parte din următoarele grupuri parlamentare: grupul parlamentar al Partidului Național Liberal (între 19 decembrie 2012 și 1 septembrie 2014), grupul parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR) (între 1 septembrie 2014 și 23 februarie 2015), deputați neafiliați (între 23 februarie 2015 și 26 iunie 2015) și grupul parlamentar al Partidului Național Liberal (din 26 iunie 2015).

* 1965: Pierre Morel (n. 12 mai 1964) este un regizor de film și director de imaginefrancez, cunoscut mai ales pentru realizarea filmelor District 13, From Paris with Love și Taken,

·         1966: S-a nascut actorul american Stephen Baldwin.
* 1970: Ovidiu Hanganu (n. 12 mai 1970) este un fotbalist român retras din activitate care a evoluat pe postul de atacant. A devenit golgeterul Diviziei A în sezonul Divizia A 1990-1991 cu echipa Corvinul Hunedoara, înscriind 24 de goluri
* 1972: Iulian Dumitrescu (n. 12 mai 1972) este un politician român, ales senator de Prahova din partea PNL în 2016[1], după ce în mandatul 2012-2016 a fost senator de Călărași din partea aceluiași partid.
* 1973: Lutz Pfannenstiel (n. 12 mai 1973 în Zwiesel, Bavaria) este un portar de fotbal german retras din activitate.
* 1974: Taraneh Javanbakht (în persană: ترانه جوانبخت; n. 12 mai 1974, Teheran, Iran) este o scriitoare, pictoriță, filozofă, om de știință, compozitoare, poetă și activistă pentru drepturile omului din Iran. Biografia și operele sale au fost publicate în cărți și mass-media.
Taraneh Javanbakht (nume de naștere: Taraneh Djavanbakht Samani) s-a născut în 1974 în Iran. A studiat la școlile primare și secundare din Teheran. A obținut diploma de licență în chimie de la Universitatea Shahid Beheshti în 1996 și a mers la Paris în 1997 pentru a-și finaliza studiile. A obținut prima diplomă de master în chimie fizică de la Universitatea Pierre și Marie Curie în 1998. Teza sa de master a fost în fizică (optică). Apoi, ea a obținut prima diplomă de doctor în chimie fizică de la aceeași universitate în 2002. Ea a efectuat studiile postdoctorale în domeniul nanotehnologiei și ingineriei la École Polytechnique de Montréal în 2011. A obținut a doua diplomă de masterat în biologie moleculară Université du Québec à Montréal (UQAM) în 2011. A primit a treia diplomă de masterat în filosofie de la UQAM în 2016.

·         1975: Jonah Tali Lomu, (n. 12 mai 1975 - d. 18 noiembrie 2015) a fost un jucător de rugby din Noua Zeelandă, legitimat la clubul francez Marseille. După debutul din 1994 a strâns 63 de selecții pentru echipa națională a țării sale. A fost privit ca primul superstar al rugbyului mondial și unul dintre cei mai intimidanți jucători. A fost recunoscut ca unul dintre cei mai importanți jucători din toate timpurile pe data de 9 octombrie 2007
* 1977: Graeme Dott (n. 12 mai 1977) este un jucător scoțian de snooker.

Dott este campion mondial (2006) si dublu vicecampion mondial (2004, 2010). A realizat breakul maxim o singură dată, la Openul Britanic în 1999. Cea mai bună clasare din carieră este locul 2 mondial.

·         1978: Dragoș Burlacu, pictor și grafician român

·         1978: Malin Akerman (n. 12 mai 1978, Stockholm; născută Malin Maria Åkerman) este o actriță, cântăreață și fotomodel canadian de origine suedeză.

Malin Åkerman în 2012

* 1979: David Hellebuyck (n. 12 mai 1979, Nantua, Franța) este un fotbalist aflat sub contract cu OGC Nice.

* 1981: Naohiro Ishikawa (n. 12 mai 1981) este un fotbalist japonez.

* 1984: Tania Cergă^[ (n. 12 mai 1984, Chișinău]), cunoscută și sub numele de scenă Ivana, este o cântăreață, compozitoare, textieră și cantautoare din Republica Moldova, fostă solistă a formației Studio One.

În 2013 și 2014 a fost membră a juriului concursului ”Moldova are talent” alături de solistul vocal Nicu Țărnă și tenorul Mihai Muntean.

La concursul muzical Eurovision 2010, Tania Cergă a fost purtătoarea de cuvânt a Republicii Moldova.

Tania Cergă are o fetiță pe nume Izel (n. 2011), dintr-o relație cu Zaur, un tânăr de naționalitate azeră, mama sa fiind moldoveancă, iar tatăl azer

* 1986: Masaaki Higashiguchi (n. 12 mai 1986) este un fotbalist japonez.

* 1987: Robert Hampton Robbie Rogers III (n. 12 mai 1987, Rancho Palos Verdes) este un fotbalist american, care evoluează la clubul din Major League Soccer, Los Angeles Galaxy. Evoluează ca aripă sau ca fundaș stânga.^[1] Rogers a reprezentat echipa națională de fotbal a Statelor Unite ale Americii. În februarie 2013, Rogers devine al doilea jucător homosexual din Marea Britaniecare să-și facă coming outul, după Justin Fashanu în 1990.^[2] Pe 26 mai 2013 a devenit primul jucător profesionist care a jucat într-o ligă de top din America de Nord ca fiind homosexual în mod public, atunci când a semnat cu Los Angeles Galaxy.^[3]

După un sezon la Maryland Terrapins, Rogers a atras interesul echipei din Eredivisie, SC Heerenveen. A semnat cu Heerenveen în august 2006 dar nu a reușit să evolueze în vreo partidă. Și-a terminat contractul amiabil în februarie 2007, revenind în SUApentru a evolua la Columbus Crew. Perioada de 4 ani la Columbus Crew a fost una plină de reușite, cu Rogers impunându-se în primul unsprezece, câștigând de asemenea și un MLS Cup în 2008 și două Supporters' Shield în 2008 și 2009. În decembrie 2011, Rogers a decis să părăsească Columbus Crew atunci când contractul i-a expirat. După o lună semnează cu echipa din Championship, Leeds United. Primele șase luni la Leeds au fost marcate de o accidentare, fiind pus pe lista de transferuri. În august 2012, Rogers se alătură echipei din League One, Stevenage F.C., ca împrumut până în ianuarie 2013. La finalul împrumutului, Rogers se întoarce la Leeds pentru o scurtă perioadă, după care se anunță despărțirea pe cale amiabilă de clubul englez.

După o scurtă perioadă de retragere după despărțirea de Leeds, moment în care își anunță în mod public sexualitatea, semnează cu Los Angeles Galaxy în mai 2013,  fiind primul homosexual care să fi jucat vreodată într-una din cele cinci ligi de top ale Americii de Nord

* 1988: Ivan Guidea (rusă Иван Гуйдя; n. 12 mai 1988, Nisporeni, RSS Moldovenească) este un luptător român specializat în lupte libere.

·         1988: Marcelo Vieira da Silva Júnior (n. 12 mai 1988,^[5] Rio de Janeiro, Brazilia), cunoscut mai mult ca Marcelo sau Marcelo Vieira, este un fotbalist braziliancare evoluează la clubul Real Madrid CF și la echipa națională de fotbal a Braziliei, pe postul de fundaș.
* 1989: Eleftheria Eleftheriou (în greacă Ελευθερία Ελευθερίου; n. 12 mai 1989) este o cântăreață și actriță ciprioată greacă. Ea a reprezentat Grecia la Concursul Muzical Eurovision 2012, cu piesa „Aphrodisiac”, clasându-se pe locul 17 (conform televoting-ului locul 9)

Eleftheriou a devenit cunoscută prin participarea la cel de-al doilea sezon al versiunii grecești a concursului The X Factor. La scurt timp după eliminarea din concurs, Sony Music Greece a semnat un contract cu ea și a înscris-o drept candidat în preselecția națională a Greciei pentru Eurovision 2010. Cu o săptămână înainte de prezentarea formală a pieselor de către difuzorul grec ERT, cântecul lui Eleftheriou „Tables are Turning” a fost plasate pe internet de persoane necunoscte, și ca rezultat, Eleftheriou a fost discalificată din finală.

Anterior, Eleftheriou a mai participated în finala preselecției naționale pentru Eurovision 2006 din Cipru cu piesa „Play That Melody To Me” în colaborare cu Maria Zorli, clasându-se pe locul șapte în finală.

Eleftheriou performing în 2012

·         1992: Nelli Such (n. 12 mai 1992, în Békéscsaba) este o handbalistă maghiarăcare joacă pentru Ferencvárosi TC pe postul de extremă dreapta.

Decese

·         304: Impăratul roman Dioclețian ordona decapitarea Sfantuluilui Pancratiu. Pancrațiu este un sfânt martir creștin,era de origine nobilă, si se crede că s-a născut în Frigia (în Turcia de azi) si . S-a botezat la vârsta de 14 ani la Roma, unde a murit martir, în timpul persecuției lui Dioclețian. Mormântul lui se păstrează pe via Aurelia in Roma, iar deasupra lui, Papa Symmachus a construit, în jurul anului 500, o biserică. Este invocat împotriva sperjurului, a mărturiei mincinoase

·         403: A murit Epifanie de Salamina, scriitor creștin și episcop bizantin, la origine evreu palestinian convertit. A fost un aprig luptător împotriva origenismului Astfel, în anul 393, luând cuvântul la Ierusalim, cu ocazia sărbătoririi sfințirii Bisericii Învierii, el l-a proclamat pe Origen ca părinte al arianismului si a tuturor ereziilor declanșand o mare dispută în sânul Bisericii creștine de la acea epocă. Principala victimă a acestei dispute a fost Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul de Constantinopol, care a fost depus și exilat în 403, și a murit în exil în 407. Sfântul Epifanie a murit pe corabia cu care se întorcea de la Constantinopol, unde avusese o întâlnire furtunoasă cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Cultul sfântului Epifanie s-a raspândit cu repeziciune, iar mormântul său a ramas până azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Ciprului, al carei patron este, împreună cu Sfântul Barnaba apostolul.

·         1003: A murit Papa Silvestru al II-lea (pe numele sau de mirean Gerbert d’Aurillac), nascut in Auvergne( Franta de azi) in jurul anului 938 . A fost Papa intre anii 999 si 1003. Filosof si matematician, a fost unul dintre spiritele cele mai luminate ale timpului sau, el fiind acela care a introdus cifrele arabe in Occident.

·         1012: A murit Papa Sergiu al IV-lea; (n.cca 970).A fost papa al Romei (din 31 iulie 1009 până la decesul său). Numele său înseamnă: servitorul din casa sergiilor (lat.). Se spune că Sergiu ar fi fost primul papă al Romei care ar fi chemat creștinătatea la izgonirea musulmanilor din Țara Sfântă (cu prilejul distrugerii Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim de către califul al-Hakim în oct. 1009). După moartea lui a fost înmormântat la Roma.
* 1090: Liutold de Eppenstein (n. 1050 – d. 12 mai 1090^[1]) a fost duce de Carintia și markgraf de Verona de la 1077 până la moarte.

Liutold era cel de al doilea fiul al contelui Markwart de Eppenstein cu soția sa Liutbirga de Plain. Ca urmare, era nepotul de tată al fostului duce de Carintia, Adalbero de Eppenstein, care fusese depus de către împăratul Conrad al II-leaîn 1035.

El a succedat ca duce de Carintia lui Berthold al II-lea din casa de Zähringen, recuperând astfel titlul ducal pentru familia de Eppenstein, originară din Stiria, în condițiile în care predecesorul său Berthold îl susținuse pe anti-regele Rudolf de Rheinfelden pe parcursul Luptei pentru învestitură și fusese depus de către regele Henric al IV-lea în 1077. Întorcându-se de la Canossa, regele Henric l-a numit ca duce pe Liutold, care i-a acordat libera trecere prin posesiunile sale carintiene, pentru a reveni în Germania. Domeniile familiei Eppenstein era însă extrem de înguste, dat fiind că Henric acordase regiunea Friuli patriarhului de Aquileia, iar Marca de Stiria rămânea sub conducerea familiei Otakar.

Cu toate că a fost căsătorit în două rânduri, Liutold a murit fără a avea urmași. Ca urmare, el a fost succedat de către fratele său mai tânăr, Henric al V-lea. Liutold este înmormântat la abația Sfântului Lambrecht, din Stiria.

·         1382: Regina Ioana I de Napoli (n. 1327)

·         1399: Demetrius I Starshiy (ucis în luptă) (n. 1327)

·          1465: A murit Toma Palaeologul (n. 1409), despot al Despotatului de Moreea si ultimul fiu al imparatului bizantin Manuel al II-lea si al Elenei Dragases. A continuat dinastia Paleologilor dupa moartea fratelui sau Constantin al XI-lea,ultimul imparat bizantin,mort in timpul cuceririi Constantinopolului de catre turci. A fost despotul Moreei din 1430 pana in 1460,data la care sultanul turc Mehmed al II-lea a terminat cucerirea Peloponezului in Grecia.

·         1634: A decedat scriitorul englez George Chapman.

·         1641: Thomas Wentworth, Iarl de Strafford, om de stat englez (n. 1593)

·         1684: Edme Mariotte, fizician și preot francez

·         1699: A decedat pictorul flamand Lucas Achtschellinck (n. 1626).

·         1700: John Dryden (n. 9 august 1631 - d. 12 mai 1700) a fost un poet, dramaturgși critic literar englez, reprezentant al clasicismului, considerat părintele criticii literare engleze. Walter Scott l-a numit „Glorious John” („Gloriosul John”)

·         1708: Adolf Frederick al II-lea (19 octombrie 1658 – 12 mai 1708), Duce de Mecklenburg, a fost primul Duce de Mecklenburg-Strelitz și a domnit din 1701 până la moartea sa. Mecklenburg-Strelitz a fost parte a Sfântului Imperiu Roman.

Adolf Frederick al II-lea a fost fiul cel mic al lui Adolf Frederick I, Duce de Mecklenburg-Schwerin și a celei de-a doua soții, Maria Katharina de Brunswick-Dannenberg. A văzut lumina zilei la opt luni după moartea tatălui său.

În 1695, ramura Mecklenburg-Güstrow a Casei de Mecklenburg s-a stins și nepotul lui Adolf Frederick, Friedrich Wilhelm, Duce de Mecklenburg-Schwerin, a pretins moștenirea, o mișcare la care Adolf Frederick s-a opus.

Disputa a luat sfârșit în 1701, când Adolf Frederick a ajuns la o înțelegere cu nepotul său iar Ducele Friedrich Wilhelm a moștenit principatul Ratzeburg și Ducatul de Mecklenburg-Strelitz

În urma decesul său, Adolf Frederick a fost succedat ca Duce de fiul său, Adolf Frederick al III-lea.

În 1684 Adolf Frederick al II-lea s-a căsătorit cu Prințesa Maria de Mecklenburg-Güstrow (19 iulie 1659 - 16 ianuarie 1701). Ei au avut cinci copii:^[1]

• Ducele Adolf Frederick al III-lea de Mecklenburg-Strelitz (7 iunie 1686, Strelitz – 11 decembrie 1752, Schwerin).
• Ducesa Magdalena Amalia de Mecklenburg-Strelitz (25 aprilie 1689, Strelitz - 28 aprilie 1689, Strelitz).
• Ducesa Maria de Mecklenburg-Strelitz (n./d. 7 august 1690, Strelitz).
• Ducesa Eleonore Wilhelmina de Mecklenburg-Strelitz (8 iulie 1691, Strelitz - 9 iulie 1691, Strelitz).
• Ducesa Gustave Caroline de Mecklenburg-Strelitz (12 iulie 1694, Strelitz – 13 aprilie 1748, Schwerin) s-a căsătorit cu Christian Ludwig al II-lea, Duce de Mecklenburg.

La un an și jumătate după decesul primei soții, la 20 iunie 1702, Adolf Frederick al II-lea s-a recăsătorit cu Prințesa Johanna de Saxa-Gotha (1 octombrie 1680 – 9 iulie 1704), o fiică a lui Frederick I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg și a Magdalena Sybille de Saxa-Weissenfels. Cuplul nu a avut copii^[1] și Prințesa Johanna a murit la trei ani după nuntă.

La 10 iunie 1705, la Neustrelitz, Adolf Frederick al II-lea s-a căsătorit pentru a treia oară cu Prințesa Christiane Emilie de Schwarzburg-Sondershausen (13 martie 1681 - 1 noiembrie 1751), o fiică a lui Christian Wilhelm I, Prinț de Schwarzburg-Sondershausen și a contesei Antonie Sybille de Barby-Mühlingen (1641–1684). Cuplul a avut doi copii:^[1]

• Ducesa Sofia Christina Louise de Mecklenburg-Strelitz (12 octombrie 1706, Strelitz – 22 decembrie 1708, Strelitz).
• Ducele Karl I Ludwig Frederick de Mecklenburg-Strelitz (23 februarie 1708, Strelitz – 5 iunie 1752, Mirow), Prinț de Mirow.

Prin nepoata sa Charlotte, Adolf Frederick este strămoșul tuturor monarhilor britanici începând cu George al IV-lea, care a accedat la tronul Regatului Unit în 1820.

* 1738: Karl al III-lea Wilhelm (27 ianuarie 1679^[1] – 12 mai 1738) a fost Margraf de Baden-Durlach între 1709 și 1738. El a fost fiul Margrafului Friedrich Magnus de Baden-Durlach și al Augustei Maria de Schleswig-Holstein-Gottorf.

În 1715, el s-a stabilit la Karlsruhe (traducere: locul de odihnă al lui Karl) unde și-a construit reședința. Karlsruhe s-a dezvoltat devenind un oraș mare. Odată cu consolidarea finanțelor publice și crearea unei administrații de încredere, el a pus bazele pentru politicile de reformă ale nepotul său, Karl Friedrich.

Karl Wilhelm s-a născut la Durlach ca al doilea fiu al Margrafului Friedrich Magnus de Baden-Durlach și al Augustei Maria de Schleswig-Holstein-Gottorf.

Fratele său mai mare a murit în 1672 la vârsta de o lună, astfel că în momentul nașterii Karl Wilhelm a devenit prinț ereditar. El a avut opt surori și un frate, Christopher, care era cu cinci ani mai mic decât el și a murit în 1723.

Educația sa a fost una obișnuită pentru copiii unui Prinț, călătorii în Franța (1664-1666 și 67/68), Italia (1668), Olanda și Anglia (1669). În afară de competențe lingvistice (limba latină, italiană, franceză) deținea și cunoștințe de matematică și arhitectură și avea o "antipatie totală de război".

După studii în Utrecht, Geneva și Lausanne, el a călătorit în Anglia, Suedia și Italia. A intrat apoi în serviciul militar. El a fost angajat de unchiul său Margraful Ludwig Wilhelm și a ajuns la gradul de colonel; a participat la mai multe războaie. Ulterior, el a devenit Margraf de Baden-Durlach în 1709.

Castelul Karlsruhe, 1900

Eroul de război Karl Wilhelm a arătat o față complet nouă drept colecționar de flori. În grădina castelului Karlsburg din Durlach a crescut o colecție considerabilă de flori. Un catalog din 1713 arată 2121 varietăți de flori; lalele dominau cu 1163 de varietăți. El și-a obținut florile din Olanda. Margraful a făcut călătorii în Olanda în 1711, 1723 și 1729.

Pe lângă flori, Karl Wilhelm a plantat mulți pomi exotici. S-au numărat aproape 7000 de portocali în grădina castelului. De asemenea, în 1733 s-au înregistrat aproape 5000 de lalele. Cele mai multe specii erau reprezentate de numai 10-100 bulbi, totuși alte specii s-au bucurat de o creștere explozivă de 10.000 - 84.000 bucăți.

Grădinile au împovărat finanțele micii țări în mod considerabil - bulbii de lalele rare costau cu ușurință jumătate din salariul anual al unui servitor. Uneori Karl Wilhelm însuși lucra la grădinile sale. A murit în 1738 când a suferit un atac cerebral în timp ce planta și s-a prăbușit pe patul său de lalele.

Margraful a ordonat de asemenea o varietate de plante pentru "Grădina Botanică" documentată de pictori realiști. El a lăsat cel puțin 6.000 de acuarele le plantelor sale. Cele mai cunoscute acuarele au fost cele grupate în așa-numitele cărți de lalele (probabil, aproximativ 5300). Doar două volume au supraviețuit unui incendiu la Biblioteca de Stat din Baden în septembrie 1942 cauzate de bombe cu fosfor ale unui raid aerian din Al Doilea Război Mondial; cea mai mare parte a colecției științifice a fost distrusă.^[2] Dreptul de proprietate asupra celor două cărți de lalele rămase a fost rezolvat în 2009, printr-un acord între statul Baden-Württemberg și Casa de Baden: statul a cumpărat cele două cărți.

După ce Baden a fost împărțit în 1535, capitala părții de nord (deținută de linia ernestină) a fost inițial la Pforzheim. În 1565, Margraful Karl al II-lea a mutat capitala la Durlach din motive necunoscute; teritoriul său a fost numit Baden-Durlach. El a extins medievalul castel Karlsburg într-un palat. Palatul a fost ars de trupele franceze în 1689, în timpul Războiului de Nouă Ani și jefuirea a fost repetată în 1691. La întoarcerea sa din exil la Basel în 1698, Margraful Friedrich al VII-lea Magnus a început să reconstruiască palatul. Cum economia Baden-Durlach a suferit de pe urma războiului el nu a putut să-și susțină mărețul său plan.

În 1703, construcția a fost suspendată după terminarea celor două aripi ale castelului. Karl Wilhelm a decis construiască un castel nou în pădurea Hardtwald situată în câmpiile din vestul Durlach. Motivele alegerii terenului sunt învăluite de legendă. În afară de certurile sale cu cetățenii din Durlach^[3]poate a vrut să scape de compania soției sale pe care nu o iubea. La 17 iunie 1715 el a pus piatra de temelie pentru noul Palat Karlsruhe. Clădirea centrală a palatului și orașul întreg au fost așa-numitul Turnul de Plumb.^[4]

De la acest turn central radiază 32 de bulevarde în tote direcțiile. Construcția castelului și a orașul au fost rapide și deja la 5 iulie anul 1717 a avut loc prima audiență în noul palat. Prin 1718, s-a mutat Curtea și în 1719 Karl Wilhelm a ordonat tuturor oficialilor curții să se mute la Karlsruhe, spre regretul și mânia cetățenilor din Durlach. Pentru a promova afluxul de oameni, Karl Wilhelm a acordat cetățenilor săi privilegii juridice, religioase și financiare prîntr-un decret datat la 24 septembrie 1715.^[5]În 1719 Karlsruhe avea deja 2000 de locuitori. Implementare rapidă și lipsa de bani a făcut ca toate clădirile (cu excepția acoperișului turnului) să fie făcute din lemn. Lemnul caselor a fost vopsit în roșu și din această cauză Karlsruhe mai este numit "Orașul Roșu". Constructiile din lemn au crescut riscul de incendiu. În mod inevitabil, în 1747, a ars orașul și palatul.

La 27 iunie 1697, Karl al III-lea Wilhelm s-a căsătorit cu Magdalena Wilhelmine de Württemberg (7 noiembrie 1677 – 30 octombrie 1742), fiica lui Wilhelm Ludwig, Duce de Württemberg. Cuplul a avut următorii copii:

• Karl Magnus (21 ianuarie 1701 – 12 ianuarie 1712), Prinț Ereditar de Baden-Durlach
• Frederic (7 octombrie 1703 – 26 martie 1732), Prinț Ereditar de Baden-Durlach
• Auguste Magdalene (13 noiembrie 1706 – 25 august 1709)

Karl Wilhelm a fost cunoscut pentru viața sa extravagantă și pentru numărul de metrese. Soția sa Wilhelmine a ales să rămână la castelul Karlsburg din Durlach și nu s-a mutat niciodată în noul oraș Karlsruhe. La începutul anului 1696, stilul său de viață l-a costat șansa de a obține tronul Suediei. El a fost în vizită la Stockholm, curtea suedeză considerându-l potrivit pentru o căsătorie cu Hedvig Sophia, fiica regelui Carol al XI-lea al Suediei.

Pentru că fiul său Frederic de Baden-Durlach murise în timp ce Karl Wilhelm era încă în viață, nepotul său Karl Frederic i-a succedat. Pentru că nepotul său avea numai 10 ani, s-a stabilit o regență condusă de Karl August de Baden-Durlach.

·         1759: Lambert-Sigisbert Adam, sculptor francez (n. 1700)

·         1845: August Wilhelm Schlegel, scriitor și critic literar german (n. 1767)

·         1845: A murit poetul maghiar János Bacsanyi; (n. 1763).

·         1856: Jacques Philippe Marie Binet, matematician francez (n. 1786)

·         1859: Sergei Aksakov, scriitor rus (n. 1791)

·         1860: Charles Barry, arhitect englez (n. 1795)

·         1867: Friedrich William Eduard Gerhard, arheolog german (n. 1795)

·         1870 - A murit Eftimie Murgu, filolog, filosof, lingvist, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească (n.28.12.1805).

·         1871: Daniel-François-Esprit Auber, compozitor francez (n. 1782)

·         1876: A murit ucis de otomani revolutionarul bulgar Gheorghi Benkovski, luptator pentru independenta Bulgariei; (n. 1843).

·         1884: Bedřich Smetana, compozitor și dirijor ceh (n. 1824)

·         1889: John Cadbury, întreprinzător englez în domeniul ciocolatei (n. 1801)

·         1893: George Victor (14 ianuarie 1831 - 12 mai 1893) a fost al treilea Prinț suveran al statului german Waldeck și Pyrmont.

S-a născut la Arolsen ca fiul lui George al II-lea, Prinț de Waldeck și Pyrmont și a soției lui, Prințesa Emma de Anhalt-Bernburg-Schaumburg.^[1]După decesul tatălui său, i-a succedat la tron sub tutela mamei sale la 15 mai 1845.^[2]

A murit de pneumonie la Mariánské Lázně, Boemia și a fost succedat de fiul său cel mare, Friedrich.

Prințul George s-a căsătorit la 26 septembrie 1853 la Wiesbaden cu Prințesa Elena de Nassau.^[1]

Au avut șapte copii:

• Prințesa Sophie (27 iulie 1854 – 5 august 1869); a murit de tuberculoză la 15 ani.
• Prințesa Pauline (19 octombrie 1855 – 3 iulie 1925) s-a căsătorit cu Alexis, Prinț de Bentheim și Steinfurt.
• Prințesa Marie (23 mai 1857 – 30 aprilie 1882) s-a căsătorit cu regele Wilhelm al II-lea de Württemberg.
• Prințesa Emma (2 august 1858 – 20 martie 1934) s-a căsătorit cu regele Willem al III-lea al Țărilor de Jos. Actuala familie olandeză descinde din această căsătorie.
• Prințesa Helena (17 februarie 1861 – 1 septembrie 1922) s-a căsătorit cu Prințul Leopold, Duce de Albany.
• Prințul Friedrich (20 ianuarie 1865 – 26 mai 1946), ultimul prinț de Waldeck și Pyrmont s-a căsătorit cu Prințesa Bathildis de Schaumburg-Lippe.
• Prințesa Elisabeta (6 septembrie 1873 – 23 noiembrie 1961) s-a căsătorit cu Alexander, Prinț de Erbach-Schönberg.

A doua căsătorie a avut loc la Luisenlund la 29 aprilie 1891 cu Prințesa Louise de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. Din această căsătorie a rezultat un singur copil, un fiu care a fost ucis în misiune la scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial.

• Prințul Wolrad (1892-1914)

·         1906: Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau (14 septembrie 1837, Dessau –12 mai 1906, Friedrichroda) a fost prințesă din Casa de Ascania. A fost al treilea copil al Ducelui de Anhalt, Leopold al IV-lea și a soției acestuia, Prințesa Frederica Wilhelmina a Prusiei.

Bunicii paterni ai Mariei Anna au fost Frederic, Prinț Ereditar de Anhalt-Dessau și Amalie de Hesse-Homburg. Bunicii materni au fost Prințul Louis Carol al Prusiei (fratele regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei) și Frederica de Mecklenburg-Strelitz. Maria Anna a fost sora mai mică a lui Frederic I, Duce de Anhalt și a Agnes, Ducesă de Saxa-Altenburg.

Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau

La 29 noiembrie 1854 ea s-a căsătorit cu vărul ei de-al doilea, Prințul Friedrich Karl al Prusiei. El era nepot al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei prin tatăl său, Prințul Carol al Prusiei. Maria Anna și Friedrich Karl au avut cinci copii:

• Prințesa Marie Elisabeth Luise Friederike a Prusiei (1855-1888); s-a căsătorit prima dată cu Prințul Henric al Țărilor de Jos cu care nu a avut copii și a doua oară cu Prințul Albert de Saxa-Altenburg cu care a avut doi copii.
• Prințesa Elisabeth Anna a Prusiei(1857-1895); s-a căsătorit cu Frederic Augustus al II-lea, Mare Duce de Oldenburg
• Prințesa Anna Victoria Charlotte Augusta Adelheid a Prusiei (n./d. 1858)
• Prințesa Luise Margarete Alexandra Victoria Agnes a Prusiei (1860-1917); s-a căsătorit cu Arthur, Duce de Connaught și Strathearn, fiul reginei Victoria; au avut copii
• Prințul Joachim Carl Wilhelm Friedrich Leopold al Prusiei (1865-1931); s-a căsătorit cu Prințesa Louise Sophie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg; au avut copii

Mariajul lor nu a fost unul fericit. După nașterea celei de-a patra fiice, s-a spus că Prințul Friedrich Karl și-a bătut soția pentru că nu i-a dăruit un fiu. Potrivit unei surse, separarea nu a avut loc datorită rugăminții împăratului Wilhelm I.^[1]

Maria Anna a fost considerată de contemporani a fi una dintre cele mai frumoase femei ale generației ei.^[2] A posedat un talent remarcabil pentru muzică și pictură. În conformitate cu prietena ei, prințesa Catherine Radziwill, Maria Anna era aproape complet surdă "ceea ce o determina să fie extrem de timidă ori de câte ori avea companie".^[3]

Soțul ei a murit la 15 iunie 1885. După decesul lui, Maria Anna a părăsit Berlinul pentru Italia, unde a stat în principal la Neapole, Roma și Florența.^[4] Curând au apărut zvonuri conform cărora Maria Anna a făcut o căsătorie morganatică cu căpitanul von Wagenheim.^[1]

În 1889, singurul lor fiu, Prințul Frederic, s-a căsătorit cu Prințesa Louise Sophie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg, sora împărătesei Augusta Viktoria. Maria Anna a murit la 12 mai 1906 la Friedrichroda, la vârsta de 68 de ani.

·         1907: Joris-Karl Huysmans, autor francez (n. 1848)

·         1925: Amy Lowell, poetă americană (n. 1874)
* 1925: Charles Emmanuel Marie Mangin (n. 6 iulie 1866 - d. 12 mai 1925) a fost un general francez din timpul Primului Război Mondial.

·         1931: Eugène Ysaye, violonist, dirijor și compozitor belgian (n. 1858)

·         1933: Jean Bart este pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez (n. 28 noiembrie 1874, Burdujeni, județul istoric Botoșani - d. 12 mai 1933, București), împrumutat de la un faimos corsar flamand al secolului al XVII-lea. A fost membru corespondent (din 1922) al Academiei Române.

ugeniu P. Botez s-a născut la Burdujeni, în județul interbelic Botoșani și a fost fiul lui Panait Botez, căpitan de grăniceri, și al Smarandei Botez. 1877-1878, tatăl este mobilizat în Războiul de Independență, unde este înaintat la gradul de maior. În 1878 familia se stabilește la Iasi, în Fundacul 40 de Sfinți nr. 40 din Dealul Copoului.^[2] La școala primară, „Școala de băieți nr. 2” (azi, Școala Gimnazială „Ion Creangă”) din Păcurari, Iași, l-a avut ca dascăl pe Ion Creangă. Între 1889-1894, urmează Liceul Militar din Iași. A absolvit în 1896 Școala de ofițeri din București, cu gradul de sublocotenent, fiind instruit și la bordul bricului „Mircea” (călătorie descrisă în Jurnal de bord) și a îndeplinit diferite funcții în administrația navală și portuară din epocă, fiind membru fondator al Revistei Maritime și întemeind Liga Navală Română.

Jean Bart rămâne un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină - acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui - iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port românesc. Aducând în proza română „candida navă cu pânzele desfăcute”, o dată cu terminologia marinărească, utilizată pentru prima dată într-o operă literară, Jean Bart a încetățenit la noi literatura vieții maritime și fluviale, a portului și a largului marin. Criticul literar Nicolae Manolescu evocă^[3] romanul Europolis la capitolul insolit „literatura pentru copii și adolescenți”: „Pe degetele de la o mână se numără romanele de aventuri demne de a fi remarcate: Europolis, Toate pânzele sus!, Cireșarii, Seri albastre.”

Eugeniu Botez a avut trei copii: Călin-Adam (n. 1909) și Stroe-Botez (n. 1912) din căsătoria cu Mărioara Dumitrescu și Ada (n. 1918) din căsătoria cu Mania Goldman

Opera: 

• Jurnal de bord, Schițe de bord și marine, 1901 (ed. II, 1916; ed III, 1921, pref. și note de V. Ene 1965, altă ed., 2002).
• Datorii uitate, Documente omenești. Nuvele, București 1916, (ed. II, Iași, 1921; ed. III, București, 1928).
• În cușca leului, memorii de război, București, 1916.
• Prințesa Bibița, roman, București, 1923.
• În Deltă..., București, 1925.
• Peste Ocean, Note dintr-o călătorie în America de Nord, București, 1926.
• Însemnări și amintiri, București, 1928.
• O corabie românească. Nava-școală bricul Mircea, București, 1931.
• Pe drumuri de apă, București, 1931.
• Europolis, roman, București, 1933 (ed. II, pref. de G. Călinescu, 1933; ed. III, pref. G. Călinescu, 1939; pref. de G. Ivașcu, ed. îngrijită de C. Mohanu, 1962; pref. de O. Botez, ed. note si tabel cronologic de C. Mohanu, 1971; pref. și note de V. Ene, 1982; postfață și bibliografie de F. Băileșteanum 1985; pref. de A. Goci, 1993; pref. de Paul Cernat, 2010).

·         1935: Józef Klemens Piłsudski^[a] (pronunție poloneză: /ˈjuzɛf ˈklɛmɛns pʲiwˈsutski/; n. 5 decembrie 1867,^{[1][2][3][4][4]} Zalavas[*], gubernia Vilna[*], Imperiul Rus^[5] – d. 12 mai 1935,^{[1][6][2][3][4][4]} Varșovia, A Doua Republică Poloneză^[7][6]) a fost un om politic și comandant militar polonez. A fost șef de stat între 1918–22 și conducător de facto (1926–35) al celei de a Doua Republici Polone. Pe linie militară a fost primul mareșal al Poloniei^⁠(d) (din 1920) și ministru al apărării^⁠(d). De la jumătatea Primului Război Mondial, a avut o influență majoră în politica Poloniei, fiind, totodată, și o figură importantă a scenei politice europene.^[8] A fost persoana cu cele mai mari merite în crearea celei de A Doua Republici Polone în 1918, la 123 de ani după ce fusese împărțită și anexată de Rusia, Austria și Prusia.^{[9][10][11][12]}

Autocaracterizându-se drept un descendent al culturii și tradițiilor polono-lituaniane,^[13] Piłsudski a crezut într-o Polonie multiculturală - o casă a națiunilor, recunoscând numeroasele grupuri etnice și religioase care se aflau într-o puternică alianță istorică cu statele independente Lituania și Ucraina.^[13] Principalul său adversar, Roman Dmowski^⁠(d), cerea un stat independent al Poloniei redus la pământurile istorice ale Coroanei^⁠(d) și fondat în principal pe un demos etnic polonez și pe identitatea romano-catolică.

La începutul carierei sale politice, Piłsudski a devenit lider al Partidului Socialist Polonez^⁠(d). Ajungând la concluzia că independența Poloniei va trebui câștigată prin forța armelor, el a creat Legiunile Poloneze^⁠(d). În 1914, el a anticipat izbucnirea unui război european, înfrângerea Imperiului Rusde către Puterile Centrale, și înfrângerea Puterilor Centrale de către puterile occidentale.^[14] Când a izbucnit Primul Război Mondial, el și Legiunile sale au luptat sub controlul armatei austriece împotriva Rusiei. În 1917, când Rusia începuse să sufere în război, și-a retras sprijinul acordat Puterilor Centrale și a fost arestat de germani.

Din noiembrie 1918, când Polonia și-a redobândit independența, până în 1922, Piłsudski a fost șef de stat al Poloniei. În 1919-21, a comandat forțele polone în șase războaie de frontieră care au modelat națiunea polonă. Forțele lui păreau aproape învinse în Războiul Polono-Sovietic când s-a dat bătălia pentru Varșovia în august 1920. În „miracolul de pe Vistula”, ele au distrus cinci armate rusești și au salvat Polonia. În 1923 s-a retras din politica activă, pentru că guvernul era dominat de adversarii săi, în special de Național-Democrați^⁠(d). Trei ani mai târziu, el a revenit la putere după lovitura de stat din mai 1926, și a devenit omul forte^⁠(d) (în practică un dictator militar) al Poloniei. De atunci și până la moartea sa în 1935, s-a preocupat în primul rând de chestiunile militare și afacerile externe.

Piłsudski a urmărit, cu diferite grade de intensitate, două strategii complementare, menite să consolideze securitatea Poloniei: „prometeismul”, care viza dezmembrarea, succesiv, a Rusiei Imperiale și ulterior a Uniunii Sovietice în națiunile constituente; și crearea unei federații „Intermarium”, cuprinzând Polonia și alte state independente situate în spațiul geografic dintre Marea Baltică și Marea Neagră, plasată geopolitic între Germania și Rusia. Obiectivul principal al federației Intermarium ar fi fost acela de a garanta un echilibru de putere durabil în Europa Centrală, precum și asigurarea existenței națiunilor din această regiune, împotriva presiunilor imperialiste, atât din vest cât și din est.^[13]

Între 1945 și 1989, subiectele legate de persoana și viața lui Piłsudski au fost unele din multele teme interzise de regimul comunist polonez. Wandycz^⁠(d) îl caracterizează ca „un înflăcărat patriot polonez, care uneori îi mustra pe compatrioți pentru prostia, lașitatea, sau slugărnicia lor. El se autodefinea ca lituanian polonez^⁠(d), și era încăpățânat și rezervat, reținut în a-și arăta emoțiile.”^[15] Astăzi, deși unele aspecte ale dominației sale politice rămân controversate, memoria lui Piłsudski este ținută la mare cinste în Polonia. Împreună cu adversarul său, Roman Dmowski^⁠(d), el este privit ca un părinte al națiunii poloneze moderne.

·         1944: Max Brand, autor american (n. 1892)

·         1945: Arhiducesa Carolina Maria de Austria (germană Carolina Maria Immakulata Josepha Ferdinanda Therese Leopoldine Antoinette Franziska Isabella Luise Januaria Christine Benedikta Laurencia Justiniana, Erzherzogin von Österreich, Prinzessin von Toskana) (5 septembrie1869 - 12 mai 1945) a fost prin naștere membră a Casei de Habsburg-Lorena și Arhiducesă de Austria, Prințesă a Ungariei, Boemiei și Toscanei. Prin căsătoria cu Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary, Carolina a devenit membră a ramurei Koháry a Casei de Saxa-Coburg și Gotha.

Carolina a fost al patrulea copil și a doua fiică a Arhiducelui Karl Salvator, Prinț de Toscana și a soției lui, Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii.

·         1956: Louis Calhern (născut ca Carl Henry Vogt, la 19 februarie 1895, Brooklyn, New York - d. 12 mai 1956, Tokio, Japonia) a fost un actor american.

·         1957: A decedat Erich von Stroheim, regizor și actor american de origine austriacă (n. 1885).

·         1967: La Chișinău, R.S.S.Moldovenească, se stinge din viață poetul de limba româna Liviu Deleanu (Lipa Cligman). S-a nascut la 8 februarie 1911, Iaşi, România) si este un poet liric, stilist remarcabil şi mînuitor iscusit al cuvîntului. Talentul liric al scriitorului s-a manifestat în chip strălucit în poeziile de dragoste, întemeiate pe sentimente sincere, exprimate cu o maiestrie aleasă. Măiestria literară a lui Deleanu constă nu numai în abordarea ingenioasă, amplă şi profundă a unor subiecte, teme, probleme de mare interes şi importanţă, ci şi în evocarea subtilă a unor sentimente gingaşe, în recrearea unei atmosfere favorabile dezvăluirii acestor sentimente. Un domeniu specific de manifestare a maiestriei lui Liviu De leanu îl constituie sonetul.

·         1970: Nelly Sachs (născută Leonie Sachs, 10 decembrie 1891, Berlin – d. 12 mai 1970, Stockholm) a fost o scriitoare germană evreică, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1966.

Născută în Berlin, la 10 decembrie 1891, Nelly Sachs primește de timpuriu o complexă educație artistică, trăind într-o sferă cultivată, interiorizată, citind mai cu seamă legende, operele romancierilor germani, înțelepciunile Orientului. Primele poeme văd lumina tiparului la îndemnul Selmei Lagerlöf, cu care se afla în corespondență. Până la război trăiește retrasă, aproape necunoscută publicului. După venirea la putere a nazismului, aflându-se printre cei condamnați la exterminare, reușește să părăsească Germania împreună cu mama ei, datorită ajutorului Selmei Lagerlöf și a autorităților suedeze. Toți ceilalți membri ai familiei sunt uciși în lagărele de concentrare. A trăit restul vieții la Stockholm și a fost profund influențată de actele naziștilor de exterminare în masă. Pentru Nelly Sachs începe acea "fugă fără sfârșit", fuga de imaginile, visurile groazei.

După război, publică nu prea numeroase dar apreciate culegeri de poeme, dintre care unele în traducere suedeză. În versurile ei, sunt simboluri ale transformării (fluturele) sau morții (praf, fum, nisip). În ciuda amărăciunii, poemele Nelliei Sachs nu lasă să transpară ura, și în aceasta constă măreția lor

Opere: 

• Legenden und Erzãhlungen (Legende și povestiri) (1921)
• Von Welle und Granit (Din val și granit), antologie a liricii suedeze a secolului XX (1946)
• In den Wohnungen des Todes (În sălașurile morții) (1947)
• Sternverdunkelung (Întunecare de stele) (1949)
• Und niemand weiss weiter (Nimeni nu știe mai departe(1957)
• Eli: Ein Mysterienspiel vom Leiden Israels (1950);
• Flucht und Verwandlung (Fugă și transformare) (1959)
• Fahrt ins Staublose (Călătorie în Spațiul-fără-de-praf) (1961)
• Noch feiert Tod das Leben (Moartea încă mai sărbătorește viața) (1961)
• Zeichen im Sand (1962),
• Verzauberung (1970)
• Suche nach Lebenden (În căutarea celor vii) (1971).

* 1970: Władysław Albert Anders (n. 11 august 1892, Błonie - d. 12 mai 1970, Londra) a fost un politician, general polonez.

·         1976: Rudolf Kempe, dirijor german (n. 1910)

·         1985 - A murit pictorul şi sculptorul francez Jean Dubuffet, un precursor al curentului Art brut (n.31.07.1901).

·         1994: A decedat chimistul Roy J. Plunkett, (n.26 iunie 1910). A descoperit accidental in 1938 teflonul, un material anticoroziv si care impiedica aderenta , extrem de folosit in prezent in confectionarea unor obiecte cu destinatia de vase de bucatarie.
* 1994. Erik Erikson (n. 15 iunie 1902 – d. 12 mai 1994) a fost un psiholog și psihanalist danez-german-american cunoscut ca autor al teoriei dezvoltării sociale a ființelor umane. Este faimos ca creator al sintagmei criză de identitate.
* 1995: Ștefan Kovács, cunoscut ca Piști Kovács, (n. 2 octombrie 1920, Timișoara- d. 12 mai 1995, Cluj) a fost un fotbalist și antrenor român de fotbal. A fost fratele fotbalistului Miklós (Nicolae) Kovács.

După încheierea carierei de fotbalist, din anii 1950 până la începutul anilor 1960 Ștefan Kovács a antrenat echipa U Cluj. În anii 1967-1971 a fost antrenorul echipei Steaua București, cu care a câștigat campionatul în 1968și două cupe ale României.

Ulterior Kovács l-a succedat pe Rinus Michels ca antrenor la Ajax Amsterdam în 1971, unde a continuat stilul de "fotbal total" introdus de predecesorul său. Cu Ajax Kovács în două sezoane a cucerit 2 Cupe Europene consecutive, în 1972 și 1973, de asemenea 2 campionate ale Olandei consecutive în 1972 și 1973, Cupa Olandei, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală, realizând astfel tripla intercontinentală.

După ce a plecat de la Ajax în 1973, a fost chemat de Federația Franceză de Fotbal să preia conducerea selecționatei Franței.^[1] Succesul din Olandanu s-a repetat, echipa nereușind să obțină rezultate remarcabile. Totuși, Kovács rămâne în istoria fotbalului francez ca unul din cei 2 selecționeri străini care au ajuns la conducerea echipei.

·         1995: A murit interpreta italiana Mia Martini; (n. 1947).

·         1999: Saul Steinberg, caricaturist româno-american (n. 1914)

·         1999: A murit Abd-al-Aziz ibn Abd-Allah ibn Baaz, mare Muftiu al Arabiei Saudite în perioada 1993-1999 (n. 1910).

·         2001: A murit cântărețul american Perry Como; (n. 1912).

·         2001: A murit Alexei Tupolev, celebru proiectant rus de avioane; (n. 1925).
* 2001. Valdir Pereira (8 octombrie 1928 – 12 mai 2001), poreclit Didi (pronounție în portugheză: /dʒiˈdʒi/), a fost un fotbalist și antrenor de fotbal brazilian. Ca fotbalist, Valdir Pereira activa pe poziția de mijlocaș. El a jucat la 3 Campionate Mondiale: 1954, 1958, și 1962, câștigându-le pe ultimele două și devenind cel mai bun jucător al turneului din 1958. El este considerat unul din cei mai buni mijlocași din istoria fotbalului renumit pentru pasele sale lungi, rezistența și tehnica ireproșabilă. El a devenit celebru pentru inventarea tehnicii "folha seca".

·         2003: A decedat Prințul Sadruddin Aga Khan, Înalt Comisar francez pentru refugiați din partea Națiunilor Unite (n. 1933)

·         2008: Robert Milton Ernest Rauschenberg (n. 22 octombrie 1925 în Port Arthur, statul Texas - d. 12 mai 2008) a fost un artist american, important lider al artei americane contemporane.

·         2014: Jacinto Convit, medic venezuelan și om de știință (n. 1913)

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Ioan Valahul; Sf Ier Epifanie, arhiepiscopul Ciprului și Gherman, patriarhul Constantinopolului; Duminica a treia după Paști - a Mironosițelor
• În calendarul romano-catolic: Ss. Nereu și Ahile, martiri; Sf. Pancrațiu, martir
• Ziua Internațională a Asistentelor Medicale
• Israel: Ziua Independenței
• Sărbătoarea Wesak, cea mai importantă a calendarului budist
• Sărbătoarea naţională a Republicii cecene Icikeria (ziua semnării Acordului de pace cu Federaţia Rusă, 1998).

RELIGIE ORTODOXĂ 12 Mai

+) Sf Mc Ioan Valahul; Sf Ier Epifanie, arhiepiscopul Ciprului și Gherman, patriarhul Constantinopolului; Duminica a treia după Paști - a Mironosițelor

Sfinți români – Sf Mc Ioan Valahul

Multe ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese, care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. Întru aceasta, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi nestemate a preţuirii celei de obşte, şi-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfinţeniei.

Slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a ruşinat în faţa altor seminţii lipsindu-ne de rugători apropiaţi. Deşi aceştia, împreună cu toţi sfinţii, mijlocesc pentru noi în limba îngerilor, cea mai presus de orice limbă, ei cu osârdie ne pomenesc pe noi, purtătorii graiului în care, aici, L-au mărturisit pe Hristos. Cu toate că au chipuri duhovniceşti, mai presus de orice chip al sângelui şi al cărnii, ei sunt acolo iconarii chipurilor noastre, ca unii ce s-au desăvârşit în templele Duhului Sfânt. Şi cu toate că sălăşluiesc în cetatea luminii, cea mai presus de orice împărăţie, ei cu osebire ne priveghează, ca nişte străjeri neadormiţi ai cetăţii lor celei pământeşti.

Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum rouă pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui. Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţării noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit rouă cea mântuitoare a sfinţilor noştri.

Un asemenea strop de răcoare duhovnicească este şi Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul. El se cheamă «nou», pentru căi a pătimit după 1453, când Constantinopolul a căzut sub turci, şi de asemenea se numeşte «Valahul», pentru că era de neam din Valahia, adică din Ţara Românească. Ştiut este că, în vechime, popoarele străine îi numeau pe români vlahi sau valahi, adică neam de obârşie latină, iar amintirea aceasta se păstrează până astăzi în numirea Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei.

Binecuvântatul Mucenic Ioan şi-a purtat vremelnica viaţă la jumătatea celui de al XVII-lea veac de la Hristos. În acel timp, nu mult după evlavioasa domnie a lui Matei Vodă Basarab, la cârma Ţării Româneşti a venit Mihnea Voievod, pe care pământenii l-au poreclit «Turcitul». Acest Mihnea, cu toate că se pretindea a fi român, era fiul unui cămătar grec şi, arătându-se de mic atras de obiceiurile agarenilor, adică ale închinătorilor lui Alah şi cinstitorilor lui Mahomed, a fugit de la părinţii lui. S-a dus apoi la Ţarigrad şi s-a curtenit lui Sinan Paşa, zicând ca este feciorul lui Radu Vodă, şi aşa a petrecut la turci şi în legea lor vreme de patruzeci de ani. Acolo se chema Gioan Bei şi era întru totul robit de pofta slavei celei deşarte. Deci, plătind sultanului multe pungi cu galbeni, a ajuns domn în Ţara Românească şi a început a asupri poporul cu biruri. Ţara i-a stat mereu împotrivă, iar el nu s-a putut ţine în scaun decât chemând, în câteva rânduri, pe tătari, care năvăleau în hoardă, pustiau ţinuturile şi duceau cu ei mulţime de robi. Dar mai pe urmă, nemaiputând face faţă lăcomiei otomane şi râvnind oarecare câştig şi pentru sineşi, a poftit să nu mai plătească haraciul agarenilor din Ţarigrad.

Aşadar, Mihnea s-a unit cu alţi doi voievozi şi, după ce a ucis pe mulţi din dregătorii săi de la curte, a pornit răscoală împotriva turcilor, tăindu-i pe unde-i găsea. Iar sultanul Mehmet, auzind de acestea, a trimis o hoardă de tătari în Moldova, o oaste de turci în Ţara Românească şi o alta în Transilvania. Tătarii au ieşit biruitori în Moldova şi au făcut cumplită prădare în laturile ei. În Ţara Românească s-a întâmplat că Mihnea i-a bătut pe potrivnici, dar îndată după aceea, cuprins de frică, a fugit peste munţi, unde şi-a dat sfârşitul nemântuit. Iar cea de a treia oaste a sultanului a câştigat biruinţă asupra voievodului transilvan, la Deva, şi, întorcându-se prin ţinutul Olteniei sau Vlahiei Mici - cum i se spunea atunci -, a trecut munţii prin văile Oltului şi ale Jiului. Ea a făcut mare pierzanie în neamul creştinesc şi a robit mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii, prinzându-i în arcane şi târându-i, legaţi cu funii, în urma cailor şi carelor lor. Prăpădul acesta s-a întâmplat în anul 1659, în luna lui noiembrie sau decembrie.

Printre cel robiţi atunci a fost şi tânărul Ioan, vlăstar de bun neam, născut şi crescut aici, în Ţara Românească, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire gospodărească. Şi Ioan, când a fost robit, era în vârstă de numai cincisprezece ani.

Cât de minunat însă se arată Dumnezeu cu aleşii Lui! Cu toate că era atât de tânăr, Ioan ajunsese la măsura vârstei plinirii lui Hristos, când curăţia inimii de prunc se împleteşte cu înţelepciunea minţii de bătrân. Şi era Ioan frumos la chip, luminos în privire şi bine legat în trup. Tocmirea lui era plină de sănătate, tinerească vlagă zburda în toată fiinţa lui. Şi măcar că grumazul îi era încovoiat de robie, ochii îi străluceau de puterea credinţei şi de nădejdea mântuirii. Trupul minunat al tânărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, căţuia sufletului său curat şi jertfelnic. Aşa mergea el pe drumul anevoios al robiei, apropiindu-se de Dunăreni lăsându-şi în urmă părinţii, neamurile şi ţara lui frumoasă, fără să ştie că nu se va mai întoarce niciodată şi că Dumnezeu îi pregătea o altă patrie, cea mai presus de orice hotar, Împărăţia cerurilor. În această împărăţie însă nu se intră decât pe poarta cea strâmtă a nevoinţelor ş după ce omul a trecut prin focul încercărilor de tot felul.

Robii agarenilor erau socotiţi ca un bun al sultanului, dar ei puteau fi cumpăraţi de orice închinător al lui Alah, pe bani buni, potrivit vârstei şi folosului fiecăruia. Aşa se face că încă fiind pe drum, un păgân din cei ce îi duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi, plăcându-l, l-a cumpărat, cu gând urât. Că n-a avut putere să înţeleagă frumuseţea lui lăuntrică, ci s-a oprit cu nelegiuită căutătură spre mândreţea cea din afară. Şi a început a-l sili să-şi întineze trupul cu păcatul izvodit cândva în blestemata cetate a Sodomei, cea arsă de Dumnezeu cu foc şi pucioasă pentru nelegiuirea ei; pe care păcat osândeşte şi dumnezeiescul Pavel, în Epistola către Romani, în cel de al douăzeci şi şaptelea verset al întâiului capitol. Dar Ioan s-a împotrivit păcatului şi s-a împlătoşat cu rugăciunea şi cu semnul crucii împotriva celui ce voia să-l întineze.

I-a zis agareanui, plin de mânie: "- Într-atât de semeţ eşti înaintea mea şi uiţi că nu eşti decât un biet rob?". 

Iar Ioan i-a răspuns: "- Doar lui Hristos îi sunt rob, dar cât de largă îmi este libertatea în lăuntrul dumnezeieştii mele robii!»

S-a încruntat păgânul: «- Eu sunt stăpânul tău, pentru că te-am cumpărat cu preţ de aur; fac cu tine ce vreau».

L-a înfruntat tânărul: «- Hristos îmi e stăpânul, că El m-a răscumpărat cu preţ de sânge; El face cu mine ce trebuie".

Şi cugetul său se întărea întru puterea credinţei. Atunci agareanul se pregătea să-l lege de un copac, spre a-i face silă. Iar Ioan, cumplit scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, s-a întrarmat cu amintirea tânărului David, biruitorul lui Goliat, şi cu a ostaşului Nestor, cel ce surpase mândria lui Lie. Şi, prinzând curaj, a pândit o clipă prielnică şi l-a ucis pe păgân.

Nu mult după aceea, ceilalţi agareni care-l duceau pe Ioan în robie au băgat de seamă lipsa stăpânului său. Deci au prins a-l ispiti şi, aflând adevărul, l-au legat în lanţuri şi aşa l-au purtat, îndelungată vreme, pe drumul Ţarigradului. Cine va putea spune chinul celui târât printre robi? Că era vreme de iarnă şi gerul însuliţa cu foc îngheţat trupul gol al tânărului. Dar el răbda cu bărbăţie, gândindu-se că mai bine este a-i arde trupul în văpaia iernii decât sufletul în văpaia gheenei. Dar foamea pântecului nehrănit şi sângerarea picioarelor desculţe şi sfârşeala mădularelor ostenite, cine le va putea şti? Pe drumul greu din trecătorile înzăpezite ale Balcanilor şi Rodopilor, viscolul îi biciuia obrajii, îi înlăcrima ochii şi-i încovoia spinarea. Dar duhul său rămânea drept, cu toate că bănuia chinurile ce-l aşteptau la capătul drumului, ştiind el că uciderea unui turc nu putea rămâne nepedepsită.

Şi astfel, legat, a ajuns la Ţarigrad, unde iarna nu mai era iarnă, dar robia era robie. Iar cei ce-l păzeau l-au dus la femeia celui ucis, povestindu-i toate câte se întâmplaseră. Păzind legea ei, soţia agareanului l-a înfăţişat pe Ioan vizirului, spre judecată. Şi Ioan a fost supus cercetării şi a mărturisit adevărul, cum că el, omorîndu-l pe păgân, nu a făcut altceva decât să-şi apere fiinţa lui de creştin adevărat şi curat. Iar vizirul l-a dat în puterea femeii celui mort, ca să facă cu el ce va voi dânsa.

Ascuţite sunt ispitele Satanei împotrriva mărturisitorilor lui Hristos! Iar Dumnezeu le îngăduie, pentru ca să urce puterea credinţei. Şi cu cât mai mari sunt ispitele biruite, cu atât mai neveştejită câte cununa de slavă a biruitorului. Că i se dăduse lui Ioan frumuseţe în trup şi prin frumuseţea trupului a fost ispitit. 

Acea tânără văduvă a fost îndată răpită de mândreţea lui Ioan şi l-a dus la locuinţa ei cea scumpă, unde duhul desfrânării se răsfăţa pe covoare şi divanuri, nutrit cu mâncăruri alese şi cu otrăvite miresme.

Şi i-a zis femeia: «- Iată eşti în puterea mea! Fiindcă mi-ai ucis bărbatul, îi vei lua locul şi-mi vei fi bărbat. Din rob te fac slobod, din sărac, te ridic bogat. Dar, pentru ca să-mi fi bărbat, trebuie să te faci de aceeaşi lege cu mine. Nimic mai uşor decât să te lepezi de Hristos şi să te faci închinător al lui Alah şi cinstitor al lui Mahomed, profetul său. Priveşte împrejur aurul şi argintul, mătăsurile, pietrele nestemate, priveşte-mă pe mine, alături, care sunt gata de însoţire».

Nu era uşoară ispita tânărului Ioan. Să schimbe lanţurile de fier pe veştminte de mătase; să îmblânzească năpârcile foamei prin saţul meselor îmbelşugate; în loc de osteneala drumului, să-şi îngăduie odihnă mângâietoare; în loc de biciuirile viscolului, să primească adierile zefirului; în loc să sângereze prin stâncile munţilor, să lunece în caiac, pe undele Bosforului!

Ioan însă era plin de virtute şi nu s-a plecat. Cu îndrăzneală i-a răspuns femeii: «- Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine !».

I-a zis femeia: «- A fost aici, în Ţarigrad un tânăr din neamul vostru, pe nume Gioan Bei, a crescut în curţile seraiului şi s-a bucurat de farmecele sultanei şi a ajuns bogat şi domn în ţara voastră. Eu nu zic că şi tu vei ajunge domn, dar Ţarigradul e răscrucea multor drumuri către putere şi slavă».

Nu i-a trebuit multă vreme de gândire, căci neprihănitul tânăr ortodox a adăugat din bogăţia datinilor strămoşeşti: «- Nu ştiu ce s-a ales acum de domnul nostru, că fugise peste munţi de frica voastră, dar ştiu că poporul îi spune «Mihnea Turcitul» şi cu acest nume de ruşine o să rămână el în amintirea veacurilor. Eu nu vreau să mă ruşinez de numele meu».

Şi iarăşi a ridicat Ioan rugăciune la Hristos Mântuitorul şi s-a întrarmat cu semnul crucii, pentru ca să fie păzit şi întărit până la urmă neabătut din credinţa părinţilor săi. Şi şi-a adus aminte de Iosif, fiul lui Iacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Şi această aducere-aminte l-a luminat şi l-a întărit peste măsură.

Câte meşteşuguri n-a încercat acea femeie păgână ca să-l întoarcă pe tânăr de la Hristos şi să-l însoţească cu ea! Că era muncită de patimă şi nu avea linişte. Toate aceste ispitiri au durat aproape doi ani şi jumătate, pe măsură ce şi tânărul se împlinea la trup. Dar Ioan nu s-a clintit din temelia cea tare a credinţei lui ortodoxe.

În cele din urmă, văzându-se într-atât înfruntată, agareanca şi-a dezlănţuit păgâneasca furie şi l-a dat pe Ioan eparhului, adică mai-marelui cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Şi acolo a fost supus mucenicul la atât de multe, de cumplite şi de înfricoşătoare chinuri, încât cineva nu să le pătimească, ci numai să le gândească s-ar îngrozi cu adevărat.

Caznele au durat mai multe zile. Şi nici în vremea aceea Ioan nu a fost lipsit de ispită. Căci femeia, neîncetat împătimită de frumuseţea lui, mergea în fiecare zi în temniţă şi cu linguşiri şi făgăduinţe îl ademenea spre întinare şi lepădare de credinţă. Dar tânărul, ademenea unui diamant, a rămas neclintit în credinţă şi în înţelepciune, căutând numai spre Domnul Hristos de la care primea putere şi biruinţă asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Căci el, cu mintea lui vârstnică sălăşluită în trup nevârstnic, luminată de darul lui Dumnezeu, ştia că întreagă trebuie păstrată curăţia şi a sufletului, şi a trupului, ca pe o jertfă bineplăcută înaintea Cerului.

Întru sfârşit, văzând toţi că în zadar se ostenesc cu chinurile şi că asupra lui Ioan nu au nici o izbândă, au cerut vizirului îngăduinţă să-l omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să săvârşească aceasta. Deci, călăii, cei ce-l chinuiseră, l-au luat pe binecuvântatul tânăr Ioan şi l-au dus în Parmac-Kapi, aproape de Bazestani, tot în Ţarigrad, ca să-l ucidă prin spânzurătoare. Iar el, înseninat de chinuri şi străluminat de harul sfinţeniei, mergea spre locul muceniciei sale, mulţumind lui Dumnezeu. Şi ochii duhului său, adânciţi undeva, dincolo de hotarele zărilor şi ale veacului acestuia, în împărăţia luminii celei pururea fiitoare, descoperind răsplata pentru lanţurile robiei, pentru bicele crivăţului, pentru nevoinţele trupului şi caznele temniţei, vedeau straie mai scumpe decât mătăsurile Răsăritului, simţeau mângâieri mai dulci decât adierile Ţarigradului şi lăcrimau de o fericire ce nu se poate împerechea cu bucuriile pământului.

Şi astfel, în anul 1662, în a douăsprezecea zi a lunii mai, pururea-fericitul tânăr Ioan a primit din mâna Domnului cununa biruinţei. Iar viaţa sfântului, împreună cu pătimirea sa, a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din vremea lui, şi apoi tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, după care s-a trecut în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti. Aşa s-a scris numele Sfântului Nou Mucenic Ioan Valahul în cartea vieţii lui Dumnezeu, iar pomenirea lui se săvârşeşte în inima neamului care l-a odrăslit.

Cu ale sale sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile cele fără înşelare fără de sfârşit. Amin (1).

Arhim. Bartolomeu Anania

1. Pătimirea Sfântului Ioan cel din Ţara Românească..., scrisă de Ioan Cariofil, în vol. Slujba Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie..., Bucureşti, 1801, p. 20 v. -21 v; Vartolomeu Diacul, Sf. Mucenic Ioan Românul, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXII (1954), nr. 5, p. 532-539; Pr. Conf. Al. 1. Ciurea, Trei sute de ani de la moartea de mucenic a Sf. Ioan Valahul, ibid., LXXX (1962), nr. 5-6, p. 439-514, N. Russel, Neomartyrs of the Greek Calendar, în « Sobornost», nr. 1, 1983, p. 42-43.Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 399-405 Sfântul Mucenic Ioan Valahul

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului.

Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după cum este obiceiul la oamenii săraci şi plugari, el a strălucit cu fapta bună cea către Dumnezeu şi s-a ridicat la înălţimea cea desăvârşită a petrecerii celei binecredincioase. Căci părinţii săi fiind evrei, au rămas în slujba şi în umbra Legii şi n-au putut să vadă lumina harului. Iar el a alergat la credinţa cea adevărată a lui Hristos, aflând o mică pricină. Căci tămăduindu-i un creştin, Cleovie, rana ce pătimise, căzând de pe un asin ce încălecase, atunci sfântul a luat îndoială în cugetul lui şi nu se îngrijea mult de slujba Legii.

Şi după aceea aflând pe un oarecare monah, anume Luchian, îl văzu vorbind cu un sărac, care cerea milostenie, căruia i-a dat şi acoperământul său, adică rasa, şi îndată acel Luchian a fost îmbrăcat de sus cu veşmânt alb. Care lucru văzându-l Epifanie, a trecut la credinţa creştinească. Şi a primit sfântul Botez de la episcop. Iar minunile ce a făcut de atunci este cu anevoie a le povesti cineva cu amănuntul. Atât numai trebuie să spunem: că fiind foarte tânăr de vârstă, şi primind credinţa în Hristos, îndată s-a făcut cu cuviinţă monah, şi a întrecut pe toţi cei de vârsta sa, cu răbdarea şi cu trudele cele pustniceşti. Şi ajungând la plinirea arhieriei, după ce făcuse petrecere pustnicească şi mulţime de minuni şi tămăduiri la mulţi bolnavi, în vremea cea de pe urmă după preoţie, a făcut mulţime de scrieri şi a învăţat pe toţi învăţătura drept-măritoare, pentru care a avut multe de suferit din partea ereticilor.

Deci trăind ani o sută cincisprezece ani şi trei luni, precum însuşi el a răspuns către Arcadie împăratul ce-l întrebase, şi-a dat sufletul către Domnul. Însă nu în scaunul său, ci întorcându-se de la Constantinopol la Cipru, eparhia sa, după cum a scris marele Ioan Gură de Aur către dânsul, că adică nu va ajunge la scaunul său, fiindcă din prostimea inimii, şi sfântul acesta se unise cu aceia ce au izgonit pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur; deci a răspuns şi dumnezeiescul Epifanie marelui Hrisostom cum că nici el nu va ajunge să meargă la locul unde îl vor izgoni. Pentru aceasta s-au şi împlinit proorociile amândurora.

Si-a dat sufletul in mâinile lui Dumnezeu pe corabie, in ziua de 12 mai 403, dupa ce a lasat cu limba de moarte ucenicilor sai sa pastreze credinta dreapta si sa nu se lase atrasi de bogatie si de bârfa. La sosirea corabiei la Salamina popor mult, cu lumânari în mâini îsi astepta pastorul, si l-au însotit cu lacrimi pâna la catedrala sa, unde o mare parte a populatiei Ciprului a venit sa-l venereze timp de 7 zile.

Cultul sfântului Epifanie s-a raspândit cu repeziciune, iar mormântul sau a ramas pâna azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Ciprului, al carei patron este, împreuna cu safântul apostol Barnaba.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi, părintele nostru Gherman, patriarhul Constantinopolei.

Acest părinte al nostru Gherman a fost fiul lui Iustinian Patriciul, care era bărbat luminat şi vestit în zilele împăratului Heraclie, ocârmuind multe domnii sub stăpânirea lui Iustinian Patriciul, fiind lăudat de sfatul împărătesc pentru faptele lui cu desăvârşire bune şi pentru dreapta credinţă, a fost zavistuit de nepotul lui Heraclie, adică de Constantin Pogonatul şi omorât, iar feciorul lui, sfântul Gherman, fiind foarte mic, a fost castrat şi rânduit în clerul bisericii celei mari din Constantinopol.

Acesta socotind ceea ce i s-a întâmplat ca o aflare folositoare, s-a dat la citirea dumne-zeieştilor Scripturi. Şi suindu-se şi sporind spre multă cunoştinţă cu ascuţimea firii sale, şi cu cele de-a pururea osteneli şi îndreptându-şi bine viaţa sa, a fost hirotonit episcop bisericii Cizicului, neluând însă fieştecum treptele, ci cu orânduială. După aceea, trebuind bisericilor ocârmuire înţeleaptă, a fost trecut din Cizic la scaunul cel mare al Constantinopolului, unde bine purtând cârma şi îndreptând poporul lui Dumnezeu cu multe învăţături şi tâlcuind cele mai adânci şi cu anevoie de priceput părţi ale Scripturii, şi luminând bisericile credincioşilor cu prăznuitoare cuvinte şi laude, şi îmblânzind şi îndulcind greutatea şi asprimea privegherilor cu versuri şi cu cântări.

Iar Leon Isaurul, ţinând împărăţia creştinilor tirăneşte, a început întâi a huli asupra lui Dumnezeu, şi s-a apucat a ocărî sfintele icoane, şi nici nu asculta cele mai bune dovediri ce se făceau din Sfintele Scripturi, cum că trebuie a se da cinste şi închinăciune sfintelor icoane, ci încă a ars şi cărţile care erau scrise spre ajutorul sfintelor icoane. Din aceasta cunoscând sfântul că învăţa pe un surd şi fără de ruşine şi ne-priceput, punându-şi omoforul pe sfânta masă, a ieşit din Patriarhie, şi mergând la părinteasca sa casă ce se zicea a lui Platanie, acolo sta în linişte. Şi în bune bătrâneţi viaţa şi-a sfârşit, trecând peste nouăzeci de ani, iar sfintele lui moaşte nu numai când erau aduse la îngropare au vindecat pe mulţi de feluri de boli, ci şi după îngropare izvorăsc totdeauna vindecări celor ce cu credinţă se apropie de ele. Deci le-au îngropat în sfânta mânăstire a locului. Şi se face praznicul lui în sfânta biserică cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica a treia după Paști - a Mironosițelor

Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui lisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Şi, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.

Ap. Fapte 6, 1-7

În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Şi, chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi; şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea apostolilor, iar aceştia, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supunea credinţei.

Predică la Duminica a III-a după Paşti - a Mironosiţelor - Pr. Ilie Cleopa

Vedeţi râvna mironosiţelor? Bărbăţia şi tăria credinţei lor în Fiul lui Dumnezeu? Vedeţi bărbăţia acestor sfinte femei? Ucenicii stăteau ascunşi şi încuiaţi într-o încăpere de frica iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu şi miresme să ungă trupul lui Iisus.

„Şi a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul”

(Ioan XX, 18)

Iubiţi credincioşi,

Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au fost râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet. Câtă pază şi întărire au pus iudeii şi Pilat peste mormântul lui Hristos Mântuitorul nostru, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea şi să-L fure! Piatră mare au răsturnat peste Mormântul Domnului, cu peceţi au sigilat piatra, ostaşi tari şi înarmaţi au pus de strajă. Însă toate acestea nu le-au speriat şi înfricoşat pe sfintele femei mironosiţe. Râvna lor cea mare, sfânta evlavie şi bărbăţia lor de suflet, au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgând seamă de toată paza Mormântului. Un cuget şi un gând stăpânea mintea şi inima lor: să slujească cu toată credinţa şi evlavia la înmormântarea Preascumpului Mântuitor.

A zis oarecând Solomon: „Femeie bărbat cine a văzut?”. Dar iată aici femei mai bărbaţi decât bărbaţii. Bărbaţii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru, cel fierbinte şi tare în credinţă, de trei ori s-a lepădat de Domnul, pentru care mai pe urmă „s-a căit şi a plâns cu amar” (Luca XXII, 62). Iar femeile care din fire sunt fricoase şi neputincioase şi care de multe ori se înfricoşează, chiar acolo unde nu este frică, aici, în slujba înmormântării Preasfântului nostru Mântuitor se arată mai tari şi mai bărbătoase decât bărbaţii. Nu se tem de groaza iudeilor, de îndrăzneala ostaşilor nu se înfricoşează, nici straja de la Mormântul Domnului nu le tulbură inima.

Ucenicii, bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le proorocise Mântuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul cel de viaţă făcător al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-aţi temut să umblaţi noaptea singure şi cum aţi îndrăznit să vă apropiaţi de acel loc, pe care îl păzeau ostaşii împărăteşti şi cum nu v-aţi înspăimîntat, ci căutaţi să prăvăliţi pietre, să stricaţi peceţile, să deschideţi mormântul şi să ungeţi cu arome Trupul Domnului? Aceste isprăvi ale voastre, au pornit din râvna cea sfântă, din evlavia şi bărbăţia cea mare a sufletelor voastre.

Femei neputincioase eraţi cu firea, dar nu cu mintea şi inima voastră, căci întru nimic nu s-au arătat la voi cele ale neputinţei femeieşti, ci toate isprăvile voastre mai presus de bărbăţia bărbaţilor s-au suit. Cu adevărat la voi s-a împlinit Scriptura, care zice că: „Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni XII, 9) şi iarăşi „Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari” (I Corinteni I, 27; Psalm VIII, 2; Matei XXI, 16). Cu adevărat în inima voastră erau cuvintele Preasfântului nostru Mântuitor care a zis: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Matei X, 28). Şi iarăşi zice Duhul Sfânt: „Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul” (Psalm XXX, 26). Voi mai înainte de Apostoli, fapta Apostolilor aţi arătat-o. Voi mai înainte de Sfinţii Mucenici, credinţa şi bărbăţia de suflet a lor aţi lucrat-o.

Ilie, marele prooroc, cu râvnă dumnezeiască pornindu-se, pe Ahab l-a mustrat, iar voi pe cei ce străjuiau Mormântul Domnului i-aţi ruşinat. Ghedeon, învingând cu trei sute de ostaşi oarecând, oastea cea numeroasă a Madianiţilor a sfărâmat-o (Judecători VII, 25). Voi, însă, împreună cu drepţii bărbaţi, Iosif şi Nicodim, mai tari decât toate întăriturile iudeilor şi ale lui Pilat v-aţi arătat şi slujitoare neînfricate până la jertfă aţi fost, gata a sluji Celui ce a venit să slujească şi să-Şi dea sufletul Său răscumpărare pentru tot neamul omenesc. Voi, o sfintelor femei, împreună cu Preacurata Fecioara Maria, Maica veşnicului nostru Mântuitor, cu mare râvnă şi bărbăţie de suflet v-aţi îmbrăcat şi cea mai timpurie slujbă către Mântuitorul aţi arătat. De aceea mai înainte de Apostoli v-aţi învrednicit a propovădui Învierea Domnului.

Iubiţi credincioşi,

Cine sunt acele sfinte femei mironosiţe, adică purtătoare de mir, care au urmat lui Hristos împreună cu Apostolii şi care s-au învrednicit să fie martore ale patimilor Domnului şi să-I ungă sfântul trup cu miresme, cât a stat în mormânt? Sfânta Evanghelie ne aminteşte pe scurt numele şi faptele lor.

Cea dintâi şi cea mai plină de râvnă şi bărbăţie duhovnicească este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea.

Alte sfinte mironosiţe sunt: Maria, mama lui Iacob (Marcu XVI, 1) şi a lui Iosi (Marcu XV, 47), adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan XIX, 25) şi Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei XXVII, 56; XXVIII, 1; Marcu XVI, 1; Luca XXIV, 10). ApoiIoana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana şi multe altele care îi slujeau din avutul lor (Luca VIII, 3). Printre mironosiţe sunt numărate şi cele două surori ale lui Lazăr din Betania, Marta şi Maria, unde găzduia adeseori Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, în drum spre Ierusalim, sau Galileea.

Care erau virtuţile principale ale acestor femei mironosiţe? Mai întâi credeau cu tărie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, Care a venit pe pământ să mântuiască neamul omenesc. Apoi, duceau o viaţă curată, sfântă, de rugăciune şi post, de înfrânare şi milostenie, trăiau în iubire sfântă unele cu altele şi cu avutul lor ospătau şi odihneau cu dragoste în casele lor pe Iisus şi pe sfinţii Săi ucenici.

Dar credinţa şi râvna sfintelor femei mironosiţe nu se oprea numai aici. Ele nu numai că Îl primeau pe Domnul în casele lor unde Îi spălau picioarele, Îi slujeau la masă şi Îl odihneau, ci, mai mult, mergeau cu râvnă după Hristos, erau martore ale minunilor Lui şi mărturiseau cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Cea mai mare bărbăţie au dovedit-o însă femeile mironosiţe în vremea patimilor Domnului. După ce ucenicii de frică L-au părăsit şi Petru s-a lepădat de Hristos, singurele care Îl urmau de departe, erau sfintele femei mironosiţe, în frunte cu Maica Domnului, Maria Magdalena, alături de Apostolul dragostei Ioan. Căci dragostea dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată.

Curajul şi bărbăţia sufletului s-au văzut la femeile mironosiţe şi pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfântul Ioan, Îl petreceau pe Domnul la răstignire, fiind martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi şi suspine adânci, încât Mântuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştrii... Căci dacă fac acestea cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi?”. (Luca XXIII, 28, 31).

Pe Golgota sfintele femei mironosiţe, împreună cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au văzut însângerat şi căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de cămaşă şi întins pe cruce. Ele au văzut loviturile cuielor în mâinile şi picioarele Domnului şi au leşinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de pocăinţă a tâlharilor şi rugăciunea zdrobitoare a Mântuitorului: „Eli, Eli, lama sabahtani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. (Matei XXVII, 46).

Femeile mironosiţe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului, învierea morţilor din morminte şi au auzit rugăciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigaşi: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”. (Luca XXIII, 34). Tot ele, aceste femei mai bărbătoase decât apostolii, mai pline de râvnă decât ucenicii, au văzut aruncându-se sorţi pentru cămaşa lui Hristos, făcută de mâinile Maicii Domnului, şi au auzit cuvântul Lui cel mai de pe urmă: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu!” (Luca XXIII, 46).

Iată cât de mare era râvna, tăria credinţei, şi bărbăţia sufletului sfintelor femei mironosiţe! Nu se temeau de ostaşii romani atât de sângeroşi. Nu se înfricoşau de furia iudeilor de Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimântau cu totul de moartea Domnului pe Cruce, ca cei ce nu au nădejde!

Însă, bărbăţia sfintelor femei mironosiţe nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de faţă şi vineri seara, la coborârea Domnului de pe Cruce şi, împreună cu Iosif din Arimateea, au cumpărat giulgiu şi miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfăşurat în giulgiu, L-au pus în mormânt şi au prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosie, adică Maica Domnului,priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.

Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămînii, adică Duminica, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era foarte mare. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-a pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El, adică pe Apostoli,care se tânguiau şi plângeau” (Marcu XV, 46-47; XVI, 1-10).

Vedeţi râvna mironosiţelor? Bărbăţia şi tăria credinţei lor în Fiul lui Dumnezeu? Vedeţi bărbăţia acestor sfinte femei? Ucenicii stăteau ascunşi şi încuiaţi într-o încăpere de frica iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu şi miresme să ungă trupul lui Iisus. Ucenicii plângeau şi se tânguiau de moartea Domnului, iar ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă mormântul. Ei aşteptau cu spaimă veşti de la Golgota, iar ele intrând în mormânt, au primit vestea, de la Arhanghelul Gavriil, că a înviat Domnul, spunându-le: „Nu mai plângeţi!”. Apoi, la porunca lui, s-au întors fugind, şi au spus apostolilor că Hristos a Înviat. Nu mai este în mormânt!

Iată câtă bărbăţie şi credinţă, câtă tărie şi îndrăzneală la aceste femei. Bărbaţii stau ascunşi şi ele aleargă la mormânt, intră înăuntru, aduc miresme, se întăresc una pe alta, vorbesc cu îngerii, privesc cele dintâi mormântul de viaţă şi văd giulgiurile aşezate alături. Nu se tem de întunericul nopţii, nici de ostaşii care străjuiau mormântul, nici de moarte, nici de îngeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: să-L vadă pe Iisus, să ungă şi să sărute sfântul Lui trup. Femeile mironosiţe sunt cele dintâi, şi cele mai vrednice martore ale răstignirii, morţii, Îngropării şi Învierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc apostolilor şi lumii întregi că a înviat Hristos, că moartea, diavolul şi iadul au fost biruite şi Raiul s-a deschis.

Unde mai sunt acum femei creştine, iubitoare de Hristos, tari în credinţă şi în fapte bune, ca femeile mironosiţe din Sfânta Evanghelie? Şi totuşi numărul sfintelor femei în Biserica creştină s-a înmulţit, întrecînd uneori pe cel al bărbaţilor.

Să ne gândim la numărul mare al sfintelor muceniţe, precum: Tecla, cea întocmai cu Apostolii; Varvara, care a fost ucisă pentru Hristos de tatăl ei; Ecaterina; Irina; Maria; Sofia cu cele trei fiice ale ei; Fevronia; Tatiana; sau Filoteia de la Argeş. Mare este şi numărul cuvioaselor care s-au nevoit prin mănăstiri şi pustietăţi şi au ajuns vase ale Sfântului Duh şi făcătoare de minuni. Dintre acestea amintim doar câteva, precum: Maria Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca şi Cuvioasele Parascheva de la Iaşi, Teodora de la Sihla şi multe altele.

Toate aceste cuvioase sunt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosiţe şi rugătoare ale Bisericii pentru noi toţi.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este ziua femeilor creştine. Ele sunt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile străbune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate.

De astfel de mame bune au nevoie astăzi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite şi model în toate are atâta nevoie astăzi societatea în care trăim. Sunt destule mame care nu vor să nască copii, nici să le dea o educaţie creştină bună. Sunt atâtea mame care îşi ucid majoritatea copiilor, iar puţinii pe care îi nasc, nu-i cresc în frica lui Dumnezeu, sau îi lasă de capul lor şi ajung să fie o povară pentru familie şi o ruşine pentru societate.

Mamelor, sunteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului, nu miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cât mai mult. Dumneavoastră puteţi contribui cât mai mult la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn sfânt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei, vor ieşi mâine suflete mari, oameni buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele noastre. Gândiţi-vă ce mame sfinte am avut!

Tinere fecioare, păstraţi neîntinată pentru Domnul cinstea şi buna voastră credinţă până veţi dobândi şi voi calitatea de mame în societate şi în Biserică. La fel şi dumneavoastră văduvelor şi bătrânelor mame, supravegheaţi pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu tăceţi! Mamele tinere au nevoie de exemplul şi de jertfa voastră, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii şi nepoţii, de rugăciunile, de lacrimile şi mustrarea voastră.

Începeţi toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată şi cu mai multă smerenie şi răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve şi fecioare cinstite şi credincioase, înseamnă pentru ziua de mâine, mai mulţi copii în case, mai mulţi credincioşi la biserici, mai multă pace în familie, mai puţine beţii, divorţuri şi avorturi în lume, mai puţine boli şi lacrimi pe pământ şi mai multe suflete în Rai! Amin.

Hristos a înviat!

Sfintele Femei Mironosițe – lumini pentru familie şi societate

ARTE 12 Mai

INVITAȚIE LA OPERĂ 12 Mai; PE O ARIPĂ DE CÂNT 12 Mai

Jules Massenet

Le Cid de Jules Massenet 

Massenet - Werther .

Massenet: La Vierge. Montserrat Caballé. (Full) 1998: 

Jules Massenet: Cléopâtre. (Montserrat Caballé 2002) Full opera: 

MANON - JULES MASSENET cu Angela Gheorghiu

Daniel Francois Esprit Auber

Daniel Francois Esprit Auber /// Manon Lescaut: 

Daniel Francois Asprit Auber /// La Muette De Portici: 

Daniel-François-Esprit Auber - Gustave III, ou Le bal masqué: 

Daniel Francois Esprit Auber /// Fra Diavolo

Pavlos Carrer - Frossini (complete opera)

Pavlos Carrer - Frossini (complete opera): 

MUZICĂ 12 Mai; PE O ARIPĂ DE CÂNT 12 Mai

Rolling Stones

Giovani Battista Viotti

Pavlos Carrer, compozitor grec

Pavlos Carrer - Gero-Demos: 

Gabriel Fauré, compozitor francez

Burt Bacharach, compozitor şi pianist american

Zsolt Kerestely

ANGELA SIMILEA - The Best Romanian Music Collection - Jolt Kerestely:

Dumitru Fărcaș

Aurelian Andreescu

Ian Dury, vocalist şi compozitor britanic (Kilburn & The High Roads, Blockheads)

Ian Dury and the Blockheads -

Billy Swan, vocalist, clăpar, chitarist, compozitor şi producător american (Mert Miley & Thr Rhythm Section, Black Tie)

Billy Swan: 

James Purify, cântăreţ american (James & Bobby Purify)

Robert MacVitte, baterist americam (Sugarloaf)

Sugarloaf - 

Ian McLagan, pianist britanic (Small Faces, Faces)

Steve Winwood, vocalist, clăpar, compozitor şi producător britanic (Spencer Davis Group, Traffic, Blind Faith)

Billy Squier, vocalist, chitarist şi compozitor american (Sidewinders and Piper)

Billy Squier 

Shannon (Brenda Shannon Greene), cântăreaţă americană

SHANNON 

Eric Singer, toboșar american

Terry McKee, baterist britanic (Rosetta Stone)

Billy Duffy, chitarist şi compozitor britanic (Death Cult, Cult)

The Cult: 

Malin Akerman, actriță, cântăreață și fotomodel canadian de origine suedeză

Daniel-François-Esprit Auber

Daniel Auber - The Crown Diamonds – Overture: 

Bedřich Smetana

Eugène Ysaye

Rudolf Kempe

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

HENRY MANCINI | Collection of Great Music ~ Long Play ~

Adagios & Relaxing Classical Music

POEZIE 12 Mai

TEATRU/FILM  12 Mai

Anghel Mora, regizor și scenarist român

Anghel Mora (pe numele său adevărat Mihai Diaconescu, n. 12 mai 1949, Turnu Severin, d. 18 noiembrie 2000, Bucuresti) a fost un regizor de film, scenarist, actor, poet (membru al Uniunii Scriitorilor din România), directorul agenției de publicitate Lettera și cântăreț folk român.

A fost căsătorit cu fiica lui Mircea Malița. A cântat o perioadă de vreme la Cenaclul Flacăra. A fost o victimă a mineriadei din 1990

Regizor

·         Recorduri, lauri, amintiri (1984) - documentar de lung metraj

·         Cunună de lauri (1985) - documentar de lung metraj

·         Imn pentru primăvara țării (1986) - documentar de lung metraj

·         Rezerva la start (1987)

·         Flori de gheață (1988)

·         Kilmetrul 36 (1989)

Scenarist

·         Să mori rănit din dragoste de viață (1984) 

·         Rezerva la start (1987)

·         Flori de gheață (1988)

·         Kilmetrul 36 (1989)

Actor

·         Balanța (1992)

Cărți

·         Misivă între anotimpuri (1978) Ed. Cartea Românească

·         Geometria iluziei (1986) Ed. Cartea Românească

·         Oglinzile au două fețe Ed. Albatros

Oameni si soareci - John Steinbeck

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 12 Mai

Experimentul - Puiu Calinescu

Puiu Călinescu - Doi îndrăgostiți

Să râdem cu Mr Bean

Racer Bean | Funny Episodes | Classic Mr Bean