MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 17 AUGUST 2019 - PARTEA A DOUA

RELIGIE ORTODOXĂ 17 August

Sf Gheorghe Pelerinul; Sf Mc Miron, preotul; Straton și Ciprian

Sf Gheorghe Pelerinul

Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba) din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.

Încă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar și atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite și făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeiești. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învățat-o pe de rost.

La vârsta de 24 de ani, s-a însoțit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii. Ca soț și tată nu și-a neglijat deprinderile sale duhovnicești, împlinind cu și mai mare evlavie faptele credinței și căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Fiind milostiv și lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deși el însuși trăia în sărăcie. Nu se tulbura de mustrările celor apropiați, ci tuturor le spunea cu încredere și pace: „Nu vă tulburați, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare și să facem voia Lui”. Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta și pe sine și pe cei din jur. Și, așa, omul lui Dumnezeu era totdeauna în pace, cu fața luminoasă și cu inima senină, blând și neîngrijorat, ca unul care viețuia în lume și în trup, dar totodată mai presus de lume și de trup. Rugăciunea neîncetată și bucuria cerească umpleau inima lui, însoțindu-l toată viața.

După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți țărani din satul său. Luând cu sine Evanghelia și Psaltirea, a mers pe jos până la Constanța, apoi cu vaporul până la Ierusalim. Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru Dumezeiasca Liturghie și celelalte slujbe. Apoi s-a dus și la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor. La peștera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie și rugăciune neîncetată; numai astfel avea să-și mântuiască sufletul său și să aprindă evlavia în inimile multor oameni.

Mai înainte însă de a începe această viețuire, a rămas vreme de patruzeci de zile în nevoință aspră și post, cu multe ispite de la diavolul, în pustia Egiptului de Sus. Uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și cu țânțarii. Odată, diavolul i-a tot aruncat căciula de pe cap, vrând să-l pornească spre mânie, dar viteazul nevoitor a hotărât să o lase jos și a făgăduit lui Dumnezeu că, până la moarte, va umbla cu capul descoperit. Apoi diavolul i-a aruncat și bocancii, încât nu mai avea cu ce să se încalțe. Iar nebiruitul ostaș al lui Hristos a cerut de la Dumnezeu darul să umble toată viața sa desculț, atât vara, cât și iarna. Altădată diavolul i s-a arătat sub chipul unui plugar, care-l lăuda pentru nevoință, ca să-l facă să cadă în ispita trufiei, dar înțeleptul Gheorghe l-a biruit prin smerita cugetare. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu multă stăruință a trecut de încercarea celor patruzeci de zile de post, izbăvindu-se din toate ispitele venite fie de la neputințele firii, fie de la vrăjmașul diavolul. Îndată după aceasta, bunul nevoitor a mers la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului. Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă neîndoielnică și mângâietoare că rugăciunile și postul au fost bineplăcute și primite de Dumnezeu, lumânarea din mâna lui s-a aprins singură.

După ce a mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase. Într-o noapte, în timp ce se afla în biserica din Șugag la rugăciune, l-a văzut aievea pe diavolul venind la el și zicându-i cu mare mânie: „Ce faci aici, Moș Gheorghe?”. „Mă rog lui Dumnezeu” a răspuns bătrânul cu îndrăzneală, iar vrăjmașul a fugit de la el. Altă dată bătrâ­nul povestea celor mai de aproape ai săi: „Într-o duminică, pe când mă întorceam de la sfânta biserică, am văzut la cârciuma din Șugag mulți săteni la băut, și printre ei, mulțime de dia­voli, așa cum n-am mai văzut în altă parte”.

Sfântul n-a mai rămas mult în satul său, ci și-a început călătoria, ca în vremurile apostolice, făcându-se pelerin străin și călător în hotarele țării. Mergea din biserică în biserică unde se ruga aproape toată noaptea, umbla fără grabă, desculț și cu capul descoperit, postea și se depărta de toate desfătările lumii, cutreierând prin părțile Sibiului, Făgărașului și Brașovului. Aproape în fiecare an făcea câte un pelerinaj la Ierusalim, călăuzind cetele închinătorilor.

Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, dreptcredinciosul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul clopotniță al bisericii Sfântul Ioan domnesc, lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. În scurtă vreme a ajuns cunoscut de preoți, călugări și mireni, care îl prețuiau ca pe un adevărat om duhovnicesc. În acest loc a rămas până la sfârșitul vieții sale, având acolo: biserică și chilie, liniște, duhovnic, și multe mănăstiri în împrejurimi.

Pravila lui așa era: noaptea dormea cel mult trei ore în chilia sa din turn, apoi, în biserică, înălța rugăciuni către Dumnezeu și făcea sute de metanii. Ziua străbătea străzile orașului, șoptind neîncetat psalmi, desculț și cu capul descoperit, vara și iarna. Nu se întorcea până nu sfârșea toată Psaltirea de rostit într-o zi. Lunea, miercurea și vinerea nu mânca nimic, până a doua zi. Iar dacă era praznic împărătesc, gusta ceva seara. În celelalte zile mânca o dată pe zi. Vorbea cu oamenii numai despre Dumnezeu și viața duhovnicească, iar când nu vorbea cu limba și buzele, propovăduia prin tăcerea sa desăvârșită, mărturisitoare și adâncă, purtând totdeauna în brațele sale fie Evanghelia, fie Psaltirea.

Adeseori intra în câte o brutărie și cumpăra câte un sac de pâine, pe care cineva îl ducea până la turn. La ora la care se întorcea, în jurul lui se adunau o mulțime de săraci, și fericitul Gheorghe le împărțea pâinile. Celor care îi cereau bani le dădea ceea ce primise pe drum. Iar după ce termina de făcut milostenia trupească, începea pe cea sufletească: venind rândul celor împresurați de necazurile și poverile vieții, înțeleptul bărbat stătea de vorbă cu fiecare, îl îmbărbăta, îl sfătuia și se ruga pentru cererea lui, iar oamenii simțeau că harul și mila lui Dumnezeu se coboară peste ei prin rugăciunile și sfaturile Sfântului.

Toate mânăstirile dimprejur îi erau nespus de iubite, dar mai ales Bistrița, unde era icoana Sfintei Ana. Aproape de mânăstirea Sihăstria, moșul Gheorghe și-a săpat pentru nevoință o groapă, în care se ascundea, rugându-se aproape toată ziua; iar când se întorcea în mănăstire, îi spunea plin de mulțumire părintelui Ioanichie, starețul acestei mănăstiri: „Astăzi am fost în cer!”.

La aceste mânăstiri mergea adeseori pentru rugăciune și să-i întâlnescă pe părinții duhovnicești, la care avea multă evlavie și care, la rândul lor, îl primeau pe bătrân ca pe un sfânt, mulți dintre ei fiindu-i chiar ucenici și alegând cinul îngeresc mișcați de sfințenia vieții bătrânului.

Odată, Moșul Gheorghe voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon, căci nu avea bani. Con­duc­torul, care din întâmplare nu-l cunoștea, l-a coborât din tren la prima stație, deși călătorii care-l cunoșteau l-au rugat să-l lase să ajungă la Roman. Bătrânul a plecat pe marginea căii ferate, zicând: „Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!” Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc. Au schim­bat locomotiva; au schimbat conductorul, dar trenul nu pornea. Atunci unul dintre func­ționarii gării a zis: „Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.” Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară.

O altă minune, istorisită de Părintele Ilie Cleopa, s-a săvârșit la Târgu Neamț. O evreică tânără nu putea să nască și era gata să moară. Au venit o mulțime de doctori, dar nu au izbutit nimic. Atunci rudele ei au venit la Moșul Gheorghe, în timp ce acesta rostea oamenilor pre­dică, și l-au chemat să se roage pentru ea. Când dreptcredinciosul Gheorghe a deschis ușa casei ei, a strigat: „Deschide-te, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!” Și îndată s-au deschis legăturile ei și a născut, iar Sfântul a  venit și i-a făcut cruce pe cap copilului și a spus: „Să fie al lui Hristos!” Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe. Și s-au botezat atunci toate rudele femeii din Târgu Neamț.

În anul 1914 fericitul Gheorghe îi spunea tatălui Evdochiei Ștefan că va începe război, dar să nu se teamă, că se va întoarce sănătos de pe front, însă fratele lui nu se va întoarce întreg. Și într-adevăr așa a fost, acela s-a întors sănătos, iar fratele lui a venit fără o mână din război.

Maica Zenovia Iacov de la Mănăstirea Văratec amintea că Sfântul i-a prorocit ce avea să i se întâmple în viață și că va deveni monahie. Starețului Ioanichie Moroi i-a profețit, cu mai mult de 25 de ani înainte, necazurile prin care avea să treacă atât el, cât și obștea Sihăstriei Secului.

Ziua morții și-a cunoscut-o de mai înainte, arătând-o prin cuvinte prorocești: „O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară.” Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii lui Dumnezeu, trupul Sfântului a fost găsit răposat, tocmai când țara intra în război iar clopotarul bisericii Sfântului Ioan din Piatra Neamț urca să tragă clopotele. La îngroparea lui s-au aduna mulțimi nenumărate, fiecare căutând să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit și cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu. A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț, cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale, având pe față același zâmbet curat ca în toată viața.

După optsprezece ani, unul dintre ucenicii lui, vrând să-i mute cinstitele moaște la Râșca, a venit cu căruța la Piatra Neamț și, dezgropându-le și punându-le într-un sicriaș, a pornit la drum. Dar, prin dumnezeiasca rânduială, căruța nu a ajuns la Râșca, ci la mânăstirea Văratec, în a căreia gropniță au și fost așezate până astăzi. Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie și osteneală, fiind propovăduitor, prin viață și prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după moarte, fiind cinstit de credincioși. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, cu zi de pomenire la 17 august.

Pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe Pelerinul, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Miron.

Sfântul Sfințit Mucenic Miron Preotul (Sec III) – a fost preot în provincia Ahaia (Grecia). Guvernatorul Ahaiei, Antipatru, dorind să ducă la îndeplinire porunca împăratului Deciu (249-251) a început a persecuta pe creștini. În ziua sărbătorii Nașterii Domnului, Antipatru a venit în lăcașul de cult unde slujea sfântul Miron pentru a prinde pe cei care participau la sfintele slujbe. Sfântul Miron l-a înfruntat pe guvernator în fața tuturor, scăpând astfel pe creștinii din biserică. Pentru aceasta sfântul a fost închis și supus supliciilor. Prin minune dumnezeiască a scăpat nevătămat din numeroasele chinuri la care a fost supus. A suferit moarte martirică prin decapitare în nord-vestul Asiei Mici, în orașul Cizic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton si Ciprian.

Sfinții Mucenici Straton și Ciprian (303) – au suferit moarte martirică în timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian (284-305). Aceștia au fost prinși propovăduind pe Hristos fapt pentru care au închiși împreună cu animale sălbatice, însă prin providență divină au scăpat fără să pățească nimic. În cele din urmă au suferit moarte martirică prin foc, fiind arși de vii, în orașul Nicomidia (Asia Mică – astăzi satul Ismid). Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Tirs.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 Rugăciune

 Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Cel ce ai venit să mântuiești neamul omenesc din robia satanei, ceartă Tu duhurile cele necurate, care ne ispitesc și ne îndeamnă la rele și dă-ne credință tare, Doamne, ca să putem și noi sa-Ți urmăm Ție și să Te slăvim aici în viața aceasta câte zile ne-au mai rămas, iar dincolo să fim cu Tine în vecii vecilor. Amin.

ARTE 17 August

INVITAȚIE LA OPERETĂ 17 August

Karl Zeller

Der Vogelhändler:

MUZICĂ 17 August

Ada Falcon

Georgia Gibbs, cântăreaţă americană

Georgia Gibbs - Hits (Full Album): 

Wayne Raney, cântăreţ şi muzicuţist american.

Sam Butera, saxofonist şi cântăreţ R&B american

Luther Allison, bluesman american.

Ed Sanders, vocalist şi chitarist american (Fugs, Vanity).

Gary Talley, chiatrist american (Box Tops).

Sib Hashian, baterist american (Boston).

BOSTON 

Steve Price, baterist american de studio

Kevin Rowland, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Dexy's Midnight Runners).

Dexys Midnight Runners: 

Colin Moulding, basist şi compozitor britanic (XTC).

XTC- 

Belinda Carlisle

Maria McKee, cântăreaţă, chitaristă şi compozitoare americană.

Tarja Turunen

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Love Song 2019_ALL TIME GREAT LOVE SONGS romantic WESTlife Shayne WArd Backstreet bOYs MLTr

POEZIE 17 August

George Magheru

Biografie

Născut la Craiova, ca fiu al lui Romulus Magheru, colonel, (fratele generalului paşoptist Gheorghe Magheru) şi al Anei, fiica lui Ion Ghica, a rămas orfan de mic şi a trăit la moşia părintească din Ghergani, rudele dinspre mamă asigurându-i o educaţie excelentă - ceea ce îi va înlesni cândva prieteniile cu Enescu, Pallady, Steriadi, Catargi, Iser, Ghiaţă... Şcoala primară la Sf. Gheorghe din Bucureşti, 1899-1902, liceul Gh. Lazăr, 1903-1911,după care se înscrie la Medicină, dar la declanşarea războiului devine medic militar, terminându-şi apoi studiile în 1920 şi devenind cercetător la Institutul de seruri şi vaccinuri al lui Ioan Cantacuzino.Cu sănătatea mereu şubredă, dar nu lipsit de mijloace, s-a retras la Sinaia, însă a călătorit în Grecia, Italia, Austria, Franţa, Anglia.

S-a remacat ca poet şi dramaturg, colaborând la revistele literare ramuri şi Viaţa Românească.  A scris drame, tragedii dar şi comedii, feerii-basme, preocupat de probleme etice şi de idealism. Poeziile dovedesc un ludic şi un grav: Capricii, Coarde vecji şi noi, Poeme balkanice, Poeme antipoetice, socotit de aceea poet bizar, căci a combinat antonpannismul balcanic cu jocul secund barbian, folclorul şi mitul cu sofisticării cărturăreşti, într-un dozaj foarte personal. Poemul Europa decadentă, între suprarealism şi onirism, prezintă o defilare de situaţii şi personaje de bâlci-bazar, de zei şi nimfe. Vezi şi Însemnările lui Balkaneus. Poezia ca destindere, ca agrement înalt, probabil spre a se desprinde de ideea morţii.

Mi-e dor de poezie...

Deşi cu buzele de friguri arse

Mi-e dor de poezie, mi-este sete

De-acele ireale fete

Plecate-n basme şi nereîntoarse...

Şi-n ţara milenară evadez

Cu fata-anemică din cocaină,

Îi smulg de pe palori haina haină

Şi chem din opiu un bătrân chinez.

O, ce imateriali mai sunt pereţii

Încât lumina lunii mult prea grea

Molozul îl desprinde. Cade-o stea

Trezind din somnul milenar ereţii.

Tăcerea-i soră cu eternitatea

Şi bolţile-ireale par

Fantoma unor bolţi ştiute. Dar

Sunt mai reale ca realitatea.

Şi stelele-obosite cad sub osii,

Şi munca e departe, şi mi-e bine,

Şi merg printre ororile divine.

Chinezul spune sub mustaţa roşie:

«Orbit, Pământul nostru, de lumină

A luat-o-odată pe un drum greşit;

Şi-n ceţuri se înfundă fără vină

Cu cât îşi cată drumul rătăcit.

Şi poate că de-atuncea fără glorie

Pământul cade-n lungă ispăşire

Şi ceea ce numim — naivi „Istorie”

E doar o lungă, lungă prăbuşire.

Dar căutarea în necunoscut

În căile ceţoase din morfină

Ne va reda în vis un drum pierdut

Şi vom întoarce globul în lumină».

Şi  fata cocainei,  fată-ecvestră,

Spunea, purtându-mă pe-aripi de vânt:

«Posesia cu-adevărat terestră

Va fi la mii de mile de pământ».

Din volumul „Poezii inedite – Balade”

Parcă se prăbuşesc palate

Simţeam parcă se prăbuşesc palate

Şi parcă altele răsar din nori,

Şi zgomote de dărâmare se iviră

Ca la schimbarea unui vast decor;

Şi începea lumina să se-agaţe

Ici-colo de-un rechin, de coama spumii,

O uşă s-a trântit şi, de odată,

Prin fulger am văzut pe poarta Lumii,

Întunecatul spate trist al nopţii

Şi pieptul zilei care a venit;

Frecându-şi ochii, Lumea parcă spune:

„Pe ce tărâmuri, oare, m-am trezit?”

Şi începea în cer să se ghicească

Palatu-n care stă eternul Domn;

Coloanele erau sus aurite,

Iar jos, se coborau adânc în somn.

Şi lumea, printre voaluri înroşite,

Prin care se stingeau visuri lactee,

Iar adormea, părând în dimineaţă

O somnoroasă, tainică femee.

„O, te iubesc!”, spunea ea unui gnom

Ce-i săruta în somn ochiul şi zarea,

Iar sânul sub sărutu-nchipuit

Se ridica şi se umfla ca marea.

„Trezeşte-te”, spuneam eu adormitei

Înfăşurată-n neguri ca-ntr-un lutru.

„Trezeşte-te, căci visul din afară

E-atât de sfânt cât visul dinăuntru!”

„O, te iubesc", spunea încă dormind,

Privind pe dedesubt spre ochiu-nchis.

„Trezeşte-te!"-i spuneam, „şi-n realitate

Continuă vorba începută-n vis!”

Şi ea clipi şi iar închise ochii,

Căci i-a pătruns, prin gene blonde, soare;

„O, aş dormi, o, aş dormi în veci,

Căci mi-este frică de-orice deşteptare!”

Şi-apoi deschise-ncrezătoare ochii

Şi nu se dumirea de-atât frumos,

Căci viaţa noastră e o prelungire

A unui vis lung şi misterios.

Din volumul „Poezii inedite – Balade”

Imagini pentru a scuza un poet îndrăgostit

O minge care-n plin avânt

cu cât mai tare-atinge de pământ,

cu-atât se nalţă mai înalt spre cer;

viteazul obosit de-armuri de fier;

sau astrul îngheţat care ar vrea

să fie floare şi pe-un sân să stea;

sau plictisita de nălţime ciută;

sau licuriciul ce şi-ar lua drept paraşută

rochiţa-rândunicii să descindă dintr-o stea...

Din volumul „Poezii antipoetice – Oglinzi pasionate”, 1933

Ion Hadârcă

ION HADÂRCĂ - Biografie

(17. 08. 1949, Sângerei, Bălţi, Republica Moldova)
poet, eseist, publicist, traducător

Fiul Ninei şi al lui Dumitru Hadârcă, s-a născut la 17 august 1949 în comuna Sângereii Vechi (astăzi orăşelul Sângerei), judeţul Bălţi. În 1977 în colecţia „Debut” îi apare prima plachetă de versuri „Zilele” pentru care i se decernează Premiul tinere¬tului din republică (1979). Este unul dintre fondatorii Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională şi primul Preşedinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992). A contribuit decisiv la proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. În anul 1989 este ales deputat în Congresul Deputaţilor poporului din URSS şi în cinci legislaturi ale Parlamentului RM (1990-1994; 1994-1998; 2009, martie-iulie; 2009 – iulie pe lista Partidului Liberal). În perioada 1990-1993 a exercitat funcţia de prim-vice¬preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova (1990-1993). Actualmente este Preşedinte al Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal. Autor a peste 30 de volume de poezie, publicistică, eseuri şi traduceri literare, cunoscut în întregul areal al limbii române, la rându-i, tradus în mai multe limbi de circulaţie universală. În anul 1998, Ed. Eminescu din Bucureşti îi lansează în seria „Poeţi români contemporani” volumul de sinteză „Cetăţile albe”. În 1989, în cadrul Salonului Interna¬ţional de Carte Românească pentru Copii şi Tineret din Chişinău i se conferă Diploma de merit „Cartea anului” pentru antologia „Duminica Mare”. În 2000-2002 îi apar cartea-surpriză „Povestea Cerbului divin” şi „Bunicuţa zburătoare”. Este coautorul noului „Abecedar. Manual de limbă română” (Ed. Prut Internaţional, 2000), aflat la a XII-a ediţie. Este şef de proiect la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi coautor al volumului enciclopedic „Sângerei. Oameni. Istorie. Spiritualitate” (Chişinău, 2012), şef de cenaclu şi susţinător al tinerelor talente, laureat al revistei „Flacăra” (1992, sub directoratul lui George Arion), laureat al revistei „Convorbiri literare” pentru eseu (2001) şi laureat al Diplomei Internaţionale aiBBY în domeniul literaturii pentru copii „Hans Christian Andersen” (2010). Deţinător al medaliei „Mihai Eminescu” (2009) pentru volumul de versuri „Gheara de fum” (Ed. Garuda-Art, Chişinău, 2007) acordată de Academia Română. Decorat cu Ordinul Republicii Moldova (1996) pe care l-a declinat ulterior (2001) din motive de incompatibilitate cu resurecţia ideologiei comuniste. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-clubului, membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni. Versurile lui IonHadârcă au fost traduse în limbile rusă, ucraineană, bielorusă, letonă, azerbaidjană, lituaniană, kazahă, armeană, engleză, franceză, italiană, maghiară, bulgară...

Scrieri
Poezie: Zilele (Chişinău, 1977), Lut ars (Chişinău, 1984), Darul vorbirii (Chişinău, 1985), Ambasadorul Atlantidei (Iaşi, 1996), Helenice (Chişinău, 1998), Două imperii (Chişinău, 1998), Cetăţile albe (Bucureşti, 1998), Albe cetăţile negre (1999), A fi în timp (Timişoara, 1999), Teoria stării inutile (Timişoara, 1999), Dezinfecţia de frontieră (Iaşi, 2001), Echipa de îngeri (Iaşi, 2001), Globul de mătase (Chişinău, 2001), Arta obsesiei (Iaşi, 2005), Artera Zen (Chişinău, 2006), Memoria celulozei (Iaşi, (2007), Pergamentele iernii (Iaşi, 2007), Gheara de fum (Chişinău, 2007), Pianul din abator (Chişinău, 2008); 101 poeme, Biodova (Bucureşti, 2009). Poezie pentru copii Baciul mieilor chirilici (1983), Noiţele (1985), Duminica Mare(1999), Povestea Cerbului Divin (2000, poveşti), Bunicuţa zburătoare (2002), De ce-i mare soarele (2002), Aproape trei cai (2003), Grăuncioare de lumină (2009, poveşti), Ionuţ cel nou-nouţ (2009). Publicis-tică: Arena cu iluzii (interviuri, discursuri, eseuri, Chişinău, 2000), Era barbară (Chişinău, 2005). Traduce din opera lui M. Cervantes, Ch. Baudelaire, A. Puşkin, M.Lermontov, G. Guillen, D. Harms, M. Aguirre, R. Alberti, M. Hernandes, F. Mayor, I. Draci, Nizami…

Antologii
Târgovişte-Chişinău-Sankt Petersburg. Antologie de poezie, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012.

Referinţe
Ion Hadârcă. Bibliografie, Ch., 1999; Ion Hadârcă. Medalion literar, Biblioteca Naţională pentru Copii Ion Creangă (2005); Scriitorii Moldovei în lectura copiilor şi adolescenţilor(Dicţionar biobibliografic), Ed. Prut Internaţional, 2004; Cimpoi M., Pref. la cartea Zilele, Ch., 1977; Nastasiu V., Limpede ca şi cristalul, Tinerimea Moldovei, 4 dec. 1977; Chira Gh.,Biografie şi confesiune lirică, Tinerimea Moldovei, 3 sept. 1978; Cimpoi M., A fi în timp…, Tinerimea Moldovei, 23 nov., 1979; Dabija N., Pledoarie pentru poezie, Tinerimea Moldovei, 19 oct. 1979; Ţurcanu A. Ion Hadârcă – cioplitorul în bazalt, Tinerimea Moldovei, 25 mai 1979; Ţurcanu A. Exoduri în timp, în vol. Martor ocular, Ch., 1983; Ciocanu I., Refuzul pastişei,Nistru, 1982, nr. 4; Damian L., Despre poezia tânără, Lit. şi arta, 5 ian. 1978; Vatamanu I., Uimit de trandafir, în vol. Viaţa cuvântului, 1980; Hostiuc Şt., Ca uimirea lângă trandafir, Nistru, 1978, nr. 2; Moraru H., Înălţarea adâncurilor, Lit. şi arta, 25 oct. 1979; Dolgan M., O poezie a demnităţii umane, în vol. Poezia, adevăr artistic şi angajare socială, Ch., 1988; Cimpoi M., O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Ch., 1997; Păunescu A., Poezia care face istorie, Vremea, 1990, nr. 5; Ciocanu I., Atitudine şi mesaj în publicistica lui IonHadârcă, Lit. şi arta, 24 aug. 1999; Brumaru Al. I., Legătura peste Prut, Astra nr. 7-9, 1997, Braşov; Fotea C., Spătarul Milescu la Isarlâk, Salonul literar nr. 1, 1998, Focşani; Ciopraga Constantin, Sonetele lui Ion Hadârcă, Convorbiri literare, 2002, nr. 12; Roşioru I., Albe cetăţile negre (rec.), Convorbiri literare, 2001, nr. 4; Băciucu L., „Cioplitorul de bazalt…” în vol. A doua înviere, Ed. Orion, buc., 1999; Ţopa T., Are gustul frazei harnice, în vol. Condamnaţi la zbucium, Ed. Vast-M, 2003; Dinescu V., Ambasadorul Atlantidei, în vol. Confluenţe, Ed.Arionda, 2002; Colceriu N., Scriitorul în arena cu iluzii, Porto-Franco, ian-mart. 2002; Husar Al., Poetul în zale, Poezia, Iaşi, an. IX, nr. 3, 2003; Cimpoi M., Cele patru vânturi stilistice ale lui Ion Hadârcă, Limba Română, nr. 7. 8, 2004; Mănucă Dan, Ecoul timpului probabil, Limba Română, nr. 7-8, 2004; Urian T. ; Tranziţia dincolo de Prut, România literară, 2005, nr. 47; Busuioc N., Ion Hadârcă. Poezie şi existenţă, în vol. Cetatea gânditoare, Ed. Cronica, Iaşi, 2005; Bantoş A., Ion Hadârcă, scriitorul în faţa deşertului istoriei, Familia, nr. 11-12, 2011, Oradea.

Opinii
Textul poetic al lui Ion Hadârcă este dens, cu numeroase trimiteri la bogăţiile limbii, la istorie, la cultura noastră populară şi la culturile altor popoare. Expresia este proaspătă, cu o anumită doză de surpriză bine temperată. Dar în acelaşi timp poetul are gustul frazei arhaice, îi este familiar uzul expresiei cronicăreşti. (Liviu Damian)

Ion Hadârcă a adoptat postura de poet-copil ce priveşte în lume nu atât prin copilăria maturului, cât prin maturitatea copilului, încercat deja de asprimile timpului şi secolului. De aceea hamletizează în sens modern: „A fi în timp aceasta-i întrebarea”. (Mihai Cimpoi)

Volumul „Ambasadorul Atlantidei” anunţă o nouă tendinţă a poeziei lui Ion Hadârcă, în care echilibrul ideatic şi emoţia lirică se conjugă fericit cu expresia ludică şi ironia, şi completează imaginea unui poet modern, mereu deschis spre orizonturile poetice înnoitoare. (Arcadie Suceveanu)

„Ambasadorul Atlantidei” (Ed. Junimea, 1996) dezvăluie un liric şi, deopotrivă, un pamfletar, un cinic, ironic, amator de calambururi şi jocuri de limbaj, dar, totodată, şi un poet preocupat de „temele mari”, de cele care vizează condiţia umană de la acest sfârşit de mileniu. De altminteri, cartea debutează cu câteva poeme („Poemul deşertului”, „Saltimbecilia”, „Poezia”) care vorbesc despre poet şi poezie, implicându-le într-un abia disimulat proces moral, fără avocaţi, judecători, procurori şi fără boxe, desfăşurat la vedere... (Ioan Holban)

Ion Hadârcă este un intelectual de ţinută şi una dintre conştiinţele marcante ale vieţii culturale şi politice din Republica Moldova. Cartea sa „Era barbară” ajută la înţelegerea unei lumi despre care mulţi cred (din auzite) că ştiu totul, fără a şti, de fapt, mai nimic. (Tudorel Urian)

Sfera perfectă

locuim într-o sferă
perfectă
prin totala-i
imposibilitate
a demonstrării
ciudatei sale
sfericităţi

într-o sferă
de maximă precizie
şlefuită anume
prin dogma
unei cât mai năucitoare
relativităţi


Riduri antologice

mistreţul
mioara
şi căprioara
treceau şchiopătând
prin pădurea
de-argint

mistreţul
cu colţii
tociţi de poem

mioara
sedusă de folclorişti

şi căprioara
încă fecioară

dar culegând
antologice riduri
de pe frunţile
lui Homer
şi Plutarh

riduri-rânduri
de cărţi
înverzind
printre gânduri


Plutarh oprit la Prut

ienicerii sovietici
l-au oprit la Prut
pe suspectul Plutarh
mai întâi asigurându-l
că dincolo
în Ţara făgăduinţei
toţi sunt egali
şi nu există
nici o viaţă ilustră

mai apoi condamnându-l
că nicio biografie
recomandată de biroul
hotărârilor celor mai juste
n-a încăput
în Vieţile ilustre


Fragment ionescian

Ţară de Sus?
Ţară de Jos?
Desţărată moşie
Fără Hristos.
Curge prin apă
Un râu de granit
- Alo, Apusul!
- N-ai cumva nevoie
De Răsărit?
- Alo, cei de sus!
Dar trageţi odată
cortina sau apa
să înceteze actul final
impostorul
şi chemaţi la rampă
autorul!


Satul fără niciun locuitor
(„Jurnal de Chişinău”, 24 iulie 2007)


a murit s-a stins
şi ultimul locuitor
din satul neantului european
şi nici una din cele
două mitropolii
n-a venit să-i
ţină lumânarea

în urma sicriului
bocitoarea abisului
l-a bocit cu glas
de nisip şi de scrum
cu banderole negre
de vopsea chinuită
câteva pagini rupte
de ziar
l-au petrecut
în ultimul drum

ţânc al pământului
rămas să scâncească
la uşi sigilate
până la urmă
şi satul fără nici un locuitor
a emigrat în ţara
fără nici o localitate


Regele gol

deasupra lumii
orice muritor
săltat din luturi
de trei ori
e rege gol

odată când
scâncind de foame
adoarme crud
la sânul mamei

şi altădată
când citindu-i crezul
părintele
i-a săvârşit botezul

şi-n al iubirii tron
a treia oară
regele-i gol
lângă regina goală

în braţe albe/slabe
calde/reci
robi şi bezmetici
goi şi lacomi
suntem regi


Decapitarea de vis

în timpanele verzi ale verii
tot mai rar clipa-şi sună
paşii desculţi
tot mai reci amintiri
printre degete
printre nori zboară palid
găurită de viespi
turta lunii
turnată din ceară
şi prin sângele
unicornului rănit
trece în chiot
ultimul alai de nuntă
sau de vânătoare
pe când iscoadele cetăţii
decapitate de vis
stau de veghe
la porţile dimineţii
lampa răsăritului se stinge
de la acelaşi întrerupător


Parcul de iluzii spulberate

parcul de iluzii spulberate
se întinde mult peste real
pale de emoţii arse
încă răvăşesc coroana
câte unui vis
de mandarin
tremură din când în când
frunzişu-i
troienit
de pulberi aurii
pe alei cu degete flămânde
umbre trec
nu trec
fac valuri
ori pe-o clipă chiar
sfârşesc pe val
iată şi-o caretă fără cai
fără pânze fără surugiu
lunecă pe strunele
de harpă
dinspre nefiind spre nicăieri –
iată şi stăpânul
nesfârşitul
de pe ramuri strânge
câte-un omuleţ


Cruci de piatră

cruci de piatră
numai cruci de piatră
stau
în locul
crucilor de lemn

cruci de fier
de fontă de inox
stau în locul
crucilor de lemn

cruci de os
de marmoră
de aur
stau
în locul
crucilor
de lemn

tot mai lăudate
răstignirile

dar se pregătesc
şi de uraniu
de plutoniu
cruci
şi de pilat
pentru Cel
ce duce lemnul
ca pe-un fulg

Poemul deşertului

Un deştept

Vorbea-n deşert:

Multe ni-s

De nedescris

Multe nu-s

Demne de spus

Mult-puţinul

Mişcă plinul

Ideală

Lumea-i goală

Mandragora, cupa cu nectar 

În Agora

Timpul dat cu var să nu uite-şi leagănoduri la batistă

Mandragora

cupa cu nectar îşi aşteaptă-amanţii

optimistă

regi şi filosofi

şi deputaţi

în zadar îşi proiectează ora:

condamnată

cupei cu nitraţi

moare filosofic

Mandragora

Petru Arustei, poet şi pictor

În loc de biografie

Petru Aruștei (n. 23 martie 1939, Podu Iloaiei, județul Iași — d. 17 august 1984, Iași) a fost un poet și pictor român.

Cezar Ivanescu despre Petru Aruștei  •15 Iunie 2007:

Spuneam despre Petru Aruștei ca il consider, in eternitate, cel mai mare artist pe care l-am cunoscut in viata mea si, daca iubesc si urasc din tot sufletul Iasiul, il iubesc pentru ca mi-a prilejuit intalnirea cu un asemenea artist, si il urasc pentru ca l-a martirizat o viata si l-a omorat fara mila in vara anului 1984...

Petru Aruștei descindea in Iasi cu grupul studentilor din Podu-Iloaiei (o comuna din preajma Iasiului), grup condus de Laurentiu Ciobanu (Dan Laurentiu) si intr-un tarziu s-a stabilit definitiv in Iasi, muncind pe unde gasea de lucru, pictand si scriind...

Ca si Brancusi, Petru Arustei era autodidactul exemplar, instruit in pictura, literatura, filosofie si muzica, uneori peste nivelul unora dintre noi care au facut cariere universitare... Era un barbat puternic si sanatos si-l vedeam traind mult si apucand sa se bucure de o glorie binemeritata inca din timpul vietii sale...

Toata opera sa plastica e risipita prin colectii particulare sau pe la prieteni si nu stiu daca voi avea norocul sa intocmesc un catalog cu toate lucrarile sale sau sa tiparesc un album care sa contina reproduceri dupa lucrarile sale reprezentative, ilustrandu-i vocatia de pictor genial...

In ceea ce priveste poezia lui Petru Arustei, am ingrijit, impreuna cu poetul Lucian Vasiliu, o editie postum a poemelor sale in proza, Moarte si Renastere si Supravietuire (Institutul European, Iasi, 1994), editie incompleta, dar edificatoare pentru cunoscatori, opera postuma de valoarea unui Lautreamont... O mare literatura cum e literatura franceza nu-i permite sa-i ignore pe Lautreamont sau pe Raymond Radiguet, literatura romana, prin criticii si istoricii ei literari oficiali, isi permite sa-l ignore pe un Petru Arustei si nu doar pe el...

Numai un sclerozat mintal mai poate trata drept autori, intr-o istorie literara, nonvalori absolute ca V. Em. Galan sau Titus Popovici si ignora nume ca Gabriela Cretan sau Cristian Simionescu... Asa se scrie la noi, inca, istoria... Ar trebui sa evoc multe figuri interesante si sa narez intamplari care m-au legat profund de Iasi, pentru toata viata, si probabil ca o voi face intr-o buna zi...

E suficient sa spun, deocamdata, ca Iasiul mi-a fixat definitiv ideea de Centru al Lumii si oriunde m-as fi asezat, temporar, pentru a trai si a scrie, m-am simtit, in adancul meu, apartinind Cetatii Eterne, considerand toate celelalte orase in care am locuit (inclusiv blestematul Bucuresti) drept niste suburbii ale Iasiului...

Condamnare - Adrian Păunescu

Control la inimă - Adrian Păunescu

TEATRU/ FILM 17 August

Moara cu noroc

Film - La moara cu noroc HQ

Mara

Mara - Ioan Slavici Film pentru BAC calitate: https://youtu.be/0LMx3mSdhBo.

GÂNDURI PESTE TIMP 17 August

Ioan Slavici - Citate:

SFATURI UTILE 17 August

De ce ar trebui sa reducem consumul de carne !!

1. CARNEA CONSUMA ENERGIE VITALA, in procesul digestiei, in loc sa o genereze. Proteina animala este un lanț de aminoacizi, care trebuie întîi descompus în elemente constitutive, pentru ca organismul să o poată folosi. Asta presupune eforturi energetice uriașe. Cu alte cuvinte în loc sa-ți dea, îți fură din energie.
2. CARNEA CONȚINE ADRENALINĂ ÎN CANTITĂȚI MARI (secretată de groaza animalelor sacrificate) care epuizează glandele suprarenale umane și duce în timp la hipertensiune. Adrenalina provoacă furie și agresivitate celui care consuma carne.
3. CARNEA E TOXICĂ, datorita acidului uric (care provoacă guta), acidul fosforic și acidul sulfuric, formați în procesul de digestie și metabolismul proteinelor din carne. Acești acizi au o acțiune iritantă și inflamatoare asupra țesuturilor.
4. CARNEA ELIMINĂ CALCIUL din organism, datorită azotului din compoziția proteinei din carne, cu conținut bogat în fosfor.
5. CARNEA E ACIDĂ, ducînd la inflamații ale țesuturilor și degradarea lor rapidă și la așa numita acidoză, cauza tuturor bolilor. De la o raceala pînă la cancer!
6. CARNEA CREȘTE COLESTEROLUL ducînd la accidente vasculare, hipertensiune arterială, angină pectorală, boli de inimă, obezitate și impotență, etc.
7. CARNEA PROMOVEAZĂ CALCULII HEPATICI ȘI BILIARI
8. PROTEINELE ANIMALE PUTREZESC în interiorul organismului, dînd trupului un miros greu.
9. CARNEA DUCE LA APARIȚIA CANCERULUI DE COLON. Mai ales consumul de carne roșie este asociat cu creșterea compușilor de tip N-Nitroso din culturile de bacterii intestinale, care lezează colonul și provoacă tumori maligne la nivelul lui.
10. CARNEA DUCE LA APARITIA CANCERULUI HEPATIC SI PANCREATIC
11. CREȘTEREA ANIMALELOR SE FACE ÎN CONDIȚII DEZUMANIZANTE PENTRU CRESCĂTORI, în spații închise, lipsite de lumina soarelui sau de aer curat. Animalele sunt injectate cu hormoni de creștere, hrănite cu furaje pline de pesticide și ierbicide, cu concentrate făcute din faină de oase, bolnave de cancer, cel mai adesea. Sunt maltratate și ucise apoi cu cruzime.
12. CREȘTEREA ANIMALELOR A FĂCUT RAVAGII MEDIULUI. Defrișările masive, pentru ca în locul pădurilor să se creeze locuri de pășunat, au dezechilibrat eco-sistemul planetar, distrugînd habitatul natural al animalelor sălbatice, diminuînd cantitatea de oxigen și provocind încălzirea globală.
13. CONSUMUL DE CARNE SCURTEAZA VIAȚA (prin epuizarea în timp a organelor vitale).
14. CONSUMUL DE CARNE STIMULEAZA, IRITĂ SI INFLAMEAZĂ ORGANELE SEXALE (În special glanda prostatei, ducÎnd la apariția prostatitei)
15. CARNEA ESTE INJECTATA CU HORMONI DE CREȘTERE, ANTIBIOTICE ȘI VACCINURI, toate considerate cancerigene.
16. ANIMALELE SUNT HRĂNITE CU UN AMESTEC DE FURAJE ȘI CARNE TOCATĂ, PROVENITĂ DE LA VACI, PORCI, GĂINI BOLNAVE ȘI AGONIZANTE ȘI OI MOARTE. și îmbolnăvesc animalele, așa cum îi îmbolnăvesc și pe oameni. Ăsta este motivul apariției unor boli teribile Aceste practici duc la acidoză ca “boala vacii nebune”.
17. INGESTIA DE PROTEINĂ ANIMALĂ INTERFEREAZĂ CU ABSORBȚIA MANGANULUI DIN ORGANISM, ceea ce poate provoca amețeli, tulburări de echilibru, spasme, convulsii, probleme de transmitere a impulsurilor neuronale (miastenie, aritmie cardiaca, fibrilații), probleme neuromusculare, boala Parkinson si boala Lou Gehring.
18. CARNEA ABUNDĂ ÎN CELULE ROȘII MOARTE, cu conținut mare de fier ionizat (extrem de diferit de cel de origine vegetala), care poate duce la scăderea nivelului de crom (necesar în transferul de insulină), scăderea nivelului de zinc (necesar în producerea insulinei și a energiei), lezarea țesuturilor hepatice, pancreatice si renale; scăderea nivelului de calciu, creșterea nivelului de sodiu (cauzatoare de edeme)
19. CARNEA ESTE PRINCIPALA CAUZĂ CARE DUCE – ÎN MOD DIRECT – LA DEGRADARE DANTURII, datorita faptului ca interferează cu absorbția calciului;
20. CARNEA E INADECVATĂ CONSUMULUI UMAN DIN CEL PUȚIN 7 MOTIVE:
a) carnivorele au gheare cu care iși prind prada; oamenii, n-au;
carnivorele au canini și incisivi puternici, cu care sfîșîie carnea, dar n-au în schimb molari plați cu care să o mestece, așa că o înghit bucăti întregi; oamenii nu au dinții din față ascuțiți, dar au molari destinați să macine bine bolul alimentar;
c) carnivorele au tractul digestiv doar de trei ori mai mare decît lungimea corpului, ceea ce faciliteaza evacuarea destul de rapidă a carnii digerate, intrate in putrefacție; oamenii au traiectul digestiv de 10-12 ori mai mare decît lungimea corpului, unde carnea intrată in putrefactie poate stagna și pina la 5 zile într-un corp încă sănătos, dar uneori rămîne lipită de pereții colonului ani de zile, sub forma așa numitei plăci mucoidale.
d) stomacul carnivorelor secretă acid clorhidric puternic, care digeră proteina animală; stomacul uman secretă un acid clorhidric de 20 de ori mai slab decît cel al carnivorelor.
e) glandele salivare ale carnivorele n-au rolul de a pre-digera alimentele; la oameni s-au dezvoltat glande salivare productive, al caror produs (saliva) are enzime puternice care predigeră carbohidrații.
f) saliva carnivorelor este acidă; saliva oamenilor este alcalină.
g) digestia nutrienților se face rapid și direct în stomacul carnivorelor, sub influența acidului clorhidric puternic; digestia omului începe în gură, sub acțiunea enzimelor salivare specializate în carbohidrați și lipide, trece în stomac, unde se descompun proteinele cu ajutorul pepsinei și se desfasoară în toată plenitudinea ei, lent, în intestinul subțire al omului. Absorbția nutrienților are loc abia în intestinul gros, după un parcurs lung, uneori de 7 metri, cît are tractul digestiv.
21. CARNEA ANIMALĂ NU E CU NIMIC DIFERITĂ DE CEA UMANĂ, AVÎND ACEEAȘI COMPOZIȚIE CHIMICĂ.