PARTEA A DOUA ȘI ULTIMA
RELIGIE ORTODOXĂ 27 Octombrie
+) Sf Cuv Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se afșă la Catedrala Patriarhală) ; Sf. Mucenic Nestor; Duminica a 24-a după Rusalii - Învierea fiicei lui Iair
Sf Cuv Părinte Dimitrie cel Nou – Basarabov
Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului. S-a născut din părinți săraci, dar buni creștini dreptmăritori.
Încă din copilărie, Sfântul nu s-a deprins la învățături înalte, nici la meșteșuguri strălucite, nici la măiestrite neguțătorii, ori la desfătările copilărești și la alte plăceri cu care se îndeletnicesc tinerii cei iubitori de lume și de cele ale lumii, ci s-a îndeletnicit cu meșteșugul meșteșugurilor: lucrarea faptelor bune, a smereniei și a rugăciunii, ca și Avraam, Isaac și Iacob; deoarece prin astfel de virtuți cu înlesnire se învrednicește omul a vorbi cu Dumnezeu și degrabă se împrietenește cu El, făcându-se bineplăcut Lui.
Dintru început, fericitul se îndeletnicea, cu luare aminte și osârdie, cu pășunatul vitelor satului său, precum odinioară Iacob păștea turmele lui Laban. După ce cu sârguință și cu nevoință s-a ostenit destulă vreme în această smerită ascultare, pe toate cele ale lumii ca pe un nimic socotindu-le, s-a retras într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. Aici a primit schima monahală, fugind de rudenii, prieteni și cunoscuți.
Apoi, prin viața cea cu totul îmbunătățită, izbăvindu-se de orice ispită, a început, ca un viteaz ostaș al lui Hristos, să alerge spre luptele cele mai anevoioase și duhovnicești: post aspru, priveghere și rugăciune de toată noaptea, sporind acestea cu smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care i-au adus măsura întregii înțelepciuni, din care se naște curăția vieții și podoaba faptelor monahicești. Că, de n-ar fi fost întru acest chip, nu s-ar fi învrednicit să fie și după moarte nestricăcios și, de nu și-ar fi agonisit prin lucrarea faptelor bune harul Sfântului Duh, în puterea căruia trupul său și până acum se păstrează întreg și înmiresmat, n-ar fi săvârşit atâtea minuni, despre care vom vorbi mai jos.
După ce s-a făcut desăvârșit întru toate faptele bune, ajungând a fi „bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13), și, pe când a mai viețui în trup i se părea o adevărată pagubă, iar a zbura spre veșnicele locașuri – o neprețuită dobândă, Dumnezeu, pe Care-L iubea și pe Care-L dorise, a hotărât să-l mute din „cele de aici”. Și iată că, din tainica descoperire dumnezeiască, mai dinainte cunoscându-și sfârșitul și, culcându-se între două pietre mari ce se aflau acolo, aproape de peșteră, tocmai pe țărmul Lomului, și-a dat strălucitul său suflet în mâna lui Dumnezeu, iar mult truditul lui trup multă vreme a rămas nevătămat între acele două pietre.
Odată, s-a revărsat apa Lomului, încât prăbușea copacii de pe țărmuri, surpa podurile și aducea cu ea bolovani mari. Atunci s-au surpat lespezile care acopereau trupul sfințit al Cuviosului Dimitrie cel Nou și moaștele au căzut în apă, rămânând vreme îndelungată acolo, ca o neprețuită comoară duhovnicească.
Apoi s-a arătat Cuviosul, în vis, unei copile, care era chinuită de duh necurat, arătându-i locul și zicându-i: „Eu te voi vindeca, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă“! Dimineața, copila a spus părinților visul pe care l-a avut. Atunci, adunându-se preoți și oameni mulți, s-au dus toți la locul descoperit copilei în vis, unde adeseori se ivea o lumină, care se socotea de cei de rând a fi semn că acolo era o comoară. Căutând cu de-amănuntul, au aflat sfintele lui moaște în prundiș, după cum se arătase copilei, le-au scos întregi, strălucind ca aurul, și le-au dus în satul Basarabov.
Vestea despre aflarea cinstitelor moaște a străbătut toate împrejurimile și a ajuns și la urechile domnitorului Țării Românești. Acesta îndată a trimis preoți și boieri, ca să aducă în țara noastră moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie. Mergând trimișii domnești în satul Basarabov, au luat moaștele Cuviosului și au pornit către Țara Românească. Însă, ajungând cu acestea până la o localitate ce se numea Ruse, aproape de o fântână, au lăsat sfintele moaște, de vreme ce – prin dumnezeiască minune – n-au putut să le ducă mai departe. Iar preoții și boierii, văzând aceasta și nedumirindu-se ce vor face, s-au sfătuit să înjuge două junici tinere la carul în care se aflau moaștele Sfântului și să le lase să meargă încotro vor vrea, socotind – cu dreptate – că aceasta va fi voia Cuviosului. Și – o, minune! – junicile s-au întors îndată cu moaștele Sfântului înapoi la Basarabov, oprindu-se în mijlocul satului. Drept aceea, preoții și boierii s-au întors fără nicio ispravă și au spus domnitorului toate cele ce au văzut. Atunci domnitorul Țării Românești a trimis din nou boieri cu bani și au făcut o biserică în numele Cuviosului Dimitrie, acolo unde s-a oprit Sfântul.
Multe minuni a săvârșit celor care au năzuit cu credință către el. Despre acestea vom istorisi câteva dintre cele ce s-au însemnat de martori ai acestora demni de crezare.
Astfel, două femei surori, anume Aspra și Ecaterina din Cernavodă, au făcut o biserică preafrumoasă, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și s-au sfătuit între ele cum ar putea să ia vreo părticică din moaștele Sfântului Dimitrie, ca să o aducă în biserica lor; întrucât a le lua cu totul socoteau că nu va vrea Sfântul, precum a și fost. Deci, venind cu smerenie și cu evlavie și închinându-se Sfântului, au luat în taină o mică părticică din moaștele lui și, vrând să se ducă cu căruțele lor, caii nicidecum n-au putut a se mișca din locul acela, deși vizitii îi băteau mereu. Atunci, coborând din căruțe, cu lacrimi au alergat și au căzut la moaștele Sfântului și, punând părticica la locul ei, s-au rugat să le ierte greșeala; și așa, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au dus cu pace în satul lor.
Altă dată, a venit Părintele Mitropolit al Târnovei, anume Nichifor, cu soborul lui, ca să se închine cinstitelor moaște ale Sfântului Dimitrie. Și, închinându-se mai întâi Mitropolitul și sărutând sfintele moaște, s-a depărtat puțin și a șezut pe un scaun; după aceea, mergând pe rând toți ceilalți din sobor și sărutând sfintele moaște, un oarecare monah, anume Lavrentie, în vremea sărutării, încercând să rupă cu gura o mică părticică din moaștele Sfântului, a rămas cu gura deschisă; și toți, privind spre el și văzându-l cu gura deschisă, nu pricepeau ce a pătimit, iar Mitropolitul i-a poruncit să se dea la o parte, ca să se închine și ceilalți. Dar el, fiind mut și fără glas, de-abia s-a depărtat puțin de la racla Sfântului. După ce au ieșit toți, a căzut cu lacrimi la moaștele Sfântului, cerându-și iertare, și astfel i s-a dezlegat limba și a grăit ca mai înainte. A mers apoi cu Mitropolitul la cel care-i găzduia și i-a spus toate cele ce a pătimit. Iar el a zis: „O! Păcătosule, cum n-ai socotit, că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaște la toți care vin să se închine lor, până acum n-ar mai fi rămas nimic. Deci, de acum pocăiește-te, că ai greșit lui Dumnezeu și Sfântului”.
Un iubitor de Dumnezeu, Episcop al Preslavului, anume Ioanichie, căzând într-o boală foarte grea, era purtat de patru inși și, neputând a se vindeca, l-au dus în biserica Sfântului Dimitrie. Acolo l-au pus jos cu așternutul lui și, slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a ridicat sănătos și umbla pe picioarele sale, lăudând pe Sfântul și mulțumindu-i.
Între anii 1769 și 1774, fiind război între împărăția Rusiei și Poarta Otomană și cuprinzând rușii, cu armatele, țările românești, generalul Petru Saltîkov a trecut Dunărea și, pornind război asupra Rusciucului, a ocupat și câteva sate de peste Dunăre, între care și satul Basarabov, unde se aflau moaștele Sfântului, pe care, luându-le, voia să le trimită în Rusia. Un creștin dreptcredincios, anume Hagi Dimitrie, aflându-se într-acea vreme lângă general, a căzut înaintea lui cu rugăminte, ca să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască Ţării Româneşti, pentru pagubele şi suferinţele pe care le-au pătimit locuitorii ei din pricina războiului și s-o mângâie cu acest dar. Înduplecându-se, generalul a dăruit sfintele moaște Țării Românești.
În anul 1774, pe timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești (1760-1787), primindu-le tot poporul cu mare cinste și evlavie, le-a așezat în biserica cea mare a Sfintei Mitropolii a Munteniei. Și îndată a simțit poporul ocrotirea și sprijinul Sfântului, întrucât nu numai că a încetat războiul dintre ruși și turci, ci a contenit și boala ciumei cea înfricoșătoare. Și mult ajutor și mare folos câștigă toți cei care cu credință se închină la moaștele Sfântului! De atunci și până astăzi au rămas în biserica aceasta, chiar dacă, în vremurile de prigoană ateistă, necredincioșii au dorit să le scoată afară și să dărâme din temelii biserica și reşedinţa patriarhală. Dar Sfântul Dimitrie nu a îngăduit aceasta, ci a făcut să cadă tirania și a păzit neatinsă catedrala care-i adăpostește cinstitele moaște.
Racla moastelor sfantului Dimitrie BasarabovAcest cuvios Parinte, a fost pe vremea evlaviosilor împarati bulgari, dintr-un sat din Bulgaria ce se chema Basarabi, de pe marginea apei Lomului; si întâi a fost pazitor de vite la numitul sat, apoi vazând ca toate ale lumii sunt trecatoare, a iesit din satul acela si s-a dus într-o pestera ce era aproape de Basarabi si s-a facut calugar la o mânastire ce era înauntrul pesterii. Si cine poate spune luptele ce a suferit? Postul, rugaciunea si privegherile ce facea! încât si de harul facerii de minuni s-a învrednicit; înca si vremea iesirii sufletului sau din trup a cunoscut-o, pentru care intrând în mijlocul a doua pietre, asa si-a dat prealuminatul sau suflet în mâna lui Dumnezeu.
Trecând multa vreme, a venit acea apa a Lomului mare de surpa lemnele si pietrele de primprejur. Atunci au cazut în apa si cele doua pietre ce erau în cuprinsul pesterii, dimpreuna cu moastele sfântului; si mult timp au fost acolo. Deci vrând Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat îngerul Domnului în vis la o copila, a unui credincios, ce patimea de duh necurat, zicându-i: „De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui”; si daca s-a sculat copila dimineata, a spus visul ce a vazut la parintii ei si asa adunându-se preoti si oameni multi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumina si cei ce vedeau socoteau a fi comoara si au gasit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg si luminat ca soarele si luându-l l-au dus în sat si mergând vestea în toate partile de aflarea sfântului, a ajuns si la urechile domnitorului de la Bucuresti, care îndata a si trimis preoti si boieri, sa aduca pe sfântul la biserica Curtii domnesti.
Mergând trimisii aceia la Basarabi, au luat pe sfântul si au purces sa mearga la Bucuresti, si sosind pâna aproape de Rusi, unde este o fântâna, n-a vrut sa mearga mai înainte. Deci vazând preotii si boierii acea minune si nestiind ce sa faca, s-au socotit cu sfat de obste de au înjugat doi junci tineri neînvatati, ca sa vada unde este voia sfântului sa mearga si asa o, minune! S-a întors îndata sfântul la Basa-rabi în mijlocul satului si acolo a stat. Iar preotii si boierii întorcându-se la Bucuresti, au spus toate cele ce au vazut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuiala de au facut o biserica în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabi, unde a si fost asezat sfântul. Si multe minuni a lucrat acolo la cei ce cu credinta au nazuit; si macar ca fiind satul mic si simplu si lipsit de oameni de stiinta, nu s-au însemnat toate câte minuni s-au întâmplat, dar câte s-au scris de cei ce au vazut minunile sfântului, prin cucernici crestini le însemnam:
Doua femei oarecare surori, Aspra si Ecaterina, de la satul ce se numeste Cernavoda, au facut o biserica prea frumoasa, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si au gândit întru sine, doara ar putea sa ia vreo particica din moastele Sfântului Dimitrie si sa o aduca în biserica lor; ca de a le lua cu totul, socoteau ele ca nu va vrea sfântul, precum a si fost. Deci venind prea cu smerenie si cu evlavie si închinându-se la sfântul, în taina au luat o mica particica din moastele lui si vrând sa se duca, sezând în carutele lor, nicidecum n-au putut a se misca caii din locul acela, macar de-i si batea foarte vizitii. Iar ele cunoscând pricina si din carute pogorându-se, cu lacrimi au alergat si au cazut la sfântul si punând particica la locul ei, s-au rugat sa le ierte greseala, si asa s-au dus cu pace la satul lor. Altadata a venit preasfintitul mitropolitul Târnovului, anume Nichifor, cu sinodia lui, ca sa se închine sfintelor moaste ale Sf. Dimitrie. Si închinându-se mai întâi mitropolitul si sarutând sfintele moaste si departându-se a sezut pe un scaun; apoi pe rând mergând si ceilalti ai sinodiei lui toti si sarutând sfintele moaste un oarecare monah anume Lavrentie, în vremea sarutarii, ispitindu-se sa rupa cu gura o mica particica din sfintele moaste ale Sfântului, a ramas cu gura cascata si toti cautând la dânsul si vazându-l cu gura cascata, nu se pricepeau ce a patimit. Iar mitropolitul i-a poruncit sa se dea înlaturi ca sa se închine si ceilalti. Iar el mut si fara de glas fiind deabea s-a departat putin de la sicriul sfântului. Iar dupa ce au iesit toti a cazut cu lacrimi rugându-se sfântului si cerându-si iertare si asa i s-a dezlegat limba si a grait ca mai înainte. Dupa aceea a mers cu mitropolitul la gazda si i-a spus toate cele ce a patimit. Iar el i-a zis: „O, omule, cum n-ai socotit ca de ar fi fost sa se împarta moastele la toti câti vin spre închinarea lor, pâna acum n-ar fi ramas nimic. Ci de acum caieste-te, ca ai gresit lui Dumnezeu si sfântului.
Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, cazând într-o boala foarte grea, încât de patru insi era purtat si neputând sa se vindece l-au adus la biserica Sfântului Dimitrie si l-au pus cu asternutul lui înauntru în biserica si slujindu-se Sfânta Liturghie, dupa trei ceasuri s-a sculat sanatos si umbla pe picioarele sale, laudând pe sfântul si multumindu-i. Acestea si alte minuni a facut Sfântul Dimitrie, care nu s-au scris dupa cum s-a zis, pentru nestiinta locuitorilor.
Iar în anii 1769 si 1774 fiind razboi între împaratia Rusiei si între Poarta Otomana si cuprinzând muscalii amândoua tarile acestea si trecând generalul Petru Salticov Dunarea, si dând razboi Rusciucului, a calcat si câteva sate de peste Dunare, orasul Cernavoda si altele; între care a calcat si satul Basarabi, unde se aflau moastele sfântului pe care luându-le mai susnumitul general, vrea sa le trimita în Rusia. Iar un evlavios crestin anume Hagi Dimitrie, întâmplându-se într-acea vreme lânga general, a cazut la dânsul cu rugaminte, ca sa nu înstraineze sfintele moaste, ci sa le daruiasca tarii ca rasplata pentru prazile si jafurile care au patimit din pricina razboiului si sa o mângâie cu acest dar al sfintelor moaste; si plecându-se generalul, le-a daruit tarii. Pe care primindu-le cu mare cinste si evlavie tot poporul, le-au asezat în biserica cea mare a sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în zilele preasfintitului mitropolit al tarii Chir Grigorie. Si îndata a simtit tot poporul ocrotirea si patimirea sfântului; ca nu numai razboiul dintre muscali si dintre turci l-a încetat, ci si boala ciumei cea înfricosatoare a contenit-o. Si mult ajutor si mare folos câstiga, toti cei ce cu credinta nazuiesc catre sfântul, pentru ale carui rugaciuni Dumnezeule miluieste-ne si ne mântuieste pe noi pe toti, acum si pururea si în vecii vecilor, Amin
În aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel nou de la Basarabi.
Acest cuvios Parinte, a fost pe vremea evlaviosilor împarati bulgari, dintr-un sat din Bulgaria ce se chema Basarabi, de pe marginea apei Lomului; si întâi a fost pazitor de vite la numitul sat, apoi vazând ca toate ale lumii sunt trecatoare, a iesit din satul acela si s-a dus într-o pestera ce era aproape de Basarabi si s-a facut calugar la o mânastire ce era înauntrul pesterii. Si cine poate spune luptele ce a suferit? Postul, rugaciunea si privegherile ce facea! încât si de harul facerii de minuni s-a învrednicit; înca si vremea iesirii sufletului sau din trup a cunoscut-o, pentru care intrând în mijlocul a doua pietre, asa si-a dat prealuminatul sau suflet în mâna lui Dumnezeu.
Trecând multa vreme, a venit acea apa a Lomului mare de surpa lemnele si pietrele de primprejur. Atunci au cazut în apa si cele doua pietre ce erau în cuprinsul pesterii, dimpreuna cu moastele sfântului; si mult timp au fost acolo. Deci vrând Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat îngerul Domnului în vis la o copila, a unui credincios, ce patimea de duh necurat, zicându-i: "De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui"; si daca s-a sculat copila dimineata, a spus visul ce a vazut la parintii ei si asa adunându-se preoti si oameni multi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumina si cei ce vedeau socoteau a fi comoara si au gasit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg si luminat ca soarele si luându-l l-au dus în sat si mergând vestea în toate partile de aflarea sfântului, a ajuns si la urechile domnitorului de la Bucuresti, care îndata a si trimis preoti si boieri, sa aduca pe sfântul la biserica Curtii domnesti.
Mergând trimisii aceia la Basarabi, au luat pe sfântul si au purces sa mearga la Bucuresti, si sosind pâna aproape de Rusi, unde este o fântâna, n-a vrut sa mearga mai înainte. Deci vazând preotii si boierii acea minune si nestiind ce sa faca, s-au socotit cu sfat de obste de au înjugat doi junci tineri neînvatati, ca sa vada unde este voia sfântului sa mearga si asa o, minune! S-a întors îndata sfântul la Basa-rabi în mijlocul satului si acolo a stat. Iar preotii si boierii întorcându-se la Bucuresti, au spus toate cele ce au vazut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuiala de au facut o biserica în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabi, unde a si fost asezat sfântul. Si multe minuni a lucrat acolo la cei ce cu credinta au nazuit; si macar ca fiind satul mic si simplu si lipsit de oameni de stiinta, nu s-au însemnat toate câte minuni s-au întâmplat, dar câte s-au scris de cei ce au vazut minunile sfântului, prin cucernici crestini le însemnam:
Doua femei oarecare surori, Aspra si Ecaterina, de la satul ce se numeste Cernavoda, au facut o biserica prea frumoasa, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si au gândit întru sine, doara ar putea sa ia vreo particica din moastele Sfântului Dimitrie si sa o aduca în biserica lor; ca de a le lua cu totul, socoteau ele ca nu va vrea sfântul, precum a si fost. Deci venind prea cu smerenie si cu evlavie si închinându-se la sfântul, în taina au luat o mica particica din moastele lui si vrând sa se duca, sezând în carutele lor, nicidecum n-au putut a se misca caii din locul acela, macar de-i si batea foarte vizitii. Iar ele cunoscând pricina si din carute pogorându-se, cu lacrimi au alergat si au cazut la sfântul si punând particica la locul ei, s-au rugat sa le ierte greseala, si asa s-au dus cu pace la satul lor. Altadata a venit preasfintitul mitropolitul Târnovului, anume Nichifor, cu sinodia lui, ca sa se închine sfintelor moaste ale Sf. Dimitrie. Si închinându-se mai întâi mitropolitul si sarutând sfintele moaste si departându-se a sezut pe un scaun; apoi pe rând mergând si ceilalti ai sinodiei lui toti si sarutând sfintele moaste un oarecare monah anume Lavrentie, în vremea sarutarii, ispitindu-se sa rupa cu gura o mica particica din sfintele moaste ale Sfântului, a ramas cu gura cascata si toti cautând la dânsul si vazându-l cu gura cascata, nu se pricepeau ce a patimit. Iar mitropolitul i-a poruncit sa se dea înlaturi ca sa se închine si ceilalti. Iar el mut si fara de glas fiind deabea s-a departat putin de la sicriul sfântului. Iar dupa ce au iesit toti a cazut cu lacrimi rugându-se sfântului si cerându-si iertare si asa i s-a dezlegat limba si a grait ca mai înainte. Dupa aceea a mers cu mitropolitul la gazda si i-a spus toate cele ce a patimit. Iar el i-a zis: "O, omule, cum n-ai socotit ca de ar fi fost sa se împarta moastele la toti câti vin spre închinarea lor, pâna acum n-ar fi ramas nimic. Ci de acum caieste-te, ca ai gresit lui Dumnezeu si sfântului.
Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, cazând într-o boala foarte grea, încât de patru insi era purtat si neputând sa se vindece l-au adus la biserica Sfântului Dimitrie si l-au pus cu asternutul lui înauntru în biserica si slujindu-se Sfânta Liturghie, dupa trei ceasuri s-a sculat sanatos si umbla pe picioarele sale, laudând pe sfântul si multumindu-i. Acestea si alte minuni a facut Sfântul Dimitrie, care nu s-au scris dupa cum s-a zis, pentru nestiinta locuitorilor.
Iar în anii 1769 si 1774 fiind razboi între împaratia Rusiei si între Poarta Otomana si cuprinzând muscalii amândoua tarile acestea si trecând generalul Petru Salticov Dunarea, si dând razboi Rusciucului, a calcat si câteva sate de peste Dunare, orasul Cernavoda si altele; între care a calcat si satul Basarabi, unde se aflau moastele sfântului pe care luându-le mai susnumitul general, vrea sa le trimita în Rusia. Iar un evlavios crestin anume Hagi Dimitrie, întâmplându-se într-acea vreme lânga general, a cazut la dânsul cu rugaminte, ca sa nu înstraineze sfintele moaste, ci sa le daruiasca tarii ca rasplata pentru prazile si jafurile care au patimit din pricina razboiului si sa o mângâie cu acest dar al sfintelor moaste; si plecându-se generalul, le-a daruit tarii. Pe care primindu-le cu mare cinste si evlavie tot poporul, le-au asezat în biserica cea mare a sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în zilele preasfintitului mitropolit al tarii Chir Grigorie. Si îndata a simtit tot poporul ocrotirea si patimirea sfântului; ca nu numai razboiul dintre muscali si dintre turci l-a încetat, ci si boala ciumei cea înfricosatoare a contenit-o. Si mult ajutor si mare folos câstiga, toti cei ce cu credinta nazuiesc catre sfântul, pentru ale carui rugaciuni Dumnezeule miluieste-ne si ne mântuieste pe noi pe toti, acum si pururea si în vecii vecilor, Amin
Tot astăzi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Nestor.
Acesta fiind tânar si foarte frumos, era cunoscut Marelui Mucenic Dimitrie; si alergând la locul unde se afla Sfântul Dimitrie în paza, a cazut la picioarele lui si a zis: "Robul lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine, chemând numele lui Hristos". Iar sfântul însemnându-l cu semnul cinstitei Cruci, i-a zis: "Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi". Deci mergând la locul de lupta, privindu-l Maximian, a zis: "Dumnezeul lui Dimitrie ajuta-mi" si apucându-se cu acel grozav ucigas Lie, si lovindu-l lovitura de moarte tocmai în inima, l-a omorât. Iar împaratul s-a tulburat la suflet si îndata a poruncit de a omorât pe Sfântul Dimitrie cu sulitele, ca pe un pricinuitor al junghierii lui Lie; si pe Sfântul Nestor a poruncit de l-au omorât cu sabia lui.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Duminica a 24-a după Rusalii - Învierea fiicei lui Iair
Ev. Luca 8, 41 - 56
În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la picioarele lui Iisus, ÎI ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Ap Efeseni 2, 14 - 22
Fraţilor, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe, şi pace celor de aproape; că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.
Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii - Vindecarea fiicei lui Iair (Pr. Ilie Cleopa)
„Iar El a zis: Nu plângeți; nu a murit, ci doarme.” (Luca 8, 52)
Iubiți credincioși,
În Sfânta Evanghelie de astăzi ați auzit despre două minuni mari și preaslăvite, pe care le-a făcut Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era în curgerea sângelui de doisprezece ani; iar alta cu învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. În predica de azi vom vorbi despre cei adormiți în Domnul.
Dar mai întâi să ne punem o întrebare. Pentru care pricină a zis Mântuitorul către cei ce erau de față și plângeau după fiica lui Iair, care murise: “Nu plângeți; nu a murit, ci doarme“ (Luca 8, 52).
Iată răspunsul: Acest cuvânt l-a zis Mântuitorul, ca să ne arate că, după venirea Sa cu trupul în lume, toți cei ce vor crede în El și vor face poruncile Lui, nu vor mai muri cu sufletul. Chiar de mor cu trupul, ei sunt vii înaintea Lui, după cum și în alt loc al Sfintei Evanghelii ne-a spus Hristos: “Cel ce va crede întru Mine, chiar de ar muri, viu va fi“ (Ioan 11, 25). Adică, unii ca aceștia numai cu trupul sunt adormiți, iar nu și cu sufletul.
Acest adevăr ni-l arată pe larg și marele Apostol Pavel care zice: “Fraților, despre cei ce au adormit, nu voiesc să fiți în neștiință ca să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde“ (I Tesaloniceni 4, 13). Care sunt cei ce nu au nădejde? Sunt cei care cred că odată cu moartea trupului, moare și sufletul și că niciodată nu vor mai învia cei morți ai lor, precum au fost și sunt păgânii închinătorii de idoli și toate popoarele care nu cred în Hristos și în învierea Lui din morți.
Noi însă, “credem că Iisus a murit și a înviat“. Și, la fel credem că Dumnezeu “pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce la învierea, cea de apoi, împreună cu El“ (I Tesaloniceni 4, 14). Căci “dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom viețui împreună cu El“ (Romani 6, 8; I Corinteni 15, 49). Cât despre cei morți în credința în Iisus Hristos, ei nu sunt morți ci adormiți, așa cum adeverește Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, care zice: “Hristos a înviat din morți, fiind începătura învierii celor adormiți“ (I Corinteni 15, 20). Vedeți că nu zice: începătura învierii celor morți, ci a acelor adormiți?
Așadar, prealuminat ne arată aceste mărturii ale Sfintei Scripturi că cei ce mor cu credința în Iisus Hristos, nu sunt "morți", căci după cum nu putem zice unui om ce doarme că este mort, tot așa și celor ce au adormit în Hristos nu le putem spune că sunt morți, ci adormiți. Aceștia, la judecata de apoi, se vor scula și vor avea mărturie de la Hristos înaintea Tatălui, despre credința lor cea dreaptă și despre faptele lor cele bune (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5). Așa a adormit în Hristos, Sfântul întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan, fiind ucis cu pietre de către iudei pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, care se ruga și zicea: "Doamne Iisuse, primește duhul meu!" Și îngenunchind a strigat cu glas mare: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Și zicând acestea a adormit“ (Fapte 7, 59-60).
Așa au adormit milioane de sfinți și martiri care au crezut și au mărturisit pe Hristos și care nu sunt morți, ci adormiți în Hristos până la obșteasca înviere.
Iubiți credincioși,
După ce ați auzit că toți cei ce mor cu credință statornică în numele lui Iisus Hristos, nu sunt morți ci adormiți, este bine să arătăm și în ce fel vor învia cei adormiți în Hristos. Trebuie să știți și să înțelegeți, că toți cei adormiți în Hristos, nu se vor scula la judecata viitoare, tot așa cum au fost când au murit cu trupul. Nu, cu adevărat nu.
Avem atâtea mărturii în Sfânta Scriptură despre acest lucru că la judecata de apoi, cu mare prefacere se vor schimba trupurile celor adormiți în Hristos și cu însușiri și daruri preaminunate se vor îmbrăca atunci. Pe aceste însușiri și daruri ale trupurilor celor adormiți în Hristos, ni le arată Marele Apostol Pavel, zicând: “Seamănă-se întru stricăciune, scula-se-va întru slavă; seamănă-se întru slăbiciune, scula-se-va întru putere; seamănă-se trup firesc, scula-se-va trup duhovnicesc“ (I Corinteni 15, 42-44).
Apoi, arătând că este trup firesc și trup duhovnicesc, zice: Este trup firesc, este și trup duhovnicesc. De aici înțelegem că trupurile drepților la judecata cea viitoare vor străluci ca soarele, după cum a zis Domnul Însuși: “Atunci drepții vor străluci ca soarele întru împărăția Tatălui lor“ (Matei 13, 43). Mai trebuie să știm că preaminunată va fi atunci acea ușurime și lesne mișcare a trupurilor drepților. Atunci ei se vor purta cu iuțeala fulgerelor în orice parte a lumii și ca gândul vor zbura din cer și vor veni la mormintele și la trupurile lor (Ușa pocăinței, Brașov, 1812, Cartea a II-a, p. 85 și Cartea a IV-a, p. 254).
Nici o întârziere nu li se va pricinui lor din greutatea duhovniceștilor trupuri. De aceea înțeleptul Solomon cu scânteile focului a asemănat pe drepți, zicând: “Ca scânteile prin foc vor fugi“ (Înțelepciunea lui Solomon 3, 7); căci scânteile focului când se împrăștie de vânt, pretutindenea cu mare lesnire se risipesc. Încă vor avea în vremea aceea trupurile drepților mare și covârșitoare subțirătate, încât vor trece prin celelalte trupuri și prin orice fel de materie, asemenea cu trupul Domnului după înviere, care a trecut prin piatra mormântului și prin ușile încuiate ale ucenicilor cu mare lesnire și fără de nici o oprire.
Dar, frații mei, cine poate spune câtă bucurie și câtă mirare va fi atunci când aceste suflete duhovnicești și slăvite vor veni din cer la judecata viitoare, cu ochii lor plini de lumină și de bucurie și vor căuta pe pământ trupurile lor. Ce fel de vorbire se va face împreună atunci între sufletele și trupurile lor? Câte dulci și sfinte sărutări, câte duhovnicești îmbrățișări vor face atunci sufletele către trupurile lor cu care au viețuit pe pământ? Atunci va zice sufletul către trupul său, cuvântul cel din Sfânta Scriptură: “Cât de frumos ești dragul meu, și cât de drăgăstos ești tu“ (Cântarea Cântărilor 1, 15). “Iubitul meu este alb și rumen și întru zeci de mii este întâiul. Trandafirii mirositori sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate, iar buzele lui la fel cu crinii roșii“ (Cântarea Cântărilor 5, 10-13). După aceste convorbiri va zice sufletul către trupul său: "Vino, trupule, prietenul meu din măruntaie să ne unim unul cu altul împreună, ca un mire cu mireasa sa, că iată iarna a trecut și s-a sfârșit, iar grindinile, furtunile și tulburările lumii nu mai sunt.
Bunătățile cerurilor se gătesc, bucură-te dar fratele meu împreună locuitorule. Acum Dumnezeu a dat sfârșit dorului meu celui de mult pe care îl aveam de a mă întâlni și de a mă uni cu tine. Câte osteneli am suferit noi împreună pe pământ, câte scârbe, câte suferințe, câte lacrimi am vărsat împreună, câte privegheri, câte dureri am răbdat împreună când eram în viața cea de pe pământ și suspinam după viața cea veșnică? Dar acum, moartea s-a pierdut, patimile s-au prăpădit, a sosit viața și învierea, nestricăciunea și odihna. Unde ai fost atâția ani, unde atâta vreme ai locuit? Ci, o Dumnezeule, cum trupul acesta al meu zăcea în groapa oaselor celor fără de suflare, iar eu umblam plimbându-mă prin rai, îndulcindu-mă din parte din frumusețile lui pentru puțina mea dare de plată!
Vino dar acum, trupul meu, și să luăm plățile deplin. Fiindcă și tu ai fost împreună călător și ajutător la ostenelile mele, tu ai răbdat ocările și necinstea împreună cu mine pentru Hristos, aspra viețuire a postului și a privegherii, crucea pocăinței, lipsa hranei, lipsirea de cele spre trebuință, toate cu osârdie împreună cu mine le-ai răbdat. De câte ori ai scos pâinea din gura ta ca să hrănești pe cei săraci! De câte ori te-ai golit pe tine, ca să îmbraci pe cei goi! De câte ori ai lăsat pământurile și moșiile tale, averile, bogăția și cinstea ta, ca să nu strici pacea cu vecinii tăi! Cu dreptate dar este, câte lacrimi împreună cu mine ai semănat, iarăși împreună cu mine bucurii să seceri. Și la câte ai fost împreună cu mine părtaș la osteneli și ajutor, la acestea să te faci împreună cu mine părtaș al slavei mele.
Deci, scoală-te fratele meu din praf și te unește cu mine, ca să umblăm împreună și să ne împărtășim împreună de răsplata ostenelilor noastre" (Ibidem, p. 83-86).
Iubiți credincioși,
Am vorbit până aici despre cei adormiți în Hristos, despre darurile și însușirile pe care le vor avea trupurile celor adormiți în Hristos la judecata viitoare și despre convorbirea ce vor avea sufletele drepților cu trupurile lor înviate la judecata cea de obște în vremea de apoi.
Acum voi adăuga din Viețile Sfinților o istorioară sfântă și adevărată prin care Dumnezeu ne-a arătat în chip minunat învierea cu trup a celor adormiți în Hristos.
Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr, care a luat împărăția Bizanțului în anul 408 după venirea Domnului, s-a ivit un eres blestemat, care zicea că nu vor învia morții. Iar Preabunul nostru Mântuitor, care pururea poartă grijă de Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o cu Preascump sângele Său, a arătat o mare și preaslăvită minune despre învierea celor adormiți întru El în acest chip: Șapte tineri creștini ostași cu rânduiala, din orașul Efes, a căror nume erau: Maximilian, Ianvlih, Exacusodian, Martinian, Ioan, Dionisie și Antonie, pe vremea marilor prigoane din partea păgânului împărat Decie, au fugit din fața muncitorilor și s-au ascuns în peștera muntelui ce se chema Ohon. Stând ei acolo la rugăciune către Dumnezeu, au adormit în această peșteră și au dormit 192 de ani, până pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr.
Deci, cu puterea lui Dumnezeu trezindu-se ca dintr-un somn preadulce, li s-a făcut foame și au trimis în orașul Efes pe Ianvlih, cel mai tânăr dintre ei, să le cumpere ceva de hrană. Acela luând niște bani de argint, s-a dus în cetatea Efesului cu mare grijă ca să nu fie cunoscut de cineva spre a fi prins de cei ce chinuiau pe creștini... și mergând la un vânzător de pâine, a scos un ban de argint și i l-a dat vânzătorului. Dar banul acela avea pe el chipul lui Deciu, cel ce împărățise de demult. Văzând acest lucru vânzătorul de pâine a prins pe Sfântul Ianvlih și i-a zis: "De unde ai găsit această comoară să ne spui și nouă, iar de nu, te vom da pe mâna judecătorului". Apoi a dus pe Sfântul Ianvlih la antipatul și la episcopul cetății.
Auzind Sfântul Ianvlih că împăratul Deciu a fost de demult a căzut cu fața la pământ și a zis: "Tot Deciu este împărat în cetatea aceasta?" Iar episcopul i-a zis: "Nu, fiule. Acest împărat păgân a fost de demult. Acum împărățește peste noi drept credinciosul împărat Teodosie". Atunci Sfântul Ianvlih a zis: "Mă rog vouă să mergeți după mine să vă arăt peștera muntelui Ohon și pe prietenii mei ca să știți de la dânșii adevărul. Căci noi, fugind din fața păgânului împărat Deciu, mai înainte cu câteva zile, ne-am ascuns în peștera aceea, iar pe el l-am văzut intrând în cetatea Efesului".
Apoi episcopul și antipatul cu mai marii cetății au mers cu tânărul și cu mulțime de popor la peșteră. Iar la gura peșterii au găsit între două pietre, două tăblițe de plumb pe care erau scrise aceste cuvinte: "Acești șapte tineri sfinți, au fugit din fața muncitorului Deciu și s-au ascuns în peștera aceasta, iar Deciu a poruncit de s-a astupat peștera și așa s-au sfârșit într-însa acești tineri care au murit pentru Hristos" (a se vedea pe larg Viețile Sfinților, la 4 august). Citind aceste,a toți s-au umplut de mirare și au preaslăvit pe Dumnezeu. Apoi, intrând în peșteră, au găsit pe sfinții tineri șezând plini de bucurie, cu fețele strălucind ca lumina, de harul lui Dumnezeu. Deci văzându-i pe ei antipatul și episcopul și cei mai mari ai cetății, au căzut și s-au închinat până la pământ la picioarele lor, și au dat mare slavă lui Dumnezeu, că i-a învrednicit să vadă o minune preaslăvită ca aceasta.
Auzind împăratul Teodosie aceasta, a venit la peșteră și, intrând a văzut pe sfinți ca pe niște îngeri ai lui Dumnezeu și, căzând în genunchi li s-a închinat lor.
Vorbind împăratul Teodosie cu ei șapte zile, i-a văzut plecându-și capetele lor și adormind somnul morții, după porunca lui Dumnezeu. Apoi a poruncit să se facă șapte sicrie de aur, în care purtând sfintele trupuri ale sfinților tineri, i-a îngropat acolo în peșteră.
Iubiți credincioși,
Ce datorii avem noi față de cei adormiți, mai ales față de morții noștri?
Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea și odihna sufletelor lor. Și cum nu știm care dintre cei adormiți au fost mântuiți sau nu, suntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți morții noștri, pomenindu-i regulat la Sfânta Liturghie și la parastase cu dezlegări. Iar în familie suntem datori să facem milostenie la săraci în numele lor. Milostenia și slujbele cu dezlegări la biserică sunt singurele căi de ajutorare a celor răposați. Prin acestea Biserica a scos multe suflete din osândă și le-a mântuit.
Și dacă cei adormiți au fost în viață credincioși, iubitori de Dumnezeu și de biserică, milostivi, smeriți și apoi spovediți și împărtășiți înainte de moarte, slujbele și dezlegările îi mântuiesc sigur și îi scot din osândă la odihnă.
Iar dacă, dimpotrivă, au trăit în viață indiferenți și departe de Dumnezeu și de biserică și au murit nespovediți, slujbele și milostenia nu le mai ușurează osânda sufletului, căci nimeni din cei ce mor nedezlegați prin spovedanie nu pot intra în odihna raiului, căci zice Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: ce veți dezlega - prin spovedanie - pe pământ, va fi dezlegat și în cer...
Așadar foarte mult putem ajuta la mântuirea răposaților noștri prin slujbe și milostenie în numele lor. Că fiii Bisericii lui Hristos prin moarte nu mor, adică nu sunt aruncați în osânda veșnică a iadului, ci dorm, adică se odihnesc cu drepții în sânul lui Avraam, adică în rai, până la Judecata de apoi. De aceea este păcat ca noi creștinii să plângem ca niște deznădăjduiți pe cei morți, ci numai să ne întristăm pentru plecarea lor dintre noi, ca cei ce au nădejde.
Vă spun și aceasta, că este păcat și oprit de Biserică să pomeniți la sfintele slujbe pe cei ce au fost necredincioși, adică lepădați de Dumnezeu, sau sectanți, adică lepădați de Ortodoxie, care au murit atei sau în vreo sectă. La fel, nu puteți pomeni la biserică pe cei ce s-au sinucis și pe copiii avortați, pentru că primii și-au pierdut nădejdea de mântuire, iar ceilalți nu au fost botezați. Nu pot fi pomeniți la slujbe nici creștinii care au refuzat preotul și Sfânta Împărtașanie înainte de moarte sau care n-au vrut să se împace și să ierte pe dușmanii lor nici măcar în ceasul morții. Pe toți aceștia nu-i puteți pomeni.
O mare datorie avem și față de noi înșine și de fiii noștri. Aceea de a duce pe pământ o viață curată, creștinească, legată permanent de Hristos, știind că nu cunoaștem ceasul morții fiecăruia dintre noi și că fiecare în ce va fi găsit, în aceea va fi judecat!
Deci să ne pocăim fiecare de păcatele noastre, acum când mai avem putință și puțină vreme. Să ne spovedim și împărtășim cât mai des cu Prea Cinstitele Taine; să ne rugăm neîncetat lui Dumnezeu cu credință și cu nădejde; să îndemnăm și pe fiii și frații noștri la pocăință și sfințenie, iar pentru cei răposați să ne rugăm așa cum ne învață Sfânta Biserică: "Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit". Amin.
ARTE 27 Octombrie
MUZICĂ 27 Octombrie
Sweet Memories Beautiful Love Songs Vol.100
"ОСЕНЬ МОЕЙ ДУШИ" Золотая Осенняя Коллекция Сергея Чекалина
Merulo: Organ Alternatim Masses
POEZIE 27 Octombrie
Rafael Alberti
Rafael Alberti (n. 16 decembrie 1902, El Puerto de Santa María - d. 27 octombrie 1999, El Puerto de Santa María) a fost poet și dramaturgspaniol, reprezentant al Generației de la '27.
Opera
· 1925: Marinar pe uscat ("Marinero en tierra")
· 1926: Iubita ("La Amante")
· 1927: Zorii micsandrei ("El alba del alhelí")
· 1927: Calcar și cântec ("Cal y canto")
· 1928: Despre îngeri ("Sobre los ángeles")
· 1937: Dintr-o clipă în alta ("De un momento a otro")
· 1938: Capitala gloriei ("Capital de la gloria")
· 1940: Viața bilingvă a unui refugiat spaniol în Franța ("Vida bilingüe de un refugiado español en Francia")
· 1940: Între garoafă și spadă ("Entre el clavel y la spada")
· 1942: Cărarera pierdută ("La arboleda perdida")
· 1944: Maree ("Pleamar")
· 1944: Caraghiosul ("El adefesio")
· 1954: Balade și cântece din Paraná ("Baladas y canciones del Paraná")
· 1956: Noapte de război în Muzeul Prado ("Noche de guerra en el Museo del Prado")
Împreună cu Federico García Lorca și José Bergamín, întemeiază revista El mono azul.
Intoarcerea Dragostei Pe Dunele Scaparatoare
O, întoarce-te, da, revino în diminetile-acelea
scaparatoare ale colinelor,
tu, goala, fierbinte-n singuratati de nisipuri,
ca un mare talaz de spuma trântit
de mâniosul soare, vesnic în zbucium.
O, da, revino, întoarce-te, cum erai atunci, întinsa,
cu parul tau blond, de înger, desfacut pe sân,
cu dulcile tale pante alunecând
spre cele mai unduite penumbre adânci.
O, sa fii tânar, tânar, tânar sa fii! O, nu pleca,
revino, revino, întoarce-te, vino la mine-n seara asta,
pe-aceste singuratece dune, unde talazuri taie conturul
coastelor tale adânci,
unde marea-n zbucium întinde picioarele ei azurii,
misca buze ce cânta,
si brate nocturne care ma-ncing si ma duc.
Întoarcerea Dragostei La Pesajele In Care-a Trait
Noi credem, dragostea mea, ca peisajele-acelea
au stat pierdute în somn, ori au murit laolalta cu noi,
la vârsta si-n ziua în care ne fura salas;
noi credem ca arborii-si pierd memoria
si ca noptile trec, dând uitarii
ceea ce le facuse frumoase si vesnice, poate.Dar e destul tremurul cel mai usor al unei frunze,
al unei stele brumate care respira,
pentru a ne afla la fel de voiosi ca atunci când locurile,
pline de noi, ne stapâneau laolalta.
Si iata ca te trezesti, alaturi de mine, dragostea mea,
printre tufisuri de coacaze si fragii ascunsi,
adapostita de inima tare-a padurii.
Iata si mângâierea umeda a picaturii de roua,
crengutele delicate ce-ti împrospateaza culcusul,
si spiridusii fericiti sa-ti puna podoabe în par,
si misterioasele veverite care fac sa ploua de sus,
deasupra somnului tau, verdele marunt al ramurisului.
O, frunza, fii fericita de-a pururi, sa nu stii ce-i toamna,
frunza ce mi-ai adus,
cu tremurul tau usor,
mireasma unei vârste luminoase, dar oarbe.
Si tu, stea mica, pierduta, care-mi deschizi
ferestrele tainice din cele mai tinere nopti ale mele,
învaluie-n razele tale
toate culcusurile care în zori ne-au adormit,
si biblioteca aceasta plina de luna,
si cartile alunecate încet,
si muntii care vegheaza afara si ne cânta pe noi.
Piratul
Pirat de mare și cer
voi fi, de n-am fost cumva.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o, ei bine,
o voi fura!
Pirat de mare și cer,
pe-un contratorpilor,
cu șase matrozi străjuind,
trei cîte trei într-un schimb.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o cumva-
ei bine, o voi fura!traducerea Veronica Porumbacu
voi fi, de n-am fost cumva.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o, ei bine,
o voi fura!
Pirat de mare și cer,
pe-un contratorpilor,
cu șase matrozi străjuind,
trei cîte trei într-un schimb.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o cumva-
ei bine, o voi fura!traducerea Veronica Porumbacu
TEATRU – FILM 27 Octombrie
Cu Sanda Toma
Biografie
Actrita Teatrului National din Bucuresti s-a nascut pe 27 octombrie 1934 in Bucuresti. Pana la varsta de 13 ani, a invatat la calugarite, la scoala Pitarmos. Colega i-a fost o alta actrita celebra : Simona Bondoc, ce era monitoare. Reforma invatamantului din 1948 a dus la inscrierea ei la un liceu de stat, la "Lazar". Marea ei dorinta era sa ajunga geolog dar tatal fiind fotograf, considerat mic-burghez, drumul spre geologie i-a fost inchis. A fost crescuta de o matusa, sora mamei - care a decedat cand ea avea 5 luni. A dat la Politehnica dar nu a intrat. Visul ei de a colinda muntii, de a se odihni la marginea paraiaselor, de a cunoaste animalele padurii, asa cum isi inchipuia ea viata de geolog, s-a spulberat.
La 16 ani jumatate nu stia incotro s-o apuce. "Transferata obligatoriu " la facultatea de "Constructii de masini agricole", a stat doar cateva saptamani, dupa care s-a refugiat plangand in bratele "mamei", asa spunandu-i ea matusei. Tatal se recasatorise, avea familia lui si nu mai putea sa o intretina. Trebuia neaparat sa intre la o facultate, daca nu dorea sa ajunga o functionara oarecare, fara studii superioare. Avea insa timp inca un an sa se pregateasca, pentru a intra la "Litere".
Dar cum la Institutul de Teatru erau reuniuni, joia dupa amiaza, unde se puneau la magnetofon 3-4 melodii,, a mers si ea, antrenata de unele colege care frecventau aceste reuniuni. Acolo s-a imprietenit cu cativa studenti care au sfatuit-o sa dea la "Teatru". N-avea nimic de pierdut, pentru ca examenele de actorie se dadeau inaintea celor de la facultatile "serioase". S-a dus la cursul de pregatire, convinsa ca-l va avea ca dascal pe Radu Beligan. A intrat la catedra un tanar dragut, inalt, bine facut. Ea, cazuta din luna, credea ca e Beligan. Cand colo era Dan Damian,asistentul lui Radu ce ulterior, i-a devenit unul din sotii ei oficiali. Examen a dat cu "Lacul" lui Eminescu si o poezie politica: "La masa verde". Si a intrat!
A absolvit Institutul de Teatru I.L. Caragiale, clasa profesor Aura Buzescu, asistent Sorana Coroama Stanca, iar in anii terminali: Nicolae Baltateanu si Beate Fredanov cu examenul de sfarsit de facultate : celebrul spectacol "Barbierul din Sevilla", pus in scena de Vlad Mugur.
In cinematografie a debutat in 1962 cu rolul din " Celebrul 702" in regia lui Mihai Iacob dar abia cu rolul din " Zestrea" 1972 in regia Letitiei Popa dupa un scenariu de Paul Everac a facut-o celebra in lumea cinematografiei unde alaturi de Margareta Pogonot si Victor Rebengiuc a avut un rol de exceptie ce a ramas in memoria cinefililor.
A lucrat mult in televiziune alaturi de Stefan Tapalaga, prezentand emisiunile : "Magazin 111", "Post Meridian", "Zig-zag" , "Album Duminical", a interpretat si interpreteaza roluri memorabile pe scenele Teatrulului National Craiova: 1956 - 1958, Teatrul de Comedie, Bucuresti: 1961 - 1994, Teatru national de Televiziune si Teatrul National din Bucuresti unde joaca si in stagiunea 2008 - 2009 in 6 piese.
"Era ca o zvarluga. Micuta de statura, cu ochi luminosi, cu un par stralucitor; vorbea cu repeziciune, dar cu o dictie perfecta. Mi-o amintesc foarte bine cum, cu prilejul unui reportaj, la Brasov, s-a catarat pe un gard inalt, pentru a ajunge la un personaj caruia urma sa-i luam un interviu." (Octavian Sava)
In prezent traieste singura in apartamentul ei, de pe Calea Victoriei, aflat intr-un bloc cu stalpii de rezistenta sectionati, supus oricand primejdiei de a se prabusi, si care asteapta de ani de zile consolidarea.
La 16 ani jumatate nu stia incotro s-o apuce. "Transferata obligatoriu " la facultatea de "Constructii de masini agricole", a stat doar cateva saptamani, dupa care s-a refugiat plangand in bratele "mamei", asa spunandu-i ea matusei. Tatal se recasatorise, avea familia lui si nu mai putea sa o intretina. Trebuia neaparat sa intre la o facultate, daca nu dorea sa ajunga o functionara oarecare, fara studii superioare. Avea insa timp inca un an sa se pregateasca, pentru a intra la "Litere".
Dar cum la Institutul de Teatru erau reuniuni, joia dupa amiaza, unde se puneau la magnetofon 3-4 melodii,, a mers si ea, antrenata de unele colege care frecventau aceste reuniuni. Acolo s-a imprietenit cu cativa studenti care au sfatuit-o sa dea la "Teatru". N-avea nimic de pierdut, pentru ca examenele de actorie se dadeau inaintea celor de la facultatile "serioase". S-a dus la cursul de pregatire, convinsa ca-l va avea ca dascal pe Radu Beligan. A intrat la catedra un tanar dragut, inalt, bine facut. Ea, cazuta din luna, credea ca e Beligan. Cand colo era Dan Damian,asistentul lui Radu ce ulterior, i-a devenit unul din sotii ei oficiali. Examen a dat cu "Lacul" lui Eminescu si o poezie politica: "La masa verde". Si a intrat!
A absolvit Institutul de Teatru I.L. Caragiale, clasa profesor Aura Buzescu, asistent Sorana Coroama Stanca, iar in anii terminali: Nicolae Baltateanu si Beate Fredanov cu examenul de sfarsit de facultate : celebrul spectacol "Barbierul din Sevilla", pus in scena de Vlad Mugur.
In cinematografie a debutat in 1962 cu rolul din " Celebrul 702" in regia lui Mihai Iacob dar abia cu rolul din " Zestrea" 1972 in regia Letitiei Popa dupa un scenariu de Paul Everac a facut-o celebra in lumea cinematografiei unde alaturi de Margareta Pogonot si Victor Rebengiuc a avut un rol de exceptie ce a ramas in memoria cinefililor.
A lucrat mult in televiziune alaturi de Stefan Tapalaga, prezentand emisiunile : "Magazin 111", "Post Meridian", "Zig-zag" , "Album Duminical", a interpretat si interpreteaza roluri memorabile pe scenele Teatrulului National Craiova: 1956 - 1958, Teatrul de Comedie, Bucuresti: 1961 - 1994, Teatru national de Televiziune si Teatrul National din Bucuresti unde joaca si in stagiunea 2008 - 2009 in 6 piese.
"Era ca o zvarluga. Micuta de statura, cu ochi luminosi, cu un par stralucitor; vorbea cu repeziciune, dar cu o dictie perfecta. Mi-o amintesc foarte bine cum, cu prilejul unui reportaj, la Brasov, s-a catarat pe un gard inalt, pentru a ajunge la un personaj caruia urma sa-i luam un interviu." (Octavian Sava)
In prezent traieste singura in apartamentul ei, de pe Calea Victoriei, aflat intr-un bloc cu stalpii de rezistenta sectionati, supus oricand primejdiei de a se prabusi, si care asteapta de ani de zile consolidarea.
Rinocerii (Teatru radiofonic)
Cu Dumitru Furdui
Biografie
Actorul Dumitru Furdui s-a născut la 27 octombrie 1936, in Bailești, județul Dolj. Familia sa provenea însă din Basarabia, din zona Soroca, se refugiase in Oltenia la inceputul celui de-al doilea razboi mondial si de fapt actorul s-a nascut acolo, dar i-au fost intocmite documentele de identitate in România.
A absolvit in 1957 Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică din București. In 1953 a fost dat afara temporar din institut, a fost învinuit ca simpatiza cu revoluția anticomunistă din Ungaria.
A jucat pe scenele bucureștene, la Teatrul Național, la Bulandra si la Teatrul Mic in spectacole ca Jurnalul unui nebun de Gogol, Clipe de viață de William Saroyan, Balerina portocalie de Valeriu Sârbu, Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, Triumful talentului de I.L.Caragiale, Câinele grădinarului de Lope de Vega, etc.
Pe marele ecran a debutat in 1958, cu filmul Doi vecini, regizat de Geo Saizescu. A jucat apoi in Soldati fara Uniforma (1960), in regia lui Francisc Munteanu, Setea (1961), Lupeni 29 (1962), Un suras in plina vara (1963), Impuscaturi pe portativ (1967), Fratii (1970), a jucat apoi rolul de succes al milițianului Cristoloveanu din Brigada Diverse intra in acțiune, BD in alerta, B.D. la munte si la mare, in Un zâmbet pentru mai târziu (1974), Toamna Bobocilor (1975), Porțile albastre ale orașului (1975), Iarna Bobocilor (1977), Un om in loden (1981).
In 1981 a realizat scenografia filmului Învingătorul, regizat de Tudor Mărăscu.
In 1982 a emigrat in Franța si a jucat in spectacole ca Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu, Paradisul la mica tocmeală, in 1983, spectacole regizate de românul Virgil Tănase la Teatrul Lucernaire din Paris. In 1988 a fost distribuit in filmul franțuzesc Mangeclous, regizat de Moshe Mizrahi, in 1989 juca in Roselyne et les lei, in regia lui Jean-Jacques Beineix. S-a întors de câteva ori in țară dupa 1990, a jucat apoi in filmele franțuzești Rue du Bac (1991), Aux yeux du monde (1991), în regia lui Eric Rochant, IP5: L'Île aux pachydermes (1992), Mina Tannenbaum (1994), regizat de Martine Dugowson, in 1996 juca in filmul pentru televiziune La rancon du chien, în regia lui Peter Kassovitz. Era urmărit de securitate, in 1985 a făcut o manifestație de protest pe esplanada pariziană Trocadero, cerând dreptul de emigrare pentru fiul sau, Tudor Furdui, in prezent crainic sportiv la TVR. A realizat cateva emisiuni la postul de radio Europa Liberă în 1986.
Dumitru Furdui a murit la 13 aprilie 1998, in Paris, dupa ce a cazut de la etajul 8. Varianta sinuciderii nu a fost exclusa. Postum, in 1999, au apărut 2 volume de memorii numite Teatrul în comunism, in același an i-a fost dedicată o emisiune la televiziunea română, In memoriam, realizată de Ovidiu Dumitru si de fiul său, Tudor Furdui.
Cu Teodora Mareş
Biografie
Se naște la Buzău pe 27 octombrie 1962. Își petrece prima parte a copilăriei la bunicii din partea mamei, în Rușavăț, un sat din județul Buzău, neelectrificat la acea vreme. La vârsta de 7 ani este luată de mama sa la Brăila, unde urmează școala generală și practică sport de performanță (atletism). Începe liceul la Ploiești, la o clasă cu profil sportiv, dar clasa se desființează după clasa a X-a. Urmează treapta a II-a de liceu la Brăila, la Liceul de Construcții, în specializarea arhitectură, sistematizare și desen tehnic.
Inițial dorind să studieze medicina, este atrasă spre teatru ca urmare a unei conjuncturi care o determină să urmeze cursuri de teatru în timpul liceului, la Brăila. După terminarea liceului, în 1981, dă examen la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, unde nu este admisă. Se angajează în ansamblul Teatrului Maria Filotti din Brăila. În anul 1982 dă din nou examen de admitere la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, dar este respinsă și de această dată. În 1983 dă examen de admitere la IATC București, unde este admisă prima. În primii doi ani este studentă la actorie în clasa condusă de marele actor și profesor Octavian Cotescu. Acesta se stinge din viață când Teodora Mareș trece în anul trei. Ultimii doi ani de institut îi urmează sub îndrumarea regizorului și actorului Gelu Colceag. Absolvă Facultatea de Actorie în 1987.
În 1985, în timpul studenției, este distribuită în rolul Ioana Popa din celebrul film Declarație de dragoste, în regia lui Nicolae Corjos, rol care îi va aduce notorietate și un premiu de interpretare, influențându-i cariera artistică. Ulterior va juca în numeroase alte filme.
Inițial dorind să studieze medicina, este atrasă spre teatru ca urmare a unei conjuncturi care o determină să urmeze cursuri de teatru în timpul liceului, la Brăila. După terminarea liceului, în 1981, dă examen la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, unde nu este admisă. Se angajează în ansamblul Teatrului Maria Filotti din Brăila. În anul 1982 dă din nou examen de admitere la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, dar este respinsă și de această dată. În 1983 dă examen de admitere la IATC București, unde este admisă prima. În primii doi ani este studentă la actorie în clasa condusă de marele actor și profesor Octavian Cotescu. Acesta se stinge din viață când Teodora Mareș trece în anul trei. Ultimii doi ani de institut îi urmează sub îndrumarea regizorului și actorului Gelu Colceag. Absolvă Facultatea de Actorie în 1987.
În 1985, în timpul studenției, este distribuită în rolul Ioana Popa din celebrul film Declarație de dragoste, în regia lui Nicolae Corjos, rol care îi va aduce notorietate și un premiu de interpretare, influențându-i cariera artistică. Ulterior va juca în numeroase alte filme.
Mitzura Arghezi
Biografie
Mitzura Arghezi este numele de scena al actriței Domnica Teodorescu, născuta la 10 decembrie 1928, in București. Este fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu).
A studiat o perioada pictura, a realizat ilustrații de cărți, in 1948 ea si fratele său Baruțu au fost exmatriculați de la Facultatea de Litere, după ce poetul a fost interzis.
A studiat baletul cu balerina si coregrafa Floria Capsali si a dansat pe scena Teatrului Național, descoperind astfel si teatrul. S-a înscris apoi la Institutul de Cinematografie pe care l-a abandonat după 2 ani si s-a transferat la Institutul de Teatru. A absolvit in 1952, la clasa profesoarei Aura Buzescu. A jucat pe scena Teatrului National in spectacole ca Ploșnița de Vladimir Maiakovski, Minunata pantofăreasă de Federico García Lorca, Gimnastică sentimentală de Vasile Voiculescu, 1907 de Tudor Arghezi, rolul Smarandei, Seringa de Tudor Arghezi, Dulcea pasăre a tinereții de Tennessee Williams, etc.
La Teatrul Național Radiofonic a jucat in Neguțătorul de ochelari și Interpretări la cleptomanie, adaptare dupa Tudor Arghezi, Rapsodia țiganilor de Mircea Ștefănescu, Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu. Tot la radio a avut o rubrica în cadrul emisiunii De toate pentru toți.
A jucat in 17 filme, debutul in cinematografie a avut loc in 1961, cu ecranizarea schiței lui Tudor Arghezi Doi vecini, in regia lui Geo Saizescu.Mitzura Arghezi este membra a Partidului România Mare, a fost deputat de Olt in 1996-2000 și în 2000-2004, președinta secției de Francofonie din parlament, membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, director onorific al casei memoriale Tudor Arghezi.
A studiat o perioada pictura, a realizat ilustrații de cărți, in 1948 ea si fratele său Baruțu au fost exmatriculați de la Facultatea de Litere, după ce poetul a fost interzis.
A studiat baletul cu balerina si coregrafa Floria Capsali si a dansat pe scena Teatrului Național, descoperind astfel si teatrul. S-a înscris apoi la Institutul de Cinematografie pe care l-a abandonat după 2 ani si s-a transferat la Institutul de Teatru. A absolvit in 1952, la clasa profesoarei Aura Buzescu. A jucat pe scena Teatrului National in spectacole ca Ploșnița de Vladimir Maiakovski, Minunata pantofăreasă de Federico García Lorca, Gimnastică sentimentală de Vasile Voiculescu, 1907 de Tudor Arghezi, rolul Smarandei, Seringa de Tudor Arghezi, Dulcea pasăre a tinereții de Tennessee Williams, etc.
La Teatrul Național Radiofonic a jucat in Neguțătorul de ochelari și Interpretări la cleptomanie, adaptare dupa Tudor Arghezi, Rapsodia țiganilor de Mircea Ștefănescu, Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu. Tot la radio a avut o rubrica în cadrul emisiunii De toate pentru toți.
A jucat in 17 filme, debutul in cinematografie a avut loc in 1961, cu ecranizarea schiței lui Tudor Arghezi Doi vecini, in regia lui Geo Saizescu.Mitzura Arghezi este membra a Partidului România Mare, a fost deputat de Olt in 1996-2000 și în 2000-2004, președinta secției de Francofonie din parlament, membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, director onorific al casei memoriale Tudor Arghezi.
Cu Mitzura Arghezi: "Furtuna" (1960), "Titanic vals" (1964), "Ultimul cartuş" (1973), "Eu, tu, şi... Ovidiu" (1978), "Drumul oaselor" (1980), "Secretul lui Bachus" (1984), "Secretul lui Nemesis" (1987).
Faust - Johann Wolfgang von Goethe (teatru radiofonic)
TOMACARAGIU istoria ieroglifica 1973 Dimitrie Cantemir
Ifigenia in Taurida - Johann Wolfgang von Goethe (teatru radiofonic)
Torquato Tasso - Johann Wolfgang von Goethe (teatru radiofonic)
Nebuna din Chaiot - Jean Jirodout (teatru radiofonic)
GÂNDURI PESTE TIMP 27 Octombrie
Alice Botez - Citate:
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 27 Octombrie
SFATURI UTILE 27 Octombrie
PATOLOGIA DIABETICĂ ȘI STILUL DE VIAȚĂ
Stilul de viata nesănătos are un rol principal în apariţia diabetului zaharat de tip 2. Mai mult de jumatate dintre persoanele afectate de diabet nu sunt conştiente de prezenţa bolii, deoarece aceasta poate să evolueze fără apariţia simptomelor. Din cele 50.000 de cazuri noi de diabet înregistrate anual, între 5-10% sunt diabet zaharat de tip 1 sau insulinopriv care afecteaza adulţii, tinerii şi copiii, necesitând tratament permanent cu insulină. Marea majoritate a cazurilor noi reprezintă pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, de cele mai multe ori explicate de prezenţa concomitentă a obezităţii şi stilului nesănătos de viaţă. Unul dintre cele mai mari pericole cu privire la apariţia diabetului (în special de tip 2) este faptul că poate evolua asimptomatic sau cu simptome atipice, nespecifice, precum oboseala sau setea intensă. Astfel, diabetul zaharat poate fi prezent chiar cu 5-10 ani inainte de a fi depistat. În acest context, nediagnosticarea la timp a diabetului poate determina complicaţii grave precum probleme cardiovasculare, renale, oftalmologice, neurologice, dar şi complicaţii acute (comele diabetice), sau poate conduce chiar la deces. Este cert faptul că în rândul persoanelor cu diabet zaharat necontrolat terapeutic, riscul de deces este dublu comparativ cu al persoanelor care nu suferă de această afecţiune. Deasemenea, diabetul creşte riscul de boli cardiovasculare şi de accident vascular cerebral, astfel că aprox. 50% dintre persoanele cu diabet zaharat decedează ca urmare a acestor afecţiuni. Diabetul zaharat reprezintă şi una din principalele cauze de afectare renală, aproximativ 10-20% din persoanele cu diabet decedând din aceasta cauză. O altă complicaţie severă a diabetului este retinopatia diabetică (afectarea oculara), astfel incât, dupa 15 ani de evolutie a bolii 2% dintre cei afectaţi îşi pot pierde vederea. Mai mult, o complicaţie a diabetului zaharat este şi neuropatia diabetică/piciorul diabetic, în care sunt afectate fibrele nervoase, care in asociere şi cu o circulatie deficitara la nivelul membrelor inferioare, determină o creştere a riscului de ulceratii şi amputaţii. Peste 50% dintre persoanele cu diabet pot prezenta această complicaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu