RELIGIE ORTODOXĂ 22 August
Sf Mc Agatonic și cei împreună cu el
Viața Sfântului Mucenic Agatonic
Mucenicul lui Hristos, Agatonic, se afla în Nicomidia pe vremea împăratului Maximian, întorcând pe elini de la idoli şi aducându-i la Hristos. El a fost prins de comitul Evtolmie. Acest comit, când a fost trimis de împărat în ţara Pontului pentru uciderea creştinilor, călătorind pe mare în corabie, a ajuns la locul care se numea Carpin şi acolo a aflat pe Sfântul Zotic cu ucenicii lui, mărturisind pe Hristos. Deci i-a osândit pe ei la moartea de cruce, iar pe Zotic luându-l cu sine, s-a întors în Nicomidia. Acolo a prins pe un oarecare Princips care era învăţat de Sfântul Agatonic credinţa creştinească şi, legându-l cu Agatonic şi cu ceilalţi creştini, între care erau Teoprepie, Achindin şi Severian, i-a dus în Tracia, unde a venit şi împăratul, ca acolo să chinuiască pe sfinţi.
Pe când erau în ţara ce se numea Potama, comitul a ucis pe Sfinţii Zotic, Teoprepie şi Achindin, deoarece nu mai puteau să umble, din pricina bătăilor ce li se dăduseră mai înainte. Şi mergând aproape de Calcedon, a omorât şi pe Sfântul Severian, care mărturisea pe Hristos cu îndrăzneală, iar pe Sfântul Agatonic şi ceilalţi mucenici i-a dus în Vizantia şi, acolo muncindu-i, a mers cu ei în Silivria, la locul ce se numeşte Amus, pentru că acolo era Maximian, şi acolo Sfântul Mucenic Agatonic şi toţi creştinii aduşi din Nicomidia, fiind întrebaţi şi chinuiţi desăvârşit, au luat judecata cea de moarte, tăindu-li-se capetele pentru Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfântul Mucenic Agtonic și cei împreună cu el - 22 august
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.
(din “Sfinte rugăciuni ale creştinului ortodox“, Mănăstirea Sihăstria Putnei, 2006
ARTE 22 August
MUZICĂ 22 August
Claude Debussy
Sandu Albu, compozitor şi violonist
Sandu Albu - Atata timp cat voi trai, Mircea Bezetti:
John Lee Hooker
Sonny (Alfonso) Thompson, pianist, compozitor şi şef de orchestră american
Sonny Thompson
Bob Flanigan, vocalist american (The Four Freshmen).
THE FOUR FRESHMEN IN PERSON
Dale (Delmar Allen) Hawkins, cântăreţ, chitarist şi compozitor rockabilly american.
Hawkins, Dale -
Fred Milano, vocalist american (The Belmonts).
Fred Milano in Memoriam:
Ron Dante, vocalist american (Detergents, Archies, Cuff Links).
Donna Godchaux, vocalistă americană (Grateful Dead, New Riders Of The Purple Sage).
Grateful Dead - Full Concert
Sam Neely, cântăreţ şi compozitor american.
Frank Marino, chitarist, vocalist şi compozitor american (Mahogany Rush).
Ian Mitchell, muzician britanic (Bay City Rollers, Rosetta Stone, Ian Mitchell Band).
Ian Mitchell & Rosetta Stone:
Roland Orzabal (R.O. de la Quintana), muzician britanic (Tears For Fears).
Debbie Peterson, batersită şi compozitoare americană (The Bangles).
The Bangles -
James DeBarge, vocalist şi clăpar american (DeBarge).
James DeBarge
Luca Merenzio
Gheorghe Cucu
Gheorghe Cucu - Sfinte Dumnezeule
Hary Maiorovici, compozitor de muzică de film
Viața și activitatea
Harry Maiorovici (n. 6 septembrie 1918, Sighetu Marmației - d. 22 august 2000, Cluj-Napoca) a fost un compozitor român de etnie evreiască, de muzică de film.
Născut într-o familie modestă de evrei din Sighetu Marmației, în 1938 pleacă pe jos la Viena să studieze muzica. Absolvent la Kinder Konservatorium (Viena, 1938). A debutat în cinema în 1937, compunând partitura muzicală pentru Emigranții de Michael Patron. În 1938 revine în Cluj și se înscrie la Conservatorul de Muzică. În anii Holocaustului, este dus la muncă forțată și apoi în lagărul de la Meidling de unde, în anul 1945, se întoarce la Cluj. Introdus în lumea filmului de către regizorul Savel Stiopul, al cărui colaborator rămâne.
Este unul dintre compozitorii apreciați, care a scris muzica la peste 100 de filme de scurt și lungmetraj. (Noul Cinema nr. 3/1992). Dintre acestea: Moartea căprioarei, după poemul omonim de Nicolae Labiș, regia Cristu Polucsis, 1969), Falansterul (regia Savel Stiopul, 1979).
Filmografie (selectivă)
· Amintirea unei artiste, scurtmetraj documentar, 1956
· Cu fața spre public, scurtmetraj documentar, 1956
· Flăcăul și focul, scurtmetraj, 1960
· Ultima noapte a copilăriei, film artistic, 1966
· Moartea căprioarei, scurtmetraj artistic, 1969
· Asediul, film artistic, 1971
· Aventuri la Marea Neagră, comedie, 1971
· Puiul, scurtmetraj de animație, 1973
· Ultimele zile ale verii, film artistic, 1976
· Legenda, scurtmetraj de animație, 1978
· Falansterul, lungmetraj artistic, 1978
· Principiul lanului, scurtmetraj de animație, 1979
· Teoria chibiritului, scurtmetraj de animație, 1981
ÎNREGISTRĂRI NOI:
3 horas maior saxofone amor canções instrumental 🎷Música relaxante SAX romântica bonita
Rachmaninoff: Complete Piano Music
POEZIE 22 August
Nicolaus Lenau
Biografie
Nikolaus Lenau, născut Nikolaus Franz Niembsch von Strehlenau, (n. 25 august 1802 în Csatád, comitatul Timiș, azi Lenauheim, județul Timiș - d. 22 august 1850 la Oberdöbling bei Wien, Austria), a fost un important poet romantic austriac.
După ce și-a petrecut tinerețea în Ungaria (Pesta, Tokaj și la Pojon), a plecat la Viena, unde a studiat, între 1822 și1832 jurisprudența, filozofia, agronomia și medicina dar nu și-a dat doctoratul. A trăit dintr-o moștenire consistentă, ca scriitor liber profesionist. Din 1832 până la 1844 a dus o viață tihnită, împărțită între Viena șiSchwaben. A rupt mai multe logodne. Ultimii șase ani de viață i-a petrecut într-un ospiciu.
Operele sale au fost publicate post mortem în 1855.
Visurile tinereţii
Cel tânăr crede viaţa o grădină,
Şăgalnic, zorile-i zâmbesc mereu;
În el totu-i nădejde şi lumină.
Cer îi e lumea - omul, Dumnezeu!
Lin, boarea dimineţii îi presară
Cu deget blând în plete trandafiri;
Mângâietoare pasări l-împresoară
Cu minunate glasuri şi-mboldiri.
Nu tulbura pe oaspeţii de-o clipă
Ai tinereţii. Umblă-ncet, sfios!
Visările ce-n zori se înfiripă
Sunt tot ce are viaţa mai frumos.
Realitatea însă izgoneşte
Cu pasu-i greu şi păsări şi visări;
Şi plin de teamă tânărul priveşte
Cum toate zboară şi se pierd în zări.
În româneşte de Lazăr Iliescu
Copacul amintirii
Eu sunt, drag copac în floare!
Simt suavul tău parfum.
Mai mă recunoşti tu oare,
Palid, trist, cum sunt acum?
Când pe crengile-ţi, fierbinte
Glăsuiau privighetori,
Cu iubita mea, - ţii minte?
Stam visând aici, sub flori.
Fericiţi, credeam, şi încă
Eu mai cred, că tu-nfloreai
Bucuria ta adâncă,
Înflorită să ne-o dai.
Azi m-a părăsit iubirea.
Tu-nfloreşti însă mereu.
Ştiu! N-ai timp si nici menirea
Ca să vezi cât sufăr eu!
"Bate vânt de mai afară,
Şi e soare sus pe cer,
Dar nici flori, nici primăvară,
Nu sunt veşnice şi pier!"
Floarea ta aşa-mi şopteşte
De pe ramul argintiu...
Şi-un plâns greu mă năpădeşte,
Şi-mi simt sufletul pustiu.
În româneşte de Lazăr Iliescu
Drumuri triste
Ne dusesem prin pădure;
Pasări vesel ciripeau;
Prin desişuri verzi, uşure,
Căprioarele fugeau.
Imnuri de iubiri din toate
Ramurile auzeam;
Trişti, prin codrul verde poate
Numai noi mai rătăceam.
Era noapte clară, lină,
Când pe râu ne-am dus vâslind;
Luna ne privea senină,
Ochii-n apă oglindind.
Ţoti glumeau; îndurerată,
Doar iubirea-n noi simţea
Cum, cu fiece lopată,
Şi norocul se ducea.
Erau nori pe cer, şi vânturi
Printre cruci treceau, şoptit.
Când ne-am dus printre mormânturi;
Cât dormeau de liniştit!
Crucilor zadarnic însă,
Trişti, un sprijin le-am cerut;
Cei din groapă, faţa plânsă
Oare ne-o vor fi văzut?
Vasile Alecsandri
Biografie
Poet, prozator și dramaturg (n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o familie boierească de curînd ridicată la o poziție de oarecare însemnătate; fiu al medelnicerului Vasile Alecsandri (ajuns mai tîrziu vornic) și al Elenei.
A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri.
Deputat și ministru în mai multe rînduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în Calendar pentru poporul românesc. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără scepticism, dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre o senină clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și proza memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului.
Anii directoratului la Teatrul din Iași (1840-1842) sunt un exemplu al seriozității și puterii de muncă a tînărului scriitor. În istoria internă a personalității lui Alecsandri cîteva evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfîrsită tragic în 1847), care l-a încurajat în rolul de poet național, dar i-a deschis și sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim. Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generației sale, exprimîndu-i nu numai năzuințele patriotice, ci și descoperirile din continentul vieții intime și încercîndu-și puterile în aproape toate genurile și speciile literare fundamentale. Alecsandri călătorește cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina și Transilvania, în partea europeană a Turciei, în Italia, Austria, Germania, Franța, Spania, Anglia, nordul Africii, din plăcere personală, pentru a o însoți pe Elena Negri, plecată în căutarea unei clime mai favorabile sănătații sale zdruncinate, sau cu însărcinări oficiale. Fiecare din aceste călătorii, lasă urme în creația sa, în proză sau în versuri și se tipărește pe ecranul experienței omenești ce-i definește personalitatea publică și intimă. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea călătorii, va marca profund destinul său de scriitor și va avea consecințe incalculabile asupra întregii dezvoltări a literaturii noastre din secolul trecut și de mai tîrziu.
Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății.
Poeziile, cărora autorul însuși le-a acordat, în conformitate cu gustul și cerințele epocii, calitatea principală în cuprinsul operei, au fost structurate, în cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, "Doinele". Al doilea grup de poezii, "Lăcramioare", apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, Lăcrămioarele demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire" (1853) și "Margăritarele" (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc.
Poet grațios și echilibrat, discret, dar vibrînd în fața frumuseții, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă, Alecsandri rezistă cel mai bine trecerii timpului tocmai în asemenea poezii în care manifestă calitatea reală a talentului său, răspunzînd totodata unei nevoi de armonie înnăscută sufletului omenesc.
T. Maiorescu, într-un text din 1886, sintetizează într-o formulă pregnantă și acceptabilă pînă azi însemnătatea operei lui în ansamblu: “În Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, cîtă s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mulți dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a pămîntului nostru natal și a aerului nostru el a descris-o; […] Cînd societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; cînd a fost chemat poporul să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a rasunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. “
Vezi tu vulturul...
Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită,
Cum saltă, se ridică şi zboară către nori?
Aşa sufletu-mi vesel în faţa ta slăvită
Se-nalţă către ceruri, plutind în dulci fiori.
Cum saltă, se ridică şi zboară către nori?
Aşa sufletu-mi vesel în faţa ta slăvită
Se-nalţă către ceruri, plutind în dulci fiori.
Vezi printr-a nopţii stele ce rază luminoasă
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Aşa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingaşă simţire aşa ochii-mi lucesc!
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Aşa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingaşă simţire aşa ochii-mi lucesc!
Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte
Şi prin văzduh pluteşte cu-a florilor miros?
Aşa răsună-n mine melodioase şoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!
Şi prin văzduh pluteşte cu-a florilor miros?
Aşa răsună-n mine melodioase şoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!
Căci vulturului cerul a dat aripi' să zboare,
Şi stelelor lumină, şi nopţilor suspin,
Iar ţie ţi-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Şi mie mi-a dat suflet ca ţie să-l închin!
Şi stelelor lumină, şi nopţilor suspin,
Iar ţie ţi-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Şi mie mi-a dat suflet ca ţie să-l închin!
Dan, capitan de plai
Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, şoiman de plai,
C-a ucis el mulţi duşmani,
Un vizir şi patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, şoiman de plai,
C-a ucis el mulţi duşmani,
Un vizir şi patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)
I
Bătrânul Dan trăieşte ca şoimul singuratic
În peştera de stâncă, pe-un munte păduratic,
Privind cu veselie cum soarele răsare,
Dând viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare,
Privind cu jale lungă cum soarele apune...
Aşa şi el apus-a din zile mari şi bune!
Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară,
Ca pe un gol de munte o stâncă solitară,
Dincolo din morminte el trist acum priveşte
O tainică fantasmă ce-n zare s-adânceşte,
Fantasma drăgălaşă a verdei tinereţi
Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneţi,
Şi zice: "Timpul rece apasă-umărul meu
Şi cât m-afund în zile, tot simt că e mai greu!
O! lege-a nimicirii, o! lege nemiloasă!
Când, când s-a toci oare a vremii lungă coasă!"
Apoi el pleacă fruntea şi cade în visare,
Iar munţii, albi ca dânsul, se-nclină-n depărtare.
Ai timpilor eroici imagine augustă,
Pe când era el tânăr, lumea-i părea îngustă
Pentru bine, şi largă, prea largă pentru rău!
El ar fi vrut-o bună ca bunul Dumnezeu.
Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie
Pe cei care prin lume purtau bici de urgie,
Şi mult iubea când ţara stiga: "La luptă, Dane!"
Să vânture ca pleava oştirile duşmane.
Atunci a lui mânie ca trăsnetul era,
În patru mari hotare tuna şi fulgera,
Iar ţara dormea-n pace pe timpii cei mai răi
Cât Dan veghea-n picioare la căpătâiul ei.
Ades el pleca singur prin codri fioroşi,
În care luceau noaptea oţeluri şi ochi roşi,
Şi dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind,
Viteazul cu blândeţe îl dezmierda grăind:
"N-aibi grijă, măi şoimane! eu am şi duc cu mine
O vrajă rea de duşmani şi bună pentru tine".
Şi murgu-şi lua calea în linişte deplină
Prin codri fără drumuri şi fără de lumină.
Iar vulturii carpatici cu zborul îndrăzneţ
Făceau un cortegi falnic eroului drumeţ.
În peştera de stâncă, pe-un munte păduratic,
Privind cu veselie cum soarele răsare,
Dând viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare,
Privind cu jale lungă cum soarele apune...
Aşa şi el apus-a din zile mari şi bune!
Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară,
Ca pe un gol de munte o stâncă solitară,
Dincolo din morminte el trist acum priveşte
O tainică fantasmă ce-n zare s-adânceşte,
Fantasma drăgălaşă a verdei tinereţi
Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneţi,
Şi zice: "Timpul rece apasă-umărul meu
Şi cât m-afund în zile, tot simt că e mai greu!
O! lege-a nimicirii, o! lege nemiloasă!
Când, când s-a toci oare a vremii lungă coasă!"
Apoi el pleacă fruntea şi cade în visare,
Iar munţii, albi ca dânsul, se-nclină-n depărtare.
Ai timpilor eroici imagine augustă,
Pe când era el tânăr, lumea-i părea îngustă
Pentru bine, şi largă, prea largă pentru rău!
El ar fi vrut-o bună ca bunul Dumnezeu.
Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie
Pe cei care prin lume purtau bici de urgie,
Şi mult iubea când ţara stiga: "La luptă, Dane!"
Să vânture ca pleava oştirile duşmane.
Atunci a lui mânie ca trăsnetul era,
În patru mari hotare tuna şi fulgera,
Iar ţara dormea-n pace pe timpii cei mai răi
Cât Dan veghea-n picioare la căpătâiul ei.
Ades el pleca singur prin codri fioroşi,
În care luceau noaptea oţeluri şi ochi roşi,
Şi dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind,
Viteazul cu blândeţe îl dezmierda grăind:
"N-aibi grijă, măi şoimane! eu am şi duc cu mine
O vrajă rea de duşmani şi bună pentru tine".
Şi murgu-şi lua calea în linişte deplină
Prin codri fără drumuri şi fără de lumină.
Iar vulturii carpatici cu zborul îndrăzneţ
Făceau un cortegi falnic eroului drumeţ.
Încrederea-nfloreşte în inimile mari!
II
Bătrânul Dan ascultă grăind doi vechi stejari
Crescuţi dintr-o tulpină pe culmea cea de munte
Ş-având ca o coroană un secol pe-a lor frunte.
"O! frate, zice unul, un vânt în miez de noapte
Adusu-mi-a din vale lung vaiet, triste şoapte!...
E sabie în ţară! au năvălit tătarii!
Ş-acum în bălţi de sânge îşi joacă armăsarii!"
"Aşa! răspunde altul, colo în depărtare
Zărit-am astă-noapte pe cer lumină mare!
Ard satele române! ard holdele-n câmpii!
Ard codrii!... Sub robie cad fete şi copii.
Şi-n fumul ce se nalţă cu larme zgomotoase
Zbor suflete gonite din trupuri sângeroase!"
Bătrânul Dan aude, suspină şi nu crede!
Dar iată că pe ceruri din patru părţi el vede
Trecând un stol de vulturi urmaţi de uli gramadă,
Atraşi în orizonturi de-a morţii rece pradă.
Crescuţi dintr-o tulpină pe culmea cea de munte
Ş-având ca o coroană un secol pe-a lor frunte.
"O! frate, zice unul, un vânt în miez de noapte
Adusu-mi-a din vale lung vaiet, triste şoapte!...
E sabie în ţară! au năvălit tătarii!
Ş-acum în bălţi de sânge îşi joacă armăsarii!"
"Aşa! răspunde altul, colo în depărtare
Zărit-am astă-noapte pe cer lumină mare!
Ard satele române! ard holdele-n câmpii!
Ard codrii!... Sub robie cad fete şi copii.
Şi-n fumul ce se nalţă cu larme zgomotoase
Zbor suflete gonite din trupuri sângeroase!"
Bătrânul Dan aude, suspină şi nu crede!
Dar iată că pe ceruri din patru părţi el vede
Trecând un stol de vulturi urmaţi de uli gramadă,
Atraşi în orizonturi de-a morţii rece pradă.
Un fulger se aprinde în ochii lui pe loc.
"La luptă, Dane! ţara-i în jar, ţara-i în foc!"
Bătrânul Dan desprinde un paloş vechi din cui,
Şi paloşul luceşte voios în mâna lui.
Bătrânul Dan pe sânu-i apasă a lui mână
Şi simte că tot bate o inimă română.
El zice cu mândrie, nălţând privirea-n sus:
'Pe inimă şi paloş rugina nu s-a pus.
O! Doamne, Doamne sfinte, mai dă-mi zile de trai
Pân' ce-oi strivi toţi lupii, toţi şerpii de pe plai!
Fă tu să-mi pară numai atunci paloşul greu,
Când inima-nceta-va să bată-n pieptul meu,
Ş-atunci inima numai de-a bate să încete
Când voi culca sub tărnă a duşmanilor cete!"
Apoi el strânge chinga pe zdravenele-i şale,
Îşi face-o cruce, pleacă şi se coboară-n vale.
"La luptă, Dane! ţara-i în jar, ţara-i în foc!"
Bătrânul Dan desprinde un paloş vechi din cui,
Şi paloşul luceşte voios în mâna lui.
Bătrânul Dan pe sânu-i apasă a lui mână
Şi simte că tot bate o inimă română.
El zice cu mândrie, nălţând privirea-n sus:
'Pe inimă şi paloş rugina nu s-a pus.
O! Doamne, Doamne sfinte, mai dă-mi zile de trai
Pân' ce-oi strivi toţi lupii, toţi şerpii de pe plai!
Fă tu să-mi pară numai atunci paloşul greu,
Când inima-nceta-va să bată-n pieptul meu,
Ş-atunci inima numai de-a bate să încete
Când voi culca sub tărnă a duşmanilor cete!"
Apoi el strânge chinga pe zdravenele-i şale,
Îşi face-o cruce, pleacă şi se coboară-n vale.
III
În scurtele răstimpuri când soarele declină
Şi noaptea-şi pune stema feerică, stelină,
E un moment de pace în care, neoprit,
Se pierde doru-n umbra amurgului mâhnit.
Atunci zăreşte ochiul minunile din basme,
Acele legioane de tainice fantasme
Care-ntre zi şi noapte apar în loc oprite
Cu mantii lungi şi albe de-a lungul învelite.
Aşa apare-n şesuri măreţul om de munte,
Călcând cu paşi gigantici pe urme mai mărunte!
Nu ştiu de el copacii tineri, crescuţi pe maluri,
Dar râul îl cunoaşte şi scade-a sale valuri,
Să treacă înainte viteazul Dan la luptă.
Şi astfel tot el pasă pe cale ne-ntreruptă
Pân' ce soseşte-n seară la casa lui Ursan.
Şi noaptea-şi pune stema feerică, stelină,
E un moment de pace în care, neoprit,
Se pierde doru-n umbra amurgului mâhnit.
Atunci zăreşte ochiul minunile din basme,
Acele legioane de tainice fantasme
Care-ntre zi şi noapte apar în loc oprite
Cu mantii lungi şi albe de-a lungul învelite.
Aşa apare-n şesuri măreţul om de munte,
Călcând cu paşi gigantici pe urme mai mărunte!
Nu ştiu de el copacii tineri, crescuţi pe maluri,
Dar râul îl cunoaşte şi scade-a sale valuri,
Să treacă înainte viteazul Dan la luptă.
Şi astfel tot el pasă pe cale ne-ntreruptă
Pân' ce soseşte-n seară la casa lui Ursan.
Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan,
Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul gros şi lat,
Cu bratul de bărbat, cu pumnul apăsat,
E scurt la grai, năprasnic, la chip întunecos.
El e de peste Milcov pribeag misterios.
Toţi care ştiu de dânsul spun multe, dar şoptind,
Şi cale de o zare îl ocolesc grăbind,
Deşi-i place să crească sirepe herghelii,
Răzlete pe întinsul câmpiilor pustii.
Pe vremea lui, sub ochii lui Ştefan, domn cel mare,
Intrând în duşmani singur ca vieru-n stuhul tare,
A prins pe hanul Mârza din fugă cu arcanul;
Iar Ştefan, de la dânsul în schimb luând pe hanul,
I-a zis: "Ursane frate! să-ţi faci ochirea roată,
Şi cât îi vedea zare, a ta să fie toată!"*
De-atunci el stă de pază în mijlocul câmpiei
Şi nime nu s-atinge de zmeii hergheliei.
Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul gros şi lat,
Cu bratul de bărbat, cu pumnul apăsat,
E scurt la grai, năprasnic, la chip întunecos.
El e de peste Milcov pribeag misterios.
Toţi care ştiu de dânsul spun multe, dar şoptind,
Şi cale de o zare îl ocolesc grăbind,
Deşi-i place să crească sirepe herghelii,
Răzlete pe întinsul câmpiilor pustii.
Pe vremea lui, sub ochii lui Ştefan, domn cel mare,
Intrând în duşmani singur ca vieru-n stuhul tare,
A prins pe hanul Mârza din fugă cu arcanul;
Iar Ştefan, de la dânsul în schimb luând pe hanul,
I-a zis: "Ursane frate! să-ţi faci ochirea roată,
Şi cât îi vedea zare, a ta să fie toată!"*
De-atunci el stă de pază în mijlocul câmpiei
Şi nime nu s-atinge de zmeii hergheliei.
Drumeţul intră, zice: "Bine-am găsit, Ursane!..."
Un aspru glas răspunde: "Bine-ai venit, moş Dane!
Ce vânt te-aduse-aice?"
"Vânt rău şi de jelire!
Ne calc' păgânii, frate, şi ţara-i la pieire!"
Ursan tresare, geme, s-aprinde-n gândul său.
Dan zice: "De pe munte venit-am să te ieu,
Să mergem".
"Dar! să mergem!" adaugă Ursan
Şi mult cu drag priveşte grozavu-i buzdugan.
Apoi un corn apucă şi buciumă în vânt.
Un aspru glas răspunde: "Bine-ai venit, moş Dane!
Ce vânt te-aduse-aice?"
"Vânt rău şi de jelire!
Ne calc' păgânii, frate, şi ţara-i la pieire!"
Ursan tresare, geme, s-aprinde-n gândul său.
Dan zice: "De pe munte venit-am să te ieu,
Să mergem".
"Dar! să mergem!" adaugă Ursan
Şi mult cu drag priveşte grozavu-i buzdugan.
Apoi un corn apucă şi buciumă în vânt.
IV
Deodată se aude un tropot pe pământ,
Un tropot de copite, potop rotopitor!
Un tropot de copite, potop rotopitor!
Ursan cu al său oaspe în fund, spre soare, cată,
Şi văd sub cerul luciu, în zarea-nflăcărată,
Zburând o herghelie de armăsari zmeioşi,
Cu coamele în vânturi, cu ochii scânteioşi,
Şi-nfiorând câmpia de-o aspră nechezare.
Un voinicel în floare, pe-un alb fugar călare,
Îi mână c-un harapnic ce-n urma lor pocneşte
Şi ca un şarpe negru prin aer se-nvârteşte.
Ursan le-aţine calea şi caii stau în loc.
Apoi către voinicul ce poartă busuioc
El zice: "Fulgo! prinde-mi pe murgul cel ţintat,
Moş Dan şi eu la Nistru ne ducem pe luptat!"
"Dar eu, întreabă Fulga, eu să nu-mi cerc puterea?"
"Tu să rămâi aice ca să-mi păzeşti averea."
Şi văd sub cerul luciu, în zarea-nflăcărată,
Zburând o herghelie de armăsari zmeioşi,
Cu coamele în vânturi, cu ochii scânteioşi,
Şi-nfiorând câmpia de-o aspră nechezare.
Un voinicel în floare, pe-un alb fugar călare,
Îi mână c-un harapnic ce-n urma lor pocneşte
Şi ca un şarpe negru prin aer se-nvârteşte.
Ursan le-aţine calea şi caii stau în loc.
Apoi către voinicul ce poartă busuioc
El zice: "Fulgo! prinde-mi pe murgul cel ţintat,
Moş Dan şi eu la Nistru ne ducem pe luptat!"
"Dar eu, întreabă Fulga, eu să nu-mi cerc puterea?"
"Tu să rămâi aice ca să-mi păzeşti averea."
Frumos odor e Fulga! şi naltă-i e făptura!
Sub genele-i umbroase doi ochi lucesc ca mura,
Şi părul său de aur în creţi lungi se lasă
Ca pe strujanul verde un caier de mătase.
El are glas puternic în gură rumeoară
Şi mers cu legănare de gingaşă fecioară.
Oricine-1 vede-n soare cu pelita lui albă,
Purtând la brâu un paloş şi pe grumaji o salbă,
Se-ntreabă: ce să fie, fecior de zmeu, ori fată?
Iar când pe sub altiţa cămăşii înfirată
Zăreşte la lumină doi crini ieşiţi în undă,
Doi pui în neastâmpăr de lebădă rotundă,
Răpit de dor, el cade pe gânduri câte-un an!...
Sub genele-i umbroase doi ochi lucesc ca mura,
Şi părul său de aur în creţi lungi se lasă
Ca pe strujanul verde un caier de mătase.
El are glas puternic în gură rumeoară
Şi mers cu legănare de gingaşă fecioară.
Oricine-1 vede-n soare cu pelita lui albă,
Purtând la brâu un paloş şi pe grumaji o salbă,
Se-ntreabă: ce să fie, fecior de zmeu, ori fată?
Iar când pe sub altiţa cămăşii înfirată
Zăreşte la lumină doi crini ieşiţi în undă,
Doi pui în neastâmpăr de lebădă rotundă,
Răpit de dor, el cade pe gânduri câte-un an!...
Voinicul e viteaza copilă-a lui Ursan.
Ea intră-n herghelie cu pasul îndrăzneţ
Şi merge drept la murgul sălbatic şi răzleţ,
Zicând lui Dan ce-n treacăt îi dă povătuiele:
"Moş Dane! tu cu-a tale şi eu cu ale mele!"
Sirepul o zăreşte, ridică narea-n vânt,
Încruntă ochiul, bate copita de pământ,
Zburleşte coama, saltă, în lături se izbeşte;
Dar Fulga zvârle laţul, de gât îl arcăneşte
Şi repede ca gândul, s-aruncă uşurel,
Îi pune mâna-n coamă şi-ncalecă pe el.
Gemând, el sare-n aer pe patru-a lui picioare,
Azvârle, se frământă, se spumegă-n sudoare
Şi-n zbor plecând deodată, nebun de groază, murgul
S-afundă-n largul spaţiu şi spintecă amurgul...
Dar când steluţa lunii apare viu la lume,
Copila se întoarce cu murgul alb de spume
Şi zice: "Iată calul! El ştie-acum de frâu
Ca paloşul de mijloc şi mijlocul de brâu."
Ursan cu drag răspunde: "Aibi parte de noroc!"
Apoi cu Dan bătrânul, arzând de mare foc,
Încalecă şi-n umbră dispar ca într-un nor...
Iar Fulga-i urmăreşte cu sufletul în dor.
Ea intră-n herghelie cu pasul îndrăzneţ
Şi merge drept la murgul sălbatic şi răzleţ,
Zicând lui Dan ce-n treacăt îi dă povătuiele:
"Moş Dane! tu cu-a tale şi eu cu ale mele!"
Sirepul o zăreşte, ridică narea-n vânt,
Încruntă ochiul, bate copita de pământ,
Zburleşte coama, saltă, în lături se izbeşte;
Dar Fulga zvârle laţul, de gât îl arcăneşte
Şi repede ca gândul, s-aruncă uşurel,
Îi pune mâna-n coamă şi-ncalecă pe el.
Gemând, el sare-n aer pe patru-a lui picioare,
Azvârle, se frământă, se spumegă-n sudoare
Şi-n zbor plecând deodată, nebun de groază, murgul
S-afundă-n largul spaţiu şi spintecă amurgul...
Dar când steluţa lunii apare viu la lume,
Copila se întoarce cu murgul alb de spume
Şi zice: "Iată calul! El ştie-acum de frâu
Ca paloşul de mijloc şi mijlocul de brâu."
Ursan cu drag răspunde: "Aibi parte de noroc!"
Apoi cu Dan bătrânul, arzând de mare foc,
Încalecă şi-n umbră dispar ca într-un nor...
Iar Fulga-i urmăreşte cu sufletul în dor.
V
E noaptea înstelată, e caldă, liniştită!
Se pare că din ceruri pe lumea adormită
Pluteşte-o lină, dulce, divină îndurare,
Dar ea nu poate stinge avântul de turbare
Ce duce călăreţii pe-ntinderea pustie,
Precum doi spectri gemeni mânaţi de-o vijelie.
Ei zbor tăcuţi sub ochii stelutelor trezite
În orizontul negru ce-i soarbe şi-i înghite.
S-afund mereu în taina nopţii; dar gândul lor
De mult e cu tătarii în luptă de omor.
Oţintă de lumină prin umbră viu înoată.
Ea creşte, se înaltă pe zare ca o roată
Şi umple de văpaie cereştile abisuri.
Păduri, movile, râuri apar căzute-n visuri,
Dar leul de la munte şi vierul de pe vale
Nu văd prin vis de sânge decât Moldova-n jale.
"E roşie luna!" zice din doi cel mai bătrân.
"E luna însetată de sânge de păgân!"
Răspunde cel mai aspru... Şi puii lor de zmei
Se duc trăgând doi spectri de umbră după ei.
Se duc vârtej ca gândul plecat în pribegie,
Se duc pân' ce-a lor umbră întinsă pe câmpie
Le trece înainte şi pân' ce se lovesc
În ochi cu faptul zilei... Atunce se opresc.
Se pare că din ceruri pe lumea adormită
Pluteşte-o lină, dulce, divină îndurare,
Dar ea nu poate stinge avântul de turbare
Ce duce călăreţii pe-ntinderea pustie,
Precum doi spectri gemeni mânaţi de-o vijelie.
Ei zbor tăcuţi sub ochii stelutelor trezite
În orizontul negru ce-i soarbe şi-i înghite.
S-afund mereu în taina nopţii; dar gândul lor
De mult e cu tătarii în luptă de omor.
Oţintă de lumină prin umbră viu înoată.
Ea creşte, se înaltă pe zare ca o roată
Şi umple de văpaie cereştile abisuri.
Păduri, movile, râuri apar căzute-n visuri,
Dar leul de la munte şi vierul de pe vale
Nu văd prin vis de sânge decât Moldova-n jale.
"E roşie luna!" zice din doi cel mai bătrân.
"E luna însetată de sânge de păgân!"
Răspunde cel mai aspru... Şi puii lor de zmei
Se duc trăgând doi spectri de umbră după ei.
Se duc vârtej ca gândul plecat în pribegie,
Se duc pân' ce-a lor umbră întinsă pe câmpie
Le trece înainte şi pân' ce se lovesc
În ochi cu faptul zilei... Atunce se opresc.
Şi iată-i pe o culme nocturnii călători,
Lucind sub cerul palid în mantie de zori!
Ei lasă jos pe coastă să pască armăsarii
Şi stau privind în vale cum fac pârjol tătarii.
Cinci sate ard în flăcări pe câmp, şi fumul lor
Se-ntinde ca o apă, pluteşte ca un nor
De-a lung pe şesul umed, şi zboară sus în aer,
Ducând cu el un vuiet de larmă şi de vaier.
Prin fum se zăresc umbre fuginde, rătăcite,
Copii mărunţi, şi mame, şi fete despletite,
Şi cai scăpaţi în fugă, şi câini, şi boi în turme,
Goniţi de tătărimea ce calcă pe-a lor urme.
Ici, colo, se văd cete în luptă încleştate,
Mişcări de braţe goale în aer ridicate,
Luciri de arme crunte pătate roş cu sânge
Pe care-o rază vie din soare se răsfrânge.
Apoi din vreme-n vreme o ceaţă luptătoare
Se-mprăştie cu grabă, lăsând cadavre-n soare!
Iar lângă Nistru, multa urdie tătărească
Năprasnic se ucide cu gloata românească.
Lucind sub cerul palid în mantie de zori!
Ei lasă jos pe coastă să pască armăsarii
Şi stau privind în vale cum fac pârjol tătarii.
Cinci sate ard în flăcări pe câmp, şi fumul lor
Se-ntinde ca o apă, pluteşte ca un nor
De-a lung pe şesul umed, şi zboară sus în aer,
Ducând cu el un vuiet de larmă şi de vaier.
Prin fum se zăresc umbre fuginde, rătăcite,
Copii mărunţi, şi mame, şi fete despletite,
Şi cai scăpaţi în fugă, şi câini, şi boi în turme,
Goniţi de tătărimea ce calcă pe-a lor urme.
Ici, colo, se văd cete în luptă încleştate,
Mişcări de braţe goale în aer ridicate,
Luciri de arme crunte pătate roş cu sânge
Pe care-o rază vie din soare se răsfrânge.
Apoi din vreme-n vreme o ceaţă luptătoare
Se-mprăştie cu grabă, lăsând cadavre-n soare!
Iar lângă Nistru, multa urdie tătărească
Năprasnic se ucide cu gloata românească.
Dan zice: "Măi Ursane! acolo e de noi!
Acolo râde moartea în crâncenul război.
Acolo să dăm proaşcă, sub ochiul cel de sus,
Tu dinspre faptul zilei, şi eu dinspre apus,
Şi cale să deschidem prin aprigul duşman...
La lucru-acum, fârtate! la lucru, măi Ursan!"
"Amin şi Doamne-ajută!" Ursan voios răspunde,
Şi-n gloată fiecare ca viforul pătrunde.
Acolo râde moartea în crâncenul război.
Acolo să dăm proaşcă, sub ochiul cel de sus,
Tu dinspre faptul zilei, şi eu dinspre apus,
Şi cale să deschidem prin aprigul duşman...
La lucru-acum, fârtate! la lucru, măi Ursan!"
"Amin şi Doamne-ajută!" Ursan voios răspunde,
Şi-n gloată fiecare ca viforul pătrunde.
VI
Ursan năval' s-aruncă în neagra tătărime,
Croind o pârte largă prin deasa ei mulţime.
Sub mână-i buzduganul, unealtă de pieire,
Ca un balaur face în juru-i o rotire,
Un cerc de moarte-n care amar de cine-i prins
Sărmanu-nchide ochii şi soarele-i s-a stins!
Croind o pârte largă prin deasa ei mulţime.
Sub mână-i buzduganul, unealtă de pieire,
Ca un balaur face în juru-i o rotire,
Un cerc de moarte-n care amar de cine-i prins
Sărmanu-nchide ochii şi soarele-i s-a stins!
În lături, înainte, în urmă-i totul moare!
Zbor creierii din tidve sub ghioaga zdrobitoare,
Şi-n urmă, şi-mprejuru-i, şi-n lături semănate
Zac sute de cadavre cu capete sfărmate.
Şi astfel ne-mpăcatul Ursan mereu lucrează,
Şi spre apus prin sânge mereu înaintează.
Ca dânsul, Dan bătrânul, erou întinerit,
Tot vine după paloş spre mândrul răsărit.
El intră şi se-ndeasă în gloata tremurândă
Ca junghiul cel de moarte în inima plăpândă,
Şi paloşu-i ce luce ca fulger de urgie
Tot cade-n dreapta,-n stânga şi taie-n carne vie...
Fug toţi şi pier din cale-i!... El strigă: "Steie faţă
Cui place vitejia, cui s-a urât de viaţă!"
Dar nime nu-ndrăzneşte la glasu-i să apară,
Căci el se-naintează precum un stâlp de pară,
Şi cine-1 vede falnic, aprins, cu fruntea sus,
Îi pare că alt soare se-nalţă din apus.
Şi astfel ambii oaspeţi ai morţii ne-mpăcate
Cosesc la vieţi în floare pe straturi sângerate
Ş-ajung ei faţă-n faţă prin apriga furtună,
Şi armele lor ude cruciş le împreună.
"Noroc pe, Ursane!"
"Şi pe, tot noroc!"
Dar n-a sfârşit cuvântul Ursan şi cade-n loc,
Străpuns de o săgeată ce-i intră-n piept adânc.
El scapă buzduganul, se pleacă pe oblânc
Şi greu se prăbuşeşte c-un geamăt de pe cal.
Zbor creierii din tidve sub ghioaga zdrobitoare,
Şi-n urmă, şi-mprejuru-i, şi-n lături semănate
Zac sute de cadavre cu capete sfărmate.
Şi astfel ne-mpăcatul Ursan mereu lucrează,
Şi spre apus prin sânge mereu înaintează.
Ca dânsul, Dan bătrânul, erou întinerit,
Tot vine după paloş spre mândrul răsărit.
El intră şi se-ndeasă în gloata tremurândă
Ca junghiul cel de moarte în inima plăpândă,
Şi paloşu-i ce luce ca fulger de urgie
Tot cade-n dreapta,-n stânga şi taie-n carne vie...
Fug toţi şi pier din cale-i!... El strigă: "Steie faţă
Cui place vitejia, cui s-a urât de viaţă!"
Dar nime nu-ndrăzneşte la glasu-i să apară,
Căci el se-naintează precum un stâlp de pară,
Şi cine-1 vede falnic, aprins, cu fruntea sus,
Îi pare că alt soare se-nalţă din apus.
Şi astfel ambii oaspeţi ai morţii ne-mpăcate
Cosesc la vieţi în floare pe straturi sângerate
Ş-ajung ei faţă-n faţă prin apriga furtună,
Şi armele lor ude cruciş le împreună.
"Noroc pe, Ursane!"
"Şi pe, tot noroc!"
Dar n-a sfârşit cuvântul Ursan şi cade-n loc,
Străpuns de o săgeată ce-i intră-n piept adânc.
El scapă buzduganul, se pleacă pe oblânc
Şi greu se prăbuşeşte c-un geamăt de pe cal.
Tătarii ca zăvozii pe dânsul dau năval'!
"În lături, litfe!" strigă la ei viteazul Dan,
Punându-se de pază la capul lui Ursan.
Cu calu-n mâna stângă, cu pala-n mâna dreaptă,
Ameninţând cu ochii tătarii, mi-i aşteaptă
Precum aşteaptă zimbrul de lupi înconjurat
Să-i zvârle cu-a lui coarne pe câmpul spăimântat.
Dar nici gândesc păgânii să deie piept cu el,
Căci paloşu-i năprasnic e vultur de oţel.
Retraşi în jur deoparte, nemernici, sperieţi,
Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeţi,
Şi Dan, lovit în coaste, şopteşte cu oftare:
"Ursane, pentru tine de-acum nu e scăpare!"
Zicând, el cade-aproape, se sprijină-ntr-o mână
Şi paloşul lui ţine în loc ceaţa păgână.
"În lături, litfe!" strigă la ei viteazul Dan,
Punându-se de pază la capul lui Ursan.
Cu calu-n mâna stângă, cu pala-n mâna dreaptă,
Ameninţând cu ochii tătarii, mi-i aşteaptă
Precum aşteaptă zimbrul de lupi înconjurat
Să-i zvârle cu-a lui coarne pe câmpul spăimântat.
Dar nici gândesc păgânii să deie piept cu el,
Căci paloşu-i năprasnic e vultur de oţel.
Retraşi în jur deoparte, nemernici, sperieţi,
Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeţi,
Şi Dan, lovit în coaste, şopteşte cu oftare:
"Ursane, pentru tine de-acum nu e scăpare!"
Zicând, el cade-aproape, se sprijină-ntr-o mână
Şi paloşul lui ţine în loc ceaţa păgână.
O! Dane căpitane! puterile-ţi slăbesc
Şi norii pe deasupră-ţi trecând se învârtesc.
Tu mori! şi tătărimea s-apropie de tine!
Şi norii pe deasupră-ţi trecând se învârtesc.
Tu mori! şi tătărimea s-apropie de tine!
Dar iată din pustiuri un alb vârtej că vine
Şi trece prin urdie ca printr-un lan de grâu.
E un voinic călare pe-un cal ce n-are frâu,
Voinic, în brâu cu paloş şi pe grumaz cu salbă.
E Fulga, ce apare ca o fantasmă albă
Şi grabnic pe-al ei tată răpeşte din grămadă,
Apoi cu el dispare ca şoimul cu-a sa pradă.
Şi trece prin urdie ca printr-un lan de grâu.
E un voinic călare pe-un cal ce n-are frâu,
Voinic, în brâu cu paloş şi pe grumaz cu salbă.
E Fulga, ce apare ca o fantasmă albă
Şi grabnic pe-al ei tată răpeşte din grămadă,
Apoi cu el dispare ca şoimul cu-a sa pradă.
"Alah!" răcnesc tătarii cătând cu groază-n urmă...
Dar ce văd ei deodată, căci glasul lor se curmă?
Ei văd curgând pe dealuri arcaşii din Orhei
Ce vin cu-o falcă-n ceruri, aprinşi ca nişte zmei!
Un lung fior de spaimă pătrunde într-o clipă
Prin deasa tătărime ce-i gata de risipă,
Şi toţi pe loc la fugă plec iute, se duc orbi,
Cum pleacă din câmpie un nor întins de corbi.
Amar e de răzleţul ce-n urma lor rămâne!
Şi cade, mic sau mare, pe mâinile române!
În faţă cu românul nu-i milă, nu-i iertare,
Nici chiar în sân de mamă nu poate-avea scăpare.
O ştiu de mult tătarii, o ştiu de la bătrâni
Şi fug, nevrând s-asculte de şefi, de-ai lor stăpâni
Tot omul vede moartea ş-aleargă-nspăimântat.
Cel viu uită şi lasă pe mortul ne-ngropat
Şi făr-a-ntoarce capul se duce-orice păgân,
Că-n umbra fiecărui s-avântă un român!
Dar ce văd ei deodată, căci glasul lor se curmă?
Ei văd curgând pe dealuri arcaşii din Orhei
Ce vin cu-o falcă-n ceruri, aprinşi ca nişte zmei!
Un lung fior de spaimă pătrunde într-o clipă
Prin deasa tătărime ce-i gata de risipă,
Şi toţi pe loc la fugă plec iute, se duc orbi,
Cum pleacă din câmpie un nor întins de corbi.
Amar e de răzleţul ce-n urma lor rămâne!
Şi cade, mic sau mare, pe mâinile române!
În faţă cu românul nu-i milă, nu-i iertare,
Nici chiar în sân de mamă nu poate-avea scăpare.
O ştiu de mult tătarii, o ştiu de la bătrâni
Şi fug, nevrând s-asculte de şefi, de-ai lor stăpâni
Tot omul vede moartea ş-aleargă-nspăimântat.
Cel viu uită şi lasă pe mortul ne-ngropat
Şi făr-a-ntoarce capul se duce-orice păgân,
Că-n umbra fiecărui s-avântă un român!
Iar hanu-şi smulge barba, îşi rupe şalul verde
Privind urdia-ntreagă în clipă cum se pierde.
Sub ochii lui în lacrimi, pe câmpul cel de lupte
Apar grămezi de leşuri, grămezi de arme rupte,
De cai ucişi, de care, de corturi risipite,
Şi tuiurile oastei de oaste părăsite!
Privind urdia-ntreagă în clipă cum se pierde.
Sub ochii lui în lacrimi, pe câmpul cel de lupte
Apar grămezi de leşuri, grămezi de arme rupte,
De cai ucişi, de care, de corturi risipite,
Şi tuiurile oastei de oaste părăsite!
O! pas cumplit al soartei! Tot ce-i era de fală,
Cai, steaguri, cete mândre, strălucitoare arme,
Clădiri de visuri nalte, magie triumfală,
A fost de-ajuns o clipă ca totul să se darme!
Cai, steaguri, cete mândre, strălucitoare arme,
Clădiri de visuri nalte, magie triumfală,
A fost de-ajuns o clipă ca totul să se darme!
VII
Ghirai a trecut Nistrul înot pe calul său,
Luând pe Dan rănitul ca pradă şi trofeu.
El merge de se-nchide în cortu-i, umilit,
Precum un lup din codri ce-a fost de câini gonit.
Trei zile, trei nopţi hanul nu gustă-n suflet pace.
Întins ca un cadavru jos pe covor el zace,
Dar când revine, palid, din lunga-i desperare,
În ochii lui trec fulgeri de crudă răzbunare.
El strigă să-i aducă sub cort pe Dan bătrânul.
Luând pe Dan rănitul ca pradă şi trofeu.
El merge de se-nchide în cortu-i, umilit,
Precum un lup din codri ce-a fost de câini gonit.
Trei zile, trei nopţi hanul nu gustă-n suflet pace.
Întins ca un cadavru jos pe covor el zace,
Dar când revine, palid, din lunga-i desperare,
În ochii lui trec fulgeri de crudă răzbunare.
El strigă să-i aducă sub cort pe Dan bătrânul.
Deşi cuprins de lanţuri, măreţ intră românul!
"Ghiaur! zice tătarul cu inima haină,
Ce simte firul ierbii când coasa e vecină?"
"Ea pleacă fruntea-n pace, răspunde căpitanul,
Căci are să renască mai fragedă la anul!"
"Ghiaur! zice tătarul cu inima haină,
Ce simte firul ierbii când coasa e vecină?"
"Ea pleacă fruntea-n pace, răspunde căpitanul,
Căci are să renască mai fragedă la anul!"
Ghirai cade pe gânduri, lăsându-şi capu-n piept,
Şi, îmblânzindu-şi glasul: "O! Dan, om înţelept!
Te ştiu de mult pe tine, cunosc al tău renume
Din graiul plin de lacrimi orfanilor din lume.
Pe mulţi tătari cuprins-ai de-ai morţii reci fiori!
Acum îţi veni rândul şi ţie ca să mori.
Priveşte! lângă uşă călăul te pândeşte
Cu ştreangul şi cu pala ce-n mână-i zângăneşte.
Un semn, şi capu-ţi zboară la câini şi la vulturi,
Şi suiletu-ţi se pierde în lumea de ghiauri.
Dar însă îmi fac milă de ani şi de-a ta minte,
Gândind la bătrâneţea ce-apasă-al meu părinte,
Şi vreau, cu daruri multe, pe tine-a te ierta
De vrei tu să te lepezi acum de legea ta!"
Şi, îmblânzindu-şi glasul: "O! Dan, om înţelept!
Te ştiu de mult pe tine, cunosc al tău renume
Din graiul plin de lacrimi orfanilor din lume.
Pe mulţi tătari cuprins-ai de-ai morţii reci fiori!
Acum îţi veni rândul şi ţie ca să mori.
Priveşte! lângă uşă călăul te pândeşte
Cu ştreangul şi cu pala ce-n mână-i zângăneşte.
Un semn, şi capu-ţi zboară la câini şi la vulturi,
Şi suiletu-ţi se pierde în lumea de ghiauri.
Dar însă îmi fac milă de ani şi de-a ta minte,
Gândind la bătrâneţea ce-apasă-al meu părinte,
Şi vreau, cu daruri multe, pe tine-a te ierta
De vrei tu să te lepezi acum de legea ta!"
Creştinul Dan, bătrânul cu suflet luminos,
Înalţă-a lui statură şi zice maiestos:
"Ceahlăul sub furtună nu scade muşuroi!
Eu, Dan, sub vântul soartei să scad păgân nu voi.
Deci, nu-mi convine viaţa mişelnic câştigată,
Nici pata fărdelegii în fruntea mea săpată.
Ruşinea-i o rugină pe-o armă de viteaz,
Un vierme ce mănâncă albeaţa din obraz.
Cui place să roşească, roşească... eu nu vreu
Nici pată pe-a mea armă, nici pe obrazul meu.
Alb am trăit un secol pe plaiul strămoşesc
Şi vreau cu faţa albă senin să mă sfârşesc,
Ca după-o viaţă lungă, ferită de ruşine,
Mormântul meu să fie curat şi alb ca mine!
Aşa m-a deprins Ştefan, uşoară ţărna-i fie!
La trai fără mustrare şi fără prihănie.
Nu-mi trebuie-a ta milă, nu vreau a tale daruri.
Tu îmi întinzi o cupă mult plină de amaruri,
Departe ea de mine!... mai drept e ca să mor!...
Iar dacă ai tu cuget şi-ţi pasă de-al meu dor,
Ghirai, mă lasă, lasă în ora morţii grele
Să mai sărut o dată pământul ţării mele!"
Înalţă-a lui statură şi zice maiestos:
"Ceahlăul sub furtună nu scade muşuroi!
Eu, Dan, sub vântul soartei să scad păgân nu voi.
Deci, nu-mi convine viaţa mişelnic câştigată,
Nici pata fărdelegii în fruntea mea săpată.
Ruşinea-i o rugină pe-o armă de viteaz,
Un vierme ce mănâncă albeaţa din obraz.
Cui place să roşească, roşească... eu nu vreu
Nici pată pe-a mea armă, nici pe obrazul meu.
Alb am trăit un secol pe plaiul strămoşesc
Şi vreau cu faţa albă senin să mă sfârşesc,
Ca după-o viaţă lungă, ferită de ruşine,
Mormântul meu să fie curat şi alb ca mine!
Aşa m-a deprins Ştefan, uşoară ţărna-i fie!
La trai fără mustrare şi fără prihănie.
Nu-mi trebuie-a ta milă, nu vreau a tale daruri.
Tu îmi întinzi o cupă mult plină de amaruri,
Departe ea de mine!... mai drept e ca să mor!...
Iar dacă ai tu cuget şi-ţi pasă de-al meu dor,
Ghirai, mă lasă, lasă în ora morţii grele
Să mai sărut o dată pământul ţării mele!"
Uimit, Ghirai se scoală, cu mâna lui desface
Unealta de robie sub care leul zace,
Cumplitul lanţ ce-l leagă cu strânse noduri sute,
Şi zice grabnic: "Tată, ia calul meu şi du-te!"
Unealta de robie sub care leul zace,
Cumplitul lanţ ce-l leagă cu strânse noduri sute,
Şi zice grabnic: "Tată, ia calul meu şi du-te!"
Bătrânul Dan ferice se duce, Nistrul trece,
Şi-n aerul Moldovei se umilă pieptu-i rece,
Şi inima lui creşte, şi ochii-i plini de jale
Cu drag privesc prin lacrimi podoaba ţării sale.
Sărmanu-ngenunchează pe iarba ce străluce,
Îşi pleacă fruntea albă, smerit îşi face cruce
Şi pentru totdeauna sărută ca pe-o moaşte
Pământul ce tresare şi care-1 recunoaşte...
Apoi el se întoarce la hanul, intră-n cort,
Suspină, şovăieşte şi, palid, cade mort!
Şi-n aerul Moldovei se umilă pieptu-i rece,
Şi inima lui creşte, şi ochii-i plini de jale
Cu drag privesc prin lacrimi podoaba ţării sale.
Sărmanu-ngenunchează pe iarba ce străluce,
Îşi pleacă fruntea albă, smerit îşi face cruce
Şi pentru totdeauna sărută ca pe-o moaşte
Pământul ce tresare şi care-1 recunoaşte...
Apoi el se întoarce la hanul, intră-n cort,
Suspină, şovăieşte şi, palid, cade mort!
Iar hanul, lung privindu-1, rosteşte cu durere:
"O! Dan viteaz, ferice ca tine care piere,
Având o viaţă verde în timpul tinereţii
Şi albă ca zapada în iarna bătrâneţii!..."
"O! Dan viteaz, ferice ca tine care piere,
Având o viaţă verde în timpul tinereţii
Şi albă ca zapada în iarna bătrâneţii!..."
O noapte la ţară
Am o inimă în lume
Care ştiu că mă iubeşte...
(Conachi)
Care ştiu că mă iubeşte...
(Conachi)
Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniştire
Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire,
Pentru acel ce caută un trai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat,
Şi dulce este viaţa ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deşarte!
Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire,
Pentru acel ce caută un trai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat,
Şi dulce este viaţa ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deşarte!
Când inima hrăneşte o tainică dorinţă,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferinţă,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Şi mintea-i se deşteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credinţă, oricare strălucire,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferinţă,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Şi mintea-i se deşteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credinţă, oricare strălucire,
Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal să se arunce şi prin văzduh să-noate,
Păşind peste-orizonturi, zburând peste câmpii,
Ferice care poate, departe de cei vii,
Să uite-a sa fiinţă, să peardă-orice simţire,
Să nu mai facă parte din trista omenire!
Pe-un cal să se arunce şi prin văzduh să-noate,
Păşind peste-orizonturi, zburând peste câmpii,
Ferice care poate, departe de cei vii,
Să uite-a sa fiinţă, să peardă-orice simţire,
Să nu mai facă parte din trista omenire!
*
Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte,
Ce revărsa în lume armonioase şoapte
Şi multe glasuri blânde în inimi deştepta;
O noapte de acele ce nu le poţi uita,
Care aprind în suflet scânteie de iubire
Şi pun pe frunte raze de îndumnezeire.
Ce revărsa în lume armonioase şoapte
Şi multe glasuri blânde în inimi deştepta;
O noapte de acele ce nu le poţi uita,
Care aprind în suflet scânteie de iubire
Şi pun pe frunte raze de îndumnezeire.
Eram... parcă sunt încă!... la orele acele
Când ochiul rătăceşte primbându-se prin stele,
Şi-n toată steaua vede un chip gingaş, slăvit.
Atunci când visul zboară pe ţărm nemărginit,
Când dorul trist uneşte a lui duioase plângeri
Cu sfânta armonie a cetelor de îngeri.
Când ochiul rătăceşte primbându-se prin stele,
Şi-n toată steaua vede un chip gingaş, slăvit.
Atunci când visul zboară pe ţărm nemărginit,
Când dorul trist uneşte a lui duioase plângeri
Cu sfânta armonie a cetelor de îngeri.
Ca lampă aninată la poarta de vecie,
Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie,
Vărsând văpaie lină, ce lumea coperea.
Lumină mângâioasă! În ceruri ea părea
Menită ca să ducă pe căi necunoscute
Dorinţile-omenirei în lung deşert perdute!
Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie,
Vărsând văpaie lină, ce lumea coperea.
Lumină mângâioasă! În ceruri ea părea
Menită ca să ducă pe căi necunoscute
Dorinţile-omenirei în lung deşert perdute!
*
Deodat-un glas de înger, o sfântă armonie,
Plutind uşor în aer, ca vântul ce adie,
Se coborî prin stele din leagănul ceresc.
Duios era şi gingaş acordul îngeresc,
Căci inimile noastre săltară mai fierbinte
La dulcele său cântic, l-aceste-a lui cuvinte:
Plutind uşor în aer, ca vântul ce adie,
Se coborî prin stele din leagănul ceresc.
Duios era şi gingaş acordul îngeresc,
Căci inimile noastre săltară mai fierbinte
La dulcele său cântic, l-aceste-a lui cuvinte:
„Ferice de acela ce cu-o simţire vie
Slăveşte armonia şi-nalta poezie,
Cu dismierdări plăcute de glas prietenesc
El poartă pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
Şi geniul său gustă plăceri încântătoare
Zburând la nemurire ca vulturul în soare;
Slăveşte armonia şi-nalta poezie,
Cu dismierdări plăcute de glas prietenesc
El poartă pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
Şi geniul său gustă plăceri încântătoare
Zburând la nemurire ca vulturul în soare;
Dar mai ferice încă fiinţa de iubire
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
Şi nencetat e gata cu drag a să jertfi!
Căci dulce-i pentru altul şi-n altul a trăi,
Şi dulce-i de a zice, când inima jăleşte,
Am o fiinţă-n lume ce ştiu că mă iubeşte!”
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
Şi nencetat e gata cu drag a să jertfi!
Căci dulce-i pentru altul şi-n altul a trăi,
Şi dulce-i de a zice, când inima jăleşte,
Am o fiinţă-n lume ce ştiu că mă iubeşte!”
Sașa Pană
Biografie Saşa Pană
Saşa Pană, pseudonimul literar al lui Alexandru Binder (n. 8 august 1902, Bucureşti - d. 22 august 1981, Bucureşti) scriitor evreu român, prezent în literatura română de avangardă din prima jumătate a secolului XX.
Fiu al medicului David Binder, după studii de specialitate începute la Iaşi şi terminate la Bucureşti, Saşa Pană obţine în 1927 diploma de medic militar. Vocaţia lui era însă literatura, teritoriu în care disponibilităţile sale intelectuale vor contribui decisiv la desăvârşirea lui de animator al mişcărilor literare de avangardă din România, începând cu dadaismul, trecând apoi spre o orientare suprarealistă. Debutează cu volumul de poezii simboliste Răbojul unui muritor în 1926. Trei ani mai târziu, cu mijloace financiare proprii, Saşa Pană scoate revista de avangardă "unu" şi înfiinţează o editură sub aceeaşi siglă, unde va tipări cărţile proprii şi volume ale unor confraţi de generaţie, promotori ai creaţiei avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara, Stephan Roll, Ilarie Voronca , Vasile Dobrian şi alţii. La fel ca majoritatea avangardiştilor români, Saşa Pană publică numeroase proze de mici dimensiuni, situate la frontiera dintre povestire, reportaj, poem în proză şi articol cu caracter de manifest. Formula "automatismului psihic pur", prin care André Breton definise suprarealismul, îşi face simţită prezenţa în în volumele intitulate "Diagrame" (1930), "Echinox arbitrar" (1931), "Viaţa romanţată a lui Dumnezeu" (1932). Într-o scenografie mentală plasată la hotarul dintre stare conştientă şi vis, poetul, aflat în postura de "secretar al inconştientului", stenografiază cu voluptate mesajul unei "halucinaţii binefăcătoare", aureolat de "briza reveriei". În cărţile publicate ulterior, "Cuvântul talisman" (1933), "Călătorie cu funicularul" (1934) şi altele, scriitorul îşi distribuie substanţa poetică în două registre: unul, al programului avangardist "subversiv", va fi branşat permanent la energia "incendiului reţinut în cuvinte", celălalt, cu componentele unui temperament echilibrat, este dispus în tonalităţi minore, elegiace.
Între noiembrie 1944 şi martie 1947, Saşa Pană a publicat revista de literară de avangardă Orizont din care au apărut 42 de numere.
Din bibliografia de după 1948 a lui Saşa Pană sunt de menţionat volumele "Poeme şi poezii alese din cărţi şi din sertar", apărut în 1966, cuprinzând o selecţie din perioada 1925-1965, "Antologia literaturii române de avangardă" (1969), "Prozopoeme" (1971), "Născut în '02. Memorii, file de jurnal" (1973), "Culoarea timpului" (1977). În 2006, a apărut postum la Editura Dacia din Cluj-Napoca o ediţie îngrijită de Ion Pop ce conţine volumele Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, Diagrame şi Echinox arbitrar. În 2009 va apare la aceeaşi editură Sadismul adevărului.
Saşa Pană a fost şi autorul unor traduceri valoroase din operele lui Paul Eluard, Jean Cassou, Loys Masson.
Opere
Poezii şi poeme în proză
* Răbojul unui muritor. Strofe banale, Editura Lupta, Bucureşti, 1926
* Diagrame, editura unu, Bucureşti, 1930 (cu un portret şi desene de Victor Brauner)
* Echinox arbitrar, editura unu, Tipografia Studioului Grafic Steaua Artei, Bucureşti, 1931 (copertă şi 6 desene de M.H. Maxy; tiraj de 150 de exemplare numerotate)
* Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, editura unu, Bucureşti, 1932 (cu un desen afară din text al lui Jean David; tiraj de 150 de exemplare numerotate)
* Cuvântul talisman, editura unu, Bucureşti, 1933 (cu un desen de Marcel Iancu; tiraj de 200 de exemplare numerotate)
* Călătorie cu funicularul, editura unu, Bucureşti, 1934 (cu un portret de M. H. Maxy; tiraj de 349 de exemplare numerotate)
* Iarba fiarelor, editura unu, Bucureşti, 1937
* Vladimir, editura unu, Bucureşti, 1938 (tiraj de 96 de exemplare)
* Munţii noaptea neliniştea, editura unu, Bucureşti, 1940 (desene de Man Ray; tiraj de 180 de exemplare numerotate)
* Frontispiciu la poema Lumina în relief, editura unu, Bucureşti, 1942
* Pentru libertate, 1944/1945
* Manifestaţie, 1945
* Plecări fără ancoră, editura unu, Tipografia Studioului Grafic Steaua Artei, 1946
* Poeme fără de imaginaţie, Editura Socec & Co., Bucureşti, 1947
* Poeme şi poezii alese din cărţi şi din sertar (1925-1965), Editura pentru literatură, 1966 (prefaţă de Mihail Petroveanu; tiraj de 3680 de exemplare)
* Prozopoeme, Editura Minerva, Bucureşti, 1971 (prefaţă de Laurenţiu Ulici)
* Culoarea timpului. Poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1977 (prefaţă de Mihai Gafiţa şi portret din 1929 de Victor Brauner)
Proză şi publicistică
* Sadismul adevărului, editura unu, Bucureşti, 1936 (ilustraţii de Victor Brauner, Marcel Iancu, Alfred Jarry, Kapralik, Jules Perahim, Pablo Picasso, Man Ray şi Jacques Vaché; tiraj de 358 de exemplare numerotate)
* Atentat la bunele tabieturi, colaje, editura unu, Bucureşti, 1942
* Tîlbîc, Tureatcă & Co., Editura Socec, Bucureşti, 1948 (copertă şi 10 desene de Marcela Cordescu)
* Cordonul sanitar, 1949
* A fost odată... şi nu va mai fi! Nuvele de Saşa Pană, Editura de Stat, Bucureşti, 1949
* Misiunea trebuie împlinită, 1950
* În preajma mutărilor. Schiţe şi povestiri, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1965 (copertă de Harry Guttman)
* Născut în '02: Memorii, file de jurnal, evocări, Editura Minerva, Bucureşti, 1973
Saşa Pană, pseudonimul literar al lui Alexandru Binder (n. 8 august 1902, Bucureşti - d. 22 august 1981, Bucureşti) scriitor evreu român, prezent în literatura română de avangardă din prima jumătate a secolului XX.
Fiu al medicului David Binder, după studii de specialitate începute la Iaşi şi terminate la Bucureşti, Saşa Pană obţine în 1927 diploma de medic militar. Vocaţia lui era însă literatura, teritoriu în care disponibilităţile sale intelectuale vor contribui decisiv la desăvârşirea lui de animator al mişcărilor literare de avangardă din România, începând cu dadaismul, trecând apoi spre o orientare suprarealistă. Debutează cu volumul de poezii simboliste Răbojul unui muritor în 1926. Trei ani mai târziu, cu mijloace financiare proprii, Saşa Pană scoate revista de avangardă "unu" şi înfiinţează o editură sub aceeaşi siglă, unde va tipări cărţile proprii şi volume ale unor confraţi de generaţie, promotori ai creaţiei avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara, Stephan Roll, Ilarie Voronca , Vasile Dobrian şi alţii. La fel ca majoritatea avangardiştilor români, Saşa Pană publică numeroase proze de mici dimensiuni, situate la frontiera dintre povestire, reportaj, poem în proză şi articol cu caracter de manifest. Formula "automatismului psihic pur", prin care André Breton definise suprarealismul, îşi face simţită prezenţa în în volumele intitulate "Diagrame" (1930), "Echinox arbitrar" (1931), "Viaţa romanţată a lui Dumnezeu" (1932). Într-o scenografie mentală plasată la hotarul dintre stare conştientă şi vis, poetul, aflat în postura de "secretar al inconştientului", stenografiază cu voluptate mesajul unei "halucinaţii binefăcătoare", aureolat de "briza reveriei". În cărţile publicate ulterior, "Cuvântul talisman" (1933), "Călătorie cu funicularul" (1934) şi altele, scriitorul îşi distribuie substanţa poetică în două registre: unul, al programului avangardist "subversiv", va fi branşat permanent la energia "incendiului reţinut în cuvinte", celălalt, cu componentele unui temperament echilibrat, este dispus în tonalităţi minore, elegiace.
Între noiembrie 1944 şi martie 1947, Saşa Pană a publicat revista de literară de avangardă Orizont din care au apărut 42 de numere.
Din bibliografia de după 1948 a lui Saşa Pană sunt de menţionat volumele "Poeme şi poezii alese din cărţi şi din sertar", apărut în 1966, cuprinzând o selecţie din perioada 1925-1965, "Antologia literaturii române de avangardă" (1969), "Prozopoeme" (1971), "Născut în '02. Memorii, file de jurnal" (1973), "Culoarea timpului" (1977). În 2006, a apărut postum la Editura Dacia din Cluj-Napoca o ediţie îngrijită de Ion Pop ce conţine volumele Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, Diagrame şi Echinox arbitrar. În 2009 va apare la aceeaşi editură Sadismul adevărului.
Saşa Pană a fost şi autorul unor traduceri valoroase din operele lui Paul Eluard, Jean Cassou, Loys Masson.
Opere
Poezii şi poeme în proză
* Răbojul unui muritor. Strofe banale, Editura Lupta, Bucureşti, 1926
* Diagrame, editura unu, Bucureşti, 1930 (cu un portret şi desene de Victor Brauner)
* Echinox arbitrar, editura unu, Tipografia Studioului Grafic Steaua Artei, Bucureşti, 1931 (copertă şi 6 desene de M.H. Maxy; tiraj de 150 de exemplare numerotate)
* Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, editura unu, Bucureşti, 1932 (cu un desen afară din text al lui Jean David; tiraj de 150 de exemplare numerotate)
* Cuvântul talisman, editura unu, Bucureşti, 1933 (cu un desen de Marcel Iancu; tiraj de 200 de exemplare numerotate)
* Călătorie cu funicularul, editura unu, Bucureşti, 1934 (cu un portret de M. H. Maxy; tiraj de 349 de exemplare numerotate)
* Iarba fiarelor, editura unu, Bucureşti, 1937
* Vladimir, editura unu, Bucureşti, 1938 (tiraj de 96 de exemplare)
* Munţii noaptea neliniştea, editura unu, Bucureşti, 1940 (desene de Man Ray; tiraj de 180 de exemplare numerotate)
* Frontispiciu la poema Lumina în relief, editura unu, Bucureşti, 1942
* Pentru libertate, 1944/1945
* Manifestaţie, 1945
* Plecări fără ancoră, editura unu, Tipografia Studioului Grafic Steaua Artei, 1946
* Poeme fără de imaginaţie, Editura Socec & Co., Bucureşti, 1947
* Poeme şi poezii alese din cărţi şi din sertar (1925-1965), Editura pentru literatură, 1966 (prefaţă de Mihail Petroveanu; tiraj de 3680 de exemplare)
* Prozopoeme, Editura Minerva, Bucureşti, 1971 (prefaţă de Laurenţiu Ulici)
* Culoarea timpului. Poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1977 (prefaţă de Mihai Gafiţa şi portret din 1929 de Victor Brauner)
Proză şi publicistică
* Sadismul adevărului, editura unu, Bucureşti, 1936 (ilustraţii de Victor Brauner, Marcel Iancu, Alfred Jarry, Kapralik, Jules Perahim, Pablo Picasso, Man Ray şi Jacques Vaché; tiraj de 358 de exemplare numerotate)
* Atentat la bunele tabieturi, colaje, editura unu, Bucureşti, 1942
* Tîlbîc, Tureatcă & Co., Editura Socec, Bucureşti, 1948 (copertă şi 10 desene de Marcela Cordescu)
* Cordonul sanitar, 1949
* A fost odată... şi nu va mai fi! Nuvele de Saşa Pană, Editura de Stat, Bucureşti, 1949
* Misiunea trebuie împlinită, 1950
* În preajma mutărilor. Schiţe şi povestiri, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1965 (copertă de Harry Guttman)
* Născut în '02: Memorii, file de jurnal, evocări, Editura Minerva, Bucureşti, 1973
Plasa lui Pitagora
Capul meu e adesori un vârtej
Pe aceeaşi punte se întâlnesc
Mieluşeii celor mai nelămurite dorinţi
Şi imboldul întru silabisirea tainicului nadir
Jocuri decolorate de lună
Cu pisici simulând jungla
Un ochi e calm ca un vasistas răsucit spre azur
În celălalt veghează ca într-o închisoare
Nelinişti cu ghiulelele de tălpile însetate de migraţiune
Când ulcere supurează conştiinţa
Pe aceeaşi punte se întâlnesc
Mieluşeii celor mai nelămurite dorinţi
Şi imboldul întru silabisirea tainicului nadir
Jocuri decolorate de lună
Cu pisici simulând jungla
Un ochi e calm ca un vasistas răsucit spre azur
În celălalt veghează ca într-o închisoare
Nelinişti cu ghiulelele de tălpile însetate de migraţiune
Când ulcere supurează conştiinţa
Oglinzile mă mint
Slovele funie pe măsura gândului
Slove naramze
Slovele sunt o lingură de sânge într-un ocean
Alteori un zâmbet pe un linţoliu cât orizontul
Slovele funie pe măsura gândului
Slove naramze
Slovele sunt o lingură de sânge într-un ocean
Alteori un zâmbet pe un linţoliu cât orizontul
Ce monument corect ar fi o furtună împietrită
Degetele să-l pipăie
Să se frângă maxilarele în delirul muşcăturii
Şi cheie gândului urmeze fapta
Spectacolul va începe cu reverenţe reci
Degetele să-l pipăie
Să se frângă maxilarele în delirul muşcăturii
Şi cheie gândului urmeze fapta
Spectacolul va începe cu reverenţe reci
Istoria de veghe la căpătâiul evenimentelor
Le va corecta cu sulimanuriChirurgia estetică a devărului
Prea îndrăzneţ
Prea dur
Mai frumos ca noaptea
Le va corecta cu sulimanuriChirurgia estetică a devărului
Prea îndrăzneţ
Prea dur
Mai frumos ca noaptea
Vegheaţi!
În acest început de septembrie
Cu zilele de culoarea bucuriei,
Fiecare fărâmă de soare mă mângâie.
Amiază. Pe poarta şcolii ţâşnesc în iureş
Zburdalnici iezi
Copii cu şorţuleţe şi funte,
În priviri rouă
Şi pe fiecare deget
Degetar de cerneală(monorimă albastră).
Vârstă de aur
Muguri de aur.
În poartă, mame. Inima căuş plin de nădejdi
Şi tone nerăbdare.
(Unde, unde să comande o pereche ciuboţele
De şapte poşti? Să-l vadă mama mai repede mare...)
Cu zilele de culoarea bucuriei,
Fiecare fărâmă de soare mă mângâie.
Amiază. Pe poarta şcolii ţâşnesc în iureş
Zburdalnici iezi
Copii cu şorţuleţe şi funte,
În priviri rouă
Şi pe fiecare deget
Degetar de cerneală(monorimă albastră).
Vârstă de aur
Muguri de aur.
În poartă, mame. Inima căuş plin de nădejdi
Şi tone nerăbdare.
(Unde, unde să comande o pereche ciuboţele
De şapte poşti? Să-l vadă mama mai repede mare...)
Ca dintr-o ţară a arhivelor,
Fără voie, amintiri se adună.
Acele zile de demult
Crengilor de trandafiri le asemui:
Pline-s de flori şi de ghimpi,
Medalii din culori şi pete
De melodii şi urlete.
La naiba, cumplită ciupercă a morţii!
Vreau zborul săgeată al ciocârliei.
Fără voie, amintiri se adună.
Acele zile de demult
Crengilor de trandafiri le asemui:
Pline-s de flori şi de ghimpi,
Medalii din culori şi pete
De melodii şi urlete.
La naiba, cumplită ciupercă a morţii!
Vreau zborul săgeată al ciocârliei.
Azi ca şi ieri
Femeia iubită are gura pe măsura sărutului,
Zâmbet al vieţii din care sorbi,
Dar mereu însetat rămâi.
Bucle de lumină
Ieri bucle de culoarea şi aroma stafidelor
Din valurile anilor imaculată spumă.
Într-un septembrie era:
O labă uriaşă, motorizată
Porni să gâtuie Lumea;
Înnegrea vioreaua văzduhului
Seca răcoarea din păduri
Ucidea, batjocorea, ucidea
Vântul purta miros greţos de carne arsă.
Femeia iubită are gura pe măsura sărutului,
Zâmbet al vieţii din care sorbi,
Dar mereu însetat rămâi.
Bucle de lumină
Ieri bucle de culoarea şi aroma stafidelor
Din valurile anilor imaculată spumă.
Într-un septembrie era:
O labă uriaşă, motorizată
Porni să gâtuie Lumea;
Înnegrea vioreaua văzduhului
Seca răcoarea din păduri
Ucidea, batjocorea, ucidea
Vântul purta miros greţos de carne arsă.
În acest început de septembrie,
Cu recoltă proaspătă şi neastâmpărată
Ţâşnind pe poarta şcolii
Cum aş uita alt septembrie,
Al ultimelei tale dimineţi
Iulius Fucik
Şi mărturisirea călătorind dincolo de
orizontul ştreangului:
Cu recoltă proaspătă şi neastâmpărată
Ţâşnind pe poarta şcolii
Cum aş uita alt septembrie,
Al ultimelei tale dimineţi
Iulius Fucik
Şi mărturisirea călătorind dincolo de
orizontul ştreangului:
"Oameni, eu v-am iubit!"
Şi porunca ultimei tale clipe:
"Vegheaţi!"
Şi porunca ultimei tale clipe:
"Vegheaţi!"
Punct
E în mijlocul cărţilor
Pe care le-a iubit -
Pentru ultima oară.
Dar nu le mai priveşte
Deşi nu s-a săturat de ele.
Pe care le-a iubit -
Pentru ultima oară.
Dar nu le mai priveşte
Deşi nu s-a săturat de ele.
Fruntea frumoasă a femeii iubite
Un ecran...
Şi romanul unei vieţi
Se deapănă din frânturi amestecate.
Pentru ultima oară e alături
Dar el nu ştie.
Un ecran...
Şi romanul unei vieţi
Se deapănă din frânturi amestecate.
Pentru ultima oară e alături
Dar el nu ştie.
Vladimir e şi mai tras prin inel,
Poartă cravată neagră
Pe care tatăl i-a dat-o din timp.
Atunci nu ştia,
Acum ştie...
Vin câţiva prieteni,
Îi studiază profilul atent:
"El e
Totuşi nu mai e el"
Pentru că nu le mai zâmbeşte ca de-obicei.
Poartă cravată neagră
Pe care tatăl i-a dat-o din timp.
Atunci nu ştia,
Acum ştie...
Vin câţiva prieteni,
Îi studiază profilul atent:
"El e
Totuşi nu mai e el"
Pentru că nu le mai zâmbeşte ca de-obicei.
Se retrag cu pas de baletistă.
Alţii îl aşteaptă dincolo.
El nu i-a uitat nici o clipă.
Şi dacă se va întâlni cu ei,
Nu se va plictisi toată moartea...
Alţii îl aşteaptă dincolo.
El nu i-a uitat nici o clipă.
Şi dacă se va întâlni cu ei,
Nu se va plictisi toată moartea...
TEATRU/FILM 22 August
Cu Octavian Cotescu
Biografie Octavian Cotescu
Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi - d. 22 august 1985) a fost un actor român de succes, din generația de aur. A început să joace teatru încă din anii de liceu, la Iași.A urmat ciclul primar din str. Toma Cosma din Iasi (1938-1942), Liceul National (1942-1944), Liceul Militar din Iasi, mutat la Timisoara si Pitesti care a fost desfiintat în 1945. Revenit la Iasi reia cursurile Liceului National. Elev în clasa a VI-a, al Liceul National din Iasi, Octavian Cotescu sustine, in toamna anului 1946, examenul de intrare la Conservatorul Iesean reusind cu rolul Mircea Vadu din "Cumpana", isi sustine examenul de diploma la Institutul de Teatru Matei Millo in 1950, după care a fost repartizat la Teatrul Bulandra din București, unde a debutat la 12 mai 1951, în spectacolul "Pădurea" de A.N. Ostrovski. A jucat în numeroase filme și piese de teatru alături de actori ca Toma Caragiu, Dem Rădulescu etc. Împreună cu Coca Andronescu a creat un memorabil cuplu fictiv, originar din Lehliu Gară, Tanța și Costel, care a fost prezentat la Televiziunea Română, în anii 1970, într-un mini-serial de mare succes la public și la critică.
La Iasi, tanarul Octavian Cotescu se vede atras de scena, de spectacolul teatral, fapt ce il determina sa se prezinte in fata unei comisii de selectie pentru colectivul de teatru al organizatiei "Apararea patriotica". In activitatea sa de actor se poate numara multe filme artistice, piese de teatru, teatru de televiziune dar si teatru radiofonic.
Actorul Octavian Cotescu a fost în ultimii ani de viață rector al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București (1981 - 1985). A decedat la data de 22 august 1985 lasand in urma o cariera de invidiat pentru orice mare actor.
La Iasi, tanarul Octavian Cotescu se vede atras de scena, de spectacolul teatral, fapt ce il determina sa se prezinte in fata unei comisii de selectie pentru colectivul de teatru al organizatiei "Apararea patriotica". In activitatea sa de actor se poate numara multe filme artistice, piese de teatru, teatru de televiziune dar si teatru radiofonic.
Actorul Octavian Cotescu a fost în ultimii ani de viață rector al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București (1981 - 1985). A decedat la data de 22 august 1985 lasand in urma o cariera de invidiat pentru orice mare actor.
· Clipa de răgaz (1986)
· Escapada (1986)
· Căsătorie cu repetiție (1985)
· Promisiuni (1985)
· Secretul lui Bachus (1984) Trailer
· Sosesc păsările călătoare (1984)
· Un saltimbanc la Polul Nord (1984) - Marcelloni
· Fram (1983)
· Miezul fierbinte al painii (1983)
· O lebădă iarna (1983)
· Singur de cart (1983)
· Tema 13: Batranetea (1983)
· Aventura sub pamânt (1982)
· Buletin de București (1982) - Costica
· Calculatorul mărturisește (1982)
· Ramân cu tine (1982)
· Șantaj (1982) - Dumitru Necula
· Castelul din Carpați (1981)
· Înghițitorul de săbii (1981)
· Saltimbancii (1981)
· Tristetea vanzatorului de sticle goale / (1981) - Popescu Vaslui
· Bietul Ioanide (1980) - profesorul universitar Ion Pomponescu
· Blestemul pământului Blestemul iubirii / Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980) - Zaharia Herdelea Trailer
· Omul care ne trebuie (1979)
· Un film profund realist / (1979) - povestitorul filmului
· Vacanță tragică (1979)
· Din nou împreună (1978) - Tatal Corinei
· Iarba verde de acasă (1978)
· Aurel Vlaicu (1977) - Alexandru Vlahuta
· Conditia Penelopei (1977)
· Eu, tu și Ovidiu (1977) - omul de la tribunal
· Iarna bobocilor (1977) - povestitor
· Împușcături sub clar de lună (1977)
· Moartea unui comis-voiajor / (1977) - Willy Loman
· O scrisoare pierduta (1977) - Nae Catavencu
· Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - Deputatul Alec
· Bunicul și doi delincvenți minori (1976) - Bunicul
· Douasprezece ore inainte de amurg / (1976)
· Gloria nu cîntă / Gloria nu cântă (1976)
· Instanța amână pronunțarea (1976) - Bârsan
· Operațiunea Monstrul (1976) - Eugen
· Serenada pentru etajul XII (1976) - Profesorul universitar "Balaurul"
· Un orfelin iubea o orfelina (1976) - El
· Cercul magic (1975)
· O plimbare cu barca / (1975) - Marinescu
· Toamna bobocilor (1975) - comentator
· Balcescu / (1974)
· Capcana (1974)
· Femeia fericita / (1974)
· Muntele ascuns (1974)
· Păcală (1974) - Perceptorul
· Pescărușul (1974)
· Plicul / (1974)
· Tatăl risipitor (1974) - Boila
· Taticul (1974) - functionarul de stat Ivan Vasilievici "Taticul"
· Proprietarii (1973)
· Un august în flăcări (1973)
· Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - Doctorul Bunu
· Bariera (1972) - muncitorul Vitu
· Drum în penumbră (1972)
· De ochii lumii (1971) - Misu
· Puterea și adevărul (1971) - Tiberiu Manu
· Asediul (1970)
· Agentul din Cahors / (1969)
· Castelul condamnaților (1969) - Costachel
· Balul de sâmbătă seara (1968) - Toma Trailer
· Regizorul (1968) - el insusi
· Sanda / (1968)
· Surorile Boga (1968)
· Diminețile unui băiat cuminte (1967) - Stefan
· Fii cuminte, Cristofor! / (1967) - compozitorul Cristofor Bellea
· Ifigenia în Taurida (1967)
· Rata salbatica / (1965)
· Cartierul veseliei (1964)
· O dragoste lungă de-o seară (1963)
· Tanta si Costel - Iubirea e un lucru foarte mare (1962) - Costel
· 1 Aprilie (1958) - Mitica
· Peripetiile unui om de afaceri / - Baraban
Ginerele domnului Poirier (teatru radiofonic):
Tata Minca - Panait Istrati
Umor la refrigerator cu Dem Rădulescu, V. Tastaman, Ș.M.-Brăila
GÂNDURI PESTE TIMP 22 August
Ivan Sergheevici Turgheniev - Citate:
Vasile Alecsandri - Citate:
SPATURI UTILE 22 August
FASOLEA ȘI SĂNĂTATEA
Consumul de fasole mentine sanatatea unor organe extrem de importante, precum ficatul, rinichiul sau pancreasul.
Numeroase soiuri salbatice de fasole erau folosite abundent in alimentatie pe continentul euroasiatic de mai bine de 10.000 de ani. La sfarsitul Evului Mediu apar primele scrieri despre fasole, valoarea sa nutritiva si efectele asupra sanatatii. Titanicul poet Goethe, in calitate de naturalist, este printre primii care a considerat fasolea "o planta a sanatatii inimiii. Fito-farmacologia moderna a deslusit multe din tainele "umileii legume, care, in realitate, este atat de bogata in elixiruri ale sanatatii multor organe vitale. Astfel, pana in anul 1987 se stia despre fasole ca are un bogat continut proteic (continand 70% din necesarul de aminoacizi regasiti in carnuri), de vitamine (A1, B1, B2, C) si minerale precum sodiu, potasiu, calciu, magneziu, siliciu, nichel, cupru, cobalt.
In urma cercetarilor biochimice amanuntite s-a dovedit ca fasolea contine si alte substante organice si minerale, foarte importante pentru un organism sanatos, precum vitaminele B5, B6, C2(P1), dar si litiu si crom.
Aceste descoperiri ale biochimistilor de la Universitatea din Anvers, din 2005, fac obiectul unor noi proiecte de cercetari asupra importantei consumului de fasole in mentinerea sanatatii sistemului nervos, ficatului, rinichiului, pancreasului si oaselor.
Numeroase soiuri salbatice de fasole erau folosite abundent in alimentatie pe continentul euroasiatic de mai bine de 10.000 de ani. La sfarsitul Evului Mediu apar primele scrieri despre fasole, valoarea sa nutritiva si efectele asupra sanatatii. Titanicul poet Goethe, in calitate de naturalist, este printre primii care a considerat fasolea "o planta a sanatatii inimiii. Fito-farmacologia moderna a deslusit multe din tainele "umileii legume, care, in realitate, este atat de bogata in elixiruri ale sanatatii multor organe vitale. Astfel, pana in anul 1987 se stia despre fasole ca are un bogat continut proteic (continand 70% din necesarul de aminoacizi regasiti in carnuri), de vitamine (A1, B1, B2, C) si minerale precum sodiu, potasiu, calciu, magneziu, siliciu, nichel, cupru, cobalt.
In urma cercetarilor biochimice amanuntite s-a dovedit ca fasolea contine si alte substante organice si minerale, foarte importante pentru un organism sanatos, precum vitaminele B5, B6, C2(P1), dar si litiu si crom.
Aceste descoperiri ale biochimistilor de la Universitatea din Anvers, din 2005, fac obiectul unor noi proiecte de cercetari asupra importantei consumului de fasole in mentinerea sanatatii sistemului nervos, ficatului, rinichiului, pancreasului si oaselor.
Osteoporoza, "boala oaselor fragile”
"Inmuierea oaselori ca urmare a pierderii unor metale si in mod special a calciului s-a dovedit mai putin frecventa in zonele de campie din Europa, in care se consuma foarte multa fasole. Aceasta boala cuprinde forme diferite, care au cauze extrem de diverse, generate de anumite dezechilibre metabolice, deseori dictate de lipsa unor vitamine.
Studiile britanicilor Roald Fidhenn si Kathy Sherwin de la prestigioasa Universitate din Edinburgh au aratat ca unele forme ale vitaminelor B5 - alfa - P, B6 t.f. (Piridoxyne Troping Factor), regasite in banala fasole, impiedica pierderea de calciu din oase, printr-un mecanism de reglare a opt hormoni, cu influenta indirecta asupra tesutului osos. Alimentatia cu fasole reduce riscul de osteoporoza, care nu este doar o simpla inmuiere a oaselor care conduce la fracturi, cu si un alarmant pericol pentru sanatatea intregului organism, care isi depoziteaza cele mai multe dintre minerale in tesutul conjunctiv dur (osos).
In Romania, cercetarile efectuate de antropologi au dovedit ca exista o corelatie intre bolile osteoporotice, sanatate si alimentatia cu aceasta leguma atat de populara. Rezultatele acestor studii, efectuate de Sectia Medicala a Academiei Romane, au scos in evidenta ca 80% din cei care au consumat multa fasole in timpul tineretii si varstei adulte prezinta un foarte mic risc de osteoporoza sau alte boli cauzate de lipsa de calciu, potasiu si fier.
Bolile de pancreas
In lipsa unei alimentatii sanatoase, se poate ajunge la afectiuni deosebit de grave ale pancreasului.
Dr. Wersmmer, de la Universitatea din Koln, a descoperit anul acesta ca eliberarea de suc pancreatic in intestin, in scopul digestiei, poate fi ingreunata sau chiar blocata in lipsa unor glucide (zaharuri) intalnite mai ales in legume precum fasolea sau mazarea.
Fiziologii germani au descoperit ca unele zaharide fluidizeaza secretia pancreatica, scazand cu 40-60% riscurile unor boli denumite "pancreaticei. Mai mult decat atat, dr. Wersmmer a demonstrat ca 80% din bolile canceroase ale pancreasului (carcinom pancreatic) pot fi complet vindecate in stadiul incipient cu licori din fasole. Pentru a nu se intelege gresit, trebuie mentionat ca evolutia unui cancer de pancreas incipient poate fi numai incetinita prin consum de fasole, fara a ignora recomandarile medicale. Zaharurile si unii aminoacizi din fasole nu vindeca direct celula din pancreas, care poate deveni canceroasa, ci doar o ajuta sa functioneze normal, sa secrete normal si deci sa fie hranita si oxigenata ca si celula necanceroasa. Cobaltul si nichelul din fasole au o deosebita importanta in incetinirea si uneori stoparea cancerizarii pancreasului.
Previne aparitia diabetului
In acest an, o echipa de cercetatori americani de la Missouri University a constatat ca fasolea are un rol in prevenirea diabetului. Acestia au demonstrat ca diabetul insulino-dependent este absent atat la americani, cat si la europenii care consuma fasole in toate anotimpurile, in cantitati de minimum 3 kg in 50 de zile. Aceiasi cercetatori afirma ca numarul diabeticilor insulino-dependenti la o varsta inaintata este de 35 de ori mai scazut daca in perioada varstei adulte acestia au consumat zilnic fasole, chiar si in cantitati foarte mici.
Efecte benefice asupra sistemului imunitar
Efectul antiinfectios al fasolei este cunoscut de mai bine de o jumatate de secol. Ceea ce constituia inca un mister pana acum doi ani era modul in care fierturile sau garniturile de fasole puteau avea aceasta calitate. Dr. Hannes Van Daankse, impreuna cu echipa sa de cercetare de la Universitatea Eindhoven, a observat, in 2005, ca maimutele Rhesus, puternic infectate cu virusul HIV manifesta o foarte mare rezistenta la aparitia SIDA, care ar fi trebuit sa se manifeste dupa 6-7 luni. Medicul olandez a descoperit ca maimutele hranite cu fasole zilnic isi mareau capacitatea de aparare imunitara cu peste 30% in cazul virozelor si cu 45% in cazul bolilor microbiene. Aceiasi medici au constatat ca alimentatia cu fasole are un efect benefic asupra sistemului imunitar si la om, cel putin la fel de eficient.
Recent, medicii imunologi olandezi au scos in evidenta prezenta unor substante organice din fasole, care faciliteaza cresterea numarului de leucocite "Killeri, capabile sa distruga substante sau microorganisme din sange care pun in pericol sanatatea. Se pare ca efectul acestor substante s-ar datora cromului prezent in bobul de fasole, care antreneaza activitatea tuturor ganglionilor limfatici, "depozitele de munitiei antiinfectioasa ale organismului.
"Inmuierea oaselori ca urmare a pierderii unor metale si in mod special a calciului s-a dovedit mai putin frecventa in zonele de campie din Europa, in care se consuma foarte multa fasole. Aceasta boala cuprinde forme diferite, care au cauze extrem de diverse, generate de anumite dezechilibre metabolice, deseori dictate de lipsa unor vitamine.
Studiile britanicilor Roald Fidhenn si Kathy Sherwin de la prestigioasa Universitate din Edinburgh au aratat ca unele forme ale vitaminelor B5 - alfa - P, B6 t.f. (Piridoxyne Troping Factor), regasite in banala fasole, impiedica pierderea de calciu din oase, printr-un mecanism de reglare a opt hormoni, cu influenta indirecta asupra tesutului osos. Alimentatia cu fasole reduce riscul de osteoporoza, care nu este doar o simpla inmuiere a oaselor care conduce la fracturi, cu si un alarmant pericol pentru sanatatea intregului organism, care isi depoziteaza cele mai multe dintre minerale in tesutul conjunctiv dur (osos).
In Romania, cercetarile efectuate de antropologi au dovedit ca exista o corelatie intre bolile osteoporotice, sanatate si alimentatia cu aceasta leguma atat de populara. Rezultatele acestor studii, efectuate de Sectia Medicala a Academiei Romane, au scos in evidenta ca 80% din cei care au consumat multa fasole in timpul tineretii si varstei adulte prezinta un foarte mic risc de osteoporoza sau alte boli cauzate de lipsa de calciu, potasiu si fier.
Bolile de pancreas
In lipsa unei alimentatii sanatoase, se poate ajunge la afectiuni deosebit de grave ale pancreasului.
Dr. Wersmmer, de la Universitatea din Koln, a descoperit anul acesta ca eliberarea de suc pancreatic in intestin, in scopul digestiei, poate fi ingreunata sau chiar blocata in lipsa unor glucide (zaharuri) intalnite mai ales in legume precum fasolea sau mazarea.
Fiziologii germani au descoperit ca unele zaharide fluidizeaza secretia pancreatica, scazand cu 40-60% riscurile unor boli denumite "pancreaticei. Mai mult decat atat, dr. Wersmmer a demonstrat ca 80% din bolile canceroase ale pancreasului (carcinom pancreatic) pot fi complet vindecate in stadiul incipient cu licori din fasole. Pentru a nu se intelege gresit, trebuie mentionat ca evolutia unui cancer de pancreas incipient poate fi numai incetinita prin consum de fasole, fara a ignora recomandarile medicale. Zaharurile si unii aminoacizi din fasole nu vindeca direct celula din pancreas, care poate deveni canceroasa, ci doar o ajuta sa functioneze normal, sa secrete normal si deci sa fie hranita si oxigenata ca si celula necanceroasa. Cobaltul si nichelul din fasole au o deosebita importanta in incetinirea si uneori stoparea cancerizarii pancreasului.
Previne aparitia diabetului
In acest an, o echipa de cercetatori americani de la Missouri University a constatat ca fasolea are un rol in prevenirea diabetului. Acestia au demonstrat ca diabetul insulino-dependent este absent atat la americani, cat si la europenii care consuma fasole in toate anotimpurile, in cantitati de minimum 3 kg in 50 de zile. Aceiasi cercetatori afirma ca numarul diabeticilor insulino-dependenti la o varsta inaintata este de 35 de ori mai scazut daca in perioada varstei adulte acestia au consumat zilnic fasole, chiar si in cantitati foarte mici.
Efecte benefice asupra sistemului imunitar
Efectul antiinfectios al fasolei este cunoscut de mai bine de o jumatate de secol. Ceea ce constituia inca un mister pana acum doi ani era modul in care fierturile sau garniturile de fasole puteau avea aceasta calitate. Dr. Hannes Van Daankse, impreuna cu echipa sa de cercetare de la Universitatea Eindhoven, a observat, in 2005, ca maimutele Rhesus, puternic infectate cu virusul HIV manifesta o foarte mare rezistenta la aparitia SIDA, care ar fi trebuit sa se manifeste dupa 6-7 luni. Medicul olandez a descoperit ca maimutele hranite cu fasole zilnic isi mareau capacitatea de aparare imunitara cu peste 30% in cazul virozelor si cu 45% in cazul bolilor microbiene. Aceiasi medici au constatat ca alimentatia cu fasole are un efect benefic asupra sistemului imunitar si la om, cel putin la fel de eficient.
Recent, medicii imunologi olandezi au scos in evidenta prezenta unor substante organice din fasole, care faciliteaza cresterea numarului de leucocite "Killeri, capabile sa distruga substante sau microorganisme din sange care pun in pericol sanatatea. Se pare ca efectul acestor substante s-ar datora cromului prezent in bobul de fasole, care antreneaza activitatea tuturor ganglionilor limfatici, "depozitele de munitiei antiinfectioasa ale organismului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu