MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 26 DECEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI

ÎN A DOUA ZI DE CRĂCIUN, LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI BUCURII! CRĂCIUN FERICIT ÎMPREUNĂ CU CEI DRAGI! DOAMNE AJUTĂ!

ISTORIE PE ZILE 26 Decembrie

Evenimente

· 1135: Incoronarea regelui Ștefan al Angliei (n. 1096– d.25 octombrie 1154). A fost Regele Angliei în perioada 1135 – 1154 si ultimul membru din Dinastia Normanda.

· 1606: S-a jucat pentru prima oară tragedia Regele Lear scrisă de William Shakespeare după legenda regelui britanic Leir. Regele Lear este o tragedie scrisă de William Shakespeare care reprezintă o încununare a analizei umanisto-psihologice prezentă în mai toate lucrările marelui dramaturg englez. Regele Lear, retrăgându-se de la domnie și stăpânit fiind de iluzia puterii sale nelimitate, își împarte regatul fiicelor sale. Le cere însa acestora, înainte de a le împărți regatul, să-și exprime în cuvinte dragostea pe care i-o poartă. Fiicele mai mari, Goneril și Regan, meschine și lingușitoare, îi spun bătrânului vorbe frumoase, exact ceea ce acesta dorea sa audă. Cordelia însă, fire sinceră, îi spune cu naturalețe : „Iubesc pe Majestatea-ta așa cum îmi este datoria, nici mai mult nici mai putin”. Luând acest răspuns drept o adevărată insolență, tatăl își alungă fiica cea mica, dezmoștenind-o. Doborât de ingratitudinea fiicelor sale, bătrânul, cu mintea tulburata de durere, rătăcește pe câmpii, înfruntând furtuni și trăsnete. Dintre foștii curteni i-au rămas credincioși doar contele de Kent, Edgar și bufonul. Cordelia, devenită între timp regină a Franței, vine în ajutorul tatălui său. Goneril și Regan vor sfârși în mod mizerabil, otrăvindu-se una pe cealaltă, din rivalitate pentru același bărbat: Edrnund, comandantul oștilor britanice. Cordelia și regele Lear, în timpul luptelor dintre francezi și englezi, ajung prizonierii lui Edrnund. Cordelia este omorâtă din porunca lui Edrnund, chiar sub ochii bietului sau tată, care se stinge de durere. Cordelia întruchipează în aceasta opera puterea miraculoasa a dragostei și a iertării. Prin dragostea cu care aceasta îl înconjoară, Regele Lear își va găsi liniștea. Tema piesei devine universală, prin detaliata descriere a caracterului uman și în special, a transformării determinată de schimbarea unor idealuri și a unei lumi considerată de protagonist, o reflexie ideatică a percepțiilor sale interioare.

· 1792: La Paris, a inceput judecarea regelui Ludovic al XVI-lea.

· 1805: Franta napoleoniana si Austria semneaza pacea de la Pressburg. Pacea de la Pressburg (cunoscută și ca Pacea de la Pojon) a fost încheiată la 26 decembrie 1805 între Austria și Franța condusă de Napoleon. Această pace a survenit în urma Bătăliei de la Austerlitz și a pus capăt celui de-al treilea război al Coaliției antinapoleoniene. În urma acestei păci, Austria a trebuit să cedeze comitatul Tirol și Vorarlberg statului bavarez. Restul Austriei Occidentale a fost împărțită între Marele Ducat de Baden și Württemberg. Regiunile Veneția, Istria, Dalmația și Cattaro, care au fost alipite Austriei abia în 1797 prin Pacea de la Campo Formio, au fost repartizate regatului napoleonic Italia. Dioceza Salzburg precum și Berchtesgaden au fost repartizate Austriei drept compensație. Împăratul Francisc al II-lea a trebuit să-l recunoască pe Napoleon drept împărat.

· 1825: In Rusia are loc in St Petersburg revolta decembristilor împotriva ţarului Nicolae I. Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici. Datorită faptului că evenimentele s-au petrecut în luna decembrie, rebelii au fost numiți „decembriști”. Revolta a fost înăbușită sub supravegherea personală a împăratului Nicolaie I al Rusiei. Decembriștii au fost judecați și condamnați: cinci dintre ei au fost condamnați la spânzurătoare, alții au fost exilați în Siberia si in Orientul indepartat. Când cei cinci decembriști au fost spânzurați, s-a întâmplat ceva obsolut neobișnuit. Funiile care au fost utilizate pentru lațuri s-au rupt mai înainte ca vreunul dintre ei să moară^.Evenimentul a provocat mișcare de simpatie în mulțimea de privitori. Conform unei tradiții vechi de mai multe secole, orice condamnat care supraviețuia unei tentative de execuție trebuia eliberat. În loc să-i grațieze pe cei cinci, Nicolae I a ordonat confecționarea unor lațuri noi și reluarea execuției. Aceasta a fost ultima execuție publică din istoria Imperiului Rus. Soțiile unora dintre decembriști și-au urmat soții în exil. Expresia „soție decembristă” exprimă ideea de devoțiune a soției față de soț.

· 1831: Se constituie la Iaşi primul Sfat Administrativ din istoria Moldovei - "Marele sfat al miniştrilor"; logofătul Grigore Sturdza, preşedinte; logofătul Iordache Catargi, ministru de Interne; Mihail Sturdza, Finanţe şi Teodor Balş, Hătmănie. Sfatul era convocat de către domn. În 1834, Mihai Sturdza, cu prilejul urcării pe tron, îi modifică componenţa.

· 1848: Are loc la Iași, premiera primei opere românești „Baba Hârca“. Alexandru Flechtenmacher (n.23 decembrie 1823, Iaşi, Moldova – d.28 ianuarie 1898, Bucureşti, România), pe numele său complet Alexandru Adolf Flechtenmacher, a fost un compozitor, violonist, dirijor şi pedagog din Moldova. A fost fiul juristului braşovean – Christian Flechtenmacher. A urmat studii muzicale în oraşul natal Iaşi, iar apoi a studiat la Conservatorul din Viena. S-a implicat activ în Revoluţia de la 1948, perioadă în care a scris mai multe cîntece patriotice. El a compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum şi primele vodeviluri şi cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri. Remarcabilul compozitor a scris muzică pentru aproape toate spectacolele româneşti de teatru apărute între anii 1840-1880, creînd circa 600 de piese muzicale. Opera sa este inspirată din folclor, iar multe din creaţiile sale, în special hore şi sîrbe, au intrat în repertoriul lăutarilor români. În perioada 1853-1858, Alexandru Flechtenmacher a fost prezent în Craiova, unde a dirijat cu prioritate muzica compusă de el însuşi, din care putem enumera opereta-vrăjitorie Baba Hîrca, melodrama naţională cu cîntece Cetatea Neamţului, operetele Crai Nou şi Sacagiu, vodevilurile Fermecătoriţa (după George Sand), Cimpoiul dracului şi Banii, gloria şi amorul, drama cu muzică Zavera lui Tudor, opera în trei acte Fata de la Cozia, spectacolele cu muzică Banul Mărăcine şi Iancu Jianu, căpitan de haiduci, feeria muzicală Fata aerului, compusă în colaborare cu Eduard Wachmann. În perioada 1 noiembrie 1864 – 1869, Alexandru Flechtenmacher a fost director la Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti, el fiind fondatorul instituţiei pedagogice şi primul director al acesteia. Instituţia a devenit ulterior Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Printre compoziţiile remarcabile ale lui A. Flechtenmacher se numara:

· Baba Hîrca, Operetă-vodevil în 2 acte (1848 Iaşi);

· Doi ţărani şi cinci cîrlani, Vodevil, după Constantin Negruzzi, (1848 Iaşi);

· Barbu Lăutarul, după V. Alecsandri, (1850; 1854 Iaşi);

· Scara mîţei, Vodevil, (1850 Iaşi);

· Coana Chiriţa sau două fete şi-o neneacă, Vodevil, după V. Alecsandri;

· Întoarcerea Coanei Chiriţa sau Coana Chiriţa în provincie, Vodevil, după V. Alecsandri, (1850 Iaşi);

· Banii, Gloria şi Amorul, Vodevil, (1861 Bucureşti);

· Răzvan şi Vidra Dramă istorică în 5 acte, după Bogdan Petriceicu Haşdeu, (1867 Bucureşti);

· Fata de la Cozia, Operă în 3 acte după Dimitrie Bolintineanu (1870, neterminată).

· 1872 - În Bucureşti este introdus tramvaiul cu cai

· 1883: Premiera, în Franța, la Théâtre des Variétés, a operetei "Mam` zelle Nitouche" de Florimond Hervé.

· 1898: Marie Curie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element, denumit de ei radiu.

· 1908: Jack Johnson devine primul afro-american campion mondial la box.

· 1918: Are loc in Bucuresti o puternica manifestaţie muncitorească. Manifestanţii au urmat calea Victoriei, oprindu-se în faţa Teatrului Naţional, unde au fost reprimaţi sîngeros. Manifestația muncitorilor din București din 13/26 decembrie 1918, a avut ca principali organizatori pe agentul bolsevic Cristian Rakovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C.Frimu, Gh.Cristescu si D. Pop. Manifestanții au scandat lozincile „Jos armata! Jos regele! Trăiască Republica!”. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național. În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vanatori de Munte, Politie si Jandarmerie , comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu care a telefonat primului ministru Ion I.C. Bratianu, cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților. Forțele de ordine au intervenit cu focuri de armă, în Piața Teatrului Național rămânând 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor. Ulterior, după preluarea puterii, propaganda comunistă a susținut că au fost 102 morți și sute de răniți, care nu au fost înregistrați de istoriografia oficială. Personalități marcante ale vieții culturale, artistice și politice ca Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction , au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți. Omul politic Ion Gh.Duca , care era în acel moment membru al guvernului, arăta că poliția „a arestat pe toți fruntașii mișcării și i-a bătut atât de crunt, încât unul dintre socialiștii mai de vază, Frimu, a murit peste câteva zile de pe urma rănilor dobândite”. Ministrul de Interne, George G. Marzescu , și-a justificat ordinul dat forțelor de ordine de a trage în plin declarând că greviștii erau ațâțați de agenți bolșevici. Printre cele 52 de persoane arestate sub învinuirea de crimă „contra siguranței statului, complot contra statului” și „provocare de rebeliune și ofensă adusă M.S. Regelui” se aflau și activiști comuniști, infiltrați în rândul social–democraților la ordinul bolșevicilor de la Moscova, între care Alecu Constantinescu, Jaques Konitz, Alexandru Bogdan și I.S. Dimitriu. Maiorul V. D. Chiru, comisarul regal, a subliniat în rechizitoriul său că manifestatia de la 13 decembrie se dorea a fi semnalul declanșării revoluției bolșevice în România, iar greva tipografilor era doar un pretext ce urma să fie speculat de comuniști. Un manifest descoperit de polițiști la Clubul Socialist prezenta planul declanșării revoluției: „Revoluția nu mai poate fi oprită. Un fluier de sirenă numai, un strigăt: La Arme! Și sute de mii de muncitori și muncitoare vom năvăli pe străzi, vom ridica din trăsuri și tramvaie baricade, vom pune în mișcare tunurile, mitralierele, puștile, grenadele, vom ocupa ministerele, polițiile, poștele, telegrafele, gările, cazărmile și vom pune mâna pe conducerea Statului!“

· 1925: Marea Adunare Națională a Turciei decide să adopte calendarul gregorian, cu efect de la 1 ianuarie 1926.

· 1933: Nissan Motor Company se organizeaza in Tokyo, Japonia sub denumirea de Dat Jidosha Co.
Nissan a inceput prin fabricarea de camioane si autoturisme sub numele de Datsun.
Compania Datsun a fost fondata in 1914, numele fiind o prescutare a numelor membrilor, si anume: Kenjiro Den, Rokuro Aoyama si Meitaro takeuchi(DAT). Numele a fost schimbat in 1918 in Kwaishinsha Motorcar Co. si din nou in DAT Motor Co. in 1925, pe vremea aceea compania construind camioane DAT si autoturisme Datsun. In 1926 DAT Motors s-a unit cu Jitsuyo Jidosha Co. si a devenit DAT Automobile Manufacturing Co. Ltd. cu sediul in Osaka, in 1932.
In 1931, DAT a fabricat o noua masina de clasa mica, primul Datson, insemnand "fiul lui Dat". In 1933, dupa ce Nissan a preluat controlul lui DAT Motors, ultima silaba din Datson a foat schimbata in "sun", deoarece "son" mai insemna in japozeza si "pierdere, paguba", marca devenind Datsun(in japoneza Dattosan).
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial Nissan a trecut la productia militara, iar dupa infrangerea Japoniei compania a lucrat la capacitate limitata, sub conducerea guvernului de ocupatie, pana in anul 1955.
De atunci si pana in zilele noastre Nissan s-a dezvoltat foarte mult ajungand unul dintre cei mai mari producatori auto din lume.

· 1943: Vasul de război german Scharnhorst este scufundat în cel de-al Doilea Război Mondial într-o bătălie navală împotriva a două grupuri de luptă britanice din Marea Nordului în Norvegia. Din echipajul de 1968 de oameni au supraviețuit doar 36.

· 1989: Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989): Frontul Salvării Naţionale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunţă modificările din Constituţie, garantează drepturile minorităţilor naţionale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în ţară economia de piaţă liberă şi promite desfăşurarea liberă a alegerilor.

· 2003: Un puternic cutremur devastează orașul Bam (Iran); 43.300 morți, 90.000 rămași fară case.

· 2004: A avut loc una dintre cele mai mari catastrofe naturale din ultimele secole, un cutremur de 9,3 grade pe scara Richter, urmat de valuri tsunami, care au devastat mai multe zone locuite din Oceanul Indian, cele mai afectate fiind Indonezia, Thailanda, India, Maldive si Sri Lanka. Catastrofa naturala a provocat moartea a circa 300.000 de persoane, cele mai multe dintre ele fiind inregistrate in Indonezia, in zona Aceh. Cutremurul, cu epicentrul langa Sumatra, a fost resimtit si pe coastele continentului african, iar tsunami-ul creat a fost cel mai mare din ultimii 40 de ani. In toate statele afectate a fost declarata stare de urgenta, iar statele lumii, in frunte cu ONU, s-au mobilizat pentru acordarea de ajutoare. Populatia bastinasa si turistii au fost luati prin surprindere de “valul ucigas” pentru ca in Oceanul Indian nu functiona un sistem de alertare in caz de tsunami, in acest fel explicandu-se si numarul mare de victime. Singurul indiciu despre dezastrul care urma a fost retragerea brusca a apelor Oceanului. La circa 30 de minute de la cutremur, un prim zid de apa, inalt de 20 de metri, a lovit Sumatra maturand intreaga vegetatie si distrugand aproape in intregime orasul Banda Aceh in doar 15 minute. Valurile uriase au lovit apoi Thailanda, Sri Lanka, India cu o putere la fel de mare, provocand panica si distrugeri insemnate.

Nașteri

· 973: Al-Ma`arri, scriitor sirian (d. 1057)

· 1194: Frederic al II-lea (n. 26 decembrie 1194 în Jesi lângă Ancona - d. 13 decembrie 1250 în Castel Fiorentino lângă Lucera) din dinastia Staufenilor (descendent al lui Frederic I Barbarossa), a fost fiul împăratului Henric al VI-lea și Constanței de Sicilia. Frederic a fost ales „Rex Romanorum” (rege al Romei) după dorința tatălui său, ceea ce i-a ușurat ascensiunea în anii 1211- 1215 pe tronul de împărat, fiind unanim recunoscut după moartea împăratului Otto al IV-lea din dinastia Welfilor(1175-1218).

Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi („mirarea lumii”) pentru că era un om învățat, vorbind mai multe limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana și limba arabă. El este numit ca o Creatură de minune între monarhii germani din evul mediu, fiind numit de umanistul și istoricul elvețian Jacob Burckhardt (1818-1897) și ca primul om modern pe tron. Această denumire de „om modern” i-a fost atribuită datorită metodelor moderne folosite de el de obținere și menținere a tronului imperial.

Otto al IV-lea a fost încoronat ca împărat romano-german de către Papa Inocențiu al III-lea în 1209.

În septembrie 1211, în cadrul Dietei de la Nürnberg, Frederic a fost ales in absentia rege german de o facțiune rebelă sprijinită de Inocențiu, care între timp, ajunsese să-l excomunice pe Otto; a fost din nou ales în 1212, și încoronat pe 9 decembrie 1212 în Mainz; o nouă ceremonie de încoronare a avut loc în 1215. Autoritatea lui Frederic în Germania a rămas discutabilă, și a fost recunoscut doar în sudul Germaniei : în nord, centrul puterii guelfilor, Otto a continuat să dețină puterea regală și imperială (drept contra-împărat), în ciuda excomunicării sale de către Papă. Dar înfrângerea militară decisivă suferită de Otto la Bouvines l-a obligat să se retragă pe ținuturile ereditare guelfe, unde a murit, practic fără susținători, în 1218. Principii germani, sprijiniți de Inocențiu al III-lea, l-au ales din nou pe Frederic rege al Germaniei în 1215, și papa l-a încoronat rege în Aachen, pe 23 iulie 1215. Cu toate acestea, doar după cinci ani, și negocieri între Frederic, Inocențiu al III-lea și Honorius al III-lea, a putut fi încoronat Frederic ca Împărat romano-german la Roma, pe 22 noiembrie 1220, de către Papa Honorius al III-lea (succesorul lui Inocențiu după moartea acestuia în 1216). În același timp, fiul lui cel mare, Henric, și-a luat titlul de Rege al Romanilor (al Romei).

Spre deosebire de majoritatea împăraților romano-germani, Frederic a petrecut puțin timp din viața sa în Germania. După încoronarea sa în 1220, s-a aflat fie în Regatul Siciliei, fie în cruciadă până în 1236, când a făcut ultima călătorie în Germania (pe atunci Regatul Siciliei, cu capitala la Palermo, s-a extins în Peninsula Italică, incluzând mare parte din Italia de sud). S-a întors în Italia în 1237 și a rămas acolo pe durata ultimilor treisprezece ani din viață, fiind reprezentat în Germania de fiul său Conrad.

În Regatul Siciliei, a continuat reforma legislativă începută de bunicul său Roger al II-lea în 1140. Inițiativele sale în acest sens au fost vizibile încă din timpul Assizelor de la Capua (1220), dându-și roadele în promulgarea Constituțiilor de la Melfi (1231, cunoscute de asemenea ca Liber Augustalis), o culegere de legi pentru ținutul său remarcabilă pentru acele vremuri, ce a servit drept sursă de inspirație pentru multă vreme. A transformat Regatul Siciliei într-o monarhie absolutistă, primul stat centralizat din Europa care a rezultat din feudalism; a creat de asemenea precedentul priorității legilor scrise. Cu modificări relativ minore, Liber Augustalis a rămas baza legii siciliene până în 1819.

În această perioadă, a construit de asemenea Castel del Monte, iar în 1224 a creat Universitatea de la Napoli : astăzi numită Università Federico II, a fost singurul ateneu din sudul Italiei timp de secole.

Date personale
Frederic al II-lea
Frederic al II-lea și șoimii săi. Imagine de pe coperta cărții sale De arte venandi cum avibus („Despre arta de a vâna cu păsări”), sec. XIII.
Născut	26 decembrie 1194 Iesi, Marche, Italia
Decedat	13 decembrie 1250 (55 de ani) Castelul Fiorentino, Apulia, Regatul Siciliei
Înmormântat	Catedrala din Palermo
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Dizenterie)
Părinți	Henric al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Constanța de Sicilia
Căsătorit cu	Constance de Aragon Isabella a II-a a Ierusalem Isabella a Angliei Bianca Lancia (?)
Copii	Henric al VII-lea al Germaniei Conrad al IV-lea al Germaniei Henric Otto, Guvernator al Siciliei Margareta de Meissen Anna, Împărăteasă de Nicaea Manfred, rege al Siciliei Violante, Contesă de Caserta
Cetățenie	Sfântul Imperiu Roman
Religie	creștinism
Ocupație	suveran[*] scriitor poet
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Hohenstaufen
Împărat al Sfântului Imperiu Roman; Rege al Italiei
Domnie	1220–1250
Încoronare	22 noiembrie 1220 (Roma)
Predecesor	Otto IV
Succesor	Henric VII
Rege al Germaniei formal Rege al Romanilor
Domnie	1212–1220
Încoronare	9 decembrie 1212 (Mainz) 25 iulie 1215 (Aachen)
Predecesor	Otto IV
Succesor	Henric VII
Rege al Siciliei
Domnie	1198–1250
Încoronare	3 septembrie 1198 (Palermo)
Predecesor	Henric VI
Succesor	Conrad I
Rege al Ierusalem
Domnie	1225–1228
Încoronare	18 martie 1229, Ierusalem
Predecesor	Isabella II
Succesor	Conrad II

· 1536: S-a nascut eruditul coreean Yi I (m. in 1584), unul dintre cei doi mari filosofi confucianisti din timpul Dinastiei Joseon, alaturi de contemporanul sau Yi Hwang (Toegye). Operele sale complete au fost publicate dupa moartea sa in anul 1584.
* 1646: Élisabeth Marguerite d'Orléans (26 decembrie 1646 - 17 martie1696^[1]), cunoscută drept Isabelle d'Orléans, a fost Ducesă de Alençon și, în timpul vieții soțului ei, Ducesă de Angoulême. A fost fiica lui Gaston d'Orléans și verișoară primară a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Nu are descendenți în zilele noastre. A fost suo jure Ducesă de Alençon și de Angoulême. Isabela s-a căsătorit cu Louis Joseph, Duce de Guise la castelul Saint-Germain-en-Layela 15 mai 1667. Ducele de Guise era șeful Casei de Guise, o ramură a Casei de Lorena. Soțul ei, care era cu patru ani mai tânăr decât ea, nu era numai sub controlul legal al mătușii sale, Mademoiselle de Guise(Marie de Lorena de Guise), dar în protocolul obișnuit el era tratat ca inferior Isabelei. De la căsătorie până la moarte, Isabelle d'Orléans a fost cunoscută ca Madame de Guise. Scurta căsătorie cu Ducele de Guise a produs un singur copil:

Francis Joseph de Lorena, Dukc de Guise (28 august 1670 – 16 martie 1675).

După decesul fiului ei, Isabelle și-a petrecut fiecare vară în ducatul Alençon și cele mai multe ierni la curtea regală. Când era în Paris stătea la Palatul Luxembourg care i-a fost cedat ei după moartea mamei ei în 1672. În 1694 ea i-a dăruit Palatul vărului ei Ludovic al XIV-lea.^[4]

A murit în 1696 la Palatul Versailles. Averea pe care a acumulat-o a fost moștenită de singura soră în viață, Marguerite Louise, Mare Ducesă de Toscana.

Date personale
Isabelle d'Orléans
Ducesă de Guise
Élisabeth Marguerite (Isabelle) d'Orléans ("Madame de Guise") de Mignard
Nume la naștere	Élisabeth Marguerite d'Orléans
Născută	26 decembrie 1646 Palatul Luxembourg, Paris, Franța
Decedată	17 martie 1696 (49 de ani) Palatul Versailles, Franța
Părinți	Gaston, Duce de Orléans Marguerite de Lorena
Frați și surori	Jean Gaston, Duke of Valois[] Françoise Madeleine d'Orléans Marie Anne d'Orléans[] Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier Marguerite Louise d'Orléans
Căsătorită cu	Louis Joseph, Duce de Guise
Copii	Francis Joseph, Duce de Guise
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Guise Casa de Orléans

· 1687: S-a nascut muzicianul si compozitorul german Johann Georg Pisendel (d. 25 noiembrie 1755). A fost cel mai remarcabil violonist german contemporan cu Bach.

· 1716: Jean François de Saint-Lambert, poet francez (d. 1803)

· 1737: Prințul Frederic Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld (germană Friedrich Josias von Sachsen-Coburg-Saalfeld; 26 decembrie 1737 – 26 februarie1815) a fost general în armata austriacă. Născut la Palatul Ehrenburg din Coburg, el a fost fiul cel mic al Ducelui Francis Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a Prințesei Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt.
A fost unchiul regelui Leopold I al Belgiei (1790-1865).

Josias s-a înrolat în armata habsburgică ca colonel în 1759, a participat la Războiul de Șapte Ani și a crescut la gradul de feldmareșal locotenent în 1773. În Războiul ruso-turco-austriac din 1788, el a comandat un corp de armată și a ocupat Moldova, a capturat Hotinului în Basarabia și a împărțit victoria cu Alexander Suvorov în Bătălia de la Focșani (1 august 1789).

După ce a bătut complet principala armată otomană condusă de Marele vizir Koca Yusuf Pașa în Bătălia de la Râmnic, el a capturat cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv București, fiind salutat de către populație.

Intrarea Prințului Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld în București, 1789

În timpul ocupației Moldovei, Josias a întâlnit-o pe Therese Stroffeck, o femeie de rând. La 24 septembrie 1789, în orașul Roman, ea i-a născut un fiu, pe nume Frederic. Josias s-a căsătorit cu Therese după întoarcerea lor la Coburg, la 24 decembrie și și-a recunoscut fiul. Frederic a fost înnobilat de împăratul austriac la 25 august 1808, iar la 17 februarie 1853 Ducele Ernst al II-lea de Saxa-Coburg-Gotha l-a creat Freiherr von Rohmann, numit după locul nașterii sale. Totuși, Frederic fiind copilul rezultat în urma unei căsătorii morganatice, el și urmașii lui au fost excluși din linia de succesiune a ducatului de Saxa-Coburg-Saalfeld.

În 1793 și 1794 Josias a comandat armata austriaco-olandeză în campania din Flandra. Având în vedere victoria sa în Războaiele Revoluției Franceze în martie 1793, el a întors regiunea sub control austriac. A intrat în Franța și a luat Condé, Valenciennes, Quesnoy și Landrecies. Cu toate acestea, din cauza poziționării nefericite, în parte din cauza dezbinării între puterile aliate, el a suferit o serie de eșecuri minore în fața armatei revoluționare franceze pe fluviul Sambre, urmate de o înfrângere decisivă la Fleurus (26 iunie 1794).

El a fost abandonat după aceea în Olanda, la care diplomații habsburgici au decis deja să renunțe. Înfuriat de acest lucru el a criticat în mod deschis politica baronului Thugut apoi Josias a demisionat din funcția de feldmareșalul și s-a retras la Coburg, unde mai târziu a murit.

Jump to navigation Jump to search

Date personale
Prințul Josias
Prinț de Saxa-Coburg-Saalfeld
Portret al Prințului purtând uniformă militară austriacă cu panglica și steaua Ordinului Maria Tereza a Austriei.
Născut	26 decembrie 1737 Palatul Ehrenburg, Coburg
Decedat	26 februarie 1815 (77 de ani) Coburg
Înmormântat	Cobourg[*]
Părinți	Francisc Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt
Frați și surori	Frederica Caroline de Saxa-Coburg-Saalfeld Charlotte Sophie de Saxa-Coburg-Saalfeld Christian Franz von Sachsen-Coburg-Saalfeld[] Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Johann Wilhelm von Sachsen-Coburg-Saalfeld[]
Căsătorit cu	Therese Stroffeck
Copii	Frederick, Freiherr von Rohmann
Cetățenie	Germania
Religie	Luteranism
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Wettin

· 1771: Julie Clary, soția lui Joseph Bonaparte, regină a Spaniei (d. 1845). Marie Julie Bonaparte, (născută Clary; 26 decembrie 1771 – 7 aprilie 1845), regină consort a Spaniei, Neapolelui și Siciliei ca soție a regelui Joseph Bonaparte, care a fost rege a Neapolelui și Siciliei din ianuarie 1806 până în iunie 1808 și mai târziu rege al Spaniei, din 25 iunie 1808 până în iunie 1813

· 1777: Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse (d. 1848)
* 1780: Mary Fairfax Somerville (n. 26 decembrie 1780 - d. 28 noiembrie 1872) a fost o femeie-savant și scriitoare din Scoția. Printre domeniile de care s-a ocupat cu predilecție au fost matematica și astronomia. A fost a doua femeie-om de știință, după Caroline Herschel, care a dobândit recunoaștere din partea Regatului Britanic.
* 1791: Charles Babbage (n. 26 decembrie 1791 – d. 18 octombrie 1871) a fost un matematician și inginer mecanic englez. A fost cel dintâi care a imaginat o mașină de calculat programabilă, asemănătoare computerelordin ziua de azi. Din acest motiv este privit ca un „părinte” al informaticii.

Babbage a început să-și proiecteze „Mașina analitică” în 1837, dar nu a reușit să o construiască până la moartea sa, din cauza limitărilor tehnologice ale vremii. Cu toate acestea, o mașină construită în 1991după schițele sale s-a dovedit a funcționa perfect. Ideile lui Babbage erau atât de revoluționare pentru vremea sa încât n-au fost înțelese decât de o singură persoană dintre contemporanii săi. Aceasta era matematiciana Ada Lovelace, cea care a și scris primul program pentru Mașina analitică a lui Babbage, rămânând astfel în istorie ca primul programator.

De asemenea, Babbage a propus tratarea mai generală a ecuațiilor funcționale reduse la diferențe finite. A încurajat studiul seismologiei, al mareelor, al metrologiei, al magnetismului.

* 1832: Aleksei Alekseevici Gatțuk (în rusă Алексей Алексеевич Гатцук, n. 14/26 decembrie 1832, Odesa, Imperiul Rus – d. 4/16 noiembrie 1891, Moscova, Imperiul Rus) a fost un arheolog, publicist și scriitor rus.^[1]

* 1864: Yun Chi-ho (coreeană 윤치호; n. 26 decembrie 1864 — d. 2 decembrie 1945) a fost un activist, politician și misionar coreean. A contribuit la răspândirea protestantismului în Coreea.

A fost unchiul lui Yun Bo-Seon, al patrulea președinte al Coreei de Sud.

· 1867: Ádám Abet, scriitor, poet, jurnalist și traducător maghiar (d. 1947)

· 1883: S-a nascut la Paris, în cartierul Montmartre, Maurice Utrillo, fiu al pictoriței Suzanne Valadon (cu nume adevărat: Marie-Clémentine Valade), iar tatăl necunoscut. În 1891, Miguel Utrillo y Morlius, pictor și critic de artă catalan, îl recunoaște drept fiu, îi acordă paternitatea și numele, deși – cu mare probabilitate – nu a fost cu adevărat tatăl său. A pictat mai ales peisaje citadine, în special vederi din cartierul Montmartre. Stilul său este dificil de definit și nu poate fi încadrat într-unul din curentele artistice. După o serie de opere marcate de impresionism („perioada Montmagny”), peisajele urbane realizate între 1910 și 1914 se caracterizează de o paletă de nuanțe în jurul albului („perioada albă”). Artistul realizează peisaje în care volumele clădirilor (case, biserici etc.) sunt tratate în suprafețe ample, monocrome, de cele mai multe ori albe, luminoase (Casa lui Hector Berlioz, 1910; Biserica Notre-Dame de Clignancourt, 1913 etc.). Treptat, gama cromatică a picturilor sale se îmbogățește, si se vorbește după anul 1922,despre o „perioadă multicoloră”. Pictorul a decedat la data de 5 noiembrie 1955.
* 1890: Vera Oskarovna Stanevici (în rusă Вера Оскаровна Станевич, n. 26 decembrie 1890,^[1] Penza, Imperiul Rus^[1] – d. 26 decembrie 1967,^[1]Moscova, URSS^[1]) a fost o poetă a Epocii de argint a literaturii ruse și traducătoare de literatură occidentală. S-a născut la Penza, ca fiică a directorului spitalului orășenesc, medicul Oskar Kazimirovici Stanevici (?-1912). A urmat la Moscova secția de filozofie a Școlii de Studii Superioare pentru femei. În 1911 s-a căsătorit cu poetul Iulian Anisimov. Fiul lor, Boris, a murit de scarlatină în 1934.^[2]

Apartamentul soților Anisimov a fost într-un fel un salon literar, fiind frecventat de diferiți scriitori printre care Andrei Belîi și Serghei Esenin.^[3]

Vera Stanevici și soțul ei au organizat cercul literar Serdar, în care mai făceau parte Boris Pasternak, Serghei Durîlin, Boris Sadovskoi, Konstantin Loks și alții.^[4]

Unul dintre participanții la aceste întâlniri, Konstantin Loks, și-a amintit de Vera Stanevici: „Adora orice fel de extravaganță, mergea uneori acasă în pantaloni scurți și avea, în general, diferite obiceiuri masculine. Prin urmare, A. Belîi, de care ea era îndrăgostită, nu a numit-o Stanevici (numele ei de familie), ci Ștanevici.”

Din mai 1919 până în aprilie 1920, Vera Anisimova-Stanevici a fost angajată cercetător științific la Muzeul Rumianțev din Moscova.^[5]

· 1891 - S–a născut prozatorul american Henry Miller, autor de romane controversate în epocă datorită anulării oricărui tabu referitor la sexualitate, dar devenit, în perioada anilor '60, idol al “generaţiei beat” (“Tropicul Cancerului”, trilogia “Crucificare trandafirie” (m.07.06.1980). Henry Valentine Miller (26 decembrie 1891 la Yorkville, Manhattan – 7 iunie 1980 la Pacific Palisades, Los Angeles) a fost un scriitor american și un pasionat de pictură. A crescut in New York, insa a trait mai multi ani in Europa care i-a fost sursa de inspiratie pentru doua din romanele sale celebre, “Tropicul Cancerului” si “Tropicul Capricornului”, publicate in anii ’30 in Franta. În Paris a avut-o ca protectoare pe Anais Nin, care, ulterior, i-a devenit si iubita. Aceasta nu a fost insa singura femeie din viata scriitorului american, care a avut o viata plina de aventuri. Cartile i-au adus faima si bani, dar au si starnit polemici datorita limbajului mult prea libertin pentru acea vreme, fiind foarte controversate în epocă datorită faptului ca inlaturau orice tabu referitor la sexualitate.Henry Miller a devenit, în perioada anilor ’60, un idol al “generaţiei beat”.Intre 1944-1963, a locuit in California si a reusit sa se impuna ca scriitor si in tara natala, dar si ca pictor. S-a stins in viata pe 7 iunie 1980.

· 1893: Mao Zedong (sau Mao Huila 毛泽东 sau Mao Tzedong, Mao Tzedun; n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976)

În urma războiului civil, în 1949 Partidul Comunist Chinez, sub conducerea lui Mao Zedong, a preluat puterea în China, proclamând Republica Populară Chineză.

Fiu de țărani, Mao Zedong a fost de profesie învățător. A condus forțele comuniste în lupta dusă împotriva forțelor naționaliste (1927-1949), străbătând întreaga Chină pentru a-și recruta armata (este ceea ce ideologia oficială a numit Marșul cel Lung). Din 1935, a fost lider al Partidului Comunist Chinez și, în această calitate, după 1949 - șeful de facto al statului. Campaniile inițiate de el precum Marele salt înainte ca și Revoluția Culturală au avut consecințe catastrofale, estimându-se că au provocat moartea a 40-70 milioane de oameni. În consolidarea regimului comunist în China, Mao s-a bazat pe țărănime și pe cultul personalității.

Contribuțiile sale aduse teoriei marxist-leniniste, strategiile sale militare și politicile sale comuniste sunt cunoscute colectiv sub numele de maoism.

Mao rămâne o figură controversată până în ziua de azi. Este privit în China ca un mare revoluționar, un strateg politic, un mare conducător de armată și salvator al națiunii. Chinezii îl mai văd pe Mao ca pe un om care, prin politica sa, a ajutat economia Chinei și a ajutat la formarea Chinei moderne. În plus, Mao este privit și ca un poet, filozof și vizionar, din cauza cultului personalității folosit în timpul conducerii sale.^[8]Realizările sale mai includ și promovarea femeii în societate, îmbunătățirea școlarizării populației, dublând numărul elevilor, asigurarea cu locuințe, abolirea șomajului și inflației, îmbunătățirea accesului la servicii sanitare, creșterea semnificativă a populației^[9]^[10] și a speranței de viață.^[11]^[12]

Totuși, acțiunile politice ale lui Mao, din 1949 și până în 1976, sunt vinovate pentru moartea a între 50 și 70 de milioane de chinezi^[13]^[14]. De când Deng Xiaoping a preluat puterea în 1978, multe politici maoiste au fost abandonate în favoarea reformelor economice.

Deși a promovat valoarea femeii în societate, documente publicate de Departamentul de Stat al Statelor Unite în 2008, arată că în 1973 Mao a declarat, într-o conversație cu Henry Kissinger, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui Richard Nixon, că „China este o țară foarte săracă. Nu avem multe. Ceea ce avem în exces sunt femeile”, după care a propus să ofere Statelor Unite 10 milioane de chinezoaice, spunând că astfel se va micșora povara Chinei și va impulsiona creșterea demografiei SUA creând un „dezastru”.^[15]^[16] Mao și Kissinger au convenit ulterior ca aceste discuții despre femei să fie șterse din înregistrările făcute publice.^[17]

· 1904 - S-a născut Alejo Carpentier, scriitor cubanez, întemeietorul literaturii latino–americane moderne ("Împărăţia acestei lumi", "Recurs la metodă", "Harpa şi umbra") (m.24.04.1980).

· 1907 - S–a născut Grigore Popescu–Băjenaru, prozator şi istoric literar (romanul umoristic „Cişmigiu et comp.”).

· 1914: Richard Widmark, actor american de teatru și film (d. 2008)

· 1921: Imre Tóth, filosof născut în România (d. 2010)

· 1926: Gina Pellón, pictor cubanez

· 1926: János Kőrössy^[1] (n. 26 decembrie 1926, municipiul Cluj - 21 ianuarie 2013^[2]) a fost un muzician (pianist, aranjor și compozitor) român de jazz.

Numele de persoană al interpretului se regăsește și sub formele: Jancsi, Jancy,^[3] Jancsy,^[4] Iancsi,^[5] Yancy^[6] sau Yancey.^[7] (Forma Jancsi este cel mai frecvent diminutiv pentru numele maghiar de botez János – echivalentul lui Nelu.) Numele de familie mai este scris cu umlaut în loc de dublu accent ascuțit – Körössy^[3] – sau chiar fără diacritice: Korossy.^[8]

· 1927 - S–a născut Elena Bianu, grafician.

· 1927 - S-a născut tenorul Ion Stoian (m.04.03.2000).

* 1930: Jean Tenenbaum, cunoscut ca Jean Ferrat, (n. 26 decembrie 1930,^[1]^[2]^[3]^[4] Vaucresson, Franța – d. 13 martie 2010,^[5]^[1]^[2]^[3]^[4]Aubenas, Franța^[6]) a fost un poet, compozitor și interpret francez.

· 1935: Gnassingbé Eyadéma, politician togolez (d. 2005)

· 1935: S-a nascut Viorica Cortez, mezzo-soprană romanca stabilita in Franta; (n.Iasi).

· 1939 - S-a născut Ken Howard, compozitor britanic.
* 1939: Feliks Netz (n. 26 decembrie 1939 – d. 12 aprilie 2015) a fost un poet și prozator polonez. A absolvit facultatea de filologie din cadrul Universității Sileziene din Katowice.

· 1940 - S-a născut Phil Spector, compozitor, producător şi vocalist american.

· 1940 - S–a născut Vintilă Ivănceanu, poet, prozator şi dramaturg, reprezentatnt al onirismului românesc; s–a stabilit în străinătate în 1970 („Cinste specială”, „Până la dispariţie”).

* 1940: Teruki Miyamoto (26 decembrie 1940 - 2 februarie 2000) a fost un fotbalistjaponez.

· 1942 - S-a născut Ernie & Earl Cate, cântăreţi şi compozitori americani.
* 1942: Joseph Graham "Gray" Davis, Jr. (n. 26 decembrie 1942) este un politician din Statele Unite, membru al Partidului Democrat, guvernator al Californiei între 1999 și până la revocarea sa din funcție în 2003. Înainte de a fi guvernator, Davis a fost șef de cabinet al guvernatorului Jerry Brown (1975–1981), membru al adunării de stat a Californiei (1983–1987), controlor de stat al Californiei (ministru de finanțe) (1987–1995), și viceguvernator al aceluiași stat (1995–1999). Davis este licențiat în istorie, absolvind Universitatea Stanford și doctor în drept de la Columbia Law School. A primit Steaua de Bronz pentru participarea cu grad de căpitan la Războiul din Vietnam.

În timpul mandatului de guvernator, Davis a făcut din educație prioritatea numărul unu și statul California a cheltuit în primul său mandat cu opt miliarde de dolari mai mult decât era necesar conform propunerii 98. În timpul lui Davis, punctajele la testele standard din California au crescut cinci ani consecutiv.^[1] Davis a semnat prima lege statală din SUA care obliga fabricanții de autovehicule să-și limiteze emisiile de noxe. Davis a susținut legi prin care se interziceau unele arme de foc. El a acționat și în sensul îmbunătățirii relațiilor dintre California și Mexic.^[2] Davis și-a început mandatul de guvernator cu procente favorabile în sondaje, dar acestea au scăzut după ce alegătorii l-au acuzat pe Davis pentru criza energiei electrice din California și criza bugetară ce a urmat după explozia balonului dot-comurilor. Alegătorii s-au îndepărtat de el și din cauza eforturilor susținute de strângere de fonduri și a campaniilor negative.^[3]

La 7 octombrie 2003, a devenit al doilea guvernator în istoria SUA revocat din funcție prin alegeri. Locul lui Davis a fost luat de republicanul Arnold Schwarzenegger la 17 noiembrie. Davis a fost guvernator 1.778 de zile și a promulgat 5.132 de legi din 6.244, respingând 1.112 dintre acestea.^[4] De când a fost revocat, Davis a activat ca lector invitat la UCLA School of Public Affairs și ca avocat la Loeb & Loeb, fiind membru al consiliului director al companiei de animație DiC Entertainment.

* 1946: Yusuke Omi (n. 26 decembrie 1946) este un fost fotbalist japonez.

· 1951 - S-a născut Paul Anthony Quinn, chitarist şi compozitor britanic (Saxon).
* 1952: Valentina Calestru (n. 26 decembrie 1952, Criuleni^[1]^[2] sau Onițcani^[3]) este o cântăreață de operă (soprană) moldoveancă, Artistă Emerită a Republicii Moldova din 1993.^[4]

A studiat la Institutul de Arte G. Musicescu din Chișinău (actuala Academie de Muzică, Teatru și Arte Plastice) în anul 1974, după care se transferă la Conservatorul A. Nejdanova din Odesa^⁠(uk) (1978–1981), în clasa lui G. A. Polivanova (canto).^[3]

Din 1980, este solistă la Opera Națională din Chișinău, debutând în Cavaleria rusticana (Pietro Mascagni) în rolul Santuzza.^[1] Repertoriul său mai include:^[2]

Forța destinului (Leonora), Trubadurul, Nabucco (Abigaille), Don Carlos, Bal mascat (Amelia), Aida (Aida) de Giuseppe Verdi
Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski
Alexandru Lăpușneanu de Gheorghe Mustea
Norma de Vincenzo Bellini
Tosca (Tosca), Turandot (Turandot) de Giacomo Puccini
Adriana Lecouvreur (Adriana) de Francesco Cilea

Valentina Calestru a colaborat cu dirijorii Victor Dumănescu, Andre Neve, Alexandru Samoilă, Lev Gavrilov, soliștii Lucia Cicoare, Mihail Munteanu, Nicolae Covaliov, Ioan Paulencu, Vladimir Dragoș, Elena Obrazțova, pianiștii Ghita Strahilevici, Olga Silkina, Olga Iancu, Raisa Treibici etc.^[4] A întreprins turnee artistice la București, Brașov, Iași, Timișoara, Praga, Kiev, Sankt Petersburg, Odesa, Minsk, Donețk, Moscova, Geneva, Londra, Plovdiv, Bruxelles,^[4] cât și în Germania, Italia, Polonia.^[2]

* 1955: Radu Filipescu (n. 26 decembrie 1955^[2], Târgu Mureș) este un fost disident anticomunist din România.

Este fiul medicului Zorel Filipescu și al Carmelitei Filipescu. Radu Filipescu este căsătorit din 1988 cu Daniela Filipescu, medic anestezist, șef de unitate pentru terapie intensivă ATI2 la Spitalul C. C. Iliescu din București. Daniela Filipescu a fost presedinte al Asociatiei Europene de Anesteziologie ( ESA) in anii 2014- 2015. Împreună au un fiu, Radu Zorel Filipescu, născut la 2 februarie 1998. Fratele său mai mare este medicul Doru Filipescu, chirurg ortoped la Spitalul Sf. Ioan din București.

Radu Filipescu a fost în perioada 1983-1989, epoca Ceaușescu, disident, opozant față de regimul dictatorial communist participând și organizând numeroase acțiuni de protest. În perioada 1983-1986 a fost deținut politic, fiind închis în închisoare pentru “propagandă împotriva orânduirii socialiste", conf. art. 166 al. 2 Cod penal. Radu Filipescu este, din partea mamei, nepotul lui Victor Groza , frate a lui Petru Groza, lider comunist.

După evenimentele din 1989, Radu Filipescu a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social , ales președinte al acestuia (din 1998), membru fondator al APADOR-CH, fondator și președinte al Asociației Revoluționarilor fără Privilegii.

* 1961: Daniel Minea (n. 26 decembrie 1961) este un fotbalist român, care a jucat pentru echipele Steaua București, FC Olt, Sint-Niklase (Belgia)

· 1963: Lars Ulrich (n. 26 decembrie 1963) este bateristul formației Metallica. S-a născut în Gentofte, Danemarca într-o familie de clasă mijlocie mai înstărită și a lucrat la o benzinărie. S-a mutat apoi în Los Angeles, California la vârsta de 17 ani. La 12 de ani el a implorat-o pe bunica lui să-i cumpere primul set de tobe. Setul era marca Ludwig, deoarece a vrut să aibă exact același set ca și Ian Paice de la Deep Purple. După scrierea unui anunț într-un ziar local din L.A., numit The Recycler, l-a cunoscut pe James Hetfield, iar împreună au creat o formație a cărui nume va deveni cunoscut pentru milioane de oameni de pe tot globul - Metallica.

* 1967: Cristian David (născut Cristian Troacă,^[1]^[2]^[3] la 26 decembrie 1967, București) este un om politic român, senator de Vaslui în legislaturile 2004-2008 și 2008-2012, și care a îndeplinit funcția de ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării aquis-ului comunitar (2004-2007) și ulterior pe cea de ministru al Internelor și Reformei Administrative, din data de 5 aprilie2007, ca urmare a restructurării guvernamentale a cabinetului Tăriceanu.

Cristian David vorbește limbile engleză și franceză. El a divorțat de prima soție. La data de 11 noiembrie 2005, în orașul Viena,^[19] Cristian David s-a căsătorit pentru a doua oară cu creatoarea de modă și notarul public Vanda Vlasov, sora geamănă a creatoarei de modă Ingrid Vlasov și fiică a controversatului avocat ieșean Mihail Vlasov, care este și președinte al Camerei de Comerț Iași.

Conform presei, după căsătoria cu Vanda Vlasov, averea ministrului s-a dublat, soția sa deținând în proprietate două apartamente în zone scumpe din București - unul în zona Decebal și celălalt pe Strada Armenească, valoarea lor depășind 300.000 de euro. După propria estimare, averea familiei se cifrează pe la 500-600.000 de euro, numai bijuteriile soției valorând 40.000 de euro.^[20]

* 1971: Tatiana Sorokko (rusă Татьяна Николаевна Сорокко; n. 26 decembrie 1971)^[1] este un supermodel^[2] rus.

Sorokko s-a mutat apoi la Paris la vârsta de 17 ani.^[3] A avut parte de prezențe pe coperțile unor reviste de talie mondială, precum Vogue, Elle, Harper's Bazaar, și Cosmopolitan.

Tatiana Sorokko a făcut prezentări pentru designeri de top precum Chanel, Gianni Versace, Bill Blass, Calvin Klein, Yves Saint Laurent, Christian Dior, Donna Karan, Dolce & Gabbana, Gianfranco Ferré, Christian Lacroix, Gucci, Alexander McQueen, Michael Kors, Moschino, Nicole Miller, Prada, Oscar de la Renta, Ralph Lauren, Vivienne Westwood, Givenchy, Marc Jacobs, și Valentino.^[4] Sorokko a pozat pentru reclame pentru Yves Saint Laurent, Ungaro, Donna Karan, și Versace.

· 1973: S-a nascut Elena Gabriela Udrea, politician român, ministru. Elena Udrea (nume complet Elena Gabriela Udrea; n. 26 decembrie 1973, Buzău, România). Din 2008 deține funcția de deputat. În trecut a deținut funcțiile de consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, ministru al turismului și ministru al dezvoltării regionale și turismului. Udrea este considerată o apropiată a președintelui Traian Basescu, căruia îi datorează ascensiunea politică. În trecut, a fost membră a Partidului National Liberal și a Partidului Democrat Liberal . La 30 ianuarie 2014 ,a demisionat din PDL și s-a alăturat Partidului Miscarea . Din 2014 este președintele ales al acestui partid. Deși anunțase inițial candidatura lui Cristian Diaconescu pentru alegerile prezidențiale din 2014, Elena Udrea a oprit strângerea de semnături pentru acesta. Diaconescu și-a dat demisia din PMP, astfel că Elena Udrea a fost desemnată a doua zi candidată din partea partidului pentru alegerile prezidentiale din noiembrie 2014. La 22 septembrie și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central, prezentând 400.000 de semnături A obținut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 493.376 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 4 din 14, cumulând circa 5,20% din toate voturile exprimate și validate.

* 1980: Jo Jung-suk (n. 26 decembrie 1980, Seul) este un actor cunoscut petru rolurile sale din dramele sud-coreene.

* 1982: Aksel Lund Svindal (n. 26 decembrie 1982, Lørenskog, Norvegia) este un schior norvegian ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. Svindal este de două ori câștigător al Cupei Mondiale la Schi Alpin la general 2007 și 2009, este medaliat cu aur la proba de Super-G la Jocurile Olimpice de iarnă din 2010 și câștigător de cinci ori la Campionatele Mondiale la probele de coborâre, slalom uriaș și super combinată (2007 Åre, 2009 Val-d'Isère, 2011 Garmisch și 2013 Schladming). După victoria de la coborâre din 2013, Svindal a devenit primul schior alpin care câștigă titluri la patru campionate mondiale consecutive.

* 1985: Kunimitsu Sekiguchi (n. 26 decembrie 1985) este un fotbalist japonez.

* 1986: Christopher Catesby "Kit" Harington^[4] (n. 26 decembrie 1986) este un actor englez. Este cel mai notabil pentru interpretarea rolului Jon Snow, un personaj principal din serialul Urzeala tronurilor. A jucat rolul lui Albert în producția originală West End Calul de luptă.^[5]

* 1986: Hugo Lloris (n. 26 decembrie 1986,^[1] Nisa, Franța) este un portar francez care apără la clubul de fotbal Tottenham Hotspur și pentru Echipa națională de fotbal a Franței. A mai jucat la OGC Nice și Olympique Lyonnais.

* 1989: Sofiane Feghouli (în arabă سفيان فيغولي; n. 26 decembrie 1989) este un fotbalist algerian care evoluează la clubul West Ham în Premier League și la echipa națională de fotbal a Algeriei pe postul de mijlocaș ofensiv sau extremă.

* 1990: Denis Dmitrievici Cerîșev (în rusă Дени́с Дми́триевич Че́рышев; n. 26 decembrie 1990) este un fotbalist rus, care în prezent evoluează la clubul Valencia, împrumutat pentru un sezon de la Villarreal CF.
* 1990: Aaron James Ramsey (pronunțat în engleză /ˈræmzi/) (n. 26 decembrie 1990) este un fotbalist galez care evoluează la clubul Arsenal și la Echipa națională de fotbal a Țării Galilor.
* 1998: Raluca Maria Petruș (n. 26 decembrie 1998, în Cluj)^[1]^[2] este o handbalistăromână care joacă pentru clubul „U” Cluj pe postul de centru. Popescu este și componentă a echipei naționale pentru tineret a României.

Decese

· 268: A murit Papa Dionisie. A fost papă din 22 iulie, 259 la 26 decembrie 268. Dionisie a fost ales Papă după martiriul Papei Sixtus al II-lea din anul 258. Sfântul Scaun a fost vacant de aproape un an din cauza dificultatilor in alegerea unui nou Papă în timpul persecuţiei violente cu care se confruntau creştinii. Dionisie a fost ridicat la funcţia de episcop al Romei, iar cand impăratul Valerian I care conducea persecuţia, a fost capturat şi ucis de către regele Persiei în 260, noul împărat Gallienus, a emis un edict de toleranţă, punând capat persecuţiei creştinilor şi acordand un statut juridic Bisericii. Noului Papă a avut sarcina de reorganizare a Bisericii Romane, care căzuse în mare dezordine. Papa Dionisie a trimis sume mari de bani pentru bisericile din Cappadocia, care fusesera devastate de jefuitorii goţi.

· 418: A murit Zosim, Papa al Romei în perioada 18 Martie 417 – 26 Decembrie 418. La putin timp după alegerea lui pe scaunul papal, susținătorul Pelagianismului, Caelestius, care fusese condamnat de Papa Inocențiu I, a venit la Roma să se justifice, înainte să fie expulzat din Constantinopol. În vara anului 417 Papa Zosim a ținut o ședință la Roma a clerului creștin în Biserica Sf. Clement, înainte ca Caelestius să apară. În fața tribunalului său, întreaga chestiune pelagiană era acum redeschisă și discutată în toate aspectele ei. Acest prilej s-a ivit datorită declarațiilor atât a lui Pelagius cât și a lui Caelestius, remise Bisericii Romane, pentru a se justifica. Cu toate că deciziile anterioare ale lui Inocențiu I au alungat orice îndoieli asupra chestiunii în sine, totuși hotararea in legatura cu persoanele implicate nu era indecisă, iar simțul dreptății al lui Zosim îi interzicea să pedepsească pe cineva cu excomunicarea, înainte de a fi pe deplin convins de greșeala acelei persoane. Caelestius, care in 417 a mers la Roma personal, a lăsat la picioarele lui Papa Zosim o mărturie detaliată, în care își afirma credința în toate doctrinele, „de la Treimea unui singur Dumnezeu până la învierea morților”. Urmare a unei poruncii papale, s-a ținut pe 1 mai 418, în prezența a 200 de episcopi, faimosul Consiliu din Cartagina, care iarăși a etichetat pelagianismul ca erezie în opt canoane. Între timp, îndemnată de clericii africani, puterea laică s-a amestecat și ea în dispută, împăratul Honorius, alungând toți pelagienii din orașele Italiei, printr-o ordonanță data in 30 aprilie 418.

· 1476: Galeazzo Maria Sforza, duce de Milano (n. 1444)

· 1557: A murit Pătrașcu cel Bun, domn al Țării Românești. A fost fiul lui Radu Paisie și domn al Țării Românești (martie 1554 – 26 decembrie 1557), succedandu-l pe Mircea Ciobanul, fratele vitreg al tatalui sau. A fost numit de istorici ”cel Bun”, pentru că a avut o domnie liniștită, fără a ucide vreun boier. Pătrașcu voda a fost căsătorit cu Doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioare. Au avut o fiica Maria și trei fii: Petru, căruia i s-a zis mai târziu Cercel (viitorul domn), Vintilă instalat voievod de armatele lui Ioan Vodă cel Viteaz în 1574 (dar numai patru zile) și Petrașcu, zis din Cipru. Potrivit cronicilor oficiale ale lui Mihai Vodă, ar fi avut ca fiu postum și nelegitim pe Mihai Viteazul, fapt infirmat de istoriografia mai nouă, începând cu Nicolae Iorga.A fost succedat dupa moarte la tronul Tarii Romanesti de Petru cel Tânăr. Este înmormântat la Mănăstirea Dealu.

* 1646: Henri de Bourbon (1 septembrie 1588 – 26 decembrie 1646) a devenit Prinț de Condé la scurtă vreme după nașterea sa, în urma decesului tatălui său, Henri I. Ca membru al Casei de Bourbon, el a fost Prinț de Sânge.

S-a căsătorit cu Charlotte Marguerite de Montmorency în 1609 și a avut trei copii, toți protagoniști ai Frondei. Henri și Charlotte au avut următorii copii:

Date personale
Henri

Născut	1 septembrie 1588 Saint-Jean-d'Angély, Franța
Decedat	26 decembrie 1646 (58 de ani) Hôtel de Condé, Franța
Părinți	Henri, Prinț de Condé Charlotte Catherine de La Trémoïlle
Frați și surori	Éléonore de Bourbon[*]
Căsătorit cu	Charlotte Marguerite de Montmorency
Copii	Anne Genevieve, Ducesă de Longueville Ludovic, Prinț de Condé Armand, Prinț de Conti
Cetățenie	Franța
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Bourbon
Prinț de Condé
Domnie	5 martie 1588 – 26 decembrie 1646

* 1664: Marie-Anne a Franței (n. 16 noiembrie 1664 - d. 26 decembrie 1664) a fost al treilea copil și a doua fiică a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a reginei Maria Tereza a Austriei.

Ca fiică a unui rege, a fost Fille de France.

Date personale
Prințesa Marie Anne
Fiică a Franței

Născută	16 noiembrie 1664 Louvre, Franța
Decedată	26 decembrie 1664 (0 ani) Louvre, Franța
Înmormântată	Biserica Saint Denis, Franța
Părinți	Ludovic al XIV-lea al Franței Maria Tereza a Austriei
Frați și surori	Louise Marie Anne de Bourbon[] Prințesa Marie-Thérèse a Franței Prințesa Anne Élisabeth a Franței Françoise-Marie de Bourbon Louise-Françoise de Bourbon Marie Anne de Bourbon Philippe-Charles al Franței Louis, Conte de Vermandois Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine Louis César, Conte de Vexin Louis François, Duke of Anjou[] Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse Ludovic, Delfin al Franței
Cetățenie	Franța
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon

· 1731: Antoine Houdar de la Motte, autor francez (n. 1672). Antoine Houdar de La Motte (n. 18 ianuarie 1672 – d. 26 decembrie 1731). Antoine Houdar de La Motte a fost un dramaturg și teoretician literar francez. A redeschis polemica dintre „antici” și „moderni” prin traducerea modernizată intitulată „Iliada în versuri franceze” (L’Iliade en vers français, 1714), selectând „bunul gust” de rațiune. O altă operă valoroasă a sa este tragedia Inès de Castro (1723), care s-a bucurat de succes în acea epocă.

· 1771: Claude Adrien Helvétius, filosof francez(n. 1715). Claude Adrien Helvétius, (n. 26 februarie 1715 – d. 26 decembrie 1771), filozof francez, unul dintre reprezentanții de seamă ai materialismului și senzualismului Helvétius a fost atât materialist, cât și senzualist, fiind puternic influențat de John Locke. Concepția sa fundamentală era că toate cunoștințele și reprezentările noastre decurg din senzațiile pe care obiectele le produc asupra simțurilor noastre.
* 1818: Maria Isabel a Portugaliei (Maria Isabel Francisca; 19 mai 1797 – 26 decembrie 1818) a fost infantă a Portugaliei și mai târziu regină a Spaniei ca a doua soție a regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei.

Date personale
Maria Isabel a Portugaliei

Nume la naștere	Maria Isabel Francisca
Născută	19 mai 1797 Palatul Queluz, Portugalia
Decedată	26 decembrie 1818 (21 de ani) Palatul Regal din Madrid
Înmormântată	Palatul Aranjuez, Spania
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	Ioan al VI-lea al Portugaliei Charlotte de Spania
Frați și surori	Pedro I al Braziliei Infanta Maria Francisca a Portugaliei Infanta Isabel Maria a Portugaliei Infanta Ana de Jesus Maria a Portugaliei Teresa, Prințesă de Beira Infanta Maria da Assunção a Portugaliei Miguel I al Portugaliei Francisco António, Prince of Beira[*]
Căsătorită cu	Ferdinand al VII-lea al Spaniei
Copii	Infanta María Isabel Luisa of Spain[] Maria Isabel de Borbón, Infanta de España[]^[1] unnamed daughter de Borbón[*]^[1]
Cetățenie	Portugalia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	Spanish Queen consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Bourbon Casa de Bragança
Regină a Spaniei
Domnie	29 septembrie 1816 - 26 decembrie 1818

* 1838: Franciszek Lessel (n. 1780, Puławy - d. 26 decembrie 1838, Piotrków Trybunalski) a fost un compozitor polonez

Lessel s-a născut în Puławy, Polonia. Tatăl său, Wincenty Ferdynand Lessel, a fost un pianist și compozitor de origine cehă, care a servit ca primul său profesor. În anul 1799, la vârsta de 19 ani, a plecat la Viena, unde până în anul 1809 a studiat cu Joseph Haydn, care a decedat în acel an.^[5]

Pe parcursul perioadei în care a stat în orașul austriac, Franciszek Lessel a făcut mai multe călătorii în Polonia (1803, 1804, 1806 și 1807). Lessel a fost pasionat printre altele și de medicină și arhitectură. După moartea tatălui său, a moștenit o bibliotecă bogată care conținea multe piese muzicale valoroase. Odată cu moartea lui Franciszek Lessel, colecția de cărți a dispărut, doar unele partituri au supraviețuit până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără Fantaisie in E minor, care a fost dedicată Cecyliei Beydale, cea care a fost iubita compozitorului pentru o perioadă de timp, până când au descoperit că au aceași mamă.^[6]

· 1868: A murit Francisc Serafin Caudella, compozitor, violoncelist, pianist, organist și profesor român de origine germană; (n.28 decembrie 1812). A fost tatăl compozitorului Edouard Caudella.

· 1886 - A murit astronomul austriac Theodor Ritter von Oppolzer („Catalogul eclipselor”) (n.26.10.1841).

· 1890 - A murit arheologul german Heinrich Schliemann; încercând să identifice locurile evocate în epopeile homerice, Schliemann a descoperit Cetatea Troiei şi tezaurul atribuit regelui Priam (n.06.01.1822).
* 1950: Liane de Pougy (2 iulie 1869 – 26 decembrie 1950), a fost vedetă și dansatoare de cabaret și renumită ca una dintre cele mai frumoase și celebre curtezane din Paris. Anne Marie Chassaigne s-a născut la La Flèche, Sarthe, Franța. A fost fiica lui Pierre Blaise Eugène Chassaigne, un ofițer de cavalerie,^[1] și a soției acestuia, Aimée Marie Gabrielle Lopez, dintr-o familie spaniolă cu tradiție militară.^[2]^[3] A fost cea mai mică și singura fată din cei patru copii. A fost educată la mănăstirea Sainte-Anne d'Auray, în Morbihan, unde a intrat în 1878, la vârsta de nouă ani, și a rămas până în 1885.^[4]

La vârsta de 16 ani a fugit cu Armand Pourpe, un ofițer de marină, în cele din urmă căsătorindu-se deoarece ea rămăsese însărcinată.^[5]Copilul a fost numit Marc Pourpe iar mama sa a fost, conform părerii lui, "o mamă groaznică". "Fiul meu era ca o păpușă vie dată unei fetițe". Ea ar fi preferat ca bebelușul să fi fost o fată "din cauza rochiilor și a buclelor". Marc s-a oferit voluntar ca pilot în Primul Război Mondial și a fost ucis la 2 decembrie 1914 în apropiere de Villers-Brettoneux. ^[6]

Mariajul nu a fost unul fericit. Mai târziu Anne-Marie a scris în memoriile sale că soțul ei a devenit violent în noaptea nunții. Se spune că mirele a fost brutal și a abuzat-o - ea a purtat urma bătăilor sale pe piept pentru tot restul vieții. Cînd cariera lui Armand Pourpe l-a dus la un post în Toulon, Anne-Marie și-a luat drept amant pe Charles-Marie de Mac-Mahon (1856-1894), al 5-lea marchiz de Éguilly. Informat de nenorocirea sa, Armand Pourpe "trage un foc de armă pe care Anne-Marie îl primește în josul fundului".^[7]

Decisă să-și părăsească soțul, Anne Marie și-a vândut pianul din lemn de trandafir unui tânăr care a plătit 400 de franci pentru instrument. În decurs de o oră, Anne Marie se îndrepta spre Paris, lăsându-și copilul cu tatăl său. Odată cu eșecul căsniciei sale, Anne Marie a început să se prostitueze și acum se știe că era mare consumatoare de cocaină și opiu.

În 1928, prințesa Ghika s-a împrietenit cu sora Marie-Xavier, maică-superioară a azilului Sainte-Agnès din Saint-Martin-le-Vinoux, în apropiere de Grenoble.^[44] Ea obține de la prietenii ei parizieni fonduri pentru întreținerea locuitorilor acestui azil: " Gabrielle Chanel a fost spontană și magnific de generoasă", își amintește în Mes cahiers bleus^[45] Anne-Marie rămâne foarte atașată de această operă de binefacere: "Am grijă de Sainte-Agnès, mă ocup cât de mult pot", putem citi în jurnalul ei.^[46] Și și-a exprimat dorința de a fi îngropată acolo.

În anii care au urmat, sora Marie-Xavier a ghidat metamorfoza spirituală lentă a prințesei Ghika. La 14 august 1943, fosta stea de la Folies Bergère, a pronunțat jurământul și a luat numele de sora Anne-Marie de la Pénitence. Ea va trăi de acum încolo conform regulii dominicane.^[47].

După moartea lui Georges Ghika, la 19 aprilie 1945, Anne-Marie s-a instalat la Lausanne unde a transformat o cameră de la hotelul Carlton în celulă. Aici a murit la 26 decembrie 1950, la vârsta de 81 de ani.

Date personale
Liane de Pougy
Liane de Pougy de Paul Nadar
Nume la naștere	Anne-Marie Chassaigne
Născută	2 iulie 1869 La Flèche, Sarthe, Franța
Decedată	26 decembrie 1950 (81 de ani) Lausanne, Elveția
Căsătorită cu	Armand Pourpe
Copii	Marc Pourpe[*]
Cetățenie	Franța România
Ocupație	dansatoare, curtezană
Activitate
Alte nume	Liane de Pougy Princesse Ghika Sœur Anne-Marie de la Pénitence
Pseudonim	Prințesa Ghika

· 1953: David Brown Milne, pictor, tipograf și scriitor canadian (n. 1882)
· 1960: Watsuji Tetsuro, filosof japonez (n. 1889)

* 1962: A murit Radu Stanca, poet, dramaturg, regizor, mentor şi membru marcant al Cercului Literar de la Sibiu, unde au activat nume importante ale literaturii române, precum Ion Negoiţescu şi Nicolae Balotă (n.05.03.1920). Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebeș — d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru român. A debutat în teatru cu comedia tragică Dona Juana, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul Sburătorul pe anul 1947.

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942.

În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. După modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a încercat să salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. ^{[necesită citare]}Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute.

A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A făcut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ș.a.

În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecția baladei (1945)) și a fost adeptul poeziei pure, ruptă de contextul social.

Patru piese de teatru publicate într-un volum publicat la editura Paralela 45, intitulat Turnul Babel.

Turnul Babel (tragedie)
Drumul magilor (vifleem tragic)
Povestea dulgherului și a frumoasei soții (legendă dramatică)
Greva femeilor (comedie).

Piesele sunt reprezentative pentru teatrul de factură poematică creat de Radu Stanca, teatru ale cărui valențe scenice sunt dublate de virtutile literar-estetice pe care textul le ofera la lectură. ^{[necesită citare]} Aceste caracteristici îl apropie pe autorul român de dramaturgi contemporani lui, precum Jean Giraudoux, Jean Anouilh sau Eugene O`Neill. Teatrul Național din Sibiu îi poartă numele în prezent.

Cronologie:

Radu Stanca a fost fiul Mariei (născută Munteanu) și al lui Sebastian Stanca, preot. A fost nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate.

1920, 5 martie - se naște Radu Stanca, mezinul familiei , în orașul Sebeș, în casa de pe str. Sicolorum nr. 53 (astăzi localul Școlii generale nr. 3).

1927 - Radu Stanca este înscris în clasa I-a primară a Școlii de aplicație de pe lângă Școala Normală de învățători din Cluj

1930 - elev în clasa I-a B de la Liceul "G. Barițiu" din Cluj (Matricola Lic. "G. Barițiu", 1930/31, vol. I, f. 107). În timpul școlarității l-a avut ca director pe scriitorul Alex. Ciura (până în 1936) iar ca profesor de lb. română pe criticul Ion Chinezu; mediile de absolvire ale celor opt clase de liceu sunt onorabile; conferința profesorală intervine de două ori în situația lui școlară

1932 - în "Universul Copiilor", nr. 15, p. 226, apare Legenda peștilor "culeasă de Radu Stanca"

1935, 15 ian. - apare revista școlară "Mâine", "artă-literatură". Directori: Vladimir Zlătaru și Radu Stanca; tânărul "director" semnează în p. 4 prima sa poezie, "mi-e dor"; după acest debut precoce și până în 1945, R. Stanca va publica versuri, articole, eseuri etc. în: "Națiunea Română", "Pagini literare" (Turda), "Lanuri" (Mediaș), "Afirmarea" (Satu-Mare), "Familia" (Oradea - seria III), "Gând românesc", "Symposion", "Luceafărul", "Universul literar", "Vremea", "Curțile dorului", "Claviaturi", "Kalende", "Revista cercului literar" etc

1938 - Radu Stanca își ia bacalaureatul cu media 8,50 fiind clasificat al doilea din 57 de candidați; se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din Cluj

1940, 3 aprilie - premiera cu "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, jucată de "studenții în litere", în regia prof. univ. Liviu Rusu; prima apariție pe scenă a lui Radu Stanca în rolul lui Farfuridi

1941 - apare la Sibiu "Curțile dorului" (nr. 1 ian. și nr. 2-4 februarie-aprilie) - revistă de literatură a studenților în litere și filosofie. Redactor responsabil: Radu Stanca; pentru scurt timp, Radu Stanca este redactorul paginii culturale a ziarului "Țara" (Sibiu, 1942+1944, dir. Grigore Popa)

1942 - Radu Stanca își ia licența în litere și filosofie, calificată "magna cum laude", cu o dizertație despre Problema cititului

1943 - este numit suplinitor în postul de asistent de la catedra de filosofie a culturii, condusă de Lucian Blaga

1945, ian. - iunie-august, apare la Sibiu "Revista Cercului Literar", revistă lunară de literatură, filosofie și artă. Redactor: I. Negoițescu, iar Radu Stanca se numără printre colaboratori

1945, oct. - Radu Stanca rămâne la Sibiu, ca profesor de "Introducere în estetica teatrului" la Conservatorul popular (până în 1949)

1947 - lui Radu Stanca i se decernează Premiul "Sburătorul" pentru piesa de teatru în manuscris "Dona Juana"

1949, 13 febr. - premiera piesei "Căsuța din câmpie"de S. Marșak, primul spectacol semnat de Radu Stanca, încadrat pe atunci numai asistent de regie; 17 aug. - primește numirea de regizor - printr-o activitate stăruitoare, de excepțională vocație și concepție artistică, R.Stanca a jucat un rol de primă însemnătate în dezvoltarea și afirmarea colectivului sibian, până în 1961

- printre cele mai importante spectacole puse în scenă în această perioadă amintim "Gaițele" de Al. Kirițescu - în patru montări diferite, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale - în trei montări diferite, "Hagi Tudose" de B. Delavrancea, "Mirandolina" (Hangița) de C. Goldoni etc.

1951, 9 iunie - se căsătorește cu Dorina Ghibu, actriță de la Teatrul Național din Cluj; este numit profesor la recent înființata Școală Populară de Artă din Sibiu

1952 - se decernează Premiul de Stat cls. III, pentru spectacolul cu Hagi Tudose de B. Delavrancea, unui colectiv de la Teatrul de Stat din Sibiu compus din: C. Sincu, R. Stanca ("laureat al Premiului de Stat"), C. Rădulescu, N. N. Matei și S. Mușatescu (premiera a avut loc în 1951)

1954, 24 sept. - se naște Barbu Stanca, unicul fiu al scriitorului

1956, 1 oct. - se înființează, la insistențele lui Radu Stanca, secția germană a teatrului de Stat din Sibiu

1957 - revine masiv în publicistică - începuturi sporadice încă din 1946/47 - cu versuri, articole, eseuri, aforisme etc. în: "Tribuna", "Contemporanul", "Steaua", "Viața românească", "Scrisul bănățean" etc.

1961, 1 oct.- Radu Stanca este numit prim-regizor la Teatrul Național din Cluj

1962 - montează, în această calitate, ultimele sale spectacole: "D-ale carnavalului" de I. L. Caragiale (februarie) și "Unchiul Vania" se A. P. Cehov (noiembrie); agravarea bolii îl obligă să se interneze de trei ori, pe perioade mai lungi, în Clinica de boli pulmonare din Cluj; 26 decembrie, Radu Stanca se stinge din viață, la clinica de boli pulmonare din Cluj, în vârstă de 42 de ani

1963, 14 iunie - moare Barbu Stanca, fiul scriitorului, în vârstă de 9 ani

1965 - apare monografia Ștefan Braborescu, Ed. Meridiane, Col. "Figuri de seamă ale teatrului românesc"

Opere:

Dona Juana (1947),
Ștefan Braborescu (1965),
Versuri (1966),
Teatru (1968),
Acvariu (1971),
Poezii (1973),
Roman epistolar (1978),
Versuri (1980),
Doti (versuri, Editura Paralela 45, 2001),
Turnul babel (teatru, Editura Paralela 45, 2002),

A debutat în teatru cu comedia tragică Dona Juana, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul Sburătorul pe anul 1947.

Patru piese de teatru publicate într-un volum publicat la editura Paralela 45, intitulat Turnul Babel.

Turnul Babel (tragedie)
Drumul magilor (vifleem tragic)
Povestea dulgherului și a frumoasei soții (legendă dramatică)
Greva femeilor (comedie).

Date personale
Radu Stanca
Radu Stanca
Născut	5 martie 1920 Sebeș, România
Decedat	26 decembrie 1962 (42 de ani) Cluj, Republica Populară Română
Cauza decesului	lung disease[*]
Cetățenie	România
Ocupație	regizor de teatru dramaturg
Activitate
Limbi	limba română

* 1967: Vera Oskarovna Stanevici (în rusă Вера Оскаровна Станевич, n. 26 decembrie 1890,^[1] Penza, Imperiul Rus^[1] – d. 26 decembrie 1967,^[1]Moscova, URSS^[1]) a fost o poetă a Epocii de argint a literaturii ruse și traducătoare de literatură occidentală.

· 1972: Harry S. Truman^[b] (n. 8 mai 1884,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Lamar, Missouri, SUA^[9] – d. 26 decembrie 1972,^[1]^[9]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Kansas City, SUA^[10]^[9]) a fost al 33-lea președinte al Statelor Unite ale Americii(1945–1953). În calitate de vicepreședinte ales în 1944 împreună cu președintele Franklin D. Roosevelt, Truman a devenit președinte la 12 aprilie 1945, când Roosevelt a murit după câteva luni în care sănătatea sa s-a deteriorat. În timpul președinției lui Truman, Statele Unite au încheiat cu succes participarea la al Doilea Război Mondial; imediat după conflict, tensiunile cu Uniunea Sovietică au escaladat, iar perioada a marcat începutul Războiului Rece.

Truman s-a născut în Missouri, și și-a petrecut mare parte din tinerețe la ferma familiei lui. În timpul Primului Război Mondial, Truman a luptat în Franța ca ofițer de artilerie în unitatea Gărzii Naționale din Missouri^⁠(en). După război, a fost pentru scurt timp proprietarul unei mercerii și a intrat în mașina politică^⁠(en) democrată a lui Tom Pendergast^⁠(en) din Kansas City, Missouri. Prima funcție publică în care a fost ales a fost cea de consilier local al comitatului, iar în 1935 a devenit senator federal de Missouri. A devenit cunoscut în toată țara ca președinte al Comisiei Truman^⁠(en) care a activat în timpul războiului și a scos în evidență risipa de bani publici, frauda și corupția din jurul unor contracte pentru efortul de război.

Deși Germania a capitulat la doar câteva săptămâni după ce Truman a devenit președinte, războiul cu Japonia părea că va mai dura cel puțin un an. Truman a ordonat utilizarea armelor atomice împotriva Japoniei, cu scopul de a forța capitularea Japoniei și de a evita morțile în rândurile americanilor ce ar fi putut surveni în urma unei invazii; hotărârea sa rămâne în continuare controversată, dar a fost unul din factorii principali care au dus la încheierea luptelor din Pacific.^[13]

Președinția sa a fost un punct de cotitură în domeniul relațiilor externe^⁠(en), țara susținând o politică externă internaționalistă în cooperare cu aliații europeni. Colaborând îndeaproape cu Congresul, Truman a contribuit la finanțarea Națiunilor Unite, a proclamat Doctrina Truman — o politică de combatere a comunismului — și a promovat Planul Marshall, un ajutor financiar în valoare de 13 miliarde de dolari care a contribuit la reconstrucția Europei, inclusiv a fostelor țări ale Axei, în timp ce fosta aliată din timpul războiului, Uniunea Sovietică, a devenit un dușman pe timp de pace în Războiul Rece. A supervizat podul aerian al Berlinului în 1948 și înființarea NATO în 1949. Când Coreea de Nordcomunistă a invadat Coreea de Sud în 1950, a trimis imediat armata SUA și a obținut aprobarea ONU pentru Războiul din Coreea.^[14] După succesele inițiale, forțele ONU au fost respinse de intervenția chineză și conflictul a rămas blocat în ultimii ani ai președinției Truman. În politica internă, legile promovate de Truman s-au confruntat adesea cu opoziția unui congres controlat de republicani, dar administrația sa a reușit să îndrume economia americană printr-o perioadă de recesiune postbelică și a început integrarea rasială a armatei.

Corupția administrației Truman, care a fost pusă în legătură cu anumiți membri ai cabinetului^⁠(en) și ai staffului de la Casa Albă, a fost o temă centrală a campania prezidențială din 1952^⁠(en), în care Adlai Stevenson, succesorul lui Truman la candidatura democrată, a pierdut în fața republicanului Dwight D. Eisenhower. Evaluarea populară, dar și cea făcută de specialiști, a președinției sale a fost la început una negativă, dar în cele din urmă Truman a fost reevaluat după retragerea din viața politică. Răsturnarea de situație de la alegerile din 1948^⁠(en) când a obținut un nou mandat de președinte este adesea amintită de candidații slab cotați în sondaje.

* 1977: Howard Hawks (n. 30 mai 1896 - d. 26 decembrie 1977) a fost un regizor, scenarist și producător de film american. Este cunoscut pentru filme precum Scarface (1932), Bringing Up Baby (1938), Only Angels Have Wings (1939), His Girl Friday (1940), Sergeant York (1941), To Have and Have Not (1944), The Big Sleep (1946), Red River (1948), The Thing from Another World (1951), Monkey Business (1952), Domnii preferă blondele (1953) și Rio Bravo (1959). În 1942 a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Sergeant York, primind în 1975 Premiul Onorific Oscar.^[8]
* 1986: Eugenia Babad (Babad-Ciuculescu; n. 3 mai 1900, Bălți; d. 26 decembrie 1986, București) a fost o cântăreață de operă româncă(mezzo-soprană).

Și-a făcut studiile la Conservatorul Popular Moldovenesc din Chișinău în anii 1919–1921, după care a plecat la Paris și Viena pentru a-și consolida cunoștințele. A făcut licență în drept la Moscova în 1924.

A debutat pe scena Operei Române din București în anul 1925, jucând rolul Doicăi în opera Boris Godunov de Modest Musorgski. Continuă să activeze la Opera Română în intervalele de ani 1925–1927 și 1930–1946. A avut turnee la Berlin, Paris, Roma, Varșovia. Repertoriul său include operele:

Cneazul Igor de Aleksandr Borodin
Faust de Charles Gounod
Madame Butterfly de Giacomo Puccini
Lucia di Lammermour de Gaetano Donizetti
Rigoletto, Trubadurul, Bal mascat de Giuseppe Verdi
Cavalerul rozelor, Salomeea de Richard Strauss
Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni

Eugenia Babad a colaborat cu dirijorii Bruno Walter, Umberto Pessione, Alfred Allessandrescu, Egizio Massini, pianiștii Theodor Rogalski, Rodica Sutzu, Radu Negreanu, soliștii Lidia Lipkovski, Mircea Lazăr, Maria Snejina, Lidia Babici, Jean Athanasiu, Sigismund Zalevschi, Lote Tehman ș.a.

În 1946, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural”.

* 1994: Sylva Koscina (n. 22 august 1933, Zagreb – d. 26 decembrie 1994, Roma) a fost o actriță italiană de film, originară din Iugoslavia. Koscina a studiat fizica la Universitatea din Napoli și a lucrat ca fotomodel.

Din 1955 a jucat numeroase roluri de film. Deja al doilea ei film, Il ferroviere înregia lui Pietro Germi, a fost un film important pentru neorealismul italian și i-a adus recunoașterea. Un alt succes a fost comedia Ladro lui, ladra lei de Luigi Zampa din anul 1958.

În anii următori, Sylva Koscina făcut numeroase filme, alături de parteneri ca Lino Ventura în L'arme à gauche, Horst Buchholz în Operación Estambul și în Johnny Banco, în Deadlier Than the Male, sau în a doua parte a flimului Lupta pentru Roma în regia lui Robert Siodmak. În 1993 a apărut în ultimul ei film C'è Kim Novak al telefono.

Sylva Koscina a murit la Roma, în 1994, în vârstă de 61 de ani, de cancer mamar.
Filmografie:

1955 Siamo uomini o caporali
1956 Feroviarul (Il ferroviere), regia Pietro Germi
1956 Michele Strogoff
1957 Guendalina
1957 Bunica Sabella (La nonna Sabella), regia Dino Risi
1957 La Gerusalemme liberata
1957 I fidanzati della morte
1958 Muncile lui Hercule (Le fatiche di Ercole), r. Pietro Francisci
1958 Racconti d'estate
1958 Totò nella luna
1958 Totò a Parigi
1958 Ladro lui, ladra lei
1958 Giovani mariti
1958 Ercole e la regina di Lidia
1958 La nipote Sabella - Lucia
1958 Quando gli angeli piangono -
1958 Non sono più guaglione
1958 Le naïf aux quarante enfants
1958 Neveste periculoase (Mogli pericolose), regia Luigi Comencini
1959 Confidentul doamnelor (Le confident de ces dames), regia Jean Boyer
1959 Tempi duri per i vampiri
1959 La cambiale
1959 Le sorprese dell'amore
1959 Poveri milionari
1959 Femmine tre volte
1960 Femmine di lusso
1960 I piaceri dello scapolo
1961 Ucigașul plătit (Il sicario), regia Damiano Damiani
1960 Crimen (film)|Crimen
1960 Gardianul (Il vigile), r. Luigi Zampa
1960 L'assedio di Siracusa
1960 Le pillole di Ercole
1960 Genitori in blue-jeans
1960 Le distrazioni
1960 Le mogli degli altri
1961 Mariti in pericolo
1961 Mani in alto
1962 L'uomo dalla maschera di ferro
1962 il giorno più corto
1962 La congiura dei dieci
1962 Jessica (film)|Jessica
1962 Le massaggiatrici
1962 Copacabana Palace
1962 La lepre e la tartaruga
1962 Il paladino della corte di Francia
1963 Le monachine
1963 Il fornaretto di Venezia
1963 Cyrano e D'Artagnan
1963 L'appartemento delle ragazze
1963 L'uomo in nero
1963 Judex, regia Georges Franju
1964 Il triangolo circolare
1964 Una storia di notte
1964 Sabato 18 luglio
1964 Cadavere per signora
1964 Amore e vita
1964 Se permettete parliamo di donne
1964 Troppo caldo per giugno
1965 Giulietta spiritelor (Giulietta degli spiriti), r. Federico Fellini
1965 Corpo a corpo
1965 La donna
1965 Colpo grosso a Galata Bridge
1965 Il morbidone
1965 L'autostrada del sole
1965 I soldi
1965 Made in Italy, regia Nanni Loy
1966 Eu, eu , eu... și ceilalți (Io, io, io... e gli altri), regia Alessandro Blasetti
1966 Lo straniero di passaggio
1966 I sette falsari
1966 Più micidiale del maschio
1966 Agente X-77 - Ordine di uccidere
1966 Layton... bambole e karatè
1967 Tre morsi nella mela (Three Bites of the Apple)
1967 Johnny Banco
1967 I protagonisti
1968 La calata dei barbari
1968 Guerra amore e fuga
1968 Justine ovvero le disavventure della virtù
1968 Jim l'irresistibile detective
1968 Bătălia pentru Roma I - împărăteasa Teodora
1969 Bătălia pentru Roma II - împărăteasa Teodora
1969 La moglie nuova
1969 L'assoluto naturale
1969 Vedo nudo (film 1969)|Vedo nudo
1969 Bătălia de pe Neretva (La battaglia della Neretva), r. Veljko Bulajic
1970 Ninì Tirabusciò, la donna che inventò la mossa
1970 I lupi attaccano in branco
1970 La colomba non deve volare
1971 Mazzabubù... Quante corna stanno quaggiù?
1971 Nel buio del terrore
1971 Homo Eroticus
1971 African Story
1971 Noi donne siam fatte così!
1972 Sette scialli di seta gialla
1972 Boccaccio (film 1972)|Boccaccio
1972 La strana legge del dott. Menga
1972 Beati i ricchi
1972 Lisa e il diavolo
1972 Rivelazioni di un maniaco sessuale al capo della squadra mobile
1974 Delict din dragoste (Delitto d'amore), r. Luigi Comencini
1975 Il cav. Costante Nicosia demoniaco ovvero: Dracula in Brianza
1975 La casa dell'esorcismo
1975 Casanova & Company
1978 L'ingorgo
1980 Bărbații de duminica (I seduttori della domenica)
1981 Asso
1982 Questo e quello
1983 Cenerentola '80
1983 Mani di fata
1987 Rimini Rimini
1992 Ricky & Barabba
1993 C'è Kim Novak al telefono

Date personale
Sylva Koscina

Născută	22 august 1933^[1]^[2]^[3]^[4] Zagreb, Regatul Iugoslaviei^[5]
Decedată	26 decembrie 1994 (61 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4] Roma, Italia^[6]
Înmormântată	cimitero Flaminio[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer mamar)
Căsătorită cu	Raimondo Castelli[*]
Cetățenie	Regatul Iugoslaviei Italia Regatul Italiei
Ocupație	model actriță de film[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea din Napoli Sylva Koscina în filmul Muncile lui Hercule

* 1996: JonBenét Ramsey nume la nastere JonBenét Patricia Ramsey (n. 6 august 1990 Atlanta, Georgia, Statele Unite - d. 25 sau pe 26 decembrie 1996 Boulder, Colorado, Statele Unite) a fost o tanara "regină a frumuseții" americană, care a fost ucisă în casa familiei sale din Boulder, Colorado, în noaptea de 25-26 decembrie 1996, la vârsta de șase ani.

· 1997 - A încetat din viaţă Mircea Veroiu, regizor de film ("Nunta de piatră", Craii de Curtea Veche") (n. 29 aprilie 1941)

* 1997: Cahit Arf (n. 11 octombrie 1910 la Salonic - d. 26 decembrie 1997 la Istanbul) a fost un matematician turc. Alături de Selman Akbulut, a fost considerat unul dintre cei mai mari matematicieni turci ai secolului al XX-lea.

Forma pătratică numită invariantul lui Arf, cu aplicații în topologia geometrică, îi poartă numele.

* 1999: Curtis Lee Mayfield (n. 3 iunie 1942 - d. 26 decembrie 1999) a fost un cântăreț, textier și producător american de muzică soul, R&B și funk cel mai cunoscut pentru muzica realizată împreună cu The Impressions dar și pentru coloana sonoră compusă pentru filmul Super Fly.

· 2000 - A murit actorul american de teatru şi film Jason Robards (Premiul Oscar pentru rolurile din filmele “Julia”, “Toţi oamenii preşedintelui”) (n.1922).

· 2001 - A murit actorul britanic Sir Nigel Hawthorne („Richard al III-lea”, „A douăsprezecea noapte”) (n.05.04.1929).

· 2002 - A murit Herb Ritts, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din lumea show–bizz–ului american; a imortalizat atitudini ale unor staruri precum Elizabeth Taylor, Madonna, Mick Jagger în fotografii apreciate în lumea artistică, publicate în reviste gen „Photo” (n.13.08.1952).

· 2006: A decedat politicianul american Gerald Ford, al 38-lea presedinte al Statelor UniteAmericii; (n.14 iulie 1913). După succesiunea la președinție, datorată demisiei lui Richard Nixon, Ford a devenit prima persoană din istoria Statelor Unite care a ocupat cea mai înaltă poziție în stat fără să fi fost ales președinte sau vicepreședinte. Înaintea numirii sale ca vicepreședinte al Statelor Unite, Gerald Ford a slujit peste opt ani ca Lider al Minorității din partea Partidului Republican în Camera Reprezentanților a SUA, una din cele două camere legislative ale Congresului SUA. În timpul mandatului său prezidențial, forțele americane s-au retras din Vietnam, urmând încheierea Războiului din Vietnam din 1975, aplicarea Acordului de la Helsinki, iar pe plan intern continuarea perioadei în care spectrul amenințător al inflației și al recesiunii amenința societatea americană a epocii post-Vietnam. Prin garantarea unei achitări prezidențiale, prin așa numita preemptive pardon, în cazul Nixon, care ajunsese în faza de impeachment datorită rolului său în Afacerea Watergate, Gerald Ford a ajuns ținta unor puternice atacuri critice care, în viziunea multor analiști politici, au condus chiar și la pierderea alegerilor prezidențiale din 1976 în favoarea candidatului Partidului Democrat, Jimmy Carter.

* 2009: Yves Rocher (7 aprilie 1930 – 26 decembrie 2009) a fost un om de afaceri francez care a înființat compania de cosmetice vegetale care-i poartă numele^[1]. Yves Rocher s-a născut în 7 aprilie 1930 în La Gacilly, Morbihan, un orășel din Bretania, în vestul Franței. După moartea tatălui, a ajutat-o pe mama sa în derularea unei afaceri de textile. Între 1962 și 2008, Yves Rocher a fost primarul orașului său natal. A fondat marca de cosmetice care îi poartă numele, în 1959. El și-a bazat afacerea, pe de o parte, pe alegerea extractelor din plante refuzând orice produs sintetic, iar pe de altă parte promovând vânzările la distanță^[1]. Yves Rocher a murit în spitalul "Lariboisière" din Paris la 26 decembrie 2009, după ce a suferit un accident vascular cerebral^[7]. El a fost înmormântat în La Gacilly la 30 decembrie 2009, în prezența a 5000 de oameni.

* 2013: Constantin (Dinu) Cocea^[2] (n. 22 septembrie 1929, comuna Periș, județul Ilfov - d. 26 decembrie 2013, Paris^[3]) a fost un regizor și scenarist român. S-a stabilit la Paris în anul 1986. Părinții săi erau Ilie Cocea, judecător, și Eugenia Cocea (născută Troteanu), profesoară. Dinu Cocea era nepot al scriitorului N.D. Cocea, fiind văr cu fiicele acestuia, actrițele Dina Coceași Tanți Cocea. Filmografie:

Regizor

Haiducii (1966)
Răzbunarea haiducilor (1968)
Răpirea fecioarelor (1968)
Haiducii lui Șaptecai (1971)
Zestrea domniței Ralu (1971)
Săptămîna nebunilor (1971)
Parașutiștii (1972)
La Révolte des Haîdouks (1972) - serial TV
Stejar – extremă urgență (1974)
Nu opriți ventilatorul (1976)
Lanțul neglijențelor (1976)
Instanța amână pronunțarea (1976)
Ecaterina Teodoroiu (1978)
Iancu Jianu, zapciul (1980)
Iancu Jianu, haiducul (1981)

Scenarist

Răzbunarea haiducilor (1968)
Răpirea fecioarelor (1968)
Săptămîna nebunilor (1971)
Iancu Jianu, zapciul (1980)
Iancu Jianu, haiducul (1981)

Date personale
Dinu Cocea

Născut	22 septembrie 1929 Periș, Ilfov, România
Decedat	26 decembrie 2013 (84 de ani)^[1] Paris, Franța
Cauza decesului	insuficiență cardiacă
Cetățenie	România
Ocupație	regizor de film scenarist actor
Activitate
Alma mater	Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București

* 2018: Aurel Ardelean (n. 4 iulie 1939 - d. 26 decembrie 2018^[1]) a fost un senator român în legislatura 2004-2008, ales în județul Arad pe listele partidului PRM. Aurel Ardelean a fost membru al grupului parlamentar PRM până în septembrie 2008, când a devenit independent. În cadrul activității sale parlamentare, Aurel Ardelean a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Slovenia, Republica Arabă Siriană, Malaezia și Republica Lituania. Aurel Ardelean a înregistrat 232 de luări de cuvânt în 134 de ședințe parlamentare. Aurel Ardelean a inițiat 181 de propuneri legislative din care 1 au fost promulgate legi. Aurel Ardelean a fost membru în următoarele comisii:

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport
Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități
Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României

Sărbători

În calendarul ortodox: Soborul Maicii Domnului; Sf Cuv Nicodim cel Sfințit de la Tismana; Sf Sfințit Mc Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei

· a 2–a zi a Crăciunului în Biserica Romano-Catolică; Sfântul Ștefan, primul martir. “Ştefan, datorită iubirii, nu a cedat în faţa judecătorilor care se ridicau împotriva lui; din iubire faţă de aproapele, s-a rugat pentru cei care aruncau cu pietre asupra lui. Prin caritatea sa, făcea să strălucească adevărul înaintea celor rătăciţi, ca ei să se poată căi; caritatea i-a dictat să se roage pentru lapidatorii săi, ca ei să nu fie pedepsiţi”. Aşa caracteriza sfântul Fulgenţiu de Ruspe figura lui Ştefan, dar meritul cel mai mare pe care tradiţia creştină îl atribuie acestui martir este acela de a fi contribuit la convertirea lui Saul sau Paul. Continuându-şi discursul său, de fapt, Fulgenţiu adăuga că Ştefan, “susţinut de forţa carităţii, l-a învins pe Saul şi a meritat să-l aibă însoţitor în cer pe acela care i-a fost persecutor pe pământ”.

· a 2-a zi a Crăciunului în Biserica Română Unită cu Roma

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

marți, 24 decembrie 2019

Regizor

Scenarist

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz