MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 2 DECEMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, oameni buni!

După cum v-ați obișnuit, la adresa mea dicuoctavian.blogspot.com găsiți zilnic toate materialele prezentate de mine.

ISTORIE PE ZILE 2 Decembrie

Evenimente

·         514 î.H.: Prima atestare documentară a geto-dacilor, de către istoricul grec Herodot din Halicarnas, considerat părintele istoriei, care-i descria pe geto-daci „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” si  singurii care „luaseră hotărârea îndrăzneaţă” de a-l înfrunta pe temutul rege persan Darius I.

·         1409: Este fondată Universitatea din Leipzig.

·         1492: Navigatorul Cristofor Columb (1450-1506) a descoperit insula Haiti (Hispaniola). Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche

·         1697: A fost inaugurată Catedrala londoneză “St. Paul”. Catedrala Saint Paul (în engleză Saint Paul Cathedral) este o biserică anglicană situată pe colina Ludgate Hill din Londra Marea Britanie. Aceasta este cea mai mare biserică din Londra și a doua cea mai mare din această țară, după Catedrala din Liverpool. Catedrala Sfântul Paul este totodată și lăcașul în care slujește episcopul anglican al Londrei.

·         1804: Este incoronat de către papa Pius al VII-lea , “Imperatorul Napoleon I al Franţei ”, în catedrala catolică Notre Dame de Paris. Napoleon Bonaparte este incoronat cu Coroana de Fier a Lombardiei

·         1805: Bătălia de la Austerlitz: Cunoscută şi ca Bătălia celor trei împăraţi, a fost una dintre cele mai mari victorii ale lui Napoleon. Această victorie a determinat destrămarea celei de a treia Coaliţii formată împotriva Imperiului Francez. Pe 2 decembrie 1805 (20 noiembrie pe stil vechi), o armată franceză condusă de împăratul Napoleon I a înfrânt decisiv armata ruso-austriacă, comandată de ţarul Alexandru I, după aproape nouă ore de luptă înverşunată. Batalia a avut loc la Austerlitz la aproape 20 km (12 mile) est de Brno în Moravia. Bătălia este adeseori considerată o capodoperă tactică. Pe 26 decembrie 1805, Austria şi Franţa au semnat Tratatul de la Pressburg, care a îndepărtat-o pe prima din război, a întărit tratatele iniţiale de la Campo Formio şi Luneville, a obligat Austria să cedeze pământuri aliaţilor germani ai lui Napoleon şi a impus o indemnizaţie de 40 de milioane de franci asupra Habsburgilor învinşi.Trupelor ruse li s-a permis sa se retragă în ţara natală. Victoria de la Austerlitz a permis de asemenea crearea Confederaţiei Rinului, compusă dintr-o multitudine de state germane, intenţionată sa fie o zonă-tampon între Franţa şi restul Europei. În 1806, Sfântul Imperiu Roman a încetat să mai existe, atunci când Împăratul Roman Francisc al II-lea a ales să păstreze numai Francisc I al Austriei drept singurul său titlu oficial.Totuşi, aceste realizări nu au adus o pace durabilă pe continent. Îngrijorările prusacilor cu privire la influenţa crescândă Franţei în Europa Centrală au declanşat războiul celei de-a patra Coaliţii în 1806.

·         1823: "Doctrina Monroe". Președintele SUA, James Monroe, prezintă în fața Congresului această linie politică, potrivit căreia, SUA nu au nici o pretenție de amestec în afacerile interne ale statelor europene, opunându–se în același timp extinderii sistemelor politice ale acestor state asupra continentului american.

·         1845: A luat fiinţă, la Paris, “Societatea studenţilor români”, în frunte cu Ion Ghica, C.A. Rosetti şi Scarlat Vârnav. Societatea a înfiinţat o bibliotecă românească şi a militat pentru unitatea politică a ţărilor române. Acest fapt istoric a stat şi la baza înfiinţării Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) în ianuarie 2009, organizaţie care întruneşte astăzi peste 4.000 de tineri români din întreaga lume.

·         1848: S-a urcat  pe tron Franz Joseph I de Habsburg (1830-1916), împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916). În timpul domniei sale, Franz Joseph I a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul. În timpul său, în anul 1867, s-a creat statul dualist Austro-Ungaria. A participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei.

·         1849: Se constituie la Paris, in Franţa „Asociaţia română pentru conducerea emigraţiei„, care  milita pentru împlinirea idealurilor Revoluţiei de la 1848si era condusă de un comitet format din Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti şi Dumitru C. Brătianu.

·         1851: Preşedintele francez Louis-Napoleon Bonaparte, nepotul imparatului Napoleon I, răstoarnă  printr-o livitura de stat cea de-a doua republica, primind  titlul de “principe-președinte” și puteri dictatoriale. Exact după un an de la lovitura sa de stat, la 2 decembrie 1852, Louis Bonaparte Napoleon a fost uns  împărat al francezilor,  sub numele de Napoleon al III-lea. Investirea sa fusese validată de un plebiscit.

·         1852: Napoleon al III-lea devine Împărat al Franței.

 Napoleon al III-lea devine Împărat al Franței.

·         1854: Se semneza la Viena,  un tratat de alianţă anglo-franco-austriac împotriva Rusiei care prevedea, printre altele, obligaţia Austriei de a apăra Principatele (care fuseseră ocupate de austrieci din aprilie) împotriva unei eventuale invazii a trupelor ruseşti.

·         1854: Incepe construcţia liniilor de telegraf electric Bucureşti-Giurgiu-Rusciuk (Ruse), Bucureşti-Ploieşti-Braşov, Timişoara-Braşov şi Timişoara-Lugoj – Orşova, făcîndu-se astfel legătura între liniile telegrafice din Principate şi cele din Transilvania.

·         1861: Poarta otomană a admis (20 noiembrie pe stil vechi), unirea administrativă şi politică a Principatelor române, printr-un firman însoţit de o notă restrictivă, ca aceasta să înceteze la sfîrşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În ziua de 3/15 decembrie 1861, în deschiderea sesiunii Camerelor legislative, domnitorul Alexandru Ioan Cuza anunţa în mesajul său că „Înalta Poartă, precum şi toate puterile garante, au aderat la Unirea Principatelor. După trei ani de silinţe neîntrerupte – a adăugat el – …Unirea este în fine dobândită pentru noi”. Marele act care a stat la fundamentarea Principatelor Române, Proclamaţia către Naţiune, a fost semnat pe 11/22 decembrie 1861, în casa de la Iaşi, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza: „Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată! Alesul Vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări. Să trăiască România!”. In anul 1862, pe 22 ianuarie/3 februarie, cu ajutorul unioniştilor din cele doua principate, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizand unirea politica, odata cu formarea  primului guvern unic al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, sub conducerea lui Barbu Catargiu. Două zile mai târziu, se întrunea la Bucureşti Adunarea României, în care au luat loc alături, unii lângă alţii, deputaţii moldoveni şi cei munteni. Cu acest prilej, Cuza a rostit un vibrant discurs, în care i-a anunţat pe deputaţi înfăptuirea măreţului act. ”Astăzi – spunea el – statul nostru s-a aşezat pe o temelie mai întinsă. O eră nouă ni s-a deschis…” Doua zile mai tarziu, pe 24 ianuarie 1862, Adunarile Moldovei şi Ţarii Romaneşti, reunite în şedinţa comuna, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitala a intregii ţari. De la acea dată Principatele  Moldova si Valahia  şi-au încetat existenţa istorica. Dupa inlaturarea sa de la putere in 1866, unirea a fost consolidata prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

·         1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul Penal (intrat în vigoare la 1 mai 1865), alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851). Documentul avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone existente.

·         1896: S-a inaugurat clădirea Teatrului Naţional din Iaşi. Deschiderea stagiunii a avut loc doua zi, 3 decembrie, cu piesa „Fântâna Blanduziei”, de Vasile Alecsandri.

·         1901: A apărut, la București, revista literară săptămânală "Sămănătorul" sub conducerea lui George Coșbuc și Al. Vlahuță.

·         1901: King Camp Gillette a inventat primul aparat de ras de siguranță cu lama care îi poartă numele.

·         1908: Împăratul copil Pu Yi accede la tronul Chinei la vârsta de doi ani.

·         1915: Albert Einstein publică teoria relativității generalizată.

·         1917: Sfatul Ţării din fosta Gubernie Basarabia proclamă Republica Democratică Moldovenească. Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România.

·         1917: Un armistiţiu este semnat intre Rusia si Puterile Centrale la Brest-Litovsk şi  incep discuţiile de pace care se vor incheia cu  Tratatul de la Brest-Litovsk. Romania ramane singura in fata armatelor Puterilor Centrale.

·         1918: In sala Tribunalului din Alba Iulia a avut loc o ședință a Marelui Sfat Național în care, printre altele, s-a decis componența conducerii Marelui Sfat Național, componența delegației care urmau să prezinte regelui și guvernului României hotărârile Adunării Naționale și s-a luat decizia înființării a unui comitet executiv din rândurile Marelui Sfat cu activitate permanentă care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei. Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuții legislative, executive și administrative limitate, al Transilvaniei, în perioada 2 decembrie 1918 și 4 aprilie 1920. Comisia de candidare a propus  ca preşedinte al Marelui Sfat Naţional pe Gheorghe Pop de Băseşti, pe episcopii Miron Cristea, Teodor Mihail şi Andrei Bîrsanu ca vicepreşedinţi, pe Silviu Dragomir, Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Gheorghe Crişan, Ghiţă Pop şi socialistul Traian Novac ca notari. Comisia a propus si guvernul provizoriu, care se va numi Consiliul Deligent, alcătuit din 15 membri (10 membri ai PNR, 2 ai PSD şi 3 independenţi), numiţi şefi de resort: Iuliu Maniu (preşedinte şi ministru de interne), Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni de străinătate), Vasile Goldiş (culte şi instrucţiune publică), Alexandru Vaida-Voievod (externe şi presă), Ştefan Cicio-Pop (război şi siguranţă politică), Ion Suciu (organizarea şi pregătirea Constituantei), Aurel Vlad (finanţe), Emil Haţeganu (codificare), Valeriu Branişte (fără portofoliu), Victor Bontescu (agricultură şi comerţ), Aurel Lazăr (justiţie), Octavian Goga (fără portofoliu), Romul Boilă (comunicaţii), Ion Flueraş (sănătate şi ocrotiri sociale), Iosif Jumanca (industrie). Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent îşi stabilesc sediul la Sibiu.

·         1927: A avut  loc Adunarea Generală de constituire a Asociaţiei Presei Sportive din România, în prezenţa ziariştilor profesionişti din întreaga ţară. Cu acest prilej s-a votat şi statutul asociaţiei, din care reţinem că aceasta avea ca scop: „Ocrotirea intereselor morale şi materiale ale ziariştilor sportivi, strângerea relaţiilor colegiale şi de solidaritate profesională între membrii ei, creşterea prestigiului corporaţiei”, precum şi răspândirea prin toate mijloacele a educaţiei fizice şi sportului în România, stabilirea de relaţii cu asociaţiile similare din străinătate. În Adunarea de constituire s-a ales şi cel dintâi Comitet al APS, din care făceau parte cunoscuţii ziarişti sportivi ai vremii Grigore Caracostea (preşedinte) şi Neagu Boerescu, N. Papagheorghe (vicepreşedinţi).

·         1938: Ridicarea legației române de la Vatican la nivel de ambasadă (relațiile vor fi întrerupte în 1950)

·         1942: O echipa de specialisti, condusa de Enrico Fermi, a realizat la Universitatea din Chicago prima explozie nucleara in lant. 

·         1944: Ca protest față de încercarile de acaparare a puterii de către comuniști, miniștrii PNȚ și PNL din guvernul Sănătescu își prezintă demisia. Este numit un nou guvern condus de generalul Nicolae Rădescu.

·         1961: Liderul cubanez Fidel Castro a anuntat trecerea la un regim comunist in tara sa. 

·         1971: Emiratele Abu Dhabi, Ajmān, Dubai, Fujairah, Sharjah și Umm al-Qaiwain s-au unit, dând naștere Emiratelor Arabe Unite.

·         1975: A fost infiintata Republica Democrata Populara Laos, dupa ce comunistii au preluat puterea in acest stat. 

·         1982: Dupa o operatie efectuata la centrul medical al Universitatii din Utah, Barney Clark a devenit prima persoana din lume careia i s-a implantat o inima artificiala.

·         1988: Benazir Bhutto a fost numita premier in Pakistan, devenind astfel prima femeie care a ajuns in fruntea guvernului intr-o tara majoritar musulmana. 

·         1988: A avut loc una dintre marile catastrofe navale maritime româneşti, tragedie în care a fost implicat cargoul românesc „Sadu“ (comandant căpitanul Sergiu-Lucian Grigorescu), care s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanţa, la o adâncime de circa 18 – 24 metri, la numai cativa metri de mal, lovindu-se de stabilopozii Digului de Nord. Nava s-a scufundat în intervalul  orar 13:15 – 16:02. Echipajul a stat pe puntea etalon până când apa le-a ajuns la picioare. Toţi au sperat ca nava să se aşeze pe fund şi o parte din suprastructură să rămână la suprafaţă. În ultimul moment, marinarii s-au aruncat în valuri. Şapte norocoşi au fost duşi de valuri pe stabilopozi, de unde au fost recuperaţi de pompieri .Alţii, care au fost în contratimp cu valurile, au fost zdrobiţi de dig sub privirile celor prezenţi pe mal. 15 din cei 22 de membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. 11 marinari au murit înecaţi sau izbiţi de stabilopozii digului, iar patru au fost daţi dispăruţi şi nu au mai fost găsiţi niciodată. Numai şapte au reuşit să se salveze. După scufundarea navei şi examinarea ei de către scafandri, s-a constatat că epava este culcată pe partea tribord, fiind afundată circa 2 – 3 metri în mâl, cu prova în imediata apropiere a digului şi pupa la circa 60 – 70 metri de dig.

·         1989: Încheierea „războiului rece”. Întâlnirea (2-3 decembrie) la nivel înalt de la Malta dintre George Bush, președintele SUA, și Mihail Gorbaciov, președinte URSS, consacrată “noii ordini mondiale”; cei doi lideri declară că „războiul rece” s–a încheiat. Războiul Rece (1947-1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice, o stare de tensiune întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a durat până la revoluțiile din 1989. În Războiul Rece s-au confruntat două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme politice foarte diferite. Într-un grup se aflau URSS și aliații ei, grup căruia i se spunea uzual „Blocul răsăritean” (sau oriental). Celălalt grup cuprindea SUA și aliații săi, fiind numit, uzual, „Blocul apusean” (sau occidental). La nivel politico-militar, în Europa, cele două blocuri erau reprezentate de către două alianțe internaționale. Blocul apusean era reprezentat de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO, North Atlantic Treaty Organization), iar cel răsăritean de către Pactul de la Varșovia. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, Germania a fost divizată în patru zone de ocupație. Vechea capitală a Germaniei, Berlinul, ca sediu al Comisiei Aliate de Control, a fost împărțită în patru zone de ocupație corespunzătoare. Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, a fost construit, constituind, timp de aproape 28 de ani, o barieră de separare între Republica Federală Germană și Republica Democrată Germană. Războiul Rece a fost, însă, un conflict la scară mondială, SUA și URSS mai având și multe alte state aliate în afara Europei, ce nu făceau parte din cele două alianțe militare oficiale. La nivel economic, Războiul Rece a fost o confruntare între capitalism și comunism. Pe plan ideologico-politic, a fost o confruntare între democrațiile liberale occidentale și regimurile comuniste totalitare. Ambele tabere se autodefineau în termeni pozitivi: statele blocului occidental își spuneau „lumea liberă” sau „societatea deschisă”, iar statele blocului oriental își spuneau „lumea anti-imperialistă” sau „democrațiile populare”. Înfruntarea dintre cele două blocuri a fost numită „Război Rece”, deoarece nu s-a ajuns la confruntări militare directe între cele două superputeri, care ar fi constituit un „Război Cald”, cu toate că perioada a generat o cursă a înarmării. Din punctul de vedere al studiilor strategice, există opinia că nu s-a ajuns și nu se putea ajunge la un „Război Cald”, la o confruntare militară convențională, datorită faptului că ambele superputeri, SUA și URSS, s-au dotat cu arme nucleare, ceea ce a creat o situație militară strategică de „deterrence”, adică de descurajare și blocare reciprocă. În cazul unui război real, s-ar fi ajuns la o distrugere reciprocă totală și, totodată, la o catastrofă mondială. Un rol important l-au jucat serviciile secrete, confruntându-se, în primul rând, cele americane (CIA, NSA) cu KGB-ul sovietic. Au fost implicate, însă, și serviciile secrete vest-europene (britanice, vest-germane, franceze, italiene, etc.) și est-europene (Securitatea, STASI, etc.). Denumirea de „Război Rece” mai provine și din faptul că a fost purtat între foștii aliați din războiul împotriva regimului totalitar nazist. În 1989, forțele sovietice s-au retras din Afganistan și, în anul 1990, Gorbaciov a consimțit la reunificarea Germaniei, singura alternativă la acestea fiind un scenariu de tip Tiananmen. Atunci când a căzut Zidul Berlinului, a început să ia formă conceptul lui Gorbaciov de „Casă Europeană Comună„. La 3 decembrie 1989, Gorbaciov și succesorul lui Reagan, George H. W. Bush, la summitul din Malta, au declarat Războiului Rece încheiat, iar un an mai târziu, cei doi foști rivali au devenit parteneri în Războiul din Golf împotriva Irakului.

·         1992: La sedinta Biroului Executiv al PNL, Grupul pentru Reforma Morala si Politica a PNL a fost acuzat de subminarea si scindarea partidului. Au fost exclusi din formatiune Valeriu Stoica si Radu Stroe, care figurau printre cei 20 de membri ai Grupului. 

·         1994: La Budapesta, la reuniunea Internationalei Socialiste, cererea PDSR de aderare la aceasta organizatie nu a primit aviz favorabil. Reprezentantii Germaniei au pus problema aliantelor PDSR cu formatiuni extremiste si au propus ca acest partid sa fie primit in Internationala doar dupa ce isi va clarifica pozitia si sistemul de aliante.

·         1996: Unitatea 1 de la Centrala Nuclearo-Electrica din Cernavoda a fost data in exploatare comerciala. Cheltuielile pentru punerea in functiune au fost estimate la 2,2 miliarde dolari. 

·         1998: Parlamentul Românei a ratificat Convenţia împotriva dopajului (Legea 171/1998), adoptată de Consiliul Europei la 16 noiembrie 1989, la Strasbourg.

·         1998: Ministerul Apararii Nationale a recunoscut ca institutii producatoare de tehnica militara din Romania au negociat si incheiat contracte cu Irakul, in perioada 1994-1996, folosind ca intermediar o firma iordaniana. 

·         2000: Conducerea ApR a demisionat in bloc si l-a desemnat pe Teodor Melescanu sa numeasca o conducere interimara. 

·         2003: La Muzeul Țăranului Român s-a deschis expoziția permanentă "Casă în casă", în cadrul căreia este prezentată locuința lui Antonie Mogoș din Ceauru, jud. Gorj

• 2005: Se lansează consola Xbox 360 și în Europa.
• 2015: 14 persoane au fost omorâte într-un atac terorist la San Bernardino, California, Statele Unite. Este cel mai grav atentat de pe teritoriul SUA după cel din 11 septembrie 2011.

Nașteri

·         1817: Georg Daniel Teutsch episcop evanghelic sas din Transilvania

·         1825: Pedro al II-lea al Braziliei (d. 1891)
* 1832: Dimitrie Lecca (n. 2 decembrie 1832, Tecuci – d. 4 iulie 1888, satul Radomirești, județul Bacău) a fost un politician, ministru și general român.

Dimitrie Lecca

·         1839: S-a născut profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13 noiembrie 1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii; (m. 1891).

·         1857 - S-a născut Nicolae Popovici, compozitor şi dirijor de cor (m. 7 septembrie 1897)

·         1859: Georges Seurat, pictor francez (d. 1891)

·         1885 - S-a născut scriitorul Nikos Kazantzakis, autorul romanului "Alexis Zorbas", ecranizat în 1964 (în rolul principal Anthony Quinn, regizor Michael Cacoyannis) (m. 26 octombrie 1957)

·         1885: S-a nascut George Richards Minot, fizician american, laureat cu premiul Nobel. 

·         1891 - S-a născut Otto Dix, pictor şi grafician expressionist german. (m. 25 iulie 1969)

·         1892: S-a nascut Leo Ornstein, compozitor si pianist rus. 

·         1896 - S-a născut Ana Jiquidi, artist decorator, soţia pictorului Aurel Jiquidi. Au colaborat, printre altele, la realizarea compoziţiei în frescă de la Institutul Politehnic din Bucureşti

·         1899 - S-a născut, la Londra, Sir John Barbirolli (Giovanni Battista), compozitor şi dirijor (m. 28 iulie 1970)

·         1906: S-a nascut Peter Carl Goldmark, inventatorul LP-ului. 

·         1908 - S-a născut Cecilia Mantta, profesoară de pian, întemeietoare a învăţământului muzical preuniversitar din România (m. 3 iunie 1999)

·         1912: Gheorghe Chivu (n. 2 decembrie 1912, Chirnogeni, județul Constanța – d. octombrie 1986, Sighet) a fost un poet și pictor român. Urmează școala primară și secundară la Constanța, apoi cursurile Seminarului Teologic la Constanța, Dorohoi și Galați. Între 1934 și 1940 urmează Academia de Arte Frumoase din București, fiind elevul lui Camil Ressu. Frecventează cenaclul „Sburătorul”. Debutează cu poezie în „Luceafărul” (1938). Devine profesor de desen la Medgidia, Oradea, Șimleul Silvaniei și Sighet. 
Volume de versuri:

• Zumbe (1946)
• Apocrife (1969)
• Metope (1972)
• Cantoria (1980)
• Brazde străbune (1984)

·         1923: Maria Callas (Maria Calogeropoulos), soprană greacă (d. 1977)

·         1930: S-a nascut Gary Becker, economist american, laureat cu Nobel.
* 1932: Dumitru (Dimitrie) Drăgan (n. 2 decembrie 1939, București, România – d. 15 iulie 2018,^[1] Pitești, România) a fost actor român de teatru si film. Născut la 2 decembrie 1939, în București, absolvent al Colegiului Național „I.L.Caragiale”, promoția 1956, a fost admis la Institutul de Artǎ Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București, unde urmează cursurile de actorie la clasa Prof.A.Pop.Marțian, cu asistenti Horea Popescu, Ion Cojar, Mihai Berechet și Cornel Todea, colegi de promotie fiindu-i Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Sebastian Papaiani, Anda Caropol și alții.

Dumitru Dragan in "Mica studenta" de Nicolai Pogodin alaturi de Stela Popescu, 1960

În anul 1960 își dă Examenul de Diplomă cu Mica studentǎ de Nicolai Pogodin, regia Prof.A.Pop Marțian, în rolul Lev Poroșin. Dupǎ absolvirea acesteia, cere să fie repartizat la Teatrul de Stat din Baia Mare unde debutând în piesa "AVARUL" de Molière, reușește să facă spre sfârșitul piesei din personajul Cleante un alt Harpagon.   A fost căsătorit din anul 1967 pânǎ în anul 1991 și are trei copii, Cristian Mihai (n.Piatra Neamț - 1968), Bogdan Alexandru (n.Baia Mare - 1970) și Anca Oana (n.Pitești - 1975).

Activitatea sa artistică cuprinde peste 150 de roluri, interpretate în mai multe teatre din țară, dar mai ales Premiere Absolute ca: PERICLES de William Shakespeare 1964, Brașov, JOCUL IELELOR de Camil Petrescu 1964, Brașov, GRĂDINA CU TRANDAFIRI de Andi Andrieș 1963, Brașov, ROUǍ ȘI TUTUN de Mircea Radu Iacoban1971, Baia Mare, dar și roluri marcante pentru cariera sa artistică în: POGOARA IARNA (Mio) de Max Anderson 1961, MARIA STUART (Miortimer) de F.Schiller 1967, Baia Mare, AVARUL (Cleante) de Jean-Baptiste Molière 1960, Baia Mare, DONA JUANA (Don Juan) de Radu Stanca, CLIPE DE VIATĂ de W.Saroyan cu Liviu Ciulei, DON CARLOS de F.Schiller, OSPĂȚUL LUI TRIMALCHIO de Cristian Munteanu, 1982, Pitești.

În cei 50 de ani de activitate pe scenele teatrelor din București, Brașov, Baia Mare, Piatra Neamț, Constanța și în cele din urmă la Teatrul Alexandru Davila din Pitești, unde din anul 1973 pâna la sfârșitul carierei în anul 2010, a jucat peste 90 de roluri, a fost să fie făcut un adevărat erou romantic, căci din toate dramele lumii numai cele romantice i s-au potrivit perfect.

A obținut numeroase diplome de onoare, de merit și de excelentă, dar și Titlul de Fiu al Argeșului și Muscelului în anul 2011, pentru personalitate marcantă în domeniul Culturii.

Roluri în teatru

Teatrul de Stat din Baia Mare (1960-1961)

• Cleante - "AVARUL" de Molière, regia rtisticǎ Mihai Dimiu
• Evgheni - "Vassa Jeleznova" de M.Gorki, regia artisticǎ Petre Meglei
• Fiul rǎtacitor din piesa cu același nume, de Egon Rannet,regia artisticǎ I.Deloreanu
• Ștefan Mareș - "Secunda 58" de Dorel Dorian, regia artisticǎ I.Deloreanu ^[2]

Dumitru Drăgan în rolul lui Cleante, fiul lui Harpagon, 1960

Teatrul Sicǎ Alexandrescu Brașov (1961-1966) (selecție)

• Ștefan Mareș - "Secunda 58" regia artisticǎ Ion Simionescu
• Fǎt Frumos - Înșir-te mǎrgǎrite" de Victor Eftimiu, regia artisticǎ Marius Oniceanu

Mio din "Pogoara iarna" de Max Anderson, Brasov 1961

• Mio - "Pogoară iarna" de Max Anderson, regia artisticǎ Ion Simionescu
• Remus Mălureanu - "Costache și viața interioarǎ" de Paul Everac, regia artisticǎ Marius Oniceanu
• Tolea - "Flori vii" de Nikolai Pogodin, regia artistică I.Simionescu
• Ștefan Vardia - "Nota 0 la purtare" de V.Stoenescu
• Jerry Rian - "Doi într-un balansoar" de W.Gibson
• Ștef - "Gradina cu trandafiri" de Andy Andrieș, Premieră pe țară

Pericles de W.Shakespeare, Premiera pe tara, Brasov Actul I si II

• Pericles - W.Shakespeare, Premieră pe țară
• Gelu Ruscanu - "Jocul ielelor" de Camil Petrescu, Premierǎ pe țară
• Preotul - "Capcana" de Robert Thomas(trad.Aurel Baranga), regia artistică N.Albani
• Viki Miclescu - "Simple coincidențe" de Paul Everac, regia artistică Ban Ernest
• Alecu Pǎpușarul - "Chirița în Iași" de Vasile Alecsandri
• Cuza Vodǎ - Aniversare Alexandru Ioan Cuza 24 ianuarie 1965

Teatrul Barbu Delavrancea București (1966-1968)

Neznamov din "Vinovaţi fără vină" de Ostrovski, 1966

• Neznamov - "Vinovați farǎ vinǎ" de A.N.Ostrovski
• Maurizio - "Noaptea la drumul mare" de Renato Lelly

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (1968-1969)

• Ștefan Valeriu - "Jocul de-a vacanța" de Mihail Sebastian, regia artistică Gabriel Negri

Teatrul Municipal din Baia Mare (1969-1971) (selecție)

• Mortimer - "Maria Stuart" de Schiller, regia artistică Ion Deloreanu
• Teodosie - "Câinele grădinarului" de Lope de Vega, regia artisticǎ Petru Mihail
• Don Juan - "Dona Juana" de Radu Stanca, regia artisticǎ Dan Alexandrescu
• Marchizul de Posa - "Don Carlos" de F.Schiller
• Mickey Maloy - "Fire de poet" de Eugene O'Neill
• Norbert - "Aventurǎ parizianǎ" de Pierre Barillet
• Moldavian - "Gimnasticǎ sentimentalǎ" de Vasile Voiculescu, regia artistică Petre Sava Băleanu
• George - "ION" de Mihail Sorbul, regia artistică Petre Sava Băleanu
• Tom - "Clipe de viată" de William Saroyan, regia artistica Liviu Ciulei
• Cezar - "Roua și Tutun" de M.R.Iacoban,regia artistică Marius Popescu, Premieră pe țară
• "Cadavrul viu" de Lev Tolstoi, regia artistica Liviu Ciulei, Ion Deloreanu, asistent regie Dumitru Drăgan

Marchizul de Posa- "Don Carlos" de F.Schiller

Teatrul de Dramă și Comedie din Constanta (1971-1973)

• Nicu Dumitran - "Nota zero la purtare" de Octavian Sava, regia artistică [[Gheorghe Jora
• Crainic - "Omul care..." de Horia Lovinescu, regia artistică Gheorghe Jora
• Vasile Buliga - "Nu vă jucați cu oltencele" de Gheorghe Vlad, regia artistică Călin P.Florian
• Secretarul Comitetului Municipal - "Între noi doi n-a fost decât tăcere" de Lia Crișan
• Sin Spǎtarul - "Io, Mircea Voievod" de Dan Tǎrchilǎ, regia artisticǎ Constantin Dinischiotu
• Un trimis - "Ifigenia în Taurida" de Euripide
• Minski - "Răzvan și Vidra" de B.P. Hașdeu, regia artistică Mihai Dimiu
• Pinzon - "Isabela, trei caravele și un mare mincinos" de Dario Fo, regia artistică Ion Maximilian

Teatrul Alexandru Davila din Pitesti (1973-2010) (selecție)

Ion Luca Caragiale

• Iulius Caesar Varano - "Nunta din Perugia" de Al.Kirițescu, regia artistică C.Dinischiotu
• Comisarul - "Omul cu piciorul bandajat" de Francisc Munteanu, regia artistică Mihai Radoslavescu
• Vasca Pepel - "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia artistică Radu Boroianu
• Aleco Vranias - "Papa se lustruiește" de Spiros Melàs
• Doctorul Negrin - "Armistițiu cu diavolul" de Paul Everac, regia artisticǎ Paul Everac
• Hamza Pașa - "Moartea lui Vlad Țepeș" de Dan Tărchilă
• Dragomir - "Năpasta" de Ion Luca Caragiale
• Murov - "Vinovați fǎrǎ vinǎ" de Nicolai Ostrovski
• Spǎtarul Dragomir - Vlaicu Vodǎ de Alexandru Davila
• Chiriac - O noapte furtunoasǎ de Ion Luca Caragiale
• Howard Wagner - "Moartea unui comis voiajor" de Arthur Miller
• Baronul Belcredi - Henric al IV-lea de Luigi Pirandello
• Jorj Vulturescu - "Urechea mahalalei" de Constantin Rîuleț
• Radu Cristescu- Mielul turbat de Aurel Baranga
• Take - Take, Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa
• Decebal - "Voievozi peste veacuri" de Toma Biolan, regia artisticǎ Mihai Radoslavescu
• Abhorson - "Mǎsurǎ pentru mǎsurǎ" de William Shakespeare, regia artisticǎ Mihai Lungeanu
• Primarul - "Audiență la consul" de Ion Brad, regia artistică Mihai Radoslavescu
• Sylvestre - Vicleniile lui Scapin de Jean-Baptiste Molière, regia artistică Constantin Zărnescu
• Radu - "Triunghiul Bermudelor" de Adrian Dohotaru, regia artistică Cristian Hadji-Culea
• Gascogne - "Soția amantului...soției mele" de Georges Feydeau
• Jupân Toni- Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni
• Dorn - Pescarușul de Anton Pavlovici Cehov
• Seth - "Stapânul tǎcerii" de Horia Gârbea, regia artisticǎ Matei Varodi
• Doctorul Nincovici - "Doamna Ministru" de Branislav Nušić
• Herb Tucker - Poveste din Hollywood de Neil Simon, regia artistică Dumitru Drăgan
• Decebal Necșulescu - ESCU de Tudor Mușatescu

Recitaluri de poezie

• Mihai Eminescu- "Trecut-au anii" 1989, Pitești
• George Coșbuc
• Vasile Alecsandri

Roluri în film (selecție)

• Dragoste lungǎ de o searǎ, regia artisticǎ Horea Popescu, 1964
• Pentru patrie, regia artisticǎ Sergiu Nicolaescu, 1977
• Clipa, regia artisticǎ George Vitanidis, 1979
• Din nou împreună, regia artisticǎ George Cornea, 1978
• Vlad Țepeș, regia artistică Doru Năstase, 1979
• La răscrucea marilor furtuni, regia artistică Mircea Moldovan, 1980
• Întoarcerea Vlașinilor, regia artistică Mircea Drăgan, 1983
• Raliul, regia artisticǎ Mircea Drăgan, 1984

Dumitru Drăgan

Rolul lui Stefan Mares din "Secunda 58" de Dorel Dorian,1961

·         1933: S-a nascut Michael Larrabee, atlet american. 

·         1934: Tarcisio Bertone, cardinal secretar de stat al Vaticanului

·         1935: Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935,^[1] Poiana Mărului, Mălini, Suceava, România – d. 22 decembrie 1956,^[1] București, Republica Populară Română) a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, metaforic, „buzduganul unei generații.

A fost fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, iar școala primară o începe în satul natal în clasa mamei sale. Încă de la 5 ani învață să citească de la elevii mamei sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial tatăl pleacă pe front, iar familia se refugiază în comuna Mihăești, satul Văcarea, lângă Câmpulung-Muscel. În mai 1945, familia se întoarce în Moldova și se stabilește la Mălini.^[2][3]

A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 - 1951, perioadă în care scrie versuri, iar la sfârșitul lui 1950, participă la o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni^[4], care are loc la Iași, unde se remarcă după ce recită poezia Fii dârz și luptă, Nicolae!, poezie care-i va fi publicată în Iașul nou și în ziarul Lupta poporului din Suceava.^[3]

În mai 1951 a obținut premiul întâi, la Olimpiada națională de limba română care a avut loc la București, iar cu această ocazie câștigă admirația redactorilor revistei Viața Românească, care-i publică poezia Gazeta de stradă.^[2][3]

În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a devenit conducătorul cenaclului literar.^[2][3]

Portretul fizic al lui Nicolae Labiș este sugestiv creionat de Tudor Vianu (citat în: George Bădărău, Nicolae Labiș, Viața și opera, 2001) care mărturisește: „Mă surprindea obrazul lui bucălat de copil, ochii cu umbre adânci, mustața legată, ca a plutașilor de pe Bistrița. Era în înfățișarea lui ceva în același timp proaspăt și arhaic, cum nu mai văzusem niciodată pe figura unui tânăr.”

Casa memorială „Nicolae Labiș” din Mălini

Activitatea literară

La data de 15 septembrie 1952, Labiș a început să urmeze cursurile de la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, unde i-a avut ca profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu, iar printre colegi pe Florin Mugur, Lucian Raicu, Ion Gheorghe, Radu Cosașu, Doina Sălăjan, Gheorghe Tomozei, Mihai Negulescu. Aici s-a impus, grație înzestrării sale poetice și intelectuale excepționale, ca lider de opinie.^[3]

Deși a îmbrățișat, la început, ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, devenind o stea în cadrul partidului, în februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre comportamentul său și s-a decis expulzarea sa din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare, propunerile fiind de fiecare dată refuzate de Mihail Sadoveanu, cel ce era la vremea respectivă președinte. De asemenea, acest fapt a fost relatat în cartea „O istorie anecdotică a literaturii române”.

La absolvire a fost angajat ca redactor la revista Contemporanul, apoi la Gazeta literară. Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru^[3]. Poemul său, Moartea Căprioarei, apare în Viața Românească în acest an.

În 1956 participă la o conferință pe țară a tinerilor scriitori, publică două volume, Puiul de cerb și Primele iubiri, și pregătește pentru tipar cel de-al treilea volum, Lupta cu inerția, care-i va fi publicat postum în anul 1958.^[3]

În poezia lui Nicolae Labiș se regăsesc influențe ale lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Ion Barbu.^[5] O frapantă afinitate prezintă Labiș cu Arthur Rimbaud, amintit în versurile:

„Scuture-și pe bulevarde capitala românească

Galbeni tei și scrie-și slăvii integral, semeț contur

Din vuirea de tramvaie și din ud pavaj să-ți crească

Evocarea mea frățească, încâlcit ștrengar, Arthur!”

Influența lui Eminescu este vădită în versurile din poezia Primele iubiri:

„Dacă alte lumi, plecată

Cu-ai tăi pași ai să alinți,

Îți va fi și-atunci păstrată

Urma pașilor fierbinți.

Căci formându-ți unduirea

Calmă-a palmelor subțiri,

Mi-ai stins până și-amintirea

Trecătoarelor iubiri”

Un poem excepțional este Rîsul. Animalul care ucidea numai pentru sânge, nu pentru hrană, „bătrân și mohorât”, omoară încă o dată , dar dinții nu-l mai ajută să-l sfâșie, iar „limba ostenită” nu-i mai poate linge sângele.^[6]:

„Din ce în ce mai slabă și inima îi sună

Și fiarei i se pare că-i iarnă, c-a-nghețat,

Că-n ultima lui pradă de astăzi, se răzbună

Tot sîngele pe care l-a vărsat.”

O semnificație morală se desprinde și din Moartea căprioarei. Copilul, chinuit de foame, are sentimentul de culpă pentru uciderea căprioarei care se jertfește spre a-i conserva viața:

„Ce-i inimă! Mi-i foame! Vreau să trăiesc și-aș vrea

Tu, iartă-mă, fecioară - tu, căprioara mea!

Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Și codrul , ce adânc!

Plîng. Ce gîndește tata? Mănînc și plîng. Mănînc!”

În poezia românească actuală, Nicolae Labiș rămâne un vis întrerupt, un „albatros ucis,” ce, asemenea războinicului furtunii aruncat „pe-un cimitir de scoici”, răsfrângea în ochiu-i stins „un nou urcuș”. Al. Piru (op. cit.) estimează că „Dacă el însuși [Labiș] nu și-a mai putut relua zborul, o generație întreagă de poeți vor duce mai departe flacăra aprinsă de el în 1956.”

Lucian Raicu^[7] scrie că: „...există în poezia sa nu numai Eminescu, Blaga, Arghezi, Fundoianu, Goga, dar și <<punctul de vedere>>, perspectiva criticii; clasicii și poeții interbelici sunt văzuți în ei înșiși, dar și prin E. Lovinescu și G. Ibrăileanu, G. Călinescu și Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu și Șerban Cioculescu...”

La Plenara secției de poezie a Uniunii Scriitorilor din 29 mai 1956, Mihu Dragomir îl acuză de „asimilarea excesivă a unor poeți dintre cele două războaie” (Ion Barbu și Tudor Arghezi), iar ulterior, la primul Congres al Scriitorilor din iunie 1956 a fost învinuit de Mihai Beniuc de „snobism, evazionism, influențe ale ideologiei burgheze, infiltrații liberaliste, slabă pregătire ideologică, lipsă de contact cu realitatea, precum și confuzii cu privire la raportul dintre libertate și îndrumare”, iar Aurel Rău îl suspectează de teribilism. Pe de altă parte, încă la începutul lunii ianuarie 1956, într-o consfătuire ideologică organizată de ziarul „Scânteia”, Leonte Răutu, șeful Secției de Propagandă și Agitație a Comitetului Central al PCR, incriminează poemul Albatrosul ucis pentru grave abateri de la linia Partidului.

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva ore în compania unor cunoștințe și consumând țuică la Casa Capșa și apoi la restaurantul Victoria, a fost victima unui grav accident de tramvai.^[3][9]

După ce i-a fost refuzată internarea la spitalele Colțea și Central^[10] , spre zorii zilei de 10 decembrie a fost internat la Spitalul de Urgență. Acolo, de pe patul de spital i-a șoptit un poem prietenului său, scriitorul Aurel Covaci, poem care a fost inclus în volumul postum Lupta cu inerția:

Pasărea cu clonț de rubin

S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.

Nu mai pot s-o mângâi.

M-a strivit,

Pasărea cu clonț de rubin,

Iar mâine

Puii păsării cu clonț de rubin,

Ciugulind prin țărână,

Vor găsi poate

Urmele poetului Nicolae Labiș

Care va rămâne o amintire frumoasă...

Tudor Vianu scria: „Clonțul de fier al pasărei de pradă, acel care împinge și sfâșie, este un simbol. Când i-a simțit ascuțișul și trupul i s-a desfăcut din legături, a glumit ca un nou Villon. A văzut puii gaiței, ciugulind urmele poetului Nicolae Labiș, <<o amintire frumoasă>>. A dictat aceste versuri pe patul de suferință, în puținele zile pe care le-a mai trăit...”

În ciuda eforturilor medicilor și o mobilizare spirituală a colegilor săi scriitori, cunoștințe și prieteni, starea lui s-a înrăutățit inexorabil, iar la 22 decembrie 1956, la ora 2 dimineața, a decedat. Dr. Firică, medicul care s-a ocupat de cazul lui Labiș, a declarat: Mi-a revenit trista sarcină să constat, încă de la primul examen, că accidentatul nu avea nici o șansă: măduva era complet secționată. Tot ce puteam face era să-i prelungim viața cu câteva zile.^[11]

Trupul neînsuflețit a fost depus pentru ultimile omagii la Casa Scriitorilor. A fost înmormântat la cimitirul Bellu.^[9]

Reputația lui Nicolae Labiș a crescut după moarte, fiind perceput ca simbolul unei noi generații, numită „generația Labiș” (Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Aurel Covaci, Alexandru Andrițoiu, Alexandru Căprariu, Ion Gheorghe ș.a.).

Volume publicate:

• Puiul de cerb, București, 1956
• Primele iubiri, București, 1956
• Lupta cu inerția, București, 1958
• Primele iubiri, București, 1962
• Păcălici și Tândăleț, București, 1964
• Moartea căprioarei, București, 1964
• Versuri, București, 1964
• Anotimpurile, București, 1964
• Albatrosul ucis, București, 1966
• Scufița roșie, București, 1967
• Poezii, București, 1968
• Moartea căprioarei, București, 1969
• Scrisoare mamei, București, 1969
• Poezii, lași, 1971
• Sînt spiritul adîncurilor, București, 1971
• Vârsta de bronz, București, 1971
• Poezii, București, 1976
• Păcălici și Tândăleț, București, 1977
• Descrierea chipurilor, lași, 1982
• Moartea căprioarei, București,1983
• Poezii, București, 1984
• Poezii, București, 1985
• Poezii, București, 1987
• Poezii, București, 1989
• Albatrosul ucis, Galați, 1993
• Vioară neagră-ntre oglinzi, Chișinău, 1993
• Trei poeme (ediție liliput), Suceava, 1995
• Poezii, București, 1997
• Moartea căprioarei. Poezii, Chișinău, 1997
• Moartea căprioarei (ediție bibliofilă), București, 1997
• Viața și opera, lași, 2001
• Lupta cu inerția la timpul prezent (ediție critică), Timișoara, 2001
• Doină întârziată, Suceava, 2005
• Moartea căprioarei (ediție bibliofilă), Suceava, 2005
• Opera poetică, Chișinău, 2005
• Dincolo de fruntariile poeziei, I (proză, dramaturgie), Suceava, 2005
• Nicolae Labiș, folclorist (antologie folclorică), Suceava, 2006
• Traduceri, Suceava, 2007
• Corespondență, Suceava, 2009
• Puiul de cerb, Suceava, 2010
• Dincolo de fruntariile poeziei, II (texte critice), Suceava, 2011
• Opera magna, Suceava 2013
• Poezii inedite, Suceava 2015

·         1936 - S–a născut Mitică Popescu, actor de teatru şi film (din filmografie: “Moromeţii”, “Lumini şi umbre”, serial TV).

·         1937 - S–a nascut graficianul Done Stan.

·         1938: S-a născut Emilia Jivanov, artist plastic şi scenograf; în anul 2000, UNITER i–a acordat Premiul pentru întreaga activitate.

·         1940: Cornel Fugaru, compozitor și cântăreț roman, de muzică ușoară (d. 2011)

·         1940 - S–a nascut poetul George Iarin – pseudonim pentru Gheorghe Ionescu (volume de versuri: “Scrisori din Andromeda”, “Ziar de seara”).

·         1941 - S-a nascut Tom McGuinness, chitarist, vocalist si compozitor britanic (Manfred Mann, McGuiness Flint).

·         1942 - S–a nascut Marcela Radulescu, grafician.
* 1942: Dumitru Avakian (n. 2 decembrie 1942, Cetatea Albă - în Ucraina de astăzi) este un critic muzical și profesor armean din România.

În perioada 1962 – 1966 a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București. După finalizarea studiilor, s-a perfecționat prin participarea ca audient la cursurile de vară ale Conservatorului din Weimar (1969 – 1977) și la cele de muzică contemporană de la Darmstadt (1980, 1982).^[1][2]

După 1990 a făcut parte din colectivul redacțional al revistei Ararat.^[3]

A participat la importante stagii de perfecționare profesională, printre care cel de la Conservatorului din Weimar, la cel de muzică contemporană de la Darmstadt și la cele de la Pécs – Ungaria. După anul 1990 a făcut parte din colectivul redacțional al revistei Melos. A colaborat la realizarea cunoscutului Dicționar de termeni muzicali - apărut în București, la Editura Științifică și Enciclopedică.^[4]

Criticul muzical Dumitru Avakian este și profesor de studii teoretice (teorie-solfegiu, dicteu muzical, armonie, contrapunct, forme muzicale, istoria muzicii) la Colegiul Național de Muzică „George Enescu“ din București.^[5]

Dumitru Avakian a publicat o serie de articole în ziarul „Curentul”.

·         1943 - S-a nascut David Munden, baterist britanic (Tremeloes).

·         1946: Gianni Versace, creator de modă italian (d. 1997)

·         1950 - S-a nascut muzicologul Carmen Stoianov.

·         1951: Dumitru Hărădău, tenisman și antrenor roman

·         1951: Alexandru Cistelecan (n. 2 decembrie 1951, Aruncuta, Cluj, România) este considerat de mai mulți critici literari și editorialiști unul dintre cei mai importanți și influenți critici literari români contemporani, fiind acreditat drept unul dintre cei mai buni și mai rafinați critici de poezie ai României
Cărți publicate:

Al.Cistelecan

• Poezie și livresc, Editura Cartea Românească, București, 1987;
• Celălalt Pillat, Editura Fundației Culturale Române, București, 2000;
• Top ten, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2000;
• Mircea Ivănescu. Micromonografie, Editura Aula, Brașov, 2003;
• 11 dialoguri (aproape teologice), Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2003
• Al doilea top, Editura Aula, Brașov, 2004
• 15 dialoguri critice, Editura Aula, Brașov, 2005^[7]
• Aide-Memoire, Editura Aula, 2007;
• Viața ca film porno. Protocoalele Lacan, Editura Aula, Brasov, 2007^[8]
• Diacritice, Editura Curtea Veche, București, 2007^[9][10]
• Mircea Ivănescu ’80 (coord.), Editura Paralela 45, Pitești, 2011;
• Magna cum laude. Diacritice II, Editura Tracus Arte, București, 2012;
• Zece femei, Editura Cartier, 2015;
• Ardelencele, Editura Școala Ardeleană, 2016;

Alexandru Cistelecan

·         1952: S-a nascut Michael McDonald, muzician american. 

·         1952 - S-a nascut Peter Kingsbery, basist, vocalist si compozitor american (Cock Robin).

·         1954: S-a nascut Dan Butler, actor american. 
* 1955: Neagu Mihai (n. 2 decembrie 1955) este un senator român, ales în 2012.

·         1957: Edi Petroșel, artist roman (muzician), membru al formației “Holograf”

·         1960: S-a nascut Rick Savage, muzician american, component al trupei Def Leppard. 
* 1961: Zinaida Julea (n. 2 decembrie 1951, Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, Moldova) este o interpretă de muzică populară din Republica Moldova.

·         1962: S-a nascut Tracy Austin, tenisman american. 

·         1962: Tiberiu Almosnino, prim–balerin la Opera Națională din București („Lacul lebedelor”)

·         1964: Leonard Iorga (n. 2 decembrie 1964, Arad, RS România – d. 2 noiembrie 2019,^[5] București, România) a fost un muzician român, vocalist al formațiilor Pacific, Cargo, Compact, Schimbul 3, Pacifica, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, Compact B. Începe să cânte la 14 ani ca toboșar în trupa liceului "Ioan Slavici". Până în 1985 colaborează cu grupul "Pacific". În 1988 activează ca lead vocal al grupului Cargo lansând hiturile "Brigadierii", "Povestiri din gară", "Erata". Din toamna lui 1988 până în 1996 e lead vocal al grupului Compact în componența Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia și Leluț Vasilescu, formație catalogată de Florian Pittiș și de mulți alții drept "formula de aur a Compactului".

Cu Leo Iorga vocal, trupa Compact cântă la festivalul "Mitt Ein Ander" la Berlin în 1989. Au trei turnee în Republica Moldova (1988, 1990, 1992). În 1990 participă la turneul "British Rock for Romania" alături de trupele Crazy Head , Jesus Jones, Skin Games. În 1992 participă la festivalul "Rock '92" alături de două nume celebre ale rock-ului mondial: Uriah Heep și Ian Gillan Band, iar în 1993 susține două concerte (în Brașov și Sofia) alături de legendara trupă Nazareth. În 1994 cântă la "Skip Rock Festival" alături de celebrul grup Jethro Tull. În 1993, 1994 și 1995 iau parte la turneul Marlboro Music alături de Holograf, Iris și Direcția 5.

Din 1997 până în 2001 a cântat alături de Adrian Ordean, George Patranoiu, Mario Ticlea, Bobi Stoica, Anca Neacșu, Irina Nicolae, Paul Pampon Neacșu, Cătălin "Bibanu" Dalvarea și Andi Savastre în formația Schimbul 3.

Din 2003 până în 2019, a activat alături de formația Pacifica.

La începutul anului 2011, Leo Iorga a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, după ce și-a agravat starea de sănătate, fumând uneori chiar și patru pachete de țigări pe zi. El s-a operat în februarie 2011 pentru extirparea tumorii de la plămâni.^[6]

Pe 9 mai 2014, artistul a suferit o operație pe creier, în urma depistării unei metastaze.

Leo Iorga

* 1965: Ioan Drăgan (n. 2 decembrie 1965 – d. 2 ianuarie 2012^[1]) a fost un jucător de fotbal român, care a jucat 169 de partide pentru FC Brașov și a marcat un gol
* 1968: Ion Cristinel Marian (n. 2 decembrie 1968) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.

Pe 21 mai 2013 a trecut în deputați neafiliați, apoi s-a mutat în grupul parlamentar Democrat și Popular (pe data de 2 decembrie 2013).

·         1968: S-a nascut Nate Mendel, basist american, membru in trupa Foo Fighters. 

·         1973: Monica Seleș, jucătoare de tenis

·         1973: Jan Ullrich, ciclist german
* 1977: Teodora Albon (n. 2 decembrie 1977, Cisnădie) este o arbitră de fotbal din România, care a condus la centru Finala Ligii Campionilor 2013 la fotbal feminin

·         1978: Nelly Furtado, solistă - compozitor de origine canadiană

·         1981: S-a nascut Britney Spears, solista pop. S-a nascut in Kentwood, Louisiana, Statele Unite, fiind fiica unei invatatoare si a unui antreprenor in domeniul constructiilor. Familia a incurajat-o in cariera, astfel incat a inceput sa studieze muzica intr-o scoala de renume. De mica a urcat pe scena, cantand in Clubul Mickey Mouse - o emisiune de televiziune difuzata pe canalul Disney - unde a aparut alaturi de alte vedete in devenire (doi viitori membri ai trupei ‘n Sync, precum si de Keri Russell, actrita de televiziune si film). La varsta de 15 ani a semnat un contract cu o casa de productie, iar doi ani mai tarziu si-a lansat albumul de debut “Baby One More Time” cu care a reusit sa se impuna in topurile de specialitate. Au urmat apoi alte hit-uri care au transformat-o peste noapte in idol al adolescentilor. In septembrie 2004, s-a casatorit cu dansatorul Kevin Federline, iar in 2005 a devenit mamica.
* 1991: Charlie Puth,solist-compozitor
* 1992: Andreea Maria Ianăși (n. 2 decembrie 1992, la Târgu Jiu)^[2][3] este o handbalistă din România care joacă pentru clubul SCM Craiova^[3] pe postul de centru. În trecut, Ianăși a fost și componentă a echipelor naționale de junioare și tineret ale României.

Decese

·         1348: A decedat impăratul japonez Hanazono; (n.14 august  1297). A  fost in conformitate cu ordinea tradițională de succesiune, al 95-lea imparat al Japoniei si a domnit intre anii 1308-1318.

·         1547: A murit conchistadorul spaniol Hernán Cortés, cuceritorul Mexicului; (n. 1485). Hernán(do) Cortés, marqués del Valle de Oaxaca (n. 1485 – d. 2 decembrie 1547) conquistadorul care a cucerit Mexicul pentru regii Spaniei. A fost cunoscut și sub numele de Hernando sau Fernando Cortés în timpul vieții și și-a semnat toate scrisorile drept Fernán Cortés

·         1723: Filip al II-lea, Duce de Orléans, Regent al Franței (n. 1674)

·         1814: A murit scriitorul francez Donatien Alphonse-François, marchiz de Sade.  Marchizul de Sade (n. 2 iunie 1740), a devenit celebru prin activitatea sa sexuală libertină, perversă și excepțional de violentă, precum și prin scrierile sale apologetice despre acest subiect. Sadismul ca perversiune sexuală și parafilie violentă, și-a primit numele de la activitățile sale criminale, pentru care Marchizul de Sade a fost încarcerat în total 32 de ani din viață, în mai multe închisori și într-un azil. „Les 120 journèes de Sodome” (1785), este cea mai importantă carte a marchizului.

·         1815:  A încetat din viaţă scriitorul  polonez de limba franceza Jan Potocki, autorul romanului “Manuscrisul găsit la Saragosa”; (n. 8 martie 1761). A fost  primul arheolog polonez.

·         1849: Adelaide de Saxa-Meiningen, regină consort a Regatului Unit (n. 1792)

·         1849: Se stinge din viaţă poetul român Costache Conachi (n.14 octombrie 1778 Ţigăneşti, jud.Galaţi). Mare boier și mare proprietar,a fost educat de  un profesor refugiat francez si a studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza. A  pledat pentru luminarea poporului, concepand  un proiect de reformă a învățămîntului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulînd unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.

·         1888 - A murit Carl Zeiss, mecanic german, inventatorul renumitei sticle Zeiss, fondatorul întreprinderii de microscoape “Carl Zeiss” din Jena, respectiv “Jenaoptik” (n.11.10.1816).

·         1904: Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mic al regelui Carol I al României (n. 1843)

·         1918 - A murit dramaturgul francez Edmond Rostand (“Romanţioşii”, “Prinţesa îndepărtată”, “Cyrano de Bergerac”) (n.01.04.1868).

·         1931 - A murit compozitorul francez Vincent d'Indy (n.27.03.1851).
* 1935: Ioan Vernescu (n. 15 februarie 1865, Buzău - d. 2 decembrie 1935)^{[2]:p. 339} a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcția de comandant de divizie de infanterie în campania anului 1918.

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Ioan Vernescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 2 Artilerie, Brigăzii 1 Artilerie Grea, Comandamentului teritorial al Corpului 5 Armată sau director al Direcției artileriei din Ministerul de Război.^[4][5][6][7]

În anul 1903 a fost detașat pentru un stagiu de stat major în armata austro-ungară.^{[2]:p. 339}

În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de: comandant al Brigăzii 1 Artilerie Grea, șef de stat major și șef al Serviciului Artileriei la Corpul I Armată și comandant al Diviziei 5 Infanterie, începând cu 25 mai/7 iunie 1918. A participat la Operația de la Flămânda, Bătălia pentru București și Bătălia de la Mărășești.^{[2]:p. 339[3]}

După război a îndeplinit o serie de funcții în eșaloanele superioare ale armate, cea mai importantă fiind aceea de comandant al Corpului 3 Armată. A fost trecut în rezervă la 1 octombrie 1929.^{[2]:p. 339}

General Ioan Vernescu

comandant al Diviziei 5 Infanterie În funcție 1918 - 1918 Monarh Ferdinand I Prim-ministru Ion I. C. Brătianu Studii Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, din București (1887 - 1889) Școala Specială de Artilerie și Geniu (1889-1890)<brȘcoala Superioară de Război(1898 - 1900)

* 1937: Ecaterina Arbore (n. 1873, Geneva, Elveția - d. 2 decembrie 1937, Tiraspol, RASS Moldovenească, URSS) a fost o publicistă și militantă socialistă română, de profesie medic.

Ecaterina Arbore

·         1950: Pianistul roman Dinu Lipatti s-a stins din viata la varsta de 33 de ani. Nascut in Bucuresti, pe 19 martie 1917, Lipatti a crescut intr-o familie cu traditie muzicala, parintii sai cantand la vioara si pian. In plus, Dinu Lipatti l-a avut ca nas de botez pe celebrul violonist George Enescu. A studiat pianul inca din copilarie cu profesoara Florica Muzicescu, dupa care a urmat cursurile Conservatorului din Bucuresti. A plecat apoi la Paris unde si-a continuat pregatirea la Scoala Nationala de Muzica, pentru ca in 1936 sa isi inceapa cariera, iar finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial sa il prinda la Geneva ca profesor de pian la Conservator. A sustinut numeroase recitaluri in Europa, culegand aplauze si aprecieri. Din nefericire, in urma unui control medical s-a depistat ca pianistul suferea de leucemie. In ciuda tratamentelor, starea sanatatii sale s-a inrautatit din zi in zi. Cu toate ca se simtea rau, Dinu Lipatti a avut puterea sa sustina pe 16 septembrie 1950 un concert, ultimul din viata sa, in localitatea franceza Besancon. La doua luni dupa acest eveniment, marele pianist a incetat din viata. Este membru post-mortem al Academiei Române din 1997.

Crescut într-o familie cu tradiție muzicală - tatăl său, Theodor, diplomat de carieră,^[4] era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu - i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. La rugămintea lui Theodor Lipatti, în 1922 Josef Paschill a notat într-un caiet primele compoziții ale fiului acestuia, Dinu Lipatti, exact cum le executa la pian, fără greș, micul autor de cinci ani. Caietul, care cuprinde 8 compoziții: 1. Le Printemps (Primăvara), 2. Chanson pour Grand Mère (Cântec pentru mama-mare), 3. Dorelina, 4. Triste séparation (Trista despărțire), 5. Marșul ștrengarilor, 6. Regrete, 7. Dulce amintire, 8. À ma bonne Surcea (Bonei mele, Surcea). Caietul se păstrează la Cabinetul de muzică al Bibliotecii Academiei Române.^[5]

A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui "copil minune", dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

Între timp este admis la Conservatorul din București, pentru ca în 1934 să participe la concursul internațional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-și continue sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique, unde ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch.

În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu.

În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu și decide să se stabilească cu Madeleine în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească. La 16 septembrie 1950, deși slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul "Jesus bleibt meine Freude" din cantata "Herz und Mund und Tat und Leben" de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.^[6]

"Stăteam pe treptele scării pentru că nu mai erau locuri libere. Încă de la primele sunete m-am ridicat de pe modestul meu loc și mi-am spus: <<Nu ai mai auzit așa ceva niciodată până acum!>> Nu mi-a scăpat nici o notă; știu că e o formulare convențională, dar de data aceasta e adevărat. Îmi amintesc tot: medicul care stătea pe scenă, pregătit să intervină în orice moment, paharul cu apă de pe pian, toate detaliile ce contribuie la o capodoperă. Boala dădea o altă semnificație evenimentului. La final, Lipatti lăsa impresia că e venit dintr-o altă lume. O lume în care orice e posibil. În acea seară, în sală nu a existat nici un auditor care să poată rămâne indiferent." (Jacques Kreisler, unul dintre fondatorii Festivalului de la Besançon. Avea 34 de ani când a asistat la recitalul marelui pianist român)^[7]

Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin), l-a măcinat rapid,^[4] iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață la Geneva în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu".^{[necesită citare]} La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: "Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare".^{[necesită citare]}

Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecțiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană și înaltă desăvârșire stilistică, de finețe și noblețe spirituală, de poezie și grație. Multe din aceste imprimări au fost incluse de casa de discuri EMI în colecția "Unvergänglich - Unvergessen" (Nepieritoare - De neuitat). "Un artist de o spiritualitate divină",^{[necesită citare]} cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu Lipatti prefera pentru înregistrări- înaintea lui Glenn Gould - singurătatea studioului în care se putea concentra pentru a duce arta sa la perfecțiune. În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar și Robert Schumann, Edvard Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Era modest și exigent cu sine însuși - „Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu" (pianista Clara Haskil).^{[necesită citare]}

Compozițiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară și violoncel Op. 1 (1933), Șătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.

Catalogul compozițiilor lui Dinu Lipatti

WoO. – B. 1. Din compozițiile micului Dinu Lipatti (mai 1922)

                             1. Le prentemps (Andante)

                             2. Chanson pour grand-mère (Molto Andante)

                             3. Dorelina (Moderato)

                             4. Triste séparation (Andante)

                             5. Marșul ștrengarilor (Tempo vesel de marș)

                             6. Regrete (Allegretto e staccato)

                             7. Dulce amintire (Andante)

                             8. A ma bonne Surcea (Allegretto)

WoO. – B. 2. Sonata pentru pian solo (2 ianuarie 1932)

                             I. Allegro moderato

                             II. Andante – Allegro

                             III. Allegro

Op.1 – B. 3. Sonatina pentru vioară și pian (20 septembrie 1933)

                             I. Allegro moderato

                             II. Andantino

                             III. Allegro maestoso

WoO. – B. 4. Fuga A 4 (Fugă la patru voci) pentru pian (4 februarie 1934)

                             Allegro maestoso

Op.2. – B. 5. Șătrarii (Tziganes), suită simfonică (1934)

                             I. Allegro maestoso – „Vin șătrarii” (L‘arrivée des tziganes)

                             II. Andantino – „Idilă la Floreasca” (Idylle à Floreasca)

                             III. Allegro – „Chef cu lăutarii” (Ivesse sau Le festin)

WoO. – B. 6. Cvintet de coarde – neterminat

                             I. Andante

                             II. Allegro scherzando – neterminat

WoO. – B. 7. Allegro pentru clarinet și fagot (23 decembrie 1936)

WoO. – B. 8. Cadențe pentru Concertul în re minor pentru pian și orchestra K.V. 466 de W.A. Mozart (1936)

Op.3 – B. 9. Concertino în stil classic pentru pian și orchestră de camera (1936)

                             I. Allegro maestoso

                             II. Adagio molto

                             III. Allegretto

                             IV. Allegro molto

WoO. – B. 10. Fantezie pentru vioară, violoncel și pian (1936)

                             I. Allegro energico

                             II. Andante

                             III. Presto

                             IV. Allegretto

                             V. Grave „D.C. al Fine”

WoO. – B. 11. Suita în stil classic pentru orchestra de coarde (1936)

WoO. – B. 12. Toccata pentru orchestră de camera (1936) – neterminată

                             I. Preludiu (Allegro)

                             II. Intermezzo (Andante)

                             III. Fuga (Allegro) – neterminată

WoO. – B. 13. Sonata romantică pentru pian  în Re Major (aprilie 1937) – neterminată

                             I. Allegro Appassionato

WoO. – B. 14. Nocturna pentru pian (noiembrie 1937)

                             Moderato (Thème moldave)                            

WoO. – B. 15. Motet pentru cor (soprano, tenor, bas) și orchestră mare (1937?) – neterminat

Op. 5 – B. 16. Simfonia concertantă pentru două piane și orchestră de coarde (11 aprilie 1938)

                             I. Molto maestoso ( 27 martie 1938)

                             II. Molto adagio (2 aprilie 1938)

                             III. Allegro con spirito (3-11 aprilie 1938)

WoO. – B. 17. Cvintet de suflători ( 18 septembrie 1938) – neterminat

                             I. Grave – Allegretto grazioso – neterminat

WoO. – B. 18. Cadențe pentru Concertul in Mi bemol Major pentru două piane și orchestra, K.V. 365 de W. A. Mozart (19 octombrie 1938)

                             I. Allegro (neterminat)

                             II. Allegro

WoO. – B.19. Suita pentru două piane (2 noiembrie 1938)

                             I. Allegro (neterminat)

                             II. Allegro

Op. 6. – B.20. Trei nocturne franceze pentru pian (1939)

                             Nocturna în fa diez minor (25 aprilie 1939)

                             Andante ma non troppo

WoO. – B. 21. Introducere și Allegro pentru flaut solo, „commande rapide!” (11 iunie 1939)

                             I. Rubato

                             II. Con brio

WoO. – B. 22. Concert pentru orgă și pian (18 august 1939)

                             I. Allegretto

                             II. Andante cantabile

                             III. Allegro grazioso

                             IV. Risoluto – Andante – Tempo primo

WoO. – B. 23. Premiere improvisation „sur comande” pentru vioară, violoncel și pian ( 1939)

WoO. – B. 24. Șase sonate de Domenico Scarlatti „arrangement pour quintette à vent par Dinu Lipatti” ( flaut, oboi, clarinet, corn, fagot), (1939)

                             I. Allegro marciale, sol minor

                             II. Andante, do minor

                             III. Allegro ma non tanto, Do Major

                             IV. Allegretto, Sol Major

                             V. Allegro moderato, si minor

                             VI. Allegro molto, Sol Major

WoO. – B. 25. Les soirées du Parc Jianu, „petite suite humoristique en huit tableaux et un prologue, pour baryton et piano” ( 30 mai 1940) – neterminată

                             I. Introduction – Maestoso

                             II. Chanson de cœur blei - Vivo

Op. 8 – B. 26. Fantezia pentru pian solo (31 mai 1940)

                             a. I. Andante malinconico – Vivace

                                 II. Molto tranquillo – Presto – Molto tranquillo

                                 III. Presto

                             b. IV. Allegretto cantabile

                                 V. Allegro – Maestoso

WoO. – B. 27. Navarra de Isaac Albeniz, „version personelle D. Lipatti” (iunie 1940)

Op. 10. – B. 28. Sonatina pentru pian pentru mâna stângă (august 1941)

                             I. Allegro

                             II. Andante espressivo

                             III. Allegro

Op. 4. – B. 29. Trei schițe simfonice (1937 – 1941)

Op. 7 – B. 30. Concetino în stil francez pentru pian și orchestră (1939 – 1941)

Op. 10’ – B.31. Preludio, chorale e fuga in modo antico per tutti arche (1941?)

WoO. – B. 32. Dansuri românești pentru două piane (17 iulie 1943)

                             I. Vif

                             II. Andantino

                             III. Allegro vivace

WoO. – B. 33 Allegro pentru vioară solo, transcripție după Allegro pentru flaut solo – WoO. – B21 ( august 1943)

WoO. – B. 34. Trei sonate de Domenico Scarlatti, aranjament pentru trio de suflători de D. Lipatti (oboi, clarinet, fagot), (noiembrie 1943)

                             I. Andantino cantabile, si minor

                             II. Allegro, Do Major

                             III. Presto, Fa Major (în original Allegro molto, Sol Major)

WoO. – B. 35. Mică suită pentru pian (iulie 1944) – neterminată

                             Preludiu (Allegro )

WoO. – B. 36. Coral pentru corzi (7 septembrie 1944)

                             Andante

WoO. – B. 37. Cadențe pentru Concertul în Re Major pentru pian și orchestră, Hob. XVII/11, de J. Haydn (1944)

WoO. – B. 38. Cadențe pentru Concertul în Si bemol Major pentru pian și orchestră, K.V. 595 de W. A. Mozart (1944)

WoO. – B. 39.  Simfonie („Esquisse” pentru pian, cu indicații de orchestrație) (1940 – 1944) – neterminată

                             I. Andante malinconico - neterminat

WoO. – B. 40. Cadențe pentru Concertul în Do Major pentru pian și orchestra, K.V. 467, de W.A. Mozart (22 ianuarie 1945)

Op. 9 – B. 41 Cinci lieduri (Cinq Chansons) pe versuri de Paul Verlaine, pentru tenor și pian (14 iulie 1941 – 20 martie 1945)

                             1. A une femme

                             2. Green

                             3-4. Deux Ariettes oubliée:

I. Il plure dans mon cœur

II. Le piano que baise une main frêle

                             5. Sérénade

WoO. – B. 42. Patru melodii pentru voce și pian (20-23 iunie 1945)

                             1. Sensation (versuri de Arthur Rimbaud)

                             2. L’Amoureuse (versuri de Paul Eluard)

                             3. Capitale de la douleur (versuri de Paul Eluard)

                             4. Les pas (versuri de Paul Valéry)

WoO. – B. 43. Dansuri românești (a doua versiune) pentru pian și orchestră (5 august 1945)

                             I. Vif

                             II. Andantino

                             III. Allegro vivace

WoO. – B. 44. Aubade pentru cvartet de suflători (flaut, oboi, clarinet, fagot), (21 aprilie 1949)

                             I. Prélude (Lento – Vivo – Lento)

                             II. Danse (Allegretto grazioso)

                             III. Nocturne (Andante espressivo)

                             IV. Scherzo (Presto)

WoO. – B. 45. Simfonia de cameră (1949) – neterminată

WoO. – B. 46. La marche d’Henri, „petite blague por piano à quatre mains” (20 martie 1950)

                             Allegro giocoso

WoO. – B. 47. Pastorala in Fa Major pentru orgă BWV 590 de J. S. Bach, transcripție pentru pian de D. Lipatti (București, 1942, 13 august 1950)

Prima versiune                                                                              Versiunea definitivă

I. Andante quasi Allegretto                                                         I. Andantino tranquillo

II. Moderato                                                                                  II. Allegretto grazioso

III. Malinconico                                                                             III. Andante cantabile

IV. Vivamente                                                                                IV. Allegro deciso

WoO. – B. 48. Două studii după Bach, transcripția pentru pian a două arii pentru sopran din Cantata BWV 208 („Was mir bahgt, ist nur die muntre Jagd”), de J. S. Bach (1950).

                             I. Allegro („Weil die wollenreichen Herden”)

                             II. Andantino („Schafe können sicher weiden”)

WoO. – B. 49. Continuo, basul cifrat al primelor două părți ale Trio – sonatei din Ofranda muzicală BWV 1079 de J. S. Bach, realizat de D. Lipatti (1950) – neterminat (continuat de Nadia Boulanger)

                             I. Largo

                             II. Allegro

* 1951: Constantin Tobescu (n. 28 ianuarie 1893 - d. 2 decembrie 1951 Tîrgu Ocna) a fost un general de brigadă al Jandarmeriei Române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îndeplinind în perioada 1 iunie 1943 – 25 august 1944, funcția de Director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice.

Constantin Tobescu s-a născut la 28 ianuarie 1893 în localitatea Comani, plasa Drăgănești, județul Olt, fiul cel mare al lui Nae Thobescu, în etate de 28 de ani, comerciant de profesie, și al Polina, în etate de 23 de ani, menajeră.^{[note 1]} În anul următor, în 8 iulie 1894, cuplului i se va naște o fată, Verginia, iar în 17 iulie 1896 un alt băiat, Theodor.^[1] Viitorul general a absolvit 7 clase de liceu, apoi, din 1911, a devenit elev al Școlii Militare de Infanterie, pe care o va absolvi 2 ani mai târziu. După absolvire, își începe cariera militară prin participarea la al doilea război balcanic.(1913) Din august 1916, participă la operațiile militare din cadrul primului război mondial. Foaia matricolă, fila 7, precizează că pe atunci avea domiciliul în Slatina și că în data de 17 ianuarie 1917 s-a căsătorit cu d-ra Julieta Pomponiu, născută în 2 iulie 1895 în Slatina. În 23 decembrie 1917, i se naște unica fiică, Corina.^[1] Fiica sa, inginer electro-mecanic la întreprinderea Electromagnetica, cu origine "burgheză", la data de 28 august 1951, era deținută în penitenciarul Văcărești, fiind reținută fără mandat de arestare, conform fișei matricole penale.^{[2][note 2]}

Avansat la gradul de căpitan, Constantin Tobescu trece în cadrele Jandarmeriei la sfârșitul războiului. În noiembrie 1930, este mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi București, unde se stabilește definitiv. După ce este detașat în diverse posturi prin țară (Găești, Ploiești și Chișinău), este avansat la gradul de colonel în 1938, fiind mutat la Iași. După abdicarea regelui Carol al II-lea, demisionează din armată (în 26 noiembrie 1940), de teama legionarilor. (deoarece fusese un colaborator apropiat al gen. Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei, asasinat în aceeași noapte la închisoarea militară Jilava) Se retrage în Banat, trece Dunărea în Iugoslavia, apoi revine în funcția din care demisionase anterior, imediat după evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute sub denumirea de “rebeliune legionară” (24.01.1941).^[1]

Avansat la gradul de general spre sfârșitul anului 1941, pe toată durata războiului va fi mobilizat în zona interioară (teritoriul românesc rezultat în urma amputărilor teritoriale din vara anului 1940), în calitate de comandant al Siguranței și Ordinii Publice în Inspectoratul General al Jandarmeriei.(I.G.J.), cu sarcina principală de a preveni actele teroriste, de sabotaj și spionaj pe teritoriul țării. După lovitura de stat de la 23 august 1944 își dă demisia din armată, după care se ascunde, împreună cu Eugen Cristescu, directorul general al Serviciului Special de Informații (SSI), conform propriilor declarații, din teama de a nu fi capturat de trupele sovietice. Este arestat preventiv în data de 24 septembrie 1944, ulterior este predat sovieticilor, transportat și anchetat la Moscova, fiind readus în țară în primăvara anului 1946, continuând să rămână în arest preventiv. În data de 19.01.1949, este condamnat la "5 ani detențiune simplă și 5 ani degradare civică". Deoarece condamnarea sa se apropia de sfârșit, gen. Constantin Tobescu fiind deținut preventiv de aproape 4 ani și 4 luni, Procurorul General al R.P.R. a cerut mărirea pedepsei. După 4 amânări ale pronunțării sentinței, în 2 iulie 1951, gen. Constantin Tobescu este condamnat definitiv la "10 ani detențiune simplă". Se stinge din viață în 2 decembrie 1951 în spitalul-penitenciar TBC Târgu Ocna, fiind înhumat într-o groapă anonimă în cimitirul orașului.

În cartea sa, “Omul de taină al Mareșalului”, Cristian Troncotă precizează:

„Din ordonanța nr. 3 din 22 august 1946 a Parchetului General al Curții de apel București, Cabinetul III Criminali de război, aflăm că Eugen Cristescu împreună cu generalul de brigadă Constantin Tobescu erau acuzați într-un proces pentru infracțiunea de "sabotare a actului de la 23 august 1944". Instanța de judecată a reținut că: "Evenimentul de la 23 august 1944 fusese bine pregătit cu trupele de jandarmi cantonate în Capitală, gata să intervină la momentul oportun în care scop organul însărcinat cu paza Capitalei dăduse ordin generalului Constantin Anton, șeful de Stat Major al Inspectoratului general al Jandarmeriei, să intre în dispozitivul de apărare. În ziua de 23 august 1944, pe la orele 18,30 în executarea ordinelor primite, generalul Anton se duce la Inspectoratul Jandarmeriei. Dar generalul Tobescu, care aflase de cele petrecute, luase comanda Inspectoratului și convocase în cabinetul său, de față fiind și Eugen Cristescu, pe ofițerii cărora le-a spus că s-au întâmplat evenimente importante și că toți trebuie să meargă cu guvernul Antonescu".”

^[4]

La acestea Eugen Cristescu ar fi adăugat: "S-a dat lovitură de stat și trebuie să mergem cu mareșalul Antonescu, pentru că nemții sunt puternici și altfel ne vor distruge țara".^[9]

„Acest proces s-a prelungit timp de trei ani și este curios că s-a judecat în lipsa lui Eugen Cristescu. Prin sentința nr. 1026 din 26 august 1949, Tribunalul Militar București, Secția a II-a i-a condamnat pe Eugen Cristescu și pe generalul Constantin Tobescu la câte 5 ani închisoare pentru "crimă de instigare și lipsă de la serviciu fără învoire prealabilă".”

^[10]

În ceea ce-l privește strict pe gen. Constantin Tobescu, un proces similar s-a derulat în perioada 17-19 ianuarie 1949:

„În data de 17 ianuarie 1949 s'a luat în cercetare și judecare acțiunea penală privitoare pe acuzatul General Constantin Tobescu, învinuit de crima prevăzută de artic. 2, litera o, artic. nr. 4 din legea 291/1947, modificată prin legea 207/1948, comb. cu artic. 96 cod penal. La apelul nominal în acea ședință n'a răspuns acuzatul. Procedura completă. Concluziunile dlui. Procuror s'au consemnat în jurnalul ședinței din acea zi, iar Curtea având nevoe de timp pentru a verifica actele dosarului și pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 19 ianuarie 1949, când a dat următoarea deciziune : [...] Având în vedere actele, lucrările dosarului, declarațiile la interogator ale acuzatului, depozițiile martorilor audiați din care rezultă în fapt următoarele [...]: ”

Urmează o trecere în revistă a activității gen. Tobescu între 6 septembrie 1940 și 23 august 1944, dată la care acesta este acuzat că nu s-a prezentat la serviciu, fiind "dat în pozițiunea de dezertor", ulterior fiind arestat în 24 septembrie 1944, în com. Voinești, împreună cu Eugen Cristescu. Acuzarea a considerat că în data de 23 august 1944, la orele 17-17,30 - moment în care gen. Constantin Tobescu s-a prezentat la inspectorat, el era cel îndreptățit să preia comanda și nu gen. Anton, dat fiindcă gen. C.Z. Vasiliu fusese arestat la palat, iar Tobescu era mai vechi în grad. În continuare, în baza mărturiei col. Sachelerie Teodorescu, cel care îi va aresta ulterior pe Tobescu și Cristescu, acuzarea susține că aceștia doi, față de Teodorescu, "și-ar fi manifestat credința" că regele a dat o lovitură de stat, arestându-i pe cei doi Antonești și pe gen. Pichi Vasiliu, și că gen. Tobescu, fiind cel mai vechi în grad, trebuie să preia comanda jandarmeriei. Se afirmă că a intervenit și Eugen Cristescu care ar fi îndemnat ofițerii prezenți să nu asculte de ordinele gen. Anton, șeful de stat-major al jandarmeriei, care se găsea printre conspiratorii din cercul palatului regal. De asemenea, ar fi afirmat că germanii "într-o oră vor ocupa orașul" și că "îi vor pedepsi pe cei care au dat lovitura de stat". De asemenea, se afirmă că Tobescu ar fi dat ordin unuia din oamenii săi "de încredere", respectiv cpt. Ionescu Mihai, să "blocheze centrala telefonică", împiedicând astfel transmiterea unui ordin al gen. Anton, de "a se grupa în Capitală 5 batalioane de jandarmi". De asemenea, se afirmă că Tobescu a refuzat să predea comanda gen. Anton fără ordin scris de la gen. Pichi Vasiliu, superiorul său direct, astfel că acesta (gen. Constantin Anton) a fost nevoit să se deplaseze la palat pentru a obține acest ordin. Gen. Pichi Vasiliu, solicitat de rege, a emis acest ordin scris, astfel că gen. Anton s-a prezentat cu ordinul la inspectorat, iar gen. Tobescu s-a supus imediat ordinului și i-a cedat comanda. După aceasta, împreună cu Eugen Cristescu, ar fi intenționat să fugă în Elveția, dar, nereușind să obțină vizele de la legația germană, "s-au înțeles să se ascundă undeva în țară". Decizia instanței confirmă că în data de 25 august 1944, gen. Constantin Tobescu a trimis "petiția de demisie, care nu a fost primită, fiind dat dezertor", după care a fugit împreună cu Cristescu și s-au ascuns în com. Voinești, unde au fost arestați.

Apărarea a încercat să demonstreze că gen. Constantin Tobescu a acționat în acest mod de teama reacției germane, însă acuzarea a considerat că prin acțiunile sale, acesta a căutat să-i favorizeze pe germani, încercând să împiedice trupele de jandarmi să participe la "lovitura de la 23 august". Constatând că în interiorul inspectoratului se găseau linii telefonice directe cu exteriorul, care nu erau afectate de "blocarea centralei", Curtea a apreciat că aceasta nu exonerează pe acuzat de răspundere, ci cel mult poate constitui "cauză de schimbarea calificării faptului din crimă [de dezastrul țării] consumată în tentativă [de crimă de dezastrul țării]. Considerând că acțiunea gen. Constantin Tobescu, deși îndeplinea condițiile de "crimă de dezastrul țării", prin faptul că acțiunea acestuia ar fi putut să favorizeze "hitlerismul sau fascismul", dar considerând că totuși nu și-a atins scopul, Curtea a pedepsit doar tentativa [de crimă de dezastrul țării], conform art. 96 din codul penal, condamnând pe "acuzatul general Constantin Tobescu [...] în prezent deținut preventiv prin Jurnalul Consiliului de Miniștri Nr. 183 din 29 ianuarie 1948 în Penitenciarul Aiud, pentru tentativa crimei de dezastrul țării, pe baza [...urmează articolele de lege] la /5 ani/ detențiune simplă și /5 ani/ degradare civică. Ordonă confiscarea averii numitului în folosul statului. În baza art. 64 cod penal compută din calculul pedepsei închisoarea făcută până azi în arestul preventiv." (Dosar nr. 3305/1948, Deciziunea penală nr. 160, Ședința publică din 19 ianuarie 1949; singurul document valabil privind condamnarea gen. Constantin Tobescu)^{[note 5][note 6]}

Nu se cunosc motivele pentru care au fost intentate două procese având în fond același scop, condamnarea gen. Tobescu pentru presupusa "tentativă de împiedicare a loviturii de stat de la 23 august" (așa este descris pe scurt "faptul" în fișa matricolă de penitenciar nr.218/1951, al doilea document valabil privind condamnările suferite de gen. Constantin Tobescu.). În momentul pronunțării celei de-a doua sentințe (cea care este trecută în fișa matricolă din penitenciar), gen. Constantin Tobescu mai avea de ispășit doar 8 luni și șase zile de detenție, fiind în arest preventiv de peste patru ani. În aceste condiții, Procurorul General al R.P.R. a făcut o “cerere de îndreptare” (recurs), pentru a mări pedeapsa (deja) condamnatului Constantin Tobescu. Procurorul General al R.P.R. a atacat decizia nr. 160/19 ianuarie 1949, considerând că "a fost vădit nedreaptă, deoarece pedeapsa de cinci ani detențiune simplă, aplicată acuzatului, este excesiv de blândă, față de faptele reținute în sarcina acestuia, care sunt de o excepțională gravitate, cerând desființarea susmenționatei deciziuni și aplicarea unei pedepse corespunzătoare din punct de vedere al exemplarității sale."^[1] După 4 amânări ale pronunțării unei noi sentințe (7, 14, 21 și 28 iunie 1951), la 2.07.1951 Curtea Supremă stabilește o nouă condamnare dublându-i pedeapsa la “10 ani detențiune simplă”, prin decizia nr. 1518/951 (Dosar nr. 1994/950), așa cum este menționată în fișa matricolă din penitenciar, sentința din 19 ianuarie 1949 (“5 ani detențiune simplă”), fiind anulată.

În ceea ce privește decizia curții din 19 ianuarie 1949, cât și cea din 28 iunie 1951, se cuvin relevate următoarele aspecte:

• Gen. Constantin Tobescu se găsea efectiv în arest preventiv începând din data de 24 septembrie 1945. Motivația “lipsei de la serviciu fără învoire prealabilă” este anulată de demisia înaintată de general în data de 25 august 1944. Detenția în Uniunea Sovietică, între 12 octombrie 1944 și mijlocul lui aprilie 1946, de asemenea nu a avut nici o bază legală, gen. Constantin Tobescu nefăcând parte din guvernul Antonescu, în consecință nu intra în prevederile Convenției de Armistițiu cu privire la criminalii de război. De asemenea, perioada de detenție dintre mijlocul lui aprilie 1946 și 29 ianuarie 1948, dată la care intra efectiv în vigoare așa-zisul Jurnal nr.183 al Consiliului de Miniștri, invocat în Deciziunea penală nr. 160 din 19 ianuarie 1949. Practic, perioada de detenție dintre 24 septembrie 1944 și 29 ianuarie 1948, nu a avut absolut nici o bază legală, astfel încât începerea executării pedepsei datează din 18 februarie 1948, dată trecută în fișa matricolă din penitenciar. Același lucru se poate spune despre perioada de detenție dintre 24 septembrie 1949 (data expirării pedepsei impuse de decizia nr. 160/19 ianuarie 1949 și 2 iulie 1951, data pronunțării deciziei 1518/951.

• Jurnalul nr.183 al Consiliului de Miniștri, invocat în Deciziunea penală nr. 160 din 19 ianuarie 1949, datează de fapt din 9 februarie 1948, și reprezintă autorizarea contractării unui împrumut în vederea achiziționării unui număr de 150 de autocamioane “Ziss”.^[11]

• Faptele menționate în decizia instanței, chiar să fi fost reale, nu puteau constitui o bază juridică, dat fiindcă gen. Constantin Tobescu a respectat cu strictețe regulamentele militare, fapt relevat chiar de decizia instanței. Tentativa de așa-zisă “crimă de dezastrul țării” nu putea surveni decât după proclamația regelui către țară prin care anunța așa-zisul armistițiu (practic, capitularea necondiționată în fața trupelor sovietice), proclamație care a fost anunțată la radio câteva ore mai târziu. De altfel, chiar decizia instanței și o parte din depozițiile martorilor atestă acest lucru:

„Că, într’adevăr, teama apărării este aceea că în ziua arătată generalul Tobescu nu a încercat să împiedice lovitura de Stat a Regelui, prin care țara ieșea din răsboiul contra Națiunilor Unite și că a luat poziția hotărâtă pentru guvernul Antonescu și Germani, dar că în starea de confuzie firească provocată de un eveniment atât de grav, față de insuficiența informațiunilor și caracterul lor contradictoriu acuzatul – care cunoștea pregătirile ce se făceau și luase chiar parte la ele - a putut crede că lovitura de Stat era dată de germani și, deci, măsurile de pază luate erau destinate unei apărări a inspectoratului față de iminența unui atac german, parte din martorii propuși în apărare dintre ofițerii de jandarmi declară că ei au rămas cu această impresie dela convocarea din cabinetul acuzatului.”

Este de fapt, aceeași versiune susținută de Eugen Cristescu în toate depozițiile sale, chestiune neluată în considerare de instanță.

Conform fișei matricole penale nr. 218/1951, Constantin Tobescu a fost primit în Penitenciarul Târgu Ocna în data de 17 iunie 1951 (fiind transferat de la Penitenciarul Jilava), la rubrica "Starea sănătății" fiind completat : "TBC pulmonar", și a decedat în data de 2 decembrie 1951 (ora 7 a.m.), deces confirmat de actul de deces nr.236/3 decembrie 1951, eliberat de Primăria Orașului Târgu Ocna. (NB. Fișa matricolă menționează : Ocupațiunea, în prezent : general, în trecut : general) În baza adresei Penitenciarului Târgu Ocna nr 4696/2.12.1951, a fost eliberată adeverința nr. 336/3.12.1951 de către Sfatul Popular al orașului Târgu Ocna, prin care "se adeverește că s-a înregistrat moartea lui Tobescu Constantin, născut la 26 ianuarie 1893, cu ultimul domiciliu în București, str. Ecoului nr.71. Cauza morții : TBC pulmonar.

Constantin Tobescu

Gral. Constantin Tobescu Căsătorit cu Julieta Tobescu (născută Pomponiu) Copii Corina Tobescu (căsătorită Mahalinschi) Director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice (1943-44) Studii Școala Militară de Infanterie (1911-1913), Școala de Jandarmi București (1920)

·         1970 - A încetat din viaţă soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe (n. 8 decembrie 1881), membru fondator al Operei Române din București.

* 1978: Nicolae Simatoc (n. 1 mai 1920, s. Grimăncăuți, Briceni, România - d. 1 ianuarie 1978, Sydney, Australia), cunoscut și sub numele Miklos Szegedi, a fost un fotbalist român din perioada interbelică. A fost primul român care a jucat la FC Barcelona și la Internazionale Milano. A mai evoluat la cvadrupla campioană a României Ripensia Timișoara dar și la Carmen București. A decedat în Australia la Sydney.

·         1980: Romain Gary, scriitor francez (n. 1914)

·         1987: Iakov Borisovici Zeldovici, fizician rus (n. 1914)

·         1888 - A murit Carl Zeiss, mecanic german, inventatorul renumitei sticle Zeiss, fondatorul intreprinderii de microscoape “Carl Zeiss” din Jena, respectiv “Jenaoptik” (n.11.10.1816).

·         1931 - A murit compozitorul francez Vincent d’Indy (n.27.03.1851).

·         1993: Lordul columbian al drogurilor Pablo Escobar a fost impuscat mortal in Medelin.

·         1998: Cleopa Ilie, născut cu numele de Constantin Ilie (n. 10 aprilie 1912, comuna Sulița, județul Botoșani - d. 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria) a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinței ortodoxe.

Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s-a născut într-o familie de țărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie. Urmează cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.

În decembrie 1929 se alătură obștii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, sunt primiți în obștea schitului. În 1935 este luat în armată, în orașul Botoșani. În 1936 se reîntoarce la schit și este uns în monahism pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de "Cleopa". În iunie 1942 este numit locțiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi.

Pe 27 decembrie 1944 este hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Ulterior este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.

În 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie este hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948, urmărit de Securitate, se retrage pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mănăstirii Slatina Suceava unde se transferă alături de 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina.

Întemeiază la Mănăstirea Slatina o obște care numără peste 80 de persoane. Între 1952-1954, este urmărit de Securitate și se retrage în Munții Stănișoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani este readus în mănăstire, din dispoziția Patriarhului Justinian.

În 1956, revine la metanie, iar în primăvara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munții Neamțului, unde își petrece următorii 5 ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât călugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.

Încetează din viață pe 2 decembrie 1998.

Opera:

• Despre credința ortodoxă, București, 1981, 280p. (reeditată în 1985, apoi la Galați sub titlul: Călăuza în credința ortodoxă, 1991, 276 p.);
• Predici la praznice împărătești și sfiți de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1986, 440 p.;
• Predici la Duminicile de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1990, 560 p.;
• Valoarea sufletului, Galați, 1991, 176 p. (o re-editare la Bacău, 1994, 238 p.);
• Urcuș spre înviere (predici duhovnicești), Mănăstirea Neamț, 1992, 416 p.;
• Despre vise și vedenii, București, 1993, 270 p.;
• Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, Cum putem intra în rai, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004;
• Acatiste alcătute de Arhimandritul Cleopa Ilie și Ieroschimonahul Paisie Olaru, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2005.
• Numeroase articole în diferite reviste și ziare, predici în manuscris.

Cleopa Ilie

Arhimandritul Ilie Cleopa, portret de Paul Mecet Mormântul lui Cleopa Ilie din cimitirul Mănăstirii Sihăstria   Mormântul lui Cleopa Ilie din cimitirul Mănăstirii Sihăstria

·         2006: A decedat Mariska Veres, cantareata 0landeza de origine maghiara, solista populaului grup de muzica pop Shocking Blue ; (n. 1947)

·         2009 - A murit pictorul japonez Ikuo Hirayama, cunoscut pentru diverse acţiuni de protejare a obiectivelor culturale mondiale

·         2013: A murit sculptorul Ştefan Călărăşanu, autorul mai multor lucrări de artă monumentală, între care „Clopotul libertăţii” şi „Compoziţie” în Timişoara, „Martir” şi „Iisus Cristos” în Lugoj, „Monumentul deţinuţilor politici” în Turnu-Severin, „Clopotul de piatră” în Reşiţa, ”Pianul No.1270” la Filamonica Banatul, „Cruce” în Cehia;(n. 1947).

·         2013: A murit Octavian Sava, scenarist, dramaturg, autor de texte umoristice, redactor la Radio (1949-1964) şi apoi la Televiziune; (n.18 ianuarie 1928).

·         2014: A decedat tenorul şi profesorul Corneliu Fânăţeanu; (n.în comuna Căţelu din judeţul Sălaj, 18 ianuarie 1933). A facut studiile muzicale  la Conservatorul din Cluj (1951 – 1956), cu André d’Albert, continuandu-le  la Academia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, Italia. A fost solist la Opera Romana din Cluj (1954-1960), Ansamblul Doina Corul Armatei (1962 – 1964), Opera Romana (1964 – 1988). A fost atașat cultural al Ambasadei Române din Roma (1990 – 1991) si  director al Operei Române. În decursul carierei sale artistice, a interpretat diverse roluri din opere ca: „Don Giovanni”, „Flautul fermecat”, „Faust”, „Don Carlo”, „Der Freischutz”, „La traviata”, „Rigoletto”, „Tosca”, „Evgheni Oneghin”, „Andrea Chénier”, „Walkiria”.

Sărbători

·         Ziua Internațională pentru abolirea sclaviei

·         Laos: Ziua națională. Laos (nume oficial: Republica Populară Democrată Laos) este un stat fără ieșire la mare din Asia de Sud-Est, ce se învecinează cu Birmania (Myanmar) și China la nord-est, cu Vietnamul la est, cu Cambodgia la sud și cu Thailanda la vest. Laosul își are originile în Imperiul Lan Xang ce a existat între secolele XIV și XVIII. După o perioadă de apartenență la Imperiul Colonial Francez, și-a obținut independența în 1949. O lungă perioadă de Război Civil s-a încheiat odată cu venirea la putere a Partidului Comunist din Laos în 1975.

·         Emiratele Arabe Unite: Ziua națională (independența față de Marea Britanie, 1971). Emiratele Arabe Unite sunt un stat situat în sud-estul peninsulei arabice, la Golful Persic (în Orientul Mijlociu), compus din șapte emirate: Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah și Fujairah. Se învecinează cu Oman la est și cu Arabia Saudită la sud și vest. Actualmente are unul dintre cei mai buni indici IDH de pe continentul asiatic. Este o federație a celor șapte emirate, cu un sistem juridic bazat pe Constituția din 1971, fără alegeri și partide politice. Fiecare emirat are o considerabilă autonomie politică, juridică și economică. Petrolul este principala sursă de venit și componenta esențială pentru PIB-ul național. Dependența petrolieră a economiei îngrijorează guvernul, pentru că economia se bazează numai pe diferitele derivate ale petrolului. Se estimează (2006) că țara mai are rezerve de petrol pentru încă 50 de ani.

·         Calendar religios 2 decembrie 
- Calendar crestin ortodox: 
Sfantul Proroc Avacum; Sfanta Mucenica Miropi; Sf Cuv Porfirie Cavsocalivitul; Sfantul Ierarh Solomon, Arhiepiscopul Efesului -
- Calendar greco-catolic: 
Sfatul profet Avacum (sec VIII iCr) 
- Calendar crestin romano-catolic: 
Sfanta Bibiana, fecioară. Sf. Bibiana, fecioară (?-363) este numită şi Viviana, dar adevăratul nume ar trebui să fie Viniana, aceasta fiind forma feminină a numelui etrusc Vinianus, nume al cărui înţeles nu este cunoscut.

VA URMA