PARTEA A DOUA ȘI ULTIMA
RELIGIE ORTODOXĂ 3 Octombrie
Sf Sfințit Mc Dionisie Areopagitul; Sf Mc Teoctist
În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului sfintiţului Mucenic Dionisie Areopagitul.
S-a născut în Atena și a fost unul dintre oamenii înțelepți ai Areopagului. Însușindu-și învățătura grecească, a dorit să și-o definească și pentru aceasta s-a dus în Egipt. Întorcându-se în Atena, Dionisie s-a căsătorit, iar la vârsta de 25 de ani a devenit conducător al orașului. Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Atena, în anul 51 d.Hr., propovăduind pe Hristos cel răstignit și Înviat în mijlocul cetățenilor din Areopag, în timpul împăratului Claudiu Cezarul (41-54),
Dionisie a auzit cuvintele sale și a luat aminte la ele. Pentru că Pavel vorbise în cuvântarea sa despre „Dumnezeul necunoscut” în numele Căruia spusese că văzuse un altar închinat la Atena, Dionisie l-a întrebat pe apostol despre acest Dumnezeu. După ce Pavel i-a explicat faptul că Dumnezeul necunoscut este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, adică Dumnezeul pe care el îl propovăduiește, Dionisie s-a botezat și i-a urmat lui Pavel timp de trei ani, timp în care a învățat de la el tainele lui Dumnezeu, după care Pavel l-a așezat episcop în Atena.
Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască cuvântului lui Dumnezeu și în alte țări, fapt pentru care a suferit multe chinuri. După ce a așezat un alt episcop în locul său s-a dus la Roma, iar Sfântul Clement episcopul Romei, l-a trimis în Galia, ca să propovăduiască acolo la necredincioși cuvântul lui Dumnezeu. În timpul celei de a doua persecuții declanșată de împăratului Domițian (81-96) împotriva creștinilor, Dionisie a fost prins împreună cu episcopul Luchian, preotul Rustic și cu diaconul Elefterie din porunca dregătorului orașului. Și-au mărturisit credința creștină cu mult curaj, fapt pentru care au fost supuși la numeroase suplicii, în cele din urmă primind moarte martirică.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Mucenic Teoctist.
Sfântul Cuvios Teoctist – s-a nevoit în pustiul Iudeii împreună cu Sfântul Eftimie cel Mare. Datorită mulțimii de ucenici care i-au urmat în pustiul Iudeii, Sfântul Eftimie cel Mare împreună cu Sfântul Teoctist au întemeiat o lavra monahală, al cărei egumen a rămas Cuviosul Teoctist, iar Sfântul Eftimie s-a retras în pustnicie. În anul 467 Sfântul Cuvios Teoctist s-a mutat la viața veșnică, la înmormântarea sa a participat și Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
SFATURI UTILE 1 - 3 Octombrie
Mod de preparare:
Se pun 3 l lichid (1 l otet si 2 l apa cu 1/2 kg zahar si 30 g sare pentru fiecare litru de lichid, o frunza de telina, o frunza de dafin, cateva boabe de piper si hrean) intr-o cratita de 6-7 l. Cand incepe sa clocoteasca se pune un rand de gogosari taiati felii, se acopera cu capacul 1 - 2 minute pana incep sa-si schimbe culoarea, apoi se scot repede cu o strecuratoare si se pun intr-o oala cu capac. Se pune alt rand de gogosari si se oparesc la fel pana se termina toti. Cand toti sunt gata se aseaza in borcane de 1/2 - 1 l. Deasupra gogosarilor se pune in cruce 2 - 3 felii de hrean si 1 - 2 lingurite boabe de mustar. Otetul in care au fost opariti se lasa sa se raceasca, apoi se toarna peste ei in mod egal. Se leaga cu celofan dublu si se pun in camara.
Mod de preparare:
Gogonelele se pun in borcane impreuna cu felii de telina, morcov, buchetele de conopida, felii de varza alba si rosie. Deasupra se pun 3-4 felii de hrean. Peste ei se toarna saramura fierbinte formata din apa fiarta cu cimbru, marar, foaie de dafin, boabe de piper, frunze de visin, frunze de telina, usturoi si pentru fiecare litru de lichid 40 g sare. Se leaga a doua zi si de pun la camara.
Mod de preparare:
Varza se taie fideluta si se pune intr-un lighean mare. Se curata cativa morcovi, se dau pe razatoarea mare si se pun peste varza. Se adauga foi de dafin, boabe de piper si chimen. Peste toate se presara sare dupa gust. Se amesteca toate ingredientele pana se lasa putina zeama, apoi se pun in borcane cu cateva bucati de hrean. Apoi se face o saramura (la 1 litru apa se pune o lingura rasa de sare) si se toarna peste varza din borcan. Se lasa sa fermenteze. Dupa ce a fermentat se mai adauga putina saramura si se pune in camara.
SFATURI UTILE 1 - 3 Octombrie
4 REŢETE DE MURĂTURI
Iubiţi prieteni,
Sezonul rece a bătut la uşă, iar noi nu am terminat pregătirile, în sensul de a umple cămara cu produse pentru iarnă.
Vă prezint 4 reţete de murături, foarte uşor de pregătit:
GOGOŞARI ÎN OŢET
Mod de preparare:
Se pun 3 l lichid (1 l otet si 2 l apa cu 1/2 kg zahar si 30 g sare pentru fiecare litru de lichid, o frunza de telina, o frunza de dafin, cateva boabe de piper si hrean) intr-o cratita de 6-7 l. Cand incepe sa clocoteasca se pune un rand de gogosari taiati felii, se acopera cu capacul 1 - 2 minute pana incep sa-si schimbe culoarea, apoi se scot repede cu o strecuratoare si se pun intr-o oala cu capac. Se pune alt rand de gogosari si se oparesc la fel pana se termina toti. Cand toti sunt gata se aseaza in borcane de 1/2 - 1 l. Deasupra gogosarilor se pune in cruce 2 - 3 felii de hrean si 1 - 2 lingurite boabe de mustar. Otetul in care au fost opariti se lasa sa se raceasca, apoi se toarna peste ei in mod egal. Se leaga cu celofan dublu si se pun in camara.
GOGONELE ÎN SARAMURĂ
Mod de preparare:
Gogonelele se pun in borcane impreuna cu felii de telina, morcov, buchetele de conopida, felii de varza alba si rosie. Deasupra se pun 3-4 felii de hrean. Peste ei se toarna saramura fierbinte formata din apa fiarta cu cimbru, marar, foaie de dafin, boabe de piper, frunze de visin, frunze de telina, usturoi si pentru fiecare litru de lichid 40 g sare. Se leaga a doua zi si de pun la camara.
VARZĂ TOCATĂ MURATĂ
Mod de preparare:
Varza se taie fideluta si se pune intr-un lighean mare. Se curata cativa morcovi, se dau pe razatoarea mare si se pun peste varza. Se adauga foi de dafin, boabe de piper si chimen. Peste toate se presara sare dupa gust. Se amesteca toate ingredientele pana se lasa putina zeama, apoi se pun in borcane cu cateva bucati de hrean. Apoi se face o saramura (la 1 litru apa se pune o lingura rasa de sare) si se toarna peste varza din borcan. Se lasa sa fermenteze. Dupa ce a fermentat se mai adauga putina saramura si se pune in camara.
Să vedeţi la iarnă ce bine vă vor prinde aceste produse!
ARDEI UMPLUŢI CU VARZĂ
Vă prezint astăzi o conservă pentru iarnă care mie îmi place foarte mult. Puteţi merge „pe mâna mea”, e ceva deosebit!
Ardei umpluţi cu varză
7 kg ardei gras,
6 kg varza,
4 l saramura.
Se aleg ardei grasi, sanatosi, mai mari si nevatamati, se scot cotoarele, se curata bine de seminte si se spala.
Se lasa la scurs pe un prosop curat.
Varza se curata de frunzele exterioare vestejite, se taie in doua si apoi in fisii subtiri.
Se freaca cu sare, dupa care se scurge bine de zeama rezultata.
Se umplu ardeii cu varza taiata marunt si se asaza indesati in borcane de marimi diferite.
Deasupra se pune un strat din frunze de telina, citeva felii de hrean si boabe de piper.
Separat se pregateste saramura.
Cand saramura este gata si fierbinte, se toarna peste ardeii umpluti, pana la gura borcanului.
Se lasa circa 30 minute pentru a se aseza ardeii si saramura, apoi se completeaza cu saramura.
Se leaga bine la gura si se pastreaza la temperatura obisnuita a camerei (16 - 18'C) , primele 2 - 3 zile, pina intra in fermentatie varza, dupa care se vor muta la locuri racoroase si uscate, ferite de mirosuri straine (petrol).
Cind varza a intrat in procesul de fermentatie, se executa pritocirea la 2 - 3 zile, prin vinturarea saramurei de 3 - 4 ori in acelasi timp.
Cind s-a acrit se leaga bine borcanele si se pot pastra timp mai indelungat in camara sau pivnita.
Varza taiata si scursa se poate amesteca si cu morcov ras.
ARTE 3 Octombrie
MUZICĂ 3 Octombrie
Enjoy André Rieu's full Maastricht concert – One day only!
While We're Young! (Percy Faith) (1943) H.D. Music Video Album! #ProfHowdy
Handel: 9 Suites
Super Oldies Of The 50's 60's 70's Playlist - Best Oldies Greatest Hits Collection
POEZIE 3 Octombrie
E toamnă, prieteni!
Seară de toamnă
Ah! ce frumoase-s serile de toamnă! Prin frunze reci doar un fior adie; S-arată-n deal, cu fața purpurie, A nopților fermecătoare Doamnă. Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie Strălucitoarea-i negură albastră, O, Doamne sfânt! Ce pana mult măiastră Atâta farmec ar putea descrie! Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul. În umbra lui mă simt prins de tristețe: Există oare-atâta frumusețe În fire, — așa cum o simți tu, poetul? Ori suntem prada — o! gandire-amară! De-a simțurilor noastre amăgire Ce-aruncă-un val frumos peste-o neștire, Și totuși, Doamne, ce frumoasă seară! |
Hipnoză de toamnă
De Adrian Păunescu
E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.
Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.
Dinspre poteci de purpură subţire
Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire.
Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
Şi-nchis într-un azil de patru lire.
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.
Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.
Dinspre poteci de purpură subţire
Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire.
Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
Şi-nchis într-un azil de patru lire.
Mihail Lermontov
Înţelegere
Las' gloata să dispreţuiască
Ascunsa taină dintre noi,
Prejudecata omenească
S-arunce-n cale-ţi cu noroi.
Ascunsa taină dintre noi,
Prejudecata omenească
S-arunce-n cale-ţi cu noroi.
Naintea idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cerşesc;
La fel cu tine, gândul nu mi-i
Nici s-o urăsc, nici s-o iubesc;
Nu plec genunchii, nu cerşesc;
La fel cu tine, gândul nu mi-i
Nici s-o urăsc, nici s-o iubesc;
M-afund, făr' să le caut rostul,
În chefuri - nici voios, nici trist:
Vorbesc cu prostul, cu neprostul,
Doar pentru sufletu-mi exist.
În chefuri - nici voios, nici trist:
Vorbesc cu prostul, cu neprostul,
Doar pentru sufletu-mi exist.
Şi preţuim în viaţa toată
Doar oamenii. Atâta tot!
Nu ne-om minţi noi niciodată
Nici alţii-a ne minţi nu pot.
Doar oamenii. Atâta tot!
Nu ne-om minţi noi niciodată
Nici alţii-a ne minţi nu pot.
În larma gloatei ne-ntâlnirăm,
O zi ca orice altă zi.
Fără de bucurii iubirăm,
Fără tristeţi ne-om despărţi.
O zi ca orice altă zi.
Fără de bucurii iubirăm,
Fără tristeţi ne-om despărţi.
Moartea poetului
O, rege, răzbunare, răzbunare!
Îţi cad la picioare.
Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş
Osânda lui în vremuri viitoare
S-arate lumii dreapta-ţi judecată,
Să fie-o pildă pentru ticăloşi!
(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)
Îţi cad la picioare.
Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş
Osânda lui în vremuri viitoare
S-arate lumii dreapta-ţi judecată,
Să fie-o pildă pentru ticăloşi!
(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)
Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonte-n piept
Muri plecându-şi mândra frunte!...
Ocara lumii şi minciuna
L-au supărat, nu l-au supus,
Şi singur ca întotdeauna
S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
Şi corul laudei deşarte
Şi scuza foanfă pentru dânsul
În faţa împlinitei soarte?
Oare nu voi aţi prigonit
Talentul lui cu-nverşunare
Şi ca să râdeţi aţi stârnit
Din foc ascuns văpaie mare?
Fiţi veseli! A căzut învins
În cea din urmă crudă luptă
Şi-acuma geniul lui e stins,
Cununa lui de lauri ruptă.
Calm, ucigaşul a ţintit
Şi-a tras. Şi inima-i păgână
Urma să bată liniştit;
Nu-i tremura pistolu-n mână.
E de mirat? Un venetic
Zvârlit la noi din întâmplare,
Umblând pe-aici la vânătoare
De ranguri, suflet de nimic;
Bătându-şi joc în chip obraznic
De limba noastră şi de ţara-ntreagă,
El a lovit în gloria noastră dragă
Şi n-a putut să înţeleagă
Ce om doboară braţul lui năpraznic.
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonte-n piept
Muri plecându-şi mândra frunte!...
Ocara lumii şi minciuna
L-au supărat, nu l-au supus,
Şi singur ca întotdeauna
S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
Şi corul laudei deşarte
Şi scuza foanfă pentru dânsul
În faţa împlinitei soarte?
Oare nu voi aţi prigonit
Talentul lui cu-nverşunare
Şi ca să râdeţi aţi stârnit
Din foc ascuns văpaie mare?
Fiţi veseli! A căzut învins
În cea din urmă crudă luptă
Şi-acuma geniul lui e stins,
Cununa lui de lauri ruptă.
Calm, ucigaşul a ţintit
Şi-a tras. Şi inima-i păgână
Urma să bată liniştit;
Nu-i tremura pistolu-n mână.
E de mirat? Un venetic
Zvârlit la noi din întâmplare,
Umblând pe-aici la vânătoare
De ranguri, suflet de nimic;
Bătându-şi joc în chip obraznic
De limba noastră şi de ţara-ntreagă,
El a lovit în gloria noastră dragă
Şi n-a putut să înţeleagă
Ce om doboară braţul lui năpraznic.
Şi-acum poetul în mormânt e-nchis
La fel cu cântăreţul drag pe care
Atât de minunat ni l-a descris,
Ros de-ndoieli chinuitoare,
Şi care ca şi el a fost ucis
De-o mână rea, necruţătoare.
La fel cu cântăreţul drag pe care
Atât de minunat ni l-a descris,
Ros de-ndoieli chinuitoare,
Şi care ca şi el a fost ucis
De-o mână rea, necruţătoare.
Lăsându-şi buni prieteni şi bucurii senine
De ce-a venit în zarva acestei lumi meschine,
Vrăjmaşa sufletelor îndrăzneţe?Dând mâna cu un ipocrit mişel,
De ce-a crezut în vorbe şi-n chipuri false, el
Care-i ştia pe oameni demult, din tinereţe?
Cununa lui de lauri i-au scos-o şi i-au dat
Una de spini cu lauri împletită;
Dar spinii bine-ascunşi l-au înghimpat
Rănindu-i fruntea lui slăvită,
Ceasul din urmă i l-au otrăvit
Cu glume grosolane în şoaptă strecurate,
Setos de răzbunare a murit
Scârbit că-i sunt speranţele-nşelate.
S-a stins dumnezeiasca lui cântare
Şi n-o să mai răsune nicicând şi nimănui;
Şi unde-i el acuma e întuneric mare;
Pecetluită este gura lui.
De ce-a venit în zarva acestei lumi meschine,
Vrăjmaşa sufletelor îndrăzneţe?Dând mâna cu un ipocrit mişel,
De ce-a crezut în vorbe şi-n chipuri false, el
Care-i ştia pe oameni demult, din tinereţe?
Cununa lui de lauri i-au scos-o şi i-au dat
Una de spini cu lauri împletită;
Dar spinii bine-ascunşi l-au înghimpat
Rănindu-i fruntea lui slăvită,
Ceasul din urmă i l-au otrăvit
Cu glume grosolane în şoaptă strecurate,
Setos de răzbunare a murit
Scârbit că-i sunt speranţele-nşelate.
S-a stins dumnezeiasca lui cântare
Şi n-o să mai răsune nicicând şi nimănui;
Şi unde-i el acuma e întuneric mare;
Pecetluită este gura lui.
Voi, însă, fii înfumuraţi
Ai unor taţi vestiţi prin mârşăvie,
Care cu tălpi de rob călcaţi
Vlăstarele lovite de urgie;
Voi care, lacomi, lângă tron pitiţi,
Ucideţi Libertate, Genii, Glorii,
Când apăreţi, de lege ocrotiţi,
Muţeşte adevărul şi tac judecătorii!
Dar este-n cer un straşnic judecător cinstit
Care pe voi, aleşii desfrâului, v-aşteaptă;
Cu aur el nu poate fi plătit
Şi ştie orice gând şi orice faptă.
Zadarnic veţi veni cu vorbe rele
La judecata cea de sus:
Tot negrul vostru sânge nu va putea să spele
Sângele poetului răpus.
Ai unor taţi vestiţi prin mârşăvie,
Care cu tălpi de rob călcaţi
Vlăstarele lovite de urgie;
Voi care, lacomi, lângă tron pitiţi,
Ucideţi Libertate, Genii, Glorii,
Când apăreţi, de lege ocrotiţi,
Muţeşte adevărul şi tac judecătorii!
Dar este-n cer un straşnic judecător cinstit
Care pe voi, aleşii desfrâului, v-aşteaptă;
Cu aur el nu poate fi plătit
Şi ştie orice gând şi orice faptă.
Zadarnic veţi veni cu vorbe rele
La judecata cea de sus:
Tot negrul vostru sânge nu va putea să spele
Sângele poetului răpus.
Un vis
Zăceam, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, în piept cu-o rană grea;
Şi sângele cu picături domoale,
Din rana încă proaspătă curgea.
Din Daghestan, în piept cu-o rană grea;
Şi sângele cu picături domoale,
Din rana încă proaspătă curgea.
Jos pe nisip zăceam în nemişcare;
Stânci mari se-ngrămădeau în jurul meu
Şi-nfierbântându-le, cumplitul soare
Mă dogorea; dar eu dormeam somn greu.
Stânci mari se-ngrămădeau în jurul meu
Şi-nfierbântându-le, cumplitul soare
Mă dogorea; dar eu dormeam somn greu.
Visam; şi-n vis vedeam o sărbătoare
Din ţara mea şi vii lumini lucind;
Femei frumoase-n păr cu câte-o floare
Vorbeau de mine, vesele, glumind.
Din ţara mea şi vii lumini lucind;
Femei frumoase-n păr cu câte-o floare
Vorbeau de mine, vesele, glumind.
Şi numai una singură, deoparte,
În vorba celorlalte nu s-a prins;
Şi sufletu-i întunecat de moarte
Era de-un trist şi straniu vis cuprins.
În vorba celorlalte nu s-a prins;
Şi sufletu-i întunecat de moarte
Era de-un trist şi straniu vis cuprins.
Vedea, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, un trup cu-o rană grea;
Şi sângele, cu picături domoale,
Încet, încet, răcindu-se curgea.
Din Daghestan, un trup cu-o rană grea;
Şi sângele, cu picături domoale,
Încet, încet, răcindu-se curgea.
George Crețianu
Biografie George Crețianu
George Crețianu (n. 3 octombrie 1829, București - d. 6 august 1887, Constanța) a fost un poet și publicist român, membru de onoare (din 1882) al Academiei Române.
«Cântecul străinătăţii
Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Petrec viaţa în suspine,
Pâinea ‘n lacrămi mi-am udat.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!
De căminu-mi depărtat;
Petrec viaţa în suspine,
Pâinea ‘n lacrămi mi-am udat.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!
Ah! în ţara mea frumosă
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat mamă duioasă,
Ce de plânsuri a albit.
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat mamă duioasă,
Ce de plânsuri a albit.
Vezi o culme muntenească
Ş’o căsuţă de desubt?
Este casa părintească,
Unde laptele am supt.
Ş’o căsuţă de desubt?
Este casa părintească,
Unde laptele am supt.
În dumbrava verde, deasă,
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimei mireasă,
Ce mă chiamă suspinând.
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimei mireasă,
Ce mă chiamă suspinând.
La străini am stat la masă,
Şi cu ei m’am ospătat;
Dar gândind la mine-a casă,
Lacrămi rîuri am vărsat.
Şi cu ei m’am ospătat;
Dar gândind la mine-a casă,
Lacrămi rîuri am vărsat.
Cine ţara ‘şi iubeste,
Nu dă lumea pentru ea;
Oh! atunci inima-mi creşte.
Când gândesc a o vedea!
Nu dă lumea pentru ea;
Oh! atunci inima-mi creşte.
Când gândesc a o vedea!
Fericiţi câţi sunt aproape
De căminul părintesc!
D’oiu muri, voiu să mă’ngroape
În pămîntul românesc.
Fie piatra cât de grea,
Tot mai bine în ţara mea!»
De căminul părintesc!
D’oiu muri, voiu să mă’ngroape
În pămîntul românesc.
Fie piatra cât de grea,
Tot mai bine în ţara mea!»
Serghei Esenin
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
Toate trec ca floarea spulberată.Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.
Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!
Pui pe buze flacăra pornirii
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.
Rar ning fagii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.
Scrisoare mamei
Tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie, cu supunere, mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri şi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Că la crâşmă-ntr-o-ncăierare
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni, pe când răsfaţă
Pomii-n floare, satul meu tăcut;
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă, ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc,
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat, trăind, să pătimesc.
Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele, rost.
Fie-ţi deci, neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat...
Ţie, cu supunere, mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri şi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Că la crâşmă-ntr-o-ncăierare
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni, pe când răsfaţă
Pomii-n floare, satul meu tăcut;
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă, ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc,
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat, trăind, să pătimesc.
Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele, rost.
Fie-ţi deci, neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat...
* * *
Învârtejite frunze se destrama
Căzând, din apa iazului să bea,
Precum un stol de fluturi de aramă,
Ce-n agonie zboară către-o stea
Căzând, din apa iazului să bea,
Precum un stol de fluturi de aramă,
Ce-n agonie zboară către-o stea
Iubesc această seară, când pământul
De inimă mi-l simt apropiat.
Când poalele mestecenilor, vântul,
Până la umeri, sus, le-a ridicat.
De inimă mi-l simt apropiat.
Când poalele mestecenilor, vântul,
Până la umeri, sus, le-a ridicat.
În suflet şi pe vale e răcoare,
Amurgu-i turmă vânătă de oi.
La marginea grădinii foşnitoare,
Se singe-un zvon de zurgălăi vioi.
Amurgu-i turmă vânătă de oi.
La marginea grădinii foşnitoare,
Se singe-un zvon de zurgălăi vioi.
Aşa de treaz, eu încă niciodată
N-am ascultat ce spune trupul meu.
Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,
În iazul roz să mă răsfrâng şi eu.
N-am ascultat ce spune trupul meu.
Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,
În iazul roz să mă răsfrâng şi eu.
Pe-un stog, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie,
Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc...
Pe unde eşti tu, simplă bucurie,
Ca mult iubind nimic să nu doresc?
Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc...
Pe unde eşti tu, simplă bucurie,
Ca mult iubind nimic să nu doresc?
Louis Aragon
Aschii
Opreste-ti gemetele.Nu-i nimic mai caraghios
Decât un om gemând
De nu cumva e unul care plânge.
*
Ma plimb
Cu un tais de umbra în mine;
Ma plimb
Cu o pisica în memorie;
Ma plimb
Cu un manunchi de flori fanate
Si cu fotografii îngalbenite;
Ma plimb
Cu un vesmânt ireparabil;
Ma plimb cu-o gura cât toate zilele în inima.
*
Cu cât poemul e mai scurt
Cu atât patrunde mai adânc în carne
*
Acest poem trebuie alungat
Caci în cetate nu e loc
Pentru exemplele durerii
*
Duceti în alta parte pasii acestia raniti.
*
Cine spune: Mi-e rau
Îi uita pe ceilalti.
*
Nu e de ajuns sa taci:
Trebuie sa stii sa spui altceva.
*
Blestemata fie planta
Care nu bucura ochii;
Poetul n-are dreptul
Sa ramâna astfel, fara sa-nfloreasca.
*
Nu exista rana
Pe care un pic de fard
Sa n-o astupe,
T;ipat sa nu se poata încovoia;
Singura crima este discordanta.
Crima Perfecta
Mi-am privit mainile
Intrebandu-ma
Daca-au ucis
Vreodata
Intrebandu-ma
Pe cine
Mainile acelea
Cand
Aceste maini
Si unde
Intrebandu-ma
Daca vreodata
Cinstit vorbind nu stiu
Sa raspund.
Matei Milu
“O boală nouă ivită,
În modă acum işită,
Stârnită de flocane,
Ce-i zic istericale.
Această patimă grecească
La ţigance este firească.
Iar grecele o au de gingăşii
Să se zbuciume ca d-epilepsii.
Apoi şi din moldovence
Ca să samene a grece,
Şi ele se fac c-ameţescu,
Socotind ca să arate delicate,
Fără pricină, de-orice cad leşinate,
Să afumă cu pene
Pe subt nas, ochi şi gene.Dar spre aceşti patimi vindecari
Ne face gazeta înştiinţari,
De o doftorii ispitită,
Acum în public prevestită.
În vreme cînd năbădaica vine
Să aibă bărbatul un bici bun la sine
Şi la c… să-i deie una sută bine
Şăptezăci sau noăzăci şi unul la vine,
Cinzăci, şăsăzeci la spati,
Să o umple de sănătati.
Cu aceasta pre mult să folosăscu,
Grece, moldovence să tămăduiescu;
Iar la ţigance să nu ispitească,
Fiind boala la ele firească. ”(Asupra Istericalilor)
În modă acum işită,
Stârnită de flocane,
Ce-i zic istericale.
Această patimă grecească
La ţigance este firească.
Iar grecele o au de gingăşii
Să se zbuciume ca d-epilepsii.
Apoi şi din moldovence
Ca să samene a grece,
Şi ele se fac c-ameţescu,
Socotind ca să arate delicate,
Fără pricină, de-orice cad leşinate,
Să afumă cu pene
Pe subt nas, ochi şi gene.Dar spre aceşti patimi vindecari
Ne face gazeta înştiinţari,
De o doftorii ispitită,
Acum în public prevestită.
În vreme cînd năbădaica vine
Să aibă bărbatul un bici bun la sine
Şi la c… să-i deie una sută bine
Şăptezăci sau noăzăci şi unul la vine,
Cinzăci, şăsăzeci la spati,
Să o umple de sănătati.
Cu aceasta pre mult să folosăscu,
Grece, moldovence să tămăduiescu;
Iar la ţigance să nu ispitească,
Fiind boala la ele firească. ”(Asupra Istericalilor)
“Un om nalt şi deşirat,
La faţă foarte scurmat,
Cu barba dintr-însu,
Vrednic de tot râsu,
Umbla crăcănat,
Din şolduri legănat,
La chip urât şi slut,
Are un picior mai scurt,
Se socoteşte arifte,
Ocara lumii şi eglenge,
Se mândreşte, fuduleşte,
Gâci cine este…”
La faţă foarte scurmat,
Cu barba dintr-însu,
Vrednic de tot râsu,
Umbla crăcănat,
Din şolduri legănat,
La chip urât şi slut,
Are un picior mai scurt,
Se socoteşte arifte,
Ocara lumii şi eglenge,
Se mândreşte, fuduleşte,
Gâci cine este…”
o bătrână cocheta:
“Pe aceasta îi gâci-o,
Lesbe îi nimeri-o:
O babă cu fumuri de frumoasă,
Dar foarte mare mincinoasă,
Zavistnică, clevetitoare,
Ocarnică, hulitoare,
Grăieşte cu necontenire,
Răcneşte, tipa de pieire.Se împodobeşte, zarifefseşte,
Se pudruieşte şi sulimeneşte.
Gâci cine este…”»
Lesbe îi nimeri-o:
O babă cu fumuri de frumoasă,
Dar foarte mare mincinoasă,
Zavistnică, clevetitoare,
Ocarnică, hulitoare,
Grăieşte cu necontenire,
Răcneşte, tipa de pieire.Se împodobeşte, zarifefseşte,
Se pudruieşte şi sulimeneşte.
Gâci cine este…”»
TEATRU/FILM 3 Octombrie
Cu actorul Constantin Chiriac
Biografie Constantin Chiriac
Constantin Chiriac s-a nascut la data de 3 octombrie 1957.A studiat actoria la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti pe care a absolvit-o in anul 1980.Din anul 1995 este presedintele Fundatiei "Democratie prin cultura" din Sibiu,iar din anul 200 a preluat conducerea Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu.
Pe marele ecran s-a remarcat prin rolul lui Nila din filmul Morometii, dar a mai jucat in alte 16 filme si in peste 40 de spectacole de teatru,sustinand si 23 spectacole one man show.
A castigat trei premii la Gala Tanarului Actor, fiind nominalizat in alte trei randuri la premiile Festivalului National de Teatru.
Cariera manageriala si-a inceput-o in anul 1993 cand a devenit directorul Casei de Cultura Studentesti din Sibiu,conducand dupa aceea o serie de institutii printre care si Centrul Cultural European din Bucuresti.In prezent conduce Teatrul National din Sibiu si preda in cadrul Catedrei de Arta Teatrala de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Pe marele ecran s-a remarcat prin rolul lui Nila din filmul Morometii, dar a mai jucat in alte 16 filme si in peste 40 de spectacole de teatru,sustinand si 23 spectacole one man show.
A castigat trei premii la Gala Tanarului Actor, fiind nominalizat in alte trei randuri la premiile Festivalului National de Teatru.
Cariera manageriala si-a inceput-o in anul 1993 cand a devenit directorul Casei de Cultura Studentesti din Sibiu,conducand dupa aceea o serie de institutii printre care si Centrul Cultural European din Bucuresti.In prezent conduce Teatrul National din Sibiu si preda in cadrul Catedrei de Arta Teatrala de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
· Funeralii fericite (2013) - proprietar Pompe Funebre Trailer
· Undeva la Palilula (2012) - Virgil Codreanu, Trotzki Trailer
Cu actorul Sandu Sticlaru
Biografie Sandu Sticlaru
Actor roman de teatru si film. Absolvent al Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti. A sustinut o vie activitate pe scenele din provincie si din capitala, la radio si TV, relevandu-se ca interpret de planul doi, extrem de dotat pentru registrul de caracterizare realista, comico-dramatica.
Sandu Sticlaru a pasit pentru prima data pe scena in 1946 si si-a inceput cariera la Teatrul din Petrosani. Din 1953 pana la pensie a jucat la Teatrul Nottara.
A interpretat roluri in piese ca "Richard al III-lea" de Shakespeare, "Jocul de-a vacanta" de Mihail Sebastian sau "Asteptandu-l pe Godot" de Samuel Beckett. Pe marele ecran a aparut in filme ca "Pustiul", "Baltagul" sau "Rascoala".
Prima aparitie in cinema: 1956. Autenticitatea portretizarilor din "Mingea", "Pustiul" si "Lupeni '29" il include pe Sandu Sticlaru printre cei mai eficienti actori ai ecranului romanesc. Stilul sau de joc simplu si direct, servit de un fizic dens si puternic, confera o acuta tenta de veracitate rolurilor din "Baltagul", "Rascoala" si "Asediul". Cu anii, personajul volitiv si pitoresc al acestui interpret de roluri secundare va demonstra ca este capabil sa fixeze o situatie dramatica, oricat de fulguranta, aparent fara nici o dificultate profesionala.
A fost distribuit in numeroase filme romanesti. A incantat cu arta lui toate generatiile din ultimii cincizeci de ani. Intotdeauna il vom aplauda cu aceeasi bucurie.
A fost distribuit in numeroase filme romanesti. A incantat cu arta lui toate generatiile din ultimii cincizeci de ani. Intotdeauna il vom aplauda cu aceeasi bucurie.
Sandu Sticlaru a interpretat pana in ultimele luni de viata teatru radiofonic pe postul national, el fiind "vocea" naratorului "Amintirilor din copilarie" ale lui Ion Creanga.
Personalitate de o vitalitate iesita din comun, la varsta de 80 de ani Sandu Sticlaru a inceput sa ia lectii de informatica, pentru a ramane la curent cu noile descoperiri ale tehnicii si a stapani eficient limbajul Internetului.
S-a stins din viata la 3 octombrie 2006.
· Un text cu bucluc (1976)
· Procesomanii (1973)
· Anecdota (1972)
· Un martor al igienii (1972)
· Farsa lui Pathelin / (1971)
· Asediul (1970)
· Sanda / (1968)
· Răscoala (1965)
· Casa neterminată (1964)
· O dragoste lungă de-o seară (1963)
· Lupeni 29 (1962)
· Pustiul (1962) - sofer
· Setea (1961)
· Când primăvara e fierbinte (1960)
· Avalansa (1959)
· Mingea (1958)
· Bijuterii de familie (1957)
GÂNDURI PESTE TIMP 3 Octombrie
SFATURI UTILE 2 - 3 Octombrie
Continuăm O MINUNE ÎN 16 ZILE – Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte
Ziua a zecea
Postirea nu înseamnă înfometare
Când începe unul din posturile mari de peste an, să vă gândiţi la exemplul lui Ioan de la Sihla. Ioan a fost un om cu studii, dar a văzut că şcolile nu dau soluţia trăitului şi a ales calea liniştii.
Prin calea liniştii lăuntrice (numită şi isihia), el a dobîndit puteri miraculoase, între care citirea perfectă a gândurilor şi căldura vitală permanentă.
Într‑o zi de iarnă, în Postul Crăciunului, el a fost întrebat dacă nu îi este frig desculţ şi dezbrăcat. Ioan a răspuns: „Eu sunt cetăţeanul Munţilor Carpaţi şi Domnul are grijă de mine. Nu simt frigul, nici arşiţa, nici foamea, nici setea, nici altă nevoinţă pământească”.
Acest om (a cărui viaţă o ştim din Patericul român) a obţinut aceste daruri prin post şi rugăciune, cele două „aripi” ale vieţii sporite.
Ioan a lăsat un mesaj în privinţa vieţii alimentare: el observă că fiecare etapă a evoluţiei spirituale este însoţită şi determinată de o îmbunătăţire a regimului alimentar, dinspre întunecat spre lumină, dinspre cruzimea lăcomiei spre inteligenţa şi smerenia meselor simple şi uşoare.
Duceţi astfel postul, gândindu‑vă că postirea nu înseamnă înfometare, ci regândirea hranei, şi o atitudine sufletească îmbunătăţită.
Postul nu‑i slujire, ci prilej de corectare a unor obiceiuri alimentare greşite.
Şi învăţarea meditaţiei, şi sentimentul de recunoştinţă, amintirea că pâinea este simbolul timpului divin: astfel te programezi, la masă, cu atribute divine, iar mâncarea devine prilej de trecere de la biologic la spiritual.
Şi postul de cuvinte, făptuit prin evitarea asprimii şi prin păstrarea tăcerii.
Mănâncă atât cât să nu‑ţi refuze pofta de meditaţie.
Dacă după masă ai poftă de meditaţie, ai mâncat adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu