joi, 9 mai 2019

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 10 MAI 2019

ISTORIE PE ZILE 10 Mai
Evenimente
·         7o i I Chr: Asediul Ierusalimului. Trupele lui Titus, fiul imparatului roman Vespasian, incep un atac masiv asupra Ierusalimului și atacă al treilea zid de aparare a orașului dinspre nord-vest. Asediul s-a încheiat cu ocuparea orașului și distrugerea celui de- al doilea Templu al evreilor. La Roma inca mai exista in prezent Arcul de Triumf al lui Titus, inaltat pentru a celebra cucerirea Ierusalimului. Arcul de triumf dedicat lui Titus a fost ridicat în anii 81-82 e.N, din inițiativa fratelui său Domitianus si era menit să comemoreze victoria definitivă a romanilor asupra răscoalei evreilor din Palestina, răscoală începută în anul 66 e.N. Campania de pacificare a Palestinei o începuse, cu mână de fier, în 66 e.N, generalul Vespasianus, la cererea lui Nero. In istoria evreilor acea victorie romană este comemorată ca unul dintre cele mai tragice evenimente, cel prin care poporul evreu si-a pierdut definitiv libertatea. Templul care reprezenta unitatea spirituală a evreilor a pierit în incendiu și jaf, odată cu întregul Ierusalim. Toate odoarele sfinte din templu au fost devalizate și au luat calea Romei, pentru a fi etalate pe timpul ceremoniei de triumf organizate in cinstea lui Titus. Pe locul devastat de legiunile lui Titus, în anul 70 e.N, împăratul Hadrianus (117-138 e.n), a mai spulberat încă o revoltă după șase decenii și jumătate. El trecut la măsuri și mai drastice de anihilare a evreilor. Pe locul Ierusalimului a ridicat un oraș roman, Aelia Capitolina, după numele său de familie și temple romane, iar pe evreii apți de muncă sau de luptă i-a răspândit pe la marginile de apus ale imperiului. Distrugerea primului și a celui de-al doilea templu de la Ierusalim, este încă jelita anual de evrei.
·         28 i.I.Chr: Astronomii dinastiei chineze Han consemneaza aparitia petelor solare aparute în timpul domniei împăratului Cheng de Han. Este una dintre cele mai vechi observații stiintifice ale petelor solare in China.
·         535: Este ales Papa Agapet I.
·         946: Papa Agapet al II-lea este încoronat papă ca succesor al papei Marin al II-lea. Papa Agapet al II-lea (8 noiembrie 955), a fost papa al Romei în perioada 10 Mai 946 – 8 Noiembrie 955. Numele lui înseamnă “cel iubit” (greacă). Pontificatul lui cădea în epoca fiului Maroziei, Alberic al II-lea (acesta conducea republica independentă Roma sub titlul “principe și senator al romanilor” și îl numea și pe Agapet papă). A fost un bărbat cu un caracter puternic,care a încercat cu disperare să oprească declinul papalității si așa-zisa pornocratie (din greacă “porneia” – domnia curvelor). Papa Marin al II-lea a fost Papă al Romei în perioada 30 Octombrie 942 – Mai 946. Papa Marin al II-lea este adseori condundat cu Papa Martin al III-lea. Papa Marin al II-lea a fost ales și a funcționat sub influența lui Alberic al II-lea.
·         1291: Nobilii scoțieni recunosc autoritatea regelui Eduard I al Angliei asupra țării lor.
·         1497: Amerigo Vespucci lasă Cádiz pentru prima sa călătorie în Lumea Nouă.
·         1499: Este publicată prima hartă geografică a lui Amerigo Vespucci., o harta care continea grave erori de localizare.Vespucci nu a condus nici o expeditie maritima si nu a fost capitan de vas. Singura functie care i se cunoaste a fost aceea de pilot principal al Castiliei, in baza carora era imputernicit sa propuna acordarea de brevete. El a intocmit o harta secreta pentru regele Castiliei , care avea la baza datele furnizate de capitanii corabiilor care se intorceau din Indiile de Vest, numele dat atunci noilor tertorii descoperite de Columb. Amerigo Vespucci a numit într-o scrisoare din 1503, continentul recent descoperit de Columb ”Mundus Novus” ( Lumea Noua). Martin Waldseemüller , un cartograf german al Renaşterii, a publicat in 1507 intr-o o carte cu titlul complet: “Introducere în cosmografie cu unele elemente de geometrie şi astronomie necesare pentru a înţelege această ştiinţă, şi cele patru călătorii dale lui Amerigo Vespucci şi reproducerea lumii în ambele suprafeţei de proiecţie sferică, inclusiv regiuni pe care Ptolemeu le-a ştiut şi au fost descoperite doar recent”, o harta cunoscuta sub numele Harta Waldseemüller , in care el foloseşte pentru prima dată cuvântul “America”, dupa numele lui Amerigo Vespucci, pentru a desemna partea de sud a continentului descoperit in realitate de Columb. Faimoasa harta a lui Martin Waldseemüller in care apare continentul american. Pe harta obsrvam numele de AMERICA dat acestui teritoriu. Numerosi istorici au contestat aportul lui Vespucci la descoperirea continentului care ii poarta azi numele si sunt de parere ca nu exista dovezi ale plecarii acestuia din Cadiz spre Lumea Noua.

·         1503: Cristofor Columb descoperă Insulele Cayman și le denumește Las Tortugas, datorită numeroaselor broaște țestoase care se găseau acolo. Cristofor Columb (n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.
·         1534: Exploratorul francez Jacques Cartier a descoperit Newfoundland.
·         1655: Jamaica a intrat sub autoritate britanică, după stăpânirea spaniolă care a durat 161 de ani.
·         1768: John Wilkes este întemnițat pentru articolul scris în North Briton, prin care îl critică necruțător pe regele George al III-lea. Întemnițarea nobilului a provocat revolte violente la Londra. John Wilkes (n. 17 octombrie 1727 – d. 26 decembrie 1797) a fost un om politic și ziarist britanic. Deputat al Parlamentului din Westminster, Lord-primar al Londrei, numele său a rămas legat de un scandal politic și de revolta provocată atât de articolele sale cât mai ales de condamnarea sa pentru aceste articole, care luptau pentru libertatea presei, a inviolabilității parlamentare și a dreptului de vot pentru clasa medie, care să poată să-și aleagă reprezentanții ei. John a fost autorul unei celebre «afaceri» pe timpil regelui George al II-lea al Angliei, afacere cunoscută sub numele de „Afacerea Wilkes”. Evenimentele se petrec pe fondul unei tensiuni populare la Londra îndată după încheierea păcii cu francezii, în urma «Războiului de 7 ani», când el a demascat intențiile regelui George de a-și afirma puterea (totalitar) după relativa destindere a celor doi predecesori ai săi. George al III-lea (George William Frederick; 4 iunie 1738 – 29 ianuarie 1820) a fost rege al Regatului Unit și rege al Irlandei din 25 octombrie 1760 până la unirea acestor țări la 1 ianuarie 1801; după această dată a fost rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei până la moartea sa. Concomitent a fost Duce și prinț elector de Brunswick-Lüneburg până la promovarea sa ca rege al Hanovrei la 12 octombrie 1814. A fost al treilea monarh britanic al Casei de Hanovra dar spre deosebire de precedenții, el s-a născut în Marea Britanie și a vorbit engleza ca limba natală. Niciodată nu a vizitat Hanovra. Lunga domnie a regelui George al III-lea a fost marcată de o serie de conflicte militare care au implicat regatele sale, mare parte a Europei și părți din Africa, America și Asia. La începutul domniei sale, Marea Britanie a învins Franța în Războiul de șapte ani, devenind puterea dominantă europeană în America de Nord și India. Totuși, multe colonii americane au fost pierdute curând în Războiul American de Independență. O serie de războaie împotriva revoluționarilor și a Franței lui Napoleon într-o perioadă de peste 20 de ani, a dus în cele din urmă la înfrângerea lui Napoleon în 1815. În ultima parte a vieții, George al III-lea a suferit temporar și în cele din urmă permanent de o boală mintală. S-a sugerat că a suferit de porfirie. După o recidivă finală în 1810, s-a stabilit regența și fiul cel mare al lui George al III-lea, George, Prinț de Wales, a condus ca Prinț Regent. La moartea lui George al III-lea, Prințul Regent i-a succedat tatălui său ca regele George al IV-lea.
·         1774: Ludovic al XVI–lea și Maria Antoaneta devin rege și regină a Franței. Ludovic al XVI-lea (n. 23 august 1754, Versailles – d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris) a fost rege al Franței și al Navarei din 1774 și până în 1789, rege al francezilor din 1789 și până în 1793. A fost ultimul reprezentant al Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze. Maria Antonia Iosefa Iohanna de Habsburg-Lorena (n. 2 noiembrie 1755 – d. 16 octombrie 1793), cunoscută în istorie sub numele de Maria Antoaneta, s-a născut arhiducesă de Austria, mai târziu devenind regină a Franței și a Navarei. La vârsta de 15 ani s-a măritat cu Ludovic al XVI-lea al Franței, devenind apoi mama „delfinului pierdut” Ludovic al XVII-lea. Maria Antoaneta este cunoscută mai degrabă pentru excesele sale legendare (considerate exagerări de unii istorici moderni), precum și pentru moartea sa: a murit executată prin ghilotinare, în toiul Revoluției Franceze, în 1793, pentru un așa-zis incest cu fiul ei, precum și pentru înaltă trădare, nedovedită, însă. S-a pretins pe durata vieții sale că ar fi fost lesbiană, că ar fi întreținut relații sexuale cu numeroși bărbați, inclusiv cu cumnații ei, dar nu există nici o dovadă în acest sens, toate acestea fiind acuze care au ajutat la declanșarea Revoluției Franceze.
·         1824: Inaugurarea muzeul National Gallery, Londra. Galeria Națională (National Gallery) găzduită de londonezi este o instituție de artă și, mai ales, de cultură născută din dorința de a oferi tuturor – nu doar cunoscătorilor de artă – posibilitatea îmbinării frumosului cu utilul și necesarul pentru creșterea spirituală. Nu întâmplător, chiar de la începuturile sale (1838) accesul a fost și este gratuit.
·         1848, stil vechi (22 mai 1848, stil nou) se constituie Comitetul revoluționar din Valahia, compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constantin Bălcescu, Al. C. Golescu (Negru), C. A. Rosetti, Dumitru Brătianu, Ion C. Brătianu, Cezar Boliac (Albu), Radu Golescu, Ion Heliade Rădulescu și Ion Cîmpineanu. Se adoptă un program al revoluției în 22 de articole, urmărind satisfacerea revendicărilor fundamentale imediate ale burgheziei pentru cucerirea puterii politice, prevederea cea mai înaintată fiind cuprinsă în articolul 13 (emanciparea și împroprietărirea clăcașilor prin despăgubire) și se stabilește ziua de 9 / 21 iunie, pentru declanșarea revoluției din Valahia.
·         1858:  stil vechi (22 mai 1858, stil nou) începea Conferinţa de la Paris a reprezentanţiilor celor şapte puteri europene (Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi regatul Sardiniei), privind organizarea Principatelor Române. Conferința reprezentanților celor șapte puteri de la Paris, privind organizarea Principatelor Române. Conferinta de la Paris (mai-august 1858) a prilejuit indelungate dezbateri; propunerea de unire deplina a Principatelor – de data aceasta cu un Domn pamantean – a intampinat opozitia inversunata a Austriei si Turciei, in ciuda rezolutiilor adoptate in tara si a exemplului de solidaritate pe care il oferisera patriotii romani. Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri – Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi Regatul Sardiniei – privind organizarea Principatelor Române, adoptă documentul final intitulat „Convenţia de la Paris”, document prin care se stabileşte viitorul statut politic, social şi administrativ al Moldovei şi Ţării Româneşti. Intrarea în vigoare a acestei Convenţii, căreia i se conferea valoare de noua Constituţie a Principatelor Române, marchează încetarea de jure a aplicării Regulamentului Organic In Conferința de la Paris, se stabilește viitorul statut politic, social și administrativ al Principatelor: - cele două țări vor purta numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare cu domn, guvern și adunare legislativă proprie;
- se înființează Comisia Centrală pentru alcătuirea legilor de interes comun pentru ambele Principate, cu sediul la Focșani;
- se desființează privilegiile și rangurile boierești;
- se instituie responsabilitatea ministerială;
- se reglementează prin lege relațiile dintre proprietari și țărani etc. Statutul politic stabilit de Conferința de la Paris, devenit lege fundamentală a țării, rămînînd în vigoare pînă în 1864.
·         1859: Incep la Focșani, lucrările Comisiei Centrale pentru elaborarea legilor comune ale Principatelor Moldovei și Munteniei (Valahiei). Comitetul unionist din Iasi 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza.
·         1866: Carol I al României depune jurământul în fața Parlamentului României dupa ce a fost ales prin plebiscit principe suveran al Principatelor Unite, dupa abdicarea principelui Al.Ioan Cuza.

·         1871: Înfrântă în războiul cu Prusia, Franța este nevoită să semneze tratatul de la Frankfurt pe Main. Franța pierde Alsacia-Lorena de est și plătește 5 miliarde franci-aur ca despăgubire de război.
·         1872: Sufrageta Victoria Woodhull este nominalizată de Partidul Drepturilor Egale pentru prima femeie la funcția de președinte al Statelor Unite, deși femeile nu aveau drept de vot în SUA. Fiind arestată în ziua scrutinului, voturile favorabile nu au fost luate în considerare, iar numarul lor nu se cunoaște până astăzi.
·         1877: Senatul României votează proclamația de independență față de Imperiul Otoman, independență recunoscută prin Tratatul de la Berlin din 1878. La 9 mai 1877, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a declarat, în plenul Parlamentului, în numele guvernului, că România rupe legăturile cu Turcia si se declara independenta. „În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă .” Declaratia de Independenta a Romaniei a fost adoptata in sesiunea extraordinara a Adunarii Deputatilor, iar in urmatoarea zi, 10 mai 1877, senatul a votat „Legea independentei”, care a fost promulgata imediat de catre regele Carol I.
·         1877: Principele României, Carol I, a semnat declarația de independență a Romaniei, aflata deja in razboi alaturi de Rusia în razboiul cu Turcia care s-a purtat in anii 1877-1878.
·         1877 se instituie prima decorație românească - Steaua României.
·         1881: Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881). Președintele Parlamentului a înmanat regelui Carol I și reginei Elisabeta, coroanele făurite din oțelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de Independență al României (1877-1878). Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

·         1887: In România se promulgă Codul comercial care va intra în vigoare la 1 septembrie 1887. Codul comercial a fost întrocmit după model italian și a fost ulterior modificat în 1895, 1900, 1902, iar din 1928 va fi aplicabil și în Basarabia, unde pînă atunci funcționau legile comerciale ale Imperiului Rus.
·         1893: Locomotiva cu aburi nr 999 NYC New York Central Railroad a devenit primul vehicul care a atins o viteză de 112,5 mph (181,1 km/h).
·         1903: Are loc dezvelirea statuii lui Ion C. Brătianu în Piața Universității din București. In 1948, dupa venirea regimului comunist la putere, monumentul a fost topit la fostele uzine Republica. Sculptura este opera artistului francez Ernest Dubois. Statuia lui Ion C Bratianu va fi reconstruita si amplasata in Piata Universitatii, langa Palatul Ministerului Agriculturii si Spitalul Coltea, vis a vis de Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti”, potrivit unei hotarari luate in 2014 de Consiliul General al Municipiului Bucuresti ,
·         1906: A apărut, la București, ziarul „Neamul Românesc", sub conducerea lui Nicolae Iorga.
·         1918 este adoptată legea de organizare a personalului administrației poștelor, telegrafelor și telefoanelor din vechiul Regat (România antebelică) care a fost extinsă prin decred regal și în Basarabia.
·         1921: Principele Carol al României (prinț moștenitor din 27 martie 1914) se căsătorește cu principesa Elena, fiica regelui Greciei, Constantin, și al reginei Sofia din Prusia, avînd un singur copil, Mihai (n.25 octombrie 1921).
·         1923 - Alfred P Sloan este ales Preşedintele G.M. Sloan a rămas în istoria automobilistică pentru faptul că a dictat schimbări anuale de design ale modelelor fabricate şi pentru că a stabilit o structură de preţ pentru gama G.M. formată din Chevrolet, Pontiac, Oldsmobil, Buick şi Cadillac. Americanul a fost astfel primul preşedinte care a gândit o astfel de segmentare pentru mărcile din portofoliu, tehnică tot mai des adoptată mai ales în zilele noastre.
·         1924: J. Edgar Hoover este numit director al Biroului Federal de Investigații (FBI), o agenție federală din SUA de combatere a criminalității, și va rămâne în această funcție timp de 48 de ani, până la moartea sa în anul 1972.
·         1939 se inaugurează în fața Fundațiilor Regale și privind către Palatul Regal statuia regelui Carol I de sculptorul Ivan Mestrovic. Statuia regelui Carol I a fost înălțată pe un soclu de 80 m de gratint roșu și cîntărea 1 200 kg. Monumentul a fost distrus, iar statuia tăiată și topită în 1948 din ordinul autorităților comuniste din România, iar din bronzul ei a fost turnată statuia lui Lenin din Bucuresti, realizată de sculptorul Boris Caragea, care a stat în fața Casei Scanteii din 21 septembrie 1960 si pana in 3 martie 1990, cand a fost data jos de pe de pe soclu de o multime furioasa..
·         1940: Winston Churchill devine prim-ministru al Marii Britanii în urma demisiei premierului Neville Chamberlain. Sir Winston Leonard Spencer Churchill (n. 30 noiembrie 1874 – d. 24 ianuarie 1965) a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial. Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari lideri de război ai secolului, a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.
·         1940: Al Doilea Război Mondial: Germania invadează Belgia, Olanda și Marele Ducat de Luxemburg.
·         1940: Al Doilea Război Mondial: Regatul Unit invadează Islanda.
·         1941: Al Doilea Război Mondial: Camera Comunelor din Regatul Unit este distrusă de un raid aerian Luftwaffe.
·         1941: Al Doilea Război Mondial: Rudolf Hess se parașutează în Scoția în încercarea de a negocia pacea între Anglia și Germania. Walter Richard Rudolf Hess (Heß în germană) (26 aprilie 1894 – 17 august 1987) a fost o figură proeminentă în cadrul Germaniei Naziste, adjunctul lui Adolf Hitler în cadrul Partidului Național-Socialist. La 10 mai 1941, în ajunul războiului cu Uniunea Sovietică, a zburat singur spre Scoția, cu scopul de a negocia pacea cu Regatul Unit, dar a fost arestat. A fost judecat la Nürnberg și condamnat la închisoare pe viață la Spandau (Berlin), unde a murit în 1987, mulți consideră prin suicid. Încercarea lui aparent bizară de a negocia pacea și încarcerarea pe viață care a rezultat, au dat naștere la diverse teorii privind motivația sa de a zbura spre Scoția, precum și teorii ale conspirației privind faptul că a rămas singurul închis la Spandau, mult timp după ce toți ceilalți deținuți fuseseră eliberați. Se dispută de asemenea cauza morții sale. Pe 27 și 28 septembrie 2007, numeroase emisiuni de știri britanice au prezentat descrieri ale tratamentului brutal la care a fost supus Hess de către sovietici, cu toate că alți Aliați au încercat să-i ofere un tratament uman în anii de după al doilea război mondial, și în ultimii ani de viață. Rudolf Hess a murit la 17 august 1987, din motive necunoscute, în închisoarea Spandau din Berlin (el a fost ultimul prizonier al închisorii care, după moartea sa, a fost demolată). Hess a devenit obiect de venerație printre neonaziști. Mormântul lui din orașul Wunsiedel (landul Bavaria, Germania) a devenit loc de pelerinaj pentru aceștia, fapt pentru care administrația locală a desființat mormântul la data de 21 iulie 2011. Osemintele lui și ale soției sale au fost incinerate și transportate la un loc necunoscut.
·         1946: Prima lansare cu succes a rachetei americane V-2 la White Sands Proving Ground. V-2 (în germană: Vergeltungswaffe 2 – „Arma Răzbunării 2″; menționată în literatura sovietică/rusă ca Fau-2 (Фау-2), după pronunția germană a literei ”V”), al cărei nume tehnic este Aggregat-4 (A4), a fost prima rachetă balistică cu rază lungă de acțiune dezvoltată în timpului celui de-al Doilea Război Mondial în Germania, cu scopul expres de a fi folosită împotriva Londrei, iar mai târziu a Antwerpenului.
·         1947: Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, a acordat regelui Mihai cea mai înaltă distincţie de război a SUA , in semn de recunoastere recunoaştere a contribuţiei României la cauza Naţiunilor Unite in razboiul antihitlerist.
·         1981: François Mitterrand câștigă al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Franța în fața conservatorului Valéry Giscard d'Estaing și devine primul președinte socialist al Republicii A Cincea. François Mitterrand (n. 26 octombrie 1916 Jarnac – d. 8 ianuarie 1996, Paris), a fost președinte al Franței între anii 1981-1995.
·         1993: Banca Națională a Republicii Kârgâzstan produce primele bancnote ale monedei naționale. Kârgâzstan este primul stat din Asia Centrală, care părăsește zona rublei. Republica Kârgâzstan (sau Kârgâztan, denumire scrisă uneori cu î în loc de â, sau sub formele Kirghizstan, Kirghiztan; este o țară din Asia Centrală. Se învecinează la nord cu Kazahstanul, la vest cu Uzbekistanul, la est cu China, iar în sud-vest cu Tadjikistanul. Kârgâzstanul este un stat fără ieșire la mare și muntos. Capitala este Bișkek. Kârgâzstanul a făcut parte din Uniunea Sovietică până în 1991, când a devenit independent. Țara a rămas relativ stabilă în anii 1990, deși a devenit din ce în ce mai autocratică și autoritară în ultimii ani ai regimului lui Askar Akaev. În 2005, situația politică a devenit instabilă și țara a trecut printr-o revoluție rapidă (Revoluția Lalelelor), care a dus la demiterea președintelui Akaiev (24 martie 2005, iar locul acestuia este luat de Kurmanbek Bakiev, în 10 iulie 2005, în urma alegerilor prezidențiale. Însă în primăvara lui 2010, situația din Kârgâzstan se deteriorează, culminând cu demisia lui Bakiev la 13 aprilie 2010. Locul acestuia este luat de ministrul de externe Roza Otunbaieva. În urma alegerilor prezidențiale desfășurate la 30 octombrie 2011, noul președinte al Kârgâzstanului este Almazbek Atambaiev, liderul Partidului Social Democrat Kirgiz, acesta depunând jurământul pe 1 decembrie 2011.
·         1994: Nelson Mandela depune jurământul, devenind primul președinte de culoare al Africii de Sud. Nelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al pan-africanismului și al socialismului democratic, el a fost președinte al partidului Congresul Național African din 1991 până în 1997. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999.
·         1998: Liderul Sinn Fein, Gerry Adams şi alţi membri din conducerea Sinn Fein, aripa politică a Armatei Republicane Irlandeze, accepta acordul de pace cu autoritatile engleze.
·         2002: Agentul FBI Robert Hanssen este condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată, pentru faptul de a fi vândut secrete americane Moscovei în schimbul unei sume de 1,4 milioane de dolari în numerar și diamante.
·         2005: O grenadă de mână este aruncată de către Vladimir Arutinian la aproximativ 20 de metri de președintele SUA, George W. Bush, în timp ce el ținea un discurs unei mulțimi la Tbilisi, Georgia, însă are o defecțiune și nu detonează.
·         2006: Giorgio Napolitano, fost membru al Partidului Comunist Italian, a fost ales preşedintele Italiei.
·         2007: Prima vizita pastorala in Brazilia a Papei Benedict al XVI-lea a, vizita care a marcat prima sa calatorie într-o ţară din America Latină, dupa inceperea pontificatului sau în 2005.



Nașteri

·         213: S-a nascut imparatul roman Claudius al II- lea ( Marcus Aurelius Valerius Claudius Augustus; (d. Ianuarie 270). Claudius al II- lea (Marcus Aurelius Valerius Claudius Augustus), imparat roman. Cunoscut sub numele de Claudius Gothicus, a fost impărat Roman de la 268 la 270. Născut în Dalmația, ajunge unul dintre cei mai capabili generali ai împăratului Gallienus, comandant al trupelor din Balcani. După asasinarea lui Gallienus, în cursul luptei împotriva uzurpatorului Aureolus, Claudius este proclamat împărat. El îl înfrânge pe Aureolus, respinge o invazie a alamanilor în lupta de la lacul Benacus (nordul Italiei) și obține în 269, în bătălia de la Naissus (Iugoslavia), o răsunătoare victorie asupra goților și herulilor care invadasera Peninsula Balcanică. Victoria îi aduce cognomenul de Gothicus și pune stavilă, pentru câteva decenii, atacurilor acestor popoare împotriva imperiului. Claudius a murit în orașul Sirmium din Pannonia, in urma unei epidemii (posibil variola) care a devastat provinciile i mperiului , la tron urmându-l Quintillus.
·         1265: Împăratul Fushimi al Japoniei (d. 1317)
* 1711: Frederic, Margraf de Brandenburg-Bayreuth (10 mai 1711 – 26 februarie1763), a fost membru al Casei de Hohenzollern și Margraf de Brandenburg-Bayreuth.
A fost fiul cel mare al Margrafului Georg Friedrich Karl de Brandenburg-Bayreuth și a soției acestuia, Dorothea von Holstein-Beck.
Născut ca membru minor al Casei de Brandenburg-Bayreuth, soarta lui Frederic s-a schimbat în 1726, când tatăl său a moștenit principatul de Bayreuth după o lungă dispută cu Prusia asupra drepturilor de succesiune. Frederic, în vârstă de 16 ani, a devenit margraf ereditar de Bayreuth. În 1735, la moartea tatălui său, Frederic devine noul Margraf de Brandenburg-Bayreuth. Are 24 de ani.

Frederic, Margraf de Brandenburg-Bayreuth
Frederic are reputația de a fi un monarh luminat. La Bayreuth, Frederick este denumit "cel Iubit". În reședința sa de la Bayreuth, el a promovat științele și artele și a construit numeroase clădiri. Frederic a primit o educație bună și a studiat opt ani la Universitatea genoveză calvinistă. El a fost total nepregătit pentru sarcinile sale ca suveran, pentru că tatăl și miniștrii săi l-au exclus complet din toate afacerile guvernamentale.
Soția sa, Wilhelmine, cu personalitatea ei puternică, a încercat să-l influențeze pe slabul și instabilul Frederic în favoarea Prusiei, patria ei, dar nu a putut să depășească influența miniștrilor săi. În cele din urmă soția lui a reușit să câștige influență și secretar tânăr, Philipp Elrodt, a fost desemnat să se ocupe de aspectele financiare. Poziția lui în curând a devenit mai curând echivalentă cu "prim-ministru." În acest rol, Philipp a atacat corupția guvernului și clientelismul, nereguli descoperite în finanțele principatului, și a identificat noi surse de venit. Ca rezultat al acestei reforme fiscale, Frederic a fost în măsură să mărească venitul Wilhelminei, iar ea a cumpărat o reședință de vară numită Eremitage.
Margraful și-a arătat aprecierea pentru arte și științe prin stabilirea Universității regionale de la Bayreuth în 1742, care a fost mutată cu un an mai târziu, în 1743, la Erlangen. În plus, el a creat Academia de Arte Bayreuth în 1756 și din 1744 până în 1748 a permis stabilirea Operei și a unui teatru la Bayreuth. Numeroase alte proiecte de construcție au fost finalizate, inclusiv transformarea și extinderea Muzeului Eremitage existent în Castelul Noului Muzeu Eremitage cu Templul Soarelui (1749-1753) și construirea noului castel margrafial (1754), după ce vechiul castel a ars. Noul castel a fost terminat după moartea primei sale soții; în onoarea ei, castelul a fost redenumit după ea.
La 20 noiembrie 1731, la Berlin, Frederic s-a căsătorit cu Wilhelmine a Prusiei. El fusese logodit cu sora mai mică a Wilhelminei, Sophie, însă regele Frederic Wilhelm I a decis în ultimul moment ca fiica lui cea mare să se căsătorească cu el. Mirele nu a fost consultat.
De la început mariajul a mers bine. Tinerii s-au plăcut unul pe altul și Wilhelmine a ignorat lipsurile lui. Cu toate că Wilhelmine nu era frumoasă, ea avea o personalitate veselă și plăcută. Ea l-a descris pe Frederic bun la suflet și caritabil, dar, de asemenea, un pic mai frivol. Căsătoria a produs doar un singur copil, o fiică:
  1. Elisabeth Friederike Sophie (n. 30 august 1732, Bayreuth - d. 6 aprilie 1780, Bayreuth). Descrisă de Giacomo Casanova ca cea mai frumoasă fată din Germania, ea s-a căsătorit la 26 septembrie 1748 cu Karl Eugen, Duce de Württemberg. A născut o fiică care nu a trăit mult, Prințesa Fredericka Wilhelmine Augusta Luisa Charlotte de Württemberg, apoi cuplul s-a separat în 1756, însă nu a divorțat niciodată.
La 20 septembrie 1759, la Brunswick, Frederic s-a recăsătorit cu Ducesa Sophie Caroline Marie de Brunswick-Wolfenbüttel. Mariajul lor a rămas fără copii. Fără moștenitori pe linie masculină, el a fost succedat de unchiul său, Frederic Christian.
* 1748: Louis Jean Pierre Vieillot (n. 10 mai 1748, Yvetot – d. 1831, Rouen) a fost un ornitolog francez.
Vieillot este autorul primelor descrieri științifice și atribuiri de nume binomiale multor păsări, printre care se numără speciile colectate din Indiile Occidentale și America de Nord. Cel puțin 26 din genurile create de Vieillot sunt încă în uz. A fost unul dintre primii ornitologi care a studiat păsările vii.
* 1752: Maria Amalie Auguste, Contesă Palatină de Zweibrücken-Birkenfeld-Bischweiler (10 mai 1752, Mannheim – 15 noiembrie 1828, Dresda) a fost ultima Electoare și prima regină a Saxoniei cât și Ducesă de Varșovia.
Amalie s-a născut la Mannheim, ca fiică a Contelui Palatin Friedrich Michael de Zweibrücken și a soției acestuia, Contesa Palatină Maria Franziska de Sulzbach. Ea a fost sora regelui Maximilian I Iosif de Bavaria.
A fost femeia cu cel mai înalt rang în Saxonia din 1780 după moartea soacrei sale. Cumnata sa, Prințesa Maria Carolina de Savoia, a fost soția lui Anton de Saxonia.
La 29 ianuarie 1769 ea s-a căsătorit cu Electorul saxon Frederic Augustus al III-lea. În 1806, soțul ei și Amale au fost proclamați rege și regină a Saxoniei. Anul următor, Napoleon I i-a făcut Duce și Ducesă de Varșovia, un principat nou creat în Polonia.
Amalie a avut patru copii dintre care trei născuți morți. Singura ei fiică, Maria Augusta, a atins vârsta adultă și nu s-a căsătorit niciodată. Amalie a murit la 15 noiembrie 1828 la vârsta de 76 de ani și a fost înmormântată la Hofkirche în Dresda.
·         1755: S-a nascut navigatorul si exploratorul american Robert Gray ; (d. 1806). Căpitan al vasului „Lady Washington„, în expediția condusă de John Kendrick, realizează prima călătorie maritimă în jurul lumii cu o navă sub pavilionul S.U.A ( 1787-1790).
·         1760: Claude Joseph Rouget de Lisle (n. 10 mai 1760, Lons-le-Saunier - d. 26 iunie 1836, Choisy-le-Roi), cunoscut mai ales ca Rouget de Lisle, a fost un ofițer genist francez, poet și dramaturg. Este cunoscut îndeosebi ca fiind autorul imnului național al Franței, La Marseillaise (muzica și versurile). A mai compus și alte imnuri, mai puțin cunoscute, ca L'Hymne Dithyrambique sur la conjuration de Robespierre et la Révolution du 9 Thermidor (1794) și Vive Le Roi! (1814).
Claude Joseph Rouget de Lisle s-a născut la 10 mai 1760 în Lons-le-Saunier, Franța. Era primul născut al avocatului Claude Ignace Rouget[12], mama sa fiind Jeanne Madeleine Gaillande.[13]
După ce a urmat L'École royale du génie de Mézières (Școala militară de geniu din Mézières), a fost repartizat ca ofițer al armatei regale în diferite garnizoane, printre care și cea de la Mont-Dauphin, unde se spune că și-ar fi exersat „talentele de Don Juan”[14]. A avansat în cariera militară până la gradul de căpitan.
În timpul Revoluției franceze a fost mutat la garnizoana din Strasbourg, cu începere de la 1 mai 1791. Aici l-a cunoscut pe primarul orașului, Philippe-Frédéric de Dietrich (se pare că în cadrul unei loji masonice). La cererea acestuia a compus mai multe cântece patriotice, printre care l'Hymne à la Liberté pour la fête de la Constitution („Imnul de libertate pentru Sărbătoarea Constituției”), imn cântat la sărbătoarea respectivă, care a avut loc la Strasbourg pe 25 septembrie 1791. Tot la Strasbourg a compus Chant de guerre pour l'armée du Rhin („Cântecul de război al armatei de pe Rin”), pe care l-a cântat pentru prima oară la 25 / 26 aprilie 1792, în cadrul unui banchet dat de primarul Philippe-Frédéric de Dietrich în onoarea voluntarilor „armatei de pe Rin” care se mobilizaseră după declararea războiului cu Austria.[15] Acest cântec va deveni mai târziu, la 14 iulie 1795, imnul național al Franței, cunoscut sub numele La Marseillaise.
La 13 iunie 1792 Rouget de Lisle a fost transferat de la Strasbourg la fortăreața Huningue. Aici a primit vestea că a fost destituit din funcție, de către Lazare Carnot, pentru că protestase împotriva arestării regelui Ludovic al XVI-lea în urma insurecției de la 10 august. Deoarece își manifestase fățiș simpatiile promonarhiste, a fost întemnițat în timpul terorii iacobine, dar a scăpat de ghilotinare. În 1795 a fost înrolat din nou în armata revoluționară fiind trimis la Brest sub comanda generalului Hoche. A luat parte la luptele împotriva insurgenților contrarevoluționari (șuani) din Bretania.
A demisionat din armată în 1796, revenind la Lons-le-Saunier, unde a trăit în condiții modeste. S-a manifestat ostil față de instaurarea imperiului, îndrăznind să-i scrie lui Napoleon: Bonaparte, vous vous perdez, et ce qu'il y a de pire, vous perdez la France avec vous!(„Bonaparte, vei pierde și, ceea ce este mai rău, va pierde și Franța odată cu tine!”).[16]
Rouget de Lisle a mai scris alte câteva piese muzicale de aceeași natură cu La Marseillaise. În 1825 el a publicat Chants français („Cântece franceze”), în care a pus pe muzică cincizeci de poezii ale unor diverși autori. A mai publicat Essais en vers et en prose („Eseuri în versuri și în proză”), o povestire intitulată Adelaide et Monville și câteva poeme ocazionale. În timpul Restaurației a compus un imn regal, intitulat Vive le Roi! („Trăiască Regele!”), dar acesta nu a fost pe placul regelui Ludovic al XVIII-lea.
Spre sfârșitul vieții, Rouget de Lisle se afla într-o situație materială precară, fiind nevoit să vândă chiar și ceea ce moștenise de la tatăl său. Sub regimul Monarhiei din Iulie regele Ludovic-Filip i-a acordat însă o pensie viageră.
Rouget de Lisle a murit la 26 iunie 1836, în vârstă de 76 de ani, la Choisy-le-Roi, unde a și fost înhumat. La 14 iulie 1915 rămășițele sale au fost transferate la Hôtel des Invalides.
Rouget de Lisle a compus textul și muzica imnului La Marseillaise, la Strasbourg, în noaptea de 25 / 26 aprilie 1792, imediat după declararea războiului cu Austria. Titlul inițial era Chant de guerre pour l'armée du Rhin („Cântecul de război al armatei de pe Rin”)[15]. La 30 iulie 1792, melodia a fost cântată de voluntarii republicani din Marsilia, la intrarea lor în Paris, de aici provenind numele La Marseillaise. Mai târziu, la 14 iulie 1795, La Marseillaise a devenit în mod oficial imnul național al Franței.
·         1775: Antoine Charles Louis Lasalle, general francez (d. 1809)
·         1788: Jean Augustin Fresnel, fizician francez (d. 1827)
·         1788: Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei (rusă Екатерина Павловна) (10 mai 1788 – 9 ianuarie 1819) a fost al șaselea copil al Marelui Duce, mai târziu Țarul Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. A devenit regină de Württemberg prin căsătoria cu verișorul său primar Prințul Moștenitor William care a devenit regele William I de Württemberg în 1816.

Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna

Marea Ducesă în 1788
Ecaterina a avut o copilărie fericită iar educația i-a fost atent supervizată de mama sa. A fost foarte apropiată de fratele ei mai mare Țarul Alexandru I. De-a lungul vieții ei a menținut o relație apropiată cu el. Se spune că Ecaterina a fost sora preferată a lui Alexandru și una dintre puținele persoane pe care Țarul le-a iubit necondiționat. Scrisorile lui către Ecaterina conțin expresii ca "Sunt al tău, inimă și suflet pentru toată viața", "Cred că te iubesc mai mult cu fiecare zi care trece", și "să te iubesc mai mult decât o fac este imposibil". De asemenea, Ecaterina a fost fiica favorită a mamei sale.
După divorțul lui Napoleon I al Franței de împărăteasa Joséphine în timpul războaielor napoleoniene, împăratul francez i-a făcut aluzii lui Alexandru I despre dorința lui de a se căsători cu Ecaterina - o dorință prin care i-ar atrage de partea sa pe ruși. Familia Ecaterinei a fost consternată; imediat împărăteasa mamă a aranjat o căsătorie între fiica ei și George, Duce de Oldenburg.
Frumoasă și vioaie, Ecaterina s-a căsătorit cu verișorul ei primar Ducele George de Oldenburg la 3 august 1809. Deși mariajul lor a fost aranjat, Ecaterina i-a fost devotată soțului ei. George era al doilea fiu al lui Petru, Duce de Oldenburg și a soției lui, Prințesa Friederike de Württemberg. S-a spus despre el că nu era frumos însă Ecaterina s-a îngrijit de el iar moartea soțului ei în 1812 ca urmare a febrei tifoide a întristat-o profund.
Văduva Ecaterina a călătorit în Anglia cu fratele ei Alexandru pentru a-l întâlni pe Prințul Regent și din nou în timpul Congresului de la Viena.
Ecaterina a avut doi fii cu Ducele George de Oldenburg (9 mai 1784 – 27 decembrie 1812):
Era în Anglia când l-a întâlnit pe Prințul Moștenitor William de Württemberg. A fost dragoste la prima vedere. Totuși, William era căsătorit cu blânda Prințesă Charlotte de Bavaria de care în cele din urmă a divorțat. William s-a căsătorit cu Ecaterina în 1816 la Sankt Petersburg. După ce soțul ei a devenit rege, acum regina Ecaterina de Württemberg s-a dedicat activităților caritabile în noua ei țară. Ea a fondat numeroase instituții în beneficiul oamenilor de rând.
Cu regele de Württemberg, ea a avut două fete:
  • Maria Friederike Charlotte (30 octombrie 1816 – 4 ianuarie 1887)
  • Sophie Friederike Mathilde (17 iunie 1818 – 3 iunie 1877) - a devenit regină a Olandei
Ecaterina a murit în ianuarie 1819 de erizipel complicată de pneumonie. După moartea ei, soțul ei a construit Mausoleul Württemberg din Rotenberg, Stuttgart dedicat memoriei Ecaterinei.
·         1830: François-Marie Raoult, chimist francez (d. 1901)
·         1841 - În această zi s-a născut James Gordon Bennett Jr. un american care avea practic să pună bazele motorsportului profesionist în Europa. Acesta făcea parte dintr-o familie foarte bogată, tatăl său James Gordon Bennett fiind fondatorul ziarului New York Herald. Tânărul Gordon a fost însă trimis să studieze în Franţa. Prins în mrejele Parisului Bennett a gustat mai mult viaţa de noapte şi cursele de orice fel. Ulterior Gordon Bennett a fondat The Paris Herald, care avea să devină cunoscutul ziar International Herald Tribune. Dar gândurile sale se îndreptau tot spre curse, chiar dacă se apropia de vârsta de 60 de ani, şi în 1900 a hotărât să pună bazele cursei anuale Gordon Bennet Cup. Aceasta strânge piloţi an de la an, precum pionierii Henry Farman şi Alexander Winton. Cupa a avut loc în 5 ani consecutivi între 1900 şi 1905, după care Automobile Club de France a preluat organizarea şi în anul următor pe circuitul de la Le Mans a avut loc primul Grand Prix din istorie!
·         1854: S-a născut sculptorul român de origine germană Carol Storck, fiul cel mare al sculptorului Karl Storck şi frate cu Frederic Storck; (m. 1926). Carol Storck (n. 10 mai 1854, București – d. 1926) a fost un sculptor român, fiul sculptorului Karl Storck și frate al lui Frederic Storck. Din 1871 a studiat la Academia Regală de Artă din Florența, cu sculptorul Augusto Rivalta (1837-1925). În perioada 1876-1880 a studiat și în SUA, la Philadelphia, unde a și expus lucrările sale. Printre operele sale se numără statuile alegorice pentru Palatul de Justiție din București, numeroase busturi și sculpturi funerare, precum și Statuia dr. Carol Davila, inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, odată cu clădirea Facultății de Medicină, la intrarea căreia este amplasată
·         1866: S-a născut la Siminicea, Suceava, botanistul Emanoil Teodorescu considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor. Emanoil C. Teodorescu (n. 10 mai 1866, Siminicea, Suceava – d. 26 aprilie 1949, București) a fost un botanist român, membru titular (1945) al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de științe din Franța. A fost licentiat în științe naturale (1893), al Universitatii Sorbona din Paris, fiind șef de promoție. Întors în țarã a ocupat un post de asistent la Universitatea din Iași, apoi la Institutul Botanic din București. În 1898 a plecat din nou la Paris pentru a lucra la Laboratorul de Biologie Vegetalã de la Fontainebleau. Sub conducerea profesorului Gaston Bounier își susține (1899) teza de doctorat „Influența diverselor radiațiuni luminoase asupra formei și structurii plantelor”. Între anii 1907 – 1935, a fost profesor titular la Catedra de Anatomie și Fiziologie Vegetalã din cadrul Facultãții de științe a Universitãții din București și director al Institutului Botanic A organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România si a fost membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-2.VIII.1948). A decedat la 26 aprilie 1949 in Bucuresti.
·         1878: Gustav Stresemann, politician german, cancelar al Germaniei, laureat Nobel (d. 1929). Gustav Stresemann (n. 10 mai 1878, Berlin, Imperiul German – d. 3 octombrie 1929, Berlin, Republica de la Weimar) a fost un om politic german, fondator și lider al Deutsche Volkspartei (Partidul Popular German), cancelar în 1923 și ministru de externe din 1923 până la moartea sa. Figură de marcă în Republica de la Weimar, Stresemann a permis Germaniei să-și regăsească greutatea diplomatică și economică pierdută după Primul Război Mondial, practicând o politică pragmatică.
* 1884: Prințul Ferdinand de Bavaria (germană Ferdinand Maria Ludwig Franz von Assisi Isabellus Adalbert Ildefons Martin Bonifaz Joseph Isidro, Prinz von Bayern; 10 mai 1884– 5 aprilie 1958) a fost cel mai mare fiu al Prințului Ludwig Ferdinand de Bavaria și a soției acestuia, Infanta María de la Paz a Spaniei. Ferdinand a devenit infante al Spaniei la 20 octombrie 1905 și a renunțat la drepturile asupra tronului Bavariei în 1914.
La 12 ianuarie 1906, la Madrid, Prințul Ferdinand s-a căsătorit cu verișora lui primară, Infanta Maria Teresa a Spaniei, al doilea copil al regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei și al celei de-a doua soții, Maria Cristina de Austria.[1]Maria Teresa și Ferdinand au avut patru copii:[1]
  • Infantele Luis Alfonso al Spaniei (6 decembrie 1906 - 14 mai 1983)
  • Infantele José Eugenio al Spaniei (26 martie 1909 - 16 august 1966)
  • Infanta Maria de las Mercedes a Spaniei (3 octombrie 1911 - 11 septembrie 1953)
  • Infanta Maria del Pilar a Spaniei (15 septembrie 1912 - 9 mai 1918)
·         1890: Alfred Josef Ferdinand Jodl (n. Alfred Baumgärtler, 10 mai 1890, Würzburg - d. 16 octombrie 1946, Nürnberg) a fost un general german, șeful Statului Major al OKW, unul dintre principalii comandanți militari din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La procesul de la Nürnberg a fost acuzat, condamnat la moarte și executat pentru crime de război și crime împotriva umanității. În 1953, a fost reabilitat de Înalta Curte de Denazificare ca militar la datorie.
Tatăl său, Alfred Jodl, a fost ofițer german iar mama sa, Therese Baumgärtler, provenea din mediul rural. Căsătoria dintre părinții săi a fost posibilă numai în 1899, după ce tatăl său și-a terminat cariera militară. Cu această ocazie, Alfred Jodl a primit numele de familie al tatălui său. A urmat școala de cadeți și în 1910 a intrat într-un regiment al armatei germane.
La scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial, a fost grav rănit la femur. S-a vindecat și a participat atât pe frontul de răsărit, cât și pe cel de apus. Deziluzionat de pierderea războiului de către Germania, Jodl a intenționat să părăsească armata și să devină medic.
În 1935 a fost înaintat la gradul de general-maior. După Anschluss a fost trimis la Viena, la comanda regimentului 44 de artilerie. În septembrie a participat la invadarea Poloniei.
Fervent sprijinitor al NSDAP, Jodl era un apropiat al lui Hitler, care l-a numit în 1939 șef al operațiilor. În 1944 a fost înaintat la gradul de Generaloberst(general-colonel).
În timpul complotului din iulie, împotriva lui Hitler, Jodl a fost rănit, fiind aproape de moarte. S-a refăcut, astfel că în 1945 a fost în situația de a semna capitularea necondiționată a Germaniei. Curând după aceea, a fost arestat, fiind acuzat de crime de război.
În procesul de la Nürnberg, generalul Alfred Jodl a fost judecat pentru că a acceptat ordine care contraveneau legilor războiului și a fost găsit vinovat de crime de război și crime împotriva umanității. Jodl a fost condamnat la moarte, alături de alți criminali de război naziști, și executat la 16 octombrie 1946 prin spânzurare. În urma demersurilor Luisei von Benda, cea de a doua soție a lui Jodl, Înalta Curte de Denazificare din München, printr-o sentință rămasă definitivă în 2 martie 1953 l-a reabilitat, stabilind că el nu putea fi încadrat la procesul de la Nürnberg nici în primul grup de acuzați (principalii vinovați), nici în cel de-al doilea (cei agresivi)
·         1894: Elvira Popescu (alternativ: Popesco, n. 10 mai 1894, București – d. 11 decembrie 1993, Paris) a fost o actriță română de teatru și film, directoare de scenă, care a făcut carieră în Franța.
Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a dat dovadă încă din copilărie de talente scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz.
A absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din București și a fost angajată la Teatrul Național, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. Întemeiază Teatrele Mic și Excelsior, împreună cu actorii Ion Manolescu și respectiv Ion Iancovescu. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecție în repertoriul ei, dintre care Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali și în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei.
Același Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, va juca de fapt un rol decisiv în viața și cariera talentatei actrițe. Tot el a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris - printr-o întâmplare, protagonista titulară fiind bolnavă - în rolul principal din piesa Ma Cousine de Varsovie, în care a debutat cu un succes extraordinar, deși nu stăpânea perfect limba franceză. Aproape instantaneu, "L'accent d'Elvira Popescu" a devenit proverbial. Critica a elogiat-o in corpore, fapt care este foarte rar întâlnit în Franța, supranumindu-o "Reine du Boulevard", "Notre Dame du Théâtre", "Monstre Sacré" etc.
Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani. Pentru o atât de lungă perioadă de timp, repertoriul pieselor interpretate de ea a fost totuși relativ restrâns. În afară de piesele lui Louis Verneuil, a mai jucat în creațiile lui Henry Bernstein, André Roussin, Sacha Guitry. Explicația repertoriului relativ redus este simplă, toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă țineau afișele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depășit 2000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanță rareori egalată de alți actori și/sau actrițe.
Cariera cinematografică a actriței se întinde pe o perioadă cuprinsă între anii 1920 și 1970, cu o activitate mult mai intensă în anii 1930 și 1940. Chiar dacă Elvira Popescu a fost considerată de critică ca neegalând în calitate de protagonistă a ecranului triumfurile teatrale, actrița a creat totuși și pe memoria de celuloid anumite personaje remarcabile. A jucat în filmele "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil", ș.a.m.d.
În schimb, ca actriță pe scenă, Elvira Popescu era realmente inegalabilă, posedând toate atuurile, subtilitățile, nuanțele și finețele profesiunii.
Elvira Popescu și-a asumat și răspunderea conducerii unor companii teatrale, fiind co-directoare alături de actorul Hubert de Malet, la Théâtre de Paris și Théâtre Marigny.
La o vârstă foarte înaintată, fără să-și piardă farmecul, a continuat să țină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de toată protipendada literară, artistică, financiară și politică (de toate nuanțele) a Parisului. André Roussin, Guy de Rothschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d'Estaing, precum și mulți alții, se numărau printre cei care o priveau și o ascultau fermecați.
A fost distinsă cu premiul "Molière" pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincții ale statului francez.
A încetat din viață la venerabila vârstă de 99 de ani, la Paris. Este înmormântată într-un splendid cavou în marmură (no. 119,diviziunea 89), pe o alee lăturalnică, aproape de ieșirea din Cimitirul Père-Lachaise din Paris.
Filmografia Elvirei Popescu se întinde pe o perioadă destul de lungă, da la începutul anilor 1920 și până în anii 1970. Vârful activității filmice se găsește într-o perioadă de circa 12 ani, 1931 - 1943, urmată de o revitalizare în anii 1960. Iată o listă invers cronologică a filmografiei actriței.
1. "Au théâtre ce soir"
  • La voyante (1972) - episod de televiziune, personajul Karma
  • La locomotive (1968) - episod de televiziune, personajul Sonia
  • La mama (1967) - episod de televiziune, personajul Rosaria
2. Austerlitz (1960), a interpretat personajul Laetitia Bonaparte
  • La Battaglia di Austerlitz, în Italia
  • Napoleone ad Austerlitz, în Italia
  • The Battle of Austerlitz, în SUA
3. Plein soleil (1960), a interpretat personajul Doamna Popova
  • Purple Noon, în Marea Britanie și SUA
  • Blazing Sun, doar în Marea Britanie
  • Delitto in pieno sole, în Italia
  • Full Sun, în Australia, tradus corect în engleză
  • Lust for Evil, în SUA, alt titlu
4. Fou d'amour (1943), a interpretat personajul Arabella
5. Le Voile bleu (1942), a interpretat personajul Mona Lorenza
  • The Blue Veil, în țări de limbă engleză
6. Frédérica (1942), a interpretat personajul cu același nume, Frédérica
7. Mademoiselle Swing (1942), a interpretat personajul Sofia
8. L'Âge d'or, (1942), a interpretat personajul Véra Termutzki
9. Le valet maître, (1941), a interpretat personajul Antonia
10. Parade en 7 nuits (1941), a interpretat personajul Madame
11. Paradis perdu (1940), a interpretat personajul Sonia Vorochine
  • Four Flights to Love, în SUA
  • Paradise Lost, în Marea Britanie
12. L'héritier des Mondésir, a interpretat personajul Erika Axelos
  • The Mondesir Heir, titlu internațional în engleză
13. Le bois sacré, (1939), a interpretat personajul Francine Margerie
  • Sacred Woods, titlu internațional în engleză
14. Ils étaient neuf célibataires (1939), titlu internațional în engleză Contesa Stacia Batchefskaïa
  • Nine Bachelors, titlu internațional în engleză
15. Le veau gras, (1939), a interpretat personajul La princesse
16. Derrière la façade (1939), a interpretat personajul Madame Rameau
  • 32 Rue de Montmartre, Franța, redenumirea ulterioară a filmului
17. Eusèbe député (1939), a interpretat personajul Mariska
18. Éducation de prince (1938), a interpretat personajul Regina Silistriei
  • Bargekeepers Daughter, în SUA
19. La Présidente, (1938), a interpretat personajul Vérotcha
20. Mon curé chez les riches (1938)
21. Tricoche et Cacolet (1938), a interpretat personajul Bernardine Van der Pouf
22. L'homme du jour, (1937), a interpretat personajul Mona Talia
  • The Man of the Hour
23. À Venise, une nuit (1937), a interpretat personajul Nadia
24. Le club des aristocrates, (1937)
25. L'habit vert, (1937), a interpretat personajul Duchesse de Malévrier
26. Le Roi, (1936), a interpretat personajul Therese Mannix
  • The King, în SUA
27. La maison d'en face, (1936)
  • The House Across the Street, în SUA
28. L'amant de Madame Vidal, (1936)
29. Dora Nelson (1935), a interpretat personajel Dora Nelsonși Suzanne Verdier
30. Une femme chipée (1934)
31. Sa meilleure cliente (1932)
32. Ma cousine de Varsovie (1931), a interpretat personajul Sonia
33. L'Étrangère, (1931), a interpretat personajul Miss Clarkson
34. Țigăncușa din iatac (1923)
35. Independența României (1912)
Actriţa Elvira Popescu.
* 1897: Einar Henry Gerhardsen (ajutor·info) (n. 10 mai 1897, Asker, d. 19 septembrie 1987, Oslo) a fost al un om politic norvegian.
Fiind în funcția de prim-ministru timp de 17 ani, el este cel care a stat în această funcție cel mai lung în Norvegia după introducerea sistemului parlamentar.
Numit de mulți norvegieni landsfaderen („părintele națiunii”), el este unul din arhitecții principali ai reclădirii Norvegiei după Al Doilea Război Mondial.
·         1899: S-a nascut Fred Astaire, pe numele sau adevarat Frederick Austerlitz, dansator, coregraf, actor și cântăreț american, considerat unul dintre cei mai mari dansatori ai cinematografului din toate timpurile; (d. 1987). Fred Astaire (n. 10 mai 1899, Omaha, Nebraska – d. 22 iunie 1987, Los Angeles, California), după numele lui de botez Frederick Austerlitz, a fost un actor, dansator și cântăreț american.
Primul film în care a dansat a fost Dancing Lady (1933). La un an, a fost distribuit în producția muzicală RKO, Flying Down to Rio. A întâlnit-o în film pe dansatoarea Ginger Rogers. Cei doi au realizat un număr de dans, numit "The Carioca". Flying Down to Rio a fost un mare succes, salvând compania de producție de la faliment. Fanii filmului au vrut să-i vadă dansând iar pe cei doi, iar RKO a realizat în 1934 The Gay Divorcee, bazat pe unul din succesele din trecut ale lui Astaire pe Broadway. Au mai urmat Night and Day și laureatul Oscar The Continental. Astaire și Rogers erau buni prieteni, dar fiecare dorea să fie apreciat individual. După 6 filme făcute împreună, Astaire are șansa de a juca singur în Damsel in Distress (1937), ce a fost un eșec, cei de la RKO refăcând cuplul Astaire-Rogers în Carefree (1938).

După The Story of Vernon și Irene Castle (1939), Astaire decide să joace iar singur, iar după câteva eșecuri, o întâlnește pe cea despre care a spus mai târziu că a fost partenera sa favorită : Rita Hayworth, cu care apare în You'll Never Get Rich (1942) și You Were Never Lovelier (1946). A mai avut și alte partenere, printre care Audrey Hepburn (Funny Face - 1957), Lucille Bremer, Judy Garland, Betty Hutton, Jane Powell, Cyd Charisse și Barrie Chase, dar cu nici una nu a mai înregistrat succesele pe care le-a avut cu Ginger Rogers. Cei doi mai joacă împreună în 1949 în The Barkeleys of Broadway, arătând câtă nevoie au unul de celălalt.
După ce câștigă câteva premii Emmy în anii 1950 - 1960, Astaire pune dansul pe locul doi, încercând să se concentreze mai mult pe cariera de actor. A avut roluri în multe filme, printre care : On the Beach (1959) și The Towering Inferno (1974), pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar. În 1981, la aproape 10 ani de când nu a mai dansat în public, Astaire a primit un premiu pentru întreaga activitate din partea Institutului American de Film. A încetat din viață în anul 1987 ca urmare a unei pneumonii.

Filme, muzicaluri

Interpretate cu *Ginger Rogers (10), **Rita Hayworth (2), ***Bing Crosby (2), ****Vera-Ellen (2), *****Cyd Charisse (2)
·         1902: David O. Selznick, producător american de film (d. 1965)
* 1910: Eric Berne (n. 10 mai 1910, Montreal, Quebec - d. 15 iulie 1970, Carmel-by-the-Sea, California) a fost un psihiatru canadiano-american, cel mai cunoscut pentru crearea metodei analizei tranzacționale  și autor a mai multe cărți relevante pentru metoda creată de el, dintre care se detașează bestseller-ul Games People Play
* 1911: Bella "Bel" Kaufman (n. 10 mai 1911 la Berlin - d. 25 iulie 2014 la Manhattan) a fost o profesoară și o scriitoare americană, cunoscută în special pentru romanul Up the Down Staircase, considerat unul dintre cele mai bune ale anului 1965.
S-a născut în Germania în familia unor evrei intelectuali (tatăl era medic, iar mama scriitoare) de origine rusă, motiv pentru care copilăria și-o petrece în Odessa, apoi la Kiev. În 1922, la numai 12 ani, emigrează împreună cu familia în SUA.
Romanul care a făcut-o celebră, Up the Down Staircase, s-a situat timp de peste un an pe lista de bestseller-uri a publicației "New York Times" și s-a vândut în peste șase milioane de exemplare în toată lumea.
* 1912: Olga (Golda) Bancic, (n. 10 mai 1912, Chișinău, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus - d. 10 mai 1944, Stuttgart, al Treilea Reich) a fost o activistă comunistă română și franceză, luptătoare antifascistă, eroină a Rezistenței franceze din perioada ocupației naziste a Franței.
* 1914: Sorin Toma (n. 10 mai 1914, București, d. 8 martie 2016, Tel Aviv) a fost un ziarist evreu, născut în România, fost comunist. A fost fiul academicianului Alexandru Toma.
În perioada 1931-1937 a urmat cursurile Școlii politehnice și ale Facultății de matematică din București, fiind absolvent al facultăților de Matematică și de Limbă și literatură franceză din București
Între 1938-1940 a activat în armata română ca ofițer concentrat, după care a trecut în U.R.S.S., unde până în 1941 a lucrat la o editură în limbi străine din Moscova, ulterior fiind încadrat ca ofițer al Armatei sovietice.[2]
A revenit în România cu divizia de voluntari români, foști prizonieri "Horia, Cloșca și Crișan", iar în perioada 1945-1946 a funcționat ca ofițer-ziarist în cadrul Armatei române
Sorin Toma a fost deputat în Marea Adunare Națională în legislaturile 1952 - 1957 și 1957 - 1961. În perioada 1947-1960 a fost redactor-șef al ziarului Scînteia. A publicat un faimos articol care avea drept scop delegitimarea scriitorului Tudor Arghezi, în Scînteia din 5, 7, 9 și 10 ianuarie 1947: "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei. Răsfoind volumele lui T. Arghezi."[3] Iată câteva fragmente din articol:[4]
Dl. Arghezi scrie pentru burghezie. D-sa scrie pe gustul burgheziei. Opera d-sale reflecta lumea morală a burgheziei.
Nici o clipă nu străbate în rândurile care exprimă principiile etico-educative ale poetului-părinte, măcar o vagă bănuială că egoismul înseamnă singurătate și că singurătatea e slăbiciune, că sprijinul cel mai puternic în clipele grele ale vieții e idealul de mai bine care-l leagă pe om de ceilalți semeni, e tocmai sentimentul de solidaritate, de dragoste față de oameni, de răspundere față de semeni. Nimic din toate acestea. (...) Și iată că în peisajul liric al d-lui Arghezi își face loc tocmai acest egoism antisocial.
Poporul, leagăn milenar al luptei pentru păstrarea vieții colective, pentru libertate, pentru mersul înainte al omului, apare în poezia lui Arghezi “clădindu-și slăvi și veacuri din nimic. Acest popor, Arghezi îi infiltrează în suflet ideea că a gusta viața e un păcat. (...) Predică poporului în poeziile sale dezamăgirea, dezgustul de viață, deznădejdea, într-un cuvânt, pesimismul, psihologia înfrântului.
Mulți ani mai târziu, Toma afirma că nu făcuse altceva decât să execute o comandă a conducerii organelor de partid, cărora li se părea că Arghezi e refractar principiului aplicării în literatura sa a normelor realismului socialist.[4]
În 1960 a început la rândul său să fie anchetat de organele de partid în legătură cu activitatea sa în decursul celui de al Doilea Război Mondial.[5] Tot în 1960 a fost transferat în funcția de redactor principal la Editura științifică, unde a lucrat până la pensionare, în 1975[2]. După circa doi ani de verificări a Comisiei Controlului de Partid, în anul 1963 Sorin Toma a fost exclus din Partidul Comunist pe motivul: "dezertarea din munca de partid în anul 1940 și apoi din armata sovietică în timpul războiului fascist, pentru comportarea sa lașă pe teritoriul sovietic cotropit vremelnic de fasciști și pentru ascunderea în mod premeditat a faptelor sale nedemne în fața partidului"[6].
În anul 1970, situația politică a lui Sorin Toma este reanalizată de către Colegiul Central de Partid prin intermediul Secretariatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, care a aprobat cererea de reprimire depusă de Toma. La data de 19 aprilie 1970, organizația de bază de care aparținea, a discutat și dezbătut cererea, și ca urmare Sorin Toma a redevenit membru al PCR
A emigrat în Israel în 1979. După 1989 a publicat volumul memorialistic „Privind înapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist, redactor-șef al Scânteii din 1947 până în 1960” (București, Editura Compania, 2004)
A fost căsătorit cu Ana Toma
·         1920 - S-a născut Bert Weedon, chitarist şi compozitor britanic.
* 1923: Heydar Alirza oglu Aliyev (în azeră Heydər Əlirza oğlu Əliyev, în rusăГейда́р Али́евич Али́ев, Gheidar Alievici Aliev; n. 10 mai 1923 — d. 12 decembrie 2003) a fost al treilea președinte al Azerbaidjanului, fiind în funcție între 1993–2003.
·         1925: Ilie Verdeț (n. 10 mai 1925, Comănești, județul Bacău - d. 20 martie 2001, București) a fost un lider comunist român care a fost ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989. De asemenea, el a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1979-1982.
După Revoluția din decembrie 1989, Verdeț a înființat Partidul Socialist al Muncii, care s-a considerat ca succesor al Partidului Comunist Român.
Ilie Verdeț s-a născut la data de 10 mai 1925 în colonia minieră din satul Șupan din fosta comună Comănești (astăzi oraș în județul Bacău), în familia unui miner. Tatăl său a lucrat la minele de cărbune din Banat, din Valea Jiului și ulterior în bazinul carbonifer Comănești. Potrivit actului de stare civilă de la Primăria Comănești prin care este înregistrată nașterea lui Verdeț, părinții acestuia s-au numit, de fapt, Verdetz. În anul 1964, i s-a eliberat un nou certificat de naștere, în care numele său a fost ortografiat Verdeț, pentru a fi mai românesc.[1]
În anul 1937, constrâns de dificultățile prin care trecea familia sa, la vârsta de numai 12 ani, este nevoit să-și întrerupă școala (din care absolvise doar patru clase) și începe să lucreze ca băiat de mină, pentru că tatăl său se îmbolnăvise și familia sa nu mai avea alte surse de venituri.
În anul 1939, la vârsta de 14 ani, este angajat la mina „Secu", de lângă Reșița, unde parcurge toate treptele profesiei: băiat de mină, vagonetar, ajutor de miner, miner, șef de brigadă și apoi maistru. În anul 1945, se înscrie în cadrul Partidului Comunist Român și începe să desfășoare o intensă activitate de partid și sindicat.
A participat la activitatea sindicală încă de la organizare, ocupând apoi funcțiile de vicepreședinte și președinte la Comitetul Sindical. A fost și membru în conducerea Uniunii Miniere, ca vicepreședinte pe ramură. În anul 1947, Ilie Verdeț s-a căsătorit cu Reghina Graumann și a avut două fiice: Doina (1948) și Cezarina (1953).
După schimbarea regimului și formarea Republicii Populare Romîne, după acțiunea de "naționalizare a principalelor mijloace de producție" din 11 iunie 1948, Verdeț este numit director al minei în care era angajat. La începutul activității sale politice, Ilie Verdeț și-a "completat studiile", după formula utilizată în epocă, absolvind Școala Superioară de partid și apoi Academia de Științe Economice din București.
După un an, în 1949, Ilie Verdeț este "scos din producție" și trecut în activitatea politică. Va îndeplini diferite funcții, iar apoi accede la funcția de prim-secretar al Comitetului Regional al P.C.R. Hunedoara (1954-1956). În anul 1955, Ilie Verdeț este promovat ca membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ca adjunct al Direcției Organizatorice. Apoi, în iunie 1960, este ales ca membru al C.C. al P.C.R., fiind reales în această funcție până în 1989.
În anul 1990, în fruntea unui grup de activiști politici - cadre de partid și de stat cu o îndelungată experiență social-politică - Verdeț militează pentru constituirea unui partid socialist, care să-și asume misiunea de a continua tradițiile mișcării muncitorești și socialiste din România.
La 16 noiembrie 1990, Verdeț a înființat un partid intitulat Partidul Socialist al Muncii, care a intrat în Parlamentul României în urma alegerilor din 27 septembrie 1992. La acele alegeri, PSM a obținut 3,18% din voturi la alegerile pentru Senat și 3,04% din voturi la alegerile pentru Camera Deputaților.
La următorul scrutin din 3 noiembrie 1996, Partidul Socialist al Muncii nu a mai intrat în Parlament, obținând 2,16% din voturi la alegerile pentru Senat și 2,15% din voturi la alegerile pentru Camera Deputaților.
Ilie Verdeț nu a încercat niciodată să-și ascundă convingerile, fiind un critic al evoluției societății românești de după 1990. Într-un interviu acordat în anul 1995, el declara:
„Ce s-a întâmplat după 1989 mi-a produs o mare amărăciune. Dacă am avut multe rețineri față de măsurile luate, în ultimii 8 -10 ani, înainte de 1989, am fost foarte trist după '89, când s-a revenit la programe după concepții care au produs haos. Pentru mine e foarte clar că totul a fost haotic și, bineînțeles, impulsionat de forțe din afară. Aceasta în afară de incompetența celor care au condus țara. Distrugerea sistemului totalitar a fost un act progresist, dar, în continuare, nu era nevoie să se distrugă chiar totul. Pe măsură ce erau înlăturate anumite mecanisme, și pe verticală, și pe orizontală, trebuiau înlocuite cu alte mecanisme mai eficiente, mai performante.”
—Ilie Verdeț
În iunie 2000, la Plenara Comitetului Național al PSM, Ilie Verdeț s-a retras din funcția de președinte al Partidului Socialist al Muncii, acceptând calitatea de președinte-fondator. Acest gest a fost făcut de către Verdeț din dorința de a păstra unitatea partidului, partid aflat într-o degringoladă după ce a devenit partid neparlamentar și ca urmare a acțiunii îndelungate a unui grup de presiune condus de vicepreședintele PSM, Ion Sasu.
Ilie Verdeț a încetat din viață la data de 20 martie 2001 în orașul București, în urma unui infarct, la vârsta de 76 ani.
·         1929: Ion Horea, poet și traducător român
* 1930: George Elwood Smith (n. 19 august 1930, White Plains, New York, SUA) este un inginer american, cunoscut ca fiind coinventator al senzorului CCD, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică din 2009, împreună cu Willard Boyle, pentru „inventarea unui circuit cu semiconductori pentru imagini – sensorul CCD”. Cei doi au împărțit jumătate din premiu, cealaltă jumătate fiindu-i acordată lui Charles Kao, inventatorul fibrei optice
* 1931: Ettore Scola (n. , Trevico – d. , Roma) a fost un regizor și scenarist italian.
După ce a studiat dreptul, devine ziarist și scenarist, mai întâi lucrând "la negru", apoi, începând cu 1952, semnând numeroase scenarii cu propriul nume.
Este recunoscut de către cinefili pentru Balul, realizat în 1983, iar cu Călătoria Căpitanului Fracasse este nominalizat la Ursul de aur, în 1991, la Festivalul internațional de film de la Berlin, atât ca scenarist cât și ca regizor.
  • 1947-1952: Lucrează la diverse ziare umoristice precum Marco Aurelio(săptămânal satiric)
  • 1948-1952: Scrie vreo douăzeci de scenarii, mai ales comedii, în special pentru actorul Totò
  • 1950: Începe cariera lui la radio scriind Rosso e nero, il teatrino de Alberto Sordi
  • 1954-2007: semneaz ca scenrist și/sau regizor peste 40 de producții cinematografice.
·         1935 - S-a născut Larry Williams, pianist, vocalist şi compozitor american.
* 1936: Jacek Izydor Fisiak (n. 10 mai 1936 în Konstantynów Łódzki, Polonia) filolog polonez, istoric de limbă engleză, profesor la Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznań, între anii 1965-2005 director al Institutului de Filologie Engleză, între anii 1985-1988 rector de asemenea al universității; între anii 1988-1989 ministru al educației naționale, profesor la Școala superioară de Limbi Străine „Samuel Bogumił Lindy” din Poznań; membru al Academiei de Științe Poloneze, membru al Academiei Europene de Știință, Artă și Literatură. În 1959 a absolvit filologia engleză la Universitatea din Varșovia. În 1962 a devenit doctor, în 1966 doctor în filosofie, în 1970 profesor asociat, în 1977 profesor. Din 1965 este legat de Universitatea Adam Mickiewidz din Poznań(în anii 1985-1988 rector). Din 14 octombrie 1988 până la 1 august 1989 a fost ministrul educației naționale în guvernul lui Mieczysław Rakowski. A participat la procedurile Mesei Rotunde în calitate de copreședinte în cadrul Comisiei de Știință, Educație și Progres tehnologic. Din 1966 până în 1990 a făcut parte din PZPR. Partidul Unit Muncitoresc. În munca științifică s-a ocupat de lingvistică istorică, contrastivă, și teoretică precum și de lexicografie. Promovează peste 50 de lucrări doctorale precum și peste 300 de licențe. Autor al 35 cărți, redactor al următoarelor 37. De asemenea a publicat 41 de articole în reviste de specialitate, 36 în ediții redactate precum și 23 de recenzii.
* 1937: Sanda Nițescu ( n. 19 mai 1937, București - d. 19 iulie 2013, Paris ) a fost un artist plastic, om de cultură și scriitor român, care era stabilită în Franța și își împărțea viața și activitatea între București și Paris.
Sanda Nițescu a studiat artele plastice la Institutul „N. Grigorescu” din București, promoția 1959, fiind eleva lui Alexandru Ciucurencu și a lui Ionel Jianu. În 1966 cere azil politic în Franța și se stabilește la Paris. Aici pictează, expune, devine angajata filialei pariziene a marii agenții japoneze de publicitate și comunicare Dentsu, unde va lucra aproape 25 de ani, iar în ultima vreme scrie. Este membră a AFPGT, Association Française de la Presse gastronomique et touristique. A publicat Un fir de mărar și cerul albastru, traducere din franceză și prefață de Irina Mavrodin, desene de Horia Bernea (Cartea Romanească, București, 1998), aparută ulterior în versiune franceză (Un brin d'aneth et le ciel bleu, L'Harmattan, Paris, 2000) și Café, în traducerea și cu desenele autoarei (Cartea Romanească, București, 2002). Café a fost nominalizată la premiul ASPRO pe 2002 pentru prozăscurtă.
·         1938 - S-a născut Henry Fambrough, vocalist american (Detroit Spinners).
·         1938: Marina Vlady (n. Marina de Poliakoff-Baidaroff, 10 mai 1938) este o actriță franceză de film. A fost căsătorită cu celebrul cantautor rus al anilor Uniunii Sovietice, Vladimir Vîsoțki. Marina Vlady este autoarea unui roman memorialistic, în care sunt menționate foarte multe amănunte despre viața, inclusiv relația celor doi artiști.
Marina, cea mai mică dintre surorile Poliakoff-Baidaroff a văzut lumina zilei la Paris, la 10 mai 1938. La îndemnul mamei sale, fostă balerină, mica Marina urmează, ca și surorile ei Olga, Helen și Odille, școala de balet. La 10 ani este chemată în studioul de la Neuilly de către regizorul Jean Gehret la sugestia lui Odile Versois, pentru a debuta într-un film în care aceasta era protagonistă.
Farmecul și candoarea malițioasa a acestei bebe-vamp cum a fost supranumită, cuceresc in scurtă vreme publicul european, și, film dupa film, paralel in Franța și Italia, cariera Marinei Vlady se consolidează, făcând din ea una dintre vedetele de frunte ale ecranului. Memoriabile au rămas aparițiile ei din filme precum Vrăjitoarea, Zile de dragoste, Crimă și pedeapsă, Simfonia dragostei, Sentința, Canaliile, dragostei, Sentința,Canaliile, Prințesa de Cleves, Mincinoasa, Climate.
Un capitol important din viața profesională a Marinei Vlady a fost colaborarea cu Robert Hossein, cineastul care a știut să exploateze la maximum darurile ei înăscute de comediană, relevându-le in filme ca Iartă-ne greșelile, Noaptea spionilor. În România a turnat Steaua fără nume, în regia lui Henri Colpi. A devenit o vedeta internațională, fiind solicitată deopotriva in studiourile europene și cele americane.
Câteva din filmele în care a jucat:

Marina Vlady
·         1940 - S-a născut Arthur Alexander, cântăreţ şi compozitor R&B american.
·         1940: Wayne Dyer, psiholog și scriitor american
·         1941 - S-a născut Danny (Rapp), cântăreţ american (Danny & The Juniors).
* 1944: Eduard Schneider (n. 10 mai, 1944, Timișoara) este un poet, scriitor de limba germană și editor din Germania, originar din Banat, România care a folosit și pseudonimele Edgar Schnitsler, Johann Esperschidt.[1]
Schneider a absolvit în anul 1962 Liceul Lenau.[2]
A studiat germanistica și limbile romanice la Timișoara (1962–1967) cu lucrarea de diplomă intitulată Der Ausdruck der Gedanken und Gefühle des sozialistischen Menschen in der Lyrik Oskar Pastiors. Christian Maurers und Astrid Connerths (Exprimarea gândurilor și sentimentelor omului socialist în lirica lui Oskar Pastior, Christian Maurer și Astrid Connerth)[2].
În 1969 a devenit redactor la secțiunea de cultură a revistei Neue Banater Zeitung iar în 1979 șef al foiletonului acesteia.
În colaborare cu Nikolaus Berwanger și Horst Samson Eduard Schneider a editat Pflastersteine. Jahrbuch des Literaturkreises Adam Müller- Guttenbrunn, Comitetul pentru cultură din Timișoara, 1982.
Eduard Schneider a scris prefața la volumul Gedichte (Versuri) de Nikolaus Berwanger, București, Editura Albatros, 1984.
A emigrat în Republica Federală Germania în 1989.
Din 1992 a fost colaborator științific al Institutului pentru cultură și istorie germană din Europa de sud-est (Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas) al LMU München.
Din 2006 este redactor la periodicul „Spiegelungen“, editat de același institut.
·         1944 - S-a născut Jackie Lomax, vocalist britanic (The Undertakers).
·         1945 - S-a născut scriitorul Şerban Codrin.
·         1945: Sorin Postelnicu, actor român
* 1946: Nicolae Mitrofan sau Neculai Mitrofan (n. 10 mai 1946, în satul Suceveni, comuna Suceveni, județulGalați, România) este un psiholog român, profesor universitar doctor la Universitatea din București, decan al facultății din anul 2008 și primul președinte al Colegiului Psihologilor din România.
·         1946: Rică Răducanu, pe numele său adevărat Răducanu Necula (n. 10 mai1946, Vlădeni, Județul Ialomița),[2] este un fost fotbalist român, portar, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din Mexic, performanță pentru care a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.[3][4]
A jucat în Totul pentru fotbal (1982) și Legiunea străină (2008), în rolul lui Maricel
* 1946: Donovan Phillips Leitch, cunoscut ca Donovan (n. 10 mai, 1946, Maryhill, Scoția), este un folkist britanic, originar din Scoţia Scoția, care a intrat în atenția publicului în 1965 cu o serie de apariții la programul de TV "Ready Steady Go!".
A fost prieten cu mulți muzicieni cunoscuți, precum The Beatles (învățându-i pe John Lennon și pe Paul McCartney să ciupească corzile de chitară)[3], Joan Baez, Bruce Springsteen, și alții.
A fost unul dintre membrii marcanți ai așa-numitei "Invazii britanice".
Multe dintre melodiile sale de succes au fost înregistrate avându-l ca producător pe Mickie Most, care îi fusese recomandat de Allen Klein, managerul formației The Rolling Stones (și mai târziu al Beatleșilor). La unele înregistrări ale sale, Donovan a avut parte de colaborări cu muzicieni de studio cunoscuți, cum au fost, de exemplu, Jimmy Page sau John Paul Jones (viitori membri ai grupului Led Zeppelin).
·         1946 - S-a născut Graham Gouldman, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Mindbenders, Freddie & The Dreamers, Hotlegs, 10 CC).
·         1946 - S-a născut Dave Mason, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Traffic, Delaney and Bonnie Bramlett).
·         1947 - S-a născut Vic Elmes, chitarist britanic (Christie).
·         1947 - S-a născut Jay Ferguson, vocalist şi clăpar american (Spirit, Jo Jo Gunne).
·         1947: Vasile Pruteanu, politician român
·         1948: Meg Foster, actriță americană
* 1950: Joseph Porter Ruben (n. , Briarcliff Manor[*], SUA) este un producător, regizor și scenarist american.
·         1951 - S-a născut Ron Banks, vocalist american (The Dramatics, Brides of Funkenstein).
·         1952 - S-a născut Sly (Noel Charles Dunbar), baterist şi compozitor jamaican (Sly & Robbie).
* 1952: Vanderlei Luxemburgo da Silva (n. 10 mai 1952, Nova Iguaçu, Brazilia), cunoscut mai ales ca Vanderlei Luxemburgo, scris uneori și Wanderley Luxemburgo, este un antrenor de fotbal și fost fotbalist brazilian. Din 23 septembrie 2015, este antrenorul principal al clubului chinez Tianjin Songjiang.[1] El este cel mai de succes antrenor din istoria campionatului Braziliei la fotbal – Série A, cu cinci titluri câștigate.
Ca jucător, Luxemburgo, a evoluat pentru echipele Flamengo, Internacional și Botafogo.
Și-a început cariera de antrenor în anul 1983, la clubul Campo Grande Atlético Clube, iar de atunci a antrenat peste 30 de echipe, din Brazilia, Arabia Saudită, Spania și China, inclusiv echipa națională de fotbal a Braziliei și cluburi ca Real Madrid sau „granzii” fotbalului brazilian.
* 1952: Masaki Yokotani (n. 10 mai 1952) este un fost fotbalist japonez.
* 1953: Mircea Mihail Ghiorghiu (n. 10 mai 1953, Craiova, Dolj - d. 25 noiembrie 2003) a fost un pictor român specializat în pictură bisericească, murală și de icoane.
Fiul lui Florentin-Gabriel și al lui Constanta (Gheorghiu schimbat ulterior în Ghiorghiu dintr-o eroare în certificatul de naștere al pictorului), a absolvit Colegiul de Artă din Craiova la clasa profesorului Ilie Marineanu. A decedat în anul 2003 pe data de 25 noiembrie datorită unor afecțiuni grave cardiace care îl măcinau de aproximativ 10 ani.

Mircea Mihail Ghiorghiu poza din perioada adolescenţei

Mircea Mihail şi soția Carmen-Lorena poză din colecția familiei

Pictorul, poză de familie împreună cu soția şi unicul fiu

Operă artistică

Artistul a pictat lucrări care se găsesc în colecții private din România, Germania, Italia, SUA, Franța, Japonia, Danemarca, Norvegia, Elveția și alte țări. În perioada comunistă a activat ca pictor decorator și muralist. În cariera sa se pot aminti următoarele evenimente artistice de importanță :
  • 1975 Expoziție de grup (pictură) Holul Teatrului Național Craiova
  • 1976 Expoziție de grup Casa Armatei București
  • 1977 Expoziție de grup la U.G.S.R București eveniment mediatizat la acea vreme la postul național de televiziune
  • 1978 Expoziție personală de pictură Galeriile Cromatic
  • 1980 Expoziție de grup - pictură, organizată de U.T.C Tg. Jiu
  • 1983 Expoziție de grup - Galeriile Ramuri Craiova în cadrul Festivalului Național Cântarea României a obținut premiul I
cu următoarele lucrări:
  1. Vechea Craiova - Ulei/Pânză un ciclu de lucrări.
  2. Natură moartă dreaptă - Ulei/Pânză
  3. Portretul lui Moș Vasile - Ulei/Pânză
  4. Natură moartă cu legume - Ulei/Pânză
  5. Natură moartă cu legume - Ulei/Pânză
Apoi au urmat expozițiile post decembriste de pictură și icoane pe lemn 1994, 1995, 1997-cu vernisajul vineri-19 Decembrie "Icoane pe Lemn" din Craiova Galeriile Volard's, 1998, 2000, 2001, 2002.
Artistul în perioada sa de creație se remarcă și prin sculpturile sale dintre care amintim Ciobănaș cu Fluier, Masti, Dracula, lucrări aflate în colecții private din Romania și Italia. Tot din portofoliul de creație mai trebuie amintit și faptul că artistul, în perioada comunistă, dat fiind faptul că produsele electronice audio Hi-Fi nu puteau fi procurate cu ușurință în acea vreme, Mircea G. fiind nevoit să studieze electronica (pe care apoi a practicat-o ca hobby) și a construit mai multe Amplificatoare Audio Hi-Fi, Orgi de lumini, Egalizatoare grafice audio și o combină muzicală a căror design exterior a fost proiectat chiar de pictor iar partea electronica fiind în integralitate executată tot de artist însă după scheme electronice publicate în revistele de specialitate ale vremii (1985-1989). De asemenea Mircea a mai lucrat și în domeniul reclamei comerciale.
Ramele multor tablouri ale maestrului au fost de asemenea creație personală iar aparatele destinate fabricării ramelor (Abrice pentru șlefuit și modelat lemn, circulare, polizoare, compresor) fiind realizate tot de M.G., acesta fiind în decursul vieții un autodidact cu o inventivitate creativă deosebită. Majoritatea picturilor au fost executate în fata șevaletului din atelierul său aflat la subsolul casei din municipiul Craiova, dar și peisaje în natură sau în deplasări.
  • Parinţii pictorului G.M. - Gheorghiu Gabriel Florentin şi Constanţa(parinţii se numeau Gheorghiu şi nu Ghiorghiu-vezi text de introducere pentru detalii.)
    •  
  • Vernisaj "Expozitie Icoane pe Lemn" Mircea Ghiorghiu

1) Autoportret pictor (Mircea Ghiorghiu) U/P[1]

2) Autoportret pictor (Mircea Ghiorghiu) U/L notat în colectia privata a familiei cu nr 24.conține în partea de jos dreapta şi semnătura artistică a pictorului (litera "G" peste care se suprapune litera "M" de la inițialele numelui său.)

4) Catalog Expoziţie de Pictura a pictorului Mircea Ghiorghiu Octombrie - Noiembrie 1988 organizată la Muzeul de Arta din Craiova(coperta)

4a) Catalog Expoziţie de Pictură a pictorului Mircea Ghiorghiu Octombrie - Noiembrie 1988 organizată la Muzeul de Arta din Craiova(continut)

5) Pliant "Expoziţie de Icoane pe Lemn" a pictorului Mircea Ghiorghiu Galeriile Vollard's Craiova partea de text este semnată olograf Olimpiu Barbu

5. a.) Poza color Mircea Ghiorghiu efectuata la vernisajul "Expoziţiei de Icoane pe Lemn"

5. b.) Poza color Mircea Ghiorghiu(al doilea din partea stangă) alaturi de criticul de arta Florin Rogneanu director al "Muzeului de Artă Craiova" (ultimul din partea dreapta), efectuată la vernisajul "Expoziţiei de Icoane pe Lemn"

6) Pliant "Expoziţie de Pictură şi Icoane pe Lemn" a pictorului Mircea Ghiorghiu Galeriile Vollard's Craiova

7) "Pliant Expoziţie de Pictură şi Icoane pe Lemn" a pictorului Mircea Ghiorghiu Galeriile Vollard's Craiova
  • 8) "Portret de femeie" - înfățișază portretul soției Carmen
    •  
  • 9) "Lipscani" pictura din ciclul Craiova Veche Mircea Ghiorghiu tablou premiat premiul I la concursul "C. Brancusi"
  • 10) "Veneţia" Tablou realizat de pictorul M.G. U/P .[1]
    •  
  • 11) "Isus" triptic realizat de pictorul Mircea Ghiorghiu

1) Autoportret pictor (Mircea Ghiorghiu) U/P[1]

2) Autoportret pictor (Mircea Ghiorghiu) U/L notat în colectia privata a familiei cu nr 24.conține în partea de jos dreapta şi semnătura artistică a pictorului (litera "G" peste care se suprapune litera "M" de la inițialele numelui său.)

4) Catalog Expoziţie de Pictura a pictorului Mircea Ghiorghiu Octombrie - Noiembrie 1988 organizată la Muzeul de Arta din Craiova(coperta)

4a) Catalog Expoziţie de Pictură a pictorului Mircea Ghiorghiu Octombrie - Noiembrie 1988 organizată la Muzeul de Arta din Craiova(continut)

5) Pliant "Expoziţie de Icoane pe Lemn" a pictorului Mircea Ghiorghiu Galeriile Vollard's Craiova partea de text este semnată olograf Olimpiu Barbu

5. a.) Poza color Mircea Ghiorghiu efectuata la vernisajul "Expoziţiei de Icoane pe Lemn"

5. b.) Poza color Mircea Ghiorghiu(al doilea din partea stangă) alaturi de criticul de arta Florin Rogneanu director al "Muzeului de Artă Craiova" (ultimul din partea dreapta), efectuată la vernisajul "Expoziţiei de Icoane pe Lemn"

6) Pliant "Expoziţie de Pictură şi Icoane pe Lemn" a pictorului Mircea Ghiorghiu Galeriile Vollard's Craiova

7) "Pliant Expoziţie de Pictură şi Icoane pe Lemn" a pictorului Mircea Ghiorghiu Galeriile Vollard's Craiova
·         1957: Sid Vicious, cântăreț și muzician englez (The Sex Pistols) (d. 1979)
·         1958: Mihai Groza, politician român
* 1958: Nicolae Țone (n. 10 mai 1958, în Malu, jud. Giurgiu) este un poet român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.  S-a născut la 10 mai 1958, în Malu, jud. Giurgiu. De formație ziarist, a renunțat la practicarea acestei profesii, dedicându-se literaturii A fost membru al cenaclului Universitas.
A publicat:
  • Nicolae Magnificul, versuri (coperta și ilustrațiile Nicolae de Popa), Ed. Vinea, 2000.
  • Manualul de literatură, antologie de versuri (Daniel Bănulescu, Mihail Gălățanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Lucian Vasilescu, Floarea Țuțuianu); Ed. Vinea, 2004
  • Rugina timpului oare greșesc dacă o numesc rugina timpului, versuri, Ed. Vinea, 2004
  • Eminescu al nostru, publicistică , Ed. Vinea, 1994;
  • Am părăsit «groapa cu lei» a pierzaniei pentru a fi, oriunde altundeva, liber și fericit'.... Dialog cu Alexandru Lungu, Ed. Vinea, 2004
* 1958: Richard John „Rick” Santorum (n. 10 mai 1958) este un politician american, ex-senator Republican, care a reprezentat statul Pennsylvania, fost șef al Conferinței Republicane din Senat. Santorum este editorialist la Fox News Channel.
Viziunile lui Santorum se disting prin conservatorism, reflectat în dezbateri cu privire la drepturile minorităților sexuale și războiul din Irak.
Santorum este implicat în primarele prezidențiale ale Partidului Republican, care trebui să determine un candidat al partidului în alegerile prezidențiale din 6 noiembrie 2012.
* 1958: Eugen Constantin Uricec (n. 10 mai 1958) este un politician român, fost membru al Parlamentului României. Eugen Constantin Uricec a fost validat ca deputat PDL în legislatura 2004-2008 pe data de 13 august 2008, când l-a înlocuit pe deputatul Aurel Olarean. În legislatura 2008-2012, Eugen Constantin Uricec a fost ales ca deputat pe listele PDL, a devenit membru PSD din aprilie 2012 și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Austria și Republica Polonă. În legislatura 2012-2016, Eugen Constantin Uricec a fost deputat pe listele PSD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Indonezia, Bosnia și Herțegovina, Republica Cipru. În martie 2017, Eugen Constantin Uricec a fost numit secretar de stat în Ministerul Mediului
·         1960: Paul David Hewson (n. 10 mai 1960), poreclit Bono Vox, nume de scenă Bono, este solistul trupei rock irlandeze U2.
A fost nominalizat la trei premii Nobel pentru pace (2003, 2005, 2006). De asemenea a primit multe alte premii, medalii și decorații. Împreună cu U2 a mai fost nominalizat la patru Globuri de aur, un Oscar și două Grammy(dintre care unul câștigat).
* 1961: Cornelia Negruț (n. 10 mai 1961) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților.
* 1962: Sandra Cauffman (n. 10 mai 1962, San José, Costa Rica) este o specialistă în inginerie electrica și în fizică. Sandra Cauffman este cunoscută pentru activitățile sale la NASA. ONU Femei a remarcatprofilul ei să fie un exemplu pozitiv pentru femeile, fetele și fetițe. 
Sandra a lucrat în diferite misiuni ale NASA. În trecut, a lucrat ca șefă adjunctă a proiectului Misiunii Evoluția Atmosferice și Volatile Marte[2]. Aceasta poziție a făcut-o recunoscută în țara ei, Costa Rica, și în toată lumea. Mai târziu, a lucrat ca directoare adjunctă a Programului Sistem de Sateliți Geostaționari MERGE-R. În prezent, e directoare adjunctă a Diviziei de Științe ale Pământului de la Administrația Națională de Aeronautică și Spațiu (NASA)
·         1963: Cecilia Bârbora (n. 10 mai 1963, satul Crivina, județul Mehedinți) este o actiță română. Ea este soția scenaristului-regizor Mircea Daneliuc.

Actriță de teatru

  • Rosa - „Sâmbătă, duminică, luni” de Eduardo De Filippo, regia Dinu Cernescu, 2007
  • D-na Jurdănescu (Madame Jourdain) - „Burghezul gentilom” după J.B.P. Molière, regia Petrică Ionescu, 2006
  • Daria Petrovna ­- „Inimă de câine” de Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy, 2005
  • Maria - „Noiembrie” de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb, 2003
  • Lady Duncan, Vrăjitoare, Ofițer - „Macbett” de Eugene Ionesco, regia Beatrice Bleonț, 2002
  • Didina Mazu - „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Gelu Colceag, 2002
  • Natalia Ivanovna - „Trei surori” de A.P. Cehov, regia Yuri Krasovskiy, 2002
  • Anica - „Generația de sacrificiu” de I. Valjan, regia Dinu Cernescu, 1998
  • „De partea cui ești” de Ronald Harwood, regia Radu Beligan, 1997
  • „Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, regia Felix Alexa, 1995
  • „Cruciada copiilor” de Lucian Blaga, regia Laurian Oniga, 1993
  • „Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban, 1993
  • „Audiția”, regia Andrei Șerban, 1992
  • „Cine are nevoie de teatru” de Timberlake Wertenbaker, regia Andrei Șerban, 1991
  • „Un anotimp fără nume” de Sorana Coroamă Stanca, regia Sanda Manu, 1987, (Debut)

Spectacole de lectură

Actriță de film

·         1965: Linda Evangelista (n. 10 mai 1965 în St. Catharines, Ontario, Canada) este un fotomodel canadian, care în anii 1990 era considerată în categoria „Supermodels”.
Linda este de origine italiană, ca și copil a primit o educație severă catolică. În anul 1978, este aleasă Miss Teen Niagara Contest. Ca urmare a acestui succes se mută la New York, unde a început să lucreze pentru casa de modă Elite de aici va începe ascensiunea în cariera de fotomodel. Se va muta la Paris, de aici va prezenta creațiile unor case de modă în toată lumea. Ea devine cunoscută prin firea ei instabilă și coloritul mereu diferit al părului, din care cauză este poreclită cameleon. În anul 2008 ea face reclamă pentru casa de modă L'Oreal. În viața particulară, Linda a fost căsătorită între anii 1987 - 1993 cu Gerald Marie, agent la casa de modă Elite. După care are o serie de escapade ca de exemplu în anul 1999 cu fotbalistul francez Fabien Barthez, de la care rămâne gravidă, însă suferă un avort, iar la data de 11 octombrie 2006 va naște un băiat, care este fiul unui arhitect din New York. Un citat renumit al ei: We don't wake up for less than $10,000 a day (Pentru mai puțin de 10.000 dollari pe zi, nu se merită să mă scol).
* 1967: Nobuhiro Takeda (n. 10 mai 1967) este un fost fotbalist japonez.
* 1968: Boris Focșa (n. 10 mai 1968) este un fost Ministru al Culturii din Republicii Moldova, care a îndeplinit funcția între anii 2009 - 2013
* 1968: Darren Kenneth Mathews (10 mai din 1968) este un luptător profesionist, autor și comentator englez , care în prezent lucrează în WWEsub numele de William Regal.[2]De Asemenea, este cunoscut pentru timpul său în Campionatul Mondial de Lupte sub numele de Steven Regal.
Printre realizările lui Mathews evidențiază patru centuri ca Campion European, două centuri ca Campion Intercontinental, de patru ori Campion Mondial în perechi din WWE și patru centuri ca Campion de Televiziune din WCW, în afară de a fi câștigătorul ediției din 2008 a turneului King of the Ring. A antrenat luptători, precum Daniel Bryan si CM Punk.
* 1969: Dennis Nicolaas Maria Bergkamp (n. 10 mai 1969, Amsterdam) este un fost fotbalist olandez, care în prezent este secundul lui Frank de Boer la Ajax. La nivel de club a jucat pentru Ajax Amsterdam, Internazionale, Arsenal și a reprezentat Olanda la nivel internațional.
A fost inclus de Pelé în lista FIFA 100 și este considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria Premier League
* 1969: Bob Sinclar (nume real Christophe Le Friant; n. 10 mai 1969) este un producător muzical, DJ și remixer de muzică electronică, proprietar al casei de discuri Yellow Productions
* 1970: Mihai-Viorel Fifor (n. , Turnu Severin, România) este un senator român, ales în județul Dolj în legislatura 2012–2016 și în județul Arad în legislatura 2016–2020.
Fifor a absolvit Facultatea de Litere și Istorie a Universității din Craiova, este licențiat în filosofie și deține un master în literatură română. În anul 2003, Fifor a devenit doctor în antropologie socială[1]
În prezent (din 12 septembrie 2017) este Ministrul Apărării Naționale în Guvernul României.
Începând cu data de 16 ianuarie 2018 a asigurat interimatul pentru postul de Prim-ministru al României, după demisia lui Mihai Tudose.
* 1972: Cary Guffey (n. 10 mai 1972) este un fost actor copil american. Este cel mai notabil pentru rolul lui Barry Guile (debut actoricesc) în filmul Întâlnire de gradul trei din 1977.
Guffey s-a născut în Douglasville, Georgia, debutând în 1977 în filmul Întâlnire de gradul trei la vârsta de 3 ani. În 1979 apare în filmul italian Un șerif extraterestru și în continuarea acestuia din 1980 Toate mi se întâmplă numai mie, ambele cu Bud Spencer. Guffey a apărut ultima oară pe ecran în miniserialul TV din 1985 Nord și Sud.
* 1973: Hiromi Amada (în japoneză 天田 ヒロミ; n. 10 mai 1973) este un luptător profesionist de kickboxing și boxer la categoria supergrea, din Gunma, Japonia, luptător în circuitul de lupte K-1.
* 1973: Rüştü Reçber (n. 10 mai 1973, Korkuteli, Antalia, Turcia) este un fost fotbalistturc, care a jucat pe postul de portar la Antalyaspor, Fenerbahçe, Barcelona și Beșiktaș.
Reçber a avut un rol cardinal în succesele echipei naționale de fotbal a Turcieila Campionatul Mondial de Fotbal 2002, unde aceasta s-a clasat pe locul 3. Datorită performanței sale la acel turneu a fost inclus în All-Star Team.
Reçber a fost desemnat de UEFA drept cel mai bun portar al anului 2002 și a fost inclus în ”UEFA Team of the Year 2002”, prin votul publicului.[1] În 2004, el a fost inclus în lista FIFA 100 de către Pelé, ca fiind unul din 125 cei mai buni fotbaliști în viață. Rüștü s-a retras din fotbalul internațional după Euro 2008, având la activ 120 de meciuri internaționale, dar a fost convocat să joace contra Spaniei pe 28 martie 2009 și 1 aprilie, și ulterior și-a jucat meciul de 'adio' contra Finlandei în mai 2012.
* 1974: Liviu Marian Pop (n. 10 mai 1974, Vișeu de Sus) este un politician român, membru în Senatul României. În perioada 29 iunie 2017–29 ianuarie 2018 și perioada 16 mai–29 iulie 2012 a fost ministru al Educației, Cercetării și Tineretului. În perioada decembrie 2014–noiembrie 2015, Liviu Pop a fost învestit ministru delegat pentru Dialog Social în Guvernul Ponta, funcție deținută și în perioada 7 mai–21 decembrie 2012. Înainte de implicarea în viața politică românească, acesta a fost profesor de matematică la diferite instituții de învățământ din județul Maramureș
* 1974: Sylvain Wiltord (n. 10 mai 1974) este un fost fotbalist francez care evolua ca extremă.
În cariera sa el a jucat patru sezoane la Arsenal, cu care a câștigat de două ori Premier League și de două ori FA Cup, de asemenea a devenit campion de trei ori consecutiv în Ligue 1 cu Olympique Lyon.
La echipa națională de fotbal a Franței, Wiltord a adunat 92 de selecții și a marcat 26 de goluri. El a mai jucat la Olimpiada din 1996, la două Campionate Mondiale (2002, 2006) și la două Europene (2000, 2004). Wiltord a făcut parte din echipele Franței care a câștigat Euro 2000 și a ajuns în finala Campionatului Mondial de Fotbal 2006.
* 1979: Niculina Mocioi (n. 10 mai 1979) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.
În timpului mandatului, a făcut parte din următoarele grupuri parlamentare: grupul parlamentar Democrat și Popular (între 19 decembrie 2012 și 23 iunie 2014), deputați neafiliați (între 23 iunie 2014 și 8 septembrie 2014), grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal (între 8 septembrie 2014 și 2 februarie 2015) și grupul parlamentar al Partidului Național Liberal (din 2 februarie 2015).
·         1981: Ersin Mehmedovic, fotbalist sârb
·         1984: Andrei Cristea, fotbalist roman
* 1984: Andrei Ursache (n. 10 mai 1984, Valea Seacă, Neamț) este un jucător de rugby în XV profesionist român. Evoluează ca pilier. Este fratele cel mai mare lui Valentin Ursache, și el un jucător de rugby.
* 1988: Adam David Lallana (n. 10 mai 1988) este un fotbalist englez care evoluează la clubul Liverpool FC și la echipa națională de fotbal a Angliei, pe postul de mijlocaș ofensiv. Lallana a câștigat Football League Trophy în 2010.
* 1990: NAVI (pe numele real Alexandra Ana Ivan; n. 10 mai 1990, Oradea) este o cântăreață, compozitoare și textieră din România. Este cunoscută în special pentru piesa și videoclipul „Picture Perfect”, participarea la Eurovision 2011 (co-autor al piesei „Change”[1] - Hotel FM) și pentru activitatea în duo-ul pop-rock Alexandra & Alec.
NAVI a început să cânte și să compună la 12 ani, în orașul ei natal, Oradea. A lucrat, în postura de compozitor și textier, cu artiști români precum Morandi, Hotel FM, Anca Florescu, VAIDA, Foișorul de Foc, Aurelian Temișan, Roxana Nemeș, Julie Mayaya și Mihai Toma & Passione.
Din 2008 până în 2012, a făcut parte din duo-ul pop-rock Alexandra & Alec, alături de chitaristul Alec Sándor. Împreună au lansat trei single-uri însoțite de videoclipuri („La cafea”, „Bad Day”, „În noapte”) și EP-ul „Little Dreams”, cu nouă piese originale compuse în formula Alexandra & Alec și orchestrate de Edward Maya, Vali Rotari și NMC (Nica Marian Ciprian).
În 2010, NAVI a compus versurile piesei „Come As One”[2], prezentată de Hotel FM la Selecția Națională Eurovision. Melodia a câștigat aprecierea publicului, dar nu a reușit să treacă mai departe de finală. În anul următor, cântecul „Change” (muzica: Gabriel Băruța; versurile: NAVI / Gabriel Băruța) a reprezentat România la Eurovision, clasându-se pe locul 17[3].
După destrămarea proiectului Alexandra & Alec, NAVI a început o carieră solo, orientată spre genurile Pop și Indie, dar și spre colaborări cu artiști din zona Hip hop. În 2012, NAVI a compus și înregistrat împreună cu rapperii Jepcar și Arssură piesa „Lege și dezordine”, dedicată lui Mihai Moldoveanu[4].
În 2014, NAVI și-a lansat primul single pe cont propriu, „Picture Perfect”, însoțit de un videoclip care a stârnit numeroase controverse în presa autohtonă[5]. În ianuarie 2015 a apărut cel de-al doilea single semnat NAVI, „The Burning Process”, urmat de „Eyes Wide Shut” (septembrie 2015) și „My Diary” (iunie 2017).
În primăvara anului 2017, NAVI a semnat un contract cu casa de discuri Electrecord. Pe 8 iunie a fost lansat primul album din cariera artistei, „Songbird”, care conține 14 piese indie-pop compuse de NAVI și Marian Nica.
* 1991: Kamil Bednarek (n. 10 mai 1991, Brzeg) este un cântăreț polonez de muzică reggae și dancehall, compozitor și muzician. A devenit cunoscut odată cu participarea la concursul "Mam talent!" (Got Talent), unde a terminat pe locul secund.
Din 2008 până în 2012, Bednarek a fost solistul trupei Star Guard Muffin, lansând un albumul de studio Szanuj (2010), care a ajuns pe prima poziție în Polonia, precum și două EP-uri. Începând cu anul 2012, a devenit solistul formației Bednarek, lansând albumul Jestem... în noiembrie 2012. În aprilie 2011, trupa a mers în Jamaica, unde au înregistrat în studioul lui Tuff Gong din Kingston un EP intitulat Jamaican Trip, în colaborare cu Dean Fraser, Earl "Chinna" Smith, Capleton, The Tamlins și alți muzicieni.
Kamil Bednarek a fost nominalizat în anul 2013 la treci categorii din cadrul MTV Europe Music Awards: Best Polish Act, Best Eastern European Act și Best Worldwide Act, câștigând primele două.
* 1994: Yuki Ito (n. 10 mai 1994) este o săritoare cu schiurile japoneză.
Yuki Ito a debutat în cariera internațională la Cupa continentală feminină de sărituri cu schiurile la Zao în Japonia la 5 martie 2007 unde a terminat pe locul 17. A participat la alte 3 concursuri în Japonia în luna martie 2007 unde a ocupat locul al cincilea la 6 martie la Zao, locul al patrulea la 9 martie la Sapporo și a urcat pe podium pe 10 martie tot la Sapporo.
La 18 ianuarie 2014 a urcat pentru prima dată pe un podium al Cupei Mondiale ocupând a doua poziție într-un concurs la Zao, încheind sezonul pe locul al treilea la general.
La Jocurile olimpice de iarnă din 2014 de la Soci, Rusia a ocupat locul al șaptelea la proba de sărituri cu schiurile.
* 1995: Aya Danioko (n. 10 mai 1995, Bamako), cunoscută profesional ca Aya Nakamura, este o cântăreață franceză originară din Mali. Este cunoscută în special pentru single-ul „Djadja”. Lansat în aprilie 2018, single-ul a ajuns pe locul 1 în France Singles Top 100, Nederlandse Top 40 și Airplay 100 și în top 20 în Belgia și Israel.
Aya Nakamura este cea mai mare din cei cinci copii ai unei familii de grioți, o castă de povestitori și muzicieni africani.[2] Familia sa a emigrat și s-a stabilit în Aulnay-sous-Bois încă de când aceasta era copilă. Deși nesigură asupra viitorului său profesional, aceasta a urmat cursuri de modă în La Courneuve.[3] Ulterior, s-a lansat în industria muzicală sub numele de scenă Nakamura după personajul Hiro Nakamura din serialul Eroii. Prima creație muzicală a acesteia se numește „Karma” și a fost publicată pe Facebook în 2014. A apărut pentru prima dată în topurile muzicale din Franța în 2015 cu piesa „Love d'un voyou”, o colaborare cu rapperul Fababy. Doi ani mai târziu, Aya și-a lansat primul album, Journal intime. Albumul a fost certificat disc de aur în Franța.
* 2002: Bianca Mihaela Lixandru (, cunoscută sub pseudonimul BiBi, născută la 10 mai 2002, București, România) este un vlogger și cântăreață de muzică pop-dance și regaetton română, considerată de posturile de televiziune Antena 1 și Antena Stars idolul adolescenților din România.
Artista a cunoscut succesul ca urmare a lansării melodiei "Ciocolata", lansată de casa de discuri Roton Music, una dintre cele mai cunoscute case de discuri din România.
Bibi devine artist independent odată cu lansarea cântecului "Radio Song" în anul 2014, prin intermediul echipei de la casa de discuri Tommo Production  care a descoperit-o ca artist al noului val, ulterior aceasta lansând o serie de piese pe placul publicului român, printre care "My Life", iar în anul 2016 hitul de mare succes "Ciocolata" care s-a menținut în topul celor mai vizionate piese de pe Youtube timp de 1 săptămână, clipul fiind vizionat de 44 de milioane de persoane, de asemenea plasându-se și în Romanian Top 100. 
În anul 2019, compania Walt Disney o alege pe cântăreață pentru a interpreta vocea personajului principal feminin, Șefa, din continuarea de succes a box-office-ului Ralph Strică-Tot, filmul Ralph Rupe Netu'.
Cu 74 de premii în palmaresul personal, Bibi a câștigat Gala Star Melody (2013), marele premiu" Steluțele de Iarnă" (2013), My Song Contest (Antena 2) în cadrul emisiunii moderate de Mihai Morar, "Răi da buni", premiul oferit de TVR Iași, primul loc la Festivalul Cerbul de Aur Junior(2010)
·         2013: S-a nascut în Auckland, capitala Noii Zeelande, printul Taufa’ahau Manumataongo Tuku’aho, al doilea în linia de succesiune la tron, in regatul Tonga.


Decese

·         1034: A decedat regele polonez Mieszko II Lambert, fiul lui Bolesław I Chrobry.  Mieszko al II-lea Lambert (n.cca. 990), a fost rege al Poloniei în perioada 1025 – 1031 și duce din 1032 până la moartea sa. A fost al doilea fiu al regelui Boleslaw I cel Viteaz. Cel de-al doilea nume, Lambert, considerat uneori în mod eronat ca fiind o poreclă, i-a fost dat ca o trimitere la cultul sfântului Lambert. De asemenea, este posibil ca numele de Lambert să fi fost ales după numele lui Lambert Mieszkowic, fratele vitreg al regelui Bolesław I. El a condus două invazii devastatoare în Saxonia în 1028 și 1030, dupa care, a dus un război de apărare împotriva Germaniei, a Boemiei și a principilor kieveni. Mieszko al II-lea a fost nevoit să fugă din țara în 1031, după ce un atac al lui Iaroslav I cel Înțelept l-a pus rege pe tronul polonez pe Bezprym, fratele său vitreg mai în vârstă. Mieszko s-a refugiat în Boemia, unde a fost închis de către Ducele Oldrich. În 1032 el a revenit la putere în trei regiuni și a unit apoi țara. În acest moment, mai multe cuceriri teritoriale ale tatălui său s-au pierdut: Lusacia Superioară (cunoscută și sub numele de Milsko), o parte a Lusaciei Inferioare, Rutenia Roșie, vestul și partea centrală a Ungariei Superioare (acum Slovacia) și, probabil, Moravia. Mieszko al II-lea era foarte bine educat pentru timpul sau. Știa să citească și să scrie, de asemenea știa atât limba greacă cât și limba latină. A fost poreclit pe nedrept Mieszko al II-lea Gnuśny (cu sensul de leneș). Asta datorită modului nefericit în care s-a încheiat domnia sa, deși la început a acționat ca un conducător iscusit și talentat.
·         1521: Sebastian Brant, scriitor alsacian (n. 1457)
·         1696: Jean de La Bruyère, scriitor francez (n. 1645)
·         1737: A murit imparatul Nakamikado al Japoniei ; (n. 1702).
·         1774: A decedat Ludovic al XV-lea, rege al Franței (n. 1710). Ludovic al XV-lea (15 februarie 1710 – 10 mai 1774), denumit „Cel Mult Iubit” (fr.: le Bien-Aimé), a fost rege al Franței și Navarei din 1715 până în 1774.
·         1775: Caroline Matilda a Marii Britanii (n. 11 iulie 1751 – d. 10 mai 1775) a fost soția regelui Christian al VII-lea al Danemarcei din 1766 până în 1772 și membru al familiei regale britanice.
Caroline Matilda a fost cel mai mic copil al Frederick, Prinț de Wales și a Prințesei Augusta de Saxa-Gotha. Tatăl ei a murit brusc cu trei luni înainte de nașterea ei. S-a născut la Casa Leicester din Londra și a primit titlul de ASR Prințesa Caroline Matilda[1]. Prințesa a fost botezată zece zile mai târziu de episcopul de Norwich, Thomas Hayter. Nașii ei au fost: fratele ei Prințul de Wales, mătușa paternă Prințesa Caroline și sora ei Prințesa Augusta.[2] A fost crescută strict de mama ei departe de curtea engleză și a fost descrisă ca fiind naturală și neformală. Putea vorbi în italiană, franceză și germană și avea o voce frumoasă.
La vârsta de 15 ani, Caroline Matilda a părăsit Marea Britanie și a călătorit în Danemarca unde s-a căsătorit cu verișorul ei, Christian al VII-lea al Danemarcei. Nunta a avut loc la 8 noiembrie 1766 la Palatul Christiansborgdin Copenhaga. Fratele ei mai mare, regele George al III-lea, era preocupat în legătură cu căsătoria, chiar dacă el nu a fost pe deplin conștient de faptul că mirele era bolnav mintal.
Caroline Matilda a avut doi copii, ambii recunoscuți oficial de Christian al VII-lea.
Caroline Matilda a avut un mariaj nefericit cu regele care era afectat de boala sa.


Caroline Matilda, portret de Johannes Heinrich Ludwig Möller.
Deși nu a fost o frumusețe, a fost considerată atractivă. Personalitatea ei naturală nu a fost populară la curtea daneză. A fost apropiată de doamna ei de onoare, Louise von Plessen, care era privită de prietenii regelui ca imorală și a acționat pentru a o izola pe Caroline Matilda de soțul ei. Acest lucru n-a fost greu de realizat deoarece soțul ei n-o plăcea; au existat zvonuri despre homosexualitatea regelui Danemarcei.
Regele danez a fost convins să consume căsătoria de dragul succesiunii. După nașterea fiului său, și-a îndreptat atenția spre curtezana Støvlet-Cathrine cu care a vizitat bordeluri din Copenhaga. Caroline Matilda a avut o căsnicie nefericită, a fost neglijată și disprețuită de soțul ei. Când Plessen a fost exilată de la curte în 1768, ea și-a pierdut cea mai apropiată confidentă, lăsând-o și mai izolată.
În mai 1768 Christian al VII-lea a început un lung tur al Europei inclusiv Altona, Paris și Londra. Îm timpul absenței sale, Caroline Matilda a trezit atenția prin plimbările sale din Copenhaga; acest lucru era considerat scandalos, nobilele daneze mergeau numai cu trăsura în oraș. Caroline Matilda și-a petrecut vara la Castelul Frederiksborg cu copilul ei nou născut înainte de a reveni în toamnă la Copenhaga.
Regele a revenit în capitală la 12 ianuarie 1769 aducând cu sine pe Johann Friedrich Struensee ca medic regal, care mai târziu va deveni ministru. El l-a întâlnit pe Struensee la Altona la începutul călătoriei sale. Spre ușurarea consilierilor regali, Struensee s-a ocupat de instabilitatea regelui iar acesta a căpătat o mare încredere în el.

Johann Friedrich Struensee, portret de Jens Juel.
Struensee l-a încurajat pe rege să-și îmbunătățească relația cu Caroline Matilda, lucru care s-a și întâmplat. Regina a fost conștientă că aceste îmbunătățiri i se datorează lui Struensee și a devenit interesată de fermecătorul doctor. Afecțiunea față de tânărul doctor a crescut; în ianuarie 1770 el avea propriul dormitor în palatul regal, în primăvara anului 1770 el era amantul reginei. O vaccinare cu succes a prințul moștenitor a sporit și mai mult influența sa.
În 1770, regele a devenit tot mai izolat din cauza faptului că sănătatea lui mintală s-a deteriorat. Caroline Matilda, până acum ignorată la curte, a devenit centrul atenției curții regală și adepții ei s-au grupat în "Dronningens Parti". Susținut de noua ei poziție la curte, Struensee a domnit aproape ca un rege. La 15 septembrie 1770 regele l-a demis pe Bernstorff și două zile mai târziu, Struensee a devenit maître des requêtes (consilier privat), consolidându-și puterea și începând perioada de 16 luni, denumită "Timpul lui Struensee". Când, în cursul anului, regele s-a scufundat într-o stare de toropeală mintală, autoritatea lui Struensee a devenit capitală iar el a avut influență absolută pentru zece luni, între 20 martie 1771 și 16 ianuarie 1772.
În acest timp el a emis nu mai puțin de 1069 de ordine de cabinet, mai mult de trei pe zi. Din acest motiv a fost criticat. Alte critici ale lui Struensee s-au referit la faptul că nu a respectat obiceiurile tradiționale daneze și norvegiene, privindu-le ca niște prejudecăți și dorind să le elimine în favoarea unor principii abstracte.
De asemenea, relația lui Struensee cu regina nu a fost mai puțin ofensivă pentru o națiune care a venerat în mod tradițional casa regală de Oldenburg în timp ce regina își manifesta în mod deschis noua ei fericire. La aniversarea regelui din 1771 ea a fondat ordinul Mathilde-Ordenen.

Monumentul din Celle.
La 7 iulie 1771, Caroline Matilda a născut al doilea copil, Prințesa Louise Auguste, al cărei tată, a fost aproape sigur Struensee. Acest lucru a fost considerat, de asemenea, scandalos. Fetița a fost numită “la petite Struensee”, până când a fost acceptată oficial prințesă.
Struensee și Caroline Matilda au fost arestați în noaptea de 16 spre 17 ianuarie după un bal mascat la teatrul regal de la Castelul Christiansborg. Caroline Matilda a fost dusă la Castelul Kronborg pentru a-și aștepta judecata. I s-a permis să-și păstreze fiica lângă ea. Se crede că a fost presată sau manipulată să admită relația prin interogatoriu. Inițial ea a negat relația sperând că astfel se va salva.
Căsătoria dintre Caroline Matilda și Christian s-a încheiat prin divorț în aprilie 1772. După divorț, Struensee și complicele său Enevold Brandt au fost executați la 28 aprilie 1772.
La 28 mai 1772, Caroline Matilda a fost deportată la bordul unei fregate britanice la Celle, cu reședința la Castelul Celle de pe teritoriul german de Hanovra al fratelui ei. Nu și-a mai văzut niciodată copii. La Celle, ea a fost cunoscută pentru caritate ei față de copiii săraci și orfani. De asemenea, s-a reîntâlnit cu Louise von Plessen.
A murit brusc de scarlatină la Celle la 10 mai 1775 la vârsta de 23 de ani. A fost înmormântată la Stadtkirche St. Marien în Celle.
* 1794: Elisabeta a Franței (Élisabeth Philippine Marie Hélène de France ; 3 mai 1764 – 10 mai 1794), cunoscută ca Madame Élisabeth, a fost prințesă franceză, sora mai mică a regelui Ludovic al XVI-lea. În timpul Revoluției franceze, a rămas alături de rege și de familia lui și a fost executată în Piața Revoliției din Paris în timpul Terorii.

Prințesa Élisabeth a Franței
Élisabeth s-a născut la 3 mai 1764 la Palatul Versailles în Franța. A fost cel mai mic copil al lui Ludovic, Delfin al Franței și a celei de-a doua soții, Ducesa Maria Josepha de Saxonia. Bunicii paterni au fost regele Ludovic al XV-lea al Franței și regina Maria Leszczyńska. Ca nepoată a regelui Franței a fost Petite-Fille de France. Bunicii materni au fost regele Augustus al III-lea al Poloniei, elector de Saxonia și arhiducesa Maria Josepha, fiica împăratului Iosif I.
A fost crescută de Marie Louise de Rohan, contesă de Marsan, guvernantă a copiilor Franței și sora Prințului de Soubise. A primit o educație bună. Élisabeth a fost profund religioasă. A fost devotată fratelui său, regele, și a refuzat să se căsătorească ca să poată rămâne în Franța: în 1777, împăratul Iosif al II-lea a sugerat o căsătorie însă Élisabeth a refuzat având consimțământul fratelui său.
Élisabeth și fratele ei Charles-Philippe, conte d'Artois, au fost conservatorii familiei regale. Spre deosebire de Artois, care, la ordinul regelui, a părăsit Franța la 17 iulie 1789, la trei zile după asaltul Bastiliei,[3] Élisabeth a refuzat să emigreze. După ce familia regală a fost transferată de la Palatul Versailles la Palatul Tuileries ea a preferat să rămână cu regele și familia sa decât cu mătușile ei Madame Adélaïde și Madame Victoire la Castelul Bellevue.
A corespondat cu contele d'Artois care era în exil iar una dintre scrisori, în care și-a exprimat opinia că ar fi necesară o intervenție străină pentru restabilirea vechiului regim, a fost interceptată de Adunarea Națională.
La 9 mai 1794, a fost transferată la Conciergerie și adusă în fața Tribunalului Revoluționar. A fost acuzată că a furnizat fonduri emigranților, că a încurajat rezistența trupelor regale în timpul evenimentelor din 10 august 1792. În timpul procesului, ea a răspuns, atunci când a fost apelată cu "sora tiranului": "Dacă fratele meu ar fi fost așa cum îi spuneți, nu ați fi fost acolo unde sunteți și nici eu nu aș fi unde sunt". Élisabeth a fost condamnată la moarte și ghilotinată în ziua următoare
·         1798: George Vancouver, ofițer de marină și explorator englez (n. 1757)
·         1829: Thomas Young, om de știință englez (n. 1773)
·         1850: Joseph Louis Gay-Lussac, fizician și chimist francez (n. 1778)
·         1884: Charles Adolphe Wurtz, chimist francez (n. 1817)
·         1904: A murit Henry Morton Stanley, ziarist și explorator britanic (n. 1841)
* 1944: Olga (Golda) Bancic, (n. 10 mai 1912, Chișinău, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus - d. 10 mai 1944, Stuttgart, al Treilea Reich) a fost o activistă comunistă română și franceză, luptătoare antifascistă, eroină a Rezistenței franceze din perioada ocupației naziste a Franței.
S-a născut într-o familie de evrei din Basarabia, care la acea dată făcea parte a Imperiului Rus. La vârsta de 12 ani, a fost arestată pentru prima dată pe motivul că a participat la o grevă în fabrica de saltele la care lucra. În ciuda vârstei sale fragede, a fost închisă și bătută.
În anii 1933 - 1939 a fost membră activă a organizației muncitorești locale. A fost arestată de atâtea ori, încât a început să considere arestul ca un accident de muncă. În 1938, a plecat în Franța, unde i-a ajutat pe stângiștii francezi să transporte arme brigăzilor republicane din Spania, pentru a lupta împotriva fascismului. În 1939, după căsătoria cu Alexandru Jar, a născut o fată[1] căreia i-a dat numele de Dolores, drept omagiu pentru eroina Războiului Civil Spaniol, comunista Dolores Ibárruri, cunoscută și ca „La Pasionaria”.
În 1940, Franța a fost ocupată de armata germană. Membră a Partidului Comunist Francez⁠(fr), Olga și-a lăsat fiica Dolores la o familie franceză, pentru a o proteja, în timp ce ea s-a alăturat grupului de rezistență Francs-tireurs et partisans - Main-d'œuvre immigrée⁠(fr) (FTP/MOI) din regiunea Parisului, condus de Missak Manouchian⁠(fr), pentru a lupta împotriva germanilor. Olga Bancic a adoptat pseudonimul „Pierrette”. A asamblat bombe și a transportat explozive folosite pentru sabotarea trenurile germane care transportau trupe și provizii. Pe 6 noiembrie 1943 a fost arestată de Gestapo. Deși a fost torturată, nu și-a demascat complicii. Pe data de 21 februarie 1944 a fost condamnată la moarte, împreună cu 22 de tovarăși din celebra grupare Afișul roșu⁠(fr). Cei 22, fiind bărbați, au fost împușcați în aceeași zi. Dat fiind că o lege din Franța interzicea împușcarea femeilor, Olga a fost transferată de germani într-o închisoare din Stuttgart, unde a fost rejudecată și condamnată din nou la moarte. Interogările și torturile au continuat și după ce a fost condamnată la moarte.
A fost decapitată de ziua ei de naștere, pe 10 mai 1944, când împlinea 32 de an.
În procesul verbal întocmit de poliția franceză la arestarea ei se precizează că este fiica lui Noé și al Zeains Marie, celibatară, că este fără profesie și fără domiciliu cunoscut. Când a fost arestată se afla în compania lui Rajman Marcel zis „Michel” și avea asupra sa o carte de identitate falsă pe numele Lebon, născută Petresca Marie.
Afișul roșu cu chipurile celor executați, răspândit de sistemul de propagandă germană și al autorităților de la Vichy, i-a inspirat poetului Louis Aragon poezia L'Affiche rouge.
În anul 1959, pictorul român Alexandru Ciucurencu a expus lucrarea Olga Bancic pe eșafod dar acest tablou a fost înlăturat din expoziție și nici până azi nu se știe precis unde se găsește
În Franța, pe zidul clădirii de la adresa 19, rue au Maire, 3ème, Paris (75003), Ile-de-France a fost montată o placă comemorativă în memoria grupului de rezistență Franc-Tireurs et Partisans (FTP/MOI), pe care este trecut și numele eroinei Olga Bancic.
În București, între strada Polonă și strada Corneliu Botez, există o stradă care, până în 1995, s-a numit Olga Bancic. Pe zidul uneia din clădiri se afla o placă de marmură cu următorul text:
Olga Bancic
10 mai 1912 - 10 mai 1944
Luptătoare antifascistă din România executată de hitleriști la Stuttgart prin decapitare
Viața, lupta și moartea ei eroică însuflețește azi munca poporului român pe drumul progresului 
Numele străzii a fost schimbat în Alexandru Philippide iar placa de marmură a fost smulsă de la locul ei.
În anul 2009, în Franța a fost lansat filmul L'armée du crime (Armata crimei), cu durata de 139 minute, în regia lui Robert Guédiguians, care prezintă activitatea grupului condus de poetul armean Missak Manouchian în rândul Rezistenței franceze. Printre personajele care apar în film este și Olga Bancic, interpretată de actrița Olga Legrand.
  • Placă comemorativă la Paris 3e, 19 rue au Maire
    •  
  • Placă comemorativă la Valence pentru membrii Grupului Manouchian
    •  
  • Rue du Groupe-Manouchian, Paris 20e
·         1950: Vasile Aftenie (n. 14 iulie 1899, Lodroman, comitatul Târnava-Mică - d. 10 mai 1950, închisoarea Văcărești, București a fost un episcop român unit (greco-catolic), martir al credinței. A fost ucis în bătaie în temnițele regimului comunist pentru refuzul de a abandona credința sa greco-catolică și Biserica Română Unită. Procesul său de beatificare este în curs de finalizare
La 1 ianuarie 1926 a fost hirotonit preot de către mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a fost numit profesor la Academia de Teologie din Blaj. A fost numit protopop de București și ulterior canonic al Capitlului Arhiepiscopesc din Blaj. La 1 octombrie1939 a fost numit rector al Academiei Teologice din Blaj.
În aprilie 1940 a fost numit episcop titular de Ulpiana și auxiliar al mitropolitului Alexandru Nicolescu. Consacrarea episcopală a avut loc pe 5 iunie 1940 în Catedrala din Blaj, după care s-a întors ca episcop vicar la Biserica Sfântul Vasile din București.
În octombrie 1948 i-a mustrat aspru pe cei 36 de foști preoți greco-catolici semnatari ai trecerii la ortodoxie, sosiți de la Cluj la Patriarhia din București, pentru a aduce așa-zisul act al lor de adeziune la Biserica Ortodoxă Română, abandonând astfel Biserica Română Unită cu Roma. Delegații de la Cluj se aflau la restaurantul Capșa în momentul în care episcopul Vasile Aftenie i-a certat în public.[1][3] Mulți dintre ei i-au mărturisit că au iscălit sub presiune.[1] După diferite încercări eșuate ale comuniștilor de a-l compromite pe episcop, acesta a fost arestat la 28 octombrie 1948.[4] A fost dus, împreună cu ceilalți cinci episcopi greco-catolici, la vila patriarhală din comuna Dragoslavele[1], iar apoi la mănăstirea ortodoxă Căldărușani [1], transformată în lagăr de detenție pentru ierarhii uniți. Vasile Aftenie a refuzat scaunul de mitropolit oferit de ortodocși în schimbul trădării credinței. În mai 1949 a fost transferat și izolat în subsolul clădirii Ministerului de Interne. Acolo a fost supus unor torturi oribile, care reclamau o rezistență supraomenească.[1]
Mutilat de bătăi, a fost depus la închisoarea Văcărești unde, torturat „din ordinul generalului Nikolski”, a fost ucis la 10 mai1950.[1] Întrucât era foarte înalt și nu încăpea în lada de lemn (folosită în loc de sicriu), în care a fost așezat, i-au tăiat picioarele, să încapă. A fost înhumat la cimitirul Bellu catolic, cu serviciul religios celebrat de un preot romano-catolic. Pe crucea de la mormântul său, autoritățile comuniste nu au permis să se scrie decât inițialele numelui și anul decesului: «V.A. = 1950». Curând după aceea, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Mii de oameni vin și se roagă la mormântul lui. Se spune că aici s-au întâmplat minuni, la rugăciunile pelerinilor, drept răspuns din partea lui Dumnezeu.
Întrucât fiecare episcop are dreptul să fie înmormântat în biserica în care a slujit, osemintele episcopului Vasile Aftenie au fost exhumate din Cimitirul Bellu Catolic și au fost transferate la biserica greco-catolică Adormirea Maicii Domnului (Acvila), de pe strada Sirenelor nr. 39, din București, în ziua de 13 mai 2010. Este un pas în procesul de beatificare al episcopului martir.
Marți, 19 martie 2019, papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”, deschizându-se calea pentru beatificarea acestora.
·         1971: A decedat Mihail Jora, pedagog, pianist, compozitor și dirijor român (n. 1891).
·         1977: A murit legenda cinematografiei americane, actrita Joan Crowford (Lucille Fay Lesueur, nascuta pe 23 martie 1905). A turnat in lunga sa cariera peste 8o de filme si a obtinut un premiu Oscar in 1946, pentru cea mai buna interpretare in filmul “Mildred Pierce”.
Și-a început cariera ca dansatoare în diverse companii de teatru înainte de a-și face debutul pe Broadway, în 1925, atunci când a semnat primul său contract cu Metro-Goldwin-Mayer. Nemulțumită de mărimea și calitatea rolurilor sale, Crawford a început o campanie de self-publicity și a devenit recunoscută la nivel național până la sfârșitul anilor ’20. În anii ’30, faima sa rivaliza deja cu cea a actrițelor Norma Shearer și Greta Garbo. Rolurile sale înfățișau adesea tinere femei muncitoare care găseau, în final, dragostea alături de succesul pe plan financiar, foarte populare în rândul publicului feminin, transformând-o într-una dintre cele mai proeminente și bine plătite vedete de film ale Hollywood-ului, însă statutul său nu a durat mult, ea fiind etichetată “box-office poison” la sfârșitul anilor ‘30. După o absență de aproape doi ani, a revenit în 1945 cu rolul principal din Mildred Pierce, pentru care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. În 1955, datorită mariajului cu președintele companiei Pepsi-Cola, Alfred Steele, a devenit implicată în aceasta, fiind aleasă să îi ia locul după moartea sa din 1959, până în 1973. În anii 1960, aparițiile sale pe ecran s-au împuținat, ea retrăgându-se după lansarea horror-ului britanic Trog, în 1970. A murit în 1977.
A fost căsătorită de patru ori, primele trei sfârșindu-se prin divorț, iar al patrulea prin decesul soțului. A adoptat cinci copii, relația dintre ea și Christina fiind descrisă de aceasta din urmă ca fiind plină de abuzuri emoționale și fizice în cartea de memorii “Mommie Dearest”.

Joan Crawford în 1928
* 1981: Octav Doicescu (n. 9 ianuarie 1902, Brăila - d. 10 mai 1981, București) a fost un academician român, arhitect, profesor universitar, membru titular (1974) al Academiei Române. Cetățean de onoare al orașului New York, 1939, titlu acordat lui Doicescu de celebrul primar Fiorello La Guardia (1882 - 1947) ca apreciere pentru proiectarea Pavilionului Casa Română la Expoziția universală New York World's Fair 1939.
Nu a fost membru al nici unui partid politic, nici înainte și nici după 1944.
Numele său a fost dat unei străzi din cartierul Progresul, din orașul său natal, Brăila. O altă stradă cu numele de Octav Doicescu se află la Timișoara. Dar nu și la București, orașul pe care a încercat să-l modernizeze scoțându-l din amprenta stilului greoi, cel brâncovenesc.
Este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
A proiectat:
  • Restaurantul Românesc de la Băneasa, în prezent Restaurantul Casa Albă (1930).
  • Casa de odihnă a Societății Gaz Electra de la Snagov (1932).
  • Yacht Club Snagov (1933).
  • Fântâna Zodiac din Parcul Carol (1935).
  • Casa Babele (1936).
  • Fântâna Miorița de la Șosea (1936).
  • Restaurant în Grădina Botanică (1936).
  • "Luna Bucureștilor 1935 - Cartierul Vechi" (1935).
  • "Luna Bucureștilor 1936" (1936).
  • Lucrează la planurile Halelor Obor, dar după un conflict cu Primăria se retrage și arhitectul Horia Creangă construiește Oborul.
  • Uzinele IAR.
  • Ministerul Informațiilor de pe Str. Onești (1937).
  • Poșta de pe str. Banu Manta (1938).
  • Ministerul de Interne și sistematizarea Pieții Palatului (1938), proiect nerealizat.
  • Parcul Herăstrău ce include cartierul Jianu din fața parcului Bordei.
  • Cartierul de vile din parcul Jianu (astăzi Primăverii) și amenajarea Parcului Herăstrău și Bordei împreună cu inginerul Nicolae Caranfil.
  • Casa ing. Nicolae Caranfil, str. Emile Zola nr. 2 (1934-1936).
  • Casa Octav Doicescu, str. Mircea Eliade nr. 2 (1939), ajunsa în anii '90 în posesia arh. Dinu Patriciu, fost student al lui Octav Doicescu.
  • Casa Dimitrie Gusti aflata pe str. Armindeni colț cu str. Herăstrău (1939).
  • Cercul Militar Pitești (1939).
  • Casa Română de la 1939 New York World's Fair (Expoziția universală de la New York 1939).
  • Cineromit (1940), proiect nerealizat.
  • Conacul Alimănișteanu construit pe moșia lui Dimitrie Alimănișteanu, ministrul finanțelor, la Bilcești, județul Argeș (1938 - 1942). Este o clădire din piatră cu acoperiș de șiță, care a ars în anul 2006. Este pe cale sa fie restaurată.
  • Monumentul "Turnul Dezrobirii Basarabiei" de la Ghidighici, Chișinău (1942), distrus de "eliberatorii sovietici" (în 1944).[3]
  • Casa de la Snagov a Regelui Mihai, astăzi distrusă.
  • Uzinele de anvelope Banloc de la Florești și Blocul Banloc - Goodrich, din Calea Victoriei 218, numit și "Blocul Roșu" (1943-1946).
  • Nautic Club Herăstrău (1945).
  • Blocul din Calea Victoriei colț cu Calea Griviței (1946).
  • Cartier de locuințe în Băneasa pentru personalul Aeroportului; la origine fiecare casă avea altă culoare (1959).
  • Aerogara Băneasa (1947), proiect nerealizat.
  • Bloc de locuințe pe Știrbei Vodă colț cu str Luigi Cazzavillan în fața Conservatorului de muzică.
  • Opera Română din București (1953), basoreliefurile sunt opera sculptorului Ion Vlad. Clădirea rezultată este mult diferită de proiectul inițial, proiectul suferind numeroase modificări, mai ales de fațadă, cerute in mod repetat de consilierul sovietic Zverin.
  • În anii 1960-70 face planurile Institutului Politehnic din București la care au lucrat arhitecții Ștefan Lungu, Perianu, Costin Paetia, Petre Swoboda.
Face linogravură pentru coperți de cărți de poezie (anii 1925-1930).
·         1982 - A murit scriitorul suedez de origine germana Peter Weiss, grafician si pictor totodata. El se numara printre cei mai importanti dramaturgi de expresie germana din perioada postbelica (“Ancheta”, “Discurs despre Vietnam”, “Noul proces”) (n.08.11.1916).
·         1994 - A murit Radu Albala, traducător, critic şi istoric literar, prozator (n.20.02.1924).
* 1994:
·         2012: Carroll Shelby, pilot american și constructor de automobile de curse (n. 1923)


Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Ap Simon Zilotul (Dezlegare la pește)
·         În calendarul romano-catolic: Sf. Antonin din Florența, episcop
·         În calendarul greco-catolic: Sf. Simeon Zelotul, apostol († secolul I)
·         Ziua națională a României între 1866-1916 și 1918 – 1948 (În 1917 a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României). (Alte denumiri: Ziua Regelui sau Ziua Regalității)
·         Ziua Independenței României
·         Ziua Mamei: El Salvador, Guatemala, Mexic
·         Ziua Păsărilor și a Arborilor în România


RELIGIE ORTODOXĂ 10 Mai

Sf Ap Simon Zilotul

Viaţa Sfântului Apostol Simon Zilotul

Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut  Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungân-du-le vinul, Domnul a prefăcut apa în vin. Mirele, văzând o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu şi, lăsându-şi nunta şi casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-a numit "Zilotul", adică râvnitor. Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către Hristos, încât şi mireasa sa şi pe toate cele lumeşti le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, şi şi-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărându-se în ceata ucenicilor lui Hristos, şi a fost unul din cei doisprezece Apostoli.
Iar după ce a primit cu ceilalţi Sfinţi Apostoli pe Preasfântul Duh, Cel ce S-a pogorât în chip de limbi de foc, a trecut în Mauritania şi în Africa, propovăduind pe Hristos şi răbdând pentru El cu râvnă înfocată. După aceea, fiind în Britania şi luminând pe mulţi prin cuvântul Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioşi şi s-a sfârşit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos.
Ev. Matei 13, 54-58
  În vremea aceea, venind în oraşul Său, Iisus îi învăţa pe ei în sinagoga lor, aşa încât ei stăteau uimiţi şi ziceau: de unde are El înţelepciunea şi puterile aceastea? Oare, nu este Acesta feciorul teslarului? Şi nu se numeşte, oare, mama Lui Maria şi fraţii Lui, Iacob şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile Lui nu sunt, oare, toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Şi erau neîncrezători într-Însul. Însă Iisus le-a zis: un prooroc nu este dispreţuit, decât numai în patria şi în casa sa. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.
Ap. I Corinteni 4, 9-16
  Fraţilor, mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă, înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi. Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci vă rog să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos.
Rugăciune pentru fericirea în căsnicie, către Apostolul Simon Zilotul
  După Predania bisericească, Sfântul Apostol Simon Zilotul a fost mirele de la nunta din Cana Galileii, unde Domnul a săvârşit prima Sa minune (Ioan 2, 1-11).                                         
Sfinte, slăvite şi întrutotlăudate Apostole al lui Hristos Simone, cela ce te-ai învrednicit a-L primi în casa Ta din Cana Galileii pe Domnul nostru Iisus Hristos şi pe Preacurata Lui Maică, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, şi a fi însuţi văzător al preaslăvitei minuni a Domnului! Cu credinţă şi cu dragoste ne rugăm ţie: cere de la Hristos Domnul să prefacă sufletele noastre iubitoare de păcat în vase vrednice ale harului; păzeşte-ne şi ocroteşte-ne cu rugăciunile tale de ispitele diavoleşti şi de căderile în păcat, şi mijloceşte ca să primim de Sus ajutor în vremea trândăvirii, ca să nu ne poticnim de piatra smintelii, ci să umblăm fără abatere pe calea cea mântuitoare a poruncilor lui Hristos, până ce vom ajunge la fericitele locaşuri ale Raiului, unde tu acum sălăşluieşti şi te veseleşti. Aşa, Apostole al Mântuitorului, nu ne ruşina pe noi, cei ce nădăjduim cu tărie la tine, ci fii nouă ajutător şi acoperitor toată viaţa noastră, şi ne ajută a săvârşi viaţa aceasta vremelnică întru bună credinţă şi cu plăcere de Dumnezeu, a dobândi sfârşit creştinesc și paşnic, a ne învrednici de răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos, ca scăpând de vămile văzduhului şi de tirania cumplitului stăpânitor al acestei lumi, să moştenim Cereasca Împărăţie şi să preaslăvim numele cel de mare cuviinţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 10 Mai

REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE 

A.  GUSTĂRI
File de peşte cu crustă
4 fileuri de peste
3 linguri pesmet graham
1 lingura ulei de masline
coaja rasa de la o portocala
2 linguri patrunjel proaspat tocat
sare si piper dupa gust
Se spala fileurile de peste, se zvanta si se aseaza intr-un vas termorezistent;

Se amesteca intr-un castronel pesmetul, uleiul, coaja de portocale, sarea si piperul, se toarna peste fileurile de peste;

Se coc la cuptor cca 20 minute, sa se rumeneasca frumos, se presara patrunjelul dupa ce se scot din cuptor.
Se servesc cu cartofi la cuptor si mujdei de usturoi

B.  SALATE
C.  SOSURI
Sos pentru peşte pescăresc
Se pune intr-o cratita ceapa taiata marunt, se toarna apa si se lasa sa fiarba la foc mic 10-15 minute, apoi se adauga uleiul, zaharul, usturoiul bine strivit, cimbrul si bulionul.

D.  BORŞURI
Ciorbă românească de peşte
- peste mic de balta (orice) 3 kg,
- peste mare (capete si cozi de somn sau somon, stiuca, crap etc.)
-telina
-gulie
-morcov
-ceapa
-praz
-pastranac
-patrunjel
-frunze leustean
-frunze patrunjel
-bors
-sare
-piper
-vegeta
Se fierbe pestele mic in apa fara sare pana se face zdrente, dupa care se strecoara si se arunca pestele pastrandu-se zeama. Se taie zarzavatul cubulete si se pune la fiert in zeama strecurata de peste pana fierbe. Se adauga borsul (1/3 din cantitatea de zeama de peste) si se dau cateva clocote. Se regleaza cu condimente dupa gust. Se introduce pestele mare si se lasa la fiert max 7 min sa se pastreze bucatile intregi. Se adauga frunzele de leustean si de patrunjel si se mai da un clocot.
Se serveste calda cu ardei iute (dupa preferinte).

E.  MÂNCĂRURI
Peşte pescăresc
750 g. crap, 3 linguri ulei, 2 cepe, 4-5 catei usturoi, 1/4 lingurita cimbru pisat, 2-3 linguri bulion, 1 ½ pahar apa, un virf cutit zahar, sare
Pestele proaspat sau dezghetat se taie in bucati nu prea mari, se sareaza si se lasa sa stea intr-un vas acoperit pina se prepara urmatorul sos: se pune intr-o cratita ceapa taiata marunt, se toarna apa si se lasa sa fiarba la foc mic 10-15 minute, apoi se adauga uleiul, zaharul, usturoiul bine strivit, cimbrul si bulionul. Dupa ce da un clocot-doua, se pun bucatile de peste, se potriveste de sare si se lasa sa fiarba acoperit, la foc foarte mic sau in cuptor pina cind scade bine sosul.

F.  DULCIURI
Cozonac nedospit
• 4 ceşti apă;
• 1 pachet margarină;
• 1 ceaşcă zahăr;
• 40 g drojdie de bere;
• 1 lingură coajă de lămâie sau portocală rasă;
• 1 vanilie;
• 1 linguriţă scorţişoară;
• 1 linguriţă sare;
• Făină cât cuprinde
Umplutura:
• 400 g gem;
• 1 ceaşcă nuci tăiate mărunt, sau stafide;
• 2 linguri cacao;
• 2 linguriţe esenţă de rom
Se face din ingredientele de mai sus un aluat de consistenţă potrivită, având grijă ca drojdia să fie dizolvată separat în apă călduţă.
Se împarte în 4 părţi aluatul şi se întind, pe rând, foi de 1 cm grosime.
Se întinde pe toată suprafaţa foii gem amestecat cu cacao şi rom, iar deasupra se presară nuci sau stafide.
Se rulează foaia şi se aşază cei 4 cozonaci într-o formă suficient de mare, bine unsă.
Se ung cu pensula pe deasupra cu apă dulce şi se presară zahăr tos sau susan.
Se pun direct la cuptor la foc potrivit, 50 minute.
Se consumă cald.


ARTE 10 Mai

INVITAȚIE LA BALET, DANS MODERN 10 Mai

Fred Astaire





MUZICĂ 10 Mai

Bert Weedon, chitarist şi compozitor britanic




Larry Williams, pianist, vocalist şi compozitor american




Henry Fambrough, vocalist american (Detroit Spinners)




Arthur Alexander, cântăreţ şi compozitor R&B american




Danny (Rapp), cântăreţ american (Danny & The Juniors)




Jackie Lomax, vocalist britanic (The Undertakers)




Donovan



Graham Gouldman, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Mindbenders, Freddie & The Dreamers, Hotlegs, 10 CC)
10cc 




Dave Mason, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Traffic, Delaney and Bonnie Bramlett)




Vic Elmes, chitarist britanic (Christie)




Jay Ferguson, vocalist şi clăpar american (Spirit, Jo Jo Gunne)




Ron Banks, vocalist american (The Dramatics, Brides of Funkenstein)
The Dramatics 



Sly (Noel Charles Dunbar), baterist şi compozitor jamaican (Sly & Robbie)
Noel Dunbar 



Sid Vicious, cântăreț și muzician englez (The Sex Pistols)
The Sex Pistols -



Bono, solistul trupei U2
Bossa'n U2 (Bono - U2)


Mihail Jora



ÎNREGISTRĂRI NOI:

2 Hours Saxophone and Piano Love Songs Collection - Best Relaxing Instrumental Love Songs


Vivaldi & Chedeville: "Il Pastor Fido" | Complete Recorder Sonatas


All Time Greatest Love Songs - Romantic Love Songs Playlist 2018 - Best Love Songs Ever





POEZIE 10 Mai

Ion Horea
Biografie Ion Horea
Ion Horea s-a nascut la 10 mai 1929, in comuna Petea de Campie, judetul Mures; parintii, Ioan si Ana, tarani. A debutat in Almanahul literar din Cluj, nr. 1, decembrie 1949, cu Balada insamintarii griului de toamna. 


„Scrisa cu patima amanuntului si aproape cu superstitia de a nu lasa neinregistrata in sentiment nici o ipostaza vegetala sau nici un obiect vegetal, poezia lui Ion Horea izbuteste in finalitatea ei sa inalte un ansamblu echilibrat si armonios, de natura apolinica, iar nu dionisiaca, asa cum ar parea la prima vedere. Patima amanuntului, cum spuneam, se structureaza lent, prin acumulari succesive de obiecte, si ea contine intr-adevar ceva din gustul ritualurilor si din feeriile dionisiace, dar tonalitatea poemelor are acea verticalitate a scoartelor oltenesti menite prin forta culorii si stilizarea riguroasa a desenului sa impodobeasca deopotriva si zidul odaii de musafiri, dar si altarul unei biserici…” (Nichita Stanescu)

„Pentru Ion Horea, satul este adevarata sa Roma. Toate drumurile duc de aceea spre el. Oricat de departe ar rataci cu gindul, de oriunde poetul se intoarce – poezia sa fiind prin definitie o continua intoarcere in timp si spatiu – acolo, la locul stiut. Chiar si din cosmos… Tirania satului care il urmareste pina si in marele oras si provoaca intoarcerile: „doream aceste-ntoarceri”, spune poetul. E limpede ca fara ele el n-ar putea trai, n-ar putea scrie…” (Valeriu Cristea)

„Ion Horea continua firul poeziei ardelene ce si-a decantat specificul la un moment dat in generatia lui Emil Giurgiuca, poezie in care puternicul sentiment al peisajului local s-a turnat in forme ce profitau de evolutia generala a lirismului romanesc modern. Forme care parasisera traditia eminesciana spre a-l urma pe Macedonski…” (I. Negoitescu) 

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.

În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară –

Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,

Şi-n vărfuri foşnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inim mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamnamai târzie şi umbra mai pe ducă,

Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
Să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.



         
De tine
Un cântec spus de ochii tăi, lăstunii,
Deschişi iubirii, soarelui şi lunii,

Un cântec mut al părului ce-l strângi
În coc, ţinut cu arcul mâinii stângi.

Fetiţa noastră vrea să se deştepte,
Du-i şoapta legănată-a mâinii drepte –

Bătrânii noştri-s obosiţi, adu-le
Un cântec din hotare şi pătule.

Ne însoţim în tot ce-şi poate spune
O bucurie, pân` la soare-apune,

În zile lungi şi-n nopţi cu stele dese,
Cu mângâieri şi şoapte înţelese.

Ieşim la lucru ori ne-ntoarcem iară,
Mă uit la tine seară după seară,

Şi te găsesc în toate şi te laud,
Te strig, te-ascult, te-ascund ca să te caut,

Noi amândoi, ai cărţilor şi-ai pâinii,
Supuşii casei noastre şi stăpânii.

Chemaţi-mă
Nu v-am uitat, îmi sunteţi mai aproape
ca niciodată. Iată cum coboară
amurgul peste toate. Parcă văd
cum vă-aşezaţi tăcuţi în faţa casei,
şi aşteptaţi să iasă printre stele
luceafărul cel nou ce taie-n două
deasupra voastră lumea nesfârşită.
Chemaţi-mă, oricând, la orice oră,
şi vin, oriunde-aş fi în clipa ceea,
din lumea înstelată-a poeziei,
ori poate din furtunile iubirii,
ori din vârtejurile-atâtor griji
în care-s prins cu-ntreaga omenire.
Bătrânii mei, când voi rămâne singur
şi obosit voi aştepta şi eu
în faţa casei noastre înserarea
ca sputnicii ieşiţi de după deal
să-şi împletească firele de aur
în pânzele luminilor stelare,
chemarea voastră voi mai auzi-o
ca un ecou întors din astru-n astru, -
ca să-mi aduc aminte cum veneam
acasă noaptea când eram copil
în carul plin cu fân culcat pe spate
şi tata-mi arăta deasupra Cupa
şi Rariţele strălucind şi Toaca
şi locul unde-avea mai către ziuă
să pâlpâie cu puii Găinuşa.
Era o lume-ntoarsă din poveste,
erau miresmele îmbătătoare,
şi vorba tatii ce ştia să lege
şi să dezlege pentru mine totul,
şi eram prins atunci în nesfârşitul
ecou ce leagă suflete şi stele,
şi-acel ecou mereu mă urmăreşte
de-atunci în toate drumurile mele.



TEATRU/FILM 10 Mai

Cu Sorin Postelnicu
Biografie
Actorul Sorin Postelnicu s-a născut la 10 mai 1945, in Brasov.
A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie din București in 1967. Încă din ultimii ani de facultate a jucat pe scena Studioului Cassandra in spectacole ca Straniu Interludiu de Eugene O’Neill, ca Ned Darell, rolul lui Aemilian din Romulus cel Mare de Durrenmatt, in Caligula de Camus.
A fost repartizat la Teatrul din Bacău, unde a jucat in Vicleniile lui Scapin de Moliere ( Silvester), Câinele gradinarului de Lope de Vega (Tristan), Pogoară iarna de Maxwell Anderson (Mio), Omul care… de Horia Lovinescu (căpitanul Constantin), Pâine amară de Claude Spaack (Garcia). A recitat in spectacolul de poezie Clavirele plâng in oraș versuri ale lui George Bacovia si a fost laureat al festivalului dedicat marelui poet, in 1971 a obținut premiul criticii la Decada dramaturgiei originale de la Iași.
In 1972 s-a transferat la Teatrul de Stat din Arad si a jucat in O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale (Chiriac), Antigona de Sofocle (Hemon), Intrigă si iubire de Schiller (Ferdinand), Cine ucide dragostea? de Petru Vintila (Zeno), Baronul de Constantin Paraschivescu (Ziaristul).
In 1975 ajungea la București, la Teatrul Ion Vasilescu. A jucat pe această scenă in Un tânăr mult prea furios de Virgil Stoenescu, Grăbește-te incet de Angela Bocancea, Nevestele Vesele din Winsor de W. Shakespeare, Fortul de Leonida Teodorescu, Răscoala dupa Liviu Rebreanu, Cronica personală a lui Laonic de Paul Cornel Chitic, apoi a jucat la Teatrul Giulești o perioada.
A debutat in cinematografie in anul 1964, cu filmul Cartierul veseliei. A jucat si in Zodia Fecioarei (1966), Profetul, aurul si Ardelenii (1978), Stop cadru la masă (1980), Exista joi? (1988).
A emigrat in Germania in 1990. A fost căsătorit cu actrița Rodica Mureșan, are o fiica actriță, Cesonia Postelnicu.

Filme cu Sorin Postelnicu
·         Exista joi? (1988)
·         Stop cadru la masă (1982) - Toni
·         In asteptarea lui Lefty / (1979)
·         Profetul, aurul și ardelenii (1978)
·         Zodia Fecioarei (1966)
·         Cartierul veseliei (1964)

Zodia fecioarei film romanesc: 

 Profetul, aurul și ardelenii (1978)




Cu Cecilia Bârbora

Biografie
Cecilia Bârbora (n. 10 mai 1963, satul Crivina, județul Mehedinți) este o actiță română. Ea este soția scenaristului-regizor Mircea Daneliuc. Actrita a Teatrului National Ion Luca Caragiale din Bucuresti, s-a nascut pe 10 martie 1963 in Crivina, judetul Mehedinti. A avut o copilarie fericita alaturi de fratele mai mic cu 4 ani  si de parinti, o adolescenta linistita, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, clasa profesor Olga Tudorache, promoţia 1988 , si dupa implinirea varstei de 30 de ani a avut o perioada cu multe realizari atat in teatru cat si in film, odata cu intalnirea cu marele cineast si scriitor Mircea Daneliuc, (de 26 de ani sunt impreuna si au 21 de ani de casatorie) , care i-a devenit sot si i-a indrumat pasii cu atentie in fiecare rol incredintat din care doua i-au adus si recunoasterea internationala : Participare la Festivalul de film de la Berlin - premiul de interpretare ACIN în filmul „Iacob”, regia Mircea Daneliuc si participare la Festivalul de Film de la Cannes cu filmele „Senatorul melcilor”, regia Mircea Daneliuc şi „Prea târziu”, regia Lucian Pintilie.O actrita in adevaratul sens al cuvantului, care cu consecventa a ales sa joace atat pe scena cat si in film , numai roluri ce le-a simtit ca i se potrivesc  pastrand o anumita calitate ce o face remarcata in lumea filmului. 

Actriță de teatru
·         Rosa - „Sâmbătă, duminică, luni” de Eduardo De Filippo, regia Dinu Cernescu, 2007
·         D-na Jurdănescu (Madame Jourdain) - „Burghezul gentilom” după J.B.P. Molière, regia Petrică Ionescu, 2006
·         Daria Petrovna ­- „Inimă de câine” de Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy, 2005
·         Maria - „Noiembrie” de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb, 2003
·         Lady Duncan, Vrăjitoare, Ofițer - „Macbett” de Eugene Ionesco, regia Beatrice Bleonț, 2002
·         Didina Mazu - „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Gelu Colceag, 2002
·         Natalia Ivanovna - „Trei surori” de A.P. Cehov, regia Yuri Krasovskiy, 2002
·         Anica - „Generația de sacrificiu” de I. Valjan, regia Dinu Cernescu, 1998
·         „De partea cui ești” de Ronald Harwood, regia Radu Beligan, 1997
·         „Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, regia Felix Alexa, 1995
·         „Cruciada copiilor” de Lucian Blaga, regia Laurian Oniga, 1993
·         „Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban, 1993
·         „Audiția”, regia Andrei Șerban, 1992
·         „Cine are nevoie de teatru” de Timberlake Wertenbaker, regia Andrei Șerban, 1991
·         „Un anotimp fără nume” de Sorana Coroamă Stanca, regia Sanda Manu, 1987, (Debut)
Spectacole de lectură
Actriță de film
·         Pădurea de fagi (1987)
·         Iacob (1988)
·         A unsprezecea porunca (1991)
·         Tusea si junghiul (1992)
·         Aceasta lehamite (1994) - Vali
·         Senatorul melcilor (1995)
·         Prea târziu (1996) - Alina Ungureanu
·         Ambasadori, cautam patrie (2003) - Nona
·         Sistemul nervos (2005) - Tuța
·         Marilena (2008) - Marilena
·         Tanti (film) (2008)
·         Fetele marinarului (serial TV, 2009) - Tania
·         Narcisa salbatica - Iubiri nelegiuite (serial TV, 2010-2011) - Ecaterina

ACEASTA LEHAMITE FILM:




Cu Elvira Popescu

Biografie
Elvira Popescu (alternativ: Popesco, n. 10 mai 1894, București – d. 11 decembrie 1993, Paris) a fost o actriță română de teatru și film, directoare de scenă, care a făcut carieră în Franța.
Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a dat dovadă încă din copilărie de talente scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz.
A absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din București și a fost angajată la Teatrul Național, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. Întemeiază Teatrele Mic și Excelsior, împreună cu actorii Ion Manolescu și respectiv Ion Iancovescu. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecție în repertoriul ei, dintre care Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali și în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei.
Același Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, va juca de fapt un rol decisiv în viața și cariera talentatei actrițe. Tot el a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris - printr-o întâmplare, protagonista titulară fiind bolnavă - în rolul principal din piesa Ma Cousine de Varsovie, în care a debutat cu un succes extraordinar, deși nu stăpânea perfect limba franceză. Aproape instantaneu, "L'accent d'Elvira Popescu" a devenit proverbial. Critica a elogiat-o in corpore, fapt care este foarte rar întâlnit în Franța, supranumindu-o "Reine du Boulevard", "Notre Dame du Théâtre", "Monstre Sacré" etc.
Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani. Pentru o atât de lungă perioadă de timp, repertoriul pieselor interpretate de ea a fost totuși relativ restrâns. În afară de piesele lui Louis Verneuil, a mai jucat în creațiile lui Henry Bernstein, André Roussin, Sacha Guitry. Explicația repertoriului relativ redus este simplă, toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă țineau afișele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depășit 2000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanță rareori egalată de alți actori și/sau actrițe.
Cariera cinematografică a actriței se întinde pe o perioadă cuprinsă între anii 1920 și 1970, cu o activitate mult mai intensă în anii 1930 și 1940. Chiar dacă Elvira Popescu a fost considerată de critică ca neegalând în calitate de protagonistă a ecranului triumfurile teatrale, actrița a creat totuși și pe memoria de celuloid anumite personaje remarcabile. A jucat în filmele "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil", ș.a.m.d.
În schimb, ca actriță pe scenă, Elvira Popescu era realmente inegalabilă, posedând toate atuurile, subtilitățile, nuanțele și finețele profesiunii.
Elvira Popescu și-a asumat și răspunderea conducerii unor companii teatrale, fiind co-directoare alături de actorul Hubert de Malet, la Théâtre de Paris și Théâtre Marigny.
La o vârstă foarte înaintată, fără să-și piardă farmecul, a continuat să țină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de toată protipendada literară, artistică, financiară și politică (de toate nuanțele) a Parisului. André Roussin, Guy de Rothschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d'Estaing, precum și mulți alții, se numărau printre cei care o priveau și o ascultau fermecați.
A fost distinsă cu premiul "Molière" pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincții ale statului francez.
A încetat din viață la venerabila vârstă de 99 de ani, la Paris. Este înmormântată într-un splendid cavou în marmură (no. 119,diviziunea 89), pe o alee lăturalnică, aproape de ieșirea din Cimitirul Père-Lachaise din Paris.[6]
Filmografie
Filmografia Elvirei Popescu se întinde pe o perioadă destul de lungă, da la începutul anilor 1920 și până în anii 1970. Vârful activității filmice se găsește într-o perioadă de circa 12 ani, 1931 - 1943, urmată de o revitalizare în anii 1960. Iată o listă invers cronologică a filmografiei actriței.
1. "Au théâtre ce soir"
·         La voyante (1972) - episod de televiziune, personajul Karma
·         La locomotive (1968) - episod de televiziune, personajul Sonia
·         La mama (1967) - episod de televiziune, personajul Rosaria
2. Austerlitz (1960), a interpretat personajul Laetitia Bonaparte
·         La Battaglia di Austerlitz, în Italia
·         Napoleone ad Austerlitz, în Italia
·         The Battle of Austerlitz, în SUA
3. Plein soleil (1960), a interpretat personajul Doamna Popova
·         Purple Noon, în Marea Britanie și SUA
·         Blazing Sun, doar în Marea Britanie
·         Delitto in pieno sole, în Italia
·         Full Sun, în Australia, tradus corect în engleză
·         Lust for Evil, în SUA, alt titlu
4. Fou d'amour (1943), a interpretat personajul Arabella
5. Le Voile bleu (1942), a interpretat personajul Mona Lorenza
·         The Blue Veil, în țări de limbă engleză
6. Frédérica (1942), a interpretat personajul cu același nume, Frédérica
7. Mademoiselle Swing (1942), a interpretat personajul Sofia
8. L'Âge d'or, (1942), a interpretat personajul Véra Termutzki
9. Le valet maître, (1941), a interpretat personajul Antonia
10. Parade en 7 nuits (1941), a interpretat personajul Madame
11. Paradis perdu (1940), a interpretat personajul Sonia Vorochine
·         Four Flights to Love, în SUA
·         Paradise Lost, în Marea Britanie
12. L'héritier des Mondésir, a interpretat personajul Erika Axelos
·         The Mondesir Heir, titlu internațional în engleză
13. Le bois sacré, (1939), a interpretat personajul Francine Margerie
·         Sacred Woods, titlu internațional în engleză
14. Ils étaient neuf célibataires (1939), titlu internațional în engleză Contesa Stacia Batchefskaïa
·         Nine Bachelors, titlu internațional în engleză
15. Le veau gras, (1939), a interpretat personajul La princesse
16. Derrière la façade (1939), a interpretat personajul Madame Rameau
·         32 Rue de Montmartre, Franța, redenumirea ulterioară a filmului
17. Eusèbe député (1939), a interpretat personajul Mariska
18. Éducation de prince (1938), a interpretat personajul Regina Silistriei
·         Bargekeepers Daughter, în SUA
19. La Présidente, (1938), a interpretat personajul Vérotcha
20. Mon curé chez les riches (1938)
21. Tricoche et Cacolet (1938), a interpretat personajul Bernardine Van der Pouf
22. L'homme du jour, (1937), a interpretat personajul Mona Talia
·         The Man of the Hour
23. À Venise, une nuit (1937), a interpretat personajul Nadia
24. Le club des aristocrates, (1937)
25. L'habit vert, (1937), a interpretat personajul Duchesse de Malévrier
26. Le Roi, (1936), a interpretat personajul Therese Mannix
·         The King, în SUA
27. La maison d'en face, (1936)
·         The House Across the Street, în SUA
28. L'amant de Madame Vidal, (1936)
29. Dora Nelson (1935), a interpretat personajel Dora Nelson și Suzanne Verdier
30. Une femme chipée (1934)
31. Sa meilleure cliente (1932)
32. Ma cousine de Varsovie (1931), a interpretat personajul Sonia
33. L'Étrangère, (1931), a interpretat personajul Miss Clarkson
34. Țigăncușa din iatac (1923)
35. Independența României (1912)


Independența României – film 1912
Filmul Independenta Romaniei din anul 1912, distribuit în Transilvania, Austria, Ungaria, Franţa şi Rusia. In el au jucat mai mulţi actori ai Teatrului Naţional pentru a-i înfăţişa pe domnitorul Carol I (Aristide Demetriade), Osman Paşa (Constantin Nottara), primul ministru Mihail Kogălniceanu (Ion Niculescu), generalul Cernat (Ion Dumitrescu), generalul doctor Carol Davila (Ion Merişescu), ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei (Pepi Machauer), generalul Arion (Ghiţă Popescu), mitropolitul şi generalul Totleben (Constantin Orologea), principesa Elisabeta (Constanţa Demetriade) sau personaje legendare precum Peneş Curcanul (Aurel Athanasescu) şi Rodica (Jeni Metaxa- Doro), preluate din poeziile lui Vasile Alecsandri. Şi-au mai dat concursul actorii Elvira Popescu, Aristiţa Romanescu, Ion Brezeanu, Maria Filotti etc. şi, în calitate de interpreţi, operatorul Nicolae Barbelian sau dramaturgul Gheorghe Ciprian.Totuşi, meritul cel mai mare al filmului este că prin utilizarea a 80.000 de figuranţi, din care o parte chiar veterani ai Războiului de independenţă, a rezultat o superproducţie cinematografică recunoscută ca atare de presa franceză, comparabilă în epocă doar cu filmele lui Giovanni Pastrone sau mai târziu, în România, cu filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu. Este interesant totodată faptul că este vorba aici de unul dintre primele filme din lume în care un suveran s-a putut vedea în calitate de personaj, astfel încât Carol I a acordat sprijin financiar pentru realizarea filmului. https://youtu.be/UA9J6funJis

Ascultă Vocea Elvirei Popescu la Radio România Cultural: 


ultima noapte a singuratatii_film romanesc.



Batrana doamna si fluturele - Nicolae Breban 1991





GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 10 Mai

Doru Octavian Dumitru

DORU OCTAVIAN DUMITRU - În spectacol la Bistrița - 15.03.2018









GÂNDURI PESTE TIMP 10 Mai

Regele Carol I - Citate:




Nelson Mandela - Citate:











la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...