RELIGIE ORTODOXĂ 29 August
Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.
Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soţie pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge.
Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei; ci mustra pe faţă pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat şi răpitor – apucătorul soţiei fratelui său –, şi zicea: Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniţă, legat cu lanţuri. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfânt, şi pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă. El însă nu se temea aşa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un prooroc. Ca poporul să nu se scoale asupra lui şi să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe proorocul Ioan Botezătorul, cel iubit şi cinstit de toţi, ci îl chinuia pe dânsul numai prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.
Sfântul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învăţându-i mult la viaţa cea îmbunătăţită şi după Legea lui Dumnezeu, îi încredinţa pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume şi la Care îi şi trimitea pe dânşii, precum se povesteşte în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-L întrebe pe El: Tu eşti Cel ce va să fie, sau să aşteptăm pe altul? Nu doar că neştiind de El, a trimis ca să-L întrebe, căci cum nu-L ştia pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu ştia el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus şi a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L, şi el însuşi L-a mărturisit, arătându-L cu degetul şi zicând: Iată mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos şi să se încredinţeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.
După aceea a sosit ziua în care Irod se obişnuise a săvârşi ziua naşterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei, şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi placând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după povaţa maicii sale cea rea – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie. Ticălosul, nevrând să-şi calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, şi, uitând sfinţenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; şi, trimiţând îndată pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă pe tipsie.
Astfel, Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniţă, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfântul Evanghelist Marcu povesteşte că acel ospăţ urât s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea târziu, şi după ce s-au îmbătat şi s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de ruşine, atunci s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăţ, picurând încă sângele – precum spun unii –, acel cap a grăit aceleaşi cuvinte mustrătoare: Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de faţă la ospăţul acela, când au văzut capul de om, aducându-se pe tipsie ca o mâncare şi, curgând sângele, că mişcă încă buzele şi grăieşte cuvinte!
Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înţepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.
După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii săi, ocărind şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi L-a întors la Pilat.
După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui - precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.
Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod, adunându-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata şi cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.
Acolo s-a sfârşit în strâmtoare şi în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinţă oarecare şi, mergând pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dânsa şi s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spânzurata, până ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheaţă stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.
După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dânşii că i-au înghiţit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după sfârşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup şi a veselit pe sfinţii strămoşi, cu care, după stricarea iadului, scoţându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăţie; ca un feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi propovăduitor, ca un prooroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător şi ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povăţuiască şi pe noi la calea adevăratei pocăinţe şi să ne învrednicească Împărăţiei cereşti, Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.
Ev. Marcu 6, 14-30
În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea puterile lucrează în El. Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii ziceau că este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ţi este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea; şi când îl asculta, sta mult pe gânduri şi era bucuros să îl asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod, de ziua sa de naştere, făcea ospăţ dregătorilor şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea. Atunci fiica Irodiadei intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor care şedeau cu el la ospăţ. Iar împăratul a zis fetei: cere de la mine orice voieşti, şi-ţi voi da. Şi s-a jurat fetei, zicând: orice vei cere de la mine voi da ţie, până la jumătate din împărăţia mea. Iar ea ieşind, a întrebat pe mama sa: ce să cer? Iar Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezătorul. Atunci, îndată a intrat grăbită la împărat şi i-a cerut, zicând: vreau să-mi dai numaidecât pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Şi împăratul s-a întristat adânc, dar din pricina jurământului şi din pricina celor care şedeau împreună cu el la ospăţ, n-a voit să-i nesocotească cererea. Şi trimiţând îndată pe paznicul temniţei, împăratul a poruncit să aducă capul lui Ioan. Iar acela mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Când au aflat ucenicii lui, au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi apostolii s-au adunat la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut şi câte au învăţat pe oameni.
Ap. Fapte 13, 25-33
În zilele acelea, când şi-a împlinit Ioan calea sa, zicea: Nu sunt eu ce socotiţi voi că sunt. Dar, iată, vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor. Bărbaţi fraţi, fii din neamul lui Avraam şi cei dintre voi temători de Dumnezeu, vouă vi s-a trimis cuvântul acestei mântuiri. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim şi căpeteniile lor, necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor, care se citesc în fiecare sâmbătă. Şi, neaflând în El nici o vină de moarte, au cerut de la Pilat ca să-L omoare. Iar când au săvârşit toate cele scrise despre El, coborându-L de pe cruce, L-au pus în mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi. El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim şi care sunt acum martorii Lui către popor. Şi noi vă binevestim făgăduinţa făcută părinţilor, că pe aceasta Dumnezeu a împlinit-o cu noi, copiii lor, înviindu-L pe Iisus.
Ce NU ai voie să faci sub nicio formă de Tăierea Capului lui Ioan Botezătorul
Biserica Ortodoxa pomeneste pe 29 august Taierea Capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul. Traditia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este zi de post aspru. In aceasta zi nu se face nicio dezlegare la mancare de dulce. Biserica ne indeamna sa postim in aceasta zi pentru a fi asemanatori lui Ioan care si-a petrecut viata in post si rugaciune.
Totodata ne cheama sa postim pentru a nu urma lui Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul: "In tot chipul se cuvine sa fim noi in aceasta zi cu intristare si mahnire, si nu a avea placerea pantecelui, pentru viata cea infranata a sfantului si pentru varsarea lui de sange, cea prin necurata ucidere de catre Irod. Caci capul Inaintemergatorului a fost taiat la ospat din cauza jocurilor desfranatei dansatoare si din cauza imbuibarii pantecelui si junghierii si varsarii de sange de diferite vietati; iar noua nu se cuvine a manca nici una din aceste vietati, ca sa nu ne aratam a urma imbuibarilor lui Irod" (Minei pe August).
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul La un ospat, Salomeea, fiica Irodiadei, danseaza si il bucura atat de mult pe Irod, incat ii spune ca ii va da orice ii va cere, pana la jumatate din imparatia sa. La indemnul Irodiadei, Salomeea va cere capul Sfantului Ioan Botezatorul. O traditie spune ca dupa ce i-au adus capul lui Ioan, Irodiada a poruncit sa fie ingropat departe de trupul acestuia, de teama ca Sfantul Ioan Botezatorul sa nu invieze, potrivit CrestinOrtodox.ro.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică. În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pan’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.
Traditia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.
Nu se manâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.
ARTĂ CULINARĂ - REŢETE DE POST PENTRU ASTĂZI 29 August
A. GUSTĂRI
Drob de vinete şi dovlecei
2 vinete,
2 dovlecei,
1 ardei gras: verde, roşu, galben,
3 cepe potrivite,
pesmet,
3 linguri amidon,
sare,
piper,
mirodenii în funcţie de gust: mărar, tarhon, pătrunjel,
margarină,
ulei,
pastă de roşii după gust, dar nu prea multă
Vinetele şi dovleceii se curăţă de coajă, se taie în rondele şi se călesc în ulei, se pun apoi la scurs.
Ceapa se taie mărunt şi se căleşte bine, se scurge de ulei şi se lasă să se răcească.
Ardeii se toacă în bucăţele mici - este bine ca ardeiul să fie de mai multe culori pentru că dau un aspect foarte frumos. Toate ingredientele se amestecă, se adaugă sare, piper, mirodenii după gust, amidonul şi 2 linguri de pesmet, pasta de roşii.
O tavă de chec se unge cu margarină şi se tapetează cu pesmet, mult pesmet, să fie ca o peliculă, şi se adaugă compoziţia şi deasupra se presară pesmet. Eu folosesc pesmet măcinat mai mare deoarece acesta dă impresia unei reţele de păianjen.
Se coace la foc mic până se rumeneşte uşor, se răstoarnă şi se lasă să se răcească, se taie în felii ca pe chec.
Este foarte aspectoasă datorită culorii vii a ardeiului care se păstrează în timpul coacerii. Pentru perioada de post este bună deoarece este săţioasă.
Ceapa se taie mărunt şi se căleşte bine, se scurge de ulei şi se lasă să se răcească.
Ardeii se toacă în bucăţele mici - este bine ca ardeiul să fie de mai multe culori pentru că dau un aspect foarte frumos. Toate ingredientele se amestecă, se adaugă sare, piper, mirodenii după gust, amidonul şi 2 linguri de pesmet, pasta de roşii.
O tavă de chec se unge cu margarină şi se tapetează cu pesmet, mult pesmet, să fie ca o peliculă, şi se adaugă compoziţia şi deasupra se presară pesmet. Eu folosesc pesmet măcinat mai mare deoarece acesta dă impresia unei reţele de păianjen.
Se coace la foc mic până se rumeneşte uşor, se răstoarnă şi se lasă să se răcească, se taie în felii ca pe chec.
Este foarte aspectoasă datorită culorii vii a ardeiului care se păstrează în timpul coacerii. Pentru perioada de post este bună deoarece este săţioasă.
B. SALATE
Salată de dovlecei
dovlecei
ulei
sare
oţet balsamic
usturoi (2, 3 căţei)
ulei
sare
oţet balsamic
usturoi (2, 3 căţei)
Dovleceii întregi se spală cu apă rece. Se taie felii, se presară cu sare mare şi se lasă aşa cam 30 minute. Apoi se prăjesc în ulei încins, până devin aurii pe ambele părţi.
Se scot pe o farfurie, fără a se scurge bine de uleiul în care au fost prăjiţi, în aşa fel încât un pic de ulei să ajungă şi în farfuria în care se prepară salata. Peste dovlecei se pun apoi: usturoiul tăiat felii, sarea şi un pic de oţet (balsamic) şi se amestecă.
Se acoperă cu un capac şi se lasă aşa încă 30 minute.
Se scot pe o farfurie, fără a se scurge bine de uleiul în care au fost prăjiţi, în aşa fel încât un pic de ulei să ajungă şi în farfuria în care se prepară salata. Peste dovlecei se pun apoi: usturoiul tăiat felii, sarea şi un pic de oţet (balsamic) şi se amestecă.
Se acoperă cu un capac şi se lasă aşa încă 30 minute.
Salata de dovlecei se poate consuma atât caldă cât şi rece.
C. SOSURI
La meniurile de azi nu e necesar să preparăm separat sosuri.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Ciorbă de dovlecei
Cantităţile de legume sunt în funcţie de oală, să zicem pentru o oală de 5 l cu aproximaţie:
-ardei verde şi/sau roşu şi/sau galben 1-2 bucăţi
-ceapă 1 mare pentru ciorba la fiert şi 1 medie la sfârşit
-rădăcină de ţelină 1 jumate
-albitură 1 bucată
-morcovi 2 bucăţi
-cartofi 4 medii
-verdeaţă: pătrunjel, leuştean câte o legatură din fiecare
-dovlecei 2-3 bucăţi
-bulion
-borş
-sare,
-ulei
Varianta 1: Se taie ardeiul, o jumate de ceapă mare, ţelina, albitura, morcovii şi se călesc puţin în ulei de măsline. Se călesc la foc mic, cât să se mai înmoaie morcovul. Se adaugă şi celelalte ingrediente mai puţin dovlecelul + apa cât cuprinde. Se lasă la fiert cât să se fiarbă legumele, ca etalon se verifică dacă s-a fiert ardeiul. Se adaugă bulion, borş şi dovleceii şi se lasă la fiert până când se fierb dovleceii. Se pune şi verdeaţa. La sfârşit, înainte de a stinge focul, se rade ceapa medie pe partea cea mai fină a răzătoarei şi se adaugă. Imediat după aceea se stinge focul şi se mai adaugă nişte verdeaţă de aspect. Poftă bună!
Varianta 2: Se pun toate legumele la fiert mai puţin dovleceii şi la sfârşit când aproape s-au fiert se adaugă borş, bulion, dovlecei, verdeaţă şi se lasă să mai fiarbă. La sfârşit, înainte de a stinge focul, se rade ceapa aceia medie şi se adaugă. Imediat după aceea se stinge focul şi se mai adaugă nişte verdeaţă de aspect.
Varianta 2: Se pun toate legumele la fiert mai puţin dovleceii şi la sfârşit când aproape s-au fiert se adaugă borş, bulion, dovlecei, verdeaţă şi se lasă să mai fiarbă. La sfârşit, înainte de a stinge focul, se rade ceapa aceia medie şi se adaugă. Imediat după aceea se stinge focul şi se mai adaugă nişte verdeaţă de aspect.
Mod de servire: caldă.
E. MÂNCĂRURI
Chifteluţe de cartofi cu sos de roşii
5-6 cartofi,
4-5 căţei de usturoi,
făină,
ulei,
2 roşii,
o ceaşcă mică de bulion,
1 ceapă,
busuioc,
1 gogoşar (ardei)
verdeaţă,
vegeta,
sare,
piper.
Cartofii se fierb în coajă. După ce s-au răcit se dau prin răzătoarea mare, se adaugă usturoiul pisat, o lingură de vegeta, o lingură de făină şi se amestecă. Se ia cu o lingură din compoziţie, se dă forma unei chiftele, se dă prin făină şi se prăjeşte în ulei încins.
Pentru sos: ceapa şi ardeiul se curăţă, se taie mărunt şi se călesc 5 minute în ulei. Se adaugă roşiile decojite, tăiate felii, bulionul, sare piper, vegeta, busuioc. Se fierbe 10 minute.
Cartofii se fierb în coajă. După ce s-au răcit se dau prin răzătoarea mare, se adaugă usturoiul pisat, o lingură de vegeta, o lingură de făină şi se amestecă. Se ia cu o lingură din compoziţie, se dă forma unei chiftele, se dă prin făină şi se prăjeşte în ulei încins.
Pentru sos: ceapa şi ardeiul se curăţă, se taie mărunt şi se călesc 5 minute în ulei. Se adaugă roşiile decojite, tăiate felii, bulionul, sare piper, vegeta, busuioc. Se fierbe 10 minute.
F. DULCIURI
Îngheţată de mere verzi
- 4 mere
- zahăr după gust ( cam 1 lingură pentru fiecare măr)
- 100 ml frişcă lichidă vegetală
- zahăr după gust ( cam 1 lingură pentru fiecare măr)
- 100 ml frişcă lichidă vegetală
Merele spălate şi tăiate cu coajă cu tot în bucăţi se fierb în apă sau se coc la microunde în vasul cu capac. Când s-au înmuiat se scurg de zeama lăsată (varianta microunde) sau de apa în care au fiert şi se mixează până să devină un piure. Se adaugă zahărul şi se amestecă. Apoi frişca vegetală bătută şi se pune totul în forme la congelator.
ARTE 29 August
INVITAȚIE LA OPERETĂ 29 August
Imre (Emerich) Kalman
Bayadera İ.Kalman:
Kálmán Imre : Marica grófnő:
MUZICĂ 29 August
Charlie Parker, legendarul jazzman american, cunoscut sub numele de “Bird” sau “Yardbird”
Dinah (Ruth Lee Jones) Washington, cântăreaţă americană de blues
The Beatles - Live At Candlestick Park, August 29 1966:
Petre Magdin
Dick Halligan, pianist, trombonist şi flautist american (Blood, Sweat & Tears).
BLOOD, SWEAT & TEARS:
Chris Copping, basist şi pianist britanic (Procol Harum).
Procol Harum -
Tony Eyers, producător şi cântăreţ britanc (Airbus, 5000 Volts).
5000 Volts -
Dave Jenkins, chitarist, basist şi vocalist american (Stoneground, Pablo Cruise).
David Jenkins of Pablo Cruise
Rick Downey, baterist şi vocalist american (Blue Oyster Cult).
BLUE OYSTER CULT
Michael Jackson
MICHAEL JACKSON Greatest Hits
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Best Songs of Sade - Sade Greatest Hits Full Album 2019
POEZIE 29 August
George Mărgărit
Autobiografia poetului George Mărgărit
Subsemnatul Gheorghe Mărgărit, scriitor s i ziarist, licentiat în filosofie s i absolvent al facultătii de litere al Universitătii ie s ene / din 1946/ . În vîrstă de 38 de ani, sintindu-mă la capătul răbdării unei nedreptătiri personale care durează de peste 10 ani, mi-am luat inima s i cugetul în dinti s i am cutezat – deliberat s i deschis – de a mă adresa chiar Domniei Voastre, mult s i sincer respectate tovară s e Leonte Răutu, iubitul s i luminatul nostru cîrmuitor ideologic. Permiteti-mi dar de a veni s i a vă ruga stăruitor să aveti cunoscuta s i înalta solicitudine s i să binevoiti a lua cuno s tiintă de o stare de fapte, expusă aici pe cît îmi stă cu putintă mai concentrat s i edificator, asupra căreia încercata s i profunda Domniei Voastre ascultare – dacă va găsi de cuviintă – a va lua în adevărata s i limpedea ei apreciere.Accentuîndu-vă de la bun început că nu fac proces de rea intentie nimănui s i că nu insinuez, pe cîteva puncte, extrase auto-biografic, îmi iau îngăduinta de a vă expune cele ce urmează s i îmi asum întreaga mea răspundere:
1. Dela 18 ani /1941/, întretinîndu-mă singur, prin scris publicat, am luat atitudine răspicat democrată în perioada de acută fascizare a tării. Ca student, bursier, fecior al unui învătător ie s ean, fără nici o altă avere, sînt cunoscut ca antilegionar s i antiantonescian s i ca sabotor con s tient al odiosului război hitlerist. În 1943, a s a cum arată actul de acuzare al Sigurentii pe care-l posed acum în original, am fost înaintat s i judecat de către curtea martială din Ia s i, pentru activitate antifascistă s i pentru boicotarea publică a încîrdă s irii antonesciene. A s adar, să-mi fie îngăduit de a sublinia că, în conditiuni speciale, chiar ca tînăr student, între 1941-1944, am avut o comportare cetătenească precisă s i în anume senz exemplară în masa studentimii de atunci .
2. După Eliberare, din Septembrie 1944, alăturîndu-mă ca ucenic s i discipol cinstit unor scriitori s i intelectuali înaintati ca N. D. Cocea, G. Călinescu, Iorgu Iordan s . a., am început să militez sustinut în presa noastră democrată / Romînia literară, Victoria, Tribuna poporului, Frontul Plugarilor/ s i am făcut parte din prima grupare a scriitorilor progresi s ti, organizată atunci de Mihai Beniuc, Geo Bogza, s .a.
3. De atunci s i pînă în prezent, cu o abatere de 3 luni/ aprilie 1946 – iunie 1946/, întrerupere asupra căruia voi reveni, am publicat în ziare s i reviste, sub semnătură proprie, circa 1000 /o mie/ de lucrări diverse /articole, reportaje, studii, beletristică – poezie s i proză-critică literară, etc. / fiind înregistrat în „Istoria literaturii romîne” a acad. G. Călinescu.
4. Trecîndu-mi examenul de capacitate tinut pe tară pentru profesorii secundari în primăvara 1946, din 1946-1950, am fost dela 22 de ani profesor calificat la Ia s i s i Boto s ani s i în această calitate, am format zeci de elevi care sînt astăzi la locuri de răspundere s i de merit în Republica noastră s i care – oricînd – pot aduce mărturie despre această activitate a mea, orientată just cu doi ani înainte de Reforma Învătămîntului din 1948.
5. Din 1950, cînd am revenit în Bucure s ti unde, într-o s edintă prezidată de maestrul Mihail Sadoveanu, am fost propus s i ales membru al Uniunii Scriitorilor din R.P.R s i pînă în prezent – sub motive feliurite – diferitii redactori, cunoscuti de mine, nu m-am folosit de cît în calitate de colaborator s i numai la cîteva reviste s i ziare, cu toate că n-am avut nici o pedeapsă statală s i nu mi s-a luat, după cîte s tiu – din împuternicirea forurilor superioare – nici dreptul de încadrare, nici cel de a semna cu numele meu. În acest răstimp între 1950 -1960, doar pentru un an s i în mod provizoriu, am fost acceptat ca redactor s i redactor s ef adjunct la „Ia s ul literar” /1953-1954/ s i, pentru trei luni, ca profesor la Facultatea muncitorească din Ia s i. Am fost înlocuit neavizat, fără nici un criteriu temeinic s i motivare convingătoare.
6. Mai mult sau mai putin afirmat în tară în promotia mea de scriitori s i publici s ti, realizat în conditiile schitate, ani la s ir, am fost – pînă în 1958 – să cad în boema mizerabilă s i în alcolism, să mă îmbolnăvesc, mereu fără un loc sigur de muncă, mereu fără locuintă, neputînd primi de nicăieri nici un fel de sprijin efectiv – constuctic, bagatelizat, ca unul care nu am cultivat s i nu cultiv relatiunea socilă – cheie, grupul familiarist, solidar s i personalitatea. Nu am fost exclus din Partid s i nu am făcut parte din rîndurile lui .
7. Vă rog din adîncul con s tiintei s i al convingerii mele intime să-mi mai fie îngăduit de a mă întreba sincer autocritic s i chiar în fata Domnie Voastre:
a/ Cu ce am gre s it eu, esential s i iremediabil, / în afară de a fi fost s i constrîns să alunec din dezechilibru în boema s i de a-mi fi recunoscut, în 1946, în chip public abaterea de a fi scris în „Liberalul” în trei luni, s ase articole fără atac antipartinic, ie s it atunci la 22 de ani, din s ăvăirea nemotivată totu s i prin lipsa de întelegere pe care mi-au arătat-o unii colegi de presă, din derută s i confuzie/, regimului nostru democrat populars
b/ Cu ce am gre s it eu, esential s i de neabsolvit, în fata principialitătii Partidului, specificîndu-vă aici că în iunie 1958, numai pentru o singură cronică literară publicată în „Ia s ul literar”, alături s i după viza de redactia revistei, rămasă intactă s i azi, am fost aspru s i pe drept criticat de către „Scînteia” pentru a fi scris apologetic s i neorientat, de s i cronica în cauză a fost alcătuiră de mine într-un sanatoriu T.B.C., unde eram internat departe de orientarea ideologică imediată s ia activă, departe de orice sprijin moral s i materials
8. De aproape trei ani, din proprie vointă, am lepădat definitiv viciul amintit. Totu s i, s i după această însănăto s ire evidentă, la 38 de ani, cu o calificare atestată s i cunoscută ca atare de oameni impartiali competenti, în mod prezumtios , sub pretexte necomunicate direct, tăiate, cu schime s i strîngeri de umeri, redactori foarte bine cunoscuti de mine, de ranguri diferite, îmi refuză demonstrativ dreptul de a fi publicat după meritul s i capacitatea mea artistico-intelectuală. Trebuie astfel să depind/ arbitrar s i capricios/ de acest soi de hotărîre pre-stabilită a cărei origină nu o cunosc s i care – chipurile – îmi este tinută în taină s i mi-i învăluită în cuvinte.
9. De peste doi ani sînt colaborator regulat al ziarului „Glasul Patriei”, organ al Comitetului Romîn pentru repatriere unde sustin sub propria mea semnătură/ de ce aici îmi este admisăs/, printre primele condeile combative s i consiante politice fermă a Partidului s i a Guvernului nostru s i unde duc – argumentat – compania pentru revenirea acelor compatrioti s i educabili, dar în s elati de propaganda du s mană. s i totu s i ... s i totu s i, eu semnatarul acestor articole, reportagii s i pamflete de campanie organizată, mă aflu – în 1961 – aici în tară, în situatia pe care o socotesc nefirască DE A NU MI SE DA BULETIN DE CAPITALĂ, neavînd o îndacrarecertă, de s i activez, după cum am avut cinstea să vă arăt, de aproape 20 de ani, ca scriitor s i ziarist.
10. În prezent, de peste 7 / s apte/ luni sînt în tratament s i diagnosticat de cancer la Institutul Oncolozic din Bucure s ti. După ie s irea de aici, după 20 de ani de muncă sriitoricească, cu activitate antifascistă, MĂ AFLU ÎN SITUA s IA DE A NU AVEA NICI UN SALAR ORI UN AJUTOR DE BOALĂ CONSTANT, /pensie/ de s i sînt bolnav s i pentru o perioadă inapt pentru muncă.
În ciuda acestor conditii neprielnice, fără a le mărturisi nimănui, am lucrat s i lucrez la terminarea unui volum de versuri, gata de tipar în care îmi slăvesc – după puterea mea artistică – cu devotament s i înflăcărare, patria, constuctorul s i constructorii ei, epoca noastră comunistă, ziditorul ei: Partidul!
Fără a avea obi s nuinta jeluirii, lucid s i calm, după regăsirea mea morală, considerîndu-mă lovit/ direct s i indirect/ în drepturile mele elementare de modest scriitor s i de cetătean/ dreptul la muncă legală s i la locuintă legală acolo unde pot produce /, mi-am luat inima în dinti s i am cutezat de a mă adresa chiar Domniei Voastre, mult stimate s i adînc iubite tovară s e Leonte Răutu, cu nădejdea s i încrederea, deabătute deopotrivă. Am nădejdeacă, verificîndu-se, cercetîndu-se s i apreciindu-se exactitatea situatiei mele, în spiritul realei dreptăti partinice, veti avea marea bunăvointă de a da înalta Domniei Voastre dispunere. Am fost s i rămîn al Domniei Voastre cu întregul meu devotament, cu sincera s i totala mea iubire pentru cauza măreată la care, cu adîncă întelepciune, ati veghiat s i veghiati în patria noastră scumpă: Republica Populară Romînă.
G. Mărgărit Institutul Oncologic / camera 109, et. II,
Bdul 1 Mai, Nr. 11. Bucure s ti ”.
Crepuscul
Pescari de larg cu bărci smolite şi sitelci
Se rânduiesc arar şi greu la vâslă,
Aduc nisetri graşi în suc de melci,
În seara asta cu tăceri de pâslă.
Le suflă briza bărbile de-aramă,
Pescarii-s osteniţi şi trag tabac,
Iar valurile blânde clipocesc sub ramă
Şi marea toată-i poartă în hamac…
Ca să vestească ţărmului ale sale comori,
Comori cu purpură de raci, cu peşte străveziu
Peste bulboane ei au fost păstori
Cu ochiul adumbrit şi ager şi târziu.
Elegie
Stăteam lângă cocoşii dimineţii marine
Legănat de nisip ca o vietate a valului,
Părul mi-l simţeam briză, ochii saline
Extazul scobeam-n lutul malului.
Treceau valurile, aceşti monştri de apă,
Mă sărutau uşor cu muzicale buze
Şi mă chemau la dans-n care pasăre să-ncapă
Când liturgic auzi-voi clopot de meduze.
Luând ocheanul noaptea-n săbii
Cobora în pânze brodate-n ametiste
Şi ochii pironiţi la catarge de corăbii
Vedeau-n larg cum fluturau batiste.
Litanie poetului
Cândva, născut din izvor tulburat,
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Ca lunatecul cerb înzodiat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Tăcerilor am fost gropar şi soldat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Trupu-n ocean şi ceaţă l-am scăldat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Paşii sângerau, i-am lepădat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Ochiul sub pleoapă lumină n-a dat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Şi faţa cu polen de ninsori s-a-ncrustat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
De florile gheţii, de mine, am asudat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Într-o linie glasu-l-am adunat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Prietenii mei, mor eu vreodat'
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Ca lunatecul cerb înzodiat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Tăcerilor am fost gropar şi soldat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Trupu-n ocean şi ceaţă l-am scăldat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Paşii sângerau, i-am lepădat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Ochiul sub pleoapă lumină n-a dat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Şi faţa cu polen de ninsori s-a-ncrustat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
De florile gheţii, de mine, am asudat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Într-o linie glasu-l-am adunat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Prietenii mei, mor eu vreodat'
Osana, eu poet să fiu lăudat.
TEATRU/FILM 29 August
Constantin Tănase
Biografie Constantin Tănase
Talent autentic, născut și nu făcut (”ăsta are în el un comic natural: vorbește doar, și râzi!”- spusese despre el C. I. Notarra, în toamna anului 1902, la examenul de admitere la Conservatorul de muzică și artă dramatică), Tănase a avut privilegiul să-și facă ucenicia actoricească laolaltă cu un grup de tineri înzestrați, ca Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Tony Bulandra, Gh.Storin, Ion Manolescu, V. Maximilia, (care apoi au contribuit deopotrivă la strălucirea teatrului românesc în perioada dintre cele două războaie) și să deprindă meșteșugul rostirii firești a cuvântului, pe scenă, jucând încă din tinerețe alături de artiști fără pereche, cum au fost C. I. Notarra, Iancu Brezeanu, Petre Liciu, Ion Petrescu, N. Soreanu, Ion Livescu, Aristide Demetriade, Ion Morțun și Vasile Toneanu. Interpretând cu egală naturalețe roluri de comedie și de dramă, de operetă și de operă comică, el ar fi putut să-și dobândească un rol de prestigiu între actorii teatrului de proză sau ai teatrului liric, dacă ar fi mers pe drumurile bătute de atâția valoroși înaintași, așa cum și-au dobândit mulți dintre colegii săi de Conservator, dar el s-a voit deschizător de cărări noi și ctitor.
Feciorul modestului Ion Tănase (țăran gonit din sat de lipsuri și necazuri, statornicit într-o mahala săracă a Vasluiului și ajuns ”laborant” de spițerie - treaptă socială abia săltată peste ”omul de servici”) nu putea fi mulțumit de teatrul vremii sale, care se adresa încă unui restrâns număr de adevărați sau numai pretinși intelectuali. El visa un altfel de teatru: un teatru popular cu ample rezonanțe în mulțime; pe actor îl voia ieșit din starea de ”măscărici” ori ”paiață” și înălțat la demnitatea de artist- cetățean, capabil să exprime nemulțumirile și aspirațiile oamenilor simpli, dragostea lor de viață, optimismul și umorul lor sănătos. S-a îndreptat, deci, spre ”revistă” - gen de teatru socotit pe nedrept ”ușor”, dar cu necontestate virtuți satirice și cu puternice tradiții în viașa noastră teatrală, unde fusese slujit de-a lungul deceniilor de actori iluștri ca matei Millo, Mihail Pascaly, Aristizza Romanescu, Grigore Mărculescu, de cupletiști valoroși ca I. D. Ionescu (imortalizat de Caragiale în ”O noapte furtunoasă”) ori de cântăreți de mare faimă ca Grigore Gabrielescu. A scuturat ”sceneta” și ”cupletul” (odrăslit din vechiul ”cânticel comic” al lui Alecsandri) de păienjenișul platitudinilor și de mucegaiul trivialității și (cu sprijinul colegului său mai tânăr Casimir Belcot, comic de excepție, stea incandescentă, dar de scurtă durată a primei noastre scene în anii premergători războiului din 1916), le-a sporit virulența artistică îndreptând-o cu precădere împotriva năravurilor epocii, pentru a face din ele substanța spectacolului de revistă și a-i sa acestuia o funcție socială precisă.satirizând cu vervă moravurile, biciuind, fără teamă abuzurile, înțepând drept în vârf - când mai profund, când mai superficial - furunculele unei societăți inechitabile, încercând totdeauna și izbutind adeseori să rostească, printre apreliștile cenzurii, ”oful cetățeanului”, ”revista” - așa cum a conceput-o și a realizat-o Constantin Tănase în perioada interbelică - a fost piscul cel mai înalt pe care l-a atins vreodată acest gen de spectacol în țara noastră și popularitatea legitimă de care s-a bucurat a rămas neegalată. Arta lui interpretativă, de o spontaneitate și o sinceritate captivantă, purta sigiliul adânc al unui patriotism funciar, al unei conștiințe civice incoruptibile și a unei permanente responsabilități profesionale.
Dacă artistul era necruțător în munca sa, în primul rând cu sine și apoi cu toți cei care își îndeplineau îndatoririle fără râvnă și fără vibrație lăuntrică, omul era de o bunătate aproape copilărească și de o generozitate uimitoare. ”Gustase” în anii tineri atâtea lipsuri, atâtea nedreptăți li atâtea umilințe, încât toată viața a fost parcă torturat de teama de a nu umili și el pe altul, de a nu-l nedreptăți, de a nu-l lipsi de cele ce i se cuvin. Tudor Arghezi, care nu și-a răsfățat contemporanii cu elogii, dar care îi cunoscuse îndeaproape („cariera lui Tănase a fost făcută întreagă în casa mea”), avea să spună după două decenii de la moartea marelui actor și să și scrie apoi într-un ”bilet de papagal”, dat spre publicare în martie 1967: ”Tănase nu și-a economisit niciodată sforțările obositoare de a face din scena lui cel mai aplaudat și mai popular teatru din București. Conduita lui față de toți câți i-au trecut prin mână a fost întotdeauna plină de înțelegere și dărnicie.”
Tot aceeași omenie, moștenită din zestre stârpei sale de țărani moldoveni, a generat și a stârnit ostilitatea lui neînduplecată față de ”ideologiile” și ”doctrinele” pseudoștiințifice care făceau apologia urei, a discriminărilor de tot felul și a violenței, călcând în picioare demnitatea omului, nimicind prin forță libertatea popoarelor, și amenințând însăși existența neamului nostru. Văzuse urgia și ororile războiuluidin 1916-1917, când colindase liniile frontului și spitalele de răniți. A fost un dușman înverșunat al fascismului și al hitlerismului și nu și-a ascuns niciodată această dușmănie. A biciuit cu șfichiul usturător al umorului său, trufia grotescă și frazeologia găunoasă a lui Mussolini, întruchipându-l pe scena ”Cărăbușului” în hilarul clovn ”Muciolini”;a denunțat politica de șantaj și de cotropiri a lui Hitler și atitudinea capitulardă a conducătorilor puterilor occidentale în fața pretențiilor lor nesăbuite, rostind cuplete pline de sarcasm:
”Și la München, frățioare,
S-a jucat un pocher mare...
Pocher nemaipomenit,
Foarte bine măsluit,
Fiindcă să vezi dumneata,
Trei plăteau și unul lua.
Eu le-am spus-o frumușel:
Nu jucați pocher cu el,
C-ăsta cere-ntruna ”plus”;
Să nu zici că nu ți-am spus!”
În 1940, când în țară s-a instaurat dictatura legionară și legiuirile rasiste au îndepărtat din teatru pe actorii evrei, Tănase le-a acordat sprijinul său colegial, iar celor ce făcuseră parte din trupa lui le-a plătit salariile până în ziua când au putut să-și reia activitatea artistică pe scena Teatrului ”Barașeum”. Nici o dispoziție legală nu-l îndatora să o facă; îl obliga, însă, spiritul de dreptate, sentimentul solidarității și omenia, pe care ”legiuirile” nimănui nu le poate abroga sau prescrie.
Încă de la începuturile ”Cărăbușului”, în anul 1919, Tănase și-a început rolul de actor cetățean care înțelege scena ca o tribună de protest. În anul 1920, prin rolurile din revistele ”Ce naște din pisică” și ”Alta la rând”, pline de cuplete în care activitatea guvernanților era zeflemisită. Autoritățile au încercat mai întâi să-l potolească acuzând revista de imoralitate, apoi au trecut direct la acte de opreliște, înființând cenzura ”cu scopul de a îngrădi difuzarea, pe orice cale a curentelor dăunătoare ordinei publice și bunelor moravuri.” Dar Tănase nu s-a lăsat; a ocolit legea, cu dibăcie, continuând: - ”Păi, până când?”
S-a stins din viață pe 29 august 1945, existând suspiciuni că a fost ucis de Armata Roșie invadatoare.
Talent autentic, născut și nu făcut (”ăsta are în el un comic natural: vorbește doar, și râzi!”- spusese despre el C. I. Notarra, în toamna anului 1902, la examenul de admitere la Conservatorul de muzică și artă dramatică), Tănase a avut privilegiul să-și facă ucenicia actoricească laolaltă cu un grup de tineri înzestrați, ca Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Tony Bulandra, Gh.Storin, Ion Manolescu, V. Maximilia, (care apoi au contribuit deopotrivă la strălucirea teatrului românesc în perioada dintre cele două războaie) și să deprindă meșteșugul rostirii firești a cuvântului, pe scenă, jucând încă din tinerețe alături de artiști fără pereche, cum au fost C. I. Notarra, Iancu Brezeanu, Petre Liciu, Ion Petrescu, N. Soreanu, Ion Livescu, Aristide Demetriade, Ion Morțun și Vasile Toneanu. Interpretând cu egală naturalețe roluri de comedie și de dramă, de operetă și de operă comică, el ar fi putut să-și dobândească un rol de prestigiu între actorii teatrului de proză sau ai teatrului liric, dacă ar fi mers pe drumurile bătute de atâția valoroși înaintași, așa cum și-au dobândit mulți dintre colegii săi de Conservator, dar el s-a voit deschizător de cărări noi și ctitor.
Feciorul modestului Ion Tănase (țăran gonit din sat de lipsuri și necazuri, statornicit într-o mahala săracă a Vasluiului și ajuns ”laborant” de spițerie - treaptă socială abia săltată peste ”omul de servici”) nu putea fi mulțumit de teatrul vremii sale, care se adresa încă unui restrâns număr de adevărați sau numai pretinși intelectuali. El visa un altfel de teatru: un teatru popular cu ample rezonanțe în mulțime; pe actor îl voia ieșit din starea de ”măscărici” ori ”paiață” și înălțat la demnitatea de artist- cetățean, capabil să exprime nemulțumirile și aspirațiile oamenilor simpli, dragostea lor de viață, optimismul și umorul lor sănătos. S-a îndreptat, deci, spre ”revistă” - gen de teatru socotit pe nedrept ”ușor”, dar cu necontestate virtuți satirice și cu puternice tradiții în viașa noastră teatrală, unde fusese slujit de-a lungul deceniilor de actori iluștri ca matei Millo, Mihail Pascaly, Aristizza Romanescu, Grigore Mărculescu, de cupletiști valoroși ca I. D. Ionescu (imortalizat de Caragiale în ”O noapte furtunoasă”) ori de cântăreți de mare faimă ca Grigore Gabrielescu. A scuturat ”sceneta” și ”cupletul” (odrăslit din vechiul ”cânticel comic” al lui Alecsandri) de păienjenișul platitudinilor și de mucegaiul trivialității și (cu sprijinul colegului său mai tânăr Casimir Belcot, comic de excepție, stea incandescentă, dar de scurtă durată a primei noastre scene în anii premergători războiului din 1916), le-a sporit virulența artistică îndreptând-o cu precădere împotriva năravurilor epocii, pentru a face din ele substanța spectacolului de revistă și a-i sa acestuia o funcție socială precisă.satirizând cu vervă moravurile, biciuind, fără teamă abuzurile, înțepând drept în vârf - când mai profund, când mai superficial - furunculele unei societăți inechitabile, încercând totdeauna și izbutind adeseori să rostească, printre apreliștile cenzurii, ”oful cetățeanului”, ”revista” - așa cum a conceput-o și a realizat-o Constantin Tănase în perioada interbelică - a fost piscul cel mai înalt pe care l-a atins vreodată acest gen de spectacol în țara noastră și popularitatea legitimă de care s-a bucurat a rămas neegalată. Arta lui interpretativă, de o spontaneitate și o sinceritate captivantă, purta sigiliul adânc al unui patriotism funciar, al unei conștiințe civice incoruptibile și a unei permanente responsabilități profesionale.
Dacă artistul era necruțător în munca sa, în primul rând cu sine și apoi cu toți cei care își îndeplineau îndatoririle fără râvnă și fără vibrație lăuntrică, omul era de o bunătate aproape copilărească și de o generozitate uimitoare. ”Gustase” în anii tineri atâtea lipsuri, atâtea nedreptăți li atâtea umilințe, încât toată viața a fost parcă torturat de teama de a nu umili și el pe altul, de a nu-l nedreptăți, de a nu-l lipsi de cele ce i se cuvin. Tudor Arghezi, care nu și-a răsfățat contemporanii cu elogii, dar care îi cunoscuse îndeaproape („cariera lui Tănase a fost făcută întreagă în casa mea”), avea să spună după două decenii de la moartea marelui actor și să și scrie apoi într-un ”bilet de papagal”, dat spre publicare în martie 1967: ”Tănase nu și-a economisit niciodată sforțările obositoare de a face din scena lui cel mai aplaudat și mai popular teatru din București. Conduita lui față de toți câți i-au trecut prin mână a fost întotdeauna plină de înțelegere și dărnicie.”
Tot aceeași omenie, moștenită din zestre stârpei sale de țărani moldoveni, a generat și a stârnit ostilitatea lui neînduplecată față de ”ideologiile” și ”doctrinele” pseudoștiințifice care făceau apologia urei, a discriminărilor de tot felul și a violenței, călcând în picioare demnitatea omului, nimicind prin forță libertatea popoarelor, și amenințând însăși existența neamului nostru. Văzuse urgia și ororile războiuluidin 1916-1917, când colindase liniile frontului și spitalele de răniți. A fost un dușman înverșunat al fascismului și al hitlerismului și nu și-a ascuns niciodată această dușmănie. A biciuit cu șfichiul usturător al umorului său, trufia grotescă și frazeologia găunoasă a lui Mussolini, întruchipându-l pe scena ”Cărăbușului” în hilarul clovn ”Muciolini”;a denunțat politica de șantaj și de cotropiri a lui Hitler și atitudinea capitulardă a conducătorilor puterilor occidentale în fața pretențiilor lor nesăbuite, rostind cuplete pline de sarcasm:
”Și la München, frățioare,
S-a jucat un pocher mare...
Pocher nemaipomenit,
Foarte bine măsluit,
Fiindcă să vezi dumneata,
Trei plăteau și unul lua.
Eu le-am spus-o frumușel:
Nu jucați pocher cu el,
C-ăsta cere-ntruna ”plus”;
Să nu zici că nu ți-am spus!”
În 1940, când în țară s-a instaurat dictatura legionară și legiuirile rasiste au îndepărtat din teatru pe actorii evrei, Tănase le-a acordat sprijinul său colegial, iar celor ce făcuseră parte din trupa lui le-a plătit salariile până în ziua când au putut să-și reia activitatea artistică pe scena Teatrului ”Barașeum”. Nici o dispoziție legală nu-l îndatora să o facă; îl obliga, însă, spiritul de dreptate, sentimentul solidarității și omenia, pe care ”legiuirile” nimănui nu le poate abroga sau prescrie.
Încă de la începuturile ”Cărăbușului”, în anul 1919, Tănase și-a început rolul de actor cetățean care înțelege scena ca o tribună de protest. În anul 1920, prin rolurile din revistele ”Ce naște din pisică” și ”Alta la rând”, pline de cuplete în care activitatea guvernanților era zeflemisită. Autoritățile au încercat mai întâi să-l potolească acuzând revista de imoralitate, apoi au trecut direct la acte de opreliște, înființând cenzura ”cu scopul de a îngrădi difuzarea, pe orice cale a curentelor dăunătoare ordinei publice și bunelor moravuri.” Dar Tănase nu s-a lăsat; a ocolit legea, cu dibăcie, continuând: - ”Păi, până când?”
S-a stins din viață pe 29 august 1945, existând suspiciuni că a fost ucis de Armata Roșie invadatoare.
Antologie de cuplete din perioada interbelică - Constantin Tănase:
Razvan si Vidra - Bogdan Petriceicu Hasdeu
SFATURI UTILE 29 August
SUCUL DE MERE ŞI PREVENIREA INFARCTULUI
Veritabil fruct romanesc, marul nu trebuie sa lipseasca din alimentatia zilnica.
Ionatane, bot de iepure sau padurete, merele ascund sub coaja importante resurse de sanatate. Consumate ca atare, fructele biblice intaresc organismul in lupta impotriva infectiilor virale.
Sucul obtinut din mere este un adevarat rege al medicamentelor naturale.
Sucul obtinut din mere este un adevarat rege al medicamentelor naturale.
Lipsit de aciditate, sucul de mere este un tonic al sistemului nervos si muscular, fiind considerat un excelent reintineritor al tesuturilor. Stimuleaza digestia si invioreaza apetitul.
Este protector al stomacului, antiseptic intestinal, stimulent si decongestiv hepatic.
Sucul curata sangele, fiind un excelent depurativ. Specialistii in medicina naturista recomanda sucul de mere ca medicament de intretinere pentru aparatul cardiovascular.
Actioneaza favorabil in hipertensiunea arteriala, micsorand concentratia de colesterol din sange. Un rol important joaca sucul de mere in combaterea aterosclerozei si prevenirea infarctului.
Sucul curata sangele, fiind un excelent depurativ. Specialistii in medicina naturista recomanda sucul de mere ca medicament de intretinere pentru aparatul cardiovascular.
Actioneaza favorabil in hipertensiunea arteriala, micsorand concentratia de colesterol din sange. Un rol important joaca sucul de mere in combaterea aterosclerozei si prevenirea infarctului.
Bolnavii cardiaci ar trebui sa faca in fiecare an o cura de 12 zile cu suc proaspat de mere.
Auriul suc de mere este recomandat in obezitate si sedentarism.
Combate cu succes multe dintre neplacerile pe care le aduce varsta inaintata.
Daca ati racit, sucul de mere este cel mai de temut dusman al virozelor respiratorii. Are proprietati expectorante asupra aparatului respirator, inlesnind eliminarea secretiilor bronsice.
Daca ati racit, sucul de mere este cel mai de temut dusman al virozelor respiratorii. Are proprietati expectorante asupra aparatului respirator, inlesnind eliminarea secretiilor bronsice.
Nu doar cu beneficii terapeutice, sucul de mere poate fi folosit si pentru infrumusetare.
Un masaj cu suc proaspat de mere in zona obrajilor ajuta la tonifierea si la mentinerea tineretii si elasticitatii pielii.
Un masaj cu suc proaspat de mere in zona obrajilor ajuta la tonifierea si la mentinerea tineretii si elasticitatii pielii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu