MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 11 SEPTEMBRIE 2019 - PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, prieteni! Sunt blocat pe Facebook!

SPRE NEUITARE!

La 11 Septembrie 2001: Peste 3.000 de oameni își pierd viața în atacurile teroriste din SUA. Atentatele teroriste, de o amploare fără precedent, de la New York și Washington DC; au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center (WTC) din New York și o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C. (ce adăpostește Departamentul Apărării și Statul Major General al Forțelor Armate ale SUA). Ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret prezidențial, Ziua patrioților.

2001: Atentatele teroriste din Statele Unite

Pentru comemorarea celor plecați vă propun să ascultați: Franz Schubert - Adagio in E-Major D.459:

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

ISTORIE PE ZILE 11 Septembrie

Evenimente

· 1297: In timpul primului razboi de independenta scotian se desfasoara Bătălia de la Podul Stirling. Forțele scotiene conduse de Andrew Moray si William Wallace au învins armata engleza. Aceasta batalie a fost debutul unui sir de victorii scotiene care au condus la pierderea totala a punctelor intaite detinute de englezi in aceasta tara.

· 1541: Indienii indigeni condusi de seful Michimalonco, distrug colonia spaniola din Santiago (Chile).

· 1565: Ia sfarsit asedierea Maltei, inceputa de turci la 18 mai pentru ocuparea arhipeleagului si alungarea cavalerilor Ordinului Sf.Ioan de Ierusalim, instalati aici din anul 1530, dupa ce fusesera izgoniti de otomani in anul 1522 din insula Rhodos. Cu toata superioritatea lor numerica, turcii nu au putut infrange rezistenta cavalerilor ioaniti, fiind obligati sa se retraga cu mari pierderi.

· 1649: Ia sfarsit asediul orașului Drogheda din estul Irlandei, aparat de o garnizoană catolică irlandeză si de regaliști englezi. În urma atacului, mare parte din soldații garnizoanei catolice irlandeze și un număr neprecizat, dar important de civili, au fost uciși de trupele parlamentare, conduse de lui Oliver Cromwell. Au fost cca.2800 de soldati morti, 200 de prizonieri si un numar necunoscut de civili ucisi, estimat la 7-800 persoane. Asediul Droghedei a avut loc în septembrie 1649 în timpul cuceririi Irlandei de către Cromwell. Orașul Drogheda din estul Irlandei era deținut de o garnizoană catolică irlandeză ajutată de regaliști englezi. Ea a fost asediată și cucerită de forțele parlamentariste engleze conduse de Oliver Cromwell. În urma atacului, mare parte din soldații garnizoanei și un număr neprecizat, dar important, de civili au fost uciși de trupele parlamentare. Istoricii încă dezbat legalitatea uciderii de către Cromwell a soldaților din Drogheda și punctul până la care civilii au constituit ținte în timpul masacrului de după cucerirea orașului.

· 1709: Bătălia de la Malplaquet, parte a Războiului Succesiunii Spaniole. Bătălia de la Malplaquet a avut loc pe 11 septembrie 1709 și a fost una din bătăliile Războiului Succesiunii Spaniole, opunând armata franceză condusă de mareșalul Villars, unei armate a Marii Coaliții aflate sub conducerea Ducelui de Marlborough și a Prințului Eugen de Savoia. A fost una din cele mai crude bătălii ale secolului: francezii au lăsat pe câmpul de bătălie peste 12000 de morți, în timp ce aliații au pierdut 20000 de oameni. Datorită prețului prea mare plătit de către învingători, este considerată o victorie à la Pirus. După bătălie mareșalul Villars i-a scris lui Ludovic al XIV-lea
„Dacă Dumnezeu ne va ajuta să pierdem încă o astfel de bătălie, Maiestatea sa poate fi sigură că inamicii săi vor fi distruși”
—Claude Louis Hector, duce de Villars. Bătălia a fost numită și Bătălia celor doi regi, deoarece pe câmpul de bătălie au combătut prințul coroanei Prusiei, viitorul rege Frederic Wilhelm I al Prusiei, și prințul moștenitor Frederic, viitorul rege al Suediei. Pe câmpul de bătălie au luptat doisprezece mareșali francezi. După bătălie Prințul Eugen de Savoia a renunțat să invadeze Franța.
* 1792:

În timp ce regele Ludovic al XVI-lea al Franței și familia sa erau închiși în Tour du Temple în timpul Revoluției franceze, diamantul "Speranța" este furat împreună cu alte bijuterii ale coroanei franceze de un grup de șase hoți care au intrat în depozitul regal, Hôtel du Garde-Meuble de la Couronne. Ulterior, mai multe bijuterii au fost recuperate însă diamantul albastrul francez nu.^[1] În 1839 a apărut în catalogul unei colecții de bijuterii deținute de o familie bancară londoneză.

· 1851: Emigrația română a aderat la Comitetul Central Democratic European de la Londra. Dimitrie C. Brătianu, reprezentantul României, a fost cel care a semnat actul de adeziune. Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu (n. 1818, Pitești – d. 8 iunie 1892, București), a fost un diplomat și om politic român. A fost fiul stolnicului Constantin Brătianu și fratele liberalului Ion C. Brătianu. În calitate de primar al Bucureștiului, a fost martorul unui eveniment major în istoria țării noastre: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde a ținut un discurs în fața a peste 30.000 de oameni.

· 1853: Pentru prima dată se utilizează telegraful electric.

· 1867: După îndelungi dezbateri, "Societatea Academică" a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, "bazat pe principiul etimologic temperat cu cel fonetic și caracterizat prin lipsa semnelor diacritice la vocalele și consoanele ce reprezință sunetele modificate, după necesități fonetice, față de cele de origine". (11/23) Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi).

· 1873: In capitala Rusiei de atunci, Sankt Petersburg, pe strada Odesei, sunt aprinse primele lămpi electrice.

· 1877: Are loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independenţă a României. La 30 August /11 septembrie 1877 , are loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independenţă a României. După o eroică încleştare, trupele române ocupă puternica redută Griviţa I. Cad în luptă maiorul Gheorghe Şonţu, căpitanul Valter Mărăcineanu şi aproape 800 de soldaţi. Bătălia de la Plevna [Bulgaria] (30 august/11 septembrie – 28 noiembrie/10 decembrie 1877) a fost o confruntare decisivă, între armatele româno-ruse şi cele turceşti, în cadrul Razboiului pentru Independenta Roamaniei (1877 – 1878). Iniţial atacată de două ori de trupele ruse, cetatea Plevna şi puternicul sistem de fortificaţii din jur a rezistat, producând mari pierderi atacatorilor. În aceste condiţii, la 19/31 iulie , comandantul trupelor ruse, arhiducele Nicolae, solicită sprijinul armatei române, care trece Dunărea şi se angajează în operaţiunea de cucerire a Plevnei cu majoritatea trupelor: 43.414 soldaţi, 7.170 de cai şi 110 tunuri (circa 30 – 40% din totalul efectivelor aliate). Ruşii aveau şi ei la Plevna 52.000 de soldaţi şi 316 guri de foc. Forţele otomane au fost evaluate la 35.000 – 40.000 de oameni, după unele surse, iar după altele la 50.000 oameni cu peste 100 de tunuri. Conducerea operaţiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna a fost încredinţată domnitorului Carol I, şef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov

· 1878: Agenția diplomatică română de la Viena este ridicată la rangul de legație; prima legație a României în străinătate.Ion Bălăceanu devine primul ambasador român în străinătate. Ion Bălăceanu (n. 25 ianuarie 1828, București — d. 22 decembrie 1914, Nice, Franța) a fost un 0m politic, ambasador și ministru de externe român, bunicul patern al lui Constantin Bălăceanu-Stolnici. A fost fiul natural al fostului domn Alexandru Ghica (1834-1842) şi al Mariei Al .Văcărescu, căsătorită cu Constantin Bălăceanu. Părintele său legitim, Constantin Bălăceanu, îndeplinise o serie de importante funcţii, între care aceea de ministru al Justiţiei, dar se pare că era un personaj destul de şters. Este autorul unui document de mare importanţă istorică pentru cunoaşterea şi interpretarea unor evenimente din a doua jumătate a secolujlui XIX, în care a fost direct implicat –Memoriile sale politice şi diplomatice.

· 1919: Trupe ale infanteriei marine americane invadeaza Hondurasul.

· 1924: Are loc primul incident al rebeliunii bolșevice de la Tatar-Bunar la Nicolaevca, jud.Ismail, România Mare. La 11 septembrie 1924 are loc primul incident al rebeliunii bolșevice de la Tatar-Bunar, în localitatea Nicolaevca din sudul Basarabiei, România Mare. Un grup înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias Kolțov, a comis un atac banditesc. „Rebeliunea“, care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat treptat în jafuri, tâlhării, omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici. Grupul înarmat avea acţiuni coordonate de centrul revoluţionar din Odesa şi a atacat tîrgul Nicolaevca, jud. Ismail, tăind firele telefonice, omorînd primarul şi doi jandarmi, incendiind clădiri publice, difuzînd manifeste prin care îndemnau populaţia să se ridice la luptă revoluţionară. Au urmat faza culminantă a rebeliunii în localitatea Tatar-Bunar, Basarabia. În timpul acestor evenimente, dintre membrii Comitetului de partid din sudul Basarabiei, au fost uciși: Andrei Kliușnikov, Ivan Bejanovici, Ivan Dobrovolski, iar Iustin Batișcev a fost arestat. La 19 septembrie, după trei zile de lupte între rebeli și forțele de ordine, au fost arestate circa 1 600 de persoane, urmînd să fie judecate 489 de persoane, de unde și denumirea procesului judicciar de procesul celor 500, desfășurat în perioada 24 august-2 decembrie 1925 la Tribunalul Militar al Corpului 3 Armată din România. În conformitate cu acest cadru legal au fost condamnate 85 din cei 287 de acuzați. Iustin Batișcev a primit cea mai severă pedeapsă – muncă silnică pe viață; Nichita Lisovoi și Leonte Țurcan au fost condamnați la 15 ani muncă silnică, trei inculpați la câte 10 ani, alți douăzeci la 5 ani închisoare, iar restul inculpaților la închisoare pe termene diferite între 1-3 ani; alți 202 inculpați au fost achitați.

· 1940: S-a dizolvat Partidul Națiunii – partid "unic și totalitar" sub conducerea supremă a regelui Carol al II-lea.

· 1943: In timpul celui de - Al Doilea Razboi Mondial, trupele germane ocupa Corsica si regiunea Kosovo - Metohija.

· 1944: Ofensiva trupelor germano-ungare în retragere, în zonele Crișana și Banat.

· 1945: Între 11 septembrie - 2 octombrie 1945 au loc, la Londra, convorbiri între miniștrii de Externe britanic, sovietic și american. În privința României se decide reorganizarea guvernului Groza, prin includerea a câte unui reprezentant din Partidul Național Țărănesc și din Partidul Național Liberal, după care "noul" guvern urma să organizeze alegeri libere.

· 1989: Ungaria anunță că refugiații est-germani, care au fost adăpostiti în tabere temporare, sunt fost liberi să plece în Germania de Vest „capitalista”. Acest moment istoric a fost pregatit anterior de mai multi pasi facuti de conducerea Ungariei: In ziua de 27 iunie 1989, miniştrii de externe austriac şi maghiar au taiat gardul de sârmă ghimpată de la graniţa dintre cele două ţări în Sankt Margarethen/Sopronkőhida, iar la 19 august frontiera a fost deschisa simbolic timp de trei ore, în acelasi punct, pentru un asa zis „Picnic Pan-european“. Peste 600 de cetăţeni din Germania de Est au profitat de ocazie pentru a trece graniţa, iar grănicerii maghiari nu au intervenit. Astfel, s-a ajuns la momentul 11 septembrie, cand guvernul maghiar a anunţat că refugiaţii est-germani nu vor fi repatriaţi, ci lăsaţi să meargă în Vest. Imediat dupa acest anunt, 13.000 de cetateni est-germani au trecut prin Ungaria în Austria, apoi în Germania de Vest, parasind „lagarul socialismului victorios”. Astfel, Cortina de Fier instituita de ocupantii sovietici, a carei denumire a intrat în limbajul curent în urma celebrului discurs al lui Churchill din 5 martie 1946, a cazut in Ungaria.
Dupa doua luni, pe 9 noiembrie, avea sa cada si Zidul Berlinului.

· 1991: George W. Bush Senior a anuntat existenta Noii Ordini Mondiale ( New World Order) si ca aceasta este un succes.

· 2001: Lucrarea lui Constantin Brâncusi “Cocosul salutând soarele” a fost expusa, pentru prima data în România, eveniment dedicat “Anului Brâncusi”. „Sculptura mea Cocoşul nu mai este cocoş; iar Pasărea măiastră nu mai este o pasăre: au devenit simboluri. Eu am căutat mereu naturalul, frumosul primar şi direct, nemijlocit şi etern!… Doresc ca Păsările şi Cocoşii mei să umple odată întreg Universul şi să exprime marea Eliberare!…
Păsările măiestre zboară, însă Cocoşii cântă!…”

· 2001: Peste 3.000 de oameni își pierd viața în atacurile teroriste din 11 septembrie din SUA. Atentatele teroriste, de o amploare fără precedent, de la New York și Washington, DC; au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center (WTC) din New York și o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C. (ce adăpostește Departamentul Apărării și Statul Major General al Forțelor Armate ale SUA). Ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret prezidențial, Ziua patrioților. Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supraviețuitori ai zborurilor. În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii. Majoritatea covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel puțin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urma prăbușirii World Trade Center. Unele burse americane de acțiuni au rămas închise în toată săptămâna atacurilor, și au anunțat pierderi enorme după redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene și de asigurări. Distrugerea spațiilor de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower Manhattan. Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea teroriști al-Qaeda, și adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte țări și-au întărit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor de aplicare a legii.

· 2007: Rusia a testat cu succes cea mai puternica bomba non nucleara din lume, supranumita „tatal tuturor bombelor”,de patru ori mai puternica decat MOAB americana, botezata „mama tuturor bombelor”. Bomba continea 7,1 tone dintr-un tip nou de exploziv echivalent cu 44 tone de TNT. Prin comparatie, bomba americana care foloseste 8 tone de explozibil, echivalent ca putere cu 11 tone de TNT. Raza de distrugere a bombei rusesti este de 300 metri, dublu in comparatie cu cea americana, si are 0,3% din puterea bombei atomice de la Hiroshima (care a avut echivalentul a 13000 tone TNT si a emis in plus si radiatii devastatoare.

· 2009: Preşedintele comunist în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi-a anunţat oficial demisia. Liberalul Mihai Ghimpu (foto), numit în funcția de președinte al Parlamentului pe 28 august, a devenit președinte interimar al acestei tari.

· 2013: Un lanț uman pentru independența Cataloniei, cu o lungime de 400 km, este organizat de Assemblea Nacional Catalana. Adunarea Nationala Catalana este o organizație naționalista separatista, al carei principal obiectiv este obținerea independenței politice a Cataloniei, fața de Spania.

Nașteri

* 1476: Louise de Savoia (11 septembrie 1476 – 22 septembrie 1531) a fost o nobilă franceză, ducesă de Auvergne și Bourbon, Ducesă de Nemours, mama regelui Francisc I al Franței. Ea a fost activă politic și a servit ca regentă a Franței în 1515, în 1525–1526 și în 1529.

Louise de Savoia s-a născut la Pont-d'Ain, a fost fiica cea mare a lui Filip al II-lea, Duce de Savoia și a primei soții a acestuia, Margaret de Bourbon. Fratele ei, Filiberto al II-lea de Savoia, i-a succedat tatălui lor ca șef al Casei de Savoia și conducător al ducatului. El a fost succedat de fratele lor vitreg, Carol al III-lea, Duce de Savoia.

Louise de Savoia și soțul ei jucând șah.

Pentru că mama lor a murit când Louise avea numai șapte ani, ea a fost crescută de Anne de Beaujeu,^[1] care era regentă a Franței pentru fratele ei Carol al VIII-lea. La castelul Amboise ea a întâlnit-o pe Margaret de Austria, care a fost logodită cu tânărul rege și cu care Louise va negocia pacea câțiva ani mai târziu.^[2]

La vârsta de 11 ani, la 16 februarie 1488, la Paris, Louise s-a căsătorit cu Charles, Conte de Angoulême, care avea 29 de ani. Totuși, ea a înveput să trăiască cu soțul ei după ce a împlinit 15 ani.^[2] În ciuda faptului că soțul ei a avut două metrese, mariajul nu a fost unul nefericit^[3] și ei au împărțit dragostea pentru cărți.

Metresa soțului ei era Antoinette de Polignac, Dame de Combronde, cu care el avea două fiice nelegitime, Jeanne de Angoulême și Madeleine. Antoinette a devenit doamna de onoare și confidenta ei. Copiii ei au fost crescuți împreună cu cei ai Louisei.^[4] Charles a avut o altă fiică nelegitimă, Souveraine, cu Jeanne le Conte, care de asemenea a locuit la castelul Angoulême. Mai târziu, Louise va aranja căsătorii pentru copiii nelegitimi ai lui Charles.^[2]

Primul lor copil, Marguerite, s-a născut la 11 aprilie 1492; al doilea copil al lor, Francis, s-a născut la 12 septembrie 1494.

Când soțul ei s-a îmbolnăvit în iarna anului 1495, ea l-a îngrijit și a suferit mult când el a murit la 1 ianuarie 1496.

După decesul regelui Ludovic al XII-lea al Franței la 1 ianuarie 1515, fiul ei Francis a devenit rege al Franței. La 4 februarie 1515, Louise a fost numită Ducesă de Angoulême și la 15 aprilie 1524, Ducesă de Anjou.

Louise de Savoia a rămas activ politic în numele fiului ei, în special în primii ani ai domniei sale. În timpul absențelor sale, ea a acționat în calitate de regent în numele lui. Louise a servit ca Regent al Franței în 1515, în timpul războiului regelui în Italia, și din nou în 1525-1526, când regele era în război și în timpul ce a fost luat prizonier în Spania.

Ea a inițiat relații de prietenie cu Imperiul Otoman prin trimiterea unei misiuni la Suleiman Magnificul solicitând asistență, dar misiunea s-a pierdut pe drum în Bosnia.^[6] În decembrie 1525, a fost trimisă a doua misiune, condusă de Jean Frangipani, care a reușit să ajungă la Constantinopol, capitala otomană, cu scrisori secrete care solicitau eliberarea regelui Francisc I și un atac asupra Habsburgilor. La 6 februarie 1526, Frangipani s-a întors cu un răspuns pozitiv de la Suleiman, reprezentând primul pas pentru alianța franco-otomană.^[6]

Louise a fost principalul negociator în Tratatul de la Cambrai între Franța și Sfântul Imperiu Roman, încheiat la 3 august 1529. Tratatul, denumit "Pacea doamnelor" a pus capăt celui de-al doilea război italian între dinastia Valois și dinastia Habsburg. Temporar tratatul a confirmat hegemonia habsburgică în Italia și a fost semnat de Louise de Savoia pentru Franța și cumnata ei, Margareta de Austria, pentru Sfântul Imperiu Roman.

Louise de Savoia a murit la 22 septembrie 1531, la Grez-sur-Loing. Rămășițele ei au fost înmormântate la biserica Saint-Denis din Paris. După moartea ei, teritoriile, inclusiv Auvergne, au ajuns în posesia Coroanei franceze. Prin fiica ei Margaret de Angoulême și nepoata ei Jeanne d'Albret, ea este si străbuna regilor Bourbon din Franța, strănepotul ei, regele Henric de Navara, reușind să devină regele Franței sub numele de Henric al IV-lea al Franței.

Louise de Savoia

Tată

Filip al II-lea, Duce de Savoia

Mamă

Margaret de Bourbon

Căsătorit(ă)	Charles de Orléans
Urmași Marguerite d'Angoulême Francisc I al Franței

· 1522: S-a nascut Ulisse Aldrovandi (Ulysses Aldrovandus), medic italian și naturalist reprezentant al Renasterii, unul din întemeietorii zoologiei moderne; (d. 4 mai 1605). În 1549 este acuzat de erezie şi întemniţat la Roma pentru 18 luni. În perioada acestei s detenţii, Aldrovandi face descoperiri in domeniul botanicii, zoologiei si geologiei. Unii istorici il consideră primul care a utilizat termenul „geologie”.

· 1524:

Pierre de Ronsard

Pierre de Ronsard (n. 11 septembrie 1524,^[2] La Possonnière castle[*], Franța – d. 27 decembrie 1585,^[2]^[3]^[4] La Riche, Franța) a fost un poet francez.

A fost poetul Curții, foarte apreciat de rege datorită ideilor sale în favoarea politicii reginei-mamă contra hughenoților, exprimate în opera sa Discours de la Misère de ce Temps (1562-1563) și s-a bucurat de o poziție privilegiată: aceea de a sta în dreapta suveranului.

Când în 1547 sosește la Paris, va crea în jurul său o școală poetică, urmând a fi cunoscută în epocă sub denumirea de Pleiada maestrului Ronsard, în care activau Jean Dinemandi, zis Dorat, Pontus de Tyard, și, nu în ultimul rând, Remi Belleu.

Maestrul Ronsard avea un proiect literar măreț, La Franciade, o epopee dedicată însuși regelui, dar, după moartea acestuia, survenită la 1574, poetul avea să își piardă întreaga inspirație.

În tot timpul festivităților s-a aflat la Curte, elogiindu-l pe rege în versuri și sonete, compuse pe placul invitaților. Din nefericire, el nu avea cum să audă aprecierile celor prezenți, suferind de surzenie

Moartea Mariei Cum vezi în creangă roza în haina-i veșnic nouă, În tinerețea lumii de Mai, prin alte flori, Și cerul gelozind-o de viile-i culori, Când zorile o scaldă cu lacrime de rouă;

Corola-i poartă gingaș iubirea triumfală; Îmbălsămând grădina cu-arome dulci și moi: Dar sub arșița dură, sub grindină și ploi, Tânjește-ncet și moare, petală cu petală,

Tot astfel în avântu-ți de-ntâia tinerețe, Când lut și cer cinstitu-au suava-ți frumusețe, Ți-a fost tăiat de parcă al vieții fraged fir.

La groapa ta primește-mi a lacrimii ardoare, Și vasul plin cu lapte, și-acest belșug de floare, Ca trupul tău să fie și mort un tandafir.

Traducere: Nicu Porsenna

Ferice clipa Ferice clipa unică din viață, Și loc, și timp când ochii-ți m-au ucis, Ori barem m-au zvârlit într-un abis, Și-acolo m-am făcut un sloi de gheață.

Ci drept e că trupeasca trăsătură O am mereu, dar sufletu-mi fugit Trăiește-n tine ca-n sălaș iubit, Și m-a lăsat azi singur în natură.

Când galeș uneori întorci spre mine Focoșii ochi, simt cum îmi curge-n vine Un râu de flăcări ce-mi dă viață iar,

Și moaie frigul care-n sânge-l port; Dar ușurarea-i slabă și-n zadar, Căci fără suflet eu rămân tot mort.

Traducere: Nicu Porsenna

Pierre de Ronsard

· 1611: Henri de la Tour d'Auvergne, Viconte de Turenne, mareșal al Franței (d. 1675)

· 1656: Ulrica Eleonora a Danemarcei (11 septembrie 1656 – 26 iulie 1693) a fost regină a Suediei ca soție a regelui Carol al XI-lea al Suediei.

Ulrica, prințesă a Danemarcei, portret de Pierre Signac

Ulrica a fost fiica regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și a reginei Sophie Amalie de Braunschweig-Lüneburg. În 1675 ea a fost logodită cu regele Carol al XI-lea al Suediei. În timpul războiului scandinav dintre Danemarca și Suedia din 1675-1679 ea a fost încurajată să rupă logodna și a fost considerată o posibilă mireasă pentru împăratul Leopold I, însă ea a refuzat să rupă logodna. În timpul războiului din 1675-1679 Ulrica și-a amanetat bijuteriile și chiar inelul de logodnă pentru a avea grijă de prizonierii suedezi de război.

S-a căsătorit cu Carol la 6 mai 1680. Au avut șapte copii dintre care numai trei au supraviețuit:

Hedwig Sophia, mai târziu Ducesă de Holstein-Gottorp (1681–1708)
Regele Carol al XII-lea (1682–1718)
Gustav (1683–1685)
Ulrik (1684–1685)
Frederick (1685–1685)
Carol Gustav (1686–1687)
Regina Ulrica Eleonora (1688–1741)

Ulrica Eleonora de David Klöcker Ehrenstrahl.

Ulrica Eleonora a fost descrisă ca fiind frumoasă și a fost primită cu entuziasm de publicul din Stockholm și Suedia, în principal, pentru că a fost văzută ca o speranță de pace între cele două țări. Potrivit legendei, soțul ei a fost infidel, lucru neobișnuit pentru acea vreme; când a murit, el i-a spus mamei sale că nu a mai fost fericit după moartea soției lui. Se spune, de asemenea, că regele Carol avea o natură rece și era incapabil să-și arate dragostea pe care o simțea pentru ea, și mai presus de toate, era sub influența puternică a mamei sale, Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp, care nu a cedat poziția de regină nurorii sale.

În timp ce suspiciunea dintre Danemarca și Suedia care a provocat războiul scandinav a persistat, Hedwig Eleonora (și, de asemenea, guvernul) nu s-a împăcat cu ideea ca fiul ei să se căsătorească cu o prințesă daneză. Ca să le facă pe plac și să le dovedească că ea nu avea nici o influență asupra lui, regele se referea întotdeauna la Ulrica ca "soția mea" și își numea mama "regina". Conștienți de acest lucru, ambasadorii străini, atunci când aduceau omagiu lor membrilor familiei regale, o vizitau mereu pe Hedwig Eleonora în primul rând și apoi pe Ulrica Eleonora.

Sub umbra soacrei ei, Ulrica nu a fost niciodată fericită sau cel puțin viața ei de la curte nu a fost fericită. Pe de altă parte s-a spus că viața ei privată cu regele și copiii ei a fost una foarte fericită. Cele mai plăcute momente erau atunci când sora și cumnatul ei, Ducele și Ducesa de Holstein-Gottorp veneau în vizită și zilele în care ea, soțul ei și copiii vizitau palatul Karlberg, pe care soțul ei îl folosea drept loc de relaxare. La Karlberg ea se bucura de viața simplă departe de curte și îi plăcea să picteze.

Ulrica era interesată dans și de teatru, ea chiar jucând în piese alături de doamnele de la curte. Printre nobilii care participau la performanțele ei de amatoare se afla și faimoasa Aurora Königsmarck împreună cu sora ei, Amalia Wilhelmina Königsmarck. Printre doamnele de onoare erau surorile De la Gardie, cântăreața Ebba Maria și poeta Johanna Eleonora.

În 1690, soțul ei a numit-o regentă în cazul în care el ar fi murit în timpul minoratului fiului său. Din cauza sănătății ei și a nașterilor frecvente, ea a refuzat. A murit trei ani mai târziu după ce și-a petrecut iarna 1692-93 în pat. La numai o lună după decesul ei, soțul ei s-a referit la ea numind-o regină.

Ulrica Eleonora

Părinți	Frederic al III-lea al Danemarcei Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg
Frați și surori	Prințesa Frederica Amalia a Danemarcei Prințesa Ana Sofia a Danemarcei Prințesa Wilhelmina Ernestine a Danemarcei Prințul George al Danemarcei Ulrik Frederik Gyldenløve[*] Christian al V-lea al Danemarcei
Căsătorită cu	Carol al XI-lea al Suediei
Copii	Hedvig Sophia, Ducesă de Holstein-Gottorp Carol al XII-lea al Suediei Ulrika Eleonora, regină a Suediei

* 1679: Leopold Louis de Lorena (11 septembrie 1679, Innsbruck – 27 martie 1729, Lunéville), supranumit cel Bun, a fost Duce de Lorena și de Bar din 1690 până la moartea sa.

Leopold Joseph Charles Dominique Agapet Hyacinthe a fost fiul cel mare al lui Carol al V-lea, Duce de Lorena și a soției acestuia, Eleanor de Austria, sora vitregă a împăratului Leopold I.

În momentul nașterii lui Leopold, Lorena și Bar erau ocupate de regele Ludovic al XIV-lea al Franței, obligând pe părinții acestuia să plece în exil în Austria, unde ai au trăit sub protecția împăratului. Prin urmare, Leopold s-a născut la palatul din Innsbruck și a primit primul său nume în onoarea împăratului. Leopold a crescut la Innsbruck, în timp ce tatăl său s-a angajat în apărarea Vienei împotriva turcilor.

În 1690, tatăl său a murit și tânărul Leopold în vârstă de 11 ani a moștenit ducatele încă ocupate. Mama lui, în încercarea de a îndeplini ultimele dorinte ale soțului ei de a prelua ducatele de sub ocupația franceză, a apelat la Reichstag în Regensburg pentru a-l restabili pe fiul ei în Lorena. Leopold a fost trimis la Viena pentru a primi o educație militară sub supravegherea împăratului. La Viena, a crescut împreună cu verii săi, Arhiducele Joseph și Carol, ambii viitori împărați. Leopold a fost creat Cavaler al Ordinului Lâna de Aur în acel an.

Ca și tatăl lui înaintea sa, el a intrat în armata imperială și, la vârsta de 18 ani, a luat parte la Asediul de la Timișoara în 1694. Trei ani mai târziu, el a primit comanda armatei de pe Rin.

Leopold, Duce de Lorena

În 1697, Războiul de Nouă Ani s-a sfârșit cu semnarea Tratatului de la Ryswick la 30 octombrie 1697.

Tratatul a restituit ducatele de Lorena și Bar Casei de Lorena, în conformitate cu speranțele mamei lui Leopold; ea a murit patru zile mai târziu la Viena. La 17 august 1698, Ducele Lepold și-a făcut o intrare triumfătoare în capitala sa Nancy. El a reconstruit și repopulat ducatul său afectat de război, încurajând imigrarea. La sfârșitul domniei sale ducatul era sigur și prosper.

În politica externă, Leopold a încercat să continue relații bune cu Franța pentru a potoli setea puternicului său vecin. La 13 octombrie 1698 la Palatul Fontainebleau Leopold s-a căsătorit cu Élisabeth Charlotte d'Orléans, nepoata regelui Ludovic al XIV-lea, care i-a oferit o zestre de 900.000 de livre ducelui fără bani. Elisabeth Charlotte s-a dovedit a fi o mamă grijulie și a dat naștere la treisprezece copii, dintre care cinci au atins vârsta adultă. Trei dintre ei au murit într-o săptămână, în mai 1711 din cauza unui focar de variolă la Château de Luneville, reședința de la țară a ducilor de Lorena.

În ciuda încercărilor diplomatice ale lui Leopold, capital sa, Nancy, a fost ocupată de trupe străine în timpul Războiului Succesiunii Spaniole (1700–1713). Temându-se pentru familia lui, Leopold a mutat curtea la Château de Luneville, pe care Leopold l-a reconstruit ca pe un "Versailles al Lorenei". Aici s-a născut primul copil al lui Leopold în 1700.

Soția lui Leopold, Élisabeth Charlotte de Orléans

În 1703, Ducele a introdus Codul lui Léopold care reglementa guvernarea ducatului. A încercat s-o instaleze pe fiica sa ce mare, Elisabeth Charlotte, ca stareță de Remiremont însă a eșuat din cauza opoziției Papei Clement al XI-lea.

Mariajul lui Leopold s-a tulburat în 1706, când a avut-o ca amantă pe Anne-Marguerite de Lignéville, Prințesă de Beauvau-Craon și i-a îmbogățit întreaga ei familie. Cu toate acestea, Elisabeth Charlotte, în urma sfatului mamei sale, a tăcut.

În 1708, Leopold a pretins ducatul de Montferrat cum era ruda cea mai apropiată a vărului său, Charles IV Gonzaga, Duce de Mantua, și care a fost detronat și apoi a murit fără moștenitori pe linie masculină. Împăratul promisese totuși Montferrat Ducelui de Savoia însă dorind să compenseze Casa de Lorena, el a dat Ducat de Teschen din Silezia lui Leopold.

În 1710, Leopold și soția sa au vizitat Parisul pentru a participa la căsătoria nepoatei Elisabetei Charlotte, Marie Louise Elisabeth cu Ducele de Berry, nepot al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței.

În 1721, Leopold a aranjat pentru fiul și moștenitorul său, Leopold Clement, să primească o educație la Viena. De asemenea, el intenționează să lege relații cu Arhiducesa Maria Tereza, moștenitoarea împăratului Carol al VI-lea. Leopold Clement a murit la scurt timp la Lunéville și în locul lui, fiul cel mic Francisc Ștefan a plecat la Viena, unde s-a căsătorit cu Maria Tereza. Francisc ar deveni împărat și urmașii lui, Casa de Habsburg-Lorena, vor conduce Austria până în 1918.

În 1725, Leopold a încercat s-o căsătorească pe fiica sa Anne Charlotte cu tânărul rege Ludovic al XV-lea, însă Louis Henri, Duce de Bourbon, pe atunci prim-ministru, s-a opus uniunii cu un descendent al unui rival al Casei de Orléans. Apoi, Elisabeth Charlotte a încercat să aranjeze căsătoria fiicei sale cu vărul ei primar, care devenise văduv de puțin timp, Louis, Duce de Orléans, însă Louis a refuzat. Toate propunerile sale de căsătorie au fost fie ignorate, fie refuzate; mai târziu Anne Charlotte a devenit stareță a mănăstirilor Remiremont și Essen.

În martie 1729, Leopold s-a îmbolnăvit în timp ce se plimba la Château at Ménil în apropiere de Lunéville. S-a întors la Lunéville unde a murit la 27 martie, la 49 de ani.

Leopold

Duce de Lorena, Bar și Teschen

Părinți	Carol al V-lea de Lorena^[1] Eleonora Maria Josefa de Austria^[1]
Frați și surori	Charles Joseph of Lorraine[]^[1] Frans II Jozef van Lotharingen[] Joseph of Lorraine[*]
Căsătorit cu	Élisabeth Charlotte de Orléans
Copii	Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Élisabeth Thérèse, regină a Sardiniei Prințul Charles Alexander de Lorena

* 1747: Landgraful Frederic al III-lea de Hesse-Kassel (11 septembrie 1747 – 20 mai 1837), născut Prințul Frederic de Hesse, a fost membru al Casei de Hesse-Kassel și general danez.

A fost fiul cel mic al lui Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Cassel și a Prințesei Mary a Marii Britanii. A fost ultimul nepot în viață a regelui George al II-lea al Marii Britanii; a murit cu o lună înainte ca verișoara sa Victoria a Regatului Unit să acceadă la tron.

Tatăl său, atunci prinț ereditar (a domnit din 1760 și a murit în 1785) și-a părăsit familia în 1747 și s-a convertit la catolicism; în 1755 căsătoria s-a înheiat oficial. Tânărul prinț Frederic, împreună cu cei doi frați ai lui mai mari, au rămas cu mama lor și curând s-au mutat în Danemarca, la mătușa maternă Louise a Marii Britanii, care a murit în 1751. Cei doi frați ai lui s-au căsătorit cu prințese daneze, verișoarele lor primare, în 1763 și 1766. Numai fratele cel mare s-a întors în Kassel în 1785 când a devenit landgraf.

S-a căsătorit cu Prințesa Caroline de Nassau-Usingen (1762-1823), moștenitoarea unei bogate familii căreia linia masculină s-a stins. În 1781 el a cumpărat de la fratele său Carl castelul Rumpenheim, care a devenit reședința familiei. Descendenții săi sunt cunoscuți ca ramura Hesse-Kassel-Rumpenheim a Casei de Hesse, una din cele două ramuri care a supraviețuit până în prezent.

Copii:

Wilhelm (24 decembrie 1787 - 5 septembrie 1867), căsătorit cu Louise Charlotte a Danemarcei (1789–1864); a fost tatăl Louisei de Hesse-Kassel, soția regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.
Karl Friedrich (9 martie 1789 - 10 septembrie 1802)
Friedrich Wilhelm (24 aprilie 1790 - 25 octombrie 1876)
Ludwig Karl (12 noiembrie 1791 - 12 mai 1800)
Georg Karl (14 ianuarie 1793 - 4 martie 1881)
Luise Karoline Marie Friederike (9 aprilie 1794 - 16 martie 1881)
Marie Wilhelmine Friederike (21 ianuarie 1796 - 30 decembrie 1880), căsătorită cu Georg, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz (1779–1860)
Augusta Wilhelmine Luise (25 iulie 1797 - 6 aprilie 1889), căsătorită cu Prințul Adolphus, Duce de Cambridge (1774–1850)

Prințul Frederic

Landgraf Frederic de Hesse-Cassel

Părinți	Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Cassel Prințesa Mary a Marii Britanii
Frați și surori	Wilhelm I Carol de Hesse
Căsătorit cu	Prințesa Caroline de Nassau-Usingen
Copii	Landgraf Wilhelm de Hesse-Kassel Karl Friedrich Friedrich Wilhelm Ludwig Karl Georg Karl Luise Karoline Marie Friederike Maria, Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz Prințesa Augusta, Ducesă de Cambridge

· 1751: Prințesa Marie Charlotte Amalie Ernestine Wilhelmine Philippine de Saxa-Meiningen (germană Marie Charlotte Amalie Ernestine Wilhelmine Philippine, Prinzessin von Sachsen-Meiningen) (11 septembrie 1751 – 25 aprilie 1827) a fost membră a Casei de Saxa-Meiningen și prințesă de Saxa-Meiningen prin naștere. Prin căsătoria cu Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg a devenit membră a Casei de Saxa-Gotha-Altenburg și ducesă consort de Saxa-Gotha-Altenburg.
Charlotte a fost primul copil al lui Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen și a celei de-a doua soții a acestuia, Charlotte Amalie de Hesse-Philippsthal. Charlotte a fost sora mai mare a lui Karl Wilhelm, Duce de Saxa-Meiningen și George I, Duce de Saxa-Meiningen.

La Meiningen la 21 martie 1769, Charlotte s-a căsătorit cu Prințul Ereditar Ernst de Saxa-Gotha-Altenburg (mai târziu Ducele de Saxa-Gotha-Altenburg). Cuplul a avut patru fii:

Ernest (n. Gotha, 27 februarie 1770 – d. Gotha, 3 decembrie 1779).
Emil Leopold August, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (n. Gotha, 23 noiembrie 1772 – d. Gotha, 27 mai 1822), cunoscut drept Augustus.
Frederic al IV-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (n. Gotha, 28 noiembrie 1774 – d. Gotha, 11 februarie 1825).
Ludwig (n. Gotha, 21 octombrie 1777 – d. Gotha, 26 octombrie 1777).

Soțul Charlottei era privit ca un monarh luminat și un mare patron al artelor și științelor. El a fost asistat de soția sa, Charlotte.

Prințesa Charlotte de Saxa-Meiningen

Ducesă de Saxa-Gotha-Altenburg

Părinți	Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen Charlotte Amalie de Hesse-Philippsthal
Frați și surori	Amalia van Saksen-Meinigen[] Princess Louise of Saxe-Meiningen[] Karl Wilhelm, Duce de Saxa-Meiningen Georg I, Duce de Saxa-Meiningen
Căsătorită cu	Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg
Copii	Ernest, Prinț Ereditar de Saxa-Gotha-Altenburg Augustus Frederic IV Prințul Ludwig

· 1771: Mungo Park, explorator scoțian (d. 1806)

· 1798: S-a născut Franz Ernst Neumann, fizician şi matematician, considerat fondatorul fizicii matematice (m. 23 mai 1895).

· 1816: Carl Zeiss (n. 11 septembrie 1816, Weimar – d. 3 decembrie 1888, Jena) a fost un inginer mecanic și un întreprinzător german. El a întemeiat în noiembrie 1846 Firma Carl Zeiss. Zeiss a adunat un grup de opticieni și producători de sticlă, specialiști și teoreticieni talentați, pentru a remodela majoritatea aspectelor legate de producția de instrumente optice. Colaborarea cu Ernst Karl Abbe a revoluționat teoria optică și designul microscoapelor. Încercarea lor de a extinde progresele a ajuns la fabricarea sticlei optice în întreprinderile lui Otto Schott. Firma Carl Zeiss a crescut și a devenit una dintre cele mai mari și mai respectate companii de optică din lume

Carl Zeiss

Carl Zeiss a fost al cincilea născut într-o familie cu 12 copii, din care au rămas numai 6 în viață. Mama sa, Johanna Antoinette Friederike (1786–1856), a fost fiica cea mai mică a avocatului Johann Heinrich Schmith din Buttstädt. Printre strămoșii lui Carl Zeiss se numără o serie de juriști și teologi, sau personalități precum Christiane Vulpius, soția lui Goethe, medicul Christoph Wilhelm Hufeland și poetul Jean Paul. Tatăl lui Carl Zeiss a fost Johann Gottfried August Zeiss (1785–1849) din Rastenberg, care avea un atelier unde producea obiecte de artă. Cei doi frați mai mari ai săi au urmat cursurile unui gimnaziu și ulterior au studiat filologie și istorie, pe când Carl, care a suferit de pe urma hernii, a terminat gimnaziul și a studiat științele naturale. Deja în perioada studiului era interesat de tehnică, matematică și mecanică. El întrerupe studiul și termină în 1834 Mecanica la Universitatea din Jena. Zeiss a fost timp de 4 ani ucenic la dr. Friedrich Körner (1778–1847), care producea în atelierul său ustensile pentru Goethe. În perioada acea au apărut mașinile și locomotivele cu abur. Între anii 1838 - 1845 a făcut călătorii de studiu audiind cursuri la politehnică, și a lucrat în diferite ateliere și fabrici din Stuttgart, Darmstadt, Viena și Berlin. În același timp el era interesat de optică. Printre meritele sale se numără producerea de lentile de calitate superioară și îmbunătățiri tehnice a microscopului.

Microscop, Carl Zeiss (1879)

Primul atelier de lucru al lui Carl Zeiss în centrul orașului Jena, 1847

Carl Zeiss

· 1822: Marea Ducesă Olga Nikolaevna, soția regelui Karl de Württemberg (d. 1892)

· 1853: Katharina Schratt, actriță austriacă și metresa lui Franz Joseph al Austriei (d. 1940)

· 1861: Juhani Aho, scriitor finlandez (d. 1921)

· 1861: Erich von Falkenhayn, șef al statului major german în primul război mondial (d. 1922)
* 1862: William Sydney Porter (n. 11 septembrie 1862, Greensboro, North Carolina - d. 5 iunie 1910, New York City), cunoscut după numele de autor O. Henry, a fost un scriitor american.
O. Henry a fost fiul unui medic, de la vârsta de 16 ani a avut diferite ocupații ca vânzător, cowboy, funcționar la bancă. Fiind acuzat de fraudă fuge în Honduras, fiindu-i soția bolnavă va veni înapoi în SUA, unde va fi mai mulți ani în pușcăria din statul Ohio. Ieșit din închisoare la data de 24 iulie 1901 va începe cariera de jurnalist la „Houston Post” după un timp va înceta activitatea ca jurnalist fiind unul dintre scriitorii cei mai bine plătiți din SUA. El scrie sub pseudonimul „O. Henry” nume care l-a găsit în timpul când era în detenție în „Manualul ajutorului de farmacist”.

„The Four Million” o culegere de povestiri despre păturile sociale mai sărace din New York 1906
„The Caballero's Way” o narațiune din vestul sălbatic, eroul născocit „Cisco Kid” devine o figură legendară într-un serial de televiziune.

O. Henry are darul de a povesti narațiuni scurte din timpurile cotidiene, sub formă de parodii și cu comentarii comice. El fiind un promtor al prozei scurte. Din anul 1919 se acordă premiul „O. Henry” în literatura engleză pentru narațiuni scurte.

O. Henry

· 1875: S-a nascut la Brasov, poetulul şi traducătorul român, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, Stefan Octavian Iosif; (d.22 iunie 1913). Şt. O. Iosif si poetul Dimitrie Anghel au avut o relatie de prietenie benefică pentru literele româneşti. Lucrand impreuna sub pseudonimul A. Mirea, au început să publice lucrări originale şi numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul „Caleidoscop al lui A. Mirea”, volum apărut în 1908 şi comentat de critica şi istoria literară, atât la apariţie, cât şi mai târziu. Din păcate au iubit aceeaşi femeie, pe poeta şi prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Şt.O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910 relaţiile dintre soţi se răcesc şi, în 1911, cei doi divorţează. Şt.O. Iosif moare la spitalul Colțea, in urma unui sifilis agravat de consumul de alcool, interzis în tratamentului acestei boli. Natalia Negru s-a recăsătorit în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereuşite de sinucidere prin împuşcare, după ce îşi împuşcase soţia într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supravieţuit şi a trăit aproape încă 50 de ani.

· 1877: S-a nascut revoluționarul comunist polonez Felix Edmundovici Djerzinski, omul de incredere al lui Lenin, fondatorul politiei politice a statului bolsevic rus „Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevolutiei, speculei si abuzului de putere „( CEKA); (d. 1926). O glumă poloneză de pe la sfârșitul epocii comuniste spunea că „Dzerjinski a meritat un monument, pentru că a fost polonezul care a ucis cel mai mare număr de comunisti”.
* 1880: Infanta María de las Mercedes de Spania (María de las Mercedes Isabel Teresa Cristina Alfonsa Jacinta; 11 septembrie 1880 – 17 octombrie 1904), a fost Prințesă de Asturia toți cei 24 de ani ai vieții ei ca moștenitoare a coroanei Spaniei. A fost fiica cea mare a regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei și a celei de-a doua soții, Maria Christina de Austria.

Prințesa Mercedes împreună cu mama sa regina Maria Christina și cu frații ei, viitorul rege Alfonso al XIII-lea și Infanta Maria Teresa.

Născută la 11 septembrie 1880 la Palatul Regal din Madrid, Prințesa María de las Mercedes a fost fiica cea mare a regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei și a celei de-a doua soții, Maria Christina de Austria.^[1] A fost botezată María de las Mercedes Isabel Teresa Cristina Alfonsa.^[2] Nașa ei a fost regina Isabela a II-a, bunica paternă, care a venit din exil de la Paris pentru a participa la nașterea primului ei nepot.^[3] A fost o mare dezamăgire deoarece familia și națiunea sperau să fie un băiat.^[3] Regina Maria Christina a sugerat să-și numească fiica Mercedes în onoarea primei soții a soțului ei, Mercedes de Orléans.^[1]

Mercedes a fost moștenitoare prezumptivă de la naștere, însă dezamăgirea a fost atît de mare încât inițial a fost tratată numai ca o infantă. Antonio Cánovas del Castillo, pe atunci șeful guvernului, care o displăcea pe Maria Christina și nu voia ca tronul să treacă din nou la o femeie, după dezastruosul regim al Isabelei a II-a, decide să ignore noul născut.^[4] Mătușa paternă a lui Mercedes, Isabella, a deținut titlul de Prințesă de Asturia până când Práxedes Mateo Sagasta, care l-a înlocuit pe Cánovas în funcția de șef al guvernului, a creat presiuni asupra regelui să acorde titlul lui Mercedes, lucru care s-a întâmplat la 10 martie 1881.

La 12 noiembrie 1882, Mercedes are o soră, Infanta Maria Teresa. Mariajul părinților a fost nefericit. Alfonso era căsătorit cu Maria Christina pentru a asigura succesiunea la tron, el nu-și iubea soția și era dezamăgit de nașterea a două fiice, în timp ce avea doi fii nelegitimi. În iulie 1883, Maraia Christina a părăsit curtea Spaniei și a călătorit cu fiicele ei în Austria pentru a-și vizita familia.

În vara anului 1884, starea de sănătate a lui Alfonso al XII-lea s-a deteriorat; el a avut tuberculoză. După o scurtă îmbunătățire, regele în vârstă de 27 de ani a murit la 25 noiembrie 1885, și Mercedes a devenit șeful statului sub regența mamei ei. Totuși nu a fost proclamată regină deoarece mama ei era însărcinată. Nașterea unei alte surori ar fi transformat-o în regină, însă noul născut a fost un băiat care a devenit regele Alfonso al XIII-lea după nașterea sa, la 17 mai 1886. Mercedes a revenit la statutul de moștenitoare prezumptivă, titlul pe care l-a deținut toată viața ei.

Portret al infantei María de las Mercedes în publicația El Gráfico.

Mercedes și-a făcut prima apariție publică la curtea regală de mâna mamei ei, când regina Maria Christina a fost declarată regentă. Educația Prințesei de Asturia și a surorii sale mai mici, Infanta Maria Teresa, a fost limitată la Palatul Regal din Madrid, într-un mediu auster, condus de două văduve: mama lor și mătușa paternă Isabela (ea însăși fostă Prințesă de Asturia).^[5]

Regina și-a crescut cei trei copii foarte strict. În ciuda statutului său constituțional, Mercedes nu a primit o educație care s-o pregătească de guvernare. Ea a primit, în schimb, educația convențională a unei prințese din timpul ei. A primit lecții de pian și de pictură, practici de tricotat și regina și-a implicat fiica în exercitarea atribuțiilor de palat.^[6] O atenție deosebită a fost acordată obedienței și preceptelor religioase.^[6] Mercedes a devenit o tânără timidă și neatrăgătoare. Fizic semăna mai mult cu Habsburgi, datorită feței lungi. Familia a petrecut lunile de vară la Palatul Miramar din San Sebastián.^[5]

În adolescență Mercedes și-a însoțit mama în călătorii peste hotare vizitându-și bunica paternă la Paris, mătușa paternă Maria de la Paz la Munchen și bunica maternă Elisabeth Franziska la Viena.^[7] Situația din Spania s-a complicat cu războiul spaniolo-american din 1898.^[5] Prințesa Mercedes și sora ei au trăit o viață restrictivă. Conservatoarea lor mamă nu le permitea să ia parte la viața socială a nobililor spanioli.^[6] Regina a oferit o petrecere la Palatul Regal pentru a marca debutul în societate a fiicelor ei, la 9 mai 1899, eveniment care a fost amânat din cauza războiului.^[8] La dans, Mercedes s-a îndrăgostit de Prințul Carlos de Bourbon-Două Sicilii; cei doi au dost văzuți frecvent împreună

Prințul Carlos aparținea unei familii regale detronate a celor Două Sicilii și ajunsese în Spania cu câțiva ani mai înainte pentru a urma o carieră militară în armata spaniolă.^[9] Asocierea dintre Prințesa Mercedes și Prințul Carlos nu a fost accidentală. El a fost ales ca un potențial soț atât de regina Maria Christina cât și de Infanta Isabella, care era și mătușa lui și a ei.

S-a considerat extrem de important ca Mercedes să se căsătorească cu un membru al familiei Bourbon, în scopul de a evita o schimbare de dinastie în cazul în care ea și-ar fi succedat fratele. Ca mire, Prințul Carlos a oferit și alte avantaje. Cum el nu aparținea unei familii regale domnitoare, se putea stabili definitiv în Spania și să adopte naționalitatea spaniolă. A trebuit totuși să renunțe la drepturile sale asupra coroanei celor Două Sicilii în momentul în care era al treilea în linie după tatăl și fratele său mai mare.^[10]

Carlos a fost serioas, timid, frumos iar Mercedes a fost atrasă de el.^[9] Logodna a fost anunțată la 14 decembrie 1899. Ea s-a confruntat imediat cu opoziția puternică a partidului liberal, a fracțiunii republicane și a unui spectru larg din societatea spaniolă. Nu era nimic personal împotriva Prințului însuși, dar tatăl său, Contele de Caserta fusese general în ultimul război carlist și a luat parte la jefuirea orașul Cuenca de către trupele carliste.^[11] Exista temerea că acestă căsătorie va avea loc, va aduce partidul carlist prea aproape de tronul Spaniei. Chiar și numele prințului - Carlos - a trezit suspiciuni.^[9] În plus, Casa de Bourbon-Două Sicilii era considerată cea mai conservativă dinastie catolică, lucru îngrijorător pentru partidul liberal.^[9]^[11]

Au existat atacuri împotriva căsătoriei în ziare și proteste pe străzile din Madrid, Sevilla și Granada. Arhiepiscopul de Valladolid, unul dintre prelații cei mai importanți din Spania, a scris o scrisoare reginei avertizând-o asupra consecințelor grave în cazul în care căsătoria va avea loc. Mercedes și-a exprimat frustrarea la opoziția puternică în legătură cu alegerea ei într-o scrisoare trimisă mătușii Paz: "Sunt fericită să mă căsătoresc cu el, dar eu sunt, de asemenea, supărată pe cei care au creat o astfel de mizerie și au făcut-o pe mama să sufer... toate pentru că tatăl lui a luptat alături de don Carlos. Este corect?""^[12]

Controversa a umbrit festivitățile de nuntă.^[13]^[14] În ziua nunții, pe străzile care duc la Palatul Regal, de frica protestatarilor, au fost trimise trupe. Totuși nu au existat incidente majore și ceremonia a avut loc la 14 februarie 1901 la capela Palatului Regal din Madrid.^[13]^[14]

Cuplul a trăit la Palatul Regal din Madrid în apropiere de regina Maria Christina, după dorința reginei.^[15] Mariajul a fost fericit și doi copii s-au născut în scurtă vreme: Prințul Alfonso (1901–1964) și Prințul Fernando (1903–1905).

Însărcinată pentru a treia oară, Mercedes își dorea o fiică după doi fii. În septembrie 1904 ea a împlinit 24 de ani și luna următoare, cu 20 de zile înainte de soroc, Mercedes s-a simțit rău.^[16] A făcut apendicită care inițial a fost prost diagnosticată ca simple crampe intestinale.^[16] S-a instalat peritonita și în primele ore ale zilei de 16 octombrie 1904 Mercedes a născut prematur cel de-al treilea copil, Prințesa Isabella Alfonsa (1904–1985).^[16]

Sănătatea mamei a fost serios compromisă și copilului s-a acordat prea puțină atenție, crezându-se că este un făt mort până când tânărul rege Alfonso a realizat că nou-născutul este viu.^[16] Mercedes a murit a doua zi, la 17 octombrie 1904, înconjurată de familie.^[16]

Cei trei copii ai lui Mercedes au rămas în grija reginei Maria Christina și au crescut la curtea regelui Alfonso al XIII-lea. Fiul cel mare nu a primit titlul de Prinț de Asturia, dar a înlocuit-o pe mama sa ca moștenitor prezumptiv.^[17] Cel de-al doilea fiu al ei a murit anul următor, la vârsta de doi ani. Soțul ei s-a recăsătorit cu Prințesa Louise de Orléans cu care a avut patru copii.

Infanta Mercedes

Prințesă de Asturia

Părinți	Alfonso al XII-lea al Spaniei Maria Cristina de Austria
Frați și surori	Infanta Maria Teresa a Spaniei Alfonso al XIII-lea al Spaniei
Căsătorită cu	Prințul Carlos de Bourbon-Două Sicilii
Copii	Infante Alfonso, Duce de Calabria Infantele Fernando Infanta Isabel Alfonsa

· 1885: S-a născut David Herbert Lawrence, poet, eseist britanic, unul dintre cei mai importanţi şi controversaţi romancieri ai secolului XX (“Amantul Doamnei Chatterley”); (m. 2 martie 1930).
* 1894: Gert Heinrich Wollheim (n. 11 septembrie 1894 – d. 22 aprilie 1974) a fost un pictor expresionist, asociat și cu curentul Noua Obiectivitate (germană Neue Sachlichkeit). Arta sa a fost catalogată drept „degenerată” de către regimul nazist, trei din picturile sale fiind prezentate în expoziția denigratoare Artă degenerată în 1937.

În 1919 a trăit într-o „comună” artistică, la țară. Împreună cu Otto Pankok, pe care îl întâlnise la școala de artă din Weimar, dorea să întemeieze o colonie artistică în Remels (Ostfriesland). La sfârșitul anului 1919 au părăsit amândoi Remels și au mers la Düsseldorf, unde au aderat la gruparea Das Neue Rheinland (traducere aproximativă în română Renania nouă). Din această grupă mai făceau parte și Max Ernst și Otto Dix. Wollheim a devenit în 1920 atât membru al grupării Das Junge Rheinland (traducere aproximativă în română Renania tânără), cât și editor și colaborator la revistele „Der Aktivistenbund”, „Das Ey” (numită după comercianta de artă Johanna Ey) și „Das junge Rheinland”. A fost și co-fondator al coloniei de muncitori „Freie Erde” (tr. română Pământul liber) din Düsseldorf-Eller.

În 1921 s-a căsătorit cu pianista Leni Stein, căreia i-a dedicat ca „zestre” o mapă cu 12 litografii. În 1922 a inițiat împreună cu Adolf Uzarski expoziția „1. Internationale Kunstausstellung” în Düsseldorf și congresul „1. Kongress der Union fortschrittlicher internationaler Künstler” (română Primul congres al Uniunii artiștilor progresiști internaționali). 1924 a fost creat tabloul ulei pe pânză Abschied von Düsseldorf (română Despărțirea de Düsseldorf). În 1925, Wollheim a fost membru al Novembergruppe, în Berlin. În exilul parizian, a fost unul dintre întemeietorii „L'union des artistes libres”.

În 1947 s-a mutat la New York, a devenit cetățean american și s-a căsătorit cu Mona Eisemann, născută Loeb. Cavaler de onoare a fost Leonhard Frank. Wollheim a decedat în 1974.

Expoziții:

1920 Expoziție la galeria Johanna Ey (Düsseldorf)
1993 Retrospectivă: Kunstmuseum Düsseldorf im Ehrenhof 24. Januar bis 18. April 1993
1938 Sunt expuse 3 tablouri în exposiția nazistă „Artă degenerată”
2000 August Macke Haus din Bonn
2001 Galeria Remmert und Barth (Düsseldorf): „Vom Feuerspeienden Berg zum Don Quichote“ [tr. română De la muntele scuipând foc la Don Quixote]

· 1902 - S-a născut Jimmie Davis, cântăreţ şi compozitor country american, de două ori Guvernator al Statului Louisiana.

· 1903: S-a născut Theodor Wiesengrund Adorno, filosof, sociolog şi compozitor german (“Teoria estetică”, “Minima Moralia”, “Metafizică: concept şi problematică”); (m. 6 august 1969). A fost membru al Şcolii de la Frankfurt alături de Max Horkheimer, Walter Benjamin, Herbert Marcuse, Jürgen Habermas şi alţii. De asemenea a fost director muzical la Radio Project.

Theodor W. Adorno

· 1916: Knut Kolsrud, etnolog norvegian (d. 1989)

· 1917: Ferdinand Marcos, politician filipinez, al 10-lea președinte al Filipine (d. 1989)

· 1924: S-a născut in localitatea Valea lui Ion, Bacau, istoricul literar Ion Rotaru; (m. 18 decembrie 2006). A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1948-1952), fiind succesiv asistent, lector, conferentiar (din 1967) si profesor al Universitatii din Bucuresti, vreme de mai multe decenii, indrumand numeroase generatii de studenti. Opera lui Ion Rotaru cuprinde volume precum „Eminescu si poezia populara”, „Analize literare si stilistice”, „O istorie a literaturii romane”, „Valori expresive in literatura romana veche, I-II”, „Forme ale clasicismului in poezia romaneasca pana la Vasile Alecsandri”, „Literatura romana veche”, „Comentarii si analize literare I-II”, „Poezia romana de la al doilea razboi mondial pana in anul 2000”, „Dezvoltarea prozei si dramaturgiei romanesti in a doua jumatate a secolului XX”. Este cunoscut pentru lucrarea “O istorie a literaturii române”, aparute in mai multe volume.

· 1928 - S-a născut Eugenia Todorascu, actriţă, artistă a poporului, laureată al premiului de stat

S-a născut la 11 septembrie 1936 în satul Hlinaia, raionul Slobozia din RSSM într-o familie de ţărani ucraineni. A absolvit şcoala rusă în anul 1954, un an mai tîrziu, cînd avea loc selecţia pentru şcoala teatrală „B. Şciukin” (Studioul Naţional Moldovenesc) de la Moscova, însă una dintre condiţii era - candidatul să cunoască limba moldovenească, astfel Eugenia fusese respinsă de către Comisie. Însă E. Todoraşcu a revenit în sala, unde avea loc examenul şi a insistat să i se dea posibilitatea de a-şi demonstra abilităţile, promiţînd, că va învăţa limba. Ea a uimit Comisia de Admitere, atunci cînd i s-a cerut să improvizeze ceva în cazul în care în faţa ei s-ar afla un şoarece, scena i-a reuşit atît de veridic, încît la ţipetele ei a alergat toată lumea din clădire, inclusiv directorul şi miliţianul, fiind întrebată daca într-adevăr îi este atît de frică de şoareci, ea le-a propus să prindă unul. După absolvirea facultăţii în anul 1960, Eugenia după cum promisese însuşise limba literară, ba chiar atît de bine încît mulţi o invidiau. În acelaşi an îşi începe cariera artistică la teatrul „Luceafărul”, unde activează pe parcursul a 27 de ani (1960-1987). Debutează în anul 1970 în rolul lelei Vera în filmul „Povîrnişul” (reg. I. Burghiu). În anul 1975 i s-a oferit titlul de Artistă a Poporului din RSS Moldovenească. Pe parcursul anilor 1987 -1993 este actriţă la Teatrul Dramatic Rus „A. Cehov”, din anul 1993 — actriţă a teatrului naţional „Mihai Eminescu”. În anul 2003 devine actriţă a Teatrului Dramatic de Stat de pe str. Trandafirilor şi în acelaşi timp profesoară de Arta actorului la Liceul Teatral orăşenesc. A murit la 20 iulie 2010 la Chișinău. Filmografia:
„Povîrnişul”, 1970 –lelea Vera;
„Casa pentru Serafim”, 1973 – Elena Vasilievna;
„Podurile”, 1973 - Catinca;
„Valul verde”, film de scurt metraj,1973 – soţia lui Grădinaru;
„Bărbaţii încărunţesc devreme”, 1974 – Agafia Mînzu;
„Ce-i trebuie omului”, 1975 — Capitolina;
„Nicuşor din tribul TV”, 1975 – Ema Borisovna;
„Nimeni în locul tău””, 1976 -Domnica;
„Trînta”, 1977 - Sevastiţa Guţu;
„Făt- Frumos”, 1977 - mama lui Laur- Balaur;
„Bărbatul de lîngă tine”, 1977 - Мarga;
„Bună ziua, am sosit!”, 1979 – însoţitoare de vagon;
„Pregătirea de examen”, 1979 - mama Catei;
„Marele război mic”, 1980 - săteanca de la gară cu fii săi;
„Vîrsta de trecere”, 1981 - bunica Anuţei;
„Totul putea fi altfel”, 1982 - rol;
„Trece lebăda pe ape” , 1982 –Ana Pajur;
„Prietenie bărbătească”, 1982 – Claudia ;
„Călătoria de nuntă înaintea nunţii”, 1982 –Catinca –rol central;
„Fii Fericită, Iulia”, 1983 - Taisia;
„Cum să devii celebru”, 1984 - mătuşa Chiţa;
„Răsăritul zbuciumat”, 1984 – rol episodic;
„Viaţa şi nemurirea lui Serghei Lazo”, 1985 – rol episodic;
„Pichetul liniştit”, 1985 – Eleonora;
„Corespondentul vostru special”, 1987 − Doriţa;
„Corbii prada n-o împart”, 1988 — rol episodic;
„Adio, viaţă de holtei”, 1989 (film artistic de scurt metraj);
„După cine plînge închisoarea…”, 1991;
„Ricoşeu”, 1997;
„Tangoul deasupra prăpastiei”, 1997;
„Cîinele-lup din neamul Dulăilor Suri”, 2006 — Haigal;

· 1928: Vsevolod Larionov, actor rus de teatru și film
* 1933: Cornel Pelmuș (n. 11 septembrie 1933,^[1] București, România^[1] – d. 24 noiembrie 2017^[2]) a fost un scrimer olimpic român, specializat pe sabie.
* 1935: Gherman Stepanovich Titov (rusă Герман Степанович Титов) (n. 11 septembrie 1935, Verkhneye Zhilino, Ținutul Altai, RSSF Rusă, Uniunea Sovietică - d. 20 septembrie 2000, Moscova, Rusia) a fost un cosmonaut sovietic și al doilea om care a înconjurat Pământul din spațiul cosmic în cadrul misiunii Vostok 2, 6 - 7 august 1961. Misiunea a durat timp de 25,3 ore și Pământul a fost înconjurat de 17 ori pe o traiectorie orbitală. În 1961, Titov a fost decorat cu Ordinul Karl Marx^[3]. Deasemena, în 1961, Gherman Titov a fost decorat cu Ordinul Steaua României. Gherman Titov a decedat în urma unui stop cardiac suferit în cursul unei sesiuni de sauna din apartamentul său de la Moscova, în septembrie 2000. Vezi: NYT, 21 septembrie 2000.

Gherman Titov Герман Титов

· 1935 - S-a născut Ben Hewitt, cântăreţ şi compozitor american.
* 1937: Robert Laurel Crippen (n. 11 septembrie 1937, Beaumont, Texas) este un fost ofițer United States Navy și astronaut american pentru United States Department of Defense și NASA. El a fost pilotul primului zbor al unei navete spațiale în 1981 și a zburat pe post de comandant în alte trei misiuni spațiale. Crippen a fost decorat cu Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale.

El s-a căsătorit cu Pandora Lee Puckett din Miami, Florida. Ra a fost prima femeie de la NASA care a lucrat ca inginer șef al navetelor spațiale Atlantis și Challenger de la Centrul Spațial Kennedy din Florida. El are trei fete dintr-o căsătorie anterioară.

Robert Laurel Crippen

· 1938 - S-a născut Charles Patrick, vocalist american (The Monotones).

· 1939: Josef Jakob, handbalist născut în România

· 1940 - S-a născut Bernie Dwyer, baterist britanic (Freddie & The Dreamers).
* 1940: Brian Russell DePalma (n. 11 septembrie 1940, Newark, New Jersey, Statele Unite ale Americii) este un regizor de film american.
Filmografie:

Carrie (1976),
Dressed to Kill (1980),
Scarface (1983),
The Untouchables (1987),
Carlito's Way (1993),
Mission: Impossible (1996),
Femeia fatală (2002),
The Black Dahlia (2006)

Brian Russell DePalma
Brian De Palma în Venice, 2007

* 1941: Constantin Gaindric (n. 11 septembrie 1941) este un specialist moldovean în domeniul matematicii și informaticii, care a fost ales ca membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei

· 1943 - S-a născut Mickey Hart, baterist şi compozitor american (Grateful Dead).
* 1944: Serge Haroche (n. 11 septembrie 1944, Casablanca, Maroc) este un fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2012, împreună cu David J. Wineland, pentru „metode experimentale inovative care permit măsurarea și manevrarea sistemelor cuantice individuale”.^[4]^[5]^[6]^[7] Haroche a dezvoltat o metodă bazată pe capcanele Paul pentru măsurarea fotonilor capturați trimițând atomi în locul în care se află ei.^[8]

Din 2001, Haroche este profesor la Collège de France și este șef al catedrei de mecanică cuantică. În 1971 și-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea din Paris VI, cercetarea sa fiind realizată sub conducerea lui Claude Cohen-Tannoudji

Serge Haroche
Serge Haroche la Stockholm în 2012

· 1945 - S-a născut Leo Kottke, chitarist, cântăreţ şi compozitor american.

· 1945: Franz Anton Beckenbauer (n. 11 septembrie 1945,^[1]^[2]^[3] München, Zonele aliate de ocupație din Germania^[4]) este un antrenor, manager și fost jucător de fotbal, supranumit der Kaiser („Împăratul”) datorită stilului său elegant de joc, calităților sale de lider, prenumelui său „Franz” (care amintește de mai mulți împărați germani sau austrieci) și modului în care reușea să se impună pe terenul de joc. Este considerat cel mai mare fotbalist german al tuturor timpurilor, precum și unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume din istorie, în general.

A fost un jucător polivalent, care și-a început cariera ca mijlocaș, dar a adoptat apoi diverse roluri pe teren și, în general, este creditat cu inventarea poziției moderne de libero.^[5]

De două ori ales Fotbalistul European al Anului, a jucat de 103 ori în echipa națională a Germaniei de Vest, participând la trei campionate mondiale. A ridicat trofeul din postura de căpitan în 1974 și l-a câștigat din nou ca antrenor în 1990. Cu echipa sa Bayern München, a câștigat trei Cupe ale Campionilor Europeni consecutive, între 1974-1976, precum și Cupa Cupelor în 1967. A ajuns apoi antrenor și președinte la același club. Este de asemenea membru al Galeriei Naționale de Stele ale Fotbalului.

În 1999, a fost votat al doilea, în urma lui Johan Cruijff, în alegerile pentru Jucătorul European al Secolului organizate de FIISF, și a fost votat al treilea, în urma lui Pelé și Johan Cruijff, în alegerile similare pentru Jucătorul Mondial al Secolului.

Astăzi, Beckenbauer rămâne o figură influentă în fotbalul german și internațional. A organizat cu succes candidatura Germaniei pentru găzduirea Campionatului Mondial de Fotbal din 2006, și a fost președintele comitetului organizațional.

· 1947: S-a născut in orașul Botoșani regizorul şi scenaristul Alexa Visarion. Tatăl său, Fedea Bulăievschi, basarabean emigrat în România, fusese în conducerea Partidului Național Țărănesc, motiv pentru care a făcut închisoare ca deținut politic pentru 15 ani, între 1947 și 1967. Până în prezent a pus în scenă peste 100 de spectacole și a realizat ca scenarist și regizor 7 filme artistice de lung metraj, printre care „Înainte de tăcere”, “Inghititorul de sabii”, „Năpasta”, „Punct și de la capăt”, „Vinovatul” și „Luna verde” si a primit numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române, acordat de pentru întreaga creație teatrală și cinematografică, și al Premiul UNITER pentru întreaga activitate artistica. În 1983 primește primul Fulbright Grant, program de Cercetare și studiu în domeniul teatrului în SUA și își desfășoară activitatea în universitățile din California, Dallas și Milwaukee. Intre1985-1986 este invitat ca Visiting Artist & Professor la The University of Texas în Dallas. În perioada 1986-1988 îi este acordată o nouă bursă Fulbright și susține cursuri în domeniul filmului la universități din Los Angeles, New York și Boston. În 2014 i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arta Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București. In anii comunismului a fost lucrător/colaborator al Securității.

Alexa Visarion a montat în țară și în străinătate peste 100 de spectacole, cu precădere din dramaturgia lui I.L. Caragiale, A.P. Cehov, Shakespeare sau Eugene O’Neill. Este autorul unor filme artistice care au marcat istoria cinematografului românesc, între care „Înainte de tăcere” (1978), „Înghițitorul de săbii” (1981), „Năpasta” (1982), „Luna Verde” (2008), „Ana” (2014). A obținut numeroase premii și distincții, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga creație teatrală și cinematografică (2008), Premiul pentru întreaga activitate UNITER (2005), Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol (1981), Premiul Secției de Critică ATM pentru exegeză scenică și filmică a operei lui I.L. Caragiale (1979), Marele Premiul la Festivalul Internațional de Teatru Arezzo (1979). A fondat, în 1991, primului teatru independent bilingv din România, Teatrul româno-american „Eugene O’Neill”, și a înființat, în 2002, Asociația Culturală „Dialog”.

În 1983, Visarion primește primul Grant Fulbright, în domeniul teatrului. În perioada 1985-1986 este invitat să predea la Universitatea din Texas iar între 1986-1988 îi este acordată o nouă bursă Fulbright și susține cursuri în domeniul filmului la universități din Los Angeles, New York și Boston. Alexa Visarion este autorul unei serii de volume dedicate teatrului și al unor articole, eseuri și interviuri de referință atât pentru domeniul artistic cât și pentru cel didactic. Preocuparea sa pentru teme de strategie și management s-a materializat în cronici și comentarii publicate în importante reviste din țară. Despre personalitatea complexă a regizorului au apărut două cărți: „Alexa Visarion sau destinul vocației”, coordonată de Elena Saulea (Editura Junimea), și „Univers filmic – Alexa Visarion (Jurnal de spectator)” de Vasilica Bălăiță (Editura Artes).

Este Director Onorific al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, cetățean de onoare al Municipiului Botoșani (1992), cetățean de onoare al comunei natale Bălușeni (2015). A primit Ordinul Național ,,Serviciul Credincios’’ în grad de Cavaler, acordat de Președinția României. Este membru al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), membru fondator al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film (UARF). Este membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar între anii 1985-2005 a fost membru al The Association for Theatre Higher Education (ATHE) – SUA și membru fondator al Societății „I.L.Caragiale” (1979-1985).

În 2014 i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arta Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București.^[1] Până în prezent a pus în scenă peste 100 de spectacole și a realizat ca scenarist și regizor 7 filme artistice de lung metraj.^[2] În 1983 primește primul Fulbright Grant, program de Cercetare și studiu în domeniul teatrului în SUA și își desfășoară activitatea în universitățile din California, Dallas și Milwaukee. Intre1985-1986 este invitat ca Visiting Artist & Professor la The University of Texas în Dallas. În perioada 1986-1988 îi este acordată o nouă bursă Fulbright^[2] și susține cursuri în domeniul filmului la universități din Los Angeles, New York și Boston. A fost lucrător/colaborator al securității.^[3]

Pentru întreaga sa activitate, regizorul și profesorul Alexa Visarion a primit, pe 12 octombrie 2017, marele premiul „George Apostu”. A pus în scenă Cehov și Shakespeare în Statele Unite.

Filmografie:

Ca regizor

Înainte de tăcere (1978) (cu Liviu Rozorea și Valeria Seciu)^[6]
Înghițitorul de săbii (1981)
Năpasta (1982)
Punct și de la capăt (1985)
Vinovatul (1991)
Luna Verde (2008)
Ana (2014)

Ca scenarist

Înghițitorul de săbii (1981)
Năpasta (1982)
Vinovatul (1991)
Luna Verde (2008)

Scrieri

Goana pe nisip^[7]
Spectacolul ascuns^[8]
Împotriva uitării, Editura Ideea Europeană, 2017

· 1947 - S-a născut Bob Catley, vocalist britanic (Magnum).

· 1948 - S-a născut John Martyn, chitarist, cântăreţ şi compozitor britanic.

· 1948 - S-a născut Dennis Tufano, chitarist şi vocalist american (The Buckinghams).
* 1950: Ion Caras (n. 11 septembrie 1950, Bălți)^[1] este un fost jucător, iar actualmente antrenor de fotbal din Republica Moldova. El a fost primul selecționer al naționalei de fotbal a Moldovei, fiind în funcție între 1991 și 1997, iar apoi încă o dată între 2012 și septembrie 2014.^[2]^[3]

Deține Licență PRO UEFA de antrenor

* 1950: Eijun Kiyokumo (n. 11 septembrie 1950) este un fost fotbalist japonez.

· 1952: Cornel Știrbeț, politician român

· 1953 - S-a născut Tommy Shaw, chitarist, vocalist şi compozitor american (Styx).
* 1953: Luciana Lamorgese (n. 11 septembrie 1953,^[1] Potenza, Italia^[1]) este un oficial și prefect italian, din 5 septembrie 2019 ministru de interne al guvernului Conte II.^[2]

Născută la Potenza la 11 septembrie 1953, a absolvit dreptul și este calificată ca avocat. Lucrează pentru Ministerul de Interne din 1979, devenind inspector prefect în 1989, viceprefect în 1994 și prefect în 2003. A fost prefectul Veneției din 2010 până în 2013, cu primarul democratic Giorgio Orsoni. În iunie 2013, Angelino Alfano a fost chemat de ministrul de Interne de atunci să-și îndeplinească rolul de șef al Statului Major, în locul lui Giuseppe Procaccini. În 2017, cu sfârșitul guvernului Renzi, a devenit prefect la Milano, în locul lui Alessandro Maragoni, care s-a retras.^[3] La 13 noiembrie 2018 a devenit consilier de stat, numit de Consiliul de Miniștri, prezidat de Giuseppe Conte, în primul său guvern.

Luciana Lamorgese

* 1954: Cătălin Croitoru (n. 11 septembrie 1954, București, România) este un politician român, fost lider sindical, senator de București în parlamentul României din partea Partidului Social-Democrat (PSD). A fost ales deputat in 2008 din partea Partidului Democrat Liberal (PDL) în care a fost înscris în perioada 1977-2012. Cunoscut mai ales pentru activitatea în sindicatul „Federația Educației Naționale”,^[1] a intrat în PDL în primăvara lui 2008.^[2] În toamna aceluiași an, a candidat din partea noului său partid pentru un loc în Camera Deputaților și a fost ales în colegiul 10 din București.^[3] În 2009, a fost nominalizat în funcția de ministru al educației în al doilea guvern Boc,^[4] dar aceasta nu s-a concretizat.^[5] Croitoru a declinat oferta dupa doua zile de la nominalizare. În cele din urmă, ministru a fost numit Daniel Funeriu, care a implementat reforme ale sistemului de educație; deși partidul nu l-a susținut pe Funeriu la votul în Parlament, Croitoru a criticat în mai multe rânduri acțiunile ministrului.^[6]^[7] În aprilie 2012, Și-a dat demisia din PDL Și s-a înscris în PSD. La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, a fost ales senator pe listele Uniunii Social-Liberale (USL), din partea PSD.

· 1957: Tiberiu Toró, politician român

· 1957 - S-a născut Jon Moss, baterist britanic (Culture Club).
* 1957: Preben Elkjær Larsen (n. 11 septembrie 1957) este un fost jucător danez de fotbal. În 1984, Elkjær a terminat pe locul trei în cursa pentru Balonul de Aur.

· 1958 - S-a născut Mick Talbot, pianist şi compozitor britanic (Merton Parkas, Dexy's Midnight Runners, Style Council).
* 1962: Iulian Mihăescu (n. 11 septembrie 1962, Târgoviște^[1]) este un antrenor de fotbal, fost jucător dinamovist.
* 1962: Julio Salinas (n. 11 septembrie 1962) este un fost fotbalist spaniol.
* 1965: Richard Melville Hall (n. 11 septembrie 1965, New York),^[2] cunoscut după numele de scenă Moby, este un muzician, DJ, cantautor și fotograf american. El este bine-cunoscut pentru muzica sa electronică, stilul de viață vegan și apărarea drepturilor animalelor. Moby a vândut peste 20 de milioane de albume în lumea întreagă.^[3]AllMusic îl consideră drept "una din cele mai importante figuri din muzica dance a anilor '90, ajutând stilul să ajungă până la mainstream atât în UK cât și în America".^[4] Moby este de asemenea și numele trupei sale.

Numele de Moby este luat de la celebra carte Moby Dick a scriitorului american Herman Melville. Moby susține că se înrudește cu Herman, alegându-și pseudonimul ca un tribut adus acestuia.

Moby

A început ca un DJ care produce muzică house/rave, după care a scos albumul "Play", care a ajuns în mai multe topuri de specialitate. Deși se încadra tot în muzica electronica, albumul era cu totul și cu totul diferit de primele lui experiențe muzicale fiindcă, spre deosebire de house-ul primelor lui piese, stilul ultimelor bate mai mult înspre trip hop.

După o vreme, Moby s-a reprofilat pe pop/rock, caracter muzical care predomină și pe albumul "Hotel" (2005).

Recent, Moby s-a implicat într-un proiect aerospațial, în urma căruia speră să devină primul cântăreț care va ajunge în spațiu.

Moby
Moby în 2009

* 1965: Bashar Hafez al-Assad (în arabă: بشار حافظ الأسد, Baššār Ḥāfiẓ al-ʾAsad; n. 11 septembrie 1965) este actualul președinte al Siriei, comandant-șef al Forțelor Armate Siriene și secretar regional al partidului Ba'ath.

Tatăl său, Hafez al-Assad, a condus Siria timp de 30 de ani (1970-2000) până la moartea sa.^[1] Bashar Al-Assad a fost ales în 2000 și 2007, dar a fost de fiecare dată fără opoziție

Bashar al-Assad بشار الأسد

* 1965: Paul Heyman (n. 11 septembrie 1965) este un wrestling manager, angajat în momentul de față în promoția de wrestling World Wrestling Entertainment. Este apreciat ca fiind cel căruia i se datorează succesul federației Extreme Championship Wrestling din anii 1990.

În acest moment este managerul lui Brock Lesnar.

· 1967: Adriana Săftoiu, politician român

· 1967 - S-a născut Harry Connick Jr., cântăreţ, pianist şi compozitor american.
* 1967: Sung Jae-ki (coreeană 성재기, hanja 成在基, n. 11 septembrie 1967 — d. 26 iulie 2013) a fost un activist pentru drepturile omului, activist civic și filozof liberal din Coreea de Sud. Este fondatorul organizației Bărbatul Corean(남성연대 男性連帶), numită anterior Asociația Bărbaților Coreeni^[1], 2008 - 2013.

În 1999-2013, el a condus mișcarea anti-feministă din Coreea de Sud^[2] și mișcarea de eliberare a sexului masculin(남성 해방 운동).^[3] În 2007, el a fondat Asociația pentru Abolirea Ministerului Femeii sud-corean (여성부폐지운동본부).

În 26 iulie 2013 s-a sinucis^[4], din cauza datoriei de 200 milioane dolari

* 1968: Mircea Buga (n. 11 septembrie 1968, Chișinău) este un medic și politician din Republica Moldova, care a fost Ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei al Republicii Moldova din 30 iulie 2015 pînă în 20 ianuarie 2016. Anterior, între 18 februarie 2015,^[2] și 30 iulie 2015 a fost Ministru al Sănătății al Republicii Moldova, succedându-l pe Andrei Usatîi (2011-2015). În Guvernul Streleț, a făcut efectiv rocadă cu Ruxanda Glavan, preluând Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei de la aceasta și cedând Ministrul Sănătății.

Buga a mai fost director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (din anul 2009), iar până atunci a deținut funcția de viceministru al Sănătății (2007-2009).

Mircea Buga este căsătorit și are doi copii.

* 1968: laven Bilić (n. 11 septembrie 1968) este un fost fotbalist croat, și actual antrenor care în prezent se află liber după despărțirea de West Ham.

· 1970: Dan Motreanu, politician român
* 1970: Stefania "Fanny" Cadeo (n. 11 septembrie 1970) este o actriță și fotomodel italian.

Fanny Cadeo

* 1970: Chris Garver (născut 11 septembrie 1970) este un artist tatuator prezent în show-ul de pe TLC, Miami Ink.

Garver a fost născut și crescut în Pittsburgh, Pennsylvania unde a urmat liceul Pittsburgh High School for the Creative and Performing Arts.^[1]. El este cel mai mic dintre trei frați. Mama lui Garver era artist și i-a încurajat interesul pe care îl avea în pictură și desen. Prima experiență în legătură cu tatuatul a avut-o la 17 ani când și-a vândut chitara bass pentru a-și cumpăra echipament de tatuat. Garver și-a amânat un an de liceu pentru a fi ucenic timp de șase luni, reparând tatuaje care aveau nevoie de mici retușuri, înainte de a începe sa tatueze proprii clienți^[2]. Când avea aproximativ 20 de ani, Garver s-a mutat la New York City unde a devenit artist tatuator profesionst.

Christopher Garver

* 1970: Taraji Penda Henson^[3]^[4] (n. 11 septembrie 1970) este o actriță și cântăreață americană. A fost nominalizată la Premiile Oscar și SAG pentru rolul lui Queenie din Strania poveste a lui Benjamin Button. În 2015 a câștigat un Glob de Aur pentru interpretarea din Empire.

Taraji P. Henson

· 1971: Nicoleta Grasu, aruncătoare de disc română

* 1974: Camelia Voiculescu (n. 11 Septembrie 1974, București) este fiica lui Dan Voiculescu cu Égető Zsófia. Din 2006 este Președintele Intact Media Group, trust de presă ce cuprinde televiziuni (Antena 1, Antena 2, Antena 3, Happy TV, Antena International, GSP TV), publicații (Jurnalul National, Gazeta Sporturilor) și posturi de radio (Romantic FM și Radio ZU).^[1]

În 2006, Dan Voiculescu și-a donat toate acțiunile pe care le deținea în grupul de firme pe care l-a fondat, în mod egal, celor două fiice ale sale,^[2] retrăgându-se total din afaceri. Camelia se ocupă de partea media a afacerilor familiei Voiculescu - adică de televiziuni, de reviste și de posturile de radio, iar Corina, absolventă de ASE, acoperă celelalte zone, inclusiv activitățile sociale.

Cele două surori gestionează cariera și viața de famiie: Corina are trei copii (Dan, Mara și Vlăduț), iar Camelia doi (Evelyn și Dan). Camelia Voiculescu, Corina Voiculescu și Veronica Drăgan erau în 2012 singurele trei femei care se regăseau în top 10 Capital cu o avere estimată la 800 - 900 de milioane de euro.^[3] După calculele Forbes România din anul 2012, Camelia Voiculescu împreună cu sora sa erau proprietarele unui trust de presă, deținând terenuri a căror suprafață depășește 180.000 mp și spații de birouri de 9.000 mp. Valoarea investițiilor imobiliare se ridică la 150 de milioane de euro.

Conform CV-ului, a absolvit Academia de Studii Economice în 1997 și și-a început activitatea profesională ca reporter în cadrul Antena 1 în anul 1999, unde a activat timp de un an, după care devine economist la compania Benefica SA până în anul 2002. Revine în anul 2002 la Antena 1 ca producător TV de unde promovează în funcția de vicepreședinte al televiziunii în 2003, iar din 2004 până în 2006 ocupă poziția de Președinte al Antenei 1.^[5]

Din 2006 deține funcția de președinte al Intact Media Group, cel mai mare trust de presă din România, care cuprinde cinci televiziuni, două stații de radio, o comunitate puternică de site-uri, o platformă video on demand, două ziare și o școală de media. Cifra de afaceri a grupului de media depășește 100 de milioane de euro. Radio ZU este liderul pieței de radio din București. La rândul său, Antena 3 se numără printre cele mai urmărite televiziuni la nivel național. Antena 1 este constant lider de audiență, înregistrând în 2016 cea mai mare cotă de piață a unei televiziuni românești din ultimii 10 ani.^[6]

Cele cinci televiziuni ale grupului Intact dețineau în februarie 2017 o cotă de piață de 22,2% la nivel național, cea mai mare dintre grupurile TV de pe piața autohtonă. În noiembrie 2016, televiziunile grupului au trecut la emisia în format HD.

În anul 2011 în cadrul celei de-a V-a ediții Business Woman Gala, eveniment organizat pentru recunoașterea meritelor femeilor de afaceri, Camelia Voiculescu a primit premiul „Președintele Anului”

* 1976: Tomáš Enge, (născut la data de 11 septembrie 1976, în Liberec, Cehia) este un pilot de curse care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2001.
* 1977: Christopher Brian Bridges (n. 11 septembrie 1977),^[1], cunoscut după numele de scenă Ludacris, este un rapper, și actor american. Ludacris a câștigat un Screen Actors Guild, Critic's Choice, MTV și câteva premii Grammy de-a lungul carierei.

Ludacris
Ludacris în 2008

* 1977: Matthew Stevens (n. 11 septembrie 1977,^[2] Carmarthen[*], Regatul Unit) este un jucător galez de snooker.

Este vicecampionul mondial din 2000 și 2005. Stevens a ocupat poziția a 4-a în lume în sezonul 2005/06. A realizat breakul maxim în 2012 la FFB Snooker Open.

Este deținătorul trofeului de la Campionatul Regatului Unit din 2003. A mai disputat încă alte șapte finale de clasament mondial, toate pierdute.

* 1979: Marius Șuleap (n. 11 septembrie 1979,^[1] Botoșani, România) este un fost fotbalist, care a jucat pe postul de mijlocaș.

* 1979: Éric Sylvain Abidal (n. 11 septembrie 1979) este un fost fotbalist francez de origine martinicană. În anii 2000 el a fost un component de bază al echipei naționale de fotbal a Franței, cu care a jucat la două Campionate Mondiale (2006 – finalist; 2010) și la Euro 2008.
* 1979: Nicola Ascoli (n. 11 septembrie 1979, Vibo Valentia, Italia) este un fotbalist liber de contract.
* 1980: Julien Sablé, cunoscut ca Juju Sablé (n. 11 septembrie 1980, Marsilia, Franța) este un fotbalist aflat sub contract cu OGC Nice.
* 1981: Eric David Harris (n. 9 aprilie 1981 - d. 20 aprilie 1999) și Dylan Bennet Klebold (n. 11 septembrie 1981 - d. 20 aprilie 1999) au fost doi ucigași americani și ucigași în masă care au ucis 13 oameni și au rănit alți 24, înarmați cu arme de foc și cuțite pe 20 aprilie 1999 în liceul Columbine din Columbine, Colorado, Statele Unite. Ei erau studenți în clasa a douăsprezecea (seniori) la liceu. Evenimentul a ajuns să fie cunoscut sub numele de: „masacrul de la liceul Columbine”.^[1]^[2] Harris și Klebold s-au sinucis în biblioteca liceului, unde au ucis 10 dintre victimele lor
* 1984: Carlos Alexandre Cardoso (n. 11 septembrie 1984, Santa Rosa de Viterbo, Brazilia) este un fotbalist brazilian care evoluează la echipa iraniană Tractor Sazi pe postul de fundaș.
* 1984: Mayssa Raquel de Oliveira Pessoa, cunoscută și ca Mayssa Pessoa, sau pur și simplu Mayssa (n. 11 septembrie 1984, în João Pessoa)^[1], este o handbalistă braziliană care joacă pentru ŽRK Vardar și echipa națională a Braziliei pe postul de portar. Ea a fost unul din cei peste 20 de sportivi olimpici LGBT care au participat la Olimpiada de la Londra.^[2]^[3]

Până în mai 2016, Mayssa a jucat pentru echipa românească CSM București, care evoluează în Liga Națională

· 1987: Kaori Matsumoto, judoka japoneză
* 1991: Kyrre Gørvell-Dahll (n. 11 septembrie 1991), cunoscut și sub numele de scenă Kygo, este un DJ și producător muzical norvegian. Este cunoscut pentru remixul piesei I See Fire a lui Ed Sheeran, care a fost ascultat de mai mult de 33 de milioane de ori pe SoundCloud și de aproximativ 60 milioane de ori pe YouTube.^[2]^[3] Remixul a fost în Romania's Top 40 timp de 14 săptămâni, fiind pe locul doi pe 3 iunie 2014.^[4] piesa lui "Firestone" are peste 240 de milioane de vizualizări pe Youtube,iar 400 de milioane de ascultări pe aplicația suedeză de muzică Spotify, pâna în May 2016. Kygo a acumulat peste 300 de milioane de vizualizări pe canalul său de SoundCloud și pe cel de YouTube.

Kygo a mai lansat după aceea mai multe piese, precum "ID", "Stole the Show", "Here for You", și "Stay", care au debutat pe mai multe topuri internaționale. Albumul de debut a lui Kygo, Cloud Nine, a fost lansat pe data de 13 mai 2016.

Kygo
Kygo in 2014

* 1991: Jordan Pierre Ayew (pronunțat în engleză /æjju/; n. 11 septembrie 1991) este un fotbalist profesionist ghanez, care evoluează la clubul englez din Premier League, Crystal Palace și la naționala Ghanei.
* 1995: Antoni Ivanov (n. 11 septembrie 1995,^[1] Sofia, Bulgaria) este un fotbalist din Bulgaria care joacă la CS U Craiova.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

luni, 9 septembrie 2019

Ca regizor

Ca scenarist

Scrieri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz