MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 14 OCTOMBRIE 2019

PARTEA A DOUA ȘI ULTIMA

Decese

·         222: Moare ucis  in timpul unei revolte anticrestine Papa Calixt I, dupa asasinarea imparatului Elagabal  (Marcus Aurelius Antoninus). Papa Calixt I a deținut funcția papală în perioada anilor 218 – 222. Pontificatul sau a durat cinci ani. A fost înmormântat pe via Aurelia, în cimitirul Calepodius, unde – mormântul său împodobit mai târziu cu fresce – a fost descoperit în 1960. Biserica Catolica il celebreaza pe 14 octombrie.

·         1066: A murit regele Angliei Harold Godwinson i; (n. 1022). Harold Godwinson sau Harold al II-lea (c. 1022-1014) a fost ultimul rege anglo-saxon al Angliei. Harold a domnit de la 6 ianuarie 1066 până la moartea sa in Bătălia de la Hastings, la 14 octombrie a aceluiaşi an,in lupta cu normanzii invadatori condusi de William Cuceritorul, în timpul razboiului de cucerire a Angliei de către normanzi. Harold este primul dintre cei trei regi ai Angliei care au murit în război, ceilalti doi fiind Richard I şi Richard al III-lea. Bătălia de la Hastings a fost lupta decisivă după care normanzii au finalizat cucerirea normandă a Angliei.

·         1631: Sophie de Mecklenburg-Güstrow, soția regelui Frederick al II-lea al Danemarcei (n. 1557)

·         1658: Francesco I d'Este (6 septembrie 1610 – 14 octombrie 1658) a fost Duce de Modena și Reggio din 1629 până la moartea sa. Fiul cel mare al lui Alfonso al III-lea d'Este, Duce de Modena, el a devenit duce suveran după abdicarea tatălui său.

Maria Caterina Farnese, prima soție a lui Francesco

Vittoria Farnese, a doua soție a lui Francesco și sora primei lui soții

Lucrezia Barberini, a treia soție a lui Francesco

Ciuma din 1630-1631 a ucis 70% din locuitorii din Modena. În 1631 Francesco s-a căsătorit cu Maria Caterina Farnese (1615-1646), fiica lui Ranuccio I Farnese, Duce de Parma. Prin această căsătorie, el a avut o fiică, Isabella d'Este. După izbucnirea Războiului de Treizeci de Ani, el s-a situat de partea Spaniei și a invadat ducatul de Parma, dar după o vizită în Spania unde a pretins răsplata, el a putut dobândi doar Correggio.

Mai târziu a urmat Primul Război de la Castro, în care Modena lui Francesco s-a alăturat Veneției și Florenței și de partea ducilor de Parma împotriva Papei Urban al VIII-lea, cu scopul de a recuceri Ferrara. Războiul s-a încheiat fără nici un câștig special pentru modenezi. Cum din nou nu a venit nici un ajutor din partea Spaniei, Francesco s-a aliat cu Franța, prin mijlocirea Cardinalului Mazarin. Când însă el nu a reușit să cucerească Cremona, și cum situația din Războiul de Treizeci de Ani părea să fie favorabilă pentru Spania, Ducele a solicitat un acord cu Mazarin. El a returnat serviciul Franței prin căsătoria fiului și moștenitorului său Alfonso cu Laura Martinozzi, nepoata lui Mazarin.

După succesul rezistenței față de invazia spaniolă de pe teritoriile lor din Milano, el a luptat alături de Franța și Savoia, cucerind Alessandria și Valenza în 1656-1657, cu ajutorul fiului său. În 1658 a cucerit Mortara, dar, lovit de malarie, a murit în Santhia puțin mai târziu. După moartea Mariei în 1646, s-a căsătorit cu sora ei, Vittoria Farnese care a murit 1649.

Ultima lui căsătorie a fost cu Lucrezia Barberini (1628–1699), fiica lui Taddeo Barberini, cu care trupele sale au luptat în primul război de la Castro.

Francesco a avut unsprezece copii, dintre care doi din ei, Alfonso și Rinaldo, au devenit mai târziu Duci de Modena.

Deși a fost un comandant militar priceput, Francesco a fost renumit pentru caracterul său drept și idealurile religioase. El a îmbogățit Modena cu construcția Palatului Ducal din Modena, marele Teatro della Spelta, Villa delle Pentetorri, un port de pe canalul lărgit Naviglio și restaurarea Cittadella.

Descendenți:

Cu Maria Caterina Farnese:

1. Alfonso d'Este, Prinț Ereditar de Modena (1632), a murit în copilărie.
2. Alfonso al IV-lea d'Este, Duce de Modena (2 februarie 1634 – 16 iulie 1662), căsătorit cu Laura Martinozzi, părinții reginei Mary de Modena.
3. Isabella d'Este (3 octombrie 1635 – 21 august 1666) căsătorită cu Ranuccio al II-lea Farnese, Duce de Parma; a avut copii.
4. Eleonora d'Este (1639–1640), a murit în copilărie.
5. Tedaldo d'Este (1640–1643), a murit în copilărie.
6. Almerigo d'Este (8 mai 1641 – 14 noiembrie 1660), a murit la 19 ani
7. Eleonora d'Este (2 ianuarie 1643 – 24 februarie 1722), călugăriță
8. Maria d'Este (8 decembrie 1644 – 20 august 1684), căsătorită cu Ranuccio al II-lea Farnese, Duce de Parma; a avut copii.
9. Tedaldo d'Este (1646), a murit în copilărie.

Cu Vittoria Farnese:

1. Vittoria d'Este (24 august 1649 – 1656).

Cu Lucrezia Barberini:

1. Rinaldo d'Este, Duce de Modena (26 April 1655 – 26 octombrie 1737), căsătorit cu Ducesa Charlotte Felicitas de Brunswick-Lüneburg; a avut copii.

Francesco I d'Este

Duce de Modena și Reggio

Francesco I d'Este de Diego Velázquez Modena Isabela de Savoia  Frați și surori Rinaldo d'Este[*] Anna Beatrice d'Este[*] Margherita d'Este[*]  Căsătorit cu Maria Caterina Farnese Vittoria Farnese Lucrezia Barberini Copii Alfonso, Prinț Ereditar de Modena Alfonso IV, Duce de Modena Isabella, Ducesă de Parma Rinaldo, Duce de Modena Maria, Ducesă de Parma

·         1669: Compozitorul italian Antonio Cesti a decedat, la 46 de ani. 

·         1716: A încetat din viaţă filosoful german Gottfried Wilhelm von Leibniz; (n. 1 iulie 1646). A  fost   unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea si  unul din întemeietorii iluminismului german. În matematica, Leibniz a introdus termenul de ” functie”, pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curba. Alături de  englezul Isaac Newton, Leibniz este considerat fondatorul  analizei matematice  moderne.
* 1803: Ercole al III-lea d'Este (Ercole Rinaldo; 22 noiembrie 1727 – 14 octombrie 1803) a fost Duce de Modena și Reggio din 1780 până în 1796. A fost membru al Casei de Este.

S-a născut la Modena ca fiu al lui Francesco al III-lea d'Este, Duce de Modena și a Charlotte Aglaé d'Orléans, fiica lui Philippe d'Orléans, Duce de Orléans, regent al Franței. A fost al patrulea copil al cuplului însă primii doi frați mai mari au murit înainte de nașterea lui. Sora lui mai mare a fost Maria Teresa d'Este care s-a căsătorit cu Louis Jean Marie de Bourbon și a fost bunica viitorului rege Ludovic-Filip al Franței.

În 1741 s-a căsătorit cu Maria Teresa Cybo-Malaspina, Ducesă de Massa, prin care a anexat ducatul de Massa și Carrara teritoriilor Este. Când părinții lui au preluat conducerea ducatului de Modena el a devenit Prinț Ereditar de Modena și în 1780 Duce de Modena.

În general a fost apreciat de supușii săi (uneori vorbea cu ei dialectul modenez) și a continuat reformele începute de tatăl său. A construit două poduri în Modena la Rubiera și St. Ambrogio și a construit drumuri noi de conectare cu statele vecine. În 1785 a fondat Academia de Arte Frumoase Atesine; în timpul domniei lui artele și cultur au înflorit, iar printre protejatele sale au fost Lazzaro Spallanzani, Giambattista Venturi, Girolamo Tiraboschi, Lodovico Ricci și alții.

Invazia franceză l-a forțat să fugă la Veneția la 7 mai 1796. Mai târziu, soldații francezi l-au capturat la Veneția, jefuind 200.000 zecchini din casa lui. După acest episod s-a mutat la Treviso unde a murit în 1803.

Singurul lui copil legitim, Maria Beatrice, s-a căsătorit cu Arhiducele Ferdinand de Austria. Fiul lor, Francisc al IV-lea, a domnit în Ducatul de Modena și Reggio în 1814.

Ercole al III-lea d'Este

Părinți Francesco al III-lea d'Este Charlotte Aglaé de Orléans  Frați și surori Benoît Philippe d'Este-Modène[*] Maria Fortunata d'Este Maria Teresa d'Este Mathilde d'Este-Modène[*]  Căsătorit cu Maria Teresa Cybo-Malaspina Copii Maria Beatrice, Ducesă de Massa

* 1831: Jean-Louis Pons (n. 24 decembrie 1761, Peyre, Hautes-Alpes – d. 14 octombrie 1831, Florența) a fost un astronom francez.

Jean-Louis Pons s-a născut la Peyre (Hautes-Alpes). A intrat la Observatorul din Marsilia, în 1789, în calitate de portar, apoi a obținut postul de astronom adjunct, în 1813.^[1] În 1819, Pons a devenit director al noului observator astronomic de la Marlia, (în italiană Specola di Lucca), de lângă Lucca, în Italia, pe care l-a părăsit în 1825, pentru a se alătura observatorului muzeului din Florența.

Între 1801 și 1827, el a descoperit 37 de comete, mai multe decât oricine altul în istoria astronomiei.

El a descoperit patru comete periodice, dintre care doar două îi poartă încă numele și astăzi. Una dintre ele (observată la 26 noiembrie 1818) se numește Cometa lui Encke (2P/Encke), de la numele astronomului german Johann Franz Encke care i-a calculat orbita și i-a determinat perioada deosebit de scurtă (3,3 ani). Pons este și codescoperitorul cometei denumite în trecut „Pons-Coggia-Winnecke-Forbes” și acum cunoscută ca 27P/Crommelin (denumită după Andrew Crommelin^[2], care i-a calculat orbita). Cele două comete care îi poartă numele și astăzi sunt 7P/Pons-Winnecke și 12P/Pons-Brooks.

În 1987 astronomul slovac Ľubor Kresák a descoperit că 26P/Grigg-Skjellerup este cometa observată, la 17 martie 1808, de Jean-Louis Pons.

Jean-Louis Pons

·         1857: Johan Christian Dahl, pictor norvegian (n. 1788). Johan Christian Dahl (cunoscut și ca Johan Christian Klausson Dahl, I.C. Dahl sau J.C. Dahl, n. 24 februarie 1788, d. 14 octombrie 1857), pictor norvegian.
* 1872: Albert (Frederick Henry Albert^[2]; germană Friedrich Heinrich Albrecht; 4 octombrie 1809 – 14 octombrie 1872) a fost colonel general prusac. Albert a fost al cincilea fiu și cel mai mic copil al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și a reginei Louise de Mecklenburg-Strelitz.

Părinții lui au fugit în Prusia de Est după ocuparea Berlinului de către Napoleon. Doi dintre frații mai mari ai lui Albert au fost: Frederic Wilhelm al IV-lea, rege al Prusiei din 1840 până în 1861 și Wilhelm I, rege al Prusiei în perioada 1861 - 1888 și împărat german din 1871 până în 1888.

Prințul Albert

Prințul Albert al Prusiei

Părinți Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei[1] Louise de Mecklenburg-Strelitz  Frați și surori Wilhelm I al Germaniei Prințul Carol al Prusiei Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei Prințesa Alexandrine a Prusiei Charlotte a Prusiei Prințesa Louise a Prusiei  Căsătorit cu Prințesa Marianne a Olandei Rosalie von Rauch (morganatic) Copii Charlotte, Prințesă de Saxa-Meiningen Prințul Albert Prințesa Elizabeth Alexandrina, Ducesă William de Mecklenburg-Schwerin William, Conte de Hohenau (morganatic) Bernhard, Conte de Hohenau (morganatic)

* 1884: Friedrich Wilhelm Georg Adolf, Landgraf de Hesse-Cassel (germană Friedrich Wilhelm Georg Adolf von Hessen-Kassel; 26 noiembrie 1820 – 14 octombrie 1884) a fost singurul fiu al lui Wilhelm, Landgraf de Hesse-Kassel și a Prințesei Louise Charlotte a Danemarcei.

A fost candidat dinastic atât pentru conducerea dinastiei de Hesse-Kassel (prin tatăl său), precum și pentru tronul danez (prin mama sa). S-a născut la Copenhaga, s-a mutat în Danemarca la vârsta de trei ani și a crescut acolo. A urmat universitatea din Bonn și a început o carieră militară.

S-a căsătorit prima dată cu Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna a Rusiei (1825–1844), fiica împăratului Nicolae I al Rusiei și a împărătesei Charlotte a Prusiei. Au avut un fiu născut prematur cu trei luni care a murit în ziua nașterii.

• Prințul Wilhelm (1844–1844)

A doua soție a fost Prințesa Ana a Prusiei (1836–1918), fiica cea mică a Prințului Karl al Prusiei și a Prințesei Maria de Saxa-Weimar-Eisenach. Împreună au avut șase copii:

• Prințul Frederic Wilhelm al II-lea de Hesse (1854–1888); nu s-a căsătorit; a murit pe mare într-o călătorie de la Batavia la Singapore.
• Prințesa Elisabeta Alexandra Charlotte de Hesse (1861–1955); căsătorită cu Prințul Ereditar Leopold Friedrich de Anhalt (fiu al lui Frederic I, Duce de Anhalt) și au avut copii.
• Prințul Alexandru Frederic de Hesse (1863–1945); căsătorit cu baroneasa Gisela Stockhorner von Starheim, au avut copii.
• Prințul Frederic Karl de Hesse, rege al Finlandei (1868–1940); căsătorit cu Prințesa Margaret a Prusiei, au avut copii.
• Prințesa Marie-Polyxene de Hesse (1872–1882).
• Prințesa Sybille Marguerite de Hesse (1877–1925); căsătorită cu baronul Friedrich von Vincke (divorțată în 1923).

Frederic Wilhelm

Langraf de Hesse-Kassel

Părinți Landgraful Wilhelm de Hesse-Cassel Prințesa Louise Charlotte a Danemarcei  Frați și surori Louise von Hessen-Kassel Marie Louise Charlotte de Hesse-Kassel Augusta af Hessen-Kassel[*]  Căsătorit cu Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna a Rusiei Prințesa Ana a Prusiei Copii Prințul Wilhelm Prințul Frederic Wilhelm Elisabeta, Prințesă Ereditară de Anhalt Prințul Alexandru Prințul Frederic Karl Prințesa Marie-Polyxene Prințesa Sybille

·         1889: A decedat generalul si omul politic român Gheorghe Adrian, membru al Academiei Române; (n. 1821). Gheorghe Adrian (Andreescu) (n. 1821 — d. 15 octombrie (14 decembrie pe stil nou) 1889, București) , politician și general român, membru de onoare (din 1875) al Academiei Române.

·         1916 - A încetat din viaţă actorul şi regizorul Constantin Radovici ("Detectivul", "Viorica") (n. 15 ianuarie 1877)

* 1936: Iuliu Valaori (5 august 1867, Moscopole,Macedonia – 14 octombrie 1936, București) profesor de latină la Universitatea din București. Om politic. Scriitor.
Activitate:

• Profesor la Seminarul Central din București (1894 – 1913)
• Docent la Facultatea de Litere din București (1907)
• Conferențiar de limbi clasice, profesor suplinitor și apoi conferențiar definitiv (1912).
• Profesor titular la Facultatea de Litere din București (iulie 1919)
• Inspector al învățămîntului secundar și superior (1914 – 1918)
• Secretar general al ministerului instrucțiunii și al cultelor (1918 – 1919)
• Secretar general al instrucțiunii publice (1922 – 1926, iulie 1927 – noiembrie 1928)
• Secretar de stat la instrucție
• Deputat liberal (1919, 1927, 1928)

·         1944: Erwin Johannes Eugen Rommel  ascultați (ajutor·info)) (n. 15 noiembrie 1891, Heidenheim an der Brenz, Regatul Württemberg, Imperiul German – d. 14 octombrie 1944, Herrlingen[*], Germania Nazistă) a fost unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. Rommel a fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deșertului (în germană, Wüstenfuchs,  listen (ajutor·info)) datorită campaniilor militare reușite pe care le-a repurtat pentru armata germană în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia.

Feldmareșalul Rommel este adesea amintit nu numai pentru remarcabilele sale realizări militare, dar și pentru cavalerismul și respectul arătat adversarilor săi. Este cunoscut ca unul din membrii marcanți ai Wehrmacht-ului care s-a opus ordinelor directe, atunci când acestea încălcau codul onoarei militare și al onoarei umane. Poziția lui Rommel în raport cu național-socialismul (nazismul) german este controversată, dacă se ia în considerație și prietenia lui cu Goebbels șeful propagandei naziste, care-l simpatiza. Rommel a fost considerat de unii, fără dovezi clare, ca făcând posibil parte din grupul de conspiratori care a intenționat să-l asasineze pe Hitler în încercarea de insurecție antinazistă sub numele de cod „operațiunea Valkiria”.

Rommel s-a născut în Heidenheim, Germania, la aproximativ 45 de kilometri de Ulm, în regatul Württemberg. A fost botezat la 17 noiembrie 1892. A fost al doilea din cei trei fii ai profesorului protestant al școlii secundare din Aalen, Erwin Rommel senior, și al lui Helene von Luz, fiica unui demnitar local proeminent. Cuplul a mai avut de altfel trei copii, doi băieți, Karl și Gerhard, și o fiică, Helene. Mai târziu, reamintindu-și de copilăria sa, Rommel scria că „anii mei de tinerețe au fost foarte fericiți”.

La vârsta de paisprezece ani, Rommel, împreună cu un prieten, a construit un mic planor care putea să zboare pe distanțe scurte. Tânărul Erwin era considerat un viitor inginer aeronaut și va da dovadă toată viața de calități tehnice excepționale. Totuși, spre dezamăgirea familie sale, tânărul Rommel s-a înrolat în 1910 în Regimentul 124 de Infanterie Württemberg ca ofițer cadet și, la scurt timp după aceea, a fost trimis la Școala de Ofițeri din Danzig (azi Gdansk, Polonia). A absolvit-o în 15 noiembrie 1911 și a fost înaintat în grad, devenind locotenent în ianuarie 1912.

În timp ce se afla la Școala de Cadeți, prin 1911, Erwin Rommel își întâlnește viitoarea sa soție, tânăra de 17 ani, Lucia Maria Mollin (alintată Lucie). S-au căsătorit în 1916, iar în 1928 vor avea un fiu, Manfred, care va deveni mai târziu primarul orașului Stuttgart. În perioada de studii însă, Rommel a mai avut o aventură cu Walburga Stemmer în 1913, iar din această relație s-a născut o fiică, botezată Gertrud.

În timpul Primului Război Mondial, Rommel a luptat în Franța, de asemenea în România (vezi: Participarea României la primul război mondial) și Italia (vezi: Campania italiană (primul război mondial)), inițial ca membru al Regimentului 6 de Infanterie Württemberg, și cea mai mare parte a războiului în batalionul de vânători de munte Württemberg din corpul de armată al zonei Alpilor, Alpenkorps. Pe durata stagiului din această unitate, a căpătat o reputație prin luarea unor decizii tactice rapide și profitarea de avantajul confuziei inamicului. A fost rănit de trei ori și decorat cu Crucea de Fier, Clasa I și a II-a. Rommel a mai primit și cea mai înaltă decorație prusacă, crucea Pour le Mérite după bătălia din munții din vestul Sloveniei – Bătăliile de la Isonzo – frontul Soca. Decorația a primit-o ca urmare a Bătăliei de la Longarone, și a capturării Muntelui Matajur, Slovenia, și a apărătorilor săi, care numărau 150 de ofițeri italieni, 9.000 soldați și 81 piese de artilerie. Batalionul său a folosit arme chimice (gaze) pe durata bătăliei de la Isonzo, acest lucru jucând un rol important în victoria repurtată de Puterile Centrale împotriva Armatei Italiene în Bătălia de la Caporetto. Rommel a servit un timp în același regiment de infanterie în care era și Friedrich Paulus, amândoi având de suferit unele dintre cele mai catastrofale înfrângeri în timpul următorului război mondial.

În timp ce lupta la Isonzo, Rommel a fost luat prizonier de italieni, însă a evadat, scăpând de escortă și, profitând de faptul că vorbea bine italienește și s-a întors în tabăra germană în mai puțin de două săptămâni. În cel de-al Doilea Război Mondial când Italia și Germania au fost aliate, Rommel și-a temperat disprețul inițial față de soldații italieni când a realizat că lipsa succeselor acestora în bătălie era cauzată în principal de proasta conducere și dotare tehnică și că atunci când acestea se îmbunătățeau, ostașii italieni deveneau ușor egalii forțelor germane

După război, Rommel a rămas la comanda batalionului iar între anii 1929-1933 a fost instructor la Școala de Infanterie din Dresda. Din 1935 până în 1938 Rommel a fost instructor la Academia de Război din Potsdam. Jurnalul de război al lui Rommel, Infanterie greift an (Infanteria atacă), publicat în 1937,^[11] a devenit una dintre cele mai consultate opere militare și a atras atenția lui Adolf Hitler, care l-a plasat ca legătură între Ministerul de Război cu Hitlerjugend (HJ, organizația tineretului hitlerist), în Înaltul Comandament al Sporturilor Militare, branșa Hitlerjugend-ului ocupată cu activități paramilitare: exerciții de teren și trageri.

În 1937, Rommel a supravegheat pregătirile și taberele HJ, împărțind lectură propagandistică despre soldații germani, în timp ce inspecta cazărmile și exercițiile. Simultan, a făcut presiuni asupra lui Baldur von Schirach, conducătorul HJ-ului, să accepte un contract de prelungire a implicării armatei în antrenamentul Hitlerjugend-ului. Schirach interpretează aceasta ca pe o transformare a Hitlerjugend-ului într-o armată auxiliară, o „armată tânără”. Îl refuză și-l demite pe Rommel, pe care se părea că-l displăcea personal. Simultan, Rommel și-a reobținut postul de la Potsdam.

În 1938, Rommel, acum colonel, a fost numit comandant al Academiei de Război din Wiener Neustadt (Academia Militară Tereziană). Aici a început scrierea Panzer greift an (Tancul în atac). Rommel a fost transferat după scurt timp, preluând comanda batalionului personal de protecție a lui Adolf Hitler, (Führer-Begleitbataillon), desemnat să-l protejeze în trenul special (Führersonderzug) folosit în perioada vizitelor teritoriilor ocupate din Cehoslovacia și Memel (regiunea Klaipeda). Aceasta este perioada în care îl întâlnește și se împrietenește cu Joseph Goebbels, ministrul Propagandei. Goebbels a devenit un admirator fervent al lui Rommel și mai târziu i-a asigurat lui Rommel exploatarea mediatică, în urma succeselor militare dobândite de acesta în nordul Africii.

Rommel a continuat să fie comandantul Führer-Begleitbataillon-ul în timpul campaniei împotriva Poloniei, adesea aproape de front în Führersonderzug, fiind remarcat de Hitler. După înfrîngerea Poloniei, Rommel s-a reîntors la Berlin pentru a organiza parada victoriei führerului, ceea ce va face din el un membru al anturajului lui Hitler. Pe parcursul campaniei poloneze Rommel a fost rugat să intervină în sprijinul unei rude a soției sale, un preot polonez care a fost arestat. A fost criticat ^{[necesită citare]} nu pentru că nu a făcut destule pentru acesta, ci pentru că a apelat la Gestapo pentru informații, pentru a fi, inevitabil, refuzat, primind răspuns că nu există informații despre acel om.

În urma eșuării atentatului antihitlerist din 20 iulie 1944, Hitler și-a dat seama că s-ar fi iscat un scandal fără precedent dacă feldmareșalul, considerat a fi participat la complot, ar fi fost judecat și condamnat de faimosul „Tribunal al Poporului”. Hitler a dispus ca lui Rommel să i se permită să-și ia singur viața și să nu fie acuzat de înaltă trădare. Generalii Burgdorf și Maisel au fost trimiși de la Berlin să-i prezinte ultimatumul la 14 octombrie.

Rommel a cerut câteva minute de gândire. „Pot să iau mașina voastră și să mă duc în liniște undeva?” - l-a întrebat pe Burgdorf. „Nu sunt sigur că pot să mânuiesc pistolul cum trebuie”. Burgdorf adusese otravă: „Acționează în trei secunde”, i-a spus el. Fără să-și trădeze emoția, feldmareșalul și-a luat apoi adio de la soție și fiu.

Scena finală a fost relatată mai târziu de șoferul mașinii, cu care au plecat cei trei ofițeri. La câteva sute de metri de casă, șoferul și Maisel au coborât din automobil. Peste cinci sau zece minute, Burgdorf i-a chemat înapoi. Rommel horcăia pe bancheta din spate, în agonie. După ce Rommel a murit, șoferul i-a aranjat, plin de respect, trupul într-o poziție decentă și i-a pus pe cap cascheta.

Erwin Rommel

Căsătorit cu Lucia Maria Mollin (c. 1916) Copii Manfred Rommel (1928-2013), fiu Gertrud Stemmer (1913-2000), fiică

* 1948: Ducesa Maria de Mecklenburg (Victoria Marie Augustine Louise Antoinette Caroline Leopoldine;^[1] 8 mai 1878 – 14 octombrie 1948) a fost fiica cea mare a lui Adolphus Frederic al V-lea, Mare Duce de Mecklenburg și a Prințesei Elisabeth de Anhalt.

Când era tânără, Maria a rămas însărcinată cu un servitor de la palat.^[2] Servitorul, un bărbat însurat pe nume Hecht, era responsabil cu oprirea luminii în dormitoarele copiilor Marelui Duce.^[2] Câțiva verișori ai Mariei, printre care și viitorul rege George al V-lea al Regatului Unit și Wilhelm al II-lea al Germaniei, au crezut că Maria a fost "hipnotizată", în timp ce regina Victoria a Regatului Unit a crezut că Maria a fost "drogată".^[2]

Hecht a fost concediat. Procesul său ulterior împotriva familiei Marelui Duce a făcut public detaliile poveștii.^[2] Povestea apărea în paginile ziarelor zi de zi.^[3]

Maria a născut o fetiță în 1898; ea a fost crescută sub protecția bunicii Mariei, Marea Ducesă Augusta de Mecklenburg-Strelitz (născută Augusta de Cambridge

Maria a mers în Franța unde l-a întâlnit pe contele George Jametel (1859–1944), fiul unui producător de medicamente; el primise titlul de conte de la Papa Leon al XIII-lea în 1886. Maria și George s-au căsătorit la 22 iunie 1899 la capela catolică Sf. Elisabeta din Richmond Park, la casa din Londra a mătușii Mariei, Ducesa de Teck. În aceeași zi a avut loc și o ceremonie anglicană la biserica parohială din Kew.^[5]

În ciuda faptului că a fost o căsătorie morganatică, mai mulți membri ai familiei Mariei au participat la nuntă inclusiv bunicii, părinții și trei frați.

Maria și George au primit de la tatăl Mariei o mare sumă de bani (200.000 de $).^[6] Cuplul a locuit la Paris și au avut doi copii:

• Contele George Jametel (3 februarie 1904 - 1982)
• Contesa Marie Auguste Jametel (11 septembrie 1905 – 24 septembrie 1969)

Soțul Mariei a avut câteva aventuri, dintre care cea mai faimoasă a fost cea cu prințesa căsătorită, Infanta Eulalia a Spaniei.^[7] În ianuarie 1908, Maria a completat actele de divorț.^[6][8] În august, fratele mai mic al Mariei în vârstă de 19 ani, Ducele Karl Borwin de Mecklenburg, a decis să apere onoarea surorii sale și l-a provocat pe George la duel, duel în care ducele Karl a fost ucis.^[9] Maria și George au divorțat la 31 decembrie 1908.^[10] Pierzând averea în timpul divorțului,^[2] Maria și-a reluat titlul de Mecklenburg și a locuit la Blasewitz, Dresda.

La 11 august 1914, la Neustrelitz, Maria s-a căsătorit cu Prințul Julius Ernst de Lippe (1873–1952), al treilea fiu al contelui Ernst de Lippe-Biesterfeld.^[11] După căsătorie, Maria și Julius au locuit la Blasewitz. Au avut doi copii:

• Prințesa Elisabeth de Lippe (n. 23 ianuarie 1916), căsătorită cu Prințul Ernst-August de Solms-Braunfels
• Prințul Ernst August de Lippe (1 aprilie 1917 – 15 iunie 1990) pretendent al Șefiei Casei de Lippe.

Maria a murit la vârsta de 70 de ani la Oberkassel în apropiere de Bonn. A fost înmormântată lângă cel de-al doilea soț, în mausoleul familiei Lippe la Catedrala Heisterbach

Ducesa Maria de Mecklenburg

Prințesă Julius Ernst de Lippe

Părinți Adolphus Frederic al V-lea, Mare Duce de Mecklenburg Prințesa Elisabeth de Anhalt  Frați și surori Jutta de Mecklenburg-Strelitz Karl Borwin zu Mecklenburg[*] Adolphus Frederic al VI-lea, Mare Duce de Mecklenburg  Căsătorită cu Contele George Jametel Prințul Julius Ernst de Lippe Copii Contele George Jametel Contesa Marie Auguste Jametel Prințesa Elisabeth de Lippe Prințul Ernst August de Lippe

·         1959: A încetat din viaţă actorul Errol Flynn, succesor al lui Douglas Fairbanks în filmele de capă şi spadă. Flynn a devenit celebru prin personajele create – Robin Hood, căpitanul Blood, Essex (“Corsarul”, “Prea mult şi prea repede”); (n. 20 iunie 1909). Errol Leslie Flynn (n. 20 iunie, 1909 – d. 14 octombrie, 1959). actor australian, cunoscut pentru rolurile sale romantice din filmele de capă și spadă de la Hollywood.

·         1960: Abram Fiodorovici Ioffe, fizician rus (n. 1880)
* 1977: Harry Lillis "Bing" Crosby (n. 3 mai 1903 - d. 14 octombrie 1977)^[2] a fost un cântăreț și actor american. Vocea sa bas-bariton l-au făcut unul dintre cei mai bine vânduți artiști ai secolului al XX-lea, cu peste o jumătate de miliard de discuri vândute.
O vedetă multimedia, din 1934 până în 1954 Bing Crosby a fost lider în vânzări de discuri, la radio și încasări din filme. Începutul carierei sale a coincis cu inovații în tehnica înregistrărilor; aceasta i-a permis să dezvolte un stil de cântat intim și relaxat care a influențat mulți cântăreți masculini care l-au urmat, printre care Perry Como, Frank Sinatra și Dean Martin. Revista Yank l-a recunoscut pe Crosby ca fiind persoana care a făcut cel mai mult pentru moralul soldaților americani din timpul celui de-al doilea război mondial și, în timpul apogeului său, în jurul anului 1948, sondajele de opinie l-au declarat "cel mai admirat om în viață", fiind clasat deasupra lui Jackie Robinson sau al Papei Pius al XIII-lea.
Crosby a exercitat o importantă influență asupra dezvoltării industriei muzicale postbelice. A lucrat la NBC la vremea respectivă și a dorit să își inregistreze spectacolele. Totuși, majoritatea posturilor de televiziune nu permiteau înregistrarea. Acest lucru a fost datorat în primul rând calității înregistrărilor de la vremea aceea. În 1947 a investit 50.000 $ în compania Ampex, care a construit primul magnetofon comercial din America de Nord. A părăsit NBC pentru a lucra la ABC deoarece NBC nu era interesată să înregistreze spectacolele. Acest lucru s-a dovedit benefic deoarece ABC l-au acceptat pe el și ideile sale noi. Crosby a fost primul artist care să își inregistreze spectacolele radio în prealabil și să își desăvârșească înregistrările sale comerciale pe bandă magnetică. Alături de Frank Sinatra, Crosby a fost unul din principalii investitori al complexului de înregistrări din Los Angeles, United Western Recorders.
Filmografie

Crosby a câștigat un Premiu Oscar pentru cel mai bun actor pentru interpretarea personajului Father Chuck O'Malley din filmul Going My Way (1944) și a fost nominalizat încă o dată pentru acest rol în filmul The Bells of St. Mary's în anul următor, devenind primul din cei patru actori care să fie nominalizați de două ori pentru interpretarea aceluiași personaj. În 1963, Crosby a primit primul premiu Grammy Global Achievement Award. Crosby este una din cele 22 de persoane care să aibă 3 stele pe Hollywood Walk of Fame.

• Crăciun alb (1954)

Bing Crosby

Bing Crosby în 1942 Frați și surori Larry Crosby[*]  Căsătorit cu Kathryn Crosby[*] (1957–1977) Dixie Lee[*] (1930–1952)  Copii Gary Crosby[*] Lindsay Crosby[*] Mary Crosby Nathaniel Crosby[*] Phillip Crosby[*] Dennis Crosby[*] Harry Crosby[*]

·         1978: A încetat din viaţă Cezar Grigoriu, regizor de teatru, film şi TV, interpret de muzică uşoară, membru impreuna cu fratii sai, al popularului grup Trio Grigoriu ; (n. 8.05.1929).

·         1983:  A încetat din viaţă scriitorul Horia Stancu (“Planul ne stă înainte”, “Fanar”, “Când scapătă luna”);  (n. 1926).

·         1984: Martin Ryle, fizician și radioastronom englez (n. 1918)
* 1985: Emil Grigorievici Gilels (Rusă: Эми́ль Григо́рьевич Ги́лельс; n. 19 octombrie 1916, Odesa – m. 14 octombrie 1985, Moscova) a fost un pianist rus evreu, născut în Ucraina, unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.

Emil Gilels

·         1989:  A încetat din viaţă scenaristul Cesare Zavattini, important artizan al neorealismului italian, colaborator fidel al lui Vittorio de Sica (“Ciociara”, “Hoţi de biciclete”, “Sciuscià”); (n. 29 septembrie 1902).

·         1990: A încetat din viaţă Leonard Bernstein, compozitor, pianist şi dirijor american; (n.25 august 1918). Leonard Bernstein (n. 25 august 1918, Lawrence, Massachusetts – d. 14 octombrie 1990), pianist, dirijor și compozitor american, de naționalitate evreu. Familia sa a emigrat din localitatea Rovno, Ucraina. Este cunoscut și a rămas în memoria publicului mai ales pentru prodigioasa sa activitate dirijorală în lumea întreagă. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York. A compus simfonii, balete, operete, între care:

• Missa
• Candide
• Musical Town
• West Side Story (Poveste din Cartierul de vest)
• Serenadă pentru vioară și orchestră de coarde

Leonard Bernstein

Căsătorit cu Felicia Montealegre[*]  Copii Jamie Bernstein[*] Alexander Bernstein[*]

·         1997 - A încetat din viaţă Harold Robbins, romancier American ("Never Love a Stranger")

·         2010: A încetat din viaţă matematicianul Benoît Mandelbrot, inventatorul geometriei fractale, utilizată pentru măsurarea fenomenelor naturale despre care până la el se credea că nu pot fi măsurate – precum norii; (n. 20 noiembre 1924).

·         2015: A încetat din viaţă Florența Mihai, jucătoare de tenis română (n. 1955). Florența Mihai (n. 2 septembrie 1955, București – d. 14 octombrie 2015, București) a fost o jucătoare de tenis română. A jucat în două finale (simplu și dublu mixt) la turneul de tenis de la Roland Garros în 1977. La simplu a pierdut în fața jucătoarei iugoslave Mima Jaušovec, iar la dublu mixt (împreună cu columbianul Iván Molina) în fața cuplului John McEnroe/ Mary Carillo. La dublu feminin juca deseori cu Mariana Simionescu.

Sărbători

·         Ziua Internațională a standardizării

·         Calendar religios 14 octombrie 
- Calendar crestin ortodox: +) Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iași; Sfintii Mucenici: Nazarie, Ghervasie, Protasie si Chelsie
- Calendar crestin greco-catolic: 
Sfintii mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie si Celsie (sec I); Cuv Cosma al Maiumei imnograful 
- Calendar crestin romano-catolic: 
Sfantul Calist I, papă martir

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Octombrie

+) Sf Cuv Parascheva de la Iași; Sf Mc Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie

Sf Cuv Parascheva de la Iaşi

Sfanta Cuvioasa Parascheva - Trei au fost marile virtuti care au impodobit sufletul si viata Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iasi. Ingereasca feciorie, milostenia, adica lepadarea de cele pamantesti, si dumnezeiasca rugaciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuti le-a iubit fericita din copilarie si prin acestea, in chip deosebit, s-a dezbracat de orice cuget pamantesc, a biruit pe diavoli si s-a numarat in ceata Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu.

VIAŢA SF. PARASCHEVA

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.

Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.

Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".

Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Se spune că atâtea minuni a săvârşit Sfânta Parascheva, mai multe chiar decât numărul stelelor şi nisipul mării. Pentru că Sfânta vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, chiar şi cele mortale; depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei.

Şi în zilele noastre, Cuvioasa nu conteneşte a face minuni pentru cei care cu credinţă aleargă la ea, nu numai în Epivata, unde casa părintească a fost transformată în biserică închinată ei, şi în Catedrala mitropolitană de la Iaşi, ci în toată lumea.

Vă prezentăm în continuare câteva dintre minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva, povestite de credincioşi în scrisorile trimise preoţilor slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, consemnate în „Patericul românesc“ sau în cartea „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei“.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. În acest timp, mama sa a mers la moaştele Cuvioasei Parascheva, cerându-i sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămâni, doctorii au tot amânat operaţia. Şi observând că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos, i-au spus bolnavului că nu mai este nevoie să fie operat şi să se întoarcă acasă, pentru că „este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!“.

Într-o zi, o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Un preot slujitor care se afla atunci în biserică a întrebat-o ce are. Aceasta i-a spus că a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Mergând în cele din urmă la medic, acesta i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.

Preotul a întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, iar ea a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci, el i-a făcut pomelnic şi a dus-o la Cuvioasa, unde s-a închinat. Preotul povesteşte că peste trei luni a întâlnit-o pe stradă, sănătoasă şi voioasă. Femeia i-a spus atunci slujitorului Domnului că „la vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă“.

A doua zi, a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!“. Mulţumind din inimă Preacuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

Un preot din Ardeal povesteşte că era bolnav de plămâni şi făcând foarte multe injecţii cu antibiotice, a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acesta i-a confirmat nenorocirea. Imediat, preotul s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora 22:00. Catedrala era închisă. Atunci a stat în genunchi, afară, lângă peretele unde erau moaştele Sfintei Parascheva, s-a rugat câteva ceasuri, plângând. A doua zi a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii şi slujeşte Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal.

Odată, a venit de la Bucureşti o doamnă, aducând în dar Sfintei Parascheva un covor persan, mare şi frumos. Preotul care era la racla Cuvioasei a întrebat-o ce înseamnă acest dar. Dânsa i-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit şi, cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui, spunându-i să se pregătească de moarte, că are cancer. Dar, într-o zi, a venit la ei acasă un prieten care le-a spus că pleacă la Iaşi, sfătuindu-i să-i dea bani şi pomelnic să îl ducă el la Sfânta Parascheva. Peste două luni, bărbatul s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, soţia sa, personal, a adus acest covor la Sfânta Parascheva.

O altă femeie, necăjită că toată faţa soţului ei este cuprinsă de nişte bube urâte care supurează şi-i provoacă mare durere, a venit la Cuvioasa Parascheva, a plâns, s-a rugat şi a dat pomelnic. Mulţi doctori încercaseră cu diferite tratamente şi alifii să-l vindece, dar totul era în zadar, ba, parcă, după fiecare tratament, rănile se înfocau şi se extindeau mai tare.

Când a venit la Iaşi, femeia a atins de moaştele Sfintei batista curată pe care o avea la ea, iar când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului, acestuia potolindu-i-se durerile. După o săptămână, au dispărut şi bubele.

A venit din Bulgaria pentru că Sfânta i s-a arătat

În anul 1968, prin luna martie, la Mitropolie a venit o femeie din Bulgaria. Unul dintre preoţii care erau în catedrală a întrebat-o dacă ştie să vorbească ruseşte, pentru a-i spune ce i s-a întâmplat. Atunci femeia i-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul al II-lea şi că subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă, că-l ţine într-o cuşcă. Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi Îl înjura pe Dumnezeu. Ea mereu mergea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei.

Într-o noapte, a visat o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care i-a spus: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o. Însă, peste vreo două luni, iarăşi a visat aceeaşi femeie, care i-a spus acelaşi lucru ca şi prima dată. A întrebat-o cine este şi ea i-a spus că este „Sfânta Parascheva din Iaşi!“

Doamna locuia chiar în capitala Bulgariei, Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, obţinând paşaportul, a venit la Sfânta Parascheva.

Preotul a sfătuit-o cum să se roage şi să lase un pomelnic. Până seara a stat lângă raclă, rugându-se.

După un an, a venit, împreună cu mama ei de 90 de ani, să-i mulţumească Sfintei Parascheva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi că îşi continuă studiile.

Ajutor şi bucurie în familie

În anul 1955, o familie din Iaşi nu avea înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Şi după ce fetiţa s-a culcat, tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Întorcându-se acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întâmplat?“, a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea, m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar, la ora opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apucat repede şi m-a aruncat afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului“, a povestit ea. „Femeie, în seara aceasta, la ora opt, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească!“

O farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. A dat rugăciuni la Sfânta Parascheva şi imediat a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela a început s-o curteze, dar nu spunea ceva serios. Apoi a lasat-o şi s-a dus la altele. Ea, disperată, tot venea şi se plângea Sfintei... Preotul de la raclă a sfătuit-o: „Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Parascheva“. Şi într-o duminică, pe neaşteptate, a venit doctorul la familia fetei şi a cerut-o în căsătorie. Peste zece zile au făcut nunta.

Ocrotitoarea studenţilor

Printre cei care aleargă la ajutorul maicii noastre Parascheva sunt studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice.

O fată voia să dea la medicină. A venit la Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. A fost sfătuită de preoţii de aici să se ducă la racla Sfintei Parascheva, să se roage cum ştie, iar ea o va ajuta. Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, s-a rugat: „Sfântă Parascheva, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina“. La examen au intrat trei candidaţi. Li s-a întins cutia cu bileţele, au tras primii doi bileţelele şi la urmă a tras şi ea, cu strângere de inimă, şi mare i-a fost mirarea când a văzut pe bileţel: „Splina“. A ştiut perfect şi a luat zece. A doua zi a venit să-i mulţumească Cuvioasei Parascheva. De la uşă a început să plângă şi să strige: „Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă..., nu eu...“.

O tânără povesteşte cum, obosită de şcoală şi foarte deprimată, a ajuns să-şi spună că nu mai are rost să trăiască. „În seara aceea am adormit plângând, cu gândul ca a doua zi să le părăsesc pe toate, să-mi pun capăt zilelor. Noaptea am avut un vis în care am descoperit-o pe Sfânta Parascheva... Mă aflam într-o încăpere micuţă, precum chilia unei maici. Acolo se aflau un pat din lemn fără saltea şi o icoană. Am intrat şi am sărutat icoana, care a zâmbit. Era o tânără în negru, acoperită, nu ştiu dacă de o năframă sau de părul ei. M-a întrebat dacă vreau să devin maică. I-am răspuns că nu şi că vreau să mă sinucid. Atunci mi-a zis să merg la o mănăstire, departe, şi să stau trei zile. La sfârşit, am sărutat-o din nou. De atunci viaţa mea s-a schimbat. Am mers la duhovnic, care m-a trimis la o biserică cu hramul Sfintei Parascheva. Părintele de acolo mă aştepta şi mi-a zis: „Vino să-ţi dau cărţi, pentru a afla!“. Aşa am trecut de starea în care eram. De atunci, toate îmi merg bine“.

Un preot povesteşte cum că într-o seară a venit la Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Parascheva. A zis că e foarte fericită şi a venit să-I mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Parascheva, povestind: „Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa. Venind pe drum spre Iaşi, la examenul de admitere, m-am întâlnit în tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Parascheva să-i cerem ajutorul. Domnişoara mi-a răspuns că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine. Eu totuşi am venit la Cuvioasa şi i-am cerut ajutorul pe care mi l-a dat. La examen, cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc“.

Cuvioasa ocroteşte culturile

Într-un sat din apropierea Iaşului au apărut omizi care distrugeau tot. Atunci, preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Parascheva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă, şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac şi nici în grădini.

▲ Comuniştii au vrut s-o îngroape în cimitir

Prin anii 1950-1954, comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa, pentru ca mulţimea de credincioşi care venea să se închine zilnic să nu-i mai deranjeze. S-au sfătuit în secret şi într-o dimineaţă au trimis oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Parascheva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit.

▲ „Vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat“

În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă, veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşi se rugau şi înălţau câte o troiţă Sfintei Parascheva.

„În luna mai 1947, în cel de-al doilea an de secetă, am fost rânduit să însoţesc sfintele moaşte şi să conduc această procesiune de cerere a îndurării lui Dumnezeu prin oraşele şi satele Moldovei, ai cărei fii şi fiice se zbăteau în ghearele foametei şi suferinţelor, tânguindu-şi pe cei căzuţi în război. Am văzut aievea, iubiţi fraţi şi surori, minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva în urma rugăciunilor întregului popor.

Părinţii slujitori care m-au însoţit atunci, ca şi cei ce ne-au întâmpinat pe traseu, la Iaşi, Prut, Roman, Adjud, Oneşti, Tazlău, Neamţ şi Fălticeni, făcând astfel ocolul Moldovei, au fost martori când mulţimile de credincioşi, cuprinşi de evlavie la sosirea procesiunii, se apropiau şi se atingeau de sfintele moaşte. Aceştia deveneau, astfel, martorii multor minuni ce se petreceau aievea. În urma rugăciunilor stăruitoare, cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat, după seceta cumplită. Ca rod vădit al popasului şi rugăciunilor la moaştele Cuvioasei Parascheva stă troiţa ridicată de credincioşii parohiei Prisăcani din dreapta Prutului, ce a însemnat o chemare şi o hotărâre ca în acel loc să se pună temeliile unei noi şi frumoase biserici, o adevărată catedrală.

În această revărsare de evlavie creştină a continuat pelerinajul peste două luni, reînnoit pe parcurs, cu credincioşi, preoţi, monahi, având deseori alături de ei reprezentanţi ai autorităţilor locale, în ciuda prezenţei trupelor sovietice.

Întorcându-mă acum cu gândul la cele peste două luni de rugăciuni speciale pentru ploaie, tămăduiri şi îndreptarea vieţii, la participarea zilnică a numeroşilor credincioşi veniţi ca la Mântuitorul Iisus Hristos, cu bolnavii şi suferinzii lor, cu adâncă smerenie înălţăm mărire lui Dumnezeu, Care Şi-a arătat puterea Sa împlinind nădejdea credincioşilor, realizându-le cererile. Spre lauda Sa şi a Cuvioasei Parascheva, toate aceste fapte minunate s-au întipărit adânc în sufletele şi viaţa preoţilor şi a credincioşilor participanţi, şi într-a noastră, nevrednici slujitori. Din ofrandele credincioşilor s-au oferit ajutoare căminelor de orfani, după recomandarea preoţilor locului“, mărturisea, în urmă cu câţiva ani, la hramul Cuvioasei de la Iaşi, vrednicul de pomenire Teoctist patriarhul, în 1947 marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane ieşene.

Acatistul Sfintei Parascheva: 

Parintele Ilie Cleopa – Predica la Sfanta Preacuvioasa Maica noastra Parascheva

Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine,
sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica Ortodoxa face praznuirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, care a stralucit in lume cu viata sa sfinta, faptele cele bune, fiind impodobita de Dumnezeu ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevointa si petrecerea sa fara de prihana a binevoit Dumnezeu sa o proslaveasca pe pamint cu faceri de minuni si sa o puna ca o faclie mult luminoasa in sfesnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toti si a fi rugatoare, ajutatoare si mingiiere tuturor celor ce alearga la dinsa cu credinta.

Sfinta Cuvioasa Maica noastra Parascheva s-a nascut in pamintul Traciei, aproape de cetatea Calicratia, intr-un sat ce se chema Epivat, din parinti macedo-romani dreptcredinciosi, care umblau neabatuti in toate poruncile lui Dumnezeu, impodobindu-si viata lor cu milostenii si cu faceri de bine. Parintii fericitei Parascheva au dat celor doi copii ai lor o crestere cu totul aleasa, deprinzindu-i dragostea de Dumnezeu si mila pentru oameni. Apoi parintii ei, trecind in cerestile locasuri, au lasat pe Parascheva mostenitoarea casei impreuna cu fratele sau Eftimie, care mai tirziu a fost Episcop al Maditiei si multe si preaslavite minuni a facut acolo, atit in viata sa, cit si dupa moarte.

Dupa moartea parintilor ei, fericita Parascheva a inceput o viata de aspra nevointa in rugaciune, post si milostenii, pasind pe calea cea sfinta care duce la imparatia lui Dumnezeu. Apoi, aprinzindu-se de rivna pentru cele ceresti nu a voit sa vietuiasca mai mult in lumea cea plina de tulburari. Deci, parasind toata grija paminteasca s-a dus la o manastire de calugarite din pustiul Iordanului si acolo petrecea viata ingereasca, urmind vazatorului de Dumnezeu Ilie si lui Ioan Botezatorul, mincind numai verdeturi si din acelea foarte putine. Apoi se chinuia de frig si de arsita si cauta cu ochii mintii sale numai la Cel ce poate a mintui de imputinarea sufletului pe cei smeriti cu inima. Dar cine va putea spune izvorul lacrimilor Cuvioasei Parascheva si suspinele ei cele neincetate? Sau ostenelile si privegherile de toata noaptea, ispitele de la diavoli si metaniile ei cine le va povesti, decit Unul Dumnezeu, care stie si vede toate?

Ea nu mai purta grija de cele pamintesti, ci numai de cele sufletesti si de ceasul judecatii ce va sa fie. Ca mireasa a lui Hristos neincetat se pregatea sa iasa intru intimpinarea mirelui iubit, zicind: “Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine Te cauta inima mea”. Apoi cugeta si la cuvintele din Cintarea Cintarilor: “Spune-mi mie pe cine l-a iubit sufletul meu?”; gindul ei era numai la cele de sus, adica, cum isi va impodobi candela sa si cum va iesi cu fecioarele cele intelepte intru intimpinarea Mirelui si va auzi glasul cel dulce al Lui si se va indulci de vederea frumusetii Lui. Alteori, pe cind se ruga, zicea: “Cind voi veni si ma voi arata inaintea fetei lui Dumnezeu?”

Asa vietuind ea in pustie, vicleanul diavol zavistuia bunatatile ei si se sirguia s-o infricoseze cu naluciri si aratari mincinoase. Dar Sfinta Parascheva, mireasa cea buna a lui Hristos, isi punea nadejdea sa spre Cel Preainalt si, facind rugaciuni cu lacrimi, se insemna cu semnul Sfintei Cruci si indata se risipeau toate cursele vrajmasului ca o pinza de paianjen.

Cu niste osteneli ca acestea si cu multe fapte bune impodobindu-si sufletul, Cuvioasa Parascheva s-a facut mireasa iubita a lui Hristos si camara de taina a Preasfintei Treimi, devenind astfel biserica a Dumnezeului Celui Viu, curata si neintinata de pacat.

Dupa cinci ani de nevointa in pustiul Iordanului, pe cind se ruga cu miinile inaltate spre cer dupa obiceiul sfintilor, a vazut pe ingerul Domnului in chip de tinar luminos, care i-a zis: “Lasa pustiul Iordanului si te intoarce in patria ta, pentru ca acolo ti se cuvine sa-ti dai trupul pamintului, iar sufletul tau sa treaca la cerestile locasuri!”

Deci, Cuvioasa, socotind puterea vedeniei si intelegind ca porunca este de la Dumnezeu, se bucura de moartea cea trupeasca, dar se intrista de parasirea pustiului, pentru ca nimic nu curateste asa de bine sufletul si nu-l aduce la chipul cei dintii, precum viata de pustie si linistea.

Lasind fara de voie pustiul, Cuvioasa Parascheva a venit in imparateasca cetate Constantinopol, s-a inchinat in Biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu din Vlaherna, s-a impartasit cu Trupul si Singele lui Hristos, apoi s-a dus in patria sa Epivat, unde a petrecut doi ani de zile neschimbindu-si osteneala cea pustniceasca, adica postul, rugaciunea si privegherile de noapte. Sosind ziua mutarii sale catre Dumnezeu, s-a rugat cu multe lacrimi pentru sine, pentru Biserica, pentru sfintii slujitori, pentru sihastri, pentru cei bolnavi si pentru toata lumea, apoi si-a dat sufletul cu pace in miinile Domnului, iar trupul sau, dupa obiceiul crestinesc, s-a ingropat in pamint la un loc neinsemnat pe malul marii.

Mai tirziu, vrind Dumnezeu sa proslaveasca pe Cuvioasa Parascheva, i-a descoperit sfintele ei moaste intr-un chip minunat ca acesta: Era un sihastru stilpnic aproape de locul unde era ingropata Cuvioasa. Deci s-a intimplat ca a murit un corabier acolo, al carui trup mirosea greu. Oamenii au sapat o groapa sa ingroape trupul corabierului. Dar dupa rinduiala lui Dumnezeu au aflat trupul nestricat al Sfintei Parascheva zacind in pamint, si fiind oameni nepriceputi, au aruncat alaturi de moastele Cuvioasei trupul corabierului si, acoperindu-l cu pamint, s-au dus acasa.

Intr-o noapte, unul din acei oameni, anume Gheorghe, fiind iubitor de Hristos, pe cind se ruga lui Dumnezeu in casa sa, a adormit si a vazut in vedenie o imparateasa sezind pe scaun luminat si multime de ostasi stind imprejurul ei. Unul din acesti ostasi, luindu-l de mina, l-a ridicat de jos si i-a zis: “Gheorghe, pentru ce ati trecut cu vederea trupul Cuvioasei Parascheva si ati ingropat la un loc cu dinsul trupul cel necurat si stricat? Deci, scoateti-l din groapa si-l puneti la un loc ales, ca a voit Dumnezeu sa proslaveasca pe roaba sa pe pamint”. Asemenea si acea imparateasa in vesminte luminate i-a zis: “Degraba scotind moastele mele, la loc insemnat sa le puneti, pentru ca si eu am fost ca si voi si patria mea este Epivatul, unde voi acum locuiti!”

In aceeasi noapte, o femeie cinstita, anume Eufimia, a avut aceeasi vedenie. A doua zi au spus toate la oamenii cei dreptcredinciosi. Apoi au alergat cu luminari in miini la moastele Cuvioasei Parascheva, pe care aflindu-le in pamint intregi si binemirositoare ca o comoara de mult pret, le-au asezat cu mare bucurie in biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din satul Epivatului.

Dupa multa vreme, credinciosul imparat romano-bulgar Ioan Asan, auzind de minunile ce se faceau la moastele Cuvioasei Parascheva, a trimis pe mitropolitul Marcu cu multi episcopi si preoti si a adus cinstitele ei moaste in orasul Tirnovo, unde se tamaduiau numerosi bolnavi care veneau aici cu credinta. Dupa o vreme, cind turcii au cucerit o parte din Imperiul Bizantin, cu ingaduinta lui Dumnezeu, sultanul Baiazid da moastele Sfintei Parascheva lui Mircea cel Batrin, domnul Tarii Romanesti in anul 1393. Dar nu stau aici decit trei ani, ca miniindu-se turcii pe Mircea cel Batrin, dupa luptele de la Nicopole din 1396, au dat acest odor de mare pret cnezinei Anghelina care le-a dus la Belgrad, unde de asemenea se vindecau multi bolnavi. Si au stat moastele Cuvioasei Parascheva la sirbi, in Belgrad 124 de ani, din 1396 pina in 1520, cind sultanul Soliman le stramuta la Constantinopol. Sfintele moaste sint rascumparate apoi de la turci de Patriarhia din Constantinopol, unde stau 120 de ani.

In anul 1639, evlaviosul domn al Moldovei Vasile Lupu, terminind de zidit biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, dorea sa impodobeasca ctitoria sa cu moastele unui sfint renumit spre mingiierea poporului nostru binecredincios. Deci, auzind Vasile Lupu de moastele Cuvioasei Parascheva si dorind sa le aduca la Iasi, i-a implinit Dumnezeu cererea astfel: Patriarhia din Constantinopol avea mari datorii catre sultan si neavind de unde plati, patriarhul Partenie a acceptat sa daruiasca moastele Sfintei Parascheva lui Vasile Lupu, cu conditia ca domnul Moldovei sa-i achite datoria de 300 de pungi de galbeni pe care o datora turcilor. Deci achitind toata datoria Patriarhiei din Constantinopol, a primit odorul cel de mult pret, adica moastele Sfintei Parascheva, aduse la Iasi cu mare alai si cinste la 13 iunie, 1641, de catre trei mitropoliti – Ioanichie al Iraclei, Partenie al Adrianopolei si Teofan al Paleopatariei.

In marginea Iasilor sfintele moaste, insotite de Vasile Lupu si Mitropolitul Varlaam al Moldovei, au fost intimpinate de un mare cortegiu de clerici, monahi si credinciosi cu faclii aprinse in miini si au fost asezate cu mare cinste in biserica Sfintii Trei Ierarhi. Din anul 1641 pina astazi se face praznuirea anuala, la 14 octombrie, a Sfintei Parascheva.

Moastele Cuvioasei Parascheva au stat in biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi timp de 250 de ani, adica pina la 12 decembrie, 1888, cind au fost stramutate in noua catedrala mitropolitana unde se afla si astazi. Aceasta stramutare s-a facut in urma unei mari si infricosate minuni, pe care o aflam scrisa in Vietile Sfintilor si in Mineiul pe octombrie. Si iata ce scrie despre aceasta: Moastele Cuvioasei Parascheva se pastrau iarna in sala gotica a lui Vasile Lupu, unde era paraclisul manastirii. Iata insa ca din neglijenta sau si cu oarecare ingaduinta dumnezeiasca, in anul 1888, in noaptea de 26 spre 27 decembrie, paraclisierul a uitat o luminare aprinsa in sfesnicul de lemn de linga racla sfintei, dupa slujba de miezul noptii. Dupa un ceas sau doua, s-au aprins: sfesnicul, asternuturile, baldachinul si vesmintele.

Apoi insusi sicriul Cuvioasei Parascheva a fost cuprins de flacari. Totul era o vatra de jaratec. Din aceasta cauza s-au topit definitiv sicriul de aur, daruit de domnul Vasile Lupu si multe alte odoare de mare pret. Abia in zorii zilei a fost simtit focul. Un elev de la scoala ce functiona in curtea Manastirii Trei Ierarhi, a dat alarma. S-a adunat lumea, a venit si batrinul mitropolit Iosif si vazind paraclisul in flacari si sicriul invaluit de jaratec, plingeau cu totii si ziceau cu durere: “Au ars moastele Cuvioasei Parascheva!” Dar, stingindu-se putin vapaia, au rascolit jaratecul si au vazut o infricosata minune. Sicriul Cuvioasei Parascheva era invaluit de flacari. Tot aurul si argintul erau topite si risipite de foc, iar sicriul de lemn era ars numai pe dinafara. Apoi, saltind capacul de lemn, au vazut ca nici urma de foc sau de caldura, nu patrunsese inauntru. Numai perna de sub capul sfintei era putin afumata. Aceasta a fost cea mai mare minune facuta de Cuvioasa Parascheva. Cum a oprit ea focul sa nu arda sicriul de lemn si nici un vesmint din sicriu? Cum a dormit Cuvioasa o noapte intreaga, nevatamata de jaratec, ca pe pat moale imparatesc asternut cu flori? Cit de minunat este Dumnezeu intre sfintii Sai! Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc…

Deci, plingind cu toti de bucurie si dind slava lui Dumnezeu si multumita Cuvioasei Parascheva, au cazut cu totii in genunchi si au facut acatistul Sfintei. Apoi, insusi mitropolitul impreuna cu clericii, au luat sfintele moaste si le-au dus in noua catedrala. Iar in locul vechiului sicriu topit de foc, evlaviosul mitropolit Iosif, numit de credinciosi “cel sfint”, a facut un nou sicriu de argint care se vede si astazi, a pus in el sfintele moaste si le-a asezat in partea dreapta a catedralei, unde se pastreaza nestramutate pina in zilele noastre. Iar sicriul de lemn ars numai pe dinafara, se pastreaza in biserica de alaturi, ca o marturie a minunii ce s-a facut atunci de Cuvioasa Maica noastra Parascheva.

Iubiti credinciosi, 

Astazi toti credinciosii sint in sarbatoare. Astazi se praznuieste patronul cel de peste an, Preacuvioasa Maica noastra Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, rugatoarea si grabnic ajutatoarea tuturor credinciosilor care cer mijlocirea ei. In aceasta zi se aduna la Catedrala mitropolitana de la Iasi, inca din ajun, mii de credinciosi care vin sa se roage, sa se inchine si sa sarute cu evlavie racla cu moastele Sfintei Parascheva. Iata sint aproape 350 de ani de cind aceasta mireasa a lui Hristos ne ocroteste cu sfintele ei moaste. Ce slujbe frumoase si cintari alese nu se fac acum in sfintele noastre manastiri, in cinstea Cuvioasei Parascheva? Si cite credincioase nu-i poarta cu evlavie numele, ii citesc acatistul si isi dobindesc cererea lor? Dar cine poate spune de cite primejdii nu ne-a scapat Dumnezeu, de-a lungul secolelor, cu mijlocirea Cuvioasei?

De aceea, frati crestini, sintem datori sa cinstim pe sfinti ca ei sint “prietenii lui Dumnezeu” si rugatorii nostri la cer. Sa cinstim cu credinta si pe Cuvioasa Parascheva, sa-i sarutam cu evlavie sfintele ei moaste ori de cite ori avem posibilitatea. Apoi sa citim adesea acatistul ei, cintindu-i cu totii intr-un glas aceasta scurta rugaciune: Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare! Amin.

Sfinții Mucenici Nazarie, Chervasie, Protasie și Sfântul Chelasie –

Mucenicul Nazarie s-a născut în Roma din tată evreu și mamă creștină, pe nume Perpetua. Ea primise botezul din mâinile Sfântului Apostol Petru. Nazarie a urmat învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos, primite de la mama sa și a fost botezat de Episcopul Lin din Roma. La vârsta de 20 de ani a început propovăduirea evangheliei prin orașele Italiei. A purtat o grijă deosebită creștinilor chinuiți, răniți și întemnițați în timpul persecuției lui Nero (54-68). în orașul Placenția îi găsește pe Ghervasie și Protasie, iar din orașul Melia îl aduce pe Chelsie. Fiind prinși și supuși supliciilor, Nazarie și Chelsie scapă de două ori, iar a treia oară fiind prinși, suferă moarte martirică prin decapitare. Mai târziu, primesc moarte mucenicească și ceilalți doi, Ghervasie și Protasie. Acestia s-au nevoit în Roma în zilele lui Neron împaratul, dupa savârsirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Dintre acestia Sfântul Nazarie era din tata de bun neam si bogat, asemenea si din mama, povatuindu-se spre dreapta credinta de Apostolul Petru si botezându-se de Lin episcopul Romei. Deci când a fost în vârsta de douazeci de ani, trecând prin cetatile Italiei, propovaduind, a atras pe multi la credinta; iar peste zece ani, nimerind în cetatea Plachentia a aflat de Protasie si Ghervasie, bagati în temnita de capetenia Anulie si a fost gonit din acea cetate. Mergând dar la alta cetate numita Chimelin, a luat cu sine pe Sfântul Chelsie, fiind copil de trei ani, si îndata a fost bagat în temnita de capetenia Dinovie. Apoi dându-i-se drumul de acolo, s-a dus la cetatile lui Tiberie, binevestind si fiind prins de Neron a fost legat si dat la fiare. Scapând de acestea nevatamat, iarasi s-a dus în Plachentia, si a aflat vii în temnita pe Ghervasie si pe Protasie; si a fost trimis din nou la Roma de Anulie, unde s-a facut pricina de mântuire mosului sau; si întorcându-se la Mediolan, i s-a taiat capul împreuna cu Ghervasie, Protasie si Chelsie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 14 Octombrie

INVITAȚIE LA OPERETĂ 14 Octombrie

Ciprian Porumbescu

Crai Nou

MUZICĂ 14 Octombrie

Sweet Memories Full Album Vol 50, Various Artists

FANTÁSTICAS MELODIAS A LOS CUATRO VIENTOS Selección de Cecil González 2

Bert Kaempfert - Free and Easy

RECUERDOS INSTRUMENTALES

POEZIE 14 Octombrie

Costache Conachi

Biografie Costache Conachi

Costache Conachi (n. 14 octombrie 1777, Țigănești, Galați - d. 1849, Țigănești) a fost un scriitor român. Descendent dintr-o familie boierească fanariotă, a ocupat înalte funcții dregătorești în Moldova.^[1]p.160 Dacă paharnicul Sion scrie că neamul Konaki este de origine grecească, "dar preste 160 ani venit și încuscrit cu mai multe din familiile cele mari", Paul Păltănea a adus documente "care impun concluzia că familia Conachi coboară dintr-un neam de răzeși din satul Știboreni, județul Vaslui, cu urice din vremea lui Ștefăniță Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ștefan cel Mare. Linia feminină a neamului este tot răzeșească".^[2]p.13 A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza.

Mare boier și mare proprietar, figură contradictorie în epocă pentru că pleda pentru luminarea poporului, a făcut un proiect de reformă a învățămîntului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulînd unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.

A început activitatea prin efectuarea de lucrări pentru hotărnicie la proprietățile de terenuri; a continuat până la târziu, la retragerea din cauza vârstei și a problemelor de sănătate. Era considerat cel mai bun inginer hotarnic, al timpului, din Moldova. Este comis, înainte martie 1803. Ispravnic al ținutului Tecuci (august 1806). Staroste al ținutului Putna (noiembrie 1809). Agă al târgului Iași (după noiembrie 1813 ). Ispravnic al ținutului Tecuci (1815). Vornic al obștii la Iași (1816). Vornic al poliției (ianuarie 1817). Mare vornic (înainte de iunie 1820). Mare postelnic (președinte al Departamentului Afacerilor Străine, la 28 decembrie 1823). Mare vornic (1824). Mare postelnic (februarie 1827-ianuarie 1828). Membru al unui atelier (lojă masonică) din Iași (1828)^[3]. Mare logofăt (februarie 1829). Membru în comisia moldoveană de patru membri pentru redactarea Regulamentului Organic (iunie 1829-martie 1830). Pavel Kiselev i-a acordat Ordinul Sf. Vladimir cl. III, pentru contribuția sa la lucrările de redactare. Mare logofăt (octombrie 1831). Țiitor al locului marelui logofăt al justiției (aprilie 1832). Demisionează în februarie 1833. Păstrează în continuare titlul de vornic. Mare logofăt, numit de Kiselev (aprilie 1834). Din 1835, rămâne doar epitrop, în special la Sf. Spiridon și continuă administrarea unor hotărnicii. Este ales epitrop al mănăstirilor moldovene închinate Sf. Mormânt (1837)

Opera sa nu a fost prețuită de nimeni pînă la George Călinescu, Ibrăileanu și Iorga bătîndu-și joc de poeziile lui, pe care le citau ca exemple de dulcegării penibile. Circulînd ca populare pînă au fost publicate în volum, versurile îl dezvăluie ca pe un adevărat poet, superior Văcăreștilor. Dotat cu simțul limbii, tînguirea sa lirică e plină de o solemnitate filosofică care-l face precursor al lui Eminescu. Poet foarte delicat, evocă adesea ochii iubitei care „Năvălesc cuprinși de gene/ Săgetează din sprîncene”; ochii devin ființe care se ceartă și se dezmiardă, în jurul cărora se creează scenarii glumețe, din care nu lipsesc răpirile, săgețile, otrăvirile etc.

Poezia erotică evocă iubirea, matrimoniul și tragedia lor, sentimentul naturii suprapunîndu-se stărilor de spirit. Cea mai puțin valoroasă este poezia văicăreață („Plîng, oftez, suspin, mă vaiet!”) deși ea l-a impresionat pe Eminescu.Versurile sale erotice (Poezii, alcătuiri și tălmăciri 1856) îmbină inspirația anacreontică, în maniera poeziei galante aparținând clasicismului decadent francez, cu lirica lăutărească a timpului.

Scrisorile lui Conachi către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza și către mitropolitul Veniamin Costache conțin unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii române și ale emancipării culturale a țării.

A făcut și unele traduceri din literatura franceză.

Tu numai sub cer esti una

Tu numai sub cer esti una Care ai luat cununa De duh, de grai, de blandete, De nuri si de frumusete. La mana ta sta legata Moartea mea si viata toata, Pentru c-a ta stapanire Covarseste peste fire. Nu pot zice ca-s cu viata, Cand nu sunt pe-a tale brata, Nici simt, nici vad tot plans imi vine.Cand nu esti tu langa mine.

Cu prietena-mpreuna Cu prietena-mpreuna Fericit am petrecut, Dar o viata asa buna O minuta mi-a parut Fericirilor trecute, care nu-i sa mai veniti, Truda gandurilor mele, pomeniri, ce ma munciti? Poate fi si-alta frumoasa, S-asemenea a iubi, Dar asa de dragostoasa Ca dansa nu poate fi. Fericirilor trecute, care nu-i sa mai veniti, Truda gandurilor mele, pomeniri, ce ma munciti? Acest cantec ce rasuna. Ce rasuna prin suspin, Cu iubita dimpreuna II cantam ades la san Fericirilor trecute, care nu-i sa mai veniti, Truda gandurilor mele, pomeniri, ce ma munciti? La obrazul ce fireste Cer cu stele-nchipuieste Urmeaza sa se robeasca Orice fire omeneasca; Caci ochii ce sageteaza Ca luceferii cu raza, Sub doua arce-nghinate Inimile tin legate; Aerul ce abureste Dintr-un san ce izvoraste Nuri, blandete si dulceata — Mortilor inca da viata; Dar evghenia ce are Ca un ifos de-ndurare, Robind placul si simtirea, Pleaca toata omenirea A primi cu bucurie Jertfa-n veci la ea sa fie.

Scrisoare catre zulnia Din toti muritorii lumii cel mai in nenorocire Si dintre toti patimasii cel mai mult in osandire Este omul care-ti scrie, mai pomenesti-l tu oare ? Ah, de nu l-ii mai cunoaste dupa slova si scrisoare, Cunoaste-l di pi durere cu care plangand iti scrie, Cunoaste-l di pi-a lui lacrami ce le-i gasi pe hartie Cu ele odinioara udam a tale picioare, Cu ele pe buza arsa de-a dragostei infocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ti-am adeverit amorul cu credinta si iubire. Iar acum, ah, vai de mine, intr-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovaras decat durerile mele, Le vars numai pentru-un suflet si o trista inimioara, Ce patrunsa de-a iubirii si de dorul tau sa para N-au ragaz, nu au odihna, nici pot avea mangaiere, Decat numai in suspinuri, in lacrami si in durere. Amar mie, in ce valuri norocul ma aruncara, Nu stiu, mai traiesc pe lume sau din lume sunt afara ! Si de sunt si de am viata, dar lumea ce-mi folosaste Cand a ochilor mei lume din vedere imi lipsaste ! Soarele, ce eu cu plansul il intampin cand rasare. Si luna, ce ma gaseste in suspin si in oftare, Pentru mine nu colinda decat un cerc de durere, Ma vait si zi si noapte, dar in zadar, ca scadere Nici este, nici a fi poate la a despartirii jele Cine au iubit ca mine, a crede durerii mele. Ah, Zulnio, mai tai minte ziua-n care a ta fata Cu lacrami ca trandafirul in roua de dimineata, Rumena de rusinare si cu nurii inflorita, C-o cautatura blanda, de amori povatuita, Au zambit cu indurare de o dragoste fierbinte La a mele giuramanturi, la a mele rugaminte. Ce faceam insa atuncea ? scufundat in uimire Ca de-un trasnet ce rapeste a sufletelor samtare, Ca de-un fulger ce-l vad ochii si isi perd lumina toata, Ca de-o arma arzatoare inima mea sagetata, Cu ochii boltiti la tine, in genunchi, fara suflare, Cu manute inclestate de ale tale picioare, Asteptam dorit raspunsul de-o plecare fericita, intr-acel ceas insusi viata din cursul ei stingherita Sa sfarsa de bucuria nadejdii indulcitoare De-a te castiga, Zulnio ! Ah, Doamne, intr-acea stare Mai fost-am vreun om pe lume, ca sa creada-a mea durere ? Tu, sangura mea stapana, tu, viata, tu mangaiere, Ai samtat si-ndata mila din sufletul tau pornita Cu ruman de rusinare pe fata ta zugravita Si cu tremurul de spaima, lipsata de cuvantare, Ti-ai marturisit caderea numai prin imbratosare. S-ai primit, ah, norocire, supt copaciul acel mare. Ce pare ca-l vaz cu ochii si acum in departare, Ai primit drept chezasie ceriul, stelele si luna, Viata mea si a ta insusi, ca te-oi iubi totdeauna. Ca te-oi iubi pan' la moarte, ca nimic n-a fi in lume, Nici pe pamant, nici in ceriuri, nici la Dumnezau anume, Carele sa ma stramute de nespusa fericire De a ma-nchina la tine ca la o dumnezaire. Atunci fulgere cu trasnet prin vazduh scaparatoare. Pamantul tot in cutremur si stihiile-n perzare Samana inspaimantate de atatea patimiri. Te-am iubit pana acolo unde ceriul in uimire Sa cutremura, Zulnio, de-a inimii mele stare, Cum sa aiba la iubire Dumnezau pe-o muritoare. Unde-i acea vreme, draga, ah, draga si mult iubita, In care cu tine-n brata si tu de mine lipita Petreceam zilele noastre in pustiiul acel mare ! Vai mia, zasai pustiiul si in inima ma doare, Ma doare, ca acolo numai am trait in fericire, Am gustat hazul din lume, cu plac si cu multamire, Acei munti pana la nouri, acele stanci despicate, Ce rasuna de suspinul dragostelor infocate, Acei copaci nalti si mandri, maturi cu a lor umbrire De dezmierdari, de voroave, de libov si de iubire, Potica acea vestita ce-o treceam cu groaza mare, Dar ne inlesnea prilejul de-o furisa sarutare, Rapele intunecoase ce ferea cu tainuiri A desfatarilor noastre infocate intalniri, Apele acelea-n care, pe furis, in scaldatoare, Te prindeam, ochilor, spuneti, ce priveam atunci in zare ? Comorile firii toate la ochii mei dezvalite, De mii de ori sarutate, de mii de ori pipaite, Le rapeam cu lacomie si intr-acea fericire As fi dat orice pe lume pentr-un ceas de prelungire. in sfarsit, toate acelea petreceri de multamire Scrisa cu slove de para intr-a inimii samtare Le-am perdut, si numai gandul, ce ma arde, ma munceste, Spre mai multa chinuire ca prin vis mi le sfeteste. Ah, ibovnica slavita, unde mai esti acum oare ? Aruncata de un tiran in vron loc cu departare, Jalnica si nacajita de a lui salbatici fapte Fara nici o mangaiere, in suspinuri zi si noapte. De mai ai zare de viata, unde vei fi azvarlita, Zi citind asta scrisoare, in lacrami si plans urzita : „Am o inima in lume care stiu ca ma iubeste Si acum, in departare, pentru mine sa boceste." Ars am fost de-a ta iubire, ah, cat te-am iubit de tare, Dar aceasta despartare m-au aprins cu foc mai mare. Giuramant iti fac din suflet ca si ceriul si pamantul, De s-or stramuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvantul De-a te iubi pan' la moarte, de-a nu avea supt soare Alta stea de proslavire, alt luceafar Dar ce folos, vai de mine, ca n-am nici o mangaiere, Petrecerea mi-i in lacrami, in suspinuri si durere, As vrea sa mor, dar si moartea ce poate fi pentru mine, Cand, perzand a mea viata, perd mai mult, te perd pe tine. Abia zorile ravarsa si doresc sa asfinteasca, Abia noaptea innegreste si vroi zori sa sa iveasca, Caci cu nimic nu sa-npaca intr-a sa nemultamire Sufletul meu, ticalosul, ce-i pururea in clatire. Ah, si cum sa sa impace, cum sa rabde, vai de dansul. Cand il inec pe tot ceasul cu suspinul si cu plansul ? Calatori pe vai, pe dealuri, pe campii nemarginite, Umblu de urat cu ziua pe colnice parasate, Udate de-a mele lacrami, cararile-acelea toate, Or tine spre pomenire urmele mele-nsamnate, Pana cand vrodinioara pe-acolo, din intamplare, Vei trece si vei cunoaste, ah, cat te-am dorit de tare ! innoptez pintre prapastii, pintre rapi, pintre ponoara, Ca doar oi uita de groaza dorul care ma omoara. Dar in zadar, ca durerea merge si vine cu mine, Gandul meu nu sa abate catu-i un chic de la tine. A noptilor intuneric nu ma ingrozaste nimica, Groaza mea ii numa una, tu o stii, ca mori de frica Nu cumva din nevedere sau din ciuda departarii, Dup-atata patimire, sa ma dai si tu uitarii. Ah, la o asa-ntamplare, tu stii, fara indoiala, De mai pot trai, Zulnio, macar catu-i o clipala. Alerg, rna duc si vin iarasi, cufundat intr-o tacere In durere cunosc viata si in viata tot durere. Caut , cerc stancile toate, ma ingrop in adancime, Petrecerea mi-i placuta intru intunericime. Acolo nedormita, pustnica privighetoare, «ocindu-sa cu durere de-o asamenea-ntamplare, Sa vaita si sa plange, ma asculta, ma jeleste, Firea toata parca zice : „Amoriu sa rastigneste !" Toate-mi par acum schimbate, toate-mi par a fi urate, De desfatarile lumii poftele mele lipsate, Nu mai au nici o placere, nu mai au nici o pornire, De pacate nu am frica, c-am ramas fara samtare. Ah, ce samtare sa aiba si ce gust sa le mai vie, Cand nu esti, draga Zulnio, sa le dai viata cea vie ! M-am lepadat de tot gustul armelor omoratoare, Sa despart o pasarica ma-ngrozeste a mea stare, Cum sa despart, vai de mine, cand imi fac inchipuire De durerea si nacazul care vin din despartare ! Cititul care-ntr-o vreme rasapea a mele ganduri Acum nu ma mai agiut.a, caci citind in mii de randuri A tale scrisori duioasa, de amori insufletate, Ma cufund in intuneric de ganduri mai amarate. Ah, si scrisul nu-mi sporeste decat numai catra tine. Mana mea sa otaraste a-nsamna pricini straine. Asadar, draga Zulnio, departat de-a tale brata, Am agiuns intr-acea stare unde sant mort cu viata, ingamfatele protivnici ce sa au la vro parere Si te pomenesc cu pizma si acum in nevedere In zadar mai pun silinta cu vrun gand de rautate : „Cine-o iubit pe Zulnia, a iubi alta nu poate !"

Mihail Lermontov

Biografie Mihail Lermontov

Mihail Iurievici Lermontov (în rusă Михаил Юрьевич Лермонтов, n. 3/15 octombrie 1814,^[1][2] Moscova, Imperiul Rus^[1][3][4][5] – d. 15/27 iulie1841,^[1][5][2] Piatigorsk, Gubernia Stavropol[*], Imperiul Rus^[1][6][3][4]) a fost un scriitor romantic rus.

În scurta lui viață a fost un dușman declarat al ipocriziei, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii. Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și nedreptățile acesteia, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei. Prigoana celor satirizați de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov este exilat în Caucaz, din ordinul țarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mțîri și Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci și o expresie a forței nestăvilite. În acest cadru poetul își afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.

Poezia “Poetul” (1838) transmite mesajul major al artistului-cetățean, care odinioară cu ritmul vânjos al vorbei sale putea la luptă pe ostași să-i îndrume - în opoziție cu poetul pasiv care și-a uitat menirea: Ai dat în schimb pe aur puterea ta de oțel - ce uimea pe vremuri omenirea. Folosind simbolul pumnalului cu tăiș fidel și veșnic treaz, poetul este îndemnat să-și ducă în lume înalta lui solie. Dar această solie, cuvântul profetic al purtătorului de adevăr și de dreptate, se lovește de luxul și superficialitatea veacului său lânced și revolta culminează în stigmatul societății mondene, parazitare. Poetul se vede înconjurat de-o

“…gloată cu fel de fel de inși Cu vorbe și zorzoane în lumea lor deprinși, Cu muzica și dansuri și minciuni- Predicatori sălbatici adesea-ncep să urle, Sub masca unor oameni cuviincioși și buni.” (1ianuarie-1840)

De aici izvorăște spiritul lui de negare, un dezacord dramatic cu mediul social al clasei dominante pe care o detesta, sugerându-i imaginea simbolică a profetului hulit, ”lovit cu pietre și alungat de cei din preajmă-mi răi la fire, în ochii cărora citește doar patimă și răutate” Și-atunci, oripilat, poetul-profet fuge de oameni în pustiu.” Profetul”-1841. Atitudinea de izolare, de evadare din minciuna și falsitatea societății privilegiate, nu are la Lermontov substanța intimistă a singurătății voite, căutate. Temperamentul lui tumultuos, în maxima incandescență a pasiunii, se consumă într-un protest social fecundat de idealurile pozitive ale libertății, ale dreptății și egalității dintre oameni. Alte poezii: “Meditație”, ”Te-apasă greu urâtul…”, “îmi port pustiu prin noapte pasul…”

În ultimii ani ai vieții 1840-1841, conflictul dintre poet și ipocrizie se ascute la maximum. Scandalizat peste măsură în momentul plecării în al doilea surghiun - unde, ca și marele său premergător Pușkin, își va găsi moartea într- un duel absurd - poetul este copleșit de amărăciune, luându-și rămas bun de la acea Țară de robi și de stăpâni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanțe adânci și bogate, a vibrat pentru tot ce este simțire înaltă și gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluționară, poetul și-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel și generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunos.

Opera

·         1830: Poetul (Поэт)

·         1830: Nu te încrede în tine însuți

·         1835: Bal mascat (Маскарад)

·         1837: Borodino (Бородино)

·         1837: Moartea poetului (Смерть Поэта)

·         1839: Meditație (Дума)

·         1839: Trei palmieri (Три Пальмы)

·         1840: Un erou al timpului nostru (Герой нашего времени)

·         1841: Demonul (Демон).

Un vis

Zăceam, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, în piept cu-o rană grea;
Şi sângele cu picături domoale,
Din rana încă proaspătă curgea.

Jos pe nisip zăceam în nemişcare;
Stânci mari se-ngrămădeau în jurul meu
Şi-nfierbântându-le, cumplitul soare
Mă dogorea; dar eu dormeam somn greu.

Visam; şi-n vis vedeam o sărbătoare
Din ţara mea şi vii lumini lucind;
Femei frumoase-n păr cu câte-o floare
Vorbeau de mine, vesele, glumind.

Şi numai una singură, deoparte,
În vorba celorlalte nu s-a prins;
Şi sufletu-i întunecat de moarte
Era de-un trist şi straniu vis cuprins.

Vedea, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, un trup cu-o rană grea;
Şi sângele, cu picături domoale,
Încet, încet, răcindu-se curgea.

Demonul

Mă jur pe-ntâia zi a firii
Mă jur pe ultimu-i azur
Pe blestemul nelegiuirii
Pe veşnicul adevăr mă jur
Mă jur pe chinul prăbuşirii
Pe sacrul biruinţei dor
Mă jur pe clipa întâlnirii
Pe-ameninţarea despărţirii
Pe visul meu nepieritor
Mă jur pe duhuri, pe înfrângeri
Pe goana lor din loc în loc
Mă jur pe veghetorii îngeri
Vrăjmaşi cu paloşe de foc
Mă jur pe iad, pe cer, pe fire
Pe tine jur, ca să-mi rămâi
Mă jur pe ultima-ţi privire
Mă jur pe lacrima-mi dintâi
Pe rasuflarea-ţi ce-n tăcere
Revarsa-al buzelor prinos
Pe parul lung şi mătăsos
Pe fericire şi durere
Pe dragostea ce-ţi port duios
Mă jur să fug de răzbunare
Mă jur să nu mai fiu trufaş
De azi din lume va dispare
Cel ce-i al răului faptaş
Vreau să mă rog, vreau să iubesc
În bine iar să cred voiesc.
...........................
Tamara, crede-mi sfântul ţel
Că-n dragoste precum şi-n ură
Eu sunt statornic, eu nu-nşel!

Moartea poetului

O, rege, răzbunare, răzbunare!
Îţi cad la picioare.
Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş
Osânda lui în vremuri viitoare
S-arate lumii dreapta-ţi judecată,
Să fie-o pildă pentru ticăloşi!
(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)

Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonte-n piept
Muri plecându-şi mândra frunte!...
Ocara lumii şi minciuna
L-au supărat, nu l-au supus,
Şi singur ca întotdeauna
S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
Şi corul laudei deşarte
Şi scuza foanfă pentru dânsul
În faţa împlinitei soarte?
Oare nu voi aţi prigonit
Talentul lui cu-nverşunare
Şi ca să râdeţi aţi stârnit
Din foc ascuns văpaie mare?
Fiţi veseli! A căzut învins
În cea din urmă crudă luptă
Şi-acuma geniul lui e stins,
Cununa lui de lauri ruptă.
Calm, ucigaşul a ţintit
Şi-a tras. Şi inima-i păgână
Urma să bată liniştit;
Nu-i tremura pistolu-n mână.
E de mirat? Un venetic
Zvârlit la noi din întâmplare,
Umblând pe-aici la vânătoare
De ranguri, suflet de nimic;
Bătându-şi joc în chip obraznic
De limba noastră şi de ţara-ntreagă,
El a lovit în gloria noastră dragă
Şi n-a putut să înţeleagă
Ce om doboară braţul lui năpraznic.

Şi-acum poetul în mormânt e-nchis
La fel cu cântăreţul drag pe care
Atât de minunat ni l-a descris,
Ros de-ndoieli chinuitoare,
Şi care ca şi el a fost ucis
De-o mână rea, necruţătoare.

Lăsându-şi buni prieteni şi bucurii senine
De ce-a venit în zarva acestei lumi meschine,
Vrăjmaşa sufletelor îndrăzneţe?
Dând mâna cu un ipocrit mişel,
De ce-a crezut în vorbe şi-n chipuri false, el
Care-i ştia pe oameni demult, din tinereţe?
Cununa lui de lauri i-au scos-o şi i-au dat
Una de spini cu lauri împletită;
Dar spinii bine-ascunşi l-au înghimpat
Rănindu-i fruntea lui slăvită,
Ceasul din urmă i l-au otrăvit
Cu glume grosolane în şoaptă strecurate,
Setos de răzbunare a murit
Scârbit că-i sunt speranţele-nşelate.
S-a stins dumnezeiasca lui cântare
Şi n-o să mai răsune nicicând şi nimănui;
Şi unde-i el acuma e întuneric mare;
Pecetluită este gura lui.

Voi, însă, fii înfumuraţi
Ai unor taţi vestiţi prin mârşăvie,
Care cu tălpi de rob călcaţi
Vlăstarele lovite de urgie;
Voi care, lacomi, lângă tron pitiţi,
Ucideţi Libertate, Genii, Glorii,
Când apăreţi, de lege ocrotiţi,
Muţeşte adevărul şi tac judecătorii!
Dar este-n cer un straşnic judecător cinstit
Care pe voi, aleşii desfrâului, v-aşteaptă;
Cu aur el nu poate fi plătit
Şi ştie orice gând şi orice faptă.
Zadarnic veţi veni cu vorbe rele
La judecata cea de sus:
Tot negrul vostru sânge nu va putea să spele
Sângele poetului răpus.

TEATRU/FILM 14 Octombrie

Cu Nucu Păunescu

Biografie Nucu Păunescu

Nascut la data de 14.10.1912, in Bucuresti, intr-o familie de mari negustori ai vremii respective, din mama Eliza si tatal Gheorghe Paunescu, a fost al treilea copil din cei 5 frati, respectiv Puiu Paunescu (diplomat, ambasadorul Romaniei la Viena), Dr. Prof. Constantin Paunescu - sef de clinica sectia cardiologie a Spitalului Coltea, Nelu Paunescu - ofiter de aviatie, Nucu Paunescu - actor, Zoia Paunescu. Se pare ca toti copiii s-au realizat in viata, insa destinul i-a despartit, fiindca cei doi frati Puiu si Nelu au plecat din Romania, au tinut legatura o perioada ca apoi aceasta sa se piarda treptat.

Filme cu Nucu Paunescu

Ascunde

·         Drumul oaselor (1980)

·         Ultima noapte de dragoste (1980)

·         Drumuri în cumpănă (1979)

·         Acțiunea Autobuzul (1978)

·         Pentru patrie (1978)

·         Trepte spre cer (1978) - muncitor linior, tatal lui Vitcu

·         Eu, tu și Ovidiu (1977)

·         Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - demnitar rus

·         Toate pânzele sus! (1977)

·         Prin cenușa imperiului (1976)

·         Roșcovanul (1976)

·         Trei zile și trei nopți (1976)

·         Porțile albastre ale orașului (1975) - chelner

·         Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Sendrea

·         Păcală (1974) - Hangiul

·         Trei scrisori secrete (1974)

·         Pistruiatul (1973)

·         Astă seară dansăm în familie (1972) Trailer

·         Bariera (1972) - carciumarul Vestemean

·         La Revolte des Haidouks (1972) - Le Prince roumain

·         Zestrea domniței Ralu (1972) - Caragea Voda

·         Haiducii lui Șaptecai (1971) - Caragea Voda

·         Puterea și adevărul (1971)

·         Săptămâna nebunilor (1971) - Caragea Voda

·         Apoi s-a născut 'Legenda' (1969)

·         Baltagul (1969) - voce Bogza

·         Balul de sâmbătă seara (1968) Trailer

·         Sept hommes et une garce / Șapte băieți și o ștrengăriță (1967)

·         De-aș fi... Harap Alb (1965)

·         Tudor (1963)

·         Un surâs în plină vară (1963)

·         Porto-Franco (1961)

·         Valurile Dunării (1960)

·         O poveste obisnuita... o poveste ca in basme (1959) - Imparatul

·         Nufarul rosu (1955)

·         Desfășurarea (1954) - Voicu Ghiociooaia

·         Rasare soarele (1954) - Andronie Ruja

·         Cum e Sfatul e si satul / (1953)

·         Nepotii gornistului (1953) - Andronie Ruja

·         Mitrea Cocor (1952) - Plt. Catarama

·         In sat la noi (1951) - Sarbu Iacov

Zestrea domnitei Ralu HQ: https://youtu.be/sOoTTDh_r_A.

Cu Carmen Trocan

Biografie Carmen Trocan

Carmen Tănase s-a născut în 18 ianuarie 1961, la Ploiești, sub zodia Capricorn (cu ascendent în Leu). Bunica sa pe linie maternă era grecoaică. Carmen a urmat cursurile Liceului Pedagogic din Ploiești și, între 1980 și 1984, pe cele ale Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, la clasa Olgăi Tudorache. A fost colegă de promoție cu Oana Pellea, Radu Duda (devenit între timp Alteță, principe de Hohenzollern-Veringen), Carmen Ciorcilă, Bogdan Gheorghiu, Marina Procopie, Mihai Verbițchi, Adrian Păduraru, Dan Bădărău etc. A rămas foarte atașată de profesoara sa din facultate, Olga Tudorache.

Între 1984 si 1990, Carmen Tănase a fost actriță la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, iar din 1990 este actriță la Teatrul Odeon din București. A fost căsătorită cu criticul de teatru Victor Parhon, care s-a stins din viață în anul 2000, după o boală grea. Din acest mariaj a rezultat un fiu, Tudor (n. 1989).

Carmen este o mare iubitoare de animale. A avut o cățelușă pe nume Pacina, la care a ținut în mod deosebit. În acest moment are trei câini (Brana - primită de la Oana Pellea, Bobiță, Ruti), trei pisici (Suspiria Thaisa Calvitia Nosferatu - o pisica egipteană, fără păr, Boxi și Acasha), o iguană și o broască țestoasă. Își dorește să poată întreține un adăpost de animale.

Alături de Olga Tudorache, Gina Patrichi figurează în fruntea listei actrițelor preferate ale lui Carmen. Dintre actori îi apreciază foarte mult pe Anthony Quinn și pe Al Pacino. Scriitorul său preferat este Gabriel Garcia Marquez, iar personajul de ficțiune preferat: Donald Duck. Dintre personajele istorice, o fascinează Cleopatra.

Lui Carmen îi place să mănânce și să prepare sushi, îi plac antichitățile, mobila veche, podoabele din aur, muzica și dansul. Nu suportă argintul și măslinele.

Filme cu Carmen Trocan

·         Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994)

·         Privește înainte cu mânie (1993) Trailer

·         Miss Litoral (1990)

·         Lacrima cerului (1989)

·         Martori dispăruți (1988)

·         Noi, cei din linia întâi (1986) - Military Nurse 2

·         Pădurea de fagi (1986)

·         Primavara bobocilor / Primăvara bobocilor (1985)

·         Viraj periculos (1983)

·         Sfârșitul nopții (1982)

PISTOLUL DE LA MAREA NEAGRA (GUN OF THE BLACK SUN) film with Romanian subtitles: http://youtu.be/z9Q45y2HbI8.

Crucea de piatra (1993) 

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Octombrie

Henri Wald - Citate:

Mihail Lermontov - Citate: