MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 5 AUGUST 2019

Bună ziua, prieteni!

Mulțumesc pentru vizite, mesaje și comentarii!
Să aveți o săptămână minunată!

La noapte o așteptăm la aeroport pe fiica noastră Alina Mihaela care vine în România pentru câteva zile. Ne rugăm Domnului să o aducă cu bine! Doamne ajută!

ISTORIE PE ZILE 5 August

Evenimente

•      1071: Normanzii încep un asediu de aproape trei ani impotriva garnizoanei bizantine a orasului Bari din Peninsula Italica.

·       1100: Henric I este încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey. El i-a succedat fratelui său mai mare William al II-lea. A  fost cel de-al patrulea fiul lui William I  Cuceritorul, primul rege al Angliei, după cucerirea normandă din 1066.

•       1192: Victoria cruciaților la Jaffa (Cruciada III), împotriva musulmanilor lui Saladin.

* 1305: William Wallace, conducatorul rezistentei  scoţienilor  împotriva  invaziei engleze, este capturat in apropierea oraşului Glasgow şi dus  la Londra, unde  este  judecat si executat.

•       1424: Prima menţiune a vămii Calafat ca punct de realizare a comertului dintre Tara Romaneasca si Peninsula Balcanica.

•       1583: Exploratorul Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John's, astăzi în provincia Newfoundland și Labrador din Canada.

* 1729: Thomas Newcomen, mecanic englez, inventeaza  primul motor „automat” cu abur  de pompare a apelor din mine, care a contribuit in mod esential la revolutia industriala. In 1711, dezvoltand ideea masinii atmosferice a lui Thomas Savery (1698), inventeza si foloseste la minele de carbuni din Anglia prima masina cu abur cu piston, destinata evacuarii apelor de mina; (n.24.02.1664).

* 1746: Constantin Mavrocordat, domnul Tarii Românesti, a desfiintat rumânia (șerbia). S-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul lui Nicolae Mavrocordat, fiind crescut în țară. A fost căsătorit de două ori:
- în 1728 cu Smaranda Cantacuzino, decedată în 1730;
- în 1732 cu Ecaterina Rosetti, cu care a avut trei fii.
A fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tr Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova.onul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci. În urma războiului ruso – turco – austriac (1736 – 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739. Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn. În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749). S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește. În 1769, în timpul ultimei domnii (în Moldova), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier și este ucis de un soldat rus. Totuși a fost înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn.

* 1772: Austria, Prusia și Rusia au semnat tratatul prin care au început Prima Împărțire a Poloniei.  Prima împărțire a Poloniei sau, mai precis, prima împărțire a Uniunii Polono-Lituaniene, a fost prima dintre cele trei divizări care au pus capăt existenței acestui stat în 1795. Teritoriul Uniunii, inclusiv cel deja controlat de Rusia, a fost împărțit între vecinii săi mai puternici—Austria, Rusia și Prusia—pentru a stabiliza echilibrul puterilor în Europa de Est între aceste trei țări. Cum Polonia nu mai putea să se apere și armatele străine deja ocupau o parte din țară, parlamentul polonez (Seimul) a ratificat sub p-resiune, cesiunile teritoriale în 1773 în timpul așa-numitului Seim al Împărțirii, convocat de cele trei puteri. Prin această primă împărțire, Uniunea Polono-Lituaniană a pierdut circa 211.000 km² (30% din teritoriul său de circa 733.000 km²), cu o populație de 4–5 milioane de locuitori (circa o treime din populația de 14 milioane de locuitori dinaintea divizării).

•       1796: Bătălia de la Castiglione - Napoleon I a înfrânt armata austriacă a generalului D. Wurmser.

•       1858: A fost realizată prima legătură telegrafică prin cablu între Europa şi America. Inginerul american Cyrus W. Field a terminat instalarea primului cablu telegrafic subacvatic, care făcea legătura între Anglia şi SUA. Cablul a fost transportat cu ajutorul vasului Niagara.

·       1860: Carol al XV-lea al Suediei-Norvegiei este încoronat rege al Norvegiei laTrondheim.

•       1882: Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu sosește la Londra pentru o audiență cu regina Victoria.

* 1895: La Hastings (Anglia), incepe cel mai mare turneu de sah din secolul XIX-lea. In paralel se desfasoara si primul turneu mondial al sahistelor.

* 1897: Se pronunta sentinţa  in privinta validării testamentului  lui Edmond de Goncourt, prin care se crează Societatea Literară, care va purta numele  “Academia Goncourt”. Avocatul care pledează pentru crearea Academiei şi care cîştigă procesul împotriva celor care atacaseră testamentul, este Raymond Poincaré, viitorul preşedinte al Franţei (1913-1920). Société des littéraire Goncourt (Societatea literară Goncourt ), numita de obicei, Academia Goncourt , este o organizaţie literara franceza  cu sediul la Paris, a fost fondată de către scriitorul  şi editorul  francez Edmond  Goncourt (1822-1896), care  a vrut să creeze un nou mod de a încuraja literatura  în Franţa, nefiind de acord cu politicile de atunci ale Academiei Franceze. Dorind  sa onoreze  memoria  fratelui său decedat Jules,  (1830-1870), Goncourt si-a  lăsat averea pentru a se fonda  o organizaţie menita sa  promoveze  literatura in Franta . In acest scop el l-a numit pe prietenul său, scriitoru Alphomse Daudet  pentru a supraveghea şi de a administra averea. In cepand cu anul 1903, in  fiecare luna  decembrie, un consiliu de zece membri ai acestei  Academii a acordat  Premiul Goncourt  pentru cea  mai buna  lucrare de fictiune  a anului.

•       1914: Primul Război Mondial: Austro-Ungaria declară război Rusiei; Muntenegru declară război Austro-Ungariei.

•       1915: Primul Război Mondial: Trupele germane ocupă Varșovia.

•       1926: Harry Houdini realizează cea mai mare realizare a sa: petrece 91 de minute sub apă, într-un rezervor sigilat, înainte de a evada.

•       1929: Greva minerilor de la Lupeni (5-6 august).

* 1934: Are loc prima editiei a Turului ciclist al Romaniei.

•       1940: Al Doilea Război Mondial: Uniunea Sovietică anexează oficial Letonia.

•       1941: Al Doilea Război Mondial: Bătălia de la Smolensk se încheie cu capturarea a aproximativ 300.000 de prizonieri ai Armatei Roșii de către germani.

* 1944: Are loc ultima intrevedere dintre mareşalul Ion Antonescu si Hitler, la Rastenburg in Germania.

•       1944: Al Doilea Război Mondial: Insurgenții polonezi eliberează un lagăr de muncă german din Varșovia, eliberând 348 de prizonieri evrei.

•       1960: Burkina Faso devine independentă față de Franța.

•       1962: Luptatorul sud-african pentru drepturile populatiei de culoare, Nelson Mandela, a fost arestat de către autorităţile Africii de Sud.El va fi eliberat abia în anul 1990.

•       1963 - A fost semnat, la Moscova, Tratatul cu privire la interzicerea experienţelor nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă (de către Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică şi Marea Britanie).

•       1966: The Beatles lansează albumul Revolver.

* 1973: Atac terorist pe aeroportul international din Atena . Trei persoane au fost ucise şi 55 au fost rănite, după ce doi pistolari arabi  au deschis focul şi au aruncat grenade într-un salon de pasageri aglomerat al  aeroportului  din Atena. Mai mult de 1.500 de oameni se aflau in  aeroport în momentul atacului.

* 1983:  Membri ai  IRA  sunt condamnati la termene de inchisoare care totalizeaza  4000 de ani. Douăzeci şi doi de membri ai IRA au fost închişi pentru un total de mai mult de 4.000 de ani in urma  unuia  dintre cele mai mari procese din Irlanda de Nord. Patru inculpaţi au primit sentinte de inchisoare pe  viaţă alături de alţi 18 care au fost condamnati la  termene mai scurte închisoare. În total, un numar de 38 inculpaţi  au primit pedepse diferite pentru acuzatii de  omor şi tentativă de omor.

* 1995: Se restabilesc oficial relaţiile  diplomatice dintre Statele Unite şi RS Vietnam, la 20 de ani după încheierea războiului din Vietnam; (30.04.1975).

·         2015: Prim-ministru malaysian Najib Razak a confirmat că rămășițele avionului descoperite în Oceanul Indian aparțin Boeingului care asigura zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines și care a disparut în data de 8 martie 2014.

Nașteri

* 1199: Ferdinand al III-lea, supranumit și Ferdinand cel Sfânt, (n. 30 iulie sau 5 august 1199 în Zamora; d. 30 mai 1252 în Sevilla) a fost rege al Regatului Castiliei și din anul 1230 rege al Castiliei și al Leónului.

Ferdinand a fost fiul regelui Alfonso al IX-lea al Leonului(1171-1230) și al Berenguelei de Castilia. Prin moartea tatălui și al unchiului său devine în anul 1230 regele regatului unit al Castiliei și al Leónului. Acest lucru i-a permis monarhului să înceapă campania împotriva maurilor din Peninsula Iberică. Ferdinand obține mai multe victorii contra lor, printre care mai importante sunt bătălia de la Jerez de la Guadiana 1233, cucerirea Córdobei în 1236, a Jaénei în 1246, și a Sevillei în 1248. Regatul său va ajunge să ajungă în sud până la mare, numai Califatul de la Granada rămâne necucerit de spanioli. Aceste acțiuni de cucerire au fost urmate de izgonirea maurilor de către creștini din ținuturile cucerite.

În timpul domniei sale au fost întemeiate mai multe biserici, precum Catedrala din Toledo.

Când tatăl lui Ferdinand, Alfonso IX de León, a murit în 1230, voința sa a fost ca împărăția sa să fie dată fiicelor sale Sancha și Dulce, din prima căsătoria cu Teresa de Portugalia. Însă Ferdinand a contestat testamentul și a pretins moștenirea pentru el. S-a ajuns la un acord, negociat în primul rând între soțiile regelui decedat, Berengaria și Teresa, semnat la Benavente la 11 decembrie 1230, prin care Ferdinand primea împărăția Leonului, în schimbul unei despăgubiri substanțiale de bani și terenuri pentru surorile sale vitrege, Sancha și Dulce. Ferdinand a devenit astfel, primul suveran al ambelor regate de la moartea lui Alfonso al VII-lea, în 1157.

La începutul domniei sale, Ferdinand a avut de a face cu o rebeliune a Casei de Lara. Ferdinand a anexat o parte din cuceririle sale direct în coroana Castiliei, iar alții au primit sau au fost organizați în calitate de state vasale sub guvernarea musulmanilor. În afara de aceste state vasale, guvernarea creștină devenise greu de manevrat printre subiecții musulmani. Acest lucru a dus în cele din urmă la revoltele Mudejar din 1264-1266, care a dus la expulzarea în masă a populațiilor musulmane. Ferdinand al III-lea a avut grijă să negocieze cu atenție cu alți regi creștini, pentru a evita un conflict, de exemplu, tratatul de Almizra (26 martie 1244), care a delimitat Murcia cu James I de Aragon.

Până în momentul morții sale din 1252, Ferdinand i-a oferit fiului său și moștenitorului, Alfonso al X-lea, un regat extins masiv. Granițele noului stat castilian stabilit de Ferdinand avea să rămână neschimbat până la sfârșitul anilor 1400. Ferdinand a fost înmormântat în Catedrala din Sevilla de către fiul său, Alfonso al X-lea. Mormântul lui este înscris în patru limbi:. Arabă, ebraică, latină, și o versiune timpurie a castilienei. El a fost canonizat ca Sfântul Ferdinand de către Papa Clement al X-lea în 1671.

Părinți	Alfonso al IX-lea al Leonului Berengaria of Castile[*]
Frați și surori	Alfonso of Molina[*] Dulce of León[*] Sancha, heiress of León[*] Berengaria of León[*] Urraca Alfonso de León[*] Constanza de León[*] Ferdinand of León[*] Leonor de León[*] Martín Alfonso de León[*]
Căsătorit cu	Elisabeta de Hohenstaufen Joan, Contesă de Ponthieu
Copii	Alfonso al X-lea al Castiliei Infantele Frederic Infantele Henric Filip, Arhiepiscop de Sevilla Sancho, Arhiepiscop de Sevilla Juan Manuel, Lord de Villena Eleonora, regină a Angliei

Ferdinand al III-lea

Ferdinand al III-lea, secolul XIII, miniatură

•       1540: S-a născut Joseph Justus Scaliger, astronom francez (d. 1609)

•       1623: Antonio Cesti, compozitor italian (d. 1669)
* 1668: Philippe-Charles al Franței, Duce de Anjou (Philippe-Charles de France, duc d'Anjou; 5 august 1668 - 10 iulie 1671) a fost al cincilea copil și al doilea fiu al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a soției lui,Maria Tereza a Austriei; a fost Fils de France.

Philippe-Charles de France

Duce de Anjou

•       1737: Johann Friedrich Struensee, medic german, regent al Danemarcei (d. 1772)

•       1758: Împăratul Go-Momozono al Japoniei (d. 1779)

•       1802: Niels Henrik Abel (n. 5 august 1802, Findo - d. 6 aprilie 1829, Froland) a fost un matematician norvegian. Deși a avut o viață scurtă, contribuțiile sale în algebră și teoria funcțiilor sunt deosebit de numeroase, fiind pionier în dezvoltarea unor ramuri ale matematicii moderne.

Niels Henrik Abe

Aptitudinea pentru matematică și-o dovedește încă din tinerețe.

În 1822 se înscrie la Universitatea Christiania; totuși a studiat matematica aproape în întregime de unul singur. După absolvire a studiat la Berlin și Paris. În Berlin a întâlnit și a fost ajutat de A. Crelle, fondator a Journal fur die Reine und Angewandte Mathematik și a participat la fondarea acestui jurnal. Deși a făcut o muncă admirabilă la Paris, nu a câștigat faima pe care o merita. S-a întors în Norvegia în mai 1827 dar, fără a găsi o slujbă, a fost obligat să înfrunte sărăcia în timp ce își continua cercetarea. A murit la 26 de ani de tuberculoză.

Încă de la 19 ani Abel a arătat că ecuațiile de ordin mai mare sau egal ca 5 nu sunt rezolvabile algebric. A demonstrat că ecuațiile abeliene pot fi rezolvate algebric, a contribuit la teoria seriilor binomiale și a seriilor infinite în general, la teoria funcțiilor eliptice, introducerea integralelor abeliene și la stabilirea teoremei lui Abel.

În 1824 a demonstrat că este imposibil de găsit soluții ale ecuațiilor de grad mai mare decât patru (în forma lor generală) cu ajutorul radicalilor(teorema Abel-Ruffini). În 1825 a descoperit funcțiile eliptice, publicănd rezultate obținute în 1827. În același timp cu Carl Jacobi, a pus bazele studiului funcțiilor eliptice și a cercetat integralele care-i poartă numele (1825 - 1826). A stabilit dubla periodicitate a funcțiilor de acest tip și teorema de adițiune, acel "monumentum aere perennius" (un monument mai trainic decât bronzul) cum a denumit-o A.M. Legendre .

Teorema generalizată privește o clasă de integrale de forma ${\displaystyle \int f(x,y)dx,\!}$ unde ${\displaystyle f(x,y)\!}$este o funcție rațională, iar y o funcție algebrică. Abel a arătat că între limitele unor astfel de integrale există o relație de tip:

${\displaystyle \sin(x+y)=\sin x\cdot \cos y+\sin y\cdot \cos x.\!}$

Pe acestea le-a numit Jacobi "integrale abeliene".

În 1826 Abel a dat un exemplu de ecuație integrală: să se găsească curba descrisă de o masă, atunci când aceasta alunecă de-a lungul curbei dintr-o poziție de repaus către punctul cel mai de jos, timpul pentru a ajunge în punctul respectiv fiind cunoscut.

Cu ocazia apariției controversei în legătură cu seriile divergente, Abel a afirmat că acestea "sunt, în totalitatea lor, o invenție a diavolului", ca urmare a faptului că descoperirea acestora a produs confuzii și haos.

Abel s-a mai ocupat de funcțiile transcendente, de seriile binomiale (1826), de generalizarea binomului lui Newton, de funcțiile de mărime complexe, de funcțiile hipereliptice.

•       1811: Ambroise Thomas, compozitor francez (d. 1896)

•       1813: Ivar Andreas Aasen (n. 5 august 1813 - d. 23 septembrie 1896) a fost un filolog și poet norvegian. A creat, pe baza dialectelor locale, una dintre cele două limbi literare din Norvegia, numită landsmål sau nynorsk.

Ivar Aasen

* 1826: Ibrahim Șinasi (n. 5 august 1826, Istanbul, Imperiul Otoman – d. 13 septembrie 1871,^[1] Istanbul, Imperiul Otoman) a fost un faimos autor, traducător și ziarist de origine turcă din perioada Tanzimatului.

Ibrahim Șinasi s-a născut pe 5 august 1826 la Istanbul. Tatăl său și-a pierdut viața în războiul ruso-turc din 1829, devenind astfel un martir. Mama sa l-a crescut cu ajutorul apropiaților familiei preocupați să-i acorde o bună educație. S-a bucurat mai ales de protecția marelui vizir Mustafa Reșit Pașa cunoscut și sub numele de Büyük Reșit Pașa, care era un susținător al ideii de modernizare și apropiere de Occident și datorită cui va fi trimis să-și consolideze cunoștințele la Paris. Acolo a urmat studii de limbă și literatură, iar mai târziu a fost ales membru într-una dintre cele mai celebre societăți de orientalistică. În 1854 se întoarce în Istanbul, unde își va construi un renume în ramura publicistică. A murit pe 3 septembrie 1871 la Istanbul

Ibrahim Șinasi

•       1827: Manoel Deodoro da Fonseca a fost un mareșal și un om politic brazilian, primul preșendinte al acestei țări (1889 - 1891). S-a născut la Vila Madalena (astăzi, Marechal Deodoro) pe 5 august 1827 și a decedat pe 23 august 1892 la Rio de Janeiro.
Datorită eroismului, vitejiei și comportamentului ireproșabil în bătălii a crescut în grad în mod rapid în cariera militară. A participat în represaliile Revoluției Praieira din provincia Pernambuco, la asediul orașului Montevideo (Uruguay și la multe lupte în Războiul Triplei Alianțe. A fost președintele statului Rio Grande do Sul. A demisionat la 23 noiembrie 1891 din funcția de președinte al Braziliei, succesorul sau fiind Floriano Peixoto.

Deodoro da Fonseca

•       1828: Louise a Olandei (5 august 1828 – 30 martie 1871) a fost regină a Suediei și a Norvegiei, ca soție a regelui Carol al XV-lea al Suediei și Norvegiei.
Prințesa Louise s-a născut la 5 august 1828 la Haga. Tatăl ei a fost Prințul Frederick al Olandei, al doilea fiu al regelui Willem I al Țărilor de Jos și al reginei Wilhelmina a Prusiei. Mama ei a fost Prințesa Louise a Prusiei, al optulea copil al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și al reginei Louise de Mecklenburg-Strelitz.

Prințesa Louise s-a căsătorit la Stockholm cu Prințul Moștenitor Carol al Suediei și Norvegiei, fiul cel mare al regelui Oscar I al Suediei și Norvegiei și a reginei Josephine de Leuchtenbergla 19 iunie 1850 .

Căsătoria a fost aranjată pentru a oferi noii Case Bernadotte moștenitori și pentru zestrea enorma la care se așteptau; deși în realitate, zestrea a fost foarte mică. Au avut un mariaj nefericit deoarece Prințul Moștenitor a găsit-o pe Louise neatractivă și i-a fost necredincios deși ea era îndrăgostită de el. În prima perioadă a căsătoriei lor (1852–60), soțul ei a avut o relație cu doamna de onoare Josephine Sparre. Printre multele amante ale lui Carol s-au numărat actrițele Hanna Styrell (1860–69) și Elise Hwasser (1858), ultima fiind cea mai celebră actriță suedeză a epocii. Din 1869, el a avut o relație cu Wilhelmine Schröder, care era interesată de spiritism și cu care discuta probleme existențiale.

Regina Louise, 1861

A devenit regină a Suediei după decesul socrului ei la 8 iulie 1859.

A fost încoronată atât în Suedia cât și în Norvegia; Norvegia a refuzat să încoroneze două regine anterioare deoarece erau romano-catolice iar Louise a devenit prima regină de după Evul Mediu care a fost încoronată în Norvegia. A fost foarte populară în timpul vizitei ei în Norvegia.

Louise nu a fost o prințesă moștenitoare de succes și nici o regină de succes, având o personalitate timidă și liniștită, complet opusă celei a regelui. S-a spus că nu avea abilitatea de a conversa. Nu era interesată de politică în contrast cu reginele consoarte anterioare. Louise s-a ocupat de operele de caritate, a fondat câteva instituții cum ar fi Kronprinsessan Lovisas vårdanstalt för sjuka barn (Organizația de sprijin a copiilor Prințesa Moștenitoare Louise), Drottning Lovisas understödsförening (Organizația de sprijin regina Louise) și Dronning Lovisas asylum (Azilul regina Louise) în Norvegia, a tradus lucrări religioase și a sprijinit financiar activitatea de caritate.

Și-a petrecut întraga viață ocupându-se de activitățile casnice și de finanțele familiei încercând să facă pe placul soțului. Relația ei cu regele nu s-a îmbunătățit în timp; Carol o trata cu o bunătate condenscendentă și în cea mai mare parte a timpului o neglija. În cele din urmă, sănătatea ei s-a deteriorat. În 1854, singurul ei fiu a murit; nașterea a făcut-o infertilă, iar ea i-a oferit divorțul soțului ei însă acesta a refuzat.

Regina nu era interesată de îndatoririle ceremoniale și prefera viața liniștită de familie deși era interesată de modă și adesea se îmbrăca elegant. Adesea evita îndatoririle ceremoniale spunând că e bolnavă și ocazional era forțată de rege să participe; lui nu-i plăcea să se afișeze la ocaziile formale fără ea. În 1866 regele a forțat-o să deschidă expoziția de la Stockholm în locul lui. Carol era foarte atașat de fiica lor, în timp ce Louise era îngrijorată de comportamentul "ca un fiu" al fiicei lor.

Împreună cu fiica ei a luat lecții de înot de la Nancy Edberg, pioneră înotătoare. Inițial înotul nu a fost considerat potrivit pentru femei însă după ce regina și prințesa Lovisa au susținut acest sport, înotul a devenit la modă.^[2] Louise a angajat-o pe prima femeie dentist din Suedia, Rosalie Fougelberg, ca dentistul ei perosnal în 1867.

În 1870, ea și-a vizitat în Olanda mama, care va muri câteva luni mai târziu. La întoarcere și-a găsit soțul bolnav și l-a îmgrijit. Îi plăcea să facă plimbări cu trăsura și în una dintre aceste plimbări s-a îmbolnăvit de pneumonie. Regina Louise a murit la 30 martie 1871 la Stockholm, la vârsta de 42 de ani. Soțul și mama lui nu au putut participa la funeralii pentru că erau bolnavi. Tatăl ei, Prințul Frederic al Țărilor de Jos, i-a supraviețuit zece ani.

Louisa și Carol au avut doi copii:

1. Prințesa Lovisa a Suediei (31 octombrie 1851 – 20 martie 1926), mai târziu regină a Danemarcei
2. Prințul Carl Oscar, Duce de Södermanland (14 decembrie 1852 – 13 martie 1854), a murit în copilărie

Louise a Olandei

Regină a Suediei și Norvegiei

•       1833: Carola, Prințesă de Vasa (Karoline Frederikke Franziska Stephanie Amalia Cecilia; 5 august 1833 – 15 decembrie 1907) a fost prințesă a Suediei prin naștere și regină a Saxoniei prin căsătoria cu Albert I al Saxoniei. A fost ultima regină a Saxoniei.

Carola de Vasa

* 1836: Anastase Stolojan (n. 5 august 1836, Craiova - d. 25 iulie 1901, București) a fost un politician român, parlamentar și ministru din partea Partidului Național-Liberal.

Anastase Stolojan s-a născut la Craiova, unde urmează și liceul. În 1863 își ia licența în drept la Paris.^[1]

Mare proprietar rural, s-a îndeletnicit de asemenea cu avocatura și publicistica.

La 14 martie 1868 a devenit primar al Craiovei, pentru ca în 1869 să facă parte din parlament, demnitate în care a fost ales fără întrerupere cel puțin până în 1896.

A deținut în mai multe ocazii funcția de ministru:

• al justiției
• ad-interim al internelor
• al agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor

Anastase Stolojan a fost căsătorit cu Olga Vrăbiescu (d. 1917). A fost tatăl Liei Anatastase Brătianu (Stolojan), căsătorită cu Vintilă I. C. Brătianu, fost prim-ministru al României (1927-1928) și bunicul lui Vintilică V. Brătianu, conducător al Partidului Liberal (1993).

Anastase Stolojan

• 

  Anastase Stolojan - caricatură de Nicolae S. Petrescu-Găină
 
• 

  1 Mai 1900 - 8 ore de lucru (D.A. Sturdza, Anastase Stolojan, Gheorghe Pallade și ... Mihail Pherekyde), caricatură de Nicolae S. Petrescu-Găină

•       1838: Constantin Erbiceanu (n. 5 august 1838, Erbiceni, Iași - d. 21 martie1913, București) a fost un autor, elenist, istoric și teolog român, membru titular (din 1899) al Academiei Române.

Numele său de familie originar a fost Ionescu, fiind fiul preotului Ioan Ionescu din satul Erbiceni. De la numele satului natal și-a lut ulterior numele sub care este cunoscut.

Studiile le-a făcut la Seminarul Socola și apoi la Facultatea de Teologie din Iași, continuând cu Facultatea de Teologie și Litere din Atena, unde a obținut doctoratul în teologie.

Nu a fost hirotonit și s-a dedicat învățământului. Astfel, pentru început, a predat istoria bisericii universale, dreptul canonic și teologia dogmatică la Seminarul Veniamin Costache din Iași. Ulterior, a predat teologia la Facultatea de Teologie din București și limba elină la Facultatea de Litere din București. În martie 1895 a fost ales decan al Facultății de Teologie din București.

Prin studiul manuscriselor grecești și editarea documentelor, Constantin Erbiceanu a avut un rol de deschizător de drumuri în studierea epocii fanariote și a istoriei bisericești din Țările Române.

A fost membru al societății culturale Junimea, membru al societăților savante de la Constantinopol, Hellenikos Philologikos Syllogos (din 1866) și Hetairia Mesaionikon Spoudon (din 1889). În 1899 a fost ales membru titular al Academiei Române.

Pianista Constanța Erbiceanu a fost fiica academicianului Constantin Erbiceanu.

•       1844: Ilia Efimovici Repin, pictor rus (Edecarii de pe Volga, Refuzul spovedaniei) (d. 1930)

•       1850: Henri René Albert Guy de Maupassant (pronunție: [gidəmopasɑ̃]) (n. 5 august 1850 — d. 6 iulie 1893) a fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protégé al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un dénouement (deznodământ) eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa - multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii '1870.

Timpul este un tămăduitor infailibil care vindecă fără niciun leac rănile sufletului.

(Guy de Maupassant)

Unul dintre părinții povestirilor scurte și ai nuvelei, demn reprezentant al naturalismului francez, Guy de Maupassant s-a născut în ziua de 5 august 1850, la Dieppe, în Normandia atât de îndrăgită și pe care o va purta în suflet oriunde îl vor duce valurile vieții. A trăit și a scris într-o perioadă în care genul literar dominant devenise romanul, așa cum în prima jumătate a secolului al XIX-lea fusese poezia. Această deplasare spre epic este semnul unei noi orientări literare: dacă, prin definiție, lirismul este expresia eului, romanul trebuie, și este, expresia non-eului. Într-o perioadă istoricește scurtă, 1860-1890, se impune, ca o prelungire exacerbată a realis-mului lui Gustave Flaubert și a pozitivismului lui Hyppolite, Taine un nou curent literar, naturalismul. Chiar denumirea curentului, derivat de la „natura”, sugerează abordarea biologicului, primatul eredității în creionarea personajelor aflate în situații-limită. Naturalismul preia de la realism tehnica descrierii detaliate și obiective în prezentarea personajelor și a mediilor în care aceștia evoluează. Spre deosebire de realism, care pune accent pe mediul social ca element determinant, naturalismul dezvăluie aspectele sordide, sumbre, uneori chiar dezgustătoare, ale vieții. Perso-najele sunt fie alcoolici, fie criminali, târâți psihic sau fizic, în orice caz niște marginali al societății viciate. Cei mai reprezentativi exponenți ai acestui curent literar născut în Franța, sunt Emile Zola, Guy de Maupassant, Roger Martin du Gard, precum și Theodor Dreiser în Statele Unite ale Americii. Odată cu naturalismul, romanul devine o oglindă fidelă a sufletului, un tablou exact al realității vieții, departe de confesiunile unui individ sau de jocul fanteziilor sale. Ținerea sub obroc a sensibilității dezlănțuite, scrutarea riguroasă a obiectelor și obiectivelor erau la îndemâna lui Maupassant, demn urmaș al lui Flaubert. Talent mai degrabă viguros decât rafinat, fără neliniști metafizice, Maupassant nu avea mari disponibilități afective, nici idei care să-l conducă la deformarea realității; nici inima nu-i pretindea să o hrănească cu iluzii, nici spiritul nu căuta răspunsuri sau vreo demonstrație. Format sub directa îndrumare a lui Flaubert, a învățat să surprindă caracterul original și particular al lucrurilor, să aleagă expresia care scoate la iveală acest caracter. Odată format după calapodul maestrului, Maupassant s-a apucat să scrie nuvele, povestiri scurte și romane, remarcabile prin acuitatea observației și prin simplitatea frustă și robustă a stilului. În cazul lui Maupassant, nu se poate vorbi de o filozofie profundă. El țintește latura urâtă din om, mediocritatea și violența lui, egoismul lui atroce, omul puternic și viclean în funcție de temperament și condiție socială vânând plăceri și bani, satisfacerea poftelor fizice și obținerea de bunuri materiale. În evoluția personajelor sale, nici urmă de excese filo-zofice, dar nici de excludere a priori a psihologiei. Personajele sunt trupuri, dar și spirite și suflete. Maupassant nu are deloc gustul, nici aptitudinea pen-tru rafinate analize psihologice. Scriitorul zugrăvește viața la suprafața ei, sugerând, prin mișcări și acțiuni, resorturile și forțele intime ale conștiinței. La el, totul este solid și real, nimic abstract. În fond, romanul filozofic este analitic, romanul lui Maupassant este sintetic. Scriitorul debutează în anul 1880 cu un volum de versuri, de altfel singura tentativă de exprimare în notă lirică. Notorietatea o va dobândi odată cu apariția, în același an, a faimosului volum colectiv Serile de la Medan, în care este inclusă și nuvela Bulgăre de seu, o capodoperă a genului. Intriga acestei nuvele se desfășoară pe fundalul cuceririi orașului Dieppe de către prusaci, în timpul războiului franco-prusac din 1870. Elisabeth Rousset, o femeie de moravuri ușoare, poreclită Bulgăre de seu, datorită formelor sale plinuțe, scapă din mâinile unui ofițer prusac un grup de zece așa-zise persoane onorabile și respectabile, care obținuseră un permis de liberă trecere prin zona ocupată, în drum spre Le Havre din zona liberă. După ce își înfrânge sentimentele patriotice puțin desuete, ea admite să se culce cu ofițerul prusac. Numai că a doua zi, toți cei zece călători îi întorc spatele, așa că Bulgăre de seu se retrage, singură, într-un colț al diligenței, copleșită de disprețul unor ticăloși cinstiți. Experiența de soldat în războiul franco-prusac l-a determinat să-și exprime dezgustul provocat de ororile și nebunia războaielor. În perioada 1875-1891, Maupassant a publicat în jur de trei sute de nuvele, unele adevărate bijuterii. Opera lui Maupassant prezintă toate mediile sociale și toate tipologiile ce cad succesiv sub lupa lui: țărani din Normandia natală, mici burghezi normanzi și parizieni, patroni și slujbași. Pe toți îi zugrăvește fără încrâncenare, dar și fără simpatie, uneori cu o urmă de dispreț care dă narațiunii o notă ironică, pe alocuri șfichiuitoare. Câmpul experimental al scriitorului se lărgește odată cu marile romane: de la lupta fără scrupule pentru a parveni în viață, pentru bani și putere, din lumea politicii și a presei, ca în Bel-Ami, până la sondarea unor domenii mai sensibile, ca în Tare ca moartea. Către apusul vieții și al carierei s-a apropiat de fantastic, de miraculosul fiziologic și patologic. Alminterea, degradarea vizibilă a scriitorului impunea asemenea viziuni. Bel-Ami, primul mare roman al lui Maupassant, publicat în 1885, sub formă de foileton în revista pariziană Gil Blas, urmărește ascensiunea socială a lui Georges Duroy, - bărbat ambițios și seducător, bel-homme, arivist și oportunist - de la un simplu funcționar la centrala căilor ferate a regiunii de Nord, până în vârful piramidei sociale pariziene, grație amantelor și cârdășiei dintre marea finanțare, politică și presă. Pe fundalul unei politici coloniale. Maupassant descrie cu minuțiozitate legăturile dintre capital, politică și presă, dar și influența femeilor, private de activitate politică prin Codul lui Napoleon, dar care, din umbră, lucrează pentru a impune ceea ce își doresc. Satira unei societăți minate de scandaluri politice de sfârșit de secol XIX, romanul se constituie și într-o mică monografie a presei pariziene, în măsura în care Maupassant prezintă experiența personală de reporter. Așa încât ascensiunea personajului central al romanului poate fi comparată cu propria lui ascensiune. Bel-Ami respectă întru totul canoanele curentului naturalist, se circumscrie contextului geopolitic realist. De asemenea, este un roman al uceniciei prin faptul că personajul central reușește să se debaraseze de primele proiecte de viitor și să deprindă tehnica și mijloacele de realizare a unor noi aspirații. Bel-Ami este romanul care a sedus numeroși scena-riști și regizori de pe toate meridianele. Pentru a avea o idee despre simplitatea stilistică îndrăzneață prin care Maupassant contrastează complexitatea trepidantei vieți pariziene, pânza de păianjen a relațiilor interumane, decăderea nobilimii la sfârșit de secol și ascensiunea marii burghezii cu ritmul lent al unei vieți cenușii, este suficient să menționăm romanul O viață, publicat în 1883. Este povestea unei femei, pe numele ei Jeanne, presărată cu puține bucurii mărunte și nenumărate decepții, cu slăbiciuni omenești care lasă răni adânci, o viață hrănită cu speranțe încăpățânate, și care, înșelată de un soț aparținând nobilimii locale, înșelată în așteptările ei și de fiu, se dedică cu o candoare sfâșietoare nepotului sortit, poate, să-i administreze o ultimă lecție de deziluzie amarnică, în caz că moartea nu o va scuti de această ultimă lovitură. Viața Jeannei este atât de verosimilă, atât de credibilă în mediocritatea, în contextul și calitatea ei încât capătă o valoare generală: tristețea ei se subsumează tristeții nenumăratelor vieți pe care le identificăm în spatele unui caz particular. Scriitor prolific - peste 300 de nuvele și povestiri scurte, 6 romane, 3 piese de teatru, un volum de versuri și 3 volume de impresii de călătorie - Guy de Maupassant rămâne una din figurile de seamă ale literaturii franceze din secolul al XIX-lea.

Realismul lui Maupassant, cu importante contaminări naturaliste în ceea ce privește predilecția pentru patologic, monstruos, macabru, mai ales în nuvele și povestiri, se fundamentează - după exprimarea proprie - pe „viziunea cea mai complexă, mai pătrunzătoare, mai adâncă decât realitatea însăși”. Proza sa scurtă se caracterizează prin șlefuirea și concizia expresiei alese, cu deosebită siguranță, restrânsă la elementele esențiale, dând impresia simplității până la prozaism și banalitate în reprezentarea obiectiv-neutră, uneori cu accente ironice, satirice ori sarcastice, a mediului mic-burghez ori a celui funcționăresc parizian, a nobilimii mărunte ori a lumii declasaților, cu preocuparea constantă de a reliefa umanitatea oamenilor simpli.

Romanele sale, mai aproape de realism prin construcție și tematică, ilustrează darul de analist al mediilor și psihologiilor.

Romane:

• 1883: Une vie ("O viață");
• 1885: Bel-Ami;
• 1887: Mont-Oriol;
• 1888: Pierre et Jean ("Pierre și Jean");
• 1889: Fort comme la mort ("Tare ca moartea");
• 1890: Notre cœur ("Inima noastră").

Proză scurtă:

• 1881: La maison Tellier ("Casa Tellier");
• 1882: Mademoiselle Fifi ("Domnișoara Fifi");
• 1883: Contes de la bécasse ("Povestirile becaței");
• 1884: Les sœurs Rondoli ("Surorile Rondoli");
• 1884: Miss Harriet;
• 1884: Clair de lune ("Clar de lună");
• 1885: Toine;
• 1885: Yvette;
• 1887: Le Horla.

Guy de Maupassant

* 1852: Infanta Maria das Neves a Portugaliei^[1][2] (portugheză Maria das Neves Isabel Eulália Carlota Adelaide Micaela Gabriela Rafaela Gonzaga de Paula de Assis Inès Sofia Romana, Infanta de Portugal^[2]) (n. 5 august 1852 - d. 15 februarie 1941) a fost primul copil al regelui Miguel I al Portugaliei și a soției lui Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.^[1][2] Maria a fost infantă a Portugaliei și membră a Casei de Braganza prin naștere. Până la nașterea fratelui ei Miguel, Duce de Braganza, Maria a deținut titlul de Prințesă Regală a Portugaliei. Prin căsătoria cu Alfonso Carlos de Bourbon, Duce de San Jaime, pretendent carlist la tronul Spaniei, Maria a avut titulatura de regină a Spaniei, Franței și Navarei.

Infanta Maria das Neves a Portugaliei

Ducesă de San Jaime

* 1855: Alfredo Capelli (Milano, 5 august 1855 - Napoli, 28 ianuarie 1910) a fost un matematician italian, director din 1894 al Jurnalului de Matematică. A fost implicat în studii de teoria formelor și ecuațiilor algebrice și a sistemelor liniare algebrice pe teorema care îi poartă numele, împreună cu matematicianul francez Eugène Rouché.

•       1866: Carl Harries, chimist german (d. 1923)
* 1867: Iuliu Valaori (5 august 1867, Moscopole,Macedonia – 14 octombrie 1936, București) profesor de latină la Universitatea din București. Om politic. Scriitor.
Activitate:

• Profesor la Seminarul Central din București (1894 – 1913)
• Docent la Facultatea de Litere din București (1907)
• Conferențiar de limbi clasice, profesor suplinitor și apoi conferențiar definitiv (1912).
• Profesor titular la Facultatea de Litere din București (iulie 1919)
• Inspector al învățămîntului secundar și superior (1914 – 1918)
• Secretar general al ministerului instrucțiunii și al cultelor (1918 – 1919)
• Secretar general al instrucțiunii publice (1922 – 1926, iulie 1927 – noiembrie 1928)
• Secretar de stat la instrucție
• Deputat liberal (1919, 1927, 1928)

* 1868: Louis René Bréhier (n. 5 august 1868, Brest – d. 13 octombrie 1951) a fost un istoric francez, specializat în studiile bizantine. A fost fratele filosofului Emile Bréhier (1876–1952).

Fost elev al Liceului din Cahors, apoi, a studiat istoria și literatura, fiind student al lui Charles Diehl. După absolvire, a fost profesor la Reims, iar în 1899, a obținut doctoratul susținând disertația Le Schisme oriental du 11^e siècle (în română Schisma Orientală din Secolul al 11-lea).

În perioada dintre 1899 și 1938, Louis Bréhier a fost profesor de istorie antică și medievală la Universitatea din Clermont-Ferrand. A fost membru al Institutului. De asemenea, a fost membru al Académie des Inscriptions et Belles-Lettres. A fost Ofițer al Legiunii de Onoare.

Cea mai cunoscută operă a lui Louis Bréhier a fost triologia Le Monde byzantin (în română: Lumea Bizantină). Specialist în iconografiabizantină, a publicat în 1924 influentul tratat intitulat L'Art byzantin (în română Arta Bizantină).

Opere: 

• De Græcorum judiciorum origine (1899)
• Le Schisme oriental du 11^e siècle, 1899
• La Querelle des images, 1904
• L'Église et l'Orient au Moyen Âge : les croisades.
• Le travail historique (1908)
• L'Auvergne (1912)
• La Cathédrale de Reims. Une œuvre francaise, Paris, 1916
• L'art chrétien, son développement iconographique des origines à nos jours, 1918
• Les églises romanes
• L'homme dans la sculpture romane
• Études archéologiques : Le sarcophage des Carmes-Déchaux ; Les anciens inventaires de la cathédrale: La Bible historiée de Clermont
• Les survivances du rite impérial romain: à propos des rites shintoïstes (1920)
• L'Art byzantin, Paris, 1924
• (editor și traducător) Histoire anonyme de la première croisade, éditée et traduite par Louis Bréhier, Paris, 1924
• L'Art en France des invasions barbares à l'époque romane (1930)
• Le Monde byzantin, Paris, 1947-1950 (3 volume)
• ----Volume 1: Vie et mort de Byzance
• ----Volume 2: Les Institutions de l'Empire byzantin
• ----Volume 3: La civilisation byzantine

•       1869: John Crepps Wickliffe Beckham, cunoscut public mai ales ca J. C. W. Beckham (n. 5 august 1869 – d. 9 ianuarie 1940) a fost cel de-al 35-leaguvernator al statului Kentucky și senator al Senatului Statelor Unite ale Americii din partea aceluiași stat Kentucky, statul său natal. Beckham a fost primul senator al statului care a fost ales prin vot direct ca urmare a votării celui de-al Șaptesprezecelea Amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii.

Descinzând dintr-o familie politică proeminentă, Beckham a fost ales ca partener al lui William Goebel în alegerile pentru guvernator din anul 1899 din partea Partidului Democrat. Goebel a pierdut atunci alegerile în favoarea republicanului William S. Taylor, dar Adunarea Generală Legislativă a statului (Kentucky General Assembly) a contestat rezultatele aducând argumente în favoarea contestării.

În timpul ambiguității politice care a urmat, un asasin necunoscut l-a împușcat pe Goebel. A doua zi, Adunarea Generală a statului a invalidat suficient de multe voturi pentru ca Goebel să câștige alegerile. Acesta a jurat credință și a fost învestit în funcție pe patul de moarte. Imediat după moartea sa, conform constituției statului Kentucky, vice-guvernatorul J. C. W. Beckham a devenit guvernator. Taylor a contestat decizia, afirmând că alegerile ar fi fost furate de către majoritatea democrată a Adunării și deci implicit de către tandemul Goebel-Beckhman. După un proces juridic, în urma căruia Beckham a ieșit câștigător, Taylor a părăsit statul pentru întotdeauna.

J. C. W. Beckham

J. C. W. Beckham fotografiat la vârsta de circa 40 de ani.

•       1877: Tom Thomson, pictor canadian (d. 1917)

•       1883: Constantin Bedreag, fizician român (d. 1963)

•       1887: John Reginald Owen (5 august 1887, Wheathampstead, Hertfordshire, Anglia – 5 noiembrie 1972, Boise, Idaho, SUA) a fost un actor britanic de film. Este notabil pentru numeroasele sale roulri în producții americani și britanice de televiziune și cinematografice.

Reginald Owen în The Miniver Story

•       1889: Conrad Aiken, scriitor american (d. 1973)

* 1894 - S-a născut istoricul Andrei Oţetea, membru al Academiei Române („Renaşterea”) (m.28.03.1977).

* 1899: Mart Stam (n. 5 august 1899, Purmerend – d. 21 februarie 1986, Zürich) a fost un arhitect, designer de scaune și planificator urban olandez.

Stam a studiat la Școala regală pentru studii avansate din Amsterdam, pentru ca apoi să lucreze într-o firmă de arhitectură ca proiectant în 1922. În 1923, în Zurich, a fondat revista ABC Beitrage zum Bauen(Contribuții la construcții) împreună cu arhitectul Hans Schmidt, cu viitorul director al Bauhaus, comunistul elvețian Hannes Meyer, și cu rusul El Lissitzky.

În 1927, Stam a devenit unul din membrii fondatori olandezi, alături de Gerrit Rietveld și Hendrik Petrus Berlage, ai Congresului internațional al arhitecturii moderne, organizație profesională a arhitecților cunoscută sub acronimul CIAM.

Stam a fost unul din rarii arhitecții secolului 20 cu extrem de multe relații. Nu întâmplător, cariera sa s-a intersectat cu multe momente importante ale arhitecturii secolului 20, așa cum au fost designarea de mobilier la Bauhaus, expoziția din 1927 dedicată habitatului uman, Weißenhofsiedlung (Locuințele de la Weißenhof), "Van Nelle Factory", o construcție industrială din Rotterdam, realizată de Leendert van der Vlugt și Mart Stam, care a marcat un important moment al modernismului, clădirile realizate pentru proiectul caselor lui Ernst May, asocierea cu idealistica Brigadă din mai din Rusia, respectiv cu reconstruirea Germaniei după cel de-al doilea război mondial.

* 1900: George (Gheorghe) Fernic (n. 5 august 1900, Galați – d. 29 august 1930, Chicago^[1]) a fost un pilot, inginer constructor de avioane și inventator român.
George Fernic a devenit pasionat de aviație în anii Primului Război Mondial, având în vecinatatea sa un aerodrom militar. În 1916 a primit diplomă de observator foto-aerian și, mai târziu, în perioada 1916–17, a făcut parte din escadrila Grupului 3 Aeronautic.

În ziua de 29 august 1930, George Fernic a participat la o demonstrație aeriană, desfășurată pe aeroportul Curtiss Reynolds din Chicago, în prezența a 40.000 de spectatori. Avionul său T.10, desemnat și FT-10, „Cruisaire”, de construcție proprie, a pierdut din putere după ce unul din cilindrii motorului a explodat și bucăți de metal aruncate de explozie l-au rănit pe pilot. Avionul s-a prăbușit peste un alt avion parcat, iar George Fernic și-a pierdut viața în accident. România și-a dat seama de ceea ce pierduse și a înființat Ordinul „Virtutea Aeronautica”, pentru recompensarea celor cu merite deosebite în domeniu, iar brevetul cu numărul 1 i-a fost acordat, post-mortem, lui George Fernic. Caracteristicile avionului erau următoarele:^[2]

• Anvergura: 7,62 m
• Suprafața aripilor: 36.56 m²
• Greutatea proprie: 397 kg
• Greutatea gata de zbor: 600 kg
• Viteza maximă: 136 km/h
• Motor: Michigan Rover de 75 CP

* 1903: Principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al regelui Ferdinand și al reginei Maria (d. 1978).  A  fost fratele mai mic al regelui Carol al II-lea și unchi, după tată, al Majestății Sale Regale Mihai I al Romaniei. Si-a petrecut întreaga existență princiară în umbra Coroanei Regale a României, jucând un rol mai activ doar între anii 1927- 1930,  când a făcut parte din Consiliul de Regenta, care  conducea țara in locul regelui minor Mihai I. A murit la 75 ani, departe de ţară, la Lausane în Elveţia după un exil de 40 ani.

•       1905: S-a nascut Wassily Leontief, economist de origine rusa, laureat al Premiului Nobel (d.05.02.1999).

•       1906: John Marcellus Huston (n. 5 august 1906, Nevada, Missouri - d. 28 august 1987, Middletown, Rhode Island) a fost un celebru regizor american de film și scenarist, laureat cu Premiul Oscar.

A regizat printre altele și renumitele filme clasice: Șoimul maltez (1941), Jungla de asfalt (1950), Comoara din Sierra Madre (1948), Key Largo(1948), Regina africană (1951), Drumul spre victorie (1981) și Onoarea familiei Prizzi (1986).

John Huston

•       1906: Ettore Majorana, fizician italian (d. 1938)

•       1907: Niculae Comănescu, alpinist român (d. 1936)

* 1911: S-a nascut actorul american  Robert Taylor; (“Quo vadis?”, “Ivanhoe”, “Cavalerii mesei rotunde”, “Podul Waterloo”); (d.08.06.1969).

* 1913 - S-a născut generalul de brigadă Ion Ştefan Eremia, autorul unui roman satiric anticomunist pentru a cărui scriere, dar şi pentru tentativa (eşuată) de a-l trimite spre a fi publicat la Paris a fost „răsplătit” cu închisoarea de către Gheorghiu-Dej („Guliver în Ţara Minciunilor”) (m.21.02. 2004).

* 1915: Helmut Paul Emil Wick (n. 5 august 1915, Mannheim – d. 28 noiembrie 1940, Canalul Mânecii) a fost un aviator german care a servit în Luftwaffe în timpul celui de-al doilea război mondial.

Cu un total de 56 de victorii aeriene (din care 24 împotriva avioanelor britanice Supermarine Spitfire) în 168 de misiuni, a fost cel mai bun pilot german în timpul Bătăliei pentru Anglia (bătălie în care a avut 42 de victorii aeriene, dar în care a și murit).

Helmut Wick

* 1922: Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea Gumești, Teleorman, Regatul României – d. 16 mai 1980,^[5] Mogoșoaia, Ilfov, RS România) a fost un scriitor român postbelic și directorul editurii "Cartea Românească". Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid” în anii '70. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare.^{[necesită citare]} În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia. La momentul decesului său, Marin Preda era deputat în Marea Adunare Națională

La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război. Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).^[8]
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.

În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la țară, copilul participă și la treburile gospodărești (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la școală. Dar treptat-treptat, se dovedește printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată în Moromeții).

Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viața școlarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărți și se îmbolnăvește de malarie. Învățătorul îi arată multă bunăvoință, îl ajută să termine anul școlar și-i împrumută cărți. Când nu găsește cărți noi în sat, merge să împrumute în comunele vecine: „Cum adică - exclamase odată tatăl surprins - să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieșit gălăgie mare...”. Cu rugăminți repetate și insistențe, obține de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „școala de învățători”.

Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, avându-l ca învățător pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul își va reaminti la bătrânețe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă”, dar „se descurca bine, la scris”, la o temă dată despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzațională”.
Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obținerea certificatului de absolvire a șapte clase îl susține la Școala de centru din Ciolănești (o comună la zece kilometri distanță de Siliștea-Gumești). La 18 iunie i se eliberează certificatul nr. 71 de absolvire a șapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.

În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.) Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.

În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București.

În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare și ale reprimării ei de către Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiații ardeleni și se întâlnește cu siliștenii lui stabiliți în București. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul” și în „Viața ca o pradă”.

La sfârșitul anului școlar 1940-1941 (urmat și cu ajutorul directorului școlii), susține examenul de capacitate, însă din cauza greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.

În timpul verii nu mai revine în sat: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură, nefirești... N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.

În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.

Marin Preda

În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.^[8]

În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.

În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani.^[9] Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.

Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”.

Între 1949 și 1955 scrie primul volum al romanului Moromeții, considerat ca fiind capodopera scriitorului.

Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.

În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.

În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.

Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.

În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. Între 1975 și 1980 locuiește în București pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.

Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.

Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut.^{[necesită citare]}

Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeniși a survenit în condiții oculte.^[10][11]. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”^[12]. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

Opere publicate în timpul vieții:

• 1948 -- Întâlnirea din pământuri, roman
• 1949 -- Ana Roșculeț
• 1952 -- Desfășurarea
• 1955 -- Moromeții, roman, volumul I
• 1956 -- Ferestre întunecate
• 1959 -- Îndrăzneala
• 1963 -- Risipitorii, roman
• 1967 -- Moromeții, roman, volumul II
• 1968 -- Intrusul, roman
• 1972 -- Imposibila întoarcere, roman
• 1972 -- Marele singuratic, roman
• 1973 -- Întâlnirea din pământuri, roman (ediția a 2-a)
• 1975 -- Delirul, roman
• 1977 -- Viața ca o pradă, roman
• 1980 -- Cel mai iubit dintre pământeni, roman

* 1929: Al Alvarez (n. 5 august 1929) este un poet și un critic literar englez.

Al Alvarez

•       1930: Neil Armstrong (n. 5 august 1930, Wapakoneta, SUA – d. 25 august 2012, Cincinnati, SUA) a fost un astronaut american, pilot de încercare și pilot naval, cunoscut ca fiind primul om care a pășit pe Lună.

Primul său zbor. În aceasta misiune el a executat prima andocare a două nave spațiale, împreună cu pilotul David Scott. Cea de a doua și ultima misiune spațială a lui Armstrong a fost cea de comandant al misiunii de aselenizare Apollo 11 din iulie 1969. În acest faimos "pas uriaș pentru omenire", Armstrong și Buzz Aldrin au coborât pe suprafața Lunii și au efectuat o misiune de explorare de două ore și jumătate direct pe suprafața acesteia, în costume lunare, timp în care cel de-al treilea membru al echipajului lor, Michael Collins, se afla în capsulă pe orbită în jurul Lunii. După 21 de ore și jumătate pe suprafața lunară, modulul Eagle a decolat și s-a înscris pe orbita lunară unde s-a cuplat cu modulul de comandă și serviciu pilotat de Collins.

A fost pasionat de zbor de la o vârstă fragedă și a obținut licența de pilot la vârsta de 16 ani. În 1947, Armstrong a început studiile sale în inginerie aeronautică la Universitatea Purdue cu o bursă de la US Navy.

Studiile sale au fost întrerupte în 1949, când a fost chemat să slujească în războiul din Coreea. Armstrong a zburat în 78 de misiuni de luptă în timpul acestui conflict militar. El a părăsit serviciul în 1952, și a revenit la facultate. Câțiva ani mai târziu, Armstrong s-a alăturat Comitetului Național Consultativ pentru Aeronautică (NACA), care mai târziu a devenit Administrația Națională a Aeronauticii și a Administrării Spațiului (NASA). Pentru această agenție guvernamentală a lucrat într-o serie de capacități diferite, inclusiv servind ca pilot de încercare și ca inginer. A testat mai multe aeronave de mare viteză, inclusiv X-15, care putea atinge o viteză maximă de 4.000 de mile pe oră.^[15]

La 20 iulie 1969 Neil Armstrong a făcut istorie, devenind primul om care a mers pe Lună.

Armstrong în 1969

* 1937: Brian Geoffrey Marsden (5 august 1937, la Cambridge, Regatul Unit – 18 noiembrie 2010^[4] la Burlington, Massachusetts, Statele Unite ale Americii, de o boală a măduvei osoase^[5]) a fost un astronomamericano-britanic; din 1978 a fost director al Minor Planet Center de la SAO situat la Cambridge în Massachusetts.

Specialist în mecanica cerească și în astrometrie, el a colectat datele asupra pozițiilor asteroizilor și cometelor și le-a calculat orbitele, deseori pornind de la informații observaționale reduse.

Marsden a ajutat la regăsirea cometelor și asteroizilor pierduți. Unii asteroizi și comete descoperite în trecut au fost „pierdute” deoarece puține date observaționale fuseseră colectate în epocă pentru a determina o orbită destul de fiabilă pentru a ști unde să fie căutate în timpul observațiilor ulterioare. Uneori, descoperirea unui nou obiect se dovedește a fi de fapt redescoperirea unui obiect considerat, până atunci, „pierdut”, ceea ce poate fi dovedit calculându-i orbita revenind în trecut și comparând pozițiile calculate cu pozițiile obiectului „pierdut” înregistrate anterior. În cazul cometelor, exercițiul este deosebit de anevoios din cauza forțelor nongravitaționale care le pot afecta orbitele (emisii de jeturi de gaze din nucleul cometei), dar Marsden s-a specializat în calculul unor asemenea forțe nongravitaționale.

A prezis cu succes reîntoarcerea în 1992 a cometei periodice „pierdute” Swift-Tuttle.

Un timp, a propus ca planeta Pluto să rămână considerată în același timp ca planetă și ca planetă minoră, alocându-i numărul de asteroid 10.000; totuși, această propunere nu i-a fost reținută. La aflarea acestui lucru, Marsden a demisionat de la conducerea Minor Planet Center (MPC), post pe care îl ocupa din 1978, rămânând totuși „director emerit”.

La 18 august 1982 a descoperit asteroidul 37556 Svyaztie împreună cu Nikolai Cernîh, la Observatorul Astrofizic din Crimeea. Numele ales de către cei doi descoperitori, Svyaztie este format (prin concatenare) din cuvântul rusesc Связь, transcris [svyaz'] / [sviaz], și cuvântul englezesc tie, ambele înseamnând „contact”, „conexiune”.^[6] Prin aceasta, ei voiau să sublinieze colaborarea și prietenia lor, care au depășit barierele naționale și politice.

•      1938: Rodica Popescu Bitănescu (n. 5 august 1938, Răsuceni, județulinterbelic Vlașca) este o actriță română de teatru, care a jucat în numeroase comedii la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1960, la clasa profesor A. Pop Marțian.

Filmografie:

• Comedie fantastică (1975)
• Patima (1975)
• Premiera (1976)
• Iarba verde de acasă (1977)
• Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
• Burebista (1980)
• Sosesc păsările călătoare (1984)
• Zbor periculos (1984)
• Căsătorie cu repetiție (1985)
• Colierul de turcoaze (1986)
• Secretul lui Nemesis (1987)
• Miss Litoral (1991)
• Ingerasii (2008)
• Dragoste de mama (2006)
• Cuscrele (2005)
• Ministerul comediei (1999)
• Cu materialul clientului (1997)
• Harababura (1990)
• Coana Chirița (1986)
• Aripi de zăpadă (1985)
• Femeia din Ursa Mare (1982)
• Am o idee (1981)
• Dumbrava minunată (1980)
• Premiul întîi (1979)
• Ciocolată cu alune (1978)
• Avocatul (1976) (TV)
• Tăticul (1974) (TV)
• Originea și evolutia vehiculelor (1973)

Rodica Popescu Bitănescu

* 1938: Prof. Univ. Dr. Mihai Iacobescu (n. 5 august 1938) este un istoric și fost senator român în legislatura 1990-1992, cetățean de onoare al județului Suceava. În cadrul activității sale parlamentare, Mihai Iacobescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Ungaria, URSS și Republica Polonă.

Mihai Iacobescu a fost director adjunct al Muzeului de Istorie din Suceava între anii 1975-1980, perioadă în care a fost deschisă expoziția permanentă a instituției.

Mihai Iacobescu face parte din colectivul care a pus bazele Institutului Pedagogic de trei ani de la Suceava, care a devenit ulterior Universitatea Ștefan cel Mare. În cadrul acestei instituții, a fost coordonator al Catedrei de Istorie, decan al Facultății de Istorie și Geografie, prorector USV. Mihai Iacobescu a predat și a publicat cursuri de istorie modernă și contemporană universală, precum și cursuri de istoria pedagogiei și istoria dreptului.

Printre publicațiile sale se numără volume de specialitate precum Din Istoria Bucovinei, România și societatea națiunilor 1919-1929, 30 de zile în Siberia căutând arhivele Bucovinei, dar și volume de beletristică precum Îsemnări din vacanță sau Comoara de la Voroneț.

•      1939: Prințesa Irene a Olandei. Este cel de-al doilea copil al fostei regine Juliana a Olandei și al Prințului Bernhard de Lippe Briesterfeld si  sora mai mică a fostei regine, Beatrix a Olandei. Prințesa Irene a fost exclusă din Casa Regală pentru că s-a căsătorit fără permisiunea oficială a Parlamentului cu Ducele de Parma, Carlos Hugo de Borbón Parma, pierzandu-si astfel poziția în linia de succesiune.

•       1943: Dan Grigore, pianist român, elev al Cellei Delavrancea și al lui Mihail Jora

* 1952: Alexandru Ghilduș (n. 5 august 1952, București, România) este un constructor, sculptor, pictor și decorator român.

Este doctor în domeniul arte vizuale, profesor la Universitatea Națională de Arte din București, decan al Facultății de Arte Decorative și Design, președinte al Societății Designerilor Profesioniști din România.^[1] Din 2010 este conducător de doctorat în domeniul artelor vizuale.^[2]

A intrat în atenția publică prin Memorialul Renașterii, pe numele său complet Memorialul renașterii – Glorie Eternă Eroilor și Revoluției Române din Decembrie 1989 un ansamblu monumental situat în Piața Palatului din București, ridicat în memoria victimelor Revoluției române din 1989, inaugurat la 1 august 2005.

În 1979 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Design, București, cu diplomă de specializare în design industrial cu lucrarea “Design și ambient pentru „Instalație de Nitrurare Ionică”, în colaborare cu Institutul de Fizică Atomică, București de la Măgurele.^[3]

În 2007 și-a lut doctoratul în domeniul "arte vizuale" cu lucrarea “Vocația plastică a sticlei”

* 1954: Tudor Pendiuc (n.5 august 1954, Balș) este fostul primar al orașului Pitești. Acesta este cetățean de onoare, al orașului Kragujevac, Serbia

* 1955: Sorin Constantin Stragea (n. 5 august 1955) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

* 1957: Petru Ehegartner (n. 5 august 1957) este un senator român, ales în 2012.
* 1958: Yuli-Yoel Edelstein (în ebraică יולי-יואל אדלשטיין, n. 5 august 1958,^[1]Cernăuți, URSS) este un politician israelian născut în Bucovina, președintele Knessetului (parlamentul israelian), începând din martie 2013.

În tinerețe, în Uniunea Sovietică, a fost „refiuznik”,^[2] disident și activist sionist. În Israel, unde a reușit să emigreze după o perioadă de detenție în anul 1987, el este deputat din partea partidului de centru-dreapta Likud, a îndeplinit în trecut funcțiile de ministru al integrării imigranților și de ministru al propagandei și pentru legăturile cu Diaspora evreiască.

Yuli-Yoel Edelstein

* 1961: Ion Munteanu (n. 5 august 1961 în satul Mălăiești, Comuna Goiești, județul Dolj) este un poet, prozator și eseist român contemporan.

Ion Munteanu s-a născut în satul Mălăiești, comuna Goiești, județul Dolj. În perioada 1985-1988 a funcționat ca profesor la mai multe licee și la o școală generală din orașele Târgu-Secuiesc și Sfântu-Gheorghe, județul Covasna. Din 1989 și până în 1990 a fost încadrat corector, apoi redactor la ziarul "Cuvântul nou" din municipiul Sfântu-Gheorghe, județul Covasna. Între anii 1990 și 1994 a lucrat ca redactor la cotidianul "Cuvântul libertății" din Craiova și la "Ziua de Dolj" din același oraș. Între anii 1994-1995 a deținut funcția de sociolog la Inspectoratul de Poliție Sanitară și Medicină Preventivă, Craiova.

A absolvit cursurile Facultății de Istorie-Filosofie, secția Filosofie-Istorie, din cadrul Universității București. În 2004 a absolvit cursurile post-universitare, în cadrul Facultății de Drept "Nicolae Titulescu" din Craiova.

În anul 2005 a obținut titlul științific de doctor în filosofie, cu distincția CUM LAUDE, în cadrul Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" al Academiei Române, cu tema "Mit și filosofie în cosmologia lui Lucian Blaga", conducător științific fiind prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu. Lucrarea, cu același titlu, a fost publicată, în anul 2006, la Editura Scrisul Românesc din Craiova.

În perioada 1991-1994 a ținut cursul și seminarul de retorică juridică la Facultatea de Drept "Mihai Viteazul" din Craiova. În prezent este lector univ. dr. la Universitatea din Craiova, Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie, catedra Filosofie-Sociologie.

A publicat următoarele volume de poezie:

• Fluvii în flăcări, Editura Amicul casei, Craiova, 1994 (recenzii: Bucur Demetrian, Fluvii în flăcări, cotidianul "Cuvântul libertății", Craiova, din 20 februarie 1994; Ion Dobrescu, Fluvii în flăcări, cotidianul "Cuvântul libertății", Craiova, din 18 martie 1994; Ion Popescu, Ion Munteanu, între poezie și proză, revista "Brâncuși", Târgu-Jiu, nr. 4, 1995).
• Cu dragoste, vă dau vești despre mine, Editura Ramuri, Craiova, 2006 (recenzii: George Popescu, Un elegiac netemperat, revista "Mozaicul", Craiova, nr. 7-8, 2006; Emilian Mirea, Poezia înțelegerii lucrurilor și faptelor care-L compun de Dumnezeu, Revista "Scrisul Românesc", Craiova, nr. 9-10, septembrie-octombrie 2006; Petre Ciobanu, Cordialitatea itinerariului mental, revista "Ramuri", Craiova, nr. 12, decembrie 2006).
• La taină cu îngerul mut, Editura Aius, Craiova, 2007 (recenzii: Adrian Dinu Rachieru, Alți poeți din Craiova (I), revista "Convorbiri literare", Iași, nr. 6 (150), iunie 2008, Viorel Dinescu, Mărturisiri de taină, revista "Lamura", Craiova, nr. 4-5-6, 2008; Mircea Moisa, Addenda (documentar), revista "Mileniu", Craiova, nr. 51, 2008; Bucur Demetrian, Poetul și îngerul său mut, Revista "Ramuri", Craiova, nr. 6, iunie 2007; Ștefan Ungureanu, Ion Munteanu: La taină cu îngerul mut - un volum notabil, revista "Argeș", Pitești, iulie 2007; Mircea Moisa, Vocație poetică și ființă creatoare, revista "Ramuri", Craiova, nr. 7-8, iulie-august 2007; Dan Lupescu, Ion Munteanu: La taină cu îngerul mut, revista "Caligraf", Drobeta Turnu-Severin, nr. 72, august 2007; Valentin Dascălu, Jurnal de lectură: Ion Munteanu, La taină cu îngerul mut, revista "Mileniu", Craiova, nr. 46-47, 2007; Mircea Moisa, Fișe de istorie literară contemporană (II). Starea poetică și producerea textului, revista "Mileniu", Craiova, nr. 48-49, 2007).
• În această junglă prietenoasă, Editura Ramuri, Craiova, 2008 (cuvânt înainte de Ovidiu Ghidirmic, recenzii: Constantin Preda, Ion Munteanu și „Jungla prietenoasă” a Craiovei, Expresul de Sud, Craiova, nr. 408, 12 februarie 2009). Este prezent în antologia SORESCU'S CHOICE, Young Romanian poets (edited by John Fairleigh), Bloodaxe Books, Highgreen, Tarset, 2001 (note de semnal în presa românească: Ion Floricel, Selecția lui Sorescu - antologie de versuri apărută la Belfast, cotidianul "Național", București, din 20 octombrie 2003; Doina Pologea, Poeți olteni traduși în Irlanda, revista "Mozaicul", Craiova, nr. 4, 2004 ș.a.).

Proză:

• Moartea plănuită a lui Leonard Antschel, proză scurtă, Editura Sburătorul, Craiova, 1995 (recenzii: Ion Popescu, Ion Munteanu, între poezie și proză, revista "Brâncuși", Târgu-Jiu, nr. 4, 1995; Oana-Mălina Negrea, Reîntâlnirea cu Ion Munteanu, Cuvântul Nou, 18 iulie 1995; Ioan Lascu, O tensiune a relațiilor..., revista "Ramuri", Craiova, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1995, Ioan Drăgan, "Duc Ardealul cu mine, în suflet", Cuvântul Nou, 1 decembrie 1995).
• Supușii regelui de ceară, roman, Editura MJM, Craiova, 2008 (recenzii: George Popescu – Ion Munteanu: magicul bine temperat, Revista "Argeș", mai 2008, nr. 443, Centrul Cultural Pitești, Ștefan Ungureanu – Timpul întâlnirilor esențiale, Revista Literatorul, 2008 Nr. 6, București (integral), Revista "Ramuri", 2008, nr. 3, Craiova (fragment), Dan Ionescu - Destrămarea apusului de ceară, Revista Scrisul Românesc, 2008, nr. 4, Craiova).

* 1961: Dario Bonetti (n. San Zeno Naviglio, 5 august 1961) este un antrenor italian de fotbal, care în cariera de jucător a evoluat pe postul de fundaș, având două selecții în echipa națională a Italiei^[1]. Ultima dată a fost antrenorul echipei ASA Târgu Mureș.

• 1963 - S-a născut Samantha Sang, cântăreaţa americană, care a lansat şlagărul „Emotion”.
• 1965: Dorin Mateuț (n. 5 august 1965,^[1] Vad, Cluj, România) este un fotbalist român, deținător al Ghetei de aur, în prezent retras din viața sportivă.
  În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate
• 1968: Ghenadi Mitriuc (n. 5 august 1968, Agronomovca, Ungheni) este un om politic din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a (2014-2018), în cadrul fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova(PSRM).
  La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldovaa candidat la funcția de deputat de pe locul 18 în lista candidaților PSRM.^[1]
  Între 2007 și 2011 a fost viceprimar al orașului Ungheni, iar între 2003-2007 și 2011-2014 – consilier în consiliul orășenesc Ungheni.
  Din 2002 până în prezent este președintele al clubului de volei „OLIMP-Ungheni”, triplu medaliat cu bronz, dublu medaliat cu argint la Campionatul Moldovei la Volei și o dată campioană.

•       1968: Marion Anne Perrine Le Pen (cunoscută sub numele de Marine Le Pen, Pronunție în franceză: /ma.ʁin lə.pɛn/; n. 5 august 1968, Neuilly-sur-Seine, Hauts-de-Seine) este o avocată și politiciană franceză. Din 16 ianuarie 2011 este președinta Frontului Național.

Marine Le Pen este cea mai mică dintre cele trei fiice ale lui Jean-Marie Le Pen și a primei sale soții, Pierrette Lalanne. După terminarea facultății de Drept la Universitatea Panthéon-Assas din Paris, ea a primit diploma în 1992 și a lucrat, până în 1998, ca avocat.

Marine Le Pen a fost căsătorită din 1997 până în 2000 cu omul de afaceri Franck Chauffroy, care a activat de asemenea în partidul Frontul Național, și are din această căsătorie o fiică, Jehanne, născută în 1998, iar 1999, gemenii Louis și Mathilde. S-a recăsătorit în 2002, fiind a doua soție a lui Éric Lorio. A divorțat de acesta în 2006. Ea este în prezent este împreună cu vicepreședintele Frontului Național, Louis Aliot.^[3]

Este mătușa deputatei Marion Maréchal-Le Pen.

În 1986, în vârsta de 18 ani, a aderat la Frontul Național (FN), din 2003 și-a exercitat funcția de vice-președintele executiv al partidului. În 2011 a preluat conducerea Frontului Național de la tatăl său Jean-Marie Le Pen câștigând alegeri interne în partid cu un scor de 67.65% (11,546 de voturi).

Între anii 1992 și 1998 a fost avocată, iar în 1998 fost aleasă în calitate de consilier regional. În perioada 2008–2011 a activat în calitate de consilier municipal în Hénin-Beaumont. Din 2004 este membru al Parlamentului European din partea Franței.

A participat în campania prezindențială din 2012, plasându-se pe locul al treilea cu peste 6 millioane de voturi (17,90%).

Le Pen a fost clasată de către Time 100 printre cei mai influenți oameni din lume în 2011 și 2015^[4][5], iar în 2016 ea fost cotată ca fiind cel mai influent deputat în Parlamentul European după președintele Parlamentului European Martin Schulz^[6].

La alegerile din 2017, a candidat pentru președinția Franței și a ajuns în turul al doilea, în care a fost învinsă de Emmanuel Macron.

Marine Le Pen

Marine Le Pen (Ianuarie 2011)

* 1971: Valdis Dombrovskis este un om politic leton, prim ministru al Letonieiîncepând cu 2009, fost membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Letoniei și fost ministru de finanțe al Letoniei între 2002 și 2004.

Valdis Dombrovskis

* 1972: Alessandro Aleotti, cunoscut ca J-Ax, (n. 5 august 1972 în Milano, Italia) este un rapper italian, fost membru al formației Articolo 31. El este fratele lui Grido din grupul Gemelli Diversi. Pe 6 mai 2010, el a creat trupa 'Due di picche' împreună cu Neffa.

J-Ax

J-Ax în 2009

* 1973: Augustin Călin (n. 5 august 1973, Craiova, România) este un fost jucător român de fotbal.

•       1975: Ada Milea (n. 5 august 1975, Târgu Mureș) este o actriță și cântăreațăromână.
A absolvit Liceul Liviu Rebreanu din Bistrița (Jud. Bistrița-Năsăud) profilul fizică-chimie. Mai târziu - Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, actorie, cu rolul „D-na Quickly" din „Nevestele vesele din Windsor" (Shakespeare). A fost actriță la Teatrul Național din Târgu Mureș, apoi a devenit artist independent.

A realizat coloana sonoră a unor spectacole în diferite teatre:

• Teatrul Odeon: „Aventurile lui Habarnam” de Nikolai Nosov, regia Alexandru Dabija; „De ce fierbe copilul în mămăligă” de Aglaja Veteranyi, regia Radu Afrim; „Chip de foc” de Marius von Mayenburg, regia Felix Alexa; „Șefele” de Werner Schwab, regia Sorin Militaru;
• Teatrul Bulandra: „Trilogia Belgrădeană” de Bilijana Srblijanovic, regia Theodor Cristian Popescu; „Scaunele” de Eugen Ionescu, regia Felix Alexa;
• Teatrul Național din Târgu Mureș: „Eu, când vreau să fluier, fluier” de Andreea Vălean, regia Theodor Cristian Popescu; „Micul Prinț” de Antoine de Saint Exupery, regia Cornel Popescu; „Buratino” de Al. Tolstoi, regia Cornel Popescu
• Teatrul Național din Timișoara: „Crima din strada Lourcine” de E. Labiche, regia Felix Alexa;
• Teatrul Nottara: „Leonce și Lena” de Georg Buchner, regia Felix Alexa;
• Teatrul Luni de la Green Hours: „No Mom’s Land” după o fostă idee de Samuel Beckett, regia Radu Afrim; „America-știe-tot” de Nicole Duțu, regia Radu Afrim;
• Teatrul Național București – „Neînțelegerea” - Albert Camus, regia Felix Alexa.

În august 2005 a concertat pro bono (gratuit) la festivalul FânFest, Roșia Montană în cadrul campaniei „Salvați Roșia Montană

Ada Milea

* 1976: Eugen Trică (n. 5 august 1976, Craiova, România) este un fost fotbalist român, actualmente antrenor de fotbal

* 1978: Cosmin Bărcăuan (n. 5 august 1978, Oradea, România) este un fotbalist român retras din activitate care ultima dată a evoluat la Ceahlăul Piatra Neamț. Și-a început cariera la FC Bihor și a cunoscut consacrarea la Dinamo București, alături de care a câștigat de două ori Cupa României.
* 1979: Raymond Fenny (n. 5 august 1979) este un portar ghanez care joacă pentru Gloria Buzău. A fost legitimat în Liga I la CS Gaz Metan Mediaș, dar nu a evoluat în niciun meci.
* 1980: Wayne Michael Bridge (n. 5 august 1980) este un fotbalist englez retras din activitate,^[3] care a jucat la echipe precum Southampton, Chelsea și Manchester City.
* 1981: Dalal Midhat-Talakić (nume la naștere: Midhat; n. 5 august 1981) este o cântăreață bosniacă. Ea a reprezentat Bosnia și Herțegovina la Concursul Muzical Eurovision 2016, împreună cu Deen și Ana Rucner.^[1] Ea este și membru al duo-ului R&B Erato.

Dalal Midhat-Talakić

* 1983: Anca Măroiu (nume de fată Anca Băcioiu, n. 5 august 1983, Craiova) este o scrimeră română specializată pe spadă. Este dublă campioană mondială pe echipe (2010 și 2011), vicecampioană europeană la individual în 2012 și de trei ori campioană europeană pe echipe (2006, 2009 și 2011).

* 1983: Dumitru Popovici (n. 5 august 1983) este un fotbalist moldovean care joacă pentru clubul de fotbal Dacia Chișinău.
* 1983: Gláuber Leandro Honorato Berti sau Gláuber (n. 5 august 1983 în São José do Rio Preto) este un fotbalist brazilian care joacă pe postul de fundaș central pentru echipa de fotbal Columbus Crew.

* 1985: Salomon Kalou (n. 5 august 1985,^[5] Oumé, Coasta de Fildeș) este un jucător de fotbal ivorian, care în prezent joacă pentru Hertha BSCși anterior a jucat pentru clubul olandez Feyenoord Rotterdam și pentru Chelsea FC.Pe data de 7 iulie 2012 Kalou a fost anunțat oficial în lotul echipei franceze Lille , unde a primit numărul 8 după plecarea lui Hazard la Chelsea.

* 1987: Geo Raphael (n. 5 august 1987, Tulcea, România) este un DJ, producător și remixer român de muzică house. În 2015 a lansat primul său single, „Tu Mano”, în colaborare cu Adena.

Geo Raphael este un DJ și producător român care s-a născut în Tulcea^[1], cu origine meglenoromână din partea tatălui. La o vârstă fragedă hotărăște sa părăsească țara, iar după câțiva ani pasiunea pentru muzică l-a făcut ca la vârsta de 19 ani să ajungă DJ rezident în Adria, un club renumit la acea vreme din Villafranca, un superb orășel veronez. După această perioadă, își dă seama că are multe de oferit și pe partea de producție, așa că începe să își compună propriile piese. Primul single oficial a fost „Tu mano”^[2] în colaborare cu Adena^[3] , piesă care s-a bucurat de un real succes în cluburi. În același an, 2015, cei doi hotărăsc să colaboreze din nou, de această dată pentru single-ul “Feel”^[4]. În 2017, compune cu Adena, un nou single, dar de data aceasta în limba română, "EA"^[5], lansat cu casa de discuri Red Clover^[6]. Geo Raphael nu a renunțat la pasiunea din adolescență, în prezent îmbinând cele două planuri, Dj-ing și producția muzicală.

Geo Raphael

Geo Raphael în 2017

* 1988: Danilo Ezequiel Carando (n. 5 august 1988, Argentina) este un fotbalistargentinian care evoluează în prezent la Liga de Loja.
* 1989: Adina Salaoru (n. 5 august 1989, Miercurea Ciuc, România^[1]) este o jucătoare de volei din România care evoluează pentru clubul CSM Volei Alba Blaj^[2][3]. Salaoru este căpitanul echipei naționale de volei a României.

Voleibalista Adina Salaoru a participat la Jocurile Europene din 2015 și la Campionatul European de Volei Feminin din 2015.

* 1992: Estavana Polman (n. 5 august 1992, în Arnhem)^[3][4] este o handbalistăolandeză care joacă pentru clubul danez Team Esbjerg și pentru echipa națională a Olandei.^[5][6] Handbalista evoluează pe postul de centru.
* 1994: Lucia (n. Lucia-Maria Popescu pe 5 august 1994 în București) este o cântăreață română de muzică pop-soul. Ea și-a făcut debutul în februarie 2012 prin intermediul unei preluări a piesei „Silence” în original de The MOOoD.^[1] Versiunea sa a cântecului a depășit 11 milioane de vizualizări pe YouTube [1], iar muzica Luciei a fost intens comentată de site-urile de specialitate din România.^[2][3][4]

În iunie 2012, Lucia a fost preluată de agenția de management muzical Global Music Management, recent redenumită Global Records [2], care se ocupă și de managementul artistei Inna.^[5][6][7] În august 2012, artista a susținut primul ei concert și a reprezentat muzica românească, pe o scenă dedicată în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului Summer Well.^[8][9][10]

Cel de-al doilea single al său, numit „Me Over You” [3], a apărut tot în luna august și a beneficiat de un videoclip filmat în regia lui Radu Aldea.^[11][12] Stilul interpretativ al Luciei a fost comparat cu cel unor cântărețe precum Adele sau Regina Spektor.^[13][14]

Lucia este și o susținătoare a proiectelor caritabile, iar în 2012 a cântat în cadrul a două astfel de evenimente: Gala Persoanelor cu Dizabilități, organizată pe 27 noiembrie de către ActiveWatch și Fundația Motivation România, în Studioul 3 al TVR,^[15][16][17] și concertul caritabil UNICEF, ce a avut loc pe 17 decembrie și unde a cântat, alături de Smiley și Vunk, pentru copiii vulnerabili din România.^[18][19][20]

Lucia a lansat albumul ei de debut : Silence pe 6 noiembrie 2015 .

Single-uri

• Silence
• Me Over You
• Hide (Like Stars)

• 1997: Olivia Hastings Holt^[2] (n. 5 august 1997) este o actriță, cântăreață și model americană. Ea este cel mai bine cunoscută pentru interpretarea personajului Kim Crawford în serialul de la Disney XD, Bătăușii Wasabi, și pentru rolul său în filmul original de la Disney Channel, Fată contra monstru. În prezent, Holt o interpretează pe Lindy Watson în serialul original de la Disney Channel Nu-i vina mea!. Holt s-a născut în Germantown, Tennessee, părinții ei fiind Mark și Kim Holt. Ea are o soră mai mare, Morgan (n. 27 decembrie 1990)^[3][4] și un frate mai mic numit Cade (n. 16 iulie 2001).^[5][6] La vârsta de trei ani, familia sa s-a mutat în Nesbit, Mississippi, unde Holt a crescut după ce a trăit puțin timp în Memphis, Tennessee. Holt a fost pasionată dintotdeauna de gimnastică și majorete, și în prezent apare în serialul original de la Disney Channel, Nu-i vina mea!.
  Ea locuiește în prezent în Los Angeles, California cu familia sa^[7] și merge la o școală de culinărie. 

Holt și-a început cariera ca actriță când a început să joace în producții teatrale locale.^[9] Ea a apărut în diferite reclame, incluzând cele pentru Hasbro, Kidz Bop 14, Mattel, păpușile Bratz,^[10] Littlest Pet Shop, și producte Girl Gourmet.^[11]

Holt a audiționat pentru serialul despre arte marțiale, Bătăușii Wasabi de la Disney XD, care a avut premiera în 2011. Exersându-și abilitățile în gimnastică, ea a primit un telefon de la producătorii serialului și s-a alăturat distribuției tot în același an. Ea a interpretat personajul Kim Crawford în serial din 2011 până în 2014. Holt a apărut și în filmul original de la Disney Channel, Fată contra monstru. Ea a interpretat personajul principal, Skylar Lewis, o fată adolescentă care descoperă că părinții ei sunt vânători de monștrii, iar ea le este moștenitoare. Filmul a avut premiera în Statele Unite în 2012.^[12] Ea a înregistrat trei cântece pentru film, care au fost lansate ca parte a benzii sonore Make Your Mark: Ultimate Playlist. De asemenea, ea a înregistrat propria sa versiune a cântecului „Winter Wonderland” pentru albumul Disney Channel Holiday Playlist în 2012.

În prezent, Holt joacă în serialul original de la Disney Channel, Nu-i vina mea!, împreună cu Austin North, Piper Curda, Sarah Gilman și Peyton Clark. Producția pentru serial a început în 2013, iar el a avut premiera în 2014.

Pe data de 7 octombrie 2014, Holt a anunțat că a semnat un contract de înregistrări cu Hollywood Records.

Olivia Holt

Holt la premiera filmului The Lone Ranger în iulie 2013

Decese

•       882: A murit Ludovic al III-lea al Franței (n. 863)

·       1364: A murit  impăratul Kōgon al  Japoniei; (fiul lui Go-Fushimi, numit împărat de Hojo Takatoki).
* 1594: Arhiducesa Eleanor de Austria (2 noiembrie 1534 – 5 august 1594) a fost fiica împăratului Ferdinand I și a Annei a Boemiei și Ungariei.

Eleanor a fost al optulea copil și a șasea fiică din cei cincisprezece copii ai împăratului Ferdinand I și a Annei a Boemiei și Ungariei. Ea a fost soră cu Elisabeta de Austria, regină a Poloniei, Anna de Austria, Ducesă de Bavaria, Arhiducesa Maria de Austria, Ecaterina de Austria, regină a Poloniei, Arhiducesa Barbara de Austria și Ioana a Austrieicare a fost mama Mariei de Medici, regină a Franței.

Frații săi au fost: Maximilian al II-lea, Împărat Roman, Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria și Carol al II-lea, Arhiduce de Austria.

Eleanor s-a căsătorit cu Guglielmo Gonzaga, Duce de Mantua la 26 aprilie 1561. Copiii lor au fost:

• Vincenzo I, Duce de Mantua (21 septembrie 1562 – 9 februarie 1612); s-a căsătorit cu Eleonora de Medici (nepoata Eleanorei).
• Margherita Gonzaga (27 mai 1564 – 6 ianuarie 1618); s-a căsătorit cu Alfonso II d'Este.
• Anna Caterina Gonzaga (17 ianuarie 1566 – 3 august 1621); s-a căsătorit cu unchiul matern, Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria.

Eleonora a devenit văduvă în 1587; a murit la vârsta de 59 de ani, la 5 august 1594. A fost unul dintre ultimii copii ai lui Ferdinand și ai Annei în viață la acea vreme, singurul frate al ei în viață fiind Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria care a murit la un an după Eleonora.

Eleanor de Austria

Ducesă de Mantua și Montferrat

* 1712: Georg Kraus (cel Tânăr) (n. 25 ianuarie 1650, Sighișoara - d. 5 august 1712, Biertan) a fost un episcop sas din Transilvania.

A fost fiul cronicarului Georg Kraus. Studiile le-a făcut la Pojon (Bratislava), iar începînd cu 1669 a fost student la Universitatea din Leipzig. În 1678 a devenit pastor la Șaeș, în 1684 fost ales pastor la Sighișoara, apoi cu data de 19 ianuarie 1711, episcop.

Unica sa lucrare: Hagar Sarae, hoc est, Philosophia prima Theologia ancilla se se submittens, quae partem Metaphysicae generalem, sectione exegetica brevi praemissa, porismaticam exhibet, principiorum omnium et singulorum theologicum usum uberrimum aperiendo, et nefandissimum abusum detegendo. Cuius disputationem praesentem, Praeside Joanne Faustio … solenniter sistit … Argentorati, 1668

•       1729: Thomas Newcomen, inventator englez (n. 1663)

•       1792: Frederick North, Lord North, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1732)
* 1877: Prințul Moștenitor Gustav al Suediei, Prinț de Vasa (9 noiembrie1799 - 4 august/5 august 1877), a fost fiul regelui Gustav al IV-lea al Suediei și a reginei Frederica de Baden.

După naștere a fost plasat sub supravegherea doamnei de onoare Hedvig Ulrika De la Gardie, care a fost guvernanta copiilor familiei regale din 1799 până în 1803.

Gustav avea zece ani când tatăl lui a fost detronat și a părăsit Suedia împreună cu familia. Între momentul loviturii de stat care a dus la detronarea regelui și momentul părăsirii Suediei, el, mama și surorile sale au fost sub arest la domiciliu. În 1816 și-a asumat titlul de Conte de Itterburg. Gustav a servit ca ofițer în armata Austriei iar în 1829 împăratul Francisc I al Austriei l-a numit Prinț de Vasa. A fost ridicat la rangul de mareșalul-locotenent în armata austro-ungară în 1836.

În 1828, s-a logodit cu Prințesa Mariana a Țărilor de Jos însă presiunea politică l-a împins să încheie orice plan de nuntă. La 9 noiembrie 1830s-a căsătorit la Karlsruhe cu verișoara sa primară, Prințesa Amelie de Baden. Au divorțat în 1843. Fiul lor Louis care s-a născut în 1832 a murit la scurt timp după naștere. Fiica lor, Prințesa Carola, s-a căsătorit cu regele Albert I al Saxoniei însă nu au avut moștenitori.

Gustav a murit la 5 august 1877. În 1884, rămășițele sale (și ale fiului său) au fost mutate la Stockholm pentru a fi înmormântat lângă tatăl său.

Prințul Moștenitor Gustav

·       1886 - A murit Alexander Mohailovici Butlerov, chimist rus; este cunoscut ca fondator al teoriei structurii chimice, teorie ce stă la baza chimiei organice (n.06.10.1828).

•       1895 - A încetat din viaţă filozoful german Friedrich Engels; el a dezvoltat teoria comunistă, a fost coautor al Manifestului Partidului Comunist împreună cu Karl Marx (n. 28 noiembrie 1820).

•       1901: Prințesa Victoria, împărăteasă a Germaniei, fiica reginei Victoria (n. 1840)
* 1932: Dezső Jakab (n. 4 noiembrie 1864, Vadu Crișului, Vadu Crișului, Bihor, România – d. 5 august 1932, Budapesta, Regatul Ungariei) a fost un arhitect maghiar care a lucrat împreună cu Marcell Komor. Cei doi sunt promotorii curentului inițiat de Ödön Lechner, secessionul maghiar.

în 1893 și-a obținut diploma la Universitatea Tehnică din Budapesta. A făcut studii în Italia, Germania, Franța, Anglia, Olanda, Belgia. La începutul carierei lucrează la mai multe birouri și dobândește experiență în practică. La început lucrează la Imre Francsek împreună cu Marcell Komor (cu care termină facultatea concomitent), mai apoi lucrează în biroul lui Korb și în biroul lui Pecz. Lucrează pentru o perioadă scurtă de timp și la Ödön Lechner. În 1896 a ajuns la Ministerul Agriculturii la secția de proiectare a expozițiilor. El a proiectat mai multe lucrări pentru expoziția Millenium.

În 1897 începe să lucreze cu Marcell Komor și în 1899 deschid o firmă împreună. Această colaborare durează până în 1918. În prima parte a carierei se specializează pe case individuale (Budapesta, strazile Szondy- și Csengery- colț de stradă în 1899 ; Piața Döbrentei, 1902) și vila comună cu Komor Marcell cu atelier care a fost proiectată și realizată în 1909 la Budapesta, strada Keleti Károly, număr 29-31.

Proiectul de la Târgu Mureș (Palatul Culturii și Palatul Administrativ) creează și sarcini urbanistice. La Palatul Cultirii - una dintre cele mai impozante construcții ale vremii - decorațiile sunt realizate de artiștii din colonia din Gödöllő. A proiectat multe clădiri publice ( la Subotica, cladirea Bancii în 1907, Ștrand în 1909, Teatrul Erkel Budapesta 1912-1913,Vigadó orășean și palat de muzică la Bratislava în 1906.

La începutul anilor 1920, începe să colaboreze cu ginerele lui, Sós Aladár. În 1913 împreună cu Komor Marcell lucrează la proiectul pentru sediul firmei OTI pe strada Fiume, care va fi transformată în clădire modernistă în 1930 unde lucrează alături de Sós Aladár. Tot cu el realizează și Sanatoriul de la Svábhegy.

Printre realizările sale se numără și participarea la concursurile de sculptură (momumente memoriale, Mausoleul Kossuth la Budapesta, 1902 proiect realizat împreună cu Komor Marcell și Vedres Márk ; proiectul sculpturii Kossuth în 1908 împreună cu Komor Marcell și Kallós Ede).

A publicat articole cu titlul „Orașe Grădină din Anglia” , „Despre arhitectura contemporană modernă”,” „Spațiu și formă”, „Lechner Ödön”. El primește pentru munca lui medalia de aur și argint de la Institutul Maghiar de Ingineri și Arhitecți unde A ținut numeroase discursuri despre munca sa.

„ Jakab Dezső - în colaborare cu Komor Marcell - a adus-o pe Subotica în Europa. Sau Europa a intrat întâmplător la Subotica. În final este indiferent. Drumeț, dacă vii aici, gândește-te la Jakab Dezső (și Komor Marcell), și oprește-te în fața clădirii Fehér Hajó (Vapor Alb - nota traducătorului), una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, în stilul eclectic . Doamne, nu lăsa ca orașul, care trebuie să fie atât de recunoscător pentru cei doi, să fie iarăși invadat de barbari.

Clădiri importante:

În colaborare cu Komor Marcell:^[2]

• 1890-1900. Szentes. Hotel și sală de teatru Petőfi Concurs: Premiul I. și  realizare. [1]
• 1898. Expo Paris în 1900. Pavilionul Ungariei. Concurs: Premiul II.
• 1899. Szeged. Sinagogă.
• 1899. Budapesta. Bursă de valori și marfă, proiect.
• 1900. Budapesta, VI. str. Csengery nr. 76. Casă de locuit.
• 1901. Subotica, Sinagogă. Concurs: premiul I. și realizare în 1902.
• 1901. Pécs. Administrație poștală. Concurs: premiul III.
• 1902. Bratislava. Camera de Comerț și Industrie. Concurs: premiul I. 
• 1902. Budapesta. Mauzoleul Kossuth,Concurs. (împreună cu sculptorul Vedres Márk)
• 1903. Budapesta, XIII. str. Radnóti Miklós nr. 4-6. Casă de locuit. 
• 1903. Bratislava. Hală pentru piață, concurs.
• 1904. Kiskunfélegyháza. Școala centrală. Concurs: premiul II. (cu Gesztesi Mihály)
• 1905. Budapesta. Băile publice Sáros-fürdő. (cu Márkus Géza) [2]
• 1904-1907. Kecskemét. (piața Széchenyi nr. 7.), piața Kossuth nr. 4. Casa industriei. Concurs: premiul I. și realizare. (Astăzi: Casa tineretului).[3] [4]
• 1905. Budapesta. Statuia Libertății. Concurs. (cu Márkus Géza și sculptorul Kallós Ede)
• 1905. Kiskunhalas. Hotel. Concurs: premiul I.  (cu Márkus Géza)
• 1905-1906 Nagyvárad. str. Patriotilor nr 4-6, casele Adorján
• 1905. Salonta. Primărie. Concurs: premiul II. 
• 1905. Sinagoga Marcali. (modificată)
• 1905. Târgu Mureș. Primărie. Concurs: premiul I. 
• 1906-1907.Palatul administrativ, Târgu Mureș (1910, construit între 1911 -1913)
• 1906-1907. Kecskemét.Casa industriei
• 1906. Oradea. Camera de comerț și industrie. Concurs: premiul I.
• 1906. Oradea. Hotelul Vulturul Negru. Concurs: premiul I. Realizat: 1907-1908 [5]
• 1906. Oradea. Casă de economii. Concurs: premiul II.
• 1906. Bratislava. Vigadó și palatul muzicii[6]
• 1907. Subotica, Primărie. (realizat 1908-1910)
• 1907. Subotica. Banca comercială
• 1907. Budapesta. Sediul fundației pentru muncitorii bolnavi. 
• 1908. Budapesta, I. piața Döbrentei, casă de locuit. (demolată)
• 1908. Viena. Ministerul apărării. Concurs: premiul III.
• 1908. Timișoara. Bancă Comercială
• 1908-1909. Szolnok. Bancă Comercială și casă de economii. (nu s-a păstrat)
• 1908-1909. Oradea. palatul Stern
• 1908-1909. Budapesta, VI. str. Benczúr nr. 47. Sanatoriul Liget. [7]
• 1909. Palics. Vigadó.
• 1909-1910. Budapesta, VI. str. Színyei Merse nr. 21. casa Lefèvre
• 1909-1910. Budapesta, II. str. Keleti Károly nr. 29-31. biroul și locuința lui Komor și Jakab.
• 1909-1910. Budapesta, VIII. str. Hegedüs Gyula nr. 94. Locuință colectivă.
• 1910. Târgu Mureș. casa administrativă a județului (vármegye) Mureș-Turda. Concurs: premiul I. [8]
• 1910. Déva, teatru. 
• 1910. Budapesta, VIII. str. Rákóczi nr. 43. Hotelul Palace.
• 1911. Palatul bancii Budapesta. palotája. Tervpályázat: megvétel. [9]
• 1911. Budapesta, VII. str. Dózsa György nr 84. Sanatoriul Park (demolată)
• 1911. fosta Opera Poporului, (astăzi: teatrul Erkel (realizat cu ajutorul planurilor lui Márkus Géza)
• 1911-1913. Târgu Mureș Palatul Culturii,
• 1912. Buda, Sinagogă. Concurs. [10]
• 1912-1914. palatul regelui bulgar Murány Ferdinánd. Concurs: premiul I. și realizare.^[3]
• 1913. Teatrul Național din Budapesta

În colaborare cu Sós Aladár:^[4]

• 1923-1927. Budapesta, XII. str. Eötvös nr. 11-14 Sanatoriul Svábhegyi
• 1929. Budapesta, II. str. Borbolya nr. 4. locuințe colective.
• 1929-1931. Budapesta, VIII. str. Fiumei nr. 19. Clădire administrativă
• 1932. Budapest, II. str. Bimbó nr. 12. (str. Mész nr. 4/a) clădire de locuit.

Dezső Jakab

·       1944: A murit Francisc Iosif Rainer, medic şi anatomist, membru de onoare al Academiei Române; (n. 28 decembrie 1874).

•       1946: Wilhelm Marx, avocat și politician german, al 17-lea cancelar al Germaniei (n. 1863)
* 1960: Mario Meunier (n. 12 decembrie 1880 - d. 5 august 1960), a fost un publicist, scriitor, traducător și istoric francez, comandor al Légion d'Honneur.
Frecventează până la vârsta de 12 ani Școala Saint-Jean Soleymieux unde învață latina. Cu benedictinii din Marseille învață și greaca veche. Între 1912 și 1914 este secretarul sculptorului Auguste Rodin, pe care îl va ajuta la redactarea cărții despre catedrale. După razboiul mondial, primele lui cărți vor apărea la editura lui Marcel Seheur, cu ilustrații de Lucien Boucher. În urma șederii în Germania, a scris placheta "Un camp des represailles FR K III" (1919).
Se dedică totodată unei prodigioase activități de traducere din Platon, Sofocle, Sappho, Nonnos, Euripide, Pitagora, Hierocles sau Proclos. În 1921 publică un tratat de estetică lirică, intitulat "Pour s'asseoir au foyer de la maison des dieux". Peste trei ani primește premiul Academiei Franceze pentru traducerile "Isis și Osiris" de Plutarh, iar în 1925, pentru "Versurile de Aur", de Pitagora. Tot în această perioadă lucrează la "Legende doree des Dieux et des Haeros", în doua volume, apoi la "Les Laegendes epiques de la Grece et de Rome" și la "Recits sacres de l'Ancien et du Nouveau Testament", cât și la "La Legende de Socrate". Colaborează masiv cu "Nouvelles Litteraires", cu "Mercure de France", cu "Le Figaro" și alte mari reviste franceze. În 1943 vede lumina tiparului monumentala traducere a Iliadei și Odiseea, la editura Union latine d'editions, cu ilustrații de Berthol-Mahn.

Mario Meunier

·       1962: Marilyn Monroe (născută Norma Jeane Mortensen; n. 1 iunie1926, Los Angeles, California, SUA – d. 5 august 1962, Brentwood[*], SUA a fost o actriță, model, cântăreață, sex simbol și divă pop a secolului al XX-lea. Ascensiunea lui Monroe la nivelul de celebritate a început cu selectarea ei pentru a poza în câteva reviste, asta în timp ce primul ei soț făcea parte din Marina Comercială.

Cea mai însemnată parte a filmelor ei au fost făcute pentru 20th Century Fox, unde și-a luat și numele care a făcut-o celebră. După câteva apariții minore în decurs de câțiva ani, Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană, ajutată fiind și de remarcabila ei prezență scenică. Și-a îndreptat eforturile către apariții mai consistente, și, la un anumit moment al carierei sale, a reușit să-și îndeplinească acest scop. Circumstanțele misterioase ale morții lui Marilyn au fost subiectul multor speculații, dar nu au reușit să-i știrbească reputația de cea mai legendară figură publică a tuturor timpurilor.

Cu toate că a devenit cea mai celebrată actriță a istoriei filmului, începuturile lui Monroe au fost modeste. Ea s-a născut în secția socială de maternitate a spitalului din Los Angeles County. Numele sub care a fost înregistrată a fost Norma Jeane Mortensen (mai târziu, bunica sa Della Monroe Grainger a botezat-o în stil baptist drept Norma Jeane Baker). Majoritatea biografilor cred că tatăl său biologic a fost Charles Stanley Gifford, un agent de vânzări pentru studioul cinematografic unde mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, lucra ca editor de film.^[15] Totuși, certificatul ei de naștere îl indica pe norvegianulMartin Edward Mortensen ca fiind tatăl. În ultimii ani câțiva biografi chiar au început să susțină că de fapt acest lucru ar fi și situația reală.

Gladys nu a fost în stare să o convingă pe Della să aibă grijă de Norma Jeane, așa că a încredințat-o unor părinți adoptivi, Albert și Ida Bolender din Hawthorne, California,^[16] la sud-vest de Los Angeles, unde ea a trăit până la vârsta de șapte ani. În autobiografia sa My Story (rom: "Povestea mea"), Monroe declară că a crezut că Albert și Ida erau părinții săi până într-o zi când, pe un ton aspru, Ida a corectat-o.

Și tot din My Story, aflăm că Gladys o vizita pe Norma Jeane în fiecare sâmbătă, dar niciodată nu o lua în brațe, nu o săruta sau măcar să îi zâmbească. La un anumit moment, Gladys a anunțat că a cumpărat o casă pentru ea și fiica sa, dar după câteva luni după ce s-au mutat acolo, a avut o cădere psihică. Monroe și-o amintește pe Gladys ca "țipând și râzând" când a fost internată cu forța în spitalul de boli mentale din Norwalk, California, același spital în care mama lui Gladys, Della a murit în august 1927. Tatăl lui Gladys, Otis, a murit de asemenea într-un spital de boli nervoase (lângă San Bernardino, California) ca urmare a sifilis-ului.

Marilyn Monroe în 1944, lucrând la fabrica Radioplane

Totuși merită subliniat că My Story nu poate fi considerată o sursă de încredere, pentru că a fost de fapt scrisă de un jurnalist numit Ben Hecht și a fost menită să portretizeze imaginea de orfan îndurerat pentru Monroe. Mărturisirile de acolo au fost considerate ca fiind discutabile.

Gladys a fost declarată incapabilă de a-și îndeplini îndatoririle de părinte, iar prietena ei cea mai bună, Grace McKee (mai târziu Goddard) a devenit tutorele său legal.^[17] După căsătoria lui McKee din 1935, Norma Jeane a fost trimisă la orfelinatul din Los Angeles,^[18] ca mai apoi să urmeze o lungă succesiune de familii adoptive^[19] unde se crede că a fost abuzată și neglijată. Există totuși puține dovezi că au fost atât de multe familii adoptive precum susține. Ca o completare, Monroe înseși e cunoscută pentru slăbiciunea ei de a exagera informațiile despre copilăria sa în timpul interviurilor.

În septembrie 1941, Norma Jeane și-a reîntâlnit mama. Familia Goddard, se mută pe coasta de est și au crezut că cel mai bine pentru Norma Jeane (15 ani) era să se căsătorească, pentru că altfel trebuia să se reîntoarcă la orfelinat.^[20] Ea i-a făcut cunoștință cu fiul vecinului său, James Dougherty,^[21] care i-a devenit primul soț, în 1942, după ce a împlinit 16 ani

În timp ce soțul ei era plecat să lupte în cel de-al doilea război mondial, tânăra doamnă Norma Jeane Dougherty a început să lucreze într-o fabrică unde pulveriza soluție anti-fugnitivă pentru piese de avioane.^[22] Un tânăr fotograf militar, David Conover, se plimba prin fabricile locale făcând poze pentru un articol din revista YANK despre femeile care ajută la eforturile depuse pentru război. El i-a remarcat imediat potențialul de model și i-a oferit să colaboreze cu agenția de modelling The Blue Book.^[23] Norma Jeane a devenit unul dintre cele mai de succes modele ale agenției, pozând pe prima pagina a sute de reviste.^[24] În 1946 ea a intrat în atenția căutătorului de talente Ben Lyon. El i-a aranjat un test de filmare pentru 20th Century Fox.^[25] A reușit să treacă acest test și i s-a oferit un contract standard pe șase luni cu un salariu de început de 75 de dolari pe săptămână (300$ pe lună), categorie superioară de salarizare judecând după standardele industriei de atunci. I-a fost dat numele Marilyn după actrița Marilyn Miller și i-a fost sugerat numele de fată al mamei sale, Monroe, ca nume de familie.^[26] Astfel Norma Jeane Baker la numai 20 de ani devine "Marilyn Monroe".

În primele sale 6 luni la 20th Century Fox, lui Monroe nu i-a fost oferit nici măcar un rol. În schimb ea a învățat despre coafură, machiaj, costume, actorie, dans și iluminarea scenică.^[27] După șase luni Fox a decis să îi reînnoiască contractul, și, în următoarele 6 luni i-au fost date roluri secundare neînsemnate în două filme: Scudda Hoo! Scudda Hay! și Dangerous Years.^[28] Ambele au fost lansate în 1947 și au fost niște eșecuri din punct de vedere al încasărilor, așa că Fox a decis să nu îi mai reînnoiască contractul. Monroe s-a reîntors astfel la modelling și a început să își extindă rețeaua de cunoștințe din Hollywood.

În 1948, o colaborare de 6 luni cu Columbia Pictures^[29] a făcut-o să apară în alt film, Ladies of the Chorus,^[30] dar și acest musical cu buget redus a fost un eșec,^[31] ceea ce a dus la concedierea lui Monroe încă o dată. Mai apoi, ea l-a cunoscut pe unul dintre cei mai vestiți agenți ai Hollywood-ului, Johnny Hyde,^[32] care i-a facilitat un nou contract cu Fox, după ce MGM refuzase o colaborare. Vice-președintele de la Fox Darryl F. Zanuck nu era convins de potențialul de celebritate al lui Monroe. Totuși, datorită insistenței lui Hyde, ei i-au fost încredințate roluri secundare în All About Eve și The Asphalt Jungle.^[33] Chiar dacă aceste roluri au fost secundare, spectatorii de film au remarcat-o și Monroe a început să primească mai multe scrisori de la admiratori decât mulți dintre actorii celebri ai timpului.

Monroe a jucat primul rol principal (excluzând Ladies of the Chorus) în Don't Bother To Knock(1952), ecranizând o babysitter cu probleme, care, într-un acces de furie, o atacă pe fetița pe care o avea în grijă. Cu toate că a primit critici mixte,^[34] Monroe a susținut mai târziu că acesta a fost una dintre interpretările ei favorite. Mai târziu, numeroși critici de film au considerat ca această contribuție a ei la realizarea filmului a fost una dintre cele mai puternice din cariera ei.

Marilyn Monroe în filmul Niagara

Deși criticii americani/latini au avut rezerve la început să îi recunoască abilitățile dramaturgice, ei nu au ezitat să îi conteste sex appeal-ul. Monroe juca acum (1953) într-un film cu buget mare Niagara. Criticii de film si-au concentrat atenția asupra magnetismului camerei față de Monroe, nu numai la acțiunea de fundal a filmului. Niagara a ajuta-o pe Monroe să devină senzația momentului aproape peste noapte. Rolul ei de femeie dezechilibrată cu moravuri ușoare care plănuiește să își asasineze soțul,^[35] i-a făcut pe critici să afirme că ar fi fost actrița principală perfectă pentru unul din filmele regizate de Alfred Hitchcock.

Acest moment coincide cu timpul în care pozele nud ale lui Monroe, făcute de către fotograful Tom Kelley în anii de luptă pentru roluri,^[36] încep să iasă la lumină. Copii ale acestora au fost cumpărate de către Hugh Hefner și în decembrie 1953 au apărut în prima ediție a noii sale reviste Playboy. Chiar dacă Fox a fost îngrijorat că asta va crea o controversă ce îi va afecta cariera, Monroe a decis să admită în mod public că ea este modelul din fotografii. Unui ziarist care a întrebat-o ce îmbrăcăminte a purtat în timpul ședinței i-a răspuns: "Radio-ul." La întrebarea despre ce poartă în pat, răspunsul a fost de asemenea simplu: "Chanel No. 5." Mai târziu avea să devină celebră pentru aceste replici incitatoare lipsite de predicat.

Marilyn Monroe în Domnii preferă blondele

"Domnii preferă blondele" a fost un musical excepțional de îndrăzneț pentru acele timpuri, și azi este privit ca una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile de către numeroși critici. Autoironia rolului lui Monroe de showgirl căutătoare de aur, Lorelei Lee, este general considerat ca unul definitor pentru eforturile sale cinematografice. Aparițiile ei în "Diamonds Are a Girl's Best Friend" sunt printre cele mai cunoscute scene din cariera lui Monroe.^[37]

În 'How to Marry a Millionaire', Monroe a făcut echipă cu alte două atracții ale 20th Century Fox, Lauren Bacall și Betty Grable. Ea interpretează rolul de blondă proastă numită Pola Debevoise și reușește să fie strălucitoare chiar și printre cele două celebre staruri. Chiar dacă rolul este unul stereotipic, Monroe a strâns opinii favorabile, iar criticii i-au remarcat capabilitățile de comedie. În Statele Unite, ea era considerată un sex simbol înșelător, pe când în Europa deja începuseră să îi fie recunoscute calitățile actoricești, ajungându-se să fie comparată cu Charles Chaplin.

Scena cu fusta ridicată din The Seven Year Itch

Următoarele două filme, western-ul River of No Return și musical-ul There's No Business Like Show Business, nu s-au bucurat de succes, parte din vină având-o faptul că lui Monroe nu i s-a oferit un rol deosebit. Monroe, ambițioasă ca întotdeauna și dornică să învingă neajunsurile, s-a plictisit de rolurile pe care Zanuck i le încredința. După încheierea filmărilor la The Seven Year Itch la începutul lui 1955, ea încheie contractul și abandonează Hollywood-ul pentru a studia actoria la The Actors Studio în New York. Fox nu dorește să îi satisfacă noile solicitări contractuale și insistă ca ea să revină pentru a începe lucrul la noi producții pe care ea le considera nepotrivite, precum Heller In Pink Tights (care nu a fost filmat pana la urmă), The Girl in the Red Velvet Swing și How To Be Very, Very Popular.

Monroe refuză să apară în aceste filme și rămâne la New York. Pentru că The Seven Year Itch ajunge în topul încasărilor din vara lui 1955, și pentru că celelalte starlete Fox Jayne Mansfield și Sheree North dezamăgesc în a prinde la public, Zanuck se recunoaște învins și Monroe se întoarce cu triumf la Hollywood. Un nou contract a fost întocmit, care îi permitea lui Monroe drepturi regizorale complete precum și opțiunea de a juca în alte proiecte ale studioului.

Primul film făcut sub noul contract a fost Bus Stop, regizat de Joshua Logan. Criticii au remarcat imediat abordarea profundă al lui Monroe pentru personajul interpretat. În general este apreciată pentru prestația sa ca Cherie, o cântăreață dintr-un saloon bar care se îndrăgostește de un cowboy. Monroe apare în mod intenționat prost machiată și lipsită de strălucirea unui star. Mulți au crezut că va fi nominalizată pentru premiile Oscar. Se crede că nu a reușit această performanță datorită reputației ei controversate. Totuși a fost nominalizată la Globul de Aur.^[38]

O necunoscută practic la acea vreme, Monroe a fost prima femeie care să-și deschidă propria casă de producție, împreună cu prietenul său, fotograful Milton H. Greene.^[39] Marilyn Monroe Productions a lansat primul său film The Prince and the Showgirl^[40] în 1957 și a primit opinii mixte. Pe lângă funcția de producător executiv pentru acest film, ea a jucat alături de apreciatul actor britanic Laurence Olivier, care a fost regizorul.^[41] Din păcate, atracția dintre cei doi lipsea, lucru care nu era tocmai surprinzător. Asta având în vedere concepția lui Olivier despre comportamentul "neprofesional" al lui Monroe (incluzând obiceiul notoriu de a îi lăsa pe oameni să aștepte ore întregi până la apariția ei la filmări) și astfel a crescut reputația ei în industria filmului de actor dificil.

Interpretarea compozitoarei Elsie Marina, totuși, a fost considerată de primă mână de către criticii vremii, mai ales în Europa, unde i-a fost înmânat un David di Donatello, echivalentul italian al Oscar-ului, precum și un premiu Crystal Star în Franța. Chiar mai mult, Monroe a fost nominalizată pentru foarte apreciatul premiu BAFTA.

Marilyn Monroe în filmul Some Like It Hot

În 1959 ea înregistrează cel mai mare succes al carierei jucând alături de Tony Curtis și Jack Lemmon în comedia lui Billy Wilder Unora le place jazz-ul. Comportamentul ei dificil pe scenă este de acum legendar, asemenea numeroaselor duble necesare. Totuși, la terminarea filmărilor, Wilder a declarat că era dispus să treacă oricând peste aceste inconveniente, prețuind calitățile ei de comediană de prima clasă. Unora le place jazz-ul este considerat acum ca fiind una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile. Rolul lui Monroe de cântăreață îndoielnică, consumatoare frecventă de băuturi, dar plină de compasiune - Sugar Kane, a fost premiat cu un Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un musical sau comedie.^[38]

După Unora le place jazz-ul, Monroe a făcut un musical numit Let's Make Loveregizat de George Cukor alături de Yves Montand.^[43] Monroe, Montand și Cukor considerau filmul ca fiind unul slab, dar Monroe a fost forțată să îl facă datorită obligațiilor față de Twentieth Century Fox. Deși filmul nu s-a bucurat de un succes comercial sau artistic, el include unul dintre numerele muzicale legendare ale lui Monroe, "My Heart Belongs to Daddy" de Cole Porter.

Cu Clark Gable, Montgomery Clift și Thelma Ritter în The Misfits. Ultimul film complet al actriței

Prin 1961, cel de-al treilea soț al lui Monroe, scenaristul Arthur Miller, scrisese și lucrase deja la ceea ce avea să fie ultimul film filmat de ea împreuna cu Clark Gable, The Misfits.^[44] A fost o filmare lungă și obositoare în fierbintele deșert Nevada.^[45] Întârzierile lui Monroe au devenit cronice și asta a creat probleme și mai mari filmărilor. În ciuda tuturor acestor lucruri, Monroe, Gable și Montgomery Clift au fost capabili să joace extraordinar, chiar exemplar. Monroe s-a împrietenit cu Clift, simțind că au o legătură profundă. Gable a murit de atac de cord la puțin timp după asta, existând voci care o învinuiau pe Monroe, susținând că ea îl supăra pe platourile de filmare. Totuși nu trebuie uitat că Gable a insistat să facă pe grozavul, consumând cantități mari de băutură și țigări, așa că toți au fost de acord că era suprasolicitat fizic. Monroe a participat la ceremonia funerară a acestuia.

Unele dintre cele mai faimoase fotografii ale ei au fost făcute de către Douglas Kirkland în 1961, ca bonus pentru revista LOOK ediția aniversară - 25 de ani.

Marilyn și JFK

Monroe s-a întors la Hollywood pentru a relua filmările la pelicula Something's Got to Give.^[46] În mai 1962, Monroe și-a făcut ultima apariție publică importantă, cântând Happy Birthday, Mr. President în cadrul unei petreceri televizate făcută în cinstea președintelui american John F. Kennedy.^[47] După filmările care sunt considerate ca fiind primele scene nud ale unei celebrități, aparițiile lui Monroe au devenit și mai puțin frecvente datorită problemelor de sănătate.

Datorită constrângerilor financiare cauzate de costurile pentru filmările la Cleopatra, cu Elizabeth Taylor, Fox s-a folosit de absența lui Monroe ca scuză pentru a o exclude din film și a o înlocui cu Lee Remick. Totuși, o clauză în contractul lui Dean Martin îi conferea acestuia dreptul să aleagă actrița principală a filmului. Pentru că el nu era dispus să lucreze cu altcineva, Monroe a fost reangajată pentru un salariu dublu față de cel inițial.

Monroe a acordat un interviu detaliat revistei Life, în care și-a exprimat părerea de rău pentru modul în care Hollywood-ul o eticheta ca fiind o blondă proastă și cât de mult își iubea publicul. A făcut de asemenea o ședință fotografică pentru Vogue și a început discuțiile pentru un viitor film cu Gene Kelly și Frank Sinatra. Ea plănuia de asemenea să joace drept Jean Harlow. Alte proiecte care i se pregăteau pentru viitor erau What a Way to Go! și The Stripper.

Înainte ca filmările la Something's Got to Give să fie reluate, Monroe a fost găsită moartă în casa sa din Los Angeles, în dimineața zilei de 5 august 1962. Moartea sa, oficial înregistrată ca o probabilă sinucidere prin consum excesiv de medicamente, a fost marcată de lipsa de profesionalism a anchetei poliției. A devenit astfel o temă folosită în teoria conspirației. Acest lucru nu a afectat însă statutul ei de model pentru arhetipul unui sex simbol și o stea de cinema.

Căsătorii:

Marilyn Monroe la studiourile 20th Century-Fox în 1947

La vârsta de șaisprezece ani, Monroe se căsătorea cu James Dougherty pe 19 iunie, 1942. În cărțile sale The Secret Happiness of Marilyn Monroe și To Norma Jeane With Love, Jimmie, Dougherty afirmă că erau îndrăgostiți și că ar fi trăit fericiți dacă visul ei de a deveni celebră nu i-ar fi îndepărtat. Totuși Monroe a susținut mereu că aceasta a fost o căsătorie din interes. Marilyn a divorțat de Dougherty pe 13 septembrie 1946.^[48]

În documentarul din 2004 Marilyn's Man, Dougherty a făcut trei afirmații semnificative: el a inventat personajul "Marilyn Monroe"; Fox a obligat-o să divorțeze de el; ea spera mereu să fie din nou împreună. Nu există nici o dovadă care să susțină aceste afirmații sau că au rămas în contact unu cu altul (ea era o necunoscută în 1946, când Fox a "obligat-o" să divorțeze - ceea ce face improbabilă afirmația.) Ea a fost înfuriată după ce el a dat un interviu pentru Photoplay în 1953, în care susținea că ea amenințase că va sări de pe pontonul din Santa Monica dacă el o va părăsi vreodată. Mai târziu el a apărut în To Tell the Truth drept "primul soț real al lui Marilyn Monroe".

Faptele lui Dougherty nu susțin nici ele afirmațiile despre dragostea adevărată dintre el și Monroe. El s-a recăsătorit la numai câteva luni de la divorțul lor. Când a fost informat despre moartea ei, reporterul de la New York Times a mărturisit că a spus în mod repetat îmi pare rău și și-a continuat serviciul de patrulare pentru LAPD; nu a participat la ceremonia funerară. Într-un interviu pentru A&E Network, el a admis că mama sa ar fi fost rugată de către Grace Goddard care l-ar fi întrebat dacă ar fi de acord să se căsătorească cu Norma Jeane pentru a evita ca ea să fie trimisă la orfelinat.

Dougherty a rămas căsătorit cu cea de-a treia sa soție până la moartea acesteia în 2003. El a trăit în Maine până în 15 august 2005 moartea sa fiind datorată unor complicații survenite din cauza leucemiei.

Monroe și Joe DiMaggio înainte de căsătoria lor de pe data de 14 ianuarie 1954

În 1951 star-ul de baseball Joe DiMaggio a văzut o fotografie a lui Monroe cu doi jucători de la Chicago White Sox, dar a așteptat până după retragerea lui să îi ceară domnului care organizase fotografia o întâlnire cu ea. Monroe nu a vrut să se întâlnească cu el, temându-se că este un sportiv îngâmfat, dar după doi ani de curtenire cei doi s-au căsătorit la primăria din San Francisco pe 14 ianuarie 1954. În perioada lunii lor de miere, ea a fost solicitată să viziteze trupele din Coreeapentru a-i înveseli pe soldați. Ea a susținut zece spectacole în patru zile la temperaturi extrem de scăzute. Audiența sa a constat în peste 60 000 de soldați și marinari.^[49] După mărturisirile presei, Joe nu a fost încântat de decizia soției sale din timpul perioadei pe care el și-o imaginase ca fiind o perioadă foarte intimă.

Biograful lui DiMaggio, Maury Allen, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al New York Yankees Arthur Richman care a mărturisit că DiMaggio îi spusese că totul s-a năruit după călătoria în Japonia. Deși Marilyn declarase că vrea să se oprească ea intenționa să își continue cariera. Prietenii au afirmat că DiMaggio a devenit foarte posesiv și că o persecuta pe Monroe în timp ce aceasta se depărta din ce în ce mai mult dorințele lui. După filmarea celebrei scene cu ridicatul fustei din The Seven Year Itch, Billy Wilder își amintește de privirea "stupefiată" ce se putea citi pe fața lui DiMaggio în timp ce privea împreună cu fanii și figuranții. Tom Ewell a declarat pentru Louisville Courier-Journal la câțiva ani mai târziu că Wilder inventase toată scena ca aerul care venea de la aerisirea de la metrou să îi ridice rochia până peste cap. Richard Ben Cramer, biograful lui DiMaggio, a afirmat că Joe a fost atât de "scârbit" de "ușurința" lui Marilyn încât a început să o abuzeze. Tipul de la machiaj al lui Merilyn, Allan "Whitey" Snyder, își amintește că a apărut cu brațul învinețit. În 24 octombrie, la 274 zile de la căsătorie, ea a depus actele pentru divorț, iar ca motiv era declarat "cruditatea mentală".

Monroe și DiMaggio și-au reluat relația după divorțul ei de Arthur Miller. Ea s-a reîntors la căile auto-distructive încrezându-se în oameni pe care DiMaggio îi credea nocivi pentru ea (incluzându-l pe Frank Sinatra). Starea ei fizică și mentală au devenit subiect de presă. Terapeutul lui Monroe a aranjat ca ea să fie internată la clinica psihiatrică "Payne Whitney". Fiindu-i imposibil să se externeze de una singură ea l-a sunat pe DiMaggio. Pe 10 februarie 1961 el a consfințit ca ea să fie externată (ea fusese internată în secția pentru bolnavii cei mai gravi). Mai târziu ea l-a însoțit în Florida. Afirmațiile lor că ar fi "doar buni prieteni" nu au oprit zvonurile unei recăsătorii. După Maury Allen pe 1 august 1962DiMaggio și-a părăsit slujba de la oficiul poștal al armatei pentru a se întoarce în California și pentru ai îi cere să se recăsătorească.

Cu al treilea soț, Arthur Miller, la Hotelul Waldorf-Astoria în New York, 1957

Pentru douăzeci de ani, DiMaggio a pus de trei ori pe săptămână 12 trandafiri la mormântul lui Monroe. Spre deosebire de ceilalți doi soți, sau de bărbații care susțineau ca o cunoscuseră intim, el nu a vorbit public despre ea. Nu s-a recăsătorit niciodată. A murit pe 8 martie 1999 după un lung cancer.

Pe 23 ianuarie 2006 a fost anunțat că nepoata lui DiMaggio va scoate la licitație lucrurile lui personale în mai, printre acestea fiind și o fotografie pe care Monroe îi scrisese: "I love you Joe."

Pe 29 iunie 1956, Monroe s-a căsătorit cu Arthur Miller, pe care îl cunoscuse în anul 1951, în cadrul unei ceremonii civile desfășurată la White Plains, New York.^[50] Judecătorul Seymour Robinowitz a oficiat ceremonia grabnică desfășurată în biroul lui Sam Slavitt (nunta a fost ascunsă presei și publicului). Deși a crescut ca fiind creștină, ea s-a convertit la iudaism înainte de a se mărita cu Miller. După încheierea filmărilor la The Prince și Showgirl cu Laurence Olivier, cuplul s-a întors din Anglia în Statele Unite, unde și-au dat seama că ea era însărcinată. Totuși, ea suferea de endometrioză,^[51] și sarcina era ectopică.^[52] A urmat mai apoi o întrerupere de sarcină.^[53]

Scenariul lui Miller pentru The Misfits, o poveste despre dispariția unei divorțate, a vrut sa fie cadoul său de Sf. Valentin către soția sa, dar filmările la această peliculă au început în 1960, când căsătoria lor scârțâia. Un divorț mexican a fost acordat pe 24 ianuarie 1961.^[54] La 17 februarie 1962, Miller s-a căsătorit cu Inge Morath, una dintre fotografele care au contribuit la realizarea peliculei The Misfits.

Marilyn Monroe

Marilyn Monroe în 1952

•       1969: Ducele Adolf Friedrich Albrecht Heinrich de Mecklenburg (10 octombrie 1873 – 5 august 1969) a fost explorator german în Africa, guvernator de Togo și primul președinte al Comitetului Olimpic Naționalal Germaniei (1949–1951). În anul 1918 a ocupat tronul Ducatului Baltic Unit, care reunea ducatele Curlandei, Estlandei și Livoniei, ce cuprindeau teritoriul de azi al Estoniei și Letoniei.
Născut la Schwerin, Adolf Friedrich a fost al treilea copil al lui Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg (1823–1883) și al celei de-a treia soții, Prințesa Marie de Schwarzburg-Rudolstadt.

Adolf Friedrich de Mecklenburg

•       1976: Vasile Zăpârțan, preot român unit, adversar al regimului comunist (n. 1918)
* 1981: 

•       1983: Bart Jan Bok, astronom american de origine olandeză (n. 1906)

•       1984: Richard Burton (n. 10 noiembrie 1925, Pontrhydyfen, Țara Galilor – d. 5 august 1984, Geneva, Elveția) a fost un actor de film britanic, originar din Țara Galilor.
Filmografie:

• 1949 Now Barabbas, regia Gordon Parry
• 1949 The Last Days of Dolwyn
• 1949 The Woman with No Name
• 1950 Waterfront, regia Michael Anderson
• 1951 Green Grow the Rushes
• 1952 Verișoara mea Rachel (My Cousin Rachel), regia Henry Koster
• 1953 The Desert Rats, regia Robert Wise
• 1953 Tunica (The Robe), regia Henry Koster
• 1954 Thursday's Children (narator)
• 1955 Prince of Players
• 1955 Ploile din Ranchipur (The Rains of Ranchipur) regia Jean Negulesco
• 1956 Alexandru Macedon (Alexander the Great), regia Robert Rossen
• 1957 Bitter Victory
• 1957 Sea Wife
• 1958 Privește înapoi cu mânie (Look Back in Anger), regia Tony Richardson
• 1959 A Midsummer Night's Dream (narator)
• 1960 Ice Palace
• 1960 The Bramble Bush
• 1962 Dylan Thomas

• 1962 Ziua cea mai lungă (The Longest Day), regia Darryl F. Zanuck
• 1963 Cleopatra, regia Darryl F. Zanuck, Rouben Mamoulian, Joseph L. Mankiewicz
• 193 The V.I.P.s
• 1964 Zulu (1964) (narrator)
• 1964 Becket, regia Peter Glenville
• 1964 Noaptea iguanei (The Night of the Iguana), regia John Huston
• 1964 Hamlet, regia John Gielgud, Philip Saville, Bill Colleran
• 1965 What's New Pussycat? (Cameo)
• 1965 The Sandpiper
• 1965 The Spy Who Came in from the Cold
• 1966 Who's Afraid of Virginia Woolf?
• 1967 The Taming of the Shrew (și producător)
• 1967 Doctor Faustus (producător și director)
• 1967 Comedianții (The Comedians), regia Peter Glenville
• 1968 Boom!
• 1968 Acolo unde se avântă vulturii (Where Eagles Dare), regia Brian G. Hutton
• 1968 Candy
• 1969 Staircase
• 1969 Anna celor o mie de zile (Anne of the Thousand Days), regia Charles Jarrott
• 1971 Atac împotriva lui Rommel (Raid on Rommel), regia Henry Hathaway
• 1971 Villain
• 1972 Under Milk Wood
• 1972 The Assassination of Trotsky
• 1972 Bluebeard
• 1972 Hammersmith Is Out
• 1973 Represalii la Roma (Rappresaglia), regia George P. Cosmatos
• 1973 Sutjeska, regia Stipe Delic
• 1974 The Klansman
• 1974 Brief Encounter
• 1977 Exorcist II: The Heretic
• 1977 Equus, regia Sidney Lumet
• 1978 Absolution
• 1978 The Wild Geese, regia Andrew V. McLaglen
• 1978 Atingerea meduzei (The Medusa Touch), de Jack Gold
• 1979 Breakthrough
• 1980 Circle of Two
• 1981 Lovespell
• 1984 1984

Căsătorit cu	Elizabeth Taylor (15 martie 1964–26 iunie 1974) Sally Burton[*] (3 iulie 1983–5 august 1984) Sybil Christopher[*] (5 februarie 1949–5 decembrie 1963) Suzy Miller[*] (21 august 1976–1982) Elizabeth Taylor (10 octombrie 1975–29 iulie 1976)
Copii	Kate Burton[*] Jessica Burton[*] Liza Todd Burton[*] Maria Burton[*]

Richard Burton în filmul Cleopatra(1963)

·       1991: A murit  Soichiro Honda, întreprinzător şi inginer japonez, fondatorul firmei de motociclete „Honda” (n.17.11.1906).

•       1998: A murit actriţa româncă de teatru şi film Coca Andronescu; ( n. 03.071932, Patarlagele, Buzau).

•       1998 - A încetat din viaţă omul politic Todor Jivkov, fost lider comunist, şef al statului bulgar (prim secretar al CC al PCB (1954-1989), preşedinte al Consiliului de Stat (1971-1989) (n. 7 septembrie 1911).

•       2000 - A încetat din viaţă actorul britanic Sir Alec Guiness: "Dr. Jivago", "Oliver Twist", "Războiul stelelor", “Să fii o dată milionar”, “Cheile spre Paradis”, “Podurile peste Kwai”, “Omul nostru în Havana”, “Hitler. Ultimele zece zile” (n. 1914).

Alec Guinness

•       2000 - A murit, în Germania, Ştefan Berindei, interpret de jazz, realizator de rubrici în cadrul emisiunilor de divertisment ale TVR, dedicate popularizării jazz-ului; în 1975 s-a expatriat, stabilindu-se în Germania (n. 22 mai 1942)

•       2002 - Scriitorul italian Franco Lucentini, în vîrstă de 81 ani şi suferind de cancer la plămâni, s-a sinucis (n. 1920).
* 2002: Francisco Coloane (19 iulie, 1910 – 5 august, 2002) a fost un scriitor chilian.
Opere:

• Cabo de Hornos (1941)
• El último grumete de la Baquedano (1941)
• La Tierra del Fuego se apaga (1945)
• Golfo de Penas (1945)
• Los conquistadores de la Antártida (1945)
• Tierra del Fuego (1956)
• Viaje al Este (1958)
• El camino de la ballena (1962)
• El chilote Otey y otros relatos (1971)
• Rastros del Guanaco Blanco (1980)
• Crónicas de la India (1983)
• Velero Anclado (1995)
• Cuentos completos (1999)
• Papeles recortados (2004) - postum^[2]
• Última carta (2005) postum^[3]

Francisco Coloane

•       2003 - A încetat din viaţă fostul campion naţional la tenis Gheorghe Viziru.

·       2007:  A incetat din viata actorul şi muzicianul Florian Pittiș, la vârsta de 63 de ani. S-a născut la Bucureşti, la 4 octombrie 1943. A studiat la Liceul “Gheorghe Lazăr” şi a absolvit în 1966 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (clasa prof. Radu Beligan). În 1992, a fondat trupa Pasărea Colibri, împreună cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici. A rămas în formaţie până în 2000, când i-a luat locul Marius Baţu. A fost însă, în permanenţă, o prezenţă activă în lumea muzicii prin emisiuni la radio şi televiziune, articole în ziare, prezentări de concerte, colaborări pe diferite discuri. O voce inconfundabilă a unor emisiuni de televiziune, printre care longeviva “Teleenciclopedie” şi a unor audiobook-uri (“Jurnalul unui mag” de Paulo Coelho – Humanitas Multimedia, “Levantul” de Mircea Cărtărescu – Editura Casa Radio) Pittiş a fost director, începând cu decembrie 1998, al Radio România Tineret, transformat în Radio3net. În ultimii trei ani de viață a condus acest post de radio aparţinând Societăţii Române de Radiodifuziune, care emite doar pe Internet, începând din noiembrie 2004.

* 2008: Sotiris Fotopolos (n. 6 decembrie 1937, orașul Heisi, Grecia - d. 5 august 2008, București, România) a fost un politician român de etnie greacă, reprezentant al acestei minorități în Parlamentul României în perioada 2000-2008. În legislatura 2000-2004, Sotiris Fotopolos a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Elenă și Republica Cipru iar în legislatura 2004-2008, el a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Elenă, Republica Lituania și Republica Cipru. După deces, Sotiris Fotopolos a fost înlocuit de deputatul Dragoș Gabriel Zisopol.

·       2011: Emilian Drehuță (n. 2 martie 1931, Baineț, județul Rădăuți; în prezent comuna Mușenița, județul Suceava – d. 5 august 2011, Bacău)^[1] a fost un economist, editor, memorialist și autor român.

A fost inițiatorul și organizatorul colectivului care, începând cu anul 2004, a conceput și elaborat prima „Enciclopedie a județului Bacău”, a cărei primă ediție a fost tipărită în anul 2007.

Sărbători

·       În calendarul ortodox: Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului; Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamț; Sf Mc Evsignie; Sf Nona, mama Sf Ier Grigorie Teologul; Sf Ier Fabian, episcopul Romei

·       În calendar romano-catolic: Sfințirea Bazilicii Santa Maria Maggiore din Roma

·       Burkina Faso - Ziua Independenței

RELIGIE ORTODOXĂ 5 August

Înainte – prăznuirea Schimbării la Față a Domnului; +) Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamț; Sf Mc Evsignie; Sf Nona, mama Sf Ier Grigorie Teologul; Sf Ier Fabie, episcopul Romei

Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului

Se cuvine sa aveti cunostinta, fratilor, ca ziua de astazi este Inainte-praznuirea Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, sa va adunati in biserici, la toate rugaciunile bisericesti si sa va curatiti prin milostenie. Ca, in aceasta zi, Domnul, Si-a descoperit Lumina dumnezeirii Sale, ascunse in Trupul Sau si a aratat ucenicilor Sai Slava dumnezeirii Sale, pregatindu-i spre intelegerea Invierii Sale si dand Dumnezeu-Tatal adeverire despre Fiul si zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L (Matei,17,5). Ca, aratandu-Si Hristos, in aceasta zi, dumnezeiasca Lui Putere, Slava Lui, Cinstea Lui si Stapanirea Lui, zi vestitoare de bucurie si de mantuire a facut dintr-insa.

    Deci, ajungand la aceasta zi, sa o praznuim cu laude dumnezeiesti si, impodobindu-ne prin curatie, sa ne saturam de duhovniceasca mancare, din care sufletul, hranindu-se, nu va muri. Ca, de nu vom asculta cuvintele Sfintelor Scripturi si de nu vom face voia Lui Dumnezeu, atunci, ne vom osandi, cu osanda cea vesnica. Iar, de vom face voia Lui Dumnezeu, vietii celei vesnice vom fi mostenitori. Iar cearta si mania sa se lepede de la noi, si asa, cu fapte bune, vom placea lui Hristos-Dumnezeu, asteptand fericita nadejde si desfatare a Imparatiei lui Hristos. Ca la aceasta ne-a chemat pe noi Hristos, cand S-a pogorat din cer, Fiul lui Dumnezeu, Cel fara de inceput, Dumnezeul nostru, Unul fiind din Sfanta Treime, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin.

Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamț

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. La Botez a primit numele de Ilie, şi din pruncie s-a dovedit un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu.

După şase luni de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin, şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: Nu, eu vreau să mă fac călugăr! După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: Mănăstirea! Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit.

Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui, şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind la călugărie numele de Ioan. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Mănăstirii Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea, păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta, îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940, fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici l-a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Ca pustnic, se hrănea doar cu pesmeţi şi puţine fructe. Obişnuia să se roage noaptea, singur, răbdând multe ispite.

Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

Cu aprobarea Patriarhiei Ierusalimului, în anul 1947, la 13 mai, este hirotonit diacon, în biserica Sfântului Mormânt, cu binecuvântarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh din Patriarhia Ierusalimului, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor români, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena, care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa.

În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (sau Horat). După un an se retrage cu ucenicul său într-o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu săi dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, vieţuia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii, şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. La sărbătorile mari şi în posturi, Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana împreună cu ucenicul său, şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept pernă.

În vara anului 1960 era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar după 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata Sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi.

La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit o raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, depunând Sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă îl primesc. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul Sfinţilor, la data de 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, fixându-i-se zi de prăznuire 5 august, data mutării lui la cele veşnice.

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie.

Acest sfânt era cu neamul antiohian si a fost ostas pe vremea lui Constantin Clor, tatal Sfântului si Marelui Constantin, si si-a purtat slujba pâna în zilele lui Iulian Apostatul. Fiind de 110 ani, a fost adus înaintea lui Iulian la cercetare, sa mustrându-l pe împarat ca si-a calcat credinta parinteasca, si a adus cinstire la idoli si aducându-i aminte de bunatatile Marelui Constantin, si cum ca prin dumnezeiasca aratare a fost adus la credinta în Hristos. Însa Iulian batându-si joc de el, a poruncit sa i se taie capul, si asa a plinit mucenicia în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit.

Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfânta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme. Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani. Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfânta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfântul Cezarie (praznuit la 9 martie) si mai ales sfântul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.

Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai barbatesc decât al celor mai bravi barbati. Nu se ocupa de cele lumesti si materialicesti decât în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea decât o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decât numai aceea ca, prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si la Dumnezeu merge. Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea, ea spunea mai târziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vânda pe sine si pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.

Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 5 August

A.      GUSTĂRI

Roşii umplute cu ţelină fiartă

•        1,8 kg roşii

•        900 g ţelină

•        200 g maioneză de post

•        20 g muştar

•        10 g zahăr pudră

•        1 legătură pătrunjel

•        Sare

Ţelina se curăţă de coajă şi se fierbe în apă cu sare.

          Se lasă să se răcească şi apoi se rade pe răzătoare.

          Se aleg roşii de aceeaşi mărime, se taie capacele, se scoate miezul cu o linguriţă, se întorc cu gura în jos şi se lasă să se scurgă bine.

          Se amestecă maioneza de post preparată conform uneia din reţetele existente, cu zahărul şi muştarul, se adaugă ţelina rasă şi se potriveşte gustul de sare.

          Se umplu roşiile cu această compoziţie şi se decorează cu verdeaţă tocată.

          Se aşază pe platou.

B.      SALATE

Salată de castraveţi verzi

•        500 g castraveţi verzi

•        30 g ulei

•        25 ml oţet sau 50 ml zeamă de lămâie

•        1 legătură mărar

•        Piper

•        Sare

Castraveţii verzi se curăţă de coajă şi se taie felii subţiri.

          Se adaugă ulei, oţet diluat cu apă, sau zeamă de lămâie, sare şi piper şi se amestecă.

          La sfârşit se adaugă mărarul tocat.

C.      SOSURI

Pentru reţetele de azi nu este necesar să preparăm separat vreun sos.

D.      BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de fasole verde

•        500 g fasole verde

•        150 g morcovi

•        50 g pătrunjel

•        100 g ţelină

•        100 g ceapă

•        100 g ulei

•        200 g roşii (sau miezul scos de le roşiile pentru umplut)

•        1 legătură pătrunjel verde

•        Sare

Zarzavatul se taie julien, ceapa se toacă mărunt, se călesc în ulei şi se pun într-o oală împreună cu fasolea tăiată bucăţi de 4-5 cm şi 2 litri apă.

Când fasolea este fiartă se pun roşiile tăiate cubuleţe şi se potriveşte gustul de sare.

La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

E. MÂNCĂRURI

Imam Baialdi – Reţetă libaneză

Ingrediente:

•        1,5 kg vinete coapte şi lungi.

Umplutura:

•        2 cepe,

•        2 morcovi,

•        1 pătrunjel,

•        1 ţelină,

•        2 ardei graşi,

•        3 linguri varză tocată,

•        3 căpăţâni usturoi.

Sos:

•        1 kg de roşii,

•        200 ml ulei măsline,

•        1 ardei iute,

•        sare,

•        piper.

Mod de preparare:

Vinetele se pregătesc (se spală, se  scot din coadă) şi se crestează, dar numai de patru ori, şi nu prea adânc, cât să se ţină un pic vânăta din miez. Se opăresc iute, se presară cu sare şi se pun între funduri de lemn, presate, să-şi lase zeama amăruie. Se toacă toată umplutura şi se căleşte în 100 ml ulei de măsline, ca în  Levant, unde totul e scump, dar şi gustos. Usturoiul nu se căleşte, să rămână viu până-n vânătă şi acolo să moară, dar se taie-n două căţeii, să sufere un pic. Vinetele se pun în tavă şi se îndeasă-n crestături cu prăjeala asta, cu căţeii de usturoi, cu ceva sare şi piper. Roşiile se curăţă de pieliţă şi se dau prin sită. Se toarnă undelemnul rămas, bulion de roşii, ardeiul iute tocat. Se pune tava la cuptor, acoperită, să se coacă înăbuşit o jumătate de oră, apoi se lasă să scadă pe marginea plitei, să se îndese toate cele bune în cuvă.

F.      DULCIURI

Prăjitură „Ziua şi noaptea”

• 12 linguri ulei;

• 14 linguri zahăr;

• 14 linguri apă;

• 18 linguri făină;

• 2 linguriţe praf de copt;

• 1 vanilie;

• 2 – 3 linguri cacao;

• 1 cană nucă măcinată

Se amestecă bine ingredientele cu mixerul, se adaugă făină în care s-a amestecat praf de copt şi vanilie.

La sfârşit se adaugă nuca.

În tava unsă şi tapetată cu făină se toarnă jumătate din compoziţie.

Deasupra se toarnă cealaltă jumătate în care s-a adăugat cacao.

ARTE 5 August

INVITAŢIE LA OPERĂ 5 August

Ambroise Thomas - Le Songe d'une nuit d'ete: 

 Hamlet

 Mignon

MUZICĂ 5 August

Antonio Cesti

Pietro Antonio Cesti: Orontea (Concerto Vocale): 

Dan Grigore

Samantha Sang, cântăreaţa americană, care a lansat şlagărul „Emotion”.

Ada Milea, actriță și cântăreață româncă

Ada Milea full concert live // 03.01.2016 // Teatrul Odeon: 

Olivia Holt, actriță și cântăreață americană

Ştefan Berindei

Quintetul de Jazz Bucuresti: 

Florian Pittiş – Pasărea Colibri

Ploaia care va veni ... Florian Pittiş & Pasarea Colibri: 

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Best Saxophone Love Songs All Time: Kenny G Greatest Hits Full Album 2019

POEZIE 5 August

TRAVERSELE - Adrian Paunescu

Umbra

TEATRU – FILM 5 August

De Marin Preda

Biografie Marin Preda

Scriitorul roman Marin Preda s-a nascut pe 5 august 1922 la Silistea-Gumesti, judetul Teleorman. Urmeaza scoala primara din satul natal, continua studiile la scoala din Abrud, apoi la cea din Cristur-Odorhei. La terminarea studiilor devine corector la revista Timpul, in paginile careia debuteaza cu schita "Parlitu'".

Publica la diverse ziare si reviste schitele si povestirile: Strigoaica, Salcamul, Calul, Noaptea, La camp. Scriitorul frecventeaza cenaclul Sburatorul condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela "Calul" face o buna impresie celor prezenti.

Marin Preda debuteaza editorial in anul 1948 cu volumul "Intalnirea din pamanturi". Primul volum al romanului "Morometii" este publicat in 1955, iar al doilea in 1967. Alte romane scrise de Marin Preda: Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, Viata ca o prada, Delirul, Cel mai iubit dintre pamanteni. 

In colaborare cu  Nicolae Gane, Marin Preda traduce romanul "Ciuma" de Albert Camus si "Demonii" de Fiodor Dostoievski. In anul 1956 i-a fost decernat premiul de stat pentru romanul Morometii, iar in 1971 primeste pentru romanul "Marele singuratic" premiul Uniunii Scriitorilor.

Marin Preda a fost corector la Romania Libera si redactor la revista Viata Romaneasca. In anul 1970 a fost numit director al editurii Cartea Romaneasca, iar din 1968 a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor. A fost ales membru corespondent al Academiei Romane in 1974 si deputat in Marea Adunare Nationala in 1980.

Marin Preda se stinge din viata pe16 mai 1980 la Mogosoaia.

Cu Rodica Popescu – Bitănescu

Biografie Rodica Popescu – Bitănescu

Actrița Rodica Popescu Bitănescu s-a născut la 5 august 1938, in Răsucești, județul Ilfov.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București in 1960, la clasa profesorului A. Pop Marțian.
A jucat pe scena Teatrului Național din Iași si la Teatrul Barbu Delavrancea din capitală. Din 1966 pană in prezent este actrita Teatrului Național din București. A jucat in zeci de roluri, cum sunt: Ines din „Castiliana” de Lope de Vega, Lucetta – „Bădăranii” de Carlo Goldoni, Calipsița – „Coana Chirița” după Vasile Alecsandri, Manuela – „Travesti” de Aurel Baranga, Monti – „Moartea ultimului golan” de Virgil Stoenescu, Lina – „Să nu-ți faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu, Argentina – „Trei frați gemeni venețieni” de Aldo Mattiuzi Collalto, Liuba – „Faleza” de Julius Edlis, Lucy – „Rivalii” de Richard Sheridan, Bucătăreasa - „Legenda ultimului împărat” de Valentin Nicolau, Bonita – „Așteptând la Arlechin” de Noel Coward, etc.
Din anul 2000 este dramaturg si regizor. A scris si regizat propriile piese ,,Cinci femei de tranziție’’, ,,Încă-i bine’’, ,,Viață de cimitir’’, toate jucate cu mare succes pe scena Naționalului bucureștean. În stagiunea 2010-2011 joacă în 2 dintre acestea: ,,Încă-i bine’’ si ,,Cinci femei de tranziție’’, precum si in ,,Rendez-vous’’ de Tudor Musatescu, in care interpreteaza 13 personaje.
A debutat in cinematografie in 1975, cu filmul ,,Comedia fantastică’’. A mai jucat in „Premiera”, „Eu, tu și Ovidiu”, ,,Miezul fierbinte al pâinii”, „Rămân cu tine”, „Femeia din Ursa Mare”, „Am o idee”, „Ciocolată cu alune”, „Zbor periculos”, „Cucoana Chirița”, „Lacrima cerului”, „Harababura”,,,Dumbrava minunata’’, etc., precum si in ecranizarile pentru televiziune „Commedia dell`Arte”, Fata și caruselul”, „Escu”, „Bolnavul închipuit”, etc. In anul 2008 a aparut in serialul Tv ,,Ingerasii’’, in rolul Florancei.
Rodica Popescu Bitănescu este căsătorită cu juristul Mircea Bitănescu si nu are copii.

Filme cu Rodica Popescu Bitănescu

Vezi filme

·         Îngerașii (2008) - dna. Sterescu

·         Dragoste de mamă (2006) - Elena

·         Cuscrele (2005)

·         Poveste imorală (2000)

·         Ministerul comediei (1999)

·         Cu materialul clientului (1997)

·         Harababura (1990)

·         Cucoana Chirița (1986) Trailer

·         Aripi de zăpadă (1985)

·         Căsătorie cu repetiție (1985)

·         Colierul de turcoaze (1985) - Slujnica

·         Secretul lui Nemesis (1985) Trailer

·         Sosesc păsările călătoare (1984)

·         Femeia din Ursa Mare (1982)

·         Am o idee (1981)

·         Dumbrava minunată (1980)

·         Hagi Tudose / (1980)

·         Reteaua "S" (1980) - bibliotecara

·         Premiul întîi (1979)

·         Ciocolata cu alune (1978)

·         Din nou împreună (1978) - telefonista

·         Iarba verde de acasă (1978)

·         Eu, tu și Ovidiu (1977) - Rodica

·         Ana / (1976) - Ana Sandru

·         Avocatul (1976)

·         Premiera (1976)

·         Comedie fantastica / Comedie fantastică (1975) - Sotia

·         Livada de visini / (1975)

·         Patima (1975) - subreta

·         Scrisori apocrife (1975)

Viata De Cimitir - Rodica Popescu Bitanescu: 

Cu Coca Andronescu

Biografie Coca Andronescu

S-a nascut pe 3 iulie 1932 in Patarlagele, Buzau, si a murit in Bucuresti pe 05 august 1998. A absolvit Facultatea de Teatru la Cluj, în 1953, devenind apoi actriță a Teatrului Național din București. Se remarca prin rolul episodic (O elevă) în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, montare de referință a lui Sică Alexandrescu, din 1956.

În 1957 interpretează rolul Pyrrhei din „Ovidiu” de V. Alecsandri. La sfârșitul anului 1958 joacă în „Minunata pantofăreasă” de Federico García Lorca făcând din rolul Pantofăresei o creație memorabilă, în compania lui Mihai Fotino, pentru ca în 1959 Sică Alexandrescu, să-i încredințeze rolul Mirandolinei din „Hangița” de Goldoni, creație de asemenea excepțională a actriței. 

Aceste creații au impus-o ca actriță de comedie cu un simț special al construcției și al efectului artistic, temperamentală, seducătoare, spontană, uneori imprevizibilă.

Coca Andronescu are o bogată filmografie, începând cu varianta TV a celebrului spectacol al lui Sică Alexandrescu, „Bădăranii” de Carlo Goldoni (1960), în care îi avea ca parteneri pe Marcel Anghelescu, Radu Beligan, George Calboreanu, Alexandru Giugaru, Constantin Rauțchi, Carmen Stănescu, Vasilica Tastaman și Grigore Vasiliu-Birlic, continuând cu „Titanic Vals” (în care interpreta rolul Sarmisegetuzei), „Balul de sâmbătă seara” (1968), „Zile de vară” (1968), „Așteptarea” (1970), „Comedie fantastică” (1975), „Singurătatea florilor” (1975), „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Eu, tu și Ovidiu” (1977), „Tufă de Veneția” (1977), „Expresul de Buftea” (1978), „Alo, aterizează străbunica!” (1981), „Cine iubește și lasă” (1982), „Hangița” (1983, teatru TV), „Mușchetarii în vacanță” (1984), „Masca de argint” (1985), „Cuibul de viespi” (după „Gaițele de Al. Kirițescu, 1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Recital în grădina cu pitici” (1987), „Moartea unui artist” (1989).

Aurel Storin afirma: "Ea contamina atmosfera din jur, stârnea parcă o stare specială de veselie și de mișcare euforică a moleculelor de aer care-i înveleau cuvintele și mișcarea... Totul în jurul ei slujea într-un fel clipa de tainică minune a râsului spontan când noi toți – oameni serioși, cu mustăți și cu probleme – ne aflam, în întregime și necondiționat, la dispoziția unei mari actrițe de comedie."

Filme cu Coca Andronescu

·         Moartea unui artist (1991) - batrana Domnica

·         Cuibul de viespi (1987) - Zoia, sora Anetei Duduleanu

·         În fiecare zi mi-e dor de tine (1987)

·         Recital in gradina cu pitici (1987)

·         Masca de argint (1985)

·         Mușchetarii în vacanță (1984)

·         Hangita (1983)

·         Cine iubește și lasă (1982)

·         Alo, aterizează străbunica! (1981)

·         Expresul de Buftea (1978) - femeia care tricoteaza

·         Eu, tu și Ovidiu (1977)

·         Tufă de Veneția (1977)

·         Serenada pentru etajul XII (1976) - Amelia

·         Comedie fantastica / Comedie fantastică (1975)

·         Singurătatea florilor (1975) - Melania

·         Asteptarea (1970)

·         Balul de sâmbătă seara (1968) Trailer

·         Zile de vara (1968) - Tanta

·         Titanic Vals / Titanic vals (1965) - Sarmisegetuza - Miza

·         Dragoste la zero grade (1964)

·         Tanta si Costel - Iubirea e un lucru foarte mare (1962) - Tanta

·         Post restant (1961)

·         Bădăranii (1960) - bucatareasa

·         Nu vreau să mă-nsor (1960)

·         Momente "Caragiale" - Tren de placere / (1958) - vanzatoarea de floricele

Moartea unui artist (1991): 

GÂNDURI PESTE TIMP 5 August

Guy de Maupassant - Citate:

 Marin Preda - Citate:

SFATURI UTILE 5 August

CÂTE CEVA DESPRE HIPERTENSIUNE

1.  Cauzele hipertensiunii arteriale

Presiunea sanguina tinde sa creasca odata cu inaintarea in varsta deoarece vasele sanguine isi pierd din elasticitate, devin mai rigide.

Cauzele hipertensiunii arteriale sunt multiple. Unele afectiuni conduc la cresterea presiunii sanguine, precum bolile cronice renale, boli ale tiroidei, la fel cum si unele medicamente au aceleasi efecte (corticosteroizi, antiinflamatoare, pastile pentru dieta, medicamente luate adesea in cazul racelilor).

In cazul unora dintre femei, sarcina, anticonceptionalele sau terapia hormonala poate avea acelasi efect. Cele care folosesc anticonceptionale au atat presiunea sistolica cat si cea diastolica usor crescuta. Daca sunteti deja in evidenta cu hipertensiune arteriala si doriti sa luati contraceptive orale, informati-va medicul ginecolog despre acest aspect. Discutati despre cat de des trebuie sa va masurati tensiunea si ce trebuie sa faceti ca sa o tineti sub control, cat timp luati anticonceptionalele. Acelasi lucru trebuie sa il faceti si daca doriti sa incepeti terapia hormonala pentru a ameliora simptomele menopauzei.

2.  Factorii de risc care predispun la aparitia hipertensiunii arteriale

VARSTA INAINTATA: Aproximativ 65% dintre americanii cu varsta de peste 60 de ani sufera de hipertensiune (nu avem date statistice pentru Romania). In cazul adultilor, hipertensiunea sistolica izolata este forma cea mai frecventa. Hipertensiunea nu trebuie sa faca parte din procesul de imbatranire, ci trebuie urmat fiecare pas in parte pentru a mentine valorile in intervalul normal.

RASA/ETNIA: Hipertensiunea arteriala poate afecta pe oricine. Cu toate acestea este mai frecventint intalnita in cazul in cazul persoanelor africane fata de cele caucaziene sau hispanice si apare la o varsta tanara, cu simptome severe.

OBEZITATEA: Persoanele obeze sunt mai predispuse sa dobandeasca prehipertensiune si ulterior hipertensiune arteriala.

SEXUL: Atat barbatii cat si femeile sunt expusi riscului de a suferi de aceasta afectiune. Totusi, inainte de 45 de ani, barbatii au riscul mai mare de a avea hipertensiune arteriala fata de femei. Dupa varsta de 65 de ani, femeile sunt mai predispuse decat barbatii.

STILUL DE VIATA NESANATOS: Daca obisnuiti sa mancati sarat, sa beti mult acool, sa fumati, aveti o viata caracterizata prin sedentarism sau este supusa stresului si nu aduceti un aport suficient de potasiu in dieta, atunci sunteti predispus la a avea hipertensiune arteriala.

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Se refera la antecedentele pe care le aveti in familie. Daca aveti rude care sufera de hipertensiune arteriala, atunci exista un risc mai mare de a avea si dumenavoastra aceeasi afectiune.

In ceea ce priveste copiii, prehipertensiunea si hipertensiunea sunt tot mai comune in randul acestora datorita obezitatii. Odata diagnosticati si copiii trebuie sa isi monitorizeze presiunea sanguina.

3.  Simptomele hipertensiunii arteriale

Presiunea sanguina crescuta de obicei nu se asociaza cu semne sau simptome, de aceea se mai numeste si ucigasul silentios. Rar, pot sa apara dureri de cap. Puteti avea hipertensiune arteriala de ani de zile fara sa stiti. In tot acest timp, pot sa apara complicatii deoarece sunt afectate inima, vasele de sange, rinichii si alte parti ale corpului. Unii pacienti afla ca sufera de hipertensiune arteriala numai dupa ce apar probleme mult mai grave precum infarct, insuficienta renala si/sau cardiaca, anevrisme.

Exista cazuri cand hipertensiunea creste atat de mult incat pot sa apara mai multe simptome precum:

• Dureri de cap severe
• Ameteala
• Varsaturi
• Confuzie
• Vedere alterata
• Sangerari nazale

4.    Diagnosticarea

Medicul va masura presiunea sanguina de multe ori inainte de a va diagnostica. Daca valorile se mentin marite in marea majoritate a masuratorilor atunci se poate pune un diagnostic corect.

Acest test este usor de efectuat, asa cum am mentionat mai sus se foloseste un dispozitiv special, numit tensiometru. Daca este vorba despre unul clasic, atunci este necesar si un stetoscop.

Inainte de a efectua testul, pacientul nu trebuie sa consume cafea sau sa fumeze cu 30 de minute inainte pentru ca altereaza valorile. Este indicat sa se mearga la baie inainte de acest test. Daca ati facut efort inainte este indicat sa va asezati cateva minute, pentru ca miscarea duce la cresteri de scurta durata ale tensiunii.

In ceea ce priveste copiii, trebuie avut in vedere ca valorile cresc o data cu varsta si cu marimea corpului. Bebelusii au valori foarte mici ale presiunii sanguine in timp ce adolescentii tind sa aiba valori similare cu ale adultilor.

Mai pot fi efectuate teste care urmaresc nivelul colesterolului (colesterolul se depune pe vasele de sange formand placi, care ingusteaza vasele de sange si astfel creste presiunea sanguina) alte boli cardiovasculare (electrocardiograma sau ecocardiograma) sau boli renale (teste ale urinei, sangelui, ecografie).

5.    Tratamentul

De regula hipertensiunea arteriala se trateaza prin: administrare de medicamente si prin modificarea stilului de viata. Cei mai multi pacienti vor avea nevoie de tratament pe termen lung, pe parcursul intregii vieti.

Scopul tratamentului este de a mentine presiunea sanguina sub 140/90 mmHg. Pentru pacientii care sufera de diabet sau boli renale scopul este de a mentine presiunea sanguina sub 130/80 mmHg.

Medicamentele care duc la scaderea tensiunii actioneaza in mod diferit. Unele scad tensiunea prin eliminarea extra fluidului si a sarii din corp, altele scad ritmul cardiac sau relaxeaza vasele de sange. Adesea, doua sau mai multe medicamente sunt mai eficace decat unul singur.

Tipuri de medicamente utilizate frecvent in tratarea hiperteniunii arteriale:
DIURETICE: Actioneaza ajutand rinichii sa elimine apa si sarea in exces din organism. Astfel se reduce cantitatea de fluid din vasele de sange (sangele este alcatuit din elemente figurate si plasma) si automat scade tensiunea arteriala. Exista mai multe tipuri de diuretice. De regula sunt prescrise impreuna cu alte medicamente.

BETA BLOCANTE: Efectul lor este direct asupra inimii, scazand ritmul cardiac (inima va bate mai rar si cu mai putina forta). Inima pompeaza mai putin sange in vase si presiunea sanguina scade.

INHIBITORI AI ANGIOTENSINOGENULUI: Acestia impiedica oganismul sa sintetizeze un hormon numit angiotensina II si care provoaca vasoconstrictie (ingustarea vaselor de sange). In absenta angiotensinei nu mai are loc vasoconstrictia iar presiunea sanguina revine la valorile normale.

BLOCANTI AI RECEPTORILOR PENTRU ANGIOTENSINA II: Sunt medicamente care protejeaza vasele de sange de acest hormon. Vasele se relaxeaza, iar presiunea sanguina scade.

BLOCANTI AI CANALELOR DE CALCIU: Previn patrunderea calciului in celulele musculare cardiace si in celulele vaselor de sange. Vasele se relaxeaza, iar presiunea scade.

VASODILATATORI: Deschid vasele de sange direct, relaxand stratul muscular din compozitia peretilor lor, deci efectul global este de scadere a presiunii ateriale.

ALFA BLOCANTI: Reduc impulsurile nervoase care duc la vasoconstrictie.

ALFA-BETA BLOCANTI: Actioneaza in acelasi mod precum alfa blocantii, cu precizarea ca incetinesc ritmul cardiac ca si beta blocantii.

Asa cum am mentionat mai sus, cei mai multi pacienti primesc mai multe medicamente. Datorita varstei, a programului incarcat, unii pacienti uita sa isi ia medicamentele sau sar peste verificarile de rutina ale presiunii sanguine. Puneti-va notite in locuri vizibile care sa va aminteasca de medicamentele pe care trebuie sa le luati. De asemenea, pentru a nu uita care medicament trebuie luat si cand, puteti sa va cumparati cutiute speciale pentru medicamente care le separa pe zile. Un calendar pentru a tine evidenta zilelor cat timp luati tratamentul poate fi de asemena eficace.

Schimbarea stilul de viata prin:

ADOPTATI O DIETA SANATOASA – Medicul poate recomanda un plan de dieta pentru a stopa hipertensiunea. Aceasta dieta se concentreaza pe aportul de fructe, legume, cereale integrale, peste si alte alimente care au o consistenta scazuta in grasimi, colesterol si cel mai important in sare.

De asemenea, prin intermediul dietei se incearca reducerea alimentatiei cu carne rosie, dulciuri. Deci aceasta dieta este bogata in potasiu, calciu, magneziu, fibre si proteine si contine foarte putina sare (cel mult 1,5 mg sare pe zi).

Pe langa atentia acordata mancarii, trebuie limitata si cantitatea de alcool consumata. Prea mult alcool duce la cresterea presiunii sanguine. Barbatii nu ar trebui sa consume mai mult de doua pahare de vin, bere, iar femeile nu mai mult de un pahar.

MENTINETI O VIATA ACTIVA – Activitatile sportive (alergare, aerobic, diferite sporturi sau chiar simpla plimbare in parc) pot duce la scaderea hipertensiunii arteriale. De asemenea, contribuie la prevenirea aparitiei hipertensiunii. Inainte de a incepe astfel de activitati, mai ales daca pana in acel moment ati dus o viata sedentara, este indicat sa discutati acest plan cu medicul dumneavoastra.

Cu cat sunteti mai activ, cu atat aveti mai multe beneficii in ceea ce priveste starea de sanatate.

RENUNTATI LA FUMAT – Daca obisnuiti sa fumati, cel mai bine este sa incercati sa va lasati. Fumatul afecteaza aproape orice organ, inclusiv inima si vasele de sange. Discutati cu medicul dumneavoastra despre programe si produse care va pot ajuta sa renuntati la acest viciu.

MENTINETI O GREUTATE SANATOASA – A mentine o greutate adecvata varstei face parte din a avea un stil de viata sanatos. Daca aveti greutatea cu mult peste cea normala sau suferiti de obezitate, este indicat sa incercati sa slabiti, reducand cantitatea de calorii pe care o consumati deobicei. In acest scop va pot ajuta nutritionistii care va pot stabili in functie de afectiunile pe care le aveti, un plan pentru a da jos kilogramele in plus.

REDUCETI CANTITATEA DE SODIU – Trebuie sa incercati sa gatiti cu cat mai putina sare. Daca veti urma dieta pe care am mentionat-o mai sus, automat se va reduce drastic cantitatea de sare pe care o veti consuma. Cea mai mare cantitate de sare provine din mancarea si alimentele pe care le cumparati, de aceea cititi cu atentie etichetele pentru a verifica cu atentie cantitatea de sare pe care o contin. Pe de alta parte, trebuie crescuta cantitatea de potasiu adusa in organism (prin fructe, legume).

6.  Complicatiile hipertensiunii arteriale

Cand presiunea sanguina nu este tinuta sub control exista riscul sa apara:

• Sangerari ale aortei
• Boli cronice renale
• Insuficienta cardiaca
• Infarct miocardic
• Aport insuficient de sange la nivelul membrelor inferioare
• Probleme cu vederea
• Accidente vasculare

    7. Prevenirea hipertensiunii arteriale

Daca aveti presiunea sanguina normala, un stil de viata sanatos va ajuta sa o mentineti in limitele normale si sa preveniti aparitia hipertensiunii arteriale. Urmati o dieta sanatoasa. Limitati cantitatea de sodiu si de alcool consumata. Incercati sa fiti cat mai activi din punct de vedere fizic.

Creati-va o rutina in ceea ce priveste miscarea. Mentineti o greutate optima varstei. Incercati sa evitati stresul pe cat posibil si emotiile puternice. Foarte multe persoane care adopta un astfel de stil de viata sunt capabile sa previna sau sa intarzie aparitia hipertensiunii.

O data la 39 de secunde, un adult moare din cauza unui infarct miocardic, a unui accident vascular sau din cauza altor afectiuni cardiovasculare. Aproximativ 68 de milioane de oamni sufera de hipertensiune arteriala si unul din doi nu mentine presiunea sanguina sub control.