PARTEA A DOUA
Decese
· 1590: Papa Urban VII moare la 13 zile după ce a fost ales. A fost cel mai scurt pontificat din istoria bisericii catolice.
· 1651: Maximilian I (n. 17 aprilie 1573, München - d. 27 septembrie 1651, Ingolstadt) a fost din 1597 principe al Bavariei și din 1623 totodată unul din cei șapte principi electori ai Sfântului Imperiu Roman (în locul lui Frederic al V-lea, principe al Palatinatului, care fusese ales rege al Boemiei în ciuda împotrivirii împăratului Rudolf al II-lea și a fost înfrânt în Bătălia de la Muntele Alb).
Maximilian I de Bavaria
În anul 1609 a pus bazele Ligii Catolice.
* 1660: Sf. Vincențiu de Paul (în franceză Vincent de Paul) (n. 24 aprilie 1581 – d. 27 septembrie 1660) a fost un preot francez din cadrul Bisericii Romano-Catolice care și-a dedicat viața îngrijirii săracilor și combaterii mizeriei. Figură marcantă a reînnoirii spirituale franceze din secolul al XVII-lea, el este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Anglicană. A fost canonizat în 1737.[1] Vincențiu de Paul a fost renumit pentru compasiunea, umilința și generozitatea sa.
Călugărițele „vincentine”, din congregația surorilor de caritate înființată de Vincențiu de Paul, au purtat până în anul 1964 acoperământul de cap numit cornette, caracteristic acestora.
| Sf. Vincențiu de Paul, C.M. | |
 |
· 1760: Maria Amalia de Saxonia (24 noiembrie 1724 – 27 septembrie 1760) a fost prințesă germană din Casa de Wettin și soția regelui Carol al III-lea al Spaniei.
Printre descendenții ei de astăzi se includ regele Juan Carlos I al Spaniei, Arhiducele Otto de Austria, Prințul Henri, Conte de Paris și doi pretendenți la tronul celor Două Sicilii Prințul Carlo, Duce de Castro și Infantele Carlos, Duce de Calabria.
S-a născut la Palatul Zwinger din Dresda, fiică a lui Augustus al III-lea al Poloniei, Elector de Saxonia și a Maria Josepha de Austria, care era fiica lui Joseph I, Împărat Roman.
Numele ei complet era Maria Amalia Christina Franziska Xaveria Flora Walburga. Unul din cei 15 copii, a fost sora lui Frederick Christian, Elector de Saxonia, Maria Anna Sofia de Saxonia soția vărului ei Maximilian al III-lea Joseph, Elector de Bavaria; a fost sora mai mare a Prințesei Maria Josepha de Saxonia care era mama lui Ludovic al XVI-lea al Franței. Sora ei mai mică, Prințesa Kunigunde a fost o posibilă mireasă pentru viitorul Philippe Égalité.
(23 noiembrie 1707 – 27 septembrie 1769) a fost fiica nelegitimă a regelui August al II-lea al Poloniei și a Henriette Rénard.
| Anna Karolina | |||||||||
| Contesă Orzelska | |||||||||
 Portret de Rosalba Carriera, 1730
| |||||||||
Augusta a fost copilul cel mare al lui Karl Wilhelm Ferdinand, Duce de Brunswick și a Prințesei Augusta a Marii Britanii. De asemenea, a fost sora Carolinei de Brunswick, care a fost soția regelui George al IV-lea al Marii Britanii.
La 15 octombrie 1780 la Brunswick, la vârsta de 15 ani, s-a căsătorit cu Frederic de Württemberg. Frederic era fiul cel mare al lui Frederic Eugene, fratele mai mic a lui Karl Eugene, Duce de Württemberg, și moștenitor prezumptiv al ducatului (niciunul dintre unchii săi nu aveau fii).
Augsta și Frederic au avut patru copii:
- Prințul Wilhelm (1781–1864), care i-a succedat tatălui său ca regele Wilhelm I de Württemberg
- Prințesa Ecaterina (1783–1835); s-a căsătorit cu Jérôme Bonaparte, rege de Westphalia
- Prințesa Sophia Dorothea (1783–1784)
- Prințul Paul (1785–1852)
Sora lui Frederic, Sofia, s-a căsătorit cu Țareviciul Pavel, viitorul împărat al Rusiei. În 1782, Frederic a urmat-o pe Sofia în Rusia, unde împărăteasa Ecaterina a II-a l-a numit guvernator al Finlandei de est.
Căsătoria nu a fost una fericită. E posibil ca Frederic să fi fost bisexual și a avut o gașcă de tineri nobili. Avea 2,11 m și în jur de 200 de kg.
Augusta a început o relație cu Wilhelm von Pohlmann; curând a rămas însărcinată. La 27 septembrie 1788, la vârsta de 23 de ani, Augusta a intrat într-un travaliu prematur urmat de hemoragie. Temându-se atât de nașterea nelegitimă cât și de faptul că se va afla de relație, von Pohlmann a refuzat să trimită după un medic sau orice alt ajutor medical și Augusta a murit din cauza hemoragiei. A fost înmormântată în grabă într-un mormânt nemarcat în biserica de la Koluvere, iar moartea ei a fost anunțată împărătesei Ecaterina a II-a și părinților ei într-o misivă scurtă având drept cauză ruperea unui vas de sânge.
| Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel | |||||||||
| Prințesă Ereditară de Württemberg | |||||||||
| |||||||||
După decesul fratelui său mai mare, Heinrich LX (1784–1833) el a rămas membru senior al ramurei Köstritz din Casa de Reuss. S-a căsătorit de două ori. La 21 februarie 1819 la Caselul Wernigerode el s-a căsătorit cu contesa Eleonore de Stolberg-Wernigerode (1801–1827), care era fiica contelui Heinrich de Stolberg-Wernigerode. după ce ea a murit, la 11 mai 1828, Heinrich LXIII s-a căsătorit cu sora ei, contesa Caroline de Stolberg-Wernigerode (1806–1896).
Din 1833 până la moartea sa, el a fost membru al Primei Camere al Parlamentului saxon. Ca proprietar a Manor, el a fost numit de rege. Printre altele a deținut moșii în Klipphausen, Spreewiese și Klix.
Heinrich LXIII a avut următorii copii:
Din prima căsătorie:
- Joanna (1820–1878), căsătorită în 1843 cu Prințul Ferdinand de Schoenaich-Carolath
- Heinrich IV, Prinț Reuss de Köstritz (1821–1894), a moștenit în 1878 titlul de Prinț de la vărul său Prințul Heinrich LXIX Reuss de Köstritz
- Augusta (1822–1862), căsătorită cu Marele Duce Frederic Francisc al II-lea de Mecklenburg-Schwerin
- Heinrich VI Prinț Reuss (1823-1823), a murit la câteva zile după naștere
- Heinrich VII (1825–1906), Adjutant General al împăratului Wilhelm I al Germaniei, primul ambasador german la Constantinopole. Cea mai mare parte a vieții sale a locuit la moșia sa Trebschen (astăzi Trzebiechów, Polonia)
- Heinrich X, Prinț Reuss (1827–1847). La nașterea sa a murit mama sa, Eleonore.
Din a doua căsătorie:
- Heinrich XII, Prinț Reuss (1829–1866), Lord de Stonsdorf; căsătorit în 1858 cu Anna contesă de Hochberg
- Heinrich XIII, Prinț Reuss (1830–1897), Lord de Baschkow; căsătorit în 1869 cu Anna contesă de Hochberg
- Louise (1832–1862)
- Heinrich XV, Prinț Reuss (1834–1869), căsătorit în 1863 cu contesa Luitgarde de Stolberg-Wernigerode
- Anna (1837–1907), căsătorită în 1863 cu prințul Otto de Stolberg-Wernigerode
- Heinrich XVII, Prinț Reuss (1839–1870), ucis în Bătălia de la Mars-la-Tour
| Prințul Heinrich LXIII Reuss de Köstritz | |||||||
| |||||||
Valoarea documentară și narativă a operei lui Amedeo Preziosi a dus la consacrarea sa, creațiile artistului fiind foarte apreciate de public și colecționari. El este un neoclasic ca desen și colorit și tendința de a surprinde în peisaj scene de măreție sobră îl apropie de romantici. Arta contelui maltez este legată fără tăgadă de viața ce se constituie într-un izvor documentar de prim ordin. Amedeo Preziosi a fost printre primii artiști care a folosit tehnica litografierii vernisate. El a fost inițiat în acest procedeu tehnic absolut nou în acea epocă de celebrul litograf francez Lemercier.
Amedeo Preziosi a fost unul dintre cei mai remarcabili artiști plastici ai secolului al XIX-lea. Personalitate misterioasă și singulară, el s-a dedicat portretelor din zone exotice. Atras ca mulți alții de mirajul Orientului, el a făcut parte dintr-un grup de peregrini ce erau interesați de tipurile umane ale ținuturilor răsăritene.
Remarcabile în creația artistului sunt Mapa Costumes of Constantinople publicată în anul 1842, albumul intitulat Stamboul, Recollections of Eastern Life care a fost reeditat în limba franceză în anul 1861 cu titlul Stamboul, Souvenir d'Orient și albumul Souvenir du Caïre în anul 1862.
A doua vizită la București, artistul a făcut-o în perioada 30 mai - 15 iulie 1869. Schițele impresiilor sale de călătorie de află în caietul care se păstrează azi la Muzeul Municipal București. Pe prima pagină, caietul are inscripția La Valachie par Preziosi. În dreapta jos este caligrafiat cu cerneală Aquarelles de mon grand père Preziosi după care este o semnătură indescifrabilă. Caietul este format din 90 de ilustrații în acuarelă, creion și laviu, realizate pe două pagini continue, pentru peisaje mari, sau pe o singură foaie cu extinderi pe următoarea atunci când a fost nevoie de spațiu.
După titlul caietului și după însemnarea de deasupra datei și a localizării unor lucrări - La Valachie par Preziosi - pe cromolitografia Secerătorii și acuarelele Bărăția din Câmpulung și Mănăstirea Sf. Gheorghe din Buzău, criticul de artă Adrian-Silvan Ionescu a apreciat că artistul a dorit să publice un album dedicat României, așa cum a făcut în trecut pentru Istanbul sau Cairo.
Cele treizeci și patru de lucrări expuse de Carol I la Expozitia Societății Amicilor Bellelor-Arte de la Hotelul Herdan din București din anul 1873, au încurajat în opinia lui Marin Nicolau-Golfin artiștii tineri, așa cum a fost Ion Andreescu care a vizitat expoziția. Tot Marin Nicolau a mai precizat că subiectele înfățișate de Preziosi au fost tratate ulterior și de către Theodor Aman și de alți artiști plastici români. Exemplele date de Nicolau au fost lucrările intitulate Jocul călușarilor de la Moși și Horă de pe Argeș.
Numele lui Amedeo Preziosi nu a fost cunoscut o perioadă lungă de timp.[4] O vreme, el era considerat ca fiind un pseudonim al lui Carol Popp de Szathmári,[5] din cauza subiectelor asemănătoare pe care le-au abordat cei doi artiști.[4] Ulterior, opera lui Szathmári a fost identificată ca fiind copii după Preziosi. Asupra prenumelui a planat mult timp incertitudinea.[4] Din cauză că litera D ce era de fapt prescurtarea de la domnul, apărută în Catalogul de obiecte ce figurează la Esposițiunea Publică din anul 1873, a fost considerată de către Alexandru Busuioceanu ca inițială de la Domenico, eroarea a proliferat în toate studiile ulterioare.[6][4]
Eroarea lui Busuioceanu a fost preluată de istoricii de artă ca o certitudine și s-a perpetuat timp de decenii până în anul 1976.[4] Exemplificatoare în acest sens este abordarea lui Alexandru Bădăuță cu ocazia primei ediții a Lunii Bucureștilor din anul 1935.[4] Acesta a tipărit o mapă cu reproduceri după imaginile relevatoare ale Bucureștiului din anul 1869.[4] În prefața mapei sale, Bădăuță l-a considerat pe Preziosi un artist nomad de origine italiană cu toate că în Italia acesta era complet necunoscut și în toate investigațiile sale, Bădăuță nu a găsit nicio informație legată de artist, nici măcar de la criticii de artă și specialiștii de marcă la care a apelat.[7][4]
Istoricul de artă George Oprescu a publicat studii dedicate lui Szathmári.[4] În acestea l-a etichetat pe Preziosi ca italian lavantin botezându-l cu numele de Antonio.[8][9][4]
Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, autorii volumului Pictura românească în imagini publicat în anul 1970, l-au numit pe Preziosi tot Domenico,[10] alături de peisagiștii care au abordat latura pitorească a mediului rural românesc.[11]
În anul 1976, Marin Nicolau-Golfin a purtat o corespondență cu descendenții familiei Preziosi și cu oficialitățile malteze.[10] Acesta a stabilit într-un mod definitiv și irevocabil prenumele adevărat al artistului și a publicat pentru prima oară în România o biografie corectă și relativ completă a lui Preziosi
Amedeo Preziosi s-a născut într-o familie nobiliară din Malta în ziua de 2 decembrie 1816.[13] Pe piatra mormântului său a fost gravată ca dată a nașterii 30 noiembrie 1816.[13] Contele Giovanni Francesco Preziosi, tatăl pictorului, a deținut înalte funcții în administrația malteză.[13] În anul 1802 când insula Malta a intrat sub jurisdicție britanică, Giovanni a fost reprezentantul local la negocierile Tratatului de la Amiens.[14] Mama lui Amedeo era de origine franceză și se numea Margareta, născută Reynaud. Numele ei transcris în limba italiană era Reno.[13]
Amedeo a fost botezat la biserica Porto Salvo din capitala insulei - La Valletta.[15] El a fost primul născut al cuplului Preziosi[13] și așa cum era obiceiul epocii a primit mai multe nume - Aloysius-Rosarius-Amadeus-Raymundus-Andreas.[14] Pictorul, în toate realizările sale artistice s-a semnat cu numele de Amedeo
Amedeo Preziosi a fost atras din copilărie de artele platice.[15] De timpuriu, a luat lecții cu Giuseppe Hyzler (1793-1858), un pictor care s-a format sub influența mișcării nazarinene din Roma.[15] Giovanni Preziosi, tatăl artistului, avea o viziune educativă mai pragmatică.[15] Astfel, el a dorit ca Amedeo să urmeze o carieră juridică și ca urmare, l-a trimis la Paris la Facultatea de Drept de la Sorbona împreună cu Leandro, fratele mai mic.[15] Acesta din urmă trebuia să se specializeze în tehnica fotografiei. Neținând cont de aspirațiile lui Giovanni, Amedeo s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts.[15]
Nu există niciun fel de informații referitoare la perioada în care a stat la Paris pentru căpătarea unei educații superioare în domeniul picturii, nici despre atelierele în care ar fi lucrat și nici despre ce profesori l-ar fi ajutat să se perfecționeze.[15] Ținând cont de vârsta la care ar fi putut accesa o astfel de educație universitară, istoricii de artă au considerat că Amedeo Preziosi a luat cu siguranță contact cu romanticii care lăudau peisajele și tematicile orientale, cromatica vie a veșmintelor și baia de lumină specifică peninsulei Asiei Mici.[15] Luând în considerare opera pe care a lăsat-o posterității, în mod evident Preziosi a preluat fantasmele romanticilor pentru care o călătorie în Orientul Apropiat, Egipt sau Maroc, era o un demers obligatoriu de studiu, așa cum în evul mediu era călătoria de perfecționare a calfelor.[15] Se știe că Orientul a fascinat și a stârnit o atracție irezistibilă pentru orice tânăr visător fără o ocupație anume, fie el fotograf, literat sau pictor, dornic de experiențe noi într-un mediu total necunoscut și fabulos.[15]
După terminarea studiilor de la Paris, Amedeo nu a găsit în Malta o atmosferă care să-i fie propice pentru arta sa, fără a ține cont de năzuințele carieriste ale lui Giovanni Preziosi, care considera că a fi artist era ceva foarte departe de a se mula pe statutul unui gentilom ce făcea parte din aristocrația insulei.[15] Ca urmare, Amedeo a părăsit insula și a plecat în Orient. Nu se știe anul când a ajuns la Istanbul, dar se cunoaște prin prisma datării operei sale, perioada 1840 - 1842
În luna noiembrie a anului 1842 sunt datate o serie de desene pe care Preziosi le-a realizat în capitala Imperiului Otoman.[17] La comanda secretarului particular, Robert Curzon, al ambasadorului Marei Britanii - lordul Stratford de Redclife, artistul a executat o mapă cu tipuri orientale.[18]
Mapa poartă numele de Costumes of Constantinople și are în ea mențiunea că lucrările au fost făcute după natură.[18] Mapa se găsește astăzi la colecțiile de artă din British Museum.[19]
În acei ani, fotografia era la începurile sale și nu apăruseră nici cărțile ilustrate.[18] Realizarea de imagini cu monumente și tipuri specifice ale locurilor de atracție turistică a fost o oportunitate pentru artist.[18] Astfel, Preziosi a oferit celor care vizitau Stambulul imagini pitorești ale împrejurimilor și ale orașului.[18] Cererea era atât de mare încât Amedeo se apucase să facă copii propriilor lucrări.[18] Pentru a face față doritorilor, pentru a-și ușura munca și pentru a-și face un stoc de imagini, el a litografiat cele mai vândute compoziții.[18] Urmarea a fost că, în anul 1858, a editat la Paris la Institutul de Arte Grafice Lemercier un album cromolitografiat intitulat Stamboul, Recollections of Eastern Life.[18] Albumul a fost reeditat în anul 1861 în limba franceză cu titlul Stamboul, Souvenir d'Orient. Desenând singur pe piatră, Preziosi a experimentat noua tehnică care apăruse de vernisare a litografiei - oleografia.[18] Albumul a fost comercializat ca planșe separate sau legat și a avut un mare succes de piață.[18]
Datorită reușitei, artistul a realizat în anul 1862 albumul intitulat Souvenir du Caïre care conținea schițele pe care le-a făcut într-o călătorie în Egipt.[18]
Locuind în Hamalbași Sokagi din Pera, Amedeo Preziosi s-a însurat cu o grecoaică cu care a avut patru copii - Mathilde, Giulia, Catherine și Roberto.[20] În ultima perioadă a vieții sale, s-a mutat la Yeșilkoy într-o casă dintr-o zonă liniștită, departe de agitația marii capitale.[21] Casa lui Preziosi există și în ziua de astăzi, ea arătând exact așa cum era pe timpul vieții artistului.[21]
Datorită faptului că era poliglot, Amedeo a deținut la Stambul diferite funcții oficiale pe lângă diplomații care erau acreditați în capitala Imperiului Otoman.[21] Astfel, el a fost adjunctul dragomanului pe probleme politice al Ambasadei Britanice și ulterior a deținut funcția de prim dragoman al legației grecești.[20][21]
Tradiția orală a familiei, fără a fi confirmată de documente, a susținut că pentru o perioadă, Amedeo a fost pictorul de curte a sultanului Abdul Hamid.[22]
- Motive orientale realizate de Amedeo Preziosi
Amedeo Preziosi era adesea vizitat la atelier de turiștii ce doreau să cumpere o lucrare ca suvenir.[21] Era vizitat chiar de membrii unor case nobiliare, așa cum a fost Prințul de Wales - viitorul rege Edward al VII-lea al Angliei, care i-a achiziționat o serie de acuarele.[21] De multe ori, artistul mergea în audiență la capetele încoronate ce se aflau temporar în oraș și făcea prezentări cu albumele sale.[21]
Prima lucrarea cunoscută care a fost realizată la Istanbul, este după opinia lui Marin Nicolau-Golfin un peisaj făcut în tehnica uleiului datat în anul 1851.[23] El înfățișează o imagine a orașului cu clădiri pe care se așterne calm lumina Bosforului.[23] Peisajul a făcut parte în anul 1976 din colecția familiei Karadja din București.[24] Datată patru ani mai târziu, în 1855, lucrarea Scrib public în Turcia se află astăzi la Muzeul din Edinburgh.
Activitatea artistului maltez devenea din ce în ce mai cunoscută.[25] Astfel în anul 1857 în ziarul Edimbourgh Mazagin[26] a apărut un foileton dedicat orașului București, scris de către un cronicar anonim.[23] El a menționat că „... cea mai luminoasă impresie asupra Bucureștiului, într-adevăr realistă, este asemănătoare cu neîntrecutele acuarele ale lui Preziosi de pe străzile Constantinopolului... [și că autorul găsea în București] contraste și amănunte care ar putea fi înmulțite aproape la infinit... [și că] pentru fizionomia Bucureștiului erau mii de fețe diferite, fie în timpul zilei, fie în timpul nopții”.[24]
În anul 1864, Alexandru Ioan Cuza se afla la Istanbul într-o vizită oficială la sultan.[27] Conform spuselor lui Ulysse de Marsillac din La Voix de la Roumanie, contele Amedeo Preziosi a avut o întrevedere cu domnitorul Principatelor Unite.[28] Istoricul de artă Adrian-Silvan Ionescu a emis ipoteza că Preziosi l-a cunoscut cu această ocazie pe Carol Popp de Szathmári care se afla în suita domnească.[27] Tot Silvan Ionescu a presupus că Ioan Cuza l-ar fi invitat pe Preziosi să viziteze Bucureștiul.[27] Cum, Cuza a abdicat, Carol I de Hohenzollern a devenit noul domnitor și acesta a făcut o vizită protocolară sultanului în anul 1866.[27] Preziosi nu a scăpat ocazia să i se prezinte și a făcut parte dintre străinii distinși[29] ce au fost primiți în audiență de Carol I la reședința sa de la Palatul Beilerbeilor de la Apele Dulci asiatice în ziua de 17/29 octombrie 1866.[27] Silvan Ionescu a afirmat că domnitorul Carol I l-a invitat pe Amedeo Preziosi în România pentru a-i fi tovarăș de drumeții și pentru a surprinde în acuarelele sale locuri și tipologii umane specifice.[27]
La sfârșitul lunii iunie a anului 1868, Amedeo Preziosi a ajuns la București și și-a început munca.[30] El a expus câteva exemplare ale albumelor sale în librăria lui Adolph Ulrich.[31] Așa cum reiese din comentariile publicate de către Ulysse de Marsillac:
- „... Fără a cheltui mulți bani și fără a se deplasa, amatorii de pitoresc își pot oferi în acest moment marea plăcere de a călători în Orient, grație a două magnifice albume cromolitografiate care au fost depuse de autorul lor, dl. Preziosi, la librăria d-lui Adolph Ulrich din Piața Teatrului. O execuție caldă și puternică face să ne apară înaintea ochilor nu Orientul poeților, acela a lui Victor Hugo și Lamartine, prea frumos pentru a fi veridic, ci Orientul real, acela a lui Théophile Gautier și Maxime Du Camp, nu mai puțin interesant și luminos. Dl. Preziosi face pictură realistă în sensul că nu se îndepărtează de adevăr, dar marea sa grijă pentru autenticitate nu exclude poezia. Dimpotrivă. Ea este din belșug în aceste imagini încălzite la soarele Asiei, pline de strălucire și de animație. Unul dintre aceste albume este despre Cairo, celălalt despre Constantinopol.(...)”
----- Ulysse de Marsillac: L'Orient. Albums chromolithographiques, în Le Pays Roumain no.28/5 Juillet 1868
Cum era un om meticulos, el a datat, localizat și a semnat fiecare lucrarea pe care a făcut-o.[30] Din acest motiv, istoricii și criticii de artă au putut urmări cu mare ușurință întregul său itinerariu românesc.[30] Astfel, a pictat un târg din București pe 27 iunie, râul Dâmbovița la Radu Vodă pe 29 iunie, Oborul și Surugii pe 30 iunie.[30] A făcut Panorama Bucureștilor de pe dealul Filaretului pe 1 iulie, Strada Bărăției pe 2 iulie.[30] În următoarele zile s-a aflat în excursie în țară împreună cu suita principelui Carol pornind de la Buzău, prin Carpați și Valea Prahovei.[30] Preziosi a pictat peisajele pe care le-a întâlnit, precum și adunările entuziaste ale oamenilor care-l întâmpinau pe domnitor.[30] Astfel, în data de 7 iulie a pictat intrarea într-un sat de munte pe sub un arc de triumf din verdeață, unde domnitorul a fost întâmpinat de țărani și țărănci cu flori și costume de sărbătoare.[30]
_-_postcard.jpg)
Tot pe 7 iulie a pictat primirea domnitorului la Schitul Sf. Gheorghe.[30] În cele două lucrări, principele a fost poziționat în prim-plan, cu chipiu roșu și îmbrăcat în uniformă de mare ținută.[30] Prim-planul din lucrarea Primirea domnitorului Carol I la Slănic Prahova este ocupat de mulțime și trăsura acestuia ocupă planul secund.[30] Această ultimă lucrare este considerată a fi specială prin faptul că Preziosi și-a executat în ea autoportretul lucrând călare pe cal alături de Szathmári.[30] Faptul este insolit, deoarece criticii de artă nu au mai identificat vreo lucrare a artistului maltez în care acesta să se fi portretizat.[30] Prezența lui Preziosi și Szathmári în suita domnească este certificată documentar de o listă justificativă a cheltuielilor făcute în timpul excursiei princiare.[32] Această listă relevă atenția și cinstea de care se bucura Preziosi din partea principelui, atenție de care nu beneficiau artiștii bucureșteni.[32][33]
Autoportretul din această compoziție îl înfățișează cu spatele, văzându-se doar ceafa și o parte din obrazul drept ce are o barbă blondă, mare și înspicată precum părul.[34] El are o atitudine concentrată asupra schițării grupului domnescu ce se apropie în aclamațiile localnicilor.[34] De șaua calului atârnă calabalâcul din care se vede o umbrelă pe al cărei mâner și-a înfipt jobenul de voiaj.[34] Szathmári apare cu fața întoarsă, cu melonul pe cap și ochelarii pe nas.[34]
Costumația lui Szathmári este identică cu cea din portretul pe care Amedeo i l-a făcut în anul 1869, în care acesta apare cu caietul de schițe așezat pe un scaun, cu sacou și melon, picior peste picior, aplecat asupra desenului pe care-l realizează.[34] De-a lungul timpului numeroși cercetători au făcut greșeala de a-l considera un autoportret al lui Szathmári.[34] Alexandru Busuioceanu a pus acest desen pe coperta volumului său din anul 1935, din colecția Apollo, și Alexandru Bădăuță l-a reprodus cu mențiunea că maltezul, adică Preziosi, „lucra pe genunchi”.[35] Chiar și Marin Nicolau-Golfin care l-a reprodus pe coperta a IV-a din cartea sa, a făcut greșeala de a-l considera a fi portretul lui Preziosi făcut de Szathmári.[34]
Adrian Silvan-Ionescu a fost mirat că o astfel de eroare a persistat atâta timp, cu toate că Alexandru Busuioceanu știa că Preziosi s-a autoportretizat în compoziția de la Slănic Prahova, deoarece a menționat această realitate atât în catalogul lucrărilor din colecția Casei Regale, cât și în text că „... în suită, îl vedem și pe artistul nostru, călare, schițând priveliștea”.[36] Informația exista încă de la Expoziția domnească din anul 1869 unde lucrarea a făcut parte dintre exponate: „... În tabelul reprezentând intrarea Alteței Sale la Slănic, Artistul autoriu și-a păstrat un colțișor unde s-a reprezentat călare, însoțit de Dl. Szathmari (sic) tot călare”.[37]
M.N. Rusu a încercat și el să rezolve dilema portretelor celor doi artiști într-un articol publicat în anul 1837.[38] Publicistul a utilizat metoda comparării desenului cu autoportretele fotografice ale lui Szathmári în care acesta nu purta ochelari.[39]
Revenit în București după excursia pe care a făcut-o împreună cu Carol I, Amedeo a cutreierat orașul și a realizat cele mai reprezentative imagini ale Bucureștiului din acea epocă: Dâmbovița apă dulce, bisericile Stavropoleos, Schitu Măgureanu și Palatul Cotroceni.[33] Din Turnul Colței a făcut o vedere generală a orașului foarte exactă. Stilul său de lucru presupunea realizarea de schițe făcute pe un caiet de voiaj asemenea celui care se păstrează și astăzi la Muzeul Municipiului București.[33] Despre caietul din prima sa călătorie în București nu se știe nimic.[40] Lucrările de mari dimensiune le executa în atelierul din Istanbul. Plecând acasă după prima sa vizită la București, Amedeo Preziosi a făcut servicii principelui Carol I, elocventă fiind achiziționarea și expedierea de antichități orientale pentru colecția regală.[40] Astfel, există mărturia descrisă de către o scrisoare datată în ziua de 5 august 1868 și expediată din Istanbul, în care sunt enumerate obiectele cumpărate de Amedeo în beneficiul principelui: un iatagan albanez decorat cu corali și argint, două vase chinezești, o sabie turcească damaschinată cu teacă de argint, un hanger cu argint și corali, carabină tromblon[41][40] și acuarele.[42]
Amedeo a ținut corespondență cu Carol I în care a precizat detaliat prețul obiectelor pe care le cumpăra pentru Casa Regală, precum și prețuri detaliate ale lucrărilor de acuarelă comandate.[40] Așa este lista cu sumele defalcate pe luni, precum și cu totalul încasat, din data de 26 mai 1869 (Pera).[43] Domnitorul trimitea banii prin bancherul S. Halfon din București la Banca J. Camondo & Co din Constantinopol. De acolo, Amedeo Preziosi încasa contravaloarea chitanțelor pe care le prezenta mai apoi Casei Domnești de la București. De exemplu - 1139 franci de aur în data de 6 și 26 mai 1869.[44]
| [arată]
Acuarelele trimise de Amedeo Preziosi pentru albumul Alteței Sale Prințul Carol I al României publicate de Adrian-Silvan Ionescu în Preziosi în România, Editura Noi Media Print, București, 2003
|
|---|
A doua vizită la București, artistul a făcut-o în perioada 30 mai - 15 iulie 1869.[45] Schițele impresiilor sale de călătorie de află în caietul care se păstrează azi la Muzeul Municipal București. Pe prima pagină, caietul are inscripția La Valachie par Preziosi.[46] În dreapta jos este caligrafiat cu cerneală Aquarelles de mon grand père Preziosi după care este o semnătură indescifrabilă.[46] Caietul este format din 90 de ilustrații în acuarelă, creion și laviu, realizate pe două pagini continue, pentru peisaje mari, sau pe o singură foaie cu extinderi pe următoarea atunci când a fost nevoie de spațiu.[46]
La fel ca și la prima vizită la București, văzând caietul din anul 1869 se poate face cronologia voiajului pe care l-a făcut a doua oară în România, timp de o lună și jumătate.[46] Datorită datării lucrărilor se poate vedea rapiditatea cu care făcea schițele și acuarelele.[46] Cea mai productivă zi a lui a fost în data de 10 iunie când a realizat 12 acuarele, din care jumătate au fost făcute pe pagini duble.[46] A doua este ziua de 26 iunie cu 7 acuarele într-o singură zi. Media lucrărilor era de circa 4 acuarele într-o zi.[46]
Artistul a cutreierat prin Târgul Moșilor din București unde a căutat subiecte pentru compozițiile sale după care, în ziua de 17 iunie 1869 a urmat vizita domnească printre comerciații târgului pentru stimularea comețului bucureștean.[47] A imortalizat în schițele din caiet ziua de sărbătoare pe care a trăit-o.[47] Riguros în evidența contabilă a cheltuielilor pe care le-a făcut în anul 1869, Preziosi a lăsat o listă a tuturor sumelor risipite:[47]
- 100 de franci pe călătoria de la Istanbul la Giurgiu;[48]
- 10 franci cheltuieli cu diligența de la Giurgiu la București;[48]
- 30 de franci pentru plata transportului a trei lăzi care conțineau vinuri, obiecte de colecție și acuarele, toate destinate lui Carol I;[48]
- 20 de franci cheltuiți la Hotel Lazăr din București;[48]
- 172 de zwanziger pentru cheltuielile cotidiene din București și din călătoriile sale cu suita domnească în zilele din 7 - 11 iunie 1869 - 40 de zwanziger și din 26 iunie - 9 iulie 1869 - 132 de zwanziger.[48]
Toate cheltuielile au fost decontate din visteria regală.[48] Principele Carol I era foarte mândru de colecția de acuarele pe care și-o procurase de la artistul maltez.[48] De aceea, el a și prezentat acuarelele sale la expoziția care s-a desfășurat pentru o perioadă de nouă zile între 28 iunie și 7 iulie 1869, în sălile Muzeului Național din clădirea Universității.[48] Cronica de presă a fost elogioasă și Preziosi foarte flatat că lucrările lui erau atât de apreciate. Astfel, comentatorii au considerat că opera maltezului era superioară creației lui Szathmári.[48]
- „... Comitele Pretiosi (sic), în aquarelele sale calde, pline de viață și de mișcare, a încredințat memoriei posterității scene și costume naționale ce pe toată ziua se pierd, cât și mai multe episoade din călătoriile Alteței Sale Domnitorului prin țară.”
----- V.A. Urechia: Exposițiunea de Opere artistice de la Museu, în Adunarea Națională, nr. 17/6 iulie 1869
V.A. Urechia a dat în articolul său și numele celor șaptesprezece acuarele expuse.[48] În a doua parte a cronicii, Urechia a vorbit despre lucrările realizate de Szathmári spunând că:
- „... Comparate, aquarelele D-lui Satmari (sic) cu ale D. Comite Pretiosi (sic), mai ales aquarelele presentând custumuri femeești și bărbătești, operele D-lui Satmari, dacă din această comparație nu ies inferioare, totuși se caracterizează mai cu înlesnire. Comitele Pretiosi este, am putea zice, mai puțin poetizator, spre a fi mai real, pe când D-lu Satmari cam idealizează tipurile ce imbracă de altmintrelea în magnifice costume naționale. Sunt tipuri în aquarelele D-lui Satmari cari ai voi să fie române, așa sunt de frumoase, dar samănă totuși a tipuri străine.”
----- V.A. Urechia: Exposițiunea de Opere artistice de la Museu, în Adunarea Națională, nr. 19/13 iulie 1869
- Costume și tipuri din România
După excursia din anul 1869 din România, contele Amedeo Preziosi s-a întors la Istanbul.[49] Din ultimii ani din viața sa nu se cunosc prea multe detalii.[49] Adrian-Silvan Ionescu a presupus că acesta și-ar fi continuat activitatea la fel ca și până atunci, cu toate că o dată cu perfecționarea artei fotografice clientela a scăzut.[49] Odată cu modernizarea și treptata sa europenizare, Orientul și-a pierdut marele interes turistic.[50]
În data de 27 septembrie 1882, Preziosi a participat la o partidă de vânătoare și ca urmare a unei descărcări accidentale a armei sale s-a rănit mortal.[50] A fost înmormântat în localitatea Yeșilköy în cimitirul catolic, locul de veci fiind străjuit de o lespede de marmură
Prin calitățiile cromatice și compoziționale pe care le-a etalat în opera sa, Amedeo Preziosi și-a creat un stil inconfundabil, valoros și plin de personalitate, relevând o cantitate spectaculoasă de informații ce caracterizează locurile pe care le-a vizitat.[55] Preziosi vorbea cu mare ușurință limba franceză, italiană, greacă, engleză și turcă. Curtenitor, manierat, frumos și elegant, el a devenit o personalitate atât în cartierul european al Istanbulului, cât și în Europa.[31] Charles Baudelaire[56][57] i-a cunoscut opera și i-a comparat creațiile sale cu cele ale reporterului de front Constantin Guys.[58][59] Acesta din urmă a fost un prieten apropiat al lui Preziosi.[60]
Pe vremea studiilor artistului maltez la Paris (1834-1835) la École nationale supérieure des beaux-arts, atmosfera era dominată de neoclasicismul promovat de Ingres.[25] Tinerii erau însă atrași de noua modalitate de expresie susținută de Delacroix.[25] Romantismul reprezentat de Delacroix l-a influențat și pe Amadeo Preziosi, fapt pentru care demersul său spre tematica orientală l-a împins să se stabilească la Constantinopole pentru întreaga sa viață.[25] Experiența romantică transpare în opera lui Preziosi cu o prea slabă intensitate atât prin concepția culorii, cât și prin alegerea subiectului.[25]
Cum la Paris existau deja pictori adepți ai plein-airismului, Preziosi s-a simțit mai apropiat de aceștia decât de exegeții Academiei de Arte.[25] Dovada acestei afirmații constă în peisajele pe care maltezul le-a făcut pe malul Dunării cu ceruri imense și nori plumburii, vederile panoramice cu orizonturi joase sau colțurile de natură din mai toate compozițiile sale.[25]
O analiză aprofundată a operei lui Preziosi relevă nu numai o valoare artistică incontestabilă, ci și una de fond documentar al acelei epoci.[61] Se constată repeziciunea de lucru a maltezului care avea un ochi experimentat capabil să desprindă din noianul de tipuri și modele care i-au stat în față, pe cele mai relevante și mai caracteristice.[61] Observând schițele sale se vede și o îndemânare care presupunea fără îndoială și un timp îndelungat de exercițiu.[61]
În al doilea rând, criticul de artă a observat modul de punere în pagină a compozițiilor.[62] Din acest punct de vedere, este evident că artistul știa să se posteze într-un anumit punct care-i permitea să redea panoramic tot ceea ce vedea, concepând într-un mod apropiat de ideal, adâncimile compoziției, deci perspectiva, folosind de fiecare dată un orizont jos.[62] Se constată și o caracteristică a lui îndreptată spre detaliu și pentru aspectele cerului integrat în orice lucrare.[62] Astfel, el a folosit aspectele însorite, folosind totodată acoperirile cu intensitate diferită a luminii peste întreaga lume evocată.[62] Ca atare, transpare în opera lui Preziosi studiile amănunțite pe care acesta le-a făcut asupra artei din marile muzee europene, olandeze sau flamande ale secolului al XVII-lea.[62]
Într-un mod evident, opera lui Amedeo Preziosi amintește de pictorii de la Barbizon cu care maltezul a avut fără doar și poate multe afinități.[62] Legătura sa cu romantismul este demascată de gustul pentru exotic, coloritul viu sau de apetența sa pentru modele culese din populația pestriță a bazarurilor orientale de unde-și alegea tipurile umane.[62]
- Tipuri orientale realizate de Amedeo Preziosi
Schițele pe care le-a realizat în România au o valoare narativă incomparabilă prin comparație cu cele făcute pe alte meleaguri.[62] Ele câștigă printr-un colorit variat și nuanțat, totul fiind susținut de o rețea de linii evocatoare și precise.[62] Activitatea din România pare că l-a înscris într-o nouă etapă în cariera sa plastică.[62] Toate lucrările sale din România sunt interesante prin inedit și autenticitate.[62] Prin fazele diferite de execuție în care ele au rămas istoriei - unele doar începute, altele avansate, altele neterminate, ele permit istoricilor și criticilor de artă să facă o reconstituire a modului în care acesta a lucrat. Toate schițele și acuarelele sale arată istoricilor o persoană capabilă de o muncă febrilă, de maxim o oră, timp în care finaliza practic un tablou.[62] El fixa pentru început orizontul, apoi schița cu creionul linii sinuoase, continui în funcție de necesități, adâncea execuția și o trimitea la ceea ce se numește astăzi o fotografie sepia, conturând pe loc spațiul și volumele.[62] După ce termina acestă fază a realizării compoziției, Preziosi se lansa în migăloasa mucă a colorării planșei, aducând tonurile și nuanțele cele mai potrivite.[62] În această a doua fază, maltezul făcea ca ființele și obiectele să se detașeze în relief prin diferențiere cu diluări sau intensificări de ton a volumelor.[62] Faza a treia era cea a contrastelor și a accentelor ce dau naturalețe și voiciune lucrării.[63] La Constantinopole fiind, relua în atelier temele schițate și făcea opere finisate care erau supuse mai apoi comercializării.[63]
- Tipuri orientale realizate de Amedeo Preziosi
Tematica maltezului se circumscrie pe dorința de a înfățișa personaje din locurile cele mai aglomerate.[63] Interesant este că modelele create de Preziosi nu sunt niște imagini statice, ci reprezintă oameni în mișcare care-și etalează stările sufletești prin gesturi în locurile unde-și desfășoară activitatea și mai puțin prin stări emoționale vizibile fizionomic.[63] Preziosi arată în opera sa o lume plină de modestie într-un cadru în care lumina se desfășoară într-o natură reală ce a devenit ea însăși un element de compoziție.[63] În acest fel, opera artistului capătă o dimensiune lirică cu accente psihologice, totul ducând la final și la o abordare documentară de excepție.[63] Elocvent este și faptul că Theodor Aman și alți artiști au preluat de la contele maltez horele de pe Argeș și costumele tradiționale.[63] Această evidență confirmă de facto că Preziosi s-a orientat foarte bine în alegerea tematicii, tipurilor și modelelor.[63]
În analiza operei lui Preziosi nu trebuie uitat că interesul pentru exotic și pitoresc era un trend al epocii și gustul lui nu putea face excepție acestor tendințe.[63] Caracteristice sunt figurile schițate din porturile dunărene, ulițele prăfuite și pline de forfotă din Târgul Moșilor, Colentina cu apele revărsate, Dâmbovița cu o mulțime de oameni pe maluri, precum și bisericile bucureștene înfățișate nu ca monumente, ci ca edificii care însuflețesc compoziția.[63]
Interesul pentru costume apare în lucrările făcute la Horezu, în Argeș sau la Turnu-Severin.[63]
Valoarea documentară și narativă a operei lui Amedeo Preziosi a dus la consacrarea sa, creațiile artistului fiind foarte apreciate de public și colecționari.[64] El este un neoclasic ca desen și colorit și tendința de a surprinde în peisaj scene de măreție sobră îl apropie de romantici.[64] Arta contelui maltez este legată fără tăgadă de viața ce se constituie într-un izvor documentar de prim ordin.[64] Amedeo Preziosi a fost printre primii artiști care a folosit tehnica litografierii vernisate.[64] El a fost inițiat în acest procedeu tehnic absolut nou în acea epocă de celebrul litograf francez Lemercier.
Costume din România[modificare | modificare sursă]
.jpg)
.jpg)
Peisaje de pe Dunăre[modificare | modificare sursă]
.jpg)
Din excursii românești[modificare | modificare sursă]
Amedeo Preziosi 
.jpg)
· 1891: A încetat din viaţă scriitorul rus Ivan Aleksandrovici Goncearov, al carui personaj principal din capodopera sa, romanul “Oblomov”, a devenit simbolul inerţiei şi al pasivităţii – “oblomovism” ; (n. 6/18 iunie 1812). Ivan Alexandrovici Goncearov (n. 18 iunie 1812 — d. 27 septembrie 1891), prozator rus cunoscut mai ales pentru romanul său, Oblomov.
· 1914: A incetat din viata, la varsta de 75 de ani, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (incoronat rege al Romaniei la data de 10 mai 1881). Dupa noul calendar, ziua mortii sale a fost 10 octombrie. A fost domnitor al Romaniei intre anii 1866-1881 si apoi rege in perioada 1881-1914, in timpul domniei sale tara proclamandu-si independenta. A preluat conducerea statului cand avea 27 de ani si a urcat pe tron dupa ce contele de Filip de Flandra a refuzat sa fie in fruntea Principatelor Unite. A ajuns in tara deghizat in om de afaceri si cu pasaport fals, iar pe 10 mai 1866 a depus juramantul de credinta fata de tara si a pus bazele dinastiei Hohenzollern. in cei 48 de ani de domnie, societatea romaneasca a cunoscut schimbari profunde atat in plan politic, cat si economico-social. Cu putin timp inaintea mortii sale, regele a facut o ultima dovada ca este roman acceptand hotararea Consilului de Coroana privitoare la declararea neutralitatii in Primul Razboi Mondial care izbucnise, desi el a dorit o participare in lupta alaturi de Germania si Austro-Ungaria. Carol I a fost urmat la tron de catre nepotul sau Ferdinand. Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.
· 1917: Edgar Degas, pictor francez (n. 1834). Edgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris – d. 27 septembrie 1917, Paris), pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
· 1919 - A încetat din viaţă soprana Adelina Patti (Adela Juana Maria Patti) (n. 19 februarie 1843)
· 1961: A decedat poeta americana Hilda Doolittle. Impreuna cu alti artisti, printre care si Ezra Pound, a ilustrat miscarea poetica a imagistilor (“Gradina marina”); a scris o biografie a poetului J. Keats; (n.10.09.1886).
· 1965: Clara Bow, actriță americană (n. 1905). Clara Gordon Bow (n. 29 iulie 1905 Brooklyn , SUA— d. 27 septembrie 1965 Los Angeles), actriță americană de film.
* 1967: Leonard Colebrook (n. 2 martie 1883, la Guildford, Surrey, Marea Britanie - d. 27 septembrie 1967, la Farnham Common, Buckinghamshire, Regatul Unit) este un fiziolog și bacteriolog englez, membru al Societății Regale din Londra.
* 1972: Maria Lătărețu (n. 7 noiembrie 1911, Bălcești, Gorj — d. 27 septembrie 1972, Românești, județul Botoșani) a fost o cântăreață română de etnie romă ce a interpretat muzică tradițională și muzică populară. A fost una dintre cele mai îndrăgite interprete din domeniu, fiind numită pe rând: Privighetoarea Gorjului, Crăiasa cântecului românesc, Prințesa cântecului popular românesc[1][2][3] sau Ella Fitzgerald a României.[4] În cariera sa a susținut un număr mare de concerte, a realizat numeroase înregistrări discografice și a participat la un număr mare de emisiuni de radio și TV.
* 1967: Leonard Colebrook (n. 2 martie 1883, la Guildford, Surrey, Marea Britanie - d. 27 septembrie 1967, la Farnham Common, Buckinghamshire, Regatul Unit) este un fiziolog și bacteriolog englez, membru al Societății Regale din Londra.
| Leonard Colebrook | |
 |
Încă din copilărie, Maria Lătărețu a cântat la hore, nunți, petreceri boierești etc. La 13 ani fratele artistei, Ioniță Borcan, îi cumpără o chitară și o învață să se acompanieze.
În 1928 ea se căsătorește cu vioristul Mihai (zis Tică) Lătărețu din comuna Lelești și cântă împreună în mai toate satele din Gorj.
Ajunge pentru prima oară în București în 1933 unde cântă pentru o scurtă perioadă de timp la localul „La fânăreasă”, întorcându-se apoi în Gorj.
În 1937 este descoperită în Gorj de o echipă de folcloriști alcătuită din Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru și Mihai Pop. Încântați de vocea, stilul și de repertoriul său tradițional, au invitat-o la București pentru a o înregistra.
Primele înregistrări ale Mariei Lătărețu au fost efectuate, pe cilindri de fonograf, la data de 19 iulie 1937. Apoi, pe 13 septembrie 1937, înregistrează la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea artistică a Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români (Arhiva Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” de azi). Cântă prima oară la Radio București pe 29 august 1937.[5]
Cântă la localul lui Marcu Căciularu (din strada Vespasian, zona Gării de Nord) în 1937, la „Luna Bucureștiului” în 1938 și în perioada 1939-1949 la „Dorul Ancuței”, restaurant de lux din strada Alexandru Lahovari, frecventat de diferiți artiști – scriitori, compozitori, actori. La acesta din urmă a fost angajată la recomandarea lui Constantin Brăiloiu.
Cântă cu taraful soțului ei până în 1949, când devine prim-solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor. De aici se pensionează în 1966.
Întreprinde numeroase turnee atât în țară, cât și în străinătate: Polonia, Cehoslovacia, U.R.S.S., Egipt, Siria, Elveția, Turcia, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Iordania.
De-a lungul carierei sale a cântat cu mari șefi de orchestră și dirijori:Gelu Barabancea, Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu, George Vancu, Ion Luca-Bănățeanu, Florea Cioacă, Constantin Mirea, Nicu Novac.
În septembrie 1972, Maria Lătărețu a pornit într-un turneu în toată țara, alături de Ion Luican, Laura Lavric și Ionel Schipoancă. Moare, din cauza unei congestii cerebrale, pe 27 septembrie 1972, în culise, după ce și-a susținut recitalul, la căminul cultural din comuna Românești (județul Botoșani). Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din București
| Maria Lătărețu | |
 |
· 1986: Clifford Lee Burton (n. , Castro Valley[*], SUA – d. , Dörarp[*], Suedia) a fost un muzician american, al doilea basist al formației Metallica, acesta alăturându-se formației în 1982, înlocuindu-l pe Ron McGovney. Viața și moartea sa tragică au influențat cel puțin două piese și basiști ca Billy Sheehan, Les Claypool și John Myung.
Burton s-a născut în Castro Valley, California. Inițial, el a început să cânte la pian de la vârsta de 6 ani. În 1976, la vârsta de 14 ani, Burton a început să studieze chitara bas și a început să cânte în formații locale, în timp ce lua lecții de la profesorul Steve Hamady. Conform spuselor părinților săi, Cliff petrecea între 4 și 6 ore pe zi pentru a-și perfecționa dibăcia la bas, chiar și după ce s-a alăturat formației Metallica. După ce a terminat școala generală, el a luat cursuri de muzică la un colegiu de juniori.
Ceilalți membri ai trupei Metallica căutau un basist ce să fie mai priceput decât Ron McGovney. După cum povestesc ei în ,,Damage, Inc." , ei au asistat la un concert al formației lui Burton, Trauma, și au fost impresionați de solo-ul de chitară a lui Cliff(ce avea mai târziu să devină parte componentă a piesei (Anesthesia) Pulling Teeth). Membrii Metallica l-au "recrutat" pe Burton, după ce au acceptat să își schimbe locația de la Los Angeles la San Francisco. Publicul din Los Angeles era prea "rigid" pentru gusturile lui Burton. În timpul deplasărilor, Cliff punea "monopol" pe casetofonul mașinii obligându-și astfel colegii să asculte muzică variată începând de la The Misfits, Pink Floyd, și Thin Lizzy, la pianistul Glenn Gould și concerte de ale lui Bach.
Burton s-a născut în Castro Valley, California. Inițial, el a început să cânte la pian de la vârsta de 6 ani. În 1976, la vârsta de 14 ani, Burton a început să studieze chitara bas și a început să cânte în formații locale, în timp ce lua lecții de la profesorul Steve Hamady. Conform spuselor părinților săi, Cliff petrecea între 4 și 6 ore pe zi pentru a-și perfecționa dibăcia la bas, chiar și după ce s-a alăturat formației Metallica. După ce a terminat școala generală, el a luat cursuri de muzică la un colegiu de juniori.
Ceilalți membri ai trupei Metallica căutau un basist ce să fie mai priceput decât Ron McGovney. După cum povestesc ei în ,,Damage, Inc." , ei au asistat la un concert al formației lui Burton, Trauma, și au fost impresionați de solo-ul de chitară a lui Cliff(ce avea mai târziu să devină parte componentă a piesei (Anesthesia) Pulling Teeth). Membrii Metallica l-au "recrutat" pe Burton, după ce au acceptat să își schimbe locația de la Los Angeles la San Francisco. Publicul din Los Angeles era prea "rigid" pentru gusturile lui Burton. În timpul deplasărilor, Cliff punea "monopol" pe casetofonul mașinii obligându-și astfel colegii să asculte muzică variată începând de la The Misfits, Pink Floyd, și Thin Lizzy, la pianistul Glenn Gould și concerte de ale lui Bach.
În timpul unui turneu în Europa, Burton a decedat într-un accident în care autocarul formației s-a răsturnat, alunecând pe poleiul format; el a fost aruncat prin geam, autocarul căzând peste el. Kirk Hammett povestea ca în seara dinaintea accidentului, au avut o dispută pe tema patului în care urmau să doarmă. Disputa s-a încheiat printr-o tragere din cărți de joc, Cliff trăgând Asul de pică și alegându-și patul lui Kirk. Multe surse confimă ipoteza cum că șoferul autocarului ar fi fost sub influența alcoolului. Accidentul s-a petrecut în Suedia. Trupul lui Burton a fost înmormântat în San Francisco. La ceremonie, s-a cântat piesa „Orion" de pe albumul Master of Puppets. Din această cauză, Metallica nu a mai cântat live „Orion" în varianta completă până în noiembrie 2006, când a fost folosită ca o „punte” de legătură între 2 piese.
Succesorul lui Burton la Metallica a fost basistul Jason Newsted. El a declarat că nu a fost acceptat niciodată de formație. Mereu el a fost poreclit “New-kid” („Puștiul nou-venit”), iar James a refuzat să accepte ideea că el este egal cu Cliff.[necesită citare] În aceste condiții, Newsted a părăsit trupa (dupa mai mult de 10 ani în care a susținut chiar fizic concertele Metallica, fiind "cel mai rău" dintre cei patru) și a fost înlocuit de un basist temporar, producătorul Bob Rock, iar apoi de către Robert Trujillo, basistul lui Ozzy Osbourne.
* 1990: Ion Biberi (n. 21 iulie 1904, Turnu Severin — d. 27 septembrie 1990, București) a fost un prozator, eseist și critic literar român.
A urmat Liceul Militar din Craiova, 1914-1921. A absolvit Facultatea de Medicină și Facultatea de Litere și Filozofie din București. Doctor în chirurgie, medic primar psihiatru. Debutează în literatură cu proze scurte, foarte apreciate de Tudor Arghezi, în prima serie a revistei Bilete de papagal, colaborează la reviste literare precum Revista Română, Kalende, Ramuri, ținând cronica ideilor la Viața Românească și a cărții franceze la Revista Fundațiilor. Romancier modernist (Proces, 1935), nuvelist (Oameni în ceață, 1937), este interesat de motivația psihică a experiențelor umane, de explorarea zonelor abisale ale subconștientului, angoasa, dar mai ales alienarea individului tensionînd spațiul epic. Imaginea romanelor sale, psihologică dar și estetică, de notatie joyceană, apropiindu-ne de André Gide, Robert Musil, Marcel Proust, rămîne în istoria literară, convingătoare și originală prin acuitatea observației lucide, îmbogățind profilul romanului nostru modern. Este autorul primului studiu admirativ despre metoda lui James Joyce, respinsă de Camil Petrescu.
Dezvoltată pe spații culturale vaste, de la clasicism și romantism, trecînd prin simbolism, suprarealism, pînă la existențialism și literatura absurdului, și în geografii diverse (franceză, germană, anglo-saxonă), eseistica sa se distinge mai des prin caracterul său interdisciplinar. Ion Biberi este autorul unei premise de sistem axiologic ce solicită abordarea operei din perspectiva multidimensională, începînd cu complexitatea biotipologică, profilul caracterologic, devenirea personalității autorului în timp și sfârșind cu integrarea operelor sale în sistemul valorilor naționale și universale. Este autorul unui faimos volum de interviuri intitulat Lumea de mâine în care, în 1947, 50 de intelectuali români își dau cu părerea asupra modului în care va arăta lumea de mâine. La câteva luni după apariție, regele Mihai este obligat să abdice iar prognozele intelectualilor, adunate în volum sunt spulberate.
Operă:
Nuvele
- Oameni în ceață, 1937
Eseuri, studii literare
- Arta de a trai, 1970
- Essai sur la condition humaine, 1973
- Eros, 1974
- Thanatos, 1936
- Études sur la littérature roumaine contemporaine, 1934,
- Profiluri literare franceze, 1945
- Lev N. Tolstoi, 1947
- Tudor Vianu, 1966
- Pieter Bruegel cel Bătrîn, 1967
- Hanibal, 1967
- Poezia, mod de existență, 1968
- Argonauții viitorului, 1971
- Arta de a scrie si de a vorbi in public, 1972
- Arta suprarealistă. Privire critică, 1973
- Eseuri literare, filosofice, și artistice, 1982
- Luminile capricornului, 1983
- Ultimele eseuri, 1985
Romane
- Proces, 1935, primul roman joycean românesc
- Cercuri în apă, 1939
- Un om își trăiește viața, 1946
- Destinul Aïsei, 1983
Interviuri cu personalități culturale
- Lumea de mâine, interviuri, 1945 (reeditat, în 2001, la Editura Curtea Veche)
- Orizonturi spirituale. Dialoguri, 1968
- Lumea de azi, interviuri, 1980
· 1991: A decedat Oona O’Neill ( n. 14 mai 1925), fiica autorului dramatic Eugene O’Neil, laureat al Premiului Nobel pentru literatura (1936). A fost sotia marelui actor Charlie Chaplin, cu care a avut opt copii (Geraldine, Michael,Josephine,Eugene, Annette -Emilie,Cristopher). Decesul sau s-a datorat unui cancer la pancreas.
· 2003: Donald O'Connor, actor, cântăreț, dansator american (n. 1925).
* 2013: Jay Robinson (14 aprilie 1930 – 27 septembrie 2013) a fost un actor american de film, de televiziune și de teatru. A devenit foarte cunoscut prin interpretarea rolului împăratului Caligula în filmul Tunica (1953) și în continuarea acestuia Demetrius și gladiatorii (1954)
| Donald O'Connor | |
 |
S-a născut în New York NYC, ca fiul un dansatoare și al directorului Van Heusen Shirt Co.[3] A devenit interesat de actorie după ce a descoperit un album cu imagini din cariera de dansatoare a mamei sale
Filmografie
- Tunica (The Robe) (1953) - Caligula
- Demetrius și gladiatorii (1954) - Caligula
- The Virgin Queen (1955) cu Bette Davis
- My Man Godfrey (1957) cu David Niven și June Allyson
- Tot ceea ce ați vrut să știți despre sex, dar v-a fost teamă să întrebați (1972) cu Woody Allen
- Bram Stoker's Dracula
- Three the Hard Way (1974) ca Monroe Feather
- Transylvania Twist (1989)
- Undercover Brother (2002) ca Monroe Feather
Televiziune
- Star Trek: Seria originală (episodul "Elaan of Troyius")
- Days of our Lives (Monty, the homeless drunk)
- The Wild Wild West (Dr. Maitland in "The Night of the Sedgewick Curse")
- Planeta maimuțelor
- Sid & Marty Krofft's Dr. Shrinker
- The Krofft Supershow.
- Buck Rogers in the 25th Century, episodul "Planet of the Amazon Women" - Cassius Thorne
- Bewitched în 2 episoade ca Julius Caesar (1969)
- Kolchak: The Night Stalker 1 episod (1975)
| Jay Robinson | |||
 Robinson ca Dr. Shrinker în The Krofft Supershow
| |||
* 2016: Sebastian Papaiani (n. ,[1] Pitești, România – d. ,[2][1] București, România) a fost un actor român.
Tatăl său era de etnie greacă.[3]
Actorul Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.
Filmografie:
- Un surâs în plină vară(1963) - Făniță
- Partea ta de vină (1963)
- Dragoste la zero grade(1964)
- Gaudeamus igitur (1965)
- La porțile pământului(1965)
- Fantomele se grăbesc(1966)
- Balul de sâmbătă seară(1967) - Papă
- Diminețile unui băiat cuminte (1967) - Fane
- Căldura (1969)
- Asediul (1970) - Chiru
- Brigada Diverse intră în acțiune (1970) - plutonierul Căpșună
- Brigada Diverse în alertă!(1971) - plutonierul Căpșună
- B.D. la munte și la mare(1971) - plutonierul Căpșună
- Astă seară dansăm în familie (1972) - Alecu
- Cu mîinile curate (1972) - Fane Oarcă
- Ciprian Porumbescu(1973) - Voronca
- Ultimul cartuș (1973) - Ilie Oarcă
- Păcală (1974) - Păcală
- Frații Jderi (1974) - comisul Ionuț Jder
- Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - comisul Ionuț Jder
- Toamna bobocilor (1975) - Pompei
- Zile fierbinți (1975) - macaragiul Guriță
- Roșcovanul (1976) - Lampă
- Accident (1977) - reporter
- Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - Ieremia (ep. 1-12)
- Iarna bobocilor (1977) - Pompei
- Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
- Melodii, melodii (1978)
- Totul pentru fotbal (1978)-" jucătorul Tipalnea Mihai"
- Clipa (1979)
- Nea Mărin miliardar(1979) - Gogu a lu' Pupăză
- Expresul de Buftea (1979)
- Am fost șaisprezece(1979) - Caporalul Vasile Dobriță
- Ultima noapte de dragoste(1980) - lt. Petre Orghidan
- "Buna Seara Irina 1980
- Grăbește-te încet (1981)
- Șantaj (1981)
- Alo, aterizează străbunica!... (1981)
- O lume fără cer (1981)
- Calculatorul mărturisește(1982)
- Rămân cu tine (1982) - Manole
- Fram (1983) (Serial TV)
- Pădurea nebună (1984)
- Ringul (1984)
- Secretul lui Bachus (1984) - Grig Ștevie
- Sosesc păsările călătoare(1984)
- Zbor periculos (1984)
- Racolarea (1985)
- Liceenii (1986) - domnul Marinescu, tatăl lui Mihai
- Secretul lui Nemesis(1987)
- Neînvinsă-i dragostea(1993) - Căpitan Ștefan Topârceanu
- Numai iubirea (Serial TV) (2004) - Manole Tudose
- Lacrimi de iubire (Serial TV) (2005) - Nea Tache
- Bani de dus, bani de-ntors(2005)
- Păcală se întoarce (2006) - Păcală (tatăl)
- Daria, iubirea mea! [Serial Tv] (2006-2007)
- Nimeni nu-i perfect [Serial Tv] (2008) - Domnul Predescu[5]
| Sebastian Papaiani | |||||
| |||||
* 2016: Aurelian Ion Preda (2 februarie 1970, Curtea de Argeș[1] – 27 septembrie 2016, Viena, Austria) a fost un cântăreț român de muzică populară, cunoscut ca prezentator și realizator ale emisiunii „Povești de viață și Destine celebre la Etno TV.
Aurelian Preda s-a născut în Curtea de Argeș într-o familie iubitoare de folclor, muzică populară și lăutărească.[2] Când avea 12 ani, tatăl său a murit; Aurelian Preda a fost nevoit să lucreze ca vânzător la un aprozar pentru a se putea întreține la școală.[2] Și-a dorit să devină preot, însă a renunțat la acest gând după ce a fost descurajat de o profesoară în clasa a VIII-a.[3] A absolvit Colegiul Național „Vlaicu Vodă” din orașul natal.[2] Viața cântărețului a fost marcată de mai multe probleme medicale. A fost diagnosticat cu anevrism cerebral și s-a aflat în moarte clinică, medicii nemaiacordându-i șanse de supraviețuire.[4] În 2010, Aurelian Preda a fost diagnosticat cu cancer de colon pentru vindecarea căruia a trecut prin patru operații. Acesta i-a cauzat însă moartea la 46 de ani, într-o clinică privată din Viena; Aurelian Preda a fost înmormântat la Mănăstirea Dervent.
Aurelian Preda a fost căsătorit cu Mariela, o fostă colegă de la liceul din Curtea de Argeș, cu care a avut trei copii: două fete și un băiat; una dintre fiice, Anamaria Rosa, este și ea cântăreață de muzică populară.[5] Soția sa mai avea o fată dintr-o primă căsătorie, despre care Aurelian Preda a declarat „[o] iubesc mult și o consider copilul meu.
Sărbători
- În calendarul orthodox: +) Sf Ier Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești; Sf Mc Calistrat și Epiharia
- În calendarul romano-catolic: Sf. Vincențiu de Paul, preot. Sf. Vincențiu de Paul (în franceză Vincent de Paul) (n. 24 aprilie 1581 – d. 27 septembrie 1660) a fost un preot francez din cadrul Bisericii Romano-Catolice care și-a dedicat viața îngrijirii săracilor și combaterii mizeriei. Figură marcantă a reînnoirii spirituale franceze din secolul al XVII-lea, el este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Anglicană. A fost canonizat în 1737. Vincențiu de Paul a fost renumit pentru compasiunea, umilința și generozitatea sa. Călugărițele „vincentine”, din congregația surorilor de caritate înființată de Vincențiu de Paul, au purtat până în anul 1964 acoperământul de cap numit cornette, caracteristic acestora.
- Ziua Mondială a Turismului
RELIGIE ORTODOXĂ 27 Septembrie
+) Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf Mc Calistrat și Epiharia
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti
Sfantul Antim Ivireanul s-a nascut in anul 1650. A fost de neam georgian (ivirean) sau caucazian. Dupa iesirea din robia turca, a invatat caligrafia, pictura, sculptura si limbile greaca, araba, turca.
Este adus in Tara Romaneasca in jurul anului 1690 de domnitorul Constantin Brancoveanu. Ajunge conducatorul tipografiei de la Bucuresti in 1691.
In anul 1696, este numit egumen al Manastirii Snagov. Aici va intemeia o noua tipografie. In anul 1705, este ales episcop al Ramnicului, iar in 1708 devine mitropolit al Tarii Romanesti.
A tiparit 30 de carti in limba greaca, 22 in romana, una in slavona, 6 slavo-romane, 2 greco – arabe, una greco-romana si una greco-slavo-romana, in total 63 de carti. Ele au fost tiparite la Bucuresti, Snagov, Ramnic si Targoviste.
Didahiile (28 de predici rostite in cursul ahipastoririi sale la diferite sarbatori) l-au facut sa fie considerat carturarul care a vorbit cea mai frumoasa limba romana dintre carturarii epocii sale.
Acuzat ca ar fi avut legaturi cu austriecii si ca ar fi uneltit impotriva lui Nicolae Mavrocordat si a turcilor, a fost arestat. Patriarhul ecumenic l-a caterisit si a fost condamnat la exil in Muntele Sinai. Turcii care il duceau spre locul exilului l-au ucis pe drum, iar trupul sau a fost aruncat in raul Tungia, un afluent al Maritei, langa Adrianopol.
Propunerea canonizarii mitropolitului Antim Ivireanul a fost facuta in sedintele Sfantului Sinod din 23-25 mai 1916.
Sentinta de caterisire a fost ridicata in vremea patriarhului ecumenic Athenagoras, pe 8 martie 1966.
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randul sfintilor pe 21 iunie 1992.
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești - 27 septembrie
Sf Mc Calistrat și Epiharia
În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat, si a celor împreuna cu dânsul 49 de sfinti mucenici.
Acesti sfinti au trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian. Sfântul Calistrat fiind prins de Persendin Stratilatul si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut foarte. Dupa aceea l-au pus peste niste hârburi ascutite si l-au tras peste ele; apoi l-au bagat într-un sac si l-au aruncat în mare. Dar rupându-se sacul, a iesit sanatos. Vazând minunea, cei patruzeci si cinci de slujitori au crezut în Hristos; pe aceia batându-i Persendin i-a bagat cu Calistrat în temnita. Acolo el i-a învatat despre judecata si despre înviere si despre suflet. Dupa aceea iesind din temnita cu dânsii dimpreuna si facând rugaciune, au darâmat toti idolii; si vazând aceasta ceilalti o suta optzeci si patru de slujitori au crezut si ei, si li s-au taiat capetele tuturor.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Tarii Românesti.
Vistierie de daruri, ca un pom rasadit lânga izvoarele apelor, acest trimis al lui Dumnezeu pamântului românesc din îndepartata Ivirie (Georgia), nu a îngropat nici un talant din câti i-au fost daruiti de Dumnezeu si pe toti, ca o sluga buna si credincioasa, i-a înmultit.
Însemnându-l la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, parintii sai, Ioan si Maria, l-au crescut în evlavie si dreapta credinta. Ocrotit fiind de Bunul Dumnezeu în robia turceasca în care a cazut, tânarul Andrei îsi arata - de timpuriu - ascutimea mintii, deprinzând cu usurinta limbile greaca, turca, slava veche, araba, iar mai târziu si limba româna. Dupa marturiile vremii, se pare ca dupa ce a scapat din robia turceasca, a trait în preajma Patriarhiei de la Constantinopol unde a învatat arta sculpturii în lemn, pictura si broderia.
Catre anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu îl aduce la Bucuresti unde, dupa ce învata mestesugul tiparului în tipografia domneasca, se muta la mânastirea Snagov unde întemeiaza o noua tipografie. A tiparit si a supravegheat cu neobosita râvna, în migaloasa îndeletnicire, scotând din tiparnitele pe care le-a îndrumat 63 de carti, din care 38 lucrate de el însusi, în dife-rite limbi: româna, greaca, araba, georgiana.
Pentru virtutile si viata sa curata, a fost ales mai întâi staret la mânastirea Snagov, apoi episcop la Râmnic si nu mult dupa aceea, mitropolit al Tarii Românesti. Cu ajutorul si harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândete si necrutând nici o osteneala, si-a pastorit clerul, calugarii si credinciosii carora le-a ridicat noi sfinte lacasuri sau le-a preînnoit pe cele stricate de vreme. Marturie despre aceasta lucrare sta ctitoria sa, mânastirea Antim din Bucuresti, cu hramul Tuturor Sfintilor pe care, cu darurile pe care i le-a harazit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi si a înzestrat-o cu tipografie. O alta lucrare laudabila a Marelui Ierarh a fost înfiintarea de scoli pentru copiii celor saraci în care învatamântul era fara plata.
Smerit si convins fiind ca numai datorita Milostivului Dumnezeu a ajuns vas ales lucrarii dumnezeiesti, Sfântul Parinte Ierarh Antim priveghea cu osârdie si fara de lene, ziua si noaptea si în tot ceasul, pentru folosul si spasenia tuturor de obste, învatându-i si îndreptându-i pe toti cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreapta". Podoaba a carturarilor si dulce graitor al întelepciunii dumnezeiesti în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adapat poporul însetat de credinta prin cuvântul sau de învatatura, lasând Bisericii noastre marele tezaur literar si teologic cuprins în Didahiile si predicile sale.
Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sf. Ierarh Antim, pe nedrept a fost departat de toata lucrarea si ordinea arhiereasca si dezbracat de harul divin si scos din catalogul arhieresc". Osândit a fost cu exilul si pus a fost sub paza necredinciosilor ostasi turci care, l-au chinuit foarte, pâna la moarte, prin taierea capului pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marita, în sudul Dunarii. Asa s-a savârsit de moarte muceniceasca Parintele si Mitropolitul Antim al Tarii Românesti, a carui pomenire ramâne înscrisa pentru vesnicie în cartea Bisericii si neamului românesc.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU 27 Septembrie
1/2 ceasca orez nefiert
3/4 cana apa
4 ardei grasi, verzi
1 ceapa, tocata
4 linguri ulei de masline
200-230 g granule de soia
2 linguri patrunjel proaspat, tocat
2 cesti pasta de tomate
sare si piper negru, dupa gust
1. Intr-un vas de dimensiuni medii, lasa orezul la fiert. Asteapta pana cand apa da in clocot, apoi lasa focul mic si mentine vasul la fiert pentru inca 15 minute.
2. Incalzeste cuptorul.
3. Indeparteaza cotorul ardeilor, curata-i de seminte si aranjeaza-i intr-o tava pentru copt. Dupa ce ai scos "capacele" ardeilor, toaca marunt bucatile de ardei care mai pot fi folosite.
4. Intr-un alt vas, pe foc mediu, prepara un sote din uleiul de masline, bucatile de ardei "recuperate" de la cotoare si ceapa, si mentine vasul pe foc pana cand legumele devin moi. Incorporeaza granulele de soia si patrunjelul. Lasa focul mic si amesteca inca 5 minute. Incorporeaza orezul fiert si 1 1/5 ceasca pasta de tomate. Asezoneaza cu sare si piper, dupa gust. Umple ardeii cu aceasta compozitie si, drept capac, foloseste restul de pasta de tomate.
5. Introdu tava la cuptor, acoperita, timp de 45-55 de minute. Ardeii umpluti se servesc calzi.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU 27 Septembrie
A. PLĂCINTE, GUSTĂRI
Chiftele de post
Ingrediente: cutie ciuperci, 2 cartofi potriviţi, 2 linguri orez. 2 cepe mici, frunze de pătrunjel, sare, piper, ulei, 3 linguri făină.
Mod de preparare: Cartofii se curăţă şi se fierb. Separat, se fierbe orezul. Ceapa tocată se caleşte. Cartofii fierţi se scurg, se pasează şi se amestecă cu orezul fiert, ceapa călită, pătrunjelul tocat şi ciupercile date prin maşina de tocat. Se adaugă boia, sare şi piper. Din compoziţia rezultată se fac chifteluţe care se dau prin faină şi se prăjesc în ulei.
Mod de preparare: Cartofii se curăţă şi se fierb. Separat, se fierbe orezul. Ceapa tocată se caleşte. Cartofii fierţi se scurg, se pasează şi se amestecă cu orezul fiert, ceapa călită, pătrunjelul tocat şi ciupercile date prin maşina de tocat. Se adaugă boia, sare şi piper. Din compoziţia rezultată se fac chifteluţe care se dau prin faină şi se prăjesc în ulei.
B. SALATE
Salată de legume cu macaroane
Ingrediente:
6 cepe verzi, 500 g macaroane scurte, 4 rosii, 1 morcov mijlociu, o jumatate conserva de fasole verde, o conserva mica de boabe de porumb, 50 g alune prajite.
Preparare:
Se pun la fiert macaroanele, se strecoara si se amesteca cu putin untdelemn. Se curata si se spala ceapa verde, se taie pe diagonala in 3-4 bucati. - Rosiile se oparesc, se curata de pielita si de codita si se taie in feliute subtiri. Morcovul se curata, se spala, se taie in patru pe lung, apoi in stifturi cat mai subtiri. Se scoate fasolea din conserva, se scurge bine, la fel si boabele de porumb. Alunele se prajesc in tigaie fara untdelemn, apoi se sfarama (nu prea marunt) in piulita. Se pun toate legumele si alunele intr-o salatiera, se toarna deasupra sosul bine batut cu furculita.
C. SOSURI
Sos pentru salată
6 linguri untdelemn fin (masline sau floarea-soarelui), 5 linguri otet alb sau otet de mere, 1 lingurita de zahar, sare, piper macinat, 1 lingurita de ardei iute tocat marunt, verdeata tocata (patrunjel sau marar).
D. BORŞURI SUPE CREME DE LEGUME
Supă cremă de legume
Ingrediente:
- 3-4 morcovi medii
- 2 radacini de patrunjel
- 2 teline mici
- 6 cartofi potriviti
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legatura patrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lamaie
Mod de preparare:
Se spala si se taie legumele marunt. Se pun la fiert intr-o oala mare cu apa si piper pana se sfarama. Cand toate legumele sunt fierte, le scoatem si le mutam intr-un castron (exceptand ceapa pe care o dam afara de tot) unde le pasam pana obtinem o crema. Se adauga apoi zeama care ne-a ramas, dar cu masura astfel incat sa nu fie prea subtire. Iar daca ramane prea consistenta mai putem adauga apa. La sfarsit adaugam verdeata, sare si lamaie dupa gust. Se serveste cu crutoane.
- 3-4 morcovi medii
- 2 radacini de patrunjel
- 2 teline mici
- 6 cartofi potriviti
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legatura patrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lamaie
Mod de preparare:
Se spala si se taie legumele marunt. Se pun la fiert intr-o oala mare cu apa si piper pana se sfarama. Cand toate legumele sunt fierte, le scoatem si le mutam intr-un castron (exceptand ceapa pe care o dam afara de tot) unde le pasam pana obtinem o crema. Se adauga apoi zeama care ne-a ramas, dar cu masura astfel incat sa nu fie prea subtire. Iar daca ramane prea consistenta mai putem adauga apa. La sfarsit adaugam verdeata, sare si lamaie dupa gust. Se serveste cu crutoane.
E. MÂNCĂRURI
Ardei umpluţi cu orez şi soia
1/2 ceasca orez nefiert
3/4 cana apa
4 ardei grasi, verzi
1 ceapa, tocata
4 linguri ulei de masline
200-230 g granule de soia
2 linguri patrunjel proaspat, tocat
2 cesti pasta de tomate
sare si piper negru, dupa gust
1. Intr-un vas de dimensiuni medii, lasa orezul la fiert. Asteapta pana cand apa da in clocot, apoi lasa focul mic si mentine vasul la fiert pentru inca 15 minute.
2. Incalzeste cuptorul.
3. Indeparteaza cotorul ardeilor, curata-i de seminte si aranjeaza-i intr-o tava pentru copt. Dupa ce ai scos "capacele" ardeilor, toaca marunt bucatile de ardei care mai pot fi folosite.
4. Intr-un alt vas, pe foc mediu, prepara un sote din uleiul de masline, bucatile de ardei "recuperate" de la cotoare si ceapa, si mentine vasul pe foc pana cand legumele devin moi. Incorporeaza granulele de soia si patrunjelul. Lasa focul mic si amesteca inca 5 minute. Incorporeaza orezul fiert si 1 1/5 ceasca pasta de tomate. Asezoneaza cu sare si piper, dupa gust. Umple ardeii cu aceasta compozitie si, drept capac, foloseste restul de pasta de tomate.
5. Introdu tava la cuptor, acoperita, timp de 45-55 de minute. Ardeii umpluti se servesc calzi.
F. DULCIURI
Prăjitură cu mere şi cafea
250 ml cafea preparata mai slabuta
6 linguri de zahar
8 linguri de faina
3-4 linguri margarina topita
1/2 cana stafide
1 cana mere(decojite) taiate cubulete
1 plic praf de copt,esenta rom,vanilie
zahar farin,
zahar vanilat
6 linguri de zahar
8 linguri de faina
3-4 linguri margarina topita
1/2 cana stafide
1 cana mere(decojite) taiate cubulete
1 plic praf de copt,esenta rom,vanilie
zahar farin,
zahar vanilat
Se amesteca intr-un vas:faina ,zaharul,cafeaua si praful de copt,pana se omogenizeaza. Apoi se adauga si margarina topita,trebuie sa arate ca o compozitie de chec.
Se unge o tava cu ulei se tapeteaza cu faina si se toarna aluatul se aseaza merele si stafidele , distribuindu-se uniform pe toata suprafata.Se da la cuptor penrtu 20-25 min.
Se lasa sa se raceasca bine in tava apoi se pudreaza cu zahar farin amestecat cu zahar vanilat.
Se unge o tava cu ulei se tapeteaza cu faina si se toarna aluatul se aseaza merele si stafidele , distribuindu-se uniform pe toata suprafata.Se da la cuptor penrtu 20-25 min.
Se lasa sa se raceasca bine in tava apoi se pudreaza cu zahar farin amestecat cu zahar vanilat.
ARTE 27 Septembrie
INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 27 Septembrie
Adelina Patti (Adela Juana Maria Patti), soprană
MUZICĂ 27 Septembrie
Jacques Thibaud
Don Nix, vocalist, saxofonist, chitarist, compozitor şi producător american
Alvin Stardust (Bernard William Jewry), cântăreţ britanic
Randy Bachman, chitarist, vocalist şi compozitor canadian (Bachman-Turner Overdrive).
Barbara Dickson, cântăreaţă şi compozitoare britanică.
Marvin Lee Aday – Meat Loaf
Greg Ham, saxofonist, clăpar şi flautist australian (Men At Work)
Robbie Shakespeare, basist şi compozitor jamaican
Shaun Cassidy, cantaret si actor american
Lhasa de Sela
Avril Lavigne
Cliff Burton – Metallica
Henry Purcell - Opera Suites
Spanish Guitar Best Hits ⭐ Most Beautiful Guitar Songs of ALL TIME
Liszt, Schubert & Janáček: Sonata, Wanderer Fantasy & Sonata 1.X.1905
MUSICA PARA REVIVIR MOMENTOS INOLVIDABLES Selección de Cecil González
POEZIE 27 Septembrie
Grigore Hagiu
Biografie
Nastere: 27 septembrie 1933, Targu Bujor
Deces: 1 februarie 1985, București
Grigore Hagiu a fost un poet roman, din generația antiproletcultista a resurecției și paradoxismului.
S-a nascut la Targu-Bujor, judetul Galati, in 27 septembrie 1933.
Dupa incheierea studiilor liceale (1952) este un timp student al Institutului de Cinematografie (1952-1953); in 1955 se inscrie la Facultatea de Filologie din Bucuresti, sectia de critica literara, sectie pe care o paraseste in 1957, cand trece la cea de limba si literatura germana din aceeasi facultate.
Debuteaza in 1950 in revista „Tanarul scriitor", iar debutul editorial se produce in 1962, in foarte cunoscuta colectie „Luceafarul" a Editurii pentru Literatura. Lucreaza in cadrul mai multor redactii: la „Drum nou", „Luceafarul", „Gazeta literara", „Romania literara". A incetat din viata in 10 februarie 1985, intr-o iarna geroasa, asfixiat cu gaz metan. Lirica de inceput a lui Grigore Hagiu nu se diferentiaza esential de cea a colegilor de generatie; este vorba de tratarea acelorasi teme, care revin obositor, iar in cazul poetului nostru pecetea conceptualizanta isi face simtita de pe acum prezenta. Aceasta pecete se va insinua progresiv, indiferent ca poetul sondeaza istoria, menirea artistului, dragostea sau alte elemente ale existentei. Uneori lirismul lui scapa de prea marea forta de atractie a conceptualizarii sau de influenta poeziei nichitiene, si atunci confesiunea, directa sau implicita, devine mai deschisa. Ultimele volume de poezii vadesc o apropiere a liricii sale de experienta expresionista.
Volume de versuri:
Autoportret in august, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Continentele ascunse, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Sfera ganditoare, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Poezii, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Spatiile somnului, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Nostalgica triada, Bucuresti, E.P.L., 1970;
Poezii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973;
Miazanoaptea miresmelor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973;
Zenit de anotimpuri, Bucuresti, Editura Eminescu, 1974;
Descantece de gravitatie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977;
Sonete, Bucuresti, Editura Eminescu, 1978;
Fantastica padure, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980;
Alte sonete, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983;
Zilele varstele anii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1985;
Poeme, Bucuresti, Editura Albatros, 1986 (editie selectiva in colectia „Cele mai frumoase poezii").
Odihna taurului a aparut in volumul Continentele ascunse, Bucuresti, E.P.L., 1965.^
ingheata pana in inima a aparut in volumul Alte sonete, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983.
Deces: 1 februarie 1985, București
Grigore Hagiu a fost un poet roman, din generația antiproletcultista a resurecției și paradoxismului.
S-a nascut la Targu-Bujor, judetul Galati, in 27 septembrie 1933.
Dupa incheierea studiilor liceale (1952) este un timp student al Institutului de Cinematografie (1952-1953); in 1955 se inscrie la Facultatea de Filologie din Bucuresti, sectia de critica literara, sectie pe care o paraseste in 1957, cand trece la cea de limba si literatura germana din aceeasi facultate.
Debuteaza in 1950 in revista „Tanarul scriitor", iar debutul editorial se produce in 1962, in foarte cunoscuta colectie „Luceafarul" a Editurii pentru Literatura. Lucreaza in cadrul mai multor redactii: la „Drum nou", „Luceafarul", „Gazeta literara", „Romania literara". A incetat din viata in 10 februarie 1985, intr-o iarna geroasa, asfixiat cu gaz metan. Lirica de inceput a lui Grigore Hagiu nu se diferentiaza esential de cea a colegilor de generatie; este vorba de tratarea acelorasi teme, care revin obositor, iar in cazul poetului nostru pecetea conceptualizanta isi face simtita de pe acum prezenta. Aceasta pecete se va insinua progresiv, indiferent ca poetul sondeaza istoria, menirea artistului, dragostea sau alte elemente ale existentei. Uneori lirismul lui scapa de prea marea forta de atractie a conceptualizarii sau de influenta poeziei nichitiene, si atunci confesiunea, directa sau implicita, devine mai deschisa. Ultimele volume de poezii vadesc o apropiere a liricii sale de experienta expresionista.
Volume de versuri:
Autoportret in august, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Continentele ascunse, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Sfera ganditoare, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Poezii, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Spatiile somnului, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Nostalgica triada, Bucuresti, E.P.L., 1970;
Poezii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973;
Miazanoaptea miresmelor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973;
Zenit de anotimpuri, Bucuresti, Editura Eminescu, 1974;
Descantece de gravitatie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977;
Sonete, Bucuresti, Editura Eminescu, 1978;
Fantastica padure, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980;
Alte sonete, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983;
Zilele varstele anii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1985;
Poeme, Bucuresti, Editura Albatros, 1986 (editie selectiva in colectia „Cele mai frumoase poezii").
Odihna taurului a aparut in volumul Continentele ascunse, Bucuresti, E.P.L., 1965.^
ingheata pana in inima a aparut in volumul Alte sonete, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983.
SERI ALBASTRE
seri albastre
adastati putin
pe marginea inimii noastre
cea mai lipsita de venin
adastati putin
pe marginea inimii noastre
cea mai lipsita de venin
la radacina ierbii
ce tineri sunt serpii
si parca-nviem
si parca murim
ce tineri sunt serpii
si parca-nviem
si parca murim
in astfel de seri
nu se mai poate vorbi
decat despre nemurire
nu se mai poate vorbi
decat despre nemurire
preacuratelor toate
in asemenea seri de-nalta nuntire
in limpede soapta vorbi despre murire
in asemenea seri de-nalta nuntire
in limpede soapta vorbi despre murire
Erai atât de frumoasă
in dupa-amiezile-acelea
cu paturi vierzui
intunecate la ferestre
langa presimtitul parc racoros
despartit de o strada pustie
incinsa de soare
erai atat de frumoasa
incat mi se facea somn
si deveneam materia greoaie si cetoasa
absorbindu-te laolalta cu teama
de a nu-ti mai putea da viata
niciodata la fel
cu paturi vierzui
intunecate la ferestre
langa presimtitul parc racoros
despartit de o strada pustie
incinsa de soare
erai atat de frumoasa
incat mi se facea somn
si deveneam materia greoaie si cetoasa
absorbindu-te laolalta cu teama
de a nu-ti mai putea da viata
niciodata la fel
Gândindu-te în linişte
trupul tau l-as reface
amintindu-mi
mirosul parului
cantecul gazului metan
dreptunghiul caselor vecine inluminate
delicate fantasme de arbori
azvarlindu-ne palid in geam
saruturile tale
mi-au inflorit un semn pe umar
de neuitat
vizibil
luminos
cum lasa semn insangerat vioara
pe gatul unui virtuos.
amintindu-mi
mirosul parului
cantecul gazului metan
dreptunghiul caselor vecine inluminate
delicate fantasme de arbori
azvarlindu-ne palid in geam
saruturile tale
mi-au inflorit un semn pe umar
de neuitat
vizibil
luminos
cum lasa semn insangerat vioara
pe gatul unui virtuos.
Vasile Tărâţeanu
Biografie
Poet, publicist, membru corespondent al Academiei Americano-Române de Ştiinţă şi Arte, deputat în Consiliul Regional Cernăuţi din partea populaţiei raionului Herţa (n.27 septembrie 1945, satul Sinăuţii-de-Jos, raionul Hliboca (Adâncata), regiunea Cernăuţi.
Studii: Facultatea de litere a Universităţii din Cernăuţi, 1972.
Din 1969 până în 1981 - redactor, corespondent special al ziarului regional ŤZorile Bucovineiť din Cernăuţi.
Din 1981 până în 1991 - redactor superior la redacţia emisiunilor în limba română a Postului de radio Kiev.
În perioada anilor 1990 - 1994 - redactor-şef fondator al ziarului ŤPlai românescť. După ce câştigă procesul declanşat de administraţia regională împotriva ziarului, părăseşte redacţia şi fondează alte publicaţii româneşti -- ziarele ŤArcaşulť şi ŤCurierul de Cernăuţiť. În 1999 fondează ziarul Ligii tineretului român din Bucovina ŤJunimeať. Este membru al redacţiei revistei ŤGlasul Bucovineiť, membru fondator al Editurii ŤAlexandru cel Bunť din Cernăuţi, redactor şef-adjunct al revistei ŤFamilia românăť care apare la Oradea.
Membru fondator al Societăţii Pentru Cultură Românească ŤMihai Eminescuť din Cernăuţi (1989), în perioada anilor 1991-1992 deţine funcţia de Secretar al Societăţii. Din anul 2000 este Preşedinte al Fundaţiei Culturale ŤCasa Limbii Româneť din Cernăuţi, deputat în Consiliul regional Cernăuţi.
În 1988 devine membru al Uniunii Scriitorilor din (fosta) Uniunea Sovietică ,iar în 1997 - membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. În 1997 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
A debutat în 1962, editorial - în 1981.
CĂRŢI:
ŤArpele ploiiť (1981, Ujgorod);
ŤDreptul la nelinişteť (1984, Ujgorod );
ŤLinia vieţiiť (1988, Ujgorod);
ŤTeama de înstrăinareť ( 1990, Chişinău );
ŤLitanii din Ţara de Susť (1995, Timişoara);
Ť Litaniiť ( 1996, Iaşi )
ŤPământ în retragereť (1999, Ed. ŤAugustať,Timişoara),
ŤŞi ne izbăveşte pre noiť (1999, Timişoara, Editura ŤHeliconť).
ŤIluzii şi lanţuriť (2001, Ed. ŤScrisul românescť, Craiova)
“Dinafară” (2003, Ed. Augusta, Timişoara)
A fost alcătuitorul culegerilor de poezie feminină ŤGhiocelť şi ŤMă uit în soareť de Dumitru Hrinciuc
COLABORĂRI: la ziare şi reviste din Ucraina, Republica Moldova şi România: Tinerimea Moldovei ,Cultura, Cultura Moldovei, Moldova, Nistru, Femeea Moldovei, Viaţa Satului, Moldova Suverană, Flacăra Basarabiei Buletinul ŤM.Eminescuť, Orizont, Cugetul, Glasul Naţiunii, Literatura şi Arta, Crai Nou, Cronica, Bucovina Literară, România pitorească Literatorul, Viaţa Românească, Steaua, Tribuna, Neamul Românesc, Ginta latină, Adevărul literar şi artistic, Curierul românesc, România liberă, Cotidianul, Revista română, Plai Românesc, Concordia, Bucovina, Molodîi Bucovîneţ, Bucovina, Lumina, Tibiscus ( Novi Sad, Iugoslavia), Свременик (Serbia), Tibiscus (Uzdin) ş.a.
A fost inclus cu poezii aparte sau cu cicluri întregi în peste 10 culegeri colective sau antologii de poezie din Ucraina, Republica Moldova şi România, precum şi în Antologia Poeziei Române ( Vid tystnadens bord ) - apărută la Editura Simposion din Stogkholm, 1998, în limba suedeză, în Antologia poeziei patriotice româneşti, în manualele şcolare din regiunea Cernăuţi şi-n multe altele. Are cicluri de versuri traduse în limbile ucraineană, sârbă, engleză, suedeză, franceză.
PREMII LITERARE:
- Premiul ŤMihai Eminescuť pentru poezie la ediţia a II-a a Festivalulului Ť Mihai Eminescuť al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţiei de prietenie şi legături culturale cu ţările lumii(România), Inspectoratului judeţean pentru cultură Suceava, Uniunii Ziariştilor din Republica Moldova şi ziarului ŤMoldova Suveranăť, 1993,
- Premiul Ť Bacoviať pentru poezie al revistei ŤAteneuť din Bacău, anul 1995
- Premiul ŤVirgil Tatomirť pentru publicistică al Societăţii Academice ŤTitu Maiorescuť, 1993, Bucureşti.
- Marele premiu al anului 1994 al Editurii ŤAdrian Păunescuť, Ziarului ŤVremeať, Revistei şi Cenaclului ŤTotuşi iubireať, Bucureşti.
- Premiul pentru activitatea poetică şi publicistică al revistei ŤPoesisť,septembrie 1994, Baia-Mare.
- Marele Premiu ŤNichita Stănescuť al Academiei Române, Inspectoratului pentru cultură al judeţului Prahova, martie 1997, Ploieşti.n Premiul special pentru poezie al Festivalului internaţional ŤLucian Blagať, Cluj, mai 1998.
n Premiul ŤMeritul culturalť al Asociaţiei ŤAstrať
- Premiul Fundaţiei ŤEtnosť pentru valorificarea creaţiei populare, Bucureşti, 1995n Marele premiu pentru poezie ŤSfântul Gheorgheť al Societăţii literar-artistice ŤTibiscusť la Festivalul internaţional de poezie ŤDrumuri de spiceť din Banatul sârbesc, Iugoslavia,1999, Uzdin ş.a.
n Premiul pentru poezie al Festivalului Internaţional ŤPoesisť, 2000
n Premiul pentru publicistică pentru cartea „Iluzii şi lanţuri” al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Suceava, 2001
n Premiul de Excelenţă „Nichita Stănescu” pentru „Opera Omnia” al Festivalului Internaţional de poezie „Nichita Stanescu”, Ploieşti, 2003, Preşedinte al juriului, scriitorul Dumitru Radu Popescu.
n Premiul Uniunii Scriitorilor din republica Moldova pentru poezie pe anul 2003 (Cartea de poezie “Dinafară”)
DIPLOME, MEDALII ŞI TITLURI ONORIFICE
n Diploma ŤFiu al spiritualităţii româneştiť la Forul presei române de pretutindeni, 19-24 octombrie 1999, Bucureşti;
n Diploma şi medalia pentru ataşamentul faţă de cultura românească şi de poezia lui Nichita Stănescu, oferită de Societatea culturală memorial Nichita Stănescu, Ploieşti, Consiliul judeţean Prahova, Prefectura judeţului Prahova şi Primăria Municipiului Ploieşti, 24 septembrie 1999;
n Diploma de onoare a Societăţii culturale ŤPrietenie fără frontiereť, Satu Mare România, 14 iulie 1997;
n Diploma aniversară pentru promovarea şi susţinerea idealurilor naţionale şi culturale şi sociale ale poporului român, 01,12,1998, Bucureşti a Uniunii Vatra Românească,
n Diploma şi medalia comemorativă ŤMihai Eminescuť a Fundaţiei culturale a Bucovinei, Suceava,1999
n Diploma şi Medalia comemorativă ŤMihai Eminescuť a Preşedinţiei României şi Ministerului Culturii, Botoşani, 2000
n Diploma şi Medalia comemorativă ŤMihai Eminescuť a Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni, Bucureşti, 1999 .
n Diploma şi brevetul pentru ŤTrofeul Nichita Stănescuť acordat de Societatea culturală ŤMemorial Nichita Stănescuť, Ploieşti, 2001
n Medalia jubiliară „Nichita Stanescu - 70 de ani de la naştere”
n Premiul pentru promovarea spiritualităţii româneşti al revistei Convorbiri literare, Iaşi, 2003.
n Premiul revistei „Oglinda literară” pentru promovarea valorilor româneşti în afara hotarelor României, Focşani,2003.
Bibliografie:n Adrian Dinu Rachieru: ŤDon Quijote de la Sinăuţiť Revista ŤLiteratura şi Artať, 28 septembrie 1995
n Ştefan Mihăileanu : Vasile Tărâţeanu ŤLinia vieţiiť, ziarul ŤZorile Bucovineiť 15 iulie 1989;
n G. Muntean: Vasile Tărâţeanu: Teama de înstrăinare, Revista ŤAdevărul literar şi artisticť, 4-10 august 1991;
n Teodor Tanco: ŤBasarabia numele tău e Mariať. Ed. Virtus Romana Rediviva, Cluj-Napoca, 1992, art. ŤTeama de înstrăinareť, pag.44-46;
n Adrian Dinu Rachieru, Poeţi din Bucovina, Timişoara, Ed.Helicon,1996,
n Sriitori români din afara graniţelor ţării, Bucureşti, Fundaţia “Luceafărul”,1996;
n Mihai Cimpoi: O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Chişinău, Ed. Arc, 1997
n Mihai Cimpoi: ŤUn copil ingeniu al firiiť,ziarul ŤZorile Bucovineiť, 27 septembrie 1995;.
n Gheorghe Istrate: Vasile Tărâţeanu ŤLitanii din Ţara de Susť, Revista Curierul Românesc,Bucureşti, oct.1998.
n Gheorghe Tomozei: Precuvântare la cartea ŤLitanii din Ţara de Susť, Ed. Augusta Timiioara, 1995;
n Cornel Munteanu: Poetul Vasile Tărâţeanu, Revista ŤSteauať, august 1991, pag 28;
n Constantin Severin: Vasile Tărâţeanu , Ziarul ŤTinerii Revoluţieiť,15 august 1990, Suceava;
n Rodica Mureşan, ziarul ŤCrai nouť, Suceava, 1999;
n Dragoş Munteanu, ziarul ŤCotidianulť, Bucureşti, 1999
n Nicolae Cosma, Cartea alarmei poetice, Revista ŤFamilia Românăť, Anul 1, nr.3, Decembrie 1999, Oradea
n Marin Chelu, Pământ în retragere, Ziarul, Vest, marţi,2 noiembrie 1999
n Marian Barbu, Lirism de substanţă la Vasile Tărâţeanuť, Contemporanul idee europeană, 2000
n Grigore Bostan, Lora Bostan. Pagini de literatură română, Bucovina, regiunea Cernăuţi (1775-2000), Cernăuţi, Ed. Alexandru cel Bun”,2000
n Mihai Cimpoi, Înstrăinatul Vasile Tărâţeanu în “Critice”, Craiova, Fundaţia “Scrisul Românesc, 2002, vol.II.
n Tudor Nedelcea, Un scriitor-gazetar “amăgit în afacere”, prefaţă la cartea de publicistică “Iluzii şi lanţuri”,, Fundaţia Scrisul Românesc”, Craiova,2001
n Prof.univ. Mircea POPA, Vasile Tărâţeanu, Poetul Bucovinei împilate, Familia română, nr-3-4(18-19), decembrie 2003, Oradea
n Mihai Cimpoi, Poemele urcării pe Golgota, Luceafărul, nr.7 din 25 februarie, 2004, Bucureşti
n Viorel Dinescu, “În aşteptarea saltului, revista “Arcaşul”, 2003, Cernăuţi
n George Vulturescu, la rubrica Bookstand, prezentarea cărţii Vasile Târâţeanu, Dinafară, ed. Augusta,2003, în revista “Poesis, nr.150-153,satu-mare,2003
n Ion Ciocanu, Vasile Tăraţeanu – arcaş al lui Ştefan cel Mare, Literatura şi Arta, , nr.9)3053,4 martie 2004, Chişinău
n
Date suplimentare
Părinţi: Elena Tărâţeanu
Tatăl Dumitru Tărâţeanu
Ţărani cu ştiinţă şi dragoste de carte.
Studii: elementare – 8 clase la şcoala din satul natal, Sinăuţii de Jos, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, liceul – la Cernăuţi (şcoala medie de cultură generală nr 10 din or. Cernăuţi,)
Adresa:
58000
Ucraina, or. Cernăuţi
Str. Goethe 8 ap.6
Tel. 0038.03722.23362 domiciliu
Tel/fax – 0038.0372.552876 –Fundaţie
E-mail: ideal@cv.ukrtel.net
Studii: Facultatea de litere a Universităţii din Cernăuţi, 1972.
Din 1969 până în 1981 - redactor, corespondent special al ziarului regional ŤZorile Bucovineiť din Cernăuţi.
Din 1981 până în 1991 - redactor superior la redacţia emisiunilor în limba română a Postului de radio Kiev.
În perioada anilor 1990 - 1994 - redactor-şef fondator al ziarului ŤPlai românescť. După ce câştigă procesul declanşat de administraţia regională împotriva ziarului, părăseşte redacţia şi fondează alte publicaţii româneşti -- ziarele ŤArcaşulť şi ŤCurierul de Cernăuţiť. În 1999 fondează ziarul Ligii tineretului român din Bucovina ŤJunimeať. Este membru al redacţiei revistei ŤGlasul Bucovineiť, membru fondator al Editurii ŤAlexandru cel Bunť din Cernăuţi, redactor şef-adjunct al revistei ŤFamilia românăť care apare la Oradea.
Membru fondator al Societăţii Pentru Cultură Românească ŤMihai Eminescuť din Cernăuţi (1989), în perioada anilor 1991-1992 deţine funcţia de Secretar al Societăţii. Din anul 2000 este Preşedinte al Fundaţiei Culturale ŤCasa Limbii Româneť din Cernăuţi, deputat în Consiliul regional Cernăuţi.
În 1988 devine membru al Uniunii Scriitorilor din (fosta) Uniunea Sovietică ,iar în 1997 - membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. În 1997 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
A debutat în 1962, editorial - în 1981.
CĂRŢI:
ŤArpele ploiiť (1981, Ujgorod);
ŤDreptul la nelinişteť (1984, Ujgorod );
ŤLinia vieţiiť (1988, Ujgorod);
ŤTeama de înstrăinareť ( 1990, Chişinău );
ŤLitanii din Ţara de Susť (1995, Timişoara);
Ť Litaniiť ( 1996, Iaşi )
ŤPământ în retragereť (1999, Ed. ŤAugustať,Timişoara),
ŤŞi ne izbăveşte pre noiť (1999, Timişoara, Editura ŤHeliconť).
ŤIluzii şi lanţuriť (2001, Ed. ŤScrisul românescť, Craiova)
“Dinafară” (2003, Ed. Augusta, Timişoara)
A fost alcătuitorul culegerilor de poezie feminină ŤGhiocelť şi ŤMă uit în soareť de Dumitru Hrinciuc
COLABORĂRI: la ziare şi reviste din Ucraina, Republica Moldova şi România: Tinerimea Moldovei ,Cultura, Cultura Moldovei, Moldova, Nistru, Femeea Moldovei, Viaţa Satului, Moldova Suverană, Flacăra Basarabiei Buletinul ŤM.Eminescuť, Orizont, Cugetul, Glasul Naţiunii, Literatura şi Arta, Crai Nou, Cronica, Bucovina Literară, România pitorească Literatorul, Viaţa Românească, Steaua, Tribuna, Neamul Românesc, Ginta latină, Adevărul literar şi artistic, Curierul românesc, România liberă, Cotidianul, Revista română, Plai Românesc, Concordia, Bucovina, Molodîi Bucovîneţ, Bucovina, Lumina, Tibiscus ( Novi Sad, Iugoslavia), Свременик (Serbia), Tibiscus (Uzdin) ş.a.
A fost inclus cu poezii aparte sau cu cicluri întregi în peste 10 culegeri colective sau antologii de poezie din Ucraina, Republica Moldova şi România, precum şi în Antologia Poeziei Române ( Vid tystnadens bord ) - apărută la Editura Simposion din Stogkholm, 1998, în limba suedeză, în Antologia poeziei patriotice româneşti, în manualele şcolare din regiunea Cernăuţi şi-n multe altele. Are cicluri de versuri traduse în limbile ucraineană, sârbă, engleză, suedeză, franceză.
PREMII LITERARE:
- Premiul ŤMihai Eminescuť pentru poezie la ediţia a II-a a Festivalulului Ť Mihai Eminescuť al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţiei de prietenie şi legături culturale cu ţările lumii(România), Inspectoratului judeţean pentru cultură Suceava, Uniunii Ziariştilor din Republica Moldova şi ziarului ŤMoldova Suveranăť, 1993,
- Premiul Ť Bacoviať pentru poezie al revistei ŤAteneuť din Bacău, anul 1995
- Premiul ŤVirgil Tatomirť pentru publicistică al Societăţii Academice ŤTitu Maiorescuť, 1993, Bucureşti.
- Marele premiu al anului 1994 al Editurii ŤAdrian Păunescuť, Ziarului ŤVremeať, Revistei şi Cenaclului ŤTotuşi iubireať, Bucureşti.
- Premiul pentru activitatea poetică şi publicistică al revistei ŤPoesisť,septembrie 1994, Baia-Mare.
- Marele Premiu ŤNichita Stănescuť al Academiei Române, Inspectoratului pentru cultură al judeţului Prahova, martie 1997, Ploieşti.n Premiul special pentru poezie al Festivalului internaţional ŤLucian Blagať, Cluj, mai 1998.
n Premiul ŤMeritul culturalť al Asociaţiei ŤAstrať
- Premiul Fundaţiei ŤEtnosť pentru valorificarea creaţiei populare, Bucureşti, 1995n Marele premiu pentru poezie ŤSfântul Gheorgheť al Societăţii literar-artistice ŤTibiscusť la Festivalul internaţional de poezie ŤDrumuri de spiceť din Banatul sârbesc, Iugoslavia,1999, Uzdin ş.a.
n Premiul pentru poezie al Festivalului Internaţional ŤPoesisť, 2000
n Premiul pentru publicistică pentru cartea „Iluzii şi lanţuri” al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Suceava, 2001
n Premiul de Excelenţă „Nichita Stănescu” pentru „Opera Omnia” al Festivalului Internaţional de poezie „Nichita Stanescu”, Ploieşti, 2003, Preşedinte al juriului, scriitorul Dumitru Radu Popescu.
n Premiul Uniunii Scriitorilor din republica Moldova pentru poezie pe anul 2003 (Cartea de poezie “Dinafară”)
DIPLOME, MEDALII ŞI TITLURI ONORIFICE
n Diploma ŤFiu al spiritualităţii româneştiť la Forul presei române de pretutindeni, 19-24 octombrie 1999, Bucureşti;
n Diploma şi medalia pentru ataşamentul faţă de cultura românească şi de poezia lui Nichita Stănescu, oferită de Societatea culturală memorial Nichita Stănescu, Ploieşti, Consiliul judeţean Prahova, Prefectura judeţului Prahova şi Primăria Municipiului Ploieşti, 24 septembrie 1999;
n Diploma de onoare a Societăţii culturale ŤPrietenie fără frontiereť, Satu Mare România, 14 iulie 1997;
n Diploma aniversară pentru promovarea şi susţinerea idealurilor naţionale şi culturale şi sociale ale poporului român, 01,12,1998, Bucureşti a Uniunii Vatra Românească,
n Diploma şi medalia comemorativă ŤMihai Eminescuť a Fundaţiei culturale a Bucovinei, Suceava,1999
n Diploma şi Medalia comemorativă ŤMihai Eminescuť a Preşedinţiei României şi Ministerului Culturii, Botoşani, 2000
n Diploma şi Medalia comemorativă ŤMihai Eminescuť a Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni, Bucureşti, 1999 .
n Diploma şi brevetul pentru ŤTrofeul Nichita Stănescuť acordat de Societatea culturală ŤMemorial Nichita Stănescuť, Ploieşti, 2001
n Medalia jubiliară „Nichita Stanescu - 70 de ani de la naştere”
n Premiul pentru promovarea spiritualităţii româneşti al revistei Convorbiri literare, Iaşi, 2003.
n Premiul revistei „Oglinda literară” pentru promovarea valorilor româneşti în afara hotarelor României, Focşani,2003.
Bibliografie:n Adrian Dinu Rachieru: ŤDon Quijote de la Sinăuţiť Revista ŤLiteratura şi Artať, 28 septembrie 1995
n Ştefan Mihăileanu : Vasile Tărâţeanu ŤLinia vieţiiť, ziarul ŤZorile Bucovineiť 15 iulie 1989;
n G. Muntean: Vasile Tărâţeanu: Teama de înstrăinare, Revista ŤAdevărul literar şi artisticť, 4-10 august 1991;
n Teodor Tanco: ŤBasarabia numele tău e Mariať. Ed. Virtus Romana Rediviva, Cluj-Napoca, 1992, art. ŤTeama de înstrăinareť, pag.44-46;
n Adrian Dinu Rachieru, Poeţi din Bucovina, Timişoara, Ed.Helicon,1996,
n Sriitori români din afara graniţelor ţării, Bucureşti, Fundaţia “Luceafărul”,1996;
n Mihai Cimpoi: O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Chişinău, Ed. Arc, 1997
n Mihai Cimpoi: ŤUn copil ingeniu al firiiť,ziarul ŤZorile Bucovineiť, 27 septembrie 1995;.
n Gheorghe Istrate: Vasile Tărâţeanu ŤLitanii din Ţara de Susť, Revista Curierul Românesc,Bucureşti, oct.1998.
n Gheorghe Tomozei: Precuvântare la cartea ŤLitanii din Ţara de Susť, Ed. Augusta Timiioara, 1995;
n Cornel Munteanu: Poetul Vasile Tărâţeanu, Revista ŤSteauať, august 1991, pag 28;
n Constantin Severin: Vasile Tărâţeanu , Ziarul ŤTinerii Revoluţieiť,15 august 1990, Suceava;
n Rodica Mureşan, ziarul ŤCrai nouť, Suceava, 1999;
n Dragoş Munteanu, ziarul ŤCotidianulť, Bucureşti, 1999
n Nicolae Cosma, Cartea alarmei poetice, Revista ŤFamilia Românăť, Anul 1, nr.3, Decembrie 1999, Oradea
n Marin Chelu, Pământ în retragere, Ziarul, Vest, marţi,2 noiembrie 1999
n Marian Barbu, Lirism de substanţă la Vasile Tărâţeanuť, Contemporanul idee europeană, 2000
n Grigore Bostan, Lora Bostan. Pagini de literatură română, Bucovina, regiunea Cernăuţi (1775-2000), Cernăuţi, Ed. Alexandru cel Bun”,2000
n Mihai Cimpoi, Înstrăinatul Vasile Tărâţeanu în “Critice”, Craiova, Fundaţia “Scrisul Românesc, 2002, vol.II.
n Tudor Nedelcea, Un scriitor-gazetar “amăgit în afacere”, prefaţă la cartea de publicistică “Iluzii şi lanţuri”,, Fundaţia Scrisul Românesc”, Craiova,2001
n Prof.univ. Mircea POPA, Vasile Tărâţeanu, Poetul Bucovinei împilate, Familia română, nr-3-4(18-19), decembrie 2003, Oradea
n Mihai Cimpoi, Poemele urcării pe Golgota, Luceafărul, nr.7 din 25 februarie, 2004, Bucureşti
n Viorel Dinescu, “În aşteptarea saltului, revista “Arcaşul”, 2003, Cernăuţi
n George Vulturescu, la rubrica Bookstand, prezentarea cărţii Vasile Târâţeanu, Dinafară, ed. Augusta,2003, în revista “Poesis, nr.150-153,satu-mare,2003
n Ion Ciocanu, Vasile Tăraţeanu – arcaş al lui Ştefan cel Mare, Literatura şi Arta, , nr.9)3053,4 martie 2004, Chişinău
n
Date suplimentare
Părinţi: Elena Tărâţeanu
Tatăl Dumitru Tărâţeanu
Ţărani cu ştiinţă şi dragoste de carte.
Studii: elementare – 8 clase la şcoala din satul natal, Sinăuţii de Jos, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, liceul – la Cernăuţi (şcoala medie de cultură generală nr 10 din or. Cernăuţi,)
Adresa:
58000
Ucraina, or. Cernăuţi
Str. Goethe 8 ap.6
Tel. 0038.03722.23362 domiciliu
Tel/fax – 0038.0372.552876 –Fundaţie
E-mail: ideal@cv.ukrtel.net
Fără de aripi
Îngerul meu păzitor
încă n-a învăţat să zboare
fără de aripi
cât e ziua de mare
e nevoit să alerge
din urma mea
spreseară obosit
cade frânt din picioare
astfel noaptea
trebuie să mă apăr singur
cum pot
Îngerul meu păzitor
încă n-a învăţat să zboare
fără de aripi
cât e ziua de mare
e nevoit să alerge
din urma mea
spreseară obosit
cade frânt din picioare
astfel noaptea
trebuie să mă apăr singur
cum pot
Paradoxuri
Două veşti-
una rea,
alta bună-
Vine mutul să le spună.
Printre-atâtea alte multe
vine surdul să le-asculte.
Veste bună,
Veste rea
de la ix de nimenea.
Cin' să spună?Cin' s-audă ?
Nu-i Hristos fără de iudă.
una rea,
alta bună-
Vine mutul să le spună.
Printre-atâtea alte multe
vine surdul să le-asculte.
Veste bună,
Veste rea
de la ix de nimenea.
Cin' să spună?Cin' s-audă ?
Nu-i Hristos fără de iudă.
Ca o cătană
sunt un civil neinstruit
domn general
încurc dreapta cu stânga
şi stânga cu dreapta
fac roata împrejur şi o iau într-o parte
când mi se ordonă culcat
stau drepţi
dând onor
sincerităţii de a fi
precum sânt
jumătate încî în aer
şi jumătate-n pământ
sunt un civil neinstruit
domn general
încurc dreapta cu stânga
şi stânga cu dreapta
fac roata împrejur şi o iau într-o parte
când mi se ordonă culcat
stau drepţi
dând onor
sincerităţii de a fi
precum sânt
jumătate încî în aer
şi jumătate-n pământ
TEATRU/FILM 27 Septembrie
Tanta si Costel - Ion Baiesu
GÂNDURI PESTE TIMP 27 Septembrie
Grazia Deledda - Citate
Ivan Aleksandrovici Goncearov - Citate:
SFATURI UTILE 27 Septembrie
Continuăm lecțiile din ciclul O MINUNE ÎN 16 ZILE – Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte
Ziua a patra
Autocontrolul expresiei feţei ca depăşire a hipnozei spontane.
„Lumea este o oglindă şi‑ţi restituie chipul pe care i‑l arăţi”, zicea un înţelept.
Dacă îi arăţi chip posomorât, îţi restituie eşecuri, dacă îi arăţi chip senin, îţi restituie seninătate şi realizare.
La ieşirea din casă, coborârea în stradă, controlează‑ţi expresia feţei.
Să nu aibă nici o urmă de față de înmormântare.
Oricâte griji şi preocupări ai între pereţii casei, pe stradă descreţeşte‑ţi fruntea şi construieşte‑ţi un chip senin, destins.
Chipul tău programează lumea cu nuanţe afective. Tu eşti un programator inconştient al lumii. Mereu funcţionează între tine şi alţii o hipnoză spontană, neştiută, dar puternică. Oamenii se sugestionează tacit prin chip, atitudine, culori, aşteptări.
Aminteşte‑ţi azi, de două ori, exerciţiul zilei; când te vei afla între oameni, să‑ţi controlezi atent seninătatea feţei. Destindere şi seninătate.
Să‑ţi spui: „Chipul meu senin îmbunătăţeşte aura corpului meu şi a celor pe lângă care trec”.
Un om îmbunătăţit are efect pozitiv, prin simpla lui prezenţă, asupra a 100 de oameni.
Pe stradă, în metrou, în tramvai, la birou, toţi vor primi de la tine, fără să ştie, un program pozitiv. Tu însuţi vei resimţi pozitiv reflexia acestui program, căci lumea este o oglindă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu