MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 20 AUGUST 2019

Pentru cei noi, dar și pentru cei vechi dintre prietenii mei care nu au aflat vin cu această:

INFORMARE!

Bun venit în universul meu virtual. Mă puteți găsi oricând la adresa mea de blogger pe care nu o pot spune pentru că Facebook îmi șterge postarea, dar vă sugerez să încercați numele și prenumele mele legate, apoi punct urmat de blogspot și iar punt și în final com!

După cum veți vedea în continuare, la mine în pagină găsiți materiale de cultură generală adresate celor ce doresc să învețe sau să-și verifice cunoștințele. Exclud bârfele politice sau de altă natură din start cum, de asemeni exclud și matrimonialele pentru care sunt siteuri specializate. Tratez cu decență pe toți prietenii, dar, pe bază de respect și reciprocitate doresc să fiu tratat la fel!

Vă puteți înscrie în unul, sau mai multe dintre grupurile tematice pe care le administrez, dar NUMAI după ce devenim prieteni:

1. ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI;

2. COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC – TRADIȚII ȘI MODERNISM;

3. DAȚI INIMII MOTIV SĂ ZÂMBEASCĂ;

4. DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE;

5. GÂNDURI PESTE TIMP;

6. GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR;

7. INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET;

8. ISTORIE PE ZILE;

9. ÎȚI PLACE HISTORIA (ISTORIA);

10. MUZICĂ;

11. MUZICA – CHEIA FERMECATĂ CARE DESCHIDE SUFLETUL;

12. PE O ARIPĂ DE CÂNT;

13. POEZIE;

14. PRIETENI CĂRORA LE PLACE RADIO SIMPLU;

15. PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI;

16. PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL ARTELOR;

17. PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL ȘTIINȚELOR;

18. PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL SPORTULUI;

19. RELIGIE ORTODOXĂ;

20. SFATURI UTILE;

21. TEATRU/FILM;

22. ISTORIE PUR SI SIMPLU

Succes în activitatea Dumneavoastră!
Când sunt blocat, ca acum, nu pot trimite articole, mesaje sau comentarii decât pe pagina mea sau în grupurile tematice arătate mai sus, pe care le administrez și atunci, dacă doriți să vedeți ce mai prezint, căutați-mă!

Căutați-mă și la adresa dicuoctavian.blogspot.com.

ISTORIE PE ZILE 20 August

Evenimente

· 636: Bătălia de la Yarmuk: forțele arabe conduse de Khalid ibn al-Walid preiau controlul în Siria și Palestina, marcând primul mare val de cuceriri musulmane și înaintarea rapidă a Islamului în afara Arabiei. Bătălia de la Yarmuk a fost o luptă dată între Imperiul Bizantin și Califatul Rashidun în perioada 15–20 august 636, lângă râul Yarmuk în Siria. Lupta s-a terminat cu victoria arabilor care erau în număr mic față de bizantini. Se pare că o furtună de nisip s-a abătut ca din senin asupra bizantinilor, orbindu-i și provocând înfrângerea acestora.

· 917: Bătălia de Acheloos: Țarul Simeon I al Bulgariei înfrânge decisiv o armată bizantină. În anul 917, o armată extrem de puternică bizantină, condusă de Leon Phokas cel Batran , fiul lui Nichifor Fokas, a invadat Bulgaria, însoțit de marina bizantină sub comanda lui Romanos Lekapenos , care a atacat porturile bulgare la Marea Neagră. In drum spre Mesembria ( Nesebar), în asteptarea trupelor transportate pe mare, forțele lui Phokas au oprit să se odihnească lângă râul Acheloos. Tarul bulgar Simeon s-au grăbit să intercepteze bizantinii, și i-a atacat de pe dealurile din apropiere în timp ce ei se odihneau dezorganizat. În timpul bataliei care a urmat si care a fost una dintre cele mai mari din istoria medievală, bulgarii au distrus complet oastea bizantinilor și au ucis mulți dintre comandanții lor. Phokas a reușit să fugă în Mesembria. Zeci de ani mai tarziu, Leon Diaconul scria că “grămezi de oase pot fi văzute astăzi la raul Acheloos, unde armata a fugit rusinos “.

· 1000: Întemeierea statului maghiar de Sfântul Ștefan. Astăzi, sărbătorită ca zi națională în Ungaria. Ștefan I al Ungariei (în maghiară Szent István király „sfântul rege Ștefan”) (n. 969, cu numele de Vajk la Strigoniu (Esztergom) – d. 15 august 1038, Székesfehérvár (lat. Alba Regia), a fost membru al Casei Arpadiene, fiul lui regelui Géza, care începuse să integreze Ungaria în Europa creștină occidentală. Învățătorul tânărului Vajk a fost Adalbert, episcopul de Praga. El i-a influențat pe Géza (încă păgân) și pe Sarolt (provenită dintr-o familie creștină de rit bizantin), să treacă la crestinism, împreună cu copiii lor. Vajk a fost botezat în 994 (sau cândva între 994 și 996) de acest episcop la Esztergom și a primit numele primului martir, Sfântul Ștefan. Ștefan s-a căsătorit în 995 cu Ghizela de Bavaria, sora împăratului Henric al II-lea si a devenit rege al Ungariei după ce l-a învins unchiul său păgân Koppány, care de asemenea pretindea tronul. După consolidarea puterii lui ca principe, Ștefan a început creștinarea țării și l-a trimis pe călugărul benedictin Asztrik la Roma cu misiunea de a obține binecuvântarea Papei și coroana regală. Conform tradiției, Papa Silvestru al II-lea i-ar fi trimis o coroană de aur cu nestemate, iar în ianuarie 1001 o scrisoare de binecuvântare, prin care îl recunoștea oficial ca rege creștin al Ungariei. „Sfânta coroană a Ungariei”, cunoscută drept Coroana Sfântului Ștefan, este o lucrare artistică realizată ulterior, în mai multe faze, în secolele XI-XIII. Tot Papa Silvestru i-a dat celui pe care ungurii aveau să-l numească Sfântul Ştefan, puteri depline. Fostul print păgân Vajk a poruncit ca supuşii săi să plătească o taxă Bisericii, iar la fiecare zece sate să se construiască o biserică şi să fie întreţinut un preot care să slujească în noul lăcaş. Tot el a donat domenii episcopatelor şi mănăstirilor şi a interzis căsătoriile între ungurii creştinaţi şi cei care mai practicau religia lor originară. Au fost chemaţi călugări străini care să predea latina şi să-i înveţe pe unguri agricultura, iar ungurii au abandonat alfabetul scrierii lor originare, compus din caractere asemănătoare runelor, şi au adoptat grafia latină. Stefan a initiat reforme radicale pentru a moderniza a Ungaria dupa modelul occidental. Țara a trecut la utilizarea in documentele oficiale a limbii latine. De fapt, latina a fost limbă oficială în teritoriile locuite de unguri din perioada Sfântului Ştefan până în anul 1844. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă.

· 1083: Primul rege al Ungariei, Ștefan I, a fost canonizat de papa Grigore al VII-lea. Stefan I al Ungariei, (în maghiara Szent István király „sfântul rege Ştefan”) (n. in anul 975 la Strigoniu (Esztergom – d. 15 august 1038) , membru al Casei Arpadiene, a fost considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creştin al maghiarilor. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică şi în Biserica Ortodoxă.

· 1308: Papa Clement al V-lea il absolva de acuzatia de erezie pe Jacques de Molay, ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri care fusese deja ars pe rug. Jacques de Molay, născut între 1244 și 1249 și mort la 18 martie 1314, a fost ultimul Mare Maestru al Ordinului Templului. In 1307 a fost arestat la Paris la ordinele regelui Filip cel Frumos, care a acuzat templierii de erezie și de practici obscene. În urma unui proces neechitabil, Jacques de Molay a fost condamnat la moarte și ars pe rug in martie 1314. Sfârșitul dramatic al lui Jacques de Molay a inspirat legende și ficțiuni mai ales în jurul blestemului pe care l-ar fi lansat împotriva lui Filip cel Frumos si a papei Clement al V-lea.

· 1470: Bătălia de la Lipnic. Prevăzînd că va avea în curînd de luptat cu Turcii, Ştefan III-lea voia să aibă în Muntenia (Valahia) un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos, precum şi să încheie tratate de alianţă cu alţi vecini. Ştefan cel Mare a început ostilităţile împotriva lui Radu cel Frumos prin incursiunea din februarie 1470 cînd pradă şi arde Brăila (la 27 februarie, în "marţea brînzei"), Oraşul de Floci şi judeţul Ialomiţa. Reacţia Turcilor a venit prin intermediul tătarilor (aliaţii turcilor) care au năvălit pînă peste Nistru şi au început să prade. La 20 august 1470 (după alte surse 20 august 1469) a avut loc Bătălia de lîngă satul Lipnic (Lipinţi) pe Nistru între Ştefan cel Mare a Moldovei şi invadatorii tătari. Oştile moldovene, conduse de Ştefan cel Mare, urmărind pe invadatorii tătari, îi surprind în dumbrava de la Lipnic şi obţin asupra lor o strălucită victorie. Sunt eliberaţi robii capturaţi de către tătari şi redonbîndite prăzile.

· 1741: Exploratorul danez Jonas Vitus Behring, aflat in serviciul Rusiei, a descoperit Alaska. Acest teritoriu avea sa devina cel de-al 49-lea stat american în anul 1959. Este cunoscut pentru cele două explorări ale coastei de nord-est a continentului asiatic, iar de acolo pe coasta de vest a continentului nord-american. Dupa moartea sa, Stramtoarea Bering, Marea Bering, Insula Bering, Ghetarul Bering, au primit numele sau.

· 1749: A început domnia fanariotă a lui Constantin Racoviţă în Moldova. Constantin Racoviță, a fost domn în Moldova: 31 august 1749 – 3 iulie 1753 și c. 29 februarie 1756 – 14 martie 1757 și în Țara Românească: iulie 1753 – c. 28 februarie 1756 și 9 martie 1763 – 28 ianuarie/8 februarie 1764. Era fiul lui Mihai Racoviță, iar tronul l-a câștigat cu ajutorul grecilor, care i-au fost și tovarăși de domnie, întocmai ca și tatălui său. Birurile apăsătoare ale nesătulului domn și abuzurile grecilor, au provocat o mișcare de nemulțumire, dar fără efect durabil. A murit la București în 1764, din cauza unui ospăț prea îmbelșugat.

· 1791: Navigatorul danez Vitus Jonas Behring a descoperit Alaska.

· 1856: A fost inaugurata actuala sala a Teatrului Mare (Bolsoi), din Moscova, cu peste 2000 de locuri.

· 1858: Charles Darwin publica Teoria evoluției prin selecție naturală în revista Proceedings of the Linnean Society of London. În anul 1858, Darwin primise o scrisoare din partea naturalistului Alfred Russel Wallace. Observațiile pe care acesta le formulase, călătorind prin America de Nord, referitoare la ereditate și transformarea proprietăților printre specii, l-au facut pe Darwin să grăbească finalizarea teoriei evoluției. Câteva luni mai târziu, atât Alfred Russell Wallace cât și Chales Darwin s-au prezientat la Linnean Society pentru atestarea Teoriei evoluției. Consiliul acestei societati a decis asupra întâietății formulării teoriei și astfel Charles Darwin a fost considerat părintele Teoriei evoluției.

· 1866: Președintele Andrew Johnson declară oficial Războiului Civil American încheiat. Andrew Johnson (n. 29 decembrie 1808 – d. 31 iulie 1875) a fost cel de-al șaisprezecelea vicepreședinte (1865) și cel de-al șaptesprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1865 – 1869), succedând la președinția Statelor Unite după asasinarea celui de-al șaiprezecelea președinte american, Abraham Lincoln. Johnson a fost președinte în timpul Reconstrucției care a urmat Războiului Civil American. Din cauza numeroaselor sale acte de tratare extrem de îngăduitoare a rebelilor înfrânți, precum și a respingerii prin veto a proiectelor de lege privind schimbarea drepturile civile, a fost pus în situația de a avea o lungă dispută amară cu republicanii din Congresul SUA ducând, în final, la judecarea sa în Congress (în engleză, „impeachment”) în 1868, devenind astfel primul președinte judecat de Congress. A fost achitat de acuzațiile aduse cu doar un singur vot în cadrul Senatului.

· 1884: A aparut primul mare cotidian, "Universul". Primul director: Luigi Cazzavillan. Universul a fost unul dintre primele cotidiene de informație românești, care apărea la București. A fost fondat la 20 august 1884 de către Luigi Cazzavillan, un jurnalist italian venit în Vechiul Regat al României din anul 1877, în calitate de corespondent de război. Ziarul a apărut în două etape, cu o pauză în Primul Război Mondial, și anume 20 august 1884-5 noiembrie 1916 și 31 noiembrie 1918-20 iulie 1953.

· 1902: A avut loc primul meci de fotbal în România, la Timişoara, între echipele oraşelor Timişoara şi Lugoj.

· 1914: Primul Război Mondial: Forțe germane ocupă Bruxelles.

· 1940: Leon Troțki, creatorul Armatei Roșii și tovarăș al lui Lenin în Revoluția bolșevică a fost asasinat în Mexic unde fusese exilat de Stalin.

· 1940: Prim-ministrul britanic Winston Churchill ține al patrulea din faimoasele sale discursuri din timpul războiului, conținând fraza: "Niciodată atâția oameni nu au datorat atât de mult unui număr atât de mic de semeni ai lor”, referindu-se la piloții din Royal Air Force.

· 1941: Începe asediul german asupra oraşului Leningrad. Mii de oameni au murit de foame; între ianuarie şi februarie 1942 s-au numărat peste 20.000 de victime. Cei care nu mureau de foame, frig sau diverse boli, fie mureau din cauza oboselii, fie înnebuneau. Orasul a fost complet eliberat de sub asediul german abia la 27 ianuarie 1944, după ce mai mult de un milion de oameni pieriseră.

· 1944: Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia pentru România cu o ofensivă majoră a Uniunii Sovietice. După 23 august, România va ieși din război de partea Axei și va trece de partea Aliaților. Operațiunea Iași-Chișinău, cunoscută în literatura de specialitate și ca Bătălia pentru România sau ca A Doua Ofensivă Iași-Chișinău, se referă la luptele din răsăritul României dintre Armata Roșie și aliații germano-români de la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944. Obiectivul ofensivei sovietice a Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainean era distrugerea Grupului de Armate Sud (în cadrul căruia luptau forțe germane și române) și să ocupe România. Operațiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părți, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieșirea României din război (23 august 1944) de partea Axei și trecerea ulterioară de partea Aliaților.

· 1968: Armatele pactului de la Varșovia (cu exceptia Romaniei), au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist din aceasta tara, cunoscută sub numele de “Primăvara de la Praga”. Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia (cu excepția notabilă a României) au invadat țara. În noaptea de 20-21 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 și 600.000 de soldați). Pe durata atacului armat, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți. Alexander Dubček a cerut populației să nu opună rezistență armată. El a fost arestat și dus la Moscova (împreună cu alți membri de partid susținători) într-un avion militar sovietic. Ocupația a provocat un val masiv de emigrație (estimat la 70.000 de oameni, imediat, și 300.000, în total), în general, oameni cu o înaltă calificare tehnică, cărora țările vestice le-au permis șederea și unde s-au integrat fără probleme. În noaptea invaziei ‘Prezidiumul Cehoslovac’ a declarat că trupele invadatoare au intrat în țară fără cunoștința Cehoslovaciei. Imediat după intervenție, a fost convocat în secret al 14-lea congres de partid și aici s-a subliniat faptul că nimeni nu a cerut intervenția. Cu toate acestea ziarele centrale sovietice au publicat o cerere nesemnată, care se pretindea că ar fi fost trimisă de Cehoslovacia prin care s-ar fi solicitat „asistență imediată, inclusiv armată„.

· 1968: Pe poarta uzinei de la Colibași (Pitești) a ieșit primul autoturism românesc, Dacia 1100. La volan se afla Nicolae Ceaușescu.

· 1975: NASA a lansat sonda spațială Viking 1 către Marte.

· 1977: NASA a lansat sonda Voyager 2.

· 1981: Intră în vigoare acordul de încetare a atacurilor împotriva Iranului. Conflictul s-a soldat cu 300.000 de morți în rîndul irakienilor.

· 1991: Parlamentul eston a proclamat independenţa de stat a Estoniei, recunoscută de URSS la 6.09.1991. Statul independent Estonia fusese cotropit de URSS la 6 august 1940, anexat, si transformat in republica sovietica.

· 1999: A început conflictul din Kosovo, Iugoslavia.

· 2002 - În această zi uzina de la Leipzig a asamblat primul exemplar Porsche Cayenne, un model foarte discutat de către puriştii, prin prisma menirii şi aspectului său neobişnuit. Acest model, cunoscut în rândul inginerilor, drept Porsche 957, a fost prezentat oficial la Salonul de la Geneva din acel an, dar a fost pus în vânzare în 2003 de abia. Modelul a fost un succes comercial imediat, în ciuda controverselor, şi în 2003 la încheierea anului fiscal pentru Porsche, germanii comercializând peste 20.000 unităţi. Aproximând putem spune că în perioada 2003 - 2007 Porsche Cayenne a reprezentat cam 40% din vânzările anuale de automobile Porsche, fiind un model important pentru succesul mărcii. Prima generaţie a primit un facelift consistent în 2007 şi motoare noi în acelaşi an, iar actuala generaţie a fost prezentată oficial la Salonul de la Geneva şi a intrat pe piaţă în Aprilie Mai. Cu timpul însă controversele în jurul modelului s-au temperat şi actuala generaţie a fost primită chiar bine, ţinănd totuşi cont că deja SUV-urile sportive nu mai sunt o raritate pe şosea.

Nașteri

· 1561:
Jump to navigation Jump to search

Jacopo Peri

Jacopo Peri (20 august 1561 – 12 august 1633) a fost un compozitor italian și cântăreț a perioadei de tranziție dintre stilurile renascentist si baroc , și este adesea numit inventator de operă . El a scris prima lucrare să fie numit un opera astazi , Dafne (în jur de 1597) , și , de asemenea, prima operă să fi supraviețuit până în ziua de azi , Euridice ( 1600) . Peri s-a născut la Roma , dar a studiat la Florența cu Cristofano Malvezzi , și a continuat să lucreze într-un număr de biserici acolo , atât în calitate de organist și ca o cântăreață . Ulterior, el a început să lucreze în instanța de judecată Medici , în primul rând ca o cântăreață tenor și jucător tastatură , și mai târziu ca un compozitor . Lucrările timpurii lui erau muzică accidentale de piese de teatru , intermediară și madrigale . În 1590 , Peri a devenit asociat cu Jacopo Corsi , patronul lider de muzică din Florența . Ei credeau că arta contemporană a fost inferior la lucrările grecești și romane clasice , și a decis să încerce să recreeze tragedia greacă , așa cum l-au înțeles . Munca lor a adăugat la cel al Camerata florentin din deceniul precedent , ceea ce a produs primele experimente în monodie , stilul piesa solo peste continuo bas , care în cele din urmă a dezvoltat în recitativ si aria . Peri și Corsi adus poetul Ottavio Rinuccini pentru a scrie un text , iar rezultatul , Dafne , deși în zilele noastre considerat a fi un drum lung de la nimic grecii ar fi recunoscut , este văzută ca primul lucru într-o nouă formă , Opera . Rinuccini și Peri următorul colaborat pe Euridice . Aceasta a fost prima efectuată la 06 octombrie 1600 , la Palazzo Pitti . Spre deosebire de Dafne , a supraviețuit până în zilele noastre ( deși este greu de pus în scenă niciodată , iar apoi numai ca o curiozitate istorică ) . Lucrarea a făcut uz de recitative , o nouă evoluție care a trecut între arii și coruri și a servit pentru a muta acțiunea de-a lungul . Peri a produs o serie de alte opere , de multe ori în colaborare cu alți compozitori ( cum ar fi La Flora cu Marco da Gagliano ) , și a scris , de asemenea, o serie de alte piese pentru diverse spectacole de judecată . Puțini dintre piesele sale sunt încă jucate astăzi , și chiar în momentul morții sale stilul său de operă se uita mai degrabă de modă veche , în comparație cu activitatea de compozitori reformiste relativ mai mici , cum ar fi Claudio Monteverdi . Influența Peri asupra acestor compozitori de mai târziu , cu toate acestea , a fost mare .

* 1695: Marie Louise Élisabeth d'Orléans, Ducesă de Berry (20 august 1695– 21 iulie 1719) a fost membră a Casei de Orléans și prințesă de sânge. După căsătoria cu vărul ei, ducele de Berry, a devenit petite-fille de France.

Marie Louise Élisabeth d'Orléans, fiica favorită a lui Filip al II-lea, Duce de Orléans și a soției lui Françoise-Marie de Bourbon.

Marie Louise Élisabethd'Orléans s-a născut la Palatul Versailles. A fost cel mai mare copil supraviețuitor al Ducelui de Chartres, viitorul Duce de Orléansși Regent al Franței, și a soției lui Françoise-Marie de Bourbon, fiica recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei lui, Madame de Montespan.

Mademoiselle de Valois, sora sa mai mare, murise cu un an mai înainte de nașterea Louisei Élisabeth, care a primit titlul de Mademoiselle d'Orléans. După căsătorie titlul a fost acordat surorii sale mai mici Louise Adélaïde d'Orléans. Frații ei erau:

Mademoiselle de Valois (17 decembrie 1693 – 17 octombrie 1694)
Louise Adélaïde d'Orléans, (13 august 1698 – 10 februarie 1743)
Charlotte Aglaé d'Orléans, Ducesă de Modena și Reggio (20 octombrie 1700 – 19 ianuarie 1761
Louis d'Orléans, Duce de Chartres, mai târziu Duce de Orléans (4 august 1703 – 4 februarie 1752)
Louise Élisabeth d'Orléans, regină a Spaniei (11 decembrie 1709 – 16 iunie 1742)
Philippine Élisabeth d'Orléans, Mademoiselle de Beaujolais (18 decembrie 1714 – 21 mai 1734)
Louise Diane d'Orléans, Prințesă Conti (27 iunie 1716 – 26 septembrie 1736).

A fost botezată la Saint-Cloud la 29 iulie 1696^[1].

Louise Élisabeth a crescut la Palatul Regal, reședința pariziană a familiei Orléans, care, în momentul căsătoriei părinților ei a fost dăruit de Ludovic al XIV-lea Ducelui și Ducesei de Orléans, părinții Ducelui de Chartres. La vârsta de șase ani, după ce s-a vindecat de o boală aproape fatală, a devenit apropiată de tatăl ei, care a îngrijit-o zi și noapte pentru a o salva,^[2], și a rămas fiica iubită și favorită până la moartea timpurie a lui Louise Élisabeth.

la vârsta de zece ani, Louise Élisabeth, s-a îmbolnăvit de variolă iar bunica paternă, Elisabeth Charlotte, Prințesă Palatină, a scris în memoriile sale că probabil Mademoiselle d'Orléans va muri peste șase ore.^[3] La o perioadă de timp după vindecare, a avut onoarea de a lua masa cu regele (bunicul matern), un privilegiu rezervat pentru Copiii și nepoții Franței. Se spune că acest lucru a crescut nivelul de animozitate dintre familiile înrudite Orléans și Condé.

Charles al Franței, soțul ei

Discuția căsătoriei Louisei Élisabeth a apărut când verișoara sa, frumoasei Louise Élisabeth de Bourbon, fiica Ducesei de Bourbon, i s-a sugerat că ar putea fi soția lui Charles al Franței, Duce de Berry, al treilea și cel mai mic fiu al Marelui Delfin (singurul fiu legitim al regelui Ludovic al XIV-lea) și a soției lui, Ducesa Maria Anna de Bavaria. Mamele Louisei Élisabeth d'Orléans și Louise Élisabeth de Bourbon erau surori, ambele fiind fiice ale lui Ludovic al XIV-lea și a metresei lui, Madame de Montespan, și rivale timp de ani de zile.

S-a decis, cu ajutorul Mariei Adélaïde, Ducesă de Burgundia, viitoarea ei cumnată, că Louise Élisabeth se va căsători cu Ducele de Berry.

Dispensa papală a sosit pe 5 iar căsătoria a avut loc la 6 iulie 1710 la Palatul Versailles. Episcopul care a oficiat căsătoria a fost cardinalul de Janson. Ca o ironie, Mademoiselle de Bourbon a avut onoarea să poarte trena Madame de Berry. Banchetul care a urmat ceremoniei a fost găzduit de către Ducesa de Burgundia și a fost urmat de festivități pentru membrii Curții. Devenind nepoată a Franței, Louise Élisabeth avea dreptul la propria ei curte, un privilegiu de care nu se bucura ca prințesă de sânge. Poziția de doamnă de onoare a fost acordată Mariei Gabrielle de Durfort de Lorges, soția Ducelui de Saint-Simon, în timp ce vara sa primară Marie Anne de Bourbon a devenit domnișoară de onoare, post din care mai târziu Marie Anne a demisionat din cauza naturii nestăpânite a verișoarei ei.

La început căsătoria a fost una fericită, însă curând, cuplul a început să se certe în public, spre disperarea bunicului Ludovic al XIV-lea. În iulie 1711, tânăra ducesă a născut primul ei copil, o fată, la Palatul Fontainebleau. Fiica a trăit numai două zile iar de moartea ei a fost acuzat regele care a determinat-o pe Louise Élisabeth să călătorească cu Curtea la Fontainebleau în ciuda sfaturilor medicilor să stea la Versailles sau la Palatul Regal din cauza sarcinii avansate. Louise Élisabeth aproape că și-a pierdut viața^[4] însă ducesa și-a revenit repede.

La 26 martie 1713, la Versailles, Ducesa de Berry a născut un fiu, care a primit titlul de Duce de Alençon. După câteva atacuri severe și convulsii, copilul a murit la Versailles la 16 iunie.

Marie Louise Élisabeth de Orléans, Ducesă de Berry, în doliu după soțul ei.

La 5 mai 1714, soțul ei a murit de răni provocate într-un accident de vânătoare. La 16 iunie 1714, la șapte săptămâni după moartea soțului ei, a născut la Versailles o fiică care a murit ziua următoare. Moartea Ducelui de Berry l-a determinat pe Ludovic al XIV-lea, care nu dorea ca regența să fie controlată de tatăl acestuia Filip d'Orléans, să mărească puterea fiilor lui nelegitimi Louis Auguste, Duce de Maine și Louis Alexandre, Conte de Toulouse, făcându-i prinți de sânge, deci punându-i în linia de succesiune la tron. Cu toate acestea, la o săptămână după moartea regelui în 1715, Parlamentul din Paris l-a confirmat pe Filip al II-lea de Orléans ca regent pentru minorul de cinci ani, Ludovic al XV-lea.

În timpul regenței, Louise Élisabeth a primit un venit anual de 600.000 de livre. În plus față de reședințele Orléans, i-a fost dat spre folosință Castelul Meudon după ce a dat înapoi coroanei Castelul d'Amboise, care a fost reședința oficială din provincie a Ducelui de Berry .

Sănătatea ei s-a deteriorat după ce a născut o fată care a murit în martie 1719. Tatăl copilului era Sicaire Antonin Armand Auguste Nicolas d'Aydie, cu care s-a măritat în secret. A murit la 21 iulie 1719 la vârsta de 23 de ani.

Luni 24 iulie 1719 a fost înmormântată la biserica Saint-Denis.^[5]. Funerariile au fost organizate de Saint-Simon.^[6].

În timpul vieții, Louise Élisabeth și-a câștigat reputația de înclinație spre scandal. Ca o ironie, următoarea ducesă de Berry, Prințesa Caroline Ferdinande a celor Două Sicilii, a fost de asemenea cunoscută pentru comportamentul scandalos.

Louise Élisabeth
Ducesă de Berry
Louise Élisabeth, Ducesă de Berry, de Pierre Gobert, 1710

· 1752: Prințesa Friederike Caroline Luise de Hesse-Darmstadt (20 august 1752 – 22 mai 1782) a fost membră a Casei de Hesse și, prin căsătorie, Ducesă de Mecklenburg-Strelitz.

Ea este strămoașa pe linie maternă a reginei Margareta a II-a a Danemarcei, a regelui Willem-Alexander al Țărilor de Jos, a regelui Albert al II-lea al Belgiei, a regelui Harald al V-lea al Norvegiei și a Marelui Duce Henri de Luxemburg.

Friederike de Hesse-Darmstadt

* 1757: Friedrich Karl Ludwig de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck^[(20 august 1757^[ – 24 aprilie 1816) a fost al cincilea și penultimul Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck.^[Friedrich Karl Ludwig a fost fiul Prințului Karl Anton August de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck și a soției acestuia, contesa Charlotte de Dohna-Schlodien.

Friedrich Karl Ludwig s-a născut la Königsberg, în Prusia de Est. El s-a alăturat armatei prusace în 1777 în urma cererii regelui Frederic cel Mare. În 1787 el comanda un batalion de grenadieri în Königsberg.^[3] El a asistat la suprimarea revoltei Kościuszko în 1794 și a fost guvernator al Cracoviei în 1795. S-a retras din serviciul prusac ca general locotenent în 1797^[3] și și-a petrecut restul vieții îmbunătățind agricultura din Holstein. A murit la conacul Wellingsbüttel, acum parte din Hamburg.

La 9 martie 1780, la Königsberg, Friedrich s-a căsătorit cu contesa Friederike de Schlieben (28 februarie 1757 – 17 decembrie 1827).^[1]^[2]La acel moment căsătoria nu a fost privită favorabil deoarece familia Schlieben nu era o familie nobilă cu rădăcini străvechi. Friedrich și Friederike au avut trei copii:

Prințesa Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck (13 decembrie 1780 – 19 ianuarie 1862)^[1]^[2]
Prințesa Luise de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck (28 septembrie 1783 – 24 noiembrie 1803)^[1]^[2]
Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (4 ianuarie 1785 – 27 februarie 1831)^[1]^[2]

Friedrich a fost succedat ca duce de fiul său, Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg.

Friedrich Karl Ludwig
Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck
Portret al lui Friedrich Karl Ludwig de Johann Friedrich August Tischbein, ca. 1800

· 1779: S-a născut chimistul şi mineralogul Jöns Jakob Berzelius, unul dintre creatorii chimiei moderne; a introdus notaţia elementelor chimice prin simboluri; (m. 7 august 1848). Jöns Jakob Berzelius (n. 20 august, 1779 – d. 7 august, 1848) a fost un chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton și Antoine Lavoisier.
* 1802: Frederic Wilhelm I (20 august 1802 – 6 ianuarie 1875) a fost, între 1847 și 1866, ultimul elector de Hesse-Kassel.

S-a născut la Hanau și a fost al doilea fiu al lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și a primei soții a acestuia, Prințesa Augusta a Prusiei. Mama sa a fost fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Fratele său mai mare, Wilhelm, a murit la vârsta de doi ani, cu aproape doi ani înaintea nașterii sale, lăsându-l prinț moștenitor.

În timpul ocupației franceze a Hesse-Kassel (1806–1813) el a stat cu mama și cu surorile sale la Berlin. Relația cu tatăl său a fost proastă din cauza aventurii tatălui cu Emilie Ortlöpp.

Frederic a fost educat la Universitatea din Marburg și la Universitatea din Leipzig. El a devenit co-regent la 30 septembrie 1831 și Elector în 1847.^[1] Sub influența ministrului Hans Daniel Ludwig Friedrich Hassenpflug el a dus o politică reacționară, care l-a făcut foarte nepopular. A fost obligat să accepte cerințele conducătorilor Revoluției din Martie dar a reintrodus Hassenpflug în 1850, după ce revoluția a fost zdrobită.

În Războiul austro-prusac (1866) a ales să stea de partea Austriei. Capitala sa Kassel a fost ocupată de Prusia, și, ca o consecință a refuzului său de a negocia,^[1] a fost transferat ca prizonier la Stettin la 23 iunie. Hesse-Kassel a fost anexată Prusiei în același an.

Frederic Wilhelm nu a acceptat niciodată dominația prusacă asupra teritoriului său. Chiar și după crearea Imperiului german (1871), el a încercat să-și recâștige tronul. A murit la Praga în 1875, la vârsta de 72 de ani.
Din cauza căsătoriei morganatice, fiii săi au fost excluși de la succesiune. A fost succedat la titlul de Elector de Hesse de Prințul Frederic Wilhelm de Hesse, din Casa de Hesse-Rumpenheim.

Frederic Wilhelm s-a căsătorit morganatic la 26 iunie 1831 cu Gertrude Falkenstein (18 mai 1803- 9 iulie 1882), fiica lui Johann Gottfried Falkenstein și a Magdalena Schulz.

Gertrude Falkenstein era fosta soție a locotenentului Karl Michael Lehmann^[2] Tatăl lui Frederic Wilhelm a numit-o contesă de Schaumburg în 1831 iar el a numit-o Prințesă (Fürstin) de Hanau în 1853.

Cuplul a avut 9 copii, unii născuți înainte de căsătorie, care de asemenea au fost făcuți prinți (Prinzen) de Hanau în 1862.^[3] Ulterior, Electorul a divorțat de Gertrud.

Augusta Marie Gertrude (1829–1887), căsătorită în 1849 cu Ferdinand Maximilian al III-lea Fürst zu Isenburg-Büdingen. Ei au fost bunicii Prințesei Sophie de Saxa-Weimar-Eisenach.
Alexandrine (1830–1871), căsătorită în 1851 cu Prințul Felix zu Hohenlohe-Oehringen (1818–1900)
Frederich Wilhelm (1832–1889), căsătorit morganatic de două ori: în 1856 cu Auguste Birnbaum și în 1875 cu Ludowika Gloede; copii lor au fost conți von Schaumburg, însă post-1918 descendenții au purtat titlul de Prinț/esă von Hanau.^[3]
Moritz (1834–1889), căsătorit morganatic în 1875 cu Anne von Lossberg; fără copii
Wilhelm (1836–1902), căsătorit prima dată în 1868 cu Prințesa Elisabeta, fiica lui George Wilhel, Prinț de Schaumburg-Lippe; cuplul a divorțat în 1870. S-a recăsătorit în 1890 cu contesa Elisabeth zur Lippe-Weissenfeld; fără copii
Maria (1839–1917), căsătorită în 1857 cu Prințul Wilhelm de Hesse-Philippsthal-Barchfeld. După divorțul din 1872, ei și copiilor li s-a garantat titlul de Prinț/esă de Ardeck.^[3]
Karl (1840–1905), căsătorit în 1882 cu contesa Hermine Grote; fără copii.
Heinrich (1842–1917), căsătorit morganatic cu Martha Riegel
Philipp (1844–1914), căsătorit morganatic cu Albertine Hubatschek-Stauber

Frederic Wilhelm

· 1827 - S-a născut Josef Strauss, compozitor şi dirijor austriac. (m. 22 iulie 1870). S-a născut în Viena, fiind fiul lui Johann Strauss I și al Mariei Anna Streim, fratele lui Johann Strauss și al lui Eduard Strauss. Tatăl său a vrut să-i aleagă o carieră în armată austriaca. A studiat muzica cu Franz Dolleschal si a invatat sa cante la vioara cu Franz Anton Ries. S-a format ca inginer și a lucrat pentru orașul Viena ca inginer și designer și a publicat două manuale pe teme matematice. Strauss a dovedit un talent multilateral si ca artist, pictor, poet, dramaturg, cântăreț, compozitor și inventator. A scris mai multe valsuri, printre care: Sphären–Klänge (muzica sferelor), Delirien,Transaktionen, Mein Lebenslauf ist Lieb „und Lust și Dorfschwalbenaus Österreich, faimoasa Pizzicato Polka scrsa impreuna cu fratele său Johann, cadriluri, și alte piese muzicale de dans. În timpul unui turneu în Polonia în 1870, el a căzut inconștient in timpul unui spectacol și s-a lovit la cap. Soția lui l-a adus înapoi acasă la Viena, la Hirschenhaus, unde a murit la 22 iulie 1870. Au existat zvonuri că a fost bătut de soldați ruși beți după ce el ar fi refuzat să cante pentru ei o noapte. Cauza decesului nu a fost stabilită, pentru ca văduva lui a interzis sa se faca o autopsie. Mormantul sau se afla la Viena in Cimitirul Central, alături de mama lui Anna.
* 1827: Charles De Coster (n. 20 august 1827, München, Regatul Bavariei – d. 7 mai 1879, Ixelles, Belgia^[10]) a fost un poet, romancier și scriitor belgian, autorul cărții „Thyl Ulenspiegel” (în germană Die Geschichte von Tyll Ulenspiegel und Lamme Goedzak, Istoria lui Tyll Ulenspiegel și Lamme Goedzak), un poem epic renumit, scris în stilul epopeei și al tragediei, a cărei primă ediție a apărut în 1867.

Charles-Theodore-Henri De Coster s-a născut în München, la 20 august 1827, ca fiu al lui Augustin De Coster, un belgian nativ al orașului Liège, care fusese un cleric al congregației en:Apostolic Nuncio to Bavaria din Muenchen, dar care s-a reîntors în capitala Bavariei.

Charles a urmat cursurile învățământului superior la Universite Libre de Bruxelles, unde a completat studiile în 1865. A fost unul din fondatorii unui club literar Société des Joyeux, în care au activat scriitori ai timpului.

Este vorba de viața unui bufon inteligent care se pare că a trăit prin anii 1300 în zone din Saxonia Inferioară și Olanda de azi. Numele său se scrie în mai multe feluri, în funcție de sursă. În germana standard actuală (Hochdeutsch) el se scrie Till Eulenspiegel.

Eulenspiegel este un personaj dublu, ca și numele său: Ulen, Uyl, Eule = bufniță, Spiegel = oglindă. Pe românește se întâlnește uneori adaptarea Buhoglindă.

Romanul are dramatism și poezie, un stil unitar, dinamic, ritmat și plin de vervă.

Charles De Coster

· 1831: Eduard Suess, geolog austriac (d. 1914)

· 1833: S-a născut scriitorul Vasile Pogor, om politic, publicist şi poet român, membru fondator al “Societăţii Junimea”; (m. 1906). A îndeplinit în mai multe rânduri funcția de primar al municipiului Iasi.

· 1833: S-a născut Benjamin Harrison, a fost cel de-al douăzeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii pentru un singur mandat între 1889 şi 1893; (m. 13 martie 1901).

· 1847: Bolesław Prus, romancier polonez (d. 1912). Numele sau adevărat era Aleksander Glowacki, fiind cea mai importantă figură a literaturii poloneze a secolului al XIX – lea si a scris 4 romane mai importante: Avanpostul (1886), Păpușa (1889), Femeia nouă (1893) și Faraonul (1896).
* 1858: Omar Mukhtar (arabă عمر المختار, n. 20 august 1858, în satul Zawiyat Janzour, Cirenaica, Libia - d. 16 septembrie 1931) a fost organizatorul rezistenței libiene, începând cu 1912, împotriva acțiunilor de colonizare întreprinse de Italia. În 1931 armata italiană l-a capturat, fiind executat prin spânzurare.
În octombrie 1911, în timpul războiului italo-turc un contigent al marinei italiene sub comanda amiralului Luigi Faravelli^[1] a acostat pe țărmul libian (aflat la momentul respectiv sub controlul Imperiului Otoman). Amiralul a solicitat administrației turce să se predea sau, în caz contrar, urma distrugerea imediată a localităților Tripoli și Benghazi. În loc să se predea, turcii și aliații săi libieni s-au retras în zona rurală, situație care a determinat bombardarea celor două orașe de către italieni timp de trei zile; ulterior Tripolitania a fost proclamatîă frontiera de sud a Italiei. Aceste lupte au marcat debutul confruntărilor dintre forțele italiene și cele ale rezistenței libiene conduse de Omar Mukhtar, majoritatea derulându-se în Cirenaica.
A rămas orfan de mic, fiind adoptat de Sharif el-Ghariani (nepot al lui Hussein el-Ghariani, unul dintre liderii politici și religioși din Cirenaica). Educația primară a primit-o la moscheea din satul natal, iar apoi a studiat timp de opt ani la Universitatea Senussi^[2] din Jaghbub (care, de asemenea, a reprezentat cartierul general a Mișcării Senussi). În 1899 a fost trimis să-l sprijine pe Rabih az-Zubayr în Ciad, în luptele pentru rezistență împotriva francezilor.
Inițial a fost profesor de teologie islamică, dar a dobândit și abilități în domeniul strategiei și tacticilor de luptă în deșert. În confruntările împotriva italienilor a utilizat cunoștințele de geografie locală și dispunere a reliefului (care erau necunoscute adversarilor săi). Mukhtar și-a condus de mai multe ori escadronul în atacuri împotriva italienilor, după care proceda la disimularea în deșert. Soldații aflați sub comanda lui Mukhtar au organizat mai multe atacuri și ambuscade asupra avanposturilor italienilor, întrerupând liniile de aprovizionare și comunicare. În general, armata italiană a fost surprinsă și pusă în dificultate de tacticile de gherilă aplicate de Mukhtar. În 1924, în regiunea muntoasă din Jebel Akhdar (”Munții Verzi”) guvernatorul italian Ernesto Bombelli a creat o structură de contrainsurgență care a provocat o severă înfrângere în aprilie 1925. În consecință Mukhtar și-a modificat tacticile, continuând să lupte cu ajutorul Egiptului. În pofida ocupării localității Giarabub de către italieni (februarie 1926) și a regulilor severe impuse de guvernatorul Attilio Teruzzi^[3], în martie 1927 Mukhtar a surprins trupele italiene la Raheiba. Între 1927-1928 Mukhtar a procedat la reorganizarea forțelor pro-Senussi, care constant au fost atacate de italieni. Chiar și Attilio Teruzzi a recunoscut perseverența și puterea de voință a lui Omar Mokhtar. Guvernatorul Libiei Pietro Badoglio după îndelungi negocieri a ajuns la un compromis cu Omar Mokhtar. La sfârșitul lunii octombrie 1929 Mukhtar a denunțat armistițiul și a restabilit unitatea de acțiune a forțelor de rezistență libiene, pregătindu-se pentru o confruntare decisivă cu trupele generalului Rodolfo Graziani^[4] (comandantul militar al Libiei începând cu martie 1930). Ofensiva masivă împotriva forțelor de rezistență libiene din iunie 1930 a eșuat; în consecință factorii de decizie italieni (generalii Rodolfo Graziani și Pietro Badoglio, ministrul coloniilot Emilio de Bono și ducele Benito Mussolini) au inițiat un plan de anihilare a rezistenței din Cirenaica care prevedea: relocarea în lagărele din zona de coastă a circa 100.000 de libieni originari din Jebel Akhdar, închiderea frontierei libiano-egiptene între zona litorală și localitatea Giarabub, prevenirea oricărui sprijin asigurat din exterior forțelor insurgente, precum și de populația locală. Măsurile respective au diminuat capacitatea de rezistență a forțelor pro-Senussi, rebelii fiind lipsiți de sprijin și de capacitatea de a-și reface forțele. Mai mult, italienii au beneficiat de susținerea unor informatori din interiorul insurgenților și colaboratori din rândul populației. Mukhtar a continuat să lupte, dar la 11 septembrie 1931 a fost surprins într-o ambuscadă lângă Slonta. Potrivit descrierii unuia dintre principalii săi adversari, generalul Rodolfo Graziani, Umar Mukhtar era ”de înălțime medie, solid, cu păr alb, barbă și mustață. A fost înzestrat cu o inteligență sclipitoare, un caracter energic și impetuos, avea cunoștințe în numeroase domenii; era altruist și nu făcea compromisuri; în final a rămas un om religios și sărac.”
În lupta de la Slonta din 11 septembrie 1931 Umar Mukhtar a fost rănit și capturat de armata italiană, care l-a tratat pe liderul libian precum un prizonier de război. Curajul său a fost remarcat de gardienii italieni care, mai târziu, au evidențiat puterea convingerilor sale naționaliste (în timpul interogatoriilor Mukhtar recita versete despre pace din Coran). Procesul lui Mukhtar a început la 11 septembrie 1931, finalizându-se după trei zile; la 14 septembrie 1931 a fost condamnat la spânzurătoare. Când a fost întrebat dacă dorește să exprime ultimele cuvinte înaintea execuției, Mukhtar a replicat cu citate din Coran: ”Noi aparținem lui Dumnezeu și la el ne vom întoarce”. La 16 septembrie 1931 din ordinul justiției italiene, Omar Mukhtar (care la acel moment avea 73 de ani) a fost spânzurat în fața adepților săi, în lagărul de concentrare de la Suluq, autoritățile de la Roma sperând că moartea sa va determina scăderea capacității de rezistență a libienilor.

Omar Mukhtar

· 1860: Raymond Poincaré (n. 20 august 1860, Bar-le-Duc, Franța; d. 15 octombrie 1934, Paris) a fost un avocat și om politic francez, prim-ministru al Franței de mai multe ori și președinte între 1913–1920. Era văr primar cu matematicianul Henri Poincaré.

Poincaré a fost ales deputat în 1887, iar șase ani mai târziu a devenit cel mai tânăr ministru francez. Între 1893 și 1894 a deținut portofoliul educației, în 1894 a fost numit ministru al Finanțelor, revenind la Ministerul Educației în 1895. În 1903 a părăsit Camera Deputaților pentru a se concentra asupra profesiei de avocat. A ocupat apoi funcția de senator iar în 1906 a acceptat din nou portofoliul finanțelor.

În ianuarie 1912 Poincaré este numit Președinte al Consiliului de Miniștri în cadrul coaliției de guvernământ. Ocupă apoi funcția de ministru de externe și, datorită atitudinii Germaniei, se implică puternic în întărirea Triplei Înțelegeri, motiv pentru care este acuzat de grupările de stânga de acțiuni pro-belice.

Un an mai târziu, în 1913, Poincaré este ales președinte.

În timpul Primului război mondial Poincaré a încercat să mențină unitatea națională însă nu a reușit să colaboreze constructiv cu Georges Clemenceau (devenit prim-ministru în 1917).

După încheierea mandatului prezidențial, Poincaré a revenit în funcția de senator. În ianuarie 1923 a revenit la putere ca prim-ministru și a ordonat Armatei franceze ocuparea regiunii Ruhr pentru a constrânge Germania să execute prevederile Tratatului de la Versailles.

În urma alegerilor din 1924 Poincaré a fost înlocuit de reprezentantul stângii, Edouard Herriot. În iulie 1926 a revenit la funcția de prim-ministru, deținând simultan și portofoliul finanțelor. În cadrul acestor funcții, a adus Franței o perioadă de prosperitate economică. În iulie 1929, Raymond Poincaré s-a retras din activitatea politică din motive de sănătate.

Raymond Poincaré

· 1864: S-a născut Ionel I.C.Brătianu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, de mai multe ori ministru şi prim-ministru (m. 1927), membru de onoare al Academiei Române; (m. 24 noiembrie 1927). Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal.

· 1870: S-a născut fiica regelui Carol I şi a Elisabetei, Maria, singurul copil al familiei regale; a încetat din viaţă de scarlatină la vârsta de 3 ani.

· 1873: S-a născut medicul internist şi balneolog Anibal Theohari; a pus bazele balneologiei moderne în ţara noastră; (m. 5 februarie 1933).

· 1875 - S-a născut istoricul Constantin Giurescu, membru al Academiei Române (“Contribuţiuni la studiul cronicilor moldovene”) (m.28.10.1918).

· 1885: S-a nascut Dino Campana, poet italian a carui lirica vizionară a influenţat poezia ermetică interbelică; (“Canti orfici”); (d.01.01.1932).

· 1890: H. P. Lovecraft, scriitor american (d. 1937). Howard Phillips Lovecraft (n. 20 august 1890 în Providence, Rhode Island – d. 15 martie 1937, în Providence, Rhode Island) scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului secolului XX.

· 1891: Shisō Kanaguri (金栗四三 Kanaguri Shisō sau Kanaguri Shizō^?, n. 20 august 1891, Tamana, Prefectura Kumamoto – d. 13 noiembrie 1983, Tamana) a fost un atlet din Japonia.

· 1892: Octav Onicescu (n. 20 august 1892, Botoșani^[2] — d. 19 august1983) a fost matematician român, întemeietor al școlii românești de teoria probabilităților, i-a dat acesteia o nouă axiomatizare, cu ajutorul noțiunii de "funcție eveniment" sau "funcție sumă". A introdus conceptul de "lanț cu legături complete", cea mai importantă contribuție românească în teoria probabilităților. A fost autor al unei noi varietăți de mecanică: "Mecanica invariantivă Onicescu". A fost membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor. Este, împreună cu Gheorghe Mihoc, creatorul școlii matematice românești de teoria probabilităților și statistică matematică.
Octav Onicescu a absolvit Liceul Lauriandin Botoșani. A făcut studiile de matematică cu Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Traian Lalescu și de filosofie cu Constantin Rădulescu-Motru și P. P. Negulescu. A participat în aeronautică la războiul de întregire.
Onicescu își susține doctoratul în anul 1920, în Italia, la Universitatea din Roma cu profesorii Tullio Levi-Civita, Guido Castelnuovo și Vito Volterra, în probleme de geometrie diferențială legate de teoria relativității.Este membru al Seminarului lui P. Hadamard (Paris 1920 - 1921), docent în 1922, apoi conferențiar și în 1928profesor la Facultatea de științe din București. Predă mecanica, grupuri continue de transformări, calcul diferențial absolut, pentru ca apoi să modernizeze învățământul de algebră.
Octav Onicescu este creatorul noțiunii de lanț probabilistic cu legături complexe, iar în domeniul mecanicii a dezvoltat o mecanică nouă a sistemelor materiale. Din anul 1962 este profesor consultant. Din 1937 este membru corespondent al Academiei Române, membru al Academiei Lagrange (Italia) și al altor academii străine. Este secretar general, apoi președinte al Societătii române de științe, fondator și rector al institutului Center of Mechanical Sciences (C.I.S.M.), Udine, Italia, înființat în 1967.
Lucrări:

Principiile teoriei probabilității
Calculul probabilităților
Mecanica invariantă și cosmologia
Numere și sisteme aleatoare
Galileo Galilei, renașterea științifică
Problema determinismului (în colaborare cu Grigore Moisil, Șerban Țițeica]
Principii de cunoaștere științifică
Principes de logique et de philosophie mathématique
Strategia jocurilor cu aplicații la programarea liniară
Învățați ai lumii (eseu istoric), 1975
Pe drumurile vieții, 1981

· 1901: S-a născut poetul Salvatore Quasimodo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1959, autorul operelor “Ape şi pământuri” şi “Pământul neasemuit”; (m. 14 iunie 1968).
* 1908: Anatoli Aleksandrovici Vlasov (în rusă Анато́лий Алекса́ндрович Вла́сов; n. 7(20) august 1908, Balașov, gubernia Saratov, Imperiul Rus- d. 22 decembrie 1975, Moscova , Uniunea Sovietică) a fost un fizician, profesor de fizică teoretică la Universitatea M. V. Lomonosov din Moscova, specialist în fizica plasmei și cea statistică.
A absolvit facultatea de fizică a Universității din Moscova în anul 1931 și a susținut disertația de candidat în științe în anul 1934, cu un subiect ce se referea la problema interacțiunii în mecanica cuantică. Conducător științific- laureatul premiului Nobel Igor Tamm. În anul 1938 a elaborat binecunoscutele ecuații ale lui Vlasov din fizica plasmei^[2]. Anatolie Vlasov este autorul celei mai generale descripții matematice ale plasmei, lucrarea respectivă fiind inclusă în teza de doctor habilitat, susținută în anul 1942 la aceeași Universitate și intitulată "Proprietățile vibraționale ale gazului electronic și aplicațiile acesteia". Această lucrare, care stă la baza majorității cercetărilor moderne din fizica plasmei, putea să fie prezentată pentru decernarea premiului Nobel. Însă , în anul 1944 Vlasov intră în PCUS și în același an devine profesor universitar. În anii 1945- 1953 a fost șef al catedrei de fizică teoretică la facultatea de fizică a Universității din Moscova. A decedat la Moscova, fiind profesor universitar, este înmormântat la Cimitirul Donskoi din Moscova.

În afară de fizica, care a fost domeniul principal de cercetări, Vlasov s-a ocupat de optică, teoria cristalului, gravitație și, în particular, de teoria formării structurilor la diferite interacțiuni, inclusiv gravitaționale.

1934-1936 s-a ocupat de teoria extinderii liniilor spectrale, cauzată de interacțiunea moleculară
1936 -1938 s-a ocupat de elaborarea ecuațiilor, ce descriu vibrațiile plasmei prin câmp autocorelat.

· 1913: S-a nascut Roger Wolcott Sperry, neurobiolog american, laureat împreună cu D. Hubel şi T. Wiesel, al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1981; a stabilit că emisferele creierului au funcţii diferite;(d.17.04.1944).

· 1920: Zoe Dumitrescu Bușulenga (n. 20 august 1920^[2], București - d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț) a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog și politician român.

A fost membră a Academiei Române și a unor importante instituții culturale europene. După 1989 a ales să se retragă tot mai des într-o chilie a mănăstirii Văratec, călugărindu-se spre sfârșitul vieții sub numele de Maica Benedicta. A fost înmormântată la mănăstirea Putna. A fost fiica lui Nicolae Dumitrescu, jurist, și a Mariei Apostol, filolog.

Studii:

Școala Centrală din București
Studii muzicale la Conservatorul "Pro-Arte"
Studii juridice și filologice (anglo-germanistică, istoria artelor)
1970, doctorat cu teza Renașterea - Umanismul - Dialogul artelor

Zoe Dumitrescu Bușulenga, comparatist și critic literar de formație anglo-germană, a manifestat preocupări de interdisciplinaritate și de filozofie a culturii. Este autoarea unor lucrări de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice și memorialistică.

Zoe Dumitrescu Bușulenga a publicat articole în numeroase reviste de specialitate: Manuscriptum, Revista de istorie și teorie literară, România literară, Secolul 20, Synthesis etc. A fost director al Revistei de istorie și teorie literară și al revistei ''Synthesis.

Opera:

Studii de istorie a culturii

Ion Creangă, București, Ed. pentru Literatură, 1963
Eminescu, București, Ed. Tineretului, col. "Oameni de seama", 1964
Surorile Brontë, 1967
Sofocle și condiția umană, București, Ed. Albatros, col. "Contemporanul nostru", 1974
Eminescu - cultură și creație, București, Ed. Eminescu, 1976
Renașterea, umanismul și destinul artelor, București, Ed. Univers, 1975
Eminescu și romantismul german, București, Ed. Eminescu, 1986 ed. a II-a, București, Ed. Universal Dalsi, 1999)
Eminescu. Viață - Creație - Cultură, București, Ed. Eminescu, 1989
Ștefan Luchian, 1993, (în colaborare)
Muzică și literatură, (în colaborare cu Iosif Sava), București, Ed. Cartea Românească, 1986 (vol. II, 1987; vol. III, 1994)

Studii de comparatistică

Renașterea, umanismul, și dialogul artelor, 1971; ediția a II-a, revăzută și adăugită, 1975
Valori și echivalențe umanistice, excurs critic și comparatist, București, Ed. Eminescu, col. "Sinteze", 1973
Itinerarii prin cultură, (culegere de articole grupate în patru capitole: I. Portrete pentru o istorie a culturii române, II. Literaturi străine, III. Miscellanea, IV. Gânduri de umanist), București, Ed. Eminescu, 1982

Impresii de călătorie

Periplu umanistic, 1980, București, Ed. Sport-Turism, 1980 (însemnări eseistice despre Grecia, Italia, Anglia, Suedia, Olanda, Franța)

Memorialistică

Caietul de la Văratec. Convorbiri și cuvinte de folos, Ed. Lumea Credinței, București, 2007

Participare în volume colective

Istoria literaturii române. Studii (București, Ed. Academiei Române, 1979), ediție coordonată de Zoe Dumitrescu Bușulenga, care a fost și autoarea unor studii din cuprinsul cărții.
Miorița (ediție îngrijită și prefațată de Zoe Dumitrescu Bușulenga)

Ediții prefațate

Volume ale autorilor: Ioan Alexandru, Hans Christian Andersen, Vasile Băncila, Johannes Becher, János Bencsik, Amita Bhose, Elvira Bogdan, Ion Luca Caragiale, Mircea Cărtărescu, Adelbert von Chamisso, Geoffrey Chaucer, Ion Creangă, A.J.Cronin, Rosa del Conte, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Iosif Constantin Drăgan, Charles Drouhet, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Lucreția Filipescu, Antonio Fogazzaro, Johann Wolfgang von Goethe, Nicolae Iorga, Nikos Kazantzakis, Rudyard Kipling, Heinrich von Kleist, George Lăzărescu, Costache Negruzzi, Radu Niculescu, Camil Petrescu, Al. Philippide, Edgar Allan Poe, Armando Palacio Valdes, Sammuel Pepys, Friedrich Schiller, William Shakespeare, Veronica Stanei, Robert Louis Stevenson, I. M. Stefan, Rabindranath Tagore, Elena Teodoreanu, Guyn Thomas, Claude Tillier, Luigi Ugolini, George Uscătescu, Vasile Voiculescu ș.a.
Cântarea cântărilor (traducere de Ioan Alexandru)
Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine (lucrare coordonată de Ioan Lupu și Cornelia Ștefănescu)
Crestomație de literatura română veche (coordonatori: I.C. Chițimia și Stela Toma).

Cariera profesională:

1947 - 1948 - Președinte al Comitetului U.N.S.R. de la Institutul Pedagogic „Maxim Gorki“
1948 - 1949 - Redactor la Editura de Stat
Până în 1957, redactor la Editura pentru Literatură și cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară "George Călinescu"
1948 - 1971 - asistent universitar, lector, conferențiar și profesor universitar (din 1971), șef al Catedrei de Literatură Universală și Comparată (din 1975) la Universitatea din București
Din 1973, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară "George Călinescu" din București
Visiting Professor la Universitatea din Amsterdam (1972)
Membru corespondent al Academiei Române - 1 martie 1974
Membru titular al Academiei Române - 22 ianuarie 1990
Vicepreședintele Academiei Române (2 februarie 1990 - 18 februarie 1994)
Președinte al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române
Director al Școlii Române din Roma - (1991-1997)
Membră în Comitetul Executiv al Asociației Internaționale de Literatură Comparată (1973-1979)
Membră a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța
Membră a Academia Europaea din Londra (1993)

Zoe Dumitrescu Bușulenga a fost membru al Partidului Comunist Român (PCR) din anul 1966^[2] şi membră a Comitetului Central (CC) al PCR în perioada 1969 -1974.^[3]

A fost, de asemenea, și deputată în Marea Adunare Națională de două ori, între anii 1975 - 1980 și 1980 - 1985.

· 1921: Zaharia Pană (cunoscut și sub numele de Zahu Pană, n. 20 august 1921, Gorna Belica, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, astăzi în Republica Macedonia – d. 1 martie 2001, New York, SUA) a fost un poet, scriitor și publicist de origine aromână. S-a născut la 20 august 1921 în comuna Belea de Sus, fosta Macedonie iugoslavă. Tatăl său, Vasile Pană a luptat ca voluntar în primul Război Mondial. În 1925 familia sa a fost colonizată în Cadrilater, comuna Cocina, județul Durostor. Aici, Zaharia a urmat școala primară și apoi școala comercială din Silistra. La 14 ani debutează în revista liceului Lumina, cu poezia Vijelie. După moartea prematură a tatălui său in 1935 și cedarea Cadrilaterului în 1940, se mută la București alături de ceilalți membri ai familiei sale, continuându-și studiile în capitală. Simpatizant al mișcării naționaliste care cuprinsese țara, este arestat prima oară în 1941, condamnat la 8 ani de închisoare și trimis la Aiud. Tot în 1941, este trimis împreună cu un grup de studenți aflați în dentenție pentru a lupta pe frontul de răsărit. După terminarea luptelor este luat prizonier de trupele sovietice, dar reușește să fugă și să ajungă în țară, unde își termină studiile liceale și absolvă Academia Comercială din București. În anul 1958 este arestat din nou de regimul comunist și trimis la Aiud însă este eliberat în 1964 în urma Decretului de Grațiere.

În anul următor, 1965, s-a căsătorit cu Marica Caramihai, reușind să emigreze în Statele Unite cu ajutorul unei rude a soției sale, stabilindu-se la New York, unde a fost ales președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici. Zahu Pană a desfășurat o intensă activitate jurnalistică la câteva publicații de limba română. În 1982 publică la Editura „Cuvântul Românesc” lucrarea „Poezii din închisori”, o culegere antologică din opera lirică a peste 50 de poeți cunoscuți și anonimi, iar în 1989, cartea lui de poezii originale, „Cu acul pe săpun”. A murit la 11 martie 2001 în New York.

Zaharia Pană

* 1927: Alexander Spiegelblatt (în idiș אַלכּסנדר שפּיגלבלאַט, n. 20 august 1927la Câmpulung Moldovenesc - d. 25 noiembrie 2013 la Petah Tikva , Israel) a fost un poet, scriitor și eseist israelian de limba idiș, originar din România.

Alexandru Spiegelblatt s-a născut în 1927 la Câmpulung Molodovenesc, la poalele Carpaților, în sudul Bucovinei, ca fiu al unui ceasornicar evreu numit Samuel Spiegelblatt, urmaș al mai multor generații de ceasornicari. A învățat de mic la școala tradițională „heder”, iar mai târziu la gimnaziul de stat din localitatea natală, de unde a fost exmatriculat alături de toți ceilalți elevi evrei, conform legislației rasiste din toamna anului 1940. Între anii 1941-1944, sub regimul Antonescu, a fost deportat cu membrii familiei sale în Transnistria.

Supraviețuind deportarea și genocidul, după eliberare, Spiegelblatt a lucrat ca bijutier, a completat studiile liceale și a învățat literatura rusă la Universitatea din București. Între anii 1954-1958 a fost conferențiar la catedra de literatură rusă la această universitate și la Școala de literatură și critică literară Mihai Eminescu din București. Spiegelblatt a fost un timp membru în comitetul de redacție al revistei în idiș „Ikuf bletter” care a fost închisă de autoritățile comuniste în anul 1963, de asemenea a colaborat la redactarea paginilor în limba idiș ale „Revistei Cultului Mozaic” din România. În anul 1964 el a emigrat în Israel și s-a stabilit în orașul Petah Tikva. Între anii 1971-1998 el a fost, alături de poetul Avraham Sutzkeversecretarul de redacție al revistei literare trimestriale în limba idiș די גאָלדענע קייט („Di Goldene Keit”), care a apărea la Tel Aviv. În Israel, Alexandru Spiegelblatt a colaborat și la ziarul idiș לעצטע נײַעס („Letzte Naies”, Ultimele Știri) ; la cotidianul în limba română „Viața noastră” . In anul 1969 a luat parte la publicarea volumului omagial la aniversarea jubileului lui Shlomo Bickel. Spiegelblatt a efectuat și traduceri din limba ebraică în alte limbi.

Opere:

Culegeri de versuri

1952 - היימלאַנד - מלוכה-פֿאַרלאַג פֿאַר ליטעראַטור און קונסט, בוקאַרעשט (Heimland - Patria)
1969 - אומרויִקע אותיות, המנורה ,תּשכ״ט (Umruïke oisies - Litere neliniștite)
1973 - פֿאַרפֿירענע זעגלען , די גאָלדענע קייט (Farfirene zegeln - Navigări amăgitoare)
1979 - וואָלקען־ברעמען ,די גאָלדענע קייט (Volkenbremen - Sprâncene-nori)
1997 - (נשמה־ליכט (נר נשמה (Neșome-liht - Candelă de suflet)
1997,1998 - אין געלן צווישנליכט פֿון ערבֿ-רעגן, לידער 1997-1964 (In gelen țvișnlikht fun erev-regen - Crepusculul galben dinaintea ploii)
2007 - (גרינער אומעט לייוויק־פֿאַרלאַג, תּ״אָ (עצבות ירוקה (Griner Umet - Tristețe verde)
2009 - (געטונקען אין האַניק-צער, לידער 2009-2005 , בית שלום־עליכם, תּ״אָ (טבול בדבש הצער (Getunken in honik-tzar - Muiat în mierea amărăciunii)

Numeroase versuri ale sale au fost traduse în alte limbi, ex. ebraică, engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă, română.

Proză și eseuri

2000 - דורכן שפּאַקטיוו פֿון א זייגער-מאַכער, הוצאת י.־ל. פּרץ, תּל־אָבֿיבֿ (Dukhn șpaktiv fun a zeiger-makher – Prin lupa ceasornicarului, carte autobiografică)
2002 - בלאָע ווינקלען: איציק מאנגער — לעבן, ליד און באַלאַדע, פֿאַרלאַג י.־ל. פּרץ, תּל־אָבֿיבֿ (Bloe Vinklen – Colțuri albastre: Ițik Manger — viață, cântec și baladă)
2003 - שאָטנס קלאַפּן אין שויב: דרײַ דערציילונגען, ישׂראָל-בוך, (צללים דופקים בחלון, שלושה סיפורים)- ספר שבו מעלה באוב אנשים מיוחדים שפגש (Șotns klapn in șoib: drai derțeilungen – Umbre bat la geam: trei povestiri)
2005 - קרימעווע: אַן אַלטפֿרענקישע מעשׂה, צור-אות, ירושלים, תשס״ה
2007 - דורך פֿאַררייכערטע שײַבלעך, לייוויק־פֿאַראיין, תּשס״ז (Durkh farreikherte șaiblekh – Printr-o șaibă înfumegată)

^[1]

* 1932: Mihai Constantinescu (n. 20 august 1932, orașul Băile Govora, județul Vâlcea) este un regizor și scenarist român
Filmografie:

Regizor

Pe litoral mi-a rămas inima (1961)
Opt minute de vis (1965)
Cîntecele mării (1971) - regizor secund
Despre o anumită fericire (1973)
Tată de duminică (1975)
Singurătatea florilor (1976)
Premiera (1976)
Lumini și umbre (1981-1982) - 2 părți, film TV
Eroii nu au vârstă (1984) - serial TV
Să-ți vorbesc despre mine (1987)
Un oaspete la cină (1987)

Scenarist

Opt minute de vis (1965)
Să-ți vorbesc despre mine (1987)

Actor

Dacii (1967)

· 1932: Vasili Aksionov, scriitor rus (d. 2009)
* 1935: Ronald Ernest "Ron" Paul (n. 20 august 1935) este un politicianamerican. Membru al "Mișcării Tea Party". A participat la alegerile prezidențiale din 1988 candidând din partea Partidului Libertarian. Înainte de alegerile din 2008, până în 12 iunie a fost pretendent la candidatura pentru președinția Statelor Unite din partea Partidului Republican. La 13 mai 2011 a anunțat oficial că va lupta pentru nominalizarea candidaturii din partea Republicanilor la alegerile prezidențiale din 2012.

Ronald Ernest Paul

· 1937: Andrei Koncealovski, regizor și scenograf rus

· 1938: S-a nascut Jean-Loup Chretien, primul cosmonaut francez (astronaut al misiunii STS-86).

· 1940 - S-a născut John Lantree, basist britanic (Honeycombs).

· 1941: S-a nascut Slobodan Milosevici, fostul presedinte al Serbiei si Muntenegrului. A fost presedinte al fostei Republici Iugoslavia, în 1992. Lui i se atribuie responsabilitatea pentru izbucnirea conflictului din Kosovo si pentru bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei; La 12.02.2002, a început, la Haga, procesul fostului presedinte iugoslav; a murit in celula sa la 11 martie 2006, procesul pierzandu-si astfel obiectul.

· 1942 - S-a născut Isaac Hayes, muzician american.

· 1944: Rajiv Gandhi, politician indian, al 6-lea prim-ministru al Indiei (d. 1991)

· 1945: Cristian Gațu, handbalist român. A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972. La data de 14 septembrie 2007, colonelul în retragere din Ministerul Apărării Naționale, Cristian Gațu, a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în retragere. Cristian Gațu a fost președintele Federației române de handbal timp de 18 ani (1996-2014).

· 1947 - S-a născut Jim Pankow, trombonist şi compozitor american (Chicago).

· 1948: Robert Anthony Plant, cunoscut mai ales ca Robert Plant (născut la 20 august 1948), este un muzician, cântăreț (în registrul tenor), compozitor și instrumentist englez faimos pentru apartenența sa de 12 ani la grupul englez de rock Led Zeppelin, al cărui vocalist a fost, precum și pentru cariera sa ulterioară solo plină de succes.

Apartenența sa ulterioară la numeroase acte muzicale, așa cum ar fi grupurile muzicale Band of Joy, Rockestra, The Honeydrippers, Page and Plant și Strange Sensation au completat armonios profilul acestui muzician extrem de talentat. Relativ recent, asocierea muzicală a lui Robert Plant cu solista americană de folk și bluegrass Alison Krauss, a condus la lansarea unui album extrem de bine primit și premiat, Raising Sand.

Robert Plant
Robert Plant în concert, Green Man Festival, 2007

* 1948: John Noble (n. 20 august 1948, Port Pirie, Australia) este un actor australian.^[1] A devenit cunoscut pentru rolul lui Walter Bishop din serialul american Fringe. De asemenea, a jucat și rolul cunoscutului personaj Denethor din trilogia cinematografică Stăpânul Inelelor.

John Noble

* 1951: Gregory Dale Bear (n. 20 august 1951) este un scriitor american de science-fiction și mainstream. Lucrările sale au acoperit teme diverse cum ar fi: conflictul galactic (seria The Forge of God), universuri artificiale (seria The Way), conștiința și practici culturale (Queen of Angels) sau evoluția accelerată (Blood Music, Radioul lui Darwin și Darwin's Children).
* 1951: Mohamed Morsi Muhammad Morsi Isa Al-Ayyat (în arabă محمد مرسى عيسى العياط, n. 8 august 1951, El-Adwah[*], Regatul Egiptului[*] – d. 17 iunie 2019,^[1] Cairo, Egipt^[2]) a fost un politician egiptean și președinte al Egiptului

Mohamed Morsi محمد مرسي
Mohamed Morsi

· 1952 - S-a născut Doug Fieger, vocalist, chitarist şi compozitor american (Sky, The Knack).

· 1955 - S-a născut Gary Lalonde, basist canadian (Honeymoon Suite).

· 1955 - S-a născut Mike McKenzie, chitarist britanic (Child).

· 1957 - S-a născut Richard Zatorski, clăpar şi compozitor australian (Real Life).
* 1958: David O. Russell (n. 20 august 1958) este un regizor, producător și scenarist american, cunoscut pentru filme precum The Fighter (2010), Scenariu pentru happy-end (2012), Țeapă în stil american (2013), toate trei aducându-i nominalizări la Oscar la categoria Cel mai bun regizor. În 2016 a primit a patra nominalizare la Globurile de Aur pentru Joy. Este câștigător a două premii BAFTA pentru scenariu.

David O. Russell

* 1959: Andrei Baștovoi (n. 20 august 1959, Soroca) este un om de afaceri și fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova.
* 1962: Ion Grosu (n. 20 august 1962, orașul Găești, județul Dâmbovița) este un general român de informații, care a îndeplinit din 2008 funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații.

Ion Grosu s-a născut la data de 20 august 1962. A absolvit Academia Tehnică Militară, specialitatea artilerie și rachete, în anul 1986, urmând apoi Institutul de Management al Resurselor de Apărare din Monterey/SUA (1998), Colegiul NATO de Apărare din Roma, Senior Course (2002) și Colegiul European de Securitate și Apărare - Cursul de Nivel Înalt în domeniul Politicii Europene de Securitate și Apărare (2006-2007).

Ulterior el a urmat cursuri de pregătire în domeniul informațiilor și al reformei instituționale desfășurate în țară și străinătate (Universitatea Națională de Apărare, Harvard University, JF Kennedy School of Government/Boston, Centrul European George C. Marshall pentru Studii de Securitate).

După absolvirea Academiei Militare, a deținut diferite funcții în cadrul Ministerului Apărării: șef al Direcției Cooperare Militară Internațională; atașat al apărării, militar, aero și naval al României în Republica Italiană, consilier al secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare, George Maior etc. A participat la numeroase misiuni internaționale, acțiuni complexe desfășurate în cooperare cu parteneri străini și a c ontribuit la elaborarea și implementarea unor concepte moderne în domeniul planificării strategice. În anul 2003 a fost avansat la gradul de colonel.

După numirea în funcția de director al SRI a lui George Maior, colonelul Ion Grosu a devenit director de cabinet al acestuia. La data de 7 martie 2008, prin Decret semnat de Președintele României, colonelul Ion Grosu a fost numit în funcția de adjunct al Directorului Serviciului Român de Informații, funcție rămasă vacantă prin trecerea în rezervă, în iulie 2007, a generalului-locotenent Ionel Marin. ^[1]

La data de 18 aprilie 2008, președintele Traian Băsescu l-a înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) ^[2] ^[3].

Ion Grosu este căsătorit și are trei copii.

* 1962: Geoffrey Lewis Blake (n. 31 august 1962, Baltimore, SUA) este un actor american de film, televiziune, și voce.
* 1965: Lawrence Krisna Parker (n. 20 august 1965), mai bine cunoscut după numele sale de scenă KRS-One (un acronim pentru Knowledge Reigns Supreme Over Nearly Everyone, de asemenea, K, R și S sunt litere atât de la numele său mijlociu cât și de la numele zeului hindus, Krishna) și Teacha, este un rapper american din The Bronx, New York City. La BET Awards 2008, KRS-One a primit Premiul pentru întreaga carieră pentru munca și efortul depus în Stop the Violence Movement, precum și pentru pionieratul în muzica și cultura hip hop. KRS-One este, de asemenea, un susținător al vegetarianismului.

KRS-One

· 1966: Enrico Letta (n. 20 august 1966) este un om politic italian, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Italiei, prim-ministrul al Italiei din 28 aprilie 2013 până la 22 februarie 2014.

Enrico Letta

* 1966: Darrell Lance Abbott (n. 20 august 1966,^[2]^[3]^[4] Arlington, Texas, SUA – d. 8 decembrie 2004,^[5]^[2]^[3]^[4] Columbus, Ohio, SUA), cunoscut ca și Diamond Darrell și Dimebag Darrell, a fost un muzician american cunoscut mai ales ca membru fondator al formațiilor Panterași Damageplan, alături de fratele său Vinnie Paul. Dimebag Darrell este considerat a fi unul din reprezentanții de bază al genului groove metal.

Abbott a fost împușcat și ucis de către un bărbat înarmat în timp ce cânta pe scenă la un concert al formației Damageplan pe 8 decembrie 2004, la Alrosa Villa în Columbus, Ohio. El s-a clasat pe locul #92 în topul „celor mai buni 100 de chitariști” publicat de revista Rolling Stoneși pe locul #1 în revista britanică Metal Hammer

Dimebag Darrell

* 1969: Laura Marin (n. 20 august 1969) este un deputat român, ales în 2014 din partea Partidului Social Democrat.
* 1969: Felix Baumgartner (n. 20 aprilie 1969 în Salzburg, Austria) este un parașutist și BASE jumper austriac. El este renumit pentru natura deosebit de periculoasă a cascadoriilor pe care le-a efectuat pe parcursul carierei sale.

La BASE jumping, Felix Baumgartner a stabilit recordul de săritură de pe cea mai joasă construcție (de la doar 30 de metri, cu săritura de pe mâna Statuii lui Iisus Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro) și de două ori recordul de săritură de pe cea mai înaltă construcție (Turnurile Petronas, din Kuala Lumpur, Malaysia și turnul Taipei 101 din Taiwan)^[1].

În 2003, Felix Baumgartner a devenit primul om care a traversat Canalul Mâneciiîn cădere liberă, folosind o aripă delta fabricată din fibră de carbon atașată pe spate

* 1974: Misha Collins (născut ca Dmitri Tippens Krushnic;^[1] 20 august 1974) este un actor american și regizor. Este cel mai cunoscut pentru portretizarea îngerului Castiel în serialul CW Supernatural (2008–prezent)

Misha Collins

* 1970: Tímea Nagy (n. 20 august 1970, Budapesta) este o scrimeră maghiarăspecializată pe spadă.

* 1975: Beatrice Nicoleta Coadă-Câșlaru (n. 20 august 1975, Brăila) este o înotătoare româncă care a câștigat cu medalii de argint și bronz la Sydney 2000; a câștigat de asemenea a cu medalii de argint la Campionatele Mondiale și Europene. Probele sale preferate fiind 200m mixt și 400m mixt. Beatrice Nicoleta Coadă-Câșlaru este căsătorită cu antrenorul Eduard Câșlaru.

* 1976: Cornel Frăsineanu (n. 20 august 1976, Caracal) este un fotbalist român retras din activitate.

* 1978: Gábor Vona^[1] (născut Gábor Zázrivecz, la 20 august 1978, în localitatea Gyöngyös, județul Heves, Ungaria) este un politician maghiarși lider al partidului de extremă dreapta Jobbik.

Gábor Vona

* 1982: Joshua Blake „Josh” Kennedy (n. 20 august 1982 în Wodonga, Victoria) este un fotbalist australian care joacă pe postul de atacant pentru Nagoya Grampus.

* 1983: Costel Alexe (n. 20 august 1983) este un deputat român, ales în legislatura 2012-2016 și în legislatura 2012-2020 pe listele Partidului Național Liberal. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 2012-2016, Costel Alexe a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Kazahstan, Bosnia și Herțegovina. Costel Alexe a înregistrat 58 de luări de cuvnt în 52 de ședințe parlamentare. Costel Alexe a inițiat 77 de prpuneri legislative, dintre care 18 au fost promulgate legi. În legislatura 2012-2020, Costel Alexe este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Kazahstan, Ucraina și Republica Islamică Pakistan.
* 1983: Andrew Russell Garfield^[3] (n. 20 august 1983, Los Angeles) este un actor american de film. A jucat și în filme romantice precum Never Let Me Go, dar și în filme de acțiune: The Amazing Spider-Man. Cel mai remarcabil rol rămâne însă cel din Rețeaua de socializare, interpretându-l pe căpitanul Eduardo Saverin.

Andrew Garfield
Garfield la premiera filmului The Amazing Spider-Man 2 n 2014

* 1983: Iuri Valentinovici Jirkov (n. 20 august 1983, Tambov) este un fotbalist rus care joacă pentru Zenit St Petersburg și pentru echipa națională de fotbal a Rusiei.

* 1985: Álvaro Negredo Sánchez (n. 20 august 1985) este un fotbalistspaniol care joacă pe postul de atacant în Turkcell Süper Lig la clubul Beșiktaș JK.

· 1987: Cătălina Ponor (n. 20 august 1987, Constanța) este o gimnastă română, care a participat la Jocurile Olimpice 2004 din Atena, Grecia și în 2012 la Olimpiada de la Londra. La Atena a câștigat medalia de aur, ca membră în echipa română de gimnastică. De asemenea, ea a câștigat la aceeași olimpiadă medalii de aur la bârnă și sol.

La Campionatul European de Gimnastică din 2017 Uniunea Europeană de Gimnastică a anunțat declasarea cu jumătate de punct a dificultății exercițiului de la sol, la câteva ore de la terminarea concursului, locul ei în finală fiind luat de nemțoaica Pauline Schaefer

* 1987: Eric Ato Sackey (n. 20 august 1987, Accra) este un fotbalistghanez.

* 1989: Judd Trump (n. 20 august 1989, Whitchurch, Bristol[*], Bath and North East Somerset, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker. El este campionul mondial en-titre.

· 1992: Demetria Devonne „Demi” Lovato (n. 20 august 1992) este o cântăreață, compozitoare americană, actrita și model. A debutat în serialul Barney & Friends, însă și-a câștigat celebritatea în urma interpretării rolului lui Mitchie Torres în filmul Camp Rock alături de Jonas Brothers, și datorită serialului Sonny și steluța ei norocoasă. Lovato a debutat în industria muzicală cu albumul Don't Forget, lansat pe 23 septembrie 2008. Acesta a fost un succes comercial, debutând pe locul al doilea în Billboard 200, cu peste 89.000 de exemplare vândute în prima săptămână.^[4] Ulterior, artista și-a lansat al doilea album, intitulat Here We Go Again, pe 21 iulie 2009,^[5] dovedindu-se a fi un nou succes și atingând poziția fruntașă în Billboard 200.^[6] A urmat Unbroken, iar pe 14 mai 2013, cel de-al patrulea album al său, intitulat chiar Demi. Albumul a ocupat a treia poziție în clasamentul Billboard 200, vânzându-se în prima săptămână în 110.000 de exemplare.Demi Lovato se află în zodia leu.

Demi s-a născut la 20 august 1992 în Albuquerque, New Mexico,^[7] în familia inginerului și muzicianului^[8] Patrick Martin Lovato (1960 - 22 iunie 2013)^[9] și a Diannei Lee Hart (născută Dianna Lee Smith, 8 august 1962),^[10] o fostă majoretă la Dallas Cowboys^[11] și cântăreață de muzică country. Demi are o soră mai mare, Dallas (n. 4 februarie 1988),^[12] o soră vitregă mai mică din partea mamei, actrița Madison De La Garza,^[13] și o soră mai mare din partea tatălui, Amber,^[14] cu care a vorbit pentru prima dată când avea 20 de ani.^[15]

Părinții ei au divorțat în vara anului 1994, la scurt timp după cea de-a doua aniversare a sa.^[16] Tatăl lui Demi avea origini mexicane și spaniole,^[17]^[18] iar ea are și origini irlandeze, italiane și engleze.^[19]Străbunica lui Patrick, Maria Cristina Perea, a fost fiica veteranului Uniunii Războiului Civil Francisco Perea (1830–1913) și strănepoata lui Francisco Xavier Chávez,^[20] guvernatorul orașului Santa Fe de Nuevo México.

Lovato a crescut în Dallas, Texas.^[21]^[22] Împreună cu Selena Gomez, ea și-a început cariera de actriță în serialul de televiziune pentru copii Barney & Friends în rolul Angelei.^[23] A început să facă pian la vârsta de 7 ani și chitară la 10 ani.^[24]^[25], când aceasta a început să ia și lecții de dans și actorie. Lovato a mărturisit în emisiunea lui Ellen DeGenerescă a învățat mai mulți ani de acasă datorită faptului că era agresată la școală. Ea a primit diploma de absolvire prin învățământ la domiciliu în aprilie 2009. Mai târziu a devenit purtătoare de cuvânt pentru organizație împotriva hărțuirii PACER și a avut o apariție în cadrul emisiunii America's Next Top Model pentru a vorbi concurentelor și publicului despre acest subiect. În 2006, Demi a apărut în serialul Prison Break, iar anul următor în serialul Just Jordan.

La vârsta de optsprezece ani, Lovato a cumpărat o casă în stil mediteranean în Los Angeles; totuși, a decis să locuiască într-o locuință modestă, tot în Los Angeles, după ce a părăsit centrul de reabilitare în care a fost internată în ianuarie 2011.

Lovato nu a avut nici un interes în a construi o relație cu tatăl său, Patrick, după divorțul acestuia de mama sa. Patrick a fost răpus de cancer pe 22 iunie 2013, la vârsta de 53 de ani. După moartea lui, Lovato a declarat că acesta a suferit de tulburări mentale iar, mai târziu, cântăreața, în onoarea tatălui său, a pus bazele unui program de burse necesar celor aflați în aceeași situație, intitulat "Lovato Treatment Scholarship Program".

Lovato a suferit de multe afecțiuni mentale, cum ar fi depresia, tulburările de alimentație, autoagresiune ș.a.m.d. Datorită acestor afecțiuni destul de grave, Lovato a fost internată într-un centru de reabilitare la vârsta de 18 ani în noiembrie 2010. Pe data de 30 octombrie 2010, Lovato se retrage din turul pe care-l susținuse împreună cu Jonas Brothers (Jonas Brothers Live in ConcertTour), dând start unui tratament pentru "probleme fizice și emoționale". S-a realizat o constatare precum că Lovato a decis să dea start tratamentului după lovirea dansatoarei Alex Welch; familia și echipa sa de management au efectuat o intervenție oficială după acest incident pentru a o convinge că are nevoie de ajutor. Lovato a declarat că și-a luat în frâu responsabilitatea în proporție de sută la sută pentru incident. La data de 28 ianuarie 2011, Lovato a terminat tratamentul staționar la Timberline Knolls și s-a întors acasă. Aceasta a recunoscut că ar avut bulimie, că s-ar fi rănit de una singură și că s-ar fi "autotratat" cu medicamente și alcool, cum fac o mulțime de adolescenti pentru a-și amorți durerea. Cântăreața a mai adăugat că "practic, a avut o cădere nervoasă" și că a fost diagnosticată în timpul tratamentului psihologic cu tulburări bipolare. Lovato, mai târziu, a spus că folosea cocaină de mai multe ori pe zi și făcea chiar și contrabandă cu această substanță pe cale aviatică.

În aprilie 2011, Lovato ajunge să contribuie ca și editor pentru revista Seventeen, unde scrie un articol în care își descrie conflictele cu ea însăși. În martie 2012, MTV a realizat un documentar intitulat "Demi Lovato: Stay Strong" (Demi Lovato: Stai Puternic), subiectul acestuia fiind reabilitarea și recuperea artistei. Lovato începe să lucreze la cel de-al patrulea său album în luna următoare. În ianuarie 2013, se constatează că Lovato ar fi trăit într-o locuință sobră în Los Angeles pentru mai mult de un an, deoarece a crezut că aceasta era singura cale de a evita întoarcerea la dependențele ei și la tulburările sale de alimentație.

Demi Lovato a declarat adesea că încearcă să fie un model drept de urmat pentru cei ce au trăit diverse momente delicate, asemenea ei. Prin intermediul muzicii, prin intermediul unor pictoriale, articole, documentare, tatuaje ș.a.m.d., aceasta promovează foarte multe mesaje de încurajare pentru persoanele aflate la ananghie, încercând mereu să fie unica rază de speranță pe care aceste persoane o mai au. Lovato promovează în special acceptarea de sine.

Lovato este creștină și se roagă cu formația ei de fiecare dată înainte de a cânta. Ea este o susținătoare activă în ceea ce privește drepturile persoanelor homosexuale și bisexuale. Când legea în ceea ce privește apărarea căsătoriilor între persoanele de același sex s-a blocat (în iunie, 2013), Lovato a postat pe twitter: "Gay, heterosexuali, lesbiene, bi[sexuali]... Nimeni nu e mai presus ca celălalt. Ce zi incredibilă pentru California ȘI pentru egalitate." Lovato, mai târziu, a afirmat: "Cred în căsătoria între homosexuali, cred în egalitate. Cred că aici este vorba de puțină ipocrizie în ceea ce privește religia. Dar tocmai am descoperit că poți avea propria relație cu Dumnezeu, și încă mai am ceva credință." Într-un interivupentru revista Latina, aceasta a declarat că ea găsește spiritualitatea a fi o parte importantă în menținerea echilibrului în viață. Ea a spus: "Sunt cel mai aproape de Dumnezeu, mult mai aproape decât am mai fost vreodată. Am propria relație cu El și asta e tot ce contează".

Pe data de 23 decembrie 2011, Lovato a postat un mesaj pe Twitter criticând producătorii postului de televiziune Disney Channel, precum că în cadrul unor anumite episoade ale serialelor Shake it Up („Totul pentru dans”) și So Random!(„Sonny și Steluța ei norocoasă”) se realizează aluzii și glume cu caracter ofensativ în legătură cu tulburările de alimentație. Personalul postului de televiziune a luat repede măsuri în ceea ce privește reclamația primită, cerându-și scuze pentru Demi Lovato și eliminând episoadele și oprind difuzarea lor în cadrul postului TV, după mai multe reclamații (urmând postarea artistei de pe rețeaua socială Twitter) la secțiunea "relații publice" a postului de televiziune.

Demi Lovato este găsită drept o feministă.

Demi Lovato
Lovato în septembrie 2017

Decese

· 14: Agrippa Postumus, fiul adoptiv al împăratului roman Augustus, este executat de gărzile sale în circumstanțe misterioase. Marcus Agrippa Postumus Iulius Cezar (26 iunie 12 BC – 20 august AD 14), cunoscut sub numele de Agrippa Postumus,era fiul lui Marcus Agrippa Vipsaniusși al Juliei. Bunicii materni erau împăratul roman Augustus și a doua sa soție a sa, Scribonia. Născut după moartea tatălui său (de unde și numele), a fost adoptat deîmpăratul Augustus. Pentru o perioadă el a fost moștenitor al tronului lui Augustus, dar în circumstanțe neclare a fost arestat și exilat. În momentul mortii lui Augustus a fost executat de gărzile sale.

· 535: A decedat Sfantul Mochta (în sursele latine Maucteus), ultimul ucenic supraviețuitor al Sf. Patrick, apostolul Irlandei.

· 984: Papa Ioan al XIV-lea

· 1153: Moare Sfântul Bernard de Clairvaux; a fost canonizat oficial la 18.01.1174 (n. 1090). În anul 1115 Bernard de Clairvaux fondează celebra mănăstire cisterciană Clairvaux, în Burgundia, pe care o va conduce timp de aproape patru decenii . În calitate de abate de Clairvaux, Bernard a întemeiat şaizeci şi opt de mănăstiri-fiice (dependente de spiritualitatea abaţiei-mamă), răspândite pe întreg cuprinsul Europei. El a făcut să fie în mod oficial recunoscut, în 1128, Ordinul Templierilor, organizaţie al cărei inspirator a fost. Tot el avut o contribuţie importantă în aplanarea crizei provocată de Schisma papală din anul 1130.

· 1672: Jan De Witt, matematician și politician olandez (n. 1625)

· 1823: Papa Pius al VII-lea (n. 1740)

· 1854: Friedrich Wilhelm Schelling, filozof german (n. 1775)

· 1872: Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819, Bolintin-Vale, România – d. 20 august 1872,București, România) a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.

Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine; părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în țară din Ohrida. În puținii ani ai tatălui său, Ienache, acesta își făcu în Valahia o situație acceptabilă. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji.

Orfan de ambii părinți încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la departamentul „pricinilor suditești". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul morții", prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (și invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv. Poemul "O fată tânără pe patul morții" era o imitație după "La jeune captive" ("Tânăra prizonieră"), de André Chénier, și a fost publicat în "Curierul de ambe sexe".

La fel ca alți pașoptiști, tânărul nu se trudi prea mult să intre în grațiile principelui. Inima îl trăgea mai curând spre lumea care „va să vină". Cooptat în Frăția și în Asociația literară, a adoptat rapid mentalitatea de carbonar.

În acel timp se formase în București Asociația literară, sprijinită de frații Alexandru și Ștefan Golescu care îl trimiseră pe la sfârșitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris. Plecat la Paris în 1845, cu o bursă din partea Asociației literare, audiază și el cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz. Când Revoluția izbucni la Paris, în februarie 1848, tinerii studioși hotărâră să se întoarcă în țară. Conjurații îi dădură rolul de a stabili contacte cu revoluționarii din Bucovina. Aga poliției, Ion Manu, i-a refuzt pașaportul pentru Moldova și îl amenințase cu un arest.

Și la 1848 revoluția a adus o explozie gazetărească. Dacă C.A. Rosetti scosese, imediat după izbândă, "Pruncul român", Bolintineanu conduce (de la 19 iulie la 11 septembrie) "Poporul suveran". Era o foaie mică, de patru pagini, cu doar două coloane pe fiecare față, dar redactorul șef avea proiecte mari. Ar fi vrut să tipărească un „jurnal al intereselor democratice și al progresului social", pe potriva modelului francez - Le Peuple souverain.

Izbucnind revoluția din 1848, reveni în țară și redactă împreună cu Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac ș. a. "Poporul suveran", dar - căzând revoluția - a fost exilat și se duse în Transilvania, apoi la Constantinopol și, în sfârșit, la Paris ca să-și continue studiile întrerupte.

Pe la 1855 domnul Grigore Ghica i-a oferit o catedră de literatură română la Iași, dar Poarta nu i-a permis intrarea în țară, iar atunci a făcut călătorii prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, descriindu-le toate în publicațiuni diverse, care cuprind adesea pagini pline de interes și scrise cu multă căldură.

Întorcându-se în țară la 1859, intră în politică și devine ministru de externe, culte și instrucțiune publică. Prin stăruințele lui, ale lui Costache Negri și ale lui V. A. Urechia, sunt înființate primele școli la românii macedoneni. În același an, 1859, primește gradul al treilea în Loja Steaua Dunării din București, iar în 1864 era membru al Lojii Frăția

În prima jumătate a anului 1870, Dimitrie Bolintineanu călătorește la Paris. I se reeditează câteva dintre biografiile istorice. Tipărește culegerea de satire Menadele și volumul de poezii Plângerile României. Colaborează, până în aprilie, la Românul, lui C. A. Rosetti. Grav bolnav, e silit să-și întrerupă munca. În 1871, boala lui Bolintineanu se agravează. Poetul este sărac. Pensia pe care o primea intra în buzunarele creditorilor. Oficialitatea refuză să-i acorde ajutor. În aprilie este organizată, din inițiativa lui George Sion, o loterie cu obiecte personale ale lui Bolintineanu. La 28 aprilie are loc un spectacol la Teatrul Național din București, în beneficiul fostului membru al Comisiei teatrale. La 25 iunie, un grup de deputați (printre care și Cezar Bolliac) propune Camerei votarea unei recompense naționale „pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, carele se află lipsit de existența de toate zilele”. Trimisă spre studiu la secțiuni, propunerea a rămas îngropată în dosare. Bolintineanu a dobândit o afecțiune psihică de pe urma mizeriei și sărăciei.^[6] Poetul este internat la Spitalul Pantelimon. În condica de înregistrare a bolnavilor a fost notat: «Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine». 1872 În martie are loc tragerea loteriei inițiate în 1871 de George Sion. Cărțile lui Bolintineanu au fost câștigate de V. Alecsandri, dulapul bibliotecii – de C. Negri, iar celelalte mobile – de către Catinca Balș. Alecsandri și Negri au cerut ca obiectele ce le reveneau lor să rămână în continuare ale lui Bolintineanu. În dimineața zilei de 20 august, acesta încetează din viață în spital. Este înmormântat la Bolintinul din Vale.

Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile Bosforului, Basmele, Macedonele și Reveriile.

Cronologie:

1819, februarie – Se naște, în satul Bolintinul din Vale (județul Ilfov), Dimitrie Bolintineanu, fiul macedoneanului Ienache Cosmad. „Părinții lui nu sunt nici vechi moldoveni, nici vechi munteni, nici vechi ardeleni, ci dintr-o familie venită din Balcani, se pare, așezată de curând în țară, un fel de moșieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendașilor“ (Nicolae Iorga).^{[necesită citare]}
- Stabilindu-se peste câțiva ani în București, viitorul poet urmează cursurile Colegiului Sfântul Sava, având colegi pe la 1833 pe Alexandru Zanne și pe Al. Crețulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron.
1842, 15 mai – Debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morții, publicată de I.H. Rădulescu în Curierul de ambe sexe; poezia este scrisă în spiritul epocii, evocând moartea timpurie a iubitei, cu multe accente melodramatice.
1845 – Pleacă la studii în străinătate, la Paris, având o bursă oferită de Societatea literară.
1847 – Apare, la București, primul volum de versuri, Colecție din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice și balada fantastică Mihnea și baba.
1848 –
- Editează revista Poporul suveran, „gazetă politică și literară“, la care colaborează Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac; articolele publicate aici pregătesc atmosfera revoluționară a momentului.
- Întrucât revoluția burghezo-democratică a fost înfrântă, Bolintineanu este silit să părăsească țara împreună cu alți conducători ai mișcării și se stabilește la Paris, unde va participa la activitățile politice și culturale ale exilului.
1851 – Poetul părăsește Parisul îndreptându-se spre casă, dar nu i se permite intrarea în țară; călătorește prin Bulgaria, prin Constantinopol, Palestina, Egipt și Macedonia, scriind mai târziu un memorial de călătorie de ținută romantică.
1855 –
- 16 iulie/16 octombrie – În România literară a lui Alecsandri apare Manoil. Roman național.
- Apare, sub îngrijirea lui G. Sion și cu prefața lui Radu Ionescu, volumul Poesii vechi și nouă, structurat pe următoarele cicluri:
  - Elegii
  - Balade
  - Florile Bosforului
  - Epistole
  - Cântece
  - Poeme
1858 – Publică volumul Legende sau Basme naționale în versuri; apar Melodii române și proza memorialistică și de voiaj Călătorii pe Dunăre și în Bulgaria dar și Cântarea României, în versuri, precum și ziarul unionist „Dâmbovița”, toate tipărite la Tipografia Națională a lui Iosif Romanov.
1861 –
- Apare volumul de satire Nemesis.
- Se publică volumul Legende noui; apare romanul Elena. Roman original de datine politic și filosofic
1863 –
- Pentru a se întreține, începe să publice seria de „vieți“ romanțate ale unor personalități istorice:
  - Viața lui Vlad Țepeș și Mircea Vodă cel Bătrân
  - Viața lui Ștefan Vodă cel Mare
  - Viața lui Mihai Viteazul
- Publică volumul Călătorii la românii din Macedonia.
1864 – Apare în Dâmbovița un fragment din epopeea Traianida (neterminată).
1865 – Se tipărește în două volume întreaga producție poetică a lui D. Bolintineanu sub titlul Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât și inedite. Primul volum cuprinde ciclurile Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, iar al doilea ciclurile Macedonele, Reverii, Diverse.
1866]–
- În traducerea autorului, apare la Paris volumul antologic Brises d'Orient.
- toamna – Publică o nouă culegere de satire intitulată Eumenidele sau Satire politice.
1868 – Publică amplul poem de factură byroniană: Conrad: „Adevărat cântec de lebădă înaintea căderii premature a nopții, poemul «Conrad» regrupează obsesiile și aprehensiunile autorului, însă decantate, trecute prin filtrul unei lucidități amare, de om obosit, pentru care viața s-a despuiat de iluzii (...) Destinul lui Conrad stă sub semnul nenorocului: e un exilat fără speranță, un bolnav incurabil, un îndrăgostit răpus înainte de a-și împlini pasiunea, un poet lipsit de satisfacția operei ...“ (Paul Cornea).
1869 – An fecund, poetul publică multe broșuri de popularizare a istoriei, cu note cetățenești și politice.
1870 – Apare volumul Menadele, care conține satire sociale și politice.
20 august 1872 – Moare, la București, Dimitrie Bolintineanu.

Dimitrie Bolintineanu

· 1887: Jules Laforgue, poet francez (n. 1860)
* 1891: Theodor Aman (n. 20 martie 1831, Câmpulung, România^[1] – d. 19 august 1891,^[2] București, România^[3]) a fost pictor și grafician, pedagog și academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.

Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului, influențând și grăbind, în același timp, prin activitatea sa în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională artistică până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.^[4]

Atât Theodor Aman cât și Gheorghe Tattarescu au fost, la data de 5 octombrie 1864, întemeietorii Școlii de Arte Frumoase din București.

Theodor Aman s-a născut în data de 20 martie 1831 în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo^[5] (poreclit Aman) de origine cuțovlah (macedonean), dar și armean^[6], care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar^[7] în anul 1818 de către Ioan Vodă Caragea.^[8] Mama sa era de origine greacă^[5], se numea Despina (alintată Pepica) și s-a născut la Paris.

Aman a fost pentru societatea conservatoare locală, care abia se desprinsese de obiceiurile fanariote de purtare a ișlicului și giubelei, o adevărată revoluție. Aman însuși a fost ridicat la rang de boier pitar^[9]^[10] de către domnitorul Barbu Știrbei în anul 1856, fiind răsplătit astfel pentru eforturile sale de afirmare în domeniul artelor.^[11] Fără să-și renege averea, titlul și originile sale boierești, Theodor Aman a reușit pe tot parcursul vieții sale să se comporte ca un senior al artelor.

Atelierul și casa în care locuia, care a fost construită în anul 1869^[12]în stil pompeian, era în acea vreme o locație mondenă unde se întâlnea protipendada Bucureștiului.^[13] Astfel, despre acest loc monden, Alexandru Tzigara-Samurcaș spunea „Atelierul său (...) era singurul centru artistic în care se aduna elita bucureșteană a timpului

Theodor Aman a urmat cursurile Școlii Centrale din Craiova unde ia lecții de desen la clasa profesorului Constantin Lecca după care se înscrie la cursurile Colegiului Sfântul Sava din București la clasa profesorului Carol Wallenstein^[15]. În perioada 1850 - 1857 se stabilește la Paris, unde studiază pictura (1850) cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu François-Édouard Picot.^[16]

Profesor și întemeietor împreună cu Gheorghe Tattarescu al Școlii de Arte Frumoase din București. Se dedică picturii influențat de maeștrii Renașterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viața muscelenilor lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung și împrejurimi. Numele său a rămas în istoria artei românești nu doar prin valoarea operelor semnate, ci și prin contribuția avută la întemeierea primelor școli de Arte frumoase, la București și Iași (1864).

Autoportret

Din punct de vedere al formației sale ideologice, trecerea lui Aman pe la liceul Sfântul Sava a avut multă însemnătate. În acești ani se pregătea în Țara Românească revoluția de la 1848. Ideile ei, care trezeau conștiința națională militând pentru înlăturarea feudalității, unirea Principatelor și întemeierea unui stat autonom, erau cu înflăcărare promovate de la catedră de profesori ca A. Treboniu Laurian, Costache Aristia și Aaron Florian (care îi fusese profesor și la Craiova).

Pe băncile școlii se împrietenește cu partizanii înfocați ai revoluției, ca de pildă George Cretzianu. Însuși fratele pictorului, Alexandru, student în Franța, era înscris în anii 1846 și 1847 în „Societatea studenților români din Paris”, care nu era decât filiala de peste hotare a „Asociației literare” din Muntenia, îndărătul căreia acționau de fapt revoluționarii pașoptiști. Între 1848-1850 colegiul Sfântul Sava este închis.

Tînărul pictor nu avea motive să se întoarcă la București. Viața artistică era acum foarte redusă. Școlile de artă nu existau. „Meseria„ de artist continuă sa fie disprețuită; prejudecățile, ignoranța și totala lipsă de înțelegere a claselor dominante îngreunau calea dezvoltării picturii în Principate. Astfel, în 1850, Theodor Aman pleacă la Paris la studii. Aici, Aman se înscrie ca elev în atelierul lui Drolling și un an mai târziu – după moartea acestuia survenită la 9 ianuarie 1851 – în cel al Picot.

Opera:

Petrecere cu lăutari, 1851
Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, 1852
Bătălia de la Oltenița, 1854
Bătălia de la Alma, 1855
Bătălia românilor cu turcii în insula Sf. Gheorghe, 1859
Unirea principatelor, 1859
Vlad Țepeș și solii turci, 1861-1864
Izgonirea turcilor la Călugăreni, 1872
Tudor Vladimirescu, 1874-1876
Boierii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș, 1885-1887
Hora de la Aninoasa, 1890
Peisaj cu barca pe lac
Stradă în Sinaia
Portul Constanța
Petrecere în familie
Canoniera în portul Constanța
În parc

Theodor Aman
Autoportret Coş cu fructe Jardin du Luxembourg Cântăreaţa cu lăuta Peisaj cu râu şi copaci Vas cu flori Portul Constanţa Flori Țiganca^[17] Dominoul verde - 1883^[18] Garofițe

· 1893: Baronul Alexandru Wassilko de Serecki (germană Freiherr Alexander Wassilko von Serecki) (n. 17 decembrie 1827, Berhomet pe Siret - d. 20 august 1893, Lăpușna), din Familia Wassilko de Serecki, a fost pe timpul Imperiului Austro-Ungar un politician și patriot român, membru al Camerei Superioare al Imperiului Austriac cu titlul „excelență”, adevărat consilier secret imperial și căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei și pe mulți ani deputat în Dieta Bucovinei, care s-a angajat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic.

· 1900: A murit G. Dem. Teodorescu, folclorist, autorul celei mai importante colectii de folclor românesc, ”Poezii populare române”; (n. 25.08.1849).

· 1910: A încetat din viaţă medicul Nicolae Manolescu, medic oftalmolog şi educator sanitar, întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie (1903-1904); (n. 1850).

· 1914: Papa Pius al X-lea, născut Giuseppe Melchiorre Sarto, (n. 2 iunie 1835, Riese, Italia - d. 20 august 1914, Vatican) a fost Papă din 1903 până în 1914.

Giuseppe Melchiorre Sarto s-a născut la 2 iunie 1835 la Riese, Veneția, în provincia Treviso. Părinții săi erau Giovanni Battisata Sarto și Margarita. Tatăl său era poștaș, și a murit în 1852, însă Margarita a trăit îndeajuns pentru a-și vedea fiul cardinal. După ce a terminat școala primară, Giuseppe a primit primele sale lecții de latină, în privat, de la parohul orașului său natal, Don Tito Fusaroni, după care a studiat timp de patru ani la gimnaziul din Castelfranco Veneto, unde mergea zilnic pe jos.

În 1850 primește tonsura de la episcopul din Treviso și urmează cursurile în seminarul din Padova al diecezei din Treviso, unde își completează cu succes studiile clasice, filosofice și teologice. Este hirotonit în 1858, și timp de trei ani este capelan la Tombolo unde, însă, trebuia să îndeplinească multe din îndatoririle parohului care era bătrân și bolnav. A căutat să-și desăvârșească cunoașterea teologică prin studierea asiduă a scrierilor sfântului Toma și a Dreptului Canonic; în același timp a înființat o școală serală pentru elevi adulți, și s-a consacrat predicării prin alte orașe unde era chemat.

În 1867 este numit paroh la Salzano, un oraș mare din dieceza de Treviso, unde restaurează biserica și se ocupă de lărgirea și întreținerea spitalului prin mijloace proprii, conform generozității sale obișnuite față de săraci; s-a distins în mod deosebit prin dăruirea sa în timpul holerei. S-a arătat foarte interesat de educația adulților. În 1875este numit canonic al catedralei din Treviso, și îndeplinește diferite funcții printre care aceea de director spiritual și rector al seminarului și vicar general; în plus, a oferit elevilor din școlile publice posibilitatea de a primi educație religioasă.

În 1878, după moartea episcopului Zanelli, este ales vicar capitular. La 10 noiembrie 1884 este numit episcop de Mantua și consacrat la 20 noiembrie. Misiunea sa în noua funcție era aceea de a se ocupa cu formarea preoților din seminare, unde predă el însuși, timp de mai mulți ani, teologie dogmatică, iar timp de un an, teologie morală.

Blazonul Papei Pius al X-lea

În timpul consistoriului secret din iunie 1893, papa Leon al X-lea l-a creat cardinal, iar trei zile mai târziu, în consistoriul public, a fost propus pentru patriarhatul Veneției, păstrând titlul de Administrator apostolic de Mantua.

După moartea lui Pius al IX-lea, cardinalii, după mai multe scrutine, l-au ales pe Giuseppe Sarto la 4 august, cu 55 de voturi din 60. Încoronarea sa a avut loc în duminica următoare, la 9 august 1903.

În prima sa enciclică a spus că motoul pontificatului său va fi "instaurare omnia in Christo" (Efeseni 1,10). Ca urmare, preocupările sale cele mai mari au fost îndreptate spre interesele precise ale Bisericii. Înainte de toate, eforturile sale s-au îndreptat spre promovarea pietății credincioșilor, și a permis primirea frecventă și, după posibilități, chiar zilnică a Sfintei Împărtășanii, scutindu-i pe bolnavi de post pentru a le permite primirea Sfintei Împărtășanii de două ori pe săptămână, și chiar mai des. În plus, a recomandat ca Prima Împărtășanie a copiilor să nu fie amânată prea mult după ce aceștia au ajuns la vârsta priceperii. Ca simplu capelan, episcop și patriarh, Giuseppe Sarto a promovat muzica sacră; ca papă a dispus să fie folosit pretutindeni cântul gregorian și a tipărit cărți de cânt. A subliniat importanța catehizării nu numai a copiilor, dar și a adulților, trasând reguli precise și a făcut să se publice un catehism nou în dieceza din Roma.

La 19 martie 1904 a înființat o congregație specială de cardinali, al cărei secretar era cardinalul. Gasparri, și care urma să recodifice Dreptul Canonic. Papa Pius al X-lea a modificat și organizarea Curiei romane, separând forul juridic de cel administrativ. Curia romană cuprindea, astfel, trei tribunale, 11 congregații și 5 birouri. În timpul primilor ani ai pontificatului său a mărit numărul diecezelor, înființând 28 dieceze noi, în special în Statele Unite, în Brazilia și în Filipine; în plus, a înființat 16 vicariate apostolice și 15 prefecturi apostolice. În Ungaria a înființat în anul 1912 Episcopia Greco-Catolică de Hajdúdorog.

În câțiva ani Pius al X-lea a obținut rezultate importante și durabile în domeniul doctrinei și al disciplinei bisericii, făcând față dificultăților de tot felul. Chiar și cei care nu erau catolici au recunoscut spiritul său apostolic, tăria sa de caracter, precizia sa în a lua decizii și perseverența sa în urmarea unui program clar și explicit.

Pius al X-lea

· 1915: Paul Ehrlich, om de știință german, laureat Nobel (n. 1854)

· 1917: Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer, chimist german, laurat al Premiului Nobel (n. 1835). Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer (n. 31 octombrie 1835; d. 20 august 1917) chimist german, profesor universitar la München, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1905.

· 1923: A încetat din viaţă compozitorul Alexis Catargi; (n.17 septembrie 1876).

· 1930: A încetat din viaţă Gheorghe A. Dinicu, compozitor, profesor şi dirijor; (n. 1863).

· 1940: Lev Troţki (Lev Davidovici Bronstein), figură proeminentă a revoluţiei din 1905 – 1907 şi a celei bolsevice din 1917, creatorul Armatei Roşii şi tovarăş al lui Lenin în revoluţia bolşevică din Rusia, refugiat in Mexic in timpul terorii staliniste, este ranit grav la ordinul lui Stalin, de către agentul Moscovei, Ramon Mercader si moare a doua zi; (n.7 noiembrie 1879, stil nou). Este autorul volumelor „Revoluţia trădată” şi „Stalin”, ambele lucrări antistaliniste; (n.26.10.1879). Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie 1879 (S.N. 7 noiembrie) – d. 21 august 1940), născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism.

· 1959: Dimitrie Iov, poet și prozator (n. 1888)

· 1961: Percy Williams Bridgman, fizician american, laureat Nobel (n. 1882). Percy Williams Bridgman (21 aprilie 1882 Cambridge, Massachusetts – 20 august 1961) fizician american, laureat în 1946 al Premiului Nobel pentru Fizică pentru contribuțiile sale aduse fizicii presiunilor înalte.
* 1963:

Joan Voûte (c. 1908)

Joan George Erardus Gijsbertus Voûte (n. 7 iunie 1879 - d. 20 august 1963) a fost un astronom olandez.

El a fost născut în Madioen, Java într-o familie Huguenot. A studiat inginerie civilă la Delft, dar în timp ce era un student a câștigat un interes în studierea-astronomie stelelor variabile. Dupa ce a absolvit el s-a alăturat personalului Observatorului Leiden, unde a lucrat la stele binare. În 1913 el a câștigat un post la Observatorul Cape din Africa de Sud, unde a lucrat la stele duble și măsurători paralaxă. El a devenit un membru al Societatii Regale din 1917. Contul său preliminar al paralaxei de Proxima Centauri a fost publicat în 1917 , demonstrând că Proxima a fost la aceeași distanță de la Soare ca sistemul Alpha Centauri . El s-a întors la Java în 1919, unde a servit ca un asistent la Observatorul meteorologic și magnetic Weltevreden.El a fost capabil să câștige interesul de prieteni bogați pentru construirea unui observator. Voûte a devenit director, și el a selectat 1300 m altitudine Lembang pentru site. Principalul instrument a fost un dublu refractor de 60 cm Zeiss. Activitatea Observatorului axat pe stele duble, masuratori paralaxă, fotometrie de stele variabile și clustere, și așa mai departe. Rezultatele au fost publicate in Lembang Observatorului Analele. În urma ocupației japoneze de Java, Voûte a fost închis. Ca urmare a captivității sale a suferit de sanatate precara, astfel încât după război s-a mutat în Australia. Mai târziu, s-a stabilit la Haga, Țările de Jos, unde a murit în 1963.

· 1968: George Gamow, fizician și astrofizician american de origine rusă (n. 1904)
* 1972: Nichifor Crainic (pseudonimul lui Ion Dobre,^[1] n. 22 decembrie 1889, Bulbucata, Bulbucata, Giurgiu, România – d. 20 august 1972, Mogoșoaia, Ilfov, România) a fost un teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof român și important ideolog rasist^[2]^[3]^[4] de extremă dreaptă.^[5] În perioada de început a mai folosit pseudonimele Victor Rațiu (1908), D. Crainic (1909), D.I. Crainic, D.I. Nichifor, N. Crainic (1910)^[6], Victor Mărginaș^[7]. Din aprilie 1926 Nichifor Crainic este numele lui legal^[8]. În 1940 este ales membru al Academiei Române pe locul devenit vacant al lui Octavian Goga, exclus în 1945 și reconfirmat post-mortem în 1994.

Nichifor Crainic a studiat teologia la Seminarul Central (1904-1912) și apoi la Facultatea de Teologie (1912-1916) din București. În perioada facultății a fost cântăreț la Biserica Zlătari. După terminarea studiilor, a dorit să devină preot al acestei biserici, dar deși a fost susținut de părintele Constantin Nazarie, Gala Galaction, Nicolae Iorga și I.G. Duca, mitropolitul-primat Conon Arămescu-Donici a refuzat numirea^[9]. Se căsătorește în acest an cu cumnata bunului său prieten, Nicolae Băculescu.

După intrarea României în război cere să fie trimis voluntar pe front, dar este refuzat. Cu puțin timp înaintea ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale este înrolat și încadrat în Compania II sanitară. Urmează refugiul în Moldova, fiind cantonat în satul Simila, după care ajunge în iarna lui 1917 la Iași doborât de o dublă pneumonie. După însănătoșire este repartizat soldat sanitar la Spitalul Militar din Iași. În această perioadă scrie gratuit în revista lui Nicolae Iorga, Neamul românesc.

După divorț și neînțelegerile cu noul director al publicației Dacia, col. Ștefan Zăvoianu, îndemnat de Lucian Blaga, pleacă la Viena. Aici se înscrie la Facultatea de Filosofie în anul universitar 1920-1921. În această perioadă o cunoaște pe Aglae, studentă la medicină, cu care se căsătorește. În mai 1921 se naște Furtuna Ioana, unica lui fiică.

Va rămâne până în iunie 1922 pentru încheierea stagiului de patru semestre. Viena devenea spațiul necesar formării dimensiunii mistice care se va identifica în activitatea de profesor și în lirica sa. A obținut doctoratul în filosofie la Viena. Își desfășoară activitatea în calitate de profesor universitar la Seminarul Teologic de la București și la Facultatea de Teologie de la Chișinău^[10]. Este creatorul curentului gândirist^[11] axat pe „autohtonism”.

Crainic a debutat ca poet în 1906, în perioada când era elev la seminar, cu poezia La horă publicată în revista școlară Spre lumină, unde semnează cu numele real, Ion Dobre^[12].

A condus revista „Flamura” și, după strămutarea revistei „Gândirea”, una dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică,^[13] de la Cluj la București, preia conducerea acesteia de la Cezar Petrescu, devenind directorul și mentorul ei și - după cum lăsa să se înțeleagă - inițiatorul curentului gândirist^[11], axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism. În "Gândirea" au apărut numeroase articole și eseuri programatice care vor defini orientarea politică naționalistă a curentului gândirist, tributar ortodoxismului militant și prezentând similitudini cu fascismul italian. Crainic a considerat chiar că nazismul (național socialismul german) era opțiunea ideală, cea mai corectă pentru România^[14]. A publicat mai multe articole în care a elogiat regimul lui Benito Mussolini. A elaborat apoi, în 1938, teoria „statului etnocratic" în lucrarea „Ortodoxie și etnocrație”. De asemenea,a colaborat la publicații precum „Sfarmă-Piatră” și „Buna Vestire”, oficiosul Mișcării Legionare.

Dumitru Stăniloae îl descrie cu următoarele cuvinte: „Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strîmt și ocolit al specialiștilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atențiunii generale a lumii intelectuale.... Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie care se mulțumea cu cîteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori prin interpretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrșind “o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul ortodox”^[15].

Crainic, fiind profesor la Facultatea de Teologie a Universității din București, a dezvoltat o întreagă exegeză teologică pentru a demonstra că Vechiul Testament nu ar fi evreiesc, că Iisus nu ar fi fost evreu și că Talmudul ar fi fost creat ca o armă de combatere și distrugere a creștinilor^[16].

În 1968 Nicolae Manolescu îl include într-o antologie de poezie, care avea să fie interzisă, atât din cauza prezenței poeților condamnați în cadrul așa-zisului proces al ziariștilor fasciști din 1945 și a celor din exil (Nichifor Crainic, Radu Gyr, Aron Cotruș, Ștefan Baciu), cât și din cauza absenței unor scriitori proletcultiști ca Mihai Beniuc și Eugen Jebeleanu. Acest episod este semnalat de Monica Lovinescu în revista "Destin" apărută în Spania, care face o analiză a polemicii iscate atunci în România. Împotriva lui George Ivașcu, înverșunat contestatar al antologiei semnate de Manolescu, scriitoarea din exil remarcă, la p. 131: "Singurul criteriu cu putință privind trecutul este cel estetic. Poezia unui Crainic este inclusă în antologie iar nu articolele sale politice. Atunci? Luptele trecutului și ciocnirile ideologice aparțin istoriei, cel mult istoriei literare. Operele, literaturii. Totul e de a ști dacă poezia unor Crainic, Gyr sau Crevedia înfruntă timpul ca poezie. Acesta este tărâmul pe care-l alesese Nicolae Manolescu, și era singurul justificat (Monica Lovinescu, Asaltul umbrelor, în "Destin", Madrid, 1969, 19-20, p. 126-135).

Momentul 23 august 1944 l-a găsit în București având dublă pneumonie. Este dus pentru îngrijiri la Mănăstirea Cernica și apoi la clinica lui Iuliu Hațieganu din Sibiu de unde se externează la jumătatea lunii octombrie. Printr-o întâmplare norocoasă se întâlnește cu primarul comunei Gălănești care-i face un buletin de identitate pe numele de Ion Vladimir Spânu^[23].

Se ascunde prin diferite sate din Transilvania, în casele unor preoți care-i fuseseră elevi la Teologie.^[11]

Din primăvara anului 1945 încep persecuțiile împotriva lui Nichifor Crainic. Trimiterea lui în judecată este salutată de Scânteia, într-un articol special din rubrica Activitatea Tribunalului special. Noi criminali de război, în cercetarea Tribunalului Poporului, destinată să semnaleze "elementele reacționare" care puteau pune în pericol procesul de sovietizare a țării: Nichifor Crainic și Stelian Popescu trimiși în fața Tribunalului Poporului: "Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, pe baza actului de acuzare întocmit de acuzatorii publici, s-a decis sesizarea Tribunalului Poporului pentru judecarea în conformitate cu dispozițiunile Decretului Lege Nr. 312 din 1945 a următorilor: Dobre Ion zis Nichifor Crainic și Stelian Popescu, ambii ziariști" ("Scânteia", nr. 235, 27 mai 1945, p. 6).

În cadrul procesului „lotului ziariștilor fasciști” (alături de Radu Gyr, Pamfil Șeicaru și alții)^[24], Tribunalul Poporului l-a condamnat în contumacie, prin Sentința nr. 2/4 iunie 1945, la detenție grea pe viață și degradare civică pe timp de 10 ani, pentru crima de dezastrul țării, prin crime de război

Obosit, după trei ani de pribegie, și convins că după încheierea păcii de la Paris rejudecarea lui se va face mai puțin pătimaș, pe 24 mai 1947^[23] l-a convins pe preotul Ion Sămărghițan, gazda sa, să-l anunțe pe jandarmul satului că se predă^[25]. Este adus în București, la Ministerul de Interne (mai-iulie), apoi este transferat succesiv la închisoarea Văcăreștiși Jilava.

După anularea sentinței din 1945 a urmat rejudecarea care s-a întrerupt brusc, fără niciun motiv juridic, după arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu și a avocatului Petre Pandrea. A fost transportat la Aiud unde a fost ținut închis 15 ani fără să existe o sentință judecătorească.^[11]

Prin Decretul 293/18 aprilie 1962 al Consiliului de Stat, Nichifor Crainic este grațiat la data de 24 aprilie 1962 și eliberat două zile mai târziu. După eliberarea din închisoare, între 1962 și 1968 Nichifor Crainic scrie la ziarul comunist de propagandă "Glasul Patriei", editat de Ministerul Afacerilor Interne, destinat intelectualilor români din străinătate, unde devine redactor, până la pensionare în 1968^[26] Ana Selejan consideră că aceasta a fost o formă de mercenariat, în speranța reintrării în circuitul literar.^[27]

În timpul detenției a devenit informator și colaborator al Securității „pentru gamela cu zeamă” (vezi: Oancea Zosim: Închisorile unui preot comunist, sau Mihadaș Teohar: Pe muntele Ebal^[28]^[29]).

Procesul „lotului ziariștilor fasciști” care s-a judecat în anul 1945 de către Tribunalul Poporului, a fost redeschis la propunerea Procuraturii Generale, după mai bine de 50 de ani. În cadrul procesului au fost implicați 14 scriitori și ziariști. Curtea Supremă după mai multe dezbateri procedurale, a admis recursul în anulare și în data de 8 mai 1995 a luat decizia cu hotărâre de achitare și restituire a tuturor averilor celor implicați și condamnați de către comuniști. Din păcate în acel moment nu a mai fost decât un singur supraviețuitor, scriitorul Pan V. Vizirescu^[28].

Nichifor Crainic moare la 20 august 1972.

Opera:

Poezii

Șesuri natale (versuri), Editura Ramuri, Craiova, 1916;
Zâmbete în lacrimi (versuri), "Biblioteca Scriitorilor Romani", Nr. 22, Editura Alcalay, 1916;
Darurile pământului (poezii), Editura Cartea Românească, Ediția I, București, 1920; Editura Cartea Românească, Ediția a III-a, 1929;
Cântecele patriei, 1925, 1931;
Țara de peste veac, Editura Cartea Românească, București, 1931;
Șoim peste prăpastie, versuri 1962-1964, Editura Roza Vînturilor, București, 1990;
Poezii alese 1914-1944, Editura Roza Vînturilor, București, 1990;
Țara de peste veac, Poezii antume: 1916-1944 (1997).

Eseuri

A doua neatârnare, eseu, 1926;
Povestiri despre bunul Dumnezeu, eseu, Bucuresti, 1927.
Sensul tradițiunii, eseu, 1929;
Sensul teologic al frumosului, eseu, 1932;
Mărturisire de credință, eseu, Bucuresti, 1934.
Rasă și religiune, eseu, 1935;
Puncte cardinale în haos, eseu, Ediția I, Editura "Cugetarea", 1934 (1936???), Ediția a II-a, Editura Albatros, 1998;
Ortodoxia, concepția noastră de viață;
Programul statului nostru etnocratic, 1937;
Ortodoxie și etnocrație, 1938, 1940, 1941, republicare în 1997;
Nostalgia paradisului, eseu, Ediția I, 1939, 1940, 1994, Editura Moldova, 1996;
Germania și Italia, 1943;
Iisus, Editura "Fratia Ortodoxa", Wiesbaden, 1956 (Colecția lucrătorului creștin);
Îndreptar Ortodox, Editura "Fratia Ortodoxa", Wiesbaden, 1957 (Colecția lucrătorului creștin);
Puncte cardinale în haos (1996 și 1998)
Dostoievski și creștinismul rus, 1998;
Spiritualitatea poeziei românești (1998)

Cursuri

Cursul de teologie mistică, (litografiat), 1936, 1938???;
Sfințenia - împlinirea umanului, Curs de teologie mistică, 1993, 1995
Cursuri de mistică, Editura Deisis, 2010;
Curs de istoria literaturii bisericești și religioase moderne;
Curs de Apologetică;
Curs de Istoria literaturii religioase moderne (litografiat)
Curs de Mistică, Dogmatică și Apologetică (litografiat)

Memorialistică

Zile albe - Zile negre, Memorii, Vol. I, Casa editorială „Gândirea”, 1991;
Memorii, Pribeag în țara mea; Mărturii din închisoare; Memoriu: răspuns la actul meu de acuzare, vol. II, 1996;

Publicistică

Icoanele vremii (articole de atitudine), Editor H. Steinberg, București, 1919;
Priveliști fugare: note din Transilvania, Editor H. Steinberg, București, 1921;
Teologie și filosofie, Publicistica 1922-1944, Editura AIUS, Craiova, 2010

Publicații la care a colaborat

Spre lumină, revistă școlară din Iași;
Ramuri din Craiova, nr. VII (1912), VIII (1913), IX (1914);
Păstorul ortodox din Pitești;
Junimea din Râmnicu Vâlcea în perioada 1909-1910 sub pseudonimele C., N.C., N.Cr., D. Crainic^[30];
Cultura românilor din Craiova folosind numele real;
Luceafărul din Sibiu, nr. XIII (1914), XIV (1919); Colaborează în perioada 1919-1920.
Viața Românească din București ??? Iași;
Sămănătorul din București;
Neamul românesc din București; debutează ca redactor. Colaborează în perioada 1916-1918.
Lumina literară din București în 1913 folosind numele real;
Revista ortodoxă din București, 1913, 1914;
Lumina Nouă din București, 1913;
Căminul nostru din București;
Viața literară din Craiova (1926);
Curentul din București; Colaborează în perioada 1928-1929.
Cosânzeana din Orăștie (1913 - 1926);
Revista politică și literară din Blaj;
Klingsor din Brașov, probe în 1929 și 1935
Gândirea din Cluj, nr. I (1921-1922) și pe toată perioada după mutarea acesteia la București (1923-1944) când preia conducerea de la Cezar Petrescu;
Calendarul înființat de el la 24 ianuarie 1932; Director al revistei. Colaborează în perioada 1932-1933.
Sfarmă-Piatră - în perioada 1936-1938;
Porunca vremii - 1938 (două luni);
Buna Vestire;
Cartea vremii;
Drumul drept, nr. X (1915);
Flacăra de la Iași, nr. V (1915-1916), 1921-1922;
Lamura; Colaborează în perioada 1919-1920.
Dacia - în perioada 1918-1920.
România Nouă, 1920;
Transilvania, nr. 3 (iulie 1920), nr. 10 (octombrie 1920);
Cuget Românesc, nr. I (1922);
Ideea europeană;
Spicul;
Revista critică;
Cuvântul (fondat împreună cu Cezar Petrescu, Pamfil Șeicaru, Victor Ion Popa). Colaborează în perioada 1924-1926.
Rampa - în perioada 1926-1928; la un anumit moment dat a luat apărarea actriței evreice Leny Caler (1904-1992), jignită de o manifestație studențească.
Revista Fundațiilor Regale, nr. 1 (ianuarie 1941);
Telegraful român din Sibiu, în perioada 1944-1945, folosind pseudonimul Victor Mărginaș;
Glasul patriei; Colaborează în perioada 1962-1968;

Traduceri

Verhaeven, Belgia insangerata, București, 1916.
Rabindranath Tagore, Sadhana. Calea desăvârșirii, 1922^[31];
Rainer Maria Rilke, Povestiri despre bunul Dumnezeu, Ediția I, Editura Fundației Culturale „Principele Carol”, București, 1922^[32], Editura Miron Neagu, Sighișoara, Editura Nemira, București, 2007, ISBN 978-973-569-970-3;

Nichifor Crainic

· 1980: Joseph Ira Dassin (n. 5 noiembrie 1938 – d. 20 august 1980), cunoscut ca Joe Dassin, a fost un cântăreț și compozitor americano-francez de origine evreiască. Joe Dassin s-a născut la New York, tatăl său fiind regizorul american Jules Dassin, iar mama sa era violonista maghiară Béatrice Launer. A copilărit la New York și Los Angeles. După ce tatăl său a fost trecut pe lista neagră a Hollywoodului în anii 1950, s-a mutat cu familia în Europa.

Și-a făcut studiile la Școala Internațională de la Geneva și la Institutul Le Rosey în Elveția. A revenit apoi în Statele Unite pentru a studia la Universitatea Michigan din Ann Arbor. După colegiu, s-a mutat în Franța, unde s-a angajat la un post de radio. Aici a fost convins de o casă de discuri să-și înregistreze compozițiile.

Mormântul lui Joe Dassin

La începutul anilor 1970, cântecele lui Joe Dassin au atins primele poziții ale topurilor din Franța, devenind un artist renumit în această țară. Faptul că era poliglot l-a ajutat să înregistreze cântece și în limbile germană, rusă, spaniolă, italiană și greacă, pe lângă cele în franceză și engleză.

Joe Dassin s-a căsătorit cu Maryse (al cărei prenume real era Yvette) Massiéra la data de 18 ianuarie 1966, la Paris. Fiul lor, Joshua, s-a născut prematur, cu două luni și jumătate înainte de termen, la data de 12 septembrie 1973, și a murit cinci zile mai târziu. Devastați de tragedie, Joe și Maryse s-au despărțit, divorțul fiind însă pronunțat abia în 1977.

La data de 14 ianuarie 1978, Joe s-a căsătorit cu Christine Delvaux în localitatea Colignac (Var). Au avut împreună doi copii: Jonathan (născut la 14 septembrie 1978) și Julien (n. 22 martie 1980). Christine a încetat din viață în decembrie 1995.

Joe Dassin a murit din cauza unui infarct în timpul unei vacanțe în Tahiti, la data de 20 august 1980. Trupul său este înmormântat în Mausoleul Beth Olen din cimitirul Hollywood Forever în Hollywood, California.

Joe Dassin

* 1993: Anthony Edward Barton (8 aprilie 1937 - 20 august, 1993) a fost fotbalistși antrenor englez. S-a născut în Sutton și a antrenat pe Aston Villa cu succes în finala Cupei Campionilor din 1982.

· 2006 - A murit compozitorul Laurenţiu Profeta, printre distincţiile obţinute se numără Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în anul 1999, precum şi Premiul de compoziţie "George Enescu", în anul 1946 (n. 1925)

* 2008: Su Zhu (chineză simplificată: 苏铸;chineză tradițională: 蘇鑄; pinyin: Sū Zhù) (n. 16 februarie 1921 - d. 20 august 2008), cunoscut mai bine sub nom de guerre Hua Guofeng (chineză simplificată: 华国锋; chineză tradițională:華國鋒; pinyin: Huà Guófēng; Wade-Giles: Hua Kuo-feng), a fost succesorul ales de Mao Zedong pentru a conduce Partidul Comunist Chinez și Republica Populară Chineză. După decesul lui Ciu Enlai din anul 1976, el l-a succedat devenind al doilea premier al Republicii Populare Chineze. După moartea lui Mao Zedong, Hua îl succede în funcția de Președinte al Partidului Comunist Chinez, spre surprinderea și mâhnirea lui Jiang Qing și a restului Grupului celor Patru. El a pus punct Revoluția Culturală și a izgonit de la puterea politică Grupul celor Patru, dar, insistând să se continue linia Maoistă, a fost chiar și el manevrat din afară peste câțiva ani de către Deng Xiaoping, care l-a forțat pe Hua să iasă la pensie foarte devreme. Hua, ca secretar al Partidului din Hunan, a fost creditat pentru folosirea în anul 1968 a Armatei Populare de Eliberare pentru potolirea Gărzilor Roșii și pentru restaurarea liniștii, totuși în costul multor morți.

华国锋 Hua Guofeng
Hua Guofeng în timpul vizitei sale în România din 1978

* 2009: Ioan Săsăran (n. 25 noiembrie 1933, Săsar, județul Maramureș d. 20 august 2009, Târgu Mureș) a fost un actor român.

Ion Săsăran s-a născut în dimineață zilei de 25 noiembrie 1933,în satul Săsar din Maramureș. A fost singurul copil al familiei. Mama, Ana Lucaciu, s-a căsătorit la vârsta de 17 ani cu Pavel Săsăran, în vârstă de 24 de ani. După doi ani se naște Ion.

La vârsta de 6 ani din cauza sărăciei, devine slugă la oi într-o localitate învecinată. Se întoarce acasă maturizat după un an de slugărit. Peste un an începe calvarul unei copilării fără copilărie.

În 1940, în decembrie împinși de evenimentele istoriei, împreună cu părinții a luat drumul refugiului, mutându-se timp de 4 ani prin mai multe localități din țară, începând cu Țintea lângă Moreni la fratele mai mare al tatălui său, unchiul Iulian, apoi la Anina, în Caraș Severin unde tatăl său s-a angajat la mină. Aici părinții lui se despart.

Plecând din Anina împreună cu mama, au colindat o bună parte din țară. A început școala primară la o colonie muncitorească lângă comuna Tălmaciu, aproape de Sibiu. De aici au ajuns la Lupeni apoi la Câmpul lui Neag unde a început clasa a-II-a primară pe care a terminat-o la Bănița lângă Petroșani unde tatăl său vitreg era miner la o carieră a fabricii de var. Din nou pe drumuri, ajung la Deva, apoi la Arad și mai pe urmă la Lugoj și Caransebeș. Erau foarte săraci.

În 1943 ajung la Lugoj, unde se mutase întreaga administrație a județului Satu Mare. Părinții l-au încredințat, pentru a fi întreținut, unei unități militare, unde mai erau și alți copii.

Pe 15 iulie 1943 devine unul din soldații Regimentului 5 Roșiori din Lugoj. În regiment erau 12 copii de trupă, el fiind la vârsta de nici 10 ani, cel mai mic. În această perioadă tatăl său Pavel Săsăran rămas la Anina, moare în urma unui accident de muncă. În vacanțe, mergea la părinți sau la ateliere pentru a învăța o meserie iar în timpul anului școlar urmează cursurile școlii primare „Ion Vidu” din Lugoj.

A urmat în Lugoj clasele a-III-a și a-IV-a, iar în 1945, după terminarea războiului a fost detașat la Cercul Teritorial din Satu Mare de care aparținea administrativ. Între timp și părinții au revenit în Săsar, tatăl vitreg angajându-se la mina de la Valea Borcutului apoi la Ilba și la Baia Sprie.

La Satu Mare în toamna anului 1945 devine elev la Liceul “Mihai Eminescu”. În anul 1948 s-a desființat ținerea copiilor de trupă în unitățile militare așa că după terminarea clasei a-III-a a fost lăsat la vatră. Se reîntoarce în satul natal după 5 ani grei petrecuți în armată. Deși o duceau foarte greu părinții au hotărât să nu întrerupă școala și astfel devine elev în clasa a-VIII-a la Liceul “Gheorghe Șincai” din Baia Mare, pe care l-a absolvit în 1952.

În urma examenului de admitere devine student la Institutul de Artă Cinematografică București. La începutul anului 1953, tatăl vitreg moare, iar mama rămâne singură fără nici un sprijin și se angajează la mina “Nistru”, ca vagonetar subteran.

În anul 1956 la terminarea facultății este repartizat la Teatrul de Stat din Baia Mare, iar in anul 1988 se transferă la Teatrul Național Târgu Mureș după 32 de ani petrecuți pe scena baimareană. Deși s-a transferat la Universitatea de Teatru în 1991 după un concurs pentru ocuparea unui post de conferențiar universitar, a rămas colaborator permanent al Teatrului.

În tot timpul celor 10 ani de stat la catedră, nu a întrerupt nici o clipă activitatea din teatru, jucând în acest răstimp peste 20 de roluri, la Târgu Mureș, la Baia Mare, la Cluj și la Studioul Universității. Din anul 2002 revine din nou pe scena baimareană, acolo unde va juca până la sfârșitul vieții.

A fost căsătorit de trei ori. A avut patru copii. Cu a doua soție Florica, a avut trei copii, Bogdan, Mugurel (disparut prematur într-un tragic accident de mașină la vârsta de doi ani) și Zenaida. Iulian se naște la Târgu Mureș din căsătoria cu a treia soție, Dorina.

Se stinge din viață în seara zilei de joi, 20 august 2009, la Târgu Mureș, unde este și înmormantat.

Studii:

1941-1945 -Școala primară „Ion Vidu”- Lugoj (refugiat)
1945-1948 -elev la Liceul „Mihai Eminescu” -Satu Mare
1948-1952 -elev la Liceul „Gheorghe Șincai” –Baia Mare
1952-1956 -student Academia de Artă Teatrală și Cinematografică –București

Creație artistică:

Actorie :140 roluri interpretate
Regie artistica : 10 piese de teatru
Film :11 filme artistice , roluri principale sau secundare

Filmografie:

Popescu 10 în control (ca student-1955)
Șopârla (1966)
Pintea (1976)
Ultima frontieră a morții(1979)
Ancheta (1980)
Țapinarii (1982)
Un cer senin
Întoarcerea din iad (1983)
Undeva în est (1991)
Vizita Arhiepiscopului (DOLINA)-2007
Aproape de asfințit-2008

Ion Săsăran
rolul Pitou, in Sarah Bernhardt de John Murrell – regia Kincses Elemer-2008

· 2013: Costică Ștefănescu, fotbalist român (n. 1951)

* 2013: Ted Post (n. 31 martie 1918, Brooklyn, New York City, New York - d- 20 august 2013 (95 de ani)

,^[4] Santa Monica, California) a fost un regizor american de film și televiziune.^[5] A regizat filme ca Forța pistolului (din seria de filme Inspectorul Harry) sau Secretul planetei maimuțelor.

* 2017: Jerry Lewis (nume la naștere Joseph Levitch; n. 16 martie 1926, Newark, New Jersey, SUA^[8] – d. 20 august 2017, Las Vegas, SUA^[8]) a fost un actor evreu-american de film și TV, precum și regizor, scenarist și producător.

Jerry Lewis a apărut în filme și emisiuni de televiziune începând cu 1949 până în 2006.

Filmografie:

1959 A dispărut o navă (Don't Give Up the Ship), regia: Norman Taurog, rol: John Paul Steckler I, IV, și VII
1961 Un bărbat fatal (The Ladies Man), regia: Jerry Lewis, rol: Herbert H. Heebert / Mama Heebert
1963 O lume nebună, nebună, nebună... (It's a Mad Mad Mad Mad World), regie: Stanley Kramer, rol: cameo
1965 Boeing, Boeing, regia John Rich

Jerry Lewis
Jerry Lewis (în anii 1960)

Sărbători

· În calendarul ortodox: Sf Proroc Samuel; Sf Mc Sever, Eliodor și Teoharie

· În calendarul romano-catolic: Sf. Bernard, abate, învățător al Bisericii. Bernard de Clairvaux (cunoscut și ca Sfântul Bernard, n. 1091, d. 21 august 1153, Clairvaux) a fost un călugăr și conte de Châtillon.

· In Ungaria: Sarbatoarea nationala – Sfântul Stefan (sanctificarea primului rege al Ungariei, Stefan, supranumit Cel Sfânt).

RELIGIE ORTODOXĂ 20 August

Sf Proroc Samuel; Sf Mc Sever, Eliodor și Teoharie

Sf Proroc Samuel

Sfântul Proroc Samuel, fiul lui Elcana şi al prorociţei Ana, a fost cel de-al 15-lea şi ultimul judecător al iudeilor și a trăit cu mai bine de o mie de ani î.Hr. Dăruit de Dumnezeu în urma rugăciunilor maicii sale, a fost încredinţat marelui preot Eli, crescând în Legea Domnului. Dacă Samuel era sârguincios, cei doi fii ai lui Eli, preoţii Ofni şi Finees, erau nesupuşi rânduielilor sfinte. Când au pornit război filistenii, au pierit 30.000 de israeliţi, printre care cei doi fii ai lui Eli, și chiar Eli însuși când a aflat că filistenii au luat Chivotul Legii. Cu toate că robia filistenilor a durat 20 de ani, Chivotul Legii l-a adus mai devreme înapoi din pricina necazurilor venite asupra poporului. Filistenii au fost biruiți în urma predicii lui Samuel, ajuns judecător în locul lui Eli, care le-a spus să se lepede de păcate şi să se întoarcă la credinţa străbunilor. Urmașul lui Samuel n-a fost unul dintre fiii săi, care semănau cu cei doi fii ai lui Eli, ci regele Saul. Însă, pentru că Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu, tot Samuel l-a uns pe David, al doilea rege al lui Israel. Ajuns la adânci bătrâneţi, Sfântul Proroc Samuel s-a săvârşit în pace.

Sf Mc Sever, Eliodor și Teoharie sunt pomeniți tot astăzi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Film Documentar. Taina Spovedaniei

ARTE 20 August

INVITAȚIE LA OPERĂ 20 August

Jacopo Peri, compozitor italian autorul primelor opere, Dafne, cca.1597 şi, de asemenea, Euridice, 1600.

DAFNE:

Jacopo Peri (1561-1633) – Euridice:

MUZICĂ 20 August

Joseph Strauss

John Lantree, basist britanic (Honeycombs).

The Honeycombs

Isaac Hayes, muzician american

ISAAC HAYES

Jim Pankow, trombonist şi compozitor american (Chicago).

CHICAGO:

Robert Plant

Doug Fieger, vocalist, chitarist şi compozitor american (Sky, The Knack).

The Knack & Doug Fieger:

Gary Lalonde, basist canadian (Honeymoon Suite).

Honeymoon Suite -

Mike McKenzie, chitarist britanic (Child).

The Mike MacKenzie Band -

Richard Zatorski, clăpar şi compozitor australian (Real Life).

Demi Lovato

Joe Dassin

Laurenţiu Profeta, compozitor român

Laurentiu Profeta - Intamplarea din gradina 1983:

ÎNREGISTRĂRI NOI:

LAS MEJORES BIG BAND DEL MUNDO. Selección de Cecil González

POEZIE 20 August

Dimitrie Bolintineanu

Biografie

Dimitrie Bolintineanu (n. 2 aprilie 1819 (1824?, 1826?), Bolintinul din Vale – d. 20 august 1872, Bucureşti), poet, prozator, publicist, diplomat şi om politic.

Al doilea fiu al machedonului Ienache Cosmand, arendaş, mic proprietar, subprefect, şi al Anicăi Bolintineanu „… veniţi din Balcani … un fel de moşieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendaşilor” (Nicolae Iorga). Din anul 1829se stabileşte în Bucureşti, unde devine elev al şcolii Colţea, în 1831 rămâne orfan de ambii părinţi, fiind obligat să se susţină singur de timpuriu, prin slujbe funcţionăreşti. De prin 1831 studiază la „Sfântul Sava”, iar de la sfârşitul anului1835 - începutul anului 1836 pleacă cu o bursă la studii în Paris, unde audiază prelegerile ţinute de Jules Michelet, Edgar Quinet, Adam Mickiewicz, ş.a la Collége de France.

Este copist, ulterior secretar la Ministerul Trebilor Dinafară.

Debutează ca poet în „Curierul de ambele sexe” cu elegia O fată tânără pe patul morţii (1842), iar în anul 1847 îi este publicat primul volum de versuri, Colecţie din poesiile domnului D. Bolintineanu; în 1855 este publicat volumul Poesii vechi şi nouă ce cuprinde elegii, balade, epistole, cântece şi poeme. Alte volume de versuri publicate sunt Legende şi basme naţionale în versuri (1858) şi Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât şi inedite (1865). Scrie legende istorice, unele preluate de la cronicari, altele imaginate, epopei (Traianida, Conrad), romane (Manoil, Elena), jurnale de călătorie, fabule, satire, dramaturgie ş.a. Participă la revoluţia de la 1848, conduce publicaţia „Poporul suveran”, unde face propagandă revoluţionară.

După înfrângerea revoluţiei fuge în Transilvania, merge apoi la Constantinopol şi, în sfârşit, la Paris, unde îşi continuă studiile. Face călătorii prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, Bulgaria, Turcia, pe care le descrie în diverse publicaţii.

Revine în ţară, în 1859, pentru a participa la viaţa politică. Pe 12 octombrie 1863 este numit ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii publice, în guvernul condus de Mihail Kogălniceanu. La 19 iulie 1864 demisionează din guvern şi este numit de Alexandru Ioan Cuza, membru al Consiliului de Stat.

După 1866 iese din politică, iar din 1871 se îmbolnăveşte grav, trăind din mila prietenilor.

Publică, până la sfârşitul vieţii, peste 50 de volume de poezii, proză, legende istorice, biografii romanţate, jurnale de călătorie, romane, dar moare în mizerie, răpus de o boală necruţătoare. Contemporanii au avut o părere diferită faţă de opera sa, A. Densuşianu considerându-l unul din cei mai mari poeţi lirici români, în timp ce Nicolae Iorga îi neagă orice valoare. Indiferent de aceste opinii, nu i se poate nega harul de a versifica mult mai bine ca majoritatea contemporanilor săi.

Muma lui Stefan cel Mare

I
Pe o stînca neagra, într-un vechi castel,
Unde cura-n vale un rîu mititel,
Plînge si suspina tînara domnita,
Dulce si suava ca o garofita ;
Caci în batalie sotul ei dorit
A plecat cu oastea si n-a mai venit.
Ochii sai albastri ard în lacrimele
Cum lucesc în roua doua viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sîn,
Rozele si crinii pe fata-i se-ngîn.
Însa doamna soacra lînga ea vegheaza
Si cu dulci cuvinte o îmbarbateaza.

II
Un orologiu suna noaptea jumatate.
În castel în poarta oare cine bate ?
— "Eu sunt, buna maica, fiul tau dorit;
Eu, si de la oaste ma întorc ranit.
Soarta noastra fuse cruda asta data:
Mica mea ostire fuge sfarîmata.
Dar deschideti poarta... Turcii ma-ncongior...
Vîntul sufla rece... Ranele ma dor !"

Tînara domnita la fereastra sare.
— "Ce faci tu, copila ?" zice doamna mare.
Apoi ea la poarta atunci a iesit
Si-n tacerea noptii astfel i-a vorbit:
— "Ce spui, tu, streine! Stefan e departe;
Bratul sau prin taberi mii de morti împarte.
Eu sunt a sa muma ; el e fiul meu;
De esti tu acela, nu-ti sunt muma eu !
Însa daca cerul, vrînd sa-greuneze
Anii vietei mele si sa ma-ntristeze,
Nobilul tau suflet astfel l-a schimbat;
Daca tu esti Stefan cu adevarat,
Apoi tu aice fara biruinta
Nu poti ca sa intri cu a mea vointa.
Du-te la ostire ! Pentru tara mori !
Si-ti va fi mormîntul coronat cu flori !"

III
Stefan se întoarce si din cornu-i suna ;
Oastea lui zdrobita de prin vai aduna.
Lupta iar începe... Dusmanii zdrobiti
Cad ca niste spice, de securi loviti.

Fata de la Cozia

Trâmbita rasuna sus pe coasta verde;
Armia lui T;epes printre brazi se pierde.
- "Iata! strig vitejii, mândrul capitan
Ce-a ucis cu mâna-i pasa musulman!"

Domnul îl saruta si cu bucurie:
- "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau sotie?
Daca vrei avere, da-ti-voi cât vei vrea;
Daca vrei sotie, da-ti-voi fata mea!"

- "Doamne! nu voi aur, nici onori desarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag asa parte;
Plângerile tarii bratul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scapare astazi m-am luptat.
Iar de este vorba sa-mi dai sotioara,
Afla ca eu însumi sunt o fetisoara!"

La aceste vorbe junele frumos
Coiful îsi arunca, paru-i cade-undos.
Toata adunarea vede cu rapire
O fetita dulce ca o fericire.
Domnul se rapeste de mândretea ei.
- "Care din boierii-mi vrei barbat sa iei?"

- " Doamne, zise fata, vrei sa fiu sotie
Unui din ostasii care-mi place mie?
Toti sunt bravi la lupta, nu ma îndoiesc;
Însa pe-al meu mire voi sa îl iubesc."

Domnul fiu s-arunca l-ale ei picioare
Si cu o vorbire dulce rugatoare:
- "Fii a mea domnita si îti jur pe cer
Pentru tine-n lume sa traiesc, sa pier!"

La aceste vorbe tânara fecioara
Rumenind la fata ca o rozisoara:
- "Daca vei iubirea-mi sa o dobândesti,
Pentru tara, doamne, sa mori, sa traiesti!"

Monastirea Putna

Sub un chip de înger, într-un vis ferice,
Domnului Vasile gândul rău îi zice:
- "Monastirea Putna, ăst locaş plăcut,
S-a zidit pe aur de un domn avut.
Mergi şi o dărâmă pâna-n temelie
Şi-ei găsi tu aur să faci alte-o mie".

Iar Vasile-domnul d-aur pătimaş,
Pune să dărâme ăst frumos locaş.
Când ostaşii sapă până-n temelie,
Un bătrân călugăr zice cu mânie:

- "Domnii mari nălţară sfinte monastiri
Să aminte ţării zile de măriri.
Tu le surpi, o, doamne! Tu nu le-nţelegi,
Căci tu nu ai fapte de urmaşi să legi.
Când un domn la aur inima-şi robeşte,
Tronul se degradă, ţara veştejeşte.
Însuşi ca magnetul tragi şi însuşeşti
Aurul oriunde poţi să îl găseşti.
Dar te teme, doamne, să nu tragi la tine
Cuiele de aur ce de tronu-ţi ţine."
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Domnul nu ascultă în a lui orbie,
Sapele răstoarnă vechea temelie.
Domnul şi boierii între ei se cert...
Însă ce găsiră? - Un mormânt deşert.
Pe mormânt sunt scrise litere străbune.
Un tălmaci citeşte şi la toţi le spune:
- "Din comori ce strângem pe acest pământ,
Iată ce-i al nostru: un tăcut mormânt!"
De atuncea domnul pierde-a lui domnie
Şi curând în urmă moare-n sărăcie.

Dimitrie Iov, poet și prozator

Biografie

Cine mai ştie că Dimitrie Iov a fost directorul Teatrului Naţional din Iaşi între 1942 şi 1944? Unde se mai poate găsi volumul lui de versuri Covor basarabean, tipărit la Iaşi în 1943, la imprimeria Cartea Moldovei, cu splendida grafică a lui Th. Kiriacoff? Cine cunoaşte tragicul sfîrşit în închisorile comuniste al fostului prefect şi deputat de Soroca? O nedreaptă uitare s-a aşternut peste biografia acestui mare patriot. În Dicţionarul scriitorilor români s-a consemnat doar:

„Iov D (imitrie), n. 9 martie 1888, satul Uricani, com. Flămînzi, jud. Botoşani - m. 20 august 1959, Gherla(!). Poet şi prozator. Fiul lui Toader Iov şi al Ecaterinei, comercianţi. A urmat Şcola Superioară (de comerţ) din Iaşi. Inspector general al Artelor pentru Basarabia, deputat şi prefect de Soroca.” Nici o menţiune că ar fi fost director al Naţionalului ieşean. Dar în „Evenimentul” din 1 septembrie 1942 găsim: „În urma demisiei d. prof. A. Oţetea, de la direcţia Teatrului Naţional din Iaşi, se vorbeşte că în această dimineaţă va fi numit d. D.Iov, cunoscut publicist.”

Apoi, tot în „Evenimentul” din 10 septembrie 1942: „În astă seară pleacă în capitală d. D. IOV, director al Teatrului Naţional şi direcor general al Operei Moldova, în legătură cu deschiderea stagiunii de teatru şi operă din Iaşi”. La 13 octombrie 1942 se nota: „Sîmbătă, la orele 8,15, Teatrul Naţional din Iaşi şi-a deschis noua stagiune sub directoratul distinsului scriitor D. Iov…”

În ziarul „Prutul” din 11 decembrie 1942 se relata că D. Iov, „… însărcinat să scrie o carte de propagandă în legatură cu Basarabia, a terminat lucrarea MOLDOVA DE LA NISTRU”. Găsim în această lucrare a lui D.Iov: „…n-a fost Rusia aceasta niciodată o putere care, prin vitejii, s-atragă privirea asupra ei.Totdeauna cînd i-a venit bine, s-a năpustit asupra vecinului, înfingîndu-şi ghiara […] azi, mîine sau oricînd, prăbuşirea acestei ţări acaparatoare va veni, fie i-o va aduce războiul, fie că va îndeplini-o vremea…” Zguduitoare profeţie! Dar aceasta i-a adus ani grei de temniţă şi moartea - la numai 71 de ani - în închisoarea de la Gherla.

În sentinţa Tribunalului Militar Bucureşti, nr. 474 din 8 aprilie 1957, D. Iov era acuzat că, încă din 1955, s-a alăturat unui grup de intelectuali unde „…la diferitele întîlniri ce le aveau discutau duşmănos la adresa regimului din ţara noastră […] discutau în mod duşmănos evenimentele politice interne şi internaţionale, ascultate la posturi de radio imperialiste […] se recitau diferite poezii cu caracter duşmănos la adresa regimului, a guvernului R.P.R. şi U.R.S.S., poezii compuse de inculpatul Iov Dumitru, «Deşteaptă-te, române», «La arme», «Marşul dezrobirii» - imn contrarevoluţionar, avînd versuri compuse de D. Iov […] Iov Dumitru […] participa la aceste vizite […] exprimîndu-şi sentimentele ostile regimului […] a scris versuri pentru imnul «Marşul dezrobirii» [...] a citit «Moldova, Moldova», «Urîtă hartă are ţara mea», poezii de asemenea cu caracter reacţionar compuse de el…”

În adevăr scrisese D.Iov:

Urîtă hartă are ţara mea

Cum au sluţit-o grelele urgii…

Privirea tot de lacrimi plină mi-i

De cîte ori mă uit la ea.

Îmi pare o inimă de bun român,

Cu vîrful spintecat pe marea largă,

În care a intrat adînc, s-o spargă,

Pumnalul ce pîndea -n ascuns, păgîn.

Şi mai spunea în final :

Dar mîine vor doini la stîni ciobanii,

Carpaţii cînd nu vor mai fi hotar,

Căci ziua va sosi s-o facem iar

Cum ne-au lăsat-o Dacii şi Romanii…

Versurile fuseseră scrise în 1941 şi publicate în volumul Ne cheamă Ardealul de Geoerge Togan (1944).

Mai scrisese D. Iov şi Gospodarul din Orhei (1942), unde spunea în prefaţă:

„Închin Basarabiei mele dragi această carte scrisă în anul de durere, de plîns şi de aşteptare […] iar lacrimile care mi-au întovărăşit scrisul vor înflori, în primăveri, prin livezile de la Soroca, de la Orhei, de la Tighina…”

Fiind eu născut pe plaiuri sorocene şi locuind o vreme la Cosăuţi, pe malul Nistrului, dau mărturie că cele scrise de D. Iov aici despre căpitanul Epure (ucis de soldaţii Armatei Roşii la 28 iunie 1940, pe malul Nistrului, la Cosăuţi) sînt strict autentice.

A mai scris D. Iov şi Privelişti basarabene. Dar cele mai dramatice versuri ale lui sînt cele din Covor basarabean, despre care I. Al. Brătescu-Voineşti scria la data de 8 octombrie 1940:

„Citiţi, vă rog , şi recitiţi această minunată poezie: Covor basarabean. Ah! Ce dumnezeiesc de nobil rol a dat Dumenezeu poeţilor, ca din durerea lor, din sfîşierile lor sufleteşti, să poată face cîntece pentru alţii. Refugiat din Basarabia [D. Iov] cu sufletul încărcat de obidă, rătăceşte acum pe uliţele Bucureştilor […]. Şi iată că preface chinuitoarea lui sfîşiere în cîntec pentru alţii, în poezie pe care nu o poţi citi cu voce tare, pentru că te-neacă plînsul…”

Şi, cu gîndul la casa familiei mele, rămasă în Soroca cotropită, recitesc admirabele versuri intitulate Au înflorit castanii la Soroca:

Au înflorit castanii la Soroca,

Pe strada mea au înflorit castanii

Şi-n liniştea ce plînge din podgorii

Sub umbra lor se plimbă azi duşmanii…

Cînd, oare, se va face dreptate şi numele lui D. Iov va figura în PERSONALITĂŢI IEŞENE şi într-o antologie a operei lui literare?…

Au înflorit castanii la Soroca

Au înflorit castanii la Soroca,
Pe strada mea au înflorit castanii
Şi-n liniştea ce plânge din podgorii,
Sub umbra lor se plimba azi duşmanii.

Cum stau la rând, pe uliţa pustie,
Îmi par răzăşi, chemaţi la adunare
Şi-n freamătul cu fire de poveste,
Trezeşte parcă din adânc chemare.

Bătrânul Nistru, pribegit în vremuri,
Urzeşte cânt pe stative de stancă
Şi doina tristă din castani o fură,
Să ducă-n sate jaluire adâncă...

Au înflorit castanii la Soroca
În primavara plină de 'ntristare;
Parcă-s policandre verzi în care ard
Mii lumânări svârlite din altare.

Nu se deschid fereşti ca să-i sărute
Ca-n alte dăţi, din fiecare casă,
În uşile unde şoptiau în noapte,
Pragul, nu-i prag, e piatră care-apasă.

De-aici, din depărtările pe unde
Durerea-şi poartă-n amintire paşii,
Sub volbura de lacrimi ce duc ochii,
Aud pe strada mea cum trec vrăjmaşii.

Au înflorit castanii la Soroca
Au înflorii ş-acuma ca'n toţi anii,
Pe uliţa pustie şi străină,
Azi, pentru cine-au înflorit castanii ?

Dă Doamne, toamna care va veni,
Să pângăriască suflet de pahonţ,
Să fie-o palmă fiecare ram
Şi fiecare fruct, să fie-un glonţ.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 20 August

Proștii sub clar de lună cu Horațiu Mălăele, Mitică Popescu

TEATRU/FILM 20 August

Viata e prea scurta - Andre Roussin

Cosma - Panait Istrati

GÂNDURI PESTE TIMP 20 August

Zoe Dumitrescu - Bușulenga Citate:

Dimitrie Bolintineanu - Citate:

SFATURI UTILE 20 August

CÂT DE UTILE SUNT VINETELE PENTRU SĂNĂTATEA NOASTRĂ

Iubiţi prieteni,

Îmi cer scuze de la cei ce cunosc aceste date, dar, am considerat că e foarte bine să fie ştiute şi aplicate de toată lumea, mai ales acum în sezonul când se găsesc din abundenţă vinete pe piaţă.

Cu acest prilej mulţumesc tuturor pentru vizite, mesaje şi comentarii Iată articolul despre vinete care vă va pune pe gânduri şi sper că veţi începe imediat să le utilizaţi atât în alimentaţie cât şi în cosmetică:

Patlagelele vinete au proprietati antireumatismale, antianemice, diuretice si laxative, favorizeaza scaderea in greutate, stimuleaza activitatea intestinelor si a ficatului Aceste legume nu pot fi consumate crude, dar pot fi gatite in diverse moduri: sub forma de salata, fierte la aburi, coapte pe gratar, la cuptor, sote, musaca... Din fericire, chiar si preparate termic isi vor pastra cea mai mare parte a proprietatilor curative daca avem grija sa nu le combinam cu o cantitate prea mare de ulei sau grasimi.

Cocktail de vitamine si minerale Vinetele contin o paleta larga de vitamine si minerale (A, C, B1, B2, B3, B5, B6, potasiu, fosfor, calciu, sodiu, magneziu, zinc), fiind in acelasi timp legume putin calorice: 100 g furnizeaza doar 18 calorii. Gratie bogatiei in fibre, care se "umflai in stomac si procura rapid senzatia de satietate, vinetele sunt alimentele de care ai nevoie daca ti-ai propus sa dai jos cateva kilograme. De asemenea, ajuta persoanele care sufera de insomnii sau nervozitate: au darul de a calma sistemul nervos gratie calciului pe care il contin.

Hrana pentru creier Cercetarile efectuate de specialistii nutritionisti s-au concentrat in special asupra uneia dintre substantele descoperite in compozitia vinetelor, un antocianin denumit "nasunini. Acesta este un antioxidant puternic, care s-a dovedit ca impiedica distrugerea lipidelor din membranele celulelor creierului, care sunt compuse aproape in intregime din lipide (grasimi). Aceste lipide protejeaza celulele de actiunea nefasta a radicalilor liberi, permit nutrientilor sa hraneasca celulele si primesc "instructiunii de la moleculele-mesageri, care le spun celulelor ce activitate au de indeplinit.

Scad nivelul colesterolului Studiile efectuate pe cobai care aveau un nivel crescut al colesterolului si care au fost "tratatii cu suc de patlagea vanata au relevat faptul ca substantele continute de acest suc au reusit nu doar sa reduca nivelul colesterolului, ci si sa indeparteze intr-o mare masura grasimile depuse pe peretii arterelor si aortei. In acelasi timp, peretii vaselor de sange s-au relaxat, permitand o mai buna circulatie a sangelui. Aceste efecte pozitive ale sucului au fost atribuite nu doar antocianinului numit nasunin, ci si altor fitonutrienti din compozitia sa. Un alt mod in care aceste legume ajuta la diminuarea nivelului de colesterol din sange se explica prin faptul ca fibrele lor vegetale "retin colesterolul in intestin, permitand eliminarea acestuia din organism fara a mai fi absorbit prin mucoasa intestinala si apoi trimis in circulatia sanguina. In acest fel este redus substantial si riscul aparitiei unor maladii cardiovasculare: arterioscleroza, hipertensiune arteriala, infarct.

Combat constipatia Vinetele sunt foarte bogate in fibre alimentare (2,5 g de fibre la 100 g), dar pentru a profita la maximum de acestea trebuie le preparam cu o cantitate minima de materii grase. Fierte la aburi si eventual facute piure, sunt foarte usor digerabile. Pectinele pe care le contin stimuleaza digestia, fiind excelent tolerate de intestin. Mai mult, vinetele se dovedesc eficiente in combaterea constipatiei deoarece curata peretii intestinali si favorizeaza astfel eliminarea resturilor alimentare.

Previn bolile cardiovasculare Nasuninul are si alte proprietati in afara de cel de combatere a efectului negativ al radicalilor liberi. El ajuta la mentinerea in limite normale a nivelului de fier. Acest element este necesar pentru transportarea oxigenului in organism, stimuleaza imunitatea si sinteza colagenului, dar este daunator in cantitati prea mari pentru ca mareste producerea de radicali liberi. Impiedicand producerea radicalilor liberi, contribuie la prevenirea maladiilor cardiovasculare.

Cura de dezintoxicare Se fierb timp de 10 minute, intr-un litru de apa rece, 30 g de patlagea vanata curatata si taiata cubulete. Se ia vasul de pe foc, se acopera si se lasa sa infuzeze alte 10 minute, apoi se strecoara. Din lichidul obtinut se bea cate o cana de trei ori pe zi, intre mese. Cura dureaza trei saptamani si este recomandabil sa fie reluata la fiecare schimbare de anotimp. Atentie! Se folosesc numai vinete bine coapte - cele care nu au ajuns la maturitate contin o substanta toxica numita solanina. Uz extern: Frunzele strivite de patlagea vanata au proprietati antiinflamatorii si calmante. Pot fi folosite in caz de abcese, impetigo, hemoroizi, sub forma de cataplasme aplicate local, de trei ori pe zi.

Masca pentru ten Se curata o vanata cruda, bine coapta si se toaca pana se obtine un piure. Se adauga o lingurita de ulei de migdale sau de masline si se amesteca bine pana se omogenizeaza. Seara, dupa o atenta demachiere, se aplica aceasta masca pe fata si pe gat si se lasa 20 de minute. Apoi se indeparteaza cu apa, de preferinta minerala. Masca se aplica o data pe saptamana.

Ce ziceţi? V-am convins să consumaţi vinete? Eu am pregătit pentru astăzi IMAM BAIALDI. E minunat! Şi mai lăsaţi carnea, în special cea de porc!

Iată reţeta:

Mancare greceasca, cu radacini turcesti, Imam Baidli este foarte des intalnita si iubita de toti grecii. Se serveste rece sau, cel mult calduta, cu branza feta langa, in special vara.

Ai nevoie de:

4-5 vinete
4-5 rosii amri si coapte
4-5 cepe marisoare
4-5 catei de usturoi
2 cesti de ulei de masline
o ceasca de apa
o legatura de patrunjel
o lingura de zahar
piper, sare1. Vinetele se curata de coaja in dungi.

2. Se taie pe lung, fara sa taiati coditele, doar capetele opuse le retezati. Fiecare jumatate de vanata se cresteaza cu dungi oblice (sa se formeze romburi) si se introduce in apa cu sare pentru cca 30 minute.

3. Ceapa se taie in felii cat mai subtiri, usturoiul se toaca marunt, rosiile se curata de coaja si seminte si se toaca marunt. Toate se amesteca impreuna cu patrunjel tocat, sare, zahar si piper.

4. Vinetele se strorc de apa si se pun intr-o tava. Se pune deasupra din compozitia de mai sus. Ce ramane, se pune deasupra la tot. Se toarna uleiul si apa.

5. Se baga in cuptorul preincalzit la 200 grade, primele 30 minute cu vasul bine acoperit, apoi se lasa pana cand mancarea ramane doar cu uleiul.

CÂTEVA SFATURI PENTRU CEI CE VOR SĂ ARATE BINE

1. Stabileste-ti un obiectiv rezonabil
Te-ai hotarat deja cate kilograme vrei sa slabesti? Trebuie sa iti amintesc ca lupta cu kilogramele va fi cu atat mai grea, cu cat numarul acestor kilograme este mai mare. Nu are rost insa sa te supui unui regim de infometare. Daca trebuie sa dai jos in jur de 20 de kilograme, este preferabil sa slabesti in doua sau chiar trei etape: o faza de slabire in care pierzi sapte kilograme, urmatoarea faza in care te stabilizezi, apoi o noua faza de slabire. Criteriile actuale de frumusete nu fac alceva decat sa te ghideze cu pasi repezi catre anorexie, asa ca ai face bine sa uiti de ele si sa incerci sa obti silueta mult dorita fara a te infometa sau fara sa te subnutresti. Pentru ca mai bine ai cu trei kilograme in plus si esti sanatoasa, decat sa ajungi precum top-modelele infometate si subnutrite!

2. Pastreaza cu strictete secretul
Cand te apuci de regim nu-i asa ca stiu toate colegele, prietenele si asa mai departe? Ai face bine ca de acum incolo cand te apuci de un regim sa nu mai povestesti tuturor, pentru ca majoritatea o sa te incurajeze sa revii la alimentele dinainte sub pretext ca: "esti bine asa cum esti, ce trebuie sa mai slabesti" si uite asa regimul tau se va duce pe "apa sambetei" si nu vei reusi sa atragi privirile baietiilor draguti de pe plaja anul acesta. Asa ca... TACERE TOTALA!!!

3. Manca suficient si variat
Nimic nu e mai rau decat sa mananci la repezeala, pe un colt de masa, dintr-o conserva abia incalzita. A manca trebuie sa fie o placere, nu uita acest lucru. Organizeaza-ti o mica sarbatoare, aseazati o fata de masa vesela, incalzeste-ti mancarea si alcatuieste meniul cu grija: varietatea aromelor iti va sadisface nevoia de a manca, iar senzatia de satietate va fi deplina.

4. Mai multe glucide si fibre, mai putine lipide
Pentru a pierde din greutate mananca zaharuri cu indicele glicemic scazut sau mediu, cum ar fi cerealele integrale, legumele uscate, lactatele ( degresate evident ), fructele si fructoza ( cu moderatie ). Este bine sa sti ca aceste alimente sunt de asemenea bogate in fibre alimentare, al caror efect pozitiv intr-un regim de slabire il cunoastem deja. In schimb ai face foarte bine daca ai reusi sa limitezi consumul de lipide saturate ascunse ( carne, mezeluri, lactate integrale, branzeturi ), dar mancati totusi un minim de lipide care contin cei opt aminoacizi esentiali ( uleiuri vegetale si indeosebi cel de floarea soarelui, soia, porumb, dar si in cantitate mai mica ulei de masline, rapita sau arahide ). Sa nu uiti de proteine care sunt foarte importante pentru sanatate si le gasesti in cereale si legume uscate, dar si in peste, carne, oua si lactate.

- a sari peste o masa: arma fatala -
Ai putea crede ca daca sari peste o masa, fie ea micul dejun, pranz sau cina, slabesti mai usor. Acest comportament are in schimb un efect contrar si iata si de ce:

- ai tendinta sa mananci mai mult la masa urmatoare, in compensatie. Lipsit de calorii si de nutrienti, organismul tau se razbuna stocand lipidele si glucidele integrate la masa urmatoare.

- mancand, arzi calorii, iar cand sarim peste o masa, nu ardem nimic.

- lipsit de glucide, organismul apeleaza pentru a si le procura la rezervele de grasime, dar si la cele musculare.

5. Mestecati bine
Mestecand indelung, mentii alimentele mai mult timp in cavitatea bucala si senzatia de satietate va fi superioara. In plus masticatia faciliteaza digestia.

6. Bea apa inte mese
Pentru a potoli senzatia de foame, bea apa, ceai neindulcit sau suc de legume, de preferinta intre mese, pentru a dilua bolul alimentar. Nu este recomandabil sa bei un pahar mare de apa inaintea mesei, pentru ca vei fi tentata sa devorezi tot. Poti bea din nou apa la o ora dupa ce ai mancat.

7. Cantareste-te o data pe saptamana
Cantarul este inamicul declarat al slabirii. Incuie-l in dulap sau cel mai bine... arunca-l pe fereastra...dar ai grija sa nu ranesti pe cineva. Diferentele de greutate de la o zi la alta nu au niciio semnificatie, mai cu seama pentru noi femeile, pentru ca suntem supuse variatiilor cauzate de retentia de apa in cursul ciclului menstrual. Iar un kilogram de apa nu este totuna cu un kilogram de grasime!

8. Reinvata sa gatesti
Inainte, obisnuiai sa mananci semipreparate, sau mancare de-a gata, prea gras si prea dezechilibrat ori alimente care le gateai chiar tu, dar fara a respecta regulile dietetice. Asa ca renunta la mancarea tip fast food si incearca sa mananci sanatos. Foloseste legume proaspete, usturoi, mirodenii, ulei de masline in loc de unt, sare sau ketchup.

9. Nu uita de gustari
In jurul orei zece-unsprezece, manca un fruct sau un iaurt slab si o bautura calda, pentru a nu te aseza la masa de pranz infometata. Similar la ora 16, poti sa bei o ceasca de ceai si o felie de paine integrala cu iaurt, asta pentru a nu infuleca la cina. In plus, daca mananci, arzi calorii; astfel, vei slabi mai usor daca imparti cele trei mese principale in cinci reprize mai mici.

10. Mergi la cumparaturi cu stomacul plin
Ce femeie nu stie ce inseamna sa colinzi supermagazinele la ora pranzului, plimbandu-te printre rafturile cu ciocolata si bomboane si avand un gol dureros in stomac? Cand ni se face foame suntem tentati sa cumparam mai multe produse nerecomandabile in cazul unui regim de slabire. De aceea, mananca ceva inainte de a face turul magazinelor. In plus, daca se mai intampla sa mai ai provizii dulcide, genul ciocolata, biscuiti si alte rontaieli prin camara sau dulapuri, bine ascunse, ai face bine sa le dai unor copii de pe strada, ca sa nu mai existe nicio ispita in casa pentru tine si sa le inlocuiesti cu fructe proaspete.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

luni, 19 august 2019

Studii de istorie a culturii

Studii de comparatistică

Impresii de călătorie

Memorialistică

Participare în volume colective

Ediții prefațate

Culegeri de versuri

Proză și eseuri

Regizor

Scenarist

Actor

Poezii

Eseuri

Cursuri

Memorialistică

Publicistică

Publicații la care a colaborat

Traduceri

Film Documentar. Taina Spovedaniei

LAS MEJORES BIG BAND DEL MUNDO. Selección de Cecil González

Proștii sub clar de lună cu Horațiu Mălăele, Mitică Popescu

Viata e prea scurta - Andre Roussin

Cosma - Panait Istrati

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz