MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 15 SEPTEMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, oameni buni!

Vă invit să lecturați materialele selecționate și prezentate de mine!

O sfântă și binecuvântată de Domnul zi de Duminică să aveți! Doamne ajută!

ISTORIE PE ZILE 15 Septembrie

Evenimente

·         994: Victoria fortelor generalului fatimid Manjutakin, asupra fortelor Imperiului Bizantin, in bătălia de la Orontes. Intrata in panica, armata bizantină s-a retras in debandada suferind grele pierderi. Această înfrângere a dus la intervenția directă a împăratului bizantin Vasile al II-lea, care l-a demis pe generalului Bourtzes, pe care l-a înlocuit cu Damian Dalassenos.

·         1349: Intr-un document al vremii apare numele lui Bogdan, voievod de Maramures, caracterizat drept necredincios fata de Ludovic de Anjou, rege al Ungariei si al Poloniei. Bogdan a fost primul domn de sine statator al Moldovei. Este al doilea descalecator, dupa voievodul Dragos I, de asemenea nobil maramuresean. Cronicarul Ioan de Tarnave consemna:„Bogdan voievodul românilor din Maramureş, adunând la el pe românii acelui district, a trecut în taină în Ţara Moldovei, care era supusă coroanei Ungariei, dar din cauza vecinătăţii tătarilor de mult timp părăsită de locuitori. Şi cu toate că a fost combătut mai adeseori de oastea regelui însuşi, totuşi crescând marele număr al românilor locuitori în aceea ţară, s-a dezvoltat ca stat. Bogdan I (din Cuhea) a declarat independenta Moldovei, dupa revolta izbucnita in 1359 contra ingradirii autonomiei tinuturilor Maramuresului si Moldovei de catre regele  Ludovic I al Ungariei. Conform Letopisețului de la Putna a stat pe  scaunul domnesc al Moldovei timp de patru ani. Astfel, perioada domniei lui Bogdan I se presupune a fi fost între 1363  și sfârșitul lui 1367, regele Ungariei fiind obligat sa recunoasca independenta acestui stat romanesc, a carui capitala se afla  la Baia. 

·         1353: Împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg și regele Ungariei Ludovic I încheie acordul de succesiune pentru tronul Ungariei. Împăratul Carol al IV-lea, din dinastia de Luxemburg, (n. 14 mai 1316, Praga – d. 29 noiembrie 1378), a fost Rege al Germaniei din 1346, rege al Boemiei din 1347 și Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1355. Este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu. Ludovic I numit cel Mare [magh. I. Nagy Lajos, pl. Ludwik Węgierski sau Ludwik I Wielki, Andegawenski, în trad. "Ludovic Maghiarul", "Ludovic cel Mare", "Ludovic Angevinul"], (n. 3 martie 1326 – d. 10 septembrie 1382) a fost rege al Ungariei (1342 – 1382) şi al Poloniei (1370 – 1382), fiul lui Carol Robert din dinastia de Anjou.

·         1486: Din ordinul lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a început construcția unui nou palat domnesc la Hârlau. Curtea domnească din Hârlău este o curte domnească atestată pentru prima dată în anul 1384 în orașul Hârlău, la o distanță de 74 km de municipiul Iași. În prezent, se află în ruine. Ansamblul curții domnești din Hârlău a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004, fiind format din 2 obiective:
- Biserica „Sf. Gheorghe” – datând din 1492;
- Ruinele curții domnești – datând din anul 1384, reclădită în 1486 și 1624.

CURTEA DOMNEASCA DIN HARLAU

·         1538:  Inceputul dominației otomane asupra Moldovei. Sultanul turc Soliman intră în Suceava, capitala Principatului Moldovei. Trădat de marii boieri, Petru Rareş se refugiază în cetatea Ciceului (28 septembrie).  Ştefan Lăcustă este numit  domn de sultan si va domni in Moldova pana in 1540. Buceagul şi Tighina sunt anexate Imperiului Otoman. Pe 21 august 1538 otomanii treceau Dunărea pe la Isaccea-Obluciţa, tătarii au atacat dinspre răsărit şi polonii pătrundeau dinspre nord, asediind Hotinul, astfel încât „la mijloc să sbătea voievodul Moldovei. Şi de peste tot nu se putea gândi la vreun ajutor” (Cronicile slavo-române). Domnul moldovean Petru Rareş s-a îndreptat mai întâi spre poloni, cu care începe tratativele, la Hotin (28 – 31 august 1538). Tratatul încheiat prevedea renunţarea pentru totdeauna la Pocuţia şi eliberarea prizonierilor, nu însă şi ajutor militar împotriva otomanilor. Eroul luptei antiotomane, Petru Rareş, a domnit în Moldova de două ori – 1527–1538; 1541–1546.Era fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare cu Maria, descendentă din neamul boierilor Cernat. Moldovenii au reusit sa opreasca avangarda tătară la trecerea Prutului (sfârşitul lui august – începutul lui septembrie), la Ştefăneşti, dar sultanul turc face joncţiunea cu tătarii hanului Sahib Ghirai (1532 – 1551), lângă târgul Iaşilor (9 septembrie) şi porneşte spre Suceava. Confruntat cu enorma presiune turca si în acelaşi timp, aflând că „ţara să vorovéşte să-l părăsească” (boierii Găneşti şi Arbureşti, în frunte cu Mihu portarul Sucevei, trecuseră de partea otomanilor), Rareş alege „să ajungă la Ianoşu craiul ungurescu” (Grigore Ureche), sperând la un ajutor militar. Părăsit în faţa primejdiei, domnul „a plecat cu puţini, cu faţa udată de lacrimi, lăsând în urmă neorânduielile, la 14 septembrie” (Cronicile slavo-române) si trădat de marii boieri, Petru Rareş se refugiază în cetatea Ciceului in Transilvania. La 15 septembrie 1538, sultanul intră în Suceava, dispune urmărirea domnului fugar şi convocarea Sfatului Domnesc, pentru a i se aduce la cunoştinţă noile reglementări. În urma acestei expediţii, Moldova a fost supusă şi Rareş înlocuit cu Ştefan Lăcustă (1538 – 1540), fiind prima dată când un domn al Moldovei este numit direct de sultan, iar condiţiile păcii sunt cuprinse într-o diplomă a sultanului, nu într-un tratat bilateral. Teritoriile din sud-estul ţării, cu Bugeacul si Tighina, au fost anexate Imperiului Otoman,în 1538 teritoriul dintre Prut şi Nistru este ocupat, iar Bugeacul colonizat cu tătari. Sultanul hotărăşte instalarea la Suceava a unei trupe formate din 500 de ieniceri, menită a-l supraveghea pe domn. Se instaureaza dominaţia otomana asupra Moldovei.

·         1644: Este ales ca suveran pontif Inocențiu al X-lea (Giambattista Pamfili) n. 6 mai 1574 – d. 7 ianuarie 1655 ). A deținut functia de papă intre anii 1644 -1655. A sustinut dezvoltarea Colegiului de Santo Tomás de Nuestra Señora del Rosario Santísimo din Manila, Filipine, cea mai veche universitate existenta în Asia. În 1650 Innocentiu al X- lea a sărbătorit Jubileul. Innocentiu al X- lea a fost subiectul unui tablou celebru al genialului pictor Diego Velázquez.

·         1697: Electorul Frederic August I de Saxonia este încoronat ca rege al Poloniei sub numele de August al II-lea al Poloniei. Frederic Augustus I sau August al II-lea cel Puternic (12 mai 1670 – 1 februarie 1733) a fost Elector de Saxonia (ca Frederic Augustus I) și rege al Poloniei și Mare Duce de Lituania (ca Augustus II). A fost o figură pregnantă a luxului de la curte și a absolutismului german în perioada căruia s-a clădit mult în stil baroc, a fost un colecționar al operelor de artă, Dresda devenind în timpul său o metropolă culturală. În timpul domniei sale nobilii de la curtea sa se amestecă în războiul nordic (1700- 1721) război pentru hegemonie în bazinul Mării Baltice dintre Polonia, Rusia, Prusia și Danemarca cu Norvegia, război cu ghinion pentru Polonia și Saxonia. Neputința sa de a realiza reformele necesare în statul Polono-Lituan au permis Imperiului Rus să-și extindă sfera de influență, politica lui fiind probabil una din cauzele războiului de șapte ani (1756-1763).

·         1774: A început prima domnie a lui Alexandru Ipsilanti în Muntenia (1774-1782). A reorganizat fiscalitatea şi administraţia, iar în domeniul justiţiei, a promulgat un nou cod de legi – „Pravilniceasca condică”. Alexandru Vodă Ipsilanti (1725-1807) a fost domn în Țara Românească: 15 septembrie 1774 – februarie 1782 și august 1796 – decembrie 1797 și în Moldova: decembrie 1786 – 19 aprilie 1788.

·         1806: Armatele franceze predau Bavariei orașul liber imperial Nürnberg.

·         1812: Trupele ruse, în retragere, incendiază orașul Moscova în fața armatei lui Napoleon.

·         1821: Colonia Guatemala, un teritoriu ce includea actualele state Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua si Costa Rica din America Centrala, si-a declarat independenta fata de Spania.

·         1830: Este inaugurată în Anglia linia de cale ferată Liverpool-Manchester, prima cale ferată din lume.

·         1831: În New Jersey, a circulat pentru prima oară locomotiva John Bull, cea mai veche locomotivă cu abur din lume încă în funcțiune. John Bull este o locomotivă cu aburi de fabricație britanică si  a fost pusă în funcțiune pentru prima oară în ziua de 15 septembrie 1831, iar în 1981, când a fost repusă în funcțiune de Institutul Smithsonian, a devenit cea mai veche locomotivă cu aburi funcțională din lume. (Wikipedia, enciclopedia liberă). Construită de Robert Stephenson and Company, John Bull a fost achiziționată de Camden and Amboy Railroad, companie care a operat pe prima cale ferată din statul New Jersey, și care i-a dat lui John Bull numărul 1, botezând-o „Stevens”. C&A a utilizat locomotiva intensiv între 1833 și 1866, când a fost scoasă din funcțiune și garată

: În New Jersey, a circulat pentru prima oară locomotiva John Bull, cea mai veche locomotivă cu abur din lume încă în funcțiune.

·         1835: În timpul celei de-a doua călătorii pe HMS Beagle, Charles Darwin a ajuns în insulele Galápagos.

·         1860: A apărut la Iaşi, revista săptămânală ştiinţifică şi literară “Ateneul român”.

·         1864: In Romania a fost adoptata Legea privind introducerea sistemului de masuri si greutati metrice, care urma sa fie aplicata incepind cu data de 1 ianuarie 1866.

·         1869: La propunerea lui Al.Papiu Ilarian si, respectiv a lui I. Heliade Radulescu, sunt alesi primii membri de onoare din strainatate ai Societatii Academice Române: istoricul si omul politic francez Edgar Quinet si omul politic italian Giovenale Vegezzi-Ruscalla (15/27).

·         1890: Debutează amplele lucrări de regularizare a cursului Dunării la Porțile de Fier.

·         1894: Primul Război Chino-Japonez: Japonia învinge China în Bătălia de la Pyongyang.

·         1895: A aparut, la Bucuresti, revista lunara “Gazeta matematica”, prima revista de specialitate in limba romana. Seria I a fost editata între 1895-1949, dupa 1949 editandu-se alte doua serii) (15/27).
La implinirea a 50 de ani a fost lansata o serie de timbre aniversare.

·         1905: 100.000 de oameni au demonstrat la Budapesta pentru introducerea votului universal. În Ungaria, doar un milion din 20 de milioane de cetățeni aveau drept de vot.

·         1916: Primul Război Mondial: Tancurile sunt folosite pentru prima dată în bătălie - Bătălia de pe Somme, 49 de tancuri britanice. Britanicii şi francezii au dezvoltat primii, dar separat, vehicule autopropulsate care să nu fie afectate de rafalele de mitralieră,care făceau ravagii şi care să poată să traverseze tranşeele şi barajele de sârmă ghimpată fără prea mari probleme. Cu toate acestea primul tanc care a primit botezul focului a aparţinut armatei imperiale britanice şi a fost poreclit “Little Willie”. După mai bine de un an de la fabricaţie, şi după mai multe teste, a fost folosit pentru prima oară în 15 septembrie 1916 în Batalia de pe Somme, maşinăria fiind condusă de Căpitanul H.W. Mortimore. Efectele tancurilor în această bătălie au avut un efect restrâns, din cauza problemelor mecanice şi a faptului că erau în număr insuficient.

·         1919: Se constituie la Cernăuţi, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina. Preşedinte Ion Nistor. La 23 ianuarie 1923, acesta fuzionează cu Partidul Naţional Liberal. Partidul Democrat al Unrii din Bucovina va edita cotidianul „Glasul Bucovinei” (1918-1923).

·         1924: România: Începe Rascoala de la Tatarbunar. Grupări înarmate au ocupat primăria localitatii  Tatar-Bunar, jud. Ismail, din Basarabia recent unita cu  România şi au proclamat “Republica Sovietică Moldovenească”, în componenţa Uniunii Sovietice Grupul  înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias Kolțov, a comis atacuri  banditesti, iar  „rebeliunea“, care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat rapid  în jafuri, tâlhării, omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici. Gruparile armate erau  coordonate de un Centru din Odesa şi au atacat tîrgul Nicolaevca, jud. Ismail, tăind firele telefonice, omorînd primarul şi doi jandarmi, incendiind clădiri publice, difuzînd manifeste prin care îndemnau populaţia să se ridice la luptă revoluţionară. Au urmat faza culminantă a rebeliunii în localitatea Tatar-Bunar, Basarabia. În timpul acestor evenimente, dintre membrii Comitetului de partid din sudul Basarabiei, au fost uciși: Andrei Kliușnikov, Ivan Bejanovici, Ivan Dobrovolski, iar Iustin Batișcev a fost arestat. La 19 septembrie, după trei zile de lupte între rebeli și forțele de ordine, au fost arestate circa 1 600 de persoane, urmînd să fie judecate 489 de persoane, de unde și denumirea procesului judicciar de procesul celor 500, desfășurat în perioada 24 august-2 decembrie 1925 la Tribunalul Militar al Corpului 3 Armată din România. În conformitate cu acest cadru legal au fost condamnate 85 din cei 287 de acuzați. Iustin Batișcev a primit cea mai severă pedeapsă – muncă silnică pe viață; Nichita Lisovoi și Leonte Țurcan au fost condamnați la 15 ani muncă silnică, trei inculpați la câte 10 ani, alți douăzeci la 5 ani închisoare, iar restul inculpaților la închisoare pe termene diferite între 1-3 ani; alți 202 inculpați au fost achitați.

·         1924: In Romania a apărut primul număr al “Gazetei Sporturilor”.

·         1928: Alexander Flemming descopera o substanta antibacteriana, pe care o denumeste penicilina. Sir Alexander Fleming (n. 6 august 1881 – d.11 martie 1955) a fost un bacteriolog scoțian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey. În anul 1929 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford. În 1940, Fleming, doi biochimiști englezi – Ernest Boris Chain și Norman George Heatley – și un medic australian – Howard Walter Florey – au izolat și preparat în stare purificată și concentrată penicilina, una din marile realizări ale omenirii. A avut lucrări privind lizozimul ca element bacteriolitic prezent în țesuturi și secreții.

·         1935: Liderul nazist Adolf Hitler anunță noi legi rasiale la adunarea Partidului Nazist de la Nürnberg. Aceste legi privau evreii de a fi titularii unor funcții publice, căsătoriile între evrei și non-evrei sunt interzise. Svastica este utilizată, în loc de steagul negru-roșu-auriu, ca drapel național al Imperiului German.

·         1937: Pentru prima data in Romania se incepe o actiune de recuperare in scopul refolosirii a unor materiale. Din initiativa conducatorului Miscarii Legionare incepe “Batalia fierului vechi”.

·         1940: Încetarea raidurilor aeriene germane asupra Marii Britanii din cadrul operaţiei “Seelöve” (Leul de mare).

·         1941: Trupele germane încercuiesc Leningradul, al cărui asediu va dura până în ianuarie 1944.

·         1944: Începe Bătălia de la Peleliu între Statele Unite și Japonia pe teatrul Pacific al celui de-al Doilea Război Mondial, terminată la sfârșitul lunii noiembrie cu victorie americană. A fost denumită "cea mai amară bătălie a războiului pentru pușcașii marini".

Începe Bătălia de la Peleliu între Statele Unite și Japonia pe teatrul Pacific al celui de-al Doilea Război Mondial, terminată la sfârșitul lunii noiembrie cu victorie americană.

·         1946: Abolirea monarhiei și proclamarea Republicii Populare Bulgare. Gheorghe Dimitrov a fost ales președinte al Consiliului de Miniștri. Gheorghi Mihailov Dimitrov  (n.18 iunie 1882 – d. 2 iulie 1949) a fost un politician bulgar, lider al partidului comunist și din principalii activiști ai Cominternului. A fost primul ministru al Bulgariei intre anii 1945 – 1949.

·         1949: Konrad Adenauer devine primul cancelar federal al Germaniei. Konrad Hermann Joseph Adenauer (n. 5 ianuarie 1876, Köln – d. 19 aprilie 1967, Rhöndorf, lângă Bonn) a fost un politician creștin-democrat german, de profesie jurist. Din 1917 și până în 1933 a exercitat funcția de primar general al Kölnului. Adversar al național-socialismului, a fost înlăturat din funcția de primar general. S-a retras la mănăstirea Maria Laach. În 1944 a fost arestat sub acuzația de complot împotriva regimului nazist. Soția sa a fost de asemenea arestată, murind în detenția Poliției Secrete (Gestapo). În ciuda vârstei înaintate (în 1946 împlinise 70 de ani), Konrad Adenauer a condus munca de reconstrucție a creștin-democrației germane, mișcare interzisă în timpul dictaturii hitleriste. În anul 1949, la vârsta de 73 de ani, a fost ales în funcția de cancelar al Republicii Federale Germania – primul după cel de-al doilea război mondial. A reușit apropierea țării sale de Franta, punând alături de Charles de Gaulle bazele alianței franco-germane, care a constituit nucleul Uniunii Europene. Adenauer a contribuit în mod decisiv la racordarea Republicii Federale Germania în sistemul atlantic de securitate. În 1955 a obținut repatrierea germanilor deportati l;a munca fostata in Siberia. Și-a dat demisia din funcția de cancelar federal la data de 15 octombrie 1963, făcând loc lui Ludwig Erhard un politician creștin-democrat mai tânăr, în fotoliul de cancelar.

 Konrad Adenauer 

·         1959: La Brașov se încheie procesul scriitorilor germani. Cinci scriitori transilvăneni de limbă germană, Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg, Hans Bergel și Harald Siegmund sunt condamnați pentru "infracțiunea de instigare împotriva ordinii sociale și agitație" la un total de 95 de ani de muncă silnică, confiscarea averilor și anularea drepturilor civile.

·         1959: Vizita în SUA a liderului sovietic, Nikita Hrusciov. Acesta, împreuna cu omologul sau american, Eisenhower, decid încetarea “razboiului rece” – conflict ideologic, politic si diplomatic de dupa 1945, dintre SUA si URSS si dintre Europa de Vest si cea de Est; în realitate, dupa o perioada în care ambele parti au folosit expresii precum “dezghet”, “coexistenta pasnica”, consensul ca “razboiul rece” luase sfârsit a aparut în 1989-1990, prin democratizarea Europei de Est, reunificarea Germaniei, destramarea Pactului de la Varsovia si dezintegrarea URSS.

·         1968: Startul statiei cosmice ”Zond-5″ care pentru prima data a inconjurat Luna si s-a intors pe pamant.

·         1971: Prima acţiune Greenpeace, la bordul Phyllis Cormack, împotriva testelor nucleare desfasurate de Statelor Unite.

·         1973: Carl XVI Gustaf devine rege a Suediei,după decesul bunicului său, regele Gustaf al VI-lea. Carl XVI Gustaf (Carl Gustaf Folke Hubertus; n. 30 aprilie 1946) este rege al Suediei din 15 septembrie 1973. Carl Gustaf este cel mai mic copil însă singurul fiu al Prințului Gustaf Adolf, Duce de Västerbotten și a Prințesei Sibylla de Saxa-Coburg și Gotha. A devenit rege al Suediei la moartea bunicului său, regele Gustav VI Adolf.

·         1976: A intrat în vigoare Conventia Internatioanala privind înregistrarea obiectelor lansate în spatiul cosmic; documentul conventiei a fost adoptat de Adunarea Generala a ONU la 12.11.1974.

·         1982: Liderul OEP Yasser Arafat are o audiență privată cu Papa Ioan Paul al II-lea.

·         2000: În Sydney, Australia, se deschide cea de-a XXVII a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară.

·         2005: Seara de vis a fotbalului românesc: Steaua București învinge cu 3-0 pe Valerenga, în deplasare. Dinamo București învinge cu 5-1 pe Everton Liverpool, acasă. Rapid București face 1-1 cu Feyenoord, care în retur a fost un avantaj pentru echipa românească.

·         2006: Cercetatorii americani si mexicani au  descifrat hieroglifele de pe piatra denumita “Stèle de Cascajal”, descoperita in Mexic (1999). Un studiu din revista Science, publicat pe 15 septembrie 2006 , arata ca acestea ar fi printre cele mai vechi scrieri descoperite in Lumea Nouă, iar semnele sunt similare cu cele ale civilizației Olmec, una dintre marile civilizații precolumbiene, anterioara civilizatiilor azteca si maya,care s-a dezvoltat pe o mare parte a teritoriului Americii Centrale intre anii 1200 i. I.Chr si 500 i.I.Chr.

·         2008: Formația britanică de rock Queen cu Paul Rodgers solist scoate primul său album de studio, The Cosmos Rocks. The Cosmos Rocks este albumul de debut al formației engleze Queen + Paul Rodgers, lansat pe 15 septembrie 2008 în Uniunea Europeană și pe 28 octombrie 2008 în America de Nord. Conține 14 piese noi scrise de Brian May, Paul Rodgers și Roger Taylor.

·         2013: La București a 15-a zi consecutivă de proteste; 10.000 de protestatari au cerut retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege. Proteste împotriva proiectului au avut loc în mai multe orașe mari ale României și în diaspora.

Nașteri

·         786: S-a nascut califul arab Al Ma’mun (d.9 august 883), al șaptelea calif abbasid. Este intemeietorul   uneia dintre cele mai importante instituții culturale din istoria civilizațiilor: celebra „Casă a înțelepciunii”din Bagdad.
* 973: Muhammed Ibn Ahmed Abu Raiham Al Biruni (în persană: ابوریحان بیرونی; în arabă: أبو الريحان البيروني; născut la Kath, Khwarazm (astăzi Kara-Kalpakskaya, Uzbekistan), pe 15 septembrie 973, decedat în Ghazna (acum Ghazni, Afganistan) pe 13 decembrie 1048), a fost un enciclopedist arab.

S-a născut în regiunea Khwarazm din Uzebekistanul actual, în apropierea orașului Horezmi care era un puternic centru comercial și cultural arab, în acea epocă de aur a islamului. Astăzi, localitatea natală îi poartă numele.

Înclinarea către studiu s-a manifestat încă din copilărie. Mai întâi a urmat școlile musulmane din Horezmi. A fost elev al lui Abu Nasr Mansur și a fost coleg cu Avicenna cu care a purtat un intens schimb de idei.

Din cauza conflictelor dintre clerici, este nevoit să întrerupă studiile superioare, fiind nevoit să plece în Persia, stabilindu-se în diverse orașe.

Împreună cu dascălul său, a lucrat la Academia din Kiad (care era capitala Horezmului medieval), înființată de șahul Al-Mamun II, iar după ce sultanul Mahud a cucerit Horezmul (1017), a fost nevoit să se mute la Ghazni (pe atunci în India), unde a studiat limba sanscrită, filozofia și literatura hindusă, despre care a scris o cronică în 1031.

Al Biruni a scris peste 100 de lucrări de matematică, știință și călătorii:

• 1031: Despre India, care conține date istorice despre descoperirile științifice ale indienilor în matematică și astronomie;
• 1030: Al-Kanun al-Mas’udi fi-al- hai’a vanudjum o lucrare foarte importantă pentru istoria trigonometriei, unde sunt adunate diferite demonstrații ale teoremelor (printre care demonstrația pentru teorema sinusurilor), construcții ingenioase (nonagonul, octodecagonul), ideea considerării cercului trigonometric cu rază unitară - ceea ce în Europa se întâlnește prima oară la matematicianul Thomas Bredwardine (Bradwardinus) (cca. 1290-1349), reguli pentru interpolarea liniară și pătratică, intrând în utilitate generală datorită matematicianului și fizicianului elvețian Leonhard Euler (1784).
• 1036: Cartea despre coarde, în care sunt adunate diferite demonstrații ale teoremelor fundamentale din geometrie și trigonometrie;
• Fi rașikat al-Hind, tratat de algebră, unde prezintă regula de trei simplă, directă și inversă, regula celor 5, 7 și a mai multor mărimi (în număr impar), teoria rapoartelor, extragerea rădăcinii pătratice și cubice, rezolvări de ecuații;
• 1030: Canon al-Masudi seu Tractatus geografico-astronomicus;
• Monumentele generațiilor trecute, un tratat de filozofie în care a dezvoltat teoria lui Aristarh relativ la sistemul lumii.

Al Biruni

·         1254: S-a nascut navigatorul venetian Marco Polo, cunoscut pentru relatările sale despre o călătorie în China;(d.08.01.1324).

·         1533: Ecaterina de Austria, regină a Poloniei (d. 1572)

·         1613: S-a nascut la Paris, filosoful si scriitorul francez François de la Rochefoucauld (François VI, duce de Rochefoucauld, prinț de Marcillac); (d.16 martie 1680). François de la Rochefoucauld (n. 15 septembrie 1613, Paris – d. 16 martie 1680) a fost filozof și moralist francez, fin observator al moravurilor și caracterelor, autor al unor „Maxime” (504 la număr). François VI, duce de Rochefoucauld, prinț de Marcillac, fiul lui François V (guvernator de Poitou apreciat de Richelieu) s-a născut la Paris. La 15 ani s-a căsătorit cu verișoara sa Mlle de Vivonne, cu care șase ani mai târziu va avea un fiu.Cele mai cunoscute opere ale sale sunt: Memorii (Mémoires), este descrisă epoca Frondelor (1662) , Cugetări sau sentințe și maxime morale (Réflexions ou sentences et maximes morales), operă de viziune pesimistă, remarcabilă prin acuitatea observației, care a introdus aforismul în literatura franceza (1664).

·         1666: Sofia Dorothea (n. 15 septembrie 1666 – 13 noiembrie 1726) a fost soția și verișoara lui Georg Ludovic, Duce de Braunschweig-Lüneburg, devenit mai târziu regele George I al Marii Britanii și mama regelui George al II-lea al Marii Britanii.

Tatăl Sofiei Dorothea		Mama Sofiei Dorothea

Sofia Dorothea s-a născut la 15 septembrie 1666, fiind singurul copil al lui Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg și a metresei acestuia, Eleonore d'Esmier d'Olbreuse (1639–1722), contesă de Williamsburg. În 1676 părinții ei s-au căsătorit.

Au existat discuții pentru o căsătorie între Sofia Dorothea și viitorul rege al Danemarcei, însă discuțiile s-au încheiat după ce mama viitorului rege a vorbit cu Sofia de Hanovra (viitoarea ei soacră). Un alt angajament, cel cu ducele de Brunswick-Wolfenbüttel, a fost rupt după ce ducesa Sofia l-a convins pe cumnatul ei de avantajul unei căsătorii între Sofia Dorothea și vărul ei.

La 22 noiembrie 1682, la Celle, Sofia Dorothea s-a căsătorit cu vărul ei, George Louis. În 1705 el a moștenit principatul Lüneburg după decesul socrului său, Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg, și în 1714 regatul Marii Britanii și a Irlandei de Nord devenind rege sub numele de George I al Marii Britanii. Mama lui, ducesa Sofia, era o nepoată a regelui Iacob I al Angliei.

Mariajul dintre George Louis și Sofia Dorothea a fost unul nefericit. Familia lui apropiată, în special mama lui, a urât-o și a desconsiderat-o pe Sofia Dorothea.

Motivul căsătoriei a fost aproape pur financiar; ducesa Sofia i-a scris nepoatei ei Elizabeth Charlotte "O sută de mii de taleri pe an este o sumă frumoasă de buzunar, fără a vorbi de faptul că este o soție frumoasă pentru fiul meu George Louis, băiatul cel mai încăpățânat care a trăit vreodată, care are în jurul creierului o crusta groasă și provoc pe orice bărbat sau femeie să descopere vreodată ce se află acolo. Nu-i pasă prea mult de căsătorie în sine, ci cei o sută de mii de taleri pe an l-au ispitit așa cum ar fi ispitit pe oricine altcineva".^[1]

Lucrurile dintre cei doi soți au părut a se îmbunătăți după nașterea a doi copii:

• George Augustus, născut în 1683, mai târziu regele George al II-lea al marii Britanii
• Sofia Dorothea, născută în 1686, mai târziu soția regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și mama regelui Frederic cel Mare.

Însă George Louis a intrat într-o relație cu Melusine von der Schulenburg și a început să-și neglijeze soția. Părinții lui i-au cerut să fie mai circumspect cu metresa, temându-se că întreruperea căsătoriei ar perturba plata de o sută de mii de taleri, dar el a răspuns prin a începe să-și trateze soția brutal.

Sofia Dorothea în ca. 1681.

Philip Christoph von Königsmarck (4 martie 1665 – 2 iulie 1694)

În aceste condiții, Sofia Dorothea l-a reîntâlnit pe contele suedez Philip Christoph von Königsmarck. Cei doi s-ai întâlnit prima dată la Celle când el avea 16 ani. Ei au flirtat inocent și au scris numele lor pe ferestrele palatului împreună cu cuvintele: "Nu mă uita". La 1 martie 1688 el i-a reamintit povestea lor și cei doi au reînnoit-o. Frații mai mici ai lui George Louis îl plăceau pe conte și l-au adus în salonul Sofiei ca s-o înveselească. El a stat în Hanovra doi ani și nu există motive să credem că relația a fost altceva în afară de una platonică. El a plecat într-o expediție militară în Peloponnese în 1690. La întoarcere, relația dintre el și Sofia Dorothea s-a intensificat. Ei au început să-și trimită scrisori de dragoste ceea ce sugerează că relația s-a consumat.

În 1692 primele lor scrisori au fost prezentate nou-numitului Elector Ernest Augustus (socrul Sofiei Dorothea). Din moment ce un scandal ar fi amenințat noul său statut, Electorul l-a trimis pe Königsmarck să lupte de partea armatei hanoveriene împotriva regelui Ludovic al XIV-lea. Alți soldați au primit permisii pentru a vizita Hanovra însă el nu a primit. Într-o noapte, Königsmarck și-a părăsit postul și a mers timp de șase zile pentru a ajunge în Hanovra. A doua zi după sosirea sa a mărturisit în fața feldmareșalul Heinrich că și-a încălcat datoria și a implorat pentru ermisiunea de a rămâne în Hanovra. Ernest Augustus l-a exilat pe Königsmarck.

George Louis și-a certat soția pentru aventură iar ea l-a acuzat pe el pentru acestă situație. Cearta a escaladat până la punctul în care George Louis s-a aruncat asupra soției sale și a început s-o tragă de păr și s-o stranguleze, lăsându-i puternice semne vinete.

Königsmarck probabil a fost ucis în timp ce încerca zadarnic să scape din Hanovra. În 1694 el a dispărut (mai multe gărzi și contesa palatină au mărturisit pe patul de moarte că ar fi fost implicate în moartea lui). George Louis a divorțat de Sofia Dorothea și apoi a închis-o în Castelul Ahlden. Ea a rămas în captivitate până la moartea ei, cu peste treizeci de ani mai târziu, la 13 noiembrie 1726. Uneori Sofia Dorothea este menționată ca "prințesa de la Ahlden".

Infidelitatea Sofiei Dorothea nu a fost clar dovedită fiind posibil ca pretinsele scrisori schimbate între cei doi să fi fost falsuri. George al II-lea a fost foarte deranjat de încarcerarea mamei sale și a fost unul dintre o serie de motive care au contribuit la raportul de ură reciprocă dintre el și tatăl său.

Sofia Dorothea s-a îmbolnăvit în august 1726 și a fost imobilizată la pat, pe care nu l-a mai părăsit niciodată. Sofia Dorothea avea 60 de ani din care 33 de an și i-a petrecut încarcerată. George nu a permis doliu în Hanovra sau Londra și a fost furios când a auzit că la curtea fiicei sale din Berlin s-a purtat negru.

Sofia Dorothea de Celle

Prințesă de Hanovra

Sofia-Dorothea de Braunschweig-Lüneburg cu copiii săi George și Sofia Dorothea. Părinți Georg Wilhelm Éléonore Desmier d'Olbreuse[*]  Căsătorită cu George I al Marii Britanii Copii George al II-lea al Marii Britanii Sofia Dorothea, regină a Prusiei.

·         1736: Jean Sylvain Bailly, astronom francez (d. 1793)

·         1789: S-a născut scriitorul american James Fenimore Cooper (“Ultimul mohican”, “Vânătorul de cerbi”); (m. 14 septembrie 1851). James Fenimore Cooper (n. 15 septembrie 1789 – d. 14 septembrie 1851) a fost un scriitor american prolific de la începutul secolului 19. Poveștile sale istorice de dragoste despre viața indienilor au creat o formă unică a literaturii americane. Scriitorul și-a trăit o mare parte din viață în Cooperstown, New York, stabilit de tatăl său William. Cooper a fost întreaga sa viață membru al Bisericii Episcopale iar spre sfârșitul vieții a ajutat-o cu generozitate.[2] El a scris seria de romane Leatherstocking Tales, unde protagonist este Natty Bumppo, iar romanele sunt The Pioneers (1823), Ultimul mohican (1826), The Prairie (1827), The Pathfinder (1840) și The Deerslayer (1841).

·         1800: Paul Friedrich (15 septembrie 1800 – 7 martie 1842) a fost Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin din 1837 până în 1842.

S-a născut la Castelul Ludwigslust ca fiu al Marelui Duce Ereditar Friedrich Ludwig de Mecklenburg-Schwerin și a soției acestuia, Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei.^[1] Paul Friedrich a fost educat la Geneva, Universitatea Jena și Universitatea Rostock. Paul Friedrich a devenit moștenitor aparent al tronului de Mecklenburg-Schwerin în 1819, după decesul tatălui său, Marele Duce Ereditar.

La 1 februarie 1837 el l-a succedat pe bunicul său, Friedrich Franz I. În timpul domniei sale au existat îmbunătățiri ale sistemului judiciar și de infrastructură, precum și o schimbare a capitalei de la Ludwigslust la Schwerin. Cu toate acestea, Paul Friedrich fost în mare măsură interesat doar de chestiuni militare și a petrecut cea mai mare parte a timpului alături de trupe. Cum Paul Friedrich ajunsese la vârsta de mijloc, el a adoptat un stil de viață mai retras, preferând doar compania amantei sale.

Paul Friedrich a murit în 1842 de o răceală prinsă în timp ce se grăbea la un incendiu în capitala sa.

Paul Friedrich s-a căsătorit cu Prințesa Alexandrine a Prusiei la Berlin la 25 mai 1822. Împreună au avut doi fii și patru fiice:^[2]

• Friedrich Franz II (1823–1883)
• Luise (1824–1859) căsătorită cu Hugo, Prinț de Windisch-Grätz
• Wilhelm (1827–1879) căsătorit cu Prințesa Alexandrine a Prusiei fiica Prințului Albert al Prusiei
• Helene (1829–1836)
• Marie Alexandrine (1831–1836)
• Pauline (1833–1894)

Paul Friedrich a avut de asemenea copii cu amanta sa, contesa Catarina van Hauke (sora Prințesei Julia de Battenberg):

• Catarina (1830–1834)
• Paul Friedrich (1832–1903) căsătorit cu contesa Maria Anna van Nieppell
• Alexander (1833)
• Helene Catarina (1835–1915)

Paul Friedrich

Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin

Părinți Frederick Louis, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei  Frați și surori Ducesa Marie Louise de Mecklenburg-Schwerin Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin  Căsătorit cu Alexandrine a Prusiei Copii Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg Ducesa Louise Ducele Wilhelm

·         1828: Aleksandr Butlerov, chimist rus (d. 1886)

·         1834: Heinrich von Treitschke, istoric, publicist politic și deputat german (d. 1896)

·         1857: William Howard Taft, politician american, al 27-lea președinte al Statelor Unite (d. 1930)
* 1864: Prințul Sigismund al Prusiei (Franz Friedrich Sigismund; 15 septembrie 1864 – 18 iunie 1866) a fost al patrulea copil al Prințului Moștenitor Frederic Wilhelm al Prusiei (mai târziu rege al Prusiei și împărat german sub numele Frederic al III-lea) și Victoria, Prințesă Regală, fiica cea mare a reginei Victoria a Regatului Unit.

S-a născut la Palatul Nou din Potsdam, Germania în 1864. Mama sa îl găsea mai inteligent și mai isteț decât cei trei frați mai mari și se credea că va avea mare potențial atunci când va crește. Însă Sigismund a murit de meningită la Palatul Nou la 18 iunie 1866 la vârsta de 21 de luni.

A fost înmormântat la mausoleul regal Friedenskirche din Potsdam. Durerea mamei sale și disperarea au fost intense, cum tatăl copilului, care conducea armata prusacă în lupta împotriva Austriei, luase toți doctorii disponibili, astfel încât nu s-a putut atenua suferința copilului sau preveni moartea sa.

Prințul Sigismund a fost primul nepot al reginei Victoria care a murit, cu aproape 115 ani înainte de ultimul nepot, Prințesa Alice, Contesă de Athlone, care a murit în 1981, la aproape 98 de ani.

Prințul Sigismund

Părinți Frederic al III-lea al Germaniei Prințesa Victoria a Regatului Unit  Frați și surori Wilhelm al II-lea al Germaniei Charlotte, Ducesă de Saxa-Meiningen Prințesa Victoria a Prusiei Prințesa Margareta a Prusiei Sofia a Prusiei Prințul Heinrich al Prusiei Prințul Waldemar al Prusiei

·         1867: Petr Bezruč, poet ceh (d. 1958)
* 1870: Prințul Ludwig de Saxa-Coburg-Kohary (Ludwig Gaston Klemens Maria; 15 septembrie 1870 - 23 ianuarie 1942) a fost al patrulea fiu al Prințului Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary și a soției sale, Leopoldina a Braziliei.

Ludwig de Saxa-Coburg-Kohary

Părinți Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary Prințesa Leopoldina a Braziliei  Frați și surori Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary Prințul Petru de Saxa-Coburg-Kohary Prince Joseph Ferdinand of Saxe-Coburg and Gotha[*]  Căsătorit cu Prințesa Matilda de Bavaria Ana de Trauttmansdorff-Weinsberg Copii Prințul Antonius Maria Ludwig Prințesa Maria Immaculata Leopoldine Prințesa Josefine Maria Anna

·         1876: S-a născut dirijorul Bruno Walter; (m. 17 februarie 1962).

·         1885: Arturo Onofri, poet italian (d. 1928)

·         1890: Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, DBE (născută Miller; 15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurându-se de același succes la public. Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului.

Agatha Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records, printre alții, ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare^[3]. UNESCO consideră că ea este actualmente autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puțin 56), fiind depășită doar de operele colective ale corporației Walt Disney Productions^[4].

Până în 2006, cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume^[5]. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi

Placa comemorativă a Agathei Christie din Torquay.

Agatha Christie s-a născut ca Agatha Mary Clarissa Miller la Torquay, comitatul Devon, în Marea Britanie. Părinții ei au fost Frederick Alvah Miller, un broker american bogat, și Clarissa Margaret Boehmer, fiica unui căpitan din armata britanică^[6]. Cu toate că era îndreptățită, Christie nu a cerut niciodată cetățenia americană. A avut o soră, Margaret Frary Miller (1879-1950), zisă Madge, cu 11 ani mai mare, și un frate Louis Montant Miller (1880-1929), zis Monty, Tatăl ei a murit când Agatha avea doar 11 ani. A primit educație acasă, sub îndrumarea mamei sale, aceasta încurajând-o să scrie de la o vârstă fragedă. De la vârsta de 16 ani a urmat școala Doamnei Dryden din Paris, unde a studiat cantoul și pianul^[7].

Prima căsătorie a avut loc în 1914, cu colonelul Archibald Christie, un aviator din Royal Flying Corps. Împreună au avut o fiică, Rosalind Hicks, născută în 1919. În timpul Primului război mondial lucrează la un spital, apoi într-o farmacie, lucru ce îi va influența cariera: numeroase crime din cărțile sale se fac prin otrăvire. Căsătoria a fost nefericită, încheindu-se cu un divorț în 1928, la doi ani după ce Agatha a descoperit că soțul său o înșela. În această perioadă (1920) a publicat primul său roman, Misterioasa Afacere de la Styles.

În 1926 soțul ei îi spune că este îndrăgostit de altă femeie, Nancy Neele, și dorește să divorțeze. În urma unei certe dintre cei doi, Agatha dispare de acasă, nu înainte de a anunța poliția că se teme pentru viața sa. Dispariția a creat un interes sporit din partea presei, dar Agatha a fost găsită 11 zile mai târziu într-un hotel de cură^[8] la Harrogate, în Yorkshire, unde stătea sub numele de 'Teresa Neele', din Cape Town. Agatha Christie nu a dezvăluit niciodată circumstanțele dispariției sale, aceasta fiind considerată ca având loc fie datorită unei depresii nervoase, fie datorită dorinței de revanșă față de soțul său prin umilirea publică a acestuia

În 1930, Agatha se căsătorește cu arheologul Max Mallowan, cu 14 ani mai tânăr. Căsătoria a fost una fericită în primii ani și a rezistat, în ciuda numeroaselor aventuri ale soțului din ultimii ani ai vieții Agathei.

Agatha Christie a călătorit mult împreună cu soțul ei, numeroase destinații din Orientul Mijlociu servindu-i drept decor în unele romane. Crima din Orient Express, unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, a fost scrisă la Hotelul Pera Palace din Istanbul, camera sa fiind apoi păstrată ca un memorial dedicat scriitoarei. De asemenea, acțiunea din Moarte pe Nil este situată în Egipt, iar acțiunea din Crima din Mesopotamia este situată în Iraq. Acțiunea din alte romane se desfășoară în Devon, regiunea natală a autoarei, unde soții Mallowan cumpără în 1938 o reședință de vară, Greenway Estate. Actualmente aceasta este un muzeu dedicat autoarei. Aventurile din cel puțin două dintre operele sale se desfășoară în jurul reședinței Abney Hall din Cheshire, deținută de cumnatul său, James Watts. Această reședință bogată din mediul rural cu toată activitatea socială, servitorii și pompa aferentă a fost o sursă de inspirație pentru descrierea altor reședințe fictive ce au servit drept decor în operele sale^[10].

Camera Agathei Christie din Hotelul Pera Palace, unde a scris Crima din Orient Express.

Agatha Christie a murit la 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 ani, din cauze naturale, la reședința Winterbrook de lângă Wallingford, în Oxfordshire. Este înmormântată în cimitirul bisericii St. Marydin Cholsey. Fiica sa, Rosalind Hicks, a continuat să se ocupe de popularizarea operei și de consolidarea reputației mamei sale. Rosalind a decedat la 28 octombrie 2004, tot la vârsta de 85 de ani și tot din cauze naturale. Nepotul Agathei Christie, Mathew Prichard, a moștenit drepturile de autor ale unor opere ale bunicii sale și este în continuare asociat la compania ce se ocupă de gestionarea operei, Agatha Christie Limited.

Majoritatea operelor Agathei Christie sunt focalizate pe descoperirea autorului unei crime, mediul social fiind acela al clasei de mijloc sau bogate engleze. De obicei un detectiv se ocupă de identificarea criminalului, acesta fie intrând în contact din întâmplare cu mediul crimei, fie fiind chemat de o persoană implicată într-un fel sau altul în acțiune. În general, detectivul interoghează suspecții principali, analizează locul crimei și indică fiecare indiciu, astfel încât cititorul să aibă șansa să rezolve el însuși enigma. Spre finalul operei, de multe ori unul dintre suspecți este omorât, de multe ori deoarece a descoperit din întâmplare criminalul și este astfel redus la tăcere. În unele romane, ca de exemplu Moartea vine ca un sfârșit, au loc chiar mai multe crime. În scena finală, detectivul organizează o întâlnire a tuturor suspecților și denunță făptașul treptat, odată cu numeroase alte secrete uneori fără legătură cu crima. Crimele sunt de obicei foarte ingenioase, implicând de multe ori și numeroase aspecte menite să distragă atenția de la criminal.

Agatha Christie

Căsătorită cu Max Mallowan[*] (din 11 septembrie 1930)[2]  Copii Rosalind Hicks

·         1894: S-a nascut  la Paris Jean Renoir, actor si regizor de film de origine franceza, unul dintre titanii cinematografiei mondiale,  fiul pictorului impresionist Pierre Auguste Renoir. (“Iluzia cea mare “, “Fluviul”, “Omul din sud”); (m. 12 februarie 1979).

·         1899: Elena "Magda" Lupescu (n. 3/15 septembrie 1899, Iași, România – d. 29 iunie 1977, Estoril, Portugalia) a fost amanta și apoi soția regelui Carol al II-lea al României.

Elena Lupescu a fost fiica lui Nicolae (Nahum) Grünberg (născut evreu, ulterior botezat creștin ortodox cu numele Nicolae Lupescu) și a Elizei Falk, născută evreică, botezată în religia catolică, fostă dansatoare la Viena^[3]. În timpul primului război mondial, Elena Lupescu a fost căsătorită cu un locotenent de vânători de munte, Ion Tâmpeanu, de care a divorțat după scurt timp. În 1922 a devenit amanta prințului Carol. În 1923 au fugit împreună din România. Prințul Carol a fost încoronat în 1930 ca Regele Carol al II-lea al României. După abdicarea Regelui Carol al II-lea în septembrie 1940, Elena Lupescu l-a urmat în exil. Pe 8 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu au ajuns cu propriul tren la Lugano, în Elveția.^[4]. În octombrie 1940, guvernul legionar al României a cerut Spaniei extrădarea Elenei Lupescu, precum și cea a lui Ernest Urdăreanu, mareșalul Palatului, care, după părerea legionarilor, s-ar fi aflat alaturi de Regele Carol al II-lea, în spatele asasinării, la 30 noiembrie 1938, a lui Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul organizației „Garda de Fier”.^[5] Elena Lupescu a petrecut majoritatea perioadei de exil în Mexic, Brazilia și Portugalia. După căsătoria din 1947 din Brazilia, Carol al II-lea și Elena Lupescu s-au mutat la Estoril, Portugalia, unde Carol cumpărase Villa del Sol.

După moartea lui Carol al II-lea, în 1953, Elena Lupescu a continuat să trăiască la Estoril, în Portugalia, până când s-a stins din viață.^[6] Sicriul ei a fost depus la capela Regilor Portugaliei din mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona, alături de sicriul Regelui Carol al II-lea. În anul 2003 sicriele celor doi au fost aduse la mănăstirea Curtea de Argeș.

·         1901: S-a născut inginerul Elie Carafoli, creatorul şcolii româneşti de aerodinamică, membru al Academiei Române; (m. 24 octombrie 1983).

·         1903 - S-a născut Roy Acuff, cântăreţ şi compozitor country american.
* 1904: Constantin Papanace (n. 15 septembrie 1904; d. 7 aprilie 1985, Salò, Italia) a fost doctor în economie politică, autor, istoric și publicist de origine aromână, membru al Mișcării legionare.

Descendent al unei familii de aromâni, Constantin Papanace s-a născut la 15 septembrie 1904 în Grecia la Selia, aproape de orașul Veria din provincia Macedonia, regiune cu o numeroasă populație aromânească.^[1] Familia (tatăl său Ion, mama sa Ianula și ceilalți nouă frați și surori) și apropiații îi spuneau Costache.

Face studii la Salonic, la Școala Superioară Română, și apoi București, la Academia Comercială, cu specializarea în economie politică și finanțe.

Îl cunoaște pe Corneliu Zelea Codreanu în iulie 1930 când, împreună cu un grup de tineri aromâni este închis la Văcărești. Este un militant înflăcărat pentru drepturile aromânilor, lipsiți de drepturi în Munții Pindului și hărțuiți de comitagii bulgari care intrau ilegal și desfășurau acțiuni cu caracter belicos în Cadrilater.

Între anii 1932-1933, într-o perioadă de puternică extindere a Mișcării legionare, este căpetenie a Tineretului Legionar Macedonean și prim-consilier al „Căpitanului”, Corneliu Zelea Codreanu.

Este ales deputat de Caliacra pe listele partidului Totul pentru Țară în decembrie 1937.^[2]

În 1939, pe timpul exilului legionarilor la Berlin, este membru al comandamentului grupului de acolo. Se opune intenției lui Horia Sima de a pleca în țară cu scopul răsturnării lui Carol al II-lea, moment în care apare conflictul cu viitorul Comandant al Mișcării Legionare.

După victoria legionară din 6 septembrie 1940 este chemat în țară la București, și devine subsecretar de stat în ministerul Finanțelor.

Îl însoțește pe mareșalul Ion Antonescu în vizitele la Roma, 14-16 noiembrie 1940, și Berlin, 19-20 noiembrie 1940.

Pe parcursul guvernării legionare susține o serie de conferințe la radio, împreună cu alte personalități ale regimului, la sugestia lui Nichifor Crainic.

După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941, Papanace se distanțează din nou de Horia Sima, în perioada detenției la Berkenbrück, atunci când Comandantul Gărzii de Fier pleacă la Roma pentru a solicita sprijinul lui Mussolini.

Nu este de acord cu acțiunile lui Horia Sima de constituire a Guvernului de la Viena și a Armatei Naționale, în 1944.

Se retrage în exil la Salò, în Italia. Aici se căsătorește cu Zoița Simu, și ea aromâncă din Veria. Rămâne văduv în 1977 și moare, tot la Salò, locul unde și-a trăit jumătate din viață, în vârstă de 80 de ani, la 7 aprilie 1985, într-o zi de Florii. A fost îngropat la 11 aprilie (Joia Mare a acelui an), slujba de înmormântare fiind celebrată de preotul Dumitru Emanoil Popa (de la Freiburg, Germania), asistat de preotul Mircea Domitriu.

Mareșalul Ion Antonescu, care l-a invitat să facă parte din guvern, spunea despre el: „Papanace are mintea limpede și judecata dreaptă. Să-l ascultăm!”

A fost un om de mare cultură. Cunoștea opt limbi.

Fondează publicațiile: Graiul (1932), Bucium (1933) și Armatolii („foaie de luptă aromânească”, în 1940, împreună cu profesorul Nicolae Caranica și cu medicul Ionel Zeana).

În 1950, fondează în exil, cu ajutorul lui Nicolae Bujin, la Roma în Italia, colecția „Biblioteca Verde”, publicată la Editura „Armatolii”, sub egida căreia apar 26 de lucrări.

Editează în Italia și Spania:

• Sur la minorité aroumaine (vlachs) dans les Pays Balkaniques, Roma, 1950
• Pro Balcania. Considérations sur l'union balcanique et la solution des problèmes litigieux de ce sécteur éuropéen, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.2), Roma, 1951
• La persecution des minorités Aromounes (Valaques) dans les Pays Balcaniques. Le Problème Macédonien, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.3), Roma
• Mihai Eminescu – un mare precursor al legionarismului românesc, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.4), Roma
• Destinul unei generații. Geneza și urmările lui 10 decembrie 1922, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.5), Roma
• Orientări pentru legionari, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.6), Roma, 1952 - cuprinde mai multe studii, între care și unul intitulat „Spre o democrație social-creștină”, în care el „preconizează o democrație bazată pe principul dragostei creștine, care pusă pe balanța justiției, echilibrează cele două principii: autoritatea și libertatea.” (cf. N. Constantinescu, loc.cit.)
• Justice pour les Aromounes (Valaques), Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.7), Roma, 1952
• Martiri legionari (Evocări), Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.8), Roma, 1952
• Orientări politice în primul exil (1939-1940), Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.9), Roma
• Identitatea unor nume patronimice la italieni și aromâni, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.11), Roma
• L'origine et la conscience nationale des Aroumains (la terreur grecque en Macédoine), Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.12), Roma, 1955
• Jurnalu Makedonia N° 9, 1955) - tratează despre problema aromânească, în patru limbi: franceză, engleză, germană, italiană
• Le droit d'asile politique et le problème des minorités ethniques opprimées, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.13), Roma, 1956 - conferință ținută la VIe Congrès de l'Union Fédéraliste des Communautés Européennes (17-20 mai 1956, Faakersee, Austria)
• Considerații asupra trecului macedo-românilor și a dialectului lor, Freiburg, Biblioteca Română, 1952
• Evocări, în „Colecția Dacoromania”, Madrid, 1965, 192 pagini
• Fără Căpitan
• Diversity in unity of the Balkans, în: „Balkania” - St. Louis Mass. U.S.A., 1967
• Die aromunische Volksgruppe in den Balkanlànder, în: „Handbuch der europaischen Volksgruppen” - Wien (1970)
• Neubau im Balkanraum, în: „Nation Europa”, Coburg
• Geneza și evoluția conștiintei naționale la macedo-români, Ed. Brumar, București, 1995
• Reflecții asupra destinului istoric și politic al aromânilor - scrisă la Tagliacozzo, 1 ianuarie 1947, și publicată la Editura CRATER, București, 1996

Editează două volume din Albumul aromânesc:

• Noulu Album Aromânescu (Macedo-român), vol.I, 372 p., anul 1955 - tipărit cu ocazia a 75 de ani de la publicarea primului Album aromânesc (Sutsata Aromânjlor di Bucureshti, 1880). În acest volum Papanace însuși publică studiul „Fermentul Aromân în Sud-Estul european”
• Noulu Albu Aromânescu (Macedo-Român), vol.II, 408 p., anul 1956, unde publică studiul: „Geneza și evoluția conștiinței etnice la Aromâni. Redeșteptarea lor națională. Studiu istorico-politic”

A publicat 35 de lucrări cu caracter istoric și de doctrină legionară.

Constantin Papanace.

·         1904: Umberto al II-lea (Umberto Nicola Tommaso Giovanni Maria; 15 septembrie 1904  – 18 martie 1983) a fost ultimul rege al Italiei.

Umberto, Prinț Moștenitor al Italiei

Umberto s-a născut la Racconigi, în Piemont, Italia. A fost al treilea copil și singurul fiu al regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei și a Prințesei Elena de Muntenegru. A fost ultimul rege al Italiei și a domnit cu puțin peste o lună de la 9 mai 1946 la 12 iunie 1946. La naștere a primit titlul de Prinț de Piemont, titlu pe care l-a deținut până la ascensiunea sa pe tron.

Prințul a fost educat pentru o carieră militară și în timp a devenit comandant șef al armatei de nord, apoi al armatei de sud. Totuși, rolul său a fost aproape formal, de facto comanda aparținea lui Benito Mussolini. O încercare de asasinat a avut loc asupra prințului la Bruxelles la 24 octombrie 1929, ziua anunțului logodnei sale cu Prințesa Marie José. Prințul depunea o coroană la Mormântul necunoscut al soldatului belgian când Fernando de Rosa a tras un singur foc care l-a ratat pe prinț. De Rosa a fost arestat iar sub interogatoriu a pretins că este membru al Internationala a Doua.

Umberto s-a ținut departe de politica activă până când în sfârșit a fost numit general locotenent al regatului. Într-un singur caz, când era în Germania pentru o nuntă regală, el a făcut o excepție: Adolf Hitler i-a cerut o întâlnire. Această acțiune a fost considerată nepotrivită în situația internațională iar Umberto a devenit și mai riguros în a exclude evenimentele politice.

La 29 octombrie 1942, Umberto a devenit mareșal al Italiei (Maresciallo d'Italia).

În 1943, Prințesa Maria José, fiica regelui Albert I al Belgiei s-a implicat într-o încercare nereușită de a trata o pace separată între Italia și Statele Unite iar interlocutorul ei de la Vatican a fost Monsignor Giovanni Battista Montini, un diplomat care mai târziu va deveni Papa Paul al VI-lea. După eșecul încercării ei (nu i-a întâlnit niciodată pe agenții americani), ea a fost trimisă cu copii la Sarre, în Valea Aosta, și a fost izolată de viața politică a Casei Regale.

După răsturnarea lui Benito Mussolini în 1944, regele Victor Emmanuel a predat funcțiile sale constituționale lui Umberto, care a fost făcut general-locotenent al regatului și a părăsit Italia pentru Egipt.

La 9 mai 1946, tatăl său în vârstă de 77 de ani a abdicat în favoarea lui Umberto. La 9 mai, la vârsta de 41 de ani Umberto de Savoia a devenit rege al Italiei sub numele de Umberto al II-lea.

La 23 de zile de la ascensiunea sa pe tron, la 2 iunie 1946, italienii s-au pronunțat în cadrul unui referendum în procent de 54% din voturi în favoarea republicii. La 13 iunie, regele Umberto al II-lea a părăsit tronul, fără să abdice și a plecat în exil părăsind Italia pentru totdeauna. Primul ministru Alcide de Gasperi și-a asumat rolul de șef al statului interimar.

Umberto a trăit timp de 37 de ani în exil, la Cascais în Portugalia. A călătorit mult în timpul exilului, a vizitat adesea Mexico vizitându-și fiica. Umbero a decedat la 18 martie 1983, la vârsta de 78 de ani la Geneva în Elveția.

Descendenții săi, Victor Emanuel de Savoia și Emanuel-Filiberto de Savoia, n-au primit autorizarea să revină în Italia decât în anul 2002 după 56 de ani de exil. Sub emoția provocată de decesul reginei Marie José, parlamentul italian a adoptat în 2002 o lege prin care se revizuiește constituția republicii italiene (a intrat în vigoare în noiembrie următor).

Umberto al II-lea al Italiei vizitând Cairo.

Umberto s-a căsătorit la Roma la 8 ianuarie 1930 cu Marie José a Belgiei (1906–2001), fiica regelui Albert I al Belgiei și a Elisabetei de Bavaria. Cuplu a avut patru copii:

• Prințesa Maria Pia (n. 1934), căsătorită în 1955 (divorțată în 1967) cu prințul Alexandru al Iugoslaviei (n. 1924), recăsătorită în 2003 cu prințul Mihail de Bourbon-Parma (n. 1926).
• Victor Emmanuel, Prinț de Neapole (n. 1937), prinț de Neapole, duce de Savoia și pretendent la tronul Italiei. După 11 ani de logodnă s-a căsătorit cu Marina Ricolfi-Doria cu care a avut un fiu, Emanuele Filiberto (n. 1972)
• Prințesa Maria Gabriella (n. 1940), căsătorită în 1969 (separată în 1976, divorțată în 1990) cu Robert Zellinger de Balkany (n. 1931)
• Prințesa Maria Beatrice (n. 1943), căsătorită în 1970 (separată în 1995) cu Luis Reyna Corvalán y Dillon (1939 - 1999)

Umberto al II-lea

Părinți Victor Emanuel al III-lea al Italiei Elena de Muntenegru  Frați și surori Giovanna a Italiei Prințesa Mafalda de Savoia Maria Francesca de Savoia Princess Yolanda of Savoy[*]  Căsătorit cu Marie José a Belgiei Copii Prințesa Maria Pia Victor Emmanuel, Prinț de Neapole Prințesa Maria Gabriella Prințesa Maria Beatrice

* 1907. Alfred Delp (n. 15 septembrie 1907, Mannheim, Marele Ducat al Badenului – 2 februarie 1945, Berlin) a fost un preot iezuit german și filozof al Rezistenței germane. A fost unul dintre personajele centrale ale grupului de rezistență Cercul Kreisau^⁠(en) și este considerat a fi un actor semnificativ în rezistența catolică antinazistă^⁠(en). Implicat în atentatul din 20 iulie 1944, tentativa de asasinare a dictatorului Adolf Hitler, Delp a fost arestat și condamnat la moarte. A fost executat în 1945.
În timp ce era în închisoare, Gestapo ia oferit lui Delp libertatea în schimbul plecării iezuiților, dar el a respins-o. Delp, ca toți prizonierii legați de 20 iulie, trebuia să poarte cătușe zi și noapte. Prizonierii fiind luați la executare au fost încătușați cu mâinile la spate.^[1] Sentința a avut loc la 2 februarie 1945 la închisoarea Plötzensee din Berlin^[2] . A doua zi, Roland Freisler a fost ucis într-un raid aerian. O comandă specială făcută de Heinrich Himmler a cerut ca rămășițele tuturor deținuților executați în legătură cu planul din 20 iulie să fie incinerate, iar cenușa lor să fie împrăștiată peste câmpurile de canalizare. În consecință, corpul lui Alfred Delp a fost incinerat și cenușa sa aruncată undeva lângă Berlin; nimeni nu știe unde

Alfred Delp

* 1908: Abdullağan Aliș (cunoscut mai mult sub forma:Abdulla Aliș sau sub forma oficială, slavizată din limba tătară: Alișev Ğabdullacan Ğäbdelbari ulı, Алишев Габдуллаҗан Габделбари улы și din limba rusă: Алишев Габдуллазян Габдулбариевич, Alișev Gabdullazyan Gabdulbarieviç, transcris în limba engleză de cele mai multe ori sub forma: Abdulla Alish și în limba română: Abdullagean Aliș sau Abdulla Aliș; n. 15 septembrie 1908, d. 25 august 1944) este un scriitor tătar, poet, luptător în rezistența tătară anti-nazistă, erou-martir decapitat de Wehrmacht la închisoarea Plötzensee din Berlin.

Aliș s-a născut pe 15 septembrie 1908 în satul Kayuki, regiunea Kazan din Tatarstan.^[1]

În primii ani ai tinereții Aliș lucrează la construcția și punerea în funcțiune a centralei electrice din orașul Menzelinsk situat pe malul lacurilor Qaban, pe Volga, în Tatarstan. Începând cu 1933 își desfășoară activitatea ca redactor la revista pentru copii și tineret Piyoner kelamî unde îndeplinește și funcția de secretar executiv. În 1941 este numit redactor șef la Comitetul Tătar de Radio.^[1]

Scrie mai ales povestiri pentru copii, cele mai cunoscute fiind Dulkînlar (Valurile, 1934), Ant (Jurământ, 1935), Mením abiyím (Fratele meu, 1940), dar scrie și povești publicate în colecția Ana hikáyelerí (Poveștile mamei, 1941). Publică o serie de piese de teatru de păpuși, cea mai importantă fiind Sîr tutmaz órdek (Răța guralivă).^[1]

În 1941 Aliș se înrolează în Armata Roșie și este trimis pe front. În același an, în apropierea orașului Bryansk, este luat prizonier de către Wehrmacht. În închisoare îl întâlnește pe poetul Musa Ğelil. Se alătură grupului de rezistență al acestuia. Mai târziu se înrolează amândoi în Legiunea Volga-Ural formată din tătari trimiși să lupte împotriva sovieticilor. Fac propagandă printre legionari îndemnându-i să își folosească armele împotriva naziștilor. Ca urmare, primul batalion trimis pe frontul de est îi ucide pe germani și se refugiază la partizanii sovietici din Belarus. Grupul este descoperit și ghilotinat pe 25 August în închisoarea Plötzensee din Berlin. Mormântul lor a rămas neidentificat. Aliș avea 35 de ani.

Abdulla Aliș Abdullağan Aliș

* 1909: Liviu Ion Mănduc (n. 15 septembrie 1909, Viștea de Sus - d. 1999) a fost un inginer român, întemeietor, profesor și decan al Facultății de Electromecanică din Cluj (1963 - 1964), întemeietor și prim decan al Facultății de Electrotehnică din Cluj (1964 - 1972).

Liviu Mănduc s-a născut în satul Viștea de Sus din Țara Făgărașului la data de 15 septembrie 1909. Școala elementară o termină în comuna Racovița, Sibiu și în perioada 1919 - 1927 urmează cursurile Liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu. Se înscrie, apoi, la Facultatea de Mecanică și Electricitate a Institutului Politehnic din București, unde obține în anul 1940 o diplomă de inginer electrician. După terminarea facultății, se angajează ca inginer la uzinele de armament din cadrul Uzinei Mecanice Mârșa (județul Sibiu). În anul 1943 este încorporat și pleacă pe frontul celui de al doilea război mondial unde cade prizonier până la sfârșitul acestuia.^[1]

Revine în țară și anul 1947 îl găsește pe Liviu Mănduc în postura de Inginer șef la SETA SA Sibiu, ulterior la IRE Sibiu și Cluj (1948) după care se transferă ca inginer șef la Electromontaj București. În anul 1951, Liviu Mănduc, devine ministru adjunct și Director general al energiei electrice în cadrul Ministerului Energiei Electrice și Electrotehnicii. De asemenea Liviu Mănduc are calitatea de șef al delegației României la Comisia Economică pentru Europa și expert de pe lângă ONU, la Geneva între anii 1954 - 1957. În perioada 1951 - 1960 face parte din Comisia guvernamentală pentru electrificarea României și din 1970 este membru al Comisiei de Stat de analiză a sistemului energetic național.^[1]

Profesional, activitatea sa se leagă de perioada 1953 - 1957, când Liviu Mănduc conducea intreprinderea Electromontaj Cluj, ulterior devenind directorul IRE Cluj (1957 - 1962). Această ultimă funcție o părăsește pentru a deveni cadru didactic la Institutul Politehnic din Cluj, avand dorința expresă de a înființa o facultate de profil electric în această localitate. Acest deziderat l-a înfăptuit în anul 1960 când înființează Facultatea de Electromecanică și în 1964 Facultatea de Electrotehnică^[2], Liviu Mănduc stabilind și o performanță unică, aceea de a îndeplini funcția de decan la două facultăți, la Electromecanică (1963 - 1964) și la cea de Electrotehnică (1964 - 1972), unde a fost primul decan al facultății. La Facultatea de Electrotehnică a fost titularul catedrei de "Producerea, transportul și distribuția energiei electrice"

Liviu Mănduc

Liviu Mănduc în 1949

·         1911: Emil Botta (n. 15 septembrie 1911, Adjud, România – d. 24 iulie 1977, București, RS România) a fost un poet, prozator și actor român. Este absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București (1932).

Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Național joacă în roluri de excepție, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigație.

A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă”, întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Vladimir Streinu („cloșca cu puii de aur”: cum l-a numit Șerban Cioculescu) distinge în această apariție „Semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) – în vol. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită ca un ouvrier cvasianonim la o construcție poetică de primă mărime.

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”^[3] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[4] A primit titlul de Artist emerit (ante 1968).

Asumându-și, ca și fratele său Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alături de marile nuanțe tragice ale culturii poetice universale, el a reușit pe acest fond să desfășoare un mare joc poetic, rol în care își avea propria damnațiune. Poetul a venit cu o întreagă recuzită din marile teatre spirituale ale lumii, invocând Himera și Fantazarea luptând și lucrând pentru ele ca simplu soldat sau imperator, spre o desăvârșire făcută în numele Artei.

Știința acestei poezii este „Știința ciocârliei/ care trece vămile pustiei”. Cântecul lui este în apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului” este invocat „decemvre”, la Botta „bate novembre pădurile moarte”. El este altfel și eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuară a singurătății: „Și singur e codru acuma și-n veci”. Pare un poet al legendelor acest poet în tulburătorul său discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ și vânzării dat singurel sub lună?/ O, frățâie, de-am fi împreună/ pe muntele Daciei, în lumina de sus!”

„Dor” și „Neliniște” nu sunt doar două tragice dar fermecătoare stări poetice, caracteristice marilor filosofi și artiști, mai mult: două mari personificări, vecini ai noștri de totdeauna, ei sunt „doi români”. Sub razele lor se desfășoară întreaga ceremonie poetică a lui Emil Botta. Poetul își așează glasul după farmecul propriei melancolii. Gesturile sunt hamletiene, dar vorbele rămân românești, aproape de invocațiile haiducești din doinele și baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tăcere,/ pământe, pământe, vere,/ fă-te cristalin și morții tăi/ vedea-i-aș ca florile-n văi”. Prozele din volumul „Trântorul” fac parte din aceeași zonă a gândirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnării” motiv incurabil al întregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repaușează estetic, abandonându-se febril unei neînfrânte trăiri în ficțiune” (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este învățat, probabil de la Franz Kafka, tradus la noi, în epocă, de către Felix Aderca. Emil Botta este unu dintre poeții mari ai liricii noastre, fiind între clasicii interbelici și generația războiului (grupările Albatros și Cercul literar de la Sibiu) un pisc. Mai apropiat de ultimii decât de primii, el aparține, paradoxal, mai cu seamă întâilor. Între poezia lui Ion Vinea, de pildă, și a lui Emil Botta, șansa istoriei literare șade de partea „Întunecatului april” decât de aceea a „Orei fântânilor”. Pentru că Emil Botta este, de fapt, cel mai artist dintre poeții români, nu atât la nivel lexical, cât mai cu seamă la acela al viziunilor. Emil Botta a fost însăși efigia poetului. Opera sa poetică și-a păstrat semeția singurătății pe care o avea poetul în viață.

În selecția de Poeme din 1974, excepționale sunt cele treisprezece poeme, publicate pentru prima oară în volum. Avem de-a face cu niște legende simbolice ori cu niște parabole despre destinul artistului, rătăcit într-un „vis rău” , în care a murit de mii de ori, fără a fi apucat să dea de veste din acele „moarte pustii”, echivalente cu Gomora, sau „canonit” ca Ion Vodă Armanul, „trunchiatul cumplit”, prefăcut în pasăre, „sălbăticiune de aer”.^[5]

A fost actor al Teatrului Național din București, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim și filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul procurorului Paveliu.

A fost căsătorit o perioadă de timp cu actrița Maria Mimi Botta

Versuri

• Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea)
• Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar)
• Poezii, 1966
• Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971
• Poeme, 1974
• Un dor fără sațiu, 1976

Proză

• Trântorul, 1938 (ediția a II-a, 1967)

Filmografie:

• Se aprind făcliile (1939)
• Viața nu iartă (1957)
• Bijuterii de familie (1957)
• Când primăvara e fierbinte (1960)
• Poveste sentimentală (1961)
• S-a furat o bombă (1961)
• Pași spre lună (1964)
• De-aș fi... Harap Alb (1965)
• Șah la rege (1965)
• Răscoala (1965)
• Pădurea spânzuraților (1965)
• Faust XX (1966)
• Subteranul (1967)
• Lettre a Carla (1967)
• Dacii (1967)
• Reconstituirea (1968)
• Columna (1968)
• Realitatea ilustrată (serial TV, 1969)
• Dincolo de nisipuri (1974)
• Mastodontul (1975)
• Premiera (1976)

·         1912 - S-a născut compozitorul şi pianistul american John Cage, inventatorul pianului preparat şi unul dintre iniţiatorii muzicii aleatorice, concomitent cu P. Boulez (Franţa) şi cu K. Stockhausen (Germania) (m.12.08.1992).

·         1914 - S-a născut scriitorul Adolfo Bioy Casares, unul dintre reprezentanţii de seamă ai literaturii fantastice argentiniene (m. 8 martie 1999).

·         1920: Răzvan Givulescu, geolog și paleobotanist român, membru de onoare al Academiei Române (1993)

·         1921 - S-a născut Snooky (James Edward) Pryor, bluesman american.
* 1924: Lucebert (/ˈluːtʃɨbɛərt/ ; Lubertus Jacobus Swaanswijk; n. 15 septembrie 1924 – d. 10 mai 1994) a fost un poet și pictor olandez, membru al grupării artistice CoBrA.

S-a născut la Amsterdam în 1924. A studiat la Institutul de Arte și Artizanat și a participat la prima expoziție a grupării CoBrA la muzeul Stedelijk din Amsterdam, în 1949.

Talentul lui Lucebert a fost descoperit în timp ce acesta lucra cu tatăl său după ore. La o jumătate de an după ce intrase la institutul de arte, Lucebert a devenit vagabond și nu a avut acoperiș deasupra capului până în 1947, când o mănăstire i-a oferit adăpost în schimbul executării unei picturi murale de dimensiuni foarte mari. Lucebert a realizat lucrarea, dar aceasta nu a fost apreciată de călugări și a fost vopsită cu alb.

Se regăsea în mișcarea literară olandeză „De Vijftigers”, care era puternic influențată de mișcarea avant-garde europeană CoBrA. Această influență se remarcă în primele lucrări ale lui Lucevert, care reflecta o viziune pesimistă asupra vieții.

Cele mai multe poezii ale sale sunt colecționate în Gedichten 1948-1965. În anii 1960, a pictat lucrări figurativ-expresioniste.

Unul din citatele sale celebre este versul „Alles van waarde is weerloos” din poezia De zeer oude zingt (neerlandeză Omul foarte bătrân cântă), citat care se traduce aproximativ „Toate lucrurile prețioase sunt neajutorate/vulnerabile”. Propoziția este instalată, în formă de litere de neon, pe acoperișul clădirii unei companii de asigurări din Rotterdam în anii 1980, cât și pe pereții altor clădiri din preajmă..

Lucebert a fost un activist anti-apartheid notabil

Lucebert

Lucebert în 1987

·         1927: Fărâmiță Lambru, lăutar român (d. 1974)

·         1929: Murray Gell-Mann, fizician american, laureat Nobel

·         1933 - S-a născut Pat Barrett, vocalist canadian.

·         1940 - S-a născut Jimmy Gilmer, cântăreţ american (Fireballs).
* 1941: Flórián Albert Sr. (n. 15 septembrie 1941, Hercegszántó, d. 31 octombrie 2011, Budapesta) a fost un jucător de fotbal ungur, care a primit Balonul de Aur în 1967. Era descris ca fiind unul dintre cei mai eleganți fotbaliști din istorie. Era tehnic, avea un bun control a mingii, era un bun pasator, dribleor și avea abilități de marcator.

·         1941 - S-a născut Les Braid, basist britanic (Swinging Blue Jeans).

·         1941: Viktor Zubkov, politician rus, al 37-lea prim-ministru al Rusiei
* 1941: Signe Toly Anderson (n. 15 septembrie 1941, Seattle, SUA – d. 28 ianuarie 2016, Beaverton, SUA) a fost o cântăreață americană, co-fondatoare a trupei rock americane, Jefferson Airplane.

Signe Toly Anderson

Anderson in a 1966 Jefferson Airplane photo.

* 1941. Mirosław Hermaszewski (n. 15 septembrie 1941) a fost primul și singurul cosmonaut polonez, fiind decorat cu ordinul Erou al Uniunii Sovietice și avansat succesiv până la gradul de general al Forțelor Armate ale Poloniei.

Mirosław Hermaszewski

·         1942 - S-a născut Lee Dorman, basist, vocalist, pianist şi compozitor american (Iron Butterfly, Captain Beyond).
* 1943. Ilse Hehn (n. 15 septembrie 1943, Lovrin, Banat), artistă plastică, fotografă, traducătoare, poetă și scriitoare de limba germană, originară din România.

Părinții săi au fost Johannes Hehn și Elisabeth, născ. Vieve, originară din Alsacia-Lorena.

Școala primară a urmat-o în localitatea Tomnatic, Timiș.

A urmat liceul umanist de limbă germană și apoi Secția de Arte Vizuale a Universității din Timișoara, absolvită în 1964.

A fost repartizată ca profesoară de artă și de istoria artei la liceul „A. Sever" din Mediaș, unde a lucrat în perioada 1964-1991.

În 1984, Ilse Hehn-Guzun a rămas văduvă și în 1992 a emigrat în Germania, unde s-a stabilit la Ulm, împreună cu fiul ei, Alex Constantin, și este docent de artă la Școala Catolică de Pedagogie Socială (Katholische Fachschule für Sozialpädagogik).

În perioda 1994-1998 a funcționat ca referent cultural federal pentru șvabii bănățeni (Bundeskulturreferentin der Landsmannschaftder Sathmarer Schwaben).

A fost nevoită să urmeze studii la Universitatea Weingarten, pentru recunoașterea diplomei obținute într-o țară din estul Europei.

A colaborat la publicațiile Neue Literatur, Volk und Kultur, Hermannstädter Zeitung, Karpatenrundschau, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, „Regensburger Hezte", „Das Boot", „Podium" etc.^[1]

Este sora istoricului de artă Annemarie Podlipny-Hehn.

Volume de poezie:

• So weit der Weg nach Ninive, 1973, Editura Kriterion, București,
• Flußgebet und Gräserspiel, 1976, Editura Facla, Timișoara
• Das Wort ist keine Münze, 1988, Editura Kriterion, București,
• In einer grauen Stadt, 1992, Editura Hestia, Timișoara,
• Die Affen von Nikko, 1993, Editura Hestia, Timișoara,
• Den Glanz abklopfen, 1998, Editura Gerhard Hess, Ulm,
• Im Stein, 2001, Editura Czernik, Hockenheim,
• Lidlos, 2003, Editura Holzer, Weiler im Allgäu

Cărți pentru copii:

• Du machst es besser! , 1978, Editura Ion Creangă, București,
• Ferien – bunter Schmetterling, 1987, Editura Kriterion, București,

Proză:

• Mein Rom. Wortbogen. 2005, Esslinger Reihe,
• In zehn Minuten reisen wir ab..! , Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2006
• „Randgebiet, Editura „Cosmopolitan Art“ Timișoara, 2010

Traduceri:

• Die Wüste der Satellit-Antennen, 1997, Editura Hestia, Timișoara, (Versuri ale poetului român Constantin Gurău)

Prezentă în antologii:

• Grenzgänge, Regensburger Hefte 2, 1969
• Wortmeldungen, Editura Facla Verlag, Timișoara, 1972
• Hier bin ich geboren, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977
• Das Wort ist eine offene Hand, Editura Kriterion, București, 1977
• Prisma Minden, Editura Gilles & Francke, Duisburg, 1978
• Elegii (în limba română), Timișoara, 1979
• Literatur - Uniunea Scriitorilor din România/Filiala Timișoara, 1982
• Lyrik-Anthologie (în limba română), Editura Facla, Timișoara, 1984
• Lichtkaskaden, Editura Kriterion, București, 1984
• Casa faunului, Editura Hestia, Oradea, 1995
• Andromeda. Ulmer Autoren, Editura Armin Vaas, Ulm, 1996
• ... wovon man ausgeht, Esslingen, 1998
• Umbruchzeit. Neuere deutsche Lyrik, Edition L, 1998
• Und redeten mit Engelzungen, Edition L, 1998
• Lyrik heute, Editura Czernik, 1999
• Das Gedicht, Editura Czernik, 2000
• Schriftsteller aus Temeswar, Editura Marineasa, Timișoara, 2000
• Jahrbuch für das neue Gedicht, Brentano-Gesellschaft t, Frankfurt/M., 2003
• Die Erinnerung bleibt/Donauschwäbische Literatur seit 1945, Editura Hartmann, 2004
• Jahrbuch 2005", Editura Cosmopolitan, Timișoara, 2005
• Literarisches Temeswar/Schriftstellerlexikon (Lexicon de scriitori), Editura Marineasa, Timișoara, 2007
• Banater Kalender, Editura Banater Verlag, München, 2008
• Dulzinea 12, Editura Fulda, 2008
• Alles ist Gleichnis, antologie de lirică, Edition L, 2008

Ilse Hehn

Artista Ilse Hehn Părinți Johannes Hehn și Elisabeth, născ. Vieve, originară din Alsacia-Lorena Frați și surori Annemarie Podlipny-Hehn  Copii Alex Constantin

·         1945: Hans-Gert Pöttering, politician german, al 23-lea președinte al Parlamentului European

·         1946: Oliver Stone (n. 15 septembrie 1946, New York) este un celebru regizor american. Scrie scenarii, dar este și producător al filmelor pe care le regizează. A devenit celebru cu un serial despre Războiul din Vietnam, la începutul anilor '90, la care el însuși a participat, ca soldat. Pentru acest film a câștigat trei premii, iar filmele sale au intrat în vizorul criticii pentru temele controversate alese. Primul premiu al Academiei Americane de film l-a câștigat pentru Midnight Express (1978). A fost descris la început de către presa de specialitate ca fiind unul dintre cei mai dedicați regizori din Cinema-ul american.
Filmografie:

• Wall Street: Banii sunt făcuți să circule, 2010
• W., 2008
• World Trade Center: Urmele supraviețuitorilor, 2006 - și producător
• Alexandru, 2004 - și scenarist, producător
• Persona Non Grata, 2003
• Duminica, pierzi sau câștigi, 1996
• Wall Street, 1987

Oliver Stone

Căsătorit cu Sun-jung Jung[*] (din 1996) Elizabeth Burkit Cox[*] (1981–1993) Najwa Sarkis[*] (1971–1977)  Copii Sean Stone

·         1946: Tommy Lee Jones (n. 15 septembrie 1946) este un actor american de film și regizor. Rolurile sale includ interpretarea personajului Samuel Gerard în Evadatul și Legea e lege, Two-Face în Batman Forever, Agent K în filmele Men in Black, Woodrow F. Call în serialul Lonesome Dove și șeriful Ed Tom Bell în No Country for Old Men sau Evadatul.
Jones s-a născut în San Saba, Texas, fiul lui Lucille Marie, o profesoară și fondatoarea unui magazin de cosmetice, și a lui Clyde C. Jones, un muncitor în domeniul uleiului. Cei doi s-au căsătorit și divorțat de două ori. Jones a absolvit școala St. Mark din Texas unde el este acum în consiliul directorilor, și a frecventat Harvard.

Tommy Lee Jones

Căsătorit cu Katherine "Kate" Lardner (1971–1978) Kimberlea Cloughley (1981–1996) Dawn Laurel (2001–prezent) Copii 2

·         1947: Adrian „Puiu” Ivanițchi (n. 15 septembrie 1947) este un compozitor și cântăreț de muzică folk și pop din Sighișoara. Absolvent al Facultății de Filologie din Cluj, secția română-italiană. Membru fondator al formației Coral. A fost membru al mai multor formații rock românești celebre din anii '60, precum Sideral și Sfinx. Colaborator muzical pe teme folk cu Dorin Liviu Zaharia. Fost membru al Cenaclului Flacăra. Membru fondator al cenaclului de muzică și poezie Agora din Sighișoara. Director artistic al centrului interetnic din Sighișoara.

Membru al juriului festivalului folk din Sighișoara.

* 1947: Anatol Teslev (în rusă Анатолий Георгиевич Теслев; n. 15 septembrie 1947, Chișinău) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal din Republica Moldova
* 1951. Lisa Fitz (n. 15 septembrie 1951, Zürich) este o actriță, cabaretistă și cântăreață germană.
Lisa Fitz, a copilărit în Munchen, ea provine dintr-o famile bavareză de actori, bunicul ei a fost scriitor. Între anii 1969 - 1972 a absovit școală superioară de dramaturgie din Bavaria. În cinematografie debutează în anul 1970 alături de Franz Xaver Kroetz.
Filmografie:

• 1970: Schulmädchen-Report: Was Eltern nicht für möglich halten
• 1972: Bayrische Hitparade
• 1974: Goldfüchse (TV)
• 1975: Das zweite Geständnis (Serial din Tatort)
• 1975: Das Nest (TV)
• 1976: Die Leute von Feichtenreut (TV)
• 1977: Eine Frau in der Koje – Auf Achse (serial)
• 1977: Der Wittiber (TV)
• 1978: Zeit zum Aufstehen (TV)
• 1980: Heimat (TV)
• 1980: Der Neger Erwin (Herbert Achternbusch)
• 1981: Mein Freund der Scheich (TV)
• 1982: Meister Eder und sein Pumuckl
• 1984: Hildes Endspiel – Eine Vorstadtballade (TV)
• 2000: www.mord.de (Serial Der Bulle von Tölz)
• 2003: Großglocknerliebe – Kein Heimatfilm
• 2005: Die Gerichtsmedizinerin (Serial la RTL)
• 2007: Die Gerichtsmedizinerin (Serial la RTL)
• 2008: Zur Sache, Lena (Serial la ZDF)
• 2009: Ein Haus voller Töchter (Serial)

Lisa Fitz

Părinți Walter Fitz[*]  Căsătorită cu Ali Khan[*]  Copii Nepo Fitz[*]  Lisa Fitz

* 1951: Johannes „Johan” Jacobus Neeskens (n. 15 septembrie 1951) este un fost jucător olandez de fotbal, acum antrenor.

·         1955: Ovidiu-Tiberiu Mușetescu (n. 15 septembrie 1955, București - d. 18 octombrie 2009, București) a fost un politician român, membru al Partidul Social Democrat și ministru al Privatizării în Guvernul Năstase, în perioada 2001-2003.
Ovidiu Mușetescu suferea de cancer, iar cu o săptămână înainte de a muri s-a întors de la Viena și s-a internat la Spitalul Elias pentru a fi împreună cu familia.
* 1960: Sergiu Sîrbu, uneori scris și Sârbu (născut Serghei Sîrbu; n. 15 septembrie 1960, Chișinău) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal din Republica Moldova.

·         1960 - S-a născut Mitch Dorge, baterist canadian (Crash Test Dummies).
* 1960: Katsuyoshi Shinto (n. 15 septembrie 1960) este un fost fotbalist japonez.
* 1962: Mihăiță Vîrză (n. 15 septembrie 1962) este un deputat român, ales în 2016.

·         1963: Jean-Pierre Papin, fotbalist francez
* 1966: Dejan Savićević (chirilic: Дејан Савићевић; n. 15 septembrie 1966, Titograd, Muntenegru, RSF Iugoslavia) este un fost fotbalist muntenegrean, și actualul președinte al Asociației Muntenegrene de Fotbal
* 1967: Violeta Ivanov (în rusă Виолета Иванова; n. 15 septembrie 1967, Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița) este o politiciană din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de Ministru al Ecologiei și Resurselor Naturale al Republicii Moldova între 2008 - 2009, iar din 2009 până în prezent este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Din decembrie 2014 până în decembrie 2015 a fost președintele fracțiunii Partidului Comuniștilor (PCRM) în parlament.^[3] În urma unei scindări în cadrul PCRM, alături de alți 13 deputați, ea anunță crearea Platformei Social Democratice Pentru Moldova.^[4] Între 21 noiembrie 2007 și 27 februarie 2008 a fost viceministru al Ecologiei și Resurselor Naturale al Republicii Moldova.

Violeta Ivanov

* 1968: Stelian Bordieanu (n. 15 septembrie 1968, Petricani) este un fost jucător român de fotbal, actualmente antrenor. A evoluat pe postul de portar la multe grupări de prima divizie,s-a retras e drept dar revenise pe motiv că Oțelul Galați la acea vreme ducea lipsă de portari.
* 1969: Dan Lungu (n. 15 septembrie 1969, Botoșani, România) este un scriitor și politician român, director al Muzeului Literaturii Române din Iași, conferențiar dr. la Catedra de Sociologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

Dan Lungu s-a născut la Botoșani. A urmat liceul de matematică-fizică „A.T. Laurian” din Botoșani, pe care l-a absolvit în anul 1988. Este licențiat al Facultății de Filosofie, Secția Sociologie-Politologie, promoția 1995. Stagii de pregătire: Agen, Lille (Franța), Birmingham (Anglia), Perugia (Italia) în cadrul programului TEMPUS. Titlul tezei de doctorat : Ipostaze sociologice ale propagandei și manipulării.

În octombrie 2016, Dan Lungu și-a anunțat candidatura pentru Senatul României^[2], candidând din partea Uniunii Salvați România^[3]. În 1996 inițiază grupul literar Club 8. Între 2001 și 2002 este redactor-șef al revistei de cultură Timpul. Este membru al ASPRO și al Uniunii Scriitorilor din România. Din 2013, a inițiat și organizat anual festivalul FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași), împreună cu scriitorii Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici.

La alegerile legistlative din 2016 a obținut un mandat de senator de Iași din partea USR.

A publicat:

• Muchii (versuri), Editura Junimea, Iași, 1996
• Cheta la flegmă (proză scurtă), Editura OuTopos, Iași, 1999
• Construcția identității într-o societate totalitară. O cercetare sociologică asupra scriitorilor, Editura Junimea, Iași, 2003
• Povestirile vieții. Teorie și documente, Editura Universității "Al. I. Cuza", Iași, 2003
• Proza cu amănuntul (proză scurtă), Editura Cronica, Iași, 2003
• Nuntă la parter (teatru), Editura Versus, Iași, 2003
• Raiul găinilor (fals roman de zvonuri și mistere), Editura Polirom, 2004^[4]
• Băieți de gașcă (proză scurtă), Editura Polirom, 2005
• Sînt o babă comunistă (roman), Editura Polirom, 2007^[5] (tradus în limba germană de Jan Cornelius sub titlul "Die rote Babuschka"^[6])
• Cum să uiți o femeie (roman), Editura Polirom, 2009^[7]
• În iad toate becurile sînt arse, Editura Polirom, Iași, 2011^[8]

I se monteaza piesele Cu cuțitul la os (Green Hours, Teatrul Luni, regia – Bogdan Tudor, 2002) și Nuntă la parter” (spectacol-lectură la Teatrul Odeon, regia – Peter Kerek, 2003).

Dan Lungu

Dan Lungu în anul 2013

* 1971. Alexandru Mihai Dedu (n. 15 septembrie 1971 în Ploiești)^[1] este un fost handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a ocupat locul opt la Barcelona 1992.^[2] Are de asemenea și prezențe la Campionatele Mondiale și Europene de handbal masculin. El a câștigat de trei ori Liga Campionilor EHF în carieră și de doi ori Supercupa Europei, și a jucat la cluburi de top, precum FC Barcelona Handbal. A jucat pe postul de pivot.

Din 10 februarie 2014, Dedu este președintele Federației Române de Handbal

·         1971 - S-a născut Frederick Eugene Byrd, vocalist american (B.V.S.M.P.).

·         1972: Letizia Ortiz Rocasolano (n. 15 septembrie 1972, Oviedo, Spania) este soția Regelui Felipe al VI-lea. Înainte de căsătoria cu Felipe, a fost jurnalistă.

Studiile gimnaziale le-a terminat în Oviedo, apoi a învățat la Liceul Ramiro de Maeztu din Madrid și a obținut o licență în jurnalism și un masterat în Comunicare audiovizuală de la Universitatea Complutense din Madrid. În timpul studiilor a lucrat ^[1][2] pentru cotidianul La Nueva España, ziarul ABC și agenția de știri EFE.

După obținerea licenței a locuit la Guadalajara, Mexic și a lucrat pentru ziarul „Siglo XXI”; la întoarcerea în Spania a lucrat ^[2] la varianta spaniolă a canalului Bloomberg și apoi pentru CNN+.

În 2000, s-a mutat la trustul TVE unde a lucrat la televiziunea de știri „24 Horas”. A fost prezentă în timpul campaniei electorale din SUA din 2000. În 2001 a prezentat în direct Atentatul din 11 septembrie, de la New York. În 2002 a fost în Galicia, în nordul Spaniei, de unde a vorbit despre dezastrul ecologic produs de scufundarea tancului petrolier Prestige. În 2003, a făcut reportaje despre războiul din Irak. În același an, cu câteva luni înaintea logodnei cu Felipe, a fost promovată la știri, la „Telediario 2”, cel mai vizionat canal de știri din Spania.

La 7 august 1998, după o relație de aproape 10 ani ^[3], Letizia s-a căsătorit civil cu Alonso Guerrero Pérez, licențiat în filozofie, scriitor și profesor de literatură la liceul unde învățase ea. Nu au avut copii, iar un an mai târziu au divorțat.

Prințesa Letizia

Felipe și Letizia în 2003.

La 1 noiembrie 2003, spre surprinderea tuturor, Casa Regală a anunțat logodna Prințului Felipe de Asturia cu Letizia Ortiz Rocasolano.^[2] Letizia s-a mutat la Palatul Zarzuela până în ziua nunții.^[4]

Nunta a avut loc la 22 mai 2004 la Catedrala Santa María la Real de la Almudena din Madrid. A fost prima nuntă regală de la această catedrală sfințită în 1993 de Papa Ioan Paul al II-lea. Ceremonia a avut loc la aproape un secol de la ultima nuntă regală din Madrid, deoarece Regele Juan Carlos și Regina Sofía s-au căsătorit la Atena, iar surorile Prințului Felipe s-au căsătorit la Sevilia și Barcelona.

Prima căsătorie a Letiziei fiind doar civilă, Biserica nu a considerat-o validă și deci nu a fost nevoie de anularea ei înainte de căsătoria religioasă cu Prințul de Asturia. După nuntă, cuplul s-a stabilit la reședința prințului.

Încă de la început Letizia s-a implicat în îndatoririle soțului ei. Au călătorit în numele regelui în toată țara, cât și în străinătate. Împreună cu alți membri ai familiei regale, Prințesa Letizia a conferit diferite distincții și a participat la evenimentele oficiale ale altor case regale. Agenda ei personală s-a concentrat pe probleme sociale, drepturile copiilor, cultură și educație.

La data de 19 iunie 2014, în urma abdicării Regelui Juan Carlos, Prințul Felipe de Asturia a devenit regele Felipe al VI-lea al Spaniei, astfel Prințesa Letizia devenind la rândul său regina Spaniei

La 8 mai 2005 s-a anunțat că Letizia este însărcinată, iar la 31 octombrie 2005 s-a născut infanta Leonor, primul copil al cuplului, care a fost botezată la 14 ianuarie 2006. Nașii au fost regele și regina Spaniei.

La 18 iunie 2014 regele Juan Carlos I al Spaniei a semnat actul de abdicare care a intrat în vigoare pe 19 iunie 2014. Tatăl infantei Leonor, prințul Felipe de Asturia, a devenit astfel regele Felipe al VI-lea al Spaniei, iar Leonor a devenit moștenitoarea tronului și prințesă de Asturia.

Până în momentul de față, succesiunea la tronul Spaniei se stabilește după sistemul primogeniturii de sex masculin, descendenții de sex masculin având prioritate față de surorile lor, indiferent de vârstă. Cu toate acestea, potrivit articolului 57.2 al Constituției din 1978, moștenitorul tronului, odată ce a fost desemnat prinț de Asturia, nu-și va pierde această poziție indiferent dacă se nasc alți descendenți care s-ar situa mai sus în ordinea succesiunii.

Astfel, din momentul în care infanta Leonor a devenit prințesă de Asturia în 2014, nimeni nu o mai poate surclasa în ordinea succesiunii la tron, chiar dacă va avea un frate mai mic.

La data de 25 septembrie 2006, Casa Regală a anunțat că prinții de Asturia așteaptă al doilea copil în mai 2007.^[6] La 29 aprilie 2007 s-a născut a doua lor fiică, infanta Sofía. Botezul acesteia a avut loc la 15 iulie 2007, iar nașii au fost bunica din partea mamei și prințul Konstantin-Assen al Bulgariei.

Letizia

Regină a Spaniei

Regina Letizia, 2014 Căsătorită cu Alonso Guerrero Pérez (1998-1999) Felipe al VI-lea al Spaniei (c. 2004 - prezent) Copii Infanta Leonor a Spaniei Infanta Sofía a Spaniei

* 1972: James Anthony Patrick „Jimmy” Carr (n. 15 septembrie 1972, Limerick, Irlanda) este un comedian britanic, gazdă de televiziune și actor, cunoscut pentru râsul său și umorul negru.

Jimmy Carr

Carr în aprilie 2015

·         1976: Alexandru Tomescu, violonist român

·         1976: Jonathan Liebesman (n. 15 septembrie 1976, Johannesburg) este un regizor de film sud-african.
Jonathan Liebesman s-a născut pe 15 septembrie 1976 în orașul Johannesburg din Africa de Sud. A studiat cinematografia la AFDA și la Școala de arte Tisch din cadrul Universității din New York.

În 2002, la vârsta de 26 de ani, Liebesman a regizat filmul său de debut, Darkness Falls, având un buget de 11 milioane de dolari.^[1] Deși acesta a avut de suferit din cauza comentariilor slabe, a devenit curând numărul 1 în box office-ul american. Filmul a avut încasări de peste 32,5 milioane de dolari în SUA și 15 milioane de dolari în întreaga lume.^[1] A fost nominalizat la categoria cel mai bun film horror /thriller la Premiile Teen Choice din 2003, în timp ce actrița principală, Emma Caulfield, a câștigat Fața Viitorului din partea organizației Academy of Science Fiction, Fantasy, and Horror Films în același an.

Urmatorul proiect al lui Liebesman a fost scurt metrajul „Rings” (2005). Acesta a avut o lungime de 15 minute și a fost scris împreună cu Ehren Kruger.

Succesul filmelor l-au adus pe Liebesman în atenția lui Michael Bay și a companiei lui de producție, Platinum Dunes, care l-a angajat să regizeze filmul Masacrul din Texas: Începuturile. Acesta a apărut în SUA pe 6 octombrie 2006 și s-a dovedit un alt succes de box office pentru Liebesman, înregistrând la data de 31 decembrie 2006 încasări de aproximativ 50 de milioane de dolari în întreaga lume, inclusiv peste 39,5 milioane de dolari în SUA.

Jonathan Liebesman

Liebesman la convenția Comic-Con din San Diego, 22 iulie 2010

* 1977. Paul Viorel Dinu (n. 15 septembrie 1977,^[1] Caracal, România^[2]) este un practicant de karate român, antrenor maestru, arbitru și jurist. A obținut titlurile de Campion Mondial (stilul Shotokan), Campion European (stilul Shotokan), Campion Național și câștigător al Cupei României.
* 1977. Edward Thomas "Tom" Hardy^[1] (n. 15 septembrie 1977, Hammersmith, Londra, Anglia)^[2] este un actor englez. Și-a început cariera în drame de război, fiind ales pentru rolul lui John Janovec în miniseria Camarazi de război. Și-a făcut debutul în cinematografie în 2001, în thrillerul Black Hawk Down, regizat de Ridley Scott.

Tom Hardy

Hardy în 2018 Părinți Chips Hardy[*]  Căsătorit cu Sarah Ward (1999–2004) Charlotte Riley (2014–prezent) Copii 1

* 1977: Chimamanda Ngozi Adichie (n. 15 septembrie, 1977) este o scriitoare nigeriana, autoare a romanului Purple Hibiscus și Half of a Yellow Sun.

Chimamanda Ngozi Adichie

* 1978: Marius Robert Suller (n. 15 septembrie 1978) este un fost jucător român de fotbal care a evoluat ultima oară la clubul U Cluj.
* 1978. Eiður Smári Guðjohnsen^{[n 1]} (n. 15 septembrie 1978) este un fotbalist islandez care în prezent evoluează la echipa begiană Club Brugge.

* 1978: Marko Pantelić (sârbă Марко Пантелић; n. 15 septembrie 1978, Belgrad) este un jucător de fotbal sârb, care joacă pentru Ajax Amsterdam și pentru echipa națională de fotbal a Serbiei.

·         1979: Ovidiu Alexandru Raețchi (n. 15 septembrie 1979, București) este un parlamentar liberal, ales deputat în circumscripția electorală nr. 42 București^[1]. De asemenea, în decembrie 2016, Ovidiu Raețchi a fost ales în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. În iulie 2017, Biroul Politic Executiv al PNL l-a desemnat în funcția de președinte al Comisiei de Apărare și Siguranță Națională a partidului^[2], structură care coordonează politicile de apărare și siguranță națională ale PNL și care elaborează programul sectorial de guvernare al partidului.

Ovidiu Raețchi a absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și studiază două programe de masterat - "Spațiul Islamic" de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, respectiv "Cultură și civilizație ebraică" de la Facultatea de Litere, ambele din cadrul Universității din București.

Acesta are o fata pe nume Raetchi Sofia(follow pe instagram). Prietenele fetei sunt Ina,Sonia,Delia,Elena,Soche si Sarah. Începând cu 4 septembrie 2016, Ovidiu Raețchi este căsătorit cu Laura Diana Raețchi ^[29],(Sitea, înainte de căsătorie), expert al Organizatiei Natiunilor Unite pentru zona Orientului Mijlociu și singurul român care a făcut parte din echipa de negociere cu Siria. Născută la Brașov, Laura Sitea a absolvit Universitatea Americană din Bulgaria^[30] cu o bursă Soros și, ulterior, programul de masterat la The Fletcher School of Law and Diplomacy din Massachusetts. Din anul 2006 este analist ONU pentru dosarele Sudan și Siria.^[31]

Ovidiu Raețchi a publicat șase cărți de eseuri și analize politice:

• Esteistica, Editura Niculescu, 2004
• Din Agora, Editura Intact, 2012
• Anti - Dughin. Civilizatia Crestin-democrata si un proiect pentru Rusia, 2014^[32]
• Teoria Marelui Licurici & alte idei de dreapta, 2014^[33]
• Scurt tratat despre iubire, (2017)^[34] - o culegere de eseuri în care Ovidiu Raețchi pune sub lupă unele dintre marile întrebări despre iubire. Răspunsurile din eseurile sale presupun o întoarcere critică la idei clasice precum cele ale lui Platon, Stendhal, Kierkegaard sau Ortega y Gasset. O carte tonică, fără mize solemne, reprezintă o abordare din perspectiva istoriei culturii și a filosofiei a unor teme erotice esențiale.^[35]
• Soldatul Putin și filozoful Dughin. Civilizația rusă în fața unei noi erori imperialiste^[36](2017) - o anatomie a ideologiei expansioniste a Rusiei și a mistificărilor pe care se întemeiază. În ultimele două secole, Rusia a folosit trei ideologii expansioniste: • Ideologia țaristă: naționalistă, imperialistă, panslavistă, ortodoxistă; • Ideologia comunistă: universalistă, imperialistă, laică; • Ideologia Putin-Dughin: naționalistă, imperialistă, eurasianistă, ortodoxistă. Primele decenii ale URSS au fost, poate paradoxal, singurele momente în care Imperiul Rus a căpătat o putere de seducție notabilă, bazându-se pe o doctrină cu cuprindere universală, care putea captiva marii intelectuali occidentali ai epocii. Mizând pe naționalism, Putin și predecesorii săi, țarii, au ales, în schimb, să se sprijine numai pe forță și teamă. Imperiul Rus eurasianist visat de Dughin e înjghebat pe baza a două mistificări civilizaționale, care îl fac imposibil practic: o mistificare ortodoxistă și una asianistă. Soldatul Putin și filozoful Dughin explică cele două denaturări.

Ovidiu Alexandru Raețchi

* 1979: Leonard Toni Naidin (n. 15 septembrie 1979, Timișoara) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv, fiind în prezent liber de contract.
* 1980: Jolin Tsai (n. 16 august 1980, New Taipei, Taiwan) este o cântăreață taiwaneză.

Jolin Tsai

* 1983: Ann Grete Nørgaard Østerballe (n. 15 septembrie 1983, în Viborg)^[1] este o handbalistă daneză care joacă pe postul de extremă stânga pentru clubul românesc SCM Râmnicu Vâlcea^[2]. În trecut, Nørgaard a fost și componentă a echipei naționale a Danemarcei.

·         1984: Prințul Harry, Duce de Sussex (Henry Charles Albert David; n. 15 septembrie 1984), cunoscut ca Prințul Harry, este fiul cel mic al lui Charles, Prinț de Wales și al Dianei, Prințesă de Wales, nepot al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și al șaselea în linia de succesiune la tronul britanic.

După ce a fost educat în variate școli din Marea Britanie și a petrecut câteva perioade ale anului său de întrerupere a școlii în Australia și Lesotho, Henry, spre deosebire de fratele său mai mare, Prințul William, a evitat să urmeze universitatea preferând să urmeze pașii unor numeroși bărbați din familia regală prin înrolare în armată. El a fost pus în funcție ca locotenent secund în Albastru și Regal din cadrul Regimentului Cavaleriei– servind temporar alături de fratele său– și terminăndu-i antrenamentul ca șef de tanc. El a fost militar timp de 77 de zile pe linia frontului în Războiul Afghan,^[4] deși a fost luat de acolo după ce mass-media americană a făcut publică prezența lui acolo.

Cu câteva ore înainte de nuntă, el a fost numit Duce de Sussex, conte de Dumbarton și baron Kilkeel.

Harry s-a născut la spitalul Sfânta Maria din Londra, Anglia, la 15 septembrie 1984, la 4:20 pm. El este al doilea copil al Prințului Charles și al Prințesei Diana.^[5][6] A fost botezat cu numele Henry Charles Albert David la 21 decembrie 1984 la capela St George de la Castelul Windsor de către arhiepiscopul de Canterbury Robert Runcie. Nașii lui Harry au fost: Prințul Andrew (unchiul patern), Lady Sarah Armstrong-Jones (verișoara paternă), Carolyn Bartholomew (născută Pride), Bryan Organ, Gerald Ward și Lady Vestey (născută Knight).^[7][8]

Diana a dorit ca Harry și fratele lui mai mare, William, să aibă o gamă mai largă de experiențe decât copiii regali anteriori și i-a dus în locuri variind de la Disney World și McDonald's la clinicile pentru bolnavii de SIDA și adăposturile pentru oamenii străzii.^[9] Harry a început să-și însoțească părinții în vizite oficiale de la o vârstă fragedă; primul său turneu peste mări a fost cu părinții săi în Italia în 1985.

Părinții lui Harry au divorțat în 1996, iar mama lui a murit într-un accident de mașină la Paris în anul următor. Harry și William se aflau împreună cu tatăl lor la Balmoral la vremea respectivă, iar prinții au aflat de moartea mamei lor de la tatăl lor.^[10] La înmormântarea mamei sale, Harry, în vârstă de 12 ani, și-a însoțit tatăl, fratele, bunicul patern și unchiul matern, mersând în spatele cortegiului funerar de la Palatul Kensington până la Westminster Abbey

Continuând exemplul tatălui său, Henry a fost educat la Școala Independentă (Marea Britanie), începând cu grădinița Jane Mynors și școala pregătitoare Wetherby, amândouă situate în Londra. După aceea, el a mers la Școala Ludgrove, și, după ce a trecut examenul de admitere, a urmat Colegiul Eton, unde a studat geografia, biologia, matematica și istoria artelor la Nivel A. Decizia de a-l înscrie pe Henry la Eton a fost contrară tradiției de familie de a-i trimite pe copiii de neam regal la Gordonstoun (bunicul, tatăl, doi unchi și doi veri ai lui Henry au urmat cu toții școala aceea); totuși, acest lucru, l-a făcut pe prinț să urmeze exemplul din familia Spencer, căci fratele și tatăl Dianei au fost la Eton.^[9] În iunie 2003, el și-a terminat studiile la Eton cu două examene de Nivel A, obținând un B la arte și un D la geografie. Totuși, el se remarca la sport, în special polo și rugby de amatori.

După absolvire, prințul și-a luat un an de pauză, în care și-a petrecut timpul în Australia, muncind (așa cum a făcut și tatăl său în tinerețe) la o fermă de creștere a vitelor și participând la meciul polo de încercare al echipei tineretului englez contra echipei de tineret din Australia Polo.^[12] El a călătorit și la Lesotho, unde a muncit cu copiii orfani și a produs filmul documentar Regatul uitat,^[9], iar vacanța și-a petrecut-o în Argentina.

Prințul Henry a început să își însoțească părinții în vizitele oficiale de la o vârstă timpurie; prima lui călătorie regală peste mare alături de părinți a fost în Italia în 1985.^[13] Decizia anterioară luată de prințesa de Wales de a-l lua pe micuțul William în Australia a marcat un precedent pentru copiii de neam regal care merg în vizite oficiale.^[9] Apoi Henry și-a însoțit fie amândoi părinții, fie fratele în vizitele care au urmat, deși el nu a început angajamentele oficiale singur abia după terminarea serviciului militar și a celui activ; în 2008, el a început să facă vizite regale în școli și la organizații din Țara Galilor

Prințul Henry a intrat la Academia Militară Regală Sandhurst în 8 mai 2005, unde a fost cunoscut ca Ofițer Cadet Wales, și s-a alăturat Companiei Alamein.^[15] După un an, în aprilie 2006, Henry și-a terminat antrenamentul ca ofițer și a fost pus în funcție ca Cornet în Albastru și Regal, un regiment al Cavaleriei Household în Armata Britanică.^[16] În aprilie 2008, după ce a avut doi ani vechime, Henry a fost promovat la rangul de locotenent.

Ofițerul Cadet Wales (stând drept alături de cal) la parada de la Sandhurst, în 21 iunie 2005.

Ministerul Britanic al Apărării și Clarence House au făcut un anunț împreună în 22 februarie 2007 că prințul Henry va fi dispus împreună cu regimentul său în linia întâi în Irak, pentru a servi ca parte a primei Brigăzi Armate din a III-a Divizie Armată–o mișcare susținută de Henry, care spusese că va dezerta din armată dacă i s-ar spune să rămână în siguranță în timp ce regimentul lui se va duce să lupte;^[17] el a spus: "În niciun caz nu am absolvit Academia de la Sandhurst pentru ca apoi să șed acasă în timp ce băieții mei luptă pentru țara lor."^[18] Șeful armatei Britanice, General Sir Richard Dannatt, a spus mai întâi pe 30 April 2007 că el personal a decis că Prințul va servi cu unitatea sa în Irak^[19], și Henry a fost programat pentru amplasarea forțelor în mai sau iunie 2007, să patruleze Provincia Maysan.^[20] Totuși, până în 16 Mai, Dannatt a anunțat că Prințul Henry va activa în Irak;^[21] erau numeroase îngrijorări în privința faptului că Henry era o țintă valoroasă (căci grupuri variate făcuseră deja amenințări contra lui) și în privința pericolelor pe care soldații din jurul său le aveau de înfruntat în cazul unui atentat asupra vieții prințului sau a capturării lui. Casa regală Clarence House a făcut publică dezamăgirea prințului în ceea ce privește această decizie, deși a spus că o va accepta.^[22] În mai 2007, soldații din britanici din Irak au fost văzuți purtând tricouri cu afirmația "Eu sunt Harry!"; era o aluzie la scena din filmul Spartacus, în care supraviețuitorilor armatei lui Spartacus, învinși de legiunile romane, li se promite îngăduință din partea lui Crassus dacă îl vor identifica pe conducătorul lor. Fiecare dintre surpraviețuitori declară: "Eu sunt Spartacus!"^[23]

La începutul lunii iunie 2007, a apărut știrea că prințul Henry sosise în Canada pentru antrenamente, alături de alți soldați din Forțele Canadiane și din Armata Britanică, la Baza Forțelor Canadiance Suffield lângă Medicine Hat, Alberta. S-a spus că a fost o pregătire pentru un tur al datoriei în Afghanistan, unde forțele canadiene și britanice participau la războiul dus de NATO în Războiul Afghan War;^[24] zvonuri care au fost confirmate în februarie, în anul următor, când Ministerul Britanic de Apărare a dezvăluit faptul că Henry fusese pus în secret în formație de luptă drept Controlor Aerian Fruntaș în Provincia Helmand din țara asiatică.^[25] Revelația a apărut după ce massmedia– în special ziarul German Bild și revista Australiană New Idea^[26][27]– au trecut peste interdicția pusă asupra acestor informații de autoritățile canadiene și britanice.^[28] Mai târziu a apărut știrea că, pe când era în Afghanistan, Henry chemase United States Air Force în ajutor,^[29] a ajutat trupele de la Brigada Gurkhas să respingă un atac al rebelilor Talibani,^[30] and performed patrol duty in hostile areas.^[31] Instrucția lui a avut loc la 735 de ani după strămoșul său, Edward I al Angliei (apoi Prinț Eduard), care fusese și el în serviciul militar în Orientul Mijlociu în cea de-a Noua crusadă,^[32] iar astfel Henry a devenit primul membru al Familiei Regale Britanice care a activat în zona de război de când unchiul său, Prințul Andrew, Duce de York, a zburat cu elicopterele în timpul Războiului din Falklands; pe vremea aceea, Andrew era al doilea în linie la tronurile celor 16 țări supuse Marii Britanii. Pentru serviciul militar, Prinț Henry a fost decorat cu Medalia Pentru Serviciul Operațional în Afghanistan de mătușa lui, Anne, Prințesă Regală, la the Combermere Barracks în mai 2008.^[33]

În octombrie 2008, a apărut știrea că prințul Henry îi va urma pe fratele, tatăl și unchiul în dorința de a pilota elicoptere militare. După ce a trecut testul de aptitudini, el a urmat un curs timp de o lună; după aceea, la terminarea acestui curs, el a continuat cu un antrenament complet la începutul anului 2009.^[34] Harry va trebui să treacă evaluarea zborului la Baza Trupelor de Armată Aeriene (Marea Britanie) din Middle Wallop, iar resultatul obținut va hotărî dacă el va continua sau nu să se antreneze ca pilot al elicopterelor Apache, Lynx, sau Gazelle, ca și fratele, tatăl și unchiul său

La vârsta de 23 de ani, prințul Henry a fost numit Consilier de Stat, începându-și îndatoririle regale mai întâi prin acest serviciu când Regina a călătorit peste hotare pentru a participa la o Întrunire a Șefilor de Guvern a Statelor Supuse Angliei 2005 la Malta. În anul următor, Henry a călătorit la Lesotho pentru a vizita iarăși Orfelinatul Mants'ase de lângă Mohale's Hoek (unde a făcut o vizită în 2004), și împreună cu Prințul Seeiso de Lesotho a pus bazele Fundației Prinților Sentebale pentru Lesotho, o organizație caritabilă pentru ajutorarea copiilor orfani din cauza bolii HIV/SIDA. I s-a acordat și patronajul unui număr de alte organizații, inclusiv WellChild, Dolen Cymru și MapAction.^[36] Pentru a ajuta Sentebale, ca și Fundația Memorială Diana, Prințesă de Wales și Organizația de Caritate Centrepoint, Harry și fratele său au organizat Concertul pentru Diana la Wembley Stadium, la 1 iulie 2007.

Practicarea unui sport a fost de asemenea un mod prin care also prințul a ajutat organizațiile de caritate, dar și alte organizații, cum a fost când s-a antrenat ca ofițer însărcinat cu Dezvoltarea jocului de pentru Uniunea de Rugby și Fotbal în 2004 și apoi a antrenat studenții din școli pentru a-i încuraja să învețe acel sport. El a participat și la meciuri de polo, la fel ca fratele și tatăl său, pentru a strânge fonduri pentru cauze caritabile.^[12]

În 6 ianuarie 2009 Henry și fratele său Prince William au fost numiți membrii oficiale ai familiei regale de către bunica lor, Regina Elisabeta a II-a. Familia regală din care vor face parte cei doi prinți va avea trei membrii de bază ai personalului, susținuți de o echipă "mică". Sir David Manning, fostul ambasador britani la Washington, va munci ca sfătuitor parțial pentru prinți. Anterior, treburile privitoare la William and Henry fuseseră rezolvate de cabinetul tatălui lor de la Casa Clarence din centrul Londrei. Noua Casă Regală a fraților a dat presei o declarație– completă având monogramele lor personale în partea de sus– și anunțând că ei și-au stablit cabinetul personal în împrejurimile Palatului St. James pentru a se ocupa de activitățile lor publice, militare și de caritate. Monograma lui Henry este asemănătoare cu cea a fratelui său, însă expune un H umbrit pe albastru asemănător cu cel folosit de mama lui.

Prințul Henry și-a petrecut o mare parte a timpului său liber făcând activități sportive, jucând polo de competiție, dar și făcând schi (la Klosters, Elveția și Whistler, Columbia Britanică) sau făcând motocros.^[12] Harry are și o reputație din tinerețe ca fiind rebel, astfel că presa de scandal l-a calificat ca fiind un "copil sălbatic".^[37] La 17 ani el a fost văzut fumând canabis și participând la consumul de alcool ca minor, alături de prietenii săi, se ciocnea fizic cu paparazzi în fața cluburilor de noapte,^[37] și a fost fotografiat la o petrecere costumată cu tema "Colonial și Nativ" purtând o uniformă de Nazi Afrika Korps.^[38] Mai târziu el și-a cerut scuze în public pentru acțiunile sale.^[39]

În ianuarie 2009, gazeta de scandal britanică News of the World a făcut publică o înregistrare video făcută de Henry în urmă cu trei ani, în care s-a referit la un cadet, ofițer și coleg cu el Pakistan ca "micul nostru prieten Paki" și mai târziu l-a numit pe un soldat care avea acoperit capul cu material "cârpă pe cap". Acești termeni, au fost descriși de David Cameron ca fiind "inacceptabili",^[40] și de către The Daily Telegraph ca fiind "rasiști",^[40] iar o organizație britanică a musulmanilor l-a numit pe prinț "bătăuș",^[41] afirmație care a fost mai târziu retrasă.^[42]

Harry și Meghan în 2017

Clarence House a emis imediat o justificare din partea lui Henry, care susținea că nu a avut intenții rele.^[43] În timp ce tatăl cadetului a refuzat să accepte scuzele lui Harry,^[44] un fost ofițer britanic din marina regală, Rod Richards, a spus că asemenea porecle erau obișnuite între camarazii militari, afirmând: "în armată oamenii adeseori aveau obiceiul să mă numească sed Taffy. Alții erau numiți yankeu, australian sau kiwi(din Noua Zeelandă) și altele. Eu consider că paki este o prescurtare pentru pakistanez. Nu cred că a fost rostit cu intenția de a fi ofensiv."^[45] Mai tarziu s-a aflat ca Prințul Henry  si-a cerut persoanal scuze de la soldat.[1] ^[46]

Relațiile personale ale lui Henry nu au fost urmărite cu atât de mult interes ca cele ale fratelui său; atenția massmediei s-a concentrat mai mult asupra relației sale cu Chelsy Davy. Într-un interviu dat cu ocazia celei de-a 21-a aniversări, Henry s-a referit la Davy ca fiind prietena lui și presa a scris la vremea aceea că erau împreună de 18 luni, contrazicând ceea ce au scris anterior, că nu mai erau împreună.^[47] Henry și Davy au văzuți împreună în public la Concertul pentru Diana, deși în 2009 s-a anunțat iarăși în presă că perechea se despărțise.^[48]

La 8 noiembrie 2016, Palatul Kensington a confirmat că Prințul Harry are o relație "de câteva luni" cu actrița americană Meghan Markle iar în septembrie 2017 ei și-au făcut prima apariție publică la deschiderea "Invictus Games" în Toronto.^[49][50] La 27 noiembrie 2017, Casa Clarence și Palatul Kensington au anunțat logodna dintre Prințul Harry și Markle. Nunta va avea loc la Castelul Windsor, la 19 mai 2018.^[51] Inelul de logodnă a fost creat după o schiță făcută de Harry, este din aur galben și include un diamant central din Botswana, locul unde cei doi tineri au fost pentru prima dată împreună, și două diamante mai mici, laterale, care provin din colecția personală a mamei sale, Diana, Prințesă de Wales, mai exact de pe o broșă purtată de aceasta.

Prințul Harry

Duce de Sussex

Prințul Harry în 2017 Părinți Charles, Prinț de Wales[2] Diana, Prințesă de Wales[3][2]  Frați și surori Prințul William, Duce de Cambridge[3]  Căsătorit cu Meghan, Ducesă de Sussex (din 19 mai 2018)  Copii Archie Harrison Mountbatten-Windsor

* 1985: Denis Calincov (n. 15 septembrie 1985, Chișinău) este un fotbalist moldovean care evoluează la FC Academia Chișinău.
* 1985: Anca Mihaela Rombescu (n. 15 septembrie 1985, în Turnu Severin)^[1] este o handbalistă română care joacă pentru clubul turcesc Kastamonu Belediyesi GSK pe postul de portar
* 1988: Chelsea Kane Staub (n. 15 septembrie 1988, Phoenix, Arizona, Statele Unite ale Americii) este o actriță și cântăreață. Ea este cunoscută pentru serialele Jonas L.A., Bratz:The Movie și Întâlnire cu un star (film original Disney Channel). A fost nominalizată la premiul adolescenților și în prezent interpretează vocea lui Bea în serialul animat Viața în acvariu.
Apariții la:

Televiziune

• 2004-Listen Up! - Young Girl
• 2004-Summerland - Sharon
• 2004-Cracking Up - Nora James
• 2008-Wizards of Waverley Place - Kari Landsdorf
• 2009-2010 Jonas L.A. - Stella Malone
• 2010-prezent Fish Hook - Bea
• 2011-So Random!
• 2012-Ruleta destinului - Tara

Filmografie

• 2003-Arizona Summer-Carol
• 2007-Bratz:The Movie Meredith Baxter Dimly-First theatrical role
• 2008-Minutemen-Stephanie Jameson-Disney Channel Original Movie
• 2009-Girlfriend-Summer-...
• 2010-Starstruck-Alexis Bender-Disney Channel Original Movie

Chelsea Staub

* 1989: Steliana Nistor (n. 15 septembrie 1989, Sibiu) este o gimnastă română de talie mondială, medaliată cu bronz cu echipa lotului de gimnastică feminină a României la Jocurile Olimpice din anul 2008.

Laureat olimpic

Steliana Nistor

* 1989: Ilnur Azatovici Zakarin (în rusă : Ильнур Азатович Закарин - (n. 15 septembrie 1989) este un ciclist rus care evoluează pentru echipa Katiușa
* 1990. Oliver David Gill (n. 15 septembrie 1990, Frimley, Surrey) este un fundaș aflat sub contract cu Manchester United FC, și fiul lui David Gill.
* 1996: Mălina Călugăreanu (n. 15 septembrie 1996, București) este o scrimeră română specializată pe floretă.

VA CONTINUA CU PARTEA A DOUA