MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MARȚI 17 DECEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI

Bună dimineața, prieteni!
Am intrat în ultima săptămână dinaintea Nașterii Domnului! Succes în rezolvarea  tuturor problemelor!
Sunt în continuare restricționat și nu pot posta pentru că așa vrea un cip de la Facebook!
Căutați-mă la adresa mea: dicuoctavian.blogspot.com

ISTORIE PE ZILE 17 Decembrie

Evenimente

·         546: Ostrogotii condusi de regele Totila cuceresc Roma, nimicesc garnizoana bizantina si jefuiesc orasul. Totila (numele sau original era  Baduila), a fost penultimul rege al ostrogoților si a domnit  din 541 pana la moartea sa (d.la 1 iulie 552), reusind sa  recupereze in  aproape toate teritoriile din Italia pe care Imperiului Roman de Răsărit  le recucerise în 540. El a fost ales rege de nobilimea  ostrogotă în toamna anului 541, după ce regele Witigis  ajunsese  prizonier la Constantinopol si a  câștigat sprijinul claselor de jos dupa  eliberarea sclavilor și distribuirea de pamant  țăranilor. După ce generalul bizantin Belisarius s-a retras la Constantinopol, Totila a recucerit Roma.  Italia a fost atât de devastata de război, incat  întoarcerea rapida  la o viață normală s-a dovedit a fi imposibila, și la numai trei ani de la moartea sa, cea mai mare parte a țării a fost cucerit de lombarzii condusi de Alboin, care au absorbit populația ostrogotă rămasă. Cele mai multe dintre datele  istorice referitoare la  Totila   au ramas in cronicile istoricului bizantin Procopius, care l-a însoțit pe generalul bizantin Belizarie în timpul campaniei in asa numitul Război  gotic.

·         1398: Armata sultanului indian Nasir-u Din Mehmud este infranta, iar sultanatul de  Delhi (India) este cotropit  de oastea turco-mongola a  lui Timur Lenk (Tamerlan).

·         1538: Papa Paul al III-lea îl excomunică pe regele Henric al VIII-lea al Angliei.

·         1577:  Corsarul englez Francis Drake paraseste  portul Plymouth (Anglia), într-o misiune secretă de explorare a Coastei americane a Pacificului, trimis de regina Eliabeta a I-a a Angliei.

·         1586: Go-Yōzei devine împărat al Japoniei.

·         1600: Căsătoria dintre Henric al IV-lea al Franței și Maria de Medici. Henri de Bourbon (denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și „regele nostru Henric” (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon. Maria de Medici (n. 26 aprilie 1575 – d. 3 iulie 1642), regină a Franței sub numele de Marie de Médicis, a doua soție a regelui Henric al IV-lea al Franței. După asasinarea soțului său în 1610, a fost regentă pentru fiul său, Ludovic al XIII-lea.

·         1777: Franta recunoaste  Statele Unite.

·         1790: Este descoperita  Piatra Soarelui, de multe ori impropriu numita  si Calendarul Aztec, una dintre cele mai faimoase și emblematice opere de arta aztece. A fost gasita  accidental,  in ziua de 17 decembrie de 1790, in Mexico City, in timpul lucrarilor de pavare din piața principală a capitalei coloniei Noua Spanie (Mexic). Este în prezent păstrata la Muzeul Național de Antropologie din Ciudad de Mexico. Acest disc a făcut dintr-un bloc monolit de lava olivina bazalt, cu o greutate de 24 de tone, 3,6 m în diametru și 1,22 m lungime. A fost, probabil, un altar de sacrificiu, care  a fost sculptat în timpul domniei lui Axayácatl. 

·         1851: Înființarea Conservatorului de muzică din București (reînființat în 1864), din inițiativa lui Andrei Wachmann și a lui Ludovic Wiest.

·         1863: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă "Legea secularizării averilor mânăstirești"; în urma aplicarii ei, 25% din teritoriul țării devenea patrimoniul statului. La 17 / 29 decembrie 1863, în Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei a fost votată „Legea secularizării averilor mănăstireşti” care prevedea că: „Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfîntul Mormînt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele (n.r. mănăstiri mici, subordonate unor mănăstiri mai mari, termen din limba greacă) lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului ”. Măsura adoptată în 1863, la 4 ani de la Unirea Principatelor era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucît 1/4 din suprafaţa arabilă a ţării aparţinea mănăstirilor româneşti aflate sub influenţă preponderent greacă. Aceste proprietăţi generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care luau calea străinilor. Istoricul secularizării  În total au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti, dintre care 44 din Valahia şi 31 din Moldova, care deţineau la rîndul lor mai multe metocuri şi moşii. Numărul moşiilor închinate era de 560 (366 în Valahia şi 194 din Moldova). Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al ţării, plus numeroase păduri. Legea secularizării prevedea o compensaţie de 82 milioane lei (din care aveau să se scadă 31 milioane datoare statului de aşezămintele religioase), o sumă mare pentru bugetul ţării, bani pe care călugării greci i-au refuzat nemulţumiţi. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotărît să refuze oferta făcută de statul român, în speranţa că Puterile garante vor interveni. În final călugărilor nu li s-a mai plătit nimic. Pentru a nu avea aparenţa unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă şi averile mănăstirilor româneşti care nu ţineau de greci. Măsura a suscitat protestele vehemente ale Turciei, dar în ciuda acestora Cuza a mers înainte cu aplicarea ei. Moşiile recuperate au format Domeniile Statului. O bună parte dintre ele au fost divizate în loturi şi atribuite ţăranilor împroprietăriţi în reforma agrară care a urmat în 1864. Peste cîţiva ani, în timpul domniei lui Carol I, Parlamentul a declarat definitiv închisă problema mănăstirilor închinate.

·         1890: Este înființată, la București, "Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor", care va duce o bogată activitate culturală și politică pentru întărirea unității românilor din România și Transilvania. La începutul secolului al XX–lea activau în Liga: Take Ionescu, Octavian Goga, V.A.Urechia. În 1914 își schimbă titulatura în "Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor". Take Ionescu (n. 13 octombrie 1858, Ploiești – d. 22 iunie1922, Roma) om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1921-1922. Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă pro-nazist, antisemit și mason, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române din anul 1920.

·         1903: A avut loc în Kitty Hawk, statul american Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, realizat după planurile fraților Orville și Wilbur Wright. Durata zborului a fost de 12 secunde, timp în care a parcurs 37 de metri, la o înălțime de circa 10 metri. 

·         1909: Este adoptată de către Camera Deputaților "Legea privind sindicatele funcționarilor statului", care interzicea dreptul de asociere și de grevă tuturor salariaților statului, ai județelor și comunelor.

·         1917: La Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului. La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului,o  consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste. La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul. Congresul Moldovenilor din stînga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție. Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești și a alfabetului latin; În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească; În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de polcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească. Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămînerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei.

·         1921: în România, se formează un guvern condus de Take Ionescu.

·         1938: Premiera piesei "Jocul de–a vacanța" de Mihail Sebastian, la Teatrul de Comedie din București, în regia lui Sică Alexandrescu; din distribuție au făcut parte V. Maximilian și George Vraca.

·         1942: Al Doilea Război Mondial: Guvernele britanic, american și sovietic au somat Germania să pună capăt măsurilor de exterminare a evreilor, sub amenințarea cu represalii; în acel moment, în urma aplicării „soluției finale” (adoptată la Conferința de la Wannsee din 20 ian. 1942), fuseseră ucise deja aproape două milioane de persoane .

·         1957: Statele Unite ale Americii a lansat cu succes de la Cape Canveral, Florida, prima racheta balistica intercontinentala Atlas.

·         1963:  Guvernele român şi francez au decis să ridice legaţiile lor, de la Paris şi Bucureşti, la rangul de ambasadă. Relaţiile diplomatice la nivel de legaţie fuseseră stabilite între cele două ţări în 8/20 februarie 1880, când  Aubert Ducros a fost primul trimis extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei la Bucureşti, iar Mihail Kogălniceanu a fost acreditat la Paris, în aceeaşi calitate. La 29 noiembrie 1938 relaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă, dar după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 12 septembrie 1940 ambasadele au fost transformate în legaţii şi din 9 august 1940 relaţiile diplomatice au fost întrerupte. În septembrie 1944, Guvernul român a recunoscut Guvernul provizoriu al generalului Charles de Gaulle şi la 1 martie 1945, relaţiile la nivel de reprezentanţă politică au fost restabilite. Ulterior, la 13 aprilie 1946 reprezentanţele politice au fost transformate în legaţii, iar de la 17 decembrie 1963, s-au stabilit relaţii la nivel de ambasadă.

·         1970: In Polonia comunista, in portul Gdynia, trupele deschid focul impotriva muncitorilor grevisti, ucigand zeci de persoane.

·         1971: Marea Adunare Națională adoptă Legea nr. 24, a cetățeniei române, care prevedea pierderea cetățeniei române de către cei care pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos și de către cei care, aflându–se în străinătate, se fac vinovați de "fapte ostile".

·         1981: Teroristii din organizatia de extrema stanga italiana Brigazile Rosii il rapesc la Verona pe  generalul de brigadă american James L.Dozier. A fost eliberat pe 28 ianuarie 1982, de un comando al trupelor speciale italiene. Sechestrarea lui Dozier este considerata episodul care indica inceputul declinului Brigazilor Rosii, dupa cativa ani de actiuni teroriste care au inspaimantat Italia.

·         1989: În Timișoara, la ordinele lui Ceaușescu, se trage în manifestanți, din Piața Libertății până la Operă, în zona Podului Decebal, pe Calea Lipovei. Tab–urile blochează intrările în oraș, elicopterele efectuează zboruri de supraveghere. In noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timisoara al pastorului Tokes. Pe parcursul intregii zile au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti. Militarii au fost huiduiti si loviti cu pietre, protestatarii atacand sediul PCR. La Bucuresti, Ceausescu a hotarat, in cadrul unei sedinte a CPEx, folosirea fortei armate la Timisoara. Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timisoara, membri din conducerea partidului, armatei si securitatii fiind trimisi in acest oras. In urma unei teleconferinte organizata de Ceausescu cu activul de partid si de stat din toate judetele tarii, factorii de raspundere au ordonat fortelor de ordine sa traga in manifestantii de la Timisoara. Au inceput lupte de strada soldate cu morti si raniti, peste 60 de oameni pierzandu-si viata. Timisoara a fost izolata, caile de acces in oras fiind blocate.

·         1989: Dizolvarea oficială a poliției secrete est–germane (STASI).

·         1997: A început să emită postul privat de televiziune „Prima TV”. Începând cu 17 decembrie 1997, Canal 38 (care îşi începuse activitatea în primăvara anului 1994, ca post local, cu acoperire în Bucureşti,) s-a transformat luând numele de  Prima TV, post cu acoperire naţională care a încercat încă de la înfiinţare, să aducă un suflu nou în audiovizualul românesc, cu programe de divertisment, concepute după modelul reţetelor de succes occidentale.

·         1998  - Fondul Proprietăţii de Stat şi compania franceză Renault au semnat un memorandum privind condiţiile de negociere a pachetului de 51% din acţiunile societăţii Automobile Dacia Piteşti.

·         2000: A avut loc reinaugurarea "Coloanei fără sfârșit", operă a sculptorului Constantin Brâncuși aflată din 16 septembrie 1996 în lucrări de restaurare.

·         2001 - Preşedintele Ion Iliescu a fost primit, într-o audienţă privată, la Papa Ioan Paul al ll-lea

·         2007: A început demolarea fostului Stadion Național. Noul stadion numit Arena Națională a fost inaugurat la 6 septembrie 2011. Stadionul Național „Lia Manoliu” a fost un stadion multi-funcțional din București, România. Stadionul a fost construit în 1953 și a purtat denumirea de Stadionul 23 August până în 1990, când a fost redenumit în Stadionul Național „Lia Manoliu”, în cinstea sportivei de performanță Lia Manoliu. Înaintea demolării sale în anul 2007, capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri, fiind folosit pentru a găzdui meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte de muzică pop sau rock. Acesta a fost situat în ”complexul sportiv Lia Manoliu”. Arena Națională, cunoscută printre localnici și ca Stadionul Național, este un stadion de fotbal din București, România, pe care se dispută meciurile echipei naționale de fotbal,meciurile echipei Steaua,finala Cupei României și meciul din Supercupa României. Cu o capacitate de 55.600 de spectatori, este cel mai mare stadion din țară[8] și primul stadion de elită UEFA din România, succedat de Cluj Arena. Construcția arenei al cărei proprietar este Primăria Municipiului București a fost finalizată în 2011, având un cost total de aproximativ 234 mil. €.

Nașteri

·         1619: Rupert, Conte Palatin al Rinului, Duce de Bavaria (germană Ruprecht Pfalzgraf bei Rhein, Herzog von Bayern), numit Prințul Rupert al Rinului, (17 decembrie 1619 – 29 noiembrie 1682), soldat, inventator și artist amator, a fost fiul ce mic al lui Frederick al V-lea, Elector Palatin și al Elisabeta Stuart, și nepotul regelui Carol I al Angliei, care l-a numit Duce de Cumberland și Conte de Holderness.

Charles I Louis, Elector Palatin (stânga) și Prințul Rupert al Rinului (dreapta), pictură de Anthony van Dyck, 1637.

Rupert s-a născut la Praga în 1619 în timpul Războiului de Treizeci de Ani. Curând după venirea lui pe lume, familia lui Frederick se vede obligată să se refugieze în Olanda, unde Rupert și-a petrecut copilăria. Mama lui, Elisabeta Stuart, numită „regina de-o iarnă”, fiindcă doar atât a domnit în Bohemia, era fiica regelui Iacob I al Angliei și sora lui Carol I al Angliei. În mod consecvent, Rupert și fratele lui Maurice și-au susținut unchiul Carol când a început războiul civil englez în 1642.

Când era copil, era poreclit "Rupert Drăcușorul" din cauza comportamentului său. Copilăria lui n-a fost una ușoară; familia lui rămăsese fără bani după plecarea din Praga și era adolescent când tatăl lui și fratele mai mare au murit. Cu toate acestea, Rupert a fost un student de excepție, vorbea fluent mai multe limbi europene și excela în artă și matematică. Era un tânăr înalt, frumos și timid.

Prințul Rupert
Contele Palatin al Rinului
Date personale
Născut	17 decembrie 1619 Praga
Decedat	29 noiembrie 1682 (62 de ani) Westminster, Middlesex, Anglia
Înmormântat	1682 Westminster Abbey
Părinți	Frederic al V-lea, Elector Palatin Elisabeta de Bohemia
Frați și surori	Louise Hollandine of the Palatinate[*] Henriette Marie of the Palatinate[*] Sofia de Hanovra Elisabeta de Boemia, prințesă palatină Carol I Ludovic al Palatinatului Eduard, Conte Palatin de Simmern Gustavus Adolphus of the Palatinate[*] Frederic, Prinț Ereditar al Palatinatului Prințul Maurice von Simmern Philip Frederick of the Palatinate[*] Charlotte of the Palatinate[*]
Căsătorit cu	Margaret Hughes[*]
Copii	Dudley Bard (1666–86) Ruperta (1671)
Cetățenie	Germania
Ocupație	gravor[*] om politic inventator
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	House of Palatinate-Simmern[*]
Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit[*]

·         1706: Émilie du Châtelet, matematiciană și fiziciană franceză (d. 1749)

·         1734: Maria I (17 decembrie 1734 – 20 martie 1816) a fost regină a Portugaliei și de Algarve din 1777 până la moartea sa. Cunoscută ca Maria I cea Pioasă (în Portugalia) sau Maria Nebuna (în Brazilia), a fost prima regină nedisputată a Portugaliei. A fost cea mai mare din cele patru fiice ale regelui Iosif I al Portugaliei și a Marianei Victoria a Spaniei.

Maria s-a născut la Palatul Ribeira din Lisabona. A fost botezată Maria Francisca Isabel Josefa Antónia Gertrudes Rita Joana. La o zi după nașterea ei, bunicul ei, regele João al V-lea al Portugaliei, a numit-o Prințesă de Beira. A fost cea mai mare dintre surorile ei.

Când tatăl ei a urcat pe tron în 1750 ca José I, Maria a devenit moștenitoare prezumptivă și a primit titlul tradițional de Prințesă a Braziliei și Ducesă de Bragança.

Maria s-a căsătorit cu unchiul ei, Pedro, Infante al Portugaliei, la 6 iunie 1760. La momentul căsătoriei, Maria avea 25 de ani iar Pedro 42. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au avut o căsnicie fericită. Pedro a devenit în mod automat co-monarh (ca Pedro al III-lea al Portugaliei), atunci când Maria a urcat pe tron​​, deoarece deja se născuse un copil din căsătoria lor. Cuplul a avut șase copii:

Name	Birth	Death	Notes
José, Prinț de Beira	20 august 1761	11 septembrie 1788	José Francisco Xavier de Paula Domingos António Agostinho Anastácio căsătorit cu Infanta Benedita a Portugaliei, fără copii. Moartea lui la vârsta de 27 de ani l-a făcut moștenitor aparent pe fratele lui mai mic care mai târziu a ajuns rege.
João de Bragança	20 octombrie 1762	20 octombrie 1762	João s-a născut mort la Palatul Ajuda National.
João Francisco de Bragança	16 septembrie 1763	10 octombrie 1763	João Francisco de Paula Domingos António Carlos Cipriano s-a născut la Palatul Ajuda National.
João al VI-lea	13 mai 1767	10 martie 1826	João Maria José Francisco Xavier de Paula Luís António Domingos Rafael căsătorit cu Carlota Joaquina a Spaniei și a avut copii. A fost rege al Portugaliei și împărat al Braziliei.
Mariana Victoria de Bragança	15 decembrie 1768	2 noiembrie 1788	Maria Ana Vitória Josefa Francisca Xavier de Paula Antonieta Joana Domingas Gabriela căsătorită cu Infantele Gabriel al Spaniei fără copii.
Maria Clementina de Bragança	9 iunie 1774	27 iunie 1776	Maria Clementina Francisca Xavier de Paula Ana Josefa Antónia Domingas Feliciana Joana Michaela Julia de Bragança s-a născut la Palatul Queluz National.
Maria Isabel de Bragança	12 decembrie 1776	14 ianuarie 1777	Maria Isabel s-a născut la Palatul Queluz National..

Maria I
Date personale
Nume la naștere	Maria Francisca Isabel Josefa Antónia Gertrudes Rita Joana de Bragança
Născută	17 decembrie 1734 Palatul Ribeira, Lisabona, Portugalia
Decedată	20 martie 1816 (81 de ani) Rio de Janeiro, Brazilia
Înmormântată	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Părinți	Iosif I al Portugaliei Infanta Mariana Victoria a Spaniei
Frați și surori	Infanta Benedita of Portugal[*] Infanta Maria Doroteia of Portugal[*] Infanta Mariana Francisca of Portugal[*]
Căsătorită cu	Pedro al III-lea al Portugaliei
Copii	José, Prinț de Beira Ioan al VI-lea al Portugaliei Infanta Mariana Vitória
Cetățenie	Regatul Portugaliei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Queen of Portugal[*]
Familie nobiliară	Casa de Bragança
Regină a Portugaliei, Brazilei și Algarves
Domnie	24 februarie 1777 – 20 martie 1816
Predecesor	Iosif I
Succesor	Ioan al VI-la

·         1749 - S-a născut compozitorul italian Domenico Cimarosa (m.11.01.1801).

·         1757: Maria Anna de Savoia (Maria Anna Carlota Gabriela; 17 decembrie 1757 – 11 octombrie 1824) a fost prințesă de Savoia prin naștere și Ducesă de Chablais prin căsătorie.

Născută la Palatul regal din Torino, a fost al șaselea copil și a patra fiică a Ducelui și a Ducesei de Savoia. Printre surorile ei s-au inclus și: Marie Josephine de Savoia, care s-a căsătorit cu viitorul Ludovic al XVIII-lea al Franței în 1771, și Marie-Thérèse de Savoia, soția viitorului Carol al X-lea al Franței cu care s-a căsătorit în 1773. O altă soră, Maria Carolina, s-a căsătorit cu viitorul rege Anton al Saxoniei.

Frații ei au fost ultimii trei regi ai Sardiniei: Charles Emmanuel al IV-lea, Victor Emmanuel I și Carol Felix.

După căsătoriile surorilor ei mai mari cu prinți francezi, Maria Anna a fost căsătorită cu unchiul ei, Prințul Benedetto de Savoia, Duce de Chablais, fiu al regelui Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei și a celei de-a treia soții, Elisabeta Tereza de Lorena.

A avut relații bune cu cumnatele ei, prințesa franceză Clothilde a Franței și prințesa austriacă Maria Theresa de Austria-Este.

Mariajul a fost unul fericit însă n-au avut copii. Deși cuplul era apropiat, ea l-a respectat însă l-a privit întotdeauna ca pe unchiul ei.^[1] Bun militar^[2] Chablais a primit controlul armatei Italiei care conținea trupe franceze și a intenționat să reinstaureze monarhia în Franța după execuția regelui Ludovic al XVI-lea în 1793.^[3]

Soțul ei a murit în 1808. Ca văduvă, ea a trăit la Palazzo Chiablese pe care ea i l-a lăsat fratelui ei Carol Felix de Savoia. În 1820 Maria Ana a cumpărat Villa Rufinella din Frascati de la Lucien Bonaparte.

A murit la Torino în 1824 la vârsta de 66 de ani în timpul domniei fratelui ei Carol Felix.

Maria Ana de Savoia
Ducesă de Chablais
Maria Anna de Savoia, Ducesă de Chablais.
Date personale
Nume la naștere	Maria Anna Carlota Gabriela di Savoia
Născută	17 decembrie 1757 Palatul regal din Torino
Decedată	11 octombrie 1824 (66 de ani) Torino
Înmormântată	Basilica Superga, Torino
Părinți	Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei Maria Antonia a Spaniei
Frați și surori	Marie Josephine de Savoia Marie-Thérèse de Savoia Prințesa Maria Carolina de Savoia Victor Emmanuel I al Sardiniei Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei Carol Felix al Sardiniei Giuseppe Benedetto, Count of Asti[*] Prince Maurizio, Duke of Montferrat[*] Amedeus Alexander of Savoy[*] Maria Elisabetta Carlotta of Savoy[*]
Căsătorită cu	Benedetto, Duce de Chablais
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia

·         1778: S-a născut in Anglia chimistul Humphry Davy; (d. la Geneva la  29 mai 1829).  A fost un inventator și chimist englez. Cea mai importantă contribuție a sa a fost  descoperirea metalelor calciu, natriu, bariu și bor. De asemena, a folosit și a studiat electroliza, iar în 1815 a inventat o lampă pentru mineri. A ajutat și la descoperirea clorului și a iodului. Savantul Berzelius a numit lucrarea lui Davy din 1806  „On Some Chemical Agencies of Electricity”, drept una din cele mai bune lucrari  apărute vreodată în teoria chimică. I-a influențat pe Michael Faraday și pe William Thomson.

·         1800: Bernhard al II-lea Erich Freund, Duce de Saxa-Meiningen (17 decembrie 1800 – 3 decembrie 1882), a fost Duce de Saxa-Meiningen.

A fost singurul fiu al lui Georg I, Duce de Saxa-Meiningen și a Luisei Eleonore de Hohenlohe-Langenburg. Bernhard a fost fratele mai mic al reginei Adelaide a regatului Unit și a Idei, Prințesă Bernhard de Saxa-Weimar-Eisenach.

Bernhard a succedat tatălui său când avea trei ani (1803), sub regența mamei sale până în 1821.

La Kassel la 23 martie 1825, Bernhard al II-lea s-a căsătorit cu Prințesa Marie Frederica de Hesse-Kassel. Cuplul a avut doi copii:

Nume	Naștere	Deces	Note
Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen	2 aprilie 1826	25 iunie 1914	căsătorit (1) Prințesa Charlotte Frederica a Prusiei; au avut copii; (2) Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg; au avut copii (3) Ellen Franz; fără copii
Augusta Luise Adelaide Karoline Ida	6 august 1843	11 noiembrie 1919	căsătorită cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg

La 12 noiembrie 1826, după redistribuția tuturor teritoriilor familiei în urma decesului ultimului Duce de Saxa-Gotha-Altenburg, Bernhard a primit Hildburghausen și Saalfeld.

La 20 septembrie 1866, Bernhard a fost obligat să abdice în favoarea fiului său Georg. Și-a petrecut restul vieții ca cetățean privat.

Bernhard al II-lea
Duce de Saxa-Meiningen
Date personale
Nume la naștere	Bernhard Erich Freund
Născut	17 decembrie 1800 Meiningen
Decedat	3 decembrie 1882 (81 de ani) Meiningen
Înmormântat	Q2052704[*]
Părinți	Georg I, Duce de Saxa-Meiningen Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg
Frați și surori	Adelaide de Saxa-Meiningen Ida de Saxa-Meiningen
Căsătorit cu	Marie Fredericka de Hesse-Kassel
Copii	Georg II Augusta, Prințesă Moritz de Saxa-Altenburg
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Meiningen
Duce de Saxa-Meiningen
Domnie	1803–1866
Predecesor	Georg I
Succesor	Georg II

·         1802: Arhiducele Francisc Carol (n. 17 decembrie 1802, Viena — d. 8 martie 1878, Viena) a fost tatăl a doi împărați - Francisc Iosif I al Austriei și Maximilian I al Mexicului - precum și bunicul arhiducelui Francisc Ferdinand al Austriei, a cărui asasinare la Sarajevo a fost cauza începutului Primului Război Mondial.

Francisc Carol s-a născut la Viena, fiind al doilea fiu al împăratului Francisc I al Austriei si al soție sale Maria Theresia de Napoli și Sicilia.

Pe 29 octombrie 1816, tatăl său se căsătorește pentru a patra oară cu Prințesa Karolina Augusta de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei și a Mariei de Hesse-Darmstadt. Ajuns la vârsta de însurătoare, noua soție a împăratului Francisc I îi face cunoștință tânărului arhiduce cu sora ei vitregă, Prințesa Sofia de Bavaria.

Sofia era o femeie educată, isteață și mai ales ambițioasă, toate acestea contrastând puternic cu firea liniștită și nepăsătoare a viitorului soț. Prima întâlnire dintre cei doi a însemnat un șoc pentru tânăra prințesă care s-a arătat extrem de dezamăgită de personalitatea ștearsă a lui Francisc Carol. Cu toate acestea, Sofia nu a refuzat cererea în căsătorie formulată de către arhiduce, deoarece spera că într-o zi va ajunge împărăteasa Austriei, fratele mai mare al soțului său și moștenitorul tronului fiind debil mintal. ^[1]

Căsătoria dintre cei doi a avut loc la Viena pe 4 noiembrie 1824. Împreună au avut cinci copii, dintre care patru au ajuns la vârsta maturității:

• Francisc Iosif Carol (1830 – 1916) - mai târziu împărat al Austriei și rege al Ungariei
• Ferdinand Maximilian (1832 – 1867) - mai târziu împărat al Mexicului,
• Carol Ludovic (1833 – 1896) - tatăl arhiducelui Francisc Ferdinand,
• Ludovic Victor (1842 – 1919),
• Maria Anna (1835 – 1839), ce moare la vârsta de patru ani.

Pe 2 martie 1835, tatăl său împăratul Francisc I moare, tronul Austriei fiind ocupat de fratele său mai mare Ferdinand, care era debil mintal și steril. Pentru că nu a fost declarat inapt pentru conducere, treburile imperiului erau în mâna unui consiliu de regenți din care făcea parte și Francisc Carol.

Deși nu era bolnav precum fratele său, arhiducele nu a avut niciodată ambiția de a urca pe tron. Pe 2 decembrie 1848, ca urmare a revoluției ce cuprinsese întreg imperiul, Ferdinand I este sfătuit să abdice. Următorul pe linia succesiunii la tron era Francisc Carol, dar acesta renunță la cererea soției la drepturile sale în favoarea fiului său mai mare Franz Josef în vârstă de 18 ani.

După înscăunarea lui Franz Josef ca împărat, arhiducele Francisc Carol preferă să nu se mai amestece în treburile imperiului, dedicându-se exclusiv pasiunilor sale. În anul 1867, fiul său Maximilian este omorât de către revoluționari în Mexic, acest lucru afectându-i enorm pe cei doi părinți. Arhiducele Francisc Carol moare în Viena în anul 1878 la vârsta de 75 de ani și la șase ani după moartea soției sale.

Întreaga familie imperială pe terasa castelului Schönbrunn in 1859. Jos (s-d):împărăteasa Elisabeta cu prințul moștenitor Rudolf în brațe și cu fiica sa Gisela, arhiducesa Sofia și soțul său Francisc Carol. Sus (s-d):împăratul Franz Josef, Maximilian cu soția sa Charlotte, Ludovic Victor și Carol Ludovic

Franz Karl la 76 de ani, 1878

Francisc Carol
Arhiduce de Austria
Arhiducele Francisc Carol la vârsta de 37 de ani, 1839
Date personale
Nume la naștere	Franz Karl Joseph von Österreich
Născut	17 decembrie 1802 Viena, Austria
Decedat	8 martie 1878 (75 de ani) Viena, Austria
Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Francisc I al Austriei Maria Teresa a celor Două Sicilii
Frați și surori	Maria Carolina de Austria Arhiducesa Maria Leopoldina a Austriei Arhiducesa Clementina, Prințesă de Salerno Marie Louise, ducesă de Parma Arhiducele Johann Nepomuk de Austria Ferdinand I al Austriei Archduke Joseph Franz of Austria[*] Archduchess Maria Anna of Austria[*] Archduchess Caroline Ludovika of Austria[*] Archduchess Amalie Theresa of Austria[*] Archduchess Marie Caroline of Austria[*] Archduchess Ludovika Elisabeth of Austria[*]
Căsătorit cu	Prințesa Sofia de Bavaria
Copii	Franz Joseph I Maximilian I al Mexicului Arhiducele Karl Ludwig Arhiducele Ludwig Viktor
Cetățenie	Austria
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

·         1827: Baronul Alexandru Wassilko de Serecki (germană Freiherr Alexander Wassilko von Serecki) (n. 17 decembrie 1827, Berhomet pe Siret - d. 20 august 1893, Lăpușna), din Familia Wassilko de Serecki, a fost pe timpul Imperiului Austro-Ungar un politician și patriot român, membru al Camerei Superioare al Imperiului Austriac cu titlul „excelență”, adevărat consilier secret imperial și căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei și pe mulți ani deputat în Dieta Bucovinei, care s-a angajat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic.

·         1830 - S-a născut Jules Huot de Goncourt, scriitor şi istoric; împreună cu fratele lui, Edmond de Goncourt, a redat atmosfera vieţii culturale a vremii în "Jurnalul" publicat în 1896; tot el a împlinit dorinţa testamentară a fratelui lui de a întemeia Academia Goncourt care acordă în fiecare an Premiul Goncourt pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (m. 20 iunie 1870)

·         1843 - S-a născut Elisabeta (Paula-Ottilia-Elisa), prinţesă de Wied, regină a României. S-a afirmat şi ca scriitoare, publicând, sub pseudonimul Carmen Sylva, povestiri, legende, piese de teatru: "Poveştile Peleşului", "Prinţul codrului". Membră de onoare a Academiei Române (n. 17/29.12) (m. 1 februarie 1916). A fost membră de onoare a Academiei Române din 1881. NOTĂ: Volumul „Versuri alese” (Editura Eminescu,1998), semnat Carmen Sylva, menţionează ca dată a naşterii 29 decembrie 1843 (stilul nou).

·         1852: Karl Petri, entomolog din Transilvania (d. 1932)

·         1863 - S-a născut Ion Vidu, compozitor, dirijor şi folclorist, autor de piese corale ("Ana Lugojana"), muzică vocal-simfonică religioasă şi culegeri folclorice (m. 7 februarie 1931).

·         1870: S-a născut prozatorul român Ioan A. Bassarabescu (volume: “Vulturii”, “Un om în toata firea”); (d.29 martie 1952). A  făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români şi a fost  membru corespondent al Academiei Române din 1909; (m. 1952).

·         1873: S-a născut la Făgăraș, Ovid Densusianu, filolog, lingvist, folclorist şi istoric literar, profesor la Universitatea Bucureşti. Este întemeietorul şcolii lingvistice de la Bucureşti, creator de şcoală şi în alte domenii (filologie, folcloristică). La Paris, în 1896, obţine diploma şcolii de „Hautes études” cu teza: „La prise de Cordoue et de Seville, Chanson de geste du XII-e siècle”. Devine, totodată, membru al Societăţii de texte vechi franceze. Întors în ţară, în 1897, este numit profesor suplinitor la catedra de română a Universităţii din Bucureşti. Din 1901 este titularul catedrei de filologie romanică, fondată din iniţiativa sa. Întemeiază Societatea filologică şi Institutul de filologie şi folclor, cu pulicaţiile respective: „Grai şi suflet” şi „Buletinul societăţii de filologie”. Adevărata sa glorie ştiinţifică este asigurată de monumentala „Histoire de la langue roumaine” (Paris, Leroux, 1901-1938, tr. rom., 1961). Importante sunt şi studiile sale de folclor, printre care binecunoscuta „Viaţa păstorească în poezia noastră populară”, Buc., 1922-1923, şi, mai ales, prima noastră sinteză de istorie literară bazată pe principii estetice, „Literatura română modernă” (3 vol., 1920, 1921, 1933). Întemeiează şi conduce revista Viaţa nouă (1905-1925), unde publică poezii simboliste sub pseudonimul Ervin, numeroase articole teoretice, polemici, portrete şi studii de scriiori simbolişti contemporani. A fost fondatorul Institutului de Filologie şi Folclor din Bucureşti, cunoscut pentru studiile sale de la istoria limbii române, dar şi pentru poeziile simboliste. Provenea dintr‑o familie de intelectuali, tatăl şi unchiul său fiind membri ai Academiei Române. A fost la rândul său membru titular al Academiei Române din 1918. Ovid Densusianu moare la 9 iunie 1938, în Bucureşti, lăsând un nume plin de prestigiu. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou (29 decembrie 1873).

·         1887: Hermine Reuss, a doua soție a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei (d. 1947)

·         1890: Prințul Joachim Franz Humbert al Prusiei (17 decembrie 1890 – 18 iulie 1920) a fost cel mai mic fiu al kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei și al primei lui soții, Ducesa Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

În timpul Insurecției de Paști de la Dublin, Irlanda din 1916 unii lideri republicani au vrut să-i acorde tronul Prințului Joachim.

Împăratul Wilhelm al II-lea, soția sa și cei șapte copii ai lor.

După declarația de independență a Georgiei în urma revoluției ruse din 1917, Joachim fost pentru scurt timp considerat de către reprezentantul german Friedrich Werner von der Schulenburg și regaliști georgieni ca un candidat la tronul georgian

Prințul Joachim s-a căsătorit cu Prințesa Marie-Auguste de Anhalt (1898–1983), fiica lui Eduard, Duce de Anhalt și a soției lui, Prințesa Luise de Saxa-Altenburg, la 11 martie 1916.^[4] Cuplul a avut un fiu, Prințul Karl Franz al Prusiei (1916-1975).

După abdicarea tatălui său, Joachim n-a putut să-și accepte noul statut de om obișnuit și a căzut în depresie. În cele din urmă s-a sinucis prin împușcare la 18 iulie 1920 la Potsdam. Cu puțin înainte să se sinucidă, el și soția sa divorțaseră. E posibil ca evenimentul să-i fi adâncit depresia.

Prințul Joachim
Prințul Joachim al Prusiei
Prințul Joachim al Prusiei, 1911.
Date personale
Nume la naștere	Joachim Franz Humbert
Născut	17 decembrie 1890 Potsdam, Prusia
Decedat	18 iulie 1920 (29 de ani) Potsdam, Brandenburg
Înmormântat	Antique Temple[*]
Cauza decesului	sinucidere (plagă împușcată[*])
Părinți	Wilhelm al II-lea al Germaniei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein
Frați și surori	Prințesa Victoria Luise a Prusiei Prințul Adalbert al Prusiei Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei Prințul August Wilhelm al Prusiei Prințul Oskar al Prusiei Prințul Eitel Friedrich al Prusiei
Căsătorit cu	Prințesa Marie-Auguste de Anhalt
Copii	Prințul Karl Franz al Prusiei
Cetățenie	Germania
Religie	protestantism
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern

·         1892 - S-a născut George Magheru, poet şi dramaturg (volum de poezie postum "Cântece la marginea nopţii") (n. 17/30 decembrie 1892) (m. 17 august 1952). Nepot al generalului paşoptist Gheorghe Magheru, a fost  fiul Anei, fiica lui Ion Ghica, şi al lui Romulus Magheru, colonel. Rămas orfan, si-a  petrecut copilăria la moşia părintească de la Ghergani, unde a primit de la rudele sale materne o educaţie artistică – muzicală, literară, plastică – de excepţie.

·         1893:  S-a născut medicul Dimitrie Bagdasar, medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din București, a pus bazele școlii românești de Neurochirurgie din România, membru post–mortem al Academiei Române; (d. 15.07.1946).

·         1893 - S-a născut Erwin Piscator, regizor de teatru. Odată cu venirea nazismului emigrează în SUA, unde înfiinţează "The Dramatic Workshop", una dintre cele mai bune şcoli de teatru; i-a avut ca elevi pe Marlon Brando şi Tennessee Williams (m. 30 martie 1966)

·         1893: S-a născut matematicianul român Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa, autorul unor importante  lucrări de algebră şi teoria numerelor. O atenţie aparte a acordat istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937; (m. 1954).

·         1897 - S-a născut prozatorul Vasile Lişman (m.23.03.1996).

·         1905 - S–a născut Dionisie M. Pippidi, epigrafist, arheolog, istoric, membru al Academiei Române; a realizat prima sinteză a istoriei oraşelor greceşti din  Dobrogea, Histria, Callatis şi Tomis şi a raporturilor acestora cu geţii (17/30 decembrie 1905) (m. 19 iulie 1993)

·         1905: S-a născut la Fălticeni, eseistul, criticul literar, dramaturgul şi filosoful esoteric Vasile Lovinescu, autorul unor  lucrări de hermeneutică a gândirii simbolice şi analogice de referinţă, considerat cel mai de seamă reprezentant al ezoterismului românesc,  frate cu Horia Lovinescu şi nepotul lui Eugen Lovinescu; (m.14 august 1984). Cele mai cunoscute două studii ale sale, ”Al patrulea hagialâc”, despre universul romanului lui Mateiu Caragiale, ‘”Craii de Curtea-Veche”, şi ”Creangă şi Creanga de Aur”, o interpretare ezoterică a basmelor lui Ion Creangă. Cărţile sunt unice în felul lor, ele decriptând istorisirile, legate de ştiinţa simbolurilor. Lucrările îi rămân multă vreme în manuscris. ”Al patrulea hagialâc”, cu subtitlul: ”Exegeză nocturnă a Crailor de Curtea-Veche”, va apare abia în 1981, urmat, după moartea sa, de ”Creangă şi Creanga de aur ”(1989), ”Monarhul ascuns” (1992), ”Incantaţia sângelui”(1993), ”Mitul sfâşiat” (1993) etc. După jumătatea anilor ‘70, începe, în existenţa lui Vasile Lovinescu, nu numai o detaşare de lume, care va culmina cu retragerea sa definitivă la Fălticeni, împreună cu soţia, din 1980 până la moarte (1984), în casa părintească de pe Strada Sucevei, (devenită, în 1972, Galeria Oamenilor de Seamă, prin grija şi donaţia doamnei Stella), ci şi o renunţare tot mai evidentă la scris, cu excepţia câtorva eseuri şi a unor ”amintiri” publicate în ultimii ani în ”Convorbiri literare”. Opera postumă a lui Vasile Lovinescu s-a dovedit covârşitoare, şi a făcut senzaţie.

·         1908 - S-a născut chimistul Willard Frank Libby, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 1960

·         1925: S-a născut regizorul de teatru şi film Horea Popescu, director artistic al Teatrului Naţional Bucureşti timp de peste două decenii; (m. 2010).

* 1926: Victor Roșca (n. 17 decembrie 1926, Râușor, județul Făgăraș, azi în județul Brașov) este un inginer, memorialist, fost luptător anticomunist și deținut politic român. Victor Roșca a fost deținut politic între anii 1948 - 1951 și 1959 - 1963.

Prima oară a fost arestat în timpul examenului de bacalaureat, la 28 iunie 1948, fiind condamnat la 2 ani de închisoare corecțională. A executat pedeapsa la Penitenciarul Târgșor. La 28 iunie 1950, i s-a prelungit detenția, fiind eliberat în 1951, din Penitenciarul din Ploiești.

După eliberarea din penitenciar, a avut domiciliu obligatoriu, în satul natal, Râușor, în perioada 1951 - 1952.

În anul 1958, Victor Roșca, fiind student în anul al V-lea, a fost exmatriculat din facultate pe motiv că fusese deținut politic.

În anul 1959, a fost arestat, pentru a doua oară, întrucât participase la mișcările de sprijinire a Revoluției anticomuniste din Ungaria. A fost condamnat la 4 ani de închisoare corecțională. A executat pedeapsa în lagărele de muncă din Balta Brăilei. A fost eliberat în anul 1963, de la Formațiunea Ostrov, ca urmare a unui decret de grațiere.

Șicanele din partea autorităților comuniste române ale vremii au continuat și după eliberare. În anul 1988, Victor Roșca, împreună cu soția sa, a reușit să plece în Canada, în vizită la una din fiicele lor. Acolo ei decid să ceară azil politic, pe care l-au primit. S-au stabilit definitiv la Montreal.

·         1931 - S–a născut pictorul Silviu Băiaş.

·         1934 - S-a născut Karl Denver, cântăreţ britanic.

·         1936: S-a născut Papa Francisc. Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, (n. 17 decembrie 1936, Buenos Aires) Este al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.

Jorge Mario Bergoglio s-a născut în Buenos Aires într-o familie de emigranți italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarului din cartierul Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit. A revenit în Argentina, unde a obținut licența în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură și psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe și la Colegio del Salvador din Buenos Aires.

Unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană.^[8]

La conclavul din 2005 Bergoglio a obținut în conformitate cu informațiile din presă - care se bazează pe declarațiile anonime ale unui cardinal - zece voturi în primul tur de scrutin, 35 în al doilea și 40 în al treilea.^[9] Papa Francisc a fost ales la conclavul din 2013 cu cel puțin 77 de voturi din 115.^[10] Conform unor surse ar fi întrunit consensul mai multor fracțiuni din conclav, ceea ce a dus la alegerea sa cu peste 90 de voturi din totalul de 115

La 13 martie 2013, la ieșirea din conclavul însărcinat să-l aleagă pe succesorul papei demisionar Benedict al XVI-lea, cardinalul protodiacon Jean-Louis Tauran a pronunțat celebra formulă latină Habemus papam^[21], anunțând lumii alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio sub numele de Francisc. În data de 14 martie 2013, prima zi de după alegerea sa în funcția de episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, a vizitat Bazilica Santa Maria Maggiore și s-a închinat icoanei Salus Populi Romani. La întâlnirea cu jurnaliștii din data de 16 martie 2013 a arătat că și-a ales numele de papă în amintirea lui Francisc de Assisi.^[22] Cu aceeași ocazie a spus că i s-a sugerat să-și ia numele de Adrian, în semn de continuitate cu papa Adrian al VI-lea.

Slujba de inaugurare a pontificatului său a avut loc la 19 martie 2013.^[23][24] La această slujbă a participat și patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului. Prezența patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă.^[25]

În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papa Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu.^[26][27]

În ziua de 12 februarie 2016 papa Francisc a avut o întâlnire cu patriarhul Chiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei,^[28] în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi își exprimă speranța că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între greco-catolici și ortodocși, intensificate de conflictul din Ucraina.

Papa Francisc vorbește cursiv următoarele limbi: spaniolă, limba oficială a Argentinei, italiana - limba maternă a părinților -, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care și-a redactat teza de filosofie.^[30][31] Posedă noțiuni de limbă portugheză. În domeniul literar Jorge Bergoglio apreciază cel mai mult scriitorii Friedrich Hölderlin, Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski. Îi plac de asemenea filmele neorealismului italian. Iubește fotbalul și este susținătorul echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro din Primera División de Argentina.^[32]

La 24 noiembrie 2017 papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române.^[33]

În perioada 31 mai - 2 iunie 2019, Papa Francisc a efectuat o călătorie apostolică în România, sub genericul „Să mergem împreună!

Papa Francisc
Papa Francisc
Date personale
Nume la naștere	Jorge Mario Bergoglio
Născut	17 decembrie 1936 (82 de ani)[1][2][3][4]  Flores[*], Argentina[5]
Părinți	Mario José Bergoglio[*] Regina María Sívori[*]
Cetățenie	Argentina
Etnie	Italian Argentines[*]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	teolog[*] chimist preot catolic[*] scriitor Jesuit[*]

·         1936 - S-a născut Tommy Steele (Thomas Hicks), cântăreţ şi compozitor britanic.

·         1937 - S-a născut Art (Arthur Lanon) Neville, vovalist, pianist şi compozitor american (Neville Brothers).

·         1939 - S-a născut Eddie Kendricks, vocalist american (The Temptations).

·         1940: S-a nascut Nicolae Lupescu, fost fotbalist român; a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970. Este tatăl cunoscutului fotbalist, Ionuț Lupescu.

·         1942 - S-a născut Paul Butterfield, vocalist, muzicuţist şi compozitor american (Paul Butterfield Blues Band).

·         1942: S-a născut Toni Iordache, virtuoz instrumentist, interpret român (d.1987). Toni Iordache (n. 17 decembrie 1942, Bâldana, județul Ilfov – d. februarie 1987 București) a fost un virtuoz instrumentist, interpret român, etnic rom de muzică populară și lăutărească. I s-a spus regele țambalului și zeul țambalului. S-a născut la data de 17 decembrie 1942 în satul Bâldana, județul Ilfov, urmând tradiția muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la țambal și ambii unchi cântau la vioara). Începe să învețe țambalul de la vârsta de 4 an, ulterior devenind ucenicul lui Mitică Ciuciu, un cunosc țambalist al vremii. În 1958 câștigă medalia de aur la „Welt Jugend Feier” în Viena, iar în 1960 este solicitat și ulterior angajat de Orchestra ansamblului de muzică populară „Ciocârlia”. Între anii 1960-1969, împreuna cu Ansamblul „Ciocârlia” are concerte în toată țara, dar și un turneu în Londra și unul la Moscova. În 1968 câștigă medalia de aur la „Festivalul Tinerilor Muzicieni” la Sofia.  În 1969 participă la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir și formația sa, renunță la contractul său cu Ansamblul „Ciocârlia”. Din 1970 colaborează numai cu taraful condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin și în Budapesta, până la sfârșitul vieții. În 1973 colaborează cu Orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra din Tokyo și interpretează, ca invitat, suita „Hary Janos” pentru țambal a lui Zoltan Kodaly. Din 1975 se alătură orchestrei lui Ion Onoriu cântând cu instrumentiști importanți precum Costel Vasilescu sau Mieluță Bibescu. După 1970 cântă împreună cu fiul său, Leonard Iordache. În 1985 se îmbolnăvește de diabet zaharat și, ulterior, îi este amputat un picior. Moare în februarie 1987 la București.

·         1943 - S-a născut Dee Dave (David Harman), vocalist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).

·         1947 - S–a născut Crişan Muşeţeanu, arheolog, director al Muzeului Naţional de Istorie a României, din 1997.

* 1947: Vasile Romanciuc (n. 17 decembrie 1947, Bădragii Noi, Edineț - fostul județ Hotin) este un poet^[1][2] român din Republica Moldova.

·         1948 - S-a născut Jim Bonfanti, baterist american (Raspberries).

·         1948 - S-a născut Darryl Way, violonist, pianist şi compozitor britanic (Curved Air, Wolf).

·         1949 - S-a născut Paul Rodgers, vocalist şi compozitor britanic (Free, Bad Company, The Firm).
* 1951: Rozina (Rosina) Cambos (în ebraică: רוזינה קמבוס, n. 17 decembrie1951, Bacău - d. 4 decembrie 2012 Beit Dagan) a fost o actriță românăși din 1983, actriță israeliană, de teatru, de cinematograf și televiziune. A jucat în limbile ebraică si română. S-a distins ca „actriță de caractere”, atât în roluri comice cât și dramatice.^[2]

·         1952 - S-a născut Micky Johns, basist şi vocalist american (Angel).

·         1953 - S-a născut Mark Gaine, chitarist, clăpar şi compozitor canadian (Martha & The Muffins).
* 1956: Constantin Galan (n. 17 decembrie 1956) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR).

·         1961 - S-a născut Sarah Dallin, cântăreaţă britanică (Bananarama).
* 1969: Igor Corman (n. 17 decembrie 1969, Ciulucani, Telenești, RSS Moldovenească) este un politician și diplomat din Republica Moldova, deputat al Parlamentului Republicii Moldova din partea PDM din 2009 până în 2015 și președinte al Parlamentului Republicii Moldova din 30 mai 2013^[1] până în 29 decembrie 2014.
* 1970: Igor Ivanovici Strelkov^[1][2] (în rusă: Игорь Иванович Стрелков, numele real Igor Vsevolodovici Ghirkin; în rusă: Игорь Всеволодович Гиркин,^[3] n. 17 decembrie 1970, Moscova) și al milițiilor din Republica Populară Donețk. Este o figură-cheie în cadrul tulburărilor civile pro-ruse din Ucraina din 2014.

Potrivit autorităților europene și ucrainiene, Ghirkin este un colonel rus în cadrul serviciului rus de informații militare GRU.^[4] Apare pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene pentru rolul său în insurgența pro-rusă din estul Ucrainei.

Igor Ghirkin a mai participat la Războiul din Transnistria, Războiul din Bosnia, Primul Război Cecen, Al Doilea Război Cecen sau la evenimentele care au dus la anexarea Crimeei de către Rusia.^[5] Porecla sa Strelkov se datorează faptului că poate trage cu diferite tipuri de arme.

Rusia a negat implicarea trupelor sale în Ucraina, în afara peninsulei Crimeea; cu toate acestea interceptări telefonice dezvăluie legăturile acestuia cu conducerea de la Moscova.

* 1972: Anamaria Prodan-Reghecampf (n. 17 decembrie 1972) este un agent FIFA, realizator TV și fotomodel român. A activat ca președinte de club la CS Buftea în liga a 2-a, președinte de club la FC Snagov în liga a 2-a, președinte executiv la FC Universitatea Cluj, manager general în Liga 1la FC Gloria Bistrița și Concordia Chiajna. Anamaria Prodan este fiica Ionelei Prodan și a lui Traian Tănase. Are o soră pe nume Anca.^[9][10][11] Tatăl său a murit pe când Anamaria avea 19 ani.^[12] Între 1998 și 2007, Anamaria Prodan a fost căsătorită cu baschetbalistul român Tiberiu Dumitrescu,^[13] cu care are două fete Rebecca (n. 1999) și Sarah (n. 2000), pe care le-a născut în New Jersey, Statele Unite. Pe data de 14 iunie 2008 s-a căsătorit în Las Vegas cu fotbalistul Laurențiu Reghecampf, care în prezent este antrenor de fotbal. Pe 31 august 2008 s-a născut băiatul lor, Laurențiu Junior (în Germania).^[14][15] Împreună cu Laurențiu mai crește un copil, Luca, băiatul din prima căsătorie a lui Laurențiu, născut în 2001.

·         1975: S-a născut in Ucraina, top-modelul şi actriţa americana Milla Jovovitch (filmul “Al cincilea element”, “Ioana din Orleans”).
* 1978: Nicoleta Esinencu (n. 17 decembrie 1978, Chișinău) este un dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este parte a familiei de intelectuali români basarabeni Esinencu.

Nicoleta Esinencu s-a născut pe 17 decembrie 1978, la Chișinău, în Republica Moldova. A studiat la Universitatea de Stat a Artelor din Moldova, specialitatea Dramaturgie și scenaristică. Este secretar literar la Teatrul „Eugene Ionesco“ din Chișinău.

A studiat teatrul și scenaristica la Universitatea de Stat din Moldova din Chișinău.

* 1979: Epaminonda Nicu (n. 17 decembrie, 1979 în București) este un fotbalistromân care în prezent evoluează la echipa ACS Berceni. A fost cel mai vechi jucător al echipei Unirea Urziceni, promovând din Divizia C în Divizia B^[2] și până în Liga I^[3], cu care a și luat titlul în sezonul 2008-09 și pentru care a jucat în Champions League și Europa League. A apărut în peste 200 de meciuri pentru ialomițeni.^[4] Deține un Seat Leon Cupra.^[5]
* 1992: Sanda Belgyan (n. 17 decembrie 1992, Cluj-Napoca) este o alergătoare română specializată pe proba de 400 metri și 400 metri garduri.
* 1992: Roman Burlaca (n. 17 decembrie 1992, Chișinău) este un regizorbasarabean. În doar doi ani a devenit unul dintre cei mai cotați regizori de videoclipuri din România și cel mai cotat din Republica Moldova, având în portofoliu peste 40 de videoclipuri, dar și spoturi publicitare pentru câteva agenții de publicitate de la Chișinău.
* 1996: Hermina Elena Stoicănescu (n. 17 decembrie 1996, Râmnicu Vâlcea) este o handbalistă română, care activează pentru echipa de club HCM Râmnicu Vâlcea, dar și pentru echipa națională de handbal a României de junioare. Ea evoluează pe postul de extremă stânga și este originară din Râmnicu Vâlcea.

Decese

·         908:  A decedat la Bagdad  prințul  arab Abdullah ibn al–Mu’tazz (n.1noiembrie 861 în Samarra),  cunoscut  critic literar și poet arab, autorul lucrarii  al-Badi Kitab, un studiu timpuriu privitor la  formele de poezie arabă din punct de vedere al teoriei si criticii literare. În politică a jucat  un rol episodic, ajungand  calif în perioada dinastiei Abbassizilor, dar numai pentru o zi, fiind nevoit să se refugieze de teama adversarilor sai. A scris o poezie in stilul „diwan”, erotică, elegiacă, bahică, ce se remarca prin stilul sau  simplu, dar bogat în imagini alese, colorate, care se adresau sensibilității vizuale. Lucrarile sale teoretice (Tabaqāt ash-shu`araʼal-muhdatīn – „Clasele poeziei noi” și Kitāb al-Badī` – „Cartea stilului nou”), constituie unele dintre cele mai vechi scrieri din domeniul criticii literare și teoriei literaturii.

·         1187: A decedat Papa Grigore al VIII-lea (Alberto di Morra);(n. cca. 1100). A fost ales papa al Romei la 25 Octombrie 1187 și a deținut această funcție până la moartea sa. Este cel care a inițiat cea de a III-a Cruciadă.

·         1273: A decedat la Konya, astazi in Turcia, poetul persan Jalal ad-Din Muhammad Rumi;(n. 30 septembrie 1207 la Balch, in vechea Persie). A fost unul din cei mai cunoscuți mistici persani și islamici sufisti, întemeietor al ordinului dervișilor mevleviți. Sufismul este un curent religios  apărut în secolul VIII și răspândit mai ales în Persia. În centrul vieții religioase a acestei doctrine se află iubirea reciprocă dintre Dumnezeu și oameni, respingând, prin urmare, ideea inaccesibilității lui Dumnezeu. Doctrina sa este influențată de mai multe religii:budism,zoroastrism,hinduism și are la bază apropierea față de Dumnezeu prin cunoaștere mistică,iubire și asceză. Limba maternă a lui Rumi a fost persana. Tatăl său a fost teolog, jurist, mistic, supranumitsultanul savanților. Când mongolii au invadat  Asia Centrala (1215-1220), familia sa, împreună cu un grup de discipoli de-ai tatălui, a fost nevoită să se retragă spre vest. În drum spre Anatolia , aceștia îl întâlnesc pe Attar, celebru poet persan, întâlnire care va avea un puternic impact asupra lui Rumi. Mathanawî – titlul monumentalei sale opere – înseamnă distih (vers dublu), ea fiind compusă din aproximativ 25.000 de mii de distihuri. Aceasta capodoperă a literaturii persane este chintesența intregii gandiri sufite de până atunci, ea cuprinde povestiri și parabole cu caracter etic, ilustrate cu pilde din Coran, Evanghelie si Tora, din culegerea de fabule Kalila și Dimna, a lui Ibn al Mouqaffa , precum și din folclorul oriental, cu referiri la filosofia greacă și indiană. În limba română, fragmente din Mathnawi au fost traduse și publicate în:Jalaluddin Rumi. 2003. Metafore și parabole. Traducere din limba persana: Otto Starck. București, Editura Kriterion. O poezie a lui  George Cosbuc  se numește  “Puntea lui Rumi”.

·         1471: Isabela a Portugaliei (21 februarie 1397 – 17 decembrie 1471) a fost infantă a Portugaliei din Casa de Aviz, singura fiică supraviețuitoare a regelui Ioan I al Portugaliei și a soției acestuia, Filipa de Lancaster. Cei mai notabili frați ai ei au fost: Henric Navigatorul, Petru, Duce de Coimbra și regele Eduard al Portugaliei. Ca a treia soție a lui Ducelui de Burgundia Filip cel Bun, ea a fost Ducesă consort de Burgundia.

Fiul ei, Carol Temerarul, a fost ultimul Valois ca Duce de Burgundia. Isabela a fost regentă în timpul absențelor soțului ei în 1432 și în 1441-1443.^[1]. L-a reprezentat pe soțul ei în negocierile cu Anglia privind comerțul în 1439.

Isabela a Portugaliei
Isabela a Portugaliei, de Rogier van der Weyden.
Date personale
Născută	21 februarie 1397 Évora, Portugalia
Decedată	17 decembrie 1471 (74 de ani) Dijon, Burgundia
Înmormântată	Champmol[*]
Părinți	Ioan I al Portugaliei Filipa de Lancaster
Frați și surori	Beatrice, Countess of Arundel[*] Henric Navigatorul Eduard al Portugaliei Ferdinand the Holy Prince[*] Infante Peter, Duke of Coimbra[*] Afonso I[*] John, Lord of Reguengos de Monsaraz[*]
Căsătorită cu	Filip cel Bun
Copii	Carol Temerarul
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	duce de Burgundia[*] duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Valois-Burgundia Casa de Aviz
Ducesă consort de Burgundia
Domnie	7 ianuarie 1430–15 iulie 1467

·    1697:      Eleonor Maria Josefa de Austria (poloneză Eleonora Wiśniowiecka sau Eleonora Habsburżanka; 31 mai 1653 – 17 decembrie 1697) a fost a doua fiică a lui Ferdinand al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Prin prima căsătorie a fost regină a Poloniei și prin a doua căsătorie a fost Ducesă de Lorena.

Născută la Born in Regensburg, ea a fost al doilea copil al împăratului Ferdinand al III-lea și a celei de-a treia soții, Eleonora de Mantua. În momentul nașterii sale, Eleonor avea o soră bună și patru frați vitregi din celelalte căsătorii ale tatălui ei. Când Eleonor avea două luni, sora ei mai mare a murit.

Eleanor s-a căsătorit cu Michał Korybut Wiśniowiecki (cunoscut drept Mihail I), rege al Uniunii polono-lituaniană, la 27 februarie 1670 la mănăstirea Jasna Góra. La 20 noiembrie 1670 Eleonor a născut un fiu care a murit. În 1671 ea a pierdut o sarcină. Opozanții regelui Mihail au împrăștiat zvonul că Mihail a forțat-o să pretindă o falsă sarcină dar acest lucru nu este considerat probabil. Regina Eleanor a fost privită ca un model de bunătate, blândețe și loialitatea față de soțul ei. Ea a învățat poloneza, cu toate că a preferat latina, și l-a însoțit pe Mihail în timpul călătoriilor sale oficiale în jurul Poloniei.

Soțul ei a murit în 1673. Eleonora, la 20 de ani, a rămas în Polonia încă doi ani după moartea lui.

La 6 februarie 1678, la Wiener Neustadt, Austria, Eleanor s-a recăsătorit cu Carol al V-lea de Lorena. Cuplul a locuit la Innsbrück în Austria. Ei au avut șase copii:

• Leopold, Duce de Lorena (1679–1729) căsătorit cu Élisabeth Charlotte d'Orléans, prințesă a Franței; a avut urmași;
• Charles Joseph de Lorena (1680–1715), arhiepiscop-elector de Trier și prinț-episcop de Osnabrück; a murit de variolă;
• Éléonore de Lorenae (1682–1682) a murit după naștere;
• Charles Ferdinand de Lorena (1683–1685) a murit în copilărie;
• Joseph Innocent Emanuel de Lorena (1685–1705), general;
• François Antoine Joseph de Lorena (1689–1715). Stareț de Malmedy, stareț de Stavelot.

Eleanor a murit la 44 de ani, la 7 ani după decesul celui de-al doilea soț.

Eleonora de Austria
Date personale
Nume la naștere	Eleonor Maria Josefa von Österreich
Născută	31 mai 1653 Regensburg, Germania
Decedată	17 decembrie 1697 (44 de ani) Viena, Austria
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Ferdinand al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Eleonora Gonzaga
Frați și surori	Leopold I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Ferdinand IV, King of the Romans[*] Archduke Charles Joseph of Austria[*] Arhiducesa Maria Anna Josepha de Austria Mariana de Austria
Căsătorită cu	Carol al V-lea, Duce de Lorena Mihail al Poloniei
Copii	Leopold, Duce de Lorena Karl Joseph de Lorena
Cetățenie	Austria
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	List of Lithuanian consorts[*] Regină
Familie nobiliară	Casa de Lorena Casa de Wiśniowiecki Casa de Habsburg
Regină a Poloniei Mare Ducesă a Lituaniei
Domnie	1670-1673
Încoronare	29 septembrie 1670

·         1763: Frederic Cristian, Elector de Saxonia (5 septembrie 1722, Dresda – 17 decembrie 1763, Dresda) a fost, pentru mai puțin de trei luni, din 5 octombrie 1763 până la moartea sa, prinț-elector de Saxonia. A fost membru al Casei de Wettin.

Portret al lui Frederic Cristian de Saxonia, de Pierre Subleyras, 1739.

A fost al treilea fiu însă cel mai mare fiu în viață al prințului-elector de Saxonia și rege al Poloniei Frederic Augustus al II-lea și a soției lui, Maria Josepha de Austria. Copil slab de la naștere, el a suferit de paralizie la un picior și a fost dependent de scaunul cu rotile de la o vârstă fragedă. Într-un portret bine cunoscut, care înfățișează rudele sale Wettin și Wittelsbach, el apare în scaunul cu rotile înconjurat de rude. Astăzi, această pictură este prezentă la Palatul Nymphenburg. Mama lui a încercat în mod repetat să-l determine să ia calea monahală și să renunțe la drepturile sale de succesiune în favoarea fraților săi mai mici.

Decesul timpuriu al fraților săi mai mari, Frederic Augustus (1721) și Joseph Augustus (1728) l-au transformat în moștenitor al tronului. Când tatăl său a murit, la 5 octombrie 1763, Frederic Cristian i-a succedat ca elector.

Frederic Cristian a scris în jurnalul său: "Prinții există pentru supuși nu supușii pentru prinți. Sănătatea supușilor săi, încrederea oamenilor și o armată puternică alcătuiesc adevărata fericire a unui prinț". Era cunoscut pentru considerabilul său talent muzical.

Una dintre primele sale acțiuni ca Elector a fost demiterea prim-ministrului extrem de nepopular, contele Heinrich von Brühl, care a dus Saxonia în criză, în primul rând cu politica sa economică falimentară, dar în special prin politica sa externă catastrofală, care a implicat Electoratul în Războiul de Șapte Ani.

El a început să reconstituie finanțele țării sale prin intermediul "Rétablissements": reformele din politicile statelor electoratului. Prin reconstrucția economică, el a dat o nouă viață teritoriului devastat și jefuit pe care predecesorii săi i l-au lăsat. De asemenea, au fost introduse măsuri pentru a micșora cheltuielile de judecată și pentru a simplifica administrarea, în conformitate cu principiile economiei. Majoritatea membrilor guvernului său, cum ar fi Thomas von Fritsch din Leipzig, Friedrich Ludwig Wurmb și Christian Gotthelf Gutschmied au avut originea în rândul clasei de mijloc.

După o domnie de numai 74 de zile, Frederic Cristian a murit de variolă la vârsta de 41 de ani. A fost înmormântat la Dresda.

Pentru că fiul cel mare a lui Frederic Cristian era minor, soția sa, Maria Antonia, și fratele său Franz Xavier au asigurat regența electoratului până la majoratul fiului.

La 13 iunie 1747, la Munchen (prin procură) și din nou la Dresda la 20 iunie, Frederic Cristian s-a căsătorit cu Maria Antonia de Bavaria. Ca și el, ea avea un excepțional talent la muzică. Au avut nouă copii:

1. un fiu (iunie 1748)
2. Frederic Augustus I de Saxonia (23 decembrie 1750 – 5 mai 1827); s-a căsătorit cu Amalie de Zweibrücken-Birkenfeld, au avut copii
3. Karl Maximilian Maria Anton Johann Nepomuk Aloys Franz Xavier Januar (24 septembrie 1752 – d. 8 septembrie 1781); a murit celibatar
4. Joseph Maria Ludwig Johann Nepomuck Aloys Gonzaga Franz Xavier Januar Anton de Padua Polycarp (26 ianuarie 1754 – 25 martie 1763); a murit în copilărie
5. Anton al Saxoniei (27 decembrie 1755 – 6 iunie 1836); s-a căsătorit cu Maria Carolina de Savoia, fără copii; s-a recăsătorit cu Maria Theresa de Austria, fără copii supraviețuitori
6. Maria Amalia de Saxonia (26 septembrie 1757 – 20 aprilie 1831); s-a căsătorit cu Karl al II-lea August, Duce de Zweibrücken. au avut copii
7. Maximilian al Saxoniei (13 aprilie 1759 – 3 ianuarie 1838); s-a căsătorit cu Prințesa Caroline de Parma și au avut copii; s-a căsătorit a doua oară cu Maria Luisa de Bourbon-Parma fără copii.
8. Theresia Maria Josepha Magdalena Anna Antonia Walburga Ignatia Xaveria Augustina Aloysia Fortunata (27 februarie 1761 – 26 noiembrie 1820) a murit celibatară
9. un fiu (1762).

Frederic Christian
Elector de Saxonia
Date personale
Nume la naștere	Friedrich Christian Leopold Johann Georg Franz Xaver von Sachsen
Născut	5 septembrie 1722 Dresda
Decedat	17 decembrie 1763 (41 de ani) Dresda
Înmormântat	Catedrala Sfânta Treime din Dresda
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	August al III-lea al Poloniei Maria Josepha de Austria
Frați și surori	Maria Kunigunde of Saxony[*] Maria Ana Sofia de Saxonia Princess Maria Christina of Saxony[*] Maria Elisabeth of Saxony[*] Maria Margaretha of Saxony[*] Marie-Josèphe de Saxonia Maria Amalia de Saxonia Charles of Saxony, Duke of Courland[*] Prince Clemens Wenceslaus of Saxony[*] Prințul Albert de Saxonia, Duce de Teschen Franz Xavier de Saxonia
Căsătorit cu	Prințesa Maria Antonia de Bavaria
Copii	Frederic Augustus I de Saxonia Anton de Saxonia Maria Amalia, Ducesă de Zweibrücken Prințul Maximilian de Saxonia
Cetățenie	Principatul Saxoniei
Religie	catolicism
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Margraf
Familie nobiliară	Casa de Wettin[*]
Elector de Saxonia
Domnie	5 octombrie 1763 – 17 decembrie 1763
Predecesor	Frederic Augustus II
Succesor	Frederic Augustus III

·         1830: Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Ponte Palacios y Blanco, cunoscut mai mult ca Simón Bolívar (n. 24 iulie 1783, Caracas, Venezuela - d. 17 decembrie, 1830, Santa Marta, Columbia) a fost conducătorul unor mișcări de independență în America de Sud, numite uneori „Războiul lui Bolívar”.

Simón Jose Bolívar Antonio de la Santisima Trinidad, copilul lui don Juan Vicente Bolívar (1726 - 1786), colonel de armată și al donei Maria Conception Palacios, s-a născut în Caracas la 24 iulie 1783, fiind cel ce va duce mai departe neamul întemeiat de primul Bolívar venit în Lumea Nouă în 1590. Simón Jose Bolívar a moștenit o avere însemnată de plantații de trestie de zahăr, case, ferme, moșii și sclavi, avere strânsă de strămoșii săi care toți au fost venezueleni influenți în corpul de funcționari ai monarhiei spaniole.

La nașterea sa, tatăl său avea vârsta de 47 ani de ani. Simón Jose Bolívar era băiatul cel mai mic și toți i se supuneau, dar la vârsta de 3 ani își va pierde tatăl iar la 10 mama, amândoi secerați de TBC.

Până la 10 ani a fost răsfățat și iubit cu pasiune; mama lui considerând că o asemenea avere nu-l obliga pe Simón să aibă prea multe cunoștințe de gramatică ori matematică, îi angajează un profesor - Simón Rodriguez care caută să-i stimuleze aptitudinile, înclinațiile sau dorințele lui firești după metoda filozofului francez Jean Jacques Rousseau. Singurele cărți pe care le-a predat elevului său au fost Robinson Crusoe de Daniel Defoe și Viețile paralele ale lui Plutarh.

După moartea mamei, se termină copilăria prințului creol: surorile lui Juana și Maria Antonia se căsătoriseră cu un an înainte, bunicul Feliciano Palacios murise tot atunci, iar el și fratele său mai mare rămân în grija mătușii Josefa și a unchiului Pedro Palacios. Șocat de dispariția iubitei mame, copilul cade în tristețe și slăbește; pentru a micșora șocul pierderii, tutorii îl trimit cu profesorul său la țară, la moșia San Mateo în valea Araqua. Va rămâne aici până la 15 ani; copilul răsfățat devine un tânăr bărbat cu inteligența ascuțită, fire bună, sensibil și cu simțul dreptății, modest, simplu, intuitiv și meditativ.

Se pare că tocmai acești ani petrecuți în natură au împiedicat bacilul T.B.C. să-l ucidă înainte de a ajunge la pubertate.

Conștienți că în ciuda averii sale, Simón nu era decât un sălbatic, necunoscător al ortografiei, preceptelor filozofice ale lumii de rangul său și bunelor maniere, dar era un Bolívar, unchii săi Esteban și Pedro Palacios îl cheamă la ei în Madrid. Pleacă spre târziu și locuiește în casa unchilor săi care-l introduc în cercul aristocraților creoli. În contact cu viața de Curte, prințul creol înțelege carențele sale educative și cere ajutorul marchizului de Ustariz, om cult originar din Caracas, care-i dezvăluie operele lui Homer, Vergiliu, Horațiu, Dante, Cervantes.

Simón Bolívar devine un autodidact ce studiază gramatica, filozofia, citește poezie și învață să respecte conveniențele sociale și să scrie fără greșeli de ortografie.

În trepidantul ritm al vieții madrilene, la 17 ani, se îndrăgostește de Maria Teresa Josefa Antonia Jaquina Rodriguez del Toro y Alaysa, fata unui bogat venezuelean. Timp de 20 luni idila lor romantică devine serioasă și pe 30 noiembrie 1800, Simón Bolívar cere consimțământul și autorizația pentru a se căsători.

Pentru că răspunsurile întârzie câteva luni, Bolívar pleacă la Bilbao și apoi la Paris, fapt foarte important ce-i va influența evoluția militară; la Paris asistă la proclamarea lui Napoleon ca prim consul.

După luni de așteptare, în mai 1802 Simón și Teresa se căsătoresc la Madrid, apoi pleacă împreună la Caracas și San Mateo. Fericirea de cuplu durează doar până în 23 ianuarie 1803, când Teresa moare de friguri.

Văduv la 20 ani și stăpân al unei imense averi, Simón Bolívar jură să nu se mai însoare niciodată, ce va și face și se întoarce la Madrid. Mai târziu, va spune că moartea Teresei a fost cea care l-a transformat din bogatul latifundiar în generalul Bolívar.

După ce durerea s-a alinat, bărbatul din el iese la iveală: se duce la Paris și, în saloanele aristocrației cunoaște pe Fanny de Villars, soția unui colonel, căreia ii va deveni amant. Tot aici cunoaște și are lungi discuții cu madame de Staël, madame de Recamier, fizicianul Gay-Lussac, geograful Alexander Humboldt, botanistul Aimé Bonpland. Este la Paris și primește invitația de a asista la încoronarea lui Napoleon, dar nefiind de acord cu transformarea acestuia din revoluționar în Cezar, refuză să ia parte.

Modul de viață a lui Simón Bolívar în Paris îi afectează sănătatea. Se întâlnește cu fostul său profesor Simón Rodriguez și la îndemnul medicilor, face o călătorie prin Franța, Italia, Olanda, Germania. Sănătatea se reface, starea de spirit se îmbunătățește, iar întâlnirea și discuțiile avute la Roma și Neapole cu baronul von Humboldt vor avea mare însemnătate pentru viitorul lui Bolívar.

Monumentul lui Simon Bolivar din Paris
Sculptor: Emmanuel Frémiet

Statuia lui Simon Bolivar din București
Sculptor: Mihai Buculei

Educația primită de Bolívar la San Mateo și Madrid conturează clar modul de gândire al Liberatorului.

Indieni, mulatri, metiși, creoli, negri, sclavi ori liberi, pentru Simón Bolívar sunt toți locuitori egali ai Venezuelei. Nu acceptă ideea de sclavie și chiar și-a eliberat pe ai lui când împrejurările i-au permis. Dorea independență și emancipare pentru statele sud americane pe care le vedea prospere într-o federație sub conducerea unui singur om, dar nu voia sa fie el acela. Urăște ideea aducerii unui "rege al Americii". Admira geniul lui Napoleon și ideile lui militare, dar a fost dezgustat de pretenția lui de fi împărat și de modul tiran în care guverna în Franța și în Imperiul Francez.

Când se întoarce la Caracas, în iulie 1807 bărbatul de 24 de ani nutrește dorința de a rupe lanțurile stăpânirii spaniole, aprobând părerile baronului german că America spaniolă este coaptă pentru a fi liberă; are însă nevoie de un mare bărbat care să înceapă opera. Când Francisco de Miranda pornește în 1806 din New York expediția de eliberare a Venezuelei, crede că acesta este "marele bărbat" dar se înșală; expediția eșuează.

Condițiile politice din Europa au avut repercusiuni asupra statelor din America, iar valul stârnit de Napoleon a generat și dorința de eliberare a coloniilor ca Bătălia de la Ayacucho.

Simón Bolívar
Date personale
Nume la naștere	Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Palacios Ponte y Blanco
Născut	24 iulie 1783 Caracas, Căpitănia Generală a Venezuelei, Imperiul Spaniol (în prezent Venezuela)
Decedat	17 decembrie 1830 (47 de ani) Santa Marta, Gran Colombia (în prezent Columbia)
Înmormântat	National Pantheon of Venezuela[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Juan Vicente Bolívar y Ponte[*] María de la Concepción Palacios y Blanco pito[*]
Căsătorit cu	María Teresa Rodríguez del Toro y Alaysa
Cetățenie	Spania  Venezuela  Ecuador  Bolivia  Columbia Mare
Religie	Romano-catolic
Ocupație	om politic ofițer
Primul Președinte al Columbiei Mari
În funcție 17 decembrie 1819 – 4 mai 1830
Vicepreședinte	Francisco de Paula Santander
Succedat de	Domingo Caycedo
Primul Președinte al Boliviei
În funcție 12 august 1825 – 29 decembrie 1825
Succedat de	Antonio José de Sucre
Al 6-lea Președinte al Republicii Peru
În funcție 8 februarie 1824 – 28 ianuarie 1827
Precedat de	José Bernardo de Tagle, Marquis of Torre-Tagle
Succedat de	Andrés de Santa Cruz
Președinte al Venezuelei
În funcție 6 august 1813 – 7 iulie 1814
Precedat de	Francisco de Miranda
Succedat de	el însuși
În funcție 6 mai 1816 – 25 noiembrie 1829
Precedat de	el însuși
Succedat de	José Antonio Páez Portret al Eliberatorului

·         1847:  Maria Louise a Austriei (germană Marie Louise von Österreich 12 decembrie 1791 – 17 decembrie 1847), născută Arhiducesa Maria Louise a Austriei (germană Erzherzogin Marie Louise von Österreich), devenită după căsătorie Împărăteasă a Franței (franceză impératrice Marie Louise des Français), iar din 1817 a devenit Ducesă de Parma, Piacenza și Guastalla (italiană Maria Luisa, Duchessa di Parma, Piacenza e Guastalla).
A fost a doua soție a împăratului Franței, Napoléon Bonaparte. A fost, de asemenea, de două ori nepoată a Mariei Antoinette și mama regelui Romei, Napoleon al II-lea.

Maria Louise (care a primit numele de botez Maria Ludovica Leopoldina Francisca Theresa Josepha Lucia) s-a născut la Palatul Hofburg din Viena, ca fiică a lui Francisc al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (Francisc I al Austriei) și a celei de-a doua soții Maria Teresa a celor Două Sicilii. Maria Louise a fost, de asemenea, de două ori strănepoată a Mariei Terezia a Austriei și de două ori nepoată a Mariei Antoinette, fiind nepoată pe linie paternă a lui Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (fiul Mariei Tereza și fratele Mariei Antoaneta) și nepoată pe linie maternă a Maria Carolina a Austriei (fiica Mariei Tereza, sora Mariei Antoaneta).

Încă din copilărie a învățat mai multe limbi străine. În plus față de limba ei maternă, germana, vorbea fluent engleza, franceza, italiana, latina și spaniola

Marie Louise, împărăteasă a Franţei (Muzeul Kunsthistorisches, Viena).

La 11 martie 1810 arhiducesa în vârstă de 18 ani se căsătorește cu împăratul Franței, Napoleon. Napoleon voia să valideze și să-și legitimeze imperiul printr-o căsătorie cu un membru al Casei de Habsburg, una dintre cele mai vechi familii regale din Europa. El mai încercase o căsătorie cu Marea Ducesă Anna care aparținea Casei Romanov, sora mai mică a Țarului Alexandru I al Rusiei însă propunerea a fost refuzată.

La 20 martie 1811, Maria Louise a născut un fiu, Napoléon François Joseph Charles Bonaparte. Ea a fost regentă a Franței din aprilie până în decembrie 1812 în timpul campaniei din Rusia și din aprilie 1813 până în ianuarie 1814 în timpul absenței soțului ei aflat în campania din Germania. După ce Napoleon a fost forțat să abdice, în aprilie 1814 a fost exilat pe Insula Elba. Maria Louise s-a întors în Austria și nu și-a mai văzut soțul niciodată.

Marie Louise, Ducesă de Parma cu fiul ei, Napoleon II

Tratatul de la Fontainebleau de la 11 aprilie 1814 i-a permis Mariei Louise să-și păstreze rangul imperial și i-a acordat Ducatul Parma, Piacenza și Guastalla, fiul ei având dreptul la moștenire. Totuși în 1815, Congresul de la Viena a revizuit acest aranjament și i-a acordat drept de conducere a Ducatului numai ei nu și fiului ei. În 1817 a fost semnat un tratat care specifica că după decesul Ducesei, Ducatul va fi moștenit de un membru al Casei de Bourbon. În 1844 s-a stabilit ca Ducatul Guastalla va fi moștenit de Ducele de Modena.

În 1821, la patru luni după moartea lui Napoleon, Maria Louise a făcut o căsătorie morganatică cu iubitul ei, Contele Adam Albert von Neipperg (1775-1829). Cuplul a avut trei copii, primii doi fiind născuți înainte de căsătoria lor, în timpul mariajului cu Napoleon:

• Albertine, Contesă de Montenuovo (1817-1867), căsătorită cu Luigi Sanvitale, Conte de Fontanellato
• Wilhelm Albrecht, Conte de Montenuovo, mai târziu Prinț de Montenuovo (1819-1895), căsătorit cu Contesa Juliana Batthyány von Németújvár
• Mathilde, Contesă de Montenuovo

La 17 februarie 1834 Marie Louise s-a căsătorit cu șambelanul său, Charles-René, Conte de Bombelles (1785-1856).^[2]

Marie Louise a fost un conducător al Parmei abil și inteligent; a introdus diferite reforme și a muncit din greu pentru beneficiul supușilor ei. A murit în 1847 la Parma.

Marie Louise
Împărăteasă a Franței Ducesă de Parma
Marie-Louise, Împărăteasă a Franței, de Gérard François Pascal Simon.
Date personale
Nume la naștere	Maria Ludovica Leopoldina Francisca Theresa Josepha Lucia
Născută	12 decembrie 1791 Viena, Austria
Decedată	17 decembrie 1847 (56 de ani) Parma, Italia
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	boală
Părinți	Francisc I al Austriei Maria Teresa a celor Două Sicilii
Frați și surori	Maria Carolina de Austria Arhiducesa Maria Leopoldina a Austriei Arhiducesa Clementina, Prințesă de Salerno Archduchess Maria Anna of Austria[*] Arhiducele Francisc Carol al Austriei Ferdinand I al Austriei Archduke Joseph Franz of Austria[*] Arhiducele Johann Nepomuk de Austria Archduchess Caroline Ludovika of Austria[*] Archduchess Amalie Theresa of Austria[*] Archduchess Marie Caroline of Austria[*] Archduchess Ludovika Elisabeth of Austria[*]
Căsătorită cu	Napoleon I al Franței Adam Albert von Neipperg Charles-René, Conte de Bombelles
Copii	Napoleon al II-lea al Franței Albertine von Neipperg Wilhelm Albrecht, Prinț de Montenuovo Mathilde von Neipperg
Cetățenie	Austria
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	conducător[*] consort[*] politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*]
Familie nobiliară	Casa Bonaparte Casa de Habsburg
Împărăteasă a Franței
Domnie	11 martie 1810 – 6 aprilie 1814
Regină a Italiei
Domnie	11 martie 1810 – 6 aprilie 1814
Ducesă de Parma
Domnie	11 aprilie 1814 – 17 decembrie 1847

·         1860: Désirée Clary, regină a Suediei (n. 1777). Bernardine-Eugénie-Désirée Clary s-a căsătorit  în 1798  cu generalul J.B. Bernadotte,  devenit ulterior regele Carol al XIV-lea al Suediei, după eșecul logodnei sale cu Napoleon Bonaparte.

·         1891 - A încetat din viaţă Ion Ionescu de la Brad, agronom, economist, statistician (m. 17/31 decembrie 1891) (n. 24 iunie 1818). Ion Ionescu de la Brad (n. 24 iunie 1818, Roman – d. 17/31 decembrie 1891, Brad (Filipeni)) a fost un revoluționar pașoptist român, membru de onoare al Academiei Române. În cursul vieții a activat ca agronom, economist și scriitor numarandu-se printre personalitățile secolului al XIX-lea care au militat cu energie și devotament patriotic pentru propășirea poporului român. A studiat în țară la Academia Mihăileană din Iași, apoi a urmat în Franța agronomia, științele naturii și științele economice. A fost  întemeietorul şcolii româneşti de agronomie şi  membru de onoare al Academiei Române din 1884.

·         1906: Ignác Acsády (Ignác Adler), scriitor, publicist și istoric maghiar de origine evreiască (n. 1845)

·         1907: A murit lordul  Kelvin (Sir William Thomson), fizician britanic; (n. 26.06.1824). Pe lânga teoria temperaturii absolute pentru care a devenit faimos, Kelvin a formulat și alte idei precum calcularea vechimii Pământului, care la mijlocul anilor 1800 era o problemă foarte dezbătută și controversată.

·         1909: Leopold al II-lea (franceză Léopold Louis Philippe Marie Victor, neerlandeză Leopold Lodewijk Filips Maria Victor) (9 aprilie 1835 – 17 decembrie 1909) a fost al doilea rege al belgienilor. Născut la Bruxelles, al doilea fiu (însă cel mai mare fiu supraviețuitor) al regelui Leopold I și a reginei Louise-Marie de Orléans, i-a succedat tatălui său la tron la 17 decembrie 1865. A rămas în istorie datorită masacrării a peste 10 milioane de africani din Congo.

Leopold, 1844

Tricileta lui Leopold al II-lea, Muzeul Cinquantenaire, Bruxelles, Belgia.

Leopold a fost fratele împărătesei Carlota a Mexicului și verișor primar al reginei Victoria.

Leopold al II-lea s-a căsătorit cu Marie Henriette, o adolescentă arhiducesă de Austria, la 22 august 1853, la Bruxelles. A fost o căsnicie nefericită, tânăra Marie Henriette a declarat la trei săptămâni după căsătorie: "Dacă Dumnezeu vrea să-mi îndeplinească rugăciunile nu mă va lăsa multă vreme în viață". O va înșela și o va neglija toată viața. În cele din urmă, regina se retrage din viața de la Curte și se instalează într-o vilă, unde își va găsi sfârșitul la 19 septembrie 1902.

Leopold al II-lea s-a logodit religios cu cinci zile înainte să moară cu Blanche Delacroix (născută la București), o prostituată, logodnă fără valabilitate conform legislației belgiene. Ceremonia a fost condusă de preotul din Laeken Cooreman^[3]

La 15 noiembrie 1902, anarhistul italian Gennaro Rubino a încercat să-l asasineze pe Leopold, care călărea într-un cortegiu regal de la o ceremonie în memoria soției sale recent decedată, Marie Henriette. După ce Leopold a trecut, Rubino a tras trei focuri spre rege însă a ratat iar Rubino a fost imediat arestat.

A murit la Laeken la 17 decembrie 1909 și a fost înmormântat în cripta regală de la Biserica Maicii Domnului de la Laeken din Bruxelles. A fost succedat de nepotul său, Albert, fiul fratelui său Philippe.

Leopold al II-lea a avut patru copii cu regina Marie Henriette:

• Louise-Marie Amélie născută la Bruxelles la 18 februarie 1858, decedată la Wiesbaden la 1 martie 1924. S-a căsătorit cu Prințul Philipp de Saxa-Coburg și Gotha.
• Léopold Ferdinand Elie Victor Albert Marie, conte de Hainaut, mai târziu Duce de Brabant, născut la Laeken la 12 iunie 1859, decedat la Laeken la 22 ianuarie 1869 la vârsta de 9 ani, de pneumonie, după ce a căzut într-un iaz.
• Stéphanie Clotilde Louise Herminie Marie Charlotte născută la Laken la 11 mai 1864, decedată în Ungaria la 23 august 1945. S-a căsătorit (1) cu Prințul Moștenitor Rudolf de Austria și cu (2) Elemér Edmund Graf Lónyay de Nagy-Lónya et Vásáros-Namény
• Clémentine născută la Laken la 30 iulie 1872, decedată la Nice, Franța la 8 martie 1955. S-a căsătorit cu Prințul Napoléon Victor Jérôme Frédéric Bonaparte

Leopold al II-lea a fost de asemenea tatăl a doi copii nelegitimi cu Blanche Delacroix, mai târziu adoptați în 1910 de al doilea soț al lui Delacroix, Antoine Durrieux:^[4]

• Lucien Philippe Marie Antoine (9 februarie 1906 – 1984), duce de Tervuren^[4]
• Philippe Henri Marie François (16 octombrie 1907 – 21 august 1914), conte de Ravenstein

Copii mutilați în Congo.

În 1876, Leopold al II-lea organizează o asociație internațională africană (AIA) ca un paravan pentru proiectul său privat pentru a exploata bogățiile din Africa Centrală (cauciuc și fildeș). În 1879, sub patronajul lui Leopold, Henry Morton Stanley intră în concurență cu exploratorul francez Pierre Savorgnan de Brazza pentru dobândirea drepturilor în regiunea Congo. În următorii cinci ani, Stanley a lucrat la construirea unui drum de la fluviul inferior la Stanley Pool (acum Pool Malebo), unde râul devine navigabil, pentru a deschide Congo inferior exploatării intensive.

Leopold al II-lea i-a comandat lui Stanley să obțină "contracte" de exploatare a terenurilor de către Asociația Internațională Congo (AIC). Prin aceste contracte, aceste teritorii ar fi declarate "state libere" de către AIA, și ar avea suveranitate deplină în teritoriile colonizate.

La Conferința de la Berlin din februarie 1885, reprezentanții a 14 națiuni europene și a Statelor Unite, i-au dăruit lui Leopold al II-lea, prin asociația pe care o crease în acest scop, suveranitatea asupra Statului Independent Congo, un teritoriu imens, de 76 de ori mai mare decât Belgia, "pentru a deschide comerțului acel teritoriu, pentru a aboli sclavia și pentru a-i creștina pe sălbatici". La Conferință n-a participat nici o țară africană.

Într-o expediție între 1884 și 1885, expediționarii trimiși de Leopold al II-lea au străbătut o bună parte din nordul și centrul statului Congo, împărțind bucăți de sticlă colorată și de pânză prin 450 de sate și cătune africane și punându-i să „semneze“ contracte prin care conducătorii și șefii locali, care habar n-aveau ce semnează, cedau proprietatea pământurilor lor Asociației Internaționale Congo și se angajau să furnizeze oameni care să execute toate lucrările publice - drumuri, poduri, depozite -, hamali pentru transportarea materialelor, și forță de muncă pentru extragerea cauciucului, hrana zilierilor, funcționarilor, soldaților și polițiștilor care aveau să le invadeze teritoriile.

Ultimul portret al regelui Leopold al II-lea

Spre deosebire de alte colonizări, în Congo n-a existat nici un fel de rezistență. Pedepsele pentru cei care nu furnizau cantitatea minimă de latex impusă erau brutale. De la biciuiri, mutilarea mâinilor și picioarelor – mai întâi erau mutilați copiii și femeile, apoi chiar lucrătorii – până la exterminarea satelor întregi, când respectivele comunități nu-și îndeplineau obligațiile.

De asemenea, variola și bolile au devastat populația.^[5] Prin anul 1896, boala somnului a ucis până la 5.000 de africani, în satul Lukolela pe râul Congo. Cifrele de mortalitate au fost colectate prin eforturile lui Roger Casement, care a găsit, de exemplu, numai 600 de supraviețuitori ai bolii în Lukolela în 1903.^[6]

La începutul anilor 1900, rapoarte de exploatare scandaloase și încălcări ale drepturilor omului au condus la proteste internaționale. Campania care a examinat regimul lui Leopold a fost condusă de diplomatul britanic Roger Casement și fostul funcționar de transport maritim E.D. Morel și a devenit prima mișcare a drepturilor omului.

În cele din urmă, în 1908, Parlamentul belgian a obligat pe rege să cedeze Statul Independent Congo statului belgian. Leopold al II-lea este încă o figură controversată în Republica Democrată Congo. După independență, statuia sa din capitala Kinshasa a fost îndepărtată.

În 2005, ministrul congolez de cultură a decis restabilirea statuii, subliniind sentimentul de progres eliberator care a marcat începutul statului liber și argumentând că oamenii ar trebui să vadă aspectele pozitive ale regelui, precum și cele negative; la câteva ore după ce statuia înaltă de șase metri a fost ridicată în mijlocul unui sens giratoriu în centrul capitalei, ea a fost luată din nou fără explicații.

Adam Hochschild, autor al cărții King Leopold’s Ghosts susține că "scopul lui Leopold a fost să extragă cât mai multă bogăție din acest teritoriu. Un miliard de dolari au fost strânși în 23 de ani prin munca forțată a majorității populației masculine. Femeile au fost violate și între 8 și 10 milioane de congolezi au murit.".

În 2010, la aniversarea a 50 de ani de independență a R.D.Congo, regele Belgiei, Albert al II-lea, a participat la aniversare alături de mai mulți lideri africani, însă monarhul belgian nu a ținut discursuri în timpul vizitei în fosta colonie pentru a evita orice asociere cu discursul fratelui său din 1960, în care acesta saluta „geniul” colonialismului belgian.

Leopold al II-lea
Date personale
Născut	9 aprilie 1835 Bruxelles, Belgia
Decedat	17 decembrie 1909 (74 de ani) Laeken, Belgia
Înmormântat	Church of Our Lady of Laeken[*]
Cauza decesului	hemoragie cerebrală[*]
Părinți	Leopold I al Belgiei Louise-Marie a Franței
Frați și surori	Charlotte a Belgiei Prințul Filip, Conte de Flandra Louis-Philippe
Căsătorit cu	Marie Henriette de Austria
Copii	Louise Marie, Prințesă Kohary Prințul Leopold, Duce de Brabant Stéphanie, Prințesă Moștenitoare a Austriei Clémentine, Prințesă Napoléon
Cetățenie	Belgia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Rege al Belgiei
Domnie	17 decembrie 1865 – 17 decembrie 1909
Predecesor	Leopold I
Succesor	Albert I

·         1912: A decedat Spiru Haret, savant și omul politic liberal român, vicepreședinte al Academiei Române (n. 1851). Spiru C. Haret, matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.

·         1944: A murit la Bucureşti, Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive, membru corespondent al Academiei Române din 1928. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din Iaşi,iar după susținerea tezei de doctorat pleacă la Berlin, unde studiază istoria antică și preistoria. Împreună cu marele savant Vasile Pârvan, este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti. A pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria; (n. 2 mai 1888, Iaşi). Împreună cu alți mari specialiști afondat Muzeul Național de Antichități, bazat pe săpăturile de la Histria și din ale zone ale Dobrogei (Scythia Minor) și Institutul de Istoria Artei.

* 1962: Aurelia Cionca (n. 16 mai 1888, București - d. 17 decembrie 1962, București), a fost o pianistă și profesoară de pian din România, care, printre alții, i-a avut ca studenți pe Dinu Lipatti, Dan Mizrahi și Eugen Ciceu.^[1]

În 1895 a avut loc la București prima întâlnire a reginei Elisabeta(Carmen Sylva) cu Aurelia Cionca, un copil-minune pe care regina a sprijinit-o apoi să devină pianistă.^[2] Mulțumită reginei, Aurelia Cionca a cântat din copilărie în fața unor muzicieni renumiți, ca Bronisław Huberman, Kubelik, Grunfeld și Pablo Sarasate.

A debutat în cariera concertistică la vârsta de 9 ani, când s-a afirmat ca un talent remarcabil. De pildă, la adunarea generală anuală a societății ASTRA ținută la Beiuș în august 1898, în cadrul obișnuitei «producțiuni literar-artistice» ce a urmat adunării propriu-zise s-a produs mica pianistă Aurelia Cionca, venită tocmai de la București.^[3]

Studiile începute în țară le-a completat la Conservatorul Regal de Muzică din Leipzig (1903-1906)^[4], unde a fost eleva favorită a profesorului Alfred Reisenauer, un pedagog renumit, elev al lui Franz Liszt.^[5][6]

A dat numeroase concerte în diferite orașe europene (Viena ori Leipzig, Varșovia, Berlin, Oranienburg sau Budapesta^[4]), bucurându-se pretutindeni de o deosebită prețuire. Concomitent a desfășurat o rodnică activitate pedagogică la Conservatorul din București.^[6]

Aurelia Cionca a fost și compozitoare. Între compozițiile sale se numără și „Patru balade galbene pe versuri de Lorca”.^[7]

A fost recompensată cu titlul de Artist Emerit.^[6]

Nina Cionca este nepoata sa de frate.

·         1964: Victor Franz Hess, fizician american de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1936 (n. 1883)

·         1967:  Primul ministru australian Harold Holt a disparut pe o plaja din Portsea, statul Victoria. Se  presupune ca a murit inecat.

·         1987: Marguerite Yourcenar, scriitoare franceză, prima femeie membru al Academiei Franceze (n. 1903)
* 1997: Ioan Șereș (n. 16 decembrie 1920, Sântandrei, județul Bihor, d. 17 decembrie 1997, Oradea). Opera picturală a lui Ioan Șereș a fost creată într-o perioadă de peste 50 ani de activitate, 1944-1996.

Personalitate complexă, Ioan Șereș, a avut un bun început în pictură sub îndrumarea unor profesori remarcabili la București. Viața și activitatea sa, în afara influențelor curentelor din pictură, a determinat un stil singular în opera sa.

Practicând meseria de medic veterinar a cunoscut viața oamenilor de la țară și peisajele diferitelor regiuni unde a activat în profesiunea de bază. A practicat tehnici diferite: schițe în creion, tuș și cărbune, pictura în acuarele, pictura în ulei și fresca. A abordat tematici diverse: portretul, peisajul, compoziția. Pictura sa tratează viața tăranilor în diferite ipostaze: la muncă, la odihnă, în sărbători, etc. A pictat și compoziții cu subiect religios.

* 2001: Ion Ghelu Destelnica (pseudonim al lui Ion Ghel; n. 5 mai 1922, Stelnica ^[1] — d. 17 decembrie 2001, Bacău) a fost actor, regizor , dramaturg și poet, profesor ^[2] de teatru la Școala Populară de Artă din Bacău. Născut din părinți agricultori (tatăl său, Johan Ghel, fiind etnic neamț), Ion Ghelu Destelnica a absolvit în 1949 Institutul de Artă din Iași, facultatea de teatru, clasa de actori; iar în 1950 a absolvit Institutul de Artă Cinematografică din București - secția scenaristică.

Între 1951-1956 a fost actor la Teatrul de Stat Bacău și Metodist Principal în cadrul Secției de Învățământ și Cultură a Regiunii Bacău. Între anii 1961 - 1982 a fost încadrat ca profesor de teatru la Școala Populară de Artă Bacău. În 1971 este atestat ca și “regizor artistic”. ^[3]

La 60 de ani, după pensionarea la cerere a continuat predarea cursurilor de “Artă a actorului” și Regie teatru până în 1993, atât la Bacău cât și în Municipiul Onești, înființând în acest municipiu o “Secție de Teatru” a Școlii Populare de Artă Bacău.

A depus în paralel o activitate literară intensă, a publicat poezii, proza sau piese de teatru. Multe dintre acestea au fost puse în scenă de teatre profesioniste și de amatori din țară sau străinătate: Comoara, Dragostea Nevestelor, Fata tatii cea Frumoasă, Cearta în familie, Depărtarea, sau o piesă în versuri despre Păcala: Fata, Lacrima și Râsul. La împlinirea vârstei de 75 ani autorul este relansat în atenția publicului spectator cu una dintre comediile în versuri “Când ai o soacră avară stă ca dracu pe comoară”- prima din ciclul Păcăliada.

·         2010: A murit Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist, orchestrator şi dirijor; (n. 8 ianuarie 1944). A absolvit Academia de Muzică din București, secția Compoziție. Încă din anii studenției a fost pasionat de muzica de jazz. A compus coloana sonoră a filmelor: ”Drum în penumbră” (1972), ”Orașul văzut de sus” (1975), ”Jachetele galbene” (1979), ”Fapt divers” (1984), ”Domnișoara Aurica” (1985), ”Nelu” (1987), ”Cenușa păsării din vis” (1989), ”Lacrima cerului” (1989), ”Cei care plătesc cu viața” (1991), ”Vulpe-vânător” (1993), ”Crucea de piatră — Ultimul bordel” (1993), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Terente — regele bălților” (1995), ”Dulcea saună a morții” (2003). I-au fost decernate mai multe premii de creație în România și în străinătate, precum și Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Pentru muzica de film a primit un premiu din partea Uniunii Cineaștilor din România, precum și la Festivalul de Film de la Costinești. La 5 martie 2010, cu ocazia decernării premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pe anul 2009, Dan Ștefănică a primit în Aula Palatului Cantacuzino, Premiul pentru muzică de jazz („Cântec de leagăn”, „Pădure tropicală”, „Madeira”).

·         2011: Cesária Évora, cântăreață din Republica Capului Verde (n. 1941). Cesaria Evora s-a născut pe 27 august 1941, în Cabo Verde. Primul album „Distino di belta”, l-a lansat abia în 1987. când avea 45 de ani. Celebrea cântăreaţă era cunoscută în toată lumea. Majoritatea pieselor erau intepretate în dialectul creol al limbii portugheze. Cesaria Evora,  ieşea pe scenă desculţă, această obişnuinţă  devenind o carte de vizita  a sa. Cesaria Evora întreţinea pe banii ei întreg sistemul de învăţământ în mica Republică a Capului Verde (Cabo Verde) si datorită devotiunii  sale, mii dintre concetatenii sai au învăţat să scrie şi să citească. A fost distinsa cu mai multe premii Grammy, premiul francez Vitoire de la Musique, a fost cavaler al Legiunii de Onoare (Franţa) etc.

·         2011 - A murit Kim Jong-Il, cel care a condus Coreea de Nord cu o mână de fier din 1994, puterea fiind preluată imediat de către fiul său cel mic, Kim Jong-un
* 2015: Gheorghe Tegleațov (în rusă Георгий Александрович Тегляцов, transliterat: Gheorghi Aleksandrovici Tegleațov; n. 27 februarie 1954, Harkov^[1][2] – d. 17 decembrie 2015, Chișinău)^[3] a fost un fotbalistucraineano-moldovean și sovietic, care a jucat pe postul de fundaș. După încheierea carierei de fotbalist a devenit antrenor de fotbal.

Ca jucător, întreaga sa carieră și-a petrecut-o la clubul Nistru Chișinău (în prezent „Zimbru”), pentru care în perioada anilor 1973-1985 a jucat într-un număr record de meciuri, 453, în care a marcat 9 goluri. Este considerat unul din cei mai buni fotbaliști moldoveni ai anilor 1970-1980^[1] și a fost supranumit ”Fundașul de fier”.^[4]

Între anii 1974 și 1983, alături de Anatol Rîbac, Vladimir Gosperschi, Pavel Cebanu, Ion Caras, Igor Nadein, Nicolae Tabaciuc, Alexandru Mațiura, Valeriu Pavlov, Veaceslav Catcov, Nicolae Cebotari, Serghei Dubrovin ș.a. a apărat culorile echipei în Liga Superioară a Campionatului URSS.^[5] Per total, a jucat 57 de meciuri în Liga Superioară Sovietică.^[6]

În anul 1981 a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei Nistru.

Ca antrenor, Gheorghe Tegleațov a activat la Liceul Internat Sportiv, Constructorul-93 Chișinău (1993-2000). și selecționata de juniori a Moldovei, iar în ultimii ani a activat în cadrul forului fotbalistic național din Moldova.^[4]

A fost înmormântat la Cimitirul Sfântul Lazăr din Chișinău.^[5]

Sărbători

• Sf. Proroc Daniel si Sfintii trei tineri: Anania, Azaria si Misail  (calendar creștin-ortodox)

·         Sf. Lazar din Betania; Olimpia R. (calendar romano-catolic)

·         Ss Daniel, Anania, Azaria si Misael (calendar greco-catolic)

VA URMA