MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 8 IULIE 2019

Bună dimineața, prieteni într-o nouă săptămână de vară!
Scuze pentru întârziere, dar mi-a fost rău toată noaptea și nu m-am odihnit. Cred că astăzi nu ies din casă!

ISTORIE PE ZILE 8 Iulie

Evenimente

·         158: Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior.  În 29 iunie 120 este menţionat pentru prima oară un guvernator al Daciei Superior, într-o diplomă militară. Prima menţiune epigrafică a Daciei Inferior este localizată temporal în 129. Provincia Dacia unitară, este împărţită în două unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Transilvania şi Banatul sunt incluse în provincia Dacia Superior, iar Oltenia în Dacia Inferior. Dacia Superior era  guvernată în numele împăratului de către un legatus Augusti pro praetore, iar Dacia Inferior avea la conducere un procurator Augusti de rang ecvestru.
Singura legiune care rămâne în provincii este legiunea a XIII-a Gemina care îşi avea sediul în capitala prpvinciei Dacia Superior.
Dacia Superior îşi avea capitala la Apulum, devenit unul din cele mai puternice oraşe din Dacia romană, din cauza controlului zonei aurifere. Dacia Inferior avea stabilit sediul central al aparatului administrativ la Romula. Între anii 132-133 are loc o vizită în Dacia a împăratului Hadrian. De acest eveniment este legată ipotetic cea de-a doua organizare a provinciei Dacia. La data de 2 iulie 133 are loc prima menţiune a noii provincii Dacia Porolissensis. În 8 iulie 158 este datată ultima menţiunea epigrafică cunoscută a Daciei Superior. Dacia romană este împărţită de la această organizare în trei unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Dacia Inferior, Dacia Superior şi Dacia Porolissensis care conţinea acum partea septentrională a Transilvaniei, bucată desprinsă din anterioara Dacia Superior. Dacia Superior rămâne la conducere cu un legatus Augusti pro pratore. Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis aveau la conducere câte un procurator Augusti de rang ecvestru. La data de 2 iulie 133, guvernatorul Daciei Porolissensis era Flavius Italicus. Odată cu atacul dacilor liberi din 156-157 este menţionat legatul Daciei Superior, M.Statius Priscus. Reclădirea amfiteatrului de piatră de la Porolissum, în 157, aduce şi menţiunea procuratorului Daciei Porolissensis, Tiberius Claudius Quintilianus. Dacia Superior şi Dacia Inferior îşi păstrează capitalele la Apulum respectiv Romula, cât despre noua provincie Dacia Porolissensis, aşa cum îi spne şi numele, capitala a fost stabilită la Porolissum. A treia şi ultima reorganizare a Provinciei Dacia are loc probabil ca urmare a devastatorului atac al costobocilor din anul 167. Aşadar această reorganizare poate fi situată temporal în perioada 167-169.
În anul 271, împăratul Aurelian, dispune abandonarea provinciei. Legiuea a XIII-a Gemina este mutată la Ratiaria, iar a V-a Macedonica la Oescus. Administraţia, negustorimea şi marii proprietari de pământ se retrag la sud de Dunăre. Structura administrativ-teritorială raămâne practic neschimbată, singura diferenţă faţă de regimul anterior fiind denumirea provinciilor: Dacia Superior îşi schimbă numele în Dacia Apulensis, Dacia Inferior în Dacia Malvensis, iar Dacia Porolissensis îşi păstrează numele neschimbat. Probabil ca urmare a gravelor probleme generate de costoboci, guvernarea celor trei provincii este dată unei singure persoane care purta denumirea de legatus Augusti pro prateore trium Daciarum.
Primul guvernator al celor trei provincii dacice este M.Claudius Fronto care guvernează până în 170 când cade într-o luptă împotriva costobocilor. În 222-223 este atestată adunarea provincială a Daciei la Sarmizegetusa şi care purta numele decocnilium trium Daciarum În 246, împăratul Filip Arabul acordă Daciei dreptul de a bate monedă proprie, monezi pe care apare inscripţia Provincia Dacia. Aceste emisii monetare au loc în perioada iulie-august 246. Emisiunile monetare ale provinciei încetează în anul 256. Începând din anul 257, nu se mai cunoaşte nici un guvernator şi nici un procurator al nici uneia dintre cele trei provincii Dacice. Legiunea a XIII-a Gemina îşi păstrează sediul la Apulum, iar legiunea a V-a Macedonica este adusă în Dacia având sediul central stabilit la Potaissa. Capitalele provinciilor se păstrează la Apulum, Romula şi Porolissum pentru Dacia Superior, Dacia Inferior şi respectiv Dacia Porolissensis, cu Sarmizegetusa, care primeşte statutul de metropolis, ca găzduitoare a adunării provinciale. (Dracones.ro)

·         452: Papa Leon I il implora pe regele hunilor Attila,sa nu invadeze Roma. Attila, care a distrus deja Galia, dar a suferit o infrangere zdrobitoare in bătălia de pe Câmpiile Catalaunice,  la 20 iunie 451, pe teritoriul actualei Franțe, accepta si isi retrage armata de la portile Romei. Attila a murit la scurt timp după aceea pe malurile Dunării, iar vastul imperiu hun cladit de el, dispare.

·         1392: Menționarea prezenței monedelor emise de Țara Românească în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia"); era atestată, astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.

·         1481: Bătălia de la Rîmnic dintre Ştefan cel Mare al Moldovei pe de o parte şi Basarab IV-lea cel Tînăr al Munteniei cu armata otomană condusă de Ali-beg şi Skender-beg pe cealăltă parte. Basarab cel Tînăr (Ţepeluş) considerat de Xenopol aceeaşi persoană cu Laiolta Basarab (sunt şi alte opinii ale istoricilor la acest capitol precum că Laiolta Basarab şi Ţepeluş sunt personalităţi diferite) este pus de turci la domnia Munteniei în recompensă pentru devotamentul acestuia. În 1480 el năvăleşte în Moldova înmpreună cu nişte paşi turci Ali-beg şi Sakander-beg venind "pînă la Lunca Mare", atac care pe semne fu respins de Ştefan cel Mare al Moldovei. În 1481, în timpul în care turcii se pregătesc de o luvitură asupra cetăţilor din sudul Moldovei, Ţepeluş adună o armată şi "se aşează sub munte" aşteptînd venirea aliaţilor turci pentru a putea începe atacul. O scrisoare a lui Ştefan Batory către Sibieni la 30 aprilie 1481, ce atenţionează că "Ţepeluş, voievodul părţilor tranalpine, au ridicat neamurile şi popoarele statului său cu gîndul de a ataca cetatea Chilia a Moldovei". Ştefan cel Mare ştiind că aglomerarea de ostaşi a domnului muntean Ţepeluş, imediat sub munţii Braşovului, îngrijora pe Unguri şi pentru a dobîndi ajutoare contra turcilor şi lui Ţepeluş de la aceştea îi informează că muntenii ar avea de gînd cu ajutorul turcilor să surprindă Braşovul şi Sibiul spre a prăda, înainte de a porni spre Chilia. Ungurii îngrijoraţi trimit ajutoare armate lui Ştefan cel Mare astfel încît împreună cu propria armată a domnitorului numărau 60 000 ostaşi. Ştefan cel Mare atacă pe Ţepeluş sub munţii judeţului Rîmnic şi după o luptă la sînge, Ţepeluş este învins şi fuge. Totuşi oastea lui Ştefan cel Mare îl prinde pe Ţepeluş şi Ştefan cere să-l omoare neapărat, probabil pedepsindu-l pentru necredinţa cu care Laiolta Basarab al Munteniei îl hrănise de mai mult timp. În această luptă a cazut eroic Şendrea, cumnatul domnului Moldovei. Ureche spune că Ştefan cel Mare după ce ucise pe Ţepeluş în bătălia de la Rîmnicu Sărat, puse în locul lui în Muntenia pe unul Vlad-Vodă supranumit şi Călugărul. Acest Vlad se întitulează singur "Vlad-Vodă fiul lui Vlad cel Mare", acesta din urmă fiind Vlad Ţepeş. Numai peste cîţiva ani de la instalarea lui Vlad Călugărul în Muntenia, acesta atacă împreună cu turcii cetăţile Chilia şi Cetatea Albă a Moldovei demonstrînd încă o dată zădărnicia eforturilor lui Ştefan cel Mare de a pune un domn fidel Moldovei în scaunul Munteniei.

·         1497: Navigatorul portughez Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa spre India, pe la Capul Bunei Speranţe, înconjurând Africa; se deschide astfel linia de navigație din Europa spre Asia. Avea sub comanda sa trei nave. In luna mai va atinge coastele Indiei.

·         1581:  Lucaci "riitorul", profesor la Școala Mănăstirii Putna, a terminat de copiat textul bilingv (slavon și românesc) al unei Pravile. Acesta este cel mai vechi text juridic românesc datat.

·         1647: Prima atestare documentară a comunei Racovița.

·         1709: Marele Război al Nordului: Bătălia de la Poltava – Petru cel Mare al Rusiei îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei la Poltava; se încheie astfel rolul Suediei ca putere majoră în Europa. Marele Război Nordic (1700-1721). Marele război nordic a fost rezultatul contestării de către Rusia a supremației Imperiului Suedez în zona Europei Nordice, Centrale și Estice. Coaliția antisuedeză a fost inițial formată din Petru cel Mare al Rusiei, Frederick al IV-lea al Danemarcei și Augustus al II-lea, regele Uniunii Polono-Lituaniene. Cei din urmă au părăsit alianța în 1700, respectiv 1706, revenind în conflict în 1709. George I de Brunswick-Lüneburg (Hanovra) a intrat în coaliție în 1714 ca principe de Hanovra, și în 1717 ca rege al Angliei, iar Frederick William I de Brandenburg-Prusia se alătură și el în 1715. De cealaltă parte se afla regatul suedez condus de Carol al XII-lea, alături de care luptă câțiva principi polonezi și lituanieni și cazacii conduși de Ivan Mazepa. Imperiul otoman a intervenit, pentru scurtă vreme, în favoarea lui Carol și a luptat împotriva Rusiei. Războiul se sfârșește cu înfrângerea definitivă a Suediei, Rusia luându-i locul ca noua mare putere din zona Balticii. Moscova își câștigă astfel și locul la masa Marilor Puteri europene, la care nu va mai renunța niciodată.

·         1730: Un cutremur estimat la magnitude de 8,7 produce un tsunami care afectează peste 1.000 km de coastă a Chile.

·         1835: A fost incheiata o Conventie pe 7 ani, intre Moldova si Tara Romaneasca, referitoare la extradarea fugarilor birnici, dezertori, debitori etc. Aceasta conventie stabilea si regimul comertului intre cele 2 tari romane, tranzitul marfurilor devenind liber, cu exceptia granelor si a vitelor.

·         1853: Japonia  este fortata sa iasa din izolare si sa-si deschida porturile navelor americane. Nave de razboi americane comandate de Matthew Perry, sosesc in Golful Edo (Tokyo).In numele de preşedintelui Statelor Unite, Perry solicită shogunului japonez (din familia Tokugawa) să deschidă porturile tarii sale navelor americane şi sa semneze  un tratat de prietenie între cele două ţări. După negocieri, japonezii deschid porturile Shimoda şi Hakodate, oferind un statut privilegiat Statelor  Unite ale Americii. Pentru prima dată, Japonia a deschis a lumii occidentale.

·         1859: Regele Carol XV & IV accede la tronul Suediei-Norvegiei. Carol al XV-lea (Carl Ludvig Eugen) (3 mai 1826 – 18 septembrie 1872) a fost rege al Suediei (sub numele de Carol al XV-lea) și rege al Norvegiei (sub numele de Carol al IV-lea) din 1859 până la moartea sa.

·         1868: A apărut, la Iași, manualul lui Ion Creangă: „Metodă nouă de scriere și citire pentru anul clasei I-a primare".

·         1869: S-a inaugurat prima linie de tramvai tras de cai din Europa, in Timișoara.

·         1873: Poetul francez Paul Verlaine, încercând să-l ucidă pe “prietenul” său, Arthur Rimbaud - un alt poet francez - îi produce o rană gravă. Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare. Jean Nicolas Arthur Rimbaud (*20 octombrie 1854, Charleville-Mézières – †10 noiembrie 1891, Marsilia) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului. A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere „Les étrennes des orphelins„. În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează și este închis într-o casă de corecție pentru minori. Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric „Le Bateau ivre” („Corabia beată”), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine. În aceste creații de debut se simte influența lui Charles Baudelaire, dar – în același timp – se recunoaște propria sa originalitate în asociațiile metaforice neașteptate și în amestecul între conștiința de sine și resemnare, care va fi prezent și în operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabilește în 1871 în locuința acestuia din Paris, unde întrețin până în anul 1873 o relație homofilă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă. Acest episod este redat de Rimbaud în poemul în proză „Une Saison en enfer” („O vreme petrecută’n iad”, 1973), care – prin dinamismul și radicalitatea stilistică a compoziției – marchează un punct de cotitură în istoria literaturii. Tot din această perioadă datează ciclul de poeme în proză „Les Illuminations” („Iluminările”), creații vizionare, pline de explozie poetică a tiparelor convenționale. În acest ciclu se găsește celebrul „Sonnet des voyelles” („Sonetul vocalelor”), în care, fiecăreia din cele cinci vocale, i se atribuie o anumită culoare. Urmează o viață de peregrinări și vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java și Cipru, lucrînd ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale și arme în Africa de nord și ia parte la expediții în Etiopia și Somalia. În afara unei bogate corespondențe cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, in dureri salbatice din cauza unei gangrene,la varsta de 37 de ani. Orașul său natal, Charleville-Mézières, a organizat în anul 2004 o serie de manifestări comemorative, în cadrul „Anului Rimbaud„.

·         1889: A fost publicată prima ediție a cotidianului american economic și financiar „Wall Street Journal".

·         1901: În Franța, viteza automobilelor este limitată la 10 km/h.

·         1907 – se dă startul în cea de-a cincea ediție a Turului Franței la ciclism

·         1912 – Finlanda obține prima medalie olimpica din istorie, la ediția de la Stockholm.Atletul Hannes Kolehmainen câștigă cursa de 10.000 de metri. Finlanda, la acea vreme, depindea de Rusia țaristă

·         1922: A avut loc primul meci al echipei de tenis a României în Cupa Davis (România–India, 0-5).

·         1934 – se dispută primul meci din istoria finalelor Cupei României, partida tur a întâlnirii dintre Ripensia Timișoara și Universitatea Cluj. Timișorenii învingeau cu 3-2 gruparea ardeleană cu golurile înscrise de Schwartz, Dobay și Ciolac. Pentru clujeni au punctat Ploeșteanu și Surlașiu

·         1937 – naționala de fotbal a României câștigă cu scorul de 2-0 meciul amical disputat în fața Lituaniei, la Kaunas, cu golurile înscrise de Ion Bogdan și Iulius Bodola

·         1946: A fost creată "Uniunea Internațională a Profesorilor".

·         1954 – începe Turul Franței la ciclism

·         1961 – Iolanda Balaș duce recordul la săritura în înălțime la 1.90

·         1962 – Dan Gurney câștigă Marele Premiu al Franței la formula 1, urmat de Tony Maggs și Ricky Ginther

·         1962 – pe stadionul “23 august” din capitală se joacă finala Cupei României la fotbal. Steaua învinge Rapidul cu scorul de 5-1. Pentru steliști au înscris Mateianu, Voinea, Raksi și Constantin, de două ori, în timp ce unicul gol al giuleștenilor i-a aparținut lui Titus Ozon

·         1966: Regele Mwambutsa IV Bangiriceng al Burundi este detronat de fiul său, Prințul Charles Ndizi.

·         1976: A fost fondat Partidul Popular European (PPE), federație a partidelor democrat–creștine din țările membre ale Uniunii Europene. Partidul Popular European este un partid de centru-dreapta european, unul din cel mai mari partide transnaționale reprezentate în Parlamentul UE. PPE a fost fondat în 1976 de către partide occidentale creștin-democrate, dar mai târziu a primit și partide europene conservatoare sau alte formațiuni politice de centru-dreapta. PPE este cel mai influent partid european. Este cel mai mare partid din Parlamentul European din 1999, din Consiliul European din 2002 și este de departe cel mai mare partid în cadrul prezentei Comisii Europene. Președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene aparțin PPE. De asemenea, mulți dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene au fost membri ai partidelor care au format mai târziu PPE. În afara UE, partidul deține majoritatea în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

·         1982: Tentativa de asasinat împotriva președintelui irakian Saddam Hussein în Dujail.

·         1982 – se joacă cele două semifinale ale Campionatului Mondial din Spania. Italia învinge Polonia cu 2-0, pe Nou Camp din Barcelona, cu golurile marcate de Paolo Rossi. În cea de-a doua semifinală, Germania de Vest încheie la egalitate cu Franța, 3-3 după 120 de minute. La penalty-uri, nemții transformă cinci din șase lovituri prin Kaltz, Breitner, Littbarski, Rummenigge și Hrubesch, în timp ce Stielike a ratat. Franța a înscris doar 4 goluri din șase penalty-uri. Au transformat Giresse, Amoros, Rocheteau și Platini și au ratat Six și Bossis

·         1984 – are loc Marele Premiu de formula 1 de la Dallas, care este câștigat de Keke Rosberg, urmat pe podium de Rene Arnoux și Elio de Angelis

·         1989: În Argentina, peronistul Carlos Menem, câștigătorul alegerilor este investit ca noul președinte după demisia predecesorului său, Raúl Alfonsín. Carlos Saúl Menem Akil (n. 2 iulie 1930, Anillaco, Provincia La Rioja, Argentina) este un avocat și un politician argentinian, membru al partidului peronist. A fost din iulie 1989 până în decembrie 1999 președinte al Argentinei.

·         1990: Germania castiga pentru a treia oara Campionatul mondial de fotbal. In minutul 85,un penalty executat de Brehme, aduce la campionatul mondial desfasurat in Italia, cea de-a treia Cupa Mondială de fotbal Germaniei RFG mai casti titlul suprem în 1954 şi 1974.

·         1990 –se dispută Marele Premiu de formula 1 al Franței, care este câștigat de un francez, Alain Prost. În spatele său, pe podium au mai urcat Ivan Capelli și Ayrton Senna

·         1991 – Statele Unite ale Americii câștigă prima ediție Gold Cup din istorie, după ce trece cu 4-3 în finală de reprezentantiva statului Honduras. Golgeterul turneului a fost Benjamin Galindo, autor a șase goluri

·         1994: Kim Jong-il începe să-și asume conducerea supremă a Coreei de Nord, la moartea tatălui său, Kim Il-sung. Kim Jong-il (n. 16 februarie 1941, d. 17 decembrie 2011) a fost un om politic din Coreea de Nord, comandant militar cu gradul de mareșal al R.P.D.Coreene, conducătorul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene între anii 1994 și 2011. După moarte, în 2012, a fost proclamat generalisim al R.P.D.Coreene. În mod oficial, a fost președintele Comisiei de Apărare Națională din Coreea de Nord, Comandant Suprem al Armatei Poporului și Secretar General al Partidului Celor ce Muncesc din Coreea (aflat la putere din 1948). Îi succede tatălui său Kim Ir-sen, fondatorul Republicii Populare Democrate Coreene (Coreea de Nord), care a decedat în anul 1994. În constituția nord-coreeană din aprilie 2009, este numit implicit „conducător suprem”. Asemenea tatălui său, Kim Jong-il s-a bucurat de privilegii absolute și a avut un extraordinar cult al personalității în Coreea de Nord, unde Kim a fost venerat ca un erou, mare om politic, un „om măreț”, și chiar, după cum relatează anumite surse, regele-zeu.

·         1998 – se joacă a doua semifinală a Campionatului Mondial din Franța. Țara gazdă trece de Croația cu 2-1, cu o dublă a lui Lilian Thuram, în timp ce pentru croați a înscris Suker. În finală, Franța urma să dea piept cu Brazilia.

·         2000: “Love Parade” a facut sa vibreze Berlinul. Peste un milion de fani ai muzicii techno au participat în centrul Berlinului, la “Love Parade” anual, cea mai mai mare “Dance Party” din lume.

·         2001: Trupul neînsuflețit al cântăreței de fado, Amalia Rodrigues, decedată la 6 octombrie 1999, la vârstă de 79 de ani, a fost transferat în Panteonul național din Lisabona, în sala rezervată scriitorilor portughezi.

·         2004 - În această zi Suzuki dovedeşte în instanţă că şi presa auto are interese ascunse, câştigând procesul intentat publicaţiei Consumer Reports în care contesta verdictul dat de revista americană despre SUV-ul Suzuki Samurai. A fost un proces foarte lung care a durat 8 ani şi care a pornit de la o polemică demarată în 1988. În acel an, Suzuki Samurai, un SUV lansat în 1985, a fost testat de Consumer Reports şi l-au considerat inacceptabil, din cauza probabilităţii foarte mari de a se răsturna. Într-un test al elanului efectuat, americanii chiar au reuşit asta. Însă Suzuki a reuşit să demonstreze prin declaraţia unui fost angajat al acelei publicaţii şi printr-o casetă că nu s-a respectat viteza aferentă acelui test şi că a fost nevoie de 47 de încercări pentru a îl pune cu roţile în sus. În plus pe casetă se aud aplauze şi râsete în acel moment, toate aceste dovezi dând câştig de cauză japonezilor. Nu au primit bani ca despăgubire, dar presa negativă s-a schimbat radical şi Suzuki a reuşit să crească de patru ori vânzările în patru ani.

·         2006: Primul zbor al unui ornitopter cu echipaj uman, autopropulsat (un aparat care zboara fluturand din aripi), construit la Toronto, in Canada. Acest ornithopter, a fost inspirat de schite ale  lui  Leonardo da Vinci din 1485.

·         2006 – se joacă finala mică a Campionatului Mondial din Germania. Țara gazdă învinge cu 3-1 echipa Portugaliei. Pentru nemți a înscris Schweinsteiger, de două ori, și au beneficiat și de un autogol al lui Petit, în timp e pentru portughezi a punctat Nuno Gomes

·         2007 – se dispută Marele Premiu de formula 1 al Marii Britanii. Cursa este câștigată de Kimi Raikkonen, urmat în clasament de Fer nando Alonso și Lewis Hamilton

·         2009 – se dispută seria a doua de meciuri din grupa A din Gold Cup: Jamaica 0-1 Costa Rica și El Salvador 0-1 Canada

·         2011 – se joacă primele două sferturi de finală ale Campionatului Mondial de fotbal feminin : Germania 0-1 Japonia (după prelungiri) și Anglia 1-1 Franța. Naționala Franței avea să se califice în semifinale, după 4-3 la penalty-uri

·         2012 – se dispută Marele Premiu de formula 1 al Marii Britanii, care este câștigat de Mark Webber, urmat de Fernando Alonso și Sebastian Vettel

·         2013 – începe a 12-a ediție a Gold Cup, cu primele două meciuri ale grupei A: Canada 0-1 Martinica și Mexic 1-2 Panama

Nașteri

·         1528: Emanuel Filibert (italiană Emanuele Filiberto; n. 8 iulie 1528 – d. 30 august 1580) a fost Duce de Savoia din 1553 până în 1580.

Născut la Chambéry, Emanuel Filibert a fost singurul copil care a atins vârsta adultă al Ducelui Carol al III-lea de Savoia și a Infantei Beatrice a Portugaliei. Mama lui era cumnata împăratului Carol Quintul iar viitorul Duce a servit în armata lui Carol în timpul războiului împotriva regelui Francisc I al Franței distingându-se prin capturarea comunei Hesdin în iulie 1553.

Emanuel Filibert, Duce de Savoia

O lună mai târziu el a devenit Duce de Savoia, la moartea tatălui său, dar acest lucru a fost doar onorific, marea majoritate a teritoriilor fiind ocupate și administrate de către francezi din 1536. În schimb, el a continuat să servească sub habsburgi în speranța că își va recupera pământurile. A servit pentru vărul său Filip al II-lea al Spaniei ca guvernator al Țărilor de Jos în perioada 1555-1559.^[1] Din această poziție el personal a condus invazia în nordul Franței și a obținut o victorie strălucitoare în Bătălia de la Saint-Quentin la 10 august 1557.^[2]

A fost pețitor al Prințesei Elisabeta a Angliei, fiica regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Prin Pacea de la Cateau Cambrésis dintre Franța și Spania, semnată în 1559, ducatul de Savoia a fost redat lui Emanuel Filibert iar el s-a căsătorit cu Margareta a Franței, Ducesă de Berry, sora regelui Henric al II-lea al Franței.^[3]Singurul lor copil a fost Carol Emanuel I de Savoia.

În urma morții unchiului său, Henric I al Portugaliei, la 31 ianuarie 1580, Emanuel Filibert a luptat să-și impună drepturile la succesiunea tronului portughez. Și-a dat seama repede că avea o poziție fragilă din cauza pretențiilor lui Filip al II-lea, care a preluat controlul țării, unind Spania și Portugalia.

Emanuel Filibert și-a petrecut domnia recâștigând ceea ce s-a pierdut în războaiele costisitoare cu Franța. Bun strateg politic el a profitat de diferite certuri în Europa pentru a recâștiga încet teritoriile atât de la francezi cât și de la spanioli, inclusiv orașul Torino. De asemenea, el a cumpărat două teritorii. Pe plan intern, el a mutat capitala ducatului de la Chambéry la Torino și a înlocuit latina ca limbă oficială a ducatului cu italiana.^[4] El încerca să dobândească teritoriul Saluzzo atunci când a murit la Torino

Emanuel Filibert

·         1545: Carlos, Prinț de Asturia, cunoscut drept Don Carlos (8 iulie 1545 – 24 iulie 1568), a fost fiul cel mare și moștenitorul regelui Filip al II-lea al Spaniei. Mama lui a fost Maria a Portugaliei, fiica regelui Ioan al III-lea al Portugaliei.

Din cauza consangvinității, Carlos s-a născut diform și suferind de o instabilitate psihică, de care nu a scăpat toată scurta lui viață de 23 de ani. Mai mult, această instabilitate s-a agravat odată cu un accident care i-a cauzat niște lovituri la cap, ce au necesitat o trepanație. După această operație, accesele de furie nemotivată au devenit tot mai dese. Impresiile diverse ale contemporanilor săi care l-au cunoscut dovedesc faptul că era un individ sadic, care chinuia animale și servitorii.^[1]

Din cauza agravării instabilității psihice, Carlos a fost închis de către tatăl său la începutul anului 1568, murind după o jumătate de an de carceră. Soarta lui a devenit subiect pentru Legenda Neagră și a inspirat o piesă de teatru scrisă de Friedrich Schiller (drama Don Carlos) și o operă de Giuseppe Verdi (intitulată tot Don Carlos).

Carlos

Prinț de Asturia

Portret de Alonso Sánchez Coello, c. 1558.

·         1593: Artemisia Gentileschi, pictor italian (d. 1651)

·         1621: Jean de La Fontaine (n. 8 iulie 1621, Château-Thierry, Franța – d. 13 aprilie 1695, Paris) a fost un poet, dramaturg și prozator francez. A rămas cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale.
Jean de La Fontaine a fost membru al Academiei Franceze.

La Fontaine s-a născut la Château-Thierry, în Champagne, la 8 iulie 1621. Tatăl său a fost Charles de La Fontaine, maestru de vânătoare și pădurar al ducatului de Château-Thierry, iar mama sa a fost Françoise Pidoux. Familia sa făcea parte din pătura superioară a clasei de mijloc provinciale; chiar dacă nu făcea parte din nobilime, tatăl său era înstărit.^[12]

Jean, cel mai mare copil, a fost educat la colegiul din orașul Reims. În luna mai 1641 a intrat la Oratoriu, iar în luna octombrie a aceluiași an la Seminarul din Saint-Magloire. Dar, după o perioadă relativ scurtă, mai exact în 1642 și-a dat seama că și-a greșit vocația și a început să studieze dreptul.

La Paris, în paralel cu studiile de drept, La Fontaine frecventează un cerc literar, denumit La Table Ronde („Masa rotundă”), alcătuit din tineri poeți ai acelei epoci, printre care: Pellisson, François Maucroix, François Charpentier, Tallemant des Réaux și Antoine de Rambouillet de La Sablière (care ulterior s-a căsătorit cu Marguerite Hessein, viitoarea protectoare a lui La Fontaine).^[13]

În 1647 tatăl său îi aranjează o căsătorie de conveniență cu Marie Héricart, în vârstă de doar 14 ani, fiica lui Louis Héricart, „locotenent civil și penal” al domeniului La Ferté-Milon. Tânăra soție a adus o zestre de 20.000 de livre. Contractul de căsătorie a fost semnat în acest oraș (în apropiere de Chateau-Thierry) la 10 noiembrie 1647. Jean de La Fontaine și soția sa au avut un singur fiu, Charles. La Fontaine o părăsește însă pe soția sa și se întoarce la Paris, unde frecventează societatea mondenă și libertină a acelei perioade.

La Fontaine obține în 1649, diploma de avocat pentru baroul parizian (Cour du Parlement de Paris).

Debutul lui Jean de La Fontaine în literatură s-a petrecut la 17 august 1654, prin publicarea unei comedii în cinci acte: L’Eunuque („Eunucul”), o prelucrare după Terențiu, care nu a avut însă succes.^[13]

În 1657 La Fontaine scrisese versuri dedicate lui Nicolas Fouquet, Surintendant des Finances (ministru de finanțe), unul dintre cei mai influenți curteni ai regelui Ludovic al XIV-lea. Fouquet s-a arătat interesat de autorul versurilor respective, iar în 1659 La Fontaine a ajuns în anturajul acestuia, fiind introdus de către Jacques Jannart, o rudă a soției sale. În acea perioadă Fouquet era un adevărat „Mecena” pentru poeții francezi, astfel că în curând La Fontaine a primit o pensie de 1000 de livre, în schimbul căreia se obliga să scrie o serie de poeme de circumstanță în termenii prevăzuți în contract. Tot lui Fouquet i-a dedicat și poemul epic Adonis, o prelucrare după Publius Ovidius Naso. De asemenea, La Fontaine a scris o operă literară compozită (în proză și în versuri), intitulată Le Songe de Vaux, în cinstea domeniului și a noului castel de la Vaux a patronului său; opera nu a mai fost însă tipărită deoarece Fouquet a fost arestat din ordinul lui Ludovic al XIV-lea la 5 septembrie 1661.

Totuși, în martie 1662 este tipărită clandestin elegia Elégie aux Nymphes de Vaux, o parte din Le Songe de Vaux. A fost un act de curaj din partea lui La Fontaine să-și exprime în acest mod sentimentele de gratitudine față de protectorul său Fouquet, în situația în care acesta căzuse în dizgrația regelui și fusese aruncat în închisoare.^[13]

La Fontaine și-a găsit un nou protector în ducele de Bouillon, suzeran al domeniului Château Thierry. Mai ales ducesa de Bouillon, Marie Anne Mancini, cea mai tânără dintre nepoatele cardinalului Mazarin (prim-ministru al Franței din 1642 până la moartea sa în 1661), l-a protejat pe La Fontaine.

În ianuarie 1663 Jean de La Fontaine scrie Ode au Roi („Odă regelui”), prin care, în mod subtil, cere clemență pentru nefericitul Fouquet. Prin aceasta, nu reușește însă decât să-și atragă antipatia lui Jean-Baptiste Colbert, noul favorit al regelui.

Jean de La Fontaine
(pictură de Hyacinthe Rigaud, 1690)

În 1664 îi apare primul volum de o reală importanță: Contes („Povestiri”), cu care intră în atenția contemporanilor săi.

La 8 iulie 1664 Jean de La Fontaine a fost înnobilat, primind un Brevet de Gentilhomme („brevet de gentilom”); el a intrat oficial în serviciul ducesei de Orléans, Marguerite de Lorraine, care era mama ducelui de Bouillon, protectorul său. La palatul „Luxembourg” din Paris, reședința ducesei de Orléans, La Fontaine îi cunoaște, printre alții, pe La Rochefoulcauld, pe Madame de Sévigné și pe Madame de La Fayette, personalități celebre ale literaturii franceze.

Tot în același an, la 10 decembrie, tipărește două povestiri prelucrate după Boccaccio și Ariosto. Din acest motiv s-a iscat o dispută în cercurile literare, cu referire la libertatea pe care povestitorul poate să o aibă în raport cu modelul de la care a pornit. Într-un eseu (La Dissertation sur Joconde), Nicolas Boileau a tranșat acestă dezbatere în favoarea lui La Fontaine.^[13]

În 1665 și 1666 îi apar două volume de povești și povestiri în versuri (Contes et Nouvelles en vers).

La 31 martie 1668 este tipărit volumul Fables choisies („Fabule alese”), dedicat lui Ludovic, Delfinul Franței, fiul cel mare și moștenitor al regelui Ludovic al XIV-lea. În prefață, La Fontaine explica: Je me sers d'animaux pour instruire les hommes(„folosesc animalele pentru a-i învăța pe oameni”).

La Fontaine publică în 1669 Les Amours de Psyché et de Cupidon. Această carte suscită o relativă neînțelegere, datorită stilului său neconvențional, care contravenea principiilor de bază ale esteticii clasice, fiind un amestec de proză, versuri, povestiri mitologice și conversații literare. Romanul îi pune în scenă și pe „cei patru amici”, reprezentați prin Molière, Boileau, Racine și La Fontaine însuși.

La 20 decembrie 1670 este publicată la Port Royal Recueil de Poésies Chrétiennes („Culegere de poezii creștine”), dedicate Prințului de Conti, la care a colaborat și La Fontaine.^[13]

Odată cu moartea ducesei de Orléans (1672), La Fontaine a pierdut mult din punct de vedere al situației sale materiale. Din fericire pentru el, și-a găsit o nouă protectoare: Marguerite de La Sablière, în casa căreia l-a cunoscut, printre alții, pe Charles Perrault

La 17 februarie 1673 a murit Molière; La Fontaine, care îi fusese prieten, a publicat un elogiu în memoria acestuia.

Având și protecția Marchizei de Montespan (metresa regelui Ludovic al XIV-lea), La Fontaine încearcă să se lanseze în lumea operei scriind un libret pentru Jean-Baptiste Lully. Acesta însă nu duce până la capăt proiectul, iar La Fontaine, furios, scrie un poem-satiră împotriva lui Lully întitulat Le Florentin (Lully fiind originar din Florența). Publică, de asemenea, o altă culegere de povestiri licențioase Nouveaux Contes.

În 1678 și 1679 îi apar patru noi volume de Fables choisies („Fabule alese”), dedicate Marchizei de Montespan

În martie 1688, Madame de la Sablière, protectoarea lui Jean de La Fontaine, fiind grav bolnavă, abandonează reședința ei oficială din strada Saint Honoré, dar îi lasă în folosință lui La Fontaine o casă mai mică, anexă a palatului.^[12]

În 1689 La Fontaine scrie fabula Le Milan, le Roi et le Chasseur („Șoimul, regele și vânătorul”) dedicată Prințului de Conti, cu ocazia căsătoriei acestuia. După aceasta el devine un apropiat al prințului și al familiei Vendôme.

În 1690 publică în Le Mercure Galant trei fabule inedite. La 28 noiembrie 1691 Opera Franceză pune în scenă Orphée(„Orfeu”), o tragedie lirică de La Fontaine.

La sfârșitul anului 1692, starea sănătății lui La Fontaine se înrăutățește; probabil din cauza tuberculozei netratate. La 6 ianuarie 1693 a murit protectoarea sa, Madame de la Sablière. La Fontaine traduce în franceză Dies Irae, pe care o citește în fața Academiei Franceze la ședința solemnă ce a avut loc cu ocazia primirii în rândurile academicienilor a lui Jean de La Bruyère.

Jean de La Fontaine a murit la 13 martie 1695. Era în vârstă de 74 de ani. A fost înhumat alături de Molière, care murise mai înainte cu douăzeci și doi de ani. Ulterior, (în 1817) rămășițele acestor două genii ale Franței au fost mutate la cimitirul Père Lachaise, mormintele lor fiind alăturate și acolo

Jean de La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărți, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop și Fedru, precum și de tradițiile populare, și înzestrat cu un talent deosebit, el a depășit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă.

Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu mult umor și vervă viciile claselor dominante necruțându-l nici pe rege și nici pe curtenii săi, ca în „Greierele și furnica”, „Corbul și vulpea”, „Lupul și mielul” etc. Eroii din fabulele sale, care aparțin lumii animaliere și regnului vegetal, personificând tipuri și caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieții sociale din Franța acelui timp.

Un alt merit al lui La Fontaine constă în lirismul care străbate fabulele sale, prin aceasta deosebindu-se de aproape toți scriitorii clasici francezi. Fabulele au fost scrise în limba vie a poporului. La Fontaine este inițiatorul versului liber în literatura franceză.

Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi; acest fapt a influențat dezvoltarea ulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei românești prin Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Donici, dar mai ales prin Grigore Alexandrescu.

Fabule celebre

• La Cigale et la Fourmi („Greierele și furnica”)
• Le Corbeau et le Renard („Corbul și vulpea”)
• Le Loup et l'Agneau („Lupul și mielul”)
• Le Renard et la Cigogne („Vulpea și barza”)

Lucrări publicate (în ordine cronologică)

• 1654 - L’Eunuque („Eunucul”, o prelucrare după Terențiu)
• 1658 - Epître à l'Abbesse de Mouzon - Adonis
• 1659 - Le Songe de Vaux
• 1659-1661 - 26 poezii dedicate lui Fouquet
• 1660 - Les Rieurs du Beau Richard
• 1661 - Primele fabule (Fables)
• 1662 - Elégie aux Nymphes de Vaux
• 1663 - Ode au Roi („Odă regelui”); Relation d'un Voyage de Paris en Limousin
• 1664 - Primele două povestiri: Joconde și Le cocu battu et content
• 1665 - Contes et Nouvelles en vers („Povestiri și nuvele în versuri”)
• 1666 - Contes et Nouvelles en vers (partea a doua)
• 1667 - Trei povestiri: Les frères de Catalogne, L'Ermite și Mazet de Lamporechio
• 1668 - Fables choisies mises en vers („Fabule alese”)
• 1669 - Les Amours de Psyché et Cupidon
• 1670 - Recueil de poésies chrétiennes et diverses („Culegere de poezii creștine și diverse”)
• 1671 - Contes et Nouvelles en vers (partea a treia)
• 1673 - Poème de la Captivité de Saint Malc
• 1674 - Daphné - Les Nouveaux contes
• 1675 - Le Florentin („Florentinul”)
• 1678-1679 - A doua culegere de fabule (Fables, livres VII à XI)
• 1682 - Poème du Quinquina, Belphégor, La Matronne d'Ephèse, Galaté
• 1683 - Le rendez-vous („Întâlnirea”, piesă de teatru pierdută); Achille
• 1684 - Discours à Madame de la Sablière
• 1685 - Publică 11 noi fabule și 5 noi povestiri
• 1687 - Epître à Huet („Scrisoare către Huet”)
• 1689 - Le Milan, le Roi et le Chasseur („Șoimul, regele și vânătorul”)
• 1690 - Les Compagnons d'Ulysse („Însoțitorii lui Ulise”)
• 1691 - Astrée; Les Deux Chèvres; Le Thésauriseur et le Singe
• 1692 - La Ligue des rats („Liga șobolanilor”)
• 1693 - A treia culegere de fabule (Fables, livre XII)

Jean de La Fontaine

·         1766: Dominique Jean Larrey, medic francez (d. 1842)
* 1786: Karl Ludwig Friedrich, Mare Duce de Baden (n. 8 iulie 1786, Karlsruhe, Germania – d. 8 decembrie 1818, Rastatt, Germania) a devenit Mare Duce de la 10 iunie 1811 și a condus ducatul până la moartea sa. Cea de a doua fiică a sa, Josephine (1813-1900), căsătorită în 1834 cu prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost mama regelui Carol I al României.

Karl Ludwig Friedrich

Tatăl său a fost Karl Ludwig de Baden, moștenitorul Badenului, care a devenit mare ducat după dizolvarea Sfântului Impeiu Romanîn 1806. Mama lui a fost Amalie de Hesse-Darmstadt, fiica lui Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt.
Karl Ludwig Friedrich a fost cumnatul conducătorilor Bavariei, ai Rusiei și ai Suediei. Sora lui cea mare, Carolina de Baden, a fost soția lui Maximilian I de Bavaria; a doua soră mai mare, Louise de Baden, a fost soția împăratului Alexandru I al Rusiei și cea de-a treia, Frederica de Baden, a fost soția regelui Gustav al IV-lea al Suediei.

La vârsta de 15 ani, Karl a mers să-și viziteze surorile la curțile lor de la St. Petersburg și Stockholm. Era în drum spre casă împreună cu tatăl său când acesta a suferit un accident și a murit la 15 decembrie 1801. Karl a fost martor la accident.^[3]

Datorită influenței puternice a Franței la curtea din Baden, Karl a fost forțat să se căsătorească cu Stéphanie de Beauharnais, fiica adoptivă a lui Napoleon I al Franței, la Paris la 8 aprilie 1806. Karl ar fi preferat mâna verișoarei sale, Prințesa Augusta de Bavaria. Abia peste 5 ani cuplul va avea un moștenitor.^[3]

La început, mariajul nu a fost fericit, cuplul fiind imatur. În plus, Karl a fost influențat de unchiul său Ludovic cunoscut pentru excesele sale. Din punct de vedere politic, deși rudă cu țarul Rusiei și regele Suediei, el a fost un susținător al lui Napoleon.

Karl avea 25 de ani când i-a succedat bunicului său Karl Frederic, Mare Duce de Baden după decesul acestuia la 11 iunie 1811.

Congresul de la Viena (1814-1815) a confirmat posesiunile dobândite de bunicul său în timpul domniei lui Napoleon I. A refuzat să divorțeze de soția sa după căderea lui Napoleon. În 1818 a creat o nouă constituție. Victimă a exceselor sale, el a murit fără moștenitori pe linie masculină care să fi supraviețuit. A fost succedat de unchiul său, Ludovic I, Mare Duce de Baden (1763-1830).

Prințul Karl s-a căsătorit la Paris la 8 aprilie 1806 cu Stéphanie de Beauharnais (1789 – 1860), fiica lui Claude de Beauharnais. Cuplul a avut cinci copii:

• Louise (5 iunie 1811 – 19 iulie 1854); s-a căsătorit cu verișorul ei primar Gustav, Prinț de Vasa la 9 noiembrie 1830.
• Fiu nenumit (29 septembrie 1812 – 16 octombrie 1812)
• Josephine (21 octombrie 1813 – 19 iunie 1900); s-a căsătorit cu Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen la 21 septembrie 1834.
• Alexandru (1 mai 1816 – 8 mai 1817)
• Maria (11 octombrie 1817 – 17 octombrie 1888); s-a căsătorit cu William Hamilton, Duce de Hamilton la 23 februarie 1843.

Karl

Mare Duce de Baden

·         1792: Therese Charlotte Luise de Saxonia-Hildburghausen (Therese a Bavariei; 8 iulie 1792 - 26 octombrie 1854) a fost regină a Bavariei. Therese a fost fiica lui Frederic, Duce de Saxa-Altenburg și Ducesei Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz, fiica cea mare a lui Carol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz.

Pantofii purtați de prințesa Tereza de Saxa-Hildburghausen la spectacolul "Scufiţa Roşie" la teatrul Hildburghausen, cca 1800, Muzeul Municipal Hildburghausen.

A fost botezată la 13 iulie 1792 și a primit numele împărătesei Maria Tereza a Austriei. Nașii ei au fost: bunica maternă, Friederike de Hesse-Darmstadt, Frederica Charlotte a Prusiei, Contesa Caroline de Zweibrücken, Louis I, Mare Duce de Baden și Frederick, Duce de York^[1], iar slujba a fost oficiată de episcopul Franz Ludwig von Erthal.

Prințesa a fost crescută la Schloss Hildburghausen împreună cu frații ei: Charlotte, Joseph, Luise, Georg, Friedrich și Eduard în credința luterană. Theresa a fost instruită în muzica clasică, literatura germană și limba franceză. A primit lecții de pictură de la pictorul curții Carl August Keßler și lecții de pian de la Johann Peter Heuschkel și Carl Maria von Weber.^[2]

În 1809 ea a fost una dintre posibilele mirese pentru Napoleon. La 12 octombrie 1810 la Munchen s-a căsătorit cu prințul moștenitor al Bavariei, Ludwig. Căsătoria a fost prima nuntă regală în Munchen din 1722. Festivitățile ocazionate de această căsătorie sunt la originea primului „Oktoberfest”^[3].

La 13 octombrie 1825, după decesul lui Maximilian I Iosif de Bavaria, Ludwig și Theresa au devenit regele și regina Bavariei. În timpul numeroaselor aventuri ale soțului ei, ea a suferit însă a tolerat infidelitățile regelui. Cu toate acestea, nu s-a abținut de la a-și demonstra dezaprobarea în mod discret, în 1831, ea a părăsit orașul în timpul uneia dintre aventurile lui și a plecat la Hildburghausen. Ea a respins strict asocierea cu amante.
Therese a fost o soție sensibilă, dedicată, fidelă. Ea a suferit când soțul ei a apărut în public ca un mare patron care își răsfață amanta regește. Pentru ziua ei de naștere, în 1847, Lola Montez a primit de la rege, pe lângă alte cadouri, o sumă de 40.000 de guldeni. Regina primea un venit anual de doar 12.000 de guldeni.^[4]

Adesea Therese îl înlocuia pe Ludwig în special în timpul călătoriilor sale numeroase și avea o oarecare influență politică. Era foarte populară și a fost considerată că reprezenta regina, soția și mama ideală. În 1946 când a început aventura cu nepopulara Lola Montez toată simpatia populației s-a îndreptat spre regină.^[5]

Therese a murit la 26 octombrie 1854, la vârsta de 62 de ani, de holeră, după ce a participat la Munchen, la un serviciu de mulțumire pentru sfârșitul epidemiei care a făcut 9000 de victime.

Therese și Ludwig au avut 9 copii:

• Maximilian (1811–1864), căsătorit cu Prințesa Maria a Prusiei (1825–1889); Rege al Bavariei între 1848-1864.
• Mathilde Caroline (1813–1862), căsătorită cu Ludwig al III-lea, Mare Duce de Hesse și de Rin (1806–1877)
• Otto (1815–1867), căsătorit cu Ducesa Amalie de Oldenburg (1818–1867); Rege al Greciei în perioada 1832-1862.
• Theodelinde, Prințesă a Bavariei (1816–1817)
• Luitpold (1821–1912), căsătorit cu Arhiducesa Auguste a Austriei (1825–1864); Prinț Regent al Bavariei (1886–1912).
• Adelgunde (1823–1914), căsătorită cu Francisc al V-lea, Duce de Modena (1819–1875).
• Hildegard (1825–1864), căsătorită cu Arhiducele Albert de Austria (1817–1895) Duce de Teschen
• Alexandra (1826–75).
• Adalbert (1828–1875), căsătorit cu Infanta Amelia Philippina a Spaniei (1834–1905)

Theresa de Saxa-Hildburghausen

Regină a Bavariei

* 1792: Joseph Bates (n. 8 iulie 1792 – d. 19 martie 1872) a fost un marinar și teolog adventist. El a fost fondatorul adventismului sabatarian.

Joseph Bates s-a născut în Rochester, Massachusetts, pe 8 iulie, 1792. Tatăl său, de asemenea, numit Joshep,^[3] a fost voluntar în Războiul de independență, iar mama sa a fost fiica lui Barnaba Nye de tip Sandwich, Massachusetts. În 1793, familia lui Bates s-a mutat în New Bedford, Massachusetts, care va deveni localitatea Fairhaven în 1812. În iunie 1807, Bates a navigat ca băiat de cabină pe o navă nouă comandată de Elias Terry, numit Fanny, la Londra. Acesta a fost începutul carierei de marinar a lui Bates.^[4]

În 1811, Bates a fost luat ca prizonier. După eliberare și-a continuat cariera, în cele din urmă devenind căpitan de vas. În timpul unei călătorii, el a citit o copie a Bibliei pe care soția lui i-a dat-o. De asemenea, el a fost un puternic susținător al abolirii sclaviei. În 1839, el a acceptat învățăturile lui William Miller care spunea că Isus vine în curând.

Bates a devenit cunoscut sub numele de „apostol al Sabatului” și a scris mai multe broșuri cu privire la acest subiect.^[5]

Joseph Bates a fost un susținător puternic al lui James White și a darului profetic, despre care credea că s-a manifestat în viziunile primite de tânăra Ellen G. White.

Joseph Bates a murit pe 19 martie 1872 în Battle Creek, Michigan. El este îngropat în Poplar Hill Cemetery in Monterey, Michigan.

Joshep Bates

* 1827: Petru al II-lea, Mare Duce de Oldenburg (germană Nikolaus Friedrich Peter; 8 iulie 1827–13 iunie 1900) a fost Mare Duce de Oldenburg din 1853 până în 1900.

Ducele Nikolaus Friedrich Petru a fost singurul fiu al lui Augustus, Mare Duce de Oldenburg și a celei de-a doua soții, Prințesa Ida de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym. S-a născut la 8 iulie 1827 la Oldenburg.^[1]

La 10 februarie 1852, Petru s-a căsătorit cu verișoara sa de gradul doi, Elisabeta de Saxa-Altenburg.^[2] Ea era a patra fiică a lui Joseph, Duce de Saxa-Altenburg și a Ducesei Amelia de Württemberg și sora reginei Maria a Hanovrei și a Marii Ducese Alexandra Iosifovna a Rusiei.

Au avut doi fii, Frederic Augustus (născut în 1852) și George (născut în 1855).

Petru i-a succedat tatălui său ca Mare Duce în 1853.^[2] Petru a condus marele ducat care avea o populație de aproape 800.000.^[2]

Familia lui Petru a avut legături cu familia imperială rusă (ambele erau descendenți ai lui Christian Albrecht de Holstein-Gottorp), astfel că el s-a aliat cu Rusia împotriva Austriei în timpul războiului din Crimeea. În timpul primului război Schleswig-Holstein, el a cerut o parte din teritoriile capturate de Prusia, dar a cedat în 1866 cererea sa asupra ducatelor.^[1]În anul următor, el a creat un model compact militar cu Prusia, în care trupele sale au fost încorporate în Corpul Prințului Friedrich Karl al Prusiei în timpul războiului franco-prusac.^[1]

În 1896, soția lui Elisabeta a murit.^[3] Ea a murit la un an după nora lor, Elisabeta Anna.

După ce a suferit de probleme cardiace, medicii i-au recomandat lui Petru o călătorie lungă în străinătate.^[4] A murit anul următor, la 13 iunie 1900 la reședința sa de vară de la Rastede.^[1] A fost succedat ca Mare Duce de fiul său cel mare, Frederic Augustus.

Petru al II-lea

Mare Duce de Oldenburg

·         1830: Marea Ducesă Alexandra Iosifovna a Rusiei (8 iulie 1830 – 6 iulie1911), născută Prințesa Alexandra Friederike Henriette de Saxa-Altenburg a fost a cincea fiică a Ducelui de Saxa-Altenburg, Joseph Georg Friedrich Ernst Karl și a Ameliei de Württemberg. S-a căsătorit cu Marele Duce Constantin Nikolaevici, al doilea fiu al Țarului Nicolae I al Rusiei, la 11 septembrie 1848.

Portret al Alexandrei de Joseph Karl Stieler.

În vara anului 1846, Alexandra l-a întâlnit pe Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusieiatunci când el a vizitat Altenburg. Marele Duce Constantin era al doilea fiu al Țarului Nicolae I al Rusiei și al Țarinei Alexandra Feodorovnanăscută Prințesa Charlotte a Prusiei.

Constantin a stat câteva zile la castelul tatălui Alexandrei. Vizita lui acolo a fost aranjată de mătușa Alexandrei, Marea Ducesă Elena Pavlovna, care se născuse Prințesa Charlotte de Württemberg. Elena și mama Alexandrei erau descendente ale lui Frederick al II-lea Eugene, Duce de Württemberg. Marea Ducesă Elena era căsătorită cu Marele Duce Mihail Pavlovici, fratele mai mic al Țarului Nicolae I. Elena Pavlovna era deci mătușa lui Constantin prin căsătorie și mătușa Alexandrei prin naștere. Ea avea o puternică influență asupra lui Constantin, care îi admira inteligența și opiniile progresive. Elenei îi plăcea literatura și muzica, a fondat Conservatorul din Sankt Petersburgiar tânărul Constantin își petrecea timpul adesea în casa și în salonul mătușii sale din Sankt Petersburg.

Constantin era intelectual și liberal, în timp ce Alexandra era conservatoare și mai degrabă înalt spiritualizată. Deși temperamente lor erau diferite, ambii aveau în comun interesul față de muzică și le plăcea să cânte în duet la pian. Constantin era captivat de frumusețea Alexandrei: era înaltă, subțire și atractivă. Curând era nerăbdător să se căsătorească cu ea "Nu știu ce se întâmplă cu mine. Este ca și cum aș fi o persoană complet nouă. Un singur gând am, o sigură imagine îmi umple ochii: pentru totdeauna, ea și numai ea, îngerul meu, universul meu. Chiar cred că sunt îndrăgostit, altfel ce-ar însemna asta? O cunosc doar de câteva ore și sunt îndrăgostit până peste urechi".^[1]
Alexandra avea șaisprezece ani iar Constantin nouăsprezece; s-au logodit însă au trebuit să aștepte mai mult de doi ani înainte să se căsătorească.

Alexandra a ajuns în Rusia la 12 octombrie 1847 și a fost întâmpinată de fanfară și de o sărbătoare populară, cu mulțimi care jubilau și care se înghesuiau pe străzi și la balcoane. Se spunea că Alexandra semăna mult cu sora logodnicului ei, Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna, care murise la o naștere, lucru care a umplut-o de lacrimi pe soacra sa la prima lor întâlnire.

În februarie 1848, Alexandra s-a convertit la ortodoxism și a luat numele de Marea Ducesă Alexandra Iosifovna, care reflecta numele tatălui ei Joseph. Alexandra și Constantin s-au căsătorit la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, la 11 septembrie 1848. Constantin a primit ca dar de nuntă de la părinții săi palatul Marble. Strelna di Golful Finlandei, pe care Constantin o moștenise la vârsta de patru ani, a devenit reședința de la țară a cuplului. Marii Ducese Alexandra Iosifovna i-a plăcut să se ocupe de grădina de la Strelna, a fondat o școală în grădină, unde preda chiar ea. Tot în grădină erau jucării educative pentru copii: un catarg din lemn, o trambulină pentru gimnastică și o replică a unei cabine dintr-una din fregatele lui Constantin.

La un an după căsătorie Constantin a moștenit de la unchiul său Marele Duce Mihail Pavlovici, palatul Pavlovsk situat la 19 mile sud de Sankt Petersburg. Mai târziu, Alexandra și Constantin au primit palatul din Oreanda din Crimeea, care inițial a fost construit de Țarina Alexandra Feodorovna și lăsat celui de-al doilea fiu.

Constantin și Alexandra au avut 6 copii:

• Nicolae Constantinovici 1850-1918; căsătorit cu Nadedja Alexandrovna von Dreyer.
• Olga Constantinovna 1851-1926; căsătorită cu George I al Greciei și bunica Prințului Filip, Duce de Edinburgh.
• Vera Constantinovna 1854-1912; căsătorită cu Ducele Eugen de Württemberg.
• Constantin Constantinovici 1858-1915; căsătorit cu Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg.
• Dimitri Constantinovici 1860-1919; necăsătorit.
• Viaceslav Constantinovici 1862-1879; necăsătorit.

Marea Ducesă Alexandra Iosifovna, 1888

În 1867, fiica cea mare a Alexandrei, Olga, s-a căsătorit cu regele George I al Greciei. Avea numai șaisprezece ani iar inițial, Constantin a fost împotriva ca ea să se căsătorească atât de tânără. În iulie 1868, s-a născut primul copil al Olgăi și a fost numit Constantin după bunicul său. Începutul familiei fiicei lor a coincis cu începutul destrămării mariajului Alexandrei și a lui Constantin.

La sfârșitul anului 1860, Constantin a început o aventură extraconjugală și a avut o fiică nelegitimă, Marie Condousso. Curând după nașterea Mariei, Constantin a început o nouă relație cu o tânără dansatoare de la Conservatorul din Sankt Petersburg, Anna Vasilievna Kuznețova, cu care a avut cinci copii.

În 1874, s-a descoperit că fiul cel mai mare al Alexandrei, Marele Duce Nicolae Constantinovici, care trăia o viață dezordonată și avea idei revoluționare, a furat trei diamante valoroase de la o icoană din dormitorul mamei sale în complicitate cu amanta sa, o curtezană americană. A fost găsit vinovat, declarat nebun și exilat pe viață în Asia Centrală. Cinci ani mai târziu, în 1879, cel mai mic fiu al Alexandrei, Viaceslav, a murit în mod neașteptat de o hemoragie cerebrală.

La începutul lui august 1889, Constantin a suferit un accident vascular cerebral sever care i-a paralizat piciorul stâng și l-a făcut să-și piardă capacitatea de a vorbi ^[2]. Invalid, Constantin a rămas în îngrijirea soției legale care s-a putut răzbuna pe infidelitățile și umilințele din trecut.

Când Constantin a murit în ianuarie 1892, Alexandra a aranjat pentru amanta soțului ei Anna să viziteze Pavlovsk și să se roage la patul lui Constantin.

Alexandra a murit la 6 iulie 1911 la Sankt Petersburg și a fost înmormântată la catedrala Petru și Pavel.

Alexandra de Saxa-Altenburg

Marea Ducesă Alexandra Iosifovna a Rusiei

Marea Ducesă Alexandra, pictură de Franz Xaver Winterhalter, c. 1850

·         1831: John Styth Pemberton, farmacist englez care a inventat băutura Coca-Cola (d. 1888)

·         1838: S-a născut contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului (m. 8 martie 1917). Ferdinand von Zeppelin (n. 8 iulie 1838 – d. 8 martie 1917) a fost constructorul german al dirijabilului. În 1900, cu motorul pregătit de el, a efectuat primul zbor cu un dirijabil rigid cu structură metalică.

·         1839: S-a nascut John D. Rockefeller, om de afaceri, filantrop american; (d. 1937). John D. Rockefeller (n. 8 iulie 1839 – d. 23 mai 1937) a fost un industriaș și filantrop american. El a fost fondatorul Standard Oil Company, companie care a dominat industria petrolului și a fost primul mare trust de afaceri din SUA. Standard Oil a început ca un parteneriat în Ohio format de John D. Rockefeller, fratele său, William Rockefeller, Henry Flagler, Jabez Bostwick, chimistul Samuel Andrews și Stephen V. Harkness. În același timp în care kerosenul și benzina au devenit importante, bogăția lui Rockefeller a crescut, el devenind cel mai bogat om din lume și primul american care a avut mai mult de un miliard de dolari. Ajustând averea sa în funcție de inflație, el este adesea considerat ca fiind cea mai bogată persoană din istorie.

Rockefeller a fost al doilea din cei șase copii nǎscuți în Richford, New York, ai lui William Avery Rockefeller ( 1810 – 1906) și Eliza (Davison; 1813 – 1889).Genealogii susțin ca a avut ca strămoși francezi hugenoți care au fugit în Germania în secolul XVII. Tatǎl sǎu a fost mai întâi tâmplar, apoi comis-voiajor, care se proclama el însuși ca fiind "medic botanic " și vindea elixiruri.Localnicii îl numeau "Big Bill" sau "Devil Bill".El a fost un dușman jurat al moralității convenționale, care a optat pentru o existența sa de vagabond.Trecea foarte rar pe acasa. De-a lungul vieții sale, William Avery Rockefeller și-a câștigat reputația mai mult prin afaceri oarecum dubioase decât prin munca productivă.

Eliza, o gospodină și baptista devotata, s-a luptat pentru a menține o aparență de stabilitate la domiciliu, William fiind frecvent plecat pentru perioade lungi de timp. Tânărul Rockefeller a contribuit la menținerea gospodăriei și a câștigat bani din creșterea curcanilor, vânzarea de cartofi și bomboane și din creditarea cu sume mici a vecinilor.

Familia sa s-a mutat la Moravia, New York, și în 1851, la Owego, unde el a urmat cursurile la Academia Owego.În 1853, familia sa s-a mutat la Strongsville, o suburbie din Cleveland, Ohio. Rockefeller a fǎcut cursuri la Cleveland's Central High School și a studiat contabilitatea 10 saptamani la Folsom's Commercial College.

În ciuda absenței tatălui și mutărilor frecvente, tânǎrul Rockefeller a fost un bǎiat bine educat, serios și studios.Contemporanii săi l-au descris ca fiind rezervat, serios, religios, metodic și discret.Iși susținea dezbaterile excelent, de asemenea, iubea muzica și visa sǎ-și faca o cariera, sǎ faca o avere de 100 000 $ și sǎ trǎiasca pânǎ la 100 de ani.

În 1855, la vârsta de 16 ani, a găsit de lucru ca funcționar la o firmă de comisie din Cleveland, unde a cumpărat, vândut și livrat cereale, cărbune și alte mărfuri. El a considerat pe 26 septembrie cǎ este ziua în care și-a început poziția și a intrat în lumea afacerilor, atât de semnificativa încât, ca adult a comemorat această zi ca pe o sărbătoare anuală. În 1859, Rockefeller și un partener de-al sǎu,Maurice B. Clark si-au stabilit propria lor firmă comision. În același an, prima rezerva de petrol din America a fost forată în Titusville, Pennsylvania. În 1863, Rockefeller și mai mulți parteneri au intrat în noua industrie a petrolului în plină expansiune, pentru a investi într-o rafinărie din Cleveland. În 1864, Rockefeller s-a căsătorit cu Laura Celestia "Cettie" Spelman (1839-1915), un nativ din Ohio al cărui tată a fost un negustor prosper, politician și abolitionist activ în Underground Railroad. (Laura Rockefeller a devenit omonim cu Spelman College, Colegiul istoric de femei de culoare în Atlanta, Georgia, unde soțul ei a finanțat-o.) Familia Rockefeller a avut patru fiice (dintre care trei au supraviețuit până la maturitate), și un fiu.

Copii:

• Elizabeth Rockefeller (1866–1906)
• Alice Rockefeller (July 14, 1869–August 20, 1870)
• Alta Rockefeller (1871–1962)
• Edith Rockefeller (1872–1932)
• John Davison Rockefeller, Jr. (1874–1960)

John D. Rockefeller

* 1846: Prințesa Marie Adelheid Amalie Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha, (germană Marie Adelheid Amalie Clotilde, Prinzessin von Sachsen-Coburg und Gotha, Herzogin zu Sachsen; 8 iulie 1846 – 3 iunie 1927) a fost prințesă a Casei de Saxa-Coburg și Gotha prin naștere și Arhiducesă de Austria prin căsătoria cu Arhiducele Joseph Karl de Austria.

Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha

La 12 mai 1864, la Coburg, Prințesa Clotilde s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph Karl de Austria(1833-1905), fiul cel mic al Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei și a soției acestuia, Ducesa Maria Dorothea de Württemberg. Cuplul a avut șapte copii:

• Arhiducesa Elisabeth KlementineKlothilde Maria Amalie de Austria (18 martie 1865–7 ianuarie 1866)
• Arhiducesa Maria Dorothea Amalie de Austria (14 iunie 1867–6 aprilie 1932)
• Arhiducesa Margarethe Klementine Maria de Austria (6 iulie 1870–2 mai 1955)
• Arhiducele Joseph August Viktor Klemens Maria de Austria (9 august 1872–6 iulie 1962)
• Arhiducele László Philipp Marie Vincent de Austria (16 iulie 1875–6 septembrie 1895)
• Arhiducesa Elisabeth Henriette Klothilde Maria Viktoria de Austria (9 martie 1883–8 februarie 1958)
• Arhiducesa Klothilde Maria Amalie Philomena Raineria de Austria (9 mai 1884–14 decembrie 1903)

Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha

Arhiducesă și Prințesă Clotilde de Austria; Prințesă Clotilde a Ungariei, Boemiei și Toscanei

* 1867: Käthe Kollwitz (născută Schmidt; n. 8 iulie 1867, Königsberg, Prusia - d. 22 aprilie 1945, Moritzburg, landul Saxonia) a fost o graficiană, pictoriță și sculptoriță germană care se numără printre cele mai cunoscute artiste plastice din secolul al XX-lea.

Fiul ei Peter a căzut pe frontul din Flandra în Primul Război Mondial. Monumentul „Părinți îndoliați”, amplasat în cimitirul eroilor din Vladslo, a fost realizat de Käthe Kollwitz în memoria fiului ei, căzut acolo. Experiența războiului a făcut-o să se alăture curentului pacifist.

Monumentul Neue Wache din Berlin are ca piesă centrală sculptura „Mamă cu fiul ei mort” de Käthe Kollwitz.

Käthe Kollwitz

* 1882: Alexandru Nicolescu (n. 8 iulie 1882, Tulgheș, comitatul Ciuc - d. 5 iunie 1941, Blaj) a fost un arhiepiscop și mitropolit român, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma între anii 1936-1941.Alexandru Nicolescu s-a născut la Tulgheș, în comitatul Ciuc, în prezent județul Harghita, la 8 iulie 1882.^[1]

A studiat la Reghin, Blaj, iar în anii 1898 - 1904 a studiat la Roma, la Colegiul de Propaganda Fide, unde și-a luat doctoratul în teologie și filosofie. A revenit la Blaj, după care, a fost trimis misionar în America de Nord. A fost profesor de teologie morală la Academia Teologică din Blaj, precum și canonic în Capitulul arhieparhial.^[1]

În timpul Primului Război Mondial a refuzat să semneze Declarația de loialitate față de Austro-Ungaria, pentru care a fost considerat de autorități trădător.^[1]

La 1 decembrie 1918 a fost delegat din partea plășii Aiud în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România.^{[2]:p. 77[3]}

În 1919 a fost trimis misionar bisericesc și politic la Conferința de Pace de la Paris, cu această ocazie, a avut contribuții majore la trasarea actualelor frontiere din vest ale României, cunoscând bine engleza, franceza și italiana.^[4]

Boala, declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în august 1939, precum și pierderea Ardealului de Nord, în vara lui 1940, i-au grăbit sfârșitul vieții.^[5] A decedat la 5 iunie 1941 (era joia dinaintea Rusaliilor), cu puțin înainte de declanșarea Războiului din Răsărit, la 22 iunie. Ca urmare a decesului mitropolitului Vasile Suciu, episcopul Alexandru Nicolescu a fost ales mitropolit al Bisericii Române Unite, cu sediul la Blaj, în sinodul electoral din 7 mai 1935, clasându-se pe primul loc, cu 48 de voturi.^[5] A fost instalat la 19 aprilie 1936, în funcția de mitropolit

Începând cu 20 august 1940 a fost membru în Consiliul de Coroană. Când a fost chemat, în calitate de membru al Consiliului de Coroană, în problema Dictatului de la Viena, a refuzat să semneze cedarea nordului Transilvaniei către Ungaria horthystă.

Alexandru Nicolescu

·         1886: Hans Leicht, jurist și om politic din Transilvania (d. 1937)
* 1887: Raymundus Joannes de Kremer / Raymond Marie De Kremer (n. 8 iulie 1887 - d. 17 septembrie 1964 la Gent / Gand) este un scriitor belgian bilingv. A scris în franceză sub pseudonimul Jean Ray și în neerlandeză sub pseudonimul John Flanders. S-a consacrat îndeosebi literaturii fantastice.

Vedere din centrul orașului Gent / Gand

Raymundus Joannes de Kremer / Raymond Marie De Kremer / Jean Ray / John Flanders s-a născut la 8 iulie 1887, la Gent / Gand, în Flandra de Est, unde și-a făcut studiile.

Potrivit legendei, pe care a răspândit-o el însuși, în câteva interviuri^[2], el s-ar fi angajat ca marinar și ar fi făcut ocolul lumii, participând la contrabanda de alcool, în timpul prohibiției din Statele Unite ale Americii.

În 1925, publică Les contes du Whisky, prima sa culegere de nuvele. În 1927, este condamnat pentru « abuz de încredere ». Va face doi ani de închisoare și se va simți izolat și părăsit de familie și de prieteni. Va începe o colaborare mai mult sau mai puțin anonimă cu mai multe ziare și reviste. Astfel, își va crea pseudonimul de John Flanders, în 1928. Iese din închisoare în februarie 1929.

În 1932, îi apare cea de-a doua culegere de nuvele, La croisière des ombres, care nu va avea niciun succes. Ne putem gândi că acest eșec este rezultatul mediatizării în jurul numelui său în 1927.

Raymundus Joannes de Kremer / Raymond Marie De Kremer

·         1890: Walter Hasenclever, scriitor german (d. 1940)

·         1891: Constantin Motaș, biolog, ecolog și hidrobiolog român, membru al Academiei Române (d. 1980)

S-a născut la Vaslui, la 8 iulie 1891. Pǎrinții murind de tineri, a fost crescut de unchiul său Ioan N. Motaș. A urmat școala primară și două clase gimnaziale în orașul natal, apoi și-a continuat studiile la Liceul Național din Iași, trecându-și examenul de bacalaureat în 1911. În același an devine student la Facultatea de Științe din Iași, secția Științe Naturale, unde a fost îndrumat de o pleiadă de remarcabile cadre didactice, printre care s-au numărat: Paul Bujor, Ion Borcea, Ion Simionescu, Mihail D. David, Al. Popovici, Petre Bogdan și alții. După trecerea examenului de licență în anul 1915 își începe cariera didactică universitară ca asistent la Laboratorul de Zoologie al Universității ieșene de sub conducerea profesorului Ion Borcea.

A făcut studii de specializare la Institutul de Zoologie al Universității din Basel (Elveția) și la Universitatea din Grenoble(Franța), unde absolvă, în 1926, secțiile de Piscicultură și Hidrobiologie aplicată.^[1]

În 1928, își trece doctoratul la Universitatea din Grenoble cu teza Contribution à la connaissance des Hydracariens français et particulièrement du sud-est de la France.

Reîntors în țară, devine șef de lucrări (1929), docent (1930), conferențiar de zoologie aplicată (1932), profesor agregat de zoologie aplicată și entomologie (1932) și, din 1937, profesor titular la Catedra de Zoologie Descriptivă a Facultății de Științe din Iași.

Concomitent, între anii 1930-1936, a fost conferențiar și apoi profesor de Zoologie Aplicată și Entomologie la Facultatea de Agronomie a Universității din Iași, unde a ținut primul curs de hidrobiologie și piscicultură din țara noastră.

A funcționat la Iași timp de 25 de ani, până în 1940, când s-a transferat la Catedra de Zoologie a Facultății de Științe Naturale a Universității București, unde a lucrat până în 1956 când a fost arestat de regimul comunist.

În perioada 1936-1940 a condus Muzeul de Istorie Naturală din Iași și Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea, contribuind din plin la organizarea și dezvoltarea acestor instituții științifice. Despre activitatea profesorului Motaș în Iași, academicianul Traian Săvulescu scria:

„…Trecerea sa prin laboratoarele de zoologie ale Facultății de Agronomie și ale Facultății de Științe din Iași, precum și la conducerea Stațiunii Zoologice Agigea, a lăsat urme adânci și cu totul binefăcătoare pentru aceste instituții.”

Timp de mai mulți ani a condus Analele Științifice ale Universității din Iași și Revista Științifică „Vasile Adamachi”, în paginile cărora a fost mereu prezent cu articole și studii de specialitate. A fost primul președinte al Comisei Monumentelor Naturii din Moldova (Iași, 1938), în care calitate a luptat pentru realizarea unor rezervații naturale în Moldova și la Agigea.

Aria preocupărilor sale științifice a cuprins un câmp larg de cercetare în numeroase domenii ale biologiei, zoologiei generale și aplicată, entomologie, acarologie, limnologie, hidrobiologie, freatobiologie, ecologie, biogeografie, biologie generală, istoria biologiei, muzeologie, ocrotirea naturii, pedagogie universitară și socială etc. Rod al activității sale științifice sunt cele peste 250 de lucrări, note, memorii, recenzii, publicate în periodice din țară și străinătate.

Academicianul Motaș a contribuit la dezvoltarea hidrobiologiei și limnologiei românești și a întemeiat o nouă știință: freatobiologia. A fost preocupat de problema apelor interioare și, mai ales a celor montane și a militat pentru punerea în valoare a apelor de munte pe baza limnologiei moderne și a cunoașterii factorilor biotici și abiotici favorizanți pentru repopularea lor.

În perioada cât a funcționat la București, profesorul Motaș a condus Stațiunea Zoologică Sinaia (din 1940), Muzeul de Istorie Naturală „Gr. Antipa” (din 1945), Universitatea București (prorector 1944-1945) și Institutul de Speologie „Emil Racoviță” (din 1956). A fost membru al colegiului redacțional al revistei internaționale Acarologia (Paris) și International Journal of Speleology.

În 1949 a fost arestat de regimul comunist dintr-un motiv politic: fiind în bune relații cu Titel Petrescu (lider al P.S.D.R), „incomodul” profesor universitar trebuia redus la tăcere. Lipsea doar pretextul. Și a venit și ziua când a fost găsit. În pauza unui curs, un asistent i-a solicitat să dea „un leu pentru Coreea”, aflată pe atunci în războiul nord contra sud. Profesorul l-a întrebat ironic: „Și de ce aș da?” „Pentru că așa a zis tovarășul Stalin” a replicat asistentul. „Cine, boul Apis?” i-a scăpat magistrului. A fost de ajuns ca peste noapte să fie ridicat. Șapte ani a îndurat închisorile comuniste, începând cu infernalul Aiud. Șapte ani în care și-a menținut condiția de intelectual și moralul predând colegilor de celulă lecții orale de biologie și recitindu-le din Eminescu, Baudelaire și alți poeți. A fost eliberat în urma presiunilor externe exercitate de zoologii și specialiștii în hidracarieni din Europa în frunte cu Karl O. Viets.

Pentru valoroasa sa contribuție științifică, profesorul Constantin Motaș a fost ales Membru al Academiei Române (1946), membru al Uniunii Internaționale de Limnologie Teoretică și Aplicată (1928), membru al Societății de Zoologie din Franța (1966), Membru al Muzeului de Istorie Naturală din Franța (1972), membru al secțiunii de pescuit a Organizației pentru Alimentație și Agricultură - FAO.

Academicianul Constantin Motaș a încetat din viață la 15 ianuarie 1980, în București, fiind înmormântat la cimitirul Bellu, în secțiunea rezervată membrilor Academiei Române.

·         1892 - S-a născut scriitorul britanic Richard Aldington (m.27.07.1962).

·         1895: Igor Evghenievici Tamm, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)

·         1900: George Antheil, compozitor american (d. 1959)

·         1902 - S-a născut Alf Lombard, lingvist suedez de origine franceză, reputat specialist în limba şi literatura română, considerată de el cea mai importantă limbă romanică, membru al Academiei Române (“Le verbe roumaine”, 2 vol., 1955) (m.09.03.1996).

·         1903: Carlo Zecchi, pianist, pedagog și dirijor (d. 1984)

·         1907: Petre Abrudan, pictor român (d. 1979)

·         1910: Achim Stoia, compozitor român (d. 1973)

* 1911: Constantin Gh. Prichici (n. 8 mai 1911, Huși, județul Iași - d. 27 mai1977, București) a fost un compozitor, etnomuzicolog, folclorist și profesor român.

S-a născut la data de 8 iulie 1911 în orașul Huși, județul Iași, unde urmează cursurile scolii primare și ale liceului de băieți „Cuza Vodă”, promoția 1922-1929.

Din 1929 urmează cursurile muzicale ale Academiei de muzică și artă dramatică din Iași și ale Conservatorului din București.

Între 1936-1941 este profesor de muzică la liceele din Sibiu, Orhei și Cetatea Albă.

Între 1941-1950 este șef al bibliotecii și al discotecii muzicale la Societatea Română de Radiodifuziune.

Între 1950-1959 devine cercetător științific principal la Institutul de Folclor din București, în cadrul căruia este șeful colectivului de cercetări folclorice în Moldova.

În 1951, în timpul unei anchete de teren, o remarcă pe cântăreața Elena Constantinescu îndemnând-o să participe la un concurs artistic republican al căminelor culturale, unde câștigă premiul II pe țară.

Între 1951-1955, în paralel cu activitatea științifică la Institut, funcționează ca secretar al Secției de critică și muzicologie a Uniunii Compozitorilor din Republica Populară Română.

În perioada 1959-1964 este transferat la Iași, unde funcționează ca folclorist muzical la Filarmonica de stat „Moldova” și ca profesor la Institutul pedagogic de trei ani din Iași.

În 1964 revine în București funcționând ca folclorist muzical și secretar al Orchestrei „Barbu Lăutarul” până în 1968, când se transferă secretar muzical la Ansamblul „Rapsodia Română” (1968-1972).

A fost colaborator la publicațiile periodice „Muzica” și „Revista de folclor”.

Moare la data de 27 mai 1977 la București, la vârsta de 66 de ani.

·         1914: Elvira Micoș, pictor și gravor român

·         1914 - S-a născut Billy Eckstein ("Mr. B", William Clarence Eckstein), vocalist şi şef de orchestră american.

·         1919: Walter Scheel, politician german, președinte al Germaniei

·         1922 - Echipa de tenis a României a jucat pentru prima oară în Cupa Davis

·         1923: Manuel Alvar López (n. 8 iulie 1923, Benicarló, Castellón — d. 13 august 2001, Madrid) a fost un lingvist spaniol, membru de onoare al Academiei Române (din 1991).

·         1926: Constantin Romașcanu, compozitor, dirijor de cor și profesor român

·         1926: Pierre de Boisdeffre, politician, diplomat, romancier și critic literar francez (d. 2002)
* 1931: Arawa Kimura (8 iulie 1931 - 21 februarie 2007) a fost un fotbalist japonez.

·         1932 - S-a născut Jerry Vale (Genaro Louis Vitaliano), cântăreţ american.

·         1933: Brândușa Zaița Silvestru, actriță româncă

·         1935 - S-a născut Steve Lawrence (Steven Leibowitz), cântăreţ şi actor american.

·         1942: Șerban Foarță, poet și eseist român. Șerban (Nicolae) Foarță n. 8 iulie 1942, la Turnu Severin este un poet român contemporan.

* 1943: Bent Andersen este un om politic danez, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Danemarcii.

·         1944 - S-a născut Jai Johanny Johanson (John Lee Johnson), baterist american (Allman Brothers Band).

·         1945 - S-a născut Ricky Wolff, chitarist britanic (Flowerpot Men, White Plains).
* 1946: Elena Roșu (pseudonim, Eliza Roha, n. 8 iulie 1946, București) este o prozatoare română, poetă, dramaturgă, eseistă, publicistă. ^[1]

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din 2008.

Eseuri și povestiri

• Gestionarea timpului, Revista Cronica Fundațiilor, nr.33/2007;
• Iubirile zăpezii, Revista Cronica Fundațiilor, nr.34/2008 ;
• Cadoul mamei, Revista Cronica Fundațiilor, nr.35/2009.

Poezie

• Profeție – poeme, Editura Betta, 2008;

Romane

• Întâlnire la castel, Editura Romira Betta, București, 2000;
• Insomniile unui prinț valah, Editura Vox/Betta, București, 2005;
• Patru zile în paradis, Editura Vox, 2006;
• Capcane, Editura Vox, 2007;
• Locul de lângă icoană”, roman, Editura Betta 2008;

• Carusel^[2]
• Locul de lângă icoană, Editura Betta, 2008;
• Asasinat la Cracovia, Editura Betta, 2009;

• Ciclul de romane, tetralogia Fata din pomul cu mere:
  • Deceniul obsedat, Editura Betta, 2007;
  • Femeia în verde (Deceniul speranței), Editura Betta, 2008;
  • Zodia proscrișilor (Editura Betta, 2009)
  • Destine în derivă (Tranziția) (Editura Betta, 2009)

• Să aruncăm timpul peste umăr, roman, Editura Betta, București, 2014, ^[3]

Teatru

• Moartea șarpelui, jucată la Teatrul dramatic George Bacovia din Bacău, stagiunea 1982/1983;
• Acțiunea se petrece în zilele noastre, la Teatrul din Sfântul Gheorghe, Secția română, stagiunea 1986/1987, sub titlul «Undeva în Europa», piesă fusese publicată în revista Teatrul nr. 5/mai 1987;
• Întoarcerea Mariei, piesa a fost jucată la Teatrul Victor Ion Popa din Bârlad, stagiunea 1989/1990, piesă fusese publicată în revista Teatrul nr.5/mai 1985;
• Caragiale ... fantasticul, dramatizare după proza lui Ion Luca Caragiale realizată împreună cu Constantin Codrescu, la Teatrul Maria Filotti din Brăila, stagiunea 2001/2002.

·         1947: Vilmos Ágoston, scriitor, critic literar și reporter maghiar originar din România

·         1947 - S-a născut Willie Wilson, baterist britanic (Syd Barrett, Quiver, Cochise, Sutherland Brothers, David Gilmour, Roy Harper, Pretty Things).

·         1951: Anjelica Huston, actriță americană

·         1952: Vasile Pușcaș, politician român
* 1952: Marianne Deborah Williamson (n. 8 iulie 1952, la Houston, Texas) este un învățător spiritual și autoare a peste zece cărți, patru dintre ele fiind bestseller New York Times.

Marianne Williamson este cea mai mică dintre cei trei copii ai lui Samuel Williamson și Sophie Ann. După absolvirea Liceului Bellaire din Houston, a studiat pentru doi ani teatrul și filosofia la Colegiul Pomona în Claremont, California, înainte de a se muta la New York în dorința formării unei cariere de cântăreață de cabaret.

Marianne Williamson este un conferențiar recunoscut internațional și autoare de cărți bestseller, precum: „A Return to Love”(O întoarcere la iubire), „Healing the Soul of America”(Vindecarea sufletului Americii), „A Woman’s Worth”(Valoarea unei femei), „Illuminata”(Iluminata), „Everyday Grace”(Grația de fiecare zi), „The Gift of Change”(Darul schimbării), „The Age of Miracles”(Vârsta miracolelor), „Enchanted Love” (Iubire magică). Printre alte lucrări, Williamson a organizat multe acte de caritate pe tot cuprinsul țării, pentru oameni cu boli fatale (a fondat proiectul Angel Food, în Los Angeles). A pus totodată bazele campaniei în vederea formării unui Departament American pentru Pace.

Cărți publicate:

• A Return to Love
• Imagine What America Could Be in the 21st Century: Visions of a Better Future from Leading American Thinkers
• Emma & Mommy Talk to God 
• Healing the Soul of America: Reclaiming Our Voices as Spiritual Citizens 
• A Woman's Worth
• Enchanted Love: The Mystical Power of Intimate Relationships
• Everyday Grace: Having Hope, Finding Forgiveness, And Making Miracles
• Illuminata: A Return to Prayer
• The Gift of Change
• The Law of Divine Compensation: On Work, Money and Miracles

Printre cărțile publicate și în limba română se numără: „Curs de pierdere în greutate”, „Legea compensației divine în profesie, bani și miracole”, „Vârsta miracolelor”.

Marianne Williamson

* 1952: Tony Kaye (n. 8 iulie 1952) este un regizor, scenarist și producător britanic.

Tony Kaye

Kaye în 2011

·         1954: Ioan Burlacu, pictor român

·         1955: Mihaela Mitrache (n. 8 iulie 1955, București - d. 18 februarie 2008) a fost o actriță română de teatru și film.

A absolvit Institutul de Teatru și Film București în 1978 la clasa profesorului Marin Moraru.

Teatrul Național din București Merula - „Coada" de Paul Everac, regia Paul Everac, 2004 Victoria - „Crimă pentru pământ" după Dinu Săraru, dramatizarea și regia Grigore Gonța, 2002 Fanelly - „Mofturi la Union" după I.L. Caragiale, regia Gelu Colceag, 2002 Hangița - „Omul din la Mancha" de Dale Wasserman, regia Ion Cojar, 2001 Felicia - „Generația de sacrificiu" de I. Valjan, regia Dinu Cernescu, 1999 Pina - „Satana cel bun și drept" de Tudor Popescu, regia Gelu Colceag și Puiu Ștefan, 1998 Chiralina - „Năluca" după Panait Istrati, regia Dan Micu, 1998 Teatrul Ion Creangă din București Vidra - „Răzvan și Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu Jurjea - „Bogdan Dragoș" de Mihai Eminescu Oana - „Terra II" de Tudor Popescu Magda - „Un tânăr printre alții" de Mihai Constantinescu Mrs. Murdstone - „David Copperfield" după Charles Dickens Henriette - „Romanțioșii" de Edmond Rostand Janine - „Ce nemaipomenită harababură" de Eugene Ionesco Corcodușa - „Țiganiada" după Ion Budai Deleanu Martafița - „Țara lui Goofi" de Matei Vișniec Prietena - „Dragonul" de Evgheni Svartz

Teatrul Alexandru Davila din Pitești Magda - „Întâmplări din capitală" de Tudor Mușatescu Julieta - „Măsură pentru măsură" de William Shakespeare Neda - „Ospățul lui Trimalchio" de Cristian Munteanu Miza - „Titanic vals" de Tudor Mușatescu Prințesa Henrietta - „Regele gol" de Evegeny Svartz Magda Minu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian Mița Baston - „D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale Dora - „Profesorul de franceză" de Tudor Mușatescu Beatrice Rasponi - „Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni Honey - „Cui i-e frică de Virginia Woolf" de Edward Albee Sofica - „Ordinatorul și zaibărul" de Paul Everac Margareta - „Gaițele" de Alexandru Kirițescu Florica - „Fantomiada" de Ion Băieșu Leria - „Regăsire" de Gheorghe Dumbrăvescu Zamfirița - „Gaițele" de Alexandru Kirițescu, regia Lia Niculescu - debut Filme românești: „Prea tineri pentru riduri", regia Aurel Miheleș, 1982 Pădurea de fagi (1987) „Moartea unui artist", regia Horea Popescu, 1989 „Balanța", regia Lucian Pintilie, 1992 „Excursia", regia Mircea Moldovan „Filantropica", regia Nae Caranfil, 2002 Coproducții: „Vremea singurătății", regia Peter Vogel „Baby-sitter", regia Ali Nasser „Milky way", regia Ali Nasser

* 1955: Lena Endre Hobert (născută la data de 8 iulie 1955 în Lidingö) este o actriță suedeză.

Ea a copilărit în localitățile Härnösand, Trollbäcken și Tyresö. Din anul 2000 este căsătorită cu regizorul Richard Hobert, ea are doi copii dintr-o căsătorie anterioară, împreună cu actorul Thomas Hanzon de care a divorțat. După bacalaureat Lena a studiat biologie marină, iin 1983 ntrerupe studiul pentru a deveni actriță. Ea devine mai cunoscută prin rolul jucat în filmul serial Varuhuset.

Jump to navigationJump to search

Lena Endre

Endre at the 2013 Guldbagge Award

Jump to navigationJump to se

·         1958: Kevin Bacon (n. 8 iulie 1958) este un actor, actor de film, muzician, actor de voce din Statele Unite ale Americii.

Kevin Bacon

Kevin Bacon

·         1960: Ion Marin, dirijor român, fiul lui Marin Constantin

* 1960: Gheorge Flutur (n. 8 iulie 1960 la Botoșana, Suceava) este un politician român, prim vicepreședinte PNL
* 1960: Valeriu Ghilețchi (n. 8 iulie 1960, Pînzăreni, Fălești) este un politiciandin Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. La 22 decembrie 2017 este ales în funcția de vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova
* 1961: Sergiu Burcă (n. 8 iulie 1961, comuna Ciutulești, raionul Florești) este un jurnalist și politician din Republica Moldova. Este licențiat în litere al Universității de Stat din Moldova (1984). A activat în calitate de corespondent al Redacției pentru Tineret la Radio Moldova, apoi, între 1986 și 1990, a fost colaborator științific superior la Muzeul de Literatură "Dimitrie Cantemir" din Chișinău.

·         1961: Andrew Fletcher, muzician englez (Depeche Mode)

·         1962: Joan Osborne, cântăreață și compozitoare americană
* 1965: Lee Allen Tergesen (n. 8 iulie 1965) este un actor american. Este cel mai cunoscut pentru rolul lui Tobias Beecher din seralul dramatic HBOOz și al lui Evan Wright din Generation Kill.

Lee Tergesen

Lee Tergesen in 2012

·         1967: Hanno Hoffer, muzician de jazz
* 1968: William Crudup (n. 8 iulie 1968) este un actor american câștigător al Premiului Tony, cunoscut în special pentru rolul chitaristului Russell Hammond în Aproape celebri.
Din 1996 până în noiembrie 2003, Crudup s-a întâlnit cu actrița Mary-Louise Parker, cu care are un fiu, William Atticus Parker, născut pe 7 ianuarie 2004. Faptul că s-au despărțit când ea era însărcinată în șapte luni i-a făcut publicitate negativă lui Crudup. În 2004, Crudup și Claire Danes, partenera lui din Farmecul Scenei au confirmat că se întâlnesc, negând totuși faptul că erau împreună la momentul despărțirii sale de Parker. În decembrie 2006, cuplul s-a despărțit după ce Danes a fost văzută în compania lui Hugh Dancy, partenerul ei din Evening

Billy Crudup

* 1968: Magnus Erlingmark (n. 8 iulie 1968, Jönköping) este un fost fotbalistsuedez. A fost convocat de 37 de ori în echipa națională a Suediei și are în palmares patru titluri de campion național.
* 1970: Beck Hansen (născut Bek David Campbell; 8 iulie 1970),cunoscut după numele de scenă Beck, este un cantautor, producător și multi-instrumentalist american.

Beck

Beck în 2006

·         1972: Viorel Moldovan, fotbalist și antrenor roman
* 1972: Gulnara Karimova (în uzbecă Гулнора Исломовна Каримова; în rusăГульнара Исламовна Каримова, transliterat: Gulnara Islamovna Karimova; n. 8 iulie 1972) este fiica lui Islam Karimov, președintele Uzbekistanului. A deținut mai multe funcții oficiale, a fost ambasador în Spania și reprezentant al Uzbekistanului la Națiunile Unite, și-a lansat propria linie de bijuterii, a organizat evenimente de caritate și s-a lansat în muzică sub pseudonimul Googoosha și a cântat alături de Julio Iglesias

Gulnara Karimova Gulnora Karimova

* 1974: Janna Vladimirovna Friske (în rusă Жанна Владимировна Фриске; până în 1996 - Kopîlova^[2]; n. 8 iulie 1974, Moscova – d. 15 iunie2015^[1]) a fost o cântăreață, actriță, fotomodel și prezentatoare TV din Rusia. Fostă solistă a trupei „Blesteașcie” (1996—2003). Din 2003 și-a început cariera solo.

A pozat pentru diferite reviste, printre care și Maxim, Top Beauty, InStyle, OK!, allure și Elle.^[3]

Încă din timpul sarcinii sale din 2013 a aflat despre boala sa, o tumoarecerebrală inoperabilă.^[4] A fost la tratament în SUA și Germania.^[5]Pervîi Kanal a organizat acțiuni de colectare a banilor pentru tratamentul ei.^[6] Până la 24 ianuarie 2014 s-au adunat 66.447.800 ruble. În vara lui 2014 Friske a început un curs de reabilitare după tratament, în Jūrmala, Letonia.^[9]. În octombrie s-a reîntors la Moscova. Situația sa se înrăutățea continuu și ultimele trei luni Janna a fost în comă.

A murit pe 15 iunie 2015, în jurul orei 22, în Balașiha, lângă Moscova.

Janna Friske Жанна Фриске

* 1976: Grettel Valdéz este o actriță de origine mexicană.

Telenovele:

• Lo que la vida me robó as María (2013-2014)
• Amorcito corazón as Zoe (2011-2012)
• Cuando me enamoro as Matilde (2010-2011)
• Camaleones as Silvana (2009)
• Angela as Chamuca (1998)
• Lola...Erase Una Vez as Carlota Santo Domingo Torres Oviedo (2007-2008)
• Heridas de Amor as Pamela (2006)
• Rebelde as Renata Lizaldi (2004)
• Ángel Rebelde as Lucia Andueza Cobarrubias later Lucia Valderrama Cobarrubias (2004)
• Clase 406 as Daniela Jimenez Robles (2002)
• Infierno en el Paraiso (1999)
• Sin ti (1998)

Filme:

• Un mundo raro as Edecán (2001)

·         1977: Christian Abbiati (n. 8 iulie 1977, Abbiategrasso, Italia) este un fost fotbalist italian, care a evoluat la clubul AC Milan pe postul de portar.

·         1980: Robert David Keane (n. 8 iulie 1980, Dublin, Irlanda), cunoscut și sub numele Robbie Keane este un fotbalist irlandez care joacă pe post de atacant la clubul Los Angeles Galaxy, și este selecționat la naționala Irlandei.
* 1981: Anastasia Andreeevna Mîskina (în rusă Анастасия Мыскина; n. 8 iulie 1981) este o jucătoare profesionistă de tenis din Rusia.
* 1981: Keita Suzuki (n. 8 iulie 1981) este un fotbalist japonez.

·         1982: Sophia Anna Bush (n. 8 iulie 1982, Pasadena, California) este o actriță americană de filme și televiziune.

Sophia a început cariera sa jucând în spectacole din școală. Este unicul copil în familie. Sophia este de origine italiană. Ea a absolvit Westridge School for Girls în 2000, unde a fost membru a echipei de volei. La vârsta de 17 ani, Bush a intrat la Universitatea din California de Sud (USC).

În 2003,ea a obținut rolul Brooke Davis în serialul One Tree Hill. Pentru acest rol ea a părăsit Universitatea din California.

La 16 aprilie 2005, Sophia s-a căsătorit cu partenerul său de filmări One Tree Hill, Chad Michael Murray. Deja după 5 luni de mariaj, la 26 septembrie 2005, perechea a declarat ca divorțează. În decembrie 2006 divorțul a fost finalizat oficial. La 27 octombrie 2008, a fost anunțat că Sophia se întâlnește cu James Lafferty, partenerul său de filmări. În scurt timp,perechea s-a despărțit.

La 25 mai 2010,Sophia a confirmat că se întâlnește cu Austin Nicholsdeja 2 ani. În februarie 2012, după 4 ani perechea s-a despărțit.

Sophia Bush

Sophia Bush 2009

·         1982: Mouna Chebbah (n. 8 iulie 1982 în Mahdia, Tunisia) este o jucătoare profesionistă de handbal tunisiană, membră a echipei naționale de handbal a Tunisiei.^[1] De asemenea, ea este componentă a echipei franceze HBC Nîmes.
* 1982: Alexandru Maximov (n. 8 iulie 1982) este un fotbalist din Republica Moldova, care joacă pe postul de atacant.
* 1982: Ghenadie Orbu (n. 8 iulie 1982, Chișinău) este un fotbalist moldovean, care joacă la clubul Speranța Nisporeni pe postul de atacant
* 1986: Kaiane Aldorino (n. 8 iulie 1986) este un fotomodel din Gibraltar. Ea a fost aleasă în 2009 în Johannesburg, Miss World. Kaiane a fost aleasă dintre 111 candidate, regină a frumuseții. Înainte de concurs ea a fost funcționară de birou la spitalul St Bernard din Gibraltar.

Jump to navigationJump to search

* 1988: Vítor Huvos (n. 8 iulie 1988) este un jucător de fotbal brazilian care evoluează la clubul Bahrain SC. Anterior a jucat în Spania la Atlético de Madrid B^[1] și la Universitatea Cluj.
* 1989: Samoel Cojoc (n. 8 iulie 1989) este un fotbalist român. A jucat pentru Oțelul Galați.
* 1990: Alexandru Iulian Maxim (n. 8 iulie 1990,^[1] Piatra Neamț, România) este un fotbalist român legitimat la 1. FSV Mainz 05. El evoluează pe postul de mijlocaș lateral și central.
* 1992: Sky Tonia Ferreira (n. 8 iulie 1992) este o cantautoare, model și actriță americană. De când era o adolescentă, Ferreira a început să încarce videoclipuri cu ea cântând cântece care ea le-a compus pe Myspace, care a dus la descoperirea ei de către producătorii Bloodshy & Avant și un eventual contract de înregistrare cu Parlophone în 2009. Ea a lansat primul ei extended play, As If!, în 2011, care a combinat elemente de electropop și dance music. Al doilea extended play a lui Ferreira Ghost(2012), cu toate acestea, pop încorporat cu structuri de cântece si colaborări mai stripped-down împreună cu Jon Brion și Shirley Manson, precum și piesa aclamată de critici „Everything Is Embarrassing”, care a fost compusă cu Dev Hynes.

Sky Ferreira

Ferreira cântând la The Pegeant în St. Louis, Missouri , septembrie 2013

* 1992: Heung-Min Son  (n. 8 iulie 1992, Gangwon, Coreea de Sud) este un jucător de fotbal din Coreea de Sud, care joacă ca atacant la Tottenham Hotspur.
* 1993: Aimee Kelly (n. 8 iulie 1993) este o  actriță britanică din Newcastle. Ea este cunoscută cel mai mult pentru apariția sa în Wolfblood (2012). Premiza serialului este Maddy, care încearcă cu disperare să își protejeze secretul, acela că este un „wolfblood” - ființă capabilă de a se transforma într-o creatură similară lupului atunci când este lună plină și este stresată. În același timp, însă, aceasta încearcă să ducă o viață normală de adolescentă.

Aimee Kelly a jucat rolul personajului principal, „Kayla”, într-un lungmetraj numit „Sket” care, de asemenea, a fost debutul său. Povestea acestui lungmetraj o urmărește pe o tânără, Kayla, care încearcă să găsească criminalul care a ucis-o pe sora sa; însă, de-a lungul căutărilor sale, intră într-un grup de fete care o ajută în căutarea ei. Ea a fost nominalizată pentru „Best British Newcomer” de la „British Film Institute” pentru rolul său.

Aimee susține, de asemenea, o audiție pentru rolul „Mini McGuinness” în Skins. Deși a ajuns printre ultimele două, a pierdut în fața lui Freya Mavor. După aceea, Aimee a participat la un episod din „Call the Midwife”, o producție BBC. Despre episod, aceasta a scris pe twitter: „Cu asta am terminat și episodul din Call the Midwife! Echipa și distribuția au fost uimitoare! Oricum vă pot spune sigur că nu voi avea o naștere prea curând”.

Aimee Kelly a jucat rolul personajului principal, „Kayla”, într-un lungmetraj numit „Sket” care, de asemenea, a fost debutul său. Povestea acestui lungmetraj o urmărește pe o tânără, Kayla, care încearcă să găsească criminalul care a ucis-o pe sora sa; însă, de-a lungul căutărilor sale, intră într-un grup de fete care o ajută în căutarea ei. Ea a fost nominalizată pentru „Best British Newcomer” de la „British Film Institute” pentru rolul său.

Aimee susține, de asemenea, o audiție pentru un rolul „Mini McGuinness” în Skins. Deși a ajuns printre ultimele două, a pierdut în fața lui Freya Mavor. După aceea, Aimee a participat la un episod din „Call the Midwife”, o producție BBC. Despre episod, aceasta a scris pe twitter: „Cu asta am terminat și episodul din Call the Midwife! Echipa și distribuția au fost uimitoare! Oricum vă pot spune sigur că nu voi avea o naștere prea curând”

Aimee Kelly

·         1998: Jaden Smith, actor american

Decese

·         975: Edgar Pașnicul, rege al Angliei (n. 943)

·         1153: A murit Papa Eugenius  al III-lea; (n.aprox. 1080 in Pisa, Italia).

·         1623: Papa Grigore al XV-lea (n. 1554)

·         1695: Christiaan Huygens (n. 14 aprilie 1629 – d. 8 iulie 1695) a fost un matematician, astronom și fizician olandez. S-a născut în Haga, fiind fiul lui Constantijn Huygens. A studiat dreptul și matematica la Universitatea din Leyda și la College van Oranje din Breda, iar apoi interesul i s-a orientat către științe. În general, istoricii consideră că a fost savantul cu care a început revoluția științifică.

În 1655 a descoperit satelitul Titan, primul satelit cunoscut al planetei Saturn. În fizică este celebru pentru că a formulat teoria ondulatorie a luminii^[4] și pentru calculul forței centrifuge.

Lucrări:

·         1784: Torbern Olof Bergman (n. 20 martie 1735, Låstads församling[*], Suedia^[3] – d. 8 iulie 1784, Västra Ny församling[*], Suedia^[3]) a fost un chimist și mineralog suedez cunoscut pentru lucrarea sa din 1775 Disertație despre Atracțiile Elective, conținând cele mai cuprinzătoare tabele despre afinitatea chimică publicate vreodată. A fost de asemenea primul chimist care a folosit literele cu majuscule pentru notarea speciilor chimice.

Torbern Olof Bergman

·         1822 - A murit poetul englez Percy Bysshe Shelley (“Crăiasa Mab”, “Revolta Islamului”, “Prometeu descătuşat”, “Apărarea poeziei” (n.04.08.1792).

·         1850: Prințul Adolphus, Duce de Cambridge (Adolphus Frederick; 24 februarie 1774 – 8 iulie 1850), a fost al zecelea copil și al șaptelea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit și a reginei Charlotte de Mecklenburg-Strelitz. A deținut titlul de Duce de Cambridge din 1801 până la moartea sa. De asemenea, a fost vicerege de Hanovra. Nepoata sa, Mary de Teck, a devenit soția regelui George al V-lea al Regatului Unit.

Prințul Adolphus

·         1859: Oscar I al Suediei, rege al Suediei și Norvegiei (n. 1799)

·         1873: Franz Xaver Winterhalter, pictor german (n. 1805)

·         1885: Mihail (Gheorghiad) Obedenaru, medic român, ministru plenipotențiar la Atena (n.1839)

·         1930: Gustav Weigand, filolog german (n. 1860)
* 1938: Criste Cristoveanu (n. 1 iunie 1884, Bacău – d. 8 iulie 1938, Bacău) a fost un comerciant, jurist, avocat și politician român - deputat și senator, prefect de Bacău.

Criste Cristoveanu s-a născut la 1 iunie 1884^[1] în familia comerciantului armean Ovanes Cristea și Mașinca Cristea, născută Grigore Suceveanu^[1], purtând inițial numele de botez Kristea^[1]. La data de 21 aprilie 1898, Ovanes Cristea își schimbă numele în Ioan Cristoveanu^[2][3], noul nume adoptat de angrosistul armean trecând și asupra urmașilor lui^[2]. Urmează clasele primare la Bacău, la fel și gimnaziul^[2]. La Iași urmează cursurile Liceului Negruzzi, înscris la secția clasică, în 1899^[2]. În anul 1900 îi moare tatăl, Ioan Cristoveanu, organizarea afacerilor rămânând pe umerii adolescentului Criste^[4], singurul băiat dintre cei patru urmași ai comerciantului armean. Urmează trei ani la „Școala de înalte studii sociale” din cadrul Facultății de Drept de la Paris^[4], studii pe care le va continua în țară, la Facultatea de Drept de la Iași^[5]. Depune ca soldat jurământul militar la 28 noiembrie 1905^[5], iar la 1 noiembrie 1906 este trecut în concediu cu gradul de sergent^[5]. Obține Diploma de licență în Drept în 1907 în urma susținerii examenului de licență „cu una bilă albă și 2 roșii”.

Se căsătorește cu Ioana (Janeta) Kapri^[5] din Roman, ceremonia nunții având loc la Biserica Adormirea Maicii Domnuluidin Roman^[5][6]. Cu Ioana va avea trei fii, Nicolae, Ion și Gheorghe^[6][7]. La 18 ianuarie 1908 primește o diplomă din partea Decanatului Corpului de Avocați din județ „spre a exercita advocatura în tot cuprinsul județului”. Se orientează spre politică, aderând la mișcarea liberală, probabil în anul 1907^[5]. În anul 1913 participă la o misiune în Bulgaria^[8], în timpul războiului balcanic, fiind înscris în „Corpul voluntar de automobiliști”, fiind unul dintre puținii posesori ai unui automobil Fiat 15HP^[9].

Reîntors în țară înființează Banca Bacăului^[3], cu sprijinul unor bune cunoștințe, cu scopul de a face „operațiuni de bancă și a participa la orice afaceri comerciale și industriale”^[10], bancă ce a fost cunoscută cu numele de „Banca Cristoveanu” și care a funcționat până în 1931, când, la 28 februarie, a devenit o sucursală a „Băncii Românești”^[11].

În 4 decembrie 1913 primește brevetul de înaintare la gradul de locotenent în rezervă^[12]. În anul 1914 este ales deputat în Parlamentul României. La 23 septembrie 1916 locotenentul Cristea Cristoveanu are misiunea din partea Artileriei Armatei de Nord de a se deplasa „pe frontul armatei, la toate unitățile, pentru a controla și completa situațiunile cu efective în armătură, muniție, trăsuri și harnașamente”^[9].

Criste Cristoveanu

„...el aducea în viața publică o minte limpede, înzestrată cu un deosebit simț al realităților, o nemăsurată putere de muncă, un suflet cinstit, larg și generos, străin de orice sentimente de ură sau dușmănie, dând cel dintâi pilda sacrificării intereselor personale în fața intereselor obștești...el n-a uitat nici o clipă, că dacă ideile și credințele ne pot despărți, durerile și nevoile trebuie să ne înfrățească pe toți și de aceea n-a fost om care să ceară la el sprijin și să nu găsească ascultare ...” (Leonida Dimitrescu, prefect de Bacău)

Victor Mitocariu, 1998, p. 150

La 5 decembrie 1918 este numit Prefect al județului Bacău prin Decret regal No. 3597^[13]. Din anul 1927, timp de un an, Criste Cristoveanu figurează ca senator în guvernarea liberală^[14]. Între 9 septembrie 1936 și 11 martie 1937 este comisar al guvernului pe lângă Banca Națională a României

Criste Cristoveanu

·         1956: Damian Stănoiu, prozator român (n. 1893)

·         1956: Giovanni Papini, scriitor italian (n. 1881)

·         1962: Georges Bataille, scriitor francez (n. 1897)

·         1967: A murit actrita britanica Vivien Leigh (n. 1913). Vivien Leigh, Lady Olivier (n. 5 noiembrie 1913 – d. 8 iulie 1967) a fost o actriță engleză de film și de teatru. Este laureată a două premii Oscar, unul pentru interpretarea personajului Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului (1939), iar cel de-al doilea pentru rolul Blanche DuBois din producția Un tramvai numit dorință (1951), pe care l-a interpretat și în teatru în West End din Londra.

·         1968: Petre Pandrea, filosof, sociolog, scriitor și ziarist român (n. 1904)

·         1979: Sin-Itiro Tomonaga, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel (n. 1906)

·         1979: Robert Burns Woodward, chimist american și laureat al Premiului Nobel (n. 1917)

·         1984: Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász jr.; 9 septembrie 1899, Brașov- 8 iulie1984, Èze, Alpes-Maritimes) a fost un artist fotograf, pictor, sculptor, cineast și publicist francez de origine maghiară transilvăneană. A eternizat în opera sa viața de noapte a Parisului din anii 1930 și a fost supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului”.

Gyula Halász a crescut în mediul specific Belle Époque, catolic și cosmopolit. Tatăl său, Gyula Halász senior (1871-1969), a fost scriitor, ziarist și specialist în literatura franceză, iar mama sa, Matild Verzár, era descendenta unei cunoscute familii armene maghiarizate.

La vârsta de trei ani, Brassai a ajuns prima oară la Paris, unde tatăl său a predat la Sorbona. După absolvirea în 1917 liceului real din Brașov, Brassai, atras de pictură și sculptură, a studiat la Academia de Arte din Budapesta. A fost nevoit să-și întrerupă studiile din cauza primului război mondial în toi; a fost înrolat în cavaleria austro-ungară în care a servit până la sfârșitul conflagrației. Dupa război, ca mulți alți intelectuali, a fost atras temporar de idealurile revoluționare ale extremismului politic de stânga. În timpul efemerei Republici Sovietice Ungare s-a înrolat în armata roșie maghiară. După înfrângerea regimului bolșevic, Brassai a trecut printr-o scurtă perioadă de detenție. Cu asemenea cazier neputând fi acceptat în Franța, așa cum își dorise, s-a hotărât să plece în Germania, unde nu s-a lovit de împotrivirea autorităților. În 1920 a sosit la Berlin ca trimis al unor ziare din Ungaria și Transilvania și și-a reluat studiile la academia de arte frumoase din Berlin-Charlottenburg. La Berlin, printre artiștii pe care i-a cunoscut îndeaproape au fost László Moholy-Nagy, pictorii Kandinski și Kokoschka

În 1924 s-a stabilit definitiv la Paris, pe care nu l-a părăsit timp de șaizeci de ani. Și-a perfecționat franceza, citind opera lui Marcel Proust și versurile lui Jacques Prévert. Acesta din urma și scriitorul american Henry Miller au devenit unii dintre cei mai apropiați prieteni ai săi. A frecventat împreună cu ei cluburile de noapte, cafenelele și cabaretele din arondismentul 14 în cartierul Montparnasse.

Brassaï a scris 17 cărți și numeroase articole și un roman: Povestea Mariei (Histoire de Marie) (1948), prefațat de Henry Miller. În îngrijirea editurii Universității din Chicago au apărut în traducere engleză Scrisorile către părinți și Conversații cu Pablo Picaso (1964).

Brassaï a încetat din viață la 8 iulie 1984 la Èze, în departamentul Alpes Maritimes, pe Coasta de Azur, și a fost înhumat în cimitirul Montparnasse din Paris.

În anul 2000 văduva sa Gilberte (născută Boyer) a organizat o mare expoziție în cinstea operei și amintirii sale, la Centrul Pompidou.

Cu douăzeci de ani mai tânără decât Brassaï, ea a decedat în 2005 și este înmormântată alături de artist în cimitirul Montparnasse.

·         1985: Simon Kuznets, economist american de origine rusă-evreiască, laureat al Premiului Nobel (n. 1901)

·         1992 - A murit actorul Zephi Alşec ("Pistruiatul", "Toate pînzele sus", "Duminică în familie", "Actorul şi sălbaticii") (n.22.02.1923).

·         1993: John Riseley-Prichard, pilot britanic (n. 1924)

·         1994 - A murit Kim Ir Sen, fostul lider al Coreei de Nord (n. 15 apr. 1912). Kim Ir-sen (n. 15 aprilie 1912 – d. 8 iulie 1994) a fost un comunist nord-coreean, politician care a condus Coreea de Nord de la fondarea sa în 1948 până la moartea sa în 1994.A deținut postul de prim-ministru (1948–1972) și președinte din 1972 până la moartea sa. A fost, de asemenea, Secretarul General al Partidului Muncitorilor din Coreea.

·         1994 - A murit George Hanganu, istoric literar şi comparatist (n.30.03.1914).

* 1996: Albrecht Luitpold Ferdinand Michael, Duce de Bavaria (3 mai 1905– 8 iulie 1996), a fost fiul lui Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei și a primei lui soții, Maria Gabriela de Bavaria. A fost singurul copil din cei patru care a atins vârsta adultă. Bunicul patern a fost Ludwig al III-lea al Bavariei, ultimul rege al Bavariei care a fost detronat în 1918.

Familia lui, Casa de Wittelsbach, s-a opus regimului nazist și în 1940 Albrecht și-a dus familia pe moșia lui de la Sárvár, Vas, Ungaria. În octombrie 1944, când Germania a ocupat Ungaria, familia a fost arestată și închisă în lagărul de concentrare Sachsenhausen situat în Brandenburg. În aprilie 1945 ei au fost mutați în lagărul Dachau, de unde au fost eliberați de armata americană.

Albrecht a devenit șeful casei regale a Bavariei după decesul tatălui său la 2 august 1955. De la această dată el este, de asemenea, pretendent iacobit.

Albrecht

Duce de Bavaria

Albrecht (dreapta) și fratele său mai mare, Luitpold

·         1999: Charles "Pete" Conrad, Jr. (2 iunie 1930 – 8 iulie 1999) a fost un ofițer U.S. Navy și astronaut NASA, iar în timpul misiunii Apollo 12 (1969) a devenit al treilea om care a pășit pe Lună. El a stabilit un record de opt zile de ședere în spațiu, împreună cu pilotul comandant Gordon Cooperdin misiunea Gemini 5 (1965), și a comandat apoi misiunea Gemini 11(1966). După Apollo, a comandat misiunea Skylab 2 (1973) (prima cu echipaj uman), în care el și colegii săi au reparat daunele semnificative produse stației spațiale Skylab. Din acest motiv, președintele Jimmy Carter i-a acordat Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale în 1978.

Charles "Pete" Conrad, Jr.

* 2003: Dr. Lajos Csőgör (n. 18 martie 1904, Sărmașu - d. 8 iulie 2003, Budapesta) a fost un medic dentist recunoscut în mod special pentru cărțile sale de specialitate, întemeietorul și primul rector al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, deținătorul titlului doctor honoris causa al Universității din Szeged^[1] și soțul psihologului Erzsébet Csőgör.

Csőgör Lajos

Csőgör Lajos în 1963

·         2004: Jean Lefebvre, actor francez (n. 1922)

·         2006: June Allyson, actriță americană (n. 1917)

·         2012: Ernest Borgnine (n. Ermes Effron Borgnino, 24 ianuarie, 1917 - d. 8 iulie, 2012) a fost un actor american de film, care a câștigat Premiul Oscar pentru rolul său din Marty (1955).

Ernest Borgnine

Borgnine, 2010

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf M Mc Procopie și mama sa, Sf Mc Teodosia; Sf Mc Epictet, preotul și Astion, monahul; Duminica a 6-a după Rusalii – Vindecarea slăbănogului din Capernaum
• În calendarul romano-catolic: Ss. Aquila și Priscilla; Sf. Virginia
• În calendarul evanghelic: Sf Kilian

ISTORIE CRIMINALISTICĂ

În vara anului 1977, cand oamenii nu-si revenisera dupa cutremurul catastrofal, o crima teribila avea sa ingrozeasca Bucurestiul. O tanara, Anca Broscauteanu, fusese ucisa cu bestialitate, aducand in memorie crimele odioase ale lui Ramaru. Multi nevinovati aveau sa plateasca pentru „cazul Anca“.

Fantoma lui Ramaru inca mai bantuia memoria bucurestenilor, scrie procuror.ro.Teroarea s-a instalat din nou in Capitala, ca in acele nopti furtunoase in care actiona teribilul ucigas in serie. Sa fie vorba tot de un psihopat sexual?

Pachetele Macabre

In ziua de 8 iulie, in parcul Hipodrom, este gasit un pachet macabru, care continea doua maini de femeie invelite in folii de plastic. Aveau unghiile proaspat date cu oja, ceea ce insemna ca victima fusese o femeie ingrijita. Militia intra in alerta maxima. Toate echipajele de teren primesc ordin sa caute „pachete suspecte, abandonate“. Intr-un tufis, in regiunea Arcului de Triumf, este gasit alt colet, care continea bazinul unei femei. Pana in 12 iulie, sunt descoperite alte patru colete, continand restul trupului femeii ucise. Capul avea sa fie gasit ultimul, pe 12 iulie, intr-un WC, in spatele Spitalului Coltea. Intre timp, au fost studiate cazurile de disparitie recenta. S-a constatat ca trupul depesat (imbucatatit) apartinea unei tinere din Sibiu, Anca Maria Rodica Broscateanu, in varsta de 18 ani, care venise la Bucuresti pentru a da examen de admitere la ASE. Disparuse de la locuinta matusii sale pe 6 iulie, ora 16, cand plecase sa studieze listele cu repartitiile candidatilor pe sali. Pe 7 iulie, matusa anuntase disparitia fetei.

Primele Constatări

In urma examenului medico-legal, s-a constatat ca moartea a survenit prin trei „mecanisme“: strangulare cu un cablu, sufocare, prin astuparea cailor respiratorii cu mana si asfixie mecanica, in laringele victimei fiind gasite somoioage de hartie igienica. Matusa fetei a declarat ca o rugase pe fata sa cumpere un sapun si cateva suluri de hartie igienica. Mai mult ca probabil ca acea hartie fusese folosita de criminal ca s-o asfixieze. S-a constatat si faptul ca ucigasul avusese raport sexual cu victima, neputandu-se insa stabili daca aceasta mai traia cand a fost agresata sexual. Parti de cadavru fusesera infasurate in pantaloni barbatesti, folii de plastic, fiind transportate cu sacose de panza si doua genti de voiaj, una rosie, alta verde. Intr-una din aceste genti a fost descoperita o cheie Wertheim. De pe o punga de plastic a fost relevata o amprenta clara a unui police (degetul mare). Anca fusese deposedata de cercei, un inel de aur si un ceas-bratara care avea sub capac fotografia prietenului ei din Sibiu. Acestea erau probele de care dispuneau organele de ancheta. Suficient cat sa se profileze imaginea unui psihopat poate mai feroce decat Ramaru.

Doi saci....cu carne

Vestea despre abominabila crima s-a raspandit in toata tara. Toti asteptau ingroziti sa apara inca un cadavru, dupa „obiceiul“ psihopatilor sexual. La putin timp de la descoperirea coletelor macabre, intr-o seara, tot in parcul Hipodrom, sunt semnalate alte pachete suspecte, la doar 200 m de locul unde fusesera gasite mainile victimei. In cei doi saci de iuta, desfacuti la capete, se putea zari carne insangerata. Efectivele de militie de la sectorul 6 au asigurat imediat paza perimetrului, stabilindu-se, conform procedurii, ofiterul care urma sa se apropie de saci si pe ce traseu, pentru a nu deteriora eventualele urme lasate de „asasin“. Operatiunea se desfasura la lumina farurilor de la masinile de militie. Cand ofiterul desemnat a ridicat un sac, acesta s-a rupt, spre groaza celor prezenti, iar din sac a cazut… o jumatate din carcasa unui porc. Desi era vorba despre o infractiune - sustragere de carne - toata lumea a rasuflat usurata. Hotii se speriasera de numarul mare de militieni care patrulau prin parc si abandonasera carnea.

Ceauşescu Intervine

Ceausescu fusese informat despre noul criminal care bantuia prin Capitala si hotarase ca acesta trebuia prins inainte sa mai faca alte victime, cum se intamplase in cazul lui Ramaru. Ca sa dea „impuls“ muncii militienilor, l-a chemat la „raport“ pe comandantul Inspectoratului General al Militiei. Gen. lt. Jean Moldoveanu lipsea din tara, fiind intr-o vizita oficiala in Iugoslavia, asa ca s-a dus primul sau loctiitor, gen. maior Valeriu Buzea. In fata lui Ceausescu, toti isi luau angajamente, ca nu-i durea gura, dar generalul Buzea chiar si-a luat in serios promisiunile. A inteles ca trebuie sa faca „totul“ pentru a rezolva cazul cat mai repede cu putinta. Acest „totul“ avea sa distruga viata multor nevinovati si avea sa ramana o pata neagra in istoria criminalisticii din Romania.

Anchetă de Proporţii

„Cazul Anca“ a fost preluat pentru instrumentare de catre Inspectoratul General al Militiei, in cooperare cu Procuratura Municipiului Bucuresti, supervizata de Procuratura Generala. A pornit o ancheta de proportiile celei de la „cazul Ramaru“. Echipa era formata din „functii“ mari: gen. maior Nicolae Chiriac, seful Directiei Judiciare, col. Ion Angelescu, seful Institutului de Criminalistica, col. Tudor Stanica, loctiitorul sefului Directiei Cercetari Penale si alti ofiteri superiori de la Militia Municipiului Bucuresti care, la randul lor, au angrenat toata suflarea militiei din Capitala. Volumul de munca a fost imens. Au fost scotocite 12.000 de imobile aflate in vasta „zona critica“, ce cuprindea locurile unde fusesera gasite coletele. Au fost cercetati 1.500 dintre cei mai periculosi infractori pentru a se stabili ceas de ceas unde au fost si ce au facut in zilele de 6-12 iulie, data cand a fost gasit capul victimei. Acestora li s-a aplicat „ancheta severa“, termen eufemistic pentru ceea ce insemna in realitate, „lampa-n ochi si pumni in bot“, dupa cum se exprima cei patiti.

Cetatenii, dornici sa participe la prinderea criminalului, sunau zi si noapte la militie, semnaland tot ce li se parea suspect. S-au strans 8 fisete cu date ce trebuia verificate.

Arestat pentru Tâlhărie

In urma cercetarilor la gazda victimei, a fost descoperita o agenda a fetei in care era notat numarul de telefon al unui anume Sami. Acesta se numea Gheorghe Samoilescu, nascut in 1951, la Targoviste, casatorit, avand trei copii, dintre care unul infiat, sofer de taxi la „Glucoza“. Ridicat pe 15 iulie, acesta recunoaste ca a intalnit-o intamplator pe Anca, in tramvaiul 26, propunandu-i o „aventura“, drept pentru care i-a dat numarul de telefon. Dar, din ancheta de la Sibiu, se stia o alta „varianta“. Anca mai fusese la Bucuresti si in luna mai pentru a se interesa de conditiile examenului de admitere. Aceasta ii povestise celei mai bune prietene ca avusese un incident cu un barbat, ca fusese la el acasa, din naivitate, pentru ca acesta ii spusese ca este student la Politehnica si-i poate da sfaturi. Acasa insa, barbatul a insistat sa se culce cu el. Ea a refuzat, iar el i-a luat lantisorul de aur de la gat drept „gaj“ si i-a dat numarul de telefon in caz ca se razgandeste. Anca era decisa sa-l sune si sa-si recapete lantisorul. Luat la „intrebari“ mai serios, Samoilescu recunoaste aceasta varianta, numind persoana careia ii vanduse lantisorul. I se elibereaza mandat de arestare de 30 de zile pentru talharie.

Începe Calvarul

In urma tuturor verificarilor, Samoilescu ramane singurul barbat pe care il cunoscuse Anca in Bucuresti. Generalul Buzea decide: el este criminalul. Ordona anchetarea suspectului „prin epuizare“, metoda care n-avea cum sa dea gres, deoarece torturile fizice si psihice aplicate determina suspectii sa recunoasca tot ce li se cere. Este batut din prima zi de ancheta, dar asta avea sa fie doar „incalzirea“. Dupa declaratiile lui Samoilescu, facute publice dupa evenimentele din decembrie ’89, de el s-au „ocupat“ col. Tudor Stanica, lt. col. M. Florescu, lt. col. Gheorghe Ardeleanu si lt. col. Radulescu. Dupa terminarea mandatului de 30 de zile, se cere procurorului Ovidius Paun prelungirea mandatului si incadrarea la „omor deosebit de grav“. Acesta refuza, pe motiv ca nu exista dovezi pentru o astfel de incadrare.

Echipa Groazei

Cazul este preluat de Florin Dimitriu, procuror sef adjunct la Procuratura Municipiului Bucuresti, impreuna cu procurorul Dan Ion Mirescu. Conform declaratiilor lui Samoilescu, acesta din urma si-a adus „contributia“ din plin la linia „severa“ ordonata de gen. Buzea. Tot ei aveau sa instrumenteze cazul in tribunal.

Sinuciderea Părinţilor

Cel mai nenorocit moment pentru Samoilescu a fost cand a aflat ca parintii lui s-au sinucis. Tatal sau, fost ofiter superior, era internat la Spitalul Militar Central. La doua saptamani de la arestarea fiului sau, afla ca acesta este considerat „cel mai odios criminal de dupa Ramaru“. Neputand suporta rusinea, se sinucide prin spanzurare. Sotia sa, mama vitrega a lui Gheorghe, este luata la ancheta. Intoarsa acasa, se sinucide, lasand un bilet: „N-am mai putut suporta teroarea“.

Daca pentru Samoilescu a fost cea mai nefericita clipa a vietii sale, pentru anchetatori a fost un „triumf“, considerand sinuciderea parintilor o dovada a vinovatiei fiului. Din pacate pentru ei, alte dovezi nu aveau. Samoilescu, sfarsit fizic si psihic, s-a hotarat sa le dea „variante“ ale uciderii Ancai, doar sa se termine odata calvarul.

Prima "Mărturisire"

Samoilescu declara ca s-a intalnit cu Anca pe 6 iulie, in jurul orei 16, in Piata Romana, ca sa-i inapoieze lantisorul, a invitat-o in garsoniera parintilor sai din Cristian Tell, unde au intretinut raporturi sexuale. Au fost intrerupti de o bataie in usa. Erau sotia lui si mama vitrega. Sotia a navalit in camera, s-a repezit asupra fetei, aceasta s-a speriat si a cazut, lovindu-se la tampla. El a plecat ingrozit, ulterior afland de la sotia sa ca „problema s-a rezolvat“.

In garsoniera din Cristian Tell nu se descoperise nici o urma de sange, desi sapte echipe de specialisti criminalisti au periat si cel mai ascuns ungher, cu lampi cu cuart (Wood). In plus, daca se poate spune asa, nici sperma recoltata lui Samoilescu nu corespundea cu probele recoltate din scrotul vaginal al victimei. Nu conta. Sotia lui e arestata si ramane interzisa cand i se arata declaratia sotului.

A doua variantă

Samoilescu este cercetat mai „apasat“ si „recunoaste“ ca el a omorat-o pe Anca, infundandu-i pe gat hartie igienica pe care o luase din sacosa fetei. Apoi a transat-o si a bagat-o in frigiderul… Fram, iar seara a imprastiat coletele prin Bucuresti, descriind exact locurile unde au fost gasite. De regula, detaliile unei crime nu sunt dezvaluite, pentru ca nimeni, in afara de criminal, sa nu-si insuseasca fapta. Exista un „obicei“ ca un criminal, deja condamnat, sa „recunoasca“ o alta crima pentru ca suspectul sa scape si sa aiba grija de el, sa-i aduca pachete la inchisoare. In 1977 nu se punea problema pachetelor, pentru ca exista pedeapsa cu moartea, orice crima in plus fiind un pas inainte catre plutonul de executie. Lui Samoilescu i s-a bagat un „informator“ in celula, care, impreuna cu anchetatorii, i-au dat toate detaliile crimei, sa aiba ce recunoaste. Ceea ce el a si facut. Ce mai conta ca nici cea de-a doua varianta nu furniza dovezi, lasand la o parte faptul ca frigiderul Fram din „poveste“ era neincapator pentru ceea ce sustinea suspectul?!

Aceasta declaratie, mai aproape de „realitate“ decat prima, este inregistrata, si caseta trimisa, alaturi de un raport, Comandantului Suprem. Cazul era ca si rezolvat. Mai exista doar un „mic“ amanunt: probele, care lipseau cu desavarsire.

Torţionarii

„Ancheta prin epuizare“ facea parte din „metoda“ de lucru a vechilor militieni. Ea presupunea „bataie de voie“ asezonata cu torturi „rafinate“. Dupa o „ancheta prin epuizare“, inculpatul ar fi recunoscut orice i s-ar fi cerut. Gheorghe Samoilescu, suspectul principal in „cazul Anca“, a „recunoscut“ mai multe variante in care a „comis“ crima, una mai aberanta ca alta. Iata cateva dintre „rafinamentele“ care i s-au aplicat lui Samoilescu:

4 din 16.

La 16 ore de „ancheta severa“, avea voie sa doarma 4 ore… numai cu aprobarea generalului Valeriu Buzea.

Bataie cu doctor.

Samoilescu era pisat bucata cu bucata, dar „beneficia“ de prezenta doctorului la capatai, care le spunea anchetatorilor daca pot continua cu „intrebarile“ sau trebuie sa mai ia o pauza. Cand Samoilescu lesina, doctorul ii lua tensiunea, ca nu cumva suspectul sa se prefaca si sa se sustraga de la „actul juridic“. Daca era „pa bune“, era dus in celula. Cu patura.

Rotisorul.

Suspectul era incatusat in pozitie ghemuit, iar pe sub genunchi se trecea o bara de fier, care era sprijinita de doua birouri. Astfel suspendat, nici nu mai stia unde primea loviturile, care-l dadeau de-a dura in jurul barei.

Macavela.

Asa cum a ramas in analele istorice, „macavela“ era un soi de tortura aplicata inca din antichitate, dar cu mare trecere in Evul Mediu. Inculpatul era legat cu mainile la spate, dupa care era suspendat… cat putea sa reziste sau pana ii ieseau mainile din umeri. Samoilescu a fost dus intr-o padure, noaptea, si atarnat de creanga unui copac, pe care tortionarii il mai folosisera si in alte ocazii, cu alti suspecti. Mainile i s-au innegrit, iar dupa o saptamana, pentru ca nu le putea misca deloc, i-au fost puse in ghips. I s-au dat si… piramidoane.

Hamul.

Pentru ca suspectul sa nu se poata apara de ploaia de lovituri, era agatat intr-un ham petrecut pe sub brate de o teava din camera de ancheta. Astfel, „servea“ drept sac de box pentru anchetatori.

Ruleta ruseasca.

Bomboana pe coliva o constituia de-acum celebra „ruleta ruseasca“, avand „imbunatatiri“, in sensul ca suspectul o „juca“ singur, iar pe tragaci apasa anchetatorul. Gheorghe Samoilescu a fost astfel „anchetat“ timp de sase luni.

RELIGIE ORTODOXĂ 8 Iulie

Sf M Mc Procopie și mama sa, Sf Mc Teodosia; Sf Mc Epictet, preotul și Astion, monahul; Duminica a 6-a după Rusalii – Vindecarea slăbănogului din Capernaum

1. Sfântul Mare Mucenic Procopie a fost ofiţer superior în armata împăratului Diocleţian. După ce a primit botezul creştin, mama sa, Teodosia, i-a mărturisit împăratului faptele fiului ei. Astfel, Procopie s-a predat, fiind supus la chinuri în Cezareea. Pentru că a rezistat, mulţi păgâni s-au botezat. În cele din urmă, a primit moarte martirică, alături de mama sa, care între timp a devenit creştină. Astăzi pomenim şi pe Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul, originari din Asia Mică. Epictet a intrat în monahism într-una din mănăstirile provinciei romane Frigia, primind darul facerii de minuni. L-a botezat pe Astion, nepotul senatorului roman Iulian, care a intrat în monahism, devenindu-i ucenic. În jurul anului 290, cei doi au venit în provincia romană Sciţia Minor, propovăduind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos în oraşul Halmyris şi convertind la creştinism un mare număr de păgâni. Astion a fost învrednicit şi el cu darul facerii de minuni. La porunca guvernatorului provinciei, Latronianus, Epictet şi Astion au fost întemniţaţi şi supuşi la chinuri. Li s-au tăiat capetele în oraşul Halmyris, la data de 8 iulie 290.

2.Nu departe de braţul Sfântul Gheorghe al Dunării şi de satul Dunavăţul de Jos, în Dobrogea, se află ruinele unei fortăreţe romano-bizantine care se numea în vechime Halmyris. În această cetate au pătimit Sfinţii Epictet şi Astion, mărturisindu-şi credinţa în Hristos, în anul 290.

Pe vremea nelegiuitului împărat Diocleţian (284-305) trăia în părţile Asiei Mici un preot cu numele Epictet, care ducea o viaţă curată şi evlavioasă. Din fragedă copilărie el fusese crescut în frică de Dumnezeu, urmând poruncile Mântuitorului. Ca şi odinioară Samuel, a fost cinstit din tinereţe cu haina preoţiei şi, plin fiind de harul lui Dumnezeu, el făcea multe semne şi minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, deschidea ochii orbilor, vindeca pe leproşi şi pe ologi şi scotea duhurile necurate din cei îndrăciţi.

Odată, pe când Epictet se afla acasă şi-şi făcea obişnuita rugăciune către Hristos, i-a fost adusă fiica unui om care era paralizată în aşa măsură, că nu putea mişca altceva decât limba. Tatăl său, aducând-o la uşa preotului, a lăsat-o afară şi a intrat la Sfânt rugându-l fierbinte să-i tămăduiască fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatălui s-o aducă înăuntru, apoi s-a rugat fierbinte, a uns cu ulei sfinţit trupul fetei şi ea s-a făcut sănătoasă.

Altă dată, i-a fost adus un îndrăcit. Când acela a ajuns lângă omul lui Dumnezeu, duhul cel rău a început să strige şi să zică timp de trei zile: „O, cruce, o, chin, cum sunt pus la cazne! Cât de bine îmi mergea când eram în Frigia!”. Certat de Sfântul Epictet, duhul cel rău a trebuit după trei zile să părăsească trupul în care se cuibărise. Izbăvit de diavol, omul a adus îndată mulţumire Mântuitorului Hristos.

În altă zi i-au înfăţişat lui Epictet o femeie oarbă. Aceasta plângea cu amar că doctorii n-o putuseră vindeca şi-l ruga fierbinte să-şi pună dreapta sa peste ochii ei. Sfântul i-a îndeplinit rugămintea şi femeia şi-a recăpătat vederea.

Astion era un tânăr, fiul unui om de vază din oraş, foarte bogat. Mama sa era şi ea de viţă nobilă, fiica senatorului Iulian. Părinţii îl iubeau nespus, fiind şi singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor cel mai de preţ. Epictet i-a lămurit acestuia care este adevărata nestemată a vieţii, spunându-i că aurul de aici nu este de cel mai mare preţ, deoarece el înşală multe suflete. La fel şi argintul. „Vino, îi zice el, şi-ţi voi arăta care aur trebuie să alegi şi după care argint trebuie să tinzi. Este acela pe care Domnul şi Mântuitorul nostru l-a dat celor ce cred în El. Tatăl tău, pe care-l vezi, nu este adevăratul tău tată, ci atotputernicul Dumnezeu este tatăl tău. Acesta a poruncit, iar tu ai devenit om. El a hotărât, şi tu ai fost plămădit în pântecele mamei tale. El a voit, şi tu ai putut ajunge până la vârsta tinereţii. De asemenea, mama noastră adevărată nu este fiinţa pe care o vedem, ci Sfânta Biserică”.

A doua zi, tânărul s-a trezit la revărsatul zorilor şi s-a îndreptat în grabă spre acelaşi loc unde cu o zi înainte gustase din mierea florilor cereşti. Intrând în locuinţa preotului lui Hristos, Astion a vorbit cu acesta şi la sfârşit i-a zis: „Îngăduie-mi să fiu chiar astăzi catehumen şi supune-mă la post atâtea zile câte crezi de cuviinţă; după trecerea acestui timp doresc să primesc Botezul. Atunci îmi voi fi însuşit tot ce priveşte credinţa creştină. Te rog ca, după aceea, să părăsim amândoi acest oraş şi să ne ducem într-o ţară îndepărtată, acolo unde ne va îndrepta Duhul Sfânt, ca nu cumva tatăl meu să-mi schimbe gândul curat cu lacrimile sale”.

După ce a împlinit dorinţele înţeleptului tânăr, preotul Epictet şi ucenicul său, Astion, au părăsit oraşul, s-au îmbarcat pe o corabie şi au sosit la hotarul sciţilor, oprindu-se în cetatea Halmyris, din Dobrogea, unde nu era nimeni care să-i cunoască. Părinţii lui Astion îşi căutau însă fiul şi se tânguiau că nu-l găsesc.

După ce s-au aşezat la Halmyris, Epictet şi Astion au continuat să ducă aceeaşi viaţă curată, aşa cum trăiseră în patria lor. Epictet a făcut şi aici multe semne şi minuni. Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut şi paralitic. Cel vindecat s-a întors la Dumnezeu, şi împreună cu el s-au convertit mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care văzuseră minunea. Şi Astion a căpătat darul facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului.

Într-o zi, pe când Astion mergea grăbit spre Dunăre ca să ia apă, s-a întâlnit cu un om care era chinuit de duhul cel rău. Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a făcut semnul crucii pe fruntea şi pe trupul lui, şi în aceeaşi clipă duhul cel rău a fugit din cel chinuit.

Altă dată, Astion a văzut cum un om a căzut de la mare înălţime şi zăcea la pământ, pe jumătate mort. În taină s-a rugat fierbinte lui Hristos şi şi-a amintit de Sfântul Apostol Pavel cum l-a izbăvit pe Eutihie, care căzuse de la o fereastră, cum Petru i-a dat putere să meargă lui Eneea, care zăcea de opt ani pe patul de suferinţă. Atunci, L-a rugat ferbinte şi el pe Domnul, pentru nefericitul din faţa lui, zicând că „şi acesta este unul din turma Sa”. Şi a rostit Astion către cel căzut cuvintele Sfântului Apostol Petru: „În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3, 6). Astion l-a ridicat, şi acela a devenit apoi unul din catehumenii săi, botezându-l după aceea.

În acea vreme a sosit în oraşul Halmyris dregătorul Latronian. În a patra zi de la sosire, i s-a spus de către unii dintre slujbaşii săi că sunt în oraş doi străini, care ar fi „vrăjitori” şi „ghicitori” şi că prin cuvântările lor au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor.

Auzind acestea, dregătorul s-a mâniat şi a poruncit ca după apusul soarelui cei doi Sfinţi să fie prinşi şi duşi la închisoare. Pe drum, ei cântau psalmi, rosteau lungi şi fierbinţi rugăciuni şi s-au înţeles ca a doua zi, când vor fi duşi la judecată, să nu spună nimic despre familia lor şi despre ţara de unde veneau, ci doar să repete că ei sunt creştini, că acesta este numele, neamul şi patria lor şi că ei nu sunt altceva decât cinstitori ai Dumnezeului adevărat.

Foarte devreme, în ziua următoare, comandantul Latronian a poruncit să fie făcută o tribună în mijlocul oraşului şi acolo să fie chemat cât mai mult popor. Aici au fost aduşi şi cei doi învinuiţi. Latronian abia putea să privească la ei, deoarece faţa lor strălucea ca soarele. Epictet era un bărbat cam de 60 de ani, înalt şi cu barba încărunţită, iar Astion, un tânăr de 35 de ani, frumos şi cuvios la înfăţişare. În timpul cercetării lor, cei doi Sfinţi îşi mărturiseau credinţa în Iisus Hristos şi arătau că ei nu pot să se închine zeilor. Mâniat, dregătorul a poruncit ca amândoi să fie legaţi, chinuiţi şi să li se rupă carnea de pe trup cu ghiare de fier. Sfinţii nu răspundeau la toate decât cu cuvintele: „Noi suntem creştini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu”.

Unuia dintre judecători, pe nume Vigilanţiu, auzind din gura Sfinţilor cum cinstesc şi mărturisesc fără încetare credinţa în Iisus Hristos, nu i-au ieşit din minte aceste cuvinte timp de trei zile; în a patra zi, s-a dus şi a mărturisit: „Şi eu sunt creştin, facă-se şi cu mine voia lui Dumnezeu”. Vigilanţiu s-a dus apoi la Mucenici în închisoare, ca să primească de la ei învăţătură. Apoi, împreună cu toată casa lui, au devenit creştini.

În a cincea zi, cei doi Sfinţi au fost iarăşi aduşi la judecată. Atunci, Epictet a rostit o cuvântare, care s-a terminat cu mărturisirea: „Noi suntem creştini”. Latronian s-a mâniat şi urla ca un leu: „Aduceţi sare şi oţet şi frecaţi cu ele rănile de deasupra, puneţi smoală şi untură într-un cazan şi când vor începe să fiarbă în clocot, aruncaţi pe îndărătnicii aceştia înăuntru”. Auzind porunca, cei doi Sfinţi repetau şi mai aprig cuvintele: „Suntem creştini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu”. Dar la chinul care li se pregătise, ei au rămas nevătămaţi şi de aceea au fost osândiţi ca 30 de zile să nu primească nimic de mâncare şi de băutură. Ei s-au hrănit însă din bogăţia Cuvântului lui Dumnezeu, întărindu-se zilnic cu pâinea care coboară din cer, cântând psalmi.

Pe când Epictet şi Astion îndurau chinuri, a apărut la Halmyris un străin care, văzând pe Astion în faţa scaunului de judecată, l-a recunoscut. Degrabă s-a suit în corabie, a călătorit pe mare şi a ajuns la ţărmul ţării unde trăiau părinţii lui Astion. El le-a spus ce văzuse şi auzise în legătură cu fiul lor. Însoţiţi de trei slujitori, părinţii s-au îmbarcat în grabă şi, călătorind pe mare, au ajuns în oraşul Halmyris, în ţara sciţilor (Dobrogea). Aici, ne spune Actul martiric, „episcopul şi întâistătătorul sfintelor Biserici era preafericitul Evangelicus”.

După cele 30 de zile au fost aduşi din nou în faţa judecăţii cei doi pătimitori. Latronian a început prin a zice că el încă nu ştie de unde vin ei şi din ce neam se trag şi fiindcă ei nu vor să spună îi consideră demoni; apoi i-a osândit la moarte prin tăierea capului. Atât Epictet cât şi Astion şi-au mărturisit din nou credinţa în Hristos, zicând că ei demoni nu sunt, ci că ei au scos demoni din oameni cu ajutorul lui Hristos, şi anume pe acei demoni pe care judecătorii îi cinstesc şi li se roagă ca unor dumnezei. Auzind acestea, Latronian a poruncit slujitorilor să-i lovească peste gură cu pietre şi să-i lege din nou. Dar pentru că şi în urma acestor chinuri ei au rămas senini şi veseli, dregătorul a dat ultima poruncă, cerând să fie scoşi afară din cetate şi acolo să li se taie capul. Cu braţele întinse şi cu privirea ridicată la cer, Mucenicii au rostit o lungă rugăciune, iar poporul a răspuns „Amin!”. Epictet a lăsat mai întâi pe Astion să i se taie capul; acesta, spunând o rugăciune, a terminat-o cu cuvintele Mântuitorului: „În mâinile Tale încredinţez duhul meu” (Luca 23, 46). Epictet s-a aşezat lângă trupul ucenicului său şi îndată i s-a tăiat şi lui capul. Era ziua de 8 iulie a anului 290. Trupurile Mucenicilor s-au făcut albe precum zăpada şi cei care sufereau de vreo boală, durere sau slăbiciune, şi se atingeau cu credinţă de ele, se vindecau.

La apusul soarelui, Vigilanţiu împreună cu alţi creştini au venit şi au luat trupurile Sfinţilor, au turnat peste ele mir şi alte miresme de preţ şi, cântând psalmi şi laude, le-au înmormântat într-un loc potrivit. După uciderea celor doi Martiri şi înmormântarea lor, Latronian a înnebunit şi şi-a sfârşit viaţa în chip jalnic.

În a treia zi de la înmormântare, Astion i s-a arătat lui Vigilanţiu spunându-i că în ziua aceea vor sosi părinţii săi ca să-l caute şi că îl roagă să meargă în port, să-i primească, să le dea găzduire şi să-i mângâie. Ducându-se în port, Vigilanţiu a aflat pe părinţii lui Astion, care întrebau despre fiul lor. Vigilanţiu le-a povestit cum Astion plecase cu trei zile mai înainte într-o ţară îndepărtată, apoi, înfăţişându-le cu vorbe alese frumuseţile cereşti şi ale vieţii veşnice, le-a spus adevărul despre moartea mucenicească a fiului lor, adăugând că toţi cei care se învrednicesc de un asemenea sfârşit sunt numiţi „Mucenici”. Timp de o săptămână părinţii lui Astion au primit învăţătură de la Vigilanţiu, în urma căreia s-au hotărât să devină creştini. Preotul Bonosus, care, pentru a scăpa de prigonitori, se ascunsese într-un loc tăinuit, i-a făcut catehumeni şi după 40 de zile de la moartea lui Astion, părinţii lui au fost botezaţi de episcopul Evangelicus. Acesta din urmă a rămas cu ei 8 zile, după care a plecat într-un oraş apropiat. Părinţii lui Astion s-au întors apoi în patrie, luând cu ei pe Vigilanţiu şi pe preotul Bonosus.

După încetarea persecuţiilor, creştinii au ridicat o biserică deasupra criptei ce adăpostea moaştele mucenicilor, dar, din pricina năvălirilor barbare, atât biserica Sfinţilor, cât şi cetatea Halmyris, au căzut în ruină. Deabia peste 17 veacuri, la praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) din anul 2001, moaştele Sfinţilor au fost descoperite în chip neaşteptat în cripta de sub altarul bisericii ruinate din cetatea Halmyris, alături de un fragment de inscripţie, care cuprinde cuvintele Martir şi Astion. Sfintele moaşte se află la Mănăstirea Halmyris, din eparhia Tulcii, fiind purtate în procesiune în fiecare an la ziua pomenirii lor, 8 iulie.

Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Duminica a 6-a după Rusalii – Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Ev. Matei 9, 1-8

În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iartate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Și Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.

Ap. Romani 12, 6-14

Fraţilor, avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem prorocie, să prorocim după măsura credinţei; dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună! Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi. Bucuraţi-vă întru nădejde; în suferinţă fiţi răbdători, la rugăciune stăruiţi. Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc. Binecuvântați-i şi nu-i blestemaţi.

Predică la Duminica a VI-a după Rusalii - Vindecarea slăbănogului din Capernaum - Despre păcatele săvârșite cu gândul - Pr. Ilie Cleopa

În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi aflăm că Dumnezeu Cel Atoateștiutor știe gândurile oamenilor și vede mai înainte toate cele ce vom face și vom gândi noi. Acest lucru îl arată și psalmistul care zice: “Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi“

“Și știind Iisus gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre?“ (Matei 9, 4)

Iubiți credincioși,

În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi aflăm că Dumnezeu Cel Atoateștiutor știe gândurile oamenilor și vede mai înainte toate cele ce vom face și vom gândi noi. Acest lucru îl arată și psalmistul care zice: “Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi“ (Psalm 138, 16). Prin proorocul Ieremia, Dumnezeu arată același lucru, zicând: “Eu sunt cel ce cerc inimile și ispitesc rărunchii ca să dau fiecăruia după căile lui și după roadele isprăvilor lui“ (Ieremia 11, 20; 17, 10; 20, 12). Proorocul David la fel zice: “Cela ce cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule“ (Psalm 7, 9).

Așadar, frații mei, nu trebuie să ne mirăm că Dumnezeu știe gândurile noastre, ci mai ales, să ne temem de Dumnezeu, fiindcă El nu numai că știe gândurile noastre, ci și pedepsește păcatele ce nu le vom mărturisi la duhovnic și nu ne vom pocăi de ele, păzindu-ne mintea de gândurile rele.

În Legea Veche se oprea păcatul numai din lucrare, nu și din gând. Așa, de exemplu, zice: “Să nu furi, să nu desfrânezi, să nu ucizi...“ (Ieșire 20, 13-15). Legea veche, având numai umbra lucrurilor viitoare (Evrei 10, 1; Romani 3, 20), avea nevoie de împlinirea și desăvârșirea ei, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi, “Legea Veche nu a desăvârșit nimic“ (Evrei 7, 19). De aceea a și venit în lume Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu ca să strice Legea Veche, ci ca să o plinească și să o desăvârșească, adică să scoată păcatul din gând, din rădăcină (Matei 5, 17; Romani 3, 31; 10, 4; Galateni 3, 24) Legea Darului nu oprește păcatul numai din lucrare, ci și din gândire. Legea Veche se aseamănă cu o coasă care taie iarba pe deasupra pământului, iar rădăcinile rămân, iarba iarăși crescând la loc. Legea Darului, Sfânta Evanghelie, scoate păcatul din rădăcină, adică din gândire, căci după învățătura Sfinților Părinți, gândurile sunt rădăcini ale faptelor (Sfântul Nicodim Aghioritul. Paza celor cinci simțiri, 1826, p. 230).

Mântuitorul, arătând desăvârșirea Legii Noi față de Legea Veche, zice: “Ați auzit, că s-a zis celor de demult: Să nu desfrânezi“ (Ieșire 20, 14); “Eu însă vă spun că oricine se uită la femeie, spre a o pofti a și săvârșit adulter cu ea în inima sa“ (Matei 5, 27-28). În alt loc, Mântuitorul arătând greutatea păcatului cu gândul, zice: “Oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă“ (Matei 5, 22); și iarăși: “Oricine urăște pe fratele său, ucigaș de oameni este“ (I Ioan 3, 15). Iată dar că și un singur gând de ură asupra fratelui nostru ne face ucigași de oameni. De aceea Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevărat și știutor al inimilor omenești și al gândurilor minții, adeseori mustra pe farisei și pe cărturari, văzând în mintea și inimile lor gânduri de ură, de zavistie, de viclenie, de fățărnicie, de slavă deșartă, de mândrie, de desfrânare și altele de acest fel.

Prin aceasta ne arată că El vede, judecă și osândește păcatele noastre, făcute cu gândul înaintea Lui, dacă nu le vom mărturisi și nu ne vom pocăi de ele. Sfinții și dumnezeieștii Părinți, având în vedere că Dumnezeu pedepsește păcatele cu gândul, pururea își păzeau mintea și inima de gândurile pătimașe și rele, aducându-și aminte că “cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, între încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii“ (Evrei 4, 12).

Sfântul Efrem Sirul, având în vedere că gândurile vor fi pedepsite în ziua cea mare a judecății de apoi, zice: "Nu vă aruncați în negrijă, frații mei, pentru păcatele cu gândul că nu ar fi mari și nu ar avea osândă de la Dumnezeu. Dacă păcatele cu gândul nu ar fi mari, apoi ar fi socotit Dumnezeu desfrânare întru poftă de femeie și ucidere întru ură de frate? Dacă păcatele cu gândul nu ar fi osândite, nu era nevoie ca dreptul Iov să aducă jertfă în toate zilele înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele făcute cu gândul ale feciorilor săi" (Iov 1, 4-5). Dacă păcatele cu gândul nu ar fi mari, nu ar fi zis marele apostol Pavel, că în ziua judecății de apoi “va descoperi Dumnezeu sfaturile inimilor și cele ascunse ale întunericului, pârându-i pe dânșii gândurilor lor, și dând răspuns în ceasul acela pentru ele“ (I Corinteni 4, 5; Romani 2, 15).

De unde se nasc gândurile rele în mintea noastră? La această întrebare, însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne răspunde, zicând: “Cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om“ (Matei 15, 18). Altă dată iarăși zice: “Dinăuntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrânările, hoțiile, uciderile, adulterul, lăcomia, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, pizma, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om“ (Marcu 7, 21-23). Dar de câte feluri sunt gândurile rele? La această întrebare spune Sfântul Casian Romanul că opt sunt gândurile răutății. Și care sunt aceste opt feluri de gânduri rele? Cel dintâi gând al răutății este al lăcomiei pântecelui; al doilea, al desfrânării și al poftei de desfrânare; al treilea, al iubirii de argint; al patrulea, al mâniei; al cincilea, al întristării; al șaselea, al trândăviei; al șaptelea, al slavei deșarte; al optulea, al mândriei (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p, 97-123).

Prin ce faptă bună putem scăpa de gândurile rele? Atât monahii, cât și creștinii pot scăpa de gândurile rele prin două fapte bune, și anume: Prin paza minții de gânduri numită și trezvia atenției prin sfânta rugăciune și mai ales rugăciunea inimii. Iar pentru a scăpa de orice gând rău și de orice patimă, trebuie să unim trezvia atenției, adică gândurile curate ale minții noastre cu sfânta rugăciune. Aceste două fapte bune lucrează strâns unite una cu alta și se susțin reciproc, după cum zice Sfântul Isihie Sinaitul: "Atenția minții și rugăciunea lui Iisus, se suțin una pe alta, pentru că atenția supremă se naște din rugăciunea neîncetată iar rugăciunea se naște din paza minții și atenția supreme" (Filocalia, vol. IV. p. 42).

Să nu uităm însă că atât atenția gândurilor, cât și sfânta rugăciune sunt alungate din mintea noastră de păcatul uitării. Uitarea este primul păcat din partea rațională a sufletului, care alungă și stinge din mintea noastră trezvia și rugăciunea. Acest lucru îl adeverește același sfânt părinte, Isihie Sinaitul, care zice: "Blestemata uitare se opune atenției, ca apa, focului și în toată vremea o războiește cu putere. Precum zăpada nu naște flăcări, sau apa foc, spinul smochine, așa nu va fi liberă mintea omului de gânduri rele, de cuvinte rele și de fapte diavolești, dacă nu și-a curățit mintea și inima cu trezvia atenției și cu rugăciunea".

Și iarăși zice: "Precum fără corabie nu putem trece marea, așa fără paza minții de gândurile rele și fără chemarea deasă a lui Iisus Hristos, nu este cu putință să izgonim momeala gândului celui rău" (Ibidem, p. 48 și 76). Căci singurul chip duhovnicesc de a alunga de la noi gândurile rele și toate cursele vrăjmașului diavol este de a repeta neîncetat în toată vremea și în tot locul rugăciunea lui Iisus: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)".

Deci vă rog să nu uitați, când vă vin gânduri și pofte rele în minte sau în inimă, să le izgoniți de la voi cu această sfântă rugăciune. De veți avea paza minții și rugăciunea, să știți că va aflați pe calea mântuirii.

Acest lucru îl adeverește și Sfântul Pimen cel Mare care zice: "Omul ca să se mântuiască, nu are nevoie decât de minte trează și de rugăciune" (Pateric, Rm. Vâlcea, 1930. cap. 135. p. 186).

Iubiți credincioși,

Am vorbit astăzi despre păcatele pe care le facem cu gândul în toată ziua, în tot ceasul și în orice clipă, ca să ne dăm seama că și pentru aceste păcate vom da răspuns la judecată. Apoi să știți că mulți dintre creștini se păzesc de păcate mari, de moarte, dar se osândesc pentru mulțimea păcatelor cu gândul, care îi robesc până la moarte, și ei nu le iau în seamă. Oare cei care de tineri cugetă la tot felul de păcate trupești și-și ucid mintea, fecioria și simțurile, hrănindu-se cu ele, mai pot fi cosiderați curați și neprihăniți în fața lui Hristos, chiar dacă n-au făcut astfel de păcate? Nu, nicidecum. Ei nu mai sunt curați înaintea Domnului de nu se vor pocăi de ele. Și câți dintre asemenea creștini, mai ales tineri, necăsătoriți și văduve, nu sunt stăpâniți de aceste păcate? Oare nu datorită păcatelor cu mintea și imaginația ajung oamenii la păcatele cu fapta și la patimă?

Mulți alții sunt robiți în minte de gândul averii. Își fac planuri de tot felul, cugetă la averi, case, bani și nu au odihnă până nu încearcă să-și realizeze visul. Dar visele se spulberă, averile se risipesc, iubitorii de argint îmbătrânesc și mor săraci de toate și robiți de patima aceasta nevindecată întreținută în minte și inimă prin gânduri și imaginații. Credeți că-i va fi ușor la judecată unui asemenea om?

Alții sunt robiți de părerea de sine și de gândul că ei sunt mai buni, mai credincioși, mai curați, mai plăcuți lui Dumnezeu decât ceilalți. Oare credeți că ne putem mântui dacă suntem robiți de gândul mândriei și al slavei deșarte? Nu, nicidecum, dacă nu vom mărturisi aceste cugete la duhovnic și dacă nu ne vom părăsi de ele cât mai curând posibil.

Alții judecă pe aproapele în inimile lor și îl osândesc pentru faptele lui. Alții cugetă numai băuturi și ospețe, haine scumpe și cinste pământească, iar dacă nu le dobândesc se tulbură, cârtesc, slăbesc în credință și mor nemulțumiți în suflet. Oare aceștia nu trăiesc în zadar? Vor avea ei răspuns bun la înfricoșata judecată? Dar care dintre noi nu ne lăsăm pradă gândurilor rele, fără să ne dăm seama că păcatele cu gândul duc la cele cu fapta și că pentru toate gândurile și cuvintele deșarte vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu.

Pentru a vă da seama de urmările grele ale păcatelor cu gândul, vă voi spune o istorioară adevărată din cartea numită Pateric.

Un sihastru oarecare ce trăia în pustie, avea un frate mirean într-un oraș. După câteva vreme a murit fratele acela și i-a rămas un copil mic de trei ani. Sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul și l-a dus în pustie, la chilia lui. Îl hrănea cu finice și cu alte verdețuri din pustie, din care mânca și el. Copilul n-a văzut nici un om, în afară de bătrânul care-l hrănea, de când l-a dus în pustie. Nici femei, nici sat n-a văzut, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce este și cum este viața lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. A petrecut în această nevoință optsprezece ani, apoi a trecut la Domnul.

După îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, să-i descopere pentru acel copil în care ceată de sfinți este rânduit. După multă rugăciune pe care a făcut-o cu mare osârdie, a adormit și a văzut în vis un loc întunecat și plin de toată scârba, iar în mijloc era copilul zăcând într-o supărare nespusă. Acestea văzându-le, bătrânul s-a mirat și a început a se ruga către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Oare nu era curat acest copil de toate necurățiile trupești și lumești? Oare nu Te lăuda pe Tine în toate zilele și nopțile, postea, priveghea și se ostenea și de nici un păcat lumesc nu era atins? Dar acum ce este aceasta că îl văd pe el pedepsit în acel loc de întristare? Dar noi care suntem născuți, crescuți și îmbătrâniți în păcate, ce nădejde de mântuire vom avea? O, amar și vai de mine!"

Aceasta și mai multe zicând bătrânul cu plângere și cu tânguire, a stat înaintea lui îngerul Domnului și i-a zis: "Ce plângi așa, bătrânule, și de ce te tânguiești pentru copil care cu adevărat nu s-a atins de păcate trupești și lumești. L-ai învățat a posti, a priveghea și a se ruga, dar copilul avea mândrie mare și înălțare în inima lui, socotindu-se pe sine, pentru curățenia lui și viața cea neatinsă de lume, că este un mare sfânt, mai mare decât cei din lume, și a murit în această gândire înaltă de sine. Deci să știi că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înalță pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".

Aceasta zicându-i, îngerul s-a făcut nevăzut. Bătrânul și-a venit în fire și în conștiință și a plâns neîncetat pentru moartea copilului până la sfârșitul vieții sale (Pateric, op. cit. p. 338-339).

Iubiți credincioși,

Am pus această istorioară să arăt cât de mare este înaintea lui Dumnezeu păcatul cu gândul, dacă omul nu-l mărturisește și nu se pocăiește de el. Ați văzut că nimic nu i-a folosit acestui copil crescut cu atâta sfințenie, nici fecioria, nici postul, nici privegherea, nici rugăciunea, nici celelalte nevoințe și osteneli ale lui dacă nu a avut smerenie. Pentru un gând de mândrie care-l stăpânea și-a pierdut sufletul pentru veșnicie...

Deci să stăm bine și să luăm aminte la păcatele noastre făcute cu gândul și să nu ni se pară că ele ar fi un rău mic. După învățătura Sfinților Părinți, răul cel mic nu este mic dacă aduce pagubă mare. Oare diavolul nu a căzut din cer prin păcatul mândriei cu gândul, împreună cu toată mulțimea îngerilor de un gând cu el?

Iată ce zice dumnezeiasca Scriptură în această privință: “Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi ridica și deasupra stelelor Dumnezeului celui puternic voi așeza scaunul meu. Ședea-voi pe muntele cel înalt, peste munții cei înalți, care sunt spre miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea Celui Preaânalt voi fi“ (Isaia 14, 13-14).

Iată și pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Lucifer, pentru cugetul său plin de mândrie: “Și acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!“ (Isaia 14, 15).

Vedeți cât de mari sunt urmările păcatelor cu gândul? Câți dintre creștini, robiți de cugetele rele și pătimașe, nu cad în cele mai grele păcate din care nu mai pot fi izbăviți? Câți nu poartă în inima și mintea lor gândul de a se răzbuna pe semenii lor, gândul de a-și părăsi familia, de a fura ceva, de a săvârși desfrânare cu cineva, de a intra în vreo sectă sau chiar de a-și pune capăt vieții? Și dacă cel stăpânit de asemenea cugete rele nu-și mărturisește gândurile, dacă nu se roagă stăruitor și nu urmează sfatul duhovnicului său, ajunge să săvârșească cu fapta cele ce le cugeta în mintea sa, spre veșnica lui pierzare.

Să-L rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să ne izbăvească de toate gândurile pierzătoare de suflet și să ne lumineze mintea, inima și voința, să cugetăm numai la cele bune și să facem cele bune, pentru a ne izbăvi de păcate și de a trăi în veci cu Hristos! Amin.

ARTE 8 Iulie

MUZICĂ 8 Iulie

George Antheil

Carlo Zecchi

Achim Stoia

Achim Stoia Pe sub deal, pe sub padure: 

Billy Eckstein ("Mr. B", William Clarence Eckstein), vocalist şi şef de orchestră american.

Jerry Vale (Genaro Louis Vitaliano), cântăreţ american

Steve Lawrence (Steven Leibowitz), cântăreţ şi actor american

Jai Johanny Johanson (John Lee Johnson), baterist american (Allman Brothers Band).

Allman Brothers Band 

Ricky Wolff, chitarist britanic (Flowerpot Men, White Plains).

White Plains 

Willie Wilson, baterist britanic (Syd Barrett, Quiver, Cochise, Sutherland Brothers, David Gilmour, Roy Harper, Pretty Things).

The Sutherland Brothers -

Ion Marin

Andrew Fletcher – Depeche Mode

Joan Osborne

Hanno Hoffer, muzician de jazz

Amalia Rodrigues

Amalia Rodrigues - Coracao Independente cd1 [Remasterizado]: 

Amalia Rodrigues - Coracao Independente cd2 [Remasterizado]: 

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

J S Bach: Organ Works Lionel Rogg CD 3

1 Hour Bach Die Kunst Der Fuge | Classical Baroque Music | Focus Reading Studying

LAS MELODIAS MAS MARAVILLOSAS EN PIANO. Selección de Cecil González

Demis Roussos, Vangelis, Roberto Carlos : Greatest Hits | Best Songs Collection

The Look Of Love! (Johnny Mathis) (Lyrics+Song/Artist Info) Romantic 4K Music Video Album!

SAXOS DE ORO. Selección de Cecil González

Chopin - Sonata No. 2

POEZIE 8 Iulie

Paul Verlaine

Biografie Paul Verlaine
Poet francez si lider al simbolismului in evolutia poeziei.
Stilul de viata a lui Verlaine a oscilat intre criminalitate si inocenta; s-a casatorit cu o tinerica in 1870 dar dupa un an s-a indragostit de tanarul poet Arthur Rimbaud, care avea 17 ani. Impreuna cu Stéphane Mallarmé si Charles Baudelaire au format asa numitul "Decandents".
In opera lui Verlaine predomina doua impresii: doar "eu" este important si ca rolul poeziei este de a pastra momentele celor mai intense si unice trairi. A folosit atat forma clasica dar si versul liber si un limbaj simplu, muzical.

Paul Verlaine s-a nascut in Metz, nord-estul Frantei, unde tatal sau, capitan de infanterie, s-a intamplat sa stationeze. Verlaine a fost singurul copil, dar alaturi de familia sa a trait si Elisa Déhee, o verisoara orfana, de care poetul s-a indragostit nebuneste mai tarziu.
In 1851 familia se muta la Paris, unde a fost trimis la liceu. 
La varsta de 14 ani citeste Baudelaire "Les Fleurs du mal" ce il va influenta puternic in aspiratiile sale de scriitor.
A studiat dreptul,dar a renuntat dupa doi ani si s-a angajat la Civil Hall.In 1862, Verlaine a primit licenta studiilor.

Majoritatea prietenilor lui erau din randul poetilor parizieni:Leconte de Lisle, Théodore de Banville, Louis Xavier de Ricard, Catulle Mendčs, si François Cippée.In fiecare casa, el gasea companie pentru lungi discutii si bautura de pelin. Tatal sau a refuzat sa-i finanteze un astfel de stil de viata-bautura si scris. 
Prima sa carte "POČMES SATURNIENS" a aparut in 1866.
"FĘTES GALANTES" (1869) a fost publicat dupa moartea iubitei sale verisoare. Deasemenea Verlaine a avut tendinte homosexuale, s-a casatorit in 1870 cu Mathilde Mauté de Fleurville si a impartit aceeasi locuinta uneori cu sotia sa, ruda prin alianta, si cu tanarul poet Arthur Rimbaud.Pentru Mathilde Verlaine a scris "LA BONNE CHANSON "(1870), relevand anxietatea si sperantele sale pentru fericire, dar deasemnea a aratat o atitudine rea, si-a atacat sotia si o data a urlat micul sau fiu George. Cand Verlaine a inceput o afacere cu Rimbaud, casatoria a fost distrusa.In aceasta imposibila situatie, Verlaine si-a parasit familia pentru a duce o viata boema alaturi de prietenul sau poet in Londra si Brussel.Relatia lor s-a sfarsit in 12 iulie 1873 cand Verlaine, baut si dezolat, a incercat sa-l impuste pe Rimbaud in incheietura mainii dupa o cearta. A fost inchis pentru 18 luni. In timpul inchisorii Verlaine a studiat Shakespeare si Don Quiote si a scris "ROMANCES SANS PAROLES" (1874). Colectia este considerata capodopera sa in care si-a gasit in sfarsit vocatia poetica autentica.

In 1873 Verlaine a trecut la catolicism. Dupa eliberare, Verlaine se intalneste iar cu Rimbaud, care a alfat repede ca prietenul sau a devenit catolic. Rimbaud la inceput a incercvat sa-l imbete pe Verlaine si astfel sa-si blasfeme credinta. In concordanta cu o poveste el l-a batut cu un bat. Verlaine s-a mutat in Anglia unde a predat franceza inainte de a se intoarce in Franta in 1877 unde a predat la colegiul Rethel. Din aceasta perioada dateaza cele mai mult epoeme din "SAGESSE". Acesta contine versuri ce reflecta sentimentul sau religios -catolic. In 1879 renunta la predare, a adoptat un discipol, Lucien Létinois si ei au condus impreuna o ferma.Ferma a dat faliment iar Verlaine s-a intors la Paris. A doua sa incercare de a trai in tara, de data asta la Couloumnes, se termina de asemenea in faliment. 

Discipolul favorit al lui Verlaine moare in 1883 si mama sa in 1886. 
Desi cazut prada bauturii,Verlaine era sarbatorit in acelsi timp ca poetul de frunte al Frantei.A publicat cateva lucrari critice ca" LES POČTES MAUDITS" (1884), scurte studii biografice ale poetilor,scurte povestiri si versuri profane si sacre. Poemul sau "Amour" (1888) aminteste de moartea lui Lucien. A fost in lungi perioade prin spitale, a continuat sa bea si a petrecut o luna in inchisoare. A suferit deasemnea de reumatism, ciroza, gastrita,icter ,diabet si a fost hipercardiac. La spitalul Broussais a fost vizitat de catre André Gide si i-a spus ca era la momentul scrierii despre "seriile poemelor masturbate".

In ultimul sau an, Verlaine a trait cu doua femei prostituate mai in varsta, dar carora le-a laudat frumsetea.A frecventat deasemnea un barbat homosexual Bibi-la-Purée, care ocazional era hot.
"Pentru mine,Rimbaud este realitatea nemuritoare", Verlaine spunea odata prietenului sau, "un soare care arde inauntrul meu si pe care nu vreau sa il scot..." . Oricum, in autobiografia sa declina relatia sexuala cu Rimbaud.Stilul de viata al lui Verlaine incepuse sa atraga 
o admiratie sovaitoare.

Verlaine a murit in Paris, la varsta de 52 ani, in 08 ianuarie 1896. Funerariile sale au fost un eveniment public, mii de parizieni insotind sicriul sau la cimitirul Batignolles.
In ciuda faimei sale, Verlaine a murit in saracie.
In 1911 un monument in cinstea lui Verlaine a fost ridicat in Paris, in gradinile Luxembourg. Oscar Wilde a glumit spunand ca acesta trebuia amplasat in cafeneaua Françoise Premier, deoarece "statuia eroului trebuie sa fie pe campul lui de batalie" .
Despite his fame, Verlaine died in poverty. In 1911 a monument to Verlaine was raised in Paris's Luxembourg gardens. Oscar Wilde joked that it should have been placed in the Café , since "the hero's statie must be on his life's battlefield." 


~~~~~~~~~~~

POČMES SATURNIENS, 1866 
FĘTES GALANTES, 1869 
LA BONNE CHANSON, 1870 
ROMANCES SANS PAROLES, 1874 - Songs Without Words 
SAGESSE, 1881 -Wisdom 
JADIS ET MAGUČRE, 1884 - Yesteryear and Yesterday 
LES POČTES MAUDITS, 1884 - The Accursed Poets 
AMOUR, 1888 
PARALLČMENT, 1889 
FEMMES, 1890 
DÉDICACES, 1890 
BONHEUR, 1891 
LES UNS ET LES AUTRES, 1891 
MES HÔPITAUX, 1891 
CHANSONS POUR ELLE, 1892 
LITURGIES INTIMES, 1892 
MES PRISONS, 1893 
QUINZE JOURS EN HOLLANDE, 1893 
CONFESSIONS, 1894 - Confessions of a Poet 
CHAIR, 1896 
INVECTIVES, 1896 
VOYAGE EN FRANCE, 1907 
CORRESPONDANCE, 1926-41 
ŒUVRES COMPLČTES, 1943 
LETTRES INÉDITES DE VERLAINE Ŕ CAZALS, 1957 (ed. by Georges Zayed) 
Poems, 1961 
LETTRES INÉDITES Ŕ CHARLES MORICE, 1969 (ed. by Georges Zayed) 
ŒUVRES POLITIQUES, 1969 
LETTRES INÉDITES Ŕ DIVERS CORRESPONDANTS, 1976 (ed. by Georges Zayed) 
DOCUMENTS RELATIFS A PAUL VERLAINE: LETTRES, DESSINS, PAGES IDEDITES RECUEILLIS ED DECRITS, 1977 
Women, Men: The Secret Poems of Paul Verlaine, 1984 
One Hundred and One Poems by Paul Verlaine: A Bilingual Edition, 1999 
Paul Verlaine Revisited, 1999 

Cântec de toamnă

Al toamnei cant,
Viori de vant
Il plang topite
Lovindu-mi lin
Sufletul plin
De corzi ranite


Decolorat 
Si sugrumat
Cand ora bate
Plangand ascult
La vremi de mult
Indepartate

Si-n vant ma las
In raul pas
Care ma poarta
Din loc in loc
Acelasi joc
De frunza moarta

Cântecul molcum

Ascultă cântecul molcum

Ce plânge doar ca  să îi placă:

Discret şi fără de bulboacă

Pârâu pe muşchi, pe lângă drum.

Ăst glas l-ai ştiut (ţi-a fost şi drag?)

Dar azi de-un văl e-acoperit,

Ca văduva păianjenit

Şi mândru tot ca ea-n vileag;

În cuta lui tăinuitoare

De-al toamnei vânt des fremătată

Miratei inimi îi arată

Tot adevărul, ca pe-un soare.

Şi spune, glasul cunoscut,

Că viaţa-ntreagă-i bunătate.

Că ura, pizma, toate, toate

Dispar când moartea a-nceput.

Vorbeşte încă despre glorie

Şi de smerenia necesară,

De nunta de-aur spune iară,

De pacea fără de victorie.

Primeşte glasul ce persistă

Cu inocentu-epitalam,

Că nu există alt balsam

Să-ţi legene inima tristă.

E greu, dar este trecător

Să suferi fără de mânie.

Şi-n etică ce armonie!…

Şi cântul povăţuitor…

În româneşte de Mihai Rădulescu

Arta poetică

Ci numai muzica s-o desmierzi.

Precumpănească, deci, vers impar,

Mai vag în aer, fără habar,

Uşure ce-i, tot uşor îl pierzi.

Nu te-avânta cuvântul să-l alegi

De nu ţi-e arma puţin dispreţ:

Cântul de-i tern e cel mai de preţ;

Precisu-i nepresis: privilegi.

Priviri ascunse după-un voal,

Ziua ce tremură-n amiezi,

Stelele limpezi care le vezi

În cerul serii, autumnal!

Că numai Nuanţa e de folos.

Iată Culoarea. Nu – nicidecum!

Singură Nuanţa, mai ştie-acum

De vis să lege vis sfiicios!

Fugi dar de crima ce-o Poantă e,

Spiritul crud şi Râsul impur,

Lacrimi smulg ele şi din Azur,

Astă fiertură de be-he-he!

         

Ia elocinţa, strânge-o de gât!

N-ar strica – tot eşti în formă azi–

Rima în ape cuminţi s-o scalzi,

Că nu-şi face iar de cap – dar cât?!

De-atâta Rimă, zău că mi-e silă!

Ce copil surd sau care nebun

Ne-a dat veriga asta drept bun,

Vădit fier vechi de-o freci cu-o pilă?!

Ci numai muzică, tot mereu!

Stihul tău fie-acel zburător

Ce-şi ia avânt din cei ce mor

Spre noi iubiri, spre-un nou empireu.

Versul tău fie o aventură,

Vântului soră-n zori şi-n perind,

Mentă şi cimbru, câmp înflorind…

Să ştii că restu-i literatură!

În româneşte de Mihai Rădulescu

Arthur Rimbaud

Biografie Arthur Rimbaud
Jean-Nicolas-Arthur RIMBAUD
(Cherleville, 20 oct. 1854 – Marseille, 10 nov. 1891)


Jean Nicolas Arthur Rimbaud (*20 octombrie 1854, Charleville-Mézières - †10 noiembrie 1891, Marsilia) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului.

A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". În acelaşi an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează şi este închis într-o casă de corecţie pentru minori. Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric "Le Bateau ivre" ("Corabia beată"), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine. În aceste creaţii de debut se simte influenţa lui Charles Baudelaire, dar - în acelaşi timp - se recunoaşte propria sa originalitate în asociaţiile metaforice neaşteptate şi în amestecul între conştiinţa de sine şi resemnare, care va fi prezent şi în operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabileşte în 1871 în locuinţa acestuia din Paris, unde întreţin până în anul 1873 o relaţie homofilă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă. Acest episod este redat de Rimbaud în poemul în proză "Une Saison en enfer" ("O vreme petrecută'n iad", 1973), care - prin dinamismul şi radicalitatea stilistică a compoziţiei - marchează un punct de cotitură în istoria literaturii. Tot din această perioadă datează ciclul de poeme în proză "Les Illuminations" ("Iluminările"), creaţii vizionare, pline de explozie poetică a tiparelor convenţionale. În acest ciclu se găseşte celebrul "Sonnet des voyelles" ("Sonetul vocalelor"), în care, fiecăreia din cele cinci vocale, i se atribuie o anumită culoare.

Urmează o viaţă de peregrinări şi vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java şi Cipru, lucrînd ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale şi arme în Africa de nord şi ia parte la expediţii în Etiopia şi Somalia. În afara unei bogate corespondenţe cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, in dureri salbatice din cauza unei gangrene,la varsta de 37 de ani. Oraşul său natal, Charleville-Mézières, a organizat în anul 2004 o serie de manifestări comemorative, în cadrul "Anului Rimbaud".


- Prose et vers de college (rédigè1864-1870, publ. en 1932)
- Poésies (r. 1869-1871, publ. En 1891, 1895, 1898)
- Derniers vers (1872)
- Album zutique (1936)
- Un coeur sous une soutane (1870-1871)
- Une Saison en enfer (1873)
- Les Illuminations (1872-1873)

CAP DE FAUN

Prin frunze, verde scrin în aur prins,
Într-un frunzis incert, minunatie
De flori în care-n somn sarutu-I stins,
Vioi, ripînd suava broderie,

Si-arata ochii-un faun speriat,
Cu dintii albi muscînd flori rosii, sare.
Brun-sîngerie, ca vin vechi, curat,
Sub ramuri buza-I hohoteste tare.

Fugind ca veverita, -n urma lui,
Prin frunze rîsul sau mai trece.
De-un caldarus se teme-al Codrului
Sarut de aur ce se reculege. 

PRIMA SEARĂ

Ea era graţios dezvelită
Şi indiscreţi arbori greoi
Zvarleau în geam cate-o creangă-nverzită
Maliţios, spre noi, spre noi.

Şi, mai goală, mainile-şi împreuna,
In fotoliu-mi simţindu-se bine.
Se-nfiorau de plăcere pe podea
Picioruşele ei fine, fine.

Eu urmăream, culoarea cerii,
Mica rază tremurătoare ca un fir
Din surasu-i, în fluturarea serii,
Şi pe sanu-i, - gază peste trandafir.

Sărutam gleznele-i fine.
Ea avu un dulce ras brutal
Care se răspandea în triluri line;
Un frumos ras de cristal.

Sub cămaşă, picioruşele-i deodată
Se salvară cu-n: "Ei, gata, lasă!"
Prima îndrăzneală acceptată
Rasul ei nu a mai fost pedeapsă!

- Gingaş fremătand sub buzele mele, -
Ochii bland îi sărutam, iar ea:
- Capul şi-l zvarli - ce pui de lele! -
Inspre spate: "E şi mai bine-aşa!...

Domnule, am două vorbe-aţi spune..."
- Restul i-l zvarli în san uşor
Cu-un sărut, făcand-o să răsune
Intr-un hohot larg, promiţător...

- Ea era graţios dezvelită
Şi, indiscreţi arbori greoi
Zvarleau în geam cate-o creangă-nverzită
Maliţios, spre noi, spre noi. 

SENZAŢIE

În seri de vara-albastre, voi merge pe carari,
Sa ma întepe grâne, sa calc pe ierbi marunte;
Prin proaspata racoare voi trece-n dulci visari,
Lasa-voi adierea sa scalde a mea frunte.

Fara a spune-o vorba si fara nici un gând,
Doar dragostea urca-va în suflet infinita;
Ca un nomad voi merge departe, strabatând
Preafericit, Natura, ca lânga o iubita.

Traducere de Petru Dinca 

Jean de la Fontaine

Biografie Jean de La Fontaine Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.

Lupul şi câinele

Un lup numai piele şi os,
se-ntâlni cu un dulău foarte frumos.
Durduliu, fălcos, cu ceafa lată -
mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
Aşa că lupul îl abordă smerit,
că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
şi ce ţinută distinsă are.

- Depinde numai de tine
să fii şi tu rotofei ca mine.
Lasă naibii codrul, ce, eşti prost
s-o ţii tot într-un post?!
Tu şi toată haita sunteţi nişte jigăriţi,
vai de capu' vostru de nenorociţi!
Crăpaţi de foame întreaga viaţă,
că nu vă pune nimeni o strachină,
colea, în faţă.
Fă ce fac şi eu
şi n-o să-ţi mai fie deloc greu.

- Păi, şi ce-aş avea de făcut anume?
- Mai nimic: latri la lume -
la cerşetori, la şleahta răpănoasă,
da' niciodată la cei din casă!
Trebuie să te guduri la stăpâna,
iar stăpânului, să-i lingi mâna,
iar în schimb, el îţi dă oase,
împieliţate, frumoase,
başca zgrepţănări drăgăstoase.

Lupul deja se visa boier
şi era într-al nouălea cer,
când, cum mergeau ei, la o cotitură,
vede, la gâtul câinelui, o rosătură.

- Auzi, dulăule, da' ce-i cu urma aia lată?
- Bah, o nimica toată!
- Nimica-nimica, da' de unde vine?
- E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine!
- O fi, dar bănuiala începe să mă ardă!

- Ei bine, da, e de la zgardă,
de la lanţul cu care sunt legat.
- Legat? Cum adică?
Nu poţi să fugi în lung şi-n lat?
- Păi, nu prea... Dar ce contează!
- Ba foarte contează, dă-mi voie!
De-aşa strachină cu oase n-am nevoie
nici de-ar fi de foame-n paişpe să mă rup!

Zicând astea, jupânul lup
îl lăsă pe dulău în drum,
o luă la fugă – şi fuge şi-acum.

Bătrânul şi moartea

Un biet batrîn, cu snopul de vreascuri în spinare,
Pe-o cale din padure mergea cu pasi sarmani
Spre mica lui coliba, purtînd cu truda mare
Povara lui de lemne, de gînduri si de ani.
Apoi, de-atîta umblet, batrînul ostenit,
Lasîndu-si legatura în iarba, a gîndit:
"N-avui în viata parte, nicicînd, de nici un bine;
Nu-i pe pamînt un altul mai necajit ca mine.
Nu odihnesc o clipa si-adorm pe nemîncate;
Soldatii, birul, claca cu logofeti în spate,
Copii si nevasta,
Acestea-mi sunt pe lume blestemul si napasta.
Doresc sa vina moartea..." Si moartea a venit.
- Ce vrei? l-a întrebat curtenitor.
- As vrea sa-mi dai o mîna de-ajutor
Sa urc aceste vreascuri pe umar... Sunt grabit.

Murind, durerea n-o mai suferim,
Dar a pleca din viata nu-i usor;
Oricîte sa-nduram, dar sa traim!
Aceasta e dorinta tuturor. 

Greierele şi furnica

Petrecuse cu chitara
toată vara.
Însă iată că-ntr-o zi
când viforniţa porni,
Greierele se trezi
fără muscă , fără râmă,
fără umbră de fărâmă.
Ce să facă?…Hai să ceară
la Furnică, pân’ la vară,
niscai boabe de secară.
-“Pe cuvânt de lighioană,
voi plăti cinstit cucoană,
cu dobânzi, cu tot ce vrei!…”
Dar Furnica, harnică,
are un ponos al ei:
nu-i din fire darnică
şi-i răspunde cam răstit:
-Astă-vară ce-ai păţit?
-Dacă nu e cu bănat.
zi şi noapte am cântat
pentru mine, pentru toţi…
-„Joacă astăzi dacă poţi!”

Șerban Foartă

Biografie Şerban Foarţă
Şerban (Nicolae) Foarţă n. 8 iulie 1942, la Drobeta-Turnu Severin este un poet român contemporan.

Părinţii săi sunt Nicolae Foarţă, medic, şi Yvonne Foarţă, născută Burger, profesoară de muzică. Căsătorit, fără copii; prima soţie, Maria Galetariu, decedată; recăsătorit cu Ildikó Gábos.

Studii (primare, gimnaziale şi liceale) la Turnu Severin, Liceul Traian, între 1949-1960. Studii universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara, între 1960-1965, secţia română-germană. Doctoratul la Universitatea Timişoara, 1978, cu o teză asupra poeziei lui Ion Barbu.

Alte activităţi profesionale: de profesie critic literar, scriitor, liber profesionist (cu excepţia câtorva luni: martie-noiembrie 1969, când este referent literar la T.N.T şi, respectiv, corector la revista Orizont) până în 1990. Director al Teatrului Naţional din Timişoara (1990-1991); profesor, din 1992, la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, secţia Jurnalism (de la 1 septembrie 2005, pensionar).

Afilieri şi burse: Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1970); membru ASPRO (din 2000). Beneficiar (între 15 octombrie 1991-15 ianuarie 1992) al unei burse de studii la Paris, oferită de Ministerul francez al Culturii.

Hobby-uri: pictură şi pian.

Volume de poezie

* Texte pentru Phoenix (în colaborare cu Andrei Ujică, Ed. Litera, Bucureşti, 1976; ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Ed. Nemira, Bucureşti, 1994)
* Simpleroze (Ed. Facla, Timişoara, 1978)
* Şalul, eşarpele Isadorei/Şalul e şarpele Isadorei (Ed. Litera, Bucureşti, 1978; ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Ed. Brumar, Timişoara, 1999)
* Copyright (Ed. Litera, Bucureşti, 1979)
* Areal (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1983
* Holorime (Ed. Litera, Bucureşti, 1986)
* Caragialeta (Ed. Brumar, Timişoara, 1998; ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, 2002)
* Un castel în Spania pentru Annia (Ed. Brumar, Timişoara, 1999; adiţia a II-a, revăzută şi adăugită, 2006)
* Erau ziare, evenimente (Ed. Brumar, Timişoara, 2000)
* Opera somnia, antologie, cu un studiu introductiv de Mircea Mihăieş (Ed. Polirom, Iaşi, 2000)
* Spectacol cu Dimov (Ed. Vinea, Bucureşti, 2002)
* Caragialeta bis (Ed. Brumar, Timişoara, 2002)
* Poezie/”carte-borcan” (Ed. Humanitas, 2003)
* Fractalia (Ed. Brumar, Timişoara, 2004)
* Ethernul Pheminin (Ed. Cartier, 2004)
* Rebis (Ed. Humanitas, 2005)
* Rimelări (Ed. Cartea Românească, 2005)
* Jeu de paume (în colaborare cu Alex. Leo Şerban), plachetă electronică (Ed. LiterNet, 2006)
* Cliquet, plachetă electronică (Ed. LiterNet, 2006)
* Douăzeci şi opt de Psalmi în transpunerea lui Ş. F. (cu, fiecare-n parte, câte-o imagine de François Pamfil), ediţie bibliofilă, Ed. Eis Art, Iaşi, 2007
* Istoriile unui matroz întors de pe Planeta Roz (Ed. Brumar, Timişoara, 2007)
* Cartea psalmilor (Ed. Brumar, Timişoara, 2007)
* Un mire fără căpătîi (în colaborare cu Ion Barbu, Ed. Polirom, Iaşi, 2007)
* Mr. Clippit & comp. (Ed. Curtea Veche, Colecţia LUDEX, 2007)
* O brumă de paiete şi confetti, volum de colecţie semnat împreună cu Emil Brumaru, (2007)
* Mic tratat de pisicologie, (Ed. Humanitas, 2008)

Adie liniștea

Adie linistea de seara
sub luna-n rozalb: astru pal;
sub luna-n roz, albastru-pal
adie-l linistea, deseara,

ca în Virgiliu. – Beau amar
si cred ca lacrimile n-au gust;
si cred ca lacrimile, -n august,
ca în Virgil, iubeau amar. 

Tremolo

Ferice de greierul
carele, -n creierul
verii, da tonul
la cîntec si-o tine
asa mult si bine, -
ca, -n gramofonul

Columbia, o placa
de smoala opaca,
dar muzicala...
Ferice de cine
te-ngîna pe tine,
tandra cigala!

Fericiti cei ce hangu-i
tin gîzei exangui
cu un creion
taiat, fara truda,
din trestie cruda, -
ca Anacreon!

Ferice de cei
ce, -aidoma ei,
în tremuru-i mic,
zimteaza rotitele
noptii, sub vitele
verzi, cu nimic! 

Balada baionetei din Bayonne

Olanda vine din Olanda,
caşmirul vine din Caşmir;
că ni s-a ofilit ghirlanda,
cu toate astea, nu mă mir...
... Am mai dansat o arleziană,
a mai căzut un batalion:
sclipea-n Artois o arteziană
şi-o baionetă, la Bayonne.

De la Berlin venea berlina
şi indigoul, de la Ind;
iubea Marcel pe Albertina
şi era foarte suferind...
Şi ne-a cuprins indiferenţa,
şi-a mai pocnit câte-un balon:
sclipesc faianţele-n Faenza
şi baionetele-n Bayonne.

Voltaire dormea într-o volteră
şi, între timp, filozofa;
a mai trecut de-atunci o eră,
a mai căzut câte-o sofa...
... De ce se clatină iatacul
şi cad ghiulele pe balcon?
Opriţi,
opriţi,
opriţi atacul
la baionetă, la Bayonne!

M Eminescu, O ramai, ramai cu bine, recita Adrian Pintea

TEATRU/FILM 8 Iulie

Cu Brândușa Zaița Silvestru:

Biografie Brândușa Zaița Silvestru

SILVESTRU, Brânduşa – Zaiţa [Marioara Brânduşa] – n. 8 iulie 1933 la Botoşani. Studii: Absolventă în anul 1960 a IATC Bucureşti – Actorie. Una dintre cele mai valoroase reprezentante ale artei păpuşăreşti din România. Artist păpuşar la Teatrul Ţăndărică între anii 1950 – 1997. A realizat numeroase roluri memorabile în spectacole ca: Artiştii pădurii(1954, regia Ştefan Lenkisch), Fraţii Liu (1955, regia Renée G. Silviu), 2-0 pentru noi (1956, regia Renée G. Silviu),  Micul Muck (1957, regia Miron Niculescu), Păţaniile unei păpuşi de lemn (1958), Păcală (1959, regia Ştefan Lenkisch), Cea mai frumoasă stea (1962, regia Miron Niculescu), Elefănţelul curios (1963, regia Ştefan Lenkisch, rolul principal), Eu şi materia moartă (1964, regia Margareta Niculescu şi Ştefan Lenkisch), Cele trei neveste ale  lui Don Cristobal (1965 regia Margareta Niculescu), Ileana Sânziana (1967), Peter Pan (1971), Pisica de una singură  (1976 regia Margareta Niculescu), Făt-Frumos din lacrimă (1982, regia Margareta Niculescu), Don Quichotte (regia Ştefan Lenkisch, rolul principal), Aventuri cu Scufiţa roşie (1986, regia Cristian Pepino, rolul principal), Cenuşăreasa (1990, regia Silviu Purcărete, rolul principal) pentru care a primit numeroase premii de interpretare la festivaluri naţionale şi internaţionale. A realizat numeroase recitaluri: Puiul (1974), Arvinte şi Pepelea (1984, regia Victor Ioan Frunză), Mănuşa (1987, regia Ludmila Szekely – Anton); Dumbrava Minunată (1989 regia Cristian Pepino), Coţofana hoaţă  (1996, regia Brânduşa Zaiţa Silvestru) în care şi-a pus în valoare registrul larg al posibilităţilor de interpretare. A scris numeroase piese şi adaptări pentru teatrul de păpuşi precum şi o serie de articole de specialitate, a pus în scenă ca regizor artistic la Teatrul de Animaţie din Bacău. Din 1990 a fost profesor de Arta Teatrului de Păpuşi la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, devenită mai apoi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), avand o contribuţie deosebita la formarea multor generaţii de artişti de gen. Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi de public artist al genului. Premiul ATM pentru întreaga activitate1983. Premiul de Excelenţă în animaţia românească acordat de UNIMA România. Premiul UNITER pentru teatrul de animaţie. Ref. (câteva): Rodica Gheorghiu, Artistul de sub scenă [cronică, Ţăndărică, 2-0 pentru noi, regia Renee Silviu, papusi Ioana Constantinescu, referiri la Brandusa Zaita Silvestru, Stefi Nefianu, Costel Popovici, Carmen Stamatiade, Justin Grad, Rita Stoian] in Teatrul nr. 3-1956 Contemporanul nr. 42/24 oct. 1958, Teatrul nr. 1/1964, Elefantelul curios; revista Teatrul nr. 5/1966, Cele trei neveste ale lui Don Cristobal;Teatrul 8/1968, Teatrul 4/1970, Teatrul 4/1973; Teatrul nr. 5/1079 [portret de Sanda Diaconescu]; Teatrul 2/1985, Teatrul nr. 11-12/1986; Teatrul 11/1987, România literară nr. 51/dec. 1989.  Toma Hogea, Despre arta păpuşarilor români, Dialoguri cu maeştrii scenei, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2012 

Povestind copiilor

Cu Mihaela Mitrache

Biografie Mihaela Mitrache

Mihaela Mitrache a fost o actriță română de teatru și film.

A absolvit Institutul de Teatru și Film București în 1978 la clasa profesorului Marin Moraru.

A castigat Premiul național de interpretare feminină pentru rolul Honey - „Cui i-e frică de Virginia Woolf" la Festivalul Teatrelor Studio, Oradea si a fost nominalizata pentru premiul de interpretare feminină la Festivalul de film de la Ierusalim, pentru rolul din „Milky way" in 1997.

Filme cu Mihaela Mitrache

·         Filantropica (2002)

·         Don Juan sau dragostea pentru pentru geometrie / (1997)

·         Moartea unui artist (1991) - actrita Claudia

Maica Pururea Fecioara - Mihaela Mitrache: 

Cu actorul Zephi Alşec ("Pistruiatul", "Toate pînzele sus", "Duminică în familie", "Actorul şi sălbaticii")

Biografie Zephi Alșec

Actorul Zephi Alșec s-a născut la 22 februarie 1923, in București. 
A absolvit Institutul de Teatru si Film in 1948 si a fost repartizat la Teatrul de Stat din Ploiești, al cărui director era Toma Caragiu, a fost printre primii actori ai acestui teatru si a rămas pentru totdeauna in acest oraș. 
A debutat pe marele ecran in perioada studenției, cu rolul lui Ianot din filmul Furtul de la Arizona (1945), regizat de Mircea Botez. De-a lungul carierei sale a fost distribuit in peste 20 de filme, in 1978 a jucat in filmele germane Severino si Im Staub der Sterne.
S-a căsătorit la Ploiești cu Ivette, fiica medicului echipei de fotbal locale numita Concordia, doctorul Emanuel Leopold si are o fiică, Henriette Alșec. A făcut parte din comunitatea evreiască din Ploiești.
Zephi Alșec a murit la 08 iulie 1992, in Ploiești.

Filme cu Zephi Alsec

Vezi filme

·         A doua varianta (1987)

·         Duminica în familie (1987)

·         Figurantii (1987)

·         Toate pînzele sus! - Întâlnire în Atlantic (1987)

·         Toate pînzele sus! - Misterele mărilor (1987)

·         Pistruiatul 1 - Evadatul (1986) - comisar al Sigurantei

·         Pistruiatul 2 - Ascunzișuri (1986) - comisar al Sigurantei

·         Pistruiatul 3 - Insurectia (1986) - comisar al Sigurantei

·         Toate pînzele sus! - Secretul epavei (1986)

·         Pe malul stâng al Dunării albastre (1983)

·         Iancu Jianu, haiducul (1981)

·         Artista, dolarii și ardelenii (1980) - Mr. Goldstein, judecator

·         Blestemul pământului Blestemul iubirii / Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980) - Dernstein Trailer

·         Iancu Jianu, zapciul / Iancu Jianul, zapciul (1980)

·         Vlad Țepes (1979)

·         Pentru patrie (1978)

·         Septembrie (1978) - Directorul de la Brazi

·         Severino (1978)

·         Pretul succesului / (1977)

·         Toate pânzele sus! (1977)

·         Casa de la miezul noptii (1976)

·         Im Staub der Sterne / In pulberea de stele (1976)

·         Roșcovanul (1976) - politistul Mitica Burlacu

·         Actorul și sălbaticii (1975) - George

·         Mastodontul (1975) - Marcus

·         Orașul văzut de sus (1975)

·         Patima (1975) - Vlaiculescu

·         Zile fierbinți (1975) - Director adj. Ionescu

·         Agentul Straniu (1974)

·         Capcana (1974)

Actorul si salbaticii (1975): 

Pistruiatul:

GÂNDURI PESTE TIMP 8 Iulie

Jean de la Fontaine - Citate:

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 8 Iulie

1. Se spune ca prin anii '60 traia intr-un sat din Siberia un taran de 140 de ani.

Se duc ziaristii sa-l vada si mare le e surpriza cand dau peste un om in putere.

- Cum ai reusit, bade, sa te mentii asa?

- Marea Revolutie Socialista...
- Lasa, bade, politica! Ce-ai mancat, ce-ai baut?
- Marea Revolutie Socialista...
- Lasa, bade, astea! Cate femei ai avut, cati copii ai facut?
- Marea Revolutie Socialista...
- Asta e sonat! Hai sa-l lasam sa zica ce vrea!
- Marea Revolutie Socialista a adus la noi in primarie un idiot care mi-a gresit data nasterii cu 100 de ani!

 ​2. Întrebare la Radio Erevan:
- Cu cine se învecinează Rusia ?
- Cu cine vrea ea !

3. La spitalul de nebuni
La spitalul de nebuni comisia de doctori se decide să facă un test să vadă dacă a avut efect tratamentul asupra pacienţilor. Ii adună pe toţi şi un doctor îl intreabă pe primul: “Cât fac 6×7?”.
Pacientul răspunde: “1000″.
 Doctorul adresează celui de-al doilea pacient aceeaşi întrebare:  “Cât fac 6×7?”.
Acesta raspunde: “Joi”.
Doctorul nemulţumit şi supărat întreabă pe al treilea nebun: “Cât fac 6×7?”.
Pacientul răspunde fără să stea pe gânduri: “42″.
 Fericit doctorul îl roagă să-i spună cum a gândit de-a dat răspunsul corect.
La care nebunu’: “Păi, am împărţit 1000 la Joi…”

 ​4. ​Super Glue a sponsorizat  lipirea Crimeei la Rusia.

​5.​ Noua formulă de cerere în căsătorie: “Am rate, vrei să le împarţi cu mine?” 

6. Un individ cu un câine intră într-un bar. Comandă o bere şi zice:
- Am un câine foarte deştept!
După câteva minute:
- Câinele meu este cel mai inteligent!
Lumea din jur se uita deja urât la el. Paharul s-a umplut de tot când el iar afirmă:
- Câinele meu vorbeşte!
- Dar, bine, omule, ne crezi tâmpiţi?! Cum să vorbească un animal?
- Hai să facem pariu! Voi îmi puneţi o întrebare şi dacă nu răspunde mă scoateţi de aici în şuturi, dar dacă răspunde, faceţi cinste !
- Bine, mă! Ia să vedem!
- Mă animalule, cum se cheama chestia aia din piele cu care ţii calul?!
Câinele se uita în ochii lor şi spune:
- Ham!
- Ăsta a fost un latrat! Şi-l scot în şuturi pe individ afară. Câinele se duce docil după el şi-l întreabă:
- Trebuia să fi spus capastru?

 ​7.​ De câte ori n-aţi auzit femeile spunând: “Exteriorul nu contează atât de mult, mai  important este ce se află în interior!” Tot timpul încerc să îmi dau  seama dacă s-au mai

gândit şi la altceva în afară de portofel…

 ​8. ​Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate.

 ​9 .​- Iubi, iar am mâinile reci!
 - Super! Ţine-mi berea asta, te rog.

 ​10.​ Singurul defect al câinilor este că iubesc orice jigodie de om!

 ​11.​ Publicitate într-un magazin: “Şampon Amnezia: uiţi de mătreaţă!”

 ​12.​ Dacă ai femeie, ai o grămadă de probleme. Dacă nu ai femeie, ai o singură problemă:  nu ai femeie!

 ​13.​ De 60 de ani un bătrân mergea zilnic la Zidul Plângerii din Ierusalim. Despre acest  bătrân aude şi o reporteră de la CNN şi se hotărăste să-i ia un interviu. Ajunge  ea la Zid

şi află care este bătrânul. După 45 de minute bătrânul îşi termină rugăciunea şi reportera îl abordează pentru a-i lua interviul.
 - Scuzaţi-mă, eu sunt reporteră la CNN şi mă numesc Rebecca Smith. Dvs. cum vă numiţi?
 - Moritz Fishbein.
 - De când veniţi la Zidul Plângerii?
 - Aproximativ de 60 de ani.
 - De 60 de ani! Şi pentru ce vă rugaţi?
 - Mă rog ca evreii, creştinii şi musulmanii să trăiască în pace. Mă rog să nu mai fie războaie şi să dispară ura dintre oameni. Mă rog să nu mai fie foamete nicăieri în lume.
 - Şi ce simţiţi după 60 de ani?
 - Parcă aş vorbi la pereţi...

 ​14. ​Îmi invidiez părinţii! Îmi va fi greu să fac un copil ca al lor!