MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 1 AUGUST 2019

Bună ziua, prieteni!

De ieri a început Postul Adormirii Maicii Domnului!
Nu uitați: post, rugăciune, milostenie - acestea sunt armele cu care luptă creștinul ortodox!

ISTORIE PE ZILE 1 August

Evenimente

· 49 î.Hr.: Bătălia de la Ilerda (Spania). Cezar a învins ultimele trupe susținătoare ale lui Pompei.

· 30 î.Hr.: Fortele lui Octavianus (mai târziu cunoscut sub numele de Augustus) intra in orasul Alexandria din Egipt, aducându-l sub controlul Romei. Octavian (23 septembrie 63 î.Hr. – 19 august 14 d.Hr.) a fost fondatorul Imperiului Roman și primul imparat, din anul 27 î.Hr.

· 69 e.n.: Are loc revolta triburilor batave (Olanda de azi) conduse de Gaius Iulius Civilis, impotriva romanilor. Dupa victoria de la Mayence, fiind invinsi la Treves de generalul roman Petilius Cerialis, batavii au tratat cu romanii si au devenit aliatii lor, in anul 70.

· 527: Iustinian I este incoronat imparat al Imperiului Bizantin. Iustinian (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus), s-a născut în 482 în satul Tauresium (într-o familie de țărani traco-romani sau iliro-romani), sat situat lângă Justiniana Prima din prefectura romană Iliria. Familia lui era vorbitoare a limbii latine, iar Iustinian a fost nepotul viitorului împărat Iustin I, care a făcut după anul 470 carieră militară în armata împăratului Leon I al Imperiului Roman de Răsărit (457-474). Supranumit Iustinian cel Mare, a fost imparat al Bizantului pana in anul 565. În timpul domniei sale, a încercat să reînvie măreția Imperiului și sa recucereasca jumatatea de vest a Imperiului Roman.

· 902: Taormina, ultima fortareata bizantina din Sicilia este capturata de arabii condusi de emirul Aghlabds.

· 1192: regele englez Richard Inima de Leu si cruciatii inving la Jaffa armata musulmana a lui Saladin. Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199) rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar – foto ( Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou). Saladin sau Salah al-Din (n. 1138 – d. 4 martie 1193) musulman kurd din Tikrit devenit primul sultan Ayyubid al Egiptului și al Siriei.

· 1291: Este creata Confederatia Elvetiana.

· 1404: Domnul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400–1432) reinnoieste tratatul incheiat, in 1402, cu regele Poloniei, promitandu-i ajutor impotriva tuturor dusmanilor, fara exceptie. Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân

· 1473: Atestarea documentară a orașului Zalău. Matia Corvin, regele Ungariei și Boemiei, a declarat Zalăul pentru prima dată oraș-târg, „oppidum Zilah” (cetatea Zilah), privilegiu care scotea orașul de sub dominația comitatului, ceea ce îi conferea dreptul de comerț liber cu toată țara și îl făcea independent economic într-o eră în care bunul plac al aristocrației și al monarhului erau singurele criterii de împărțire a dreptății și de conducere a statului. Prima mențiune scrisă cu privire la Zalău se află în Gesta Hungarorum, numită și Cronica lui Anonymus (notar al regelui Béla al III-lea al Ungariei) lucrare apărută în jurul anului 1200. În baza acestei surse, Zalăul va fi existat ca așezare încă din jurul anului 900. După marea invazie mongolă, care a pustiit orașul în 1241, Zalăul a ajuns în 1246 sub administrația episcopatului catolic de Oradea. Această tutelă s-a menținut până în 1542, când Zalăul a intrat în componența Principatului Transilvania.

· 1498: Cristofor Columb devine primul european care atinge tarmul teritoriului numit acum Venezuela. Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

· 1664: Imperiul Otoman este învins în Bătălia de la Saint Gotthard de armateele austriece conduse de Raimondo Montecuccoli si incheie pacea de la Vasvár. Aceasta (pacea) încheie primul război austro-turc și asigura pacea între austrieci și otomani până 1683, anul în care otomanii vor asedia Viena pentru a doua oară. Pacea de la Vasvár recunoștea controlul otomanilor asupra Transilvaniei și obliga Imperiul Austriac sa plăteasca despăgubiri de război Imperiului Otoman.

· 1714: Dimitrie Cantemir a devenit primul român, membru al unui înalt for științific internațional (Academia din Berlin). Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) domnul Moldovei în două rânduri (martie – aprilie 1693 și 1710 – 1711) și un mare cărturar al umanismul românesc.

· 1770: Incepe Batalia de la Cahul, intre armata rusa in frunte cu Rumeantev si oastea turceasca condusa de Halil-Pasa. A fost cea mai importantă bătălie a războiului ruso-turc din 1768-1774 și una dintre cele mai mari bătălii din secolul al XVIII-lea. A avut loc la doar două săptămâni după victoria rusă de la Larga. Comandantul rus Piotr Rumeanțev cu o armata de 40.000 de soldați a ales să meargă în ofensivă împotriva forțelor unite ale Imperiului Otoman și Hanatului Crimeii, care constau din 30.000 de infanteriști și 45.000 de cavaleriști. Pierderile rusești au fost de 1.000 soldati, în timp ce pierderile de partea otomană s-au ridicat la peste 20.000 de soldați morți și răniți. În urma acestei victorii, rușii au capturat si 130 de tunuri otomane. Victoriile de la Larga, urmata de cea de la Cahul, au schimbat situația strategică a conflictului în favoarea Rusiei. În septembrie 1770, rusii au cucerit Tighina, iar apoi au capitulat cetățile Ismail, Chilia, Cetatea Albă și Ibrail. După aceasta, operațiunile militare au continuat pe teritoriul Bulgariei. La 21 iulie 1774, Rusia și Poarta Otomană au semnat Pacea de la Kuciuk-Kainargi. Tratatul conținea 16 prevederi favorabile Moldovei și Țării Românești. În decembrie 1774, armata rusa s-a retras, Moldova și Țara Românească rămânând în continuare sub turci.

· 1774: Chimistul englez Joseph Priestley obtine pentru prima data oxigen pur pe care-l numeste “un nou tip de aer”. Joseph Priestley, (n. 13 martie 1733 (s.v.) – d. 6 februarie 1804) teolog, chimist, pastor dizident, educator și filozof natural și filozof al politicii englez, care a scris peste 150 de lucrări. Lui Priestley îi este atribuită descoperirea oxigenului, pe care l-a izolat sub formă gazoasă.

· 1778: A fost deschisa prima banca germana de economii la Hamburg .

· 1789: Armatele ruso-austriece in frunte cu Suvorov, inving in timpul razboiului ruso-turc din 1787-1791 in batalia de langa Focsani, ostile turcesti conduse de Osman-Pasa.

· 1793: Este introdusa in Franta prima unitate de masura metrica a greutatii – Kilogramul. Franta devine primul stat care utilizeaza sistemul metric.

· 1798: Are loc batalia navala de la Abukir in care escadrila franceza este nimicita de flota engleza condusa de amiralul H. Nelson.

· 1834: A intrat în vigoare Legea de Abolire a Sclaviei din 1833, prin care se abolea sclavia în întregul Imperiul Britanic.

· 1862: Constituirea Ministerului Afacerilor Externe al României.

· 1865: A apărut, la Bucureşti, “Tipograful român”, prima gazetă muncitorească din România.

· 1867: În sesiunea din august a Societăţii Literare Române, s-a hotărât schimbarea denumirii în Societatea Academică Română şi a fost ales primul ei preşedinte (Ion Heliade Rădulescu, 1867-1870). Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

· 1873: Inventatorul britanic Andrew Smith Hallidie, patenteaza in S.U.A. cabina de funicular .

· 1874: Se da in exploatare calea ferata Iasi–Ungheni, care facea jonctiunea cailor ferate romane cu caile ferate rusesti din Basarabia.

· 1894: Izbucneste Primul război chino-japonez. Primul Război Sino-Japonez (1 august 1894 – 17 aprilie 1895) a avut loc în timpul Dinastiei Qing din China și Japonia perioadei Meiji, în primul rând pentru controlul asupra Coreei. După mai mult de șase luni de luptă continuă și succese ale armatei și marinei Japoneze și pierderea portului chinezesc Weihaiwei, în februarie 1895 conducerea chineza a cerut încheierea păcii. Războiul a demonstrat eșecul încercărilor dinastiei Qing de a moderniza armata în special în comparație cu succesul Japoniei în perioada de după Restaurația Meiji. Pentru prima dată în peste 2.000 de ani, dominația regională în Asia de Est s-a mutat din China în Japonia, iar prestigiul dinastiei Qing, împreună cu tradiția clasică în China au suferit o lovitură majoră. Infrângerea a fost un catalizator pentru o serie de miscari revoluționare și schimbări politice conduse de Sun Iat-sen și Kang Youwei. Aceste tendințe se vor manifesta mai târziu în Revoluția Xinhai (1911).

· 1901 - Vede lumina tiparului primul tratat consacrat istoriei limbii române, "Histoire de la langue roumaine", de Ovid Densuşanu.

· 1902: Statele Unite cumpără drepturile asupra Canalului Panama de la Franța.

· 1914: Germania declară război Rusiei, la inceputul primului război mondial.

· 1921: La Haga a fost creată Curtea Internațională de Justiție. Curtea Internațională de Justiție (cunoscută și drept Curtea Mondială sau CIJ; franceză Cour internationale de justice) este principalul organ judiciar al Națiunilor Unite. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga, Țările de Jos. Principalele sale funcții legale sunt soluționarea litigiilor prezentate de către statele membre și de a da avizele legale cu privire la întrebările adresate de către organele autorizate în mod corespunzător internaționale, agențiilor și a Adunării Generale a ONU. CIJ nu ar trebui să fie confundată cu Curtea Penală Internațională, care are de asemenea potențial „global” de competență.

· 1927: Se declanseaza răscoala din Nanchang, care marcheaza prima bătălie importantă în războiul civil chinez între Kuomintangul nationalist şi Partidul Comunist din China. In aceasta zi este aniversata fondarea Armatei Populare de Eliberare a Chinei.

· 1936: Sunt deschise Jocurile Olimpice de vara de la Berlin (ultimele din perioada interbelica). Participarea românească la Jocurile Olimpice a fost mai mare decât la ediţiile precedente ale Olimpiadelor. În 1936, oficialităţile au sprijinit nu numai deplasarea unei numeroase delegaţii sportive, ci şi a unor grupuri de elevi, studenţi, dansatori, corişti, totalizând peste 100 de persoane. Atleţii români deşi se pregătiseră câteva luni au înregistrat rezultate modeste. Probele de călărie, dominate de concurenţii germani, au adus în final prima medalie olimpică pentru delegaţia românească. În proba individuală a Marelui Premiu al naţiunilor a fost nevoie de o întrecere de baraj pentru desemnarea campionului. După ce concurenţii aflaţi la egalitate – germanul Kurt Hasse şi românul Henri Rang – au parcurs un nou traseu, Rang s-a clasat pe locul al doilea, obţinând medalia de argint.

· 1941: Nemtii impusca la Chisinau, peste o mie de evrei si comunisti.

· 1943: Aviatia americana ataca cu 177 bombardiere decolate de la Benghazi, Libia, zona petrolifera de pe Valea Prahovei. Operaţiunea „Tidal Wave” (Valul nimicitor), de la 1 august 1943, avea drept scop să distrugă nouă rafinării din jurul oraşului Ploieşti. Avioanele americane au bombardat zacamintele de petrol de langa Ploiesti si Campina, producand mari pierderi umane si materiale Romaniei. Cu toate acestea, in ciuda unei pregări îndelungate, „Valul nimicitor” a fost totusi un eşec: la Ploieşti nu s-a înregistrat „niciun fel de micşorare a capacităţii globale de producţie”, dar aviaţia americană a pierdut într-o singură zi 53 de avioane şi 660 de militari (310 au fost ucişi, iar restul au căzut prizonieri). Cât priveşte pagubele materiale produse de bombardament, informaţiile diferă, evident, în funcţie de surse. Estimările americane au indicat, astfel, distrugerea a 40% din capacitatea de producţie a rafinăriilor. Adevărul e însă că majoritatea lor a rămas neatinsă, iar cele lovite într-adevăr si-au revenit în numai câteva săptămâni. Conform evaluării efectuate în septembrie 1943 de către Ennemy Oil Committee asupra rezultatelor bombardamentelor de la Ploieşti din 1 august 1943: „nu a fost înregistrată nicio micşorare a capacităţii globale de producţie”, multe dintre rafinarii operând, înaintea atacului, sub capacitatea maximă.

· 1944: Rezistența poloneză a declanșat Revolta din Varșovia împotriva ocupației naziste a Poloniei în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

· 1946: Incepe prima editie a Festivalului international de film de la Marianske Lazne, care, mai tarziu, si–a mutat sediul la Karlovy Vary .

· 1946: Conducatorii Armatei ruse de eliberare, aliata cu Germania Nazista, sunt executati la Moscova pentru tradare.

· 1960: Orasul Islamabad este declarat capitala a Pakistanului.

· 1966: Partidul Comunist Chinez a decis lansarea Revoluției Culturale.

· 1966: În China a început, sub directa conducere a dictatorului comunist Mao Tzedong, Marea Revoluţie Culturală, care a durat între 1966-1968. În fapt, “revoluţia culturală” era o exacerbare a principiilor realismului socialist şi o delimitare de moştenirea culturală ancestrală a Chinei, o ţară cu o cultură străveche, ale cărei vestigii datează din mileniul al II-lea î.Hr.

· 1966: Charles Whitman a ucis 17 oameni și a rănit alți 32 la Universitatea din Texas în Austin înainte de a fi ucis de poliție.

· 1975: Semnarea actului final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (Helsinki).

· 1977: Greva generală a minerilor din Valea Jiului. 30.000 de mineri au blocat exploatările și au cerut să discute numai cu Nicolae Ceaușescu (1 - 3 august).

· 1981: S-a lansat postul de televiziune MTV, odată cu difuzarea primului său videoclip, Video Killed the Radio Star al formației The Buggles.

· 1982: Este inaugurat stadionul “Jiul” din Petrosani, cu o capacitate de 20.000 de locuri.

· 1990: Jeliu Jelev este ales de Parlament al doilea președinte al Bulgariei.

· 1993 - S-a declanşat greva minerilor din Valea Jiului

· 1996: A intrat în vigoare, în mod oficial, programul efectiv de Parteneriat Individualizat România - NATO.

· 2001 - Fostul suveran al României, Mihai I, a cerut retrocedarea Castelului Peleş, precum şi a altor imobile din jurul castelului, ca şi o serie de terenuri virane din judeţul Prahova

· 2008: Eclipsă totală de Soare, vizibilă în România ca eclipsă parțială.

Nașteri

· 10 î.Hr.: S-a nascut imparatul roman Claudius, cuceritorul Britaniei; (d. 54). Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus (1 august 10 î.Hr. – 13 octombrie 54) a fost al patrulea împărat roman al dinastiei iulio-claudiene; a domnit din 41 până în 54. Fiu al generalului Drusus (fratele lui Tiberius) și al Antoniei Minor, frate mai tânăr al generalului Gemanicus, născut la Lugdunum (Lyon), Claudius nu participă până la urcarea pe tron, datorită unei sănătăți mai șubrede și a unor infirmități congenitale, la viața politică, preferând o existență retrasă, consacrată studiului. Este proclamat împărat de către pretorieni la asasinarea nepotului său Caligula și recunoscut apoi de către senat. În timpul domiei sale începe construcția unui sistem defensiv de fortificații pe Rin și Dunăre, provinciile beneficiază de o bună administrare și o bogată activitate edilitară (șosele, apeducte, porturi). Acordarea cetățeniei romane locuitorilor unor orașe din afara Italiei, îi atrage ostilitatea cercurilor senatoriale. În timpul domniei lui Claudius începe cucerirea Britanniei, care devine cea mai vestică provincie a Imperiului Roman. În 44 Iudeea și în 46 Tracia sunt transformate în provincii romane. După executarea Messalinei, cea de-a treia soție, în 48, acuzată de Narcissus de complot, Claudius se căsătorește în 49 cu Agrippina Minor Iulia și-l adoptă pe fiul acesteia, Nero, care-i va urma la tron. Moare otrăvit de noua sa soție.

· 126: Publius Helvius Pertinax (1 august 126 - 28 martie 193) a fost proclamat împărat roman la 1 ianuarie 193 și a domnit până în 28 martie 193.

Fiul unui libert din Liguria, Pertinax parcurge o strălucită carieră militară și administrativă. Se remarcă în timpul războaielor cu marcomanii, este guvernator al Moesiilor (176-178), al Daciei (178-179), al Siriei (179-182), al Britanniei (185-187), al Africii (188-189). La sfârșitul domniei lui Commodus, devine prefect al orașului Roma.

Este proclamat împărat, la 1 ianuarie 193, a doua zi după asasinarea lui Commodus. Pertinax, asemenea împăratului Galba în 68, caută să obțină sprijinul Senatului în vederea redresării situației financiare a statului și a întăririi disciplinei militare. Este asasinat la Roma, în 28 martie 193, după 87 de zile de domnie, de Garda Pretoriană, nemulțumită de severitatea măsurilor luate și de austera politică economică inițiată.

Pertinax

· 1313: Împăratul Kōgon al Japoniei (d. 1364)

· 1377: Împăratul Go-Komatsu al Japoniei (d. 1433)

· 1401: S-a nascut Nicolaus Casanus, filosof si savant italian de origine germana – este autorul teoriei coincidentei contrariilor si primei hărţi geografice a Europei Centrale si de Răsărit; (d.1464). Nicolaus Cusanus, numele latinizat al lui Nikolaus von Kues (Cusa), cu adevăratul nume Nikolaus Chrypffs sau Krebs, (n. 1401, Kues – azi Bernkastel-Kues/Germania – d. 11 august 1464, Todi/Umbria, Italia), a fost un învățat german, savant multilateral, filosof și teolog, jurist, astronom și matematician, considerat drept cea mai importantă personalitate în cultura europeană a secolului al XV-lea. Născut într-o familie de comercianți, a crescut într-un mediu monahal, fiind educat de frații congregației din Deventer, care îl inițiază în mistica înoitoare denumită Devotio moderna. Studiază dreptul și matematica la renumita Universitate din Padova, unde, în 1423, își ia doctoratul cu o dizertație în domeniul dreptului canonic. Ca arhidiacon de Liège, devine membru al Conciliului din Basel (1432), care avea sarcina reformării Bisericii și a Imperiului. În această calitate, redactează o scriere în care atribuie Conciliului o competență superioară celei deținute de Papă; mai târziu își retrage această teză și devine un apărător activ al papalității. Este trimis la Constantinopol, și încearcă fără succes realizarea unirii Bisericilor din Orient și Occident. În 1440 revine în Germania în calitate de emisar papal. În 1448 este înălțat de Papa Nicolae V la demnitatea de cardinal și, în 1450, este numit episcop de Brixen (Bressanone). Arhiducele Sigismund de Austria, adversar al ideilor reformatoare, se opune acestei numiri. În 1460, Cusanus este încarcerat, fiind eliberat de Papa Pius II, în timp ce Sigismund este excomunicat. Cu toate acesta, Nicolaus Cusanus nu se mai poate întoarce în dioceza sa, devine cardinal al Curiei Romane și consilier al Papei. În conflictul cu papa, Sigismund capitulează în 1464, la câteva zile după moartea lui Cusanus pe 11 august în localitatea Todi din Umbria. Corpul său a fost înmormântat în biserica San Pietro in Vincoli din Roma, dar mai târziu s-a pierdut; inima i-a fost dusă – conform dorinței sale – în altarul capelei din Kues, unde se găsește și azi în custodia Fundației Cusanus, care păstrează și cea mai mare parte a manuscriselor sale.
* 1555: Sir^[1] Edward Kelley sau Kelly, cunoscut și ca Edward Talbot (n. 1 august 1555, Worcester, Anglia – d. 1 noiembrie 1597, Most , Regatul Boemiei), a fost o figură ambiguă a ocultismului renascentist englez și medium auto-declarat, care a lucrat cu John Dee în investigațiile sale asupra magiei. Pe lângă capacitatea de a invoca spirite sau îngeri cu ajutorul unui glob de cristal, pe care John Dee l-a evaluat, Kelly a pretins că posedă secretul transmutării metalelor inferioare în aur.

Legende despre Kelly au început să apară la scurt timp după moartea sa. Biografia viu colorată și notorietatea sa relativă printre istoricii de limbă engleză (în principal din cauza asocierii sale cu Dee) pot fi sursa imagini folclorice de alchimist-șarlatan.

Edward Kelley

· 1713: Karl I (1 august 1713 – 26 martie 1780), a fost Duce de Brunswick-Wolfenbüttel din 1735 până la moartea sa.

Karl a fost fiul cel mare al lui Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg. Karl a luptat sub Prințul Eugen de Savoia împotriva Imperiului Otoman înainte de a moșteni principatul de Wolfenbüttel de la tatăl său în 1735. La sugestia preotului său, a fondat în 1745 Collegium Carolinum, actuala Universitate Tehnică din Brunswick. De asemenea, el l-a angajat pe Gotthold Ephraim Lessing ca librar al Bibliotheca Augusta, biblioteca ducală.

Karl a încercat să promoveze dezvoltarea economică a statului său, de exemplu, el a fondat Compania de porțelanuri Fürstenberg și a decretat asigurarea obligatorie de incendiu. Cu toate acestea, el nu a reușit să țină finanțele de stat sub control. Ca urmare, în 1773 cel mai mare fiul său, Karl Wilhelm Ferdinand a preluat guvernarea.

În 1733, Karl s-a căsătorit cu Prințesa Philippine Charlotte, fiică a regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei. Ei au avut următorii copii:

Karl Wilhelm Ferdinand (1735–1806), viitorul Duce de Brunswick-Lüneburg
Georg Franz
Christian Ludwig
Sophie Caroline Marie (1737–1817), căsătorită cu Frederic, Margraf de Brandenburg-Bayreuth.
Anna Amalia (1739–1807), căsătorită cu Ernest Augustus al II-lea, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach.
Frederick Augustus (1740–1805)
Albrecht Heinrich (1742–1761)
Wilhelm Adolf (1745–1770)
Elisabeth Christine Ulrike (1746–1840), căsătorită cu regele Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei (au divorțat)
Friederike
Augusta Dorothea (1749–1803), stareță de Gandersheim
Maximilian Julius Leopold (1752–1785)

Karl a avut și un fiu în afara căsătoriei, Christian Theodor von Pincier (1750–1824), adoptat de baronul von Pincier al Suediei.

Karl I

· 1733 - S-a născut chimistul Richard Kirwan, care a avut contribuţii importante în mai multe domenii ale ştiinţei. A fost autorul a numeroase lucrări ştiinţifice, printre care „Elements of Mineralogy” (1784), prima lucrare din domeniul geologiei (m. 1812).

· 1744: S-a născut naturalistul Jean-Baptiste de Monet, Cavaler de Lamarck, naturalist francez, fondator al primei teorii unitare despre evolutia lumii organice; este una dintre marile personalitati din istoria biologiei; el a elaborat o metoda de clasificare a plantelor simpla si foarte eficienta. Lamarck a vorbit primul despre notiunea de “nevertebrate”, folosita pana in prezent, in cadrul acestei clasificari el descriind cu o mare precizie numeroase specii si de asemenea, a propus denumirea de “biologie” pentru a desemna ştiinţa fiinţelor vii. Este acela care a elaborat si prima ipoteza despre teoria evoluționistă; (d. 18.12.1829, Paris).

Jean-Baptiste de Lamarck

· 1770: William Clark (n. 1 august 1770, Comitatul Carolina, Virginia – d.1 septembrie 1838, Saint Louis, Missouri), a fost un ofițer al Armatei SUA, călător și explorator american, iar ulterior guvernator al Teritoriul Missouri, ce a condus, împreună cu Meriwether Lewis, între 1804 și 1806, expediția numită Expediția Lewis și Clark, inițiată de președintele Statelor Unite Thomas Jefferson și finanțată de Congresul SUA pentru a obține informații amănunție despre imensul teritoriu Louisiana, care fusese cumpărat de la Imperul Francez al lui Napoleon conform tratatului numit Louisiana Purchase în anul 1803.

Sub comanda celor 2 se aflau 51 de oameni, dintre care 23 soldați, 3 sergenți, 2 cercetași și interpreți civili și York, sclavul negru al lui Clark. Aceștia au călătorit, pe uscat, din Saint Louis către Oceanul Pacific, în lungul fluviilor Missouri și Columbia, trecând peste Munții Stâncoși, și s-au întors pe același traseu.

Expediția avea ca sarcină exploararea noilor regiuni din nord - vestul Statelor Unite (bazinul râului Missouri), stabilirea legăturii geografice a acestira cu Oceanul Pacific și strângerea de date etnografice asupra triburilor indiene. Această primă expediție națională americană (1803-1806), a descoperit izvoarele râului Missouri (râurile Marias, Jefferson și Madison) și a traversat Munții Stâncoși, reușind să ajungă la gurile fluviului Columbia (Oceanul Pacific). Se realizează astfel cea de a treia traversare a continentului nord-american din decursul istoriei. Pe drumul de întoarcere, cei doi călători reușesc să traverseze din nou continentul.

Bazându-se pe realizările acestei expediții, guvernul SUA declară ca posesiune întreaga zonă situată la sud de Canada britanică și la nord de Mexicul spaniol (pe atunci), de la un ocean la celălalt

William Clark

· 1779: Lorenz Oken, naturalist german (d. 1851)
* 1779: Francis Scott Key (n. 1 august 1779 – d. 11 ianuarie 1843) a fost avocat, magistrat și poet amator din Georgetown, care a scris versurile imnului național al Statelor Unite, "The Star-Spangled Banner".

Francis Scott Key

* 1794: Vasile Erdeli (n. 1 august 1794, Macău, azi în Ungaria - d. 17 martie1862, Oradea) a fost episcop român unit al Diecezei de Oradea Mare, între anii 1843–1862.

Vasile Erdeli (Ardeleanu) s-a născut în orașul Macău, din comitatul Cenadului, azi în Ungaria, într-o familie de oieri români, plecați din Budureasa.

Știm că și-a făcut studiile secundare la Timișoara și apoi la Oradea, ca elev al Seminarului Tinerimii Române Unite, pe care le-a încheiat în anul 1815. În perioada 1815 – 1816, a studiat un an la Academia de Drepturi de la Oradea, iar apoi, în perioada 1816–1817, anul I de teologie, la Seminarul latin tot de la Oradea. Anul al doilea de teologie l-a făcut la Budapesta, iar, începând cu toamna anului 1818, și-a continuat studiile teologice, anii al III-lea și al IV-lea, la Viena, pe care le-a încheiat în anul 1820. De la Viena s-a întors acasă.

La 11 iunie 1843 a fost numit iar apoi sfințit episcop de Oradea, al Bisericii Române Unite cu Roma de către episcopul Ioan Lemeni de la Blaj. Chiar și înainte de a fi hirotonit episcop, începând din anul 1832, până în anul 1848, Vasile Erdeli a făcut multe vizitații canonice în Banat și a reușit să mărească numărul parohiilor de la 2 la 22. La Carei, Satu Mare, a înființat un vicariat. În dioceza pe care o conducea, a clădit și reparat 50 de biserici.

A recomandat preoților și credincioșilor să se aboneze la „Gazeta de Transilvania” care apărea la Brașov. A introdus limba română ca limbă de predare, începând cu 4 martie 1849, în locul limbii latine, la gimnaziul de băieți din Beiuș, ridicat în rang de liceu cu 8 clase. L-a numit pe canonicul Iosif Pop Silaghi inspector școlar diecezan. A ridicat școlile normale de la Oradea și de la Beiuș la 4 clase.

Vasile Erdeli-Ardeleanu, ca și Emanoil Gojdu, în timpul revoluțiilor de la 1848 – 1849 din Transilvania și din Ungaria, a promovat înfrățirea româno-maghiară, dar, îndată după capitularea de la Șiria, Arad a revoluționarilor maghiari kossuthiști, l-a sprijinit, în mod public, pe Francisc Iosif I, împăratul Imperiului Habsburgic. În toiul luptelor dintre trupele de intervenție țariste cu revoluționarii maghiari conduși de Lajos Kossuth, l-a găzduit, în mod călduros, pe generalul țarist Erivan Paskievici, la Beiuș. În anul 1849 i-a fost prezentat de acesta împăratului, care l-a decorat și făcut baron, ca și pe Andrei Șaguna, de altfel, și pentru aceleași motive. În ianuarie 1850, într-o petiție adresată împăratului, l-a rugat pe acesta să transforme Principatul Ardealului în „Țara Românilor”, iar împăratul să primească titlul de „Mare Principe al Românilor”.

Vasile Erdeli a reușit, cu sprijinul guvernatorului Ungariei, arhiducele Albrecht, înființarea unei catedre de limbă și literatură română la Universitatea din Budapesta, începând cu anul universitar 1862 – 1863. La această catedră a fost numit profesorul Alexandru Roman (1826 - 1897), membru fondator al Academiei Române de la București și publicist, care predase limba română, începând cu anul 1850, la Liceul Premonstrantes din Oradea.

În timpul păstorirei sale Episcopia Greco-Catolică de Oradea a trecut de sub jurisdicția Arhiepiscopiei de Strigoniu sub cea a Mitropoliei Române Unite de Alba Iulia și Făgăraș.

Episcopul Vasile Erdeli a murit la vârsta de 68 de ani, la Oradea, la data de 17 martie 1862. A fost înmormântat în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.

Vasile Erdeli

· 1808 - S-a născut americanul Henry Darwin Rogers, geolog (m.29.05.1866).
* 1817: Adolf I, Prinț de Schaumburg-Lippe (1 august 1817 – 8 mai 1893) a fost conducător al Principatului de Schaumburg-Lippe.

S-a născut la Bückeburg ca fiu al lui Georg Wilhelm, Prinț de Schaumburg-Lippe și a Prințesa Ida de Waldeck și Pyrmont (1796–1869).

A succedat ca Prinț de Schaumburg-Lippe în urma decesului tatălui său, la 21 noiembrie 1860. În 1866, Schaumburg-Lippe a semnat un tatat miliar cu Prusia, și în 1867 a intrat într-o uniune militară. În 1867, Schaumburg-Lippe a devenit membră a Confederației Germane de Nord și, mai târziu, în 1871 a devenit membră a Imperiului german. A murit la Bückeburg și a fost succedat de fiul său, Georg.

La 25 octombrie 1844, la Arolsen, s-a căsătorit cu verișoara lui primară, Prințesa Hermine de Waldeck și Pyrmont. Tatăl lui era frate cu mama ei. Tânărul cuplu a avut opt copii:

Prințesa Hermine de Schaumburg-Lippe (1845–1930); căsătorită cu Ducele Maximilian de Württemberg, singurul fiu al Ducelui Paul Wilhelm de Württemberg.
Prințul Georg de Schaumburg-Lippe (1846–1911); i-a succedat tatălui său ca Prinț de Schaumburg-Lippe; s-a căsătorit cu Prințesa Marie Anne de Saxa-Altenburg.
Prințul Hermann de Schaumburg-Lippe (1848–1928).
Prințesa Emma de Schaumburg-Lippe (1850–1855).
Prințesa Ida de Schaumburg-Lippe (1852–1891); căsătorită cu Heinrich XXII, Prinț Reuss de Greiz.
Prințul Otto Heinrich de Schaumburg-Lippe (1854–1935); căsătorit cu Anna von Koppen.
Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe (1859–1917); căsătorit cu Prințesa Victoria a Prusiei, fiica împăratului Frederic al III-lea al Germaniei și a Victoria, Prințesă Regală, fiica cea mare a reginei Victoria a Regatului Unit.
Prințesa Emma de Schaumburg-Lippe (1865–1868).

Adolf I

· 1818: S-a nascut Maria Mitchell, prima femeie astronom de origine americană. A elaborat primul raport privind observarea unei comete; a fost prima femeie membră a Asociaţiei Americane pentru Artă şi Ştiinţă; (d.28.06.1889).

· 1819 - S-a născut prozatorul şi poetul Herman Melville: "Moby Dick", "Timoleon" (d. 28 septembrie 1891). Herman Melville (n. 1 august 1819, New York – d. 28 septembrie 1891, New York) a fost un scriitor și eseist american, cunoscut mai ales pentru romanul său Moby Dick, care l-a făcut celebru. Povestitor captivant, rapsod al peisajului marin și exotic, creator de tipuri umane de puternică vitalitate, a scris romane inspirate din viața indigenilor insulari din mările Sudului, evocând relațiile dure dintre oamenii mării sau aspirația eroului romantic către un ideal inaccesibil. De asemenea, a fost un maestru al povestirii și al jurnalelor de călătorie. Opera sa poetică, valorificată postum, de celebrare a unor bătălii și eroi din Războiul Civil, de evocare a peisajului marin sau de meditație lirico-filozofică asupra vieții, îl situează printre poeții reprezentativi ai secolului al XIX-lea.

Herman Melville

* 1854: George Emanuel Lahovari, cunoscut și ca G. Em. Lahovary (n. 1 august 1854 - d. 29 noiembrie 1897) a fost un ziarist român decedat în urma unui duel.

Dimitrie R. Rosetti, în Dicționarul Contimporanilor din 1897 îl descrie astfel:^[1]

„Lahovari (Gheorghe Em.). - Ziarist, născut la 1 August 1854, încetat din viată la 29 Noembrie 1897. A făcut toate studiile sale în Paris de unde s'a întors cu diploma de licențiat în drept. A început prin a intra în diplomație la 1879 ca atașat de legațiune, apoĭ a trecut în 1881 șef al cabinetuluĭ Ministruluĭ de externe.
La 1885, cumpěră dela Al. Ciurcu ecspulsat, ziarul l’Indépendance Roumaine și duse în capul acestuĭ organ de publicitate o violenă campanie contra guvernuluĭ liberal. Deputat în Cameră de la 1888 până la 1891, G. Em. Lahovary a fost censor la Banca Națională până la 1895 când a demisionat.
În 1897 ziarul sěŭ susținând până la un punct oare care politica guvernuluĭ liberal, G. Em. Lahovary în urma uneĭ polemice personale violentă cu Nicolae Filipescu, și ziarul Epoca, a fost provocat în duel de N. Filipescu și a murit pe teren, străpuns de spada adversaruluĭ seŭ. Scrierĭ: Essai sur la politique de la Roumanie contemporaine Histoire d'une fiction. Le gouvernement des partis (1897).”

· 1860: S-a nascut Assan Bazil, inginer şi explorator român, membru al Societăţii geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului. A fost şi deţinătorul automobilului cu nr. 1 din Bucureşti; (d.1918). Bazil G. Assan (n. 1860; d. 1918 la Montreux, Elveția) inginer și explorator român, membru al Societății geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului. În 1897 a întreprins o călătorie în regiunile polare nordice, în Insula Urșilor și arhipelagul Svalbard, unde a făcut cercetări geologice și asupra florei și faunei. În 1899 a făcut o călătorie pe ruta Constantinopol – Alexandria – Ceylon – Nagasaki – Tokyo – Yokohama – San Francisco – New York – Londra, fiind astfel prima călătorie a unui român în jurul lumii.

· 1865: Prințul Eugén (n. 1 august 1865, Palatul Drottningholm - d. 17 august1947, Stockholm; adevăratul nume fiind Eugen Napoleon Nikolaus) a fost cel mai tânăr fiu al regelui suedez Oscar al II-lea al Suediei și a soției sale Sofia de Nassau. El a fost duce de Närke și s-a dedicat în mod deosebit picturii.
Prințul Eugén a studiat pictura la Wilhelm von Gegerfeld din 1885 până în 1886 și Puvis de Chavannes în Paris din 1887 până în 1889. S-a dedicat în special picturii peisagiste, fiind unul dintre cei mai renumiți peisagiști din generația sa, multe din picturi aflându-se în Waldemarsudde. Motivele lucrărilor sale au fost la început peisaje rurale din Södermanland și Stockholms. Cunoscute sunt picturile altarului bisericii Kiruna și frescele primăriei din Stockholm. În 1905 el cumpără vila Waldemarsudde din peninsula Djurgården, pe care o amenajează cu ajutorul arhitectului Ferdinand Boberg în stil Art Nouveau. În anul 1947, anul morții lui, lasă vila și clecția de lucrări statului suedez. Astăzi vila este muzeu, cu o vastă colecție de lucrări a picturii suedeze din secolul 19. și 20.

Prințul Eugen
Duce de Närke

· 1870: Ilia Ivanovici Ivanov, biolog rus (d. 1932)

· 1883: Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, ținutul Soroca - d. 30 aprilie 1979, București) a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului Țării care a votat unirea în 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

A urmat școala primară în satul natal, la Cubolta, apoi cursurile Școlii Spirituale din Edineț și ale Seminarului Teologic din Chișinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (astăzi Tartu, Estonia). Un an mai târziu a izbucnit revoluția și Halippa s-a văzut nevoit să renunțe la studii. Revenit la Chișinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la „revista Basarabia”, prima publicație română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluționar Deșteaptă-te, române, fapt pentru care a fost urmărit de autoritățile țariste.^[1]

S-a refugiat la Iași și s-a înscris la facultatea de litere și filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 și 1912. În această perioadă a colaborat la revista „Viața românească”, în care a publicat “Scrisorile din Basarabia”. În 1908 a tipărit la Chișinău, cu caractere chirilice, „Pilde și povețe”, prima carte literară din Basarabia, iar în 1912lucrarea „Basarabia, schiță geografică”. Revenit la Chișinău în 1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri și cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru unirea Basarabiei cu România.

Activitatea sa politică s-a intensificat, iar în 1917 a înființat Partidul Național Moldovenesc. Anul 1918 l-a găsit pe Halippa în fruntea curentului pro-unire, drept pentru care a fost ales vicepreședinte, apoi președinte al Sfatului Țării, adunarea care la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. A participat și la adunările de la Cernăuți și de la Alba-Iulia care au proclamat Unirea Bucovinei și, respectiv, a Transilvaniei cu România.

După 1918 a deținut mai multe funcții: ministru, secretar de stat pentru Basarabia (1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator și deputat în Parlament (1918-1934), urmărind constant propășirea culturală a Basarabiei.

În anul 1923 devine membru emerit al Suveranului Sanctuar al României și, în același an, la 29 decembrie, reprezenta Loja Libertatea, din Chișinău, la Conventul anual al Marii Loji Naționale din România (MLNR). În 1925 a făcut parte din Comisia de relații externe a MLNR. A mai îndeplinit și funcția de garant de amiciție în România al Supremului Consiliu de grad 33 din Santo Domingo.^[2]

Pantelimon Halippa a fost întemeietorul Universității Populare din Chișinău (1917), al Conservatorului Moldovenesc, al Societății Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, al Societății de Editură și Librărie “Luceafărul” din Chișinău (1940). În 1932 a editat și a condus revista “Viața Basarabiei” și ziarul cotidian omonim.

În 1950 a fost arestat și închis, fără a fi judecat, la Sighetu Marmației, după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chișinău, judecat și condamnat la 25 de ani de muncă forțată în Siberia. A fost mutat la închisoarea de la Aiud, unde a fost reținut până în 1957. A murit la 30 aprilie 1979, la vârsta de 95 de ani, în București, în casa de pe strada Al. Donici nr. 32. A fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă București.^[3]

A scris peste 280 poezii, articole, schițe, traduceri, memorii, reușind să editeze în timpul vieții doar un singur volum, Flori de pârloagă (1921, Iași), prefațat de Mihail Sadoveanu. A scris și câteva studii istorice: Bessarabia do prisoedineniâ k Rossii(1914), Basarabia înainte de sub dominația Rusă (1812-1825), B. P. Hasdeu(1939). Postum i se publică în revista „Patrimoniu” din Chișinău Povestea vieții mele (1990) și un volum de publicistică (2001). În colaborare a mai semnat și cartea Testament pentru urmași (1991). Membru corespondent al Academiei Române (1918). Exclus în 1948, Halippa a fost repus în drepturi în 1990 ca membru corespondent al Academiei Române.

Pe 23 august 2010, președintele interimar al Republicii Moldova și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, i-a conferit post-mortem „Ordinul Republicii” lui Pantelimon Halippa, alături de un grup de luptători împotriva regimului totalitar comunist de ocupație.^[4]^[5]^[6]

O stradă și o mică piață din sectorul Centru al orașului Chișinău îi poartă numele

Opera:

Basarabia sub împăratul Alexandru I (Chișinău, 1914)
Basarabia înainte de lipirea ei la Rusia. Studiu istoric (Chișinău, 1914)
Bogdan Petriceicu Hasdeu (Chișinău, 1938)
Calvarul românilor basarabeni și bucovineni. Documente (București, 1974)
Flori de pârloagă (Iași, 1921)

· 1885: George de Hevesy, chimist maghiar, laureat Nobel (d. 1966)

· 1891: S-a nascut Grigore Brezeanu, regizor. A realizat filme documentare si primele filme de fictiune romanesti (“Insira-te, margarite”, “Amor fatal”, “Independenta Romaniei”); (d. 1919).

· 1893: Alexandru I, rege al Greciei (d. 1920). Alexandru (1 august 1893 – 25 octombrie 1920) a domnit ca rege al Greciei din 1917 până în 1920 când a murit pe neașteptate de septicemia cauzată de mușcăturile a două maimuțe. Alexandru s-a născut la palatul Tatoi în apropiere de Atena și a fost al doilea fiu al regelui Constantin I al Greciei și a soției lui, Sofia a Prusiei. Deci Alexandru a avut particularitatea genealogică de a fi pe linie paternă strănepotul regelui Christian al IX-lea al Danemarcei (1818-1906), supranumit „socrul Europei” și pe linie maternă strănepotul reginei Victoria a Regatului Unit supranumită „bunica Europei”. Împreună cu părinții săi a făcut numeroase călătorii în străinătate și a vizitat-o în mod regulat pe bunica sa maternă, Victoria, împărăteasa Germaniei care a avut o afecțiune aparte pentru descendenții ei greci. De asemenea, prințul a vizitat Danemarca, Marea Britanie și Rusia ai căror suverani erau rude apropiate ale familiei sale. Educația pe care a primit-o Alexandru a fost bună dar nu ca cea rezervată fratelui său mai mare, care era destinat să domnească într-o zi. Spre deosebire de George care a efectuat o parte din formarea sa militară în Germania, Alexandru și-a făcut școlarizarea în Grecia. La principala academie militară greacă, Évelpides, prințul a fost remarcat pentru talentul său la mecanică și pentru capacitățile sale intelectuale. De fapt, Alexandru este pasionat de mașini și de motoare. El este unul dintre primii greci care a achiziționat un automobil. Între 1912-1913, prințul se distinge în luptele din războaiele balcanice. La sfârșitul Primului Război Balcanic orașul Salonic și regiunea sa este atașată Greciei, ceea ce permite ca țara sa să crească considerabil ca suprafață. La scurt timp, regele George I este asasinat iar tatăl său urcă pe tronul Greciei sub numele de Constantin I.

Alexandru
Rege al Greciei

· 1909 - S-a născut Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu, personalitate eminentă a chimiei româneşti, membră a Academiei Române (m.23.01.2000).

· 1914: J. Lee Thompson, regizor englez (d. 2002)
* 1914: Grigori Grigorievici Abașidze (în georgiană: გრიგოლ აბაშიძე, în rusă: Григол (Григорий) Григорьевич Абашидзе) (n. 1 august/19 iulie, stil vechi 1914, Chiatura - d. 29 iulie 1994, Tbilisi) a fost un poet și traducător georgian.

Împreună cu A.V. Abașeli, a compus textul imnului național al fostei R.S.S. Gruzină. A tradus în limba georgiană din operele lui Vladimir Maiakovski și Mihai Eminescu. A fost distins cu Premiul de Stat al URSS.

· 1915: Gellu Naum (n. 1 august 1915,^[2] București, România – d. 29 septembrie 2001, București, România) a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

S-a născut la 1 august 1915 în București; a fost fiul poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești și al soției acestuia, Maria Naum, născută Rosa Gluck. În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în revista Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind filosofia. La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind "parole cu caracter subversiv" pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix și Bd. Cuza.^[3]

La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, Gellu pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbona, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.

Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit.

În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București".

După 1947, în condițiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă. În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filozofică și ezoterică Calea șarpelui, experiență care îi va marca definitiv stilul. În anii 1950 și 1960, publică mai multe cărți de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor), dar și de literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau "romanul pentru tineret" Tabăra din munți), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul din 1958 Heraclit). În această perioadă, el trăiește mai mult din traducerile autorilor René Char, Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka, Julien Gracq etc.

Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul Athanor. Cu acest volum și cu următoarele (Copacul-animal, Tatăl meu obosit etc.), Gellu Naum reușește să stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului Zenobia (1985). În numai câțiva ani, apar numeroase ediții traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția.

Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ș.a.).

Ca și André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezia, ceea ce dovedește că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.

Poezii

Libertatea de a dormi pe o frunte, Tipografia Steaua Artei, București, 1937 (cu un desen de Victor Brauner; tiraj de 96 de exemplare)
Vasco de Gama, Institutul de Arte Grafice "Rotativa", București, 1940(cu un desen de Jacques Hérold; tiraj de 150 de exemplare pe hârtie velină)
Culoarul somnului, București, 1944 (cu un portret de Victor Brauner)
Poem despre tinerețea noastră, Editura S.N., București, 1960 (ilustrații de Jules Perahim)
Soarele calm, Editura pentru Literatură, București, 1961 (copertă și ilustrații de Jules Perahim)
Athanor, Editura pentru Literatură, București, 1968
Poeme alese, Editura Albatros, București, 1970 (cu un portret de Victor Brauner)
Copacul-animal, Editura Eminescu, București, 1971
Tatăl meu obosit. Pohem, Cartea Românească, București, 1972
Poeme alese, Cartea Românească, București, 1974
Descrierea turnului, Editura Albatros, București, 1975 (în același an, o ediție completă, în afară de comerț a fost tipărită la Editura Litera)
Partea cealaltă, Cartea Românească, București, 1980
Malul albastru, Cartea Românească, București, 1990
Fața și suprafața urmat de Malul albastru. Poeme (1989-1993), Editura Litera, București, 1994
Focul negru, Editura Eminescu, București, 1995
Sora fântână, Editura Eminescu, București, 1995
Copacul-animal urmat de Avantajul vertebrelor, Colecția Avangarda, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000
Ascet la baraca de tir, Editura Fundației Culturale Române, București, 2000 (postfață de Ioana Pârvulescu)
Calea șearpelui, Editura Paralela 45, Pitești, 2002 (postum; ediție îngrijită și prefațată de Simona Popescu)
Despre identic și felurit. Antologie, Editura Polirom, București, 2004 (postum; prefață și notă de Simona Popescu)
Exactitatea umbrei, Editura Paralela 45, Pitești, 2010 (postum, seria Premiul Eminescu)
Vârsta semnului. 52 de poeme alese și rostite de Gellu Naum, Editura Casa Radio, București, 2011 (postum; cu o prezentare de Simona Popescu și un documentar radiofonic de Anca Mateescu)
Opere I. Poezii, Editura Polirom, București, 2011

Proză și eseu

L'image présente à l'esprit (Imaginea prezentă în minte), Paris, 1939 (în exemplar unic)
Medium, Tipografia Editura Modernă, București, 1945 (cu șase reproduceri fotografice)
Critica mizeriei, în colaborare cu Paul Păun și Virgil Teodorescu, Colecția suprarealistă, București, 1945
Teribilul interzis, Atelierele Tipografiei "I.C. Văcărescu", Colecția suprarealistă, București, 1945 (cu un frontispiciu de Paul Păun; tiraj de 300 de exemplare numărate pe hârtie velină)
Spectrul longevității. 122 de cadavre, în colaborare cu Virgil Teodorescu, Colecția suprarealistă, 1946
Castelul orbilor, Atelierele Tipografiei "Bucovina", Colecția suprarealistă, București, 1946 (tiraj de 300 de exemplare, dintre care 100 exemplare numărate pe hârtie velină)
L’Infra-Noir (Infranegrul), în colaborare cu Gherasim Luca, Paul Păun, Virgil Teodorescu și Dolfi Trost, Colecția suprarealistă, București, 1947
Éloge de Malombre. Cerne de l'amour absolu (Elogiul Malombrei), în colaborare cu Gherasim Luca, Paul Păun, Virgil Teodorescu și Dolfi Trost, Colecția Infra-Noir, 1947
Filonul, Editura Tineretului, București, 1952
Tabăra din munți, Editura Tineretului a C.C. al U.T.M., București, 1953
Poetizați, poetizați..., Editura Eminescu, București, 1970
Zenobia, Cartea Românească, București, 1985, 1991, 2003
Întrebătorul, Editura Eminescu, București, 1996, 1999
Despre interior-exterior. Gellu Naum în dialog cu Sanda Roșescu, Editura Paralela 45, Pitești, 2003 (postum)
Opere II. Proza, Polirom, 2012

Teatru

Insula. Ceasornicăria Taus. Poate Eleonora, Cartea Românească, București, 1979
Exact în același timp. Teatru, Editura Palimpsest, București, 2003 (postum; ediție îngrijită și prefațată de Ion Cocora) da da'

Literatură pentru copii

Așa-i Sanda, București, 1956
Kicsi Sari, București, 1956
Cel mai mare Gulliver, București, 1958
Cartea cu Apolodor, București, 1959 (desene de Jules Perahim)
Das Buch von Apolodor (Cartea lui Apolodor), Editura Tineretului, București, 1963 (tradusă în germană de Franz Johannes Bulhardt)
A doua carte cu Apolodor, București, 1964
Cartea cu Apolodor, Editura Ion Creangă, București, 1975
Cărțile cu Apolodor, Editura Ion Creangă, București, 1979
Amedeu, cel mai cumsecade leu, poezii, Editura Ion Creangă, București, 1988 (desene de N. Nobilescu)

Opere traduse în alte limbi

Das Buch von Apolodor , Editura Tineretului, București, 1963 (traducere în germană de Franz Johannes Bulhardt)
Zebegény a pingvin, Ifjúsági Kiadó, Bukarest, 1963 (traducere în maghiară de Majtényi Erik)
Zebegény újabb kalandjai, Ifjúsági Kiadó, Bukarest, 1965 (traducere în maghiară de Majtényi Erik)
Gladiátor az autóbuszban: versek, Albatrosz Könyvkiadó, Bukarest, 1976 (traducere în maghiară de Balogh József)
Mon père fatigué, Arcane 17, Paris, 1983 (traducere în limba franceză de Sébastien Reichmann)
Der Pinguin Appolodor, Editura Ion Creangă, București, 1982 (traducere în limba germană de Rolf Bossert);
Zähne von Worten zermalmt, Editura Kriterion, București, 1983 (traducere în limba germană de Anemone Latzina)
My Tired Father, Editura Inkblot, Oakland, 1986 (traducere în limba engleză de James Brook)
Zenobia, Wieser Verlag, Klagenfurt, [Salzburg], 1990 (traducere în limba germană de Georg Aescht)
Partea cealaltă / L'autre côté, Cartea Românească, București, 1991 (ediție bilingvă, traducere în limba franceză de Annie Bentoiu și Andrée Fléury)
Zhnobia, Editura Forma, Atena, 1992 (traducere în limba greacă de Victor Ivanovici)
Black Box, Wieser Verlag, Klagenfurt, Salzburg, 1993 (traducere în limba germană de Oskar Pastior și Georg Aescht)
The advantage of vertebre, San Francisco, 1993 (traducere în limba engleză de James Brook și Sasha Vlad; ediție în afara comerțului)
Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
Zenobia, Maren Sell, Calman Lévy, Paris, 1995 (traducere în limba franceză de Luba Jurgenson și Sébastien Reichmann)
L'ekzakto de l'ombro, Eldonejo Bero, Berkeley, 1995 (traducere în esperanto de Sasha Vald și Ionel Oneț)
Patro mia laca. L'avantaĝo de l'vertebroj, Eldonejo Bero, Berkeley, 1995 (traducere în esperanto de Sasha Vald)
Zenobia, Northwestern University Press, Evanston, Illinois, 1995 (traducere în limba engleză de James Brook și Sasha Vlad)
Rede auf dem Bahndamm an die Steine, Amman Verlag, Zürich, 1998 (traducere în limba germană de Oskar Pastior)
My Tired Father, Green Integer København & Los Angeles, 1999
Oskar Pastior entdeckt Gellu Naum, Europa Verlag, Hamburg-Wien, 2001
Pentru Gellu Naum = For Gellu Naum, Editura Vinea / Editura Icare, București, 2002 (ediție bilingvă coordonată de Iulian Tănase)
La quinta essenza / A cincea esență. Antologie bilingvă româno-italiană, selecție, traducere, eseu introductiv și biobibliografie de Geo Vasile, Editing Edizioni, Treviso, 2006, 312 p.
Gramatica labirintului / La grammatica del labirinto. Antologie bilingvă româno-italiană, selecție, traducere, postfață și biobibliografie de Geo Vasile, Editura Ex Ponto, Constanța, 2008, 314 p.
Vasco da Gama și alte poheme = Vasco da Gama and other pohems, Editura Humanitas, București, 2007 (ediție bilingvă; introducere și traducere în limba engleză de Alistair Blyth)
A sziget (Insula), revista Játéktér, Cluj, nr. 1/2017, p. 56-95. (traducere în maghiară de Balázs Imre József)
Zebegény, a pingvin, Kriterion, Cluj, 2018 (ed. completă; traducere în maghiară de Balázs Imre József și Majtényi Erik) ISBN 9789732611791

Majoritatea notelor bibliografice au fost extrase din antologia Literatura română de avangardă, îngrijită de Gabriela Duda, Universitatea din Ploiești, Editura Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0730-X

Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, în traducerea și selectarea lui Christian W. Schenk, ISBN 9781977075666;

* 1920: Nil Dorobanțu (n. 1 august 1920, Crainici, Mehedinți - d. 27 martie1977, Crainici, Mehedinți) A fost un ieroschimonah ortodox, stareț, duhovnic, ascet și mistic. Părintele Nil Dorobanțu s-a împotrivit ateismului comunist. A îmbrăcat haina nebuniei pentru Hristos, formă de manifestare puțin cunoscută în spațiul monahal românesc. A fost arestat și închis de mai multe ori, a fost urmărit de Securitate. A fost caterisit în 1956. A continuat să facă zilnic Sfânta Liturghie în case de credincioși ortodocși, în peșteri, în păduri. A fost bătut și prigonit. A murit cu pieptul zdrobit de bătaie în 1977. La deshumarea făcută în 2016, trupul lui nu a fost găsit în mormânt, sicriul fiind plin cu pământ și fără capac. S-au păstrat mii de pagini din scrierile părintelui Nil. Pentru a edita această bogată operă teologică s-a constituit o asociație care tezaurizează scrierile, obiectele care i-au aparținut, mărturiile celor care l-au cunoscut.

S-a născut la 1 august 1920 în satul Crainici, comuna Bala, județul Mehedinți. A fost sublocotent la Vânătorii de munte în Regimentul de gardă de la Predeal. A fost licențiat în Teologie, Filosofie și Litere. A fost doctorand în Teologie la profesorul Dumitru Stăniloae, absolvent a 4 ani de Drept, absolvent al Școlii de Stenodactilografie. A intrat în monahism la mănăstirea Cernica, luând numele de Nechifor.^[2]

În anul 1948 a fost hirotonit ierodiacon la Zaclău (Tulcea), în 1949 ieromonah, în 1952, la 5 august a fost tuns în schima mare, la recomandarea părintelui Benedict Ghiuș, la mănăstirea Sihăstria, luând numele Nil.

A fost secretar eparhial, director de studii la seminarul monahal, stareț și duhovnic la mănăstirile: Tarnița (Vrancea), Măgura Ocnei și Bogdana (Bacău), Nechit, Tarcău, Văratec (Neamț).

În 1956, pe 3 ianuarie a fost arestat și ținut 120 de zile în temniță, fără să fi fost judecat, supus la batjocură și la tortură. În 24 aprilie a fost judecat și achitat, după ce a fost supus expertizei medicale a 20 de medici și declarat sănătos.

Motivul întemnițării sale a fost “misticismul”, mărturisirea lui Hristos, lucrarea sa apostolică fiind una de propovăduire a dreptei credințe, străbătând țara în lung și în lat cu Biserica în spinare, săvârșind zilnic Sfânta Liturghie, predicând, convertind, spovedind și împărtășind poporul, în acele vremuri de prigoană comunistă.

A fost caterisit în noiembrie 1956.

S-a retras în satul natal (Crainici, jud. Mehedinți) pentru studiu intelectual, unde a trăit ascuns, în smerenie și în asceză severă.

La 27 martie 1977 s-a mutat în veșnicie

A fost urmărit, chemat să dea declarații, bătut, arestat de mai multe ori, ultima dată în 3 ianuarie 1956. Sentința nr. 83 a Tribunalului Militar Iași din dosarul 92/1956 menționează: “Inculpatul Dorobanțu Nicolae, zis Nil, fost stareț la Schitul Nechit, Raionul Buhuși, este învinuit că a ținut slujbe religioase fără încuviințarea forurilor superioare bisericești, că în timpul acestor slujbe ar fi făcut agitațiuni, care ar pune în pericol siguranța Statului, a arătat că din școli au fost scoase icoanele și că politica comunistă nu-i bună, făcând astfel propagandă socialmente periculoasă”. A trecut prin experiențe care l-au adus în situații limită, a fost bătut și umilit, dar a folosit timpul pentru a experimenta mistic iertarea celui care te lovește cu bocancul, care îți aplică un pumn în ochi încât luni de zile resimți durerea, dar chiar și în aceste condiții catehizează, dezleagă, iartă, întoarce la ortodoxie, împărtașește. A fost evaluat medical și declarat sănătos mental de o echipă de medici. În 24 aprilie, a fost lăsat în libertate, fiind achitat. Cu toate acestea, în luna noiembrie 1956 i s-a interzis să mai slujească, fiind caterisit.

Nil Dorobanțu

· 1920: S-a nascut Henrietta Lacks akes, o femeie de culoare din America, decedata in urma unei tumori canceroase cu evolutie rapida. (d. 4 octombrie 1951) Henrietta Lacks (n. 1 august 1920 – d. 4 octombrie 1951), a fost o femeie de culoare din America decedata in urma unei tumori canceroase cu evolutie rapida. Cazul ei ar fi putut parea „banal”, daca un medic nu ar fi constat cu uimire, ca nu toate celulele sale au murit odata cu decesul ei, pentru că o parte din ele trăiesc şi astăzi, Henrietta Lacks oferind medicinei cel mai preţios dar: celulele sale nemuritoare.

· 1924: Georges Charpak, fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe 1992 (d. 2010)

· 1924: Abdullah bin Abdulaziz al-Saud, actualul monarh al Arabiei Saudite

· 1930: S-a născut Pierre Bourdieu, unul dintre cei mai importanţi filosofi şi sociologi contemporani; (d. 23 ianuarie 2002).

· 1930 - S-a născut Lionel Bart ("Begleiter"), compozitor britanic.
* 1930: Károly Grósz (n. 1 august 1930, Miskolc, Regatul Ungariei-d. 7 ianuarie 1996, Gödölő, Ungaria) a fost un politician comunist ungar.

· 1933: S-a născut actorul american de comedie Dom DeLuise: “Robin Hood: Bărbaţi în izmene”, “Escroci de elită”, “Bebeluşi geniali”; (d.04.05.2009).
* 1936: Carl, Duce de Württemberg (Carl Maria Peter Ferdinand Philipp Albrecht Joseph Michael Pius Konrad Robert Ulrich Herzog von Württemberg; n. 1 august 1936) este actualul șef al Casei de Württemberg.
S-a născut la Friedrichshafen, Baden-Württemberg, ca al doilea fiu al lui Philipp Albrecht, Duce de Württemberg (1893–1975) și a Arhiducesei Rosa de Austria (1906–1983). A preluat conducerea Casei de Württemberg după ce fratele său mai mare Ludwig a renunțat la drepturile de succesiune

La 21 iulie 1960, s-a căsătorit cu Prințesa Diane de Orléans (n. 1940), fiica lui Henri, conte de Paris. Ei au patru fii și două fiice:

Ducele Friedrich de Württemberg (n. 1 iunie 1961); s-a căsătorit la 11 noiembrie 1993 cu Prințesa Wilhelmine Marie zu Wied (n. 27 decembrie 1973, Munchen), o verișoară îndepărtată, fiica lui Ulrich Wilhelm Friedrich, Prinț de Wied și a Ilke Fischer. Două zile mai târziu a avut loc căsătoria religioasă la Altshausen. Ei au un fiu și două fiice.
Ducesa Mathilde Marie-Antoinette Rosa Isabelle (n. 11 iulie 1962); s-a căsătorit la 17 noiembrie 1988 cu contele Erich von Waldburg zu Zeil und Trauchburg (n. 21 noiembrie 1962). Ei au cinci fiice.
Ducele Eberhard Alois Nikolaus Heinrich Johannes Maria (n. 20 iunie 1963); s-a căsătorit în 2011 cu Lucia Désirée Copf (n. 29 decembrie 1969). Ei au un fiu.
Ducele Phillipp Albrecht Christoph Ulrich Maria (n. 1 noiembrie 1964); s-a căsătorit la 28 iunie 1991 cu ducesa Marie Caroline de Bavaria (n. 23 iunie 1969, Munchen), fiica Prințului Max, Duce de Bavaria. Ei au un fiu și trei fiice.
Ducele Michael Heinrich Albert Alexander Maria (n. 1 decembrie 1965); s-a căsătorit în 2006 cu Julia Ricarda Storz (n. 1965).
Ducesa Eleonore Fleur Juanita Charlotte Eudoxie Marie-Agnès (n. 4 noiembrie 1977); s-a căsătorit în 2003 cu conteleMoritz von Goëss (n. 1966). Ei au un fiu și două fiice.

* 1936: Yves Henri Donat Dave Mathieu-Saint-Laurent (n. 1 august 1936 – d. 1 iunie 2008^[12]^[13]) a fost un designer de modă francez, care este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari designeri din secolul 20. În 1985, Caroline Rennolds Milbank, în cartea ei, Couture: The Great Fashion Designers, a scris, "Cel mai frecvent omagiat și influent designer din ultimii douăzeci și cinci de ani, Yves Saint Laurent poate fi creditat atât cu renașterea couture-ului din cenușa anilor șaizeci cât și cu reconferirea reputației pret-a-porte-ului."

Fiul președintelui unei societăți de asigurare, Yves Saint-Laurent s-a născut la 1 august 1936 în Oran, în ceea ce era atunci Algeria franceză. Saint-Laurent a plecat la vârsta de 17 pentru a lucra pentru designer-ul francez Christian Dior. După moartea lui Dior în 1957, Yves, la vârsta de 22 de ani, a fost însărcinat cu salvarea casei Dior de la falimentul financiar iminent.

La scurt timp după acest succes, el a fost trimis pentru a servi în armata franceză algeriană în timpul Războiului de Independență din Algeria. După 20 de zile, datorită stresului la care era supus de către camarazii săi militari, fragilul Saint-Laurent a ajuns la stadiul de a fi internat într-un spital francez de boli mentale, unde a a avut parte de un tratament psihiatric, care presupunea inclusiv terapie cu electro-șocuri, pentru o cedare nervoasă.

În 1962, în urma unei cedări nervoase, Saint-Laurent a fost concediat de către Dior și astfel și-a început propria etichetă, YSL, finanțat de către partenerul său, Pierre Bergé. Cuplul romantic s-a destrămat în 1976, dar au rămas în continuare parteneri de afaceri. Pe parcursul anilor 1960 și 1970, firma a popularizat tendințele modei, cum ar fi ținutele beatnik, jachete safari pentru bărbați și femei, pantaloni strânși, și pantofii înalți și cambrați pe picior, inclusiv crearea în 1966 a ceea ce este probabil cel mai renumit frac clasic pentru femei, Le Smoking. De asemenea, el a făcut publică ideea purtării siluetelor din anii 1920,'30 și'40. El a fost primul, în 1966, care a încercat să popularizeze pret-a-porte-ul, într-o încercare de democratizare a modei, cu Rive Gauche și buticul cu același nume.

Saint-Laurent a fost, de asemenea, primul designer care a folosit modele de culoare într-o defilare de modă. Printre muzele sale au fost Loulou de la Falaise, fiica unui marchiz francez și a unei model anglo-irlandeză; Betty Catroux, fiica jumătate-braziliană a unui diplomat american și soția unui decorator francez; Talitha Pol-Getty- care a murit de supradoză cu droguri în anul 1971; Catherine Deneuve, fotogenica actriță franceză; și supermodelul din Guineea-născută în Senegal, Katoucha Niane, fiica scriitorului Djibril Tamsir Niane. Ambasadorul la Londra al couturier-ului, în timpul anilor 1970 și începutul anilor 80, a fost milionara Diane Boulting-Casserley Vandelli, astfel, brand-ul ce în ce mai cunoscut printre jet-set-erii europeni și clasele superioare.

În 1983, el a devenit primul designer de modă onorat pentru realizările de o viață de către Muzeul de Artă Metropolitan.

În 2001, el a fost decorat cu gradul de comandor al Legiunii de Onoare de către președintele francez Jacques Chirac.

Saint Laurent s-a pensionat în 2002 și a devenit din ce în ce mai retras. De atunci, până la moartea sa, el a petrecut o mare parte a timpului său, la casa sa din Marrakech, Maroc.

De asemenea, el a creat o fundație împreună cu Pierre Bergé din Paris să traseze istoria casei YSL, care conține 15000 de obiecte și 5000 de piese de îmbrăcăminte.

A murit la 1 iunie 2008, după o boală îndelungată, în casa sa din Paris.

Yves Saint-Laurent

· 1939: Valeria Seciu (n. 1 august 1939 în București) este o actriță de teatru, film, radio, voce și televiziune din România.
A urmat cursurile Institutului de Teatru din București, la clasa lui A. Pop Marțian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soț. Printre colegii săi de promoție s-au numărat: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu, Dora Cherteș, Cătălina Pintilie, Mircea Andreescu.

A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. În același an și-a făcut, de asemenea, debutul în film, jucând în pelicula Casa neterminată, regizată de Andrei Blaier. După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat două roluri, în Androcle și leul de G.B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București (memorabilă rămâne prezența ei în Cordelia din Regele Lear în regia lui Radu Penciulescu), pe care, cu excepția câtorva colaborări, nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic. Aici, sub directoratul scriitorului Dinu Săraru, s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu și în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ștefan Iordache și Gheorghe Visu. Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum Să îmbrăcăm pe cei goi, Maestrul și Margareta, Niște țărani, Cerul înstelat deasupra noastră, Doamna cu camelii.

La începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic, cu realizări notabile: recitalul Arta iubirii sau rolul Arkadina, din Pescărușul de Cehov, ambele în regia Cătălinei Buzoianu. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare inspirată a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul Pelicanul, după August Strindberg (1994), montat într-un spațiu neconvențional (un depozit al Sălii Dalles). În 1998 a colaborat la Teatrul Nottara cu regizorul Alexandru Dabija în spectacolul "Lungul drum al zilei către noapte (E. O'Neill), fiind nominalizată mai apoi la Galele UNITER pentru cel mai bun rol principal feminin. După 2000 apare mai rar pe scenă, fiecare apariție reprezentând însă un succes de public și de critică, două dintre creațiile sale recente (Esme Allen în Cum gândește Amy de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, 2006, și Gloucester în Lear, după W. Shakespeare, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra, 2008) fiind răsplătite cu premii acordate de UNITER. O altă distincție importantă, medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu”, i-a fost atribuită actriței în 2000 de către președintele statului pentru merite deosebite în promovarea și interpretarea operei poetului, mai cu seamă prin intermediul spectacolului Trecut-au anii, recital de poezie și muzică susținut ani de-a rândul pe diverse scene alături de actorii Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan și de clarinetistul Aurelian Octav Popa. Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, ea a dat viață multor personaje la teatrul radiofonic.

Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu. În 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru; acesta este astăzi călugăr la Muntele Athos, purtând numele de Monahul Daniil; el se numără printre traducătorii celei mai recente ediții românești a culegerii de texte teologice Everghetinos (din gr., „Binefăcătoarea”).

Filmografie:

Casa neterminată, de Dimos Rendis, regia Andrei Blaier (1964)
Asediul, de Corneliu Leu, regia Mircea Mureșan (1971)
Parașutiștii, de Mihai Opriș, regia Dinu Cocea (1972)
Instanța amână pronunțarea, regia Dinu Cocea (1976)
Casa de la miezul nopții, de Fănuș Neagu, regia Gheorghe Vitanidis (1976)
Regăsire, regia Ștefan Traian Roman (1977)
Râul care urcă muntele, regia Cristiana Nicolae (1977)
Înainte de tăcere, de Alexa Visarion, regia Alexa Visarion (1978)
Clipa, de Dinu Săraru, regia Gheorghe Vitanidis (1979)
Speranța, regia Șerban Creangă (1979)
Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii(1978) - Savista
Lumini și umbre- Serial TV, de Titus Popovici, regia Andrei Blaier/Mihai Constantinescu/Mircea Mureșan (1979)
Bună seara, Irina, regia Tudor Mărăscu (1980)
Vânătoare de vulpi, de Dinu Săraru, regia Mircea Daneliuc (1980)
Mult mai de preț e iubirea, de Nicolae Țic, regia Dan Marcoci (1982)
Escapada, de Mircea Radu Iacoban, regia Cornel Diaconu (1983)
Dragostea și revoluția, de Dinu Săraru, regia Gheorghe Vitanidis (1983)
Vreau să știu de ce am aripi, regia Nicu Stan (1983)
Furtună în Pacific, regia Nicu Stan (1985)
Adela după un roman de Garabet Ibrăileanu, regia Mircea Veroiu (1985)

Roluri în teatru:

· 1942 - S-a născut Jerry (Jerome John) Garcia, chitarist, vocalist, compozitor şi producător american (Warlocks, Grateful Dead).
* 1942: Giancarlo Giannini (n. 1 august 1942) este un actor italian de film, scenă, voce și televiziune.
Câteva din filmele în care a jucat:

1967 Astă seară mă distrez (Stasera mi butto), regia: Ettore Maria Fizzarotti
1969 Domnișoara doctor (Fräulein Doktor), r. Alberto Lattuada
1969 Secretul din Santa Vittoria (The Secret of Santa Vittoria), r. Stanley Kramer
1974 Camionul de cursă lungă (Il bestione), r. Sergio Corbucci
1975 Un surȃs, o palmă, un sărut (Un sorriso, uno schiaffo, un bacio in bocca), r. Mario Morra
1976 Inocentul (L'innocente), regia: Luchino Visconti
1979 Viața e frumoasă (La vita è bella), regia Grigori Ciuhrai

Giancarlo Giannini

· 1943 - S-a născut Geoff Britton, baterist britanic (Gun, East Of Eden, Wild Angels, Wings, Rough Diamond, Manfred Mann's Earthband, Key).

· 1944 - S-a născut cosmonautul rus Yuri V. Romanenko, unul dintre membrii echipajului de pe Soyuz 26, Soyuz 38, Soyuz TM-2.

· 1945: S-a nascut Tudor Gheorghe, solist vocal, instrumentist, compozitor, actor la Teatrul National din Craiova (Podari, jud. Dolj). Tudor Gheorghe este un cântăreț, compozitor și actor român, născut la 1 august 1945, în comuna Podari, județul Dolj, dintr-o familie de țărani. Copilăria, dar mai ales adolescența, i-au fost dificile. Tatăl, cântăreț la biserică, a fost arestat ca legionar și deținut politic la Aiud. În perioada comunistă, Tudor Gheorghe a întâmpinat foarte multe opreliști din partea regimului comunist, fiindu-i interzis să concerteze un deceniu, până la Revoluția română din 1989. Artistului i-au fost cenzurate spectacolele, iar în anul 1987, i-a fost interzis să concerteze. După revoluția din decembrie 1989, Tudor Gheorghe a revenit.

* 1946: Miron Mănescu (n. 1 august 1946, Văliug, județul Caraș-Severin) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Caraș-Severin pe listele partidului FSN și deputat în legislatura 1992-1996 ales în județul Caraș-Severin pe listele partidului PDSR. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Miron Mănescu a fost membru în grupul parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Chile.

· 1946 - S-a născut Boz (Raymond) Burrell, basist şi vocalist britanic (King Crimson, Centipede, Bad Company).

· 1947: Adina Popescu, actriță româncă de teatru și film

· 1947 - S-a născut Rick Coonce, baterist american (Grass Roots).

· 1949: Mugur Constantin Isărescu (n. 1 august 1949, Drăgășani, județul Vâlcea) este un economist român, care îndeplinește în prezent funcția de guvernator al Bancii Naționale a României. De asemenea, a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000. Isărescu este cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume, el fiind guvernator al BNR din 1990

Constantin Mugurel Isărescu s-a născut la data de 1 august 1949 în orașul Drăgășani (județul Vâlcea). A absolvit în anul 1971 cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

După absolvirea facultății, a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Economie Mondială din București pentru următorii 19 ani. A luat contact cu țările cu economie de piață, participând la cursuri în Statele Unite. În anul 1989 a obținut titlul științific de doctor în economie cu teza „Politici ale ratelor de schimb”.

După Revoluția din 1989, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, apoi ca reprezentant comercial la Ambasada României din Statele Unite ale Americii, iar din septembrie 1990 a fost numit Guvernatorul Băncii Naționale a României. A preluat funcția de guvernator într-un moment în care toată rezerva valutară a BNR se dusese pe importuri.

Între anii 1990-1991, Mugur Isărescu a condus Comisia guvernamentală pentru identificarea și recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către N. Ceaușescu și colaboratorii săi, comisie înființată prin HG nr. 951 din 1990.

În anul 1993 devine membru al Clubului de la Roma, a fost ales președinte al Asociației Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în această funcție.

În anul 1998 este ales vicepreședinte al Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din Balcani, Marea Neagră și Asia Centrală, iar în anul 2002, președinte al acestui club.

La data de 16 decembrie 1999 a devenit Prim-ministru al României, dar după numai un an, coaliția aflată atunci la putere a pierdut alegerile (în noiembrie 2000). Guvernul condus de el a elaborat strategia economică de aderare la Uniunea Europeană. În perioada în care a fost prim-ministru, Banca Națională a fost condusă de către prim-viceguvernatorul Emil Iota Ghizari. La alegerile din 26 noiembrie 2000, a fost candidat independent la Președinția României, fiind susținut de CDR 2000. A obținut doar 9,54% în primul tur.

După noiembrie 2000, s-a întors la Banca Națională a României pentru încă un mandat de guvernator.

Este autorul unui plan economic liberal care a condus la redresarea României printr-o politică monetară extrem de inteligentă, pusă în aplicare atât în perioada mandatului său de prim ministru, cât și în perioada mandatelor sale de guvernator al Băncii Naționale. Poziția sa este comparabilă (mutatis mutandis) cu rolul jucat de Leszek Balcerowicz în implementarea reformelor din Polonia.

Este membru al celebrei Comisii Trilaterale,^[2] alături de Mihai Tănăsescu, și al prestigiosului Club de la Roma.

La data de 1 iulie 2005, a introdus leul nou, după liberalizarea contului de capital. A dus o politică activă în privința dobânzilor acordate la credite, a siguranței băncilor.

În anul 2001 a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române, devenind în anul 2006 membru titular al acestui prestigios for științific al României. În prezent este și președintele Secției de Economie, Sociologie și Științe Juridice a Academiei Române.

Mugur Isărescu este căsătorit și are doi copii.

Mugur Isărescu

* 1949: Ilie-Valer Gâlea (n. 1 august 1949) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Mureș pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Ilie-Valer Gâlea a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Belgiei, Republica Italiană și Australia.
* 1949: Ioan Ilie Nistor (n. 1 august 1949) este un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Sibiu pe listele partidului FSN.

· 1951: Tommy Bolin, cântăreț-compozitor, chitarist american (Deep Purple, Zephyr și James Gang) (d. 1976)

· 1952: S-a nascut Horatiu Malaele, actor la Teatrul Nottara din Bucuresti (“Puricele”, “Unde-i revolverul?”, “Fierarii”,“Unchiul Vanea”). A jucat in numeroase filme (“Divort din dragoste”, “Aceasta lehamite”, “Timpul liber”); (n. Targu-Jiu). Horațiu-Valentin Mălăele (n. 1 august 1952, Târgu-Jiu) este un actor, regizor, caricaturist și scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, clasa profesor Octavian Cotescu. A jucat in numeroase filme (“Divort din dragoste”, “Aceasta lehamite”, “Timpul liber”).

· 1952: Zoran Đinđić, (scris uneori și Zoran Djindjić, sau în alfabet chirilic sârbesc Зоран Ђинђић,

pronunțat (ajutor·info) /ˈzorɑn ˈdʑɪndʑɪtɕ/; n. 1 august 1952, Bosanski Šamac, RS Bosnia și Herțegovina, RSF Iugoslavia, astăzi în Republica Srpska, Bosnia și Herțegovina – d. 12 martie 2003, Belgrad, Serbia și Muntenegru) a fost un om politic sârb, prim ministru al Serbiei, primar al Belgradului, lider al opoziției democratice sârbe și doctor în filosofie.

Đinđić a înființat Partidul Democrat modern^[1] și a devenit președintele acestuia în 1994.^[2] De-a lungul anilor 1990, a fost unul dintre liderii opoziției față de regimul lui Slobodan Milošević, și a devenit prim ministru al Serbiei în 2001^[2] după răsturnarea lui Milošević. Ca prim ministru, a susținut reforme democratice și integrarea europeană a Serbiei.^[3] A fost asasinat în 2003 de membri ai crimei organizate sârbe

Đinđić era hotărât să curețe Serbia de crima organizată, și a înființat „Tribunalul Special” cu un program de protecție a martorilor. Liderii crimei organizate, cu legături în fosta securitate sârbă și încă loiali lui Slobodan Milošević, s-au alarmat. Din ordinul fostului comandant al Unității de Operațiuni Speciale a securității iugoslave, Milorad „Legija” Ulemek, Đinđić a fost asasinat de soldatul lui Ulemek Zvezdan Jovanović la Belgrad la 12 martie 2003. Jovanović l-a împușcat din clădirea de peste drum de sediul guvernului Serbiei la ora 12:23 PM, nimerindu-l o dată în piept. Glonțul de mare putere tras cu arma Heckler & Koch G3 a intrat în inimă și l-a ucis pe loc.^[11] El a fost dus la spital, dar a fost declarat decedat după o oră. Ulemek a fost acuzat de comandarea crimei. El era unul dintre liderii clanului Zemun, o organizație mafiotă din Serbia. A fost arestat, judecat și condamnat pentru implicarea în unele dintre asasinatele și tentativele de asasinat care au marcat Iugoslavia în perioada dinaintea preluării puterii în Serbia de către Đinđić.

Nataša Mićić, pe atunci președinte interimar al Serbiei, a declarat stare de urgență. Zoran Živković a fost ales ca succesor al lui Đinđić de către Partidul Democrat.

La 23 mai 2007, doisprezece persoane au fost condamnate pentru asasinarea lui Zoran Đinđić.^[12] Printre condamnați s-a numărat și Ulemek, care, în cei patru ani dinaintea asasinării lui Zoran Đinđić, călătorise în Elveția, Austria, Macedonia, Grecia, Singapore și Croația cu pașaport fals, realizat pe baza unuia dintre pașapoartele brute furate de la consulatul croat din Mostar, Bosnia și Herțegovina în 1999. Ulemek, împreună cu Zvezdan Jovanović, au fost acuzați de conspirație pentru comiterea asasinatului de la 12 martie 2003. Trei dintre cei doisprezece condamnați, Milan Jurišić, Ninoslav Konstantinović și Vladimir Milisavljević sunt căutați încă de autoritățile sârbe și de INTERPOL

Zoran Đinđić Зоран Ђинђић

· 1952 - S-a născut Bodo Hombach, coordonator special al Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud - Est.
* 1953: Dana Dogaru (n. 1 august 1953, București) este o actriță română
În 1976 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București la clasa profesoarei Beate Fredanov.^[2] A fost căsătorită cu actorul Mihai Dogaru,^[3] cu care are un copil, Irina
Filmografie:

Moromeții 2 (2018) - personajul Catrina Moromete^[5]
Sieranevada (2016) - personajul Doamna Mirică
Cealaltă Irina (2009)
Francesca (2009) - personajul Doamna Elena
Nunta mută (2008) - nuntaș
Hârtia va fi albastră (2006) - personajul Doamna Andronescu
Moartea domnului Lăzărescu (2005) - personajul Vecina Miki
Adio, Europa! (2003)
Conferință la nivel înalt (1994)
Puricele (1993) - Raymonde Chandebise
Vinovatul (1991)
Expediția (1988)
Hanul dintre dealuri (1988)
Prințul negru (1988)
Vulcanul stins (1987)
Acasă (film) (1984)
Eroii nu au vârsta (Serial TV, 1984)
Încrederea (1984)
Hangița (1983) - personajul Mirandolina
Calculatorul mărturisește (1982)
Rămân cu tine (1982) - personajul Saveta
Întoarce-te și mai privește o dată (1981)
E atât de aproape fericirea (1977)^[6]
Eu, tu și Ovidiu (1977) - personajul Dana

Teatru:

A debutat în teatru în 1977 cu rolul Evei în piesa Ulciorul sfărâmat de Heinrich von Kleist (Teatrul Nottara). Au urmat alte roluri ca: Stanca în Răceala de Marin Sorescu, Fata din Jocul de Ion Băieșu, Juliette din Mâța în sac de Georges Feydeau, Silvia din Acești îngeri triști de Dumitru Radu Popescu, Paulina din Fecioara și moartea de Ariel Dorfman.

· 1953 - S-a născut Robert Cray, bluesman american.
* 1954: Trevor Berbick (n. 1 august 1954, Port Antonio[*], Jamaica – d. 28 octombrie 2006,^[1] Port Antonio[*], Jamaica) a fost un boxer profesionist canadian jamaican care a concurat între 1976 și 2000.
* 1955: Ioan Popa (n. 1 august 1955, Negreni, Argeș, România) este un scriitor și jurnalist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A mai semnat sub pseudonimul Emil Țermure. A publicat în limba franceză sub pseudonimul Édouard Hugo Leroy.

Este director fondator al Editurii Universul Românesc (înscrisă în România la 19 iulie 2005) și editor al publicației Universul Românesc, apărută în România.

Ioan Popa s-a născut într-o familie muncitorească. Părinții (Petre și Maria) au fost muncitori la Uzina de Automobile Pitești.

A urmat cursurile Liceului teoretic Nicolae Bălcescu din Pitești, secția umanistă. După absolvirea Școlii militare de ofițeri activi de tancuri Mihai Viteazul din Pitești a fost repartizat ca locotenent de tancuri la un regiment de tancuri din București. Licențiat al Facultății de Litere a Universității de Stat București. Între anii 1996-2000 este doctorand în literatură al Universității de Stat București. În anii 1982-1983 devine un cunoscut autor de literatură fantastică și SF din România. Începând cu anul 1985, intră în conflict cu propagandiștii militari comuniști și cu ierarhia militară de partid din Armată, cu toate că avea convingeri de stânga.

Este mutat disciplinar în diferite unități militare de muncă forțată, acolo unde se trimiteau de obicei ofițerii și subofițerii incomozi regimului comunist. Așa ajunge în colonia militară de muncă de pe Uranus (celebrul șantier ceaușist al Casei Poporului) din București. Aici cunoaște viața din coloniile comuniste de muncă pe care o va descrie mai târziu în volumul Robi pe Uranus ( Editura Humanitas, 1992).

După Revoluția din Decembrie 1989 este numit redactor la gazeta militară La datorie, care aparținea de Direcția Presă a Ministerului Apărării. De aici este îndepărtat doi ani mai târziu, din ordinul conducerii Ministerului Apărării, după ce publică la Editura Humanitas în aprilie 1992 volumul Robi pe Uranus, în care descrie infernul coloniilor de muncă din timpul dictaturii comuniste. Cartea produce un șoc în rândurile foștilor politruci comuniști ceaușiști din Armată. Membrii redacției gazetei La datorie, înaintează către ministrul Apărării cereri scrise individuale ca scriitorul să fie deferit Procuraturii Militare pentru „trădare de țară și divulgare de secret militar”. Scriitorul este anchetat de Corpul de Control al ministrului Apărării și este îndepărtat din Direcția de Presă a Armatei.

Organizațiile românești pentru apărarea drepturilor omului și mass-media se scufundă într-o tăcere profundă izolându-l mediatic pe autor și abandonându-l. Această atitudine va avea ca rezultat transformarea scriitorului într-un eurosceptic.

Singurii care vin în ajutorul scriitorului sunt revista 22 și dr. Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas. Revista 22 publică în numărul 129 din 23 iulie 1992 articolul Represalii asupra unui autor în care arată că apariția romanului Robi pe Uranus

„nu a însemnat pentru Ioan Popa o eliberare ci o reluare de la capăt a chinului, aidoma lui Sisif. Ioan Popa, prozator cu un talent confirmat, a fost înlăturat dintr-o redacție în care spiritul său critic mult prea pronunțat deranja. A fost înlăturat și mutat disciplinar la munca de jos pentru ca să nu mai aibă timp să scrie romane și ca să-i vină mintea la cap. Iată-l deci condamnat să-și poarte povara rostirii, prea sinceră și prea adevărată, reluând urcușul pe povârnișul unei existențe hăituite și fiind împins cu bună știință îndărăt în mijlocul plasei de păianjen a detractorilor și adversarilor săi””

—Revista 22 din 23 iulie 1992

. Cu toate acestea Biroul de Presă al Armatei ( BPA ), insistă și depune eforturi ca scriitorul să fie deferit Procuraturii Militare și dă publicității un comunicat în care spune :

„Lucrarea Robi pe Uranus este o lucrare aparținând genului de ficțiune. Excluderea lui Ioan Popa din redacția „La datorie” a fost consecința unor grave abateri de la disciplina militară, de la normele comportamentului civilizat. Dintre acestea amintim : numeroase absențe nemotivate de la program, atitudine arogantă și jignitoare, fals în acte publice, invective grosolane și declarația că i s-ar fi promis Premiul Herder. Acestea ar fi, credem, argumente suficiente pentru trecerea în rezervă a ofițerului și deferirea sa organelor de Justiție Militară. În ceea ce privește raportul între realitate și ficțiunea cărții ne rezervăm în continuare dreptul de a fi surprinși de amatorismul autorului.”

—Revista 22, 31 iulie 1992

Ioan Popa dă o replică la comunicatul respectiv printr-o scrisoare deschisă adresată Gabrielei Adameșteanu, redactor-șef la revista 22 în care spune:

„Biroul de Presă al Armatei dă publicității un comunicat în care arată că subsemnatul am fost îndepărtat din presa militară pentru „abateri grave de la disciplina militară”. Aduc la cunoștința opiniei publice că nu am lipsit niciodată nemotivat de la serviciu, nu am comis fals în acte publice, iar „invectivele grosolane”adresate redacției de mine sunt pure invenții. Nu am fost pedepsit în toată cariera mea militară decât o singură dată și în mod simbolic. În notările de serviciu am fost apreciat numai cu calificative maxime. Textul semnat de BPA reprezintă o jignire a bunului simț și a rațiunii superioare. Semnatarii unui asemenea „comunicat”se descalifică profesional. Consider gestul prin care ei au dat publicității materialul respectiv un gest iresponsabil din toate punctele de vedere.”

—Ioan Popa, revista 22 din 27 august 1992

În august 1992 Ioan Popa se transferă la Ministerul de Interne ca redactor la revista Poliția Română.

În anul 1993 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Începând cu sfârșitul anului 1999 starea sănătății i se deteriorează. Suferă mai multe internări succesive prin diferite spitale: Spitalul Colentina, Spitalul Militar Central București, Spitalul Gerota etc., internări totalizând circa un an de zile.

În decembrie 2001, grav bolnav de ulcer, rinichi și coxartroză bilaterală trece în rezervă cu gradul de locotenent-colonel, primind din partea statului o pensie militară.

Astăzi memorialul Robi pe Uranus este considerat una dintre mărturiile documentare privitoare la latura întunecată a dictaturii comuniste ceaușiste din România și este amintit în celebrul Raport al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (pagina 609, nota de subsol 49), document oficial al statului român, redactat sub coordonarea cunoscutului istoric Vladimir Tismăneanu.

Opere:

Dincolo de timp (povestiri fantastice, Editura Militară, 1989)
Negustorii de război (colecție de povestiri științifico-fantastice, Editura_Aldomars, 1990)^[1]
Robi pe Uranus (memorial, Editura Humanitas, 1992)
Întoarcerea din exil (povestiri fantastice, Editura_Rotary, 1994)
Scrisoare către Pacepa (versuri, Editura Universul Românesc, 2006)
A șaptea dictatură (Editura Universul Românesc, 2007)
Robi pe Uranus, roman, ediția a 2-a revizuită și adăugită (editura Humanitas, 2012, 360 pagini)
Poetul și Imperiul (versuri, editura eLiteratura, 2014)
Esclaves sur Uranus ( Editura Non Lieu, Paris, 2014, roman traduit du roumain par Florica Ciodaru-Courriol, imprimé en France á l’Imprimerie Moderne de Bayeux. ^[2]
Regii romanelor de zece sfanți -scriitori români uitați, secolul al XIX-lea (Editura Betta 2014, lucrare de arheologie literară în domeniul literaturii române de mistere din publicațiile periodice ale secolului al XIX-lea, 436 pagini, cartonat)
Soldatul din Afganistan (versuri, Editura eLiteratura, 2016)
Le poète et l᾽Empire (publicată sub pseudonimul Édouard Hugo Leroy, versuri în limba franceză, editura eLiteratura, 2016)
Ediția în limba rusă a romanului ROBI PE URANUS. Иоан Поппа. Рабы на Уранусе Издательство: Лимбус Пресс, Тублина (Limbus Press, Tublina). Год: 2017 Перевод книги: Вячеслав Иванович Самошкин. ^[3]
Bucarest, promenades littéraires, textes réunis par CécileFolschweiller et Andreia Roman, France, Paris, Les éditions Non Lieu, 2017 (culegere de texte de autori români publicați în limba franceză –Ioan Popa la pag. 157)

Ioan Popa
Ioan Popa în 1983

* 1957: Yoshio Kato (n. 1 august 1957) este un fost fotbalist japonez.

· 1959 - S-a născut Joe Elliot, vocalist şi compozitor britanic (Def Leppard).
* 1961: Dirk Franciscus "Danny" Blind (n. 1 august 1961) este un fost fotbalistși antrenor internațional olandez.

Danny Blind este tatăl fotbalistului Daley Blind

* 1962: Neagu Murgu (n. 1 august 1962 ) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

* 1963: Artis Leon Ivey Jr. (n. 1 august 1963), cunoscut mai mult după numele de scenă Coolio, este un rapper, chef, actor și producător muzical american.

Coolio
Coolio în 2002, cântând pentru soldații U.S. Army în Bosnia

* 1965: Fabio Maniscalco (n. 1 august 1965,^[1] Napoli, Italia – d. 1 februarie 2008,^[1] Napoli, Italia) a fost un scriitor și arheolog italian.
* 1968: Dan Donegan (n. pe 1 august 1968 în Oak Lawn, Illinois) este un muzician american, chitarist al formației heavy metal Disturbed. Donegan a început să cânte la chitară încă din adolescență și a fondat o formație numită Vandal, care era o trupă de stil glam metal din anii '80.^[1] Donegan a fost inclus pe poziția 76 în "Top 100 Most Complete Guitar Players of All Time" publicat de "Chop Shop's".^[2] În prezent Donegan este implicat într-un proiect lateral, Fight or Flight în colaborare cu alt membru Disturbed, Mike Wengren

Dan Donegan
Donegan evoluând live la Starland Ballroom

* 1968: Daniel Olteanu (n. 1 august 1968) este un deputat român, ales în 2016.

În data de 23 mai 2018, Daniel Olteanu și-a anunțat demisia din PNL, afirmând că va activa ca deputat neafiliat^[1]. Deputatul a motivat demisia prin atacurile la care a fost supus de către organizația locală PNL Vaslui, precum și prin lipsa de implicare a conducerii centrale în soluționarea conflictelor^[2]. În 26 iunie 2018, deputatul Olteanu și-a anunțat pe Facebook înscrierea în ALDE, împreună cu ”primari și președinți de organizație din multe comune vasluiene, vechi colaboratori și sfătuitori”

* 1970: David Benjamin James MBE (n. 1 august 1970) este un fotbalist englez retras din activitate, care a jucat pe postul de portar.
* 1972: Devon Hughes (n. 1 august 1972) este un fost wrestler american. În prezent este semnat de WWE, unde lucrează în culise ca agent/producător. Hughes a luptat pentru Wrestling Extreme Championship (ECW) din 1995 până în 1999 și pentru WWF/E din 1999 până în 2005, iar între 2015 și 2016 ca D-Von Dudley și Reverend D'Von. A luptat pentru Total Wrestling Action Nonstop (TNA) din 2005 până în 2014 ca Brother Devon și Devon

* 1974: Jose Leonardo Nunes Alves Sousa Jardim (Barcelona, Venezuela, 1 august 1974), este un antrenor portughez de fotbal. In prezent este antrenor la Monaco din Ligue 1 franceză.

· 1976: Liviu-Dieter Nisipeanu (n. 1 august 1976, Brașov, România) este un șahist român, mare maestru la șah. Din 2014 el reprezintă Germania.^[1]Mama sa este săsoaică.

Şahistul român Dieter Nisipeanu

* 1976: Alina Nicoleta Dobrin (fostă Păcuraru, născută 1 august 1976, în București)^[2] este o handbalistă din România care a jucat anterior pentru Rapid USL Metrou București pe postul de extremă stânga. În prezent, ea antrenează echipa, după demisia fostului antrenor principal Vasile Mărgulescu.

* 1976: Hasan Gökhan Şaş (n. 1 august 1976) a fost un fost fotbalist turc care juca pe poziția de mijlocaș, iar în prezent este antrenor secund la Galatasaray.

* 1982: Aurélien Cotentin (născut pe 1 august 1982 în Alençon), cunoscut după numele de scneă Orelsan, este un rapper francez. S-a făcut cunoscut pe internet datorită cântecului său „Saint-Valentin”, iar mai apoi, în 2008, cu piesa: „Changement”.

Primul său album, „Perdu d’avance”, a fost lansat pe 16 februarie 2009. În martie 2009, se declanșează o controversă asupra titlului unuia dintre cântecele sale „Sale pute” (o piesă ce nu apare pe album și este disponibilă doar pe internet) în momentul in care secretarul de stat, Valérie Létard, a denunțat-o ca fiind instigare la violență împotriva femeilor. În ciuda acestui fapt, albumul a fost nominalizat la „Prix Constantin” din 2009.

Cel de-al doilea album al său,„Le Chant des sirènes”, a fost lansat la data de 26 septembrie 2011 și a fost premiat cu discul de platină. La cea de-a 27-a ediție a premiilor „Victoires de la musique” din 3 martie 2012, el a fost distins cu „Victoire du meilleur album de musiques urbaines de l’année” și cu „Victoire de la révélation au public de l’année”.

Aurélien Cotentin a crescut în Alençon, departamentul Orne, ca fiu al unei învățătoare și al unui director de colegiu. Pe la vârsta de 12 ani, pe când el asculta mai degrabă hard rock (Nirvana, Iron Maiden, Guns N’ Roses, AC/DC etc.), amicii lui, alături de care juca baschet, l-au ajutat să descopere universul rap.

El a promovat examenul de bacalaureat în profil de economie și științe sociale, fiind absolvent al unei clase bilingve de limbă engleză la liceul Victor Hugo din Caen. Mai apoi este admis la facultatea de Management de Normandie din cadrul universității al cărei absolvent devine în 2004. În anul 2000, îl întâlnise pe producătorul muzical Skread (care a mai compus pentru Diam’s, Booba, Rohff sau Nessbeal), iar apoi pe Gringe, împreună formând „Casseurs Flowters”.

Orelsan

* 1983: Michael William Baird (n. 1 august 1983, Brisbane, Australia) este un fotbalist australian care evoluează în prezent la clubul PSM Makassar pe postul de atacant.

* 1984: Linn-Kristin Ullevoldsæter Riegelhuth Koren (n. 1 august 1984)^[1] este o jucătoare de handbal norvegiană. În prezent ea este sub contract cu echipa Larvik HK.

* 1984: Bastian Schweinsteiger (ajutor·info) (n. 1 august 1984, Kolbermoor, Bavaria, Germania de Vest) este un fotbalist german care joacă pe postul de mijlocaș la clubul Chicago Fire în MLS.

* 1985: Andrei Iosif Mureșan (n. 1 august 1985,^[1] Turda, România) este un fotbalist român care joacă la clubul de fotbal CFR Cluj din 7 iulie 2015. Și-a început cariera de fotbalist în orașul Cluj la Universitatea.

* 1987: Iago Aspas Juncal (Moaña, Pontevedra, 1 August din 1987) este un fotbalist spaniol.^[1] Joacă ca atacant la Celta Vigo.^[2] Este fratele fotbalistului Jonathan Aspas,^[3] și vărul lui Adrian Cruz Junca

* 1987: Alper Balaban (n. 1 august 1987, Karlsruhe – d. 12 aprilie 2010, Bretten) a fost un fotbalist turco-german.

* 1992: Nicolae Milinceanu (nascut 1 august 1992, Chișinău, Republica Moldova) este un fotbalist moldovean, care evolează pe postul de atacant la clubul FC Zimbru Chisinau.

* 1993: Eliza-Iulia Buceschi (n. 1 august 1993, în Baia Mare)^[2]^[3] este o handbalistă română ce joacă pentru clubul Corona Brașov și echipa națională a României. Ea este fata antrenorului Costică Buceschi și a fostei jucătoare a naționalei României Carmen Buceschi.

* 1993: Vladut Morar (n. 1 august 1993, Zalău, România) este un fotbalist care joacă la echipa greacă Panetolikos.^[1] A fost anterior sub contract cu U Cluj.

* 1993: Mariano Díaz Mejía (Premià de Mar, 1 august 1993), cunoscut ca Mariano este un jucător spaniol care evoluează pe post de atacant la clubul de fotbal Real Madrid.

Decese

· 30 î.Hr.: A murit Marcus Antonius, general și politician roman (n. 82 î.Hr.) Marc Antoniu „Marcus Antonius” (n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt) a fost un general și politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături de Octavian și Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.)

· 527: Iustin I, împărat bizantin (n. 450)

· 1137: Ludovic al VI-lea al Franței (n. 1081)

· 1348: A murit Blanche de Valois, regină a Germaniei și Boemiei (n. 1316). Blanche de Valois (1316–1348) fiica cea mică a lui Charles de Valois și a celei de-a treia soții, Mahaut de Châtillon.

· 1464: Moare Cosimo di Medici, supranumit Cosimo cel Batran, conducator al Republicii Florentine si inflacarat protector al literaturii si artelor; (n.27.09.1389). Cosimo di Giovanni de’ Medici (n. 27 septembrie 1389 – 1 august 1464), cunoscut și sub numele de Părintele Patriei, a fost primul membru din Dinastia de’ Medici care a condus de facto Florența.

· 1714: A murit Regina Anna a Marii Britanii (n. 1665). Anna a Marii Britanii (n. 6 februarie 1665 — d. 1 august 1714) regină a Angliei, Scoției și Irlandei, între 1702–1714; de la data de 8 martie 1702, i-a succedat lui William al III-lea al Angliei și al II-lea al Scoției.

· 1828 - A încetat din viaţă Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării eteriste de la 1821 (n. 12 decembrie 1792)

· 1884: Heinrich Laube, scriitor german (n. 1884)

· 1896: Sir William Robert Grove, fizician și inventator galez (n. 1811)

· 1908 - A încetat din viaţă istoricul Ştefan Dimitrie Greceanu, medievist cu preocupări privind genealogiile familiilor boiereşti din Ţara Românească (n. 19 septembrie 1825).

· 1943: A încetat din viaţă, la Viena, arhitectul Horia Creangă (nepotul lui Ion Creangă). A proiectat, printre altele, imobilul ARO din Bucureşti, hotelul ARO din Braşov, teatrul Giuleşti din Bucureşti, precum şi clădirile Fabricii de locomotive “Malaxa”; (n. 20.07.1892).

· 1944. Moare Jean Prevost, scriitor, publicist si critic literar francez.

· 1970: Otto Heinrich Warburg, biochimist german, laureat al Premiul Nobel (n. 1883). Otto Heinrich Warburg (n. 8 octombrie 1883, Freiburg im Breisgau, Baden-Württemberg, Germania – d. 1 august 1970, Berlin) medic, biochimist și fiziolog german laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie în 1931.

· 1973: A murit Walter Ulbricht, prim-secretar al Partidului Socialist Unit din Germania în perioada 1950-1971, şi preşedinte al Consiliului de Stat al RDG, între anii 1960 şi 1973, el a condu dictatura comunista in Germania de Est după modelul sovietic, în perioada Războiului rece; (n.30.06.1893).

· 1987: Pola Negri, actriță americană de origine poloneză (n. 1897)

· 1993: Alfred Manessier, pictor francez (n. 1911)

· 1997: A încetat din viaţă la Moscova, pianistul ucrainean de origine germana – rusa Sviatoslav Richter ,unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului XX\;(n. 20 martie 1915).

· 1998 - A murit actriţa maghiară Eva Bartok (Eva Ivanova Szoke) (n.18.06.1929).

· 1999: Moare actrita romanca, Silvia Dumitrescu–Timica.

· 1999 - A murit scriitorul indian Nirad Chaudhuri, cunoscut, mai ales, pentru lucrarea „The Autobiography of an Unknown Indian” (n.1898).

· 2003 - A încetat din viaţă actriţa Marie Trintignant: "Strigătul mătăsii", "Pădurea ucigaşă", "Lunga noapte de dragoste" (n. 21 ianuarie 1962)

· 2005 - A murit geograful francez Robert Ficheux, membru corespondent străin şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (n.12.08.1898).

· 2009: Corazon Aquino, politician filipinez (n. 1933).

· 2014: A murit dupa o indelungata suferinta, in urma unui cancer osos, celebrul cascador roman de origine secuiasca Szabolcs Cseh (SZABI) CSEH; ( (n. 11 decembrie 1942, Miercurea Ciuc). De la debutul său, SZABI CSEH, cunoscut si ca Sobi, a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producții străine și coproducții (Germania, Franța, SUA etc), realizând concepția și regia secvențelor de acțiune-lupte, conceperea și/sau execuția cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film. În anul 1985, revista vest-germană “Bunte Illustrierte” l-a desemnat cel mai bun cascador din Europa. Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, Szabi Cseh derulează programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delicventei juvenile , iar din 2008 a derulat un program-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever. Ambele programe erau bazate pe metodologii originale create de el, care au dat rezultate impresionante.

· 2016: A murit regina Ana. Dumnezeu șă o ierte și să o odihnească în pace!

Bătălia pentru Ploiești – 1 august 1943 (material apărut în revista Național Geografic)

În mai 1944, un atac american asupra Ploieştiului e stânjenit de fumul exploziilor şi de ceaţa artificială creată de apărarea germană. După 1 august 1943, americanii nu au mai bombardat România decât de la mare înălţime.

Aviatorii americani şi români s-au luptat dur pentru petrolul României în Cel de-al Doilea Război Mondial. Una dintre ciocniri şi-a găsit însă un epilog emoţionant.

Vântul îmi suflă în faţă în timp ce privesc afară pe fereastra mitraliorului unui bombardier B-24 Liberator. Ne aflăm la 4.000 de metri deasupra vastelor câmpii din Wyoming, iar cele patru motoare în stea emit un bâzâit continuu, un zgomot uşor de recunoscut pentru oricine a trecut prin Cel de-al Doilea Război Mondial. Acesta e ultimul B-24J funcţional, deţinut de Fundaţia Collings, din Stow, Massachusetts.

Mă aflu la bord împreună cu fiul meu, Nicholas, care lucrează la un film documentar despre bătăliile aeriene din Cel de-al Doilea Război Mondial. Amândoi dorim să înţelegem mai bine ce însemna să fii aviator.

Spaţiile sunt strâmte. Există şase posturi pentru arme. Unul e o mică sferă metalică, turela mitraliorului, care stătea ore întregi înghesuit sub burta avionului, gata să tragă asupra inamicului. Un membru al echipajului îl ajută pe Nicholas să se strecoare înăuntru.

Când se deschid uşile calei de bombe, simt un curent puternic şi privesc în jos, la peisajul în mişcare. Dintr-un motiv sau altul, asta mă sperie mai puţin decât fragilitatea structurii metalice a avionului. Toate aceste circuite hidraulice, cabluri lăsate la vedere, rezervoare de oxigen şi rastele pentru bombe te fac să realizezi cât de vulnerabil era echipajul de opt-zece oameni, atunci când inamicul deschidea focul. În SUA, în timpul războiului au fost produse peste 18.000 de asemenea avioane – câte unul la fiecare 55 de minute. Au zburat în nenumărate misiuni pe deasupra Asiei şi Europei, inclusiv a României. Într-acolo ne îndreptăm pentru a afla mai multe despre războiul din spaţiul ei aerian.

În 1941, România era al cincilea mare producător de ţiţei din lume, după SUA, Uniunea Sovietică, Venezuela şi Irak.

Un avantaj care putea deveni şi un blestem. Câştigurile au fost imense pe timp de pace, până când Germania a rechiziţionat petrolul pentru a-şi alimenta maşinăriile de război, mai întâi în prima şi apoi în cea de-a doua conflagraţie mondială, silind România să colaboreze în noiembrie 1940 şi sprijinind ambiţia dictatorială a generalului Ion Antonescu. Acesta l-a şi surghiunit pe neexperimentatul rege Mihai, în vârstă de 22 de ani, în zona ceremoniilor formale. În scurt timp, şaizeci la sută din producţia anuală de 65 de milioane de barili a României era destinată uzului Axei, acoperind o treime din consumul de ţiţei al Germaniei – „aurul negru al lui Hitler“.

Rafinăriile de petrol erau atât de vitale pentru armatele lui Hitler, încât premierul britanic Winston Churchill şi preşedintele SUA Franklin D. Roosevelt le-au considerat ţinte strategice prioritare. Punctul central era la Ploieşti. Pentru a opri fluxul de ţiţei, 6.700 de bombardiere aliate B-24 şi B-17 au venit în misiuni în România între 1943 şi 1944. Două mii cinci sute de aviatori au căzut victime ale raidurilor şi peste o mie au fost luaţi prizonieri.

Pentru a ne face o idee asupra pagubelor produse, ne îndreptăm către una dintre rafinării, Complexul Colombia Aquila, de la Ploiești, bombardată și niciodată refăcută. Ajungem acolo din parcarea unui bloc comunist și pătrundem într-un buruieniș încâlcit, ce înconjoară dărâmăturile zidurilor de beton care odinioară protejau rezervoarele uriașe. Ici-colo apar gropi adânci cu petrol negru și gros. Nu sunt oameni. Câinii ne dau târcoale amenințători. Un paznic curios își face apariția și se îndepărtează, bucuros de câteva țigări. Natura a creat aici un fel de junglă. Nu departe, în porumbiște, găsim, sub un tufăriș sălbatic, buncărele antiaeriene germane din beton, aproape intacte.

Când trupele germane din Africa, celebrele Afrika Korps, conduse de Erwin Rommel, au fost înfrânte în 1943, în peisajul plat și prăfuit al deșertului de lângă Benghazi, din Libia, aliații și-au construit rapid aerodromuri. De aici, trupele SUA au plănuit o „premieră“ riscantă. Bombardiere grele urmau să zboare aproape razant cu solul și să atace nouă rafinării din România – în Ploiești și în împrejurimi. Trei dintre cele mai mari, Astra Română, Concordia-Vega și Româno-Americana (care aparținuseră Dutch Shell, Franței și Belgiei, respectiv companiei americane Standard Oil înainte de rechiziționarea germană), dispuneau de cele mai moderne utilaje din lume.

Echipaje de aviatori trimiși în grabă din Anglia s-au antrenat doar două săptămâni, bombardând deșertul bătut de vânturi de la înălțimi incredibil de mici. Rutele de atac au fost planificate pe machete ale rafinăriilor, confecționate rapid de tehnicieni englezi. În tot acest timp, furtunile de praf învăluiau mereu avioanele, mecanicii, cartierul general și hrana, iar temperaturile atingeau 45°C.

„Vom distruge această țintă – tuna colonelul John R. Kane, ziș și «Ucigașul», către aviatorii din grupul lui de atac – sau vom muri încercând.“

Pe 1 august 1943, 178 de avioane B-24, încărcate la maximum, fiecare având la bord 14.000 de litri de combustibil și 1.400 kg de bombe, au decolat de la Benghazi, din Libia, fără escortă. Având în față un drum de 4.500 km dus-întors, misiunea, cu numele de cod TIDALWAVE, avea să fie cel mai lung raid aerian întreprins vreodată.

În acea dimineață s-au servit ouă proaspete. „Când bucătarul ne-a spus că ne face ouăle oricum dorim – își amintește un pilot –, ne-am simțit ca la Cina cea de taină, semn sigur că era vorba de o misiune de sacrificiu.“

Rând pe rând, bombardierele au decolat. Încet, ele s-au rotit ca să alcătuiască patru formațiuni de grup compacte, consumând combustibil prețios. Survolând Mediterana și apoi Munții Balcani, au traversat Dunărea, coborând pe măsură ce se apropiau de Pitești. Dar conducătorul formației a ordonat prea repede un viraj spre sud, despărțind grupurile 376 și 93 de restul. Zărind Bucureștiul, el a înțeles imensa greșeală de orientare, care distrusese planurile de atac bine puse la punct. Deși celelalte trei grupuri au păstrat cursul inițial, elementul-surpriză a fost pierdut. Bombardierele au picat direct în capcana întinsă de generalul german Alfred Gerstenberg.

În timp ce survolăm Ploieștiul cu elicopterul, recunoaștem în peisaj elemente și structuri văzute în fotografiile aeriene din Cel de-al Doilea Război Mondial. Stațiile de triaj, terenurile cu rezervoare gigantice, labirinturile turnurilor de cracare și furnalele încă mai există. Ne aflăm la 50-75 de metri înălțime, la fel ca bombardierele B-24 Liberator, și urmăm traseul celor 48 de avioane din Grupul 98, condus de Kane „Ucigașul“, care se îndreptau spre Rafinăria Astra Română pe 1 august 1943.

Apărătorii Ploieștiului, conduși de Gerstenberg, așteptau. Erau pregătite o sută de avioane de vânătoare, printre care IAR-80, construite în România, și Messerschmitt Bf 109, germane. La sol, 237 de tunuri antiaeriene de 88 mm, precum și numeroase arme de calibrul 50 și 20 mm pândeau ascunse de false căpițe de fân sau în adăposturi de beton. Dar cel mai periculos era un tren camuflat, cu antiaeriene la bord, care se putea deplasa pe direcția nord-sud, în paralel cu avioanele ce se apropiau. Unii susțineau că, după Berlin, Ploieștiul era locul cel mai bine păzit de naziști. Sistemele de avertizare au detectat imediat apropierea raidului.

„Când am virat, am văzut o cale ferată plină cu vagoane-platformă – își amintea un pilot american, locotenentul Davis Polachek (Robert W. Sternfels și Frank Way, Burning Hitler's Black Gold, p. 60). Pe ele erau montate tunuri antiaeriene de 88 și 50 mm. Zburam atât de jos, că nici nu trebuiau să le ridice. Oamenii săreau din avioane, iar unii nici măcar n-au avut timp să-și deschidă parașutele.“

„Avioanele zburau atât de aproape de pământ, între 50 și 100 de metri, încât explozia propriilor bombe le provoca pagube – își amintește maiorul Robert Sternfels, acum în vârstă de 90 de ani, care locuiește în California și a pilotat un B-24, botezat Sandman, din grupul lui Kane «Ucigașul».

Bombardierul meu își lansase bombele și mă îndreptam spre un nor gigantic de fum negru. În momentul în care am ieșit din fum, am lovit cablul unui balon captiv de protecție. Mi-a îndoit elicea motorului trei. Din fericire, s-a rupt fără să ne distrugă.“

Pe lângă tirurile artileriei grele de la sol, Sternfels trebuia să se strecoare printre distrugerile provocate de primele avioane, care rataseră bombardamentul inițial. Îl așteptau explozii, flăcări și nori orbitori de fum. Aflat acasă, în California, el povestește despre acele clipe de coșmar mânuind un model de B-24 pentru a-și explica manevrele.

„Aproape că am lovit două furnale uriașe – spune el. Le-am ratat cu 15-20 de metri.“ Se întinde și ia o fotografie cu ratarea la mustață a lui Sandman, care a devenit una dintre cele mai reproduse imagini cu războiul aerian din Cel de-al Doilea Război Mondial.

Dacă TIDALWAVE era haotic în aer, el stârnise un adevărat iad la sol. Rezervoarele cu țiței au luat foc. Clădirile și uzinele au fost nimicite. A fost lovită o închisoare pentru femei, iar prizonierele au ars de vii. În scurt timp, nori negri uriași s-au ridicat deasupra orașului. Echipajele românești și germane de la sol s-au năpustit să stingă incendiile devastatoare.

În același timp, bombardierele, pe care zborul la joasă altitudine le făcea vulnerabile, au suferit pagube serioase. Multe s-au prăbușit în lanurile de grâu sau de porumb și în copaci. Unul dintre ele, Eager Eagle, a luat foc după ce-a încheiat bombardarea rafinăriei de benzină superioară de la Câmpina. Un aviator aflat pe un alt B-24 i-a fotografiat ultimele momente în timp ce cădea pe burtă în Prahova.

„Era tot acolo, în formație strânsă, dar ardea de jur împrejurul aripii stângi – povestește pilotul Philip Ardery în memoriile sale, Bomber Pilot, despre ultimele clipe ale camaradului său. Simțeam că-mi dau lacrimile și mi se pusese un nod în gât… Masivul bombardier s-a răsturnat și a apărut o uriașă jerbă de foc și fum. Pete și echipajul își dăduseră viața pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit. Până în ultima clipă, s-a dedicat trup și suflet bătăliei.“

În mod incredibil, doi dintre ei au supraviețuit.

Ne îndreptăm cu elicopterul spre același loc, aflat la poalele Carpaților. Aparatul coboară în picaj spre un pod de cale ferată care traversează albia pietroasă a Prahovei. Plonjăm la fel de abrupt ca Eager Eagle, în ultimele sale secunde. }in în mână o fotografie a avionului prăbușit în august 1944, înconjurat de soldați români. În fața noastră, peisajul e neschimbat.

Mai târziu, revenim aici cu o mașină, pe un drumeag accidentat, care ne duce până în albia râului, diminuat de seceta verii, acolo unde cei opt militari și-au pierdut viața. Îmi amintesc de fragilitatea bombardierului și de faptul că membrii echipajului aveau între 19 și 22 de ani, mult mai tineri decât fiul meu, Nicholas. Tragedia e și mai mare dacă mă gândesc la victimele făcute la sol, printre civili.

La treisprezece ore de la decolarea din Libia, aeronave dispersate și-au făcut apariția deasupra orașului Benghazi. Din 178, doar 88 s-au întors, dintre care mai bine de 50 avariate. Cinci sute treizeci și doi de aviatori au fost uciși, răniți sau făcuți prizonieri după prăbușire sau parașutare. Această pierdere a reprezentat cel mai mare preț în vieți omenești și avioane plătit de americani în raidurile Celui de-al Doilea Război Mondial.

Inițial, buletinele de știri au lăudat această realizare și efectele ei asupra dispozitivelor naziste. Dar, după decenii, istoricul american Richard Davis a reevaluat efectele operațiunii TIDALWAVE: „Misiunea a distrus sau a avariat 40% din capacitatea de producție, iar reparațiile au durat între două și șase luni. Dar Ploieștiul continua să funcționeze la 60% din capacitate și, mai mult, la încheierea reparațiilor, producția a crescut. Deși bine gândit, raidul a fost incorect executat, dar și așa a oferit dovezi solide că raidurile la joasă înălțime nu vor da rezultatele scontate.“

Cercetând faptele, descoperim ceva neașteptat. În 1939, nu numai că Forțele Aeriene Române erau pe locul trei în Europa ca mărime, dar avionul de vânătoare IAR-80, creat la Brașov, era considerat egal cu cele mai bune avioane de vânătoare englezești și germane. În anii 1930 și la începutul anilor 1940, orașul transilvănean Brașov avea o industrie aeriană în plină dezvoltare.

De pe acoperișul turnului de zece etaje, bine proporționat, al fabricii, privim în jos la fostul hangar aerian, cu fața spre urmele unei piste de aterizare ce duce spre un teren deschis, buruienos. În acest hangar, oamenii de la IAR creau și testau elemente de design experimental. Variantă radical îmbunătățită a unui model polonez mai vechi, avionul de vânătoare IAR-80 era avansat din punct de vedere tehnologic și aerodinamic, având o viteză de 510 km/oră și șase tunuri. Până în 1941, când fabrica a fost lovită de bombardiere americane, au fost construite aici patru sute cincizeci de avioane.

Aflată sub tutelaj sovietic postbelic, în 1948 Fabrica de Avioane de la Brașov a fost dezasamblată și dusă în Rusia, ca daune de război. Industria s-a reorientat spre producerea de tractoare rudimentare. Astăzi, Uzina „Tractorul“ e un gigantic complex industrial abandonat. Pe cele 150 de hectare se întind, în mirosul persistent de benzină și ulei, mormane gigantice de fier vechi, ziduri dărâmate, gunoaie, resturi de documente, haine vechi, o mănușă, pantofi scâlciați. Investitorii îi oferă acestui loc o nouă șansă prin proiecte imobiliare moderne.

În anii ’30, s-au afirmat mulți piloți români de vânătoare foarte bine pregătiți. Până la încheierea războiului, o sută douăzeci și șase dintre ei își câștigaseră mult râvnitul titlu de „as“, acordat celor cu peste cinci avioane doborâte. Asemenea „Baronului Roșu“, legendarul pilot german din Primul Război Mondial, și ei au devenit eroi ai generației lor, unii – ca Alexandru Șerbănescu, cu 55 de avioane doborâte –, având sute de misiuni de luptă la activ. Înregistrările și filmele de arhivă îi înfățișează ca pe niște luptători profesioniști și oameni de viață, manevrând aparate de zbor de ultimă generație. Dar, pe măsură ce războiul continua, au fost răpuși unul câte unul.

Având în vedere că Luftwaffe-ul lui Hitler își lua 40% din combustibilul cu cifră octanică ridicată necesar din România, generalul Dwight D. Eisenhower a ordonat Armatei a 15-a aeriene să efectueze raiduri la mare înălțime de la bazele reocupate din Italia. Între aprilie și august 1944, au fost vizate rafinării, depouri, fabrici și căi ferate. Pentru aviatorii români, asta nu însemna doar bombardiere americane B-24 și B-17, ci și o nouă generație, letală, de avioane de vânătoare P-38 și P-51. La bordul unui P-51 „Checkertail“ se afla locotenentul american Barrie Davis, în vârstă de 21 de ani, care avea să devină el însuși un „as“. Pentru el, momentul de răscruce a venit în istorica zi de 6 iunie 1944, dar nu pe plajele din Normandia, unde debarcau aliații.

Pe 6 iunie, Davis escorta bombardiere americane B-17 într-un raid asupra orașului Galați, port la Dunăre, lansat de la baze temporare din Ucraina sovietică. Acum, la 86 de ani, el ne primește, pe mine și pe Nicholas, la el acasă, în Carolina de Nord, ca să ne povestească despre ziua aceea. „Trei dintre noi eram separați de raidul bombardierelor B-17. La un moment dat, am privit afară și am zărit în depărtare un avion, gândindu-mă că era unul de-al nostru – și-a reamintit el. Înainte să mă dezmeticesc, carlinga mi-a fost zdrobită și distrusă. Am leșinat. Cioburile de plexiglas sunt încă în corpul meu.“

Când Davis și-a revenit, nu-și putea crede ochilor. Aparatul P-51 zbura singur. Îndreptându-se spre nord, el a reușit să se ghideze spre Piriatin, baza lui temporară din Ucraina, aflată la câteva sute de km distanță. La o înălțime de 8.000 de metri, în frig, cu carlinga distrusă și cu picioarele aproape înghețate, el a aterizat și a descoperit că ampenajul era atât de sever avariat, încât avionul n-a mai zburat niciodată. Și nu a fost singurul noroc: în rezervorul său exista un obuz inamic, neexplodat.

La scurt timp după atac, conducătorul escadronului lui Davis, comandantul secund Wayne Lowry, el însuși un „as“, s-a postat în spatele atacatorului român, a tras și l-a silit să aterizeze cu propriul Messerschmitt avariat pe un câmp. Pilotul a scăpat ca prin urechile acului. Un proiectil s-a înfipt în blindajul din spatele scaunului său.

„Încă mai simt în coloană durerea de la glonțul din blindaj“ – îi spune generalul Ion Dobran lui Barrie Davis, al cărui P-51 fusese lovit de el.

Au trecut șaizeci și șase de ani și niciunul dintre cei doi bărbați nu anticipase o asemenea posibilitate. Dar iată că, în acest ianuarie geros, la –29°C, cei doi „ași“ stau împreună într-o stațiune din Munții Carpați. S-au întâlnit cu doar o zi în urmă la București, la Muzeul Național al Aviației, îmbrățișându-se călduros în fața numeroșilor oficiali, a presei și operatorilor de televiziune. Întâlnirea a fost găzduită de șeful de Stat Major al Forțelor Aeriene Române, generalul Ion-Aurel Stanciu, iar ambasadorul Statelor Unite Mark Gitenstein le-a urat și el bun-venit. Timp de șase decenii, fiecare a dorit în secret să-l cunoască pe celălalt. Acum ei s-au întâlnit ca prieteni, nu ca dușmani.

„M-ai nimerit pentru că unul dintre cele trei avioane ale escadronului meu s-a rătăcit – îi spune Davis. Mi s-a părut că îl zăresc în depărtare. Dar de fapt erai tu, în avionul de vânătoare Bf 109.“

„M-am strecurat în spatele tău – răspunde repede Dobran –, ca să te prind în focul încrucișat al mitralierelor de la 300-400 m, apoi am tras.“

Fața sa e stoică și lipsită de emoții, iar degetele retrăiesc momentul dramatic, mișcându-se din reflex, ca și cum ar acționa comenzile din carlinga cea strâmtă.

„Să știi – îi spune Davis lui Dobran – că Mustangul meu n-a mai zburat niciodată. Mi-a părut tare rău. Ai doborât un avion și aproape că m-ai ucis și pe mine.“

Dobran, cu o privire de vultur și foarte ager la cei 91 de ani ai săi, îi răspunde printr-un zâmbet timid.

În 1944, la 24 de ani, după ce zburase cu un IAR-80 în primii ani de război, Dobran trecuse pe mult mai performantul Messerschmitt Bf 109G, unul dintre numeroasele fabricate la Brașov. Pe 6 iunie, sirenele au răsunat la bază. A lăsat jocul de cărți și a fugit la aparatul de zbor. Deși era un pilot încercat, care luptase iarna deasupra Rusiei sovietice, aceasta urma să fie prima sa confruntare cu avioanele de vânătoare americane și cu P-51-ul lui Davis.

Între august 1943 și august 1944, raidurile aeriene americane și-au cerut tributul în morți. Victimele s-au numărat cu miile.

„Au fost îngropați aici – spune respectuos preotul satului despre cei opt oameni care muriseră și ale căror trupuri fuseseră găsite. După război – adaugă el –, soldații americani au venit aici și le-au luat rămășițele.“

Condusesem până aici de la București înspre Dunăre, prin câmpii nesfârșite, pe drumuri de țară, până în satul Gălățeni, pentru a ne întâlni cu trei ofițeri rezerviști din Delaware. Echipați cu hărți și GPS-uri, scopul lor era să găsească locul unde se prăbușise Sparta-Wilkins, un B-24 în care se afla Howard Wilkins, tatăl unui prieten de-al lor, și să confirme locul morții sale.

În gospodăria neîngrijită a unui sătean, o primă descoperire neașteptată. Cu ochiul său ager, Dan Melinte, istoric al aviației din Cel de-al Doilea Război Mondial, care ne însoțește, zărește bucăți mari de metal transformate în gard. Se dovedesc a fi fragmente masive de aluminiu din Sparta-Wilkins, aparatul B-24 prăbușit. Pe ele găsim însemnări scrise de muncitorii care asamblaseră avionul. „Există o arhivă cu nume?“ – îl întreabă colonelul Glenn Watson pe preotul satului.

„Poate“ – răspunde acesta simplu, propunându-ne să-l însoțim la biserica sa și la micul cimitir aflat pe un delușor. Dispărând într-un birou, el revine cu un caiet gros și jerpelit – registrul înmormântărilor. Ne strângem în jurul lui, cercetând pagină după pagină până ajungem la 1944. Și acolo, unul după altul, apar opt nume de americani. E un moment deosebit. Vizitatorii își dau seama că modesta biserică ortodoxă din acest sat i-a onorat, așa cum a putut, pe cei opt aviatori străini.

La scurt timp, câțiva săteni în vârstă ne arată fostul sediu al secției de poliție, o căsuță al cărei subsol servise drept închisoare temporară pentru William Giambrone, unul dintre cei doi supraviețuitori. Nicholas și cu mine îl întâlniserăm în SUA cu câteva săptămâni în urmă. Parașutându-se de pe Sparta-Wilkins, el și-a amintit cum a fost capturat de sătenii înarmați cu furci și apoi dus de soldați la locul prăbușirii de la Gălățeni.

„Mi-au arătat câțiva dintre camarazii mei. Erau întinși pe jos, dezintegrați.“ Și, fără să dea semne de emoție, adaugă: „N-aveam pantofi, așa că am luat o pereche de la unul dintre ei.“ De acolo, cu căruța și apoi cu trenul, a început călătoria sa spre închisoarea de la București.

Până în august 1944, numărul supraviețuitorilor din avioane doborâte în România ajunsese la 1.110 aviatori americani și 150 ai aliaților. Spre uimirea și ușurarea multora dintre ei, autoritățile militare locale au refuzat să-i predea nemților și, probabil, i-au salvat de la o soartă nefastă. Mulți au fost internați în diferite locuri din București; răniții au fost tratați la București, Ploiești și Sinaia.

Unii au fost găzduiți într-o clădire retrasă, lângă o haltă feroviară din Timișul de Jos, nu departe de Brașov. Pentru cei în jur de 100 de aviatori de acolo, viața a fost austeră, însă lipsită de griji. Reprezentanții Crucii Roșii elvețiene veneau în vizită și lăsau pachete cu mâncare și pături. Voleiul și jocurile de cărți îi ajutau pe prizonieri să-și treacă timpul. Aflată la numai 50 de metri de un nod de cale ferată, neschimbată din timpul războiului, clădirea închisorii găzduiește acum câteva familii. Invitați într-o sufragerie modestă, ni se spune că aceasta era sala de mese a prizonierilor.

„Acum e tăiată de un perete despărțitor“ – se grăbește o doamnă să ne informeze. O fotografie cu americanii luând masa se suprapune perfect peste decor. Terenul de volei se află încă acolo. La fel și resturile de sârmă ghimpată de-a lungul unor ferestre. La capătul unui coridor întunecos din pivniță, ni se arată o încercare neizbutită de a săpa un tunel de evadare.

Afară, pe o bancă, stau câțiva săteni mai tineri și mai bătrâni. Le facem cinste cu bere și sucuri și descoperim că amintirile lor vagi despre război îi preocupă mai puțin decât lipsa locurilor de muncă sau greutățile de zi cu zi. Glumele revin la ce spuseseră prizonierii despre relația lor amicală cu localnicii, care le aduceau, „neoficial“, ouă și lapte.

Până în vara lui 1944, războiul se întorsese împotriva Germaniei, iar armatele rusești înaintau dinspre nord. Pe 23 august, simțind schimbarea raportului de forțe, regele Mihai a ordonat arestarea și încarcerarea mareșalului Ion Antonescu și s-a alăturat forțelor aliate. Ceea ce mai rămăsese din cele treizeci și patru de divizii care luptaseră împotriva Uniunii Sovietice la Stalingrad luptau acum împotriva armatei naziste, care se retrăgea spre vest către Budapesta, iar apoi către Praga. O sută din cei 126 de „ași“ români fuseseră uciși în luptă. Alexandru Șerbănescu, cel mai bun dintre ei, cu 590 de misiuni și 55 de avioane doborâte, inclusiv 28 de aparate aliate, a fost ucis de un avion de vânătoare american, cu cinci zile înainte ca România să întoarcă armele.

Pe 23 august, prizonierii aliați de la București și-au dat seama de schimbarea taberelor după ce paznicii închisorii și-au abandonat spontan posturile. Cei 1.274 de aviatori americani și aliați erau dezorientați, lipsiți de mijloacele de a pleca. Nimeni nu știa ce se va întâmpla în continuare. Din ordinul lui Hitler, avioanele Luftwaffe au bombardat Bucureștiul, iar piloții români le-au atacat.

Ce s-a întâmplat patru zile mai târziu a uimit prin cutezanță. Fără a fi detectat, un Messerschmitt 109, pilotat de căpitanul Constantin Cantacuzino, un „as“ al zborului, bogat, aristocratic și popular, în vârstă de 34 de ani, a ajuns în Italia având steagul american pictat rudimentar pe ambele părți ale fuzelajului.

Spre stupoarea personalului militar de la baza aeriană Foggia, el a anunțat: „Am o surpriză pentru dumneavoastră!“ Sărind din carlinga avionului său cu un singur loc, a demontat capacul compartimentului pentru radio din spatele pilotului, de unde au apărut două picioare. Ele aparțineau colonelului James A. Gunn III, pilotul texan al unui B-24 doborât cu doar zece zile în urmă, în timpul unui raid asupra Ploieștiului. Cantacuzino îl scosese din România după ce, cu numai câteva zile mai devreme, se declarase dispus să-i ajute pe prizonierii din România să alerteze autoritățile americane.

„N-a fost un zbor plăcut“ – avea să spună Gunn despre survolul de 900 de kilometri într-o cutie zgomotoasă, strâmtă și întunecată.

Comandanții americani au reacționat rapid și s-a ordonat imediat recuperarea prizonierilor de război. Pe 31 august, trei escadroane, constând din douăsprezece aparate B-17, protejate de o consistentă escortă formată din celebrele avioane de vânătoare Tuskegee „Red-Tail“, au aterizat pe Aeroportul de la Popești, la vest de București. Spre mirarea tuturor, la aeroport și-au făcut apariția amenințători niște tineri soldați sovietici călare.

În decurs de zece zile, ultimii americani, inclusiv zece soldați veniți de la Constanța pe acoperișul unui vagon, au fost evacuați. Războiul aerian dintre Statele Unite și România se încheiase.

Articolul a apărut în numărul din decembrie 2010 al revistei National Geographic

Colaborator constant al NG, Dan Dimăncescu a scris articolul „Proba de foc“, pentru numărul din decembrie 2008 al revistei. El a studiat războiul aerian din România împreună cu fiul său, Nicholas, regizorul documentarului „Cavalerii aerului“, despre bombardamentele din Cel de-al Doilea Război Mondial, care va fi difuzat la TVR pe 1 decembrie 2010. În timp ce lucrau film, Dan și Nicholas l-au invitat pe Barrie Davis să-și cunoascăfostul inamic, pe românul Ion Dobran. Nicholas Dimăncescu și-a pierdut viața în 2011, într-un accident în munți, în timp ce lucra la al treilea film al său, „Decoding Dacia”.

Sărbători

În calendarul ortodox: Scoaterea Sfintei Cruci; Sf 7 frați Mucenici Macabei
În calendarul romano-catolic: Sf. Alfons Maria de Liguori, episcop, învățător al Bisericii. Alfons Maria de Liguori (n. 1696, Napoli, d. 1787, Pagani, Campania, Italia) a fost un episcop catolic italian, întemeietor al unei congregații călugărești, învățător al Bisericii, sfânt. S-a născut la Napoli în anul 1696. La vârsta de 16 ani și-a luat doctoratul în dreptul civil și canonic. A fost hirotonit preot la vârsta de 30 de ani și apoi a întemeiat Congregația Preasfântului Răscumpărător (a Redemptoriștilor) (la Congregazione del Santissimo Redentore) în vederea propovăduirii vieții creștine în popor. Ales episcop la Santa Agata dei Gothi în Campania, își petrecea cea mai mare parte a timpului la amvon sau spovedind. După o vreme și-a dat demisia. A murit la Pagani (Campania) în anul 1787. A fost canonizat în 1839 și proclamat învățător al Bisericii în 1871. Sf. Alfons a scris numeroase lucrări, mai ales de morală, domeniu în care este socotit un maestru. Despre necesitatea rugăciunii, scria:
Cine se roagă se mântuiește cu siguranță; cine nu se roagă se osândește cu siguranță (Del gran mezzo della preghiera).
România: Ziua Tanchiștilor. Sărbătoarea a fost instituită la 1 august 1919, prin ordin al regelui Ferdinand I, avându-se în vedere faptul că la garnizoana militară din Mihai Bravu (județul Giurgiu) s-a înființat un batalion de ”care de asalt”, act ce a marcat apariția armei tancuri în Armata României. Pregătirea personalului de specialitate a continuat la Giurgiu, înființându-se aici, la 1 octombrie 1919, Batalionul carelor de asalt, prima formațiune de tancuri a Armatei Române. Datorită spațiului insuficient de la Giurgiu, la 15 ianuarie 1920 s-a dispus dislocarea batalionului la Târgoviște, iar la 1 ianuarie 1921, a luat ființă Regimentul de Care de Luptă.
China: Ziua Armatei Populare Chineze.
Elveția: Ziua națională.
Benin: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței. (1960)

RELIGIE ORTODOXĂ 1 August

Scoaterea Sfintei Cruci; Sf 7 frați Mucenici Macabei

Scoaterea Sfintei Cruci

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei si de viata facatoarei Cruci.

Era obiceiul la Constantinopol în aceasta zi de a scoate Lemnul Sfânt al Cinstitei si de-viata-facatoarei Cruci din palatul imperial în procesiune pâna la catedrala Sfânta Sofia, la care participau multime de preoti si diaconi, care o tamâiau pe tot acest drum. Procesiunea se oprea pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se facea binecuvântarea apei, pestru ca apoi Sfânta Cruce sa fie pusa pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserica se faceau apoi, in fiecare zi, pâna la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni in cartierele orasului, pentru a purifica aerul si a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau raspândi cu repeziciuni la acea epoca si mai evea pe caldurile din luna august. Astfel, dupa ce a folosit toturor celor care au cinstit-o cu credinta, Sfanta Cruce era repusa în palatul împaratului.

Sf 7 frați Mucenici Macabei

Mai înainte de a începe povestirea pătimirii sfinţilor mucenici -care s-a scris pe pământ în cărţile Macabeilor, iar la ceruri în cărţile vieţii veşnice -, este lucru cuviincios să povestim, pe scurt, ca o înainte cuvântare, începutul tulburării Ierusalimului, care a fost în anii aceia, şi a prigonirii celor ce păzeau cu dreaptă credinţă legea lui Dumnezeu. Această prigonire s-a ridicat mai întâi de către învăţătorii de lege cei mincinoşi şi de către arhiereii Ierusalimului cei iubitori de stăpânire. Apoi, prin îngăduinţa lui Dumnezeu care se mâniase, a fost înmulţită de neamurile cele necurate care stăpâneau pe evrei şi care au umplut Sfânta Cetate de sânge, iar locurile sfinte ale lui Dumnezeu, de urâciuni.

După cea dintâi mare şi înfricoşată dărâmare a Ierusalimului de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, care s-a întâmplat în zilele lui Sedechie, împăratul iudeilor, despre care se scrie în vieţile Sfinţilor Prooroci Ieremia şi Iezechiel, trecând şaptezeci de ani şi poporul iudeu întorcându-se din robie, prin milostivirea lui Dumnezeu, iarăşi s-a înnoit Ierusalimul împreună cu templul Domnului cu frumoase şi puternice zidiri, şi s-a încuviinţat sfinţenia Domnului cu toată buna podoabă, după asemănarea celei dintâi, precum despre aceasta se povesteşte pe larg în cartea lui Neemia şi în cea a lui Ezdra. Deci popoarele lui Dumnezeu înmulţindu-se, locuiau în Palestina ca şi mai înainte, iar Sfânta Cetate înflorea în legea lui Dumnezeu prin buna credinţă şi prin linişte, multă vreme îndreptân-du-se de boierii şi de judecătorii lor care îi conduceau pe dânşii, deşi erau sub stăpânirea împăraţilor păgâni. Ei erau în slavă şi în cinste dinspre toţi; căci şi împăraţii neamurilor şi mulţi stăpânitori, deşi erau închinători de idoli, însă cinsteau pe Dumnezeul lui Israel, trimiteau daruri în Ierusalim la templul Domnului şi pe arhiereii lui Dumnezeu îi aveau în mare cinste, precum a făcut şi Alexandru, împăratul Macedoniei, care, întâmpinând şi văzând pe Ada arhiereul, i s-a închinat lui până la pământ; apoi, intrând în cetate şi în templu, a adus daruri şi jertfe Domnului Savaot.

Acelaşi lucru l-au făcut după dânsul şi alţi stăpânitori elineşti. Ptolomeu Filadelful, împăratul Egiptului, a trimis multe daruri templului Domnului din Ierusalim şi a scris către Eleazar arhiereul, rugându-l să-i trimită cărţile Legii Domnului şi bărbaţi înţelepţi, ca să le poată tălmăci din limba evreiască în limba elinească. După dânsul, un alt Ptolomeu, care se numea Filopator, împăratul Egiptului, biruind puterea lui Antioh cel Mare, împăratul Siriei, şi venind în Iudeea, a intrat în templul Domnului din Ierusalim şi a adus jertfă de mulţumire adevăratului Dumnezeu. Asemenea şi marele Antioh, biruind puterea Egiptului după aceea, s-a dus în Ierusalim la închinarea cerescului Dumnezeu şi a dus în sfântul templu mulţumire Domnului cu jertfe. El a dăruit multe daruri arhiereului şi celorlalţi mai mari ai iudeilor.

Intr-o cinstire ca aceasta era Ierusalimul din partea păgânilor, asemenea era şi templul Domnului. Despre aceasta se pomeneşte şi în Sfânta Scriptură, unde se scrie astfel: Inşişi împăraţii cinsteau locul şi preamăreau templul cu multe daruri. O cinste ca aceasta a Ierusalimului a fost până atunci când cei mai mari vieţuitori ai lui, petrecând în frica lui Dumnezeu, păzeau Legea Domnului şi petreceau viaţă plăcută Lui. Însă, după ce s-au abătut întru fărădelegi, atunci toate relele, ca şi mai înainte, au năpădit asupra lor.

Iar începutul răului a fost astfel: În zilele dreptului şi sfântului arhiereu Onia, care era fiu al dreptului Simon arhiereul, cel lăudat în cărţile lui Sirah, şi pe vremea împărăţiei lui Seleuc, fiul marelui Antioh, care domnea peste Siria, era în Ierusalim un bărbat oarecare, anume Simon, din seminţia lui Veniamin. Aceluia îi era încredinţată ocârmuirea averilor templului, a slujitorilor, şi dregătoria ostaşilor rânduiţi spre paza templului. Acela fiind mândru şi plin de răutate, se împotrivea totdeauna arhiereului şi făcea oarecare răutăţi în popor. Şi nesuferind el certările şi sfatuirile care i se făceau adeseori de arhiereu, s-a gândit să facă supărare nu numai arhiereului, dar şi templului. Drept aceea, ducându-se la Apolonie, voievodul ţării Siriei şi Feniciei, i-a spus despre adunarea sinedriului şi despre bogăţia care este în cămările casei Domnului; şi i-a mai spus că se păzeşte, împreună cu cele bisericeşti, şi o vistierie nespus de mare a poporului cel de obşte, şi zicea că toate acelea pot să intre în mâinile împăratului.

Deci voievodul a înştiinţat despre aceasta pe împărat, iar acela, ca un iubitor de aur ce era, a trimis îndată la Ierusalim cu putere de oaste pe Eliodor, vistiernicul bogăţiilor împărăteşti, ca să ia de acolo vistieriile cele bogate care se aflau în templu şi să le aducă la împărăţie. Iar Eliodor ducându-se, când a început a îndrăzni să facă silă templului şi să jefuiască averile lui, care erau păzite pentru hrănirea săracilor, a străinilor, a văduvelor şi a orfanilor, ce a pătimit? Despre aceasta se scrie pe larg în a doua carte a Macabeilor, în capitolul al treilea, că a fost bătut cumplit de îngeri, aproape să moară şi, nesporind nimic, s-a întors la cel ce l-a trimis.

Apoi, nu după multă vreme, a pierit împăratul Seleuc, ucis de ai săi. Iar după el a luat împărăţia cel mai rău la obicei, fratele bun al lui, cu numele Antioh, cu porecla Epifanis, adică luminos, dar care mai mult era numit de alţii Epimanis, adică nebun, pentru că s-a sculat cu nebunie împotriva lui Dumnezeu cel adevărat şi împotriva sfinţeniei Lui, facându-se chip al lui antihrist.

În împărăţia acelui Antioh s-a început cea mai mare tulburare în Ierusalim, pentru că un frate al arhiereului, anume Iason, dorind să aibă el dregătoria arhierească, a mers la împărat şi i-a dat mult aur, cumpărând stăpânirea Ierusalimului. Incă acel ticălos iubitor de stăpânire, vrând să placă împăratului, s-a alipit de păgâni şi se făgăduia să aducă poporul evreiesc la păgânism. Astfel, câştigând stăpânire de la împărat, a izgonit de la arhierie pe Sfântul Onie, fratele său, şi făcându-se singur arhiereu, a început a strica legile cele bune ale cetăţii şi a aduce înăuntru fărădelegile păgâneşti.

El a zidit la marginea Muntelui Sionului o privelişte şi şcoli elineşti, făcătoare de înţelepciuni născocite, de lupte tinereşti şi de jocuri; iar pe tinerii care se deprindeau la acelea i-a rânduit să petreacă în casele desfrânatelor; căci împotriva legii poruncise să fie în sfânta cetate şi femei destrăbălate, ca, după obiceiul elinesc, fără de opreală să se săvârşească necurăţiile trupeşti. Astfel, băgând în Ierusalim necurăţia elinească, pe mulţi i-a întors de la dreapta cinstire de Dumnezeu. Pe preoţi i-a făcut să lase templul lui Dumnezeu şi să ia aminte la privelişte, la alergările de cai, la lupte şi la toate jocurile şi neorânduielile păgâneşti, cu care, înşelându-se cei tineri şi fără de minte, lăudau legile şi obiceiurile elineşti, şi, părăsind Legea lui Dumnezeu, se plecau cu înlesnire la fărădelegea păgânilor.

Iar cei ce erau înţelegători şi adevăraţi iubitori ai dreptei credinţe, văzând fărădelegile care se făceau, suspinau pentru călcarea Legii Domnului şi pentru spurcarea sfintei cetăţi şi plângeau pentru pierzarea poporului celui de un neam cu dânşii, care mergea în urma lui Iason, povăţuitorul cel orb, care, pentru iubirea de stăpânire, a părăsit pe Dumnezeu şi Legea Lui cea sfântă şi a vândut libertatea bunei credinţe părinteşti, făcând o sminteală şi o împiedicare ca aceasta poporului lui Dumnezeu. Acel Iason, arhiereu mincinos, fiind trei ani în stăpânire, a fost izgonit de altul, asemenea lui, iubitor de stăpânire şi iubitor de păgânătate elinească, cu numele Menelae; şi ceea ce i-a făcut Iason mai înainte fratelui său celui drept, tot aceea a pătimit el însuşi, căci acel Menelae, dând mai mult aur împăratului, a luat stăpânirea arhierească şi a izgonit pe Iason, iar Sfântului Onie, arhiereului celui mai dinainte, i-a mijlocit moarte prin ucidere de la păgâni.

Dar, nepetrecând mult la arhierie, a pătimit izgonire în acelaşi chip, căci Lisimah, fratele lui, umplând mâinile împăratului cu mită, a câştigat arhieria. Dar şi el, răpind tâlhăreşte vasele şi furând aurul bisericesc, a fost ucis de popor, iar Menelae, fratele său, vrând să se răzbune pentru moartea fratelui său, a cumpărat de la împărat dreptul de a pedepsi pe ierusalimiteni cu moartea şi mulţi dintre ei, desăvârşit nevinovaţi, şi-au pierdut viaţa. Odată cu aceasta, a luat iarăşi de la împărat stăpânirea arhierească.

Făcându-se în Ierusalim nişte neorânduieli şi tulburări ca acestea, din zi în zi se înmulţea păgânătatea elinească, iar fărădelegile făcându-se la arătare, se mânia şi se întărâta Dumnezeu. Deci s-a apropiat răzbunarea Lui cea cu dreaptă judecată şi s-a făcut un semn minunat, vestind mai înainte mânia lui Dumnezeu care venea asupra cetăţii, căci s-au văzut în văzduh nişte cete de oaste adunându-se la război, cu ostaşi alergând pe cai, îmbrăcaţi cu haine de aur, având coifuri pe capetele lor, iar în mâini săbii trase şi suliţe. Şi unii se tăiau cu săbiile unul pe altul, alţii ridicau suliţele şi pavezele, iar alţii se însăgetau cu săgeţi şi făceau felurite lupte şi războaie, ieşind strălucire din arme şi din zale în chipul aurului.

Acea vedere era înfricoşată şi înspăimântătoare. Ea s-a arătat până la patruzeci de zile şi tot poporul era în mare cutremur şi în nepricepere, zicând în sine: „Ce să fie aceasta?" în acea vreme a venit o veste mincinoasă în Ierusalim despre moartea împăratului, ca şi cum ar fi murit în războiul Egiptului; pentru că atunci se dusese să se lupte împotriva Egiptului. Iar ierusalimitenii care erau binecredin-cioşi s-au bucurat şi dănţuiau cu veselie, socotind că într-adevăr a pierit acel rău şi păgân împărat, apoi, înştiinţându-se că n-a murit, ci este viu şi se întoarce din Egipt în Siria, s-au sfătuit să lepede de pe dânşii jugul lui şi să nu-i mai slujească; deci s-au pregătit să se împotrivească lui. Inştiinţându-se de toate acestea împăratul, s-a umplut de multă mânie şi a plecat cu oastea sa spre Ierusalim. Atunci ierusalimitenii au închis cetatea împotriva lui, însă nu au putut să se împotrivească puterii lui, de vreme ce era neunire între cetăţeni; pentru că unii dintr-înşii, care se abătuseră spre păgânătate, erau prieteni ai împăratului, iar mai vârtos Menelae, mincinosul arhiereu.

De aceea, împăratul a luat cetatea cu puterea sa de oaste şi a poruncit ostaşilor să ucidă fără de cruţare pe toţi cei ce se vor întâmpla pe uliţele cetăţii; apoi, intrând prin case, să înjunghie pe bărbaţi şi pe femei, pe bătrâni, pe tineri şi pe prunci. Deci numărul celor ucişi în cele trei zile a fost optzeci de mii, iar al celor legaţi şi aruncaţi în temniţă, patruzeci de mii; şi nu mai puţini au fost daţi în robia ostaşilor. Incă a îndrăznit a intra cu mândrie şi în templul Domnului, având înainte conducător pe Menelae, care se făcuse vânzătorul patriei şi al legii. Deci a luat altarul cel de aur, sfeşnicul de aur, cădelniţele de aur şi toate vasele cele de mult preţ ce erau date de alţi împăraţi spre înfrumuseţarea templului. A luat catapeteasma, coroanele şi toata podoaba cea de aur şi vistieriile cele tăinuite pe care le-a găsit - aurul şi argintul -, pe toate le-a luat. Şi pustiind şi spurcând templul lui Dumnezeu şi umplând cetatea de sângiuri, de risipire şi de multă tânguire, s-a întors în Antiohia, lăsând în Ierusalim şi în toată Iudeea chinuitori mai cumpliţi decât el, spre muncirea poporului lui Israel.

Iar după câtăva vreme, împăratul Antioh a scris la toată împărăţia sa poruncă, ca toate popoarele din toate seminţiile să fie una cu dânsul, ţinându-se împreună de zeii şi de legile elineşti. Şi toate neamurile s-au plecat la porunca împăratului şi mulţi din iudei s-au supus aceluia, au jertfit idolilor şi au spurcat sâmbetele lor. Nu după multe zile, împăratul a trimis la Ierusalim pe unul din sfetnicii săi, bărbat bătrân şi de neam atenian, ca să silească pe toţi evreii să se lepede de legile lor părinteşti, să se închine idolilor şi să guste din cele jertfite lor; iar mai ales i-a poruncit să-i silească să mănânce carne de porc, de la care îi opreşte legea evreiască. încă i-a poruncit ca templul Domnului să-l facă capişte idolească, schimbându-i numele lui în capiştea lui Zeus al Olimpului, iar pe idolul lui Zeus să-l pună în locul cel sfânt.

Deci trimisul acela, venind cu oaste în Ierusalim, împlinea porunca împăratului, spurcând cu idoli şi cu jertfe necurate sfinţenia lui Dumnezeu şi silind poporul Lui la păgânătatea aceea. Deci mulţi evrei împuţinaţi la suflet au alergat cu sârguinţă la jertfele idoleşti; însă cei care erau statornici în credinţă au fugit în munţi şi în pustii, ascunzându-se în peşteri şi în prăpăstiile pământului, temându-se de chinuri şi ferindu-se de spurcăciunile idoleşti. Iar alţii, fiind prinşi, erau duşi cu sila în ziua naşterii împăratului şi în celelalte praznice elineşti urâte lui Dumnezeu, spre a aduce jertfa; dar erau şi mulţi din acei care nu voiau să se supună la porunca cea necurată. Şi era frică mare peste toate popoarele, şi nimeni nu îndrăznea la arătare să se numească iudeu, nici să ţină sâmbăta, nici să taie împrejur pe fiii lor, nici să facă ceva după legea lui Moise, pentru că toţi vedeau înaintea ochilor lor chinurile şi moartea care îi aştepta.

În vremea aceea, două femei evreice au fost pârâte la trimisul împăratului cel chinuitor, cum că pruncii pe care i-au născut, i-au tăiat împrejur, după legea lor. Deci chinuitorul a poruncit să le prindă şi, spânzurându-le pruncii de grumajii lor, să le poarte, spre batjocură, prin cetate; apoi au fost aruncate jos de pe zidurile cetăţii într-o groapă, luându-şi astfel sfârşitul cel mucenicesc împreună cu fiii lor.

Alţii dintre iudei se adunaseră prin peşterile cele din jurul cetăţii, ca să-şi prăznuiască în taină ziua sâmbetei, despre care înştiin-ţându-se tiranul, a poruncit ca pe toţi să-i ardă în foc. După aceasta a fost prins unul din cei mai mari cărturari, cu numele Eleazar şi cu rânduiala preot, bătrân de ani, cu cinstea feţei bine împodobit, înfrumuseţat cu cărunteţile şi cu înţelepciunea cea cu bună credinţă. El era ştiut de toţi ca unul dintre cei dintâi învăţători de lege în Ierusalim, fiind unul din cei şaptezeci şi doi de tâlcuitori, care a tălmăcit cărţile evreieşti în limba elinească, după porunca lui Ptolomeu Filadelful, împăratul Egiptului. Despre pătimirea acestui cinstit bătrân Eleazar se povesteşte astfel în Sfânta Scriptură:

Fiind adus el înaintea păgânului, când îi băgau în gură cu sila carne de porc ca să mănânce, voia mai bine să-şi aleagă moartea cea slăvită şi mucenicească pentru Legea Domnului, decât viaţa cea necinstită şi hulită, întru mânierea lui Dumnezeu. Şi mergea de voie la chinuri, scuipând din gură carnea cea spurcată de care se atinsese şi se dădea pe dânsul pildă celorlalţi evrei temători de Dumnezeu, care aveau să moară pentru Legea Lui, învăţându-i cu fapta, că nu se cade a îndrăzni cineva la păcat, ca să-şi poată feri viaţa de aici, nici să mânie cu fărădelegile sale pe Dumnezeu, pentru această vremelnică viaţă, care este iubită de oameni.

Iar unii din păgâni, arătându-se miloşi faţă de Eleazar pentru cunoştinţa cea de demult cu dânşii, îi aduceau în taină cărnuri, nu de porc, ci de alte animale neoprite de lege, şi-i ziceau la ureche: „Primeşte acestea în locul celor de porc şi mănâncă-le înaintea tuturor, ca şi cum ar fi de porc, ca toţi, văzându-te că mănânci carne, să creadă că mănânci carne de porc, cum porunceşte împăratul, şi aşa vei scăpa de chinuri şi de moarte!" Dar binecunoscătorul şi plăcutul lui Dumnezeu bătrân, îndată a răspuns către dânşii, zicând: „Mai bine îmi este ca îndată să mă arunc în iad, decât să mânii pe Dumnezeul meu prin călcarea Legii Lui celei sfinte; nici nu se cuvine vârstei noastre celei bătrâne să ne făţărnicim spre sminteala tinerilor celor mulţi. Căci dacă tinerii mă vor vedea făcând aceasta, la care voi mă sfătuiţi să fac, vor zice: «Iată, Eleazar la adânci bătrâneţi a lăsat legea părintească şi s-a lipit de păgâni!» Şi aşa aceia, pentru făţărnicia mea, se vor depărta de la Dumnezeul cel adevărat şi vor pieri; deoarece, căutând la mine, vor începe a defăima Legea lui Dumnezeu şi a se abate la păgânătatea elinească, înşelându-se de iubirea vieţii acesteia de puţină vreme; iar eu voi aduce prihană asupra bătrâneţilor mele, făcându-mă pricinuitor pierzării atâtor suflete. Deci chiar de mă voi izbăvi de muncile acestea de la oameni, însă de muncile Atotputernicului Dumnezeu nu voi putea scăpa, nici viu, nici mort. Deci mai bine să mor acum şi să-mi împodobesc bătrâneţile mele prin răbdare bărbătească, iar celor tineri să le las după mine pildă bună, când, cu mărime de suflet şi tărie, voi pătimi pentru cinstitele şi sfintele legi".

Astfel grăind Sfântul Eleazar, a fost tras spre chinuire; iar aceia care mai înainte se arătau că se milostivesc spre dânsul, s-au schimbat pentru cuvintele lui spre mânie şi iuţime. Deci preotul lui Dumnezeu a fost muncit cu multe chinuri şi bătut cumplit. Şi fiind aproape mort, a suspinat şi a zis către Dumnezeu: „Cel ce toate le ştii şi spre toţi priveşti, Doamne, Tu ştii că, putând să mă izbăvesc de moarte, am suferit de bună voie aceste răni aspre şi am răbdat cu trupul durerile cele grele, însă cu bucurie şi cu dragoste le primesc pe ele, deoarece pătimesc pentru slava sfântului Tău nume". Aceasta zicând, s-a sfârşit, lăsând pomenirea morţii lui ca pildă de urmat, nu numai celor tineri, ci şi la tot poporul.

Şi se adaugă în cărţile bisericeşti şi aceasta spre pomenirea lui, că după cumplita bătaie, au turnat peste rănile lui oţet iute cu miros greu şi l-au aruncat în foc. Iar el, rugându-se lui Dumnezeu ca sângele şi moartea lui să fie primite pentru tot neamul evreiesc, şi-a dat sufletul său.

După sfârşitul cel mucenicesc al Sfântului Eleazar, au fost prinşi şapte fraţi de neam cinstit, împreună cu maica lor, şi ca unii ce erau de bun neam, au fost trimişi la împărat în Antiohia spre cercetare. Şi au fost siliţi de împăratul să mănânce carne de porc, împotriva legii evreieşti. Iar mâncarea cărnii de porc pentru evrei era în acea vreme semn de depărtare de Domnul Savaot, în care credeau ei, şi dovadă de păgânătate, la care se abăteau evreii cei mici la suflet. Deci aceşti şapte fraţi, fiind ucenicii preotului Eleazar, învăţătorul Ierusalimului, acela care a pătimit mai înainte, şi bine pomenind învăţătura lui, au stat cu mărime de suflet întru buna lor credinţă şi nu s-au supus poruncii împăratului, nevrând să-şi calce legea. De aceea i-au bătut mult cu bice şi cu vine de bou. Despre muncirea şi îndrăzneala lor cea cu bărbăţie înaintea chinuitorului, dumnezeiasca Scriptură povesteşte astfel în cartea a doua a Macabeilor:

Unul din fraţii Macabei, care era mai întâi, a zis către împărat astfel: „Ce voieşti să întrebi şi să înveţi de la noi? Fiindcă suntem gata să murim, decât să călcăm legile cele părinteşti". Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit să ardă nişte tigăi şi căldări. Acelea fiind înfierbântate degrab, a poruncit ca să-i taie limba celui ce era între dânşii înainte vorbitor la cuvânt, să-i jupoaie pielea de pe trup şi să-i taie marginile mădularelor trupeşti; iar fraţii ceilalţi şi maica lor să privească. Şi după ce i-au tăiat toate mădularele, a poruncit să-l dea focului şi să-l frigă în tigaie, deşi abia mai sufla. Iar aburii înălţân-du-se din tigaie, toţi ceilalţi, împreună cu maica lor, se îndemnau unul pe altul să moară cu bărbăţie, zicând astfel: „Domnul Dumnezeu vede şi cu adevărat se mângâie întru noi, precum a arătat Moise în faţa poporului prin cântarea sa care mărturiseşte, zicând: Şi întru robii Săi se va mângâia".

Deci cel dintâi murind în acest fel, pe al doilea l-au scos spre batjocură; deci şi acestuia jupuindu-i pielea cu perii de pe cap, l-au întrebat: „Vei mânca carne de porc mai înainte de a fi schingiuite toate mădularele trupului tău?" Iar el, răspunzând în graiul părinţilor săi, a zis: „Nu". De aceea şi acesta a fost chinuit, ca şi cel dintâi. Iar când era în suflarea cea de pe urmă, a zis: "Tu, preaticălosule, ne pierzi pe noi din viaţa aceasta de acum, iar Impăratul lumii ne va învia întru învierea vieţii veşnice, pe noi, cei omorâţi pentru legile Sale". După aceasta a fost batjocorit al treilea; şi, cerându-i-se limba, el a scos-o afară îndată şi, întinzându-şi mâinile cu îndrăzneală şi cu bărbăţie, a zis: „Acestea le-am câştigat de la Cer şi pentru legile Lui le defăimez pe ele; şi nădăjduiesc să le iau iarăşi de la Dânsul". Insuşi împăratul şi cei ce erau cu dânsul se minunau de mărimea de suflet a tânărului, că întru nimic nu socotea chinurile.

Acesta sfârşindu-se, păgânii au luat pe al patrulea şi l-au muncit asemenea. Iar când era aproape de moarte, a zis astfel: „Mai bine fiind ucişi de oameni, să aşteptăm nădejdea cea de la Dumnezeu, ca să fim iar înviaţi de Dânsul. Iar ţie nu-ţi va fie înviere spre viaţă!" După aceasta au adus pe al cincilea şi l-au muncit şi pe el. Acela, căutând spre împărat, a zis: „Având stăpânire peste oameni, fiind muritor, faci ceea ce voieşti, însă să nu socoteşti că neamul nostru este părăsit de Dumnezeu. Tu să mai aştepţi şi vei vedea stăpânirea Lui cea mare, cum te va munci pe tine şi seminţia ta". După aceasta au adus pe al şaselea şi acela, fiind aproape să moară, a zis: „Nu te înşela în zadar, pentru că noi pătimim acestea pentru că am greşit Dumnezeului nostru; iar tu să nu socoteşti că eşti nevinovat, începând a te lupta cu Dumnezeu".

Iar maica cea fără de măsură minunată şi vrednică de buna pomenire, văzând pe cei şapte fii pierind într-o singură zi, răbda cu bărbăţie, pentru nădejdea în Domnul şi îndemna pe fiecare din ei în graiul părinţilor săi, fiind plină de vitejească înţelepciune. Deci, întărind gândul femeiesc cu sufletul bărbătesc, zicea către dânşii: „Nu ştiu cum v-aţi arătat în pântecele meu, pentru că nu v-am dat eu duh şi viaţă, nici n-am alcătuit mădularele fiecăruia. Ci Făcătorul lumii, care a zidit neamul omenesc şi a dat viaţă tuturor, vă va da iarăşi duh şi viaţă cu mila sa, căci acum vă defăimaţi pe voi singuri pentru legile Lui".

Iar lui Antioh părându-i că este defăimat şi trecând cu vederea glasul de ocară, cel mai tânăr fiind încă viu, îl sfătuia nu numai cu cuvintele, dar îl întărea şi cu jurământ, că-l va face prietenul lui şi-i va încredinţa averi, făcându-l bogat şi fericit, dacă se va depărta de la legile părinteşti. Iar tânărul neluând aminte nicidecum la acestea, împăratul a chemat-o pe maica sa şi a îndemnat-o să-i fie tânărului sfătuitoare spre scăpare. Şi stăruind el mult, ea a făgăduit că va sfătui pe fiul său; şi plecându-se către dânsul, a râs de cumplitul chinuitor şi a zis în graiul părinţilor săi: „Fiule, miluieşte-mă pe mine, care nouă luni te-am purtat în pântece, te-am hrănit cu lapte trei ani, te-am crescut, te-am adus la această vârstă şi ţi-am suferit durerile creşterii. Rogu-te, fiule, să cauţi spre cer şi spre pământ şi, văzând toate cele dintr-însele, să cunoşti că Dumnezeu le-a făcut pe acestea din cele ce nu erau, şi neamul omenesc aşa s-a făcut. Să nu te temi de acest sfâşietor de carne, ci, fiind vrednic fraţilor tăi, să primeşti moartea, ca să te primesc în ziua milostivirii împreună cu fraţii tăi!"

Ea grăind acestea, tânărul a zis: „Pe cine aşteptaţi? Nu voi asculta porunca împăratului, ci voi asculta porunca Legii date părinţilor noştri prin Moise; iar tu, fiind aflător de toate răutăţile asupra iudeilor, nu vei scăpa de urgia lui Dumnezeu, pentru că noi le pătimim acestea pentru păcatele noastre! Iar dacă Domnul nostru Cel viu S-a mâniat puţin spre înfricoşare şi învăţătură, apoi iarăşi Se va împăca cu robii Săi. Iar tu, nelegiuitule şi spurcatule mai mult decât toţi oamenii, nu te înălţa în zadar, îngâmfându-te prin nădejdea cea deşartă şi înălţându-ţi mâna asupra robilor Lui cereşti, pentru că n-ai scăpat încă de judecata Atotţiitorului şi Atotvăzătorului Dumnezeu; căci fraţii noştri, răbdând puţine dureri după Legea lui Dumnezeu, au câştigat viaţa cea veşnică; iar tu, cu judecata lui Dumnezeu, vei lua pedeapsa cea dreaptă, după mândria ta. Iar eu îmi dau sufletul şi trupul pentru legile părinteşti, precum şi-au dat şi fraţii mei, chemând pe Dumnezeu, ca degrab să fie milostiv asupra lui Israel; iar tu, cu muncirea şi cu bătaia, vei mărturisi că numai Unul este Dumnezeu. La mine şi la fraţii mei va înceta mânia Atotţiitorului, cea adusă cu dreptate asupra a tot neamul nostru".

Atunci împăratul, aprinzându-se de mânie asupra lui mai cumplit decât asupra celorlalţi, suferea ocărârea cu amar. Deci şi acesta a fost ucis şi s-a mutat curat din viaţă, nădăjduind spre Domnul.

Văzând aceasta fericita maică, al cărei nume era Solomonia, s-a umplut de veselie negrăită, că şi-a trimis fără prihană înaintea lui Dumnezeu pe cei şapte fii ai săi. Şi stând deasupra trupurilor lor, şi-a întins mâinile în sus şi, rugându-se cu lacrimi fierbinţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Astfel s-a sfârşit maica cu fiii săi, punându-şi sufletele pentru legea Atotţiitorului Dumnezeu.

Apoi Dumnezeu s-a milostivit spre neamul evreiesc pentru vărsarea sângelui robilor săi; căci a ridicat între evrei pe un bărbat viteaz, din neamul preoţesc, cu numele Iuda Macabeul. Acela, cu puterea cea de oaste s-a împotrivit bărbăteşte păgânului împărat Antioh şi, biruindu-l, a izgonit pe voievozii lui şi a ucis pe mulţi din cei ce se abătuseră la păgânătatea elinească. El a curăţit templul Ierusalimului de spurcăciunile idoleşti, precum povestesc pe larg cărţile Macabeilor. Iar Antioh, fiind pedepsit cu dreapta judecată a lui Dumnezeu, încă din această viaţă de acum a început a pătimi muncile cele cumplite, fiind lovit înăuntru de o rană netămăduită. Şi fierbeau viermii înăuntrul lui şi ieşea din trupul său o duhoare nesuferită. Atunci ticălosul acela, chiar şi nevrând, după proorocia mucenicului celui mai tânăr, a mărturisit pe Dumnezeul lui Israel, pe care mai înainte Il hulea, şi a început a căuta pe Cel pe Care-l prigonea; dar n-a câştigat milă de la Dumnezeu, căci el n-a făcut milă oamenilor. Şi n-a aflat loc de pocăinţă şi cel rău a pierit rău, cu sunet. Iar Atotputernicul Dumnezeu era proslăvit atunci şi acum se proslăveşte de toate neamurile şi de-a pururea va fi proslăvit întru toţi vecii. Amin.

Notă. Numele acestor sfinţi mucenici, fraţi după trup, nu s-au pus înăuntrul istoriei acesteia pentru pătimirea lor; pe de o parte pentru că în dumnezeiasca Scriptură a cărţii Macabeilor nu sunt puse, iar pe de altă parte, pentru că la alţi povestitori se află numele acestora nepotrivite. în Prolog şi în Sinaxarul lunilor se numesc aşa: Avim, Antonin, Gurie, Eleazar, Evseon, Alim şi Marcel. Iar vrednicul de credinţă povestitor evreiesc al faptelor celor mai vechi, precum şi scriitorul pe larg al pătimirii acestor sfinţi mucenici, Iosif iudeul, care a vieţuit în zilele lui Vespasian, împăratul Romei, scrie astfel numele lor: cel dintâi, Macabeu; al doilea, Aver; al treilea, Mahir; al patrulea, Iuda; al cincilea, Ahas; al şaselea, Aret, şi al şaptelea, Iacov. Şi mai vrednică de credinţă este povestirea acestuia, decât cea scrisă în Prolog şi în Sinaxare, de vreme ce în acelea se află oarecare nume care nu sunt evreieşti, ci elineşti, precum Antonin şi Marcel, cu care nu se cădea atunci evreilor ierusalimiteni să se numească. Iar de vreme ce s-a aflat această nepotrivire a numelor, de aceea n-am vorbit despre ele, căci singur Dumnezeu le ştie mai bine, ca Cel ce le-a scris la ceruri în cartea vieţii; iar nouă ne ajunge să ne folosim din bărbăteasca lor pătimire pentru Legea lui Dumnezeu.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 1 August

Iubiţi prieteni,

Pe durata Postului Adormirii Maicii Domnului vom încerca să prezentăm zilnic astfel de reţete. Doamne ajută!

A. PLĂCINTE, GUSTĂRI

Aluat pentru plăcinte de post

Ingrediente: pentru 20 de placinte - un kilogram de faina, putina sare, 40 grame de drojdie, 500 ml apa.

Mod de preparare: Aluatul de placinte este unul asemanator celui pentru paine ori cozonac, aluatul dospit obisnuit. In post, placintele se fac din aluatul framantat cu apa si fara oua. Drojdia se dizolva in circa 70 ml apa calduta, si se amesteca cu 100 g faina, obtinand maiaua, peste care se pudreaza putina faina si se lasa la dospit 30 - 40 minute, la o temperatura de 30 - 40°C. Secretul aluatului dospit pentru placinte este sa fie foarte bine framantat si lasat sa creasca in tava, dupa ce a fost umplut si modelat.

Plăcintă cu mere
• 1 kg mere de plăcintă
• 200 g zahăr
• 2 linguriţe scorţişoară
• 1 lămâie (coaja rasă)
• 1 plic zahăr vanilat
• ½ plic praf de copt
• 1 lingură oţet
• 4 linguri ulei
• Sare
• 4 linguri apă minerală gazoasă
• 4 pahare făină
• 100 g zahăr pudră
Se spală, se curăţă, se rad şi se călesc merele împreună cu zahărul.
Se adaugă scorţişoara şi zahărul vanilat şi se lasă la răcit.
Se face o foaie astfel: se pune făina într-un castron mare, se face o gaură în făină în care se toarnă praful de copt stins cu oţet; se toarnă uleiul câte puţin, alternativ cu apa minerală şi se amestecă, se pune sarea şi coaja de lămâie rasă, se amestecă până se obţine o cocă bună de întins. Se bate bine între palme cam 10 minute şi apoi se lasă să se odihnească ½ ore la rece. Se împarte foaia în 2 părţi: se întinde şi se pune într-o tavă unsă şi tapetată cu făină. Se pune compoziţia de mere şi apoi foaia a doua.
Se dă la cuptor la foc potrivit până se rumeneşte.
Se scoate din cuptor şi se taie când este rece.
Se presară cu zahăr pudră şi se pune pe platou.

B. SALATE

Salată din varză albă, tofu şi ciuperci

200 g brânză Tofu,
1 varză mică (cam de 1 kg),
1 conservă de ciuperci,
1 ceapă,
zeamă de lămâie,
ulei, sare, condimente, verdeaţă.

Se taie brânza Tofu cubuleţe, ciupercile - mărunt, varza - fin.
Ceapa tocată se căleşte în ulei cu apă şi condimente.

Se pun ciupercile şi se lasă pe foc câteva minute.
La sfârşit, amestecă-le cu varza, tofu şi sarea, verdeaţa şi zeama de lămâie.

C. SOSURI

La reţetele de azi nu este necesar a se prepara un sos separat.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de chimen
• zarzavat obişnuit pentru supă
• 1 lingură chimen
• 1 lingură făină
• 5 linguri ulei
• Crutoane
Se pune la fiert zarzavatul împreună cu chimenul.
Când zarzavaturile sunt fierte, se prăjeşte făina în ulei, se stinge cu 2 ceşti de zeamă din supă strecurată şi se adaugă în oala cu supă.
Se potriveşte de sare, se adaugă crutoanele şi verdeaţa.

E. MÂNCĂRURI

Ciuperci cu mărar

Retetar : ½ kg ciuperci, 100 ml untdelemn, o lingurita cu virf marar taiat marunt, o ceapa, ¼ suc de rosii, piper, sare.
Mod de preparare : ceapa taiata marunt se caleste in tot untdelemnul, 4-5 minute, cu o jumatate lingurita cu sare, la foc mic, pina cind scade apa ce o lasa si devine lucioasa, se adauga apoi ciupercile, sucul de rosii si un virf de cutit piper, lasindu-le sa fiarba la foc mic, acoperite, 30-40 minute si adaugind putina apa pina ce se moaie. Cind ciupercile sint fierte, sosul scazut numai cit sa le cuprinda si untdelemnul la suprafata, se adauga mararul si se sareaza dupa gust si, facultativ, se pun citeva picaturi de zeama lamiie. Se servesc reci, ca fel intii.

F. DULCIURI

Chec cu nuci

Ingrediente:
• 5 ceşti făină
• 2 ceşti zahăr
• 1 ceaşcă ulei
• ¾ ceaşcă nucă măcinată
• 2 ceşti suc de portocale
• 1 lingură scorţişoară
• 1 lingură coajă de portocală
• 1 linguriţă praf de copt
• 1 linguriţă bicarbonat
Se bate zahărul cu uleiul şi se adaugă celelalte ingrediente pe rând, iar la sfârşit făina, în care s-au amestecat praful de copt şi bicarbonatul.
Se coace la foc potrivit în formă unsă şi tapetată aproximativ o oră.

ARTE 1 August

MUZICĂ 1 August

Lionel Bart compozitor britanic

Jerry (Jerome John) Garcia, chitarist, vocalist, compozitor şi producător american (Warlocks, Grateful Dead).

Geoff Britton, baterist britanic (Gun, East Of Eden, Wild Angels, Wings, Rough Diamond, Manfred Mann's Earthband, Key).

EAST OF EDEN:

Tudor Gheorghe

Boz (Raymond) Burrell, basist şi vocalist britanic (King Crimson, Centipede, Bad Company).

Rick Coonce, baterist american (Grass Roots).

Tommy Bolin (Deep Purple, Zephyr și James Gang)

Sviatoslav Richter

Robert Cray

Joe Elliot (Def Leppard)

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Good Morning | The Best Classical Music for Mornings

Best Of André Rieu - André Rieu Greatest Hits 2019 - André Rieu Instrumental Violin

POEZIE 1 August

Pantelimon Halippa

Biografie

HALIPPA Pantelimon, se naste la 1 aug. 1883, satul Cubolta, judetul Soroca, Basarabia - moare in 30 apr. 1979, Bucuresti.
Poet si publicist.

Primele invataturi in limba romana le-a deprins in casa parinteasca.

Seminarul Teologic din Edinct si Chisinau; Facultatea de Stiinte Naturale si Agronomice a Univ. din Dorpat (Estonia), intrerupta din cauza izbucnirii revolutiei (1905); Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Iasi.

Debuteaza cu poezii in limba rusa. in revista pentru elevi a Seminarului Teologic din Chisinau (1901).

A semnat si cu pseudonimul P. Basara-beanu, P. Cubolteanu etc, spre a-si ascunde identitatea de cenzura timpului. A condus si Cuvint moldovenesc (1913-l921), Viata Basarabiei ti ziarul CU acelasi nimic, la Chisinau (1922-l940) si Bucuresti (1940-l944). Deputat de Soroca. vicepresedinte si presedinte al Sfatului Tarii (1918), ministru in mai multe rinduri, seful Partidului National Taranesc din Basarabia. Arestat si inchis (1950). a fost predat autoritatilor sovietice si condamnat la douazeci si cinci de ani munca silnica. Membru corespondent al Acad. (1918); membru al U-niunii Scriitorilor. Colaboreaza la revista Arhiva. Revista stiintifica ..V. Adamachi", Viata Romaneasca si la cele basarabene. A publicat diverse lucrari cu caracter economic, istoric ori geografic, dupa model luminist. Traduce din poezia lui Puskin si Lermontov. A lasat in ms Amintirile unui mosneag de 92 de ani. Poetii si prozatorii basarabeni. Proverbe moldovenesti din Basarabia. Poezia lui Pantelimon Halippa (Flori de pirloaga, 1921; Chitarepamintului. 1940) este un reflex al miscarii de redesteptare nationala de la inceputul sec, cintata cu patima, dar fara posibilitati artistice. intreaga activitate politica si a consemnat-o in Cronica vietii mele. ms de 1480 p.

Inteleasa ca datorie morala, poezia lui Pantelimon Halippa repeta citeva teme si obsesii tipice liricii profetice si vindicative. Fiind o expresie autentica a suferintei, versurile din Flori de pirloaga (1921) si Chitarepamintului (1940) nu sint, in schimb, si produsul unei originalitati artistice pe masura, ele hranindu-se adesea din zonele traditionalismului minor. Poetul e, dupa stereotipice genului, alesul care cinta jalea multimii, anuntind desteptarea iminenta si prefacerea:

„Si eu cint atuncea viata
Moldovenilor din sate,
Ce orbecaiesc prin ceata
De dureri nenumarate" (Poezie-datorie).

Tonul e lipsit de accentele puternice ale poeziei mesianice, incit poetul devine un hibrid intre profet si rapsod. Poezia se confunda, prin urmare, cu improvizatia sterila:

„Sufla vint de primavara (] Si ne-aduce veste-n tara
Despre scumpa libertate" (Vestirea libertatii).

Nota sociala si nationala este evidenta, implicarea in istorie aduce in atentie evenimente concrete, legate, de regula, de realitatea provinciei natale, ca in poezia Anului . Nu lipseste nici poezia-rugaciune, care dezvaluie condamnarea la suferinta in asteptarea mintuirii divine (In miez de noapte). Patetismul e credibil, artistic insa figuratia poetica e precara. Poemul, redus la discurs, abunda in clisee. Tema insasi se banalizeaza, fiindca lipseste transfigurarea. Mai verosimila si mai plina de dramatism este impresia de suferinta colectiva, de plins incurabil:

„Durerea lumii el plingea
Si lumea-i raspun-dea-n suspinuri,
Caci chinul lui se infratea
Cu a multimii grele chinuri" (Poetul-luptator).

Inferioara poeziei sociale este cea de natura si de dragoste. Idilismul prolifereaza, imaginatia poetica e absenta, ideea e redusa la enunt, de unde si retorismul iminent. Rarele secvente care surprind atmosfera de intimitate naturista (Toamna in gradina) nu pot compensa bucuria exaltata care pastiseaza extazul cosbucian:

„Tot cuprinsu-i o minune
Si tu om, matur pe-aice
Nici un chip n-ai a nu spune:
Sint nimic, dar sint ferice! " (Lan de griu).

Lirica de dragoste dulceaga, sentimentala, abuzeaza de diminutive si rime previzibile, dupa modelul popular („nourasi de horbotele", „odorul meu gingas si drag"). in aceasta linie, poezia lui Pantelimon Halippa e o adaptare a romantismului la samanatorism. Retine atentia, in schimb, o plingere dupa pamintul pierdut, de o amaraciune resemnata. Poetul apare aici in ipostaza unui Ioan fara Tara, vagabondind melancolic:

„Cindva si eu o tara-aveam!
Ca-n paradis/in codri cu poeni traiam
Dar a fost vis!

[]
Azi vagabond, mereu la drum,
Intr-un abis
As vrea sa cad, sa ma fac scrum
Ce jalnic vis!" (Amaraciune),

In Cintarepamintului, nota sociala si politica e si mai pronuntata, exprimata insa cu aceleasi mijloace modeste. Ceea ce anima poezia lui Pantelimon Halippa si-i confera o unda de tulburare, desi artisticeste ea pare anacronica, este nota de implicare in suferinta colectiva, comunicata pe un ton de lamentatie.

OPERA:
Basarabia sub imparatul Alexandru I (1812-l825), Chisinau, 1914;
Flori de pirloaga (1912-l920), pref. de M. Sadoveanu, Iasi, 1921;
O aivintare (inuta in Parlamentul tarii. Bucuresti, 1924;
Soia. Sfaturi pentru tarani, Chisinau, 1939;
Bogdan Petriceicu Hasdeu, Chisinau, 1939;
Cinta-re pamintului. Chisinau, 1940;
Munca si invatatura, Chisinau, 1940;
Basarabia. Schita geografica, Chisinau, f.a.

REFERINTE CRITICE:
St. Ciobanu, Cultura romaneasca in Basarabia, 1923;
G. Calinescu, Istoria .

Gellu Naum

Biografie Gellu Naum
Gellu Naum (n. 1 august 1915, Bucureşti — d. 29 septembrie 2001, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi pe plan european.

S-a născut la 1 august 1915 în Bucureşti, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărăşeşti.
În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul.
Între 1933 şi 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde îşi continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog şi filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.

Întors în ţară în 1939, va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit.
În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 şi 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la Bucureşti".

După 1947, în condiţiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă iar pentru Gellu Naum începe o lungă perioadă de privaţiuni şi tăcere. Îşi câştigă existenţa din traduceri (Denis Diderot, Samuel Becket, Stendhal, Franz Kafka etc.).
După 1968, regimul comunist îi acordă din nou dreptul de a publica. Scrie succesiv o serie de volume care îi aduc o binemeritată, dar târzie recunoaştere. Este invitat să ţină lecturi publice în Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia.

Opera sa este tradusă în principalele limbi internaţionale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ş.a.).
Ca şi André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârşitul vieţii credincios modului suprarealist de a trăi şi de a scrie poezia, ceea ce dovedeşte că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opţiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.

Volume poezii

Drumeţul incendiar
Libertatea de a dormi pe o frunte,
Vasco de Gama,
Culoarul somnului,
Poem despre tinereţea noastră,
Soarele calm,
Athanor,
Poeme alese,
Copacul-animal,
Tatăl meu obosit.
Poeme alese,
Descrierea turnului,
Partea cealaltă,
Malul albastru,
Faţa şi suprafaţa urmat de Malul albastru.
Focul negru,
Sora fântână,
Copacul-animal urmat de Avantajul vertebrelor,
Ascet la baraca de tir,
Calea şarpelui,
Despre identic şi felurit.

Răspântia

Ce prapaditi eram doamne si ce ne mai iubeam
ca niste linguri de lemn nedesfacute înca din trunchiul lor comun
duceam mâncarea la gura unuia si altuia ne daruiam
seminte de floarea soarelui într-un cornet facut dintr-o bucata de ziar
stateam la o raspântie cu un fior pe noi
o singura fiinta umplea tot cerul si pamântul
soaptele ei erau tunete ne contineau

ce prapaditi eram în noi se afla un copil ne prefaceam ca doarme
baiatul asta este mama mea spuneai
uita-te la cozorocul lui scrie pe el numele meu (l-a scris înainte de a ma naste)
nu-i asa ca scrie numele meu oricare numele nostru de prapaditi
se preface ca doarme e si el continut da-i câteva seminte
trece prin noi si creste crede ca se continua
si ce ne mai iubim ne tinem strâns ni se lipesc genele
pe când copilul asta doarme în descrierea lui
sa nu vorbesti asa spuneam fiindca prapaditul asta sunt eu s-a spus si la radio pe de alta parte
si ce ne mai iubim ce ne continem în fiinta aceea monstruoasa în vastitatea ei
uite îti dau tot cornetul citeste-mi stirile
si ce s-a mai îngalbenit hârtia ce s-au mai întunecat literele
doamne ce prapaditi suntem si ce ne mai iubim

Acolo lângă mal

Acolo lânga mal sub mânastire
o fata îi ardea suturi unuia cu palarie gri
eu m-am oprit Habar n-aveam de ce
(poate nefericita mea nevoie de-a reintra în cauzalitati pierdute)
ea m-a simtit si s-a întors spre mine Avea o geanta extraordinara
Ma jerpelitule mi-a zis ce te holbezi asa Nu vezi ca facem dragoste

Eu m-am întins pe iarba Luceam pe dinauntru
ala scâncea zicea Te rog goneste-l

As fi putut sa le raspund urât sau chiar sa le înec motocicleta
pesemne însa ca luceam atât de tare
ca ochii lor au început sa lacrimeze
si fata ca un fluture s-a înaltat de la pamânt Plutea spre mine
venea ca o mireasa oarba ca un cires ceva în genul asta

oricum mi-era egal Pluteam si eu
cerul se ridica din ce în ce mai sus
ala scâncea ziea Te rog goneste-l

La urma urmei

La urma urmei îmi amintesc perfect ziua
când cele sapte mame ale mele m-au nascut

(unica primordiala aceea care
cunoscuse bucuriile zamislirii
nu mai stia nici sa scrie nici sa citeasca
bratele ei octogenare ma leganau
si pentru ca pe umeri i se cuibarise
pisica cu patru ochi a mortii
eu ma sileam sa fiu cât mai usor)

celelalte sase cântau
transfigurate de durerile facerii
eu dormeam înca senin în fiecare din ele
dormeam ghemuit în coapsele si în genunchii lor
dormeam pur în materna lor puritate
aveam acolo si pâine si lapte si miere
si amintiri de la Amsterdam
si lumea se croia de jur împrejur linistita
o lume cu pesti si cu trestii în apele zilei a patra
cu omul de Hotel-Alger care îsi pierduse gura în ziua a sasea
o lume cu sori si zapezi în ziua a noua

dar bratele mamei octogenare erau ostenite
(pisica torcea abia auzita pe umerii ei)
si eu am vrut sa fiu cât mai usor

atunci m-am asezat lânga foc
sedeam acolo în costumul meu de geomant
miscam încet crenguta de alun
si încercam sa fiu cât mai usor chiar lânga foc

celelalte cinci au tacut
îndurerate de neasteptatul meu gest
de ce — le-am spus — de ce ma priviti asa
bratele mamei mele batrâne au ostenit
si eu vroiam sa fiu cât mai usor
as fi intrat sa ma culc într-un mar
dar nu vroiam sa complic continua voastra maternitate

ele au clatinat mustratoare din cap
si s-au închis în mutenia lor

apoi în ziua a zecea
au început sa latre câinii
si martorii au intrat tiptil în odaie

TEATRU/FILM 1 August

Cu Valeria Seciu

Biografie Valeria Seciu

Valeria Seciu este o actriță de teatru, film, radio și televiziune. A urmat cursurile Institutului de Teatru din București, la clasa lui A. Pop Marțian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu cel care, ulterior, avea să-i devină soț.

A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. În același an și-a făcut, de asemenea, debutul în film, jucând în pelicula Casa neterminată, regizată de Andrei Blaier. După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat două roluri, în Androcle și leul de G.B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București, pe care, cu excepția câtorva colaborări, nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic. Aici, sub directoratul scriitorului Dinu Săraru, s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu și în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ștefan Iordache și Gheorghe Visu. Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum Să îmbrăcăm pe cei goi, Maestrul și Margareta, Niște țărani, Cerul înstelat deasupra noastră, Doamna cu camelii.

La începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic, cu realizări notabile: recitalul Arta iubirii sau rolul Arkadina, din Pescărușul deCehov, ambele în regia Cătălinei Buzoianu. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare inspirată a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul Pelicanul, după August Strindberg (1994), montat într-un spațiu neconvențional (un depozit al Sălii Dalles). Din 2000 până în prezent a urcat mai rar pe scenă, fiecare apariție reprezentând însă un succes de public și de critică, două dintre creațiile sale recente (Esme Allen în Cum gândește Amy de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, 2006, și Gloucester în Lear, după W. Shakespeare, regia Andrei Serban, Teatrul Bulandra, 2008) fiind răsplătite cu premii acordate de Uniter. O altă distincție importantă, medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu”, i-a fost atribuită actriței în 2000 de către președintele statului pentru merite deosebite în promovarea și interpretarea operei poetului, mai cu seamă prin intermediul spectacolului Trecut-au anii, recital de poezie și muzică susținut ani de-a rândul pe diverse scene alături de actorii Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan și de clarinetistul Aurelian Octav Popa. Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, ea a dat viață multor personaje la teatrul radiofonic.

În 2010 a apărut în filmul Aurora, semnat de Cristi Puiu.

Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu. În 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru; acesta este astăzi călugăr la Muntele Athos, purtând numele de Monahul Daniil; el se numără printre traducătorii celei mai recente ediții românești a culegerii de texte teologice Everghetinos (din gr. „Binefăcătoarea”)

Filme cu Valeria Seciu

Vezi filme

· Plimbare (2013) - dna. Naum

· Roxanne (2013) Trailer

· Sunt o babă comunistă (2013) - dna. Stroescu Trailer

· Despre oameni și melci (2012) - Tatiana Trailer

· Aurora (2010) - Puşa Trailer

· Vocea umana (1990) - Ea

· Escapada (1986)

· Adela (1985)

· Furtună în Pacific (1985)

· Dragostea și revoluția (1983)

· Imposibila iubire (1983)

· Lumini și umbre: Partea II (1982)

· Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)

· Blestemul pământului Blestemul iubirii / Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980) - Savista Trailer

· Buna seara, Irina! / Buna seara, Irina (1980) - proiectanta Irina Ionescu, sotia lui Victor

· Vânătoarea de vulpi (1980)

· Înainte de tăcere (1978) - Ana

· Curcanii / (1977)

· Casa de la miezul noptii (1976)

· Douasprezece ore inainte de amurg / (1976) - Lia, sora lui Sandu

· Instanța amână pronunțarea (1976) - Anca Moga

· Nimeni nu moare (1976)

· Recitindu-l pe Shakespeare / (1976)

· Speranta nu moare in zori / (1976)

· Tănase Scatiu (1976) - voce Sasa

· Pescărușul (1974) - Nina Zarecinaia

· Un august în flăcări (1973)

· Parașutiștii (1972)

· Asediul (1970)

· Surorile Boga (1968)

Subprefectul

Hamlet

Cu Adina Popescu

Biografie Adina Popescu

Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în Bucureşti. A absolvit Regie de Film, însă de la 18 ani a lucrat ca reporter şi jurnalist cultural, ulterior redactor, la Dilema veche.

Prima ei carte pentru copii, Doar un zbor în jurul lumii, a apărut în 1999. Interesată în primul rând de literatura pentru copii, a mai publicatMiriapodul hoinar şi alte poveşti, Mari poveşti româneşti pe înţelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu, dar şi un Manual de şpagă în cadrul campaniei „Nu da şpagă“ (2001).

În 2015, a publicat Povestiri de pe Calea Moşilor, o carte iniţial destinată adulţilor, dar în ea s-au regăsit şi copiii dornici să descopere o maşină a timpului care să-i poarte în anii 1980.

Trilogia fantastică O istorie secretă a Ţării Vampirilor a câştigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creaţie literară Trofeul Arthur. Adina a scris această carte în trei volume în aproape 10 ani, timp în care a mai scris despre bone, gunoieri, pescari, vecini care dau muzica prea tare, biciclişti, ambasadori, scriitori, ciobani şi alte reportaje narative, la graniţa cu ficţiunea.

Filme cu Adina Popescu

· Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011) - Rodica Trailer

· Cu inima indoita (2006) - Mariana

· La urgență (2006) - Coca

· Die letzte Station / Ultima gară (1999)

· Lansarea (1984)

· Alo, aterizează străbunica! (1981)

· Ultima noapte de dragoste (1980) - dublaj voce Lena Gheorghiu

· Capcana (1979)

· Cumpăna (1979)

· Nea Mărin Miliardar (1979) - camerista

· Pentru patrie (1978) - Maria Cerchez

· Mania (1977)

· Râul care urcă muntele / Raul care urca muntele (1977)

· Ana / (1976)

· Domnisoara Nastasia (1976) - Niculina

· Serenada pentru etajul XII (1976) - Mihaela

· Singurătatea florilor (1975) - Tanta

· Când trăiești mai adevărat (1974)

· Capcana (1974)

· Dragostea începe vineri (1972) - Sanda Dobrescu

· Căsnicia nu-i o joacă - Anisoara

Serenada pentru etajul XII (1976):

Fiecare cum vede

Cu Horaţiu Mălăele

Biografie Horațiu Mălăele

Cunoscutul actor Horațiu Mălăiele s-a născut la 1 august 1952, in Târgu Jiu, județul Gorj.

A învățat la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu si a avut prima expoziție personală de desene la casa de cultură din oraș in clasa a 12-a. Intenționa sa urmeze Institutul de Arte Plastice din capitală dar a absolvit in 1975 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Octavian Cotescu. A fost repartizat la Teatrul Național din Piatra Neamț si a jucat in spectacole ca Tinerețe fără bătrânețe de Eduard Covalli, cu rolul lui Dorde pentru care a primit premiul de interpretare, in Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Muntele de D.R. Popescu, Eulenspiegel de Charles de Coster, etc.
S-a mutat in capitală si a jucat pe scenele Teatrelor Nottara, Odeon, Național, Bulandra din capitala, in roluri ca Fadinard din Palăria florentină de Eugene Labiche, Profesorul din Lecția de Eugen Ionescu, Vanea din Unchiul Vanea de A.P. Cehov, Tartaglia din Regele Cerb de Carlo Gozzi, etc.

Din 1982 a regizat spectacole de teatru ca O sărbătoare princiară de Theodor Mazilu, Puricele de Georges Faydeau, Carlo contra Carlo de Paul Ioachim, pentru care a obținut premiul Festivalului Comediei Romanești in 1994, Hotel de Tray Cooney, etc.
A debutat in cinematografie in anul 1974, cu filmul Muntele ascuns.
A regizat 2 episoade din serialul TV Ministerul comediei, apoi filmele Palaria si Nunta mută.
A expus in peste 30 de expoziții caricaturile pe care le realizează, a publicat cartea autobiografică Horațiu despre Malaiele, conduce publicația Satirul
Este căsătorit si are 2 fii.

Filme cu Horațiu Mălăele

Vezi filme

· Moromeții 2 (2017) - Ilie Moromete

· Sunt un orb (2017)

· Funeralii fericite (2013) - Lionel Trailer

· Las fierbinți (2012) - moş Peleuş

· Ultimul corupt din România (2012) - Titel Pangică Trailer

· Undeva la Palilula (2012) - Poştaşul Trailer

· Dacă bobul nu moare (2010) - Cornel Trailer

· Poker (2010) - Titel Trailer

· L'armée du crime / Armata crimei (2009) - Dupont Trailer

· Dragoste pierdută (2008) Trailer

· Vine poliția! (2008) - Traian Corbescu

· Logodnicii din America (2007) - Willy Trailer

· O scurtă poveste (2007) - Povestitorul

· Ticăloșii (2007) - Primul Ministru al Romaniei, Pompi Trailer

· La urgență (2006)

· Casatorie imposibilă / Căsătorie imposibilă (2004) - Titi

· Damen Tango (2004) - Mircea

· Magnatul (2004) - Horaţiu

· Adio, Europa! (2003)

· Ambasadori, căutam Patrie (2003) - Titi

· Maria (2003) - Milco

· Amen. / Amen (2002) - Fritsche

· Les percutés / Țăcăniții (2002)

· Noro (2002) - Scapino

· In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura (2001) - Militianul

· Casatorie imposibila / (1999)

· Față în față (1999)

· Fii cu ochii pe fericire (1999)

· Ministerul comediei (1999)

· Frumosii nebuni ai marilor orase / (1998)

Horatiu Malaele - Sinucigasul (Full):

Horatiu Malaele - Scapino

Nunta mută:

Cu Silvia Dumitrescu Timică

Biografie Silvia Dumitrescu Timică

Silvia Dumitrescu s-a născut la data de 29 octombrie 1902 în orașul Craiova. A jucat ca actriță pe scenele de teatru timp de 75 ani, începându-și cariera la Teatrul Ventura din București. Începând din anul 1947, Silvia Dumitrescu a devenit actriță a Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București. A fost căsătorită cu actorul George Timica (1886-1954).

A jucat și într-un număr mic de filme, în special de televiziune. Unul din rolurile sale memorabile a fost cel al Coanei Eleonora Arbore din piesa 'Micul infern' de Mircea Ștefănescu. Piesa a avut premiera la Teatrul Nottara în martie 1977. Ultima reprezentație a avut loc în 1992 când artista împlinise 90 de ani.

S-a retras din activitate în anul 1992, la vârsta de 90 ani. A decedat la data de 1 august 1999 în orașul Bucuresti, în urma unei hemoragii cerebrale.

Silvia Dumitrescu a fost o legendară actriță română de teatru și film.

Filme cu Silvia Dumitrescu-Timică

· Scorpia (1973)

· Bădăranii (1960) - Marina

· Furtuna (1960)

· Momente "Caragiale" - Tren de placere / (1958) - "Grandmaman" Anica

· Odessa in fiamme / Odessa în flăcări (1942) - Ana, sotia lui Ion

Micul infern de Tudor Muşatescu: