MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 27 DECEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI

LA MULȚI ANI PENTRU ȘTEFAN, ȘTEFANIA ȘI TOȚI CEILALȚI CU NUME DERIVATE DIN ACELA AL SFÂNTULUI APOSTOL; ÎNTÂIUL MUCENIC ȘI ARHIDIACON ȘTEFAN!

ISTORIE PE ZILE 27 Decembrie

Evenimente

·         537: A fost inaugurată Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee și în 1935 muzeu.  Interiorul său decorat cu mozaicuri, coloanele de marmură și acoperișul sunt de o mare valoare artistică. Biserica era atât de frumos decorata  încât se spune  că imparatul Iustinian  Iustinian ar fi exclamat: „Νενίκηκά σε Σολομών” (Solomon, te-am depășit!). Se mai  spune că slujbele ținute în Sfânta Sofia erau grandioase, iar participarea la una din aceste slujbe l-a determinat pe cneazul Vladimir I al Rusiei Kieviene  să opteze pentru crestinarea rușilor de către Patriarhia de Constantinopol. Ultima ceremonie crestina  in aceasta biserica a fost ținută la data de 29 august 1453, inainte de invadarea Constantinopolului de catre paganii turci. Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul din pereții albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului. Aghia Sofia („Sfânta Înțelepciune”) a fost catedrala a Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, iar astazi este muzeu. Oficialități ale Patriarhiei Ecumenice si ale Sfantului Scaun  întreprind in ultima vreme demersuri pe langa autoritatile turce pentru restituirea Sfintei Sofia către Biserica Ortodoxa.

·         1391:  Prima menţiune documentară a „logofătului” (şeful cancelariei domneşti) în Ţara Românească. Logofetii erau inalti dregatori in Tara Romaneasca si Moldova și redactau hotărârile luate de Domn și de sfatul domnesc, pe care le întăreau cu pecetea Domnului. Erau ajutati la cancelarie de grămătici sau dieci.  In imagine tabloul votiv al Bisericii  Sfantul Nicolae din Balinesti-Suceava al lui Ioan Tăutu (n. ? – d. 1511),  mare logofăt moldovean în timpul domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517). A avut misiuni diplomatice în Polonia, Veneția și Turcia. In sec.XIX-lea a luat nastere  institutia Logofeția Dreptății, un minister care se ocupa de supravegherea și îndrumarea activității judecătorești în țară, conducătorul departamentului, Marele logofăt, fiind mijlocitor între instanțele judecătorești și domn. Ministerul a fost înființat în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, prin Regulamentul Organic. Din 1862 a primit numele de Ministerul de Justiție, cu sediu la București.

·         1512: Coroana spaniolă elaborează Legile de la Burgos, menite să regelementeze comportamentul coloniștilor față de băștinașii din Lumea Nouă.

·         1587: Sigismund al III-lea de Vasa este încoronat rege al Poloniei. A domnit 45 de ani și a provocat o lungă serie de conflicte între  Polonia, Suedia şi cnezatul Moscova. A atras tara  în Razboiul de treizeci de ani. Conflictul cu Suedia, combinat cu războaiele împotriva otomanilor şi Moscovei, au culminat după moartea lui Sigismund, într-o serie de evenimente cunoscute sub numele de Potop, care au încheiat epoca de aur a Republicii. În timpul domniei sale, a permis dinastiei Brandenburg Hohenzollern să moştenească Ducatul Prusiei.

·         1784: Răscoala ţăranilor iobagi din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784): Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania, sunt prinşi în pădurea Scoruset din Munţii Gilăului, apoi duşi şi închişi la Alba Iulia, Transilvania. Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități. Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani. Au fost prinşi prin trădare, la 27 decembrie 1784, fiind vânduţi autorităţilor  de către pădurarul Anton Melzer din Abrud. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, trădat de nouă țărani greco-catolici din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții greco-catolici din acel sat, tată și fiu (Popa Moise/ă și Popa Moise/ă cel Tânăr. Arestații au fost depuși la Alba Iulia. S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia. Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.
Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră.

·         1806:  Constantin Ipsilanti revine la Bucureşti. El organizează o oaste destinată să-i permită realizarea planului său de constituire a unui regat al Daciei format din Moldova, Ţara Românească şi Serbia. Constantin Ipsilanti (n. 1760  – d. 1816), a fost domn în Moldova : 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie- noiembrie 1806  și în Muntenia: 1 septembrie 1802- august 1806. A mai fost administrator al Țării Românești sub ocupația rusească:  27 decembrie 1806- 31 mai 1807 și 8-28 august 1807. A lucrat ca Principatele române să intre sub influența rusească. După ce rușii au ocupat Țările Române și Bucureștiul, a fost însărcinat cu administrarea Moldovei (octombrie- noiembrie 1806). Pentru că țara era sărăcită, iar rușii cereau tot timpul bani, el se refugiază în 1809 la Sankt Petersburg, de unde nu se mai întoarce, murind în 1816

·         1816: A avut loc la Iași din inițiativa lui Gheorghe Asachi primul spectacol de teatru în limba română: "Mirtil și Hloe", pastorala într-un act. Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, născut la Herța, în nordul Moldovei, (azi în Ucraina). Cea mai importantă realizare a inginerului Asachi este primul spectacol de teatru jucat de români în limba româna. Evenimentul a avut loc la Iaşi în 27 decembrie 1816: Mirtil si Hloe după Salomon Gessner şi Jean Pierre Clovis de Florian. Gheorghe Asachi a tradus piesa, a desenat decorurile, a făcut regia şi a pictat cortina, o imitaţie după un desen adus de la Roma adaptat la realităţile din Moldova. Această „înfăţişa pe Apolon cu muzele întinzînd mîna Moldovei, pentru a o ridica, simbolul nefiind lipsit de frumuseţe şi de tîlc”(Ioan Massof, Teatrul românesc. Privire istorică, I, 1961). În Procuvîntarea la editia din 1850 a piesei, Asachi îşi aminteşte împrejurările acestei premiere absolute în cultura română: „Într-o epohă de străinomanie, la 1816, am fost înfiinţat un teatru de societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos şi iubitor de cultură. Actorii erau fii şi fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franceze”. La premiera din 1816 a piesei Mirtil si Chloe actorii purtau frumoase costume naţionale româneşti. Anul 1816 se consideră anul înfiinţării teatrului de la Iaşi, care va purta ulterior numele lui.

·         1918 /9.I 1919: Adunarea naţională a saşilor de la Mediaş s-a declarat de acord cu hotărârea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de unire a Transilvaniei cu România.

·         1831: Charles Darwin a început a doua călătorie în America de Sud la bordul navei regale HMS Beagle. A doua călătorie a vasului HMS Beagle, din 27 decembrie 1831 până în 2 octombrie 1836, a fost a doua expediție științifică efectuată de vasul HMS Beagle, sub comanda căpitanului Robert FitzRoy care preluase comanda și în prima călătorie după ce fostul căpitan s-a sinucis. FitzRoy se gândise deja la avantajele pe care le presupune prezența unui expert în geologie la bord, și a căutat un naturalist care l-ar putea însoți în timp ce vasul este pe mare. Tânărul absolvent Charles Darwin spera să vadă tropicele înainte de a deveni diacon, și a acceptat ocazia oferită. Până la sfârșitul expediției, el deja își construise un nume de geolog și colecționar de fosile, iar publicarea lucrării sale științifice intitulată Călătoria lui Beagle l-a făcut celebru ca scriitor. Beagle a traversat Oceanul Atlantic, și apoi a efectuat studii hidrografice în preajma coastelor părții sudice a Americii de Sud, revenind prin Tahiti și Australia după un ocol al Pământului. Deși expediția urma să dureze doi ani, ea s-a întins pe aproape cinci. Darwin a petrecut majoritatea timpului explorând pe uscat: trei ani și trei luni pe uscat, 18 luni pe mare. La începutul călătoriei, el a hotărât că poate scrie o carte despre geologie și avea talent pentru teoretizare. La Punta Alta, a efectuat o descoperire majoră a unor fosile gigantice ale unor mamifere dispărute, pe atunci cunoscute doar după câteva specimene. A colecționat și a observat detaliat plante și animale, cu rezultate care i-au zguduit credința că speciile sunt fixe și a pus bazele ideilor cu care s-a întors în Anglia și care au dus la elaborarea teoriei sale privind evoluția prin selecție naturală.

·         1892 - S-a pus prima piatră la temelia Catedralei Sfântul Ioan Evanghelistul din New York, considerată cea mai mare catedrală din lume.

·         1909 - D.A. Sturdza, pe motive de boală, se retrage din partid şi de la şefia PNL-ului; I.I.C. Brătianu este numit în funcţia de prim-ministru

·         1917: Guvernul României decide curăţarea teritoriului Moldovei de trupele ruse bolşevizate, care săvîrşeau jafuri şi asasinate.

·         1918: Discursul pianistului Ignacy Paderewski a declanșat Insurecția din Polonia Mare. Ignacy Jan Paderewski (n. 18 noiembrie 1860 în Kurylowka — d. 29 iunie 1941 în New York), pianist, compozitor și om politic polonez, care a deținut și funcția de premier. Insurecţia din Polonia Mare din 1918 – 1919, cunoscută şi ca Marea Revoltă Polonezăsau Războiul Poznańian, a fost o insurecţie militară a polonezilor din Polonia Mare(Wielkopolska), (cunoscută şi ca Marele Ducat al Poznańului ori Provinz Posen) împotriva Germaniei şi Prusiei.

·         1945: A fost infiintata Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) si a fost creat Fondul Monetar International (FMI), institutii specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite, ca urmare a conferintei de la Bretton Woods, din Statele Unite ale Americii. BIRD si-a inceput operatiunile la un an dupa infiintare, iar in 1947 a devenit institutie specializata a ONU. Scopul pentru care a fost creat BIRD era de sustinere a investitiilor pentru reconstructia tarilor afectate de razboi. Structura organsimului cuprinde Adunarea Guvernatorilor, Consiliul de Administratie, care numara 20 de membri si din randul carora este ales presedintele. BIRD acorda imprumuturi doar statelor considerate “sanatose” din punct de vedere economic. Romania a devenit membru al institutiei in 1972. FMI, de asemenea, ofera ajutoare financiare, insa si in cazul acestuia conditiile impuse sunt extrem de dure. Obiectivele infiintarii FMI au constat in promovarea unui sistem mondial de plati si crearea de rezerve monetare pentru ajutorarea statelor cu probleme financiare. Institutia are sediul la Washington si are o structura similara cu a BERD-ului.

·         1945: Coreea a fost divizata. In urma înfrângerii Japoniei în cel de-al Doilea Razboi Mondial, armatele URSS   și ale SUA au ocupat jumătatea de nord, respectiv cea de sud a peninsulei. Puterile invingatoaree  au sprijinit formarea unor guverne care agreau propriile lor ideologii, ajungându-se la împărțirea actuală a Coreei în două state despartite de Paralela 38: Coreea de Nord și Coreea de Sud.

·         1978: În Spania se instaurează democrația după 40 de ani de regim dictatorial.

·         1985: Gherilele palestiniene au ucis 20 de persoane în aeroporturile din Roma și Viena.

·         1989 - În cadrul primei plenare a CFSN a fost adoptat Decretul-Lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea CFSN şi a consiliilor teritoriale ale FSN; totodată a fost ales Biroul Executiv al CFSN: preşedinte -Ion Iliescu; prim-vicepreşedinte - Dumitru Mazilu; vicepreşedinţi - Cazimir Ionescu, Kiraly Karoly; secretar - Dan Marţian; membri - Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu

·         1989: URSS şi SUA (prin ambasadori) şi Marea Britanie (printr-o telegramă a primului ministru), transmiteau sprijinul pentru schimbările şi noile autorităţi din România. Declaraţii de recunoaştere a Frontului Salvării Naţionale au mai făcut guvernele din Canada, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Argentina, Columbia, Vietnam ş.a.

·         1991: A fost deschis, pentru public, Muzeul Național Cotroceni, înființat la 10 iulie 1991. Muzeul Național Cotroceni este o instituție culturală de prim rang, amenajată în cadrul unui monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea, palatul regal Cotroceni. Între 1679 – 1681, pe dealul Cotroceni, pe malul drept al Dâmboviței, domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază o mănăstire, defrișând o zonă dens împădurită ce făcea parte din faimoșii codrii ai Vlăsiei. Legenda spune că Șerban Cantacuzino, urmărit fiind de rivalul Grigore Ghica care voia să il asasineze, se adăposteste in codrii Vlăsiei si aici isi promite ca daca va scapa cu viata va construi in acel loc o biserică. Șerban Cantacuzino a scăpat cu viată si in scurt timp a ajuns pe tronul Țării Românești, astfel că a poruncit construirea mănăstirii Cotroceni, cea care a devenit cea mai importantă ctitorie a sa. În cadrul ctitoriei realizată de Domnitorul Șerban Cantacuzino se remarcau biserica „Adormirea Maicii Domnului“, asemănătoare tipologic bisericii episcopale din Curtea de Argeș, precum și grandiosul palat domnesc, edificat în spiritul baroc, specific civilizației occidentale europene a acelor vremuri. Sub aspect arhitectonic, ansamblul de la Cotroceni cunoaște câteva momente de referință: primul este legat de numele ctitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688); al doilea datează din perioada domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1853,1854-1856) care, în 1852, îl reface și modernizează redecorând palatul domnesc, care a devenit reședința sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Știrbei a tăiat un drum nou, care a secționat marele domeniu al mănăstirii, despărțind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din 1860; urmează edificarea palatului princiar (1893-1895), de către arhitectul francez Paul Gottereau, dar, din nefericire, datorita rezistenței scăzute a palatului, după cutremurul din 1977 va urma o nouă etapa, când palatul a fost reconsolidat, etajul al doilea si al treilea fiind grav avariate; tot atunci s-a ridicat și o aripă nouă, care adăpostește astazi sediul Președinției României. Prin Legea nr. 1/30 iunie 1990, care stipulează utilizarea corpului istoric ca instituție muzeală, la 27 decembrie 1991, a fost deschis pentru marele public Muzeul Național Cotroceni.

·         1995: Armata guvernamentală bosniacă și forțele sârbilor bosniaci evacuează pozițiile–cheie de pe linia frontului din jurul orașului Sarajevo.

·         1998 - Comisia Europeană a aprobat crearea unei bănci comune, cu sediul la Viena, de către cea de-a treia bancă privată germană, Dresdner Bank şi Banca Naţională din Paris (BNP), care are ca scop administrarea activităţilor celor două instituţii în Europa de Est

·         2000: Cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de creștinism și a sfârșitului de mileniu, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă din aur, având un tiraj de numai 1.000 de exemplare.

·         2004: S-a produs o explozie cosmică puternică când o erupție a unei stele neutronice, a afectat ionosfera Pământului.

Nașteri

·         1459: Ioan I Albert, în poloneză Jan I Olbracht, (n. 27 decembrie 1459, Cracovia – d. 17 iunie 1501, Toruń) a fost rege al Poloniei (1492–1501) și duce de Głogów (1491–1498). Ioan a fost al treilea fiu al lui Cazimir al IV-lea, regele Poloniei, și al Elisabetei a Austriei, fiica lui Albert al II-lea al Germaniei. Ca prinț moștenitor s-a distins prin strălucita victorie repurtată împotriva tătarilorla Kopersztyn (1487). În 1490 nobilimea maghiară l-a proclamat pe Ioan rege al Ungariei la dieta de la Rákos. El a fost însă învins de fratele său, regele Ladislau al II-lea al Boemiei și al Ungariei. În 1492 Ioan i-a urmat tatălui său pe tronul Poloniei.

Pierderile de venituri cauzate de secesiunea Marelui Ducat al Lituaniei a făcut ca Ioan să ajungă să depindă de sejmikurile poloneze (diete locale), în care șleahta (nobilii locali), îi puneau la dispoziție venituri în funcție de felul în care regele le apăra interesele.

Ioan râvnea să pozeze într-un apărător al creștinătății împotriva turcilor otomani, iar circumstanțele i-au fost favorabile. A găsit în fratele său Ladislau, rege al Ungariei și Boemiei, un aliat cu influență dominantă în Europa Centrală, contrapondere pentru mașinațiunile lui Maximilian I, care în 1492 încheiase o alianță împotriva sa cu Ivan al III-lea al Moscovei. Ca suzeran al Moldovei, Ioan era într-o poziție favorabilă pentru a-i ataca pe turci. La conferința de la Leutschau (1494), s-au pus la cale detalii ale expediției de către regii Poloniei și Ungariei și de către prințul elector Ioan Cicero al Brandenburgului, cu cooperarea lui Ștefan al III-lea, voievodul Moldovei, care îi ceruse ajutorul lui Ioan.

În 1496, Ioan a strâns o armată de 80.000 de oameni în Polonia cu mari dificultăți, dar cruciada sa a fost deviată de la scopul ei de invazia subită a Galiției de către voievodul moldovean, care se pare că ar fi fost convins că Ioan încearcă să-l pună pe fratele lui mai mic, Sigismund pe tronul Moldovei. Astfel, polonii au pătruns în Moldova nu ca aliați, ci ca inamici și, după ce au asediat fără succes Suceava, au fost obligați să se retragă după ce au fost învinși în bătălia de la Codrii Cosminului. Una din cauzele acestui eșec răsunător pare a fi fost nesupunerea șleahtei, întrucât la revenirea în țară, Ioan a confiscat sute de moșii nobiliare. În pofida acestor acțiuni, el a păstrat o popularitate deosebită până la sfârșitul vieții.

Cum noul mare maestru al Cavalerilor Teutoni, Friedrich Wettin von Sachsen, a refuzat să depună jurământ de credință coroanei Poloniei, Ioan l-a obligat cu forța armată. El intenționa să supună și mai mult pe teutoni, dar a murit în 1501.

Ioan I Albert
Portret de Bacciarelli
Date personale
Născut	27 decembrie 1459 Cracovia, Polonia
Decedat	17 iunie 1501 (41 de ani) Toruń, Polonia
Înmormântat	Catedrala Wawel, Cracovia
Părinți	Cazimir IV Iagello Elisabeta de Habsburg[*]
Frați și surori	Anna Jagiellon[*] Barbara Jagiellon[*] Sophia Jagiellon, Margravine of Brandenburg-Ansbach[*] Jadwiga Jagiellonka[*] Elisabeta Jagiellonka[*] Ladislau al II-lea al Boemiei și Ungariei Sfântul Cazimir Alexandru al Poloniei Sigismund I al Poloniei Q9253150[*] Elisabeth Jagiellon[*]
Cetățenie	Polonia
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Jagiellon
Rege al Poloniei
Domnie	1492 - 1501
Predecesor	Cazimir al IV-lea
Succesor	Alexandr Jagiellon

·         1571: S-a născut Johannes Kepler, astronom şi astrolog, cel care a descoperit că Pământul şi planetele se mişcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice; (m. 15 noiembrie 1630). Johannes Kepler, (*27 decembrie 1571, Weil der Stadt – †15 noiembrie 1630, Regensburg), matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler). În matematică este considerat precursor al calculului integral.

·         1572: S-a nascut compozitorul, poetul si pedagogul  umanist ceh Jan Campanus Vodňanský (Johannes Vodnianus Campanus). Din 1603 a predat greaca si latina la Universitatea din Praga, dar si poezia latina  si istoria romana; (d. 13 decembrie 1622).

·         1654: S-a nascut  la Basel in Elvetia, matematicianul elvetian Jakob Bernoulli. In urma cercetarilor sale asupra sirurilor de numere, a ajuns la celebra inegalitate care ii poarta numele – “Inegalitatea lui Bernoulli”; (d.16.08.1705). Contemporan cu Newton si Leibnitz, a dezvoltat calculul diferential si integral introdus de aceștia.Unul din frații săi a fost Johann Bernoulli,  un alt mare matematician.

·         1715: András Adányi, scriitor, poet și călugăr iezuit maghiar (d. 1795)

·         1717: Papa Pius al VI-lea (d. 1799)
* 1755: Anton (Anton Clemens Theodor Maria Joseph Johann Evangelista Johann Nepomuk Franz Xavier Aloys Januar^[1]; 27 decembrie 1755 – 6 iunie 1836), a fost rege al Saxoniei (1827–1836) din Casa de Wettin. A fost supranumit Anton der Gütige,^[2] (ro: Anton cel Bun).^[3]

Anton i-a succedat fratelui său Frederick August I ca rege al Saxoniei după decesul acestuia, la 5 mai 1827. Noul rege în vârstă de 71 de ani era complet neexperimentat în guvernare, așa că el nu a avut nici o intenție de a modifica profund politica internă și externă.

După Revoluția din Iulie din 1830 din Franța, în toamnă au început tulburări în Saxonia. Pentru că oamenii doreau un regent tânăr, Anton a fost de acord să-l numească pe nepotul său Frederick Augustus Prinț Co-Regent (Prinz-Mitregenten). O altă consecință a tulburărilor a fost acceptarea unei noi constituții în 1831, care a intrat în vigoare la 4 septembrie 1831.^[5]Odată cu noua constituție, Saxonia a devenit monarhie constituțională și a obținut o legislatură bicamerală.

Constituția a fost mai conservatoare decât alte constituții existente la acest moment în Uniunea germană. Totuși constituția servit Saxonia până în 1918.^[6] Regele și-a păstrat suveranitatea sa exclusivă, dar a fost obligat să coopereze cu miniștrii și cu deciziile celor două Camere reunite.

Fără moștenitori masculini în viață, Anton a fost succedat ca rege de nepotul său, Frederic Augustus al II-lea.

Anton
Date personale
Nume la naștere	Anton Clemens Theodor Maria Joseph Johann Evangelista Johann Nepomuk Franz Xavier Aloys Januar
Născut	27 decembrie 1755 Dresda
Decedat	6 iunie 1836 (80 de ani) Dresda
Înmormântat	Katholische Hofkirche
Părinți	Frederic Christian, Elector de Saxonia Maria Antonia de Bavaria
Frați și surori	Maria Amalia de Saxonia Prințul Maximilian de Saxonia Frederic Augustus I de Saxonia Karl Maximilian von Sachsen[*]
Căsătorit cu	Maria Carolina de Savoia Maria Theresia de Austria
Copii	Prințesa Maria Ludovika Prințul Frederick Augustus Prințesa Maria Johanna Prințesa Maria Theresia
Cetățenie	Principatul Saxoniei  Regatul Saxoniei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	colecționar de artă[*] monarh
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Wettin
Rege al Saxoniei
Domnie	5 mai 1827 – 6 iunie 1836
Predecesor	Frederick Augustus I
Succesor	Frederick Augustus II

* 1771: Marc Dax (n. 27 decembrie 1771, Tarascon-sur-Ariège – 3 iunie 1837, Sommières) a fost un neurolog francez, creditat câteodată cu descoperirea legăturii dintre afectarea neurologică a emisferei stângi a creierului uman, hemipareza părții drepte a corpului uman, respectiv pierderea abilităţii de a vorbi, cunoscută sub numele de afazie. Descoperirea sa esențială a fost publicată în 1836, cu 25 de ani înaintea publicării (mult mai celebre) a lui Paul Broca.

Descoperirea lui Marc Dax, bazată pe observațiile sale ca medic neurolog a trei pacienți de-ai săi pe care îi avusese în Montpellier, a fost înaintată Academiei franceze, cu un sfert de secol înaintea celeia a mult-creditatului Paul Broca.

* 1787: Zilot Românul (pseudonimul lui Ștefan Ioan Fănuță) (n. ~ 27 decembrie 1787, București - d. 12 noiembrie 1853, București) a fost un istoric, jurist, poet și cronicar român. A scris istorii în versuri și în proză ale Țării Românești din timpul lui Constantin Hangerli (1796) până la Răscoala lui Tudor din 1821. Prima parte, intitulată „Domnia lui Constandin Vodă Hangerliul” a terminat-o în 1800, la o „copilărească vârstă”. Alte lucrări mai de seamă ale sale au fost o cronică în versuri despre „Anul 1848” și un poem alegoric numit „Dăslușire”.

Crezul său ca istoric și l-a exprimat într-o poezie celebră, intitulată chiar „Definiția istoricului”:

“	Istoric sunt, n-am frate, N-am rudă, n-am vecin: Stăpân am p-adevărul, Lui cată să mă-nchin!	”

Cronicile sale au fost publicate întâi de B. P. Hasdeu (1884), apoi de Gr. Tocilescu (1885 - 1891) și de G. T. Kirileanu (1942). O ediție mai recentă a apărut în 1996 cu studiu introductiv, note, comentarii și indici de Marcel Dumitru Ciucă, cel căruia îi revine meritul de a arunca, prin cercetările sale, o nouă lumină asupra personalității lui Zilot Românul.

Zilot Românul și-a scris opera între cca. 1798 și 1851, cu scurte întreruperi în vremea domniei lui Moruzi (1799 - 1801) și pe timpul copierii „Manualului de legi” al lui Fotino (cca. 1805 - 1811). Creația sa se desfășoară pe trei coordonate: juridică, istorică și literară.

În domeniul juridic, a „prefăcut” la începutul secolului al XIX-lea „Manualul de legi” al lui Mihail Fotino, prin aceasta înțelegându-se faptul că l-a actualizat și completat, deoarece cunoștea istoria și obiceiurile țării, după cum însuși spune. Și-a dăruit acest „giuvaier” stăpânului său printr-o dedicație în versuri.

Din punct de vedere istoric, în opera sa Zilot a abordat în special perioada 1796 - 1823, cu referiri la vremuri anterioare, chiar până la daci și romani. Către sfârșitul vieții a reluat în discuție problemele istorice prin poezii relative la revoluția pașoptistă și la relațiile dintre Imperiul Otoman și Țara Românească, stabilite prin tratate. Izvoarele sale de informare au fost diverse: cronologii, cărți populare, cronografe, cărți teologice, istorii universale și locale, cronici. Cercetătorul Marcel Dumitru Ciucă presupune că Zilot a apelat la bogata bibliotecă a banului Grigore Brâncoveanu, cu care se afla în relații foarte strânse.

Relatările istorice ale cronicarului român încep cu ce-a de-a doua domnie a lui Alexandru Ipsilanti (1796 - 1797) abordând totodată și începuturile revoltei lui Pasvantoglu, peste Dunăre. Continuă cu domnia lui Hangerli (1797 - 1799) în vremea căruia au sporit și s-au înăsprit dările impuse populației. Urmează întâmplările din timpul domniilor lui Alexandru Moruzi (1799 - 1801) și Mihail Șuțu (a treia oară, 1801 - 1802), neuitând să menționeze de pustiirea Bucureștiului de teama pasvangiilor și de cutremurui din același an, 1802. Continuă cu domnia lui Constantin Ipsilanti (1802 - 1806) al cărei început a fost marcată de amintitul seism. Războiul ruso-turc ditre 1806 și 1812 ocupă noi pagini în cronica zilotiană. Fănuță serdarul vorbește despre situația de nesiguranță din principate și schimbările politice survenite, despre rolul lui Napoleon Bonaparte în această confruntare și despre deznodământul ei cu rezultatele pentru părțile implicate și țările române, cărora li se răpește Basarabia. Domnia lui Caragea era tratată într-o lucrare considerată azi pierdută. Sunt reliefate, într-o altă lucrare, vremurile din timpul celei de-a treia domnii a lui Alexandru Șuțu, caracterizate prin frământări sociale ce au culminat cu răscoala lui Iordache Olimpiotul. Revoluția de la 1821 este relatată în „Jalnica cântare a lui Zilot”, unde conducătorul Eteriei grecești este descris cu ură, în timp ce Tudor Vladimirescu are parte de unul dintre cele mai frumoase portrete memorialistice. Evenimentele ulterioare mai importante sunt consemnate fie prin scurte însemnări, fie prin poezii ocazionale.

O a treia latură a creației lui Zilot o reprezintă cea literară, ilustrată în poeziile sale cu caracter personal. Multe dintre ele au fost descoperite de către Gr. Tocilescu în 1890 și publicate abia în 1996.

* 1796: Karl Friedrich von Steinmetz (n. 27 decembrie 1796 - d. 2 august1877) a fost un feldmareșal prusac, mai târziu german (după 1871). 

În campaniile de 1813 și 1814, Steinmetz ca locotenent în 1 corp de infanterie al lui Wartenburg, a luat parte la mai multe bătălii împotriva francezilor, pentru curajul în luptă fiind distins cu Crucea de Fier.

În 1819, a fost transferat la Regimentul al 2-a de Gardă, la care a servit pentru o perioadă scurtă de timp, în anul următor a fost repartizat la școala militară Belinsky, iar în 1824 a fost admis la Departamentul topografic al Statului Major General prusac. În 1828 a fost ridicat la rang de căpitan. După ce în 1839 a fost promovat maior, Steinmetz a fost numit comandant al batalionului Düsseldorf Landwehr, iar în 1841comandant al batalionului-gardă de rezervă Spandau.

În campania din 1848 împotriva danezilor Steinmetz a comandat al 2-lea batalion și apoi regimentul al 32-lea, fiind decorat cu ordinul "Pour le Mérite". Până la sfârșitul ostilităților Steinmetz a fost promovat colonel și în 1851 a fost numit director al Corpului de Cadeți din Berlin. În 1854, a fost promovat la gradul de colonel și desemnat comandant militar la Magdeburg, după care a devenit general-maior, iar șase luni mai târziu a fost ridicat până la general-locotenent și comandând divizia 1 la Königsberg. În 1862 a fost numint comandant al corpulului al 2-lea de armată, iar din 1864, al celui de-al 5-lea.

În fruntea Corpului al 5-lea Steinmetz a luat parte la războiul contra Austriei, și a învins la Nachod, Skalitz și Schweinschädel. El de asemenea a avut o contribuție însemnată la victoria decisivă în bătălia de la Königgrätz. De atunci, Steimetz împreună cu Moltke a fost considerat unul dintre generalii prusac cei mai străluciți.

De la începutul războiului franco-prusac Steinmetz a preluat comanda Armatei 1 și a luptat la bătăliile de la Spicheren și Borny-Colombey. În timpul bătăliei de la Gravelotte o acțiuni neglijentă a lui Steimetz a dus pierderi masive în rândul trupelor prusace și armata sa a fost plasată sub supravegherea directă a prințului Friedrich Karl În timpul asediului Metz-ului discordanțele dintre Steimentz și prinț au dus în final la eliminare de pe teatrul de luptă a celui dintâi, fiind numit guvernator general în Poznan.

Imediat după război, a fost ridicat în rang de feldmareșal și sa retras din treburile armatei, a trăit în Görlitz. Steinmetz, a murit la 4 august 1877 în Bad Landeck, unde primea un tratament.

Karl Friedrich von Steinmetz
Karl Friedrich von Steinmetz
Date personale
Născut	27 decembrie 1796  Eisenach, Saxa-Eisenach[1]
Decedat	2 august 1877 (80 de ani)[2]  Lądek-Zdrój, Polonia
Cetățenie	Germania
Ocupație	ofițer om politic
Activitate
Ramura	Armata Prusacă
Gradul	general
Bătălii / Războaie	Războaiele napoleoniene Primul Război Germano-Danez Războiul Austro-Prusac Războiul franco-prusac
Decorații și distincții
Decorații	Pour le Mérite Ordinul Vulturului Negru[*] Order of St. George, 3rd class[*] Order of the Red Eagle 1st Class[*]

* 1821: Jane Wilde, cunoscută și ca Jane Francesca Agnes (n. 27 decembrie1821, Dublin - d. 3 februarie 1896) a fost o poetă irlandeză cunoscută sub pseudonimul "Speranza", susținătoare a mișcării naționaliste. A avut o interes special pentru basmele irlandeze, ajutând la clasificarea acestora. S-a căsătorit cu William Wilde la 12 noiembrie 1851, și au avut trei copii: „Willie” William Charles Kingsbury Wilde (1852-1899), Oscar Wilde (1854-1900) și Isola Francesca Wilde Emily (1857-1867).

·         1822: Louis Pasteur (n. 27 decembrie 1822, Dole — d. 28 septembrie 1895, Marnes-la-Coquette) a fost un om de știință francez, pionier în domeniul microbiologiei. ntreprinde cercetări de cristalografie și descoperă fenomenul de izomerie. Este numit profesor la noua Facultate de Științe din Lille, unde face o descoperire capitală, și anume demonstrează că levurile din drojdia de bere sunt ființe vii care provoacă procesul de fermentație. Prin lucrările (1858-1864) sale infirmă pentru totdeauna teoria generației spontane. Începând din 1865, studiază o maladie care decima viermii de mătase și reușește să identifice fluturii bolnavi și să le distrugă ouăle, înainte ca întreaga crescătorie să fie infestată.

În acest timp, în Germania, Robert Koch demonstrase experimental că un anumit tip de microbi provoacă o anumită maladie specifică. Pasteur este cucerit de acest nou domeniu al biologiei și reușește să izoleze germenul numit apoi stafilococ. În următorii ani se declanșează o adevărată cursă între Germania și Franța în această ramură a științei care se va numi microbiologie. Împreună cu colaboratorii săi, Pasteur pune la punct un vaccin împotriva holerei, pe care îl aplică cu succes în 1881.

Cercetările sale asupra turbării încep în 1880. Pasteur constată că măduva spinării de animal infectat uscată ar putea împiedica apariția acestei grave îmbolnăviri. După multiple încercări de a obține un preparat cu calități de vaccin și după multe ezitări, Pasteur face prima încercare la un copil mușcat de un câine turbat. La 6 iunie 1885, începe prima serie de injecții și, trei luni mai târziu, copilul este salvat.

Louis Pasteur este considerat pe bună dreptate unul din binefăcătorii omenirii. După moartea sa, survenită la 28 septembrie 1895, se odihnește într-o criptă dinspre institutul care îi poartă numele.

·         1832: Pavel Mihailovici Tretiakov, critic și umorist rus, fondatorul Galeriei de artă plastică care îi poartă numele

* 1843: János Török (n. 27 decembrie 1843, Vinga, – d. 4 septembrie 1892, Tatranská Kotlina, Slovacia) a fost un avocat, primar al Timișoarei și comandant al poliției din Budapesta. În urma a câțiva ani de secetă situația economică din Timișoara s-a deteriorat, iar în 1876 primarul Steiner a demisionat. În locul lui a fost ales primar Török János.^[1][2]

În calitate de primar a achiziționat în interesul orașului o serie de proprietăți. Una a fost vechea primărie sârbească, în care funcționa și teatrul, iar în locul ei s-a construit Școala Superioară Regală de Stat. După ce în 1880 noua clădire a teatrului arsese, a cumpărat-o, inclusiv hotelul din clădire, și a organizat o societate pe acțiuni care să-l sprijine, ceea ce a permis reluarea activității teatrului (în limba maghiară) în numai doi ani. De asemenea, a organizat o cantină publică, și un fond de pensii. A continuat pavarea străzilor și a lărgit porțile de acces, care, din considerente militare, erau foarte mici și stânjeneau circulația. A ajutat sinistrații din Seghedin după inundațiile catastrofale din 1872.^[2]

În timpul său a fost finalizată construcția unui orfelinat,^[2] care ulterior va fi cunoscut ca „Orfelinatul Gisela”. Acesta a fost construit în Fabric, pe locul unde acum este Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie a Universității de Vest.^[4] Construcția a început în 1872 și finalizată în 1878, dar și-a deschis porțile încă din 1877.

Cea mai mare realizare a sa a fost introducerea iluminatului public electric, făcând din Timișoara la 12 noiembrie 1884primul oraș din Europa care avea străzile iluminate electric. În 1882 a renunțat să prelungească contractul unei firme de iluminare a străzilor cu gaz de iluminat și a preferat oferta firmei Anglo-Austrian Bruch Electrical Company Ltd. S-au instalat 731 de lămpi, rețeaua stradală având o lungime de 59 km.^[5][6]

* 1849: Prințesa Alice de Bourbon-Parma (italiană Alicia Maria Carolina Ferdinanda Rachael Giovanna Filomena; 27 decembrie 1849 - 16 ianuarie 1935) a fost fiica cea mică a lui Carol al III-lea, Duce de Parmași a soției lui, Prințesa Louise Marie Thérèse a Franței care era fiica cea mare a lui Charles Ferdinand, Duce de Berry și a Prințesei Caroline Ferdinande Louise a celor Două Sicilii. Alice a fost deci strănepoata regelui Carol al X-lea al Franței. Alice a fost nepoata lui Henri, conte de Chambord, regele disputat al Franței din 2-9 august 1830 și pretendentul legitimist la tronul Franței din 1844 până în 1883. La castelul Frohsdorf din Austria, la 11 ianuarie 1868, s-a căsătorit cu Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana (1835–1908). Alice și Ferdinand au avut zece copii:

• Arhiducele Leopold Ferdinand, Prinț de Toscana (1868–1935). El a renunțat la titlurile lui la 29 decembrie 1902 și a luat numele de Leopold Wölfling. S-a căsătorit de trei ori.
• Arhiducesa Luise, Prințesă de Toscana (1870–1947)
• Arhiducele Josef Ferdinand, Prinț de Toscana (1872–1942). S-a căsătorit prima dată cu Rosa Kaltenbrunner și, după divorț, s-a recăsătorit cu Gertrud Tomanek, cu care a avut copiie. Ambele căsătorii au fost morganatice.
• Arhiducele Peter Ferdinand, Prinț de Toscana (1874–1948). S-a căsătorit cu Prințesa Maria Cristina de Bourbon-Două Sicilii și au avut copii.
• Arhiducele Heinrich Ferdinand Salvator, Prinț de Toscana (1878–1969). General major în armata austriacă. Căsătorit morganatic cu Maria Karoline Ludescher; au avut copii.
• Arhiducesa Anna Maria Theresia, Prințesă de Toscana (1879–1961). Căsătorită cu Johannes, Prinț de Hohenlohe-Bartenstein.
• Arhiducesa Margareta, Prințesă de Toscana (1881–1965)
• Arhiducesa Germana, Prințesă de Toscana (1884–1955)
• Arhiducele Robert Ferdinand Salvator, Prinț de Toscana (1885–1895)
• Arhiducesa Agnes Maria, Prințesă de Toscana (1891–1945)

Alice
Prințesa Alice de Bourbon-Parma
Date personale
Nume la naștere	Alicia Maria Carolina Ferdinanda Rachael Giovanna Filomena
Născută	27 decembrie 1849 Parma, Ducatul de Parma
Decedată	16 noiembrie 1935 (85 de ani) Schwertberg, Austria
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Carol al III-lea, Duce de Parma Luisa Maria Tereza de Bourbon-Artois
Frați și surori	Prince Henry, Count of Bardi[*] Robert I, Duce de Parma Prințesa Margherita de Bourbon-Parma
Căsătorită cu	Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana
Copii	Arhiducele Leopold Ferdinand Louise, Prințesă de Saxonia Arhiducele Iosif Ferdinand Arhiducele Peter Ferdinand
Cetățenie	Regatul Italiei
Ocupație	aristocrat[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Parma Casa de Habsburg-Lorena
Mare Ducesă de Toscana

* 1863: Mihail Andreas Barclay de Tolly (rusă Михаил Богданович Барклай-де-Толли n. 27 decembrie 1863 — d. 26 mai 1919) a fost un feldmareșalși ministru al apărării din Imperiul Rus, care a luptat în timpul Invaziei franceze a Imperiului Rus și în Războiul celei de-a Șasea Coaliții.

Mihail Andreas Barclay de Tolly
Fragment din portretul lui M. A. Barclay de Tolly efectuat de[1] George Dawe
Date personale
Născut	27 decembrie 1761 Pamūšis[*], Lituania
Decedat	26 mai 1818 Cerniahovsk, Prusia Răsăriteană, Regatul Prusiei
Înmormântat	Estonia
Căsătorit cu	Helene Barclay de Tolly[*]
Naționalitate	Imperiul Rus
Cetățenie	Finlanda
Ocupație	ofițer om politic
Activitate
Activitate
Ramura	Armata Imperială Rusă
Gradul	Feldmareșal

* 1868: Ferdinand Karl de Austria (27 decembrie 1868 – 12 martie 1915) a fost al treilea fiu al Arhiducelui Karl Ludwig de Austria și a Prințeseia Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii. A fost fratele mai mic al Arhiducelui Franz Ferdinand de Austria care a fost omorât la Sarajevo la 28 iunie 1914, eveniment care a dus la declanșarea Primului Război Mondial.

Ferdinand Karl și soția sa Bertha Czuber, 1910.

Ca și fratele său, s-a căsătorit morganatic în 1909 cu Bertha Czuber (1879–1979). Nu au avut copii.

În 1911 a fost expulzat din casa de Habsburg de către împăratului Franz Joseph. Și-a luat numele de Ferdinand Burg și a trăit la Tirol. A fost afectat de tuberculoză din cauza căreia a murit în 1915.

Arhiducele Ferdinand Karl
Date personale
Născut	27 decembrie 1868 Viena
Decedat	12 martie 1915 (46 de ani) Munchen
Înmormântat	Merano
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Arhiducele Carol Ludovic al Austriei Prințesa Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii
Frați și surori	Archduchess Maria Annunciata of Austria[*] Arhiducesa Margarete Sophie a Austriei Arhiducesa Elisabeta Amalia a Austriei Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei Arhiducele Otto Franz al Austriei
Căsătorit cu	Bertha Czuber
Cetățenie	Austria
Ocupație	Primat
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Habsburg-Lorena

* 1879: Sydney Greenstreet (27 decembrie 1879 - 18 ianuarie 1954) a fost un actor englez de teatru și film.^[1] Este cel mai notabil pentru filmele Warner Bros. în care a apărut alături de Humphrey Bogart și Peter Lorre, filme precum The Maltese Falcon (1941) sau Casablanca (1942).

·         1896 - S-a născut romancierul american Louis Bromfield (m. 18 martie 1956)

·         1897: S-a născut Tudor Vianu, poet, estetician și filozof român, membru al Academiei Române; a fost director general al Comisiei Naționale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei Române, director al Teatrului Național din București (d. 1964). Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu – d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 – 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog. A scris studii de estetică şi stilistică, memorialistică, a analizat din punct de vedere estetic fenomenul literar românesc şi universal (“Arta şi frumosul”, “Arta prozatorilor români”); (m. 21 mai 1964).

·         1901: Marlene Dietrich (pronunțat: [maɐˈleːnə ˈdiːtrɪç]; n. 27 decembrie 1901Schöneberg (astăzi în Berlin) – d. 6 mai 1992, Paris) a fost o actriță și cântăreață germană.

Este prima actriță germană care a ajuns celebră în Hollywood. De-a lungul carierei, Dietrich s-a reinventat constant, începând a fi cântăreață de cabaret, fată din cor și actriță în filme germane în Berlinul anilor '20, stea de la Hollywood de-a lungul anilor '30, și în final, o interpretă internațională, devenind una din idolii secolului al XX-lea. Dietrich a fost bisexuală.^[2] În 1939 Dietrich a devenit cetățeană a Statelor Unite.^[3]

·         1906 - S-a născut poetul Emil Giurgiuca (m.03.03.1992).

·         1916 - S–a născut, la Braşov, pictorul Friedrich Bőmches.

·         1917 - S-a născut, la Bolgrad, în Basarabia, Alexandru Cişmigiu, arhitect recunoscut pe plan internaţional.

* 1925: Moshe Arens (în ebraică משה ארנס, n. 27 decembrie 1925,^[1][2][3]Kaunas, Lituania) este un inginer, diplomat și om politic de centru-dreapta din Israel, de origine lituaniano-americană, unul din fruntașii mișcării Herut și ai partidului Likud, a fost ambasador al țării sale la Washington, apoi a fost ministru al apărării (1983-1984, 1990-1992, 1999) și ministru de externe al Israelului (1988-1990).

Fost conferențiar la Politehnica (Technion) din Haifa, a devenit în ultimii ani publicist, scriind articole de opinie în ziarul Haaretz, exprimând în general critici la adresa politicii guvernelor succesive ce au urmat guvernelor din care a făcut parte, mai ales în domeniul apărării și al încălcării drepturilor omului.

·         1931 - S-a născut Scotty (Winfield) Moore, chitarist american, acompaniator al lui Elvis Presley.
* 1931: William John Charles, CBE (27 decembrie 1931 – 21 februarie 2004), cunoscut ca John Charles, a fost un fotbalist galez. Considerat de mulți cel mai mare fotbalist galez din toate timpurile^[1], putea să joace și atacant și fundaș. De atunci a fost inclus în Football League 100 Legends și în Football Hall of Fame.

Charles cu Sivori și Boniperti la Juve.

Nu a fost niciodată atenționat sau eliminat de pe teren în toată cariera lui^{[necesită citare]}, datorită filozofiei sale de a nu răni sau lovi intenționat un jucător advers. Având 1,88 m, a fost poreclit Il Gigante Buono – Gigantul Blând.

·         1934: Larisa Latînina, gimnastă sovietică

·         1935 - S-a născut Vasile Grigore, pictor şi colecţionar de artă.

·         1941 - S-a născut Mike Pinder, clăpar britanic (Moody Blues).

·         1941 - S-a născut Leslie Maguire, clăpar britanic (Gerry & The Pacemakers).

·         1941 - S-a născut Eddie Taylor, saxofonist american.

·         1943: Joan Manuel Serrat, cantautor catalan

·         1944 - S-a născut Tracy Nelson, cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană (Mother Earth).

·         1944 - S-a născut Mick Jones, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Spooky Tooth, Foreigner).

·         1944: Ștefania Mincu (n. 27 decembrie 1944, Plopeni, județul Constanța) este o scriitoare română, care publică și sub pseudonimul de poetă Ștefania Plopeanu.

Părinții săi au fost Cojocaru Ilie și Cojocaru Elena, țărani săraci.

După ce a absolvit școala generală în Plopeni (1951-1958), a continuat studiile la Liceul „Mihai Eminescu”, din orașul Constanța (1958-1962) continuând apoi cu Facultatea de Filologie, la Universitatea din București, secția limba și literatura română (1962-1967).

Și-a luat licența în 1967 cu o lucrare despre Filosofie și poezie la Lucian Blaga. A urmat apoi, la studii fără frecvență, Facultatea de limba franceză (1970-1974), fără a o termina printr-o lucrare de licență. A luat doctoratul în Litere la Universitatea din București, cu magna cum laude, în 2001, cu lucrarea Miorița. O hermeneutică ontologică. A publicat volumele: 

• Cum eu..., Ed. Cartea Românească, 1974;
• Vorbindu-vă prin semne, Ed. Cartea Românească, 1979;
• Elegii vorbite, 1982, Ed. C.R.;
• Scrisoarea femeii urâte, Ed. Eminescu, 1984;
• Cartea seducției, Ed. Cartea Românească, 1986;
• Cavalerul din drezină, Ed. Pontica, 1992;
• Starea de juxtapunere, Ed. Pontica, 1997;
• Cum stau eu aici pe terasă și contabilizez obscenitatea istoriei, Ed. Vinea, 2001;
• Vorbindu-vă prin semne, antologie, Cartea Românească, 2002;
• Dincolo dincoace de poezie, Ed. Vinea, 2010.

·         1945 - S–a născut Ştefan Macovei, sculptor, membru al UAPR.

·         1948: S-a nascut actorul francez Gerard Depardieu; („Cyrano de Bergerac”, „Vidocq”). Gérard Xavier Marcel Depardieu (n. 27 decembrie 1948 este unul dintre cei mai cunoscuți actori francezi. El a câștigat mai multe premii, incluzând câte o nominalizare pentru cel mai bun actor la Academy Award și la premiile BAFTA 1992 pentru rolul său din Cyrano de Bergerac, și o alta la Oscar în 1991. Pentru aceeași prestație de înalt nivel artistic a fost onorat cu Frunza de Palmier la Cannes în 1990. Tot datorită cunoscutului personaj al lui Edmond Rostand a primit premiul Globul de Aur pentru Cel Mai Bun Actor din Green Card. Depardieu și-a manifestat intenția de a renunța la cetățenia franceză, iar președinția rusă a anunțat că i-a acordat-o pe cea rusă. Gérard Depardieu s-a născut în Châteauroux, Indre, Franța. Este unul din cei șase copii ai lui Anne Jeanne Josèphe "la Liette" (n. Marillier) șiRené Maxime Lionel "le Dédé" Depardieu, un fierar și pompier voluntar.^[10][11] Depardieu și-a petrecut mai mult timp pe stradă decât la școală, pe care a abandonat-o la vârsta de 13 ani. La 16 ani, Depardieu a plecat din Châteauroux la Paris, unde a studiat actoria, îndrumat de Jean-Laurent Cochet. În 1986, numele lui a început să fie cunoscut pentru performanța sa din rolul unui fermier cocoșat din filmul Jean de Florette. 5 Ani mai târziu el a câștigat un César pentru rolul său din Cyrano de Bergerac. El a jucat rolul lui Obélix în cele trei filme Astérix.^[12]

·         1956: S-a nascut Doina Melinte, atleta romana, alergatoare pe curse de semifond. S-a nascut in localitatea Hudesti, judetul Botosani si a inceput sa practice sportul din copilarie, activand intr-o echipa de handbal. S-a mutat apoi la Bistrita si s-a apucat de atletism la clubul din localitate. Prima performanta sportiva a obtinut-o prin calificarea pana in semifinala in cursa olimpica de 800 de metru de la Moscova, pentru ca in urmatorii ani sa se impuna printre cele mai bune semifondiste din lume. Este medaliata cu aur pe distanta de 800 m si cu argint pe 1.500 m la Olimpiada din 1984, laureata cu bronz la Campioanatul european din 1986, respectiv la cel mondial din 1987 pe distanta de 1.500 m. S-a retras din competitiile sportive in 1993. Intre 1990-1992, a fost deputat de Bacau, aleasa pe listele Frontului Salvarii Nationale.

* 1966: Masahiro Fukuda (n. 27 decembrie 1966) este un fost fotbalist japonez.
* 1966: William Scott "Bill" Goldberg^[1] (Tulsa, Oklahoma, 27 decembrie din 1966) este un luptător profesionist, actor, fost jucător de fotbal americanși fost comentator de arte marțiale mixte american,^[2] care în prezent lucrează în WWE în brandul Raw. Acesta este mai bine cunoscut pentru timpul său în World Championship Wrestling (WCW).

·         1967: Attila Kovacs, politician român
* 1967: Aurelian Roșca (n. 27 decembrie 1967, Craiova) este un antrenor de handbal din România. În vara anului 2014, din poziția de antrenor principal, Roșca a câștigat cu echipa României medalia de aur la Campionatul Mondial pentru Junioare din Republica Macedonia.^[1]

În sezonul 2015-2016, Roșca a fost antrenor principal al HCM Baia Mare.^[2]Începând din 7 noiembrie 2016, Aurelian Roșca a fost antrenorul principal al CSM București,^[3] până în 30 martie 2017, când a fost înlocuit cu Per Johansson.^[4] În sezonul 2017-2018 (7 iunie 2017 - 28 februarie 2018), a fost antrenor principal al HCM Râmnicu Vâlcea.^[5][6]

* 1971: Duncan Cowan Ferguson (n. 27 decembrie 1971, Stirling, Scoția) este un fost fotbalist scoțian.^[2]

Ferguson și-a început educația fotbalistică la Carse Thistle, înainte de a semna pentru Dundee United în 1990 primul său contract de profesionist. De atunci a jucat la Rangers, Everton FC și Newcastle United; cariera sa a oscilat deseori datorită controverselor și accidentărilor.

* 1977: Florin Popete (n. 27 decembrie 1977, Târgu Jiu, România) este un fotbalistromân care a evouluat ultima dată la echipa Pandurii Târgu Jiu pe postul de fundaș. A debutat pentru Farul Constanța în Liga I pe 11 august 2001 într-un meci pierdut împotriva echipei Ceahlăul Piatra Neamț.

* 1980: Claudio Castagnoli^[1][2][3] (27 decembrie din 1980) este un wrestler profesionist  elvețian care lucrează pentru WWE, în marca sa Raw, sub numele de Cesaro. Este cunoscut pentru activitatea sa in promotiile independente americane, cum ar fi CHIKARA, Inelul de Onoare sau Pro Wrestling Guerrilla. De asemenea, a luptat în Japonia in Pro Wrestling Noah.

A fost o dată Campion Mondial după ce a câștigat o dată Campionatul Mondial din PWG. A mai fost de asemenea Campion Mondial în Perechi ROH, Campion Mondial în Perechi de CZW și Campion de Perechi de CHIKARA.

În WWE, el a devenit Campion al Statelor unite ale WWE si campion în perechi lângă Tyson Kidd. De asemenea, este primul câștigător al André The Giant Memorial Battle Royal.

* 1981: Emilie de Ravin (n. 27 decembrie 1981)^[1] este o actriță australiană. Ea a jucat rolul lui Tess Harding în serialul Roswell și rolul lui Claire Littletonîn drama ABC Lost.

De Ravin la MuchMusic Video Awards2007

De Ravin a fost inclusă de trei ori în lista „Hot 100” a revistei Maxim: în 2005, pe poziția #47,^[2] în 2006 pe #65,^[3] și în 2008 pe #68.^[4]

Emilie de Ravin
Emilie de Ravin la San Diego Comic Con 2014
Date personale
Născută	27 decembrie 1981 (37 de ani) Mount Eliza, Victoria, Australia
Căsătorită cu	Josh Janowicz (c. 2003) (separați din 2013)
Cetățenie	Australia
Ocupație	Actriță
Activitate
Alma mater	National Institute of Dramatic Art[*] Australian Ballet School[*]
Ani de activitate	1999–prezent

* 1982: Ovidiu Ștefan Hoban (n. 27 decembrie 1982,^[1] Baia Mare, România) este un fotbalist român care joacă la clubul CFR Cluj și la echipa națională de fotbal a României. Hoban a debutat la echipa națională într-o victorie cu 4-0 în fața selecționatei din Trinidad-Tobago, intrând în a doua repriză a amicalului jucat pe 4 iunie 2013.^[2]

* 1983: Marco Zoro (n. 27 decembrie 1983, Abidjan, Coasta de Fildeș) este un fotbalist ivorian liber de contract. De asemenea este și component al echipei naționale de fotbal a Coastei de Fildeș. A debutat pentru Universitatea Craiova în Liga I pe 27 februarie 2011într-un meci pierdut împotriva echipei Steaua București.

* 1985: Adil Rami (Pronunție în franceză: /a.dil ʁa.mi/ ; arabă عادل رامي; n. 27 decembrie 1985) este un fotbalist francez care evoluează pe poziția de fundaș la clubul francez Olympique Marseille.

* 1986: Jasmin Trtovac (n. 27 decembrie 1986, Novi Pazar, Iugoslavia) este un fotbalist sârb care evoluează în prezent pentru Gaz Metan Mediaș. Un alt club din România la care a evoluat este Gloria Bistrița.

* 1990: Miloš Raonić (în muntenegrean Милош Раонић; Podgorica, Muntenegru, 27 decembrie, de 1990) este un jucător profesionist de tenis canadian de origine muntenegreană. Este în prezent numărul 3 în Clasamentul ATP.

Este profesionist din anul 2008 și face parte din echipa de Cupa Davisdin Canada, fiind jucătorul canadian cu cel mai bun clasament individual.^[3]

* 1995: Timothée Hal Chalamet (/ˈtɪməθi ˈʃæləmeɪ/ tim-ə-thee-_-shal-ə-may;^[1]n. 27 decembrie 1995, Hell's Kitchen[*], SUA)^[2] este un actor american născut în New York, dintr-un tată francez și o mamă americană.^[3] 

Cariera lui de actor s-a cristalizat în scurt-metraje, înainte de a apărea în serialul de televiziune Homeland. Timothée și-a făcut debutul în film în drama lui Jason Reitman, Bărbați, Femei și Copii și a apărut în filmul Interstellar, regizat de Christopher Nolan.

În 2017 a devenit mult mai cunoscut datorită rolurilor din Lady Bird,debutul regizoral al Gretei Gerwig, și westernul lui Scott Cooper, Inamici, și, în special, pentru rolul principal din Spune-mi Cum Vrei, în regia lui Luca Guadagnino. Acesta din urmă i-a adus nominalizări pentru un Oscar, un Glob de Aur, un premiu SAG și un premiu BAFTA la categoria Cel Mai Bun Actor.

El este al treilea cel mai tânăr actor nominalizat pentru premiul Oscar la această categorie.^[4]

* 1988: Hayley Nichole Williams^[2][3] (n. 27 decembrie 1988)^[4] este o cântăreață și compozitoare americană care este cel mai bine cunoscută ca solista principală, pianista ocazională și compozitoarea principală a formației de rock americane, Paramore.^[2][5] Williams este de religie Creștină și își discută credința regulat în relație cu muzica ei, dar a criticat natura de judecată a unor Creștini. Frații Farro au declarat că diferențele lor în credință au contribuit la plecarea lor din Paramore.^[25][26]

Din 2008, ea a fost într-o relație cu chitaristul formației New Found Glory, Chad Gilbert. Pe data de 31 decembrie 2014, Williams a confirmat că ea și Gilbert sunt logodiți, după ce a fost cerută în ziua de Crăciun.^[27][28]

* 1988: Hiroki Yamada (n. 27 decembrie 1988) este un fotbalist japonez.

* 1997: Manaka Inaba este o membră al trupei Juice=Juice, fostă membră al trupei „Country Musume”. Înainte de a veni membru în trupa Country Musume, a făcut parte din „Hello! Pro Kenshuusei” din 2013 până în 2014.

* 1997: Alina Ștefania Stănilă (n. 27 decembrie 1997, Aninoasa) este o gimnastă artistică română,^[1][2] campioană europeană în concursul pe echipe în 2014.^[3][4]

Decese

·         1076: A decedat cneazul  Sviatoslav al II- lea al Kievului din dinastia Riurik (n.cca.1027).  A domnit din 1073 pana  in 1076. Era fiul lui Iaroslav cel Intelept si al printesei Ingigerd a Suediei, si a fost in acelasi timp print de Cernigov din 1054 pana in 1073.

·         1585: A încetat din viaţă Pierre de Ronsard, poet francez, principal reprezentant al Pleiadei (şcoală literară franceză din secolul XVI) (“Ode”, “Imnuri”); (n. 11 septembrie 1524). A fost poetul Curții, foarte apreciat de rege datorită ideilor sale în favoarea politicii reginei-mamă contra hughenotilor, exprimate în opera sa Discours de la Misère de ce Temps (1562-1563) și s-a bucurat de o poziție privilegiată: aceea de a sta în dreapta suveranului. A  creat în jurul său o școală poetică, urmând a fi cunoscută în epocă sub denumirea de Pleiada maestrului Ronsard, în care activau Jean Dinemandi, zis Dorat, Pontus de Tyard, și, nu în ultimul rând, Remi Belleu.

·         1663: Christine a Franței (franceză Christine de France) (n. 10 februarie 1606- d. 27 decembrie 1663) a fost regentă a Savoiei între 1637 și 1663.

Christine s-a născut la Paris, a fost fiica regelui Henric al IV-lea al Franțeiși a celei de-a doua soții, Maria de Medici. Ca fiică de rege, ea a fost Fiică a Franței. Era sora mai mică a lui Ludovic al XIII-lea al Franței și a Elisabetei de Bourbon, regină a Spaniei, și sora mai mică a lui Gaston, Duce de Orléans și a Henriettei Maria, regină a Angliei.

S-a căsătorit cu Victor Amadeus I, Duce de Savoia pe 10 februarie 1619la Paris. Soțul său era fiul lui Charles Emmanuel I, Duce de Savoia și al soției sale Caterina Micaela a Spaniei. Caterina Micaela era la rândul ei fiica lui Filip al II-lea al Spaniei și a Elisabetei de Valois. Victor Amadeus a devenit Duce după moartea tatălui său în 1630 dar a murit în 1637. Christine a Franței a devenit regentă pentru cei doi fii ai săi: Francis Hyacinth și Charles Emmanuel II.

Maurice de Savoia împreună cu fratele său mai mic Thomas și-au disputat puterea cu cumnata lor Christine. Când primul ei fiu, Francis Hyacinth, a murit în 1638, ambii frați au început războiul civil piemontez având suport spaniol. Cele două partide au fost numite principisti(suporteri ai prinților) și madamisti (suporteri ai regentei).

După patru ani de lupte, Christine a fost victorioasă grație suportului militar francez. Nu numai că a păstrat ducatul pentru fiul ei dar ea a împiedicat Franța să dețină prea multă putere în Ducat. Când pacea a fost încheiată în 1642, Maurice s-a căsătorit cu nepoata sa în vârstă de paisprezece ani, Louise Christine, abandonând titlul de cardinal. Christine a condus Ducatul de Savoia până când fiul ei a putut prelua puterea.

A murit la Torino în 1663.

Copii: 

• Ludovic Amadeus (1622 - 1628)
• Louise Christine (27 iulie 1629 - 14 mai 1692), căsătorită cu unchiul ei Maurice de Savoia
• Francis Hyacinth (14 septembrie 1632 - 4 octombrie 1638), Duce de Savoia
• Charles Emmanuel II (20 iunie 1634 - 12 iunie 1675), Duce de Savoia
• Margaret Yolande (15 noiembrie 1635 - 29 aprilie 1663), căsătorită cu Ranuccio II Farnese, Duce de Parma
• Adelaide Henrietta (6 noiembrie 1636 - 18 martie 1676), căsătorită cu Ferdinand Maria de Wittelsbach, Elector de Bavaria
• Catherine Beatrice (6 noiembrie 1636 - 26 august 1637)

Prințesa Christina-Maria a Franței
Ducesă Consort de Savoia
Date personale
Nume la naștere	Christina-Maria
Născută	10 februarie 1606 Palatul Luvru, Paris, Franța
Decedată	27 decembrie 1663 (57 de ani) Palatul Madama, Ducatul Savoia
Înmormântată	Basilica di Sant'Andrea[*]
Părinți	Henric al IV-lea al Franței Maria de Medici
Frați și surori	Elisabeta a Franței Henrietta Maria a Franței Catherine Henriette de Bourbon[*] César de Bourbon, duce de Vendôme Gaston, Duce de Orléans Ludovic al XIII-lea al Franței Nicolas Henri, Duke of Orléans[*] Antoine de Bourbon[*] Jeanne-Baptiste de Bourbon[*]
Căsătorită cu	Victor Amadeus I, Duce de Savoia
Copii	Louise Christine, Prințesă Maurice de Savoia Francis Hyacinth, Duce de Savoia Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia Margaret Yolande, Ducesă de Parma Henrietta Adelaide, Electoare de Bavaria
Cetățenie	Franța
Religie	catolicism
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia Casa de Bourbon
Domnie
Domnie	26 iulie 1630 – 7 octombrie 1637
Predecesor	Caterina Mihaela a Spaniei
Succesor	Francoise-Madeleine de Orleans

* 1683: Maria Francisca de Savoia (Marie Françoise Élisabeth; 21 iunie 1646 – 27 decembrie 1683) a fost prințesă de Savoia și regină consort a Portugaliei. Ea a fost fiica cea mică a lui Charles Amédée, Duce de Nemours și a Élisabeth de Bourbon. Maria Francisca a fost soția a doi regi ai Portugaliei. Prima dată a devenit regină la vârsta de 20 de ani în ziua căsătoriei cu Afonso al VI-lea. Deoarece căsătoria nu s-a consumat, ea a putut să obțină anularea ei.

La 28 martie 1668 s-a căsătorit cu fratele lui Alfonso, Infantele Petru, Duce de Beja, care a fost numit prinț regent în același an din cauza incompetenței lui Alfonso. Maria Francisca a devenit a doua oară regină a Portugaliei când Petru i-a succedat fratelui său sub numele de Petru al II-lea în 1683. Maria Francisca a murit un an mai târziu. Maria Francisca s-a născut la Paris și a fost botezată Marie Françoise Élisabeth fiind strănepoata lui Henric al IV-lea al Franței cu metresa sa Gabrielle d'Estrées. Singura ei soră care a atins vârsta maturității a fost Marie Jeanne de Savoia. Înainte de căsătorie era intitulată Mademoiselle d'Aumale, un titlu derivat de la ducatul de Aumale care era proprietatea tatălui ei. Având nevoie de sprijinul Portugaliei împotriva dușmanului comun, Spania, regele Franței, Ludovic al XIV-lea, a aranjat o căsătorie între Marie Françoise, un membru important al nobilimii franceze ca verișoară a regelui și noul rege portughez, Afonso al VI-lea, un tânăr bolnav care era paralizat pe partea stângă și instabil psihic.

Ea a plecat de la La Rochelle, la bordul vasului Vendôme. La sosirea ei în Portugalia, a devenit cunoscută sub numele de Maria Francisca Isabel de Sabóia. A fost profund dezamăgită de noua ei viață la curtea portugheză. Cu toate acestea, nunta cu regele Afonso a avut loc la 2 august1666. Curând ea a participat împreună cu cumantul ei, Infantele Petru, la lovitura de stat care a încheiat guvernarea lui Luís de Vasconcelos e Sousa, al 3-lea conte de Castelo Melhor.

Cum războiul portughez de restaurare a continuat, incapabilul rege Afonso al VI-lea a devenit dominat de membrii ambițioși ai nobilimii. Regina Maria Francisca și fratele regelui au susținut o revoltă care l-a forțat pe rege să abdice și să consimtă plecaea în exil în Terceira, în insulele Azore. Regina era revoltată de soțul ei gras și impotent și, după 16 luni de mariaj neconsumat, căsătoria a fost anulată. La câteva luni după anularea căsătoriei, Maria Francisca s-a căsătorit Infantele Petru, acum prinț regent al Portugaliei. În 1669 ea a dat naștere unei fetițe, Isabel Luísa Josefa a Portugaliei, prințesă de Beira. Dinastia Braganza a fost la un pas de dispariție și Petru avea nevoie de moștenitori însă Maria Francisca nu mai putea avea copii.

Când Alfonso a murit în 1683, Petru i-a succedat sub numele de Petru al II-lea iar Maria Francisca a devenit regină din nou, pentru scurt timp însă - ea a murit în decembrie același an. Singurul copil al Mariei Francisca a murit necăsătorită la vârsta de 22 de ani. Petru s-a recăsătorit cu Maria Sofia de Neuburg care i-a dăruit mai mulți copii printre care și viitorul rege Ioan al V-lea al Portugaliei.

Maria Francisca de Savoia
Date personale
Nume la naștere	Marie Françoise Élisabeth
Născută	21 iunie 1646 Hôtel de Nemours, Paris, Franța
Decedată	27 decembrie 1683 (37 de ani) Palhavã, Lisabona, Portugalia
Înmormântată	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Părinți	Charles Amadeus, Duce de Nemours Élisabeth de Bourbon
Frați și surori	Marie Jeanne de Savoia
Căsătorită cu	Afonso VI Petru II
Copii	Isabel Luísa, Prințesă de Beira
Cetățenie	Franța
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Regină consort a Portugaliei
Domnie	1666–1668 1683

* 1805: Isabelle de Charrière, cunoscută Belle van Zuylen în Olanda, născută Isabella Agneta Elisabeth van Tuyll van Serooskerken, sau Madame Isabelle de Charrière în alte părți, (n. 20 octombrie 1740, Slot Zuylen[*], Țările de Jos – d. 27 decembrie 1805,^{[9][4][5][6][7]} Colombier[*], Elveția) a fost o scriitoare olandeză a Iluminismului care a trăit jumătate din viața sa în Colombier, Neuchâtel. Ea este faimoasă pentru scrisorile și romanele ei, deși ea a scris și pamflete, piese muzicale și piese de teatru. Ea a avut un interes deosebit pentru societatea și politica la vremea ei, iar munca ei în timpul Revoluției Franceze este privită ca fiind de un interes deosebit.

Isabelle van Tuyll van Serooskerken a fost născută în castelul din Zuilen lângă Utrecht în Olanda, părinți fiind Diederik Jacob van Tuyll van Serooskerken (1707–1776), și Helena Jacoba de Vicq (1724–1768). Era cea mai mare dintre cei șapte copii. Părinții ei au fost descrisi de autorul scoțian James Boswell, pe atunci student în drept în Utrecht și unul dintre pretendenții ei, ca fiind "unul dintre cei mai vechi nobili din cele șapte provincii" și "o doamnă din Amsterdam, cu foarte mulți bani. " În timpul iernii, locuiau în casa lor din orașul Utrecht.

În 1750, Isabelle a fost trimisă la Geneva și a călătorit prin Elveția și Franța cu guvernatoarea ei de limbă franceză, Jeanne-Louise Prevost, care a fost profesoara ei din 1746-1753. După ce a vorbit numai în franceză timp de un an, a trebuit să revină la olandeză la întoarcerea acasă. Cu toate acestea, limba franceză rămâne limba preferată pentru restul vieții sale, ceea ce explică de ce, pentru mult timp, lucrarea ei nu era la fel de bine cunoscută în țara sa de naștere, cum ar fi fost de așteptat.

Isabelle s-a bucurat de o educație mult mai largă decât cea obișnuită pentru fete la acel moment. Datorită viziunilor liberale ale părinților ei, care au lăsat-o să studieze subiecte precum matematică, fizică și limbi străine precum latină, italiană, germană și engleză. Pe toate planurile, ea a fost un elev talentat. Întotdeauna interesată de muzică, în 1790 a început să studieze cu compozitorul Niccolò Zingarelli.^[10]

La vârsta de 14 ani, s-a îndrăgostit de contele polonez romano-catolic Peter Dönhoff. Nu era interesat de ea. Dezamăgită, a părăsit Utrecht timp de 18 luni. ^[11] Pe măsură ce devenea mai în vârstă, pe scenă au apărut diferiți protagoniști care urmau să fie respinși, deoarece ei promiseseră să o viziteze, dar nu o făceau pentru că era mult superioară așteptărilor. Ea a văzut căsătoria ca pe o cale de a obține libertatea, dar în același timp dorea să fie bazată pe dragoste.

Invitată special de Anne Pollexfen Drake și soțul ei locotenent general George Eliott vină la casa lor din Londra în Curzon Street, Mayfair, Isabelle a călătorit cu barca de la Hellevoetsluis la Harwich pe 7 noiembrie 1766 însoțită de fratele ei Ditie, servitoarea Doortje și valetul Vitel.

În cele din urmă, în 1771 s-a căsătorit cu Charles-Emmanuel de Charrière de Penthaz (1735-1808), fostul tutore privat al fratelui său Willem René în străinătate, din 1763 până în 1766. Ulterior, ea era cunoscută sub numele de Isabelle de Charrière. Ei s-au stabilit la Le Pontet din Colombier (lângă Neuchâtel), proprietate aparținând bunicului ei Béat Louis de Muralt, cu socrul său François (1697-1780) și cu surorile sale necăsătorite Louise (1731-1810) și Henriette (1740-1814). Cuplul a petrecut, de asemenea, mult timp la Geneva și la Paris.

Isabelle de Charrière a ținut o corespondență extinsă cu numeroși oameni, inclusiv cu intelectuali precum David-Louis Constant d'Hermenches, James Boswell, Benjamin Constant și traducătorul GermanLudwig Ferdinand Huber.

În 1760, Isabelle s-a întâlnit cu David-Louis Constant d'Hermenches (1722-1785), un ofițer elvețian căsătorit privit în societate ca Don Juan. După multă ezitare, nevoia de expresie a lui Isabelle și-a depășit scrupulele și, după o a doua întâlnire, doi ani mai târziu, a început o corespondență intimă și secretă cu el timp de 15 ani. Constant d'Hermenches urma să fie unul dintre cei mai importanți corespondenți ai săi..

Scriitorul scoțian James Boswell se întâlnea frecvent cu ea în Utrecht și în Castelul Zuylen în 1763-1764, când a studiat dreptul la Universitatea din Utrecht. O numea Zélide. A devenit corespondent regulat timp de mai mulți ani după ce a părăsit Țările de Jos, mergând in Grand Tour. El i-a scris că nu era îndrăgostit de ea. Ea a răspuns: "Suntem de acord, pentru că nu am talent pentru subordonare". În 1766, el a trimis o propunere condiționată tatălui ei după o întâlnire cu fratele său in Paris, dar părinții nu au fost de acord cu o căsătorie.

În 1786, Mme de Charrière s-a întâlnit cu nepotul lui Constant d'Hermenches, scriitorul Benjamin Constant, în Paris. A vizitat-o de mai multe ori în Colombier. Acolo ei au scris împreună un roman de epistole, și a început un schimb de scrisori care urma să dureze până la sfârșitul vieții. A avut de asemenea o corespondență interesantă cu traducătorul german Ludwig Ferdinand Huber.

Isabelle de Charrière a scris romane, pamflete și piese de teatru, și a compus și muzică. Perioada ei cea mai productivă a avut-o numai după ce a trăit în Colombier timp de mai mulți ani. Temele includea îndoielile sale religioase, nobilimea și educația femeilor.

Primul ei roman, Le Noble, a fost publicat în 1763.^[12] Era o satiră împotriva nobilimii și, deși a fost publicată anonim, identitatea ei a fost descoperită în curând și părinții ei au retras lucrarea de la vânzare. Apoi ea a scris un portret pentru prietenii ei: Portrait de Mll de Z., sous le nom de Zélide, fait par elle-même. 1762. În 1784 a publicat două romane: Lettres neuchâteloises și Lettres de Mistress Henley publiée par son amie. Ambele au fost epistole, o formă pe care ea a continuat să o favorizeze. În 1788, ea a publicat primele sale pamflete despre situația politică din Olanda, Franța și Elveția.

Ca admirator al filosofului Jean-Jacques Rousseau, ea a asistat în publicarea postumă a operei sale, Confessions, în 1789. Ea și-a scris propriile sale broșuri despre Rousseau în aceeași perioadă.

Revoluția franceză a provocat un număr de nobili să fugă la Neuchâtel , iar domnișoara Charrière s-a împrietenit cu unii dintre ei. Dar a publicat, de asemenea, lucrări care critică atitudinea refugiaților aristocrați, majoritatea despre care se simțea că nu au învățat nimic din Revoluție.

A scris sau a încercat sa scrie versuri și muzică pentru mai multe opere muzicale, dar nimic nu a supraviețuit dincolo de fragmente. A trimis un libret de Les Phéniciennes lui Mozart, în speranța că o va lua în calcul, dar nu se știe răspunsul. Toate lucrările sale muzicale sunt incluse în volumul 10 Œuvres complètes; acestea includ șase minuete pentru string quartet, nouă piano sonatae, și zece minute și romanțe.

Isabelle de Charrière
Portrait of Isabelle de Charrière by Maurice-Quentin de La Tour, 1771 Saint-Quentin, Aisne, Musée Antoine-Lécuyer
Date personale
Nume la naștere	Isabella Agneta Elisabeth van Tuyll van Serooskerken
Născută	20 octombrie 1740 Castle Zuylen, Utrecht Olanda
Decedată	27 decembrie 1805 (65 de ani) Le Pontet, Colombier, Neuchâtel, Prussia
Părinți	Diederik Jacob van Tuyll van Serooskerken, Heer van Zuylen en Westbroek[*][2] Helena Jacoba de Vicq[*][2]
Naționalitate	,
Cetățenie	Provinciile Unite
Ocupație	Nuvelist, poet, piese de teatru
Activitate
Limbi	limba franceză[1] limba germană limba engleză limba neerlandeză   Isabelle de Charrière by Maurice-Quentin de La Tour 1766, Musée d'Art et d'Histoire (Geneva). Belle de Zuylen by Guillaume de Spinny 1759 Zuylen Castle Zuylen Castle with serpentine wall. Isabelle de Charrière by Jens Juel (1777) Musée d'Art et d'Histoire (Neuchâtel). Le Pontet Colombier, Neuchâtel, Switzerland.

* 1838: Konstantin Josef zu Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (n 28 septembrie1802, Kleinheubach - d. 27 decembrie 1838 ) a fost un prinț ereditar german, cunoscut și ca publicist. A fost fiul cel mare și moștenitorul Prințului Karl Thomas de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg și a soției acestuia, Sophie de Windisch-Graetz. Constantin a murit înaintea tatălui său.

Bunicii paterni au fost Dominic Constantin, Prinț de Löwenstein-Wertheim-Rochefort (1762–1814) și prima lui soție Marie Leopoldine de Hohenlohe-Bartenstein. Dominic a moștenit titlul de "Löwenstein-Wertheim-Rochefort" în 1780 însă l-a modificat în cel de "Löwenstein-Wertheim-Rosenberg" în 1789. Bunicii materni au fost Joseph Nicholas, Conte de Windisch-Graetz și cea de-a doua soție Leopoldine de Arenberg.

Constantin a avut cinci surori mai mici, el fiind singurul fiu și speranța menținerii dinastiei. Educația sa a cuprins studiul filosofiei, istoriei și legilor constituționale. La sfârșitul anilor 1820 a devenit jurnalist. În articolele sale din ziare și scrierile publicate parțial anonim a reprezentat vehement interesele lorzilor. Constantin Löwenstein a fost considerat un oponent ferm al liberalismului.

La 31 mai 1827, Constantin s-a căsătorit cu Prințesa Agnes de Hohenlohe-Langenburg. Ea era fiica Prințului Karl Ludwig de Hohenlohe-Langenburg(1762–1825) și a Amaliei, Contesă de Solms-Baruth. Cuplul a avut doi copii:

• Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (3 aprilie 1831 - 16 decembrie 1909). În 1851, ea s-a căsătorit cu fostul rege Miguel de Braganza, care a domnit în Portugalia din 1828 până în 1834.
• Karl Heinrich, Prinț de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (21 mai 1834 – 8 noiembrie 1921. S-a căsătorit cu Prințesa Sophie de Liechtenstein.

Constantin, Prinț Ereditar de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Constantin, Prinț Ereditar de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Căsătorit(ă)	Prințesa Agnes de Hohenlohe-Langenburg
Familie nobilă	Casa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Tată	Karl Thomas, Prinț de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Mamă	Contesa Sophie de Windisch-Grätz
Naștere	28 septembrie 1802 Kleinheubach, apropiere de Miltenberg
Deces	27 decembrie 1838 (36 de ani) Kleinheubach, apropiere de Miltenberg

* 1861: Infantele João, Duce de Beja (16 martie 1842 – 27 decembrie 1861) a fost infante portughez și membru al Casei de Bragança-Saxa-Coburg și Gotha. Infantele João s-a născut la Lisabona ca al treilea fiu al reginei Maria a II-a a Portugaliei și a regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei. A fost numit Duce de Beja în plus față de titlul de Prinț de Saxa-Coburg și Gotha ca membru al Casei de Bragança-Saxa-Coburg și Gotha.^[1]

João a primit o educație militară și a fost colonel al unui regiment de cavalerie. A vizitat Anglia și Franța împreună cu fratele său Luís I al Portugaliei care era moștenitor al tronului, atunci când au fost chemați să se întoarcă în Portugalia de către fratele lor mai mare, regele Pedro al V-lea, care era pe moarte din cauza holerei. Fratele lor a murit la 11 noiebrie 1861 înainte de întoarcerea lor.

Ducele de Porto a devenit regele Luís I al Portugaliei iar João moștenitor al tronului.^[2] Nu a rămas mult timp moștenitor deoarece a murit o lună mai târziu, la 27 decembrie 1861 la vârsta de 19 ani.

Infantele João
Duce de Beja
Date personale
Nume la naștere	João Maria Fernando Pedro de Alcântara Miguel Rafael Gabriel Leopoldo Carlos António Gregório Francisco de Assis Borja Gonzaga Félix
Născut	16 martie 1842 Lisabona, Portugalia
Decedat	27 decembrie 1861 (19 ani) Lisabona, Portugalia
Înmormântat	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (holeră)
Părinți	Ferdinand al II-lea al Portugaliei Maria a II-a a Portugaliei
Frați și surori	Antónia a Portugaliei Maria Ana a Portugaliei Pedro al V-lea al Portugaliei Luís I al Portugaliei Infantele Fernando al Portugaliei[*] Infante Augusto, Duke of Coimbra[*]
Cetățenie	Portugalia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bragança

·         1894: Francisc al II-lea (italiană Francesco II, botezat Francesco d'Assisi Maria Leopoldo, 16 ianuarie 1836 – 27 decembrie 1894), a fost rege al Regatului celor Două Sicilii din 1859 până în 1861. A fost ultimul rege al Regatului celor Două Sicilii. Invaziile succesive ale lui Giuseppe Garibaldi și Victor Emmanuel al II-lea al Sardiniei au dus la sfârșitul domniei sale și la marcarea primului eveniment major din unificarea Italiei. După ce a fost detronat, regatul celor Două Sicilii și regatul Sardiniei s-au unit cu nou formatul regat al Italiei.

Singurul fiu și moștenitor al regelui Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și al primei lui soții, Maria Christina de Savoia, Francisc al II-lea a fost ultimul rege bourbon al Neapolelui. Educația lui a fost neglijată și s-a dovedit un om de caracter slab, puternic influențat de mama lui vitregă, Maria Tereza de Austria, de care se temea.

La 3 februarie 1859 la Bari, Francisc s-a căsătorit cu prințesa Maria Sophie a Bavariei din casa regală de Wittelsbach (sora mai mică a împărătesei Sissi a Austriei). Singura lor fiică, Prințesa Maria Cristina Pia, a trăit doar trei luni (24 decembrie 1869 - 28 martie 1870).

Francisc al II-lea cu soția sa Maria Sophie, c. 1860.

Francisc al II-lea a urcat pe tron la vârsta de 23 de ani, după decesul tatălui său (22 mai 1859). Pentru postul de prim ministru el l-a numit pe Carlo Filangieri, care conștient de importanța victoriei franco-piemonteze din Lombardia l-a sfătuit pe Francisc al II-lea să accepte alianța cu regatul Sardiniei propusă de Camillo Benso, conte di Cavour. La 7 iunie, o parte din Garda Elvețiană s-a revoltat, și în timp ce regele le-a promis că se va gândi la plângerile lor, generalul Alessandro Nunziante și-a adunat trupele i-a înconjurat pe rebeli și i-a împușcat. Incidentul a dus la desființarea întregii Gărzii elvețiene.

Cavour a propus din nou o alianță între Piemont și Neapole pentru a diviza Statele Papale dar Francisc a respins o idee care i se părea ca erezie. Filangieri a susținut insistent o Constituție ca singura măsură care ar putea salva dinastia, dar la refuzul regelui, a demisionat.

Între timp, partidele revoluționare conspirau pentru răsturnarea bourbonilor în Calabria și Sicilia și Giuseppe Garibaldi a fost pregătit pentru un raid în sudul Italiei. O conspirație în Sicilia a fost descoperită și complotiștii pedepsiți cu severitate brutală însă Rosalino Pilo și Francesco Crispi, care au organizat mișcarea, au scăpat de execuție. Când Garibaldi a ajuns la Marsala (mai 1860) cu Expediția celor O Mie, el a cucerit insula cu ușurință uimitoare.

Aceste evenimente l-au determinat pe Francisc al II-lea să garanteze constituția dar promulgarea ei a fost urmată de tulburări în Neapole și de demisia mai multor miniștri; Liborio Romano a devenit șef al guvernului. Dezintegrarea armatei și marinei a urmat rapid. Garibaldi, care a traversat strâmtoarea Messina, avansa spre nord și era primit pretutindeni de către oameni ca un eliberator. După lungi ezitări și chiar un apel la Garibaldi și la sfatul lui Romano, Francisc al II-lea a părăsit Neapole la 6 septembrie împreună cu soția sa, Maria Sophia, curtea și corpurile diplomatice (cu excepția miniștrilor francezi și englezi), și a plecat pe mare la Gaeta, unde se afla concentrată o mare parte a armatei sale.

Ziua următoare Garibaldi a intrat în Neapole unde a fost primit cu entuziasm și a format un guvern provizoriu.

Regele Victor Emanuel al II-lea a decis o invazie a Statelor Papale și după ocuparea regiunilor Umbria și Marche a intrat în regat napolitan. Trupele lui Garibaldi i-au învins pe regaliști în bătălia de la Volturno (care a avut loc la 1 și 2 octombrie), în timp ce piemontezi au capturat Capua.

Regatul celor două Sicilii a încetat să existe și teritoriul său a fost încorporat în cel al Regatului Sardiniei (redenumit curând în Regatul Italiei) iar Francisc al II-lea a fost detronat. Francisc și Maria Sophia, acum fără coroană, au dus de atunci o viață rătăcitoare trăind în Austria, Franța și Bavaria. în 1894, Francisc a murit la Arco în Trentino (acum nord-estul Italiei, în acel moment făcea parte din Austro-Ungaria). Văduva sa i-a supraviețuit 31 de ani și a murit la Munchen. La moartea lui Francisc al II-lea, fratele său vitreg, Prințul Alfonso, a devenit pretendent la tronul Regatului celor două Sicilii.

Jump to navigationJump to search

Francisc II
Date personale
Nume la naștere	Francesco d'Assisi Maria Leopoldo
Născut	16 ianuarie 1836 Neapole
Decedat	27 decembrie 1894 (58 de ani) Arco
Înmormântat	Santa Chiara[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (diabet zaharat)
Părinți	Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii Maria Christina de Savoia
Frați și surori	Prințesa Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii Maria Luisa Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Prince Louis, Count of Trani[*] Prințul Gaetan, Conte de Girgenti Prince Januarius, Count of Caltagirone[*] Pasquale Prințul Alfonso, Conte de Caserta
Căsătorit cu	Maria Sophie a Bavariei
Copii	Prințesa Maria Cristina Pia
Cetățenie	Regatul Italiei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii
Rege al Celor Două Sicilii
Domnie	22 mai 1859 - 20 martie 1861
Predecesor	Ferdinand al II-lea
Succesor	-

·         1913: Infanta Antónia a Portugaliei (Antónia Maria Fernanda Micaela Gabriela Rafaela Francisca de Assis Ana Gonzaga Silvéria Júlia Augusta de Saxe-Coburgo-Gotha e Bragança; n. 17 februarie 1845 – 27 decembrie 1913), a fost infantă a Portugaliei, prințesă a casei de Braganza-Saxa-Coburg-Gotha, fiica reginei Maria a II-a a Portugaliei și a soțului ei, regele consort Ferdinand al II-lea al Portugaliei. Antónia s-a născut în 1845 la Palatul Necessidades din Lisabona. S-a căsătorit cu Leopold, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen la 12 septembrie 1861. Au avut trei băieți:

• Wilhelm (1864–1927), care a succedat ca Prinț de Hohenzollern; căsătorit prima dată cu Prințesa Maria Teresa a Celor Două Sicilii și a doua oară cu Prințesa Adelgunde de Bavaria
• Ferdinand (1865–1927), mai târziu Rege al României; căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh
• Karl Anton (1868–1919), căsătorit cu Prințesa Josephine Caroline a Belgiei

Antónia de Braganza a murit în Germania în 1913.

Infanta Antónia a Portugaliei
Prințesă de Hohenzollern
Date personale
Nume la naștere	Antónia Maria Fernanda Micaela Gabriela Rafaela Francisca de Assis Ana Gonzaga Silvina Júlia Augusta de Saxe-Coburgo-Gotha e Bragança
Născută	17 februarie 1845 Palatul Necessidades, Lisabona, Portugalia
Decedată	27 decembrie 1913 (68 de ani) Sigmaringen, Germania
Părinți	Ferdinand al II-lea al Portugaliei Maria a II-a a Portugaliei
Frați și surori	Pedro al V-lea al Portugaliei Luís I al Portugaliei Infantele Fernando al Portugaliei[*] Infante Augusto, Duke of Coimbra[*] Infantele João, Duce de Beja Maria Ana a Portugaliei
Căsătorită cu	Leopold, Prinț de Hohenzollern
Copii	Wilhelm, Prinț de Hohenzollern Ferdinand I al României Prințul Karl Anton
Cetățenie	Portugalia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	desenatoare[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Braganza-Saxa-Coburg și Gotha Casa de Hohenzollern-Sigmaringen

* 1917: George Ion Diamandy sau Diamandi, pe nume și Gheorghe sau Georges (n. 27 februarie 1867, Roșiești, Vaslui, România – d. 27 decembrie 1917, Marea Nordului) a fost un politician, dramaturg, socialist și arheolog român. Deși un bogat proprietar de pământ de origine aristocrată, a fost unul dintre pionierii socialismului revoluționar din Franța și România, obținând faima internațională ca fondator al revistei L'Ére Nouvelle. El a fost un afiliat timpuriu al Partidului Muncitoresc Social-Democrat din România, dar a fost dezamăgit de politicile sale radicale și, în calitate de membru al fracțiunii „tinerilor generoși”, a jucat un rol major în dizolvarea acestuia. Cu alți membri ai acestui grup reformist, s-a alăturat Partidului Național Liberal, pentru care a servit drept unul dintre reprezentanții săi în Cameră.

Afectat de boala cardiacă din copilărie, Diamandy a trebuit să mențină un profil scăzut în politică, dar a fost o voce marginală în cadrul instituției național-liberale. Din 1910, și-a investit energia în literatură și activismul cultural, a prezidat Teatrul Național București și mai târziu Societatea Scriitorilor din România. El a fost împins în prim plan în primele etape ale Primului Război Mondial, când a susținut o alianță cu Puterile Antantei. El a sfătuit pe premierul Ion I. C. Brătianu în această chestiune și a fost trimis în misiuni diplomatice în Occident, ajutând la întărirea încrederii Franței în România. El a luptat în campania de război din 1916 și s-a retras la Iași, reluându-și locul în Cameră.

În ultimii ani, Diamandy a devenit un avocat al socialismului democratic, fondând Partidul Laburist din Iași și căutând prietenia Eserilor ruși. Revoluția din octombrie l-a prins în Rusia, dar a scăpat pe calea lui Arhanghelsk și a murit pe mare în timp ce încerca să ajungă în Franța.

George Diamandy a fost fratele și colaboratorul diplomatului Constantin I. Diamandy și bunicul postum al scriitoarei Oana Orlea. El este uitat în mare măsură ca dramaturg, dar rămâne în memoria culturală pentru politica sa controversată și pentru excentricitatea sa generală.

George Diamandy
Diamandy în sau în jurul anului 1912
Date personale
Născut	27 februarie 1867 Idrici sau Bârlad
Decedat	27 decembrie 1917 (50 de ani) Marea Nordului, de pe Shetland
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Naționalitate	Română
Cetățenie	România
Ocupație	politician, om de știință socială, jurnalist, diplomat, proprietar de pământ
Partid politic	Partidul Național Liberal
Studii	Universitatea din Caen
Activitatea literară
Activ ca scriitor	ca. 1887–1916
Mișcare/curent literar	Naturalism
Specie literară	eseu, jurnal, dramă, Fantezie (gen artistic), comédie en vaudeville, Nuvelă, literatură de călătorie

·         1923: Alexandre Gustave Eiffel (n. 15 decembrie 1832, Dijon – d. 27 decembrie 1923, Paris) a fost un inginer francez, cunoscut în special pentru realizarea Turnului Eiffel care îi poartă numele. Eiffel s-a născut în Dijon, Côte-d'Or, Franța. Numele de Eiffel a fost preluat de la unul dintre strămoșii germani la început de secol XVIII. Numele și l-a luat după localitatea unde s-a născut, Marmagen, situată în Eifel.

În tinerețe, cele două persoane care l-au influențat pe Gustave au fost amândoi chimiști, unchiul său Jean - Baptiste Mollerat și Michel Perret. Ambii unchi și-au petrecut mult timp în compania tânărului Eiffel, învățându-l tot despre chimie, sensul religiei și filosofie. La școală, Eiffel a fost extrem de isteț, dar nu foarte studios. Când era la Lycée Royal, Eiffel se plictisea și a ajuns la concluzia că orele erau o pierdere de timp. În ultimii doi ani de liceu, Eiffel și-a găsit preocupare, dar nu în inginerie, ci în istorie și literatură. Studiile lui Eiffel s-au îmbogățit, astfel încât a absolvit liceul cu două diplome, în științe și în literatură. Eiffel a absolvit colegiul la Collège Sainte Barbe, pentru a se pregăti mai bine pentru admiterea dificilă de la École Centrale des Arts et Manufactures. École Centrale des Arts et Manufactures a fost și este cea mai prestigioasă universitate de inginerie din Franța. Eiffel a intrat imediat la École Centrale des Arts et Manufactures din Paris. École Centrale la acea dată o universitate particulară, cunoscută drept una din universitățile de frunte în inginerie din Europa. Afacerea mamei sale cu cărbuni a adus un venitimportant în familie și a asigurat fondurile necesare pentru ca Gustave să studieze chimia la această universitate renumită din Paris.

În 1855, Eiffel a absolvit École Centrale des Arts et Manufactures, în același an când Parisul a fost gazda primei expoziții internaționale. După absolvire, unchiul său i-a oferit o slujbă în Dijon, Franța. Cu toate acestea, o dispută de familie a anulat această șansă și Eiffel a acceptat în curând un post într-o companie care proiecta poduri pentru trenuri în Bordeaux.

În 1876, Gustave Eiffel a construit Podul Eiffel, la Ungheni. În 1882 Gustave Eiffel a retușat la Iași, pe pământ românesc, într-unul din centrele care a polarizat conștiințele și energiile întregii țări, Grand Hotel Traian, din Piața Unirii. El poate fi admirat și astăzi.^[7]

Tot în Iași, Gustave Eiffel construise, în 1873, Hala Mare (devenită Hala Centrală), structură ce avea sa fie demolată în anii 1960.

De asemenea, după planurile lui s-a ridicat și mausoleul familiei politicianului Petre P. Carp, de pe moșia conacului din Țibănești, Iași.

·         1925: S-a sinucis poetul Serghei Aleksandrovici Esenin, unul dintre cei mai sensibili si iubiti poeti rusi;(n.1895). Serghei Alexandrovici Esenin, (în rusă: Сергей Александрович Есенин) (n. 3 octombrie 1895, d. 27 decembrie 1925) a fost un poet liric rus celebru.
* 1936: Mehmet Âkif Ersoy (n. 20 decembrie 1873 – d. 27 decembrie 1936) a fost o pesonalitate turcă a perioadei otomane, fiind poet, veterinar, profesor, predicator, hafiz^[2], traducător al Coranului, înotător și deputat.

M. Afik Ersoy este cunoscut pentru că este autorul imnului de stat al Republicii Turcia – İstiklâl Marșı (Marșul Independenței). Este supranumit „poetul patriei” și „poet național”. Cele mai importante opere sunt „Canaklale destani”- Epopeea Galiopolli- „Bulbul” – Privighetoarea-„Sahafat”- .

După a doua perioadă constituțională a fost redactor-șef al revistei Sirat-i Mustakim (Calea dreaptă) care și-a schimbat numele în Sebil ül-Reşad. În timpul Războiului de Independență a fost deputat în Primul Parlament.

Deși a fost adeptul unei republici laice, nu a fost de acord cu unele reforme făcute după întemeierea Republicii și a plecat în Egipt, unde s-a angajat ca lector de literatura turcă și și-a consacrat 10 ani din viață creației literare.^[3]

* 1941: Jakob Emanuel Lange (n. 2 aprilie 1864, Flensburg – d. 27 decembrie1941, Odense) a fost un botanist, micolog, acuarelist, ilustrator și traducător danez care a cercetat în domeniul de ciuperci din ordinul Agaricales. Mai departe a fost un politician, economist social și propunător al georgismului, Abrevierea numelui său în cărți științifice este J.E.Lange. Jakob a fost unul din 9 copii al soților Morten Thomas Lange (n. 16 mai 1824 – d. 13 iulie 1875), preot parohial din Rylsskov, ulterior capelan rezident în Nyborg, fratele botanistului Johan Lange (amintit în botanica daneză pentru lucrarea sa Den sydfynske Øgaards Vegetation din 1858, și pentru câteva alte cărți briologice) și Bodil Marie Bredsdorff (n. 24 martie 1832 – d. 25 ianuarie 1871), fiica profesorului asociat J. H. Bredsdorff din Sorø, astfel din familii care au jucat un rol important pentru botanica daneză. S-a căsătorit la 31 octombrie 1917 în Dalum cu Leila Bredsdorff Larsen (n. 3 iulie 1884 – d. 6 august 1943). Singurul urmaș a fost Knud Morten (n. 24 noiembrie 1919 – d. 10 noiembrie 2003), de asemenea micolog precum profesor universitar la Universitatea din Copenhaga și membru al Folketing.^[1]Jakob a fost unul din 9 copii al soților Morten Thomas Lange (n. 16 mai 1824 – d. 13 iulie 1875), preot parohial din Rylsskov, ulterior capelan rezident în Nyborg, fratele botanistului Johan Lange (amintit în botanica daneză pentru lucrarea sa Den sydfynske Øgaards Vegetation din 1858, și pentru câteva alte cărți briologice) și Bodil Marie Bredsdorff (n. 24 martie 1832 – d. 25 ianuarie 1871), fiica profesorului asociat J. H. Bredsdorff din Sorø, astfel din familii care au jucat un rol important pentru botanica daneză. S-a căsătorit la 31 octombrie 1917 în Dalum cu Leila Bredsdorff Larsen (n. 3 iulie 1884 – d. 6 august 1943). Singurul urmaș a fost Knud Morten (n. 24 noiembrie 1919 – d. 10 noiembrie 2003), de asemenea micolog precum profesor universitar la Universitatea din Copenhaga și membru al Folketing.^[1]

* 1955: Ely Culbertson (n. 22 iulie 1891, Poiana Vărbilău, România – d. 27 decembrie 1955, Brattleboro, Vermont, Statele Unite ale Americii) a fost un expert româno-american de bridge.

·         1959: A murit Ion Manolescu, actor român de teatru și film. În 1919 a înființat și a condus primul sindicat al artiștilor din România. A ocupat și funcția de inspector general al teatrelor; (n.17.02.1881). A fost membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin;(n. 1881).

* 1959: Grigore Cazacliu (n. 25 ianuarie 1892, Cușelăuca, Județul Soroca (interbelic), d. 27 decembrie 1959, București) a fost un politician român, membru al Sfatului Țării, student la acea dată.
Familia Cazacliu a jucat un rol important la Marea Unire; Ion Cazacliu a fost unchiul lui Grigore, iar Vladimir Cazacliu a fost fratele său. Vladimir si Grigore Cazacliu sunt fiii lui Alexandru si al Evdochiei Cazacliu, Au mai avut in frate, Ioan, si o sora, Ludmila.

Grigore Cazacliu a fost membru al Sfatului Țării, Parlamentul Moldovei între 1917 și 1918. La data de 27 martie 1918 Grigore Cazacliu a votat Unirea Basarabiei cu România. În cadrul ”Sfatului Țării” a deținut funcția de secretar al Comisiei Constituționale (1 iulie 1918 – 27 noiembrie 1918). 

Este ales în mai multe legislaturi din partea județului Soroca. Sub guvernul Ion Brătianu – doctor Lupu a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților.

În 2 februarie 1939 a fost numit rezident regal al Ținutului Nistru, funcție pe care a deținut-o pana pe 22 septembrie 1940, data la care s-a înființat Comitetul pentru Refugiații din Basarabia și nordul Bucovinei.

·         1977 - A încetat din viaţă Alexandru Ciucurencu, pictor, membru corespondent al Academiei Române; în anul 2003, UNESCO a inclus în calendarul aniversărilor culturale şi numele lui Alexandru Ciucurencu, marcând 100 de ani de la naşterea pictorului (n. 27 septembrie 1903)

* 1984: Victor Predescu (7 august 1912, Ploiești - 27 decembrie 1984, București) a fost un reputat dirijor și instrumentist român. Este fratele mai mare a lui Nicușor Predescu. S-a născut într-o familie de lăutari vestiți din zona Ploieștiului, tatăl său, Nicolae Predescu, fiind violonist și șef de orchestră. Sub directa lui îndrumare, fiul a început să învețe vioara de timpuriu, iar mai apoi contrabasul.^[1] În 1967 „Ciocârlia” cunoaște o consacrare mondială în urma unui turneu de trei luni în Anglia. Așa cum remarcă Emrys Bryson în „Guardian Jurnal” pe 26 octombrie 1967, turneul a dezvăluit spiritualitatea și rafinamentul unui popor, schimbând imaginea României, nu numai în fața publicului englez, ci și a lumii întregi. Urmează o suită de invitații, el dând curs chemării în 1968în Statele Unite.^[9] A fost, de altfel, ultimul moment de satisfacție majoră a dirijorulului.

Victor Predescu
Violonistul și dirijorul Victor Predescu
Date personale
Născut	7 august 1912  Ploiești, România
Decedat	27 decembrie 1984 (72 de ani)  București, România
Ocupație	dirijor, violonist, compozitor
Activitate
Gen muzical	populară, café-concert
Instrument(e)	vioară, bas
Case de discuri	Odeon, Columbia, Electrecord

·         1989: Horia Căciulescu (n. 13 februarie 1922, Belinț^[1], azi județul Timiș – d. 27 decembrie 1989, București) a fost un actor de comedie. Horia Căciulescu s-a născut în anul 1922. A activat la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”. A trăit câțiva ani în detenție ca deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră din motive necunoscute. A fost ulterior și membru al Partidului Comunist Român (PCR). A murit împușcat în zilele Revoluției din decembrie 1989, la bordul mașinii sale, în urma unei erori a unor soldați^[2]. E înmormîntat în Cimitirul Eroilor din București. A jucat în filme: 

• Și Ilie face sport (1955)
• Pe răspunderea mea (1956)
• O poveste obișnuită... o poveste ca-n basme (1959)
• Telegrame (1959)
• S-a furat o bombă (1962)
• Pași spre lună (1963)
• Titanic vals (1964)
• Sentința (1970)
• Mihai Viteazul (1971)
• Comedie fantastică (1975)
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 1
• Tufă de Veneția (1977)

·          1990: A murit profesorul medic veterinar Vasile Gheţie; lucrări în domeniul morfologiei animale. Este considerat iniţiatorul şi conducătorul şcolii româneşti de anatomie comparată a animalelor domestice; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1903).

* 1993: Manole Auneanu (n. 10 octombrie 1935, Galați – d. 27 decembrie 1993 la București)^[1][2] a fost un scriitor, publicist și plastician român. S-a născut într-o familie de armeni (Aunian) și a frecventat Liceul „Vasile Alecsandri” din orașul natal, apoi și-a luat licența în filologie la Universitatea din București.

După decesul lui Aurel Baranga (10 iunie 1979), Manole Auneanu a fost numit în locul său redactor-șef al revistei de satiră și umor „Urzica”.^[3]

De asemenea, a mai fost redactor la „Viața Nouă” din Galați, până în anul 1959; publicist-comentator, la „Scânteia”; secretar general de redacție la „Informația Bucureștiului” (1967-1976) și publicist-comentator la „Magazin” (1984-1989).

După Revoluția Română din 1989, Manole Auneanu și-a dat demisia din funcția de șef la „Urzica” și a pornit pe cont propriu prima revistă privată postdecembristă: „Baricada”, o publicație de opoziție față de puterea fesenistă și fedesenistă, cu articole grele, pamflete, caricaturi politice etc… O culegea la Târgoviște și o tipărea la Giurgiu, alerga cu mașina lui nu prea nouă mii de kilometri, deoarece în București nu mai putuse avea acces la o tipografie.^[4] La 14 iunie 1990 minerii i-au devastat redacția^[5].

În aprilie 1990 pune bazele „Com­­paniei Auneanu Libri­press”, având un sector de presă și editură „Excelsior”. Editează revistele periodice „Ghilotina” și „Apostrof”, apoi primele publicații de astrologie din presa post-belică: „Horoscop Magazin”, „Horus” și „Repere literare”.

Bucureşti, str. Ion Oteteleşeanu nr. 5

* 1993: Cezar Buda (n. 19 martie 1908, Sascut, județul Bacău - d. 27 decembrie1993, Iași) a fost un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Iași pe listele partidului PNL.

Senator PNL de Iași în urma alegerilor din 20 mai 1990. În cadrul activității sale parlamentare, senatorul Cezar Buda a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Israel, Republica Portugheză, Republica Italiană, Republica Chile și Republica Franceză-Senat.

Decedat la 27 decembrie 1993, Cezar Buda a fost înmormîntat la cimitirul „Eternitatea” din Iași.

·         1993: Peter Paulhoffer, actor german născut în România (n. 1941)

·         1996: Nicolae Militaru (n. 10 noiembrie 1925, Bălești, județul Gorj, România – d. 27 decembrie 1996, București, România)^[1] a fost un general de armată român, primul ministru al apărării după Revoluția română din 1989. Absolvent al Academiei Militare Superioare a URSS, a avut o rapidă ascensiune în Armata Română și în Partidul Comunist în prima jumătate a regimului comunist din România, dar în 1978 a fost trecut în rezervă și transferat pe un post de funcționar civil, după ce a fost deconspirată o legătură clandestină a sa cu sovieticii. După afirmațiile sale, se pare că acea legătură făcea parte dintr-un complot ce viza înlăturarea de la putere a dictatorului Ceaușescu, dar Securitatea l-a identificat drept spion GRU.

La Revoluția din 1989, el a fost reactivat de noua putere provizorie și numit ministru al apărării, dar unele ordine contradictorii date de el conduc la suspiciuni că ar fi acționat pentru a se răzbuna pe Gheorghe Trosca, cel care l-a deconspirat în 1978 sau chiar că ar fi creat haos în folosul venirii la putere a eșalonului secund al PCR, în frunte cu Ion Iliescu. După Revoluție, s-a pensionat la scurt timp și, deși bolnav, a candidat, fără a obține un număr semnificativ de voturi, pentru președinția României, cu doar o lună înainte de a muri la sfârșitul lui 1996.

Nicolae Militaru
Generalul de armată Nicolae Militaru
Date personale
Născut	10 noiembrie 1925 Bălești, județul Gorj, România
Decedat	27 decembrie 1996 (71 de ani) București, România
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	om politic
Membru supleant al CC al PCR
În funcție 28 noiembrie 1974 – 2 noiembrie 1984
Comandant al Armatei a III-a, Cluj
În funcție 1965 – 1969
Comandant al Armatei a II-a, București
În funcție 8 iulie 1969 – 5 iunie 1978
Adjunct al Ministrului Construcțiilor Industriale
În funcție 5 iunie 1978 – 8 februarie 1984
Ministru al Apărării Naționale
În funcție 26 decembrie 1989 – 16 februarie 1990
Precedat de	Vasile Milea
Succedat de	Victor Atanasie Stănculescu
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție Circumscripția nr. 10 Gurahonț, județul Arad 1969 – 1975
Partid politic	Partidul Comunist din România
Alma mater	Academia Militară Generală, Academia Militară Superioară din URSS, doctor în științe militare
Profesie	politician comunist și general de armată

* 2002: George Roy Hill (n. 20 decembrie 1921, Minneapolis, Minnesota – d. 27 decembrie 2002, New York City) a fost un regizor american.^[1]

·         2006: A murit Peter Hammer, matematician american originar din România; a fost fondator sau redactor-şef al mai multor reviste de specialitate: „Discrete Mathematics”, „Discrete Applied Mathematics”, „Annals of Discrete Mathematics”, „Discrete Optimization”, „Annals of Operations Research”, „SIAM Monographs on Discrete Mathematics and Applications”; a fost fondatorul şi directorul institutului RUTCOR (Rutgers University Center for Operations Research) (n. 1936, la Timişoara).

·         2006 - A încetat din viaţă fostul preşedinte american Gerald Ford. El a fost singurul preşedinte care nu a fost ales prin vot direct pentru posturile de preşedinte şi vicepreşedinte al Statelor Unite

·         2007: Benazir Bhutto (în limba urdu: بینظیر بھٹو [beːnəziːr bʱʊʈːoː]; n. 21 iunie1953, Karachi, provincia Sindh, Pakistan — d. 27 decembrie 2007, Rawalpindi, provincia Punjab) a fost din 1988 până în 1990 și din 1993 până în 1996 prim-ministru al Pakistanului.

După ce s-a reîntors din exil în octombrie 2007, a devenit liderul opoziției politice. Pe 27 decembrie 2007 a devenit victima unui atentat sinucigaș cu bombă în cursul unei manifestații electorale.

A fost prima femeie care a deținut funcția de premier într-un stat musulman.

* 2009: Takashi Takabayashi (2 august 1931 - 27 decembrie 2009) a fost un fotbalist japonez.

* 2010: Tudor Cataraga (n. 4 august 1956, Seliște, RSS Moldovenească, URSS, astăzi în raionul Nisporeni, Republica Moldova - d. 27 decembrie2010^[2]) a fost un artist plastic din Republica Moldova.

Tudor Cataraga
Date personale
Născut	4 august 1956 Seliște, Nisporeni, Republica Moldova
Decedat	27 decembrie 2010 (54 de ani) Republica Moldova
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Etnie	Român
Ocupație	Sculptor
Activitate
Cauza decesului	Accident auto[1]
Domiciliu	Chișinău

·         2013: A decedat Vera Călin (născută Clejan), istoric literar, eseistă şi traducătoare stabilită în SUA; (n. 1921).

* 2018: Dan Hatmanu (n. 31 octombrie 1926, Scobinți, județul Iași) - d. 27 decembrie 2018, Iași) a fost un pictor și grafician român. Dan Hatmanu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea (1985 - 1989).^[1]

În prima parte a activității sale creatoare a executat portrete și peisaje într-o viziune realist-tradițională, pe care a abandonat-o mai târziu în favoarea unei formule constructiviste cu rapeluri figurative și nuanțe umoristice.

În 1945 s-a înscris la Institutul de arte din Iași, unde a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu, și l-a absolvit în 1950. A dat un concurs în urma căruia a primit bursa Nicolae Grigorescu a Academiei Române, care consta într-un an de studii la Leningrad și un an la Paris. Astfel, a urmat cursuri de perfecționare la Academia Repin din Leningrad (1962-1963) și la Academia liberă din Paris, de unde a continuat la Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres (1964-1965).

După ce a debutat în anul 1948, Dan Hatmanu a participat la multe expoziții colective și de grup și a organizat, în țară și în străinătate, zeci de expoziții personale.^[3] Dintre participările mai importante la expoziții peste hotare pot fi menționate următoarele:^[5]

• 1954 Bienala din Veneția,
• 1958 - Praga, Sofia, Teheran, Moscova,
• 1959 - Budapesta, Viena,
• 1962 - Cairo, Atena, Paris, Ankara, Istanbul,
• 1974 - Tokio, Osaka,
• 1975 - Scopje, Havana,
• 1977 - Lisabona, Praga,
• 1981 - Viena,
• 1985 - Stuttgart, Veneția, Perugia

A executat ilustrații de carte la opere de Ionel Teodoreanu, Anton Bacalbașa, Petru Prânzei și Valentin Ciucă.^[3]

Lucrări ale sale se găsesc în muzee din România: Muzeul Municipal din Huși, Muzeul de Artă din Iași, Muzeul de Artă din Piatra Neamț, Muzeul de Artă "Casa Simian" din Râmnicu Vâlcea^[6], dar și în muzee și colecții particulare din străinătate: Rio de Janeiro, Valletta, Poitiers, Ciudad de Mexico, Praga, Franța, Italia, Israel, Grecia, Germania.^[3]

Unul dintre cele mai controversate tablouri a fost cel în care cuplul Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu ciocnește un pahar cu vin roșu cu domnitorul Ștefan cel Mare, care scoate din tablou o mână în care ține un pahar.

După absolvirea Academiei a fost încadrat îndrumător la Muzeul de Artă din Iași, lucrând apoi ca profesor de desen, pictură și compoziție la Școala Medie de Arte Plastice. Din 1960 a fost încadrat conferențiar la Institutul pedagogic de trei ani din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar în 1970 i s-a acordat titlul de profesor. Din 1977 și-a desfășurat activitatea didactică la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Conservatorului „George Enescu”. În 1992 se pensionează, devenind profesor consultant.^[9]

A fost profesor universitar la Conservatorul George Enescu din Iași, unde a deținut și funcția de rector (1984-1990).

Dan Hatmanu
Dan Hatmanu în 2011
Date personale
Născut	31 octombrie 1926 Scobinți, România
Decedat	27 decembrie 2018 (92 de ani) Iași
Naționalitate	România
Ocupație	pictor, grafician, ilustrator de carte
Activitate
Educație	Institutul de Arte Frumoase din Iași
Alma mater	Academia Repin din Leningrad, Academia liberă din Paris, Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres
Stil	realism, realism socialist, proletcultism, constructivism, arta figurativă
Premii	Premiul Ion Andreescu al Academiei Române

Sărbători

·         + Sf. Ap. Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan; Sf Cuv Teodor Mărturisitorul, harți (calendarul creștin-ortodox)

·         (†) A treia zi de Crăciun; Sf. Ioan, apostol, evanghelist În minunatul text al primei lecturi, sfântul Ioan exprimă entuziasmul său pentru misterul întrupării, arătându-i tot realismul, profunzimea şi eficacitatea. În acel timp, cineva spunea că este imposibil ca Fiul lui Dumnezeu să ia trup omenesc: astfel, trupul lui Isus era doar aparenţă. Sfântul Ioan insistă: nu este aparenţă, este cu adevărat trupul nostru acela care a fost asumat de Fiul lui Dumnezeu: „Noi am văzut, auzit, atinsY„. Este realitate, nu iluzie: Isus prunc, Isus adult, Isus răstignit este om ca şi noi, şi-a asumat existenţa noastră, toată existenţa noastră, în afară de păcat. Acesta este realismul întrupării.” (calendarul romano-catolic)

·         A III-a zi de Crăciun. Sf. Ștefan, protomartir. Cuv. Teodor Mărturisitorul (calendarul greco-catolic)

·         România: Ziua Centrului de Operaţii Psihologice ale Armatei Române

VA URMA