MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 5 IULIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Pe acest fond muzical vă învit să citiți ce am selecționat pentru astăzi:

2 horas maior saxofone amor canções instrumental 🎷Música relaxante SAX romântica bonita 🎷 JAZZ!!!

ISTORIE PE ZILE 5 Iulie

Evenimente

· 328: Inaugurarea oficială a podului lui Constantin cel Mare de la Sucidava (Corabia), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius. Podul lui Constantin cel Mare a fost un pod roman peste fluviul Dunărea. A fost terminat sau reconstruit în anul 328 d.Hr. și a rămas în uz pentru nu mai puțin de 40 de ani. Având o lungime totală de 2437 m, din care 1137 m peste albia Dunării, podul lui Constantin cel Mare este considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă și unul din cele mai lungi din toate timpurile. A fost o construcție cu piloni din piatră și mortar, pod de lemn în arc și suprastructură de lemn. A fost ridicat între satul Celei, în apropierea actualului oraș românesc Corabia, județul Olt – pe atunci cetatea Sucidava – și satul bulgăresc Ghighen, din Regiunea Plevna, pe atunci numit Oescus, de către împăratul Constantin cel Mare. Se pare că podul a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constantiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, în 367. Deși Luigi Ferdinando Marsigli a încercat, fără succes, să localizeze podul în secolul al XVII-lea, în schimb, podul este figurat, în aceeași perioadă, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino. Alexandru Popovici și Cezar Bolliac au reluat căutările în secolul al XIX-lea, dar primele descoperiri științifice reale au fost făcute de Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic, în 1902. În 1934, Dumitru Tudor a publicat prima lucrare completă privind podul, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării a fost efectuată în 1968, de către Octavian Toropu. Din păcate, acest pod al lui Constantin cel Mare, menționat și de către Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, a avut o existență scurtă.,presupunandu-se că a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constatiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, din anul 367 d.C. Podul se află figurat pe o harta redactată la Padova, între anii 1694-1699, de stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716). Primele cercetari științifice reale in legatura cu aceasta constructie au fost făcute de către Grigore Tocilescu (1850-1909; istoric si arheolog, român ) și Pamfil Polonic (1858-1943; arheolog și topograf), în anul 1902. În anul 1934 Dumitru Tudor (1908-1982; istoric, arheolog și profesor universitar român, cu importante descoperiri și studii despre Dacia romană, Drobeta, Cavalerii danubieni), este cel care publică prima lucrare completă privind acest pod, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării în zona podului a fost efectuată în 1968, de către istoricul și arheologul Octavian Toropu. O asemenea construcţie stabilă, costisitoare şi grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica, dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparţinând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei şi a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică şi strategică marele val Brazda lui Novac. În împrejurări puţin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goţilor la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. şi de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava şi Oescus a fost distrus. După alte informaţii, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării şi împotmolirile prin bancurile de gheaţă. Dar, indiferent de viaţa lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta şi a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană

· 1295: Scoţia şi Franţa incheie o alianţă împotriva Angliei, așa-numita” Alianta Auld”. Aceasta alianța a jucat un rol important în relațiile dintre Scoția, Franța și Anglia, de la începuturile sale în 1295, până Tratatul de la Edinburgh 1560. Termenii tratatului prevedeau că, dacă oricare din aceste doua tari țari ar fi fost atacata de către Anglia, cealaltă țară se obliga sa atace teritoriul englez, iar reînnoirea tratatului s-a facut de-a lungul timpului chiar dacă cele doua regate nu erau implicate într-un conflict cu Anglia, de către toate monarhiile franceze si scotiene ale acelei perioade pana in secolul al XIV-lea, cu exceptia regelui francez Ludovic al XI-lea.

· 1594: O forța portugheză sub comanda lui Pedro Lopes de Sousa încearca o invazie nereușită a Regatului Kandy,în Ceylon (astazi Sri Lanka) 20.000 de soldați portughezi, condusi de guvernatorul Pedro Lopes de Sousa, au invadat regatul Kandy la 5 iulie 1594, dar dupa trei luni, acest corp expeditionar grav epuizat de un război de gherilă și de dezertările în masă, a fost complet distrus. Dupa această victorie, Regatul Kandy a devenit o putere militară majoră, reusind sa-si păstreze independența până la 1815 împotriva portughezilor, olandezilor și armatelor britanice.

· 1687: Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica. Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (însemnând în latină, “Principiile matematice ale filozofiei naturale”), adesea numită doar Principia ori Principia Mathematica, este lucrarea în trei volume a lui Isaac Newton publicată în 5 iulie 1687. Conține formularea legilor de mișcare a corpurilor (cunoscute frecvent și ca Legile lui Newton) ce constituie fundamentul mecanicii clasice, precum și Legea atracției universale. Tot în Principia, Newton explică atât matematic cât și fizic legile mișcărilor planetare, cunoscute sub numele de Legile lui Kepler, pentru că au fost deduse empiric de către Johannes Kepler pe baza observațiilor astronomice personale ale acestuia.

· 1770: Incepe Bătălia navala de la Chesma dintre flotele Imperiului Rus și Imperiului Otoman si a durat pana la 7 iulie 1770 în apropiere de golful Çeșme (Chesme sau Chesma) , în zona dintre tarmul de vest a Anatoliei și insula Chios, care a fost locul unui număr de bătălii navale in trecut între Imperiul Otoman și Republica Veneția. A fost prima dintr-o serie de lupte navale dezastruoase pentru otomani împotriva Rusiei si cea mai mare înfrângere navala suferita de otomani de la bătălia de la Lepanto (1571). Această bătălie a incurajat izbucnirea unor revolte în Imperiul Otoman, în special in randul popoarelor creștine ortodoxe din Peninsula Balcanică, care au ajutat armata rusă în înfrângerea Imperiului Otoman. După această victorie navala, flota rusă a rămas în Marea Egee următorii cinci ani. Imparateasa Rusiei, Ecaterina cea Mare,a comandat patru monumente pentru a comemora victoria: Palatul Chesma și Biserica Sfântul Ioan la Palatul Chesma din St Petersburg (1774-1777), Obeliscul Chesma Obeliscul idn Gatchina (1775), și Coloana Chesma din Țarskoe Selo (1778).

· 1809: Are loc Bătălia de la Wagram, cea mai mare confruntare militară din cadrul Războiului celei de-a Cincea Coaliții. Forțele lui Napoleon I înfrâng armatele imperiale habsburgice, comandate de arhiducele Carol de Austria. Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) a fost cea mai importantă confruntare militară a Războiului celei de-a Cincea Coaliții, desfășurându-se pe câmpia Marchfeld, în apropierea insulei dunărene Lobau și în dreptul localității Deutsch-Wagram, la 10 km nord-est de Viena. Bătălia a opus o armată franco-germano-italiană, condusă de Împăratul Napoleon I, unei armate austriece, comandate de arhiducele Carol de Austria-Teschen. Cele două zile de lupte s-au încheiat cu victoria decisivă a armatei franco-aliate. În urma insuccesului de la Aspern-Essling (21 – 22 mai 1809), Napoleon rămâne cu armata pe malul drept (meridional) al Dunării și își concentrează o mare parte din trupe pe insula Lobau, la nord-est de capitala austriacă ocupată. Pe 4 iulie, la ora 21, profitând de o furtună violentă, forțele franco-aliate încep să traverseze brațul nordic al fluviului. În ziua următoare, pe 5, francezii și aliații lor lansează o violentă ofensivă, dar nu pot disloca excelentul dispozitiv prevăzut de arhiducele Carol, desfășurat în spatele liniei fortificate construite de-a lungul râului Russbach. Pe data de 6, în timpul dimineții, austriecii lansează o contraofensivă decisă dar imprecis coordonată, care aproape dislocă centrul inamic, dar aripile acestuia rezistă și, prin desfășurarea unei „Mari Baterii” și organizarea unei ofensive puternice pe stânga austriecilor și în centru, Napoleon reușește să oblige armata austriacă să se retragă treptat, încă de la începutul după-amiezii, ostilitățile încheindu-se în jurul orei 20. Armata franceză, epuizată, este incapabilă să lanseze o urmărire eficace iar armata austriacă se retrage în relativă ordine. În marș spre câmpul de bătălie, arhiducele Ioan de Austria, aflat la comanda unei armate austriece de mici proporții, nu a reușit să intervină în timp util pentru a susține armata principală. Pierderile au fost oarecum similare de ambele părți, dar Napoleon a câștigat un avantaj strategic decisiv, separând forțele demoralizate ale austriecilor și obligându-le să se retragă încontinuu în zilele ce au urmat bătăliei. Arhiducele Carol decide replierea în Boemia, în direcția Znaim, unde cele două armate se ciocnesc încă odată, pe 10 și 11 iulie, înainte ca arhiducele să ceară, pe propria răspundere, semnarea unui armistițiu. Bătălia de la Wagram a fost probabil ultima victorie decisivă strategic pe care a obținut-o Împăratul Napoleon, austriecii cerând semnarea armistițiului la nici o săptămână după bătălie. Bătălia a fost de proporții uriașe, fiind a doua bătălie din Războaiele napoleoniene ca număr de soldați implicați (după „Bătălia Națiunilor” de la Leipzig). Pierderile enorme de ambele părți au fost cauzate în special de folosirea unei artilerii foarte numeroase, bătălia fiind prima mare înfruntare de artilerie din istorie.

· 1811: Venezuela a devenit primul stat sud-american care şi-a proclamat independenţa faţă de Spania in urma hotararii luate de Congresul venezuelan reunit la Caracas la care au participat reprezentantii a sapte provincii. Pledoariile pentru independenta ale lui Simon Bolivar si ale lui Francisco de Miranda, au avut un rol hotarator in hotararea Congresului de separare fata de Spania.

· 1830: La trei saptamani dupa invazia trupelor franceze in Algeria, capitala Alger s- a predat. Beiul Hussein a abdicat dupa ce a primit garantii privind libertatea sa si proprietatile personale. 37000 de soldati francezi sub comanda generalului Beaumont au atacat Algeria, pentru motivul ca beiul de Alger l-ar fi lovit pe consulul francez cu un evantai…Sub pretextul unei actiuni de pedepsire, operatia respectiva s-a transformat intr-un razboi colonialist.

· 1865: A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (două mile pe oră) în Marea Britanie

· 1870: Incendiu devastator în Istanbul, soldat cu 1.200 morți și 60.000 persoane rămase fără locuințe.

· 1884: Germania ia în posesie colonia africana Camerun.

· 1904 – Marea Britanie câștigă Cupa Davis, după ce învinge cu 5-0 Belgia

· 1909 – începe ediția cu numărul 7 a turului Franței

· 1918: S-a infiintat, la Washington, “Liga sociala romana”, organizatie care isi propunea influentarea opiniei publice americane in problema unirii Transilvaniei cu Romania.

· 1919 – Babe Ruth reușește pentru prima dată în carieră două homerun-uri într-un singur meci. Până la finalul carierei avea să reușească aceeași performanță de 72 de ori

· 1937 – naționala României pierde cu 4-2 meciul jucat împotriva selecționatei Poloniei

· 1938 – Începe Turul Franței la ciclism

· 1941: Brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți. Orasul Cernauti a fost eliberat de sub ocuparea sovieticilor la 5 iulie 1941 de catre Brigazile 1 si 4 Mixte din cadrul Armatei Romane. Batalia de la Cernauti s-a desfasurat la scurt timp dupa angajarea armatei romane in cel de-al Doilea Razboi Mondial Ofensiva s-a declansat in dimineata zilei de 3 iulie 1941, initial spre Storojinet, batalioanele 1 si 2 vanatori de munte din Brigada 1 mixta munte ajungand pe Siret, dupa care, printr-o manevra indrazneata, au trecut raul prin vad (podurile fusesera distruse de inamic). Apoi au eliberat orasul si au constituit un cap de pod la nord de rau. Pretutindeni, populatia a primit militarii romani eliberatori cu „flori si cu mare bucurie”, intre timp, Brigada 4 mixta munte a ajuns, in seara zilei, intre Patrauti si Dobrova, iar Divizia 7 infanterie, care a intampinat cea mai puternica rezistenta in zona Fantana Alba, Cerepcauti, Petricani, a trecut temporar la aparare activa, cu misiunea de a interzice patrunderea inamicului spre sud. La 5 iulie, pentru a nu se permite fortelor sovietice sa se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernauti cu batalioanele Brigazii 1 mixta munte (la flancul stang) si Brigazii 4 mixta munte (la flancul drept), precum si executarea unei manevre spre Fantana Alba, cu un detasament din Brigada 4 mixta munte, in spatele si flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie. Ca urmare, unitatile Brigazii 1 mixta munte (flancate la vest de Detasamentul „colonel Albustin”), au inaintat energic si viguros, manevrand rezistentele inamice din zona Cernauti, au infrant rezistenta opusa de acestea in fata orasului si au patruns in dupa-amiaza zilei in capitala istorica a Bucovinei (cu batalioanelor 3 si 23 vanatori de munte), fiind primite cu entuziasm de catre populatia romaneasca. Vestea eliberarii Cernautiului a provocat un entuziasm „de nedescris”, in intreaga tara. „Copiii soldatilor care au intrat in capitala Bucovinei acum 23 de ani – se mentiona in ziarul «Universul» – intra azi, la randul lor, in Cernauti, frati de sange si de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus… Ne inchinam cu recunostinta adanca si sincera pietate in fata tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”. Victoria romaneasca de la Cernauti a permis trupelor romane sa actioneze ofensiv spre Hotin, unde au desfasurat, intre 6 si 8 iulie 1941, o alta batalie stralucita, dusa de Brigada 8 cavalerie si Brigada 2 mixta munte, soldata cu respingerea trupelor sovietice dincolo de Nistru si cu eliberarea partii de nord a Basarabiei. Modul exemplar in care militarii romani si-au indeplinit misiunile de lupta in nordul Bucovinei si Basarabiei a fost remarcat si de catre generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, care a adresat alese cuvinte de apreciere. La randu-i, comandantul Armatei 3 romane, recunoscand contributia trupelor germane la repunerea bornelor de hotar pe Nistru a relevat: „Fara ei nu am fi putut face reintregirea neamului”.
articol preluat de pe: cultural.bzi.ro

· 1943: Bătălia de la Kursk–Orel–Belgorod, încheiată la 23 august, desăvârșește cotitura radicală în desfășurarea celui de– Al Doilea Război Mondial, începută la Stalingrad în 1942. Bătălia de la Kursk (în limbile rusă: Курская битва, Kurskaia bitva; germană: Unternehmen Zitadelle – Operaţiunea Citadela), 4 iulie 1943 – 20 iulie/23 august 1943), a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-Al Doilea Război Mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi cîmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operaţiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operaţiunile Kutuzov şi Polkovodeţ Rumianţev. Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţiunea Kutuzov şi Operaţiunea Polkovodeţ Rumianţev. După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au cîştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas pînă la încheierea războiului. Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriloului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingîndu-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară. Bătătlia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atît de bine gîndită, încît atunci cînd Armata Sovietică a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitînd capcana întinderii prea mari a contraatacului. Această bătălie se numără printe subiectele de studiu din toate academiile militare moderne.

· 1943: Al Doilea Război Mondial: O flota de invazie aliata a plecat catre Sicilia (Operatiunea Husky).

· 1945: Fortele americane elibereaza Filipinele de sub ocupatia japoneza.

· 1946: La o prezentare de modă de la Paris, a fost introdus pentru prima oară bikiniul, denumit după un atol din Insulele Marshall, unde fusese efectuat un test nuclear.

· 1950: Knessetul (Parlamentul) israelian a votat Legea Intoarcerii, care acorda tuturor evreilor dreptul de a emigra în Israel.

· 1953 – Mike Hawthorn câștigă Marele Premiu de Formula 1 al Franței și este urmat pe podium de Joan Manuel Fanzio și de Jose Froilan Gonzales

· 1954: BBC difuzează primul său buletin de stiri televizat.

· 1954: Un tanar de 19 ani numit Elvis Presley, inregistreaza in orasul american Memphis -Tennessee un cantec intitulat ”That’s all right, Mama”, dedicat aniversarii mamei sale. Pe 8 iulie 1954, DJ Dewey Phillips a difuzat pentru prima oara cantecul “That’s All Right”. Din acel moment a luat nastere fenomenul numit ELVIS PRESLEY.

· 1958: Prima ascensiune a vârfului Gasherbrum I - al 11-lea ca înălțime din lume. Gasherbrum I (Hidden Peak sau K5) este vârful principal din Munții Gasherbrum cu o altitudine de 8080 m, muntele fiind situat după înălțime pe locul 11 de pe glob. Gasherbrum I este situat în masivul Karakorum, între Pakistan și Valea Shaksgam, teritoriu pretins de China, în regiunea vestită Baltoro Muztagh din Karakorum, unde se află ghețarul Baltoro, de asemenea patru dintre munții înalți peste 8000 de m (K2, Broad Peak, Hidden Peak și Gasherbrum II), ca și numeroși munți cu altitudinea de peste 7000 de m (ca de ex. Trango-Türme). Gasherbrum I se află mascat de grupa Gasherbrum IV, V și VI, la câțiva kilometri de Șaua Conway, pe unde se poate ajunge în teritoriul Karakorum controlat de India.

· 1959: Președintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul și și–a asumat puteri depline, instalând propria–i dictatură. În 1962 s–a declarat președinte pe viață. S–a retras din funcție în 1967 (n. 6 iunie 1901 – m. 21 iunie 1970). Ahmed Sukarno (n. 1901 – d. 1970) a fost președintele Indoneziei între anii 1945 și 1968. S-a născut la Surabaya, în estul insulei Java în timpul coloniei olandeze din Indonezia. A studiat în școlile moderne ale coloniei olandeze. În 1921 intră la Institutul Tehnologic din Bandung unde studiază arhitectura, absolvind în 1926, fără să practice meseria, prima sa pasiune încă din adolescență fiind politica. A fost căsătorit de două ori în timpul facultății, apoi s-a recăsătorit de încă 4 ori, având patru soții simultan. Poligamia, deși permisă în legea Islamică, nu a fost o practică comună în Indonezia și a atras critici considerabile mai ales din partea organizațiilor feministe în anii 1950 – 1960.

· 1959 – se desfășoară Marele Premiu al F ranței la formula 1, care este câștigat de Tony Brooks, urmat de Phil Hill și Jack Brabham

· 1962: Algeria devine independentă față de Franța

· 1964 – Real Zaragoza învinge cu 2-1 pe Atletico Madrid în finala Cupei Spaniei la fotbal

· 1965: Proclamarea noii Constituții a statului Honduras

· 1965: Marea soprană Maria Callas a realizat o nouă performanță cântând în opera "Tosca" de Giacomo Puccini la "London's Covent Garden." Maria Callas (n. 2 decembrie 1923, New York, SUA–d. 16 septembrie 1977, Paris, Franța) este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, renumită soprană, considerată de unii drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina” sau „Regina della lirica”.

· 1969 – se încheie turneul de la Wimbledon, cu victoria lui Rod Laver în proba masculiună de simplu și a Annei Haydon-Jones în cea a fetelor. La dublu masculin se impun John Newcombe și Tony Roche, iar în proba fetelor, Margaret Court și Judy Tegart. La dublu mixt câștigă turneul Fred Stole și Ann Haydon-Jones

· 1970 – Joachen Rindt câștigă Marele Premiu al Franței la formula 1, urmat de Chris Amon și Jack Brabham

· 1975 – se închie turneul de tenis de la Wimbledon. În probele individuale se impun Arthur Ashe și Billie Jean King, la dublu masculin, Vitas Gerulaitis și Sandy Meyer, în întrecerea de dublu a fetelor, Ann Kiyomura și Kazuko Sawamatsu, iar la dublu mixt, Margaret Court și Marty Riessen. Arthur Robert Ashe, Jr. (July 10, 1943 – February 6, 1993) was an American World No. 1 professional tennis player. He won three Grand Slam titles, ranking him among the best tennis players from the United States.

· 1975 – Real Madrid încheie la egalitate, 0-0, primele 90 de minute regulamentare, finala Cupei Spaniei în compania concitadinei Atletico. În cele din urmă, Realul avea să învingă cu 4-3, după executarea loviturilor de departajare

· 1975: Arthur Ashe devine primul negru care câștigă Wimbledon-ul

· 1975: Insulele Capul Verde îşi câştigă independenţa faţă de Portugalia, dupa 500 de ani de stapanire portugheza. Republica Capului Verde, numită și Republica Capul Verde, este o republică situată în arhipelagul omonim din regiunea Macaronesia din Oceanul Atlantic, în largul coastelor Africii de Vest. Insulele, anterior deșertice, au fost descoperite de navigatorii portughezi în secolul al XV-lea și au fost colonizate de aceștia. A devenit un stat independent în 1975.

· 1982 – se joacă ultimele partide din seria a doua de grupe a Mondialului din Spania. În grupa B, Spania și Italia încheie la egalitate, 0-0, cu Anglia, iar în urma acestui rezultat, naționala Germaniei de Vest se califică mai departe. În grupa C, Italia învinge cu 3-2 naționala Braziliei, încheie pe primul loc în grupă și promovează în semifinale

· 1987 – se desfășoară Marele Premiu al Franței, care este câștigat de Nigel Mansell, urmat de Nelson Piquet și Alain Prost

· 1992 – se încheie Marele Premiu de formula 1 al Franței, iar podiumul ocupat în ordine de Nigel Mansell, Ricardo Patrese și Martin Brundell

· 1992 – se încheie turneul de la Wimbledon, în care se impun la individual, Andre Agassi și Steffi Graf. În probele de dublu câștigă, în proba masculină, John McEnroe și Michael Stich, la fete, Gigi Fernandez cu Natasha Zvereva, iar la dublu mixt, Larisa Neiland și Cyril Suk

· 1994 –se joacă două dintre optimile de finală ale Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii. Pe Giants Stadium din New York, Bulgaria trece cu 3-1 după penalty-uri de Mexic. La finele a 120 de minute de joc, cele două erau la egalitate, 1-1, cu golurile marcate de Aspe pentru sud-americani și Stoihkov pentru bulgari. În Foxborough se joacă partida dintre Nigeria și Italia. Africanii deschid scorul prin Amuneke, Baggio egalează în minutul 88 și tot el aduce calificarea italienilor în sferturi cu un gol în minutul 102, din penalty

· 1996: Cercetatorii de la Institutul “Roslin” din Edinburg, Scotia, condusi de dr. Ian Wilmut, au creat prima clona de mamifer dintr-o celulă prelevată de la un animal adult. Oaia Dolly a trait doar sase ani, pana la 14.02.2003, fiind apoi impaiata si expusa la Muzeul Regal Edinburg. Dolly (n. 5 iulie 1996, Roslin, Scoția – d. 14 februarie 2003, Roslin, Scoția) a fost o oaie domestică, femelă, care a reprezentat prima clonare reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear. Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie de 276 de încercări nereușite. Supranumită cea mai faimoasă oaie din lume, Dolly a trăit până la vârsta de șase ani, când a fost eutanasiată ca urmare a faptului că suferea de artrită și de cancer pulmonar

· 1997 – se joacă ultimele meciuri din cadrul grupelor Campionatului Mondial de fotbal femin in din Suedia și Norvegia. În grupa A, Suedia 3-0 Franța și Rusia 0-1 Spania. În urma acestor rezultate, Suedia și Spania s-au calificat în faza următoare.

· 1998 – se încheie turneul de tenis de la Wimbledon, cu victoriile lui Pete Sampras și Jana Novotna la individual. La dublu masculin se impun Jacco E ltingh și Paul Haarhuis, la fete se impun Martina Hingis și Jana Novotna,, iar la dublu mixt, Serena Williams și Max Mirnyi

· 1998: Japonia lansează o sondă pe Marte , intrand astfel in clubul spatial alaturi de Statele Unite şi Rusia.

· 1999: Preşedintele american Bill Clinton impune sanctiuni comerciale şi economice împotriva regimului taliban din Afganistan.

· 1999: Bundestagul (Camera Inferioară a Parlamentului) începe să se mute oficial din Bonn, la Berlin

· 2000 - Parlamentul European a adoptat raportul Comisiei Europene care propune includerea României şi Bulgariei în rândul statelor ai căror cetăţeni nu au nevoie de vize pentru a intra în spaţiul UE.

· 2004: În Indonezia au avut loc primele alegeri prezidențiale directe. Scrutinul, desfășurat după șase ani de la căderea dictatorului Suharto, s–a încheiat cu alegerea generalului Susilo Bambang Yudhoyono în funcția de președinte al țării. Susilo Bambang Yudhoyono (născut la 9 septembrie 1949) este un om politic și general în rezervă al armatei Indoneziei, președintele acestei țări între 20 octombrie 2004 – octombrie 2014. A câștigat la alegerile prezidențiale din 2004 și apoi la cele din 2009, vicepreședinți fiind până în 2009 Jusuf Kalla, iar din 2009 – Boediono.

· 2006 - Guvernul a aprobat proiectul de lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, ca structură care va verifica declaraţiile de avere şi de interese ale demnitarilor, funcţionarilor publici şi magistraţilor

· 2006 – se joacă a doua semifinală a Campionatului Mondial din Germania. Franța trece cu 1-0 de Portugalia, cu un gol semnat de Zinedine Zidane, din penalty

· 2009 – se încheie turneul de tenis de la Wimbledon, care este câștigat la individual de Roger Federer , respectiv Serena Williams. La dublu masculin iau trofeul Daniel Nestor și Nenad Zimonjic, la fete, surorile Venus și Serena Williams, iar la dublu mixt, câștigă Mark Knowles și Anna-Lena Gronefeld

· 2009: Au izbucnit cele mai grave revolte etnice din ultimele decenii in capitala Regiunii Autonome Xinjiang Uyghur din China. Aproximativ 200 de persoane au fost ucise.

· 2010, o aeronavă tip Antonov An-2 aparținând Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc a efectuat un zbor de antrenament pentru parașutiști militari. Numai că problemele au apărut încă de la decolare, iar după un zbor de 2 km, aceasta s-a prăbușit, luând foc la impactul cu solul. La bord se aflau 14 militari, dintre care 12 au decedat pe loc, iar 2 au ajuns în stare gravă la spital. Cei doi supraviețuitori, unul fiind chiar pilotul avionului, cpt. Daniel Bălșanu, de la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, iar celălalt, maistrul militar Marius Nazare, au fost internați la Spitalul Militar din București. Parchetul Militar al MAPN a deschis o anchetă în urma căreia s-a stabilit că de vină a fost o defecțiune tehnică, cel mai probabil cauzată de supraîncărcarea avionului.

· La 5 iulie 2010 şi-au pierdut viaţa

– comandantul Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, comandorul Nicolae Jianu în vârstă de 49 de ani,

– maistru militar clasa a III a Băduț Papuc de 29 de ani

– fruntașul Cătălin Chioveanu, de 22 de ani

– maistru militar clasa a III a Cătălin Rădoi, de 36 de ani

– maistru militar clasa aIIa Florin Claudiu Cișmașu, de 34 de ani

– Soldat Cosmin Florescu, de 25 de ani

– Fruntaș Cosmin Furtună, de 28 de ani

– locotenent comandorul Cătălin Vicențiu Antoche, de 34 de ani

– locotenent comandor Liviu Antim de 27 de ani

– locotenet Lavinia Guiță de 26 de ani

.– maistru military principal Răzvan Rângheț de 43 de ani

– Fruntaș Constantin Vlăduț Sărman de 26 de ani

· 2011 – se dispută ultimele meciuri din faza grupelor Campionatului Mondial de fotbal feminin din Germania. În grupa A, Franța 2-4 Germania ș i Canada 0-1 Nigeria, iar în urma acestor rezultate, Germania și Franța merg mai departe. În grupa B, Anglia 2-0 Japonia și Noua Zeelandă 2-2 mexic, iar Anglia și Japonia avansează în fazelel eliminatorii

· 2012: La Londra a fost inaugurata cea mai inalta cladire din Europa, cu o inaltime de 310 metri.

Nașteri

· 465: S-a nascut Ahkal Mo’ Naab’ I (m. 1 decembrie 524), cunoscut de asemenea sub numele de Cauac-uinal I, suveran al cetatii maya Palenque. A domnit de la data de 5 iunie 501 pana la moartea sa, si este primul monarh din Palenque caruia i se cunosc datele exacte ale nasterii si mortii.

· 980: S-a nascut regele Mokjong (d. 2 martie 1009), al șaptelea conducător al dinastiei Goryeo Coreea. A domnit din anul 997 pana in 1009 cand a fost detronat și ucis. Mormântul sau a ramas necunoscut.

· 1029: S-a nascut califul egiptean Al-Maad Mustansir; (d. 1094). Abū Tamim Ma’add al-Mustansir bi-llāh (d.1.10.1094) a fost al optulea calif al Califatului Fatimid din 1036 până 1094. A avut cea l mai lunga domnie a unui conducator musulman. La vârsta de numai opt luni, a fost declarat succesor al tatăl său si a urcat pe tronul Califatului Fatimid Califatului pe 13 iunie 1036, la vârsta de 6 ani, treburile statului fiind administrate de către mama sa. A ramas pe tron 60 de ani, domnia sa fiind cea mai lungă din istoria statelor musulmane.

· 1466: S-a nascut Giovanni Sforza d’Aragona (d.27 iulie 1510), condotier italian si primul soț al faimoasei Lucrezia Borgia, fiica nelegitimă a Cardinalului Valencia Roderic Borgia (mai târziu Papa Alexandru al VI-lea). A fost senior de Pesaro și Gradara din 1483, până la moartea sa. Casatoria lor a fost anulată in martie 1497 de catre Papa Al;exandru al VI- lea din motive diplomatice (schimbarea alianței). Oficial, anularea s-a datorat nedesăvârșirii uniunii. Sforza umilit , a trebuit să declare în fața martorilor ca era impotent (ceea ce era fals, deoarece acesta avea mulți copii nelegitimi).

· 1554: Elisabeta de Austria (5 iulie 1554 – 22 ianuarie 1592), s-a născut arhiducesă de Austria, iar mai târziu a devenit regină a Franței. A fost fiica lui Maximilian al II-lea, Împărat Roman și a Mariei a Spaniei. S-a căsătorit cu regele Carol al IX-lea al Franței pentru trei ani și jumătate, până la moartea lui.

Elisabeta a fost al cincilea copil și a doua fiică din cei 16 copii ai părinților ei, din care numai opt au ajuns la vârsta adultă.^[1]^[2] În timpul copilăriei, a locuit cu sora ei mai mare Anna și fratele mai mic Matei într-un pavilion în grădina noului Schloss Stallburg din apropierea Vienei. S-au bucurat de o copilărie privilegiată și au fost crescuți în religia catolică. Tatăl ei Maximilian o vizita adesea și se pare că Elisabeta a fost copilul lui favorit. Ea îi semăna, nu numai fizic dar și în caracter: Elisabeth a fost la fel de inteligentă și fermecătoare, ca și tatăl ei.

Cu pielea ei de un alb impecabil, părul lung și blond și fizicul perfect, ea a fost considerată una dintre cele mai mari frumuseți ale epocii; serioasă, pioasă și cu inima caldă, ea a fost, de asemenea, naivă și inocentă datorită creșterii sale privilegiate. Frații Elisabetei au fost educați de către scriitorul și diplomatul flamand Ogier Ghiselin de Busbecq. Mama ei, Maria, a avut grijă personal de educația religioasă a fiicelor ei și încă din copilăria timpurie ea a fost impresionată de omonima ei, Sfânta Elisabeta a Ungariei și a luat-o ca model.

Foarte devreme, în jurul anului 1559, s-a sugerat o căsătorie între ea și viitorul rege Carol al IX-lea al Franței.^[3] În 1562 mareșalul de Vieilleville, membru al delegației franceze trimisă la Viena, după ce a văzut-o pe prințesa în vârstă de opt ani, a exclamat:"Majestatea Voastră, aceasta este regina Franței!". Deși Vieilleville nu avea dreptul de a face o ofertă, bunicul Elisabetei, împăratul Ferdinand I, părea interesat. Au schimbat cadouri și au inițiat contacte între cele două țări, însă nimeni nu s-a deranjat să predea limba franceză prințesei.

Elisabeta de Austria, ca. 1574.

Numai în 1569, după eșecul planurilor de căsătorie cu regii Frederic al II-lea al Danemarcei și Sebastian I al Portugaliei, oferta franceză a fost luată serios în considerare. Regina Ecaterina de Medici, mama lui Carol al IX-lea și puterea din spatele tronului, inițial a preferat-o pe sora mai mare a Elisabetei, Ana, însă arhiducesa era deja aleasă ca soție pentru unchiul ei, regele Filip al II-lea al Spaniei.^[4] În cele din urmă regina Ecaterina a fost de acord cu căsătoria cu cea de-a doua fiică, Elisabeta, deoarece Franța avea nevoie de o căsătorie catolică pentru a combate părțile protestante precum și pentru a cimenta o alianță între coroana Franței și imperiul habsburgic.

Elisabeta s-a căsătorit prin procură la 22 octombrie 1570 în catedrala de la Speyer (unchiul Elisabetei, arhiducele Ferdinand l-a reprezentat pe regele Franței). La 4 noiembrie ea a părăsit Austria acompaniată de nobili și nobile germane și de arhiepiscopul elector de Trier.

Odată ajunși în teritoriul francez, drumurile erau impracticabile din cauza ploilor constante; aceasta a cauzat decizia prin care nunta oficială urma să fie sărbătorită în micul oraș de frontieră Mézières-en-Champagne (acum Charleville-Mézières). Curios în legătură cu viitoarea soție, regele s-a îmbrăcat ca un soldat și a mers la Sedan, unde mireasa sa se afla în compania fratelui său mai mic, Henric, Duce de Anjou, pentru a o observa incognito în timp ce se plimba prin grădinile palatului cu Henric. A fost mulțumit cu ceea ce a văzut.

Regele Carol al IX-lea al Franței și Arhiducesa Elisabeta de Austria s-au căsătorit oficial la 26 noiembrie 1570 la Mézières; ceremonia a fost ținută de Charles, Cardinal de Bourbon. Nunta a fost celebrată cu multă pompă și extravaganță în ciuda datoriilor financiare ale Franței.

Regina Elisabeta a Franței

La 25 martie 1571 Elisabeta a fost încoronată ca regină a Franței de arhiepiscopul de Reims la biserica St Denis. Noua regină și-a făcut intrarea oficială în Paris patru zile mai târziu, la 29 martie.^[5] Apoi, a dispărut din viața publică.

Elisabeta era așa încântată de soțul ei încât, spre amuzamentul general, nu ezita să-l sărute în fața altora. Totuși, regele avea o relație de mult timp cu Marie Touchet, care a rostit: "Nu mă sperie nemțoaica" (L'allemande ne me fait pas peur)^[6] Regele s-a întors în scurt timp la metresa lui, încurajat de mama lui, regina Ecaterina, care s-a asigurat că noua noră era ținută departe de treburile de stat.

Deși nu au fost niciodată îndrăgostiți unul de altul, cuplul regal a avut o relație caldă și s-au susținut reciproc. Regina Elisabeta vorbea fluent germana, spaniola, latina și italiana însă a învățat foarte greu franceza. De asemenea, ea se simțea singură la curtea franceză care era plină de viață și destrăbălată; una dintre prietenele ei era cumnata ei controversată, Margareta de Valois. Regina, șocată de viața libertină de la curtea Franței, își petrecea timpul brodând, citind și în special cu lucrări de caritate și pioase. Singurul ei act controversat a fost respingerea atenției politicienilor și curtenilor protestanți refuzând să permită liderului hughenot, Gaspard al II-lea de Coligny, permisiunea de a-i săruta mâna.^[7]

Câteva luni mai târziu, la 27 octombrie 1572, regina a născut la Palatul Louvre primul ei copil, o fiică, care a fost botezată Maria Elisabeta după bunica ei, împărăteasa Maria, și după regina Elisabeta I a Angliei care i-a fost nașă.

În perioada nașterii copilului lor, sănătatea precară a regelui s-a înrăutățit rapid și după o lungă suferință în care Elisabeta i-a fost susținător tăcut și s-a rugat pentru vindecarea lui, Carol a murit la 30 mai 1574, la vârsta de 23 de ani.

După ce s-a terminat perioada de 40 de zile de doliu, Elisabeta, acum numită regina albă,^[8] a fost obligată de tatăl ei să se întoarcă la Viena. După o scurtă vreme, împăratul Maximilian al II-lea a vrut o nouă căsătorie pentru ea, de data asta cu fratele soțului ei decedat, noul rege Henric al III-lea al Franței; totuși, ea l-a refuzat ferm.

Regele Henric al III-lea i-a cedat cuumnatei sale teritoriile March superioară și inferioară (Haute et Basse-Marche).^[9] În plus, ea a primit titlul de Ducesă de Berry iar în 1577 a primit ducatele de Auvergne și Bourbon în schimb.^[10] La 28 august 1575 Elisabeta și-a vizitat la Amboise fiica în vârstă de trei ani pentru ultima dată iar la 5 decembrie ea a părăsit Parisul lăsând-o pe mica prințesă Maria Elisabeta în grija bunicii sale, regina Ecaterina de Medici. Elisabeta nu și-a mai văzut fiica niciodată; aceasta moare la vârsta de cinci ani, la 2 aprilie 1578.

Elisabeta în haine de văduvă. Pictură de Jakob de Monte, ca. 1580.

Odată ce s-a întors la Viena, Elisabeta a locuit în casa copilăriei, la Schloss Stallburg. La 12 octombrie 1576 iubitul ei tată moare iar fratele ei, Rudolf al II-lea, i-a succedat ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Când i se face o nouă propunere de căsătorie, în 1580, de data asta de la regele Filip al II-lea al Spaniei, după decesul soției sale Ana (care fusese sora Elisabetei), ea refuză din nou.

La începutul anului 1580 Elisabeta a cumpărat niște terenuri din apropierea orașului Stallburg și a fondat mănăstirea de săraci Clares Maria, regina îngerilor (Klarissinnenkloster Maria, Königin der Engel), cunoscută de asemenea sub numele de mănăstirea reginei (Königinkloster). Elisabeta și-a dedicat viața ei de acum înainte pentru a urma exemplul sfântului hram al mănăstirii ei, în exercițiu de pietate și de îngrijire a săracilor. Chiar și fetele nobile sărace aveau sprijinul ei. Ea a finanțat, de asemenea, restaurarea din Capela tuturor sfinților în Hradcany, Praga, care a fost distrusă într-un incendiu în 1541.

După plecarea din Franța, ea a menținut o corespondență regulată cu cumnata ei, regina Margareta de Navara, și când aceasta a fost ostracizată de restul familiei regale, ea și-a pus jumătate din veniturile din Franța la dispoziția Margaretei.

Elisabeta a murit la 22 ianuarie 1592 victimă a pleureziei la vârsta de 37 de ani și a fost îngropată sub o lespede de marmură simplă în biserica mănăstirii ei.

Elisabeta de Austria
Regină a Franței
Elisabeta de Austria, de François Clouet (1510-1572).

· 1586: Thomas Hooker, lider colonist din Connecticut (d. 1647)

· 1653: Thomas Pitt, guvernator britanic de Madras (d. 1726)
* 1670: Dorothea Sofia de Neuburg (5 iulie 1670 – 15 septembrie 1748) a fost Ducesă de Parma din 1695 până în 1727. A fost a șasea fiică a Electorului Palatin Philip Wilhelm de Neuburg și a celei de-a doua soții a acestuia, Elisabeta Amalia de Hesse-Darmstadt.

Născută la Schloss Neuburg (Palatul Neuburg) ea a fost al paisprezecelea copil din cei șaptesprezece ai părinților ei. Trei dintre surorile ei au fost: Eleonore-Magdalena împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, Maria Sofia regină a Portugaliei și Maria Ana regină a Spaniei.

Dorothea Sofia a fost înaltă, blondă, cu ochi albaștri. Era cunoscută a fi arogantă, ambițioasă, autoritară și fără simțul umorului.

La 17 septembrie 1690, ea s-a căsătorit cu Odoardo Farnese, Prinț Ereditar de Parma, moștenitor al tronului Ducatului de Parma și Piacenza. În cei trei ani de căsătorie au avut doi copii, un fiu care a murit la un an și jumătate și o fiică, Elisabeta, viitoare regină a Spaniei.

Odoardo a murit la 6 septembrie 1693, la numai o lună după moartea fiului lor. Dorothea Sofia s-a recăsătorit cu fratele vitreg al lui Odoardo, Francesco Farnese, care a devenit Duce de Parma în 1694, când a murit tatălui lui.

Căsătoria a fost decisă de Francesco însuși, care nu voia să renunțe la zestrea adusă de Dorothea Sofia, pe care a fi pierdut-o dacă ea s-ar fi măritat cu altcineva. Căsătoria a rămas fără copii.

Francesco a murit în 1727 și, când singurul său frate Antonio a murit fără copii în 1731, Ducatul de Parma a revenit nepotului cel mare al Dorotheei Sofia, tânărul în vârstă de 16 ani al Elisabetei de Parma, Infantele Carlos (viitorul rege Carol al III-lea al Spaniei). Dorothea Sofia a devenit regentă până în 1735, când Ducatul a fost cedat Austriei după Războiul polonez de succesiune.

Dorothea Sofia a murit la Parma în 1748 și a fost înmormântată la sanctuarul Santa Maria della Steccata.

Dorothea Sofia de Neuburg

· 1675: Mary Walcott, acuzată în cadrul proceselor de vrăjitorie de la Salem

· 1717: Pedro al III-lea al Portugaliei (5 iulie 1717 – 25 mai 1786) a fost rege al Portugaliei la ascensiunea soției și nepoatei sale Maria I a Portugaliei și co-rege alături de ea din 1777 până la moartea sa în 1786.

Pedro, Prinț al Braziliei de Vieira Lusitano.

Pedro s-a născut la 12:00 în ziua de 5 iulie 1717 la Palatul Ribeira din Lisabona, Portugalia.^[1] A fost botezat la 29 august și a primit numele de Pedro Clemente Francisco José António.^[2] Părinții lui au fost regele João al V-lea și Maria Anna de Austria.^[1] Pedro a fost fratele mai mic al lui José I al Portugaliei. Bunicii lor materni au fost Leopold I, Împărat Roman și Eleonor Magdalene de Neuburg, sora reginei Maria Sofia a Portugaliei.

Pedro s-a căsătorit cu nepoata sa, Maria, Prințesă de Brazila, în 1760, în momentul când ea era moștenitoarea prezumptivă la tronul deținut de fratele lui, José I. Conform obiceiului, Pedro a devenit, astfel, rege al Portugaliei în dreptul soției sale. Au avut șase copii, dintre care fiul cel mare a succedat-o pe Maria la moartea ei în 1816 ca João al VI-lea.

Pedro nu a făcut nici o încercare de a participa la afacerile guvernamentale, petrecându-și timpul cu vânătoarea sau cu exerciții religioase.

El a apărat înalta nobilime a Portugaliei, și a sponsorizat petițile celor acuzați în Afacerea Távora, a căror reabilitare a fost supusă unor noi procese, în care moștenitorii au cerut restituirea proprietăților lor confiscate.

Cuplul s-a căsătorit la 6 iunie 1760. La momentul căsătoriei, Maria avea 25 de ani iar Pedro 42. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au avut o căsnicie fericită. Pedro a devenit în mod automat co-monarh (ca Pedro al III-lea al Portugaliei), atunci când Maria a urcat pe tron, deoarece deja se născuse un copil din căsătoria lor. Cuplul a avut șase copii:

Name	Birth	Death	Notes
José, Prinț de Beira	20 august 1761	11 septembrie 1788	José Francisco Xavier de Paula Domingos António Agostinho Anastácio căsătorit cu Infanta Benedita a Portugaliei, fără copii. Moartea lui la vârsta de 27 de ani l-a făcut moștenitor aparent pe fratele lui mai mic care mai târziu a ajuns rege.
João de Bragança	20 octombrie 1762	20 octombrie 1762	João s-a născut mort la Palatul Ajuda National.
João Francisco de Bragança	16 septembrie 1763	10 octombrie 1763	João Francisco de Paula Domingos António Carlos Cipriano s-a născut la Palatul Ajuda National.
João al VI-lea	13 mai 1767	10 martie 1826	João Maria José Francisco Xavier de Paula Luís António Domingos Rafael căsătorit cu Carlota Joaquina a Spanieiși a avut copii. A fost rege al Portugaliei și împărat al Braziliei.
Mariana Victoria de Bragança	15 decembrie 1768	2 noiembrie 1788	Maria Ana Vitória Josefa Francisca Xavier de Paula Antonieta Joana Domingas Gabriela căsătorită cu Infantele Gabriel al Spaniei fără copii.
Maria Clementina de Bragança	9 iunie 1774	27 iunie 1776	Maria Clementina Francisca Xavier de Paula Ana Josefa Antónia Domingas Feliciana Joana Michaela Julia de Bragança s-a născut la Palatul Queluz National.
Maria Isabel de Bragança	12 decembrie 1776	14 ianuarie 1777	Maria Isabel s-a născut la Palatul Queluz National..

Pedro al III-lea
Dom Pedro III, de Miguel António do Amaral, 1777

· 1718: Francis Seymour-Conway, Prim Marchiz de Hertford, nobil englez (d. 1794)
* 1723: Filip al II-lea Ernst, Conte de Schaumburg-Lippe (5 iulie 1723 – 13 februarie 1787) a fost conducător al comitatelor de Lippe-Alverdissen și Schaumburg-Lippe.

S-a născut la Rinteln ca fiu al lui Friedrich Ernst, Conte de Lippe-Alverdissen (1694-1777) și a soției acestuia, Elisabeta Philippine von Friesenhausen. Tatăl lui a fost fiul contelui Filip Ernest I, fondatorul liniei de Lippe-Alverdissen a Casei de Schaumburg-Lippe, și a ducesei Dorothea Amalia de Schlesvig-Holstein-Sonderburg-Beck (1656-1739).

El a succedat tatălui său în 1749 și a domnit până a moștenit teritoriile Schaumburg-Lippe în urma morții vărului său Wilhelm la 10 septembrie 1777. A fost conte până la moartea sa la 13 februarie 1787 când a fost succedat de singurul său fiu în viață Georg Wilhelm.

S-a căsătorit prima dată la 6 mai 1756 la Weimar cu ducesa Ernestine Albertine de Saxa-Weimar, fiica lui Ernest August I, Duce de Saxa-Weimar (1727-1769). Din această căsătorie a avut patru copii:

Contele Clemens August (1757-1757)
Contele Karl Wilhelm (1759-1780)
Contele Georg Karl (1760-1776)
Contesa Friederike Antoinette (1762-1777)

La 10 octombrie 1780, la Philippsthal, s-a căsătorit a doua oară cu Juliane de Hesse-Philippsthal (1761-1799), cu care a avut patru copii:

Contesa Eleonore Luise (1781-1783)
Contesa Wilhelmine Charlotte (1783-1858)
Contele Georg Wilhelm (1784-1860)
Contesa Karoline Luise (1786-1846)

Filip al II-lea

· 1755: Sarah Siddons (5 iulie 1755 – 8 iunie 1831) a fost o actriță britanică, cea mai cunoscută tragediană a secolului XVIII. Ea a fost sora mai în vârstă a lui John Philip Kemble, Charles Kemble, Stephen Kemble, Ann Hatton și Elizabeth Whitlock. Ea a fost faimoasă pentru reprezentarea personajului shakespearean Lady Macbeth, personaj pe care l-a modelat, dându-i o notă originală
S-a născut Sarah Kemble în Brecon, Brecknockshire, Țara Galilor, cea mai în vârstă fiică a lui Roger Kemble, un actor -director de teatru ambulant, a cărui companie de teatru, „Warwickshire Company of Comedians”, cuprindea marea majoritate a membrilor familiei lui, precum și pe Sarah "Sally" Ward”. Actoria abia pe atunci începuse să devină o profesie respectabilă pentru o femeie și inițial, părinții ei nu au fost de acord cu alegerea acestei profesii.

Sarah Siddons

* 1773: Louis I (5 iulie 1773 – 27 mai 1803) a fost primul din cei doi regi ai Etruriei.

Louis a fost fiul lui Ferdinand, Duce de Parma și al Arhiducesei Maria Amalia a Austriei, a doua fiică a împăratului Francisc I și a Mariei Tereza a Austriei.

În timp ce Louis stătea în Spania, Ducatul de Parma era ocupat de trupele franceze din 1796. Napoleon Bonaparte, care cucerise mare parte din Italia și voia să câștige Spania ca aliat împotriva Angliei, a propus să compenseze Casa de Bourbon pentru pierderea Ducatului de Parma cu regatul Etruria, un stat nou pe care Napoleon l-a creat din Marele Ducat al Toscanei. Acest lucru a fost agreat prin Tratatul de la Aranjuez (1801).

Louis trebuia să-și primească investitura de la Napoleon la Paris, înainte să ia în posesie Etruria. Louis, soția și fiul său au călătorit incognito prin Franța sub numele de contele de Livorno. După ce a fost investit ca rege la Paris, Louis și familia sa au ajuns în noua lor capitală, Florența, în august 1801.

În 1802, Louis și soția sa însărcinată au călătorit în Spania pentru a participa la o nuntă dublă: a fratele Mariei Luisa, Ferdinand, și a surorii ei mai mici Maria Isabel. Acolo Maria Louisa a născut-o pe fiica ei Marie Louise Charlotte. Cuplul s-a întors acasă în decembrie, când starea de sănătate a lui Louis s-a înrăutățit și, în mai 1803, a murit la vârsta de aproape 30 de ani, posibil în timpul unei crize de epilepsie.

A fost succedat de fiul său, Carol Louis ca regele Louis al II-lea al Etruriei, sub regența mamei sale Maria Louisa.

Louis și Mariei Luisa împreună cu copiii ei.

În 1795 Louis, Prinț Ereditar de Parma, s-a dus la curtea Spaniei pentru a-și finaliza educația. Exista o înțelegere între cele două familii regale ca Louis să se căsătorească cu una dintre fiicele regelui Carol al IV-lea. Se anticipa că se va căsători cu infanta Maria Amalia, cea mai mare fiică nemăritată a lui Carol. Maria Amalia avea 15 ani, era timidă și melancolică. Louis, care era timid și rezervat, a preferat-o pe sora ei mai mică, Maria Louisa, care deși avea numai 13 ani arăta mai bine și era mai veselă.^[1] Toate cele patru fiice ale lui Carol al IV-lea erau scunde și simple dar Maria Luisa era isteață, vioaie și amuzantă.

Ea avea părul negru ondulat, ochi căprui și un nas grecesc. Deși nu era frumoasă, fața ei era expresivă și era plină de viață. Era generoasă, mărinimoasă și evlavioasă.

Louis a fost numit infante al Spaniei și s-a căsătorit cu Maria Luisa la 25 august 1795 în La Granja, San Ildefonso. În același timp a avut loc și căsătoria Mariei Amalia care s-a măritat cu unchiul ei mult mai în vârstă, infantele Antonio Pascual.

Căsătoria între două personalități diferite s-a dovedit a fi fericită, deși a fost umbrită de sănătatea precară a lui Louis. Louis era fragil, suferea de probleme de piept și în urma unui accident din copilărie când s-a lovit cu capul de o masă de marmură, a suferit de crize de epilepsie. Cu trecerea anilor sănătatea lui s-a deteriorat și a ajuns să fie tot mai dependent de soția sa.

Tânărul cuplu a rămas în Spania în primii ani de căsătorie, care a fost cea mai fericită perioadă a vieții lor. Deoarece Maria Luisa avea numai treisprezece ani atunci când s-a căsătorit, primul ei copil nu s-a născut decât peste patru ani. Primului ei fiu, Carol Louis, s-a născut la Madrid la 22 decembrie 1799.

Ulterior, cuplul a vrut să meargă la Parma, dar Carol al IV-lea și soția sa au fost reticenți în a permite plecarea lor. Ei au rămas în Spania până în primăvara anului 1800 și au avut reședința la Palatul din Aranjuez.

Louis

· 1794: Sylvester Graham, nutritionist american (d. 1851)

· 1801: David Farragut, comandant naval american (d. 1870)
* 1802: Pavel Stepanovici Nahimov (în rusă Павел Степанович Нахимов, transliterare Pavel Stepanovič Nachimov; n. 23 iunie (stil vechi) / 5 iulie(stil nou) 1802, Gorodok – d. 30 iunie (stil vechi) / 12 iulie(stil nou) 1855, Sevastopol) a fost un celebru amiral rus, recunoscut pentru a fi comandantul forțelor navale ale Rusiei, în Bătălia de la Sinop, în timpul Războiul Crimeii.

Pavel Nahimov

· 1805: Robert Fitz Roy, meteorolog britanic (d. 1865)

· 1810: P. T. Barnum, proprietar american de circ (d. 1891)

· 1820 - S-a născut inginerul Wiliam Rankine, inventatorul scalei de temperatură.

· 1829: Ignacio Mariscal, scriitor și diplomat mexican (d. 1910)

· 1833: Visarion Roman, publicist și om politic român, membru corespondent al Societății Academice Române (d. 1885)

· 1841: William C. Whitney, magnat american (d. 1904)

· 1853: Cecil Rhodes, politician sud-african (d. 1902). Cecil John Rhodes, (d. 26 martie 1902) a fost un magnat al mineritului și politician din Africa de Sud. A fost fondatorul companiei de minerit și de extracție a diamantelor De Beers, care controlează astăzi 40% din piața mondială a diamantelor brute, și care în trecut controlase aproximativ 90% din toate diamantele extrase în lume. Rhodes a fost și fondatorul statului Rhodesia, care a fost numit după numele său de familie. Rhodesia, despărțită ulterior în Rhodesia de Nord și Rhodesia de Sud, s-a transformat ulterior în două state separate, Zambia, respectiv Zimbabwe de astăzi.

· 1859 - S–a născut actorul Constantin I. Nottara, personalitate cu aură legendară a istoriei teatrului românesc (interpret, director de scenă, profesor de actorie) (m.17.10.1935).

· 1860: Robert Bacon, politician american (d. 1919)
* 1870: Ioan Vlădescu (n. 5 iulie 1870, Comani - d. 1949)^[2]^{:p. 343} a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcția de comandant de divizie de infanterie în campania anului 1918.

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Ioan Vlădescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de ofițer în statul major al al Regimentului 3 Artilerie și șef de stat major al Diviziei 1 Infanterie.^[4]^[5]^[6]^[7]

În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de: șef de stat major al Corpului I Armată și comandant al Diviziei 1 Infanterie.^[3]^[2]^{:p. 343}

După război a îndeplinit o serie de funcții în eșaloanele superioare ale armatei, cum ar fi comandant al Corpului de Jandarmi (1927) și comandant al Diviziei 9 Infanterie. A fost trecut în rezervă în 1930.

Jump to navigation Jump to search

Ioan Vlădescu

· 1872: S-a nascut Edouard Herriot, politician francez; (d. 1957);

· 1874: Eugen Fischer, fizician nazist (d. 1967)

· 1879: Dwight F. Davis (n. 5 iulie 1879, Saint Louis, Missouri, SUA – d. 28 noiembrie 1945, Washington, D.C., SUA) a fost un jucător de tenis și politician din SUA.
A fost secretar de război al Statelor Unite ale Americii între 1925 și 1929.

· 1879: Wanda Landowska, clavecinistă poloneză (d. 1959)

· 1880: Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880, Vaslui, România – d. 29 august 1945, București, România) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pîrjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Căpitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.

Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol in Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.

În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica și gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către școală. Părinții elevilor au fost de asemenea implicați în activitățile școlare, prin excursii în aer liber, unde preda istorie și geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit in localitate, atrage însă antipatia notarului si câtorva avocati locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.

Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. După efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A inceput sa lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.

In 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care funcționează încă la adresa fostului "Cărăbuș" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.

În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil și necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră și bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenția cenzurii.

Împreună cu "Cărăbuș" a făcut numeroase turnee prin țară, și cel puțin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea și la Paris. O sursă menționează operele de caritate ale actorului – 3 școli primare și o biserică.

La "Cărăbuș", Tănase lansează carierele a numeroși artiști, mai ales Maria Tănase și Horia Șerbănescu.

A fost decorat la 28 ianuarie 1942 cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor.

Constantin Tănase jucând în Visul lui Tănase(1932)

Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:

„Rău a fost cu «was ist das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai casă si moșie
Harașo, tovărășie!”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scoțând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.

Nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru, a oferit o versiune care pare mai plauzibilă [1]: blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi, aplicat în urma unei infecții faringiene survenită datorită consumului unei halbe de bere rece într-o zi călduroasă de vară. Întrucât de puțină vreme se inventase penicilina, un apropiat s-a oferit sa îi procure antibioticul din Italia. Din păcate un membru al familiei a refuzat oferta, argumentând că maestrul Tănase avea un sistem de autoreglare al organismului foarte eficient. Ceea ce a urmat s-a dovedit fatal pentru marele actor, teatrul românesc pierzând prematur una dintre cele mai mari valori ale sale din toate timpurile.

Teatrul lui Tănase era adesea politic și avangardist. Iată câteva versuri reprezentative dintr-un cântec:

„În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.”

„Teoria mea-i ușoară
Toată viața e o scară
Pe care, ca și la moară
Toți o urcă și-o coboară”

Și cu asta ce-am făcut?

„Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Și cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut?

Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?

Pentru-a căștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?”

· 1880: Jan Kubelík, violonist ceh (d. 1940)

· 1886: Willem Drees, politician olandez (d. 1988)
* 1886: Prințul Ioan Constantinovici al Rusiei (rusă Иоанн Константинович) (5 iulie 1886 – 18 iulie 1918), cunoscut și ca "Prințul Ivan", a fost primul copil al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și a soției lui Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg. În familie i se spunea "Ioannchik".

Ioan Constantinovici s-a născut ca Mare Duce al Rusiei însă când avea 9 zile, un ucaz al vărului său, împăratul Alexandru al III-lea al Rusiei, stabilea ca de acum înainte numai copiii și nepoții pe linie masculină ai Țarului vor purta titlurile de Mare Duce sau Mare Ducesă; ceilalți descendenți vor purta titlurile de "Prinț al Rusiei" sau "Prințesă a Rusiei". Revizuirea legii avea drept scop restrângerea numărului de persoane care primeau venit de la Trezoreria imperială.

S-a distrat cu posibilitatea de a deveni călugăr ortodox însă s-a îndrăgostit de Prințesa Elena a Serbiei. S-au căsătorit la 2 septembrie 1911 iar Elena a luat titlul de Prințesa Elena Petrovna a Rusiei. Au avut un fiu, Prințul Vsevelod Ivanovici (20 ianuarie 1914 - 18 iunie 1973) și o fiică Prințesa Ecaterina Ivanovna (12 iulie 1915 - 13 martie 2007), care a fost ultimul membru al familiei imperiale care s-a născut înainte de căderea dinastiei.

Prințul Ioan Constantinovici și soția sa, Prințesa Elena Petrovna.

Prințul Ioan care a luptat în Primul Război Mondial, a fost decorat ca erou de război, și era pe front când a izbucnit Revoluția Rusă din 1917. În aprilie 1918 a fost exilat în Urali de bolșevici și mai târziu ucis în iulie împreună cu frații săi Prințul Constantin Constantinovici și Prințul Igor Constantinovici, vărul său Prințul Vladimir Pavlovici Paley și alte rude și prieteni.

Sora sa, Prințesa Vera Constantinovna, mama sa, Marea Ducesă Elizaveta Mavrikievna și soția Prințesa Elena Petrovna au părăsit Rusia în aprilie 1919 cu ajutorul regelui Norvegiei. Fiica lui, Prințesa Ecaterina Ivanova, s-a căsătorit cu Ruggero, marchiz Farace di Villaforesta (un descendent al familiei Medici din Florența). Ecaterina a trăit la Buenos Aires și mai târziu la Montevideo, Uruguay unde a murit în 2007.
Sora sa, Prințesa Vera Constantinova, fiica cea mică a Marelui Duce Constantin Constantinovici, a murit la New York în 2001, la aproape 100 de ani.

Prințul Ioan Constantinovici

· 1888: Herbert Spencer Gasser, fiziolog american, laureat al Premiului Nobel (d. 1963)

· 1889 - S-a născut Jean Cocteau, dramaturg, romancier, eseist, cineast, pictor şi coregraf francez, participant la toate marile mişcări artistice de avangardă. (m. 1963)

· 1890: Frederick Lewis Allen, istoric social american (d. 1954)

· 1891: John Howard Northrop, chimist american, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)
* 1893. Arhiducele Leo Karl Maria Cyril-Methodius Habsburg-Lorena, Arhiduce de Austria (5 iulie 1893 – 28 aprilie 1939), a fost al doilea fiu al Arhiducelui Karl Stephen de Austria și a Arhiducesei Maria Theresia, Prințesă de Toscana.

Arhiducele Leo Karl (al doilea din stânga) împreună cu părinții și frații săi.

Leo Karl a fost al cincilea copil și al doilea fiu al Arhiducelui Karl Stephan Habsburg și a soției acestuia, Maria Tereza.

În 1913 el și fratele lui mai mic, Wilhelm, s-au înscris la Academia militară imperială de la Wiener-Neustadt. În timpul Primului Război Mondial a servit în rang de căpitan pe frontul de est. În 1915 a primit Ordinul Lânii de Aur.

A servit mai întâi în Armata Comună, apoi, după căderea Austro-Ungariei, în armata poloneză. În octombrie 1922, la Catedrala Sf. Ștefan din Viena, s-a căsătorit cu o nobilă austriacă, Maria Klothilde von Thuillières Gfn von Montjoye-Vaufrey (1893-1978). Căsătoria a fost acceptată deși a fost morganatică. Copilului lor i s-a garantat titlul de Conte de Habsburg: Contele Leo Stefan de Habsburg (n. 1928).

A murit de tuberculoză la 28 aprilie 1939, la vârsta de 45 de ani, la moșia sa din Bestwina, sudul Poloniei.

Arhiducele Leo Karl

· 1899: Marcel Arland (n. 5 iulie 1899 – d. 12 ianuarie 1986) a fost un prozatorși critic literar francez. Marcel Arland a fost și codirector al publicației Nouvelle revue française.

Opera:

1923: Pământuri străine ("Terres étrangères");
1929: Ordinea ("L'Ordre");
1931: Eseuri critice ("Essais critiques");
1934: Cei vii ("Les Vivants");
1941: Antologia poeziei franceze ("Anthologie de la poésie française");
1951: Proza franceză ("La prose française");
1952: Consolarea unui călător ("La Consolation du voyageur");
1962: Noaptea și izvoarele ("La nuit et les sources").

Marcel Arland

· 1901: Sergey Obraztsov, păpușar sovietic (d. 1992)

· 1902: Henry Cabot Lodge, Jr., diplomat american (d. 1985)

· 1902: Ion I. Moța (Ionel Moța) (n. 5 iulie 1902, Orăștie – d. 13 ianuarie 1937, Majadahonda^⁠(d), Spania) a fost un om politic român, unul dintre fondatorii Legiunii Arhanghelul Mihail, cunoscută și ca Mișcarea Legionară.

Ion Moța a fost fiul preotului și publicistului Ioan Moța.

A tipărit la Orăștie, la Editura și Tipografa “Libertatea”, traducerea falsului cunoscut drept "Protocoalele Înțelepților Sionului", o lucrare propagandistică antisemită întocmită de poliția secretă țaristă înainte de Primul Război Mondial, după ediția franceză a lui Roger Lambelin, cu comentariile profesorului Ion C. Cătuneanu și avocatului Emilian Vasiliu-Cluj

Cu acordul lui Corneliu Zelea Codreanu, în 1936 a plecat să lupte în Războiul civil din Spania, împotriva forțelor republicane. A căzut la 13 ianuarie 1937 împreună cu Vasile Marin în luptele de la Majadahonda^⁠(d), aproape de Madrid, în rândurile armatei franchiste. Cei doi au fost declarați eroi ai Mișcării Legionare și au fost înmormântati la „Casa Verde” (sediul mișcării legionare).

După cel de-al doilea război mondial, un grup de legionari din exil a luat inițiativa de a ridica o cruce în locul în care a murit Ion I. Moța. În 1970, cu sprijinul regimului franchist spaniol, chiar pe locul în care au murit cei doi tovarăși de luptă (legionarii spun „camarazi”), legionarii au construit un mausoleu monumental, unde, în fiecare an, la 13 ianuarie se ține o ceremonie de comemorare.

· 1904: Harold Acton, scriitor și diletant american (d. 1994)

· 1904: Ernst Mayr, biolog american (d. 2005)

· 1904: Milburn Stone, actor american (d. 1980)

· 1908 - S-a născut matematicianul Nicolae Victor Teodorescu, membru al Academiei Române. Este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale (m.28.02.2000).

* 1908: Henri Robert Ferdinand Marie Louis Philippe d'Orléans (Henri d'Orléans, conte de Paris, 5 iulie 1908 – 19 iunie 1999), cunoscut și ca Prințul Henri, Conte de Paris, a fost pretendent orleanist al tronului Franței din 1940 până la moartea acestuia.

S-a născut la castelul Le Nouvion-en-Thiérache în Aisne ca fiul cel mic al lui Jean d'Orléans, duce de Guise (1874–1940) și a soției acestuia, Prințesa Isabelle de Orléans (1878–1961). A crescut în Maroc și a urmat Universitatea din Louvain. În 1926 a devenit pretendent la titlul de Delfin al Franței după ce tatăl său a devenit pretendent Orléanist la tron.

În 1939, după ce a fost refuzat la admiterea atât în Forțelor Armate franceze cât și în Forțele Armate britanice, Henri s-a alăturat Legiunii Franceze străine. În 1950, după ce legea exilului a fost anulată, s-a întors în Franța.

La Cherisy, în apropiere de Dreux, Franța, a murit de cancer la prostată la vârsta de 90 de ani.

Prințul Henri
Conte de Paris

· 1911: Georges Jean Raymond Pompidou (pronunție franceză:

/ʒɔʁʒ pɔ̃pidu/; n. 5 iulie 1911, Montboudif, Franța^[9] – d. 2 aprilie 1974, Paris, Franța^[10]) a fost un om politic francez. După Charles de Gaulle, el va deveni președintele celei de a cincea Republici Franceze pe perioada de la 20 iunie 1969 până la moarte sa (2 aprilie 1974).

Georges Pompidou

· 1918: George Rochberg, compozitor american (d. 2005)

· 1918: René Lecavalier, gazdă radio și comentator sportiv franco-canadian (d. 1999)

· 1922 - S-a născut scriitorul Petre Hossu.

· 1924: Niels Jannasch, istoric și curator canadian de muzeu (d. 2001)

· 1924: János Starker, violoncenist maghiar
* 1928: Constantin Olteanu (n. 5 iulie 1928, Vulcana-Pandele, Dâmbovița, Regatul României – d. 1 mai 2018, Târgoviște, România) a fost un politician comunist român, general activ, care a îndeplinit funcția de ministru al apărării naționale (1980-1985). În decembrie 1989 Constantin Olteanu îndeplinea funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Constantin Olteanu s-a născut la data de 5 iulie 1928, în comuna Vulcana-Pandele (județul Dâmbovița). A absolvit Școala de Ofițeri Activi de la Ineu la data de 30 decembrie 1949, cu gradul de locotenent.

A absolvit în anul 1956 cu “Diplomă de merit” Academia Militară din București, iar în 1959 a obținut licența în istorie în urma absolvirii Facultății de Istorie din cadrul Universității București. A obținut titlul științific de doctor în științe istorice în anul 1964. Constantin Olteanu a parcurs pe rând treptele ierarhiei militare, desfășurând o amplă activitate didactică și de instrucție.

În anul 1971 avea gradul de general-maior. În anii '70, generalul Olteanu s-a ocupat de epurarea armatei române de ofițerii cu studii în URSS, indiferent dacă aceștia erau sau nu recrutați de către KGB. Această operațiune s-a desfășurat treptat și a fost un “proces delicat”, când militari cu importante funcții de comandă și decizie, dar cu studii la Moscova au trebuit scoși de la comanda unităților combatante, fără a le provoca o reacție de frondă, dar și fără a irita Moscova.^[2]^{[sursa nu confirmă]} În anul 1979, a fost numit șef al Statului Major Central al Gărzilor Patriotice și, în același timp, și consilier militar al lui Nicolae Ceaușescu.

În perioada 29 martie 1980 - 16 decembrie 1985, generalul-locotenent Constantin Olteanu a îndeplinit funcția de ministru al apărării naționale. În această perioadă a fost avansat la gradul de general-colonel.

În anul 1985 a fost numit în funcția de prim-secretar și Primar General al Bucureștiului, pe care a îndeplinit-o până în 1988. Olteanu își amintește că Nicolae Ceaușescu tocmai venise dintr-o vizită în URSS, l-a chemat la el și i-a spus: "Mergi pe linie politică, în locul lui Pană, iar în locul tău o să-l punem pe Milea".^[3]

Printre obiectivele realizate în mandatul său de primar, Olteanu menționează modernizarea râului Dâmbovița, continuarea lucrărilor la metrou, construcția de locuințe și prelungirea Bulevardului Victoria Socialismului până la Șoseaua Mihai Bravu.

Apoi, din mai 1988 și până în decembrie 1989, a fost secretar al CC al PCR, inițial pentru propagandă și presă (20 mai 1988-octombrie 1989), apoi pentru relații externe.

La data de 18 decembrie 1989, la ora 18.30, a sosit la Iași. S-a aflat în zona Moldovei în perioada 18-22 decembrie 1989.

După propriile afirmații, "Ca și alți membri ai CPEx, am fost trimis să mă ocup de problemele economice, respectiv de încheierea planului pe acel an, de aprovizionarea populației, aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor... În subsidiar ni s-a cerut să discutăm cu factorii de conducere ai județelor respective și măsurile indicate de Ceaușescu la teleconferința din seara zilei de 17 decembrie, pentru asigurarea liniștii și ordinii publice. (...) Eu nu am fost trimis la Iași, precum și în celelalte județe – Vaslui, Suceava și Botoșani -, cu vreo împuternicire cu caracter militar, cu toate că încă eram general-colonel în activitate, deci nu aveam calitatea de a da ordine unităților MApN, MAI, Departamentului Securității Statului sau Gărzilor Patriotice." ^[4]

După cum afirmă tot el, aflat în biroul primului-secretar județean Iași și întrebat de către locotenent-colonelul Ion Cioară - șef de stat major la Divizia 10 Mecanizată „Ștefan cel Mare” din Iași - dacă se impune înarmarea militarilor cu muniție de război împotriva eventualilor demonstranților, "am mai precizat – erau de față mai mulți oameni - că dacă vor avea loc demonstrații, cumva, strada este a lor, a demonstranților. „Voi nu interveniți cu nimic, am spus. Doar dacă atacă obiectivele, dacă le incendiază, atunci e altceva.... Dar pe stradă nu aveți ce face voi cu armele”.^[4]

La data de 22 decembrie 1989, a plecat din Iași și a fost primit în garnizoana Armatei a II-a, de la Buzău. Generalul Olteanu a fost arestat și, la 31 decembrie 1989, a fost adus cu două autoturisme de teren și escortă la Centrul de Instrucție al Trupelor de Geniu din București, de pe Șoseaua Olteniței, unitate transformată în închisoare.

La data de 11 ianuarie 1990, generalul-colonel Constantin Olteanu a fost trecut în rezervă.^[5]

A fost inculpat și condamnat în Procesul membrilor CPEx (17 septembrie 1990 - 20 aprilie 1992). A fost acuzat în rechizitoriu că a cerut unor unități militare să treacă la alarmă de luptă, dar el a afirmat că nu a avut astfel de însărcinări și că în acele zile nu a intrat în nici o unitate militară.^[4] La data de 25 martie 1991, Tribunalul Militar Teritorial București a pronunțat achitarea sa, care a fost atacată ulterior cu recurs extraordinar introdus de procurorul general. În urma acestui recurs extraordinar, Constantin Olteanu a fost condamnat definitiv la 11 ani și șase luni de închisoare. La 29 mai 1993, a cerut întreruperea pedepsei. Cererea a fost examinată de Tribunalul Militar Teritorial București, care a decis întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 12 luni. În 1994 a intervenit grațierea semnată de președintele României, Ion Iliescu.^[6]

După cum afirmă el, „am fost condamnat pentru ceea ce am fost, nu pentru ceea ce am făcut”

În anul 1968, Nicolae Ceaușescu a dispus reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, dar și a lui Ștefan Foriș, ambii victime ale luptei pentru putere din perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Constantin Olteanu, tânăr ofițer și istoric militar, a fost numit cu cercetarea și clarificarea condițiilor în care a fost asasinată la Oradea mama liderului PCR, Ștefan Foriș.

Generalul Olteanu este autorul mai multor studii și lucrări de istorie și teorie militară, elaborate împreună cu colective de istorici militari cum ar fi generalul Ilie Ceaușescu. Este membru al Societății de Științe Istorice din România și al Consiliului Național al Societății de Științe Istorice din România. A primit Premiul Academiei Române (1976).

În ultimii ani fost profesor universitar asociat la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Spiru Haret” din București și a predat cursurile de Istoria militară a românilor în secolul XX și Istoria celui de al doilea război mondial din 1939-1945.

Generalul-colonel dr. Constantin Olteanu

· 1928: Katherine Helmond, actriță americană

· 1928: Pierre Mauroy, politician francez (d. 2013)

· 1928: Warren Oates, actor american (d. 1982)

· 1928 - S-a născut Beverly Tyler, actriţă americană.

· 1929 - S-a născut scriitorul Aurel Deboveanu.

· 1930: Ada Brumaru, muzicolog român

* 1930. Vadim Valerianovici Kojinov (rusă: Вадим Валерианович Кожинов) (n. 5 iulie 1930, Moscova - d. 25 ianuarie 2001) a fost un critic literar rus^[3] și publicist.
* 1930: John Wood (n. 5 iulie 1930) este un actor din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. A primit Commander of the Order of the British Empire.

· 1931: Alexandru Oprea, istoric și critic literar român (d. 1983)

· 1932: S-a nascut politicianul Gyula Horn (d.19 iunie 2013), fost prim-ministru al Ungariei din 15 iulie 1994 până la 6 iulie 1998. In 1989, Horn a avut un rol major în procesul de destramare a „Cortinei de fier”, deschizand la data de 27 iunie 1989 impreuna cu omologul sau austriac Alois Meck, frontiera dintre cele doua tari. In data de 11 septembrie 1989, a declarat ca autoritatile ungare vor permite tuturor cetatenilor Germaniei de Rasarit, comuniste,sa treaca frontiera fara viza in Austria, fapt care a contribuit la unificarea ulterioară a celor doua Germanii.

Gyula Horn

· 1932: Billy Laughlin, actor american (d. 1948)
* 1934: Yoshio Furukawa (n. 5 iulie 1934) este un fost fotbalist japonez.

· 1935: Nikolaus Berwanger, jurnalist și scriitor român de origine germană (d. 1989)

· 1935: John Gilmore, scriitor american

· 1936: Shirley Knight, actriță americană

· 1936: James Mirrlees, economist scoțian, laureat al Premiului Nobel
* 1936: Richard Edwin Stearns (n. 5 iulie 1936) este un informatician american, autor, împreună cu Juris Hartmanis, al lucrării Despre complexitatea computațională a algoritmilor, lucrare care a pus bazele teoriei complexității algoritmilor și care a adus autorilor săi Premiul Turing în 1993.

Richard Edwin Stearns

· 1939: Booker Edgerson, jucător de fotbal american

· 1943: Curt Blefary, jucător american de base-ball (d. 2001)

· 1944 - S-a născut Robbie Robertson, chitarist, vocalist şi compozitor canadian (The Band).

· 1945 - S-a născut Dick Scoppettone, chitarist şi vocalist american (Harper's Bizarre).

· 1946 - S-a născut Michael Monarch, chitarist american (Sparrow, Steppenwolf, Detective).

· 1946 - S-a născut Victor Unitt, chitarist britanic (Pretty Things, Edgar Broughton Band).

· 1946: Pierre-Marc Johnson, avocat, fizician și politician american

· 1946: Paul Smith, designer vestimentar britanic

· 1946: Gerardus 't Hooft , fizician olandez, laureat al Premiului Nobel

· 1948: William Hootkins, actor american (d. 2005)
* 1950: Petre Teodorovici (n. 18 mai 1950, Leova – d. 5 iulie 1997, Chișinău) a fost un compozitor și interpret de muzică ușoară din Republica Moldova, fratele mai mare al lui Ion Aldea Teodorovici.

· 1950 - S-a născut Huey Lewis (Hugh Anthony Cregg), vocalist, compozitor, muzicuţist şi producător american (Clover, Huey Lewis & The News).

· 1951: Rich Gossage, jucător american de base-ball

· 1954 - S-a născut Michael Sadler, vocalist, clăpar, basist şi compozitor canadian (Saga).

· 1954: Leni Björklund, politiciană suedeză

· 1954: John Wright, jucător neo-zeelandez de crichet

· 1955: Peter McNamara, tenisman australian
* 1956: Péter Eckstein-Kovács (n. 5 iulie 1956, Cluj) este un om politic de etnie maghiară din România, de profesie avocat, fost membru al Uniunii Democrate Maghiare din România și vicepreședintele platformei liberaledin această formațiune.^[1] Între 2004-2008 a fost președintele Comisiei Juridice a Senatului României, funcție din care a demisionat pe 4 martie2008 în semn de protest față de respingerea ordonanței privind funcționarea Agenției Naționale de Integritate în forma inițială. În data de 23 iunie 2018 a demisionat din UDMR, în semn de protest față de ajutorul pe care UDMR l-a dat PSD la modificarea codului de procedură penală

Péter Eckstein-Kovács

· 1956: Patsy Pease, actriță americană

· 1956: James Lofton, jucător de fotbal american și antrenor

· 1957: David Hanson, politician canadian

· 1957: David Pinkney, pilot de curse britanic

· 1957: Doug Wilson, hocheist canadian
* 1958: Bogdan Ghiu este poet, eseist (literatură, filosofie, media, arhitectură și urbanism, artă contemporană), traducător și teoretician al traducerii, jurnalist, realizator radio-tv.

S-a născut la 5 iulie 1958 în București, și-a petrecut copilăria și adolescența la Constanța, trăiește la București.

Membru al Generației 80 și fost membru al Cenaclului de Luni. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al comitetului de conducere al PEN Club România (responsabil „Traducere și Drepturi Lingvistice”), al ATLAS (Association pour la Promotion de la Traduction Littéraire, Franța) și ARTLIT (Asociația Traducătorilor Literari din România). Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural” acordat de Președinția României.

Pionier, imediat după Revoluție, al cronicii TV în România: „Ochiul de sticlă” (revista 22, 1990-1991), „Catodul psihic” (revista Epoca, 1990-1991), „TV (Totul de vânzare)” (revista Dilema, 1993-1998) și „media-prim-ajutor” (revista Cuvântul). În prezent, titular al rubricilor săptămânale „De-clic(k)/Atelier deschis” (Observator cultural), „Evul Media” (www.liternet.ro) și al rubricii zilnice de cultură urbanistică „Unde ne oprim în București” (Radio România Cultural); colaborator permanent al revistei Arhitext (www.arhitextdesign.ro) și, ocazional, al revistei Sinteza.

A absolvit Facultatea de Litere (secția română-franceză) a Universității București și a urmat studii de filosofie sub îndrumarea lui Jacques Derrida la École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris.

Opera poetică, prefață de Ion Bogdan Lefter, ediție completă și dosar critic, Paralela 45, 2017

(Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte, Cartea Românească, 2006

Manualul autorului, Cartea Românească, 2004

Pantaloni și cămașă, Pontica, 2000

Arhipelogos, Axa, 1997

Arta consumului, Cartea Românească, 1996, Premiul Uniunii Scriitorilor din România

Poemul cu latura de un metru, Pontica, 1996, Premiul Uniunii Scriitorilor din România

Manualul autorului, Cartea Românească, 1989

„46 caligrame ajutătoare”, in vol. colectiv Nouă poeți, Cartea Românească, 1984

„Fragmente din Manual”, in vol. colectiv Cinci, Litera, 1982; reed. Tracus Arte, 2011

Este prezent în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

(La) Școala Traducătorilor, în lucru

Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) [teoria traducerii], Cartea Românească, 2015, Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, Premiul PEN România

Linia de producție: lucrând cu arta [arte vizuale], Tact, 2014

Contracriza, Cartea Românească [politică], 2011

Dadasein [filosofie, politică], Tracus Arte, 2011

Inconstrucția. Pentru o arhitectură etică [arhitectură, urbanism], Arhitext, 2011

Telepitecapitalism. Evul Media 2005-2009 (Evul Media III) [media: televiziune, film, digital], Idea, 2009

Eu(l) Artistul. Viața după supraviețuire (cod de bare pentru viitorul monstruos al artei) [arte vizuale], Cartea Românească, 2008

Facultatea de litere. Mic îndreptar de gândire greșită [critică și teorie literară], Cartea Românească, 2004, Premiul Asociației Scriitorilor București

Evul Media sau Omul terminal (Evul Media II) [media: televiziune], Idea, 2002

Ochiul de sticlă. Texte privind televiziunea (1991-1997) (Evul Media I) [media: televiziune, radio], All, 1997

Grame [fragmentarium], Cartea Românească, 1997

· 1958: Paul Daniel, dirijor britanic de operă și simfonie

· 1958: Tzipi Livni, politician israelian

· 1958: Bill Watterson, caricaturist american

· 1959: Marc Cohn, interpret și textier american

· 1960: James M. Kelly, politician american

· 1960: Pruitt Taylor Vince, actor american

· 1961: Isabelle Poulenard, soprană franceză
* 1961: Roland Agalliu (n. 5 iulie 1961) este un fost fotbalist albanez ce a evoluat în Campionatul României la echipele Universitatea Craiova(1990-1992), cu care a câștigat eventul în Divizia A 1990-1991 și la Oțelul Galați (1992-1993) pe posturile de atacant și mijlocaș ofensiv

· 1963: Edie Falco, actriță americană

· 1963: Russ Lorenson, interpret și actor american
* 1965: Kathryn Erbe (n. 5 iulie 1965) este o actriță americană.

Kathryn Erbe

· 1966: Susannah Doyle, actriță britanică

· 1966: Kathryn Erbe, actriță americană

· 1966: Irina Movilă, actriță română

· 1966: Gianfranco Zola, OBE,^[2] Ufficiale OMRI^[3] (n. 5 iulie 1966 în Oliena, Italia) este un fost fotbalist italian și antrenor de fotbal, care a antrenat cel mai recent clubul englez West Ham United.

· 1968 - S-a născut Marian Hoinaru, politician român.

· 1968: Ken Akamatsu, Mangaka

· 1968 - S-a născut Radu Ştefan Mazăre, politician român

· 1968: Nardwuar Servieta Umană, jurnalist canadian

· 1968: Alex Zülle, ciclist elvețian

· 1969: John LeClair, hocheist american

· 1969: Jenji Kohan, scriitor și producător american de televiziune

· 1969: RZA, cântăreț american de muzică rap

· 1970: Mac Dre, cântăreț american de muzică rap (d. 2004)

· 1971: Derek McInnes, fotbalist scoțian

· 1972: Letha Weapons, actriță porno

· 1973: Marcus Christian Allbäck (n. 5 iulie 1973, Göteborg) este un fost fotbalist suedez, care juca pe postul de atacant și actual antrenor secund al echipei naționale de fotbal a Suediei.

· 1973: Róisín Murphy, muziciană britanică

· 1974: Márcio Amoroso, fotbalist brazilian
* 1975: Cornel Dobre (n. 5 iulie 1975, în București) este un fundaș român de fotbal. A debutat în Divizia A pe 15 octombrie 1997 în meciul Dinamo București - Steaua București 1-3.
* 1975: Andrei Galbur (n. 5 iulie 1975, Chișinău) este un diplomat moldoveancare din 20 ianuarie 2016 - 21 decembrie 2017 a deținut funcția de Viceprim-ministru și Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europeneal Republicii Moldova în Guvernul Pavel Filip. În perioada martie 2015–ianuarie 2016 a fost Viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar anterior, între ianuarie 2013–martie 2015 a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă.

· 1975: Hernan Jorge Crespo (n. 5 iulie 1975, Florida, Argentina) este un fost fotbalist argentinian, care evolua pe postul de atacant.

· 1975: Kip Gamblin, dansator și actor australian

· 1975: S-a nascut Gunnar H. Thomsen, muzician din Insulele Feroe (Týr).

· 1976: Bizarre, cântăreț american de muzică rap

· 1976: Marina Dias, model brazilian

· 1976: Nuno Miguel Soares Pereira Ribeiro (n. 5 iulie 1976), cunoscut ca Nuno Gomes, este un fotbalist internațional portughez care joacă pe poziția de atacant.

· 1977: Royce Da 5'9", cântăreț american de muzică rap
* 1977. Slaviša Mitrović este un fotbalist bosniac retras din activitate. În România a evoluat la echipa FC Național București.

· 1979: Shane Filan, muzician irlandez (Westlife)

· 1979: Amélie Simone Mauresmo (Pronunție în franceză: /ameli simɔn moʁɛsmo/; n. 5 iulie 1979, Saint-Germain-en-Laye, Franța^[1]) este o fostă tenismană profesionistă franceză, ex-lider mondial. Mauresmo a câștigat două turnee de Mare Șlem la simplu: Australian Open 2006 și Wimbledon 2006, și a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 2004.

· 1979: Stilian Alyoshev Petrov-Stenly (limba bulgară: Стилиян Петров) (n. 5 iulie, 1979 în Montana, Bulgaria) este un fost fotbalist bulgar care a jucat pe postul de mijlocaș.
* 1980: Csaba Borbély (n. 5 iulie 1980) este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de atacant.

· 1980: Eva Green, actriță franceză

· 1980: Jason Wade, muzician american (Lifehouse)

· 1981: Jesse Crain, jucător american de base-ball de origine canadiană

· 1981: Cosmin Gabriel Popp, politician român

· 1982: Alberto Gilardino, Ufficiale OMRI (pronunție în italiană: /alˈbɛrto dʒilarˈdino/; n. 5 iulie 1982, Biella, Italia) este un fotbalist italian, atacant la Palermo și la echipa națională de fotbal a Italiei.
* 1982: Philippe Gilbert (n. 5 iulie 1982, Verviers, Belgia) este un ciclist belgian care evoluează pentru echipa de UCI ProTour Omega Pharma-Lotto. Gilbert este un specialist în clasice.
* 1983: Jonás Manuel Gutiérrez (n. 5 iulie 1983, Saenz Peña) este un fotbalist argentinian, care evoluează la clubul Deportivo La Coruña.

· 1985: Stephanie McIntosh, cântăreață de muzică pop și actriță australiană

· 1985: Nick O'Malley, basist englez (Arctic Monkeys)
* 1986: Ashkan Dejagah (n. 5 iulie 1986 în Teheran, Iran) este un fotbalist german de origine iraniană care evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv la formația VfL Wolfsburg și la echipa națională de fotbal a Iranului.
* 1986: Piermario Morosini (n. 5 iulie 1986 — d. 14 aprilie 2012) a fost un fotbalist italian care a jucat ca mijlocaș în cele din urmă pentru Livorno fiind împrumut de la Udinese.

Pe 14 aprilie 2012, în timp ce evolua pentru Livorno, Morosini a suferit un stop cardiac și s-a prăbușit în prima jumătate a meciului din Serie B împotriva echipei Pescara. Morosini a fost dus de urgență la spitalul Santo Spirito, dar a murit la spital

* 1989: Alexandru Grigoraș (n. 5 iulie 1989, România) este un fotbalist românaflat sub contract cu Săgeata Năvodari.

· 1989: Joseph King, înotător american
* 1989: Austin Jenkins^[5] (n. 5 iulie 1989),^[1] este un wrestler profesionistamerican, care în prezent evoluează pentru WWE sub numele de Adam Cole în teritoriul său de dezvoltare NXT.
* 1989: Rostîslav Herțîk, cunoscut în lumea sportului ca Rostyslav Hertsyk(ucraineană Ростислав Герцик; n. 5 iulie 1989) este un scrimer ucrainean specializat pe floretă.

· 1991: Jason Dolley, actor american
* 1991: Michael White (n. 5 iulie 1991, Neath[*], Regatul Unit) este un jucător galez de snooker.

· 1996: Iuliana Popa (n. 5 iulie 1996, Comănești, jud. Bacău) este o canotoare română medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în proba de 8+1.
* 1996: Dijana Ujkić (n. Diana Ujkaj, 5 iulie 1996, la Podgorica)^[3] este o handbalistă muntenegreană de origine albaneză care joacă pentru echipa ŽRK Budućnost pe postul de extremă dreapta. Ujkić este și componentă a echipei naționale a Muntenegrului.

Decese

· 1316: Infantele Ferdinand de Mallorca (n. 1278)

· 1375: Charles al III-lea de Alençon, arhiepiscop francez (n. 1337)

· 1472: Charles de Artois, Cont de Eu, lider militar francez (n. 1394)

· 1539: St. Anthony Maria Zaccaria, sfânt italian (n. 1502)

· 1666: Albert al VI-lea de Bavaria (n. 1584)

· 1676: Carl Gustaf Wrangel, soldat suedez (n. 1613)

· 1715: Charles Ancillon, pastor hughenot francez (n. 1659)

· 1719: Meinhardt Schomberg, al Treilea Duce de Schomberg, general irlandez (n. 1641)

· 1773: Francisco José Freire, istoric și filolog portughez (n. 1719)

· 1833 - A murit inventatorul fotografiei, Joseph Nicéphore Niépce, cel care a rămas mult timp în uitare, umbrit de gloria asociatului său Daguerre, căruia i-a fost atribuită în totalitate această descoperire (dagherotipul). Prima fotografie cunoscută datează din 1862 şi aparţine lui Niépce. (n. 7 martie 1765)

· 1859: Charles Cagniard de la Tour, fizician francez (n. 1777)

· 1862: Heinrich Georg Bronn, geolog german (n. 1800)

· 1894: Sir Austen Henry Layard, arheolog englez (n. 1817)
* 1900: Henry Barnard (n. 24 ianuarie 1811, Hartford, statul

Connecticut — d. 5 iulie 1900, Hartford, Connecticut) a fost un pedagog american, care a studiat dreptul și a făcut parte din adunarea legislativă a statului natal, Connecticut, ajutând la crearea unui departament de învățământ și la primul institut pentru pregătirea profesorilor.
Împreună cu Horace Mann și-a asumat sarcina de a reforma școlile primare din provincie. A fost un inovator în inspecțiile școlare, în regândirea manualelor și crearea organizațiilor de profesori-părinți. Fiind primul ministru al învățământului (începând cu 1845) din Rhode Island, a depus eforturi pentru mărirea salariilor profesorilor, pentru repararea clădirilor și a obținut fonduri mari pentru educație. În 1885 a participat la înființarea periodicului American Journal of Education. A fost cancelar al Universității din Wisconsin între 1858–1861. În 1867 a devenit primul ministru al învățământului din SUA, înființând o agenție federală menită să adune informațiile din sistemul educațional național.

Henry Barnard

· 1904: Abai Kunanbaev, poet kazah (n. 1845)

· 1908: Jonas Lie, autor norvegian (n. 1833)

· 1911: Maria Pia de Savoia, soția regelui Luís I al Portugaliei (n. 1847)

· 1920: Max Klinger, artist german (n. 1857)

· 1927: Albrecht Kossel, medic german, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (n. 1853)

· 1932: Sasha Cherny, poet rus (n. 1880)

· 1936: Cezar Papacostea, filolog clasicist de origine aromână, scriitor și traducător, membru corespondent al Academiei Române (n. 1886)

· 1945: John Curtin, al paisprezecelea prim-ministru al Australiei (n. 1885)

· 1948: Georges Bernanos, scriitor francez (n. 1888)

· 1957: Charles Sherwood Noble, inventator de origine americană

· 1966: George de Hevesy, chimist maghiar, laureat al Premiului Nobel (n. 1885)

· 1969: Wilhelm Backhaus, pianist german (n. 1884)

· 1969: Walter Adolph Gropius (n. 18 mai 1883, Berlin, Germania - d. 5 iulie1969, Boston, Massachusttes, SUA), a fost un arhitect și pedagog german, cetățean naturalizat american, fondator și director al Bauhaus, unul din marii arhitecți ai secolului 20, care a trăit și creat în Germania, până în 1934, și apoi în Statele Unite ale Americii, din 1937 până la moartea sa.

Născut în Berlin, Walter Gropius a fost cel de-al treilea fiu al lui Walter Gropius, un specialist și expert în arhitectură și construcții, angajat salariat la stat, și Manon Auguste Pauline Scharnweber (* 1855 - † 1933), a cărei familie deținea o proprietate lângă Berlin.

Imagine 2 - Walter Gropius --- Intrarea clădirii Bauhaus din Dessau, exemplu superb de "transparență" totală.

La fel ca tatăl său, Walter Gropius a fost un arhitect. Clădirile concepute de el foloseau materiale foarte moderne la vremea respectivă, între care: beton, beton armat, structuri de oțel și cărămizi de sticlă. Nu întâmplător lucrările sale arhitecturale sunt comparate frecvent cu artefacte vizuale, adesea cu picturi abstracte.

În 1919 Gropius a fondat Bauhaus, ceea ce desemnează atât Staatliches Bauhaus, o școală de artă, design și arhitectură din Germania, activă între 1919-1933, cât și un curent artistic foarte influent în arhitectura, artele plastice, designul, mobilierul și decorările interioare ale secolului 20. Ambele sensuri ale termenului Bauhaus sunt strâns legate de Walter Gropius.

Studenții de la Staatliches Bauhaus erau educați interdisciplinar și complex ca arhitecți, constructori, designeri, fotografi, pictori, creatori de mobilier și textile, etc.. Erau totodată stimulați să utilizeze materiale noi, specifice producției de masă, având ca produs final al activității lor clădiri, în special industriale, furnizate „la cheie”.

Scopul declarat programatic al lui Walter Gropius era clădirea livrată integral, de la designul arhitectural inițial până la mobilarea încăperilor și decorarea acestora cu artefacte. Tot în spiritul viziunii sale integratoare a habitatului uman, atât a celui personal cât și a celui profesional, Gropius argumenta prin demonstrare conceptul de eficiență arhitecturală, prin care un atare ansamblu de clădiri era realizat arhitectural și constructiv cu mijloace materiale, financiare și umane minime.

Gropius s-a căsătorit cu Alma Schindler după moartea soțului acesteia, Gustav Mahler. Casătoria lor nu a durat prea mult, Alma recăsătorindu-se cu Franz Werfel.

Împreună au avut o fată, Manon, născută în 1916, care a murit, de poliomelită, la vârsta de 18 ani. Compozitorul Alban Berg, unul din prietenii lui Walter Gropius, a scris un concert de vioară dedicat memoriei lui Manon Gropius. Pe de altă parte, Walter și Alma sunt menționați în cântecul Alma scris de Tom Lehrer.

Walter Gropius a murit în anul 1969 în Boston la frumoasa vârstă de 86 de ani. Ca o concluzie succintă a personalității sale se poate spune despre el că avea un acut simț al realului și că era văzut adesea purtând costume clasice cu un papillon (în limba engleză, bowtie).

Printre studenții săi s-a numărat și scriitorul și teoreticianul Sigfried Giedion.

Printre altele, Gropius este amintit nu numai ca unul dintre cei mai influenți arhitecți ai secolului 20, fondator al Bauhaus, realizator de clădiri având o marcă inconfundabilă, dar și prin numele unui întreg complex arhitectural al Berlinului de azi, districtul Gropiusstadt.

· 1969: Thomas Mboya, politician kenian (asasinat) (n. 1930)

· 1969: Leo McCarey, regizor american (n. 1898)

· 1975: Otto Skorzeny, membru al trupelor speciale germane, salvatorul lui Benito Mussolini (n. 1908)

· 1983: Harry James, muzician american (n. 1916)

· 1991: Howard Nemerov, poet american (n. 1920)
* 1994: Constantin N. Arseni (n. 3 februarie 1912, Dolhasca, județul Baia - d. 5 iulie 1994, București) a fost un medic neurochirurg român, profesor universitar și director al clinicii de Neurochirurgie a facultății de medicinădin București, discipol și continuator al lui Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești. A fost Membru titular al Academiei Române (1991).

Arseni s-a născut la 3 februarie 1912 în Dolhasca, județul Baia. După absolvirea liceului din Bacău în 1929, se înscrie la facultatea de medicină din Cluj. În 1935 termină studiile universitare și obține titlul de Doctor în Medicină cu teza "Neurotomia juxtaprotuberanțială în tratamentul nevralgiei intermitente de trigemen" (1936). Ca student a lucrat în clinica de boli interne sub conducerea profesorului Iuliu Hațieganu, fiind fascinat de simțul clinic și erudiția acestui medic, dar pe tânărul Arseni îl atrăgea chirurgia creierului, după ce a asistat la o operație efectuată de Dimitrie Bagdasar în spitalul de Urgență din București. Astfel că la vârsta de 23 de ani își începe ucenicia în domeniul neurochirurgiei, sub conducerea și îndrumarea lui Bagdasar, proaspăt întors din America. În același timp lucrează ca preparator, apoi ca asistent la catedra de Histologie condusă de Ion T. Niculescu, unde învață tehnica examenului microscopic al organelor și țesuturilor. Fragmentele de tumori cerebrale extirpate operativ erau studiate apoi la microscop, convins de puterea pe care o dă clinicianului cunoașterea anatomiei patologice.

Constantin Arseni muncește neobosit, își extinde și perfecționează tehnica chirurgicală. În 1946, Dimitrie Bagdasarîncetează din viață pe neașteptate. Arseni rămâne cu răspunderea conducerii serviciului de neurochirurgie, la vârsta de numai 34 de ani. Oficialitățile nu-i ușurează această sarcină, dimpotrivă. Cunoscut ca un non-conformist incorigibil, care spune totdeauna ceea ce gândește, nu era tocmai pe placul regimului totalitar comunist. Forurile de răspundere în domeniul medicinei trimit la Moscova pentru a se specializa în neurochirurgie pe doctorul Nicolae Marcovici, cu scopul de a-l înlocui pe Arseni. La întoarcere, cu titlul de Candidat în Științe Medicale, după modelul sovietic, Marcovici este numit în 1955 conferențiar universitar, cum se obișnuia cu toți cei veniți cu o calificare din Uniunea Sovietică, și primește conducerea a jumătate din clinica de neurochirurgie din București. Marcovici, un om corect și cu mult bun simț, recunoaște calitățile profesionale deosebite ale lui Arseni și, după scurt timp, renunță la funcția primită și se subordonează acestuia. Între timp Arseni devine el însuși conferențiar, iar în 1963 profesor titular de neurochirurgie la facultatea de medicină.

Se trece la reorganizarea clinicii pe servicii, cu împărțirea responsabilităților la colaboratori, ce căpătaseră ei înșiși experiență și calificare superioară: Tumori cerebrale adulți (Sofia Ionescu, Mihai Maretsis, Nicolae Nicola, Mircea Ghițescu), Tumori cerebrale copii (Lenke Horvarth), Afecțiuni vertebro-medulare (Ion Ionescu și Gheorghe Panoza), Traumatisme cranio-cerebrale (Ion Oprescu și Alexandru Constantinovici), Anestezie, reanimare și terapie intensivă (Șerban Munteanu, Lelia Gonțea-Arseni), mai târziu și o secție de reabilitare și recuperare motorie (Ion Tudor). La acestea se adaugă servicii auxiliare și de investigații: Diagnostic preoperator (Constantin Crețan și Ion N. Petrovici), Neuroradiologie (Nicolae Mihăilescu și Nicolae Simionescu), Electrofiziologie (K. Cristian și I. Roman), Laborator clinic (Elena Nicola), Neuromorfopatologie (Nicolae Carp). Domeniile de activitate se extind, se trece la chirurgia anevrismelor și malformațiilor vasculare intracraniene (Frank Nass și Leon Dănăilă) și la neurochirurgia funcțională, cum sunt operațiile stereotaxice în cazul unor afecțiuni extrapiramidale și chirurgia funcțională a epilepsiei (Mircea Simionescu, Mircea Iacob, N. Nicola). În 1975, se inaugurează noua clădire a clinicii de neurochirurgie, concepută și organizată după planurile sale. În timpul cât a fost construită, Arseni devenise om de șantier.

Constantin Arseni și-a continuat cu ardoare activitatea până la o vârstă înaintată, neputându-se despărți de ceea ce a însemnat menirea vieții sale: neurochirugia. S-a stins din viață în 1994.

· 1996: Erik Wickberg, general al Armatei Salvării (n. 1904)

· 1997: Mrs. Miller, cântăreață americană (n. 1907)

· 1998: Sid Luckman, jucător de fotbal american (n. 1916)

· 1999: Mihai Cioroianu, alpinist român

· 1999: Liviu Petrescu, filolog, membru al Academiei Române (n. 1941)

· 2001: Ernie K-Doe, cântăreț american (n. 1936)

· 2002: Katy Jurado, actriță mexicană (n. 1924)

· 2002: Ted Williams, jucător de base-ball (n. 1918)
* 2003:

· 2003: Roman Lyashenko, hocheist rus (n. 1979)

· 2004: Hugh Shearer, Prim-ministru al Jamaicăi (n. 1923)

· 2004: Rodger Ward, pilot de curse american (n. 1921)

· 2005: James Stockdale, vice amiral al Flotei Statelor Unite (n. 1923)

· 2005: Shirley Goodman, interpretă americană (n. 1936)

· 2006: Kenneth Lay, om de afaceri american (n. 1942).
* 2007: Marko Babić (n. 16 februarie 1965 - d. 5 iulie 2007) a fost un ofițer din armata croată (având gradul de colonel), care s-a aflat sub arme în perioada Războiului Croat de Independență.

Este cunoscut pentru contribuția sa în timpul asediului Vukovarului, unde a condus apărarea bulevardului Trpinjska Cesta, sub comanda lui Blago Zadro, al cărui adjunct a fost.^[1] Bulevardul reprezenta una din cele mai directe căi de atac asupra Vukovarului și a fost ales de forțele Armatei Populare Iugoslave (Jugoslovenska Narodna Armija – JNA) pentru o pătrundere în oraș prin intermediul tancurilor. În consecință, între 14 și 20 septembrie 1991, JNA a lansat în acea zonă unele din cele mai puternice atacuri cu tancuri și infanterie asupra orașului.

Unul din acestea a fost inițiat pe 18 septembrie, de la nord de Trpinjska Cesta, de către un batalion al Brigăzii Mecanizate nr. 51 a JNA, cuprizând circa 30 de tancuri și 30 de blindate. Acestea au căzut într-o ambuscadă, fiind aproape compet distruse. Drept rezultat, zona în care s-a desfășurat lupta a fost poreclită cimitirul tancurilor.

Marko Babić este creditat că ar fi distrus personal 14 tancuri, mai multe decât oricine altcineva în timpul asediului Vukovarului.^[2] Al doilea episod din documentarul TV în 10 părți, realizat în 2005 și intitulat „Heroes of Vukovar” (Eroii Vukovarului) este dedicat lui Babić și luptătorilor săi.

Marko Babić

· La 5 iulie 2010 şi-au pierdut viaţa

– comandantul Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, comandorul Nicolae Jianu în vârstă de 49 de ani,

– maistru militar clasa a III a Băduț Papuc de 29 de ani

– fruntașul Cătălin Chioveanu, de 22 de ani

– maistru militar clasa a III a Cătălin Rădoi, de 36 de ani

– maistru militar clasa aIIa Florin Claudiu Cișmașu, de 34 de ani

– Soldat Cosmin Florescu, de 25 de ani

– Fruntaș Cosmin Furtună, de 28 de ani

– locotenent comandorul Cătălin Vicențiu Antoche, de 34 de ani

– locotenent comandor Liviu Antim de 27 de ani

– locotenet Lavinia Guiță de 26 de ani

– maistru militar principal Răzvan Rângheț de 43 de ani

– Fruntaș Constantin Vlăduț Sărman de 26 de ani

· 2011 - A încetat din viaţă artistul american Cy Twombly, unul dintre cei mai mari pictori abstracţi din secolul al XX-lea (n. 25 aprilie 1928)

· 2015: Prințesa Dorothea de Bavaria (n. 1920)

Sărbători

În calendarul ortodox: Sf Cuv Atanasie Atonitul; Sf Cuv Lampadie
În calendarul romano-catolic: Sf. Anton Maria Zaccaria, preot; Sf. Filomena
Algeria: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1962)
Republica Capului Verde: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1975)
Republica Slovacă: Sărbătoare națională. Ziua sfinților slavi Chiril și Metodiu (se sărbătorește începând cu anul 1990)
Venezuela: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1811)

Bătălia de la Cernăuţi (3-5 iulie 1941)

Bătălia de la Cernăuţi s-a desfăşurat la scurt timp după angajarea armatei române în cel de-al Doilea Război Mondial (22 iunie 1941), în contextul în care Grupul german de armate „Sud”, comandat de feldmareşalul Gerd von Rundstedt, înregistra succese pe frontul din Galiţia.

Acest lucru l-a determinat pe Hitler să ordone trecerea efectivă la ofensivă şi cu forţele Grupului de armate „general Ion Antonescu” (armatele 3, 4 române şi 11 germană, dislocate în partea de est a României, în cadrul operaţiei „Munchen”). Misiunea de a executa, începând cu 2 iulie 1941, un „atac peste Prut, din spaţiul de la est de Botoşani, cu direcţia spre nord-est” pentru a se ajunge „în spatele liniei întărite care pleacă de la Moghilev prin Podolsk spre nord” a revenit Corpului de munte (comandant: generalul Ion Dumitrache) din Armata 3 română (comandant: generalul Petre Dumitrescu), care la rându-i era subordonată Armatei 11 germane (comandant: Eugen von Schobert).

Pentru îndeplinirea misiunii, comandamentul Armatei române a fost reinvestit, în noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, cu atribuţii operative, iar generalul Petre Dumitrescu a precizat că principala misiune a armatei (în special a Corpului de munte), era să elibereze oraşul Cernăuţi, capitala Bucovinei istorice, şi să ajungă cât mai repede pe Nistru, între Râscov şi Darabani. Cu acelaşi prilej, el a stabilit concepţia ofensivei: manevră dublu învăluitoare cu două grupări de forţe care să înfrângă trupele sovietice din zona Storojineţ, Cernăuţi şi Herţa, urmată de ofensivă pe direcţia loviturii principale (Mihăileni - Noua Suliţă - Hotin).

În situaţia în care trupele sovietice s-ar fi retras, Corpul de munte trebuia să înainteze „fără alt ordin” până la Prut, să ocupe trecerile de peste râu la est de Cernăuţi şi să fie în măsură să intervină, la ordin, cu o parte din forţe spre Siret, în ajutorul Diviziei 7 infanterie. Rezerva armatei (Brigada 8 cavalerie) a fost dispusă înapoia forţelor de la flancul drept, pe direcţia loviturii principale. În faţa Armatei 3 române se aflau forţe ale Armatei 18 sovietice.

Ofensiva s-a declanşat în dimineaţa zilei de 3 iulie 1941, iniţial spre Storojineţ, batalioanele 1 şi 2 vânători de munte din Brigada 1 mixtă munte ajungând pe Siret, după care, printr-o manevră îndrăzneaţă, au trecut râul prin vad (podurile fuseseră distruse de inamic). Apoi au eliberat oraşul şi au constituit un cap de pod la nord de râu. Pretutindeni, populaţia a primit militarii români eliberatori cu „flori şi cu mare bucurie”, între timp, Brigada 4 mixtă munte a ajuns, în seara zilei, între Pătrăuţi şi Dobrova, iar Divizia 7 infanterie, care a întâmpinat cea mai puternică rezistenţă în zona Fântâna Albă, Cerepcăuţi, Petricani, a trecut temporar la apărare activă, cu misiunea de a interzice pătrunderea inamicului spre sud.

La 5 iulie, pentru a nu se permite forţelor sovietice să se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernăuţi cu batalioanele Brigăzii 1 mixtă munte (la flancul stâng) şi Brigăzii 4 mixtă munte (la flancul drept), precum şi executarea unei manevre spre Fântâna Albă, cu un detaşament din Brigada 4 mixtă munte, în spatele şi flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie. Ca urmare, unităţile Brigăzii 1 mixtă munte (flancate la vest de Detaşamentul „colonel Albustin”), au înaintat energic şi viguros, manevrând rezistenţele inamice din zona Cernăuţi, au înfrânt rezistenţa opusă de acestea în faţa oraşului şi au pătruns în după-amiaza zilei în capitala istorică a Bucovinei (cu batalioanelor 3 şi 23 vânători de munte), fiind primite cu entuziasm de către populaţia românească.

Vestea eliberării Cernăuţiului a provocat un entuziasm „de nedescris”, în întreaga ţară. „Copiii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani - se menţiona în ziarul «Universul» - intră azi, la rândul lor, în Cernăuţi, fraţi de sânge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus... Ne închinăm cu recunoştinţă adâncă şi sinceră pietate în faţa tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”.

Victoria românească de la Cernăuţi a permis trupelor române să acţioneze ofensiv spre Hotin, unde au desfăşurat, între 6 şi 8 iulie 1941, o altă bătălie strălucită, dusă de Brigada 8 cavalerie şi Brigada 2 mixtă munte, soldată cu respingerea trupelor sovietice dincolo de Nistru şi cu eliberarea părţii de nord a Basarabiei. Modul exemplar în care militarii români şi-au îndeplinit misiunile de luptă în nordul Bucovinei şi Basarabiei a fost remarcat şi de către generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, care a adresat alese cuvinte de apreciere. La rându-i, comandantul Armatei 3 române, recunoscând contribuţia trupelor germane la repunerea bornelor de hotar pe Nistru a relevat: „Fără ei nu am fi putut face reîntregirea neamului”.

RELIGIE ORTODOXĂ 5 Iulie

+ Sf Cuv Atanasie Athonitul; Sf Cuv Lampadie

Viaţa Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul

Pe Cuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, l-a odrăslit în viaţa cea muritoare şi omenească cetatea cea mare Trapezunda şi a învăţat carte în Bizanţ, iar munţii Chimenului şi ai Athonului l-au adus pe dânsul ca dar lui Dumnezeu. Părinţii lui erau de neam bun şi binecredincioşi. Tatăl lui era din Antiohia, iar maica sa din Colhida, şi vieţuiau în Trapezunda. Deci mai înainte de naşterea Cuviosului Atanasie, tatăl său a murit, iar maica sa, născându-l şi luminându-l prin Sfântul Botez, s-a dus către Dumnezeu în urma bărbatului său. Numele pruncului din botez a fost Avramie. El rămânând din scutece orfan de părinţi, l-a luat o călugăriţă oarecare din cele de bun neam şi l-a hrănit.

Şi încă din vârsta prunciei se arătau într-însul semnele vieţii lui, ce avea să fie când va ajunge bărbat desăvârşit, pentru că pruncul, deşi era mic, însă se arăta înţelept în toate şi bun la obiceiuri. Deci, făcând jocuri copilăreşti cu cei de o vârstă cu el, aceia nu-l puneau pe Avramie împărat sau împărat, ci egumen. Şi cu dreptate, căci din copilărie se deprindea la viaţa monahicească, pentru că văzând pe monahia care-l creştea petrecând în rugăciuni şi în postiri, se sârguia şi el să-i urmeze ei pe cât era cu putinţă, postind şi făcând rugăciuni. Apoi dat fiind la învăţătura gramaticii, sporea mai mult decât cei de o vârstă cu el. Deci, crescând cu trupul şi cu înţelegerea, a trecut vârsta pruncească.

În acea vreme, călugăriţa aceea care i-a fost lui în loc de maică s-a dus către Domnul. Deci Avramie rămânând orfan a doua oară, plângea ca după maica sa cea adevărată şi dorea ca să meargă în Bizanţ pentru căutarea înţelepciunii cărţilor. Iar Dumnezeu, Care se îngrijeşte de cei orfani, a rânduit să se împlinească dorinţa lui astfel:

În vremea aceea, împărăţind peste greci dreptcredinciosul împărat Roman, unul din famenii palatului a fost trimis la Trapezunda ca să adune de la târguri dajdia cea împărătească. Acela, văzând pe copilul Avramie frumos la vedere cu trupul şi cu sufletul, l-a luat cu sine în Bizanţ şi l-a încredinţat unui dascăl, bărbat ales, cu numele Atanasie, spre învăţătura filosofiei, şi în scurtă vreme s-a făcut ucenicul ca şi dascălul.

În acei ani, era în Bizanţ un împărat, anume Zefinazer, care luase ca soţie fiului său pe o rudenie de-a lui Avramie. Acela, cunoscând pe Avramie, l-a luat în casa sa. Dar tânărul Avramie, deşi petrecea în casă bogată şi îndestulată cu toate desfătările de hrană, însă nu se lăsa de înfrânarea cea pustnicească, pe care o deprinsese de la călugăriţa care-l hrănise pe el. Astfel, nu voia să mănânce la masa cea domnească, nici nu-i plăcea să guste bucate alese, ci îşi împlinea nevoia foamei sale cu verdeţuri nefierte şi cu poame. El era atât de treaz, încât, vrând să biruiască somnul cel firesc, umplea ligheanul cu apă şi-şi spăla faţa sa în el adeseori, când dormita, ca să nu se îngreuieze de somn. Astfel se chinuia în tot felul, omorându-şi trupul şi robindu-l pe el duhului.

Pentru o viaţă îmbunătăţită ca aceasta şi încă şi pentru înţelegerea cea multă a lui era iubit tuturor. Încă a fost cunoscut şi de împăratul şi a fost pus dascăl de dânsul în şcoală, asemenea cu dascălul Atanasie. Dar de vreme ce învăţătura lui Avramie era lăudată mai mult decât cea a lui Atanasie şi se adunau mai mulţi ucenici la Avramie decât la Atanasie, de aceea Atanasie, dascălul de mai înainte al lui Avramie, a început a-l pizmui şi a-l urî. Acest lucru înţelegându-l fericitul Avramie, nu după multă vreme şi-a lăsat rânduiala dăscăliei, nevrând să fie supărător dascălului său, şi s-a dus să vieţuiască în casa celui mai sus zis împărat, petrecând în obişnuita sa faptă bună. După aceasta, împăratul a poruncit împăratului să meargă pentru o trebuinţă pe Marea Egee, iar împăratul, plecând, a luat cu sine şi pe Avramie, pentru dragostea cea multă ce o avea către dânsul şi au plecat la Avid şi de acolo au ajuns la Lemnos.

Şi văzând Avramie Muntele Athonului, i-a plăcut foarte mult şi se gândea să se sălăşluiască în el. Dar după ce au săvârşit slujba împărătească şi s-au întors acasă, a venit la Constantinopol, după rânduiala dumnezeiască, Cuviosul Mihail Malein din Mănăstirea Chimenului. Iar Avramie, înştiinţându-se şi auzind de viaţa lui cea plăcută lui Dumnezeu, s-a bucurat şi a mers la dânsul. Şi vorbind el cu stareţul, s-a îndulcit şi s-a folosit de cuvintele lui cele insuflate de Dumnezeu. Şi astfel s-a cuprins mai fierbinte de dorinţa ca să se lepede de lume şi să slujească lui Dumnezeu în rânduiala monahicească. Şi a descoperit gândul său Cuviosului Mihail şi i-a spus cele pentru sine, adică de unde este, de ce neam, cum a fost crescut şi pentru ce petrece în casa împăratului.

Iar cuviosul, văzându-l pe el că are să fie vas ales al Sfântului Duh, l-a iubit foarte mult şi-l învăţa pentru mântuire, semănând în inima lui, ca într-un pământ bun, seminţele cuvintelor lui Dumnezeu, ca să aducă rod însutit de fapte bune. Şi îndeletnicindu-se ei cu vorba cea duhovnicească, a venit spre cercetare la Cuviosul Mihail nepotul său, Nichifor, împăratul Răsăritului, care mai pe urmă a fost împăratul grecilor. Şi vorbind el cu cuviosul, unchiul său, a văzut pe tânărul Avramie şi a întrebat pe stareţ despre dânsul cine este. Iar sfântul i-a spus toate despre Avramie şi că voieşte să se facă monah. De atunci Avramie s-a făcut cunoscut lui Nichifor.

Iar după câteva zile, Cuviosul Mihail întorcându-se din Constantinopol la mănăstirea sa, Avramie n-a mai voit să stea în mijlocul gâlcevilor lumeşti, ci, defăimând degrab toate cele lumeşti şi tras fiind de dragoste către cuviosul, s-a dus, vrând să se facă monah. Şi ajungând la locaşul Chimenului, s-a aruncat la picioarele sfântului stareţ Mihail, rugându-l cu lacrimi să-l îmbrace în chipul monahicesc şi să-l numere în turma cea aleasă a oilor celor cuvântătoare din ograda lui Hristos. Iar Cuviosul Mihail l-a primit cu dragoste şi îndată, fără să-l mai trimită cu cei noi începători, l-a tuns în călugărie ca pe un iscusit, pentru că vedea într-însul râvna cea aprinsă a dragostei către Dumnezeu. Şi l-a numit Atanasie în loc de Avramie, şi nefiind obicei în mănăstirea aceea să se îmbrace monahii la tundere cu cămăşi de lână, fericitul Mihail a îmbrăcat pe Atanasie cu cămaşă de lână ca într-o platoşă, întrarmând pe ostaşul cel viteaz al lui Hristos împotriva potrivnicilor.

Şi a rugat Atanasie pe sfântul stareţ să-i dea lui poruncă să mănânce o dată pe săptămână. Dar înţeleptul povăţuitor, tăind voia ucenicului său, i-a poruncit să primească hrană a treia zi. Şi făcea Atanasie toate slujbele mănăstireşti şi bisericeşti care i se porunceau, întru toate ascultările, arătând osârdie în nevoinţele călugăreşti. Iar în vremea care-i prisosea din lucrurile mănăstireşti, se îndeletnicea cu scrierea sfintelor cărţi, după porunca părintelui său. Şi era iubit de toţi fraţii pentru această iubire de osteneală a lui, şi în patru ani s-a arătat desăvârşit în viaţa monahicească.

Apoi Cuviosul Mihail i-a poruncit să vieţuiască în linişte, într-o chilie ce era în pustie la un loc departe de mănăstire ca la o stadie; şi i-a dat poruncă stareţul pentru post, să nu mai mănânce a treia zi, precum se obişnuise, ci a doua zi să guste pâine uscată şi puţină apă. Iar la toate praznicele cele domneşti şi ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi în zilele de Duminici, începând de cu seară până la al treilea ceas din zi, i-a poruncit să petreacă fără de somn în rugăciuni şi în preamărirea lui Dumnezeu.

Şi trecând câtăva vreme, cel mai sus zis Nichifor, împăratul Răsăritului, nepotul Cuviosului Mihail, săvârşind slujba cea împărătească şi trecând din întâmplare pe lângă locul acela, a mers în mănăstirea unchiului său Mihail. Şi vorbind cu dânsul, şi-a adus aminte şi l-a întrebat, zicând: „Părinte, unde este copilul Avramie, pe care l-am văzut la tine în Constantinopol?” Stareţul a răspuns: „Se roagă lui Dumnezeu pentru mântuirea voastră, căci acum este monah şi s-a numit Atanasie din Avramie”. Atunci s-a întâmplat că era cu Nichifor şi fratele lui, Leon patriciul. Şi auzind amândoi de viaţa îmbunătăţită a lui Atanasie, au dorit să-l vadă. Deci, stareţul neoprindu-i, au mers la Atanasie, care i-a întâmpinat şi a vorbit cu dânşii cuvinte din duhovniceasca înţelepciune, pentru că gura lui era plină de darul Duhului Sfânt. Iar ei s-au îndulcit atât de mult din cuvintele lui, încât doreau să petreacă pururea cu dânsul, de le-ar fi fost cu putinţă a se libera de dregătoriile lor şi de gâlcevile lumeşti.

Şi întorcându-se ei la Cuviosul Mihail, au zis către dânsul: „Părinte, îţi mulţumim că ne-ai arătat comoara pe care o ai ascunsă în ţarina păstoriei tale”. Deci stareţul, chemând pe Atanasie, i-a poruncit ca iarăşi să întindă cuvânt de învăţătură pentru mântuirea sufletelor celor ce veniseră. Căci darul Domnului lucra atât de mult prin gura lui Atanasie, încât cei ce auzeau cuvintele lui, se umpleau şi se sfărâmau cu inimile lor şi plângeau. Deci însuşi stareţul se minuna de darul învăţăturii lui.

Din acea vreme, împăratul Nichifor şi Leon patriciul au iubit foarte mult pe fericitul Atanasie. Nichifor, luându-l la o parte, i-a descoperit gândul său, zicând: „Doresc, părinte, să mă înstrăinez de viforul cel lumesc şi, scăpând de grijile vieţii, să slujesc lui Dumnezeu în liniştea monahicească. Această dorinţă s-a aprins în mine mai mult din cuvintele tale cele insuflate de Dumnezeu şi am nădejde în sfintele tale rugăciuni că-mi voi câştiga dorinţa”. Iar fericitul Atanasie i-a răspuns, zicând: „Pune-ţi spre Dumnezeu nădejdea ta, domnule, şi El va rândui pentru tine, precum va voi”. Astfel vorbind din destul, împăratul şi patriciul s-au dus în calea lor cu mult folos pentru sufletele lor.

Iar Cuviosul Mihail voia să facă pe Atanasie, după sine, egumen al mănăstirii, căci el îmbătrânise şi se apropiase de sfârşit. Iar Atanasie, înştiinţându-se de aceasta, deşi nu voia să se despartă de iubitul său părinte, însă, temându-se de greutatea începătoriei şi judecându-se a fi nevrednic de rânduiala păstoriei, a fugit de acolo şi umbla prin Muntele Athonului, înconjurând pe părinţii cei din pustie, îndemnându-se spre mai multă nevoinţă, din vieţile lor cele îmbunătăţite. Şi găsind pe câţiva fraţi petrecând prin crăpăturile pietrelor aproape unul de altul, s-a sălăşluit lângă aceia şi urma vieţii lor celei aspre, pentru că ei nu aveau nici o grijă de trup, nici de acoperământ, nici de hrană, nici de vreun alt câştig; ci gerul, zăduful şi foamea le răbdau cu plăcere pentru Dumnezeu. Iar nevoia cea trupească o îndestulau cu poame sălbatice care creşteau prin pustia aceea si din care gustau puţin la vremea lor.

În acea vreme, Cuviosul Mihail Malein s-a dus către Domnul; iar Atanasie, înştiinţându-se de sfârşitul cuviosului, a plâns după el, ca un fiu după părintele său. Şi s-a înştiinţat şi de aceea, că împăratul Nichifor cu fratele său, Leon patriciul, vor să treacă prin locul acela, şi s-a temut să nu-l caute pe el. Deci a lăsat pe pustnicii aceia - ca pe unii ce erau cunoscuţi de alţi fraţi şi adeseori cercetaţi, ca să nu fie cunoscut şi el de cei ce veneau - şi s-a dus într-o mănăstire mai departe, care se numea greceşte Tuzig.

Acolo, găsind pe un stareţ din afară de mănăstire liniştindu-se în pustie, l-a rugat să-l primească să petreacă cu dânsul şi şi-a schimbat numele său din Atanasie în Varnava, ca nu cumva, căutându-l după nume, să-l găsească. Iar stareţul îl întreba, zicând: „Cine eşti, frate, de unde şi pentru ce pricină ai venit aici?” Iar Atanasie a zis: „Părinte, am fost corăbier şi, căzând în primejdie, am făgăduit lui Dumnezeu ca să mă lepăd de lume şi să plâng pentru păcatele mele. Deci pentru aceasta m-am îmbrăcat în acest sfânt chip monahicesc, şi, povăţuit fiind de Dumnezeu, am venit aici la sfinţia ta, dorind să petrec cu tine şi să fiu povăţuit de tine la calea mântuirii. Iar numele meu este Varnava”. Şi crezând stareţul cele zise, l-a primit, iar Varnava petrecea acolo, supunându-se stareţului în toate, ca unui părinte.

Iar după un timp a zis către stareţ: „Începe, părinte, să mă înveţi şi pe mine carte, ca să pot să mă obişnuiesc cât de puţin a citi Psaltirea; căci în lume la nimic nu m-am deprins, decât numai la umblarea pe mare cu corabia”. Prin aceasta fericitul Atanasie se făcea că nu este cărturar, ca să nu fie cunoscut de cei ce voiau să-l caute. Deci stareţul i-a scris mai întâi literele şi-l învăţa pe el, ca pe un om ce niciodată nu învăţase nimic, iar Varnava se făcea că nu poate să înţeleagă. Şi aceasta a făcut-o mult timp, iar stareţul se mâhnea asupra lui şi uneori, amărându-se, îl gonea de la dânsul. Iar cel ce se numea Varnava zicea cu smerenie: „Părinte, nu mă izgoni pe mine, nebunul şi nepriceputul, ci rabdă pentru Dumnezeu şi mă ajută cu rugăciunile tale, ca Domnul să-mi dea înţelegerea literelor”. După aceasta, ucenicul a început a se face cum că înţelege puţin alcătuirea literelor, dând nădejde stareţului că va învăţa carte.

În acel timp, Nichifor, slăvitul împărat al Răsăritului, aflând că Atanasie a fugit din mănăstirea Chimenului, s-a mâhnit foarte şi gândea în sine, cum ar putea să-l afle pe el. Deci a scris judecătorului Tesalonicului ca, mergând până la Muntele Athonului, să cerceteze cu dinadinsul despre Atanasie. Iar judecătorul, citind scrisoarea aceea, îndată s-a dus în Sfântul Munte şi, chemând pe protosul - adică egumenul care este mai mare peste toţi egumenii mănăstirilor Athonului -, l-a întrebat de monahul Atanasie, spunându-i lui faţa, asemănarea vârstei şi iscusinţa aceluia în Scripturi, după cum îi scrisese Nichifor. Iar protosul i-a răspuns, grăind: „Un bărbat ca acesta pe care îl căutaţi n-a venit până acum în muntele acesta. însă nu ştiu cu dinadinsul. Dar în scurt timp, va fi la noi sobor, la care sunt datori să vină toţi câţi locuiesc în muntele acesta. Deci dacă monahul pe care-l căutaţi va fi în muntele acesta, apoi cu adevărat va veni la sobor, ca şi ceilalţi, şi atunci îl vom cunoaşte pe el”. După aceasta, judecătorul s-a întors la Tesalonic.

Pe atunci era obiceiul în Athon de a se aduna fraţii de trei ori pe an în lavra care se numeşte Kareia, la aceste trei mari praznice: Naşterea Domnului Hristos, Învierea Domnului şi Adormirea Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu. La aceste praznice adunându-se toţi fraţii, prăznuiau împreună, se împărtăşeau cu dumnezeieştile Taine, cu Trupul şi Sângele Domnului, şi mâncau la masă de obşte. Deci sosind praznicul Naşterii Domnului, şi adunându-se toţi părinţii şi fraţii de prin mănăstirile şi chiliile cele din pustie, a venit şi stareţul acela, învăţătorul lui Varnava, împreună cu ucenicul său. Deci uitându-se protosul printre fraţi şi căutând pe acela care s-ar fi potrivit cu semnele cele descrise de Nichifor, a văzut pe unul ca acela şi l-a întrebat pe el de nume, dar, auzindu-l pe el că se numeşte Varnava, iar nu Atanasie, s-a îndoit, căci numele care se căuta era Atanasie. Deci s-a gândit că-l va cunoaşte pe el din citirea cărţii.

Şi sosind timpul citirii şi punându-se cartea dinainte, protosul a poruncit monahului care se numea Varnava să citească înaintea soborului. Iar el se lepăda, zicând că nu ştie carte. Şi văzând aceasta stareţul lui, a început a zâmbi şi a zis către cel ce poruncea: „Încetează, părinte, că fratele acesta nu ştie să citească, căci abia acum învaţă la psalmul întâi”. Dar protosul îi poruncea cu supărare. Atunci fericitul Atanasie, văzând că nu poate să se tăinuiască, deoarece era legat cu certare, s-a supus stăpânirii ce era de la Dumnezeu şi a început a citi, precum ştia, având vorbirea frumoasă şi cuvintele ce ieşeau din gură, dulci. Deci văzând şi auzind ceea ce nu se aştepta, stareţul împreună cu toţi ceilalţi s-a minunat de el, dar se şi bucura şi vărsa lacrimi din ochi, mulţumind lui Dumnezeu că s-a învrednicit a fi învăţător al unui bărbat iscusit ca acela. Atunci Atanasie a fost cunoscut şi cinstit de toţi. Iar unul din cei mai cinstiţi părinţi, cu numele Pavel, care era din părţile Xiropotamului, a proorocit, zicând către fraţi acestea: „Acest frate, care a venit în urma noastră în muntele acesta, ne-a întrecut pe noi cu faptele cele bune şi va fi cu slava mai întâi decât noi întru Împărăția cea cerească, pentru că multora va fi părinte şi povăţuitor spre mântuire”.

Atunci protosul a spus lui Atanasie că îl caută împăratul Nichifor şi cu fratele său, Leon. Iar cuviosul, auzind acestea, îl ruga pe el să nu-l arate lor, de vreme ce nu voia să se lipsească de Sfântul Munte. Iar protosul, înţelegând că va fi spre paguba Athonului dacă se va lipsi de un bărbat ca acesta, a făgăduit că nu va spune despre dânsul celor ce-l caută, poruncindu-i să se liniştească deosebi, într-o chilie pustnicească, la trei stadii depărtare de lavră. Deci Cuviosul Atanasie, slujind acolo lui Dumnezeu în singurătate, avea hrană din osteneala mâinilor sale, pentru că scria frumos şi repede, şi în şase zile scria toată Psaltirea, fără să-şi lase pravila cea obişnuită. Deci pentru acele cărţi i se dădea lui pâine de către părinţi.

Şi vieţuind Cuviosul Atanasie în liniştea aceea, Leon, fratele lui Nichifor, care în acel timp era împărat peste oştile Apusului, câştigând biruinţă slăvită asupra sciţilor celor sălbatici, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe când se întorcea din război, a trecut pe la Muntele Athonului, ca să dea mulţumire lui Hristos şi Preacuratei Sale Maici, care l-au întărit să biruiască împotriva vrăjmaşilor. Deci, săvârşind cele de mulţumire, a căutat cu dinadinsul pe Atanasie şi aflându-l, a alergat la chilia sa şi văzându-l, s-a umplut de multă bucurie. Deci, cuprinzându-l în braţe cu dragoste, plângea de bucurie. Astfel a vorbit cu dânsul ziua şi noaptea şi s-a îndulcit de cuvintele lui cele înţelepte şi insuflate de Dumnezeu.

Iar monahii, văzând dragostea cea atât de mare a împăratului acela către Părintele Atanasie, l-au rugat să le mijlocească dar la acel împărat, adică să-l înduplece să le zidească în lavra Kareii o biserică mai mare, deoarece cea veche era mică şi nu putea să încapă tot soborul fraţilor. Iar Atanasie a vorbit despre aceea cu împăratul, şi acela, ca un iubitor de Hristos ce era, le-a dat îndată cu bucurie mulţime de aur şi argint spre zidirea bisericii. Apoi, sărutând pe Atanasie şi pe ceilalţi părinţi, s-a dus în calea sa la Constantinopol şi a spus fratelui său, Nichifor, că a aflat pe Cuviosul Atanasie. De atunci au început a veni la dânsul mulţi pentru folos, fiind foarte cinstit şi lăudat de toţi părinţii Athonului. Iar el, iubind liniştea şi fugind pretutindeni de slava omenească, a plecat de acolo şi a înconjurat locurile cele dinlăuntru şi pustii ale muntelui aceluia. Astfel, povăţuit fiind de Dumnezeu, s-a dus până la marginea Athonului, la un loc care se numea Melana, având multă pustietate şi fiind departe de alte locuinţe pustniceşti.

Şi având dealul acela lărgime la vârf, cuviosul şi-a făcut acolo o colibă în mijlocul lui, unde se îndeletnicea cu mai mari nevoinţe. Dar diavolul, vicleanul vrăjmaş, făcea acel loc neiubit cuviosului, voind să-l izgonească de acolo. Deci îl frământau gândurile foarte ca să plece din locul acela. Însă nevoitorul cel bun grăia împotriva gândurilor: „Voi răbda aici tot anul acesta, iar după sfârşitul anului voi face precum va rândui Dumnezeu”.

Şi trecând anul, în ziua cea de pe urmă, au năvălit mai multe gânduri de la potrivnic, ca să-l tragă de acolo, iar el grăia în sine: „Mâine dimineaţă voi ieşi de aici şi mă voi întoarce în lavra Kareii”. Dar, pe când stătea el la rugăciune, săvârşind cântarea ceasului al treilea, deodată s-a revărsat peste dânsul o lumină cerească, care l-a strălucit, şi îndată i-au dispărut acele gânduri. Iar el s-a umplut de veselie negrăită şi se îndulcea cu bucurie de dorinţă dumnezeiască în inima sa, vărsând lacrimi din ochi. De atunci Cuviosul Atanasie a luat darul umilinţei şi plângea oricând voia. Şi a iubit locul acela atât de mult, pe cât îi era de urât mai înainte; şi vieţuia într-însul slăvind pe Dumnezeu.

În vremea aceea, împăratul Nichifor a fost trimis de împărat cu oaste în insula Creta, pe care o stăpâneau atunci agarenii. Iar împăratul, nepunându-şi nădejdea în puterea oştilor greceşti, ci având trebuinţă de ajutorul cel de rugăciuni de la sfinţii părinţi, a trimis cu corabia la Athon pe unii din credincioşii lui, scriind către tot soborul părinţilor şi poftindu-i să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul, ca să-i dea ajutor de sus asupra agarenilor. Încă se mai ruga să trimită la dânsul pe Atanasie, de care auzise de la Leon, fratele său, că petrece în Athon. Iar părinţii Athonului, citind scrisoarea împăratului, săvârşeau rugăciuni pentru dânsul fără de lenevire. Şi căutând în pustie pe Atanasie, l-au chemat la sobor şi i-au poruncit să se ducă la împărat. Iar el la început nu voia să se ducă, dar fiind silit de certările părinţilor, abia s-a supus.

Şi au trimis cu dânsul şi pe unul din stareţii cei cinstiţi, pe care Atanasie socotindu-l ca învăţător al său, îi urma ca un ucenic. Deci intrând ei în corabie, au pornit spre Creta. Şi ajungând ei la binecredinciosul împărat Nichifor, când acela a văzut pe Atanasie, a alergat, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat, plângând de bucurie, şi l-a cinstit ca pe părintele său duhovnicesc. Şi văzându-l că se face ucenicul acelui stareţ, s-a minunat de smerenia lui. Deci, lăsându-şi toate rânduielile lucrurilor din afară, se îndeletnicea în vorbe duhovniceşti cu Cuviosul Atanasie. Şi i-a adus aminte împăratul lui Atanasie de făgăduinţa sa de demult, cum că are să se lepede de lume şi să se facă monah. Pentru aceea, el îi dădea cuviosului mult aur şi argint şi îl ruga să-i zidească chilii liniştite în pustiul acela,. în care petrecea.

Iar părintele Atanasie, iubind viaţa cea fără de grijă şi fără de gâlceava, s-a lepădat de grija chiliilor şi n-a primit aurul şi argintul. Deci împăratul s-a mâhnit foarte mult de acest lucru. Apoi, petrecând împreună câteva zile şi îndulcindu-se unul cu altul de vederea feţei şi de vorbele cele iubite, s-au despărţit. Atanasie s-a întors la Athon, iar împăratul s-a dus la război, unde, cu rugăciunile sfinţilor părinţi, a biruit pe agareni şi a supus insula Creta iarăşi împărăţiei greceşti. Şi a trimis îndată pe un credincios al său de aproape, cu numele Metodie – care după aceea a fost egumen al Mănăstirii Chimenului – să meargă la Athon, la Cuviosul Atanasie, ca să înceapă zidirea chiliilor, dându-i ca la şase litre de aur.

Iar fericitul Atanasie, socotind dorinţa cea bună şi dragostea cea fierbinte către Dumnezeu a lui Nichifor şi cunoscând că acel lucru este după voia lui Dumnezeu, a luat aurul şi a început a se îngriji de zidire. Deci curăţind mai întâi acel loc pustiu, a zidit chilii de linişte lui Nichifor şi a făcut casă de rugăciune în numele Sfântului Ioan Înaintemergătorul. După aceea, a ridicat şi o biserică frumoasă, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aproape de poalele muntelui. La punerea temeliei bisericii a avut o împiedicare, de la urătorul vrăjmaş, în acest fel: Mâinile oamenilor care zideau amorţeau şi se făceau nemişcate cu totul, încât nu era cu putinţă să le ducă nici la gură. Iar cuviosul, înţelegând că aceasta este o lucrare diavolească, s-a rugat lui Dumnezeu cu căldură şi a izgonit meşteşugul vicleanului şi astfel s-au dezlegat mâinile lucrătorilor. Acesta a fost începutul minunilor părintelui cel mare.

Săvârşind biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a zidi chilii împrejurul ei şi a face mănăstire preaminunată; deci a zidit trapeză, bolniţă şi casă de străini. Şi săvârşind el cu înţelepciune şi celelalte zidiri trebuincioase mănăstirii, a adunat mulţime de fraţi, şi, aşezând bine toate rânduielile vieţii monahiceşti celei de obşte, după asemănarea celor mai vechi mănăstiri din Palestina, s-a făcut egumen şi păstor al turmei cuvântătoare celei adunate acolo, care era bineplăcută lui Dumnezeu şi în care binevoia şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru că a fost văzută că cerceta mănăstirea şi biserica sa cea zidită de Cuviosul Atanasie.

Iar cel ce s-a învrednicit a vedea acea vedenie se numea Matei, care petrecea bine în viaţa călugărească şi care avea ochii inimii curaţi şi luminaţi. Acela, stând cu frică la cântarea de dimineaţă în adunarea bisericii, cu luare aminte şi cu cucernicie, a văzut intrând în biserică pe Preasfânta Fecioară cea prealuminată, cu doi îngeri prealuminaţi; un înger mergea înaintea ei cu lumânare, iar altul în urmă; şi ea umbla printre fraţi şi le împărţea daruri. Astfel, fraţilor care stăteau în străni şi cântau, le-a dat câte un galben; celor ce stăteau prin alte locuri în biserică le-a dat câte doisprezece bani; iar celor ce stăteau în tindă, câte şase bani, iar la unii din fraţii cei vrednici le-a dat şi câte şase galbeni. Matei a văzut aceasta şi el însuşi s-a învrednicit a lua şase bani din preacuratele ei mâini.

Şi sfârşindu-se vedenia, fratele acela s-a dus la Cuviosul părinte Atanasie şi l-a rugat să-i dea şi lui loc în ceata celor ce cântă, spunându-i ceea ce văzuse. Iar părintele, cunoscând că aceea este cercetarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a umplut de mare bucurie duhovnicească. Iar împărţirea galbenilor la fraţi a cunoscut că sunt feluritele ei dăruiri, care se dau fiecăruia după vrednicie; pentru că celor ce stăteau la cântare cu rugăciuni mai fierbinţi şi cu luare aminte, li se dădea mai mare răsplătire; iar cei ce luau aminte mai puţin, mai puţin au şi primit. Iar cel ce văzuse aceea, a fost asemănat cu cei mai mici, pe de o parte pentru ca prin lipsirea de cei mari, să se mâhnească şi să spună vedenia, iar pe de altă parte, ca să nu se mândrească prin asemănarea cu cei mai vrednici, ci să petreacă cu cei mai mici în smerită cugetare.

Din această arătare s-a cunoscut în ce fel era buna voire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru Cuviosul Atanasie şi pentru mănăstirea lui. Iar în ce fel era iconomisirea mănăstirii cuviosului, în ce fel era rânduiala, în ce fel erau tipicurile şi aşezămintele, despre toate acestea se scrie pe larg în cartea cea osebită a vieţii sale. Deci cel ce voieşte să ştie şi acestea, să le citească acolo, iar noi aici alegem şi povestim pe scurt faptele cele mai alese.

Auzind Cuviosul Atanasie că, după moartea împăratului Roman, împăratul Nichifor (Să se ştie că acest Nichifor se mai numea Foca. Dar acest Foca nu este acela care a ucis pe împăratul Mavrichie, nici acel Nichifor care a împărățit după împărăteasa Irina şi care a fost ucis de bulgari în război, ci alt Nichifor Foca, mai în urmă cu anii) a fost pus peste greci pentru izbânzile şi biruinţele lui cele multe asupra agarenilor, s-a mâhnit foarte, deoarece pentru dânsul se îngrijise să facă mănăstire, căci acela se făgăduise să devină monah. Şi se scârbea sfântul de neîndeplinirea legământului lui Nichifor, gândindu-se să lase toate şi să fugă de acolo. Deci, gătindu-se înainte pentru acest lucru, a spus fraţilor că voieşte să se ducă la împărat pentru isprăvirea lucrurilor mănăstireşti. Apoi, luând câţiva fraţi, a plecat şi, mergând până la Avid, a lăsat trei fraţi pe lângă el, iar pe ceilalţi i-a întors la mănăstire, zicând: „Îmi sunt de ajuns aceşti trei fraţi, ca să mă duc la Constantinopol”. Iar după ce au plecat aceia, a scris o scrisoare împăratului, prin care îi aducea aminte de făgăduinţele lui către Dumnezeu, îi defăima grabnica lui schimbare de la scopul cel bun şi îi spunea mâhnirea sa, că pentru dânsul s-a legat cu multe griji. La sfârşit, a adăugat şi aceasta: „Eu nu sunt vinovat înaintea Domnului Hristos pentru amăgirea ta. Deci îţi las turma lui Dumnezeu cea nou adunată, ca tu s-o încredinţezi cui vei vrea. Socotesc că Eftimie este vrednic de egumenie, fiind ales la viaţă şi la cuvânt”.

Scriind astfel, n-a spus ucenicilor săi ce a scris, ci, pecetluind scrisoarea, a ales pe unul din cei trei fraţi şi, încredinţând-o aceluia, l-a trimis la împărat. Iar după puţină vreme, l-a trimis şi pe celălalt ucenic, cu numele Teodot, în Athon, ca să cerceteze pe fraţi şi să vadă rânduielile mănăstirii. Iar el, rămânând numai cu un ucenic, anume Antonie, a pornit cu dânsul spre Cipru. Şi ajungând acolo la o mănăstire oarecare ce se numea a Sfinţilor, a rugat pe egumen să-i poruncească să vieţuiască în pustia care era aproape de acel aşezământ. Şi împlinindu-i-se cererea, vieţuia în linişte întru Dumnezeu şi îşi câştiga hrană din osteneala mâinilor sale, scriind cărţi, precum făcea mai înainte.

Şi ajungând la Constantinopol fratele acela care a fost trimis cu scrisoarea cuviosului, a dat-o pe ea în mâinile împăratului; iar acesta, primind scrisoarea, s-a bucurat. Dar după ce a rupt pecetea şi a citit-o, s-a mâhnit foarte mult, pe de o parte pentru nedreptatea sa înaintea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte pentru că Atanasie a lăsat locaşul şi nu se ştie unde s-a dus. Atunci şi fratele acela, înţelegând cele scrise, a început a plânge şi a se tângui că a pierdut pe părintele său. Deci împăratul a scris îndată la mănăstire, ca Eftimie să primească egumenia până la o vreme. Apoi a trimis prin toate părţile stăpânirii sale să se facă cercetare pentru Atanasie.

Şi sosind acea solie a împăratului până în insula Ciprului, era aproape să afle pe Cuviosul Atanasie. Dar el, auzind de aceea, a luat îndată ucenicul şi s-a dus la malul mării, iar acolo aflând o corabie, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a urcat într-însa şi, suflând vânt bun, a ajuns repede la celălalt mal, dar nu ştia în ce parte să se ducă. Se gândea să meargă în Ierusalim, la Sfintele Locuri, dar în partea aceea calea era grea din pricina năvălirii agarenilor; iar spre părţile greceşti nu voia să se abată pentru căutarea care se făcea pentru el de către împărat.

Deci sosind noaptea, cuviosul a stat la rugăciune, cerând sfat şi povăţuire de la Dumnezeu. Şi i s-a făcut o dumnezeiască descoperire şi poruncă, ca să se întoarcă în Athon la locaşul său, care, prin ostenelile lui, avea să vină la înfrumuseţare şi lărgime desăvârşită; şi mulţi vor câştiga mântuire prin povăţuirea lui. Şi luând de la Dumnezeu o înştiinţare ca aceea, cuviosul a spus-o lui Antonie şi îndată a plecat pe uscat, întorcându-se întru ale sale.

Deci mergând ei multe zile, Antonie s-a îmbolnăvit de picioare, care i se umflaseră şi se înfierbântaseră foarte tare, şi nu putea să meargă nicidecum. Iar cuviosul a adunat nişte buruieni din cele ce creşteau pe acolo, le-a frecat în mâini, le-a pus la picioarele ucenicului şi, învelindu-le cu frunze de copaci, le-a legat cu băsmăluţa sa. Apoi cuviosul l-a luat de mână şi l-a ridicat, iar Antonie îndată a strigat: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că mi s-a uşurat durerea!” După aceea, umbla ca şi mai-nainte, având picioarele sănătoase.

Iar fratele Teodot, cel mai sus pomenit, pe care îl trimisese părintele să cerceteze pe fraţi, ducându-se în mănăstire, i-a găsit pe toţi clătinându-se din pricina plecării cuviosului, şi l-a durut inima pentru aceea. Şi nesuferind lipsirea stareţului său, s-a întors în Cipru, căutându-l pretutindeni. Şi după dumnezeiasca rânduială, mergând prin Atalia, l-a întâlnit pe el pe cale şi, văzându-se unul cu altul, s-au bucurat foarte. Iar părintele, auzind despre tulburarea fraţilor care se făcea în mănăstire, s-a schimbat din bucurie în mâhnire; apoi a trimis pe Teodot la lavră, ca să spună fraţilor de venirea lui, iar el s-a dus la rugăciune într-o mănăstire din Lampidia, unde văzând pe un oarecare frate cu mintea pierdută şi nebun, şi-a pus mâinile pe dânsul şi l-a tămăduit; apoi, învăţându-i pe ei puţin, s-a dus în Athon la locaşul său. Şi văzându-l fraţii, li s-a părut că văd soarele şi de bucurie au strigat: „Slavă Ţie, Dumnezeule!” Apoi, venind cu toţii la dânsul, unii îi sărutau mâinile, alţii picioarele, iar alţii îi sărutau rasa. Deci cuviosul a început, ca şi mai înainte, a rândui bine toate cele din mănăstire.

După aceasta, trecând câtva timp, cuviosul părinte a trebuit să se ducă el însuşi la împărat, pentru trebuinţa mănăstirii. Deci s-a dus la Constantinopol, iar împăratul înştiinţându-se de venirea lui, se bucura şi se ruşina în acelaşi timp. Se bucura pentru că dorea să-l vadă şi se ruşina pentru că avea să i se arate lui în împărătească rânduială. De aceea, l-a întâmpinat pe el ca un om simplu, şi nu ca un împărat. Apoi, luându-l de mâna dreaptă şi sărutând-o pe aceea, l-a dus în palatul său şi cu lacrimi de bucurie au vorbit cu dragoste unul cu altul, şezând singuri. Împăratul a zis: „Ştiu, părinte, că eu sunt pricinuitorul tuturor ostenelilor şi supărărilor tale, pentru că am trecut cu vederea dumnezeiasca frică şi nu mi-am ţinut făgăduinţa. Însă te rog, mai rabdă-mă pe mine, aşteptându-mi pocăinţa mea, până ce-mi va ajuta Dumnezeu ca să-I împlinesc făgăduinţele mele”.

Iar cuviosul îl sfătuia ca să fie iubitor de Dumnezeu, dreptcredincios, blând, smerit, milostiv şi îndurat dătător. Deci îl învăţa pe el la toate lucrurile cele bune, care se cuvin împăratului creştin, aducându-i aminte de răsplătirile ce au să fie în viaţa cea veşnică. Astfel a petrecut cuviosul la Constantinopol mult timp, adeseori vorbind prieteneşte cu împăratul. Iar când a plecat, împăratul i-a dat lui toate cele de trebuinţă pentru mănăstire, şi încă şi cu scrisoarea a întărit ca în toţi anii să se dea dajdie mănăstirii din insula care se numeşte Lemnos, câte două sute patruzeci şi patru de galbeni. Şi s-a întors cuviosul la fraţi, cu îndestulată milostenie împărătească.

Şi nevoindu-se cuviosul bine şi povăţuind la calea mântuirii mulţime de fraţi, diavolul, urătorul binelui, s-a pornit asupra sa cu toată puterea şi s-a înarmat la război împotriva viteazului ostaş al lui Hristos. Acest lucru s-a descoperit unuia dintre stareţii cei nevoitori, care, fiind în uimire, a văzut venind spre Muntele Athonului o ceată de diavoli. Între aceştia era unul mai cumplit, care se părea că este mai-marele diavolilor, înfricoşător şi groaznic, arătând mare stăpânire. Acela despărţind ceata aceea în două, a trimis o sută de diavoli ca să înconjoare tot muntele şi să vâneze pe monahi, iar el singur cu cei nouă sute, s-a dus cu multă mânie la lavra Cuviosului Atanasie.

Iar înainte de a se spune această vedenie cuviosului, i s-a întâmplat o boală de acest fel: Pe când lucra, după obiceiul său, cu lucrătorii în port, un lemn mare a căzut din întâmplare peste picioarele lui, astfel că sfântul a zăcut trei ani pe patul durerii. Însă, fiind bolnav, nu suferea să stea degeaba, ci scria cărţi şi în 40 de zile sfârşea Patericul. Deci, zăcând, se înarma bine asupra nevăzutului vrăjmaş şi, biruindu-l, îi gonea meşteşugurile.

Deci vrăjmaşul, văzând că nimic n-a sporit în lavră, s-a dus şi a îndemnat pe nişte monahi vechi şi nepricepuţi, care erau prin celelalte mănăstiri şi prin sihăstrii, punându-le lor urâte gânduri asupra cuviosului în acest fel: „Pentru ce Atanasie face silă Sfântului Munte şi strică legile noastre cele vechi? Pentru ce a ridicat zidiri de mare preţ, a făcut port nou, a săpat izvoare noi, a cumpărat perechi de boi, a semănat ţarini, a sădit vii şi a făcut muntele ca o locuinţă mirenească?” Apoi, sfătuindu-se unii din bătrâni, s-au dus la Constantinopol la împăratul Ioan, care se făcuse împărat după sfârşitul lui Nichifor şi, clevetind împotriva lui Atanasie, rugau pe împărat să-l izgonească din Muntele Athonului. Iar împăratul a trimis de a chemat la dânsul pe Atanasie, care se ridicase sănătos din boală.

Deci, văzându-l, a cunoscut că este într-însul dar dumnezeiesc şi, în loc să se mânie pe el, s-a schimbat spre milă. Astfel a iubit foarte mult pe părintele cel insuflat de Dumnezeu, cinstindu-l şi dăruindu-l cu multe faceri de bine împărăteşti. Încă a întărit şi scrisoarea de mai înainte, care i se dăduse de către împăratul Nichifor, prin care se dădea de la Lemnos mănăstirii ca dajdie, două sute patruzeci şi patru de galbeni. Şi astfel a trimis pe Cuviosul Atanasie cu cinste la locul său.

Atunci, acei bătrâni, umplându-se de ruşine, s-au căit de scrisorile lor şi, mergând la cuvios, şi-au cerut iertare. Iar potrivnicul diavol, ruşinându-se, s-a mâniat şi mai mult. Deci iarăşi a năvălit cu legiunea sa asupra lavrei sfântului părinte. Iar acea năvălire a lui a văzut-o un cinstit stareţ, anume Toma, care avea ochii sufletului curaţi. Acela, după cântarea ceasului al treilea, fiind ca într-o uimire, a văzut toţi munţii, dealurile, copacii şi vreascurile pline de arapi mici, întru asemănarea piticilor egipteni, care, mâniindu-se cumplit şi suflând cu vrajbă, unul pe altul se chemau la război şi la tăbărâre, strigând cu mânie: „Prietenilor, până când vom răbda? Pentru ce nu rupem cu dinţii pe cei ce s-au sălăşluit aici? Pentru ce nu-i pierdem pe aceştia mai degrabă de aici? Dar şi pe egumenul lor, vrăjmaşul nostru, până când să-l suferim? Oare nu vedeţi cum ne-a izgonit pe noi de aici şi ne-a luat locul nostru?” Aceştia zicând aşa, Cuviosul Părinte Atanasie a ieşit din chilie ţinând toiagul în mână, pe care văzându-l arapii, s-au cutremurat şi s-au tulburat; iar el, năvălind asupra lor, îi bătea şi îi rănea, izgonindu-i neîncetat, până ce au fugit cu toţii departe de lavră.

După ce stareţul Toma a spus acea vedenie cuviosului, îndată cuviosul a stat la rugăciune şi, cu lacrimi fierbinţi, se ruga lui Dumnezeu să-i păzească turma neatinsă de dinţii vrăjmaşului. Deci, cu adevărat el, cu rugăciunile sale, ca şi cu un toiag de fier, bătea şi gonea fiarele cele nevăzute. Iar aceia, deşi au fugit, însă după puţin timp întorcându-se, nu încetau a ridica război prin meşteşugirile lor; pentru că unuia dintre călugări, atâta urâciune i-au pus către cuviosul, încât nici nu voia să se mai uite la dânsul; şi atât se înmulţise răutatea într-însul, prin lucrarea diavolească, încât se gândea şi la ucidere. Deci, gătind o sabie şi ascuţind-o, căuta vreme prielnică în care ar putea ucide pe Cuviosul Atanasie.

Iar într-o noapte, pe când toţi dormeau şi numai cuviosul părinte petrecea la rugăciune, priveghind în chilia sa, ucigaşul acela a venit la el, ca şi cum avea să-i spună un cuvânt de nevoie, iar sub mână ţinea sabia trasă. Şi a bătut în uşă fără de frică, zicând: „Binecuvintează, părinte”. Iar glasul lui era ca al lui Iacov, dar mâinile lui ca ale lui Isav. Iar cuviosul părinte, fiind ca Abel cel drept, nu ştia că afară stă Cain şi-l cheamă spre ucidere. Deci l-a întrebat dinăuntrul chiliei, zicând: „Cine eşti tu?”, şi a deschis uşa puţin.

Iar ucigaşul, temându-se de glasul părintelui, a căzut la pământ tremurând, pentru că Dumnezeu, păzind pe credinciosul robul Său, a lovit pe ucigaşul acela cu o frică năprasnică. Deci i-au slăbit mâinile şi sabia i-a căzut la pământ, iar el însuşi zăcea la pământ înaintea picioarelor părintelui, cu faţa în jos, ca un mort. Iar cuviosul, văzând aceasta, s-a mirat şi s-a spăimântat. Deci a ridicat de la pământ pe cel ce zăcea. Iar acela, abia venindu-şi în sine, a zis cu glas umilit către părintele: „Miluieşte-mă, părinte, pe mine, ucigaşul tău! Iartă-mi această răutate a mea pe care am gândit-o împotriva ta şi-mi lasă păgânătatea inimii mele!”

Iar părintele, aprinzând lumânarea şi văzând la pământ sabia ascuţită ca briciul şi înţelegând gândul acelui monah, a zis: „O, fiule, oare ca la un tâlhar ai venit cu această sabie asupra mea? Încetează cu tânguirea, închide-ţi gura, ascunde fapta şi să nu spui la nimeni ceea ce s-a făcut. Deci vino să te sărut, fiul meu, iar Dumnezeu să-ţi ierte greşeala ta”.

Astfel era nerăutatea Cuviosului Atanasie, şi de atunci arăta mai multă dragoste către acel frate. Iar el, totdeauna aducându-şi aminte de greşeala sa şi văzând nerăutatea şi dragostea părintelui, se tânguia neîncetat şi nici nu putea tăinui lucrul ce se făcuse, ocărându-şi greşeala sa şi preamărind fapta cea bună a părintelui. Şi a murit în mare pocăinţă, iar cuviosul a plâns atât de mult după el, ca după nimeni altul.

Dar şi un alt frate, asemenea cu cel dintâi, urând pe Părintele Atanasie, căuta să-l piardă de pe pământul celor vii. Şi, neştiind cum să facă aceasta, s-a dat la vrăjile şi farmecele diavoleşti. Şi făcând el multe farmece şi vrăji părintelui, nimic n-a sporit şi se mira de aceasta. Iar din întâmplare, a întrebat pe un frate: „Oare omoară pe om farmecele?” Fratele a răspuns: „Pe bărbatul cel dreptcredincios şi care vieţuieşte după Dumnezeu, nici un fel de vrăji sau farmece nu pot să-l vatăme”. Aceasta auzind vrăjitorul, se caia pe sine întru conştiinţa sa şi, înştiinţându-se cum a iertat părintele pe fratele care a voit să-l ucidă, s-a mirat de nerăutatea lui şi, umilindu-se, a venit în frica lui Dumnezeu. Deci, alergând la părintele, a căzut la picioarele lui şi cu multă tânguire îşi mărturisea păcatul, cerând iertare, pe care a şi câştigat-o de la părintele cel fără de răutate.

Astfel era Cuviosul Atanasie către cei ce-i greşeau lui. De aceea Dumnezeu l-a preamărit pretutindeni şi s-au adunat la păstoria lui mulţime de fraţi din felurite ţări - nu numai din Grecia, ci şi din Italia, şi chiar din Roma cea veche, din Calabria, din Amalfia şi din Iviria, şi nu numai din cei de rând, ci şi din cei de neam bun şi bogaţi. Încă şi egumeni de la multe mănăstiri, lepădându-şi egumeniile lor, veneau sub povăţuirea cuviosului. Şi nu numai egumeni, ci şi arhierei, lăsând scaunele lor, veneau la povăţuirea sfântului părinte şi doreau să fie păstoriţi de dânsul. Dintre aceştia era marele între patriarhi Nicolae, care se mai numea şi Hariton, Andrei Hrisopolit şi Acachie, care mulţi ani au strălucit în pustnicie. Asemenea şi pustnicii care îmbătrâniseră în pustietăţi neumblate, veneau la părintele, după rânduiala lui Dumnezeu, şi locuiau în lavra lui, vrând să se folosească de chipul cel îmbunătăţit al vieţii lui. Dintre unii ca aceştia era Cuviosul Nichifor, care a petrecut în munţii Calabriei împreună cu Sfântul Fantinon. Lor li s-a făcut o dumnezeiască arătare, poruncind lui Fantinon ca sa meargă la Tesalonic, iar lui Nichifor să meargă la Athon, la Cuviosul Atanasie, unde, petrecând mult timp, a murit şi a fost îngropat. Trecând câtăva vreme, au scos moaştele lui din pământ şi, când le mutau în alt loc, a curs din oasele cele uscate ale acestuia, izvor de mir cu miros foarte plăcut, mai mult decât toate aromatele.

Nişte sfinţi mari ca aceştia erau trimişi de Dumnezeu sub păstoria Cuviosului Părinte Atanasie, de unde se poate şti arătat că viaţa lui era mai plăcută lui Dumnezeu decât a altora. Căci, precum se cunoaşte rădăcina din odrăslirea ramurilor şi pomul din roduri, tot astfel este cunoscut învăţătorul cel iscusit, din ucenicii lui cei iscusiţi şi păstorul cel bun din oile lui cele bune. Însă acum este vremea ca, pomenind pe scurt unele din minunile lui, să apropiem cuvântul spre sfârşit.

Dumnezeu, Care preamăreşte pe sfinţii Săi cu minuni, n-a lipsit şi pe acest mare plăcut al Său de darul facerii de minuni. La început să aducem aminte de mai înainte vederea lui. într-o vreme, căzând ger cumplit, a chemat la sine pe unul din ascultători, cu numele Teodor, şi a zis către dânsul: „Frate, luând mâncare, mergi îndată la locul Cherasiei – astfel se numeşte acel loc lângă Athon –, iar când vei fi în dreptul Trohalului, mergând spre mare, vei găsi trei oameni aproape morţi de foame şi de ger, dintre care unul este monah. Deci, întăreşte-i cu pâine, ca să se poată încălzi, şi adu-i aici”. Iar Teodor, ducându-se, a găsit aşa precum a zis părintele prooroceşte şi se minuna de înainte-vederea sfântului.

Odată s-a întâmplat că sfântul a plecat cu câţiva fraţi în corabie spre o insulă, pentru trebuinţele mănăstirii. Iar cu îngăduinţa lui Dumnezeu, nevăzutul vrăjmaş, vrând să înece pe părinte şi pe fraţi, a ridicat un vânt mare cu furtună; şi, pornind învăluire înfricoşată, a răsturnat corabia în mijlocul mării şi îndată apa i-a acoperit pe toţi. Dar dreapta lui Dumnezeu, care scoate îndată din toate primejdiile pe plăcutul său, a îndreptat corabia într-acelaşi ceas şi a alinat furtuna.

Deci sfântul s-a aflat şezând la cârmă şi chemând pe fraţi la sine. Iar apa îi aducea ca şi cu nişte mâini şi cuviosul părinte, trăgându-i din apă unul câte unui, pe toţi i-a adunat vii în afară de unul Petru din Cipru, care nu se afla. Pe acela nevăzându-l, părintele s-a rănit cu inima şi foarte tare a strigat, zicând: „Fiule Petre, unde eşti?” Şi deodată cu glasul părintelui, Petru a fost scos din adânc şi a fost adus de apă la corabie, fiind primit în mâinile părintelui. Astfel s-a mântuit cuviosul de la înecare şi a mântuit şi pe fraţii lui; iar răul vrăjmaş nu s-a bucurat de dânsul, ci mai vârtos s-a ruşinat, căci fericitul părinte pretutindeni îl umplea de ruşine, biruindu-l şi izgonindu-l.

El a izgonit pe diavol din monahul Matei, care era foarte muncit de duhul necurat; iar cu rugăciunile sfântului, au fost izgoniţi nevăzuţii chinuitori şi din alţii care pătimeau de la aceştia.

Cuviosul mai avea încă şi putere tămăduitoare, şi slujind bolnavilor, a tămăduit cu mâinile sale pe mulţi. El a vindecat pe un frate lepros. Pe altul, ce pătimea de durerea pântecelui, l-a făcut sănătos. Pe un altul, ce avea o rană care se numea cancer, l-a tămăduit, făcând cu mâna de trei ori semnul Sfintei Cruci pe rană. Cu rugăciunea a izgonit lăcustele, care năvăliseră în insula mănăstirii şi mâncau tot rodul pământului.

Iar odată, mergând el cu fraţii într-o corabie pe mare, li s-a isprăvit apa de băut şi fraţii sufereau de sete. Atunci le-a poruncit să scoată apa din mare şi, binecuvântând-o, a prefăcut-o în apă dulce şi, bând fraţii, s-au răcorit. Un frate, anume Gherasim, lucrând în vie, a voit să smulgă din sânul pământului o viţă înaltă, ca cel ce avea multă putere trupească. Deci, clătind cu mâinile viţa de trei ori şi neputând să o smulgă, s-a vătămat, deoarece i s-au lăsat măruntaiele în jos şi din această pricină îl durea cumplit. Dar cu rugăciunea părintelui şi cu semnul Sfintei Cruci s-a tămăduit.

Acelaşi Gherasim, punând martor pe Dumnezeu, spunea şi această minune: „Fiind eu la slujba tăierii de pâine, am avut nevoie să merg la părintele, ca să întreb de un lucru oarecare. Şi s-a întâmplat că era singur în biserica Sfinţilor Apostoli la rugăciune. Deci m-am dus la dânsul şi, privind pe ferestruie, l-am văzut rugându-se, iar faţa lui era ca o văpaie de foc. Deci m-am înspăimântat şi m-am depărtat puţin, aşteptând; apoi iarăşi m-am arătat şi i-am văzut faţa strălucind ca a unui înger al lui Dumnezeu, şi o asemănare de foc înconjurându-l pe el, şi de frică am strigat: «O, părinte!» Şi văzându-mă părintele îngrozit şi înţelegând pricina, m-a certat să nu spun la nimeni ce am văzut”. Aceasta a spus-o Gherasim fraţilor, după moartea cuviosului.

Un frate oarecare a fost trimis de părintele la slujbă într-un sat mirenesc. Acolo, fiind înşelat prin ispita vrăjmaşului, a căzut în păcatul cel trupesc. Apoi, cunoscându-şi greutatea păcatului, se deznădăjduia cu gândurile. Deci, întorcându-se la mănăstire, a căzut la picioarele sfântului cu lacrimi şi cu tânguire, mărturisindu-şi păcatul şi deznădejdea sa. Iar cuviosul, învăţându-l cu multe cuvinte folositoare şi îndemnându-l să nu se depărteze de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, i-a poruncit să petreacă în cea dintâi rânduială a sa, între fraţi.

Iar unul dintre bătrâni, anume Pavel, ştiind căderea fratelui şi mila cea din inimă a părintelui, cârtea spre fratele cel căzut şi spre părinte, ocărând pe frate că a îndrăznit a face un lucru necurat ca acela, călcându-şi făgăduinţa curăţiei. Încă şi părintelui îi zicea în faţă: „Nu este cu dreptate a ierta pe un păcătos ca acela, ci trebuie să poarte multe feluri de pedepse dureroase”. Iar blândul părinte, căutând cu asprime spre acel cârtitor, i-a zis: „O, Pavele, vezi ce faci? Ia aminte de tine şi să nu cauţi păcatele fratelui, pentru că este scris: Celui ce i se pare că stă, să se păzească să nu cadă!”

Din ceasul acela, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, ispititorul cel nevăzut a început a răni inima lui Pavel cu săgeţile necuratelor gânduri. Deci i-a aprins cu focul poftei trupul lui şi n-a avut odihnă trei zile şi trei nopţi, arzând cu totul de poftă spre păcatul trupesc, încât se deznădăjduise şi de mântuirea sa. Dar ce este şi mai rău, este că se ruşina a-şi mărturisi războiul său părintelui.

Iar Cuviosul Atanasie cunoscând aceasta cu duhul, a chemat pe Pavel la el şi vorbea cu el deosebi despre oarecare lucruri mănăstireşti. Deci prin vorba aceea a tras încet pe Pavel spre mărturisirea patimii celei trupeşti. Iar Pavel, căzând la picioarele părintelui, şi-a mărturisit primejdia sa şi a cerut uşurare de război. Iar cuviosul, învăţându-l să nu osândească pe fratele cel greşit, l-a trimis la slujba lui, că era chelar, şi stând el însuşi la rugăciune, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu pentru el. Din ceasul acela, Pavel s-a uşurat de patimă, căci a simţit o răcorire ce s-a vărsat pe capul lui şi prin tot trupul, ajungând până la picioare. De atunci s-a stins într-însul aprinderea cea de poftă trupească.

Alt frate, anume Marcu, de neam din Lampsac, se învifora de aceeaşi poftă trupească a păcatului. Deci, mergând la părintele, şi-a mărturisit patima şi cerea ajutor de rugăciuni de la dânsul. Iar după câteva zile, a văzut în vedenia visului pe părintele, zicând către el: „Cum eşti, frate?” Iar el a răspuns: „O, părinte, pătimesc foarte rău!” Şi i-a zis cuviosul: „Întinde-te cu faţa la pământ”. Şi întinzându-se el cu faţa la pământ, părintele l-a călcat cu piciorul pe şale. Iar el, deşteptându-se din greutatea piciorului, s-a simţit tămăduit de patimă, şi din ceasul acela avea odihnă în mădulare, fără de supărarea trupească. Aceste puţine minuni din cele multe, ale Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, care s-au făcut în viaţa lui, povestindu-le pe scurt, să începem a grăi despre mutarea lui.

Deoarece se adunase la cuviosul o mulţime de fraţi de pretutindeni, precum s-a zis mai înainte, era nevoie să mărească lărgimea bisericii, pentru încăperea soborului fraţilor, şi să zidească paraclise şi pridvoare lângă pereţii bisericii. Şi fiind neterminată o clădire a unui pridvor de la altar, era nevoie ca însuşi părintele să se suie acolo să vadă acel lucru, mai înainte de a merge la împăratul la Constantinopol, pentru trebuinţele mănăstireşti. Deci, chemând mai întâi pe fraţi, le-a citit învăţătura fericitului Teodor Studitul, adăugând sfaturi folositoare şi din gura sa binegrăitoare; apoi, închizându-se în chilie, s-a rugat mult. După aceea, a ieşit din chilie îmbrăcat cu mantia, având pe cap sfinţitul culion al fericitului său părinte Mihail Malein, pe care avea obiceiul a-l pune numai la praznice mari şi în vremea împărtăşirii cu dumnezeieştile lui Hristos Taine.

Iar în ziua aceea s-a arătat ca şi cum ar fi fost praznic şi era luminos la faţă ca un înger al lui Dumnezeu. Deci luând cu el şase fraţi, s-a suit cu ei la acel lucru. Şi pe când era pe vârful zidirii, cu neştiutele judecăţi ale lui Dumnezeu, s-a surpat acel vârf şi toţi au căzut, fiind împresuraţi cu pietre şi cu ţărână. Deci cinci şi-au dat îndată sufletele în mâinile lui Dumnezeu, iar părintele şi cu un zidar, anume Daniil, au rămas prinşi între pietre de vii. Şi s-a auzit timp de trei ceasuri şi mai mult glasul cuviosului părinte, strigând astfel: „Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi mie! Slavă Ţie, Dumnezeule!” Deci, adunându-se fraţii cu plângere şi tânguire, au scos pietrele şi ţărâna, unii cu uneltele ce le găsiseră la îndemână, iar alţii cu mâinile şi cu picioarele, până ce au găsit pe Părintele Atanasie sfârşit în Domnul, cu trupul întreg, în afară de piciorul drept, care era rănit. Iar lângă dânsul au găsit şi pe zidar rănit foarte rău; şi aşa i-au scos pe amândoi de acolo.

Astfel a fost sfârşitul Cuviosului nostru Atanasie, care, deşi s-ar părea cuiva că a fost necinstit, de vreme ce nu s-a săvârşit pe pat, însă cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului, căci s-a făcut pricinuitoare de cunună mucenicească plăcutului lui Dumnezeu, de care nu fără de înştiinţare a fost el, pentru că, văzând-o mai dinainte cu duhul, a spus-o lui Antonie, ucenicului său apropiat, zicând: „Te rog să faci tu călătoria care trebuia să o facem la Constantinopol, pentru nevoile mănăstirii, pentru că eu de acum nu voi mai putea să văd pe împăratul cel pământesc, aşa voind Dumnezeu!”

Iar după sfârşitul său, cuviosul a stat trei zile neîngropat, până ce s-au adunat părinţii de pe la toate mănăstirile Sfântului Munte, ca să-i facă cinstita îngropare. Iar sfântul lui trup nu s-a schimbat, nici nu a curs, nici nu s-a înnegrit, ci faţa lui era ca a unui om viu ce doarme; nici nu mirosea, cum miros morţii. Deci mare tânguire era pentru dânsul de la toţi. Apoi, când îi făceau cântarea deasupra gropii, din rana care era la picior a curs sânge mai presus de fire; pentru că cine a văzut vreodată curgând sânge de la un om mort de trei zile? Acest lucru văzându-l oarecare din stareţii cei cinstiţi, l-au strâns în basmalele lor şi se ungeau cu el ca şi cu o mare sfinţenie spre binecuvântare. Apoi au îngropat cinstitul trup al Cuviosului Părinte Atanasie.

Iar trupurile sfărâmate de pietre ale celor cinci fraţi, găsindu-le, le-au îngropat şi pe ele cu cinste mai înainte. Iar Daniil, care era rănit, a trăit câteva zile şi a mărturisit o vedenie care i s-a arătat în noaptea dinaintea sfârşitului cuviosului. „Am văzut – zicea – un trimis luminos, venind de la împărat şi chemând pe părintele la acela. Apoi, în acel ceas, părintele ieşind din lavră, i-a urmat trimisului aceluia împreună cu şase fraţi, între care eram şi eu. Deci, după ce am sosit la acele frumoase palate împărăteşti şi ne-am apropiat de uşă, cuviosul părinte, împreună cu cei cinci fraţi, au intrat în palat la împărat, iar eu am rămas afară tânguindu-mă foarte mult. Şi am auzit un oarecare om dinăuntru, zicându-mi: «In zadar te tânguieşti, omule, pentru că nu poţi să intri înăuntru, de nu-ţi va da voie părintele cu care ai venit». Auzind eu aceasta, am început şi mai mult a mă tângui, chemând pe Părintele Atanasie cu glas umilit. Apoi, după puţin timp, ieşind părintele, m-a luat de mâna dreaptă şi m-a dus în palat, unde m-am învrednicit a vedea pe împărat şi a mă închina lui”. Acestea spunându-le Daniil, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.

Se cade să mai pomenim şi alte minuni ale Cuviosului Atanasie, care s-au făcut după moartea lui.

Odată s-a întâmplat lui Antonie, ucenicul cel apropiat al cuviosului, de a plecat cu oarecare fraţi în părţile Gangrei pentru trebuinţele mănăstirii. Ajungând acolo, au găsit spre seară un păstor păscând oile şi acela avea un singur fiu pe care-l rănise o fiară. Deci, fiind aproape de sfârşit, tatăl lui se tânguia foarte mult pentru dânsul. Şi văzând el pe acei monahi străini trecând pe alături, i-a rugat să se abată la dânsul, unde, arătându-le iubire de străini, le-a pus înaintea lor hrana ce o avea, pâine şi lapte. Iar monahii s-au minunat de buna lui faptă - cum, fiind într-atâta mâhnire, nu şi-a lăsat iubirea de străini - şi pătimeau cu dânsul întru supărarea lui. Iar între acei monahi era şi un frate cu numele Simeon, care avea cu dânsul o basma muiată în sângele Cuviosului Părintelui Atanasie. Cu acea basma, Simeon a legat rana copilului şi îndată a adormit acela cu somn dulce până a doua zi, iar călugării au rămas şi ei acolo. Iar dimineaţa, copilul s-a sculat sănătos, având rana tămăduită şi cerea să mănânce. Deci toţi au preaslăvit pe Dumnezeu.

Altădată, unul dintre fraţi, fiind trimis pentru slujba mănăstirii, i s-a întâmplat de a intrat în casa unui oarecare iubitor de Hristos, în care femeia aceluia pătimea de mult timp de scurgerea sângelui şi zăcea pe patul durerii, iar bărbatul şi toţi casnicii se tânguiau pentru dânsa. Atunci fratele acela, înştiinţându-se de pricina tânguirii lor, a zis: „Am în băsmăluţă sângele Sfântului Atanasie, iar de veţi voi, să muiem băsmăluţă cea sângerată în apă şi să o stoarcem pe ea, apoi apa aceea să o bea bolnava şi îndată va fi sănătoasă”. Şi auzind acea femeie neputincioasă cuvintele monahului, a început cu lacrimi a-l ruga pe el ca mai curând să facă aceea. Deci monahul gătind apa aceea cu sângele sfântului, a dat-o ei, iar femeia, primind-o, a zis: „Sfinte Atanasie, ajută-mi!”, şi a băut-o toată. Atunci îndată i-a încetat curgerea sângelui şi s-a făcut sănătoasă.

Iarăşi, în altă vreme, monahii Simeon şi Gheorghe fiind trimişi cu corabia pentru oarecare slujbă a mănăstirii, au ajuns în portul Pevcului, unde au aflat un oarecare corăbier pe moarte, care acum nu mai grăia de opt zile, fiind plâns de prietenii săi. Deci au pus pe el băsmăluţa cea roşită în sângele cuviosului şi îndată omul acela s-a deşteptat ca din somn, sculându-se sănătos.

Multe minuni se săvârşeau şi la mormântul sfântului, pentru că se izgoneau duhurile cele necurate din oameni şi se tămăduiau multe feluri de boli ale celor ce veneau cu credinţă şi se ungeau cu untdelemn din candela ce ardea la mormântul lui. Deci să pomenim şi aceasta care s-a făcut unui monah îmbunătăţit, anume Evstratie. Acestuia i se vătămaseră oarecum cele dinlăuntru ale lui şi udul îi ieşea nu apă, ci sânge. De aceasta a pătimit şapte ani şi multe feluri de doctorii luând, nimic n-a folosit. Deci, lepădându-se de doctorii, a alergat la Dumnezeu, rugându-se mijlocitorului către Acela – Cuviosului Părinte Atanasie. Deci alergând la acest doctor dătător de tămăduiri, îndată a luat grabnică tămăduire de la dânsul în acest chip: I se părea în vedenia visului, că este la masă şi că vede pe cuviosul părinte şezând la obişnuitul său loc de egumen, înaintea căruia era o sticlă plină cu apă şi un blid cu struguri. Şi luând cuviosul puţin din struguri, a pus în apă şi i-a dat lui Evstratie să bea. Iar Evstratie, socotind că este vreo doctorie obişnuită, de care el se lepădase, nu voia să primească. Şi a zis părintele către dânsul: „Nu te teme, ci ia şi bea, că-ţi va fi spre sănătate”. Iar Evstratie, luând şi bând, s-a deşteptat din vedenia visului şi din acel ceas s-a tămăduit desăvârşit de boala aceea.

Acum este timpul să sfârşim cuvântul cel adunat pe scurt din cartea scrisă pe larg despre viaţa, nevoinţele şi minunile Cuviosului Atanasie. Deci fie lui Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi şi Cel ce a arătat întru Cuviosul Atanasie mila şi puterea Sa, slava cea fără de sfârşit şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Lampadie.

Acest sfânt din pruncie dându-se pe sine spre viata sihastreasca, si Duhului supunându-si trupul prin înfrânarea poftelor si prin dese rugaciuni, a stralucit ca soarele, si a luminat pe cei ce erau întunecati cu demonice înselaciuni. Si traind a facut multe minuni, precum si dupa ce s-a mutat catre Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 5 Iulie

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 6 Iulie

A: PLĂCINTE, GUSTĂRI

Sărăţele rapide

Sărăţele foarte bune şi mai repede de făcut, pentru cei ce nu au prea mult timp la dispoziţie pentru bucătărit:

* un pahar ulei,

* o linguriţă sare,

* 4 linguri apă minerală

Se fracă toate ingredientele de mai sus într-un vas şi se adaugă făină ca să fie un aluat nu tare, dar nici moale, adică un aluat bun şi uşor de întins pe planşetă.

Se taie fâşii pentru saleuri - pe care le ung cu puţină apă şi le presar cu chimen, susan, mac.

Se pot tăia rotunde, cu paharul - şi se ung cu suc de roşii – peste care se pot pune feliuţe de ardei, măsline, ceapă rondele etc.

Se pun în tava neunsă şi se coc la foc potrivit câteva minute!

Sper să vă placă! Poftă bună!

B: SALATE

Salată acordeon

· 5 roşii de mărime potrivită;

· 3 castraveciori subţiri;

· Câteva frunze de salată verde;

· Sos vinegret

Se ornează un platou întins cu frunzele de salată bine spălate.

Se spală roşiile şi se taie în jumătăţi.

Fiecare jumătate se aşază cu tăietura în jos şi se taie în 5 – 6 felioare fără să fie străpunsă roşia până în partea de jos.

Între felioare se introduc rondele subţiri de castraveţi curăţaţi de coajă şi aşezate în aşa fel încât rondela de castravete să rămână puţin deasupra suprafeţei roşiei pentru a fi vizibilă.

Jumătate de roşii astfel împănate cu felii de castraveţi se aşază pe platoul ornat cu frunzele de salată.

Se stropesc roşiile pe deasupra cu sos vinegret numai cu puţin timp înainte de a fi servite.

C: SOSURI

Sos vinegret

· ½ ceaşcă ulei;

· ¼ ceaşcă oţet;

· 1 linguriţă sare;

· 2 căţei usturoi bine pisat;

· ½ linguriţă muştar

Într-un borcan cu capac înfiletat se amestecă prin agitare puternică ingredientele de mai sus.

Sosul se utilizează la salată verde sau la salată acordeon.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de zarzavat

· 1 ceapă mare;

· 2 morcovi;

· 1 ţelină;

· 1 păstârnac;

· 1 rădăcină pătrunjel;

· 1 praz;

· 4 cartofi;

· 2 ardei graşi;

· 2 – 3 roşii;

· 1 dovlecel

· 1 legătură pătrunjel verde

Se taie tot zarzavatul în felii subţiri care se călesc în ulei.

Se adaugă 2 litri apă fierbinte şi se lasă să fiarbă cam ¾ ore la foc domol.

Când este gata se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

E: MÂNCĂRURI

Giganţi la cuptor

· 5 ceşti giganţi (boabe albe de fasole foarte mari);

· Frunze de ţelină;

· 1 morcov;

· Piper boabe;

· 1 ½ ceaşcă ulei;

· 4 cepe mari tocate;

· 1 căpăţână usturoi tăiat feliuţe;

· Sare;

· Piper măcinat;

· Puţin zahăr;

· 1 legătură mărar fin tocat;

· 1 kg roşii bine coapte;

· 2 roşii tăiate în felii orizontale

Se urmează procedura obişnuită de fierbere a boabelor de fasole.

După ce s-au schimbat 2 ape, se adaugă apă fierbinte cât să cuprindă boabele de fasole, ţelina, morcovul tăiat, boabele de piper şi se lasă să fiarbă pe jumătate.

Se scurge de apă şi se aşază într-o formă.

Separat se căleşte ceapa, se adaugă roşiile decojite şi date pe răzătoare, usturoiul, sarea, piperul şi se fierbe sosul să se lege.

Se adaugă mărarul şi se răstoarnă sosul în formă peste boabele de fasole.

Se taie 2 roşii în felii orizontale şi se aşază deasupra în formă, se presară ulei, sare, piper.

Se dă la foc potrivit 50 minute şi dacă este nevoie se mai adaugă apă.

F: DULCIURI

Tartă cu biscuiţi

Blat:

· 3 ceşti biscuiţi simpli sfărâmaţi;

· 2 linguri zahăr;

· ½ lingură scorţişoară;

· 6 linguri margarină topită

Umplutura:

· ¼ ceaşcă fulgi de porumb;

· 2 linguri zahăr;

· 1 vanilie;

· 2 ceşti zeamă de compot;

· 1 cutie compot caise sau piersici

Într-un castron se amestecă ingredientele pentru blat.

Se unge o formă şi se toarnă în ea compoziţia.

Se tasează cu lingura şi se pune în frigider să se răcească.

Se amestecă zahărul cu fulgii de porumb, vanilia şi zeama de compot. Dacă zeama de compot este mai puţină se completează cu apă până la 2 ceşti.

Se amestecă la foc foarte mic până când crema se leagă bine.

Se opreşte focul şi se continuă amestecarea până se răceşte pentru a nu face crustă.

Se întinde crema în formă peste blatul rece de biscuiţi şi se ornează cu fructele din compot bine scurse.

ARTE 5 Iulie

MUZICĂ 5 Iulie

Wanda Landowska

Jan Kubelik

George Rockberg

János Starker, violoncenist

Robbie Robertson – The Band

Dick Scoppettone, chitarist şi vocalist american (Harper's Bizarre).

Michael Monarch – Steppenwolf

Victor Unitt, chitarist britanic (Pretty Things, Edgar Broughton Band).

Huey Lewis (Hugh Anthony Cregg), vocalist, compozitor, muzicuţist şi producător american (Clover, Huey Lewis & The News).

Michael Sadler, vocalist, clăpar, basist şi compozitor canadian (Saga).

Paul Daniel, dirijor

Marc Cohn, interpret și textier american

Isabelle Poulenard, soprană

Russ Lorenson, interpret și actor american

RZA

Mac Dre

Róisín Murphy, muziciană

Gunnar H. Thomsen, muzician din Insulele Feroe (Týr)

Týr -

Royce Da 5'9", cântăreț american de muzică rap

Shane Filan, muzician irlandez (Westlife)

Jason Wade – Lifehouse

Stephanie McIntosh, cântăreață de muzică pop și actriță australiană

Nick O'Malley, basist englez (Arctic Monkeys)

Arctic Monkeys

Wilhelm Backhaus, pianist german

Harry James, muzician american

Mrs. Miller, cântăreață americană

Ernie K-Doe, cântăreț american

Shirley Goodman, interpretă americană

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Best Elegant Piano For love Songs Melodies - The Sunset Collection

Top 50 Beautiful Saxophone love Songs Instrumental - Relaxing Romantic Saxophone Instrumental

Bartok Medley for Relaxing

POEZIE 5 Iulie

Haide mama, haide tata - Adrian Paunescu

Tatiana Stepa - Singuratate (versuri Adrian Paunescu)

SINGURA IUBIRE - Adrian Paunescu

Declaratie de dragoste - Adrian Paunescu

TEATRU/FILM 5 Iulie

Constantin Tănase

Biografie Constantin Tănase

Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880, Vaslui — d. 29 august 1945, București) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Viața

S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pîrjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Capitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.

În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica și gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către școală. Părinții elevilor au fost de asemenea implicați în activitățile școlare, prin excursii in aer liber, unde preda istorie și geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit in localitate, atrage însă antipatia notarului si câtorva avocati locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.

Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. Dupa efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A inceput sa lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.

In 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care functioneaza încă la adresa fostului "Cărăbuș" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.

În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil si necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră si bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori in atenția cenzurii.

La "Cărăbuș", Tănase lansează carierele a numeroși artiști, mai ales Maria Tănase și Horia Șerbănescu.

A fost decorat la 28 ianuarie 1942 cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor.^[1]

Moartea

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1f/VisulTanase.jpg/300px-VisulTanase.jpg

Constantin Tănase jucând în Visul lui Tănase (1932)

„Rău a fost cu «was ist das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai casă si moșie
Harașo, tovărășie!”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.