MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

JOI 19 DECEMBRIE 2019

Bună dimineața, prieteni! Deschideți și răsfoiți aceste materiale și veți găsi ceva ce vă va interesa, inclusiv rețete pentru sărbători! Spuneți și prietenilor Dumneavoastră să dea clic pe imagine pentru a se deschide și a putea citi și viziona!

ISTORIE PE ZILE 19 Decembrie

Evenimente

· 324: Licinius abdică din poziția sa de împărat al Imperiului Roman. Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (n. cca.250 – d.325) a fost imparat din 308 pana in 324. Era născut în Moesia Superior, într-o familie de țărani originari din Dacia. După moartea lui Galerius (311), Licinius a ocupat provinciile danubiano-balcanice până la Hellespont. În 312 se apropie de Constantin cel Mare alianță întărită prin căsătoria lui cuFlavia Iulia Constantia, sora acestuia, înmartie 313. În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie -martie 313) a celor doi împărați, se promulgă edictul prin care crestinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

· 1154: Regele Henric al II-lea al Angliei este încoronat la Westminster Abbey. Henric al II-lea (5 martie 1133-6 iulie 1189) a fost Duce al Normandiei si regeal Angliei (1154-1189). Pe lângă faptul că era rege al Angliei, stăpânea și provinciile Anjou, Maine, Touraine, Aquitania și Poitou, astfel că autoritatea sa se întindea și asupra a mai mult de jumătate din teritoriul de atunci al regatului Franței. Domnia lui Henric al II-lea este una dintre cele mai însemnate din istoria Angliei. A initiat două reforme de o deosebită importanță, cea militară și cea juridică, prin care puterea centrală regala s-a întărit. Reforma judiciară a dus și la reducerea puterii ecleziastice și papale în favoarea celei regale. Statutele de la Clarendon, document elaborat în anul 1164, au fost expresia dorinței lui Henric de a supune Biserica și clerul justiției regale. Clerul nu mai avea voie să apeleze la instanța juridică de la Roma, astfel ca regele a ajuns la un conflict deosebit de puternic cu Biserica engleză, care era condusă de arhiepiscopul de Canteburry, Thomas Becket. Acesta din urmă a fost asasinat în anul 1170. În cele din urmă, regele a fost nevoit să cedeze în fața Papalității si in anul 1172, el a anulat Statutele de la Clarendon și s-a împăcat cu Biserica.

· 1187: Clement al III-lea este ales Papă. S-a născut în 1130 cu numele de Paolo Scolari, și a deținut această funcție până la moartea sa la data de 10 Aprilie 1191.

· 1241: Termenul "parlament" a fost utilizat pentru prima dată într-un document regal oficial prin care în Anglia se convoaca consiliul regelui (Henric al III-lea).

· 1863: Englezul Frederick Walton obtine patentul pentru linoleum.

· 1872: A fost dată publicității "Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți și constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române". Autocefalia și ridicarea la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române s-a produs în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de la Constantinopol și ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de Bucuresti, în rangul de mitropolit-primat al României. Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autoritățile laice mitropolitului Nifon Rusaila pe 11 ianuarie 1865. Până la constituirea Sfântului Sinod românesc în anul 1872, bisericile ortodoxe din Țările Române au făcut parte integrantă din Patriarhia de Constantinopol, iar ierarhii ortodocși din Țările Române se găseau sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol, care s-a opus inițial desprinderii celor două mitropolii și fărâmițării Bisericii Ortodoxe (precedentul fusese creat în anul 1448, când Sinodul de la Moscova și-a proclamat “autocefalia” față de Constantinopol, dând astfel naștere Bisericii Ortodoxe Ruse.

· 1898: S-a înființat, la Iași, Societatea Universitară Română, condusă de A. D. Xenopol. Alexandru Dimitrie Xenopol (nascut in data de 23, după alte surse 24 martie 1847, Iași – d. 27 februarie 1920, București), a fost un academician, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român. Alexandru D. Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. A fost și un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga.

· 1900: S-a incheiat la Bucuresti, Conventia de comert între România si Grecia si un protocol prin care se recunostea personalitatea juridica a Bisericii grecesti din România.

· 1916: Primul război mondial: Se sfârșește Bătălia de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze.

· 1925: Apare, la București, săptămânalul „Cetatea literară” condus de scriitorul Camil Petrescu (până în iulie 1926). Camil Petrescu (Pseudonim Raul D.) (n. 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957). Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern.

· 1941: Al Doilea Război Mondial : Dictatorul nazist Adolf Hitler devine comandant suprem al fortelor armate germane.

· 1946: Inceputul Razboiului din Indochina impotriva dominatiei coloniale franceze si a durat până la 1 august 1954. De fapt, lupta între forțele franceze și adversarii lor, partizanii Viet Min-ul, data inca din luna septembrie 1945. Data de 19 decembrie 1946 este considerata debutul Primului Război din Indochina, după bombardarea portului din Haiphong de marina franceză datorită unui conflict de interese cu privire la taxele de import. La 23 noiembrie 1946 flota franceză a început un bombardament naval al orașului, ucigând peste 6.000 civili vietnamezi conform unei surse și peste 2.000 persoane coinform alteia. Vietnamezii nu au intenționat niciodată să renunțe,iar generalul vietnamez Võ Nguyên Giáp, a adus 30.000 de oameni pentru a ataca orașul. Deși francezii au fost depășiți numeric, arme lor superioare și sprijinul naval a făcut imposibil atacul Việt Minh. În decembrie între Việt Minh și francezi au izbucnit lupte și în Hanoi , conducerea comunista a lui Ho Chi Minh fiind fost forțata să evacueze capitala și să se retragă în zonele montane izolate. A urmat apoi un indelungat zboi de gherilă dus de partizanii comunisti impotriva francezilor, care a silit Franta sa se retraga din aceasta colonie.

· 1947: Are loc o vizita oficiala la Bucuresti, a unei delegatii guvernamentale iugoslave condusa de Iosip Broz Tito, in urma careia este semnat Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala între cele doua tari, pentru o perioada de 20 de ani. Este primul act international încheiat de România dupa cel de-al doilea razboi mondial.

· 1961: India anexeaza coloniile portugheze Daman si Diu.

· 1963: Zanzibar primește independența de la Marea Britanie de a deveni monarhie constituțională sub un sultan.

· 1965: Generalul De Gaulle este ales primul Presedinte al Frantei prin vot universal.

· 1972: Nava spațială Apollo 17 a aterizat în Oceanul Pacific, încheind misiunea de aselenizare controlată.

· 1979: A fost inaugurat primul tronson al metroului din Bucureşti, “Semănătoarea”–“Timpuri Noi”.

· 1984: Marea Britanie si China au semnat un acord in care se prevedea trecerea Hong-Kong-ului de sub suveranitatea britanica in cea chineza incepind cu data de 1 iulie 1997. Acordul a fost semnat de catre premierul britanic Margaret Thatcher si omologul ei chinez Zhao Ziyang. Astfel s-a pus punct dominatiei britanice in zona. Ceremonia s-a desfasurat in Casa Poporului din Beijing in perezenta oficialilor britanici si chinezi. Pe 1 iulie 1997, acordul a intrat in vigoare si Hong-Kong-ul a fost cedat Chinei dupa ce mai bine de un secol a fost in administrarea Marii Britanii. La eveniment au luat parte premierul Tony Blair, printul Charles, presedintele Chinei, Jiang Zemin, secretarul de stat american Madeleine Albright, precum si alti demnitari. Decizia, chiar daca era cunoscuta dinainte cu 13 ani a iscat proteste, mai multi cetateni din Hong Kong nefiind de acord cu luarea acestei hotarari.

· 1986: Mihail Gorbaciov, lider al Uniunii Sovietice, îi eliberează pe Andrei Saharov și pe soția acestuia din exilul în Gorky. Andrei Dmitrievici Saharov, (n. 21 mai 1921, Moscova – d. 14 decembrie 1989), a fost un fizician, membru al Academiei de științe a URSS, de 3 ori Erou al Muncii Socialiste, Laureat al premiilor Lenin și Stalin (anulate de autorități în 1980), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, disident și militant pentru drepturile omului.

· 1989: La Timisoara, aflata in plina revolutie, a sosit o delegatie la nivel inalt condusa de primul ministru Constantin Dascalescu si de ministrul Justitiei, Emil Bobu, cu scopul de a linisti spiritele in localitate. Reprezentantii conducerii comuniste de la Bucuresti, prim-secretarul judetean Radu Balan si generalul Stefan Gusa, nu au reusit sa ii convinga pe timisoreni sa renunte la protest. De la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă şi li s-au alăturat protestatarilor aflaţi de patru zile în stradă. La scurt timp, toate celelalte întreprinderi timişorene intrau în grevă generală. S-a tras din nou în mulţime. Forţele de ordine au blocat porţile şi au încercuit principale întreprinderi din oraş. Timişoara era împânzită de trupe de securitate, care au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porţile întreprinderilor. S-au înregistrat morţi şi răniţi şi s-au făcut numeroase arestări. În Piaţa Operei s-au strâns peste 10 mii de oameni. Au venit şi cei care îşi căutau la morgă şi în spitale copiii ori părinţii care nu mai apăruseră de două zile. Între timp, la ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti. Operatiunea „Trandafirul” a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie când cele 40 de trupuri au fost incinerate, iar cenuşa a fost aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni. Pe parcursul zilei au avut loc cateva ciocniri intre muncitori si fortele militare in diferite parti ale orasului, ciocniri in cursul carora s-au folosit armele de foc. In aceeasi zi, la Timisoara protestatarii au înfiinţat Frontul Democratic Român, prima structură revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu.

· 1989 - La Timişoara s-a constituit

· 1992: Patriarhia româna reactiveaza Mitropolia Basarabiei, autonoma si cu statut propriu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (hotarâre luata initial la 15.03.1992, la întâlnirea sinodala de la Constantinopol). Actul patriarhal şi sinodal al patriarhiei Române, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi pe stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău din 19 decembrie 1992 mentiona ca : „Patriarhia Română binecuvântează reactivarea Mitropoliei Basarabiei de stil vechi din Republica Moldova ca Mitropolie autonomă, sub oblăduirea sa canonică; confirmă Adunarea ei eparhială constituită şi pe Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, ca Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei, până la alegerea statutară a titulaului. Astfel, Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, locţiitor de Mitropolit al Basarabiei devine nembru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, toţi clericii şi păstoriţii lor care sunt deja sau care vor deveni membri ai Mitropoliei Basarabiei de sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române sunt clerici canonici şi credincioşi binecuvântati, şi, ca atare, orice sanctiune disciplinară bisericească îndreptată împotriva lor, pe motivul apartenenţei la Mitropolia Basarabiei, este considerată nulă şi neavenită. Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte astăzi un act sfânt de adevăr şi de dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi simţire românească, in acest an al mântuirii 1992, când a fost proclamat sfânt Ştefan cel Mare, neânfricatul ocrotitor al întregii Moldove.” A fost recunoscuta de autoritatile statului moldovean la 30 iulie 2002. Din 1992 pana in 2002, autoritatile de la Chisinau au respins in repetate rânduri cererea de legalizare a Mitropoliei Basarabiei si au înregistrat-o abia dupa interventia Curtii Europene de Justitie.

· 1997: A avut loc premiera filmului "Titanic" (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme și situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).

· 2000: A fost dezvelită, la Târgu Mureș, statuia poetului și revoluționarului pașoptist Sándor Petőfi, operă a sculptorului László Hunyadi.

· 2012: Park Geun-hye devine prima femeie președinte al Coreei de Sud.
* 2016: Atentat produs la un târg de Crăciun din Berlin, unde un camion cu numere din Polonia a pătruns pe esplanadă, intrând în mulțime. 12 persoane au decedat iar peste 50 au fost accidentați grav.

Nașteri

· 1594: S-a nascut egele Gustav al II-lea Adolf al Suediei; (d. 1632). Gustav al II-lea Adolf provenea din familia Wasa, fiind rege al Suediei între anii 1611 și 1632. A fost un rege cu importanță deosebită pentru istoria Suediei în general și în mod deosebit pentru rolul pe care l-a jucat in războiul de treizeci de ani. El a contribuit prin acțiunile sale politice și militare la hegemonia suedeză în secolul XVIII-lea în nordul Europei.
* 1671: Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth (19 decembrie 1671 – 4 septembrie 1727) a fost electoare de Saxonia din 1694 până la decesul ei îm 1727 și regină a Uniunii polono-lituaniană din 1697 până în 1727 ca soție a lui August al II-lea al Poloniei.

Niciodată în cei 30 de ani de domnie ca regină nu a pus piciorul în Polonia, a trăit în Saxonia într-un exil autoimpus. Născută contesă germană, a fost numită Sachsens Betsäule de supușii ei protestanți pentru refuzul ei de a se converti la catolicism și pentru loialitatea față de credința protestantă. În ciuda ei și a soacrei ei, Anna Sofia a Danemarcei, atât soțul ei cât și fiul ei au devenit catolici.

A fost străbunica regilor Ludovic al XVI-lea al Franței, Ludovic al XVIII-lea al Franței, Carol al X-lea al Franței și Carol al IV-lea al Spaniei.
A fost primul copil al Margrafului Christian Ernst de Brandenburg-Bayreuth și a celei de-a doua soții, Sophie Louise, fiica lui Eberhard al III-lea, Duce de Württemberg. A fost numită după tatăl ei, Christian, și după bunicul matern, Eberhard. A avut cinci frați mai mici dintre care doar doi au supraviețuit copilăriei. A rămas apropiată de rudele sale din Bayreuth și a continuat să-i viziteze după căsătorie.

Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth

La 20 ianuarie 1693 s-a căsătorit cu Frederic Augustus, Duce de Saxonia, fratele mai mic al Electorului Johann Georg al IV-lea al Saxoniei. Mariajul a avut fost unul pur politic și profund nefericit. Augustus o considera plictisitoare în timp ce ea a fost șocată și îndurerată de infidelitatea lui constantă.^[1]

Trei ani mai târziu, la 17 octombrie 1696, s-a născut la Dresda fiul lor, Frederic Augustus. A fost singura sarcină de-a lungul a 34 de ani de căsătorie. Copilul a fost crescut de bunica paternă, Ana Sofia a Danemarcei. Pentru că mama lui se ănțelegea bine cu soacra ei, l-a putut vizita frecvent.

Soțul Christianei Eberhardine s-a convertit la catolicism pentru a putea deveni rege al Poloniei însă ea a rămas credincioasă credinței protestante și nu a fost prezentă la ceremonia de încoronare a soțului ei (ea nu a fost niciodată încoronată ca regină a Poloniei).

Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth

Christiane Eberhardine a devenit electoare când Augustus și-a succedat fratele ca elector în 1694. La carnavalul sărbătorit cu acestă ocazie, când membrii curții au mers prin Dresda îmbrăcați ca zei și zeițe, amanta soțului ei, Maria Aurora von Königsmarck, a participat la procesiune conducând trăsura lui Apollo îmbrăcată ca zeița Aurora, în timp ce ea a participat cu un rol minor ca fiind una dintre fecioarele vestale escortând pe zeița Vesta.^[1] În 1696, Christiane Eberhardine a dat naștere singurului ei copil, moștenitorul tronului, după singura sarcină pe parcursul întregii sale căsătoriei.^[1]

În 1697 Augustus a devenit rege al Poloniei. Se pare că a nu a discutat cu ea nici despre candidatura sa nici despre convertire. Convertirea a provocat un scandal în Saxonia,^[1] și a fost obligat să garanteze libertatea religioasă a Saxoniei. Potrivit obiceiului din acele timpuri, Christiane Eberhardine, acum regină, era de așteptat să-l urmeze în Polonia, să devină persoana feminină cea mai importantă de la curte și să fie încoronată ca regină împreună cu el. Din vara anului 1697 până la 15 septembrie 1697, Augustus a încercat să negocieze cu ea să vină. Totuși, Christiane Eberhardine a refuzat să participe la încoronare și să pună piciorul în Polonia în ciuda faptului că tatăl ei s-a aliat cu soțul ei încercând s-o convingă.^[1] Potrivit convenției pe care Augustus a semnat-o după alegerea sa, el era obligat s-o convingă să se convertească, lucru pe care ea l-a refuzat.^[1]

În martie 1698, Augustus a invitat-o să vină la Danzig, unde era o mare minoritate protestantă și unde o aștepta tatăl ei să se întâlnească. El i-a promis libertatea de a rămâne protestantă, de a-și aduce cu ea un cleric protestant atâta timp cât nu apărea public îmbrăcat ca un protestant și cât ea nu vizita biserici protestante în public.^[1] Augustus i-a garantat de asemenea, că fiul lor va fi încredințat mamei sale protestante, Ana Sofie. Christiane Eberhardine nu a fost de acord cu termenii și a refuzat să-și urmeze tatăl la Danzig și de acolo la Varșovia.^[1] [2]

În aprilie 1698, soțul și tatăl ei au semnat un document la Varșovia promițând libertate de religie pentru ea la Danzig și Thorn, deși nu public. Tatăl ei s-a dus cu documentul la Dresa și a încercat să o convingă să se ducă în Polonia. În ciuda încercărilor și cererilor repetate ale soțului și tatălui ei, Christiane Eberhardine a refuzat să plece în Polonia.

În timpul domniei sale, Augustus a călătorit între Polonia și Saxonia și în timpul vizitelor sale în Saxonia, Christiane Eberhardine apărea lângă el la îndatoririle oficiale. Totuși, au existat perioade când ei nu s-au întâlnit timp de mai mulți ani la rând, cum ar fi peroadele 1700-1703 și 1714-1717. Augustus a vizitat-o la Pretzsch de fiecare dată când el a călătorit la Dresda.

Regina Christiane Eberhardine a trăit separat de soțul ei având propria ei curte la castelul Hartenfels din Torgau unde își petrecea iernile și la castelul Pretzsch verile. Această ultimă reședință era apropiată de cea a soacrei sale, care deținea custodia fiului ei și pe care ea îl vizita adesea. Ea și-a vizitat regulat rudele din Bayreuth. A continuat să participe la viața de la curtea din Dresda ori de câte ori era necesară prezența ei.

Date personale
Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth

Născută	19 decembrie 1671 Bayreuth
Decedată	4 septembrie 1727 (55 de ani) Pretzsch an der Elbe
Înmormântată	Q2327356[*]
Părinți	Christian Ernst, Margrave of Brandenburg-Bayreuth[] Sofie Luise of Württemberg-Winnental[]
Frați și surori	George William, Margrave of Brandenburg-Bayreuth[*]
Căsătorită cu	August al II-lea al Poloniei
Copii	August al III-lea al Poloniei
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	List of Lithuanian consorts[*] principe elector Regină
Familie nobiliară	Casa de Wettin Casa de Hohenzollern
Regină a Poloniei Mare Ducesă a Lituaniei
Domnie	1697–1727

· 1683: Regele Philip al V-lea al Spaniei (d. 1746). A domnit din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat în favoarea fiului său Louis și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul, în urma decesului fiului său, până la moartea sa. A fost al doilea fiu al lui Ludovic, le Grand Dauphin și a soției sal Ana Maria de Bavaria.La naștere a fost numit Duce de Anjou și a fost botezat în 1687. Filip s-a născut la Palatul Versailles în Franța; a fost fratele mai mic al lui Ludovic, duce de Bourgogne și unchiul lui Ludovic al XV-lea al Frantei.
* 1744: Carol de Hesse (daneză Carl af Hessen-Kassel; germană Karl von Hessen-Kassel) (19 decembrie 1744 – 17 august 1836) a fost membru al Casei de Hesse-Kassel și general danez. Crescut cu rudele sale la curtea daneză și-a petrecut mare parte a vieții sale în Danemarca servind ca guvernator regal al celor două ducate Schleswig-Holstein din 1769 până în 1836.

Date personale
Carol
Carol de Hesse
Născut	19 decembrie 1744 Kassel, Hesse
Decedat	17 august 1836 (91 de ani) Louisenlund, Schleswig
Înmormântat	Catedrala Schleswig
Părinți	Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Cassel Prințesa Mary a Marii Britanii
Frați și surori	Wilhelm I Prințul Frederic de Hesse
Căsătorit cu	Prințesa Louise a Danemarcei și Norvegiei
Copii	Marie Sophie, regină a Danemarcei și Norvegiei Wilhelm, Prinț de Hesse Prințul Frederic de Hesse Juliane, Prințesă de Hesse Prințul Christian de Hesse Louise Caroline, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Cetățenie	Germania
Ocupație	autobiograf[] personal militar[]
Apartenență nobiliară
Titluri	Conte
Familie nobiliară	Casa de Hesse
Modifică date / text

· 1778: Marie-Thérèse-Charlotte a Franței (n. 19 decembrie 1778 – d. 19 octombrie 1851) a fost cel mai mare copil a regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și a soției sale, regina Marie Antoinette. Ca fiică a regelui, ea a fost Fiică a Franței. Până la căsătoria cu Louis-Antoine, fiul cel mare al regelui Carol al X-lea, era denumită la curte cu titlul onorific de Madame Royale.

După căsătorie, ea a purtat titlul de ducesă de Angoulême. A devenit Delfină a Franței după ce socrul ei a devenit rege al Franței în 1824. A fost regină a Franței pentru douăzeci de minute în 1830 după ce socrul ei a semnat actul de abdicare; 20 de minute mai târziu soțul ei a semnat același act.

Marie-Thérèse a fost primul copil al regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și a soției sale, regina Marie Antoinette, un copil apărut după nouă ani de la căsătoria celor doi. Prințesa a fost numită după mama reginei, împărăteasa Austriei Maria Tereza a Austriei.
Regele Ludovic XVI era un tată afectuos, care era încântat să-și răsfețe fiica. Marie-Thérèse l-a apreciat mai mult decât pe mama ei.

Atunci când a izbucnit Revoluția Franceză, Marie-Thérèse avea unsprezece ani. Nemulțumirile sociale au provocat sentimente anti-absolutiste. La Versailles gelozia curții și xenofobia au fost principalele cauze ale resentimentelor față de regina Marie Antoinette. Nepopularitatea reginei chiar și în fața unor membri puternici ai curții, inclusiv a ducelui de Orléans a condus la publicarea și distribuirea unor pamflete obscene în care regina era acuzată de depravare sexuală și de cheltuieli care au ruinat finanțele țării. Astăzi părerea general acceptată este că acțiunile reginei au fost prea mici pentru o animozitate așa de mare; daunele provocate de aceste hârtii despre monarhie au fost un catalizator pentru răsturnările ce vor veni.

Cu toate că situația politică s-a înrăutățit, acest lucru n-a afectat-o pe Marie-Thérèse. O altă tragedie a lovit când sora ei mai mică, Sofia, a murit în 1787. Va urma nu după mult timp decesul Delfinul Ludovic-Joseph de tuberculoză în plină criză politică la începutul anului 1789.

Date personale
Marie-Thérèse-Charlotte
Marie-Thérèse în 1827
Nume la naștere	Marie Thérèse Charlotte de France
Născută	19 decembrie 1778 Palatul Versailles, Franța
Decedată	19 octombrie 1851 (72 de ani) Frohsdorf, Austria
Înmormântată	Mănăstirea Kostanjevica, Slovenia
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Părinți	Ludovic al XVI-lea al Franței Maria Antoaneta, regină a Franței
Frați și surori	Sophie Hélène Béatrice a Franței Ludovic al XVII-lea al Franței Ludovic-Joseph, Delfin al Franței
Căsătorită cu	Louis-Antoine, Duce de Angoulême
Cetățenie	Franța
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon
Regină a Franței (disputat)
Domnie	2 august 1830 pentru 20 de minute

* 1782: Julius Vincenz Edler von Krombholz (n. 19 decembrie 1782, Oberpolitz (în apropiere de (Leitmeritz) - d. 1 noiembrie 1843, Praga) a fost un renumit om de știință, medic, patolog, botanist, micolog, scriitor științific, rector al Universității Carolina și mecena austriac în secolul al XIX-lea. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Krombh..

· 1790: S-a nascut Sir William Parry, explorator al Antarticii. Navigatorul britanic sir William Edward Parry (m. 8/9 iulie 1855) a fost unul dintre primii exploratori ai Arcticii, care a încercat în anul 1827 una dintre primele expediţii la Polul Nord. El a ajuns la 82 ° 45 ‘ latitudine nordica.

· 1813: Thomas Andrews (n. 19 decembrie 1813 la Belfast, Regatul Unit –d. 26 noiembrie 1885 la Belfast), a fost un medic, chimist și fizician irlandezautor a importante lucrări privind tranzițiile de fază între gaze și lichide.

Thomas Andrews a obținut primele rezultate deosebit de interesante din punct de vedere cantitativ cu privire la lichefierea gazelor. El a reușit să lichefieze dioxidul de carbon, măsurând, pe parcursul lichefierii, dependența presiunii din incinta în care se află acesta în funcție de volum, în condiții izoterme.

* 1814: Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii (Maria Antonia Anna; 19 decembrie 1814 – 7 noiembrie 1898) a fost Mare Ducesă de Toscana din 1833 până în 1859 ca a doua soție a lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana.

Prințesa Maria Antonia, circa 1847, Galleria d'Arte Moderna

Maria Antonia s-a născut la Palatul Regal din Palermo la 19 decembrie 1814, ca fiică a regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Isabella a Spaniei. A fost botezată Maria Antonia în onoarea Mariei Antoanetei, sora decedată a bunicii sale paterne, Maria Carolina de Austria. Bunicul ei matern a fost regele Carol al IV-lea al Spaniei. Maria Antonia a avut 11 frați și surori inclusiv pe regele Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii.

Când s-a născut ea, curtea neapolitană era deja mutată la Sicilia din cauza trupelor lui Napoleon care invadaseră regatul. După câteva luni, familia regală s-a putut întoarce la Neapole mulțumită Congresului de la Viena.

A fost în special apropiată de fratele ei, viitorul rege Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii care o numea afectuos Totò. De asemenea, a fost apropiată de cumnata ei, Maria Christina de Savoia care a venit la curte în 1832.

În 1833, când avea 18 ani, Maria Antonia s-a căsătorit cu Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana, care era cu 17 ani mai mare. Ei erau verișori primari, tatăl Mariei Antonia și mama lui Leopold erau frați. Maria Antonia și Leopold au avut zece copii:

Arhiducesa Maria Isabella (21 mai 1834 – 14 iulie 1901); s-a căsătorit cu unchiul ei, Prințul Francis, Conte de Trapani, fiul cel mic al regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Isabella a Spaniei.
Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana (10 iunie 1835 – 17 ianuarie 1908).
Arhiducesa Maria Theresa, Prințesă de Toscana (29 iunie 1836 – 5 august 1838).
Arhiducesa Maria Christina, Prințesă de Toscana (5 februarie 1838 – 1 septembrie 1849).
Arhiducele Karl Salvator, Prinț de Toscana (30 aprilie 1839 – 18 ianuarie 1892); s-a căsătorit cu Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii, a doua fiică a regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii și Arhiducesa Maria Theresa de Austria.
Arhiducesa Maria Anna, Prințesă de Toscana (9 iunie 1840 – 13 august 1841).
Arhiducele Rainer de Austria, Prinț de Toscana (1 mai 1842 – 14 august 1844).
Arhiducesa Maria Louisa, Prințesă de Toscana (31 octombrie 1845 – 27 august 1917); s-a căsătorit cu Karl, Prinț de Isenburg. Soțul ei a fost nepot al lui Karl, ultimul Prinț suveran de Isenburg.

Fotografie din cca 1887.

Arhiducele Ludwig Salvator de Austria (4 august 1847 – 12 octombrie 1915); nu s-a căsătorit niciodată însă a avut mai multe iubite și copii nelegitimi.
Arhiducele Ioan Salvator de Austria (25 noiembrie 1852 – 1890); s-a căsătorit la Londra cu Milly Stubel, o ansatoare de la Operă. Oficial a fost declarat mort în 1911, după ce în februarie 1890 a plecat pe mare cu vasul său și nu s-a mai auzit de el de atunci. Au existat speculații că a supraviețuit sub numele de Johann Orth și s-a stabilit în Patagonia.

În aprilie 1859, înainte de războiul franco-piemont împotriva Austriei, Leopold al II-lea a proclamat neutralitatea, dar guvernul Marelui Ducat se apropia de sfârșit: oamenii foloseau insulte vulgare spre Marea Ducesă și trupele au dat semne de nesupunere.

La 27 aprilie, la ora patru, în fața mulțimii înfuriate ieșită pe străzile din Florența și a trupelor rebele, Leopold al II-lea a părăsit Palatul Pitti, îndreptându-se spre Bologna. El tocmai refuzase să abdice în favoarea fiului său Ferdinand.

În onoarea ei a fost numită în Florența Piazza Maria Antonia – astăzi Piazza dell'Indipendeza (Piața Independenței), linia de cale ferată Maria Antonia și stația omonimă, astăzi numită Firenze Santa Maria Novella.

Date personale
Maria Antonia a celor Două Siclilii
Maria Antonia a celor Două Sicilii, circa 1870
Nume la naștere	Maria Antonia Anna
Născută	19 decembrie 1814 Palazzo dei Normanni, Italia
Decedată	7 noiembrie 1898 (83 de ani) Gmunden
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Francisc I al celor Două Sicilii Maria Isabela a Spaniei
Frați și surori	Carlo Ferdinand Leopold al celor Două Sicilii Prince Louis, Count of Aquila[] Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii Prince Francis, Count of Trapani[] Teresa a celor Două Sicilii Prințesa Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Amalia de Bourbon-Două Sicilii (1818–1857) Prince Antonio, Count of Lecce[*] Maria Christina a celor Două Sicilii
Căsătorită cu	Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana
Copii	Arhiducesa Maria Isabella Ferdinand al IV-lea Arhiducesa Maria Theresa Arhiducesa Maria Christina Arhiducele Karl Salvator Arhiducesa Maria Anna Arhiducele Rainer Arhiducesa Maria Louisa Arhiducele Ludwig Salvator Arhiducele Ioan Salvator
Cetățenie	Spania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii Casa de Habsburg-Lorena
Mare Ducesă de Toscana
Domnie	7 iunie 1833 – 21 iulie 1859

· 1852: Albert Abraham Michelson (n. 19 decembrie, 1852 – d. 9 mai, 1931) a fost un fizician evreu-prusac-american cunoscut pentru lucrările sale în domeniul măsurării vitezei luminii și în primul rând pentru experimentul Michelson-Morley. În 1907 a primit Premiul Nobel pentru Fizică, pentru instrumentele sale de precizie optică și investigațiile spectroscopice și metrologice efectuate cu ajutorul acestora. ^[2] A devenit primul american care a primit premiul Nobel într-un domeniu științific.

· 1860 - S-a născut Ion (Giovanni) Dimitrescu, tenor de talie mondială (m. 1913)

· 1861: Italo Svevo, scriitor și dramaturg italian (d. 1928)
* 1868: Josep Comas i Solà (în catalană) sau José Comas y Solá (în spaniolă) (Barcelona, 19 decembrie 1868 – 2 decembrie 1937) a fost un astronomspaniol catalan.
* 1877: Prințesa Pauline de Württemberg (germană Prinzessin Pauline Olga Helene Emma von Württemberg; 19 decembrie 1877 – 7 mai 1965) a fost singura fiică a regelui Wilhelm al II-lea de Württemberg și soția lui Wilhelm Frederic, Prinț de Wied. A fost ultima Prințesă de Württembergși ultimul membru senior al Casei de Württemberg.

A fost timp de mulți ani director regional al Crucii Roșii germane în câteva regiuni ale Germaniei vestice.

Date personale
Prințesa Pauline de Württemberg
Prințesă de Wied

Nume la naștere	Pauline Olga Helene Emma
Născută	19 decembrie 1877 Stuttgart, Regatul Württemberg
Decedată	7 mai 1965 (87 de ani) Ludwigsburg, Germania de Vest
Părinți	Wilhelm al II-lea de Württemberg Prințesa Marie de Waldeck și Pyrmont
Căsătorită cu	Wilhelm Frederic, Prinț de Wied
Copii	Prințul Hermann Prințul Dietrich
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Württemberg Casa de Wied-Neuwied

* 1878: Elena Bacaloglu (n. 19 decembrie 1878,^[1]^[2]^[3] București, România – d. 1947,^[1]^[2] București, România) a fost o jurnalistă și politiciană română.

Jurnalistă cunoscut inițial pentru căsătoria cu poetul Ovid Densușianu, după divorțul de acesta s-a mutat în Italia și s-a căsătorit cu un italian. A devenit un susținător ferm al fascismului în curs de formare al lui Benito Mussolini. În 1921 a revenit în România și a dat naștere mișcării naționale fasciste italo-română, un grup care a adunat aproximativ 100 de membri și care a stabilit obiectivul de a consolida rădăcinile comune din cultura Italiei și a României, încercând, de asemenea, să propună un model ideologic extrem de similar cu fascismul italian.^[4]^[5]

Elena Bacaloglu a tradus în românește eseuri de Mussolini și Antonio Beltramelli. Ea a format în 1921 un partid fascist, Mișcarea Națională Fascistă Italo-Română^⁠(d). În 1923, mișcarea a fuzionat cu un alt partd, formând Fascia Națională Română^⁠(d).^[6] Contactele Elenei Bacaloglu cu Italia i-au permis să aibă o poziție de conducere în noul partid, care, totuși, nu a obținut consensul dorit.^[7]

Elena Bacaloglu a fost una dintre cele două femei care au condus partide de inspirație fascistă în perioada interbelică. Cealaltă a fost englezoaica Rotha Lintorn-Orman^⁠(d), fondatoare al mișcării fasciste britanice în 1923.

De asemenea, ea a purtat o corespondență cu scriitorul Salvatore di Giacomo^⁠

^Opera:

Despre simbolism și Maeterlinck, București, 1903;
În luptă, vol. I, București, 1906; vol. II: Două forțe, București, 1908;
Naples et son plus grand poete, Neapole, 1911;
Bianca Milesi e Giorgio Asachi, Roma, 1912;
Preuves d’amour, prefață de Helene Vacaresco, București, 1914;
Per la Grande Rumania, București, 1915;
Movimento nazionale fascista italo-rumeno, Milano, 1923.

Traduceri

Carmen Sylva, Robia Peleșului, București, 1897.

Date personale
Elena Bacaloglu
Elena Bacaloglu
Născută	19 decembrie 1878^[1]^[2]^[3] București, România
Decedată	1947 (68 de ani)^[1]^[2] București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Frați și surori	George Bacaloglu[*]
Căsătorită cu	Ovid Densușianu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalistă politiciană critic literar[] eseistă[] traducătoare Colonelul George Bacaloglu, fondatorul revistei „Cele Trei Crișuri".

· 1898: Ioan Sima, pictor român (d. 1985)

· 1901 - S-a născut Rudolf Hell, considerat inventatorul faxului; în anul 1929, a conceput un dispozitiv, denumit "Hellschreiberg", care transmitea textele pe cale electronică, permiţând expedieri rapide în toată lumea (m. 14 martie 2002)
* 1904: Nicolae Coval (în rusă Николай Григорьевич Коваль) (n. 19 decembrie1904 – d. 15 ianuarie 1970) a fost un lider comunist din Republica Moldova, care a îndeplinit funcțiile de președinte al Sovietului Comisarilor Poporului din RSS Moldovenească (1945–1946) și de prim-secretar al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (1946–50).

· 1906: Leonid Brejnev, om politic, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS (1960–1964; 1977–1982) (d. 1982)

· 1910 - S-a născut scriitorul şi dramaturgul Jean Genet; opera sa este marcată de propria experienţă de viaţă din care nu au lipsit sordidul şi abjecţia (romanul "Miracolul trandafirului", piesele de teatru "Cameristele", "Balconul") (m. 15 aprilie 1986)

· 1915: Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franța - d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franța) a fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul „chanson réaliste"(cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).

În cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză, cunoscută și sub numele de alint de Privighetoarea, ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.

* 1916: Roy Ward Baker (19 decembrie 1916, Londra, Anglia – 5 octombrie 2010, Londra), născut ca Roy Horace Baker, a fost un regizor de filmenglez, menționat ca Roy Baker mult timp din cariera sa.^[1] Este cel mai notabil pentru A Night to Remember (1958) pentru care a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun film străin în limba engleză în 1959. La sfârșitul carierei sale a regizat numeroase filme de groază și emisiuni de televiziune.

· 1920 - S-a născut Little Jimmy (James Cecil) Dickens, cântăreţ country american.

· 1924 - S–a născut romancierul Michel Tournier, membru al Academiei Goncourt („Vineri sau Limburile Pacificului”, „Fecioara şi Căpcăunul”).

· 1927: Ramon C. Tavernier (n. 19 decembrie 1927, București) este un compozitor, dirijor și orchestrator de muzică ușoară român de origine franceză.^[1]

Înainte de revoluția din 1989 a folosit și pseudonimul Constantin Alexandru.^[1]

Studiază pedagogie și compoziție la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" (1948-1953, retras în ultimul an^[2]). Lucrează apoi ca pianist-corepetitor la studiouri de dans din București, ca colaborator al direcției muzicale Radio (din 1954) și al Electrecordului (din 1955) ca compozitor, dirijor, aranjor. Secretar muzical la Electrecord (1964-1965).

Este membru al Uniunii Compozitorilor din România (din 1969).

Este primul care a folosit instrumente muzicale populare românești în muzica ușoară și jazz.^[3]

Piesele sale au fost interpretate, printre alții, de către Margareta Pâslaru ("Cu tine-n gând", "Cântec pentru luminǎ"), Dan Spătaru, Doina Badea, Cornel Constantiniu și Angela Similea.

Este stabilit în comuna Târgu Trotuș.^[4]

* 1934: Pratibha Devisingh Patil (în marathi प्रतिभा देवीसिंह पाटील, n. 19 decembrie 1934, Nadgaon, provincia Maharashtra, India) este o politiciană și activistă indiană pe tărâm social și educativ, juristă ca formație. Președinta Indiei între 25 iulie 2007-2012.

A fost prima femeie și prima persoană din comunitatea de limbă marathi care a deținut funcția de președinte al Indiei, succedându-i dr-ului Abdul Kalam.

Pratibha Patil, membră a Congresului Național Indian, a fost candidata Alianței Progresiste Unite de guvernământ, sprijinită din afara guvernului de către Stânga indiană.

Ea a câștigat alegerile prezidențiale din 19 iulie 2007, învingându-l pe candidatul Alianței Naționale Democratice, Bhairon Singh Shekhawat , de 84 ani, fost prim ministru al statului Rajasthan.

Pratibha Patil, absolventă a facultății de drept a unui colegiu din Mombayafiliat Universității Mombay, și MA de la un colegiu din Jalgaon, s-a distins din tinerețe prin activități filantropice, sociale și educative în statul ei natal, Maharashtra. A inițiat și condus, alături de soțul ei, profesor de meserie, înființarea unor rețele de școli și colegii, hosteluri pentru femei muncitoare, bănci și societăți de credit cooperative, instituții școlare pentru copii cu deficiențe de vedere sau pentru copii ai unor populații nomade și sărace.

A reprezentat din partea partidului Congresul National Indian, orașul Edlabad în parlamentul local al statului Maharashtra între anii 1962-1985, mai apoi a fost deputată din partea districtului Jalgaon în Rajya Sabha, camera superioară a Parlamentului Indiei, de asemenea vicepreședintă a acesteia în anii 1986-1988. Ulterior a fost aleasă în districtul soțului ei, Amravati, ca deputată în Lok Sabha, camera inferioară a Parlamentului indian din New Delhi, in anii 1991-1996.

După ce a îndeplinit în trecut și funcții de ministru (al turismului, al bunăstarii sociale și al locuințelor) în mai multe guverne ale statului Maharashtra, Pratibha Patil a devenit în anii 2004-2007 al 24-lea guvernator al provinciei de graniță Rajasthan, fiind și cea dintâi femeie care a ocupat acest post.

· 1935 - S–a născut Ovidiu–Gheorghe Drugă, operator imagine (în anul 2000 i s–a decernat Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler).

· 1941 - S-a născut Maurice White, vocalist, baterist şi compozitor american (Earth, Wind & Fire).
* 1941: Lee Myung-bak (n. 19 decembrie 1941 Osaka, Japonia) este un om politic și economist sud-coreean, președintele Coreei de Sud între 2008 - 2013. A fost primar al capitalei Seul, intre anii 2002-2006. El este membru în partidul conservator Hannara Dang sau GNP - Partidul Marii Națiuni (Grand National Party), și a câștigat alegerile prezidențiale din țara sa la 19 decembrie 2007.

În platforma sa politică Li Myung-bak s-a pronunțat pentru încurajarea orientării de piață a economiei și pentru o linie mai puțin conciliantă față de planurile regimului din Coreea de Nord de înarmare nucleară.

· 1944 - S-a născut Zal Yanovsky, chitarist şi compozitor canadian (Lovin' Spoonful).

· 1944 - S-a născut Alvin Lee, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Ten Years After, Alvin Lee Band).

· 1945 - S-a născut John McEuen, chitarist, violonist şi compozitor american (Nitty Gritty Dirt Band).
* 1951: Miguel Bernardo Bianquetti (n. 19 decembrie 1951, Ceuta) poreclit Migueli, a fost un mare fotbalist spaniol, care a jucat ca fundaș central. El a jucat 20 ani la echipa de fotbal FC Barcelona.

· 1952 - S–a născut actriţa Enikö Szilagyi.

* 1957: Satoru Ōtomo (în japoneză: 大友哲, pronunțat: [Ootomo Satoru], n. 19 decembrie 1957 la Mitaka) este un medic stomatolog și astronom amator japonez. Prenumele său poate fi citit și ca Satoshi, dar el utilizează Satoru.

Este un descoperitor prolific de asteroizi. Este creditat de către Minor Planet Center pentru descoperirea a 149 de asteroizi între 1991 și 1997, dintre care 15 împreună cu Osamu Muramatsu.

· 1958 - S-a născut Limahl (Cristopher Hamill), vocalist şi compozitor american (Kajagoogoo).
* 1959: Yasuhito Suzuki (n. 29 decembrie 1959) este un fost fotbalist japonez.

· 1961: Eric Allin Cornell, fizician american
* 1964: Dean and Dan Caten (născuți Dean și Dan Catenacci) sunt doi frați gemeni, designeri de modă, fondatorii și proprietarii DSQUARED², o casă de modă internațională.
* 1965: Gary Fleder (n. 19 decembrie 1965, Norfolk, Virginia) este un regizor american, scenarist și producător. Ultimul său film regizat, The Express, se bazează pe fapte adevărate din viața fotbalistului Ernie Davis și a fost distribuit de Universal Pictures în octombrie 2008.
* 1967: Christopher Nicholas Sarantakos (n. 19 decembrie 1967), mai bine cunoscut sub numele său de scenă Criss Angel, este un iluzionistamerican, muzician și cascador. El este cel mai bine știut pentru show-ul său Criss Angel Mindfreak.
* 1967: Damian Militaru (n. 19 decembrie 1967 în Râmnicu Sărat) este un fotbalist român retras din activitatea sportivǎ.
* 1969: Richard Mark Hammond (născut la 19 decembrie 1969 la Birmingham), poreclit "hamster" este un prezentator englez de televiziune, cunoscut din 2002 începând ca unul dintre prezentatorii Top Gear împreună cu James May și Jeremy Clarkson, și coprezentator al al spectacolului anual MPH, care are loc în Earls Court și National Exhibition Centre din Birmingham, împreună cu Tiff Needell și Jeremy Clarkson. De asemenea scrie un articol în fiecare săptămână care poate fi citit în secțiunea auto a ziarului The Daily Mirror în fiecare vineri. Acum se află într-o perioadă de recuperare după o leziune la creier suferită în timpul filmărilor la Top Gear în Septembrie 2006.
* 1972: Alyssa Jayne Milano (n. 19 decembrie 1972) este o actriță, producătoare de televiziune și fostă cântăreață americană. Ea este cunoscută mai ales pentru portretizarea personajului Samantha Micelli în sitcomul Who's the Boss? (1984–92) de pe ABC, rolul Jennifer Mancini în telenovela Melrose Place (1997–98) de pe Fox, și Phoebe Halliwell în serialul Charmed (1998–2006) de la The WB. Începând cu 2013 ea joacă în rolul lui Savannah Davis în drama Mistresses pe canalul ABC.
* 1974: Ionaș-Florin Urcan (n. 19 decembrie 1974) este un deputat român, ales în 2012.
* 1980: Diego Ruiz (n. 19 decembrie 1980,^[1] Tucumán, Argentina) este un jucator argentinian de fotbal, pe post de atacant, din 2015 jucând la Iberia în Primera B de Chile.
* 1980: Jake Gyllenhaal (n. 19 decembrie 1980, Los Angeles, California), pe numele său întreg Jacob Benjamin Gyllenhaal, este un actor american. Are origini suedeze si evreiești. Este fiul regizorului Stephen Gyllenhaal și al scenaristei Naomi Foner. Și-a început cariera la vârsta de zece ani. Debutul și l-a făcut în 1999, după care a urmat filmul Donnie Darko în care a jucat rolul unui adolescent cu probleme, jucând alături de sora sa, actrița Maggie Gyllenhaal. A jucat în SF-ul The Day After Tomorrow, interpretând rolul unui student, în mijlocul unui proces de răcire globală, împreună cu Dennis Quaid, care a fost tatăl lui în film. A urmat rolul din Jarhead (2005). În același an a câștigat faima, atenția publicului, a criticii de specialitate și o nominalizare la Premiile Oscar pentru pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea lui Jack Twist din Brokeback Mountain. Este susținătorul mai multor cauze sociale și politice. A sprijinit campania democraților pentru alegerile din 2004, dar și o campanie pentru promovarea libertăților civile ale americanilor.
* 1985: Andrea Baldini (n. 19 decembrie 1985, Livorno) este un scrimer italianspecializat pe floretă.

Baldini a fost laureat cu aur la Campionatul Mondial din 2009 de la Antalya și a fost de trei ori campion european în 2007, 2009 și 2010. Cu echipa Italiei, a fost campion olimpic la Jocurile Olimpice din 2012, triplu campion mondial (în 2009, 2013 și 2015) iar de trei ori campion european (în 2005, 2009 și 2012). A câștigat Cupa Mondială de Scrimăla floretă masculin în sezoanele 2006-2007 și 2008-2009.

* 1985: Gary James Cahill (pronunțat în engleză /keɪhɪl/; n. 9 decembrie, 1985 în Dronfield, Anglia) este un fotbalist englezcare evoluează la clubul Chelsea Londra și la echipa națională de fotbal a Angliei.

* 1985: Carolin Golubytskyi (nume de fată Carolin Elisabeth Wutz, n. 19 decembrie 1985, Bad Mergentheim, Germania) este o floretistăgermană, vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Scrimă din 2013.

* 1985: Tadanari Lee (n. 19 decembrie 1985) este un fotbalist japonez.

* 1986: Ryan Guno Babel (născut 19 decembrie 1986) este un fotbalist olandez care joacă pentru Deportivo La Coruña și pentru Echipa națională de fotbal a Olandei.
* 1986: Lazaros Christodoulopoulos (în greacă Λάζαρος Χριστοδουλόπουλος; n. 19 decembrie 1986) este un fotbalist grec care evoluează la clubul AEK Atena și la echipa națională de fotbal a Greciei.

· 1987: Karim Mostafa Benzema (n. 19 decembrie 1987, Lyon) este un fotbalistfrancez, care în prezent evoluează la clubul Real Madrid și echipa națională de fotbal a Franței, pe postul de atacant.
* 1992: Katarina Ježić (n. 19 decembrie 1992, în Rijeka)^[2] este o handbalistă croatăcare evoluează pe postul de pivot. În sezonul 2015-2016 a evoluat pentru HCM Baia Mare. Din ianuarie 2017, handbalista joacă pentru clubul maghiarSiófok KC.^[3] Ježić este și componentă a echipei Croației, alături de care a participat la Campionatul Mondial din 2011, desfășurat în Brazilia.^[4]
* 1992: Iker Muniain Goñi (n. 19 decembrie 1992) este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul Athletic Bilbao în La Liga.
* 1994: Michele Bravi (19 decembrie 1994, Città di Castello, Italia) este un cântăreț Italian.^[1]^[2]
* 1994: Katrina Lehis (n. 19 decembrie 1994, Haapsalu) este o scrimerăestoniană specializată pe spadă, campioană mondială la juniori în 2013 și vicecampioană europeană pe echipe în 2015.

A început să practice scrima la vârsta de 10 ani sub îndrumarea lui Helen Nelis-Naukas și Peeter Nelis. S-a alăturat echipei naționale de cadeți în anul 2009. A câștigat Cupa Mondială de juniori în 2013 și a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Scrimă pentru juniori din 2014.^[1] Pentru această realizare a fost numită cea mai bună sportivă a anului 2014 la juniori.^[2]

În sezonul 2014-2015 a fost inclusă în echipa de seniori, cu care a cucerit medalia de argint la Campionatul European de la Montreux și la prima ediție a Jocurilor Europene, Estonia fiind învinsă de România de fiecare dată.^[3] La Campionatul Mondial, a ajuns în sferturile de finală, trecând en passant de capul de serie nr.3 Ana Maria Brânză, dar a fost eliminată de suedeza Emma Samuelsson.^[4] A încheiat sezonul pe locul 17 în clasamentul FIE, făcând un salt de 152 de locuri.

* 1994: M'Baye Babacar Niang^[1] (Pronunție în franceză: /ˈm.be ˈniˈɑŋ/) (n. 19 decembrie 1994) este un fotbalist francez care evoluează la clubul din Serie A, Torino FC, împrumutat de la AC Milan.

Decese

· 211: A murit asasinat imparatul roman Publius Septimius Geta; (n. 189). Publius Septimius Geta (n. 7 martie 189) a fost al doilea fiu al împăratului Septimius Severus și frate cu Caracalla. În anul 208 sau 209 a fost numit Caesar și desemnat urmaș la tronul imperiului împreună cu fratele său. În februarie 211, după moartea lui Septimius Severus, cei doi frați își asumă guvernarea în Roma, dar dupa scurt timp au început rivalitățile între ei. La sfarsitul aceluiași an, Caracalla l-a asasinat pe Geta în palatul imperial. Acesta a murit în brațele mamei sale, Julia Domna.Cauzele rivalității dintre cei doi frati ar fi fost după unii, gelozia cauzata de popularitatea din ce în ce mai mare de care se bucura Geta, iar după alții, încercarea de a-și îndepărta fratele de la tron, iar acesta doar s-a apărat.

· 401: A decedat Papa Anastasius I. A condus Biserica Romei în perioada 27 noiembrie 399 - 401 si a fost prieten apropiat cu Sfinții Augustin, Ieronim si Paulin. Sf. Ieronim vorbeadespre Papa Anastasie I ca fiind un bărbat de o mare sfințenie, a cărei avere era sărăcia. Tot Sf Ieronim și Patriarhul Alexandru Teofil, au cerut și au obținut de la Papa Atanasie condamnarea scrierilor unui remarcabil teolog alexandrin – Origene, după ce lucrările sale au fost traduse în latină.

· 1111: A decedat, misticul și filosoful musulman iranian Al-Ghazali, Abu-Hamid bin Muhammad bin Muhammad bin Muhammad (n. 1058), cunoscut în timpul Evului Mediu european sub numele Algazel. În cadrul civilizației islamice, este considerat a fi un Mujaddid sau Regenerator al credinței, care, conform tradiției, apare o dată in fiecare secol, pentru a intari credința musulmanilor.

· 1370: A murit la Avignon Papa Urban al V-lea (Guillaume Grimoard); (n. 1310). A fost beatificat in 1870 in timpul pontificatului papei Pius al IX-lea si este sarbatorit de catolici pe 19 decembrie.
* 1442: Elisabeta de Luxemburg (7 octombrie 1409 – 19 decembrie 1442) a fost regină consort a Germaniei, Ungariei și Boemiei.

Data reală a nașterii sale poate fi calcultă în virtutea unei scrisori trimisă de tatăl ei regele Sigismund, datată 26 aprilie 1410 (sabbato post festum s. Georgii) și sigilată cu sigiliul reginei Barbara, prin care regele informa de nașterea fiicei sale alias circa festum beati Francisci confessoris.^[1]^[2] Pentru că această sărbătoare a picat într-o zi de 4 octombrie, trebuie să se fi întâmplat în anul anterior, adică în octombrie 1409.

Baranyai (1926) susține că utilizarea termenului circa poate permite unele variații spre luna septembrie, dar în cazul în care nașterea ar fi avut loc în septembrie s-ar fi referit la sărbătoarea Sfântului Mihail care a avut loc la 29 septembrie în loc de cea a lui Francisc de Assisi. Ziua exactă este dedusă din data logodnei fiicei sale cu a arhiducelui Albert, care a avut loc la 7 octombrie 1411,^[3] și probabil a fost ajustată după un fost eveniment important, pentru că nu face parte din nici o sărbătoare religioasă.

Elisabeta s-a născut în interiorul puternicei Case de Luxemburg. Părinții ei erau regele Sigismund al Ungariei care avea 41 de ani, și cea de-a doua soție, Barbara de Cilli, în vârstă de 17 ani.^[4] Nașul ei a fost Hrvoje Vukčić Hrvatinić, baronul rebel cu care Sigismund se împrietenise de curând.^[5] În anul de după nașterea ei, tatăl Elisabetei a fost ales rege al romanilor.^[6]

Elisabeta de Luxemburg

Fiind singurul copil al regelui, Elisabeta era văzută de facto ca moștenitoare prezumtivă la tron, sau cel puțin ca prințesă prin căsătoria căreia va oferi un rege.^[7] În 1411, Sigismund a reușit să obțină promisiunea boierilor că îi vor recunoaște Elisabetei dreptul la Sfânta Coroană a Ungariei și că îl vor alege pe viitorul ei soț ca rege - un acord care va avea consecințe mari după moartea lui Sigismund.^[8] Dreptul ereditar al Elisabetei era de fapt destul de subțire, tatăl ei dobândindu-l prin căsătoria cu prima sa soție, regina Maria, Elisabeta nefiind descendenta ei.^[9] În același an, Sigismund a logodit-o pe Elisabeta cu Ducele Albert al V-lea de Austria, pe atunci în vârstă de 14 ani și membru al Casei de Habsburg.^[10]

Regina Barbara era foarte nepopulară în rândul nobilimii, care era ofensată de simpatia ei pentru husiți, precursorii reformei protestante. În 1418, ei au acuzat-o că ar fi comis adulter în timp ce soțul ei era prezent la Consiliul de la Konstanz. Rezultatul a fost exilarea reginei, inițial la Oradea, apoi la Skalica, între 1418 și 1419.^[11]^[12] Faptul că Elisabeta și-a însoțit mama în exil și, probabil, a suferit același tratament dur în ciuda faptului că era recunoscută ca moștenitoare la tron, sugerează că Sigismund ar fi pus la îndoială paternitate ei în această perioadă. Totuși, simultan, Sigismund negocia căsătoria Elisabetei cu Albert. Habsburgii, prieteni și aliați de lungă durată ai lui Sigismund nu au pus la îndoială legitimitatea Elisabetei sau, cel puțin, nu au fost descurajați de acuzațiile aduse împotriva mamei ei. Sigismund s-a împăcat cu Barbara în 1419 și Elisabeta a revenit la curte împreună cu mama ei.^[13] În același an, el a moștenit coroana Boemiei de la fratele său mai mare, regele Wenceslaus al IV-lea.

La 28 septembrie 1421,^[9] prietenia de durată dintre regele Sigismund și Casa de Habsburg, a culminat cu un tratat de căsătorie semnat la Viena.^[4] Tratatul confirma statutul Elisabetei de moștenitoare atât a Ungariei cât și a Boemiei, însă numai atât timp cât va fi singurul copil al lui Sigismund.
S-a stipulat că nașterea unei alte fiicei i-ar fi dat dreptul Elisabetei de a alege unul dintre regatele tatălui ei, în timp ce sora mai mică ar fi moștenit cealaltă parte. În cazul în care ea ar fi avut un frate, Elisabeta ar fi fost lipsită de ambele coroane în favoarea lui. Moravia a fost cedată lui Albert ca zestre a Elisabetei. Tratatul a fost controversat atât în Ungaria cât și în Boemia, nobilimea din ambele țări pretindeau dreptul de a-și alege un monarh.^[9]

Ceremonia a vut loc la 19 aprilie 1422 la Viena. Elisabeta, acum ducesă de Austria, s-a mutat la curtea vieneză a soțului ei. A fost necesară o dispensă papală pentru căsătorie din cauza descendenței comune a cuplului din Wenceslaus al II-lea al Boemiei.

Primul copil al cuplului, o fiică pe nume Anna, s-a născut în 1432. Scriitorul francez Bertrandon de la Broquière a notat că "ducesa, o femeie înaltă și frumoasă, fiica împăratului și moștenitoarea regatelor Ungariei și Boemiei și dependințelor lor" a născut o fiică, "ocazie pentru festivități și turniruri care au fost numeroase".^[14] În 1435 Elisabeta a născut un fiu, George, care a murit după trei ore.^[15] Următoarea naștere a fost a unei alte fiice, Elisabeta, în 1436.

Regele Albert și regina Elisabeta ilustrați în Albrechtsaltar la mănăstirea Klosterneuburg

La sfârșitul anului 1437, tatăl Elisabetei era grav bolnav. Realizând că decesul era iminent, el i-a chemat pe Elisabeta și pe Albert și a convocat o reuniune a nobilimii din Boemia, care a acceptat cuplul ca moștenitorii săi, dar și-a rezervat dreptul de a face alegeri formale. Sigismund a murit la 9 decembrie. După înmormântare lui, Elisabeta și Albert au călătorit la Pressburg să se întâlnească cu boierii maghiari. Ei au cerut ca cei doi să locuiască în Ungaria și ca frontiera regatului cu Austria să rămână nemodificată.^[16] Ulterior, Dieta a stabilit că Albert, care a fost ales fiind soțul Elisabetei, ar trebui să reglementeze doar "cu acordul și aprobarea ei".^[17] Cuplul a acceptat condițiile la 18 decembrie și au fost aleși ca rege și regina Ungariei.^[16] Mai târziu, Elisabeta a afirmat că suveranitatea ei a derivat nu numai din voința tatălui ei, dar și din voința poporului.^[17]

O dispută imediată a apărut cu privire la cine era îndreptățit să așeze coroana Elisabetei; episcopul de Veszprém a revendicat dreptul de a pune coroana maghiară reginei consort, dar arhiepiscopul de Esztergom a susținut că Elisabeta era regina domintoare și că prin urmare el ar trebui să pună coroana atât ei cât și lui Albert. În cele din urmă, arhiepiscopul, probabil mituit, a semnat un act demisionar din funcția de episcop, dar numai cu această ocazie. Încoronarea cuplul a avut loc la biserica Székesfehérvár la 1 ianuarie 1438.^[17]

În martie 1438, Dieta Imperială l-a ales pe Albert ca succesor al lui Sigismund la tronul Germaniei. În ciuda încercărilor husiților de a-l pune pe tron pe Cazimir al Poloniei, alegerile din Boemia din mai s-au sfârșit în favoarea cuplului. Albert a fost încoronat în iunie însă Elisabeta nu a călătorit la Praga pentru a lua parte la acest ritual și și-a petrecut vara următoare guvernând Ungaria.^[4]^[18]

După decesul soțului ei, ea a preluat controlul asupra Ungariei ca regent. Era însărcinată și convinsă că va avea un fiu. S-a pregătit pentru alegerea următorului monarh al Ungariei și și-a format un partid politic de adepți. Până în 1440, Elisabeta era de facto monarhul Ungariei și ordinele ei erau respectate deși încă nu fusese aleasă și confirmată de Consiliu. La 1 ianuarie 1440 Consiliul maghiar s-a adunat pentru a alege un monarh. Din cauza amenințărilor din Imperiul Otoman, decizia a fost că Elisabeta nu putea fi aleasă ca monarh, fiind nevoie de un lider militar. Au fost sugestii că Elisabeta ar trebui să se căsătorească cu cel care urma să fie ales monarh. În cele din urmă, Vladislav al Poloniei a fost ales rege al Ungariei.

Oficial, Elisabeta a acceptat decizia, însă la scurtă vreme a părăsit Buda împreună cu susținătorii ei. La 15 mai, ea și-a încoronat fiul ca rege al Ungariei la Székesfehérvár cu Sfânt Coroană furată de Helene Kottannerin de la Castelul din Visegrád. La 17 iulie Vladislav al Poloniei a fost încoronat rege al Ungariei la Székesfehérvár însă fără Sfânta Coroană.

Elisabeta a atacat Buda cu o armată condusă de Jan Jiskra însă a fost înfrântă. Ea și-a lăsat copii în grija împăratului Frederic al III-lea și a finanțat un război civil în Austria. În 1442 au avut loc negocieri conduse de cardinalul Cesarini în Győr. Elisabeta și Vladislav s-au întâlnit și au schimbat daruri. Vladislav i-a dăruit Elisabetei o blană. La scurtă vreme, Elisabeta a murit la vârsta de 33 de ani. Zvonurile au spus că a fost otrăvită.

Singurul ei fiu, Ladislau Postumul, a murit fără moștenitori.

Date personale
Elisabeta de Luxemburg

Născută	7 octombrie 1409 Visegrád, Ungaria
Decedată	19 decembrie 1442 (33 de ani) Győr, Ungaria
Înmormântată	Biserica Székesfehérvár, Ungaria
Părinți	Sigismund de Luxemburg Barbara of Cilli[*]
Frați și surori	N. of Luxemburg, Prince of Hungary[*]
Căsătorită cu	Albert al II-lea al Germaniei
Copii	Anne, Ducesă de Luxemburg Elisabeta, regină a Poloniei Ladislaus Postumul
Cetățenie	Germania Ungaria
Religie	creștinism
Ocupație	politiciană regină[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Luxemburg
Regină consort a Ungariei
Domnie	1437–1439
Încoronare	1 ianuarie 1438, Székesfehérvár
Regină consort a Germaniei
Domnie	1438–1439
Regină consort a Boemiei
Domnie	1438–1439
Încoronare	29 iunie 1438, Praga

· 1637: Cristina de Lorena sau Chretienne de Lorraine (16 august 1565 – 19 decembrie 1637) a fost membră a Casei de Lorena și Mare Ducesă de Toscana prin căsătorie. A fost regentă împreună cu nora sa în timpul minoratului nepotului ei începând cu anul 1621.
Născută Christine de Lorraine la Nancy, Franța, ea a fost fiica lui Carol al III-lea, Duce de Lorena și a soției acestuia, Claude de Valois. A fost nepoata Ecaterinei de Medici. A fost numită după bunica paternă, Cristina a Danemarcei.
În 1587 Francesco I de' Medici, Mare Duce de Toscana a murit fără moștenitori masculini legitimi; fratele lui, Ferdinando, s-a declarat imediat al treilea Mare Duce de Toscana. Căutând o căsătorie care să-i prezerve independența politică, Ferdinando a ales o verișoară îndepărtată, Cristina de Lorena, nepoata favorită a Ecaterinei de Medici, regină a Franței. Ecaterina a influențat această căsătorie, de a realia familia Medici cu Franța, nu cu Spania.

Date personale
Cristina de Lorena

Născută	16 august 1565 Palatul ducal Nancy, Lorena
Decedată	19 decembrie 1637 (72 de ani) Palazzo Pitti, Florența, Toscana
Înmormântată	Basilica San Lorenzo, Florența
Părinți	Carol al III-lea, Duce de Lorena^[1] Claude de Valois^[2]
Frați și surori	Francis II, Duke of Lorraine[]^[2] Charles of Lorraine[]^[2] Henric al II-lea^[2] Catherine of Lorraine[]^[2] Elisabeth of Lorraine[]^[2] Antonia of Lorraine[*]^[2]
Căsătorită cu	Ferdinand I, Mare Duce de Toscana
Copii	Cosimo al II-lea, Mare Duce de Toscana Maria Madalena Ecaterina, Ducesă de Mantua Carlo, Episcop de Ostia Claudia, Arhiducesă de Austria
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Lorena (prin naștere) Casa de Medici (prin mariaj)
Mare Ducesă consort de Toscana
Domnie	3 mai 1589 – 17 februarie 1609

* 1737: Iacob Ludovic Sobieski (Jakub Ludwik Henryk Sobieski; 2 noiembrie1667 – 19 decembrie 1737) a fost fiul regelui Ioan al III-lea Sobieski al Poloniei și a soției acestuia, Maria Cazimira de Arguien.

Iacob Ludovic Sobieski s-a născut la 2 noiembrie 1667 la Paris, Franța. În 1683, tânărul prinț în vârstă de 16 ani a luptat alături de tatăl său la Viena în bătălia împotriva Imperiului Otoman.

La 25 martie 1691, Iacob Ludovic s-a căsătorit cu Hedwig Elisabeth de Neuburg (1673-1722), fiica cea mică a lui Philip Wilhelm, Elector Palatin. Copii lor au fost:

Maria Leopoldina (30 aprilie 1693 - 12 iulie 1695)
Maria Casimira (20 ianuarie 1695 - 18 mai 1723) - a devenit călugăriță. Tatăl ei a încercat s-o căsătorească cu Carol al XII-lea al Suediei.
Maria Carolina (15 noiembrie 1697 - 8 mai 1740) căsătorită prima dată cu Frederic Maurice de la Tour d'Auvergne și a doua oară cu Charles Godefroy de La Tour d'Auvergne (1706-1771).
Jan Sobieski (1699 - 1699)
Maria Clementina (18 iulie 1702 - 24 ianuarie 1735),căsătorită cu Prințul James "Pretendentul Bătrân" (1688-1766), fiu al regelui Iacob al II-lea al Angliei (1633-1701)
Maria Magdalena (3 august 1704 - 3 august 1704)

Date personale
Iacob Ludovic Sobieski

Nume la naștere	Jakub Ludwik Henryk Sobieski
Născut	2 noiembrie 1667 Paris
Decedat	19 decembrie 1737 (70 de ani) Zhovkva
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Accident vascular cerebral)
Părinți	Ioan al III-lea Sobieski Marie Casimire Louise de La Grange d'Arquien[*]
Frați și surori	Theresa Kunegunda Sobieska Maria Teresa Sobieska[] Konstanty Władysław Sobieski[] Aleksander Benedykt Sobieski[] Teresa Teofila Sobieska[] Adelajda Ludwika Sobieska[] Jan Sobieski[]
Căsătorit cu	Hedwig Elisabeth de Neuburg
Copii	Maria Leopoldina Sobieska Maria Cazimira Sobieska Maria Karolina Sobieska Jan Sobieski Maria Clementina Sobieska Maria Magdalena Sobieska
Cetățenie	Franța Uniunea Polono-Lituaniană
Religie	catolicism
Ocupație	om politic
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Sobieski family[*]
Prinț al Sfântului Imperiu Roman[*]

· 1741 - A încetat din viaţă Vitus Bering, navigator şi explorator danez aflat în serviciul Rusiei; a traversat marea şi strâmtoarea care îi poartă numele (Bering), ajungând până la ţărmurile de nord-vest ale peninsulei Alaska, fiind considerat descoperitorul acesteia (n. 1681)

· 1751: Louise a Marii Britanii (7 decembrie 1724 – 19 decembrie 1751) a fost cel mai mic copil al regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Carolina de Ansbach și regină a Danemarcei și Norvegiei prin căsătoria cu Frederic al V-lea al Danemarcei.

Prințesa Louise a fost a cincea fiică și cel mai mic copil din cei opt ai lui George, Prinț de Wales și a Carolinei de Ansbach; s-a născut la 7 decembrie 1724, la Casa Leicester din Londra. A fost botezată la 22 decembrie.

La 11 iunie 1727, când Louise avea doi ani, bunicul ei, George I, a murit, iar tatăl ei a devenit regele George al II-lea.

Portret al Louisei a Marii Britanii de Carl Gustaf Pilo

S-a căsătorit cu Prințul Frederick al Danemarcei și Norvegiei la 11 decembrie 1743 la Altona, Holstein și a devenit Prințesa Frederick a danemarcei și Norvegiei. Cuplul a avut cinci copii, dintre care unul nu a ajuns la maturitate. Deși căsătoria a fost aranjată, cuplul s-a înțeles bine. Frederick s-a simțit confortabil cu ea iar Louise a pretins că nu observă adulterul.

Când soțul ei a urcat pe tron, la 6 august 1746, ca Frederick al V-lea, ea a devenit regină a Danemarcei și Norvegiei.

Regina Louise a fost foarte populară în Danemarca; se estimează că popularitatea ei a întrecut popularitatea soțului ei. Interesată de muzică, dans și teatru, ea a dat curții regale un ritm mai plăcut spre deosebire de strictețea religioasă impusă de socrii ei. În 1747, ea a aranjat ca opera italiană a companiei Pietro Mingotti să cânte pe scena teatrului curții regale iar în 1748 francezul Du Londel Troupe a fost invitat pentru performanțele sale dramatice. A fost foarte apreciată pentru eforturile ei de a vorbi limba daneza într-un timp în care la curtea daneză se vorbea în principal în germană. A fost descrisă ca fiind bine educată și o bună interlocutoare, fără a fi frumoasă însă foarte demnă. A murit în urma unor complicații după un avort spontan.

Copii:

Prințul Christian (7 iulie 1745 - 3 iunie 1747)
Prințesa Sofia Magdalena (3 iulie 1746 - 21 august 1813); s-a căsătorit în 1766 cu Gustav al III-lea, rege al Suediei; au avut copii
Prințesa Wilhelmina Caroline (10 iulie 1747 - 19 ianuarie 1820); s-a căsătorit în 1763 cu Wilhelm I, Elector de Hesse; au avut copii
Prințul Christian (29 ianuarie 1749 - 13 martie 1808); a devenit regele Christian al VII-lea al Danemarcei; s-a căsătorit cu Caroline Matilda de Wales; au avut copii
Prințesa Louise (30 ianuarie 1750 - 12 ianuarie 1831); s-a căsătorit în 1766 cu Charles de Hesse-Kassel; au avut copii

Date personale
Louise a Marii Britanii

Născută	7 decembrie 1724 Casa Leicester, Londra
Decedată	19 decembrie 1751 (27 de ani) Palatul Christiansborg, Copenhaga, Danemarca
Înmormântată	Catedrala Roskilde, Danemarca
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	George al II-lea al Marii Britanii Carolina de Ansbach
Frați și surori	Prințesa Mary a Marii Britanii Prințesa Amelia a Marii Britanii Anne, Prințesă Regală și Prințesă de Orania Prințesa Caroline a Marii Britanii Frederick, Prinț de Wales Prințul George William al Marii Britanii Prințul William, Duce de Cumberland Johann Ludwig, Reichsgraf von Wallmoden-Gimborn[*]
Căsătorită cu	Frederic al V-lea al Danemarcei
Copii	Sofia Magdalena, regină a Suediei Prințesa Wilhelmina Caroline a Danemarcei și Norvegiei Christian al VII-lea al Danemarcei Louise, Prințesă de Hesse
Cetățenie	Regatul Marii Britanii
Ocupație	consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Oldenburg Casa de Hanovra
Regină a Danemarcei și a Norvegiei
Domnie	6 august 1746 – 19 decembrie 1751

* 1812: Jean-Baptiste Bernard Viénot, cavaler de Vaublanc este un militar francez, (născut la 17 septembrie 1761 la Ouanaminthe à Saint-Domingue au Cap-Français, (Cap-Haïtien în zilele noastre), Haiti, mort la 19 decembrie 1812 la Gumbinnen, iar azi Gusev^[2], în regiunea Kaliningrad.^[3]^[4] Era fiul lui Vivant-François Viénot de Vaublanc, al doilea frate mai mic al lui Vincent-Marie Viénot de Vaublanc.

Date personale
Jean-Baptiste Bernard Viénot de Vaublanc
Jean-Baptiste Bernard Viénot de Vaublanc
Născut	17 septembrie 1761^[1] Ouanaminthe, Haiti
Decedat	19 decembrie 1812 (51 de ani) Gusev[*], Rusia
Copii	Vincent-Victor Henri Viénot de Vaublanc
Cetățenie	Franța
Ocupație	personal militar[*]
Activitate
Gradul	general de divizie
Bătălii / Războaie	Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii
Decorații și distincții
Decorații	Legiunea de Onoare în grad de cavaler[] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[]
Modifică date / text

Jean-Baptiste Bernard Viénot, cavaler de Vaublanc este un militar francez, (născut la 17 septembrie 1761 la Ouanaminthe à Saint-Domingue au Cap-Français, (Cap-Haïtien în zilele noastre), Haiti, mort la 19 decembrie 1812 la Gumbinnen, iar azi Gusev^[2], în regiunea Kaliningrad.^[3]^[4] Era fiul lui Vivant-François Viénot de Vaublanc, al doilea frate mai mic al lui Vincent-Marie Viénot de Vaublanc.

Blazonul familiei

* 1815: Benjamin Smith Barton (n. 10 februarie 1766 – d. 19 decembrie 1815) a fost un botanist, naturalist și fizician american.

· 1848: Emily Jane Brontë (n. 30 iulie 1818 - d. 19 decembrie 1848) a fost o scriitoare engleză, cunoscută mai ales pentru unicul ei roman, La răscruce de vânturi (în engleză Wuthering Heights).

Emily Jane Brontë a fost romancieră și poetă engleză, renumită pentru romanul său Wuthering Heights - clasica literaturii Engleze. Emily a fost a doua din cele trei surori Brontë: Charlotte și Anne. Ea a publicat sub pseudonimul andogin - Ellis Bell. Emily s-a născut în Thorton, lângă Bradford în Yorkshire în familia lui Patrick Brontë și Maria Branwell. Ea a fost sora mai tânără a lui Charlotte Brontë și a cincea din cei șase copii. În 1824, familia Brontë a schimbat locul de trai în Haworth, unde tatăl său a devenit vicar. În copilărie, după moartea mamei sale, cele trei surori și fratele lor - Patrick Branwell Brontë au creat pământuri imaginare pe care au inclus în istoriile ce le-au scris. Puține lucrări ale lui Emily din acea perioadă au supraviețuit, cu excepția poeziilor recitate de personaje (The Brontës' Web of Childhood, Fannie Ratchford, 1941). În 1838, Emily a început să lucreze în calitate de guvernantă la Academia Miss Patchett la școala Law Hill, lângă Halifax, plecând după aproximativ șase luni din cauza îmbolnăvirii. Mai târziu, împreună cu sora ei Charlotte, ea a frecventat o școală privată în Bruxelles întemeiată de Constantin Heger și soția lui - Claire Zoë Parent Heger. Ei încearcă să deschidă o școală, dar nu au elevi suficienți.

Această a fost descoperirea talentului poetic a lui Emily de către Charlotte, ceea ce a dus la publicarea unui set de colecții de poezii în 1846, poeziile lui Currer, Ellis, și Acton Bell. Pentru a scăpa de prejudecățile împotriva scriitorilor de gen feminin, surorile Brontë au adoptat pseudonimul androgin. În 1848 ea a publicat romanul său unic Wuthering Heights ca două volume din setul compus din trei volume (ultimul fiind Agnes Grey scris de sora ei Anne). Structura sa inovativă a nedumerit criticii într-un oarecare fel.În 1850 Charlotte a editat și a publicat Wuthering Heights ca un roman aparte, semnându-l cu numele său adevărat.

Sănătatea lui Emily, la fel ca și a surorilor sale, slăbea din ce în ce mai mult din cauza climei aspre acasă și la școală. Ea răcise în timpul înmormântării fratelui său ceea ce a dus la tuberculoză. Refuzând ajutorul medical, ea a decedat la 19 decembrie 1848 la aproximativ orele 14. Ea a fost îngropată lângă biserica Sfântului Mihail în Yorkshire de Vest.

În 1847 publică unicul ei roman "La răscruce de vânturi", tradus în limba română de Henriette Yvonne Stahl.

În colaborare cu surorile ei, Anne și Charlotte, a scris versuri, care au fost publicate în 1845 sub titlul Poems.

Date personale
Emily Brontë
Portretul lui Emily realizat de fratele ei, Branwell Brontë
Născută	30 iulie 1818^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11] Thornton[*], Anglia, Regatul Unit^[2]
Decedată	19 decembrie 1848 (30 de ani)^[12]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[13]^[10]^[11] Haworth[*], Anglia, Regatul Unit
Înmormântată	West Yorkshire
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Patrick Brontë[]^[2] Maria Branwell[]^[2]
Frați și surori	Branwell Brontë[]^[2] Charlotte Brontë^[2] Anne Brontë^[2] Elizabeth Brontë[]^[2] Maria Brontë[*]^[2]
Naționalitate	engleză
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Etnie	englezoaică
Religie	anglicanism[*]
Ocupație	scriitoare, guvernantă
Pseudonim	Elis Bell
Limbi	limba engleză^[1]

· 1851: Joseph Mallord William Turner, pictor britanic (n. 1775). A fost un pictor și gravor peisagist, reprezentant al romantismului, specializat în peisaje și scene marine. Era considerat de impresioniștii francezi drept un precursor si unul dintre principalele modele artistice.
* 1869: Ferenc Simó Kissolymossy (n. 11 aprilie 1801, Odorheiu Secuiesc - d. 19 decembrie 1869, Cluj) a fost un pictor maghiar din Transilvania.^[1]

A fost fiul unui avocat. După absolvirea gimnaziului a studiat în perioada 1818–1823, cu întreruperi, la Academia de Arte Vizuale (Akademie der bildenden Künste) din Viena, avându-i ca profesori pe Carl Gsellhofer și Karl v. Sales.^[1] A urmat un „stagiu" artistic fertil la Viena în perioada 1823-1826.^[2]

Din 1826 a lucrat la Buda (azi parte din Budapesta), realizând pentru Academia Ungară de Științe (Magyar Tudományos Akadémia (MTA)) o serie de portrete ale unor personalități marcante ale vieții literare.^[1]

Din 1831 s-a mutat la Cluj, unde și-a început activitatea didactică ca profesor la Școala Normală de Desen (1836-1866) și apoi la Liceul Romano-Catolic (1866-1869), până la moarte.^[2] I-a avut ca elevi pe Bertalan Székely și Géza Dósa (1846–1871).^[1]

Portretele sale vădesc o simplitate formală specifică clasicismului și este considerat un reprezentant de seamă a picturii din Epoca Biedermeier.^[1] Conform informațiilor documentare, Simó Ferenc era retribuit pentru un portret cu atâția florini de aurcâți erau necesari pentru a acoperi întreaga suprafață a tabloului.^[3]

La Muzeul de Artă din Cluj este expus portretul Eszterei Sombori,^[4] portret-pereche cu cel reprezentându-l pe Miklos Sombori (1832).

Eszter Sombori
(Pictură în ulei pe pânză, 1832)

· 1915: Alois Alzheimer, medic german (n. 1864). Alois Alzheimer (n. 14 iunie 1864, Marktbreit am Main) a fost un psihiatru și neuropatolog german care a descris pentru prima dată o formă de demență degenerativă, cunoscută până azi după numele său ca Boala Alzheimer.
* 1925: Prințesa Theresa de Bavaria (germană Therese Charlotte Marianne Auguste von Bayern; 12 noiembrie 1850, Munchen – 19 decembrie 1925, Lindau), a fost o prințesă bavareză, etnolog, zoolog și botanist germană.

Prințesa Therese Charlotte Marianne Augusta de Bavaria a fos singura fiică din cei patru copii ai Prințului Regent Luitpold al Bavariei și a soției acestuia, Arhiducesa Augusta de Austria, nepoata Marelui Duce Ferdinand al III-lea de Toscana. A fost educată alături de frații ei Arnulf și Ludwig.

De copil Theresa a arătat o abilitate extraordinară pentru limbi străine, precum și un interes deosebit pentru plante. În 1864, când Theresa avea 13 ani, tragedia a lovit familia când mama ei a murit. În același an, vărul ei, în vârstă de 18 ani, Ludwig, a devenit regele Ludwig al II-lea al Bavariei. Mai târziu, Theresa se va îndrăgosti de fratele mai mic al regelui, Otto, care mai târziu va domni sub numele de Otto I al Bavariei. Totuși, Otto, ca și fratele lui, va fi considerat nepotrivit din cauza unei boli psihice. În ciuda faptului că dragostea lor a fost reciprocă, boala mintalp a lui Otto precum și întreaga situație a tatălui ei servind ca prinț regent a însemnat că cei doi nu vor putea fi împreună.

Planșă realizată de Prințesa Therese

Theresa nu s-a căsătorit niciodată, rămânând o celibatară toată viața ei. Ea a fost considerată o femeie încrezătoare, independentă și una cu pasiuni neobișnuite. A fost o reprezentată de seamă a femeilor din acele timpuri. Interesele sale în geologie, botanică, antropologie, zoologie au necesitat profesori particulari, femeile nefiind considerate apte să studieze la universități. Femeilor li s-a permis accesul în universităță în 1903, când tatăl Theresei a legalizat acest lucru.

La vârsta de 21 de ani ea a început un tur al Europei și al Africii de Nord. A învățat să citească și să scrie în 12 limbi. De obicei a călătorit cu un grup de oameni care au servit-o, inclusiv o doamnă de onoare. De-a lungul vieții sale Theresa a făcut numeroase călătorii în alte țări, unde a colectat specimene din flora și fauna locală. Ea a scris o serie de cărți despre aceste excursii în care ea a descris istoria naturala a locurilor pe care le-a vizitat. Lucrările ei timpurii au fost publicate sub pseudonimul "Th. v. Bayer".

În 1892 Theresa a devenit prima femeie membru de onoare a Academiei Bavareze de Științe și Umanistică. În același an, a devenit membru de onoare al Societății de Geografie Munchen. În 1897 a devenit prima femeie care a primit un doctorat onorific de la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen. De asemenea, a fost membru corespondent al Societății entomologica din Berlin.

Date personale
Prințesa Theresa
Theresa fotografiată în cca. 1875.
Nume la naștere	germană Therese Charlotte Marianne Auguste
Născută	12 noiembrie 1850 München
Decedată	19 decembrie 1925 (75 de ani) Lindau
Înmormântată	Theatine Church[*]
Părinți	Luitpold, Prinț Regent al Bavariei Arhiducesa Augusta de Austria
Frați și surori	Prințul Leopold al Bavariei Ludwig al III-lea al Bavariei Prince Arnulf of Bavaria[*]
Cetățenie	Germania
Ocupație	botanist[] zoologă[]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach

· 1946: A murit Paul Langevin, fizician şi inventator francez. În 1918 a creat un emitator de unde ultrasonore, cu ajutorul caruia au fost stabilite legile de propagare a ultrasunetului; (n. 1872).

· 1953: Robert Andrews Millikan (22 martie 1868 – 19 decembrie 1953) a fost un fizician american, specialist în fizica experimentală, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1923 pentru măsurarea sarcinii electronului și pentru lucrările în domeniul efectului fotoelectric. A studiat și razele cosmice.
* 1967: Gheorghe Banea (n. 14 februarie 1891, Măcin, județul Tulcea - d. 19 decembrie 1967, București) a fost un profesor, prozator și romancier român, participant la Campania din Balcani din Primul Război Mondial și decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Gheorghe Banea s-a născut la Măcin, în 1891. Bunicul său dinspre tată, mocan stabilit în Dobrogea, fusese un om înstărit, „cu o casă mare cu două caturi pe malul locului”.^[1] Bunicul dinspre mamă al lui Banea era originar din raiaua Brăilei și se stabilise în Dobrogea înainte de Războiul de Independență, iar ambele bunici aveau origine dobrogeană.

Părinții săi se numeau Anița și Sandu Banea. În romanul Vin apele!, Banea îi descrie ca pe o mamă „grijulie” și pe un tată „analfabet”, dar care „se ducea [...] cu ceașmaua la pește”, pentru a pune familiei mâncare pe masă.^[1]

Copilul Gheorghe Banea a crescut într-o casă părintească „mare și înaltă”, așezată la „poalele coastei, pe strada principală, pe care se iveau din când în când ceva bolovani și pietriș, rămășițe dintr-un străvechi caldarâm”, casă situată între mahalaua bulgărească și cea românească a târgului Măcin.^[1]

Viitorul scriitor studiat mai întâi la școala primară din Măcin, de unde a păstrat amintiri foarte frumoase despre profesorul Cristescu, despre care susține în romanul Vin apele! că era cunoscut și prețuit de însuși Spiru Haret, Ministrul Școalelor din acea perioadă.^[1] Banea a absolvit Școala Primară din Măcin în 1904, iar apoi a urmat ca bursier cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, unde l-a avut printre colegi pe viitorul istoric și critic literar Perpessicius.^[2] În anul 1912, după bacalaureat, Bunea s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, dar a fost nevoit să-și întrerupă cursurile după izbucnirea Primului Război Mondial, fiind mobilizat pe 15 august 1916.

După mobilizare, Gheorghe Banea a participat la campania de pe frontul dobrogean, fiind repartizat în calitate de comandant de pluton.^[3] Pe 30 august 1916, în timpul luptelor din jurul localității Parachioi, un glonț l-a rănit grav la cap^[3] și și-a pierdut cunoștința. Considerat mort, a fost abandonat pe câmpul de luptă de camarazii săi și ignorat de o primă patrulă germană care a trecut prin zonă. O a doua patrulă însă, vrând se se asigure că nu mai este nimeni în viață, l-a mai împușcat pe militar la cap și în umăr.^[3]

Într-un târziu, rănitul a fost descoperit de un regiment sârb de artilerie și transportat la cel mai apropiat spital de campanie, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale. A fost apoi transferat luni de-a rândul între diferite spitale din Bulgaria, la Silistra, Alfatar și Haskovo. A fost apoi eliberat din captivitate și repatriat în România în cadrul unui schimb de invalizi, iar pe data de 5 august 1918, constatându-i-se gradul de invaliditate, Banea a fost demobilizat.^[3]

La sosirea în România s-a lovit însă de faptul că nu avea nici un fel de acte și între timp fusese declarat căzut în luptă, numele său fiind trecut pe lista nr. 52 a morților publicată în Monitorul Oficial din 10 octombrie 1916 și în ziarul Dimineața.^[4]^[5] Banea a fost nevoit astfel să călătorească în tren până la Cetatea Albă, unde era încartiruit fostul său regiment, pentru fi recunoscut oficial și a obține anularea actului de deces.^[6] Pentru participarea sa la luptele din teatrul de operațiuni din Dobrogea, care l-au condus la invaliditate și prizonierat, Gheorghe Banea a fost în final decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler și cu „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” cu baretele Dobrogei.

După întoarcerea în țară Gheorghe Banea a fost nevoit să facă mari eforturi pentru a i se recunoaște gradul de invaliditate și a i se aloca o pensie corespunzătoare situației lui medicale. A trebuit să călătorească din oraș în oraș în căutarea comisiei medicale pentru clasare și i s-au cerut diverse acte care l-au pus în situația de a se deplasa în alte orașe pentru a le procura. Pentru a obține un astfel de document, foaia de observații clinice, a fost internat la spitalul de psihiatrie de la Socola^[8], într-o „celulă pentru nebuni”^[9]. În final a fost diagnosticat cu cu paraplegie și declarat mare mutilat de război.^[7] După unele surse, acest lucru s-a întâmplat doar pentru că una din petițiile scrise de fostul militar a fost citită de Regele Ferdinand I.^[10]

În martie 1919, în ciuda invalidității, Banea și-a desăvârșit studiile și a obținut licența în litere, specialitatea limba română și filologie romanică.^[3]^[7]^[11] A activat apoi timp de 33 de ani ca profesor la Seminarul din Buzău, Liceul Militar „Mănăstirea Dealu” din Târgoviște, la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, Seminarul Monahal Cernica din București, apoi la Liceul „Mihai Eminescu” și la Gimnaziul „Petru Rareș” din București. S-a pensionat în anul 1952.

În 1937 a publicat în „Revista Fundațiilor Regale” (1937, nr. 7, pp. 18-43) un prim fragment al viitoarei cărți Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital^[12], iar întregul volum a apărut în anul 1938, în ediția Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, având 312 pagini^[13] și costând 70 de lei. Cartea a fost bine receptată de public și de critică. Perpessicius a caracterizat-o drept un document autentic „de o sanctificată umanitate”^[14], iar Mihail Sadoveanu, în raportul înaintat Academiei Române prin care recomanda acordarea premiului „I. Heliade Rădulescu”, a specificat faptul că opera se distinge prin sinceritatea emoționantă și susținută a povestirii^[15].

Într-o retrospectivă a anului 1938, redacția Revistei Fundațiilor Regale a caracterizat apariția drept „o carte de război, poate nemeșteșugită, dar de puternic ecou moral”.^[16] În același an, Ovidiu Papadima a apreciat că lucrarea va rămâne ca una dintre cele mai reprezentative ale literaturii române din preajma Primului Război Mondial.^[17]

Despre o altă carte a lui Banea, Mușchetarii în Balcani, Perpessicius scria că: „Mușchetarii din Balcani a domnului Gheorghe Banea apare din aceeași matcă generatoare și continuă într-un mod deosebit de strălucit toate calitățile de substanță și expresie ale întâilor dumisale cărți: Zile de lazaret și Vin apele”

A publicat:

Romane

Zile de lazaret. Jurnal de captivitate și spital (București, 1938)
Vin apele! (București, 1940)
Mușchetarii în Balcani. Vin apele! (ediție postumă, îngrijită și prefațată de Aurel Sasu, București, 1982)

Proză scurtă

Oreia (Jurnalul actorului Alexandru Miereanu (publicată în volumul Mușchetarii în Balcani. Vin apele!, București, 1982)

Alte lucrări

Dicționar român-italian (București, 1922)

· 1968: Tiberiu Brediceanu, compozitor și folclorist (n. 1877)

* 1968: Tiberiu Brediceanu (n. 2 aprilie 1877, Lugoj - d. 19 decembrie 1968, București) a fost un compozitor, folclorist român, și jurist, fratele lui Caius Brediceanu, fiul lui Coriolan Brediceanu și tatăl lui Mihai Brediceanu. A participat și în calitate de deputat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918

· 1970: A murit tunarul basarabean, Eremei Lachi, cel mai longeviv participant la rascoala armata de pe cuirasatul rus “Potiomkin” din 1905.
* 1977: Jacques Tourneur (12 decembrie 1904 - 19 decembrie 1977) a fost un regizor de film francezo-american. A regizat filme precum Cat People, I walked with a Zombie, The Leopard Man și Night of the Demon.
* 1978: Florica Bagdasar (n. 24 ianuarie 1901, Monastir, Imperiul Otoman – d. 19 decembrie 1978, București) a fost medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă și a fost prima femeie ministru din România, laMinisterul Sănătății, în perioada 1946–1948.
Florica Bagdasar s-a născut la Bitolia/Monastir în Macedonia. Provenea dintr-o familie macedoromână: tatăl ei a fost Sterie Ciumetti, inginer de poduri și șosele și profesor de liceu de matematică, iar mama, Anastasia Papahagi Ciumetti, era soră cu Pericle Papahagi^[1]^[2]^[3] A început liceul la pensionul Pompilian, dar din cauza Primului Război Mondial și a refugiului, a continuat liceul în Moldova, la Roman, absolvind liceul „Roman Vodă” (secția modernă) în 1920. S-a înscris apoi la Facultatea de Medicină din București pe care a absolvit-o în 1925. După stagiile de medic extern și intern la Așezămintele Brâncovenești a obținut diploma de doctor în medicină și chirurgie și dreptul de liberă practică. În 1927 s-a căsătorit cu dr. Dumitru Bagdasar cu care a avut o căsnicie model. Proaspăt căsătoriți, soții Bagdasar au plecat în Statele Unite, la Boston, la specializare profesională; Florica pentru a urma cursuri de sănătate publică la Harvard, Dumitru pentru a-și însuși noile tehnici de neurochirurgie la clinica dr. Harvey Cushing, pionierul neurochirurgiei moderne^[1]^[4] La Boston Florica Bagdasar a primit bursa Rockefeller. Întorși în țară în 1929, după un stagiu de câțiva ani la Jimbolia și la Cernăuți (Spitalul de Boli Nervoase), soții Bagdasar au ajuns la București unde s-au stabilit definitiv și au rămas până la sfârșitul vieții. În 1935 dr. D. Bagdasar a obținut, prin concurs, deschiderea primei clinici de neurochirurgie la București. După întoarcerea de la Boston în 1929, până în 1935, tehnologia modernă neexistând, el a operat pe creier în condiții primitive, improvizate: singura persoană care i-a fost constant alături, secondându-l în sala de operație și încurajându-l până când și-a creat propria echipă de neurochirurgie, a fost soția sa

După ce a trecut prin toată filiera de examene și concursuri, Florica Bagdasar a fost definitivată ca medic primar de psihiatrie, specialitatea igienă mintală. S-a dedicat asistenței neuropsihiatrice și educaționale a copilului. Florica Bagdasar și colaboratoarea sa, Florica Nicolescu (Stafiescu), au elaborat și experimentat cu succes la diverse școli primare propriul abecedar („Carte pentru toți copiii”) și propriul manual de aritmetică, bazate pe ideea globală de grupare și pe scrisul vertical simplificat^[8] Aceste materiale didactice aveau scopul de a-i atrage pe copii și de a-i face să învețe cu plăcere, într-un mod mai degrabă ludic. În 1946 s-a înființat Centrul de Igienă Mintală din București, de pe Str. Vasile Lascăr Nr. 14, unde s-au tratat copiii cu deficiențe mintale și tulburări de comportament. Acest centru a fost conceput de Florica Bagdasar după cele mai moderne precepte științifice inspirate din SUA. În calitate de director al acestei instituții, Florica Bagdasar a recrutat și organizat o echipă exemplară de experți, psihologi, pedagogi, logopezi și kinoterapeuți, care să trateze problemele copiilor. Florica Bagdasar a funcționat ca director al Centrului de Igienă Mintală până în ianuarie 1953^[2]^[4]

Tot în 1946, după decesul soțului său, care era în acea epocă ministrul Sănătății în guvernul Petru Groza, Florica Bagdasar este numită Ministrul Sănătății, succesoarea soțului ei. Ocupă această poziție de la 26 septembrie 1946 până la 28 august 1948.^[4]^[9]

Devine astfel prima femeie care deține un cabinet ministerial într-un guvern al României. În anii imediat după război, soții Bagdasar, miniștrii sănătății, s-au înfruntat cu crize grave, care se cereau urgent rezolvate: rețele sanitare decimate de război, lipsuri, sărăcie, foamete cumplită — în special în Moldova unde seceta și iarna aprigă făcuseră ravagii — și care la rândul lor au contribuit la devastatoarele epidemii de tifos exantematic în Moldova și de malarie în Dobrogea^[10]^[11] Dr. Paul Cortez, cunoscutul psihiatru, și epidemiologul Mihai Ciucă au lucrat direct cu ministrul Sănătății — Florica Bagdasar — în campaniile de combatere ale acestor epidemii.^[7]^[12]

În 1949 Florica Bagdasar a fost numită conferențiar universitar la Institutul Medico-Farmaceutic (IMF București), unde în cadrul Facultății de Pediatrie, a introdus specialitatea de neuropsihiatrie infantilă (Psihologia copilului normal și patologic)^[4] Devine promotor al neuropsihiatriei infantile atât pe plan teoretic cât și pe plan practic, creând valoroase cadre de specialitate^[4]^[13]^[14]^[15]

În octombrie 1957 a fost numită vicepreședintă a organizației Crucea Roșie din România. A deținut această funcție timp de câțiva ani.

Florica Bagdasar a pășit pe urmele soțului ei, Dumitru Bagdasar, care avea o poziție de stânga încă din tinerețe. Astfel, după 23 august 1944, Florica Bagdasar a devenit membră a Partidului Comunist Român. În 1944-1948 a activat în diferite organizații de masă cu sarcini de răspundere date de partid. A activat în Apărarea Patriotică, Uniunea Patrioților, și în Uniunea Femeilor Democrate din Romania (UFDR). În perioada 1946-1951 a fost deputată a județului Tulcea în Marea Adunare Națională. În august-septembrie 1946 a făcut parte (singura femeie) din delegația oficială a României la Conferința de Pace de la Paris. De la Paris a plecat în misiune oficială la Stockholm cu scopul de a solicita ajutorul suedezilor (alimente, medicamente) pentru țara devastată de război. După întoarcerea în țară, la 26 septembrie 1946, a fost numită Ministrul Sănătății și a deținut această funcție până la 28 august 1948.^[4]^[7]^[9]

În 1948 a fost decorată cu Ordinul Steaua Republicii Populare Române.

Faptul că în 1949 a fost numită conferențiar universitar la Institutul Medico-Farmaceutic din București, iar în octombrie 1957 vicepreședintă a organizației Crucea Roșie din România ar putea sugera că Florica Bagdasar a avut o carieră de neîntreruptă ascensiune, însă între anii 1953–1956 a fost în dizgrație, la un pas de lichidare.

Campania contra Floricăi Bagdasar a început in august 1948, când, fiind în inspecție în Dobrogea în cadrul campaniei antimalarie, Florica Bagdasar a fost eliberată din funcția de Ministru al Sănătății fără vreo explicație prealabilă.^[2]. Au urmat ani de zvonuri contradictorii, de intimidare, apariția agenților provocatori. În 1951, colaboratoarea ei cea mai apropiată la Centrul de Igienă Mintală, Florica Nicolescu, a fost arestată, fără mandat de arestare, ca după doi ani de închisoare să fie eliberată, fără sentință de judecată, fără proces, fără a afla care erau acuzațiile care i se aduceau^[16]^[8] Campania contra Dr. Florica Bagdasar a culminat pe 18 ianuarie 1953, cu un articol de fond din ziarul Scînteia intitulat „Pentru lichidarea deformărilor antiștiințifice în domeniul pedagogiei”^[17] Imediat după apariția articolului, Centrul de Igienă Mintală a fost vizitat de o delegație oficială și, în ciuda aprecierii elogioase date de prof. dr. Vlad Voiculescu, Florica Bagdasar a fost „eliberată” din funcția de director și nevoită să predea pe loc dosarele și cheile Institutului. Șocul a fost atât de mare încât s-a îmbolnăvit grav, a fost internată multă vreme în spital (Filaret), a avut nevoie de o operație grea de plămâni, după care însă, în mod miraculos, a început recuperarea. Între timp, articolul din Scânteia a fost „prelucrat” în sesiuni speciale la toate școlile și spitalele din țară, după cum decretase Partidul. Fulminantul articol din Scânteia o acuza pe Florica Bagdasar de „cosmopolitism”, de ploconire slugarnică în fața putredei ideologii burgheze, de pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente obscurantiste de tip Freud etc. A fost anchetată în repetate rânduri. A rămas fără nici un venit, fiindcă pensia după soțul ei de la Academie a fost de asemenea tăiată, iar „Spațiul locativ” a obligat-o să împartă apartamentul unde locuia cu fiica ei, cu o altă familie cu doi copii. Ostracizarea a fost completă: a fost o perioada de înverșunată dizgrație politică, de persecuție, de lipsuri materiale, de boală. Ironia soartei a făcut probabil ca boala ei atât de gravă s-o salveze de la o soartă și mai cumplită, aceia a unui „proces de demascare” în sensul așa-ziselor devieri.^[1]^[2]^[5]^[7]^[3]

La sfârșitul anului 1956, valul de teroare stalinistă trecuse peste Florica Bagdasar și au început demersuri de „reabilitare” (concomitent cu programul de „destalinizare” inițiat de Hrușciov în URSS)^[1]^[3]. I s-a propus să reintre în partid, dar a refuzat. În schimb, în octombrie 1957 a fost numită vicepreședintă a Crucii Roșii din România, poziție în care a funcționat câțiva ani. De asemenea, i s-a dat permisiunea de a călători și a avut posibilitatea să-și revadă fiica de mai multe ori în străinătate. A continuat să trăiască în România până la sfârșitul vieții în 1978, fiind o prezență „cvasi-singulară” după aprecierea lui Valeriu Negru: „din punct de vedere politic a fost tolerată, dar nu agreată”.^[5]

Sfârșitul dramatic al Floricăi Bagdasar a fost descris de scriitorul american Saul Bellow în romanul său Iarna Decanului^[18]. Saul Bellow și-a însoțit soția, Alexandra Bellow (fostă Alexandra Ionescu Tulcea), în România când mama acesteia, Florica Bagdasar, era grav bolnavă, pe moarte. Florica Bagdasar este unul din personajele romanului.

Date personale
Florica Bagdasar

Nume la naștere	Florica Ciumetti
Născută	24 ianuarie 1901 Monastir, Imperiul Otoman
Decedată	19 decembrie 1978 (77 de ani) București, Republica Socialistă România
Părinți	Sterie și Anastasia (n. Papahagi)
Căsătorită cu	Dumitru Bagdasar
Copii	Alexandra (en)
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	medic
Ministrul Sănătății
În funcție 1946 – 1948
Vicepreședinte al Crucii Roșii
În funcție 1957 – 1961

Premii	Ordinul Steaua Republicii Populare Române
Partid politic	Partidul Comunist din România
Alma mater	Facultatea de Medicină din București
Cunoscută pentru	Prima femeie ministru din România
Profesie	medic, politician
Modifică date / text

* 1982: Vasile D. Nicolescu (n. 8 septembrie 1919, Glodeanu-Cârlig, județul Buzău - d. 19 decembrie 1982, Piatra Neamț, județul Neamț) a fost un folclorist muzical și profesor român.

S-a născut la data de 8 septembrie 1919 în comuna Glodeanu-Cârlig, județul Buzău. Studiază la seminarul teologic din Buzău.

Între 1945-1950 studiază la Conservatorul din București cu profesorii Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), I. Dumitrescu și Dimitrie Cuclin (armonie), L. Klepper (contrapunct), T. Ciortea (forme muzicale), Z. Vancea (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru și Emilia Comișel (folclor muzical), Fl. Eftimescu (pian), D. Cutavas (psaltichie), Paraschiv Angelescu (imnologie), V. Popovici (cânt gregorian).

Între 1945-1948, în paralel cu studiile muzicale, urmează și Facultatea de Teologie.

Între 1949-1967 este cercetător științific în cadrul Institutului de Folclor din București.

Desfășoară și o fructoasă activitate didactică, funcționând ca profesor de muzică în București, la școlile nr. 4 și nr. 16 (1950-1952), liceul de muzică nr. 1 (1955-1959), liceul de muzică „George Enescu” (1955-1962), școala postliceală de bibliotecari și activiști culturali (1955-1958), liceul de poligrafie și tehnică cinematografică (1964-1975).

Între 1962-1966 este lector universitar la catedrele de folclor, istoria muzicii românești, cor și dirijat, teorie-solfegiu la Institutul pedagogic de trei ani din București.

Între 1967-1971 este cercetător științific principal la Institutul de științe pedagogice din București.

În 1971 devine lector titular, inspector metodist la Institutul central de perfecționare a personalului didactic din București.

A fost colaborator la „Demos” (Berlin), „Gazeta literară”, „Revista de folclor”, „Revista de pedagogie”, „Steagul Roșu” ș.a.

Moare la data de 19 decembrie 1982 la Piatra Neamț, la vârsta de 63 de ani.

Cărți

Manuscrisul Ucenescu. Cînturi, București, Editura Muzicală, 1979, 370 pag.

Culegeri de folclor

200 Cîntece și doine, prefață de Al. Amzulescu, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955 (în colaborare cu Gheorghe Ciobanu)
ediția a II-a, București, Editura Muzicală, 1962, 193 p.
Cîntece și jocuri populare din Moldova, București, Editura Muzicală, 1963, 192 p. (în colaborare cu Constantin Gh. Prichici)
Cîntece și strigături populare noi, București, Editura Muzicală, 1963, 192 p. (în colaborare cu Eugenia Cernea, Monica Brătulescu, Nicolae Rădulescu)

Articole

„Naiul - contribuție la cunoașterea instrumentelor populare” în Muzica, nr. 6, supliment
„Pe marginea primei culegeri de cîntece noi din Dobrogea” în Revista de folclor, tomul 4, nr. 3-4, 1959
„Din viața unor vechi cîntece muncitorești-revoluționare” în Revista de folclor, tomul 6, nr. 1-2, 1962
„Din materialele premiate la concursul de cîntece muncitorești revoluționare” în Revista de folclor, tomul 7, nr. 1-2, 1962

* 1989: Alexandru Mitru (n. 6 noiembrie 1914, Craiova - d. 19 decembrie 1989, București) a fost un prozator român, autor de literatură pentru copii și tineret. A debutat în 1932 cu nuvela Păpușa (refăcută ulterior sub denumirea Joc).

Printre scrierile sale se numără Legendele Olimpului și volumul de povești Căciula fermecată.

Legendele Olimpului [Zeii ( vol.1) și Eroii ( vol.2)], este un ciclu de povestiri inspirate din miturile grecilor, au jucat un rol însemnat în apropierea publicului tânăr din România de bazele gândirii și de istoria mitică a Greciei Antice. Lucrarea poate fi pusă în corespondență cu Legendele și miturile Greciei Antice, elaborată de către autorul rus N.A. Kun. Cartea Legendele Olimpului este structurată în două volume: „Zeii” descrie panteonul grecesc, iar „Eroii” relatează biografiile eroilor legendari ai acestui popor.

A doua lucrare importantă este "Din marile legende ale lumii", o antologie din miturile celebre ale omenirii (Ghilgameș, Cneazul Igor, Roland, Siegfried și Crimhilda, Cidul, Guillaume d’Orange, Gudrun, Viteazul în piele de tigru, Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde, Tristan și Isolda) cum ar fi povestea lui Tristan și a Isoldei, povestea lui Rodrigo Diaz de Bivar, supranumit Cidul și nu în ultimul rând o povestire a uneia dintre cele mai cunoscute și pe larg analizate teme, epopeea viteazului Ghilgameș.

Alexandru Mitru a mai scris, printre alte titluri, volumul „Povești despre Păcală și Tăndală”, unde este pusă în evidență viața țăranului român. Cartea face parte din genul literar epic și este o operă de tip nuvelă.

· 1996 - A încetat din viaţă, la reşedinţa sa din Paris, în urma unui cancer al pancreasului, actorul italian Marcello Mastroiani. A fost unul dintre cei mai importanţi actori ai cinematografului italian ( din filmografie: "La dolce vita", "Căsătorie în stil italian") (n. 28 septembrie 1924)

· 1998: A murit Masaru Ibuka, co-fondator, impreuna cu Akio Morita, al companiei japoneze Sony (1958); (n.11 aprilie 1908).

· 1999: A decedat Desmond Llewelyn, actor american, interpretul savantului nebun – „Q” – din seria filmelor James Bond. (n.12 Septembrie 1914).

· 2000 - A încetat din viaţă Patriarhul Ierusalimului, Prea Fericitul Diodor I; născut în Grecia, la 14 august 1923, a fost numit patriarh la 16 februarie 1981.

· 2004 - A încetat din viaţă cântăreaţa de operă Renata Tebaldi, marea rivală a Mariei Callas. A intrat la Conservatorul din Parma la vîrsta de 15 ani şi a debutat în 1944, însă succesul a venit după ce a concertat cu prilejul redeschiderii celebrei La Scala din Milano, în 1946. S-a retras de pe scena muzicală în 1970, din cauza unor probleme cu corzile vocale

· 2004: A decedat marele fotbalist român Gheorghe Tătaru; (n. 1948, Turnu Severin), fost Maestru al Sportului, cunoscut în fotbal cu numele de „Tătaru 2”, dat fiind faptul ca era fratele mai mic al unui alt mare fotbalist al CCA -ului și al echipei naționale a României, pe nume Nicolae Tătaru. A jucat în cea mai mare parte a carierei sale fotbalistice la Steaua București fiind unul dintre cei mai prolifici atacanți ai echipei Steaua București din întreaga istorie a clubului, si de 3 ori golgheterul echipei. A fost selectionat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970. A fost unul dintre cei mai prolifici atacanți ai echipei Steaua București din întreaga istorie a clubului, fiind de 3 ori golgheterul echipei.

* 2011: Vasile Vatamanu (n. 24 martie 1955 – d. 19 decembrie 2011)^[3] a fost un jurnalist și politician din Republica Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990–1994),^[4] semnatar al Declarației de independență a Republicii Moldova, director general al agenției naționale de presă ”Moldova-Press” și fost ofițer de presă la Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) între anii 1996-2008.^[5] În 2009 a candidat la funcția de președinte al FMF.^[6]

Vasile Vatamanu a murit pe 19 decembrie 2011, în urma unui accident rutier produs pe 18 decembrie, în jurul orei 19.00, pe traseul Odesa-Brest, în apropiere de satul Codreanca, raionul Strășeni.^[7]^[8]

A avut titlul de maestru în sport la șah, și, totodată, avea și categoria I la box.^[1]

În memoria lui a fost organizat un turneu de șah care-i poartă numele – Turneul Internațional de șah rapid ”Memorialul Vasile Vatamanu”

Date personale
Vasile Vatamanu

Născut	24 martie 1955 Cuhureștii de Jos, raionul Florești, RSS Moldovenească, URSS^[1]
Decedat	19 decembrie 2011 (56 de ani)
Cauza decesului	accident rutier[*]
Cetățenie	Moldova
Religie	Ortodox
Ocupație	Jurnalist, politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 1990 – 1994

Premii	Ordinul Republicii (14 iunie 2013) Medalia „Meritul Civic” (1996) Ordinul de Onoare
Partid politic	Partidul Liberal^[2] Frontul Popular din Moldova

* 2012: Amnon Lipkin-Shahak sau Șahak (în ebraică אמנון ליפקין-שחק‎) (n. 18 martie 1944, Tel Aviv - 19 decembrie 2012, Ierusalim) a fost un generalde armată și om politic israelian. A îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Israeliene în perioada 1995-1998.

În perioada 1983-1986, generalul Amnon Lipkin-Șahak (Shahak) a fost comandant al Armatei de Centru a Israelului, apoi între anii 1986-1991 a fost comandantul Serviciului de Informații Militare (AMAN).

A fost deputat în Knesset din partea Partidului de centru și apoi a mișcării "Israel Ahat" a fostului său comandant, devenit lider laburist, Ehud Barak. A îndeplinit și funcțiile de ministru al turismului și al transporturilor.

· 2013: A decedat popularul actor român de revistă Nae Lazarescu; (n. in Bucuresti la 30 ianuarie 194o). Debutul l-a cunoscut în 1963, moment din care a lucrat la Teatrul de Revista „Constantin Tanase”, alături de Vasile Muraru, iar cupletele interpretate de ei sunt memorabile, acesta reușind să joace vreme de aproape 50 de ani.

* 2013: Valeria Borza (n. 31 iulie 1984,^[1]^[2] Caransebeș, România^[3] – d. 19 decembrie 2013,^[4] Roubaix, Franța^[5]) a fost o jucătoare de tenis de masă română, ce activa la echipa franceză Lys-Ies-Lannoy. A decedat din cauza unei meningite bacteriene.^[6]^[7]
* 2015: George Pătrănoiu (n. 4 august 1973 – d. 19 decembrie 2015) a fost un chitarist român, membru fondator al formației de pop rock Taxi, alături de care a cântat din 1999 până în 2006. A mai făcut parte din formațiile Metrock, Schimbul 3 și Krypton.

George Pătrănoiu a avut prima chitară acustică la vârsta de nouă ani. De mic a ascultat muzică rock, o influență majoră a avut-o Roger Waters de la Pink Floyd și considerând formația Pantera ca fiind preferata lui; din scena românească a genului i-a enumerat pe Cristi Minculescu de la Iris, si trupele Celelalte Cuvinte și Phoenix.^[1]

Prima formație din care Pătrănoiu a făcut parte s-a numit Asalt, alături de care a cântat în perioada 1989–90. În 1991, a devenit membru al trupei Metrock, alături de care a lansat un singur album, A Kind of Hell (1994). Ulterior, Metrock s-a scindat, iar Pătrănoiu a cântat pentru o perioadă, în paralel, cu două trupe: Metrock și The Order. În prima jumătate a anilor 1990, Pătrănoiu a apărut pe scenele mai multor festivale de muzică rock. În 1996 a cântat cu Schimbul 3, formație cu care a lansat un album, iar în 1997 a făcut parte din Krypton, cu care a lansat albumul Am dormit prea mult (1997). În următoarea perioadă, Pătrănoiu a fondat trupa Act, alături de Costică Sandu, însă aceasta „nu a rezistat, căci nu au fost vremuri bune pentru rock”. În 1999, Pătrănoiu a fondat trupa Taxi împreună cu fostul său coleg de la Metrock, Adrian Borțun, și cu Dan Teodorescu. Alături de Taxi a lansat șase albume de studio și a activat timp de șapte ani.^[1] După plecarea din trupa Taxi, în 2006 împreună cu alți muzicieni (Ovidiu Condrea - tobe, Vlady Săteanu - bas), pune bazele trupei Raza.

Pătrănoiu a fost diagnosticat cu cancer amigdalian. A suferit două operații în urma cărora boala părea că intră în remisie, însă aceasta a revenit în diferite forme.^[2] Pentru ajutorarea sa, trupele Taxi și Sarmalele Reci au susținut un concert caritabil în Berăria H din București, pe 6 decembrie 2015, cu două săptămâni înainte ca acesta să decedeze.

Sărbători

· Sf. Mc. Bonifatie; Sf Aglaia; Cuv. Grichentie, episcopul Etiopiei; (calendar creștin-ortodox)

· Fer. Urban al V-lea (calendar romano-catolic)

· S Bonifaciu (calendar greco-catolic)

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

marți, 17 decembrie 2019

Romane

Proză scurtă

Alte lucrări

Cărți

Culegeri de folclor

Articole

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz