RELIGIE ORTODOXĂ 25 August
Aducerea moaștelor Sf Ap Bartolomeu; Sf Ap Tit; Duminica a 10-a după Rusalii - Vindecarea lunaticului
În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea asezarii moastelor Sfântului maritului Apostol Bartolomeu.
Sfântul Apostol Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea crestinismului printre neamuri, carora propovaduindu-le numele Domnului, a fost rastignit în Armenia cea mare a Rasaritului. Iar sfintele lui moaste, crestinii ce se aflau acolo, punându-le într-o racla de piatra, le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tamaduiri si mântuiau neamurile de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului vazând acestea, au luat racla aceea cu sfântul trup al Apostolului si au aruncat-o în mare, împreuna cu alte patru racle care aveau în sine moastele a patru sfinti mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si Acachie. Plutind însa Apostolul pe deasupra marii si trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a sosit în Marea Egee; de acolo la Marea Adriatica si lasând în stânga ostrovul Siciliei având împreuna urmator si pe bunii biruitori mucenici ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei. De aici, bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa odihneasca în locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca pronie a vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila, cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si Acachie în cetatea Ascalus.
Dupa aceea s-a aratat dumnezeiescul Apostol lui Agaton, episcopul Lipariei, care pogorându-se la malul marii si vazând acel mare si minunat lucru, zise: „De unde ti-a venit Liparia aceasta multa bogatie? Iar tu, Apostolul Domnului, bine ai venit”. În urma fericitul Agaton voind a aseza racla la loc cinstit, si vazând ca nu o poate misca cu nevointele multimii, din dumnezeiasca descoperire a adus o pereche de junice; si legându-le cu o funie, au tras acea mare racla cu usurinta acolo, unde era voia Apostolului. Aici a facut episcopul si biserica înfrumusetata Apostolului, si a pus într-însa fericitele si cinstitele lui moaste cu racla, ca pe un odor scump, si acolo în toate zilele se faceau minuni.
Deci trecând multi ani, în zilele împaratului Teofil, pentru multimea pacatelor noastre, luând Agarenii cetatuia aceea în care se afla Sfântul Apostol si ramânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni, stapânul cetatii Venendului, întelegând apostolestile minuni, s-a îndreptat cu înfierbântata credinta catre sfântul; si a chemat din cetatea amalfinilor niste oameni corabieri si dându-le o suma de bani, au adus acel odor scump. Deci stapânul cetatii aflându-se departe de mare, a pornit pe episcopul locului si pe multi clerici si popor se duse sa întâmpine pe Apostol. Ale carui sfinte moaste aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit. Acolo facea marele Apostol tamaduiri la toti câti se aflau acolo, întru slava preabunului Dumnezeului nostru.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit, episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
Fericitul Tit se tragea din neamul lui Min, împaratul Cretei, precum graieste legiuitorul Zinas, care a scris viata lui, si de care pomeneste fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, înca din copilarie, a aratat multa nevointa spre învatatura cea laudata a elinilor. Fiind el de 20 de ani, a auzit un glas ce-i venea de sus, care zicea: „Tit, trebuie sa iesi din cele de aici, sa-ti mântuiesti sufletul, ca nu-ti va folosi învatatura aceasta”. Dupa un an de la aceasta aratare i s-a poruncit prin vedenie, ca sa citeasca cartile evreilor. Si luând cartea proorocului Isaia a citit acestea: „Înnoiti-va catre mine ostroave multe; Israel se mântuieste de la Domnul cu mântuire vesnica”.
Între timp antipatul Cretei, care era unchi al Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Nastere a Domnului Hristos si de minunile ce a facut în Ierusalim si într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, caci era iscusit a auzi si a spune si a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, si vazând si închinându-se Stapânului Hristos, a ramas în Ierusalim unde a vazut minunile lui Hristos, dar a vazut si mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea si Învierea si dumnezeiasca Sa înaltare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfintilor Apostoli. Si crezând el s-a numarat cu cei 120 si cu cei 3000 ce au crezut în Domnul prin învatatura Apostolului Petru.
Dupa aceea a fost hirotonit si trimis cu Pavel sa învete si sa hirotoneasca pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiti. Si s-a dus cu dânsul la Antiohia si la Seleucia, la Cipru, la Salamina si la Pafos si de acolo la Perga Pamfiliei si la Antiohia Pisidiei si la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra si la Derbe, propovaduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a fi stapân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, dupa sora, au mers acolo Pavel si Tit, unde si biserica au zidit. Dupa aceea iesind din Creta s-au dus în Asia si de acolo cu Pavel la Roma, unde a ramas Tit pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, si de unde s-a întors în Creta. Aici hirotonind episcopi si preoti si stralucind apostoleste, a raposat în Domnul.
Sfântul Apostol Tit - 25 august
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfaturi Duhovnicești. Pot primi taina Cununiei dacă nu sunt ortodox?
Duminica a 10-a după Rusalii - Vindecarea lunaticului
Predică la Duminica a X-a după Rusalii - Vindecarea lunaticului - Pr. Ilie Cleopa
Toate patimile de care omul suferă pe faţa pământului vin mai cu seamă din două părţi ale firii noastre: din partea mânioasă a sufletului şi din partea poftitoare a lui. Dar pe lângă ele mai este şi partea raţională, care n-are a face cu aceste patimi dobitoceşti, legate de simţiri.
Iubiţi credincioşi,
Sunt un fel de oameni care se cheamă scafandri şi care se bagă în adâncul oceanelor şi pe fundul mărilor şi caută acolo mărgăritare care adesea se găsesc în scoicile de pe fundul mării. Dar ca să găsească un mărgăritar ca acela, câtă osteneală trebuie să-şi ia asupra-şi aceştia, primejduindu-şi uneori chiar şi viaţa!
Aşa ni se cade şi nouă, creştinilor, care avem credinţa dreptmăritoare şi dumnezeiescul botez, să ne afundăm pururea în dumnezeieştile Scripturi, să adâncim pururea mintea noastră în dumnezeieştile şi preaadâncile înţelesuri ale ei, căci numai aşa vom afla mărgăritarele cele preasfinte şi preafolositoare pentru mântuirea sufletelor noastre.
Aţi auzit Evanghelia de astăzi. Dacă o iei după slovă, Evanghelia e scurtă, dar dacă vrei să tâlcuieşti fiecare verset în parte, poţi să faci o predică foarte lungă. Dar nu e vreme acum, în cadrul dumnezeieştii Liturghii, să facem cu de-amănuntul tâlcuirea acesteia, ci vom da doar nişte spicuiri din înţelesul ei.
Se spune în ea: „În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om oarecare”. Evanghelia nu ne spune cine era omul acela, din care parte a Palestinei, ce stare avea: era bogat, era sărac, era înţelept, era mai simplu, era bolnav sau era sănătos? Spune doar simplu că a venit un om oarecare, cu o rugăminte.
Şi care era rugămintea lui? A adus la Iisus Hristos un copil al său, care era cuprins de diavol, mai cu seamă în timp de lună plină.
Dumnezeiescul Evanghelist Marcu spune încă şi cum se îndrăcea. Când îl apuca diavolul, zice că îl trântea pe jos şi făcea spume. Iar dumnezeiescul Luca spune mai mult, anume că striga tare, ţipa, urla, se bătea cu capul de pietre, spumega şi avea faţa cu totul schimbată şi cu totul înfricoşată.
Dar de ce a spus dumnezeiescul Evanghelist Matei că tocmai la lună plină era cuprins de diavol? Nu sunt şi astăzi o mulţime de bolnavi de felul acesta, ce se zic epileptici, care vin la noi la mănăstire şi le citim tocmai când e lună plină, căci zic ei că tocmai atunci se îmbolnăvesc? Oare ce legătură are luna cu boala aceasta ce se numeşte epilepsie? Are vreo legătură? Nu, Doamne fereşte!
Dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur spune că diavolii, vrând să hulească zidirea lui Dumnezeu, pândeau această venire a lunii pline, ca să muncească tocmai atunci pe cei daţi în stăpânirea lor de Dumnezeu. Aceasta pentru ca oamenii să hulească pe Dumnezeu, dând vina pe lună. Adică să zică: „Iată, luna e pricină că eu sunt bolnav de epilepsie, luna e de vină că eu sunt îndrăcit!”. Şi aşa, să hulească pe Ziditorul şi zidirea cea preabună şi preacurată a lui Dumnezeu. Că a zis Dumnezeu, la zidirea cea dintâi, că erau toate cele făcute de El bune foarte (Facerea 1, 31).
Mai sunt şi azi oameni care dau vina pe lună şi pe zodii. Ei zic: „Eu n-aş fi făcut aşa de mult rău dacă aş fi fost născut într-o zodie bună”. Sau: „E zodia mea, m-am născut în zodia Racului, deci trebuie să merg înapoi ca racul”. Iar altul: „M-am născut în zodia Taurului şi trebuie să fiu bătăuş”. În sfârşit, altul: „Eu m-am născut în zodia Scorpiei şi trebuie să fiu viclean ca ea şi să înţep pe alţii cu cuvântul”. Sau alţii: „Eu m-am născut în martie, sau în zodia Peştelui sau a Vărsătorului, sau a Cumpenei; de aceea sunt eu nehotărât”. Ce nebunie!
Dumnezeiescul Vasile cel Mare zice în cuvântul din Hexaimeron de la facerea lumii, când vorbeşte despre facerea stelelor în ziua a patra: „Omule nebun, ce legătură poate să aibă zodia de pe cer cu naşterea ta pe pământ?!”. Niciodată nu are legătură steaua de pe cer cu naşterea ta.
Ne-am făcut răi din cauza răutăţii noastre, din cauza voinţei noastre. Am dat voinţa noastră în mâna satanei, ne-am făcut răi de bunăvoie, nu de silă. Nu ne-a silit nici luna la rău, nici zodiile, nici constelaţiile cerului, ci răutatea noastră şi voia noastră proprie, iar aceasta munca veşnică ne-o aduce.
Iată dar care era pricina că diavolul lua în stăpânirea lui pe cei îndrăciţi în timpul lunii pline: ca oamenii să hulească zidirea cea preabună a lui Dumnezeu, adică luna, sau, cum zic alţii, stelele, sau zodiile.
Şi ce ne spune în continuare Evanghelia de azi? A zis tatăl copilului: „Doamne, rău pătimeşte, se îndrăceşte la lună plină”. Apoi: „Că de multe ori îl aruncă în apă ori în foc”. Oare ce să fie focul şi apa? Chiar numai de natură vorbeşte Evanghelia? Nu, Doamne fereşte! Dacă te-ai lua numai după litera Evangheliei, te-ai face sectar. Dar focul şi apa au aici şi alt înţeles, mai înalt.
Toate patimile de care omul suferă pe faţa pământului vin mai cu seamă din două părţi ale firii noastre: din partea mânioasă a sufletului şi din partea poftitoare a lui. Dar pe lângă ele mai este şi partea raţională, care n-are a face cu aceste patimi dobitoceşti, legate de simţiri.
Sufletul omului are astfel trei părţi şi din fiecare se nasc: eresul, credinţa strâmbă, nebunia, hula, nediscernământul, nedreapta socoteală, nechibzuinţa, nemulţumirea de binefacerile lui Dumnezeu şi ale oamenilor şi cele asemenea. Iar celelalte două părţi, care sunt închipuite în Evanghelia de astăzi prin apă şi foc, sunt mânia şi pofta.
Din partea mânioasă se nasc în om aceste păcate: mai întâi ura de oameni, care e egală cu uciderea, căci zice dumnezeiescul Ioan Evanghelistul: „Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om este” (Ioan 1, 13-15); apoi e zavistia, sau bucuria de răul altuia, pizma, râvna cea rea, răutatea, mânia, iuţimea, ţinerea de minte a răului şi cele asemenea. Toate sunt păcate ale părţii celei mânioase, adică ale mâniei.
Iar celelalte păcate, ca lăcomia pântecelui, desfrânarea, beţia, lenea, dezmierdarea, moleşeala, trândăvia şi celelalte asemenea, sunt păcate ale părţii poftitoare a sufletului. Când omul cade în acestea, este îndrăcit.
Căci zice tatăl copilului: „Doamne, de multe ori l-a aruncat pe el în foc şi de multe ori în apă”. Focul este mânia şi toate păcatele care se nasc din mânie; iar apa este pofta. Deci, de câte ori suntem în păcatele urii, ale zavistiei, ale pizmei, ale iuţimii, ale bârfirii, ale nemulţumirii, ale răpirii, ale dorinţei de răzbunare, când ţinem minte răul asupra altuia, de tot atâtea ori suntem aruncaţi de satana în focul mâniei.
Şi de câte ori ne îmbuibăm pântecele şi ne îmbătăm şi curvim şi preacurvim şi ne destrăbălăm împotriva firii şi ne lăsăm prinşi de dezmierdare, de lene şi de trândăvie, adică de moleşeala voinţei de a lucra fapta cea bună, de atâtea ori suntem trântiţi de satana în apa poftelor noastre.
Aşa se înţelege ceea ce spune tatăl copilului: „Doamne, de multe ori l-a aruncat pe el în foc şi de multe ori în apă”.
Aşa ne îndrăcim şi noi în fiecare zi, când satana ne dă în patimile cele mânioase, apoi din cele mânioase ne aruncă în ale părţii celei poftitoare, adică în apa poftelor şi a răutăţilor noastre.
Dar ce spune mai departe omul lui Iisus Hristos? „Doamne, l-am adus pe el la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece”. Oare n-aveau credinţă ucenicii lui Hristos, de n-au putut să vindece un îndrăcit? Dar câte minuni şi semne n-au făcut ei mai înainte?! Căci zice Scriptura că le-a dat putere să învie morţii, să izgonească diavolii şi să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa în popor (Matei 9, 8; Ioan 3, 2).
Dar de ce n-au putut acum ucenicii lui Iisus Hristos să-l vindece pe acest bolnav? Iată de ce: darurile Duhului Sfânt, cum sunt darul proorociei sau darul tămăduirii, când se dau sfinţilor, nu se dau pentru totdeauna, nici pentru toate lucrurile; proorocii prooroceau numai când îi însufla Duhul Sfânt şi nu în toate lucrurile, nici despre toate, ci numai despre acelea pe care li le spune Duhul Sfânt, de care ştie Duhul Sfânt că este de folos să le ştie şi ei.
Iată, bunăoară, Ieremia proorocul! Era mare prooroc, sfinţit din pântecele maicii sale, dar nu putea să proorocească întotdeauna. De multe ori el vorbea cu poporul şi cu ucenicii şi-i mustra şi ei făceau altfel, iar când venea Duhul Sfânt şi începea să proorocească, îi spunea lui Baruh: „Vino aproape de mine şi scrie ce proorocesc eu acuma, că acestea sunt venite de la Duhul Sfânt”. Simţea că a venit Duhul Sfânt şi cele ce va grăi el în acel ceas sunt vrednice de a fi scrise să rămână în dumnezeiasca Scriptură, în care le vedem şi astăzi (Ieremia 45, 1-5).
De aceea n-au putut ucenicii să vindece pe acel bolnav. După cum darul proorociei nu se dă totdeauna şi nici pentru toate lucrurile celor ce proorocesc, aşa nici darul tămăduirilor, pe care l-a dat Mântuitorul sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, nu era totdeauna cu dânşii, ci numai când voia Dumnezeu să tămăduiască printr-înşii şi numai pentru ceea ce voia Dumnezeu.
Deci în acel moment luase Iisus Hristos darul tămăduirii de la Apostolii Săi, ca să nu poată tămădui pe copilul acela. Dar de ce l-a luat? Pentru că a văzut şi la dânşii o oarecare necredinţă. Nu lipsă totală de credinţă, ci împuţinare de credinţă. Acea împuţinare de credinţă a numit-o Mântuitorul necredinţă.
A văzut la ei o îndoială. Căci când au văzut cum copilul acela cade jos, spumegă, scrâşneşte din dinţi, se bate cu capul de pământ, urlă, bagă spaima în lume, s-au îndoit că ar putea să-l tămăduiască.
Şi această îndoială a lor a văzut-o Văzătorul de inimi, Iisus Hristos. Din pricina aceasta i-a mustrat mai târziu pentru necredinţa lor.
Şi de aceea zise bietul om: „L-am dus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l tămăduiască”. Şi atunci ce-a făcut Mântuitorul? Preablândul nostru Mântuitor, Cel plin de toată sfinţenia, Cel ce a fost Însuşi Izvorul sfinţeniei şi al blândeţii, S-a mâniat. Şi mâniindu-Se, a zis: „O, neam rău şi necredincios, până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi pe voi?”.
Auzi? Oare de ce S-a mâniat Mântuitorul şi de ce a făcut mustrare la plural şi nu la singular? Mântuitorul S-a mâniat pentru că a văzut la om necredinţă şi viclenie. Căci la Evanghelistul Marcu se spune că omul a zis: „De poţi ceva, ajută-ne nouă!” (Marcu 9, 22).
Aceasta arată că n-a venit la Iisus Hristos cu toată credinţa, ci cu un fel de viclenie. Mă duc să vedem, nu cumva are să poată să tămăduiască pe copilul meu? Această viclenie şi această necredinţă a mustrat-o Iisus Hristos, dar nu ca fiind numai a acelui om, ci ca a întregului popor. N-a zis: „O, omule necredincios şi viclean, pentru ce vii la Mine dacă n-ai credinţă şi zici: «Dacă poţi ceva, ajută-ne nouă!»?”. Nu a făcut mustrarea aşa. Ci ne-a dat pildă pentru toate veacurile şi vremile.
Că viaţa lui Iisus Hristos este şi va fi prototipul vieţii creştine până în veac. Ne-a arătat prin aceasta şi nouă că atunci când cineva a greşit, să nu-l mustrăm pe acela de faţă cu altul. Căci în acest caz omul slab în credinţă se deznădăjduieşte.
Ci, vorba românească: „Bate şeaua să priceapă calul”, adică ne învaţă să mustrăm pe toţi, ca şi cum toţi ar fi vinovaţi şi aşa acela care-i vinovat, care-i cu musca pe căciulă, să ştie că pe el l-am mustrat.
Aşa a făcut şi Iisus Hristos la mustrarea omului aceluia viclean şi puţin credincios, care era tatăl acelui copil lunatic. Căci a zis: „O, neam rău şi necredincios, până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi pe voi?”.
A folosit mustrarea pentru multe persoane, la plural, ca să nu-l deznădăjduiască. Că dacă i-ar fi zis numai lui în faţa lumii: „O, omule rău şi necredincios şi viclean…” – îl deznădăjduia, că era om slab în credinţă. Iar prin el i-a mustrat pe toţi, ca mai tare să-l doară pe cel ce era vinovat. Aşa s-a întâmplat şi aici.
Dar după această mustrare făcută la plural, sau în chip obştesc, ce-a mai zis Iisus Hristos? A zis: „Aduceţi-l pe el la Mine!”. Pe cine? Pe copilul acela care era îndrăcit, care făcea spume în timpul lunii pline şi pătimea aşa de greu. Şi când l-au adus, ce a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos? A certat pe diavolul, iar acesta a ieşit din el şi îndată s-a tămăduit copilul şi l-a dat pe el tatălui său, să-l ducă acasă. Vedeţi?
L-a tămăduit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar mai întâi a mustrat viclenia şi necredinţa tatălui său, vorbind ca pentru mai multe persoane.
Văzând dumnezeieştii ucenici şi apostoli că minunea aceasta s-a făcut aşa de uşor de către Iisus Hristos şi de ei nu s-a putut face, L-au luat pe El deoparte şi L-au întrebat: „Doamne, de ce n-am putut şi noi să scoatem diavolul acesta?”.
L-au luat deoparte pentru că le era ruşine de popor, apoi pentru că simţeau că aici e o taină. Poate vor afla de la Iisus Hristos pentru care pricină, pentru care păcat sau neputinţă a lor nu l-au putut vindeca. Luându-L la o parte, Iisus Hristos le-a spus: „Iată pentru care pricină: pentru necredinţa voastră n-aţi putut să-l vindecaţi”.
I-a mustrat pe ucenici pentru că a văzut la ei puţină îndoială, puţină necredinţă şi această puţină necredinţă a lor a numit-o Mântuitorul necredinţă. Şi apoi, le-a împărtăşit un lucru mare: „Amin zic vouă, că de aţi avea credinţă numai cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ridică-te de aici şi du-te dincolo şi de veţi fi credincioşi, va fi vouă aşa, după credinţa voastră”.
Le-a arătat că ei nu au credinţă nici cât un grăunte de muştar. Dar noi, păcătoşii, câtă credinţă avem? Dacă pe Apostoli i-a mustrat Hristos, vă daţi seama cât de puţină credinţă avem noi. De aceea nu se împlinesc cererile noastre prea repede, pentru că suntem prea puţin credincioşi.
Dar oare, fraţilor, spune Evanghelia lui Iisus Hristos adevărul? Doamne fereşte, dacă am zice nu! Cine va huli că în Evanghelie sau în toată dumnezeiasca Scriptură este un cuvânt nedrept sau rătăcit, anatema este, potrivit dumnezeieştilor canoane ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi.
Tot cuvântul lui Dumnezeu este adevăr veşnic. Dar noi citim în istoria Sfinţilor Apostoli şi în Evanghelie şi nu găsim nicăieri că Iisus Hristos ar fi mutat munţii.
Avem însă câţiva sfinţi mari care au mutat munţii cu rugăciunea: Sfântul Ioachim, Patriarhul Ierusalimului; Sfântul Platon, Episcopul Alexandriei; Sfântul Marcu de la Muntele Fracesc din Abisinia, care n-a văzut 85 de ani faţă de om; Sfântul Averchie, Episcopul Eratoliei, cel întocmai cu Apostolii, precum şi Sfântul Grigore Taumaturgul – marele făcător de minuni – a mutat un munte şi un râu, poruncindu-le să se ducă în altă parte.
Toţi aceşti sfinţi au mutat munţii cu rugăciunea, însă nu este vreme să vă spun istoria lor, căci ar fi predica prea lungă.
Dar de ce sfinţii au făcut minuni mai mari decât Iisus Hristos? Pentru care pricină? Şi de ce Hristos n-a mutat munţii în Evanghelie? Căci poate vă veţi întreba: „Cum, sfinţii, care sunt robi ai lui Iisus Hristos, au făcut minuni mai mari decât Dânsul?!”.
Ei bine, să vă lămuresc acest lucru.
Când a venit Mântuitorul nostru Hristos în lume, El a făcut minuni atâta cât putea să cuprindă lumea şi cât era de ajuns ca să creadă omul pentru mântuirea sa. El a înviat un mort de patru zile, pe Lazăr şi pe alţii de câte o zi.
Dar Sfântul Gheorghe a înviat un mort de patru sute de ani, iar Sfântul Macarie unul de şase sute de ani.
Iată minuni mai mari decât ale lui Hristos. Dar pentru ce? Pentru că Hristos a spus: „Cel ce crede întru Mine, minunile pe care le fac Eu, şi mai mari decât Mine va face” (Ioan 14, 12; Matei 17, 20). Deci dacă sfinţii n-ar fi făcut minuni mai mari decât Iisus Hristos, nu s-ar fi împlinit cuvântul sau proorocia Lui.
Însă cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece (cf. Ioan 10, 35; Matei 24, 35). De aceea sfinţii au făcut în vremea lor minuni mai mari decât Mântuitorul, dar nu cu puterea lor, ci cu puterea Aceluiaşi Dumnezeu Iisus Hristos, Care lucra printr-înşii. Căci El a zis la Înălţare: „Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru şi orice veţi cere întru numele Meu, vă voi da vouă”.
S-a suit acolo unde era mai înainte cu slava dumnezeirii Sale. Niciodată nu a lipsit ca Dumnezeu de acolo, dar acum a îndumnezeit trupul şi a ridicat firea omenească de-a dreapta puterii şi de acolo a dat putere mare Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, ca să facă minuni, să învie morţii, să gonească duhurile, să facă chiar minuni mai presus şi mai mari decât le-a făcut El Însuşi pe pământ.
Prin urmare, nu sfinţii le-au făcut, ci tot Iisus le-a făcut prin sfinţii Săi, ca să se împlinească cuvintele lui David care zic: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi” (Psalmi 67, 36).
Iată pentru ce au mutat sfinţii munţii cu rugăciunea şi n-am vreme să vă spun alte pilde de alţi sfinţi, care au făcut minuni încă şi mai mari.
Şi după ce a spus Mântuitorul acestea, ce le-a mai spus Apostolilor? Le-a mai spus că acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post.
Iată cele două arme preaputernice date de Dumnezeu creştinului ca să facă minuni şi semne şi să învie morţii şi să gonească diavolii: postul şi rugăciunea! Întâi credinţa şi apoi acestea două. Credinţa tare, postul şi rugăciunea fac minuni şi astăzi şi vor face în veacul veacului. Cine n-are credinţă, nu cunoaşte minunile lui Dumnezeu care se fac în tot minutul.
De aceea a şi spus Mântuitorul: „De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”. Care ochi? Ochiul sufletului, care este mintea. El trebuie să creadă, ca să fie curat de necredinţă.
Deci acestea sunt armele preaputernice puse în mâna credinţei fiecăruia: postul şi rugăciunea. Cu ele poate omul să se tămăduiască pe sine şi poate să tămăduiască şi pe alţii.
Sfântul Antonie cel Mare avea un ucenic numit Pavel cel Prost. Era prost cu firea, dar nu cu mintea şi cu sufletul. Era simplu, dar era foarte tare în credinţă, smerit foarte şi mare postitor. Iar acestea îi luminau mintea. Înainte de a veni la călugărie, el a fost căsătorit, dar era foarte credincios şi foarte blând şi cu totul lipsit de răutate.
A venit odată cu carul cu lemne din pădure şi a găsit pe soţia sa cu un om în pat... . Dar el nici n-a înjurat-o, nici n-a ocărât-o, nici n-a blestemat-o, ci atâta i-a zis: „Dacă-ţi place de acela, rămâi cu el; eu mă duc să mă fac călugăr”.
A lăsat deci şi casă şi boi şi femeie şi s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare, în muntele unde petrecea el în Egipt, având 20.000 de ucenici pustnici în toată pustia schetică de lângă Alexandria.
Şi când a ajuns Pavel la Sfântul Antonie, acesta văzându-l om bătrân, din lume, l-a întrebat: „Ce vrei, omule?”. Acela zice: „Am venit să mă fac călugăr”. „Păi, n-ai să poţi. Viaţa călugărească cere renunţare multă, cere post, priveghere, sărăcie, pocăinţă, osteneală, sudoare, plecarea genunchilor, lacrimi, suspine, şi trebuie să fii foarte hotărât ca să poţi răbda toate ale călugăriei până la sfârşit”. „Părinte, am să fac cum zici Sfinţia Ta, că de aceea am venit: să mă fac călugăr”. Sfântul Antonie îi zise: „N-ai să poţi, frate, du-te acasă, eşti om obişnuit cu femeia, cu copiii, n-ai să poţi. Aici avem diavoli, avem lupte mari”. „Ba nu mă duc; eu am venit să mă fac călugăr”.
L-a mai întrebat Sfântul Antonie: „Ai de mâncare?”. Zise acela: „N-am, am venit să mă fac călugăr; ce-or mânca ei, călugării, voi mânca şi eu”. Şi-i zice: „Stai la poartă aici, ca să vezi cum e călugăria până la urmă”.
Sfântul Antonie avea chilia îngrădită cu gard de piatră şi încuind uşa, i-a spus: „Stai la poartă aici, stai şi încearcă!”.
L-a lăsat opt zile şi opt nopţi, crezând că Pavel se va duce îndată ce i se va face foame. Dar n-a fost aşa, căci acest Pavel n-a venit să ispitească viaţa călugărească, ci a venit să se jertfească până la moarte pentru crucea lui Iisus Hristos şi pentru călugărie.
Când s-a dus iarăşi la el, l-a găsit la poartă, în genunchi, rugându-se. Îi zise: „Omule, n-ai plecat?”. „Nu”. „Ai ceva de mâncare?”. „Nu”. „Ţi-a dat cineva de băut?”. „Nu”. „Şi cum, că doar sunt opt zile de când te-am lăsat?”. „Bine, dar de acum nu mă mai duc de aici”. „Dar de ce?”. „Păi, am să mă fac călugăr”.
S-a minunat atunci Sfântul Antonie şi a cunoscut că Dumnezeu l-a trimis acolo şi s-a temut să-l mai alunge. „Vino încoace, frate!”. L-a luat la masă şi ştiind că Pavel n-a mâncat de opt zile, i-a dat mai mulţi pesmeţi, zicându-i: „Mănâncă, fiindcă ai venit acum din lume!”. Dar el se uita la Sfântul Antonie.
Şi a mâncat Sfântul Antonie un pesmet, a mâncat şi el unul. Şi Sfântul Antonie zise: „Mai mănâncă, frate, mănâncă-i pe toţi!”. „Dar Sfinţia Ta de ce nu mănânci?”. „Eu sunt călugăr”. „Şi eu am să mă fac călugăr”. Şi n-a mai vrut să mănânce şi a început nevoinţa Sfântului Antonie.
Sfântul Antonie era de 40 de ani în pustie, mâncând 16 grame de pesmet pe zi şi bând puţină apă de izvor şi el a început aceeaşi nevoinţă cu Sfântul Antonie şi la post şi la priveghere. Şi după ce a stat o lună cu el, spre a-i vedea puterea, l-a dus apoi la o stâncă de aproape, i-a dat un târnăcop, o daltă şi un ciocan să sape în stâncă şi să-şi facă o chilie. Iar Pavel şi-a săpat peştera aproape de a Sfântului Antonie şi au petrecut împreună mai bine de 20 de ani în pustia aceea.
Şi pentru smerenia şi postul lui aspru şi lepădarea lui de lume, i-a dat Dumnezeu darul de a face minuni, că era mare rugător şi mare postitor. Şi de multe ori veneau la Sfântul Antonie, marele făcător de minuni, oameni îndrăciţi, epileptici şi neputând marele Antonie să-i tămăduiască pe unii dintre ei, îi ducea la Pavel cel prost, zicându-le: „Hai, că un dar ca acesta are ucenicul meu Pavel”.
Şi a venit odată la Sfântul Antonie o femeie care era foarte îndrăcită şi fusese la mulţi sfinţi în pustie şi la multe mănăstiri, dar nu se tămăduise. Şi s-a rugat Sfântul Antonie 40 de zile şi nu s-a tămăduit. Pe aceasta o chinuia diavolul foarte rău, fiindcă era stăpânită de o căpetenie a iadului din cele mari, un domn al puterilor văzduhului, cum îi numeşte apostolul Pavel.
Şi atunci a dus-o pe această femeie la ucenicul său Pavel. Şi-i zice: „Pavele, vezi femeia asta? Să scoţi diavolul dintr-însa, că eu nu-l pot scoate!”. „Da, Părinte, dacă porunceşti Sfinţia Ta, dar cum să-l scot?”. „N-ai voie nici să mănânci, nici să bei, ci să te rogi tot timpul, până va ieşi diavolul din ea”. „Da, Părinte”. Şi s-a suit Pavel pe o stâncă şi a ridicat mâinile la cer şi a stat aşa 30 de zile şi 30 de nopţi, ca un stâlp; nici n-a dormit, nici n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
Din când în când se uita la femeie, c-o ţineau legată neamurile ei cu lanţuri şi zicea: „Ieşi, diavole, din zidirea lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Părintelui Antonie!”. Şi la 30 de zile, când a coborât mâinile jos, s-a dus şi a însemnat-o cu semnul crucii, zicând: „Aşa zice Părintele Antonie: cu rugăciunile lui să ieşi, diavole, din zidirea lui Dumnezeu!”. Şi a început să iasă din gura femeii un balaur, care s-a întins pe 70 de stânjeni lungime. Şi când a ieşit, s-a făcut în văzduh mare ca para focului şi apoi s-a stins.
Şi femeia a rămas moartă trei zile şi trei nopţi; de credeau toţi că i-a ieşit sufletul. Şi s-a înspăimântat Sfântul Antonie şi toţi oamenii care erau de faţă de acea minune şi foarte s-au cutremurat văzând acel diavol aşa de uriaş.
Şi a întrebat Sfântul Antonie pe Dumnezeu: „Doamne, ce fel de diavol a fost acesta, că aşa de greu s-a izgonit?”. Şi i-a spus îngerul Domnului: „Antonie, acesta n-a fost un diavol prost de aceia pe care-i goneşti tu. Tu, fiindcă eşti deştept, goneşti pe diavolii cei proşti şi simpli. Acesta a fost din cei deştepţi, care stăpânesc vămile văzduhului, o căpetenie a iadului şi nu-l putea scoate decât un călugăr smerit. Pavel are mai multă smerenie decât tine şi ţine mai mare post şi mai mare nevoinţă, pentru aceasta i-a dat Dumnezeu darul de a scoate acest diavol înfricoşat. Deci să ştii că Pavel e mai mare înaintea lui Dumnezeu decât tine, pentru smerenia, rugăciunea şi înfrânarea lui, mai presus decât ale tale, că a venit la bătrâneţe şi te-a întrecut pe tine”. Şi a smerit pe Sfântul Antonie.
Iar femeia după trei zile a început să se mişte şi au împărtăşit-o cu Preasfintele Taine şi aşa s-a făcut sănătoasă şi s-au dus rudele cu dânsa.
Vedeţi, fraţilor, cu postul, cu rugăciunea, cu smerenia şi cu credinţa, cum s-au făcut minuni preaslăvite? Cu această putere au fost înarmaţi şi Sfinţii Apostoli de către Iisus Hristos. Şi de aceea i-a mustrat puţin pentru necredinţă, că s-au îndoit puţin şi pentru acea îndoială n-au putut scoate acel duh.
De aceea a spus Hristos: „Acest neam – adică neamul acesta de diavoli, că sunt mai multe feluri de neamuri – nu iese decât cu post şi cu rugăciune”.
Deci să ştiţi că şi cei mai răi şi mai cumpliţi diavoli se duc de la om, dacă omul e tare în credinţă, în post şi în rugăciune, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în veci. AMIN!
ARTE 25 August
MUZICĂ 25 August
Fartein Valen
Leonard Bernstein
Rune Gustafsson
Wayne Shorter, saxofonist şi compozitor american (Weather Report).
Walter Williams, vocalist american (O'Jays).
The O'Jays - Live From Daryl's House 2016:
Gene Simmons, basist, vocalist şi compozitor american (Kiss).
Kiss:
Rob Halford
James Warren, vocalist, chiatrist, basist şi compozitor britanic (Dawn, Stackridge, Korgis).
Stackridge -
Elvis Costello, cântăreţ, chitarist şi compozitor britanic.
Damian McKee, vocalist şi chitarist britanic (Rosetta Stone).
Rosetta Stone -
Billy Ray Cyrus, actor și cântăreț american
Nigel Durham, baterist britanic (Saxon)
Saxon -
Frederic Belinski, chitarist francez de jazz
China Anne McClain, cântăreață și actriță americană
Arnold Josef Rose, violonist român
Arnold Rosé -
Aaliyah Dana Haughton, cantareata, actrita, dansatoare, model de origine americana
The Best of Aaliyah
Philippe Leotard, actor şi cântăreţ francez
ÎNREGISTRĂRI NOI:
2 horas maior saxofone amor canções instrumental 🎷Música relaxante SAX romântica bonita
POEZIE 25 August
Camil Baltazar
Biografie Camil Baltazar
Camil Baltazar (n. 25 august 1902, Focşani, d.27 aprilie 1977, Bucureşti) este pseudonimul literar al lui Leibu Goldenstein (sau Leopold Goldstein) şi desemnează un poet român evreu din perioada interbelică. Poetul cultiva versul tradiţionalist şi poezia intimistă. Deşi în perioada 1947-1976 a publicat alte 8 volume de versuri, poetul a intrat, treptat, într-un con de umbră.
Vecernii, 1923
Flaute de mătase, 1923
Reculegeri în nemurirea ta, 1925
Biblice, 1926
Strigări trupeşti lângă glesne, 1927
Cina cea de taină, 1929
Poeme vechi şi noi, 1931
Întoarcerea poetului la uneltele sale, 1937
Tărâm transparent, 1939
Camil Baltazar (n. 25 august 1902, Focşani, d.27 aprilie 1977, Bucureşti) este pseudonimul literar al lui Leibu Goldenstein (sau Leopold Goldstein) şi desemnează un poet român evreu din perioada interbelică. Poetul cultiva versul tradiţionalist şi poezia intimistă. Deşi în perioada 1947-1976 a publicat alte 8 volume de versuri, poetul a intrat, treptat, într-un con de umbră.
Vecernii, 1923
Flaute de mătase, 1923
Reculegeri în nemurirea ta, 1925
Biblice, 1926
Strigări trupeşti lângă glesne, 1927
Cina cea de taină, 1929
Poeme vechi şi noi, 1931
Întoarcerea poetului la uneltele sale, 1937
Tărâm transparent, 1939
Rustica plimbare
Azi am mers, desculti, prin ierburile nalte
ale câmpului din marginea orasului.
E o toamna târzie, ca o primavara galesa,
zabovind într-un asternut jilav,
în care,
totul ia transparente de argint filtrat.
Soarele, neverosimil, ne-nsotea, prieteneste,
punând pe frunze o umbra de zâmbet,
repede fugarit de racoarea din aer.
Într-un târziu prin ierburile-ncâlcite,
ti-ai sumes rochia, tinând-o-ntre degete
si pulpele tale, cu pielita palida,
de bruna si-aromitoare piersica,
pulpele pe care netezesti, pe furis, rochia
de câte ori ti le contureaza prea tare,
pulpele tale au aparut,
în dimineata însorita,
ca niste trunchiuri rotunde de tineri copacei,
firavi înca în izbucnirea lor de viata,
dar purtând în crengile lor, virtual,
podoaba mugurilor si-a carnii vegetale.
În atmosfera de jungla potolita,
as fi vrut sa-ti sarut genunchii,
mai puri fiindca mai ascunsi privirilor,
dar mi-ai surprins gândurile
si degetele tale au încremenit pe rochie.
În pozitia asta stângace
în toamna care le jilavea pielita,
genunchii tai erau mai palizi
si tu întreaga parca mai-nalta.
Noemi
Pre cât de sacru e al legilor chivot,
Pre-atât de sacru-i trupul tau, Noemi,
Si-n marii ochi rotunzi, straluce Savaot,
Cu stralucirea grea a stelei si a vremii.
T;i-i trupul lemn de cedru si migdala
Din care au cioplit lui Salomon
Capriorii albi pentru amvon,
Templul când l-au ridicat, în ruga si migala.
Desculta mergi tu în Ierusalim,
Pe la raspântii pasii-ti întârzii;
Te-apleci si te amesteci, blând, în jocurile de copii,
Asa precum s-ar apleca un heruvim.
Seara te-ajunge limpede, si-ti suie
De fiecare brat o aripa, apoi,
Adormi pe ulite de veche cetatuie,
Luna dezvelindu-ti nevinovatii umeri goi.
Tristan si Isolda
Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, întâia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.
Alba ardeai în calma noastra-adorare,
Din care mâinile-mi un nimb ti-au fost încins,
Iar toamna când pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta învâlvorare.
Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De înaltare si de puritate.
TEATRU/FILM 25 August
Cu Sebastian Papaiani; (“Păcală”, “Un surâs în plină vară”, “Cu mâinile curate”)
Biografie Sebastian Papaiani
Locul naşterii: Piteşti, Argeş · Data naşterii: 25.08.1936 · Data decesului: 27.09.2016 · Ocupaţie: Actor
Sebastian Papaiani este un actor român de etnie grecească. Copilaria si-a petrecut-o, dupa cum declara actorul, “intr-o lume modesta, intr-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de tigani, dar tigani cu care puteai sa fii prieten...”. Tatal sau, Alecu Papaiani, era grec de origine = Papayannis fiind proprietarul unei curti, undeva in marginimea Pitestiului in care erau apartamente de doua camarute, inchiriate de cosari, geambasi, lustragii etc. Alaturi de prietenii lui era fascinat de circul ce venea in cartier si de filmele ce rulau in acei ani, iar John Wayne si Johnny Weissmuller erau preferatii lui.
La 17 ani se angajeaza contabil la un oficiu farmaceutic, joaca teatru de amatori, indrumat de fosta Miss Romania 1936, Crina Cojocaru, care il determina sa treaca peste multe obstacole si sa devina actor.
A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, promotia 1960 si in 1963 debuteaza in comedia regizorului Geo Zaizescu Un suras in plina vara, unde alaturi de tanara si frumoasa actrita Florina Luican, se face remarcat atat de critici cat si de public. Filmeaza an de an, atat in drame cat si in comedii si ramane pentru totdeauna de neegalat in memoria cinefililor in rolurile Plutonier Capsuna din B.D, Alecu din Asta seara dansam in familie, Pacala, Pompei din Toamna bobocilor si mai ales Ieremia din Toate panzele sus.
A fost casatorit cu actrita Eugenia Giurgiu Papaiani cu care are un fiu Sebastian (Basti), dar cand acesta avea 5 ani actorul a lasat familia si scena Teatrului Radu Stanca din Sibiu pentru a juca alaturi de mari actori ai teatrelor bucurestene. Cand fiul sau implinea 10 ani a castigat custodia acestuia dar anii petrecuti departe unul de celalalt si-au spus cuvantul, cei doi nu s-au inteles, baiatul a fugit in 1973/1974 la mama sa la Oradea, s-au revazut in 1987 cand fiul era in armata si apoi in 2000 cand Basti i-a comunicat tatalui ca mama sa a murit, relatiile ramanand in continuare reci.
In prezent a capatat experienta telenovelelor si locuieste impreuna cu sotia sa Marcela la Gruiu intr-o casa cu gradina, plina de pomi, flori si animale domestice, cumparata in 2006 , dupa ce fusese incantat de proprietatea prietenului sau de pe o strada vecina, regretatul actor Stefan Iordache.
La 17 ani se angajeaza contabil la un oficiu farmaceutic, joaca teatru de amatori, indrumat de fosta Miss Romania 1936, Crina Cojocaru, care il determina sa treaca peste multe obstacole si sa devina actor.
A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, promotia 1960 si in 1963 debuteaza in comedia regizorului Geo Zaizescu Un suras in plina vara, unde alaturi de tanara si frumoasa actrita Florina Luican, se face remarcat atat de critici cat si de public. Filmeaza an de an, atat in drame cat si in comedii si ramane pentru totdeauna de neegalat in memoria cinefililor in rolurile Plutonier Capsuna din B.D, Alecu din Asta seara dansam in familie, Pacala, Pompei din Toamna bobocilor si mai ales Ieremia din Toate panzele sus.
A fost casatorit cu actrita Eugenia Giurgiu Papaiani cu care are un fiu Sebastian (Basti), dar cand acesta avea 5 ani actorul a lasat familia si scena Teatrului Radu Stanca din Sibiu pentru a juca alaturi de mari actori ai teatrelor bucurestene. Cand fiul sau implinea 10 ani a castigat custodia acestuia dar anii petrecuti departe unul de celalalt si-au spus cuvantul, cei doi nu s-au inteles, baiatul a fugit in 1973/1974 la mama sa la Oradea, s-au revazut in 1987 cand fiul era in armata si apoi in 2000 cand Basti i-a comunicat tatalui ca mama sa a murit, relatiile ramanand in continuare reci.
In prezent a capatat experienta telenovelelor si locuieste impreuna cu sotia sa Marcela la Gruiu intr-o casa cu gradina, plina de pomi, flori si animale domestice, cumparata in 2006 , dupa ce fusese incantat de proprietatea prietenului sau de pe o strada vecina, regretatul actor Stefan Iordache.
· (2016) - Iulian Ionescu
· Lumea lui Geo Saizescu (2014)
· Nimeni nu-i perfect (2008)
· Daria, iubirea mea (2006)
· Lacrimi de iubire - filmul (2006) - Nea Tache
· Păcală se întoarce (2006) - Păcală tatăl Trailer
· Bani de dus, bani de-ntors (2005) - Gica
· Lacrimi de iubire (2005) - Nea Tache
· Numai iubirea (2004) - Manole Tudose
· Valsul lebedelor (2002)
· Cu materialul clientului (1997)
· Neînvinsă-i dragostea (1994) - Cpt. St. Toparceanu
· ...Escu... (1990) - generalul Stamatescu
· O vară cu Mara (1988) - Petre Bulz
· Un studio in cautarea unei vedete (1988)
· Liceenii (1987) - tatăl lui Mihai
· Niste baieti grozavi (1987) - Dode
· Toate pînzele sus! - Întâlnire în Atlantic (1987) - Ieremia
· Toate pînzele sus! - Misterele mărilor (1987) - Ieremia
· Clipa de răgaz (1986)
· Toate pînzele sus! - Secretul epavei (1986) - Ieremia
· Ringul (1985)
· Secretul lui Nemesis (1985) Trailer
· Lansarea (1984)
· Secretul lui Bachus (1984) Trailer
· Sosesc păsările călătoare (1984)
· Fram (1983)
· Calculatorul mărturisește (1982)
· Ramân cu tine (1982) - Manole
· Șantaj (1982) - Dobrescu
· Totul pentru fotbal (1982) - fotbalistul Tipurnea
· Alo, aterizează străbunica! (1981)
· Grăbește-te încet (1981)
· Buna seara, Irina! / Buna seara, Irina (1980) - marinarul Donciu
· Ultima noapte de dragoste (1980) - Locotenentul Petre Orghidan
· Am fost șaisprezece (1979)
· Clipa (1979)
· Nea Mărin Miliardar (1979) - Gogu
· Rosia de un kilogram (1979)
· Expresul de Buftea (1978) - Sebastian
· Curcanii / (1977)
· Eu, tu și Ovidiu (1977) - Toma Cernat
· Iarna bobocilor (1977) - Pompei
· Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - Penes
· Statuia (1977)
· Toate pânzele sus! (1977) - Ieremia
· Toate pînzele sus (1977) - Ieremia
· Roșcovanul (1976) - Vagabondul Lampa
· Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Comisul Ionut Jder
· Toamna bobocilor (1975)
· Zile fierbinți (1975) - macaragiu
· Frații Jderi (1974) - Ionut Jder Trailer
· Păcală (1974) - Pacala
· Ultimul cartuș (1973) - Oarca
· Astă seară dansăm în familie (1972) - Alecu A. Alecu Trailer
· Ciprian Porumbescu (1972)
· Cu mâinile curate (1972) - informatorul Oarca
· Dragostea începe vineri (1972) - strungarul Gore
· B.D. la munte și la mare (1971) - Plutonier Capsuna
· Brigada Diverse în alertă / B.D. în alertă (1971) - Plutonierul Capsuna
· Facerea lumii (1971)
· Asediul (1970)
· Brigada Diverse intră în acțiune / B.D. intră în acțiune (1970) - Plutonierul Capsuna
· Căldura (1969)
· Balul de sâmbătă seara (1968) - şoferul Papa Trailer
· Diminețile unui băiat cuminte (1967) - Fane
· Fantomele se grăbesc (1966)
· Golgota (1966) - Jandarmul Petre
· Vremea zapezilor (1966)
· Gaudeamus igitur (1965) - veteranul
· La Portile Pamantului (1965)
· Dragoste la zero grade (1964)
· Partea ta de vină (1963)
· Un surâs în plină vară (1963) - Fanita
Petru Rares - Horia Lovinescu
GÂNDURI PESTE TIMP 25 August
Friedrich Nietzsche – Citate:
Bogdan Petriceicu Hașdeu – Citate:
Truman Capote – Citate:
SFATURI UTILE 25 August
DESPRE STIMULATORUL CARDIAC BIOTRONIK
Două aritmii bradicardice cu apariţie frecventă sunt sindromul de nod sinusal şi blocajul atrioventricular.
În cazul sindromului de nod sinusal apare o disfuncţie a nodului sinusal; impulsurile electrice sunt generate neregulat sau prea lent. De aceea, inima nu mai are capacitatea de a adapta frecvenţa contracţiilor cardiace la cerinţele crescute, mai ales în cazul unor solicitări.
În cazul unui blocaj atrioventricular, este perturbată transmiterea semnalelor electrice ale nodului sinusal prin nodul AV în ventricule. Dacă transmiterea între atriu şi ventricul este întreruptă complet, are loc un blocaj atrioventricular complet. Ca reacţie la această stare, alte centre electrice din inimă generează de regulă un ritm ajutător foarte lent, pentru a asigura cel puţin funcţiile vitale.
În asemenea cazuri, funcţionarea inimii poate fi susţinută, respectiv completată foarte bine de un stimulator cardiac.
Sistemele moderne de stimulatoare pot fi adaptate oricărei disfuncţii speciale a inimii. Ele constau din stimulatorul cardiac şi din electrozii cu care este conectat. Stimulatorul cardiac conţine un circuit electronic de comandă miniaturizat şi o baterie.
El se activează întotdeauna când la pacient apare o tulburare de ritm cardiac.
Pentru a asigura acest lucru, sistemul trebuie să aibă capacitatea de a detecta activităţile specifice inimii. Când stimulatorul emite un impuls electric, muşchiul cardiac se contractă. Conexiunea dintre stimulatorul cardiac şi inimă este stabilită prin unul, respectiv doi electrozi. Electrodul este un fir metalic foarte subţire, izolat electric, care se ancorează în atriul drept sau în ventriculul drept.
Acesta stabileşte activitatea cardiacă, retransmite această informaţie la stimulatorul cardiac şi transferă impulsul electric spre inimă.
În funcţie de cerinţele terapeutice, se poate implanta un stimulator monocameral sau unul bicameral. Noţiunile se referă la proprietatea stimulatorului cardiac de a efectua stimularea în una din camerele inimii, respectiv în două camere, cât şi de a percepe activitatea proprie a inimii.
În cazul unul sistem bicameral, un electrod se află în mod normal în atriu, iar celălalt în ventricul.
Sunt sincronizate astfel activităţile celor două ventricule şi se asigură o contracţie optimă a muşchiului cardiac.
Multe stimulatoare pot adapta automat frecvenţa cu care emit impulsuri electrice la modificarea proceselor vitale din organism.
Asemenea funcţii, numite funcţii de frecvenţă adaptabilă, sunt posibile datorită unui senzor special din stimulatorul cardiac, care reacţionează la modificarea stărilor din corp. Modificarea necesităţilor fizice, care apar spre exemplu la alergare, înot sau lucru în grădină, sunt compensate de stimulatorul cardiac cu o frecvenţă crescută a contracţiilor cardiace.
Cea mai nouă generaţie a stimulatoarelor BIOTRONIK are capacitatea de a reacţiona şi la modificarea stării emoţionale. Dacă urmăriţi spre exemplu un film palpitant sau dacă trăiţi un eveniment neaşteptat, bătăile inimii se accelerează şi tensiunea arterială creşte. Sistemul Closed Loop Stimulation, o particularitate specială a unor stimulatoare, permite adaptarea la asemenea solicitări emoţionale.
Diversitatea de produse BIOTRONIK permite medicului să pună un diagnostic adecvat tulburărilor de ritm cardiac şi să prescrie un tratament sigur.
Datorită cercetărilor intense, aceste stimulatoare sunt sinonime cu dezvoltarea tehnologică actuală; ele sunt foarte mici, sigure şi uşoare. Medicul vă va explica ce stimulator este potrivit pentru dumneavoastră.
Putem fi contactaţi aici:
BIOTRONIK SE & Co. KG
Woermannkehre 1
12359 Berlin · Germany
Tel +49 (0) 30 68905-0
Fax +49 (0)30 6852804
patients@biotronik.com
www.biotronik.com
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 25 August
* Ion vine acasa si o gaseste pe Maria dezbracata.
- De ce esti dezbracata, tu, Marie?
- Pai, nu am in ce sa ma imbrac!...
- Cum adica, n-ai? intreaba Ion si deschide sifonierul.
- Uite: fuste, bluze, pantaloni... Salut Gheorghe!... rochii...
- De ce esti dezbracata, tu, Marie?
- Pai, nu am in ce sa ma imbrac!...
- Cum adica, n-ai? intreaba Ion si deschide sifonierul.
- Uite: fuste, bluze, pantaloni... Salut Gheorghe!... rochii...
* Ion si Maria sarbatoresc 50 de ani de cand s-au luat.
- No, Marie, amu ca suntem si noi batrani, hai spune-mi sincer a cui e mezinul, ca nu samana deloc cu ailalti cinci coptii ce-i avem!
- Pai ma', Ioane, sa stii ca nu te mint! Asta e al tau sigur!...
* Ion se duce la medic pentru ca avea scula tare mica. Medicul face si drege cu tratamente si extensii incat incepe sa-i creasca lui Ion scula. Si creste, si creste... La un moment dat ajunge la 40 de cm si Ion zice:
- No, pana aci, ca deja e pre mare!...
Se duce iar la medic insa medicul nu-i da decat o singura solutie: operatia. La care, Maria, ingrijorata il intreaba pe medic:
- Da, domnu' doctor, cam cat timp va trebui sa poarte Ion a' meu carjele?
- Da cine a zis de carje? - intreaba doctorul?
- Pai -zice Maria- doar o sa-i lungiti picioarele, nu?!?...
* Maria avea chef de facut dragoste, asa incat il cheama pe Ion la ea. Dupa ce incep 'meciul', Maria incepe:
- Ioane, mai la stanga!... Nu asa, mai la dreapta!... Nu ma', mai in fata!... Nu ma', mai la stanga!...
La un moment dat, Ion, se ridica nervos si zice:
- Auzi, Marie, m-ai chemat sa facem dragoste, sau ca sa ma inveti sa parchez?...
* Ion se duce la pasune, cu vaca sa si o intalneste pe Maria, care isi pastea taurul. Evident, taurul Mariei sare pe vaca lui Ion. Dupa ce 'povestea' se incheie, Ion ii face cu ochiul Mariei, ii zambeste sugubat si o intreaba:
- Ce zici sa fac si io ce o facut taurul?
Atunci, Maria ii raspunde intepata:
- Fa ce vrei, Ioane! Doara ii vaca ta!...
* Ion ajunge acasa obosit 'rupt', dupa o zi grea. Maria il intreaba:
- Unde ai fost pana acum, ma' Ioane?
Ion:
- Pai, la serviciu.
- Da' de cand te-ai angajat?
- Pai, de cand mi-ai spus ca vrei un bebelus!
- Da?!? Da' de ce?!?
- Pai, doar n-o sa-l intretinem cu facturi!...
* Ion si Maria stateau in fundul curtii...
La un moment dat, Ion o intreaba pe Maria:
- Ce avem la masa, de seara ?
- Avem peste polonez si mamaliga!
- Iac!... Nu-mi place!
- Daca nu-ti convine, sa te ia mamagaia!...
Ion pleaca, suparat.
- Stai, mai Ioane, ca am glumit!... Avem urzici!...
* Ion - mare gagicar si Maria - o inocenta si o prostuta, se casatoresc.
In noaptea nuntii, Ion isi da jos bracinarii, pentru ... Maria, facand ochii cat cepele:
- Ce-i aia?!?...
Ion:
- Pai, Marie, numa io am asa ceva! Nime' pe lume nu mai
are! Si io ti-oi da-o tie!...
Peste câteva zile... Maria:
- Ioane, l-am vazut pe Gheorghe la cosit, cand s-o dus
dupa tufa si si-o dat izmenele jos... Sa stii ca are si el!...
Ion:
- Apai, fa Marie, Gheorghe-i cel mai bun preten al meu!... Io aveam doua ... si i-am dat si lui una!
Maria:
- Prost mai esti, ma', Ioane! Da' de ce nu ti-ai oprit-o tie p-aia mare?!?...
* Ion afla ca mai are de trait doar 24 ore. Ii spune lui Maria si ii propune sa mai faca o data dragoste. Ea este de acord...
Peste 6 ore, Ion ii spune din nou:
- Marie, draga, stii... Mai am doar 18 ore de trait. Crezi ca am putea sa mai facem dragoste inca o data?!?...
Maria este din nou de acord.
Cand se duce la culcare, Ion se uita la ceas si vede ca acum au mai ramas doar 8 ore. Atunci ii spune Mariei:
- Iubito, te rog!... Inca o data, inainte sa mor!...
- Bineinteles, draga Ioane!...
Apoi, Maria se intoarce cu spatele si adoarme... Ion, foarte agitat, nu poate adormi...
La un moment dat, vede ca au mai ramas 4 ore. O trezeste pe Maria:
- Auzi, iubito, mai am doar 4 ore!... Crezi ca am putea?!?...
Maria se ridica in capul oaselor si-i raspunde rastit:
- Uite care e treaba, ma' Ioane!... Eu ma scol maine dimineata; tu nu!...
* Pe patul de moarte, Ion mai are putin pana sa-si dea duhul... Cu ultimele puteri, o intreaba pe Maria:
- Marie, acu' ca mai am putin si mor, vreau sa te intreb si eu ceva: tu m-ai inselat vreodata?!?...
Maria sta putin pe ganduri, cu privirea pierduta in gol, zambeste -nostalgic, parca-, se uita la Ion si ii raspunde:
- Auzi, ma' Ioane... Da' daca nu mori?!?...
* In sfarsit, Ion o prinde si o violeaza pe Maria...
Maria:
- Ajutooooor!....
Ion:
- Taci, fa... ca pot si singur!...
* Dupa ce bea singur o butelcuta cu vin, Ion, plin de chef si de idei, o cheama pe Maria in dormitor si-i zice:
- Auzi, tu Marie, ce zici daca ti-o trag eu tie in ureche?!?...
Maria, desi surprinsa, ii raspunde:
- Tulai, Doamne!... Ma', Ioane, tu ai bolunzit (innebunit)?!?... Daca surzesc?!?...
La care, Ion:
- Da ce, tu femeie, pana acuma ai mutit?!?...
* Ion, proaspat casatorit cu Maria, la consilierul familial, discutand despre aspectele sexuale ale relatiei...
- Domnule consilier, trebuie sa va anunt faptul ca ieri am atins perfecta compatibilitate sexuala cu Maria!...
- Da?!?... Cum asa?!?...
- Pai, ieri ne-a durut capul pe amandoi!...
* Maria si Ion la aniversarea celor 25 de ani de casatorie... La un moment dat, in timpul mesei festive, Maria ii adreseaza lui Ion o mica intrebare, soptita la ureche:
- Auzi, ma' Ioane, acuma zi-mi si mie ce gen de femei iti plac tie: cele frumoase sau cele inteligente?
Fara a sta prea mult pe ganduri, Ion ii raspunde, tot soptit:
- Niciunele dintr-astea doua, tu Marie!... Stii bine ca io te iubesc numa' pe tine!...
* Ion si Maria se duc la o petrecere... Dupa o vreme, deja ametiti, se duc in fan si fac dragoste salbatic, dupa care Maria zice:
- Ioane, daca-i baiat cum o sa-i zicem?!?...
- David Copperfield, raspunde Ion scotandu-si tacticos prezervativul...
* Ion si Maria - proaspat casatoriti...
Intr-o zi, pe cand Maria era plecata de-acasa, Ion trebaluia prin ograda... Apare Vasile si de departe ii striga:
- Ioaneeee!... Mai Ioaneee!... Vezi ca Maria ta e cu Gheorghe in porumb!...
Cand aude Ion una ca asta, se face negru de furie, ia furca si pleaca in graba catre tarla. Dupa o vreme, se intoarce cu palaria pe ceafa, fluierand fericit...
Vasile il intreaba:
- No, care-i treaba?!?...
Ion ii raspunde tacticos:
- Tatu-i bine!... Nu era porumbul meu!!!...
* O tipa de la oras se rataceste in munti , dar spre ''norocul'' ei se in intalneste cu un cioban.
Acesta ii spune : ce-ai zice daca te iau cu mine la stana , ca in padure sunt multe lighioane si afara se intuneca?
Aceasta este de acord cu propunerea ciobanului. pe drum in prima tufa ciobanul ......., Si tot asa de vreo 4 ori pana au ajuns ei la stana.
Odata ajunsi, ciobanul se aseaza intr-o parte in pat, si tipa de cealalta parte.
Dimneata,tipa este foarte nedumerita,si-l intreba pe cioban : cum de azi-noapte nu mi-ai facut nimic , ca ieri pe drum .......... de atatea ori? La care ciobanul foarte relaxat ii raspunse : cucoana , pe mine ma incurca la mers nu la dormit.
Acesta ii spune : ce-ai zice daca te iau cu mine la stana , ca in padure sunt multe lighioane si afara se intuneca?
Aceasta este de acord cu propunerea ciobanului. pe drum in prima tufa ciobanul ......., Si tot asa de vreo 4 ori pana au ajuns ei la stana.
Odata ajunsi, ciobanul se aseaza intr-o parte in pat, si tipa de cealalta parte.
Dimneata,tipa este foarte nedumerita,si-l intreba pe cioban : cum de azi-noapte nu mi-ai facut nimic , ca ieri pe drum .......... de atatea ori? La care ciobanul foarte relaxat ii raspunse : cucoana , pe mine ma incurca la mers nu la dormit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu