MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 10 IUNIE 2019

ISTORIE PE ZILE 10 Iunie

Evenimente

· 1415: Prima mențiune documentară a funcției de „spătar" în Țara Românească (atribuțiile acestuia erau comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii).

· 1574: Are loc batalia dintre moldoveni si turci de la Iezerul Cahului, in care Ioan Voda cel Viteaz este infrant. Ioan Vodă Viteazul, numit şi Armeanul (mama sa fusese armeancă) sau, mai tîrziu, Ioan Vodă cel Cumplit, era strănepot al lui Ştefan cel Mare, Bătălia dintre moldoveni şi turci de la Iezerul Cahulului. Ioan Voda cel Viteaz s-a predat şi a fost ucis pe 14 iunie. Unele cronici vechi îl prezintă ca pe un tiran, dar istoricii moderni îi fac un portret mai măgulitor, recunoscandu-i marele merit de a se fi împotrivit turcilor şi afirmînd că era foarte îndrăzneţ şi viteaz, fiind, de aceea, foarte iubit de soldaţi şi de popor dar, din păcate, nu şi de boierime şi cler. Pentru numeroşii boieri intriganţi, un domn cu o fire aprigă nu era un conducător comod, după cum nici pentru acesta veşnicele sforării şi comploturi ale dregătorilor nu erau uşor de suportat. Ioan Vodă a ales să fie aspru cu boierii şi mai îndurător şi grijuliu cu cei din păturile de jos, care aveau mult mai multă nevoie de ocrotire. El obţinuse tronul Moldovei în 1572 - unde se obţinea la acea vreme, adică de la turci, cu ajutorul averii strînse în tinereţe, cînd făcuse negoţ cu pietre scumpe. În 1574, însă, turcii i-au cerut să dubleze suma plătită drept tribut. Ioan Vodă a convocat Divanul şi i-a convins pe boieri să se împotrivească cererii sultanului. Situaţia politică era de aşa natură, încît voievodul n-a putut găsi alţi aliaţi decît cazacii zaporojeni - o populaţie din zona Nistrului - care i-au trimis în ajutor o ceată de 1.200 de oameni. Cu ei şi cu armata sa de moldoveni, Ioan Vodă a pornit războiul împotriva turcilor. După un şir de victorii răsunătoare ale domnitorului moldovean, care l-au înspăimîntat pe sultanul Selim, acesta a trimis împotriva lui o armată zdravănă, alcătuită din turci cărora li se adăugaseră tătari şi valahi. Aceştia din urmă doreau să-l înlăture pe Ioan Vodă pentru a-i da tronul unui pretendent, Petru, frate cu domnitorul valah Alexandru. Ioan Vodă se instalase la Huşi, de unde putea veghea mai bine asupra graniţelor. Aflînd de venirea turcilor, domnitorul trimise pe pîrcălabul Sucevei, Ieremia, în fruntea unei avangarzi, să-i împiedice pe turci să treacă Dunărea şi să-l ţină la curent cu evoluţia situaţiei. Trimisul, însă, despre care se spune că ar fi fost plătit de duşmani cu 30.000 de galbeni, l-a înşelat pe domnitor: i-a spus că ajunsese prea tîrziu pentru a-i opri pe turci şi că aceştia ar avea o armată destul de mică. A fost prima trădare. Pe baza acestor informaţii false, în lipsa altora mai exacte, Ioan Vodă a pornit împotriva otomanilor. Bătălia s-a dat la Obluciţa, “lângă iezerul Cahulului” la 10 iunie 1574. Poate ar fi avut, totuşi, şanse să învingă, dacă n-ar fi survenit o a doua şi apoi o a treia trădare. În ajunul bătăliei, o parte dintre boieri, avîndu-i în frunte pe marii vornici Murgul şi Bilai, au trecut de partea turcilor, iar a doua zi, cînd se dădu semnalul atacului, “Boierimea moldoveană, în frunte cu Ieremia Pîrcălabul, plecă steagurile şi, punînd cuşmele în vîrful suliţelor şi săbiilor, trecu şi ea de partea duşmanului” . Poate ar fi avut, totuşi, şanse să învingă, dacă n-ar fi survenit o a doua şi apoi o a treia trădare. În ajunul bătăliei, o parte dintre boieri, avîndu-i în frunte pe marii vornici Murgul şi Bilai, au trecut de partea turcilor, iar a doua zi, cînd se dădu semnalul atacului,“Boierimea moldoveană, în frunte cu Ieremia Pîrcălabul, plecă steagurile şi, punînd cuşmele în vîrful suliţelor şi săbiilor, trecu şi ea de partea duşmanului” . Lupta a fost cumplită; dupa trei ciocniri soldate cu numeroşi morţi în ambele tabere, Ioan Vodă s-a retras pe un deal, în satul Roşcani, unde a fost înconjurat de turci. Nemaiputînd rezista asediului, din pricina lipsei de apa, Ioan a hotărît să se predea. Atît Ahmed Paşa, comadantul oştii turceşti, cît şi Petru, pretendentul la tronul Moldovei, au jurat solemn că vor cruţa viaţa tuturor cazacilor şi moldovenilor. Dar, odată ajuns în cortul căpeteniei turcilor, Ioan Vodă a fost înjunghiat, apoi i s-a tăiat capul, iar trupul lui, legat de două cămile, a fost rupt în bucăţi. Ostaşii care rămăseseră alături de el au fost măcelăriţi. Lupta a fost cumplită; dupa trei ciocniri soldate cu numeroşi morţi în ambele tabere, Ioan Vodă s-a retras pe un deal, în satul Roşcani, unde a fost înconjurat de turci. Nemaiputînd rezista asediului, din pricina lipsei de apa, Ioan a hotărît să se predea. Atît Ahmed Paşa, comadantul oştii turceşti, cît şi Petru, pretendentul la tronul Moldovei, au jurat solemn că vor cruţa viaţa tuturor cazacilor şi moldovenilor. Dar, odată ajuns în cortul căpeteniei turcilor, Ioan Vodă a fost înjunghiat, apoi i s-a tăiat capul, iar trupul lui, legat de două cămile, a fost rupt în bucăţi. Ostaşii care rămăseseră alături de el au fost măcelăriţi.

· 1793: Se deschide in Paris, Muzeul Jardin des Plantes. Un an mai târziu, acestadevine prima gradina zoologica publica.

· 1794: În timpul revoluției franceze, iacobinii ii aresteaza pe liderii girondini si preiau puterea, instaurand dictatura revoluționară. Incepand cu punerea in aplicare a legii din 22 prairial (10 iunie 1794), se instituie perioada revolutiei cunoscuta sub numele de „Marea Teroare”. Legea din 10 iunie 1794 a simplificat foarte mult proc edurile de punere sub acuzare a asazisilor dusmani ai revolutiei, a suprimat apararea invinuitilor si a declansat un val masiv de executii.

· 1805: Ia sfarsit Primul Război Tripolitanian, sau Războiul Coastei Barbare (1801- 1805), cel dintai dintre cele două războaie purtate între Statele Unite șicele patru state nord-africane, cunoscute sub numele generic de „StateleBarbare”. Trei dintre acestea au fost provincii nominale ale Imperiului Otoman, practic autonome: Tripoli, Alger și Tunis, iar al patrulea era Sultanatul independent al Marocului. Războiul a fost provocat de piratii din aceste state nord-africane, care confiscau navele comerciale americane și sechestrau echipajele, cerand răscumpărari uriase. Președintele american Thomas Jefferson a refuzat să plătească rascumparari, ordonand prima acțiune militară în țări străine, dupa ce aceasta a fost autorizata de Congres. Sub presiunea blocadei și a raidurilor americane si a pericolului ocuparii orasului Tripoli Pasa de Tripoli, Yusuf Karamanli, a semnat un tratat prin care se încheiau ostilitățile, partile consimtind eliberarea tuturor prizonierilor, respectiv 300 de americani si circa o mie de supusi tripolitani. Pasa de Tripoli a primit de la Statele Unite ale Americii, suma șaizeci de mii de dolari.

· 1847: In S.U.A. incepe publicarea ziarului Chicago Tribune.

· 1848: In Tara Romaneasca s-a constituit “Comitetul revolutionar”, compus din Ion Ghica, Nicolae Balcescu, Constatin Balcescu, Al.G. Golescu (Negru), C.A. Rosetti,
Dumitru si I. C. Bratianu, Cezar Bolliac, Stefan Golescu, Nicolae Golescu, Ion Heliade Radulescu si Ion Campineanu.

· 1878: Se constituie Liga de la Prizren pentru apararea drepturil;or albanezilor, dupa ce, in urma Razboiului ruso-romano-turc din 1877, marile puteri au recunoscut autonomia nationalitatilor din Imperiul Otoman,cu exceptia albanezilor( protocoalele de la Londra. Dupa Tratatul de la San Stefano incheiat in 1878 intre Rusia si Turcia, jumatate din pamanturile locuite de albanezi au trecut in posesia tarilor balcanice vecine (in sud grecilor in nord sarbilor si in est,bulgarilor). Liga albanaeza de la Prizren si-a propus reunificarea intr-un singur stat a tuturor teritoriilor albaneze, dar a fost destramata de marile puteri europene si Imperiul Otoman.

· 1907: Printul italian Borghese şi alţi patru concurenţi au plecat din Beijing, au traversat desertul Gobi, Mongolia, stepele ruseşti să ajungă la Moscova şi pină în Europa la Paris. Toate acestea evident fără un GPS, dar si fără o hartă, pe drumuri foarte proaste ghidandu-se doar cu busola.

· 1912: In marile orase ale Transilvaniei au avut loc greve generale in semn de protest fata de politica antipopulara a guvernului maghiar.

· 1912: Mitingul aviatic de la Aspern (Austria) la care Aurel Vlaicu a obținut un mare succes; aflat în competiție cu piloți celebri ai timpului, a obținut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la țintă, de la o înalțime de 300 metri și premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix

· 1916: Orasul sfant al Islamului, Mecca, a intrat sub controlul rasculatilor arabi condusi de emirul Sharif Hussein, care alunga trupele turcesti.

· 1922: În Sala Filarmonicii din Petrograd începe procesul public intentat de bolșevici unor preoți care s-au opus confiscării bunurilor bisericești. Principalul acuzat este mitropolitul Veniamin al Petrogradului, și, alături de el, alte 86 de persoane.

· 1924: Liderul socialist italian Giacomo Matteotti a fost răpit şi asasinat de fasciştii din Roma., dupa ce acesta a denuntat acapararea puterii de catre Mussolini si a cerut anularea ultimelor alegeri. Corpul Matteotti a fost găsit în luna august, aceasta crima provocand o mare indignare în opinia publică italiana. Mussolini va duce tara spre dictatura si isi va lua titlul de “Duce”.

· 1928: Dispare in Marea Barentz hidroavionul Lathman 47 in care se afla exploratorul norvegian Amundsen. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reușit să traverseze Pasajul de nord-vest. A dispărut în iunie 1928, în timp ce lua parte la o misiune de salvare.

· 1940: Al Doilea Război Mondial: Italia s-a alaturat Germaniei, in cel de al doilea razboi mondial, declarand război Franţei şi Marii Britanii. Canada declară război Italiei. Norvegia se predă forțelor germane.

· 1941: In Romania ia fiinta Scoala de parasutisti de pe langa Centrul de instructie al aeronauticii.

· 1942, Gestapo-ul german a masacrat 173 locuitori barbati din satul Lidice, Cehoslovacia, ca represalii pentru uciderea Generalului nazist SS Reinhard Heydrich. In total s-au estimat ca nazistii au omorat cca. 1300 de cehi pentru a razbuna moartea lui Heydrich . Acest număr include rude ale partizanilor, susţinătorii lor, elite cehe suspectate de lipsă de loialitate şi victime precum cele din satul Lidice unde a fost gazduiti comandoul care l-a omorat pe Heydrich.

· 1943: Jurnalistul maghiar Laszlo Biro, care traia in Argentina, a patentat stiloul cu bila, inventat de el in 1938.

· 1944: Al Doilea Război Mondial: Trupele naziste au ucis aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franța. Oradour-sur-Glane este o comună în departamentul Haute-Vienne din centrul Franței. În 2009 avea o populație de 2.224 de locuitori. În 1944 aici a avut loc un masacru, acesta fiind una dintre cele mai grave atrocități petrecute pe teritoriul Franței în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Au fost uciși 642 de locuitori, ca represalii pentru răpirea unui soldat german de către Rezistența franceză.

· 1946: Ministrul de Interne anunta descoperirea unor “organizatii teroriste dirijate de un comandament central” acestea fiind in fapt grupari de rezistenta anticomuniste: Haiducii lui Avram Iancu, Divizia Sumanelor Negre, Glasul Sangelui, Grupul Elena Basarabeanu. Multi din membrii acestor grupari erau fosti legionari.

· 1947: In Romania este promulgata Legea pentru organizarea si functionarea Ministerului Apararii Nationale. Conducerea armatei este reorganizata dupa modelul sovietic.

· 1947: Presedintele SUA, Harry Truman, i-a conferit sefului statului roman, la acea data
Regele Mihai I, cel mai inalt ordin american ca o recunoastere a contributiei pe care Romania a adus–o la cauza Natiunilor Unite.

· 1948: Regele Mihai I și Principesa Ana de Bourbon-Parma s-au căsătorit în exil, în Grecia, la Tatoi, iar luna de miere şi-au petrecut-o la reşedința de vară a regelui Paul al Greciei, la 90 de kilometri de Atena. Mihai I şi principesa Ana se logodiseră cu un an mai devreme, la Londra.

· 1963: Presedintele american John Kennedy a semnat o lege care prevedea un salariu egal pentru munca egala atat pentru barbati cat si pentru femei.

· 1967: A încetat Războiul de Șase Zile dintre Israel, Siria, Egipt și Iordania. Războiul de Șase Zile a fost un conflict armat între Israel și alianța formată din statele arabe Egipt, Iordania și Siria. Acest război a durat între 5 și 10 iunie 1967. În urma victoriei militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania. Războiul de Șase Zile a fost cel de-al treilea conflict armat arabo-israelian.

· 1985: Armata israeliană s-a retras din Liban, după 1099 zile de ocupatie.

· 1990: In urma alegerilor prezidentiale care au avut loc in Peru, candidatul Alberto Fujimori, de origne japoneza, a fost ales presedinte , obtinand o marjă îngustă de voturi in plus fata de contracandidatul sau, romancierul de renume mondial Mario Vargos Llosa. A avut un rol important in distrugerea miscarii teroriste Cendero Luminoso, dar i se reproseaza ca a incalcat in repetate randuri drepturile omului in tara sa. In iulie 2009 Fujimori a primit o pedeapsa de 6 ani de inchisoare dupa ce s-a recunoscut vinovat de a fi primit 15 milioane dolari din trezoreria peruviana de la seful serviciilor secrete Vladimiro Montesinos.

· 1997: Miniştrii de Externe participanţi la reuniunea de la Salonic au adoptat Declaraţia de bună vecinătate, stabilitate, securitate şi cooperare în Balcani.

· 1998: Guvernul Romaniei a elaborat Programul national de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, care cuprindea capitole referitoare la domeniile economic, financiar, legislativ, politic, social, justitie si afaceri interne.

· 1999 - Deputaţii au adoptat Legea accesului la dosarele fostei Securităţi - Legea "Ticu Dumitrescu"

· 1999, NATO a suspendat bombardarea Kosovo, după ce trupele iugoslave au început retragerea, dupa semnarea unui acord intre guvernul iugoslav cu fortele NATO, în urma unui război aerian care a durat 78 de zile. Presedintele iugoslav Milosevic a apărut la televiziunea nationala şi a spus că 462 de soldaţi şi 114 ofiţeri de poliţie au fost ucişi în bombardamentele NATO.
Reconstrucţia Kosovo a fost estimata la 5 miliarde dolari, iar costurile reconstructiei Iugoslaviei ar costa dupa unele calcule cca. 100 miliarde $.

· 2002: PSD a semnat un protocol de fuziune cu Partidul Moldovenilor, condus de primarul oraşului Iaşi, Constantin Simirad.

· 2003 - Cuplul regal spaniol, regele Juan Carlos şi regina Sofia, a sosit în Bucureşti într-o vizită de stat de două zile, la invitaţia preşedintelui Ion Iliescu.

· 2007: Fostul preşedinte polonez şi laureat al Premiului Nobel Lech Walesa a publicat pe internet aproximativ 500 de pagini din dosarele poliţiei secrete din perioada comunistă în scopul de a demonstra falsitatea acuzaţiilor privind colaborarea sa cu comunistii în anii 1980.

· 2012: În România au avut loc alegeri locale.

· 2014: Pe 10 iunie 2014 se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Muzeului Căilor Ferate Române. Cu ocazia aniversării celor peste șapte decenii de existență, muzeul organizează o serie de manifestări care vor promova importanța căilor ferate de-a lungul istoriei și, implicit, transportul feroviar – mijlocul de transport cel mai ecologic și prietenos cu mediul înconjurător. Pasionații de istorie feroviară vor putea admira în Gara de Nord o expoziție de material rulant de epocă și trenul cu locomotiva cu abur "Călugăreni", care va gara la linia 14. Trenul, fabricat în anul 1869, va face zilnic, pe toată perioada evenimentului, două trasee dus-întors între Gara de Nord și Gara Regală Băneasa, care anul acesta împlinește 75 de ani de la deschidere.

Nașteri

· 1213: S-a nascut poetul și scriitorul Fakr al-Din Ibrahim; (m.1289). Este adesea menționat ca „Araqi si s-a născut în satul Kamjan, in apropierea orașului Hamadan din Persia. În timpul vieții sale a petrecut multi ani in Multan, ( Pakistanul de azi), precum și Konya și Toqat în Turcia contemporana. Este un cunoscut comentator al învățăturilor Sufi si unul dintre marii poeți persani.
* 1688: James Francis Edward, Prinț de Wales ("Bătrânul Pretendent"; 10 iunie1688 – 1 ianuarie 1766) a fost fiul regelui detronat Iacob al II-lea al Angliei(Iacob al VII-lea al Scoției). A pretins tronurile Angliei, Scoției și Irlandei ca Iacob al III-lea al Angliei și Irlandei și Iacob al VIII-lea al Scoției după decesul tatălui său în 1701, când a fost recunoscut ca rege al Angliei, Scoției și Irlandei de vărul său Ludovic al XIV-lea al Franței. După decesul său în 1766 a fost succedat de fiul său cel mare, Charles Edward Stuart, în succesiunea iacobită.

James Francis Edward
Prinț de Wales
James Francis Edward Stu

* 1711: Prințesa Amelia^[2] (Amelia Sophia Eleanor; 10 iunie 1711 – 31 octombrie1786) a fost membră a familiei regale britanice, a doua fiică a regelui George al II-lea.

Prințesa Amelia
Prințesa Amelia, portret de Jean-Baptiste van Loo, ca. 1738.

* 1713: Prințesa Caroline a Marii Britanii (Caroline Elizabeth; 10 iunie 1713 – 28 decembrie 1757) a fost membră a familiei regale britanice, al patrulea copil și a treia fiică a regelui George al II-lea.

Prințesa Caroline^[1] s-a născut la Palatul Herrenhausen în Hanovra, Germania, la 10 iunie 1713 (stil nou). Tatăl ei era Prințul Ereditar de Hanovra, fiul cel mare al Electorului de Hanovra. Mama ei era Caroline de Ansbach, fiica lui Johann Friedrich, Margraf de Brandenburg-Ansbach. A fost botezată a doua zi după naștere la Palatul Herrenhausen.^[2]

În urma "Act of Settlement" (1701), ea a devenit a șaptea în linia de succesiune la tronul britanic.

În 1714, regina Anne a murit și bunicul Carolinei a devenit regele George I în timp ce tatăl ei a devenit Prinț de Wales. La vârsta de un an, Caroline și-a însoțit mama și surorile mai mari (Prințesa Anne și Prințesa Amelia) în Marea Britanie iar familia s-a stabilit la Palatul St James din Londra.

În 1722, la indicația mamei sale s-a imunizat de variolă prin variolizare, un tip de imunizare timpuriu popularizat de Lady Mary Wortley Montagu și Charles Maitland.^[3]

Prințesa Caroline a fost favorita mamei ei,^[4] și i se spunea "adevărul spus de Caroline Elizabeth" (sau "iubitoarea de adevăr").^[5] Când avea loc un dezacord printre copiii regali, părinții ei o chemau pe Caroline pentru a afla adevărul.^[6]

Potrivit credinței contemporanilor, Prințesa era nefericită din cauza iubirii ei pentru un curtean căsătorit, Lordul Hervey. Când Hervey a murit în 1743, Caroline s-a retras la Palatul St. James cu mulți ani înaintea morții și se vedea doar cu familia și câțiva prieteni apropiați.^[7]

Era atât de nefericită încât își dorea să moară. Prinșesa Caroline a murit necăsătorită și fără copii la 28 decembrie 1757 la vârsta de 44 de ani la Palatul St James. A fost înmormântată la Westminster Abbey.

Prințesa Caroline

* 1727: Ernst Frederic al III-lea Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen (10 iunie 1727 – 23 septembrie 1780) a fost Duce de Saxa-Hildburghausen.

El a fost fiul cel mare al lui Ernest Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen și a Caroline de Erbach-Fürstenau. I-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Hildburghausen când avea numai 18 ani, în 1745; mama lui Ducesa Caroline a acționat ca regentă în numele său până când el a ajuns adult, în 1748.

Ernst Frederic a fost considerat inteligent, talentat, și unul dintre cei mai frumoși prinți ai vremii sale. El și-a donat biblioteca orașului. Cheltuielile sale exagerate au atras atenția asupra situației financiare a țării sale. Împăratul Iosif al II-lea a creat o comisie sub conducerea ducesei Charlotte Amalie de Saxa-Meiningen și a prințului Joseph de Saxa-Hildburghausen, unchiul ducelui, pentru a investiga cererile creditorilor și a ajusta veniturile și cheltuielile pentru anul 1769. Situația financiară a țării a fost atât de dezastruoasă încât durata de 35 ani a acestei comisii nu a putut repara situația complet.

La Palatul Hirschholm, la nord de Copenhaga, la 1 octombrie 1749, Ernst Frederick s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Louise a Danemarcei, fiica regelui Christian al VI-lea. Ei au avut o fiică:

Fredericka Sophie Juliane Caroline (n. 5 decembrie 1755, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1756, Hildburghausen).

La Palatul Christiansborg, la Copenhaga, la 20 ianuarie 1757, la cinci luni după decesul primei soții, Ernst Frederick s-a căsătorit a doua oară cu Christiane Sophie Charlotte de Brandenburg-Bayreuth. Ei au avut o fiică:

Fredericka Sophie Marie Caroline (n. 4 octombrie 1757, Seidingstadt – d. 17 octombrie 1757, Seidingstadt ).

La Bayreuth la 1 iulie 1758, la nouă luni după decesul celei de-a doua soții, Ernst Frederick s-a căsătorit pentru a treia oară cu Ernestine, o fiică a Ducelui Ernst August I de Saxa-Weimar. Ei au avut trei copii:

Ernestine Frederike Sophie (n. 22 februarie 1760, Hildburghausen – d. 28 octombrie 1776, Coburg), căsătorită la 6 martie 1776 cu Franz Frederick Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
Christine Sophie Caroline (n. 4 decembrie 1761, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1790, Öhringen), căsătorită la 13 martie 1778 cu unchiul ei Eugen de Saxa-Hildeburghausen.
Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 29 aprilie 1763, Hildburghausen – d. 29 septembrie 1834, Altenburg).

Ernest Frederic al III-lea

· 1746 - S-a născut matematicianul francez Gaspard Monge, creatorul geometriei descriptive (m.28.07.1818).

· 1819: S-a născut Gustave Courbet, pictor francez (d. 1877)
* 1825: Prințesa Hildegard a Bavariei (Hildegard Luise Charlotte Theresia Friederike) (n. 10 iunie 1825; d. 2 aprilie 1864) a fost al șaptelea copil și a patra fiică a regelui Ludovic I al Bavariei și a Therese de Saxa-Hildburghausen.

Prințesa Hildegard a Bavariei

La 1 mai 1844 la Munchen, Hildegard s-a căsătorit cu Arhiducele Albert de Austria, fiul cel mare al Arhiducelui Karl, Duce de Teschen și al Prințesei Henrietta de Nassau-Weilburg. Ea și soțul ei au avut trei copii:

Arhiducesa Maria Theresa de Austria(15 iulie 1845 – 8 octombrie 1927); s-a căsătorit cu Ducele Filip de Württemberg, au avut copii.
Arhiducele Karl de Austria (3 ianuarie 1847 - 19 iulie 1848); a murit de variolă la o vârstă fragedă.
Arhiducesa Matilda de Austria (25 ianuarie 1849 - 6 iunie 1867); a murit într-un accident la vârsta de 18 ani.

Hildegard a Bavariei
Ducesă de Teschen

· 1832 - S–a născut Nikolaus August Otto, tehnician german, inventator al primului motor cu ardere internă în patru timpi (m.26.01.1891). A fost un inventator german, născut în Ducatul Nassau. A locuit în Franța unde s-a interesat de mașinile cu gaz ale inginerului francez Etienne Lenoir. Otto a fost inventatorul primului motor cu combustie internă care ardea în mod eficient combustibilul direct într-o cameră cilindrică cu piston mobil, mișcarea efectuându-se de-a lungul generatoarei cilindrului. Deși fuseseră inventate și alte motoare cu combustie internă (de exemplu, de către Etienne Lenoir), acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați. Conceptul de patru timpi este posibil să fi fost deja discutat la data invenției lui Otto, dar el a fost primul care l-a pus în practică.
* 1835: Henryk Wieniawski (n. 10 iulie 1835 Lublin, Polonia Congresului – d. 31 martie 1880, Moscova, Imperiul Rus) a fost un compozitor și violonist polonez.

Bunicul lui Wieniawski, Herszek Mejer, a fost bărbier-chirurg în cartierul evreiesc Wieniawa din Lublin. Tatăl, Wolf Helman (Tobias Rufe Pietruszka) și-a schimbat numele în Tadeusz Wieniawski, după numele cartierului în care locuia, pentru a se integra în mediul polonez. Înainte de a primi diploma de doctor, s-a convertit la creștinism. Din relația doctorului Wieniawski cu Regina, fiica doctorului evreu Józef Wolff din Varșovia (sora pianistului și compozitorului Edward Wolff), a venit pe lume un virtuoz violonist.

Casa Wieniawski era un veritabil salon în Lublin, fiind frecventat de artiști remarcabili care se întruneau aici pentru a lua parte la concerte, întâlniri literare și discuții. Acest lucru nu a influențat doar viitorul lui Henryk Wieniawski, ci și al celor doi frați ai săi. Cel mare, Julian, a devenit scriitor și publicist, iar mezinul, Józef, s-a dedicat carierei de pianist.

Primul profesor al lui Henryk a fost mama sa. Mai târziu a studiat cu Jan Hornziel, violonist la Marele Teatru din Varșovia și Stanisław Serwaczyńskiego, solist și șef de orchestra la Opera din Budapesta. În anul 1843, la vârsta de 8 ani, a plecat la Paris, unde a studiat sub îndrumarea lui Lambert-Joseph Massart la Conservatorul din Paris. A absolvit conservatorul în anul 1846, la 11 ani, cu premiul I și medalie de aur. După terminarea studiilor, l-a avut în continuare pe Massart ca profesor, încă 2 ani. La scurt timp, a concertat timp de 2 luni în Sankt Petersburg, țările baltice și Varșovia. În 1849, a fost acceptat din nou la Conservatorul din Paris, unde a început studii de compoziție, pe care le-a absolvit Magna Cum Laude un an mai târziu.

În 1850, a început să concerteze împreună cu fratele său Józef, mai întâi în toate orașele mari ale Imperiului Rus, apoi în multe țări europene, stârnind pretutindeni un entuziasm de nedescris. Colaborarea cu fratele său s-a încheiat in 1855. După multe alte succese, preia în 1860 locul de vioară întâi la curtea țarilor și, totodată, pe cel de solist la Societatea Muzicală Rusă. în același timp predă vioară la așa numitele „cursuri de muzică ale Societății”, transformate în 1862 în conservator. Aici, activitatea sa pedagogică fructuoasa, care a durat câțiva ani, a pus bazele școlii de vioara din Petersburg. Aceasta a fost dezvoltată de Leopold Auer într-o excelentă școală de vioară rusească. În fiecare an, timp de 3-4 luni, Wieniawski a concertat în diferite țări europene, în special în stațiuni faimoase.

Doisprezece ani mai târziu, în 1872, părăsește Rusia și pleacă împreună cu Anton Rubinstein într-un mare turneu de concerte în Statele Unite. Într-un interval de 8 luni, artiștii au susținut 215 concerte. Wieniawski a rămas în America până în 1874, concertând cu faimoasa soprană Paulina Lucca. În 1874, după ce s-a întors în Europa, a reluat munca pedagogică la Conservatorul din Burxelles, ca succesor al suferindului Henri Vieuxetemps, și a continuat-o până în septembrie 1877 (printre studenții lui s-a numărat și Eugène Ysaÿe). Ca urmare a agravării afecțiunii sale cardiace și a obezității exagerate, în ultimii ani de viață a concertat stând jos. A murit în Moscova și a fost îngropat în Varșovia. La ceremonia funerară au participat patruzeci de mii de persoane.

Din 1935, o dată la 5 ani (exceptând perioada ocupației), se desfășoară „Concursul Internațional de Vioară Henry Wieniawski”, destinat violoniștilor cu o vârstă mai mică de 30 de ani. Primul concurs a avut loc în Varșovia la inițiativa faimosului violonist Adam Wieniawski, nepotul compozitorului. Al doilea concurs a avut loc abia în 1952 la Poznań, unde încă se mai desfășoară ediții ale acestuia.

Wieniawski nu a fost apreciat doar ca violonist ce dispunea de o tehnică fenomenală, ci și ca mare interpret, fiind deseori descris ca „poet al viorii”. A fost ultimul violonist virtuoz care a intrat în istoria muzicii și în calitate de compozitor. Lucrările sale sunt scrise atât în caracter tehnic, cât și liric. A început să compună de la o vârstă fragedă, fiind un „copil minune”.

Mulțumită lui Wieniawski, poloneza a pătruns în repertoriul european pentru vioară. Dintre polonezele pe care le-a compus, două au un loc constant în repertoriile universale: „Poloneza în Re major op.4” și „Poloneza în La major op.21.” Wieniawski a prelucrat de asemenea mazurci, dintre care două au devenit populare. Au fost publicate în op. 19 sub denumirea de „mazurci caracteristice”: „Oberte spontane” și „Dudziarz” (ro. Cimpoierul), în care sunt redate fidel cuvintele caracteristice cimpoiului. Multe miniaturi, compuse în special la începutul anilor cincizeci, au fost însă doar lucrări tipice, cu un caracter sentimental sau spectaculos, deseori folosind ritmuri de dans popular.

De cea mai mare popularitate a beneficiat „Concertul de vioară în re minor op. 22”. Exceptând concertele lui Paganini, acesta este cel mai des înregistrat și interpretat concert de vioara compus de un violonist virtuoz până în prezent. A găsit inspirația pentru a compune „Concertul în re minor” în iarna anului 1855, însă a pus-o în practică abia după 7 ani. „Concertul de vioară în fa diez minor”, pe care l-a compus la vârsta de 18 de ani, este mai puțin popular. Concertul în fa diez minor stârnea entuziasmul ascultătorului pe moment, pe când Concertul în re minor necesita un timp mai îndelungat pentru a fi recunoscut.

Printre lucrările de o virtuozitate tipică, cele mai des interpretate în prezent sunt „Scherzo-Tarantela” precum și variațiunile și fanteziile pe teme străine, universal cunoscute. Din această serie de compoziții, de cea mai mare popularitate a beneficiat „[Fantezia Faust]”, compusă cu șase ani după premiera operei „[Charles Gounoda]”. Mulți violoniști s-au inspirat din melodiile operei Faust (cum ar fi Vieuxtemps, Alard, Saraste), însă acestea se găsesc în primul rând în lucrările lui Wieniawski. Lirismul creației lui Wieniawski este bine redat în „Legenda”, lucrare interpretată mai des în versiunea pentru pian decât în versiunea originală pentru vioară și orchestră, compusă ca dovadă a dragostei pentru Izabela Hampton, care ulterior îi va deveni soție.

Opere:

Grand caprice fantastique sur un theme original op. 1 (1847)
Variațiuni pe tema unei proprii mazurci (cca. 1847)
Aria cu variațiuni în Mi Major (înainte de 1848)
Fantezie și variațiuni în Mi Major (1848)
Nocturne pour violon seul (1848)
Romance (cca. 1848)
Rondo alla polacca în mi minor (1848)
Allegro de sonate, presto pour violon et piano concertant op. 2 (1848?) (compus împreuna cu fratele său, Józef Wieniawski)
Duo concertant pe tema operei Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti(cca. 1850)
Duo concertant pe tema imnului rusesc "A Lwowa" (cca. 1850)
Duo concertant pe tema unei melodii populare rusești (cca. 1850)
Fantezie pe o tema din Prorok de Giacomo Meyerbeer (cca. 1850)
Mazur wiejski(ok. 1850)
Fantezie pe o tema din opera "Ryszard Lwie Serce" de Gretry (cca. 1851)
Duet na tematy finlandzkich pieśni (ok. 1851)
Două mazurci (1851)
Marsz (1851)
Variațiuni pe tema imnului rusesc (cca. 1851)
Variațiuni pe tema Jechał Kozak zza Dunaju (cca. 1851)
Prémière Polonaise de concert D-dur op. 4 (cca. 1852)
Adagio elegiaque A-dur op. 5 (cca. 1852)
Souvenir de Moscou, deux romances russes op. 6 (cca. 1852)
Caprice-valse E-dur op. 7 (1852)
Grand duo polonais pour violon et piano concetrant op. 8 (ok. 1852) (compus împreună cu fratele său Józef Wieniawski
Romance sans paroles et rondeau élégant op. 9 (cca. 1852)
Prémier grand concerto fis-moll op. 14 (1852)
Le carnaval Russe, improvisations et variations humoresques op. 11 (ok. 1853)
Deux mazourkas de salon: La champêtre (Sielanka, 1850?) et Chanson polonaise (Pieśń polska) op. 12 (1853)
Fantaisie pastorale op. 13 (cca. 1853)
Kujawiak a-moll(1853)
Variațiuni pe tema imnului austriac (1853)
Souvenir de Posen, mazurek d-moll op. 3 (1854)
L'école moderne. Études-caprices pour le violon seul op. 10 (1854)
Thème original varièe (variațiuni în La Major) op.15 (1854)
Rozumiem, lucrare pentru pian și voce (1854)
Souvenir de Lublin, polka concertantă (cca. 1855)
Fantezie pe o tema din opera La Sonnambula Giovanni Bellini (cca. 1855)
Scherzo-tarantelle în sol minor op. 16 (1855)
Legenda op. 17 (ok. 1860)
Deux mazourkas characteristiques:Obertass(Obertas G-dur) et Le menetrier (Dudziarz) op. 19 (1860?)
Études-caprices pentru două viori op. 18 (1862)
Fantaisie orientalle a-moll op. 24 (1862?)
Fantaisie brillante sur Faust opera de Charles Gounod op.20 (cca. 1865)
Polonaise brillante A-dur op. 21 (cca. 1870)
Amintire din San Francisco (cca. 1874)
Deuxième grand concerto d-moll op. 22
Gigue e-moll op. 23
Kujawiak în Do Major
Polonaise triomphale
Rêverie fis-moll na altówkę i fortepian
Dudziarz (mazurek charakterystyczny)

Henryk Wieniawski

· 1839 - S–a născut prozatorul Ion Creangă, membru de onoare post–mortem al Academiei Române, prieten al lui Mihai Eminescu, autor al “Amintirilor din copilărie” (m.31.12.1889).

· 1844: Carl Hagerbeck, zoolog german (d. 1913)

· 1853: S-a născut Ion Pop-Reteganul, folclorist și traducător român (d. 3 aprilie 1905). Ion Pop-Reteganul (n. 10 iunie 1853, Reteag, districtul Năsăud – d. 3 aprilie 1905, Reteag) a fost un pedagog, prozator, publicist și folclorist, reprezentativ pentru epoca sa, apreciat de Ion Mușlea drept „cel mai mare folclorist al Ardealului.” După terminarea studiilor, a lucrat ca învăţător în localitatea Orlat, judeţul Sibiu, în anul 1873. Pe lângă activitatea de învăţător, a desfăşurat o amplă activitate pe plan cultural, fiind mai ales culegător de folclor. A colaborat cu foarte multe publicaţii, unde i-au apărut operele: „Amicul Familiei” (Gherla), „Calicul” (Sibiu), „Cărţile Săteanului Român” (Gherla), „Deşteptarea” (Cernăuţi), „Dreptatea” (Timişoara), „Familia” (Oradea), „Foaia Diecesană” (Caransebeş), „Foaia Poporului” (Sibiu), „Foaia Scolastică” (Blaj), „Gazeta de Duminică” (Şimleu Silvaniei), „Gazeta de Transilvania” (Braşov), „Noua Revistă Română” (Bucureşti), „Răvaşul” (Cluj), „Revista Ilustrată” (Reteag), „Şcoala Română” (Sibiu), „Transilvania” (Sibiu) şi „Tribuna” (Sibiu). A efectuat traduceri din autori de limbă maghiară şi germană. Dintre lucrările proprii, douăsprezece i-au apărut sub formă de volume, dintre care două în timpul vieţii, iar restul postum. Volumele care au apărut în timpul vieţii sale sunt Ţiganii. Schiţă istorică lucrată pentru petrecerea după mai mulţi autori (1886) şi Povestiri din popor (1895).

· 1860: Hariclea Darclée (născută Hariclea Haricli; n. 10 iunie 1860,^[1]^[2] Brăila, Principatele Unite – d. 12 ianuarie 1939,^[1]^[2] București, România) a fost o cântăreață română de operă cu voce de soprană. Este prima interpretă a rolului Floria Tosca care a avut loc la data de 14 ianuarie 1900 la teatrul Costanzi din Roma, la premiera operei lui Giacomo Puccini.
Hariclea Darclée, personalitate marcantă a muzicii românești, s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama Haricleei Darclée, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat,^[3]^{:p. 243} păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman, la Turnu Măgurele, unde, de fapt, Haricleea locuiește până la vârsta de aproape 16 ani, când este dusă de familie cu vaporul la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena.^[4] Așa cum scria N. Carandino în cartea "Darclée. Viața de glorie și de pasiune a unei mari artiste", la nașterea ei, s-a prezis că “duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary. În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto. “Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit" scria Darclée familiei

Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune, pentru vocea ei, Tosca, Pietro Mascagni, Iris, iar Alfredo Catalani, La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.

La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Cidul de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul. Regele Carol I i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și, înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimetea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”.^{[necesită citare]}

Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulary-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: Cântecul fluierașului de George Stephanescu și Vai mândruță dragi ne-avem de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, La Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.

La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină, iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei;^[5]a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.

La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, orașul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Național de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco și așezat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Prima ediție a Concursului Internațional a avut loc în 1997 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes

Hariclea Darclee, fotografie cabinet, hartie albuminata, colectia Bibliotecii Academiei Romane, Cabinetul de Stampe.

Hariclea Darclee în rolul Elisabeth Tannhäuser la Teatro alla Scala din Milano

Hariclea Darclee, carte postala autografa, colectia Bibliotecii Acadmiei Romane, Cabinetul de Stampe.

Repertoriu

Vocea sa excepțional cultivată i-a permis abordarea unui foarte vast repertoriu în cadrul căruia a interpretat roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană și contraltă.

A avut în repertoriu 58 de roluri din 56 opere compuse de 31 compozitori dintre care 12 compozitori de tradiție și 19 tineri compozitori cărora le-a interpretat operele în premiere absolute și premiere locale de foarte mare improtanță; din cele 56 opere intepretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere locale de mare importanță; faptul că 45 %, adică aproape jumătate, din repertoriul său reprezintă opee originale, atestă poziția singulară pe care o ocupă Hariclea Darclée în istoria tearului liric universal pe care a influențat-o într-un mod determinant.

Urmează lista integrală a operelor și autorilor cu mențiunile de rigoare referitoare la operele compuse pentru vocea sa și la interpretările în premieră absolută sau în premieră locală de mare importanță.

Daniel Auber La Muette de Portici (Luisa);
Georges Bizet Carmen (Carmen);
Arrigo Boito Mefistofele (Margherita);
Alfredo Catalani La Wally (Wally) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 20 ianuarie 1892;
Alexis Catargi Enoch Arden (Ammie Lee) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premnieră absolută la Teatrul Național din București în 1904;
Isidore De Lara Amy Robsard (Amy Robsard) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Opera din Montecarlo în aprilie 1897;
Gaetano Donizetti Don Pasquale (Norina);
Gaetano Donizetti L’elisir d’amore (Adina);
Gaetano Donizetti Linda di Chamounix (Linda);
Gaetano Donizetti Lucrezia Borgia (Lucrezia);
Gaetano Donizetti Maria di Rohan (Maria);
Alberto Franchetti Cristoforo Colombo (Isabella di Aragona, Ikuamota) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Genova, la 6 octombrie 1892;
Michail Glinka Ivan Susanin (Vania) – operă interpretată în premieră pentru Franța, la Nisa, în 1890;
Carlos Gomes Condor (Odalea) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 21 februarie 1891;
Carlos Gomes I Guarany (Cecilia);
Charles Gounod Faust (Marguérite);
Charles Gounod Romeo și Julieta (Julieta);
Jacques Halévy La Juive (Rachèle);
Ruggero Leoncavallo I Pagliacci (Nedda) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1903;
Ruggero Leoncavallo Zaza (Zaza);
Luigi Mancinelli Hero e Lenadro (Hero) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Madrid, în 1897;
Pietro Mascagni Cavalleria rusticana (Santuzza) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1891;
Pietro Mascagni L’amico Fritz (Suzel) – operă interpretată în premieră pentru Teatro Della Pergola din Florența în 1891 și în premieră la București în 1910;
Pietro Mascagni Iris (Iris) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera din Roma, la 22 ianuarie 1898, în premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 19 ianuarie 1899 și în premieră la București în 1908;
Pietro Mascagni I Rantzau (Luisa) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro della Pergola din Florența la 10 noiembrie 1892 și în premieră la Teatro dell’Opera din Roma la 26 noiembrie 1892;
Jules Massenet Le Cide (Chimène) – debutul în Italia și premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 26 decembrie 1890;
Jules Massenet Manon (Manon);
Jules Massenet Thaïs (Thaïs);
Giacomo Meyerbeer L’Africaine (Selika);
Giacomo Meyerbeer Les Huguénots (Regina, Valentine) – în premieră pentru România, la București, în 1897;
Wolfgang Amadeus Mozart Don Giovanni (Zerlina);
Giovanni Pacini Saffo (Saffo) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma la 28 octombrie 1911;
Ubaldo Pacchierotti Eidelberga mia (Catina) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909;
Ettore Panizza Aurora (Aurora) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909;
Giacomo Puccini Manon Lescaut (Manon Lescaut) – intepretată în premieră pentru Teatro Regio, Torino 1 Februarie 1893, Manon Lescaut- Cesira Ferrani ;
Giacomo Puccini La Bohème (Mimì) – operă interpretată la premieră pentru America la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1896 și în premieră pentru România la București, la 15 ianuarie 1903;
Giacomo Puccini Tosca (Floria Tosca) – operă compusă pentru vocea sa și în cadrul căreia, aria sopranei, Vissi d’arte, a fost scrisă la sugestia artistei pe baza indicațiilor sale muzicale; a fost interpretată la premiera absolută de la Teatro dell’Opera (Constanzi) din Roma, la 14 ianuarie 1900 și la premiera de la Teatro Regio din Torino la 20 februarie 1900, Teatro alla Scala din Milano la 17 martie 1900, Lisabona la 19 ianuarie 1901, București la 18 ianuarie 1902 și Montecarlola 28 martie 1903;
Luigi & Federico Ricci Crispino e la Comare (La Comare);
Gioacchino Rossini Guglielmo Tell (Matilde d’Absburgo);
Gioacchino Rossini Stabat Mater (Soprano);
Anton Rubinstein Demonul (Tamara);
Camille Saint-Saëns Proserpina (Proserpina);
Richard Strauss Der Rosenkavalier (Marschalin) – premieră pentru Italia la Teatro dell’Opera di Roma, la 14 noiembrie 1911;
Ambroise Thomas Hamlet (Ofélie);
Ambroise Thomas Mignon (Mignon);
Pietro Vallini Il Voto (Maria) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera di Roma, la 27 noiembrie 1894;
Giuseppe Verdi Aida (Aida);
Giuseppe Verdi Un ballo in maschera (Amelia);
Giuseppe Verdi Otello (Desdemona);
Giuseppe Verdi Rigoletto (Gilda);
Giuseppe Verdi Simon Boccanegra (Amelia-Maria) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma, la 17 mai 1892;
Giuseppe Verdi La Traviata (Violetta Valery);
Giuseppe Verdi Il Trovatore (Leonora);
Richard Wagner Die Meistersänger (Eva);
Richard Wagner Lohengrin (Elsa);
Richard Wagner Tannhäuser (Elisabeth) – premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 29 decembrie 1891 și pentru Teatro Colon din Buenos Aires în 1897;

Hariclea Darclée

· 1869 - S-a născut Constantin Angelescu, medic şi om politic român. În calitate de ministru al Educaţiei a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului pe baze moderne: a pus bazele instituţiei comitetelor şcolare, iar prin strădaniile lui, în 1925, s-a introdus bacalaureatul şi s-a legiferat învăţământul particular, confesional şi minoritar (m.14.09.1948).

* 1876: Wilhelm Ernst Karl Alexander Friedrich Heinrich Bernhard Albert Georg Hermann (10 iunie 1876 – 24 aprilie 1923) a fost ultimul Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach.

S-a născut la Weimar, ca fiul cel mare al lui Karl August de Saxa-Weimar-Eisenach, moștenitor al Marelui Ducat, și a soției acestuia, Prințesa Pauline de Saxa-Weimar-Eisenach.

I-a succedat bunicului său, Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, ca Mare Duce la 5 ianuarie 1901.

Moștenitorul său era un văr îndepărtat, Prințul Hermann de Saxa-Weimar-Eisenach, până la dezmoștenire sa în 1909. Ulterior, fratele mai mic al lui Hermann a servit ca moștenitor prezumtiv al ducatul de Saxa-Weimar-Eisenach, până la nașterea fiului său, Karl Augustus.

Wilhelm Ernst a creat noul centru al orașului Weimar, sub conducerea lui Hans Olde, Henry van de Velde și Adolf Brütt. De asemenea, Universitatea din Jena a fost reconstruită de către Theodor Fischer; s-a reconstruit și celebrul teatru de la Weimar. Îmbunătățirile orașului au inclus o statuie de marmură a predecesorul său, Karl Alexander, care a fost finalizată în 1911. Acesta a fost plasată într-un decor conceput de Brütt special creat pentru a distinge "vechiul oraș" de zona nouă construită.

Fotografie a lui Wilhelm Ernest

Potrivit Constituției olandeze, Wilhelm Ernst era în linia de succesiune pentru tronul Țărilor de Jos (ca nepot al Prințesei Sofia a Olandei), după regina Wilhelmina. La începutul secolului XX, olandezii se temeau de posibilitatea influenței germane sau chiar anexarea Țărilor de Jos. Pentru a preveni acest lucru, unii avocați au încercat să schimbe Constituția pentru a-l exclude pe Wilhelm Ernst de la succesiune.

Totuși, o altă cale, a fost aceasta: el sau descendenții lui - dacă regina Wilhelmina ar fi murit fără copii - ar fi trebuit să aleagă între tronul olandez și tronul de la Weimar. Nașterea fiicei Wilhelminei, Iuliana, în anul 1909 a diminuat șansa pentru orice membru al casei de Wettin (ramura Saxa-Weimar-Eisenach), de a moșteni tronul olandez. Odată cu modificarea Constituției din 1922, care a limitat dreptul de succesiune la descendenții Wilhelminei, posibilitatea a dispărut în întregime.

La 9 noiembrie 1918, Wilhelm Ernst a fost forțat să abdice în urma înfrângerii Germaniei în Primul Război Mondial. Și-a lăsat tronul și toate ținuturile pe care le deținea și a plecat cu soția și copiii pe moșia familiei din Silezia, unde a și murit patru ani mai târziu.

În ciuda tuturor lucrărilor sale pentru Weimar în timpul guvernării sale, Wilhelm Ernst a fost un conducător detestat. În ziua abdicării sale a fost numit cel mai "nepopular prinț din toată Germania".^[1]

A murit la Heinrichau în Silezia la vârsta de 46 de ani.

La Bückeburg, la 30 aprilie 1903, Wilhelm Ernst s-a căsătorit cu Prințesa Caroline Reuss de Greiz, fiica Prințului Heinrich XXII Reuss de Greiz. Mariajul a rămas fără copii și s-a sfârșit în anul 1905 cu moartea Carolinei în circumstanțe misterioase. Cauza oficială a decesului a fost pneumonia; alte surse au sugerat suicidul.

La Meiningen, la 21 ianuarie 1910, Wilhelm Ernst s-a recăsătorit cu Prințesa Feodora de Saxa-Meiningen, fiica Prințului Friedrich Johann de Saxa-Meiningen. Cuplul a avut patru copii:

Prințesa Sophie Luise Adelheid Marie Olga Carola (20 martie 1911 – 21 noiembrie 1988); căsătorită cu Friedrich Günther, Prinț de Schwarzburg; mariajul s-a terminat prin divorț în mai puțin de un an. Nu a avut copii.
Karl Augustus, Mare Duce Ereditar de Saxa-Weimar-Eisenach (28 iulie 1912 - 14 octombrie 1988); căsătorit cu baroneasa Elisabeta de Wangenheim-Winterstein; au avut copii
Prințul Bernhard Friedrich Viktor (3 martie 1917 - 23 martie 1986)
Prințul Georg Wilhelm Albert Bernhard (24 noiembrie 1921 - 11 martie 2011); și-a schimbat numele în Jörg Brena în 1953 și a renunțat la drepturile sale de succesiune.

Wilhelm Ernest

· 1880: André Louis Derain n. 10 iunie 1880, Chatou, Franța^[8] – d. 8 septembrie 1954, Garches, Franța^[8] a fost un pictor, graficianși sculptor francez, unul din reprezentanții principali - alături de Henri Matisse, Maurice de Vlaminck și Raoul Dufy - ai fauvismului, mișcare artistică din anii 1904 - 1908, care punea accentul pe intensitatea și puritatea culorilor, mișcare de care s-a distanțat ulterior. Prețuit încă din timpul vieții, a fost mai târziu criticat pentru a faptul de a fi revenit la formele considerate "tradiționale".
André Derain s-a născut la 10 iunie 1889 în localitatea Chatou din Île-de-France, în apropierea Parisului. Părinții viitorului pictor plănuiseră pentru fiul lor o carieră de inginer sau ofițer, dar rezultatele mediocre la învățătură ale tânărului André le spulberă orice speranță de înfăptuire a acestor aspirații. Singurul obiect la care obține note bune este desenul. Începe să consacre tot mai mult timp picturii și, în anii 1898-1899, frecventează Academia Camillo în clasa de pictură a lui Eugène Carrière, un prieten al lui Puvis de Chavannes. Aici se va întâlni cu Henri Matisse, Jean Puy și Albert Marquet. Autodidact, frecventează împreună cu Matisse muzeele de artă și copiază tablouri ale marilor maeștrii. Citește mult, mai ales literatură și filosofie, autorii săi preferați fiind Émile Zola și Friedrich Nietzsche.

André Derain

* 1881: Magdolna Purgly de Jószáshely (n. 10 iunie 1881, Șofronea, Arad - d. 8 ianuarie 1959, Estoril, Portugalia) a fost soția amiralului Miklós Horthy. S-au căsătorit în 22 iulie 1901 la Arad. Cei doi și-au petrecut luna de miere la Semmering, Austria. Doamna Horthy și-a însoțit soțul la unele întâlniri oficiale.

Magdolna Purgly

* 1894: Prințul Igor Constantinovici al Rusiei (rusă Игорь Константинович) (10 iunie 1894 – 18 iulie 1918), a fost al șaselea copil al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și a soției lui Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg.

Prințul Igor Constantinovici

* 1897: Marea Ducesă Tatiana Nikolaevna a Rusiei (Tatiana Nikolaevna Romanova) (rusă Великая Княжна Татьяна Николаевна), (10 iunie (S.N.) 1897 - 17 iulie 1918), a fost a doua fiică a ultimului autocrat al Rusiei, împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei și a soției lui Alexandra Feodorovna (Alix de Hesse). S-a născut la Peterhof, Sankt Petersburg.

Marea Ducesă Tatiana în 1904.

Marea Ducesă Tatiana în 1914.

Marea Ducesă Tatiana Nicolaevna în 1910 în timpul unei croaziere cu familia la bordul navei Standart.

Tatiana a fost descrisă ca fiind înaltă și subțire, cu păr castaniu și ochi de un albastru-gri închis, rafinată, elegantă. era considerată de mulși curteni cea mai frumoasă dintre cele patru Mari Ducese.^[3]^[4]^[5] Dintre toate surorile, Tatiana seamănă cel mai mult cu mama sa. Titlul rus al Mariei (Velikaya Knyazna Великая Княжна) se traduce prin "Mare Prințesă" și însemna că, Tatiana ca "Alteță Imperială" era mai înaltă în rang față de prințesele din Europa care erau "Altețe regale". Totuși, familia, prietenii și servitorii în general îi spuneau pe numele mic, folosind patronimul Tatiana Nicolaevna,^[6] sau diminutivele rusești "Tania," "Tatia," "Tatianoșca", "Tanușca."^[7]^[8]

Ca și ceilalți copii Romanov, Tatiana a fost crescută cu austeritate. Ea și surorile ei dormeau în paturi de campanie, fără perne, făceau baie cu apă rece dimineața^[9] și în cazul în care aveau momente libere trebuiau să se ocupe cu brodatul și cu tricotatul. Munca lor artizanală a fost dăruită soldaților sau vândută la bazaruri de caritate.^[10]

Tatiana și sora sa mai mare, Olga, erau cunoscute în casă sub numele de "Marea pereche"^[6] în timp ce surorilor mai mici, Maria și Anastasia li se spunea "Mica pereche". Potrivit unei însemnări într-un jurnal din 29 mai 1897 a unui văr îndepărtat al tatălui ei, Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei, Marea Ducesă a primit numele "Tatiana" ca omagiu al eroinei lui Pușkin din romanul în versuri Eugene Onegin. Tatălui ei i-a plăcut ideea de a avea fiice cu numele Olga sau Tatiana, ca surorile din faimosul poem.^[11]

La fel ca cele două surori mai mici, cele două surori mari împărțeau același dormitor și erau foarte apropiate una de cealaltă încă din fragedă copilărie. În primăvara anului 1901 Olga a avut febră tifoidă și a fost izolată de surorile ei mai mici. Când a început să se însănătoșească, Tatianei i s-a permis s-o vadă pentru cinci minute însă n-a recunoscut-o. Când guvernanta ei, Margaretta Eagar, i-a spus după vizită că acel copil bolnav cu care ea a conversat era Olga, Tatiana în vârstă de patru ani a început să plângă și a protestat că acel copil ar putea fi sora ei adorată. Eagar a avut dificultăți în a o convinge pe Tatiana că Olga își va reveni.^[12]

Dintre toate surorile, Tatiana era cea mai apropiată de mama sa și era considerată de mulți ca fiind fiica favorită a Țarinei.^[5]La 13 martie 1916 Alexandra i-a scris soțului ei că Tatiana a fost singura dintre cele patru fiice care "s-a prins" atunci când ea le-a explicat cum vede ea lucrurile.^[13]

Profesorul lor francez Pierre Gilliard scria că Tatiana era rezervată și "mai echilibrată" însă mai puțin deschisă și spontană în comparație cu Olga. De asemenea, era mai puțin talentată decât Olga însă mai muncitoare și mai dedicată de a vedea proiectul finalizat față de sora ei mai mare.^[14] Colonelul Kobilinski, gardă personală la Țarskoe Selo și Tobolsk spunea că Tatiana "nu avea gust pentru artă. Poate era mai bine pentru ea dacă ar fi fost bărbat."^[15] Alții spuneau că talentul artistic al Tatianei era exprimat prin lucrurile de mână pe care le făcea, prin talentul ei de a-și alege veșminte la modă și de a-și împleti părul. La fel ca mama sa, Tatiana era profund religioasă și citea Biblia frecvent.

După ce a devenit adolescentă, Tatiana a fost atribuită unui regiment de soldați Vosnesensky cu rangul onorific de colonel.^[16]Ea și Olga, care de asemenea avea propriul ei regiment, inspectau soldații în mod regulat.^[17]

Într-un articol din decembrie 2004 a revistei Royalty Digest: A Journal of Record Peter de Malama scria că vărul său Dmitri Iakovlevici Malama, un ofițer al cavaleriei imperiale ruse, a întâlnit-o pe Tatiana când a fost rănit în 1914 și între ei a avut loc o poveste de dragoste.

De la stânga la dreapta: Marea Ducesă Olga, Țarul Nicolae al II-lea, Marea Ducesă Anastasia și Marea Ducesă Tatiana la Tobolsk în iarna 1917-1918.

În timpul Revoluției ruse din 1917 familia este arestată inițial la reședința de la Țarskoe Selo, apoi la reședințele private din Tobolsk și Ekaterinburg din Siberia.

În aprilie 1918 bolșevicii i-au mutat pe Nicolae, Alexandra și Maria la Ekaterinburg. Restul copiilor au rămas la Tobolsk din cauza lui Alexei, care a suferit o altă criză de hemofilie și nu a putut fi mutat. Tatiana a fost cea care și-a convins mama "să înceteze să se mai chinuiască" și să ia decizia de a-și urma soțul. Alexandra a decis să o lase pe Tatina să aibă grijă de Alexei.^[19]

În timpul celor patru săptămâni cât au fost despărțiți de părinții lor, Tatiana, Olga, Anastasia, Alexei și doamnele de onoare s-au delectat cu cusutul pietrelor prețiose și bijuteriilor în îmbrăcăminte în speranța de a le ascunde de răpitorii lor, devreme ce Alexandra le scrisese că ea, Nicolae și Maria fuseseră percheziționați când au ajuns la Ekaterinburg iar lucrurile le-au fost confiscate. O scrisoare de la Demidova către Tegleva dădea instrucțiuni cum să se ocupe de "medicamente", un cod prestabilit pentru bijuterii.^[20] Bolșevicii nu au știut de bijuterii până după execuție.^[21]

La Ekaterinburg, Tatiana ocazional se alătura surorilor sale mai mici și vorbea cu gardienii Casei Ipatiev, întrebându-i despre familii și spunându-le despre speranțele ei în legătură cu viața nouă din Anglia atunci când vor fi eliberați. Mai târziu, când a venit un nou comandant la Casa Ipatiev, familiei i s-a interzis să fraternizeze cu ofițerii iar condițiile de detenție au devenit și mai stricte. Tatiana și surorile sale își spălau singure rufele și făceau pâine.

În noaptea de 16 iulie, familia a fost trezită și li s-a spus membrilor ei să coboare la demisolul casei deoarece existau tulburări în orașul de la mare și trebuie să fie mutați pentru siguranța lor. Familia a ieșit din camerele lor cărând perne, saci și alte lucruri pentru confortul Alexandrei și a lui Alexei. Iakov Iurovski, șeful detașamenului, care era fotograf profesionist, a regizat familia pentru câteva poziții foto. Alexandra, care a solicitat scaune pentru ea și Alexei s-a așezat la stânga fiului ei. Țarul stătea în spatele lui Alexei, dr. Botkin stătea la dreapta țarului, Tatiana și surorile sale stăteau în spatele Alexandrei împreună cu servitorii. La un moment dat Alexandra a șoptit fetelor ceva în engleză încălcând regula de a vorbi numai în rusă. Iurovski le-a citit sentința de execuție. Tatiana și familia ei au avut timp doar pentru câteva sunete incoerente înainte ca echipa morții sub comanda lui Iurovski să tragă. Erau primele ore ale zilei de 17 iulie 1918.^[22]

În anul 2000, Biserica Ortodoxă Rusă a decis canonizarea lui Nicolae al II-lea, a țarinei Alexandra și a celor cinci copii ai acestora.

Marea Ducesă Tatiana a Rusiei
Marea Ducesă Tatiana în 1910.

* 1898: Prințesa Marie Auguste de Anhalt (10 iunie 1898 – 22 mai 1983) a fost fiica lui Eduard, Duce de Anhalt și a soției lui, Prințesa Luise de Saxa-Altenburg

La 10 iunie 1898, Marie-Auguste s-a născut la Ballenstedt, fiica Prințului Eduard de Anhalt și a soției lui, Prințesa Louise de Saxa-Altenburg.^[1] Tatăl ei îi va succeda fratelui său, Frederic al II-lea în 1918; în același an va deceda.

Marie-Auguste a crescut la Dessau, capitala ducatului de Anhalt.^[3] A avut cinci frați, însă sora ei mai mare Friederike și fratele Leopold au murit în copilărie. Marie-Auguste a fost sora mai mare a lui Joachim Ernst, Duce de Anhalt.

Bunicii paterni au fost Frederic I, Duce de Anhalt și Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg. Bunicii materni au fost Prințul Moritz de Saxa-Altenburg și Prințesa Augusta de Saxa-Meiningen.

La 11 martie 1916 la Berlin, Marie-Auguste s-a căsătorit cu Prințul Joachim al Prusiei, fiul cel mic al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.^[1]^[2] Ea și Joachim erau logodiți oficial din 14 octombrie al anului trecut.^[4] Nunta a fost celebrată la Castelul Bellevue; au participat tatăl lui Joachim și mama, împărăteasa Augusta Viktoria, Ducele și Ducesa de Anhalt, și alte rude.^[4]Au avut o ceremonie luterană simplă.^[5]

Cuplul a avut un singur copil, Prințul Karl Franz al Prusiei (15 decembrie 1916 – 22 ianuarie 1975).^[1]^[6] Nepotul lor, Prințul Franz Wilhelm, s-a căsătorit cu Maria Vladimirovna a Rusiei, pretendentă la tronul Rusiei.

După ce socrul ei, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, a abdicat, soțul ei, Joachim, n-a putut să-și accepte noul statut de om obișnuit și a căzut în depresie. În cele din urmă s-a sinucis prin împușcare la 18 iulie 1920 la Potsdam. Propriul lui frate, Prințul Eitel Friedrich al Prusiei, a spus că Joachim a suferit de "un acces de demență excesivă".^[7] Cu puțin înainte să se sinucidă, cuplul divorțase.

După decesul lui Joachim, Karl Franz a fost luat în custodia unchiului patern, Prințul Eitel Friedrich.^[8] În 1921, Marie-Auguste a obținut custodia fiului ei.^[9]

În 1922, Marie-Auguste a dat în judecată pe fostul împărat Wilhelm pentru lipsa de suport financiar pe care l-a promis în contractul de căsătorie a ei și a lui Joachim.^[10] Avocatul lui Wilhelm a susținut că legile Casei de Hohenzollern nu mai sunt valabile, și, prin urmare, nu exista nici o obligație să-i sprijine.^[10]

La 27 septembrie 1926, s-a recăsătorit cu Johannes-Michael Freiherr von Loën, un prieten din copilărie.^[1]^[11]^[12] Au divorțat în 1935^[11]

În ultimii ani ai vieții ei, Marie Auguste a avut dificultăți financiare.^[11] Ca rezultat, a adoptat mai mulți adulți, pentru titlul ei regal în schimbul unor bani.^[11] În 1980, Prințesa Marie Auguste l-a adoptat pe Hans Robert Lichtenberg,^[11] și el a luat numele de Frédéric Prinț von Anhalt. Familia Prințesei Marie Auguste nu l-a recunoscut niciodată ca făcând parte din neamul lor, și nu i-au recunoscut titlul regal oficial. Femeile nu puteau transmite titluri copiilor lor, naturali sau adoptați, decât dacă acest lucru era permis sub garanția unui suveran. În 1986, "Prințul von Anhalt" s-a căsătorit cu actrița Zsa Zsa Gabor.

Prințesa Marie Auguste a murit la 22 mai 1983 la Essen, Germania

Prințesa Marie-Auguste de Anhalt
Prințesă Joachim a Prusiei

· 1903: Poul Høybye, lingvist danez (d. 1986)
* 1907: Silvia Stela Aurelia Sava (n. 10 iunie 1907, Ploiești — d. 5 mai 1985, Scheßlitz, Germania) a fost un muzicolog, specializată în muzica bisericească veche rusă lipovenească.

Silvia Stela Aurelia Sava s-a născut la Ploiești, unde tatăl său Vasile Sava era dirigintele Oficiului Poștal, iar mama sa Ioana Sava telegrafistă. A avut doi frați, pe dr. med. Valentin Sava și dr. jur. Aurel Sava

S-a căsătorit pe 20 septembrie 1939 cu inginerul Eduard Lindner. Din căsătorie au rezultat doi copii, dr. ing Alexandru Lindner și Christina Lindner, artist instrumentist. În 1967, după participarea la Congresul de Muzicologie din Iugoslavia și Italia, se stabiliște în Germania la Köln, obținând cetățenia germană în 1970. A decedat la Scheßlitz-Bamberg, Germania.

Între 1934 și 1948 activează ca expert grafolog în Justiție, la București. Între 1 septembrie 1949 și 31 octombrie 1950 este asistentă la Institutul de Teatru, București. De la 1 noembrie 1950 până pe 31 mai 1960 se angajează ca corepetitoare la Școala de Coreografie din București.

Între 1 iunie 1960 și 1 februarie 1962 lucrează ca Cercetător științific (Bibliograf principal) la Biblioteca Academiei Române de Știință, secția de Muzicologie.

Între 2 februarie 1962 și 01 decembrie 1962 este profesoară de pian la Școala de Muzică nr. 2 din București. De la 19 noembrie 1962 până pe 8 noembrie 1965 activează ca Cercetător științific (asistent) la catedra Istoria Muzicii Profesor Zeno Vancea și ca corepetitoare la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București. Începând cu 9 noembrie 1965 până pe 01 noembrie 1967 este angajată ca cercetător științific la Institutul pentru Istoria Artei al Academiei pentru științe sociale și politice din București.

În 1967 participă cu contribuții proprii la congresele de muzicologie din Liubliana (Iugoslavia) și Roma (Italia). In 1968 studiază manuscrisele muzicale rusești cu notație muzicală pe bază de neume din biblioteca Vaticanului.

Între 1 octombrie 1970 și 30 iunie 1972 este angajată ca cercetător științific la Universitatea Köln (Director: Prof. Dr. Kuckerz)

Între 1971 și 1973 obține o bursă de studiu finanțată de DFG (Deutsche Forschungsgemeinschaft/ Uniunea germană pentru cercetare) la Universitatea Köln pentru lucrări de cercetare în domeniul manuscriselor muzicale cu neume rusești (notatia muzicala Kriuki).

La recomandarea Prof. Dr. Kuckerz de la Institutul de Știința Muzicii (Universitatea Köln), RFG, i se aprobă pe 15 august 1980 finanțarea editării lucrării sale „Die Gesänge des altrussischen Okteochos samt den Evangelien-Stichiren -- Eine Neumenhandschrift des Altgläubigen-Klosters “ (Cântările Octoichului lipovenesc împreună cu Stichirile evanghelice – un manuscris pe bază de neume (Kriuki) a mănăstirii lipovenești Belaja Krinica. In probleme de slavistică a colaborat cu Prof. Dr. Schütz de la Universitatea Erlangen.

Lucrarea conține în primul volum atât facsimile cât și transcrierea întregului manuscris din notația muzicală veche cu neume (Kriuki) în notația muzicală actuală. In volumul al doilea sunt studiate din punct de vedere muzicologic toate cântările religioase din Oktoih.

Lucrarea poate fi cercetată la :

Bayerische Staatsbibliothek (Biblioteca de Stat), München
Östereichische Nationalbibliothek (Biblioteca națională austriacă, Wien
Deutsche Bibliothek (Biblioteca germană), Frankfurt/Main
Deutsche Bücherei (Biblioteca germană), Leipzig
Library of Congress (Biblioteca Congresului), Washington, D. C. (Copyright Office)
Biblioteca Academiei Române, București,
Biserica (Mitropolia) Orthodoxă lipovenească din Brăila,

Lucrarea a fost recenzată în 1989 de către Prof. Dr. Christian Hannick (Catedra de Filologie-slavistica a Universității Trier), in reviste de specialitate din Germania.

* 1909: Hideo Sakai (10 iunie 1909 - ?) a fost un fotbalist japonez.
* 1910: Ramón Zabalo Zubiaurre (n. 10 iunie 1910 - d. 2 ianuarie 1967)^[1] a fost un fotbalist spaniol care a jucat pentru echipa FC Barcelona și echipa națională de fotbal a Spaniei.

· 1915: Saul Bellow, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (d. 2005).
* 1919: Zenaida Pally (n. 10 iunie 1919 Soroca, acum în Republica Moldova - d. 26 iunie 1997, Germania) a fost o mezzosoprană română de faimă internațională.
A urmat în paralel trei facultăți între anii 1940 și 1945: Facultatea Comercială, Academia Belle Arte și Conservatorul de Muzică. La conservator i-a avut ca profesori pe Elena Saghin (canto), Ioan D. Chirescu (teorie, solfegiu), Mihail Vulpescu (clasa de operă). După 3 ani a făcut un curs de perfecționare cu Maria Nevi și Constantin Stroescu

A început activitatea ca funcționară la Banca de Stat și membră a Corului Radio, unde l-a avut coleg pe David Ohanesian.^[2]

A debutat ca solistă a Teatrului de Operă și Balet din București în mai 1945, la 26 de ani, în rolul Amneris din Aida de Giuseppe Verdi. La scurt timp, a plecat într-un turneu la Budapesta, unde a avut ca parteneri pe: Emil Marinescu, Lucia Bercescu și Petre Ștefănescu-Goangă.^[2]

A interpretat un număr mare de roluri, printre care cel al Sfinxului din opera Oedip de George Enescu, la premiera românească a operei. A efectuat turnee în străinătate și a realizat înregistrări pentru Radiodifuziunea Română. Pentru meritele sale i s-a acordat titlul de Artist al poporului.

În 1974 a emigrat în Germania, unde și-a continuat activitatea în cor și ca solistă la Saarbrücken, până în anul 1988

Zenaida Pally

· 1921: Prințul Filip, Duce de Edinburgh (n. 10 iunie 1921) este soțul reginei Elisabeta a II-a. La naștere a fost prinț al Greciei și al Danemarcei însă a renunțat la acest titlu la scurt timp după căsătorie și l-a adoptat pe cel al bunicilor materni devenind cunoscut ca Locotenentul Filip Mountbatten. A doua zi după căsătorie a fost numit Duce de Edinbugh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich. Regina Elisabeta l-a numit Prinț al Regatului Unit în 1957.

În 2011, soția sa, regina, i-a acordat titlul de Înalt Amiral al Marinei Regale britanice cu ocazia împlinirii a 90 de ani

Prințul Filip al Greciei și Danemarcei s-a născut la vila Mon Repos din insula grecească Corfu la 10 iunie 1921 ca singurul fiu, al cincilea și cel mai mic copil al Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a soției acestuia,Prințesa Alice de Battenberg.^[2]

Cele patru surori mai mari ale lui Filip sunt: Margarita, Theodora, Cecilie și Sofia.
A fost botezat la biserica Sf. Gheorghe de la Palaio Frourio (Cetatea Veche) din Haddokkos la câteva zile după naștere.

Mon Repos, casa unde s-a născut Filip

La scurtă vreme după nașterea lui Filip, bunicul matern, Prințul Louis de Battenberg, a murit la Londra. Louis a fost cetățean naturalizat britanic și, după un lung serviciu în Marina Regală, a renunțat la titlurile sale germane și a adoptat numele de familie Mountbatten.

Nașterea lui Filip s-a produs în timpul Războiului greco-turc (1919-1922) care a mers prost pentru Grecia. La 22 septembrie 1922, unchiul lui Filip, regele Constantin I al Greciei a fost forțat să abdice iar Prințul Andrei împreună cu alții a fost arestat de guvernul militar. Comandantul armatei, generalul Georgios Hatzianestis, și cinci politicieni au fost executați.

În decembrie, un tribunal revoluționar l-a expulzat pe Prințul Andrei din Grecia pe viață.^[3] Nava britanică Calypso a evacuat familia Prințului Andrei, Filip fiind transportat în siguranță într-un coș de fructe. Familia lui Filip a plecat în Franța și s-au stabilit într-o suburbie a Parisului, într-o casă împrumutată de la mătușa sa, Prințesa Marie Bonaparte.^[4]

Deși atât Filip cât și tatăl său s-au născut în Grecia, el "nu are sânge grecesc și nu vorbește greaca".^[5] În 1992, Filip a afirmat că el "poate înțelege o parte" din această limbă.^[6] A declarat că se consideră scandinav, în particular danez.^[6] Vorbește fluent engleza, germana și franceza.

Filip a studiat la școala Gordonstoun, Scoția.

Filip a fost educat la o școală americană din Paris condusă de Donald MacJannet, care l-a descris pe Filip ca "robust, gălăgios ... dar întotdeauna deosebit de politicos".^[7] În 1928 a fost trimis în Marea Britanie unde a urmat școala Cheam și a locuit cu bunica maternă la Palatul Kensington și cu unchiul său George Mountbatten, marchiz de Milford Haven la Lynden Manor în Bray, Berkshire.^[8]

În următorii trei ani, cele patru surori ale sale s-au căsătorit cu nobili germani și s-au mutat în Germania; mama sa a fost internată într-un azil după ce a fost diagnosticată cu schizofrenie,^[9] iar tatăl său s-a mutat într-un apartament mic din Monte Carlo.

În 1933 Filip a fost trimis la Schule Schloss Salem din Germania, care avea avantajul "că economisește taxele școlare" deoarece aparținea cumnatului său, Berthold, Margraf de Baden.^[10] Odată cu creșterea nazismului în Germania, fondatorul școlii evreiești Salem, Kurt Hahn, a fugit și a fondat școala Gordonstoun în Scoția. După două semestre la Salem, Filip s-a mutat la Gordonstoun.^[11]

În 1937, sora sa Cecilie, soțul ei, doi dintre copiii lor și soacra ei au murit într-un accident de avion la Ostend; Filip avea numai 16 ani când a participat la funeraliile din Darmstadt. Anul următor, unchiul său Lordul Milford Haven a murit de cancer osos.

După ce a părăsit Gordonstoun în 1939, Prințul Filip a intrat în Marina Regală absolvind anul următor Colegiul Marinei Regale Dartmouth.^[12] Filip a petrecut patru luni pe cuirasatul Ramillies protejând convoaiele forței expediționare australiene în Oceanul Indian, urmat de staționări mai scurte pe navele Kent și Shropshire. După invazia Greciei de către Italia din octombrie 1940, el a fost transferat din Oceanul Indian pe vasul Valiant din flota din Marea Mediteraneană.^[13] Printre alte angajamente, el a fost implicat în Bătălia Cretei și a fost menționat pentru serviciile sale în timpul Bătăliei de la Cape Matapan.

A fost promovat sublocotenent după o serie de cursuri la Portsmouth. În iunie 1942 a fost numit pe distrugătorul Wallace care a fost implicat în sarcini de escortare a convoiului pe coasta de est a Marii Britanii. La 16 iulie 1942 a devenit locotenent. În octombrie același an, la doar 21 de ani, a devenit primul locotenent al distrugătorului Wallace și unul dintre cei mai tineri primi locotenenți ai Marinei Regale.

În timpul invaziei Siciliei în iulie 1943, în funcția de comandant secund al HMS Wallace el a salvat nava de un atac de noapte al unui bombardier. În 1944 a fost mutat pe un alt distrugător, HMS Whelp. A fost prezent în Golful Tokyo când a fost semnată capitularea Japoniei. În ianuarie 1946, Filip s-a întors în Marea Britanie pe Whelp și a devenit instructor pe HMS Royal Arthur

Prințul Filip în 1951 în vizită în Canada.

În 1939, regele George al VI-lea și regina Elisabeta au vizitat colegiul naval din Dartmouth. În timpul vizitei, regina și contele Mountbatten au cerut lui Filip să escorteze cele două fete ale regelui, Elisabeta și Margareta, cu care Filip era verișor de gradul trei prin regina Victoria și verișor de gradul doi prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei.^[15] Elisabeta s-a îndrăgostit de Filip și au început să-și scrie scrisori când ea avea 13 ani.^[16]

În cele din urmă, în vara anului 1946, Filip a cerut regelui mâna Elisabetei. Regele a admis cererea lui însă orice angajament oficial a fost amânat până când Elisabeta urma să împlinească 21 de ani, în aprile următor.^[17] Între timp Filip a renunțat la titlurile sale grecești și daneze, s-a convertit de la ortodoxism la anglicanism, a adoptat numele Mountbatten din familia maternă și a devenit supus britanic naturalizat.^[18]

Logodna a fost anunțată public la 10 iulie 1947.^[19] Cu o zi înainte de nuntă, regele George al VI-lea i-a acordat lui Filip titlul de Alteța Sa iar în dimineața nunții titlurile: Duce de Edinburgh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich.^[20]

Filip și Elisabeta s-au căsătorit printr-o ceremonie la Westminster Abbey, înregistrată și difuzată de radio BBC și urmărită de 200 milioane de oameni din întreaga lume.^[21] Cum Regatul Unit al Marii Britanii tocmai ieșise din războiul cu Germania, nu era de acceptat ca la nuntă să participe rudele germane ale Ducelui de Edinburgh, inclusiv cele trei surori în viață ale lui Filip care erau căsătorite cu prinți germani, dintre care unii cu conexiuni naziste.

După căsătorie, Ducele și Ducesa de Edinburgh și-au stabilit reședința la Casa Clarence. Acolo s-au născut primii lor doi copii: Prințul Charles în 1948 și Prințesa Ana în 1950.

Filip a fost dornic să-și continue cariera navală deși era conștient că rolul viitor al soției sale ca regină va eclipsa ambițiile sale. După luna de miere, Filip s-a întors în marină, la început la un birou al Amiralității și mai târziu ca membru al unei echipe de cursuri la colegiul Naval Staff din Greenwich.^[12] Din 1949 a staționat în Malta după ce a devenit prim locotenent pe distrugătorul HMS Chequers. În iulie 1950 a fost promovat locotenent comandant și a primit comanda fregatei HMS Magpie.^[22] În 1952 a fost promovat comandant însă activitatea lui navală a luat sfârșit în iulie 1951.^[23]^[24]

Regele fiind bolnav, Prințesa Elisabeta și Ducele de Edinburgh au fost numiți în Consiliul Privat la 4 noiembrie 1951. La sfârșitul lunii ianuarie anul următor, Filip și soția sa au făcut un tur al Commonwealth-ului. La 6 februarie 1952, când se aflau în Kenya, tatăl Elisabetei a murit iar ea i-a urmat la tron. Filip a fost cel care i-a dat vestea Elisabetei și cuplul s-a întors imediat în Marea Britanie

Filip în 1962.
Fotografie de Tony French.

Ascensiunea la tron a Elisabetei a adus în discuție problema numelui casei regale. Unchiul ducelui, Louis Mountbatten, a susținut numele de Casa de Mountbatten. Când regina Mary, bunica paternă a Elisabetei, a auzit sugestia, ea l-a informat pe primul ministru Winston Churchillcare mai târziu a sfătuit-o pe regină să emită o proclamație prin care să declare că denumirea casei regale avea să rămână cunoscută sub numele de Casa de Windsor. În particular Ducele s-a plâns: "Nu sunt nimic altceva decât o amoebă. Sunt singurul bărbat din țară care nu are voie să dea numele său propriilor copii."^[26]

În 1960, la câțiva ani după decesul reginei Mary și după demisia lui Churchill, regina a declarat că numele de familie a descendenților pe linie masculină ai Ducelui și reginei care nu dețin titlul de Alteță Regală sau pe cel de Prinț sau Prințesă va fi Mountbatten-Windsor. În practică, copiii Ducelui folosesc toți numele de familie Mountbatten-Windsor când nu folosesc un nume care derivă din titlurile regale (i.e., Wales, York sau Wessex). Prinții William și Harry de Wales au adoptat Wales ca numele lor de familie de facto în timpul vieții lor de elevi și au continat să-l folosească și când au intrat în armată. Prințesele Beatrice și Eugenie de York au adoptat York ca numele lor de familie de facto în timpul vieții lor de eleve.

Prințul Filip alături de regină în vizită în America, 20 mai 1991.

Ca soț al reginei, Filip și-a susținut soția în noile sale îndatori de suveran, însoțind-o la ceremonii cum ar fi deschiderea parlamentului în diferite țări, cine de stat și tururi în străinătate. În calitatea sa de președinte al Comisiei Încoronării, el a fost primul membru al familiei regale care a zburat cu un elicopter vizitând trupele care urmau să ia parte la ceremonie.^[27]

La începutul anilor 1950, cumnata sa, Prințesa Margaret, a vrut să se căsătorească cu un bărbat divorțat, Peter Townsend. Presa l-a acuzat pe Filip că a fost ostil căsătoriei. "Nu am făcut nimic" s-a pâns el. Filip nu a intervenit, preferând să stea deoparte.^[28] În cele din urmă, Margaret și Townsend s-au despărțit. Timp de șase luni în perioada 1953–54 Filip și Elisabeta au făcut un tur al Commonwealth; copii lor au rămas în Marea Britanie.^[29]

În 1956, ducele, împreună cu Kurt Hahn, a fondat Premiul internațional pentru tineret Ducele de Edinburgh cu scopul de a încuraja și a motiva tinerii pentru a deveni implicați într-un program echilibrat cu activități voluntare pentru dezvoltarea personală. Din 1956 până în 1957, Filip a călătorit în jurul lumii la bordul HMY Britannia, timp în care a deschis Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956 și a vizitat Antarctica. Regina și copiii au rămas în UK. La întoarcere, secretarul particular al lui Filip, Mike Parker, a fost dat în judecată pentru divorț de soța sa. În urma scandalului, Parker a trebuit să-și dea demisia. La 22 februarie 1957 regina a acordat soțului ei titlul de Prinț al Regatului Unit.

La începutul anului 1981, Filip a scris fiului său cel mare, Charles, sfătuindu-l să se hotărască, să se căsătorească cu Lady Diana Spencer sau să termine relația.^[30] Charles s-a simțit presat de tatăl său să ia o decizie și a cerut-o de soție pe Diana în februarie.^[31] Cei doi s-au căsătorit șase luni mai târziu.

În 1992, mariajul Prințului și Prințesei de Wales era în dificultate. Regina și Prințul Filip au găzduit o întâlnire între Charles și Diana încercând să-i împace însă fără succes.^[32] Filip i-a scris Dianei exprimându-și dezaprobarea pentru aventurile extraconjugale atât ale lui Charles cât și ale ei și cerându-i să se gândească atât la comportamentul ei cât și al lui Charles din punctul ceilulalt de vedere.^[33] Diana a apreciat că el a acționat cu bune intenții.^[34] Charles și Diana s-au separat și mai târziu au divorțat.

Prințul Filip în 1992.

La un an după divorț, Diana a murit într-un accident de mașină la Paris la 31 august 1997. În acel moment, Ducele era în vacanță la Balmoral împreună cu familia regală extinsă. Îndurerați, cei doi fii ai Dianei, William și Harry, au vrut să asiste la biserică așă că bunicii i-au dus dimineață.^[35] Timp de cinci zile, regina și Ducele și-au protejat nepoții de interesul presei și i-au ținut la Balmoral unde puteau suferi în intimitate.^[35] Izolarea familiei regale a provocat consternare publică,^[35] însă starea de spirit publică s-a transformat de la ostilitate la respect după emisiunea făcută în direct de regină la 5 septembrie.^[36]

De-a lungul următorilor ani, Mohammed Al-Fayed al cărui fiu Dodi Fayed a murit împreună cu Diana în accident, a susținut că Prințul Filip a ordonat moartea Dianei și că accidentul a fost făcut parte din scenariu. Ancheta asupra morții Dianei încheiată în 2008 a concluzionat că nu există nici o dovadă a conspirației.^[37]

Ducele a avut peste 300 de apariții publice, mai mult decât oricare membru al familiei regale cu excepția fiicei lui, Prințesa Ana.^[38]

Prințul consort patronează circa 800 de organizații, axate în special pe mediu, industrie, sport și educație. Printre acestea se află Fondul Mondial pentru Natură(WWF), la activitățile căruia participă din 1961 și unde deține încă funcția de președinte de onoare. A fost președintele "National Playing Fields Association" timp de 64 de ani, din 1947, până când nepotul său, prințul William, i-a preluat rolul în 2013.^[39] A fost președintele Federației Ecvestră Internațională din 1964 până în 1986,^[40] și a fost cancelar al universităților din Cambridge, Edinburgh, Salford și Țara Galilor.^[41]

Prințul Filip primește o anuitate parlamentară (de 359.000 £ din 1990) care serveste la acoperirea cheltuielilor oficiale în îndeplinirea îndatoririlor publice. Anuitatea nu este afectată de reforma finanțelor regale în temeiul Legii suverane din 2011.^[42]^[43] Orice sumă din indemnizație care nu este utilizată pentru acoperirea cheltuielilor publice este supusă impozitului. În practică, întreaga indemnizație este utilizată pentru a-și finanța îndatoririle oficiale

În timpul Jubileului de Aur al soției sale, în 2002, ducele a fost lăudat de către președintele Camerei Comunelor pentru rolul său în sprijinirea reginei în timpul domniei ei. Perioada de timp în care ducele de Edinburgh a servit drept consort regal depășește pe cea a oricărui alt consort din istoria britanică^[45]; totuși, regina-mamă Elisabeta, mama reginei, care a murit la vârsta de 101 ani, a avut cea mai lungă viață până în prezent.

În octombrie 2007 s-a dezvăluit că Prințul Filip suferă de afecțiune cardiacă din 1992; garda de corp a Ducelui a fost instruită să-i acorde ajuor medical de urgență pentru simptome simple ca amețeli și probleme de respirație chiar împotriva voinței Prințului Filip. Deși el a început să ia medicamente pentru starea sa, Ducele a refuzat să-și reducă îndatoririle regale.

În august 2008, ziarul Evening Standard a declarat că Filip suferă de cancer la prostată.^[46] Palatul Buckingham care de obicei refuză să comenteze zvonurile legate de sănătate, a susținut că articolul a fost o invadare a intimității. În mod neobișnuit, Filip a autorizat o declarație pentru a nega povestea.^[47] Ziarul a retractat articolul și a admis că nu este adevărat.^[48]

Regina Elisabeta și Prințul Filip în 2014

În timp ce se afla la reședința regală de la Sandringham, Norfolk, la 23 decembrie 2011, Ducele a suferit de dureri în piept și a fost dus la spitalul Papworth unde a fost operat din cauza blocajului unei artere coronare.^[49] A fost externat la 27 decembrie.^[50]

La 4 iunie 2012, în timpul sărbătorilor în onoarea Jubileului de Diamant al soției sale, Filip a fost dus la Spitalul Regele Eduard VII din Londra, suferind de o infecție a vezicii urinare.^[51]^[52] A fost externat după cinci zile.^[53] În iunie 2013, Filip a fost internat la Clinica din Londra pentru o operațiune de explorare pe abdomen, petrecând 11 zile în spital.^[54]

Prințul Filip s-a retras din viața publică participând la ultimul sau angajament public, oficiind parada Marinei Regale de la Palatul Buckingam. Din 1952, el a încheiat 22.219 angajamente de unul singur. Primul ministru Theresa May i-a mulțumit pe Twitter pentru anii în serviciu și i-a prezentat ”recunoștința și urările de bine din partea țării”.^[55]^[56] La 20 noiembrie 2017, prințul Filip a sărbătorit cea de-a 70-a aniversare a căsătoriei împreună cu regina, aceasta devenind primul monarh britanic care a sărbătorit o nuntă de platină.

Copii:

Nume	Naștere	Căsătorie		Copiii lor	Nepoții lor
Nume	Naștere	Dată	Soț/Soție	Copiii lor	Nepoții lor
Prințul Charles, Prinț de Wales	14 noiembrie 1948	29 iulie 1981 Divorț 28 august 1996	Lady Diana Spencer	Prințul William, Duce de Cambridge	Prințul George de Cambridge Prințesa Charlotte de Cambridge Prințul Louis de Cambridge
		29 iulie 1981 Divorț 28 august 1996	Lady Diana Spencer	Prințul Henry de Wales	Archie Harrison Mountbatten-Windsor
		9 aprilie 2005	Camilla Parker Bowles	N/A
Prințesa Anne, Prințesă Regală	15 august 1950	14 noiembrie 1973 Divorț 28 aprilie 1992	Mark Phillips	Peter Phillips	Savannah Phillips Isla Phillips
		14 noiembrie 1973 Divorț 28 aprilie 1992	Mark Phillips	Zara Tindall	Mia Tindall Lena Tindall
		12 decembrie 1992	Timothy Laurence	N/A
Prințul Andrew, Duce de York	19 februarie 1960	23 iulie 1986 Divorț 30 mai 1996	Sarah Ferguson	Prințesa Beatrice de York	N/A
Prințul Andrew, Duce de York	19 februarie 1960	23 iulie 1986 Divorț 30 mai 1996	Sarah Ferguson	Prințesa Eugenie de York	N/A
Prințul Edward, Conte de Wessex	10 martie 1964	19 iunie 1999	Sophie Rhys-Jones	Lady Louise Windsor	N/A
Prințul Edward, Conte de Wessex	10 martie 1964	19 iunie 1999	Sophie Rhys-Jones	James, Viconte Severn	N/A

Prințul Filip
Prințul Filip, martie 2015

· 1921 - S-a născut scriitoarea Virginia Şerbănescu.

* 1927: Ladislao Kubala (n. 10 iunie 1927, Budapesta, Ungaria – d. 17 mai 2002, Barcelona, Spania) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal maghiar. A jucat la cinci echipe naționale.

* 1929: Ștefania Stere (n. 10.06.1929 Brăila - m. 5.11.2011 București) a fost o interpretă de muzică populară românească din zona Dobrogei.

Simbol al cântecului dobrogean, Ștefania Stere s-a născut la Brăila. Viitoarea interpretă a fost o vajnică culegătoare de folclor, preocupată de "a scotoci" prin zestrea de cânt autentic, păstrat de generațiile de rapsozi populari. Dornică de perfectionare, după absolvirea Liceului Comercial din Brăila, a urmat timp de trei ani, un curs de canto și solfegiu unde a avut-o ca profesor pe Maria Tănase. Și-a conturat in timp un stil de muzică original, susținându-1 ca solistă a ansamblului „Perinița", a orchestrei "Doina Ilfovului" din București, unde a fost remarcată și apreciată pentru "valoarea interpretativă" de cunoscutul etnomuzicolog Tiberiu Alexandru. A cântat în zeci de spectacole alături de mari nume ale cântecului popular Angela Moldovan, Maria Ciobanu, Lucretia Ciobanu etc. și a realizat de-a lungul anilor numeroase imprimări Radio, Electrecord fiind prezentă în spectacole de televiziune. A participat alături de cunoscuti interpreți la nenumărate turnee în țară și peste hotare (Belgia, Italia, Franta, URSS, Elveția), obținând premii și distincții: Premiul I la Festivalurile internaționale din Austria, Bulgaria și Spaffla, Medalia de aur" (Franta). Pentru activitatea de păstrare și promovare a folclorului autentic, în anul 1968 interpreta a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural". In anul 2002 primește Diplomă de Excelența oferită de Ministerul Culturii și Cultelor, iar în anul 2003 Medalia Națională oferită de Președintele României din acel an Ion Iliescu. În plan editorial, Ștefania Stere semnează o reușită culegere de folclor sub genericul: „Zboară, zboară pescăruș". Melodiile ei sunt difuzate uneori la postul Radio Antena Satelor. Au mai apărut interviuri și emisiuni cu Ștefania Stere la OTV și la TVRM.

Are un repertoriu alcătuit din bijuterii ale folclorului românesc, cum sunt:

Băiețașul meu drag
Bine mi-e cu neamuri multe
Cântă Dunărea
Ce-ai crezut bade, că-mi pasă
Ce cați bade pe la noi
Cu frumosul m-am luat
De-aș fi pasăre să zbor
Leană, Leană, dunăreană
M-a făcut mama să joc
Măi ciobane de la oi
Măi Ionele, flăcăiaș
Mult mi-e dragă țara mea
La fântânița din vale
Pandelașul
Zi-i badiță cântecul

· 1930 - S-a născut scriitorul Ioan Chelsoi.

· 1931 - S-a născut compozitorul Dan Constantinescu (m.06.02.1993).

· 1933 - S-a născut scriitorul Iordan Datcu.

* 1935: Octavian Simu ( n. 10 iunie 1935, Ilișești, județul interbelic Suceava) este un autor de dicționare, eseist, poet, prozator și scriitor român, specialist în cultura și civilizația Extremului Orient.

Octavian Simu s-a născut la 10 iunie 1935, in comuna Ilișești, județul Suceava. A făcut studiile liceale la liceele “Gheorghe Lazăr” (Sibiu), “Independența” (Calafat) și “Ștefan cel Mare” (Suceava) în perioada 1945 - 1952.

Absolvent al Facultății de Medicină din Iași (1952-1958);
Studii de limba și cultura japoneza la Universitatea Populară București (1966-1972);
Medic specialist interne la Spitalul Sfântul Luca din București;
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1971).
Membru fondator și președinte al Societății Române de Niponologie (1990).
Membru fondator al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști (1990).

Din operele publicate:

Poezie

2001 - Crângul semnelor, poeme, Editura Anno Domini;
2006 - Adagio de toamnă, poezie, Editura Sanctuar;
2012 - Cetatea de hârtie, poeme, Editura Herald.

Proză

1971 - Balanța cu umbre, proză scurtă, Editura Cartea Românească;
1972 - Spațiile altora, roman, Editura Cartea Românească;
1974 - Lumină târzie, roman, Editura Eminescu;
1975 - Popasul, roman, Editura Cartea Românească;
1977 - Drumețul fără toiag, roman, Editura Eminescu;
1978 - Rădăcinile casei, roman, Editura Cartea Românească;
1985 - Prizonierul deșertului, roman, Editura Cartea Românească;
2008 - Herghelia verde, roman, Editura Herald;

* 1938: Violetta Villas (în pl. nume real: Czesława Maria Gospodarek; n. 10 iunie1938, Heusy, Belgia - d. 5 decembrie 2011, Lewin Kłodzki, Polonia) a fost o cântăreață, actriță poloneză de film și teatru, compozitoare. A cântat în: poloneză, engleză, franceză, germană, italiană, rusă, spaniolă și portugheză. Vorbea fluent franceza și rusa.

Violetta Villas

Violetta Villas în Las Vegas (1967)

* 1940: Jacques Rancière (n. 10 iunie 1940, Alger, Algeria franceză) este un filosof marxist francez, devenit cunoscut pentru lucrările sale de filosofie politică și estetică. Între 1968 și 2000 a predat la Universitatea din Paris – VIII (St. Denis).

Jacques Rancière s-a născut la Alger în 1940 și și-a făcut studiile la Paris, la Școala Normală Superioară, unde, alături de Louis Althusser și E. Balibar, a fost coautor al cărții Lire le Capital [Citind Capitalul]. Angajamentul althusserian de la 25 de ani nu l-a împiedicat, după 1968, s-o ia pe căile care duc la propria operă, la interferența și distribuția intereselor sale între filosofia politică, chestiunile de estetică, teoria literaturii sau a filmului, pedagogia emancipării, o operă a cărei importanță e azi tot mai recunoscută. Între 1968 și 2000 a predat la Universitatea din Paris – VIII (St. Denis) estetică și filosofie politică. A fost de asemenea profesor invitat la mai multe universități americane și a colaborat cu diverse instituții artistice din Franța și din lume. A publicat, între altele: La Mésentente[Neînțelegerea] (1995), Aux bords du politique [La țărmurile politicului] (1998), La haine de la démocratie [Ura împotriva democrației] (2005), dar și La nuit des prolétaires [Noaptea proletarilor] (1981, 1997), Le philosophe et ses pauvres [Filosoful și săracii săi] (1983), Le Maître ignorant [Învățătorul neștiutor] (1987), Les noms de l’histoire [Numele istoriei] (1992) (teorie politică, democrație și epistemologia emancipării); Le partage du sensible[Împărtășirea sensibilului] (2000), L’inconscient esthétique [Inconștientul estetic] (2001), Le destin des images [Destinul imaginilor] (2003), Malaise dans l’esthétique [Nepriință în estetică] (2004) (teorie estetică); La parole muette [Cuvîntul mut] (1998), Politique de la littérature [Politica literaturii] (2007) (chestiuni ale literaturii). Între 1975 și 1983 a animat revista Les Révoltes logiques, activitate cuprinsă mai apoi în Les scenes du peuple [Scene ale poporului] (2003).^[1]

În anul 2011 a realizat filmul documentar Marx Reloaded, pentru postul franco-german Arte.

Jacques Rancière

· 1941 - S-a născut Shirley Alston (Owens), vocalistă şi compozitoare americană (The Shirelles).
* 1941: Jürgen Piepenburg (n. 10 iunie 1941) este un fost fotbalist și antrenor german care a jucat pe postul de atacant și și-a petrecut întreaga carieră de fotbalist la echipa Armatei Germaniei de Vest, Vorwärts Berlin, între anii 1963 și 1975, chiar și atunci când s-a mutat și a fost redenumit în Frankfurt (Oder).
* 1942: Kosei Nishihira (10 iunie 1942 - 14 mai 2007) a fost un karateka și un maestru de karate. A fost maestru de Shorin-Ryu Matsumura Seito Karate și Kobudo.

· 1944 - S-a născut Rick Price, basist britanic (Move, Wizzard, Roy Wood, Brains).

· 1949 - S-a născut Perry Kibble, pianist, vocalist şi compozitor american (A Taste Of Honey).
* 1952: Kage Baker (n. 10 iunie 1952^[1], Hollywood, California – d. 21 ianuarie 2010^[2], Pismo Beach, California) a fost o scriitoare americană de science fiction & fantasy.

Kage Baker în 2009

* 1952: Ioan Becali (n. 10 iunie 1952, Galați, regiunea Galați)^[1] este un om de afaceri și impresar român de fotbal, cunoscut si sub numele de Giovanni Becali.

A lucrat într-un atelier de reparații auto în zona Floreasca și s-a specializat în schimburi valutare la negru devenind un om plin de bani înainte de 1989.

Ioan Becali și fratele său, Victor Becali, au fost primii doi agenți oficiali de fotbaliști din România de după 1989

· 1953: Mihail Lupoi, om politic român (d. 2012)
* 1954: Constantin Avram (n. 10 iunie 1954) este un deputat român, membru al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, ales în parlament în 2012.

· 1955: Gheorghe Firczak, politician român de etnie ruteană
* 1959: Carlo Ancelotti (n. 10 iunie 1959, la Reggiolo) este un fost jucător și antrenor de fotbal italian. A antrenat echipe precum Real Madrid și FC Bayern München. În prezent antrenează echipa italiană SSC Napoli.
* 1960: Mircea Anca (n. 10 iunie 1960, Fărcașa, Maramureș - d. 28 noiembrie 2015^[2], București) a fost un actor și regizor român.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, București, specializarea Actorie, promoția 1989, clasa profesor Sanda Manu, Adriana Popovici, continuată cu specializarea Regie de Teatru, promoția 2003, clasa profesor Cătălina Buzoianu.^[3] A fost actor al Teatrului Național București și profesor de actorie la Facultatea de Arte din cadrul Universității Hyperion din București.

Filmografie:

Dragoste pierdută (2008)
Băieți buni (serial) (2005)
Poveste neterminată (2003)
Patul lui Procust (2001)
Căpitanul Conan (1996)
Passion Mortelle (1996)
Polul Sud (1993)
Hotel de lux (1992)
Balanța (1992)
Kilometrul 36 (1989)
Maria și marea (1988)
Moromeții (1988)
Rezerva la start (1988)

Roluri la Teatrul Național

Contele de Salisbury – „Eduard al III-lea” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008
Grigore Ruscanu - „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga, 2007
Moș Neagu - „Apus de Soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Dan Pița, 2004
Sangoro - „Amanții însângerați” de Chikamatsu Monzaemon, regia Alexandru Tocilescu, 2001
Doctorul - „Țăranul Baron” de Ludwig Holberg, regia Lucian Giurchescu, 2000
Ulise - „Filoctet” de Sofocle, regia Andreea Vulpe, 2000
Funcționarul - „Machinal” de Sophie Treadwell, regia Alexander Hausvater, 2000
Regele Poloniei - „Regele și cadavrul” de Vlad Zografi, regia Andreea Vulpe, 1999
Inspectorul - „Roberto Zucco” de Bernard Marie Koltes, regia Felix Alexa, 1995
Montague - „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, regia Beatrice Bleonț, 1994
Ion Amaru - „Morișca” de Ion Luca, regia George Motoi, 1991 - 1992
XX - „Emigranții” de Slawomir Mrozek, regia Vlad Stănescu, 1992 - 1993
Michel - „Părinții teribili” de Jean Cocteau, regia Andreea Vulpe, 1992 - 1993
Harap-Alb - „Harap-Alb” de Radu Ițcus după Ion Creangă, regia Grigore Gonța, 1991 - 1992
Locotenent Gratze - „Avram Iancu” de Lucian Blaga, regia Horea Popescu, 1991
Toffolo - „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia Dana Dima
Chirița, Un străin - „Patrihoții” după Vasile Alecsandri, regia Mihai Manolescu, 1991
Bărbat șezând lângă femeia în picioare - „Mașinăria Hamlet” de Heiner Müller, regia Robert Wilson, Ann-Christin Rommen, 1991
Harry Brewer - „Cine are nevoie de teatru?” de Timberlake Wertenbaker, regia Andrei Șerban, 1991
Oreste - „O Trilogia Antică” după Euripide și Seneca, regia Andrei Șerban, 1990
Toni - „Un anotimp fără nume” de Sorana Coroamă Stanca, regia Sanda Manu, 1987

Piese regizate:

Cu ușile închise (Teatrul Național București)
Adunarea femeilor (Teatrul Tineretului)
Emigranții (Teatrul Tineretului)
Regele Lear (Teatrul Tineretului)
Visul unei nopți de vară (Teatrul Valah Giurgiu)

· 1961 - S-a născut Mark Shaw, vocalist şi compozitor britanic (Then Jericho).
* 1962: Marcel Bouroș (n. 10 iunie 1962) este un om de afaceri, activist civic și ortodox, candidat independent la funcția de Primar al Municipiului Constanța. Inginer electromecanic îmbarcat la bordul navelor companiei Navrom, din 1990 s-a lansat in afaceri, dobândind o poziție respectată între oamenii de afaceri constănțeni prin seriozitate si corectitudine in toate situațiile, precum si prin nenumărate acțiuni caritabile si de sprijinire ale celor aflați in nevoie – multe din acestea rămânând necunoscute. Este căsătorit cu Irina din 1992, cu care are trei copii. Marcel Bouroș își bazează campania pentru Primaria Constanța pe cinste si revenirea la valorile tradițional creștine ale românilor.
Marcel Bouroș s-a născut pe data de 10 iunie 1962^[1] în Vrancea la Gura Reghiului, a terminat școala generală în localitatea natală, ulterior absolvind liceul “Unirea Focșani”. În perioada adolescenței are pasiuni specifice vârstei: box și parașutism. La 19 ani se înscrie la Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân din Constanța. După absolvirea studiilor se îmbarcă ca ofițer electromecanic navigând prin toată lumea la bordul navelor Navrom^[2] . Dupa Revoluția din 1989, își întemeiează o familie împreuna cu Irina, care i-a dăruit trei copii. Renunță la navigație și începe afaceri pe cont propriu, mai întai în domeniul alimentar, înființând firma "Liliput”^[2] cu obiect de activitate import-export, comerț en-gros și en-detail, agrozootehnie și producție.
* 1964: Andrew M. Niccol (n. 10 iunie 1964,^[1] Paraparaumu, Noua Zeelandă) este un scenarist, producător și regizor neo-zeelandez. Este căsătorit cu Rachel Roberts.

Andrew Niccol
Andrew Niccol în 2012

* 1965: Elizabeth Jane "Liz" Hurley (n. 10 iunie 1965) este o actriță și fotomodelenglez.

Liz Hurley și Valentino Garavani la Festivalul de Film de la Cannes în 2007

Elizabeth Hurley
Elizabeth Hurley în 2015

* 1967: Pavel Badea (n. 10 iunie 1967,^[1] Craiova, România) este un fotbalistromân retras din activitate, care și-a petrecut o mare parte din cariera sa de fotbalist la echipa FC Universitatea Craiova, echipă al cărei antrenor a fost în sezonul 2003-2004 al Diviziei A pentru 7 etape

· 1969: Aurelian Cosmin Olăroiu (n. 10 iunie 1969, București) este un antrenor român de fotbal, care antrenează în prezent echipa Jiangsu Suning și un fost jucător. Ca jucător, Olăroiu nu a avut performanțe notabile (cu excepția unei duble marcate din lovituri libere împotriva Gloriei Bistrița pe vremea cînd juca la FC Național), dar ca antrenor a câștigat campionatulși Supercupa României cu Steaua București, ambele în 2006, și a calificat echipa în semifinalele Cupei UEFA.

· 1970: Loredana Groza Boncea (n. 10 iunie 1970, Onești, județul Bacău) este o cântăreață de muzică ușoară din România, actriță, compozitoare, prezentatoare TV, autor, dansator, antrenoare în show-ul muzical Vocea României,^[1] precum și imaginea unor produse cosmetice.

Și-a început cariera la Onești. Albumul său de debut Bună seara, iubito, a fost lansat în 1988, piesa cu același nume fiind una din cele mai cunoscute piese ale ei.

În 2002, inspirată de succesul albumului Agurida, Loredana decide să reinterpreteze melodii din perioada interbelică, care fac parte din albumul live Zaraza–vânzătoarea de plăceri lansat în decembrie 2002.

Este căsătorită cu Andrei Boncea și are o fiică.

Loredana Groza la Linz Europa Hafenfest în iulie 2009

Filmografie:

Cuibul de Viespi (1987)
A doua cădere a Constantinopolului (1994)
Paradisul în direct (1995)
Asphalt tango (1997)
Vacuums (2001)
Modigliani (2003)
Lori, Dan și Tanti Mili (2003) - serial TV
Daria, iubirea mea (2006) - Telenovela
Inimă de țigan - Rodia (2007-2008) - Telenovela
Supraviețuitorul (2008) - Miss Lorry
Fire and Ice: Cronica Dragonilor (2008) - Lia
Regina - Rodia (2008-2009) - Telenovela
Aniela (2009-2010)- Telenovela
Moștenirea - Rodia (2010-2011)- Telenovela
Happy Feet 2: Mumble dansează din nou - Gloria (voce, vers.română)
Minte-mă frumos (2012)
Alisia, care știe totul (2016) - Kira Selezneva (voce, vers.română)
#Selfie 69 (2016) - domnișoară de onoare

Loredana
Loredana, la Gala Chapeau, 29 octombrie 2015

* 1970: Christopher Patrick Coleman, OBE (n. 10 iunie 1970,^[3] Swansea, Regatul Unit) este un manager de fotbal și fost fotbalist profesionist galez care este actualul manager al naționalei Țării Galilor.

* 1971: Tadashi Nakamura (n. 10 iunie 1971) este un fost fotbalist japonez.

* 1972: Dirk Hillbrecht (n. 10 iunie 1972, Hanovra ^[1]) este un dezvoltator de software și fost lider al partidului PIRATEN.^[2]^[3]

Este unul din avocații contra patentării programelor de computere și unul din cei ce poate fi contactat local în landul Niedersachsen pentru organizația PatentFrei DE].

Dirk Hillbrecht

* 1973: Faith Renée Evans, (născută pe 10 iunie 1973) este o cântăreață, producătoare, actriță și scriitoare americană. Născută în Lakeland, Florida și crescută în Newark, New Jersey, Evans se mută în Los Angeles în 1993 pentru a-și începe cariera muzicală. După ce lucrează alături de Al B. Sure și Christopher Williams ca și vocalistă de fundal, este contactată de Diddy, Faith devenind astfel prima artistă ce semnează un contract cu Bad Boy Entertainment.

Pe lângă cariera sa muzicală, Faith Evans este cunoscută și ca fiind văduva rapper-ului Cristopher „The Notorious B.I.G.” Wallace, cu care s-a măritat pe 4 august, 1994, la doar câteva zile după ce s-au întalnit la o ședință foto. În 1997, melodia „I'll be missing you”, în colaborare cu Puff Daddy și trupa 112, devine cea mai bine vândută melodie a lui Evans, aducându-i astfel și un premiu Grammy în 1998.

Evans este de asemenea și actriță și scriitoare, debutul său pe marile ecrane fiind reprezentat de filmul Turn It Up. În 2008 își lansează autobiografia, denumită Keep The Faith: A Memoir. În 2009, dartea câștigă African American Literary Award la categoria Best Biography/Memoir (cea mai bună biografie/memoriu).

Evans s-a născut în Lakeland, Florida, având o mamă de origine african-americană, Helene Evans, cântăreață profesionistă. Tatăl său, Richard Swain, a fost un cântăreț italian, el părăsind familia înaintea nașterii lui Faith. Jumătate de an mai târziu, Helen se întoarce în Newark, New Jersey, lasând-o astfel pe Faith cu Johnnie Mae și soțul acesteia, Orvelt Kennedy, părinți adoptivi ce au crescut mai mult de 100 de copii în perioada în care a stat Faith la aceștia.

Crescută într-o familie creștină, Evans începe să cânte în biserică la vârsta de 2 ani. La vârsta de 4 ani, aceasta atrage atenția congregației bisericii Emmanuel Baptist (din Newark). Pe perioada liceului cântă în diferite trupe de jazz, iar incurajată de mama sa, începe să participe și la alte concursuri și festivaluri, unde vocea sa ar fi putu fi recunoscută mai ușor. După terminarea liceului, în 1991, Evans se înscrie la Universitatea Fordham din New York City dar în anul următor i se naște fetița, Chyna, tatăl fiind Kiyamma Griffin. Câteva luni mai târziu, Faith se mută în Los Angeles, unde lucrează cu Al B. Sure, fiind remarcată de Sean „Puff Daddy” Combs. Impresionat, Combs îi oferă acesteia un contract, devenind astfel prima artistă ce semnează cu Bad Boy Entertainment, în 1994.

Faith Evans
Evans pe scenă în aprilie 2005

* 1976: Georg Friedrich Ferdinand, Prinț al Prusiei (Georg Friedrich Ferdinand Prinz von Preußen; n. 10 iunie 1976) este actualul Șef al Casei de Hohenzollern, fosta dinastie conducătoare a Imperiului German și a Regatului Prusiei. Este stră-strănepotul lui Wilhelm al II-lea, ultimul împărat al Germaniei și rege al Prusiei, care a fost detronat după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial în 1918.

La 25 august 2011, la Potsdam, s-a căsătorit civil cu Prințesa Sophie de Isenburg.^[1] Ceremonia religioasă a avut loc la 27 august 2011 la Potsdam odată cu aniversarea a 950 de ani de la fondarea Casei de Hohenzollern.^[2]^[3]

La 20 ianuarie 2013, soția lui Georg Friedrich a născut doi fii gemeni, Carl Friedrich și Louis Ferdinand. Carl Friedrich, cel mai mare dintre gemeni, este moștenitorul aparent. Cel de-al treilea copil al lor, prințesa Emma Marie, s-a născut la 2 aprilie 2015, iar cel de-al patrulea, Prințul Heinrich, la 17 noiembrie 2016.

Georg Friedrich
Prinț al Prusiei

* 1981: Dragan Gošić (n. 10 iunie 1981, Iugoslavia) este un fotbalist sârb care în prezent este liber de contract. De-a lungul carierei a evoluat la BSK Borča, FK Laktaši, FC Kairat Almatî, Szolnoki MÁV FC dar și la Farul Constanța.

· 1982: Prințesa Madeleine, Ducesă de Hälsingland și Gästrikland (Madeleine Thérèse Amelie Josephine; n. 10 iunie 1982) este cel mai mic copil al regelui Carl XVI Gustaf al Suediei și al Reginei Silvia a Suediei.

Prințesa Madeleine

Madeleine este a patra în ordinea succesiunii la tronul suedez (după sora ei, Prințesa Victoria a Suediei, nepoata ei, Prințesa Estelle, și fratele ei, Prințul Carl Philip al Suediei). Prin tatăl ei este stră-stră-strănepoată a reginei Victoria a Regatului Unit. Al patrulea nume al său, Josephine, este dat în onoarea străbunicei sale, Josephine de Leuchtenberg, regină a Suediei și a Norvegiei, fiica lui Eugène de Beauharnais, fiul împărătesei Joséphine de Beauharnais cu primul ei soț. Prințesa Madeleine s-a născut la Palatul Drottningholm și a fost botezată la 31 august 1982.

În 2008 a fost inclusă pe poziția a 12-a pe lista "20 Hottest Young Royals", conform Forbes Magazine.^[1]

La 8 iunie 2013, la Stockholm, s-a căsătorit cu Christopher O'Neill, un om de afaceri american de origine britanică.

Prințesa Madeleine și Christopher O'Neill au trei copii:

Prințesa Leonore (n. 20 februarie 2014)
Prințul Nicolas (n. 15 iunie 2015)
Prințesa Adrienne (n. 9 martie 2018)

Prințesa Madeleine
Ducesă de Hälsingland și Gästrikland
Prințesa Madeleine în ziua nunții ei, 8 iunie 2013

* 1983: Marina Sergheevna Abrosimova (în rusă Марина Серге́евна Абросимова; n. 10 iunie 1983, Kazan),^[1]^[2]^[3]^[4] cunoscută mai mult după numele de scenă MakSim (în rusă: МакSим; anterior - Maxi-M) este o cântăreață, compozitoare și producător muzical din Rusia, laureată a premiului MTV Russian Music Awards și a premiului Muz-TV, câștigătoare a 13 statuete „Gramofonul de aur”.^[5]

Ea este unica cântăreață care a avut 7 single-uri consecutive pe primul loc în topul general al clasamentelor radio din țările CSI.^[6]

Albumul său de debut Трудный возраст (Vârstă dificilă), lansat în martie 2006, a fost vândut în peste 1,5 milioane de copii, făcând-o pe MakSim – artista cu cel mai mare succes comercial în decursul anului.^[7]^[8] Cel de-al doilea său album, Мой рай (Paradisul meu), a acumulat vânzări de peste 1,3 milioane de exemplare.^[9] Cifra totală a vânzărilor albumelor sale este de peste șase milioane de exemplare.^[10]

În 2011 a fost inclusă în topul „100 cele mai influente femei din Rusia”, elaborat de postul de radio Ecoul Moscovei, agențiile de presă RIA Novosti, Interfax și revista «Ogoniok»

MakSim

* 1985: Vasilios "Vasilis" Torosidis (în greacă Βασίλης Τοροσίδης; n. 10 iunie 1985, Xanthi, Grecia) este un fotbalist grec, care evoluează la clubul Bologna FC 1909 și la echipa națională de fotbal a Greciei.

* 1985: Adrian Voiculeț (n. 10 iunie 1985, Sibiu) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de atacant în Austria, la Union Neuhofen.

* 1986: Hajime Hosogai (n. 10 iunie 1986) este un fotbalist japonez care evoluează pentru echipa japoneză Kashiwa Reysol.
* 1986: Jan Pahor (n. 10 iunie 1986, Koper, Iugoslavia) este un fotbalist sloven care evoluează în prezent la Ankaran Hrvatini. De-a lungul carierei a mai evoluat la FC Koper, Nea Salamina Famagusta dar și la Farul Constanța.
* 1987: Martin Harnik (n. 10 iunie 1987, Hamburg, Germania de Vest) este un fotbalist austriac, care joacă pe postul de mijlocaș lateral
* 1987: Polina Viktorovna Kuznețova (în rusă Полина Викторовна Кузнецова) (născută Polina Viktorovna Viahireva, pe 10 iunie 1987, în Șopokov, RSS Kirghiză)^[3] este o handbalistă din Rusia care joacă pentru GK Astrahanocika și echipa națională a Rusiei. Kuznețova este sora Annei Viahireva,^[4] componentă și ea a naționalei ruse.

În august 2016, Polina Kuznețova a făcut parte din selecționata Rusiei care a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

* 1988: Jagoš Vuković (sârbă Jaгoш Bукoвић) (n. 10 iunie 1988, Titov Vrbas, Yugoslavia) este un fotbalist sârb aflat sub contract cu Torku Konyaspor.

* 1989: Alexandra Stan (n. 10 iunie 1989,^[4]^[5]^[6] Constanța, România^[2]) este o solistă vocală și compozitoare din România. A lansat single-ul „Lollipop (Param Pam Pam)” spre finalul anului 2009. Melodia a avut un impact în România la începutul anului 2010, urcând în topurile radiourilor și ajungând până pe locul 18 în Romanian Top 100.

Al doilea single, „Mr. Saxobeat”, s-a bucurat de un succes internațional enorm, devenind un hit. S-a vândut în aproape 1.000.000 de exemplare în mai puțin de un an, ajungând în top 5 în peste 20 de țări, cum ar fi Noua Zeelandă, Marea Britanie și în top 30 în Australia, Canada și Statele Unite. Solista a lansat albumul de debut în august 2011, numit Saxobeats. Acesta a fost un succes comercial, clasându-se în Top 40 al albumelor în țări precum Germania, Finlanda sau Elveția, în Japonia ajungând în Top 20. Următoarele single-uri sunt „Get Back (ASAP)” și „1.000.000”.

Pe 4 iunie 2012 este lansată piesa „Lemonade”, înregistrând aproape 47.000.000 vizualizări pe Youtube în mai puțin de 10 luni. Single–ul ajunge numărul 1 în Bulgaria și întră în Top 50 în peste 8 țări fiind primul single de pe relansarea albumului de debut, Saxobeats. Următorul single, „Cliche (Hush Hush)” nu se bucură de același succes. Colaborarea cu Manilla Maniacs pentru All My People este cel de-al treilea single de pe relansare, însă nici acesta nu are un succes răsunător.

După câteva luni petrecute în Statele Unite ale Americii, Alexandra Stan revine în aprilie 2014 cu piesa Thanks For Leaving, care povestește despre relația ei cu Marcel Prodan. Piesele care urmează, Cherry Pop, Dance și Give Me Your everything de pe al doilea album de studio „Unlocked” s-au bucurat de mult succes în Japonia.

În anul 2015, artista este ofertată de Walt Disney Pictures să interpreteze rolul lui Inger, în cea de-a doua parte a peliculei de succes Atlantida: Întoarcerea lui Milo.

Alexandra Stan s-a născut în Constanța la 10 iunie 1989.^[1] Încă de mică, a arătat un interes deosebit asupra muzicii. A urmat studiile la Liceul Teoretic „Traian”, în prezent fiind studentă la Facultatea de Management „Andrei Șaguna”. În trecut, a participat la diferite concursuri pe teme muzicale, cu o apariție impresionantă la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia - secțiunea interpretare, în anul 2009. Timp de un an a luat lecții de canto, iar publicul a cunoscut-o cu ajutorul celor de la Maan Studio.

Alexandra Stan în Austria

În iunie 2013, Alexandra Stan a fost spitalizată și concertele au fost amânate, fanii fiind anunțați cu ajutorul conturilor artistei de pe rețelele de socialziare că a fost implicată într-un accident de mașină. La doar câteva zile, Alexandra oferă un interviu pubilc cu ajutorul presei, acuzându-l pe Marcel Prodan că ar fi bătut-o și că toată povestea cu accidentul este o invenție. Artista a fost pentru câteva zile internată la spitalul din municipiul Medgidia pentru îngrijiri medicale. Imediat avocatul artistei a depus plângere penală împotriva lui Marcel Prodan pentru șantaj urmată de alte două pentru vătămare corporală și tâlhărie. ^[12] Lucrările pentru următorul album de studio s-au întrerupt, single-urile „Lemonade”, „Cliche (Hush Hush)” și „All My People”, care ar fi trebuit să facă parte din album, au fost salvate pe o relansare a albumului ei de debut Saxobeats, iar Cliche Hush Hush a fost lansată doar în Japonia. După ce Alexandra Stan a renunțat la proces, ea a fost dată în judecată de Marcel Prodan și Andrei Nemirschi, pentru încălcarea dreptului de autor. Alexandra a câștigat procesul, având din 15 mai dreptul de a-și interpreta cântecele în colaborare cu Prodan. Așa că Prodan nu mai poate lua bani de la Alexandra, pentru drepturile de autor.

Alexandra Stan
Alexandra Stan (2018)

* 1989: Irene Vecchi (n. 10 iunie 1989, Livorno) este o scrimeră italiană specializată pe sabie, laureată cu bronz la individual la Campionatul Mondial de Scrimă din 2013 și campioana europeană pe echipe la Sheffield 2011.
* 1992: Katherine Elizabeth "Kate" Upton^[2]^[3] (n. 10 iunie 1992)^[4]^[5] este o actriță și fotomodel american, cunoscută pentru aparițiile sale în Sports Illustrated Swimsuit Issue.^[6] Ea a fost modelul de pe coperta revistrei în anii 2012 și 2013.^[7] De asemenea apărut pe coperta aniversară centenară a revistei Vanity Fair.

Kate Upton
Upton at the New York Jets VIP draft party in 2011

* 1999: Ellie Delvaux (n. 10 iunie 1999),^[2] mult mai cunoscută după numele de scenă Blanche, este o cântăreață și compozitoare belgiană. Ea a reprezentat Belgia la Concursul Muzical Eurovision 2017 cu piesa „City Lights”,^[3] unde s-a clasat pe locul 4 cu un punctaj cumulat de 363 de puncte. Blanche a participat anterior în sezonul 5 al The Voice Belgia, ca membră a duo-ului Cats on Trees

Blanche

Decese

· 323 î.Hr.: a murit Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari comandanți de oști ai lumii. Fiu al regelui Filip al II- lea al Macedoniei, Alexandru cel Mare a construit un imperiu legendar înainte de moartea sa, la vârsta de 32 de ani. El s-a născut în luna iulie a anului 356 î.Hr. în orașul Pella, capitala Macedoniei, iar la numai 10 ani, Alexandru a dovedit tuturor că are calitățile necesare unui mare conducător. Se spune ca un negustor îi aduce lui Filip un cal ce nu putea fi îmblânzit de nimeni și numai tânărul va reuși să-l îmblânzească și îi va da numele de Bucipal, iar acest cal îl va însoți pe Alexandru în toate războaiele sale, până în îndepărtata Indie. Când Alexandru împlinește 13 ani, regele Filip începe să îi caute un tutore care să se ocupe de educația lui și îl găsește în persoana marelui filosof Aristotel, care își pune amprenta asupra educației lui Alexandru și îl învață medicina, filosofia, religia, logica și arta. La vârsta de 20 de ani, Alexandru devine regele Macedoniei, după ce tatăl sau, Filip al II-lea este asasinat, iar din acel moment istoria lumii avea sa se schimbe, deoarece Alexandru va pleca într-o campaniei de cucerire ce avea să uimească pe toți contemporanii săi, ajungând unul dintre cei mai mari comandanți de oști din istorie. Astfel, în anul 334 pleacă spre Asia Mica, pentru a cuceri Persia și a elibera cetățile grecești de pe coasta de est a Mediteranei. Sunt întâmpinați de o armată persană mult mai numeroasă în vecinătatea râului Granicos și în ciuda inferiorității numerice, Alexandru obține o strălucită victorie. În anul 333 î.Hr, marele rege persan Darius al III-lea, îl întâmpină pe Alexandru, la Issos, în fruntea unei armate formată din 600.000 de oameni. În bătălia de la Issos, Alexandru avea să dovedească geniul său militar, învingând-ul pe Darius, care fuge de la locul bătăliei, aceasta fiind prima înfrângere a unui rege persan în istorie, de până atunci. După ce cucerește Egiptul și fondează în delta Nilului orașul Alexandria, Alexandru cel Mare pătrunde în inima Imperiului Persan, traversează râurile Tigru și Eufrat obține victoria de la Guagamela, unde învinge din nou armata lui Darius, formată de această data din 1.000.000 de soldați. Alexandru cel Mare cucerește apoi și Persia Orientală, ajungând până în India. Următoarea campanie de cucerire avea să fie supunerea Arabiei, dar în data de 10 iunie 323 î.Hr. Alexandru moare la vârsta de 32 de ani, cel mai probabil de friguri sau malarie. Teritoriile cucerite de Alexandru cel Mare au fost pe rând pierdute de către generalii săi, iar visul lui Alexandru de a distruge complet Imperiul Persan, s-a stins odată cu el.

· 38: A decedat Julia Drusilla, sora imparatului roman Caligula; (n. 16 septembrie anul 16). A fost membra a familiei imperiale romane, stranepoata imparatului Augustus, nepoata împăratului Tiberius, nepoata împăratului Claudius, și mătușa împăratului Nero.

· 754: A decedat califul Abul Abbas ‘al–Saffah (n. 721/722 AD). A domnit din 749 pana in 754 d.Hr.) si a fost primul calif al califatului Abbasid,una dintre cele mai intinse și cele mai importante califate (dinastii islamice) din istoria islamică.

· 1099: Moare eroul national spaniol Rodrigo Díaz de Vivar (n.cca 1043), supranumit El Cid. O figură centrală în lupta dintre creștinism și islam în Spania medievala, El Cid (in arabă ca-sid, însemnând „Domnul”), a fost un războinic ale carui succese militare l-au facut un erou popular de proporții mitice. Rodrigo Diaz de Vivar (uneori de Bivar) a servit drept comandant al trupelor lui Sancho al II- lea, regele Castiliei, începând din 1065. Numit și El Campeador („campion”) de către compatrioții săi, Rodrigo a devenit celebru pentru priceperea sa militară în mai multe lupte impotriva fratelui lui Sancho, Alfonso VI, regele Léonului. A luptat cu liderii musulmani Al-Muqtadir (sau al-Mu’tamin) și al-Musta’in. După un asediu de 20 de luni, El Cid a cucerit Valencia și a devenit conducătorul de facto al acesteia. După moartea sa, el a fost imortalizat în piese de teatru, povestiri și cântece populare, și continuă să fie unul dintre cei mai venerat din istoria Spaniei.

· 1190: Frederic I Barbarossa (Frederic I von Hohenstaufen, 1123-1190), imparat al Sfântului Imperiu Roman de natiune germana, moare înecat în râul Saleph din Anatolia in timpul celei de-a treia Cruciade. Era fiul lui Frederic al II-lea, Duce de Suabia din dinastia Hohenstaufen și al lui Judith, fiica lui Henric al IX-lea, Duce de Bavaria din familia rivală Welf. Acest lucru l-a făcut pe Frederic un candidat acceptabil pentru tronul regal al landurilor germane medievale. A fost ales la Frankfurt și încoronat la Aachen Rege al Germaniei în 1125, a fost încoronat Rege al Italiei la Pavia în 1154 și a fost încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1155. În 1178 a fost încoronat la Arles Rege de Burgundia.A fost Duce de Suabia între 1147-1152 (sub numele de Frederic al III-lea).

· 1437: Ioana de Navara, a doua soție a regelui Henric al IV-lea al Angliei (n. 1370)

· 1535: Vlad Vintila de la Slatina, domn al Tarii Romanesti, a fost asasinat in padurea Lemnea de langa Bucovatul Craiovei, pe malul Jiului, de un partizan al rivalului sau Radu Paisie, cu acordul otomanilor, in urma aliantei sale cu imparatul austriac Ferdinand I si datorita masurilor pe care le-a luat impotriva unor mari boieri. A domnit puţin într-o perioadă când raporturile Ţării Româneşti cu Imperiul Otoman au cunoscut tensiuni excepţionale, în cursul cărora turcii au încearcat să modifice statutul politico-juridic al Ţărilor Române, fără să reuşească. Vlad Vintilă (domn al Țării Românești între septembrie 1532 – septembrie 1534; noiembrie 1534 – iunie 1535), apare ca fiul lui Radu cel Mare, documentele semnându-le cu „[…]Vlad voievod fiul marelui Radu voievod[…]“, însă, istoriografia modernă inclină a-l considera ca fiul lui Radu (Dragomir) fiul lui Vlad cel Tânăr (Vlăduț), pretendentul care s-a ridicat domn la moartea lui Neagoe Basarab împotriva lui Teodosie. A fost urmat la tron de Radu Paisie (1535-1545)

* 1555: Elizabeta a Danemarcei, Norvegiei și Suediei (24 iunie 1485 – 10 iunie 1555) a fost o prințesă scandinavă care a devenit Electoare de Brandenburg ca soție a lui Joachim I Nestor, Elector de Brandenburg. A fost fiica regelui Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei și a reginei Cristina de Saxonia.

· 1556: A decedat compozitorul si pedagogul german Martin Agricola; ( n.6 ianuarie 1486). A contribuit la reforma luterana in domeniul muzical, scriind sapte tratate in latina si germana cu caracter didactic si de popularizare. Lucrarile sale Musica instrumentalis deudsch (1529) si Musica figuralis (1532), constituie marturii ale inceputurilor muzicii luterane si al practicilor instrumentale ale timpului sau.

· 1580: Luís Vaz de Camões (n. 1524 - d. 10 iunie 1580) este poetul național al Portugaliei și unul dintre clasicii literaturii universale. Este autorul eposului Luisiadelor(1572). Măiestria versurilor sale a fost comparată cu cea a lui Homer, Vergilius și Dante.

Datele sale biografice sunt puține la număr și nesigure. Viața sa a fost tumultuoasă și plină de întâmplări nefericite.

S-a născut în jurul lui 1525 la Constançia, aproape de Santarem ca unic fiu al unei familii din mica nobilime ce provenea din zona Galiciei, care se stabilise la Santarem și care mai târziu avea să se mute la Lisabona. După unii specialiști, chiar Lisabona este locul nașterii sale.

La scurt timp, tatăl, Simão Vaz de Camões, și-a părăsit familia și a plecat în India pentru a se îmbogăți (să nu uităm că ne aflăm în perioada marilor descoperiri geografice), unde avea să se stingă din viață la Goa. Între timp, mama, Ana de Sá de Macedo, se recăsătorise. Se presupune că Luís de Camões a studiat la Universitatea de la Coimbra dar nu se cunosc date exacte. A slujit apoi ca soldat în Africa de Nord, a trăit în Macao și Goa și s-a stabilit în Mozambic. Abia în 1570 s-a întors în Portugalia.

Peste doi ani publică Os Lusíadas. Ca recompensă pentru opera sa poetică sau poate pentru activitatea sa din Orientul Îndepărtat, i se acordă o mică pensie din partea regelui Sebastian. Moare sărac, pe un pat de spital în 1579.

Camões a scris elegii, ode și sonete. Capodopera sa este Os Lusíadas(Lusiadele) (1572). Este o operă epică de mari proporții, influențată de Odiseea, ce relatează descoperirile și cuceririle portugheze (lusitanice).

Prima ediție a Lusiadelor.

Luís de Camões

· 1692: La Salem (SUA) este spanzurata Bridget Bishop, acuzata de practicarea vrajitoriei. Incepe in America o cumplita vanatoare de vrajitoare.

· 1836: André-Marie Ampère (n. 20 ianuarie 1775 – d. 10 iunie 1836) a fost un fizician și matematician francez.

A descoperit legea interacției curenților electrici (1820) și a propus ipoteza curenților moleculari pentru explicarea magnetismului corpurilor, fiind considerat unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului.

André-Marie Ampère

· 1918: Arrigo Boito, compozitor și poet italian (n. 1842)
* 1919: Vasile (Basiliu Remus^[3]) Damian (n. 6 martie 1855, Zlatna – d. 10 iunie1919, Brad) a fost protopop al Zarandului, director al Gimnaziului greco-ortodox Brad între 1884–1891 și deputat în Dieta de la Budapesta între 1905–1918.
S-a născut ca fiu al preotului Gheorghe Damian din Zlatna, fost tribun în oastea lui Avram Iancu. A urmat școala elementară în localitatea natală (1862–1866), clasele I–IV de gimnaziu la Brad (1866–1870) și clasele V–VIII la Gimnaziul romano-catolic din Alba Iulia (1870–1874), Seminarul Teologic și Pedagogic „Andreian” din Sibiu (1874–1877), iar între 1978–1881 a studiat filosofia la Universitatea din Viena, pe care a absolvit-o cu calificativul „summa cum laude”. La Viena a fost secretar și apoi președinte al societății România Jună
În 1881, după terminarea studiilor a fost încadrat ca profesor la gimnaziul din Brad, unde a predat religie și matematică. În 1884 a devenit protopresbiterul tractului Zarand, implicit director al gimnaziului. În 1891 a renunțat la funcția de director al gimnaziului și la activitatea de profesor, fiind ocupat cu fondarea Băncii „Crișana” din Brad, al cărei director a devenit. A fost președinte al Reuniunii învățătorilor din Zarand, a administrat Fondul școlar (ca președinte), a fost membru în Reprezentanța comunală, asesor consistorial, reorganizator al Despărțământului Brad al ASTREI, președinte al Institutului de Credit „Grănițerul” din Dobra.^[5] În perioada 1904–1907 a revenit ca profesor al gimnaziului din Brad. Între 1911–1913 s-a preocupat de noul local al gimnaziului, făcând, împreună cu dr. Nicolae Robu, dr. Nerva Oncu, dr. Ioan Damian, și Aron Roman demersuri către mitropolitul Ioan Mețianu

Vasile Damian
Vasile Damian

· 1924: Liderul socialist italian Giacomo Matteotti a fost răpit şi asasinat de fasciştii din Roma., dupa ce acesta a denuntat acapararea puterii de catre Mussolini si a cerut anularea ultimelor alegeri. Corpul Matteotti a fost găsit în luna august, aceasta crima provocand o mare indignare în opinia publică italiana . Mussolini va duce tara spre dictatura si isi va lua titlul de “Duce”.

· 1928: Dispare in Marea Barentz hidroavionul Lathman 47 in care se afla exploratorul norvegian Amundsen. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reușit să traverseze Pasajul de nord-vest. A dispărut în iunie 1928, în timp ce lua parte la o misiune de salvare.
* 1931: Traian Băcilă, scris și Bacsila, (n. 23 decembrie 1867, Caransebeș - d. 10 iunie 1931, Viena) a fost un general român în armata austro-ungară, care a avansat până la gradul de general de brigadă și comandant al brigăzii nr. 144 de infanterie (144. IBrig)

Traian Băcilă, fiul unui locotenent în armata austriacă din frontiera militară, a intrat în anul 1885 din liceul militar de la Weisskirchen (Moravia) în Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt unde a desăvârșit studiile sale militare, și a fost stabilit în anul 1888 ca locotenent al regimentului de infanterie unguresc Împăratul Leopold al II-lea nr.33.^[2]^[3] La 1 mai 1892 a fost numit locotenent major al Statului Major General și transferat la regimentul maghiar Freiherr von Schikofsky nr. 83, unde mai erau locotenenții majori de proveniență română Daniel Materinga și Ion Iovescu, tot viitori generali.^[4] În 1900, fiind căpitan de primă clasă al Corpului Major General în cadrul corpului de armată al 12-lea în Sibiu, a fost promovat la rangul de maior. Băcilă a fost numit șef al Statului Major al Diviziei nr. 27 de infanterie la 1 mai 1907.^[5]^[6] În 1909, a fost numit comandor al Ordinului Regal de Merit Militar Bulgăresc (acordat de a fi purtat în Austro-Ungaria pe 24 octombrie al anului). ^[7]

Băcilă a devenit la 3 ianuarie 1914 colonel și comandant al regimentului de infanterie Ernst Freiherr von Loudon nr. 29 în Viena și Becicherecu Mare.^[8] Scurt timp după aceea, ofițerul a fost brigadier cu rang de colonel al brigăzii nr. 61 de infanterie din corpul de armată nr. 5 sub Feldmarschalleutnant Ferdinand cavaler de Goglia.

În timpul Primului Război Mondial general-colonelul (Generaloberst) baronul de Böhm-Ermolli ordonase la sfârșitul lunii iulie 1916 rezervele corpului de Armata nr. 5, cu ele regimentul nr 72 și părți ale regimentul 44, acum sub comanda colonel-brigadierului Băcilă, către Troscianiec. Colonelul a trebuit să sprijine corpul de pe flancul drept în bătălia de la Zalošče (4-8 august).^[9]

Purtătorul Ordinului Coroanei de Fier de clasa a 3-a, a Crucii de Merit Militar de clasa a 3-a, ambele cu decorație de război, și a Crucii de fier de clasa a 2-a^[10] a fost ridicat pentru calitatea sa ca ofițer și vitejia sa ca soldat în ziua de 1 august 1917 (rang din 2 septembrie al anului) la gradul de General (Generalmajor) și comandant al brigăzii nr. 144 de infanterie.^[11]^[1]

După colapsul monarhiei, generalul a fost pensionat la 1 ianuarie 1919, dar nu s-a mai întors în patrie, ci a rămas din motive familiale în Viena, unde a și murit.^[11] Soția sa Adele, o învățătoare, a scris cartea Anstandslehre und Haushaltskunde(„Doctrină pentru decență și cunoștințe de uz casnic”) în anul 1910.^[12] Unul dintre copiii săi a fost Erwin (n. 27 ianuarie 1910, Budapesta – d. 3 martie 1982, Viena), reputat maior de aviație în al Doilea Război Mondial, decorat între altele cu Crucea de Cavaler al Crucii de Fier și Crucea Germană de aur.

Primăria din Caransebeș pe la 1900

Academia Tereziană înainte de 1870

· 1934 - A murit compozitorul britanic Frederick Delius (n.29.01.1862).

· 1944: Trupele naziste au ucis 642 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane din Franta. Oradour-sur-Glane este o comună în departamentul Haute-Vienne din centrul Franței. În 2009 avea o populație de 2.224 de locuitori. În 1944 aici a avut loc un masacru, acesta fiind una dintre cele mai grave atrocități petrecute pe teritoriul Franței în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Au fost uciși 642 de locuitori, ca represalii pentru răpirea unui soldat german de către Rezistența franceză.

· 1949: Sigrid Undset, scriitoare norvegiană, laureată a Premiului Nobel (n. 1882)

· 1967 - A murit actorul american Spencer Tracy (”Bătrînul şi marea”, ”Tatăl miresei”) (n.05.04.1900).
* 1979: Ioan Aurel Baranga (născut Aurel Leibovici, n. 20 iunie 1913, București - d. 10 iunie 1979, București) a fost un poet și dramaturg român de origine evreiască.

A obținut bacalaureatul la Liceul „Matei Basarab” din București în 1931 și a absolvit Facultatea de Medicină în 1938.

Baranga a debutat cu versuri în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi.^[5] A editat împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Palsrevista de avangardă Alge. Scriitorul a colaborat la revista de avangardă unu, editată de Sașa Pană și Moldov. În 1948 a scris textul imnului României comuniste din anii 1948-1953 "Zdrobite cătușe", muzica fiind compusă de Matei Socor. Tot în 1948, Aurel Baranga a primit ca „sarcină de partid” să înființeze revista de satiră și umor Urzica.^[6] Din 1949 și până la sfârșitul vieții (10 iunie 1979) a fost redactor-șef la Urzica.^[5]

În anii 1969-1974 a fost membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român.

A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu, fosta soție a lui Alexandru Bârlădeanu. Aurel Baranga a avut un fiu, Harry Baranga

Opere:

Poeme în abis, 1933
Ninge peste Ucraina, 1945
Marea furtună, Fundația pentru literatură și artă, București, 1946
Bal în Făgădău, comedie proletcultistă, 1946
Vocea Americii, 1948
Recolta de aur, 1949
Sufletul arendașoaiei, 1949
Iarbă rea. Piesă în trei acte, Editura de stat, București, 1949 (prefațată de Sanda Diaconescu)
Pentru fericirea poporului, în colaborare cu Nicolae Moraru (acel „rusificator al culturii românești”^[8]), 1950
Bulevardul Împăcării, 1950
Voința de pace a popoarelor nu poate fi înfrântă, 1951
L'ivraie, Éditions "Le Livre", București, 1952
Ill weed (Iarbă rea), piesă în trei acte, "The Book" Pub. House, București, 1952
Teatru: Iarbă rea. Pentru fericirea poporului. Bulevardul Împăcării. Într-o noapte de vară. Cântecul libertății. Mielul turbat, Editura de stat pentru literatură și artă, București, 1953
Mielul turbat. Comedie în trei acte, Consiliul Central al Sindicatelor, București, 1954
Arcul de triumf, 1954
Rețeta fericirii sau "Despre ceva ce nu se vorbește". Piesă în trei acte, ESPLA, București, 1957
Teatru, ESPLA, București, 1959 (2 vol.)
Adam și Eva, 1963
Sfântul Mitică Blajinul, 1965
Fii cuminte, Cristofor!, 1965
Opinia publică, 1967
Comedii: Bulevardul Împăcării. Mielul turbat. Rețeta fericirii. Siciliana. Adam și Eva. Opinia publică, Editura pentru Literatură, București, 1967
Poezii, Editura pentru Literatură, București, 1968
Interesul general, 1971
Tipuri și tertipuri. Dosar de fișe pentru o eventuală caracterologie socială, Editura Politică, București, 1971
Simfonia patetică, epopee dramatică în două părți și 10 tablouri, Colecția Rampa, Editura Eminescu, București, 1974 (prezentare grafică de Armand Crintea)
Teze și paranteze. Articole din ziare și publicații periodice între 1970 și 1973, Editura Eminescu, București, 1974
Viața unei femei, dramă politică în două părți, Colecția Rampa, Editura Eminescu, București, 1976, (prezentare grafică de Armand Crintea)
Satirice, Editura Eminescu, București, 1977 (cuvânt înainte de Nicolae Balotă)
Fabule, Editura Eminescu, București, 1977 (copertă de Petre Hagiu și pseudo-prezentare de Șerban Cioculescu)
Jurnal de atelier, eseuri, Editura Eminescu, București, 1978

Scenarii de film:

Viața învinge (1950, Dinu Negreanu)
Premiera (1976)

Aurel Baranga

Aurel Baranga

· 1983 - A murit actorul Geo Barton. Rolul care l-a consacrat este “Lică” din “Moara cu noroc” (regizor Victor Iliu) (n.23.03.1912).

· 2000: A murit la 69 de ani, presedintele-dictator al Siriei Hafez Assad, supranumit si ”Leul din Damasc”. Fiul acestuia, Bashar al Assad, in varsta de 34 de ani, a fost numit succesorul său.

· 2004 - A murit cântaretul si pianistul american Ray Charles, câstigator a 12 Premii Emmy, supranumit ”Geniul ”; a cântat, la Brasov, pe scena Festivalului “Cerbul de Aur” (n.23.10.1930).

· 2008 - Scriitorul Cinghiz Aitmatov, originar din Kârgâztan, autor sovietic tradus în lumea întreagă, a decedat. A fost nominalizat la premiul Nobel pentru Literatură în 2008 ("Eşafodul", "Vaporul alb", "O zi mai lungă decât veacul") (n. decembrie 1928)

Sărbători

· În calendarul ortodox: Sf. Mc. Alexandru și Antonia; Sf. Mc. Timotei (dezlegare la pește); Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români – Chemarea primilor Apostoli

· În calendarul romano-catolic: Fer. Ioan Dominici

· În calendarul Greco-catolic: Ss. Alexandru şi Antonina, martiri († 313); Sf. Timotei, martir († 362)

· România: Ziua parașutiștilor militari: În baza Ordinului D.M. 93/1941 10 iunie 1941, ia fiinta prima subunitate de paraşutişti – Compania de Misiuni Speciale – comandata de lt. Stefan Soverth

· Portugalia: Ziua națională

· Republica Moldova: Ziua grănicerului

RELIGIE ORTODOXĂ 10 Iunie

„Iată felul de rugăciune plăcut lui Dumnezeu. Apropiindu-te de Dumnezeu cu mintea plină de trezvie, cu sufletul umilit şi cu pâraie de lacrimi, nu cere nimic lumesc, caută cele viitoare, roagă-te pentru cele duhovniceşti, nu te ruga împotriva vrăjmaşilor şi nu ţine minte asupra nimănui, izgoneşte din suflet toate patimile, tânguieşte-te pentru păcate, ţine în orânduială cele dinlăuntru, fi gata pentru orice îngăduinţă şi ca să-ţi întrebuinţezi limba numai spre vorbele cele bune despre alţii, nu te amesteca în nici o afacere, nici cu învoirea nici cu participarea, să n-ai nimic comun cu vrăjmaşul cel de obşte al lumii întregi, adică cu diavolul. Căci numai astfel vei fi drept, iar fiind drept, vei fi auzit, având dreptatea drept sprijinitoare ţie.“

Sfântul Ioan Gură de Aur

Sf Mc Alexanru și Antonina; Sf Sfințit Mc Timotei, episcopul Prusei; Dezlegare la pește; Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români – Chemarea primilor Apostoli

Pomenirea Sf Mc Alexanru și Antonina

Aceştia erau din satul Crodamul sau Cardamul, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrând să se lepede de Hristos, nici să slujească demonilor, a fost băgată într-o casă de desfrânare. Şi stând acolo fără să mănânce trei zile, i s-a arătat noaptea lumina, şi făcându-se tunet mare s-au deschis uşile casei, şi s-a auzit glas din cer către dânsa, îndemnând-o să se scoale şi să se ospăteze. Deci mâncând, a ieşit iarăşi şi a stat înaintea conducătorului şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost călcată în picioare şi bătută cu sabie de lemn; şi iarăşi fiind adusă la casa cea de desfrânare, în care prin descoperirea îngerului, intrând Alexandru, care din pricina vârstei lui tinere (căci era de 23 de ani), se făcea şi se arăta că mergea pentru păcat, a scos pe ascuns pe sfânta din casă, acoperindu-i capul cu haina lui, iar el a rămas acolo. Peste puţin vădindu-se lucrul de către unii slujitori care voiau să ruşineze pe sfânta, a fost adus Alexandru la conducător. Şi întrebându-l pentru ce a făcut lucrul acesta, n-a tăgăduit, ci a mărturisit pricina cu însăşi gura sa, şi a fost bătut cu sabie de lemn. Apoi prinzând şi pe sfânta li s-au tăiat degetele mâinilor şi ale picioarelor şi, ungându-le trupurile cu catran, le-au dat brânci într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat fericitul sfârşit, în ziua de 3 mai a anului 313.

Şi se face prăznuirea lor la 10 iunie, în mănăstirea ce se zice a lui Maximin (Maximov), care este în Constantinopol, unde se află sfintele lor moaşte, din care izvorăsc multe minuni şi tămăduiri.

Viaţa Sfântului Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei

Cetatea Prusiei este în părţile Bitiniei şi se învecinează cu Frigia şi Misia, fiind aproape de muntele Olimpului. În această cetate a fost episcop Sfântul Timotei, iar pentru curăţenia şi sfinţenia sa a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, căci pe un balaur ce se încuibase sub un chiparos într-o peşteră şi care vătăma dobitoacele şi oamenii, el l-a ucis cu rugăciunea şi cu semnul Sfintei Cruci, aruncându-i în gură un acoperământ cu care se acoperea sfinţita pâine pe dumnezeiescul jertfelnic. El a înviat pe un împărat cu numele Areta, care zăcea de o boală foarte grea şi care era aproape de porţile iadului. Asemenea şi pe o împărăteasă oarecare a întors-o de la moarte la viaţă şi, din întunericul închinării de idoli, a adus-o la lumina sfintei credinţe.

El toate bolile le-a tămăduit cu darul cel dat lui şi alte multe minuni a făcut, cu puterea lui Hristos. Şi a luminat turma sa cu învăţătura şi pe mulţi din cei necredincioşi i-a întors la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Iar după ce a venit împărat Iulian Paravatul, care, lepădându-se de Hristos, s-a închinat idolilor şi a început a prigoni cumplit Biserica lui Hristos, atunci Sfântul Timotei şi mai mult se ostenea în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, întărind pe cei credincioşi în credinţă; iar pe cei necredincioşi certându-i pentru rătăcirea lor. Şi aflând despre dânsul păgânul Iulian, a trimis să-l prindă şi, aducându-l, l-a aruncat în temniţă. Iar pe când sfântul şedea legat, mulţi veneau la el şi-i învăţa despre Hristos, adevăratul Dumnezeu. Şi s-a înştiinţat de aceasta Iulian, că episcopul cel creştin, chiar şi legat, învaţă credinţa sa pe cei ce se duc la dânsul, şi a trimis să-l oprească, ca să nu mai propovăduiască numele lui Iisus. Dar el nu a ascultat pe împăratul cel păgân şi fără de lege, ci făcea fără de temere cele cuviincioase lui.

Şi aflând iarăşi împăratul despre Sfântul Timotei că propovă- duieşte fără de frică numele lui Hristos, s-a mâniat şi, trimiţând un călău, i-a tăiat capul în temniţă. Şi luând credincioşii sfântul lui trup, l-au îngropat cu cinste; iar de la mormântul lui se dau tămăduiri de neputinţe şi de boli, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români – Chemarea primilor Apostoli

Rugăciune către sfinţii români

Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.

Noi credem şi mărturisim că voi, sfinţilor care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugăciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim. Că, iată, cu nenumarate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Si să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strămoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui. Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ev. Matei 5,14-16; 10,32-33, 17-18,22

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii. Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tătăl vostru Cel din ceruri. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Feriți-vă de oameni, că vă vor da pe mâna soboarelor de judecată și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul; la dregători și la împărați veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor; și veți fi urâți de toți pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârșit acela se va mântui.

Ap. Romani 2, 10-16

Fraţilor, mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului. Căci nu este părtinire la Dumnezeu! Câţi, deci, fără lege au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi. Pentru că, atunci când păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt lor înșişi lege; ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc, sau îi şi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.

Predică la Duminica a II-a după Rusalii - a Sfinţilor Români - Pr. Ilie Cleopa

Dumnezeiescul apostol Pavel a spus că Dumnezeu a ales pe cele simple ca să ruşineze pe cele înţelepte, pe cele neputincioase şi de neam slab şi nebăgate în seamă, ca să ruşineze pe cele tari şi de neam slăvit, ca astfel să vădească mai mult puterea Lui şi pentru ca să nu se laude nici un trup înaintea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 27-29)

Iubiţi credincioşi,

Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie de astăzi are o mulţime de învăţături mântuitoare. Dar două luminează mai mult dintr-însa. Acestea sunt: cea despre chemarea lui Dumnezeu şi cea despre ascultarea faţă de El.

Dumnezeu Atotţiitorul, Care a făcut cerul şi pământul, de la începutul lumii, ca un Ziditor şi Dumnezeu a toate, are putere să cheme toate zidirile Sale şi toate ascultă de El. El – cum a zis proorocul – cheamă cerul de sus şi pământul de jos. El cheamă apa mării şi o varsă pe faţa a tot pământul. El cheamă norii, le porunceşte să se adune şi să formeze ploile. El cheamă grindina şi furtuna. El cheamă vânturile şi le scoate din vistieriile Sale. El cheamă căldura focului şi razele soarelui să lumineze pe pământ. El a pus o rânduială lunii şi stelelor.

Pe toate le cheamă şi toate ascultă de Dânsul. El cheamă păsările cerului şi vin la noi primăvara din locuri depărtate şi iarăşi toamna le cheamă înapoi şi se duc de unde au venit.

Şi care zidire nu ascultă de Ziditorul său, dacă El este pretutindenea şi e Atotstăpânitor şi Atotştiutor?

El nu cheamă numai stihiile neînsufleţite sau pe cele necuvântătoare. De la zidirea lumii, El a chemat pe aleşii Săi. El a chemat pe Noe cu 125 de ani înainte de potop şi i-a poruncit de-a făcut corabie spre izbăvirea de potop. El a chemat pe Avraam, părintele a toate neamurile, dintr-un popor păgân, din ţinutul Ur, din neamul Chaldeilor şi l-a făcut tată al multor neamuri. El a chemat pe Moise legiuitorul, care a fost prototipul şi închipuirea lui Hristos în Legea Veche. L-a chemat la El în muntele Horeb şi l-a trimis să scoată din robia lui Faraon 638.000 de suflete. El a chemat pe David proorocul de la oi şi l-a făcut împărat peste Israel şi mare prooroc. El a chemat pe toţi proorocii şi pe toţi aleşii Săi.

Şi toţi cei chemaţi de Dânsul, care primesc Duhul lui Dumnezeu şi au credinţă şi cunosc pe Ziditorul lor şi au frica lui Dumnezeu în inima lor, Îl ascultă. Acestea au fost zise despre chemarea lui Dumnezeu până la venirea Legii darurilor.

Iar când a venit Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu şi S-a îmbrăcat în trup, cum zice dumnezeiescul Evanghelist Ioan „Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi” (Ioan 1, 14), când a venit Însăşi Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu, a chemat dintre oameni mai întâi pe Apostoli.

Aţi auzit din dumnezeiasca Evanghelie de astăzi cum a chemat El ca pe cei dintâi pe apostolii Săi. Aţi auzit citindu-se din Sfânta Evanghelie că „umblând Iisus pe lângă lacul Ghenizaretului – care se mai numeşte şi Marea Tiberiadei – a văzut pe doi fraţi, pe Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, că erau pescari”.

Oare de ce a rânduit pronia lui Dumnezeu ca tocmai atunci Iisus să fie pe malul Mării Tiberiadei, când cei doi viitori apostoli, doi fraţi, aruncau mreaja în mare? Iată pentru ce. Pentru că Hristos avea să-i facă pe dânşii pescari de oameni şi a voit să arate de mai înainte că datoria apostolului şi a predicatorului este să arunce mreaja – adică cuvântul lui Dumnezeu – în marea lumii acesteia, tulburată de necazuri, de ispite şi de păcate.

Evanghelia spune anume că erau pescari ce aruncau mreaja în mare. Oare de ce ţine să spună anume că erau pescari? Ar fi putut spune simplu că erau la pescuit, dar Evanghelia spune anume că erau pescari.

Ştiţi de ce o spune aceasta? Atotputernicul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin acest cuvânt, că erau pescari, vrea să arate întregii lumi, tuturor filosofilor ei, tuturor împăraţilor, tuturor puternicilor, tuturor cărturarilor, tuturor celor care vor cerceta Evanghelia lui Hristos, că cei dintâi ucenici ai lui Hristos au fost nişte oameni săraci şi neînvăţaţi.

Ce poate fi mai sărac ca un pescar necăjit şi simplu? Şi de ce a arătat-o aceasta Dumnezeu? Pentru ca să arate că El, când vine în lume, n-are nevoie de înţelepciunea noastră, nici de priceperea noastră.

Dumnezeu poate să lucreze prin cele mai neputincioase fiinţe, cum a vorbit odată prin gura măgăriţei lui Valaam (Numerii 22, 26-32).

De aceea, Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, când vine în lume, Îşi alege ucenici dintre oameni săraci şi simpli, nişte pescari. Dar de ce a chemat deodată doi fraţi, pe Petru şi pe Andrei, fratele său? Ca să arate că toţi cei ce vor crede întru Hristos, prin mreaja cuvântului acelora, se cade să trăiască în iubire ca fraţii şi că sunt fraţi prin dumnezeiescul Botez şi prin sfânta credinţă cea în Domnul Iisus Hristos.

De aceea a ales mai întâi ca apostoli doi fraţi. Şi după ce i-a ales, aceştia lăsând acolo mreaja, au urmat după Iisus Hristos.

Când i-a chemat Iisus Hristos, ei n-au mai zis: „Doamne, avem treabă, iată, am pregătit mreaja de prins peşte”. Nu! În clipa când i-a chemat Iisus Hristos, nu au mai aflat nici o pricină, că mai au treabă de făcut, ci în aceeaşi clipă, lăsând mreaja, au mers după Iisus.

Nici proorocul Elisei, când a fost chemat să fie în locul lui Ilie Tesviteanul, nu a arătat atâta sârguinţă şi atâta ascultare precum cei doi apostoli fraţi. Căci ce spune Scriptura? Când s-a coborât Ilie şi a trecut Iordanul, pe calea pustiei Damascului şi a venit la Elisei proorocul, care lucra cu 12 perechi de boi şi a aruncat cojocul pe el şi a zis: „Dumnezeu te-a ales pe tine, Elisei, fiul lui Safet, prooroc în locul meu”, acesta, auzind că Dumnezeu îl cheamă la proorocie, a zis către Ilie Tesviteanul: „Dă-mi voie să mă duc să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea şi pe fraţii mei, şi apoi voi veni”. După ce s-a dus şi şi-a luat ziua bună de la familie, s-a dus apoi şi a tăiat boii şi a făcut praznic, dând plugul şi celelalte unelte de pomană. După aceea a mers după Ilie, ca să fie proorocul lui Dumnezeu cu dar îndoit, după cum spune în Scriptură (III Regi 19, 16-21).

Dar la aceşti dumnezeieşti apostoli nu se vede una ca asta. Îndată ce i-a chemat, au lăsat mreaja în mare; au lăsat-o acolo unde s-a întâmplat să fie în clipa aceea, mergând după Iisus Hristos.

Dar oare aceşti ucenici, cei dintâi chemaţi, cunoşteau ei pe Iisus Hristos? Ştiau de El? Da, Îl cunoşteau. Căci şi Andrei şi Petru au fost întâi ucenicii lui Ioan Botezătorul, care le-a arătat cu degetul pe Mântuitorul la Iordan şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii!”. De atunci au înţeles că Iisus Hristos e mai mare ca Ioan Botezătorul.

Iar altă dată, Ioan Botezătorul le-a spus: „Vine după mine Cel mai mare decât mine, Căruia nu sunt vrednic a-I dezlega cureaua încălţămintelor Lui” (Matei 3, 11; Marcu 1, 8). Şi: „Aceluia I Se cade a creşte, iar mie a mă micşora. Cel ce are mireasă, mire este, iar ea se cade să se bucure”.

Hristos este Mirele şi mireasa Lui este Biserica. Dumnezeiescul Înaintemergător ştia acest lucru şi a zis aceste cuvinte în următorul înţeles: când va veni Mirele Bisericii, eu sunt sluga Bisericii; eu trebuie să mă bucur că sunt împreună cu El.

Deci aceşti doi ucenici chemaţi astăzi cunoşteau pe Iisus. Chiar din gura povăţuitorului lor, de la Ioan Botezătorul, ştiau că El e Mielul lui Dumnezeu şi că vine de sus şi că-i mai mare decât Ioan Botezătorul. De aceea, îndată ce i-a chemat, au şi mers după Iisus.

Iar după aceasta, ce mai spune dumnezeiasca Evanghelie? Mergând Iisus mai înainte, a mai dat de doi pescari. De cine? De Iacov al lui Zevedeu şi de Ioan, fratele lui. Băgaţi de seamă că în numărul celor 12 apostoli sunt doi Iacov. Unul se cheamă Iacov al lui Alfeu, sau Iacov cel Mic, iar altul este Iacov al lui Zevedeu şi al Salomeii şi văr de trup cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Dumnezeiasca Evanghelie zice că pe aceşti doi apostoli, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, i-a văzut pe mare cu tatăl lor şi i-a chemat. „Veniţi după Mine – le-a zis – şi vă voi face pe voi pescari de oameni!”. Şi lăsând ei pe Zevedeu, tatăl lor, în corabie, au mers după Iisus.

Dar de ce n-a mers şi Zevedeu? Cum de au mers copiii şi tatăl n-a mers? Iată de ce. Zevedeu n-a crezut că Iisus Hristos este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea inima lui era legată mai mult de corabia lui şi de peştele pe care-l pescuia, decât de Iisus Hristos.

Iar cei doi fii ai lui, cunoscându-L cu duhul şi auzind de minunile Lui, pe care le făcea în Galileea şi în părţile acelea, n-au mai stat la îndoială. „Acesta-i Mesia, Acesta-i Dumnezeu!” – şi-au zis ei. Şi au lăsat pe tatăl lor în marea tulbure a lumii acesteia şi cu corabia (care simbolizează nestatornicia veacului de acum, căci pururea se clatină şi pururea-i mişcată de valuri) şi au venit la Iisus Hristos. Era al doilea rând de apostoli, alţi doi fraţi.

Deci în aceeaşi zi Mântuitorul i-a chemat pe patru din cei mai de frunte apostoli, pe Andrei şi pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan. Căpeteniile sau vârfurile apostolilor, stâlpii cei mari care au întemeiat mai târziu Biserica, au fost chemaţi într-o singură zi.

Au fost chemaţi de două ori câte doi fraţi, ca iarăşi să arate că toţi cei ce vor crede în Hristos trebuie să trăiască ca fraţii şi că sunt fraţi în credinţa în Acelaşi Dumnezeu.

După ce i-a chemat Mântuitorul şi pe aceştia, se zice în Evanghelie: a umblat Iisus prin toată Galileea şi prin tot ţinutul de pe lângă mare, propovăduind şi învăţând în sinagogile evreieşti cuvântul lui Dumnezeu, făcând semne şi minuni mari şi tămăduind bolnavii de neputinţele lor. Aceasta e Evanghelia de azi, pe scurt.

Fraţi creştini, astăzi am vrut să vă vorbesc de chemarea lui Dumnezeu şi de ascultarea omului de Dumnezeu şi de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar am voit mai ales să vorbesc despre chemarea neamului cel cuvântător al oamenilor, să vă spun în câte chipuri ne cheamă Dumnezeu pe noi.

Dumnezeu cheamă popoarele pământului cu foamete, cu secetă, cu neplouare, de parcă le-ar spune: „Iată, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia Proorocul că voi da ploaie peste zece cetăţi şi peste două nu voi ploua şi iarăşi, voi da ploaie peste două cetăţi şi peste zece n-am să dau ploaie, ca să vă arăt că Eu sunt Dumnezeul norilor şi Tatăl ploilor, cum a zis Iov” (cf. Iov 12, 16; 26, 8; 38, 25-28).

Auziţi pe Dumnezeu spunând: „Voi da ploaie peste zece cetăţi şi peste două nu voi da şi iarăşi peste două voi da şi peste zece n-am să dau” (Ieremia 5, 24).

La televizor, când se dă buletinul meteorologic, se arată harta ţării, spunându-se: aici plouă şi se arată vreo 10-15 puncte unde plouă în ţară; văzând odată aceasta, foarte m-am folosit. S-a arătat că în vreo 10-15 puncte ploua, iar în cea mai mare parte a ţării nu ploua. Şi mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia. Mi-am zis: iată, acum se împlinesc sub ochii noştri, că plouă în câteva sate şi în 20-30 nu plouă.

Deci în mâna lui Dumnezeu sunt ploile şi norii şi furtunile şi vânturile. Căci spune Hristos: „Anii şi vremile le-a pus Tatăl întru a Sa stăpânire” (Matei 24, 27-36; Fapte 1, 7). Nimeni nu-I poate cere socoteală Lui de ce a dat secetă sau furtună, nimeni nu poate opri vânturile şi ploile, nimeni nu le poate aduce, decât mâna cea atotputernică a lui Dumnezeu.

Deci, iată, uneori ne cheamă Dumnezeu cu secetă, alteori cu grindină, alteori cu fulgere, când trăsneşte pe mulţi, alteori ne cheamă cu foamete, alteori cu boale. Alteori dă Dumnezeu boală şi molimă şi nu este casă unde să nu fie un bolnav. Şi aceasta o poate face când voieşte.

Alteori ne cheamă cu războaie, alteori cu robie, alteori cu glasul Scripturilor când zice: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Şi altă dată zice: „Cel ce vrea să vie după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 10, 38).

Deci, iată că ne cheamă Dumnezeu şi prin stihii, prin cutremure, prin secetă şi prin neplouare, ne cheamă prin boale şi prin necazuri, prin scârbe, prin toate cheamă popoarele la El, să cunoască că este un Tată în cer şi că poate face cu popoarele Sale câte voieşte.

Ce spune Isaia? „Doamne, Tu ai zidit pământul ca pe o nimica şi toate popoarele pământului înaintea Ta sunt ca o picătură dintr-o cadă” (Isaia 40, 15). Ce putere are o picătură dintr-o cadă? Sau ce este de vei lua o lingură de apă din noianul cel fără de margini al mărilor?

Aşa suntem noi de puţini şi de slabi înaintea lui Dumnezeu! Cheamă Dumnezeu prin glasul Scripturii, cheamă prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastră cu secetă, sau cu ploaie prea multă, sau cu cutremur, sau cu arşiţă. Dar cheamă şi în alt fel. Cum? Prin glasul conştiinţei. Nu vezi, cum păcătuim sau greşim, ne mustră cugetul îndată. Te întreabă: „Omule, de ce ai făcut aceasta?”. De ce-ai furat de la vecinul, de ce ai luat femeia altuia, de ce ai omorât pruncul nevinovat în pântece, de ce ai râs de cele sfinte, de ce fumezi, de ce nu mergi la biserică duminică şi sărbătoarea? De ce nu creşti copiii în frica lui Dumnezeu, de ce nu posteşti cele patru posturi de peste an şi vinerea şi miercurea, şi te faci asemenea cu iudeii? De ce urăşti pe fratele tău, de ce huleşti pe Dumnezeu când eşti în scârbă?

Prin toate ne mustră conştiinţa când greşim. Ea e glasul lui Dumnezeu, Care ne cheamă la El: „Omule, ai greşit! Eu te iert. Dar să nu mai faci! Vino la Mine, căci la Mine e izvorul iertării, al iubirii şi al milostivirii. Pune început bun de azi înainte, să nu mai păcătuieşti!”.

Deci, conştiinţa e glasul lui Dumnezeu în inima noastră. Această lege s-a pus înainte de toate legile omeneşti.

Zic o seamă de oameni puţin credincioşi: „Dar, noi, creştinii, o să fim judecaţi după Evanghelie şi o să ne pedepsească Dumnezeu. Însă pe popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum e China, cum e Japonia, care se închină la zei şi la vrăjitori şi la filosofi, cum are să le pedepsească Dumnezeu? Căci n-au avut Evanghelia şi n-au ştiut că e păcat, iar de aceea nu se pot îndrepta”.

Auzi ce spune dumnezeiescul apostol Pavel în epistola sa cea către romani: „Cele nevăzute ale lui Dumnezeu, de la începutul zidirii lumii, prin făpturi înţelegându-se se văd, veşnica Lui putere şi Dumnezeire” (Romani 1, 20).

Deci, toate popoarele lumii, în ziua Judecăţii, se vor judeca după legi. Aşa dogmatisesc Sfinţii Părinţi. Cei ce n-au avut legea scrisă, se vor judeca după două legi: după legea conştiinţei, pe care a pus-o Dumnezeu în om la zidirea lui şi după legea zidirilor.

Cum, după legea zidirilor? Iată cum: toate care sunt în jurul nostru vorbesc cu noi. Căci spune Sfântul Grigorie de Nyssa: „Ca o trâmbiţă din înaltul cerului vorbesc zidirile cu noi şi strigă că este Un Ziditor” (Viaţa lui Moise).

Şi ce spune proorocul David: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalmi). Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbeşte tăria cu noi şi vesteşte puterea lui Dumnezeu? Iată cum. Când te uiţi seara la cerul înstelat şi-l vezi plin de stele şi împodobit ca un candelabru plin de lumină şi vezi luna plină strălucind pe cer şi rânduiala cea prea frumoasă cu care se conduc stelele şi galaxiile şi constelaţiile cerului cu atâta precizie, încât nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ajung să îndrepte calendarul după ele, atunci zici cu proorocul: „Doamne, ce este omul, ca să-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?” (Psalmi). Şi atunci îţi dai seama că aceste stele, aceste mişcări ale lor sunt făcute şi purtate de mâna lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El e cârmuitorul lor.

Îţi dai seama că lumea aceasta are o minte care le îndrumează, că este un Dumnezeu Care le-a făcut şi o mână nevăzută care le poartă de grijă, ca şi nouă. Aşa vorbesc cerurile cu noi, încât văzându-le, cunoaştem prin ele pe Ziditorul cerului.

Când ne uităm la soare şi-l vedem cum luminează, că nu putem să-l privim decât câteva minute şi orbim, ne aducem aminte de Cel ce a făcut soarele atât de frumos, atât de luminos. Şi ne dăm seama că Cel ce l-a făcut pe el, Soarele Dreptăţii, străluceşte de miliarde de ori mai mult ca el.

Şi aşa soarele laudă pe Dumnezeu. Căci se zice: „Lăudaţi-L pe El, soarele şi luna, lăudaţi-L pe El, toate stelele şi lumina!”. Cum laudă Soarele pe Dumnezeu? Cum Îl laudă luna, stelele, cerurile, tot firmamentul, toată zidirea? Prin existenţa şi prin mişcarea lor. Căci „altele sunt contemplaţiile zidirilor şi altele sunt legile lor” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia).

Contemplaţia are loc când ne gândim la Cine le-a făcut. Iar legile lor sunt rânduielile după care se mişcă în univers. Şi amândouă sunt făcute de Dumnezeu: existenţa lor şi legile după care se mişcă ele.

Aşa vorbesc cu noi soarele, luna, stelele şi cerurile, florile şi păsările, animalele şi fiarele, văile şi apele, noianurile şi aerul, vânturile şi toate stihiile. Toate vorbesc cu noi şi ne spun că este Un Ziditor, Un Dumnezeu în cer Care le-a făcut, le ţine şi le mişcă.

Deci, după legea conştiinţei şi după legea zidirilor se vor judeca cei ce n-au avut legea cea scrisă. Începând de la Moise, căruia Dumnezeu i-a dat Tablele Legii pe Muntele Sinai, poporul iudeu se va judeca după Legea cea scrisă, iar toate popoarele care au cunoscut Evanghelia se vor judeca după Legea Darului, Legea dragostei şi a desăvârşirii.

De la începutul lumii, astăzi şi veşnic, zidirea vorbeşte despre Ziditorul ei.

Un necredincios oarecare străbătea Oceanul Atlantic, pe un vapor mare, pe un transatlantic. Şi un sărman misionar predica pe vapor, noaptea, despre Dumnezeu, despre minunile Lui care se văd pe cer, sus, pe pământ şi în aer. Iar necredinciosul, ca să ia în batjocură pe misionar, a luat binoclul şi se tot uita lung la stele. Iar misionarul lui Hristos predica cu foc, pentru că Dumnezeu dă putere multă în cuvânt celor ce-L binevestesc pe El şi-L predică pe Dumnezeul cel adevărat, pe Stăpânul zidirii. La urmă, vine cel necredincios şi zice către preot: „Părinte, tot predici pe Dumnezeu, dar eu m-am uitat cu binoclul la stele şi nu L-am văzut, nu ştiu unde e”. Iar misionarul lui Hristos i-a spus: „Bine zici, frate, că nu-L vezi şi în acest fel nici n-ai să-L vezi în veacul veacului. Dar ştii de ce? Ca să-L vezi pe Dumnezeu, trebuie să cureţi inima de necredinţă, de păgânătate. Căci aşa ne învaţă pe noi Evanghelia, spunându-ne în fericirea a şasea: «Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu» (Matei 5, 7). Deci, drept ai zis că nu L-ai văzut şi nici n-ai să-L vezi în veacul veacului, până ce nu-ţi vei curăţi inima ta de necredinţă, de răutate şi de păcate. Atunci ai să-L vezi pe Dumnezeu, prin lumina credinţei”.

Aşa şi azi. Sunt mulţi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Şi dacă nu o auzim, are să puie biciul pe noi, are să ne cheme mai aspru. Dacă ne vom întoarce, El are să dea ploaie timpurie şi belşug şi sănătate şi fericire, că în mâna Lui este viaţa şi moartea. Iar dacă nu, ştie El cum să tragă frâul calului!

Căci zice Ilie Miniat că lumea aceasta este ca un cal sirep, care aleargă pururea spre pierzare, aleargă la păcate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu e meşter să puie frâu acestui cal neastâmpărat. Şi care e frâul calului? Care e frâna lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dânsul? E seceta, sunt bolile, robiile, războaiele, moartea, suferinţele şi toate necazurile.

Când e război, ce cerem? „Dă, Doamne, pace”. Când suntem bolnavi, cerem: „Dă-ne, Doamne, sănătate”. Când nu plouă: „Dă-ne, Doamne, apă, că murim de sete”. Când suntem robi: „Scapă-ne, Doamne, de robie”. Deci, bine ne face Dumnezeu. Ştie El să ţină în frâu această lume, care aleargă ca un cal sirep la prăpăd, la pierzare.

Auzi ce spune proorocul: „Însă cu zăbală şi cu frâu, Doamne, fălcile lor vei strânge, a celora ce nu se apropie de Tine” (Psalmi 31, 10). Nu ne apropiem de bună voie, ne pune zăbală şi frâu şi ne întoarce înapoi, pentru că are putere. Căci este Dumnezeu care poate să coboare în iad, să ridice, să omoare, să facă viu.

Deci, fraţii mei, când vom înţelege că Dumnezeu ne cheamă prin boli, prin suferinţe, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin secetă, să nu stăm împietriţi, ci să ne întoarcem acasă la Tata şi să zicem: „Iartă-ne, nouă, Doamne, păcatele şi ne miluieşte pe noi, Doamne”. Şi atunci Bunul Dumnezeu ne iartă, pentru că El nu ne ceartă din ură.

Adevăratul părinte nu bate pe copiii săi din ură, Doamne fereşte! Care tată sau mamă ar vrea să-şi bată copiii degeaba, să-şi bată joc de dânşii? Nu! Ci, dacă vede că azi n-ascultă şi mâine n-ascultă şi poimâine n-ascultă şi-i încăpăţânat şi-i răspunde împotrivă şi face după voia lui cea rea, atunci pune mâna fără să vrea pe vargă, sau pe curea, sau pe băţ. Pentru ce? Căci vede că acest copil a pornit pe căi rele şi merge din rău în mai rău, se duce în prăpastie şi dacă îl va bate mai pe urmă, va fi prea târziu.

Aşa face şi Dumnezeu cu noi. Noi suntem toţi fiii lui Dumnezeu după dar. Auzi ce zice Scriptura: „Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt toţi». Iar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din boieri cădeţi” (Psalmi 81, 6-7), adică asemenea unuia dintre diavoli.

Dacă suntem fiii lui Dumnezeu după dar şi avem darul de fii prin Sfântul Botez, avem Biserica Mamă şi pe Dumnezeu Tată, după cum zicem pururea: „Tatăl nostru Carele eşti în ceruri...”; dacă-i aşa, să stăm pururea cu ochii minţii la Tatăl nostru şi să ştim că dacă nu vom voi de bună voie să-L iubim şi să-L cunoaştem că există, El va pune mâna pe vargă.

Dar mai bine să ascultăm din dragoste şi să-L iubim pe Dumnezeu şi să facem poruncile Lui din cuminţenie, ca El pururea să aibă milă de noi şi să ne poarte de grijă.

Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul ascultă, pământul ascultă, vânturile ascultă, marea ascultă, ploaia ascultă, roua ascultă, grindina ascultă, stelele ascultă, soarele ascultă, noianurile şi toată natura ascultă, numai omul, fiinţa cea raţională, nu vrea să asculte de Părintele său Cel ceresc.

Dar băgaţi de seamă că mâna lui Dumnezeu are şi vargă cu care ne poate bate! Deci să stăm bine, să luăm aminte! Să nu uitaţi, de astăzi înainte, că orice necaz care vine peste noi este o chemare a lui Dumnezeu. Căci zice: „Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeşte”.

Şi să nu cârtim dacă suntem chemaţi într-un fel sau altul, căci spune apostolul Pavel: „Fiecare întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână”. Te-a chemat Dumnezeu sărac, nu dori să te îmbogăţeşti; te-a chemat să fii călugăr, călugăr să rămâi până la moarte; te-a chemat să fii preot, preot vrednic să fii; te-a chemat să fii meseriaş, meseriaş bun şi cinstit să fii; te-a chemat să fii filosof sau mecanic, sau în alt serviciu, aşa să rămâi!

Dar să slujeşti cu cinste, să cunoşti că Dumnezeu este Cel ce te-a chemat într-un fel sau altul şi fiecare dintre noi întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână! AMIN!

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE 10 Iunie (sunt cele postate ieri pentru trei zile: 9, 10 și 11 Iunie)

A. GUSTĂRI

File de cod pescăresc

· 2 kg cod

· 175 g ulei

· 500 g roşii

· 100 ml vin

· 30 g usturoi

· 100 g bulion

· Cimbru

· Piper

· Sare

Codul se decongelează, se spală în mai multe ape, se scot fileurile şi se aşază într-o tavă cu ulei, se condimentează cu usturoi tocat, piper, sare şi cimbru.

Se toarnă restul de ulei peste peşte şi se dă tava la cuptor timp de 25 minute.

Se scoate din cuptor şi se toarnă peste peşte bulion diluat cu apă, se aşază pe fiecare fileu de cod câte o jumătate de roşie şi se dă tava din nou la cuptor timp de 15 minute.

Se serveşte rece sau cald, după preferinţă.

A. SALATE

Salată de cartofi cu macrouri

· 1 kg cartofi

· 500 g macrouri

· 200 g castraveţi în oţet

· 250 g ceapă

· 150 g măsline

· 100 g ulei

· 75 ml oţet

· Piper

· Sare

Cartofii se fierb în coajă, se curăţă şi se taie feliuţe.

Macrourile se fierb în apă cu sare, se scot fileurile şi se taie în cubuleţe; castraveţii se taie în cuburi, iar ceapa sub formă de peştişori.

Se amestecă totul, se pune uleiul şi oţetul, se potriveşte gustul de sare şi piper şi se aranjează pe un platou.

Se decorează cu măsline.

B. SOSURI

În loc de sos, pentru că nu avem nevoi în reţetele de azi, voi posta reţeta pentru mămăligă pripită.

· 200 g mălai

· 800 ml apă

· Sare

Se pune apa la fiert într-un ceaun, se adaugă sare, iar în momentul în care apa a dat în fiert se adaugă mălaiul în ploaie, amestecându-se cu un tel sau făcăleţ până ce mămăliga s-a legat.

Se micşorează flacăra şi se lasă câteva minute să fiarbă încet.

Cu o lingură de lemn se desprinde mămăliga de pe margini, se netezeşte pe deasupra şi se răstoarnă pe un platou sau pe un fund de lemn.

Atenţie: după golirea ceaunului de mămăligă acesta se va umple cu apă.

C. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă de capete şi cozi de peşte acrită cu zeamă de varză

· 1,5 kg capete şi cozi de crap

· 150 g morcovi

· 50 g albitură

· 100 g ţelină

· 200 g ceapă

· 700 g roşii

· 150 g ulei

· 2 legături verdeaţă

· 1,5 l zeamă de varză

· Sare

Se taie zarzavatul în cuburi, ceapa se toacă mărunt, se călesc împreună în ulei, se sting cu apă şi se pun la fiert.

Când zarzavatul este aproape gata se adaugă roşiile, ce au fost curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cubuleţe, cât şi zeama de varză, care a fost fiartă separat.

Se potriveşte gustul de sare.

Capetele şi cozile de peşte se curăţă de solzi.

Se scoate osul amar precum şi branhiile din capete.

Se spală în mai multe ape, se adaugă la ciorbă şi se lasă la fiert 10 minute.

Când este gata se adaugă verdeaţa tocată.

D. MÂNCĂRURI

Crap pe varză

· 1 kg crap

· 2 kg varză

· 125 g ulei

· 150 ml vin

· 300 g roşii

· 30 g bulion

· Piper

· Sare

Se curăţă peştele şi se taie în bucăţi potrivite.

Varza se toacă mărunt şi se căleşte în ulei până ce se înmoaie.

Se stinge cu bulion diluat cu vin şi se condimentează cu sare şi piper boabe.

Se aşază deasupra bucăţile de peşte care au fost presărate cu sare şi unse cu ulei şi se dă vasul la cuptor.

După 30 minute se aşază peste varză şi peşte felii de roşii şi se dă vasul, din nou la cuptor, pentru 15 minute.

Se serveşte cald cu mămăliguţă fierbinte.

E. DULCIURI

Desert ultrarapid cu fulgi de ovăz
* fulgi de ovăz

· miere (sau zahăr dacă nu ai miere)

· nuci măcinate

· coajă de lămâie rasă

· Scorţişoară

· Stafide

· Cacao

Se amestecă toate ingredientele în proporţia dorită (în funcţie de persoană: mai mult sau mai puţin dulce, mai aromat sau deloc, mai vârtos sau mai fluid...), cu o cană de apă fiartă şi răcită (sau chiar fierbinte).

Este un desert delicios şi natural făcut fără cuptor pe care îl pregătesc de câte ori n-am timp şi vreau sa mănânc ceva dulce, special.

A. GUSTĂRI

Icre


	50 g icre, 1/4 kg untdelemn, 1-2 linguri de lămâie, 4-5 linguri apă, o linguriţă rasă mustar. Icrele proaspete, fără să se spele, se sărează puţin, se lasă 2-3 zile la frigider şi apoi se pregătesc. La congelator, se pot păstra în acest fel în pungă timp îndelungat. Icrele proaspete se pun într-un castron, împreună cu o linguriţă zeamă de lămâie sau 5-6 picături de oţet sau o linguriţă rasă de muştar, se bat bine cu furculiţa după care începe turnarea untdelemnului, ca să se lege. Nu se pune nici franzelă, nici griş, deoarece le denaturează gustul şi aspectul. Substanţa acră emulsionează rapid untdelemnul, evitând astfel separarea lui. Untdelemnul se toarnă exact ca şi la maioneză, din sticla cu dop subţire, bătând încontinuu cu furculiţa. Când devin prea tari, se adaugă câte o linguriţă cu apă rece, care le înmoaie, încorporându-se mai bine untdelemnul. Substanţa acră le albeşte şi le face mai pufoase. Treptat se adaugă 4-5 linguri cu apă, care le înmoaie şi le înmulţeşte. Se poate pune şi ceapă rasă fin, după gust. Salata se aşază pe platou, se ornează cu măsline, cu raze subţiri din gogoşari şi cu felii de lămâie cu marginea crestată.

B. SALATE

Salată de ton

Ingrediente:
o cutie ton in ulei, o cutie porumb medie, un borcănel ceapă mică murată, orez bob lung (2 punguliţe Uncle Ben's 75 g.), zeama 1 lămâie, piper

Mod de preparare:
Se fierbe orezul, de preferat cel cu bob lung, să nu se lipească. Se amestecă orezul fiert cu tonul (cu tot cu ulei - există şi ton în ulei cu lămâie şi piper), zeama de la 1 lămâie, ceapa murată, porumbul şi piperul.

C. SOSURI

Nu e nevoie de sos preparat separat în acest meniu.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş pescăresc – reţetă culeasă din Deltă

Ingrediente:

* peşte mărunt: caras, oblete, biban, roşioară etc = circa 2..3 kg
borş de casă = 2..3 kg.
* zarzavaturi după gust şi posibilităţi: morcov, ceapă, ardei gras, roşie etc.
ardei iute , 4 roşii , usturoi ,
* peşte mare: crap, ştiucă , şalău , somn , sturion. = circa 3..4 kg în total (adică curăţat, porţionat, fără capete şi cozi)

Preparare:
Într-un ceaun/oală mare se pun circa 6..8 litri de apă (apa de Dunare era ideală dar e poluată)
Se pun la fiert peştii mici , curăţaţi de solzi şi maţe, se lasă la fiert până cade carnea de pe oase, apoi se scot cu o strecurătoare şi se dau la pisici.
În apa rămasă se pune ardeiul iute tocat şi zarzavaturile tăiate mărunt , sau întregi dacă vreţi să le scoateţi la urmă.
Când zarzavaturile sunt aproape fierte se adaugă borşul şi peştele mare, tăiat bucăţi, curăţat etc.
Se lasă până se fierbe acest peşte.
Se potriveşte din sare şi oţet/borş.
Între timp se prepară samursacul: se coc 4 roşii pe plită , se curăţă de coajă şi se adugă într-un mujdei de usturoi făcut doar din usturoi, apă şi sare.

Se freacă aceste roşii în mujdei până se omogenizează.
Când e gata borşul , se scot bucaţile de peşte mare din el pe un castron separat şi acesta va fi felul 2.
Borşul se mănâncă cu mămăligă, apoi se mănâncă peştele fiert cu mujdeiul respectiv.
Atenţie: borşul e cu atât mai bun , cu cât se folosesc mai multe specii de peşte , iar o bucată de sturion e secretul acestui borş.
Nu se pun capete şi cozi în acest borş.
peşte mărunt = sub 12..15 cm/buc
peşte mare = restul

E. MÂNCĂRURI

Mâncare de crap

Ingrediente: 1 peşte de peste 1 kg, ulei, 20-25 bucăţi de arpagic, 2-3 căţei de usturoi, 1 lingură făină, 2 pahare de vin, 1 foaie de dafin, pătrunjel verde tocat, sare, piper.

Se curăţă crapul; se spală, se taie în felii potrivit de mari, se sărează şi se lasă puţin deoparte.

Separat, arpagicul opărit se căleşte cu puţin uiei; când se îngălbeneşte se adaugă făina, se lasă să se rumenească uşor şi se stinge cu vin. Se adaugă foaia de dafin şi usturoiul. După ce a fiert 10-15 minute, se pune peştele, se potriveşte de sare şi de piper şi se lasă să fiarbă încet, până este gata.

La servit se scot căţeii de usturoi. Mâncarea trebuie să fie caldă când se aduce la masă. Se pregăteşte la fel linul, ştiuca sau alt peşte mai mare.

F. DULCIURI

Prăjitură de post cu nucă

Aveţi nevoie de: 1/4 cană de ulei, 1- 1/2 cană de zahăr, 2 căni de apă, 3 căni de făină, 3-4 linguri de gem, 1/2 cană de nuci pisate, 1 praf de copt şi o linguriţă de bicarbonat stins, 3-4 linguri de cacao, o sticluţă de esenţă rom, un vârf de cuţit de sare.

Pentru prepararea compoziţiei se amestecă toate ingredientele: uleiul, zahărul, apa, făina, apoi gemul, nucile pisate, cacaoa, romul, sarea şi praful de copt şi bicarbonatul stins până se face o compoziţie omogenă.

Se unge tava cu ulei, se tapetează cu făină şi apoi se toarnă toată compoziţia şi se pune la cuptor. Dupa ce s-a copt la foc domol, se pune deasupra o glazură formată din: 12 linguri de zahăr, 7 linguri de apă şi 3 linguri de cacao.

Se toarnă calduţă peste prăjitură.

Prajitura se taie în pătrate mici sau romburi şi se ornează cu nucă de cocos.

ARTE 10 Iunie

INVITAŢIE LA OPERĂ 10 Iunie

Mefistofele de Arrigo Boito

Mefistofele este o operă, la care muzica și libretul aparțin compozitorului Arrigo Boito. Pentru libret, sursa de inspirație a fost Faust de Johann Wolfgang von Goethe.

Premiera operei a avut loc la Teatro alla Scala din Milano, în 5 martie 1868, dar versiunea definitivă, destul de mult modificată, a fost prezentată publicului de-abia în 1881.

În România, premiera operei "Mefistofele" a avut loc în 1999 la Opera Națională Română Iași, find reluată în 14 februarie 2004 la Opera Națională București.

Acțiunea

Prolog

Cete îngerești aduc cântece de slavă cerescului Părinte. Mefistofele, acest înger decăzut, ironic și sfidător, provoacă o discuție între el și Divinitate având ca subiect sufletul lui Faust. Mefistofele este convins că nu va fi dificil să îl convertească spre rău pe acest om însetat de cunoaștere.

Actul I

În zi de sărbătoare, oamenii petrec și dansează. Faust și discipolul său Wagner, amândoi fiind mereu cu gândul la studiu și știință, nu sunt interesați să participe la această bucurie colectivă generată de revenirea primăverii. Prin mulțime își face apariția un călugăr misterios care îl va urmări pe Faust ca o umbră.

Faust se retrage din zgomotele mulțimii în camera sa pentru a medita asupra rostului său în Univers. Călugărul îi întrerupe gândurile, arătându-și adevărata identitate. Este însuși Mefistofele care îi propune lui Faust un pact: toate plăcerile, bucuriile și bogățiile contra sufletului său pe care i-l va dărui după moarte. Faust acceptă, dorind să cunoască Fericirea Absolută. Astfel pornesc amândoi într-o mare călătorie inițiatică.

Actul II

Într-un spațiu ce simbolizează grădina Marthei, Faust a cunoscut-o pe Margherita. Gingășia și puritatea ei îl înflăcărează pe Faust tot mai mult, încercând prin orice mijloc să obțină o întâlnire fără știrea mamei tinerei fete. Mefistofele încearcă în acest timp să distragă atenția Marthei, care trebuie să aibă grijă de Margherita. Planul reușește și fata cade în brațele iubitului său.

Mefistofele îl duce pe Faust în lumea sa cumplită, cea a vrăjitoarelor și a spiritelor răului, spirite ce capătă o amploare deosebită în noaptea sabatului. Faust urmărește îngrozit aceste ritualuri și prosternări către Satan. Deodată, în mijlocul acestor dezlănțuiri malefice, Faust are o viziune: Margherita este încătușată în lanțuri. Faust este chinuit de remușcare pentru că a nenorocit un suflet. Mefistofele reușește însă să-l atragă din nou în lumea sa malefică.

Margherita este în închisoare cu mintea rătăcită. A săvârșit două fapte cumplite: și-a omorât mama, apoi copilul. Faust dorește să o salveze prin puterea lui Mefistofele. Margherita respinge însă forța malefică, preferând moartea, care înseamnă totodată și mântuirea ei.

Actul III

Mefistofele îl conduce pe Faust într-o lume ideală, în Grecia pașnică și plină de armonie, dar care datorită unei femei, Frumoasa Elena, a cunoscut unul dintre cele mai cumplite războaie: Războiul Troian. Pantalis și Nereo împreună cu un întreg alai aduc imnuri acestei frumuseți ideale. Dar Elenei îi revin în minte, asemenea unui coșmar, imaginile sângeroase ale războiului. Faust este fermecat de chipul Elenei, dar dezamăgit atunci când îi cunoaște sufletul.

Epilog

Mefistofele și Faust se reîntorc din marea lor călătorie. Faust a cunoscut iubirea reală, a încercat să atingă iubirea ideală. Dar fericirea perfectă pe care o căuta n-a întâlnit-o. ”Realul a fost durerea, iar idealul, visul”. Realizează în acel moment că singura iubire statornică, ce nu dezamăgește niciodată, ce dă echilibru vieții, este iubirea de Dumnezeu. Mefistofele încearcă cu disperare să nu piardă sufletul lui Faust, care alege însă triumful rațiunii, al forței benefice și lumina salvatoare a Divinității, meritându-și astfel Mântuirea.

Mefistofele, de Boito

Arrigo Boito - NERONE

Haricleea Darclee

MUZICĂ 10 Iunie

Haricleea Darclee

HARICLEA DARCLEE soprano - Romanian Song – Brediceanu:

HARICLEA DARCLEE soprano - Romanian Song - Stephanescu

Hariclea Darclee Stii tu mandro:

Arrigo Boito

ARRIGO BOITO SINFONIA

Dan Constantinescu

Frederick Delius

Shirley Alston (Owens), vocalistă şi compozitoare americană (The Shirelles).

The Shirelles:

Rick Price, basist britanic (Move, Wizzard, Roy Wood, Brains).

Perry Kibble, pianist, vocalist şi compozitor american (A Taste Of Honey).

A Taste of Honey - Boogie Oogie Oogie (Original Full Extended Mix)

Mark Shaw, vocalist şi compozitor britanic (Then Jericho).

Then Jerico:

Ray Charles

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Beethoven Piano Sonata Op 109 No 30 in E major FULL

The Best Of Guitar & Piano Love Songs Ever - Soft Beautiful Relaxing Piano and Guitar Love Songs

melodii romanesti vechi, dar superbe 3

Enya Greatest Hits || The Very Best Of Enya || Enya Best Songs Collection

POEZIE 10 Iunie

Ion Creangă

ADRIAN PĂUNESCU

TEATRU/FILM 10 Iunie

Geo Barton. Rolul care l-a consacrat este “Lică” din “Moara cu noroc” (regizor Victor Iliu)

Biografie Geo Barton

Actorul Geo Barton s-a născut la 23 martie 1912, in Piatra Neamț.
A absolvit in 1941 Conservatorul de Arta Dramatica din București si de la început a fost distribuit in roluri de june-prim in comedii si operete, a participat la numeroase turnee in tara, a jucat la Teatrul Constantin Nottara din Satu Mare in Păianjenul de A. DE Herz, la Teatrul Giulesti si Municipal (Bulandra), stabilindu-se apoi la Teatrul National. Printre rolurile interpretate se numara Vronski din Anna Karenina de Tolstoi, Grigore Marza din Intalnire cu îngerul de Sidonia Dragusanu, Profesorul din Un fluture pe lampa de Paul Everac, Fred din Mașina de scris de Jean Cocteau, Georges din Părinți teribili de Jean Cocteau, Moșierul Butu din Marele soldat de Dan Tarchila, Nichita din Omul cu mârțoaga de George Ciprian, Ministrul din Zoo (Asasinul filantrop) de Jean Vercors Bruller, etc.
A debutat pe marele ecran in 1949 cu filmul Răsunăvalea si peste un an avea sa joace in La Moara cu Noroc, in rolul lui Lica Samadaul, care il consacra.
Geo Barton a murit la 10 iunie 1982, in București.

Filme cu Geo Barton

· Secvențe (1982)

· Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Comisul Manole Jder

· Frații Jderi (1974) - Comisul Manole Par Negru Trailer

· Stejar, extrema urgenta (1973)

· Un august în flăcări (1973)

· Pentru că se iubesc (1972)

· Pantoful Cenușăresei (1969)

· Simpaticul domn R (1969)

· Columna (1968) - voce Imparatul Traian Trailer

· Dacii (1967) - senatorul roman Attius

· Subteranul (1967)