MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 19 AUGUST 2019

Bună ziua prieteni și mulțumesc pentru că sunteți aici, cu mine!

Să vă dea Domnul o săptămână cu pace, sănătate și bucurii! Doamne ajută!
Nu uitați că sunt în continuare restricționat și nu pot posta decât în grupurile tematice pe care le administrez și pe pagina mea. Căutați-mă!

ISTORIE PE ZILE 19 August

Evenimente

·         1071: Are loc Batalia de la Mazikert. Sultanul selgiucid Alp Arslan  a înfrânt armata bizantină a împăratului Roman IV Diogenes pe care l-a  făcut prizonier.

·         1316: Regele Carol Robert de Anjou acordă Clujului statutul de oraș și-l scoate din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia. În 19 august 1316, clujenii şi-au cucerit libertatea, înscriind istoria acestui oraş pe o traiectorie cu adevărat europeană. Povestea oraşului Cluj, devenit, la 19 august 1316, primul „oraş liber” de pe teritoriul României de astăzi, este povestea luptei pentru libertate a unui oraş medieval european. Eliberându-se, în urmă cu 698 de ani, de sub stăpânirea episcopiei Transilvaniei, cetăţenii de atunci ai Clujului au reuşit să înscrie evoluţia acestui oraş pe o traiectorie istorică de excepţie. În preajma anului 1260, Ştefan (István) al V-lea, ducele Transilvaniei şi moştenitorul tronului Ungariei, a adus la Cluj un grup de colonişti germani (hospites), pe care i-a aşezat în zona care poartă, astăzi, numele de „Cetatea Veche” (Ovár). Coloniştii germani au fost înzestraţi cu libertăţi şi privilegii care urmăreau să refacă cetatea distrusă de marea invazie tătară din 1241-1242 şi să transforme Clujul într-o aşezare urbană importantă. Printre acestea, şi dreptul de a împrejmui localitatea cu ziduri şi turnuri de apărare, ale căror fragmente se păstrează în curţile de pe str. Regele Ferdinand, Sextil Puşcariu şi Virgil Fulicea, sau în curtea Colegiului Naţional „George Bariţiu”. Turnul din colţul sud-estic al „Cetăţii Vechi” a supravieţuit şi el, parţial, până astăzi, fiind încorporat în secolul al XVIII-lea în clădirea închisorii de atunci a oraşului (astăzi Muzeul de Speologie). Accesul în „Cetatea Veche” se făcea prin două porţi, una fiind situată la mijlocul actualei străzi Matei Corvin (acolo unde aceasta se îngustează, lângă restaurantul cu acelaşi nume) iar cealaltă („Poarta Apei”) pe latura nordică a zidului de incintă, înspre Canalul Morii. Întreagă această incintă fortificată avea suprafaţa de 7 ha, piaţa centrală a vechiului oraş fiind actuala Piaţă a Muzeului. Privilegiile primite de coloniştii germani au fost însă pierdute în 1275, moment în care Clujul a fost luat, în mod abuziv, în stăpânirea episcopiei Transilvaniei. Cum s-au întâmplat lucrurile? În 1272, la moartea neaşteptată a regelui Ştefan al V-lea, regatul Ungariei a fost cuprins de un îndelungat război civil (1272-1282), rămas în istorie sub denumirea de „vremea tulburărilor”. Partidele aristocratice din Ungaria se confruntau între ele pentru a obţine controlul asupra puterii politice, săvârşind numeroase crime, deposedări şi abuzuri. În 1274-1277, puterea a fost cucerită de Matei (Máté) Csák, voievodul Transilvaniei, împreună cu rudele şi apropiaţii acestuia, printre care se număra şi episcopul Transilvaniei, Petru Monoszló (1270-1307). În 1275, episcopul Transilvaniei s-a prezentat în faţa demnitarilor curţii regale (care erau, cu toţii, apropiaţii şi complicii săi), pretinzând că fostul rege Ştefan, în ultimele clipe ale vieţii sale, i-ar fi acordat verbal, pentru mântuirea sufletului său, stăpânirea asupra oraşului Cluj. După foarte puţin timp, regele ar fi încetat din viaţă, fără să mai reuşească însă să consemneze în scris această donaţie. În mod evident, episcopul nu a putut aduce nici măcar un martor în sprijinul afirmaţiei sale. Merită, de asemenea, să amintim aici şi faptul că, înainte de a deveni episcop, Petru Monoszló fusese chiar şeful cancelariei regelui Ştefan (1266-1270). Prin urmare, dacă regele Ştefan i-ar fi făcut, cu adevărat, o asemenea donaţie verbală în 1272, Petru ar fi avut toate cunoştinţele şi mijloacele pentru a o consemna imediat în scris şi a o sigila cu pecetea regală. În mod evident, această pretinsă donaţie a regelui Ştefan nu a fost făcută niciodată, iar actul din 1275 nu a fost decât o mistificare, realizată într-un context politic favorabil. Devenit posesiune episcopală, Clujul nu mai putea aspira la recunoaşterea statutului urban, acesta fiind rezervat localităţii de reşedinţă a episcopiei, Alba Iulia. Ca urmare, într-un mod destul de curios, în intervalul 1275-1316, Clujul este numit în documente villa Clusvar („vár” însemnând în limba maghiară „oraş” sau „cetate”, iar villa, în latină, având, în general, în documentele transilvănene, semnificaţia de „sat”). Acest abuz al episcopiei a fost primit cu ostilitate de comunitatea germană a oraşului. Locuitorii Clujului au reacţionat imediat, asociindu-se, în 1277, la marea răscoală a saşilor transilvăneni împotriva Csákilor şi a bisericii catolice a Transilvaniei. Au urmat alte patru decenii de rezistenţă îndârjită, în condiţiile în care abuzurile episcopiei erau mereu mai numeroase. În 1282, episcopul Petru a obţinut, din partea regelui Ladislau, scoaterea Clujului şi a celorlalte domenii episcopale de sub dreptul de judecată al autorităţilor laice ale Transilvaniei şi supunerea lor, în exclusivitate, judecăţii episcopale. În aceeaşi perioadă, episcopul a adus la Cluj locuitori care îi erau credincioşi, şi care vor intra, mai târziu, într-un îndelungat conflict cu germanii din localitate, care erau ostili episcopului. În 1307, Clujul a intrat, împreună cu celelalte domenii şi cetăţi episcopale, în stăpânirea puternicului voievod al Transilvaniei, Ladislau Kán. La 20 iulie 1313, regele Carol Robert reacorda însă „satul Cluj” (villa Kuluswar) episcopiei de Alba-Iulia, condusă acum de episcopul dominican Benedict.  Eliberarea Clujului de sub stăpânirea episcopiei a avut loc în 1316, anul izbucnirii războiul civil dintre regele Carol Robert de Anjou şi nobilimea din Transilvania, susţinătoare a autonomiei acestei ţări sub conducerea fiilor fostului voievod Ladislau Kán. Motivele pentru care regele a răspuns cererilor clujenilor par să fi fost în primul rând strategice. Pentru a-şi deschide calea către centrul Transilvaniei, Carol Robert a transformat o arteră comercială pe atunci puţin importantă, cea de pe valea Crişului Repede, într-un adevărat drum strategic, protejat de cetatea regală de la Bologa, ridicată şi ea în această perioadă. Acest drum pătrundea în Transilvania până la Cluj, localitate pe care Carol Robert a transformat-o în cea mai importantă bază de operaţiuni a armatelor regale care luptau împotriva nobilimii rebele. Pentru a obţine sprijinul clujenilor, Carol Robert le-a acordat acestora, prin diploma regală din 19 august 1316, la cererea conducătorilor oraşului, comitele Tark şi parohul Benedict, libertăţile la care aceştia aspirau. Clujul a dobândit statutul de „oraş regal” (civitas regia), devenind astfel cel dintâi oraş de pe teritoriul României de astăzi, potrivit dreptului urban european. Diploma regală din 19 August 1316 reprezintă un adevărat act de  naştere a oraşului medieval Cluj. Prin acest document, cetăţenilor localităţii le erau acordate drepturi care, în forma respectivă, nu mai fuseseră acordate până atunci nici unui alt oraş transilvănean. Clujenii au obţinut dreptul de a-şi alege ei înşişi judele şi parohul, de a judeca o mare parte a infracţiunilor săvârşite pe teritoriul oraşului, cu excepţia omorurilor, furturilor, tâlhăriilor, incendierilor şi rănirilor, asupra cărora urmau să se pronunţe, împreună, judele oraşului şi judele regal, amenzile urmând să fie împărţite între rege (2/3) şi oraş (1/3); de a circula liber şi de a face comerţ în toată Transilvania, fără a plăti vamă pentru mărfurile lor. Autoritatea voievodului Transilvaniei asupra Clujului era, prin acest document, complet înlăturată, iar aceea a episcopului de Alba-Iulia era limitată la chestiunile ecleziastice. Clujenii aveau obligaţia de a plăti regelui un impozit anual, la sărbătoarea Sfântului Martin, şi de a trimite pentru oastea regală câte un ostaş bine echipat şi înarmat la fiecare 60 de gospodării. Acest privilegiu a schimbat pentru totdeauna destinul Clujului, reprezentând începutul unei ascensiuni continue şi durabile.

·         1561: Maria, regină a Scoției, în vârstă de 18 ani, se întoarce în Scoția după ce a petrecut 13 ani în Franța. Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie. Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor. S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.

·         1792: Prusia a invadat Franța revoluționară.

·         1839: Guvernul francez a prezentat inventia, oferita “gratuita lumii intregi”, numita dagherotip, dupa artistul si fotograful francez Louis-Jacques-Mande Daguerre. Metoda de functionare a aparatului presupunea fixarea imaginilor pe o placa de cupru argintata, sensibilizata cu vapori de iod si de brom. Aceasta l-a facut pe Daguerre sa ramana in istorie ca unul din parintii fotografiei. Louis Jacques Mandé Daguerre (n. 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Val-d’Oise, d. 10 iulie 1851 la Bry-sur-Marne, Val-de-Marne, Franța) este considerat părintele fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie. Era un artist plastic, mai precis întâi decorator de teatru, apoi pictor de decoruri. Execută decoruri remarcabile pentru Opera și sala Aladin din Paris. Însă devine foarte cunoscut cu ocazia unor spectacole de „Dioramă”, împreună cu Charles Marie Bouton (1822) inventatorul acestui sistem, care consta în prezentarea unor tablouri de mari dimensiuni (22 x 14 m în cazul lor), alcătuit din diferite planuri și care, sub aspectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. (Se pot realiza și prin proiecții ale unor imagini statice desenate sau fotografiate pe un suport translucid). În anul 1826 îl cunoaște pe Joseph Nicéphore Niépce, care se ocupa cu captarea imaginilor din exterior pe un suport solid, lucru care-i reușise. Împreună perfecționează sistemul, punând la punct procedeul care se va numi daghereotipie. Folosește ca agent sensibilizator iodul pus pe o placă de cupru, acoperit cu un strat de argint. Printr-o developare în vapori de mercur se obține o imagine negativă în relief (o matriță). Invenția este prezentată Academiei Franceze de Științe la 19 august 1839 și a obținut brevetul. Fotografia se răspândește rapid nu numai în Franța, ci în toată lumea.

·         1856: Americanul  Gail Borden jr. (1801-1874), primeste brevetul  pentru laptele  condensat.

·         1858: Reprezentantii celor şapte puteri (Marea Britanie, Franta, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei) au semnat Convenţia de la Paris, potrivit căreia cele două ţări române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii), rămânând sub suzeranitatea Porţii. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării şi a rămas în vigoare până în 1864.

·         1916: “Dezastrul de la Turtucaia”, batalie în care armata româna a fost înfrânta si nevoita sa se predea în fata atacului germano-bulgar; au murit mii de soldati români si alti 25 000 au fost luati prizonieri; (19.08/1.09-24.08/6.09).

·         1917: În cadrul bătăliei de la Mărășești a avut loc atacul "cămășilor albe" din Regimentul 32 Infanterie "Mircea".

·         1917: Aparitiile Sfintei Fecioare la Fatima (Portugalia). Sfânta Fecioara apare pentru a patra oara celor trei copii (Lucia, Iacinta si Francisc).  Cei trei copii  pastori carora li s-a aratat Fecioara Maria. Le cere acestora zilnica rugaciune, pentru ei si pentru pacatosi, promite vindecarea unor sateni, iar din donatiile credinciosilor indica sa se construiasca o capela.

·         1919: S-a semnat tratatul de la Rawalpindi, prin care Regatul Unit a recunoscut independența Afganistanului.

·         1920:  Solemnitate la Palatul Artelor aflat atunci în Parcul Filaret (Parcul Libertatii): Guvernul francez a decorat prin maresalul Joffre, orasul Bucuresti cu cea mai înalta distinctie militara – « Crucea de razboi ».

·         1927:  Mitropolitul Serghie  proclamă Declaraţia de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse fata de  Uniunea Sovietică.

·         1934: Hitler primeşte 89,9% din voturile germanilor care sunt de acord cu noile sale puteri. Adolf Schicklgruber (Hitler), obţine prerogativele puterii supreme in stat (posibilitatea de a guverna prin decrete-legi fără a consulta Reichstag-ul). După moartea preşedintelui Hindenburg, cancelarul Adolf Hitler a preluat şi funcţiile de preşedinte şi şef al armatei, autointitulându-se Fuhrer.

·         1943: Semnarea acordului de la Quebec, dintre SUA și Marea Britanie, privind realizarea bombei nucleare.

·         1954: Congresul american a votat legea Humphrey-Buler, privind controlul activității comuniste. Interzicerea Partidului Comunist American.

·         1960: URSS lansează Sputnik 5 cu cățeii Belka și Strelka, 40 de șoareci, 2 șobolani și o varietate de plante la bord. A doua zi, la întoarcerea pe Pământ toate animalele erau sănătoase.

 În imagine Belka și Strelka graffiti, 2008

·         1960: Războiul Rece: La Moscova, pilotul avionului american U-2 doborât, Francis Gary Powers, este condamnat la 10 ani de închisoare pentru spionaj. Francis Gary Powers (n. 17 august 1929, Jenkins, Kentucky; d. 1 august 1977, Encino, Los Angeles, California) a fost un pilot american, care într-o acțiune de spionaj aerian a fost doborât la Ekaterinburg (Ural) de artileria antiaeriană sovietică. La 10 februarie 1962 el a fost cedat de sovietici Statelor Unite ale Americii, în schimbul agentului sovietic Rudolf Ivanovici Abel. Schimbul a avut loc pe podul Glienicke, un pod peste Havel care lega Berlinul de Vest cu Potsdam (RDG).

·         1963:  A fost lansată în eter prima emisiune în limba română a postului de radio “Deutsche Welle ” din Koln, RFG.

·         1979: A fost inventat CD-ul - Revolutia s-a produs intr-o periferie a orasului Hanovra din Germania

·         1983:  S-au încheiat lucrarile la prima magistrala a metroului bucurestean care strabate orasul pe axa est-vest, legând cartierele Titan, Balta Alba si Militari cu centrul Capitalei.

·         1989: In  orasul Hanovra din Germania a fost inventat CD-ul .

·         1989: Președintele polonez Wojciech Jaruzelski nominalizează în funcția de prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, activist al sindicatului Solidaritatea, primul premier ne-comunist în 42 de ani.

·         1989: La picnicul Pan-European de lângă Sopron, cu ajutorul maghiar, peste 600 de cetățeni est germani fug în Occident. Acesta era sfârșitul RDG-ului.

·         1989: Preşedintele polonez Wojciech Jaruzelski nominalizează în funcţia de prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, activist al sindicatului Solidaritatea, primul premier ne-comunist în 42 de ani. Tadeusz Mazowiecki (n. 18 aprilie 1927, Płock – d. 28 octombrie 2013, Varșovia) a fost un scriitor, ziarist, filantrop și om politic de orientare creștin-democrată din Polonia, fost lider al mișcării Solidaritatea și primul premier necomunist din Europa Centrală și de Est de după al Doilea Război Mondial.

·         1990: Leonard Bernstein dirijează ultimul său concert, sfârșind cu Simfonia nr. 7 de Ludwig van Beethoven. Leonard Bernstein (n. 25 august 1918, Lawrence, Massachusetts – d. 14 octombrie 1990) a fost un pianist, dirijor și compozitor american, de naționalitate evreu. Familia sa a emigrat din localitatea Rovno, Ucraina. Leonard Bernstein este cunoscut și a rămas în memoria publicului mai ales pentru prodigioasa sa activitate dirijorală în lumea întreagă. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York. Ca promotor al muzicii, a realizat un remarcabil ciclu de emisiuni TV, de educație muzicală, transmis în multe țări ale lumii.

·         1991: Puciul de la Moscova: Puciștii preiau controlul Televiziunii și Radioului. Boris Elțîn, dă un decret prin care toate hotărârile Comitetul de stat pentru starea excepțională (C.S.S.E.) nu aveau valabilitate pe teritoriul R.S.F.S. Rusă. Tentativa sovietică de lovitură de stat din 1991 (19 august 1991), cunoscută și ca Puciul din august, Puciul Vodka ori Lovitura de stat din august, a fost o încercare a unui grup de conservatori comuniști sovietici de a-l răsturna de la putere pe președintele Mihail Gorbaciov și de a prelua controlul asupra țării. Liderii puciștilor erau comuniști radicali, care considerau că reformele lui Gorbaciov au mers prea departe și că noul tratat unional făcea ca puterea guvernului central să scadă prea mult, iar cea a guvernelor republicane să fie prea mare. Deși lovitura de stat a eșuat după numai trei zile de la declanșare, iar Gorbaciov s-a reîntors în fruntea statului, evenimentul a anulat orice posibilitate de păstrare a uniunii într-o formă mai puțin centralizată.

·         1999: În Belgrad, zeci de mii de sîrbi demonstreaza cerand demisia preşedintelui Republicii Federale Iugoslavia, Slobodan Miloşevici.

·         2004: Lansarea la bursa a companiei multinationale Google.

·         2005: China și Rusia au început primele exerciții militare comune în așa-numita „Misiune de Pace 2005”. Exercițiile vor dura opt zile și vor simula invadarea unei țări imaginare, în zona Vladivostokului și a regiunii chineze Shandong.

·         2009 - În această zi pilotul Michael Vergers reuşeşte să stabilească oficial cel mai rapid timp pe circuit pe Nurburgring într-un Radical SR8 LM. Testul a fost organizat chiar de către constructorul Radical Sportscar, pentru a demonstra progresele pe care le-au făcut de la precedentul record stabilit în 2005 de un Radical SR8.Timpul reuşit a fost de 6 minute şi 48 de secunde, cu 7 secunde mai bun decât cel reuşit de acelaşi pilot în 2005. De altfel cele două încercări Radical sunt singurele încununate de un timp sub bariera de 7 minute, Gumpert Apollo următorul bolid clasat având un timp de 7 minute şi 11 secunde. De curând timpul stabilit de bolizii Radical a fost bătut de Pagani Zonda R, dar pentru că acest model este omologat doar pentru circuit figurează într-un clasament paralel. Radical SR8 LM are însă dreptul de a circula pe şosele şi pentru a dovedi acest lucru, englezii au condus pe şosea tocmai din Marea Britanie până la circuitul german. Radical SR8 LM vine cu un motor de Suzuki Hayabusa modificat pentru a PRODUCE 455 CP şi are o caroserie inspirată de participările la Le Mans.

Nașteri

·         232:  S-a nascut imparatul roman Marcus Aurelius Probus. A urcat pe tronul imperial  in anul 276 si a domnit pana in anul 282. Originar din Sirmium, Pannonia, fiu al unui tribun, Probus și-a început cariera militară de foarte tânăr. Ca soldat, s-a făcut remarcat sub împărații Valerian, Aurelian și Tacit. În anul morții lui Tacit, 276, Probus a fost numit comandantul militar al „Orientului”, iar soldații l-au proclamat împărat imediat după moartea lui Tacit. Florianus, care se considera îndreptățit pentru succesiunea la tron, a fost asasinat de propriii soldați după o campanie militară nedecisivă. Probus s-a mutat în Occident, a învins goții, dobândind titlul onorific Gothicus (280), iar poziția i-a fost ratificată de Senat. În timpul domniei sale, frontiera Rin și Dunăre a fost consolidată după războaiecu succes împotriva  triburilor germanice ale  goților, alamanilor, francilor, burgunzilor și vandalilor, in urma carora a  restabilit securitatea la frontiere. Cele mai importante dintre operațiunilor sale militare  au fost  îndreptate spre eliberarea Galiei de invadatorii germanici si i-au adus lui Probus  titlurile onorifice Gothicus Maximus și Germanicus Maximus. In anul 282,  Marcus Aurelius Carus, comandantul Gărzii pretoriene, a fost proclamat împărat, iar Probus a trimis  trupe împotriva     uzurpatorului, dar acestea au trecut de partea lui Carus. La aflarea acestei vesti, Probus a fost asasinat de propriii soldați.
* 1570: Salamone Rossi sau Salomone Rossi, zis L'Ebreo (în ebraică - Shlomo ben Moshè min Haadumim שלמה בן משה מן האדומים, n. în jurul anului 1570 - d.în jurul anului 1630) a fost un compozitor și violonist evreuitalian, care a trăit și activat în perioada de tranziție dintre Renaștereatârzie și Barocul timpuriu în Italia.

Salamone Rossi era faimos din tinerețe pentru calitățile sale de violonist, El a fost angajat ca muzician la curtea prinților de Gonzaga la Mantua, se spune, din inițiativa ducesei Isabella d'Este Gonzaga, și a lucrat în serviciul acestei dinastii între anii 1587 -1628. La concertele organizate în fața familiei ducale au luat parte oaspeți însemnați,iar Rossi, la fel ca și alți compozitori de frunte precum Claudio Monteverdi, Giovanni Giacomo Gastoldi,Giaches de Wert, Lodovico Grossi de Viadana au compus și au interpretat muzică festivă la modă, muzica nupțială, de scenă și liturgică.

Cea dintâi creație a lui Salamone Rossi, publicată în 1589, a fost o culegere de 19 canțonete, compoziții scurte și dansante pentru trei voci, pe texte ușoare și voluptoase. Rossi s-a bucurat de apreciere și pentru o culegere de madrigaluri mai serioase, în care a utilizat versurile poeților faimoși ai epocii, precum Guarini, Marino, Rinaldi, Cileni) În domeniul muzicii instrumentale, Salomone Rossi a fost unul din primii compozitori care au aplicat principiile cântecului monodic în muzica instrumentală, adică o melodie domină funcțiile secundare de acompaniament. Sonatele sale, printre primele din literatura muzicală, au contribuit la dezvoltarea tehnicii idiomatice și de virtuozitate ale cântării la vioară. Ele s-au situat la mijlocul drumului între structura omogenă a canțonelor instrumentale de la finele Renașterii și trio-sonatele epocii baroce. Sonatele reprezintă în parte serii de variațiuni având grade crescânde de dificultate, iar, pe de altă parte, se bazează pe teme populare de epocă, ca de pildă „Ruggiero”, „Bergamasca” , „Romanesca” etc.

Salomone Rossi a publicat în anul 1623 și o culegere de muzică liturgică iudaică, intitulată Hashirim asher liShlomo("השירים אשר לשלמה") (Cântecele lui Solomon) . Aceste au fost compuse în spiritul tradiției renascentiste și al madrigalului, pe texte în limba ebraică din sursele tradiționale iudaice, fără vreo conexiune cu tradiția Piyutului iudaic. Aceasta a reprezentat o evoluție fără precedent în istoria muzicii sinagogale, deoarece până la el muzica polifonică era interzisă în sinagogile și casele de rugăciune ale evreilor de după distrugerea Templului din Ierusalim

Opera:

1. Shirim asher liShlomo (Cântecele lui Solomon)

• pentru 3 voci:

• 1. קדיש Kadish
• 2. שיר המעלות אשרי כל ירא ה' (תהלים קכ"ח) O cântare a treptelor. Fericiți toți ce se tem de Domnul ...psalmul 128 ^[7]
• 3. ברכו Barkhu (Binecuvântați)
• 4. מזמור לאסף, אלהים נצב בעדת-אל (תהלים פ"ב) Un pslam al lui Asaf...Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare ..Psalmul 82 ^[8]
• 5. למנצח על השמינית מזמור (תהלים י"ב) Psalmul 12 Către mai marele cântăreților. De cântat pe harpa cu opt corzi ^[9]
• 6. אלה מועדי ה' (ויקרא כ"ג פסוק ד') Leviticul 23, 4 Iată sărbătorile Domnului...^[10]

• pentru 4 voci:

• 7. (קדושה (כתר) Rugăciune Kedusha (Keter) (parțial echivalentă cu Sanctus)
• 8. אלהים השיבנו (תהלים פ' פסוק ד' תהלים ח' פסוק כ') Psalmul 80,4,..8..20 Dumnezeule, întoarce-ne pe noi,^[11]
• 9. למנצח בנגינות מזמור שיר (תהלים ס"ז) Psalmul 68 Către mai marele cântăreților. De cântat pe instrumente cu corzi. Un psalm. O cântare.) ^[12]
• 10. על נהרות בבל (תהלים קל"ז) La râul Babilonului, Psalmul 137 ^[13]
• 11. הללויה הללי נפשי את ה' (תהלים קמ"ו) Psalmul 146 Lăudați pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul! ^[14]

• pentru 5 voci

• 12. שיר המעלות אשרי כל ירא ה' (תהלים קכ"ח) Psalmul 128O cântare a treptelor. Fericiți toți ce se tem de Domnul ...psalmul 128 ^[15]
• 13. למנצח על הגתית מזמור לדוד (תהלים ח') Psalmul 8 Către mai marele cântăretilor. De cântat pe ghitit.
• 14. מזמור לתודה (תהלים ק') Psalmul 100 Un psalm de laudă.
• 15. השכיבנו rugăciunea Hashkivenu - Culcă -ne
• 16. קדיש Kadish
• 17. שיר המעלות בשוב ה' (תהלים קכ"ו) O cântare a treptelor, Psalmul 126 Când i-a întors Domnul din robie ^[16]
• 18. שיר למעלות אשא עיני (תהלים קכ"ב) O cântarea treptelor Spre Tine mi-am ridicat ochii, Psalmul 122^[17]
• 19. ישושום מדבר (ישעיה ל"ה פסוק א',ב', ה', ו', י') Isaia 35, 1 Veselește-te, pustie însetată!,2,5.6. 10 ^[18]

• pentru 6 voci

• 20. שיר המעלות אשרי קול ירא ה' (תהלים קכ"ח) Cântarea scărilor Psalmul 128
• 21. שיר המעלות לדוד, לולא ה' (תהלים קכ"ד) Cântarea scărilor Psalmilor
• 22. אודך כי עניתני (תהלים קי"ח פסוקים כ"א-כ"ד) Psalmul 118 21-24
• 23. ברוך הבא בשם ה' (תהלים קי"ח פסוקים כ"ו-כ"ט) Psalmul 118,26-29
• 24. מזמור לדוד, הבו לה' בני אלים (תהלים כ"ט) Psalmul 29, Mizmor leDavid

• pentru 7 voci

• 25. אפתח נא שפתי Eftah na sfatay

• pentru 8 voci

• 26. אין כאלהינו Ein keloheynu (Nimeni nu e ca Dumnezeul nostru)
• 27. אפתח שיר בשפתי Eftah shir bisfatay
• 28. יגדל Igdal
• 29. אדון עולם Adon Olam
• 30. הללויה, אשרי איש ירא את ה' (תהלים קי"ב) Psalmul 112 Lăudați pe Domnul (Halleluya)! Ferice de omul care se teme de Domnul

^[19]

• 31. הללויה, אודה לה' (תהלים קי"א) Psalmul 111 Lăudați pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul ^[20]
• 32. מזמור שיר ליום השבת (תהלים ק"ב) Psalmul 92 Un psalm. O cantare pentru ziua Sabatului ^[21]
• 33. למי אחפוץ Lemi ehpotz

Primele pagini ale culegerii de madrigaletti ai lui Salamone Rossi, (Veneţia, 1628 , Muzeul „Beit Hatefutzot”, Tel Aviv

·         1596: Elisabeta de Bohemia, regină a Boemiei (d. 1662)

·         1631: John Dryden, poet englez, critic literar și dramaturg (d. 1700)

·         1646: John Flamsteed (n. 19 august 1646, Denby, Derbyshire, Anglia - d. 31 decembrie 1719, Burstow, Surrey, Anglia) a fost un astronom englez, primul care a purtat titlul de Astronomer Royal (astronom regal).
John Flamsteed s-a născut la data de 19 august 1646 în Denby, Derbyshire, Anglia.El a fost singurul fiu al unui negustor .A învǎțat la Derby School și, împotriva voinței tatălui său, a studiat astronomia între 1662 și 1669. Acesta și-a ajutat tatăl la muncă, Flamsteed a învățat aritmetică.
John Flamsteed a calculat în mod precis eclipsele solare din 1666 și 1668. Acesta a observat planeta Uranus, confundând-o cu o stea și numind-o 34 Tauri.

John Flamsteed

·         1685: Brook Taylor, matematician englez (d. 1731)

·         1743: Jeanne Bécu, contesă du Barry (n. 19 august 1743  d. 8 decembrie1793) a fost ultima Maîtresse-en-titre a regelui Ludovic al XV-lea al Franței și una dintre victimele Regimului terorii în timpul Revoluției franceze

Portret Madame du Barry, de Elisabeth Vigée Le Brun, 1782.

Jeanne Bécu s-a născut la Vaucouleurs din regiunea Lorena(Franța), fiind fiica nelegitimă a Annei Bécu, o femeie de o frumusețe ispititoare,^[3] care era croitoreasă. Este posibil ca tatăl lui Jeanne să fi fost Jean Baptiste Gormand de Vaubernier, un călugăr cunoscut sub numele de "Fratele Angel". În copilărie, unul dintre iubiții mamei sale, domnul Billard-Dumonceaux, tatăl fratelui lui Jeanne, Claude (care a murit la vârsta de 10 luni), le-a luat atât pe Anne, cât și pe Jeanne (pe atunci în vârstă de trei ani) de la Vaucouleurs la Paris, unde a angajat-o pe Anne ca bucătăreasă.

Mica Jeanette a fost plăcută de metresa italiană a lui Dumonceaux, Francesca, care a răsfățat-o în lux. În timp, Dumonceaux a luat decizia de a finanța educația Jeannei la Mănăstirea Saint-Aure.^[4] La vârsta de cincisprezece ani, Jeanne a părăsit mănăstirea, iar primul ei serviciu a fost cel de asistentă al unui tânăr coafor pe nume Lametz, apoi damă de companie pentru o doamnă în vârstă, Doamna de la Garde și mai târziu asistentă de modistă într-un magazin de articole de galanterie numit 'À la Toilette', deținut de un anumit domn Labille, cu fiica căruia, viitoarea pictoriță Adélaïde Labille-Guiard, Jeanne a devenit bună prietenă. Frumusețea Jeannei a atras atenția lui Jean-Baptiste du Barry, un proxenet de înaltă clasă,^[5] proprietar de cazinou în anul 1763, când Jeanne era animatoare la un bordel-cazinou deținut de Madame Quisnoy.^[6]

Jeanne s-a prezentat sub numele Jeanne Vaubernier. Jean-Baptiste și Jeanne au devenit iubiți și a ajutat-o în cariera de curtezană în cele mai înalte cercuri ale societății pariziene

Sub numele de Domnișoara Lange a devenit imediat o senzație la Paris. Elegantul duce de Richelieu, Louis François Armand du Plessis, a devenit unul din clienții ei fideli. Regele Ludovic al XV-lea a întâlnit-o în 1768 prin intermediul lui Lebel, primul valet de cameră al regelui. Jeanne nu se putea califica drept amantă regală oficială decât dacă avea un titlu; acest lucru s-a rezolvat prin căsătoria cu fratele lui du Barry, contele Guillaume du Barry, la 1 septembrie 1768.^[8]

Pentru moment, Jeanne a fost instalată în fostele camere ale lui Lebel. Ea a trăit o viață singuratică, nu putea fi văzută cu regele, deoarece nu avusese loc prezentarea oficială la Curte. Finanțatoarea ei oficială, Madame de Béarn, a prezentat-o Curții de la Versailles la 22 aprilie 1769. Jeanne a purtat o rochie din brocart cu arcuri laterale enorme, rochie comandată special de Richelieu și bijuterii trimise de rege cu o noapte înainte.

Jeanne a avut un triumf extraordinar. Purta acum rochii extravagante atât ca proporții, cât și ca prețuri, costisitoare pentru trezorerie.^[9] Cu diamante care îi acopereau gâtul delicat și îi împodobeau urechile, ea era acum metresa declarată (maîtresse déclarée) a regelui. Datorită noii ei poziții la Curte, și-a făcut atât prieteni și cât și dușmani. Rivala ei a fost Contesa Béatrix de Grammont, sora lui Choiseul, care zadarnic a încercat să obțină locul Marchizei de Pompadour.

Jeanne s-a obișnuit repede să trăiască în lux. Ea a primit de la rege un băiat bengalez, Zamor, pe care l-a îmbrăcat în haine elegant pentru a-l scoate în evidență. În conformitate cu Stanley Loomis, biograful ‘Du Barry’, rutina zilnică a Jeannei începea la orele 9, când Zamor îi aducea ceașca cu ciocolată. Mai târziu, ea era îmbrăcată într-o rochie fină și împodobită cu bijuterii. Apoi, coaforul Nokelle pentru ocazii speciale, sau Berline pentru rutina de fiecare zi, veneau să-i coafeze părul în pulberi și bucle. După ce era gata, ea își primea prietenii, croitoresele, bijutierii și artiștii care sperau că ea va fi interesată să cumpere ceva din ofertele lor. Era extravagantă însă avea inima bună. Când Contele și Contesa de Lousene au fost evacuați cu forța de la castelul lor din cauza unor datorii grele, ei au fost condamnați la decapitare, deoarece contesa a împușcat mortal un executor judecătoresc și un ofițer de poliție ^[10]. Spre norocul lor, erau prieteni buni cu Doamna de Béarn, care i-a spus Jeannei situația lor. Deși avertizată de Richelieu de posibilul eșec, ea a cerut regelui să-i ierte, refuzând să se ridice din poziția ei îngenuncheată dacă acesta nu acceptă cererea ei. Ludovic al XV-lea a fost uimit și i-a spus: "Doamnă, eu sunt încântat de faptul că prima favoare pe care o cereți de la mine este un act de milă!".^[11]

Spre deosebire de predecesoarea sa, Madame de Pompadour, care nu era interesată de politică, preferând să-și petreacă timpul făcându-și haine noi și comandându-și bijuterii, Jeanne era de partea facțiunii care l-a dat jos pe ducele de Choiseul, ministrul afacerilor externe. Regele a mers atât de departe încât i-a permis să participe la ședințele Consiliului de Stat.^[12]

Pavilionul de muzică al Doamnei du Barry, Louveciennes.

În timp ce Jeanne era cunoscută pentru caracterul ei bun și pentru sprijinul acordat artiștilor, a devenit tot mai nepopulară din cauza extravaganței financiare a regelui față de ea. Relația ei cu Maria Antoaneta, care s-a căsătorit cu Delfinul Franței, a fost polemică. Maria Antoaneta l-a sprijinit pe Choiseul ca adept al alianței cu Austria și a sfidat, de asemenea, protocolul de la Curte prin refuzul de a vorbi cu Doamna du Barry. Furioasă, Doamna du Barry s-a plâns regelui. În cele din urmă, în timpul unui bal în ziua de Anul Nou 1772, Maria Antoaneta a vorbit cu ea, spunând, "Sunt mulți oameni astăzi la Versailles".

În timp, regele a început să se gândească în mod constant la moarte și pocăință, și chiar să lipsească de la "întâlnirile" din budoarul Jeannei.^[13] În timp ce stătea cu ea la Micul Trianon, Ludovic a simțit primele simptome de variolă. A fost adus la palat în timpul nopții, iar cele trei fiice și Doamna du Barry au rămas alături de el. La 4 mai 1774, regele i-a sugerat Jeannei să părăsească Versailles atât pentru a o proteja de infecție, cât și pentru a se pregăti pentru spovedanie.^[14] Madame du Barry s-a retras la moșia sa de lângă Rueil.
După moartea lui Ludovic al XV-lea, a fost exilată la biserica Pont-aux-Dames lângă Meaux-en-Brie

Madame du Barry dusă la eșaford, de Tighe Hopkins, 1897.

Doi ani mai târziu, s-a mutat la Castelul Louveciennes. Anul următor, a avut o relație cu Louis Hercule Timolon de Cossé, Duce de Brissac.^[16] Mai târziu s-a îndrăgostit de Henry Seymour,^[17] pe care l-a întâlnit când el s-a mutat împreună cu familia lui în vecinătatea Castelului. În timp, Seymour s-a săturat de aventura lui secretă și i-a trimis o pictură Jeannei cu cuvintele „lasă-mă în pace” scrise în engleză în partea de jos a pânzei. Ducele de Brissac s-a dovedit mai credincios și a păstrat-o pe Jeanne în inimă deși era gelos pe aventura cu Seymour.

Din păcate, Revoluția franceză a adus nenorocire pentru cei doi. Brissac a fost capturat în timp ce vizita Parisul și a fost sacrificat de mulțime. Târziu în noapte, Jeanne auzit sunetul mulțimii care se apropia de castel și prin fereastra deschisă prin care se uita, cineva a aruncat o cârpă pătată de sânge. Spre oroarea ei, înauntru era capul lui Brissac, la vederea căruia a leșinat.

În 1792 a fost suspectată că a ajutat financiar émigrés (loaiali ai vechiului regim) care au fugit de Revoluția franceză. Zamor, împreună cu un alt membru al suitei du Barry s-au alăturat clubului iacobin. El a devenit un adept al revoluționarului Grieve și apoi un lucrător în cadrul Comitetului de Siguranță Publică. Du Barry a aflat și l-a interogat pe Zamor despre legătura cu Grieve. A primit trei zile de preaviz să plece din serviciul ei. Zamor a făcut acest lucru fără să ezite și și-a enunțat stăpâna Comitetului. În anul următor a fost arestată. Mărturia lui Zamor din timpul procesului a trimis-o pe contesă la ghilotină, împreună cu mulți alții. Tribunalul Revoluționar din Paris a acuzat-o de trădare și a condamnat-o la moarte. La 8 decembrie 1793, Madame du Barry a fost decapitată prin ghilotinare în Piața Revoluției (în zilele noastre, Place de la Concorde).

Pe drum spre ghilotină, s-a prăbușit și a strigat "Îmi faci rău! De ce?!" Îngrozită, ea a cerut mulțimii indiferente milă și ajutor. Ultimele ei cuvinte către călău au fost: "Încă o clipă, domnule călău, te implor!".

Deși moșiile ei franceze au ajuns la Tribunalul din Paris, ea reușit să scoată bijuteriile din Franța în Anglia unde au fost vândute la licitația Christie de la Londra în 1795.

Madame du Barry

Madame du Barry de Élisabeth Vigée Le Brun, 1781

·         1745: S-a nascut Johann Gottlieb Gahn, mineralog şi chimist suedez, descoperitorul manganului; (d. 1818). A descoperit in 1770 ca oasele contin fosfor, iar in 1774 a reusit sa izoleze manganul metalic prin reducerea dioxidului de magneziu.

·         1780: S-a nascut Pierre Jean de Béranger, poet şi şansonetist francez ale cărui cântece s-au bucurat de o mare popularitate în epocă; (d.16.07.1857).

·         1800: S-a nascut  Iacob Cristian Stanislav Cihac, medic german, a organizat Serviciului sanitar militar din Moldova. Tot el a  înfiintat, impreuna cu Mihai Zotta, “Societatea de medici si naturalisti din Iasi” (d. 1888).
* 1802: Stephan Schulzer von Müggenburg (n. 19 august 1802, Vidusevitz (Viduševac), Monarhia Habsburgică – d. 5 februarie 1892, Vinkovci, Austro-Ungaria) a fost un ofițer (maior), micolog, dar și desenatorprecum ilustrator austro-ungar. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Schulzer.
Stephan a fost descendentul unei familii din regiunea Magdeburg, emigrată în Austria în secolul al XVIII-lea. S-a născut în castelul din Winkowitz, la frontiera militară, unde tatăl lui a slujit ca ofițer habsburgic. După ce și-a pierdut mama deja scurt după naștere, a primit de la tatăl lui o educație atentă, dar foarte strictă, fără prezență școlară. La vârsta de 15 ani a pierdut și părintele.
În anul 1817, după moartea tatălui, a fost înscris la școala militară de cadeți din Olmütz, iar în 1821 a participat cu Regimentul Infanterie n. 39 la campania din Piemont, unde a fost rănit destul de grav. În 1831, cu rangul de locotenent-major, a fost profesor la școala militară din Oradea, iar în 1839 o obținut gradul de căpitan de prima clasă. În timpul stingerii unui incendiu la mijlocul iernii la -40° C, ambele brațe au fost paralizate (1841). De acea a trebuit să fie pensionat. Chiar atunci s-a căsătorit cu Katharina Kopasz care l-a îngrijit timp de un, fiind vindecat prin hidroterapii în astfel de măsură, că a fost în stare să-și reia datoria în 1842. Deși a servit ca maior în Garda Națională Maghiară în timpul Revoluției Maghiare din 1848, a fost reabilitat în anul următor, reintegrat în armată austriacă și însărcinat cu fundația unui spital militar cu cure pe baza hidroterapiei în Vinkovci. Acolo s-a infectat cu febră tifoidă, în consecința căreia capacitatea vizuală și auzul au suferit puternic. Începând din 1852, a devenit comandant al școlii Statului General de Graniță din Winkowitz, iar în 1858, numit maior, șef al centrului militar de educație superioară din Kamenitz, în apropiere de Novi Sad (astăzi Serbia). El a fost pensionat definitiv la propria cerere în anul 1859, dar a mai ajutat de bunăvoie la școala militară din Slavonski Brod

Oradea pe la 1850

Vinkovci pe vremuri

Într-adevăr, Schulzer a cerut pensia în primul rând pentru a se dedica deplin studiului micologiei. Deja în 1831, când a fost profesor la școala militară din Oradea, a început să culeagă, analizeze și descrie multe soiuri din regiune cu mare pasiune, mai târziu a efectuat cercetări, printre altele, în domeniul fostei Ungaria, în Banat, Transilvania, Slavonia și Slovacia, publicând rezultatele obținute în cărți și în numeroase reviste. Toate descrierile lui au fost ilustrate de el cu desene colorate. În lucrarea sa Systematische Aufzählung des Schwämme Ungarns, Slavoniens und des Banates („Enumerarea sistematică a bureților din Ungaria, Slavonia și Banat”) din 1857 a descris mai mult de 500 de specii de ciuperci în cea mai mare parte din divizia Hymenomycetes (conținând ordinile Agaricales, Boletales și Russulales) în care a dedus excepțional un domeniu până atunci necunoscut al florei fungide. Opera sa cea mai prestigioasă a fost o sistematică cu multe ilustrații a tutor bureților din Ungaria și Slavonia cu descrierea de aproximativ 1800 de specii pe care le-a observat. Această mare lucrare însa nu a fost publicată de el, ci a fost achiziționată în 1869 de către Academia Ungară de Științe, care a finanțat în același an lucrările lui complementare din Munții Carpați, cesionând editarea micologului Karl Kalchbrenner (1807-1886). Savantul a scris multe articole despre subiectul cercetărilor sale în jurnalul Verhandlungen der k. k. zoologisch-botanischen Gesellschaft din Viena.

Schulzer von Müggenburg a fost membru multor societăți științifice din imperiu și străinătate. A corespondat cu micologi importanți, unul dintre ei fiind faimosul savant francez Lucien Quélet. Micologul a fost considerat expert recunoscut în Austria-Ungaria, deși lucrările sale prezintă parțial deficiențele unui autodidact. Cu toate acestea, mai multe ciuperci pe care le-a descris au fost recunoscute specii noi și multe poartă numele său. De unguri, Stephan este lăudat mare micolog maghiar, de croați mare micolog croat. Fapt este, că nu a fost de proveniență nici maghiară, nici croată. Aproape toate publicațiile lui au fost scrise în limba germană.

Stephan Schulzer von Müggenburg

·         1828: Ioan Rațiu, politician român (d. 1902). Dr. Ioan Rațiu (n. 19 august 1828, Turda – d. 4 decembrie 1902, Sibiu), nepot de frate al lui Vasile Rațiu, om politic român transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost între 1892-1902. A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat în 28 mai1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania.

·         1830: S-a nascut Julius Lothar Meyer, chimist german cu  contribuţii importante in  clasificarea elementelor chimice (d. 11.04.1895).
* 1848: Gustave Caillebotte (n. 19 august 1848, Paris, Franța – d. 21 februarie 1894, Gennevilliers, Franța) a fost un pictor francez, membru al mișcării impresioniste, deși stilul său era mai apropiat de realism decât a celorlalți impresioniști.

Gustave Caillebotte

125 de ani de la moarte

* 1856: Frederic al II-lea (germană Herzog Friedrich II von Anhalt) (19 august1856 - 22 aprilie 1918) a fost Duce de Anhalt din 1904 până în 1918.

Frederic al II-lea, Duce de Anhalt

·         1871: Frații Wright, Orville (n. 19 august 1871, Dayton, SUA^[6] – d. 30 ianuarie 1948, Dayton, SUA^[7]) și Wilbur (n. 16 aprilie1867,^] Millville[*], SUA – d. 30 mai 1912, Dayton, SUA^[11]), au fost doi aviatori, ingineri, inventatori și pionieri ai aviației americani, creditați în general cu inventarea, construcția și pilotarea reușite ale primului avion din lume. Ei au efectuat primul zbor controlat, susținut și autopropulsat al unui aparat mai greu ca aerul la 17 decembrie 1903, la patru mile sud de localitatea Kitty Hawk, Carolina de Nord^⁠(d). În 1904–05, cei doi frați au dezvoltat, din prima lor mașină de zbor, primul avion practic cu aripi fixe^⁠(d). Deși nu au fost primii care au construit avioane experimentale, frații Wright au fost primii care au inventat mecanismele de control al zborului care au făcut posibil primul zbor autopropulsat.

Realizarea fundamentală a celor doi frați a fost inventarea controlului pe trei axe^⁠(d), care a permis pilotului să manevreze avionul eficient și să-i păstreze echilibrul.^{[15][16][17][18]} Această metodă a devenit și încă mai este standard pe avioanele cu aripi fixe de orice fel.^[19][20] De la începutul activității lor în domeniul aeronauticii, frații Wright s-au concentrat pe dezvoltarea unei metode fiabile de control pentru piloți, pe care o considerau cheia rezolvării „problemei zborului”. Această abordare era mult diferită de ce făceau alți experimentatori ai vremii, care puneau accent mai mult pe dezvoltarea de motoare puternice.^[21] Utilizând un mic tunel aerodinamic dezvoltat de ei, frații Wright au și strâns mai multe date exacte decât oricine altcineva înaintea lor, ceea ce le-a permis să proiecteze și să construiască aripi și elici mai eficiente decât orice se realizase până la ei.^[22][23] Primul lor brevet american, cu numărul 821.393, nu revendica inventarea unei mașini de zbor, ci mai degrabă a unui sistem de control aerodinamic care manevra suprafețele unei mașini de zbor.^[24]

Au dobândit aptitudinile de mecanică esențiale pentru succesul lor de-a lungul anilor petrecuți lucrând în atelierul lor cu mașini de tipărit, biciclete, motoare și alte utilaje. În special lucrul la biciclete a influențat credința lor că un vehicul instabil cum ar fi un aparat de zbor putea fi controlat și echilibrat prin exercițiu.^[25] Din anul 1900 până la primul lor zbor autopropulsat de la sfârșitul lui 1903, ei au efectuat ample teste cu planoare care le-au dezvoltat și abilitățile de piloți. Charlie Taylor^⁠(d), un angajat al atelierului lor de bicilete, a devenit și el o parte importantă a echipei, și a construit primul motor de avion în strânsă colaborare cu cei doi frați.

Statutul fraților Wright de inventatori ai avionului a fost supus unor contestații din partea mai multor părți. Multe controverse persistă pe marginea unor revendicări concurente ale unor aviatori timpurii^⁠(d). Edward Roach, istoric la Parcul Național Istoric al Istoriei Aviației de la Dayton^⁠(d) susține că cei doi au fost niște excelenți ingineri autodidacți, capabili și să administreze o întreprindere mică, dar că nu aveau abilitățile de afaceri și temperamentul necesare pentru a domina industria aviației în perioada ei de creștere

Park rangerul Tom White demonstrează o replică a zmeului-cutie al fraților Wright din 1899 la Wright Brothers National Memorial^⁠(d)

În iulie 1899, Wilbur a pus la încercare aripa cu răsucire^⁠(d) construind și apoi înălțând un zmeu biplan cu o anvergură a aripilor de 1,5 m. Când aripile se răsuceau, un capăt de aripii producea mai multă portanță, iar celălalt capăt mai mai puțină. Inegalitatea de portanță făcea ca aripile să se încline, sau să se aplece: capătul cu mai multă portanță de înălța, în timp ce celălalt capăt cobora, provocând un viraj în direcția de capătului coborât. Deformarea era controlată prin intermediul a patru cabluri atașate la zmeu, care duceau la două manete ținute de conducătorul zmeului, care le înclina în direcții opuse pentru a răsuci aripile.

În 1900, frații au mers la Kitty Hawk^⁠(d), Carolina de Nord, pentru a-și începe experimentele de planare cu om la bord. În răspunsul dat primei scrisori primită de la Wilbur, Octave Chanute sugerase coasta mijlocie a Atlanticului pentru brizele ei regulate și pentru suprafețele moi de aterizare pe plajele cu nisip. Wilbur a cerut și a analizat și datele de la Weather Bureau^⁠(d), și a hotărât să meargă la Kitty Hawk^[50][51] după ce a primit informații și de la meteorologul guvernului staționat acolo.^[52][53] Kitty Hawk, deși un loc izolat, era mai aproape de Dayton decât alte locații sugerate de Chanute, cum ar fi California și Florida. Locul prezenta și avantajul izolării lor față de reporteri, care transformaseră experimentele lui Chanute din 1896 de pe Lacul Michigan într-un fel de circ. Chanute i-a vizitat în tabăra lor în fiecare sezon între 1901 și 1903 și a văzut experimentele de planare, dar nu și zborurile autopropulsate.

Planorul lui Chanute din 1896. Pilotul ar putea fi Augustus Hering.^⁠(d)

Frații Wright și-au bazat designul zmeului și planoarelor de dimensiuni normale pe activitatea desfășurată în anii 1890 de către alți pionieri ai aviației. Ei au adoptat bazele proiectului planorului biplan Chanute-Hering („double-decker”, după cum îi spunea Wright), care zburase bine în experimentele din 1896 de lângă Chicago, și a folosit datele aeronautice despre portanță publicate de Otto Lilienthal. Frații Wright au conceput aripi cu o curbură a suprafeței superioare. Nu cei doi descoperiseră acest principiu, doar au profitat de el. Portanța superioară a unei suprafețe curbate față de una plană fusese discutată pentru prima dată științific de către Sir George Cayley^⁠(d). Lilienthal, a cărui activitate a fost atent studiată de frații Wright, foloseau aripile arcuite în planoare, dovedind în zbor avantajul față de suprafețele plane. Montanții de lemn dintre aripile planorului Wright erau fixate cu sârme în propria lor versiune a unui schelet Pratt cu grinzi triangulate^⁠(d) modificat de Chanute, un design pentru construcția de poduri folosit de acesta pentru planorul biplan (inițial construit ca triplan). Frații Wright au montat profundorul orizontal în fața aripii, și nu în spate, crezând, se pare, că această caracteristică îi va ajuta să evite, sau să se protejeze de un picaj și de o prăbușire ca aceea în care a murit Lilienthal.^[54] Wilbur credea, incorect, că nu este nevoie de coadă,^[55] și primele două planoare nu aveau așa ceva. Potrivit unor biografi ai fraților Wright, probabil că Wilbur a făcut toate planările până în 1902, poate pentru a-și exercita autoritatea de frate mai mare și pentru a-l proteja pe Orville, întrucât nu voia să trebuiască să dea explicații episcopului Wright în cazul în care Orville s-ar fi rănit

În tabăra de la Kill Devil Hills, a trebuit să aștepte câteva săptămâni pentru că arborele elicelor s-a defectat la testarea motorului. După ce arborii au fost înlocuiți (pentru care a trebuit să meargă de două ori înapoi la Dayton), Wilbur a câștigat o aruncare a monedei și a efectuat o tentativă de zbor de trei secunde la 14 decembrie 1903, blocând însă motorul după decolare și producând daune minore Flyerului. (Întrucât ziua de 13 decembrie 1903 a picat într-o duminică, frații nu au făcut nicio încercare în acea zi, chiar dacă vremea era bună, așa încât primul zbor propulsat de test a avut loc în ziua când se împlineau 121 de ani de la primul zbor de test al fraților Montgolfier, 14 decembrie 1782.) Într-un mesaj adresat familiei, Wilbur a anunțat că testul a avut „un succes doar parțial”, afirmând că „are multă putere, și dacă nu era o mică greșeală din lipsă de experiență cu acest aparat și cu această metodă de pornire, mașina sigur ar fi zburat frumos.”^[86] După reparații, frații Wright au revenit la zbor pe 17 decembrie 1903, efectuând fiecare câte două zboruri cu decolare de pe teren plat, cu un vânt rece din față de 43 km/h. Primul zbor, al lui Orville de la ora 10:35 am, de 37 m în 12 secunde, cu o viteză de doar 10,9 km/h deasupra solului, a fost imortalizat într-o celebră fotografie.^[52] Următoarele două zboruri au fost de 51, respectiv 61 m, efectuate de Wilbur, respectiv Orville. Altitudinea lor a fost de 3 m deasupra solului.^[87] Orville Wright relata despre ultimul zbor al zilei:

Wilbur a început cel de-al patrulea și ultimul zbor la ora 12. Primele câteva sute de metri au fost în sus și în jos, ca și mai înainte, dar de când trei sute de metri au fost acoperite, mașina a fost sub un control mult mai bun. Cursul pentru următorii patru sau cinci sute de metri, dar a avut puțin ondulație. Cu toate acestea, atunci când aproximativ opt sute de metri mașina a început pitching din nou, și, într-una dintre cele darts în jos, a lovit la sol. Distanța față de sol a fost măsurată să fie 852 de metri, timpul de zbor a fost de 59 de secunde. Cadru susținerea față de carma s-a rupt, dar partea principală a mașinii nu a fost rănit, la toate. Am estimat că mașina ar putea fi pus în stare de zbor din nou în aproximativ o zi sau două.

Caietul lui Orville, cu însemnările din 17 decembrie 1903

Cinci persoane au asistat la zboruri: Adam Etheridge, John T. Daniels^⁠(d) (care a realizat celebra fotografie „primul zbor” folosind camera poziționată de Orville) și Will Dough, toți din echipajul de salvamari al Gărzii de Coastă a guvernului SUA; antreprenorul local W. C. Brinkley; și Johnny Moore, un adolescent care locuia în zonă. După ce oamenii au tras Flyerul înapoi după al patrulea zbor, o rafală puternică de vânt l-a răsturnat de mai multe ori, în ciuda eforturilor echipajului de a-l ține jos. Grav avariat, avionul nu a mai zburat.^[88] Frații l-au trimis acasă, și după mai mulți ani Orville l-a restaurat, împrumutându-l mai multor locații din SUA pentru expunere, apoi unui muzeu britanic (vezi mai jos despre disputa cu Smithsonian), înainte ca aceasta să fie în cele din urmă instalat în 1948 la Institutul Smithsonian din Washington, DC, actuala sa reședință.

Frații Wright i-au trimis o telegramă tatălui lor despre zboruri, solicitându-i să „informeze presa”.^[52] Dayton Journal a refuzat însă să publice știrea, spunând că zborurile au fost prea scurte pentru a fi importante. Între timp, împotriva dorinței fraților, un operator de telegraf a lăsat mesajul lor să scape și unui ziar din Virginia, care a născocit un articol extrem de inexact, care a fost retipărit în ziua următoare în mai multe ziare din alte părți, inclusiv în Dayton.^[89][90]

Frații Wright au emis propria lor declarație de presă factuală în luna ianuarie.^[91] Zborurile nu au creat însă multă emulație—oamenii nici nu prea știau de ele—și în curând vestea s-a stins. În Paris, cu toate acestea, membrii Aero Club de France, deja stimulați de relatările lui Chanute despre succesele fraților Wright cu planoarele, au luat veștime mai în serios și și-au sporit eforturile pentru a-i ajunge din urmă pe frați.^[92]

Analize moderne efectuate de profesorul Fred E. C. Culick și Henry R. Jex (în 1985) au demonstrat că Wright Flyer din 1903 era atât de instabil încât era aproape imposibil de manevrat de către oricine altcineva decât frații Wright, care se antrenaseră pe planorul din 1902.^[93] Într-o încercare de recreere pe evenimentului 100 de ani mai târziu, pe 17 decembrie 2003, Kevin Kochersberger, pilotând o replică exactă, nu a reușit să repete succesul pe care l-au avut frații Wright cu expertiza lor de pilotaj

Orville zburând peste Huffman Prairie în Wright Flyer II^⁠(d). Zborul #85, de circa 536 m în 40,2 s, 16 noiembrie 1904.

În 1904, frații Wright au construit Flyer II. Ei au hotărât să evite cheltuielile de călătorie și aducerea de provizii la Outer Banks și și-au amenajat un aerodrom la Huffman Prairie^⁠(d), o pășune de vite aflată la 13 km nord-est de Dayton. Ei au primit permisiunea de a folosi terenul gratuit, de la proprietarul lui, Torrance Huffman, director de bancă. Ei au invitat apoi reporterii la primul lor zbor de încercare al anului, pe 23, cu mai, cu condiția să nu se facă fotografii. Probleme cu motor și vântul slab a împiedicat orice zbor, și au reușit doar un mic salt câteva zile mai târziu, cu mai puțini reporteri prezenți. Istoricul Fred Howard de la Biblioteca Congresului a consemnat unele speculații că frații ar fi eșuat intenționat pentru a-i face pe reporteri să-și piardă interesul față de experimentele lor. Nu se știe dacă este așa, dar după slaba prestație, ziarele locale i-au ignorat practic un an și jumătate.^[95]

Wrights s-au bucurat de libertatea față de distracția produsă de reporteri. Lipsa ziariștilor reducea astfel și șansele ca concurenții să afle metodele lor. După zborurile propulsate de la Kitty Hawk, frații Wright au hotărât să înceapă să se retragă din afacerea cu biciclete pentru a se concentra pe crearea și comercializarea unui avion practic.^[96] Aceasta reprezenta un risc financiar, deoarece cei doi nu erau nici bogați, nici finanțați de guvern (cum erau alți experimentatori precum Ader, Maxim^⁠(d), Langley și Alberto Santos-Dumont). Frații Wright nu aveau luxul de a putea să dea invenția lor altora; ei urmau să-și câștige pâinea din ea. Astfel, ei au intensificat secretul, la încurajarea sfaturilor avocatului de brevete, Henry Toulmin^⁠(d), de a nu dezvălui detalii despre mașina lor.

Wilbur zburând aproape patru ture în jurul Huffman Prairie, circa 4,5 km în 5 minute 4 secunde; zborul #82, 9 noiembrie 1904.

Jurnalul lui Wilbur cu o diagramă și datele pentru primul zbor circular pe 20 septembrie 1904

La Huffman Prairie, vânturile mai slabe făceau ca decolările să fie mai dificile, așa că au avut nevoie de un suport mai lung pentru decolare decât cel de 18 m utilizat la Kitty Hawk. Primele zboruri din 1904 au relevat probleme cu stabilitatea longitudinală, rezolvate prin adăugarea de balast și prelungirea suporturilor pentru portanță.^[97] Primăvara și vara, au suferit multe aterizări dure, de multe ori deteriorând aparatul și rănindu-se ușor. Pe 13 august, au făcut o decolare neasistată, Wilbur depășind în cele din urmă cele mai bune rezultate de la Kitty Hawk cu un zbor de 400 m. Apoi, ei au hotărât să folosească o catapultă cu greutăți pentru a face decolările mai ușoare și au încercat-o pentru prima dată pe 7 septembrie. Pe 20 septembrie 1904, Wilbur a zburat primul cerc complet din istorie cu un aparat propulsat, mai greu ca aerul, cu om la bord, parcurgând 1.244 m în aproximativ un minut și jumătate.^[98] Cele mai bune două zboruri ale lor au fost efectuate în 9 noiembrie de către Wilbur și în 1 decembrie de către Orville, fiecare depășind cinci minute și parcurgând aproape trei kilometri în aproape patru cercuri.^[99] Până la sfârșitul anului, frații acumulaseră aproximativ 50 de minute de zbor, în 105 zboruri pe deasupra pășunii destul de umede de 34 ha, care, în mod remarcabil, este practic neschimbată și astăzi, și face parte din Dayton Aviation Heritage National Historical Park^⁠(d), aflat lângă Baza Aeriană Wright-Patterson^⁠(d).

Frații Wright au casat avionul lovit și avariat, dar au păstrat motorul, iar în 1905 au construit un nou avion, Flyer III. Cu toate acestea, la început acest Flyer oferea aceeași performanță marginală ca și primele două. Zborul inaugural a fost pe 23 iunie, iar primele zboruri au ținut nu mai mult de 10 secunde.^[100] După ce Orville a suferit un accident în care și-a rupt oasele și putea să moară pe 14 iulie, ei au reconstruit Flyer cu profundorul din față și cârma din spate mărite și plasate ceva mai departe de aripi. De asemenea, ei au instalat un control separat pentru cârma din spate în loc de legarea ei la „leagănul” răsucirii aripii ca mai înainte. Fiecare dintre cele trei axe—tangaj, ruliu și girație—avea acum propriul său control independent. Aceste modificări au îmbunătățit stabilitatea și controlul, ceea ce a permis o serie de șase „zboruri lungi” dramatice, variind de la 17 la 38 de minute și de 17 la 39 km în jurul terenului de un kilometru peste Huffman Prairie între 26 septembrie și 5 octombrie. Wilbur a făcut ultimul și cel mai lung zbor, de 39,4 km în 38 de minute și 3 secunde, încheiat cu o aterizare în condiții de siguranță atunci când a epuizat combustibilul. Zborul a fost văzut de mai multe persoane, inclusiv câțiva prieteni invitați, tatăl lor Milton, și fermierii din jur.^[101]

Wright Flyer III^⁠(d) pilotat de Orville peste Huffman Prairie, 4 octombrie 1905. Zborul #46, parcurgând 39,4 km în 33 de minute și 17 secunde; ultimul zbor fotografiat al anului

Reporterii au apărut a doua zi (doar a doua lor apariție pe teren începând cu luna mai a anului precedent), dar frații au refuzat să zboare. Zborurile lungi i-au convins pe frații Wright că îndepliniseră scopul de a crea un aparat de zbor de „utilitate practică”, pe care ar putea să-l ofere spre vânzare.

Singurele fotografii ale zborurilor din anii 1904-1905 au fost efecutate de către frați. (Câteva fotografii au fost deteriorate în Marea Inundație din Dayton^⁠(d) din 1913, dar cele mai multe au supraviețuit intacte.) În 1904, antreprenorul apicultor din Ohio Amos Root^⁠(d), pasionat de tehnologie, a văzut câteva zboruri, inclusiv primul zbor în cerc. Articolele scrise de el pentru revista lui de apicultură au fost singurele relatări publicate de un martor ocular despre zborurile de la Huffman Prairie, cu excepția neimpresionantul salt anterior văzut de ziariști. Root a oferit un raport revistei Scientific American, dar redactorul l-a refuzat. Ca urmare, vestea nu a fost cunoscută în afara statului Ohio, și a fost întâmpinată de multe ori cu scepticism. Ediția din Paris a ziarului Herald Tribune titra în 1906 un articolul despre frații Wright „Zburători sau mincinoși?”

În anii următori, ziarele din Dayton aveau să sărbătorească cu mândrie orașul natal al fraților Wright ca eroi naționali, dar reporterii locali au ratat una dintre cele mai importante știri din istorie chiar în timp ce se desfășura la câțiva kilometri de ușa lor. James Middleton Cox^⁠(d), la acea dată editor la Dayton Daily News^⁠(d) (mai târziu guvernator de Ohio și candidat prezidențial din partea democraților în 1920), a exprimat atitudinea ziariștilor—și publicului—din acele zile, atunci când a recunoscut după ani: „sincer, niciunul dintre noi nu a crezut.”^[102]

Dayton Daily News relata pe data de 5 octombrie zborul la pagina 9, împreună cu știrile din agricultură și afaceri.^[a]

Câteva ziare au publicat articole despre zborurile lungi, dar niciun reporter sau fotograf nu a fost acolo. Lipsa relatărilor abundente ale martorilor oculari în presă a fost un important motiv de neîncredere la Washington, DC și în Europa și la reviste precum Scientific American, ai cărei redactori se îndoiau de „presupusele experimente” și se întrebau cum de ziarele americane, „cât sunt ele de atente, au lăsat să le scape aceste spectacole senzaționale.”^[103]

În octombrie 1904 frații au primit vizita primului european important cu care aveau să se împrietenească în următorii ani, colonelul J. E. Capper^⁠(d), care avea să devină superintendent al Royal Balloon Factory^⁠(d). Capper și soția sa vizitau Statele Unite să cerceteze exponatele aeronautice de la St. Louis World Fair^⁠(d), dar au primit o scrisoare de recomandare atât pentru Chanute cât și pentru frații Wright din partea lui Patrick Alexander^⁠(d). Claudia a fost foarte impresionată de frații Wright, care i-au arătat fotografii ale aparatului în zbor.^[104]

Frații Wright erau cu siguranță complici la lipsa de atenție de care beneficiau. Teamându-se ca ideile le vor fi furate de concurenți, și încă fără brevet, au zburat într-o singură zi după 5 octombrie. De atunci, ei au refuzat să zboare oriunde dacă nu aveau un contract ferm pentru vânzarea de aparate. Au scris guvernului SUA, apoi în Regatul Unit, Franța și Germania, cu o ofertă de a vinde o mașină de zbor, dar au fost respinși pentru că insistau pe un contract semnat înainte de a face o demonstrație. Ei erau dispuși chiar să expună fotografii ale Flyerului în aer. Armata americană cheltuise recent 50.000 de dolari pe Langley Aerodrome—un produs al celui mai de seamă om de știință al țării—doar pentru a vedea cum acesta se prăbușește de două ori în râul Potomac „ca un pumn de mortar”, și era deosebit de refractară la cererile celor doi necunoscuți meșteri de biciclete din Ohio.^[105] Astfel, în fața disprețului și îndoielilor, frații Wright și-au continuat activitatea în semi-obscuritate, în timp ce alți pionieri ai aviației ca Santos-Dumont, Henri Farman, Léon Delagrange^⁠(d) și americanul Glenn Curtiss^⁠(d) intrau în lumina reflectoarelor.

Frații Wright la Belmont Park^⁠(d) Aviation Meet în 1910

* 1879: Lascăr L. Vorel (n. 19 august 1879, Iași — d. februarie 1918, München, Germania) a fost un pictor postimpresionist român^[1], al cărui stil este legat de expresionism.

S-a născut la Iași într-o familie mixtă, cehi-români: tatăl, Lascăr A. Vorel, farmacist în Piatra Neamț și mama, Julieta, născută Suess^[2]. Lascăr Vorel a fost strănepotul lui Anton Vorel, un farmacist bine cunoscut, ce venise în România din Boemia. La 26 mai 1825, prin hrisov domnesc, domnitorul Ioniță Sandu Sturdza îi acorda spițerului Anton Vorel dreptul de a deschide o spițerie în Târgul Pietrei, pentru "obșteasca înlesnire în treaba medicilor". În 1883, Lascăr A. Vorel (fiul lui Anton Vorel) primește brevetul de furnizor al Curții Regale, farmacia numindu-se din acel moment Farmacia Regală Vorel.^[3]

Lascăr L. Vorel și-a petrecut prima parte a vieții la Piatra Neamț^[1], unde frații săi, Constantin și Tudor, aveau să preia farmacia Vorel, ei fiind ultima generație care a stăpânit-o înainte de naționalizare în regimul comunist.

După studiile gimnaziale la Piatra Neamț^[4], urmează studiile liceale și Școala de Arte Frumoase din Iași^[1][4]. Lascăr Vorel și-a continuat studiile în Imperiul german, unde s-a stabilit în 1899^[1], și unde și-a petrecut apoi o mare parte din viață. La 17 octombrie 1900 s-a înscris la Akademie der Bildenden Künste München (Academia de Arte Frumoase München)^[1] [5], unde a fost elevul lui Franz Stuck^[6], și și-a dezvoltat un stil artistic influențat de secesiunea vieneză, și de alte variante de Art Nouveau.

În timp, a adoptat o viziune artistică inspirată de liniile geometrice ale lui Paul Cézanne. Deși a refuzat să se încadreze în vreun grup de artiști, operele lui au elemente comune cu cele ale unor expresioniști (inclusiv George Grosz). Multe dintre picturile sale sunt satirice, centrându-se pe caricaturi grotești ale societății burgheze. Majoritatea sunt pictate în guașă, predominând culorile albastru, gri, și mov.

Portret

Stilul său principal stă în contrast cu picturile sale în care apare regiunea natală: concentrându-se pe compoziții mai largi și peisaje ce includ portrete sentimentale de țărani și mesteșugari, a folosit culori mai deschise.

După începutul primului război mondial, Vorel a incorporat proteste pacifiste în picturile sale — acestea au fost ultimul mare subiect al picturii sale înaite de moartea sa în Germania, ce s-a petrecut înainte de sfârșitul conflictului mondial.

A decedat în februarie 1918 în Germania la München. Trupul său a fost reînhumat în Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamț^[1][6]. Mormântul pictorului Lascăr Vorel este declarat monument istoric, înscris în Lista monumentelor istorice din județul Neamț, purtând codul LMI: NT-IV-m-B-10752.

Artistul s-a afirmat atât în pictura în ulei și guașe^[1] cât și în grafică, expunându-și opera la München alături de creatori proeminenți și în România, începând din 1910, în cadrul expozițiilor Tinerimii Artistice din București^[1][6]. Expoziția din martie 1914 a „Tinerimii artistice”^[4], prin diversitatea tematică și stilistică a lucrărilor prezentate, unde alături de Brâncuși, Luchian, Paciurea, Jalea, Pallady, Petrașcu și alți pictori, a expus și Vorel, a fost socotită un moment important în evoluția artei românești pe calea înnoirii mijloacelor de expresie^[4]. Singura expoziție personală la Galeria Golz din München (1931)^[1].

În 1958, prima Expoziție retrospectivă organizată La București în sălile din Bd. Magheru nr.20^[4]. La Piatra Neamț, între 1969-1998, au avut loc mai multe ediții ale Bienalei Lascăr Vorel, simpozioane omagiale la Muzeul de Artă^[4].

În prezent, Muzeul de Artă din Piatra-Neamț deține cea mai mare parte a lucrărilor reprezentative din creația lui Lascăr Vorel^[1] , aduse în țară în 1918, după moartea artistului^[1] . Acestea au fost achiziționate de la urmașii familiei și o mare parte sunt expuse permanent^[7].

În 1993, la Piatra Neamț a fost înființată Galeria Lascăr Vorel, unde se organizează bienala de pictură Lascăr Vore

Lascăr L. Vorel

·         1881: George Enescu, compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român (d. 1955). George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoșani - d. 4 mai 1955, Paris) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este pe bună dreptate considerat unul din cei mai mari muzicieni români. Între anii 1888-1894 studiază la Conservatorul din Viena. Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmînd presa și publicul, deși avea doar 12 ani. După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). În ziua de 6 februarie 1898 își face debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1. Tot atunci, în același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia. Enescu a pus pe muzică cîteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dînd naștere mai multor lieduri în limba germană ale compozitorului. Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cîntece pe versuri de Clément Marot (1908). Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, avînd parteneri prestigioși ca Alfredo Casella, Louis Fournier. În timpul Primului război mondial rămîne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915). În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea cîștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de BANI generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte. După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938). Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerîndu-l părintele său spiritual. „Pentru mine, Enescu va rămîne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” (Yehudi Menuhin) În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. Opera o dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai tîrziu. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pămînt, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg. Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, cînd, în 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană. Opera și-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului internațional „George Enescu” din București, premiera românească datînd din 1958, cînd în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținînd lui Jean Rînzescu iar dirijor fiind Constantin Silvestri. O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Șerban (1995), care a provocat numeroase controverse. În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

Statuia lui George Enescu amplasată lângă Universitatea Națională de Muzică București. Sculptor Boris Caragea, 1961

Statuia lui George Enescu, sculptată de Ion Jalea, instalată în 1971 pe peluza din fața Operei Naționale București

Mormântul lui George Enescu din Cimetière du Père Lachaise - Paris

Creația:

Opere

• Oedip - tragedie lirică în patru acte pe un libret de Edmond Fleg, Op. 23 (1910-1931)

Simfonii

• Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, Op. 13 (1905)
• Simfonia nr. 2 în La major, Op. 17 (1912-1914)
• Simfonia nr. 3 în Do major pentru orchestră și cor, Op. 21 (1916-1918)

Alte lucrări orchestrale

• Poema română, suită simfonică pentru orchestră, Op. 1 (1897)
• Rapsodia română nr. 1 în La major, Op. 11 (1901)
• Rapsodia română nr. 2 în Re major, Op. 11 (1901)
• Suita orchestrală nr. 1 în Do major, Op. 9 (1903)
• Suita orchestrală nr. 2 în Do major, Op. 20 (1915)
• Suita orchestrală nr. 3 în Re major "Săteasca", Op. 27 (1937-1938)

Muzică de cameră

Cvartete pentru coarde

• Cvartet pentru coarde nr. 1 în Mi bemol major, Op. 22, Nr. 1 (1920)
• Cvartet pentru coarde nr. 2 în Sol major, Op. 22, Nr. 2 (1950-1952)

Sonate

• Sonata pentru vioară nr. 1 în Re major, Op. 2 (1897)
• Sonata pentru vioară nr. 2 în Fa minor, Op. 6 (1899)
• Sonata pentru vioară nr. 3 în La minor "în caracter popular românesc", Op. 25 (1926)
• Sonata pentru violoncel nr. 1 în Fa minor, Op. 26, Nr. 1 (1898)
• Sonata pentru violoncel nr. 2 în Do major, Op. 26, Nr. 2 (1935)

Alte lucrări de cameră

• Octet pentru coarde în Do major, Op. 7 (1900)
• Cantabile și presto pentru flaut și pian (1904)
• Dixtuor în Re major pentru suflători, Op. 14 (1906)
• Concertstück pentru violă și pian (1906)
• Légende pentru trompetă și pian (1906)
• Cvartet pentru pian nr. 1 în Re major, Op. 16 (1909)
• Impressions d'Enfance (Impresii din copilărie) pentru vioară și pian, Op. 28 (1940)
• Cvintet pentru pian în La minor, Op. 29 (1940)
• Cvartet pentru pian nr. 2 în Re minor, Op. 30 (1943-1944)
• Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Op. 33 (1954)

Muzică pentru pian

• Suita pentru pian nr. 1 în Sol minor "în stil vechi", Op. 3 (1897)
• Suita pentru pian nr. 2 în Re major, Op. 10 (1901-1903)
• Suita pentru pian nr. 3 (Pieces impromptues), Op. 13 (1913-1916)
• Sonata pentru pian nr. 1 în Fa diez minor, Op. 24, Nr. 1 (1924)
• Sonata pentru pian nr. 3 în Re major, Op. 24, Nr. 3 (1933-1935)

George Enescu

Casa memorială G. Enescu de la Cumpătu, Sinaia

În București se găsește Muzeul Național „George Enescu", găzduit în trei camere din Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei. În anexa din spatele palatului, deschisă publicului, au locuit Maruca și Enescu.^[15]

Lângă Moinești se găsește conacul de la Tescani, donat de soția lui Enescu statului român cu condiția ca acesta să construiască aici un centru de cultură pentru artiști. La Liveni se găsește casa în care a copilărit compozitorul. Există o casă memorială George Enescu în Sinaia (Vila Luminiș, cartier Cumpătul). În conacul din Tescani, Bacău („Centrul Cultural Rosetti-Tescanu”), statul român a deschis în anii '80 un centru de creație, aici au fost compuse opere literare (Jurnalul de la Tescani, de Andrei Pleșu) și au loc în fiecare an tabere de pictură și de filosofie.

Casa din Mihăileni a bunicului matern, în care Enescu a petrecut o parte din copilărie, a ajuns până în 2014 într-o stare avansată de deteriorare. A fost salvată în august 2014 de la demolare de o echipă de arhitecți voluntari.

·         1883: S-a născut celebra creatoare franceză de modă Gabrielle Chanel, numită şi „Coco”. In 1916, a lansat o linie a eleganţei feminine care s-a impus drept “stilul Chanel”; (d.10.01.1971).
* 1883: Leonid Alekseievici Kulik (în rusă Леонид Алексеевич Кулик) (n. 19 august 1883, Tartu – d. 14 aprilie 1942) a fost un mineralog rus care s-a remarcat pentru cercetarea meteoriților.

S-a născut la Tartu^[1] (Estonia) și a studiat la Institutul Imperial de Silvicultură din Sankt Petersburg și la Universitatea din Kazan. A slujit în armata rusă în timpul Războiului Ruso-Japonez, apoi a petrecut ceva timp în închisoare pentru activități politice revoluționare. A slujit apoi în armata rusă în timpul Primului Război Mondial.

După război a devenit instructor, predând mineralogia la Tomsk. În 1920 i s-a oferit un loc de muncă la Muzeul de Mineralogie din orașul Sankt-Petersburg.

În 1927 a condus prima expediție de cercetare sovietică pentru a investiga evenimentul de la Tunguska^[2], cel mai mare impact astronomic înregistrat în istorie, care a avut loc la 30 iunie 1908. El a făcut o călătorie de recunoaștere în zonă și a vorbit cu martorii locali. A înconjurat zona unde copacii au fost doborâți și s-a convins că aceștia erau culcați la pământ cu rădăcinile întoarse către centru. Totuși el nu a găsit niciun fragment de meteorit de pe urma impactului.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a luptat din nou pentru țara sa, de data aceasta într-o miliție paramilitară. A fost capturat de Armata Germană și a murit de tifos într-un lagăr de prizonieri de război

Leonid Kulik

* 1890: Prințesa Augusta Victoria de Hohenzollern (19 august 1890 - 29 august 1966), a fost o prințesă germană. A fost soția regelui Manuel al II-lea al Portugaliei însă după detronarea acestuia.

Augusta Victoria a fost fiica lui Wilhelm, Prinț de Hohenzollern, fost moștenitor prezumptiv la tronul Regatului României și a primei lui soții, Prințesa Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii.^[1][2] Bunicii paterni au fost Leopold, Prinț de Hohenzollern și Infanta Antónia a Portugaliei, una dintre moștenitoarele tronului Portugaliei.^[1][2] Bunicii materni au fost Prințul Louis, Conte de Trani și Mathilde Ludovika, Ducesă de Bavaria.

Louis a fost fiul cel mare al regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii și al celei de-a doua soții, Arhiducesa Maria Theresa de Austria. Mathilde Ludovika a fost sora împărătesei Elisabeta a Austria ("Sisi").

Fratele mai mic al tatălui ei a fost regele Ferdinand I al României.

Prințesa Augusta Victoria

La 4 septembrie 1913, Augusta Victoria s-a căsătorit cu Manuel al II-lea al Portugaliei.^[1][2] El a succedat la tronul portughez după asasinarea tatălui său Carlos I al Portugaliei și a fratelui mai mare, Luís Filipe, Duce de Braganza la 1 februarie 1908. A fost detronat de revoluția din 5 octombrie care a dus la crearea Primei Republici Portugheze. Mireasa avea 23 de ani iar mirele 24. Manuel a murit la 2 iulie 1932 la Fulwell Park, Twickenham, Middlesex, Anglia. Nu au rezultat copii din această căsătorie.

La 23 aprilie 1939, Augusta Victoria s-a recăsătorit cu contele Robert Douglas,^[1][2] fiul cel mare al contelui Ludvig Douglas. Mireasa avea aproape 49 de ani iar mirele 59. Nici din a doua căsătorie nu au rezultat copii. Douglas a murit la 26 august 1955.

Augusta Victoria de Hohenzollern

·         1901: Ștefan Nădășan, inginer român, membru al Academiei Române (d. 1967)

·         1915: Margareta Giurgea, fizician român

·         1916: Vasile Brătulescu, pictor român (d. 1981)
* 1918: Zlata Mihailovna Potapova (în rusă Злата Михайловна Потапова) (n. 19 august 1918, Moscova — d. 1994, Moscova) a fost o filologă, critic literar și traducătoare sovietică și rusă. Ea era specialistă în limbile romanice, în special în limba italiană.
A absolvit cursurile Institutului de Filosofie, Literatură și Istorie „Nikolai Cernîșevski” din Moscova (1941). A obținut titlul științific de doctor în filologie. A lucrat în perioada 1952—1984 la Institutul de Literatură Universală „Maxim Gorki” din Moscova.^[1] Activitatea ei pe plan literar i-a adus mai multe medalii. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din URSS (1970).
* 1921: Eugene Wesley „Gene“ Roddenberry (n. 19 august1921, El Paso, Texas, SUA^[9] – d. 24 octombrie1991, Santa Monica, SUA^[10]) a fost un regizor și producător de film american, creator al serialului de televiziune Star Trek. A fost una din primele persoane căreia i s-au organizat funeralii spațiale, după moarte cenușa fiindu-i expediată în spațiu^[11]. Roddenberry a fost decorat cu Crucea pentru Distincție în Zbor (o medalie a Statelor Unite ale Americii) pentru acțiunile sale în cadrul corpului armat american în Teatrul Pacific din cel de-al Doilea Război Mondial.
Roddenberry a început să scrie scenarii înainte de Star Trek, încă din perioada în care lucra ca polițist în Los Angeles, sub pseudonimul Robert Wesley, datorită regulamentelor inflexibile ale poliției. Din această perioadă datează scenariile unor seriale populare ale anilor '60, cum ar fi Highway patrol, iar mai tîrziu Have Gun, Will Travel. Episodul din prima serie a serialului ,,Helen of Abajinian" a cîștigat un premiu al Ghildei Americane a Scriitorilor.

Gene Roddenberry

* 1924: Willard Sterling Boyle (n. 19 august 1924, Amherst, Nova Scotia, Canada - d. 7 mai 2011) este un fizician american de origine canadiană, cunoscut ca fiind coinventator al laserului cu rubin și al senzorului CCD, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică din 2009, împreună cu George E. Smith, pentru inventarea unui circuit cu semiconductori pentru imagini – senzorul CCD. Cei doi au împărțit jumătate din premiu, cealaltă jumătate fiindu-i acordată lui Charles Kao, inventatorul fibrei optice

Willard Boyle

* 1925: Maxim Berghianu (numele de familie original: Berghian, n. 19 august1925, Sighișoara - d. 30 ianuarie 2005, București)^[1], a fost un demnitar comunist român.

În anul 1945, Maxim Berghianu a devenit membru al Partidului Comunist din România.

A fost membru al CC al PMR, președinte al Comitetului de Stat al Planificării. În mai 1961 a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”.

Maxim Berghianu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1959 - 1989.

A fost membru al CC al PCR (1955-1989); ulterior a fost prim-secretar al regiunii Cluj (1964) și al județului Ilfov (1978), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1965-1967), președinte al Consiliului de Stat al Planificării (1965-1972), ministru al Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe (1972-1978), ministru secretar de stat la Agricultură și Industria Alimentară (1979-1981), ministru al Muncii (1981-1990), ministru al turismului în guvernul Constantin Dăscălescu (28 martie 1985 - 22 decembrie 1989).

A fost căsătorit cu actrița Silvia Popovici (1933-1993).

Maxim Berghianu

* 1933: Debra Paget (născută Debralee Griffin; n. 19 august 1933, Denver, Colorado) este o actriță americană.

Debra Paget

·         1935: Dumitru Radu Popescu (n. 19 august 1935, Păușa, județul Bihor (interbelic)) este un scriitor, prozator, dramaturg, scenarist de film și academician român. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975.^[2][3]

Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.

Opere:

Volume de proză

• Fuga - 1958
• Fata de la miazăzi - 1964
• Somnul pământului - 1965
• Dor (povestiri) - 1966
• Umbrela de soare - 1967
• Prea mic pentru un război așa de mare - 1969
• Duios Anastasia trecea - 1967
• Ploaia albă - 1971
• Căruța cu mere - 1974
• Leul albastru - 1981
• Galaxia Grama - [1984]
• Truman Capote și Nicolae Țic - 1995
• Complexul Ofeliei, (eseuri) - 1998
• Actori la curtea prințului Hamlet (publicistică) - 1999
• Dudul lui Shakespeare (publicistică) - 2000
• Pușca lui Caragiale - 2003
• Săptămâna cu 1001 de nopți - 2004
• Ștefan cel Mare - 2005
• Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen - 2007
• Diavolul aproximativ sau ora de metafizică - 2008
• Epistola către englezi - 2009
• Opere, I, ș. u. - 2010 ș. u.
• "Senin de august"

Romane

• Zilele săptămânii - 1959
• Vara oltenilor - 1964
• F - 1969
• Vânătoarea regală - 1973
• Cei doi din dreptul Țebei - 1973
• O bere pentru calul meu - 1974
• Ploile de dincolo de vreme - 1976
• Împăratul norilor – 1976
• Viața și opera lui Tiron B. I. Iepurele șchiop - 1980
• Viața și opera lui Tiron B. II. Podul de gheață - 1982
• Orașul îngerilor - 1985
• Dumnezeu în bucătărie - 1994
• Paolo și Francesca și al treisprezecelea apostol - 1998
• Săptămâna de miere - 1999
• Falca lui Cain - 2001
• Cucul de fier sau grădarea raiului - 2004
• Nopțile săptămânii - 2005
• Întoarcerea tatălui risipitor - 2008
• Pastorul sașilor - 2010

Piese de teatru

• Mama (debut ca damaturg) - 1960
• Vara imposibilei iubiri - 1966
• Vis - 1968
• Cezar, măscăriciul piraților - 1968
• Acești îngeri triști- 1969
• Pisica în noaptea Anului Nou - 1971
• Pasărea Shakespeare - 1973
• Muntele - 1977
• Studiu osteologic asupra scheletului unui cal dintr-un mormânt avar din Transilvania - 1979
• Rezervația de pelicani - 1983
• Paznicul de la depozitul de nisip - 1984
• Piticul din grădina de vară - 1973
• Moara de pulbere - 1988
• Dalbul pribeag
• Mormântul călărețului avar
• Moara de pulbere
• Mireasa cu gene false
• O batistă în Dunăre^[4]
• Rugăciune pentru un disk-jockey
• Domnul Fluture și doamna Fluture sau Paradisul - 2006

Scenarii de film

• Un surâs în plină vară(1963), regia Geo Saizescu
• Prea mic pentru un război atât de mare (1969), regia Radu Gabrea
• Păcală (1974), regia Geo Saizescu
• Duios Anastasia trecea (1979), regia Alexandru Tatos
• Vânătoarea de vulpi (1980), regia Mircea Danieliuc
• Fructe de pădure (1983), regia Alexandru Tatos
• Nelu (1988)
• Rochia albă de dantelă (1989), regia Dan Pița
• Turnul din Pisa (2002), regia Șerban Marinescu
• „15” (2005), regia Sergiu Nicolaescu

Poeme

• Câinele de fosfor - 1981

Eseuri

• Virgule (eseu) - 1978

·         1939 - S-a născut Ginger (Peter) Baker, baterist şi compozitor britanic (Cream, Blind Faith, Ginger Baker's Airforce).

·         1940 - S-a născut Jonathan (Roger James Cook), cântăreţ şi compoziotr britanic.

·         1940 - S-a născut Johnny Nash, cântăreţ, chitarist, compozitor şi actor american.

·         1941: S-a născut inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii europene de chimie;(d. 2005).

* 1941: Mihail Papayannakis (n. 19 august 1941 - d. 26 mai 2009) a fost un om politic grec, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Greciei.
* 1943: Emanoil-Mihail Cernescu (n. 19 august 1943) este un fost senatorromân în legislatura 1990-1992 ales în județul Mehedinți pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Emanoil-Mihail Cernescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Italiană, Ungaria, Republica Argentina, URSS și Canada.

·         1943 - S-a născut Don Fardon (Donald Maughn), cântăreţ britanic.

·         1943 - S-a născut Billy J. Kramer (William Howard Ashton), vocalist britanic (Bliiy J. Kramer & The Dakotas).
* 1944: Jack Canfield (n. 19 august 1944, Fort Worth, Texas, SUA), cunoscut drept coach-ul nr. 1 al Americii, este un au­tor de bestselleruri, orator profesionist, trainer și antreprenor. Este fon­datorul și președintele The Canfield Training Group („Grupul de Training Canfield”), care instruiește antreprenori, educatori, lideri de corporații, specialiști în vânzări și indivizi motivați, cum să-și extindă viziunea și să-și accelereze realizarea obiectivelor profesionale și personale.

Jack Canfield s-a născut la 19 august 1944, Forth Worth, Texas, iar anii adolescenței i-a petrecut în Wheeling, West Virginia. A absolvit Institutul Militar Linsly în 1962. În 1981, a primit un doctorat onorific din partea Universității din Santa Monica.

Creatorul mult iubitei serii Chicken Soup for the Soul (Supă de pui pentru suflet) și motorul din spatele dezvoltării și vânzării a peste 100 de milioane de exemplare vândute în Statele Unite (și 500 de milioane în întreaga lume, traduse în 43 de limbi), Jack Canfield are calificarea rară de a putea vor­bi despre succes. Este autor de editoriale citit în peste 150 de ziare. Seria de televiziune Chicken Soup for the Soul a fost divizată atât în rețeaua PAX, cât și în ABC. De asemenea, este autorul unei alte cărți care s-a bucurat de popularitate și a devenit un ghid al succesului pentru oamenii de pretutindeni - The Succes Principles (Principiile Succesului).

Jack Canfield este și absolvent de Harvard, deține diploma de masterat în psihologia educației la Universitatea din Massachusetts, și trei docto­rate onorifice. În decursul ultimilor 40 de ani, a fost psihoterapeut, consultant educațional, trainer în corporații și autoritate de prestigiu în stima de sine, succesul revoluționar și performanță de vârf.

Deține Recordul Mondial Guinness pentru șapte bestselleruri apărute pe lista New York Times în aceeași zi (24 mai 1998). Deține Recordul Mondial și pentru cea mai lungă sesiune de autografe (pen­tru Chicken Soup for the Kid’s Soul <<Supă de Pui pentru Sufletul Copilului>>).

Este fondatorul Fundației pentru Stima de Sine, care oferă resurse pentru stima de sine și traininguri pentru asistenți sociali, beneficiari de ajutor social și specialiști în resurse umane. Jack a scris și a coprodus Programul GOALS, un video program de training pentru a ajuta oamenii din California să treacă de la ajutor social la muncă, ceea ce a ajutat 810 000 de oameni să iasă din șomaj.

A apărut la peste 1 000 de radiouri și programe de televiziu­ne, inclusiv Oprah, The Montel Williams Show, Larry King Live, The Today Show, Fox & Friends, The CBS Evening News, the NBC Nightly News, CNN Talk Back Live, precum și pe PBS și BBC. Jack a apărut și în 19 filme, inclusiv The Secret, The Truth, The Opus, Choice point, The Tapping Solution și The Keeper of the keys. 

A condus mai bine de 2 500 de traininguri, ateliere de lucru și seminarii – și a prezentat și condus ateliere de lucru pentru mai mult de 500 de corporații, asociații profesionale, universități, școli, organizații pentru sănătatea mentală în toate cele 50 de state și 35 de țări. Clienții săi includ Microsoft, Federal Express, Siemens, Campbell’s Soup Company, Virgin Records, Sony Pictures, General Electric, Sprint, Merrill Lunch, Hartford Insurance, Johnson & Johnson, Coldwell Banker, Northrop, RE/MAX, Keller Williams, UCLA, YPO, Departamentul Naval al SUA și Children’s Miracle Network (Rețeaua Miracolelor pentru Copii).

Jack Canfield apare în National Speakers Association Speakers Hall of Fame (Hall of Fame a Asociației Naționale a Oratorilor), a primit Bursa Paul Harris de la Rotary Club, i s-a înmânat Medalia Cancelarului din par­tea Universității Massachusetts. A fost numit de două ori Motivatorul Anului de revista Business Digest, a primit Premiul Oratorul Anului din partea Societății de Leadership și Succes, precum și Premiul Național de Leadership din partea Asociației Naționale pentru Stima de Sine.

Jack Canfield

·         1945 - S-a născut Ian Gillan, vocalist şi compozitor britanic (Deep Purple, Ian Gillan Band).
* 1946: Ioan Adam (n. 19 august 1946, Mediaș) este un critic și istoric literar român. Începând din 2001 este profesor universitar la Universitaea Româno-Canadiană din Brașov. În anul 2000 a obținut doctoratul în filologie la Universitatea din București cu teza Ideologia literară a lui Duiliu Zamfirescu

Este fiul lui Gheorghe Adam, tehnician feroviar, și al Elisabetei (n. Balteș), funcționară. A urmat cursuri elementare la Școala medie nr. 1 din Mediaș între 1953-1960, apoi, între 1960-1963, Liceul „Ștefan Ludwig Roth” și Liceul „Axente Sever” (1963-1964) din același oraș. În 1969 devine absolvent al Facultății de Filologie din București. Imediat după absolvire devine redactor la Scânteia, până în 1974; trece pentru o vreme ca șef la secția culturală de la Scânteia tineretului (1974-1983) și revine la Scânteia în perioada 1983-1988. Între 1988 și 1991 este redactor la Editura Eminescu. Începând din 1991 este publicist-comentator la Secția cultură a ziarului Adevărul.

Devine consilier parlamentar și publicist la săptămânalul Parlamentul (1992-1993), redactor-șef adjunct la Vocea României(1993-1996), apoi realizator-coordonator de programe culturale la Radio România Tineret între 1996-2002. Este colaborator la Adevărul literar și artistic, Amfiteatru, Argeș, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Luceafărul, România literară, Steaua, Tribuna, Viața Românească etc. A fost cofondator al Cenaclului și suplimentului literar-artistic „Confluențe” (1981) al Scânteii tineretului. A preluat, de la vol. V, îngrijirea ediției de Opere a lui Duiliu Zamfirescu, după moartea lui Mihai Gafița.

Debutul în volum se produce în 1979 cu o Introducere în opera lui Duiliu Zamfirescu. Editează monografia Duiliu Zamfirescu, datorată lui G. C. Nicolescu, aducându-i completări și rectificări bibliografice. A îngrijit și realizat ediții cu destinație didactică din operele clasicilor (G. Călinescu, Ion Pillat, Gh. Brăescu) și ale contemporanilor (Eugen Jebeleanu, M. R. Paraschivescu).

Opera:

• Introducere în opera lui Duiliu Zamfirescu, București, 1979 (ed. II, revăzută și adăugită, Focșani, 2002);
• Planetariu, eseuri, București, 1984;
• Bat clopotele pentru Basarabia, în colab. cu Georgeta Adam, București, 1995;
• Inelele lui Saturn, eseuri, București, 1998;
• Panteon regăsit. O galerie ilustră a oamenilor politici români, București, 2000;
• Oglinda și modelele. Ideologia literară a lui Duiliu Zamfirescu, București, 2001;
• Proba exilului, în colab. cu Georgeta Adam, București, 2002;
• Parole in Balcania, eseuri, București, 2003.

Traduceri

• G. Bayo, Revolta lui Arthur Rimbaud, în colab. cu R. Adam, București, 1998.

·         1946: S-a nascut William Jefferson ( Bill ) Clinton la Hope, Arkansas – Al 42-lea presedinte al SUA 1993 – 2001.

·         1948: S-a nascut Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV; (n.Fagaras; d. 29.08. 2005, Bucuresti).

* 1948: Tommy Söderberg (n. 19 august 1948 în Stockholm) este un antrenor suedez de fotbal.
* 1949: Roger Meddows-Taylor, cunoscut mai ales ca Roger Taylor (născut la 26 iulie 1949, King's Lynn, Norfolk, Regatul Unit) este un muzician englez polivalent, cu un ambitus vocal de tenor acoperind patru octave, cel mai bine cunoscut ca bateristul formației de muzică rock Queen.

Roger Taylor

Roger Taylor în anul 2008

·         1951: John Richard Deacon (născut la 19 august 1951, Oadby, Leicester, Regatul Unit) este un muzician englez polivalent și producător muzical, cel mai bine cunoscut în calitatea de chitarist bas al formației de muzică rock britanică Queen.

John Deacon

John Deacon în 1977

* 1952: Jonathan Scott Frakes (n. 19 august 1952, Bellefonte, Pennsylvania) este un actor american, autor și regizor, cel mai cunoscut pentru interpretarea rolului Comandor William T. Riker în franciza Star Trek și pentru rolul său de gazdă al emisiunii Beyond Belief: Fact or Fiction(1998–2002).

Jonathan Frakes

* 1956: Titu Andreescu (n. 19 august 1956 la Timișoara) este un matematician american născut în România. Este cunoscut pentru activitatea și implicarea sa în cadrul Olimpiadelor Internaționale de Matematică, fiind antrenorul echipei Statelor Unite la OIM 1994.

Încă din tinerețe și-a manifestat aptitudinea pentru matematică. Trei ani la rând, între 1973 și 1975, s-a evidențiat la concursul de rezolvat probleme din Gazeta Matematică. Abia trecut de 20 de ani, devine antrenor al echipei olimpice de matematică a României. Ulterior devine profesor emerit și consilier pe lângă Ministerul Educației. Resimte nedreptățile la care este supus din partea regimului comunist, astfel că după 1989 emigrează în SUA.

În prezent este director al Mathematical Association of America.

Inegalitatea de mai jos îi poartă numele:

${\displaystyle {\frac {a_{1}^{2}}{x_{1}}}+{\frac {a_{2}^{2}}{x_{2}}}+\ldots +{\frac {a_{n}^{2}}{x_{n}}}\geq {\frac {(a_{1}+a_{2}+\ldots +a_{n})^{2}}{x_{1}+x_{2}+\ldots +x_{n}}},\;(\forall )a_{i}\in \mathbb {R} ,\;x_{i}>0,\;i={\overline {1,n}},\;n\geq 2.\!}$ (inegalitatea lui Titu Andreescu)

* 1957: Svetlana Guskova (în rusă Светлана Гуськова; n. 19 august 1957, Tiraspol, URSS) este o atletă moldoveancă.

* 1967: Leo Florian Grozavu (n. 19 august 1967) este un fost fotbalist român, în prezent antrenor

* 1957: Cesare Claudio Prandelli (pronunție în italiană: /ˈtʃezare pranˈdɛlli/; n. 19 august 1957 în Orzinuovi, provincia Brescia) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal italian.

* 1963: Joey Tempest (n. Rolf Magnus Joakim Larsson; 19 august 1963) este un muzician suedez, vocalist și compozitor al formației rockEurope. El a scris hituri ca "The Final Countdown", "Rock the Night" și "Superstitious."

În prezent Joey Tempest locuiește în Londra împreună cu soția sa Lisa Worthington și fiul lor James Joakim Larsson

Joey Tempest

Tempest in 2013

* 1965: Victor Șelin (în rusă Виктор Шелин; n. 19 august 1965, Rîșcani) este un om de afaceri, politician și fost jurnalist din Republica Moldova, președinte al Partidului Social Democrat.

Victor Șelin

* 1967: Satya Narayana Nadella (/nəˈdɛlə/ ; n. 19 august 1967,^[7] Hyderabad, India, India^[8]) este un inginer și director executiv indiano-american. În prezent, ocupă funcția de director executiv (CEO) al Microsoft, urmând pe Steve Ballmer în 2014.

Înainte de a deveni director executiv, el a fost vicepreședintele executiv al grupului Microsoft Cloud și Enterprise Group, responsabil de construirea și conducerea platformelor de calcul ale companiei.

Satya Nadella

Satya Nadella in 2017

·         1969: Matthew Langford Perry este un actor canadiano-americannominalizat la premiile Emmy și Globul de aur. S-a născut la 19 august1969 în Williamstown, Massachusetts și este cel mai bine cunoscut pentru rolul lui Chandler Bing în sitcom-ul Friends (Prietenii tăi) (1994-2004)
Filmografie:

• 1997 - Fools Rush In
• 1998 - Almost Heroes
• 1999 - Three to Tango
• 2000 - The Whole Nine Yards
• 2002 - Serving Sara
• 2004 - The Whole Ten Yards
• 2006 - The Ron Clark Story
• 2007 - Numb

Matthew Perry

Perry la "Primetime Emmy Awards", 2010.

·         1970: Fat Joe, rapper american

·         1971: João Manuel Vieira Pinto (n. 19 august 1971) este un fost fotbalist portughez care juca pe postul de atacant. El a reprezentat echipa națională de fotbal a Portugaliei la un Campionatul Mondial și la două Campionate Europene de Fotbal.

·         1972: Roberto Carlos "Pato" Abbondanzieri (născut Abbondancieri, pe 19 august 1972, în Bouquet, Santa Fe) este un fost fotbalist argentinian, care juca pe postul de portar. El a petrecut cea mai mare parte a carierei sale la clubul Boca Juniors din Argentina, dar și o bună perioadă de timp la Getafeîn La Liga.

·         1973: Mette-Marit, Prințesă Moștenitoare a Norvegiei (născută Mette-Marit Tjessem Høiby, 19 august 1973) este soția lui Haakon, Prințul Moștenitor al Norvegiei.

Mette-Marit

Prințesă Moștenitoare a Norvegiei

·         1973: Marco Materazzi (născut la 19 august 1973), este un fost fotbalist italian, cunoscut pentru activitatea la echipa italiană din Serie A Internazionale Milano. În finala Campionatului Mondial de Fotbal, Materazzi a fost implicat într-un incident cu Zinedine Zidane, când a primit un cap în piept, care a dus la eliminarea fotbalistului francez
* 1982: Stipe Miocic (n. 19 august 1982, Independence[*], SUA) este un luptător de arte marțiale mixte american care în prezent evoluează în UFC, fiind fostul campion la categoria grea.
* 1985: Andrei Petrescu (n. 19 august 1985, Buzău, România) este un fotbalistromân care evoluează în prezent la CS Buftea. De-a lungul carierei a evoluat la Gloria Buzău, FC Caracal, Rapid, Ceahlăul Piatra-Neamț, FC Săcele, Concordia Chiajna, FC Snagov și la CF Brăila.
* 1985: Daniela Laura Herrero (născută la 19 august 1985) este o cântăreață, actriță și compozitoare argentiniană. Este cunoscută pentru rolul personajului Mariana Pagliaro din Costumbres argentinas.

Daniela Herrero

·         1987: Nico Hülkenberg, pilot german

·         1989: Sara Nuru, fotomodel german și manechin
* 1991: Matyas Szabo (n. 19 august 1991, Brașov) este un scrimer german de origine română specializat pe sabie. A fost laureat cu aur pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 2014 de la Kazan și la Campionatul European de Scrimă din 2015 de la Montreux. Este fiul campionilor români la scrimă Vilmoș și Reka Szabo.
* 1996: Laura Tesoro (n. 19 august 1996,^[1] Anvers, Belgia) este o cântăreță din Belgia. Ea cochetează și cu actoria. A reprezentat Belgia la Concursul Muzical Eurovision 2016, din Stockholm, Suedia. Laura este cunoscută și pentru rolul ei din telenovela „Familie”, unde interpretează personajul Charlotte. A participat și la Vocea Flandrei, unde a ieșit pe locul al doilea.
Laura Tesoro s-a născut la 19 august 1996, în Flandra. Primul rol pe care l-a jucat a fost în drama polițistă „Witse”, interpretând rolul lui Evy Cuypers, în 2008, continuându-și aparițiile și în musical-urile „Annie” și „Domino”. În 2012, a apărut în telenovela „Familie”. În 2014, a participat la cel de-al treilea sezon al competiției muzicale Vocea Flandrei, făcând parte din echipa Koen. În același an, Laura a scos single-ul „Outta Here”, atingând locul 23 în topurile din Flandra.
În 2015, a oferit publicului „Funky Love”. În noiembrie 2015, Laura a fost anunțată că este unul din cei cinci participanți la selecția Belgiei.^[2] În primul show, a realizat un cover al melodiei „Düm Tek Tek”, melodie ce a reprezentat Turcia la Concursul Muzical Eurovision 2009.^[3] În cel de-al doilea show, a prezentat melodia „What's the pressure”, obținând cel mai mare punctaj din partea publicului.^[4] Pe 17 ianuarie 2016, a fost declarată câștigătoare, obținând atât victoria din partea publicului, cât și din partea juriilor internaționale

Laura Tesoro

Laura pe scenă, în 2014

Decese

·         14 e.n: A murit Gaius Julius Caesar Octavianus Augustus, primul împarat roman (27 î.e.n. – 14). Augustus Octavianus Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola),   a fost primul Împărat Roman. Deși a păstrat în aparenta  Republica Romana, insa a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr.

·         947: Moare liderul rebel  Abu Yazid (n. 873). Abū Yazid ibn Mukhallad Kayrād al-Nukkari, a fost un berber din tribul BanuIfran, care a condus o revoltă împotriva Califatul Fatimid în Ifriqiya (Tunisia de azi și in estul Algeriei) începând cu anul 944. Abū Yazid a cucerit Kairouanpentru un timp, dar în cele din urmă a fost respins  și ulterior învins de califul fatimid  al-Mansur Billah.

·         1493: Frederic al III-lea (n. 21 septembrie 1415, Innsbruck - d. 19 august1493, Linz) a fost ales Rege al Romanilor (Rex Romanorum) din 1440și a fost încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1452 domnind până la moartea sa. A făcut parte din Casa de Habsburg. A fost căsătorit cu Eleonora Elena de Portugalia, fiica regelui Eduard I al Portugaliei și a soției acestuia, Eleonora de Aragon.

La 2 februarie 1440 a fost ales Rege german la Frankfurt am Main. Până la încoronarea sa de către papa Nicolae al V-lea la 19 martie 1452 ca Împărat al Sfântului Imperiu Roman a domnit sub numele de Frederic al IV-lea (Rege german). Odată cu încoronarea sa la Roma ca împărat romano-german (catolic) de către Papa Nicolae al V-lea a intrat în cronologia imperială ca Frederic al III-lea (Sfânt Împărat Roman). A fost ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman încoronat la Roma, și antipenultimul împărat încoronat de Papă. Ca Arhiduce al Austriei a purtat numele de Frederic al V-lea (Arhiduce al Austriei).

S-a opus reformei Imperiului, reușind cu greutate să evite alegerea unui alt Rege al Germaniei. În timpul domniei sale nu a reușit să câștige nici o bătălie, recurgând la planuri subtile pentru a-și păstra puterea. L-a ținut ostatic pe nepotul său Ladislau Postumul, în încercarea de a-și exersa autoritatea asupra teritoriilor acestuia. Nu a reușit însă să obțină controlul asupra Ungariei și Boemiei, fiind învins de Matia Corvin în 1485, acesta din urmă ocupând Viena timp de 5 ani. Din această cauză, curtea lui Frederic al III-lea a avut o existență itinerantă, de-a lungul anilor Frederic rezidând ca rege german și sfânt împărat roman (catolic) la Graz, Linz și Wiener Neustadt.

Principalele succese le-a obținut datorită faptului că a trăit mai mult decât rivalii săi și a reușit, printr-o politică de alianțe prin căsătorie reușită, să extindă domeniul Habsburgilor, aceștia devenind una dintre familiile regale predominante în Europa. Alte victorii de mai mică importanță au fost reprezentate de înființarea episcopatelor de Viena și Wiener Neustadt, un pas ce nici un alt Duce de Austria nu l-a reușit înaintea sa. La vârsta de 77 de ani, Frederic a murit la Linz, în timpul unei operații de amputare a piciorului stâng.

Frederic III

Împărat al Sfântului Imperiu Roman; Arhiduce de Austria

Portret de Hans Burgkmair, c. 1500 (Kunsthistorisches Museum, Viena)

·         1580: Andrea Palladio, arhitect italian (n. 1508)

·         1662: A murit Blaise Pascal, personalitate enciclopedică, filosof şi scriitor francez, deschizător de drumuri în fizică şi matematică; a scris una dintre cărţile fundamentale de apologetică creştină: “Cugetări”; (n. 19.06.1623).

·         1713: Atanasie Anghel (Athanasiu Angelu, născut la Bobâlna, Hunedoara, d. 19 august 1713, Alba Iulia), mitropolit ortodox (pravoslavnic) al Bălgradului (Alba Iulia) a fost primul episcop român unit, oficial. Urmaș al vlădicului Teofil Seremi în scaunul Mitropoliei Bălgradului (Alba-Iuliei), mitropolitul Atanasie a continuat și desăvârșit eforturile predecesorului său de unire religioasă a românilor transilvăneni cu Biserica Romei, vechea biserică ortodoxă din Ardeal fiind de-acum numită Biserica Română Unită, cunoscută ulterior și sub numele de Biserica greco-catolică română.

Atanasie Anghel s-a născut la Bobâlna, unde tatăl său era preot, nobil de Ciugud^[1]. A fost hirotonit episcop în ziua de 22 ianuarie 1698 de către mitropolitul Teodosie (cca. 1620 -1708), chiriarh al Mitropoliei Ungrovlahiei și de Patriarhul Dositei al Ierusalimului, aflat în exil. Cu această ocazie, Patriarhul Dositei al Ierusalimului (1641 - 1707) i-a dat proaspătului hirotonit întru vlădicie instrucțiuni precise, între care:

„Trebuie, arhieria Ta, slujba bisericei, adecă Octoihul, Mineele și alte cărți, ce se cântă duminicile și sărbătorile și slujba de toate zilele să te nevoiești cu deadânsul să se citească toate pre limba slovinească sau elinească, iară nu românească sau într-alt chip.^[2]”

. Patriarhul Dositei îi mai cere episcopului Atanasie Anghel să dea ascultare atât ierarhilor greci de la curtea lui voievodului Constantin Brâncoveanu^[3], care supervizau activitatea ierarhilor români^[4], cât și ierarhiei calvinești ardelene.

În 7 octombrie 1698^[1], a convocat sinodul de unire de la Alba Iulia, dând publicității o Carte de mărturie (Manifest)^[1]. Actul unirii cu Biserica Catolică a fost semnat de Atanasie Anghel și de toți membrii Sinodului de la Alba Iulia (38 de protopopi districtuali^[5] și de 2270 de preoți), fiind pecetluit cu sigiliul Mitropoliei Bălgradului. Dieta Transilvaniei, controlată fiind de protestanți, n-a văzut cu ochi buni eliberarea confesională a poporului român. Marii proprietari de pământ au început să-i persecute pe preoții români uniți, situație căreia Atanasie Anghel a trebuit să-i facă față. Nobilii reformați au pus la cale revolte printre țărani, să nu se alăture Bisericii Catolice.

În aceste condiții, episcopul Atanasie Anghel a convocat un nou sinod, care a avut loc tot la Alba Iulia, pe 4 septembrie1700 și la care au luat parte protopopi si preoți, precum și câte 3 delegați mireni din fiecare sat românesc. Cei 54 de protopopi, împreună cu toți preoții și delegații prezenți, au semnat un nou act, în care au întărit decizia sinodului din 1698, consfințind unirea religioasă a românilor din Ardeal cu Biserica Catolică.

Pentru Atanasie Anghel au urmat ani grei, fiind atacat atât de calvini, cât și de Arhiepiscopia Bucureștilor. Atanasie Anghel a fost chemat la Viena, pentru a da explicații. În aceste condiții, pe 7 aprilie 1701, a făcut o declarație prin care nu-l mai recunoștea pe arhiepiscopul Bucureștiului ca superiorul său.

A decedat la Alba Iulia în data de 19 august 1713 fiind înmormântat lângă vechea biserică a Mitropoliei Bălgradului (construită de domnitorul Mihai Viteazul). Ulterior, odată cu construcția Cetății Alba Carolina, vechea biserică a fost demolată, iar mormântul vlădicului Atanasie a fost mutat în cimitirul de lângă Biserica Sfânta Treime din Alba Iulia-Maieri, ctitoria sa.

• 

  Catehismul „închinat întru cinste” lui Atanasie Anghel, tipărit la Cluj în anul 1703
 
• 

  Mormântul lui Atanasie Anghel, lângă Biserica română unită din Maieri (Alba Iulia)
 
• 

  Biserica română unită din Maieri (Alba Iulia), ctitoria lui Atanasie Anghel

·         1753: Balthasar Neumann, arhitect german (n. 1687)

·         1765: Axel Frederik Cronstedt, chimist suedez, descoperitorul nichelului (n. 1722)

·         1819: A încetat din viaţă inventatorul scoţian James Watt, cel care a adus îmbunătăţiri motorului cu aburi (n. 1736), moment important in revolutia industriala. James Watt (n. 19 ianuarie 1736 – d. 19/25 august 1819) a fost un matematician, inventator și inginer scoțian, care a activat într-o perioadă de efervescență a revoluției industriale, ca fiind cel care a adus importante îmbunătățiri funcționării mașinii cu abur a lui Thomas Newcomen, prin inventarea camerei de condensare a aburului separată, respectiv reproiectarea și adaptarea regulatorului centrifugal la mașinile sale cu abur. James Watt este, de asemenea, și inventatorul și deținătorul de patent al locomotivei cu abur si cel care a introdus unitatea de masura denumita cal-putere, pentru a putea compara puterile diferitelor mașini cu abur ale timpului și care era, atunci, echivalentul ridicării a 550 livre într-o secundă, sau echivalentul a 745,7 watt, unitatea de măsură a puterii din Sistemul International. De numele său este legată, de asemenea, deumirea watt-ului, ca unitate de măsură a puterii electrice.

·         1822: A încetat din viaţă matematicianul şi astronomul francez Jean Baptiste Joseph Delambre; (n. 1749). Ca matematician, s-a distins prin calculele efectuate cu ocazia măsurării meridianului terestru, operație încredințată de către Academia din Paris. Pentru aceasta, împreună cu Pierre Méchain, Delambre a măsurat arcul de meridian dintre Dunkerque și Barcelona. Lucrarea a fost întreruptă de evenimentele din cadrul Revoluției franceze și a fost reluată în 1799. Un  merit al lui Delambre îl constituie introducerea sistemului metric în Franța în 1791. În 1786, el a prezentat, la Academia de Științe, o dare de seamă privind observarea tranzitul lui Mercur în fața Soarelui, din 4 mai 1786. În ceea ce privește măsura unghiurilor, a introdus diviziunea zecimală a acestora. Ca astronom, a contribuit la perfecționarea tabelelor astronomice, a determinat traiectoria lui Uranus (descoperit recent de William Herschel), a lui Jupiter și Saturn și a stabilit formule speciale pentru verificarea legilor Sistemului solar. De asemenea a scris și o istorie a astronomiei.

Jean Baptiste Joseph Delambre

Jean-Baptiste Delambre desenat de Julien Leopold Boilly (1820)

·         1856: Charles Frédéric Gerhardt (n. 21 august 1816,Strasbourg, Franța^[5] – d. 19 august 1856, Strasbourg, Franța^[5]) a fost un chimist francez. Este cunoscut pentru faptul că a reformat notațiile utilizate pentru formule chimice (în perioada 1843–1846) și că a sintetizat acidul acetilsalicilic (în formă instabilă și impură)

Charles Frédéric Gerhardt

* 1863: Alexander Carl, Duce de Anhalt-Bernburg (2 martie 1805 – 19 august 1863) a fost prinț german din Casa de Ascania. Din 1834 până în 1863 el a fost ultimul duce al ducatului de Anhalt-Bernburg.

Alexander Carl s-a născut la Ballenstedt la 2 martie 1805. A fost al doilea fiu (însă singurul care a supraviețuit vârstei copilăriei) al Ducelui Alexius Frederic Christian de Anhalt-Bernburg și a primei lui soții, Marie Frederike, fiica Electorului Wilhelm I de Hesse.

După moartea tatălui său în 1834, Alexander Carl i-a succedat ca Prinț de Anhalt-Bernburg.

La 30 octombrie 1834, la Gottorp, Alexander Carl s-a căsătorit cu Prințesa Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, fiica Ducelui Friedrich Wilhelm de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Prințesei Louise Caroline de Hesse-Kassel. De asemenea, soția sa era sora viitorului rege Christian al IX-lea al Danemarcei. Mariajul a rămas fără copii.

Din noiembrie 1855 Ducele a stat numai la castelul Hoym din cauza unei boli psihice progresive (unele surse afirmă ca el a suferit de schizofrenie). Acolo, Alexander Carl și-a petrecut restul vieții sub îngrijire medicală, în compania șambelanului său, pictorul Wilhelm von Kügelgen. Din cauza incapacității sale, Friederike a acționat ca regentă.

Alexander Carl a murit la Hoym la 19 august 1863 la vârsta de 58 de ani. Deoarece cuplul nu a avut copii, Ducatul de Anhalt-Bernburg a fost moștenit de către ruda sa, Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau-Köthen care a fuzionat ducatul cu propriul său ducat și a format Ducatul de Anhalt.

Alexander Carl

Duce de Anhalt-Bernburg

·         1869:  A murit  juristul si carturarul  roman Damaschin Bojincă. A participat la pregătirea ediţiei româneşti din 1833 a Codului Calimach şi a fost ministru de justiţie sub Alexandru Ioan Cuza (n.1802, Gârlişte, Caraş-Severin;d.Dumbrăveni, Suceava). A studiat la Budapesta și a activat în Moldova după 1833, ca al doilea jurisconsult al statului și ca profesor de drept civil la Academia Mihăileană. A fost un sustinator  al tezelor Scolii latiniste despre originea și dezvoltarea poporului român.

·         1887: Spencer Fullerton Baird, zoolog american (n. 1823)

·         1891: A încetat din viaţă pictorul Theodor Aman, fondator al scolilor de arte frumoase din Bucureşti şi Iaşi (1864), membru al Academiei Române (n.20.03.1831, Campulung-Muscel, Arges).

·         1905: William Adolphe Bouguereau (30 noiembrie 1825 – 19 august 1905) a fost un pictor academic francez.

Venus (detaliu) de Bouguereau

William-Adolphe Bouguereau s-a născut în La Rochelle, Franța. Student al Școlii de arte frumoase din Paris(Ecole des Beaux-Arts), a câștigat Prix de Rome în 1850. Picturile sale realizate în genul realismului artistic, precum și temele sale de inspirație mitologică l-au făcut extrem de popular, fiind unul din pictorii care a expus constant la Salonul din Paris, de-a lungul întregii sale vieți artistice. Deși, spre sfârșitul vieții sale, pictorul însuși a considerat că a căzut într-un fel de dizgrație, în mare parte datorată opoziției sale constante curentului impresionist, în lumea contemporană există o reconsiderare a artei sale și un nou val de apreciere îi înconjoară cele opt sute treizeci și șase (836) de picturi finalizate.

În timpul său, Bouguereau a fost considerat a fi unul dintre cei mai mari pictori ai lumii. Conform afirmațiilor lui Fred Ross, președinte al Art Renewal Center, în 1900, contemporanii pictorului, Edgar Degas și Claude Monet l-ar fi menționat pe Bouguereau ca fiind cel mai probabil pictor francez ce va fi menționat în anul 2000 ca fiind "cel mai mare pictor francez al secolului al 19-lea". Considerând modul ironic cunoscut al lui Degas de a face referiri publice la alți pictori, la care se poate adăuga tendința estetică clar orientată spre inovarea "definitivă" a picturii promovată constant de cei doi impresioniști, remarca a fost foarte probabil ironică. Indiferent de ceea ce Degas și Monet au intenționat a spune, realitatea este că opera lui William-Adolphe Bouguereau are un puternic moment de revitalizare și reconsiderare.

Deși s-a bucurat de un renume remarcabil în cea mai mare parte a vieții sale, picturile sale vânzându-se la prețuri ridicate (în special colecționarilor americani), în secolul 20, și în special după 1920, Bouguereau a intrat într-o uitare atât de profundă încât numele său nu a fost nici măcar menționat în enciclopedii pentru decade întregi. Unii critici de artă au încercat să menționeze opoziția sa declarată la curentele, care generic pot fi numite isme (fauvism, impresionism, expresionism, pointilism, etc.) ca fiind sursa "uitării deliberate" a pictorului pentru câteva decenii.

Este mult mai probabil că răspunsul se găsește în schimbările profunde sociale, istorice, culturale, tehnologice și științifice nu numai ale Europei, dar și ale celorlalte continente, combinate cu două războaie mondiale, care au făcut ca gustul și sensibilitatea să varieze atât de mult între 1920 și 1960 încât să producă astfel de mutații estetice. Se poate remarca cum și alte personalități marcante artistice (vedeți cazul couturierului francez Paul Poiret, spre exemplificare) au suferit "uitări" și "redescoperiri" similare.

Astăzi o bună parte a picturilor sale împodobesc galeriile a aproape o sută de muzee de artă din întreaga lume.

La o vârstă relativ avansată, Bouguereau s-a căsătorit pentru o a doua oară cu una din fostele sale eleve, devenită între timp o artistă realizată, Elizabeth Jane Gardner Bouguereau. Bouguereau a fost cunoscut pentru folosirea propriei sale influențe și poziții de pictor academic consacrat în facilitarea deschiderii a numeroase instituții franceze de artă femeilor, incluzând prestigioasa Académie française.

William-Adolphe Bouguereau

Dante și Virgil în Iad (1850)

• 

  Portretul domnului M.(1850)
 
• 

  Dansul (1856)
 
• 

  Remuşcarea lui Oreste(1862)
 
• 

  Studiu al unei femei voalate şezând(nedatată)
• 

  Homer şi ghidul său(1874)
 
• 

  După baie (1875)
 
• 

  Culegătoarele de nuci(1882)
 
• 

  Singură în lume (nedatată)
• 

  Ţara mumă (1883)
 
• 

  Tinereţea lui Bacchus(1884)
 
• 

  Păstoriţa (1889)
 
• 

  Lucrul întrerupt (1891)
• 

  Valul (1896)
 
• 

  Tânără preuteasă (1902)
 
• 

  Modestie (1902)
 
• 

  Modona trandafirilor(1903)

·         1922 - A murit Felipe Pedrell, compozitor, muzicolog, folclorist, fondator al şcolii naţionale muzicale spaniole (n.19.02.1841).

·         1929: A murit  Serghei Diaghilev, celebru coregraf si impresar; stabilit în Franta din anul 1906, a creat la Paris, în 1909, “Baletul rus”; (n. 19/31.03.1872) .

·         1936: A decedat Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol, ucis de franchisti la începutul războiului civil pentru activitatea sa antifascistă (“Cântece tigăneşti”, “Casa Bernardei Alba”); (n.15.06.1898).

·         1953: Marcel Schlumberger, inginer francez (n. 1884)

·         1954: A decedat Alcide De Gasperi, prim-ministru al Italiei, unul dintre primii care a avansat ideea unei comunităţi europene; (n.03.04.1881).

·         1961: Niculae I. Herescu (n. 6 decembrie 1903 - d. 19 august 1961) a fost latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București (1937–1945), președinte al Societății Scriitorilor Români, director al Fundațiilor Culturale Regale Carol I din 1940.

Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională (a coordonat vol. "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea poetului latin Ovidiu).

* 1961: Eduard Кadlec (n. 16 martie 1880, Ústí nad Labem, Cehia – d. 19 august 1961,^[1] Brno, Cehoslovacia; întâlnit în textele istorice și cu prenumele de Edward sau cu numele de Kadlez, Kadletz sau Kadleț) a fost un general ceh, cunoscut ca fiind unul dintre liderii Legiunii Cehoslovace din Rusia. În Istoria României, este cunoscut în calitate de comandant cu gradul de colonel al Legiunii Române din Siberia, din noiembrie 1918 până în mai 1920.

Născut pentru a fi soldat, a debutat promițător în carieră, în anul 1900, în Armata Austro-Ungară , dar datorită unui conflict cu superiorii săi a fost marginalizat. După ce și-a dat, în 1908, demisia dintre cadrele active, s-a distins în armata colonială din Congo Belgian, în perioada 1909-1914. Începutul Primului Război Mondial l-a prins în concediu acasă, astfel că a fost mobilizat pentru a lupta în Galiția, unde a ajuns comandant al Fortul Nr. XI „Duńkowiczki” din Fortăreața Przemyśl.

Căzut după capitularea fortăreței, în 1915, în prizonieratul rus, a reluat, în 1917, lupta de partea Antantei , în cadrul Legiunii Cehoslovace, distingându-se ca unul dintre cei mai proeminenți ofițeri ai ei. În această calitate, a intervenit decisiv în câteva dintre momentele critice ale acesteia, precum Bătălia de la Bahmaci sau Ocuparea stației Mariinsk de către Legiunea Cehoslovacă. De asemenea, în cadrul cooperării româno-cehoslovace a reorganizat și condus, cu succes, Legiunea Română din Siberia (noiembrie 1918 - mai 1920).

Revenit în Cehoslovacia a suit treptele ierarhiei militare până la gradul de general de armată, fiind, însă, în 1937, pensionat forțat, ca efect atât al intrigilor, cât și al opțiunilor prosovietice ale politicii externe cehoslovace.

Asemenea altor legionari cehoslovaci, Kadlec s-a căsătorit în Rusia, luând de soție pe fiica unui comerciant, care l-a însoțit, ulterior, la reîntoarcerea în țara sa natală. După pensionare s-a retras din viața publică și a trăit, până la moarte, în Brno-Řečkovice. În perioada regimului comunist a fost evacuat din propria locuință și degradat la gradul de soldat, retrăgându-i-se și decorațiile date de către statul cehoslovac. A murit în sărăcie și uitare, fiind reabilitat de abia după Primăvara de la Praga.

Panoramă actuală a orașului Ústí nad Labem

Născut, așadar, în 16 martie 1880, în Ústí nad Labem (actual Cehia)^[2] dintr-o familie de clerici^[3](tatăl numindu-se Vaclav Kadlec și mama numindu-se Marie Nee, născută Buršíková),^[2] împreună cu fratele său mai mic^[2], Janem, a decis să urmeze o carieră militară.^[3] După finalizarea școlii generale^[2] și a studiilor liceale în limba germană^[3], la Praga, s-a înscris, în 1896^[2], la Școala pentru cadeți de artilerie din Viena, pe care a absolvit-o în anul 1900^[3], pe 18 august.^[2] Părinții săi au trăit în Ústí nad Labem, în timpul Primei mari Conflagrații și, posibil, chiar în intervalul anilor '920.^[4]

Asemenea altor legionari cehoslovaci, Kadlec s-a căsătorit în Rusia, la Irkutsk, luând de soție, la 15 decembrie 1919, pe Vera, fiica unui comerciant din Turinsk, numit Feodor Soloviev.^[5] Aceasta l-a însoțit, ulterior, la reîntoarcerea în țara sa natală.^[6]

După pensionare s-a retras din viața publică^[7] și a trăit tot restul vieții în Brno-Řečkovice , împreună cu soția sa de origine rusă

Eduard Kadlec

Fotografie din 1927

* 1967: Hugo Gernsback (n. 16 august 1884, Luxemburg, Luxemburg – d. 19 august 1967, New York, SUA^[6]), născut Hugo Gernsbacher, a fost un inventator, scriitor și publicist americande origine luxemburgheză, remarcat pentru publicațiile sale care includ prima revistă de literatură științifico-fantastică în limba engleză, Amazing Stories, în aprilie 1926. Contribuțiile aduse genului ca publicist au fost atât de importante încât, alături de H.G. Wells și Jules Verne, el este uneori numit „părintele științifico-fantasticului”. În onoarea sa, premiile anuale pentru cele mai bune lucrări SF sunt numite „Premiile Hugo”.
Născut în zona Bonnevoie a orașului Luxemburg, Gernsback a emigrat în Statele Unite în 1905 unde a obținut ulterior cetățenia. A fost căsătorit de 3 ori: cu Rose Harvey în 1906, Dorothy Kantrowitz în 1921 și Mary Hancher în 1951. În 1925, Hugo a fondat postul de radio WRNY și a fost implicat în primele transmisiuni de televiziune. El este considerat și un pionier al radioului amator.

Gernsback a inițiat științifico-fantasticul modern prin revista sa dedicată genului, Amazing Stories, în 1926. A spus că a devenit interesat de concept din copilărie după ce a citit traduceri ale lucrărilor lui Percival Lowell. A jucat de asemenea un rol cheie în începerea fandomului, publicând adresele oamenilor care trimiteau scrisori redacției. Astfel, fanii science fiction au început să se organizeze, devenind conștienți de ei înșiși ca mișcare și forță socială. Tot el a creat și termenul "science fiction".

În 1929 și-a pierdut primele reviste în urma unui proces de faliment. Nu este foarte clar dacă acest proces a fost veritabil, manipulat de către editorul Bernard Macfadden, sau o schemă a lui Gernsback în urma căreia sa înceapă o nouă companie. După ce a pierdut controlul asupra Amazing Stories, Gernsback a fondat două noi reviste de science fiction, Science Wonder Stories și Air Wonder Stories. Un an mai târziu, din pricina problemelor financiare din anii recesiunii cele două reviste au fost unite în Wonder Stories, pe care Gernsback a continuat să o publice până în 1936 când a fost vândută la Thrilling Publications și redenumită Thrilling Wonder Stories. Gernsback a fost renumit pentru practicile sale în afaceri, fără scrupule și uneori dubioase, și pentru că își plătea scriitorii foarte puțin. H. P. Lovecraft și Clark Ashton Smithse referau la el ca "Hugo șobolanul" (Hugo the Rat). Gernsback a revenit în 1952-53 cu Science-Fiction Plus.

Gernsback a și scris science fiction, inclusiv romanul Ralph 124C 41+ în 1911 (publicat prima dată în foileton în Modern Electrics). Deși foarte influent în acea perioadă și plin de numeroase idei specifice genului, subiectul, personajele și stilul sunt văzute de cititorul modern ca superficiale și învechite. Gernsback și-a combinat scrierile de ficțiune și science fiction în populara revistă Everyday Science and Mechanics la care a fost editor în anii '30.

În 1960 Gernsback a primit un premiu Hugo special pentru activitatea sa editorială.

Înainte de a crea un gen literar, Gernsback a fost un întreprinzător în industria electronică importând componente radio din Europa în Statele Unite. În aprilie 1908 a fondat Modern Electrics, prima revistă de electronică din lume. Sub auspiciile ei, în ianuarie 1909 a fost fondată Wireless Association of America, care a adunat 10.000 de membri într-un an. În 1912, Gernsback a estimat că 400.000 de oameni în Statele Unite erau implicați în radioamatorism. În 1913, a fondat o revistă asemănătoare, The Electrical Experimenter, care a devenit Science and Invention în 1920. În aceste reviste a început să includă ficțiune științifică alături de jurnalism științific.

Gernsback deținea 80 de patente când a murit în New York City la 19 august 1967.

Hugo Gernsback

·         1968: George Gamow (în rusă:Георгий Антонович Гамов/ Gheorghi Antonovici Gamov) (n. 4 martie 1904, Odesa, Imperiul Rus – d. 19 august 1968, Boulder, SUA) a fost un fizicianși astrofizician american de origine rusă.

Lucrările lui Gamow se referă la mecanica cuantică, fizica atomică și nucleară, astrofizică, cosmologie, gravitație și istoria fizicii. A scris numeroase lucrări privind structura atomului și a nucleului. A pus în evidență primul caz cunoscut de izomerie nucleară și a explicat teoretic unele din legile radioactivității cu ajutorul undelor asociate particulelor nucleare.

În anul 1928 a aplicat mecanica cuantică pentru a explica procesul de dezintegrare α a nucleului atomic. Gamow este unul dintre autorii ideii de efect tunel în mecanica cuantică. Independent de Gamow aceste probleme au fost examinate și elaborate și de R. Gurney și E. Condon. În anul 1936, în colaborare cu Edward Teller, a stabilit regulile de selecție în dezintegrarea β. O mare parte din lucrările lui Gamow se referă la cosmologie și astrofizică. În tinerețe, în colaborare cu Landauși Ivanenko a examinat modelul Universului în ansamblu și trecerea-limită între teoriile clasice și cuantice. A aplicat pe larg fizica nucleară la explicarea proceselor din nucleele stelare. În anul 1942 a sugerat un model al învelișului unui gigant roșu, iar mai târziu a studiat rolul neutrinilor la exploziile novelor și supernovelor. În anii 1946–1948 a elaborat teoria formării elementelor chimice prin procesul de captare consecutivă de neutroni, iar mai târziu și modelul "Universului fierbinte", în care un loc îi revine radiației de fond, estimînd temperatura acesteia cu o eroare de 2 ori (1956) (6 K în loc de 3 K). Acest model a fost confirmat în anul 1965 prin descoperirea radiației de fond de către radiofizicienii americani Arno Penzias și Robert Wilson. A sugerat de asemenea un model al colapsului gravitațional. A formulat de asemenea problema codului genetic.

George Gamow

* 1975: Mark Donohue, (născut 18 martie 1937) a fost un pilot de Formula 1.

·         1977: Aurel Moga (n. 1 noiembrie 1903, Veștem, Sibiu - d. 19 august 1977, București) a fost un medic cardiolog, profesor universitar, politiciancomunist și membru titular al Academiei Române din 1955. Între 1966-1969 a deținut funcția de ministru al sănătății.

Aurel Moga s-a născut la data de 1 noiembrie 1903 în comuna Veștem, pe atunci în comitatul Sibiu. După absolvirea studiilor secundare la Sibiu, a urmat cursurile Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj(1921-1926), obținând titlul de doctor în științe medicale cu teza "Lobita tuberculoasă" (1927).

A fost angajat apoi în învățământul superior, pe posturile de asistent (1928-1936), șef de lucrări (1936-1946) și conferențiar (1946-1948) la Clinica a II-a medicală din Cluj. În această perioadă a efectuat stagii de specializare la Viena (1929) și Paris (1929-1930).

Din anul 1948 a lucrat ca profesor de cardiologie la Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj, deținând funcțiile de decan (1949-1950) și apoi de rector (1950-1966) al acestui prestigios institut medical. Între anii 1966-1973, a fost profesor la IMF București. A fost ales ca membru titular al Academiei Române (1955) și apoi ca membru al Academiei de Științe Medicale (1969), al cărui președinte a fost în perioada 1969-1977.

Aurel Moga a obținut în anul 1963 titlul de Om de știință emerit. A fost ales ca membru al numeroase organizații profesionale cum ar fi: Societatea internațională de cardiologie, Societatea unională de terapeutică din Moscova, Societatea medicală "J.E. Purkině" din Praga, Comitetul consultativ pentru cercetarea științifică medicală de pe lângă Organizația Mondială a Sănătății (1971-1974).

Dr. Aurel Moga a fost unul dintre primii cardiologi cu temeinică pregătire de specialitate și cu preocupări științifice sistematice din România. S-a preocupat de problema diagnosticului și evoluției cardiopatiilor, insistând asupra importanței fazei incipiente a bolilor, susceptibilă de tratamente eficace curative și de protecție.

Printre realizările sale științifice s-a numărat și elaborarea conceptului mecanismului patogenetic asociat al afecțiunilor cardiace. A inițiat primele cercetări epidemiologice de mare anvergură în România pentru bolile cronice netransmisibile. A studiat sindromul postangios al infecției streptococice, rolul factorilor de microclimat în determinismul patogen și evolutiv al bolii reumatismale, mecanismele de constituire a hipertensiunii la tineri, distribuția valorilor tensiunii arteriale și a nivelului lipidelor serice în variate colectivități. S-a interesat de aspectele medico-sociale ale cardiopatiilor, militând pentru organizarea dispensarizării, în vederea asigurării unei profilaxii raționale.

În perioada 28 august 1966 - 5 iulie 1969, Aurel Moga a deținut funcția de ministru al sănătății și prevederilor sociale în guvernele Republicii Socialiste România. A încetat din viață la data de 19 august 1977 în București.

·         1983: 

·         1994: A încetat din viaţă chimistul american Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel pentru chimie şi al Premiului Nobel pentru pace; (n. 28 februarie 1901).
* 1995: Nicolae Otto Kruch (n. 10 decembrie 1932, Sânleani, județul Arad - d. 19 august 1995, Ploiești) a fost un sculptor și desenator român.

Și-a petrecut copilăria la Sântana^[1], județul Arad, iar cursurile gimnaziale le-a urmat la Liceul Emanuel Gojdu din Oradea^[1], bucurându-se de sintagma „Copil minune” atribuită de profesorul de desen Țârulescu^[1]. Între anii 1953-1957 studiază sculptura la Institutul de Arte Frumoase Ion Andreescu din Cluj^[1], avându-i profesori pe A. Kós, F. Servatius^[1] și Romul Ladea^[1]. După absolvire a lucrat ca sculptor la Opera Română din Cluj.

Din 1965 s-a stabilit la Ploiești, oraș în care a locuit până la sfârșitul vieții^[1]. A fost președinte al filialei „Uniunii artiștilor plastici” din Ploiești în perioada 1981 - 1991^[1].

Este autorul a numeroase opere de artă monumentală și reliefuri comemorative:

• efigia lui Nichita Stănescu de pe casa memorială;
• Eufrosin Poteca, bust din piatră de calcar amplasat în satul Nucșoara (1971);
• Grigore Ion, bust din piatră aflat în localitatea satul Dumbrăvești, județul Prahova (1971);
• Mihai Viteazul în piatră de calcar la Școala generală nr. 21 din Ploiești;
• Constantin Dobrogeanu-Gherea, bust din marmură de Rușchița amplasat în fața „Halelor Centrale” din Ploiești (1981);
• Ion Negulici, bust din piatră de calcar, Ploiești;
• Flacăra - Pasăre, în piatră de Tioc, Cimitirul eroilor din Sinaia;
• Monumentul eroilor neamului din localitatea Cornu.

Este inițiator și coautor al statuii ecvestre Mihai Viteazul din Ploiești alături de un grup de sculptori, pe care nu a reușit să o finalizeze din cauza decesului survenit prematur^[1].

Este autor a numeroase portrete ale contemporanilor săi și busturi de copii, executate în piatră, bronz sau teracotă^[1]. Desenele sale în cărbune sau creion sunt de o mare virtuozitate artistică. Sculptorul Nicolae Otto Kruch este unul dintre marii portretiști pe care i-au dat șvabii-bănățeni României^[1].

În anul 2014 apare albumul, ce îl are ca autor pe Daris Basarab - Rugul Creației: Nicolae Otto Kruch, unde sunt prezentate lucrările artistului.

·         1999: A murit Mircea Sântimbreanu, scriitor (director al Editurii Albatros), publicist, scenarist şi producător român de film (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”); (n.07.01.1926).

·         2008: Levy Mwanawasa, președinte de stat zambian (n. 1948)

·         2014: Dinu Patriciu, politician, om de afaceri român, hoțul petrolului românesc și al rafinăriilor cele mai moderne din țară (n. 1950)

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla
• În calendarul romano-catolic: Sf. Ioan Eudes, preot

• În calendarul greco-catolic: Ss. Andrei Tribunul și soldații săi, martiri († secolul al III-lea)
• Afganistan: Ziua Independenței (1919)
• SUA: Ziua Națională a Aviației.

SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 19 August

FILM DOCUMENTAR

Tracii

Tracii, Istorie Ascunsa - HD 2013: 

RELIGIE ORTODOXĂ 19 August

Sf Mc Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în hotarele romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor, si înduplecând si pe ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor, înfrânsera pe persi si astfel biruind pe vrajmasi, a întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos. Fiind însa pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului Antioh ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostasilor ce erau cu dânsul, li s-au bagat mâinile în catuse. Dupa aceea rândui Antioh alti o mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în Hristos. Antioh a poruncit sa li se taie capetele cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.

Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, si fiind desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut învatator al dreptei credinte. Deci fiind prins, si stând de fata la Gaza înaintea lui Urban, a spus ca este din partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si chinuit în tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în foc, unde si-a primit sfârsitul. Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si si-au luat prin ele cununa muceniciei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Film Documentar. Minuni ale Ortodoxiei

ARTE 19 August

INVITAȚIE LA BALET 19 August

Serghei Diaghilev, celebru coregraf si impresar

Paris Dances Diaghilev 1 Petrouchka: 

MUZICĂ 19 August

George Enescu

Ginger (Peter) Baker, baterist şi compozitor britanic (Cream, Blind Faith, Ginger Baker's Airforce).

Jonathan (Roger James Cook), cântăreţ şi compozitor britanic

Johnny Nash, cântăreţ, chitarist, compozitor şi actor american

Johnny Nash - Rock Me Baby •

Don Fardon (Donald Maughn), cântăreţ britanic.

Don Fardon - Indian Reservation (Full Album): 

Billy J. Kramer (William Howard Ashton), vocalist britanic (Bliiy J. Kramer & The Dakotas).

Billy J Kramer

Ian Gillan, vocalist şi compozitor britanic (Deep Purple, Ian Gillan Band).

John Deacon – Queen

Fat Joe, rapper american

Felipe Pedrell, compozitor, muzicolog, folclorist spaniol

Leonard Bernstein – Sinfonia nr 7 de Beethoven

BEETHOVEN - Symphony No. 7 - Leonard Bernstein (1): 

BEETHOVEN - Symphony No. 7 - Leonard Bernstein (2): 

BEETHOVEN - Symphony No. 7 - Leonard Bernstein (3): 

BEETHOVEN - Symphony No. 7 - Leonard Bernstein (4): 

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Fauré - Love Songs / French Melodies (Century's recording : Paul Derenne)

Sweet Memories Vol.107, Various Artist - Sweet Memories Love Song 80's-90's

POEZIE 19 August

Federico Garcia Lorca

Biografie Federico Garcia-Lorca
Federico García Lorca (n. 5 iunie 1898, Fuente Vaqueros, Granada - d. 18 august 1936, între Víznar și Alfacar, ibidem) a fost un, poet, prozator și dramaturg spaniol, cunoscut și pentru talentul său în alte domenii ale artei. Încadrat în generația lui 27 a literaturii spaniole, este cel mai popular și influent scriitor spaniol din secolul XX. Ca dramaturg este considerat una dintre figurile de referință ale teatrului spaniol din secolul XX, alături de Valle-Inclán și Buero Vallejo. A murit executat în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939), datorită simpatiei sale pentru Frontul Național și condiției sale de homosexual declarat.
S-a născut în municipiul Fuente Vaqueros dn Granada (Spania), în sânul unei familii înstărite, pe 5 iunie 1898 și a fost botezat Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca. Tatăl său a fost Don Federico García Rodríguez, un moșier, iar mama sa, Dońa Vicenta Lorca, profesoară, a fost cea care i-a stimulat lui Federico gustul pentru literatură.

Încă de la vârsta de doi ani, conform biografului Edwin Honig, Federico García Lorca și-a demonstrat abilitatea de a învăța cântece populare și tot la o vârstă a început să organizeze mici reprezentații de slujbe religioase. Sănătatea lui era șubredă și a început să meargă de-abia la patru ani. Mai târziu avea să citească, obligat fiind să rămână în casă, operele lui Victor Hugo și Miguel de Cervantes.

În perioada studenției, evoluția sa a oscilat, dar, după ce abandonase Facultatea de Drept din Granada pentru a se instala în Rezidența Studenților din Madrid, s-a întors la Universitatea din Granada și a obținut diploma de avocat.

Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moștenirea maură, folclorul și caracterul rural, au lăsat urme vizibile în creația lui Lorca, în care se îmbină proza cu romanțele. Don Fernando de los Ríos a fost cel care l-a îndrumat pe atunci pianistul Lorca către poezie; astfel, în 1917, Lorca avea să scrie primul său articol despre José Zorrilla, cu ocazia aniversării sale.

Spania din timpul lui Lorca era moștenitoarea generației lui 98, cu o viață intelectuală în care nume precum Francisco Giner de los Ríos, Benito Pérez Galdós, sau Miguel de Unamuno, și ceva mai târziu José Ortega y Gasset își puseseră amprenta, luptând împotriva problemelor cu care se confrunta Spania în acea perioadă. Au influențat de asemenea sensibilitatea în formare a poetului Lope de Vega, Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Manuel Machado, Ramón del Valle-Inclán, Azorín și chiar și antologiile de poezie populară.
În 1918 și-a publicat prima carte, „Impresii și peisaje”, cu banii primiți de la tatăl său. În 1920 a avut loc premiera operei dramatice „El maleficio de la mariposa” („Fluturele vrăjit”) iar în 1921 și-a publicat prima carte de poezii. În 1923 s-au pus în scenă comediile de teatru de păpuși „La nińa que riega la Albahaca y el príncipe preguntón” („Fetița care udă Busuiocul și principele curios”). În 1927, la Barcelona, și-a expus pentru prima oară picturile.

În această perioadă comunică intens cu poeți din generația lui rămași în Spania : Jorge Guillén, Pedro Salinas, Gerardo Diego, Dámaso Alonso, sau Rafael Alberti, dar în primul rând cu regizorul Luis Buńuel și cu pictorul Salvador Dalí, de care se pare că a fost îndrăgostit și căruia i-a dedicat o odă. Dalí a fost cel care a pictat decorațiunile pentru prima dramă a lui Lorca, „Mariana Pineda”. În 1928 Lorca a publicat revista literară „Gallo” („Cocoș”), dar a trebuit să abandoneze proiectul după doar două numere.

În 1929 Lorca s-a decis să plece la New York. Deja i se publicaseră, pe lângă operele menționate, „Canciones” (1927) și „Primer romancero gitano” (1928), considerată opera sa poetică cea mai accesibilă, deci cea mai populară. Lorca se simțea deranjat de cei care îl considerau țigan. De asemenea se spune că în această perioadă l-a cunoscut pe Picasso.

Adam (Adan) (Lui Pablo Neruda, înconjurat de fantasme)

Cu crengi însângerate, dureroase,
e Pomul azi. Lăuză, Eva geme.
Pe rana ei cristale-diademe
se-ntrezăresc, iar pe fereastră oase.

Şi raza ce de-acum o să se cheme
cu nume legendare, fabuloase,
tumultul vinelor deja uitase,
cu dor de măr. Adam, în astă vreme,

visează, pe-a argilei fierbinţeală,
un prunc ce galopează peste tină,
cu fălci zvâcnind pe faţa-i triumfală.

Dar alt Adam visează c-o să vină
o lună împietrită, stearpă, goală,
să ardă pruncuşorul de lumină.

Diamantul

Diamantul unei stele
înaltul în cer a brăzdat,
pasăre de lumină ce vrea
din univers să dispară
şi fuge din cuibul uriaş
unde zăcea prizioneră
neştiutoare că are
un lanţ legat de grumaz.

Vânători dintr-o lume străină
ies să vâneze luceferi,
lebede de-argint nepătat
pe oceanul de linişti.

Puieţii de plop descifrează
abecedarul; li-i dascăl
un plop bătrân care-şi mişcă
în linişte braţele moarte.
În muntele îndepărtat
toţi morţii juca-vor acuma
cărţi. Nespus de tristă
în cimitire viaţa!

Începe-ţi cântul, broscuţo!
Ieşi din cotlon, greieraş!
Faceţi pădurea să sune
de flautele voastre. Eu zbor
neliniştit către casă.

Sub fruntea mea se zbat
sălbatici, doi porumbei,
şi-n orizont, mai departe,
apeductul zilei se surpă.
Cumplită roată a timpului!

Greiere!

Greiere!
Ferice de tine
care-n pat de pământ
mori beat de lumină!

Tu, de la câmpii ai aflat
tainele vieţii,
şi basmul zânei bătrâne
care simţea născându-se iarba,
a rămas în tine închis.

Greiere!
Ferice de tine,
că mori sub sângele
unei inimi albastre.
Lumina-i Dumnezeu ce coboară
iar soarele
ochiul care-l filtrează.

Greiere!
Ferice de tine,
că-n agonia ta simţi
toată povara azurului.

Tot viul ce trece
prin porţile morţii,
mergând cu capul plecat,
c-un aer alb, somnolent.
Cu glas de gând.
Fără sunete...
Întristat,
acoperit cu tăcerea
vălului morţii.

Mai mult, tu, greier vrăjit,
te stingi ţârâind
transfigurându-se
în sunet şi lumină cerească.

Greiere!
Ferice de tine,
că te-nfăşură-n vălu-i
însuşi Spiritul sfânt
al luminii.

Greiere!
Stea sonoră
pe câmpii adormite,
al broaştelor prieten bătrân
şi-al cosaşilor negri,
morminte de aur îţi dăruie
razele sfredelitoare
de soare, ce te rănesc
dulce, în arşiţa verii,
iar soarele inima-ţi fură
s-o facă lumină.

Greiere, fii inima mea
în cereştile câmpuri.
Să moară cântând tot mai stins
sub cerul albastru, rănit,
şi-apoi, când ea n-o mai fi,
o femeie pe care-o ghicesc
s-o-mprăştie cu mâinile ei
în ţărână.

Iar sângele meu peste câmp
fie roua şi dulcele mâl
în care ţăranii-osteniţi
să-nfigă sapele lor.

Greiere!
Ferice de tine,
că te rănesc nevăzutele spade
ale azurului.

N.I. Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducator

Biografie Nicolae I. Herescu
Nicolae. I. Herescu, s-a născut la 6 decembrie 1906, în oraşul Turnu Severin, şi a murit la 16 august 1961, în Zürich (Elveţia). Provenea dintr-o familie boierească, între membrii căreia s-ar fi numărat şi Udrişte Năsturel.

A absolvit Liceul „Carol I” din Craiova şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia de limbi clasice, din Bucureşti. Şi-a continuat studiile de specialitate la Paris (1927-1929), obţinînd în 1929 doctoratul în litere. Numit la catedra de limbi clasice a Universităţii din Bucureşti, a urcat rapid treptele didactice, devenind profesor universitar. A fost destinatarul a numeroase scrisori provenind de la nume ilustre ale literaturii române: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Pillat, Agatha Grigorescu-Bacovia.
Latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937–1945), a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I din 1940. Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu).

Nicolae I. Herescu era, asadar, fiul generalului Ioan Herescu si al sotiei sale Ecaterina, nascuta Viisoreanu. Numele de Viisoreanu apare uneori si sub forma Vicsoreanu si il intalnim in istorie cu diferite prilejuri, de pilda in contextul rascoalei lui Tudor Vladimirescu. Viisorenii erau boieri pamanteni aliati cu numeroase alte familii boieresti din Oltenia. 
Ecaterina Herescu era fiica lui Dimitrie Viisoreanu (1829-1904) si a sotiei sale Elena nascuta Rosianu, iar Dimitrie Viisoreanu era fiul slugerului Constantin Viisoreanu (1794-1840) si al sotiei sale, din neamul Isvoranilor din judetul Olt. Constantin Viisoreanu a fost consilier de Curte (magistrat) la Craiova (1837) si deputat (1839-1840). Socrii sai erau slugerul Mihai (Mihalache) Isvoranu 
(+ 1837) si sotia sa Smaranda Isvoranu nascuta Plopeanu. Pe langa sotia lui Constantin Viisoreanu, acestia doi au mai avut si alti copii, intre care o fiica Elena, casatorita cu Sandu Deparateanu, parintii poetului Alexandru Deparateanu, var primar cu bunicul matern al lui N.I. Herescu.


Volume de versuri:
Cartea cu lumină (Craiova, 1927)
şi o carte de tălmăciri din Horaţiu şi Francis Jammes, în colaborare cu Ion Pillat (1927).

Narcis

În trup de lapte şi de flori
Veghiază inima ispită
Şi gândul, plantă otrăvită,
Sub frunţi cu îngereşti candori.

Albastra brumă a iubirii,
Etern Narcis încrezător,
În ochi de râmă care dor
Ţi-a pus minunea oglindirii...

Dar rodul raiului e-amar,
Cu miez de lut în coji de vis.
Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
Se sparge somnul de cleştar.

Şi nimfa limpede te strânge
Cu rece braţ nepăsător.
Dispar şi drag şi 'ndrăgitor,
Uniţi în moartea fără sânge.

În ape, cer şi mâl se 'mparte
Zăpada trupului furat...

Pe ceruri fulger sfâşiat, -
Sămânţă de-aur şi de moarte.

TEATRU/ FILM 19 August

Dumitru Radu Popescu (Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară).

Biografie Dumitru Radu Popescu

Prozator, dramaturg si scenarist roman, Dumitru Radu Popescu s-a nascut pe 19 august 1935, in satul Pausa din judetul Bihor. 

Ca dramaturg s-a remarcat cu piese precum Pasarea Shakespeare, Acesti ingeri tristi si Piticul din gradina de vara. S-a impus si ca romancier cu un lung ciclu, datorita caruia va fi considerat unul dintre cei mai importanti prozatori ai epocii contemporane.

Primul din acest ciclu a fost romanul F (1969), care a fost urmat de Vanatoarea regala in 1973, apoi de Cei doi din dreptul Tebei (1973), O bere pentru calul meu (1974), Ploile de dincolo de vreme (1976), si Imparatul norilor (1976).

Dumitru Radu Popescu a urmat cursurile liceale la Oradea, iar in 1953 devine student la Medicina, la Cluj. Abandoneaza facultatea in anul III pentru a ocupa un post de corector la revista Steaua din Cluj. In aceeasi perioada se inscrie la Facultatea de Filologie din cadrul Universitatii din Cluj-Napoca, pe care o absolva in 1961. 

Debuteaza publicistic cu versuri, in 1953, in ziarul Crisana din Oradea. Un an mai taziu ii apare in revista Steaua primul text in proza, schita O partida de sah, revista cu care colaboreaza multi ani la rand. In revista Steaua debuteaza si ca dramaturg, cu piesa de teatru Mama. Colaboreaza intens si cu alte reviste, precum Gazeta literara, Luceafarul.

Debutul editorial a avut loc in 1958, cu volumul de schite si povestiri intitulat Fuga. In continuare a publicat numeroase romane, volume de nuvele si piese de teatru. A mai publicat eseuri, schite, scenarii de film, reportaje, insemnari. 

Dupa o activitate literara prolifica, de peste un deceniu, este ales presedinte al Uniunii Scriitorilor in 1981, pozitie pe care o ocupa pana in 1990. Din 2006, Dumitru Radu Popescu  este director general al Editurii Academiei Romane si vicepresedinte al Consiliului stiintific editorial. A fost distins in 1970 cu Premiul Academiei Romane, si cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania in 1964, 1969, 1974, 1977 si in 1980.

Dumitru Radu Popescu - Muntele ( partea I ): 

Dumitru Radu Popescu - Muntele ( partea a II-a ): 

Cocosul negru - Victor Eftimiu

GÂNDURI PESTE TIMP 19 August

Blaise Pascal - Citate:

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 19 August

• La Biroul de Resurse Umane:
  - Ne pare rau, dar nu va putem angaja, pentru ca nu avem ce
  sa va dam de lucru.
  - Pai, asta n-ar fi asa de grav...
• Se intalnesc un domn si o doamna la nudisti.
  Domnul : - Ma bucur ca v-am intalnit!
  Doamna : - Vad!
• Demonstraţie matematică: Ecuatia 1
  
  Omul = mancat + dormit + munca + distractie
  Magar = mancat + dormit
  
  Atunci:
  Omul = magar + munca + distractie
  
  Deci:
  Omul - distractie = magar + munca
  
  Cu alte cuvinte:
  Omul care nu stie sa se distreze = Magar la munca
  
  
  Ecuatia 2
  
  Barbat = mancat + dormit + castig bani
  Magar = mancat + dormit
  
  Atunci
  Barbat = Magar + castig bani
  
  
  Deci
  Barbat - castig bani = Magar
  
  Cu alte cuvinte:
  Barbatul care nu castiga bani = Magar
  
  
  Ecuatia 3
  
  Femeia = mancat + dormit + cheltuiala
  Magarul = mancat + dormit
  
  Atunci
  Femeia = Magar + cheltuiala
  
  Deci
  Femeia - cheltuiala = Magar
  
  
  Cu alte cuvinte
  Femeia care nu cheltuie = Magar
  
  
  Daca includem:
  
  ecuatia 2 in ecuatia 3
  Barbatul care nu castiga bani = Femeia care nu cheltuie
  
  Concluzia: Barbatul castiga femeia pentru a nu lasa Femeia sa devina Magar (Postulatul 1)
  
  Si, Femeia cheltuie pentru a nu lasa Barbatul sa devina Magar (Pstulatul 2)
  
  Deci avem,
  Barbat + Femeie = Magar + castig bani + Magar + cheltuiala
  
  Atunci din postulatele 1 si 2 putem trage concluzia:
  
  Barbatul + Femeia = 2 Magari, care traiesc fericiti impreuna, eventual pâna la adânci batrâneţi - de, ca-n poveşti !
• O unguroaica sta "la ocazie" in Aiud. Opreste un TIR, se deschide usa , iar femeia intreaba, intr-o romana stricata:
  -Sui pe mine pan' la Turda?
  Soferul :
  - Sui pe tine si pan' la Cluj, da' cine tine de volan?
• Veverita lipseste o noapte intreaga de acasa. A doua zi vine toata smotocita, cu blana jumulita, vai de ea.
  - Ce s-a intamplat? o intreaba sotul.
  - Pai m-a prins bursucul, m-a dus la el acasa si 3 zile m-a bursucit intruna.
  - Dar tu lipsesti doar de o zi!
  - Pai am venit numai sa ma schimb si ma intorc.
• Azi am reusit sa nu întîrzii, m-a trezit ceasul desteptator.
  - Dar de unde ai vînataia aceea pe frunte?
  - De la ceas. Nu m-am ferit la timp cind l-a aruncat nevasta-mea...
• Doi nebuni după stingere stau în pat gata să adoarmă. La un moment dat unul dintre ei aprinde o lanternă şi luminează pe tavan.
  Celalalt:
  - Ce faci măi…?
  - Ei, ce fac? Mă uit să văd dacă nu a mai rămas vreun bec aprins.
• Un tip si-o tipa in pat...actiune din greu.Dintr-o data se aude o frana de masina in fata casei,tipul sare din pat,isi ia hainele in brate,tipa ii deschide geamul,tipul sare.Dupa un timp se aude un ciocanit la usa. Tipa deschide, in usa ... tipul cu hainele in brate, la care Tipul: \\\"Ma nevasta, da\\\' stresati mai suntem\\\"
• Batrana statea amarata pe un balansoar, tinand in brate pe motanul ei, Gicuta. Deodata apare o zana care-i spune:
  − Fiindca ai dus o viata cinstita si ai un suflet bun, iti voi indeplini 3 dorinte! Sta batrana, se gandeste si ii spune prima:
  − Vreau sa fiu foarte bogata!
  Zana da cu bata magica, transforma casa in palat si o umple pe baba de bani.
  − Acum vreau sa fiu tanara si frumoasa!
  O face zana printesa.
  − Si ultima dorinta: vreau sa-l transformi pe motanu' Gicuta in cel mai frumos barbat din lume!
  Zana ii indeplineste si ultima dorinta si dispare. Cateva minute printesa si Gicuta se privesc in ochi. Printesa e tulburata de cat de frumos poate fi Gicuta. Gicuta se ridica, se apropie de ea, se inclina si ii sopteste la ureche:
  − Nu cumva iti pare rau acum ca m-ai castrat?
• Institutia casniciei este foarte asemanatoare cu mersul la restaurant in grup. Comanzi ce vrei, pe urma vezi ce au luat altii si brusc nu iti mai place ce ai tu!!!!!!!!!
• Un individ e nevoit sa opreasca masina datorita unei congestii de trafic. Deodata, cineva ii bate in geam. - Domnule, teroristii i-au rapit pe parlamentarii Romaniei si cer 100 de milioane de dolari rascumparare. Altfel, ameninta ca ii vor stropi cu benzina si le vor da foc. Acum mergem din masina in masina si facem si noi o cheta. - Bine, bine, si cât da fiecare? intreaba omul din masina. - Cam 5 litri..!
  sa ajunga la toti....

·         O femeie nu voia sa-si marite fata cu Abdul. Incercand sa-l faca sa se razgandeasca, ii spune: - Daca vrei sa te mariti cu fiica mea, adu-i un Mertzan. - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul aduce Mertzan! Aduce Abdul Mertzanul, mama, disperata, incearca din nou : - Fata mea nu se marita cu tine decat daca o sa aiba vile la munte si la mare. - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul cumpara vile! Cumpara Abdul vile, mamei ii vine o ultima idee : - Fata mea nu poate sa se marite decat cu cineva care o are de 30 de centimetri! - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul mai taie!

·         La usa suna un tigan si intreaba:
- Nu aveti cumva vreo vechitura de care v-ati putea lipsi?
- Stai putin s-o chem pe soacra-mea!

• I. De ce este bine sa mearga soacra la vot?
  R. Ca sa se obisnuiasca cu urna.
• I. Va veni un alt razboi Mondial?
  R. Nu! Dar va fi o lupta pentru pace, de nu va mai ramane piatra pe piatra.
• I. Cum au spart chinezii site-ul Pentagonului ?
  R. Fiecare dintre ei a incercat cate o parola.
•  I. Care sunt cele 3 mari crize din viata unui barbat ?
  R. Pierderea nevestei, a locului de munca si prima zgarietura pe masina.
• I. De ce s-a mutat Bula la etajul 10 intr-un bloc fara lift?
  R. Pentru ca are soacra cardiaca.
• I. De ce au uraganele nume de femei?
  R. Pentru ca vin umede si salbatice si pleaca cu casa si masina.

SFATURI UTILE 19 August

PIERSICILE BUNE PENTRU FICAT

Gustoase şi foarte hrănitoare, piersicile au şi o mulţime de calităţi terapeutice. Specialiştii în nutriţie recomandă să le introducem în dieta zilnică, mai ales acum, în plin sezon.

Piersicile au calităţi laxative. Dacă le consumăm regulat, acestea ajută în procesul de digestie şi apără organismul de diferite tipuri de cancer şi boli de inimă. Patru piersici mâncate în fiecare dimineaţă în loc de micul dejun reglează funcţiile intestinale şi hepatice şi întreţin alcalinitatea sângelui.

Sunt foarte indicate şi pacienţilor cu litiază renală. Pentru a profita de efectul tuturor componentelor sale, trebuie ca fructul să fie consumat cu coajă, după ce în prealabil a fost foarte bine spălat sub jet de apă. 

Dacă nu vreţi să mâncaţi fructul, puteţi opta pentru varianta sucului. Acesta păstrează toate calităţile fructului, inclusiv pe cele laxative şi, în plus, este şi foarte răcoritor şi gustos. Puţini ştiu că sucul de piersici este foarte bun şi pentru ten. Aplicat pur şi simplu pe faţă, acesta dă tenului un aspect strălucitor.

Sunteţi alergic? Înlocuiţi-le cu nectarine!

Persoanele care nu pot mânca piersici din cauza faptului că sunt alergice la puful de pe coaja acestora le pot înlocui cu nectarinele. Şi aceste fructe sunt extrem de sănătoase. Este foarte indicat să aşteptaţi să fie bine coapte, pentru a fi dulci şi zemoase.