MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 
LUNI 23 SEPTEMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună dimineața, prieteni!

Să mulțumim Domnului că ne-a arătat și astăzi lumina zilei și să-L rugăm să ne ocrotească de cel rău!

Astăzi este Echinocțiul de toamnă, data la care începe toamna astronomică, când ziua este egală cu noaptea!

Nu uitați, materialele selecționate și prezentate zilnic de mine vă sunt destinate gratuit! Citiți-le și cu siguranță veți avea câte ceva de învățat din ele!

Eu sunt aici pentru toți prietenii mei și îmi voi continua misiunea cât timp va dori Domnul să fac această muncă!

O săptămână minunată vă doresc tuturor!

Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 23 Septembrie

Evenimente

• 490 i.Hr: Are loc batalia de la Marathon, in urma careia, pentru prima dată  persii au fost înfrânți decisiv într-o bătălie deschisă. Ea a marcat sfârșitul primei invazii a perșilor în Grecia, aceștia fiind siliți să se retragă în Asia. Deși războaiele dintre greci și perși au continuat, cu unele întreruperi  încă mulți ani, bătălia de la Maraton a demontat mitul invincibilității persane. O legendă relatează faptul că Fidipide  un mesager atenian, a alergat distanța de 42 de kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor. În momentul în care a ajuns, a strigat: Nenikikamen! (am învins!), după care a murit pe loc. Herodot datează evenimentele despre care a scris în „Istoriile” sale conform unui calendar lunisolar; dar fiecare oraş-stat (polis) din vremea sa utiliza o altă variantă. Prin calcule astronomice se poate obţine o dată corelată cu calendarul iulian – astfel, Philipp August Böckh (în 1855) a concluzionat că bătălia de la Maraton a avut loc pe 12 septembrie 490 î.Hr., conform calendarului iulian. Această dată este în general acceptată de către istorici. Există însă şi opinii diferite: dacă se ia în considerare faptul că spartanii nu au participat la luptă datorită motivelor religioase (ei nu s-au pus în mişcare înainte de a fi lună nouă, adică la şase zile după terminarea bătăliei), iar calendarul lor era decalat cu o lună faţă de cel atenian, ar rezulta că bătălia ar fi avut loc o luna mai devreme, adica pe 12 august 490 î.Hr.
• 867: Începe in Bizanț domnia împăratului Vasile I, întemeietorul dinastiei Macedonene; (n.cca. 811  – d. 29 august 886 in urma unui accident de vanatoare). A domnit  între 867 şi 886, fiind unul dintre  iniţiatorii renaşterii artei bizantine. A scris multe cărți legislative, printre care Basilica (sau Basiliscale), terminată de Leon al VI-lea), Prochiron sau Eisagoge.
• 1122: Se incheie Concordatul de la Worms  între trimișii papei Calixt al II-lea  și împăratul Sfantului Imperiu Romano-German, Henric al V-lea. Înțelegerea a pus capăt luptei de investitură între papa si imparat. Conform acestui acord, imparatul  nu mai avea dreptul să numească episcopii din imperiu,  el trebuind să renunțe la dreptul precedent de a înmâna însemnele ierarhice, cârja și inelul episcopal, dar putea totuși, numai in teritoriile germane de la nord de Alpi, sa ia parte cu  delegați proprii, in cazuri de dispute si conflicte,  la dezbaterile de investitură a ierarhilor catolici.
• 1386:  Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Ţara Românească. In timpul domniei lui Mircea se pun bazele principalelor instituţii feudale ale statului, iar  tara Romaneasca  a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu. La 1406 Mircea isi spunea : „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”. Marele domn a decedat  la 31 ianuarie 1418.
• 1403: Mircea cel Bătrân reînnoiește alianța cu regele PolonieiWladyslaw al II-lea Jagiello. Vladislav al II-lea din dinastia Iagello (în limba poloneză Władysław II Jagiełło, în germană Wladyslaw Jagiello, n. circa 1362 – d. 1 iunie 1434 la Gródek) a fost rege al Poloniei între anii (1386 – 1434). Împreună cu vărul său, Vitold, mare duce al Lituaniei au încheiat uniunea polono-lituaniană (pactul de alianță de la Horodlo pe Bug) în pofida conflictelor familiare anterioare între Vladislav și tatăl lui Vitold. Vitold este convertit la religia ortodoxă și, cu toate că a devenit creștin, conflictul cu teutonii rămâne neînlăturat.
• 1845: S-a infiintat prima echipa de baseball, New York Knickerbockers, si a fost adoptat regulamentul de joc.

• 1846: Neptun, a opta planeta de la Soare si a patra ca marime din Sistemul solar, a fost identificata de astronomul german Johann Gottfried Galle. Planeta se gaseste la peste 4.500 milioane de kilometri de Soare, traseul orbital al acesteia durand aproape 165 de ani. Existenta lui Neptun a fost stabilita de catre astronomul francez Urbain-Jean-Joseph Le Verrier. Acesta a calculat pozitia aproximativa a planetei urmarind perturbarile gravitationale din preajma astrului si i-a spus colegului sau german in ce loc poate sa descopere Neptunul. In Observatorul din Berlin, Galle si asistentul sau, Heinrich Louis d'Arrest, au reusit sa vada planeta. Gigantica planeta albastra, a carei diametru este de patru ori mai mare decat a Pamantului, a fost botezata dupa zeul roman al marii. Planeta are opt luni, cea mai mare fiind Triton. Culoarea albastra se datoreaza in mare parte metanului ce absoarbe lumina rosie de la Soare, dar si altor substante, inca neidentificate. Neptun este inconjurat de un set subtire de inele, relevat de sonda spatiala Voyager 2 in 1989, in timpul singurei "vizite" a omului pe indepartatul astru. Urbain Jean Joseph Le Verrier (n. 11 martie 1811, Saint-Lô — d. 23 septembrie 1877, Paris,) a fost un astronom și matematician francez, specializat în mecanică cerească. A descoperit, prin calcule, planeta Neptun, pe baza anomaliilor mișcării planetei Uranus, ipoteză confirmată de astronomul german Johann Galle, care a observat efectiv pentru prima oară planeta Neptun în data de 23 septembrie 1846, de la Observatorul astronomic din Berlin. Urbain Le Verrier este și fondatorul meteorologiei moderne din Franța.  John Couch Adams (n. 5 iunie 1819 – d. 21 ianuarie 1892) a fost un matematician și astronom englez, cunoscut mai ales pentru faptul că a prezis, independent de Le Verrier, fără observații directe, doar prin calcule matematice, existența planetei Neptun. A întocmit formulele de integrare aproximativă a ecuațiilor diferențiale care-i poartă numele. Adams a publicat și lucrări despre triunghi și proprietățile sale. De asemenea, a calculat Constanta lui Euler cu 263 de zecimale fără a descoperi vreo perioadă. Prin confirmarea ulterioară (prin observații astronomice directe) a existenței planetei Neptun, Adams a confirmat valabilitatea legilor mecanicii ale lui Newton. Johann Gottfried Galle in 1880 (n. 9 iunie 1812, Radis – d. 10 iulie 1910, Potsdam) a fost un astronom german. Galle a studiat la Universitatea din Berlin în perioada 1830-33. Asistat de studentul Heinrich Louis d’Arrest, a fost prima persoană din lume care a văzut în cunoștință de cauză planeta Neptun, pe 23 septembrie 1846. El a folosit calculele lui Urbain Le Verrier pentru a ști unde să se uite.
  
  
• 1878: Agentia diplomatica romana de la Viena a fost ridicata la rangul de legatie, reprezentind prima legatie a Romaniei in strainatate.
• 1879: Societatea de cultura macedo-româna, constituita la Bucuresti si recunoscutã ca persoanã juridicã prin legea votatã de Corpurile Legiuitoare si promulgata prin inaltul Decret domnesc nr. 1298 din 15 aprilie 1880, a lansat o Proclamatie adresata tuturor românilor din sudul Dunarii, chemându-i sa învete limba româna si sa traiasca în pace cu toate popoarele cu care vietuiesc; societatea a functionat în mod continuu, nefiind desfiintata de la data înregistrarii, ca persoana juridica.
• 1889: A fost infiintata de catre japonezul Fusajiro Yamauchi, firma Nintendo. Initial aceasta firma producea carti de joc. La inceputul anilor 1970 a inceput productia de jocuri video; prima consola a fost creata in 1977 – Color TV Game 6.
• 1905: Norvegia și Suedia semneaza „tratatul Karlstad„, prin care s-a hotarat dizolvarea pe cale pașnica a Uniunii dintre cele două țări.
• 1909: A fost publicat în premieră romanul Fantoma de la operă de Gaston Leroux.
• 1922: În urma refuzului muncitorilor portuari din Orașul Liber Danzig de a descărca armament necesar Poloniei în Războiul Polono-Sovietic, parlamentul acestei țări a autorizat construirea unui nou port la Gdynia.
• 1923: Reprezentanți ai poliției din 20 de țări s-au reunit la Viena pentru a lansa Organizația de Poliție Criminală Internațională – Interpol. Interpol (acronimul termenului din engleză International Criminal Police Organization) este o organizație internațională de cooperare a forțelor de poliție. Creată în 1923, organizația numără 190 de state membre. Sediul organizației este în Lyon, Franța.
• 1923: A fost adoptata Legea pentru organizarea invatamintului silvic, cu trei grade: inferior, mediu si superior.
• 1932: Regatul Hejaz și Nejd este redenumit Regatul Arabiei Saudite.
• 1940:  se înfiinţează poliţia legionară.
• 1943: In timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este proclamată Republica Sociala Italiană. A fost un stat marionetă al Germaniei Naziste condus dictatorial de „Ducele Naţiunii” care era şi „ministru al afacerilor externe”, Benito Mussolini. si isi exercita puterea asupra Italiei de nord, dar depindea în totalitate de Wehrmachtul german pentru a păstra controlul asupra teritoriului. ITA – Italian Social Republic MapAcest stat efemer a mai fost cunoscut şi sub numele de Republica de la Salò (Repubblica di Salò), deoarece cartierul general al lui Mussolini se afla la Salò, un oraş mic de pe malul lacului Garda. La scurtă vreme după înfiinţare, republica a fost forţată să cedeze Germaniei, Triestul, Istria şi Tirolul de Sud. Si-a incetat existenta sub loviturile armatelor aliate anglo-americane, in data de 25 aprilie 1945.
• 1950:  Consiliul de Ministri  al RPR a hotarât înfiintarea ”Studioului Cinematografic Bucuresti ”, destinat productiei de filme artistice si de animatie . Cu aceasta ocazie, au început lucrarile de constructie a studioului de la Buftea (“Centrul de Productie Cinematografica”).
• 1963: Este arestat pentru spionaj în favoarea URSS, Georges Paques, şeful adjunct al serviciului de presă al NATO. Inaltul oficial francez condamnat în 1963 pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, a fost acuzat de vanzarea de informații vitale legate de apărare in timpul perioadei Războiului Rece,cand a dezvăluit sovieticilor informații importante cu privire la organizarea NATO. A fost considerat cel mai important spion care a lucrat pentru URSS pe teritoriul francez.
• 1973: Fostul președinte argentinian Juan Perón a revenit la putere. Juan Domingo Perón (n. 8 octombrie 1895 – d. 1 iulie 1974) a fost un om de stat argentinian, de 2 ori președinte al Argentinei, în perioada 1946-1955 și în perioada 1973-1974. Un militar de carieră, el a mai ocupat funcția de ministru al Muncii în cadrul guvernului militar din 1943 și funcția de vicepreședinte al Argentinei. Primul său mandat ca președinte al Argentinei s-a încheiat dezastruos, fiind exilat în urma unei lovituri de stat. Se reîntoarce în Argentina în 1973, fiind reales ca președinte, însă mandatul său a durat mai puțin de 9 luni, murind în 1974.
• 1991: Sovietul suprem al Armeniei a proclamat Republica Armenia stat independent. Republica Armenia, sau Armenia, este o țară în Caucazul sudic, între Marea Neagră și Marea Caspică, care se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjan la est și Iran la sud. Armenia este un membru al Consiliului Europei și al Comunității Statelor Independente și care pe parcursul mai multor secole a fost un punct de trecere din occident spre orient. O fostă republică a Uniunii Sovietice, Armenia este un stat unitar, multipartit cu un vechi patrimoniu cultural și istoric. Regatul Armeniei a fost primul stat ce a adoptat creștinismul ca religie, în primii ani ai secolul IV (data tradițională este de 301). Republica modernă Armenia recunoaște misiunea exclusiv istorică a Bisericii Apostolice Armene ca o biserică națională, cu toate că Republica modernă Armenia a separat biserica de stat. Armenia este membră în mai mult de 40 de organizații internaționale, inclusiv în Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Banca Asiatică de Dezvoltare, Comunitatea Statelor Independente, Organizația Mondială a Comerțului, Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră, și a Francofoniei. Este membru al Alianței CSTO militare și participă la Parteneriatul pentru Pace al NATO (PfP). În 2004, forțele sale s-au alăturat KFOR, forțele internaționale ale NATO în Kosovo. De asemenea, este membru observator al Comunității Economice Eurasia și nealiniate Mișcării. Țara este o democrație în curs de dezvoltare. Armenia este clasificată ca o țară cu o dezvoltare umană medie și 10,6% din populație trăiește sub pragul de sărăcie internațional de 1,25 dolari SUA pe zi.
• 1991: A inceput cea de-a patra mineriada. Invocand revendicari sindicale, ce nu puteau fi acceptate de Executiv, minerii din Valea Jiului, condusi de Miron Cosma, au ocupat cu forta trenurile de calatori din Petrosani si s-au indreptat spre Bucuresti. 
• 1998: Rezoluția 1199 a ONU cere Belgradului încetarea focului, retragerea forțelor sale și inițierea unui dialog politic cu albanezii din Kosovo și întoarcerea refugiaților.
• 1998: Noul ministru al Finantelor, Decebal Traian Remes, a depus juramantul de credinta in fata presedintelui Romaniei, Emil Constantinescu. 
• 2002: In Belgia a intrat în vigoare legea care aproba euthanasia, Belgia fiind a doua ţară din lume, după Olanda, care a legalizat euthanasia. Eutanasia (din greacă εὐθανασία, unde εὖ, eu înseamnă „bine”, iar θάνατος, thanatos „moarte”) este acțiunea prin care se suprimă, în mod nedureros, viața unui om sau unui animal, a cărui suferință este greu de suportat și însoțește o moarte iminentă și inevitabilă. În țările în care aceasta este permisă, se procedează la eutanasie atunci când pacientul suferă de dureri intense, boala sa se află într-o fază terminală și are consimțământul și alege de bunăvoie acest mod de renunțare la viață. În Lituania, în august 2014, ministrul sănătății, Rimantė Šalaševičiūtė, a declarat că eutanasierea ar putea fi necesară pentru oamenii care sunt bolnavi și nu au acces la îngrijiri paleative.
• 2002: A luat naștere browser-ul web Mozilla Firefox: versiunea 0.1. Mozilla Firefox este un navigator web gratuit dezvoltat de Mozilla Foundation. Firefox este al doilea navigator ca număr de utilizatori, după Google Chrome de la Google, fiind folosit de aproximativ 28.9 % (în luna iunie 2013) din toți utilizatorii Internetului de pe glob.

Nașteri

•  480 î.Hr:  S-a nascut dramaturgul grec Euripide;  Aristotel l-a supranumit „poetul tragic prin excelență”; (d. 406 î.Hr.). Alături de Eschil și Sofocle, Euripide face parte din celebra triadă a poeților dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice. Din vasta operă a lui Euripide (circa 90 de piese) s-au păstrat 17 tragedii și o dramă satirică (între care Troienele, Rugătoarele, Fenicienele, Heraclizii, Oreste, Hecuba, Medeea.). Euripide a inspirat mari scriitori ca Racine, Corneille, Voltaire, Lessing, Goethe ș.a. În limba română, piese de Euripide au început să fie jucate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în traducerile semnate de Panait Ioanide și Petre Dulfu.
• 63 î.Hr: S-a nascut impăratul  roman Octavian (Cezar August); (d. 19.08.14d.Hr.). Augustus Octavian Caesar a fost primul Imparat Roman. Deși a păstrat  Republia, el a condus imperiul ca un dictator timp de mai mult de 40 de ani, încheind un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de “Augustus”, pe care l-a luat în anul 27 i.Hr.
• 1215: Kublai Khan al Imperiului Mongol (d. 1294). A  fost unul din nepoții   lui  Ginghis han, intemeietorul Imperiului Mongol. Kubilai han  a  fost din 1271  împăratul  Chinei si este considerat a fi fost unul dintre cei mai importanți conducători mongoli din dinastia Yuan. La curtea lui Kubilai s-a aflat timp de mai mulți ani călătorul venetian Marco Polo (n. 1254-d.1324), care după întoarcere în patrie furnizează Europei cunoștințe de cultură asiatică. Kubilai a reunificat după 300 de ani nordul cu sudul Chinei, întemeind dinastia mongolă Yuan (1271-1368), marele han mongol fiind recunoscut ca împărat al Chinei cu numele de Șizu. A încercat, fără succes, în 1274 și 1281, să cucerească Japonia. Eșecul a pus capăt expansiunii mongole în estul Asiei. Cu puțin timp înainte de moartea marelui han, Imperiul Mongol avusese cea mai mare întindere din istoria sa, cuprinzând aproape tot spațiul euro-asiatic. În anul 1253  s-a convertit la religia budistă  si a luat măsuri în sprijinul ei și al mănăstirilor din  Tibet, astfel  incat budismul a ajuns în timpul său religie de stat in imperiu. 
• 1598: Eleonora Gonzaga, soția împăratului Ferdinand al II-lea (d. 1655)
• 1647: Friedrich al VII-lea Magnus de Zähringen (23 septembrie 1647 – 25 iunie 1709) a fost margraf de Baden-Durlach din 1677 până la moartea sa.
  Născut la Ueckermünde, el a fost fiul lui Frederick al VI-lea, Margraf de Baden-Durlach și a soției acestuia, Christina Magdalena de Pfalz-Zweibrücken. I-a succedat tatălui său ca margraf în 1677. S-a implicat în Războiul de Nouă Ani și după Tratatul de la Ryswick în 1697, el a primit titlul de margraf de Basel, deși era numai un titlu formal și el niciodată nu a deținut puterea reală asupra orașului elvețian.
  A luat parte la Războiul Succesiunii Spaniole ca unul din liderii armatei imperiale; unele dintre bătălii s-au desfășurat pe teritoriile lui. A murit la Durlach în 1709 și a fost sucedat de fiul său, Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach. S-a căsătorit cu ducesa Augusta Marie de Holstein-Gottorp la 15 mai 1670 la Husum. Ei au avut următorii copii:
  • Frederick Magnus (13 ianuarie 1672 – 24 februarie 1672)
  • Frederica Augusta (21 iunie 1673 – 24 iulie 1674)
  • Christina Sophia (17 decembrie 1674 – 22 ianuarie 1676)
  • Klaudia Magdalene Elisabeth (15 noiembrie 1675 – 18 aprilie 1676)
  • Catherine (10 octombrie 1677 – 11 august 1746), în 1701 ea s-a căsătorit cu contele Johann Friedrich von Leiningen-Hartenburg
  • Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach (17 ianuarie 1679 – 12 mai 1738), s-a căsătorit cu Magdalena Wilhelmine de Württemberg
  • Johanna Elisabeth (3 octombrie 1680 – 2 iulie 1757), în 1697 ea s-a căsătorit cu Eberhard Louis, Duce de Württemberg
  • Albertine Frederica (3 iulie 1682 – 22 decembrie 1755), în 1704 ea s-a căsătorit cu Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin
  • Christopher (9 octombrie 1684 – 2 mai 1723), el s-a căsătorit cu Marie Christine Felizitas zu Leiningen-Dagsburg-Falkenburg-Heidesheim
  • Charlotte Sophia (1 martie 1686 – 5 octombrie 1689)
  • Marie Anna (9 iulie 1688 – 8 martie 1689) 

    Frederick VII, Margraf de Baden-Durlach

    Căsătorit(ă) Augusta Marie de Holstein-Gottorp Familie nobilă Casa de Zähringen Tată Frederick al VI-lea, Margraf de Baden-Durlach Mamă Christina Magdalena de Pfalz-Zweibrücken

• 1713: S-a nascut Ferdinand al VI- lea, rege al Spaniei din 1746, până la moartea sa; (d.10 august 1759). A fost al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei fondatorul Casei de Bourbon din Spania și a primei lui soții, Maria Louisa de Savoia.
• 1740: Împărăteasa Go-Sakuramachi (japoneză 後桜町天皇; 23 septembrie 1740 – 24 decembrie 1813) a fost al 117-lea împărat al Japoniei, ^[1] potrivit ordinii tradiționale de succesiune.^[2]
  Domnia lui Go-Sakuramachi s-a întins din 1762 până în 1771 când a abdicat în favoarea nepotului ei.^[3]
  A fost numită după tatăl ei, Împăratul Sakuramachi iar go- (後), se traduce literar ca "mai târziu". Cuvântul japonez "go" se poate traduce ca "al doilea"; în unele surse vechi, împărăteasa este identificată ca "Sakuramachi al II-lea".
  În istoria Japoniei, Go-Sakuramachi a fost ultima din cele opt femei care au deținut rolul de împărăteasă. Cele șapte femei monarh care au domnit înainte de Go-Sakuramachi au fost: (a) Suiko, (b) Kōgyoku/Saimei, (c) Jitō, (d)Gemmei, (e) Genshō, (f) Kōken/Shōtoku și (g) Meishō. 

  Împărăteasa Go-Sakuramachi

  Al 117-lea Împărat al Japoniei

  Părinți Împăratul Sakuramachi Nijō Ieko[*]  Frați și surori Împăratul Momozono

• 1756: S-a nascut John Loudon MacAdam, constructor de străzi; acesta a fost primul care a pune în aplicare sistemul de pavaj cu pietris care acum îi poartă numele: “macadam”; (d. 1836).
• 1759: Marie Adélaïde Clotilde Xavière a Franței ^[1] (23 septembrie 1759 – 7 martie 1802) a fost prințesă franceză care a devenit regină a Sardiniei în 1796. A fost sora mai mică a regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și soția regelui Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei. Născută la Versailles, Marie Clotilde a fost fiica cea mare a Delfinului Franței, Ludovic (singurul fiu al regelui Ludovic al XV-lea al Franței) și a soției lui, Prințesa Marie-Josèphe de Saxonia. Ca nepoată a unui rege francez a fost Petite-Fille de France. După decesul bunicului ei în 1774, fratele ei mai mare, Louis Auguste, a devenit regele Ludovic al XVI-lea al Franței.
  Din cauza excesului de greutate, Marie Clotilde a fost poreclită Gros-Madame în tinerețea ei. Ea și sora ei mai mică Élisabeth au fost crescute de Madame de Marsan după decesul tatălui lor în 1765 și a mamei lor în 1767. Pentru că s-a căsătorit și a părăsit Franța la scurt timp după ce Ludovic al XVI-lea a devenit rege, Marie Clotilde nu a avut timp suficient pentru a forma o relație strânsă cu cumnata ei, regina Maria Antoaneta.
  Marie Clothilde a fost descrisă ca fiind pasivă și apatică, lucru care a dat percepția de insensibilitate, dar ea a fost, totuși, foarte apropiată de sora ei. La 27 august 1775, Marie Clotilde s-a căsătorit la Versailles prin procură cu Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei, fiul cel mare al regelui Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei și al reginei Maria Antonia Ferdinanda a Spaniei. Marie Clotilde a călătorit spre Torino întâlnindu-și soțul în drum, la Pont-de-Beauvoisin și în cele din urmă socrul și restul curții la Chambéry.
  Ea a fost însoțită de fratele ei Contele de Provence. Nunta oficială a avut loc la Torino. 

  Clothilde a Franței

  Regină a Sardiniei

  Părinți Ludovic, Delfin al Franței (1729–1765) Marie-Josèphe de Saxonia  Frați și surori Ludovic al XVI-lea al Franței Ludovic al XVIII-lea al Franței Carol al X-lea al Franței Marie Thérèse, Madame Royale[*] Élisabeth Philippine Marie Hélène a Franței Princess Marie Zéphyrine of France[*] Xavier, Duke of Aquitaine[*] Louis, Duce de Burgundia  Căsătorită cu Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei

• 1771: Împăratul Kōkaku al Japoniei (d. 1840)
• 1781: Prințesa Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld (d. 1860)
• 1799: Frederic Augustus de Anhalt-Dessau (germană Friedrich August von Anhalt-Dessau) (23 septembrie 1799 – 4 decembrie 1864), a fost prinț german din Casa de Ascania provenind din ramura Anhalt-Dessau. Frederic s-a născut la Dessau la 23 septembrie 1799 și a fost al patrulea fiu (însă al treilea în viață) al lui Frederic, Prinț Ereditar de Anhalt-Dessau și a soției acestuia, Amalie de Hesse-Homburg, fiica lui Frederic al V-lea, Landgraf de Hesse-Homburg. La 11 septembrie 1832, la Palatul Rumpenheim Palace din Offenbach am Main, Frederic Augustus s-a căsătorit cu Prințesa Marie Luise Charlotte de Hesse-Kassel (n. Copenhaga, 9 mai 1814 - d. Schloss Hohenburg, 28 iulie 1895). Ea era fiica Prințului Wilhelm de Hesse-Kassel și a Prințesei Louise Charlotte a Danemarcei, o soră a regelui Christian al VIII-lea al Danemarcei. Marie a fost sora mai mare a reginei Louise, soția regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.
  Frederic și Marie au avut trei fiice:^[1][2]
  1. Adelaide Marie (n. 25 decembrie 1833, Dessau - d. 24 noiembrie 1916, Schloss Königstein), căsătorită la 23 aprilie 1851 cu Adolphe, Mare Duce de Luxembourg. Actualul Mare Duce de Luxembourg, Henri, este descendentul ei direct.
  2. Bathildis Amalgunde (n. 29 decembrie 1837, Dessau - d. 10 februarie 1902, Schloss Nachod), căsătorită la 30 mai 1862 cu Prințul Wilhelm de Schaumburg-Lippe. Fiica ei ce mare, Charlotte, a fost soția lui Wilhelm al II-lea de Württemberg și, prin una din fiicele ei, Adelaide, ea a fost bunica ultimului șef al ramurei Wettin de Saxa-Altenburg, Georg Moritz.
  3. Hilda Charlotte (n. 13 decembrie 1839, Dessau - d. 22 decembrie 1926, Dessau). 

     Frederic Augustus

     Prinț de Anhalt-Dessau

     Părinți Frederick, Hereditary Prince of Anhalt-Dessau[*] Landgravine Amalie of Hesse-Homburg[*]  Frați și surori Louise of Anhalt-Dessau[*] Auguste of Anhalt-Dessau[*] Prince George Bernhard of Anhalt-Dessau[*] Wilhelm von Anhalt-Dessau[*] Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt  Căsătorit cu Marie Louise Charlotte de Hesse-Kassel Copii Adelheid-Marie, Mare Ducesă de Luxemburg Bathildis, Prințesă Wilhelm de Schaumburg-Lippe Prințesa Hilda

     * 1837: Iosif Rabinovici, de asemenea cunoscut în germană ca, Joseph Rabinowitsch (în ebraică יוסף רבינוביץ ן), (n. 23 septembrie 1837, în Rezina la Nistru, Basarabia, Imperiul Rus; m. pe 17 mai 1899 în Odessa)^[1], avocat ruso- evreu, cel mai faimos evreu mesianic al secolului XIX și fondator al mișcării creștine rusești din sud. Iosif Rabinovici a trăit în Chișinău, oraș din sud-vestul vechiului Imperiu Rusesc (Basarabia), în prezent capitala Republicii Moldova. Iosif și-a pierdut mama sa la o vârstă fragedă și a fost luat în casa bunicului său matern până la vârsta de unsprezece ani. În timpul tinereții sale, fiind instruit într-o comunitate chasidică, el a arătat, de asemenea, mare promisiune si în capacitatea lui literară. După ce a fost căsătorit la vârsta de 19 ani, fratele său vitreg, Jehiel Hershensohn, l-a introdus pentru prima dată la Noul Legământ, când ia împrumutat o copie în ebraică și a sugerat că Ieșua (în ebraică – ישוע) a fost, probabil, Mesia. Rabinovici, la început surprins, a părăsit Chasidismul și a continuat studiu biblic pe cont propriu. Rabinovici s-a întors cu bunicul său și a urmat drept profesie ca avocat; el a vrut să devină un legiuitor printre propriu său popor evreu. Trăind la Chisinau, el a luat un mare interes în afacerile comunității sale și în mod frecvent a predat și a scris pentru ziarele evreiești, devenind cunoscut pentru ideile sale reformatoare și progresiste. După un val de persecuții, Rabinovici pornește cu Noul Testament la mână călătorind în 1882 la Ierusalim, pentru a întemeia o colonie evreiască. Convertirea sa a avut loc la Muntele Măslinilor, privind la Moscheea lui Omar unde stătuse ultimul Templu, umplut cu gloria acestei mari viziuni, care ia venit în minte ca un fulger: - cheia în Țara Sfântă a fost în mâinile "fratelui" său Ieșua. A fondat în 1884, la Chișinău, sub influența pogromului local o comunitate numită "Israeliții Noului Legământ", dar a refuzat să adere la o anumită biserică creștină, și a subliniat independența evreilor creștini față de Biserica Creștină. Cu toate acestea, el recunoaște pe Iisus, ca promisul Mesia a poporului lui Israel. Rabinovici stabilește credința lui nou-găsită într-o serie de treisprezece articole, pe care le-a modelat pe opera lui Maimonide. A fost botezat în 1885 la Berlin și a fost invitat să se alăture Bisericii Luterane și Bisericii Ruse. Se spune că nu a slujit în cadrul unei biserici creștine din cauza unei juruințe personale prin care s-a angajat să nu intre într-o biserică care are cruce deasupra.
     Prin influența lui Iosif Rabinovici, atitudinea generală a poporului evreu față de Ieșua s-a îmbunătățit considerabil, și chiar dacă mulți creștini au privit ciudată această alianță de creștinism și iudaism, în Marea Britanie a fost înființată o comisie pentru a sprijini "Lucrarea lui Rabinovici". Iosif Rabinovici a murit în 1899, dar activitatea sa a continuat în secolul al XX-lea să elimine decalajul dintre Biserică și Sinagogă, prin persoana lui Ieșua. 
     Iosif Rabinovici
• 1856: S-a nascut Karl Krumbacher, istoric si filolog german, membru de onoare strain al Academiei Române; este considerat      întemeietorul studiilor de istorie bizantina, el fiind titularului primei catedre de filologie bizantina din lume; (d.12.12.1909).
•  1959: Archibald „Archie” Hunter (n. 23 septembrie 1859 – d. 1894, Birmingham, Anglia) a fost un jucător de fotbal scoțian. A fost primul căpitan al clubului Aston Villa care a câștigat Cupa FA și considerat cel mai bun căpitan al clubului din toate timpurile.
• 1861: S-a nascut  Robert Bosch, industrias si filantrop german, fondatorul companiei “Bosch”. În 1887 a construit o versiune îmbunătăţită a bujiei. În 1902 compania lui a construit bujia de tensiune înaltă. În 1906 Bosch a introdus programul de lucru de 8 ore pe zi în propria companie. În 1910 a donat un milion de mărci Universităţii tehnice din Stuttgart, iar in  1913, Bosch a donat 20 de milioane de mărci în scopuri caritabile; (d.12.03.1942).
• 1865: Suzanne Valadon, pictoriță franceză, prima femeie admisă în Société Nationale des Beaux-Arts și mama pictorului Maurice Utrillo (d. 1938)
• 1871: František Kupka n. 23 septembrie 1871,Opočno[*], Cehia – d. 24 iunie 1957, Puteaux, Franța, cunoscut, de asemenea, sub numele de Frank Kupka sau François Kupka,^[9] a fost un pictor și artist grafic ceh. El a fost un pionier și un cofondator al fazei timpurii a mișcării de artă abstractă și a cubismului orfic (orfism). Lucrările abstracte ale lui Kupka au apărut dintr-o bază realistă, dar mai târziu au evoluat într-o artă abstractă pură. František Kupka s-a născut în localitatea Opočno (estul Boemiei) din Austro-Ungaria în 1871. În perioada 1889-1892 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Praga. În acest timp, el a pictat teme istorice și patriotice. Kupka s-a înscris apoi la Academia de Arte Frumoase din Viena, unde s-a concentrat pe subiecte simbolice și alegorice. El a fost influențat de către pictorul și reformatorul social Karl Wilhelm Diefenbach (1851-1913) și de stilul său de viață naturistic. Kupka a expus la Kunstverein, în Viena, în anul 1894. Interesul său față de teosofie și de filosofia orientală datează din această perioadă. Prin primăvara anului 1894 Kupka s-a stabilit la Paris; acolo el a asistat o scurtă perioadă la cursurile de la Académie Julian și apoi a studiat cu Jean-Pierre Laurens la École des Beaux-Arts. Kupka a lucrat ca ilustrator de cărți și afișe și, în primii ani la Paris, a devenit cunoscut prin desenele sale satirice pentru ziare și reviste. În 1906 s-a stabilit în Puteaux, o suburbie a Parisului, și în același an a expus pentru prima dată la Salon d'Automne. Kupka a fost profund impresionat de primul Manifest Futurist, publicat în 1909 în Le Figaro. Pictura sa Claviatură de pian/Lac (1909) a marcat o pauză în stilul său de reprezentare. Opera lui a devenit din ce în ce mai abstractă în jurul anilor 1910-1911, reflectând teoriile sale cu privire la mișcare, culoare, precum și relația dintre muzică și pictură (orfism). În 1911 a participat la întâlnirile Grupului de la Puteaux (Section d'Or). În 1912 a expus pictura Amorpha. Fugue à deux couleurs la Salon des Indépendants în camera cubistă, deși el nu voia să fie identificat cu nici o mișcare. Creation in the Plastic Arts, o carte finalizată de Kupka în 1913, a fost publicată la Praga în anul 1923.
  În 1931, el a fost un membru fondator al mișcării Abstraction-Création. În 1936 opera sa a fost inclusă în expoziția Cubism and Abstract Art de la Muzeul de Artă Modernă din New York și într-o expoziție importantă cu un alt pictor ceh Alphonse Mucha la Jeu de Paume din Paris. O retrospectivă a operei sale a avut loc la Galeria Mánes din Praga în 1946. În același an, Kupka a participat la Salon des Réalités Nouvelles, unde a continuat să expună în mod regulat până la moartea sa. La începutul anilor 1950, el a dobândit o recunoaștere generală și a avut mai multe expoziții personale la New York.
  Între anii 1919 și 1938 Kupka a fost susținut financiar de către bunul său prieten, colecționarul de artă și industriașul Jindřich Waldes care a adunat o colecție substanțială de lucrări ale sale. Kupka a murit în 1957 la Puteaux, Franța. Kupka a avut un interes puternic față de teoria culorilor și de eliberarea culorilor din asociațiile descriptive (care se crede că s-ar datora influenței altor artiști precum Robert Delaunay).^[10] Margit Rowell a descris tabloul Scara galbenă (c. 1907) ca "prima încercare a lui Kupka de a se împăca cu teoria culorilor în care rezultatul este atât personal, cât și unul de succes".^[11] Deși un auto-portret, subiectul picturii a fost culoarea galbenă.^[12] În jurul anului 1910, el a început să dezvolte propriile sale roți de culoare, adaptând un format explorat anterior de către Sir Isaac Newton^[10] și Hermann von Helmholtz. Acest lucru l-a determinat pe Kupka să execute o serie de picturi pe care le-a numit "Discurile lui Newton" (1911-1912).^[10]
  • Planuri de culori
  • Coloratul
  • Reminiscență a unei catedrale
  • Spațiu albastru
  Lucrări în Colecția Peggy Guggenheim, Veneția, Italia:
  • Studiu pentru Femei la cules de flori (Femme cueillant des fleurs), cca 1910
  • Studiu pentru Amorpha, Cromatică caldă, Chromatique chaude și pentru Fugă în două culori (Fugue a deux couleurs), ca 1911-1912
  • Planuri verticale (Plans verticaux), 1911-1912
  • Studiu pentru Organizarea de motive grafice I (Localisations de mobiles graphiques I), ca 1911-1912
  • În jurul unui punct (Autour d'un point), ca 1920-1925
  Printre alte lucrări se află Catedrala (Katedrála). Kupka a servit ca voluntar în Primul Război Mondial și este menționat în La Main Coupée de Blaise Cendrars. Cendrars îl descrie ca un „soldat mândru, calm, placid, puternic...”, dar prea bătrân pentru a fi un soldat, fiind cu cel puțin 25 de ani mai în vârstă decât restul. Când regimentul a plecat din Paris pe frontul din Picardia (au mărșăluit tot drumul pe jos) doamna Kupka a întâlnit coloana în rondul din La Défense, aproape de locul unde locuiau. Ea a defilat împreună cu ei, cărând geanta și pușca soțului ei. Ea ar fi mărșăluit tot drumul către front, dar la sfârșitul primei zile colonelul a arestat-o și a trimis-o înapoi la Paris. Mai târziu, ea a plecat pe front pentru a-și petrece timpul cu soțul ei. Kupka a plecat de pe front din cauza degerăturilor de la picioare, cauzate de nopțile petrecute în tranșee până la brâu în apă rece. 

  František Kupka

• 1884: Mihai Costăchescu, istoric și folclorist român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1953)
• 1889: S-a nascut marele jurnalist american Walter Lippmann; (d. 1974).
• 1894: Albert Lewin (n. 23 septembrie 1894, Brooklyn, New York – d. 9 mai 1968, New York) a fost un regizor american, producător și scenarist. Ca regizor:
  • The Moon and Sixpence (1942)
  • The Picture of Dorian Gray (1945)
  • The Private Affairs of Bel Ami (1947)
  • Pandora and the Flying Dutchman (1951)
  • Saadia (1954)
  • The Living Idol (1957)
• 1897: Paul Delvaux (n. 23 septembrie 1897, Antheit - d. 20 iulie 1994, Furnes) a fost un pictor belgian, asociat cu postimpresionismul, expresionismul și apoi cu suprarealismul. A devenit faimos îndeosebi nudurilor pe care le-a pictat. 

  Paul Delvaux

• 1901: S-a născut Jaroslav Seifert, poet şi publicist ceh, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1984; (d. 1986). Jaroslav Seifert (n. 23 septembrie 1901, Praga – d. 10 ianuarie 1986, Praga) este un scriitor, poet și jurnalist ceh, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1984. Motivaţia Juriului Nobel : „Pentru poezia sa care, înzestrată cu prospeţime, senzualitate şi o bogată inventivitate, oferă imaginea eliberatoare a spiritului neîmblânzit şi a diversităţii naturii umane”.
• 1902: Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București, România – d. 8 februarie 2000, București, România) a fost prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961. Tatăl său a fost alsacian, profesor de limba franceză în București, mama româncă. Prenumele lui era de fapt Jean. Ion Gheorghe Maurer a studiat științele juridice și a activat ca avocat, calitate în care i-a reprezentat în instanțele juridice pe ilegaliștii comuniști români. Pe la sfârșitul anilor '20 era asistent de procuror la Tribunalul din Sighișoara, când era Prim-Președinte dl. Dumitrescu. A încercat să intre în Baroul de Târnava Mare, dar n-a reușit. Atunci a intrat în Baroul Avocaților de București. Prima soție s-a numit Lucreția. Ea era mai în vârstă decât el și avea un fiu din prima ei căsătorie, Alexandru Nicolescu, care a devenit ofițer.
  S-a recăsătorit în 1949 cu Elena (Lili) Stănescu, cu care a avut un băiat, Jean Maurer, care trăiește la München.
  Soția a murit cu un an înainte de moartea lui, dar — temându-se de producerea unui atac de inimă — fiul sau a ținut acest fapt în secret, deci Maurer a murit cu credința că soția sa încă mai trăiește și este tratată într-un spital. În anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din România.
  Între anii 1947-1951, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. A fost ales membru titular al Academiei Române din 1955.
  În guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris.
  A fost numit ministru de externe în 1957 în guvernul condus de Chivu Stoica În 1958 a fost ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție de șef de stat). A fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR în 1960, poziție pe care a păstrat-o și după numirea sa ca prim-ministru în 1961.
  
  

  Ion Gheorghe Maurer și Joseph Luns în 1967
  În lupta pentru putere care a urmat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1965, Maurer, împreună cu Emil Bodnăraș și Manea Mănescu (și alți membri importanți în CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu împotriva lui Gheorghe Apostol. În anii care au urmat, Maurer a contribuit la consolidarea puterii lui Ceaușescu, de exemplu prin înlocuirea din funcția de ministru de externe al lui Corneliu Mănescu.
  În perioada cât a fost prim-ministru (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 până la 28 martie 1974), a făcut numeroase vizite în străinătate, pentru a înlesni relațiile economice sau a întări legăturile politice. A făcut câte două vizite în URSS și China (martie 1964) pentru a media în conflictul dintre cele două mari țări socialiste. La 28 septemberie 1967 a călătorit în secret la Hanoi, cu scopul de a convinge guvernul comunist al Vietnamului de Nord să-și schimbă poziția dură și să adere la demersurile care aveau ca scop terminarea războiului cu Vietnamul de Sud. În mandatele sale economia României a înregistrat o creștere medie de peste 9% pe an.^[2]
  În 1971 a fost la una dintre multele vânători comune cu Nicolae Ceaușescu în județul Covasna. Cu această ocazie s-a iscat un conflict dintre cei doi legat de cine a doborât un urs, după ce amândoi au tras aproape în același timp. Cu toate că părerea asistenților prezenți era, că glonțul ucigaș a fost al lui Maurer, un funcționar al ministerului rugat să facă arbitrajul, Feneser, a decis, că trofeul aparține lui Ceaușescu. Maurer a protestat și, în urma schimbului de cuvinte, Ceaușescu s-a supărat și a plecat cu elicopterul, fără să ia parte la ospățul obișnuit de după vânătoare.^[3] Localnicii care au participat la aceste vânători au păstrat o amintire plăcută despre Maurer, pe care îl considerau un om curajos, fin, cu simțul umorului, care înțelegea limba maghiară, spre deosebire de Ceaușescu, care țipa tot timpul, era arogant cu oamenii, și nu avea curaj.^[4]
  În 1972, în aceeași zi când Ceaușescu îi îndemna pe activiștii comuniști să lupte pentru realizarea planului cincinal în 4 ani și jumătate, Maurer a surprins opinia publică prin discursul său de la Cluj, în care a declarat, că „Mai bine mai puțin, dar mai bine”. Discursul său a fost ignorat de mass-media, un semn sigur al marginalizării sale treptate, și ascensiunii Elenei Ceaușescu.
  La ședința CC al PCR din 25-26 martie 1974, au fost îndepărtați din funcții mai mulți adversari ai lui Nicolae Ceaușescu.^[5] Maurer a fost scos la pensie la cererea lui, pe motiv de boală, dar a păstrat cele mai multe avantaje personale al elitei comuniste (vilă cu piscină în interior, 2 mașini de lux, șofer, pază de corp etc.). În anii care au urmat a fost invitat de onoare la toate evenimentele publice mari ale partidului și statului (congrese, sărbătorile cu ocazia zilei naționale etc.).
  Și-a trăit anii lungi de pensie într-o vilă luxoasă aflată pe bulevardul Primăverii din București, confiscată de statul comunist de la proprietarii originari în ultimii ani ai deceniului 1940.
  Károly Király, un alt fost demnitar înalt al nomenclaturii comuniste căzut în dizgrație, i-a transmis lui Maurer copia uneia dintre scrisorile sale de protest din primăvara lui 1987. Maurer a dat pe 25 august 1987 un răspuns foarte scurt, precizând că este de acord cu toate criticile și observațiile formulate de Király, cu excepția paragrafului care exprimă convingerea, că lucrurile mai pot fi îndreptate.^[6]
  După condamnarea represiunii mișcării de revoltă a muncitorilor din Brașov din noiembrie 1987, a fost pus în stare de arest la domiciliu.^{[necesită citare]}
  După revoluția din 1989 a rămas sceptic, nu s-a mai implicat în viața publică. Într-un interviu acordat revistei "Flacăra" în 1992, el afirma că, în afară de Ion Iliescu, care îi mai cerea, prin 1990, câte un sfat, nici foștii, nici actualii demnitari nu-l vizitau. 

  Ion Gheorghe Maurer

• 1906: Maurice Alphonse Jacques Fombeure (n. 23 septembrie 1906 la Jardres (Vienne) - d. 1 ianuarie 1981 la La Verrière, (Yvelines)) a fost un scriitor și eseist francez.
  A scris în special poezii, fiind influențat de François Villon, La Fontaine, Apollinaire și François Rabelais. 
  Maurice Fombeure
• 1907: Duarte Nuno de Bragança (Duarte Nuno Fernando Maria Miguel Gabriel Rafael Francisco Xavier Raimundo António de Bragança; n. 23 septembrie 1907 – d. 24 decembrie 1976) a fost pretendent la tronul Portugaliei din 1920 până la moartea sa. Duarte Nuno Fernando Maria Miguel Gabriel Rafael Francisco Xavier Raimundo António de Bragança s-a născut la castelul Seebenstein în Austro-Ungaria, ca fiul lui Miguel Januário de Bragança și a celei de-a doua soții, Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg. Duarte Nuno a avut doi frați vitregi mai mari și o soră vitregă mai mare și opt surori bune.
  Bunicii paterni au fost Miguel I al Portugaliei și Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg. Bunicii materni au fost Karl Heinrich Prinț de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg și Prințesa Sofia de Liechtenstein.
  A doua zi după naștere, Duarte Nuno a fost botezat la Seebenstein. Nașii lui au fost mătușa lui Aldegundes de Bragança și soțul altei mătuși, Alfonso Carlos, Duce de San Jaime. 
  Americanca Anita Stewart, soția fratelui cel mare al lui Duarte Nuno, și pentru care Prințul Miguel de Braganza a renunțat la drepturile asupra succesiunii în 1920.
  Al doilea frate al lui Duarte Nuno, Prințul Francisco José de Braganza, a murit în 1919 necăsătorit și fără copii; la 21 iulie 1920 fratele său ce mare, Prințul Miguel de Braganza, Duce de Viseu, a renunțat la drepturile asupra succesiunii pentru a se căsători cu americanca Anita Stewart.
  Zece zile mai târziu, la 31 iulie 1920, tatăl lor, Miguel al II-lea, a abdicat de la pretenția asupra tronului Portugaliei în favoarea fiului său, Duarte Nuno.^[1]
  Prin urmare, migueliștii l-au recunoscut pe Duarte Nuno drept Regele Duarte al II-lea al Portugaliei, deși Portugalia devenise republică în 1910 când strănepotul reginei Maria a II-a, regele Manuel al II-lea (care trăia în 1920), a fost trimis în exil.
  Pentru că Duarte Nuno avea numai 11 ani când a succedat ca pretendent miguelist la tronul portughez, mătușa lui, Aldegundes de Bragança, a acționat ca regentă până la majoratul lui. La 15 octombrie 1942, în catedrala Petropolis din Brazilia, Duarte Nuno s-a căsătorit cu Maria Francisca de Orléans-Bragança (8 septembrie 1914 - 15 ianuarie 1968), fiica lui Pedro de Alcântara, Prinț de Grão Para. Căsătoria a fost deosebit de populară, deoarece Maria Francisca era strănepoata regelui Pedro al II-lea al Braziliei, fratele mai mic al reginei Maria a II-a. Astfel, căsătoria a unit cele două linii rivale ale familiei regale portugheze. Maria Francisca și familia ei erau văzuți ca reprezentanți ai unei monarhii liberale, spre deosebire de conservatorismul tradițional al familiei lui Duarte Nuno.
  Duarte Nuno și Maria Francisca au avut trei fii:
  • Duarte Pio de Bragança (n. 1945).
  • Miguel Rafael de Bragança (n. 1946)
  • Henrique Nuno de Bragança (n. 1949). 

    Duarte Nuno

    Pretendent Miguelist

    Părinți Miguel al II-lea, Duce de Braganza Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg  Frați și surori Princess Isabel Maria of Braganza[*] Princess Maria Anna of Braganza[*] Maria Adelaide de Braganza Prințul Francisco José de Braganza Prințul Miguel de Braganza  Căsătorit cu Maria Francisca de Orléans-Bragança Copii Duarte Pio de Bragança Miguel Rafael de Bragança Henrique Nuno de Bragança

• 1915: Clifford Shull, fizician american, laureat Nobel (d. 2001)

• 1916: Aldo Moro, politician italian, al 38-lea prim-ministru al Italiei (asasinat) (d. 1978)
• 1920: Mickey Rooney (născut Joseph Yule, Jr. la 23 septembrie 1920 - decedat la 6 aprilie 2014) a fost un actor american de film.
  A fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor și Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. 

  Mickey Rooney

  Rooney în 1945 Părinți Joseph Yule, Nellie W. (născută Carter) Căsătorit cu Ava Gardner (c. 1942–1943) B.J. Baker (c. 1944–1948) Martha Vickers (c. 1949–1951) Elaine Devry (c. 1952–1958) Carolyn Mitchell (c. 1958–1966) Marge Lane (c. 1966–1967) Carolyn Hockett (c. 1969–1975) Jan Chamberlin (c. 1978–2014) Copii 9

• 1926: John William Coltrane, (n. 23 septembrie 1926, Hamlet,  Carolina de Nord – d. 17 iulie 1967, Huntington,  New York), cunoscut și sub pseudonimul "Trane", a fost un saxofonist, șef de formație și compozitor de jazz american.
  Figură emblematică a jazzului secolului 20, John Coltrane este considerat unul din cei mai importanți inovatori în muzica de jazz modernă. Dacă la începutul carierei sale a cântat mai mult be-bop și hard-bop, ulterior s-a situat în avangarda stilului free. De-a lungul carierei, a organizat cel puțin 50 de ședințe de înregistrare în calitate de lider, apărând alături de multe nume celebre în epocă, precum trompetistul Miles Davis și pianistul Thelonious Monk. Muzica sa a influențat generații după generații de saxofoniști. Spre sfârșitul carierei, muzica sa a căpătat tot mai mult accente spirituale, acesta fiind unul din motivele pentru care a fost canonizat sub numele de Sfântul John William Coltrane de către Biserica Africană Ortodoxă. 


John Coltrane în 1943. Imagine din arhiva marinei, făcută cu ocazia recrutării
John William Coltrane s-a născut în 23 septembrie 1926, în micuțul orășel Hamlet din Carolina de Nord și a copilărit în High Point, în același stat. Tatăl său, John R. Coltrane, croitor de meserie, cânta la mai multe instrumente, alimentând interesul precoce al copilului pentru muzică. Primii muzicieni de jazz care i-au trezit acestuia interesul au fost Count Basie și Lester Young. La vârsta de 13 ani, tânărul Coltrane a pus mâna pe un saxofon, începând să cânte, dovedind un talent instinctiv pentru acest instrument. A început să exerseze imitându-i pe Charlie Parker și Johnny Hodges. Destinul familiei sale a luat o turnură tragică în 1939, atunci când tatăl său, amândoi bunicii și un unchi, au murit unul după celălalt în decurs de câteva luni, grija întregii familii căzând pe umerii mamei sale, Alice, care va fi nevoită să se angajeze ca menajeră. A urmat o perioadă dominată de lipsuri în viața familiei Coltrane, astfel încât mama sa, împreună cu alți membri ai familiei se vor muta în New Jersey, în speranța unei vieți mai bune. John a rămas în Carolina de Nord, până la absolvirea școlii William Penn (actualmente Penn-Griffin School for the Arts). Împreună cu mama sa, în 1943, se va muta mai departe, în nord, în Philadelphia, în speranța că va găsi un job de muzician. Pentru o scurtă perioadă de timp a studiat muzica la Granoff Studios și la Ornstein School of Music. După intrarea SUA în război, pentru a evita să fie mobilizat, se va înrola în marină în 6 august 1945, ziua în care prima bombă nucleară va fi lansată asupra orașului Hiroshima. Vor urma antrenamente specifice marinei militare la Naval Training Station în New York, spre sfârșitul lui 1945 fiind trimis pe mare la baza din Pearl Harbor, unde va fi încartiruit la Manana Barracks, care adăpostea cel mai mare contingent de negri al armatei SUA. În momentul sosirii sale în Hawaii, după capitularea Japoniei, marina demobiliza deja rapid contingent după contingent. Talentul său nativ a fost imediat recunoscut, astfel că în scurtă vreme, John Coltrane a fost primit în orchestra oficială de swing a marinei, Melody Masters, fără nici un fel de evaluare a cunoștințelor sale muzicale. Pe toată durata serviciului militar, a continuat să cânte cu acest grup de muzicieni, ajungând la un moment dat liderul grupului, în paralel muncind la bucătărie sau în serviciul de gardă. Din această perioadă datează și primele sale înregistrări. După exact un an, în august 1946, va fi demobilizat cu gradul de marinar cl.1, reîntorcându-se în Philadelphia pentru a-și continua cariera muzicală, moment ce coincide cu perioada de înflorire a be-bopului. 
Pe la mijlocul anului 1967, starea sănătății lui John Coltrane s-a înrăutățit simțitor, muzicianul fiind internat la Huntington Hospital din Long Island, unde medicii au constatat un cancer al ficatului în formă avansată. Marele muzician s-a stins din viață în spital, în 17 iulie 1967, în vârstă de 40 de ani. Funeraliile au avut loc patru zile mai târziu la biserica luterană St. Peter's din New York. Serviciul religios a început cu un mic recital al cvartetului lui Albert Ayler, și a fost încheiat cu alt recital al cvartetului Ornette Coleman. John Coltrane este înmormântat în Pinelawn Cemetery din Farmingdale, New York. Unul din biografii artistului, Lewis Porter a afirmat ulterior că acesta ar fi murit din cauza hepatitei, atribuind boala dependenței de heroină. Într-un interviu din 1968, Albert Ayler ar fi afirmat că muzicianul era conștient de boala sa, și că ar fi consultat un vraci indian în loc să apeleze la medicina modernă, chestiune dezmințită ulterior de către soția sa, Alice Coltrane. Moartea bruscă a muzicianului a surprins comunitatea artistică, mulți atribuind starea sa precară dependenței de droguri, fără a bănui teribila maladie care-i mistuia ființa. John Coltrane a fost căsătorit de două ori. În 1955, s-a căsătorit pentru prima data cu Juanita Naima Grubbs, o tânără convertită la islamism, pentru care avea să compună mai târziu piesa “Naima”, care avea să-l inițieze în domeniul religiei islamice.^[7] Nu au avut copii, cei doi separându-se ulterior în 1963. Puțin timp după divorț, Coltrane a întâlnit-o pe pianista Alice McLeod, cu care avea deja doi copii în momentul pronunțării oficiale a divorțului de Naima, în 1966. Alice Coltrane i-a dăruit trei copii, John Jr. (n. 1964), Ravi (n. 1965) și Oranyan ("Oran", n. 1967). Dintre cei trei copii, doar Ravi (numit așa datorită admirației pe care tatăl său o avea pentru sitaristul indian Ravi Shankar), a îmbrățișat cariera muzicală, fiind și el saxofonist. Întâlnirea cu Alice Coltrane a adus un plus de echilibru în viața muzicianului, nu numai prin faptul că au avut împreună trei copii, dar și prin faptul că împărtășeau aceeași credință, împreună cu interesul celor doi pentru filozofia indiană, fără a mai vorbi de interesul pentru muzică, Alice fiind o profesionistă de mare clasă a pianului. Coltrane a crescut într-o familie creștină, fiind extrem de credincios încă din copilărie. Ambii bunici erau pastori, cel din partea mamei, Reverendul William Blair, la African Methodist Episcopal Zion Church din High Point, North Carolina, iar cel din partea tatălui William H. Coltrane, era A.M.E. Zion pastor în Hamlet, North Carolina. În 1957, muzicianul a avut o experiență religioasă care l-a ajutat ulterior să lupte cu dependența de alcool și droguri, care îl chinuiau încă din 1948. În notele de pe coperta albumului A Love Supreme, Coltrane își amintea despre experiența religioasă încercată în 1957: “am cunoscut, prin grația Domnului, o trezire spirituală care m-a condus spre o viață mai bogată, mai îndestulată și mai productivă. În acel moment, în gratitudine, am cerut umil să mi se acorde privilegiul de a-i ferici pe alții prin intermediul muzicii”. Notele de pe coperta albumului par să menționeze divinitatea în sens universalist, fără a se referi la o anumită religie. Această presupunere este întărită de notele de pe coperta albumului Meditations (1965), în care Coltrane declară: “cred în toate religiile”. După apariția albumului A Love Supreme, multe din titlurile propriilor compoziții au legătură cu credința religioasă, precum “Ascension”, “Meditations”, “Om”, “Selflessness”, "Amen", "Ascent", "Attaining", "Dear Lord", "Prayer and Meditation Suite", și "The Father and the Son and the Holy Ghost". În biblioteca lui Coltrane s-au găsit cărți de spiritualitate indiană precum The Gospel of Sri Ramakrishna, the Bhagavad Gita, și Paramahansa Yogananda's Autobiography of a Yogi. Muzicianul a studiat Biblia, Coranul și Kabbala, dar și cărți de astrologie, menționând anumite similarități între Isus și Krishna. A explorat de asemenea filozofia hindusă, istoria africană, filozofia Zen, pe Aristotel și pe Platon. În octombrie 1965, muzicianul înregistrează piesa Om, care face trimitere la silaba sacră din filozofia hindusă care simbolizează infinitatea universului, descriind-o ca “prima silabă, cuvântul primordial, cuvântul puterii”. Piesa, cu durata de 29 de minute, conține cânturi din Bhagvad Gita și din cartea tibetană a morții, dar și recitarea unui pasaj ce descrie cuvântul primordial “om” drept denumirea cosmică comună a tuturor lucrurilor. Toate acestea au influențat profund muzica sa. Coltrane credea nu numai într-o structură muzicală unică, care poate trece de barierele etnice, dar și care este capabilă să-și subordoneze limbajul mistic. Studiile efectuate de Coltrane asupra muzicii indiene, l-au condus către ideea că anumite sunete și game pot conduce la anumite stări emoționale. Scopul muzicianului este de a înțelege aceste conexiuni, de a le controla și de a da un răspuns care să influențeze audiența. După moartea muzicianului, o congregație din San Francisco, numită Yardbird Temple, a început să-l venereze ca pe o încarnare a divinității. Gruparea și-a luat numele după Charlie Parker, în care vedeau încarnarea Sfântului Ioan Botezătorul. Congregația s-a afiliat ulterior Bisericii Ortodoxe Africane, aceasta implicând schimbarea statutului muzicianului din cel de divinitate în cel de sfânt, cu numele de Saint John Coltrane al Bisericii Ortodoxe Africane. Este singura biserică africană ortodoxă care a asimilat muzica și versurile lui Coltrane, utilizându-le la slujbe, rugăciuni și liturghii. Muzicianul este reprezentat ca unul din cei 90 de “sfinți dansând” într-o frescă de mari proporții din rotonda Bisericii Episcopale Saint Gregory de Nyssa din San Francisco. Fresca, cu o suprafață totală de circa 280 m², este pictată în stil bizantin, fiind realizată de Mark Dukes, diacon al Bisericii Ortodoxe Africane Sf. John Coltrane, care a pictat și alte icoane ale sfântului. Biserica Episcopală Sf. Barnabas din Newark, New Jersey, l-a inclus pe Coltrane în lista sa de sfinți istorici de culoare. 

John Coltrane

Coltrane, 1963

* 1928: Julio Le Parc (n. 23 septembrie 1928, Mendoza) este un artist cinetist argentinian și reprezentant al direcției Op art. El a fost, alături de François Morellet, Horacio Garcia Rossi, Francisco Sobrino, Joël Stein și Yvaral, în anul 1960, fondatorul grupului Groupe de Recherche d’Art Visuel (GRAV). Le Parc locuiește și lucrează în Paris. 
Julio Le Parc a urmat Escuela de Bellas Artes de Buenos Aires (Școala Națională de Arte Frumoase), unde i-a întâlnit pe Francisco Sobrino și Horacio Garcia Rossi. În 1958 merge la Paris. Acolo a lucrat în atelierul lui Victor Vasarely.
El a creat în principal obiecte cinetice și mobiluri, cu reflectoare de lumina. Scopul lui a fost de a face vii fenomene vizuale prin experimente. Noile tehnologii trebuiau utilizate ca să descrie raportul dintre lumină și mișcare pe un mod inovator. El folosește lumina, suprafețe reflectorizante, lentile, sticla cu model și oglindă spartă. 
Julio Le Parc a făcut parte din Groupe de Recherche d'Art Visuel și mai târziu ca artist solo în numeroase expoziții personale și de grup în întreaga lume.
În 2004, cu Yvonne Argenterio a produs la Elettrofiamma, în Italia, o serie de sculpturi (Torsions) și a prezentat evenimentul Verso la Luce în castelul Boldeniga (Brescia, Italia). Mai mult decât atât, în grădina castelului, s-a vzăut monumentala sculptură Verso la Luce.
• 2015/2016: Julio Le Parc: Lumière, Bildmuseet Umeå, Umeå, Schweden. 

  Julio Le Parc

• 1930: S-a nascut Ray Charles, celebru pianist si solist american. A fost inclus in Rock and Roll Hall of Fame, in Blues Hall of Fame, Grammy Hall of Fame, Jazz Hall of Fame, ceea ce dovedeste indiscutabil valoarea sa, dar si talentul cu care a fost inzestrat. La 5 ani a inceput sa aiba probleme cu vederea, iar la 7 ani a orbit. Handicapul sau nu l-a impiedicat sa isi implineasca visul de a deveni muzician. A inceput sa concerteze la inceputul anilor ’50, cand a aparut pe scena alaturi de nume grele ale muzicii americane. A cantat cu Lowell Fulson si Guitar Slim. Prima sa interpretare vocala dateaza din 1951, cand a inregistrat hitul „I Got A Woman”, ajuns pe locul 2 in Top 10 R&B din Statele Unite. Ray Charles a reusit cu adevarat sa-i faca pe oameni sa-l venereze cu piesa „What’d I Say”, care a intrat direct pe locul 1 in Top 100 Billboard. Activitatea sa muzicala s-a intins pe aproape o jumatate de veac. S-a stins din viata la varsta de 74 de ani, in data de 10 iunie 2004.
• 1935 – S-a născut Les McCann, pianist şi cântăreţ american de jazz.
• 1938: S-a nascut Romy Schneider, actrita de origine austriaca. 
• 1938 – S-a născut Ben E. King (Benjamin Earl Nelson), cântăreţ şi compozitor american.
• 1940 – S-a născut Tim Rose, vocalist şi compozitor american (Big Three).
• 1941: S-a nascut (comuna Toporauti, Jud. Cernauti), renumita  interpreta româncă de muzică populară  Sofia Vicoveanca. Sofia Vicoveanca (numele real fiind Sofia Fusa, căsătorită Micu; n. 23 septembrie 1941, comuna Toporăuți, județul Cernăuți, România, actualmente în Ucraina) este o renumită interpretă română de muzică populară, poetă și actriță de film din zona Bucovinei.
  „Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ți pică din cer, nimeni nu-ți dă. Dacă nu muncești, nu ai! (…) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cant și în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular și țusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoțiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreți), a fost norocul meu că am și venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor și am avut ce culege de la bătrânii și de la lăutarii din sat.”
• 1942 – S-a născut Jeremy Steig, flautist american de jazz.
• 1943 – S-a născut Steve Boone, basist american (Lovin’ Spoonful).
• 1943 – S-a născut Wallace Scott, vocalist american (The Whispers).
• 1943: Julio Iglesias (n. 23 septembrie 1943, Madrid) este un cântăreț spaniol. Este artistul latin care a vândut cele mai multe albume din istorie.^[4] De asemenea, se numără printre primii zece artiști cu cele mai numeroase vânzări din istorie, conform Sony, care în decembrie 2011 i-a conferit, la Madrid, două premii ce confirmă aceste realizări de excepție. Părinții lui, Dr. Iglesias Puga și Maria del Rosario au avut grijă ca fiul lor, Julio, să studieze Dreptul la Universitatea Complutense din Madrid, dar viața nu l-a lăsat să-și termine studiile din cauza unui accident de mașină ce l-a lăsat paralizat pentru un timp în care a realizat că cea mai bună metodă de a-și canaliza durerea morală ṣi fizică e să se închidă în minunata lume a muzicii. Totul a început atunci când într-o zi când era internat în spital, a primit o chitară de la medicul care-l îngrijea. Așa, pe scurt, a început fulminanta sa carieră care se întinde pe o perioadă respectabilă de 40 de ani, încununați cu numeroase albume răsplătite cu aur, platină și numeroase distincții, uneori unice în lume. În anul 1971 s-a însurat cu Isabel Preysler Arrastria cu care a avut 3 copii: "Chabeli" Marĺa Isabel(1971), Julio Iglesias Jr. (1973) și Enrique Iglesias (1975), ultimii doi alegând să calce pe urmele tatălui lor.
  La începutul anilor 1990, și-a unit destinul cu Miranda Johanna Maria Rijnsburger cu care are 5 copii, ultimul născându-se în 2007. Primul album al artistului se numește La Vida Sigue Igual (1969), iar cel mai recent "Julio Iglesias 1" (2011). După lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, muzica lui Julio Iglesias a fost folosită în Chile pentru a-i tortura pe deținuții politici. Aceștia erau obligați să asculte non-stop și cu volumul la maximum piesele lui Julio Iglesias, pentru a-i face să cedeze psihic. 

  Albume(Studio)

  • 2011: Numero 1
  • 2010: The Essential: Julio Iglesias
  • 2010: Original album classic
  • 2010: Nathalie-The best of Julio Iglesias
  • 2007: Quelque Chose De France
  • 2006: Romantic Classics (US:#41)
  • 2006: Remastered+Bonus Track
  • 2006: Remastered (US:#81)
  • 2005: L'homme Que Je Suis
  • 2003: Divorcio
  • 2000: Noche De Cuatro Lunas
  • 1996: Tango
  • 1995: La Carretera
  • 1994: Crazy (US:#30)
  • 1992: Calor (US:#186)
  • 1990: Starry Night (US:#37)
  • 1989: Raíces
  • 1988: Non Stop (US:#52)
  • 1987: Un Hombre Solo
  • 1987: Tutto l'amore che ti manca
  • 1985: Libra (US.#92), (US Latin:#1)
  • 1984: 1100 Bel Air Place (US:#6) [Singles: "All Of You" US:#19, US R&B:#38, "Moonlight Lady" Adult Contemporary #17, "To All The Girls I've Loved Before" US:#5, US Country:#1]
  • 1983: En Concierto
  • 1982: Momentos
  • 1982: Momenti
  • 1982: Et l'amour crea la femme
  • 1981: De niña a mujer
  • 1981: Fidèle
  • 1981: Minhas cancoes preferidas
  • 1981: Zartlichkeiten
  • 1980: Hey!
  • 1980: Amanti
  • 1980: Sentimental
  • 1979: A vous les femmes
  • 1979: Innamorarsi alla mia eta
  • 1978: Emociones
  • 1978: Aimer La Vie
  • 1978: As Vezes Tu, As Vezes Eu
  • 1978: Da "Manuela" A "Pensami"
  • 1978: "Quiero" Album (El Amor)
  • 1977: A mis 33 años
  • 1976: America
  • 1976: Ein Weihnachtsabend Mit Julio Iglesias
  • 1976: En El Olympia
  • 1975: A Mexico
  • 1975: El Amor
  • 1974: A Flor de Piel
  • 1974: Viens M'embrasser
  • 1973: Soy
  • 1972: Un Canto a Galicia
  • 1972: Por una mujer
  • 1969: Yo Canto  

    Julio Iglesias

    Părinți Julio Iglesias, Sr.[*]  Căsătorit cu Isabel Preysler[*] (29 ianuarie 1971–1978) Miranda Rijnsburger[*] (din 24 august 2010)  Copii Enrique Iglesias Julio Iglesias, Jr.[*] Chabeli Iglesias[*]

• 1943: György Dalos (n. 23 septembrie 1943, Budapesta, Ungaria) este un istoric și scriitor maghiar. El este cunoscut mai ales ca autor al romanelor 1985 (1983), o continuare a romanului 1984 de George Orwell, și Oaspetele din viitor: Ana Ahmatova și Isaia Berlin. S-a născut într-o familie maghiară de origine evreiască. După moartea tatălui (în 1945, într-un lagăr de concentrare), a fost crescut de bunica sa. Între 1962-1967 a fost student al Facultății de Istorie a Universității Lomonosov din Moscova. După terminarea studiilor a lucrat în Budapesta în calitate de muzeolog. În 1964 apare prima sa carte de poezii. În 1968 a fost condamnat la 7 luni condiționat pentru participarea la mișcarea maoistă. Fiind lipsit de dreptul de a i se publica, a început să traducă. În 1977 a stat la începuturile mișcării de opoziție față de Partidul Comunist din Ungaria. În 1984 a fost invitat în Berlin prin filiera Serviciului German pentru Schimb Academic (DAAD). A fost colaboratorul grupului de cercetători ”Europa de Est” la Universitatea Bremen. În 1988-1989 a fost co-editor la ziarul ilegal de opoziție din Germania de Est "Ostkreuz".
  Între 1995-1999 a fost directorul Institului pentru Cultura Ungară din Berlin. Din 2009 György Dalos este membru al Consiliului Internațional al Serviciul Austriac pentru Străinătate.
  O anumită perioadă de timp a locuit în Viena, unde a lucrat în calitate de publicist și a scris pentru reviste și radiouri germane. Este membru-corespondent al Academiei de Artă din Saxonia. În acest moment locuește în Berlin unde lucrează pentru ziarul german ”Freitag”. Opera: 
• 1985 (1983)
• Oaspetele din viitor: Ana Ahmatova și Isaia Berlin (1998)
• Cortina se ridică: Despre sfârșitul dictaturilor din Europa de Est (2009) o cronică a sfârșitului dictaturilor comuniste din Europa de Est. 

  György Dalos

• 1945 – S-a născut Paul Peterson, cântăreţ şi actor american.
• 1945: Ron Bushy (n. 23 septembrie 1945) este un muzician american, în prezent bateristul trupei rock Iron Butterfly.
  S-a născut în Washington, D.C. pe 23 septembrie 1945. A crescut într-o familie militară, locuind în tinerețile sale în aproximativ 34 de state. A învățat să cânte la tobe pe când era în clasa a șasea.
  Este foarte respectat pentru soloul de tobe de pe piesa "In-A-Gadda-Da-Vidda". Ron este de asemenea foarte priceput în artele grafice, creând majoritatea logourilor și copertelor de pe produsele Iron Butterfly. 

  Ron Bushy

  Ron Bushy performing "In-A-Gadda-Da-Vida", Germany, May 2005

  * 1946: Maria Iovu (n. 23 septembrie 1946, comuna Condrățești, raionul Ungheni, Republica Moldova) este o fiziciană din Republica Moldova. Este căsătorită cu fizicianul Mihail Iovu.
• 1947 – S-a născut Jerry Corbetta vocalist, pianist şi compozitor american (Sugarloaf).
• 1947 – S-a născut Neal Smith, baterist american (Alice Cooper, Plasmatics).
• 1948:  George Mihăiță (n. 23 septembrie 1948, Moreni, județul Dâmbovița) este un actor român de teatru și film. A absolvit în 1971 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" București, secția Actorie, clasa prof. univ. Sanda Manu. Începând cu anul 2000 este directorul Teatrului de Comedie din București.
  Actorul George Mihăiță a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București” 

  Roluri la Teatrul de Comedie

  • Castor/Polux - Fata Morgana de Dumitru Solomon, regia Mihai Dimiu, 1971
  • Soldatul - Mutter Courage de Berthold Brecht, regia Lucian Giurchescu, 1972
  • Billy the KId - Buffalo Bill și indienii de Arthur L. Kopit, regia Lucian Giurchescu, 1973
  • Nano - Volpone de Ben Jonson, regia Ion Cojar, 1974
  • Arlequin - Jocul dragostei și al întâmplării de Marivaux, regia Tudor Florian, 1976
  • Juratul nr. 8 - 12 oameni furioși de Reginald Rose, regia George Teodorescu, 1977
  • Soldatul - Cercul de cretă caucazian de Berthold Brecht, regia Lucian Giurchescu, 1977
  • Cristian Marinescu - Măseaua de minte de Corneliu Marcu, regia George Teodorescu, 1978
  • Trofimov - Livada cu vișini de A. P. Cehov, regia Lucian Giurchescu, 1979
  • Barnaby Tacher - Pețitoarea de Thorton Wilder, regia Valeriu Moisescu, 1979
  • Harold - Harold și Maude de Colin Higgins, regia Sanda Manu, 1980
  • Strigoiul - Strigoii la Kitahama de Kobo Abe, regia Cătălina Buzoianu, 1982
  • Bouzin - Scaiul de Georges Feydeau, regia Ion Lucian, 1989
  • Mercur - Ce ne facem fără Willy? de George Astaloș, regia Ludmila Syekely Anton , 1992
  • Willy - Ce ne facem fără Willy? de George Astaloș, regia Ludmila Syekely Anton , 1992
  • Tersit - Troilus și Cresida de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, 1994
  • Arthur, regele gândacilor - Fuga de Mihail Burgakov, regia Cătălina Buzoianu, 1995
  • Fadinard - Pălăria de Eugène Labiche, regia Horațiu Mălăele, 1998
  • Henry Perkins - Bani din cer de Ray Cooney, regia Horațiu Mălăele, 2001
  • Titel - Poker de Adrian Lustig, regia Alexandru Tocilescu, 2004
  • Pișănțap, marchiz de Brizăbrează - Ubu înlănțuit de Alfred Jarry, regia Gábor Tompa, 2004
  • Anton Antonovici Scvoznic-Dmuhanoshi, primarul orașului - Revizorul de N. V. Gogol, regia Horațiu Mălăele, 2006
  • Narcis Pasăre, fost boxer - Clinica de Adrian Lustig, regia Aurel Palade, 2008
  • Alexandr Tarasovici Ametistov - Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu, 2009
  • St Clair Bayfield - În plină glorie! de Peter Quilter, regia Răzvan Mazilu, 2015  

    Teatrul Bulandra

    • Ziariștii de Alexandru Mirodan, regia Valeriu Moisescu, 1971

    Teatrul Național București

    • Guliță - Coana Chirița de Vasile Alecsandri, regia Horea Popescu, 1969

    Teatrul Baia Mare

    • Spiridon - O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale, regia Magda Bordeianu, 1972

    Filmografie

    • Reconstituirea, regia Lucian Pintilie, 1968
    • Căldura, regia Șerban Creangă, 1969
    • Prieteni fără grai, regia Paul Fritz Nemeth, Gheorghe Turcu, 1969
    • Castelul condamnaților, regia Mihai Iacob, 1970
    • Brigada Diverse intră în acțiune(1970) - brigadierul silvic Haralambie Harpalete din Nucșoara, consăteanul plt. Căpșună
    • Brigada Diverse în alertă! (1971) - brigadierul silvic Haralambie Harpalete din Nucșoara, consăteanul plt. Căpșună
    • Urmărirea, regia Radu Gabrea - serial TV, 1971
    • Veronica, regia Elisabeta Bostan, 1972 - Șoricelul Aurică
    • Veronica se întoarce, Elisabeta Bostan, 1973 - Șoricelul Aurică
    • Capcana, regia Manole Marcus, 1974 - Mirele
    • Filip cel Bun, regia Dan Pița, 1974 - Țigănosul
    • Ilustrate cu flori de cîmp, regia Andrei Blaier, 1974
    • Zidul, regia Constantin Vaeni, 1974 - Sile
    • Comedie fantastică (1975) - Ol
    • Mama, regia Elisabeta Bostan, 1976 - Măgarul Petrică
    • Tufă de Veneția, regia Petre Bokor, 1976 - Tase
    • Ultima noapte a singurătății, regia Virgil Calotescu, 1976
    • Ultimele zile ale verii, regia Savel Stiopu, 1976 - Șerban
    • Accident (1977) - Tudor Cuceanu
    • Pentru patrie (1978) - Peneș Curcanul
    • Brațele Afroditei, regia Mircea Drăgan, 1978 - Gigi
    • Drumuri în cumpănă, regia Virgil Calotescu, 1978 - fiul lui Octavian Borcea
    • Omul care ne trebuie, regia Manole Marcus, 1979 - Instructorul de la Casa de cultură
    • Ultima noapte de dragoste (1980) - sergentul Zamfir
    • Capcana mercenarilor (1981) - Onuț, fratele lui Luca
    • Duelul (1981) - subcomisarul Petrescu
    • Saltimbancii, regia Elisabeta Bostan, 1981 - August, prostul
    • Un saltimbanc la Polul Nord, regia Elisabeta Bostan, 1981 - August, prostul
    • Cucerirea Angliei (1982) - Gollet, bufonul ducelui Normandiei
    • Melodii la Costinești, regia Constantin Păun, 1983
    • Fram (1983)
    • Zacharicus, regia Claude Girinberg, 1983
    • Sosesc păsările călătoare, regia Geo Saizescu, 1984
    • Siciliana regia Olimpia Arghir, 1984
    • Promisiuni, regia Elisabeta Bostan, 1985 - Cornel
    • François Villon - Poetul vagabond(1987) - student
    • Niște băieți grozavi, Cornel Diaconu, 1987 - Gigi
    • Zîmbet de soare, regia Elisabeta Bostan, 1987
    • Duminică în familie (1988) - cercetătorul științific Alexandru Ionescu
    • Campioana, regia Elisabeta Bostan, 1989 - Marian
    • Paradisul în direct, regia Cornel Diaconu, 1994
    • Punctul zero (1996) - revoluționarul Dan
    • Omul zilei, regia Dan Pița, 1998 - Florentin
    • Supraviețuitorul (2008) - Haral bătrân
    • Nunta mută (2008) - Valentin Gogonea
    • Undeva la Palilula (2012) - Ilie Tudorin
    • Ra.One (2014), română dublaje de voce (Barron)
    • Moromeții 2 (2018) - Aristide^[2]

    Roluri în televiziune

    Teatru TV
    • DUBLAJ MEMORABIL, ÎN FILMUL LEMONADE MOUTH, ÎN ROLUL DIRECTORULUI BRENIGAN (2011)
    • Să umplem pămîntul cu visuri, de Dan Tărchilă, regia Eugen Todoran
    • Doctor în filosofie, de Branislav Nusici, regia Matei Alexandru
    • Siciliana, de Aurel Baranga, regia Olimpia Arghir
    • Șeful sectorului suflete, de Alexandru Mirodan, regia Letiția Popa
    • Îndrăzneala, de Gheorghe Vlad, regia Letitia Popa
    • Viori de primăvară, de Al. Stein, regia Domnița Munteanu
    • Căsnicia nu-i o joacă, de I.D. Șerban, regia Olimpia Arghir
    • Vilegiatura, de Constantin Stoiciu, regia Andrei Blaier
    • Fata care a mutat Parîngul, de I.D. Șerban, regia Nae Cosmescu
    • Ziariștii de Alexandru Mirodan, regia Valeriu Moisescu
    • Speranța nu moare în zori, de Romul Guga, regia Nae Cosmescu
    • Căsătorie imposibilă, de Alex Ștefănescu, Silviu Jicman
    • Capul de rățoi, de Gheorghe Ciprian, regia Constantin Dicu
    • Cînd vine barza, de Andre Roussin, regia Constantin Dicu
    • Caragiale, dar nu teatru, regia Sanda Manu

    Emisiuni de divertisment

    • Revelion 1973, Revelion 1992, Revelion 1995, Revelion 2002
    • Moderator "Careul de aur" TVR 1
    • Telerecital Silviu Stănculescu
    • Telerecital Mircea Șeptilici

    Seriale TV

    • Urmărirea, regia Radu Gabrea
    • Mușatinii, regia Sorana Coroamă Stanca  

      George Mihăiță

      George Mihăiță (decembrie 2011) Actorul George Mihăiță în piesa de teatru de comedie "Poker" (2008) George Mihăiță în tinerețe Căsătorit cu Delia Seceleanu

      * 1949: Enrique Castro González (pronunție în spaniolă: /enˈrike ˈkastɾo ɣonˈθaleθ/; ^[a]; n. 23 septembrie 1949,^[1] Oviedo, Spania – d. 27 februarie 2018, Gijón, Spania), cunoscut drept Quini (pronunție în spaniolă: /ˈkini/), a fost un fotbalist spaniol.
•  1949: S-a nascut cantaretul american Bruce Springsteen. Bruce Frederick Joseph Springsteen (n. 23 septembrie 1949, Long Branch, New Jersey), poreclit „The Boss”, este un cântăreț american, compozitor și interpret care înregistrează cu E Street Band. Springsteen este cunoscut în toată lumea pentru rock-ul său romantic, versurile sale poetice și pentru sentimentele sale pentru cultura americană centrate pe New Jersey-ul de origine. A compus nu o singură dată coloana sonoră pentru diverse producții cinematografice, iar pentru muzica originală a filmului Philadelphia din 1993 – cu Tom Hanks și Denzel Washington în rolurile principale – a fost premiat cu Globul de Aur, cu Grammy și cu Oscar
• 1950: Șerban Ionescu (n. 23 septembrie 1950, Corabia, Olt – d. 21 noiembrie 2012, București) a fost un actor român. A jucat teatru la Târgu Jiu, apoi în București, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Odeon și la Teatrul Național. A fost căsătorit cu actrița Magda Catone, având un fiu, Carol.
  Actorul Șerban Ionescu a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.^[1]
  A murit la 21 noiembrie 2012. Filmografie: 
• Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii (1980) - Ion
• Burebista (1980)
• Capcana mercenarilor(1981)
• Lumini și umbre (TV, 1981)
• Lumini și umbre: Partea II(TV, 1982)
• Imposibila iubire (1983)
• Acasă (1984)
• Furtună în Pacific (1985)
• Marele premiu (1985) - Tatăl
• Bătălia din umbră (1986)
• Pădurea (1986)
• Pădureanca (1987)
• Martori dispăruți (1988)
• Misiunea (1989) - serial TV
• Mircea (1989)
• Lacrima cerului (1989)
• Cezara (1991)
• Șobolanii roșii (1991)
• Atac în bibliotecă - Andrei Mladin (1992)
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - Lucrețiu Pătrășcanu
• Prea târziu (1996)
• Aerisirea (TV, 1998)
• Față în față (1999)
• Maria (2003) - Ion
• Sindromul Timișoara - Manipularea (2004)
• „15” (2005)
• Cuscrele (serial TV, 2005)
• Azucena - Îngerul de abanos (2005) - Grănicerul Vaniușa
• Om sărac, om bogat(serial TV, 2006) - Emilian Maxim
• Păcală se întoarce (2006) - primarul
• Happy End (2006) - senatorul Costea
• De ce eu? (2006) - Tatăl
• Visuri otrăvite (2006) - Eugen
• Anticamera (serial TV, 2008)
• Dincolo de America(2008) - Yan Vesa
• Fetele marinarului (serial TV, 2008) - Amza Trifan
• Pac! Ești mort (2009)
• Narcisa Sălbatică (serial TV, 2010)
• Umilința (2011) - Dumitru  Teatru: 
Teatrul Național București
• Dineu cu proști de Francis Veber, regia Ion Caramitru, 2010; ca Pierre
• Livada de vișini de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, 2010; ca Gaev, Leonid Andreevici
• Molto, gran' impressione de Romulus Vulpescu, regia Dan Tudor, 2009; ca Greceanu
• Eduard al III-lea de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008; ca Regele John al II-lea
• Comedie roșie de Constantin Turturică, regia Alexandru Tocilescu, 2006; ca Ministrul de Interne
• Inimă de câine de Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy, 2005; ca Schwonder, Președintele comitetului de bloc
• Gândirea de Leonid Andreev, regia Felix Alexa, 2005; ca Savelov
• Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Dan Pița, 2004; ca ''Paharnicul Ulea
• O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Grigore Gonța, 2003; ca Pristanda
• Revizorul de Nicolai Vasilievici Gogol, Serghei Cerkasski, 2002; ca Dobcinski
• Crimă pentru pământ după Dinu Săraru, dramatizarea și regia Grigore Gonța, 2002; ca Niculaie Cursfânt

Teatrul Odeon (1992 - 2002)

• Comedii de Cehov după A.P. Cehov
• Richard III de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu
• Demonul meschin de Feodor Sologub, regia Adrian Giurgea
• La țigănci după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater
• Platonov de A.P. Cehov, regia Gelu Colceag
• Lulu de Frank Wedekind, regia Dragoș Galgoțiu
• Frații de Sebastian Barry, regia Alexandru Dabija
• Saragosa 666 zile de Jan Potocki, dramatizare și regia Alexandru Dabija
• Cartofi prăjiți cu orice de Arnold Wesker, regia Alice Barb

Teatrul de Comedie (1982 - 1992)

• Doi tineri din Verona de William Shakespeare
• Regele Ioan de William Shakespeare, regia Grigore Gonța
• Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Alexandru Darie
• Troilus și Cresida de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu
• Sfântu Mitică Blajinu de Aurel Baranga, regia Valeriu Moisescu
• Avea două pistoale cu doi ochi albi și negri de Dario Fo
• Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Tudor Mărăscu
• Procesul de Aleksandr Vasilievici Suhovo Kobilin, regia Gyorgy Harag
• 3 x Havel de Vaclav Havel
• Cârtițele de Mihail Zoscenko, regia Valeriu Paraschiv
• Comedia erorilor de William Shakespeare

Teatrul din Sibiu

• Dirijorul de Dumitru Radu Popescu, regia Florin Fătulescu
• Camino real de Tennessee Williams, regia Iulian Vișa

Teatrul Mic

• Niște țărani de Dinu Săraru, scenariul dramatic și regia Cătălina Buzoianu
• Moartea mănâncă banane de Alfonso Zurro
• Inelul dragostei

Teatrul din Petroșani

• Locțiitorul de Horia Lovinescu
• Pluta Meduzei de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu
• În căutarea sensului pierdut de Ion Băieșu, regia Florin Fătulescu  

  Șerban Ionescu

  Căsătorit cu Magda Catone

• 1951: Marcel Bejgu, pictor român
• 1956: Paolo Rossi (n. 23 septembrie 1956, Prato) este un fost jucător italian de fotbal. În 1982 a condus naționala Italiei către câștigarea Campionatului Mondial din 1982 înscriind șase goluri și astfel primind Gheata și Balonul de Aur. Este unul din cei trei jucători care au câștigat de-a lungul timpului toate cele trei trofee acordate în cadrul unui Campionat Mondial (Gheata de Aur-golgetereul competiției, Balonul de Aur - cel mai bun jucător și Cupa Mondială), alături de Garrincha în 1962 și Mario Kempes în 1978.
• 1959: Gheorghe Anghel (n. 23 septembrie 1959)^[1] este un politician, jurist și magistru în management public din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de Legislatura a XIX-a (2010-2014) pe listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și fost primar al orașului Ștefan Vodă (2003-2010).
  Gheorghe Anghel fost primar al orașului Ștefan Vodă între anii 2003-2007; și a fost reales pentru al doilea mandat pe care și l-a întrerupt în 2010, în favoarea mandatului de deputat în parlament pe lista PCRM. În parlament, a fost membru al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară până în noiembrie 2014. A candidat la postul de deputat și la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 de pe poziția a 30-a pe lista PCRM,^[1] însă nu a reușit să acceadă în parlament. 

  Gheorghe Anghel

• 1959: Jason Alexander (n. 23 septembrie 1959) este un actor evreu american născut în Livingston, statul New Jersey, sub numele de Jason Scott Greenspan. Este cunoscut în special pentru rolul lui George Constanza în sitcom-ul Seinfeld, rol care i-a adus și Globul de aur în 1994. Filmografie: 
• Seinfeld (1989) (serial) - George Constanza
• Pretty Woman (1990) - Philip Stuckey
• North (1994) -
• The Hunchback of Notre Dame - voce (1994)
• Ultima cină (1995)
• The Adventures of Rocky and Bullwinkle - voce (2000)
• Friends (2001) - Earl
• Shallow Hal (2001)
• The Trumpet of the Swan - voce (2001)
• Omul care a salvat Crăciunul (2002) - Alfred Gilbert
• The Hunchback of Notre Dame II - voce (2002)
• Malcolm in the Middle (2003) - Lenard
• A Christmas Carol (2004) - Jacob
• Listen Up (2004-2005) - Tony Kleinman
• Monk (2005) - Marty Eels
• How to Go Out on a Date in Queens (2006) - Johnny
• Snoop Dogg's Hood of Horror (2006) - British Record Executive
• Everybody Hates Chris (2006-2007) - Principal of School
• Ira and Abby - Psychologist
• Thank God You're Here! (2007) - Improv comedy
• The New Adventures of Old Christine (2008)
• Criminal Minds (2008)
• Meteor (2009) - Dr.Chetwyn
• Hachiko: A Dog's Story (2009) - Carl
• Fish Hooks (2010) - Mr.Nibbles
• The Cleveland Show (2010) - Saul Friedman
• A Fairly Odd Movie: Grow Up, Timmy Turner! - Cosmo 

  Jason Alexander

  * 1961: Camelia Khraibani (n. 23 septembrie 1961) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
• 1961: William Cameron "Willie" McCool (23 septembrie 1961 – 1 februarie 2003) a fost un comandor în United States Navy, astronaut NASA și pilotul misiunii STS-107 a navetei spațiale Columbia. El a fost ucis, împreună cu ceilalți șase membri ai echipajului, atunci când naveta s-a dezintegrat la reintrarea în atmosfera terestră.^[1][2] Era cel mai tânăr bărbat membru al echipajului. 

  William Cameron "Willie" McCool

  * 1962: Teodor Atanasiu (n. 23 septembrie 1962, Cugir, pe atunci în regiunea Hunedoara) este un om politic român, membru al PNL, de profesie inginer. Între 2004-2006 a îndeplinit funcția de ministru al apărării naționale, iar în perioada 2006-2008 a îndeplinit funcția de președinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). În prezent este senator și Vicepreședinte al Senatului României. 

Teodor Atanasiu

* 1962: Nicolae Coande (nume la naștere: Nicolae Boangiu; n. 23 septembrie 1962, Osica de Sus, județul Olt)^[1] este un poet și eseist român. A copilărit la Osica de Sus, în sudul României, în valea Oltețului ("...dar să cad în centrul lumii în stînga de Olteț la cîteva/ minute de bîlciul apărut în anul cînd Eminescu obosit de viață/ „scria continuu pe zidurile și ulucile Institutului/ bucăți din poeziile sale”/ nu mi-aș fi închipuit în eonul cît m-am odihnit în palatul calm/ din pîntecele mamei. Acolo am citit totul.").

A debutat în 1986, în revista "Ramuri", ajutat de Gabriel Chifu, după ce mai devreme a fost publicat la rubricile deținute în "Familia" și "Luceafărul" de Ana Blandiana, respectiv Ion Gheorghe. A citit în 1986 la Cenaclul "Ramuri" condus de poetul Marin Sorescu. În anul 1988 a fost "revelația" rubricii pentru debutanți susținută de criticul literar Mircea Iorgulescu în SLAST. În același an, Marin Sorescu i-a oferit premiul pentru debut al revistei "Ramuri".

A debutat editorial cu placheta de poeme „În margine” (Ed. Ramuri, 1995), premiată de Uniunea Scriitorilor din România. Pentru aceeași carte a primit, anterior, Premiul Festivalului „Nichita Stănescu”, Turnu Severin (președinte de juriu, Cezar Ivănescu).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1996), filiala Craiova, membru al PEN Club România (2016). Studii de filozofie-sociologie, Universitatea din Craiova. Master în filozofie la aceeași universitate. Între 2001 și 2006 a fost redactor (publicist comentator) al ziarului Cuvântul libertății, Craiova. Tot aici a coordonat între anii 2001-2004 pagina de cultură LAMA (Literatură, Artă, Mentalități, Atitudini). Realizator (2002-2005) al unui talk-show cultural la Oltenia TV. Din 2008 este secretar literar al Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova; editor-fondator, din 2006, al revistei teatrale de cultură, informație și atitudine "SpectActor“.

Din anul 2009 coordonează "Întâlnirile SpectActor", la Teatrul Național Craiova, "Duminici de poezie în teatru" (2010-2016), "Artistul în timpul său" (2015), dedicat artiștilor singulari din Craiova. În prezent (2016) este coordonator al evenimentelor "Clubul Dramaturgilor", unde se propun spectacole-lectură, și "Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni", un eveniment care își propune să reunească periodic poeții din Craiova, dar și scriitori din afară, preocupați de poezie și de reflecția asupra poeziei. În perioada 2010-2014 a inițiat și prezentat întâlniri cu scriitori români și străini contemporani în cadrul proiectului "Scriitori la Tradem".

În noiembrie 2012 a fost invitat de Goethe Institut Berlin la reuniunea experților în teatru din sud-estul Europei, pe tema teatrului documentar.

A participat la mai multe festivaluri internaționale de poezie din Austria, Serbia, România (http://unitbv.ro/biennale/nicolae-coande-romania/)

Are trei copii, Lia Elena, Alexandru Ionuț și Andrei Mihnea.

Cărți publicate: 

• În margine, poezie (Ed. Ramuri, Craiova, 1995)
• Fincler, poezie (Ed. Ramuri, Craiova, 1997)
• fundătura homer, poezie (Ed. Dacia, 2002)
• Folfa, poezie (Ed. Vinea, București, 2003)
• Fereastra din acoperiș. Un anotimp în Westfalia, note de călătorie (Ed. Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 2005)
• Celălalt capăt, interviuri (Ed. Curtea Veche, București, 2006)
• Vînt, tutun și alcool, poezie (Ed. Brumar, Timișoara, 2008)
• Revanșa chipurilor, publicistică (Ed. Măiastra, Tg. Jiu, 2009)
• Caietele colocviilor naționale "Ion D. Sîrbu", Craiova 27 iunie 2009 - coordonator, alături de Ioan Lascu - (Ed. Universitaria, Craiova, 2009)
• Femeia despre care scriu, poezie (Ed. Măiastra, Tg. Jiu, 2010)
• Intelectualii români și Curtea regelui, publicistică-eseu (Ed. Tracus Arte, București, 2011)
• VorbaIago, antologie de versuri, postfață de Al. Cistelecan (Ed. Măiastra, Tîrgu Jiu, 2012)
• Persona, antologie de versuri, postfață de Mircea A. Diaconu (Ed. Măiastra, Tîrgu Jiu, 2013)
• Caietele colocviilor naționale "Ion D Sîrbu", Craiova, 11-12 octombrie 2013, coordonator (Ed. MJM, Craiova, 2014)
• Caietele colocviilor naționale "Ion D. Sîrbu", Craiova, 17 septembrie 2014, coordonator (Ed. MJM, Craiova, 2014)
• Nu m-au lăsat să conduc lumea, poezie (Casa de Editură Max Blecher, București, 2015)
• Dumnezeu poet și protector al lumii, eseuri (Ed. Tracus Arte, București, 2016)
• Plagiator. 1962, poezie (Ed. Măiastra, Tîrgu Jiu, 2017) 
• 1963: Alexander «Alex» Proyas (născut 23 septembrie 1963, Cairo, Egipt) este un regizor greco-australian, scenarist și producător. Este cel mai bine cunoscut pentru regizarea filmelor The Crow, Dark City, I, Robot și Knowing. Proyas s-a născut din părinți eleni în Egipt și s-a mutat la Sydney când avea 3 ani.^[1] La 17 ani a absolvit Şcoala Australiană de Film, Televiziune şi Radio, începând să realizeze videoclipuri la scurt timp după aceea.^[1] Apoi s-a mutat în Los Angeles, Statele Unite unde a lucrat la realizarea unor videoclipuri pentru MTV și reclame de televiziune. 

  Alex Proyas

  Proyas in March 2009

•  1967: : Masashi Nakayama (n. 23 septembrie 1967) este un fost fotbalist japonez.

* 1970: Lucia Cifarelli (n. 23 septembrie 1970,^[1] Long Island, SUA) este o muziciană americană și este cunoscută pentru munca ei cu formația germană industrială KMFDM. Ea a fost fosta vocalistă pentru formația Drill și a performat în trupele KMFDM, MDFMK, KGC și Schwein.

Lucia Cifarelli

* 1973: Toshihiro Hattori (n. 23 septembrie 1973) este un fost fotbalist japonez.

* 1974: Daniel Buzdugan (n. 23 septembrie 1974, Iași) este un actor, prezentator TV, realizator de programe radio și jurat în cadrul showului de divertisment Splash! Vedete la Apă.

A absolvit Liceul Economic nr. 1, secția finanțe-contabilitate, Facultatea de Teatru, Universitatea de Arte G. Enescu din orașul său. Este căsătorit și are doi copii, Alexandru și Luca. Este cunocut ca și "omul farselor și al aroganțelor" datorită farselor pe care le face la emisiunea Morning ZU de la Radio ZU.

* 1974: Narcis Răducan (n. 23 septembrie 1974, Focșani) este un fost jucător de fotbal român care a evoluat la cluburile FCM Bacău, FC Steaua București, FC Național București, FC Rapid București, FC Ceahlăul Piatra Neamț, dar și în campionatul din Cipru. Din iunie 2008 până în august 2010 a ocupat postul de director sportiv la FC Unirea Urziceni. În 3 octombrie 2010 a preluat poziția de director sportiv la FC Steaua București,^[1]. În iunie 2012 cea de președinte al clubului Oțelul Galați. După o perioadă scurtă de 2 luni ,august-septembrie 2014 Manager General la F.C. Viitorul Voluntari, la 17 august 2014 devine Manager General la F.C. Concordia Chiajna.^[2] Din octombrie 2014 până în ianuarie 2015 deține funcția de președinte la Astra Giurgiu. În ianuarie 2015 a fost numit în funcția de președinte al clubului ASA Târgu Mureș.

* 1976: Iulian Bursuc (n. 23 septembrie 1976) este un fost fotbalist internațional moldovean care evolua pe postul de mijlocaș.

Între anii 2002-2005 el a jucat 8 meciuri la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova

* 1978: Anthony Dwane Mackie (n. 23 septembrie 1978)^[1][2][3] este un actor american. A apărut în mai multe filme, seriale de televiziune pe Broadway și Off-Broadway, inclusiv Ma Rainey's Black Bottom, Drowning Crow, McReele, A Soldier's Play și piesa de teatru Talk a lui Carl Hancock Rux, pentru care a câștigat un premiu Obie în 2002.

În anul 2002 a apărut în filmul de debut 8 Mile al lui Eminem. A fost nominalizat la Independent Spirit Awards pentru Cel Mai Bun Actor în rolul din filmul Brother to Brother.^[4] A doua nominalizare la Independent Spirit Awards a fost în anul 2009 pentru Cel Mai Bun Actor în rol secundar în filmul The Hurt Locker. În 2014, el s-a alăturat Marvel Cinematic Universe ca Sam Wilson / Falcon, unde a apărut prima dată în Captain America: The Winter Soldier, și reluând rolul în Avengers: Age of Ultron, Ant-Man și Captain America: Civil War.

În luna mai 2016, el a jucat în filmul de televiziune HBO All the Way ca Martin Luther King Jr., alături de Bryan Cranston, care câștigase un Premiu Tony pentru modul în care jucase rolul președintelui Lyndon B. Johnson în piesa de teatru cu același nume. 

Anthony Mackie

Mackie la San Diego Comic-Con International în iulie 2013 Căsătorit cu Sheletta Chapital (c. 2015) Copii 3

* 1979: Alexei Dolmatov (n. 23 septembrie 1979, Moscova) este un rapper rus cunoscut în Rusia după numele de scenă Guf. Raperul a fost utilizator de droguri, după cum a afirmat și singur, dar acum a renunțat la ele definitiv. În luna octombrie a anului 2008 Guf s-a însurat cu o fată pe nume Aiza. La data de 5 mai 2010 se naște băiețelul lor pe care tinerii părinți l-au numit Sami. 

Guf

1980: Robert Ghindeanu (n. 23 septembrie 1980, Țuglui, Județul Dolj) este un fotbalist român legitimat la Alro Slatina.

* 1981: Robert Doornbos (n. 23 septembrie 1981, Rotterdam) este un pilot de curse auto olandez care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 între anii 2005 și 2006.

* 198

* 1986: Constantin Ferariu (n. 23 septembrie 1986, Dolhasca) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de fundaș dreapta, fiind, în prezent, liber de contract.

•  1986: Eduarda Idalina „Duda” Amorim (n. 23 septembrie 1986, în Blumenau)^[2] este o handbalistă braziliană care joacă pentru clubul maghiar Győri Audi ETO KC și echipa națională a Braziliei pe postul de intermediar stânga. Eduarda este sora mai mică a handbalistei Ana Amorim.
• 1987: Yu Kobayashi (n. 23 septembrie 1987) este un fotbalist japonez.
• 1995: Eli Dershwitz (n. 23 septembrie 1995, Boston) este un scrimer american specializat pe sabie, triplu campion panamerican (pe echipe în 2013, la individual în 2014 și în 2015). A cucerit aurul atât la individual, cât și pe echipe la Jocurile Panamericane din 2015.

Decese

• 1386:  A murit domnul Țării Românești Dan I (n. 1354),  fiul lui Radu I și frate vitreg al lui Mircea cel Bătrân. Dan I  a fost  domn  al Țării Românești  între 1383  sau 1385 si   23 septembrie 1386.  „Cronica anonimă bulgară”, contemporană evenimentului, afirmă că voievodul ar fi murit pe 23 septembrie 1386,  asasinat in timpul unei  campanii militare pentru ajutorarea  unchiului  său, Sracimir, țarul bulgar de la Vidin, îndreptate  împotriva țarului Bulgariei de răsărit Șișman, aliatul  otomanilor.
• 1666: François Mansart, arhitect francez, considerat inventatorul mansardei (n. 1598)

• 1716: A incetat din viata carturarul roman Antim Ivireanul, mitropolit al Tarii Romanesti, traducator si tipograf, intemeietorul imprimeriilor de la Snagov si Ramnic. Lucrarea sa “Didahiile” marcheaza inceputurile oratoriei la romani. 
• 1780: Ernst Frederic al III-lea Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen (10 iunie 1727 – 23 septembrie 1780) a fost Duce de Saxa-Hildburghausen.
  El a fost fiul cel mare al lui Ernest Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen și a Caroline de Erbach-Fürstenau. I-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Hildburghausen când avea numai 18 ani, în 1745; mama lui Ducesa Caroline a acționat ca regentă în numele său până când el a ajuns adult, în 1748.
  Ernst Frederic a fost considerat inteligent, talentat, și unul dintre cei mai frumoși prinți ai vremii sale. El și-a donat biblioteca orașului. Cheltuielile sale exagerate au atras atenția asupra situației financiare a țării sale. Împăratul Iosif al II-lea a creat o comisie sub conducerea ducesei Charlotte Amalie de Saxa-Meiningen și a prințului Joseph de Saxa-Hildburghausen, unchiul ducelui, pentru a investiga cererile creditorilor și a ajusta veniturile și cheltuielile pentru anul 1769. Situația financiară a țării a fost atât de dezastruoasă încât durata de 35 ani a acestei comisii nu a putut repara situația complet.
  La Palatul Hirschholm, la nord de Copenhaga, la 1 octombrie 1749, Ernst Frederick s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Louise a Danemarcei, fiica regelui Christian al VI-lea. Ei au avut o fiică:
  • Fredericka Sophie Juliane Caroline (n. 5 decembrie 1755, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1756, Hildburghausen).
  La Palatul Christiansborg, la Copenhaga, la 20 ianuarie 1757, la cinci luni după decesul primei soții, Ernst Frederick s-a căsătorit a doua oară cu Christiane Sophie Charlotte de Brandenburg-Bayreuth. Ei au avut o fiică:
  • Fredericka Sophie Marie Caroline (n. 4 octombrie 1757, Seidingstadt – d. 17 octombrie 1757, Seidingstadt ).
  La Bayreuth la 1 iulie 1758, la nouă luni după decesul celei de-a doua soții, Ernst Frederick s-a căsătorit pentru a treia oară cu Ernestine, o fiică a Ducelui Ernst August I de Saxa-Weimar. Ei au avut trei copii:
  • Ernestine Frederike Sophie (n. 22 februarie 1760, Hildburghausen – d. 28 octombrie 1776, Coburg), căsătorită la 6 martie 1776 cu Franz Frederick Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
  • Christine Sophie Caroline (n. 4 decembrie 1761, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1790, Öhringen), căsătorită la 13 martie 1778 cu unchiul ei Eugen de Saxa-Hildeburghausen.
  • Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 29 aprilie 1763, Hildburghausen – d. 29 septembrie 1834, Altenburg). 

    Ernest Frederic al III-lea

    Părinți Ernest Frederic al II-lea Countess Caroline of Erbach-Fürstenau[*]  Frați și surori Prince Eugene of Saxe-Hildburghausen[*] Amalie of Saxe-Hildburghausen[*]  Căsătorit cu Louise a Danemarcei Christiane Sophie Charlotte de Brandenburg-Bayreuth Ernestine de Saxa-Weimar Copii Prințesa Juliane Prințesa Marie Prințesa Sofia Prințesa Christine Frederic

• 1800  - A încetat din viaţă Friedrich Wöhler, chimist german (n. 31 iulie 1800 Eschersheim; m. Göttingen), pionierul chimiei organice. În 1828 a realizat sinteza ureei din materiale anorganice. A descoperit cîteva elemente chimice. Lucrările lui Wöhler pe același subiect au dus la descoperirea aluminiului  și la izolarea elementelor ytriu, beriliu si titan. A facut observația că      siliciul  poate fi obținut sub formă de cristale și că unii meteoriți conțin materie organică.
• 1835:  A decedat in Franta, compozitorul Vicenzo Bellini; (n. 3 noiembrie 1801).  Îşi numea lucrările „melodrame” sau „tragedii lirice” (Somnambula, Norma, Beatrice di Tenda, Puritanii). Cea mai cunoscută arie a sa este „Casta Diva”, din opera Norma. Alături de Gaetano Donizetti şi Gioacchino Rossini, Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.
• 1870:  A decedat scriitorul francez Prosper Mérimée, cunoscut prin nuvelele sale (“Colomba”, ”Carmen” – scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume);  (n.28.09.1803).
• 1872: Prințesa Feodora de Leiningen (Anna Feodora Auguste Charlotte Wilhelmine; 7 decembrie 1807 – 23 septembrie 1872) a fost fiica lui Emich Carl, Prinț de Leiningen (1763–1814) și a Prințesei Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld (1786–1861). Feodora și fratele ei mai mare, Carl, Prinț de Leiningen au fost frații vitregi ai reginei Victoria a Regatului Unit. La 29 mai 1818 mama ei s-a recăsătorit cu Prințul Edward Augustus, Duce de Kent și Strathearn, al patrulea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit. Feodora a avut o relație foarte apropiată cu sora ei vitregă.
  În 1828 ea s-a întors în Confederația Germană și s-a căsătorit cu Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg (1794–1860) la Palatul Kensington. Întreaga viață a ținut corespondență cu sora ei vitregă, Victoria, și i se asigura un venit de 300 £ ori de câte ori putea vizita Anglia.^[1]
  Fiica cea mică a Feodorei, Ducesa de Saxa-Meiningen, a murit la începutul anului 1872 de scarlatină,^[2] iar Feodora însăși a murit mai târziu în același an, la vârsta de 64 de ani. 

  Feodora de Leiningen

  Prințesă de Hohenlohe-Langenburg

  Prințesa Feodora de Leiningen în jurul anului 1828. Părinți Emich Karl zu Leiningen[*] Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld  Frați și surori Carl, 3rd Prince of Leiningen[*] Victoria a Regatului Unit  Căsătorită cu Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Copii Carl Ludwig al II-lea, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Prințesa Elise Hermann, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Prințul Victor Adelheid, Ducesă de Schleswig-Holstein Feodora, Ducesă de Saxa-Meiningen

•  1873: Jean Chacornac (n. 21 iunie 1823 Lyon, Franța – d. 23 septembrie 1873, Lyon, Franța) a fost un astronom francez și descoperitor al unei comete și a mai multor asteroizi.
  Lucrând în Marsilia și Paris, a descoperit șase asteroizi din centura de asteroizi (vezi tabelul), iar în anul 1852 cometa parabolică C/1852 K1 (Chacornac). Această cometă este considerată a fi sursa actuală de meteorizi Eta Eridanids.De asemenea, el a descoperit în mod independent 20 Massalia, descoperire care este totuși atribuită astronomului italian Annibale de Gasparis.
  Jean Chacornac a fost premiat cu Premiul Lalande în anii 1855, 1856 și 1863. Asteroidul 1622 Chacornac și craterul lunar Chacornac sunt numiți în onoarea sa
• 1882: A decedat la Göttingen,  Friedrich Wöhler, chimist german (n. 1800 Eschersheim), pionier al chimiei organice. În 1828 a realizat sinteza ureei din materiale anorganice. Lucrările lui Wöhler au dus  și la izolarea elementelor ytriu, beriliu si titan. A facut observația că siliciul  poate fi obținut sub formă de cristale și că unii meteoriți conțin materie organică. S-a născut la Eschersheim lângă Frankfurt. În 1823 Wöhler a terminat studiile de medicină la Heidelberg în laboratorul lui Leopold Gmelin, lucrând apoi cu Jöns Jakob Berzelius la Stockholm. A predat chimia între 1825 și 1831 la Școala Politehnică din Berlin; până în 1836 a lucrat la Școala Politehnică din Kassel, devenind apoi profesor de chimie la Universitatea din Göttingen, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Wöhler este considerat pionierul chimiei organice datorită sintetizării ureei (sinteza Wöhler) în 1828. Până în 1828 se credea că substanțele chimice se pot forma doar sub influența "forței vitale" în corpul animalelor și plantelor. Wöhler a demonstrat că această teorie este falsă prin prepararea artificială a ureei folosind numai materiale anorganice. Sinteza ureei a fost esențială pentru biochimie deoarece ea a dovedit că un compus cunoscut ca fiind produs numai de organisme biologice poate fi produs în laborator, în anumite condiții, din materiale fără viață. Această sinteză in vitro de materie organică a invalidat teoria general acceptată la acea vreme (vitalism) despre vis vitalis, o "forță a vieții" transcedentală necesară pentru producerea compușilor organici. Arătând că cianatul de amoniu se poate transforma în uree printr-o transpoziție internă de atomi, fără câștig sau pierdere de masă, Wöhler a arătat unul dintre primele exemple de izomerie, abolind vechea idee prin care două corpuri, A și B, având proprietăți fizice și chimice diferite, nu pot avea aceeași compoziție. În anul în care a realizat sinteza ureei, Wöhler devine profesor la vârsta de 28 de ani. Doi ani mai târziu, în 1830, Wöhler a publicat, în colaborare cu Justus von Liebig, rezultatele cercetărilor privind caracterul polimeric al acizilor cianic și cianuric. Berzelius, în raportul său către Academia Regală de Științe din Suedia, a calificat aceste lucrări drept cele mai importante din acel an în domeniile fizicii, chimiei și mineralogiei. Aceste rezultate, imprevizibile, au adus dovezi suplimentare în favoarea conceptului de izomerie.
  Descoperirile lui Wöhler au avut o mare influență asupra teoriei chimiei. În perioada 1820-1881, practic toate revistele de chimie au publicat în fiecare an articolele sale. Wöhler a fost și co-descoperitorul beriliului și siliciuliui, precum și a sintezei carburii de calciu, printre altele. În 1834, Wöhler și Liebig au publicat un studiu despre uleiul de migdale amare. Prin aceste experiențe ei au demonstrat că un grup de atomi de carbon, hidrogen și oxigen se poate comporta ca un element, poate înlocui un element și poate fi înlocuit de un element în compuși chimici. Astfel a fost introdusă noțiunea de radical, o doctrină care a avut o influență profundă asupra dezvoltării chimiei.
  De la descoperirea potasiului făcută de Humphry Davy, se considera că alumina conține un metal în combinație cu oxigenul. Davy, Oerstedt și Berzelius au încercat să extragă acest metal, dar fără succes. Lucrările lui Wöhler pe același subiect au dus la descoperirea aluminiului metalic. Lui i se datorează și izolarea elementelor ytriu, beriliu și titan, observația că siliciul poate fi obținut sub formă de cristale și că unii meteoriți conțin materie organică. El a analizat o mare cantitate de meteoriți și timp de mai mulți ani a scris rezumatul literaturii despre meteoriți în Jahresbericht der Chemie; a deținut cea mai mare colecție particulară de pietre și metale meteorice. Wöhler și Sainte Claire Deville au descoperit forma cristalină a borului, iar Wöhler împreună cu Buff compușii siliciului cu hidrogenul și un oxid cu valență scăzută al siliciului. În timpul șederii la Cassel, Wöhler a pus la punct un procedeu de obținere a nichelului metalic pur, iar împreună cu alți doi prieteni a deschis o fabrică pentru obținerea acestui metal. Lucrări importante: 
• Lehrbuch der Chemie, Dresda, 1825, 4 volume
• Grundriss der Anorganischen Chemie, Berlin, 1830
• Grundriss der Organischen Chemie, Berlin, 1840
• Praktischen Uebringen der Chemischen Analyse, Berlin, 1854 

  Friedrich Wöhler

  Friedrich Wöhler

• 1885: Carl Spitzweg (n. 5 februarie 1808, Unterpfaffenhofen – d. 23 septembrie 1885, Munchen) a fost un pictor romantic și poet german. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți artiști din era Biedermeier. 

  Carl Spitzweg

• 1888: François Achille Bazaine (n. 13 februarie 1811, Versailles, Franța – d. 23 septembrie 1888, Madrid, Spania) a fost un general francez, Mareșal al Franței (1864). Participant la Cucerirea Algeriei (1830 - 1847), Războiul Crimeii (1853 - 1856), Al Doilea Război Italian de Independență (1859), Intervenția franceză în Mexic (1862 - 1867) și Războiul Franco-Prusac (1870 - 1871). A fost fiul general-locotenentului Pierre-Dominique Bazaine. Serviciul militar la început în 1831, participând la invazia Algeriei, în 1835 a luptat în Spania împotriva carliștilor, și apoi din nou a servit în Algeria. În Razboiul Crimeei a fost ridicat la rang de general de brigadă, în timpul asediului Sevastopolului Bazaine a demonstrat un mare curaj și diligență, fiind promovat la gradul de general-maior, ulterior a comandat o expediție împotriva cetății Kinburn.
  În 1859 el sa remarcat în luptele de la Montebello și Solferino.
  În expediția mexicană în 1862, el a servit sub comanda generalului Forey, și apoi (în 1863) a servit ca comandant-șef, iar 1868 a fost ridicat la rangul de mareșal. În 1867, forțele expediționare franceze au fost retrase din Mexic, și Bazaine a fost numit la comanda corpului al 3-lea de gardă.
  În războiul din 1870 a comandat Armata franceză a Rinului concentrată în Metz. La retragerea din Metz spre Châlons, Bazaine a fost oprit la 14 august de atacul 1 Armate Germane lângă Borny-Colombey, iar la 16 august a fost iarăși învins în bătălia de la Mars-la-Tour fiind din nevoit să se retragă din nou la Metz.
  În cetate Bazaine a fost forțat să se pregătească pentru rezistență, și după o apărare curajoasă a pozițiilor sale lângă Gravelotte a provocat pierderi masive în rândul prusacilor (peste 20.000). Bazaine a ales drept principal scop apărarea Metz-ului, fiind preocupat mai ales cu privire la păstrarea pozițiilor sale, și la momentul încercuirii Metz-ului nu a încercat să spargă asediul și să-și unească trupele sale cu cele ale lui Mac-Mahon. După bătălia de la Romainville din 31 august - 1 septembrie, el a renunțat la orice încercare de a sparge asediul și, evident, a avut intenția de a păstra armata intactă până la încheierea păcii (care, în motivele sale, a trebuit să aibă loc în curând), astfel încât atunci, ca și comandant neînvins, avea să joace un rol politic important în țară. Dar, la 27 octombrie, din lipsă de provizii vitale a fost obligat să predea Metz-ul, cu toată armata sa de 170.000 de soldați.
  După aceea el a mers la Kassel, unde Napoleon era prizonier. Capitularea de la Metz, în Franța, a provocat un ultraj teribil împotriva lui Bazaine, a fost acuzat nu numai de lașitate și de eșec, dar, de asemenea, de trădare.
  În 1872, Bazaine, din propria sa cerere, a fost arestat și judecat de un tribunal militar, care, sub presiunea opiniei publice, l-a condamnat la moarte. Această pedeapsă însă, la cererea membrilor instanței, a fost înlocuită prin una de 20 ani de închisoare, de președintele republicii, Mac-Mahon
  Bazaine a fost întemnițat pe insula Sainte-Marguerite (lângă Cannes), dar la 10 august 1874 el a evadat cu ajutorul soției sale, dar, și probabil cu ajutorul unor gărzi ale închisorii. Apoi, sa stabilit la Madrid, unde a murit în 1888, de toți uitat și abandonat, chiar de propria soție. 

  François Achille Bazaine

  Mareșalul François Achille Bazaine

• 1889: Wilkie Collins, prozator englez (n. 1824)
• 1890: Lorenz von Stein (n. 18 noiembrie 1815, Eckernförde, Germania – d. 23 septembrie 1890,^[1] Hadersdorf-Weidlingau[*], Austria) a fost un economist, sociolog și profesor de administrație publică german. În calitate de consilier al Japoniei în epoca Meiji, vederile politice conservatoare ale sale au influențat elaborarea Constituției Imperiului Japonez. Stein s-a născut în orașul maritim danez Borby (astăzi inclus în orașul Eckernförde) din Schleswig-Holstein sub numele de Wasmer Jacob Lorentz. A studiat filosofia și jurisprudența la universitățile din Kiel și Jena în perioada 1835-1839 și la Universitatea din Paris în 1841-1842. Între anii 1846 și 1851 Stein a fost profesor asociat la Universitatea din Kiel și a îndeplinit, de asemenea, funcția de membru al Parlamentului de la Frankfurt în 1848. Aderarea sa la cauza independenței Ducatului Schleswig, pe atunci parte a Danemarcei, a dus la concedierea sa în 1852.
  În 1848 Stein a publicat o carte intitulată Die sozialistischen und kommunistischen Bewegungen seit der dritten französischen Revolution, în care a introdus termenul „mișcare socială” în discuțiile științifice - înfățișând efectiv în acest fel lupta politică drepturile sociale înțelese ca drepturi de bunăstare.
  Această temă a fost reluată în 1850, când Stein a publicat o carte intitulată Geschichte der sozialen Bewegung in Frankreich von 1789 bis auf unsere Tage. Pentru Stein, mișcarea socială a fost înțeleasă în principiu ca o mișcare de la societate către stat, cauzată de inegalitățile din economie, transformând proletariatul în forță politică reprezentativă. Cartea a fost tradusă în limba engleză de Kaethe Mengelberg și publicată de Bedminster Press în 1964 (Cahman, 1966).
  Din 1855 până la pensionarea sa în 1885, von Stein a fost profesor de economie politică la Universitatea din Viena. Lucrările sale din acea perioadă sunt considerate ca bază a științei administrației publice. El a influențat, de asemenea, practica finanțelor publice.
  În 1882 primul ministru japonez Itō Hirobumi a condus o delegație în Europa pentru a studia sistemele administrative occidentale. Membrii delegației au mers mai întâi la Berlin, unde au fost instruiți de Rudolf von Gneist, și apoi de Viena, unde Stein preda ca profesor la Universitatea din Viena. La fel ca în cazul lui Gneist, mesajul lui Stein adresat delegației japoneze a fost că votul universal și politica de partid trebuiau evitate. Stein a afirmat că statul era mai presus de societate și că scopul statului era acela de a realiza reforma socială, care să fie pusă în aplicare de la nivelul monarhiei până la oamenii de rând.
  Cu toate acestea, Stein este cel mai bine cunoscut pentru faptul că a aplicat dialectica lui Hegel în domeniul administrației publice și a economiei naționale pentru a îmbunătăți sistematica acestor științe, deși el nu a neglijat aspectele istorice.
  Stein a analizat starea claselor sociale ale timpului său și o raportează la statul care practică o economie a bunăstării. El a realizat o interpretare economică a istoriei care a inclus conceptele de proletariat și lupta de clasă, dar a respins procedura revoluționară de îmbunătățire a situației clasei muncitoare. În ciuda unei asemănări a ideilor sale cu cele ale marxismului, amploarea influenței lui Stein asupra lui Karl Marx este incertă. Cu toate acestea, Marx arată prin câteva observații despre von Stein împrăștiate în scrierile sale că citise cartea lui din 1842 despre gândirea comunistă din Franța. De exemplu, în Ideologia germană (1845-1846), Stein este menționat, dar numai ca autor al cărții Der Sozialismus und Communismus des heutigen Frankreich (1842). Chiar dacă von Stein, în câteva cazuri, îl menționează pe Marx, o influență inversă pare a fi mai puțin probabilă.
  Stein a murit la domiciliul său din Hadersdorf-Weidlingau din districtul Penzing al Vienei și a fost îngropat în cimitirul protestant Matzleinsdorf. Lucrări: 
• Der Sozialismus und Communismus des heutigen Frankreich, Leipzig, 1842; ed. a II-a, 1847.
• Die sozialistischen und kommunistischen Bewegungen seit der dritten französischen Revolution, Stuttgart, 1848.
• Geschichte der sozialen Bewegung in Frankreich von 1789 bis auf unsere Tage, Leipzig, 1850, 3 vol.
• Geschichte des französischen Strafrechts, Basel, 1847.
• Französische Staats- und Rechtsgeschichte, Basel, 1846-1848, 3 vol.
• System der Staatswissenschaft, Vol. I: Statistik, Basel, 1852; Vol. II: Gesellschaftslehre, Basel, 1857.
• Die neue Gestaltung der Geld- und Kreditverhältnisse in Österreich, Viena, 1855.
• Lehrbuch der Volkswirtschaft, Viena, 1858; ed. a III-a, Lehrbuch der Nationalökonomie, 1887.
• Lehrbuch der Finanzwissenschaft, Leipzig, 1860; ed. a V-a, 1885-1886, 4 vol.
• Die Lehre vom Heerwesen, Stuttgart, 1872.
• Verwaltungslehre, Stuttgart, 1865-1884, 8 vol.
• Handbuch der Verwaltungslehre, Stuttgart, 1870; ed. a III-a, 1889, 3 vol. 

  Lorenz von Stein

• 1896: Gilbert Duprez, tenor și compozitor francez (n. 1806)
• 1896: Ivar Andreas Aasen (n. 5 august 1813 - d. 23 septembrie 1896) a fost un filolog și poet norvegian. A creat, pe baza dialectelor locale, una dintre cele două limbi literare din Norvegia, numită landsmål sau nynorsk. 
  Ivar Aasen
• 1902: John Wesley Powell (n. 24 martie 1834 – d. 23 septembrie 1902) a fost un soldat, geolog, explorator al Vestului american și, în anii săi târzii, cel de-al doilea director al agenției guvernamentale americane de prospectare geologică United States Geological Survey. Powell a devenit faimos în urma expediției sale de trei luni din 1869 dedicată explorării, în premieră absolută, a râurilor Green și Colorado, incluzând trecerea prin Marele Canion al râului Colorado. Powell s-a născut în Mount Morris, New York, în 1834 ca fiu al lui Joseph și Mary Powell. Tatăl său, un preot itinerant sărac a emigrat în Statele Unite din Shrewsbury, Anglia în 1830. Familia sa s-a mutat către vestul american al timpului în Jackson, Ohio și apoi în Comitatul Walworth din statul Wisconsin, pentru ca, în sfărșit, să se stabilească în Illinois, în comitatul rural Boone County.
  Powell a studiat la Illinois College, Wheaton College și la Oberlin College, specializându-se în greaca veche și latină, dar nu a terminat studiile niciodată. În tinerețea sa, Powell a explorat valea fluviului Mississippi. În 1855, a străbătut statul  Wisconsin pe jos în patru luni. În 1856, a călătorit într-o barcă cu vâsle pe Mississippi de la cascada Saint Anthony până la vărsarea fluviului în Golful Mexic, în 1857 a întreprins o călătorie foarte similară în josul fluviului Ohio de la Pittsburgh la Saint Louis, statul  Missouri, pentru ca în 1858 să călătorească în jos pe râul Ilinois, apoi să urce de-a lungul fluviului Mississippi și ulterior pe râul Des Moines până în centru statului  Iowa. A fost ales membru al Societății de istorie naturală a statului Illinois (conform, Illinois Natural History Society) în 1859. 

  John Wesley Powell

  Cel de-al doilea director al USGS – fotografie luată la începutul termenului său în oficiu. Căsătorit cu Ellen Powell Thompson[*]  Primul popas al expediţiei Powell din 1869, printre sălcii, Green River, Wyoming, 1871. Powell with Tau-gu, a Paiute, 1871-1872

• 1912: Infanta Maria Teresa a Spaniei^[1] (spaniolă María Teresa Isabel Eugenia del Patrocinio Diega de Borbón y Habsburgo, Infanta de España; 12 noiembrie 1882 - 23 septembrie 1912) a fost al doilea copil al regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei și al celei de-a doua soții, Maria Cristina de Austria.^[1] Maria Teresa a fost infantă a Spaniei și membră a Casei de Bourbon prin naștere iar prin căsătoria cu Prințul Ferdinand de Bavaria a fost prințesă și ducesă de Bavaria și membră a Casei de Wittelsbach. La 12 ianuarie 1906, la Madrid, Maria Teresa s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Ferdinand de Bavaria, fiul cel mare^[1] al Prințului Ludwig Ferdinand de Bavaria și a soției acestuia, Infanta María de la Paz a Spaniei.^[1]Maria Teresa și Ferdinand au avut patru copii:^[1]
  • Infantele Luis Alfonso al Spaniei (6 decembrie 1906 - 14 mai 1983)
  • Infantele José Eugenio al Spaniei (26 martie 1909 - 16 august 1966)
  • Infanta Maria de las Mercedes a Spaniei (3 octombrie 1911 - 11 septembrie 1953)
  • Infanta Maria del Pilar a Spaniei (15 septembrie 1912 - 9 mai 1918) 

    Infanta Maria Teresa a Spaniei

    Prințesa Maria Teresa a Bavariei

    Părinți Alfonso al XII-lea al Spaniei Maria Cristina de Austria  Frați și surori Alfonso al XIII-lea al Spaniei Mercedes, Prințesă de Asturia  Căsătorită cu Prințul Ferdinand de Bavaria Copii Infantele Luis Alfonso Infantele José Eugenio Infanta Maria de las Mercedes Infanta Maria del Pilar

    * 1920: Constantin F. Robescu (n. 1839, Râmnicu Sărat, județul interbelic Râmnicu-Sărat - d. 23 septembrie 1920, București) a fost un inginer agronom român, membru corespondent al Academiei Române din 1871 Constantin F. Robescu a absolvit Școala Normală de Ape și Păduri, luându-și apoi licența în științele naturii la Paris.
    În 1870 a înființat, împreună cu Petre S. Aurelian, "Revista Științifică", în care a publicat numeroase articole de silvicultură. În 1883 a fost unul dintre fondatorii "Școlii Speciale de Silvicultură" din București.
    C.F. Robescu a fost primul președinte (1886 - 1888) al Societății „Progresul Silvic”, înființată la 1 aprilie 1886 de un grup de silvicultori, mari oameni de știință și proprietari de păduri A fost de două ori primarul Bucureștiului în perioada ianuarie 1896 - aprilie 1899 și noiembrie 1902 - decembrie 1904.
    Sub mandatul său, s-a hotărât lărgirea Căii Victoriei^[3].
    C. F. Robescu a fost director general al Poștelor și Telegrafului.
    În 14/27 august 1916, în caliatate de vicepreședinte al Senatului, C.F.Robescu a luat parte la Al doilea Consiliu de Coroană, în care regele Ferdinand I i-a anunțat pe cei prezenți de hotărârea luată împreună cu guvernul său, aceea de a intra în război de partea Antantei^[4][5].
    A ridicat, împreună cu soția sa, biserica Sfinții Împărați din Focșani. A avut la Galați o casă edificată de arhitectul Ion Mincu, numită casa Robescu, azi Palatul Copiilor
• 1934: Lucien Gaudin (n. 27 septembrie 1886, Arras – d. 23 septembrie 1934, Paris) a fost un scrimer francez, laureat cu patru medalii de aur olimpice, inclusiv trei la aceeași ediție, Amsterdam 1928, două pe spadă și altul pe floretă, când avea 41 de ani.
• 1939: Sigmund Freud (născut Sigismund Schlomo Freud la 6 mai 1856, Freiberg, Imperiul Austriac, astăzi Příbor/Republica Cehă - d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe următoarele ipoteze:^[15]
  • Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
  • Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
  • Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
  • Conflictele inconștiente și sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.
  • Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.
  Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor. Sigmund Freud s-a născut într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg, Moravia. Și-a luat numele de "Sigmund" abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, dar mai avea și alți frați (vitregi) din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era o familie înstărită și trăiau într-un apartament mic și aglomerat, părinții săi au făcut totul pentru ca Sigmund să aibă parte de cele mai bune condiții, uneori și cu prețul defavorizării celorlalți copii ai familiei.
  Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual și deosebit de silitor. Șase ani la rând a fost primul din clasă, iar la terminarea școlii avea nu numai cunoștințe temeinice de greacă, latină, germană și ebraică, ci învățase și franceza și engleza. Viața de familie se organiza în funcție de programul său de studiu. El își lua masa de seară separat de restul familiei, iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu-l deranja.
  Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studii a început să lucreze în laboratorul de fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de funcțiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lăsat atât de mult absorbit de această activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea abia în 1881, cu o întârziere de trei ani. Dorind să câștige experiență practică, după doi ani începe să lucreze ca medic în spital, în secțiile de psihiatrie și dermatologie. În 1885 obține un post de docent în neuropatologie la Universitatea din Viena și - având o bursă din partea statului austriac - petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusă de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începe să studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.
  În 1886 Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări cerebrale și nervoase. Din cauza faptului că aplica metodele și concepțiile lui Charcot, socotite neortodoxe de către corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultăți din partea colegilor. Aceasta explică și faptul că, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multă reticență.
  Fugind de persecuția nazistă din Viena în 1938, Freud s-a refugiat la Londra, unde a petrecut ultimul an al vieții sale. Casa situată la Maresfield Gardens nr. 20 în zona Hampstead din Londra, care a aparținut familiei până la moartea din 1982 a fiicei cele mai mici a lui Freud, Anna Freud, a fost ulterior transformată în muzeu. În muzeu se păstrează și mobila lui Freud, printre care se numără și celebra sa canapea.
  Din cauza fumatului excesiv, în ultimii ani din viață s-a luptat cu o formă de cancer . A suferit numeroase operații dar, deoarece nu a renunțat la acest viciu (fuma chiar și 20 de trabucuri pe zi), boala s-a agravat și a murit prin eutanasiere, asistată de un medic care i-a administrat o doză mărită de morfină. Prima lucrare publicată de Freud, Zur Auffassung der Aphasien ("Concepții asupra afaziei") (1891), trata problema tulburărilor de vorbire apărute în urma unei leziuni organice a creierului. După o nouă lucrare în domeniul neurologiei, Die infantile Cerebrallähmung ("Paralizia cerebrală infantilă") (1897), Freud s-a dedicat cu exclusivitate cercetărilor privind explicarea tulburărilor psihice pe baze psihologice, ceea ce a dus la elaborarea conceptului de "psihanaliză" (1896).
  Freud explică apariția manifestărilor nevrotice, în special ale isteriei, datorită refulării unor traume emoționale, ascunse în inconștient. Ca tratament recomandă transpunerea pacientului în stare de hipnoză, cu ajutorul căreia trăirile emoționale refulate sunt din nou aduse la suprafața conștiinței și în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod conștient, nu mai provoacă tulburări psihice. Între 1895 și 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a concepțiilor sale, care formează nucleul psihanalizei în teorie și practică. El renunță la metoda hipnozei, preferând expunerea spontană de către pacient a amintirilor sale, încă din perioada copilăriei, în timpul ședințelor de psihanaliză, sub forma așa zisei "asociații libere". În felul acesta psihanalistul îl ajută să-și clarifice conștient experiențele conflictuale, care stau la baza tulburărilor nevrotice. Cu ajutorul asociațiilor libere găsește calea de pătrundere către procesele petrecute în inconștient, ceea ce l-a condus și la explicarea semnificației viselor și a actelor ratate ("lapsusuri"). Prin interpretarea viselor a ajuns la formularea conceptului de sexualitate infantilă și a "complexului Oedip", care ar sta la baza legăturilor erotice inconștiente ale copilului cu părintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepția freudiană au fost și rămân foarte controversate.^[17]
  În 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. În jurul său s-a format un cerc de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung și Ernest Jones, care i-au preluat și i-au dezvoltat mai departe teoriile. În 1910 a fost creată Societatea Internațională de Psihanaliză, cu extindere în special în America. Pe baza reprezentărilor sale, Freud a încercat să explice și unele fenomene sociale și culturale, ca religia, mitologia, arta și literatura^[18] După ocuparea Austriei de naziști Freud se refugiază cu întreaga familie la Londra, unde moare în urma unui cancer în 1939.
  Contribuția esențială a lui Sigmund Freud constă în punerea în evidență a existenței și acțiunii inconștientului în viața psihică și în explicarea pe această bază a personalității umane. În plus, a dezvoltat o nouă teorie (teoria psihanalitică), precum și o metodologie terapeutică aferentă, care - în forma inițială sau modificată - urmărește ameliorarea funcționării psihice, uneori cu aplicații în patologiile mentale. În ultimele decenii teoriile și lucrările lui Freud au fost analizate critic de numeroși cercetători și istorici ai științelor, care au relevat frecvente îndepărtări de la rigoarea și etica științifică. Unii autori nu au ezitat să-l acuze pe Freud de fraudă, demonstrând că acesta a alterat în mod repetat și sistematic datele clinice pentru a-și justifica teoriile, a prezentat tratamente eșuate drept reușite sau chiar că, în anumite articole, ar fi inventat cu totul cazuri și pacienți cu scopul de a-și promova metodele. Conform acestor critici, școala psihanalitică a avut mai curând caracteristicile unei mișcări politice sau religioase decât ale unui curent științific, Freud transformându-se în profetul său. Cele mai severe evaluări contemporane nu se feresc să califice freudismul drept pură ”șarlatanie”.^[19]
  Astăzi, psihanaliza este o teorie și o metodă practicată și în combinație cu alte metode, dar cu eficacitate terapeutică de multe ori pusă la îndoială și numai parțial recunoscută. 

  Sigmund Freud

  Părinți Amalia Freud[*]  Frați și surori Alexander Freud[*]  Căsătorit cu Martha Bernays[*] (1886–23 septembrie 1939)  Copii Anna Freud[*] Ernst Ludwig Freud[*] Martin Freud[*]

• 1963: Jules Cazaban, actor român (n. 1903). Jules (Iuliu) Cazaban (n. 16 martie 1903, Fălticeni; d. 23 septembrie 1963, București) a fost un actor român de teatru și film. A fost fiul inginerului francez Ludovic Cazaban și al austriecei Aneta Checais. Jules Cazaban a fost fratele scriitorului Theodor Cazaban.
• 1964: Fred McLeod Wilcox (n. 22 decembrie 1907 – d. 23 septembrie 1964) a fost un regizor american. El a lucrat pentru Metro-Goldwyn-Mayer mai mulți ani, regizând filmul science-fiction clasic Forbidden Planet (1956) sau filmul de familie clasic Lassie Come Home care a fost inclus de National Film Registry în programul de conservare american National Film Preservation Board în 1993. Filmografie: 
• Joaquin Murrieta (1938)
• Lassie Come Home (1943)
• Courage of Lassie (1946)
• Three Daring Daughters (1948)
• Hills of Home (1948)
• The Secret Garden (1949)
• Shadow in the Sky (1952)
• Code Two (1953)
• Tennessee Champ (1954)
• Forbidden Planet (1956)
• I Passed for White (1960) 

  Fred M. Wilcox

• 1967: Ștefan Nădășan, inginer român, membru al Academiei Române (n. 1901). Ștefan Nădășan (n. 19 august 1901, Timișoara, d. 23 septembrie 1967, Timișoara) a fost un inginer electromecanic român. Este întemeietorul școlii românești de încercarea materialelor. A contribuit la îmbunătățirea fontelor și a      adus importante inovații în sudura metalelor. Membru titular al Academiei Române. Cariera didactică și-a realizat-o la Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Mecanică.
• 1970: Bourvil (numele real André Robert Raimbourg) (n. 27 iulie 1917 în Prétot-Vicquemare, departamentul Seine-Maritime – d. 23 septembrie 1970 în Paris) a fost unul din marii actori și cântăreți francezi. Filmografie: 
• 1941 : Croisières sidérales
• 1945 : La Ferme du pendu
• 1946 : Pas si bête
• 1947 : Le Studio en folie
• 1947 : Par la fenêtre
• 1947 : Blanc comme neige
• 1948 : Le Cœur sur la main
• 1949 : Le Roi Pandore
• 1949 : Miquette et sa mère
• 1950 : Le Rosier de Madame Husson
• 1950 : Le Passe-muraille
• 1951 : Seul dans Paris
• 1952 : Le Trou normand
• 1952 : Cent francs par seconde
• 1953 : Cei trei muschetari
• 1954 : Si Versailles m'était conté ..., regia Sacha Guitry
• 1954 : Poisson d'avril (1954)
• 1954 : Cadet-Rousselle
• 1954 : Le Fil à la patte
• 1955 : Les Hussards
• 1956 : La Traversée de Paris
• 1956 : Le Chanteur de Mexico
• 1958 : Les Misérables, regia Jean-Paul Le Chanois
• 1958 : Le Miroir à deux faces
• 1958 : Sérénade au Texas
• 1958 : Un drôle de dimanche
• 1959 : Le Chemin des écoliers
• 1959 : Le Bossu
• 1959 : La Jument verte
• 1960 : Le Capitan
• 1960 : Fortunat
• 1961 : Tout l'or du monde
• 1961 : Le Tracassin ou les plaisirs de la ville
• 1962 : Les Culottes rouges
• 1962 : Les Bonnes Causes
• 1962 : The Longest Day
• 1962 : Tartarin de Tarascon
• 1962 : Un clair de lune à Maubeuge
• 1963 : Le Magot de Josepha
• 1963 : Un drôle de paroissien
• 1963 : La Cuisine au beurre
• 1964 : La Grande Frousse
• 1964 : Prostănacul (Le Corniaud), regia Gérard Oury
• 1965 : Guerre secrète
• 1965 : La Grosse Caisse
• 1965 : Les Grandes Gueules
• 1966 : La Grande Vadrouille, regia Gérard Oury
• 1966 : Trois enfants dans le désordre
• 1967 : Les Arnaud
• 1967 : Les Cracks
• 1968 : La Grande Lessive
• 1968 : Le Cerveau, regia Gérard Oury
• 1969 : Gonflés à bloc, regia Ken Annakin
• 1969 : Pomul de crăciun (L'Arbre de Noël), regia Terence Young
• 1969 : L'Étalon, regia Jean-Pierre Mocky
• 1970 : Cercul roșu, regia Jean-Pierre Melville
• 1970 : Le Mur de l'Atlantique , regia Marcel Camus 

  André Bourvil

  André Bourvil in 1967 Căsătorit cu Jeanne Lefrique (1943–1970) Copii Dominique Raimbourg[*] Philippe Raimbourg[*]

• 1973    - A încetat din viaţă Pablo Neruda, poet chilian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1971 ("Spania în inimă", "Ode elementare") (n. 12 iulie 1904). Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto) (n. 12 iulie 1904 – d. 23 septembrie 1973), poet și om politic chilian, consul în Spania, Japonia, China; ambasador la Paris, premiul „Cununa de aur” a Reuniunii Internaționale a Poeților din orașul iugoslav Strunga; Premiul Internațional Lenin „Pentru întărirea păcii între popoare”, 1953; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971.
  Motivația Juriului Nobel:
  „pentru opera lui, care, cu sufletul unei forțe elementare, dă viață destinului și viselor unui întreg continent.”
• 1985: Stefan "Stanis" Dembicki (n. 15 iulie 1913 – d. 23 septembrie 1985) a fost un jucător de fotbal francez născut în Germania de origine poloneză, care a jucat la RC Lens
• 1987: Bob Fosse (n. 23 iunie 1927, Chicago, SUA – d. 23 septembrie 1987, Washington, SUA) a fost un regizor de film, actor de film, coregraf, scenarist, actor american, care a primit Premiul Emmy, Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Cabaret și opt premii Tony. Filmografie: 
Ca regizor
• Sweet Charity (1969)
• Liza with a Z: A Concert for Television (1972)
• Cabaret (1972)
• Lenny (1974)
• Tot acest jazz (1979)
• Star 80 (1983) 

  Bob Fosse

  Bob Fosse și Viveca Lindfors Căsătorit cu Jennifer Nairn-Smith[*] Gwen Verdon[*] (1960–1971) Joan McCracken[*] (1952–1959)

• 1994: Robert Albert Bloch (n. 5 aprilie 1917 – d. 23 septembrie 1994) a fost un scriitor prolific american, care a scris mai ales literatură de groază și științifico-fantastică. El este cel mai bine cunoscut pentru că a scris romanul Psycho pe care s-a bazat filmul lui Alfred Hitchcock cu același nume. A fost cunoscut și ca un orator excelent cu un simț ciudat al umorului. De mai multe ori el a spunea că are inima unui băiețel și că o păstrez într-un borcan pe biroul meu.
  Bloch a scris sute de povestiri scurte și peste douăzeci de romane, de obicei polițiste, științifico-fantastice și de groază (Psycho). El a fost unul dintre cei mai tineri membri ai Cercului Lovecraft. H. P. Lovecraft a fost mentorul lui Bloch și unul dintre primii care l-au încurajat să scrie.
  

  Robert & Marion Block
  Bloch a contribuit la reviste pulp (cum ar fi revista Povestiri Ciudate) la începutul carierei sale și a fost, de asemenea, un scenarist prolific. A avut o contribuție majoră la întâlnirile fanilor de literatură științifico-fantastică. Romane: 
• In the Land of Sky-Blue Ointment (împreună cu Harold Gauer^[3][4])
• The Scarf (1947, rev. 1966)
• Spiderweb (1954)
• The Kidnapper (1954)
• The Will to Kill (1954)
• Shooting Star (1958)
• This Crowded Earth (1958)
• Psycho (1959).
• The Dead Beat (1960). No ISBN. An 'Inner Sanctum' Mystery. Library of Congress Card No 60-6100.
• Firebug (1961)
• The Couch (1962)
• Terror (Belmont Books, 1962) No ISBN; Belmont L92-537
• Ladies Day / This Crowded Earth (1968) ISBN 0-507-50759-125
• The Star Stalker (Pyramid Books, 1968). Pyramid T-1869.
• The Todd Dossier (1969, Delacorte US; Macmillan UK - no ISBN.)
• Sneak Preview (Paperback Library, 1971) ISBN 0-446-64660-075
• It's All in Your Mind (Curtis Books, 1971).
• Night World (Simon & Schuster, 1972). Marea Britanie: Robert Hale, 1974. ISBN 0-7091-3805-9
• American Gothic (Simon & Schuster, 1974) ISBN 0-671-21691-0. Notă: Romanul este inspirat de viața criminalului în serie H.H. Holmes.
• Strange Eons (Whispers Press, 1978) (un roman din Mitologia Cthulhu). ISBN 0-918372-30-5
• There Is a Serpent in Eden (1979). Redenumit The Cunning (Zebra Books, 1979). ISBN 0-89083-825-9
• Psycho II (Whispers Press, 1982).
• Twilight Zone: The Movie. (Warner Books, 1983).Romanizare a filmului produs de Warner Bros. pe baza unui scenariu de John Landis, George Clayton Johnson, Richard Matheson, Josh Rogan și Jerome Bixby. ISBN 0-446-30840-4
• Night of the Ripper (Doubleday,1984).ISBN 0-385-19422-6. Un roman despre Jack Spintecătorul.
• Unholy Trinity (conține The Scarf, The Couch și The Dead Beat(Scream/Press Press, 1986). ISBN 0-910489-09-2
• Lori (Tor, 1989) ISBN 0-312-93176-X.
• Screams: Three Novels of Suspense (conține The Will to Kill, Firebug și The Star Stalker)(Underwood-Miller, 1989) ISBN 0-88733-079-7
• Psycho House (Tor, 1990) ISBN 0-312-93217-0.
• The Jekyll Legacy (Tor, 1991) ISBN 0-312-85037-9.
• Yours Truly, Jack the Ripper (1991) (Pulphouse) ISBN 1-56146-906-8
• The Thing (1993) (Pretentious Press)
• Psycho - The 35th Anniversary Edition (Gauntlet Press, 1994). ISBN 0-9629659-9-5. introducere de Richard Matheson  Povestiri:
  Povestirea Hell on Earth pe coperta revistei Weird Tales din martie 1942
  

  Povestirea The Skull of the Marquis de Sade pe coperta revistei Weird Tales din septembrie 1945
  • The Thing (1932)
  • A Portfolio Of Some Rare And Exquisite Poetry By The Bard Of Bards (1937 sau 1938)
  • The Opener of the Way (1945)
  • Sea Kissed (1945)
  • Terror in the Night (1958)
  • Pleasant Dreams (1960)
  • Blood Runs Cold (1961)
  • Nightmares (1961)
  • More Nightmares (1961)
  • Yours Truly, Jack the Ripper (1962)
  • Atoms and Evil (1962)
  • Horror 7 (1963)
  • Bogey Men (1963)
  • House of the Hatchet (1965)
  • The Skull of the Marquis de Sade (1965)
  • Tales in a Jugular Vein (1965)
  • Chamber of Horrors (1966)
  • The Living Demons (1967)
  • Dragons and Nightmares (1968)
  • Bloch and Bradbury (1969)
  • Fear Today, Gone Tomorrow (1971)
  • House of the Hatchet (1976)
  • The King of Terrors (1977)
  • The Best of Robert Bloch (1977)
  • Cold Chills (1977)
  • Out of the Mouths of Graves (1978)
  • Such Stuff as Screams Are Made Of (1979)
  • Mysteries of the Worm (1981)
  • Unholy Trinity (1986)
  • Midnight Pleasures (1987)
  • Lost in Space and Time With Lefty Feep (1987)
  • The Complete Stories of Robert Bloch: Volume 1: Final Reckonings (1987)
  • The Complete Stories of Robert Bloch: Volume 2: Bitter Ends (1987)
  • The Complete Stories of Robert Bloch: Volume 3: Last Rites (1987)
  • Fear and Trembling (1989)
  • Screams (1989)
  • Mysteries of the Worm (rev. 1993)
  • The Early Fears (1994)
  • Robert Bloch: Appreciations of the Master (1995)
  • Flowers from the Moon and Other Lunacies (1998)
  • The Lost Bloch: Volume 1: The Devil With You! (1999)
  • The Lost Bloch: Volume 2: Hell on Earth (2000)
  • The Lost Bloch: Volume 3: Crimes and Punishments (2002)
  • The Reader's Bloch: Volume 1: The Fear Planet and Other Unusual Destinations (2005) 

    Robert Bloch

    Căsătorit cu Marion Ruth Holcombe (1940–63; divorț; 1 copil) Eleanor Zalisko Alexander (1964–94; moartea sa) Robert Albert Bloch

• 2005: Ada Zevin, artistă plastică basarabeană (n. 1918)
• 2006: A încetat din viaţă compozitorul britanic Sir Malcom Arnold, câştigător al unui premiu Oscar pentru coloana sonoră a filmului “Podul de pe râul Kwai”.
• 2006    - A încetat din viaţă chitaristul american de blues Etta Baker (n. 1913)
• 2013: Gheorghe (Geo) Saizescu (n. 14 noiembrie 1932, Prisăceaua, județul interbelic Mehedinți - d. 23 septembrie 2013, București) a fost un regizor, scenarist și actor român de film.
  Fiul său, Cătălin, este actor, regizor și producător. Filmografie: 

  Regizor

  • Doi vecini (1958)
  • Un surîs în plină vară (1963)
  • Dragoste la zero grade (1964) - în colaborare cu Cezar Grigoriu
  • La porțile pămîntului (1965)
  • Balul de sîmbătă seara (1967)
  • Astă seară dansăm în familie (1972)
  • Păcală (1974)
  • Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
  • Șantaj (1980)
  • Jocul de-a vacanța (1981) - teatru TV
  • Grăbește-te încet (1981)
  • Secretul lui Bachus (1984)
  • Sosesc păsările călătoare (1984)
  • Secretul lui Nemesis (1987)
  • Harababura (1990)
  • Călătorie de neuitat (1994) (serial TV)
  • Păcală se întoarce (2006)
  • Iubire elenă (2010)

  Scenarist

  • Doi vecini (1958)
  • Astă seară dansăm în familie (1972) - în colaborare cu Ion Băieșu
  • Păcală (1974) - în colaborare cu Dumitru Radu Popescu
  • Eu, tu, și... Ovidiu (1978) - în colaborare cu Alexandru Struțeanu și Beno Meirovici
  • Șantaj (1980) - în colaborare cu Rodica Ojog Brașoveanu și Mihai Opriș
  • Harababura (1990) - în colaborare cu Ion Băieșu
  • Păcală se întoarce (2006)

  Actor

  • S-a furat o bombă (1962)
  • Partea ta de vină (1963)
  • Astă seară dansăm în familie (1972) - Bizarul
  • Păcală (1974)
  • Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
  • Lumina palidă a durerii (1979) - în regia lui Iulian Mihu
  • Șantaj (1980)
  • Saltimbancii (1981)
  • Grăbește-te încet (1981)
  • Am o idee (1981)
  • Buletin de București (1983) - avocatul Toplița
  • Pe malul stîng al Dunării albastre (1983) - Teodor „Bobby” Davidescu
  • Fram (1983)
  • Căruța cu mere (1983)
  • Secretul lui Bachus (1984) - poetul Ieronim Stâncă
  • Sosesc păsările călătoare (1984)
  • Căsătorie cu repetiție (1985)
  • Secretul lui Nemesis (1987)
  • Figuranții (1987)
  • Harababura (1990)
  • Telefonul (1992)
  • A doua cădere a Constantinopolului (1994)
  • Milionari de weekend (2004) - Saizman
  • Păcală se întoarce (2006) - deputatul „Cioara de pe gard”
• 2017: Iuri Ivanovici Arhipov (în rusă Юрий Иванович Архипов, n. 16 martie 1943, Malaia Vișera, regiunea Novgorod — d. 23 septembrie 2017) a fost un traducător, critic literar și jurnalist rus.. S-a născut pe 16 martie 1943 în Malaia Vișera. În primii ani după război a locuit la Taganrog, unde a studiat la Școala medie nr. 2. „A.P. Cehov”,^[1] apoi a absolvit cu medalie de argint liceul la Kiev. Începând din 1960 a studiat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moscova, unde a absolvit în 1969 un curs postuniversitar. Din 1969 a lucrat la Institutul de Literatură Mondială „A.M. Gorki” al Academiei Ruse de Științe (IMLI).
  A tradus proză și piese de teatru din limba germană, printre care operele lui E.T.A. Hoffmann, Günter Grass, Franz Kafka, Hermann Hesse și Erich Maria Remarque. A tradus din limba rusă în limba germană mai multe scrieri ale lui Konstantin Leontiev.
  După 1990 s-a manifestat ca publicist și critic literar de orientare conservator-patriotică, a colaborat periodic la revistele Moskva și Literaturnoi gazetî, publicând în special o serie de articole laudative despre proza lui Vladimir Liciutin și comentarii satirice ale poeziei lui Dmitri A. Prigov

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Zămislirea Sf Proroc Ioan Botezătorul; Sf Cuv Xantipa și Polixenia

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Pius din Pietrelcina, preot

• Ziua Internațională a Curățeniei
• Arabia Saudită: Ziua națională - aniversarea întemeierii regatului saudit (1934)

URMEAZĂ PARTEA A DOUA ȘI ULTIMA