MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 11 IUNIE 2019

Bună ziua, prieteni!

“Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca El să fie cu tine.”

                                               Sfântul Ioan Gură de Aur

ISTORIE PE ZILE 11 Iunie

Evenimente

·       1184 î.Hr.: Potrivit istoricului  Eratosthene, in aceasta zi Troia  a fost arsa. Războiul troian a  inceput  dupa răpirea frumoasei  Elena, sotia regelui Spartei, Menelau, de catre troianul Paris. Potrivit legendei, Elena ar fi  fost promisa lui Paris chiar de catre zeita  Afrodita. Sfârșitul războiului a venit in urma aplicarii unui  siretlic. Ulise a născocit un  gigantic cal de lemn, gol în interior, (calul era animal sacru în Troia), pe care erau  inscripționate următoarele: Grecii dedică această ofrandă zeitei Atena, pentru întoarcerea lor acasă. Fiind gol în interior, calul a fost umplut cu soldați, aflați sub comanda lui Ulise. Restul armatei a ars taberele și s-a îndreptat cu corăbiile spre Tenedos. Când troienii au descoperit că grecii au plecat, crezând că războiul s-a încheiat, s-au bucurat și au dus calul în cetate, fara sa aiba banuiala ca in interiorul acestuia se aflau luptatori  dusmani. In timpul noptii acestia au ucis garzile si au deschis portile cetatii in fata armatei grecesti invadatoare.

·       173: Razboiul cu marcomanii – Armata romană  este înconjurat de tribul germanic al quazilor, care au rupt tratatul de pace din 171. În timpul unei furtuni violente Marcus Aurelius le  învinge și le supune, istoricii consemnand  așa-numitul „miracol al ploii„.

·       1125: La 11 iunie 1125, forțele Cruciate comandatede regele Baldwin al II-lea al Ierusalimului, au învins armata turcilor  selgiucizi a lui Aq–Sunqur il–Bursuqi, in batalia de la Azaz.

·       1509: Are loc casatoria regelui Henric al VIII-lea al Angliei cu Ecaterina de Aragon, prima dintre sotiile sale. Regele, nemulţumit cu  sotia nu i-a daruit  un moştenitor de sex masculin,  a divortat de Catherine  în 1532, fără autorizaţia a papei, aceasta fiind  cauza directă a  separarii Bisericii Anglicane de Roma. După divorţ, Henric al VIII-lea s-a căsătorit in  1533  cu amanta sa, Anne Boleyn. Cele şase soţii ale Regelui  Henric al  VIII-lea au fost: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard si  Catherine Parr. Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa. Henric al VIII-lea a fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. Este faimos datorită faptului că a avut șase soții: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr. Henric VIII a fost al doilea fiu al lui Henric VII și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, Arthur, Prinț de Wales, a murit în 1502, lăsându-l pe Henric moștenitor al tronului. Catherine de Aragon (n. 15 decembrie 1485, Aragon, Spania – d. 7 ianuarie 1536, Kimbolton, Cambridgeshire, Anglia) a fost fiica regelui Ferdinand de Aragon și a reginei Isabella de Castilla. A fost căsătorită succesiv cu 2 fii ai regelui Henric al VII-lea al Angliei: mai întâi cu Arthur, prinț de Wales, decedat la foarte scurt timp după căsătorie, apoi cu Henric, care îi va succede la tron tatălui său. A fost mama reginei Maria I a Angliei, cunoscută ca Mary cea sângeroasă.

·       1551: Ilias Rareș paraseste domnia Moldovei, trece la mahomedanism  si devine pasa la Silistra. Iliaș al II-lea Rareș (n. 1531 – d. 1562), a fost domnitor al Moldovei între 3 septembrie 1546 – 11 iunie 1551.  Era fiul mai mare al lui Petru Rareș și al Elenei (aceasta era de neam sârbesc). Fiind mai mult atras de petreceri decât de domnie, abdică în favoarea fratelui său Ștefan al VI-lea Rareș și se turcește, luând numele de Mehmet si devine pașă de Silistra. Este arestat și dus la Bursa, murind   în închisoare de inimă rea în 1553. Chipul lui Iliaș Rareș a fost zugrăvit în tabloul votiv al bisericii Mănăstirii Probota, ctitorită în 1530 de tatăl său. După trecerea sa la islamism, fața lui Iliaș din tabloul votiv de la Probota a fost înnegrită.

·       1574: Oastea moldo-cazaca, asediata si lipsita de apa, s-a predat turcilor la Rascani. Este ucis domnitorul Moldovei, Ioan Voda cel Cumplit, iar Moldova este pradata. În ziua de 11 iunie 1574, pe o căldură insuportabilă, lipsa apei şi suferinţa oştenilor săi, l-a obligat pe domn să negocieze capitularea. Cere conducătorului otoman, Ahmed paşa, să-i cruţe pe moldoveni şi cazaci, iar pe el să-l trimită viu sultanului la Constantinopol. Ahmed paşa jură de şapte ori pe Coran, iar Petru Şchiopul, de şapte ori pe Biblie, că toate cererile îi vor fi împlinite. După patru ore de discuţii cu comandanţii militari otomani, Ioan vodă este înjunghiat de beylebey-ul Rumeliei, Cighaleg Zadé Iusuf paşa, după care i se taie capul, iar trupul, legat de cămile, este sfârtecat. Soldaţii otomani au păstrat bucăţi de oase din trupul voievodului şi au înmuiat vârfurile săbiilor în sângele lui ca să preia din puterea şi vitejia acestuia. Capul i-a fost trimis la Bucureşti (Constantin Rezachevici) sau la Constantinopol (Dinu Giurescu), pentru a fi expus la Kan Çeşmesi („Fântâna Sângelui”), aflată la poarta saraiului sultanului, unde erau expuse de obicei capetele răsculaţilor şi trădătorilor.

·       1580: A fost refondat orasul Buenos Aires, sub denumirea de Trinidad. Orașul a fost fondat în 1536 de către Pedro de Mendoza care i-a pus numele Ciudad de Nuestra Señora Santa María del Buen Ayre (literar „Orasul Sfintei Noastre Maria din Buen Ayre”) , distrus de indieni în 1541 și refondat în 1580 de Juan de Garay. Buenos Aires a crescut în importanță în 1776, când a fost numit capitală a Regatului Rio de la Plata. Azi e capitala Argentinei, cel mai mare oraș al acestei tari și a doua cea mai mare zonă metropolitană din America de Sud dupa orasul brazilian Sao Paolo.

·       1644: Fizicianul Evangelista Toricelli, inventatorul barometrului, (n.15 octombrie 1608 - d.25 octombrie 1647), efectueaza prima experienta de masurare a presiunii atmosferice.

·       1770: Exploratorul englez James Cook a descoperit Marea Barieră de Corali din largul coastei australiene. James Cook (n. 7 noiembrie 1728 – d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală. Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii, precum și prima circumnavigare a Noii Zeelande. Marea Barieră de Corali este cel mai mare sistem de recif de corali din lume cuprinzând aproximativ 3000 de recifuri și 300 de insule ce se întind de-a lungul a 2600 kilometri și acoperă o suprafață de 344,400 km². Reciful este situat în Marea Coralilor în apropiere de coasta Queensland-ului din nord-estul Australiei.

·       1780: A aparut, in limba latina, prima gramatica a limbii romane – “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” de Samuil Micu si Gheorghe Sincai. Samuil Micu, supranumit și Klein sau Clain, pe numele laic Maniu Micu, (n. septembrie 1745, Sadu – d. 13 mai 1806, Buda) a fost un teolog greco-catolic, istoric, filolog, lexicograf și filozof iluminist român, reprezentant al Școlii Ardelene. Gheorghe Șincai (n. 28 februarie 1754, Râciu de Câmpie, azi Șincai, județul Mureș – d. 2 noiembrie 1816, Sinea) a fost un istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene.

·         1788: Exploratorul rus Gerasim Izmailov ajunge în Alaska

·         1848: Revoluţia paşoptistă din Ţara Românească de la 1848 a avut cîteva centre de declanşare: la Bucureşti, Telega, Islaz şi Ocnele Mari. La Islaz a izbucnit Revoluţia la 9 iunie 1848, şi tot aici a fost adoptată şi Proclamaţia de la Islaz prin care se cerea: egalitate în faţa legii, adunare obştească reprezentativă, organizare democratică republicană a statului, independenţă administrativă şi legislativă, libertatea tiparului, învăţămînt naţional, emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor prin despăgubire. Tot în această perioadă s-a format şi primul Guvern Revoluţionar provizoriu, format din : I.H. Rădulescu, Şt. Golescu,, Cristian Tell, N. Pleşoianu şi preotul Radu Şapcă. La 11 iunie 1848 insurecţia începe şi în Bucureşti. Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti, ştiind că a pierdut sprijinul armatei, semneaza Proclamaţia de la Islaz, care va deveni şi noua constituţie şi recunoaşte noul guvern, format din Nicolae Bălcescu, secretar de stat pentru afaceri externe, Nicolae Golescu, secretar de stat pentru afaceri interne, Gheorghe Magheru, finanţe, Ion Heliade Rădulescu, culte, Ştefan Golescum justiţie, Constantin Kretulescu, preşedinte al Consiliului Administrativ, C.A. Rosetti, prefectul Poliţiei Capitalei şi Ioan Odobescu şef al Oştirii. Două zile mai tîrziu Bibescu abdică şi se retrage în Transilvania.

·         1903: Regele Serbiei Alexandru I și regina Draga sunt asasinați de membri ai grupării panslaviste Mâna Neagră, care urmăreau îndepărtarea Serbiei de sub influența vestică, în folosul Rusiei. Deoarece ofițerii implicați în atentat făceau parte din Regimentul 6 Infanterie, care purta numele "Regimentul Regele Carol al României", Carol I al României a telegrafiat la Belgrad anunțând că renunță la patronajul onomastic asupra regimentului respectiv.

·         1910: A fost inaugurat aerodromul de la Chitila. Cu aceasta ocazie, pilotul francez Guillemin, din personalul de specialitate angajat la scoala de pilotaj de la Chitila, a efectuat primul zbor cu avionul deasupra Bucurestiului.

·         1919: Consiliul Suprem al Conferintei de la Paris comunica delegatiei Romaniei hotararile referitoare la hotarele Romaniei cu Ungaria si cu Iugoslavia. Se recunoaste unirea Romaniei cu Transilvania, Crisana, Maramures si o parte a Banatului. România Mare (România interbelică, România Întregită) – termenul „România Mare” („România Întregită”) a intrat în uz după Tratatul de la Versailles din 1920, nu ca un concept iredentist sau expansionist, ci ca o stare de fapt obiectivă, în comparație cu dimensiunile geo-politice anterioare. România dintre cele două războaie mondiale a avut extinderea teritorială maximă din istoria sa, 295.641 km2 (în timp ce în prezent extinderea teritorială a României este de 238.391 km2). România Mare a existat în această formă până în 1940. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 – ultimatumul sovietic de „retrocedare imediată a Basarabiei și a Bucovinei de nord” (26 iunie 1940) și Dictatul de la Viena (30 august 1940) – România a pierdut o treime din țară fără să fi tras un foc de armă. Termenul nu a fost niciodată denumirea oficială a statului român, nefiind înscris în constituție.

·         1925: In sedinta Academiei Romane au fost alese ca membre onorifice Elena Vacarescu si Anne de Noailles, scriitoare, primele femei alese in forul stiintific superior roman. Elena Văcărescu (n. 21 septembrie 1864 București – d. 17 februarie 1947 Paris) a fost o scriitoare română stabilită în Franța, membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze. A avut o bogată activitate politică și literară la Paris. A avut o idilă cu viitorul rege Ferdinand, relație dezaprobată de regele Carol I și guvern. Anna de Noailles (nume de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu, n. 15 noiembrie 1876, Paris – d. 30 aprilie 1933, Paris) , a fost o scriitoare și o poetă franceză de origine română, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea.

·         1933: Radiodifuziunea Romana a transmis primul meci de fotbal international.

·         1937:  Într-un moment-cheie al Marii Epurări din Uniunea Sovietică  in plin stalinism, opt ofițeri superiori ai Armatei Roșii în frunte cu Mihail Tuhacevski, au fost condamnați la moarte pentru spionaj în favoarea Germaniei,  în urma unui proces secret și executați.

·         1940: In conditiile declansarii celui de-al doilea razboi mondial, Romania se retrage din Liga Natiunilor (Societatea Natiunilor), organizatie care din 1938 isi continua o existenta pur formala. Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală înființată în urma Conferinței de Pace de la Paris care a pus capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite. Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul principal să mențină pacea mondială. În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj. Printre altele erau tratate și probleme precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor, comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea minorităților din Europa.

·         1941: Al doilea război mondial: Acordurile româno-germane de la München și Berchtesgaden. România se angajează să participe la războiul antibolșevic, alături de Germania.

·         1948: Se stabilesc  relatii diplomatice intre Romania si Israel, la nivel de legatie. La 17.08.1969, aceste relatii au fost ridicate la nivel de ambasada.

·         1948:  In Romania comunizata, aflata sub ocupatie sovietica, Marea Adunare Naţională a votat  Legea nr. 119, privind naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurări şi de transport.

·         1955: 83 de morți și cel puțin 100 de răniți într-un accident pe circuitul Le Mans, cel mai grav accident din istoria curselor auto. Un Mercedes pilotat de francezul Pierre Levegh s-a lovit de Austinul britanicului Lance Macklin, s-a răsucit în aer și a explodat

·         1965 - Regina Elisabeta a Marii Britanii le-a conferit celor patru Beatles titlul de "Cavaler al Imperiului Britanic". The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, „The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă. În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX. În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic. În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960

·         1978: Virginia Ruzici, jucătoare de tenis de câmp, cucerește titlul de campioană la Roland Garros, fiind prima română laureată atât la simplu, cât și la dublu, alături de jucătoarea iugoslavă Mima Iausovec

·         1985: Un ou Fabergé a fost vândut pentru £1.375.00 la New York, Statele Unite

·         1987: ” Doamna de fier”, Margaret Teatcher  obtine  al treilea mandat de prim ministru al guvernului Marii Britanii, fapt fara precedent in secolul XX. Margaret Hilda Thatcher, Baroneasă Thatcher, (n. 13 octombrie 1925 – d. 8 aprilie 2013) a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit între 1979 și 1990. Baroneasa Thatcher a fost singura femeie aleasă în funcția de prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit, precum și primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în 2005. A devenit membru al Parlamentului britanic în 1959. Este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de asemenea una dintre cele mai controversate figuri politice, fiind prima femeie prim-ministru din întreaga istorie a Europei.

·         1992: S-a desfășurat primul Târg Internațional de Carte „Bookarest" organizat la București în perioada 11-14 iunie 1992

·         1997 - Congresul american a cerut administraţiei de la Casa Albă să sprijine aderarea României la NATO, din primul val

·         2004: Se deschide cea mai mare expozitie de arta “Brancusi”din 1990, la Muzeul Guggenheim din New York.

·         2005:  Jurnalista franceză Florence Aubenas și însoțitorul ei, ghidul irakian Hussein Hanoun, au fost eliberați după 157 de zile de captivitate în Irak.

·         2006: Filmul “A fost sau n-a fost?” în regia lui Corneliu Porumboiu,  a câștigat trofeul festivalului „Transilvania”.

·         2008:  Un incendiu a distrus Biserica Evanghelică din Bistrița, monument reprezentativ pentru tranziția de la stilul gotic la cel renascentist în Transilvania. Biserica Evanghelică, aflată în centrul orașului Bistrița, este un monument de arhitectură reprezentativ pentru tranziția de la stilul gotic la cel al Renașterii în Transilvania. Cu o înălțime de 75 m, se află pe locul al 5-lea între bisericile din România. Turnul ei este însă cel mai înalt turn medieval din țară, deoarece singura biserică medievală dintre cele patru care o întrec în înălțime – cea de la Cluj – are turnul din epoca modernă. Biserica Evanghelică din Bistrița este monument istoric.

Nașteri

·         1456: Lady Anne Neville (11 iunie 1456 – 16 martie 1485) a fost Prințesă de Wales ca soție a lui Eduard de Westminster, Prinț de Wales și Regină consort a Angliei ca soție a regelui Richard al III-lea al Angliei. Ultimul titlu l-a deținut timp de doi ani, din 26 iunie 1483 până la moartea ei în martie 1485. A avut un singur fiu, Eduard de Middleham, Prinț de Wales.

Anne Neville s-a născut la Castelul Warwick, ca fiica cea mică a lui Richard Neville, al 16-lea Conte de Warwick și a Annei de Beauchamp. Tatăl ei a fost unul dintre cei mai puternici nobili din Anglia și cel mai important susținător al Casei de York. Sora bunicului ei, Cecily Neville, a fost soția lui Richard, Duce de York, care era pretendent la coroană pentru Casa de York.

Anne și-a petrecut copilăria la Castelul Middleham, una dintre proprietățile tatălui ei, unde ea și sora ei mai mare, Isabel, au întâlnit pe cei doi fii mai mici ai Ducelui, viitorul Richard al III-lea și George, Duce de Clarence.

Ducele de York a fost ucis în 1460, însă cu ajutorul lui Warwick, fiul său cel mare a devenit regele Eduard al IV-lea în 1461. În 1469, Isabel s-a căsătorit cu Clarence și în 1470, Anne Neville a fost logodită și măritată cu Edward de Westminster, moștenitor al tronului Angliei

Pentru o perioadă de timp, Warwick a fost în contradicție cu Eduard al IV-lea, atunci când el s-a aliat cu Casa de Lancaster în 1470. Cum regele Henric al VI-lea era închis în Turnul Londrei, liderul de facto a Casei de Lancaster a fost consoarta lui, Margareta de Anjou, care era suspicioasă în legătură de motivele lui Warwick. Pentru a potoli aceste suspiciuni, Anne Neville a fost logodită cu fiul lui Henric al VI-lea și al Margaretei de Anjou, Edward de Westminster, la Château d'Amboise în Franța. S-au căsătorit la Catedrala Angers, probabil la 13 decembrie 1470.

Anne Neville

* 1723: Johann Georg Palitzsch (n. 11 iunie 1723, Dresda – m. 21 februarie 1788) a fost un astronom german, devenit celebru pentru că a fost primul care a observat reîntoarcerea cometei Halley, în ziua de Crăciun 1758. Natura periodică a acestei comete fusese prevăzută de Edmond Halley în 1705, însă acesta din urmă murise fără să fi putut verifica previziunea sa.

Crescut pentru a deveni fermier sub autoritatea unui tată strict, Johann Georg Palitzsch a studiat în secret astronomia din cărțile pe care și le procura, îndeosebi Vorhof der Sternwissenschaft (în română: Curtea astronomiei) de Christian Pescheck. A învățat latina și, la vârsta de 21 de ani a moștenit ferma, fapt care i-a permis să-și construiască propria grădină botanică, o bibliotecă, un laborator și un muzeu. A fost susținut de diverși donatori, între care viitorul rege al Angliei. Dar războiul dintre Prusia și Austria a pus capăt ambițiilor sale.

La moartea sa, a lăsat o bibliotecă de 3.500 de cărți, în parte constituite din copii manuscrise ale operelor științifice pe care nu putuse cumpăra din cauza costului lor.

Johann Georg Palitzsch

* 1732: Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande (ortografiat și De La Lande, uneori Le François de la Lande, n. 11 iulie 1732, Bourg-en-Bresse, Franța – d. 4 aprilie 1807, Paris, Primul Imperiu Francez), a fost un astronom francez.

Sfert de cerc / Cvadrant folosit de Jérôme de Lalande pentru prima determinare precisă a distanței de la Pământ la Lună în 1751.

Mormântul lui Lalande în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

Născut în Bourg-en-Bresse, la 11 iulie 1732, părinții săi l-au trimis la Paris pentru a studia dreptul. În capitală a locuit la Hôtel Cluny, unde Joseph-Nicolas Delisle(1688-1768) a instalat un observator astronomic. Lalande a descoperit astronomia și a devenit un elev zelos și favorit al lui Delisle, precum și al lui Pierre Charles Le Monnier (1715-1799).

După încheierea studiilor, a revenit la Bourg-en-Bresse pentru a-și exercita profesia de avocat. Le Monnier a obținut permisiunea de a-l trimite pe Lalande la Berlin pentru a observa paralaxa lunară; în același timp, abatele Nicolas Louis de Lacaille (1713-1762) făcea același lucru la Cap (ceea ce a permis determinarea precisă a distanței de la Pământ la Lună). Succesul misiunii sale i-a permis accesul ca membru al Academiei Prusace de Științe, la vârsta 21 de ani.

A obținut un post de asistent la Paris și a fost ales membru al Academiei Franceze de Științe în 1753. A fondat o societate literară în orașul natal, în 1755, care a devenit mai târziu „Societatea de Emulație” în februarie 1783 și a fost ales membru al Academiei din Rouen la 4 martie 1761.

Consacrându-se studiului planetelor Sistemului Solar, a publicat în 1759 o ediție corectată a tabelelor lui Edmond Halley (1656-1742), căreia i-a adăugat o istorie a cometei Halley, observabilă în acel an. Alexis Clairaut a creat, din el și din Nicole-Reine Lepaute, o echipă pentru a face calculele – plictisitoare – ale datei reîntoarcerii cometei și ale elementelor orbitale ale acesteia.

În 1759, Academia Regală de Științe i-a încredințat redactarea efemeridelorastronomice, Connaissance des temps (în română: „Cunoașterea timpului”). Din aceste tabele astronomice a făcut o lucrare așteptată și căutată completând notițele științifice, mereu cu noutăți, denumită „marea gazetă” (în franceză: „grosse gazette”) de către Pierre Charles Le Monnier. Publicația „Connaissances du temps” va deveni, sub influența sa, Connaissance des temps et des mouvements célestes à l'usage des astronomes et des navigateurs,^[14] titlu care va continua, cu ușoare variații, până în ...1970!

În 1762, Delisle a demisionat de la catedra sa de astronomie la Collège de France în favoarea lui Lalande care va ocupa această funcție 46 de ani. Casa sa a devenit o școală de astronomie, iar elevii săi vor atinge notorietatea: Jean-Baptiste Joseph Delambre (1749–1822), Giuseppe Piazzi(1746–1826), Pierre Méchain (1744–1804) și nepotul său, Michel Lefrançois de Lalande (1766–1839). A folosit un număr de amatori pentru calculul mai rapid al efemeridelor. S-a făcut foarte cunoscut prin lucrările sale privitoare la orbita lui Venus, în 1769, însă caracterul său dificil i-a provocat numeroase animozități.
În 1768, Lalande intră în loja masonică „Neuf Sœurs” a Marelui Orient al Franței. În același an, a fost numit director al Observatorului din Paris, funcție pe care a ocupat-o până la moartea sa.

În 1778, lăsând deoparte, pentru moment, stelele pentru hidrologie, Lalande redactează Des canaux de navigation, et spécialement du canal de Languedoc, o lucrare de ansamblu despre navigația interioară în toate timpurile și pe toate continentele, care și acum este de autoritate în domeniu, consacrând o treime din lucrare canalului din Sudul Franței cunoscut cu denumirea de Canal du Midi, deja prezentat drept o realizare exemplară. În 1795, a participat la crearea Biroului longitudinilor (în franceză: Bureau des longitudes), împreună cu abatele Grégoire.^[15]

A dat peste 250 de articole despre astronomie, măsuri și francmasonerie la Enciclopedia lui Diderot și D’Alembert.

Lalande a participat la crearea Calendarului republican.

Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande a contribuit foarte mult la popularizarea astronomiei. Și-a publicat, din 1789 până în 1798, Histoire céleste française, în care descrie 50.000 de stele. Este și autorul unei cronici a științelor din epoca sa, în două volume: Bibliographie astronomique (1804). A fondat, în 1802, un premiu care îi poartă numele, destinat recompensării lucrărilor de astronomie, Premiul Lalande.

Jérôme de Lalande este primul care a făcut referire la o stea, între altele, pe care a denumit-o VY CMa de magnitudine 7, în catalogul său din 1801. Astăzi, VY Canis Majoris este celebră prin faptul că este cea mai mare stea observată vreodată (de magnitudine 7,9). În 1801, lucrând la Observatorul din Paris, a descoperit, în constelația Ursa Mare, o stea pitică roșie, care îi poartă numele: Lalande 21185.

Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande

·         1776: John Constable (n. 11 iunie 1776, East Bergholt/Suffolk - d. 31 martie1837, London-Hampstead) a fost un remarcabil pictor peisagist englez de factură romantică. Opera sa se caracterizează printr-o permanentă tensiune între observarea minuțioasă a naturii și neglijarea desenului în favoarea culorii. Cunoscut și apreciat în Franța prin expunerile la Salonul din Paris, a exercitat o influență evidentă asupra pictorilor peisagiști francezi, în special asupra artiștilor grupați în Școala de la Barbizon și - mai târziu - asupra impresioniștilor.

John Constable se naște la 11 iunie 1776, fiu al morarului Golding Constable, în reședința familiei de la marginea localității East Bergholt din comitatul Suffolk. La vârsta de șapte ani este înscris ca extern la școala din East Bergholt unde își continuă studiile până la vârsta de șaptesprezece ani. Când abandonează școala, John Constable se ocupă deja de câțiva ani de pictură. Prin mijlocirea mamei sale, Constable face cunoștință cu sir George Beaumont, pictor amator și colecționar de artă. Beaumont îl încurajează să picteze și îl sfătuiește să execute copii după lucrările marilor maeștri.

Valea din Dedham (Dedham Vale), 1802 - Victoria and Albert Museum, Londra

La doi ani de la întâlnirea cu Beaumont, Constable vizitează pentru prima dată Londra. Aici îl cunoaște pe gravorul John Thomas Smith (poreclit Antiquity Smith, pentru că îi plăceau scenele antice), care tocmai pregătea o carte despre peisaje rurale și care îl roagă pe tânărul pictor să realizeze câteva ilustrații pentru lucrarea sa. Întors la East Bergholt, Constable se hotărăște să se dedice serios studiului artelor.

La 3 februarie 1799, Constable își începe viața londoneză. Este admis ca practicant la Royal Academy, școala oficială de pictură. În 1802, cumpără un atelier la East Bergholt, unde revine tot mai des pentru a picta în aer liber. Constable călătorește mult pentru a studia natura. Coboară cu o corabie pe Tamisa și pictează nave plutind pe apa fluviului, în 1806cutreieră lacurile din nord-estul Angliei, unde realizează peisaje noi ce lasă urme în dezvoltarea lui ulterioară. O mare influență asupra lui o exercită Thomas Girtin, care a promovat acuarela și a creat din ea o tehnică de sine stătătoare.

În 1802 expune pentru prima oară la Salonul Academiei Regale (Royal Academy). Începând cu această dată, pictorul expune anual, dar criticii nu-i acordă o atenție deosebită. Din această perioadă datează o serie de tablouri cu peisaje din valea Dedham (Dedham Vale). Deși nu a ajuns încă la maturitate, tabloul reprodus aici, aflat în prezent la Muzeul "Albert and Victoria" din Londra, prin stilul și modul în care abordează motivul, trădează deja o personalitate marcantă. Compoziția tabloului este temeinic gândită, privirea spectatorului este îndreptată spre valea râului Stour, iar în centrul imaginii - pe planul al doilea - apare orășelul Dedham. Desprinși din fundalul deschis, copacii dau profunzime tabloului.

Timp de câteva săptămâni din vara anului 1809, Constable pictează portrete comandate. Apoi se întoarce la East Bergholt, unde o întâlnește pe Maria Bicknell. O dragoste puternică se înfiripă între cei doi tineri, dar familia Mariei (tatăl este consilier al amiralității) este împotriva acestei legături. Șapte ani așteaptă Constable pentru a o putea lua de soție pe Maria Bicknell. În 1816, fără încuviințarea părinților ei, se căsătoresc în taină, iar bunicul fetei, în testamentul făcut, lasă totul nepoatei sale. Tânăra pereche se stabilește la Londra și, curând, la 4 decembrie 1817 se naște primul lor copil, John Charles.

Catedrala din Salisbury, vedere dinspre grădina reşedinţei episcopale, 1823 - Victoria and Albert Museum, Londra

În Anglia, pictura de peisaj nu are prea mulți adepți, de aceea Constable găsește greu cumpărători pentru tablourile sale. În 1819, în fine, devine membru asociat al Academiei Regale, ceea ce constituie începutul recunoașterii sale oficiale și totodată o șansă pentru ca amatorii de artă să înceapă a-i cumpăra tablourile. Dar celebritatea o obține în Franța. În 1824, Constable trimite câteva lucrări la Salonul din Paris. Pentru tabloul intitulat "Car de transportat fânul" (Haywain) este distins - împreună cu Eugène Delacroix - cu medalia de aur, critica franceză și pictorii parizieni primindu-l cu unanumă apreciere. Constable primește numeroase comenzi din Franța. Cu toate acestea, publicul englez manifestă încă reținere față de creația lui Constable. În 1828, Maria, soția lui, bolnavă de tuberculozăîncetează din viață.

Perseverența în muncă îi aduce , în sfârșit, roadele așteptate - în 1829, devine membru titular al Academiei Regale.

Constable a călătorit de mai multe ori la Salisbury. Pictorul nu este atras în mod deosebit de motivele arhitecturale, face totuși numeroase schițe catedralei din localitate, înconjurată de peisaje rurale. Această construcție gotică revine deseori ca temă pentru tablourile sale. Catedrala e prezentă dominând peisajul din jur, unghiul de vedere al pictorului se schimbă însă la diversele tablouri realizate. În Catedrala din Salisbury, vedere dinspre grădina reședinței episcopale (1823), atenția este concentrată asupra catedralei, pe care o înfățișează fidel și în cele mai mici detalii. Planul apropiat, cu arbori dispuși în forma unui arc, încadrează perfect clădirea aflată în centru. Compoziția acestui tablou a exercitat o puternică influență asupra pictorului francez Théodore Rousseau din Școala de la Barbizon în realizarea tabloului său Luminiș în pădurea Fontainebleau, amurg.

În 1829, expune la Salon tabloul intitulat Cetatea Hadleigh, lucrare ce exprimă tristețea resimțită de artist la moartea soției sale. Pentru a pătrunde în cercurile largi ale publicului. Constable decide să-și editeze gravurile într-un volum, întreprindere în care este ajutat de un tânăr pictor, fiindcă mâna dreaptă era chinuită de durei reumatice. Din același motiv, pictează acuarele, mai puțin obositoare. Măestria lui Constable în această tehnică este demonstrată, printre altele, de tabloul Muntele din Old Sarum, realizat în 1833.

Vârsta și boala încep să fie o povară tot mai grea. La 31 martie 1837 încetează din viață în urma unei crize cardiace. După moarte, tablourile sale sunt vândute la licitație, cu prețuri modeste. Constable a fost un artist perseverent, dar valoarea lui a fost recunoscută mult mai târziu.

Galerie:

• 

  Valea Stour din Dedham(Stour Vale at Dedham), 1814-1815 - Museum of Fine Arts, Boston
 
• 

  Maria Bicknell, 1816 - Tate Gallery, Londra
 
• 

  Moara din Flatford(Flatford Mill), 1817 - Tate Gallery, Londra
 
• 

  Stăvilar şi moară în Dedham (Dedham Lock and Mill), 1820 - Victoria and Albert Museum, Londra
• 

  Car de transportat fânul(The Haywain), 1821 - National Gallery, Londra
 
• 

  Lanul de grâu, 1826 (Cornfeld) - National Gallery, Londra
 
• 

  Munte la Old Sarum, acuarelă 1834 - Victoria and Albert Museum, Londra
• 
  
• 
  

John Constable

* 1800: Carlo Vittadini (n. 11 iunie 1800, Monticelli – d. 20 noiembrie 1865, Milano) a fost un medic, botanist, micolog și desenator italian care a revoluționat sistematica trufelor. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Vittad

Carlo a fost fiul unei familii de fermieri, al soților Pietro Giovanni Vittadini și Maddalena Castoldi din Monticelli (cartier al orașului San Donato Milanese). Devenit curând orfan de tată a fost crescut și susținut de mamă și de frații lui mai bătrâni. A fost trimis deja adolescent la o școală publică în Milano, unde s-au predat disciplinele obișnuite, literatura și filozofia. Ingenios și capabil, cu mare dragoste pentru studii, tânărul Vittadini a făcut progrese rapide, fiind foarte apreciat de profesorii și colegii de clasă ai lui. După ce a absolvit cursul de filozofie cu mare laudă, a hotărât la vârsta de 20 de ani să studieze medicina și a avut onoarea de a fi admis la renumita Alma Ticinensis Universitas din Pavia. Acolo s-a înscris la Facultatea de Medicină și Botanică, unde a urmat cursurile date de cunoscutul profesor și mai târziu rector al universității Giuseppe Moretti (1782-1853), rămânând asistentul lui până în 1831. A promovat în 1826 cu teza intitulată Tentamen mycologicum seu Amanitarum illustratio în care a descris 14 specii din genul Amanita .^[1]

Vittadini: Agaricus procerus

Vittadini: Tuberaceae

Vittadini: Boletus edulis

El a fost autorul mai multor lucrări importante asupra speciilor de ciuperci italiene. Toate lucrările lui au urmat în general sistematicii lui Elias Magnus Fries. Astfel a descris în lucrarea sa din 1831 Monographia tuberacearum 65 de specii de trufe, între ele 51 noi. Foarte importantă a fost aici contribuția lui Vittadini la viitorul sistematic al ciupercilor subterane. Mai departe a caracterizat 56 de soiuri, 15 din ele fiind noi în Descrizione dei funghi mangerecci più comuni dell'Italia e de'velenosi che possono co'medesimi confondersi din 1835 și, în 1842, a completat cercetările din cartea lui din 1831 cu Monographia Lycoperdineorum în care a descris 50 de specii, 23 din ele noi. Această din urmă operă a fost premiata de Academia de Științe din Torino. Vittadini a fost de asemenea un desenator superb și autorul tuturor imaginilor în publicațiile sale.^[2]

Vittadini: Morchella esculenta și costata

Vittadini: Fistulina hepatica

La solicitarea guvernului italian, care a fost îngrijorat de numărul mare de incidente deseori letale cauzate intoxicațiilor cu ciuperci, micologul a scris importanta carte Trattato sui funghi mangerecci più conosciuti e paragoni con quelli velenosi con cui possono essere confusi (Tratat despre cele mai populare ciuperci comestibile comparate cu cele otrăvitoare cu care pot fi confundate). În afară de mai multe publicații privind bolile Bombyx mori (viermilor de mătase) pricinuite de bureți (1859), s-a specializat ca medic în obstetrică, lucrând în Milano.^[3]

A murit de tuberculoză la vârsta de abia 65 de ani. În onoarea lui Carlo Vittadini a fost denumită biblioteca comunală "Carlo Vittadini" din Lungavilla

Carlo Vittadini

* 1838: Marià Fortuny i Marsal (numele complet Marià Josep Maria Bernat Fortuny i Marsal; n. 11 iunie 1838, Reus, Spania^[7] – d. 21 noiembrie 1874, Roma, Italia) a fost un pictor catalandin Spania, cunoscut pe plan internațional. Pe durata scurtei sale cariere, a realizat lucrări pe o varietate de teme specifice acelei perioade, printre care temele romantice și orientaliste.

Marià Fortuny

* 1846: Louis Oscar Roty (n. Paris, 11 iunie 1846 - d. Paris, 23 martie 1911)^[1] a fost un gravor de monede și medalist francez.

El este cunoscut mai ales pentru unul dintre desenele sale numit Semănătoarea, în francezăSemeuse, folosită în Franța pe monede începând din 1898 și pe mărcile poștale începând din 1903.

Louis Oscar Roty și-a semnat lucrările O. Roty

Louis Oscar Roty s-a născut la Paris la 11 iunie 1846, în timpul Monarhiei din Iulie.

A fost elev al lui Horace Lecoq de Boisbaudran^[3] la Școala Națională Superioară de Arte Decorative^[4] din Paris și al lui François Joseph Hubert Ponscarme^[5] la Școala Națională Superioară de Belle-Arte din Paris.

În 1887, s-a căsătorit cu Marie Boulanger, fiică a lui Pierre François Marie Boulanger^[6], feronier de artă. ^[2].

Louis Oscar Roty este cunoscut mai ales printr-unul din desenele sale denumit Semeuse / Semănătoare, a cărui origine o găsim în 1887. La început a fost un proiect, rămas fără urmări, al unei medalii de recompensă propus de Ministerul francez al Agriculturii. În 1896, când Ministerul Economiei și Finanțelor a comandat noi monede, Roty a reluat și modificat „Semănătoarea” din 1887.

Din 1898, monedele de tip Semănătoarea, în franci francezi, sunt utilizate în Franța.^[7].

Tipul de „Semănătoare” figurează, din 1903, pe mărcile poștale franceze gravate de Eugène Mouchon după o placă în relief realizată de Roty.

Roty a produs și numeroase medalii în stilul Art Nouveau^[8].

Oscar Roty a murit la Paris la 23 martie 1911 și a fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse în arondismentul al 14-lea al Parisului.

Fiul lui Oscar Roty a ales localitatea Jargeau din departamentul Loiret pentru a organiza Muzeul Oscar Roty^[9] · ^[10]. Ceara din 1896 pentru pregătirea monedelor de argint emise de Monnaie de Paris este păstrată, ca și întreaga operă gravată a artistului.

Galerie:

• 

  1 franc francez din 1999, gravat de O. Roty (avers): REPUBLIQUE FRANÇAISE „La Semeuse”^[11], spre stânga
 
• 

  Semeuse pe o marcă poștală din 1918
 
• 

  Plachetă a lui Pierre și Caroline Boulanger de O. Roty
 
• 

  Medalia Faun și nimfădansând de Oscar Roty (1846-1911) - staniu, diametru cca 8 cm; Cabinet des Médailles, Paris
• 

  Medalia celei de-A Doua Expediții în Madagascar
 
• 

  Scuarul Roty la Jargeau

Oscar Roty (1846-1911)

*  1857: Antoni Grabowski, inginer chimist polonez (d. 1921)

·         1864: Richard Strauss (n. 11 iunie 1864, München – d. 8 septembrie 1949, Garmisch-Partenkirchen) a fost compozitor și dirijor german, strălucit reprezentant al muzicii cu program. I-a urmat ca dirijor lui Hans von Büllow la conducerea orchestrei din Meiningen. A dirijat la operele din Berlin, München, Viena.
Realizează o sinteză modernă a unui romantism aflat în prelungirea idealului clasic

Poeme simfonice

• Don Juan
• Moarte și transfigurație
• Till Eulenspiegel
• Don Quichotte
• Așa grăit-a Zarathustra
• O viață de erou

Simfonii

• Simfonia Alpilor
• Simfonia Domestică

Opere

A compus 14 opere, printre care se pot menționa:

• Salomeea
• Cavalerul rozelor
• Electra
• Ariadna pe Naxos
• Femeia fără umbră
• Arabela

Balete

• Legenda lui Iosif
• Frișca

Richard Strauss

* 1871: Stjepan Radić (n. 11 iunie 1871, Comuna Martinska Ves, Sisak-Moslavina, Croația – d. 8 august 1928 Zagreb, Regatul Iugoslaviei^[6]) a fost un om politic croat, lider și fondator (în 1905) al Partidului Țărănesc Croat(HSS, Hrvatska Seljačka Stranka).

Republican burghez, a reprezentat interesele țărănimii înstărite. În perioada monarhiei, a combătut preponderența politică a burgheziei sârbe, ulterior a dus o politică de colaborare cu aceasta.

A fost împușcat în Parlament de politicianul sârb Puniša Račić. Radić a murit câteva săptămâni mai târziu la vârsta de 57 de ani.

Stjepan Radić

* 1883: Tudor Pamfile (n. 11 iunie 1883, comuna Țepu, județul Tecuci, în prezent județul Galați - d. 21 octombrie 1921, Chișinău^[1]) a fost un scriitor, etnolog și folclorist român, laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909.

A urmat la Tecuci cursurile ultimelor două clase primare, precum și studiile gimnaziale. Studiile liceale le-a realizat la Școala fiilor de militari (Liceul Militar) din Iași (1899-1904) după care a urmat Școala de ofițeri de infanterie și cavalerie din București (1904-1906).^[1]

După terminarea Școlii de Ofițeri, a fost repartizat la Regimentul 3 Roșiori din Bârlad. Aici a scos revistele Ion Creangă și Miron Costin. A sprijinit îndeaproape apariția revistei Freamătul, care a apărut la Tecuci în anul 1911, după care, din lipsă de colaboratori, i-a mutat redacția la Bârlad. Numai culegerile și studiile apărute sub egida Academiei Române însumează peste 4.200 pagini.

În 1915, un grup de trei intelectuali bârlădeni format din Tudor Pamfile, poetul George Tutoveanu și preotul Toma Chiricuță a decis înființarea unei societăți culturale pe care au numit-o „Academia Bârlădeană”.^[2]

Începând cu anul 1918 Tudor Pamfile se stabilește la Chișinău și conduce, până în anul 1920, publicația Cuvântul Moldovei.

Cârți scrise de sau cu participarea lui Tudor Pamfile:

• Cromatica poporului Român
• Mitologia poporului Român
• Sărbătorile la români - studiu etnografic
• Povestea lumii de demult după credințele poporului Român. Pământul după credințele poporului Român. Sfârșitul lumii după credințele poporului Român
• Văzduhul după credințele poporului român
• Cerul și podoabele lui
• Diavolul învrăjbitor al lumii – după credințele poporului român
• Agricultura la români
• Industria casnică la Români, trecutul și starea ei de astăzi, contribuțiuni de artă și tehnică populară, București, Tipografia „Cooperativa”, 1910, lucrare pentru care a primit în anul 1909 premiul „Neuschotz” al Academiei Române

Tudor Pamfile

·         1888: S-a nascut anarhistul  american de origine italiană Bartolomeo Vanzetti. A fost executat  in anul  1927. Nicola Sacco (n. 22 aprilie 1891 – d. 23 august 1927) și Bartolomeo Vanzetti (n. 11 iunie 1888 – d. 23 august 1927) au fost doi anarhiști americani de origine italiană, arestați în 1927, închiși și executați pe scaunul electric, în Massachusetts.
* 1892: Thomas Mitchell (n. 11 iulie 1892 Elizabeth, SUA – d. 17 decembrie1962 Beverly Hills, SUA) a fost un actor american de film, regizor, dramaturg și scenarist.

Thomas Mitchell în
High Barbaree (1947)

·         1899 - S-a născut scriitorul japonez Yasunari Kawabata, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1968 (“Frumoasele adormite”, “Stol de păsări”) (m.16.04.1997).
* 1903: Prințesa Olga a Greciei și a Danemarcei (greacă Πριγκίπισσα Όλγα της Ελλάδας και Δανίας) (11 iunie 1903 – 16 octombrie 1997) a fost nepoata regelui George I al Greciei și soția ultimului Prinț regent al Iugoslaviei.

Prințesele Olga, Elisabeta și Marina a Greciei.

Prințesa Olga s-a născut la Atena, Grecia, la 11 iunie 1903. Tatăl ei era Prințul Nicolae al Greciei și Danemarcei, al treilea fiu al regelui George I al Greciei. Mama ei era Marea Ducesă Elena Vladimirovna a Rusiei, o nepoată a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

În general familia era săracă și forțată să trăiască în exil de când ea avea 11 ani, în urma răsturnării monarhiei grecești. Mai târziu familia s-a mutat la Paris.

S-a căsătorit la Belgrad la 22 octombrie 1923 cu Prințul Paul al Iugoslaviei, care era regent după asasinarea regelui Alexandru I al Iugoslaviei. Prințul Paul și Prințesa Olga au avut trei copii:

• Prințul Alexandru al Iugoslaviei (13 august 1924)
• Prințul Nikola al Iugoslaviei (29 iunie 1928 – 12 aprilie 1954)
• Prințesa Elisabeta a Iugoslaviei (7 aprilie 1936)

Prin fiica ei Elisabeta, ea a fost bunica actriței Catherine Oxenberg.

Prințesa Olga a Greciei și Danemarcei

Prințesa Olga a Iugoslavia

·         1910: Jacques-Yves Cousteau (n. 11 iunie, 1910, Saint-André-de-Cubzac, departamentul Gironde, Franța; d. 25 iunie 1997, Paris) a fost un ofițer francez de marină, explorator al vieții subacvatice în domeniul oceanografiei, fotograf, producător de filme și inventator de aparate submarine. A fost de asemenea redactor, colaborând cu scriitori precum Philippe Tailliez (de asemenea marinar și explorator, primul său mentor), James Dugan, Frédéric Dumas (arheolog submarin), Philippe Diolé, Yves Paccalet (biologi), care a devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso.

Jacques-Yves Cousteau în 1976
* 1910: Theodore Lux Feininger, cunoscut în Statele Unite mai ales ca T. Lux Feininger (n. 11 iunie 1910, Berlin, Imperiul German^[6] – d. 7 iulie 2011, Cambridge, Massachusetts, SUA^[7]) a fost un fotograf și pictor avangardist american născut în Germania, fiu al germanei Julia Berg și al americanului Lyonel Charles Feininger, care trăia în Germania de la vârsta de 16 ani. Tatăl său, Lyonel Feininger, a fost primul profesor numit la școala Bauhaus, de către fondatorul acestuia, Walter Gropius, în 1919, la Weimar. Theodore a avut alți doi frați mai mari, printre care Andreas Feininger, ambii artiști și două surori provenite din căsătoria anterioară a tatălui său cu Clara Fürst.
* 1919: Octavian Balint (n. 11 iunie 1919, Șutu, Cluj – d. 12 august 1962, lagărul de la Periprava) a fost un profesor universitar român. A fost arestat la 16 februarie 1959, condamnat de Tribunalul Miltiar Cluj la 8 luni închisoare (sentința 409/1959), pedeapsă prelungită cu o condamnare administrativă de 36 luni (ordinal MAI 10057/1959). Închis la Cluj ca deținut politic, a fost transferat în noiembrie 1959 la închisoarea Jilava, apoi în lagărele de muncă 5 Culme și Periprava

Octavian Balint

·         1925 - S–a născut Jean–Pierre Chabrol, scriitor şi actor francez (m.01.12.2001).

·         1930: Mihail Șerban, biochimist român (d. 2004)

·         1934 - S-a născut James "Pookie" Hudson, vocalist american (Spaniels, New Spaniels).
* 1934: Henrik, Prinț Consort al Danemarcei (Henri Marie Jean André de Laborde de Monpezat; n. 11 iunie 1934 - d. 13 februarie 2018^[4]) a fost soțul reginei Margareta a II-a a Danemarcei.

În noaptea de 13 spre 14 februarie 2018, Principele Consort Henrik al Danemarcei, soțul  Majestății Sale Regina Margareta a II-a a Danemarcei, a trecut la cele veșnice. Născut la 11 iunie 1934, Principele Consort avea 83 de ani.

Iată mesajul monarhiștilor români^[5]:

„Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei a aflat cu profundă tristețe despre dispariția Alteței Sale Principele Consort Henrik al Danemarcei, conte de Monpezat, soțul Majestății Sale Regina Margareta a II-a a Danemarcei, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2018. Anunțul a fost făcut de Casa Regală Daneză.

După o lungă suferință, Principele Henrik fusese externat pentru a-și trăi ultimele zile acasă.

Figură a Regalității daneze extrem de iubită și apreciată, Principele Henrik, născut în Franța, era diplomat de carieră. S-a căsătorit cu Regina Margareta a II-a în 1967, având împreună doi copii, Principele-Moștenitor al Tronului danez, Frederik (n. 1968), și Principele Joachim (n. 1969).

Familia Regală a României se înrudește cu Familia Regală Daneză prin Regina Ana (nepoata Regelui Christian al IX-lea al Danemarcei) și prin Regina-Mamă Elena, Principesă a Greciei și Danemarcei (strănepoată a Regelui Christian al IX-lea al Danemarcei). De asemenea, Regele Constantin al II-lea al Greciei, verișor de gradul I al Regelui Mihai, este căsătorit cu sora Reginei Margareta II a Danemarcei, Regina Anne-Marie, care a fost prezentă la Funeraliile Regale din decembrie 2017.”

Anunțul Casei Regale Daneze:

„Alteța Sa Regală Principele Henrik s-a stins din viață marți, 13 februarie, la ora 23.18, liniștit în somn, la Palatul Fredensborg.

Principele a fost înconjurat de Majestatea Sa Regina și cei doi copii ai lor”.

Prințul Henrik la nunta Prințesei Victoria a Suediei, 19 iunie 2010
* 1934: Ioan Szigeti (n. 11 iunie 1934, Galați, România) este un fost fotbalist român de etnie maghiară.

·         1936: Ioan Șișeștean (n. 11 iunie 1936, Șișești, Maramureș, d. 12 aprilie 2011, Baia Sprie) a fost un cleric greco-catolic, episcop al Episcopiei de Maramureș din 1994 până în 2011.

Ioan Șișeștean s-a născut la data de 11 iunie 1936 în comuna Șișești, pe atunci în județul Maramureș (interbelic), fiind copilul cel mai mic al unei familii de țărani binecuvântați cu opt copii. După absolvirea școlii primare din comuna natală, urmează cursurile Liceului teoretic “Gheorghe Șincai” din Baia Mare. La vârsta de 12 ani descoperă lucrarea “Teologia spirituală”, moment în care a început și pregătirea sa autodidactă.

A lucrat pentru o perioadă la o bibliotecă comunală, a fost profesor suplinitor de matematică, fizică și chimie la clasele V-VIII ale școlii din Rus, apoi a fost angajat ca laborant chimist la Uzina UUMR din orașul Baia Mare. De fiecare dată a fost dat afară din serviciile unde a lucrat, pentru că provenea dintr-o familie de chiaburi.

Ioan Șișeștean studiază teologia în mod clandestin și este hirotonit în secret ca preot greco-catolic la 13 martie 1972 de către Episcopul Dr. Ioan Dragomir al Maramureșului. Din acel an începe să oficieze slujbe în casa sa natală din satul Șișești. În anul 1990, devine preot greco-catolic în comuna natală Șișești (jud. Maramureș).

Odată cu redeschiderea Institutului Teologic Greco-Catolic "Alexandru Rusu" din Baia Mare, lucrează ca profesor de teologie dogmatică. La începutul anului 1994 este numit de către PS Episcop Lucian Mureșan ca Vicar al Maramureșului istoric, la Sighetu-Marmației.

A fost numit episcop de în data de 4 iulie 1994, în locul PS Lucian Mureșan, numit mitropolit la Blaj. Consacrarea sa ca episcop a avut loc la 11 septembrie 1994 în orașul Baia Mare, prin punerea mâinilor de către mitropolitului Lucian Mureșan.

A decedat la data de 12 aprilie 2011 la reședința familiei de la Baia Sprie în urma unui stop cardio-respirator

·         1939 - S-a născut scriitorul Ion Andreiţă.

* 1939: Jackie Stewart, (născut 11 iunie 1939), este un fost pilot de Formula 1, campion mondial în 1969, 1971 și 1973.

·         1940 - S-a născut Joey Dee (Joseph DiNicola), vocalist şi compozitor american (Joey Dee & The Starligthers).

·         1941: Margit Ács, critic de artă, romancieră, nuvelistă maghiară

·         1943: Grigore Popescu (cunoscut ca Grigore Arbore; n. 11 iunie 1943 la Pietroșița, Dâmbovița) este un poet și publicist român.
A scris:

Beletristică

• 1967: Exodul
• 1969: Cenușa
• 1972: Auguralia
• 1974: Poeme
• 1976: Averse

Istoria artei și culturii

• 1976: Futurismul
• 1976: Cetatea ideală a Renașterii: studiu asupra morfologiei formelor urbane

·         1946: Viorel Pupeză, politician român

·         1946 - S-a născut John Lawton, vocalist britanic (Lucifer's Friend, Les Humphries Singers, Uriah Heep).

·         1947: Richard Palmer-James, chitarist britanic (King Crimson și Supertramp)

·         1947 - S-a născut Reka Szabo, multiplă campioană de scrimă.

·         1947 - S-a născut Glenn Leonard, vocalist american (The Temptations).

·         1949 - S-a născut Frank Beard, baterist şi compozitor american (ZZ Top).
* 1949: Alexander Hausvater (n. 11 iunie 1949, București) este un regizor evreu canadian de origine română.

În anul 1959 a emigrat împreună cu familia în Israel. După o ședere în Israel (1959-1967), unde a absolvit cursurile Universității din Tel Aviv, a urmat cursuri de literatură dramatică la Dublin, unde a debutat ca regizor.

A debutat ca regizor cu spectacolul „Nazdravanul Occidentului” în 1971, la Teatrul Național Irlandez din Dublin. Spectacolul a fost interzis, din cauza pudibonderiei de atunci și pentru că se juca în limba celtică.^[1]

Între 1969 și 1972 a fost directorul artistic al Teatrului Peacock din Dublin.

Din 1971 locuiește în Canada.^[2]

A fondat Montréal Theatre Lab, al cărui director a fost între anii 1973 și 1979. A condus Teatrul L’Echiquier (1979-1985), iar din 1989 este directorul artistic al Teatrului L’Archipel. Între 1983 și 1987 a fost directorul Festivalului Quinzaine Internationale du Théâtre din Québec. 

A predat la Universitatea Québec din Montréal, Școala Națională de Teatru, Universitatea McGill, Concordia și la Cégep de Saint-Hyacinthe, dar și la: National Theatre School, Montreal, Conservatoire d’Art dramatique, Quebec City, University of Ann Arbour, Ann Arbour Michigan, Polyvalente Baldwin Cartier, Pointe Claire, Quebec; University of Winnipeg, Manitoba, Tel Aviv University, Israel Lunacharski Institute (Gittis) Moscow, Russia, Laval University, Quebec City, University of Ottawa, Ottawa, etc^[3]

În 1990 a revenit în România și a avut un succes răsunător cu ...au pus cătușe florilor după F. Arrabal.^[4]

În 1993 s-a dus din nou în România și a pus în scenă La Țigănci după Mircea Eliade, ambele texte fiind adaptate de poetul Cristian Popescu. De atunci montează periodic în toată România, dar și în alte țări, opera sa teatrală însumând peste 160 de spectacole.

* 1950: Dumitru Otovescu (n. 11 iunie 1950, Căciulatu, Dolj) este un sociolog, editor și publicist român, profesor universitar doctor și conducător de doctorat la Facultatea de Științe Sociale a Universității din Craiova.

În 1969 a absolvit Liceul ”Elena Cuza” din Craiova și, apoi, în 1973, Facultatea de Filosofie, Specializarea Sociologie a Universității din București. A fost cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane ”C.S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române din Craiova (1973-1989), redactor principal de carte social-politică la Editura Scrisul Românesc din Craiova (1989-1990) și, concomitent, cadru didactic la Universitatea din Craiova (din 1973 și până în prezent), fiind titularul unor cursuri de filosofie și sociologie.

Între 2004 și 2012 a fost ales prodecan și decan al Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova . Urmare a demersurilor sale^[1], din 1995 a luat naștere învățământul sociologic superior în instituția craioveană: programul de licență Filosofie-Sociologie și apoi licență Sociologie; trei programe de masterat în Sociologie și Școala Doctorală de Sociologie (al cărei director a fost între anii 2009 și 2012). A fondat Institutul Social Oltenia al Universității din Craiova ^[2] și Revista Universitară de Sociologie, publicațiile Universitaria și Monitorul de Oltenia, precum și Editura Beladi din Craiova.

Principalele lucrări publicate aparțin domeniilor sociologiei generale, sociologiei culturii, eseisticii sociologice și cercetării monografice. Este autor unic la 9 cărți de specialitate, coautor la 7 cărți, coordonator și coautor la alte 26 de cărți. În străinătate a publicat 2 cărți (în colaborare) și 7 articole/studii (în țări precum Germania, Franța, S.U.A., India, Bulgaria, Serbia). De asemenea, a conceput și coordonat o amplă lucrare de specialitate – Tratat de sociologie generală (2010), printre membrii colectivului de autori aflându-se sociologi de marcă din S.U.A. (Immanuel Wallerstein, Jeffrey C. Alexander, Daniel Chirot, Michael Hechter), Canada (Jacques Hamel), Franța (Raymond Boudon, Albert Ogien, Jean-Hugues Dechaux) și România (Cătălin Zamfir, Ilie Bădescu, Maria Voinea, Ioan Mărginean ș.a.).

Cercetările de teren, pe care le-a inițiat și coordonat, s-au finalizat cu publicarea a peste 20 de monografii sociologice de comunități rurale și urbane, de instituții publice și de probleme sociale, de personalități de seamă ale culturii românești (Gheorghe Zamfir, Irinel Popescu). A realizat 4 antologii din domeniile sociologiei culturii, filosofiei culturii și istoriei sociologiei. Sub îndrumarea sa au fost efectuate peste 64 de anchete sociologice și sondaje de opinie. Este autorul a 5 cursuri universitare și editorul unor lucrări reprezentative traduse în limba română, care aparțin unor gânditori și sociologi de talie mondială, cum ar fi: Oswald Spengler, Auguste Comte, Gabriel Tarde, Vilfredo Pareto, Charles Darwin, William I. Thomas și Florian Znaniecki, Ferdinand Tonnies. Sub semnătura sa au fost publicate 70 de studii și articole în volume colective și în reviste de specialitate.

În calitate de expert a contribuit la implementarea a 6 proiecte europene, iar în aceea de conducător științific de doctorat a asigurat îndrumarea a peste 30 de doctoranzi din România, a 6 doctoranzi din Africa (Cote d’Ivoire, Algeria, Togo, Camerun), a doi doctoranzi din Albania și 1 din Egipt. De asemenea, a coordonat lucrările a 4 post-doctoranzi în cadrul proiectului Valorificarea identităților naționale în procesele globale, implementat de Academiai Română (2010-2012).

Ultima carte finalizată se bazează pe o amplă cercetare documentară, fiind intitulată Sociologi români de azi. Generații, instituții și personalități (505 p.), iar în curs de elaborare se află lucrarea Școala sociologică de la Craiova.

·         1950 - S-a născut Lynsey De Paul (Rubin), cântăreaţă şi compozitoare britanică.

·         1952 - S-a născut Donnie Van Zant, vocalist şi compozitor american (38 Special, Lynyrd Skynyrd).
* 1952: Bronisław Wildstein (născut la 11 iunie 1952, la Olsztyn, Polonia) este un scriitor, publicist și jurnalist polonez, unul dintre fondatorii Solidarnoèć. În 1977, a fondat Comitetul Studențesc de Solidaritate(SKS), prima structură publică de opoziție de la Cracovia. KOR și SKS au pregătit înființarea Solidarnoèć și a organizației sale de studenți, NZS.

A fost de mai multe ori arestat și interogat de poliția politică a regimului comunist din Polonia. În timpul legii marțiale, în exil, a fost redactor-șef al revistei Kontakt și corespondent al Europei Libere. În prezent redactor-șef al postului TV Republika.

Bronisław Wildstein

·         1953: Aurora Leonte, actriță română de teatru și film

* 1954: Alexander Bălănescu (n. 11 iunie, 1954, București) este un violonist și compozitor israelian-britanic, originar din România.

Născut Alexandru Bălănescu într-o familie de intelectuali bucureșteni (tatăl său, Ion Bălănescu, preda la Universitate). După plecarea din România și-a schimbat numele în Alexander Balanescu.

Își începe studiile muzicale la vârsta de 7 ani, la școala de muzică din București. În 1969 emigrează împreună cu familia în Israel.

Ca să scape de serviciul militar obligatoriu în Israel se mută la Londra, după ce studiase la Academia Rubin din Ierusalim. Studiază la Trinity College of Music din Londra și la Julliard School of Music din New York. După terminarea studiilor, se întoarce la Londra, unde va activa în diferite grupuri, precum Capricorn, Music Projects, Gemini. A fost membru al Cvartetului Arditti între 1983 și 1986.

În 1979 preia conducerea orchestrei Michael Nyman Ensemble cu care va merge în turnee timp de 15 ani.

Alexander Bălănescu în 2013
* 1954: Greta Van Susteren (n. 11 iunie 1954) este o avocată, jurnalistă și personalitate americană a televiziunii prin cablu, cunoscută mai ales pentru emisiunea sa de la canalul prin cablu Fox News, unde este realizatoarea emisiunii On The Record with Greta Van Susteren. Fostă avocată pentru cazuri civile dar și penale, Van Susteren a fost comentator de legi în emisiunea postului CNN, Burden of Proof, împreună cu Roger Cossackîntre anii 1994 și 2002. Din anul 2002, a trecut la canalul Fox News.
Van Susteren s-a născut în Appleton, statul Wisconsin, având descendență olandeză, franceză și germană din partea tatălui,^[1] respectiv irlandeză din partea mamei. Numele „Van Susteren” semnifică originar din Susteren, un oraș din sud-estul Olandei.

Greta Van Susteren

·         1955: Mariana Buruiană, actriță română de teatru și film

·         1957: Liviu Papadima, prozator și critic literar român

·         1959: James Hugh Calum Laurie, OBE (API: /ˈlɒri/, n. 11 iunie 1959) este un actor, scriitor și muzician englez. A devenit cunoscut ca membru al cuplului artistic Fry and Laurie, împreună cu prietenul său, Stephen Fry, iar ulterior ca actor în serialul britanic de televiziune Blackadder. Din 2004, a jucat rolul Dr. Gregory House, protagonistul dramei de televiziune House. Într-un interviu din The Daily Telegraph actorul afirmă că este ateu

James Hugh Calum Laurie

* 1960: Mehmet Cengiz Öz (turcă Öz, pronunțat mehˈmet dʒenˈɟiz øz, n. 11 iunie1960), cunoscut și ca Dr. Oz, este un medic cardiolog, autor, și prezentator de televiziune turc american (cu cetățenie dublă).

A apărut în cadrul mai multor emisiuni The Oprah Winfrey Show în 2004 și mai târziu la Larry King Live. În 2009, Harpo Productions și Sony Pictures au lansat The Dr. Oz Show, un program de televiziune zilnic cu specific medical.

Mehmet Öz la Forumul Economic Mondial în 2012

·         1962: Mihai Stănișoară (n. 11 iunie 1962, Craiova) este un om politic român, ales ca deputat de Mehedinți pe listele PD în legislaturile 2000-2004 și 2004-2008 și ca senator din partea Partidului Democrat-Liberal în legislatura 2008-2012.
* 1962: Luiz Antonio Venker de Menezes sau Mano Menezes (n. 11 iunie 1962, în Passo face Sobrado, Rio Grande do Sul, Brazilia) este un antrenor de fotbal. Porecla lui vine din copilărie, când sora lui l-a numit „de mână”, un termen popular portughez care înseamnă „frate”

·         1966: Marius Stănescu, actor român de teatru și film

* 1966: Sorin-Constantin Lazăr (n. 11 iunie 1966) este un politician român, senator în Parlamentul României în mandatele 2008-2012 și 2012-2016 din partea PSD Iași.

·         1968: Alois Philipp Maria, Prinț Ereditar al Liechtensteinului, Conte de Rietberg (germană Erbprinz Alois Philipp Maria von und zu Liechtenstein) (n. 11 iunie 1968, Zürich) este fiul cel mare al lui Hans Adam al II-lea, Principe de Liechtenstein și a soției lui, Maria, Prințesă de Liechtenstein. Alois este regent al Liechtensteinului (Stellvertreter des Fürsten) din 15 august 2004.

Alois a urmat studiile primare și liceul la Vaduz-Ebenholz și Academia militara regală Sandhust din Marea Britanie. A servit în Gărzile Coldstream în Hong Kong și Londra timp de șase luni înainte de a intra la Universitatea din Salzburg, de unde a obținut o diplomă de Master în jurisprudență în 1993.

Până în 1996, Alois a lucrat la o companie de audit din Londra.

În mai 1996 s-a întors la Vaduz și a devenit activ în administrarea finanțelor tatălui său; de asemenea, a crescut rolul său în discuțiile politice, consultări și în asumarea îndatoririlor reprezentative pentru Liechtenstein.

A devenit prinț moștenitor la 13 noiembrie 1989 în urma morții lui Franz Josef II, iar la 15 august 1990 a depus jurământul odată cu tatăl său, noul suveran Hans Adam II.

La 3 iulie 1993 la Vaduz, Alois s-a căsătorit cu Ducesa Sophie de Bavaria, descendentă a ultimului rege al Bavariei, Ludwig al III-lea. Împreună au patru copii:

• Prințul Joseph Wenzel Maximilian Maria de Liechtenstein, Conte de Rietberg (n. 24 mai 1995, Londra)
• Prințesa Marie-Caroline Elisabeth Immaculata de Liechtenstein, Contesă de Rietberg (n. 17 octombrie 1996, Grabs)
• Prințul Georg Antonius Constantin Maria de Liechtenstein, Conte de Rietberg (n. 20 aprilie 1999, Grabs)
• Prințul Nikolaus Sebastian Alexander Maria de Liechtenstein, Conte de Rietberg (n. 6 decembrie 2000, Grabs)

Alois

Prinț Ereditar al Liechtensteinului

* 1969: Daniel Vasile Oajdea (n. 11 iunie 1969, Vaslui, județul Vaslui) este un politician român. În anul 2008 a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 24 Iași, colegiul uninominal nr. 9 pe listele Partidului Democrat Liberal.
* 1971: Vladimir Gaidamașciuc (n. 11 iunie 1971) este un fost fotbalist internațional moldovean, care a jucat pe postul de mijlocaș la mai multe cluburi din Republica Moldova, Ucraina și Rusia
* 1976: Milorad Bukvic (n. 11 iunie 1976, Backa Palanka, Serbia) este un fotbalistsârb liber de contract. Și-a făcut debutul în Liga I în anul 2000 și a jucat în România la Oțelul Galați, FC Argeș, FC Vaslui, Cetatea Suceava și CS Mioveni.

* 1976: Nick Kamarera este un DJ, producător și remixer român de muzică house. În 2009 a câștigat premiul „Best DJ” la Romanian Music Awards.

Nick Kamarera este un DJ care s-a făcut cunoscut încă din 1995, când a început pentru prima dată să mixeze în cluburile din Timișoara. Cum acest oraș este una dintre cele mai importante scene house din România, producătorul primește ocazia să mixeze alături de deejay faimoși atât pe plan național, cât și internațional. Ca producător, este autor al mai multor remixuri.

• „Biografie” - Nick Kamarera is a well known dj since 1995, when he first started mixing in the clubs of Timisoara. as this city is one of the forerunners of the house music in romania, he is given the chance to mix alongside with national and international famous djs. as a producer, he is knows for many more remixes.

Nick Kamarera face cunostinta cu pupitrul de DJ in zona de club a Timisoarei in anul 1995. Timisoara este cunoscut ca fiind un oras precursor al muzicii club in Romania, asa ca i se ofera sansa sa mixeze alaturi de DJ consacrati din tara si strainatate. Ca producator este autor al mai mai multor remix-uri.

Winner @ RMA of "BEST DJ 2009" in Romania Winner @ RMA of "BEST DJ 2012" in Romania Winner @ RTH of "BEST DJ 2012" in Romania

* 1978: Cristian Balint (n. 11 iunie 1978, Hunedoara, România) este un actor și voice-over român.

Este cunoscut în filmele: They're Watching (2016), Carne de iepure (2015) și Visul lui Adalbert (2011).

Filmografie: 

• Carne de iepure (2015)
• They're Watching (2016)
• Visul lui Adalbert (2011) - Margarină Trailer
• Aniela (2009) - Ghiță
• Piscine, Germania (2009)
• Bric-Brac (2008) - director de imagine 
• Doctori de mame (2008) - Doru Zainea
• Feng Shui (2008)
• Lasă-mă să trec (2006)

Dublaj:

• Peter Rabbit - Thomas McGregor
• Beyblade - Ginka Hagane (Cartoon Network)
• Misterele casei Anubis - Eddie Miller/Edison Sweet
• Clubul Monster Buster (Jetix)
• Ciudații mei părinți (Disney Channel/Nickleodon)
• Orășelul leneș - Sportacus (Jetix/Disney Channel)
• Manny Iscusitul - alte voci (Disney Junior)
• O poveste încâlcită
• Galactik football - Aarch (Jetix)
• Hannah Montana - Cooper (Jetix/Disney Channel)
• H₂O - Adaugă apă - Ash (Jetix/Disney Channel)
• Violetta - (Disney Channel)
• Sonny și steluța ei norocoasă - Gilroy Smith (Disney Channel)

* 1978: Cătălin Cristache (n. 11 iunie 1978) este un deputat român, ales în 2016.

* 1979: Saša Bjelanović (n. 11 iunie 1979, Zadar, Croația) este un fotbalist croatcare evoluează la echipa Atalanta Bergamo, în Serie B, pe postul de atacant. A jucat timp de șase luni în România, pentru CFR Cluj.

* 1981: Adrian Gheorghiu (n. 30 noiembrie 1981,^[1] Roman, România) este un jucător de fotbal român care evoluează la clubul Ceahlăul Piatra Neamț.
* 1984: Vágner Silva de Souza (n. 11 iunie 1984, Rio de Janeiro), cunoscut ca Vágner Love, este un fotbalist brazilian care evoluează ca atacant la clubul chinez Shandong Luneng și la echipa națională de fotbal a Braziliei, alături de care a câștigat de două ori Copa America.

* 1985: Ives Antero De Souza (n. 11 iunie 1985, Rio de Janeiro, Brazilia) este un fotbalist brazilian care evoluează în prezent la América FC. De-a lungul carierei a mai evoluat la Vasco da Gama, Clube Náutico Capibaribe, Paraná Clube dar și la Progresul București.
* 1985: Mitică-Marius Mărgărit (n. 11 iunie 1985) este un deputat român, ales în 2016.
* 1985: Blaže Todorovski (în macedoneană: Блаже Тодоровски; n. 1 iunie 1985, Skopje, Iugoslavia) este un fotbalist macedoneancare evoluează în prezent la clubul KF Shkëndija

* 1986: Kiril Kovalciuk sau Chiril Covalciuc (în ucraineană Кирило Сергійович Ковальчук; n. 11 iunie 1986, Biliaivka, regiunea Odesa), cunoscut și după porecla Tom Cruise (datorită asemănării sale la chip cu actorul american), este un fotbalist ucrainean care joacă la clubul Cernomoreț Odesa în Prima Ligă Ucraineană.

* 1986: Vassiriki "Abou" Diaby (n. 11 mai 1986, Aubervilliers, Franța) este un jucător de fotbal francez care ultima dată a evoluat pentru clubul din Ligue 1, Olympique de Marseille.

* 1986: Shia Saide LaBeouf^[1] (n. 11 iunie 1986)^[2] este un actor, regizor și comedian american. LaBeouf și-a început cariera în comedie la 10 ani, iar apoi s-a lansat în actorie la 12 ani. El a devenit cunoscut în rândul publicului mai tânăr pentru rolul său în serialul Disney Channel, Even Stevens, de asemenea a apărut în trei filme Disney. În 2003, LaBeouf și-a făcut debutul în filmul Holes, de asemenea, apare în rolul principal în The Battle of Shaker Heights în același an.

În 2005, LaBeouf a făcut tranziția la roluri mai mature cu The Greatest Game Ever Played. În 2007, el a jucat în rolurile principale în Disturbia și Transformers. În anul următor el a apărut în Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull ca fiul lui Indiana și a apărut ca Jerry Shaw în Eagle Eye. În 2009, el a reluat rolul lui Sam Witwicky din continuarea Transformers, Transformers: Revenge of the Fallen și a apărut în New York, I Love You, înainte de a juca cu Michael Douglas în Wall Street: Money Never Sleeps (2010). Filmele sale viitoare includ roluri principale în Transformers: Dark of the Moon și The Associate. În 2004 și-a făcut debutul regizoral prin regizarea „Lets Love Hate” cu Lorenzo Eduardo. Cinci ani mai târziu, el a regizat, de asemenea, videoclipul muzical al lui Cagepentru single „I Never Knew You”.

LaBeouf a fost într-o relație pe termen lung cu China Brezner, care a început în 2004 și s-a terminat în 2007. Apoi s-a întâlnit cu Carey Mulligandin vara lui 2009 până în octombrie 2010. În noiembrie 2007, LaBeouf a fost arestat pentru violare de proprietate într-un Walgreens din Chicago după ce a refuzat să plece; acuzațiile penale au fost retrase în luna următoare. În iulie 2008, LaBeouf a fost implicat într-un accident de mașină, care a fost provocat de alt șofer. LaBeouf a fost arestat de la locul unde a avut loc accidentul pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate, iar carnetul de conducere i-a fost suspendat pentru un an de zile deoarece a refuzat un test cu alcoolmetrul. Ca urmare a rănilor suferite în accident, el a fost supus mai multor intervenții chirurgicale la mâna stângă, care are cicatrici și leziuni permanente.

Shia LaBeouf

* 1987: Gonzalo Castro Randon (n. 11 iunie 1987 la Wuppertal, Germania de Vest, azi în Germania) este un fotbalist german cu origini spaniole care evoluează pe postul de fundaș lateral la formația din Bundesliga,Borussia Dortmund și la echipa națională de fotbal a Germaniei.
* 1987: Marko Momčilović (sârbă: Марко Момчиловић) (n. 11 iunie 1987, Leskovac, Iugoslavia) este un fotbalist sârb care evoluează la FCSB,^[1]după ce anterior jucase la FK Javor Ivanjica și Pandurii Târgu Jiu.

* 1988: Claire Rhiannon Holt (n. 11 iunie 1988, Brisbane, Australia) este o actriță australiană. Ea a interpretat rolul Emmei Gilbert în serialul de televiziune H₂O - Adaugă apă.

Pe lângă rolul din H₂O - Adaugă apă, (doar sezoanele 1 și 2) Claire a mai apărut în diverse spot-uri publicitare pentru Dreamworld, Sizzlers și Queensland Lifesaving. Ea a studiat actoria la școală și în privat. Claire Holt a fost prezentă recent la Nickelodeon UK Kids Choice Awards 2007 împreună cu co-starurile Phoebe Tonkin și Cariba Heine. De asemenea, a mai interpretat și rolul lui Rebekah Mikaelson în serialul american The Vampire Diaries, iar apoi urmând să intrepreteze același rol în spin-off-ul The Originals. Ambele producții aparținându-i lui Julie Plec. În prezent, Claire o intreptează pe Chairmain Tully în serialul Aquarius.

În anul 2005 Claire a fost premiată pentru Stuartholme School. În anul 2011 ea a apărut în serialul The Vampire Diaries intrepetând-o pe Rebekah.

În data de 29 aprilie 2016, Claire s-a căsătorit cu iubitul ei, devenind Claire Kaplan.

În timpul ei liber, Claire înoată, joacă volei, joacă tenis cu familia și iese în oraș cu prietenii. Ea are centura neagră în Tae-Kwon-Do și sportul ei preferat este polo pe apă. Când nu face activități fizice, Claire își petrece timpul cântând la pian, chitară sau vocal

Claire Holt

* 1989: Lorenzo Ariaudo (n. 11 iunie 1989, Torino) este un tânăr fotbalist care a făcut pasul decisiv la Prima Echipă a lui Juventus. După pozitiva experiență de la Primavera din sezonul trecut (al cărui căpitan a fost), Lorenzo Ariaudo a debut la profesioniști chiar în campionatul precedent, iar acum și-a meritat promovarea definitivă.
* 1990: Christophe Lemaitre (n. 11 iunie 1990, Annecy) este un atlet francez, care devine campion european în 2010 la proba de 100 plat.
* 1992: Claudia Mihaela Bobocea (n. 11 iunie 1992, București) este o atletă română specializată pe alergare de semifond.

Claudia Bobocea

* 1994: Ivana Baquero (n.11 iunie 1994, Spania) este o actriță de film spaniolă. La vârsta de 11 ani, ea a fost aleasă de regizorul Guillermo del Toro pentru personajul principal - Ofelia în "Labirintul lui Pan", pentru care a câștigat recunoașterea critică și premiul Goya pentru cea mai bună actriță. În 2015, ea a fost distribuită ca Eretria în seria de televiziune The Shannara Chronicles.
Baquero s-a născut în Barcelona, fiica lui Ivan Baquero și Julia Macías. A urmat școala americană din Barcelona, unde a învățat să vorbească fluent engleză, spaniolă și catalană. A absolvit în anul 2012.
Baquero a început să acționeze profesional la vârsta de opt ani, jucând câteva roluri mici în mai multe filme înainte de a fi distribuit în Labirintul lui Pan în 2006. Cel mai notabil dintre aceste filme devine Fragile, în care a jucat un rol minor alături de Calista Flockhart și Richard Roxburgh. Ea a fost într-o serie de alte filme, inclusiv Romasanta și Rottweiler.

De la aproximativ 1000 de tineri actrițe, Baquero a fost ales pentru a juca rolul lui Ofelia în "Labirintul lui Pan". Rolul lui Ofelia a fost inițial destinat unei fete cu vârsta de 8 ani, dar scenariul a fost modificat pentru a găzdui pe Baquero, care la vârsta de 11 ani. După aceea, a lucrat în diferite proiecte în timp ce frecventă încă școala.

În 2009, ea a jucat rolul principal în filmul de groază al lui John Connolly, "The New Daughter", cu Kevin Costner, care a marcat primul ei rol american.

Ivana Baquero

Decese

·         323 i.I.Hr.: Alexandru Macedon (n. 20/21 iulie  356), moare in Babilon din cauza malariei (conform opiniei unora), sau a fost otrăvit (conform altora). Misterul morții celui mai mare cuceritor al antichității nu a fost nici acum dezlegat. La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare  imperiu cucerit  pana la acea dată, care se întindea de la marginea Chinei, până în Egipt și Europa. din cauza malariei (conform opiniei unora) sau a fost otrăvit (conform altora).
* 1183: Henric cunoscut drept Tânărul Rege (28 februarie 1155 – 11 iunie 1183), a fost al doilea din cei cinci fii ai regelui Henric al II-lea al Angliei și ai reginei Eleanor de Aquitania însă primul care a supraviețuit copilăriei. A fost rege al Angliei și Duce de Normandia,^[1] Conte de Anjou și Maine.

Se cunosc puține despre tânărul prinț Henric înainte de căsătoria și încoronarea sa. Copiii mamei sale din prima căsătorie cu regele Ludovic al VII-lea al Franței au fost Maria a Franței, Contesă de Champagne și Alix a Franței, Contesă de Blois. Henric a avut un frate mai mare, William al IX-lea, Conte de Poitiers (d. 1156) iar frații lui mai mici au fost: Matilda, Ducesă de Saxonia, Richard I al Angliei, Geoffrey al II-lea, Duce de Bretania, Eleanor a Angliei, regină a Castiliei, Joan a Angliei, regină a Siciliei și Ioan al Angliei.

După moartea fratelui său mai mare, William, în decembrie 1156, el a devenit moștenitor al tronului Angliei.^[2] În 1158 a fost logodit cu Margareta, fiica cea mare a regelui Ludovic al VII-lea al Franței și a celei de-a doua soții, Constance a Castiliei.^[2] La 2 noiembrie 1160, la Neubourg,^[3] după ce s-a obținut o dispensă papală de la Papa Alexandru al III-lea, cei doi copii (el în vârstă de 5 ani iar ea 2 ani) s-au căsătorit.^[4] Căsătoria a fost o încercare de a rezolva în cele din urmă lupta dintre conții de Anjou și regii francezi asupra posesiei districtului de frontieră Norman Vexin, pe care Ludovic al VII-lea l-a achiziționat de la bunicul lui Henric, Geoffrey Plantagenet, Conte de Anjou, în jurul anului 1144. Prin termenii înțelegerii, Margareta urma să aducă castelul de la Norman Vexin noului ei soț.

În iunie 1170, la vârsta de 15 ani, Henric a fost încoronat rege în timpul vieții tatălui său, obicei inițial practicat de dinastia franceză capețiană și adoptat de regii englezi Ștefan și Henric al II-lea.

Căsătoria formală a avut loc la 27 august 1172 la Catedrala Winchester, când Henric a fost încoronat rege al Angliei pentru a doua oară, de data asta împreună cu Margareta, de către arhiepiscopul de Rouen.

Henric

·         1294: Moare filosoful si naturalistul englez Roger Bacon. Roger Bacon (n. cca. 1214 – d.1294 ), supranumit „Doctor mirabilis”, a fost unul dintre cei mai mari filozofi ai evului mediu timpuriu. Contribuția sa cea mai de seamă în dezvoltarea stiintei   a constat  în promovarea metodei experimentale: „Fără experiență nu se poate cunoaște nimic temeinic. Există două maniere de a ajunge la cunoaștere : prin raționament și prin experiență . Numeroși sunt cei ce au dovezi despre ceea ce poate fi cunoscut, dar cum ei nu fac experiențe… nu pot evita ce este dăunător„. Nu trebuie confundat cu filosoful Francis Bacon (1561 – 1626) sau cu pictorul Francis Bacon (1909 – 1992).

·         1488: Regele Iacob al III-lea al Scoției

·         1557: Ioan al III-lea al Portugaliei (portugheză: João III, AFI ʒuˈɐ̃ũ) (7 iunie1502–11 iunie 1557), supranumit o Piedoso („Cel Pios”), a fost al cincisprezecilea rege al Portugaliei și al Algarve.

Născut în Lisabona, a fost fiul regelui Manuel I al Portugaliei, și a reginei consoartă Maria de Aragon (a treia fiică a lui Ferdinand al II-lea de Aragonși a Elisabetei I a Castiliei). Ioan i-a urmat pe tron tatălui său în 1521, la numai nouăsprezece ani. În perioada în care el a urcat pe tron, Imperiul Portughez se afla la culmea puterii sale mercantile și coloniale, iar capitala lui, Lisabona, ocupa o poziție de importanță globală din punct de vedere comercial. În timpul domniei sale, posesiunile portugheze din Asia și Lumea Nouă au fost extinse, în special prin colonizarea portugheză a Braziliei. Politica lui Ioan al III-lea de întărire a bazelor portugheze din India (precum Goa) a asigurat monopolul portughez asupra comerțului cu mirodenii, și datorită acestui fapt Ioan al III-lea a fost numit „Regele Băcan”.

Pe durata domniei sale, portughezii au devenit primii europeni care au intrat în contact atât cu China, în timpul Dinastiei Ming, cât și cu Japonia, în perioada Muromachi. A abandonat teritoriile musulmane din Africa de Nord, în favoarea comerțului cu India și investițiilor din Brazilia. În Europa, a îmbunătățit relațiile Portugaliei cu regiunea baltică și Rhinelandul, sperând că va stimula astfel comerțul țării.

Ioan a fost responsabil pentru evanghelizarea Orientului Îndepărtat și Braziliei, parțial prin trimiterea acolo a misionarilor iezuiți. Atât iezuiții, cât și Inchiziția portugheză, introdusă în 1536, aveau să devină instituții cheie în Portugalia și pe cuprinsul imperiului. Iezuiții au avut un rol important în medierea relațiilor dintre portughezi și nativi, iar Inchiziția a scutit Portugalia de conflictele civile și războaiele religioase din Franța și din alte țări ale Europei secolului XVI. În ultimii ani ai domniei lui Ioan, colonia portugheză Brazilia își începuse dezvoltarea rapidă ca producătoare de zahăr, ceea ce a compensat declinul gradual al veniturilor din Asia, și acea dezvoltare a continuat pe durata domniei nepotului și succesorului său, Sebastian al Portugaliei, care a devenit rege după ce Ioan a murit de apoplexie, în 1557.

Prințul Ioan, fiul cel mare al regelui Manuel, s-a născut pe 6 iunie 1502. Evenimentul a fost marcat de o capodoperă a teatrului portughez, „Piesa Vizitării, sau Monologul Văcarului” de Gil Vicente, pusă în scenă în camera reginei.

Tânărul prinț a fost declarat moștenitor al tronului în 1503, și a primit o educație aleasă, avându-i printre profesori pe astrologul Tomás de Torres și pe Diogo de Ortiz, Episcop de Viseu. Unul dintre profesorii săi a fost Luís Teixeira, un umanisteducat în Italia. Cronicarul lui Ioan a afirmat că „D. Ioan al III-lea făcea cu ușurință față problemelor, compensându-și pe timpul domniei lipsurile din cultură cu deprinderile dobândite din experiențe” (António de Castilho, Elogio d'el-rei D. João de Portugal, terceiro, do nome). În 1514 a primit o casă proprie, și în câțiva ani a început să-și ajute tatăl în chestiunile administrative.

Când avea șaisprezece ani s-a stabilit că se va căsători cu verișoara lui primară, Eleonora de Habsburg, fiica cea mare a lui Filip cel Frumos de Austria-Burgundia și a Ioanei de Castilia, dar până la urmă ea s-a căsătorit cu tatăl lui Ioan, regele Manuel I, care rămăsese văduv. Ioan s-a simțit profund ofensat : cronicarii au notat că de atunci a devenit melancolic, și nu a mai fost ca înainte. Unii istorici pretind că acesta a fost unul din motivele principale care aveau să-l determine pe Ioan să devină un credincios fervent.

Pe 19 decembrie 1521, la vârsta de nouăsprezece ani, a fost încoronat rege în Biserica Saint Dominique din Lisabona, începându-și astfel domnia de 36 de ani, care a fost caracterizată de activitate intensă în politica internă și externă, în special în ceea ce privește celelalte state europene.

Căsătoria sorei lui Ioan, Elisabeta a Portugaliei, cu Carol Quintul, Împărat Roman, i-a permis regelui portughez să stabilească o alianță mai strânsă cu Spania și Sfântul Imperiu Roman. Pentru a-și întări legăturile cu Austria, s-a căsătorit cu verișoara lui primară pe linie maternă, Ecaterina de Habsburg, sora mai mică a lui Carol Quintul. Acel mariaj i-a dat nouă copii lui Ioan, dar majoritatea au murit de mici. La moartea lui Ioan, numai nepotul său Sebastian supraviețuise pentru a moșteni coroana.

Ioan al III-lea a continuat să centralizeze statul portughez, după modelul absolutist al predecesorilor săi. A organizat Adunări numai de trei ori, la intervale foarte mari de timp : în 1525 la Torres Novas, în 1535 la Évora și în 1544 la Almeirim. A încercat de asemenea să restructureze viața administrativă și judiciară din ținuturile sale.

Spre sfârșitul domniei lui Ioan al III-lea, Portugalia a intrat într-o perioadă problematică din punct de vedere economic, social și politic, care a avut drept rezultat slăbirea puterii statului.

Toți copiii lui Ioan al III-lea au murit înaintea lui, deși unul dintre fii, numit tot Ioan, avusese un copil cu Ioana a Spaniei înainte să moară. Fiul postum, nepotul lui Ioan al III-lea, avea să devină Sebastian I al Portugaliei. Sebastian nu a avut urmași. După moartea sa timpurie, coroana a revenit unchiului său, cardinalul Henric. Nici el nu a avut copii, și domnia sa a durat doar doi ani (1578-1580). Criza dinastică ce a urmat i-a permis lui Filip al II-lea al Spaniei să preia controlul în Portugalia în numele dinastiei habsburgice.

Jump to navigationJump to search

Ioan al III-lea

Rege al Portugaliei

Portret al lui Ioan al III-lea de Antonis Mor

·         1574: Oastea moldo-cazaca, asediata si lipsita de apa, s-a predat turcilor la Rascani. Este ucis domnitorul Moldovei, Ioan Voda cel Cumplit iar Moldova pradata. Ioan Vodă cel Viteaz (alternativ Ioan Vodă cel Cumplit sau Ioan Vodă Armeanul; n. 1521 – d. 1574) a fost domnul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574. Era fiul lui Ștefăniță cu armeanca Serpega. După domnia sa, în Moldova a fost introdusă instituția mucarerului.

·         1712: Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme, mareșal al Franței (n. 1654)

·         1727: George I, în engleză George Louis, (n. 28 mai/7 iunie 1660, Hanovra — d. 11/22 iunie 1727, Osnabrück) a fost prinț elector al Sfântului Imperiu Roman, primul rege al Marii Britanii și al Irlandei din Casa de Hanovra, din 1 august 1714 până la moartea sa.

George a fost primul fiul al lui Ernest Augustus, Duce de Braunschweig-Lüneburg și al Sofiei de Hanovra. Prin mama sa, George era strănepotul regelui Iacob I al Angliei.^[1]

În 1661 s-a născut fratele lui George, Frederick Augustus, și cei doi băieți (cunoscuți ca Görgen și Gustchen în familie) au crescut împreună. Mama lor a lipsit timp de un an de zile 1664-65 în timpul unei lungi vacanțe în Italia însă ea a corespondat regulat cu fii săi.^[2] După întoarcere Sofia a născut alți patru fii și o fiică. În scrisori Sofia l-a descris pe George drept un copil responsabil și conștiincios care ar putea fi un exemplu pentru frații lui mai mici.^[3]

Din cauza deceselor a doi unchi ai săi fără ca aceștia să lase moștenitori, George a devenit moștenitor atât al tatălui său cât și al teritoriilor unchilor săi.^[4] Tatăl lui George l-a luat la vânătoare și la călărie și i-a prezentat chestiuni militare; conștient de viitorul său nesigur, Ernest Augustus și-a luat fiul în vârstă de cincisprezece ani în campania din războiul franco-olandez cu scopul deliberat de a-l testa și de a-și forma militar fiul în luptă

George în 1680, ca prinţ de Hanovra. După o pictură de Sir Godfrey Kneller.

La 1 decembrie 1682 se căsătorește cu verișoara sa primară Sophie-Dorothée de Braunschweig-Lüneburg. Anul următor, în 1683, George și fratele său au participat la Bătălia de la Viena în războiul turco-austriac iar Sophia Dorothea a născut un fiu, pe George Augustus. În 1687 se naște al doilea și ultimul copil al cuplului, o fată numită după mama sa, Sophia. George și Sophia Dorothea se înstrăinează unul de celălalt, George preferând compania metresei sale, Melusine von der Schulenburg, cu care a avut două fete în 1692 și 1693 ^[6] iar Sophia Dorothea a avut o relație romantică cu contele suedez Philip Christoph von Königsmarck. Potrivit unor surse diplomatice din partea dușmanilor Hanovrei, în iulie 1694 contele suedez a fost ucis, posibil cu complicitatea lui George, și corpul său îngreunat cu pietre a fost aruncat în râul Leine.

Căsătoria lui George cu Sophia Dorothea a fost dizolvată, nu pe motiv că ambii au comis adulter, ci pe motiv că Sophia Dorothea și-a abandonat soțul. Cu sprijinul tatălui ei, George a încarcerat-o pe Sophia Dorothea la Casa Ahlden în orașul ei natal, unde a rămas până când a murit, cu peste treizeci de ani mai târziu. I-a fost refuzat accesul la copii și la tatăl ei, i s-a interzis să se recăsătorească și i s-a permis numai să se plimbe neînsoțită în curtea conacului. Avea un venit, servitori, și a fost lăsată să meargă într-o trăsură în afara castelul ei, deși sub supraveghere.

George în 1706, când era Elector de Hanovra.

Ernest Augustus a murit la 23 ianuarie 1698 lăsîmd toate teritoriile sale lui George cu excepția teritoriului de Osnabrück pe care-l deținea din 1661.^[8] George a devenit Duce de Brunswick-Lüneburg (cunoscut drept Hanovra, după capitala sa) și Prinț-Elector al Sfântului Imperiu Roman.^[9] Curtea sa de la Hanovra era înfrumusețată de multe figuri culturale, cum ar fi matematicianul și filozoful Gottfried Leibniz și compozitorii George Frideric Händel și Agostino Steffani.

La scurtă vreme după ascensiunea lui George, Prințul William, Duce de Gloucester, care era al doilea în linia de succesiune la tronurile Angliei și Scoției, a murit la vârsta de 11 ani. Prin termenii Act of Settlement din 1701, mama lui George, Sofia, a fost desemnată ca moștenitoare a tronului Angliei de către monarhul de atunci William al III-lea și de cumnata sa, Prințesa Anne (mai târziu regina Anne). Succesiunea a fost astfel desemnată deoarece Sofia era cea mai apropiată rudă protestantă a familiei regale britanice.

În august 1701, George a fost investit cu Ordinul Jartierei și, în termen de șase săptămâni, cel mai apropiat pretendent catolic la tronurile Angliei și Scoției, fostul rege Iacob al II-lea, a murit. Regele William al III-lea a murit în martie următor și a fost succedat de regina Anne. Sofia a devenit moștenitoare prezumptivă a noii regine a Angliei. Sofia avea 71 de ani, era mai în vârstă decât Anne cu 35 de ani, însă era sănătoasă și în formă și a investit timp și energie în asigurarea succesiunii pentru fiul ei.

La scurt timp după asensiunea lui George pe tronul Hanovrei, a izbucnit Războiul Succesiunii Spaniole. În cauză era dreptul lui Filip, nepotul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, de a succeda la tronul Spaniei. Sfântul Imperiu Roman, Provinciile Unite din Olanda, Anglia, Hanovra și multe alte state germane s-au opus dreptul lui Filip de a succeda deoarece s-au temut că dinastia de Bourbon ar deveni prea puternică dacă ar fi controlat și Spania. Ca parte a efortului de război, George a invadat statul vecin, Brunswick-Wolfenbüttel, care era pro-francez. Invazia a reușit cu puține pierderi de vieți omenești. Ca recompensă, anexarea prealabilă la Hanovra a ducatului de Saxa-Lauenburg a unchiului lui George care a murit fără moștenitori, a fost recunoscută de către britanici și olandezi.

Regele George I al Marii Britanii

Deși atât Anglia cât și Scoția au recunoscut-o pe Anne ca regină a lor, numai parlamentul engez a recunoascut-o pe Sofia ca moștenitoare prezumptivă. Parlamentul scoțian nu a soluționat în mod oficial problema succesiunii pentru tronul scoțian. În 1703, parlamentul scoțian a trecut un proiect de lege care a declarat că alegerea lor pentru succesorul reginei Anne nu ar fi același individ ca succesor la tronul englez, cu excepția cazului în care Anglia acorda libertate deplină de comerț pentru comercianții din Scoția în Anglia și coloniile sale.

În cele din urmă, în 1707, ambele parlamente au ratificat Actul Uniunii care a unit Anglia și Scoția într-o singură entitate politică, regatul Marii Britanii și a stabilit reguli de succesiune. Mama lui George a murit la 28 mai 1714 la vârsta de 83 de ani. Ea s-a prăbușit în grădinile de la Herrenhausen după ce a căutat grăbită un adăpost de ploaie. George era acum urmașul direct al reginei Anne. Regina a suferit un accident vascular cerebral, care a lăsat-o în imposibilitatea de a vorbi, și a murit la 1 august 1714. George a fost proclamat rege al Marii Britanii și Irlandei.

În parte din cauza vânturilor neprelnice care l-au ținut la Haga, el n- ajuns în Marea Britanie până la 18 septembrie. George a fost încoronat la Westminster Abbey la 20 octombrie. Încoronarea lui a fost însoțită de revolte în peste douăzeci de orașe din Anglia.^[10]

În momentul urcării sale pe tron, regele George era trecut de cincizeci de ani, nu cunoștea limba engleză și nici legile Angliei. Din această cauză se naște o nouă formă de guvernământ: consiliul de cabinet, alcătuit dintr-un grup de consilieri particulari și miniștri, un cabinet răspunzător în fața Camerei Comunelor. Sir Robert Walpolea prezidat acest Consiliu timp de douăzeci de ani. George I a folosit ca limbi de comunicare cu miniștrii săi germana și franceza.

În principal George a trăit în Marea Britanie după 1714 deși el și-a vizitat casa din Hanovra în 1716, 1719, 1720, 1723 și 1725.^[11] În total George a petrecut în jur de o cincime din domnia sa ca rege în Germania. O clauză a "Act of Settlement" care interzicea ca monarhul britanic să părăsească țara fără permisiunea parlamentului a fost abrogat în mod unanim în 1716.^[12] În timpul absențelor regelui puterea era trecută Consiliului de regență mai degrabă decât fiului său, George Augustus, Prinț de Wales.^[13]

În vara anului 1727, George I a murit de apoplexie.

Cu soția sa Sophia Dorothea de Celle a avut doi copii:

• George II (1683-1760), rege al Marii Britanii
• Sofia Dorothea de Hanovra (1687-1757), regină a Prusiei

George I a mai avut trei copii nelegitimi cu metresa sa, Melusine von der Schulenburg

• Anna Luise Sophie von der Schulenburg, Contesă de Dölitz (1692–1773), s-a căsătorit cu Ernest August Philipp von dem Bussche zu Ippenburg.
• Petronilla Melusina von der Schulenburg, Contesă de Walsingham (1693–1778), s-a căsătorit cu Philip Stanhope, Conte de Chesterfield.
• Margaret Gertrude von der Schulenburg, Contesă de Oeynhausen (1701–1726), s-a căsătorit cu Albrecht Wolfgang, Conte de Schaumburg-Lippe.

George I

·         1847: John Franklin, explorator și căpitan englez (n. 1786)

·         1859: A murit omul politic austriac Klemens Wenzel Nepomuk Lothar von Metternich-Winneberg zu Beilstein (n. 15 mai 1773),  unul dintre cei mai mari diplomati ai timpului sau. Din 1809 a ocupat funcţia de ministru de externe al Imperiului Austriac. La Congresul de la Viena,  a fost principalul negociator şi eminenţa cenuşie a istoricului eveniment in timpul caruia a fost stabilita de catre marile puteri ale timpului configuratia europeana post-napoleoniana pentru urmatoarele decenii. În ultimii ani de domnie ai împăratului Francisc I şi în perioada domniei împăratului Ferdinand I , a fost de facto, conducătorul statului austriac.
* 1879: William Nicholas Alexander Frederick Charles Henry, Prinț de Orania, Prinț al Țărilor de Jos, Prinț de Orania-Nassau (neerlandeză Willem Nicolaas Alexander Frederik Karel Hendrik, Prins van Oranje, Prins der Nederlanden, Prins van Oranje-Nassau; 4 septembrie 1840 – 11 iunie1879), a fost moștenitor aparent al tatălui său Willem al III-lea al Țărilor de Jos din 17 martie 1849 până la moartea sa.

Prințul Wilhelm a fost fiul cel mare al regelui Willem al III-lea al Țărilor de Jos și a primei soții a acestuia, Sofia de Württemberg. În familie era numit Wiwill. La naștere, a deținut a treia poziție în linia de succesiune la tronul olandez și a 17-a poziție în linia de succesiune la tronul britanic.

O lună după aceea, la 7 octombrie 1840, străbunicul său, regele Wilhelm I al Țărilor de Jos, a abdicat ca urmare a dezamăgirii față de recentul Tratat de la Londra care a recunoscut independența Belgiei și a intenției sale de a se căsători cu o nobilă belgiană Henrietta d'Oultremont. În 1849, după decesul bunicului său Willem al II-lea al Țărilor de Jos, el a devenit moștenitorul aparent.

Prințul de Orania, 1879

După ce au eșuat planurile de căsătorie dintre Prințul Wilhelm și Prințesa Alice a Regatului Unit, a doua fiică a reginei Victoria, prințul s-a îndrăgostit în 1873 de tânăra contesă de 19 ani Mathilde van Limburg-Stirum. Relația dintre prinț și părinții săi a devenit foarte problematică deoarece părinții au refuzat s-o accepte pe Mathilde ca mireasă pentru fiului lor. Căsătoria dintre un membru al familiei regale și un membru al nobilimii era considerată morganatică și deci neacceptabilă.

Tânărul Wilhelm în vârstă de 33 de ani a vrut să se căsătorească chiar și fără consimțământul părinților. Totuși Mathilda nu avea 20 de ani și avea nevoie de permisiunea părinților ei; din păcate, ei au refuzat să i-o acorde.

Puternic deziluzionat, Prințul Wilhelm a plecat în exil la Paris unde s-a aruncat într-o viață de sex, alcool și jocuri de noroc. Prințul a murit la vârsta de 38 de ani în apartamentul său de o combinație de tifos, complicații de ficat și epuizare.

După decesul lui, fratele său mai mic, Prințul Alexandru, a devenit moștenitor și Prinț de Orania. El a murit înaintea tatălui lor, care a rămas fără moștenitor pe linie masculină. Cum nici unchiul său, Prințul Henric, nici Prințul Frederic nu aveau moștenitori pe linie masculină, Țările de Jos au numit-o pe sora vitregă a lui Wilhelm, Prințesa Wilhelmina moștenitoare prezumptivă. Până în 1884, tronul olandez a folosit Legea Salică.

Prințesa Wilhelmina i-a succedat tatălui ei după decesul acestuia în 1890.

Wilhelm

Prinț de Orania

* 1900: Isabella Marie Boyd (n. 13 mai 1843 la Martinsburg, West Virginia - d. 11 iunie 1900 la Wisconsin Dells, Wisconsin), cunoscută ca Belle Boyd, sau Cleopatra Secesiunii, a fost o spioană americană din perioada Războiului Civil American. A lucrat în cadrul hotelului tatălui său din Front Royal, Virginia și, în 1862, a furnizat informații prețioase generalului confederatStonewall Jackson.

A început activitatea de spionaj în mod accidental. Un grup de soldați au pătruns în casă pentru captura steagul Confederației arborat de părinții ei. Belle Boyd a împușcat pe unul din aceștia și astfel a fost deferită justiției. Tribunalul a achitat-o, dar a ținut-o sub supraveghere.

De la paznicul ei obținea informații despre Uniune pe care, prin intermediul servitoarei, le transmitea generalilor Confederației. Astfel, ea a dezvăluit faptul că Uniunea avea intenția să mute temporar anumite trupe lăsând vulnerabil Front Royal și astfel Confederația, profitând de acest lucru, reușește să cucerească orașul.

Pentru activitatea sa, a fost decorată cu Southern Cross of Honor.

În 1862 este trădată de iubitul ei și este arestată pentru o lună. Pleacă în Anglia 1864, unde profesează ca actriță și se căsătorește cu un ofițer de marină. Doi ani mai târziu, soțul moare și ea se reîntoarce în SUA unde întreprinde un turneu povestindu-și amintirile din război.

Belle Boyd

·         1903: Regele Serbiei Alexandru I și regina Draga sunt asasinați de membri ai grupării panslaviste Mana Neagra, care urmăreau îndepărtarea Serbiei de sub influența vestică, si orientarea acesteia catre Rusia. Deoarece ofițerii implicați în atentat făceau parte din Regimentul 6 Infanterie, care purta numele „Regimentul Regele Carol al României”, regele Carol I a telegrafiat la Belgrad anunțând că renunță la patronajul onomastic asupra regimentului respectiv.
* 1912: Léon Louis Rolland (n. 10 decembrie 1841, La Haye-Longue, departamentul Maine-et-Loire, – d. 11 iunie 1912, Neuilly-sur-Seine)^[1][2] a fost un botanist și micolog francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Rolland.

Rolland, al cărui părinte a fost inginer și director al minelor de cărbuni din regiune, a început studiile secundare la Lycée d'Angers, apoi la liceul din Meaux, și în cele din urmă la renumitul Collège-lycée Jacques-Decour^⁠(fr), pe atunci Collège Rollin, din Paris, unde și-a luat bacalaureatul. A petrecut apoi mulți ani în Le Havre (1866-1879), unde tatăl său a fost pe atunci prim-adjunct (deputat). În acest timp, Rolland a dezvoltat o pasiune excesivă pentru matematică la o astfel de măsură, încât sănătatea lui a devenit foarte amenințată, că a fost obligat să-și ia o pauză forțată.

După moartea tatălui, un prieten i-a făcut accesibile lucrările micologice ale lui Julius Vincenz von Krombholz, prin care a fost inițiat interesul lui în micologie. Renumitul savant Claude Casimir Gillet, cu care l-a legat o prietenie strânsă până la moartea acestuia, l-a îndrumat pe drumul spre cunoscător al acestei materii. După ce a părăsit Le Havre, a trăit la Paris împreună cu mama lui, apoi, după decesul ei, până la moartea sa în Neuilly-sur-Seine, în Rue Charles-Laffitte nr. 80.^[3][4].

La Paris a făcut cunoștință cu farmacistul și renumitul micolog acestui timp, Émile Boudier (1828-1920), cei doi devenind repede prieteni. Trăind din veniturile sale, a făcut multe călătorii în străinătate, dar în Franța, niciodată nu a lipsit la un congres al Société mycologique de France (Societatea Micologică a Franței), a cărei președinte a fost din 1887 până în 1904.^[5] Mai departe a menținut o corespondență intensivă cu Philibert Riel (1862-1943, medic, botanist și fondator al „Societății Linnaeus” din Lyon), în principal despre excursiile făcute pentru studiul sau colectarea de plante în jurul de Chamonix, împreună cu domnișoarele Aria și Marie Albessard, două prietene ale medicului.^[6] În plus a fost colaborator și publicist al Revistei Revue mycologique.^[7] Neavând probleme financiare pricinuit moștenirilor de la tatăl lui, Rolland a întreprins excursii lungi, de exemplu pe Insulele Baleare, între altele în valea de Sóller (Mallorca) (1903-1904).^[8]

Lucrarea sa principală a fost Atlas des champignons de France, Suisse et Belgique, originar editată în 15 părți din 1906 până în 1910 (fiecare cu 8 plăci) și în sfârșit rezumate în 2 volume în 1910, reprezentând 283 specii comestibile, otrăvitoare sau remarcabile pentru abundența sau forma lor, cu descrierea și indicarea proprietăților lor nutriționale, conținând 120 plăci crom-litografice, colorate de acuarelistul de A. Bessin.^[9] Pentru această operă savantul a fost premiat la „Expoziția universală din Torino” din 1911 cu „Diploma de onoare”, unde lucrarea fusese expusă.^[3]

Rolland a murit după câțiva ani de slăbiciune, lăsând o soră, pe care a iubit-o foarte mult, și mai mulți nepoți și nepoate, care l-au tratat în ultimii săi ani cu cel mai mare devotament

Léon Louis Rolland

·         1914: Adolphus Frederic al V-lea, Mare Duce de Mecklenburg (22 iulie 1848 – 11 iunie 1914) a fost penultimul suveran al statului Mecklenburg-Strelitz.

La 17 aprilie 1877, la Dessau, Adolf Friedrich s-a căsătorit cu Prințesa Elisabeth de Anhalt

În urma decesului tatălui său la 30 mai 1904 a devenit Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz. Elisabeth și Adolf Friedrich au avut patru copii:

• Ducesa Maria (1878–1948) căsătorită cu (1) Contele George Jametel (2) Prințul Julius Ernst de Lippe
• Ducesas Jutta (1880–1946) căsătorită cu Danilo, Prinț Moștenitor de Muntenegru
• Ducele Adolphus Frederic al VI-lea (1882–1918)
• Ducele Karl Borwin (1888–1908); ucis în duelul cu cumantul său contele George Jametel apărând onoarea surorii sale mai mari

Adolphus Frederic al V-lea

·         1935: Endre Aczél, (Ármin Adler) scriitor, jurnalist și redactor maghiar (n. 1865)

·         1946: A murit Sofia Nadejde, publicista, traducatoare si scriitoare romana  de orientare feminista si marxista; (n.14 septembrie 1856). A fost soția lui Ioan Nadejde și sora pictorului Octav Bancila. Sofia Nădejde (nume de fată: Băncilă, n. 14 septembrie 1856, Botoșani – d. 11 iunie 1946, București) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică română. Orientarea sa politică a fost una marxistă, fiind membră a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România. A fost totodată și o susținătoare a feminismului. A fost soția lui Ioan Nădejde și sora pictorului Octav Băncilă.

·         1955: 83 de morți și cel puțin 100 de răniți într-un accident pe circuitul Le Mans, cel mai grav accident din istoria curselor auto. Un Mercedes pilotat de francezul Pierre Levegh s-a lovit de Austinul britanicului Lance Macklin, s-a răsucit în aer și a explodat.
* 1956: Corrado Alvaro (n. 15 aprilie 1895 - d. 11 iunie 1956) a fost poet, prozator, memorialist și jurnalist italian, exponent al literaturii moderne europene.
Opera:

• 1917: Poezie gri-verzuie ("Poesie grigioverdi");
• 1920: Douăzeci de ani ("Vent'anni ");
• 1926: Omul în labirint ("L'uomo del labirinto");
• 1929: Armata de la fetreastră ("L'amata alla finestra");
• 1930: Oameni din Aspromonte ("Gente in Aspromonte");
• 1933: Itinerar italian ("Itinerario italiano");
• 1946: Vârsta cea scurtă ("L'età breve");
• 1950: Aproape o viață ("Quasi una vita");
• 1952: Vremurile noastre și speranța ("Il nostro tempo e la speranza").

Corrado Alvaro în 1920

* 1970: Aleksandr Fiodorovici Kerenski (în rusă Алекса́ндр Фёдорович Ке́ренский, n. 22 aprilie/4 mai 1881, Ulianovsk, Imperiul Rus^[1] – d. 11 iunie1970,^{[2][3][4][5][6]} New York, SUA^[7]) a fost al doilea prim-ministru al Guvernului provizoriu rus, chiar înainte ca bolșevicii lui Lenin să cucerească puterea.

Kerenski s-a născut în Simbirsk (azi Ulianovsk), ca fiul al unui director de școală. Simbirsk este și locul de naștere al lui Lenin. Întâmplarea face ca tatăl lui Kerenski, Feodor, să fi fost profesorul și directorul tânărului Vladimir Ilici Ulianov.

Alexandr Kerenski a primit licența în drept a Universității din Sankt Peterburg în 1904. Și-a arătat repede simpatiile politice atunci când a apărat revoluționarii antițariști. A fost ales membru al celei de-a patra Dume(parlament) în 1912 ca membru al Trudovicilor (un partid moderat liberal). Kerenski, un orator strălucit și un lider parlamentar priceput, a devenit membru al Comitetului Provizoriu al Dumei ca membru al Partidului Socialist Revoluționar și lider al opozanților socialiști ai țarului Nicolae al II-lea.

Când a izbucnit Revoluția din Februarie în 1917, Kerenski a fost unul dintre cei mai proeminenți lideri revoluționari și a fost ales vicepreședinte al Sovietului din Petrograd. Când a fost format Guvernul provizoriu rus, el a fost numit la început Ministru al Justiției, dar a devenit Ministru de Război în mai și Prim-ministru în iulie 1917. După tentativa eșuată de lovitură de stata generalului Lavr Kornilov din august și după demisia miniștrilor, el s-a autoinvestit și în funcția de Comandant Suprem al armatei.

Principala problemă a guvernului lui Kerenski era aceea că Rusia era vlăguită după trei ani de război și rușii nu doreau altceva decât pacea. Lenin și partidul bolșevic promiteau, dacă aveau să ajungă la putere, "pâine, pace și pământ". Armata se dezintegra, iar soldații – țărani și muncitori – dezertau pe capete. Kerenski și alți lideri politici s-au simțit obligați de angajamentele luate de Rusia față de aliați să continue războiul, temându-se de asemenea că Germania va cere compensații teritoriale enorme ca preț al păcii. Refuzul lui Kerenski de a cere pacea separată l-a distrus.

Pe durata tentativei de lovitură de stat a lui Kornilov, Kerenski a distribuit arme muncitorilor din Petrograd și, până în octombrie, majoritatea acestor muncitori înarmați trecuseră de partea bolșevicilor. Lenin era hotărât să răstoarne guvernul Kerenski mai înainte ca acesta să fie legitimizat de alegerile plănuite să se țină pentru Adunarea Constituantă Rusă și, pe 25 octombrie(stil vechi)/7 noiembrie (stil nou), bolșevicii au preluat puterea în ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de Revoluția din Octombrie.

Kerenski a scăpat de urmărirea bolșevicilor și a fugit la Pskov, unde a concentrat trupe loiale guvernului provizoriu în încercarea de a recuceri capitala. Trupele lui au ocupat Țarskoe Selo, dar au fost învinse a doua zi la Pulkovo. Kerenski de-abia a scăpat din această înfrângere și în următoarele câteva luni s-a ascuns până când a putut părăsi țara, ajungând în cele din urmă în Franța. În timpul războiului civil rus, el nu a susținut nici o tabără – s-a opus atât regimului bolșevic roșu cât și Mișcării Albe a generalilor monarhiști.

Kerenski a trăit în Paris până în 1940, angajându-se în certurile și fracționările nesfârșite ale liderilor democratici ruși exilați. Când germanii au ocupat Franța în 1940, el a fugit în SUA, unde a trăit până la moarte. Când Hitler a invadat Uniunea Sovietică în 1941, Kerenski și-a oferit sprijinul lui Stalin, dar nu a primit nici un răspuns. Totuși, el a făcut emisiuni radio în limba rusă în sprijinul efortului de război. După război, a format un grup numit Uniunea pentru Eliberarea Rusiei, dar nu a reușit să înfăptuiască prea multe lucruri.

Kerenski s-a stabilit în cele din urmă în orașul New York, dar și-a petrecut cea mai mare parte a timpului la Institutul Hoover și la Universitatea Stanford în California, unde a utilizat, dar și a contribuit la îmbogățirea marii arhive de istorie rusă a Institutului. A scris și a făcut emisiuni radio numeroase despre istoria și politica Rusiei. Printre principalele lui scrieri se numără Preludiul bolșevismului (1919), Catastrofa (1927), Crucificarea libertății (1934) Punctul de cotitură al istoriei Rusiei (1966). A murit în orașul New York în 1970, fiind unul dintre ultimii supraviețuitori importanți ai evenimentelor din 1917.

Bisericile locale ortodoxe ruse din New York au refuzat să-i facă slujba de înmormântare lui Kerenski, considerându-l unul dintre vinovații principali pentru căderea Rusiei în mâna bolșevicilor. O biserică ortodoxă sârbă i-a refuzat de asemenea slujba de înmormântare. Trupul neînsuflețit al lui Kerenski a fost transportat pe calea aerului la Londra, unde a fost îngropat într-un cimitir multiconfesional.

Aleksandr Kerenski

·         1974: Julius Evola, filosof italian (n. 1898)

·         1979: John Wayne, actor american (n. 1907). John Wayne (n. 26 mai, 1907, Iowa – d. 11 iunie 1979) a fost un actor american, vedetă a nenumărate western-uri. S-a numit inițial Marion Robert Morrison, dar părinții i-au schimbat numele în Marion Michael Morrison pentru că au dorit ca următorul lor fiu să poarte numele Robert. Numele de scenă John Wayne (de la generalul „Mad Anthony” Wayne) i-a fost dat de regizorul Raoul Walsh, cel care de altfel l-a și descoperit pe Wayne, cu ocazia filmării în 1930 a westernului The Big Trail, în care Wayne juca rolul principal. Prietenii și admiratorii îl numeau însă The Duke, nume dat de vecinii săi din Glendale, California. În 1969 a câștigat Oscarul pentru rolul său din filmul True Grit. În patru decenii de actorie Wayne a apărut în 250 de filme. Dintre acestea, majoritatea au fost regizate de John Ford, iar cele mai importante filme ale sale au fost She Wore a Yellow Ribbon (1949) și The Quiet Man (1952). John Wayne a fost căsătorit de trei ori și a avut șapte copii și 16 nepoți. În ultimii peste zece ani din viață Wayne s-a luptat cu cancerul, mai întâi la plămâni pentru ca mai apoi decesul să fie provocat de cancer la stomac.
* 1982: Anatoli Solonițîn (în rusă Анатолий (Отто) Алексеевич Солоницын; n. 30 august 1934, Bogorodsk[*], Rusia – d. 11 iunie 1982 Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un actor sovietic.

Solonițîn este cunoscut în Occident pentru rolurile sale din filmele lui Andrei Tarkovski, printre care se numără dr. Sartorius în Solaris (1972), scriitorul din Călăuza (1979), trecătorul din Oglinda (1975) și rolul principal din Andrei Rublev (1966). Tarkovski l-a descoperit, considerându-l „actorul său preferat” în cartea Sculptând în timp. Conform acesteia, el dorea să-l distribuie în rolul principal din filmele Nostalgia (1983) și Sacrificiul (1986), dar actorul a murit înainte ca filmările să aibă loc.

În fosta Uniune Sovietică este cunoscut și pentru rolurile din S-a oprit un tren, Prețul vieții, Telokhranitel (1979) și Acasă printre străini, străin printre ai săi (1974).

În 1981 a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun actor la cel de-al 31-lea Festival Internațional de Film de la Berlin, pentru rolul din Douăzeci și șase de zile din viața lui Dostoievski.^[3]

Suferind de cancer, Solonițîn a murit în 1982, la vârsta de 47 de ani. Conform editorului de sunet Victor Șarun, care a lucrat la filmul Călăuza, Solonițîn, Tarkovski și Larisa Tarkovskaia s-au îmbolnăvit în urma expunerii la radiațiile emanate de substanțele chimice toxice aflate în locațiile unde s-a turnat filmul

Filmografie selectiv:

• Andrei Rubliov - Andrei Rubliov
• Odin shans iz tysyachi (1969)
• V lazorevoy stepi (1970) - (segmentul Kolovert)
• Proverka na dorogakh / Punct de control (1971) - Petușkov
• Solaris (1972) - dr. Sartorius
• Prints i nishchiy / Prinț și cersetor (1972)
• Grossmeyster (1972)
• Lyubit cheloveka (1973) - Dmitri Kalmîkov
• Under en steinhimmel (1974) - colonelul Hoffmeyer
• Posledniy den zimy (1974)
• Oglinda (1975) - trecătorul
• Vozdukhoplavatel (1975) - Henri Farman
• Tam, za gorizontom (1975)
• Doverie (1976)
• Voskhozhdeniye / Prețul vieții (1977)
• A u nas byla tishina... (1977)
• Yuliya Vrevskaya (1978)
• Trassa (1979)
• Călăuza (1979) - scriitorul
• Legenda o Tile (1979)
• Sergey Ivanovich ukhodit na pensiyu (1980)
• Povorot (1980) - Kostik, fiul Korolevei
• Muzhiki! (1981)
• Dvadtsat shest dney iz zhizni Dostoevskogo (1981) - Fiodor Dostoievski
• Agoniya (1981)
• Telokhranitel (1982) - sultanul Nazar
• Tayna zapisnoy knizhki (1982)
• Tainstvennyy starik (1982)
• Shlyapa (1982)
• Ostanovilsya poyezd (1982) - jurnalistul Malinin
• Iz zhizni otdykhayushchikh (1982)

* 1992: David Prodan (n. 13 martie 1902, satul Cioara, azi Săliștea, județul Alba - d. 11 iunie 1992, Cluj) a fost un istoric român, academician, bibliotecar, profesor universitar, specialist în istoria Transilvaniei.
A urmat Liceul „Kocsárd Kún” din Orăștie, iar apoi Facultatea de Istorie și Geografie din Cluj în 1924. A obținut titlul de doctorîn istorie în anul 1938. În perioada 1924-1938 a lucrat la Arhivele Statului din Cluj, iar în următorii zece ani la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. A fost profesor universitar în perioada 1948-1962 și șef de secție la Institutul de Istorie și Arheologie din 1948 până în 1972. În 1948 a devenit membru corespondent, iar în 1955 membru titular al Academiei Române.^[2] La moartea lui Fernand Braudel, David Prodan a fost ales membru al Asociației Istoricilor Americani.
* 1999: Jackson DeForest Kelley (n. 20 ianuarie 1920, Toccoa, Georgia – d. 11 iunie 1999, Woodland Hills, California) a fost un actor american cel mai cunoscut pentru interpretarea Dr. Leonard „Bones” McCoy (un membru al echipajului navei USS Enterprise) în mai multe producții Star Trek.

DeForest Kelley în 1988 la o convenție Star Trek

·         2001: Este executat cu o injectie letala teroristul american Timothy McVeigh, declarat vinovat  de atentatul cu bomba  de la Oklahoma City  care s-a soldat cu  168 morts si 674 de raniti in aprilie  1995.

·         2004: Au loc funeraliile fostului presedinte american  Ronald Reagan la Washington National Cathedral. Ronald Wilson Reagan, cunoscut mai ales ca Ronald Reagan, (n. 6 februarie 1911, Tampico, Illinois – d. 5 iunie 2004, Los Angeles, California) a fost cel de-al patruzecilea președinte al Statelor Unite ale Americii. Prin politica sa intransigentă în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada războiului rece, a avut o contribuție hotărâtoare la prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei și la afirmarea Statelor Unite ale Americii ca singura super-putere pentru următoarele două decenii.

·         2012: Teófilo Stevenson Lawrence (n. 29 martie1952, Puerto Padre, Cuba, d. 11 iunie 2012) a fost boxer amator cubanez.

Stevenson a fost de trei ori campion olimpic, la Olimpiadele din 1972 (München), 1976 (Montréal) și 1980 (Moscova). Stevenson nu a participat la Olimpiada de la Los Angeles(1984) din cauza boicotului cubanez.

·         2013: Robert Fogel, economist american, laureat Nobel (n. 1926)
* 2013: Cornel Burtică (n. 3 septembrie 1931, județul interbelic Mehedinți ^[1] - d. 11 iunie 2013) a fost un om politic comunist român, membru al Consiliului Politic Executiv al PCR, ambasador al Republicii Socialiste România în Italia, Maroc și Malta până în 1969, când a fost numit ministru al comerțului exterior.^[2] Prin decretul nr. 95 din 7 mai 1981 privind conferirea unor distincții ale Republicii Socialiste România, Cornel Burtică a fost decorat cu ordinul 23 August clasa I. ^[3]

Cornel Burtică a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile 1961 - 1965, 1975 - 1980 și 1980 - 1985.

În calitate de ambasador al Republicii Socialiste România în Italia (1966-1969) s-a întâlnit de mai multe ori cu Agostino Casaroli, ministrul de externe al Sfântului Scaun, cu care România nu avea relații diplomatice. Ambasadorul Burtică s-a pronunțat pentru reglementarea situației Bisericii Române Unite (aflate pe atunci în ilegalitate), între avantajele acestui fapt fiind acela că aniversarea în 1968 a 50 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, organizată de greco-catolicii din emigrație, să nu aibă un pronunțat caracter ostil regimului de la București.^[4] În urma intervenției sale, un emisar al Sfântului Scaun a primit permisiunea de la Departamentul Cultelor de a-l vizita la 31 octombrie 1968 pe cardinalul Iuliu Hossu, aflat în domiciliu forțat la Mănăstirea Căldărușani.^[5]

Cornel Burtică a decedat la 11 iunie 2013 și a fost incinerat la 14 iunie2013

Cornel Burtică, 1974

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Ap Bartolomeu și Barnaba; Sf Ier Luca, arhiepiscopul Crimeei

·         În calendarul romano-catolic: Ss. Barnaba, ap.

·         În calendarul greco-catolic: Ss. Bartolomeu și Barnaba, apostoli († secolul I)

RELIGIE ORTODOXĂ 11 Iunie

Sf Ap Bartolomeu și Barnaba; Sf Ier Luca, arhiepiscopul Crimeei; 

Sfântul Apostol Bartolomeu - 

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. Este pomenit în Evangheliile sinoptice și în Faptele Apostolilor, iar prăznuirea lui se face la data de 11 iunie (împreună cu Sfântul Apostol Barnaba) și în 25 august (mutarea moaștelor sale). După Pogorârea Duhului Sfânt, Bartolomeu a propovăduit în Asia împreună cu Apostolul Filip, cu sora lui Filip, Mariana și cu Apostolul Ioan. În Hierapolis, împreună cu Apostolul Filip, a fost crucificat cu capul în jos pentru că a omorât un șarpe uriaș pe care oamenii îl adorau și pentru că a vindecat mulți bolnavi prin rugăciunile sale. Sfântul Bartolomeu a fost dat jos de pe cruce în timpul unui mare cutremur pentru că oamenii au crezut că Dumnezeu îi judecă, însă Sfântul Filip murise deja. A mers apoi în India, a tradus Evanghelia după Matei și a vindecat-o pe fiica regelui Armeniei, fapt pentru care a suferit moarte martirică din cauza invidiei fratelui regelui. Creștinii i-au îngropat trupul, dar datorită minunilor care se întâmplau lângă sfintele moaște, păgânii au aruncat sicriul său în mare. Sicriul a ajuns în insula Lipara unde Episcopul Agaton – care-l cunoscuse într-o vedenie în somn – l-a înmormântat într-o biserică. Ulterior, moaștele sale au fost transferate la Roma.

Sfântul Apostol Barnaba – 

A fost unul din cei șaptezeci de ucenici și însoțitorul Sfântului Apostol Pavel în unele din călătoriile sale misionare. Este pomenit în mai multe rânduri în Faptele Apostolilor și în două din epistolele Sfântului Apostol Pavel- Galateni și II Corinteni. Barnaba s-a născut într-o familie bogată din tribul lui Levi. Cel care avea să devină mai târziu unul din cei șaptezeci de ucenici ai Domnului a studiat cu Saul (mai târziu Sfântul Apostol Pavel) sub îndrumarea lui Gamaliel. La naștere a primi numele de Iosif, dar Apostolii îl strigau Barnaba (fiul consolării) pentru că avea darul de a alina sufletele oamenilor. Sfântul Barnaba a fost, probabil, primul care a propovăduit în Roma și Milano. El a fost martirizat de către evrei în insula Cipru și a fost înmormântat de către Sfântul Marcu. Mulți bolnavi și-au găsit vindecarea la mormântul lui, al cărui loc a rămas necunoscut până la cel de-Al IV-lea Sinod Ecumenic, în anul 451, când Sfântul i-a apărut Arhiepiscopului Anthemius în vis dezvăluindu-i locul.

Sf Ier Luca, arhiepiscopul Crimeei

Nu putem decât să ne minunăm de noblețea sufletului acestui om sfânt. Calomniile, suferinţele, peripeţiile incredibile, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, episcopul Luca le-a răbdat cu mare simplitate şi încredere în voia lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, arhiepiscopul Luca nu s-a resemnat, ci a acceptat suferințele, continuând cercetarea și fiind om de știinţă valoros și un chirurg de geniu.

Împreună lucrător cu Hristos, chirurg al bolilor trupului și tămăduitor al bolilor sufletului, profesor universitar și păstor al creștinilor, Valentin Voino-Iaseneţki, cunoscut nouă ca Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeei (1877-1961), a dorit Împărăția Cerurilor înaintea oricărui alt lucru.

Tânărul Valentin era pasionat de pictură și literatură dar, dorind să se pună cu totul în slujba aproapelui, decide să urmeze calea medicinii. La terminarea studiilor, colegii şi profesorii îi prevedeau un viitor strălucit ca savant de vocaţie, însă dragostea de semeni s-a dovedit mai puternică. („Am fost necăjit de faptul că nu mă înţeleg deloc, fiindcă eu studiasem medicina cu singurul scop de a fi toată viaţa medic de ţară, pentru a da ajutor oamenilor sărmani” – notează Sfântul Luca al Crimeii în cartea sa autobiografică – Am iubit pătimirea).

Deși nu reușește să ajungă medic la țară, din cauza izbucnirii războiului Ruso – Japonez, viața îi va fi legată pentru totdeauna de slujirea aproapelui aflat în suferință. Timp de 17 ani a câștigat faimă printre oamenii simpli, pentru că era un „doctor milostiv”, și apreciere în mediul universitar pentru lucrările sale de mare valoare științifică. În 1921, simțind chemare dumnezeiască, Valentin este succesiv hirotonit preot, tuns în monahism, primind numele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, și apoi hirotonit arhiereu. Din acel moment, numele lui Hristos a fost propovăduit cu tărie și fără încetare atât în predici, cât și prin întreaga sa viață reflectată în activitatea de profesor de anatomie topografică și de chirurg.

Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în vremea unui regim comunist ateu s-a tradus pentru Sfântul Arhiepiscop Luca în 11 ani de închisori și exiluri. Singur și prigonit, nu a încetat să slujească lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit ca darurile cu care a fost înzestrat arhiepiscopul încă din tinerețe să nu rămână ascunse și nici să se piardă. Vocația de savant nu s-a stins nici în cel mai îndepărtat colț al Siberiei, unde a scris în permanență lucrări științifice în domeniul anesteziei regionale și chirurgiei septice. De asemenea, a practicat medicina oriunde a fost nevoie, fără a ține seamă de presiunile autorităților.   

Înainte de fiecare operație, cererea ajutorului lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al sfinților. Își punea mâna în care ținea bisturiul în cea a lui Hristos. Pacienții, văzându-se alinați în suferință, plini de recunoștință, îi mulțumeau episcopului Luca, care le răspundea astfel: „Dumnezeu v-a vindecat cu mâinile mele. Acestuia să vă rugați întotdeauna.”

În timpul celui de-al II-lea război mondial, fiind chirurg la un spital militar, îi trimitea pe medicii tineri să caute pacienții cu răni grave, pe care medicii îi considerau pierduţi. Foile de observație ale spitalului, precum și mărturia inspectorului tuturor spitalelor militare sunt file de istorie care ne adeveresc că mulţi din cei declarați fără speranță de supraviețuire s-au însănătoşit. Chirurgia umană, așa cum își amintesc studenții episcopului, era lecția pe care dorea să îi învețe pe toți. Cuvintele episcopului Luca își găsesc loc în medicină astăzi, mai mult ca oricând: „Pentru chirurg nu trebuie să existe cazuri, ci doar un om viu, care suferă”. În ciuda programului istovitor și a necazurilor pricinuite de autoritățile comuniste care îl lipseau uneori chiar și de mâncare, Sfântul Luca nu a renunțat niciodată la bunătatea și iubirea față de aproapele. Cunoștea numele bolnavilor și stabilea o legătură personală cu fiecare dintre aceștia. 

Considera că a face tot ceea ce poți pentru suferinzi este ceva normal și cel ce a lucrat cu simț de răspundere nu trebuie lăudat. Își încuraja colegii medici să se adâncească încontinuu în cercetarea faptelor lor şi a stării pacienţilor. Indiferenţa în îndeplinirea obligaţiilor şi îndatoririlor cerute de profesia de medic îl revoltau pe episcopul doctor.

Nu putem decât să ne minunăm de noblețea sufletului acestui om sfânt. Calomniile, suferinţele, peripeţiile incredibile, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, episcopul Luca le-a răbdat cu mare simplitate şi încredere în voia lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, arhiepiscopul Luca nu s-a resemnat, cum vedem prea adesea că se întâmplă cu noi, oamenii, ci a acceptat suferințele, continuând cercetarea și fiind om de știinţă valoros și un chirurg de geniu. Fără îndoială, viața Sfântului Luca conține atâta înțelepciune și învățătură, cât nu pot cuprinde toate cărțile de dezvoltare personală răspândite și apreciate astăzi. Dezinteresat și modest, chirurgul de geniu Luca a tămăduit suferințe și a călăuzit oameni spre viața veșnică, arătând încă o dată de ce putere și înțelepciune se bucură omul care nu se desparte de Dumnezeu.

ARTE 11 Iunie

INVITAȚIE LA OPERĂ 11 Iunie

Strauss: Der Rosenkavalier 

Richard Strauss: Salome 

Richard Strauss - Elektra 

Richard Strauss "Feuersnot" 

MUZICĂ 11 Iunie

Richard Strauss

The Best 

James "Pookie" Hudson, vocalist american (Spaniels, New

Spaniels).

Richard Palmer-James

Glenn Leonard, vocalist american (The Temptations).

The Temptations: 

Frank Beard, baterist şi compozitor american (ZZ Top).

ZZ TOP

Lynsey De Paul (Rubin), cântăreaţă şi compozitoare britanică.

Lynsey De Paul: 

Donnie Van Zant, vocalist şi compozitor american (38 Special, Lynyrd Skynyrd).

ÎNREGISTRĂRI NOI:  

Mozart Effect | Improvement Smarter Mental Development Classical Music

Musica Instrumental de Oro Para Escuchar - Grandes Hits Instrumentales

Top 50 Relaxing Instrumental Music - Beautiful Romantic Saxophone, Guitar, Violin Love Songs

POEZIE 11 Iunie

Grigore Arbore

Biografie Grigore Arbore
Grigore Arbore (Popescu) (n. 11 iunie 1943, în Pietroşiţa (Dâmboviţa))
Scriitor român stabilit în Italia, critic şi istoric de artă, domeniu unde s-a exprimat strălucit. 

Studii in istoria lumii antice si arheologie (1965) si istoria artei (1970). Cadru didactic asociat la Institutul „N. Grigorescu“ din Bucuresti (1970-1972). Doctoral Degree in History of Art (1973-1975) la Scuola Normale Superiore din Pisa. Stabilit in Italia (1987). Din 1991, superexpert, apoi director tehnic (1995) in Consiliul National al Cercetarii (C.N.R.) al Italiei. 

Beletristica: Exodul, 1967; Cenusa, 1969; Auguralia, 1972; Poeme, 1974; Averse, 1976; Stolul de argint, 1979; Retrageri, 1979 (antologie); Din toate partile, 1984. 

Istoria artei si culturii: Futurismul (1976), Cetatea ideala a Renasterii: studiu asupra morfologiei formelor urbane (Bucuresti, 1976), Forma ca viziune: Bernini si stilistica baro-cului (Bucuresti, 1984), Arta in timpul monarhiilor absolute (UTET, Torino, 1997).

A coordonat colectia monumentala de studii Pictura in Europa publicata de Electa (Milano, 1994). A coordonat stiintific realizarea de mari expozitii de arta si cultura. A planificat si ingrijit sinteza Cavalerii stepelor (Electa, Milano, 1980) dedicata istoriei culturilor antice din Asia Centrala. Recent a ingrijit volumul De la Marea Adriatica la Marea Neagra, venetieni si romani: trasee de istorii comune (C.N.R., 2003).

Consilier personal al presedintelui Romaniei, Ion Iliescu, intre 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004. Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene (1982). Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios al Romaniei (2002).

Auguralia

Pe plaji pustii, prin cetati
invadate de blânde reptile
lânga uriasele sarcofage de calcar
îngropate în iertatorul nisip îngenunche
Poetul
ascultându-si tacut respiratia. Umbla în jur
nedeslusite zvonuri celeste,
trecute furtuni îl inunda acolo pe albul
auguralelor lespezi. El se roaga încet
nume fara sir murmurând
catre steaua hipnotica. Soaptele lui
se astern peste ziduri -
binecuvântat, verde muschi. Totul
va dormi învelit în mantia
rugilor sale, instabilele valuri
vor revarsa catre el umbre eterne. Pasarea
prinsa de lava îi arunca-n retina
urmele zborului. Auguralia. 

Printre păduri crepusculare

Pe vinetele cimpuri de toamna
ucigase iarasi incep vinatorile
cornuri de bronz se presimt cum indeamna
haite rebele spre lanul de unde
triste pleaca privighetorile.
Cind mai departe, cind mai aproape
corul de lupi se aude
sub plapindul amurg doar un vint dezolat
prin infirmele crengi se ascunde.
Parca tinzind spre un tainic sfirsit
corpul iubit recade-n nemiscare.
Viu mai ramine in trupuri doar vuietul singelui
metalic sunet ce ne-a insotit
prin padurile crepusculare.

Incursiune

Sub trestii înfloresc nuferi miraţi
Strânşi în centurii albe sub picioarele
putrezite ale podului. Massaciucoli
este o apă stearpă care se retrage
inertă sub asaltul
huruitor al cărăbuşilor atraşi
de lanurile gliei.

E necesar ca revenind aici
să nu crezi inutil în reuşita
incursiunii pescăruşilor peste canalul
secat de mult şi devenit
arteră searbădă.
Ei urlă-n ceruri de atâta soare,
deplâng lumina şi se năpustesc
deasupra prozii învelind-o
în cuvântări solemne despre
sensul autodevorării.

Suntem oricum în vremea
exagerărilor retorice şi-ţi poţi
dori ceva mai mult decât poate înfăptui
privirea până la orizontul prăbuşit
între staminele de maci care astupă
priveliştea către oraşul unde
la baza turnurilor înclinate
cetele melcilor alterează
pacea covorului de umbră.

Poţi aspira de pildă la mărirea
spre infinit a zilei până când
ultimul strop de aer cald dispare
în bronhiile deschise; poţi
îndrăzni să-ncerci cu dinţii duritatea
culorilor de alge; poţi să saluţi un gând al tău mai vechi
rămas din verile trecute lângă firul
elastic şi înşelător al
vorbitoarei trestii.

Oricum e inutil căci viaţa
este-n amurg, aici, o pană
de ciocârlie ce continuă
sa cânte singură umbra pe ape.

Tu s-o culegi încet, cu teamă,
să nu frângi melodia revărsată
în corpul tău odată cu această
înstrăinată mângâiere.

Poezii recitate de Adrian Păunescu:

TEATRU/FILM 11 Iunie

Mariana Buruiană

Biografie Mariana Buruiană

Mariana Buruiană (n. 11 iulie 1955, Arad) este o actriță, traducătoare și scriitoare română. Urmează studiile liceale la Liceul nr. 2 (astăzi „Ghiba Birta”) din localitatea natală apoi studiile teatrale la I.A.T.C. București - secția actorie. Joacă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, apoi se transferă prin concurs la Teatrul Lucia Sturza Bulandra din București, în anul 1981. Joacă o serie de roluri importante, mari și mici, colaborează la emisiuni radio-TV, apare în filme de lung metraj și seriale de televiziune, face turnee în țară și în străinătate, obține premii. În 1995 demisionează de la Teatrul Bulandra pentru a putea colabora la piesa Danaidele de Eschil (regia Silviu Purcărete), pusă în scenă la Teatrul din Craiova. Actualmente predă la Universitatea Spiru Haret din București. Mariana Buruiană este una dintre semnatarele Apelului pentru condamnarea comunismului.

Filme cu Mariana Buruiană

·         Ochii care nu se văd (1994) - Irina, fiica cea mare

·         Domnișoara Christina (1992) - Cristina

·         Visul / Visul - Portret Liviu Ciulei (1992) - ea insasi

·         Drumeț în calea lupilor (1988)

·         Stâlpii societății (1988)

·         Figurantii (1987) - studenta Leonora Bengescu

·         Ochii care nu se vad (1986) - Irina, fata cea mare

·         Să mori rănit din dragoste de viaţă (1983)

·         Lumini și umbre: Partea II (1982)

·         Melodii la Costinesti (1982)

·         Țapinarii (1982)

·         Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)

·         Patima (1975) - Sabina

·         Asta seară se improvizează

Patima (1975)

Sfirsitul noptii - un film de Mircea Veroiu (1983): 

HanulDintreDealuri: 

Aurora Leonte

Biografie Aurora Leonte

S-a născut la 12 iunie 1953.
A absolvit în 1981 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, secţia Actorie.

Roluri în Teatrul de Comedie
Metropa - Arma secreta a lui Arhimede de Dumitru Solomon, regia Alexandru Colpacci, 1982
Lidocica - Procesul de A.Suhovo-Kobâlin, regia Gheorghe Harag, 1983
Meropa - Arma secretă de Dumitru Solomon, regia Grigore Gonţa, 1985
Blanche de Spania - Regele Ioan de William Shakespeare, regia Grigore Gonţa, 1988
Vivienne - Scaiul de Georges Feydeau, regia Ion Lucian, 1989
Hermia - Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, 1990
Noaptea - Amphitrion de Moliere, regia Valeriu Moisescu, 1993
Didina - D'ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, regia Mihai Manolescu, 1994
Doamna Vidra - Mireasa mută de Ben Jonson, regia Alexandru Tocilescu, 1995
Marcelline - Nunta lui Figaro de Pierre Auguste Caron de Beaumarchais, regia Alexandru Vasilache, 2002
Vivian - Marlene de Pam Gems, regia Cătălina Buzoianu, 2004
Nina Karnauhova - Audiţia de Alexandr Galin, regia Mircea Cornişteanu, 2004

Winnie - Ce zile frumoase! de Samuel Beckett, regia Gábor Tompa, 2004
Nevasta - Galy Gay de Bertholt Brecht, regia Lucian Giurchescu, 2007

Anna - Învaţă-mă, Celine! de Maria Pacôme, regia Lucian Giurchescu, 2011

Mama - Zăpezile de altădată de Dumitru Solomon, regia Mircea Cornişteanu, 2012

Studioul Casandra
Mesterul Manole de Lucian Blaga, regia Tompa Gabor
Trei surori de A.P. Cehov, regia Tompa Gabor
Winnie - O, ce zile frumoase! de Samuel Beckett, regia Tompa Gabor
Alla - Tango de Slawomir Mrozek, regia Tompa Gabor

Teatrul de Stat Oradea
Palaria florentina de Georges Feydeau
Casa evantai de Marin Sorescu

FILM
Mireasa din tren, regia Lucian Bratu, 1979 - Premiul cel Mare la Festivalul de Film Costinesti
Pas în doi, regia Dan Pita, 1985
Francois Villon, poetul vagabond, regia Sergiu Nicolaescu, 1987
Înnebunesc si-mi pare rau, regia Ion Gostin, 1990

Zăpezile de altădată

Marius Stănescu

Biografie Marius Stănescu

Actorul Marius Stănescu s-a născut la 11 iunie 1966, in Petroșani.
A absolvit in 1993 Academia de Teatru si Film din București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, la clasa profesorului universitar Alexandru Repan.
Din perioada studiilor universitare a debutat in cinematografie cu rolul lui Carol din filmul Undeva In Est, regizat de Nicolae Margineanu si a fost premiat pentru Cea mai buna interpretare intr-un rol secundar la Festivalul de Film de la Costinesti. A mai jucat in filme ca Hotel De Lux (1992), regia Dan Pita- rol Laurentiu, E Pericoloso Sporgersi (1992), regia Nae Caranfil- rol Horatiu, Trenul Din Zori Nu Mai Opreste Aici (1993), regia Catalina Buzoianu- rol Majordom, Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni (1994), regia Serban Marinescu- rol Macici, Mesagerul (1995), regia Constantin Dicu- rol Dayan, Pepe Si Fifi (1995), regia Dan Pita- rol Fane, Confesiune (1996), regia Mircea Soptereanu, Don Carlos (1996), regia Eugen Todoran, Eu Sunt Adam (1996), regia Dan Pita, Breakout (1997), regia M. Armstrong, Hitler al XVII –lea (1998), regia Tudor Marascu, The Bill (1998), regia Ch. Lovett, Femeia In Rosu (1998), regia Mircea Veroiu, Martorii (2000), regia Dan Pita si Serban Marinescu, Examen (2000), regia Titus Munteanu, Noro (2001), regia Radu Gabrea, Turnul Din Pisa (2002), regia Serban Marinescu, Ecaterina cea Mare (2005).
I s-a decernat in anul 2004 premiul UCIN pentru rolul principal in filmele Examen si Ambasadori Cautam Patrie, in anul 2002 a primit Ordinul Național pentru merit in grad de Cavaler.
Din 1991 joacă pe scena Teatrului Odeon din capitală. S-a remarcat in roluri ca Florindo in Mincinosul de Carlo Goldoni, Nebunul in Intalnire In Padure de O. Sthral, Gavrilescu in La Tiganci dramatizare de Cristian Popescu dupa Mircea Eliade, Ciordel in Injunghiata de A. Onetti, Gower in Pericle de W. Shakespeare, Spiridon in O Noapte Furtunoasa de I.L. Caragiale, Eugenio in Cafeneaua de Carlo Goldoni, Pip Thompson in Cartofi Prajiti Cu Orice de Arnold Wesker, Mircea Aldea in Gaițele de Alexandru Kiritescu, Cloten in Cymbeline de William Shakespeare, Marinelli in Emilia Galotti de G.E. Lessing, etc.
Marius Stănescu este căsătorit cu o pictoriță, Oana Stanescu si are un fiu, Ștefan.

Filme cu Marius Stănescu

·         Three Knee Deep  (2019) - 5 episodes

·         The Dancing Dogs of Dombrova  (2018) - Boss

·         (2016) -  Mihai Ionescu

·         Mercy Street / Strada Speranţei (2016) - Părintele Abbey (voce) Trailer

·         The Day You Came (2016) - David Lucas

·         The Last Partisan (2016) - Jacob

·         Dragoste pierdută (2008) Trailer

·         Catherine the Great (2005) - Count Stanislaw Poniatowski

·         Ambasadori, căutam Patrie (2003) - Nelu

·         Examen (2003) - taximetristul Cristian Sandulescu

·         Noro (2002) - Fulea

·         Turnul din Pisa (2002) - Octavian Chisalita, consilierul lui Stefan

·         Breakout (1997) - Stefan Popescu

·         Femeia în roșu / Femeia în roșu (1997)

·         Eu sunt Adam! / Eu sunt Adam (1996)

·         Mincinosul (1995)

·         Confesiune (1994)

·         Dark Angel: The Ascent (1994) - Fake Prophet

·         Trenul din zori nu mai opreste aici / (1994) - Majordomul

·         Cel mai iubit dintre pământeni (1993)

·         E pericoloso sporgersi (1993) - Horatiu

·         Hotel de lux (1992)

·         Undeva in Est (1991) - Carol Magureanu Trailer

·         The Bill (1984) - Alexander Albescu (2 episodes, 1998)

Divort din dragoste:

Zi ca-ti place! - un film in regia lui Cornel Mihalache: 

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 11 Iunie

Aproape totul despre Eva cu Dem Rădulescu, Stela Popescu

Haz în dublu exemplar cu Dem Rădulescu, Stela Popescu

GÂNDURI PESTE TIMP 11 Iunie

Elena Văcărescu 

• HOME
   
• POETI ROMANI
   
• POETI STRAINI
   
• DESPRE NOI
   
• POEZII DE DRAGOSTE
   
• POEZII DESPRE PRIMĂVARĂ

Mâna ta
Simt dulce mâna-ți dragă în mâinile-mi febrile !
Lin, degetele tale le-ating, de catifea,
Năvalnice extaze mă copleșesc, subtile,
Și fire nevăzute mă-nlănțuie de ea.

Când simt că tremur, mâna-ți nădejdea îmi trezește,
Și soarta grea mai lesne o pot întâmpina;
Oricât de-adâncă-i rana ce-n sânul meu dospește,
Durerea să-mi aline, mi-ajunge mâna ta.

Când sufăr, câteodată, de mângâiere plină,
O simt cum se așează pe fruntea-mi, ca un scut.
Și fruntea-mi ce spre mâna-ți, pioasă, se înclină,
Roșește, ca în ziua întâiului sărut.

Atunci, trecută vana splendoare parcă-nvie;
Aș vrea să-mpart cu tine și drumul cel mai greu,
Spre orice țel, prin noaptea cu bezna ei pustie,
Doar de-aș putea de mână să mi te țin mereu !

---

Dragoste eternă
Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniștitul început
Și până-n ceasul de acuma, mai sumbru și mai învrăjbit,
Ca un refren ce te subjugă, și-l tot repeți deși-i știut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.

Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă
Și până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,
Își va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă,
În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.

Iar mai departe, sub țărână, în care trupu-o să coboare
Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,
Iar cei ce-mi vor călca cenușa cu inima nepăsătoare,
De-or fi pe nume să te cheme, sub pași mă vor simți vibrând

Anna de Noailles - Citate:

Amiază pașnică

Ce proaspătă mireasmă de cătină, de coajă
Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;
Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primăvara numai, deşi nici vară nu-i!

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inimi parfumate şi guri spre noi tânjind.

Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,
Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.

Nu simţi nimic, nici vârstă, nici doruri, nici regrete;
Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,
Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete
Pe pajiştea tivită de cerul de azur.

Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde...
Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

Din volumele „Străluminările” şi „Umbra zilelor” 



Seară romantică

Să lupt cu vraja-ţi am voit
Prea îndelung, frumoasă vară;
Azi, inima-mi s-a îmblânzit,
Plăcerea-n vinele-mi coboară.

Mă-ndrept spre liliac, pe drum
Şi sub castanul ce-nfloreşte,
Aş vrea parcă să spun: «Acum
Nimica nu mă mai opreşte!»

O vrajă mă-nfioară: sus,
Lin tremurând, un nor văd parcă;
Pe-aripa morţii, doru-mi, dus,
Alunecă precum o barcă.

Un tren – o ce plăcuţi fiori...
Când vocea-i în văzduh irumpe,
Cu nervii frânţi, ai vrea să mori;
Dar zilele, îţi zici, sunt scumpe.

Un suflet tânăr, ah, aş vrea,
Cu mine-n seara prea frumoasă...
Ar respira sfârşeala mea,
Ca salcia mai romanţioasă.

I-aş spune : « Vezi, nu tu mă ţii,
Ci doar ispita nopţii, toată ;
Ea m-a schimbat, de parc-aş fi
O porumbiţă însetată.

Biet copilandru, -aleanul greu,
Tot aurul ce-l port în sânge,
Tristeţea sufletului meu
Doar nopţii singure-mi pot plânge.

Copacii-au simţuri şi râvnesc,
Iar noaptea-i, vai, neputincioasă ;
Suspinele-i se risipesc
În bolta fumurie, joasă.

Văzduhul, vezi, e înflorit.
O, taci, pe tine te vreau doară;
Vreau ochiu-ţi împăinjenit...
Un suflet fii, ce se-nfioară.
Un strigăt lung, necontenit.
Şi plângi, copilul meu iubit!»

Din volumele „Străluminările” şi „Umbra zilelor” 

Voluptate

Ce seară! Ceru-i sumbru; vorbim cu glasuri joase;
Căldura şi parfumul se prigonesc ciudoase.
Lovită, -o stea se bate cu palele de vânt,
Să-şi ţină ochiul ager deschis şi luminând.
Trist, cerul greu de nouri şi de furtuni, trimite,
Spre-a-mbălsăma-n tăcere potecile umbrite,
Miresmele-adunate din mii de trandafiri
Ce-şi povestesc, cu lacrimi, durere şi iubiri.
Castanii vechi, cu floarea lor albă ce irumpe,
Sunt mari corăbii pline de girandole scumpe.
Simt lacome dorinţe deasupra mea plutind,
Ca aburi albi pe apa din iazuri năvălind...
O, negru Eros, seară prea dulce, muritoare,
În umbra ta dementă m-afund şi plângătoare,
Cu rădăcini, ah, braţul prinzându-mi şi picior,
Făcându-mă să şovăi şi să mă pierd de dor.
Dar dacă seara asta m-a istovit, ce-i oare ?
Veniţi, parfumuri scumpe de roze-mbătătoare,
Voi, trandafiri ce-mi rupeţi făptura mea de lut,
Voi sunteţi şi beţie, văpaie şi sărut!
Voi, voi sunteţi palatul eroticilor îngeri,
Un pat al amintirii cu aromate plângeri.
Şi-n visu-mi, râvna voastră, Palanza mi-a trezit,
Şi-al valurilor zgomot, din lacul meu iubit!...

Din volumele „Străluminările” şi „Umbra zilelor”