MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

SÂMBĂTĂ 28 DECEMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

ISTORIE PE ZILE 28 Decembrie

Evenimente

· 418: Sfântul Bonifaciu I devine papă. Bonifaciu I a fost Papă al Bisericii Romei pana la 4 septembrie 422.L-a susținut pe Sfântul Augustin în lupta cu pelagianismul, iar acesta din urmă i-a dedicat o parte din lucrări.Erezia pelagianista a fost promovata de teologul Pelagius (354 – c.420). Papa Bonifaciu I l-a convins pe impăratul bizantin Teodosiu al II-lea să returneze provincia Illyricum , apărându-și astfel drepturile asupra acestei provincii, pe care impăratul Teodosiu al II-lea o atașase în anul 421 Constantinopolului — „Noua Romă”.

· 457: Majorian (Iulius Valerius Maiorianus), este incoronat imparat al Imperiului Roman de Apus si este recunoscut de Papa Leon I. Iulius Valerius Maiorianus (n.cca 420 – d.7 august 461) a stat in fruntea imperiului din anul 457 până la moartea sa.

· 484: Alaric al II-lea ii succede tatalui sau Euric, devenind rege al vizigotilor . Isi stabileste capitale la Aire sur l’Adour, in sudul Galiei.

· 893: Un puternic cutremur distruge orasul Dvin din Armenia.

· 1065: A fost inaugurată Catedrala Westminster din Londra, construită de Eduard Confesorul între 1045 și 1050. Westminster Abbey este cea mai veche și mai faimoasă dintre catedralele din Londra. Acolo a fost un locaș de cult încă din secolul al VII-lea, când conform legendei, Sf Petru a fondat o biserică care purta numele lui. Clădirea actuală este rezultatul reconstrucției care a fost începută de Henry III în 1245, apoi continuată în 1745. Aproape toate încoronările monarhilor englezi au avut loc în această biserica,de la încoronarea lui Harold al II-lea în 1066, iar biserica adăpostește mormintele multor regi și regine incluzându-i pe Elizabeth I, Mary, Regina Scoției și Henry VII. De asemenea aici se afla și morminte de poeți, polticieni și eroi de război, printre care “Soldatul Necunoscut”, care a luptat în primul Război Mondial.

· 1308: Incepe domnia împăratului Hanazono (Tomihito) ,al 95 – lea imparat al Japoniei, potrivit succesiunii traditionale. A domnit pana in anul 1318, cand a abdicat fiind inlocuit de varul sau Go-Daigo.In 1335 devine calugar budist in secta Zen.

· 1612: Planeta Pluto este pentru prima dată observată de către Galileo Galilei, dar este catalogată doar ca o stea fixă. Abia peste 234 de ani, această planetă va fi considerată o nouă planetă a sistemului solar. În 2006 a primit statutul de planetă pitică.

· 1836: Spania recunoaște independența Mexicului.

· 1836: La Adelaide, contraamiralul britanic John Hindmarsh a proclamat provincia Australia de Sud.

· 1846: Iowa devine al 29- lea stat al SUA.

· 1872: Intră în exploatare la Bucureşti, România, prima linie de tramvai cu cai pe traseul Calea Tîrgoviştei, Podul Mogoşoaiei, Teatrul Naţional, străzile Biserica Enei, Colţei, Academiei, Piaţa Sfîntul Gheorghe, Moşi. Un calator francez, Ulysse de Marsilac, trecand prin tara noastra descrie astfel acest mijloc de transport: “Aceste omnibuzuri americane, cum le zice, sunt intr-adevar- cu bancile lor din catifea rosie- de o rara elegant si foarte confortabile. Fara zguduituri, aluneci pe sinele de tren, ceea ce este un fel de voluptate cand esti obisnuit cu scuturaturile birjei pe caldaram. Cu cinzeci de bani poti face o plimbare incantatoare pana la capul Podului (Calea Victoriei, n.a.), trecand pe la Sfantul Gheorge, Biserica Enei, strada Academiei, Teatrul National, strazile Stirbei Voda, Luterana, Fantana Rosie si Targusor, pana la bariera Mogosoaiei, si ce de felurime de pasageri! Oboreni, pana la Sfantul Gheorge, bancheri si samsari!, pana la piata Teatrului si apoi plimbareti care se duc pe sosea.”

· 1879: Podul Tay din Dundee, Scoția, de aproape 2 mile lungime, la acea vreme cel mai lung pod din lume, s-a prăbușit în timp ce un tren îl traversa, ucigând 75 de oameni. Prăbușirea podului, deschis timp de doar 19 luni, a produs unde de șoc în profesia victoriană a ingineriei și în rândul publicului.

· 1895 - Prima reprezentaţie publică a cinematografului fraţilor Lumičre, la Paris, în “salonul indian” de la Grand Café, moment ce marchează naşterea cinematografului.

· 1897: Piesa "Cyrano de Bergerac", de Edmond Rostand, are premiera la Paris.

· 1903: S–a înființat „Societatea numismatică română”. Societatea a luat naştere la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline. Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare, M.C. Sutzu, preşedinte activ, Gr. Tocilescu, vicepreşedinte, Al. Cantacuzino, secretar, lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil, dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. Odată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România

· 1908: Un violent cutremur de a provocat în orașul italian Messina, Sicilia peste 75.000 de victime.

· 1937: în România, are loc demisia guvernului liberal prezidat de Gheorghe Tătărăscu. Se formează un guvern naţional-creştin, în frunte cu Octavian Goga, secondat de A.C.Cuza. Gheorghe Tătărescu (n.21 decembrie 1886, Craiova - d.28 martie 1957, Bucureşti) a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 şi în perioada 1939-1940. Gheorghe Tătărescu a deţinut şi alte portofolii ministeriale.Gheorghe Tătărescu a fost ambasador la Paris din 1938 şi pînă la 1 septembrie 1939, cînd a fost chemat în ţară (şi în locul lui a fost trimis de la Varşovia Richard Franasovici). A fost căsătorit cu Aretia Tătărăscu, preşedinta Asociaţiei Femeilor din Gorj, şi implicată în ridicarea monumentelor lui Constantin Brîncuşi la Tîrgu-Jiu. La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărescu a semnat tratatul de asistenţă mutuală româno-francez ce garanta siguranţa unităţii naţionale române după Primul Război Mondial.

· 1954: La aproape 10 ani de la terminarea războiului, se desfiinţa sistemul de aprovizionare a populaţiei României pe bază de cartele şi raţii.

· 1972: Kim Ir-sen, deja prim-ministru al Coreei de Nord și Secretar General al Partidului Muncitorilor din Coreea, a devenit primul președinte al Coreei de Nord.

· 1973: Aleksandr Soljenițîn publică Arhipelagul Gulag.

· 1989: Pentru prima dată, după o lungă pauză, se întrunește Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor. Este ales un comitet provizoriu de conducere a Uniunii Scriitorilor, președinte fiind Mircea Dinescu.

· 1989: Se constituia la Sibiu, Forumul Democrat al Germanilor din România; în prezent preşedintele FDGR este Paul-Jürgen Porr.

· 1989: S-au constituit primele sindicate libere din România postcomunistă.

· 2000: Social – democratul Adrian Năstase îşi începe mandatul de prim – ministru al României. Adrian Năstase, (n. 22 iunie 1950, București), politician social-democrat român, fost profesor de drept public internațional. Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 respectiv 2004-2006, din partea PDSR respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost prim-ministru al României

· 2004: Liberalul Călin Popescu-Tăriceanu își începe mandatul de prim-ministru al României. Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, (n. 14 ianuarie 1952, București), om politic român, prim-ministru al României între 28 decembrie 2004 și 22 decembrie 2008, președinte al Partidului Național Liberal din 2005 până în 2009

· 2005 - A fost lansat satelitul Giove A, destinat testării condiţiilor reale ale tehnologiilor sistemului european de localizare Galileo. Sistemul Galileo, ce va permite Europei să-şi câştige independenţa faţă de celebrul sistem de poziţionare globală (GPS), controlat de americani, riscă, în opinia observatorilor, să ducă, în scurtă vreme, la o noua tensionare a relaţiilor dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană. In timp ce ţările europene susţin că au nevoie de un sistem care să le asigure independenţa fata de GPS, Washingtonul consideră că un asemenea sistem ar pune în pericol securitatea naţională a SUA, oferind potenţialilor terorişti un mijloc eficient de a ataca obiective americane.

· 2010: Primăvara arabă: Protestele populare încep în Algeria împotriva guvernului. Primăvara arabă au fost o serie de mișcări de protest care au avut loc în mai multe țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord începând cu sfârșitul anului 2010. În principal, acestea au avut loc mai ales în țări arabe unde domnea un regim autoritar sau totalitar. Manifestări de stradă de o amploare deosebită s-au desfășurat în Egipt, Algeria, Yemen, Libia, Iordania, Bahrain, Maroc, Kuweit si Iran, având loc evenimente de mai mică amploare în Sahara Occidentală, Sudan, Djibouti, Cisiordania, Liban, Siria, Irak, Senegal, Arabia Saudită și Oman. În aceeași perioadă s-au desfășurat demonstrații de diferite mărimi și în țări din afara zonei, cum ar fi Somalia, Albania, Serbia, Mauritania și Gabon. Scânteia care a declanșat mișcările de protest a fost larg recunoscută ca fiind sinuciderea prin auto-incendiere a lui Mohamed Bouazizi în Tunisia la data de 17 decembrie 2010. Acest act a declanșat demonstrații pe scară largă împotriva regimului, care ulterior s-au extins în mai multe țări din zonă. În Egipt, Yemen și Tunisia, demonstrațiile au devenit adevărate revoluții care au dus la înlăturarea președinților tunisian (Zine El Abidine Ben Ali) și egiptean (Hosni Mubarak), iar ulterior și a președintelui yemenit Ali Abdullah Saleh. În Iordania și Cisiordania guvernele au fost dizolvate de către regele Abdullah, respectiv președintele Autorității Palestiniene Mahmud Abbas. Existența mijloacelor de comunicație modernă precum Facebook sau Twitter au înlesnit organizarea revoltei, fapt pentru care guvernele din mai multe țări afectate de proteste au blocat accesul la ele sau chiar la întregul Internet. Accesul mass-media internaționale în mai multe țări a fost sever restricționat, iar reporterii mai multor posturi internaționale (CNN, Al Jazeera etc.) aflați pe teren au fost amenințați, reținuți de către poliție sau chiar bătuți.

· 2015: În data de 28 decembrie începând cu ora 10.00, pensionarii militari în stradă! Manifestatie de protest in fata Guvernului, organizata de SCMD.

Nașteri

· 1522: Margareta de Parma (d. 1583)
* 1619: Antoine Furetière (n. 28 decembrie 1619 - d. 14 mai 1688) a fost un savant și scriitor francez. Adversar al prețiozității și artificialității, este considerat precursor al prozei realiste. A scris:

1659: Călătoria lui Mercur ("Le voyage de Mercure"), rechizitoriu în versuri la adresa pedantismului
1666: Romanul burghez ("Le roman bourgeois"), satiră a moravurilor pariziene ale timpului, dar și parodie a romanelor artificiale la modă în acea vreme
1690: Dicționar universal cuprinzând în genere toate cuvintele franceze, atât vechi cât și moderne și termenii științelor și artelor("Dictionnaire universel contenant généralement tous les mots français tant vieux que modernes des sciences et des arts").

Furetière a mai scris fabule, pamflete, satire.

· 1805: S-a născut Eftimie Murgu, filolog, filosof, lingvist, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească; (m. 12 mai 1870).

· 1840: Ioan Lazăr Kalinderu (născut Calenderoglu,^[1] cunoscut ca Iancu Kalinderu, Ioan Kelenderu, Ioanŭ Calenderu sau Jean Kalindéro;^[2] n. 28 sau 29 decembrie 1840, București – d. 11 decembrie 1913) a fost un jurist, silvicultor și publicist român, confident al regelui Carol I, care a slujit timp de treizeci de ani ca administrator al domeniilor coroanei și timp de trei ani ca președinte al Academiei Române.^[3] Educat în Franța, el a fost fiul unui bancher bogat și influent, Lazăr Kalenderoglu, și fratele medicului Nicolae Kalinderu. Ca și ei, a fost simpatizant al Partidului Național Liberal, cu care a debutat în politică în anii 1880.

Kalinderu a fost expert în Drept Roman, dar încercările sale în domeniu, precum și studiile sale ulterioare de istoria Romei antice, sunt în general văzute ca niște contribuții minore. Competența sa generală în calitate de interpret de lege a fost pusă la îndoială după ce s-a ocupat de Afacerea Strousberg, deși a lucrat la Curtea de Casație și la organisme internaționale de experți. Kalinderu a rămas în calitate de consilier juridic al lui Carol, ajutându-l și în negocieri directe cu naționali liberali și conservatori și a fost luat în considerare de mai multe ori pentru funcția de prim-ministru.

În calitate de administrator al domeniilor coroanei, Kalinderu și-a impus viziunea de îmbunătățire a spațiului rural, a înființat ferme model și industria căminelor, promovând alfabetizarea și artele și încurajând antreprenoriatul. El a privit aceste metode ca o alternativă de lucru la reforma agrară, apărarea drepturilor de proprietate în timpul și după răscoala țărănească din 1907. A fost lăudat pentru pasiunea și dedicarea sa, dar și criticat pentru incertitudinea rezultatului lor. Pe lângă proiectul său agrar și munca sa socială, Kalinderu a jucat un rol semnificativ în promovarea alpinismului și o silvicultură modernă, a înființat stațiunea Bușteni și a creat propriul său muzeu de artă. O figură pitorească cu obiceiuri excentrice, adesea considerată ca fiind snoabă și servilă, a devenit un caracter stereotip pentru scriitori și pentru caricaturiștii de la revista Furnica. Promisiunea lui neîmplinită de a-și dona averea publicului a sfârșit într-un scandal postum care a durat în anii interbelici.

Ioan Kalinderu a fost președinte al Academiei Române în perioada 1904-1907.

· 1856 - S-a născut preşedintele SUA, Thomas Woodrow, politician reformator în plan intern, care a contribuit fundamental la grăbirea deznodămîntului Primului Război Mondial prin decizia luată asupra participării SUA la operaţiunile militare de partea Antantei (începînd cu anul 1917). Programul său în 14 puncte a pus bazele ordinii mondiale postbelice, chiar dacă în propria ţară a fost criticat aspru şi respins. Angajamentul personal în favoarea păcii depus de cel de-al 28-lea preşedinte american a fost răsplătit în anul 1919 cu decernarea Premiului Nobel pentru Pace (m.03.02.1924).

· 1868 - S-a născut Bucura Dumbravă, prozatoare. Născută la Bratislava, s-a stabilit în România de la vârsta de cinci ani. Pasionată excursionistă, a fost prima femeie care a ajuns pe vârful Omul. Unul dintre romanele ei, "Pandurul", a fost pus în scenă de Ion Şahighian, în 1942 (m.30.01.1926). S-a născut la Bratislava în 1868, având numele real Fany Seculici. Limba sa maternă era limba germană. Familia ei s-a mutat la Bucureștiîn 1873.

A învățat carte la Sinaia și apoi la București. Pe când se afla într-o vacanță la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleș și a sprijinit-o din punct de vedere material. A învățat apoi la un pension german din București, unde a studiat și limba română. ^[1]

Sub influența lui Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta), devine interesată de natura României, de literatura și folclorul românesc. În 1905 a înființat societatea "Chindia", care își propunea să cultive gustul pentru jocurile naționale și portul popular. Societatea a funcționat până la primul război mondial.

Sub pseudonimul Bucura Dumbravă, ea a început să scrie romane istorice, concepând o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: "Der Haiduck" (Regensburg, 1908) - o carte despre haiducul Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul”; "Der Pandur" (Regensburg, 1912) - o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în același an de Elisa Brătianu cu o precuvântare de Carmen Sylva și o prefață în română de Bucura Dumbravă, iar ulterior a fost tradus chiar de scriitoare. Cel de-al treilea roman al trilogiei, "Sarea Norodului", evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut. ^[1]

Pasionată de munte, pleca în fiecare primăvară la Sinaia, făcând excursii lungi în Bucegi, în Parâng, în Retezat și în Făgăraș, alături de prieteni și prietene și călăuzită de cei mai buni cunoscători ai Bucegilor. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române. În anul 1921, împreună cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanoil Bucuța și alți prieteni, a înființat "Hanul Drumeților". ^[2]

Sub influența drumețiilor montane, Bucura Dumbravă scrie prima carte în limba română, "Cartea munților" (București, 1920), care este un amestec poetic de îndrumări pentru organizarea și efectuarea de drumeții și de note de călătorie. Această carte a fost scrisă la îndemnul lui Emanoil Bucuța. ^[3] Această carte a fost denumită de Perpessicius un "adevărat vademecum al drumețiilor". În cel de-al doilea anuar al Bucegilor publicat în 1927, Emanoil Bucuța caracteriza astfel această carte: "Cartea munților e cea mai frumoasă floare sădită în grădina literaturii românești, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani. Cu ea, scriitoarea ne însoțește de acum neîntrerupt și va mai însoți multe rânduri de oameni, după noi, atât în cățărările pe piatră, cât și în citirile din ceasurile de odihnă". ^[4]

În ultimii ani de viață a început să se preocupe de studiul teozofiei. A publicat culegerea "Ceasuri sfinte" (București, 1921), apoi a tradus cartea "La picioarele învățătorului" (1924) a lui Krishnamurti. În anul 1925 a înființat loja teozofică din România, pe care a condus-o până la moarte. A fost de asemenea membră a lojei masonice „Steaua Orientului”. A participat la mai multe congrese teozofice, printre care două în India. S-a îmbolnăvit de malarie pe vaporul cu care se întorcea din India, unde participase la un congres de teosofie și îl cunoscuse pe Krishnamurti, și a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said. Înainte de a muri, a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munților ar mai putea-o însănătoși.^[1]

În anul 1927, a părut lucrarea postumă "Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori" (București, 1927). După pseudonimul ei a fost denumit vârful Ocolit (vârful Bucura Dumbravă) din Munții Bucegi.

* 1870: Ioan A. Bassarabescu (n. 17/29 decembrie 1870, Giurgiu - d. 27 martie1952, București) a fost un scriitor român, membru corespondent al Academiei Române. Cel de-al șaselea fiu al căpitanului Alexandru Bassarbescu, coleg de liceu la Sfântu Sava cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica. Ulterior a devenit primar al orașului Giurgiu. Mama se numea Elisabeta-Eliza născută Starostescu. ^[1]În jurul anului 1877, familia se mută la București unde Ion Alexandru Bassarabescu urmează cursurile colegiului Sfântu Sava (1884-1891) și apoi Facultatea de Litere din București (1891-1897). A fost profesor de geografie în Focșani în 1896 și din 1897 se mută la Ploiești, unde va lucra până la pensie. A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voineștipentru că cultiva schița și momentul.

· 1874: S-a născut (la Rohozna, azi în R. Moldova) Francisc Iosif Rainer, medic şi antropolog; de numele său se leagă înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Antropologie, al cărui prim director a fost între 1940 şi 1944, şi a Societăţii de Anatomie din Bucureşi (1900); membru de onoare al Academiei Române din 1943; (m. 1944)

* 1875: Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei (rusă Алексей Михайлович; 28 decembrie 1875 – 2 martie 1895) a fost cel mai mic copil al Marelui Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei. A murit la vârsta de 19 ani de tuberculoză.

Date personale
Marele Duce Alexei Mihailovici

Născut	28 decembrie 1875 Tbilisi , Georgia
Decedat	2 martie 1895 (19 ani) Sanremo, Italia
Înmormântat	Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden
Frați și surori	Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce George Mihailovici al Rusiei Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei
Cetățenie	Georgia
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp-Romanov

* 1882: Lili Ilse Elvenes cunoscută ca Lili Elbe (28 decembrie 1882 – 13 septembrie 1931), a fost o artistă daneză cunoscută a fi prima persoană care a suferit o interventie chirurgicală de schimbare de sex, în 1930. Potrivit unor surse, a fost o persoană intersexuală.^[1]^[2] Elbe s-a născut ca Einar Magnus Andreas Wegener^[3] și a fost un artist de succes sub acest nume. De asemenea, ea se prezenta ca Lili, uneori scris Lily, și a fost prezentată în mod public ca sora lui Einar. Și-a schimbat legal numele în Lili Ilse Elvenes^[4] și a încetat să mai picteze.

Autobiografia ei Man into Woman, a fost publicată în 1933.^[5]

În iunie 1931, Elbe a suferit cea de-a patra operație care a constat în implantarea uterului și construcția vaginului, ambele fiind proceduri noi și experimentale la acel moment.^[12] A murit la trei luni după operație din cauza paraliziei inimii cauzată de respingerea uterului de sistemul imunitar și infecția rezultată.^[12]^[13]^[15]^[16]

Gottlieb s-a căsătorit cu un ofițer militar, aviator și diplomat italian, maiorul Fernando "Nando" Porta, și s-a mutat în Maroc. Fernando a cheltuit toate economiile Gerdei și după ce au trăit mai mulți ani la Marrakech și Casablanca, cei doi au divorțat. Gottlieb s-a întors în Danemarca, unde a murit fără nici un ban, în 1940.^[13]

· 1884 - S-a născut Ioan Cristu Danielescu, compozitor (m.28.09.1966).

* 1887: Spiridon Georgescu (n. 28 decembrie 1887, București, România – d. 1974) a fost un sculptor român. Spiridon Georgescu s-a născut la 28 decembrie 1887, în București. Părinții săi, Gheorghe și Elena, erau originari din comuna Posești, Prahova. La vârsta de 7 ani, Spiridon a rămas orfan de tată.^[1]

După ce a absolvit patru clase primare la Școala Golescu din București, mama sa l-a înscris la „Școala Superioară de Arte și Meserii“, deoarece fostul său director de școală susținea că „avea un talent deosebit la desen“. Cursurile au durat 6 ani, timp în care a avut ca profesori de desen pe sculptorul Ștefan Ionescu-Valbudea și pe Arcangelo Figini.^[1]

În 1906 a absolvit școala, la vârsta de 19 ani, și, la sfatul profesorilor săi, în iunie 1907 a plecat în Italia pentru perfecționare. După numai 6 luni, rămas fără bani, s-a întors acasă, unde a început să lucreze întâi sculptură în lemn și apoi modelaj în gips.^[1]

La 1 august 1911 a plecat din nou în Italia, unde s-a înscris la Academia de Belle-Arte din Carrara. Aici, timp de un an - în anul școlar 1911-1912 - la clasa profesorului sculptor Augusto Polina a învățat modelajul, desenul ca bază a sculpturii, atât în cadrul Academiei, cât și în atelierul profesorului. După absolvirea primului an, s-a înscris la Institutul Superior de Belle-Arte din Roma, unde timp de 2 ani a studiat în atelierul profesorului sculptor Cesaro Aureli, unde s-a perfecționat în special în arta modelajului. A promovat în iunie 1914, cu rezultate deosebite, și a revenit la București. Intenția de a se întoarce în Italia i-a fost zădărnicită de izbucnirea Primului Război Mondial^[1].

În vara anului 1915, arhitectul Nicolae Nenciulescu, care realiza atunci Teatrul de vară - cinema Alhambra - i-a încredințat lui Spiridon Georgescu executarea celor două cariatide din dreapta și din stânga scenei. Deși au fost modelate din gips, la peste 80 de ani de la realizare, cariatidele executate ireproșabil de Spiridon Georgescu încadrează și în prezent scena fostului teatru Alhambra^[1].

În vara anului 1916 a fost încorporat, rămânând în armată până în 1918, perioadă în care a făcut schițe cu scene din război. Pe baza lor, a realizat peste 25 de lucrări în gips patinat, pe care le-a prezentat în cadrul unei expoziții personale deschise la 1 aprilie 1919 la Ateneul din București. Majoritatea lucrărilor aveau subiecte de război, ca de exemplu „Gornistul”, „În timpul armistițiului“, „Lupta corp la corp“, „Avântul“, alegoria „Războiul“, „Capturarea unui tun inamic“, „Ștafete“, „Spre tranșee“, „Cruce roșie“, „Pe câmpul de luptă“, „Reflecții după luptă“^[1].

Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie, 1923

A participat la Expoziția Națională a Armatei, din august 1919, cu lucrările „Avântul“ și grupul „Capturarea unui tun“. În primăvara anului 1921, la invitația lui Carol Storck, care era președintele 'Societății „Cercul Artistic“ din București, sculptorul Spiridon Georgescu a expus lucrările cu caracter social „Parfumul“, „Internaționala“ și „În repaus“. Impresionat de lucrări, Comandantul Regimentului 21 Infanterie București - care vizitase expoziția - i-a propus comandarea unei lucrări monumentale în memoria eroilor din acest regiment. Sculptorul a prezentat macheta acestui monument la 2 iulie 1922. Dar pentru turnarea ei mai întâi în gips și apoi în bronz, era necesar avizul Ministerului Artelor. În acest scop, trei zile mai târziu, din partea acestui minister s-a prezent sculptorul Dimitrie Paciurea, care a elogiat modul în care a fost realizat monumentul. Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie, reprezentând un ostaș având într-o mână steagul desfășurat, iar în cealaltă arma cu baioneta în sus, a fost inaugurat cu mult fast în ziua de 9 ianuarie 1923^[1]. (În clădirea regimentului se află acum Muzeul Militar Național^[2]).

Monumentul Infanteristului, 1930

Macheta soldatului ce înfățișează „Avântul” a fost refolosită pentru „Monumentul Infanteristului“, statuie realizată de sculptor în 1930 și amplasată în scuarul de lângă Podul Cotroceni. Statuia reprezintă un soldat în poziție de luptă, ținând cu ambele mâini pușca și pregătindu-se să lovească cu patul ei. Pe soclul din piatră este fixată o placă de bronz cu o sabie pe ea, iar pe sabie un vultur cu ciocul deschis și aripile întinse, gata să se repeadă înainte^[1]. Pe placa soclului era gravată inscripția: „Eroilor căzuți în luptele de la Mărășești 1916-1918"^[3], dar în prezent se mai văd doar două găuri în piatră, unde se aflau șuruburile de fixare. "Întreprinzători privați" au valorificat bronzul la vreun centru de reciclare a metalelor.

Monumentul a fost închinat jertfei eroilor din Regimentul 9 Vânători de Gardă „Regele Alexandru al Iugoslaviei“ care s-au acoperit de glorie în Primul Război Mondial în luptele de la Bazargic, Amzacea, Letca Nouă și Mărășești. Monumentul a fost construit la inițiativa generalului Gabriel Marinescu, pe timpul cât s-a aflat la comanda acestui regiment, din solda sa și a militarilor din subordine^[4].

Monumentul Infanteristului a fost dezvelit cu fast în prezența regelui Carol al II-lea al României în 22 mai 1931^[5].

În aceeași perioadă, sculptorul a mai realizat monumente dedicate cinstirii memoriei eroilor din primul război mondial în localitățile: Dorohoi, Găiceana, Alexandria etc., precum și alte lucrări în Lugoj, Govora, Fundulea, Tămădău, Lehliu, Valea Voievozilor, Botoșani, Făgăraș, dar și lucrări statuare și busturi funerare în cimitire din București etc^[1].

În lunile iunie-iulie 1963, în Parcul Herăstrău a fost organizată o expoziție retrospectivă, cu peste 100 de lucrări ale artistului^[1].

· 1888 - S-a născut Wilhelm Friedrich Murnau, regizor de film german (m.11.03.1931).

· 1893: S-a nascut Ana Pauker, militantă și politiciană comunistă româncă, evreică de origine (d. 1960). Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn, (n. 28 decembrie 1893, Codăeşti, Vaslui – d. 3 iunie 1960, Bucureşti) a fost o militantă şi politiciană comunistă româncă, evreică de origine. Ea a ocupat cea mai înaltă funcţie politică deţinută de o femeie în istoria României; a fost prima femeie vicepremier şi ministru de externe atât din istoria României cât şi din lume şi una dintre puţinele femei din epoca stalinistă ajunsă în funcţii înalte. În septembrie 1948 fotografia ei a apărut pe coperta revistei „Time” cu eticheta „Cea mai puternică femeie în viaţă” A fost o activistă comunistă „ilegalistă”, lideră a grupării „moscovite” a Partidului Comunist Român, vicepremier şi ministru de externe al României între 1947-1952. În 1952 Gheorghe Gheorghiu-Dej a înlăturat-o de la putere şi din partid, în acelaşi timp cu Vasile Luca şi Teohari Georgescu, cei trei fiind acuzaţi că fac parte dintr-un „grup antipartinic”.

· 1898: S-a născut căpitanul Gheorghe Bănciulescu, primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare (fracturate într-un accident de aviaţie la Hibrun-Cehoslovacia, la 12.IX.1926, şi amputate ulterior); la 20.V.1928 va obţine locul I la concursul internaţional de la Băneasa; (m. 1935).

* 1899: Eugeniusz Bodo (n. 28 decembrie 1899, Geneva, Elveția - d. 7 octombrie 1943, Kotlas) a fost un actor polonez de teatru și film, regizor, scenarist, dansator, cîntăreț și producător de filme.

· 1900 - S-a născut compozitorul Eugen Cuteanu (m.18.03.1968).

· 1902: Mortimer Adler, filosof american (d. 2001)

· 1903: S-a născut Nicolae Kirculescu, compozitor român de muzică ușoară, de film și teatru (d. 1985)

* 1903: Mihail Kalatozov (n. 28 decembrie 1903, Tbilisi, Georgia, Imperiul Rus — d. 27 martie 1973, Moscova, U.R.S.S.) a fost un regizor de film sovietic. Peliculele sale sunt puțin cunoscute, excepție făcând Zboară cocorii (1957), considerat o capodoperă,^[1] câștigător al marelui premiu în cadrul ediției din 1958 a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.^[2]

· 1903: John von Neumann (născut Margittai Neumann János Lajos; n. 28 decembrie 1903,^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Budapesta, Austro-Ungaria^[9] – d. 8 februarie 1957,^[3]^[10]^[5]^[6]^[7]^[8] Walter Reed Army Medical Center[*], Washington, SUA^[11]^[12]^[13]) a fost un matematician american evreu de origine austro-ungară cu importante contribuții în fizica cuantică, analiza funcțională, teoria mulțimilor, topologie, economie, informatică, analiza numerică, hidrodinamica exploziilor, statistică și în multe alte domenii ale matematicii, fiind unul din cei mai importanți matematicieni din istorie.^[14]

· 1907: Nicolae Brânzeu, compozitor și dirijor român (d. 1983)

· 1915 - S-a născut Roebuck "Pop" Staples, chitarist şi vocalist american (The Staples Singers).

· 1921 - S-a născut Johnny Otis (John Veliotes), cântăreţ, baterist, pianist şi compozitor american de origine greacă.

· 1925: Baruțu T. Arghezi (n. 28 decembrie 1925, București - d. 26 august2010, Arad) a fost un prozator, eseist și publicist român, fiul lui Tudor Arghezi,^[1] frate cu Mitzura Arghezi. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor a peste douăzeci de volume și numeroase studii literare și politice publicate în țară și străinătate.^[1]. Subiectul principal al scrierilor sale este satul, sătenii, arta și cultura autentic țărănească.^[1]

· 1932 - S-a născut Dorsey Burnette, cântăreţ, basist şi compozitor rockabilly american.
* 1934: Dame Maggie Smith (n. 28 decembrie 1934, Ilford, Londra, Anglia) este o actriță britanică de teatru, film și televiziune, dublă laureată a premiului Oscar.

· 1938 - S-a născut Charles Neville, saxofonist, flautist şi percuţionist american (Neville Brothers).
* 1939: Conny Andersson (n. 28 decembrie 1939) a fost un pilot suedez de Formula 1 care a evoluat în Campionatul Mondial între anii 1976 și 1977.

· 1941 - S–a născut Ioana Em. Petrescu, istoric, teoretician şi critic literar.

* 1944: Kary Banks Mullis (n. 28 decembrie 1944, Lenoir, Carolina de Nord) este un biochimist american. Mullis a fost recompensat în anul 1993, cu Premiului Nobel pentru chimie, împreună cu Michael Smith, obținut pentru dezvoltarea Reacției de polimerizare în lanț (cunoscută sub acronimul PCR, pentru expresia Polymerade Chain Reaction). Kary Mullis este inventatorul Reacției de polimerizare în lanț (Polymerase Chain Reaction sau PCR în engleză), despre care astăzi se spune că ar fi cea mai sigură metodă de a dovedi prezența virusului HIV în sângele uman. Curios este însa că, chiar Kary Mullis este unul dintre acei mulți oameni de știință care neagă existența HIV. La o conferință în anul 1994 la Toledo Spania, Mullis și-a schimbat topicul discursului sau din PCR în ideea sa, precum HIV nu cauzează SIDA. Mullis a scris în cartea publicată de Dr. Duesberg „Inventing the AIDS Virus” (1997) ). "Nimeni nu a dovedit că HIV cauzează SIDA. Noi nu am putut înca să gasim un motiv plauzibil de ce majoritatea populației globului crede că SIDA este o boala provocată de un virus pe numele HIV.".
* 1949: Hamad Bin Isa Al Khalifa, KCMG (Arabă: حمد بن عيسى آل خليفة) (născut la 28 ianuarie 1949 în Riffa, Bahrain) este actualul rege al Bahrain (din 2002), care au fost anterior Emir (din 1999). El este fiul lui Isa bin Salman al Khalifa.

A urmat Facultatea de drept de la Cambridge, Anglia, iar mai târziu colegiile militare din Regatul Unit (inclusiv Sandhurst) și Statele Unite ale Americii (inclusiv Fort Leavenworth).

Hamad Bin Isa Al Khalifa are un mare interes pentru păstrarea patrimoniului și continuă să participe la o serie de activități sportive și de hobby-uri, inclusiv vânătoare de șoimi, golf, pescuit, tenis si fotbal.

· 1953: S-a nascut Richard Clayderman, renumit pianist și compozitor francez contemporan.

· 1954: S-a nascut Denzel Washington, actor american, considerat de critica de film un fel de Sidney Poitier al anilor ’90. Washington și-a făcut debutul profesional jucând în 1977 în filmul făcut pentru televiziune, Wilma. Debutul în filme de cinema și l-a făcut în 1981 cu filmul Carbon Copy.

Succesul său a căpătat amploare odată cu rolul din serialul de televiziune St.Elsewhere, difuzat din 1982 până în 1988. El a fost unul dintre puținii actori care au apărut în întregul serial pe perioada celor șase ani cât a rulat. În 1987 Washington a jucat rolul lui Steve Biko în Cry Freedom, un rol pentru care a primit o nominalizare la Oscar pentru "Cel mai bun actor în rol secundar". În 1989, Washington a câștigat un Oscar pentru "Cel mai bun actor în rol secundar" pentru rolul unui obraznic fost sclav în filmul Glory. De asemenea, în același an, a jucat rolul unui soldat Caribian (nâscut englez) cu probleme de personalitate, Reuben James, în For Queen and Country.

În martie 1990 a jucat în filmul Mo' Better Blues ca Bleek Gilliam. În vara anului 1992 a jucat în filmul Mississippi Masala ca Demetrius Williams. Washington a jucat în 1992 în unul din cele mai criticate roluri ale lui, în filmul Malcolm X, regizat de Spike Lee. Rolul său ca un mare lider naționalist negru, i-a adus o nominalizare la Oscar. Criticul de film Roger Ebert și regizorul Martin Scorsese au numit filmul unul din cele mai bune zece filme realizate în anii '90.

Anul următor, în 1993, și-a asumat, iarăși, un risc în carieră jucând rolul Joe Miller, un avocat homofob al unui homosexual care suferea de SIDA în filmul Philadelphia. Până la mijlocul anilor '90 a devenit unul din cei mai respectați actori de la Hollywood jucând în câteva thrillere de succes, printre care The Pelican Brief și Crimson Tide, de asemenea în comedia Much Ado About Nothing alături de legendara Whitney Houston, în drama romantică The Preacher's Wife.

În 1999, Washington a jucat în The Hurricane, un film despre boxerul Rubin 'Hurricane' Carter, rol pentru care Washington a primit un premiu Golden Globe în 2000 și un premiu 'Silberner Bär' (Silver Berlin Bear) la Festivalul internațional de film de la Berlin.

În 2000, Washington a apărut în filmul Remember the Titans, care a strâns peste 100 de milioane de dolari la box office-ul United States. A fost nominalizat și a câștigat un Oscar pentru "Cel mai bun actor" pentru următorul său film în 2001, Training Day, ca Det. Alonzo Harris.

Washington deține recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar ale unui actor afroamerican; până acum reușind acest lucru de cinci ori.

După ce a jucat în 2002 în filmul de succes, John Q., Washington a regizat primul său film, drama Antwone Fisher, în care a și jucat.

Între 2003 și 2004, Washington a apărut în câteva thrillere care au ieșit destul de bine la box office, dintre care Out of Time, Man on Fire și The Manchurian Candidate. În 2006 a jucat în Inside Man (alături de Jodie Foster și Clive Owen) și Déjà Vulansat în noiembrie 2006.

În 2007, a jucat alături de Russell Crowe în American Gangster. Mai târziu, Denzel a regizat drama The Great Debaters în care a și jucat alături de Forest Whitaker. Următorul rol a lui Washington a fost ca șef de pază la un metrou din New York City - Walter Garber în The Taking of Pelham 1 2 3, un remake a thriller-ului din '70, The Taking of Pelham One, Two Three, alături de John Travolta; filmul a apărut în iunie 2009.

· 1955: Magda Cârneci (n. 28 decembrie 1955, Gârleni, județul Bacău) este o poetă, critic de artă și publicistă română. A utilizat și pseudonimul Magdalena Ghica, până în anul 1989.

Poet, eseist, critic și teoretician de artă român. Este fiica lui Radu Cârneci, poet, publicist și traducător, și a Emiliei Cârneci (născută Romaniuc), inginer silvic. A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu" din București în 1979. În 1997 a obținut un doctorat în istoria artei la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. A obținut de asemenea numeroase burse de cercetare pre și postdoctorale în străinătate. În epoca studenției a frecventat cenaclurile literale Amfiteatru și Cenaclul de luni din București, condus de criticul Nicolae Manolescu. A activat ca cercetător științific la Institutul de Istoria Artei din București și ca președintă a boardului Centrului Internațional pentru Artă Contemporană (CIAC) din București. A fost și co-director al revistei de arte vizuale Artelier. Între 2001-2005 a fost lector invitat la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris.

Între 2007-2010 a condus Institutul Cultural Român din Paris. În prezent este profesor asociat la Universitatea Națională de Artă din București, redactor cultural la Revista 22 și redactor-șef al revistei de arte vizuale ARTA din București.

Debutul poetic are loc în 1975 în revista România literară, sub pseudonimul "Magdalena Ghica", pe care îl va folosi până în 1989. Debutul editorial se produce în 1980 cu volumul Hipermateria, apărut la Cartea Românească. A publicat numeroase grupaje de versuri în revistele literare din țară și în diferite reviste din străinătate.

· 1955: Liu Xiaobo (chineză: 刘晓波); n. 28 decembrie 1955,^[1]^[2]^[3]Changchun, Republica Populară Chineză^[4] – d. 13 iulie 2017,^[5]^[1]^[2]^[3] Shenyang, Republica Populară Chineză) a fost un activist chinez pentru democrație și drepturile omului, căruia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2010.^[8]^[9] A fost președintele centrului PEN din China între 2003-2007, iar ulterior membru al Consiliului de conducere.^[10]

Pe data de 8 decembrie 2008, Liu Xiaobo a fost deținut pentru participarea sa la mișcarea pentru democrație Carta 08. Arestarea oficială a avut loc pe data de 24 iunie 2009, fiind acuzat de „incitare la subversiune a puterii de stat”.^[11]^[12] Procesul a avut loc pe 23 decembrie 2009, iar pe 25 decembrie 2009 a primit o sentință de 11 ani închisoare și doi ani privare a drepturilor politice. Liu Xiaobo și încă vreo 300 de cetățeni chinezi au semnat Carta 08, un manifest publicat cu ocazia aniversării a 60 de ani a adoptării Declarației universale a drepturilor omului (10 decembrie 2008), scrisă în stilul Cartei 77 din Cehoslovacia. În ea se cere mai multă libertate de exprimare, respectarea drepturilor omului și alegeri libere.^[17] Până în mai 2009, Carta fusese semnată de peste 8.600 de chinezi.^[18]

Pe data de 8 decembrie 2008, cu două zile înainte de lansarea oficială a Cartei, Liu Xiaobo a fost luat de acasă de către poliție.^[19] Un alt semnatar al Cartei, Zhan Zuhua, a fost și el luat atunci de poliție. Conform lui Zhang, au fost deținuți fiind suspectați că încearcă să culeagă semnături pentru Cartă.^[20]

Liu a fost ținut în izolare,^[21] și nu i s-a permis să se întâlnească cu un avocat sau cu familia, singura concesie fiind permisiunea de a mânca prânzul cu soția, Liu Xia, în prezența a doi polițiști în ziua de Anul Nou 2009.^[22] pe 23 iunie 2009, procuratura a aprobat arestarea lui Liu pe baza acuzației de „suspiciune de incitare de subversiune a puterii de stat”, o crimă care cade sub incidența articolului 105 a Codului penal chinez.^[23]

Pe data de 1 decembrie 2009, poliția din Beijing a transferat cazul procuraturii de stat.^[24] Pe data de 10 decembrie 2009, procuratura l-a pus sub acuzație formală, trimițând avocaților lui documentele de acuzare.^[24] Procesul a avut loc pe 23 decembrie 2009 la Tribunalul Intermediar nr. 1 din Beijing. Soției nu i s-a permis să participe la proces, dar cumnatului lui i s-a permis.^[24]^[25]^[26] Diplomați din mai multe țări (SUA, Marea Britanie, Canada, Suedia, Australia și Noua Zeelandă), cărora nu li s-a permis să participe, au stat afară, în fața tribunalului, tot timpul procesului.^[27] Pe data de 25 decembrie 2009, după un proces care a durat mai puțin de trei ore,^[10] Liu Xiaobo a primit sentința de 11 ani închisoare și doi ani de privare a drepturilor politice.

SUA și Uniunea Europeană au cerut în mod formal eliberarea necondiționată a lui Liu.^[28]^[29]

Pe data de 24 mai 2010 a fost transferat la închisoarea Jinzhou din provincia Liaoning.^[10]

Nu i s-a permis de către autoritățile chinezești să călătorească la Oslo să participe la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace pe 2010 ca să-și ia în primire diploma și medalia.^[30]

· 1956: Nigel Kennedy, violonist englez

· 1957: Laurențiu Cazan (n. 28 decembrie 1957, Buzău) este un multiinstrumentist (vioară, pian, chitară, muzicuță, percuție), compozitor, textier, solist vocal și orchestrator român din Buzău. A studiat vioara și pianul încă din copilărie. Fiind autodidact, mai târziu învață să cânte la chitară (acustică, electrică, bas) și își însușește tehnica percuției. Pe parcursul carierei a interpretat melodii atât în limba română cât și în alte 8 limbi străine.

Începuturile carierei sale sunt legate de Orchestra Liceului de Muzică din Bacău, unde cântă într-un taraf, la vioară. În perioada următoare cântă în mai multe formații: Omicron (1973-1978), Nona (1978-1979) alături de Mihaela Runceanu, Apollo a Teatrului „Toma Caragiu”, Ploiești (1980-1981), Litoral (1981-1982), Cromatic (1985-1986), Sfinx (1986-1990).

* 1957: Dumitru Braghiș (n. 28 decembrie 1957, satul Grătiești, astăzi suburbie a municipiului Chișinău) este un om politic moldovean, care din 27 noiembrie 2015 este Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă. În perioada 1999–2001 a îndeplinit funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. A fost președinte al Partidului Democrației Sociale și deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2005 - 2009).
* 1958: Gilles Leroy (n. 28 decembrie 1958, Bagneux, Hauts-de-Seine) este un scriitor francez. Leroy a primit în anul 2007 pentru romanul Alabama Song renumitul premiu literar Prix Goncourt.
* 1959: Maria Kemenceji (născută Merciuc; n. 28 decembrie 1959, Etulia, Moldova) este o sportivă moldoveancă.

A studiat la Colegiul de Educație Fizică din Donețk, RSSU, absolvindu-l în 1977, după care a urmat cursuri la Institutul Pedagogic „Ion Creangă”din Chișinău, până în 1985. Lucrează ca profesoară la Colegiul Republican de Fizică din Chișinău în anii 1986-1988.

Practică atletica ușoară din 1971, când avea 12 ani. A fost antrenată la Donețk de antrenorii Boris Petrov (1971-1973) și Vasili Soloviov (1973-1978) și la Chișinău de Eugeniu Proșin (1979-1984). Se specializează în probele de 50 m, 80 m, 100 m, 200 m, 800 m (simplu și garduri) și pentatlon. Participă la competiții internaționale, acumulând în palmares locul II la proba 50 m garduri la Campionatul european din 1981^⁠(d) (Grenoble, Franța), locul I la Campionatul URSS din 1981^⁠(d) (Moscova, URSS), Cupa Europei din 1981 (Norvegia), Competițiile URSS–SUA din 1982 (Indianapolis, SUA), Campionatele URSS din 1982^⁠(d) (Kiev) și 1984^⁠(d)(Donețk), locul II la Jocurile internaționale studențești din 1981 (București, România), titlul de multiplă campioană a RSSM.

A fost decorată cu titlul de Maestru al sportului de categorie internațională. Către anul 2000, locuia la Moscova.

* 1960: Shinichi Morishita (n. 28 decembrie 1960) este un fost fotbalist japonez.

* 1960: S-a născut Zisu Stanciu: este un fost deputat român în legislatura 2000-2004 pe listele PRM dar din iunie 2001 a trecut la PSD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg și Republica Coreea. În legislatura 2012-2016, Zisu Stanciu a fost ales deputat pe listele PSD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Islanda și Republica Croația.

· 1962 - S-a născut pianistul şi compozitorul francez de jazz Michel Petrucciani (m.06.01.1999).
* 1965: Abdul Carrupt (n. 28 decembrie 1985, Geneva, Elveția) este un fotbalistcare evoluează la echipa națională de fotbal a Guineei-Bissau și la Nyon. De-a lungul carierei a mai evoluat la FC Sion și la Lausanne.
* 1965: Kazuo Echigo (n. 28 decembrie 1965) este un fost fotbalist japonez.
* 1966: Kaliopi Bukle (n. 28 decembrie 1966) este o cântăreață din Republica Macedonia.
* 1968: Brian Steen Nielsen (n. 28 decembrie 1968) este un fost fotbalistdanez.

· 1969: Linus Torvalds, informatician finlandez, creatorul nucleului de sistem de operare Linux

· 1971: Cristina Maria Dogaru, căsătorită Cucuian (n. 28 decembrie 1971, în Râmnicu Vâlcea) este o fostă handbalistă care a jucat pentru echipa națională a României pe postul de portar. Ea a evoluat în 115 partide^[1] și a participat la Campionatul Mondial din 1995, Campionatele Europene din 1994 și 1998, precum și la Jocurile Olimpice de vară din 2000.^[2]

Ultimul club la care a fost legitimată este Universitatea Jolidon Cluj.^[3]

· 1972: S-a născut Shinobu Terajima este o actriță de teatru și film japoneză.

Născută într-o familie de actori (tatăl este actor kabuki, iar mama actriță de film), Terajima a studiat literatura (și a jucat handbal) la Universitatea Aoyama Gakuin din Tokio. În 1996 a fost angajată ca actriță la unul din cele mai vechi teatre de dramă modernă din Japonia, Teatrul Bungakuza.

* 1978: Alejandro Campano Hernando (n 28 decembrie, 1978, Sevilla, Andaluzia, Spania) este un fotbalist spaniol retras din activitate, care a evoluat pe postul de mijlocaș dreapta la clubul FC Vaslui.^[1]
* 1978: John Roger Stephens (n. 28 decembrie 1978), cunoscut sub numele de scenă John Legend, este un cântăreț, textier și actor american, câștigător a zece premii Grammy,^[4] un Glob de Aur și un premiu Oscar pentru piesa „Glory” din Selma.

· 1979: Noomi Rapace (pronunțat în română [noʊmi rəpɑːs]^[2] născută Norén; n. 28 decembrie 1979) este o actriță suedeză.^[3] Ea a căpătat faima internațională prin portretizarea lui Lisbeth Salander în filmele suedezo-daneze din Trilogia Millennium: The Girl with the Dragon Tattoo, The Girl Who Played with Fire și The Girl Who Kicked the Hornets' Nest.^[4] De asemenea ea mai este cunoscută pentru rolul lui Leena în Beyond(2010), Anna în The Monitor (2011), Madame Simza Heron în Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011), rolul principal al Dr. Elizabeth Shaw în filmul science-fiction al lui Ridley Scott Prometheus (2012), și Beatrice în Dead Man Down (2013).

· 1979 - S–a născut gimnasta Claudia Presecan.

* 1980: Valeriu Munteanu (n. 28 decembrie 1980, Floreni, raionul Anenii Noi) este un politician din Republica Moldova, fost ministru, deputat și primar. Din 30 iulie 2015 până la 30 mai 2017 a exercitat funcția de Ministru al Mediului al Republicii Moldova. A fost și deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2009 până în 30 iulie 2015, primar al satului Floreni din raionul Anenii Noi din partea Partidului Liberal în perioada iunie 2007 — noiembrie 2009,^[1] vicepreședinte al Partidului Liberal din 26 septembrie 2010 și membru al Biroului Politic al Partidului Liberal până la 11 decembrie 2018.
* 1981: Khalid Boulahrouz (n. 28 decembrie 1981, Maassluis, Olanda) este un jucător de fotbal retras din activitate care a jucat pentru echipa națională de fotbal a Olandei. Este poreclit „Khalid canibalul” datorită abilității sale de „a mânca” apărarea adversă.

· 1981: Alexandra Ungureanu (n. 28 decembrie 1981, Gheorghe Gheorghiu-Dej, România) este o cântăreață de muzică pop/house/dance și vedetădin România. La vârsta de șase ani a început să ia lecții de canto și de pian, iar în adolescență a urmat cursuri de chitară. Ulterior, Alexandra a participat la diverse concursuri de muzică pentru copii, în cadrul cărora a obținut rezultate remarcabile. Treptat, ea și-a format un repertoriu cu piese compuse pentru ea de Dinu Giurgiu, Ionel Tudor, Adrian Despot, Marius Țeicu sau Cornel Ilie și a participat la diverse emisiuni televizate.

Începând cu anul 2001, ea a colaborat alături de formația Sistem, pentru care a înregistrat vocea principală a unor melodii precum „Emoții”, „Senzații” sau „Departe de tine”. În 2003, Ungureanu obține locul al treilea la Selecția Națională pentru concursul muzical Eurovision cu piesa „Make this love come true” și a reprezentat România la festivalul Cerbul de Aur.

În 2004, interpreta a concertat în douăsprezece orașe mari ale României alături de formații precum Holograf, Vița de Vie sau Taxi. În toamna aceluiași an, Ungureanu a semnat un contract împreună cu grupul de muzică house/dance Crush, pentru a deveni vocea principală a formației. În această formulă, proiectul a produs două albume de studio: Crush + Alexandra Ungureanu (2005) și Hello (2007).

* 1987: Andreas Lubitz (n. 18 decembrie 1987 – d. 24 martie 2015, Prads-Haute-Bléone, Franța) a fost un pilot german, care a lucrat pentru compania low-cost Germanwings. A fost co-pilotul Zborului 9525, care s-a prăbușit la 24 martie 2015 în Alpii francezi, soldându-se cu moartea tuturor celor 149 de persoane aflate la bord. Ancheta preliminară a autorităților franceze și germane a găsit indicii concludente că Lubitz ar fi provocat intenționat accidentul, pe fondul unor probleme psihice.
* 1987: Yui Okada (n. 28 decembrie 1987, Osaka, Japonia) este un model, race queen și o vedetă de televiziune. De asemenea, ea a fost membră a trupei de fete V-u-den, împreună cu Rika Ishikawa și Erika Miyoshi, ea s-a retras din viață publică din 2010 pentru să studieze frumușetii și cosmetice. După activitatea cu V-u-den, Okada a devenit o vedetă de televiziune și un gravure idol. A absolvit Hello! Project în 2009 cu Elder Club.
* 1988: Inès Boubakri (în arabă إيناس بوبكري; n. 28 decembrie 1988, Tunis) este o scrimeră tunisiană specializată pe floretă, laureată cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 2014 și la Jocurile Olimpice de vară din 2016.
* 1989: Harry Nicholas Arther (n. 28 decembrie 1989, Eltham, Londra, Anglia) este un fotbalist aflat sub contract cu A.F.C. Bournemouth.
* 1990: Marcos Alonso de Mendoza (Madrid, Spania, 28 decembrie 1990), cunoscut sub numele Marcos Alonso este un fotbalist spaniol. Este un jucător versatil, care poate acționa în orice poziție pe bandă stânga, și actualul său club este Chelsea din Premier League.

Marcos Alonso Mendoza este fiul și nepotul a jucători de fotbal din Cantabria. Bunicul său a fost Marcos Alonso Imaz, "Marquitos", de cinci ori campion al Europei cu Real Madrid, și tatăl lui Marcos Alonso Pena, a jucat pentru treisprezece sezoane cu patru echipe din Prima Divizie: Racing Santander, Atlético Madrid, FC Barcelonași CD Logroñes.

* 1992: Sheryl Rubio (n. 28 decembrie 1992) este o actriță, cântăreață, fotomodel și dansatoare venezuelană. Este cunoscută datorită serialului Somos tú y yo, găzduit de Boomerang, în care este protagonistă.

· 1998: Paris Berelc, actriță americană
* 2001: Madison "Maddie" De La Garza (n. 28 decembrie 2001) este un copil actor american, sora binecunoscutei Demi Lovato. Ea este cunoscută mai ales pentru rolul lui Juanita Solis în Desperate Housewives. Părinții lui Madison sunt Eddie De La Garza și Dianna Lovato (née Hart).Prieteni,familia și cei foarte apropiați de fetiță îi spun Maddie,ca un alint pentru ea.

Decese

* 1503: Piero de' Medici (n. 15 februarie 1472 - d. 28 decembrie 1503), cunoscut și sub numele de „Piero Nefericitul” sau „Ghinionistul”, a fost conducătorul Florenței din anul 1492 până la exilul său din 1494. Născut în Florența, Piero de'Medici a fost fiul cel mare al lui Lorenzo de' Medici și a soției sale Clarice Orsini, și fratele mai mare al viitorului Papa Leon al X-lea.

A fost educat pentru a reuși să-l succeadă pe tatăl său în calitate de cap al familiei Medici precum și în calitate de conducător de facto al statului florentin. Cu toate acestea, caracterul său slab, arogant și indisciplinat s-a dovedit a fi nepotrivit pentru acest rol.

Piero a preluat funcția de lider al Florenței în anul 1492. După o scurtă perioadă de un relativ calm în Republică, echilibrul fragil dintre statele italiene, construite laborios de tatăl său, Piero a prăbușit pacea în anul 1494, atunci când a luat decizia să susțină drepturile regelui Carol al VIII-lea al Franței de a trece Alpii împreună cu armata sa, pentru a prelua puterea Regatului Napoli. Carol a fost atras în Italia de către Ludovico Sforza (Ludovico il Moro), fost conducător al regatului Milano, ca o modalitate de a-i prelua Ducatul Milano de la nepotului său, Gian Galeazzo Sforza.

După soluționarea problemelor din Milano, Carol și-a mutat atenția către Napoli. Acesta avea nevoie să treacă prin Toscana și să-și lase câteva din trupe acolo, pentru a asigura liniile sale de comunicare cu Milano. Piero a încercat să rămână neutru însă acest lucru a fost inacceptabil pentru Carol, care intenționa să traverseze Toscana cu orice preț. Piero a încercat să construiască o rezistență, însă nu a primit suficient sprijin de la elitele florentine, care căzuseră sub influența fanaticului Dominican, Girolamo Savonarola.

Piero s-a predat atunci când armata lui Carol s-a apropiat de Florența și, de asemenea, a predat cetățile principale ale Toscanei, oferindu-i lui Carol tot ceea ce ceruse. Manipularea sa slabă în fața situației și eșecul de a negocia condițiile, a dus la un scandal în Florența. Familia Medici a fugit, familia Pazzi a fost jefuită, iar Republica Florentină a fost refăcută cu familia Medici aflată în exil. Nici un alt membru al familiei nu s-a mai întors în Florența până în anul 1512.

Piero și familia sa au fugit prima dată în Veneția, cu ajutorul lui Philippe de Commines. În anul 1503, în timp ce armata franceză și cea spaniolă au continuat lupta cu Italia pentru Regatul Napoli, Piero a murit înecat în râul Garigliano, în timp ce încerca să fugă din fața bătăliilor.

Piero s-a căsători cu Alfonsina Orsini în anul 1488. Aceasta a fost fiica lui Roberto Orsini, Conte de Tagliacozzo și a soției sale Caterina Sanseverino. Cei doi au avut împreună patru copiii:

Lorenzo de' Medici (9 septembrie 1492 - a murit timpuriu).
Lorenzo al II-lea, Duce de Urbino (4 septembrie 1493 - 4 mai 1519).
Clarice de' Medici (1493 - 3 mai 1528). S-a căsătorit cu Filippo Strozzi cel Tânăr (1488–1538).
Cosimo de' Medici (a murit la o vârstă fragedă).

Date personale
Piero de' Medici
Portretul lui Piero de' Medici de Agnolo Bronzino
Nume la naștere	Piero di Lorenzo de' Medici
Născut	15 februarie 1472 Florența, Republica Florenței
Decedat	28 decembrie 1503 (31 de ani) Râul Garigliano, Statul Papal
Înmormântat	abația Monte Cassino[*]
Cauza decesului	accident (înec)
Părinți	Lorenzo de' Medici Clarice Orsini
Frați și surori	Lucrezia de' Medici[] Maddalena de' Medici Giuliano de' Medici Papa Leon al X-lea Contessina de' Medici[]
Căsătorit cu	Alfonsina Orsini
Copii	Lorenzo II de Medici Clarice de' Medici[*]
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa Medici
Senior al Florenței
Domnie	9 aprilie 1492 – 9 noiembrie 1494
Predecesor	Lorenzo Magnificul
Succesor	Girolamo Savonarola

* 1547: Konrad sau Conrad Peutinger (pronunțat în germană /Pɔɪ̯tɪŋɐ/, n. Augsburg, 14 octombrie 1465 - 28 decembrie 1547) a fost un umanist, jurist și amator german de antichități.

Peutinger era apropiat al împăratului Maximilian al Austriei. A fost unul dintre primii care au publicat inscripții romane. Numele său a rămas asociat îndeosebi cu Tabula Peutingeriana, copie a unei hărți care arată Imperiul Roman și drumurile militare care îl traversau. Moștenise harta la decesul prietenului său Conrad Celtes (Konrad Bickel, 1459-1508), bibliotecarul lui Maximilian, care pretindea că o descoperise în bibliotecă în 1494. Peutinger ar fi vrut să o publice, însă a murit înainte ca să-și fi dus la bun sfârșit această sarcină. Tabula Peutingeriana a fost în sfârșit publicată în 1753 de către Franz Christoph von Scheyb. Peutinger a publicat și Historia Gothorum de Jordanes, și Historia gentis Langobardorum de Paulus Diaconus.

· 1585: Pierre de Ronsard (n. 11 septembrie 1524,^[1] La Possonnière castle[*], Franța – d. 27 decembrie 1585 La Riche, Franța) a fost un poet francez.

A fost poetul Curții, foarte apreciat de rege datorită ideilor sale în favoarea politicii reginei-mamă contra hughenoților, exprimate în opera sa Discours de la Misère de ce Temps(1562-1563) și s-a bucurat de o poziție privilegiată: aceea de a sta în dreapta suveranului.

Când în 1547 sosește la Paris, va crea în jurul său o școală poetică, urmând a fi cunoscută în epocă sub denumirea de Pleiada maestrului Ronsard, în care activau Jean Dinemandi, zis Dorat, Pontus de Tyard, și, nu în ultimul rând, Remi Belleu.

Maestrul Ronsard avea un proiect literar măreț, La Franciade, o epopeededicată însuși regelui, dar, după moartea acestuia, survenită la 1574, poetul avea să își piardă întreaga inspirație.

În tot timpul festivităților s-a aflat la Curte, elogiindu-l pe rege în versuri și sonete, compuse pe placul invitaților. Din nefericire, el nu avea cum să audă aprecierile celor prezenți, suferind de surzenie.
Opere:

Moartea Mariei Cum vezi în creangă roza în haina-i veșnic nouă, În tinerețea lumii de Mai, prin alte flori, Și cerul gelozind-o de viile-i culori, Când zorile o scaldă cu lacrime de rouă;

Corola-i poartă gingaș iubirea triumfală; Îmbălsămând grădina cu-arome dulci și moi: Dar sub arșița dură, sub grindină și ploi, Tânjește-ncet și moare, petală cu petală,

Tot astfel în avântu-ți de-ntâia tinerețe, Când lut și cer cinstitu-au suava-ți frumusețe, Ți-a fost tăiat de parcă al vieții fraged fir.

La groapa ta primește-mi a lacrimii ardoare, Și vasul plin cu lapte, și-acest belșug de floare, Ca trupul tău să fie și mort un tandafir.

Traducere: Nicu Porsenna

Ferice clipa Ferice clipa unică din viață, Și loc, și timp când ochii-ți m-au ucis, Ori barem m-au zvârlit într-un abis, Și-acolo m-am făcut un sloi de gheață.

Ci drept e că trupeasca trăsătură O am mereu, dar sufletu-mi fugit Trăiește-n tine ca-n sălaș iubit, Și m-a lăsat azi singur în natură.

Când galeș uneori întorci spre mine Focoșii ochi, simt cum îmi curge-n vine Un râu de flăcări ce-mi dă viață iar,

Și moaie frigul care-n sânge-l port; Dar ușurarea-i slabă și-n zadar, Căci fără suflet eu rămân tot mort.

Traducere: Nicu Porsenna

Date personale
Pierre de Ronsard
Pierre de Ronsard
Născut	11 septembrie 1524^[2] La Possonnière castle[*], Franța
Decedat	27 decembrie 1585 (61 de ani)^[2]^[3]^[4]^[5] La Riche, Franța
Cetățenie	Franța
Etnie	Francezi
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	poet scriitor

· 1663: Francesco Maria Grimaldi, preot iezuit, matematician, fizician și astronom italian (n. 1618). Între 1640 și 1650, lucrând împreună cu preotul iezuit Giovanni Riccioli, a studiat căderea liberă a obiectelor, confirmând că lungimea căderii este proporțională cu pătratul timpului necesar. Grimaldi și Riccioli au realizat, de asemenea, un calcul privind constanta gravitațională pe baza oscilațiilor unui pendul precis.^[3]

Observațiile sale au constituit un progres remarcabil în evoluția opticii. În 1665 menționează în lucrarea Physico-mathesis de lumine, coloribus et iride un fenomen pe care l-a numit difracție, sugerând astfel pentru prima dată că lumina nu se propagă neapărat în linie dreaptă, aceasta fiind capabilă să ocolească obstacolele, lucru inobservabil în cazul propagării prin reflexie sau refracție. Mai mult, în urma unor experiențe, Grimaldi ajunge la concluzia că

„... uneori lumina transformă o suprafață deja luminată într-una mai întunecoasă.”

Fizicianul italian descoperise încă un fenomen, care va fi studiat de Thomas Young un secol și jumătate mai târziu și va fi numit interferență. Grimaldi a construit și folosit instrumente pentru a măsura munții lunari, precum și înălțimea norilor, și a realizat o hartă precisă Lunii (selenografie). Harta respectivă a fost publicată de Riccioli și acum împodobește intrarea Muzeului Național al Aerului și Spațiului (de la Smithsonian Institution, Washington DC).

Din 1640 până în 1650 Grimaldi a fost asistentul lui Giovanni Riccioli și a contribuit la lucrarea acestuia, Almagestum novum (1651), unul din primele tratate de selenografie, în care sunt consemnate observațiile reliefului lunar. Această carte se află la originea nomenclaturii lunare, întrucât Grimaldi și Riccioli au dat numele unor astronomi și altor savanți celebri, craterelor lunare și altor forme de relief de pe Lună. Tot împreună cu Riccioli a încercat să calculeze meridianul terestru.

Craterul lunar Grimaldi este numit în cinstea lui.

Date personale
Francesco Maria Grimaldi
Francesco Maria Grimaldi
Născut	2 aprilie 1618^[3]^[4] Bologna, Statele Papale^[5]
Decedat	28 decembrie 1663 (45 de ani)^[3]^[4] Bologna, Statele Papale^[5]
Religie	catolicism
Ocupație	fizician matematician astronom preot catolic[*]
Activitate
Domeniu	fizician astronom
Instituție	Universitatea din Bologna
Conducător de doctorat	Giovanni Battista Riccioli^[1]
Doctoranzi	Giovanni Domenico Cassini^[2

· 1694: Regina Maria a II-a a Angliei (n. 1662). A domnit ca regină a Angliei și a Irlandei din 13 februarie și ca regină a Scoției din 11 aprilie 1689 până la moartea sa. Maria a fost cea mai mare fiică a lui Iacob, Duce de York (viitorul rege Iacob al II- lea al Angliei) și a primei lui soții, Lady Anne Hyde si era de religie protestanta. A suit pe tron in urma „Glorioasei Revolutii” conduse de sotul sau, printul olandez William de Orania , in urma careia a fost rasturnat de pe tron tatal sau care era de religie catolica.

· 1706: Pierre Bayle, filosof francez (n. 1647)
* 1728: Ducesa Anna Sophie de Saxa-Gotha-Altenburg (22 decembrie 1670 – 28 decembrie 1728) a fost prințesă de Saxa-Gotha-Altenburg și ducesă în Saxonia. A fost fiica cea mare a lui Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg(1646–1691) și a primei lui soții, Magdalena Sybille de Saxa-Weissenfels(1648–1680). Tatăl ei a fost descendent de a patra generație din Johann Frederick, Elector de Saxonia pe linie masculină directă.

S-a căsătorit cu Louis Frederic I, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (15 octombrie 1667 - 24 iunie 1718) și au avut 13 copii. Prin fiica ei omonimă, Anna Sophie a fost strămoașa atât a reginei Victoria și a Prințului Albert cât și a Charlottei a Belgiei și a lui Leopold al II-lea al Belgiei.

Date personale
Anna Sophie de Saxa-Gotha-Altenburg
Prințesă de Schwarzburg-Rudolstadt

Născută	22 decembrie 1670 Gotha, Germania
Decedată	28 decembrie 1728 (58 de ani) Rudolstadt, Germania
Părinți	Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels
Frați și surori	Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Johann Wilhelm of Sachsen-Gotha-Altenburg[] Fredericka of Saxe-Gotha-Altenburg[] Dorothea Marie de Saxa-Gotha Johanna of Saxe-Gotha-Altenburg[*]
Căsătorită cu	Louis Frederic I, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt
Copii	Frederic Anton Prințesa Amalie Magdalene Sophie Louise Sophie Juliane William Louis Christiane Dorothea Albert Anton Emilie Juliane Anna Sophie Dorothea Sofie Louise Friederike Magdalene Sibylle Louis Günther II
Apartenență nobiliară
Titluri	Regină Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Casa de Schwarzburg

· 1157: Prințesa Caroline a Marii Britanii (Caroline Elizabeth; 10 iunie 1713 – 28 decembrie 1757) a fost membră a familiei regale britanice, al patrulea copil și a treia fiică a regelui George al II-lea. Prințesa Caroline^[1] s-a născut la Palatul Herrenhausen în Hanovra, Germania, la 10 iunie 1713 (stil nou). Tatăl ei era Prințul Ereditar de Hanovra, fiul cel mare al Electorului de Hanovra. Mama ei era Caroline de Ansbach, fiica lui Johann Friedrich, Margraf de Brandenburg-Ansbach. A fost botezată a doua zi după naștere la Palatul Herrenhausen.^[2]

În urma "Act of Settlement" (1701), ea a devenit a șaptea în linia de succesiune la tronul britanic. În 1714, regina Anne a murit și bunicul Carolinei a devenit regele George I în timp ce tatăl ei a devenit Prinț de Wales. La vârsta de un an, Caroline și-a însoțit mama și surorile mai mari (Prințesa Anne și Prințesa Amelia) în Marea Britanie iar familia s-a stabilit la Palatul St James din Londra.

În 1722, la indicația mamei sale s-a imunizat de variolă prin variolizare, un tip de imunizare timpuriu popularizat de Lady Mary Wortley Montagu și Charles Maitland.^[3]

Prințesa Caroline a fost favorita mamei ei,^[4] și i se spunea "adevărul spus de Caroline Elizabeth" (sau "iubitoarea de adevăr").^[5] Când avea loc un dezacord printre copiii regali, părinții ei o chemau pe Caroline pentru a afla adevărul.^[6]

Potrivit credinței contemporanilor, Prințesa era nefericită din cauza iubirii ei pentru un curtean căsătorit, Lordul Hervey. Când Hervey a murit în 1743, Caroline s-a retras la Palatul St. James cu mulți ani înaintea morții și se vedea doar cu familia și câțiva prieteni apropiați.^[7]

Era atât de nefericită încât își dorea să moară. Prinșesa Caroline a murit necăsătorită și fără copii la 28 decembrie 1757 la vârsta de 44 de ani la Palatul St James. A fost înmormântată la Westminster Abbey.

Date personale
Prințesa Caroline

Nume la naștere	Caroline Elizabeth
Născută	10 iunie 1713 (stil nou) Palatul Herrenhausen, Hanovra
Decedată	28 decembrie 1757 (44 de ani) Palatul St. James, Londra
Înmormântată	Westminster Abbey, Londra
Părinți	George al II-lea al Marii Britanii Carolina de Ansbach
Frați și surori	Prințesa Mary a Marii Britanii Prințesa Amelia a Marii Britanii Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei Anne, Prințesă Regală și Prințesă de Orania Frederick, Prinț de Wales Prințul George William al Marii Britanii Prințul William, Duce de Cumberland Johann Ludwig, Reichsgraf von Wallmoden-Gimborn[*]
Cetățenie	Principatul Braunschweig-Lüneburg Regatul Marii Britanii
Ocupație	pictoriță
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hanovra

* 1782: Maria Carolina de Savoia (Maria Carolina Antonietta Adelaide; 17 ianuarie 1764 – 28 decembrie 1782) a fost prin naștere prințesă de Savoia. A fost fiica cea mică a regelui Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei și s-a căsătorit în 1781 cu Anton, Prinț de Saxonia. A murit de variolă la vârsta de 18 ani.

Date personale
Maria Carolina de Savoia
Prințesă de Saxonia

Nume la naștere	Maria Carolina Antonietta Adelaide di Savoia
Născută	17 noiembrie 1764 Palatul regal din Torino
Decedată	28 decembrie 1782 (18 ani) Dresda, Germania
Înmormântată	Catedrala Sfânta Treime din Dresda
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei Maria Antonia a Spaniei
Frați și surori	Prințesa Maria Ana de Savoia Marie Josephine de Savoia Marie-Thérèse de Savoia Victor Emmanuel I al Sardiniei Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei Carol Felix al Sardiniei Giuseppe Benedetto, Count of Asti[] Prince Maurizio, Duke of Montferrat[] Amedeus Alexander of Savoy[] Maria Elisabetta Carlotta of Savoy[]
Căsătorită cu	Anton, Prinț de Saxonia
Religie	catolicism
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wettin Casa de Savoia

* 1796: Prințul Louis Carol al Prusiei (germană Friedrich Ludwig Karl von Preußen) (5 noiembrie 1773 - 28 decembrie 1796) a fost al doilea fiu al regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și a celei de-a doua soții, Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt.

A murit la vârsta de 23 de ani de difterie.

Date personale
Prințul Louis Carol
Prințul Louis al Prusiei de Edward Francis Cunningham.
Născut	5 noiembrie 1773 Berlin, Prusia
Decedat	28 decembrie 1796 (23 de ani) Berlin, Regatul Prusiei
Înmormântat	Berlin Cathedral[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (difterie)
Părinți	Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt
Frați și surori	Marianne von the Mark[] Julie von Brandenburg[] Wilhelmine a Prusiei Frederica Charlotte a Prusiei Prințesa Augusta a Prusiei Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei Prințul Wilhelm al Prusiei Friedrich Wilhelm, Count Brandenburg[] Alexander Mark[] Hendrik van Pruisen[] Gustav Adolf Ingenheim[]
Căsătorit cu	Frederica de Mecklenburg-Strelitz
Copii	Prințul Frederic Frederica, Ducesă de Anhalt-Dessau
Cetățenie	Prusia
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern

· 1814: A murit József (Iosif) Benkő, preot şi profesor de teologie; istoric (studii privind istoria medievală a Transilvaniei), botanist şi geograf secui; (n. 1740).
* 1849: Antoine Chrysostome Quatremère de Quincy (n. 21 octombrie 1755, la Paris - d. 28 decembrie 1849, la Paris) a fost un arheolog, filosof, istoric de artă, critic de artă și om politic francez.

Lucrările sale se caracterizează prin eleganța stilului, exaltarea frumuseții artei antice și a artei Renașterii italiene:

Jupiter olimpianul
Monumente și opere de artă antică
Viața lui Rafael
Viața lui Michelangelo.

Date personale
Antoine Chrysostome Quatremère de Quincy
Antoine Chrysostome Quatremère de Quincy
Născut	21 octombrie 1755^[1]^[2] Paris, Regatul Franței^[3]
Decedat	28 decembrie 1849 (94 de ani)^[4]^[1]^[2]^[5]^[6] Paris, Franța^[7]
Înmormântat	Cimitirul Montparnasse
Cetățenie	Franța
Ocupație	om politic istoric de artă arheolog[*] arhitect filozof

· 1889: Teresa Cristina (14 martie 1822 – 28 decembrie 1889), supranumită "Mamă a brazilienilor", a fost soția împăratului Pedro al II-lea al Braziliei, care a domnit din 1831 până în 1889. Numele ei complet a fost Teresa Cristina Maria Giuseppa Gaspare Baltassare Melchiore Gennara Francesca de Padova Donata Bonosa Andrea d'Avelino Rita Luitgarda Geltruda Venancia Taddea Spiridione Rocca Matilde.^[5] Născută Prințesă a Regatului celor Două Sicilii, în prezent în sudul Italiei, a fost fiica regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a infantei Doña Maria Isabella a Spaniei. A fost membră a ramurei italiene a Casei de Bourbon, numită Bourbon-Două Sicilii. Teresa Cristina a fost fiica Ducelui de Calabria, care mai târziu a condus Regatul celor Două Sicilii ca regele Francisc I. Prin tatăl ei, a fost membră a Casei de Bourbon-Două Sicilii, ramura italiană a bourbonilor spanioli. Teresa Cristina a fost descendentă a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței pe linia masculină a nepotului său, Filip al V-lea al Spaniei.^[6]Mama Teresei Cristina a fost infanta Maria Isabel, fiica regelui Carol al IV-lea al Spaniei și sora mai mică a Carlota a Spaniei care s-a căsătorit cu regele Ioan al VI-lea al Portugaliei și deci bunica paternă a viitorului soț al Teresei Cristina.^[6]

Născută la 14 martie 1822 la Neapole,^[7] Teresa Cristina a devenit orfană când tatăl ei a murit în 1830. Mama ei a neglijat-o după ce s-a căsătorit cu un tânăr ofițer în 1839.^[5] A fost crescută în izolare, într-un mediu de superstiții religioase, intoleranță și conservatorism.

Falsul portret al Teresei Cristina care a fost trimis împăratului Pedro al II-lea pentru a accepta cererea în căsătorie.

Vincenzo Ramirez, ministru al Regatului celor Două Sicilii s-a întâlnit la Viena cu un reprezentant brazilian care căuta, fără succes, o mireasă pentru împăratul său, tânărul Pedro al II-lea. Caselor regale europene le era teamă ca tânărul Pedro ar putea dezvolta o personalitate ca cea a tatălui său, Pedro I, care era cunoscut pentru infidelitățile sale.^[8] Ramirez părea indiferent la acest aspect și a oferit mâna Teresei Cristina.^[9]^[10]^[11]^[12] Atașamentul romantic era secundar într-o epocă în care rolul unui consort regal era producerea de moștenitorii pentru soțul și națiunea ei. Perspectiva de a se căsători cu un împărat era o ocazie care nu trebuia pierdută.^[13]

Guvernul celor Două Sicilii a trimis lui Pedro al II-lea o pictură care descria o tânără femeie frumoasă, pe care el s-o accepte de soție.^[9]^[14]^[15]^[16] Împăratul a fost încântat de portret spunând că femeia din portret pare "o zână din basme".^[8] Potrivit istoricului James McMurtry Longo, portretul nu era al Teresei Cristina, ci a altcuiva. Atunci când "a descoperit decepția, era prea târziu".^[8] Din cauza multelor legături de consangvinitate, a fost necesară o dispensă de la Papa Grigore al XVI-lea.^[17] Permisia a fost obținută și, la 30 mai 1843, la Neapole a avut loc o căsătorie prin procură; Pedro a fost reprezentat de fratele miresei sale, Prințul Leopold, Conte de Siracuza.^[9]^[18]^[19]

O mică flotă braziliană compusă dintr-o fregată și două corvete^[20]^[21] a plecat în cele Două Sicilii la 3 martie 1843 pentru a o escorta pe noua împărăteasă a Braziliei.^[22]^[23]
Escadronul brazilian însoțit de o divizie navală napolitană a revenit la Rio de Janeiro cu Teresa Cristina la 3 septembrie 1843.^[9]^[24]^[25]^[26] Pedro s-a grăbit să urce la bordul navei pentru a-și saluta mireasa. Teresa Cristina s-a îndrăgostit de soțul ei la prima vedere. Era înalt, bine proporționat, blond, cu ochi albaștri, și l-a considerat frumos în ciuda unei pronunțări a maxilarului moștenit de la strămoșii săi habsburgi.^[13]

Cuplul imperial în anul nunții lor, 1843. Această litografie reprezintă un portret mai realistic al Teresa Cristina.

Tânărul de 17 ani a fost în mod clar dezamăgit.^[13]^[27]^[28]^[29]^[30] În ochii lui, Teresa Cristina părea mult mai în vârstă de 22 de ani, vârstă la care femeile din acea perioadă erau considerate în vârstă.

Unul dintre principalele scopuri ale căsătoriei era asigurarea unui succesor și anunțul unei sarcini era așteptat. Cum lunile treceau fără ca anunțul să vină, oamenii au început să facă speculații despre motivul întârzierii, inclusiv întrebări legate de potența împăratului.^[31] Adevăratul motiv era diferit: împăratul nu-și plăcea mireasa și nu consumase relația.

În cele din urmă Teresa Cristina a cerut să fie trimisă înapoi în Italia, iar Pedro a cedat și relația lor conjugală a început. Chiar și așa, împăratul a continuat să-și trateze soția cu răceală.^[32]

Teresa Cristina în jurul vârstei de 24 de ani, c. 1846.

Fratele mai mic al Teresei Cristina, Luigi, Conte de Áquila, care a însoțit-o pe sora sa în Brazilia, s-a căsătorit cu sora lui Pedro, Januária. Pedro și cumnatul său nu s-au plăcut și de la mijlocul lunii iulie au încetat să mai vorbească unul cu celălalt. Personalitatea expansivă a contelui intra în conflict cu caracterul temperat al împăratului și înclinația contelui pentru plăceri frivole ofensa simțul datoriei și al proprietății a lui Pedro.^[33] Januária era îndrăgostită de soțul ei și contrastul dintre cele două cupluri l-a iritat pe împărat.

Duhovnicul lui Aquila i-a hrănit ambiția contelui și l-a încurajat să creeze propria sa facțiune printre curteni. Paulo Barbosa da Silva (administratorul palatului) a fost alarmat de acest lucru. El împreună cu Aureliano de Sousa e Oliveira Coutinho, Viconte de Sepetiba, au format un grup cunoscut sub numele de "Facțiunea curtenilor", care era alcătuit din funcționari cu rang înalt la palat și politicieni notabili.^[34] Ei au exercitat o puternică influență asupra lui Pedro al II-lea ani de zile și nu au permis rivali care să le conteste pozițiile.^[35]

Facțiunea curtenilor a încercat să exploateze ruptura familiei imperiale în propriul avantaj. Curtenii i-au făcut aluzii împăratului că Áquila complotează împotriva tronului, deși acest lucru nu era adevărat. Tânărul și nesigurul împărat a fost înclinat să accepte acest fapt iar contele a început să fie disprețuit și exclus de la curte. Áquila a reacționat plângându-se deschis față de lipsa de considerație și respect și a cerut în mod repetat împăratului să-i permită să călătorească în Europa. Când el și împăratul s-au certat public pe chestiuni legate da banchet, pentru evitarea unui scandal i s-a acordat rapid permisiunea de a pleca. Contele de Áquila și Januária au pornit de la Rio de Janeiro spre Europa la 23 octombrie 1844.^[36]

De la stânga la dreapta: Leopoldina, Pedro al II-lea, Teresa Cristina (în jurul vârstei de 41 de ani) și Isabel, c. 1863.

Deși căsătoria a fost tensionată de la început, Teresa Cristina a continuat să încerce să fie o soție bună. Aceasta, împreună cu naștere copiilor, l-au îmblânzit pe Pedro. Cei doi și-au descoperit interese comune și preocuparea pentru copiii lor a creat un sentiment de familie fericită.^[37] După nașterea fiului lor, în februarie 1845, împărăteasa a născut copii în iulie 1846, iulie 1847 și iulie 1848 cu numele de Afonso, Isabela, Leopoldina și Pedro.^[38]

Nașterile s-au oprit după iulie 1848. În iunie 1847 a murit primul lor copil, Alfonso. După decesul fiului cel mic Pedro în ianuarie 1850 au rămas numai cele două fiice ca moștenitoare a tronului. Deși Constituția permitea unei femei să succeadă la tron, atitudinea în acel moment era că doar un bărbat era capabil să exercite autoritate asupra întregii nații. Teresa Cristina a fost conștientă de obligația ei de a produce un moștenitor de sex masculin și, ca o soție cuminte nu a dat niciodată nici o indicație de a rezista în rolul ei.^[38] În afara tragediilor, un alt motiv pentru oprirea perioadei fertile a fost probabil că împăratul era tot mai atras de alte femei care erau frumoase, aveau spirit și inteligență.^[39]

Devotamentul Teresei Cristina pentru împărat a rămas ferm, deși ea se temea că avea să fie înlocuită.^[40] A continuat să apară cu împăratul în public iar el a continuat să o trateze cu respect și considerație. Împărăteasa nu a fost respinsă sau disprețuită dar relația s-a schimbat.^[40] Opinii ei nu mai erau căutate nici chiar pentru problemele de uz casnic; nu i s-a permis să-și construiască o viață independentă în afara palatului. Nu i se permitea nici măcar să-și viziteze fiicele adulte decât în compania împăratului.^[40]

Împărăteasa a acceptat rolul ei din ce în ce mai restrâns. Viața ei, datoria și scopul erau încă legate de împărat, deși ea nu a avut nici un interes pentru politică. Își ocupa timpul scriind scrisori, citind, brodând și participând la obligațiile religioase și proiectele caritabile. Prieteniile ei erau limitate la doamnele de onoare și în special la Dona Josefina da Fonseca Costa.^[40] Teresa Cristina era plăcută de însoțitoarele ei pentru o bună judecată a caracterului vizitatorilor și curtenilor, modestie, generozitate, amabilitate și pentru faptul că era o mamă și o bunică afectuoasă. S-a îmbrăcat și a acționat modest, purtând bijuterii doar pentru ocazii de stat și a dat impresia de a fi oarecum tristă.

Pedro cu un an înainte de relația cu contesa de Barral.

Pedro al II-lea s-a schimbat considerabil în perioada cuprinsă între plecarea lui Áquila și a Januariei în 1844 și nașterea ultimului său copil în 1848. Era mai matur și încrezător și nu mai dădea crezare acuzațiilor de comploturi împotriva lui. A învățat să detecteze tentativele de manipulare a deciziilor sale și a respins traficul de influență.^[41]

Odată cu trecerea timpului, punctele slabe ale împăratului s-au diminuat și punctele forte de caracter au ieșit în evidență. El a învățat să fie nu numai imparțial și harnic, dar, de asemenea, curtenitor, răbdător și plăcut. Și-a stăpânit emoțiile, niciodată nu și-a pierdut firea sau nu a fost grosolan în public. În timp, a trecut chiar și peste ruptura cu Áquilas.^[42] Cel mai important, această perioadă a reprezentat sfârșitul Fracțiunii curtenilor.

Relația dintre Teresa și Pedro n-a fost niciodată pasională. Cu toate acestea, s-a dezvoltat o legătură bazată pe familie, respect reciproc și duioșie. Împărăteasa a fost o soție cuminte, a sprijinit neclintit pozițiile împăratului și nu s-a interpus cu punctele sale de vedere. A fost tăcută pe tema relațiilor lui cu alte femei. La rândul său, ea a fost tratată cu mare respect și nu se punea problema ca poziția ei să fie amenințată sau pusă în discuție.^[43]
Teresa Cristina n-a putut să ignore gelozia după ce, la 9 noiembrie 1856, Pedro a numit-o guvernantă pentru fiicele lor pe Luísa de Barros, Contesă de Barral, soția braziliană a unui nobil francez.^[44]

Barral a avut toate trăsăturile pe care Pedro al II-lea le-a admirat la o femeie: era fermecătoare, vioaie, elegantă, sofisticată, educată și încrezătoare.^[45] Teresa Cristina nu era complet lipsită de interese intelectuale; îi plăceau arta, muzica și arheologia. Împărăteasa a început asamblarea unei colecții de artefacte arheologice din primele ei zile în Brazilia. Însărcinată cu educația și creșterea tinerelor prințese, curând Barral a câștigat atât inima lui Pedro cât și a fiicei lui mai mari, Isabel.^[45] Leopoldina nu a fost câștigată și chiar o displăcea.^[46] Deși Barral "poate nu a scăpat de îmbrățisările lui Pedro al II-lea", ea "a evitat cu siguranță patul lui".^[47]

Cu toate acestea, purtarea împăratului cu contesa a pus-o uneori pe împărăteasă în poziții dificile, cum ar fi atunci când Leopoldina a întrebat-o naiv pe mama de ce tatăl ei a atins piciorul lui Barral în timpul lecției.^[48] Creșterea intimității dintre contesă și fiica ei a fost dureroasă și supărătoare pentru Teresa Cristina. Deși ea a simulat ignorarea acestei situații, ea nu a trecut neobservată. Împărăteasa a notat în jurnal că Barral "dorește să mă facă să-i spun că n-o plac dar nu am spus nici da nici nu." Istoricul Tobias Monteiro a scris că "împărăteasa nu a putut ascunde faptul că a detestat-o pe Barral"

Familia imperială în 1887.

Isabel și Leopoldina s-au căsătorit cu Gaston de Orléans și August de Saxa-Coburg-Kohary la sfârșitul anului 1864.^[49] Cum noile cupluri s-au mutat și și-au început noile vieți, Contesa de Barral s-a întors în Franța în martie 1865 unde trăia înainte să fie numită guvernantă a prințeselor.^[50] La 7 februarie 1871, Leopoldina a murit de febră tifoidă, devastând întreaga familie imperială.^[51]

Pedro a decis să facă o vizită în Europa împreună cu Teresa Cristina pentru "a-și înveseli soția" și pentru ai vizita pe cei patru nepoți de la Leopoldina.^[51] Călătoria nu i-a făcut mare plăcere împărătesei care prefera viața din Brazilia. De fapt, vizitând țara natală a avut parte de momente dureroase; familia ei a fost detronată în 1861 și Regatul celor Două Sicilii a fost anexat Regatului Italiei. Toți oamenii pe care îi știa plecaseră. După prima călătorie în Europa, cuplul imperial au adus cu ei pe cei doi nepoți mai mari ai Leopoldinei, Pedro Augusto și Augusto. Ei au fost crescuți ca posibili moștenitori, deoarece Isabel încă nu avea copii.^[52]

Liniștea s-a încheiat când trupele armatei rebele l-au detronat pe Pedro al II-lea la 15 noiembrie 1889 ordonând întregii familii imperiale să părăsească Brazilia.^[53] Căderea monarhiei braziliene a avut mare impact asupra Teresei Cristina. Potrivit istoricului Roderick J. Barman, "evenimentele din 15 noiembrie 1889 au vătămat-o emoțional și fizic". Împărăteasa iubea Brazilia și locuitorii ei, nu dorea nimic decât să-și sfârșească zilele în Brazilia. La 66 de ani, cu astm cardiac și artrită ea se confruntă cu perspectiva de a-și însoți soțul într-o mișcare neîncetată de-a lungul Europei, petrecându-și ultimii ani ai vieții în locuințe străine și inconfortabile.^[54]
După o traversare a Atlanticului în care aproape tot timpul s-a simțit rău, Teresa Cristina și familia ei au ajuns la Lisabona, Portugalia la 7 decembrie

De la Lisabona cuplul imperial a plecat la Porto.^[56] Isabel și familia ei ca și Pedro Augusto au călătorit în Spania.^[56] La 24 decembrie, familia imperială primește vești despre interzicerea oficială de a intra în Brazilia.^[57] Împăratul a scris în jurnal la 28 decembrie 1889: "Vestea a distrus voința D. Teresei Cristina de a trăi"^[57]

Lipsită de familia ei, aproape fără companie, în camera rece de hotel, fosta împărăteasă n-a putut rezista atacurilor de astm. La ora două după-amiaza a suferit o insuficiență respiratorie care a dus la stop cardiac.^[57]

Pe moarte fiind, i-a spus Mariei Isabel de Andrade Pinto (cumnata marchizului de Tamandaré): "Maria Isabel, nu mor de boală ci de regret și păreri de rău!"^[58] Ultimele ei cuvinte au fost: "Mi-e dor de fiica mea și de nepoți. Nu-i pot îmbrățișa pentru ultima oară. Brazilia, țară minunată...acolo nu mă pot întoarce..."^[59] La cererea soțului ei, a fost înmormântată la mănăstirea din São Vicente de Fora în apropiere de Lisabona.^[60]

Mai târziu, în 1922, rămășițele ei și ale lui Pedro al II-lea au fost aduse în Brazilia cu mare pompă iar în 1939 depuse definitiv la Catedrala Petrópolis.

Date personale
Teresa a celor Două Sicilii
Împărăteasă a Braziliei
Teresa Cristina în jurul vârstei de 54 de ani, c. 1876.
Nume la naștere	Teresa Cristina Maria Giuseppa Gaspare Baltassare Melchiore Gennara Francesca de Padova Donata Bonosa Andrea d'Avelino Rita Luitgarda Geltruda Venancia Taddea Spiridione Rocca Matilde
Născută	14 martie 1822 Neapole, Regatul celor Două Sicilii
Decedată	28 decembrie 1889 (67 de ani) Porto, Portugalia
Înmormântată	5 decembrie 1939 Mausoleul Imperial, Petrópolis
Cauza decesului	insuficiență cardiacă
Părinți	Francisc I al celor Două Sicilii Maria Isabela a Spaniei
Frați și surori	Prințesa Maria Amalia de Bourbon-Două Sicilii (1818–1857) Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii Carlo Ferdinand Leopold al celor Două Sicilii Prince Louis, Count of Aquila[] Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii Prince Francis, Count of Trapani[] Prince Antonio, Count of Lecce[*] Maria Christina a celor Două Sicilii
Căsătorită cu	Pedro al II-lea al Braziliei
Copii	Afonso, Prinț Imperial Isabel, Prințesă Imperială Leopoldina, Prințesă de Saxa-Coburg-Kohary Pedro, Prinț Imperial
Cetățenie	Regatul Italiei Imperiul Braziliei
Religie	catolicism
Ocupație	colecționar de artă[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Bragança Casa de Bourbon-Două Sicilii
Domnie
Domnie	30 mai 1843 – 15 noiembrie 1889

* 1903: George Robert Gissing (n. 22 noiembrie 1857,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Wakefield, Regatul Unit^[6] – d. 28 decembrie 1903,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Saint-Jean-Pied-de-Port, Franța) a fost un romancier englez. Romanele sale sunt în maniera lui Charles Dickens, de un realism cu valențe naturaliste înfățișând medii și ambianțe degradate.

· 1904 - A murit Milton Waldo Hanchett, inventator american al scaunului de dentist (n.12.07.1822).
* 1922: Ahmed Midhat Efendi (n. 1844 - d. 28 decembrie 1922) a fost un ilustru scriitor de origine turcă din perioada Tanzimatului, în operele sale oglindindu-se dorința de modernizare a societății turce.

· 1923 - A murit inginerul francez Alexandre Gustave Eiffel, cel care a construit vestitul Turn Eiffel, simbol al Franţei (n.15.12.1832).

· 1937: A încetat din viaţă Maurice Ravel, compozitor şi pianist, autorul celebrului “Bolero”; (n. 7 martie 1875). Joseph Maurice Ravel (n. 7 martie 1875, Ciboure – d. 28 decembrie 1937, Paris), compozitor francez impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major Boléro, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere.

· 1945: A încetat din viaţă scriitorul american Theodore Dreiser; (“O tragedie americană”, “Sora Carrie”); (n. 27 august 1871).

· 1947: Victor Emmanuel al III-lea (cu numele întreg Il Principe Vittorio Emanuele Ferdinando Maria Gennaro di Savoia, Principe Ereditario d’Italia; italiană Vittorio Emanuele III.; n. 11 noiembrie 1869, Napoli, Italia – d. 28 decembrie 1947, Alexandria, Egipt) a fost membru al Casei de Savoia și rege al Italiei (1900-1946). În plus, el a pretins coroanele Etiopiei și Albaniei și titlurile de împărat al Etiopiei (1936-43) și rege al Albaniei (1939-43) care au fost recunoscute de marile puteri în 1937 și 1939. În timpul lungii sale domnii, Victor Emanuel al III-lea a văzut două războaie mondiale și nașterea, creșterea și căderea fascismului în regatul Italiei. Victor Emmanuel s-a născut la Neapole, Regatul Italiei. A fost singurul copil al regelui Umberto I al Italiei și a soției lui Margherita de Savoia.

Spre deosebire de fiul vărului său patern care avea 1,98 m, Victor Emanuel era mic de statură chiar și după standardele secolului al XIX-lea, avea numai 1,53 m.^[3] De la naștere, Victor Emanuel a primit titlul de Prinț de Neapole.

La 24 octombrie 1896, Prințul Victor Emmanuel s-a căsătorit cu Elena de Muntenegru, fiica regelui Nicolae I de Muntenegru.

La 29 iulie 1900, după asasinarea tatălui său, Victor Emmanuel în vârstă de 30 de ani, i-a succedat la tron. A devenit Victor Emanuel al III-lea al Italiei iar Elena, regina Elena a Italiei.

Când a început Primul Război Mondial, inițial Italia a rămas neutră, în ciuda faptului că făcea parte din Tripla Alianță. Totuși, în 1915, Italia a semnat câteva tratate secrete prin care s-a angajat să intre în război de partea Triplei Antante. Cei mai mulți oameni s-au opus războiului însă Camera italiană a deputaților l-a forțat pe primul ministrul Antonio Salandra să demisioneze.

Victor Emmanuel a refuzat demisia lui Salandra și a luat el însuși decizia pentru Italia de a intra în război. În mod legal el a avut dreptul de a lua această decizie în conformitate cu "Statuto Albertino". Corupția, eforturile dezorganizate ale războiului, pierderea imensă de vieți suferită de armata italiană în special în marea bătălie de la Caporetto, depresia economică care a urmat războiului a întors regele împotriva a ceea ce el a perceput ca o burghezie ineficientă politic.

Regele Victor Emmanuel al III-lea al Italiei și regina Elena au avut 5 copii:

Yolanda Margherita Milena Elisabetta Romana Maria (1901-1986), căsătorită cu Giorgio Carlo Calvi, Cobte de Bergolo;
Mafalda Maria Elisabetta Anna Romana (1902–44), căsătorită cu Prințul Filip de Hesse; ea a murit în lagărul de concentrare de la Buchenwald;
Umberto Nicola Tommaso Giovanni Maria, mai târziu Umberto II, rege al Italiei (1904–1983) s-a căsătorit cu Prințesa Marie José a Belgiei (după abolirea monarhiei s-au despărțit)
Giovanna Elisabetta Antonia Romana Maria (1907–2000), căsătorită cu Boris al III-lea al Bulgariei și mama lui Simeon, rege și mai târziu prim-ministru al Bulgariei.
Maria Francesca Anna Romana (1914–2001), căsătorită cu Prințul Luigi de Bourbon-Parma.

Date personale
Victor Emanuel al III-lea

Născut	11 noiembrie 1869 Neapole, Italia
Decedat	28 decembrie 1947 (78 de ani) Alexandria, Egipt
Înmormântat	Alexandria
Părinți	Umberto I al Italiei Margareta de Savoia
Căsătorit cu	Elena de Muntenegru
Copii	Yolanda, Contesă de Bergolo Mafalda, Landgravine de Hesse Umberto II Giovanna, regină a Bulgariei Maria Francesca, Prințesă de Burbon-Parma
Cetățenie	Italia Regatul Italiei
Religie	Ireligiozitate^[1]^[2] Roman Catholicism in Italy[*]
Ocupație	numismat[*] om politic monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Rege al Italiei
Domnie	29 iulie 1900 – 9 mai 1946
Predecesor	Umberto I
Succesor	Umberto II
Regent	29 iulie 1900
Rege al Albaniei
Domnie	1939 - 1943
Predecesor	Zog
Împărat al Etiopiei
Domnie	1936 - 1941
Predecesor	Haile Selassie I
Succesor	Haile Selassie I

* 1950: Constantin Karadja (nume complet Constantin Jean Lars Anthony Démetre Karadja; n. 24 noiembrie 1889, Haga – d. 28 decembrie 1950, București) a fost un diplomat, jurist, istoric, bibliograf și bibliofil român, membru de onoare (1946) al Academiei Române (eliminat din Academia RPR în 1948). La 18 aprilie 2005 a fost declarat de Statul Israel „Drept între popoare”.

· 1952: Alexandrine Auguste de Mecklenburg-Schwerin (24 decembrie 1879– 28 decembrie 1952) a fost soția regelui Christian al X-lea al Danemarcei. S-a născut ducesă de Mecklenburg-Schwerin în orașul Schwerin. Tatăl ei a fost Frederick Francis al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Mama ei a fost Marea Ducesă Anastasia Mikhailovna a Rusiei, nepoată a împăratului Nicolae I al Rusiei. Prințesa Alexandrine s-a căsătorit cu Prințul Christian al Danemarcei la 26 aprilie 1898, la Cannes, Franța, la vârsta de 18 ani. Ei au avut doi copii:

Prințul Frederick (1899–1972), mai târziu regele Frederic al IX-lea al Danemarcei; s-a căsătorit cu Prințesa Ingrid a Suediei
Prințul Knud (1900–1976), mai târziu Knud, Prinț Ereditar al Danemarcei; s-a căsătorit cu Prințesa Caroline-Mathilde a Danemarcei

A murit la Copenhaga în 1952 și a fost înmormântată lângă soțul ei la Catedrala Roskilde.

Singurul frate al reginei Alexandrine a fost Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg și singura soră a fost Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin, soția lui Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei, fiul cel mare al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Date personale
Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin

Născută	24 decembrie 1879 Cannes, Franța
Decedată	28 decembrie 1952 (73 de ani) Copenhaga, Danemarca
Înmormântată	Roskilde Cathedral[*]
Părinți	Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei
Frați și surori	Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin
Căsătorită cu	Christian al X-lea al Danemarcei
Copii	Frederick al IX-lea al Danemarcei Knud, Prinț al Danemarcei
Cetățenie	Mecklenburg-Schwerin Danemarca
Religie	luteranism
Ocupație	consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Glücksburg Casa de Mecklenburg
Regină a Danemarcei și a Islandei
Domnie	14 mai 1912 – 20 aprilie 1947

* 1959: Ante Pavelić (n. 14 iulie 1889, Bradina, Bosnia și Herțegovina, Austro-Ungaria – d. 28 decembrie 1959, Madrid, Spania) a fost un politician fascist croat, criminal de război și colaborator al Axei.^[1] El a condus sub titulatura de Poglavnik^{[note 1]} al Statului Independent al Croației (NDH), un stat-marionetă al Germaniei Naziste existent în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Iugoslavia ocupată de forțele Axei.^[2] În anii 1930, a fost membru fondator și lider al grupării croate fasciste^[3]ultranaționaliste și separatiste, Ustaše. În 1941, după ce a fost instalat de forțele de ocupație ale Axei în funcția de lider al statului-marionetă croat, a instituit o politică rasistă care a dus la genocidul a sute de mii de sârbi, evrei și romi, precum și a adversarilor politici croați în lagărele de concentrare ale NDH. După război, Pavelić a fugit în străinătate. A murit în urma rănilor cauzate de o tentativă de asasinat la Madrid la 28 decembrie 1959. În mai 1945, Pavelić a fugit din calea partizanilor iugoslavi, prin Bleiburg în Austria. După câteva luni, s-a mutat la Roma, unde a fost ascuns de membri ai Bisericii Romano-Catolice (conform unor documente americane declasificate.)^[25]

La șase luni după sosirea la Roma, Pavelić a plecat în America de Sud. Sosind în Argentina cu ajutorul rețelelor de refugiu ale naziștilor, a devenit consilier pe probleme de securitate al lui Juan Perón.^[26] Perón a emis 34.000 de vize croaților, inclusiv celor ce colaboraseră cu naziștii și fugiseră de Aliați.^[26]

La 10 aprilie 1957, la a 16-a aniversare a înființării Statului Independent al Croației, Pavelić a fost împușcat și grav rănit de un atacator necunoscut la Buenos Aires.^[27] Atentatul a fost atribuit serviciilor secrete iugoslave. Deși un glonț i-a rămas în coloana vertebrală, Pavelić nu a vrut să fie spitalizat.

La două săptămâni după atentat, autoritățile argentiniene au acceptat cererea guvernului iugoslav de a-l extrăda pe Pavelić, dar el s-a ascuns înainte de a putea fi trimis în Iugoslavia. Deși s-a spus că Pavelić ar fi plecat în Paraguay să lucreze pentru regimul Stroessner, locul unde se afla el exact a rămas necunoscut până la sfârșitul lui 1959, când s-a aflat că i se acordase azil politic în Spania. Pavelić a murit la 28 decembrie 1959, la spitalul german din Madrid, probabil din cauza complicațiilor cauzate de glonțul din coloana vertebrală.^[28] Pavelić a fost înmormântat în cimitirul San Isidro din Madrid.

* 1980: Marcel Langiller (născut în Charenton-le-Pont, Val-de-Marne, 2 iunie 1908 – decedat 28 decembrie 1980) a fost un jucător francez de fotbal. A jucat pe postul de atacant și a fost poreclit „La Caille”.

· 1986: Andrei Tarkovsky, regizor rus (n. 1932)

· 1989: Fizicianul Herman Oberth, inventator german născut la Sibiu, supranumit “părintele aviaţiei spaţiale”, a încetat din viaţă la vârsta de 95 de ani. S-a născut pe 25 iunie 1894, iar şcoala primară a urmat-o in localitatea natală unde a şi facut primele sale experimente, studiind efectele imponderabilitatii şi acceleraţiei asupra corpului uman. Pasiunea pentru zborul cosmic i-a fost inspirată de carţile lui Jules Verne, în special de volumul “De la Pământ la Lună”. Şi-a continuat studiile in Germania – la Munchen, Gottingen şi Heidelberg – la absolvire prezentand o lucrare cu tema “zborurile spatiale”, dar care a fost respinsa pe motiv ca era utopică. In ciuda ridiculizării teoriilor sale, Herman Oberth a realizat in 1917 primul model din lume al unei rachete cu combustibil lichid şi a continuat apoi cu şi mai multa determinare să lucreze la teoriile sale revoluţionare. Pe 23 iulie 1930, a testat motorul de rachetă, care a funcţionat 90 de secunde, ceea ce a reprezentat un adevarat succes. In perioada cât şi-a desfăşurat activitatea la Mediaş (1935) a reuşit lansarea primei rachete cu combustibil lichid, fapt care a deschis noi perspective omenirii. Trei ani mai tarziu s-a mutat in Germania, pe tot parcursul celui de-al Doilea Razboi Mondial familia sa avand de suferit din cauza nazistilor. Cat a lucrat la Peenemunde, si-a pus in aplicare idei mai vechi, cum ar fi combinatia oxigenului lichid cu alcoolul si racirea regenerativa, astfel incat in 1944 impreuna cu echipa sa a experimentat noi modele de rachete. Dupa razboi, a lucrat pentru marina italiana, la dezvoltarea unor rachete antiaeriene, si la modernizarea arsenalului armatei SUA, in Huntsville-Alabama. S-a pensionat la varsta de 68 de ani, insa si-a continuat studiile. Criza energetica din SUA, din 1977, l-a facut sa proiecteze o statie eoliana. Cercetarile sale acopera o mare parte a problemelor cosmonauticii: propulsia cu combustibil lichid, racheta electrica, studiul materialelor, oglinda cosmica. In 1958, a scris o carte despre automobilul lunar. Multe din ideile sale au facut ca omul sa ajunga in spatiul cosmic.

* 1995: Gheorghe Cunescu (n. 3 august 1914, Susleni – d. 28 decembrie 1995, București) a fost un preot, publicist, scriitor, critic literar și istoric literar, istoriograf muzical, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din București.

· 1997: A încetat din viaţă pictorul roman Corneliu Baba; (n. 18 noiembrie 1906, Craiova).

· 2004 - A încetat din viaţă scriitoarea americană Susan Sontag, considerată drept cea mai europeană dintre scriitorii americani, cunoscută pentru eseurile sale despre artă şi literatură, pentru analizele critice la adresa Occidentului şi pentru părerile sale de stânga.(n. ianuarie 1933)

· 2004 - A murit pictorul Vasile Chinschi, preşedinte al Secţiei de Pictură a Uniunii Artiştilor Plastici (n.01.01.1939).

· 2007: A decedat la varsta de 94 de ani Clody Bertola, cunoscută actriţă romană de teatru şi film; (n.12 august 1913). S-a născut la București într-o familie de religie catolică. A absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică. A fost actriță a Teatrului Bulandra dar a jucat și la Teatrul de Comedie, Teatrul Național din București și Teatrul Mic. A fost căsătorită cu regizorii Liviu Ciulei și Lucian Pintilie. Cariera actriței a fost evocată în volumul „La vie en rose” de Ludmila Patlanjoglu. A fost prietenă cu Jeni Acterian.

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[1]

Clody Bertola a decedat în București la 28 decembrie 2007, la vârsta de 94 ani. Corpul neînsuflețit a fost depus în capela din cimitirul Bellu catolic, după care a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești, potrivit dorinței testamentare a răposatei.^[2]A fost căsătorită de trei ori, iar doi dintre soții săi au fost Liviu Ciulei, mai mic cu 10 ani, și Lucian Pintilie, mai tânăr cu 20 de ani.^{[3] A jucat în:}

1957 -- Ciulinii Bărăganului,
1971 -- Facerea lumii,
1972 -- Felix și Otilia - Aglae Tulea
1973 -- Ciprian Porumbescu - soția pastorului
1978 -- Profetul, aurul și ardelenii (1978)

· 2008: A murit scriitorul Haralamb Zincă (numele real: Hary Isac Zilberman), unul dintre pionierii romanului poliţist românesc; (n. 1923).

· 2008 - A încetat din viaţă interpretul şi compozitorul de rock, Delaney Bramlett (n. 1 iulie 1939)
* 2009: James Owen Sullivan (n. 9 februarie 1981 – d. 28 decembrie 2009), cunoscut ca și The Rev, a fost un cunoscut toboșar american, membru al trupei de metal americane Avenged Sevenfold. A fost și vocalistul trupei Pinkly Smooth, un proiect în care el era cunoscut drept Rat Head, împreună cu un alt membru al Avenged Sevenfold, chitaristul Synyster Gates.

· 2010 - A încetat din viaţă muzicianul de jazz Billy Taylor; cântecul său "I Wish I Knew How It Would Feel to Be Free" a devenit un imn al mişcării pentru drepturile civile din Statele Unite ale Americii (n. 24 iulie 1921)

· 2010 - A încetat din viaţă Agathe von Trapp, fiica cea mare a familiei von Trapp, care a inspirat scenariul filmului "Sunetul Muzicii" (n. 12 martie 1913)

· 2012: Andrei Andrieș (n. 24 octombrie 1933, Chișinău, Regatul României – d. 4 iulie 2012, Chișinău, Moldova) a fost un fizician din Republica Moldova, care a fost ales membru corespondent (1978) și apoi membru titular (1984) al Academiei de Științe a Moldovei. Membru PCUS, secretar al organizației de partid a Academiei de științe din RSSM în perioada sovietică.

Între anii 1984-1989 a îndeplinit funcția de secretar științific general și apoi în perioada 9 noiembrie 1989 - 5 februarie 2004 pe cea de președinte al Academiei de Științe a Moldovei.

În anul 1991, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

· 2012: A murit economistul Bogdan Baltazar, unul dinte bancherii influenţi din România (preşedinte al Băncii Române pentru Dezvoltare între anii 1998 şi 2004); a fost o personalitate publică marcantă, care a influenţat poziţionarea României în contextul economic mondial şi care a pus bazele şi a consolidat relaţia cu instituţiile financiare mondiale (n. 1939).

* 2012: Emmanuel Scheffer (ebraică עמנואל שפר‎; n. 1 februarie 1924 – d. 28 decembrie 2012^[3]) a fost un fotbalist și antrenor născut în Germania.^[4] A fost antrenorul echipei naționale de fotbal a Israelului în două mandate, între anii 1968–1970 și 1978–1979, conducând echipa la Jocurile Olimpice de vară din 1968,^[5] și la singurul Campionat Mondial la care a luat parte, cel din 1970.^[4]^[6]
* 2015: Ian Fraser Kilmister (n. 24 decembrie 1945, Burslem, Stoke-on-Trent, Anglia – d. 28 decembrie 2015), cunoscut după numele de scenă Lemmy, a fost un muzician și basist englez fiind cel mai cunoscut pentru faptul că a fondat formația de muzică rock Motörhead. Înfățișarea și vocea gravă l-au făcut o persoană cult de neconfundat.

Muzicianul a decedat la 28 decembrie 2015, la doar două zile după ce aflase că are o formă avansată de cancer. Lemmy locuia într-un apartament din Los Angeles, statul California, care era aproape de barul unde se întâlnea cu alți muzicieni. La începutul anului 2016, fusese programat un turneu împreuna cu trupa sa.

* 2017: Rose Marie Mazzetta (15 august 1923 – 28 decembrie 2017) a fost o actriță americană de film, televiziune și voce. La 28 decembrie 2017, Rose Marie a decedat în Van Nuys, California.^[1]Actrița avea 94 de ani.
* 2018: Amos Oz, scriitor israelian (n. 1939)

Sărbători

· Sfinții 20.000 mucenici din Nicomidia; harți (Calendar Creștin Ortodox)

· SF. FAMILIE: Isus, Maria și Iosif ; Sfinții Prunci Nevinovați, martiri. (Calendarul Romano-Catolic) (Calendarul Romano-Catolic)

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

vineri, 27 decembrie 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz