MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 27 IUNIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Aveți grijă de expunerea la soare, mai ales pentru copii, bătrâni și bolnavi pentru că aceasta poate duce chiar la moarte.
În toată Europa s-au anunțat temperaturi mari, chiar record pentru această dată și trebuie să ne luăm măsuri de protejare a vieții și sănătății noastre. De aceea trebuie să reducem expunerea la soare, iar în intervalul 11.00 - 18.00 să nu ieșim din case; să consumăm multe lichide, dar să excludem băuturile alcoolice; să limităm la strictul necesar deplasările în aer liber; să utilizăm aerul condiționat, dar nu foarte rece pentru a nu produce șoc termic; atenție și la alimentație: cât mai multe salate și crudități; în caz de tulburări de sănătate, pornind de la simpla amețeală anunțați imediat medicul!
Toate cele bune!
Doamne ajută tuturor creștinilor!

ISTORIE PE ZILE 27 Iunie/1

Evenimente

· 1358: Este fondata Republica Raguza (Dubrovnik). In 1358 Venetia renunta prin Tratatul de la Zadar la Dalmaţia, iar orasul Raguza (Dubrovnik in croata) a acceptat hegemonia regelui Ludovic I al Ungariei şi Croaţiei. La data de 27 iunie 1358, este semnat acordul final la Visegrad între Ludovic I şi Arhiepiscopul Saraka Ivan. Raguza a fost o republică maritimă în Dalmaţia (astăzi în Croaţia), care a existat intre 1358 – 1808. Ea a atins apogeul în secolele 15 şi 16, sub protecţia Imperiului Otoman, înainte de a fi cucerita de Imperiul francez sub imparatul Napoleon Bonaparte în 1808. Deviza acestei republici comerciale era Non bene pro toto Libertas venditur AURO (in latină: “Libertatea nu se vinde bine pentru tot aurul ”).

· 1484: Armata turca trece Dunarea pe la Isaccea, pentru a ataca Moldova si face jonctiunea cu armata Tarii Romanesti, condusa de Vlad Calugarul si cu un corp de oaste tatar.

· La 27 iunie 1611 - 7 iulie 1611 are loc Lupta de lîngă Brașov, în care domnul Munteniei Radu Șerban zdrobește oastea lui Gabriel Bathory, care se refugiază la Sibiu. Turcii pătrund în Muntenia și intră apoi în Transilvania (15 septembrie 1611). Radu Șerban se retrage în Moldova, de unde pleacă apoi în Polonia, iar de aici la Viena (decembrie), unde va muri la 13 martie 1620. La 12 septembrie 1611 turcii instalează pe Radu Mihnea domn al Munteniei.

· 1709: Țarul Petru cel Mare îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei în bătălia de la Poltava.

· La 27 iunie 1848, stil nou (15 iunie 1848, stil vechi), în cadrul Revoluție din Valahia, circa 30 000 oameni adunați pe Cîmpia Filaretului, numită de atunci Cîmpia Libertății, depun jurămîntul pe programul revoluționar și aclamă Guvernul provizoriu constituit.

· La 27 iunie 1848, stil nou (15 iunie 1848, stil vechi) are loc a doua adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat care hotărăște: înființarea unei armate populare române prin înarmarea imediată a poporului; numirea lui Eftimie Murgu drept căpitan suprem al acestei armate; înlăturarea ierarhiei sîrbești în biserica română; introducerea limbii române; recunoașterea naționalității române etc.

· 1850: La Brasov a fost infiintat un liceu romanesc cu patru clase.

· 1885: Inventatorii americani Chichester Bell si Charles S. Tainter patenteaza gramofonul.

· 1901 - La Bucureşti, România şi Austro-Ungaria au încheiat o Convenţie cu privire la extrădarea reciprocă a infractorilor.

· La data de 27 iunie 1905, o revoltă a izbucnit la bordul crucișătorului Potemkin, din marina rusa, la Odessa in Marea Neagra. Un marinar a fost ucis de către un ofiţer dupa ce s-a plans de carnea stricată servita la masa. Imediat, echipajul s- a rasculat la iniţiativa unui lider revoluţionar, Afanasy Matiouchenko. Opt ofiţeri li s-au alaturat, iar căpitanul şi mai mulţi ofiţeri fiind ucisi şi aruncati in mare. Marinarii de pe Potemkin au arborat pe catarg steagul roşu de revoluţie. Două alte nave au aderat la insurgenta. Două zile mai târziu, revolta s-a răspândit in portul Odesa şi in alte porturi ale Imperiului. Autoritatile au instituit legea marţială, iar represiunea care a urmat şi in timpul represiunii au fost sute de morţi. După o lungă rătăcire în Marea Neagră, în cele din urmă rasculatii au cerut azil în România, în portul Constanţa. Revolta de pe Potemkin a devenit faimoasa si datorita nu mai putin faimosului film regizat de regizorul sovietic Serghei Eisenstein în 1925: “Crucisatorul Potemkin”.

· 1913: România declară razboi Bulgariei, intrând în al doilea război balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru şi Turcia.Regele Carol I, in calitate de comandant suprem al armatei, si-a stabilit cartierul general la Corabia.

· La 27 iunie 1940 în rezultatul răspunsului Guvernului României la prima notă ultimativă sovietică din 26 iunie 1940, Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) expediază ce de-a doua notă ultimativă Guvernului României. ”Guvernul U.R.S.S. a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelența Sa domnul Molotov, Președintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice și Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenței Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova. Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, și în sprijinul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor propunerilor emanînd de la Guvernul sovietic. În consecință, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român iși va desemna delegații și nădăjduiește ca conversațiile cu reprezentanții Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România." Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercînd să cîștige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o a doua NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940: ”Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primește propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntîrziat Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicație a domnului Davidescu, propune: În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești. Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de Nord a Bucovinei. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinau, Cetatea Albă. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și al U.R.S.S., cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menționată nu mai tîrziu de 28 iunie, ora 12:00 ziua (ora Moscovei)." În această notă nu se mai discuta de frontierele dintre cele două țări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei și Bucovinei de către armata română. Prins într-un clește și abandonat de aliații tradiționali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecințe nefaste pentru milioane de români și va pecetlui soarta țării pentru următoarea jumătate de secol.

· La data de 27 iunie 1941 a început Pogromul de la Iași, una din cele mai violente acțiuni împotriva evreilor din România, acțiune ce a fost inițiată de generalul Ion Antonescu, conducătorul "de facto" al statului român din acea perioadă. În cadrul planurilor regimului Antonescu de purificare etnică, Jandarmeria a primit ordinul de "curățire a terenului“ în câteva localități din Moldova prin exterminarea evreilor aflați pe teritoriul rural și închiderea în ghetouri a evreilor aflați pe teritoriul urban. În după amiaza zilei de 27 iunie 1941, la cinci zile după intrarea României în război Ion Antonescu i-a telefonat colonelului Constantin Lupu, comandantul Garnizoanei Iași și i-a ordonat evacuarea tuturor evreilor, între 18 și 60 de ani, din zona cuprinsă între Siret și Prut. Astfel, în baza acestui ordin autoritățile române reprezentate de poliție, jandarmi dar și de armată și membri ai serviciului român de siguranță, au trecut la arestarea evreilor și strângerea lor în ghetouri. De asemenea, aproximativ patru mii de evrei, strânși din toate părțile orașului, au fost înghesuiți în vagoane de marfă, iar aceste «trenuri ale morții» au circulat între mai multe gări din Moldova, timp de mai multe zile, fără o destinație anume. Trenurile erau păzite de trupe germane SS și nimeni nu avea voie să se apropie de evreii din aceste trenuri ca să le dea apă sau să le deschidă pentru a lua aer. Din cauza mirosului cadavrelor și a mizeriei rezultate ca urmare a condițiilor inumane la care au fost supuși, aproximativ 2.650 de evrei au murit de sufocare sau de sete. De asemenea, alte câteva sute de evrei au fost uciși în casele lor sau pe stradă, iar câteva mii au fost arestați și duși la sediile poliție pentru cercetări. Studii ulterioare au apreciat că, în acele zile, au fost asasinați peste patru mii de evrei, reprezentând circa o treime din populația evreiască a orașului Iași, iar această acțiune se explică prin nervozitatea prilejuită de cedarea precipitată şi frustrantă, ca urmare a ultimatumului sovietic, a Basarabiei şi nordului Bucovinei în iunie 1940, pe care propaganda antonesciană a pus-o în sarcina „iudeo-bolşevicilor”, fapt care a sporit și mai mult aversiunea a unei mari părți a populației românești, faţă de evrei. La această a aversiune a contribuit în mare măsură și comunicatele jandarmeriei și armatei, care semnalau faptul că populaţia evreiască din Iași ajută inamicul, semnalizând ţintele, avioanelor sovietice ce bombardau orașul, trăgând chiar în trupele române, săvârșind de asemenea numeroase acte de sabotaj. Însă oricare ar fi fost faptele populației evreiești, Pogromul de la Iași rămâne una din cele mai violente acțiuni îndreptate împotriva evreilor din România.

· 1943: A fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman", reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române. Rotonda scriitorilor (cunoscută inițial sub denumirea de Rondul Roman) este un ansamblu monumental, care a fost inaugurat pe 27 iunie 1943 în Parcul Cișmigiu din București, în timpul mandatului primarului Bucureștiului Ion Rășcanu, din inițiativa ministrului educației naționale, Ion Petrovici. Sunt amplasate busturile scriitorilor: Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ion Creangă, Bogdan-Petriceicu Hașdeu, Ștefan Augustin Iosif, Alexandru Odobescu, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Mihai Eminescu și Titu Maiorescu.

· 1944: Fortele aliate captureaza portul francez Cherbourg, la trei saptamani dupa invazia in Franta ocupata de nazisti.

· 1950: Președintele american Harry S. Truman a ordonat forțelor militare aeriene să intervină în războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud

· 1954: Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică

· 1967: Primul ATM (bancomat) din lume e instalat în Enfield, Londra

· 1968: La Praga este difuzat „manifestul celor 2.000 de cuvinte”, redactat de un grup de intelectuali, care cerea instituirea unui regim democratic in Cehoslovacia.

· 1968: România a semnat Pactul internaţional al drepturilor economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional al drepturilor civile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 19 decembrie 1960.

· 1977: Djibouti devine independentă de Franța

· 1979: Americanul Muhammad Ali, pe numele real Cassius Clay, si-a anuntat retragerea din box. Nascut in 17 ianuarie 1942 in Louisville, Kentucky, acesta este considerat unul dintre cei mai mari boxeri ai secolului XX. A inceput sa practice boxul de mic, iar la varsta de 18 ani a participat la Olimpiada din 1960 de la Roma, unde s-a inscris la categoria usoara. Dupa ce a refuzat sa intre in Armata SUA si sa plece in Vietnam, a fost nevoit sa isi suspende trei ani activitatea sportiva. A revenit in ring cu forta si a devenit cel mai bun boxer la categoria grea. A invins boxeri celebri, printre care Sonny Liston, George Foreman, pe ultimul facandu-l KO in 1974 cand a si castigat titlul mondial. Si-a aparat titlul de zece ori inainte de a fi invins de Leon Spinks, pe care l-a batut insa sapte luni mai tarziu. S-a retras din activitate cu un record profesionist de 56 de victorii si 5 meciuri pierdute. In 1996, Ali a fost ales sa aprinda flacara olimpica in timpul ceremoniei de la olimpiada din Atlanta. In 1998, Ali a primit premiul “Mesagerul Pacii al Natiunilor Unite”, iar presedintele George Bush l-a decorat pentru activitatea sa.

· 1989: În mod simbolic, miniștrii de externe al Austriei, Alois Mock și Ungariei, Gyula Horn taie la Sopron, între țările lor gardul de frontieră.

· 1991: Slovenia, care își declarase independența cu două zile în urmă, este invadată de trupele iugoslave

· 1992: A avut loc prima Conferinţă Naţională a Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN). În cadrul acestei Conferinţe, preşedintele României, Ion Iliescu, a acceptat propunerea FDSN de a candida pentru un nou mandat prezidenţial.

· 1995: A avut loc deschiderea oficiala a Bursei de Valori Bucuresti.

· 1996: Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat cu majoritate de voturi, proiectul de Rezolutie inclus in Raportul privind lichidarea mostenirii fostelor regimuri totalitarist-comuniste, prezentat de catre deputatul roman Adrian Severin.

· 1996: Emil Constantinescu şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţia României.

· 2007: Tony Blair, prim-ministru al Regatului Unit, se retrage după zece ani din funcție. Succesorul lui devine Gordon Brown.

Nașteri

· 1040: S-a nascut Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, rege al Ungariei din 1077 până la moarte, în 1095. A dus o politică de expansiune teritorială în Croația. Învingător împotriva pecenegilor și cumanilor (în ungurește: kunok), a cucerit Slovenia și Croația, iar prin fondarea episcopatului de la Zagreb sub influență și control maghiar, Ungaria a obținut acces la Marea Adriatică. A murit în timp ce se pregătea să participe la Prima Cruciadă. Papa Grigore al VII-lea a cerut să fie comandantul armatei cruciade si el a acceptat însărcinarea, dar înaintea campaniei, i-a atacat pe cehi. În timpul războiului s-a îmbolnăvit și a murit în cetatea de la Nitra. A rămas în amintirea poporului și în documente ca suveran luminat. A desăvârșit increstinarea Ungariei (a emis un cod de legi împotriva păgânismului și de interzicere a șamanismului; a construit biserici și a transmis creștinismul și vecinilor). Ca legislator creștin, Ladislau a promulgat legi deosebit de severe îndeosebi împotriva păgânismului și ereziei: de obicei aceste abateri erau pedepsite cu moartea. Conform opiniei specialiștilor, cea mai mare parte dintre legile sale aveau ca scop călăuzirea poporului maghiar spre dreptul european, în măsura în care acesta privea și apăra proprietatea privată si a fost încurajată migrația spre teritoriile mai puțin populate. A fost canonizat de Biserica Catolică în timpul domniei regelui Bela al III-lea în anul 1192, pe 27 iunie.

· 1350: S-a nascut Manuel al II-lea Paleologul, împăratul Imperiului Roman de Răsărit; (d. 1425). În ultimul an de viata a fost obligat să semneze un tratat de pace nefavorabil cu turcii otomani, prin care Imperiul Bizantin a trebuit să plătească tribut sultanului (în 1424 ). Manuel al II-lea a murit la 21 iulie 1425.

· 1462: Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit "Tatăl Poporului" (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă.

Ludovic s-a născut la Castelul Blois, ca fiu a lui Charles, Duce de Orléans și al Mariei de Cleves. I-a succedat tatălui său ca Duce de Orléans în anul 1465. Era vărul regelui Carol al VIII-lea al Franței căruia i-a succedat la tron după moartea acestuia.

În anii 1480 Ludovic a fost implicat în așa numitul Războiul Nebunîmpotriva autorității regale. S-a aliat cu Francisc al II-lea, Duce de Bretania și a confruntat armata regală în Bătălia de la Saint-Aubin-du-Cormier (1488) însă a fost învins și capturat. Grațiat trei ani mai târziu, Ludovic s-a alăturat vărului său Carol al VIII-lea al Franței în campaniile din Italia.

Toți cei patru copii ai lui Carol al VIII-lea au murit în copilărie. Interpretarea franceză a Legii Salice a permis ca tronul Franței să fie pretins numai de descendenții pe linie masculină ai regilor francezi. Acest lucru a permis ca Ludovic, strănepot al regelui Carol al V-lea, să devină moștenitor al tronului.

Deși a venit târziu (și în mod neașteptat) la putere, Ludovic a reformat sistemul juridic francez, a redus taxe și a îmbunătățit guvernarea, la fel ca și contemporanul său, Henric al VII-lea al Angliei.

În 1476, Ludovic a fost nevoit să se căsătorească cu pioasa Ioana a Franței (1464-1505), fiica vărului său Ludovic al XI-lea al Franței. După ce predecesorul lui Ludovic al XII-lea, Carol al VIII-lea a murit fără să lase moștenitori, căsătoria lui Ludovic a fost anulată pentru a-i permite să se căsătorească cu Anne de Bretania (1477-1514), care era fiica și moștenitoarea lui Francis al II-lea al Bretaniei, într-o strategie menită să integreze Ducatul Bretaniei în monarhia franceză.

Anularea căsătoriei nu a fost simplă. Ludovic nu a susținut, cum ar fi fost de așteptat, anularea căsătoriei din cauza consangvinității (motivul general acceptat pentru anularea căsătoriei în acele timpuri). Ludovic a susținut că soția sa avea malformații fizice oferind o varietate bogată de detalii prin care a arătat că nu a fost în măsură să consume căsătoria. De asemenea, Ludovic a pretins că performanțele sale sexuale erau inhibate de vrăjitorie. Papa Alexandru al VI-lea a garantat anularea căsătoriei.

După moartea lui Anne, Ludovic s-a căsătorit cu Maria Tudor (1496-1533), sora lui Henric al VIII-lea al Angliei, la Abbeville, Franța, la 9 octombrie 1514. La mai puțin de trei luni după căsătorie a murit fără să lase moștenitori pe linie masculină. Din cauza legii salice, care nu permitea femeilor să moștenească tronul Franței, a succedat ginerele său (căsătorit cu Claude) și totodată vărul său, Francisc I Valois-Angoulême care a fondat propria sa linie de regi francezi.

Ludovic al XII-lea
Rege al Franței; Duce de Bretania; Conte de Provence

· 1550: Regele Carol al IX-lea al Franței (d. 1574). A fost rege al Franței, din 1560 până la moartea sa. Fiul lui Caterina de’ Medici și a lui Henric al II-lea al Franței, la doar zece ani el a urcat pe tronul Franței după moartea prematură fratelui său, Francisc al II-lea. În timpul domniei sale, Franța era zguduită de războaiele religioase, în ciuda eforturilor pacifice ale mamei sale. A rămas în istorie pentru masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, care a avut loc în timpul domniei sale. A murit în 30 mai 1574, la Vincennes cu o lună înainte de a împlini 24 de ani, de pleurezie.
* 1716: Louise d'Orléans (Louise Diane; 27 iunie 1716 – 26 septembrie 1736) a fost a șasea fiică și ultimul copil al lui Filip, Duce de Orléans (Regent al Franței din 1715 până în 1723) și a soției lui, Françoise-Marie de Bourbon, fiica cea mică recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale Madame de Montespan. Ca membră a Casei de Bourbonși a Casei de Orléans, Philippine Élisabeth a fost prințesă de sânge. S-a născut în timpul regenței tatălui ei pe durata minoratului regelui Ludovic al XV-lea. Prințesă Conti prin căsătorie a murit la naștere la vârsta de 20 de ani.

Louise
Prințesă Conti
Louise de Pierre Gobert

* 1767: Alexis Bouvard (n. la Contamines-Montjoie, Haute-Savoie, 27 iunie 1767 – d. la Paris, 7 iunie 1843) a fost un astronom francez.

Printre lucrările cele mai semnificative ale lui Alexis Bouvard figurează descoperirea unui număr de opt comete, precum și compilarea unor tabele astronomice pentru Jupiter, Saturn și Uranus. Primele două s-au dovedit relativ exacte, în timp ce în tabela privitoare la Uranus au apărut anomalii importante în timpul observațiilor care au urmat. Acest fapt l-a condus pe Bouvard să emită ipoteza că o a opta planetă (numită în epocă „planetă perturbatoare”) ar putea să fie la originea perturbațiilor orbitei lui Uranus. După moartea sa, poziția acestei planete, Neptun a fost calculată de John Couch Adams și Urbain Le Verrier.

Bouvard a început să studieze astronomia la Observatorul Astronomic din Paris, din 1793, sub îndrumarea lui Pierre-Simon Laplace, a fost director al Observatorului din Paris în perioada 1822 - 1843, precum și și membru al Biroului Longitudinilor. A fost ales membru al Academiei de Științe din Franța în 1803, al Academiei din Savoie în 1820 și membru străin al Royal Society în 1826.

În 1970, Uniunea Astronomică Internațională i-a dat numele lui unei văi de pe Lună, „Vallis Bouvard”.

Alexis Bouvard,
portret de Julien-Léopold Boilly

* 1787: Thomas Say (n. 27 iunie 1787—d. 10 octombrie 1834) a fost un naturalist, entomolog, malacolog și herpetolog american. Este considerat părintele entomologiei descriptive din Statele Unite. A ajutat la fondarea Societății Entomologice din America (SEA).

Portrait of Thomas Say (Portretul lui Thomas Say) (1818)

· 1840: Samson Bodnărescu, poet român (d. 1902)
* 1844: Arthur Gardiner Butler (n. 27 iunie 1844 în Chelsea, Londra - d. 28 mai 1925 în Beckenham, Kent) a fost un entomolog, arahnolog și ornitolog englez. A lucrat la British Museum și s-a ocupat cu taxonomia păsărilor, insectelor și păianjenilor.

Arthur Gardiner Butler

· 1850 - S-a nascut Ivan Vazov, scriitor si publicist bulgar (m.22.09.1919)

· 1869 - S-a nascut biologul german Hans Spemann; studii asupra embrionului si evolutiei ulterioare; laureat al Premiului Nobel pentru medicina, 1935 (m.12.09.1941
* 1870: Jaime de Borbón y de Borbón-Parma, numit Duce de Madrid și cunoscut în Franța drept Jacques de Bourbon, Duce de Anjou (27 iunie 1870 – 2 octombrie 1931) a fost pretendent carlist la tronul Spaniei sub numele de Jaime al III-lea și pretendent legitimist la tronul Franței sub numele de Jacques I.

Jaime a fost singurul fiu al lui Carlos, Duce de Madrid și a soției sale, Prințesa Margherita de Bourbon-Parma. S-a născut la Vevey în Elveția; a fost botezat la La Tour-de-Peilz la 30 iulie 1870 cu numele de Jaime Pío Juan Carlos Bienvenido Sansón Pelayo Hermenegildo Recaredo Álvaro Fernando Gonzalo Alfonso María de los Dolores Enrique Luis Roberto Francisco Ramiro José Joaquín Isidro Leandro Miguel Gabriel Rafael Pedro Benito Felipe și a avut drept nași pe unchiul său, contele de Chambord și pe bunica paternă, contesa de Montizón.

La 2 august 1870 a fost proclamat prinț de Asturia de către carliști ca fiu al lui "Carol al VII-lea, rege al Spaniei", adică a "Ducelui de Madrid".

Jaime a fost educat de iezuiți întâi la colegiul Vaugirard din Paris, apoi la colegiul Beaumont din Old Windsor, Anglia și în final la colegiul Stella Matutina din Feldkirch, Austria. La moartea bunicului său, la 18 noiembrie 1887, Jaime de Borbón a devenit noul "delfin al Franței" numit de legitimiști. A urmat Academia Militară Tereziană la Wiener Neustadt, apoi în 1896 a intrat în armata imperială rusă unde a fost ofițer și a participat la mai multe campanii militare, inclusiv la Revolta Boxerilor din China din 1900. De asemenea, el a luat parte la războiul ruso-japonezluptând în Bătălia de la Liaoyang și Bătălia de la Vafangon.

A călătorit mult, în special în Indochina unde s-a împrietenit cu Guvernatorul General, Paul Doumer, viitorul președinte al Republicii franceze.

La 18 iulie 1909, Jaime i-a succedat tatălui său ca pretendent carlist la tronul Spaniei și pretendent legitimist la tronul Franței. Ca pretendent carlist la tronul Spaniei deținea numele de Jaime al III-lea însă a utilizat titlul de Duce de Madrid. Ca pretendent legitimist la tronul Franței deținea numele de Jacques I însă a utilizat titlul de Duce de Anjou.

Jaime de Borbón a trăit o parte din timp la Paris unde avea un petic de pământ în arondismentul 8. Acolo a murit de angină pectorală la vârsta de 61 de ani, la câteva zile după ce s-a împăcat cu verișorul său, fostul rege constituțional exilat Alfonso al XIII-lea al Spaniei.

Unchiul său Alfonso de Borbón în vârstă de 82 de ani i-a succedat ca pretendent legitimist la tronul Franței și ca pretendent carlist la tronul Spaniei.

Jaime de Borbón

* 1872: Paul Laurence Dunbar (n. 27 iunie 1872 - d. 9 februarie 1906) a fost un poet și prozator american, exponent al direcției literare Negro Minstrels, prin care aducea în prim plan problemele cetățenilor de culoare, el însuși fiind fiul unor sclavi eliberați, totuși idealizând epoca sclavajului.
Opera:

1913: Poezii complete ("The Complete Poems")
1898: Oamenii de la Dixie ("Folks from Dixie")

Paul Laurence Dunbar

* 1872: Nicu baron de Flondor, în germană Nikolaus Freiherr von Flondor, (n. 27 iunie 1872, Storojineț; d. 21 mai 1948, Brașov) a fost un politician, jurist și economist român pe timpul Imperiului Austro-Ungar și după aceea in România, din Familia Flondor. A fost primar al orașului Cernăuți în trei rînduri (1920, 1922-1926, 1938-1940).

Fiul lui Gheorghe cavaler de Flondor a absolvit după studiile secundare la liceul german k.k. I. Staatsgymnasium Czernowitz Facultatea de Drept a Universității din Cernăuți (K.K. Franz Josefs -Universität in Czernowitz), fiind apoi angajat ca funcționar de administrație în serviciul statului.

Stema baronului Nicolae de Flondor 1914

Nicolae de Flondor și Elena de Grigorcea 1899

A fost membru al Societății Academice "Junimea" din Cernăuți ( societatea a ființat în perioada 1878-1938), începând din 1890. Din anul 1903 a fost membru al conducerii Centralei Însoțirilor Economice din Bucovina^[3], înființată în 10 martie 1903.^[4] A fost mare proprietar la Noua Sulița.

În plan politic a fost deputat în Dieta Bucovinei și în Camera Imperială din Viena. A activat în Partidul Poporal Național Român, apoi în Partidul Creștin Social Român. După 1910 va adera la fracțiunea conservatoare a Partidului Național Român din Bucovina, iar în anul 1912 ajunge în conducerea acestui partid, împreună cu deputatul Eusebie Popovici. A fost deputat dietal din partea colegiului II electoral al marii proprietăți românești (1908-1910) și în curia I (între 1911-1914).^[5] A fost membru în Comitetul Țării (organism parlamentar al Dietei Bucovinei) din anul 1911 și în Comisia de finanțe a Dietei. Animat de simpatii politice liberale, a fost propulsat în rândurile acestui partid (liberal) și ajunge deputat în Parlamentul României Mari, din partea PNL.

Nicu Flondor a fost onorat cu Crucea de Comandor al Ordinului Imperial Leopold. De aceea a cerut și a primit titlul nobiliar de baron (Freiherr) prin Hotărârea din 10 august 1913, pe numele Nikolaus Ritter von Flondor, și diploma din 11 martie 1914, împreună cu fiii săi Radu și Alexandru Flondor,^[2] fiind singurii din familia Flondor care au primit acest titlu.^[3]

După ocuparea Cernăuțiului de către cazacii generalului Dmitri Grigorievici Pavlov (în septembrie 1914), Nicu Flondor este deportat ca ostatic în imperiul țarist (în Turkestan)^[6]și ^[7] , (în urma unui diferend avut cu comandantul trupelor rusești care ocupaseră Cernăuții), împreună cu Salo von Weisselberger, primarul orașului.^[8] În primăvara anului 1916, ca urmare a unui schimb de prizonieri, Nicu se întoarce în țară.

Nicu Flondor a fost numit Secretar de Stat pentru afacerile de finanțe în Consiliul Secretarilor de Stat ai Bucovinei, cu rol de guvern provizoriu, condus de Iancu Flondor, la 12 noiembrie 1918.^[9] Nicu Flondor a fost prezent în delegația României la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920)^[10], ca expert pentru Bucovina pe probleme economice și financiare ^[11], delegația română fiind condusă de primul ministru Ion I.C. Brătianu. Pe lista delegației române figura și Alexandru Vitencu, specialist în chestiuni de ordin etnic și geografic. De asemenea, din delegația României au făcut parte Nicolae Mișu (ambasador la Londra, ca șef adjunct al delegației), Alexandru Vaida Voevod, Constantin Crișan, Ioan Pelivan, Constantin Coandă, Constantin Diamandy, Victor Antonescu și George Danielopol.

În Memoriile sale, ^[12]Alexandru Vaida Voevod , membru al delegației la Conferința de Pace (și de la 1 dec. 1919, Prim ministru) menționează: "Primind cotele graniței proiectate între Polonia și România, l-am chemat pe Flondor [Nicu], expertul pentru chestiuni bucovinene. I-am supus aprecierii trasarea, prin care Valea Ceremușului urma să fie cedată Poloniei. Flondor constată cu supărare pierderea acelui teritoriu. Ca să-l consolez îi spusei: ...Dacă însă d-ta ții la Valea Ceremușului, am să fac o adresă către delegația poloneză, rugând să renunțe la aceasta, în favorul nostru. Mă voi duce însumi la Paderewski. Flondor a acceptat vesel."

Nicu Flondor s-a aflat în relații cordiale cu Nicolae Iorga, ceea ce rezultă din cuvântul lui Nicu la dezbaterile Consiliului Național Român din 13 noiembrie 1918: „În anul 1905 m-a vizitat dl Iorga și cu dânsul am făcut o călătorie prin Basarabia. Am trecut pe la Soroca, ne-am urcat într-un vapor și, pe la Dubăsari, ne-am pornit de-a lungul Nistrului la vale. Atunci am aflat de existența românilor de peste Nistru. Domnul Iorga a făcut chiar o schiță a dislocării lor. La Dubăsari, la Balta, ne-am coborât din vapor și am vorbit cu poporeni, cari vorbeau numai românește”.^[13] ^[14]

Nicu Flondor a fost primarul orașului Cernăuți, în trei rânduri: 1920, 1922-1926 și 1938-1940.^[15] În ultimul mandat de primar, a fost instalat ca primar al municipiului Cernăuți (la 6 decembrie 1938), de "Rezidentul Regal al Ținutului Suceava" (cu reședința în Cernăuți) prof.Gheorghe Alexianu.^[16] Acest ultim mandat a durat până la 28 iunie 1940.^[17] A pus la dispoziția Societății Academice Junimea un teren în str. Alth, pentru construirea unui cămin studențesc. A fost cetățean de onoare al localității Noua Suliță (Новоселиця). În 25 martie 1944 s-a evacuat din Cernăuți, în localitatea Râșnov, județul Brașov, apoi la Brașov

A decedat în 22 mai 1948 la Brașov.^[18]

Publicație : Delegația română a ortodocșilor bucovineni în Parlamentul de la Viena (baronii Nicu Flondor, Constantin Hormuzachi și deputații dietali Teodor V.Ștefanelli, dr.Eusebiu Popovici, Teofil Siminovici și dr.Ipolit Tarnavschi) au înaintat împăratului în 1913 un "Memoriu al Românilor greco-orientali privitor la chestia bisericească din Bucovina"^[19] În acest "Memoriu", autorii afirmau că "numai împărțirea națională a arhidiocezei și crearea unei episcopii rutenești independente pot să oprească luptele naționale și să restabilească pacea între români și ruteni. Autorii afirmau că "Bucovina a fost odată parte integrantă din Principatul român al Moldovei.

Nicu a fost fiul lui Gheorghe cavaler de Flondor (n. 11 octombrie 1826, Storojineț - d. 13 iunie 1892, Storojineț) și al soției sale Isabella Dobrowolski de Buchenthal (n. 14 august 1835, Rogojești, județul Botoșani, România - d. 14 februarie 1890, Storojineț, Austro-Ungaria). Frații săi au fost Iancu Flondor care a contribuit decisiv la Unirea Bucovinei de Nord cu România în 1918 și compozitorul Tudor de Flondor. A fost căsătorit pe 4 iulie 1899 cu Elena de Grigorcea (n. 25 octombrie 1879, Carapciu - d. 7 august 1970, Viena)^[1]^[3], fiica lui Modest Cavaler de Grigorcea și a avut trei copii: Radu Flondor (n. 20 februarie 1900, Cernăuți - d. 29 noiembrie 1956, București),consulul României regale la Legația română de la Viena (1943-1944) căsătorit pe 13 iulie 1946 la Brașov cu Maria Vasiliu (d. 1979, București); Alexandru Flondor (n. 4 februarie 1902, Noua Suliță - d. 18 august 1987, Offenbach, Germania), Elena Flondor (n. 22. februarie 1904, Noua Suliță - d. 25 august 1944, Iași), căsătorită pe 29 iulie 1934 la Slobozia-Comăreștilor cu Dr. Petru Bohosievici (n. 28 octombrie 1904 - d. 21 august 1953, în Bîrlad ).^[20]

Dr. Petru Bohosievici, soțul Elenei Flondor, a fost prizonier în U.R.S.S. în al II-lea război mondial și a fost eliberat în 1948, întorcându-se în țară.

În 31 octombrie 1943 Nicu Flondor s-a căsătorit la Cernăuți cu învățătoarea Ana Tarnavski care avea doi fii din cele două căsătorii anterioare, cu Onciu și cu Paulovici.

În Cernăuți Nicu Flondor a locuit pe Str. Regele Carol nr.3.

Nicu Flondor

· 1877: Charles Glover Barkla (n. 27 iunie 1877 - d. 23 octombrie 1944) a fost un fizician britanic, profesor universitar la Edinburgh, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1917. Cercetările sale au realizat progrese importante în spectroscopia, împrăștierea și propagarea razelor X în materie. A studiat spectrele de radiații X ale elementelor chimice și în 1906 a demonstrat experimental că diferitele elemente chimice dau spectre de radiații specifice.

Charles Glover Barkla (1877 - 1944)
* 1884: Gaston Bachelard (n. 27 iunie 1884, Bar-sur-Aube, Franța - d. 16 octombrie 1962, Paris) a fost un filozof și critic literar francez. Gaston Bachelard este considerat întemeietorul criticii literare moderne.
Opera:

1928: Studiu asupra evoluției unei probleme de fizică: propagarea termică în solide ("Étude sur l'évolution d'un problème de physique: la propagation thermique dans les solides");
1929: Valoarea inductivă a relativității ("La valeur inductive de la relativitée");
1932: Pluralismul coerent al chimiei moderne ("La pluralisme cohérent de la chimie moderne");
1932: Intuiția momentului ("L'Intuition de l'instant");
1934: Noul spirit științific ("Le nouvel esprit scientifique");
1936: Dialectica duratei ("La dialectique de la durée");
1937: Experiența spațiului în fizica contemporană ("L'experience de l'espace dans la physique contemporaine");
1938: Psihanaliza focului ("La psychanalise du feu");
1941: Apa și visele, eseu asupra imaginației materiei ("L'eau et les rêves, essai sur l'imagination de la matière");
1943: Aerul și reveriile, eseu asupra imaginației mișcării ("L'air et les songes, essai sur l'imagination du mouvement");
1948: Pământul și reveriile, eseu asupra imaginației forțelor ("La terre et les rêveries, essai sur l'imagination des forces");
1948: Pământul și reveriile repaosului, eseu asupra imaginilor intimității ("La terre et les rêveries, essai sur les images de l'intimité");
1949: Raționalismul aplicat ("Le Rationalisme appliqué");
1957: Poetica spațiului ("Poétique de l'espace");
1960: Poetica reveriei ("Poétique de la rêverie")
1961: Flacăra unei lumânări ("La flamme d'une chandelle").

Gaston Bachelard

* 1920: I. A. L. Diamond (născut Ițec Domnici la 27 iunie 1920, Ungheni, Regatul României [în prezent Republica Moldova] – d. 21 aprilie 1988, Beverly Hills, California, Statele Unite) a fost un scenarist american de origine româno-evreiască.

· 1921: Temistocle Popa, compozitor român (d. 2013)
* 1921: Kisshomaru Ueshiba (植芝吉祥丸 Ueshiba Kisshōmaru, n. 27 iunie 1921 — d. 4 ianuarie 1999) a fost fiul fondatorului artei marțiale japoneze aikidō și a devenit leaderul internațional al aikidō-ului după moartea tatălui său.

Kisshomaru Ushiba s-a născut în Ayabe, prefectura Kyoto, Japonia, ca al treilea copil al lui Morihei Ueshiba (植芝盛平 Ueshiba Morihei, 1883–1969) și Hatsu Ueshiba (植芝はつ Ueshiba Hatsu, 1881–1969).

Kisshomaru a început antrenamentele cu tatăl său, în jurul anului 1937. Mai apoi și-a făcut studiile la Universitatea Waseda, pe care le-a terminat în 1946 cu titlul de economist. Înaintea acestui moment însă, tatăl său l-a numit conducător al Kobukan Dojo în Shinjuku, Tokyo, în anul 1942. Kisshomaru a salvat acest dojo de mai multe ori de incendiile bombardamentelor din cel de-al război mondial.

După război, începând cu 1948, Kisshomaru a coordonat dezvoltarea organizației Aikikai Hombu (și demolarea Kobukan Dojo, în 1967, pentru a construi sediul Aikikai).

După moartea lui Morihei Ueshiba, în 1969, a preluat titlul de „dōshu” („cel ce păstrează calea”). Cum tatăl său a fost primul dōshu, el a devenit al doilea, iar după moartea sa, în 1999, fiul său Moriteru Ueshiba (植芝守央 Ueshiba Moriteru, născut în 1951) a devenit al treilea. Kisshomaru Ueshiba este considerat a fi principala forță motrice din spatele răspândirii și popularizării în întreaga lume a artei marțiale aikidō.

· 1926: S-a născut Nicolae Simionescu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de biologie şi patologie celulară. (m. 6 februarie 1995).

· 1931: Martinus J. G. Veltman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel

· 1936: Cristian Petru Bălan (n. 27 iunie 1936, Sibiu) este un prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător și artist plastic român stabilit în Statele Unite ale Americii; profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și al Academiei Americano-Române de Științe și Arte.

Fost corespondent din Statele Unite ale Americii al posturilor de radio Vocea Americii și Europa Liberă, scriitorul este actualmente cunoscut mai ales pentru cele două lucrări, Enciclopedia Imnurilor de Stat ale țărilor lumii (Editura „Ploiești - Mileniul III” , 2008, cu prefața scrisă de Gheorghe Zamfir) și Ghid de conversație român-latin/ Latinum Romanicumque colloquii enchiridion, (primul ghid românesc de acest fel, Editura Premier, Ploiești, 2007). De asemenea, ca artist plastic, este autorul unui mare grup sculptural ”Mihai Eminescu-Veronica Micle”, prima combinație de acest fel, pusă pe același soclu, al primei replici din România a ”Statuii Libertății” din New York (de aprox. 3 m), ambele ridicate în centrul orașului Boldești-Scăieni, jud. Prahova, în anul 2014, precum și al bustului pilotului erou american Edward Butch O'Hare, pentru marele aeroport internațional "O'Hare" din Chicago.

Cristian Petru este fiul lui Tănase Bălan, profesor, și al Margaretei Bălan, învățătoare (născută Vasilescu). Este căsătorit cu Dorina (născută Chivulescu), cosmetician-esteticiană și are două fiice, profesoare: Codrina, profesoară de limbile italiană-franceză, și Ozana Bălan-King, directoarea „Muzeului apelor” din Chicago. De asemenea, are doi nepoței: William King (6 ani) și Andrew King (4 ani).

În 1954, a absolvit liceul IL Caragiale din Ploiești, unde a fost coleg de clasă cu pictorul Vladimir Zamfirescu și cu scriitorii Bujor Nedelcovici, Mihai Negulescu și Corneliu Șerban.

A urmat Facultatea de Zootehnie din București din 1956. Și-a continuat studiile, absolvind Universitatea din București, Facultatea de română-istorie (1964), precum și Colegiul Harry S. Truman din Chicago (1989), cu bursă Pell Grant, pentru cursuri de artă.

În țară, timp de 26 de ani, a fost profesor gradul I de limba română, limba latină și istorie, la diferite școli generale și licee din județul Prahova și a fost directorul celei mai vechi școli din Ploiești (Școala nr. 3).

Cărți publicate în România:

Zborul destinului (roman, Ed. Eminescu, București, 2003).
Oaspeții din Elizeu (roman, Ed. Eminescu, București, 2004).
Stindarde transparente (poeme, Ed. Premier, Ploiești, 2006).
Teatru: „Ispita și virtute”; „Neprihănăitul Iov”, (Două drame; Ed. MSM, București, 2006).
Monografia orașului Boldești-Scăieni, (monografie, Ed. Premier, Ploiești, 2007).
Ghid de conversație român-latin/Latinum Romanicumque colloquii enchiridion (primul ghid de acest fel, Ed. Premier, Ploiești, 2007).
Enciclopedia imnurilor de stat ale țărilor lumii, Editura Ploiești, Mileniul III, 2008.
Imnurile țărilor din Uniunea Europeană, carte editată de Consiliul județean Prahova și de Biblioteca județeană „Nicolae Iorga”, Ploiești, 2008.
Eros-Sonete (Sonete în stil clasic), Editura Eminescu, București, 2009.
Răzbunătorii, (Romanul luptei împotriva corupției din România; Ed. Premier, Ploiești, 2010).
Eminescu și universul folcloric românesc/ (Influența literaturii populare în viața și opera lui Mihai Eminescu), Ed. Premier, Ploiești, 2011).
Justin Capră, unul dintre marii inventatori români și universali ai secolului nostru, Ed. Ploiești-Mileniul III, 2012.
Să apropiem Cerul de pământ/ (Dialog religios între doi scriitori de religii creștine diferite), Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2012).
Comori de vise/ (Antologie Universală Armonii Culturale, editată de Gheorghe A. Stroia, directorul Editurii Armonii Culturale, împreună cu Cristian Petru Bălan și Mariana Zavati Gardner, Ed. 'Armonii Culturale, Adjud, 2012).
Meridiane lirice - antologia universală a poeziei românești contemporane, (832 de pagini cuprinzând 124 de poeți contemporani), Ed. 'Armonii Culturale, Adjud, 2012).
Conexiuni (poeme), Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2013.

Cristian Petru Bălan

· 1936 - S-a născut Sergiu Dan Pavel, critic şi istoric literar, eseist şi traducător.

· 1941: Krzysztof Kieślowski (ajutor·info) (n. 27 iunie 1941, Varșovia, Polonia – d. 13 martie 1996, Varșovia) a fost un regizor de film și scenarist polonez influent. Nominalizat la Premiile Oscar, el este renumit la nivel internațional în special pentru ciclurile de filme “Trei Culori” și “Decalogul”.

Kieślowski s-a născut la Varșovia și a copilărit în mai multe orășele, mutându-se acolo unde tatăl său, bolnav de TBC, putea urma un tratament. La vârsta de 16 ani, a urmat pentru scurt timp o școală de pompieri, dar a abandonat după trei luni. S-a înscris apoi la Colegiul Tehnicienilor de Teatru în 1957, deoarece instituția era condusă de o rudă. A hotărât să devină regizor de teatru, dar la momentul respectiv nu exista un program educațional pentru regizori, așa că a ales să studieze filmul ca un pas intermediar.

Părăsind facultatea și lucrând pe post de croitor în teatre, Kieślowski a dat examen la Școala Națională de Film din Łódź, celebra școală de film poloneză care i-a dat pe Roman Polański și Andrzej Wajda. A fost respins de două ori. Pentru a evita serviciul militar obligatoriu în acest timp, a studiat pentru scurt timp arta și a ținut o dietă drastică, încercând să devină inapt din punct de vedere medical pentru armată. După ce a evitat recrutarea timp de câteva luni, a reușit să intre la școala dorită la a treia încercare.

A studiat acolo între 1964 și 1968, într-o perioadă în care guvernul permitea un nivel de libertate artistică relativ mare. Kieślowski și-a pierdut repede interesul pentru teatru și a decis să realizeze filme documentare.

Krzysztof Kieślowski a murit la vârsta de 54 de ani, pe 13 martie 1996, în timpul unei operații pe cord deschis în urma unui infarct, și a fost îngropat la Cimitirul Powązki din Varșovia. Mormântul său se află pe prestigioasa parcelă 23 și are o sculptură reprezentând degetele a două mâini, între care se află un spațiu dreptunghiular: clasica vedere ca printr-o cameră de filmat. Mica sculptură din marmură neagră se află pe un piedestal ceva mai înalt de un metru. Placa pe care sunt scrise numele și datele se află dedesubt. În urma lui Kieślowski au rămas soția sa Maria și fiica sa Marta.

Chiar și astăzi, el rămâne unul din cei mai influenți regizori ai Europei, operele sale fiind subiecte de studiu la cursurile de film din întreaga lume. Cartea „Kieślowski despre Kieślowski”, publicată 1993, descrie viața și opera sa în propriile cuvinte, fiind bazată pe interviuri luate de Danusia Stok. Kieślowski este subiectul unui film biografic, „Krzysztof Kieślowski: Sunt așa și-așa” (1995), regizat de Krzysztof Wierzbicki.

Deși declarase că se retrage după „Trei Culori”, înainte de moarte Kieślowski lucra la o nouă trilogie împreună cu Piesiewicz, formată din „Raiul”, „Iadul” și „Purgatoriul” și inspirată de „Divina Comedie” a lui Dante. Asemenea „Decalogului”, scenariile erau destinate mai multor regizori, dar moartea prematură a lui Kieślowski ne împiedică să aflăm dacă ar fi avut de gând să renunțe la retragerea din activitate și să preia el însuși regia. Singurul scenariu terminat, „Raiul”, a fost filmat de Tom Tykwer și lansat în 2002 la Festivalul Internațional de Film de la Toronto. Celelalte două scenarii erau în stadiul de rezumate de 30 de pagini la momentul morții lui Kieślowski; Piesiewicz a completat ulterior aceste scenarii, „Iadul”, în regia bosniacului Danis Tanović, cu Emmanuelle Béart în rolul principal, fiind lansat în 2005.

Actorul și regizorul polonez Jerzy Stuhr, care a jucat în mai multe filme ale lui Kieślowski și a scris împreună cu acesta scenariul pentru „Amatorul”, a filmat propria adaptare a unui scenariu de Kieślowski sub numele de „Marele animal” („Duże zwierzę”) în 2000.

Krzysztof Kieślowski

· 1942 - S-a nascut Bjorn Thelin, basist suedez (Spotnicks).

· 1944 - S-a nascut Bruce Johnston, vocalist american (Ripcords, Bruce & Terry, Beach Boys).

· 1948: Ioan Cărmăzan (n. 27 iunie 1948, satul Satchinez, județul Timiș) este un regizor român.
Regizor:

Țapinarii (1982)
Lisca (1986)
Sania albastră (1987)
Casa din vis (1993)
Raport despre starea națiunii (2002)
Lotus (2003)
Margo (2006)
O secundă de viață (2009)
Oul de cuc (2010)
Întoarcerea magilor (2016)

Scenarist:

Vlad nemuritorul (2000) - co scenarist
În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură (2002) (regia Sinișa Dragin)
Orient Express (2004) - în colaborare cu Sergiu Nicolaescu

· 1951: Corneliu Ion, trăgător român de tir

· 1953 - S-a nascut Louis Risbrook, basist american (B.T. Express).

· 1955: Isabelle Adjani (n. 27 iunie 1955) este o actriță de film și cântăreața franceză.
Isabelle Adjani s-a născut pe 27 iunie 1955. Adjani a jucat în 30 de filme de-a lungul carierei sale, din 1970. Deține recordul pentru cele mai multe premii Cesar pentru interpretare, având în palmares cinci premii. Filmele pentru care a câștigat trofeele Cesar sunt: Possession din 1981, One Deadly Summer din 1983, Camille Claudel din 1988, Queen Margot din 1994 și Skirt Day din 2009. A primit alte două premii în 1981 la Festivalul de Film de la Cannes și două nominalizări ale Academiei de film pentru Cea mai bună interpretare feminină. A jucat în limba engleză, franceză și germană. S-a născut într-un cartier de imigranți din Gennevilliers, Hauts-de-Seine, o suburbie a Parisului. Tatăl său a fost soldat al Armatei Franceze în al doilea război mondial. Mama sa Augusta, căreia i se spunea Gusti, era de origine germană. A crescut știind la perfecție limba germană, ca limbă maternă. După ce a câștigat un concurs de recitat poezii, când era încă pe băncile școlii, și-a început și cariera de actriță amatoare într-o trupă până la vârsta de 12 ani. La 14 ani a jucat în primul său film de lungmetraj, Le petit bougnat, din 1970. Primul său rol notabil din teatru a fost cel din piesa Școala Femeilor de Moliere, interpretând rolul Agnès. A părăsit Comedia franceză căreia i se alăturase în 1972 pentru a-și începe cariera în film. După mai multe roluri minore a avut un succes răsunător în 1974 cu filmul La Gifle. În anul următor a primit rolul care i-a adus aprecierea criticii, în The Story of Adèle H. Pauline Kael i-a spus că este o actriță prodigioasă,^[9]^[10] iar criticii i-au lăudat prestațiile artistice. A fost nominalizată la Premiile Oscar pentru „The Driver” din 1978 și pentru filmul biografic „Camille Claudel” în 1990

Isabelle Adjani

* 1964: Wojciech Daniel Cejrowski (n. 27 iunie 1964, Elbląg, Polonia) este un jurnalist polonez, satiric, explorator, autor de cărți și publicații de presă.

Wojciech Cejrowski

* 1966: Jeffrey Jacob Abrams (nǎscut pe 27 iunie 1966), cunoscut și ca J.J. Abrams, este un regizor, scenarist, actor, compozitor și producǎtor american de filme și seriale. Cel mai mare succes al sǎu a fost reprezentat de serialele Alias și Lost, create de el.

J.J. Abrams s-a nǎscut la New York și a fost crescut la Los Angeles. A terminat Colegiul Sarah Lawrence din Bronxville, New York. Tatǎl sǎu este producǎtorul de televiziune Gerald W. Abrams.

Jeffrey Jacob Abrams

La data de 14 iulie 2006 Abrams a semnat un contract de cinci ani cu Paramount Pictures și un contract de șase ani cu Warner Bros., care valoreazǎ mai mult de 55 milioane de dolari.

* 1967: Roxana Daniela Dumitrescu (n. 27 iunie 1967, Urziceni, județul Ialomița) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu bronz olimpic pe echipe la Barcelona 1992. A fost campioană a României la individual în 1990 și pe echipe cu CSA Steaua București din 1986 pană în 1993. Pentru aceste realizări a fost numită maestru a sportului în 1991 și maestru emerit a sportului în 1992.

Jump to navigation Jump to search

* 1968: Kelly A. Ayotte (pronunție IFA, |ˈ|eɪ|ɒ|t) ^[2] născută 27 iunie 1968, Nashua, New Hampshire) este Senator al Senatului Statelor Unite ale Americii din partea statului New Hampshire și membru al Partidului Republican. Anterior Ayotte a servit ca procuror general al statului New Hampshire.

Ayotte s-a născut în Nashua, statul New Hampshire la data 27 iunie 1968, fiica lui Kathleen M. (născută Sullivan) și Marc Frederick Ayotte. Familia tatălui său este de origine francez-canadiană. ^[3] După absolvirea liceului la Nashua High School, Ayotte a urmat cursurile Pennsylvania State University pe care a absolvit-o cu o diplomă de Bachelor in Art cu specialitatea în științe politice.

În 1993, Ayotte a absolvit facultatea de drept a Universității Villanova(cunoscută sub numele de Villanova University School of Law), unde a fost editorul periodicului profesional Environmental Law Journal. Ayotte vorbește fluent limba franceză.

Kelly Ayotte

* 1971: Sérgio Cláudio dos Santos (n. 27 iunie 1971, Nilópolis), cunoscut ca Serginho, este un fost fotbalist brazilian care ultima dată a evoluat la clubul italian A.C. Milan.
* 1973: Nicolae Marin (n. 27 iunie 1973) este un senator român, ales în 2012 la PPDD și apoi trecut la PSD

* 1974: Andrei Martin (n. 27 iunie 1974, Chișinău)^[1] este un antrenorde fotbal și fost fotbalist moldovean care juca pe postul de fundaș. A jucat în Divizia Națională până în 2011, la mai multe echipe, printre care Sfântul Gheorghe Suruceni și Dacia Chișinău. În prezent este antrenor secund la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova

* 1975: Maria Radu (n. 5 noiembrie 1975, București) este o cântăreață și vedetă română. A făcut parte din trupa Van Noizz. La 14 ani susține primul concert pe stadionul Progresul cu formația Solaris.

Urmează timp de 2 ani Școala Populară de Artă din București, secția canto (timp în care participă la numeroase festivaluri și caștigă numeroase premii).

În 1993, începe colaborarea (ca backing vocal) cu formația Direcția 5.

În 1995, colaborează cu formația Timpuri Noi – cântă în deschiderea concertului “Rockmania” cu Joe Cocker, Rod Stewart și Eros Ramazzoti. Participă la “Cerbul de aur”.

În 1996, începe colaborarea cu Romeo Vanica jr. și înființează formația Van Noizz (2 albume, numeroase hituri: “Vara în doi”, “Nu renunța” (prima piesă românească care a ajuns pe locul 1 în top 50 Radio Contact), “Pas cu Pas”, “Iubire, bibelou de porțelan”. Videoclipuri pentru piesele “Pas cu pas” și “De-atâtea ori”.

În 2000, colaborează cu Vank. Piesa “Lângă inima mea, vine inima ta” devine hit și imnul îndrăgostiților (Valentine’s day).

În 2004, ocupă locul II la Selecția Națională pentru Eurovision cu melodia “All this time” (compoziție proprie).

În 2006, apare primul album solo intitulat “M-am îndrăgostit un pic”. Începe turneul de promovare alături de 5 instrumentiști. Realizează videoclipuri pentru piesele “All this time”, “M-am îndrăgostit un pic”, “Dorul”. Apariția la nenumărate emisiuni TV (printre care Canal 50-Italia).

Maria Radu
Rona Hartner, Paula Seling, Nico și Maria Radu la un concert caritabil

Jump to navigation Jump to search

· 1976 - S-a nascut Ion Dumitrescu, istoric literar (n.09.01.1914).
* 1976: Wagner Moura (n. 27 iunie 1976,^[1] Salvador, Brazilia) este un actor brazilian. Este actorul principal al serialului Narcos, jucând rolul lui Pablo Escobar.

Wagner Moura

* 1977: Raúl González Blanco (pronunție în spaniolă: /raˈul ɣonˈθaleθ ˈβlaŋko/; n. 27 iunie 1977, Madrid, Spania), cunoscut mai mult ca Raúl, este un fost fotbalist spaniol care a evoluat în cariera sa pe poziția de atacant. El a jucat peste 700 de meciuri pentru Real Madrid C.F. în toate competițiile, și a marcat peste 300 de goluri. Este cel mai prolific marcator pe plan european, având 66 de goluri în Liga Campionilor UEFA, acesta fiind un record absolut. În sezonul 1994-1995 el a fost remarcat la Real Madrid „C” unde a înscris 16 goluri în 7 partide. La doar 17 ani, el a debutat în La Liga. A intrat repede în inimile fanilor, deoarece a marcat cel de-al 2-lea gol al său pentru Real chiar împotriva rivalilor de la Atletico Madrid.
* 1977: Minh Le (vietnameză Lê Minh, n. 27 iunie 1977), cunoscut și sub nick-ul său online Gooseman, este un programator canadian de origine vietnameză, care a creat în 1999 mod-ul popular Counter-Strike pentru Half-Life, ajutat de Jess Cliffe. Mai târziu a fost angajat de Valve Software, creatorii jocului Half-Life, și a lucrat 8 ani în Coreea pentru jocul multiplayer first-person shooter Tactical Intervention. Acum este sub contract cu un joc multiplayer first-person shooter Rust.

Minh Le
Minh Le

* 1979: Fabrizio Miccoli (pronunție în italiană: /fabrițio/; n. 27 iunie 1979) este un fost fotbalist italian care a jucat la echipa US Lecce în Lega Pro Prima Divisione.

* 1979: Alexandru Nyisztor (n. 27 iunie 1979, Satu Mare) este un scrimer olimpic român specializat pe spadă.

* 1980: Hugo Armando Campagnaro (n. 27 iunie 1980) este un fotbalist argentinian^[1] care evoluează la clubul Pescara Calcio și la echipa națională de fotbal a Argentinei, pe postul de fundaș.
* 1980: Takahiro Futagawa (n. 27 iunie 1980) este un fotbalist japonez.
* 1981: Ruben Castro Martin (Las Palmas de Gran Canaria, Spania, 27 iunie, 1981) este un fotbalist spaniol. Joacă ca atacant la Real Betis Balompié din Prima Divizie din Spania.
* 1984: José LIoyd Holebas (în greacă Χοσέ Λόυντ Χολέμπας; n. 27 iunie 1984) cunoscut și ca Iosif Cholevas (în greacă Ιωσήφ Χολέβας), este un fotbalist grec originar din Germania de Vest, care în prezent evoluează la clubul englez Watford și la echipa națională de fotbal a Greciei.
* 1984: Gökhan Inler (turcă Gökhan İnler,^[2] n. 27 iunie 1984) este un fotbalist elvețian de origine turcă, care evoluează în Super Liga,Beșiktaș JK
* 1984: Kiril Pavliucek (în belarusă Кирыл Паўлючак; în rusă Кирилл Павлючек; n. 27 iunie 1984) este un fotbalist bielorus care joacă pe postul de fundaș.

Pavliucek era considerat unul din cei mai promițători fundași bieloruși^[1] și a debutat la echipa națională de fotbal a Belarusului în anul 2008, într-un turneu amical din Malta.

* 1984: Rareș Soporan (n. 27 iunie 1984, Cluj-Napoca) este un fotbalist român care evoluează la clubul Milsami Orhei.

* 1985: Renzo Pasquali Zeglio Agresta (n. 27 iunie 1985, São Paulo) este un scrimer olimpic brazilian specializat pe sabie, campion panamerican în 2013.
* 1985: Vlatko Lozanoski - Lozano (macedoneană: Влатко Лозаноски -Лозано, n. 27 iunie 1985, Kičevo) este un cântăreț maacedonean. El, împreună cu Esma Redžepova vor reprezenta Macedonia la Concursul Muzical Eurovision 2013 cu piesa „Imperija"

Prima sa apariție în public a avut loc într-un show de talente Mak Dzvezdi (Septembrie 2007 - Mai 2008). O lună mai târziu va primi marele premiu la primul festiva Macedonian de radio care se numea Starry Night(macedoneană: Ѕвездена Ноќ).Prima sa piesă se numește Vrati Me. Al treilea single se numește Obicen Bez Tebe. În octombrie 2008 lansează al treilea single numit Vremeto Da Zastane, care va primi premiul de debut din partea juriului la un festival de muzică macedoneană.

În 2009 s-a înscris la selecția națională macedoneană pentru Concursul Muzical Eurovision 2009 cu piesa Blisku Do Mene, clasându-se al patrulea în finală.

În iulie 2009 a participat la un festival Pjesme Mediterana în Budva, Muntenegru. În iulie 2009 a participat la alt festival în Belarus câștigând premiul al doilea.

În februarie 2010 a înscris o nouă piesă în selecția națională pentru Concursul Muzical Eurovision 2010.S-a clasat al patrulea în finală.

Pe 28 Decembrie a fost anunțat faptul că Lozano va reprezenta Macedonia la Concursul Muzical Eurovision 2013, alături de Esma Redžepova.Melodia numindu-se Imperija

Vlatko Lozanoski (Macedoneană: Влатко Лозаноски)

* 1985: Nico Erik Rosberg (n. 27 iunie 1985, la Wiesbaden, Germania) este pilot de Formula 1 de naționalitate germană. Este fiul finlandezului Keke Rosberg, campion de Formula 1 în anul 1982, dar concurează sub drapelul Germaniei, aceasta fiind naționalitatea mamei sale, Sina. În copilărie, a trăit în Monaco.
* 1986: Teodora Mărginean (n. 27 iunie 1986, Suceava) este o cântăreațăromână. A făcut parte din trupa Viva împreună cu Monica Ene și Ramona Lazăr și apoi din trupa Candy.Lansează sub numele Theodora piesa Greg Basso & Theodora - From Paris with Love.
* 1988: Silviu Ilie (n. 27 iunie 1988, Galați, România) este un fotbalist român care evoluează la echipa Dunărea Călărași pe postul de fundaș.
* 1988: Matthew Špiranović (n. 27 iunie 1988) este un fotbalist australian.
* 1992: Laura van der Heijden (n. 27 iunie 1992, în Amersfoort)^[2] este o handbalistă olandeză care joacă pentru clubul maghiar FTC-Rail Cargo Hungaria^[3] și pentru echipa națională a Olandei^[4]^[5]^[1]. Handbalista evoluează pe postul de intermediar dreapta.
* 1995: Bobana Klikovac (n. 27 iunie 1995, în Cetinje)^[3] este o handbalistămuntenegreană care joacă pentru clubul românesc SCM Craiova^[4] și echipa națională a Muntenegrului^[5] pe postul de pivot.
* 1999: Chandler Riggs (n. 27 iunie 1999,^[3] Atlanta, SUA^[4]) este un actor american, cunoscut pentru rolul Carl Grimes din The Walking Dead, un serial de televiziune horror oferit de AMC (2010–prezent).

Chandler Riggs
Riggs la San Diego Comic-Con^⁠(d) în 2017

Decese

* 1458: Alfonso al V-lea al Aragonului sau Alfonso cel Mărinimos sau Alfonso cel Mare (n. spre 1394 la Medina del Campo, în Spania - d. la 27 iunie 1458, la Neapole, în Italia) a fost rege al Aragonului sub numele de Alfonso al V-lea, al Valenciei sub numele de Alfonso al III-lea, al Sardiniei sub numele de Alfonso al II-lea, al Mallorcăi, al Siciliei, apoi al Celor Două Sicilii sub numele de Alfonso I, și conte al Barcelonei sub numele de Alfonso al IV-lea, al Roussillonului și al Cerdanyei sub numele de Alfonso I. A fost membru cofondator al Ordinului Dragonului.

În 1421, regina Ioana a II-lea de Napoli care nu avea copii l-a adoptat și l-a numit moștenitorul regatului Napoli. În Napoli, el l-a angajat pe faimosul Condottiero Braccio da Montone cu sarcina de a reduce rezistența rivalului său, Ludovic al III-lea de Anjou și a forțelor sale, conduse de Muzio Attendolo Sforza. Papa Martin al V-lea îl sprijinea pe Sforza, iar Alfonso și-a schimbat loialitatea religioasă către antipapa aragonez Benedict al XIII-lea. Când Sforza a abandonat cauza lui Loudovic, Alfonso părea să aibă toate probleme rezolvate, cu toate acestea, relația sa cu Ioana s-a înrăutăți brusc și în mai 1423, l-a arestat pe iubitul ei, Gianni Caracciolo, o figură puternică în instanța de judecată napolitană.

După o încercare eșuată de a o aresta pe regină, Ioana l-a chemat pe Sforza, care a învins armata aragoneză lângă Castelul Capuano în Napoli. Alfonso a fugit la Castel Nuovo, dar ajutorul unei flote de 22 de galere conduse pe Giovanni da Cardona a îmbunatățit situația sa. Sforza și Ioana au răscumpărat Caracciolo și s-au retras la cetatea de Aversa. Aici, ea a respins adoptarea ei de mai devreme și cu sprijinul lui Martin al V-lea, l-a numit pe Ludovic al III-lea moștenitor al ei.

Alfonso a oferit cea mai impresionantă artilerie a timpului cu care a asediat din nou Napoli. Asediul a început pe 10 noiembrie 1441 și s-a sfârșit pe 2 iunie în anul următor. După întoarcerea de René la Provence, Alfonso a redus ușor rezistența rămasa și și-a făcut intrarea triumfală în Napoli, pe 26 februarie 1443, ca monarh al unui regat pacificat. În 1446, el a cucerit Sardinia.

Alfonso, prin depunerea în mod oficial a domniei sale papalității, a obținut acordul de la Papa Eugen al IV-lea cum că Regatul Napoli trebuie să mergă la fiul său nelegitim, Ferdinand. El a murit în Castel dell'Ovo, în 1458, în timp ce planifica cucerirea Genovei. La momentul respectiv, Alfonso a fost în contradicție cu Calixt al III-lea, care a murit la scurt timp după aceea.

Prima medalie a lui Alfonso al V-lea al Aragonului creată de Pisanello (avers)
Portretul regelui Alfonso al V-lea al Aragonului, realizat de Juan Vicente Macip, numit „Juan de Juanes” (1523 - 1579)
Statuia lui Alfonso al V-lea, la intrarea în Palatul Regal din Neapole
Real, emis sub Alfonso al V-lea cel Mărinimos; avers: bust încoronat, din față; revers: stema regală a Aragonului

· 1497: Conducatorii rascoalei din Cornwall, Michael Cornish și Thomas Flamank, sunt executati la Londra. Rebeliunea din 1497 din Cornwall fost o revoltă populară in care locuitoriiacestei națiuni celtice din sud-vestul Insulei Britanice s-au rasculat impotriva impunerii unor taxe de război de către regele Henric al VII – lea al Angliei,pentru o campanie militara in Scoția.

· 1574: Giorgio Vasari (n. 30 iulie 1511, Arezzo, Italia – d. 27 iunie 1574, Florența), pictor, arhitect și istoric de artă italian, devenit celebru prin lucrarea: "Viețile celor mai renumiți arhitecți, pictori și sculptori italiani, de la Cimabue până în timpurile noastre" ("Vite de' più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a' tempi nostri", 1550 și 1568).

Giorgio Vasari se naște la 30 iulie 1511 în Arezzo (Toscana), fiu al lui Antonio Vasari și al Maddalenei Tacci. Își începe ucenicia artistică pe lângă pictorul francez Guillaume Marcillat, autorul compozițiilor pentru vitraliile Domului din Arezzo. În 1524 pleacă la Florența, unde lucrează în atelierul lui Andrea del Sarto și în academia de desen a lui Baccio Bandinelli. Începând cu anul 1529, frecventează împreună cu Francesco Salviati atelierul lui Raffaello da Brescia și ia lecții de oreficerie de la Vittore Ghiberti. Între anii 1536 și 1539 călătorește prin diverse orașe ale Italiei (Roma, Arezzo, Florența, Veneția), realizând o serie de picturi, printre care portretul ducelui Alessandro de' Medici, o compoziție cu Nașterea Domnului pentru schitul din Camaldoli, alegoria pe tema Concepției Imaculate pentru biserica "St. Apostoli" din Florența.

În anul 1550 apare prima ediție a operei de care este legat renumele lui Vasari: " Vite de' più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani da Cimabue insino a' tempi nostri", în care ordonează materialele culese încă din anul 1540 asupra vieții și operelor marilor artiști. În această perioadă face cunoștința lui Michelangelo, care îl sfătuiește să se ocupe și de arhitectură.

În anul 1554 se stabilește la Florența, invitat de ducele Cosimo I de' Medici, care îl angajează pentru lucrări urbanistice și de arhitectură. Începe cu restructurarea vechiului palat ("Palazzo Vecchio"), continuă apoi cu construcția clădirii administrative "Palazzo degli Uffizi", care va fi terminată abia în 1580, după moartea sa, și care va deveni mai târziu faimoasa galerie de arte. În 1563 începe grandioasele lucrări de frescă pentru decorarea salonului "di Cinquecento" din Palazzo Vecchio, iar în 1565trece la construirea așa zisului "Corridoio vasariano" ("Coridorul vasarian"), care unește Palazzo Vecchio cu Palazzo Pitti, traversând râul Arno peste Ponte Vecchio, și care trebuia să servească ca posibilitate de refugiu pentru familia ducală în caz de necesitate.

În 1568 apare a doua ediție a operei sale capitale de istorie a artei "Vite de' più eccellenti...", îmbogățită cu noi materiale și care constituie până în zilele noastre o sursă indispensabilă de documentare în acest domeniu.

În anul 1570 a fost chemat la Roma de papa Pius al V-lea, unde a pictat trei capele din palatul Vaticanului: Capella di San Michele, San Pietro Martire și Santo Stefano. În 1573, prepară desenele pentru decorarea cupolei Domului din Florența, realizată de arhitectul Filippo Brunelleschi. În vârstă de 63 de ani, Giorgio Vasari moare în ziua de 27 iunie 1574 în Florența. Casa sa din Arezzo este astăzi un muzeu dedicat vieții și operei sale.

Giorgio Vasari

· 1793: Johann August Ephraim Goeze (n. 28 mai 1731 - d. 27 iunie 1793) a fost un zoolog german din Aschersleben.

Johann August Ephraim Goeze

* 1821: Louise Marie Adélaïde de Bourbon (n. 13 martie 1753; d. 23 iunie1821) a fost soția Ducelui de Orléans, Philippe d'Orléans mama ultimului rege al Franței, Louis-Philippe. La moartea fratelui ei, Louis Alexandre de Bourbon, prince de Lamballe, ea a devenit cea mai bogată moștenitoare a Franței înaintea Revoluției franceze. Era cumnata Prințesei Marie Louise de Savoia și era în relații bune cu Maria Antoneta. A fost Ducesă de Orléans prin căsătorie.

Marie Adélaïde
Ducesă de Orléans
Louise Marie Adélaïde de Élisabeth-Louise Vigée-Le Brun

· 1829: A murit James Smithson, fondatorul „Institutului Smithsonian” (n. 1765). Înfiinţat cu 170 de ani în urmă cu scopul “de a creşte răspândirea cunoştinţelor omenirii”, Smithsonian Institution este înglobează cel mai mare complex muzeal din lume. 19 muzee sunt în Statele Unite, 140 de muzee afiliate sunt în alte ţări. Tematica exponatelor acoperă mai toate domeniile artei, ştiinţei, literaturii din diverse continente. Institutul coordonează 9 centre de cercetare şi oferă numeroase burse de studii pentru studenţi şi doctoranzi (inclusiv în România).

· 1831: Sophie Germain, matematiciană franceză (n. 1776)
* 1831: Marele Duce Constantin Pavlovici Romanov (rusă Константи́н Па́влович Рома́нов; n. 27 aprilie 1779 – d. 27 iunie 1831) a fost al doilea fiu al Țarului Pavel I al Rusiei și al împărătesei Maria Feodorovna. A fost pregătit de bunica sa, Ecaterina a II-a, să devină împărat a Imperiului Bizantin.

Deși nu a fost niciodată încoronat, uneori este considerat drept împărat al Rusiei Constantin I. Este cunoscut în special pentru abdicarea din 1825, care a condus un an mai târziu la rebeliunea decembristă. Constantin a evitat eticheta curții ruse și deseori s-a situat pe poziție adversă dorințelor fratelui său Alexandru I. Ca vicerege al Poloniei a fost un conducător nemilos

Constantin s-a născut la Țarskoe Selo la 27 aprilie 1779, ca al doilea fiu al Țareviciului Pavel Petrovici și a soției sale, Maria Feodorovna, fiica lui Friedrich al II-lea Eugen, Duce de Württemberg. Din toți copii lui Pavel, Constantin a semănat cel mai mult cu tatăl său atât fizic cât și psihic.

A fost crescut de bunica sa, împărăteasa Ecaterina a II-a. Ca și în cazul nepotului cel mare, viitorul împărat Alexandru I, țarina a organizat un program detaliat pentru educația sa fizică și mentală. Contele Nicolai Ivanovici Saltikov era tutorele lui Constantin însă acesta a transferat sarcina altcuiva intervenind numai în ocazii speciale și neexercitând nici o influență asupra caracterului pasionant, agitat și încăpățânat al băiatului. Singura persoană influentă asupra lui Constantin a fost Cesar La Harpe, tutore șef din 1783 până în mai 1795.

Ecaterina a aranjat căsătoria dintre Constantine și Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld. Ea avea 14 ani iar Constantin 16 când s-au căsătorit la 26 februarie 1796. Juliane a fost nefericită în mariaj și s-a separat de Constantin în 1799; s-a întors la casa ei din Germania în 1801. Încercarea din anul 1814 de a se împăca cu soțul ei a eșuat în fața refuzului lui ferm.

În timpul căsătoriei, a avut loc prima campanie a lui Constantin sub conducerea lui Suvorov. Bătălia de la Bassignano a fost pierdută din cauza lui Constantin însă la Novi s-a distins prin vitejie astfel încât împăratul Pavel i-a acordat titlul de țarevici care potrivit constituției aparținea moștenitorului tronului. Deși nu se poate dovedi că această acțiune a țarului denotă un plan de anvergură, arată însă că Pavel nu avea încredere în Marele Duce Alexandru.

După decesul tatălui său în 1801, Constantin a dus o viață dezorganizată de burlac. S-a abținut de la politică însă a rămas credincios înclinațiilor militare. Fiind la comanda gărzii imperiale în timpul campaniei din 1805, el are o paret din responsabilitate pentru înfrângerea Rusiei în bătălia de la Austerlitz.

După pacea de la Tilsit, Constantin a devenit un admirator fervent al lui Napoleon și un susținător al alianței ruso-franceze.

Marele Duce Constantin Pavlovici

* 1841: William Austin (n. 2 martie 1778 – d. 27 iunie 1841) a fost un autor și jurist american, cel mai notabil pentru crearea povestirilor despre Peter Rugg publicate în New England Galaxy în 1824–1827.

S-a născut în 1778 în Lunenburg, Massachusetts, Statele Unite. Strălucit jurist bostoniam, William Austin a întreprins o călătorie în Anglia, la întoarcere a publicat impresiile sale despre sistemul legislativ britanic în volumul Letters from London din 1804.

A scris câteva povestiri, dar reputația sa literară se bizuie în exclusivitate pe povestirea intitulată Peter Rugg, dispărutul, o capodopera în genul ei. Autorul reușește admirabil să transpună motive europene într-un decor specific american. Elementul supranatural este cu atât mai puternic, cu cât apare într-o lume dominată de un acerb simț practic. Personajul Peter Rugg s-a născut în 1730, el a intrat într-o furtună în anul 1770când a avut loc Masacrul de la Boston, de atunci el a fost blestemat să călărească până la sfârșitul lumii.

William Austin (autor)

· 1844: Joseph Smith, fondatorul sectei mormone ”Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă”, primul profet al cultului mormon şi fratele său Hyrum Smith, sunt asasinati în orasul Carthage, Illinois. Smith şi fratele său Hyrum se aflau în închisoarea din Carthage, sub acuzaţia de trădare. La 27 iunie 1844, un grup înarmat a luat cu asalt închisoarea şi l-a ucis pe fratele sau Hyrum. Smith avea un pistol care ii fusese adus clandestin in inchisoare care a fost contrabandă în închisoare cu care a tras mai multe focuri in atacatori înainte de a fi impuscat de mai multe ori si a murit la scurt timp. Smith a fost îngropat în Nauvoo. Cinci oameni au fost judecaţi pentru uciderea lui, toti au fost achitaţi. Joseph Smith, Jr. (n. 23 decembrie 1805 – d. 27 iunie 1844) a fost un lider religios american, care a fondat mişcarea Sfinţilor din Zilele cele din urmă, cunoscută şi drept „mormonism”. Adepţii lui Smith au afirmat despre el că ar fi primul profet din Zilele cele din urmă, a cărui misiune era să reînfiinţeze Biserica Creştină originară, considerată pierdută la scurt timp după moartea apostolilor, datorită unei apostazii. Această reînfiinţare a inclus şi fondarea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, precum şi publicarea Cărţii lui Mormon şi a altor scripturi noi. Ca liderul unei comunităţi importante de colonizare, Smith a devenit şi un lider politic şi militar în Vestul mijlociu (SUA). Deşi învăţăturile restauraţioniste ale lui Smith au fost la început similare cu cele corespunzătoare altor mişcări din epoca sa, Joseph Smith a fost, şi încă este, un personaj controversat şi polarizant în cadrul creştinătăţii, datorită inovaţiilor sale religioase şi sociale, precum şi a urmaşilor săi, al căror număr continuă să crească şi în zilele noastre. Adepţii diferitelor confesiuni care au izvorât din învăţăturile lui Smith sunt astăzi în număr de treisprezece, până la paisprezece milioane. Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este cea mai mare confesiune, cu aproximativ 13 milioane de membri. A doua ca mărime este Comunitatea lui Hristos, numită iniţial Biserica Reorganizată a lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, cu aproximativ 250.000 de membri. Alte confesiuni ale Sfinţilor din Zilele din Urmă au un număr de membri de ordinul zecilor de mii.

Joseph Smith
Joseph Smith

* 1876: Christian Gottfried Ehrenberg (n. 19 aprilie 1795 - d. 27 iunie 1876) a fost un zoolog, naturalist, anatomist comparativ, geolog și microscopistgerman, unul dintre cei mai faimoși și productivi savanți al perioadei sale. Ehrenberg a fost laureat al Medaliei Leeuwenhoek în 1877.

Christian Gottfried Ehrenberg

* 1902: Dimitrie Gianni (n. 15 iulie 1838, București; d. 27 iunie 1902, București) a fost un politician și ministru român din secolul al XIX-lea, membru fondator al Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875.

· 1916 - A murit, în noaptea de 27 spre 28 iunie, pictorul Ştefan Luchian. (picturi: "Marea Neagră la Tuzla", "Moara de la poduri", "Anemone", "Maci", "Safta florăreasa", "Un zugrav - Autoportret") (n. 1 februarie 1868). A fost membru de onoare post-mortem al Academiei Române si membru fondator al “Tinerimii artistice”, societate ce isi propunea dezvoltarea artei dincolo de conventiile academice. (n. 1 februarie 1868).
* 1923: Constantin C. Arion (n. 18 iunie 1855, București; d. 27 iunie 1923, București) a fost un politician și ministru de externe român, membru de onoare (din 1912) al Academiei Române.^[1] Constantin C. Arion a fost ministru al cultelor și al instrucțiunii publice în perioada 7.7.1900 - 13.2.1901, în guvernul Petre P. Carp

* 1953: Ioan Suciu (n. 4 decembrie 1907, Blaj, Austro-Ungaria – d. 27 iunie 1953, Închisoarea Sighet, România) a fost un episcop român unit, arestat de autoritățile comuniste în anul 1948 și decedat în închisoare.

Ioan Suciu s-a născut în familia preotului unit Vasile Suciu și a Mariei Suciu, născută Coltor. A fost al patrulea, în ordine cronologică, dintre cei 9 copii, 5 băieți și 4 fete, ai familiei părintelui Vasile Suciu.

Unul din frații săi a fost academicianul Gheorghe Claudiu Suciu (1905-1990), cu merite în domeniul petrochimiei.

La 6 mai 1940 a fost numit episcop, iar la 20 iulie 1940, în ziua de Sfântul Ilie, a fost hirotonit episcop titular de Moglena(Slatina, Bulgaria) și auxiliar al episcopului Valeriu Traian Frențiu de la Oradea, episcopi consacratori fiind Iuliu Hossu de la Cluj, Valeriu Traian Frențiu al Oradiei Mari și Ioan Bălan al Lugojului, în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.

Din 29 august 1941 a fost auxiliar tot de Oradea, dar acum al episcopului Iuliu Hossu, numit Administrator Apostolic. Episcopul Valeriu Traian Frențiu a revenit la Oradea doar în 1947.

Episcopul Ioan Suciu s-a afirmat ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii și prieten de suflet al tinerilor. De aceea, a fost cunoscut ca episcopul tineretului.

În urma Dictatului de la Viena, de la 30 august 1940, sub ocupația horthystă (1940 – 1944), a rămas la Oradea, fiind persecutat, arestat pentru câteva zile, dar a rămas activ în vizitațiile canonice și a încurajat poporul discriminat, dându-i speranța eliberării de sub jugul străin. În anul 1942, a mers cu pașaport la București, unde a avut o întrevedere cu mareșalul Ion Antonescu.

În octombrie 1944, în condițiile derutei în care se aflau trupele horthyste și hitleriste, ca urmare a avansării Armatelor Române și Sovietice, în Ardeal, pentru eliberarea teritoriului și poporului român de sub jugul străin, un grup de ofițeri horthyști au vrut să-i împuște pe episcopul Ioan Suciu, pe preotul Eugen Foișor, precum și pe alți preoți uniți români.^[2] Un ofițer superior a fost de părere că execuția nu se poate face fără judecată, iar probele nu-s nici concludente, nici suficiente. Pe lângă aceasta, trupa trebuia să plece pentru operații militare mai urgente, așa încât ofițerii s-au retras, iar episcopul Suciu și secretarul său s-au întors în birourile lor, necrezându-și ochilor că au scăpat.

În anul 1947 episcopul Ioan Suciu a fost numit de Sfântul Scaun în funcția de mare răspundere de administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, până la clarificarea numirii, recunoașterii și instalării noului mitropolit, ales în 1946 în persoana episcopului Alexandru Rusu al Maramureșului, pentru care guvernul comunist al lui Petru Groza refuza să-și dea acordul.

Recunoașterea ca mitropolit a lui Alexandru Rusu nu a avut loc niciodată. Episcopul Suciu, în calitatea sa de administrator apostolic al Arhiedecezei de Alba Iulia și Făgăraș, a căutat să salveze școlile și celelalte instituții ale Bisericii Române Unite„naționalizate” de autoritățile comuniste instalate la putere cu concursul trupelor sovietice de ocupație.

„Episcopul a combătut comunismul cu toată puterea sufletului său: «astăzi și în zilele ce vor urma - spune el - există un singur lucru pe care nu ai voie să-l faci, să fii trădător. Există un singur drum în viață care te îndepărtează de trădare, cel eroic. Numai pe această cale poți răscumpăra lumea» (Eroism). El obișnuia să le spună credincioșilor: «Bisericii Greco-Catolice îi lipsesc martirii. Îi lipsesc încă rănile Mântuitorului. Numai persecuția ne va putea oferi coroana martiriului și va putea arăta lumii întregi ce suntem noi de fapt: Fii și apostoli adevărați ai Bisericii!» El a urmat această cale a martiriului. Cu el s-a început prigoana împotriva Bisericii Române Unite.

La 15 mai 1948 în organizarea guvernului a fost sărbătorit cu mare fast centenarul Adunării de la 15 mai 1848 de la Blaj, în prezența lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza. Câmpia Libertății a fost decorată cu portrete ale lui Karl Marx, Friedrich Engels și Lenin, respectiv cu panouri purtând inscripția „Trăiască RPR!” În cadrul acestei manifestații mitropolitul ortodox Nicolae Bălan de la Sibiu a rostit un discurs de chemare a uniților la ortodoxie, fapt care avea să coincidă cu ofensiva explicită a guvernului împotriva Bisericii Române Unite.^[4] Episcopului Ioan Suciu nu i s-a îngăduit să vorbească. Episcopul ortodox Nicolae Popoviciu a refuzat să mai ia cuvântul în momentul în care a văzut că manifestația fusese deturnată de autorități.^[5]

La 3 septembrie 1948 episcopul Suciu a fost depus din funcție prin decret guvernamental, însă și-a continut activitatea pastorală cu și mai multă intensitate.”^[6] În toamna anului 1948 a făcut peste 600 de vizitații canonice și a predicat în satele arhidiecezei sale. A fost arestat și aruncat într-un beci fără lumină, umed și rece, fără să i se dea apă și mâncare, timp de două zile, pentru a fi intimidat. Apoi a fost eliberat și obligat să nu mai predice.

În data de 27 octombrie 1948 conducerea Ministerului de Interne, în frunte cu miniștrii Teohari Georgescu și Stanciu Stoian, au luat decizia arestării episcopilor greco-catolici numiți drept „bandiți”. În procesul verbal al ședinței este menționat nominal doar episcopul Suciu. Între „focarele de agitație” Blajul este menționat pe primul loc.^[7]^[8]

Preotul Gheorghe Radeș din Berivoi, Făgăraș, el însuși arestat și purtat prin mai multe închisori, martor al arestării episcopului Ioan Suciu a relatat: „La 28 octombrie 1948 episcopul Suciu a fost în vizită canonică la parohia Ileni, iar apoi a binecuvântat lăcașul bisericesc din Berivoii Mici. Anunțat de Pr. Andrei Radeș (fratele autorului relatării) că a văzut mai mulți preoți greco-catolici la Miliția din Făgăraș, Episcopul Suciu a spus: „Aceste momente grele de persecuție, prin care trece biserica noastră, sunt cele mai fericite momente din viața noastră creștină, dacă le vom ști folosi bine pentru apărarea credinței, sunt momente care ne vor servi sigur mai ușor la mântuirea sufletului. Episcopul Suciu a luat masa la preotul Gheorghe Radeș, unde urma să se odihnească peste noapte. La miezul nopții au ieșit amândoi să facă o vizită la Preasfântul Sacrament din biserică, după care s-au întors în casă. «După 1 noaptea o ceată de securiști ne-a devastat locuința. Doi dintre ei au intrat în dormitorul unde se afla canonicul Leon Sârbu și părintele Govoran... Între timp alți doi securiști au intrat în camera în care se odihnea Preasfințitul. L-au ridicat și, legându-l la ochi, l-au dus într-o mașină ce se afla în stradă». Astfel a început pentru el calvarul închisorilor, Ministerului de Interne, Văcărești etc., până la punctul final, temnița din Sighet.”^[9] După arestare episcopul Ioan Suciu a fost dus la Securitatea de la Sibiu. După două zile, a fost dus la Ministerul de Interne de la București, unde a fost depus într-o celulă, în care se mai aflau episcopii Vasile Aftenie, Iuliu Hossu, și Alexandru Rusu. De la București a fost transportat la reședința patriarhală de vară de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldărușani, transformată în lagăr. „Pe când era la Căldărușani, a reușit să trimită câteva scrisori prin părintele Ciubotariu (călugăr ortodox convertit la greco-catolici), care a reușit să le ducă la Nunțiatură”.^[10] De aici Ioan Suciu a fost ridicat în mai 1950, și dus, de acolo, din nou la București, în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus anchetelor și unor groaznice torturi, iar apoi la închisoarea Văcărești și, de unde, în cele din urmă, în octombrie 1950, odată cu episcopul Ioan Ploscaru, luat de la Jilava^[11], a fost transferat la penitenciarul la Sighetu-Marmației, unde a fost internat. Acolo au fost duși și ceilalți episcopi din lagărul de la Mănăstirea Căldărușani. La Sighet au fost adunați demnitarii vechii Românii (câteva mii), „de unde nu au mai ieșit decât pentru a ajunge în groapa comună a închisorii”.^[12] Acolo, în închisoarea de la Sighet, episcopul Ioan Suciu a rămas între 28 octombrie 1949 și 27 iunie 1953.

Episcopul Ioan Suciu se afla închis, alături de alți episcopi greco-catolici români, în celula 44 a închisorii de la Sighet. „S-a purtat foarte dârz, dar iată cum i-a venit sfârșitul. Mi l-a relatat monseniorul Coriolan Tămăian, ordinarius de Oradea: «În seara zilei de 26 iunie 1953, noi, episcop Ioan Cherteș, episcop Tit Liviu Chinezu și cu mine făceam de gardă (de câteva zile știam că va muri). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalți ne-am culcat. Pe la miezul nopții (...) a venit la mine la pat Chinezu și mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacționat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalți din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ținut într-o mână pulsul și pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”. Era vorba de ora 1 noaptea. „Episcopul Suciu fusese bolnav de stomac și i se refuzase orice îngrijire medicală, încât murise literalmente de foame. Trupul neînsuflețit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu... Un "cortegiu" compus dintr-un căruțaș, un sanitar și un gardian, l-a condus pe episcopul Suciu până la groapa comună”.^[9]

A trăit și a murit ca un sfânt. Mormântul din cimitirul Săracilor de pe malul Izei a fost nivelat pentru a nu i se mai cunoaște locul. Nici astăzi nu se cunoaște locul exact al mormântului. Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

În data de 19 martie 2019 papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”, deschizându-se calea pentru beatificarea acestora.^[13]

Papa Francisc a oficiat slujba beatificării sale în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj.

Ioan Suciu

* 1959: Elias, Duce de Parma și Piacenza (italiană Elia di Borbone-Parma; 23 iulie 1880 – 27 iunie 1959) a fost Șeful Casei de Bourbon-Parma și pretendent la tronul Ducatului de Parma în perioada 1950-1959. Din 1907 până în 1959 a servit ca regent pentru pretențiile la tron a celor doi frați mai mari care aveau disabilități.

Elias s-a născut la Biarritz ca fiul cel mic al detronatului Robert Duce de Parma și a primei soții a acestuia, Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii (fiica regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii).

În ciuda pierderii tronului, Robert și familia sa s-au bucurat de o avere considerabilă. Dețineau castelul Schwarzau am Steinfeld în apropiere de Viena în Austria, Villa Pianore în apropiere de Viareggio în Italia și castelul Chambord în Franța.

La 25 mai 1903 la Viena, Elias s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Anna de Austria (1882–1940), fiica Arhiducelui Friedrich, Duce de Teschen și nepoată a reginei Maria Cristina a Spaniei. Elias și Maria Anna au avut opt copii:

Prințesa Elisabetta (17 martie 1904 – 13 iunie 1983); necăsătorită.
Prințul Carlo Luigi (22 septembrie 1905 – 26 septembrie 1912); a murit de poliomielită.
Prințesa Maria Francesca (5 septembrie 1906 – 20 februarie 1994); necăsătorită.
Robert Hugo de Bourbon-Parma (7 august 1909 – 25 noiembrie 1974); necăsătorit.
Prince Francesco Alfonso (14 iunie 1913 – 29 mai 1959); necăsătorit.
Prințesa Giovanna Isabella (8 iulie 1916 – 1 noiembrie 1949); necăsătorită; a fost ucisă dintr-un accident prin împușcare în La Toledana, Spania.
Prințesa Alicia (n. 13 noiembrie 1917); s-a căsătorit cu Infantele Alfonso, Duce de Calabria. Au copii
Prințesa Maria Cristina (7 iunie 1925 – 1 septembrie 2009); necăsătorită.

Elias de Bourbon-Parma (1910)

* 1959: Giovanni Pastrone, cunoscut și după numele său artistic Piero Fosco(13 septembrie 1883 - 27 iunie 1959), a fost un pionier italian al filmului, regizor, scenarist, actor și tehnician.

Pastrone s-a născut în Montechiaro d'Asti. A lucrat în timpul perioadei filmului mut, dar de asemenea a influențat mulți alți regizori importanți ai cinematografiei internaționale, cum ar fi David Wark Griffith (Nașterea unei națiuni, 1915 și Intoleranță, 1916).

A murit la Torino la 27 iunie 1959.

Giovanni Pastrone

· 1976: Ion Dumitrescu, istoric literar român (n. 1914)
* 1980: Walter Robert Dornberger (n. 6 septembrie 1895 - d. 27 iunie 1980) a fost un ofițer de artilerie al Armatei Germane (general maior), cariera căruia s-a întins pe durata primului și celui de-al doilea război mondial. El a fost conducătorul programului de rachete V-2 al Germaniei și a altor proiecte de la Centrul de Cercetare al Armatei din Peenemünde.

Dornberger s-a născut în Gießen și a fost înrolat în 1914.^[1] În octombrie 1918, ca locotenent de artilerie Dornberger a fost capturat de Marina Statelor Unite și a petrecut doi ani într-un lagăr francez de prizonieri de război (cea mai mare parte în arest izolat, din cauza tentativelor repetate de evadare).^[1] La sfârșitul anilor 1920, Dornberger a absolvit cu distincții un curs de inginerie la Institutul Tehnic din Berlin,^[2] și în primăvara anului 1930,^[3] după cinci ani de studii, Dornberger a absolvit cu grad de magistru în știință (en) în inginerie mecanică de la Technische Hochschule Charlottenburg din Berlin.^[1]^[4] În 1935, Dornberger a primit un doctorat onorific, pe care colonelul Karl Emil Becker i l-a prilejuit ca decan al noii Facultății de Tehnologie Militară a universității TH Berlin

Dr. Walter Dornberger în 1945

* 1989: Michele Lupo (n. 4 decembrie 1932 – d. 27 iunie 1989) a fost un regizor de film italian.^[1] A regizat 23 de filme între 1962 - 1982.

· 1992: Corneliu Sturzu (n. 26 ianuarie 1935, Pașcani – d. 27 iunie 1992, Iași) a fost un poet, prozator si eseist român.

Corneliu Sturzu s-a născut în Pașcani ca fiu al Aureliei (n. Popovici), învățătoare și al lui Vasile Sturzu, contabil.^[1] A urmat în Pașcani Scoala elementara (194l-l945) și Liceul „Mihail Sadoveanu” (1945-l953), unde îl are profesor pe Constantin Ciopraga^[2], apoi a absolvit, în 1963, Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.^[1]

După absolvirea studiilor superioare a lucrat ca reporter la Studioul de Radio Iași (1957-1968), lector de estetică și teorie literară la Facultatea de Filologie a Universității din Iași (1963-1977), redactor-șef adjunct la revista ieșeană „Cronica”(1965-1968), director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași (1968-1972), redactor-șef al Editurii „Junimea” (1972-1979), apoi redactor-șef al revistei Convorbiri literare (1977-1989).

Debutează cu versuri în 1954, la „Iașul literar”, iar editorial în 1964 cu volum Arcade peste anotimp. A publicat zece volume de poezie și două romane.

Poezii:

Arcade peste anotimp, 1964;
Autoportret pe nisip, 1966;
Restituirea jocului, 1969;
Cantilene, 1970;
Duhul pietrelor, 1970;
Camera de recuzită, 1973;
Anotimpul încrederii, 1974;
Vântul din oglinzi, 1978;
Zigurat, 1979;
Arhipelagul altor umbre, 1985;
Necontenita veghe; 1989.

Romane:

Vatra legendelor, 1970;
lanus, 1980.

Eseuri:

Artă și sensibilitate, 1975.

· 2001: John Uhler Lemmon al III–lea (n. 8 februarie 1925 - d. 27 iunie 2001), cunoscut sub numele de Jack Lemmon, a fost un popular actor de filme american, câștigător a numeroase premii cinematografice.

Jack Lemmon

Jack Lemmon s-a născut într-un lift din orașul Newton statul Massachusetts, o suburbie a Bostonului, unde tatăl său era președintele unei companii de gogoși. După ce a urmat Academia Phillips și Universitatea Harvard, Lemmon s-a înrolat în Marina Militară a Statelor Unite. După terminarea stagiului militar, a început să lucreze ca actor în teatru, radio și televiziune.

Debutul pe marele ecran l-a avut într-un rol episodic în filmul din 1949 The Lady Takes a Sailor, dar nu a fost remarcat până la debutul oficial alături de Judy Holliday în It Should Happen to You din 1954.

A devenit unul din actorii preferați ai regizorului Billy Wilder, jucând în filmele sale Unora le place jazz-ul (Some Like It Hot), Apartamentul (The Apartment), Irma La Douce și Avanti.

Lemmon a fost primul actor care a obținut premiul Oscar atât pentru "Cel mai bun actor în rol principal" cât și pentru "Cel mai bun actor în rol secundar". A primit Oscarul pentru rol secundar în filmul Mister Roberts(1955), iar pentru rol principal în filmul Salvați tigrul (Save The Tiger) din (1973). A fost de asemenea nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolurile sale din Unora le place jazz-ul (1959) (Some Like It Hot), The Apartment (1960) (Apartamentul), Days of Wine and Roses (1962) (Vin și trandafiri), The China Syndrome (1979) (Sindromul), Tribute(1980) (Tributul) și controversatul Missing(Disparut)1982. În 1988 a fost distins cu "Lifetime Achievement Award" (Premiul pentru întreaga carieră) din partea AFI (American Film Institute -- Institutul American de Film).

Ultimul film în care a jucat Jack Lemmon a fost The Legend of Bagger Vance (Legenda lui Bagger Vance), regizat de Robert Redford și prezentat in cinematografe în anul 2000.

Jack Lemmon
1968

* 2001: Tove Marika Jansson (

pronunțare (ajutor·info); n. 9 august 1914 – d. 27 iunie 2001) a fost o scriitoare, pictoriță, ilustratoare și autoare de benzi desenate finlandeză de limbă suedeză. Este cunoscută mai ales pentru cărțile cu Mumini, o familie de spiriduși nordici, albi și rotofei, cu bot mare, care seamănă cu niște mici hipopotami. Diverse alte personaje au fost introduse în decursul timpului.

Tove Marika Jansson

· 2002 - A murit Constantin Rădulescu, paleontolog şi speolog, director al Institutului de Speologie"Emil Racoviţă". (n. 23 februarie 1932)
* 2003: Carl Gustaf Oscar Fredrik Christian, Prinț Bernadotte (10 ianuarie1911 – 27 iunie 2003), a fost cel mai mic copil al Prințului Carl, Duce de Västergötland și a Prințesei Ingeborg a Danemarcei. Pentru a-l distinge de tatăl său în familie i s-a spus Mulle.

Carl
Prinț Bernadotte
Prințul Carl în 1931

* 2004: Boris Holban (n. 1908, Atachi, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 27 iunie 2004, Étampes, Franța), născut Baruch Bruhman și cunoscut și sub numele conspirative de Roger și Olivier, a fost un comunistromân de origine evreiască^[1], organizatorul și conducătorul militar al grupului de rezistenți FTP-MOI (Francs-tireurs et partisans – Main-d'Oeuvre Immigrée^⁠(fr) care a activat în Paris în perioada 1942-1944.

Baruch Bruhman s-a născut în 1908 în Atachi, sat aflat atunci în regiunea Cernăuți a guberniei Basarabia din Imperiul Rus.

În 1929 a aderat la Partidul Comunist Român, regiunea Hotin aflându-se în componența României ca urmare a Unirii Basarabiei cu România. Pentru acțiunile desfășurate a fost arestat și condamnat la 6 ani de închisoare, fiind însă amnistiat în 1932. A părăsit România în 1937 cu intenția de a se angaja în Brigăzile Internaționale pentru a lupta în Spania, trecând mai întâi prin Cehoslovacia și ajungând în vara lui 1938 în Franța. Datorită hotărârii guvernului spaniol din septembrie 1938 de a retrage Brigăzile Internaționale de la câmpurile de luptă, a rămas la Paris unde a militat în grupul de limbă română al organizației Main-d’œuvre immigrée (MOI). În 1939 s-a angajat în armata franceză, fiind repartizat la un regiment de voluntari străini. A fost luat prizonier de germani fiind închis în fortăreața de la Metz de unde a evadat cu ajutorul unei călugărițe, Hélène Studler^⁠(fr), care organizase o rețea pentru a ajuta evadarea și refugierea în Franța a prizonierilor de război.^[2]

Ajuns la Paris, Bruhman a recrutat luptători antifasciști organizând în martie 1942 grupul parizian FTP-MOI, prin fuziunea cu Organizația Specială a Mâinii de lucru Imigrante (Organisation Spéciale – OS-MOI) condusă de Joseph Boczor^⁠(fr).^[2]Acest grup a desfășurat numeroase acțiuni împotriva ocupanților germani precum sabotaje și atacuri împotriva militarilor germani izolați sau în grupuri. Fiind în dezacord cu direcția Partidului Comunist Francez^⁠(fr) care cerea intensficarea acțiunilor, Bruhman a fost demis de la condurea grupului în iulie 1943, fiind înlocuit de Missak Manuchian^⁠(fr).

Ca urmare a asasinării, pe 28 septembrie 1943, a generalului SS Julius Ritter^⁠(fr), șeful biroului pentru Franța al Serviciului de Muncă Obligatorie^⁠(fr) (în franceză STO, Service du Travail Obligatoire), acțiunile realizate de Poliția franceză pentru identificare rezistenților s-au intensificat, astfel încât până la mijlocul lunii noiembrie au fost arestați 68 de membri ai organizației (printre care și cei cunoscuți sub numele de grupul Afișul roșu^⁠(fr).

Ca urmare a acestor arestări Bruhman a revenit la conducerea militară a grupului, din noiembrie 1943 până la eliberarea Parisului, în august 1944, când a fost numit comandant al Batalionului 51/22 format din voluntari străini. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, la sugestia conducătorilor Partidului Comunist Francez, s-a întors în România, unde a fost ridicat la gradul de general și a ocupat diferite funcții în armată. În această perioadă și-a schimbă numele în Boris Holban. În 1950, în perioada epurărilor, a fost demis din armată și trimis ca inginer într-o fabrica de textile, domeniu în care a lucrat până la ieșirea la pensie în 1970.

În 1979 a obținut o viză turistică pentru SUA pentru a-și vizita frații care erau stabiliți acolo, cu care ocazie a vizitat și Franța. În 1984 s-a instalat definitiv în Franța, obținând naturalizarea zece ani mai târziu. După reîntoarcerea sa în Franța o polemică a agitat istoricii care studiau rezistența franceză, polemică la care a participat și Meliné Manuchian,^[3]^[4] privind responsabilitatea lui Holban în capturarea și executarea grupului Manuchian, acuzații pe care acesta le-a respins în cartea de memorii Testament publicată în 1989. În 1999 a publicat o altă carte dedicată sorei Hélène.^[2]

Boris Holban a murit la 27 iunie 2004 și a fost înmormântat la cimitirul din Bagneux.

A publicat:

Boris Holban, Testament, Calmann-Lévy, Paris, 1989, ISBN 978-2702117781, 324 pagini
Boris Holban, Hélène Studler, la passeuse de liberté; la vie héroïque d'une religieuse, grande patriote et grande résistante messine, Gérard Klopp Editeur, 1999, ISBN 9782911992353, 95 pagini

Boris Holban

* 2007: Géza Domokos (n. 18 mai 1928, Brașov - d. 27 iunie 2007, Târgu Mureș)^[1] a fost un scriitor și om politic maghiar transilvănean. Géza Domokos a fost decorat de trei ori pentru activitatea sa în timpul regimului comunist. A fost primul președinte al UDMR, deputat în legislatura 1990-1992,^[2] ales în județul Covasna pe listele formațiunii pe care a prezidat-o.

A fost membru al Biroului Comitetului Central al UTC (1956-1966), consilier la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, apoi membru supleant al CC al PCR (1969-1984). Din 1971 a fost vicepreședintele Consiliului Național al Radio-Televiziunii, iar între anii 1969-1990 director fondator al Editurii Kriterion din București.^[2] În urma revoluției din 1989, în 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.

A fost un susținător al autonomiei regionale, în acord cu cerințele UE.^[2]

A fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Ofițer (2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii”.^[3]

Pentru talentul său literar, în 2004 a fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Ofițer.^[2]

„De scris a scris ca vechii ardeleni: fără înflorituri, sobru, exact, clar, inteligibil. Ca scriitor a fost continuator al memorialiștilor transilvăneni, în rând cu Apor Péter și Mikes Kelemen. La o primă lectură, frazele sale pot părea seci, dar sunt doar ferme. După mai mulți ani, am recitit memorialistica sa, și în timp ce metaforele frumoase și colorate ale altora s-au dovedit repede alterabile, scrierile sale parcă cresc în consistență, parcă este tot mai valabil și ceea ce a așternut pe hârtie despre dilemele politicii cotidiene. Își critică, dar nu-și insultă adversarii, încearcă să-și înțeleagă inclusiv dușmanii.”

—Din discursul comemorativ rostit de Béla Markó la înmormântarea lui Géza Domokos

Géza Domokos

* 2012: Valeria Grosu (n. 22 iunie 1950, Sofia, raionul Drochia, URSS – d. 27 iunie 2012) a fost o poetă și eseistă din Republica Moldova. A fost autoare a mai multor poezii, eseuri, traduceri și proză pentru copii.^[1]

A studiat la Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Moldovaîn 1968–1971, după care și-a continuat studiile la Institutul de Literatură „Maxim Gorki”^⁠(d) din Moscova din 1974. După 1979, a rămas la aceeași universitate să facă doctorantura.^[2] La Moscova, primește titlul de Magister Scientiarum în literatură.^[1]

A colaborat la revistele Sud-Est, Basarabia, Columna, Glasul^[3] și la publicația Curierul românesc. A fost corespondentă la ziarul Tinerimea Moldovei. De asemenea, a fost coordonator de programe la Fundația Soros din Moldova, cât și membră și secretar al filialei moldovenești a asociației internaționale de scriitori PEN International^⁠(d).^[2] A lucrat ca șef adjunct al Departamentului pentru Relații Internationale și Imagine la Ministerul Culturii.^[1]

Valeria Grosu a debutat în 1975 în culegerea Dintre sute de catarge. În 1991 scoate la editura «Советский писатель» volumul de poezie Капканы памяти (din rusă Capcanele memoriei). Alte volume scrise de ea includ:^[2]^[3]

Chip și suflet (poezie, 1979)
Căsuța de miere (poezie pentru copii, 1982)
Ninsori cu privighetori (poezie, 1988)
Mărul de aur
Schimbarea la față (poezie, 1990)
Miere eretică (2002^[4])

Valeria Grosu este considerată o reprezentantă notorie a generației „optzeciste”, cultivând o poezie meditativ-raționalistă, oscilând între vizionarism și consemnarea narativă. Atingea teme existențiale general-valabile.^[2] Despre creația sa, poetul Emilian Galaicu-Păun remarca următoarele:^[4]

„Deliberat ascetică, dar înzestrată cu o imaginație înflăcărată, poezia Valeriei Grosu seamănă izbitor cu une religieuse care visează să fie arsă pe rug pentru erezie în timp ce-și face rugăciunea de seară. Spectacolul textului începe în momentul în care autodafeul autoimpus s-a consumat — fire delicată, poeta cruță sensibilitatea cititorului, deși fiecare gest al său trădează o „caznă nouă” (cu câteva excepții notorii, cum ar fi acest început de Ars poetica: „Dând cu capul în zid, pentru a ne trezi/ Într-un vis înșelător ca mâna caldă a unui asasin...”) —; cenușa poemului („Miercurea îmi ard manuscrisele...”, chiar așa debutează „Îngerul de miercuri”), caldă încă de temperatura corpului uman, constituie dovada supremă a arderii de tot a creatorului.”

A fost membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova, din 1985.^[2] În 2002, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.^[3]

A decedat subit la 27 iunie 2012 și a fost înmormântată în satul său natal, Sofia

* 2012: Iurie Miterev (28 februarie 1975 – 27 iunie 2012^[1]) a fost un fotbalist din Republica Moldova, care a jucat cea mai mare parte din cariera sa la clubul Zimbru Chișinău.

Sărbători

În calendarul ortodox: Sf Cuv Samson, primitorul de străini; Sf Mironosiță Ioana
În calendarul romano-catolic: Sf. Chiril din Alexandria, episcop, învățător al Bisericii
Ziua Mondială a Pescuitului
Ziua Națională a Republicii Djibouti (Estul Africii)

ISTORIE PE ZILE 27 Iunie/2

BĂTĂLII CELEBRE

Bătălia de la Poltava

Preludiul

Carol al XII-lea a fost în fruntea armatei suedeze în victoriile de la Copenhaga și de la Narva din 1700 când a scos temporar atât Danemarca cât și Rusia din război. El însă nu a reușit să tranșeze soarta conflictului și a durat șase ani până să-l învingă pe ultimul combatant rămas în luptă, Augustus al II-lea al Saxoniei și Poloniei.

În acest timp, Petru I al Rusiei și-a reclădit armata într-o formă modernă, bazată în principal pe infanteria pregătită să utilizeze corect tactici liniare și arme de foc moderne. Apoi, el a obținut o mare victorie de imagine, fondând orașul Sankt Petersburg pe teritoriu suedez, în Ingria.

Într-o tentativă de a pune capăt războiului, Carol a ordonat un ultim atac asupra centrului Rusiei, cu o posibilă ocupare a Moscovei din baza de campanie din Polonia. Armata suedeză de circa 44.000 de oameni a plecat din Saxonia la 22 august 1707 și s-a deplasat încet către est. Când a ajuns la râul Vistula, a așteptat ca acesta să înghețe și l-a traversat abia la 30 decembrie, după care a continuat prin Mazuria ostilă, cucerind Hrodna la 28 ianuarie 1708 după ce rușii abandonaseră orașul fără luptă. La acel moment, rușii încercau să oprească o mare revoltă a cazacilor de la Don, cunoscută sub numele de răscoala lui Bulavin. Revolta a fost înăbușită cu concursul forțelor Hetmanatului Căzăcesc în frunte cu Ivan Mazepa. Suedezii au continuat către zona din jurul Smarhonului și Minskului înainte ca armata să fie încartiruită pentru iarnă. În vestul Poloniei rămăseseră 8.000 de dragoni în frunte cu generalul von Krassow.^[12]

Armata suedeză, care suferise de pe urma diferitelor boli epidemice în timpul iernii, a plecat la începutul lui iunie 1708 și s-a îndreptat spre Smolensk. Primăvara, generalul Lewenhaupt din Curlanda primise ordine să strângă provizii și să vină cu armata sa de circa 12.000 de oameni să se alăture armatei lui Carol, deși el nu a plecat din Mitau decât la sfârșitul lui iunie și nu s-a putut întâlni cu forțele lui Carol decât la 11 octombrie.^[13]

La un moment dat, ei se aflau la doar 130 de kilometri distanță unul de altul, dar Carol a renunțat deoarece avea nevoie de provizii și s-a întors spre sud în Ucraina în căutarea de grâne și de vreme mai blândă. Conform cronicilor rusești, forțele ucrainene, conduse de hatmanul cazac Ivan Mazepa, purtau de ceva vreme tratative cu Carol, iar în acest moment, Mazepa s-a aliat oficial cu suedezii pentru a obține independența față de Rusia. Nu există însă documente sau alte probe directe care să ateste negocieri preliminare între Mazepa și Carol. Mazepa i-a trimis însă pe mare parte din cazacii săi în Belarus și în Ucraina de pe malul drept pentru a opri forțele poloneze, iar hotărârea lui Carol de a se îndrepta spre Ucraina era, conform lui Hrușevski, neașteptată pentru Mazepa. El plănuia ca forțele lui Carol să înainteze spre Moscova, iar după aceea el să declanșeze propria revoltă în Ucraina.

În timp ce forțele lui Carol se îndreptau înspre Ucraina, Petru și-a trimis rezervele din Moscova să le intercepteze la Starodub și i-a cerut lui Mazepa să-i trimită întăriri. Lewenhaupt s-a dus spre sud și a fost atacat în timp ce trecea un râu în bătălia de la Lesnaia. Forțele sale au răspuns atacului rușilor, dar au constatat cu surprindere că armata rusă a luptat cu dârzenie. Lewenhaupt, văzând că este pe cale să piardă, s-a hotărât să i se alăture din nou lui Carol fără întârziere, astfel că a abandonat tunurile, vitele și mare parte din provizii, ceea ce i-a împins pe soldații săi la revoltă. Furând tot alcoolul, soldații s-au îmbătat, iar Lewenhaupt a fost obligat să-și abandoneze 1.000 de oameni beți în pădure. Când el a ajuns în cele din urmă iarna la Carol și la grosul trupelor, îi mai rămăseseră doar 6.000 de soldați fără provizii. Mazepa ezita și a convocat consiliul starșînelor pentru a hotărî ce urmează să facă. Consiliul a aprobat negocierile cu Carol. El a plecat cu ultimele rezerve de cazaci din Baturîn și s-a îndreptat spre râul Desna ca să negocieze cu Carol. Când a aflat aceasta, Petru I l-a trimis pe Aleksandr Menșikov la Baturîn și a distrus orașul fără milă. Au urmat multe alte represiuni în întreg Hetmanatul Căzăcesc însoțite de răspândirea zvonului că Mazepa a dezertat la suedezi pentru a supune Ucraina Poloniei, a uni biserica ortodoxă cu Roma și a îndepărta ortodoxia din Ucraina. Starșînelor i s-au trimis decrete ale țarului prin care a fost chemată la Hluhiv. Acolo, Mazepa a fost dat jos din funcția de hatman și înlocuit cu polcovnicul de la Starodub Ivan Skoropadski.

Primăvara următoare, Carol și-a reluat înaintarea, dar armata sa pierduse două treimi din oameni morți de foame, degerături și alte vitregii ale iernii. Vremea umedă a dus la epuizarea proviziilor de praf de pușcă; tunurile nu puteau nici ele să fie folosite, întrucât nu aveau muniție. Prima acțiune a lui Carol a fost asedierea cetății Poltava de pe râul Vorskla din Ucraina. Petru organizase deja o forță redutabilă care să o apere și a sosit rapid. La 27 iunie, Carol a primit de veste că un număr mare de kalmîci i se vor alătura lui Petru și vor întrerupe liniile de aprovizionare ale armatei suedeze. Cazacii Zaporijieni care i se opuneau la început lui Mazepa au hotărât să-i țină partea acestuia și lui Carol. Forțele moscovite, cu ajutorul starșînei cazace Halahan, care dezvăluise intențiile lui Mazepa, au atacat preventiv și au distrus Siciul, împiedicându-i pe suedezi să mai primească întăriri.

Bătălia

Când a început lupta, Carol avea circa 14.000 de oameni, în vreme ce Petru se afla în fruntea a 45.000. Deși Charles avusese și în trecut de a face cu situații de inferioritate numerică, experiența sa nu putea fi folosită de această dată în bătălie, întrucât el fusese rănit în timpul asediului din 17 iunie, când a fost nimerit în picior într-o mică ciocnire din timpul unei inspecții a avanposturilor suedeze de pe malurile râului Vorskla. El a trebuit să predea comanda trupelor mareșalului Carl Gustav Rehnskiöld și generalului Adam Ludwig Lewenhaupt, doi generali cu personalități divergente. Schimbarea comandanților nu a fost comunicată comandanților subordonați când se punea la cale lupta. De asemenea, rușii au reușit să-i slăbească pe cazaci care se hotărâseră să li se alăture suedezilor. Armata rusă a ocupat și a distrus Siciul Zaporijian cu ajutorul lui Galagan, un fost ofițer cazac. Restul cazacilor și-au mutat centrul mai jos pe Nipru pentru următorii 19 ani.

Bătălia a început înaintea zorilor zilei de 28 iunie (după calendarul suedez) la ora 3:45 a.m. Suedezii au înaintat către liniile rusești întărite. Bătălia a debutat într-o manieră tradițională, suedezii mai bine pregătiți presând redutele rusești, cucerind câteva dintre ele în primele 15 minute. Suedezii păreau în avantaj, dar acesta a fost anulat rapid. Până în zori (pe la 4:30 a.m.), vremea a devenit neobișnuit de caldă și umedă, soarele care răsărea fiind acoperit de fumul tunurilor și muschetelor. Pedestrașii suedezi, conduși de generalul Lewenhaupt, au încercat să-i atace pe ruși în tabăra lor fortificată de la nord de Poltava. Dar înaintarea suedeză s-a oprit rapid, în parte deoarece pedestrașilor li s-a dat ordin să se retragă și să se reorganizeze. În plus, un detașament suedez, comandat de generalul Roos, nu aflase de planul de ansamblu și a rămas izolat în redutele defensive rusești când o coloană de circa 4.000 de soldați ruși a reocupat pozițiile întărite, încercuindu-l pe Roos și pe cei 2.600 de oameni ai săi la orele 6:15 a.m. Cu peste 1.000 de morți și răniți și în penurie de muniție, Roos a fost obligat să se predea la 9:30 a.m.

La 8:30 a.m. grosul armatei suedeze s-a deplasat spre nord pentru a ataca tabăra fortificată rusească, dar a așteptat revenirea lui Roos, fără a ști de înfrângerea lui. Pe măsură ce trecea timpul, pedestrașii ruși, în frunte cu Petru însuși, au ieșit din tabăra întărită și au format două linii în fața suedezilor, fiind susținuți de focuri de tun din interiorul taberei. La 9:45 a.m., Lewenhaupt a ordonat liniei suedeze să înainteze: 4.000 de pedestrași suedezi contra 20.000 de pedestrași ruși. Primii au înaintat și rușii au deschis focul, tunurile creând un infern de proiectile. Când suedezii au ajuns la 100 de metri de linia rusă, rușii au tras cu muschetele. Când au ajuns la 30 de metri de linia rusă, suedezii au tras o salvă și au șarjat cu muschetele și sulițașii, împingându-i încet pe ruși către tabăra lor în pofida pierderilor grele. Suedezii au fost pe punctul de a obține o victorie și aveau nevoie de cavaleria generalului Cruetz; aceasta era însă dezorganizată. Linia rusă era mai lungă decât cea suedeză, iar flancul drept rusesc, condus de Menșikov, a flancat pedestrașii suedezi. Mai multe regimente au fost înconjurate într-o bătălie în stilul celei de la Cannae, cavaleria rusească a lui Bauer ocolind armata suedeză și pentru a-i ataca ariergarda. Cruetz și cavaleria au încercat să câștige timp de retragere pentru infanterie. Suedezii nu mai aveau în acest moment corpuri de armată organizate pentru a se opune rușilor. Mici grupuri de pedestrași au reușit să rupă încercuirea și să fugă spre sud, în vreme ce restul au fost copleșite. Văzând înfrângerea armatei sale de pe o targă din spate, Carol a ordonat retragerea la orele 11:00 a.m. Până la prânz, bătălia se terminase, cavaleria rusească a măturat soldații izolați de pe câmp și s-a întors la propriile linii. Carol și-a adunat restul trupelor și carele de provizii și s-a retras spre sud în aceeași zi, abandonând asediul Poltavei. Rehnskiöld a căzut prizonier. Lewenhaupt i-a condus pe suedezii rămași împreună cu o parte din forțele cazacilor la Nipru, dar a fost urmărit de cavaleria regulată rusească și de 3.000 de kalmîci, fiind obligat să capituleze după trei zile la Perevolocina, la 1 iulie.

RELIGIE ORTODOXĂ 27 Iunie

Sf Cuv Samson, primitorul de străini; Sf Mironosiță Ioana

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni şi primitorul de străini.

Acest sfânt era roman de neam şi rudenie a marelui Constantin. Dăruindu-şi averea ce-i rămăsese de la părinţi la săraci, s-a dus la Constantinopol şi aflând sfintele case de rugăciune, şi cucerindu-se în ele cu cuviinţa, se bucura petrecând sihăstreşte, şi se desfăta întru dumnezeieştile Scripturi, fiindu-i gândul numai la Dumnezeu. După aceea, dacă a aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit preot. Şi era el liman de mântuire săracilor şi celor ce aveau nevoie de ajutor. Şi având ştiinţa şi de meşteşugul doftoricesc, a vindecat pe împăratul Iustinian ce căzuse într-o boală de netămăduit. Din pricina aceasta, împăratul mirându-se foarte de vrednicia omului şi smerindu-se, a zidit prin mijlocirea lui acea mare şi vestită casă, a făcut şi casă de oaspeţi şi pe sfântul acesta l-a făcut schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii celei mari. Apoi el bine şi cu plăcere dumnezeiască petrecând şi făcându-se multora pricina mântuirii, şi pornind pe mulţi spre râvna şi urmarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaşte au fost mutate în marea biserică a Sf. Mochie, izvorând în toate zilele tămăduiri, întru slava şi lauda lui Hristos Dumnezeul nostru.

Samson cel Mare, despre care strabatuse vestea pretutindeni, a fost din cetatea Romei. El s-a nascut din parinti cinstiti si bogati, de neam mare, care se trageau din sange imparatesc. El, stiind bine invatatura din afara, se deprinsese si la mestesugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru imbogatirea sa, pentru ca avea destula bogatie ci, pe de o parte, ca sa nu petreaca in desertaciune, iar pe de alta, ca din mestesugul sau sa poata sluji lui Dumnezeu si saracilor. El tamaduia pe cei cuprinsi de boli netamaduite; pentru ca pe langa mestesugul doctoricesc, i se adaugase darul Domnului, cu care dadea tamaduiri.

Deci, pentru faptele lui cele bune in care sporea si pentru credinta pe care o castigase in Dumnezeu, avea si intelegerea dumnezeiestii Scripturi.

El se indeletnicea mult la citirea Sfintelor carti, si spre dragostea lui Hristos se destepta cu credinta si cu nadejdea. Apoi, murind parintii lui si lasand multe averi, n-a zabovit a face cele cuviincioase lui; ci indata a inceput ca bogatia cea degraba pieritoare si vremelnica sa o schimbe prin cea nepieritoare si vesnica, urmand cuvantul Evangheliei. El dadea milostenie cu indurare, precum se graieste, impartind cu amandoua mainile la toate nevoile saracilor si flamanzilor, cistigand prin pantecele lor cel stricacios, vistieria cea nestricacioasa. Aceasta o facea in toate zilele vietii sale, ca milostivirea o vedea nascuta si crescuta impreuna cu el. Acest fericit, voind sa se indrepteze la o viata si mai smerita, a eliberat multimea robilor, oprand numai pe unul pentru slujba sa. Caci ce nevoie avea de atatia robi, de vreme ce singur se daduse rob Domnului cel adevarat? Astfel s-a dezlegat de bogatiile cu care era tinut ca si cu niste legaturi, multumindu-se cu o haina si cu o funie pentru tinerea mijlocului.

Dorind Samson ca pe sufletul sau sa-l imbogateasca mai bine prin duhovniceasca bogatie, a defaimat lumea si toate cele din lume si, urmand lui Hristos, s-a facut strain, caci, lasandu-si rudele si cunoscutii, a iesit din Roma cea veche si s-a salasluit in pustie, ca si Ilie cel de demult. Dar Dumnezeu, voind ca robul sau sa le fie multora de folos, l-a adus din pustie in Roma cea noua, adica in Constantinopol. Acolo, gasindu-si o casa oarecare, petrecea intr-insa, odihnind la el pe cei straini si saraci, slujindu-le in tot chipul, primind pe cei neputinciosi si tamaduindu-i de boli, nu numai prin mestesugul sau doctoricesc; dar le slujea cu toata placerea la pregatirea hranei si a asternuturilor cu atata osardie, incat se parea ca acea milostivire este fireasca lui. Caci precum firea soarelui este ca sa lumineze si a focului ca sa arda, asa lui Samson ii era din fire silinta cu osardie spre cei saraci, bolnavi si straini.

Deci, Dumnezeu, Care S-a obisnuit a binecuvinta dragostea catre aproapele ce se face pentru Dansul si aceea pe care o face cineva saracilor a o socoti ca Lui, a cinstit ostenelile robului Sau cu minuni mari, care se faceau la bolnavi. Pentru ca pe toti ii primea in casa sa, avand boli nevindecate, si ii tamaduia cu minuni. Astfel, darul si puterea facerii de minuni, care i se daduse de la Dumnezeu, le acoperea cu mestesugul chipului cel doctoricesc, ca sa nu se cunoasca sfintenia lui; pentru ca, fiind smerit cu inima, nu voia sa se slaveasca si sa se cinsteasca de oameni. Dar n-a putut sa se ascunda sub obroc, nici cetatea deasupra muntelui, caci stralucind cu lumina lucrurilor celor bune si suindu-se la muntele placerii de Dumnezeu desavarsit, a venit tuturor in instiintare. Afland si patriarhul de acest lucru, l-a chemat la el si l-a hirotonisit preot, desi el nu voia. Despre slava faptelor lui celor bune s-a aflat pana la palatele imparatesti in acest chip: "Imparatul Justinian cazuse intr-o neputinta trupeasca, adica in vatamarea partilor ascunse ale trupului si acea durere era netamaduita. Chemand el doctori multi si stand langa el dupa obiceiul lor, se consultau intre ei si ii faceau multa vreme curaj de tamaduire, numai cu cuvintele; iar cu lucrul nu puteau sa-l vindece, nici sa dea usurare celui ce patimea.

Deci, au cautat prin toata stapanirea greceasca doctori foarte invatati, dar nici unul nu s-a gasit vrednic sa poata tamadui pe imparat de acea nesuferita boala. Imparatul, maniindu-se, a poruncit sa goneasca pe toti doctorii din ochii sai, iar el, intorcandu-se spre Dumnezeu, Care este izvorul tamaduirilor si ziditor a toata faptura, si-a incredintat Aceluia boala sa, cerand ajutor de la El cu lacrimi. Dar Dumnezeu n-a trecut cu vederea rugaciunea lui cea cu dinadansul si, adormind putin, a vazut in vedenie multime de doctori cu randuiala stand inaintea lui imbracati in haine luminoase. Apropiindu-se de el un tanar oarecare de lumina, ii arata pe fiecare dintre doctori cum si in ce fel de randuiala a fost. Intre acestia i-a aratat si pe unul smerit la fata, carunt la par si imbracat in haina preoteasca, despre care, laudandu-l catre imparat, a zis: "O, imparate, acesta poate sa te tamaduiasca de durerea cea aducatoare de moarte!"

Imparatul, desteptandu-se din somn, s-a bucurat de acea vedenie care i s-a facut cunoscuta pentru sanatatea sa si multumea lui Dumnezeu. Deci, avand in minte chipul barbatului vazut, a poruncit sa cheme la dansul pe toti doctorii, ca sa-i vada. Si cautand intre dansii pe cel vazut in vis si negasindu-l, a cazut iarasi in mahnire si a inceput a se intrista. Insa, punandu-si nadejdea in Dumnezeu, a poruncit sa caute mai cu dinadansul pe acel doctor, care i se aratase in vis, spunand tuturor asemanarea fetei lui si fagaduind multe daruri si cinste cui il va afla pe el.

Multi cautandu-l pretutindeni si negasindu-l, una din slugile imparatesti care era cunoscuta de imparat si de un prieten al lui Samson, auzind asemanarea spusa de imparat a omului vazut in vis, si-a adus aminte de fericitul Samson, care avea aceeasi asemanare si tamaduia pe cei neputinciosi. Deci, a spus imparatului de dansul, iar el a poruncit sa-l aduca pe Samson cu cinste la dansul. Cand l-a vazut pe el intrand, indata l-a cunoscut ca este acela pe care il vazuse in vis. Umplandu-se de bucurie, imparatul s-a sculat degraba de la locul sau si, alergand inaintea lui, i-a cuprins grumajii si i-a sarutat nu numai gura, ci si capul si mainile batranului, zicandu-i: "Cu adevarat, parinte, tu esti acela pe care mi te-a aratat mie Dumnezeu in vis; deci, prin tine mi-a fagaduit ca mi se va da sanatate". Acestea zicand, l-a bagat pe cuviosul in odaia lui si, sezand cu dansul de vorba, se indulcea de vederea fetii lui. Apoi, lipind mainile lui de ochii sai, le saruta cu dragoste si, udandu-le cu lacrimi, cerea de la dansul tamaduire.

Fericitul Samson, mahnindu-se de atata smerenie din partea imparatului, i-a zis: "O, imparate, nu face aceasta, nici nu te pogori asa prin nemasurata smerenie, ca sa nu ma aduci pe mine in mandrie si sa fii pricinuitor al osandirii mele. Pentru ca in ce covarsesc eu pe ceilalti oameni? Fiind sarac si pacatos, singur am trebuinta de cautarea milostivirii lui Hristos pentru tamaduirea pacatelor mele. Numai credinta cea mare si nadejdea cea fierbinte, vor pleca spre mila pe Imparatul Hristos. Acela te va tamadui, fiindca toate cate voieste, poate sa le faca".

Acestea zicand, s-a atins cu mana de partea unde patimea imparatul, ca si cum ar fi pus doctorie; si asa, vrand sa-si tainuiasca darul tamaduirii dat lui din cer, numai cu atingerea mainilor lui i s-a facut usurare de boala si grabnica tamaduire. Imparatul, castigand desavarsit sanatatea sa, se bucura nu numai pentru tamaduire, ci si pentru ca s-a invrednicit de vederea unui barbat placut lui Dumnezeu ca acesta. Apoi, vrand sa multumeasca Sfantului, i-a dat mult aur si argint. Iar Sfantul a grait imparatului: "Imparate, aur, argint si o multime de alte averi am avut si pe toate le-am lasat pentru Hristos, ca sa castig celelalte bunatati vesnice! Insa, de vrei sa-mi arati atata bunatate, fa pentru Dumnezeu si pentru mantuirea ta aceasta: zideste-mi langa locuinta mea o casa, in care as putea sa odihnesc pe cei neputinciosi si straini, carora m-am obisnuit a le sluji si sa-i primesc dupa puterea mea; pentru ca asa si tie iti vei mijloci rasplatire de la Dumnezeu si mie imi vei mangiia batranetile".

Aceasta auzind imparatul si socotind-o mai mult o daruire, decat o cerere, a poruncit sa-i zideasca o casa si o bolnita pentru straini, precum a poftit cuviosul. Sfarsindu-se zidirea aceea, imparatul a indestulat-o cu multe averi pentru nevoia strainilor ce se odihneau acolo si pentru bolnavii ce se tamaduiau.

Cuviosul Samson, petrecand multi ani in obisnuita slujba a primirii de straini si a doctoriei si ajungand la adanci batranete, a slabit cu trupul si s-a imbolnavit putin. Iar cand sufletul lui s-a despartit de trup, s-a aratat luminos la fata, cu nimic mahnindu-se de moarte, precum este obiceiul la celelalte suflete, care sunt cuprinse de grijile trupesti si mirenesti si care se tem de moarte. Pentru ca stia Cine il cheama pe el de la acele osteneli, la odihna desavarsita si ce fel de rasplatire astepta sufletul lui cel fericit; ca vrednic era lucratorul acesta de plata sa. Astfel sufletul lui, fiind placut lui Dumnezeu, s-a dus in partile ceresti, iar trupul lui a fost ingropat cu cinste in biserica Sfantului Mucenic Mochie, din a carui semintie se tragea Samson, marele placut al lui Dumnezeu si mostenitor al faptelor lui celor bune si duhovnicesti.

El a fost slavit cu mari minuni nu numai in viata aceasta, ci si dupa moarte, din care aici se pomenesc cateva: Odata a fost in Constantinopol un foc atat de mare - care incepuse de la biserica Sfantei Sofia -, incat nimeni din oameni nu putea sa-l stinga. Astfel, au ars toate palatele cele mai alese si cele mai frumoase zidiri din toata cetatea. Acel foc a ajuns si la casele Cuviosului Samson, cele primitoare de straini, care inconjurandu-le de pretutindeni flacarile, nu puteau sa se atinga de ele. Casele acelea fiind inconjurate de atata vapaie, se vedea in mijloc ca rugul cel nears si multi dintre oameni au vazut pe Cuviosul Samson, care se arata deasupra zidirii, umbland iute imprejur prin ograda casei si certind cu minie vapaia aceea ce se repezea. Focul, ca si cum s-ar fi rusinat de Sfanta lui fata, supunandu-se poruncii, se dadea in laturi de la casa aceea. Apoi deodata, auzindu-se dintr-un loc un tunet puternic, si varsandu-se o ploaie mare, tot jarul acela de foc s-a stins cu rugaciunile Sfantului.

El dadea la toate bolile tamaduiri, precum in viata sa, asa si dupa moarte. Unui om vestit, cu numele Teodorit si cu dregatoria spatar, i s-a intamplat, cand alerga din casa lui dupa oarecare trebuinta, de si-a vatamat din incheieturi piciorul sau. Din aceasta cauza, zacea foarte rau bolnav, neputand sa guste, nici mincare, nici bautura, si nici macar sa doarma putin din pricina durerii piciorului. Nu putea nici sa graiasca, fiind mut si fara de glas. Insa se ruga cu dinadansul lui Dumnezeu si Sfantului Samson, chemandu-l in ajutor. Iar dupa a treia zi, venind noaptea, l-a vazut pe cuviosul pe care il chema, stand la picioarele sale si, atingandu-se de glezna cea vatamata, i-a zis: "Scoala-te, ca nimic mai mult nu vei patimi". Acestea zicand, s-a facut nevazut. Teodorit indata simtindu-se sanatos, a inceput a multumi lui Dumnezeu cu mare glas, zicand: "Cu adevarat, Sfantul Samson este mare placut lui Dumnezeu". Apoi, pipaindu-si picioarele si vazandu-le tamaduite desavarsit, s-a sculat si umbla. Facandu-se ziua, s-a dus cu sarguinta la mormantul cuviosului, si s-a inchinat.

Un alt boier din Constantinopol, cu numele Leon, mergand calare, din intamplare si-a rupt un picior, lovindu-se de un zid de piatra. Din aceasta pricina patimea greu si, din zi in zi, durerea se intarea mai cumplit. Casnicii lui il sfatuiau sa cheme un doctor, ca sa-i scoata sange de la locul cel vatamat. Apropiindu-se a patra zi in care urma sa cheme doctorul, s-a facut intr-acea noapte lui Teodorit, cel pomenit mai inainte, o vedenie in acest fel: "Vedea pe trei oameni intrand in casa acelui boier, dintre care unul i se parea ca este Sfantul Samson, pe care il vazuse in neputinta sa; iar ceilalti doi sfinti doctori fara de arginti, Cosma si Damian si i-a intrebat, zicand: "Unde mergeti?" Iar ei, privind cu dragoste spre dansul, i-au raspuns: "Mergem la boierul Leon". Teodorit le-a zis: "Au nu stiti, stapanii mei, ca el patimeste, fiind cuprins de durere si in viitoarea zi vor veni doctorii sa-i tamaduiasca piciorul cel sfaramat?" Sfintii au raspuns: "Sa nu fie aceea, caci noi vom veni la dansul in ziua de vineri si-l vom tamadui". Teodorit, desteptandu-se din vedenie, a alergat la acel bolnav si i-a spus ceea ce a vazut si a auzit. Bolnavul, crezand cuvintele lui, n-a primit la sine pe doctori; ci, nadajduind spre Dumnezeu, astepta ziua de vineri. Deci, rugandu-se si sosind ziua de vineri, piciorul lui cel bolnav a primit desavarsit tamaduire si s-a facut sanatos ca si celalalt, netrebuindu-i nici o doctorie. Atunci cel tamaduit a alergat la mormantul Cuviosului Samson, dandu-i multumire pentru cele ce aratase cu dansul.

Dumnezeu, preamarind cu mai multe minuni pe placutul Sau, Samson, a facut ca din mormantul lui sa izvorasca mir tamaduitor, din care bolnavii se ungeau cu credinta si castigau sanatate pentru toate neputintele lor. S-a intamplat iarasi aceluiasi boier, Leon, de a cazut in neputinta cu tot trupul. Astfel, zacea ca un slabanog, fiindu-i toate madularele intepenite. Iar cand a fost uns peste tot trupul cu mirul care iesea din mormantul Sfantului Samson, indata s-a facut sanatos. Asemenea, odata, durandu-l ochii foarte tare, s-a tamaduit cu acelasi mir tamaduitor.

Deci, dand multumire doctorului sau cel fara de plata, a luat asupra sa ingrijirea casei de straini a Sfantului Samson, fiind atunci lipsita si dadu toate cele de trebuinta din averile sale cu indestulare. Aici este cu cuviinta sa pomenim si aceasta: in aceasta casa de straini, in vremea aceea era un slujitor, anume Enesie, lenes cu viata si nebagator de seama la slujba sa, implinind nevoile bolnavilor si ale strainilor cu nebagare de seama. Deci, intr-o noapte, Cuviosul Samson, aratandu-i-se lui, nu in vis, ci la aratare, l-a batut cu toiagul, zicandu-i cu minie: "Pentru ce nu ingrijesti de slujba ta si nu implinesti nevoile strainilor si ale bolnavilor?" Din acea bataie Enesie atata a zacut, incat i s-a luat glasul si a ramas mut, si trupul i s-a facut vanat peste tot de bataile ce i se daduse.

A doua zi, venind multi la el, nu putea sa vorbeasca decat numai isi arata trupul sau vanat. Apoi, luand o hirtie si un condei, a scris pedeapsa care i-o daduse Sfantul. Instiintindu-se Leon, cel mai sus pomenit, de acest lucru, a venit sa cerceteze pe acel slujitor bolnav, si vazandu-l peste tot trupul vanat de bataie si neputand vorbi, a inceput a se ruga cu caldura catre Sfantul Samson: "Sfinte placutule al lui Dumnezeu, stii credinta si osardia mea catre tine, fa aceasta ca Enesie, ceea ce a patimit si a scris, sa o marturiseasca singur cu limba sa, spre cea mai mare incredintare a minunii si spre preamarirea numelui lui Dumnezeu".

Astfel rugandu-se el, s-a dezlegat limba lui Enesie si gura i s-a deschis si pe toate cele ce i s-au facut lui le-a spus cu de-amanuntul si din acea vreme si-a indreptat viata in bine. Sfatuindu-se poporul cel cucernic, a rugat pe patriarh, ca acea casa primitoare de straini a Cuviosului Samson, sa o Sfanteasca ca sa fie biserica si s-a facut asa. Iar, spre primirea strainilor si spre odihnirea neputinciosilor s-a zidit alta casa si bolnita langa biserica aceea. Dupa aceasta, trecand multa vreme era alt slujitor la acea casa de straini, cu numele Evstratie, asemenea neingrijindu-se de cei bolnavi si straini, si pe langa aceasta era si zgarcit. Intr-o vreme, n-a dat unt-delemn multe zile. Pentru aceasta, cu dumnezeiasca pedepsire s-a imbolnavit. Unul din prieteni lui, anume Leon, nu acela de care am grait mai inainte, ci altul cu acelasi nume, slujind in aceeasi casa de straini, i-a zis lui Evstratie: "Da untdelemn destul pentru cei bolnavi si straini si vei fi sanatos la ochi; iar de nu vei crede cuvintelor mele, iti voi da pentru aceasta zapisul meu".

Deci, sezand a scris astfel: "Eu, Leon, nadajduindu-ma spre Sfantul Samson, facatorul de minuni, si intarandu-ma cu credinta neindoita spre dansul, chezas ma pun tie de fata, ca, de vei da destul untdelemn spre mancarea saracilor si a strainilor, te vei tamadui la ochi, pentru ca Sfantul Samson iti va cere de la Dumnezeu sanatate". Evstratie, luand acest zapis si fagaduind sa dea din destul untdelemn, in aceeasi zi s-a facut sanatos la ochi. Dar, de vreme ce era zgarcit cu obiceiul, a inceput a nu da untdelemn. Intr-o noapte, i s-a aratat Cuviosul Samson, graindu-i cu minie: "Oare si pe mine ma batjocoresti?" Evstratie, infricosandu-se de acea vedenie, a chemat dimineata pe prietenul sau Leon si i-a dat untdelemn mult, rugandu-l sa se roage catre Sfant, pentru iertarea pacatului sau.

Un barbat cinstit, anume Varda, unul din sfetnicii imparatesti, a cazut intr-o boala, care se numea cancer, din care cauza i s-au facut pe piept si pe spate mari rani netamaduite. Din aceasta pricina a patimit multa vreme. Sosind pomenirea Sfantului Mucenic Mochie, doctorii care erau langa el si ceilalti casnici s-au dus la biserica mucenicului, spre a lua parte la cintarea cea de toata noaptea. Bolnavul zacand, se mihnea foarte ca n-a putut sa se duca in biserica la praznic si sa se inchine mormantului cel facator de minuni al Cuviosului Samson. El, mahnindu-se de aceasta, i s-a aratat un barbat batrin, zicandu-i: "Scoala-te!" Bolnavul a raspuns: "Cum voi putea sa ma scol, fiind toate madularele mele slabe de durerile cele grele". Acela i-a zis: "Eu iti graiesc sa te scoli si sa vii in biserica Sfantului Mucenic Mochie, a carui praznuire este astazi si sa te rogi la mormantul Sfantului Samson". Zicand aceasta, s-a facut nevazut.

Bolnavul, simtind putere in el, a inceput a se scula incetisor de pe pat, nemaisimtind durerea ranilor sale. Apoi, dezlegind de la rani legaturile cele doctoricesti si plasturile, a aflat ranile vindecate desavarsit. Atunci, umplandu-se de bucurie, s-a imbracat in haine de sarbatoare si s-a dus in biserica. Vazandu-l toti sanatos, deodata s-au minunat si au preamarit pe Dumnezeu. Pe atunci era obiceiul la multi, ca, de cadea cineva in vreo neputinta, poruncea sa-l duca in bolnita Sfantului Samson, si acolo, dupa credinta sa, primea sanatate. O sluga oarecare, anume Gheorghe, a unui preot, anume Efedim, patimea foarte tare de greutatea udului. Deci, Stapanul lui l-a trimis la bolnita Sfantului Samson, unde a petrecut cateva zile, si necastigand usurare, s-a intors la casa Stapanului sau. Stapanul, vazandu-l, s-a miniat pentru necredinta lui si l-a trimis iar la bolnita, poruncindu-i sa ceara mir de cel izvoritor din mormintul cel facator de minuni si sa se unga cu dansul. Sluga s-a dus si a ramas noaptea acolo, iar dimineata s-a intors la Stapanul sau sanatos si i-a spus cum s-a insanatosit. "Am vazut - zicea el - in aceasta noapte, in vedenia visului, pe Sfantul Samson, aratandu-mi-se si atingandu-se cu mana de pintecele meu, si mi-a zis: "Du-te de aici, ca esti sanatos!" Eu, desteptindu-ma, m-am simtit sanatos. De aceeasi boala patimea si o femeie a slujitorului bisericii, anume Irina. Aceea a vazut in vedenia visului venind la dansa pe Sfantul Samson cu Sfintii cei fara de arginti Cosma si Damian si, atingandu-se de ea, din acea vedenie s-a facut sanatoasa.

Acestea si multe alte minuni se dadeau si se dau tamaduiri, cu rugaciunile Cuviosului Samson. Pentru aceasta toti cei credinciosi preamareau pe Dumnezeu cel minunat intre Sfintii Sai, Caruia si de la noi sa-I fie cinste, slava, inchinaciune si multumire, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ioana mironosiţa, care cu pace s-a săvârşit.

Sfânta Ioana Mironosiţa a făcut parte din grupul femeilor mironosiţe care L-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Conform tradiţiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sfântului Ioan Botezătorul după ce Irod a dat ordin să-i fie tăiat şi aruncat.

Sfânta Mironosiţă Ioana, soţia lui Huza, iconom (intendent) al regelui Irod Antipa este amintită în Evanghelia de la Luca VIII, 3 ca fiind una dintre femeile care Îl urmaseră pe Hristos din Galileea şi care îi ajutau pe ucenicii Domnului, împreună cu Suzana, Maria Magdalena şi altele.

În Evanghelia de la Luca XXIII, 55 – XXIV, 11 ni se relatează cum aceste femei s-au dus la mormânt ca să termine ungerea cu miresme a trupului lui Iisus, începută în grabă de Iosif și Nicodim. Când au ajuns la mormânt, au rămas uluite văzând că mormântul era gol, în el nemairămănând decât giulgiurile. Un înger le apare atunci, vestindu-le Învierea Domnului. Ele au crezut şi au devenit astfel primele propovăduitoare ale Învierii lui Hristos.

Biserica o prăznuieşte pe 27 iunie, precum şi în Duminica Mironosiţelor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 27 Iunie

A. PLĂCINTE

Plăcintă cu măsline

· foi de plăcintă;

· 1 ceaşcă măsline, fără sâmburi, tocate mărunt;

· 1 ceşcuţă ulei;

· 1 ceapă tocată mărunt;

· mărar sau mentă verde

Din îngrediente se prepară o umplutură, care se aşază în foile de plăcintă, pliate fie rotund, fie longitudinal.

Se aşază plăcintele în forma tapetată cu ulei, iar pe deasupra se pun, din loc în loc, mici cubuleţe de margarină (cui îi place, mie nu) cu vârful cuţitului, sau se presară ulei.

Cuptorul se încinge înainte de a se introduce tava cu plăcinta şi se micşorează focul după 10 – 15 minute.

Se lasă până se rumeneşte frumos.

B. SALATE

Salată de legume proaspete

Se iau toate soiurile de legume disponibile, fără a se respecta anumite cantităţi: cartofi, morcovi, ţelină, mazăre verde (congelată), fasole păstăi (congelată), sfeclă.

Se fierb, se taie cuburi şi se pun într-un castron. Se adaugă un ardei gras, 1-2 cepe tăiate solzişori şi puţin usturoi.

Se amestecă şi se toarnă peste ele: ulei, oţet, sare, piper măcinat, o lingură de muştar, mărar şi pătrunjel fin tocate.

C. SOSURI

Sos pentru salatele fierte

· 1 şi ½ ceaşcă cu apă;

· ½ ceaşcă fulgi de porumb;

· 3 linguri oţet;

· Puţin zahăr;

· Sare;

· Piper măcinat;

· 2 linguri mărar şi pătrunjel fin tocate

Se fierbe apa în care se pun fulgii de porumb dizolvaţi, în prealabil, în puţină apă rece.

Se adaugă celelalte ingrediente amestecând continuu până se obţine o cremă omogenă.

Acest sos se poate folosi fie cald, fie rece pentru salatele din zarzavaturi fierte: păpădie, susai, conopidă etc.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş de fasole boabe

· 500 g fasole boabe;

· 1 morcov;

· 1 pătrunjel rădăcină;

· 1 păstârnac;

· 1 ceapă;

· Cimbru;

· Leuştean;

· Frunze de ţelină;

· 40 g ulei;

· 2 litri apă;

· 0,5 litri borş;

· Sare

Se alege fasolea, se spală şi se pune la înmuiat în apă caldă de seara. Se scurge apa, se pune altă apă şi se pune la fiert.

După 10 minute de fiert se schimbă apa. E de preferat să se pună apă fiartă.

Între timp se curăţă zarzavaturile, se dau pe răzătoare şi se adaugă când fasolea este aproape fiartă.

Se lasă să fiarbă împreună încă 30 minute.

Se adaugă borşul, cimbrul şi uleiul.

Se mai lasă să dea câteva clocote şi se adaugă verdeaţa.

D. MÂNCĂRURI

Macaroane cu sos de vinete

· ½ kg vinete;

· 5 roşii potrivite ca mărime, bine coapte;

· ½ ceaşcă ulei;

· 1 căpăţână de usturoi pisat;

· Sare;

· Piper măcinat;

· 2 linguriţe zahăr;

· 1 linguriţă busuioc sau ½ legătură pătrunjel fin tocat;

· ½ kg macaroane mici

Se curăţă şi se taie vinetele în cuburi mici.

Se sărează şi se lasă 30 minute în strecurătoare.

Se îndepărtează coaja de la roşii şi se taie mărunt.

Se încălzeşte uleiul cu 2 – 3 linguri de apă într-o oală adâncă.

Se pun în ulei vinetele şi usturoiul şi se călesc la foc puternic câteva minute.

Se adaugă roşiile, zahărul şi verdeaţa.

Se lasă sosul să fiarbă la foc mic până când se leagă bine.

Se fierb macaroanele în apă fierbinte.

Se aşază într-un platou şi se garnisesc cu sosul de vinete.

Se pot pregăti şi fără ulei.

F. DULCIURI

Cornuleţe

· 250 g margarină;

· 150 g zahăr;

· 250 g făină;

· 3 linguri rom;

· Coajă de lămâie

Se freacă margarina cu zahărul până se face spumă.

Se adaugă pe rând celelalte ingrediente, se frământă bine, astfel încât să se obţină un aluat potrivit de moale.

Se întind foi, se taie triunghiuri, se umple cu rahat sau gem şi se împăturesc.

Se coc la foc potrivit şi se pudrează cu mult zahăr imediat ce se scot din cuptor.

ARTE 27 Iunie

MUZICĂ 27 Iunie

Bjorn Thelin, basist suedez (Spotnicks)

Bob, Björn & Dave: Guess you know: https://youtu.be/J6sJPOu_wg0;

The Spotnicks - Ghost Riders In The Sky 1961: https://youtu.be/9DVHU8RODLE;

The spotnicks Johnny Guitar 2009: https://youtu.be/oyUi5psDIRs.

Bruce Johnston, vocalist american (Ripcords, Bruce & Terry, Beach Boys)

Bruce Johnston – Pipeline: https://youtu.be/B_YtN1RHre8;

Bruce Johnston - Disney Girls: https://youtu.be/MK-DTG77wMM;

"Deirdre" - The Beach Boys: https://youtu.be/wjYFE294974.

Louis Risbrook, basist american (B.T. Express)

B.T. Express - Express (Disco Mix) - Classic Funk Disco 1975: https://youtu.be/25SbhsamyO8;

BT Express - Give Up The Funk (Let's Dance): https://youtu.be/s8YQy6RQbZQ;

B.T. Express - We Got It Together (Soul Train 1977): https://youtu.be/dlGuENd4qiU.

ÎNREGISTRĂRI NOI:

BERT KAEMPFERT Y SU GRAN ORQUESTA MUSICA DEL RECUERDO Selección de Cecil González

Chopin Piano Concertos - The Best Relaxing Music Ever | Focus Brainpower Reading Studying

Liszt: Piano Music

Schubert: Piano Sonatas

Viva Mozart | The Classical Music Master

POEZIE 27 Iunie

Samson Bodnărescu

Biografie Samson Bodnărescu

Samson Bodnarescu, poet, prozator si dramaturg roman, s-a nascut pe 27 iunie 1840 in satul Voitinel, judetul Suceava. Dupa absolvirea liceului si obtinerea diplomei de bacalaureat in 1865, Samson Bodnarescu ocupa postul de profesor si pedagog la Institutele Unite din Iasi. In aceasta perioada devine si membru al societatii culturale Junimea, condusa de Titu Maiorescu.

Din 1986 urmeaza la Viena, apoi la Berlin si Giessen, studii universitare de filozofie. Dupa patru ani petrecuti la studii in strainatate, revine la Iasi in 1870 cu diploma de doctor in filosofie, urmand sa ocupe postul de bibliotecar la Biblioteca Universitatii si, ulterior, la directia Scolii Normale Vasile Lupu.

Samson Bodnarescu a inceput sa scrie versuri de la varsta de douazeci si unu de ani, compunand poezii patriotice, de dragoste si pasteluri. A debutat in 1867 cu o povestire, in paginile revistei Convorbiri literare. A mai scris poeme cu caracter filosofic idealist, epigrame, elegii si piese de teatru.

Sub influenta romantismului german a scris nuvelele “Suferinte” si “Mici escursiuni”. Bodnarescu a aratat si o pasiune constanta pentru teatru, considerand ca aceasta este adevarata sa vocatie. Inca din timpul liceului a inceput sa scrie o piesa de teatru in cinci acte, „Roman si Viorica sau Vointa e puterea vietii”, pe care a abandonat-o in favoarea piesei “Rienzi”, la care a inceput sa lucreze in aceeasi vreme si pe care a publicat-o in „Convorbiri literare" in 1868.

O alta scriere importanta din opera lui Bodnarescu este drama “Lapusneanu-Voda”, aparuta tot in Convorbiri Literare (1878-1879). Activitatea literara a scriitorului s-a sfarsit cu drama istorica “Ilie Voda”, aparuta in 1897. In anul 1879 Samson Bodnarescu este numit director al Institutului Anastasie Basota din Pomarla, judetul Botosani unde a activat pana la sfarsitul vietii. Scriitorul s-a stins din viata pe 3 martie 1902, la Botosani.

Soarele mire

I

Vin, trimise de la soare,
Mandre raze calatoare
Si aduc campia plina
De caldura si lumina.
Si-aduc veste peste fire
Ca se-ntoarce al ei mire
Cu nespuse desfatari
Din cumplite departari.
La asa placuta stire
Ea incepe pregatire,
Si aduna toate cele
Cate sunt pentru gatele:
Prinde vanturile moi
Si le pune la razboi
Si le-nvata, ca sa-i tese
Nimitezele alese,
Ale caror gingasi fire
Sunt din ceata cea subtire.
Cu acestea dimineata isi acopera ea fata.
Pune vantul cald apoi,
De-i gateste soi de soi
De covoara impletite
Tot din flori nepomenite,
Sa-i slujasca de primire
Pentru dragalasul mire
Si sa guste-n dulce tihna
A iubirii lor odihna.
Pune floare langa floare
Cu miresme-mbatatoare
Si-apoi umple a lui potire
Cu suflare de zefire
Si suspine de iubire
Si de dragoste aleasa
Cum n-a mai facut mireasa
Pat de dulce pregatire

Pentru asteptatul mire in palatele-i zidite
Din vazduhuri poleite
Cu albastru din tarie,
Sa dureze-n vecinicie
Si cu aur rupt din stele,
Sa dureze ca si ele;
Lustruite cu lumina
Stransa, cand e luna plina,
Si cu scari din nori durate
Cum n-ai mai vazut palate.
Iar inintru-mpodobite
Cu icoane zugravite
Din fete de curcubeie
Si cu lacuri si paraie
Si cu toate cate sunt
Nascocite pe pamant.
Zori cu umblete istete
Deschid portile marete
Si amurgul cel de sara
Le inchide apoi iara
Atat sunt de minunate
Si atata-s de-ncantate,
Ca intrat, din ele-n veci
N-ai voi ca sa mai pleci.
Serenade fac prin parcuri
Cantaretii pe sub arcuri,
Cu verdeata poleite
Si din mlazi si foi boltite.
Ei in gingase raspunsuri
Spun a dragostei neajunsuri,
Singuratici uneori
Stand ascunsi pe dupa flori;
Cateodata stransi in cor in fata ferestilor
Spun dulci cantecele lor
S-aline-al miresei dor.

II

Si cum pleaca mirele,
Merg in lume stirile in radvane trase lin
Prin vazduhul cel senin
De siraguri de cucoara
Sfatuind ca una zboara.
Cocostarci naintea lor
Duc naframe albe-n zbor.
Iazuri trec, campii si stuhuri
Jucand hora prin vazduhuri;
Decat ei mai sprintinele
Vin in urma randunele,
Tot cotind si-n zbor ratund
Cat vederile patrund;
Si tot spun cu vesel glas
De tari ce-n urm-a ramas
Si s-alinta sus sub nori
De ti-i drag de zborul lor.
Vestea merge, vestea vine,
Si de veselii sunt pline
Cerul tot, pamantul tot
Si prin mari cate-s inot.
Tot asa si-n departari
Lumile-s in desfatari
Sus in car de aur sede
Mirele, de lumea-l vede
Mandru, falnic lucitori
Cu nespusele-i comori in priviri de drag si foc,
Ce-aduc lumilor noroc,
De zambiri cum nu mai sunt
Nici in cer, nici pe pamant.
Si-asa raze de lucire
De la dansul iau pornire,
Ca nici unul ce-l urmeaza,
Din atatea mii de cete
Nu-ndrazneste, nu cuteaza
Langa el sa se arate.
Numai cand cu zambet dulce
Se coboara sa se culce,

Mii de hore-ncep nuntasii
Tot in mijloc cu fruntasii
Nalt palatului ceresc,
Unde toti salasluiesc;
Vezi luceferi mai berbanti
Strabatand in gingas dant,
Lungi siraguri de dragi stele,
Ce fac jocuri intre ele,
Tot ferindu-se-ntr-una
Sa nu supere pe luna,
Ce de dor manata zboara
Printr-a cerului popoara
Si e vecinie calatoare
Dupa dragalasul soare
Drag ti-i,
Doamne, sa privesti
Jocul lumilor ceresti!
Cand din cand vezi cum se lasa
Cate una mai aleasa
Din nemaisfarsitul cor
Spre pamant in tainic zbor,
Aducand miresei carte
De la mirele departe,
Aducand si-o sarutare
Numai cerul cum le are.
Si cat stai si cat privesti,
in atata te uimesti,
Ca din sara pana-n zori
Nu sfarsesc sa joace-n hori.
Cand din cand prin jocul lor
Trece tainic cate-un nor
Cu raspuns de la iubita
Ca a fost cartea primita.
El prin stele, ea prin nor
isi preschimba dorul lor;
El prin carti de stralucire,
Ea prin semne de mahnire.

III

Zile trec si zile vin,
Si vazduhul cel senin
E de raze tot mai plin,
Raze dulci, imbatatoare,
Cum vin numai de la soare,
Ce nu are mult acum
Din al nuntii sale drum.
Vesel, plin de fericire
Fiind drumul de iubire.
Intr-o zi, ah! lunga zi!
Nu se stie ce-i veni,
Ca deodata se opri
Si spre mandra sa privi
Cu-asa dragoste duioasa
Cum n-a mai simtit mireasa.
Ea vazandu-l tresari
Si la fata-ngalbeni isi aduse iar aminte
Vremile mai dinainte,
Cum de multe, multe ori
I-a mai fost el petitor,
Dus de-un farmec nenteles inapoi cum a purces,
Si-a lasat-o cum nu lasa

Mirele pe-a sa mireasa.
Sta pe ganduri ratacita,
Sta cu inima zdrobita,
Si cum sta si cum priveste,
El cu dragoste-i sopteste: „Ce sa fac si cum sa fac,
Ca nu am iubirei leac.
Nu stii tu c-a mea menire
Este vecinie sa fiu mire,
Far' de stare intr-un loc,
Far' de draga cu noroc?"
Zice, merge si nu-i pasa
Oricat dorul il apasa
Ea-l priveste cum se duce
Asa drag si-asa de luce!
Uita noaptea, uita-n zori
Sa-ngrijeasca de-a ei flori;
Uita tot si toate cele
Cate sunt penmj gatele
Si s-acopere cu jele.

Haide, dragă

"Haide dragă, sui în luntre,
Să tot mergem, mergem duşi,
Să scăpăm măcar o clipă
De-a pământului cătuşi.

Legănaţi încet de valuri
Să dăm grijile uitării,
Să dăm suflete noastre
Dragostii şi desfătării.

Hai, nu sta aşa pe gânduri!
N-auzi marea cum ne cheamă?
Braţ de dragoste puternic
Te va duce, n-ave teamă."

Ea se suie, luntrea pleacă,
Valurile se-mblânzesc,
Şi adânc în apa lină
Stelele din cer privesc.

Şi lumina blând-a lunei
Pe-adâncimi s-aşterne-n pături,
Peste ele trec în taină
Două umbre strâns alături.

Numai eu cu dor sălbatic
Stau pe malul singuratic
Şi-mi spun jalnic o poveste,
Ce a fost şi nu mai este.

Stau vremurile trecute cu cele viitoare
În cumpănire dreaptă a vieţii-mi trecătoare
Spre una şi spre alta privirea mea se-ndreaptă,
Şi amintiri trecute în suflet îmi deşteaptă,
Şi întrebări asupra unui biet viitor,
Acoperit ce zace sub vălul vremilor.
Şi greu mai pot cunoaşte ce-a fost, iar ce va fi,
Cu mintea-mi omenească nu pot descoperi.
Nu pot, dar ştiu, desigur, că binele învins
De rău, de neomenie, e pentru mine stins;
Că lacrimi după dânsul din ochiul meu n-oi şterge;
Altora de li place, ei după el alerge,
Căci daruri mai înalte decât lumescul bine
A pregătit ursita în lume pentru mine.
O! ne-ntrecute daruri! în loc de amărâre
Sădi în al meu suflet tot ce-i mai sfânt... iubire!
Pe-aceasta o voi duce în inima-mi, ce geme,
Pe calea vieţii mele în viitoarea vreme.
Ş-aşa la întrebarea: ce-a fi? îmi spun cu drag:
Voi fi cu-a mea iubire până pe-al morţii prag.

Ce văd în ceea parte? Icoana ei iubită
Stând pe-o statajă, vecinic neatinsă, neclintită;
Bătrânul zugrav, timpul, uimit sta lângă ea,
În mâna lui penelul au adormit, ar vrea,
Ar vrea figura-i dragă să o supună legii,
Ce fără de păsare au dat-o el întregii
Naturi; dar cum să poată, când dulcea ei privire
Îi ţine-n lanţuri braţul pornit spre nimicire?
Când îngerescu-i zâmbet aşa de drag şi sfânt
Nu e supus schimbării ca toate pe pământ?
Aşa te întrupase cândva a mea gândire
Aşa-mi vei fi tu vecinic icoana de iubire.
Nici vremea, nici necazul, nici bătrâneţea mea
Nu te-ar putea atinge... vei rămâne aşa.

Cu tine îns-alături, figură ce zâmbeşti,
Stau eu... în suflet rana durerilor lumeşti,
În inimă-mi fioare de dor necontenit,
În gândul meu o umbră, de care-s prigonit
Şi când mă-ntreb cu mintea, nimic nu-mi pot răspunde,
Decât că-i rău în lume, durerile pe unde
Mai des sunt semănate şi nasc, trăiesc şi cresc,
Şi pentru ele leacuri în veci nu se găsesc.
Şi-n inimă şi-n suflet, în gânduri şi în minte
Durerea o simt vecinic, ce nu se mai dezminte.
Şi-apoi când văd o raclă lăsându-se-n mormânt,
Mă-ntreb, ce este scopul durerii pe pământ?
Ea viaţa nu-ndulceşte ca roua, florile;
Ca norii este dânsa, ce-acopăr zorile.
Şi dac-o bucurie în suflet se trezeşte,
Nici n-am simţit-o bine, căci ea o nimiceşte.
Că-i doamna firii noastre pricepem şi simţim.
Dar care-i e chemarea, aceasta nu o ştim.

Icoană fericită! întinde mâna ta
Ş-atinge-o cu iubire şi drag de fruntea mea,
Şi risipeşte norul ce-atâta o apasă,
Ş-a ochiului tău raze asupra mea le lasă,
Căci numai într-o lume, ce voi simţi-o plină
De-a ochilor tăi dulce şi vecinică lumină,
Mai pot avè pe lume bogată fericire...
Durerile cu toate dispar, unde-i iubire.

Cristian Petru Bălan

Biografie Cristian Petru Balan
Sunt nascut la Sibiu, dar am trait mai mult in Prahova, la Ploiesti si prin apropiere (in orasul Boldesti-Scaieni). Tot la Ploiesti am urmat Liceul I.L. Caragiale, apoi Facultatea de Filologie din Bucuresti. Am fost profesor gr. I de limba romana pe la diferite scoli si licee din tara. Am debutat cu versuri la varsta de 19 ani in ziarul local prahovean "Flamura Prahovei", dar ulterior am publicat in numeroase alte ziare si reviste din tara si strainatate. Sunt autorul a numeroase carti - romane, versuri, scenarii - publicate in America si Romania, a unor picturi si sculpturi expuse public. In 1985 am emigrat politic cu familia in Austria, apoi in America, la Chicago si in suburbii, unde ma aflu cu familia de peste 20 de ani. Aici am functionat ca asistent la Colegiul Truman, apoi ca traducator pentru limbile franceza, spaniola, portugheza, italiana si rusa la doua mari companii americane, succesiv. La Chicago am infiintat prima emisiune de televiziune in limba romana si am editat pentru Academia Romano-Americana de Stiinte si Arte buletinele ARA. Am fost corespondent al Vocii Americii si al Europei libere mai multi ani. Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Academiei Romano-Americane de Stiinte si Arte, consemnat in diferite carti si dictionare din SUA, Canada si din tara.
Cărti publicate:
- Enciclopedia imnurilor de stat ale tarilor lumii (Ed. "Mileniul III", Ploiesti, 2009);
- Imnurile de stat ale tarilor din Uniunea Europeana: (Editura "Premier", Ploiesti, 2008);
- Dincolo de curcubeu (Roman politic si religios, 406 pag.; Ed. North America, Chicago, 1992).
- Amplificările tăcerii (Poeme, Ed. Liberty, New York, 1993).
- Viata lui Iisus (Prezentată în secvente istorice si cronologice; Ed. Holy Cross, San Francisco, 1993).
- Dictionarul partidelor politice din România (Ed. Yellow Bird, Chicago, 1993).
- Dictionarul criminalilor politici comunisti din România (Ed. White Wings, Glen Ellyn, Illinois, USA, 1995).
- Un dictionar al eroilor căzuti victime ale comunismului în România (Ed. Yellow Bird, Chicago, 1963).
- Stropi de rouă (Colecţie de poezii pentru copii. Volum colectiv, editat de A.B.R., USA, Chicago, 1987).
- Visuri cosmice (Poeme cosmice; Ed. California, Hollywood, USA, 1994).
- Cioburi de cristal (4000 de maxime si cugetări, scrise între 1955-1981, cu prefete de Acad. D. Panaitescu-Perpessicius si M.N. Rusu. Ed. Phoenix, Glen Ellyn, Illinois, USA, 1996).
- Vagabond pe mapamond (Jurnal de călătorii în Hong Kong, Noua Zeelandă si Australia; Ed. Windows, Glen Ellyn, Illinois, 2003).
Lucrari terminate (doua piese de teatru):
- Ispita si virtute (Una storia veneziana);
- Neprihanitul Iov (Drama de inspiratie biblica).
- Eros-Sonete (versuri, Editura "Eminescu", Buc., 2009).
- Razbunatorii (roman descriind coruptia din Romania, Ed. Premier, Ploiesti, 2010).
Scenarii de film:
1. Geniu sublim (Viata lui Mihai Eminescu); un scenariu de film scris în 1965/66 si contractat cu Cinematografia Română, Studiourile Cinematografice Buftea, în 1967; Editura Western, Chicago, 1996).
2. Disperation Aboard (scenariu în limba engleză despre refugiatii vietnamezi; Ed. Western, Chicago, 1996).
Volume publicate în România:
1. Zborul destinului (roman, Ed. Eminescu, Bucuresti, 2003).
2. Oaspetii din Elizeu (roman, Ed. Eminescu, Bucuresti, 2004).
3. Stindarde transparente (poeme, Ed. Premier, Ploiesti, 2006).
4. Monografia orasului Boldesti-Scăieni (Ed. Premier, Ploiesti, 2007).
5. Ghid de conversatie roman-latin/Romanum latinicumque colloquii enchiridion" (primul de acest gen. Editura Premier, 2007).
Editări:
Cristian Petru Bălan a fost editorul unor publicatii ale Academiei Româno-Americane de Arte si Stiinte (ARA):
Jurnalele Academiei Române (ARA), Editura ARA, California, numerele 21-22, pe anii 1996/97, si nr. 23-24, pe anii 1998/99. De asemenea, în 1994 , a prefatat si publicat o nouă editie a volumului de versuri „Stropi de rouă“, de Vasile Militaru, la „Yellow Bird Publishing“ din Chicago.
Referinte bio-bibliografice:
1. Aurel Sasu, Dictionarul scritorilor români din Statele Unite si Canada, (Editura Albatros, Bucuresti, 2001);
2. Dictionarul enciclopedic al academiei ARA:
Români în stiinta si cultura occidentală, ed. I, 1992, pp. 27-28; ed. a II-a, 1996, pag. 24-25 (ambele editii la Editura Davis, California);
3. M.N. Rusu, „Aforismele lui Cristian Petru Bălan“, prefata cărtii „Cioburi de cristal“, (Editura Phoenix, Glen Ellyn, 1996);
4. Marian Popa, Istoria literaturii române, de azi pe mâine, (Editura Fundatia Luceafărul, Bucuresti, 2001);
5. Dan Fornade, Who's Who - Românii din America, 500 de personalităti din S.U.A. si Canada, (Editura Danway Publications, Montreal, 2000);
6. George Băjenaru, „Cititor în exilul creator“, pp.97-102 si pag. 218 (Editura Danubius, Bucuresti, 2001;);
George Băjenaru, „Teism si ateism în proza anticomunistă“ , în „Meridianul românesc“ din 6 martie 1998;
7. Ioan Dan (1922-2003), „Dincolo de curcubeu, un roman de Cristian Petru Bălan“, în „Meridianul românesc“ din 18 sept. 1998.
8. Constantin Enciu, „Oaspetii din Elizeu“ - Roman de Cristian Petru Bălan, în „Meridianul românesc“ din 22 mai 2004;(Nota: Prof. C. Enciu a fost prof. de l. romana al lui Nichita Stanescu, Acad. Eug. Simion, Ioan Grigorescu, Bujor Nedelcovici, Mihai Negulescu, Toma Caragiu, Cristian Petru Balan s.a.).
9. Nicolae Dumitrescu, „Ploiesti, orizonturi culturale“, pp. 251-252, (Editura Lumina Tipo, Ploiesti, 2005).
Daca doriti mai multe detalii despre mine, atunci accesati enciclopedia WIKIPEDIA, via www.Google.com, unde, dupa ce imi scrieti numele meu complet, Cristian Petru Balan, veti putea citi fisa mea, la scriitorii romani, prozatori din diaspora, cu lista cartilor publicate si cu alte note. In fata Dvs. indraznesc sa vin cu cateva din ultimele mele poeme nepublicate in alta parte, dintre care unul in engleza, altul in italiana si altul in spaniola, la sectiile respective.

Eu te iubesc cu ura

Eu te iubesc cu ura si-n ura ard iubire,
Cu jertfa necuprinsa, cu traznet înghetat,
Ce-ti spulbera tot frigul din sufletu-nchistat,
Cerându-i umilintei în taina sa te-admire

Ca sa-ti înalt altare pe-un pisc mai luminat,
Unde sa-ti smulg din mâna sceptrul de preamarire
Si sa-ti ucid trufia fara milostivire
Ori sa te-alung din sânge, din vise si oftat...

Iar daca plângi, ma-nchin durerii tale-amare,
Cad rugator de-a pururi cu fata-n sânu-ti falnic,
Te-mbratisez cu mila si-ti cer duios iertare

Sau, cu-n sarut salbatic, îti sorb plânsul navalnicStrigând: ramâi, printesa, zeita-alinatoare!Ramâi pe veci cu mine... Si nu-mi zâmbi sagalnic

Scrisoare romantica

Fiecare clipire din ochi ti-o sarut,
Fiecare suspin eu ti-l sorb ne-nceput.

Te-am cautat însetat cum pruncul sânul;
Te-am gasit cum se gasesc strigatul durerii cu-ngânul.

Lânga focul din tine chiar si umbra mi-a ars,
Totu-nfloreste în jur când mi te-apropii cu-n pas...

Daca-mi zâmbesti, îmi cânta cu glas de orga izvoarele.
Când mi te smulgi, îmi pica din cerul inimii
luna si soarele.

Transilvania-i româneasca!

Monument de munti albastri, sfânt podis scaldat în soare,
Leagan drag al românimii, Transilvanie strabuna,
Iata-aud din întuneric un vacarm de voci avare
Care cer sa fii iar smulsa din tulpina straromâna...

Ca un glas al tuturora, ceri sa fii lasata-n pace,
Poruncesti ca toti românii zid sa-ti faca la fruntarii,
Lacomia nemeseasca tu o spulberi din gaoace,
Când probezi cu vechi hrisoave ca-ti suntem ereditarii.

Noi, întreaga românime, suntem fiii tai de-a pururi,
Precum Tu esti Fiica T;arii, dintre toate cea mai mare;
Trunchi al Daciei Ferice, Tu le spui fara-nconjururi
Celor ce râvnesc la Tine ca n-ai glie de vânzare!

NOI suntem stapânitorii, NOI am fost si fi-vom vesnic!
NOI am suferit cu Tine, si cu Iancu, si cu Horia!
NOI am fost zdrobiti pe roata, pusi la jug si arsi ca-n sfesnic!
NOI am re-nviat la Alba, NOI ti-am propulsat istoria!

Tu ne-ai dat pe Muresanu, pe Cosbuc, Rebreanu, Goga;
Tu ne cânti balade, doine: Tu ne-nvârti în hategane...
Tu porti ie si marama, cum purtai odata toga,
Iar din Scoala Ardeleana ti-ai aflat tulpini romane.

Transilvanie mareata, plai strabun, plin de mioare,
Striga Muresul si Crisul, muntii-ncep ca sa racneasca;
Striga vaile-n rasunet... Suna buciume-n ponoare,
Striga-un Adevar ce-i vesnic: TRANSILVANIA-I ROMÂNEASCA!

Corneliu Sturzu

STURZU Corneliu, se naste la 26 ian. 1935, Pascani, judetul Iasi - moare in 27 iun. 1992, Iasi.

Poet, prozator si eseist.

Fiul lui Vasile Sturzu, contabil, si al Aureliei (n. Popovici), invatatoare.

Scoala elementara la Pascani (194l-l945), liceul in acelasi oras (1945-l953). Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Iasi, ale carei cursuri le-a urmat in perioada 1953-. Reporter la Studioul de Radio Iasi (1957-l968), lector de estetica si teorie literara la Facultatea de Filologie a Univ. din Iasi (1963-l977), redactor-sef adjunct al revista Cronica (1965-l968), director al Teatrului National „V. Alecsandri" din Iasi (1968-l972), redactor-sef al Editurii „Junimea" (1972-l979), apoi redactor-sef al revista Convorbiri literare. Debut in ziarul Flacara lasului (1953). Debut editorial cu volum Arcade peste anotimp (1964). A publicat volum de poezii: 'Autoportret pe nisip (1966), Restituirea jocului (1969), Cantilene (1970), Duhul pietrelor (1970), Camera de recuzita (1973), Anotimpul increderii (1974), Vintul din oglinzi (1978), Zigurat (1979), Arhipelagul altor umbre (1985), Necontenita veghe (1989); romane: Vatra legendelor (1970), lanus (1980); eseuri: Arta ti sensibilitate (1975).

Colaboreaza la revista Ateneu, Astra, Familia, Luceafarul, Orizont, Tribuna, Steaua s. a. Destul de dificil de cuprins intr-o formula, datorita diversitatii tematice si de scriitura, Corneliu Sturzu lasa in general impresia unui sentimental care-si inventeaza cu fervoare si ingeniozitate masti lirice de o accentuata mobilitate formala.

Premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi pe 1970 si 1974.

In mozaicul de tendinte (poezie evocativa, livresca, patriotica, fantezista etc.) al liricii lui Corneliu Sturzu se pot distinge, totusi, citeva linii mai apasate, recurente, apte sa fixeze imaginea unei instante creatoare coerente. Dintre acestea, notabila este, in primul rind, aceea a lirismului „de atmosfera", ivit ca efect al unei priviri melancolice, dar si sagetatoare, ironice uneori, asupra cotidianului:

„Surpa tristeti ofilite
pavilioanele cerului plictisite de jazz -
indiferentele ritmuri cernite
pe tobe in falsul extaz" (Motiv latin).

Sau:

„Cetate in declin si strazi prudente,
In librarii, - editii noi de clasici
ghiduri pentru turisti ce nu mai vin
vederi din parc cu busturi si studente
cu fixe zimbete, de manechin"
Excursie).

Sau, cu o evidenta nota jucaus-fantezista:
„in seara asta totul se farima
Cheia din usa se preface nor
Din carti curg vorbele pe dusumele
De pe ecran aluneca-un actor"
(De genul neutru).

Alaturi de acest lirism al cotidianului privit ironic si sentimental, o a doua linie, regasibila in aproape toate volumele tiparite, o constituie poezia de dragoste. O poezie notabila mai ales prin ceea ce e in ea reverie, imaginare a unei iubiri indepartate, lasate la tarm, o iubire odiseica:

„Si casele aluneca in intuneric -
sfioase mingi prin aerul confuz,
mari pinze de argint, pe riul sferic
se zbat usor de-un vint de duca. Iara
cu valurile, tu, femeia mea-n auz,
din asteptarea somnului ma chemi afara"
(Noaptea lui Odiseu).

De altfel, e de retinut la Corneliu Sturzu obsesia spatiului marin, a calatoriei si a naufragiului elegiac. Pentru felul cum configureaza simbolic aceasta obsesie, poemul Rechinul mort, unul dintre cele mai reusite ale autorului, merita citat, figuratia, topica si mesajul sau nefiind straine de Albatrosul ucis al lui Labis :

„indestulat si-acum de-atita singe
Din golf in golf mareele-l purtara
Printre moluste flaste si natinge
Linga un tarm inalt. Si il uitara

incremenit la capatul de maluri
Ca din razboaie stinse o torpila,
Cioplit de vinturi, modelat de valuri
In trudnica lucrare, inutila

la-ngemanarea vamilor severe
Respins de albatros si de meduza
Parea strainul dintre frontiere
Pe care patriile il refuza."

Romanul lanus (1980) urmareste „traiectul existential al unui personaj contradictoriu, al carui chip prinde contur intre luminile trecutului si umbrele prezentului" (I. Holban ); eminentul cercetator Bogdan Vararu, in pragul esecului, isi face un examen de constiinta, rememorind si analizind cauzele declinului sau.

OPERA:
Arcade peste anotimp, versuri, Iasi, 1964;
Autoportret pe nisip, versuri, Bucuresti, 1966;
Restituirea jocului, versuri, Bucuresti, 1969;
Cantilene, versuri. Iasi, 1970;
Duhul pietrelor, versuri, Bucuresti, 1970;
Vatra legendelor, roman, Bucuresti, 1970;
Camera de recuzita, versuri, Iasi, 1973;
Anotimpul increderii, versuri, Bucuresti, 1974;
Arta si sensibilitate, eseuri. Iasi, 1975;
Vintul din oglinzi, versuri, Bucuresti, 1978;
Zigurat, versuri, Iasi, 1979;
lanus, roman, I, Bucuresti, 1980;
Arhipelagul altor umbre, versuri, Iasi, 1985;
Necontenita veghe, versuri, Bucuresti, 1989.

REFERINTE CRITICE:
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 3, 1971;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 43, 1973;
D. Dimitriu, in Convorbiri literare, nr. 11, 1974;
H. Zalis, Tensiuni lirice contemporane, 1975;
Al. Pini, in Romania literara, nr. 48, 1975;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 24, 1975;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 35, 1975;
C. Moraru, in Flacara, nr. 24, 1978;
V. Felea, in Tribuna, nr. 28,1978;
L. Leonte, in Contemporanul, nr. 32, 1979;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 19, 1979;
N. Turtureanu, in Cronica, nr. 5, 1980;
Gr. Smeu, in Romania literara, nr. 23,1981;
I. Holban, in Cronica, nr. 11, 1981;
G. Popescu, in Ramuri, nr. 1, 1982;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 5, 1985;
C. Coroiu, in Ateneu, nr. 2, 1985;
V. Tascu, in Steaua, nr. 1, 1986;
I. Rotam, O istorie, III.

Noaptea lui Odiseu

Porti mari, de fier, se-nchid cu intuneric
Si vulturi cad prin aerul confuz
Mari bolovani manati de raul sferic,
Surpati din maluri de un vant de duca iara
Ca valurile tu, femeia mea-n auz
Din asteptarea somnului ma chemi afara

Si-ntins cum sunt pe blanuri de feline
Pietrosu-mi trup incet calatoresti
Mireasma grea, de mosc, patrunsa-n mine,
Si cand visez la lupte barbatesti
Cand parul ca un streag invins ti-l fluturi
La marile serbarile Eleustine

Si mor trist, in asternuturi.

Treptele luminii, 1970

Et in Arcadia…

Un rau se subtiaza la izvor
Si ploile de vara nu-l ajuta
Bauta-i apa veche de-un cocor
Din limpezimea zarii, necazuta

Si-un strop ca de mercur, uscatul ram
si-o raza intre ele ca o spada.
Eram acolo-n cranguri, nu eram?
Dar care ochi ar fi putut sa vada

Durandu-l nemplinirile mereu
Cand pleoapa grea de piatra se preschimba
Si cand, din umbra, duhul unui zeu
Ma blestema intr-o straina limba.

Treptele luminii, Iasi, 1970

Citat despre esențial

... intr-o poezie, virgula este un sublim asin care duce povara intelesului mai departe, catre alte intelesuri. Ori ca punctul, la sfarsitul unui vers, este o respiratie a gandirii pentru cititor sau, cand nu e pus la locul sau, o prapastie in care aluneci tu, cu tot cu sentimentele tale. Sau ca inceputul unui vers scris cu majuscula inseamna o splendida respiratie inainte de startul unei noi emotii artistice, ori - cand tu, ca artist, nu-i dai atentie - un sughit in betia lecturii.

TEATRU/FILM 27 Iunie

În regia Ion Cărmăzan

Biografie Ion Cărmăzan

Locul naşterii: Satchinez, Timis, Romania · Data naşterii: 27.06.1948 (69 ani) · Ocupaţie: Regizor, scenaris

1971 - Diploma în matematici, Universitatea Timisoara
1978 - Diploma în regie de film, IATC I.L. Caragiale - Bucuresti
1995 - Profesor regie film “Titu Maiorescu”
1999 - Lector doctorand Facultatea de arte a Universitãtii Hyperion si la Academia de arte Luceafãrul

Filme cu Ioan Cãrmãzan

· Jocul (2012) Trailer

Filme regizate de Ioan Cãrmãzan

· Întoarcerea magilor (2016)

· Oul de cuc (2010)

· One second of life / O secundă de viață (2009) Trailer

· Cu inima indoita (2006)

· Dragoste de mamă (2006)

· Margo (2006)

· Lotus (2004)

· Raport despre starea natiunii (2004)

· Casa din vis (1991)