MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 26 DECEMBRIE 2019
PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA
JOI 26 DECEMBRIE 2019
PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA
ÎN A DOUA ZI DE CRĂCIUN, LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI BUCURII! CRĂCIUN FERICIT ÎMPREUNĂ CU CEI DRAGI! DOAMNE AJUTĂ!
INVITAȚIE LA OPERETĂ 26 Decembrie
Mam”zelle Nitouche - Hervee
MUZICĂ 26 Decembrie
Christmas Morning Classical Music HD
Top 50 Saxophone Love Songs Instrumental - Best Relaxing Instrumental Music
Beautiful Relaxing Music | Calm Piano Music & Guitar Music with 4K Wonderful Nature Scenery
ЛУЧШИЕ НОВЫЕ ПЕСНИ Сезона Зима 2019-2020
POEZIE 26 Decembrie
Vintilă Ivănceanu, poet
Moartea trubadurului
Iubito, ma gandesc la tine
Ca un borfas Ia ceasul unui lord! Dar se ciocnesc in carnea mea drezine Si caii au atac de cord. Vezi in oglinzi un san de-al tau Cu steagul alb infipt in el? A fost muscat de-un caine rau Si sarutat de Wilhelm Teii. Si parul galben ca un galben, Parul albastru, parul rosu -O ! parul tau si mortii tai si Amen Cand ti-ai taiat iubita mea cocosu'. Si mana ta pupata de mireni, Ciorapii tai mirositori de dama Prinsi cu lasoul ca batranii reni. Si eu intors pe partea treia, Cum se intoarce mortu-n groapa Si-si vede in pamant femeia Facand amor cu doi varbati de apa. Si eu iubito, eu sarmanul Zvarlit cu degetul la risca, Mortul cand ia in gura banul Sa treaca apele in brisca. |
Cinste speciala
Daca ne ducem in cimitir.
Mortii familiei se bucura Ca o partida de violonisti trecuta in opozitie Cand a luat foc sala Ateneului. Intram in cimitir Cu lumanarea clasica, Arzand ca sala Ateneului, Si cu flori. Flori se aduc femeilor pe care vrei Sa le aduci In pat, Si ele sa aduca Pe lume Un copil. Se aduc flori la inchiderea Cursurilor scolare, universitare, De ape, De literatura comparata Despre poetul Vintila Ivanceanu si calul, Cursurilor evenimentelor internationale, al valutei internationale, Dar flori se aduc deosebit-osebit-cu deosebire in cimitir, la mortii familiei. Si mortii familiei se bucura Strans uniti. Noi ne luam genunchii in maini Si ii punem in fata mormintelor, Si ne apucam restul corpului Si ii punem in genunchi, Si ne luam mainile Si le asezam in restul corpului, Si ne luam sufletul, Si il punem Sa tunda iarba crescuta Neregulat Pe deasupra mormintelor, Sa stearga crucea de nisip, mazga Ca de-aia este suflet, il punem pe el Sufletul, Sa duca de acolo Mucurile de tigara ale administratorului cimitirului. Noi, in genunchi in fata mortilor familiei, Noi, mortii planificati, Dand drumul din ochi la lacrima. (Exista mai multe categorii de lacrimi Dintre care ne permitem sa amintim: Lacrimi pentru pudoare, Serbari scolare, Unchi si matusi, Boxerul declarat K..O. Dar cea mai semnificativa Categorie de lacrimi: Lacrimi pentru mortii familiei.) Noi, in genunchi in fata mortilor familiei, Noi mortii planificati, Si le-am strigat Sa n-aiba grija, Vom fi langa ei Cuminti Cumintii cumintilor, Morti Mortii mortilor, Mortii familiei. Dar mortii familiei Nu ne acordau nici un credit, De loc Nu vroiau sa ne creada, Nici cat negru sub unghie, Nici cat propria lor natiune de morti sub unghie. Si ne-au strigat Ca a fi mort inseamna o cinste speciala, inseamna a conti, rasconti, rasrascontinua Cumsoarele-pamantul-maimutele-oarnenii-zeii. |
Jos palariile
|
Biografie
Vintilă Ivănceanu
Nastere: 26 decembrie 1940, București
Deces: 7 septembrie 2008, Essaouira, Maroc
S-a nascut in Bucuresti la 26 decembrie 1940.
A absolvit liceul, apoi Scoala Tehnica Financiara. Urmeaza la Bucuresti Facultatea de Evidenta Contabila. Colaboreaza la revistele de profil ale vremii („Contemporanul, „Gazeta literara, „Luceafarul, „Ramuri) cu poezii, proza, traduceri, articole de critica literara.
Debuteaza editorial in 1967, in cunoscuta colectie „Luceafarul, cu volumul Cinste speciala, prezentat elogios de Miron Radu Paraschivescu. Ultimul volum de versuri publicat in tara, in 1969, atrage de asemenea atentia criticii literare. Actualmente este rezident in Austria. Este poet, prozator, critic literar, traducator.
Moderna in expresie, desi imbraca cu nonsalanta forme structurale si prozodice clasice, lirica lui Vintila Ivanceanu dezvolta, dincolo de aspectul ludic si de impresia de comedie a limbajului, o implicare puternica a sinelui poetic intr-o realitate motivata emotional.
Criticul Lucian Raicu ii releva liricii sale un „elan sonor, o „incantatie; ea exista „intr-un spatiu al ei, de o densitate specifica, in care legea stiuta dispare, in care fizica nepenetrabilitatii inceteaza a mai functiona, obiectele viaza unele in locul celorlalte, corpurile se intrepatrund, elementele fuzioneaza miscate de o secreta perversitate (). Un timbru liric propriu, intrerupt, a carui dezvoltare ulterioara ne-ar interesa si fascina.
Volume de versuri:
Cinste speciala, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Versuri, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Poeziile Sonet VII si Gravura VII au aparut in volumul Versuri, Bucuresti, E.P.I.., 1969.
Deces: 7 septembrie 2008, Essaouira, Maroc
S-a nascut in Bucuresti la 26 decembrie 1940.
A absolvit liceul, apoi Scoala Tehnica Financiara. Urmeaza la Bucuresti Facultatea de Evidenta Contabila. Colaboreaza la revistele de profil ale vremii („Contemporanul, „Gazeta literara, „Luceafarul, „Ramuri) cu poezii, proza, traduceri, articole de critica literara.
Debuteaza editorial in 1967, in cunoscuta colectie „Luceafarul, cu volumul Cinste speciala, prezentat elogios de Miron Radu Paraschivescu. Ultimul volum de versuri publicat in tara, in 1969, atrage de asemenea atentia criticii literare. Actualmente este rezident in Austria. Este poet, prozator, critic literar, traducator.
Moderna in expresie, desi imbraca cu nonsalanta forme structurale si prozodice clasice, lirica lui Vintila Ivanceanu dezvolta, dincolo de aspectul ludic si de impresia de comedie a limbajului, o implicare puternica a sinelui poetic intr-o realitate motivata emotional.
Criticul Lucian Raicu ii releva liricii sale un „elan sonor, o „incantatie; ea exista „intr-un spatiu al ei, de o densitate specifica, in care legea stiuta dispare, in care fizica nepenetrabilitatii inceteaza a mai functiona, obiectele viaza unele in locul celorlalte, corpurile se intrepatrund, elementele fuzioneaza miscate de o secreta perversitate (). Un timbru liric propriu, intrerupt, a carui dezvoltare ulterioara ne-ar interesa si fascina.
Volume de versuri:
Cinste speciala, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Versuri, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Poeziile Sonet VII si Gravura VII au aparut in volumul Versuri, Bucuresti, E.P.I.., 1969.
Radu Stanca
Biografie
Radu Stanca a fost fiul Mariei (născută Munteanu) și al lui Sebastian Stanca, preot. A fost nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate.
1920, 5 martie - se naște Radu Stanca, mezinul familiei , în orașul Sebeș, în casa de pe str. Sicolorum nr. 53 (astăzi localul Școlii generale nr. 3).
1927 - Radu Stanca este înscris în clasa I-a primară a Școlii de aplicație de pe lângă Școala Normală de învățători din Cluj
1930 - elev în clasa I-a B de la Liceul "G. Barițiu" din Cluj (Matricola Lic. "G. Barițiu", 1930/31, vol. I, f. 107). În timpul școlarității l-a avut ca director pe scriitorul Alex. Ciura (până în 1936) iar ca profesor de lb. română pe criticul Ion Chinezu; mediile de absolvire ale celor opt clase de liceu sunt onorabile; conferința profesorală intervine de două ori în situația lui școlară
1932 - în "Universul Copiilor", nr. 15, p. 226, apare Legenda peștilor "culeasă de Radu Stanca"
1935, 15 ian. - apare revista școlară "Mâine", "artă-literatură". Directori: Vladimir Zlătaru și Radu Stanca; tânărul "director" semnează în p. 4 prima sa poezie, "mi-e dor"; după acest debut precoce și până în 1945, R. Stanca va publica versuri, articole, eseuri etc. în: "Națiunea Română", "Pagini literare" (Turda), "Lanuri" (Mediaș), "Afirmarea" (Satu-Mare), "Familia" (Oradea - seria III), "Gând românesc", "Symposion", "Luceafărul", "Universul literar", "Vremea", "Curțile dorului", "Claviaturi", "Kalende", "Revista cercului literar" etc
1938 - Radu Stanca își ia bacalaureantul cu media 8,50 fiind clasificat al doilea din 57 de candidați; se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din Cluj
1940, 3 aprilie - premiera cu "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, jucată de "studenții în litere", în regia prof. univ. Liviu Rusu; prima apariție pe scenă a lui Radu Stanca în rolul lui Farfuridi
1941 - apare la Sibiu "Curțile dorului" (nr. 1 ian. și nr. 2-4 februarie-aprilie) - revistă de literatură a studenților în litere și filosofie. Redactor responsabil: Radu Stanca; pentru scurt timp, Radu Stanca este redactorul paginii culturale a ziarului "Țara" (Sibiu, 1942+1944, dir. Grigore Popa)
1942 - Radu Stanca își ia licența în litere și filosofie, calificată "magna cum laude", cu o dizertație despre Problema cititului
1943 - este numit suplinitor în postul de asistent de la catedra de filosofie a culturii, condusă de Lucian Blaga
1945, ian. - iunie-august, apare la Sibiu "Revista Cercului Literar", revistă lunară de literatură, filosofie și artă. Redactor: I. Negoițescu, iar Radu Stanca se numără printre colaboratori
1945, oct. - Radu Stanca rămâne la Sibiu, ca profesor de "Introducere în estetica teatrului" la Conservatorul popular (până în 1949)
1947 - lui Radu Stanca i se decernează Premiul "Sburătorul" pentru piesa de teatru în manuscris "Dona Juana"
1949, 13 febr. - premiera piesei "Căsuța din câmpie"de S. Marșak, primul spectacol semnat de Radu Stanca, încadrat pe atunci numai asistent de regie; 17 aug. - primește numirea de regizor - printr-o activitate stăruitoare, de excepțională vocație și concepție artistică, R.Stanca a jucat un rol de primă însemnătate în dezvoltarea și afirmarea colectivului sibian, până în 1961
- printre cele mai importante spectacole puse în scenă în această perioadă amintim "Gaițele" de Al. kirițescu - în patru montări diferite, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale - în trei montări diferite, "Hagi Tudose" de B. Delavrancea, "Mirandolina" (Hangița) de C. Goldoni etc.
1951, 9 iunie - se căsătorește cu Dorina Ghibu, actriță de la Teatrul Național din Cluj; este numit profesor la recent înființata Școală Populară de Artă din Sibiu
1952 - se decernează Premiul de Stat cls. III, pentru spectacolul cu Hagi Tudose de B. Delavrancea, unui colectiv de la Teatrul de Stat din Sibiu compus din: C. Sincu, R. Stanca ("laureat al Premiului de Stat"), C. Rădulescu, N. N. Matei și S. Mușatescu (premiera a avut loc în 1951)
1954, 24 sept. - se naște Barbu Stanca, unicul fiu al scriitorului
1956, 1 oct. - se înființează, la insistențele lui Radu Stanca, secția germană a teatrului de Stat din Sibiu
1957 - revine masiv în publicistică - începuturi sporadice încă din 1946/47 - cu versuri, articole, eseuri, aforisme etc. în: "Tribuna", "Contemporanul", "Steaua", "Viața românească", "Scrisul bănățean" etc.
1961, 1 oct.- Radu Stanca este numit prim-regizor la Teatrul Național din Cluj
1962 - montează, în această calitate, ultimele sale spectacole: "D-ale carnavalului" de I. L. Caragiale (februarie) și "Unchiul Vania" se A. P. Cehov (noiembrie); agravarea bolii îl obligă să se interneze de trei ori, pe perioade mai lungi, în Clinica de boli pulmonare din Cluj; 26 decembrie, Radu Stanca se stinge din viață, la clinia de boli pulmonare din Cluj, în vârstă de 42 de ani
1963, 14 iunie - moare Barbu Stanca, fiul scriitorului, în vârstă de 9 ani
1965 - apare monografia Ștefan Braborescu, Ed. Meridiane, Col. "Figuri de seamă ale teatrului românesc"
A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942.
În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. Dupa modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. [necesită citare] Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute.
A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ș.a.
În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecția baladei (1945)) si a fost adeptul poeziei pure, rupta de contextul social.
Debut
A debutat în presă încă de la vârsta de 12 ani, în anul 1932, în cadrul revistei “Universul Copiilor” cu lucrarea sa intitulată “Legenda Peștilor”.[1]
A debutat în 1943 cu eseul critic Problema cititului, lucrare ce a constituit, totodată, teza sa de licență în anul 1942, pe care a susținut-o la Sibiu[2]
Radu Stanca, baladist
În realitate, după cum demonstrează propria-i creație poetică, Radu Stanca a relevat capacitatea baladei – specie prin excelență a genului epic – de „a se deghiza“ în spațiile lirico-dramatice, cultivând trinomul baladesc: 1. lamentația (eroului cu fruntea pe-o limită tragică: Lamentația Ioanei d’Arc pe rug, Lamentația poetului pentru iubita sa, Nocturnă, Pistolul, Tristețe înainte de luptă, Un cneaz valah la porțile Sibiului etc.) – 2. alegoria-legendară (povestea întâmplării / evenimentului la cea mai înaltă tensiune: Baladă studențească, Buffalo Bill, Douăsprezece umbre, Fata cu vioara, Regele visător, Trandafirul și călăul, Trenul fantomă, Turn înecat, Vraja vrăjilor etc.) – 3. dramaticul eroic (adică Balada celor șapte focuri, Balada lacrimei de aur, Capul de fată, Cea mai frumoasă floare, Coșmarul tiranului, Domnița blestemată, Infidelul, Mică baladă de dragoste, Pajul cu părul de aur, Răzbunarea șarpelui, Sfatul țării, Spada regelui etc.).
Criticul Nicolae Balotă sublinia faptul că «balada nu e pentru Radu Stanca un pretext istoric sau nu devine – pe plan tematic – o narațiune, ci un lied scenic; poetul se închipuie Un cneaz valah la porțile Sibiului, atât de vrăjit de coralul fecioarelor cetății, încât nu simte cum un dușman îl înjunghie; în alt poem ascultă un cântec misterios de orgă, transpus la 1707; într-o baladă studențească își bănuiește sfârșitul cântând moartea unui student inventator de visuri și practicant de alchimii erotice...» (Poezia, I, p. 392). Dar balada care „l-a impus“, care a rămas în memoria „cerchiștilor“ și a contemporanilor săi, îndeosebi, prin presentimentul thanatic de după „fantastica mască“ a eroului / autorului, este «Corydon»: Sunt cel mai frumos din orașul acesta, / Pe străzile pline când ies n-am pereche, / Atât de grațios port inelu-n ureche / Și-atât de-nflorite cravata și vesta, / Sunt cel mai frumos din orașul acesta. // (...) // C-un tainic creion îmi sporesc frumusețea, / Fac baie în cidru de trei ori pe noapte / Și-n loc de scuipat am ceva ca un lapte, / Pantofi cu baretă mi-ajută sveltețea / Și-un drog scos din sânge de scroafă noblețea.
Marele câștig al poeziei românești datorat resurecției Cercului literar de la Sibiu, îndeosebi lui Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș ș. a., constă în extinderea sferei baladescului de la o „scară națională“ la o „scară planetară / cosmică“. Ilustrativă în acest sens este și balada Turn înecat, turnul simbolizând axis mundi, având în crucea-i celestă o crăiasă adormită „de două mii de ani“, Runa, un soi zeiesc de „sămânță a lumii“, sortit a rodi după „cataclism“ (aluzie, poate, chiar al doilea război mondial): Turnul dormea-ntre ape liniștit / Și numai câteodată fețe sumbre / Se abăteau sub zidul lui tihnit, / Să-l tulbure cu sulițe și umbre. // Picior de om cu toate-acestea nu-i / Calcă spirala scării, unde Runa, / Sâmburul viu și pur, Regina lui, / De două mii de ani dormea întruna. // (...) // Furtună mare însă se lăsă / Odată-asupra lui, și-atunci, sălbatic, / Intrând pe geamuri, valul o fură / Și-o duse-n dar oceanului molatic. // Tot aplecându-și trupul ca un trunchi / S-o caute-n abise, de pe maluri, / Turnul căzu-ntr-o seară în genunchi / Și se-aruncă de dorul ei în valuri...
Opere
· Dona Juana (1947),
· Ștefan Braborescu (1965),
· Versuri (1966),
· Teatru (1968),
· Acvariu (1971),
· Poezii (1973),
· Roman epistolar (1978),
· Versuri (1980),
· Doti (versuri, Editura Paralela 45, 2001),
· Turnul babel (teatru, Editura Paralela 45, 2002),
Volumul "Versuri", 1980
Volumul “Versuri” apărut în anul 1980 la editura Dacia, este un volum cuprinzător, punând la dispoziție 280 de poezii ale scriitorului. Este cea mai amplă selecție de poezii ale sale, apărută până acum.[3]
Volumul este împărțit în două mari părți: prima parte, cu un număr de 192 de poezii, cuprinde sumarul unui volum ce a fost proiectat de autor. Tocmai de aceea, volumul de față respect însemnele poetului cu strictețe, împărțind materialul pe cicluri, având următoarea succesiune, conform însemnărilor făcute de însuși Radu Stanca în manuscrisul său: Ars Doloris, Baladele Regelui, Fumul ruinilor, Argonaut cosmic, Cina cea de dragoste. Poezia “Doti” este așezată în fruntea ciclurilor, conform însemnării autorului.[4]
Cea de a doua parte intitulată “Addenda” cuprinde 88 de poezii. Această parte este la rândul ei împărțită în două secțiuni: poezii publicate în periodice, neincluse în proiectul în stadiu de manuscris al lui Radu Stanca și o secțiune cu texte inedited, selectate din manuscrisele sale.[5]
Corespondența cu Ion Negoițescu
În timpul facultății, la Cluj, Radu Stanca a legat o prietenie cu critical și istoricul literar Ion Negoițescu, prietenie ce după terminarea facultății, când Radu Stanca a rămas la Sibiu iar Ion Negoițescu s-a întors la Cluj, s-a materializat într-un roman epistolar, ce cuprinde scrisori schimbate de cei doi tineri datate din 1945 până în anul 1961.
Una din cele mai importante teme de discuție a fost Cercul literar de la Sibiu care până în anul 1945 a publicat o revistă de artă și literatură. Planul celor doi tineri era să continuie acest proiect sub un alt nume: Euphorion. Acest proiect însă, a rămas la stadiul de idee, doar.
Epistolarul dezvăluie numeroase lucruri despre viața intimă a fiecăruia: probleme financiare, sentimentale sau pur și simplu pasiuni ale lor. Deseori discuțiile celor doi luau aspect de dezbatere. Multe scrisori capătă chiar tente eseistice în discuțiile pe tematici culturale, ambii angajându-se în lecturi de dificultate mare – chiar și scrise în limbi străine – pentru a-și susține ideile.
Șirul epistolar ia sfârșit în 1961. Treptat, scrisorile din partea lui Radu Stanca se răresc datorită turnurii pe care o ia viața sa – având atunci familie și un post solicitant în calitate de prim-regizor al Teatrului Național din Cluj.
Volumul a apărut în anul 1978 ca urmare a efortului istoricului literar Ion Negoițescu de a aduna și a publica aceste epistole sub forma unui roman de corespondențe.
Dramaturgie
A debutat în teatru cu comedia tragică Dona Juana, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul Sburătorul pe anul 1947.
Patru piese de teatru publicate într-un volum publicat la editura Paralela 45, intitulat Turnul Babel.
· Turnul Babel (tragedie)
· Drumul magilor (vifleem tragic)
· Povestea dulgherului și a frumoasei soții (legendă dramatică)
· Greva femeilor (comedie).
Piesele sunt reprezentative pentru teatrul de factură poematică creat de Radu Stanca, teatru ale cărui valențe scenice sunt dublate de virtutile literar-estetice pe care textul le ofera la lectură. [necesită citare] Aceste caracteristici îl apropie pe autorul român de dramaturgi contemporani lui, precum Jean Giraudoux, Jean Anouilh sau Eugene O`Neill. Teatrul Național din Sibiu îi poartă numele în prezent.
Articole teoretice, manifeste literare
Două eseuri programatice, dedicate revitalizării baladei și tragediei în epoca modernă:
· Resurecția baladei (1945)
· Tragedia și modalitatea ei scenică în perspectiva actualității (1960).
Cea mai frumoasă floare
Ce sa-ti aduc, iubito, de pe mare?"
O intreba in soapte intr-o zi.
"Din insule pierdute-n departare
Cea mai frumoasa floare - care-o fi"
Abia se mai zareste-acum catargul.
Pe tarm cu ochii-nchisi si mana-n san
O fata alba, alb masoara largul,
Si-n ochii ei clipeste-un somn pagan.
Un an intreg prin insule cu soare
Corabia opri si stranse-n ea
Morman de flori, caci fiecare floare
Cea mai frumoasa-n felul ei era.
Dar florile, prea multe intr-o seara,
Cu pesti de aur prinsi la subtiori,
Corabia de foc o scufundara,
Si toti murira-ncolaciti de flori.
Pe tarm stau doua fete-n asteptare :
"Ce ti-ai dorit ca dar in acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare...
Cea mai frumoasa scoica din ocean"...
O intreba in soapte intr-o zi.
"Din insule pierdute-n departare
Cea mai frumoasa floare - care-o fi"
Abia se mai zareste-acum catargul.
Pe tarm cu ochii-nchisi si mana-n san
O fata alba, alb masoara largul,
Si-n ochii ei clipeste-un somn pagan.
Un an intreg prin insule cu soare
Corabia opri si stranse-n ea
Morman de flori, caci fiecare floare
Cea mai frumoasa-n felul ei era.
Dar florile, prea multe intr-o seara,
Cu pesti de aur prinsi la subtiori,
Corabia de foc o scufundara,
Si toti murira-ncolaciti de flori.
Pe tarm stau doua fete-n asteptare :
"Ce ti-ai dorit ca dar in acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare...
Cea mai frumoasa scoica din ocean"...
Lamentatia poetului pentru iubita sa
Pe tine te laud, prea frumoaso, pe tine
Si tie, prea tainico, tie ma-nchin,
Caci tu esti lumina ce sta trist pe mine
Si tu esti uimirea de care sint plin.
Pe tine te cint, prea inalto, pe tine
Faptura ta-ncinsa cu straie de pret,
Urechile tale rotunde si fine
Si soldul tau cald care tremura-n jet.
Domnita-ntocmita din fum si-ntimplare,
Fecioara cu sufletul trist si frumos,
La tine visez si culcat si-n picioare,
Pe tine te cint si pe cal si pe jos.
Pe tine, caci nu e nici floarea din glastra,
Nici floarea din balta, nici floarea din cring,
Atit de supusa si-atit de albastra
Ca tine, cind vin sa te strig si sa pling.
Ai pielita alba cum lebada n-are,
Ai taine cum nici imparatii nu au
Si totusi lasi ochii in jos cind strig tare
Ca numai pe tine te cint si te vreau.
iti vad printre gratii beteleie multe
Si-ti vad prin fereastra rotunzii tai sini,
Dar paznicul negru nu vrea sa m-asculte
Si-ntruna-si asmute salbaticii-i ciini.
De nu mai stiu cite netrebnice zile
Vin fara nadejde sub turnul tau sur,
Pise strunele rosii, ard cilti si festile
Si-nconjur cetatea de jur imprejur.
Dartoru-i zadarnic, caci tu esti aceea inchisa-ntre turnuri de-un domn veninos.
Anume-ntre turnuri si-anume cu cheia
Ca eu sa ma tingui amar aici jos.
Zadarnic ti-s ochii ca verzile lacuri,
Sprinceana ca arcul cu care lovesc,
In tristele tale si goale iatacuri
Eu nu pot sa intru si nici sa privesc.
Zadarnic ai solduri ca pinzele prinse
Pe vasul pornit cu furtuna in larg.
Ca nu pot sa-ti mingii calciiele-ncinse
Si nici asezarea de piatra s-o sparg.
In van port cutitul cu teaca de aur
De briul meu negru cu lant atirnat,
Ca nu e balaur, temutul balaur
Ce-aicea te tine sub zidul crapat.
Si nu e nici tata sa-l umplu cu daruri
Si nu e nici mama pe miini s-o sarut
Si nu e nici hot sa-l astimpar cu zaruri
Si nu e nici crai sa-l pot fringe pe scut.
Ci domn care doarme cu mina sub ceafa
Prin circiumi ascunse si bea ne-ncetat
Din plosca usoara si groasa carafa
Rizind ca te stie sub lant ferecat.
Iar eu ma-nvirtesc in zadar linga podul
Ce sta ridicat ca un deget in vint
Si nu stiu-n ce fel i-as putea taia nodul
Si nu stiu-n ce fel as putea sa te cint.
Caci gura mea n-are putere atita intreaga ta lauda s-o poata cinta.
Ca prea esti frumoasa si prea in urita
Cetate in care eu nu pot intra.
Si, vai, cit as vrea.
Doamne, vai cit as vrea
Poem
O să rămâi în mine şi după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri şi poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.
O să rămâi în mine şi când vei încerca
Să intri în pădure şi să te pierzi într-însa.
Vezi ! Urma ta săpată e în visarea mea
Şi pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.
Şi te-aş găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Şi te-aş afla oriunde te-ai ghemui hoţeşte.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potriveşte.
O să rămâi în mine şi după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cuşcă.
Tristeţea mea ciudată te va ochi şi-n nori ;
Tristeţea mea ţinteşte mai bine ca o puşcă.
Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri şi poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.
O să rămâi în mine şi când vei încerca
Să intri în pădure şi să te pierzi într-însa.
Vezi ! Urma ta săpată e în visarea mea
Şi pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.
Şi te-aş găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Şi te-aş afla oriunde te-ai ghemui hoţeşte.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potriveşte.
O să rămâi în mine şi după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cuşcă.
Tristeţea mea ciudată te va ochi şi-n nori ;
Tristeţea mea ţinteşte mai bine ca o puşcă.
Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.
TEATRU /FILM 26 Decembrie
În regia Mircea Veroiu:
Biografie
Regizorul, scenaristul şi actorul Mircea Veroiu s-a născut la 29 aprilie 1941, in Târgu Jiu.
Tatăl său a murit in cel de-al doilea război mondial si a fost crescut de mama sa, artistul plastic Livia Veroiu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în 1970, după ce urmase Institutul de Educaţie Fizica si Sport.
Primele filme regizat de el au fost scurtmetrajele Cercul (1968) si Preludiu (1969). Se distingea in 1970 la realizarea documentarului despre inundaţiile din acel an, Apa ca un bivol negru, in colaborare cu Youssouff Aidaby, Andrei Catalin Băleanu, Stere Gulea, Pierre Bokor, Iosif Demian, Roxana Pana si Dan Pita.
Regiza in 1973 filmul Şapte zile si in anul următor era apreciat pentru regizarea, alături de Dan Piţa a filmului
Tatăl său a murit in cel de-al doilea război mondial si a fost crescut de mama sa, artistul plastic Livia Veroiu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în 1970, după ce urmase Institutul de Educaţie Fizica si Sport.
Primele filme regizat de el au fost scurtmetrajele Cercul (1968) si Preludiu (1969). Se distingea in 1970 la realizarea documentarului despre inundaţiile din acel an, Apa ca un bivol negru, in colaborare cu Youssouff Aidaby, Andrei Catalin Băleanu, Stere Gulea, Pierre Bokor, Iosif Demian, Roxana Pana si Dan Pita.
Regiza in 1973 filmul Şapte zile si in anul următor era apreciat pentru regizarea, alături de Dan Piţa a filmului
Nunta de piatră, ecranizare a povestirilor lui Ion Agârbiceanu. A continuat cu Hyperion (1975), Miniá (1977), Duhul Aurului (1977), Dincolo de pod (1977), Intre oglinzi paralele (1978), Profetul, aurul si Ardelenii (1979), Artista, dolarii si Ardelenii (1981), Sfarsitul noptii (1982), Asteptand un tren (1982), Semnul sarpelui (1984), Adela (1985), Sa mori rănit din dragoste de viată (1985), Umbra soarelui (1986).
Mircea Veroiu a fost premiat de ACIN pentru filmele regizate si a obţinut premiul Festivalului de la San Remo pentru Adela. Criticii italieni l-au numit Il Visconti romeno.
A fost căsătorit cu scriitoarea Silvia Kerim, de care a divorţat si care in anul 2009 a publicat in memoria lui cartea Mircea Veroiu – Ultima vară a tinereţii. In 1986 a emigrat in Franţa si s-a stabilit la Paris împreună cu a doua soţie, actriţa Elena Albu. După 1990 a revenit in România. A regizat Somnul insulei in 1994, pentru care a primit premiul Festivalului de la Arcachon (Franţa), Craii de Curtea Veche (1995), At the Orient's Gate (1995), Femeia în roşu (1997).
A scris scenarii de film, a jucat ca actor in câteva filme, cel mai cunoscut este rolul legionarului din Actorul şi sălbaticii, regizat de Manole Marcus, cel din urmă a fost serialul Tv Vertiges. Mircea Veroiu a murit la 26 decembrie 1997, in Bucureşti.
Pe scurt despre Mircea Veroiu:
Nume: Mircea Veroiu
Ocupatia: Actor, scenarist, regizor
Data nasterii: 29 aprilie 1941
Zodia: Taur
Locul nasterii: Târgu Jiu, judeţul Gorj, România
Parinti: Titu si Livia Veroiu
Naţionalitate: romana
Starea civila: casatorit
Sotia: Elena Albu-actrita
Culoarea parului: saten
Culoarea ochilor: caprui
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promotia 1970
Data si locul decesului: 26 decembrie 1997, Bucureşti
De ce este faimos Mircea Veroiu?
A regizat câteva dintre cele mai bune filme ale cinematografiei româneşti, a adaptat pentru marele ecran operele scriitorilor români.
De ce ne place Mircea Veroiu?
Câştigător al premiului Festivalului de la San Remo cu ecranizarea romanului Adela de Garabet Ibraileanu, Mircea Veroiu a fost numit de criticii italieni Il Visconti romeno.
Mircea Veroiu a fost premiat de ACIN pentru filmele regizate si a obţinut premiul Festivalului de la San Remo pentru Adela. Criticii italieni l-au numit Il Visconti romeno.
A fost căsătorit cu scriitoarea Silvia Kerim, de care a divorţat si care in anul 2009 a publicat in memoria lui cartea Mircea Veroiu – Ultima vară a tinereţii. In 1986 a emigrat in Franţa si s-a stabilit la Paris împreună cu a doua soţie, actriţa Elena Albu. După 1990 a revenit in România. A regizat Somnul insulei in 1994, pentru care a primit premiul Festivalului de la Arcachon (Franţa), Craii de Curtea Veche (1995), At the Orient's Gate (1995), Femeia în roşu (1997).
A scris scenarii de film, a jucat ca actor in câteva filme, cel mai cunoscut este rolul legionarului din Actorul şi sălbaticii, regizat de Manole Marcus, cel din urmă a fost serialul Tv Vertiges. Mircea Veroiu a murit la 26 decembrie 1997, in Bucureşti.
Pe scurt despre Mircea Veroiu:
Nume: Mircea Veroiu
Ocupatia: Actor, scenarist, regizor
Data nasterii: 29 aprilie 1941
Zodia: Taur
Locul nasterii: Târgu Jiu, judeţul Gorj, România
Parinti: Titu si Livia Veroiu
Naţionalitate: romana
Starea civila: casatorit
Sotia: Elena Albu-actrita
Culoarea parului: saten
Culoarea ochilor: caprui
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promotia 1970
Data si locul decesului: 26 decembrie 1997, Bucureşti
De ce este faimos Mircea Veroiu?
A regizat câteva dintre cele mai bune filme ale cinematografiei româneşti, a adaptat pentru marele ecran operele scriitorilor români.
De ce ne place Mircea Veroiu?
Câştigător al premiului Festivalului de la San Remo cu ecranizarea romanului Adela de Garabet Ibraileanu, Mircea Veroiu a fost numit de criticii italieni Il Visconti romeno.
Nunta de piatră
Nunta de Piatră (Dan Piţa & Mircea Veroiu, 1972)
Craii de Curtea Veche
Craii de curtea veche
Goana dupa fluturi - Bogdan Amaru
Gina Patrichi George Constantin Ileana Stana Ionescu Viata e prea scurta Andre Roussine
FILM DOCUMENTAR 26 Decembrie
TUNELURILE SECRETE ALE ROMANIEI (Totul Despre Tot)
Vaticanul Socheaza - Dacii Sunt Stramosii Romanilor (Teorii Incredibile)
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 26 Decembrie
Mr Bean
PARTY Bean | Mr Bean Full Episodes | Mr Bean Official
GÂNDURI PESTE TIMP 26 Decembrie
Henry Miller - citate
SFATURI UTILE 26 Decembrie
DESPRE BUNELE MANIERE LA MASĂ
3. Reguli pentru o masă pretenţioasă
Ocazia, rangul musafirilor sau situatia noastra financiara permit unele simplificari. Oricum nu suntem obligati sa desfasuram un lux peste posibilitatile noastre. Pledam pentru moderatie si simplitate care nu exclud rafinamentul.
Chiar si in familiile cele mai modeste o anumita rezerva trebuie prevazuta pentru a face fata surprizelor de ultima ora. De asemeni, se va prevedea un fel de mincare pentru a fi inlocuit in cazul cind unii dintre musafiri nu-l suporta, din motive medicale eventual, pe cel oferit anterior. Persoanele condamnate de medicul lor la o dieta severa, de fapt, ar trebui sa nu accepte invitatii decit de la prieteni foarte apropiati care le cunosc regimul.
1 - Antreurile: se compun in mod obisnuit din feluri de mincare reci, picante, peste, mezeluriri si salate diverse. Se pot servi si antreuri calde: ficatei de pui, diferite placinte, pizza, sufleuri, pateuri. Antreurile reci pot fi combinate cu cele calde, insa multa atentie - daca incarcam masa cu antreuri greu de digerat (salata de vinete, ciuperci cu maioneza etc ) si in continuare avem mai multe feluri de mincare, plus tort, plus baclava, plus inghetata, riscam fie ca musafirii nostri sa faca o indigestie serioasa, fie sa luam mincarurile de pe masa neatinse. Ne gindim inainte de a chema musafiri cit am putea sa mincam noi insine intr-o vizita, fara sa ne imbolnavim! Tacimul: un serviciu pentru antreuri sau servicii obisnuite de masa de dimensiune mijlocie. Vinuri albe demiseci si rose.
2 - Consome-ul: se serveste o supa limpede in ceasca, cu o lingura de supa mai degraba mica. Daca n-am oferit antreuri, vom putea inlocui supa cu o ciorba care va fi servita in farfurie cu o lingura obisnuita. Se aduce castronul cu supa (supiera) si se ia de pe masa dupa golire. La aceste feluri nu e nevoie de bauturi.
3 - Pestii sau crustaceele: exista pentru peste un tacim special. Se recomanda vinuri albe, seci, spumoase si spumante. Cu cit pestele este mai gras cu atit vinul trebuie sa fie mai acid (cum sunt cele din podgoriile Ardealului si Moldovei). Cu stridii se poate servi chiar o sampanie seaca.
4 - Felul principal, felul de rezistenta: tacim normal. De regula acesta este o friptura sau un preparat din carne. Indiferent daca servim o friptura de porc, de miel, de pasare, din vinat sau una care trebuie sa fie in singe antricot sau muschi de vaca - se impune un vin rosu. La carnea alba se recomanda vinuri rosii usoare, iar la carnea rosie mai tari si mai puternice; la vinat vinuri rosii seci, vechi, de calitate superioara. Vom evita sa aducem pe masa curcanul, purcelul, muschiul, intregi, chiar daca este foarte decorativ. Obiceiul este nepractic. Friptura se portioneaza in bucatarie si se aranjeaza pe un platou pe care il vom orna in mod deosebit. De pilda, vom pune carnea pe citeva foi de salata proaspata, iar deasupra vom aranja citeva frunze de patrunjel. Garniturile vor fi puse in castroane separate, iar pentru salate este ideal sa avem castronase mici rotunde sau patrate pentru fiecare musafir.
5 - Brinzeturile: lista poate fi infinita; ceea ce trebuie retinut e ca brinzeturile se aduc la masa pe un platou frumos din lemn. Tacimul: cutite mici pentru intinsul untului si taiatul brinzei. Toate brinzeturile pun in evidenta buchetul vinurilor. Nu se aduc alte soiuri ci raminem la ultimul vin servit, deci vinul rosu. Exceptie face telemeaua de oi, la care se pot servi vinuri rose si chiar albe, din aceeasi zona de unde provine brinza.
6 - Desertul: pentru prajituri se foloseste un tacim special lingurite, cutite si furculite mici. Acum se recomanda vinuri dulci si semidulci, parfumate (Murfatlar, Pietroasele, Tirnave, Alba-Iulia). Nu se servesc vinuri la deserturile din ciocolata.
7 - Fructe proaspete: sunt prezentate intotdeauna cu un cutit si o furculita speciale. Argintaria coexista in acest domeniu cu materiale noi, inoxidabile. Nu se servesc vinuri.
8 - Cafeaua si lichiorurile: cafeaua pretinde lingurite mici, cafeaua Mocca un serviciu mic de argint sau, eventual, argintat. Pentru doamne se vor servi lichioruri, iar pentru domni, cognac.
9 - Alegerea vinului potrivit fiecarui fel este o adevarata arta.
Este domeniul stapinului casei care, daca nu se pricepe trebuie sa se lase condus de un specialist, prieten sau negustor de incredere. Bauturile aperitive, cherry sau coctail, se servesc la temperatura pivnitei, 10 - 12 grade. O sampanie sau un spumos sec servit ca aperitiv nu trebuie sa depaseasca 8 sau 10 grade. Fiecere regiune are vinurile sale speciale a caror prezentare si temperatura ideala le sunt proprii. De asemeni, vom alege paharele potrivite pentru fiecare tip de vin. Pahar rotunjit sau cu picior scurt pentru vinurile albe, pahar cu picior inalt pentru vinurile rosii. Cupa pentru sampanie si spumos. Vinurile rosii vor fi servite la temperatura pivnitei daca sunt usoare si la temperatura camerei daca sunt mai tari. Vinurile trebuiesc racite treptat si nu brutal si, mai ales, nu trebuie sa fie asezate linga o sursa de caldura ceea ce risca sa le altereze. Trebuie sa le aducem in camera cel putin cu o jumatate de zi inainte. La vinurile tip Tamiioasa se deschide dopul in perioada incalzirii la temperatura camerei, oxidarea adaugind un parfum placut buchetului natural. Daca n-avem timp sa le aducem la temperatura camerei treptat, ramine solutia decantarii vinurilor, varsind foarte usor, intr-o carafa ce a fost in prealabil incalzita, si cu suficienta precautie ca rezidurile de pe fundul sticlei sa nu-l tulbure. Vinurile dulci, sampania dulce, sunt servite foarte reci.
Berea nu va fi niciodata oferita la o reuniune cit de cit festiva. Ea insoteste totusi foarte bine in intimitate anumite specialitati regionale. Se serveste foarte rece in pahare mari fara picior sau in halbe. In mod exceptional, adevarata Pils, nemteasca, este servita in pahare speciale cu picior scurt. Un mic carton circular nu trebuie sa lipseasca niciodata de sub un pahar de bere.
Apa naturala sau minerala este servita intotdeauna foarte rece in pahare obisnuite.
Tuica de fructe cu simbure este servita rece. Tuica de vin, coniacul si diferitele brandy-uri sunt servite la temperatura incaperii le fel ce si tuica de fructe de tip whisky. In acest caz, nu vor lipsi de pe masa cuburile de gheata puse intr-un vas special sau improvizat dintr-o compotiera eleganta de sticla. Sa evitam sa imitam arta barmanilor de prost gust si sa inmuiem paharul in zahar pentru a oferi un cocteil. Este agreabil, dar neadmis de bunul gust sa incalzim in palma miinii paharul special numit Napoleon.
Lichiorurile si vinurile lichioroase, Malaga, Cabernet, Madera, Porto, muscaturile se servesc la temperatura camerei, in pahar special, mai mic si jos. Whiskiul se serveste intr-un pahar special numit tumbler, scurt cu fundul gros.
Toate vinurile se servesc in sticle, in afara cazului decantarii, si aceasta se va face la masa. Daca tragem vinul obisnuit din butoi il servim in carafe. In anii deosebit de buni pentru vinuri, vestiti ca atare, se servesc in cos. Sampania in galeata cu gheata - frapiera. Dopul se scoate la masa, dar trebuie sa taiem capsula cu cutitul, pina cind reusim sa scoatem dopul. Sampania se desfunda in galeata ei si este usor sa nu facem din aceasta deschidere o scena de comedie, lasind sa iasa putin gazul carbonic.
Am vorbit despre asortarea felurilor de mincare cu vinurile. Iata citeva regului suplimentare:
• nu se serveste niciodata un vin dulceag intre alte doua vinuri albe sau rosii, seci. De exemplu nu se serveste Porto daca s-a servit un vin alb la antreuri;
• trebuie sa servim vinurile albe seci inaintea celor rosii;
• vinurile albe foarte dulci, in schimb, se servesc dupa cele rosii;
• ordinea este totdeauna crescatoare: mai intii vinurile slabe, apoi cele tari;
• mai intii vinul nou apoi cel vechi;
• vinurile tip Sampanie sau spumante pot fi servite dupa sau inaintea celor nespumante da, niciodata intre ele.
Pentru a servi vinurile, acasa ca si la restaurant, gazda ia inainte intr-un pahar un esantion si-l gusta pentru a-si da acordul. Daca serveste el insusi o va face cu mina dreapta si cu eticheta in partea din fata; nu se apuca niciodata o sticla de git. Nu se umple un pahar pina sus ci doua treimi, cel mult trei sferturi. Sticla de vin este tinuta in mod obisnuit iar bratul trebuie sa fie intins. Gitul sticlei este normal sa fie la o distanta de circa 5 centrimetri de gura paharului si poate urca pina la 15 centimetri daca servim un vin ce straluceste si poate sa faca, asa numita stea, apreciata de cunoscatori. Vinurile rosii, in schimb, si mai ales soiurile deosebite servite in cos trebuie sa fie turnate aproape de pahar, foarte incetisor, pentru a nu amesteca vinul, ceea ce ar fi nociv buchetului si parfumului sau. Si, in plus, acest fel de a servi are avantajul ca nu ameninta albeata fetei de masa. Nu se ridica deasupra mesei, in timpul servirii, decit cupele de sampanie, cele de spumos ramin pe masa. Paharele de bere le tinem usor inclinate cind turnam, astfel nu vor face o spuma exagerata.
Coniacul si bauturile de tip tuica sint intotdeauna servite pe tavi de metal sau de lemn. Cu exceptia apei cu care ne servim dupa voie, bauturile si vinurile, mai ales, sint totdeauna servite de stapinul casei, de catre ceilalti barbati sau de catre personalul de serviciu. Doamnele trebuie sa se abtina de la " self service " si, mai ales, de la tentativele de a ajunge la o sticla asezata departe de ele. Gazda trebuie sa fie avizata daca s-a intimplat ceva neprevazut la bucatarie pentru a putea sa asorteze vinurile la meniul de rezerva. Sotia trebuie sa cunoasca ordinea in care vor fi servite vinurile pentru a putea sa asorteze la ele paharele asezate dinainte. Pentru asezarea paharelor pe o masa se pastreaza aceleasi reguli ca si pentru tacimuri: in ordinea utilizarii lor, de la dreapta la stinga, paharul de apa in axtremitatea stinga sau, daca preferam, in dreapta dar, in orice caz, in afara rindului. Paharele de sampanie, de obicei utiltizate la sfirsitul mesei, pot fi asezate in spatele celorlalte sau se aduc separat pe tava.
Felul in care stam la masa si mincam tine de educatie. Distanta mare dintre corp si farfurie sta la originea tutror greselilor care se comit la masa. Daca scaunul e prea departe de masa este inerent sa ne patam oricit de atenti am fi. Trebuie sa ne asezam in asa fel incit capul sa fie aplecat putin deasupra marginii mesei. Daca am presupune ca un ecran este asezat intre masa si noi n-avem dreptul sa-l atingem decit cu fata, nu cu umerii sau cu tot bustul. In masura posibilului, partea de sus a corpului nu trebuie sa se miste cind ducem ceva la gura, aplecam numai capul. Atentie la coate! Cum am mai spus trebuie sa stea lipite pe cit posibil de corp. Sa nu exageram si sa intepenim intr-o pozitie nefireasca.
Lingura si cutitul sunt tinute intotdeauna in mina dreapta. Nu exista nici o exceptie de la aceasta regula. Furculita este tinuta in mina stinga cind utilizam cutitul in acelasi timp cu ea. O vom trece in dreapta cind terminam de taiat cite o bucata de friptura, de pilda.
La sfirsitul unui fel de mincare, in farfuria care trebuie luata, punem paralel cutitul si furculita, cu dintii in jos. In timp ce mincam tinem tacimul deasupra farfuriei, fara sa-l ridicam prea mult in aer mai ales fara sa gesticulam cu el.
Lingura se tine ca un creion, intre degetul mare si cel aratator, si o dirjam cu ajutorul celui mijlociu si al incheieturii miinii.
Cutitul se tine intre degetul mare si cel mijlociu, iar aratatorul se sprijina pe spatele minerului. In nici un caz nu se pune aratatorul pe spatele lamei.
Cind folosim furculita o intoarcem cu dintii in jos, pentru a o putea infige in bucata pe care o ducem la gura. Brinza se maninca cu furculita, nu cu cutitul. Daca un invitat maninca astfel, " oferiti-i o baioneta " spunea cu umor Pastorel Teodoreanu.
Daca un tacim ne scapa pe jos din neatentie, cerem altul. Nu-l stergem sau nu suflam in el spunind: " Nu-i nimic ". Cind bem, pastram tacimul in farfurie: furculita la stinga, cu dintii in sus, si cutitul la dreapta, cu lama sub curbura furculitei. Daca farfuria este goala si punem tacimurile incrucisate, este semn ca dorim sa mai fim serviti din felul respectiv.
La masa trebuie evitate orice zgomote: plescaitul, sorbitul, ciocnitul tacimurilor de vesela, oftaturile etc. Indepartarea resturilor ramase intre dinti nu se face la masa, in prezenta tuturor. Retrageti-va la baie!
La inceputul mesei punem servetul pe genunchi, fara a-l desfasura in totalitate. Ne servim de el cu discretie tamponindu-ne gura. Este absolut interzis sa-l innodam in jurul gitului sau sa-l fixam in decolteu sau in gulerul camasii. La sfirsitul mesei servetul se aseaza linga farfurie, fara a-l impaturi ca la inceput. Daca adoptam o pozitie corceta la masa, nu este nevoie sa intindem servetul pe genunchi. Este un punct de vedere care cistiga teren si vi-l recomandam cu caldura.
Cind mesenii sunt numerosi nu se ureaza “Pofta buna!" Un ecou multiplicat cu douazeci ar crea un vacarm nejustificat. Pentru a incepe sa mincam si sa bem asteptam ca stapina casei, respectiv stapinul casei sa dea tonul. Mincarea este servita de gazda, de un personal calificat sau, pur si simplu, platoul cu mincare trece din mina in mina. Gazda se serveste sau este servita ultima. Sa evitam sa ne umplem pina la refuz farfuria. De asemenea, cind mincam, sa nu ne taiem bucati prea mari dar nici prea mici, ca sa nu cada din furculita. Sa nu ne grabim sa taiem toata bucata de carne de la inceput, ca sa scapam de grija. Cream o impresie dezagreabila.
Marginea farfuriei trebuie sa ramina curata oricare ar fi felul de mincare servit. O farfurie nu trebuie sa aiba un aspect urit nici dupa ce am terminat de mincat. Asta nu inseamna insa ca avem voie sa sorbim din supa, ducind farfuria la gura, si nici ca putem folosi piinea pentru a sterge sosul. Cind ni se ofera un platou, trebuie sa luam intotdeauna bucata cea mai apropriata de noi. Piinea taiata in felii sau chifle este adusa la masa in cosulete speciale. Daca mai dorim piine si cosuletul este mai departe rugam pe cel din dreptul lui sa ne dea si noua niste piine. Persoana respectiva ne va oferi tot cosuletul. Nu ni se va da cu mina nici felia de piine nici chifla dorita. Obiceiul considerat elegant altadata de a lua piinea cu mina nu mai este la moda. A-ti infige furculita intr-o chifla este chiar caraghios. Ne servim cu cite o felie sau o chifla, fara a le taia cu cutitul. Rupem cite o bucata din ele folosind ambele miini. Sa ne ferim de prostul obicei de a face cocoloase pentru a ne calma nervii.
Gazda trebuie sa aiba grija si de cei care nu beau bauturi alcoolice, oferindu-le sucuri de fructe si apa minerala.
Dupa ce s-a asigurat ca toti invitatii au terminat de mincat, gazda este prima care se ridica, semn ca masa a luat sfirsit. Chiar daca mai avem o inghititura in farfurie sau o gura de vin in pahar, vom face si noi acelasi lucru - ne ridicam de la masa. Daca am terminat de mincat inaintea celorlalti nu avem voie sa ne sculam de la masa.
In salon, unde se bea cafeaua trebuie sa asteptam invitatia gazdei pentru a fuma.
Micile accidente care pot surveni in timpul mesei – un pahar spart, o lingura scapata, o pata pe haina vecinului - trebuiesc rezolvate cu tact, fara multa tevatura, tot de catre gazda. Se cuvine ca cel care a spart un vas de valoare de exemplu sa incerce sa-l inlocuiasca, daca este posibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu