MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 12 IUNIE 2019

ISTORIE PE ZILE 12 Iunie

Evenimente

·         1776: Declaratia  drepturilor Statului Virginia din America de Nord, una dintre primele declaratii ale drepturilor omului. A fost adoptata de Conventia din Virginia  si inclusa in Constitutia acestui stat.

·         1839: A avut loc primul meci de baseball din America. Coloniștii englezi au adus jocul în Lumea Nouă unde a purtat mai multe denumiri printre care „town ball”, sau „Massachusetts game”. Prima mențiune a termenului baseball este din anul 1744 în Anglia, într-o descriere în care apăreau un grup de băieți ce-l jucau. O primă listă a regulilor oficiale de joc a fost publicată de către Alexander Cartwright în 1845, care a început să organizeze jocul pentru a deveni un sport. Aceste reguli deși au fost modernizate, sunt în principiu, aceleași și în prezent. Cartwright a înființat „Knickerbocker Base Ball Club of New York” în 1845, primul club exclusiv pentru baseball, iar primul joc desfășurat după noile reguli, a avut loc în Hoboken, New Jersey, anul următor, partidă în care echipa New York Nine a învins echipa celor de la Knickerbocker Club cu scorul de 23-1 în patru reprize. În 1869 Cincinnati Red Stockings devine prima echipă profesionistă de baseball. Au urmat la scurt timp și altele, ducând la formarea National League (NL) în 1876. American League (AL) a luat ființă în 1900 și a început o a doua competiție Major League Baseball în 1901. În 1903 câștigătorii celor două competiții Boston Red Sox respectiv Pittsburg Pirates, s-au întâlnit să dispute un set de șapte jocuri pentru a determina un unic câștigător.

·         1848: La Bucuresti apare gazeta „Pruncul roman” condusa de C.A. Rosetti si Enrik Winterhalder, un buletin neoficial al revolutiei. Constantin Alexandru Rosetti (n. 2 iunie 1816, București, Țara Românească – d. 8 aprilie 1885, București, România) — deseori numit C.A. Rosetti — fiu al spătarului Alexandru Rosetti și al Elenei Obedeanu (născută Cretzeanu), a fost om politic și publicist român, unul din conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească și ai luptei pentru Unirea Principatelor Române.

·         1898: Generalul Emilio Aguinaldo, liderul naționaliștilor din Filipine, a declarat independența țării sale față de Spania

·         1917: Regele Constantin I al Greciei, abdică  în urma presiunilor  Marii Britanii şi Franţei şi ale adversarilor  interni si a  primului  ministru Venizelos. Constantin I (2 august 1868 – 11 ianuarie 1923) a fost rege al Greciei in doua randuri: din 1913 până în 1917 și din 1920 până în 1922. A fost comandantul armatei elene în timpul războiului războiului greco-turc din 1897 și a condus forțele grecești în timpul războaielor balcanice din 1912-1913 în care Grecia a câștigat Salonicul și și-a dublat populația și suprafața. A devenit rege al Greciei la 18 martie 1913 după asasinarea tatălui său.

·         1930  – Max Schmelling îl învinge pe Jack Sharkey și câștigă centura greilor la box, dar îi va fi retrasă un an mai târziu pentru că a refuzat să dispute un meci revanșă

·         1934: La Londra au fost inaugurate trecerile de pietoni

·         1938 – se joacă sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Franța: Italia 3-1 Franța, Brazilia 1-1 Cehosclovacia, Ungaria 2-0 Elveția, Suedia 8-0 Cuba

·          În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la nici un an de la anexarea Basarabiei la imperiul sovietic, în proaspăt creata „Republică Sovietică Socialistă Moldovenească" s-a produs prima deportare masivă de populaţie, - o operaţiune militară minuţios elaborată de organele NKVD-ului sovietic conduse de Lavrenti Beria, în urma căreia peste 22 mii de bărbaţi, femei şi copii sub 16 ani au fost „deportaţi cu domiciliu forţat" în diverse regiuni ale URSS, în special în RSS Kazahă, RSS autonomă Komi, ţinutul Krasnoiarsk şi regiunile Novosibirsk şi Omsk. Pregătirile începuseră cu mult înainte de operaţiunea de ridicare propriu-zisă, prin întocmirea listelor „membrilor organizaţiilor contrarevoluţionare şi a altor elemente antisovietice", precum şi a „membrilor familiilor celor reprimaţi şi ai membrilor formaţiunilor contrarevoluţionare aflaţi în ilegalitate" din regiunile de vest ale RSS Ucrainene, RSS Belaruse, din RSS Moldovenească şi din regiunile Cernăuţi şi Ismail recent atribuite Ucrainei sovietice. Deşi ca pretext al deportării din 12-13 iunie 1941 s-a invocat „intensificarea activităţii antisovietice, cu sprijinul activ al serviciilor de informaţii româneşti, a organizaţiilor şi partidelor contrarevoluţionare din RSSM", teroarea fizică şi morală a populaţiei a constituit elementul intrinsec şi definitoriu al concepţiei staliniste şi practicii bolşevice de reorganizare „pe cale socialistă" a Basarabiei. „Aceşti duşmani, - afirma, bunăoară, P. Borodin, secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din RSS Moldovenească în primul an de ocupaţie sovietică, - pătrunzând în colhozuri (inexistente în acea perioadă.- N.E.), îşi vor continua activitatea de subminare a orânduirii colhoznice, pe care noi o vom crea. Trebuie să ducem o luptă necruţătoare şi să stârpim din rădăcină toate canaliile rămase de la români. Dar trebuie să spunem că unor tovarăşi nu li se ridică mâna ca, în chip bolşevic, să-i alunge de acolo. Iată o sarcină importantă care stă în faţa noastră". Un alt emisar al Kremlinului în Basarabia cerea ca „în niciun caz să nu fie subapreciată rezistenţa de clasă a elementelor chiabureşti şi a acoliţilor chiaburilor", dat fiind că aceştia „sabotau prăşitul" şi intenţionau să desfăşoare „o activitate intensă pe parcursul campaniei de recoltare şi colectare". Aşadar, orânduirea colhoznică abia urma a fi impusă ţăranilor basarabeni, iar sarcina „stârpirii chiaburilor şi a altor elemente ostile" fusese deja trasată, în situaţia în care nu exista nici un document oficial care să fi permis catalogarea gospodăriilor ţărăneşti ca fiind chiabure. Mai mult ca atât, concomitent cu noţiunea indefinită de „chiabur" a fost lansată şi o alta, aceea de „acoluţi ai chiaburilor" (rus. «подкулачник»), permiţând încadrarea oricărei persoane suspecte ori indezirabile în categoria adversarilor prezumtivi ai noului regim. Obiectivul „stârpirii chiaburilor şi altor elemente ostile" puterii sovietice se conţinea inclusiv în textul primei Constituţii din 8 februarie 1941 a Moldovei sovietice. Preluând principiile de bază ale Constituţiei staliniste din 1936, R.S.S.M. era proclamată „stat socialist al muncitorilor şi ţăranilor", a cărui bază politică o constituiau Sovietele de deputaţi ai oamenilor muncii, iar cea economică – sistemul socialist de gospodărire şi proprietatea socialistă asupra uneltelor şi mijloacelor de producţie. Este adevărat că art. 9 al Constituţiei stipula că, „în paralel cu sistemul economic socialist, în R.S.S.M. sunt admise şi gospodării individuale ale ţăranilor, meseriaşilor şi micilor producători de mărfuri şi servicii, mici întreprinderi industriale şi comerciale particulare". Toate acele categorii erau însă tolerate doar „în limitele prevăzute de lege", - o formulare extrem de vagă, aplicată de noile autorităţi într-o manieră discreţionară. În paralel şi concomitent cu transformările politice, social-economice şi culturale radicale, deja în primul an de ocupaţie sovietică s-a procedat la crearea unor structuri speciale, urmărind să asigure controlul total şi permanent al Kremlinului asupra activităţii organelor de conducere din Basarabia. Una din structurile de bază care aveau să asigure eficienţa acestui control cvasitotal asupra noii achiziţii teritoriale a fost Institutul Împuterniciţilor (rus. «Уполномоченные») ai Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice pentru RSS Moldovenească, în fruntea căruia, printr-o decizie din 7 mai 1941 a CC al PC (b) al U.R.S.S., a fost numit S.A. Goglidze. Deja către finele lunii mai 1941, Goglidze a expediat lui I.V. Stalin un raport, care avea să pecetluiască destinul tragic al unui număr de oameni nevinovaţi din Basarabia recent anexată. În opinia lui Sergo Goglidze, urmare a sprijinului direct al serviciilor de informaţii româneşti, o seamă de partide burgheze din Basarabia, „foştii oameni" (rus. «бывшие люди», un alt termen care defineşte cu exactitate viziunea comunistă asupra lumii.- N.E.), moşierii, ofiţerii armatei albe, marii proprietari de case, negustorii şi tot felul de elemente antisovietice desfăşurau în R.S.S.M. „o intensă activitate contrarevoluţionară", solicitând, în consecinţă, permisiunea Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice de a efectua „deportarea în alte regiuni ale Uniunii Sovietice a 5.000 de persoane, împreună cu membrii familiilor lor", inclusiv 980 de persoane din activul partidelor politice burgheze româneşti, 137 de moşieri, 140 de poliţişti şi jandarmi, 285 de ofiţeri ai armatelor albe, 83 de ofiţeri ai armatei ţariste, 64 de ofiţeri ai armatei române, 1948 de mari comercianţi, 411 mari proprietari de case şi 652 de primari. Cererea lui Goglidze de expulzare din RSSM a „elementelor ostile" puterii sovietice a ajuns la Moscova în momentul în care materialele necesare justificării acelei fărădelegi erau deja întocmite, iar mecanismul organelor N.K.V.D. şi K.G.B. centrale şi locale era pregătit pentru declanşarea operaţiunii militare. În consecinţă, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a fost efectuată o operaţiune specială sub egida N.K.V.D.-ului, în urma căreia în întreaga Basarabie şi în nordul Bucovinei au fost arestate 5.479 de persoane, „membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice", 24.360 de persoane fiind deportate. Din cele 6 judeţe basarabene, rămase în componenţa RSS Moldoveneşti, au fost arestate în acea noapte 4.507 persoane şi deportate 13.885 de persoane. Este de remarcat că deportarea din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 s-a efectuat în temeiul „Regulamentului cu privire la modul de aplicare a deportării faţă de unele categorii de criminali", aprobat de Lavrenti Beria la 29 mai 1941. Luând în considerare faptul că cele 13.885 de persoane deportate din RSS Moldovenească (exceptând capii familiilor) erau copii sub 16 ani, femei şi bătrâni - iată, aşadar, „criminalii" şi „elementele ostile" identificate de regimul bolşevic în primul an de ocupaţie şi deportate fără vreo anchetă sau judecată prealabilă. Una din victimele deportării din anul 1941, Eufrosinia Chersnovschi, avea să descrie mai târziu în următorii termeni tragedia miilor de persoane ridicate, în doar câteva ore, din locurile natale: „Ţin minte o gloată de soldaţi, strigăte, ţipete, îmbulzeală şi vagonul ticsit cu oameni pierduţi şi chinuiţi... culcaţi cu toţii claie peste grămadă, agăţându-se fiecare de catrafusele sale, femei, bărbaţi, copii în vagonul de vite..., în minte mi se perindă şiruri de oameni dintre cei mai diferiţi...- mici funcţionari, prăvăliaşi, prostituate, învăţători, pe care-i unea un singur lucru: nimeni nu-şi dădea seama ce se întâmplă, plângeau cu toţii de frică şi disperare... La 15 iunie, după un control amănunţit, iarăşi ne-au numărat şi... pe neaşteptate trenul s-a urnit din loc. Nu eram deprinşi cu vagoanele de marfă, am căzut jos care încotro. De prin toate vagoanele răzbăteau plânsete şi tânguiri: femeile boceau ca la mort. Nu era de mirare: îşi luau rămas-bun de la pământul natal, de la Basarabia... Aceşti nenorociţi, care nu înţelegeau pentru ce păcat îi lovise o pedeapsă atât de straşnică, erau smulşi din mediul lor obişnuit, pierzând tot ce-au adunat cu atâta greu ani şi ani la rând...". În atare mod, Stalin, cu ipocrizia-i caracteristică, declara omul drept „valoare supremă a noii orânduiri", în timp ce în realitate, pe altarul „construcţiei societăţii comuniste" sacrifica fără milă nu numai zeci, sute de mii şi milioane de persoane adulte, ci şi tot atâtea suflete de copii nevinovaţi. Într-o recentă Rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2006 privind Necesitatea unei condamnări internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare, se menţionează, între altele, că „marele public este foarte puţin conştient de crimele comise de regimurile comuniste din Europa Centrală şi de Est şi care mai există în multe ţări ale lumii", că acestea „au fost marcate, fără excepţie, de violări masive ale drepturilor omului. Aceste violări, care variază în funcţie de cultură, ţară şi perioadă istorică, includeau asasinate şi executări, fie individuale sau colective, decese în lagărele de concentrare, moarte prin foamete, deportări, tortură, muncă forţată şi alte forme de teroare psihică şi colectivă, persecutări pe motive etnice sau religioase, atingeri la libertatea de conştiinţă, gândire şi exprimare şi la libertatea presei şi lipsa pluralismului politic".
Până a deveni, aşadar, membru cu drepturi depline al Marii familii europene, Republica Moldova urmează, întâi de toate, să se debaraseze hotărât şi definitiv de sechelele trecutului său comunist, să restituie în întregime proprietăţile confiscate de la populaţie şi să afirme, la nivel oficial, adevărul cunoscut şi recunoscut de întreaga comunitate ştiinţifică internaţională, potrivit căruia „comunismul conţine orizontul genocidului", pretutindeni şi de la început (André Glucksmann). Notă: Nicolae Enciu este doctor habilitat în istorie, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău

·         1942: Primul atac aerian american asupra României, având ca obiectiv zona Ploieşti; atacul s-a soldat cu un eşec. Cunoscut sub numele de misiunea Projet Halverson nr 63, prescurtat  ”Misiunea Halpro ”, acest bombardament a fost cel dintai atac aerian american in Europa si primul in Romania. In mai 1942, cand grupul american de bombardiere a ajuns la Khartoum, in Sudan, comitetul mixt al statelor majore americane a indicat escadrilei sa atace rafinaria Astra Romana de la Ploiesti, care procesa in jur de 2 milioane tone titei anual, alimentand cu carburanti si lubrifianti si blindatele germane care actionau in  URSS, si Corpul African al lui Erwin Rommel, desfasurat in coasta Egiptului si orientat spre Suez. Nu se stia nimic despre taria si despre amplasamentele apararii antiaeriene de la sud de Carpati. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca bombardierele Liberator B 24 erau testate pentru prima data in lupta, iar echipajele lor nu participasera pana atunci la nici o misiune cu caracter similar. Au decolat de pe aerodromul scolii de pilotaj RAF de la Fayid, situat la est de Cairo, pe litoralul Marii Rosii, in seara zilei de 11 iunie 1942, la ora 22:30. Au traversat Marea Mediterana si Turcia, pe directia golful Antalia – est Istanbul, apoi Marea Neagra, pana deasupra Dobrogei, de unde au schimbat capul compas spre vest. Pe parcurs, aparatele s-au pierdut unul de altul si nici nu se mai puteau regasi, fiindu-le impusa de la plecare tacerea desavarsita a echipamentelor radio. Cele  13 bombardiere americane Liberator, decolate din Egipt, au  executat atac total lipsit de concludenta  in misiunea de a bombarda Ploiestii, lovind la câteva zeci de kilometri alaturi. Nu toate aparatele americane au reusit sa revina pe pistele bazei de la Fayid. Unul a aterizat la Alep, in Siria. Altul tocmai la Ramadi, in Irak. Oricum, se poate aprecia ca au avut noroc. Americanii şi-au reluat însă atacurile aeriene asupra Ploieştiului, în anii 1943 şi 1944, de aceasta data distrugerile fiind destul de importante. Consolidated B-24 Liberator a fost un bombardier greu american construit de Consolidated Aircraft. A fost produs în număr mai mare decât orice alt avion american din cel de al Doilea Război Mondial și deține încă recordul de cele mai multe exemplare produse pentru armata SUA. A fost folosit de multe dintre națiunile aliate și de fiecare ramură a armatei americane, obținând un palmares de război deosebit pe fronturile din Europa, Pacific sau Mediterana. Des comparat mult mai renumitul B-17 Flying Fortress, B-24 Liberator a beneficiat de o tehnologie mai modernă, astfel având o viteză și rază de acțiune mai mare decât B-17, dar aceeași capacitate de transport și apărare. Totuși, echipajele au manifestat întotdeauna o simpatie mai mare pentru construcția solidă a Fortăreței Zburătoare. B-24 Liberator era celebru pentru ușurința cu care lua foc. Plasarea rezervoarelor în partea de sus a fuzelajului și materialele ușoare folosite la construcția sa pentru a maximiza raza de acțiune și a face mai ușoară asamblarea avionului, au făcut ca acesta să fie vulnerabil la focul artileriei antiaeriene. B-24 era mai dificil de pilotat decât B-17, din cauza suprafețelor mari de control și a aerodinamicii slabe. Cu toate acestea, aparatul a îndeplinit o mulțime de roluri datorită razei mari de acțiune și a capacității mari de transport. Forțele Aeriene Române au reconstruit cel puțin trei bombardiere B-24D și un model B-24J din avioanele prăbușite în urma raidurilor aeriene de la Ploiești. Primul avion a fost capturat aproape intact în anul 1943, în urma operațiunii Tidal Wave. Au existat planuri pentru înființarea unei escadrile de avioane B-24 prin repararea unor aparate prăbușite, însă proiectul a fost abandonat după 23 august 1944.

·         1953 – are loc Marele Premiu de motociclism de la Isle of man, pe circuitul Snaeffel Mountain. Câștigători au fost: Leslie Graham, la clasa 125, Fergus Anderson, la clasa 250, Ray Amm, la clasa 350, și același Ray Amm la clasa 500

·         1958 – se joacă un singur meci în cadrul grupelor Campionatului Mondial din Suedia. Țara gazdă a trecut cu 2-1 de Ungaria

·         1961 – se dispută Marele Premiu de motociclism de la Isle of Man, la patru clase de concurs, iar câștigătorii au fost Mike Hailwood la 125, 250 și 500, și Phil Read, la clasa 350

·         1963: S-a parafat, la Bucuresti, Acordul romano-iugoslav privind realizarea si exploatarea sistemului hidroenergetic si de navigatie de la Portile de Fier I. Hidrocentrala Porțile de Fier I este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea și are o putere instalată de 1080 MW. În aval există și hidrocentrala Porțile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW. Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea sârbă, centralele română și sârbă la Porțile de Fier I cumulând 2160 MW, iar cele de la Porțile de Fier II cumulând 500 MW; capacitatea maximă a turbinelor este de 8700 m³/s. Centrala Porțile de Fier I este amplasată la 15 km amonte de orașul Drobeta Turnu-Severin, iar centrala Porțile de Fier II la 60 km în aval.

·         1963: A avut loc, la Teatrul Rivoli din New York, premiera filmului „Cleopatra” avandu-i  in rolurile principale pe Elizabeth Taylor, sotul acesteia Richard Burton si  pe actorul Rex Harrison.

·         1963 – se dispută Marele Premiu de motociclism de la Isle of Man, la patru clase de concurs. Se impun: Mitsuo Itoh (clasa 50), Hugh Anderson (125), Jim Redman (250 și 350) și Mike Hailwood (500)

·         1964: Nelson Mandela, militant al luptei impotriva apartheid-ului din Africa de Sud, a fost condamnat la inchisoare pe viata sub acuzatia de sabotaj. Sapte alti militanti africani,printre care si secretarul general al Congresului National African (ANC), Walter Sisulu, au primit de asemenea condamnari de detentie pe viata. Nelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al pan-africanismului și al socialismului democratic, el a fost președinte al partidului Congresul Național African din 1991 până în 1997. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999.

·         1964 – se dispută Marele Premiu de motociclism de la Isle of Man, la cinci clase de concurs, iar câștigătorii au fost următorii: Hugh Anderson (50 cm cubi), Luigi Taveri (125 cm cubi), Jim Redman (250 și 350 cm cubi) și Mike Hailwood (500 cm cubi)

·         1968 – se dispută semifinalele Cupei României: Dinamo București 4-3 Progresul București, Rapid București 2-0 Vagonul Arad

·         1970 – se dispută Marele Premiu de motociclism de la Isle of Man, la patru clase de concurs, care au fost câștigate de Dieter Braun (125 cm cubi), Kel Carruthers (250 cm cubi), Giacomo Agostini (350 și 500 cm cubi)

·         1976 – se dispută finala Cupei Franței, Olympique Marseille o învinge cu 2-0 pe Olympique Lyon

·         1977 – Jurgen Barth, Hurley Hartwood și Jacky Ickx, încheie pe primul loc cursa de 24 de ore de la Le Mans, cu 342 de tururi

·         1980 – se joacă două meciuri în cadrul Campionatului European din Italia, Belgia 1-1 Anglia, Spania 0-0 Italia

·         1981 – Larry Holmes îl învinge prin knock-out tehnic pe Leon Spinks, după 3 runde și câștigă centura greilor

·         1984 – începe Campionatul European din Franța, cu o victorie a echipei țării gazdă, cu 1-0, în fața selecționatei Danemarcei

·         1985 – se dispută semifinalele Cupei României la fotbal: Steaua București 5-0 Dinamo București, Universitatea Craiova 2-0 Politehnica Iași

·         1985 – Wayne Gretzky câștigă trofeul Hart, care este acordat celui mai bun jucător din Liga Profesionistă nord-americană de hochei

·         1985 – naționala de baschet a României învinge cu 90-80 selecționata Olandei în cadrul Campionatului European

·         1986 – se dispută partide în grupele Cupei Mondiale din Mexic: Irlanda de Nord 0-3 Brazilia, Algeria 0-3 Spania,

·         1988 – se încheie cursa de 24 de ore de la Le Mans, pe care o câștigă Jan Lemmers, Johnny Dumfries și Andy Wallace, care încheie întrecerea cu 394 de tururi. Este al treilea echipaj din istorie care se apropie de 400 de tururi.

·         1990 – se joacă meciuri în cadrul Campionatului Mondial din Italia: Belgia 2-0 Coreea de Sud, Olanda 1-1 Egipt

·         1990: Sarbatoarea nationala „Ziua Rusiei. In aceasta zi Parlamentul Federatiei Ruse  a declarat  suveranitatea tarii.

·         1991 – Michael Jordan câștigă primul său titlu de campion cu Chicago Bulls

·         1991:  Boris Eltsin este ales presedinte al Federatiei Ruse. Boris Nikolaievici Elțin (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS – d. 23 aprilie 2007), a fost, în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct.

·         1992 – se dispută partide în cadrul Europeanului din Suedia: Olanda 1-0 Scoția, Rusia 1-1

·         1993: In Romania a avut loc congresul de constituire a CNSLR – Fratia, centrala sindicala care va reuni membrii Confederatiilor Fratia, CNSLR, Univers si ai federatiilor Petrol si Radiocomunicatii. În martie 1990 a luat naștere Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR). În același an, în luna iunie se organizează un congres în urma căruia un tânar jurist de 30 de ani, pe nume Victor Ceorbea devine președinte al CNSLR. În anul 1993 cele două sindicate (CNSLR și CSI Frăția) fuzionează, înființând CNSLR-Frăția, avându-i ca președinte executiv pe Miron Mitrea, iar ca președinte pe Victor Ciorbea. Ulterior, Victor Ciorbea a părăsit sindicatul, împreună cu câteva federații și a înființat Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR). Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România-Frăția sau pe scurt CNSLR-Frăția este cel mai mare sindicat din România, Are un număr de aproximativ 800.000 de membri. CNSLR-Frăția este afiliat Partidului Social Democrat.

·         1993: A fost elaborată „Carta Albă” a sistemului de asistenţă socială din România.

·         1994 – se dispută Marele Premiu al Canadei , care este câștigat de Michael Schumacher, urmat de Damon Hill și Jean Alesi

·         1994 – Suedia învinge cu 34-21 naționala Rusiei în finala Campionatului European de handbal masculin

·         1994 – Michael Doohan câștigă Marele Premiu de de motociclism al Germaniei

·         1995: Cele doua Camere ale Parlamentului Romaniei, au respins motiunea simpla depusa de partidele de opozitie din afara CDR, privind integrarea euroatlantica.

·         1995:  Republicile baltice au semnat acordurile de asociere la U.E.

·         1996: Banca Nationala a Romaniei a lansat prima emisiune de euro-obligatiuni pe piata internationala de capital – Eurobonds – prin intermediul bancii americane de investitii Merrill Lynch.

·         1996: In România pedepsele agravante pentru ziarişti, prevăzute în articolele 205, 206 Cod Penal, privind insulta şi calomia, au fost eliminate prin vot de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

·         1997: A fost finalizata reteaua de telecomunicatii prin cablu submarin cu fibre optice dintre Romania, Bulgaria si Turcia.

·         1998  – se joacă partide în grupa C a Campionatului Mondial din Franța: Arabia Saudită 0-1 Danemarca, Franța 3-0 Africa de Sud, iar în grupa D, Paraguay 0-0 Bulgaria

·         1999: În Kosovo s-au constituit Forțele din Kosovo (KFOR), conduse de NATO, cu scopul menținerii păcii în provincie. KFOR (Forțele din Kosovo) este o forță militară condusă de NATO cu scopul menținerii păcii și a unei împrejurări pașnice în Kosovo fiind sub administrația ONU după sfârșitul războiului din Kosovo. KFOR s-a format pe 12 iunie 1999 și au intrat în Kosovo, în urma unui mandat de două zile al ONU după adoptarea Rezoluției 1244 al Consiliul de Securitate ONU. În acea perioadă, Kosovo suferise o criză umanitară gravă cu forțele militare din Republica Federală Iugoslavia (RFI) și Armata de Eliberare din Kosovo (UÇK). Conflictele etnice erau uriașe, iar numărul de morți a atins recordul din istorie. Aproximativ 1 milion de refugiați au părăsit regiunea.

·         2000 – naționala României încheie la egalitate primul ei meci la Campionatul European din Belgia și Olanda, 1-1 cu naționala Germaniei. Tot în grupa tricolorilor, Portugalia 3-2 Anglia

·         2000 – Steve Young, quarterback care a trecut pe la Los Angeles Express, Tampa Bay Bucaneers și San Francisco 49ers, își anunță retragerea din activitatea sportivă. Young are trei inele de campion câștigate în carieră, toate cu San Francisco 49ers. Young face parte din 2005 din hall of fame-ul fotbalului american.

·         2002 – Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat demisia episcopului american de Lexington (Kentucky), Monseniorul Kendrick Williams, acuzat de pedofilie.

·         2002:  Guvernul comunist din R.Moldova a interzis utilizarea formulei „limba şi literatura română” în documentele oficiale, motivând că în Constituţie limba de stat este „limba moldovenească”. Tot in 2002 o încercare a guvernului de la Chișinău de a acorda limbii ruse statutul de a doua limbă oficială și de obiect obligatoriu de studiu în școli, a provocat un val de indignare populară în capitală și în numeroase localități ale republicii. În fața valului de proteste, s-a renunțat la această hotărâre. Pentru a evita chestiunea politică, autoritățile Republicii Moldova au folosit de-a lungul timpului, în unele documente oficiale, termenul de „limbă de stat” însă cu multe ocazii sintagma „limba română” nu a putut fi evitată, cum este cazul sistemului de învățământ. În imnul național se folosește de asemenea expresia „limba noastră cea frumoasă”. Abia in 2013 Curtea Constituțională a Republicii Moldova a tranșat chestiunea denumirii oficiale a limbii  când, în urma unei sesizări cu privire la caracterul primar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, a decis prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie, că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției. Cu toate acestea, prevederile articolului 13 din Constitutia R.Moldova au ramas neschimbate.

·         2002  – se dispută meciuri în grupa B a Mondialului din Coreea de Sud și Japonia: Africa de Sud 2-3 Spania, Slovenia 1-3 Paraguay. În grupa F a competiției, Suedia 1-1 Argentina, Nigeria 0-0 Anglia.

·         2004 – începe Campionatul European din Portugalia, iar echipa țării gazdă pierde meciul de deschidere cu 2-1 în fața Greciei. În al doilea meci al grupei, Spania 1-0 Rusia

·         2005 – se joacă meciul tur din finala Cupei Italia. Internazionale Milano învinge cu 2-0 pe AS Roma, cu o dublă a lui Adriano

·         2005 – se dispută Marele Premiu de formula 1 al canadei pe circuitul Gilles Villeneuve, care este câștigat de finlandezul Kimi Raikkonen, urmat de Michael Schumacher și Rubens Barrichello

·         2005 – se joacă meciuri în cadrul Campionatului European de fotbal feminin: Franța 0-3 Germania, Norvegia 5-3 Italia

·         2005: Bienala de la Veneția (12 iunie - 6 noiembrie 2005)

·         2005: Jurnalista franceza Florence Aubenas, eliberata dupa rapirea sa de catre teroristii care au tinut-o ostatica 157 de zile in captivitate in Irak, a sosit la baza aeriana Villacoublay din regiunea pariziana, unde a fost intampinata  de presedintele francez  Jacques Chirac.

·         2005:  Pugilistul american Mike Tyson, fost campion mondial la categoria grea, a anunţat  la finalul meciului pierdut în faţa irlandezului Kevin McBride, că se retrage din activitatea competitionala si ca aceasta a fost ultima sa lupta. Michael Gerard „Mike” Tyson (n. 30 iunie 1966) este un fost pugilist american. A fost campionul absolut la categoria grea și rămâne cel mai tânăr câștigător al titlurilor WBC, WBA și IBF la categoria grea. A câștigat titlul WBC la numai 20 de ani printr-un KO tehnic în runda a doua împotriva lui Trevor Berbick. Michael Gerard „Mike” Tyson (n. 30 iunie 1966) este un boxer pensionat american. De-a lungul carierei sale, Tyson a devenit bine-cunoscut pentru stilul său feroce și de intimidare de box, precum și comportamentul său controversat atât în interiorul cât și în afara ringului.

·         2006 – se joacă meciuri în grupa E a Campionatului Mondial din Germania: S.U.A. 0-3 Cehia, Italia 2-0 Ghana, iar în grupa F, Australia 3-1 Japonia

·         2008 – se joacă meciurile din grupa B a Campionatului European din Austria și Elveția: Croația 2-1 Germania, Austria 1-1 Polonia

·         2009 - Chevrolet Corvette este cea mai populară maşină sport americană şi una dintre cele mai reprezentative la nivel global. În curând se vor face 60 de ani - mai exact în 2013 - de producţie neîntreruptă, interval în care modelul a evoluat sub forma a şase generaţii. Mai important este că acest model a atins acum un an cota de 1,5 milioane de unităţi, una impresionantă pentru un automobil, în fond, de nişă. Exemplarul care a marcat rotunda cifră era un Corvette 3LT decapotabil cu interior roşu şi plafon textil negru. Printr-o coincidenţă fericită, dar ciudată, acest exemplar avea specificaţii similare cu modelele care au atins cotele de 500.000 de unităţi (în 1977) şi 1.000.000 de unităţi (în 1992). Acel particular exemplar a fost produs la fabrica Bowling Green şi a fost livrat unui posesor american. Primul model Chevrolet Corvette a ieşit pe porţile G.M. pe dată de 30 Iunie 1953, deci în acest an, ultima zi a lunii a şasea va fii un prilej de sărbătoare.

·         2010 – se joacă trei meciuri la Campionatul Mondial din Africa de Sud: Coreea de Sud 2-0 Grecia, Argentina 1-0 Nigeria, Anglia 1-1 S.U.A.

·         2011 – are loc Marele Premiu al Canadei pe circuitul Gilles Villeneuve. Pe primul loc încheie Jenson Button, urmat de Sebastian Vettel și Mark Webber

·         2011 – se încheie cursa de 24 de ore de la Le Mans, care este câștigată de Marcel Fassler, Andre Lotterer și Benoit Treulyer, după 355 de tururi

·         2012 – se dispută meciurile meciurile din etapa a doua a grupei A din cadrul Campionatului European de fotbal din Polonia și Ucraina: Grecia 1-2 Cehia, Polonia 1-1 Rusia

·         2013 – se joacă meciuri în cadrul Campionatului European de fotbal sub 21 de ani, competiție găzduită de Israel:Spania 3-0 Olanda, Rusia 1-2 Germania

·         2013 – la Timișoara se încheie turneul de tenis rezervat juniorilor de 10 și 14 ani, Trofeul Pacific. În cadrul competiției s-au jucat doar meciuri de dublu. În proba de dublu de la 10 ani s-au impus Patrick Singer și Antonio Pop, la dublu feminin au câștigat Lavinia Tănăsie și Bianca Bărbulescu, iar la dublu mixt, Anca Todoni și Patrick Singer. La grupa de 14 ani, la dublu masculin s-au impus Nini Dica și Cezar Crețu, la dublu feminin Andreea Velcea și Oana Corneanu, iar la dublu mixt, Oana Corneanu și Cezar Crețu

Nașteri

·         1107: S-a nascut  imparatul Gaozong (d.11/09/1187),  al zecelea împărat aldinastiei Song din China. A  domnit din anul 1127  pana in 1162, fiind primul împărat al dinastiei Song. Gaozong a fost, de asemenea, un poet notabil și a avut o influență semnificativă asupra altor poeți chinezi. A abdicat în 1162, după o domnie de mai mult de 35 de ani.

·         1519: Cosimo I de' Medici (12 iunie 1519 – 21 aprilie 1574) a fost Duce de Florența din 1537 până în 1574, domnind ca primul Mare Duce de Toscana din 1569.

Cosimo I de Medici, c. 19 ani (Jacopo Pontormo, c. 1538)

Cosimo s-a născut la Florența, fiu al faimosului condotier Giovanni dalle Bande Nere și al Mariei Salviati.

După asasinarea la 6 ianuarie 1537 a Ducelui Alessandro de' Medici, Consiliul Suprem al celor Patruzeci și Opt îl alege pe Cosimo în lipsa unui moștenitor legal al lui Alessandro. Oamenii din Consliul sperau că îl vor manevra foarte ușor pe Cosimo ținând cont de vârsta lui fragedă (optsprezece ani). Însă Cosimo îl înlocuiește pe comandantul oștii lui Alessando cu militari devotați lui: Stefano Colonna principe de Palestrina și Giovanni Medichino marchiz de Marignano.

În trecerea lui prin Neapole ca oaspete al viceregelui Pedro Alvarez de Toledo o cunoaște pe fiica acestuia, Eleonora. Tinerii se căsătoresc în anul 1539. Mireasa este frumoasă, cu păr blond-șaten, ochi albaștri și manifestă un comportament nobil și auster.^[2]

Deși inițial, cetățenii Florenței nu o simpatizează pe Eleonora deoarece aparține unei națiuni care-i subjugă, ducesa a știut să se facă iubită prin profunda ei religiozitate, prin acte caritabile, prin grație și prin politețea afișată la ceremoniile oficiale. Eleonora i-a dăruit lui Cosimo patru fii și o fiică.

Deși în aparență domnia lui Cosimo este armonioasă și calmă, regimul de teroare polițienească nu scapă ochiului atent al diplomaților străini. În anul 1557 Cosimo înfrânge rezistența Sienei. Cucerirea Sienei este urmată de trei ani de negocieri, la capătul cărora în 1560 Carol Quintul îl recunoaște pe Cosimo ca duce al Sienei.

În 1562, pe fondul unei epidemii de friguri pernicioase, Cosimo își pierde doi dintre fiii săi, pe Giovanni și Garcia, apoi, după cinci zile, pe soția sa Eleonora. După pierderea ei, Cosimo nu și-a mai regăsit echilibrul.

În 1570 este investit la Roma, în prezența Papei Pius al V-lea în demnitatea de Mare Duce al Toscanei. În pragul vârstei de 50 de ani își descoperă vocația de seducător. Începe o relație cu tânăra Eleonora degli Albizzi și îi transferă fiului său Francesco atribuțiile poltice și administrative, păstrându-și totuși autoritatea supremă. Tânăra Albizzi îi dăruiește un fiu lui Cosimo însă acesta pentru a evita complicațiile cu Francesco o înzestrează și o căsătorește cu unul din oamenii săi de încredere.

Se căsătorește cu Camilla Martelli, fiica unui gentilom sărac. Maiajul cu Camilla este unul nefericit; Camilla este rea, isterică, geloasă și îi grăbește lui Cosimo paralizia de picioare, de mâna dreaptă și de limbă.

La 25 aprilie 1574 Marele Duce moare la vârsta de 55 de ani lăsând Toscana fiului său Francesco.

Înainte de prima sa căsătorie, Cosimo a avut un copil nelegitim cu o femeie necunoscută:

• Bia de' Medici (1536 - 1 martie 1542)

Cu Eleonora, Cosimo a avut șapte copii:

• Maria (3 aprilie 1540 – 19 noiembrie 1557), logodită Alfonso di Ercole II d'Este, dar a murit înainte de căsătorie
• Francesco (25 martie 1541 – 19 octombrie 1587), succesorul lui Cosimo ca Mare Duce de Toscana
• Isabella (31 august 1542 – 16 iulie 1576), a fost omorâtă de soțul ei Paolo Giordano I Orsini pentru că a fost infidelă
• Giovanni (28 septembrie 1543 – noiembrie 1562), Arhiepiscopul Pisei și Cardinal
• Lucrezia (7 iunie 1545 – 21 aprilie 1561), în 1560 s-a căsătorit cu Alfonso II d'Este, Duce de Ferrara și Modena
• Pietro (Pedricco) (10 august 1546 – 10 iunie 1547), a murit la un an
• Garzia (5 iulie 1547 – 12 decembrie 1562), a murit de malarie la vârsta de 15 ani
• Antonio (1 iulie 1548 – iulie 1548), a murit la naștere
• Ferdinando (30 iulie 1549 – 17 februarie 1609), succesor lui Francesco's ca Mare Duce de Toscana
• Anna (19 martie 1553 – 6 august 1553), a murit la puțin timp după naștere
• Don Pietro de' Medici (3 iunie 1554 – 25 aprilie 1604), și-a omorât soția, pe Eleonora di Garzia di Toledo pentru că a fost infidelă

După moartea Eleonorei în 1562, Cosimo a avut doi copii nelegitimi cu amanta sa, Eleonora degli Albrizzi:

• O fiică născută în 1566 care a murit la botez
• Giovanni (1567 - 1621), a fost recunoscut mai târziu

În 1570, Cosimo s-a căsătorit cu Camilla Martelli și au avut împreună un copil:

• Virginia (29 mai 1568 - 15 ianuarie 1615), s-a căsătorit cu Cesare d'Este, Duce de Modena

Cosimo I de Medici

Duce de Florența — Mare Duce de Toscana

Cosimo I de' Medici în armură, de Agnolo Bronzino.

* 1564: Johann Casimir (germană Johann Kasimir; 12 iunie 1564 – 16 iulie 1633) a fost Duce de Saxa-Coburg. El a fost descendent al ramurei ernestine a Casei de Wettin.

Johann Casimir s-a născut la Castelul Grimmenstein din Gotha la 12 iunie 1564. A fost al doilea fiu din cei trei ai Ducelui Johann Friedrich al II-lea de Saxonia și a soției acestuia, Elisabeta de Simmern-Sponheim. Din cauza sancțiunii Sfântului Imperiu Roman împotriva Gothei (Reichsexekution), tatăl său a pierdut la 15 aprilie 1567 dominioanele sale și libertatea. Johann Casimir a locuit cu frații săi Frederic Henric (care a murit în 1572 la vârsta de 11 ani) și Johann Ernest și cu mama lor, prima dată la Eisenach, apoi la curtea unchiului său Johann Wilhelm la Weimar și în cele din urmă la Eisenberg, Thuringia.

În 1570 Dieta de la Speyer a restaurat fraților drepturile și privilegiile de la tatăl lor. Doi ani mai târziu, în vara anului 1572, mama lor s-a mutat în Austria pentru a se alătura soțului ei în captivitate. Câteva luni mai târziu, la 6 noiembrie 1572, cei doi fii ai ei au primit principatul de Saxa-Coburg-Eisenach. Principatul consta în zona de sud și de vest a Thuringiei, inclusiv orașele Eisenach, Gotha și Hildburghausen. Johann Casimir și fratele său s-au mutat la Coburg la 5 decembrie 1572.

Între 1578 și 1581 Johann Casimir a studiat la Universitatea din Leipzig. La 6 mai 1584 el s-a logodit, fără consimțământul tatălui ei, cu Anna de Saxonia, fiica lui Augustus de Saxonia, cu care s-a căsătorit la 16 ianuarie 1586 la Dresda. Numai după moartea Electorului Augustus de Saxonia la 11 februarie 1586, Ducele Johann Casimir la vârsta de 22 de ani a putut prelua, împreună cu fratele său, guvernarea principatului.

Clădirea guvernului, astăzi Stadthaus(primăria).

În 1596 frații au divizat principatul în două. Johann Ernest a primit principatul de Saxa-Eisenach și Casimir a continuat să domnească singur în Coburg. Dominioanele sale erau compuse din districtele Coburg cu subdiviziunile Lauter, Rodach și Gestungshausen bei Sonnefeld, Heldburg cu subdiviziunea Hildburghausen, Römhild, Eisfeld, Schalkau, Sonneberg, Neustadt, Neuhaus, Mönchröden și Sonnefeld.

Sub Johann Casimir, orașul reședinței sale, Coburg, a cunoscut o viață culturală intensă și au început o serie de construcții moderne. Schloss Ehrenburg a fost reconstruit în stil renascentist. Fostul Schloss Callenberg a fost extins într-o magnifică cabană de vânătoare; capela sa a fost sfințită în 1618 ca primul sanctuar protestant din Coburg. Veste Coburg a fost transformat în Cetatea Ducală și arsenalul precum și clădirile guvernamentale au fost reconstruite. Corul Bisericii Sf. Moriz fost înzestrat de către Johann Casimir în 1598, în onoarea părinții săi, cu una dintre cele mai frumoase epitafurile renascentiste din Germania - un monument alabastru înalt de 12 metri bogat sculptat. În plus, el a fondat Gimnaziul Casimirianum, a extins castelul familiei pentru a include moștenirea lui de colecții de cărți și l-a angajat în 1603 pe compozitor Melchior Franck ca Hofkapellmeister.

În timpul domniei sale, procesele de vrăjitoare și arderile au atins apogeul. El a permis continuarea a 178 procese de vrăjitoare. În 1593 Ducele Johann Casimir a divorțat de prima sa sotie pentru adulter și a ținut-o captivă la Veste până la moartea ei. În 1599 s-a căsătorit cu Margaret, fiica Ducelui Wilhelm de Brunswick-Lüneburg.^[1] Johann a murit la Coburg la 15 iulie 1633, la vârsta de 69 de ani. Pentru că nu a avut copii, moștenirea sa a revenit fratelui său, Johann Ernst de Saxa-Eisenach.

Johann Casimir

·         1577: S-a nascut Paul Guldin (numele original Habacuc Guldin), matematician elvețian iezuit și astronom; (d.3 noiembrie 1643, Graz). S-a născut în Mels, in  Elveția și a fost  profesor de matematică in Graz și Viena (Austria). El a formulat teorema care-i poarta numele (cunoscuta si sub numele deteorema Pappus–Guldinus).
* 1655: Ernest, Duce de Saxa-Hildburghausen (12 iunie 1655 – 17 octombrie1715) a fost duce de Saxa-Hildburghausen.

S-a născut la Gotha, ca al nouălea însă al șaselea fiu supraviețuitor al lui Ernest I, Duce de Saxa-Gotha și al Elisabetei de Saxa-Altenburg.

După decesul tatălui său, în 1675, Ernest și frații săi au condus împreună ducatul de Saxa-Gotha-Altenburg. La 24 februarie 1680, în urma tratatului de diviziune a teritoriilor familiei între frații săi, el a primit orașele Hildburghausen, Eisfeld, Heldburg, Königsberg. Ernest a devenit fondatorul și primul duce de Saxa-Hildburghausen. După ce frații săi Heinrich și Albrecht au murit fără să lase moștenitori masculini, el a preluat orașele Sonnefeld și Behringen.

Ernest și-a stabilit reședința oficială la Hildburghausen și a început să-și construiască propriul castel. În 1710 el a aprobat construirea pe teritoriile sale a unui nou oraș pentru famiile huguenote franceze, care au fost expulzate din Franța după Edictul de la Nantes.

La Arolsen la 30 noiembrie 1680 s-a căsătorit cu Sophie de Waldeck. Ei au avut cinci copii:

1. Ernest Frederick I, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 21 august 1681, Gotha – d. Hildburghausen, 9 martie 1724).
2. Sophie Charlotte (n. 23 decembrie 1682, Arolsen – d. 20 aprilie 1684, Eisfeld).
3. Sophie Charlotte (n. 23 martie 1685, Hildburghausen – d. 4 iunie 1710, Hildburghausen).
4. Karl Wilhelm (n. 25 iulie 1686, Arolsen – d. 2 aprilie 1687, Arolsen).
5. Joseph Maria Frederick Wilhelm (n. 5 octobrie 1702, Erbach – d. 4 ianuarie 1787, Hildburghausen).

Ernest

* 1767: Alexius Frederic Christian de Anhalt-Bernburg (12 iunie 1767–24 martie1834), a fost prinț german din Casa de Ascania. Din 1796 până în 1807 el a fost prinț suveran al principatului de Anhalt-Bernburg, și din 1807 până în 1834 primul Duce al ducatului de Anhalt-Bernburg.

Alexius Frederic Christian s-a născut la Ballenstedt. El a fost singurul fiu al Prințului Frederic Albert de Anhalt-Bernburg și a Prințesei Louise Albertine, fiica Ducelui Frederick Carl de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Plön.

Încă din fragedă copilărie, el și sora sa Pauline au primit o excelentă educație. După decesul tatălui în 1796, Alexius Frederic Christian în vârstă de 29 de ani a moștenit Anhalt-Bernburg.

Teritoriile Anhalt-Bernburg au devenit mai mari un an mai târziu odată cu diviziunea formală a Anhalt-Zerbst în 1797; Alexius Frederic Christian a primit orașele Coswig și Mühlingen, care a reprezentat o treime din principatul Anhalt-Zerbst. În 1812, odată cu dispariția Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym, o ramură a Casei de Ascania, el a moștenit Hoym și unele enclave prusace.

Alexius a adus îmbunătățiri educației construind multe biserici și școli. El a demonstrat un interes deosebit în extinderea rețelei rutiere, în special în zonele nou dobândite ale principatului sau. Industria minieră și metalurgică, de asemenea, au beneficiat de atenția lui. Alexius Frederic Christian a inițiat o serie de proiecte majore de construcții, cum ar fi Saalebrücke în Bernburg (Saale), care ulterior a fost distrusă. În anul 1810 a fondat Alexisbad în Selketal și mai târziu, în zona prusacă a Gernrode, el a creat Beringer Bad.

În materie de religie, el a fost tolerant și luminat; în 1820, el a declarat credința reformistă și credința luterană co-religii oficiale ale statului său. În 1829 a creat un fond civil pentru orfani, văduve și servitori.

Împăratul Francisc al II-lea l-a ridicat la rangul de Duce în 1807. După dizolvarea Sfântului Imperiu Roman, Alexius Frederic Christian s-a alăturat Confederației Rinului. Unele dintre trupele sale au luptat pentru Napoleonîn Tyrol, Spania, Rusia, Gdańsk și Kulm. La 13 decembrie 1813 a ieșit din Confederația Rinului și și-a trimis trupele împreună cu aliații săi în 1814 și 1815 în Belgia și Franța. La 8 iunie 1815 el s-a alăturat Confederației Germane.

Ducele Alexius Frederic Christian a murit la Ballenstedt, la 24 martie 1834, la vârsta de 66 de ani.

La Kassel, la 29 noiembrie 1794 Alexius Frederic Christian s-a căsătorit cu Maria Fredericka (n. 14 septembrie 1768 - d. 17 aprilie 1839), fiica lui Wilhelm I, Elector de Hesse. Ei au avut patru copii:

1. Katharine Wilhelmine (n. 1 ianuarie 1796, Kassel - d. 24 februarie 1796, Kassel).
2. Wilhelmine Louise (n. 30 octombrie 1799, Ballenstedt - d. 9 decembrie 1882, Schloss Eller), căsătorită la 21 noiembrie 1817 cu Prințul Frederic Wilhelm al Prusiei, nepot al regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Ea a fost mama Prințului George al Prusiei.
3. Frederick Amadeus, Prinț Ereditar de Anhalt-Bernburg (n. 19 aprilie 1801, Ballenstedt - d. 24 mai 1801, Ballenstedt).
4. Alexander Carl, Duce de Anhalt-Bernburg (n. 2 martie 1805, Ballenstedt - d. 19 august 1863, Hoym).

Mariajul a fost unul complet nefericit și cuplul a divorțat în 1817.

La Ballenstedt, la 11 ianuarie 1818, Alexius Frederic Christian s-a recăsătorit morganatic cu Dorothea Fredericka de Sonnenberg (n. 23 ianuarie 1781 - d. 23 mai 1818), care la scurtă vreme după nuntă a fost înnobilată și creată baroneasă de Hoym (germană Frau von Hoym). Mariajul a durat numai patru luni, până la decesul baronesei.

La Bernburg, la 2 mai 1819 Alexius Frederic Christian s-a căsătorit pentru a treia oară și din nou morganatic cu Ernestine Charlotte de Sonnenberg (n. 19 februarie 1789 - d. 28 septembrie 1845), sora celei de-a doua soții. Ca și ea, Ernestine a fost creată baroneasă de Hoym la scurtă vreme după nuntă. Mariajul a rămas fără copii.

Alexius Frederic Christian

Duce de Anhalt-Bernburg

Predecesor: Frederick Albert	Prinț de Anhalt-Bernburg 1796 – 1807	Succesor: Principat ridicat la rang de Ducat
Titlu nou	Duce de Anhalt-Bernburg 1807 – 1834	Succesor: Alexander Carl
Predecesor: Frederic	Prinț de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym (în Hoym) 1812 – 1834

* 1824: Albert-Ernest Carrier-Belleuse (n. 12 iunie 1824, Anizy-le-Château – d. 4 iunie 1887, Sèvres) a fost un sculptor și pictor francez, elev al lui David d’Angers și profesor al lui Auguste Rodin. Este considerat unul din artiștii cei mai prolifici și versatili ai epocii sale. Se inspiră din stilurile Renașterii și cele ale sec. al XVII-lea.

În 1874 a creat Statuia lui Mihai Viteazul din București.

Albert-Ernest Carrier-Belleuse

* 1859: Prințul Leopold al Belgiei, Duce de Brabant, Conte de Hainault (12 iunie 1859 – 22 ianuarie 1869), a fost al doilea copil și singurul fiu și moștenitor al regelui Leopold al II-lea al Belgiei și a soției lui, Arhiducesa Marie Henriette de Austria.

Leopold a fost numit după bunicul său și după verii tatălui său Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha, regina Victoria a Regatului Unit și Prințul Albert, Prinț Consort.

La naștere, Leopold a fost numit Conte de Hainaut, fiind cel mai mare fiu al regelui și prințul moștenitor. În momentul nașterii sale, bunicul său, Leopold I al Belgiei, era rege al Belgiei.

Decesul prințului Leopold

Leopold a fost precedat de sora sa, Louise-Marie, și urmat de alte două surori, Stéphanie și Clémentine, care s-a născut după decesul lui Leopold, în speranța părinților că vor mai avea un fiu.

După decesul bunicului său și după ce tatăl său a devenit rege, în 1865, tânărul Leopold a devenit Duce de Brabant, titlu acordat moștenitorilor la tronul Belgiei.

Leopold a murit la Laeken sau Bruxelles la 22 ianuarie 1869 de pneumonie, după ce a căzut în lac. Moartea prematură a lui Leopold l-a lăsat pe tatăl lui cu două fiice. După nașterea a încă unei fiice în 1872, cuplul a abandonat toate speranțele să mai aibă un fiu. Regele Leopold al II-lea a fost succedat de nepotul său, Albert.

Prințul Leopold

Duce de Brabant

·         1890: Egon Schiele (pronunțat în germană /ˈʃiːlə/  ( audio); n. 12 iunie 1890, Tulln(Austria) - d. 31 octombrie 1918, Viena) a fost un pictor austriac. Alături de Gustav Klimt și Oskar Kokoschka, este considerat unul din cei mai importanți reprezentanți ai artei vieneze moderne.

Operele sale sunt cunoscute pentru intensitatea și sexualitatea brută transpusă artistic, precum și prin numeroasele sale autoportrete de tip nud. În decursul scurtei sale cariere, Egon Schiele a fost un observator scrupulos și intransigent al ființei omenești, caracterizat prin viziunea sa aparte ce sugera bucuria vieții și neliniștea sfârșitului. Personajele sale sunt, de obicei, desenate cât mai palid, bolnăvicios, ceea ce a dus la apariția unui stil expresionist.

Viața lui scandaloasă și scurtă, combinată cu stilul său propriu de artă a dus la valorificarea personalității, devenind un simbol artistic al Austriei. Remarcabil exponent al expresionismului, deși fusese caracterizat și ca un repezentant limitat al stilului Art Nouveau, artistul a avut sfera sa de creație la Viena, unde în timpul vieții sale s-au întâlnit drumurile artei și ale filosofieicontemporane.

Egon Schiele s-a născut la 12 iunie 1890 în Tulln (Niederösterreich), un mic oraș la aproximativ 40 kilometric nord-vest de Viena. A fost fiu al lui Adolf Eugen Schiele, impiegat de mișcare la gara din localitate, și al Mariei Soukup Schiele. Orașul a jucat un rol important în istoria contemporană a Austro-Ungariei; calea ferată a însemnat un viitor mijloc de deplasare terestră, în special pentru transportul de mărfuri și constituia un simbol de industrializare al orășelului, care era situat și pe malul Dunării.

Vedere din Klosterneuburg (1900).

Începând din anul 1900, urmează cursurile gimnaziului din Klosterneuburg, atrăgând asupra sa atenția profesorului de desen, care îi deschide calea asupra artei și, mai ales, a Secesiunii Vieneze. Astfel impulsionat, Egon Schiele se hotărăște să se consacre picturii.

Der Schmiedehof, Klosterneuburg (1905)

Tatăl, funcționar de stat cu principii conservatoare, speră ca Egon să devină inginer în căile ferate. Băiatul preferă însă să deseneze și să se lase pradă fanteziilor despre tărâmuri îndepărtate, spre care îl poartă fiecare din trenurile care trec pe sub ferestrele locuinței de serviciu a familiei. Însă acest lucru n-a fost să se întâmple... La scurt timp după aceasta, tatăl artistului se îmbolnăvește de o psihoză halucinatorie cu atacuri de furie, situația financiară a familiei se înrătățește considerabil. În cele din urmă, tatăl său a murit în 1905. Familia se mută la Klosterneuburg. Aici a urmat o școală condusă de Stift Klosterneuburg, unde profesorul de desen Ludwig Strauch I-a încurajat talentul artistic al lui Schiele.

Egon creștea în această atmosferă deprimantă; devenea un adolescent melancolic și introvertit. Trauma pe care a simțit-o se face ușor prezentă în majoritatea operelor sale; folosirea de nuanțe sinistre la redarea pielii, îmbrăcăminții, roșeața bolnăvicioasă, combinarea de culori diluate mult în apă.

Tutore legal devine unchiul lui Leopold Czihczek, un burghez bogat, cu o oarecare instrucție, inspector-șef la căile ferate "Kaiser Ferdinand". Deși nu foarte interesat de artele plastice, este de acord să finanțeze studiile nepotului său la "Wiener Akademie der bildenden Künste". Cu recomandarea profesorilor de la gimnaziul din Klosterneuburg, tânărul sosește în anul 1906 la Viena, unde reușește să treacă examenul de admitere la Academie.

Galerie:

Autoportrete Fascinat de propriul său aspect fizic, Egon Schiele a pictat peste o sută de autoportrete. Trăsătura comună a majorității acestor tablouri este felul extraordinar de expresiv în care tratează mâinile. În mare parte dintre acestea - și mai ales în Autoportret cu ceramică neagră (1911) - regăsim degetele răsfirate misterios în formă de "V", atitudine probabil desprinsă din manualele ilustrate ale "gesturilor patologice" care se bucurau de o foarte mare popularitate la acea vreme în Viena. În schimb, când pictează propriul său nud, artistul pare să-și chinuiască trupul, îl prezintă descărnat, schilodit; chipul și părul care i se ridică în cap, ca și cum ar fi fost electrizat, exprimă groaza. Specialiștii recunosc în autoportretele lui o îmbinare de narcisism cu anxietate masochistică.

• 

  Autoportret cu ceramică neagră, 1911 - Historisches Museum, Viena
 
• 

  Autoportret nud, 1910 - Leopold Museum, Viena
 
• 

  Autoportret cu capul plecat, 1912 - Leopold Museum, Viena
 
• 

  Autoportret cu fructe-lampion, 1912 - Leopold Museum, Viena

Nuduri și scene erotice Egon Schiele și-a concentrat întreaga forță de creație în studiul pătrunzător al trupului, aspirând în felul acesta spre descifrarea interiorului uman, până la "scoaterea la suprafață" a secretelor sufletului omenesc. Abordând fără încetare problematica erotismului nedisimulat în spirit freudian, a transpus pe pânză sau pe foaia de hârtie - mai ales în nuduri - cele mai profunde instincte ale ființei umane. Schiele a pictat multe nuduri, atât de femeie, cât și de bărbat, care prezintă personajele în poziții erotice foarte îndrăznețe, adeseori provocatoare, cu organele genitale ostentativ expuse (Fată cu păr negru și fustă ridicată, 1911). Dar cum spunea el însuși, "într-o operă erotică există totodată și o fărâmă de sacru". Acest fapt se reflectă, printre altele, în compoziția de mari dimensiuni intitulată Îmbrățișare (1917) sau în Pereche de femei îmbrățișate(1914).

• 

  Nud, 1910 - Leopold Museum, Viena
 
• 

  Nud, 1910 - Sammlung der Albertina, München
 
• 

  Fată cu păr negru şi fustă ridicată, 1911 - Leopold Museum, Viena
 
• 

  Pereche de femei îmbrăţişate, 1914 - Magyar Szépmüvészeti Múzeum, Budapesta

Peisaje Încă de la începuturile carierei sale, Schiele este interesat de natură. Pictând peisaje în aer liber cu influențe cert impresioniste, începe să zărească în natură ilustrarea procesului de trecere de la viață la moarte și-și transformă peisajele într-o "oglindă a sufletului". În tabloul Patru copaci (1917), unul din castani și-a pierdut deja ornamentul efemer, iar frunzele celorlalți copaci sunt ruginii, semn că în scurt timp vor cădea. Trunchiurile copacilor marchează delimitarea pe verticală a spațiului, căreia îi corespunde orizontalitatea liniilor ce sugerează pământul și cerul. Peisajele urbane, cum sunt reprezentate în ciclul de tablouri cu case din Krumlov, nu corespund unor redări realiste, artistul asociază după bunul plac clădiri și străzi, fără nici o considerație față de perspectivă și volum. În aproape toate tablourile, pictate de regulă din perspectiva zborului păsării, Schiele prezintă orașul ca un loc nepopulat, doar uneori câte o lenjerie care se usucă la geam sugerează prezența omenească.

• 

  Apus de soare, 1913 - Leopold Museum, Viena
 
• 

  Orăşelul Krumlov pe Vltava, 1913-1914 - Leopold Museum, Viena
 
• 

  Patru copaci, 1917 - Österreichische Galerie, Viena

   

Egon Schiele

Autoportret la vârsta de 20 de ani (1910) - Leopold Museum, Viena

*    1890: Eva Crane, fizician britanic (d. 2007)

·         1903 - S-a născut pictorul Gheorghe Popescu, cunoscut pictor şi restaurator de biserici: biserica Sf. Ioan Botezătorul, Bucureşti (1930); Catedrala ortodoxă din Constanţa (1960-1963); biserica Kretzulescu (1938-1939); fresca interioară a capelei româneşti de la Ierusalim (1964); biserica Hurez (m.16.04.1975).

·         1908: S-a nascut Otto Skorzeny, comandantul comandoului care l-a eliberat  la ordinul lui Hitler pe dictatorul italian Benito Mussolini, care se afla  in stare de arest  pe muntele Gran Sasso (d. 1975). Otto Skorzeny (n. 12 iunie 1908; d. 5 iulie 1975) a fost Obersturmbannführer în Waffen-SS, în al doilea război mondial, cunoscut mai bine pentru acțiunile sale ca lider de commando.

·         1912 - S-a născut Alexandru Balaci, critic şi istoric literar, membru al Academiei Române; a fost unul dintre cei mai străluciţi traducători ai literaturii italiene, la noi, şi coordonatorul monumentalei lucrări „Istoria literaturii italiene” (m.07.03.2002).

·         1915: David Rockefeller, bancher și filantrop american. David Rockefeller Senior (n. 12 iunie 1915 în New York City) este un om de afaceri american, adept al globalismului și patriarhul actual al familiei Rockefeller. El este cel mai tânăr supraviețuitor și singurul copil al lui John D. Rockefeller Jr. și Abby Aldrich Rockefeller, și nepotul în viață al magnatului John D. Rockefeller, fondator al Standard Oil. Cei cinci frați decedați ai săi sunt: Abby, John D. III, Nelson, Laurance și Winthrop. Este căsătorit cu Margaret „Peggy” McGrath și are șase copii: David, Abby, Neva, Peggy, Richard și Eileen. Averea sa netă este estimată la 2.2 miliarde dolari, intrând astfel în rândul celor mai bogati 300 de oameni din lume.
* 1916: Alexandru Balaci (n. 12 iunie 1916, Aurora (Mehedinți) - d. 7 martie 2002, București) a fost un italienist român, critic și istoric literar, politiciancomunist, membru al Academiei Române, membru supleant al CC al PCR. 

După absolvirea liceului la Craiova și a Facultății de Litere și Filosofie din București, își va lua doctoratul în anul 1943 cu teza Giovanni Pascoli în neoclasicismul italian.

A fost, rând pe rând, redactor-șef la ESPLA, vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, director al Bibliotecii române din Roma situată în fosta Accademia di Romania (Școala Română din Roma), între anii 1981-1990, profesor și șef de catedră la Facultatea de Litere din București, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și redactor-șef al revistei Viața românească.

S-a consacrat studiului culturii italiene, elaborând numeroase lucrări de referință și traducând din opera unor mari personalități ale ei. A coordonat monumentală lucrare Istoria literaturii italiene și numeroase dicționare. A fost membru în numeroase academii, societăți europene și mondiale.

A fost căsătorit cu actrița Maria Mimi Botta.

Opera:

Monografii

• Giosué Carducci (1947)
• Dante Alighieri (1966)
• Franceso Petrarca (1968)
• Machiavelli (1969)
• Manzoni (1974)
• Lodovico Ariosto, contemporanul nostru (1975)
• Giovanni Boccaccio (1976)
• Ugo Foscolo (1978)
• Torquato Tasso (1982)
• Luigi Pirandello (1986)
• Vittorio Alfieri (1989)

Studii

• Studii italiene (1958), (1964)
• Studii despre Dante (1965)
• Antologia della litteratura italiana delle origini fino ai nostri giorni
• Studii și note literare (1979)

Traduceri

• Gabriele d’ Annunzio
• Giovanni Verga
• Salvadore Quasimodo
• Luigi Pirandello

* 1916: Irwin Allen (12 iunie 1916 – 2 noiembrie 1991)^[1] a fost un regizor american de filme, documentare și emisiuni de televiziune și producător de film care a devenit cel mai notabil ca „Maestru al Dezastrului” datorită lucrărilor sale din genul film cu dezastre.^[1] Este de asemenea notabil pentru crearea unor seriale științifico-fantastice de televiziune ca Tunelul Timpului sau Planeta giganților.

·         1922: S-a născut la Orsova (jud. Mehedinti), scriitorul, ziaristul şi pictorul naiv, Petru Vintilă; (m. 2002). A urmat cursurile  Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1942-1948). In paralel, a fost redactor la Luptatorul banatean (1945-l946) si Frontul plugarilor (1946-l948). A debutat in Fruntea din Timisoara (1939). A fost redactor la Contemporanul (1948-l951), Gazeta literara (1954-l957), Luceafarul (1958-l963), Romania libera (1964-l965), redactor-sef adjunct la Colocvii (1966-l968) si Statul socialist. In afara de poezie, proza si teatru, Petru Vintila a mai scris literatura pentru copii dupa reteta genului: Mai tare ca Sfintul (1969) si Calatorie pe planeta Zeta (1972). A scris reportaje inspirate din noile realitati: Dobrogea in mars (1961), Soseaua milionarilor (1961), Orase fara arhive (1964); publicistica: 101 picaturi de cerneala (1973), un eseu-confesiune: Milita (1972) si un „roman cronologic”, Eminescu (1974), cercetare, compilatie si sistematizare cronologica a vietii poetului. Prezent in numeroase antologii; autor de scenarii. A prefatat ghiduri turistice; a tradus singur si in colaborare  din H. Sienkiewicz, H. Leberecht s.a.

·         1924: George Herbert Walker Bush, GCB, (n. 12 iunie 1924, Milton[*], SUA^[4] – d. 30 noiembrie 2018, Houston, SUA^[8]) a fost un politician american care a fost cel de-al patruzeci și treilea vicepreședinte (1981 - 1989) și cel de-al patruzeci și unulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1989 - 1993). Membru al Partidului Republican, înainte de a fi președinte, a servit ca congressman al House of Representatives din Texas(1967 - 1971), ambasador al SUA la Organizația Națiunilor Unite (1971 - 1973), președinte al Comitetului Național Republican^⁠(d) (1973 - 1974), șef al Biroului de legătură al SUA în Republica Populară Chineză (1974 - 1976), director al Central Intelligence Agency (1976 - 1977), Președinte al First International Bank din Houston (1977 - 1980) și, ca cel de-al 43-lea vicepreședinte, sub președinția lui Ronald Reagan (1981 - 1989). Era cel mai în vârstă președinte și vicepreședinte în viață. Din anul 2000, el a fost numit "George H. W. Bush", "Bush 41", "Bush the Elder", sau "George Bush Senior" pentru a fi diferențiat de fiul său cel mai mare, George W. Bush, care a devenit cel de-al patruzeci și treilea președinte al SUA. Înainte ca fiul său să devină președinte, acesta era numit simplu George Bush sau Președintele Bush.

George H. W. Bush

·         1928 - S-a născut Vic Damone (Vito Farinola), cântăreţ şi actor american.

·         1929 - S-a născut Anna Frank, autoarea unui celebru jurnal, “Jurnalul Annei Frank”, în care a descris istoria familiei sale în timpul ocupaţiei hitleriste în Olanda (m.12.03.1945).

·         1929: Irina Mavrodin (n. 12 iunie 1929,^[1] Oradea, Regatul României – d. 22 mai2012,^[1] București, România^]) a fost o profesoară de literatură franceză (inițial la Universitatea din București, ulterior profesor consultant la Universitatea din Craiova), traducătoare română de limba franceză, poetă și eseistă. A tradus ciclul de romane În căutarea timpului pierdut a lui Marcel Proust, publicat de editura Univers. Este autoarea a numeroase volume de traduceri importante, poeme și eseuri.

Irina Mavrodin s-a născut la 12 iunie 1929. Părinții ei erau Anastase Mavrodin, profesor, și Maria (născută Popescu).

A urmat studii la Liceul „Unirea” din Focșani (1940-1950), întrerupte timp de doi ani. A devenit licențiată a Universității din București (Facultatea de Limbi Străine, secția limba franceză) în 1954. A obținut titlul de doctor, în domeniul literaturii franceze, cu teza Nathalie Sarraute et le Nouveau Roman (1971).

Irina Mavrodin a fost profesor la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, catedra de literatură franceză și asistenta lui Valentin Lipatti

·         1932 - S-a născut scriitorul Balint Tibor.
* 1937: Vladimir Igorevici Arnold (în rusă Влади́мир И́горевич Арно́льд, n. 12 iunie 1937 - d. 3 iunie 2010) a fost un matematician rus. A adus contribuții importante în domenii ca: teoria sistemelor dinamice, teoria catastrofelor, topologie, geometrie algebrică, mecanică clasică, teoria singularităților. Numele său a rămas și în denumirea teoremei Kolmogorov–Arnold–Moser.

Vladimir Arnold

·         1939 - S-a născut scriitorul Doru Moţoc.

·         1941: Chick Corea, pianist american. A câștigat în numeroase rânduri premiul Grammy la secțiunile pianist/keyboardist și compozitor de jazz american. A ajuns foarte cunoscut prin activitatea lui din anii ’70, promovând stilul jazz fusion sau jazz-rock cum era denumit la vremea respectivă. Se poate spune că a contribuit direct la nașterea acestui stil de jazz. A făcut parte din celebra trupă ˝Miles Davis Band˝ luând parte la legendarele înregistrări ale acestuia de la sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70. În anii ’70 și-a format propriul grup de jazz ˝Return to Forever˝, grup cu care a continuat să exploreze sonoritățile fusion.

·         1941 - S-a născut Roy Harper, cântăreţ folk-rock underground american.

·         1942 - S-a născut Len Barry (Leonard Borisoff), cântăreţ american (Dovells).
* 1942: Magda Stavinschi, născută Ștefănescu, nume complet: Magdalena Iolanda Stavinschi, (n. 12 iunie 1942, București) este o astronomăromână.
A absolvit Facultatea de Matematică-Mecanică, secția Astronomie, Universitatea București. Este doctor în Matematică, specialitatea Astronomie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. A fost căsătorită cu Victor Stavinschi, astronom român, originar din Basarabia (decedat)

Între 1990 - 2005 director al Institutului Astronomic al Academiei Române, în perioada dintre 2000 - 2006 președinte al IAU WG "The Future Development of the Ground-Based Astrometry", în 2006 - 2009 președinte al Comisiei Uniunii Astronomice Internaționale (IAU) pentru educație și dezvoltare. Între 2006 - 2012 co-președinte al IAU WG "Astrometry by Small Ground-Based Telescopes"; președinte al Archaeoastronomical Heritage Committee (European Society Astronomy in Culture); Președinte al Ramurii de Sud-Est a Societății Astronomice Europene (2000-2005); Președinte al Comitetului Astronomic Sub-Regional , sub egida UNESCO- ROSTE (2004, 2005); cercetător principal gr. I la Institutul Astronomic al Academiei Române, cercetător asociat la IMCCE - L'Institut de mécanique céleste et de calcul des éphémérides, Paris; președinte al Asociației "Eclipsa 99", în prezent “Astronomia 21”; reprezentant al României în programele europene Hands on Universe, OPTICON, EuroPlaNet; președinte al Asociației pentru Dialogul dintre Știință și Teologie din România - ADSTR; președinte al Institutului pentru Studii Transdisciplinare în Stiință, Spiritualitate, Societate - IT4S; co-editor al colecțiilor “Știință și Religie”, “Știință, Spiritualitate, Societate” la ed. Curtea Veche, sute de articole și diverse prezentări în mass media.

Membru al Uniunii Astronomice Internaționale - IAU (Comisiile de Astrometrie, Educație astronomică și dezvoltare, Istorie a Astronomiei, Outreach), membru fondator al European Astronomical Society – EAS (consilier 2000-2004), European Society Astronomy in Culture – SEAC, membru fondator al societății europene "Euroscience", membru COSPAR,grupului de lucru “Eclipse ‘99” al Consiliului Europei (1998-2000); membru al Comitetului Național Român de Astronomie (Președinte 1998-2002, vicepreședinte 1994-1998), membru al Societății Astronomice din Armenia, membru al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – CRIFST, membru al Centrului Internațional pentru Cercetare Transdisciplinară – CIRET, membru al Societății Internaționale pentru Știință și Religie - ISSR

Magda Stavinschi

·         1943 - S-a născut Reg Presley (Reg Maurice Ball), vocalist şi compozitor britanic (The Troggs).

·         1943: Marin Diaconescu, politician român
* 1947: Nicola Di Pinto (n. 23 mai 1947, Napoli, Italia) este un actor italian de teatru, cinema și televiziune.

Actor creator de personaje puternice și napoletan adevărat, Nicola Di Pinto a început sa joace în piese de teatru din a doua jumătate a anilor 1960, iar succesul obținut pe scenă a atras atenția regizorilor de filme de cinema și de televiziune, în care a debutat în a doua jumătate a anilor 1970.

În ciuda calităților dovedite încă de la primele apariții, a dobândit celebritate abia după întâlnirea cu regizorul Giuseppe Tornatore, care i-a oferit rolul lui Alfredo Canal în Il camorrista, iar din acel moment cariera lui Nicola Di Pinto a fost în creștere continuă, alternând mereu între film și seriale de televiziune, fără a părăsi vreodată teatrul.

Actor preferat de Giuseppe Tornatore, Nicola Di Pinto a jucat în aproape toate filmele ulterioare regizate de cineastul sicilian până la mijlocul anilor 2000. De asemenea, a interpretat rolul fratelui Bernardo în cel de-al treilea și al patrulea sezon al popularului serial de televiziune Caracatița.

În 1998 este semnificativă prezența lui ca invitat într-un episod din serialul Il maresciallo Rocca 2 (Enigma finale), în care joacă rolul periculosului profesor Aleppi; acest rol rămâne important în unele episoade ale aceluiași serial deoarece personajul influențează în mod decisiv o parte a familiei protagonistului pentru a deveni aproape o prezență fantomatică în ultimul episod din cel de-al cincilea sezon (Il male ritorna, 2005) în care Nicola Di Pinto apare într-un flashback din episodul din 1998.

·         1948 - S-a născut Barry Bailey, chitarist american (Badger, Atlanta Rhythm Section).

·         1948 - S-a născut Lyn Collins, cântăreaţă americană.
* 1949: Radu Troi (n. 12 iunie 1949) este un fotbalist român, retras din activitate

·         1951 - S-a născut Bun E. Carlos (Brad Carlson), baterist american (Cheap Trick).

·         1951 - S-a născut Brad Delp, vocalist american (Boston).

·         1952 - S-a născut Dale Krantz, vocalist american (38 Special, Rossington-Collins Band).
* 1952: Benito Floro Sanz (n. 12 iunie 1952) este un antrenor spaniol de fotbal, care în prezent activează ca antrenor principal la echipa națională de fotbal a Canadei

·         1953 - S-a născut Rocky Burnette, cântăreţ american.
* 1953: Tess Gerritsen este o scriitoare americană de thriller.

Cărțile lui Tess Gerritsen au fost traduse în 31 de limbi și vândute în peste 15 milioane de exemplare

Tess Gerritsen

* 1954: Julianna Bodó (n. 12 iunie 1954, Miercurea Ciuc, România) este o antropologă română de etnie maghiară. Este soția lui Zoltán A. Biró.
Julianna Bodó a obținut diploma de licență în filologie de la Universitatea Babeș-Bolyai în 1979. După aceea, a predat la o școală din Miercurea Ciuc, iar apoi a devenit cercetătoare în cadrul Centrului de Cercetări Regionale și Antropologice din Miercurea Ciuc. În anul 2003 a obținut diploma de doctor de la Universitatea Babeș-Bolyai. Astăzi, este profesor universitar la Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc

·         1960 - S-a născut Luminiţa Suse, poetă româncă.

* 1961: Rodney Howard-Browne (n. 12 iunie 1961, Port Elizabeth, Africa de Sud) este un predicator creștin al mișcării carismatice și evanghelist, care își are rezidența în Tampa, statul Florida, SUA începând cu mijlocul anilor '90. El este păstorul/conducătorul Bisericii The River at Tampa Bay, biserică pe care a fondat-o împreună cu soția sa, Adonica Howard-Browne, în anul 1996. De asemenea, conduce Misiunea Revival Ministries International.
* 1963: Jeremy "Jerry" Lynn^[4] (n. 12 iunie 1963) este un fost wrestler americancare a lucrat pentru promoții ca World Championship Wrestling (WCW), Extreme Championship Wrestling (ECW), World Wrestling Federation(WWF), Total Nonstop Action Wrestling (TNA) și Ring of Honor (ROH).

·         1966: Adrian Enache, interpret român de muzică pop. In anul 1999 Adrian Enache a fost angajat al Teatrului Constantin Tănase din București unde iși face debutul cu muzicalul „Nota 0 la purtare”, în care joacă alături de Aurelian Temișan. În 2001 obține premiul pentru cea mai bună voce masculină și locul al III-lea, la Festivalul Internațional „Vocile Asiei” din Kazahstan. În 2002, la Festivalul Național Mamaia , câștiga trofeul cu melodia „O singură noapte”, pe muzica lui Andrei Kerestely.

* 1966: Veaceslav Iordan (n. 12 iunie 1966, în Chircăiești, raionul Căușeni), este un politician moldovean, care a îndeplinit funcția de primar general interimar al municipiului Chișinău (ianuarie - iunie 2007).

·         1967: Dan Tudor, actor român.  A absolvit Academia de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1995, clasa profesor Mircea Albulescu. Este doctor în teatru UNATC, din iunie 2011 si membru al Uniunii Scriitorilor din iunie, 2002. A obtinut Premiul „Goange Marinescu” pentru regie pentru spectacolul Taxi Blues la Festivalul internațional al teatrului de studio, Pitești, 2012, Premiul pentru cel mai bun spectacol – Taxi Blues (regie Dan Tudor) și Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină pentru același spectacolla Festivalul Național de Comedie, Galați, 2012, Premiul pentru Regie pentru spectacolul Belvedere la Festivalul Internațional al Teatrului de la Vratza, Bulgaria, 2011, Premiul special al juriului cu spectacolul „Belvedere” la Festivalul Internaţional de Teatru JoakimInterfest din Kraguevac, Serbia, 2011, Premiul publicului pentru cel mai bun spectacol cu „Sânziana şi Pepelea” la Festivalul Naţional de Comedie, Galaţi, 200, Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru „Extrem” la Festivalul Naţional de Teatru Studio de la Piteşti, 2006 , Premiul de regie pentru spectacol în spaţii alternative pentru „Hoaţele” şi „7 zile din viaţa lui Simon Labrosse” la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, 2006, Premiul de regie pentru inventivitatea folosirii mijloacelor comice, pentru spectacolele „O noapte furtunoasă” şi „Ofertă de serviciu” la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, 2002, Marele Premiu pentru spectacolul „Păcală şi Popa”, Gala Tânărului Actor, Costineşti, 1998, Marele Premiu pentru recitalul „Haine de paiaţă”, Gala Tânărului Actor Costineşti, 1995.

* 1971: Roland Nagy (n. 12 Iunie 1971) este un fost fotbalist și actual antrenor român de fotbal.

* 1973: Cosmin Bodea (n. 12 iunie 1973) este un fost jucător român de fotbal care în cariera sa a evoluat la FC Brașov, fiind căpitanul echipei.

* 1974: Sharon Janny den Adel (născută în Waddinxveen, lângă Gouda, Olanda de Sud, pe data de 12 iulie 1974) este o cântăreață și compozitoare de origine olandeză. Ea este faimoasă datorită faptului că este solista trupei Within Temptation. Vocea acesteia se încadrează în categoria mezzosopranelor lirice.

Sharon den Adel este căsătorită cu chitaristul și membrul fondator al formației, Robert Westerholt, au împreună trei copii (o fetiță- Eva Luna și doi băieți- Robin Aiden și Logan Arvin) și în prezent locuiește lângă Hilversum, Olanda. Sharon den Adel a fost însărcinată cu primul copil, Eva Luna(născută în 7 decembrie 2005), în timpul turneului The Silent Force. Pe data de 22 februarie 2009, Sharon den Adel a anunțat că este însărcinată cu al doilea copil, Robin Aiden Westerholt, iar nașterea acestuia a fost anunțată pe site-ul oficial al formației, pe data de 1 iunie 2009. Aiden s-a născut prematur la 32 săptămâni și 6 zile. Pe data de 26 noiembrie 2010, Sharon den Adel anunță că așteaptă un al treilea copil și datorită complicațiilor sarcinii anterioare, formația reprogramează concertele din primăvară până în toamna anului 2011. Pe data de 31 martie 2011 este anunțată nașterea celui de al treilea copil al cântăreței, acesta purtând numele Logan Arwin.

Sharon den Adel

Sharon den Adel alături de Within Temptation, recital susținut în Franța în deschiderea unui concert Metallica

* 1976: GeoDaSilva (n. Gheorghe Constantin Cristinel pe 12 iunie 1976) este un DJ, MC și vocalist român de muzică house.

* 1976: Sorin Adrian Iodi (n. 12 iunie 1976) este un jucător român de fotbal retras din activitate.

* 1976: Thomas Løvendahl Sørensen (n. 12 iunie 1976, Fredericia, Danemarca) este un fotbalist danez care evoluează pentru echipa australiană Melbourne City FC.
* 1979: Amandine Bourgeois este o cântăreață franceză. Ea a câștigat a șasea ediție a emisiuni de talente Pop Idol. La 22 ianuarie 2013 a fost anunțat faptul că Amandine Bourgeois va reprezenta Franța la Concursul Muzical Eurovision 2013

Amandine Bourgeois

* 1979: Diego Alberto Milito (n. 12 iunie 1979,^[1] Bernal[*], Argentina) este un fost jucător argentinian de fotbal cel mai bine cunoscut pentru timpul petrecut la Internazionale Milano, care a jucat ultima dată ca atacant pentru Racing Club și, de asemenea, a jucat anterior pentru echipa națională a Argentinei. Un atacant prolific și consistent, Milito a promediat puțin mai mult de un gol la fiecare două apariții pe parcursul carierei sale profesionale.

* 1979: Robin Miriam Carlsson^[4] (n. 12 iunie 1979), mai bine cunoscută cu numele de Robyn, este o cântăreață suedeză de muzică pop, care a primit trei premii Grammy Suedia și o nominalizare Grammy la categoria „Cea mai bună înregistrare dance” în 2010.

Robyn

* 1979: Gabriel Viglianti (n. 12 iunie 1979) este un fost jucător argentinian de fotbal, care a jucat pentru Oțelul Galați, unde a ocupat și funcția de director sportiv.

* 1980: Michal Kubala (n. 12 iunie 1980, Levice, Slovacia) este un fotbalist slovac, care joacă la echipa de fotbal Wijaya FC pe postul de mijlocaș dreapta.

·         1981: Adriana Lima (născută pe 12 iunie 1981) este un supermodel brazilian, care și-a creat un nume profesional lucrând ca model pentru compania de lenjerie Victoria’s Secret.
 
Lima în 2010
* 1981: David Gilbert (n. 12 iunie 1981, Derby, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker.
* 1981: Martin Gould (n. 14 septembrie 1981,^[2] Londra, Regatul Unit^[3]) este un jucător englez de snooker.
* 1981: Massimo Zenildo Zappino, cunoscut ca Massimo Zappino (n. 12 iunie 1981, Pesqueira, Brazilia) este un fotbalist aflat sub contract cu echipa din Serie A,Frosinone Calcio.
* 1984: Bruno Soriano Llido (Artana, Castellón, Spania, iunie 12 din 1984), cunoscut sub numele de Bruno Soriano sau pur și simplu Bruno, este un fotbalistspaniol. Joacă ca mijlocaș la Villarreal unde este capitanul. Este un mijlocas organizator stângaci, cu tehnică bună și abilități pentru distribuirea de joc

·         1985: Kendra Leigh Baskett^[1] (n. 12 iunie 1985),^[2] mai bine cunoscută sub numele său de naștere Kendra Leigh Wilkinson, este o personalitate de televiziune și fotomodel de origine americană. Este cunoscută publicului prin rolul jucat în cadrul unui reality show televizat produs de E!, The Girls Next Door. Din iunie 2009 face obiectul propriului reality show, Kendra.

Kendra s-a născut pe 12 iunie 1985 în San Diego, California, din descendenți irlandezi. Este cea mai mare dintre cei doi copii, având un frate mai mic, Colin.

Wilkinson l-a întâlnit pe Hugh Hefner la a 78-a aniversare a acestuia, în aprilie 2004, fiind una din „fetele pictate”. 4 ani mai târziu, pe 27 iunie 2009, s-a căsătorit cu Hank Baskett si au un copil împreună, Hank the IV, care s-a născut în 12 decembrie 2009.

Kendra Wilkinson

* 1985: Dave Franco (n. 12 iunie 1985,^[1] Palo Alto, California, SUA) este un actor american. El și-a început cariera cu roluri mici în filme precum Superbad și Charlie St. Cloud, înainte de a-și face debutul de performanță în 2012 amice comedia 21 Jump Street. El a jucat, de asemenea roluri în "Noaptea Groazei", Acum Mă Vezi, Acum Mă Vezi 2, Corpuri Calde, Vecinii, Nervoase și pe cel de-al nouălea sezon al serialului Scrubs. El este cel mai tânăr dintre cei trei frați Tom Franco și James Franco.

Franco s-a născut în Palo Alto, California, fiul lui Betsy Lou poet, autor și editor, și Douglas Eugene "Doug" Franco (1948-2011), care era un om de afaceri, cei doi s-au cunoscut ca studenți la Universitatea Stanford.^[3]Franco, tatăl lui a fost de origine portugheză (din Madeira) și suedeză.^[4]Franco, mama lui provine dintr-o familie de ruși evrei. Dave a declarat că este "mândru" de a fi evreu. Franco bunicii paterni, Marjorie (Peterson) Franco, este autorul seriei de cărti [[young adult]] cărți.^[5]Franco a crescut în California cu cei doi frați mai mari, Tom și James.

A studiat la Universitatea din California de Sud, și inițial și-a dorit sa fie chiar el un profesor, până când fratele său l-a îndrumat către o clasă de teatru, unde a început să învețe abilități actoricești.

Franco s-a cunoscut cu actrița Alison Brie în 2012. În luna August 2015, cuplul s-a logodit.^[12][13] Pe 13 Martie, 2017, reprezentanții cuplului au confirmat că s-au căsătorit într-o ceremonie, care a fost privată.

În 2006, Franco și-a făcut debutul în actorie la serialul de televiziune 7th Heaven. De atunci, el a apărut în emisiuni de televiziune, cum ar fi „Do Not Disturb” și Tinerii Justițiari. Franco a avut, de asemenea, roluri notabile în filme, cum ar fi Superbad, Charlie St. Cloud, 21 Jump Street, Warm Bodies, The Shortcut și Now You See Me. În Mai 2008, el a fost ales în serialul de televiziune „Privileged”.  Franco a fost ales pentru un rol principal. Seria a avut premiera pe data de 9 septembrie 2008 la 3,1 milioane de telespectatori. Telespectatorii incepeau sa scadă in fiecare saptămână astfel al șaselea episod ajungând la 1.837 de milioane de telespectatori. [[The CW]] nu a reînnoi serie pentru un al doilea sezon din cauza ratingului scăzut.

În August 2009, Variety a anunțat că Franco a primit un rol stabil pentru cel de-al nouălea sezon al ABC serial serialul Scrubs. Franco a jucat rolul de student la medicină Cole Aaronson, a cărui familie a plătit o sumă mare de bani la Spitalul Sacred Heart, astfel încât el ar primi un loc de munca la acel spital. Franco a continuat să apară în toate treisprezece episoade de-al nouălea sezon și a primit laude din partea criticilor pentru interpretarea sa; cu toate acestea, al nouălea sezon al serialului a fost si ultimul.^[7]

În aprilie 2012, „Shalom Life” l-a clasat pe el și pe fratele său, James, pe numărul 2 pe lista sa de "50 cei mai talentați, inteligenți, amuzanți, și superbi bărbații evrei din lume".^[8] În Martie 2012, Franco a jucat în Columbia Pictures film de comedie.

În 2013, el a co-a jucat în zombie film romantic Corpuri Calde, ca Perry Kelvin. Filmul, o adaptare a romanului best-seller - Corpuri Calde, a urmat o poveste de dragoste între un zombie și un om în timpul unei apocalipse zombie.^[9] În același an, Franco a apărut alături de Jesse Eisenberg, Mélanie Laurent, Woody Harrelson, Mark Ruffalo, Morgan Freeman și Isla Fisherîn ansamblul thriller film Acum Mă Vezi. Pentru a promova filmul, a fost intervievat pe Bob Râuri Show, cu sediul în Seattle. Râuri convins Franco pentru a arăta cardul de aruncat abilitățile el a învățat și Franco expert felii de jumătate de banană într-o altă jumătate cu hotelul lui carte.^[10]

Rolurile lui Franco din 2014 au inclus comedia Vecinii Seth Rogen și un rol în 22 Jump Street. În 2015, el a jucat împreună cu Vince Vaughn și Tom Wilkinson în comedia Unfinished Business.^[11]

În 2016, el și-a reluat rolurile în 2 Vecini: Sorority în Creștere, ca și Pete, și Acum Mă Vezi 2, ca Jack Wilder

Dave Franco

* 1987: Borfor Carr (n. 12 iunie 1987, Zwedru, Liberia) este un fotbalist liberian care evoluează în prezent la Atlanta Silverbacks. A mai evoluat și în România la Concordia Chiajna.
* 1987: Valentin Popârlan (n. 12 iunie 1987, Viziru, județul Brăila) este un jucător de rugby în XV profesionist român. Evoluează ca linia II.
* 1988: Eren Derdiyok (n. 12 iunie 1988) este un fotbalist elvețian de origine turcă, care evoluează la clubul turc din Süper Lig Kasımpaşa și la echipa națională de fotbal a Elveției
* 1988: Mauricio Aníbal Isla Isla^[1] (n. 12 iunie 1988) este un fotbalist chilean care joacă pentru clubul din Serie A,Juventus FC și pentru naționalei statului Chile.
* 1992: Valeriu Ciupercă (n. 12 iunie 1992, Tiraspol) este un fotbalist din Republica Moldova, care în prezent joacă pe postul de mijlocaș la clubul rus Anji Mahacikala.
* 1992: Philippe Coutinho Correia (portugheză braziliană: /fiˈlipi kowˈtʃĩj̃u/; n. 12 iunie1992,^[3] Rio de Janeiro, Brazilia) este un fotbalist brazilian care joacă pentru FC Barcelona.
* 1997: Bianca Tomina Curmenț (n. 12 iunie 1997) este o handbalistă născută în România, care evoluează pe postul de portar, în prezent, pentru SCM Craiova.

La vârsta de 12 ani, Bianca Curmenț, deși născută în orașul Filiași, județul Dolj, a pășit în lumea handbalului românesc, în Râmnicu Vâlcea, la Centrul Național de Excelență (CNE). Între 2009 și 2015, aceasta a jucat, concomitent, atât la CNE, cât și la Colegiul Tehnic Energetic Rm Vâlcea. Tânăra handbalistă a participat la numeroase turnee finale de-a lungul junioratului, unde și-a ajutat echipa de proveniență în obținerea unui număr semnificativ de medalii de aur și argint.

Aceasta a debutat în prima ligă la echipa HC Alba Sebeș, sub îndrumarea antrenorului Popa Seviștean. În următorul an, a jucat pentru CS Măgura Cisnădie, având ca îndrumător pe Weber Alexandru, urmând ca, mai apoi, să semneze cu SCM Timișoara, îndrumată de antrenorul Ghiulai Lucian.

Din iulie 2018, proaspăt întoarsă acasă, în Bănie, tânăra olteancă, Bianca Curmenț evoluează la SCM Craiova.

Decese

·         816: A decedat  Papa Leon al III-lea.(n. 750). A fost ales Papa  pe 26 decembrie 795, in ziua inmormantarii predecesorului sau, Adrian I. Papa Leon al III-lea a fost un papă al Romei intre anii 795 si 816. Confruntat cu ostilitetea aristocrației romane, la 25 aprilie 799, in cursul unei procesiuni, Leon al III-lea a fost atacat si batut de adversari nemltumiti de numirea sa. A fost îndepărtat din scaunul papal și arestat. Reușind să scape cu viata, s-a refugiat la curtea regelui francilor,  sub protectia lui la Carol cel Mare, la Paderborn. Cu ajutorul acestuia revine la Roma și este reinstalat ca papă . Drept recunoștință pentru ajutorul său , papa îl acuză pe împăratul bizantin de erezie și nu-i mai recunoaște autoritatea. În schimb în noaptea de Crăciun a anului 800, Leon al III- lea îl încoronează pe Carol cel Mare în Catedrala Sfântul Petru din Roma ca Sfânt Împărat Roman. Dupa moartea sa, pe tronul pontifical s-a urcat Papa Stefan al IV-lea.
* 1124: Hasan Sabbah (1050-1124) (persană حسن صباح) a fost un Șeic arab șiit-nizarit care a cucerit în numele islamismului - conform interpretării sectei sale - zone din nord-vestul Persiei (astăzi Iran), la finele secolului al XI-lea și stabilind un nucleu de rezistență împotriva fostului coleg și susținător, sultanul selgiukid, în jurul temutei fortărețe Alamut. Sabbah este și fondatorul ramurii șiite a ismailismului nizarit, un organizator excelent și un teolog incisiv care a creat sângerosul ordin terorist al Asasinilor (în arabă„Hașișiin”, „Fumătorii de hașiș).
Se crede că Hasan Sabbah și-ar fi scris o autobiografie, scriere ce nu a supraviețuit în întregime trecerii timpului dar care pare a se regăsi într-o biografie în limba persană a ismailismului, numită Sarghudașt Sayyidna; indiciu oferit de toponimul Sayyidna, unul dintre apelativele lui Hasan Sabbah. Tot acesta a mai scris și diferite tratate ce stabilesc în linii clare doctrina ismailită (ta’lim, învățăturile imamilor), el însuși, prin poziția de putere deținută spre sfârșitul vieții orbitând în jurul autorității religioase a unui imam șiit. Scrierile lui Hasan Sabbah, spre exemplu „Cele patru anotimpuri”,(الفصول الأربعاء) au fost ulterior preluate, citate și parafrazate de istorici persani, printre care și Al-Sharastani. Întrucât cartierul general al lui Hasan a fost distrus de mongoli în 1256 iar marea bibliotecă din Alamut a fost incendiată aproape în întregime, o bună parte a scrierilor acestuia s-au pierdut pe vecie.

Hasan Sabbah s-a născut în orașul persan Qom, în jurul anului 1050, într-o familie arabă de șiiți duodecimani. Tatăl său, de origine yemenită, Ali bin Muhammad bin Ja’far al-Sabbah al-Himyari, emigrase împreună cu familia sa în Persia din orașul irakian Al-Kufa. Ulterior nașterii lui Hasan, familia acestuia s-au mutat în Rayy (astăzi Teheran), de altfel un oraș care a suferit în timp multiple transformări și care a fost martorul a nenumărate tentative de convertire a locuitorilor de către misionari a diverse secte și curente religioase de factură islamică. În acest creuzet al dogmelor, de cele mai multe ori divergente, tânărul Hasan Sabbah a dezvoltat un interes aparte pentru metafizică și misticism, aderând într-o primă fază șiismului duodeciman. De la vârsta de 7 ani, Sabbah a studiat în particular, într-o manieră auto-didactă, diverse științe și aptitudini, devenind până la vârsta de 17 ani, maestru în chirologie, limbi străine, filosofie, astronomie și geometrie.

Rayy era în perioada adolescenței lui Hasan un centru important pentru activitățile misionarilor ismailiți din centrul Persiei (regiunea Jibal). Mișcarea ismailită era una emergentă în Persia la jumătatea secolului XI, fiind o emanație dirijată de califul-imam Al-Mustansir din Cairo, capitala califatului fatimid. Se presupune că succesul misionarismului ismailit în Persia, s-a datorat în mare parte agresivității turcilor selgiukizi, care de altfel dominau întreaga regiune prin interpuși, majoritatea neagreați de populația locală de origine arabă sau persană. Misiunea religioasă ismailită era eșalonată în trei straturi, cea mai de jos fiind reprezentată de fida’i, urmată de rafik și în final, da’i. Această metodă de organizare l-a inspirat ulterior pe Sabbah în crearea propriilor structuri organizatorice. În Rayy, tânărul Hasan cunoaște ismailismul șiit, doctrină ce laînceput nu îl impresionează, dar în timp, respectul său pentru respectiva doctrină crește, acesta participând la numeroase dezbateri religioase. Impresionat în mare parte de convingerea de nezdruncinat a misionarilor ismailiți, Hasan Sabbah își începe propria cercetare a doctrinelor ismailite, pentru a deveni la rândul său șiit ismailit.

La vârsta de 17 ani, Hasan se convertește la ismailism și jură credință califului fatimid din Cairo, Al-Mustansir. Stilul auster și devotamentul sincer al lui Hasan îl aduc în atenția misionarului responsabil de eforturile ismailite din regiunea sa, pe numele său Abdu l-Malik ibn Attash. Ibn Attash, impresionat de tânărul Hasan, îl numește ca adjunct al său și-l sfătuiește să meargă la Cairo pentru a-și aprofunda studiile. Cu toate acestea, din motive necunoscute, Hasan are nevoie de mai mult de 2 ani pentru a ajunge în Cairo. În acest timp, Hasan pleacă într-o lungă călătorie, a cărei mare miză pare a fi cunoașterea popoarelor învecinate țării lui, a obiceiurilor acestora și nu în ultimul rând cunoașterii sinelui. Deși există informații puține legate de această călătorie se știe că Hasan a trecut prin Azerbaidjan, Armenia (unde a fost dat afară dintr-un oraș după o ceartă aprinsă cu câțiva preoți creștini), Iraq, Siria pentru a trece din Palestina în Egipt, în jurul datei de 30 august 1078 (datarea îi aparține lui Rașid al-Din Hamadani în 1310). Din nou, nu este foarte clar cât timp a stat în Egipt, dar majoritatea surselor converg asupra perioadei de 3 ani.

În timpul petrecut la Cairo, învățând și predicând, Hasan Sabbah devine deosebit de iritant pentru vizirul armatei, Badr al-Jamali. Se presupune că motivul pentru care Hasan devenise incomod era apropierea dintre acesta și calif, apropiere ce nu subscria jocurilor de putere de la curtea sultanului. Până la urmă, susținerea arătată de Hasan pentru moștenitorul tronului fatimid, Nizar, atrage asupra lui Sabbah furia vizirului Al-Jamali care îl aruncă în temniță. Datorită unui episod bizar, în care minaretul închisorii unde acesta era reținut se prăbușește, Hasan este urcat pe o corabie și deportat din Egipt. Acesta abia scapă cu viață din naufragiul vasului și își încheie călătoria prin Siria și Iraq, în 1081, la Isfahan (devenit centrul ismailismul în Persia).

Un organizator eficient și un strateg de renume, Hasan Sabbah era și un teolog bine antrenat. Trăia o viață foarte austeră, cunoscând întreg Coranul precum și majoritatea textelor religioase șiite. Istoricii persani spun că în 34 de ani în care a stăpânit castelul Alamut, nu a coborât niciodată din fortăreața ce-l ascundea de restul lumii. Cu toate acestea, varianta nizarită a ismailismului ce a dat naștere primei societăți secrete din lume, ordinul asasinilor, nu avea să rămână în Persia. Un inițiat în doctrina lui Sabbah avea să ducă ismailismul în vestul Siriei, unde a obținut un cap de pod, ce cu greu a putut fi eradicat; numele acestuia este Rașid ad-Din Sinan.

* 1574: Renée a Franței^[4] (25 octombrie 1510 – 12 iunie 1574^[5]) a fost fiica cea mică a regelui Ludovic al XII-lea al Franței și a celei de-a doua soții, Anne de Bretania. Sora ei mai mare a fost regina Claude a Franței. Prin căsătoria cu Ercole al II-lea d'Este, nepotul Papei Alexandru al VI-lea, Renée a devenit Ducesă de Ferrara. În ultimii ani ai vieții a fost un important susținător al reformei protestante și aliată a lui Jean Calvin.

Renée a Franței

Ducesă de Ferrara, Modena și Reggio

Portret al Prințesei Renée de Jean Clouet

* 1675: Carol Emanuel al II-lea (italiană Carlo Emanuele II di Savoia) (20 iunie1634 – 12 iunie 1675) a fost Duce de Savoia din 1638 până în 1675. De asemenea, a fost marchiz de Saluzzo, conte de Aosta, Geneva, Moriana și Nice și pretendent al tronului din Cipru și Ierusalim. După moartea sa în 1675, a doua soție, Marie Jeanne de Savoia a fost regentă pentru fiul lor în vârstă de 11 ani.

Karol Emmanuel al II-lea a fost al treilea fiu al lui Victor Amadeus I, Duce de Savoia și a Christine a Franței, nepotul (pe linia maternă) regelui francez Henric al IV-lea al Franței. După moartea fratelui mai mare Francis Hyacinth, în 1638, a moștenit tronul. A fost căsătorit de două ori: prima soție a fost Françoise Madeleine d'Orléans, cea de a doua - Marie Jeanne de Savoia. În cea de-a doua căsătorie s-a născut moștenitorul tronului, viitorul rege al regatului Sardiniei Victor Amadeus al II-lea. Karol Emmanuel al II-lea era mai puțin preocupat de conducerea statului, axat fiind pe divertisment. Conducător de facto a fost mama sa, care a fost implicată în toate chestiunile politicii externe și interne a statului. În acea perioadă, în 1655, au fost urmăriți și persecutați în masă membrii comunității protestante valdensiene (Waldensians).

După moartea mamei sale, în 1663, Karol Emmanuel al II-lea preia controlul asupra țării. În politica sa externă s-a opus puterii în creștere a statului vecin - Franța. În perioada 1672-1673, Savoia a fost implicat în război împotriva Republicii Genova pentru opținerea accesului la Liguria, coasta Mării Mediterane. Pe plan intern Karol Emmanuel al II-ea a reușit să îmbunătățească situația finaciară prin extinderea portului maritim din Nisa , fapt ce a permis sporirea comerțului exterior. A creat o armată permanentă în Savoia, refuzând serviciile trupelor mercenare, așa cum se practica în ducat mai devreme. Prin ordinul lui Karol Emmanuel al II-lea a fost construit un drum prin munții Alpi din Italia de Nord până în Franța (Chemin des Grottes des Échelles).

Carol Emanuel al II-lea

* 1734: James FitzJames, Duce de Berwick, Duce de Fitz-James, Duce de Liria și Jérica (21 august 1670 – 12 iunie 1734) a fost un lider militar anglo-francez, fiul nelegitim al regelui Iacob al II-lea al Angliei și al amantei sale, Arabella Churchill, sora Ducelui de Marlborough.

În 1695 el s-a căsătorit cu Honora de Burke, fiica Contelui de Clanricarde și văduva Contelui de Lucan. S-a recăsătorit cu Anne Bulkeley, fiica lui Henry Bulkeley, în 1700. A devenit mareșal al Franței în 1706.

James s-a născut în Franța, în orașul Moulins, cu cincisprezece ani înainte de urcarea pe tron a tatălui său, Iacob al II-lea al Angliei, în acea vreme Duce de York, succesorul la tron al fratelui său Carol al II-lea al Angliei. James a fost educat ca un prinț catolic în diverse colegii din Franța. În 1687, tatăl său, devenit rege, l-a numit duce de Berwick, conte de Tinmouth și baron Bosworth.

Și-a făcut debutul în Ungaria la asediul din Buda, în slujba lui Carol al V-lea de Lorena; apoi a participat la Bătălia de la Mohács (1687) tot în Ungaria, unde a luptat împotriva turcilor. După bătălie s-a întors în Anglia, unde a fost numit guvernator de Portsmouth și a devenit cavaler al Ordinului Jartierei. După revoluția din 1688, a avut un rol foarte activ în toate încercările de a-l reînscăuna pe tron pe tatăl său. Acest ofițer strălucit s-a angajat apoi în serviciul Franței, iar în 1703 a fost naturalizat francez.

James FitzJames

Duce de Berwick

* 1758: Augustus Wilhelm al Prusiei (9 august 1722 – 12 iunie 1758) a fost prinț al Prusiei și fratele lui Frederic cel Mare. A fost al doilea fiu al regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și a reginei Sofia Dorothea de Hanovra.

S-a căsătorit cu Luise de Brunswick-Wolfenbüttel. Deoarece fratele său mai mare nu a avut copii, fiul său cel mare, Frederic Wilhelm, i-a succedat la ton lui Frederic cel Mare, ca regele Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei.

Prințul Augustus Wilhelm

·         1772: A  murit asasinat de indigenii maori din Noua Zeelanda, exploratorul francez Marc-Joseph Marion du Fresne; (data botezului 22 mai 1724). Este descoperitorul insulei Marion, a insulei Printul Edward  si a insulei Crozet. 
* 1816: Charles Pierre François Augereau, duce de Castiglione (n. 21 octombrie1757 –- d. 12 iunie 1816), Mareșal al Franței din anul 1804 a fost unul dintre comandanții militari marcanți ai războaielor revoluționare și ai războaielor napoleoniene.
Având origini foarte modeste, se angajează inițial în armata regală franceză în 1774, apoi este mercenar în armata prusacă, napolitană și portugheză în perioada pre-revoluționară. Revenit în Franța, Augereau este căpitan de husari în 1793 dar în același an urcă până la gradul de general de divizie (din 23 decembrie), în cadrul armatei Pirineilor Orientali. Din 1795, se alătură Armatei din Italia, unde servește sub comanda generalului Bonaparte în prima campanie din Italia și se acoperă de glorie în aproape toate bătăliile majore ale acestei campanii, îndeosebi la Castiglione. Servește apoi în Armata Rinului și este ales deputat în Consliliul celor Cinci-Sute. Numele său apare pe prima listă de Mareșali ai Franței, publicată la proclamarea Imperiului pe 19 mai 1804. Participă apoi cu distincție la aproape toate bătăliile importante din perioada 1805 - 1807, fiind rănit la bătălia de la Eylau. Pe 19 martie 1808, devine duce de Castiglione, servind din 1808 în Armata din Germania, apoi în cea din Catalunia, din 1810. În timpul campaniei din Rusia, conduce Corpul XI al „Marii Armate”, la începutul verii, dar nu termină această campanie. Le va face însă pe cele din Germania (1813) și Franța (1814), dar, în timpul acesteia din urmă, Augereau, comandant al unei armate din zona Lyon, încheie o convenție separată cu austriecii, predându-le orașul, fapt ce va aduce radierea sa de pe lista mareșalilor în timpul celor 100 de zile.

Charles Pierre François Augereau

* 1858: Niccolò Livaditti (n. 1804, Trieste – d. 12 iunie 1858, Iași) a fost un pictor italian, portretist de viziune naivă, cu calități de observație psihologică ^[2] care a activat în Principatul Moldovei.

S-a născut la Trieste, capitala provinciei Friuli-Veneția Giulia, un oraș cosmopolit aflat la încrucișarea culturilor central-europene (italiană, slavă și germană).^[3]

Provine dintr-o înstărită familie levantină și a participat la Revoluția Carbonarilor din Italia. După eșecul Revoluției, a fost nevoit să-și părăsească patria. Către anul 1830 a venit la Iași împreună cu o trupă de actori francezi.^[1].

Alături de soția sa, Carlotta Cianchi, o spaniolă catolică, s-a stabilit la Iași, unde și-a câștigat în scurt timp notorietatea ca pictor, devenind portretistul preferat al protipendadei moldovene. Primul portret cunoscut datează din 1830 și îl înfățișează pe hatmanul Anastasie Bașotă.^[4]

Livaditti este cunoscut în pictura românească în special datorită portretelor de grup pe care le-a realizat.^[1]

În anul 1832, frații Joseph și Baptiste Foureaux au deschis la Iași Teatrul de varietăți. Pentru acest teatru, Livaditti a pictat cortina în care a reprezentat muzele. În 1840, când teatrul s-a completat cu trupa franceză a lui Eugène Hette, Livaditti a fost angajat să picteze o nouă cortină.^[4]

Devenind tot mai cunoscut, au apelat la el pentru portrete și personalități din împrejurimile Iașului, din Hârlău, Botoșani, Dorohoi și Roman.

Conform certificatului de deces: „... moare la 12 iunie 1858, în etate de 54 de ani, Nicolai Livaditi, zugrav”. În registrul Bisericii Golia este trecută și moartea soției, Maria, la 5 ianuarie 1864, în etate de 58 ani (Carlotta trecuse la ortodoxie cu numele Maria).^[4]

O parte din picturile sale au fost declarate bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național

• Portrete în Stil Biedermeier
• 

  Portret de femeie
 
• 

  Portretul Elenei Manolache Miclescu
 
• 

  Portretul Anei Balş
 
• 

  Portret de familie
 
• 

  O doamnă lucrând
• 
  

  Familia vornicului Vasile Alecsandri:
  sunt reprezentați tatăl poetului Vasile Alecsandri, mama Elena, sora Catinca și fratele Iancu

·         1864: Moare la Atena Mihail Șuțu. Mihail Suţu (Soutzo) sau Mihail Suţu al II-lea s-a născut în 1784 la Constantinopol şi era nepotul de fiu al lui Mihai "Draco" Suţu din familia de greci Soutzos. Din 1815 pînă în 1819 Mihail a fost Dragoman al Porţii, iar în 1819 a fost numit domnitor în Moldova în locul lui Scarlat Callimachi. În timpul domniei sale a favorizat intrarea în Moldova a lui Alexandru Ipsilanti Eteristul în februarie 1821. Apoi fuge în Basarabia Ţaristă, de unde pleacă în Austria. În Austria este arestat de către cancelarul Metternich. A fost deţinut la Brunn (Brno) şi închis timp de 4 ani la Göritz. Dupa eliberare s-a întors în Grecia, care între timp devenise independentă. Rămas în Grecia, a fost reprezentantul acesteia la Sankt Petersburg, Stockholm, Copenhaga, Londra şi Paris. În 1854 a fondat şi prezidat la Atena Comitetul de salvare pubică, care a pus la cale insurecţia din Epir şi Tesalia.

* 1878: George al V-lea (George Frederick Alexander Charles Ernest Augustus; 27 mai 1819 – 12 iunie 1878) a fost ultimul rege al Hanovrei. A fost al 2-lea Duce de Cumberland și Teviotdale, și al 2-lea Conte de Armagh.

Prințul George de Cumberland s-a născut la Berlin ca singurul fiu al Prințului Ernest Augustus, Duce de Cumberland (al cincilea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit) și a soției sale, Frederica de Mecklenburg-Strelitz.

A fost botezat la 8 iulie 1819, la un hotel din Berlin unde stăteau părinții săi de către rev. Henry Thomas Austen (fratele autoarei Jane Austen). Nașii lui au fost: Prințul Regent al Regatului Unit (reprezentat de Ducele de Cumberland), regele Prusiei Frederic Wilhelm al III-lea , Alexandru I al Rusiei, Prințul moștenitor al Prusiei, Prințul Wilhelm al Prusiei, Prințul Frederic Louis al Prusiei, Prințul Henric al Prusiei, Prințul Wilhelm al Prusiei, Georg, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz, Ducele Karl de Mecklenburg-Strelitz, Împărăteasa Maria Feodorovna a Rusiei, Regina Olandei Wilhelmine, Prințesa Augusta Sophia a Regatului Unit, Prințesa Elisabeta a Regatului Unit, Prințesa Mary, Ducesă de Gloucester și Edinburgh, Prințesa Sophia a Regatului Unit, Prințesa Alexandrine a Prusiei, Prințesa Augusta a Prusiei, Ducesa de Anhalt-Dessau, Prințesa Wilhelm a Prusiei, Elisabeth de Brandenburg-Schwedt, Prințesa Louise a Prusiei și Prințesa Radziwill

După decesul regelui William al IV-lea al Marii Britanii și ascensiunea reginei Victoria pe tron, din cauza legii salice care nu permitea ca tronul Hanovrei să fie condus de o femeie, Ducele de Cumberland a succedat la tronul Hanovrei ca Ernst August I iar Prințul George a devenit prinț moștenitor al Hanovrei. Ca descendent pe linie masculină a lui George al III-lea, el a rămas membru al familiei regale britanice și al doilea în linia de succesiune la tronul britanic până la nașterea primului copil al reginei Victoria în 1840, Victoria, Prințesă Regală.

După ce a devenit complet orb, au existat îndoieli cu privire la faptul că prințul moștenitor poate deveni rege al Hanovrei, însă tatăl său a decis că el ar trebui să facă acest lucru.

La 18 februarie 1843, la Hanovra, George s-a căsătorit cu Prințesa Maria de Saxa-Altenburg, fiica cea mare a lui Joseph, Duce de Saxa-Altenburg și a Ducesei Amelia de Württemberg.

Regele Hanovrei, c. 1819

Prințul moștenitor i-a succedat tatălui său ca rege al Hanovrei, Duce de Brunswick-Lüneburg, Duce de Cumberland și Teviotdale, și Conte de Armagh la 18 noiembrie 1851 sub numele de George al V-lea.

De la tatăl său și de la unchiul matern, Prințul Karl Frederic de Mecklenburg-Strelitz, unul dintre oamenii influenți de la curtea Prusiei, George a învățat să aibă autoritate regală. În timpul celor 15 ani de domnie, s-a angajat în dispute frecvente cu parlamentul hanoverian. Sprijinit de Dieta Confederației germane, în iunie 1866 el a refuzat, contrar dorințelor parlamentului său, să avizeze cererea prusacă prin care Hanovra să respecte neutralitatea în războiul austro-prusac.

Ca urmare, armata prusacă a ocupat Hanovra și armata hanoveriană s-a predat la 29 iunie 1866; familia regală și regele au fugit în Austria. În mod oficial, guvernul prusac a anexat Hanovra la 20 septembrie, dar regele detronat nu a renunțat la drepturile sale la tron și nici nu a recunoscut acțiunile Prusiei. Din exil, de la Gmunden din Austria, el a făcut apel în zadar ca marile puteri europene să intervină în numele Hanovrei. Din 1866, George al V-lea a menținut "Welfenlegion" pe cheltuiala proprie.

George al V-lea a murit la Paris la 12 iunie 1878 la vârsta de 59 de ani. A fost înmormântat la capela St George de la castelul Windsor.

George al V-lea

Rege al Hanovrei

* 1893: Ducele Maximilian Emanuel în Bavaria,^[1] (germană Maximilian Emanuel, Herzog in Bayern; 7 decembrie 1849 – 12 iunie 1893) a fost membru al Casei de Wittelsbach. A fost al zecelea și cel mai mic copil al Ducelui Maximilian Joseph și a soției acestuia, Prințesa Ludovika de Bavaria. ^[1]Maximilian Emanuel a fost fratele Elisabetei de Bavaria, împărăteasă a Austriei și regină a Ungariei.

Ducele Maximilian Emanuel

La 20 septembrie 1875, la Ebenthal, Austro-Ungaria, Maximilian Emanuel s-a căsătorit cu Prințesa Amalie de Saxa-Coburg și Gotha, al patrulea copil și a doua fiică a Prințului August de Saxa-Coburg și Gotha și a soției acestuia, Prințesa Clémentine de Orléans.^[1] Maximilian Emanuel și Amalie au avut trei fii:^[1]

• Siegfried August Maximilian Maria, Duce în Bavaria (10 iulie 1876 – 12 martie 1952)^[1]
• Christoph Joseph Clemens Maria, Duce în Bavaria (22 aprilie 1879 – 10 iulie 1963). S-a căsătorit cu Anna Sibig (18 iulie 1874 – 1 ianuarie 1958)^[1]
• Luitpold Emanuel Ludwig Maria, Duce în Bavaria (30 iunie 1890 – 16 ianuarie 1973)

Maximilian Emanuel

Ducele Maximilian Emanuel în Bavaria

* 1918: Maria Anna Friederike (17 mai 1836 - 12 iunie 1918) a fost prințesă a Prusiei.

Tânăra Ana.

Ana a fost cel mai mic copil din cei trei ai Prințului Carol al Prusiei și ai soției sale, Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach.

Ca tânără și frumoasă prințesă, ea s-a aflat în centrul atenției curții. În iarna anului 1852 tânărul împărat Franz Joseph I al Austriei a întâlnit-o la Berlin, s-a îndrăgostit de ea și a cerut-o de soție. Însă la acea vreme Ana era logodită și, ca o complicație în plus, printre oamenii de stat prusaci existau puternice sentimente împotriva unei alianțe cu Austria.

La 26 mai 1853 Ana s-a căsătorit cu Prințul Frederic Wilhelm de Hesse la Palatul Charlottenburg din Berlin. Ana a fost a doua soție a soțului său, care cu noua ani mai înainte a trăit experiența dramatică ca iubita sa soție, Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna a Rusiei, să moară la naștere. El n-a trecut niciodată peste această pierdere care a avut loc la un an după ce se căsătorise cu Alexandra, și se crede că acesta a fost motivul relației sale politicoase însă distantă cu Ana.

Frederic și Ana au avut șase copii:

• Prințul Frederic Wilhelm al II-lea de Hesse (1854–1888); nu s-a căsătorit; a murit pe mare într-o călătorie de la Batavia la Singapore.
• Prințesa Elisabeta Alexandra Charlotte de Hesse (1861–1955); căsătorită cu Prințul Ereditar Leopold Friedrich de Anhalt (fiu al lui Frederic I, Duce de Anhalt) și au avut copii.
• Prințul Alexandru Frederic de Hesse (1863–1945); căsătorit cu baroneasa Gisela Stockhorner von Starheim, au avut copii.
• Prințul Frederic Karl de Hesse, rege al Finlandei (1868–1940); căsătorit cu Prințesa Margaret a Prusiei, au avut copii.
• Prințesa Marie-Polyxene de Hesse (1872–1882).
• Prințesa Sybille Marguerite de Hesse (1877–1925); căsătorită cu baronul Friedrich von Vincke (divorțată în 1923).

Ana a fost o femeie inteligentă care a prezidat la Curte un salon unde se întâlneau artiști, muzicieni inclusiv Johannes Brahms, Clara Schumann, Anton Rubinstein și Julius Stockhausen. Ea însăși era o pianistă de talent care a studiat cu Theodor Kullak.^[1]

S-a convertit la catolicism în 1901, lucru care a dus la complicații politice.^[2]

Ana a murit la 12 iunie 1918 la Frankfurt la vârsta de 82 de ani.

Prințesa Ana a Prusiei

Prințesă Frederic Wilhelm de Hesse-Kassel

* 1918: Marele Duce Mihail al Rusiei, Mihail Alexandrovici Romanov (în limba rusă: Михаил Александрович Романов), numit uneori și Țarul Mihail II (n. 22 noiembrie 1878 (S.N. 4 decembrie) - d. cca. 12 iunie 1918), a fost fiul țarului Alexandru al III-lea și fratele țarului Nicolae al II-lea.

Mihail a început o relație cu Natalia Sergheievna Șeremerevskaia, o femeie care nu avea origine nobilă, de două ori divorțată. Cei doi s-au căsătorit în 1912, după nașterea în 1910 a singurului lor copil. Țarul Nicolae II a înnobilat-o pe soția fratelui său, aceasta devenind Contesa Brasova, iar fiul ei Contele Brasov.

Pe 2 martie (stil vechi)/15 martie (stil nou) 1917, Împăratul Nicolae II a abdicat în favoarea fratelui său, spunând: "Lăsăm moștenire succesiunea Noastră fratelui Nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici și îi dăm binecuvântarea Noastră la urcarea sa pe tron." [1]

O zi mai târziu, (3 martie/16 martie 1917), Mihail a semnat o proclamație în care afirma: "Sunt ferm hotărât să-mi asum puterea supremă numai dacă asta este dorința marelui nostru popor, car trebuie acum, prin vot universal și prin reprezentanții lor în Adunarea Constituantă, să-și stabilească o formă de guvernare și noi legi fundamentale pentru statul nostru rus." [2]Timp de o zi, Mihail a sperat că va fi ales de popor drept conducător, lucru care nu s-a întâmplat.

Istoricii au păreri împărțite, dacă să-l considere pe Mihail țar sau nu. S-ar putea accepta că a domnit o zi, dar nu a condus efectiv Imperiul. Toate argumentele pro și contra sunt doar de natură științifică, atâtă vreme cât monarhia în Rusia a încetat de facto să existe odată cu abdicarea lui Nicolae II, iar Mihail nu a fost niciodată încoronat, nu a fost niciodată recunoscut de popor drept conducător, iar fratele său este acceptat ca ultimul țar adevărat.

Surse de încredere, atât din arhivele rusești cât și din străinătate, indică faptul că Mihail a fost executat în suburbiile orașului Perm pe 12 iunie 1918. Ordinul de execuție se pare că a fost dat de șefii locali ai CEKA.

Marele Duce Mihail Alexandrovici

* 1950: Eugen Cristescu (n. 3 aprilie 1895, Oituz, Bacău, România – d. 12 iunie1950, Mănăstirea Văcărești, România), a fost șeful Serviciului Special de Informații al României în perioada 12 noiembrie 1940 - 1 martie 1945.

Imediat după preluarea puterii, după reușita puciului anticarlist, Ion Antonescu l-a eliminat pe Mihail Moruzov din fruntea Serviciului Special de Informații-SSI, care aparținea de Marele Stat Major al armatei și l-a numit în locul său pe Eugen Cristescu (la data de 15 noiembrie 1940), trecând această instituție în subordinea Președinției Consiliului de Miniștri. Moruzov, arestat împreună cu adjunctul său, Niky Ștefănescu, au fost încarcerați la penitenciarul Jilava, care se afla în custodie legionară. La scurt timp după arestare ei au fost asasinați de o echipa de legionari (Masacrul de la Jilava) în noaptea de 26-27 noiembrie 1940.

Horia Sima, vice prim ministru, președintele partidului de extremă-dreaptă (fascist) Garda de Fier și șeful mișcării legionareera interesat de eliminarea lui Moruzov pentru a ascunde faptul că fusese informator ^{[necesită citare]}, iar Antonescu avea profunde resentimente față de cel care, consi­dera el, făcea și desfă­cea jocurile oculte la Palatul Regal. (Moruzov adunase despre viitorul mareșal un consistent dosar com­promițător). Antonescu l-a urmărit pe Moruzov chiar și după moarte, încercând să distrugă imaginea de profesionist celui care, după părerea unor autori, ridicase spionajul românesc la nivelul elitei mondiale^[1].

Noul director general al SSI, absolvent al seminarului teologic din Iași și al Facultății de drept a Universității din Iași în iunie 1920. și-a început cariera în secția de informații (Siguranță) din Direcția Generală a Poliției, unde a fost avansat treptat, până la funcția de director. S-a remarcat prin modul în care a combătut mișcarea legionară. A fost demis din această funcție de către Carol al II-lea deoarece adunase informații asupra Elenei Lupescu, amanta regelui (și viitoare soție), fapt denunțat de către Moruzov. A îndeplinit funcția de director general clasa I, la Președinția Consiliului de Miniștri. A fost trimis în străinătate de Statul român pentru specializare în tehnica polițienească la Viena, Varșovia, Cracovia, Praga, Berlin, Haga, Bruxelles, Paris, Roma, Napoli, Genova. În urma insistențelor lui Nicolae Titulescu în vremea când acesta era Ministrul României la Londra a fost admis pentru studii la Scotland Yard la Londra asupra problemelor internaționale de poliție

Din cauză că România se pregătea de război, SSI-ul reorganizat de Cristescu s-a orientat în principal asupra Uniunii Sovietice, iar pe linie internă, împotriva partidului comunist și a mișcării legionare. Astfel, după unele surse, la 23 august 1944, din cei 1.150 membri ai Partidului Comunist^[3], mai mult de jumătate ar fi fost informatori ai serviciilor secrete, printre aceștia numărându-se și lideri marcanți ca Emil Bodnăraș^{[necesită citare]}.

SSI-ul a avut de supravegheat organizațiile de spionaj străine care activau în România, cele maghiare, bulgare și cele 11 agenții germane. SSI și-a făcut datoria, reușind să culeagă informații de peste Prut, dar și să transmită conducerii statului avertismente asupra imensului potențial militar și economic al URSS. Una dintre marile realizări a SSI a fost aflarea datei raidului american asupra Ploieștiului - 1 august 1943 - cu o săptămână înainte ca acesta să aibă loc.

Deși loial aliaților germani, la ordinul lui Antonescu, SSI a tatonat șansele unui eventual armistițiu, ajutându-se de șeful confreriei masonice, Jean Pangal, de Grigore Gafencu, fost ministru de externe și de mulți alții.

La fel ca predecesorul său, Mihail Moruzov, Cristescu a condus serviciile secrete românești cu suficient profesionalism, considerându-se «funcționar de stat», adică obligat să servească interesele statului mai presus de orice. Cristescu a reușit performanța de a nu-și politiza instituția. A asigurat o ordine financiară strictă. El a introdus sistemul de remunerare a personalului pe criterii de calitate și merit, fiind „complet interzis ca un salariat să se intereseze de situația celuilalt”.

În declarația sa din 6 octombrie 1944 afirma: „SSI a fost un serviciu de informații al statului român, public, nu clandestin, condus de legi, norme și regulamente precise”, accentuând că SSI este un serviciu de informații și nu unul de execuții și crime. După istoricul Cristian Troncotă, conform documentelor de arhivă, Cristescu nu ar fi fost implicat în «seria asasinatelor de stat» din timpul lui Carol al II-lea, adică lichidarea liderilor legionari, iar sub regimul antonescian, în masacrele de la Jilava, Snagov și Strejnic. În procesul pogromului de la Iași, judecat în anul 1948, Cristescu a fost audiat ca martor și nu ca inculpat^[4].

În timpul războiului, agenții americani și britanici prinși și anchetați de SSI, locotenent-colonelul George Chastelain, căpitanul Ivor Porter și căpitanul Mețianu Silviu (român)^[2] au primit un regim de arest deosebit de blând. Activitatea opoziției a fost tolerată și protejată (deși Hitler îl sfătuia pe Antonescu spunând că un om ca Iuliu Maniu ar fi fost de mult spânzurat în Germania). Între anii 1943-1944, SSI i-a protejat și pe unii opozanți de stânga sau comuniști: Petru Groza, Ion Gheorghe Maurer, Mihai Beniuc (chiar angajat în SSI pentru a nu fi trimis pe front)^{[necesită citare]}. Printre agenții SSI s-au numărat cântăreața Maria Tănase, scriitorul Zaharia Stancu și multe alte personalități ^{[necesită citare]} a căror activitate e greu de reconstituit, întrucât în arhiva SSI nu există nici un dosar de informator din perioada 1928-1944, fie pentru că SSI nu întocmea dosare, fie pentru că au fost distruse.

Generalul Aurel Aldea, participant direct la evenimentele din 23 August 1944, în mărturiile sale cuprinse în dosarele Securității, declară:

„Eugen Cristescu, șeful Serviciului Secret, chemat de generalul Sănătescu la Palat, a refuzat să vină. Cum s-a aflat mai târziu, s-a consultat cu generalul Tobescu Constantin de la Inspectoratul General al Jandarmeriei și împreună s-au dus la Legația Germaniei, pentru a comunica ceea ce se petrece la Palat.”^[5] Conform altei opinii ^[6] cei doi fugari au parcurs un lung periplu prin diferite localități ale țării, căutând să stea cât mai mult în umbră până la limpezirea situației politice și militare.

La data de 1 septembrie 1944, Eugen Cristescu și-a înaintat demisia, acceptată formal de generalul Constantin Sănătescu, iar eliberarea de jure a acestuia s-a făcut prin Decretul nr. 568/1 martie 1945^[7] . Din mărturia generalului Aldea reiese că în momentul crucial, prin faptul că a fugit să ceară ajutor german pentru a-și salva patronul (și propria persoană), «omul lui Antonescu» s-a impus asupra «funcționarului de stat». De altfel, Cristescu a fost considerat întotdeauna - și s-a mândrit cu asta - ca omul de taină al lui Ion Antonescu - declarându-i colegului de celulă Gabriel Bălănescu:

„Este cea mai mare cinste a vieții mele că am fost la un pas în urma acestui om (Antonescu)

După 23 august 1944, Cristescu s-a refugiat cu o mare parte din arhiva sa în comuna Bughea, din județul Muscel, unde a fost arestat. La 24 septembrie 1944, în cadrul grupei Antonescu, a fost transportat și anchetat în URSS, apoi retransmis României.

La 17 mai 1946, prin sentința Tribunalului Poporului, au fost condamnați la moarte 11 acuzați: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, generalul Constantin Vasiliu, Gheorghe Alexianu, generalul Constantin Pantazi, Radu Lecca, generalul Nicolae Macici, Eugen Cristescu, ș.a. Alți zece acuzați au fost condamnați la închisoare. În urma intervenției ministrului justiției, Lucrețiu Pătrășcanu, regele Mihai I a comutat pedeapsa ultimilor șapte condamnați, printre care Pantazi, Leca, Macici și Cristescu, la muncă silnică pe viață. După mărturia lui Lucrețiu Pătrășcanu la propriul său proces, Cristescu i-ar fi promis, contra salvării de la moarte, lista agenților britanici în România.

A decedat la 12 iunie 1950, în Penitenciarul Văcărești. Cu toate acestea au circulat zvonuri care au susținut că ar fi fost văzut în libertate și pe deplin sănătos ulterior acestei date. Există bănuiala că ar fi fost folosit și de către comuniști, până prin anii 1960^[9]. Singurul document oficial cu valoare de probă este actul de deces cu nr.607, din 13 iunie 1950, care a fost eliberat de spitalul central al Penitenciarului Văcărești, unde este menționat că: „moartea lui Eugen Cristescu se datorează sclerozei cardiovasculare, iar cadavrul nu prezintă nici un semn de violență” ^[8].

SSI-ul a fost desființat. La 30 august 1948, prin Decretul nr. 221 și sub coordonarea consilierilor sovietici lua ființă Direcția Generală a Securității Poporului (D.G.S.P.).

·         1954: A murit  poetul, prozatorul şi criticul literar Nicolae Davidescu. S-a nascut pe 24 octombrie 1888 la Bucuresti. Dupa absolvirea studiilor liceale se inscrie la Facultatea de Litere din Capitala pe care insa n-a absolvit-o. In anul 1905, prin intermediul lui Al T. Stamatiad il cunoaste pe Ovid Densusianu, conducatorul revistei de orientare simbolista „Viata noua”, in paginile careia publica   versuri, note si traduceri. Tot Stamatiad il introduce in cenaclul lui Al. Macedonski si il ajuta sa debuteze in 1906 cu poezia „Ardoare” in ziarul „Prezentul”. A realizat si traduceri, mai ales din poezia franceza, si a editat opera literara a poetilor simbolisti sau de factura parnasiana, contribuind esential la intelegerea si cunoasterea creatiei lor. De asemenea, a tradus si din opera lui Villiers de l’Isle Adam (Nuvele, 1911) si Th. Gautier (Arria Marcella, 1911). Opera lui Davidescu este intregita de scrieri in proza si piese de teatru. A publicat placheta La Fantana Castaliei in 1910, piesa Iov in 1911, povestirea Zana din fundul lacului (1912). A fost ales vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani si premiat pentru romanul Conservator et C cu Premiul „C.A.Rosetti” si cu premiul „Ministerului Artelor” (1928) pentru Vioara muta. In anul 1948 este arestat si condamnat pentru antisemitism la cinci ani de inchisoare. A murit cu putin timp inainte de a-si ispasi pedeapsa, pe 12 iunie 1954.

·         1956: A murit  prozatorul şi traducătorul Ioachim Botez; (n. 1884).

·         1969: Józsi Jenõ Tersánszky, scriitor, dramaturg maghiar născut în Baia Mare (n. 1888). În primul război mondial participă ca voluntar şi este trimis pe frontul italian, unde în 1918 cade prinzonier. După eliberarea din prinzonierat în 1919, se întoarce la Budapesta, unde în scurt timp publică romanul Viszontlátásra, drága… (La revedere, dragă…), în care descrie propriile sale experienţe de pe front. Romanul scris încă în 1916, adăugit şi reviuzuit în anul editării, este considerat de critica de specialitate o creaţie remarcabilă a scrierilor antirăzboi din literatura maghiară, fiind totodată consacrarea autorului ca scriitor de prim rang.
* 1976: Gopinath Kaviraj a fost un filosof indian din provincia Bengal.

Gopinath Kaviraj

·         1977: A murit F. Brunea-Fox (pseudonimul lui Filip Brauner), reporter, jurnalist şi traducător; (n. 1898). Evreu de origine, a fost  unul din cei mai cunoscuţi reporteri interbelici care, alături de Geo Bogza, a pus bazele reportajului literar românesc. A fost redactor la ziarele Dimineaţa (1925-1937) şi Adevărul (1932-1937), unde  a făcut primii paşi in jurnalism sub îndrumarea directorului Constantin Mille. A publicat si în revista de stânga Cuvântul liber (1933-1936). După interzicerea, în 1937, a cotidianelor Dimineaţa şi Adevărul, de către guvernul Octavian Goga – A.C. Cuza, activitatea lui Brunea-Fox s-a diminuat, el colaborând doar la publicaţii periodice. Printre gazetele şi revistele la care a mai colaborat se pot aminti   de asemenea pubicaţiile evreieşti „Adam”, „Mântuirea”, „Puntea de Fildeş”, „Curierul israelit”. După 23 august 1944 şi în anii postbelici a lucrat o vreme la buletinul „Îndrumătorul cultural” şi a colaborat la „Adevărul” şi „Jurnalul de dimineaţă”, „România liberă”,„Scînteia”, la revistele Viaţa românească, Flacăra, „Răspântia” (a lui I. Ludo), „Viaţa militară”, „La Roumanie d’aujourd’hui” , „Veac nou” etc. De asemenea a scris evocări ale unor personalităţi politice româneşti ca Alexandru Averescu, Ion Gheorghe Duca, Dr.Nicolae Lupu, Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida-Voevod.
A scris numeroase reportaje literare publicate în presa interbelică. Este autorul cărții „Orașul măcelului” (Jurnal al rebeliunii legionare din 1941, de la București), publicată în 1944. A realizat un număr însemnat de fotografii având ca temă socială situația evreilor în România. Printre reportajele sale cele mai cunoscute se pot menționa Aspectele vieții de provincie, Iașul, cetatea umbrelor, Târgul Moșilor, Insula Ada Kaleh, Nopți bucureștene, Trenul fantomă, Leproșii (despre „Infernul de la Lărgeanca"), Unde am să nasc?. A mai scris intre altele, despre tulburarile antievreiesti de la Borșa, Sighet șiOradea, și despre Evreii din Maramureș (în revista „Adam”). De asemenea a scris evocări ale unor personalități politice românești ca Alexandru Averescu, Ion Gheorghe Duca, Dr.Nicolae Lupu, Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida-Voevod.

·         1980: A murit traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene; a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann; (n. 1903).

·         1982 - A murit Karl von Frisch, fiziolog si naturalist austriac, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie si medicina, împreuna cu Konrad Lorenz si Nikolaas Tinbergen, pentru cercetarile sale în domeniul psihologiei instinctive comparate (n.20.11.1886).

·         1995: Arturo Benedetti Michelangeli, pianist italian (n. 1920)

·         2003: Gregory Peck, actor american (n. 1916). Gregory Peck (nume la naștere, Eldered Gregory) (n. 5 aprilie 1916, La Jolla, California – d. 12 iunie 2003, Los Angeles, California) a fost unul dintre cei mai celebri actori americani de după război. El a reprezentat etica morală a marelui ecran. „A arătat simplitatea unui mare om și măreția unui om simplu”, a spus despre el actrita Audrey Hepburn, pentru care Peck a reprezentat cel mai mare actor al timpurilor noastre. A primit in anul 1962 Premiul Oscar.

Gregory Peck

Gregory Peck în Gentleman's Agreement

·         2011: A decedat omul de afaceri Mihai Cârciog. El a înfiinţat în anii ’90 revistele Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf – Constanţa, Academia Caţavencu, Cuvântul, Vip, posturile Tele 7abc, SOTI NEptun, TV89 Timişoara. (n. 1 octombrie 1940). A fost unul dintre fondatorii cotidianului Evenimentul zilei.
* 2011: Laura Ellen Ziskin^[1] (n. 3 martie 1950  – d. 12 iunie 2011) a fost o producătoare americană de film. În 1990, Ziskin a fost singurul producător executiv al comediei de succes Pretty Woman. Ziskin a devenit prima femeie care a produs emisiunea de televiziune Premiile Academiei singură, producându-le pe cele din 2002 și pe cele din 2007.

·          2012: Elinor Ostrom, politolog american, laureat al Premiului Nobel (n. 1933)

·         2012: Henry Hill, mafiot american de origine italiană (n. 1943)

·         2012: A decedat sculptorul Marcel Guguianu; atras în special de sculptura monumentală, a realizat ansambluri statuare, busturi în bronz şi marmură reprezentând mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei; (n. 28 iunie 1922, Barlad). A fost casatorit cu renumita mezzo-sopranã Viorica Cortez. A participat la expoziţii la  Budapesta, Roma, San Marino, Napoli, Aradjelovač, Belgrad, Montpellier, Paris, Sao Paolo, New York, Ankara, Mali, Washington, Sevilla, Miami. O colecţie muzeală ii poartă numele la Contess Madelaine din New York. În 1992 s-a creat Fundaţia „Marcel Guguianu”. 
Expoziții personale:

• 1949 România
• 1973 România
• 1975 România
• 1976 România
• 1976 Danemarca - Odense - Kulturhaus
• 1978 Italia - Roma - Galeria "Toni Nelli"
• 1979 Italia - Roma - Academia Româna
• 1981 San Marino - The Art Gallery, Palatul Turismului
• 1983 Franța - Montpellier, "VIGAN"
• 1989 S.U.A. - New York - Countess Madeleine Galleries
• 1991 S.U.A. - Retrospectiva Countess Madeleine Galleries
• 1992 S.U.A. - New York - Centrul Cultural Român
• 1993 S.U.A. - New York
• 1993 România - Bucuresti , Ministerul Afacerilor Externe
• 1993 S.U.A. - Washington D.C., Ambasada României
• 1994 S.U.A. - Washington D.C., Very Specials
• 1994 S.U.A. - Northampton, Massachusetts, Smith College
• 1994 S.U.A. - Washington INTELSAT
• 1995 S.U.A. - Washington, Banca Mondială
• 1996 S.U.A. - Washington, Banca Mondială
• 1996 Craiova - Retrospectiva
• 1997 Fondul Monetar International - Washington D.C.
• 2007 Retrospectiva Marcel Guguianu Sala Dalles,București

1972 Placheta de onoare a Bienalei din Napoli
1972 Diploma Senne’ a „Academiei Internaţionale Pontzen”
1975 „Palme d’or” al Academiei de Arta si Cultura din Napoli, Italia 
1981 Medalia de aur şi placheta de onoare a Republicii San Marino (1981),
1983 Premiul I la concursul Nissida D’Oro
1974 „Diploma de Merit” a Academiei din Pontzen, Italia
1995 Membru al diviziei de cultură a Băncii Mondiale, Washington;
Statueta „Ciocârlia” devine Emblema diviziei de cultura a Bancii Mondiale, Washington
Premiul special al Academiei Româno-Americane pentru sculptura „Ionel Jianu”
1996 Varianta „Ciocârliei” – Premiul perpetuu PROVICTORIA în cinematografie
1997 Cetăţean de Onoare al municipiului Bârlad
1999 Cetăţean de Onoare al municipiului Mehedinţi
2001 Medalia de Aur a Academiei de Arte din Brazilia
2002 Ordinul Steaua României în grad de cavaler 
2004  Este menţionat în celebrul Dicţionar Who s Who
2004 Omul Anului 2004,Institutul Biografic American
2006 Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti
2009 Steaua Marelui Priorat General Magistral al Romaniei al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim.
Cu ocazia aniversării a 80 de ani de viaţă şi peste 60 de ani de activitate (11 iulie 2002), a primit înalta distincţie Steaua României în Grad de Cavaler, din partea preşedintelui României, Ion Iliescu, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Cuv Onufrie cel Mare și Petru Atonitul; Dezlegare la pește

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Ioan de Facundo

·         În calendarul greco-catolic:  Sf. Onofrei, cuvios († secolul al V-lea); Sf. Petru, cuvios († 892)

• Marea Britanie: Sărbătoare națională. Anglia (în engleză Sunet England) este cea mai mare și cea mai dens populată țară din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Până în anul 1707 Anglia a fost un regat independent, Regatul Angliei. În 1707 acesta a fuzionat cu Scoția, dând astfel naștere Regatului Marii Britanii. Pentru unii, Anglia este sinonim cu Marea Britanie sau chiar cu Regatul Unit, lucru care însă este incorect și-i atinge pe scoțieni, galezi și nord-irlandezi.
• Republica Filipine: Ziua națională. Declararea independenței. Filipine este o țară insulară în Asia de Sud-Est, în Oceanul Pacific, cuprinzând arhipelagul cu același nume. În 1521, Fernando Magellan debarcă în Cebu și Matacan și inaugurează epoca cuceririi spaniole (în 1571 se formează orașul Manila). În 1898, statul Filipinez își proclamă independența. Tratatul de pace de la Paris din 1898, care încheie Războiul Hispano-American, cedează arhipelagul Statelor Unite, care înăbușă în anul 1901 mișcarea de eliberare națională. În 1935 este ales primul președinte național al țării, Manuel Luis Quezón. Arhipelagul este ocupat între 1942 și 1945 de trupele japoneze. La 4 iulie 1946, se proclamă republică independentă. Președintele Ferdinand E. Marcos (1965-1986) promovează o politică de modernizare a vieții economice și sociale, dar și un regim autoritar. În 1983 este asasinat Benigno S. Aquino, Jr., un lider al opoziției. După demisia lui Ferdinand Marcos, este aleasă președinte (între 1986 și 1992), Corazon Aquino, văduva liderului asasinat.
• Federația Rusă: Ziua națională. Rusia (în rusă Росси́я / Rossia), oficial Federația Rusă (Росси́йская Федера́ция / Rosiiskaia Federația), este o țară care se întinde pe un teritoriu vast în Europa și Asia. Cu o suprafață de 17.101 081 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei de-a doua țări ca întindere, Canada. În ciuda întinderii sale, Rusia este doar a opta țară din punct de vedere al numărului de locuitori. Rusia are frontiere terestre cu următorii vecini (în sens trigonometric, de la nord-vest la sud-est): Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, China, Mongolia și Coreea de Nord. De asemenea, se află foarte aproape de Statele Unite ale Americii, Canada, Armenia, Iran, Turcia și Japonia. SUA se află la o depărtare de numai 3 km în Insulele Diomede, (una sub controlul Rusiei, cealaltă sub controlul SUA), iar Japonia (Hokkaido) se află la o depărtare de 20 km de Insulele Kurile. În timpul Uniunii Sovietice, Rusia era republica dominantă a uniunii. În zilele noastre, Rusia este o țară independentă și un membru cu o mare influență în Comunitatea Statelor Independente. Până în 1991, țara s-a numit, în mod oficial, Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, iar după prăbușirea URSS este considerată succesoarea de drept în problemele internaționale ale desființatei URSS. Cea mai mare parte a teritoriului, populației și producției industriale ale Uniunii Sovietice – una dintre cele două superputeri ale lumii, a rămas în      Rusia. După prăbușirea URSS, rolul Rusiei pe scena lumii a fost diminuat mult în comparație cu cel al URSS. În octombrie 2005, statisticile oficiale arătau că populația a scăzut cu mai mult de o jumătate de milion de cetățeni, ajungând la un număr de 145 de milioane de oameni.
• Brazilia: Ziua Îndrăgostiților (Dia dos Namorados). Brazilia (portugheză Brasil), oficial Republica Federativă a Braziliei (Sunet República Federativa do Brasil), este o republică      federativă formată din 27 de unități federative — Districtul Federal și 26 de state. Țara este împărțită administrativ în 5.564 de municipii. În 2008 avea o populație de 189.612.814 de locuitori și o suprafață de 8.511.965 km², ocupând 47% din teritoriul continentului sud-american. Comparată cu celelalte țări ale lumii, Brazilia ocupă locul al cincilea după numărul populației și aceeași poziție după suprafață. Fiind a noua putere economică din lume și cea mai mare din America Latină, Brazilia are astăzi o influență internațională mare, atât la nivel regional cât și la nivel global. De asemenea, aproximativ 15-20% din biodiversitatea mondială se concentrează aici, exemple ale acestei bogății fiind Pădurea Amazoniană, Pantanal și Cerrado.

RELIGIE ORTODOXĂ 12 Iunie

Sf Cuv Onufrie cel Mare și Petru Atonitul; Dezlegare la pește

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare. Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi a lui Ioan înaintemergătorul, a ieşit din obşte şi a locuit în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinţii bărbaţi. Căci umblând Pafnutie 17 zile, şi sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie şi mergând la dânsul l-a rugat să-i spună numele şi toată petrecerea vieţii sale.

Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însăşi gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci şi de alţi cuvioşi pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindcă s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care şi-a rupt rasa în două: cu o jumătate a acoperit sfintele moaşte ale Preacuviosului Onufrie (că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb) iar cealaltă jumătate de rasă a oprit-o ca să se acopere pe sine. Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaşte în locul acela, şi îndată a căzut coliba sfântului şi s-a uscat finicul ce era acolo sădit, şi a secat şi apa. Se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Mănăstirea Sfântului Alipie.

Astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Petru Atonitul. Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie, şi luptându-se în război cu agarenii a fost biruit şi fiind prins viu, a fost băgat în temniţa din Samara, ferecat fiind cu grele lanţuri şi cu cătuşe. Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf. Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povăţuirea acestuia s-a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă, ca să fie povăţuit spre oarecare loc liniştit, ca să petreacă acolo restul vieţii sale în linişte desăvârşită precum se şi făgăduise Domnului. Aşadar într-una din nopţi, a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, şi rugând-o zicea: „Unde porunceşti, Stăpână, ca să-şi petreacă robul tău Petru restul vieţii, precum s-a făgăduit?” Iar apărătoarea lumii a răspuns: „În muntele Athosului am plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre moştenirea mea şi pe cei ce scapă la el îi voi ocroti”. Deşteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu şi ale adevăratului ei rob Nicolae.

Pentru care s-a şi dus la Sfântul Munte al Athosului, şi cercetând toate cele de acolo, şi aflând o peşteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate le-a izgonit de acolo, şi a petrecut după aceea în acea peşteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în afară de trupul său şi hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vremea şi acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început erau ierburile care odrăsleau în preajma peşterii şi ghinda. Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger la 40 de zile. Deci în această netrupească petrecere vieţuind fericitul pe pământ 53 de ani, şi multe ispite suferind de la urâtorul binelui, satana, şi deci toate mai presus arătându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El. Pe care l-a aflat un oarecare vânător, viu încă şi aproape de sfârşit fiind. Şi fiind povăţuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale moaşte şi le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, şi acolo a aşezat această comoară. Iar de acolo le-au luat nişte monahi în vremea nopţii, şi urcându-se într-o corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în preajma Traclei, numit Ficomon, şi acolo a rămas această mare şi necheltuită comoară, fiind bine primită şi cinstită şi de episcop şi de popor, şi izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credinţă se apropie de ea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 12 Iunie

DEZLEGARE LA PEȘTE

ARTE 12 Iunie

MUZICĂ 12 Iunie

Vic Damone (Vito Farinola), cântăreţ şi actor american

Vic Damone 

Chick Corea

Roy Harper, cântăreţ folk-rock underground american

Len Barry (Leonard Borisoff), cântăreţ american (Dovells).

Reg Presley (Reg Maurice Ball), vocalist şi compozitor britanic (The Troggs).

THE TROGGS 

Barry Bailey, chitarist american (Badger, Atlanta Rhythm Section).

Atlanta Rhythm Section: 

Lyn Collins, cântăreaţă americană

Bun E. Carlos (Brad Carlson), baterist american (Cheap Trick).

Cheap Trick Live 

Brad Delp, vocalist american (Boston).

Boston 

Dale Krantz, vocalist american (38 Special, Rossington-Collins Band).

38 Special -

Rocky Burnette, cântăreţ american

Adrian Enache

Arturo Benedetti Michelangeli

 ÎNREGISTRĂRI NOI: 

LAS MEJORES ORQUESTAS DE TODOS LOS TIEMPOS(Parte 5). Remasterizada Selección de Cecil González

Albinoni: Oboe Concertos

Julio Iglesias Greatest Hits | The Best Of Julio Iglesias | Julio Iglesias Collection 2018

POEZIE 12 Iunie

Irina Mavrodin, poetă, eseistă, traducătoare

Biografie Irina Mavrodin
Irina Mavordin, născută pe 12 iunie 1929, la Oradea, este profesor de literatură franceză (inițial la Universitatea din București, în prezent profesor consultant la Universitatea din Craiova, traducătoare română de limba franceză, poetă și eseistă. A tradus ciclul de romane În căutarea timpului pierdut a lui Marcel Proust, publicat de editura Univers. Autoare a numeroase volume de importante traduceri, poeme și eseuri. Fiica lui Anastase Mavrodin, profesor și a Mariei (născută Popescu).

Studii
Liceul Unirea din Focșani, întrerupt doi ani (1940-1950). Licențiată a Universității din București, secția franceză în 1954. Doctor în literatură franceză cu teza "Nathalie Sarraute et le Nouveau Roman" (1971). Profesor la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, catedra de literatură franceză.

Selecție din volumele traduse
* Albert Cohen, “Frumoasa Domnului”
* Doamna de Stael, Scrieri alese, Editura pentru literatură universală, București, 1967
* Flaubert, Bouvard și Pecuchet, Dicționar de idei primite de-a gata, Străbătând câmpii și țărmuri, Editura Univers, București, 1984;
* Proust - În căutarea timpului pierdut, Swann, Editura Univers, București, 1987;
* Proust - În căutarea timpului pierdut, La umbra fetelor în floare, Editura Univers, București, 1988;
* Proust - În căutarea timpului pierdut, Guermantes, Editura Univers, București, 1989;
* Proust - În căutarea timpului pierdut, Sodoma și Gomora, Editura Univers, București, 1995;
* Proust - În căutarea timpului pierdut, Prizoniera, Editura Univers, București,1998;
* Proust - În căutarea timpului pierdut, Plecarea Albertinei, Editura Univers, București,1999;
* Proust - În căutarea timpului pierdut, Timpul regăsit, Editura Univers, București,2000;

Romanele lui Albert Camus, alaturi de Modest Morariu, Mihaela Simion, publicate la editura RAO

* Andre Gide, Amintiri de la curtea cu juri, RAO
* Marcel Proust, Eseuri, RAO
* Stendhal, Roșu și negru, Editura Leda, Bucuresti, 2006
* Maurice Blanchot, Spațiul literar (Premiul Uniunii Scriitorilor), ediția a doua, Minerva, 2007
* Flaubert, Salammbo, Editura Leda, 2007


A mai tradus din: Doamna de Sévigné, Albert Camus, Élie Faure, André Gide, Francis Ponge, Henry de Montherlant, Aloysius Bertrand, Gérard Genette, Eugéne Delacroix, Paul Ricoeur, Mircea Eliade (a tradus Romanul adolescentului miop din româna în franceza), Gaston Bachelard, Emil Cioran, André Pieyre de Mandiargues, Patrick Rambaud, Paul-Louis Courier, Jean Cocteau.


Volume de versuri
* Poeme, Cartea Româneasca, 1970;
* Reci limpezi cuvinte, Cartea Românească, 1971;
* Copac înflorit, Cartea Româneasca, 1978;
* Picătura de ploaie, Cartea Românească, 1987;
* Vocile, Cartea Românească, 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor;
* Punere în abis, Poeți români contemporani", Eminescu, 2000.

Eseuri critice
* Spațiul continuu, Univers, 1972;
* Romanul poetic, Univers, 1977;
* Poussin. Praxis și metoda, Meridiane, 1981;
* Modernii, precursori ai clasicilor, Dacia, 1981;
* Poietica și poetica, Univers, 1982; ed. 2, Scrisul Românesc, 1998;
* Stendhal Scriitura și cunoastere, Albatros, 1985;
* Punctul central, Eminescu, 1986;
* Mâna care scrie: Spre o poietică a hazardului,, Eminescu, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române;
* Uimire și poiesis, Scrisul Românesc, 1999;
* Cvadratura cercului, Eminescu, 2001.

Funcții, afilieri, premii, decorații
* Director al colecției „Lettres roumaines“, editura Actes Sud, Franța (1991-2002).
* Președintă a Asociatiei „Prietenii lui Emil Cioran“.
* Premii pentru poeziile, pentru eseurile și pentru traducerile sale, a primit mai multe premii: Premiul Academiei Romane, Premiul Uniunii Scriitorilor (primit de mai multe ori)etc.
* Decorații: Ordinul „Chevalier des Arts et des Lettres“, conferit de Statul francez; Ordinul „Steaua României“ în grad de Cavaler.
* Doctor Honoris Causa al Universității din Suceava

Enigmă

Pe norul acela stă scris
destinul meu
într-un alfabet
mie necunoscut

este o câmpie verde
cu o casă albă în mijloc
un singur copac își scutură florile
peste mormântul mamei

ce vrea să spună
această îmbinare
de semne atât de simple și
misterioase

Floarea Soarelui

Pe mormântul Ei
chiar lângă Cruce
a răsărit o Floarea Soarelui

în bezna care cuprinsese
tot universul
numai Ea
mai lumina

Lumânările

Suntem copiii Tăi
lumânările de ceară moale
care vor să se aprindă
de la lumina Ta

ajută-ne
să ardem în noapte
atâta
cât ne va fi fost dat

Luminiţa Suse, poetă

Biografie Luminiţa Suse

Luminiţa Suse s-a născut în Bucureşti. A absolvit facultatea de Matematică, secţia de Informatică la Universitatea din Bucureşti.

Este membră a următoarelor  organizaţii culturale:

            Uniunea Scriitorilor din România

            Cenaclul “Săgetătorul”, Bucureşti, condus de Prof. Dr. Tudor Opriş

            The Ontario Poetry Society

            Ottawa Independent Writers

            Ottawa Valley Writers Guild

           

Luminiţa Suse este redactor şi colaborator la revista “Atheneum” şi membru fondator al Fundaţiei Culturale Atheneum din Vancouver, Canada.

 Apare cu versuri, proză şi articole în următoarele publicaţii:

- “Curierul zilei”, cotidian al jud. Argeş

- “Cronica” - Revistă de cultură, Iaşi

- “Argos”, www.revistaargos.tk, Craiova

- “Europeea”, www.europeea.ro, Bucureşti

- “Cercul poeţilor”, www.cerculpoetilor.net

- “Oglinda literară”,www.oglindaliterara.ro

- “Agora Universitaria”, Satu Mare

- “Adevărul de Cluj”, Cluj-Napoca

- “Virtualia”, antologii de cenaclu, ed. Pim, Iaşi

- “Ultima generaţie, primul val”, antologie a sitului www.agonia.net, ed. Muzeul Literaturii Române

- “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”

 - “Galateea”, www.galateea.net, Königsbrunn

- ”Apoziţia”, München

- ”Citadela”,  Satu Mare

- ”Reflex, ” Reşiţa

- “Astropoetica” www.astropoetica.com

- “Lumină lină”, New York

- “Conexiuni”, New York

 - “Atheneum”, www.atheneum.ca, Vancouver

- “Observatorul” , Toronto

- “Românul Canadian”, Toronto

- “Anthology One”, “Agua Terra”,  “Borderlines”, antologii ale revistei “Ascent Aspirations”, British Columbia

- “Enchanted Crossroads”, “Butterfly Thunder”, antologii editate de Ontario Poetry Society

- “Verse Afire” newsletters, The Ontario Poetry Society

- “The Saving Banister”, antologie, Canadian Authors Association

- “Bywords Quaterly Journal”, Ottawa

- “The Sage of Conciousness”, revistă online

De aceeaşi autoare:

·        Anotimpul licuricilor, Editura ProTransilvania, Bucureşti, 2001

·        Sacrificiul mirării, Editura ProTransilvania, Bucureşti, 2002

·        Geometrii singulare, Editura ProTransilvania, Bucureşti, 2003

·        Duminica inimii, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006

Fustă lungă

port fustă lungă și basma
în mânăstirea Meteora
rugăciunea e întreruptă 
de sunetulpicioarelor 
goale în şlapi



Atlas Poetica #7, 2010

Singură la răsărit

singură la răsărit
realitatea - așa de sărată
nu am altă șansă
decât să îi plutesc
pe mare încă o zi



(Ribbons, Vol 6 No 4, 2010, USA)

Omul acesta

omul acesta
salutând cu două inimi
are o singură față
și iubește sincer
cu ambele pălării

Un pachet de biscuiti - Adrian Paunescu

Adrian Păunescu - Scrisoare Către Vlad Țepeș

TEATRU/FILM 12 Iunie

Cu Dan Tudor, actor

Biografie Dan Tudor

n. 12.06.1967, Bucureşti

Spectacole în stagiunea curentă :

Omul care a văzut moartea

Roluri la TNB:       

·         Rafa, tatăl - "Băiatul din ultima bancă" de Juan Mayorga, regia Theodor Cristian Popescu, 2012

·         Ordonanţa - „Un duel" după A.P. Cehov, regia Alexandru Dabija, 2009 

·         Vasiliu - „Jocul ielelor" de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga, 2007

·         Sottoqualle - „Patimile Sfântului Tommaso D`Aquino" după Alex Mihai Stoenescu, regia Grigore Gonţa, 2005

·         Chitră - „Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare, regia Felix Alexa, 2003

·         Totoi - „Crimă pentru pământ" după Dinu Săraru, regia Grigore Gonţa, 2003

Alte activităţi TNB

·         Regia spectacolului "Omul care a văzut moartea" de Victor Eftimiu, 2013

·         Regia spectacolului „Comedia norilor" după Aristofan, 2009

·         Regia spectacolului „Molto, gran' impressione" de Romulus Vulpescu, 2009

·         Regia spectacolului „Sânziana şi Pepelea" de Vasile Alecsandri, 2006

Activităţi în afara TNB

Roluri în teatru

·         Ion - "We are Everywhere At Home" de Clare Duffy, regia Scott Johnston, Cumbernauld Theatre, Scoţia, 2008  

·         The misunderstood -  „End of the line" de Paul Ioachim, regia Donal Gallagher, Granary Theatre, Cork, 2008

·         Radu - „Mushroom" de Paul Meade, regia Liam Haligam, Storytellers Theatre Company, Dublin, Irlanda, 2007

Teatru independent

Teatrul În Culise - "Trași la xerox" după o idee a lui Vasili Șuksin, 2013

Teatrul Mignon - "Escroci în aer liber" după Ion Băieșu, 2013

Teatrul de Comedie, Bucureşti

·         Andy - "Stăpânii rulotei" de Gerard Murfy, regia Dan Tudor, 2012

·         Baronul - „Avarul îndrăgostit" de Cristian Juncu după J.B.P. Molière, regia Vlad Massaci, 2005

·         Nepotul - „Eu când vreau să fluier, fluier" de Andreea Vălean, regia Sorin Misirianţu, 2002

·         Figaro - „Nunta lui Figaro" după Pierre de Beaumarchais, regia Alex Vasilache, 2002

·         Pronka - „Probă de film" după Vasilii Suksin, regie proprie, 2001

·         Vic - „Bani din cer" de Ray Cooney, regia Horaţiu Mălăele, 2001

·         Tatăl - „Însoară-te" de J.B.P. Molière, regie proprie, 2000

·         Achile - „Pălăria" de Eugene Labiche, regia Horaţiu Mălăele, 1998

·         Miciurin - „Trei nopţi cu Madox" de Matei Vişniec, regia Dinu Manolache, 1998

·         Chinisias - „Lisystrata" de Aristofan, regia Grigore Gonţa, 1997

·         Intelectualul - „Emigranţii" de Slawomir Mrozec, regia Cătălin Naum, 1997

·         Beppo - „Bârfe, zvonuri, flecăreli" de Carlo Goldoni, regia Adrian Lupu, 1996

·         Ducele - „Comedia erorilor" de William Shakespeare, regia Alexandru Dabija, 1996

·         Kir Cristodor - „Ciocoii vechi şi noi" de Nicolae Filimon, regia Gelu Colceag, 1996

·         Fotograful - „Colivia nebunelor" deJean Poiret, regia Valeriu Moisescu, 1992 

Teatrul Odeon, Bucureşti

·         Ionel - „Domnişoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu, regia Horea Popescu, 1996

·         Jean - „Supeul" de Briseville, regia Florentina Enache, 1995

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra

·         Doctorul - „Jocul de-a măcelul" de Eugene Ionesco, regia Beatrice Bleonţ, 1992

Teatrul Luni de la Green Hours

·         Simon - „7 zile din viaţa lui Simon Labrosse" de Carolle Frechette, regie proprie, 2005

Theatrum Mundi, Bucureşti

·         Dan Dugan - „Dumnezeu binecuvântează America" de Petre Barbu, regia Attila Vizauer, 1999

·         Lucio - „Măsură pentru măsură" de William Shakespeare, regia Mihaela Săsărman, 1993

Teatrul Tudor Vianu, Giurgiu

·         Pompiliu - "Cum să scapi de sentimente" de Paul Ioachim, regia Dan Tudor, 2012

Teatrul Dramatic Galaţi

·         Malvolio - „A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, regie proprie, 2004

·         D-şoara Cosâmbăcescu (travesti) - „Profesorul de franceză" de Tudor Muşatescu, regia Attila Vizauer, 1998

Teatrul Naţional Timişoara

·         Popa - „Păcală şi Popa" după Petre Dulfu, regie proprie, 1998

Teatrul George Ciprian, Buzău

·         Șerban - "Taxi Blues" de Ana Maria Bamberger, regia Dan Tudor, 2012

·         Konnelly - „Blocaţi în dormitor" de John Tobias, regia Dan Tudor, 2010

·         Actorul - „Pasărea tinereţii" - recital William Shakespeare, regia Paul Ioachim, 1997

Teatrul Dramatic I.D. Sârbu, Petroşani

·         El - „Delir în doi" de Eugene Ionesco, regia Attila Vizauer, 1996

·         „Haine de paiaţă" - one man show, regie proprie, 1995

Regie de teatru

·         "Bădăranii" de Carlo Goldoni, 2013

·         "Bolnavul închipuit" de Moliere, la Teatrul Alexandru Davila, Pitești, 2013

·         "Crimă în strada Lourcine" de Eugene Labiche, Teatrul Evreiesc de Stat, 2012

·         "Cum să scapi de sentimente" de Paul Ioachim, Teatrul Tudor Vianu, Giurgiu, 2012

·         "Gaițele" de Al. Kirițescu, Teatrul Metropolis, București, 2012

·         "Moștenitoarea" de Lucia Verona, Teatrul de Comedie, București, 2012

·         "Stăpânii rulotei" de Gerard Murfy, Teatrul de Comedie, București, 2012

·         "Pușlamaua de la etajul 13" de Mircea M. Ionescu, Teatrul Tudor Vianu, Giurgiu, 2011

·         "3 O`clock" de Ana Maria Bamberger, Teatrul Maşina de Vise din Bucureşti şi Teatrul Magus Project din Hamburg, Germania, 2011

·          "Taxi Blues" de Ana Maria Bamberger, Teatrul Maşina de Vise din Bucureşti şi Teatrul Magus Project din Hamburg, Germania, 2011

·         "Nunta" de Ion Băieşu, Teatrul Tudor Vianu, Giurgiu, 2011

·         "Scapino" de Moliere, Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film Dracula, Bucureşti, 2011

·         "Azilul Amanţilor" de John Chapman şi Dave Freeman, Teatrul Evreiesc, Bucureşti, 2011

·         "Belvedere" de Ana Maria Bamberger, Teatrul Alexandru Davila, Piteşti, 2011

·         "Visul lui Don Quijote" de Miguel de Cervantes, Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2011

·         "Patriotica Română" de Mircea Ştefănescu, Teatrul Alexandru Davila, Piteşti, 2010

·         "Proştii din Helem" de Israel Zangwill, Teatrul Evreiesc, Bucureşti, 2010

·         "D`ale Carnavalului" de I.L.Caragiale, Teatrul Tudor Vianu, Giurgiu, 2010

·         "Feeling" de Dan Moţoc, Teatrul Tudor Vianu, Giurgiu, 2010

·         "Negustorul de ochelari" de Tudor Arghezi, Muzeul Literaturii, Bucureşti, 2010

·         „Ecstazy" de Ioan Drăgoi, Teatrul LUNI de la Green Hours, Bucureşti, 2010

·         „Făt Frumos's Story" după Mihai Eminescu şi Petre Ispirescu, Teatrul „Sică Alexandrescu", Braşov, 2010

·         „Regele Pomanagiilor" de Israel Zangwill, Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti, 2010

·         „Blocaţi în dormitor" de John Tobias, Teatrul „George Ciprian", Buzău, 2010

·         „Comedia norilor" după Aristofan, Teatrul Naţional Bucureşti, 2009

·         „Molto, gran' impressione" de Romulus Vulpescu, Teatrul Naţional Bucureşti, 2009

·         „Thesis" de Gerry Dukes, David Parnell şi Paul Meade, „Teatrul Joakim Vujic", Kragujevac, Serbia, 2008 

·         „Nuntă cu divorţ" de Shalom Alehem, Teatrul Evreiesc, Bucureşti, 2008 

·         „Youth everlasting and life without end", Centrul Cultural Ion Raţiu, Londra

·         „Mizantropica" de Theo Herghelegiu, Teatrul Bacovia, Bacău, 2007

·         „Skin Deep" de Paul Meade, Teatrul Alexandru Davila, Piteşti, 2007

·         „Domnul Goe" de I.L. Caragiale, Teatrul Sică Alexandrescu, Braşov, 2007

·         „Întâmplări dintr-un oraş cu proşti" de Moshe Gershenson, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, 2006

·         „Dacă ăla e cu aia, aia`lui cu cine-o fi?" de Mimi Brănescu, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, 2006

·         „Sânziana şi Pepelea" după Vasile Alecsandri, Teatrul Naţional Bucureşti, 2006

·         „Extrem" de William Mastrosimone, La Scena, 2006

·         „7 zile din viaţa lui Simon Labrosse" de Carole Frechette, Green Hours, 2006

·         „Portarul iadului" - scenariu William Shakespeare, Art Jazz Club, 2006

·         „O mătuţă pierdută" de Marilena Dumitrescu, ArCub şi Teatrul Nottara, 2006

·         „Trandy" de Geo Iancu Călinescu, Teatrul Alexandru Davila, Piteşti, 2006

·         „Tinereţe fără bătrâneţe" de Petre Ispirescu, Teatrul Urmuz, Tulcea, 2005

·         „Lady Di" de Tomislav Zajek, Teatrul Dramatic Galaţi, 2005

·         „Hoaţele" de Dario Fo, Teatrul de Comedie, 2005

·         „Jocuri erotice" de Ray Cooney, Teatrul Maria Filotii, Brăila, 2004

·         „A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, Teatrul Dramatic Galaţi, 2004

·         „Ţăcăniţii" de Pierre Chesnot, Teatrul Dramatic Galaţi, 2003

·         „Încurcă lume" de A.D. Hertz, Teatrul Urmuz, Tulcea, 2003

·         „Arta adulterului" de Pierre Chesnot, Teatrul Dramatic Galaţi, 2003

·         „Ofertă de serviciu" de Lia Bugnar şi Dana Măgdici, Teatrul Dramatic Galaţi, 2002

·         „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, Teatrul Dramatic Galaţi, 2002

·         „Sufleurul fricii" de Matei Vişniec, Teatrul Unu, 2001

·         „Probă de film" de Vasilii Suskin, Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2001

·         „Insoara-te" dupa J.B.P. Moliere, Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2000

·         „Haine de paiaţă" dupa William Shakespeare, Teatrul de Comedie, Bucureşti, 1999

·         „Păcală şi Popa" de Petre Dulfu, Teatrul Naţional Timişoara, 1998

Roluri în film

·         Brediceanu - "Quot Erat Demonstrandum", regia Andrei Gruzsniczki, 2013 

·         Thomasso - "2 plus 2", regia Thomas Ciulei, 2012

·         Activistul de partid - "Sunt o babă comunistă", regia Stere Gulea, 2012

·         Instructorul - „Nunta mută", regia Horaţiu Mălăele, 2008 

·         Silvio - „Iszka`s Journey", regia Csaba Bollok, 2006

·         Ofiţerul 3 - „Tertium Non Datur", regia Lucian Pintilie, 2005

·         Sandu - „Triunghiul morţii", regia Sergiu Nicolaescu, 2002

·         Policier colis - „Mariage Interdit", regia Gerard Cuq, 2001

·         Străinul - „Proprietarii de stele", regia Savel Stiopul, 2001

·         Dinu - „Incidentul Ankara", regia A.V. Berenyi, 1999

·         Locotenent Ulea - „Terminus Paradis", regia Lucian Pintilie, 1998

·         Valentino - „Pepe şi Fifi", regia Dan Piţa, 1994

·         Un soldat - „Vânătoarea de lilieci", regia Daniel Bărbulescu, 1991

Teatru TV

·         Bogumil - „Meşterul Manole", regia Olimpia Arghir şi Al. Irimia

·         Pronka Lagutin - „Vanea, ce-i cu tine", regia Sergiu Ionescu

·         Jourdain - „Burghezul gentilom", regia Cosmin Marian

·         Vic - „Bani din cer", regia Horaţiu Mălăele

·         Simone - „Şapte zile din viaţa lui Simone Labrosse", regia Dan Tudor

Film TV

·         "Baronii" - serial TV, regia Dan Tudor, 2007

·         Comisarul - „Căsătorie imposibilă", regia Silviu Jicman

·         Ahile - „Călcâiul lui Ahile", serial TV, regia Sergiu Ionescu

·         Operatorul - „Aerisirea", regia Silviu Jicman

·         Val Munteanul - „Amantul Doamnei Dracula" de Fănuţ Neagu, regia Constantin Dicu

·         Ofiţer securist - „Război în bucătărie", regia Marius Barna

Prezentarea și interpretarea numeroaselor roluri în emisiuni TV: TVR, ProTV, Antena !. B1TV, etc

Activitate publicistică

·         "Străinul", ediție bilingvă româno-engleză, 2013

·         "Teatrul popular românesc. Tradiție și inovație spectaculară", 2013

·         "Elemente de folclor utile experimentelor regizorale și actoricești", 2013

·         „Larva iubirii" - versuri, 2006

·         „Ucenicul de apă" - versuri, 2000

·         „Tu" - versuri, 1995

Activitate muzicală

·         Solist vocal „Maşina de vise"

·         Album „Iubindu-te", compozitor și interpret, 2013

Formaţie

·         Doctor în teatru UNATC, din iunie 2011

·         Academia de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1995, clasa profesor Mircea Albulescu

·         Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală Ion Sava, Teatrul Naţional Bucureşti - atelier de creaţie: „Inspiraţie şi revitalizare a competenţelor actoriceşti" sub îndrumarea regizorul şi profesorul Radu Penciulescu şi a coregrafului şi profesorului Florin Fieroiu (11.08 - 23.08 2008, Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu")

·         Workshop Andrei Şerban, Arad, 1994

Alte activităţi

·         Membru al Uniunii Scriitorilor din iunie, 2002

Dan Tudor - "Nu plânge când dansezi" (vară, 1998): 

Dan Tudor - Nu mi spune vorbe: 

Dan Tudor - Dormi iubito: 

Dan Tudor - Fotografia ta:

Liga oamenilor cinstiti - Pan. M. Vizirescu

GÂNDURI PESTE TIMP 12 Iunie

Cosimo I de Medici - Citate: