MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 16 SEPTEMBRIE 2019

PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA

Nu uitați, materialele selecționate și prezentate zilnic de mine vă sunt destinate gratuit! Citiți-le și cu siguranță veți avea câte ceva de învățat din ele!

Eu sunt aici pentru toți prietenii mei și îmi voi continua misiunea cât timp va dori Domnul să fac această muncă, indiferent de piedicile care mi se pun prin restricționări repetate și tot mai dese!

Toate cele bune!

RELIGIE ORTODOXĂ 16 Septembrie

Sf Mare Mc Eufimia; Sf Mc Meletina și Ludmila

Sfânta Mare Muceniță Eufimia –

Această mult slăvită Muceniţă a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (305-311). Ea s-a născut şi a crescut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor, fiind fiica unui oarecare Filofron şi a Teodosianei, şi era în rânduiala fecioarelor Bisericii, îndeletnicindu-se cu duhovniceştile nevoinţe, întrucât îşi închinase viaţa lui Hristos. Deci, a ieşit poruncă de la dregătorul Prisc să se adune tot poporul şi fiecare, după puterea sa, să aducă jertfă lui Ares, zeul Calcedonului. Şi s-a adunat popor mult; iar unii dintre creştini, nevrând să jertfească idolului, de frica chinurilor, se ascundeau pe unde puteau. S-au găsit însă trădători, şi au fost descoperiţi. Printre cei ce n-au primit să jertfească lui Ares a fost şi Sfânta Eufimia fecioara.

Deci, prinzând-o pentru mărturisirea lui Hristos, a fost supusă la chinuri cu foc şi cu roata şi cu alte pătimiri, apoi, la urmă, au dat-o fiarelor sălbatice ca să o sfâşie. Fiarele sălbatice s-au îmblânzit, numai o ursoaică i-a făcut o rană la picior, iar Sfânta Eufimia, rugându-se, şi-a dat sufletul său către Domnul, în anul 307, în 16 septembrie. Biserica Ortodoxă o cinsteşte ca pe o Mare Muceniţă. Creştinii au îngropat cu cinste moaştele ei, apoi, încetând persecuţiile, au zidit o mare biserică deasupra moaştelor ei la Calcedon. Şi în Constantinopol erau patru biserici ridicate în cinstea ei.

În zilele binecredincioşilor împăraţi Marcian şi Pulheria (450-457), în anul 451, s-a adunat la Calcedon Sinod mare, de 630 de Sfinţi Părinţi din toată lumea. Ei au osândit erezia lui Dioscor şi al lui Eutihie, care învăţau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o persoană numai cu o fire şi o lucrare, şi nu primeau dreapta credinţă ortodoxă, care învaţă că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, Care după întrupare are două firi: dumnezeiască şi omenească, unite între ele în chip neîmpărţit şi nedespărţit, neamestecat şi neschimbat. Părinţii de la Calcedon au arătat că izbânda hotărârilor Sinodului se datora şi mijlocirilor Sfintei Eufimia. Astfel, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: „Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră. Amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem în racla cu preacinstitele moaşte ale Marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă”. Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Iar după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşi la picioarele ei. Spre aducerea aminte de această preaslăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniţă Eufimia este înfăţişată pe icoane cu o scrisoare sau carte în mână. Pentru această minune, Muceniţa este prăznuită şi la 11 iulie, iar duminica următoare acestei date este închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al patrulea Ecumenic.

Pentru rugăciunile Sfintei Mari Muceniţe Eufimia, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Meletina.

Această sfântă era din Marchinopolul Traciei (adică din cetatea lui Marchian), pe vremea împăratului Antonie şi a ighemonului Antioh. Făcând multe minuni, răsturnând idolii la pământ cu rugăciunea sa, şi zdrobind pe Apolon şi pe Hercule, şi aducând pe mulţi către Hristos, a fost condamnată să i se taie capul. Însă fiind dusă la soţia ighemonului ca să o întoarcă cu amăgiri, ea a făcut-o şi pe aceasta creştină. După ce i s-a tăiat capul, zăcând cinstitul său trup neîngropat, un oarecare Acachie, macedonean fiind, mergător la patria sa, a cerut moaştele sfintei, şi ighemonul nebănuind nimic în aceasta, i le-a dat.

Luând acesta sfintele moaşte, şi punându-le într-un sicriu, sârguia a merge la patria sa. Şi călătorind el pe mare, a căzut în boală şi a murit, iar corabia abătându-se la un colţ de mare, la ostrovul Limnului, a fost aşezat acolo sfântul trup al muceniţei, şi lângă dânsa iubitorul de mucenici Acachie.

Sfânta Muceniță Ludmila –

S-a născut în Boemia în a doua jumătate a secolului al IX-lea. Contele Melnik, tatăl ei, era un om bogat, unul dintre marii dregători ai țării. Ludmila s-a căsătorit cu prințul Borzivoi al Boemiei. Cu prilejul unei călătorii în Moravia au cunoscut pe cei doi frați Metodie și Chiril, ‘apostolii slavilor’. În urma acestei întâlniri, Ludmila și Borzivoi, soțul ei, au primit Sfântul Botez împreună cu mulți dintre slujitorii lor. Astfel a apărut prima Biserică creștină în Boemia. Dumnezeu a binecuvântat căsătoria lor cu un fiu pe nume Vratislas, căruia, după ce s-au retras la Castelul Tetin, i-au lăsat conducerea tronului Boemiei. Vratislas s-a căsătorit cu prințesa păgână Dragomira și au avut un fiu pe nume Venceslas. Acesta a fost crescut în credința creștină de către Ludmila, bunica lui, spre deosebire de celălalt copil al Dragomirei, Boleslav, care a rămas păgân, iar după moartea lui Borzivoi și a fiului său Vratislas, cei doi copii au rămas sub conducerea regentă a Dragomirei. Deoarece Boleslav și Dragomira urau pe Venceslas și Ludmila pentru că erau creștini, au complotat, omorându-i în timp ce se aflau în biserică rugându-se. Dar împăratul Germaniei, Otto I, a invadat Boemia ca să pedepsească pe cei care l-au omorât pe vasalul său. Învingând pe Boleslav și Dragomira, le-a impus să restabilească religia creștină și să plătească un tribut anual.

ARTE 16 Septembrie

INVITAŢIE LA OPERĂ 16 Septembrie

Medeea de Luigi Cherubini – cu Maria Callas

Callas - MEDEA 

Maria Callas Opera Arias : 

MUZICĂ 16 Septembrie

Jacques Mauduit

VOICI LE VERT ET BEAU MAI (Jacques Mauduit): 

Nadia Boulanger

 Billy "Crash" Craddock, cântăreţ country american

B. B. King

Anca Parghel

Marc Bolan

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Best Elegant Love Melodies By Piano - Love Story Collection

4 horas maior Saxophone, Piano, flute, Violin, Guitar amor canções instrumental

POEZIE 16 Septembrie

Ioan-Alexandru Bran-Lemeny (“Lacrimi şi clocot”, “Ancore”)

Biografie

S-a născut la Zărneşti, judeţul Braşov, în anul 1811. A învăţat la Blaj şi la Sibiu şi a făcut studii juridice la Cluj, devenind avocat. În anul 1837 s-a stabilit la Braşov, fiind primul avocat român din oraş.

În timpul revoluţiei de la 1848 a fost delegat de către românii braşoveni să îi reprezinte la cea de-a doua adunare naţională de la Blaj, cea ţinută pe data de 3/15 mai 1848. Datorită capacităţilor sale intelectuale şi a patriotismului său a fost ales la această adunare naţională să fie unul dintre cei zece secretari ai Adunării. Tot atunci a fost ales să fie membru în delegaţia română ce avea să meargă la Viena pentru a prezenta împăratului Austriei doleanţele românilor din Ardeal.

A fost desemnat membru în Comitetul Naţional Român Permanent de la Sibiu şi membru în Comitetul de Pacificaţie, alcătuit în septembrie 1848 la Blaj, sub preşedinţia lui Simion Bărnuţiu.

În luna octombrie 1848 a fost numit prefect al Legiunii din Ţara Bârsei, avându-l ca ajutor pe viceprefectul Constantin Săcărean (Secăreanu). În această calitate a organizat şi a condus activităţile revoluţionare din aria de responsabilitate a legiunii sale. La scurt timp după numirea sa ca prefect, a primit funcţia de membru în Comitetul Naţional Român, astfel încât legiunea a fost condusă de fapt de către viceprefectul său, Secăreanu.

După încheierea revoluţiei, Ioan Bran Lemeny a ocupat diferite funcţii în administraţie şi justiţie. A continuat să militeze pentru drepturile naţionale ale românilor din Ardeal şi după încheierea evenimentelor din anii 1848 - 1849. În anul 1860 a ajuns căpitan suprem al districtului Făgăraş, având un rol hotărâtor în introducerea limbii române în administraţie, ca limbă oficială. Între 1863 - 1864 a ajuns deputat în Dieta de la Sibiu.

Fiind cunoscută activitatea lui ca şi militant pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania, a fost pensionat înainte de termen, în anul 1866, pentru a nu putea să acţioneze în favoarea românilor în momentul implementării dualismului austro-ungar din anul 1867.

A murit la vârsta de 88 ani, la Braşov.

Ioan Alexandru (Ion Șandor)

Biografie Ioan Alexandru (Ion Șandor)

Ioan Alexandru (n. Ion Șandor 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj - d. 16 septembrie 2000, Bonn,Germania) a fost poet, publicist, eseist și om politic român. A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚCD, deputat în legislatura 1990-1992 și senator PNȚCD de Arad în legislatura 1992-1996. În legislatura 1990-1992 a fost membru în grupul de prietenie cu Polonia.

După terminarea Liceului „G. Barițiu” din Cluj (1962), se înscrie la Facultatea de Filologie din Cluj, transferându-se apoi la București, unde absolvă studiile filologice în 1968. A debutat cu poezie în revista Tribuna (1960). În cursul studenției a fost redactor la revista “Amfiteatru”. Obține o bursă Humboldt în Germania, recomandată de filosofulHeidegger , de asemenea urmează cursuri de specializare în filosofie, teologie, filologie clasică (limba și literatura greacă și ebraică), istoria artei la Freiburg, Basel, Aachen și München.

A întreprins călătorii de studii în Italia, Spania, Grecia, Israel. Și-a susținut teza de doctorat: “Patria la Pindar șiEminescu” în 1973. A ținut seminarii de poezie comparată și cursuri - de limba și civilizație ebraică veche la Universitatea din București și de spiritualitate bizantină la Institutul de arte plastice "Nicolae Grigorescu". Din 1964 Ioan Alexandru este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania iar din 1979 este membru al Uniunii Internaționale de scriitori Die Kogge. A fost premiat de societatea japoneză Soka Gakkai pentru promovarea valorilor morale. 

După revoluția din 1989 a fost om politic și parlamentar din partea PNȚCD.

În noaptea de 21 Decembrie 1989 la București, poetul Ioan Alexandru a purtat Crucea și Icoana Mântuitorului Iisus Hristos printre soldați, răniți și participanți laRevoluție, din Piața Romană pâna în Piața Unirii.

Pentru fapta sa unică din întreg lagărul comunist, pentru curajul, rezistența și mărturia creștină de care a dat dovadă în timpul regimului ateo-comunist și ca semn de recunoștință, poetul Ioan Alexandru a primit din partea Congresului Statelor Unite ale Americii, drapelul american "Old Glory", ce a stat pe Clădirea Congresului SUA în data de 31 August 1993, în cinstea României. Ioan Alexandru este co-fondator al Grupul de Rugăciune din Parlamentul României și fondatorul Mișcării Pro Vita.

Opera poetică

·         Cum să vă spun, 1964

·         Viața, deocamdată, 1965

·         Infernul discutabil, 1967

·         Vămile pustiei, 1969

·         Vina (versuri) (1967);

·         Poeme (1970);

·         Imnele bucuriei (1973);

·         Imnele Transilvaniei, 1976, Imnele Transilvaniei II (1985);

·         Imnele Moldovei, 1980

·         Poezii-Poesie (1981);

·         Imnele Țării Românești, 1981

·         Imnele iubirii, 1983

·         Imnele Putnei, 1985

·         Imnele Maramureșului, 1988

·         Bat clopotele în Ardeal (roman) (1991);

·         Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție (publicistică) (1993);

·         Amintirea poetului (2003);

·         Lumină lină: Imne (2004).

Colecție de eseuri

·         1978 - Iubirea de Patrie, Editura Dacia,

·         1985 - Iubirea de Patrie, Editura Eminescu.

Traduceri

·         A tradus din Pindar, Rainer Maria Rilke și Cântarea Cântărilor.

Patria

Nici sfinti n-am dat prea multi noi la vedere
Faptuitorii binelui s-ascunsi
Vom socoti cat fost-am la-nviere
De bucuria milelor ajunsi.

Pana atunci e vietuirea noastra
grau si neghina la un loc
Si de departe zarea e albastra
Oricat ar fi in lume nenoroc.

Neamul meu, poporul de omenie,
Cat ne-a fost pamantul de putin
Ne-am tinut cu el de vesnicie
Am dat de paine si de vin.

Si cu pruncii am crescut o tara
Si vremea-am am devenit stapani
Peste cerul stelelor de vara
Tremurandu-si auru-n fantani. 

Ținut românesc

Cat de putine in grija mea-s lasate
Pe deal o turma clopotul pe sate
Paduri si stele se tin de noi departe
Si cate fi-vor dincolo de moarte
Pana la groapa cu-o lumina-n mana
O insotesc pe maica mea batrana
Cu jarul din cadelnita aprinsa
Pecetluiesc tarana necuprinsa
Un pumn de grau si vin o picatura
Si doua vorbe spuse din scriptura
Si-o lacrima in sat de mai ramane
Traim din ea ca focul in taciune
Cat de mult e dat fara de mine
Sa-si petreaca stingerea de sine
In jurul casei cat un strop de roua
E o gradina data pe din doua
Intr-un ungher icoana si leaganul la grinda
Si haiti de lupi in noaptea de colinda. 

Transilvania

Ungerea noastra n-a fost pe coroane
Pe aur n-am luat sfantul semn
Taranii, vladici in scituri, in sumane
Ne-mpartaseau cu lingura de lemn.
Umili si nebagati in seama
Slugi unii altora domneasca unul stapan
Nedezlipiti de sanctuarul mama
Cu-nvlastarirea ranilor din maini.
Lacrima ajunsa milenara
Plansa-n cosmos de-un popor
Evlavia intemeiaza-o tara
Prefacand-o foc mistuitor. 

TEATRU/ FILM 16 Septembrie

Cu Silvia Popovici

Biografie Silvia Popovici

Actrita Silvia Popovici s-a născut la 07 mai 1933, in localitatea Fundata din județul Brașov.
A absolvit Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București in 1956, la clasa profesorului profesorul lor Vlad Mugur.
Insotiti de profesorul lor, absolvenții acelei generații au ajuns la Teatrul Național din Craiova. Silvia Popovici, împreuna cu George Cozorici, Amza Pellea, Constantin Rauțchi, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu si Sanda Toma au constituit generația de aur a acestui teatru. A jucat aici rolul Ofeliei, in Hamlet de W, Shakespeare, in 1963 s-a mutat la Cluj, la Teatrul National Lucian Blaga, unde Vlad Mugur era numit director si a jucat in Ifigenia în Aulis de Euripide, Caligula de Albert Camus, Un vis din noaptea miezului de vara de W. Shakespeare. 
Din 1967 pana in 1993 a jucat pe scena Teatrului National din Capitala, in spectacole ca Hamlet de W., Shakespeare, Tinerețea lui Moromote, dramatizare a romanului lui Marin Preda, Avram Iancu de Lucian Blaga, Mașina de scris de Cocteau, Regele Lear de Shakespeare, etc.
Debutase in cinematografie in anul 1953, in studenție.
Silvia Popovici a fost căsătorita cu Maxim Berghianu, ultimul ministru al Muncii comunist, a avut o fiică.
A murit la 16 septembrie 1993.

Filme cu Silvia Popovici

·         Stâlpii societății (1988)

·         Enigmele se explică în zori (1987)

·         Ancheta (1980)

·         Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - doamna Ruxandra

·         Rătăcire (1978) - actrita

·         Trepte spre cer (1978) - proiectanta Valeria Sadeanu

·         Im Staub der Sterne / In pulberea de stele (1976) - Illik

·         Femeia fericita / (1974)

·         Trecătoarele iubiri (1974)

·         Piticul din gradina de vara / (1972) - condamnata

·         Mușatinii (1971) - Oana

·         Serata (1971)

·         Gioconda fara suras / Gioconda fără surâs (1967) - Irina

·         Pădurea spânzuraților (1965)

·         O dragoste lungă de-o seară (1963)

·         Darclee (1961)

·         Omul de lângă tine (1961)

·         Furtuna (1960)

·         Bijuterii de familie (1957)

·         Ora H (1956)

·         Blanca (1955) - Blanca

·         La mere (1953)

Lucia Demetrius

BIOGRAFIE Lucia Demetrius

Lucia Demetrius (n. 16 februarie 1910 - d. 29 iulie 1992) a fost o prozatoare, poetă, traducătoare și autoare dramatică română.

A fost fiica scriitorului Vasile Demetrius (coleg de clasă la liceul Sfântul Sava cu Gala Galaction, care l-a convins să-și schimbe numele din Dumitrescu în Demetrius^[1]) și a Antigonei (născută Rabinovici). A luat parte la ședințele cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. A fost favorita criticului, de care a fost legată chiar printr-o relație amoroasă.

Studii

A urmat școala centrală Maria Brâncoveanu între 1921 și 1928, apoi și-a luat licența în litere în 1931 și filosofie în 1932, urmând apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, la clasa lui Ion Manolescu.

Carieră

Debutează pe scenă în trupa dramaturgului George Mihail Zamfirescu, 13 plus 1, pentru a reveni ulterior ca dramaturg. Studiază Estetica la Paris, din 1934. În perioada 1936-1938 devine funcționară la Uzinele Malaxa. Este profesoară de artă dramatică la Conservatorul de artă dramatică în perioada 1944-1949 și regizor de teatru la Teatrele din Sibiu, Brașov și Bacău, între anii 1950-1952. Ca dramaturg, în perioada stalinistă, după 1949, a îmbrățișat cu deschidere maximă teatrul realist socialist, pentru ca după 1965 să revină la teatrul de idei sau de analiză sufletească.

Operă selectivă

• Tinerețe, roman, 1936
• Marea fugă, roman, 1938
• Destine, nuvele, 1939
• Intermezzo, versuri, 1939
• Album de familie, nuvele, Editura Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1945
• Flori de hârtie, 1947
• Oglinda, nuvele, 216 pagini, ESPLA, 1957
• Nunta Ilonei, nuvele, 1960
• Primăvara pe Târnave, roman, 1960-1963, vol I-II
• Întâmplare de la târg, 1962
• Limpezire, 1962
• Făgăduielile, nuvele, 1964
• Colocviu sentimental, 1967
• Ce aduc zorile, nuvele, 1968
• După prăpăd, 1968
• Lumea începe cu mine, roman, 1968
• Anotimpuri, 1970
• La ora ceaiului, nuvele, 1970
• Acuarele, 1971
• Scrisoare către fetele tinere, 1971
• Tinerețe, 1971
• O femeie ca multe altele, 1972
• O poveste adevărată, 1973
• Sunt un pământean, nuvele, 1973
• Întoarcerea la un miracol, 1974
• Răspântiile, nuvele, 1976
• Întâlnire cu tinerețea, nuvele, 1977
• Fericita călătorie, 1979
• Triptic, (Oglinzi aburite, Portretele au coborât din rame, Ultimul vlăstar), 1981-1984
• Te iubesc, viață!, 1984

Operă postumă

• Lucia Demetrius: Memorii, 554 p., Ediție îngrijită de Ion Nistor, Editura Albatros, București, 2005, ISBN 973-24-1043-4

Dramaturgie

• Turneu în provincie, piesă de teatru, 1946

Dramaturgie proletcultistă

• Cumpăna, piesă de teatru, 1949
• Vadul nou, 1951
• Premiera, piesă de teatru, 1952
• Oameni de azi, 1952
• O noapte grea, 1954
• Cei de mâine, 1956
• Oameni și jivine, 1956
• Trei generații, 1956
• Ultima Tauber, 1956
• Arborele genealogic, 1957
• Vlaicu și feciorii lui, 1959

Traduceri

• Nikolai Gogol, Căsătoria - O întâmplare absolut incredibilă în două acte (teatru), traducere de Lucia Demetrius^[2], București, 1957;
• Victor Hugo, Mizerabilii, (roman, 3 volume), traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, note explicative de N. N. Condeescu, Editura Cartea Românească, București, 1981;
• Ivan Bunin, Nuvele, București, 1936;
• Louis Frederic Rouquette, Împărăția tăcerii albe, București, 1937;
• Al. Dumas, Acuzatul, București, 1938;
• Louis Bromfield, Vin ploile, I-II, București, 1941 (în colaborare cu Vasile Demetrius);
• Thomas Raucat, Aventură în Japonia, București, 1942;
• B. Giambattista, Povestea poveștilor, București, 1943;
• Charles Perrault, Povești, București, 1943;
• J.H. Louwyck, Insula de ceață, București, 1946;
• Marcel Achard, Corsarul, București;
• Lev Tolstoi, Învierea, București, 1948, Povestiri din campanie, București, 1949 (în colaborare cu Elena Culacov);
• Ivan Turgheniev, Nuvele, București, 1948 (în colaborare cu Elena Culacov);
• Vera Bianki, Notărița, București, 1948 (în colaborare cu Elena Culacov);
• W. Shakespeare, Cum vă place, București, 1949;
• K.A. Treniov, Liubov Iarovaia, București, 1954 (în colaborare cu Sonia Filip);
• A. Ulianinski, Piese într-un act, București, 1954 (în colaborare cu Sonia Filip);
• K.S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuși, București, 1955 (în colaborare cu Sonia Filip);
• Guy de Maupassant, Nuvele și schițe, București, 1956, Bulgăre de seu, București, 1960, Mont-Oriol, București, 1971;
• A.S. Makarenko, Povestiri și schițe. Articole despre literatură. Corespondența cu Maxim Gorki,București, 1959 (în colaborare cu Radu Donici);
• H. de Balzac, Crinul din vale, București, 1967, O fiică a Evei, București, 1969;
• Julien Green, Miezul nopții, București, 1970, Manuel, prefață de Laurentiu Ulici, București, 1972;
• Rene Barjavel, Tarendol, București, 1974;
• G. Flaubert, Educația sentimentală, prefață de Irina Mavrodin, București, 1976.

Premii și distincții

• Premiul de stat (1951)

Trei generații - teatru - Lucia Demetrius

GÂNDURI PESTE TIMP 16 Septembrie

Nikolai Ostrovski - Citate: 

Citate despre iubire:

SFATURI UTILE 16 Septembrie

Despre artroze: cauze, simtome, complicații

Artroză e o formă de reumatism degenerativ, localizat în special la nivelul genunchilor, şoldurilor şi coloanei vertebrale, şi duce, pe termen lung, la deteriorarea şi distrugerea cartilajelor articulare. Simptomele nu lasă loc niciunui dubiu: dureri articulare şi musculare, „înţepeniri”, inflamaţii, tumefiere, roşeaţă locală. Mai trebuie precizat că suferindele – căci femeile sunt cele mai afectate -  sunt meteosensibile: durerea se acutizează la schimbările de vreme.

Cauzele bolii

O cauză este legată de procesul de îmbătrânire propriu-zis, care duce, invariabil, la uzura cartilajelor (deşi acestă uzură ar trebui să aibe loc cât mai târziu cu putinţă...); o alta este cauzată de carenţe nutriţionale, dar şi de un stil defectuos de viaţă. Suprasolicitarea unor articulaţii anume, lipsa exerciţiilor fizice sau traumatismele repetate pot declanşa afecţiunea.

Ţine cont însă că şi factorii ereditari, tulburările endocrine, obezitatea pot favoriza instalarea artrozei.

În stadii avansate, se poate ajunte la distrugerea totală a articulaţiei, ceea ce duce inevitabil la proteză articulară.

Tratamentele clasice includ antiinflamatoare şi corticoizi. Din nefericire, acestea nu acţionează asupra cauzei ci numai asupra efectului, iar efectele secundare nu sunt de neglijat.

De aceea, numeroşi specialişti recomandă terapia cu plante, dublată de un regim alimentar bogat în vitamine, minerale şi acizi graşi.

Despre consumul moderat de alcool

Consumul moderat de alcool face bine? | Arborele vietii