MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 27 DECEMBRIE 2019
PARTEA A TREIA
VINERI 27 DECEMBRIE 2019
PARTEA A TREIA
LA MULȚI ANI PENTRU ȘTEFAN, ȘTEFANIA ȘI TOȚI CEILALȚI CU NUME DERIVATE DIN ACELA AL SFÂNTULUI APOSTOL; ÎNTÂIUL MUCENIC ȘI ARHIDIACON ȘTEFAN!
ARTE 27 Decembrie
MUZICĂ 27 Decembrie
Sweet Memories Love Songs 70's 80's 90's #100
Tchaikovsky for Babies
Beautiful Spanish Guitar Music | Super Relaxing Cha Cha Cha - Rumba - Mambo Latin Instrumental Music
MUSICA DEL RECUERDO - AQUELLOS AÑOS FELICES Selección de Cecil González
3 Horas Melodias instrumentals 🎵Las Mejores Melodias Instrumentales 🎵Baladas Romanticas
POEZIE 27 Decembrie
Pierre de Ronsard, poet francez
Pierre De Ronsard (1524-?85) - biografie - (opera si scrierile)
- ca poet, reprezinta o sinteza tipic renascentista intre dorinta de glorie si pasiunea Renasterii
- poet de curte al lui Charles IX, scrie ode, sub influenta lui Pindar, si sonete influentat de Petrarca
- marea sa opera incepe cu ciclul iubirii care impune timbrul sau specific si atmosfera poeziilor de dragoste dedicate celor 3 mari iubiri ale sale: Casandra, Maria si Elena → Les Amours (IUBIRILE). Poeziile surprind aventura poetului la varste diferite:
1) iubirea tineretii secondata de gustul gloriei;
2) gustul fericirii echilibrate a maturitatii; si
3) melancolia ireversibil dublata de iubirea ce traieste doar in amintiri
As vrea
As vrea, furis, din dor ce ma-nfioara
Sa cad ca ploaia-n picuri, - sa raman
Ascuns in noapte-ntr-al Cassandrei san,
Cand somnu-ncet in ochi i se strecoara.
As vrea sa fiu un taur si-n spinare
s-o port, de-ar fi sa mearga sa se culce
In pajiste, in iarba cea mai dulce,
razlet, prin mii de flori, prin incantare
Vrand patima sa uit ca mi-i stapana
as vrea Narcis sa fiu si ea fantana…
Sa poti in noapte-n ea sa te cobori…
Si-as vrea ca noaptea-aceasta sa se-ntinda
In vesnicii si niciodata zori
de zi de desteptare sa se-aprinda.
CASANDRA
Hai, sa vedem de trandafirul
Ce-n zori involt si-avuse firul
Si-mpurpurat lucea la soare –
Nu si-a pierdut acuma oare
Voiosul strai gingas al sau
Ca pielea de pe-obrazul tau ?
Vai ! uita-te-n ce scurta vreme
Micuto, despuiat el geme,
O, cruda, vitrega Natura ! –
Ca moarte rozele-i cazura.
In ce putine ore curg
Abia din zori pana-n amurg.
Deci, crede-ma, Micuto draga,
Nu-i timp de preget, nici de saga,
Culege rozele vietii
Cat esti in floarea tineretii,
Cat varsta nu se va sili
Obrazul a ti-l ofili.
(traduce Alexandru Rally)
Vreau pentru frumusetea ta sa mor
Vreau pentru frumusetea ta sa mor,
vreau pentru ochiul care-adanc ma prinde
si pentru zambetul tau drag si plin
de dulceata ca sarutul zanelor
Vreau pentru parul tau bogat sa mor,
si pentru micii, rotunjorii sani
si pentru-asprimea-acestei fragezi maini
ce e, ranind, alean al ranilor
Sa mor vreau pentru chipul tau brun, Doamna,
si pentru portul tau zeesc ce-ndeamna
sa te ador; dar mai presus de toate
sa mor de-o lupta-n dragoste cumplita.
Sa-ti dau iubirea-asa cum mi se zbate
In brate-o noapte-ntreaga, nesfarsita.
Batrana cand vei fi, sezand la soba-n casa (→Elena)
Batrana cand vei fi, sezand la soba-n casa,
torcand la lumanare, firul depanandu-l,
tu versu-mi vei sopti rostind mirata gandul:
“Ronsard, cum m-a cantat pe cand eram frumoasa!”
Si n-a fi slujnica, ce auzind acestea,
chiar din odihna ei si tot sa nu tresara,
ca numele-mi soptit sa nu mi-l lege iara
De numele tau drag si vesnic ca povestea.
Eu in pamant voi fi Odihna-mi de naluca
voi cere mirtilor in umbra lor s-o duca
La gura sobei stand, batrana, ghemuita,
vei regreta iubirea-mi, focul tineretii
Traieste, sa n-ajungi, ca maine, ofilita !
Culege chiar de azi toti trandafirii vietii
- Iubiri inchinate Cassandrei sunt sonete, stanze, elegii dupa modelul lui Petrarca
- Iubiri inchinate Mariei indica o modificare de ton, prin influenta lui Anacreon, care tocmai fusese tradus in franceza. Schimbarea de ton consta in senzualitatea si delicatetea poeziei, la care se adauga naturaletea sentimentului (Maria era o tanara taranca destul de frivola)
- Iubiri inchinate Elenei sunt sonete ale maturitatii, inchinate domnisoarei de onoare a reginei Ecaterina de Medicis, o celebrare a frumusetii aristocratice venite din partea unui poet ce traieste acut sentimentul timpului si coplesitoarea prezenta a melancoliei
- poet de curte al lui Charles IX, scrie ode, sub influenta lui Pindar, si sonete influentat de Petrarca
- marea sa opera incepe cu ciclul iubirii care impune timbrul sau specific si atmosfera poeziilor de dragoste dedicate celor 3 mari iubiri ale sale: Casandra, Maria si Elena → Les Amours (IUBIRILE). Poeziile surprind aventura poetului la varste diferite:
1) iubirea tineretii secondata de gustul gloriei;
2) gustul fericirii echilibrate a maturitatii; si
3) melancolia ireversibil dublata de iubirea ce traieste doar in amintiri
As vrea
As vrea, furis, din dor ce ma-nfioara
Sa cad ca ploaia-n picuri, - sa raman
Ascuns in noapte-ntr-al Cassandrei san,
Cand somnu-ncet in ochi i se strecoara.
As vrea sa fiu un taur si-n spinare
s-o port, de-ar fi sa mearga sa se culce
In pajiste, in iarba cea mai dulce,
razlet, prin mii de flori, prin incantare
Vrand patima sa uit ca mi-i stapana
as vrea Narcis sa fiu si ea fantana…
Sa poti in noapte-n ea sa te cobori…
Si-as vrea ca noaptea-aceasta sa se-ntinda
In vesnicii si niciodata zori
de zi de desteptare sa se-aprinda.
CASANDRA
Hai, sa vedem de trandafirul
Ce-n zori involt si-avuse firul
Si-mpurpurat lucea la soare –
Nu si-a pierdut acuma oare
Voiosul strai gingas al sau
Ca pielea de pe-obrazul tau ?
Vai ! uita-te-n ce scurta vreme
Micuto, despuiat el geme,
O, cruda, vitrega Natura ! –
Ca moarte rozele-i cazura.
In ce putine ore curg
Abia din zori pana-n amurg.
Deci, crede-ma, Micuto draga,
Nu-i timp de preget, nici de saga,
Culege rozele vietii
Cat esti in floarea tineretii,
Cat varsta nu se va sili
Obrazul a ti-l ofili.
(traduce Alexandru Rally)
Vreau pentru frumusetea ta sa mor
Vreau pentru frumusetea ta sa mor,
vreau pentru ochiul care-adanc ma prinde
si pentru zambetul tau drag si plin
de dulceata ca sarutul zanelor
Vreau pentru parul tau bogat sa mor,
si pentru micii, rotunjorii sani
si pentru-asprimea-acestei fragezi maini
ce e, ranind, alean al ranilor
Sa mor vreau pentru chipul tau brun, Doamna,
si pentru portul tau zeesc ce-ndeamna
sa te ador; dar mai presus de toate
sa mor de-o lupta-n dragoste cumplita.
Sa-ti dau iubirea-asa cum mi se zbate
In brate-o noapte-ntreaga, nesfarsita.
Batrana cand vei fi, sezand la soba-n casa (→Elena)
Batrana cand vei fi, sezand la soba-n casa,
torcand la lumanare, firul depanandu-l,
tu versu-mi vei sopti rostind mirata gandul:
“Ronsard, cum m-a cantat pe cand eram frumoasa!”
Si n-a fi slujnica, ce auzind acestea,
chiar din odihna ei si tot sa nu tresara,
ca numele-mi soptit sa nu mi-l lege iara
De numele tau drag si vesnic ca povestea.
Eu in pamant voi fi Odihna-mi de naluca
voi cere mirtilor in umbra lor s-o duca
La gura sobei stand, batrana, ghemuita,
vei regreta iubirea-mi, focul tineretii
Traieste, sa n-ajungi, ca maine, ofilita !
Culege chiar de azi toti trandafirii vietii
- Iubiri inchinate Cassandrei sunt sonete, stanze, elegii dupa modelul lui Petrarca
- Iubiri inchinate Mariei indica o modificare de ton, prin influenta lui Anacreon, care tocmai fusese tradus in franceza. Schimbarea de ton consta in senzualitatea si delicatetea poeziei, la care se adauga naturaletea sentimentului (Maria era o tanara taranca destul de frivola)
- Iubiri inchinate Elenei sunt sonete ale maturitatii, inchinate domnisoarei de onoare a reginei Ecaterina de Medicis, o celebrare a frumusetii aristocratice venite din partea unui poet ce traieste acut sentimentul timpului si coplesitoarea prezenta a melancoliei
Iubire ce domneşti în lumea-aceasta largă
Iubire ce domneşti în lumea-aceasta largă
Pe-alei vezi frumuseţea rătăcind? E-a mea.
Nu vezi? Sunt ochii ei ca licăriri de stea,
lumini în templu, lămpi de strajă ca să ardă...
Pe-alei vezi frumuseţea rătăcind? E-a mea.
Nu vezi? Sunt ochii ei ca licăriri de stea,
lumini în templu, lămpi de strajă ca să ardă...
Vezi trupul, chipul ei cât poate să cuprindă
ca frumuseţi resfrânte-n zâmbete din zori?
Şi cugetul nu-i vezi, Domn al destinelor,
în care Dumnezeu se uită ca-n oglindă?
ca frumuseţi resfrânte-n zâmbete din zori?
Şi cugetul nu-i vezi, Domn al destinelor,
în care Dumnezeu se uită ca-n oglindă?
Priveşte-i umbletul, cât e e-ngândurat...
Şi cum te-a-nfrânt când ea cu flori te-a-mpresurat...
Sub pasul ei şi iarba creşte fericită...
Şi cum te-a-nfrânt când ea cu flori te-a-mpresurat...
Sub pasul ei şi iarba creşte fericită...
Se-aprinde primăvara-ntr-a privirii rază
şi izvorând lumini din faţa îndrăgită
de-i cerul mohorât el tot se-nseninează...
şi izvorând lumini din faţa îndrăgită
de-i cerul mohorât el tot se-nseninează...
Aş vrea
Aş vrea, furiş, din dor ce mă-nfioară
Să cad ca ploaia-n picuri, - să rămân
Ascuns în noapte-ntr-al Cassandrei sân,
Când somnu-ncet în ochi i se strecoară.
Să cad ca ploaia-n picuri, - să rămân
Ascuns în noapte-ntr-al Cassandrei sân,
Când somnu-ncet în ochi i se strecoară.
Aş vrea să fiu un taur şi-n spinare
s-o port, de-ar fi să meargă să se culce
în pajişte, în iarba cea mai dulce,
răzleţ, prin mii de flori, prin încântare...
s-o port, de-ar fi să meargă să se culce
în pajişte, în iarba cea mai dulce,
răzleţ, prin mii de flori, prin încântare...
Vrând patima să uit că mi-i stăpână
aş vrea Narcis să fiu şi ea fântână...
Să poţi în noaptea-n ea să te cobori...
aş vrea Narcis să fiu şi ea fântână...
Să poţi în noaptea-n ea să te cobori...
Şi-aş vrea ca noaptea-aceasta să se-ntindă
în veşnicii şi niciodată zori
de zi de deşteptare să se-aprindă.
în veşnicii şi niciodată zori
de zi de deşteptare să se-aprindă.
S-ar stinge mai curând
S-ar stinge mai curând un cer cu stele
Şi apele-ar seca pe orişiunde,
Şi soarele s-ar îneca în unde
Şi n-ar mai scânteia ca azi în ele;
Şi apele-ar seca pe orişiunde,
Şi soarele s-ar îneca în unde
Şi n-ar mai scânteia ca azi în ele;
Şi munţii mari cu înălţimi rebele
Tot mai curând în haos s-ar ascunde
Decât aş vrea să-mi fac spre-o blondă punte,
Spre-albaştrii ochi, cu dorurile mele.
Tot mai curând în haos s-ar ascunde
Decât aş vrea să-mi fac spre-o blondă punte,
Spre-albaştrii ochi, cu dorurile mele.
Doi ochi căprui pe veci mă-ncătuşară,
Ceilalţi nici vii în faţa mea să-mi pară!
Şi nu mă-ncântă părul auriu.
Ceilalţi nici vii în faţa mea să-mi pară!
Şi nu mă-ncântă părul auriu.
Doi ochi căprui mi-ar lumina şi-n moarte,
Căci numai ei mi-s dăruiţi de soarte -
Doi aştri peste inimă să-i ştiu.
Căci numai ei mi-s dăruiţi de soarte -
Doi aştri peste inimă să-i ştiu.
Bioigrafie
Serghei Alexandrovici Esenin, (în rusă: Сергей Александрович Есенин;) (n. 3 octombrie 1895, m. 27 decembrie, 1925) a fost un poet liric rus celebru.
Născut într-o familie de țărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinții săi în copilărie și a trăit cu bunicii săi. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus și a devenit un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi.
Esenin spunea că Belîi i-a dat înțelegerea formei, în timp ce Blok și Kliuev l-au învățat lirica.
Cu toate că a fost unul dintre poeții cei mai îndrăgiți ai Rusiei și că a avut parte de funeralii îngrijite de stat, multe dintre scrierile sale au fost interzise de către Kremlin în timpul conducerilor lui Stalin și Hrușciov, dar în 1966 operele sale complete au fost republicate.
Lirica sa este contemplativă, de expresie modernă, caracterizată prin imagism și o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocare miturilor vechi păgâne și creștine, de la nostalgia satului până la fronda față de formele civilizației orașului.
Imaginea satului natal, transfigurată artistic, revine obsedant în întreaga creație a lui Serghei Esenin, poet al spațiilor nemărginite, tăiate de șirurile cocorilor, al fluviului și al stepei, al pădurii de mesteacăn, al lanurilor de secară sau de cânepă, al izbelor umile.
Născut într-o familie de țărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinții săi în copilărie și a trăit cu bunicii săi. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus și a devenit un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi.
Esenin spunea că Belîi i-a dat înțelegerea formei, în timp ce Blok și Kliuev l-au învățat lirica.
Cu toate că a fost unul dintre poeții cei mai îndrăgiți ai Rusiei și că a avut parte de funeralii îngrijite de stat, multe dintre scrierile sale au fost interzise de către Kremlin în timpul conducerilor lui Stalin și Hrușciov, dar în 1966 operele sale complete au fost republicate.
Lirica sa este contemplativă, de expresie modernă, caracterizată prin imagism și o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocare miturilor vechi păgâne și creștine, de la nostalgia satului până la fronda față de formele civilizației orașului.
Imaginea satului natal, transfigurată artistic, revine obsedant în întreaga creație a lui Serghei Esenin, poet al spațiilor nemărginite, tăiate de șirurile cocorilor, al fluviului și al stepei, al pădurii de mesteacăn, al lanurilor de secară sau de cânepă, al izbelor umile.
Anii tinereţii cu frumoasa-mi slavă...
traducere de George Paşa
Anii tinereşii cu frumoasa-mi slavă
Eu mi i-am ucis cu-amară otravă.
Nu ştiu: mi-e sfârşitu-aproape, ori e-ndepărtat,
Fost-au ochii mei albaştri, dar s-au negurat.
În jur este numai beznă, groază şi-ntristare.
Unde mi-este bucuria? La bodegă, oare?
Întind mâna, pipăiesc, aud caii tropotind.
Ninge... sania o văd prind pădure alergând.
"Ei, dă bice, surugiu! Mergi numa-n galop!
Sufletul aş vrea să-mi scot prin atare gropi."
Surugiul zice-aşa: "Pe-aşa viscol mare,
Caii dac-ar asuda, ce ne facem, oare?"
"Cum văd, teamă parc-ţi e! Asta nu se cade!"
Biciul iau şi tot lovesc caii peste spate.
Biciui caii, iară ei bat cărarea lungă.
Simt un ghiont... şi în nămeţi troica mă aruncă.
Mă trezesc... Ce dracu-o fi? Troica unde-i oare?
Bandajat, zac în spital pe un pat cam tare.
Patul alb eu îl băteam cu o cârpă udă,
Iar nu caii ce aleargă până ce asudă.
Ceasul, parcă supărat, mustăcea din ace,
Somnoroasele surori murmurau buimace:
"Hei, tu, blond nefericit, ai făcut ispravă,
Singurel te-ai otrăvit cu o rea otravă.
Nu ştim, ţi-e sfârşitu-aproape, ori e-ndepărtat,
În bodegi, ochii-ţi albaştri s-au înnegurat"
Anii tinereşii cu frumoasa-mi slavă
Eu mi i-am ucis cu-amară otravă.
Nu ştiu: mi-e sfârşitu-aproape, ori e-ndepărtat,
Fost-au ochii mei albaştri, dar s-au negurat.
În jur este numai beznă, groază şi-ntristare.
Unde mi-este bucuria? La bodegă, oare?
Întind mâna, pipăiesc, aud caii tropotind.
Ninge... sania o văd prind pădure alergând.
"Ei, dă bice, surugiu! Mergi numa-n galop!
Sufletul aş vrea să-mi scot prin atare gropi."
Surugiul zice-aşa: "Pe-aşa viscol mare,
Caii dac-ar asuda, ce ne facem, oare?"
"Cum văd, teamă parc-ţi e! Asta nu se cade!"
Biciul iau şi tot lovesc caii peste spate.
Biciui caii, iară ei bat cărarea lungă.
Simt un ghiont... şi în nămeţi troica mă aruncă.
Mă trezesc... Ce dracu-o fi? Troica unde-i oare?
Bandajat, zac în spital pe un pat cam tare.
Patul alb eu îl băteam cu o cârpă udă,
Iar nu caii ce aleargă până ce asudă.
Ceasul, parcă supărat, mustăcea din ace,
Somnoroasele surori murmurau buimace:
"Hei, tu, blond nefericit, ai făcut ispravă,
Singurel te-ai otrăvit cu o rea otravă.
Nu ştim, ţi-e sfârşitu-aproape, ori e-ndepărtat,
În bodegi, ochii-ţi albaştri s-au înnegurat"
Din lac culege luna scăpatele oglinzi
·
Din lac culege luna scăpatele oglinzi,
Mixandra şi leandrul adormitor răsună.
Prin liniştea-nflorită ce bine-i să colinzi
Aceste locuri pline de răcoroasă lună.
Încolo, hăt departe,-i Bagdadul legendar,
Unde-a cântat odată şi-a râs Şeherezada.
Dar astăzi nu-i mai pasă de norii ce dispar,
De fermecatul freamăt s-a scuturat livada.
Vedeniile unui îndepărtat pământ
Sub iarba funerară zac odihnind cuminte,
Tu nu îi lua în seamă pe cei ce nu mai sunt
Şi nu-ţi surpa privirea pe lespezi de morminte.
Priveşte lung la plaiul de adieri pătruns,
Vezi, buzele-n neştire spre trandafiri te pleacă.
Dă mâna cu vrăjmaşul în inimă ascuns
Şi-ndată fericirea cu viaţa ta se-mpacă.
Trăieşte dacă-ţi place, iubeşte dacă poţi,
Plimbându-te sub lună, fii cu sărutul darnic.
Iar dacă vrei cu morţii amic să te socoti,
Nu-nvenina pe alţii cu somnul lor zadarnic.
Demult Şeherezada cântase-un cântec mic,
Azi frunzele-l îngână cât le ajunge glasul:
Pe-acei ce-n lumea asta nu mai doresc nimic,
De-i întâlneşti, deplânge-i, apoi grăbeşte-ţi pasul.
Mixandra şi leandrul adormitor răsună.
Prin liniştea-nflorită ce bine-i să colinzi
Aceste locuri pline de răcoroasă lună.
Încolo, hăt departe,-i Bagdadul legendar,
Unde-a cântat odată şi-a râs Şeherezada.
Dar astăzi nu-i mai pasă de norii ce dispar,
De fermecatul freamăt s-a scuturat livada.
Vedeniile unui îndepărtat pământ
Sub iarba funerară zac odihnind cuminte,
Tu nu îi lua în seamă pe cei ce nu mai sunt
Şi nu-ţi surpa privirea pe lespezi de morminte.
Priveşte lung la plaiul de adieri pătruns,
Vezi, buzele-n neştire spre trandafiri te pleacă.
Dă mâna cu vrăjmaşul în inimă ascuns
Şi-ndată fericirea cu viaţa ta se-mpacă.
Trăieşte dacă-ţi place, iubeşte dacă poţi,
Plimbându-te sub lună, fii cu sărutul darnic.
Iar dacă vrei cu morţii amic să te socoti,
Nu-nvenina pe alţii cu somnul lor zadarnic.
Demult Şeherezada cântase-un cântec mic,
Azi frunzele-l îngână cât le ajunge glasul:
Pe-acei ce-n lumea asta nu mai doresc nimic,
De-i întâlneşti, deplânge-i, apoi grăbeşte-ţi pasul.
SPOVEDANIA UNUI HULIGAN
Nu fiecare ştie să cînte
Şi nu oricui îi este dat
Să se rostogolească, măr, la picioare
străine.
Aceasta e cea mai mare spovedanie
Pe care o face un huligan.
Eu Înadins umblu nepieptănat
Cu capul ca o lampă de petrol pe umeri.
Toamna desfrunzită a sufletelor voastre
îmi place s-o luminez în amurguri.
îmi place cînd pietrele înjurăturii
Zboară spre mine ca grindina furtunii.
Atunci îmi strîng mai tare cu mîinile
Balonul clătinat al părului.
Mi-aşa de bine,
Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc
Lacul verde şi foşnetul plopului,
Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama.
Lor puţin le pasă de poemele mele.
Lor le sînt drag ca apa şi cîmpul,
Ca ploaia care primăvara creşte verdeaţa.
Ei, dacă ar şti, ar veni şi v-ar străpunge cu furci
Pentru fiecare strigăt zvîrlit în mine.
Săraci, săraci țărani!
V-aţi făcut probabil urâți.
Vă e fiică şi-acum de Dumnezeu şi de
adîncurile băIților.
0! dacă aţi înţelege că fiul vostru, în Rusia,
E cel mai de seamă poet!
N-aţi tremurat voi oare, cu inima, pentru viaţa
mea,
Când umblam cu picioarele goale prin bălțile
toamnei
O!Acum port cilindru
Şi pantofi de lac.
Dar clocote în mine mîndria de altădată
A îndrăzneţului şi zburdalnicului din sat.
Vacile de pe finnele măcelariilor
Le salut de departe.
Birjarii pe care-i întîlnesc în piaţă
Îmi amintesc mirosul de bălegar de pe
cîmpiile noastre,
Şi-mi vine să port pe braţe coada fiecărui cal,
Ca trena unei rochi de nuntă.
Iubesc ținutul acela,
Iubesc mult de tot patria aceea,
Deşi stăruie în ea rugina sălcie a tristeții.
Îmi sînt dragi rîturile murdare ale porcilor
Şi în liniştea nopți glasul sonor al broaştelor.
Sînt bolnav de amintirea copilăriei.
Visez pîcla umedă a serilor de Aprilie,
Şi ulmul aşezat pe vine să se încălzească
La focul zorilor.
O, cîte ouă de corbi din cuiburi
Am furat căţărîndu-mă prin crengile lui.
O mai avea el creştetul capului verde?
Coaja lui tot atît de tare o fi?
Dar, tu, iubitul,
Credinciosul meu cîine?
De bătrîneţe te-ai prostit, ai orbit,
Şi rătăceşti prin orgradă tîrîndu-ţi coada.
Nu mai ghiceşti după miros unde e uşa şi
unde grajdul.
O, cît de dragi îmi sînt zilele cînd
Furînd de la mama o bucată de pîine
O mîncam amîndoi muşcînd pe rînd
Fără să ne fie greaţă unul de altul.
Eu am rămas acelaşi,
Cu inima eu am rămas acelaşi.
Ca albăstrelele în orz înfloresc pe faţa mea
ochii.
Ţesînd din poeme pînze de aur
Aş vrea să vă spun ceva duios.
Noapte bună!
Noapte bună, vouă tuturor!
A trecut coasa prin iarba amurgului.
Astăzi aş vrea
Să mă învîrtesc, în jurul lunii ca o viespe.
Lumina e atît de albastră
Că nu ţi-ar părea rău să mori.
Ei, şi ce dacă par un cinic
Care şi-a legat de spate o lanternă
Bătrînul şi mult căIăritule Pegas
îmi trebuie mie oare şaua ta moale?
Am venit ca un meşter aspru
Să cînt şi să proslăvesc guzganii.
Capul meu, ca luna August,
Varsă vinul părului vîlvoi.
Aş vrea să fiu pînză galbenă la corabia
Care pluteşte spre ţărmuri noi ...
Şi nu oricui îi este dat
Să se rostogolească, măr, la picioare
străine.
Aceasta e cea mai mare spovedanie
Pe care o face un huligan.
Eu Înadins umblu nepieptănat
Cu capul ca o lampă de petrol pe umeri.
Toamna desfrunzită a sufletelor voastre
îmi place s-o luminez în amurguri.
îmi place cînd pietrele înjurăturii
Zboară spre mine ca grindina furtunii.
Atunci îmi strîng mai tare cu mîinile
Balonul clătinat al părului.
Mi-aşa de bine,
Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc
Lacul verde şi foşnetul plopului,
Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama.
Lor puţin le pasă de poemele mele.
Lor le sînt drag ca apa şi cîmpul,
Ca ploaia care primăvara creşte verdeaţa.
Ei, dacă ar şti, ar veni şi v-ar străpunge cu furci
Pentru fiecare strigăt zvîrlit în mine.
Săraci, săraci țărani!
V-aţi făcut probabil urâți.
Vă e fiică şi-acum de Dumnezeu şi de
adîncurile băIților.
0! dacă aţi înţelege că fiul vostru, în Rusia,
E cel mai de seamă poet!
N-aţi tremurat voi oare, cu inima, pentru viaţa
mea,
Când umblam cu picioarele goale prin bălțile
toamnei
O!Acum port cilindru
Şi pantofi de lac.
Dar clocote în mine mîndria de altădată
A îndrăzneţului şi zburdalnicului din sat.
Vacile de pe finnele măcelariilor
Le salut de departe.
Birjarii pe care-i întîlnesc în piaţă
Îmi amintesc mirosul de bălegar de pe
cîmpiile noastre,
Şi-mi vine să port pe braţe coada fiecărui cal,
Ca trena unei rochi de nuntă.
Iubesc ținutul acela,
Iubesc mult de tot patria aceea,
Deşi stăruie în ea rugina sălcie a tristeții.
Îmi sînt dragi rîturile murdare ale porcilor
Şi în liniştea nopți glasul sonor al broaştelor.
Sînt bolnav de amintirea copilăriei.
Visez pîcla umedă a serilor de Aprilie,
Şi ulmul aşezat pe vine să se încălzească
La focul zorilor.
O, cîte ouă de corbi din cuiburi
Am furat căţărîndu-mă prin crengile lui.
O mai avea el creştetul capului verde?
Coaja lui tot atît de tare o fi?
Dar, tu, iubitul,
Credinciosul meu cîine?
De bătrîneţe te-ai prostit, ai orbit,
Şi rătăceşti prin orgradă tîrîndu-ţi coada.
Nu mai ghiceşti după miros unde e uşa şi
unde grajdul.
O, cît de dragi îmi sînt zilele cînd
Furînd de la mama o bucată de pîine
O mîncam amîndoi muşcînd pe rînd
Fără să ne fie greaţă unul de altul.
Eu am rămas acelaşi,
Cu inima eu am rămas acelaşi.
Ca albăstrelele în orz înfloresc pe faţa mea
ochii.
Ţesînd din poeme pînze de aur
Aş vrea să vă spun ceva duios.
Noapte bună!
Noapte bună, vouă tuturor!
A trecut coasa prin iarba amurgului.
Astăzi aş vrea
Să mă învîrtesc, în jurul lunii ca o viespe.
Lumina e atît de albastră
Că nu ţi-ar părea rău să mori.
Ei, şi ce dacă par un cinic
Care şi-a legat de spate o lanternă
Bătrînul şi mult căIăritule Pegas
îmi trebuie mie oare şaua ta moale?
Am venit ca un meşter aspru
Să cînt şi să proslăvesc guzganii.
Capul meu, ca luna August,
Varsă vinul părului vîlvoi.
Aş vrea să fiu pînză galbenă la corabia
Care pluteşte spre ţărmuri noi ...
Tudor Vianu
Biografie Tudor Vianu
Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu - d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 - 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.
În anul 1915 devine student la Facultatea de Filosofie și Drept din București. Obține titlul de doctor în filosofie al Universității din Tübingen. În perioada de doctorat a purtat o corespondență susținută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen. Creația lui a acoperit exact patru decenii: de la apariția în 1928, în germană, a volumului de debut, totodată și primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susținută la Facultatea de Filozofie Eberhard Karl a Universității din Tübingen, (în noiembrie 1923), Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung (Problema valorizării în poetica lui Schiller) și până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul „Cântare Omului” (explorând un domeniu al literaturii comparate), ultimul său studiu antum, intrat la tipar chiar în ziua dispariției autorului și apărut după puțin timp, la începutul verii anului 1964. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea, mai ales pentru trimiterile permanente le Expresionismul german, de care Blaga însuși era puternic influențat în epocă.
Revine în țară în anul 1924 și devine suplinitor la Universitate. Teza de doctorat îi apare în limba germană sub titlul Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Teza a fost tradusă și publicată în volumul al șaptelea din seria de Opere. În anul 1925 a publicat două volume, Dualismul artei și Fragmente moderne. În anul 1927 devine docent în estetică. Apare în formă litografiată cursul de Estetică generală. Abia în anul 1930 devine conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității din București. Tot în acest an publică studiul Poezia lui Eminescu. Sunt evidențiate în special izvoarele antice și cele germane, cu accent special pe influența filosofiei lui Arthur Schopenhauer.
În anul 1931 apare volumul Arta și frumosul. Din problemele constituției și relației lor. În anul 1932 publică volumul Arta actorului în Editura revistei Vremea. În 1933 publică în volum un mic studiu care va deveni unul de referință în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influența lui Hegel în cultura română. Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din Estetica sa, în care sunt incluse capitolele Problemele preliminare ale esteticii, Valoarea estetică și atitudinea estetică și Opera de artă, iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, Structura și creația artistică și Receptarea operei de artă. În 1934 publică și Istoria esteticii de la Kant până astăzi la Institutul de arte grafice Bucovina. În 1937 își adună articolele de estetică publicate până atunci în antologia Filosofie și poezie, cu precizarea că, în ediția a doua din 1943, studiile vor fi complet diferite deși titlul se păstrează același. În 1941 tipărește Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută și mai comentată dintre cărțile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observația conștiinței.
După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu.
După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.
În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul Arghezi, poet al omului.
Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Național (1945).
Selecție din scrierile publicate (1925-1945)
· Dualismul artei (1925)
· Poezia lui Eminescu (1930)
· Arta și frumosul (1931)
· Arta prozatorilor români (1932)
· Idealul clasic al omului (1934)
· Estetica, 2 volume (1934-1936)
· Filosofie și poezie (1937)
· Introducere în teoria valorilor (1942)
· Istoria literaturii române moderne - în colaborare cu Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu (1944)
· Filosofia culturii (1945)
Cărți scrise după 1947
· Probleme de stil și artă literară (1955)
· Cervantes (1955)
· Racine (1955)
· Voltaire (1955)
· Literatură universală și literatură națională (1956)
· Problemele metaforei și alte studii de stilistică (1957)
· F.M. Dostoievski (1957)
· Versuri (1957)
· Ideile lui Stendhal (1959)
· Alexandru Odobescu, monografie (1960)
· Studii de literatură universală și comparată (1960)
· Schiller (1961)
· Jurnal (1961), ed. a II-a (1970)
· Dicționar de maxime comentat (1962)
· Arghezi, poet al omului (1964)
· Despre stil și artă literară (1965)
· Studii de literatură română (1965)
· Postume (1966)
· Studii de stilistică (1968)
· Scriitori români, vol. I-III (1970-1971)
· Scriitori români din secolul XX (1979)
Făşii cernite de văzduh, o, Nori,
Necontenit călătoriţi în zare,
În schimbătoarea voastră-nfiripare
Voi rămâneţi aceiaşi călători.
În tot vă regăsesc, năluci fugare,
Şi peste noi tronaţi biruitori,
Voi sunteţi suflete de luptători
Şi-a dorului eternă întrupare.
...Şi de cădeţi cu rodul unei ploi
Sau cu-a zăpezii albă risipire,
Sunteţi avântul către forme noi.
Spre voi se-nalţă-ntreaga-ne iubire,
Căci în a voastră fugă şi-nnoire
O, Norilor, ne recunoaştem noi.
1916
Vieaţa nouă, XII, nr 2, 1 aprilie 1916
Ape şi munţi
Visez de mult ţinutul cu ape de cleştar
Pe care bărci cu pânze alunece arar.
Să fluture zefirul în albele vintrale
Şi ochiul să le piardă uitându-se la ele...
Pădurea peste unde plecată înainte
Adâncă şi-ntristată să stea în zăcăminte –
Trecând prin frunzătura copacilor, suflarea
Să fure din adâncul pădurilor răcoarea.
Iar mai departe munţii, zăpezi trandafirii
Reverse din cratere cu clinele pustii...
Arunce pe întinsuri o străvezie pată
Sub care doarmă apa, pădurea-ntunecată...
*
La ora-aceasta ceasul îl auzişi cum bate?
Cum uruie şi scapă din roţile dinţate?...
Benedictin, din vraful de cărţi, eu mă ridic –
Mă uit în depărtare şi nu privesc nimic...
Au ce cântări uşoare se iscă în adâncuri,
Pe când alint cu palma mătasea de la ciucuri?
Aci, din mănăstire, fereastra dă pe lac –
Răsar în încăperea pervazului sărac.
Din fundul de-ntuneric m-aplec pe jumătate
Şi-aud sub largul bolţii cum inima îmi bate.
M-aplec în adâncime şi mă ridic puţin,
Ca un potir pe care o mână nu-l vrea plin.
Dar stau în nemişcare şi ochiul mi-l aţint
Zărind trandafiriul zăpezii de argint.
Şi cad într-o plutire pe care n-o mai ştiu,
În apa de răcoare a spiritului viu,
Când pe întinsul luciu al apei de cleştar
Apar vintrele albe cu tremurul arar...
1921
Versuri
În vie
Eu vine la tine-n vie: te rog să mă primeşti,
Îţi voi culege via şi-ţi voi propti butucii,
Nu-ţi cer nici pat, nici masă; ci ca să găzduieşti,
Mă lasă-n miezul zilei sub umbra ce-aştern nucii.
Mă lasă-n miezul să dorm culcat în fân
Şi să presimt cum vraja lactee-ncet mă ninge;
Mă voi hrăni cu ierburi, cu fructe şi parfum
Şi voi simţi cum pacea înaintând mă-nvinge.
Vezi tu? Eu vin în vie ca-ntr-un refugiu bun
Şi dacă nu-ţi cer masă, nci pat şi nici simbrie
Am fost până la tine mânat de-un dor străbun,
Ce-n fiecare toamnă mă-ndeamnă către-o vie.
Se vede că ne tragem din neam de podgoreni.
- O, nimeni nu mi-a spus-o, deşi o ştiu prea bine, -
Şi că acum, când bruma se prinde pe poieni,
Bunicii din podgorii făcut-au cramă-n mine.
Făcut-au cramă-n mine bunicii din podgorii
Şi simt cum fierbe mustul dorinţelor uitate,
Iar viţa mă primeşte cu gestul cald al sorii,
Înfăşurându-mi trupul cu braţe delicate.
Da, viţa mă primeşte; mă recunoaşte viţa:
Arac i-aş sta, să urce, un trunchi pletos mă facă
Şi ploaia să mă ude, usuce-mă arşiţa,
Voi prinde rădăcină în ţarina uscată.
Voi prinde rădăcină şi mă voi bucura
- Ah, bucuria vieţii în larguri răspândită –
Dar toamna când cu pete de sânge s-o lăsa
Voi sângera-mpreună cu viţa însorită.
M-or apropia atuncea flăcăi înalţi şi bruni,
Şi desprinzând ciorchinii bogaţi şi aurii,
Pe care-i pârguisem cu dorul din străbuni,
Vor duce în panere profunde nostalgii.
Ah! vor simţi băieţii că sub călcâiul lor
Va plânge-ntreg un suflet un suflet în crudă remuşcare,
Că viaţa i se scurse aşa, neştiutor,
Prin săli orgolioase şi umede hambare?
Şi vinul când va plânge în căzile de lemn
- Helitre transparente când le-o-ncreţi întinsul, -
Afla-vor în aceste cei dimprejur un semn
Că sufletu-i de floare îşi plânge-atunci învinsul!
Afla-vor toate-acestea şi le vor presimţi
Flăcăii, podgorenii şi oaspeţii din vie
Când cănile cu smalţuri şi flori le vor ciocni
Şi vor ura: „Mulţi anii şi multă bogăţie!”
Pătrunde-voi în vine întreg, cu dorul meu
Sau poate voi rămâne ospeţelor strein?
Oricum, aici, sub ziduri, îmi simt pământul greu.
O, lasă-mă în via ta să vin...
1920
Versuri
Poetul Emil Giurgiuca
Biografie Emil Giurgiuca
Emil Valer Giurgiuca (n. 27 decembrie 1906, Diviciorii Mari (lângă Gherla - jud. Cluj) - d. 3 martie 1992, Bucureşti) a fost un poet şi traducător român, unul dintre cei mai activi şi mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisului grup de "tineri poeţi ardeleni" (Mihai Beniuc, George Boldea, Ion Th. Ilea ş.a.) al căror stil se poate descrie drept o încrucişare discretă şi armonioasă dintre modernism şi tradiţionalism.
A scos împreună cu George Boldea (un poet a cărui singură plachetă de poezii a fost prefaţată de Giurgiuca) revista "Abecedar" la Brad.
A realizat antologiile "Poeţii tineri ardeleni" (1940) şi "Transilvania în poesia românească" (1943).
În timpul perioadei de tăcere editorială începând cu anii '40 târzii, a tradus din literatura maghiară şi a fost profesor secundar de română şi limbi clasice la două licee din Bucureşti. Volumele sale începând cu Poemele verii au fost superficial criticate de unii critici drept "poezie conjucturală", în fapt poetul având o reală vocaţie pentru poezia patriotică (deşi nu în mod exclusiv). Oricum, poetul a refuzat să semneze vreun omagiu ceauşist şi a preferat să stea deoparte de centrul vieţii literare, chiar dacă, atunci când era premiat, nu refuza ostentativ premiul.
A fost căsătorit cu Mara Giurgiuca, care a fost şi ea traducătoare, mai precis din literatura germană.
Liviu Grăsoiu a publicat la Editura Vestala o monografie intitulată "Emil Giurgiuca, sub povara vremurilor".
Opere
* Anotimpuri, Colecţia Abecedar, 1938
* Dincolo de pădure, Fundaţia pentru literatură şi artă "Regele Carol I", Bucureşti, 1943
* Poemele verii, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1964
* Cântece de ţară, Editura Tineretului, Bucureşti, 1967
* Poezii, Colecţia Cele mai frumoase poezii, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968 (cuvânt înainte de Dragoş Vrânceanu şi desene de Catul Bogdan)
* Semne pe scut, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972
* Poeme, Colecţia Poeţi români contemporani, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989 (ediţie definitivă; cuvânt înainte de Ion Dodu Bălan şi coperta de Constantin Guluţă)
* Antologie centenară. 1906-2006, Editura Corvin, Deva/Brad, 2006 (ediţie îngrijită de Tudor Giurgiuca)
Emil Valer Giurgiuca (n. 27 decembrie 1906, Diviciorii Mari (lângă Gherla - jud. Cluj) - d. 3 martie 1992, Bucureşti) a fost un poet şi traducător român, unul dintre cei mai activi şi mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisului grup de "tineri poeţi ardeleni" (Mihai Beniuc, George Boldea, Ion Th. Ilea ş.a.) al căror stil se poate descrie drept o încrucişare discretă şi armonioasă dintre modernism şi tradiţionalism.
A scos împreună cu George Boldea (un poet a cărui singură plachetă de poezii a fost prefaţată de Giurgiuca) revista "Abecedar" la Brad.
A realizat antologiile "Poeţii tineri ardeleni" (1940) şi "Transilvania în poesia românească" (1943).
În timpul perioadei de tăcere editorială începând cu anii '40 târzii, a tradus din literatura maghiară şi a fost profesor secundar de română şi limbi clasice la două licee din Bucureşti. Volumele sale începând cu Poemele verii au fost superficial criticate de unii critici drept "poezie conjucturală", în fapt poetul având o reală vocaţie pentru poezia patriotică (deşi nu în mod exclusiv). Oricum, poetul a refuzat să semneze vreun omagiu ceauşist şi a preferat să stea deoparte de centrul vieţii literare, chiar dacă, atunci când era premiat, nu refuza ostentativ premiul.
A fost căsătorit cu Mara Giurgiuca, care a fost şi ea traducătoare, mai precis din literatura germană.
Liviu Grăsoiu a publicat la Editura Vestala o monografie intitulată "Emil Giurgiuca, sub povara vremurilor".
Opere
* Anotimpuri, Colecţia Abecedar, 1938
* Dincolo de pădure, Fundaţia pentru literatură şi artă "Regele Carol I", Bucureşti, 1943
* Poemele verii, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1964
* Cântece de ţară, Editura Tineretului, Bucureşti, 1967
* Poezii, Colecţia Cele mai frumoase poezii, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968 (cuvânt înainte de Dragoş Vrânceanu şi desene de Catul Bogdan)
* Semne pe scut, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972
* Poeme, Colecţia Poeţi români contemporani, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989 (ediţie definitivă; cuvânt înainte de Ion Dodu Bălan şi coperta de Constantin Guluţă)
* Antologie centenară. 1906-2006, Editura Corvin, Deva/Brad, 2006 (ediţie îngrijită de Tudor Giurgiuca)
Cuvintele
Cuvintele sunt grunjii de culori,
Reflexe din jăratecul latent,
Esenţe vii, nescuturate flori
Şi semne unui sens incandescent.
Reflexe din jăratecul latent,
Esenţe vii, nescuturate flori
Şi semne unui sens incandescent.
Ce-i risipit, cu ele mi-l adun,
Ca într-o stemă, şesuri, râuri, munţi.
Câmpul real pe care-l recompun,
Spre piscuri virtuale-ntinde punţi.
Ca într-o stemă, şesuri, râuri, munţi.
Câmpul real pe care-l recompun,
Spre piscuri virtuale-ntinde punţi.
Şi se-ncheagă-un tânăr univers
Şi singular în fiece cuvânt.
Miracolul acesta e: un vers,
Cristal şi undă în care mă cuprind.
Şi singular în fiece cuvânt.
Miracolul acesta e: un vers,
Cristal şi undă în care mă cuprind.
Sau mă aleg cu aburul suflat
În dimineţile de martie
Pe iezere - oglinzi în care bat
Munţii cu stelele şi codrii patriei.
În dimineţile de martie
Pe iezere - oglinzi în care bat
Munţii cu stelele şi codrii patriei.
Despărţire
Rămas bun ţarină a belşugului
Şi-a copilăriei mele cuib de cuc!
N-o să mai cresc, n-o să mai cânt pe drumul plugului
Şi smuls de lângă boii blânzi, mă duc, mă duc...
Şi-a copilăriei mele cuib de cuc!
N-o să mai cresc, n-o să mai cânt pe drumul plugului
Şi smuls de lângă boii blânzi, mă duc, mă duc...
Dacă mi-ar creşte umbra-n câmp altoii,
Precum tot câmpul îmi va creşte-n gând.
Prin tină şi pe trup cu biciul ploii
Pe drumul toamnei aş porni cântând.
Precum tot câmpul îmi va creşte-n gând.
Prin tină şi pe trup cu biciul ploii
Pe drumul toamnei aş porni cântând.
Ştiu: plugu-n şură mi s-a rugini,
La poartă doi părinţi bătrâni vor plânge,
Sub cer strein şi mohorât voi rătăci
Fără de ţintă, fără soare, fără sânge...
La poartă doi părinţi bătrâni vor plânge,
Sub cer strein şi mohorât voi rătăci
Fără de ţintă, fără soare, fără sânge...
Pe-aici va arde vara înăbuşită-n buruiană,
Un loc în strana dreaptă va fi mereu pustiu.
Mama va duce flori şi-a plânge la icoană
Şi satul va fi trist că nu mai viu...
Un loc în strana dreaptă va fi mereu pustiu.
Mama va duce flori şi-a plânge la icoană
Şi satul va fi trist că nu mai viu...
Dorinta
Ma vreau acolo unde de toate esti aproape
Si tuturor cuvantul se-mparte deopotriva, Unde zvacneste-n pietre viata primitiva Si zorile se varsa ca apa peste ape. Din patru zari sa curga-n suvoaie calde vantul Ca prin frunzisul unui mesteacan ud de luna -Din spicele de soare sa-mi leg in par cununa -Sa ma patrunda cerul ca ploile pamantul. S-am crestetul in soare si gleznele in roua, Urechea aplecata pe fratele stejar, S-aud urcand sub scoarta-i tot sufletu-mi, sa par Nascut atunci din sanul naturii-n forma noua. Dibuitoare mana s-atinga pe aproape Pe Dumnezeu, mireasma plutind pe flori, pe ape Si pacea lui tihnita s-o beau setos prin pori Si sa-mi imprastiu duhul la florile surori. Ca sa m-adun mai tanar si mai intreg, s-ascult Cum canta-n mine seva si campul tot in cresteri. Si-n fundul vietii mele sa sorb ca mai de mult Racoarea din poiene, izvoarele din pesteri. Ma vreau acolo unde de toate esti aproape Si tuturor cuvantul se-mparte deopotriva, Unde zvacneste-n pietre viata primitiva Si zorile se varsa ca apa peste ape. |
TEATRU/FILM 27 Decembrie
Cu actorul Horia Căciulescu
Biografie
Actorul de comedie Horia Căciulescu s-a născut la 13 februarie 1922, in satul Belinţ, in apropiere de Lugoj, judeţul Timiş.
Cariera:
A jucat in spectacole de revista si varietăţi la Teatrul Savoy si la Teatrul de Estradă, apoi la Teatrul Constantin Tănase. Este cunoscut pentru multele scenete si piese in care a jucat, printre elese numara Revista '58, Se caută o vedetă, Lasă supărarea-n hol, Cer cuvîntul la diverse, Cioara vopsită, etc.
La Teatrul Naţional Radiofonic a jucat in Bolnava prefacută de Carlo Goldoni, Cafeneaua anului 1900, Călătorului îi şade bine cu drumul, Moş Teacă şi epizotia, comedia Nasul de Nikolai Vasilievici Gogol, comedia Nunta lui Figaro de Beaumarchais, Un scos din pepeni, Analfabetul etc.
A debutat in cinematografie i
Cariera:
A jucat in spectacole de revista si varietăţi la Teatrul Savoy si la Teatrul de Estradă, apoi la Teatrul Constantin Tănase. Este cunoscut pentru multele scenete si piese in care a jucat, printre elese numara Revista '58, Se caută o vedetă, Lasă supărarea-n hol, Cer cuvîntul la diverse, Cioara vopsită, etc.
La Teatrul Naţional Radiofonic a jucat in Bolnava prefacută de Carlo Goldoni, Cafeneaua anului 1900, Călătorului îi şade bine cu drumul, Moş Teacă şi epizotia, comedia Nasul de Nikolai Vasilievici Gogol, comedia Nunta lui Figaro de Beaumarchais, Un scos din pepeni, Analfabetul etc.
A debutat in cinematografie i
n 1955, cu filmul Si Ilie face sport, regizat de Andrei Calarasu. A mai jucat in Pe raspunderea mea (1956), Telegrame (1959), O poveste ca-n basme (1959), S-a furat o bomba (1961), Pasi spre luna (1963), Titanic vals (1964, Sentinţa (1970), Mihai Viteazul (1971), Il racconto della giungla (1974), un film de desene animate in care era vocea unui personaj, Comedie fantastica (1975), pana la Tufa de Veneţia (1977), in regia lui Pierre Bokor.
A fost deţinut politic si a lucrat pe şantierul canalului Dunărea-Marea Neagră, dar a fost si membru al PCR. In 1989, in zilele revoluţiei, a fost împuşcat in cap, se pare dintr-o eroare si este înmormântat la Cimitirul Eroilor.
Pe scurt despre Horia Căciulescu:
Nume: Horia Căciulescu
Porecla: Horicelu
Ocupaţia: actor
Data nasterii: 13 februarie 1922
Zodia: Varsator
Locul nasterii: Belinţ, judeţul Timiş, România
Surori: Vica si Milica Gavriliuc
Nationalitate: Româna
Religia: ortodoxa
Starea civila: necăsătorit
Data si locul decesului: 24 decembrie 1989, Bucureşti
De ce este faimos Horia Căciulescu?
Este unul dintre marii actori de comedie din România, a jucat pe scena Teatrului Constantin Tanase, a interpretat roluri memorabile in filme îndrăgite ca Si Ilie face sport, Tufa de Veneţia.
De ce ne place Horia Căciulescu?
Era suporter al echipei de fotbal Rapid, isi autoironiza trupul scheletic si povestea că atunci când isi făcea loc in autobuze aglomerate se întrebau cei din jur cine loveşte cu cuţitul.
A fost deţinut politic si a lucrat pe şantierul canalului Dunărea-Marea Neagră, dar a fost si membru al PCR. In 1989, in zilele revoluţiei, a fost împuşcat in cap, se pare dintr-o eroare si este înmormântat la Cimitirul Eroilor.
Pe scurt despre Horia Căciulescu:
Nume: Horia Căciulescu
Porecla: Horicelu
Ocupaţia: actor
Data nasterii: 13 februarie 1922
Zodia: Varsator
Locul nasterii: Belinţ, judeţul Timiş, România
Surori: Vica si Milica Gavriliuc
Nationalitate: Româna
Religia: ortodoxa
Starea civila: necăsătorit
Data si locul decesului: 24 decembrie 1989, Bucureşti
De ce este faimos Horia Căciulescu?
Este unul dintre marii actori de comedie din România, a jucat pe scena Teatrului Constantin Tanase, a interpretat roluri memorabile in filme îndrăgite ca Si Ilie face sport, Tufa de Veneţia.
De ce ne place Horia Căciulescu?
Era suporter al echipei de fotbal Rapid, isi autoironiza trupul scheletic si povestea că atunci când isi făcea loc in autobuze aglomerate se întrebau cei din jur cine loveşte cu cuţitul.
Analfabetul (teatru radiofonic) comedie:
Filme:
- Și Ilie face sport (1955)
- Pe răspunderea mea (1956)
- O poveste obișnuită... o poveste ca-n basme (1959)
- Telegrame (1959)
- S-a furat o bombă (1962)
- Pași spre lună (1963)
- Titanic vals (1964)
- Sentința (1970)
- Mihai Viteazul (1971)
- Comedie fantastică (1975)
- Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 1
- Tufă de Veneția (1977)
Poveste de Craciun - Charles Dickens
FILM DOCUMENTAR 27 Decembrie
Bucureşti - Filmul secret lasat de Ceausescu pentru anul 2080
GÂNDURI PESTE TIMP 27 Decembrie
Spiritul Craciunului apare odata pe an, Duhul Sfant este etern. Spiritul Craciunului este un sentiment efemer, Duhul Sfant este vesnic. Spiritul Craciunului este un produs omenesc, Duhul Sfant este o persoana divina.
Stuart Briscoe
Copilaria este sa crezi ca printr-un brad de Craciun si cativa fulgi de nea, intreaga lume poate fi schimbata.
Andre Laurendeau
Craciunul nu este atat deschiderea cadourilor, cat deschiderea inimilor noastre.
Janice Maeditere
Craciunul este singura perioada a anului cand oamenii isi pot urma propriile impulsuri si isi pot exprima propriile sentimente, fara retineri. Pe scurt, Craciunul este sansa de a fi noi insine.
Francis C. Farley
Sunt sigur ca intotdeauna m-am gandit la Craciun, cand i-a venit vremea, ca la un timp bun, un timp placut, in care sa fii bland, iertator, marinimos, singurul timp pe care il stiu, in calendarul lung al anului, cand barbatii si femeile par sa-si deschida la unison, din propria vointa, inimile inchise.
Charles Dickens
Pace pe pamant va fi atunci cand vom pastra Spiritul Craciunului pe toata perioada anului!
Helen Steiner Rice
Louis Bromfield - Citate
Tudor Vianu - Citate
SFATURI UTILE 27 Decembrie
Indigestia
Cauze
Cauzele principale ale indigestiei sunt mesele copioase, mancatul mult prea repede, mancarurile gen fast-food sau cele care contin foarte multe grasimi, consumul excesiv de alcool, fumatul, mancarurile foarte picante, traumele emotionale, anxietatea, stresul, colecistita, gastrita acuta sau cronica, pancreatita acuta sau cronica, ulcerul duodenal cat si cel gastric, medicamente precum antibioticele, aspirina si anti-inflamatoarele nesteroidiene.
Alte cauze
Helicobacter pylori - Bacterie responsabila de gastrite si ulcere, Helicobacter pylori este gasita la unii bolnavi cu gastrita cronica sau ulcer duodenal. Antibioticele permit o vindecare completa, fara recidive.Hernia hiatala. O hernie hiatala este consecutiva ascensionarii, prin orificiul diafragmului destinat in mod normal esofagului, a polului superior al stomacului. Cauza sa este necunoscuta, dar obezitatea este un factor favorizant. Hernia in sine nu provoaca simptome. Totusi, ea poate fi cauza altor boli abdominale, chiar toracice (infarct miocardic) sau a unui reflux gastro-esofagian, care se traduce uneori prin arsuri retrosternale (pirozis) care urca mai mult sau mai putin sus, spre cavitatea bucala, declansate de pozitia aplecat in fata sau culcat si riscand sa evolueze spre o esofagita (inflamatie a esofagului) apoi spre o strictura (ingustare) a esofagului. Tratamentul consta in evitarea intinderii in pat imediat dupa masa, evitarea felurilor de mancare prea abundente, a alcoolului.
Tratament la domiciliu
Asigurati-va suficient timp pentru a manca o masa copioasa, mestecati cu grija si complet mancarea (nu inghititi bucati mari nemestecate), evitati discutiile in timpul mesei, evitati emotiile si exercitiul imediat dupa masa, evitati mestecatul gumei pentru ca aceasta poate provoca acumularea aerului in stomac. Un mediu inconjurator propice, calm si odihna pot ameliora indigestiile cauzate de stres. Evitarea consumului de aspirina sau anti-inflamatoare nesteriodiene sau, daca este neaparat necesar, administrarea lor sa fie facuta dupa masa. De asemenea antiacidele pot usura simptomele indigestiei. Alte medicamente mai puternice precum ranitidina sau omeprazol sunt disponibile in farmacii.
Cand este necesara apelarea la serviciul de urgenta
Apelarea la serviciul de urgenta trebuie facuta atunci cand simptomele dureaza de mai mult de cateva zile, cand simptomele indigestiei prezinta modificari majore; de asemenea trebuie apelat la serviciul de urgenta atunci cand simtiti dureri abdominale severe aparute brusc, scaderi bruste in greutate, scaun cu sange sau voma cu sange, ingalbenirea ochilor si a pielii. Simptome precum durerea mandibulara (falcilor), durere in piept, dureri de spate, transpiratie abundenta, anxietate trebuie aduse in atentia medicului.
Deseori putem preveni indigestiile prin simple schimbari ale dietei si stilului de viata.
Mesele trebuie sa fie regulate si echilibrate cantitativ. De preferat sa nu treaca perioade lungi de timp fara a manca pentru ca apoi sa se consume o cantitate exagerata de mancare. Mancarea ajuta la neutralizarea acidului gastric (facandu-l mai putin acid) acesta din urma acumulandu-se daca stomacul este gol pentru perioade lungi de timp. Mancarea trebuie mestecata incet, asta ajutand la pornirea procesului de digestie. Evitati mancarurile grase, picante sau foarte satioase; de asemenea tineti cont de mancarurile care v-au provocat probleme si incercati sa le evitati. Reduceti consumul de cofeina (regasita in cafea, ceai si cola).
Daca sunteti fumator incercati sa renuntati la fumat. Chimicalele regasite in tigari relaxeaza muschiul care formeaza sfincterul esofagian inferior numit cardia, aflat intre stomac si de esofag, permitand acidului gastric sa isi faca loc in stomac mult mai repede.
Daca sunteti supraponderal, asupra stomacului se exercita o presiune mai mare, usurand astfel acidului gastric sa urce in esofag, astfel scaderea in greutate poate ajuta problemele digestive.
Mesele trebuie sa fie regulate si echilibrate cantitativ. De preferat sa nu treaca perioade lungi de timp fara a manca pentru ca apoi sa se consume o cantitate exagerata de mancare. Mancarea ajuta la neutralizarea acidului gastric (facandu-l mai putin acid) acesta din urma acumulandu-se daca stomacul este gol pentru perioade lungi de timp. Mancarea trebuie mestecata incet, asta ajutand la pornirea procesului de digestie. Evitati mancarurile grase, picante sau foarte satioase; de asemenea tineti cont de mancarurile care v-au provocat probleme si incercati sa le evitati. Reduceti consumul de cofeina (regasita in cafea, ceai si cola).
Daca sunteti fumator incercati sa renuntati la fumat. Chimicalele regasite in tigari relaxeaza muschiul care formeaza sfincterul esofagian inferior numit cardia, aflat intre stomac si de esofag, permitand acidului gastric sa isi faca loc in stomac mult mai repede.
Daca sunteti supraponderal, asupra stomacului se exercita o presiune mai mare, usurand astfel acidului gastric sa urce in esofag, astfel scaderea in greutate poate ajuta problemele digestive.
Alcoolul este un alt factor care inrautateste simptomele indigestiei deci este indicata scaderea consumului de alcool.
Pozitia corpului joaca un rol foarte important in procesul de digestie. O pozitie cocosata, aplecata in fata in scaun, purtarea de curele foarte stranse, cat si statul in pozitie culcat imediat dupa masa, exercita o presiune mult mai mare asupra stomacului, ceea ce poate provoca indigestie. Daca simptomele indigestiei apar in timpul noptii, incercati sa evitati consumul de lichide si mancare cu apoximativ 3 ore inainte de culcare. Folositi cateva perne pentru a va propti capul si umerii, impiedicand astfel acidul gastric sa urce in esofag.
Pozitia corpului joaca un rol foarte important in procesul de digestie. O pozitie cocosata, aplecata in fata in scaun, purtarea de curele foarte stranse, cat si statul in pozitie culcat imediat dupa masa, exercita o presiune mult mai mare asupra stomacului, ceea ce poate provoca indigestie. Daca simptomele indigestiei apar in timpul noptii, incercati sa evitati consumul de lichide si mancare cu apoximativ 3 ore inainte de culcare. Folositi cateva perne pentru a va propti capul si umerii, impiedicand astfel acidul gastric sa urce in esofag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu