MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 2 AUGUST 2019 

Bună ziua, prieteni!

Vă mulțumesc pentru atenția acordată postărilor mele și pentru tot ce trimiteți! Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 2 August

Evenimente

·         338 î.Hr.: Bătălia de la Cheroneea dintre macedonenii lui Filip al II-lea și atenieni. Regele macedonean Filip al II-lea (358-336), s-a confruntat cu  armata ligii organizate de cetatile grecesti in jurul Atenei.  Cele doua armate aveau efective aproape egale (in jurul a 30 000 de pedestrasi si calareti). Locul bataliei se afla in provincia Beotia, pe campia Cheroneea, in fata pasului Parapotamoi. In armata lui Filip a luptat  si fiul acestuia, Alexandru (Macedon) care, la varsta de 18 ani, era comandantul cavaleriei. In fruntea armatei ateniene se aflau comandantii Chares, Lysicles si Stratocles. La batalie a participat ca simplu soldat atenian si oratorul Demostene, organizatorul rezistentei ateniene antimacedonene. Victoria a fost decisa de spulberarea Batalionului sacru al cetatii Teba,  de catre cavaleria lui Alexandru Macedon. Toti soldatii tebani si peste 1 000 de atenieni au murit, iar cei 2 000 de prizonieri au fost eliberati mai tarziu de Filip al II-lea, intr-un gest de bunavointa fata de Atena. Infrangerea de la Cheroneea a marcat sfarsitul independentei Atenei si consacrarea hegemoniei Macedoniei asupra Greciei.

·         216 î.Hr.: Bătălia de la Cannae în Apulia, in timpul celui de-al doilea război punic. Bătălia de la Cannae, 2 august, 216 î.Hr., a avut loc aproape de orașul Cannae în Apulia (sud-estul Italiei) și a fost o bătălie semnificativă a celui de-al doilea război punic. Armata cartagineană condusă de Hannibal a distrus armata romană, superioară numeric, condusă de doi consuli: Lucius Aemilius Paullus și Gaius Terentius Varro. (45.000 de romani morţi şi 20.000 de prizonieri). Astăzi este privită ca una dintre cele mai mari bătălii tactice din istoria militară. Hannibal (n.247 – d. cca.  181 î.Hr.), a fost om de stat și general cartaginez, considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane. El a învins o armata romană superioară numeric, aflata sub comanda consulilor Lucius Aemilius Paullus şi Gaius Terentius Varro (45.000 de romani morţi şi 20.000 de prizonieri).

·         1377: In bătălia de pe Râul Pyana dintre Hoarda  Albastra  a hanului  Arapsha şi trupele ruse reunite sub comanda  kneazului Ivan Dmitriyevich de Suzdal, soldatii rusi beti au fost macelariti de tatari.

·         1589: Henri de Navara devine rege al Franței sub numele Henric al IV-lea.

·         1776: Se semnează Declaratia de Independenta a Statelor Unite ale Americii, document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente  fata de metropola. Documentul a fost ratificat de  Congresul Continental  în ziua de 4 iulie 1776. Originalul semnat olograf de delegații Congress-ului se găsește expus permanent în clădirea Arhivelor Naționale (National Archives) din capitala Statelor Unite, Washington, D.C.

·         1812: Tarul Alexandru I promulgă legea privind „Înfiinţarea administraţiei provizorii în oblastia Basarabiei” și acorda Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) un regim autonom în cadrul Imperiului Rus. Provincia nou creată și încorporată imperiului avea în frunte un guvernator de origine românească (boierul Scarlat Sturdza), limba română fiind folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste. Conform legii din 2 august 1812 toate problemele administraţiei interne a Basarabiei stăteau în grija guvernatorului civil, iar ispravnicii judeţeni puteau fi numai români care au jurat credinţă Rusiei, nu şi colonişti. Despre legea din 2 august 1812, Vighel arăta că însărcinarea de a o concepe i-a fost dată lui Capodistria şi nu unui rus, „fiindcă Rusia n-a avut atunci timpul necesar ca să-şi bată capul cu organizarea unui petec de pămînt de curînd dobîndit.” Caracteristicile acestei legi erau astfel evidenţiate de Nolde: „1) Administraţia era supusă cu totul legilor moldoveneşti, nu numai în ce priveşte dreptul civil, dar şi cel public, şi 2) Organul administrativ suprem era compus din persoane oficiale, luate în majoritate dintre proprietarii locali. Guvernul rus, nedorind să se amestece în administraţia însăşi a provinciei, a lăsat totul să meargă ca în trecut.” Iar Krupenski concluziona: „Anexînd Basarabia, împăratul Alexandru I a încercat în administraţia ei principiile ieşite din condiţiunile istorice ale ţării. Guvernul provizoriu al provinciei a fost obligat să lase Basarabiei legile ei. Regulamentul din 1812 le dădea basarabenilor o largă parte în administraţie. Guvernatorul nu era decît preşedintele unor instituţii în care elementele locale predominau. Autorităţile ruseşti îndrumau administraţia, nu se amestecau însă în detalii şi în modul de aplicare.”

·         1815: Începe exilul lui Napoleon Bonaparte în Insula Sf Elena

·         1829:  Împăratul Braziliei, Pedro I, se căsătorește prin procură, la Munchen, la palatul Leuchtenberg, cu frumoasa Amélie de Leuchtenberg. Amélia de Leuchtenberg, Ducesă de Leuchtenberg, (n.31 iulie 1812 – d. 26 ianuarie 1873),  împărăteasă a Braziliei prin căsătoria cu împăratul Pedro I, a  fost nepoata împărătesei Franței Josephine de Beauharnais. Tatăl ei, Eugene de Beauharnais, a fost singurul fiu al împărătesei Josephine și a primului ei soț, Alexandre de Beauharnais  și fiu vitreg al lui Napoleon Bonaparte. Mama împărătesei Amélie a fost Printesa Augusta Amelia, fiica lui Maximilian I, rege al Bavariei.

·         1830: Carol al X-lea al Franței abdică în favoarea nepotului său Henri, Duce de Bordeaux. Totuși, Camera Deputaților controlată de liberali a refuzat să-l confirme pe ducele de Bordeaux drept Henric al V-lea votându-l pe ducele de Orléans, Ludovic-Filip drept rege al Franței.

·         1923:  Calvin Coolidge își începe mandatul ca cel de-al 30-lea președinte al Statelor Unite.

·         1929: Se înființează Regia Autonomă a Porturilor și Căilor de Comunicație pe Apă (PCA) care ia în exploatare și administrare căile de comunicație pe apă, porturile, vasele aferente, instalațiile de orice fel ș.a..

·         1932: Fizicianul american Carl D. Anderson descoperă pozitronul pentru care va primi Premiul Nobel.

·         1934: Președintele Germaniei Paul von Hindenburg moare la Neudeck, Adolf Hitler își asumă titlul de Führer și Cancelar al Germaniei. Liderul mişcării naziste, Hitler a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de al Doilea Război Mondial, precum şi de punere în aplicare a unui plan naţionalist şi rasist de exterminare în masă a evreilor şi altor "indezirabili" din Europa, precum şi de lichidare a adversarilor politici din Germania. (d. 30 aprilie 1945).

·         1936: Ediția a XI-a a Jocurilor Olimpice - Berlin, Germania (2 august - 16 august); România a obținut 1 medalie de argint.

·         1939: Albert Einstein și Leo Szilárd scriu o scrisoare președintelui Franklin D. Roosevelt, îndemnându-l să înceapă proiectul Manhattan pentru a dezvolta o armă nucleară.

·         1940: Stalin semnează un decret abuziv (fără niciun fel de consultare a locuitorilor regiunii) de crearea a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească pe o parte din pământul românesc ocupat cu forța de Armata Roșie. A fost creata de Moscova, dupa ruperea provinciei Basarabia din trupul Romaniei ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, RSS Moldoveneasca , o republica unionala in cadrul U.R.S.S. Stalin a semnat un decret abuziv (fără niciun fel de consultare a locuitorilor regiunii) de crearea a acestei asa zise “republici unionale” constituita prin ruperea unur teritorii din vechea Basarabie fără județele Hotin, Ismail și Cetatea Albă, plus o parte a RSSA Moldovenești (aproximativ corespunzătoare teritoriului actual al Transnistriei), Este inceputul unui sir nesfarsit de umilinte si atrocitati la care sunt supusi romanii basarabeni, de catre ocupantii comunisti rusi. Iosif Vissarionovici Stalin (născut: Ioseb Besarionis Dze Jugashvili,18 decembrie 1878 – d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, a fost un om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la moartea sa. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă ca interpretare a lui Stalin este adeseori numită și stalinism.

·         1945: Sfârşitul Conferinţei aliaţilor de la Potsdam, în care Puterile Aliate au discutat viitorul Germaniei după Al Doilea Război Mondial; (17 iulie – 2 august).

·         1953: Se fondează Stadionul Național din București.

·         1969: Vizita lui Richard Nixon (primul președinte american la București) în România.

·         1970 - În această zi circuitul de la Hockeinheim a găzduit pentru prima dată un Mare Premiu al Formulei 1. Circuitul tradiţional pentru Formula 1 era Nurburgring, dar datorită faptului că piloţii l-au boicotat considerându-l prea periculos, cursa a fost mutată în 1970 la Hockenheim. Prima cursă F1 a fost pe Hockenheimring a fost câştigată de Jochen Rindt care pilota pentru Lotus-Ford. A fost doar o ediţie pionieră pentru că următorii 6 ani spectacolul s-a mutat iarăşi la Nurburgring. Din 1977 până în 2006, cu excepţia anului 1985, Hockenheim a găzduit an de an cea mai urmărită competiţie de motorsport a planetei. În această locaţie se desfăşoară şi o etapă din DTM. Din 2001 acest circuit a fost foarte mult scurtat şi de la 6,8 km lungimea a fost redusă la 4,57 km. Cel mai rapid tur în noua configuraţie îi aparţine lui Kimi Raikkonen în 2004 cu 1:13.780, înainte recordului aparţinându-i lui Juan Pablo Montoya cu 1:38.117. Acest circuit este rezervat pentru organizarea Marelui Premiu al Germaniei până în 2018, deşi s-a spus că nu aduce venituri destule şi germanii se gândesc să îl retragă di circuitul Formulei.

·         1980: Un atentat cu bomba a devastat gara  Bologna, omorând cel puţin 75 de persoane. Cele mai multe dintre victimele exploziei au fost italieni, dar printre cei morţi s-au numarat si  turisti straini . Mai mult de 200 de persoane au fost de asemenea ranite. Un grup neo-fascist a sunat un ziar din Roma  la trei ore după atac, ca să  revendice atentatul. 

·         1985: un avion de tip Boeing 747, ce aparținea companiei Japan Airlines, s-a prăbușit între Tokio și Osaka. 520 de oameni au murit.

·         1985: Inaugurarea crucișătorului "Muntenia", construit la Șantierul naval din Mangalia.

·         1990: Irakul invadeaza Kuweitul. Peste 100.000 de soldaţi irakieni, susţinuti de 700 tancuri si aviatie, au invadat statul vecin Kuweit, în primele ore ale diminetii. Forţele irakiene au instalat un “ guvern provizoriu” iar presedintele Irakului Saddam Hussein a ameninţat să transforme oraşul Kuweit intr-un “cimitir”, dacă o altă ţară ”indrazneste “ sa conteste aceasta anexare. Invazia a stârnit proteste si condamnarea internaţională.

·         1994: Se promulgă Legea privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează.

·         1995: Atentat nereușit asupra președintelui Georgiei, Eduard Șevarnadze.

·         1997: La Catedrala greco-catolică "Sfânta Treime" din Blaj sunt depuse osemintele marelui iluminist român Ioan Inocențiu Micu (Klein), personalitate marcantă a Școlii Ardelene, aduse de la Roma după 230 de ani de la moartea sa. Au loc cu acest prilej ceremonii religioase, cu participarea înalților prelați ai Bisericii greco-catolice. Rămășițele pământești ale episcopului greco-catolic au fost reînhumate în catedrală în octombrie 1997.

·         1999: Banca Nationala a Romaniei (BNR) a pus in circulatie, incepand cu aceasta data, bancnota din plastic cu valoare nominala de 2000 lei. BNR a vrut sa marcheze in acest fel, eclipsa de soare din 11 august 1999 si intrarea in anul 2000. A fost prima bancnota din polimeri emisa in Romania si in Europa.

Nașteri

·         1674: Filip al II-lea, Duce de Orléans (n. 2 august 1674 - d. 23 decembrie1723) a fost regent al Franței pentru Ludovic al XV-lea din 1715 până în 1723.

S-a născut la Saint-Cloud, ca fiul lui Filip al Franței, duce de Orléans și al celei de-a doua soții, Charlotte Elisabeth, Prințesă Palatină. A fost nepotul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. În timpul tinereții sale, era numit Filip Charles, Duce de Chartres, pentru a-l diferenția de tatăl său care avea același nume.

În martie 1661, tatăl său s-a căsătorit cu verișoara lui primară, Prințesa Henrietta a Angliei, cunoscută la Curte ca Madame. Căsătoria a fost furtunoasă; Henriette era o frumusețe renumită, care uneori a flirtat cu cei de la curtea de la Versailles. Tatăl lui Filip a fost homosexual ale căror legături cu bărbați au fost, de asemenea, bine cunoscute la curte.

Cu toate acestea, căsătoria a produs trei copii: Marie Louise d'Orléans, viitoarea regină a Spaniei, care a părăsit Franța în 1679 când Filip avea doar cinci ani; Philippe Charles, Duce de Valois (1664–1666); și Anne Marie d'Orléans, născută la Saint-Cloud în 1669, mai târziu a devenit soția regelui Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei.

Madame Henriette a murit la Saint-Cloud în 1670 existând zvonuri că ar fi fost otrăvită de iubitul soțului ei, Cavalerul de Lorena, cei doi iubiți rămânând împreună până la moartea lui Filip în 1701; totuși autopsia a arătat că Henriette a murit de peritonită.

În anul următor, Ducele de Orléans s-a căsătorit cu Prințesa Elisabeth Charlotte, singura fiică a lui Carol I Louis, Elector Palatin și a Charlottei de Hesse-Kassel. Noua ducesă, care s-a convertit de la protestantismla catolicism chiar înainte de a intra în Franța, a fost populară la Curte. În scurtă vreme, în 1673, Prințesa a născut un băiat, Alexandre Louis d'Orléans, care a trăit puțin; în anul următor a născut un alt fiu, Filip Charles d'Orléans, viitorul Filip al II-lea de Orléans.

Filip in 1689 de Hyacinthe Rigault.

Filip Charles d'Orléans s-a născut la Castelul Saint-Cloud, situat la 10 km vest de Paris. Ca nepot al regelui Ludovic al XIII-lea al Franței, Filip a fost petit-fils de France. La naștere a primit titlu de Duce de Chartres iar formula de adresare era Monseigneur le duc de Chartres. Fiind al doilea fiu, nașterea sa n-a fost primită cu tot atât entuziasm ca nașterea Ducelui de Valois în 1673.^[1]

Filip era al patrulea în linia de succesiune la tronul Franței, după Louis, Delfin al Franței, propriul său tată și fratele său mai mare. Când Filip s-a născut, unchiul său, regele Ludovic al XIV-lea, era în culmea gloriei.

În 1676, fratele său mai mare, Ducele de Valois, a murit la Palatul Regal din Paris, Filip devenind moștenitorul Casei de Orléans; viitorii moștenitori ai Ducatului de Orléans vor fi cunoscuți sub titlu de Duce de Chartres (duc de Chartres) pentru următorul secol. În acel timp, mama sa era însărcinată cu Élisabeth Charlotte d'Orléans (1676–1744), viitoarea ducesă și regentă de Lorena. Élisabeth Charlotte și Filip au fost întotdeauna apropiați.^[2]

Ducele de Chartres a crescut la curtea privată a tatălui său de la Saint-Cloud și în Paris la Palatul Regal, reședința pariziană a familiei Orléans până la arestarea lui Philippe Égalité în aprilie 1793 în timpul Revoluției franceze.^[3] Palatul Regal era frecventat de, printre alții, Marie Anne Mancini, Ducesa de Bouillon, cercul libertin al tatălui lui Filip.

Un program cu cea mai bună modalitate de a educa un prinț a fost întocmit exclusiv pentru el de către Guillaume Dubois, preceptorul său.^[4] Dubois a intrat în casa tatălui său în 1683 ca "sub-preceptor". Până în 1687, educația lui Filip a fost efectuată de respectatul profesor Nicholas-François Parisot de Saint-Laurent.^[5]

Fiecare curs de studiu predat ducelui de Chartres conținea "principii" sau "elemente" ale unui subiect. Unii dintre cei mai buni istorici, genealogi, oameni de știință și artiști din regat au participat la acest experiment de învățământ, care a început în jurul anului 1689. De exemplu, Filip a învățat fizică și matematică de la Joseph Sauveur și de la Étienne Loulié^[6], a învățat teorii elementare de muzică și notație muzicală, plus elemente de bază de violoncel.

În mai 1685 ducele de Chartres, care avea 10 ani, și-a făcut prima apariție publică la Versailles; ocazia a fost sosirea la curtea Franței a Dogelui Genevei, Francesco Maria Lercari Imperiale. La 2 iunie 1686 Chartres a fost investit cu Ordinul Sfântului Duh la Versailles; în aceeași zi viitorul cumnat, Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine, de asemenea, s-a alăturat ordinului, așa cum făcuseră și verii săi Louis al III-lea, Prinț de Condé și François Louis, Prinț Conti.

Cu un an înainte să se căsătorească, în 1691, Chartres a avut prima experiență militară la Mons. A luptat cu curaj în Bătălia de la Steenkerque de la 3 august 1692 și în asediul din Namur. Anul următor a luptat în Bătălia de la Landen alături de prințul de Conti care a fost rănit.

Mai târziu a luptat în războiul spaniol de succesiune. Apoi i s-a dat comanda în campania din Italia (1706). A plecat în Spania unde a luat parte la Bătălia de la Almansa, un pas major în consolidarea Spaniei sub bourboni (1707).

Soția lui Filip, mândra Françoise Marie de Bourbon, fiica cea mică a regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei lui, Madame de Montespan; pictură de Troy.

Războaiele constante cu marile puteri din Europa făceau puțin probabilă o căsătorie cu o prințesă străină sau așa i-a spus regele Ludovic al XIV-a fratelui său, Monsieur, atunci când l-a convins s-o accepte pe fiica sa recunoscută, Françoise Marie de Bourbon (cunoscută sub numele de Mademoiselle de Blois), ca soție pentru Filip. Regele a oferit o zestre de două milioane de livre (nu vor fi plătiți până nu se sfârșește Războiul de Nouă Ani^[7]) precum și Palais-Royal pentru părinții mirelui.

Auzind că fiul ei a fost de acord cu căsătoria, mama lui Filip l-a plesnit peste față în fața Curții, a întors spatele regelui și a plecat. Cu toate acestea, la 18 februarie 1692, verii s-au căsătorit.^[8]

Ceremonia a avut loc la Palatul Versailles iar slujba a fost efectuată de către cardinalul de Bouillon. În 1685 cardinalul refuzase să ia parte la căsătoria dintre Ducele de Bourbon și sora lui Françoise Marie, Mademoiselle de Nantes și ca urmare a fost exilat însă rechemat pentru căsătoria dintre Ducele de Chartres și Françoise-Marie. După ceremonie, a urmat un banchet în Sala Oglinzilor în prezența tuturor prinților și prințeselor de sânge.^[9] Printre oaspeți a fost prezent și regele exilat Iacob al II-lea al Angliei și soția lui, Mary de Modena. Madame de Montespan nu a fost inviattă la nunta fiicei sale.

Tânărul cuplu, a fost nepotrivit de la început, nu s-au plăcut prea mult unul pe altul și curând Filip a început să-i spună soției sale Madame Lucifer.^[10] Totuși, ei au avut împreună opt copii dintre care șapte fete.

Au existat zvonuri în legătură cu o relație incestuoasă dintre duce și fiica lui, Marie Louise Élisabeth de Orléans.^{[11] [12] [13]}Aceste zvonuri n-au fost niciodată confirmate. Ducele însuși a reacționat la ele printr-un comportament demonstrativ de afecțiune față de fiica sa în fața Curții.^[11] Zvonul a fost folosit de către opoziție în timpul perioadei sale ca regent și, a fost sursă de inspirație pentru cântece și poezii calomnioase.

După decesul tatălui său în iunie 1701, Filip a moștenit ducatele de Orléans, Anjou, Montpensier și Nemours și principatul Joinville.^[15] Tatăl său a murit la Saint-Cloud după o ceartă cu Ludovic al XIV-lea în legătură amanta însărcinată a lui Chartres, Marie-Louise de Séry.^[16] De asemenea s-a spus că tatăl său s-a înfuriat pentru că Ludovic n-a plătit zestrea promisă pentru fiica sa și a suferit un paroxism.^[17]

De-a lungul vieții, Filip a avut mai multe amante; soția lui a preferat să trăiască în liniște la Saint-Cloud, Palais-Royal sau în casa ei de la Bagnolet.

După decesul prințului de Condé în 1709, rangul de prinț de sânge a trecut de la Casa de Condé la Casa de Orléans. În decembrie 1697, fiul Delfinului, Ludovic al Franței, s-a căsătorit cu Prințesa Marie-Adélaïde de Savoia, fiica cea mare a surorii vitrege a lui Filip. Căsătoria a fost negociată ca parte a Tratatului de la Torino care a sfârșit conflictul franco-savoiard din timpul Războiului de Nouă Ani. Noul cuplul au fost părinții a doi Delfini ai Franței, Ludovic, Duce de Bretania, care a murit în 1712 și Ludovic, Duce de Anjou, viitorul Ludovic al XV-lea.

În 1710, fiica cea mare a lui Filip, Louise Élisabeth d'Orléans s-a căsătorit cu vărul ei primar Charles, Duce de Berry, care era fiul cel mic al Marelui Delfin și deci avea un rang mai mare decât Ducele și Ducesa de Orléans. Cuplul Berry n-a avut copii care să trăiască mai mult de un an.

În 1711, Delfinul a murit la Meudon la vârsta de 49 de ani iar titlul a trecut fiului său, care a murit în 1712. În testamentul său, Ludovic al XIV-lea l-a numit pe Orléans președinte al consiliului de regență pentru tânărul rege Ludovic al XV-lea.

Ducele de Orléans și Ludovic al XV-lea.

La 29 iulie 1714, la insistențele soției sale morganatice, Madame de Maintenon, Ludovic al XIV-lea și-a crescut la rang de prinți de sânge copii nelegitimi, ceea ce le dădea dreptul să moștenească coroana dacă linia legitimă dispărea.^[18]. Deci, Louis-Auguste de Bourbon, Duce de Maine și Louis-Alexandre de Bourbon, Conte de Toulouseau fost oficial incluși în linia de succesiune în urma tuturor descendenților legitimi.

La 25 august 1715, cu câteva zile înainte de deces, Ludovic al XIV-lea a adăugat un codicil testamentului său prin care l-a numit pe Ducele du Maine comandant al casei civile și militare iar pe Villeroy ca secund al comandantului.

Ludovic al XIV-lea a murit la Versailles la 1 septembrie 1715 și a fost succedat de strănepotul său în vârstă de cinci ani, Ludovic al XV-lea. La 2 septembrie, Ducele de Orléans s-a întâlnit cu parlamentarii cu scopul de a anula codicilul regelui. După multe ședințe, Parlamentul abrogă codicilul și îl confirmă pe Ducele de Orléans ca regent al Franței.^[19]

La 30 decembrie 1715, din cauza iernii aspre, regentul decide să-l mute pe micul Ludovic de la Castelul Vincennes la Palatul Tuileries din Paris,^[20] unde a locuit până la întoarcerea la Versailles în iunie 1722. Regentul a guvernat de la reședința sa pariziană, Palais-Royal.

Miniștrii au fost înlocuiți de consilii unde un loc preponderent i s-a asigurat nobilimii. Acest regim se aplica în Spania și se va aplica și în Prusia. Sistemul a eșuat în Franța în timpul regenței; din septembrie 1718, regentul l-a restabilit pe miniștri.

Filip a dezaprobat ipocrizia domniei lui Ludovic al XIV-lea și s-au opus cenzurii, ordonând retipărirea cărților interzise în timpul domniei unchiului său. Inversând din nou politicile unchiului său, Filip a format o alianță cu Anglia, Austria și Țările de Jos și a luptat într-un război de succes împotriva Spaniei, care a stabilit condițiile unei păci europene. În acest timp el a deschis canale diplomatice cu Rusia, care a dus la o vizită de stat a Țarului Petru cel Mare.

A jucat în câteva piese de teatru ale lui Molière și Racine, a compus o operă și a fost un pictor și gravor talentat. Deși era ateu, Filip a favorizat jansenismul, care, în ciuda condamnării Papei a fost acceptat de episcopii francezi.

Consiliu de regență

La început, a scăzut impozitele și a eliberat 25.000 de soldați. Dar măsurile inchizitoriale pe care el le-a început împotriva finanțatorilor a condus la perturbări, în special în provincia Bretania unde s-a desfășurat o revoltă cunoscută sub numele de "Pontcallec Conspiracy". A admis operațiunile riscante ale bancherului John Law, care au dat faliment și au condus la o criză dezastruoasă în Franța.

La 6 iunie 1717, regentul a convins Consiliul de regență să achiziționeze de la Thomas Pitt cel mai mare diamant din lume de la vremea aceea, pentru Coroana Franței. Diamantul avea 141 carate (28,2 g) și s-a plătit pentru el suma de 135.000 £; a fost cunoscut sub numele Le Régent.

În 1719, Filip și-a pierdut fiica favorită, Marie Louise Élisabeth; a fost înmormântată la biserica Saint Denis. Trei ani mai târziu și-a pierdut mama, de care a fost foarte apropiat.

La 15 iunie 1722, Ludovic al XV-lea și curtea au părăsit Palatul Tuileries pentru Palatul Versailles unde tânărul rege voia să locuiască. Decizia a fost luată de Ducele de Orléans care, după căderea sistemului de drept avea sentimentul pierderii popularității în Paris.^[21] Filip a luat apartamentele ultimului Delfin la primul etaj al Palatului; apartamentele regelui erau deasupra. În același an, la 25 octombrie, Ludovic al V-lea în vârstă de 12 ani a fost uns rege al Franței la Reims.

Odată cu declararea majoratului regelui la 15 februarie 1723, Ducele a demisionat din funcția de regent. După decesul cardinalului Dubois la 10 august, tânărul rege i-a oferit Ducelui poziția de prim ministru, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa, câteva luni mai târziu.

Regentul a murit la Versailles la 2 decembrie 1723 la vârsta de 49 de ani în brațele amantei sale, ducesa de Falari. Funcția de prim ministru a fost preluată de Ducele de Bourbon.

Copii:

Imagine	Nume	Naștere	Deces	Note
	Mademoiselle de Valois	17 decembrie 1693	17 octombrie 1694	a murit în copilărie
	Marie Louise Élisabeth d'Orléans	20 august 1695	21 iulie 1719	s-a căsătorit cu Charles, Duce de Berry care era al treilea fiu al Marelui Delfin; au avut copii.
	Louise Adélaïde de Orléans	13 august 1698	10 februarie 1743	Stareță de Chelles; nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii.
	Charlotte Aglaé de Orléans	20 octombrie 1700	19 ianuarie 1761	S-a căsătorit cu Francesco al III-lea d'Este, au avut copii.
	Louis d'Orléans	4 august 1703	4 februarie 1752	S-a căsătorit cu Auguste de Baden-Baden, au avut copii.
	Louise Élisabeth d'Orléans	11 decembrie 1709	16 iunie 1742	S-a căsătorit cu Ludovic I al Spaniei, nu au avut copii.
	Philippine Élisabeth d'Orléans	18 decembrie 1714	21 mai 1734	A murit la vârsta de 19 ani de variolă; a fost logodită cu infantele Carlos al Spaniei (viitorul rege Carol al III-lea); nu a avut copii.
	Louise Diane d'Orléans	27 iunie 1716	26 septembrie 1736	S-a căsătorit cu Louis François, Prinț Conti; a murit la naștere la vârsta de 20 de ani.

Filip a avut câțiva copii nelegitimi cu câteva femei; trei dintre aceștia sunt cunoscuți:

• Cu Florence Pellerin:

1. Charles de Saint-Albin (1698–1764);

• Cu Marie Louise Le Bel de La Boissière:

1. Jean Philippe bâtard d'Orléans (1702–1748);

• Cu Christine Charlotte Desmares:

1. Angélique de Froissy (1702–1785).

Filip II, Duce de Orléans

Duce de Orléans Regent al Franței

* 1772: Louis Antoine de Bourbon (Louis Antoine Henri; 2 august 1772 – 21 martie 1804) a fost rudă a monarhilor Bourbon ai Franței. Mai faimos pentru moartea sa decât pentru viața sa, a fost executat în urma unor acuzații în timpul Consulatului francez.

Ducele de Enghien

Ducele a fost unicul copil al lui Louis Henri de Bourbon și a soției lui, Bathilde d'Orléans. Ca membru al Casei de Bourbon a fost prinț de sânge. S-a născut la Castelul Chantilly, reședința de la țară a Prinților de Condé. La naștere a primit titlul de Duce de Enghien, tatăl său era deja Duce de Bourbon și moștenitor al titlului de Prinț de Condé.

Numele complet al mamei sale era Louise Marie Thérèse Bathilded'Orléans; ea era singura fiică în viață a lui Louis Philippe d'Orléans(nepot al regentului Filip d'Orléans) și a Louisei Henriette de Bourbon. Unchiul său era viitorul Philippe Égalité și era verișor primar cu viitorul Louis-Philippe I, rege al Franței. De asemenea a fost descendent al regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale, Madame de Montespan; mama sa a fost strănepoată a Mademoiselle de Blois (1677–1749) iar tatăl său strănepot a Mademoiselle de Nantes (1673–1743), două dintre fiicele Madamei de Montespan.

A fost singurul copil al părinților săi, aceștia s-au separat în 1778 după ce a fost descoperită legătura tatălui său cu Marguerite Catherine Michelot, o cântăreață de operă. Louis Antoine a fost ultimul descendent al Casei de Condé.

La izbucnirea Revoluției franceze, tânărul Louis Antoine în vârstă de 17 ani a emigrat cu tatăl și bunicul său la câteva zile după căderea Bastiliei și a rămas în exil căutând forțe pentru o invazie în Franța și restaurarea monarhiei. În 1792, la izbucnirea războaielor revoluționare franceze, el a deținut o comandă în armata emigranților care era organizată și comandată de bunicul său, Prințul de Condé. S-a angajat în încercarea de a invada Franța alături de armatele aliate austriece și prusace unite sub comanda Ducelui Carol al II-lea, Duce de Braunschweig-Wolfenbüttel. La 2 februarie 1794 Louis Antoine a primit din mâinile Contelui de Provence (viitorul Ludovic al XVIII-lea al Franței) Crucea Saint-Louis pentru comportamentul său viteaz în armata de Condé.^[1].

După disoluția armatei Condé, după pacea de la Lunéville (februarie 1801), s-a căsătorit cu Charlotte de Rohan, nepoata cardinalului de Rohan și s-a refugiat la Ettenheim în Baden aproape de frontiera franceză.

La începutul anului 1804, Napoleon Bonaparte, atunci Primul Consul al Franței a auzit o știre care părea să-l lege pe tânărul duce cu conspirația Cadoudal-Pichegru urmărită de către poliția franceză. Știrea era falsă însă Napoleon a dat ordine pentru arestarea ducelui. Deși între timp s-a descoperit adevărul, acuzarea ducelui a fost schimbată; a fost acuzat că a fost împotriva Franței în ultimul război și că avea intenția de a lua parte la o nouă coaliție împotriva Franței. Comisia militară prezidată de Hullin a întocmit actul de condamnare în grabă. La 21 martie 1804 ducele a fost împușcat în șanțul castelului Vincennes, aproape de un mormânt care îi fusese deja pregătit.

Louis Antoine

Duce de Enghien

·         1788: Leopold Gmelin (n. 2 august 1788, Göttingen; d. 13 aprilie 1853, Heidelberg) a fost un chimist german, fiul renumitului savant Johann Friedrich Gmelin (1748-1804), naturalist și chimist.

Leopold Gmelin studiază medicina și chimia la Göttingen, Tübingen și la Viena. În 1813 devine profesor-asistent de chimie la Heidelberg, în 1814 profesor-extraordinar și în 1817 profesor-ordinar de chimie și de medicină.

Descoperă fericianura de potasiu (1822) și scrie Handbuch der anorganischen Chemie (prima ediție : 1817-1819, a patra ediție 1843-1855), o carte de referință la acea vreme. Iese la pensie în 1852 și moare la Heidelberg.

Leopold Gmelin

* 1818: Prințul Alexandru al Țărilor de Jos, Prinț de Orania-Nassau (Willem Alexander Frederik Constantijn Nicolaas Michiel, Prins der Nederlanden, Prins van Oranje-Nassau; 2 august 1818 – 20 februarie1848) a fost al doilea fiu al regelui Willem al II-lea al Țărilor de Jos și a soției sale, Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei, fiica Țarului Pavel I al Rusiei. În familie i se spunea Sașa.

Prințul Alexandru

Prinț al Țărilor de Jos Prinț de Orania-Nassau

·         1820: S-a nascut fizicianul  irlandez John Tyndall; (d. 1893). A făcut descoperiri in domeniul diamagnetismului, radiațiilor infraroșii și aproprietăților fizice ale aerului. Tyndall a publicat mai mult de o duzină de cărți științifice si a  fost profesor de fizica la Institutul Regal al Marii Britanii din Londra din 1853 pana in 1887
* 1821: Vasile Alecsandri (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Alecsandri, născută Cozoni. După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate, Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită cu Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru în mai multe rânduri în guvernele Moldovei.

Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.

Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte din Cânticelele comice.

Vornicul Alecsandri, Vasile și Iancu

În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza și pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe care nu a terminat-o.

În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, Serata. În anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post în administrație până în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florența.

În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iași și și-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activității sale literare și va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcții tehnice: comedia străină și drama istorică. În noiembrie s-a jucat Farmazonul din Hârlău iar în februarie 1841, Cinovnicul și modista, ambele preluate după piese străine.

Din 1842 datează importanta sa călătorie în munții Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea artistică a poeziei populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu în ciclul Doine și care sunt foarte strâns legate de modelul popular din care au luat naștere.

În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate săptămânalul Propășirea, în care poetul va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se reprezintă piesa Iorgu de la Sadagura, comedie de rezistență în dramaturgia scriitorului.

În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se îndrăgostește și căreia, după moartea timpurie din 1847 (la doar 2 ani după ce a cunoscut-o), îi dedică poezia Steluța și apoi întreg ciclul de poezii Lăcrămioare.

Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționară din Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumită în epocă „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptată o petiție în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către Vasile Alecsandri.

După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește prin Austria și Germania se stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți pașoptiști munteni; din perioada exilului datează poeziile Adio Moldovei și Sentinela română.

În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna aceluiași an, la Paris.

Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa) și câteva scenete comice și muzicale. Se întoarce în țară în luna decembrie.

Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între anii 1852-1853, Alecsandri rămâne pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul Franței, într-o călătorie spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Maroc, Madrid, o călătorie care va lăsa urme în creația sa poetică, în gustul pentru exoticul mauro-hispanic.

În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice.

Vasile Alecsandri și Ion Ghica la Istanbul în 1855

În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei. Călătorește în Franța pentru a primi premiul oferit de felibri; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României la Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franța. În 1889, primește vizita poeților francezi Sully Prudhomme și Leconte de Lisle.

Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mircești.

A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni.

În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.

În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.

Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.

În 1863 ia naștere la Iași societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost până la sfârșitul vieții. În anul 1867 este ales membru al Societății literare române, devenită Academia Română.

Cu ocazia serbărilor de la Putna din 1871, poetul trimite două cântece care au însuflețit marea masă de oameni: Imn lui Ștefan cel Mare și Imn religios cântat la serbarea junimei academice române. În același an Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare studiul Direcția nouă în poezia și proza românească în care spune: „În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generația trecută, poetul <Doinelor și lăcrimioarelor>, culegătorul cântecelor populare păruse a-și fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura țării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ... “

Volume de teatru. Comedii

• Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă (1850)
• Teatru românesc. Repertoriul dramatic al d-lui Vasile Alecsandri (1852)
• Chirița în provincie (1855)
• Chirița în voiagiu (1865)
• Chirița în balon (1875)

Volume de poezie

Monumentul lui Vasile Alecsandri în Chișinău, Republica Moldova.

• Poezii poporale. Balade (Cîntice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, Volumul I (1852)
• Poezii poporale. Balade (Cîntice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, Volumul II (1853)
• Doine și lăcrimioare, 1842-1852 (1853)
• Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri (1866)

Proze

• Istoria unui galben
• Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
• Iașii în 1844
• Un salon din Iași
• Românii și poezia lor
• O primblare la munți
• Borsec
• Balta-albă
• Călătorie în Africa.
• Un episod din anul 1848

Proze din periodice

• Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
• Melodiile românești
• Prietenii românilor
• Lamartine
• Alecu Russo
• Dridri, (roman scris în 1869, publicat în 1873)
• Din albumul unui bibliofil
• Vasile Porojan
• Margărita, (nuvelă scrisă în 1870, din ea fiind publicată numai un mic episod în 1880)
• Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

Drame

• Cetatea Neamțului sau Sobiețchi și plăeșii români (1857)
• Lipitorile satelor (1863)
• Sgârcitul risipitor (1863)
• Despot Vodă, dramă istorică (1880)
• Fântâna Blanduziei (1884)
• Ovidiu (1890)

Opere complete

• Opere complecte: Poesii, Proză, Teatru, 1875

Prezență în antologii

• Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition (English/Romanian) / Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă (Engleză/Română) - (Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-21-0847-5)

Vasile Alecsandri

·         1824: Francisca a Braziliei (n. 2 august 1824 – d. 27 martie 1898) a fost prințesă a Braziliei. A fost fiica regelui Pedro I al Braziliei (și al IV-lea al Portugaliei) și a primei lui soții, Maria Leopoldina de Austria. S-a căsătorit cu François d'Orléans, fiu al regelui Ludovic-Filip al Franței și a avut trei copii.

Prin singura sa fiică, ea este ascendenta Prințului Henri, Conte de Paris, Duce al Franței, actualul pretendent orléanist la tronul Franței și al regelui Juan Carlos I al Spaniei.

Dona Francisca în jurul vârstei de 56 de ani, c.1880

S-a născut la palatul imperial Saint Christopher din Rio de Janeiro, capitală a Imperiului Braziliei. Numele ei complet a fost Francisca Carolina Joana Carlota Leopoldina Romana Xavier de Paula Micaela Gabriela Rafaela Gonzaga.^[1]

Prin tatăl ei, împăratul Pedro I, ea a fost membră a ramurii braziliene a Casei de Braganza (portughezăBragança) și de la naștere a primit titlul de Dona.^[2] Mama ei a fost Arhiducesa Maria Leopoldina de Austria, fiica lui Francis al II-lea, ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman. Prin ea, Francisca a fost nepoata lui Napoleon Bonaparte și verișoara primară a împăraților Napoleon al II-lea al Franței, Franz Joseph al Austriei și Maximilian I al Mexicului.^[3]
Fratele ei mai mic a fost viitorul Pedro al II-lea al Braziliei. A fost deci mătușa paternă a Prințesei Imperiale a Braziliei, Isabel. De asemenea, a fost verișoară primară cu Prințesa Maria Carolina a celor Două Sicilii.

La 1 mai 1843, la Rio de Janeiro, Francisca s-a căsătorit cu François d'Orléans, al treilea fiu al regelui Ludovic Filip al Franței și al reginei Maria Amalia de Neapole. Mireasa avea 19 ani iar mirele 25.

Singura lor fiică, Prințesa Françoise d'Orléans s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Robert, Duce de Chartres și a devenit mama pretendentului orléanist Prințul Jean, Duce de Guise. Fiul ei Pierre nu s-a căsătorit niciodată însă a avut două fiice nelegitime cu o femeie căsătorită.

Atunci când familia Orléans a fugit din Franța, s-au stabilit în Anglia locuind la Claremont; acolo Francisca a dat naștere unei fiice născute în 1849. Anul următor, regele exilat Ludovic-Filip I a murit. În timpul domniei Casei de Bonaparte, familia Orléans s-a întors în Franța. Francisca a murit la Paris, în vârstă de 73 de ani. Soțul ei i-a supraviețuit doi ani; a murit la Paris, în 1900.

Copii:

1. Prințesa Françoise de Orléans (14 august 1844 – 28 octombrie 1925) căsătorită cu vărul ei Prințul Robert, Duce de Chartres; a avut copii.
2. Prințul Pierre, Duce de Penthièvre (4 noiembrie 1845 – 17 iulie 1919) nu s-a căsătorit niciodată.
3. Prințesa Marie Léopoldine de Orléans (n./d. 30 octombrie 1849)

Francisca a Braziliei

Prințesă de Joinville

Portret de Franz Xaver Winterhalter c. 1844

·         1831: Gheorghe Burada, dirijor și profesor român (d. 1870)

·         1834: Frédéric Auguste Bartholdi (n. 2 august 1834, Colmar - d. 5 octombrie1904, Paris) a fost un sculptor francez, originar din Alsacia.^[10]

A început studiul arhitecturii în Alsacia și apoi la Paris, a continuat cu studiul picturii, la Paris, cu Ary Scheffer, dar a abondonat pictura în favoarea sculpturii, pe care a studiat-o cu Antoine Étex și J.-F. Soitoux, artă de care s-a ocupat apoi exclusiv.^[11] Printre lucrările sale celebre se numără "Francesca da Rimini" (1852), "Monumentul lui Martin Schongauer" (1863), "Le Vigneron" (1870) și "Vercingetorix" (1872).^[12]

Casa unde s-a născut Bartholdi, amenajată ca muzeu

Cea mai cunoscută lucrare a sa este însă Statuia Libertății din New York. O replică a statuii, de mai mici dimensiuni, este instalată la Paris, pe Île des Cygnes de pe Sena^[13], în timp ce statuia originală, care a servit de model, se află expusă tot în Paris, și anume în Grădina Luxemburg.

Tot la Paris există și Flacăra Libertății din Paris, monument reprezentând doar flacăra, în mărime naturală, a Statuii Libertății din New York.

O altă sculptură celebră este Leul din Belfort, aflată în fața peretelui stâncos pe care este așezată Citadela din Belfort.

Câteva lucrări:

• 1856 Monumentul generalului Rapp, Colmar, Avenue de la République
• 1860 Statuia lui Martin Schongauer, Colmar, Musée Unterlinden
• 1864 Monumentul (fântâna) amiralului Armand Joseph Bruat, Colmar, Champ-de-Mars
• 1880 Leul din Belfort, Belfort, stânca de sub Citadelă
• 1886 Statuia Libertății, New York
• 1898 Fântâna Schwendi, Colmar, Place de l'Ancienne douane

Replici

• Flacăra Libertății, Paris, Place de l'Alma
• 1885 Statuia Libertății din Paris, Paris, pont de Grenelle
• 1889 Statuia Libertății din Grădina Luxembourg, Paris, jardin du Luxembourg
• Leul din Belfort, Replica din Piața Denfert-Rochereau în Paris
• Leul din Belfort, Replica din Dorchester square în Montréal.

Frédéric Auguste Bartholdi

Frédéric Auguste Bartholdi în 1898

* 1849: Maria Pia a celor Două Sicilii^[1] (2 august 1849–^[1]29 septembrie1882]^[1]) a fost prințesă de Bourbon-Două Sicilii și Ducesă de Parma ca soție a lui Robert I, Duce de Parma. Maria Pia a fost fiica regelui Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Theresa de Austria.^[1] Maria Pia a fost obligată să plece în exil împreună cu restul familiei după unificarea Italiei în 1861.

La 5 aprilie 1869, la Roma, Maria Pia s-a căsătorit cu Robert I, Duce de Parma. Împreună au avut 12 copii din care 6 retardați mintal.

Maria Pia a murit la nașterea celui de-al 12-lea copil, la Villa Borbone în apropiere de Viareggio la 29 septembrie 1882 la vârsta de 33 de ani. După decesul ei, Robert I s-a recăsătorit în 1884 cu Maria Antonia a Portugaliei, fiica regelui detronat Miguel I al Portugaliei și a Adelaidei de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg; împreună au avut 12 copii.

• Prințesa Maria Louise (17 ianuarie 1870 - 31 ianuarie 1899), căsătorită cu Ferdinand I al Bulgariei; a avut copii.
• Prințul Ferdinando (5 martie 1871 - 14 aprilie 1871)
• Prințesa Luisa Maria (24 martie 1872 - 22 iunie 1943)
• Prințul Henri (Principe Enrico) (13 iunie 1873 - 16 noiembrie 1939)
• Prințesa Maria Immacolata (21 iulie 1874 - 16 mai 1914)
• Prințul Joseph (Principe Giuseppe) (30 iunie 1875 - 7 ianuarie 1950)
• Prințesa Maria Teresa (15 octombrie 1876 - 25 ianuarie 1959)
• Prințesa Maria Pia (9 octombrie 1877 - 29 ianuarie 1915)
• Prințesa Beatrice (9 ianuarie 1879 - 11 martie 1946), căsătorită cu Pietro Lucchesi-Palli (un nepot al prințesei Caroline de Neapole și Sicilia și al celui de-al doilea soț al ei); a avut copii.
• Prințul Elias (Principe Elia) (23 iulie 1880 - 27 iunie 1959), șeful familiei ducale de Parma (1950–1959). Căsătorit cu Arhiducesa Maria Anna de Austria, a avut copii.
• Prințesa Maria Anastasia (25 august 1881 - 7 septembrie 1881)
• Prințul Augusto (sau Prințesa Augusta) (22 septembrie 1882 - 22 septembrie 1882) - Maria Pia a murit dând naștere acestui copil.

Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii

Ducesă de Parma

* 1854: Prințesa Marie Friederike Leopoldine Georgine Auguste Alexandra Elisabeth Therese Josephine Helene Sophie of Saxe-Altenburg (2 august 1854 – 8 octombrie 1898) a fost soția Prințului Albert al Prusiei, regent al ducatului Brunswick

Maria a fost singurul copil al lui Ernst I, Duce de Saxa-Altenburg și a soției acestuia, Prințesa Agnes de Anhalt-Dessau, care a atins vârsta adultă; fratele ei mai mic, Georg, a murit în copilărie.^[1] Pentru că tatăl ei nu a avut moștenitori pe linie masculină, titlul a fost preluat de vărul Mariei, Ernst.

La 9 aprilie 1873 la Berlin s-a căsătorit cu Prințul Albert al Prusiei, un nepot al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Mariajul nu a fost fericit iar mai târziu cei doi au divorțat.

Împreună au avut trei copii:

• Friedrich Heinrich Albrecht (1874–1940)
• Joachim Albrecht (1876–1939)
• Friedrich Wilhelm (1880–1925)

Prințesa Maria

Prințesă Albert de Prusia

·         1858: Emma de Waldeck și Pyrmont (2 august 1858 – 20 martie 1934) a fost a doua soție a regelui Willem al III-lea al Țărilor de Jos. A fost regentă (1890–1898) și regină mamă (1890–1934) a Țărilor de Jos. A fost numită după bunica ei, Prințesa Emma de Anhalt-Bernburg-Schaumburg.

Emma de Waldeck și Pyrmont

Regină a Țărilor de Jos; Mare Ducesă de Luxemburg

Emma ca regină mamă

·         1868: Constantin I (greacă Κωνσταντίνος A', Βασιλεύς των Ελλήνων; n. 2 august 1868; d. 11 ianuarie 1923) a fost rege al Greciei din 1913 până în 1917 și din 1920 până în 1922. A fost comandantul armatei elene în timpul războiului greco-turc din 1897 și a condus forțele grecești în timpul războaielor balcanice din 1912-1913 în care Grecia a câștigat Salonicul și și-a dublat populația și suprafața. A devenit rege al Greciei la 18 martie 1913 după asasinarea tatălui său.

Familia regală greacă la sfârșitul anului 1880 în timpul unui voiaj al Marelui Duce Paul Alexandrovici al Rusiei la Atena. De la stânga la dreapta Prințul Nicolae al Greciei, Prințesa Maria (jos), regina Olga, Prințul Constantin, Marele Duce Paul Alexandrovici al Rusiei (ținând un câine pe genunchi), Prințesa Alexandra, regele George I și Prințul George.

Născut la 2 august 1868 la Atena și botezat la 12 august, Constantin a fost cel mai mare fiu al regelui George I al Grecieiși al reginei Olga. A primit numele Constantin după bunicul matern, Marele Duce Constantin Nicolaevici, dar și după împărații bizantini^[1]. În familie era cunoscut sub numele Tino.

Așa cum a fost prevăzut prin constituție, Constantin și frații săi au fost crescuți în religia ortodoxă greacă^[2], spre deosebire de tatăl lor care a rămas luteran^[3].

Prințul a avut o copilărie fericită, între Palatul Regal din Piața Syntagma din Atena și Palatul Tatoi, la poalele muntelui Parnes. Pentru Constantin și frații săi, părinții lor, George și Olga, au fost părinți atenți; regele își petrecea adesea timpul în compania copiilor și se juca cu ei^[4]. Cu părinții și cu bona, Constantin vorbea în engleză iar la școală în greacă.

În 1884, Constantin la vârsta de 16 ani a fost declarat major. Cu această ocazie a primit titlul de prinț moștenitor și cel de duce de Sparta. Constantin a plecat doi ani în Germania unde și-a completat studiile.
La Berlin, la curtea Hohenzollernilor, Constantin o reîntâlnește pe prințesa Sofia a Prusiei pe care o cunoscuse cu câțiva ani în urmă la unchiul său, Prințul de Wales. Cei doi tineri s-au îndrăgostit și s-au logodit la 3 septembrie 1888^[5].

La 27 octombrie 1889, Constantin și Sofia s-au căsătorit la Atena și au avut două ceremonii religioase, una publică ortodoxă și alta privată protestantă. Festivitățile au reunit la Atena reprezentanți ai tuturor caselor regale europene. Wilhelm al II-lea al Germaniei, Christian al IX-lea al Danemarcei, viitorul Eduard al VII-lea al Regatului Unit și Nicolae al II-lea al Rusiei au fost invitații de onoare. Noul cuplu s-a instalat la reședința special construită pentru ei iar relațiile dintre ei au fost armonioase. În ciuda acestui lucru, Constantin a avut o relație amoroasă la începutul anului 1912 cu contesa Paola d’Ostheim, divorțată de prințul Hermann de Saxa-Weimar-Eisenach. Cei doi au ținut corespondență până la moartea lui Constantin^[6].

Împreună cu frații săi, Prințul George și Nicolae, Constantin a participat la pregătirea primelor Jocuri Olimpice moderne în calitate de președinte al comitetului de organizare

Victoria otomană de la Domokos, de Fausto Zonaro.

În ianuarie 1897, Creta s-a revoltat încă o dată contra conducerii otomane și a cerut unificarea cu Grecia. La Atena, partizanii Marii Idei (greacă Μεγάλη Ιδέα; Megáli Idéa) au solicitat intervenția monarhiei grecești în conflict. Sub presiunea lor, regele și primul ministru Theodoros Deligiannis au trimis întăriri insurgenților. Prințul George a fost numit comandant al flotei care trebuia să împiedice Marea Poartă să intervină contra revoltelor. În același timp, 1.500 de soldați greci au debarcat pe insulă.^[8] În fața atitudinii Atenei, Imperiul Otoman a declarat război Greciei la 17 aprilie 1897. Este începutul războiului greco-turc din 1897 (sau "războiul de treizeci de zile")^[9].

Numit comandant șef al armatei la 26 martie, Constantin este considerat responsabil pentru penetrarea Macedoniei. Tentativa de invazie este însă un eșec iar grecii se retrag rapid la Thessalie. Cartierul general grec stabilit în orașul Larissa este ocupat de otomani. La sfârșitul lunii aprilie, războiul este pierdut de greci iar ultimele bătălii din mai nu fac decât să confirme superioritatea turcilor^[10].

În ciuda intervenției mai multor puteri străine în favoarea Atenei în timpul convorbirilor de pace din decembrie 1897,^[10]consecințele înfrângerii sunt foarte grave pentru greci: trebuie să renunțe la ambițiile teritoriale din Creta și Macedonia și frontierele sunt corectate în favoarea Imperiului Otoman. Grecia trebuie să plătească, de asemenea, o indemnizație de război de aproape patru milioane lire turcești iar acest lucru se întâmplă într-un moment când deja finanțele publice sunt la cel mai mic nivel^[11].

Prințul moștenitor Constantin este considerat principalul responsabil pentru înfrângere iar o parte a opiniei publice a cerut să fie judecat de Curtea Marțială^[12]. Soția sa, prințesa Sofia a Prusiei, este criticată în mod egal din cauza atitudinii fratelui ei, kaiserul Wilhelm al Germaniei, care a susținut în mod deschis Turcia în timpul conflictului. Cuplul a părăsit pentru o perioadă Grecia și s-a instalat în Germania la mama Sofiei

Armata greacă intră în Salonic.

La 8 octombrie 1912, Muntenegru declară război Imperiului Otoman. Zece zile mai târziu, Serbia, Bulgaria și Grecia fac același lucru. Este începutul Primului Război Balcanic^[14].

De partea greacă, conflictul are loc pe două fronturi: în nord-est-ul țării, spre Tesalia și Macedonia și nord-vest spre Epir. Trupele elene alcătuite din 120.000 de oameni sunt împărțite în două armate iar cea din nord-est este condusă de Constantin. Obiectivul acestei armate este să ajungă la Salonic înaintea trupelor bulgare.
După victoria grecilor în bătălia de la Sarantaporo de la 22 octombrie și după alte câteva victorii, trupele conduse de prințul moștenitor ajung la porțile Salonicului și încercuiesc orașul. Comandantul orașului și al celei de-a treia armate turce, Pașa Hussein Tashin a cerut începerea negocierilor cu Statul Major grec și cu reprezentanți ai Bulgariei a cărui armată se apropia rapid de oraș. Condițiile oferite de greci au fost mai bune pentru turci astfel încât la 8 noiembrie trupele grecești au intrat în Salonic^[14][15].
Predarea Pașei Tashin Hussein care îi dă sabia simbolic lui Constantin în interiorul Palatului de administrație, este unul dintre punctele culminante ale acelei zile

Dornic să profite de popularitatea câștigată de prințul moștenitor pentru a-și întări dinastia, regele George I ia decizia să abdice în favoarea fiului său. La 18 martie 1913 regele profită de un dejun cu fiii săi Nicolae, George și Andrei la Salonic pentru a-i anunța că vrea să predea coroana cu ocazia jubileului care urma să aibă loc în octombrie.

După prânz, George I a plecat la o plimbare pe străzile orașului, ca în fiecare după-amiază de când a ajuns la Salonic. El a mers fără nici un fel de protecție, la fel cum făcea la Atena încă de la începutul domniei sale. În acea zi a fost așteptat de anarhistul Alexandros Schins care l-a împușcat cu un revolver. La scurt timp de la eveniment, Prințul Nicolae este avertizat și el este cel care va da vestea restului familiei^[17][18].

Constantin era la cartierul general de la Ioannina împreună cu fratele său Christophe când a primit telegrama prin care era anunțat de moartea tatălui său și de noul său statut de rege.

Când a urcat pe tron, în ciuda faptului că nu a avut aceeași experiență politică ca a tatălui său, Constantin s-a bucurat de un prestigiu enorm în rândul poporului său^[19]. Pe lânga recenta sa glorie militară, noul rege are multe avantaje: este primul suveran modern născut în Grecia, este de asemenea primul care a fost crescut în religia ortodoxă. Poartă un un nume prestigios, al celui care a a fondat Constantinopolul (împăratul roman Constantin I) și a ultimului împărat bizantin (Constantin al XI-lea Paleologul).

Modificările teritoriale după Tratatul de la Londra (1913) (sus) și Tratatul de la București (1913) (jos).

Începutul domniei lui Constantin a fost marcat de negocierile de pace de la sfârșitul primului război balcanic. Prin Tratatul de la Londra din 30 mai 1913, Grecia a primit o bună bucată din Macedonia (împreună cu Salonicul, legat definitiv de regalitatea greacă prin moartea regelui George I), o parte din Epir, Creta și mai multe insule din Marea Egee. În acest fel suprafața țării s-a dublat. Au avut loc diviziuni profunde între regatele din Balcani și Grecia care trebuia să facă față revendicărilor bulgarilor ce n-au acceptat pierderea Salonicului^[20].

O lună după semnarea Tratatului de la Londra, în noaptea de 29 spre 30 iunie 1913, Bulgaria a atacat fără avertisment foștii aliați greci și sârbi. Elementul surpriză i-a permis să captureze rapid orașul grec Nigrita^[21].

De la izbucnirea ostilităților, Constantin a preluat conducerea armatei sale iar la 30 iunie, forțele elene au contraatacat pe uscat și pe mare. Lupte grele au avut loc la Kilkis între 30 iunie și 4 iulie soldate cu victoria grecilor. După mai multe tentative de contraatac pentru a-și recupera pozițiile pierdute, armata a II-a bulgară recunoaște înfrângerea și s-a retras spre nord abandonând orașele Serres și Drama.^[22]
Armata greacă a continuat să înainteze ajungând la 23 iulie pe teritoriile bulgare.

Primul ministru Eleftherios Venizelos vrea să negocieze un armistițiu cu guvernul bulgar. Se deplasează la cartierul general grec la Hadji Beylik și încearcă să-l convingă pe rege să ceară pacea.^[23] Constantin însă dorește o victorie militară decisivă și refuză.^[23] Între timp, forțele bulgare se organizează și încep atacul la 29 iulie. Contraofensiva lor este puternică iar relieful din Cheile Kresna este nefavorabil grecilor astfel încât a doua zi, trupele elene sunt la un pas de anihilare totală. Regele a trimis o telegramă primului ministru prin care îi cere să plece la București și să ceară armistițiu.^[23]
În cele din urmă, Constantin I și armata sa au fost salvate de guvernul bulgar, care a sugerat, între timp, o încetare a focului pentru a proteja capitala. Semi-înfrângerea grecă de la Kresna a limitat consecințele asupra evoluției generale a conflictului 

La sfârșitul lunii iulie 1914, kaiserul Wilhelm a trimis o telegramă lui Constantin prin care îi întreabă care va fi atitudinea Greciei în caz de război. Regele îi răspunde că nu intenționează să implice țara într-un nou conflict și, prin urmare, ar alege neutralitatea.^[24] La acest răspuns, împăratul amenințată și îi declară cumnatului său că dacă Grecia refuză să se alieze cu Germania, aceasta va fi tratată ca dușman. Cu toate acestea, regele elenilor a rămas ferm pe poziție și și-a menținut decizia de a nu interveni. El este de asemenea conștient de faptul că Grecia este slăbită de războaiele din Balcani și nu este pregătită să participe la un nou conflict.^[24]

Primul ministru Eleftherios Venizelos care bănuiește familia regală de o alianță cu kaiserul, intră în contact cu guvernele Antantei. Dar ele nu par grăbite să vadă Grecia intrată în conflict. De fapt, Rusia se teme de revendicările grecești asupra Constantinopolului și a strâmtorilor^[25].
Atitudinea aliaților s-a schimbat la începutul anului 1915. Constantin este grav bolnav, suferă de pleurezie agravată de pneumonie. În septembrie Bulgaria intră în război alături de Puterile Centrale și atacă Serbia, aliat al Greciei din 1913. Venizelos profită de aceste evenimente și cere regelui să proclame mobilizarea generală însă acesta refuză. În consecință primul ministru amenință cu demisia ceea ce ar determina o criză politică majoră ^[26] iar regele sfârșește prin a declara mobilizare generală însă spune clar armatei că este o măsură pur defensivă. Pentru a forța mâna regelui, Venizelos a invitat la 3 octombrie aliații să ocupe portul de la Salonic.

Constantin I

Portret oficial

·         1878: Prințesa Ingeborg a Danemarcei (Ingeborg Charlotta Carolina Frederikke Louise; 2 august 1878 – 11 martie/12 martie 1958) a fost prințesă daneză și prin căsătorie prințesă suedeză. A fost a doua fiică și al cincilea copil al regelui Frederick al VIII-lea al Danemarcei și a soției lui Louise a Suediei.

Locul de naștere al Prințesei Ingeborg, Palatul Charlottenlund.

Prințesa Ingeborg s-a născut la 2 august 1878 la Palatul Charlottenlund la nord de Copenhaga ca al cincilea copil al Prințului Moștenitor Frederic al Danemarcei, fiul cel mare al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei. Mama ei era Prințesa Louise a Suediei, fiica regelui Carol al XV-lea al Suediei și Norvegiei și a reginei Louise.

În mai 1897, Prințesa Ingeborg s-a logodit cu Prințul Carl al Suediei, Duce de Västergötland. S-au căsătorit la 27 august 1897 în capela de la Palatul Christiansborg din Copenhaga și și-au petrecut luna de miere în Germania. Prințul Carl era al treilea fiu al regelui Oscar al II-lea al Suediei și a reginei Sofia de Nassau. Ingeborg și Carl au avut patru copii:

• Prințesa Margareta (25 iunie 1899 – 3 ianuarie/4 ianuarie 1977); s-a căsătorit la 22 mai 1919 cu verișorul ei primar, Prințul Axel al Danemarcei; a avut copii.
• Prințesa Märtha (28 martie 1901 – 5 aprilie 1954); s-a căsătorit la 21 martie 1929 cu verișorul ei primar, Olav al V-lea al Norvegiei; este mama actualului monarh al Norvegiei, Harald al V-lea.
• Prințesa Astrid (17 noiembrie 1905 – 29 august 1935); s-a căsătorit la 4 noiembrie 1926 cu Prințul Moștenitor Leopold al Belgiei, mai târziu regele Leopold al III-lea; este mama actualului monarh al Belgiei, Albert al II-lea
• Prințul Carl (10 ianuarie 1911 – 27 iunie 2003); a făcut două căsătorii morganatice cu contesa Elsa von Rosen și cu Ann Margareta Larsson Kristine Rivelsrud; și-a pierdut drepturile de succesiune și titlurile regale; a avut un singur copil.

În 1947, cu ocazia aniversării căsătoriei sale, soțul ei a admis că nunta a fost complet aranjată de tații lor, iar Ingeborg a adăugat: "M-am căsătorit cu un străin!".

Ingeborg a Danemarcei.

Căsătoria a fost populară, deoarece ea era nepoata popularului rege Carol al XV-lea al Suediei și Norvegiei. S-a spus despre ea că, din toate prințesele străine căsătorite în interiorul casei regale suedeze, probabil ea a fost cea mai potrivită pentru a fi regină consort a Suediei, și pentru primii zece ani din Suedia, aproape a fost: din 1897 până în 1907, regina Sofia s-a arătat rareori la ocazii publice iar Prințesa Moștenitoare Victoria a petrecut cea mai mare parte a timpului în străinătate, astfel încât Prințesa Ingeborg a umplut astfel poziția de prima doamnă la curtea suedeză.

A fost pasionată de sport, în special de patinaj; la expoziția auto de la Stockholm din 1903, ea și Prințul Moștenitor Gustav au făcut o demonstrație spontană, o excursie în mașină la Skåne. În 1908 ea l-a însoțit pe Prințul Wilhelm la nunta cu Marea Ducesă Maria Pavlovna în Rusia.

A trăit o armonioasă viață de familie, iar familia era cunoscută drept "familia fericită". Copiii au primit o educație simplă și au învățat sarcini de uz casnic. Ea și Carl au trăit o viață de familie informală și intimă, împreună cu copiii lor. Ingeborg a creat o atmosferă ușor distractivă față de colegii ofițeri ai soțului ei și a fost admirată pentru felul cum s-a descurcat în fața dificultăților economice întâmpinate atunci când banca în care au investit s-a prăbușit în 1922 și au fost nevoiți să-și vândă casa.

Ingeborg era plăcută și populară în Suedia datorită umorului ei, a personalității ei care intra ușor în dialog, a firii ei vesele și a felul ei informal de a acționa. În 1905, guvernul norvegian a luat în discuție de a-i face rege și regină a Norvegiei însă cuplul a fost ușurat când acest lucru nu s-a întâmplat.

Prințesa Ingeborg este bunica a trei monarhi europeni: regele Harald al V-lea al Norvegiei, regele Baudouin I al Belgiei și regele Albert al II-lea al Belgiei. Prin Prințesa Joséphine-Charlotte a Belgiei, ea este străbunica celui de-al patrulea monarh: Henri, Mare Duce de Luxemburg.

Prințesa Ingeborg

Ducesă de Västergötland

* 1884: Rómulo Gallegos Freire (n. 2 august 1884 – d. 7 aprilie 1969) a fost un romancier și politician venezuelean. Pentru o perioadă de 9 luni, în decursul anului 1948, a fost președinte al Venezuelei.
S-a născut la Caracas într-o familie modestă. Începe să lucreze în 1903 ca profesor și jurnalist. În 1929 publică romanul său, Doña Bárbara, prin care critică guvernarea dictatorială a lui Juan Vicente Gómez. Represaliile acestuia îl obligă să emigreze în Spania, unde își continuă activitatea scriitoricească, scriind romanele Cantaclaro (1934) și Canaima (1935).
Opere:

• El último Solar (1920) (titlu alternativ:Reinaldo Solar)
• La trepadora (1925)
• Doña Bárbara (1929)
• Cantaclaro (1934)
• Canaima (1935) (de asemenea, publicată și în limba engleză, 1988 ISBN 0-8061-2119-X)
• Pobre negro (1937)
• El forastero (1942)
• Sobre la misma tierra (1943)
• La brizna de paja en el viento (1952)
• Una posición en la vida (1954)
• El último patriota (1957)

Rómulo Gallegos

Rómulo Gallegos și președintele american Harry S. Truman

·         1891: Mihail Jora (n. 2 august 1891, Roman, Neamț - d. 10 mai 1971, București) a fost un muzician, compozitor și dirijor român, membru titular (1955) al Academiei Române.

Mihail Jora a fost profesor și rector al Academiei Regale de Muzică din București.

Și-a făcut studiile la Leipzig și la Paris. Ca profesor de compoziție la Conservatorul din București, a educat o întreagă pleiadă de compozitori. Creația sa cuprinde balete (printre care „Curtea veche”, „La piață”, „Când strugurii se coc” și „Întoarcerea din adâncuri”), suita simfonică „Priveliști moldovenești” (suită în patru părți, care are la bază un motiv melodic din folclor: "Pe malul Tazlăului", "La joc", "Grâu sub soare", "Alai țigănesc"), poemul simfonic „Poveste indică”, „Burlesca” pentru orchestră, „Simfonia în do”, „Balada pentru bariton și orchestră”, lucrări de muzică de cameră (printre care „Cvartetul de coarde”) ș.a.

Este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai liedului în muzica românească. De remarcat faptul că și-a numit cele peste o sută de partituri de gen Cântece, tocmai pentru a sugera caracterul românesc și particularitățile specifice care despart aceste lucrări de tradiția liedului german, reprezentat în special de compozițiile lui Schubert, Schumann și Brahms.^[1] El a compus, pe versuri ale marilor poeți români, numeroase lucrări de acest gen, care se disting prin expresia lor originală. Creațiile lui Jora se caracterizează prin conținutul lor de viață bogat și variat. Unele lucrări ale sale sunt străbătute de o undă de umor și ironie. Opera lui Jora se remarcă prin măiestria interpretării elementelor melodice și ritmice, specifice cântecului popular. A fost printre primii compozitori care au întrezărit virtuțile artistice ale baletului.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, compozitorului Mihail Jora i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[2]

Uniunea Criticilor Muzicali îi poartă numele și organizează anual la București "Concursul Național de Interpretare Muzicală Mihail Jora".

Numele Mihail Jora îl poartă și Studioul de Concerte al Palatului Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice și corale din România (1000 de locuri).

·         1893:  Alfred Alessandrescu, compozitor, dirijor, pianist și muzicolog român (d. 1959)

·         1902 : S-a nascut  actrita Myrna Loy;  (“Fiica ambasadorului”, “Zbor de noapte”, “Cei mai frumosi ani ai vietii noastre”); (d.14.12.1993).

·         1905 - S-a născut compozitorul german Karl Amadeus Hartmann. (d. 5 decembrie 1963).
* 1906: Johann Leopold, Prinț Ereditar de Saxa-Coburg și Gotha (Johann Leopold William Albert Ferdinand Victor; 2 august 1906 – 4 mai 1972) a fost fiul cel mare al lui Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gothași a soției sale, Prințesa Victoria Adelaide de Schleswig-Holstein. De la naștere până la abdicarea tatălui său a fost cunoscut drept Prințul Ereditar Johann Leopold.

Bunicii paterni au fost Leopold, Duce de Albany (al patrulea fiu al reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert) și soția sa, Prințesa Helena de Waldeck și Pyrmont.

Johann Leopold a avut patru frați mai mici: Sibylla, Hubertus, Carolina Matilda și Friedrich Josias.

A fost moștenitor al ducatului de Saxa-Coburg și Gotha de la naștere până la abdicarea tatălui său la 18 noiembrie 1918. Abdicarea a fost rezultatul revoluției germane din 1918-1919.

La Dresda la 9 martie 1932, Johann s-a căsătorit morganatic cu Feodora Freiherrin von der Horst, Prințul pierzând-și drepturile de succesiune. Cuplul a avut trei copii și cei doi au divorțat la 27 februarie 1962 după aproape 30 de ani de căsătorie.

La Bad Reichenhall, la 3 mai 1963, Johann s-a recăsătorit (din nou morganatic) cu Maria Theresia Reindl. Nu au avut copii.

Johann Leopold

Prinț Ereditar de Saxa-Coburg și Gotha

* 1915: Liviu - Victor Pandrea (n. 2 august 1915, Aruncuta - d. 25 februarie 1999, Cluj - Napoca) a fost preot greco-catolic, profesor în sociologie și doctor în teologie.

S-a născut în Aruncuta la data de 2 august 1915 într-o familie formată din 6 copii, 4 baieti și două fete (Viorica-Elena, n. 1913, urmată de Liviu-Victor, n. 1915, Virgil, n. 1918, Sabin, n. 1920, Eugen-Vincențiu, n. 1923 și mezina Lucia-Ana, născută în 1926), tatăl său, Vincențiu Pandrea (n. 1888 – d. 1970), a fost preot greco-catolic în Aruncuta, protopiatul Cojocna-Cluj, din anul 1911 și până în 15 septembrie 1923. Acesta, urmare a manifestărilor naționaliste, a fost arestat de autoritățile austro-ungare între 8 septembrie 1916 și 10 iunie 1917 și internat în Lagărul de la Sopron.^[1] Mama sa a fost Ana-Maria Pandrea, născută Răduțiu, fiica preotului greco-catolic din Cerghizel, Mureș. Primele 3 clase primare le-a făcut în Aruncuta, după care și-a continuat studiile la Liceul George Barițiu din Cluj, pe care l-a terminat în anul 1932. A urmat între anii l932-1939 studiile de filosofie și teologie la Roma, a continuat cu științele sociale și politice în Franța la Lille și și-a încununat studiile cu doctoratul în Teologie, absolvit cu Magna cum laude la Roma, în anul 1942. Reîntors în țară, a fost numit profesor și duhovnic la Facultatea de Teologie din Blaj până în 1946, fiind apoi transferat la Cluj ca profesor și paroh. În anul 1948 Biserica Greco-Catolică a fost scoasă din legalitate de regimul comunist sub pretextul „unirii” cu Biserica Ortodoxă, iar părintele Liviu Pandrea a fost nevoit să trăiască ascuns în perioada 11 octombrie 1948 - 4 iunie 1953. A fost arestat ca urmare a unui denunț în 5 iunie 1953. A fost anchetat și torturat de serviciile secrete ale regimului comunist. După eliberare, a fost angajat la Salubritate, ca măturător, apoi zilier agricol și stenodactilograf până în 1960, când a fost încadrat ca traducător autorizat la Întreprinderea Tehnofrig din Cluj (engleză, franceză, spaniolă, italiană). Începând cu data de 1 februarie 1965 a fost numit bibliotecar la Institutul Agronomic din Cluj, de unde s-a pensionat la 31 decembrie 1979. Din 1990, a fost numit din nou profesor și duhovnic la Institutul Teologic Universitar Greco-Catolic din Cluj-Napoca.

·         1923: Șimon Peres (în ebraică שִׁמְעוֹן פֶּרֶס, în transcripție oficială: Shimon Peres, născut Szymon Perski; n. 2 august 1923^[1] Wiszniew, Polonia, astăzi Belarus - d. 28 septembrie 2016 Ramat Gan^[2]) a fost un om politic social-democrat israelian, președinte al Israelului între15 iulie2007 - 24 iulie 2014.

Activ din tinerețe în mișcarea social-democrată din țara sa, Peres a fost un colaborator apropiat al fondatorului Israelului, David Ben Gurion. La 29 ani a fost numit director general al Ministerului Apărării (în continuare, în 1959-1965 ministru adjunct al apărării), funcție în care a jucat un rol însemnat la înființarea Campusului de cercetări nucleare de la Dimona și a Industriei aviatice israeliene. În anul 1959 a fost ales prima dată ca deputat în Knesset din partea partidului MAPAI,și de atunci a servit ca parlamentar vreme de 48 ani, atât ca reprezentant al coaliției guvernamentale, cât și al opoziției, ceea ce a fost o cifră record.

Peres a fost în trecut președinte al Partidului Muncii vreme de 15 ani (1992-1977) (cea mai lungă perioadă din istoria acestui partid) și în această calitate, a devenit prim ministru al Israelului de două ori: 13 septembrie 1984 - 20 octombrie 1986 și 5 noiembrie 1995 - 18 iunie1996. În anul 1994-1986 a fost prim ministru vreme de doi ani din patru, în virtutea acordului de rotație dintre Partidul Muncii și Partidul Likud condus de Itzhak Shamir. În noiembrie 1995- mai 1996 a fost prim ministru în urma asasinării primului ministru și colegului său de partid, Itzhak Rabin și a fost urmat de Binyamin Netanyahu, care l-a învins în alegerile pentru al 14-lea Knesset. Peres a servit ca ministru de externe în al doilea guvern condus de Itzhak Rabin și a fost printre promotorii „Procesului de pace de la Oslo”, o serie de contacte diplomatice între Statul Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei, care au dus la acorduri care au fost semnate apoi în public la Oslo. Din acest motiv în anul 1994 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace împreună cu Itzhak Rabin și Yasser Arafat. Ca urmare a acordurilor de la Oslo s-a încheiat apoi acordul de pace dintre Israel și Iordania. Peres a ocupat funcții ministeriale în 12 guverne israeliene: a fost de două ori ministrul apărării (1974-1977 și 1995-1996), de trei ori ministru de externe (1986-1988, 1992-1995 și 2001-2001), ministru de interne (1984), ministru de finanțe (1988-1990), ministrul telecomunicațiilor (1970-1974), ministrul transporturilor (1970-1974), ministrul integrării imigranților (1969-1970), ministrul pentru dezvoltarea Neghevului și a Galileii (2005-2007), ministrul dezvoltării regionale (1999-2001), ministrul cultelor (1984), ministrul informațiilor și pentru legături cu Diaspora (1974). În ziua de 13 iunie 2007 a fost ales de Knesset în funcția de președinte al statului, funcție pe care a îndeplinit-o până în 2014.

Shimon Peres שמעון פרס

Shimon Peres, președinte al Israelului (2007-2014), fotografie din 2007

* 1927: Gertrud Gregor (n. 2 august 1927^[1]) este o scriitoare de limba germană, originară din Timișoara, România. Semnează și ca Gertrud Gregor-Chiriță ^[2].

A urmat facultatea de filologie, secția de limbi germanice^[3]

A fost căsătorită cu Constantin Chiriță, cu care a avut 3 copii: Victor, Diana și Adrian

Scrieri:

• Der Fluss. Zwei Novellen (Râul. Două nuvele), Editura Pentru Literatură, București, 1966
• Gemäuer (Ziduri). Roman, Editura Pentru Literatură, București, 1966
• Laut- und Klanggestalt des Deutschen, Editura Didactică și Pedagogică, 1975
• Das Lautsystem des Deutschen und des Rumänischen, Editura Groos, Heidelberg, 1991, ISBN 3872766538 ; ISBN 9783872766533

·         1928 - S-a născut academicianul Constantin Maximilian, medic, genetician, membru corespondent al Academiei Române. În 1958 a organizat primul laborator de genetică medicală din România (d. 11 aprilie 1997).

* 1931: Takashi Takabayashi (2 august 1931 - 27 decembrie 2009) a fost un fotbalist japonez.

* 1932: Zoltan David (n. 2 august 1932, Bacău ? - d. 18 august 2010, Galați) a fost un mare jucător dar și antrenor la centrele de copii și juniori din Galați era un adevărat șlefuitor de talente.

·         1932: S-a nascut Peter O’Toole, actor britanic de origine irlandeza; (“Clasa conducatoare”, “Omul din La Mancha”, “Noaptea generalilor”). La varsta de 71 de ani, in 2003, a primit un Oscar de onoare, pentru intreaga sa cariera. A decedat in data de 14 decembrie 2013.
Filmografie:

• Lawrence al Arabiei (1962)
• Becket (1964)
• Cum să furi un milion (1966)
• Noaptea generalilor (1967)
• Leul in iarna (1968)
• Adio, d-le Chips (1969)
• Războiul lui Murphy (1971)
• Omul din La Mancha (1972)
• Omul Vineri (1975)
• Caligula (film) (1979)
• Ultimul împărat (1987)
• Aripile gloriei (1990)
• Regele Ralph (1991)
• Venus (2006)
• Decanul Spanley (2008)
• Căsuța de Crăciun (2008)

Peter O'Toole

* 1934: Valeri Fiodorovici Bîkovski (în rusă Валерий Фёдорович Быковский; n. 2 august 1934,^[3] Pavlovski Posad, URSS^[1] – d. 27 martie 2019,^[2]Moscova, Rusia) a fost un cosmonaut sovietic^[4].
Zboruri:

• 14 iunie 1963: a plecat în spațiul cosmic la bordul navei cosmice Vostok 5, el a realizat un zbor în grup cu nava Vostok 6, și a bătut recordul de durată de zbor cu aproape 5 zile. Până astăzi (2014) este cel mai lung zbor spațial realizat solitar. A revenit pe Pământ la 19 iunie 1963
• 15 septembrie 1976 : este comandant al zborului navei cosmice Soyuz 22 / Soiuz 22. A aterizat la data de 23 septembrie 1976.
• 26 august 1978: plecat în zbor, la bordul navei Soyuz 31, el a stat mai mult de 7 zile la bordul stației Saliut 6, în calitate de membru al expediției Saliout 6 EP-4 și a revenit pe Pământ la 3 septembrie1978, la bordul navei Soyuz 29 / Soiuz 29.

Valeri Fiodorovici Bîkovski Валерий Фёдорович Быковский

·         1935 - S-a născut Hank Cochran, cântăreţ şi compozitor american.
* 1935: Ion Ungureanu (n. 2 august 1935, Opaci, raionul Căușeni, Moldova – d. 28 ianuarie 2017,^[1] București, România) a fost un actor,regizor și luptător pentru identitate națională din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.

Ion Ungureanu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august1991.

Ion Ungureanu

·         1935 - S–a născut poetul, ziaristul şi editorul italian Nanni Balestrini. El s–a ocupat de poezie vizuală, expunând la diferite expoziţii de poezie electronică şi poezie virtuală: la Roma în 1961, la Padova şi Milano în 1963, la Florenţa în 1964 etc.

·         1937 - S-a născut Garth Hudson, pianist american (The Band).
* 1939: Ana Pacatiuș (n. 2 august 1939, Iablanița, Caraș-Severin, România^[1]) este o interpretă de folclor din Banat.

A cântat pe scenă alături de mari interpreți de folclor: Maria Tănase, Ion Cristoreanu, Ioana Radu, Ion Luican, Aurelia Fătu Răduțu, Lucreția Ciobanu, Rodica Bujor etc.

A activat ca artist profesionist la numeroase ansambluri: Ansamblul "Banatul", "Balada Cernei" , "Timișul" etc. cu care a avut numeroase turnee în tară și peste hotare.

Și-a îregistrat la Radio și Electrecord doinele si cântecele sale acompaniată de dirijori de prestigiu precum Paraschiv Oprea, Ionel Budișteanu, Victor Predescu etc.^[2]

În prezent are profesia de dascăl la Școala de arte "Ștafeta generațiilor" în cadrul Centrului de Cultură și Artă Timiș

·         1939 - S-a născut Edward Patten, cântăreţ american (Gladys Knight & The Pips).
* 1939: Wesley Earl Craven, cunoscut ca Wes Craven (n. 2 august 1939, Cleveland, Ohio - d. 30 august 2015, Los Angeles), a fost un regizor de film, actor și scenarist american, cunoscut mai ales datorită seriei Coșmar pe Strada Ulmilor, cu criminalul Freddy Krueger, precum și trilogiei Scream.

Wes Craven

·         1940 - S-a născut Dave Govan, vocalist american (Jayhawks, Vibrations, Marathons).

·         1941 - S-a născut Doris (Coley) Kenner, cântăreaţă americană (Shirelles).
* 1942: Isabel Allende Llona (n. 2 august 1942, Lima, Peru) este o scriitoare chiliano-americană. Allende, ce a scris în stilul realismului magic, este considerată a fi una dintre primele scriitoare de succes din America Latină.^[13] După răsturnarea președintelui chilian Salvador Allende de la putere, de către generalul Pinochet, Isabel Allende se refugiază în Venezuela unde lucreaza timp de cincisprezece ani ca ziaristă înainte de a-și publica primul roman, Casa Spiritelor, în 1982.

O parte din operele lui Isabel Allende au fost traduse în limba română și sunt publicate în România de Editura Humanitas^[14].

• La casa de los siete espejos (piesă de teatru) (1975).
• La casa de los espíritus (romanul de debut) (1982) - Casa spiritelor
• La gorda de porcelana (1984).
• De amor y de sombra (1984) - Despre dragoste și umbră
• Eva Luna (1987) - Eva Luna
• Cuentos de Eva Luna (1989) - Povestirile Evei Luna
• El plan infinito (1991) - Planul Infinit
• Paula (1994) - Paula
• Afrodita (1997).
• Hija de la fortuna (1999) - Fiica norocului
• Retrato en sepia (2000) - Portret în sepia
• La ciudad de las bestias (2002).
• Mi país inventado (2003) - Țara mea inventată
• El reino del dragón de oro (2003)
• El bosque de los pigmeos (2004)
• El Zorro: Comienza la leyenda (2005) - Zorro: începe legenda
• Inés del alma mía (2006) - Ines a sufletului meu
• La suma de los días (2007) - Suma zilelor
• La Revolución desarmada (2007)

Isabel Allende

·         1942 - S-a născut Vicente Fox, preşedintele Mexicului, investit în funcţie la 1.12.2000.

·         1942 - S–a născut scriitorul american James Baldwin (romanul “Camera lui Giovanni”) (m.01.12.1987).
* 1942: Leo Beenhakker (Pronunție în olandeză: /ˈle.joʊ̯ ˈbeɪ̯n.ˌɦɑ.kər/, n. 2 august 1942 în Rotterdam, Zuid-Holland) este un fost fotbalist și actual antrenor olandez de fotbal. Beenhakker are o lungă și prolifică carieră de antrenor, atât la nivel de club, cât și la nivel de echipe naționale.

·         1943: Stere Gulea (n. 2 august 1943, com. Mihail Kogălniceanu, județul Constanța) este un regizor și scenarist român.
Stere Gulea este fărșerot, dintr-o ramură a aromânilor care vine din Grecia. Bunicul său, fruntaș al românismului, a fost omorât de naționaliștii greci, în 1904. A terminat Institutul Pedagogic și Facultatea de Filologie, Constanța și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, secția „Teatrologie-Filmologie” (1970. După absolvire, a lucrat ca redactor la Studioul Cinematografic București. Între 1990-1996 a fost și decan al Facultății de Cinema din cadrul ATF. A condus Televiziunea Română din poziția de director general interimar, în perioada 1996-1998. A fost profesor de film între 1990-2015 la ATF, iar din 2001 UNATC. În 2006 a avut loc lansarea DVD-ul cu filmul Moromeții, eveniment ce a marcat împlinirea a 20 de ani de la realizarea acestei producții.
Filmografie:
Regizor:

• Apa ca un bivol negru (1970)
• Iarba verde de acasă (1977)
• Castelul din Carpați (1981)
• Ochi de urs (1983)
• Moromeții (1987)
• Piața Universității - România (1991)
• Vulpe - vânător (1993)
• Stare de fapt (1995)
• Hacker (serial TV) (2003) - serial TV
• Weekend cu mama (2009)
• Sunt o babă comunistă (2013)^[1][2][3]
• Moromeții 2 (2018)

Scenarist:

• Ochi de urs (1983)
• Moromeții (1987)
• Stare de fapt (1995) - în colaborare cu Eugen Uricaru

Stere Gulea

·         1944: Gheorghe Gornea (n. 2 august 1944, Sinaia, România – d. 2005, Sinaia, România) a fost un fotbalist român (portar), care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1970.
* 1946: Ilie Danilov (cunoscut și sub pseudonimul literar Leo Divinial, n. 2 august 1946, Sulina, jud.Tulcea - d. 30 septembrie2012) a fost cadru didactic universitar, doctor în filologie, autor de cărți și lucrări științifice în domeniul lingvistic, prozator, dramaturg, ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

S-a născut la 2 august 1946 în orașul Sulina, județul Tulcea într-o familie de ruși lipoveni, ca fiu al Melaniei și al lui Elefteri Danilov. La nașterea copilului, tatăl său era marinar, iar mama casnică. Studiile le-a început în orașul natal, absolvind gimnaziul, și le-a continuat la Tulcea unde, în 1964, a absolvit liceul. S-a înscris la concursul de admitere la Institutul Superior de Marină din Constanța, secția Ofițeri de punte pentru flota comercială, dar a fost respins din motive medicale. În toamna aceluiași an a fost încorporat, satisfăcându-și stagiul militar, ca planșetist, într-o unitate militară de artilerie antiaeriană din București. Lăsat la vatră, în februarie 1966, a revenit în orașul natal și s-a angajat la Consiliul Popular Sulina în funcția de contabil principal, pregătindu-se, în paralel pentru admitere la facultate.

Intră la Filolgie, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a absolvit-o în 1971, ca șef de promoție al secției de rusă-română. Nominalizat în învățământul superior, a fost repartizat la Catedra de Limbi Moderne a Institutului de Medicină și Farmacie din Iași. În 1996 și-a luat doctoratul în filologie la Craiova, la profesorul Gheorghe Bolocan (reputat lingvist, cel mai mare autor de dicționare bilingve ruso-române și româno-ruse). În 1999 s-a transferat, prin concurs, pe post de conferențiar, la Catedra de Slavistică “Petru Caraman” a Universității Al. I. Cuza. Este autorul a numeroase lucrări științifice și cărți de specialitate în domeniul lingvisticii, culegeri de texte și manuale de limbă română pentru studenții străini. Între 1981-1984 a funcționat ca lector de limbă, cultură și civilizație română la Beijing, China, iar între 1992-1995 la Veliko Târnovo, Bulgaria.

În literatură a debutat în nr. 7/1984 al revistei "Contemporanul", cu eseul Dragonul, mitica emblemă a Chinei. A publicat poezie, proză și teatru în periodice, iar editorial a debutat în 1999, la Editura Junimea, cu volumul de proză umoristică scurtă Făcătorii de minuni din Arbanasia. Au urmat:

• Rezervația mitocanilor (proză umoristică scurtă), Editura Kitej-Grad, Iași, 2002;
• Grădina limpezimii desăvârșite (proză memorialistică), în volumul colectiv Evantaiul celor 1000 de gânduri, Editura Ion Cristoiu, București, 1999;
• Scrisoare de recomandare, în antologia Insula Albă, Editura Ex Ponto, Constanța 2003.

Ca traducător, a tipărit următoarele cărți:

• F.M.Dostoievski, Scrieri Politice, Editura Polirom, Iași, 1998 ;
• S.N. Lazarev, Karma sau armonia dintre fizic, spirit, psihic și destin, Editura Moldova, Iași, f.a.;
• S. N. Lazarev, Karma pură, Editura Polirom, Iași, 1998;
• S. N. Lazarev, Karma. Sistemul autoreglării câmpurilor, Editura Dharana, București, f.a.;
• S. N. Lazarev, Karma. Iubirea, Editura Dharana, București, f.a.;
• Cele mai frumoase basme rusești (traducere în colaborare cu Aurelia-Iozefina Danilov), Editura Polirom, Iași 2007.

·         1948: Corneliu Constantin Dinu (n. 2 august 1948, Târgoviște) este un fost jucător și antrenor de fotbal român, care a ocupat funcții administrative în cadrul clubului Dinamo București. De asemenea, „Procurorul” (cum este poreclit) a mai deținut și funcția de secretar de stat în Ministerul Sporturilorimediat după revoluția din 1989, respectiv între anii 1990-1992. Cornel Dinu a câștigat de trei ori titlul de „fotbalistul anului” în ancheta ziarului Gazeta Sporturilor, în anii 1970, 1972 și 1974.^[3] A debutat în Divizia A la 25 septembrie 1966 (în meciul Dinamo - Steagul Roșu 0-1), iar ultimul meci l-a jucat la 18 iunie 1983.

Cornel Dinu

·         1950 - S-a născut Andy Fairweather-Low, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Amen Corner).

·         1951: Marcel Iureș (n. 2 august 1951, Băilești) este un important actor românde compoziție.

Marcel Iureș a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România. Activitatea sa artistică este legată în principal de teatru.

Din 1995, Marcel Iureș este președinte al Fundației Cultural Artistice Teatrul ACT, punând bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România.

În prezent, el joacă pe scena Teatrului Act în trei piese regizate de Alexandru Dabija: "Creatorul de Teatru" (de Thomas Bernhard), "Ultima bandă a lui Krapp" (de Samuel Beckett) și "Capra sau Cine e Sylvia?"(de Edward Albee). Cele mai importante roluri în teatru: "Richard al II-lea", "Richard al III-lea" (regizată de Mihai Măniuțiu), "Hamlet" (regizată de Liviu Ciulei), "Caligula" de Albert Camus (regizată de Mihai Măniuțiu), Beckman ("Afară în fața ușii") de Wolfgang Borchert (regizată de Mihai Măniuțiu). La Teatrul ACT a mai jucat în piesa "Cetatea Soarelui" (în regia lui Mihai Măniuțiu).

Cariera internațională a lui Marcel Iureș este legată de câteva roluri în filme, dintre care cele mai cunoscute:Amen, Războiul lui Tom Hart, Misiune: Imposibilă, Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirului și Pacificatorul.

Performanțele sale artistice în domeniul teatral sunt legate și de importante roluri în teatrul de televiziune (înainte de 1990) și în teatrul radiofonic național.

Din 2004 este președintele Festivalului Internațional de Film Independent "Anonimul".

În 2006, a dublat în română vocea lui Doc Hudson, în producția Pixar/Disney Mașini.

În 2007 semnează lectura audio-book-ului Humanitas "Remember-Mateiu Caragiale".

Despre momentul în care a realizat că dorește să fie actor și despre modelele vieții sale, Marcel Iureș mărturisește: "pe când aveam 16-17 ani, mi-am pus pe nas niște ochelari de vedere cu dioptrii. La vremea aceea, nu aveam nevoie de ei. Vedeam perfect. Și m-am uitat în oglindă. Prin lentile nu vedeam nimic, așa că m-am uitat pe deasupra lor. Am fost fascinat de faptul că îmi vedeam reflexia în oglindă, pe deasupra ochelarilor și nu prin ei. Mi s-a părut că e ceva: să te vezi bine fără ochelari, deși purtându-i. De aici a cam pornit totul.(...) Seva vieții mele urcă din modelele pe care le-am avut, din faptul că trei sferturi din viață am băut apă din fântână, din pământ, iar nu din țeavă, că am mâncat pâine și mămăligă făcute de bunica și de mama mea, că am băut lapte de la vaca din grajd și că am mâncat mere abia culese din pom. Seva vine din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu spunând. Mai cădeau în genunchi, se mai rostogoleau, dar se ridicau. Erau oameni. Și mai vine din imensul noroc pe care mi l-a dat Dumnezeu: am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat absolut normal, un om. Și mai vine seva și din faptul că eu cred în povești cu îngeri și cred în Dumnezeu. Nu-s multe. Le poți strânge într-o batistă." (sursa: Formula AS nr. 518)

Roluri în teatru:

La Teatrul Național din Cluj-Napoca

• În perioada 1978-1981 joacă la Cluj-Napoca:
• Beckman în piesa "Afară în fața ușii” de Wolfgang Borchert, regia Mihai Măniuțiu;
• Corifeul în "Perșii" de Eschil, regia Mihai Măniuțiu;

La Teatrul Bulandra

• Din 1981 joacă la Teatrul Bulandra:
• recită în "Poezia muzicii tinere", spectacol realizat de Florian Pittiș (1981);
• Arhiepiscopul Sharon în "Cabala Bigoților" de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu;
• Garcin în "Cu ușile închise" de Jean-Paul Sartre, regia Mihai Măniuțiu (1982);
• Tom în “Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, regia Ioan Taub (1982)
• Horatio în "Hamlet" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu (1985);
• Contele în “Uriașii Munților” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu(1986);
• în “A treia țeapă” de Marin Sorescu, regia Ion Caramitru (1987);
• Contele în “Câinele grădinarului” de Lope de Vega, regia Florian Pittiș (1988);
• Lysander în "Visul unei nopți de vară" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1991)
• Beckman în "Afară în fața ușii” de Wolfgang Borchert, regia Mihai Măniuțiu(1991);
• Versinin în "Trei surori" de Anton Cehov, regia Alexandru Darie (1995);
• Caligula în "Caligula" de Albert Camus, regia Mihai Măniuțiu (1996);
• Hamlet în “Hamlet” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei(2000);
• Henric IV în “Henric IV” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei (2005);

La Teatrul Odeon:

• Richard III în "Richard al III-lea de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu (1993);
• Chiriac în "O noapte furtunoasă“ de Ion Luca Caragiale, regia Mihai Măniuțiu (1998);
• Boca în "Camera de Hotel" de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija (2008)

La Teatrul Național București

• Richard II in “Richard II” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu (1996).

La Teatrul de Comedie

• Nae Cațavencu în "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija (2011).

La Teatrul Act

• "Omor în catedrală" dupa T.S. Eliot, regia Mihai Măniuțiu (1995).
• “Cetatea Soarelui” de Tommaso Campanella, regia Mihai Măniuțiu (1998);
• "Tovarășe Frankenstein, conducător iubit!", regia Mihai Măniuțiu (prezentat în cadrul festivalului Frankenstein de la Weimar - capitala culturală a Europei)(octombrie 1999);
• Spectacolele "Arta" de Yasmina Reza și "Oscar" de Claude Manier, în regia lui Alice Barb - coproducție cu Compania Of-Of (decembrie 2000);
• participare la Festivalul Independent de Teatru, organizat în paralel cu Festivalul Național de Teatru și constituându-se într-o "secțiune off" a acestuia (noiembrie 2000);
• Bruscon în "Creatorul de teatru" de Thomas Bernhard, regia Alexandru Dabija (2001);
• Krapp în "Ultima bandă a lui Krapp", după Samuel Beckett, regia Alexandru Dabija (2003);
• Martin în “Capra sau Cine e Sylvia?” de Edward Albee, regia Alexandru Dabija (2007);
• Tatăl lui Robert în "Acasă la tata" de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija (2009);
• Ivan în "Absolut!" după Ivan Turbincă de Ion Creangă, regia Alexandru Dabija (2011);
• Ilie Moromete în "Păi...despre ce vorbim noi aici, domnule?" de Cătălin Ștefănescu, regia Alexandru Dabija (2014).

• surse: Teatrul Bulandra; Teatrul Act; Teatrul de Comedie

Filmografie:

• Tatal fantoma (2010)
• În derivă (serial TV HBO 2010-2012)
• Foyle's War (TV series 2010)
• Manusi Rosii (2010)
• The Philanthropist (TV series 2009)
• Goal! 3(2009)
• Thick as Thieves (2009/I)
• Călătoria lui Gruber (2008)
• Trial & Retribution XV: The Rules of the Game (2008)
• Logodnicii din America (2007)
• Youth Without Youth (2007)
• Pirates of the Caribbean:At world's end (2007)
• Mașini dublaj in rolul lui Doc Hudson(2006),
• Spooks (Episode #5.9) (2006)
• Gool! / Goal! (2005)
• Isolation (2005)
• Peștera / The Cave (2005)
• Project W (2005)
• Prins la înghesuială / Layer Cake (2004)
• Valizele lui Tulse Luper, partea a II-a / The Tulse Luper Suitcases, Part 2: Vaux to the Sea (2004)
• Aventurile unei zile (2004)
• Cambridge Spies (2003)TV
• 3 păzește (2003)
• Vlad Nemuritorul (2002; dublajul din română în engleză)
• Războiul lui Tom Hart / Hart's War (2002) - S.S. StendartenFuhrer (Colonel) Werner Visser
• Amen (2002) - Papa Pius al XII-lea
• I Hope... (2001)
• Elita / The Elite (2001)
• Faimosul paparazzo (1999)
• Fii cu ochii pe fericire (1999)
• Pacificatorul (1997 / The Peacemaker (1997)
• Ochii care nu se văd(1987-1996) - Paul Valerian
• Misiune: Imposibilă (1996)
• Somnul insulei (1994)
• Interviu cu un vampir (1994)
• Balanța (1992)
• Cei care plătesc cu viața (1991)
• Un bulgăre de humă (1989) - Anticarul
• Vacanța cea mare (1988)
• Domnișoara Aurica (1985)
• Sezonul pescărușilor (1985)
• Să mori rănit din dragoste de viață (1984)
• Castelul din Carpați (1981)
• Artista, dolarii și ardelenii (1980)
• Vis de ianuarie (1978)
• Aurel Vlaicu (1977)

Marcel Iures

·         1951 - S-a născut Andrew Gold, vocalist, multi-instrumentist şi compozitor american.

* 1951: Steve Hillage (n. 2 august 1951, Chingford, Londra, Anglia) este un muzician englez, cel mai bine cunoscut ca chitarist. Este asociat cu scena din Canterbury și a lucrat în domenii experimentale, de la sfârșitul anilor 1960. Pe lângă înregistrările sale solo el a fost membru al trupelor Gong, Khan și System 7.
Chitarist excelent, compozitor și cântăreț, el a fondat, în 1967-1968 trupa Uriel, apoi în 1971, grupul Khan, ca în ianuarie 1973, în Franța, să se alăture trupei lui Daevid Allen, Gong. A fost parte a trupei în perioada ei cea mai prolifică, cu care a înregistrat trilogia Angel's egg, Flying teapot și You iar în 1975 și albumul Shamal. Steve Hillage a înregistrat, ulterior, mai multe discuri, inclusiv primul său album Fish Rising, cu instrumentiști și muzicieni din Gong, Hatfield and the North și Radio Motivation, avansând în cele din urmă tot mai mult spre muzica new-age și electronică. În jurul anului 1979, Hillage devine producător și produce primul album al celor de la Simple Minds și Cock Robin. În 1980, el a fondat grupul System 7, împreună cu Giraudy Miquetteîncadrându-se în lumea muzicii electronice și participând la numeroase festivaluri mari. De asemenea, el a produs un album pentru Valérie Lagrange, care a avut un succes răsunător, și toate albumele al celor de la Rachid Taha, și memorabilele albume 1, 2, 3 Soleils.

Steve Hillage

* 1952: Abraham Jakab (n. 2 august 1952, Lăzărești, județul Harghita) este un artist plastic (grafician) român.
Născut la 2 august 1952 în Lăzărești (jud. Harghita). Tatăl Péter Ábrahám , dulgher; mama Zsuzsanna Kádár casnică. Soția Olga Ábrahám logoped. Fiica Ábrahám Imola artist plastic, grafician. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, promoția 1976. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Brașov, 1990 Membru al Uniunii de Arte Plastice și Decorative din Ungaria, 1986 Membru al Breslei Barabás Miklós din Cluj Napoca Între 1996-2010 profesorul Liceului de Artă Hans Mattis Teutsch În prezent: Profesor la Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” Brașov.
Expoziții personale:

• 1976 - Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc;
• 1979 - Brașov;
• 1980 - București, Târgu-Secuiesc;
• 1982 - Brașov, Târgu-Secuiesc;
• 1983 - Miercurea-Ciuc;
• 1984 - Sfântu-Gheorghe;
• 1985 - Sibiu;
• 1988 - Târgu-Secuiesc, Brașov, Oradea;
• 1989 - Cluj-Napoca;
• 1991 - Brașov;
• 1992 - Törökszentmiklós, Pécs (Ungaria);
• 1993 - Budapesta (Ungaria);
• 1995 - Cluj Napoca;
• 1997 - Tours (Franța);
• 2002 - Brașov;
• 2011 - Brașov;
• 2012 - Târgu-Mureș, Lăzărești (jud. Harghita).

Expoziții internaționale:

• 1976 - Offenbach am Main (Germania);
• 1989 - Torino (Italia), Naissance, Tours (Franța);
• 1991 - Budapesta (Ungaria);
• 1992 - Sint Niklaas (Belgia);
• 1992, 1994, 1998, 2000, 2002 Budapesta (Ungaria);
• 1993 - Bruxelles, Mol (Belgia);
• 1994,1998 - Tokio (Japonia);
• 1995 - Stockholm (Suedia);
• 1996 - Győr (Ungaria);
• 1998 – Holstebro (Danemarca);
• 1997 – Budapesta (Ungaria), Praga (Cehia);
• 1997, 1999 2001, 2005 - Cluj-Napoca;
• 1998 – Kuala Lumpur (Malaezia); Aarshot (Belgia), Miskolc, Hortobágy, Polgár (Ungaria); Dunajská Streda

(Slovacia), Dortmund (Germania);

• 1999, Slovenia, Rijeka, Italia, Roma, Ungaria Debrecen, Szekesfehervar, Miskolc;
• 2001 - Budapesta, Miskolc (Ungaria);
• 2003 - Tápiószentmárton (Ungaria);
• 2004 - Miskolc (Ungaria), Dunajská Streda (Slovacia);
• 2005, 2006 - București; 2008 - Nicosia (Cipru)

Ábrahám Jakab

·         1953 - S-a născut Clive Wright, chitarist american (Cock Robin).

·         1955: Gheorghe-Eugen Nicolăescu (n. 2 august 1955, satul Grădiștea, comuna Comana, județul Giurgiu) este un economist și om politic român, membru al Partidul Național Liberal, care a îndeplinit în perioada 2007-2008 funcția de ministru al sănătății publice în Guvernul Tăriceanu. În 2012 a preluat din nou aceeași funcție în Guvernul Ponta(USL). Gheorghe-Eugen Nicolăescu este profesor universitar din 2015 și viceguvernator al BNR din mai 2017.
* 1960: Valer Marian (n. 2 august 1960) este un politician român, senator în Parlamentul României ales în anul 2008 din partea PSD.

·         1961 - S-a născut Apollonia (Patty Kotero), cântăreaţă şi compozitoare americană (Apollonia).

·         1961 - S-a născut Pete de Freitas, baterist şi compozitor britanic (Echo & The Buuymen).
* 1962: Cătălin-Marian Rădulescu (n. 2 august 1962, Pitești, România) este un deputat român în legislatura 2016–2020, ales în județul Argeș pe listele partidului PSD.

Rădulescu a fost condamnat penal in 2016 pentru dare de mită.^[1] E cunoscut drept „deputatul mitralieră“ după declarația sa cum că ar fi păstrat acasă o mitralieră AKM de la Revoluţie,^[1] cu care a şi amenințat demonstranții anticorupție

* 1967: Marin Dună (n. 2 august 1967) este un jucător și un antrenor român de fotbal.
* 1967: Marco Giampaolo (n. 2 august 1967) este un antrenor italian de fotbal născut în Elveția, care în prezent antrenează echipa italiană AC Milan.

·         1969: Codruț Șereș, politician român

·         1969: Jan Axel Blomberg, baterist norvegian
* 1976: Samuel Henry John „Sam” Worthington^[1] (n. 2 august 1976) este un actor australian de origine engleză, cel mai cunoscut pentru interpretarea lui Jake Sully în Avatar, Marcus Wright în Terminatorul: Salvarea , Perseu în Înfruntarea titanilor și continuarea sa Furia titanilorși al lui Alex Mason în jocul video Call of Duty: Black Ops și continuarea sa Call of Duty: Black Ops II.

În 2004, Worthington a primit Premiul Institutului de Film din Australia, cea mai mare distincție cinematografică australiană, pentru rolul său principal din Săritura (Somersault). A mai apărut în numeroase roluri principale în filme cu buget redus, variind de la filme de dragoste dramatice la științifico-fantastice și filme de acțiune.

Sam Worthington

Worthington în 2013.

* 1977: Edward Furlong (n. 2 august 1977, Glendale, California) este un actor american. Printre rolurile care l-au făcut celebru se numără John Connor din Terminator 2: Ziua Judecății și Daniel Vinyard din American History X. A fost nominalizat de două ori la Premiile Saturn, iar în 1992 a câștigat premiul pentru cel mai bun tânăr actor pentru rolul din Terminator 2. A mai câștigat și premiul MTV Movie pentru cel mai bun debut, tot cu acest rol.
Edward Furlong s-a născut în Glendale, California. Mama sa este Eleanor Furlong, iar tatăl este necunoscut. În familia sa, din partea mamei, are rude mexicane. Are un frate vitreg, Bobby Torres, din căsătoria mamei sale cu Moises Torres. În 1990 a fost nevoit să se mute cu unchiul și mătușa sa, Nancy Tafoya și Sean Furlong. Au câștigat custodia copilului Edward, pe care au pierdut-o în favoarea mamei mai târziu. A urmat cursurile Eliot Middle School în Altadena și mai târziu ale liceului South Pasadena din California. Și-a făcut debutul în Terminator 2. A fost descoperit de către directorul de casting Mali Finn. Încă de pe atunci a spus că nu își dorea o carieră în actorie, dar a simțit că asta era ceea ce voia să facă pe mai departe. A jucat în filme alături de Meryl Streep sau Liam Neeson. În 1993 a apărut în videoclipul trupei Aerosmith, Living on the Edge. A urmat un alt videoclip, alături de Alicia Silverstone.

Edward Furlong

Furlong in 2010

* 1978: Hilda Péter (n. 2 august 1978, Sfântu Gheorghe, județul Covasna^[1]) este o actriță română de scenă, film și voce.

Actrița a devenit cunoscută publicului larg datorită rolului jucat în filmul Katalin Varga, pentru care a primit mai multe premii de interpretare (UCIN 2009, Gopo 2010).

Hilda a absolvit Liceul Mikes Kelemen din Sfântu Gheorghe, apoi a studiat dramaturgia în Târgu Mureș (1997-2001). După absolvirea facultății, activează ca actriță la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe (2001-2006) și apoi la Teatrul de Stat Maghiar din Cluj (din septembrie 2006).

Filmografie:

• 2009 — Katalin Varga - rolul Katalin Varga - regia Peter Strickland^[3]
• 2012 — Berberian Sound Studio - rolul unei participante la o audiție - regia Peter Strickland ^[4]
• 2012 — Box - rolul Cristina - regia Florin Șerban

* 1979: Henry Antchouet (n. 2 august 1979, Libreville, Gabon) este un fotbalistgabonez care evoluează la echipa indiană Churchill Brothers pe postul de atacant. De asemenea este și un component al echipei naționale de fotbal a Gabonului.
* 1979: Ryuji Bando (n. 2 august 1979) este un fotbalist japonez.
* 1979: Hitoshi Sogahata (n. 2 august 1979) este un fotbalist japonez.
* 1980: João Pedro Mingote (n. 2 august 1980, Santa Maria da Feira, Portugalia) este un jucător de fotbal portughez care în prezent este liber de contract.

·         1981: Vlad Miriță, tenor român

* 1982: Iulia Rugină (n. 2 august 1982, București) este o regizoare, scenaristă și scenografă română

Iulia Rugină a studiat regia de film și televiziune între 2002 și 2006, fiind absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București. Ulterior, în 2011, a absolvit un masterat în arta regiei de film

Scurt metraje:

• 2003 - Pierdut cap păpușă
• 2003 - Lebada nr. 3
• 2006 - Vineri in jur de 11
• 2006 - Bună Cristina! Pa Cristina!
• 2009 - Muzeul relațiilor destrămate
• 2010 - Captivi de Crăciun
• 2010 - O femeie urmărește un bărbat
• 2011 - Raluca +1
• 2012 - Sink
• 2014 - Scurt/4: Istorii de inimă neagră
• 2014 - Să mori de dragoste rănită

Lung metraje:

• 2013 - Love Building
• 2015 - Alt Love Building
• 2016 - Breaking News

Iulia Rugină

Iulia Rugină, 2017

* 1982: Hélder Manuel Marques Postiga (n. 2 august 1982) este un fotbalist internațional portughez, care în prezent evoluează pe poziția de atacant.

* 1983: Michel Fernandes Bastos (n. 2 august 1983) este un fotbalist brazilian care evoluează la clubul Palmeiras și la echipa națională de fotbal a Braziliei.
* 1984: Andrei Găluț (n. 2 august 1984, Arad, România) este un solist român de muzică rock. A fost câștigătorul ediției 2007–08 a emisiunii Megastar, de la Prima TV.^[1] În 2008, Andrei a primit Diploma de Onoare a orașului Arad ca urmare a contribuției sale la recunoasterea culturală a municipiului Arad.^[2] Andrei a fost vocalistul trupei de metal Goodbye to Gravity, înființată în 2011.

Dupa incendiul din clubul Colectiv, Andrei Galut nu a mai avut alta activitate privind muzica.

La concertul gratuit^[3] de pe 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv, Andrei Găluț lansa împreună cu trupa Goodbye to Gravity noul album al acesteia, Mantras of War.^[4][5]

În urma incendiului din Colectiv, Găluț a suferit arsuri pe 45% din suprafața corpului (pe mâini, față și umăr), arsuri ale căilor respiratorii și o puternică intoxicație cu fum; a fost inițial internat în stare gravă la Spitalul Elias din București unde a fost traheostomizat și ventilat mecanic.^[6] Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, fiind transferat mai apoi în Olanda, unde a fost internat la secția de terapie intensivă Rode Kruis Ziekenhuis - Beverwijk Ward (Spitalul Crucii Roșii din Beverwijk).^[7] În urma incendiului, ceilalți membri ai trupei, Mihai Alexandru, Vlad Țelea, Bogdan Lavinius Enache și Alex Pascu au decedat.^{[8][9][10][11]}

După mai multe intervenții chirurgicale efectuate la Beverwijk, Găluț a început recuperarea la o clinică privată din Germania.^[12][13] Recuperarea se concentrează mai ales pe refacerea prin fizioterapie și kinetoterapie a controlului asupra mâinii drepte, care a fost cea mai afectată de incendiu

Andrei Găluț

Cântând live în Jukebox Club (2012)

* 1984: Giampaolo Pazzini (pronunție în italiană: /dʒamˈpaolo patˈtsini/; n. 2 august 1984 în Pescia), poreclit Il Pazzo, este un fotbalist italian care evoluează în Serie B la clubul Hellas Verona și la echipa națională de fotbal a Italiei.

* 1985: Laura Steinbach (n. 2 august 1985, în Homburg) este o handbalistăgermană care joacă pentru clubul ungar Ferencvárosi TC și pentru naționala Germaniei. Steinbach evoluează pe postul de intermediar stânga..

* 1986: Elena Magdalena Nicula (n. Pavăl pe 2 august 1986 în București) este o jucătoare profesionistă de handbal din România care joacă pentru CSM București.
* 1992: Charlotte Emma Aitchison (n. 2 august 1992, Cambridge), cunoscută cu numele de scenă Charli XCX, este o cântăreață și compozitoareengleză. Charli XCX a debutat în 2008 și a evoluat inițial cântând la petreceri în depozitele din Londra. Ea a semnat un contract cu casa de discuri Asylum Records în 2010 și a lansat două mixtape-uri, Heartbreaks and Earthquakes și Super Ultra, în 2012. Albumul său de debut a fost True Romance, care a fost lansat în 2013 însoțit de single-urile You (Ha Ha Ha) și Nuclear Seasons. A devenit cunoscută la nivel mondial între 2013-2014 cântând în featuring în două single-uri care au devenit hit-uri majore: I Love It (lansat inițial de formația suedeză Icona Pop^⁠(en)) și Fancy (al cântăreței australiene Iggy Azalea). În 2014 single-ul ei Boom Clap a devenit hit și a intrat în top 10 în diferite țări, precedând lansarea celui de-al doilea album al său, intitulat Sucker, împreună cu single-urile Break The Rules, Doing It și Famous.

Charli XCX

Charli XCX în 2013

Decese

·         640: A decedat Papa Severinus, al 71-lea Papa al Bisericii Romei. Data nasterii sale este necunoscuta. A fost ales papă in anul 638, in data de 12 octombrie, a treia zi după decesul papei Honorius, insa  trimișii lui care urmau să-i aducă confirmarea alegerii sale de la   Constantinopol, au fost respinsi. Împăratul bizantin Heraclie, i-a ordonat lui Severin să adopte un Ecthesis care facea din  monotelism o profesiune de credință, cu care împăratul  încerca sa închida o controversă teologică, care a framantat Biserica Crestina timp de mai mulți ani. Ecthesisul decretat de imparatul Heraclie in anul 638, era o formula doctrinara, prin care se afirma cele doua firi sau naturi, divina si umana, ale lui IIsus Hristos, sunt unite intr-o singura vointa. Severinus a refuzat și a fost ținut departe de scaunul papal timp  de aproape doi ani. Papa Severinus a fost în cele din urmă inaugurat la conducerea Bisericii Romei la 28 mai 640, dar a murit la scurt timp, pe 2 august a acelui an.

·         686: A murit  Papa Ioan V; (anul naşterii sale  este necunoscut). A fost Papa al Romei din 23 iulie 685 până la moartea lui. Era originar din Siria, poate din Antioh. Din 680 a figurat ca legat papal. Ca papă a primit mai multe dovezi de simpatie și apreciere din partea impăratului bizantin Iustinian al II-lea  pentru Biserica Catolică. A știut să-și supună episcopii din Sardinia. Cunoscând limba greacă, a fost ales să participe la al VI-lea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol.

·         1100: Regele William al II-lea al Angliei (n. 1056). A fost al treilea fiu al Regelui William I  (William Cuceritorul), si a  domnit  în perioada 1087 -1100, exercitându-și puterea asupra Ducatului Normandiei și având o  influență importanta în  Regatul Scotiei.

·         1332: Christopher al II-lea al Danemarcei (n. 1276)

·         1589: Regele Henric al III-lea al Franței (n. 1551).  A domnit între anii 1574 -1589  și a fost rege al Poloniei din 1573 pana in 1574,  cu titlul de Henric de Valois.

·         1776: Louis François, Prinț Conti (n. 1717)

·         1788: A murit pictorul Thomas Gainsborough, renumit portretist si peisagist englez ;(n. 14.05.1727). A fost membru fondator al Academiei Regale britanice (înființată pe 10 decembrie 1768).

·          1799: A încetat din viaţă Etienne Jacques de Montgolfier, inventator alături de fratele său Michel Joseph, al balonului cu aer cald. La 5.06.1783, Etienne Jacques a reusit sa atinga o altitudine de 1800 m, cu un balon construit din stofa de lana si hartie ; (n. 6.01.1745).

·         1827 - A încetat din viaţă William Blake, poet, vizionar, pictor şi tipograf englez. Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conţinând 100 dintre cei mai importanţi britanici ai tuturor timpurilor: "Cântecele experinţei ", "Revoluţia franceză", "Europa: carte profetică" (n. 28 noiembrie 1757).

·         1881: Marcus Clarke, romancier și poet australian (n. 1846)

·         1921:  A murit marele tenor italian Enrico Caruso; (n. 1873). Si-a castigat faima internationala odata cu debutul sau, in 1902, pe scena Operei din Monte Carlo, in rolul Rodolpho din “Boema” de Puccini. A cantat pe scenele celor mai importante opere din lumea intreaga. A fost angajat, mai multe stagiuni, la Metropolitan Opera House din New York; (n. 25.02.1873).

·         1922: Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului (n. 1847). Inca  în 1861 profesorul german Johann Philipp Reis, descoperise un „aparat de vorbit la distanță” care funcționa, mulțumindu-se cu acesta și fără a căuta perfecționarea lui. Alexander Graham Bell a experimentat cu aparatul inventat de profesorului german Johann Philipp Reis care isi  si denumise aparatul „Telephon” si este inventatorul initial a aparatului de telefon construit in Germania deja in octombrie 1861. Bell a depus pe data de 14 Februarie 1876 cererea de patent in America, dar patentul acordat gresit lui Bell aparatul lui nu putea sa functioneze niciodata, fapt care a dus la mari controverse. Acordarea falsa a patentului lui Graham Bell are loc cu câteva ore înaintea lui Elisha Gray, care  perfecționase aparatului construit de profesorul de fizică Reis si a prezentat spre deosebire de Bell un aparat in stare de funcționare. Bell a prezentat si el un aparat in stare de functionare mult mai târziu, iar acest  aparat nu era construit dupa patentul care ii fusese acordat inițial.

·         1923: A murit Warren G. Harding, al 29-lea preşedinte al SUA, între anii 1921-1923; (n 1865).

·         1934: A murit  Paul von Hindenburg (n.2.10.1847); feldmareşal şi om politic german, militar de cariera, presedinte al Reichului (1925-1934). Dupa moartea lui Hindenburg, Hitler a avut calea deschisa catre acapararea suprematiei politice in Germania. Adolf Hitler, devenit  Führer (conducator suprem) al Germaniei, a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de- al Doilea Război Mondial, şi de punere în aplicare a unui plan  de exterminare în masă a evreilor şi altor “indezirabili” din Germania si din Europa, precum şi de lichidare a adversarilor sai politici. S-a sinucis la 30 aprilie 1945, cu cateva zile inainte de victoria totala a coalitiei antinaziste.

·         1945: Pietro Mascagni, compozitor și dirijor italian (n. 1863)

·         1955 - A murit Stevens Wallace, poet american (“The Necessary Angel”) (n.02.10.1879).

·         1961 - A murit scriitorul american Ernest Miller Hemingway, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1954 (“Adio, arme!”, “Zăpezile de pe Kilimanjaro”, “Bătrânul şi marea”) (n.21.07.1899).

·         1976 - A murit regizorul austriac de film Fritz Lang, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai cinematografului expresionist din anii 20 (“Strada Roşie”, “Testamentul doctorului Mabuse”) (n.05.12.1890).

·         1989 - A murit, la Moscova, omul politic rus Andrei A. Gromâco (n.18.07.1909).

·         1993: Guido del Mestri, cardinal italian (n. 1911)

·         2001 - A muritt omul politic Otto Ernst Weber, fost preşedinte al Partidului Ecologist Român (n.05.04.1921).

·         2004 - A murit actorul american Marlon Brando („Pe chei”, „Naşul”, „Viva Zapata” , „Un tramvai numit dorinţă”) (n.03.04.1924).

·         2008: Radu Grigorovici, fizician român (n. 1911)

* 2016: Ioan Baltog (n. 12 decembrie 1939, Piatra Neamț - d. 2 august2016, București) a fost un fizician român, membru corespondent al Academiei Române din 24 iunie 2016
Ioan Baltog a urmat cursurile liceului „Petru Rareș” din localitatea natală (1953-1956), apoi Facultatea de Matematică și Fizică a Universității București, absolvită în anul 1962. În anul 1973 și-a susținut doctoratul în fizică, la Universitatea din București sub conducerea științifică a profesorului academician Margareta Giurgea.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Aducerea moaștelor Sf întâi Mc și Arhidiacon Ștefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Eusebiu de Vercelli, episcop; Sf. Petru Iulian Eymard, preot (Porțiuncula)
* În calendarul greco-catolic: Aducerea moaștelor sf. Ștefan, arhidiacon, protomartir, la Ierusalim (în 415)

• Ziua națională a Macedoniei

SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 2 August/1

Cum a cucerit armata română Budapesta în 1919

• Guvernul bolșevic de la Budapesta refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România și în aprilie 1919 a atacat armata română. De comun acord cu guvernul, regele a decis respingerea agresorului și înaintarea trupelor române până la hotarul stabilit prin Conveția cu Antanta din august 1916. La 20 iuile, maghiarii au atacat din nou. De acestă dată s-a hotărât o rispostă decisivă, până la înfrângerea Ungariei.
• Regele Ferdinand și regina Maria, aflați în Transivania, au asistat în ziua de 30 iulie la trecea Tisei de către trupele române, în dreptul satului Tiszabo. Regina nota ”Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta.” Ofensiva românească a fost extrem de energică. Pe 2 august Blea-Kun, liderul bolșevic al Ungariei a fugit în Austria și aopi Rusia Sovietică. Referitor la ocuparea Budapestei de către armata română în august 1919 există unele dezbateri până în ziua de astăzi. Când a fost ocupată capitala, la 3 sau la 4 august 1919? Până în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Mărdărescu, deşi o unitate a armatei române pătrunsese în oraş încă din ziua precedentă, nerespectând dispoziţiile generalului. Un fragment din memoriul generalului Rusescu, cel ce a intrat primul în Budapesta, în 3 august 1919, este edificator.
• 3 August 1919
• (Armata generalului Rusescu spulberase rând pe rând toate măsurile defensive ale capitalei maghiare. O unitate inamică se retrăsese în fața impetuoasei înaintări ale armatei regale, lăsând o mână de soldați să se ocupe cu demontarea armamentului, totul la cererea comandantului român)
• ”Într-adevăr nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit. Plouând torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative:
• Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.”
• Am răspuns: – „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.” Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărârea.
  Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia a se duce la Marele Cartier General , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri. Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixându-le că dacă până la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez oraşul!Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia. La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30, Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est – N-Est – Pesta. Guvernul îmi comunică că aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le răspund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărârea mea.
• Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române. I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph” (acum „Lenin”) şi care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspândit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare). Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întregă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă. O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decât cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine. Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul că la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş. Consiliul cedează! Şi la ora 20:00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş!
  La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraş şi am luat cartier la hotelul „Dunapalota” (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi. Alte tratative nu am făcut decât cele privitoare la detaşamentul meu.”
• A doua zi va intra în Budapesta și generalul Gheorghe Mărdărescu. La 4 august 1919, împlinea 53 de ani, şi ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa. Ulterior, Mărdărescu îl va marginaliza pe Rusescu, deoarece considera că a încercat să-i sufle onoarea de a ocupa capitala inamică, suprema apoteoză pentru cariera oricărui militar. Actele oficiale vor recunoaște 4 august 1919 ca dată a ocupării Budapestei. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta prin acțiune militară directă în cursul sau ca urmare a primului război mondial.

SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 2 August/2

2 august 1944 – holocaustul romilor

Pe 2 şi 3 august 1944, mii de romi şi sinti au fost masacraţi în Zigeunerlager, lagărul de concentrare din Auschwitz-Birkenau. Se consideră că între 600.000 şi 1,5 milioane de romi au fost exterminaţi în perioada holocaustului. Acest fapt denotă că etnia romă a fost cea mai afectată de nazism, dacă avem în vedere procentele: peste 90% din populaţia romă din Austria, Germania şi Estonia a fost exterminată de regimul fascist.  

Prima reacţie a puterilor publice faţă de romi a fost, în general, de respingere, de expulzare. În Germania au fost vânaţi la Frankfurt, în 1449, iar la sfârşitul secolului, respingerea a devenit globală: Reichstag-ul, reunit la Landau şi Friburg, în 1496, 1497 şi 1498, i-a declarat pe romi „spioni în solda turcilor“, „aducători de ciumă“. Au fost acuzaţi de tâlhărie, vrăjitorie şi furt de copii. În 1500, împăratul Maximilian I, la Auxburg, a solicitat măsuri sporite, uciderea imediată a romilor. Ferdinand I, mai clement, a interzis uciderea imediată a femeilor şi copiilor romi. Georg II, în 1661, a emis un decret de condamnare la moarte a romilor surprinşi pe teritoriul ţării, iar în anii următori, cavaleria i-a vânat peste tot. În 1721, exterminarea a însemnat uciderea bărbaţilor şi tăierea urechilor femeilor şi copiilor.

Vii şi morţi

În perioada interbelică, erau numeroşi romi în Rusia, în Ţările Baltice şi Balcani. Un număr destul de mic, în Franţa şi Belgia. Unii istorici estimează numărul de romi la 5.000.000, chiar mai mult, după scriitorul francez de naţionalitate romani, Mateo Maximoff. Cifrele variază însă, de aceea şi numărul victimelor este greu determinat.

1899 – 1933, reglementări speciale pentru romi

În martie 1899, s-a creat, pe lângă Poliţia din Bavaria, o secţie specială pentru „Problemele ţiganilor“. Aceasta primea copii ale verdictelor date de tribunale în cazurile în care delictele erau comise de romi şi orice alte informaţii referitoare la viaţa lor.
Legile împotriva romilor şi nomazilor date de Biroul din München („Centrul Naţional“) au intrat în vigoare după Ordonanţa din 16/17.04.1929. O secţiune, a „Problemelor ţiganilor“, a fost creată pe lângă Biroul Internaţional de Poliţie, la Viena.

1933 – 1939, „Chestiunea ţigănească“

Legea din 1929 impunea romilor mai multe restricţii. Nu aveau dreptul să se deplaseze fără un permis eliberat de poliţie şi trebuia să utilizeze, pentru deplasări, rulote sau caravane. Tinerii care depăşeau vârsta de 16 ani şi care nu puteau face proba unei ocupaţii erau constrânşi să efectueze doi ani de muncă în centre de reeducare.
După 1933, odată cu accederea la putere a lui Hitler, aceste măsuri s-au agravat. Într-o ţară în care deviza era „Arbeit macht frei“ (Munca înseamnă libertate), orice persoană fără acte putea fi declarată parazit. Romii care nu-şi puteau proba naţionalitatea germană erau expulzaţi. În curând s-au deschis lagăre de concentrare şi, printre primii închişi, inamici ai regimului, prizonieri de drept comun erau evreii şi romii. Documente din 1936 relatează deportarea romilor la Dachau.

Genocidul

Aşa cum spunea istoricul Billing, genocidul este construit pe principiul „Omul nu este ucis pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este“. Rasa avea să fie cea care va duce la soluţionarea „Problemei ţiganilor“. Himmler a oferit 40 de romi prizonieri, în lagărul Sachsenhausen, profesorilor Werner Ficher şi Hombeck, pentru a le da posibilitatea de a proba că prin venele romilor curge sânge nearian. După aceşti „savanţi“, peste 90% dintre romi erau metişi şi ateişti metişi, aveau tendinţa de a contracta căsătorii cu alţi metişi sau, cu atât mai rău, cu germani „integraţi“ din punct de vedere rasial.

1939 – 1945. „Soluţia finală“ a „problemei ţigăneşti“

Victoria rapidă din Polonia i-a făcut pe germani să-şi piardă minţile. Visele lor prindeau contur. Una dintre sarcini era şi exterminarea romilor. Hitler chiar mărturisise că exterminarea evreilor şi romilor îl preocupa încă dinainte de declanşarea războiului.
În martie 1939, Cehoslovacia şi-a pierdut independenţa. Slovacia a devenit un stat-satelit al Reich-ului, pe 14 martie. A doua zi, Boemia – Moravia au fost alipite Reich-ului. Romii de aici au ajuns la porţile morţii în martie 1939.

Ungaria – „soluţia finală“, la sfârşit

Din 19 martie 1944, Ungaria a fost ocupată efectiv de germani. Existenţa unui lagăr de concentrare pentru romi a fost demonstrată, ceea ce presupune că au fost şi altele. Cifra de 31.000 de romi deportaţi de Ungaria, începând cu octombrie 1944, explică eficacitatea măsurilor anterioare luate împotriva romilor (încă de pe vremea Mariei Tereza şi a lui Iosif al II-lea), cât şi intervenţia naziştilor în soluţia finală.

Masacrele din URSS şi Ţările Baltice

În spatele generalilor Von Leer, Von Bock, Von Rustedt şi a altora erau trupele SS, cu care armata colabora „foare strâns, aproape cordial“, după cum scrie comandantul plutoanelor de execuţie Stahlecker, a cărui misiune, comandată de Himmler, a fost organizarea masacrelor în Ţările Baltice.
Pe 14 august 1941, Himmler a decis exterminarea evreilor din URSS, fapt care a fost fatal şi romilor. În octombrie 1941, SS-ul a executat un grup de 31 de romi nomazi. Trupele germane i-au asasinat pe toţi romii blocaţi între cele două fronturi. Anul 1942 a fost, în mod special, un an al morţii.

Exterminarea romilor din Polonia

A început în primăvara anului 1942. Cei care fuseseră închişi în ghetoul din Varşovia, în 1941, au fost trimişi la Treblinka. În 1942, la Grochow, au fost semnalate asasinate ale romilor. O parte dintre ei s-au refugiat în păduri pentru a scăpa de razii.
În estul Poloniei, majoritatea romilor au fost exterminaţi în afara lagărelor, la sfârşitul anului 1942, de Gestapo. În aceeaşi perioadă, în sud, cei care scăpaseră din lagărele din Belzec şi Sobibor au fost asasinaţi în satele în care locuiau. Romii au fost deportaţi la Auschwitz, Birkenau, Lodz, Chelmno, Maidanek şi în lagăre mai mici. Lodz a fost centrul exterminării, în care un spaţiu special a fost rezervat romilor încă din toamna anului 1941.

Genocidul a continuat

Genocidul din România poate fi pus cu greu pe seama naziştilor germani, spun istoricii. Autorităţile române şi mareşalul Antonescu i-au deportat pe romi în Transnistria.
Evreii şi romii din regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor au căzut în mâinile naziştilor în aprilie 1941. Italia a anexat Dalmaţia şi jumătate din Slovenia, iar Germania a invadat Serbia. Grupuri fasciste create în perioada interbelică şi-au luat avânt: în Croaţia, ustaşii, devotaţi lui Ante Pavelic, în Serbia, cetnicii, conduşi de Ljotic şi Nedic. Pe 3 iulie 1941, un recensământ al romilor ordonat şi realizat de serviciile poliţiei municipale a Croaţiei specifica dacă era vorba de romi nomazi sau nu, ce tip de locuinţă aveau, dacă posedau un teren şi ce meserie aveau. Expulzarea romilor din Croaţia a fost pronunţată fără termen, romii fiind scoşi din sate, urcaţi în trenuri şi trimişi în lagărul de la Jasenovac. Croaţia a rezolvat „problema ţigănească“ prin genocid.

„Excepţia“ Bulgariei

Două ţări au făcut excepţie de la colaborarea cu regimul nazist, opunându-se activ exterminării evreilor: Danemarca, în vestul Europei, şi Bulgaria, la est. În martie 1941, Bulgaria a devenit aliata naziştilor, care i-au atribuit teritorii, ca recompensă. Petar Gabrovski, ministru de interne, aliatul fasciştilor, era gata de a promova o politică dură. Prin strategia sa contradictorie, totuşi, Bulgaria a evitat ocuparea teritoriilor sale de către trupele germane. Acest fapt explică absenţa masacrelor romilor în ţară.

Cronologie

- 22 martie 1933: se interzice romilor practicarea muzicii;
- 14 iulie 1933: începutul „sterilizării“ romilor, consideraţi rasă inferioară;
- 18 septembrie 1933: prima arestare masivă a romilor;
- 23 martie 1934: expulzarea romilor care nu puteau proba naţionalitatea germană;
- iunie 1935: poliţia germană întocmeşte 5.000 de dosare;
- 15 martie 1936: retragerea dreptului de vot pentru romi;
- 22 iunie 1936: prima deportare a romilor în afara Berlinului;
- 1938: cercetătorul nazist Ritter propune deportarea romilor;
- septembrie 1938: 852 de romi şi sinti sunt internaţi în lagărul german din Marzahn;
- 8 decembrie 1938: Himmler iniţiază programul de luptă împotriva ameninţării ţigăneşti;
- 1 martie 1939: se dă un Decret general împotriva romilor şi sintilor;
- 29 iunie 1939: un convoi de 440 de romi şi sinti (copii şi femei) este trimis în lagărul de la Ravensbrück;
- 27 septembrie 1939: Centrul naţional de luptă împotriva pericolului ţigănesc este încorporat RSHA, Cartierul General al Securităţii Naţionale;
- 16 octombrie 1939: Eichmann propune alăturarea romilor şi sintilor la convoaiele de deportare a evreilor;
- 6 aprilie 1940: Franţa interzice circulaţia „nomazilor“;
- mai 1940: deportarea romilor şi sintilor din Germania în lagărele de exterminare din Polonia;
- august 1940: romii din Austria sunt internaţi în lagărul de muncă de la periferia Salzburgului;
- 10 august 1940: germanii deschid două lagăre pentru romi;
- 4 octombrie 1940: armata germană ordonă internarea tuturor romilor francezi din zona ocupată;
- noiembrie 1940: interzicerea „nomadismului“ romilor din România;
- 22 martie 1941: expulzarea copiilor romi şi sinti din şcolile publice germane;
- 30 mai 1941: armata germană de ocupaţie din Serbia decretează aceleaşi tratamente pentru romi şi evrei;
- 31 iulie 1941: Heidrich include romii în „soluţia finală“;
- 28 septembrie 1941: execuţia în masă a romilor în Ucraina de către armata germană;
- noiembrie 1941: Germania ordonă concentrarea în lagăre a romilor din Franţa;
- 5 noiembrie 1941: deschiderea lagărului pentru romi în ghetoul din Lodz;
- 16 noiembrie 1941: asasinarea a 824 de romi la Sinferopol, de către germani;
- ianuarie 1942: toţi romii supravieţuitori ai ghetoului din Lodz sunt transferaţi la Chelmno şi gazaţi; cei din ghetoul din Varşovia sunt transferaţi la Treblinka;
- 29 aprilie 1942: prima deportare a romilor cehi, din împrejurimile oraşului Brno, spre Auschwitz;
- mai 1942: Bulgaria decretează munca forţată pentru romi;
- 19 mai 1942: Croaţia decretează arestarea romilor şi internarea lor în lagărul de la Jasenovac;
- iunie 1942: deportarea romilor români în Transnistria;
- august 1942: romii cehi sunt deportaţi în lagărele din Lety şi Hodolin;
- 17 octombrie 1942: suspendarea de către autorităţile române a deportării în Transnistria;
- 13 ianuarie 1943: romii francezi sunt transferaţi în lagărul din Poitier, în lagărele Compiegne, apoi Sachsenhausen;
- 12 februarie 1943: primul transport de romi şi sinti din Germania soseşte la Auschwitz – Birkenau şi sunt instalaţi în Familienlage;
- 15 ianuarie 1944: 351 de romi sunt deportaţi din Belgia (Malines), la Auschwitz;
- 19 mai 1944: 245 de romi din Olanda sunt deportaţi la Auschwitz;
- 2 august 1944: 1.400 de romi sunt deportaţi la Buchenwald, unde sunt gazaţi;
- 10 octombrie 1944: 800 de copii romi sunt transferaţi de la Buchenwald, la Auschwitz şi gazaţi;
- 15 ianuarie 1945: lagărul francez de la Montreuil – Blay este închis;
- 27 ianuarie 1945: primii soldaţi sovietici ajung la
Auschwitz şi eliberează 4.800 de supravieţuitori, între care se mai găsea un singur rom;
- 17 aprilie 1945: englezii eliberează Bergen-Belsen.

RELIGIE ORTODOXĂ 2 August

Aducerea moaștelor Sf întâi Mc și Arhidiacon Ștefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul împărat Iustinian cel Mare

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea aducerii moastelor Sfântului întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.

Istorisirea acestei aduceri a moastelor Sfântului Arhidiacon Stefan este aceasta:

Trecând multa vreme dupa mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, si fiind împarat întâiul între împaratii crestinesti, Sfântul Constantin, daca s-a umplut toata lumea de liniste si de pace, s-a aratat comoara cea scumpa a moastelor întâiului mucenic. Caci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pamânt moastele întâiului mucenic, batrân la vârsta si cu vrednicia preot, si cucernic cu viata, anume Luchian, a vazut vedenie, în care i se arata de trei ori întâiul mucenic. Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie si mergând la locul acela cu clerul cetatii, si sapând, au aflat racla în care erau sfintele moaste. Si îndata s-a facut cutremur si a iesit buna mireasma, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamânt pace întru oameni bunavoire”.

Îndata patriarhul Ierusalimului cu alti doi episcopi si cu clerul si cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaste, le-au asezat în sfântul Sion, cu lumini si cu cântari si tamâieri, si cu cinstea ce se cadea. Dupa aceea s-a zidit sfântului o biserica în aceeasi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moastele sfântului si le-a pus acolo cu toata cinstea. Dar înca nu trecusera cinci ani dupa mutarea aceea, si îmbolnavindu-se boierul acela spre moarte, si-a facut un sicriu de chiparos asemenea cu al sfântului, si punându-l lânga acela, când a raposat a fost pus în el.

Dupa aceea, peste opt ani dupa moartea lui Alexandru, fiind împarat crestinilor sfântul si marele Constantin, si patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnata de multi ca sa se marite iarasi, din pricina averii si frumusetii ei, ca sa nu ajunga sa faca una ca aceasta, s-a gândit sa ia trupul barbatului ei si sa se duca în patria ei si la tatal sau la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsa de oarecare pronie dumnezeiasca a lasat sicriul barbatului ei si, varsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Si punând racla cu sfintele moaste pe un pat si încarcându-l pe un asin, si-a facut calea ei. Si toata noaptea se auzeau cântari dumnezeiesti de îngeri si locul acela se umplea de bun miros, ca si cum s-ar fi fost varsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: „Vai noua, ca Stefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne”.

De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lânga mare, si aflând corabie si tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însa este cu neputinta a scrie si a povesti pe scurt câte minuni si semne s-au facut în acea calatorie.

Iar daca au sosit la cetatea împarateasca, si a auzit împaratul aceasta, si cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împaratului si a spus cu amanuntul toate. Atunci si iubitorul de Ortodoxie împarat, auzind acestea si umplându-se de bucurie si de veselie, a poruncit arhiereului sa iasa înainte cu tot clerul si cu poporul si sa aduca cu toata cinstea si evlavia pe sfântul la palatul împaratesc.

Din minunile ce s-au facut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaste, pâna ce au sosit la locul ce se cheama Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc: „Pentru ce ne bateti? Ca aici trebuie sa fie asezat sfântul”. Aceste graiuri daca le-au auzit arhiereul, si toata adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas. Înca si binecredinciosul împarat auzind acestea, s-a minunat si îndata a zidit o sfânta biserica întâiului mucenic în locul acela, întru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfântului Sau Arhidiacon Stefan.

Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Iustinian, în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol.

Binecredinciosul Împărat Iustinian (527-565) – 

S-a născut în anul 483 din părinți binecredincioși, în Tauresium, un sat la miazăzi de Uskub, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi. Savatie și Biglenisa, părinții săi, creștinii fiind, i-au acordat o educație aleasă. În anul 518, unchiul său, Justin a ajuns împărat, apoi, cu patru luni înainte să moară, în luna aprilie a anului 527, se pare că l-a înfiat pe Justinian ungându-l cesar în locul său. Se pare că a stat în preajma unchiului său încă din tinerețe, și a avut astfel posibilitatea să primească o educație deosebită, devenind un excepțional cunoscător al dreptului și istoriei Imperiului Roman dar și un foarte bun teolog. Împăratul Justinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii, astfel după ce împăratul Teodosie I proclamase creștinismul ca singura religie acceptată în stat, legislația justiniană vine cu noi întăriri, suprimând dreptul necreștinilor de a accede la funcții publice. De asemenea, în timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici – cea mai impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia-, iar în anul 553 a fost convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnată erezia monofizită. Opera sa legislativă (Codul justinian) și cea religioasă, reprezintă totodată o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posteriorității. A trecut la cele veșnice în noiembrie 565.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 2 August

A.  GUSTĂRI

Drob de năut cu legume şi orez

300 g năut fiert
200 g orez fiert
200 g ţelină tăiată mărunt
2 morcovi tăiaţi mărunt
100-150 g fasole verde fiartă
3 cartofi fierţi şi raşi
1 lingură oţet diluat în 100 ml apă
50 g stafide înmuiate în apă caldă
4 linguri pesmet
1 legătură  pătrunjel verde taiat mărunt
3-4 linguri ulei
rozmarin, sare, piper

Ţelina, morcovul şi fasolea verde se călesc în 2 linguri de ulei, se adaugă oţetul diluat cu apă, rozmarinul şi lăsăm pe foc să scadă până se evaporă oţetul şi rămâne fără lichid. Lăsăm să se răcească.
Se pun într-un castron: orezul, năutul, cartofii, stafidele, 2 linguri pesmet, pătrunjelul şi amestecul de ţelină cu morcovi şi fasole verde.

Se amestecă şi se potriveşte de sare si piper.
Se unge un vas cu ulei, se tapetează cu pesmet şi se pune compoziţia rezultată.

Se dă la cuptor 30 minute.

B.  SALATE

Salată de ardei copţi

Alegem ardei "drepţi", de orice culoare (dar roşii sau galbeni sunt mai gustoşi decât verzi), astfel încât să poată veni în contact cu suprafaţa plitei în orice poziţie.

1) Punem pe plită ardeii şi-i coacem pe toate părţile până când cea mai mare parte a suprafeţei lor s-a copt, iar coaja superficială a început să se desprindă.
2) După ce s-au copt, îi punem într-o cratiţă, presărăm pe ei puţină sare şi acoperim cratiţa.
3) Peste o jumătate de oră îi putem curăţa de coajă şi-i aşezăm într-un castron, punem oţet (de mere, dacă avem) şi sare.

Dacă ardeii sunt prea mari, îi tăiem longitudinal, îndepărtăm seminţele, însă lichidul din interior îl punem în castron împreună cu ardeii.

Peste ardei putem pune şi puţin ulei (de măsline, preferabil).

C.  SOSURI

Pentru reţetele de azi nu este necesar să pregătim un sos separat.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă cremă de legume

- 3-4 morcovi medii
- 2 rădăcini de pătrunjel
- 2 ţeline mici
- 6 cartofi potriviţi
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legătură pătrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lămâie

Se spală şi se taie legumele mărunt. Se pun la fiert într-o oală mare cu apă şi piper, până se sfărâmă. Când toate legumele sunt fierte, le scoatem şi le mutăm într-un castron (exceptând ceapa pe care o dăm afară de tot) unde le pasăm până obţinem o cremă. Se adaugă apoi zeama care ne-a rămas, dar cu măsură astfel încât să nu fie prea subţire. Iar dacă rămâne prea consistentă mai putem adăuga apă. La sfârşit adăugăm verdeaţa, sare şi lămâie după gust. Se serveşte cu crutoane.

E.  MÂNCĂRURI

Dovlecei cu măsline

6 dovlecei,

un ardei gras,

2 roşii,

o ceapă,

100 g ciuperci feliate,

100 g măsline fără sâmburi,

o legătură mărar tăiat mărunt,

un praf de cimbru,

100 g pastă de tomate dizolvată,

făină,

sare,

piper.

Se feliază dovleceii cam de 1 cm grosime, se trec prin făină şi se prăjesc în puţin ulei; ardeiul gras se taie cubuleţe, ceapa se taie mărunt şi roşiile felii. Se unge tava, se aşază ardeiul, ceapa, ciupercile, măslinele peste care se adaugă pasta de tomate. Se condimentează şi se lasă 25 minute la cuptor. Când se scoate de la cuptor, se presară mărarul tăiat.

F.   DULCIURI

Tort de cafea
Pentru blat:
200 g făină,
200 g margarină,
200 g zahăr,
100 g nucă măcinată,
1 pacheţel cu zahăr vanilat.
Pentru cremă:
100 g margarină,
2 linguri esenţă de cafea,
150 g zahăr
Glazura din şerbet de cafea:
400 g zahăr,
puţină zeamă de lămâie,
1 pahar apă,
1/3 pahar de cafea concentrată.
Se poate glasa şi cu un gem acrişor.

Amestecă bine zahărul cu margarina, până obţii o cremă. Adaugă zahărul vanilat, nucile şi, treptat, făina. Împarte aluatul obţinut în trei părţi. Întinde fiecare parte de aluat şi coace-le la foc potrivit pe rând, în forma de tort, în cuptorul încălzit înainte. Întinde crema de cafea (obţinută prin amestacarea margarinei cu zahărul şi cu esenţa de cafea) între foile de blat. Glasează tortul cu glazura de şerbet de cafea sau cu un gem acrişor.

ARTE 2 August

INVITAȚIE LA OPERĂ 2 August

Cavalleria Rusticana - Mascagni (opera completa) 

Vlad Miriță

MUZICĂ 2 August

Mihail Jora

Alfred Alessandrescu

Alfred Alessandrescu - Amurg de toamna,

Karl Amadeus Hartmann

Hank Cochran, cântăreţ şi compozitor american.

Garth Hudson, pianist american (The Band).

The Band

Edward Patten, cântăreţ american (Gladys Knight & The Pips).

Dave Govan, vocalist american (Jayhawks, Vibrations, Marathons).

Marathons - Peanut Butter 

Doris (Coley) Kenner, cântăreaţă americană (Shirelles).

The Shirelles .

Andy Fairweather-Low, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Amen Corner).

Andrew Gold, vocalist, multi-instrumentist şi compozitor american.

Steve Hillage, muzician, compozitor şi producător britanic (Spyrogyra, Caravan, Khan, Kevin Ayers, Decadence, Gong).

Clive Wright, chitarist american (Cock Robin).

Cock Robin 

Apollonia (Patty Kotero), cântăreaţă şi compozitoare americană (Apollonia).

Pete de Freitas, baterist şi compozitor britanic (Echo & The Buuymen).

ECHO AND THE BUNNYMEN 

Jan Axel Blomberg, baterist norvegian

Jan Axel Blomberg:

Enrico Caruso

Pietro Mascagni, compozitor și dirijor italian

Pietro Mascagni "Messa di Gloria"

ÎNREGISTRĂRI NOI:

MARAVILLOSAS MELODIAS EN FLAUTA DE PAN. Seleccion de Cecil Gonzalez

The Best of Rachmaninoff

TEATRU/FILM 2 August

În regia Stere Gulea

Biografie Stere Gulea

Biografie

De formatie filmolog. Se remarca prin preocuparea pentru o constructie dramaturgica solid articulata si pentru dimensiunea culturala a operei cinematografice. Dupa 1989 isi afirma vocatia de militant politic.

Filme cu Stere Gulea

·         Hacker (2004)

Filme regizate de Stere Gulea

·         Moromeții 2 (2017)

·         Rădăcini (2013)

·         Sunt o babă comunistă (2013) Trailer

·         Weekend cu mama (2009) Trailer

·         Hacker (2004)

·         Stare de fapt (1996)

·         Vulpe - Vânător (1993)

·         Piața Universității - România (1991)

·         Moromeții (1988)

·         Ochi de urs (1983)

·         Castelul din Carpați (1981)

·         Iarba verde de acasă (1978)

·         Sub pecetea tainei (1974)

Filmografie - scenarist

·         Sunt o babă comunistă (2013) Trailer

·         Weekend cu mama (2009) Trailer

·         Moromeții (1988)

·         Sub pecetea tainei (1974)

Filmografie - scenariu regizoral

·         Hacker (2004) - scenariu regizoral

Filmografie - asistent regie

·         Tatăl risipitor (1974)

Morometii (The Moromete Family) (1988) Scene din film

 Castelul din Carpați (1981)

Cu Marcel Iureș

Biografie Marcel Iureș

Absolvent al Institutului de Arta Teatrală și Cinematografică din Bucuresti, promoția 1978, Marcel Iureș a debutat pe scena teatrului Bulandra în piesa "Ferma". Din 1978 până în 1981 a fost angajat al Teatrului Național Cluj, unde a jucat în piese precum "Afară în fața ușii" și "Perșii". În paralel, Marcel a primit primul său rol de cinema, Franz Lizt, din filmul "Vis de ianuarie" (regia Nicolae Oprițescu). În anii ’80, Marcel a jucat atât la Bulandra cât și la Odeon iar dintre rolurile din această perioadă amintim trei dintre cei mai importanți eroi shakespearieni, Hamlet, Henric al IV-lea și Richard al III-lea. În paralel, actorul și-a continuat cariera cinematografică cu roluri în filmele "Artista, dolarii si ardelenii" și "Să mori rănit din dragoste de viață" (r. Mircea Veroiu), "Domnișoara Aurica" și "Cei care plătesc cu viața" (r. Șerban Marinescu), "Un bulgare de humă" (r. Nicolae Mărgineanu), "Balanța" și "O vară de neuitat" (r. Lucian Pintilie). Cariera internațională a lui Marcel Iureș a început după turneul din 1994, susținut în Marea Britanie cu spectacolul "Richard al III-lea", în regia lui Mihai Măniuțiu. După un mic rol în "Interviu cu un vampir" (r. Neil Jordan), alături de Tom Cruise și Brad Pitt, a urmat un rol episodic dar crucial pentru plotul filmului în "Misiune imposibilă" (r. Brian De Palma), tot cu Tom Cruise și trei roluri principale, în "Pacificatorul" (r. Mimi Leder), cu Geroge Clooney și Nicole Kidman, "Războiul lui Tom Hart" (r. Gregory Hoblit), cu Colin Farrell și Bruce Willis și "Layer Cake" (r. Matthew Vaughn), cu Daniel Craig. Dintre filmele sale cele mai recente amintim "Pirații din Caraibe: La capătul lumii" (r. Gore Verbinski), "Tinerețe fără tinerețe" (r. Francis Ford Coppola) sau "Călătoria lui Gruber".

În stagiunea 1992-1993, Marcel Iureș a fost nominalizat la premiul UNITER pentru rolul principal din spectacolul "Richard III"; în 1998 și 2001 a primit premiul UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolurile din "Richard al II-lea" și, respectiv, "Creatorul de teatru"; în 2003 a prmit premiul UNITER de excelență pentru fondarea Teatrului Act - catalizator al mișcării teatrale independente; în 2009 a primit premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană pentru cel mai bun rol masculin din spectacolul "Acasă la tata" de Mimi Brănescu.

Din 2004 este președintele Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul.

Filme cu Marcel Iureș

Vezi filme

·         Octav (2017) - Octav Trailer

·         Războiul Regelui (2016) - narator

·         Hotel Transylvania 2 / Hotel Transilvania 2 (2015) - Vlad (dialog versiune română) Trailer

·         The Game (2014)

·         Tatăl fantomă (2011) - Robert Botto Trailer

·         Bunraku (2010) - şef al poliţiei Trailer

·         În derivă (2010) - Andrei Poenaru Trailer

·         Mănuși Roșii (2010) - dr. Ghiosdan Trailer

·         Călătoria lui Gruber (2009) - Doctor Gruber Trailer

·         The Philanthropist (2009)

·         Thick as Thieves / Hoți de onoare (2009) - Zykov Trailer

·         Logodnicii din America (2007) - Radu Trailer

·         Pirates of the Caribbean: At World's End / Pirații din Caraibe: La capătul lumii (2007) - căpitanul Chevalle Trailer

·         Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe (2007) Trailer

·         Cars / Mașini (2006) - Doc Hudson (voce, versiunea romana) Trailer

·         Goal! / Gool! (2005) - Erik Sundstrom Trailer

·         Isolation / Experimentul (2005) - John

·         Project W (2005)

·         The Cave / Peștera (2005) - dr. Nicolai Trailer

·         Layer Cake / Prins la înghesuială (2004) - Dragan Slavo Trailer

·         The Tulse Luper Suitcases, Part 2: Vaux to the Sea / Valizele lui Tulse Luper, partea a II-a (2004) - Generalul Foestling

·         3 păzește (2003) - Sefu

·         Cambridge Spies / Spionii de la Cambridge (2003) - Otto (2 episodes, 2003)

·         Amen. / Amen (2002) - Papa Pius al XII-lea

·         Dracula The Impaler / Vlad Nemuritorul (2002) - Vlad Tepes dublajul in limba engleza ( partea din prezent )

·         Hart's War / Războiul lui Tom Hart (2002) - Wilhelm Visser Trailer

·         MI-5 / Spionii (2002) - Niko Grecic (1 episode, 2006)

·         I Hope (2001) - Will

·         The Elite / Elita (2001) - Nayo

·         Faimosul Paparazzo (1999) Trailer

Hamlet Regia Liviu Ciulei cu Marcel Iures, Victor Rebengiuc si Valeria Seciu:

Marcel Iures –Garantat 100%

Cum va place - William Shakespeare

GÂNDURI PESTE TIMP 2 August

Ernest Miller Hemingway - Citate: