Materialele prezentate reprezintă un colaj realizat din publicații diferite și au drept scop informarea publică cuprinzând sinteza evenimentelor zilei în timp.
marți, 31 decembrie 2019
MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 2 IANUARIE 2020 PARTEA A DOUA
Bună dimineața, prieteni! Să mulțumim Domnului pentru tot ce ne-a dat și să-L rugăm să ne ierte toate greșelile și păcatele noastre! Doamne miluiește!
RELIGIE ORTODOXĂ 2 Ianuarie
Înainte – prăznuirea Botezului Domnului; Sf Ier Silvestru, episcopul Romei; Sf Cuv Serafim de Sarov
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului
Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Înainteprăznuirea Botezului Domnului este sărbătorită la 2 ianuarie. Sărbătorile au, de asemenea, și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prin aceste perioade de pregătire și de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuși, își trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numește începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.
Potrivit informațiilor preluate din Liturgica generală a părintelui Ene Braniște, în toată perioada preserbării și a după-serbării, pe lângă slujba sfinților pomeniți în zilele respective, se adaugă și cântări, rugăciuni și lecturi din cele în legătură cu praznicul respectiv, iar în ziua odovaniei praznicului, slujba se pune aproape la fel ca și în ziua însăși a praznicului (omițându-se doar paremiile și litia la Vecernie, polieleul și Evanghelia la ‘Utrenie, iar Apostolul și Evanghelia de la Liturghie sunt ale zilei). Pentru aceasta, uneori, slujba sfântului (sfinților) din acea zi se mută, adică se oficiază cu o zi mai înainte sau mai în urmă, după cum prevede Tipicul sau după cum rânduiește cel mai mare.
La fiecare sărbătoare din cursul anului se pune, încă de la Vecernia din ajun, pe iconostasul (analogul) din naosul (sânul) bisericii, icoana praznicului sau a sfântului sărbătorit. La praznicele împărătești, icoanele praznicale (și crucea la sărbătoarea înălțării Sfintei Cruci) se pun pe iconostas încă din ajunul preserbării și rămân pe el până la sfârșitul după-serbării, adică până în ziua odovaniei praznicului.
1. Sfântul Silvestru s-a născut în Roma şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor. Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.
2.Cuviosul Serafim s-a născut în anul 1759, la 19 iulie, în oraşul Kursk, din Rusia, având părinţi binecredincioşi, Isidor şi Agafia. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a trăit singur în pădure, păzind în amănunt rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o în setea lui neobosită de a citi cărţile Sfinţilor Părinţi. În pădure, Sfântul Serafim locuia în tovărăşia animalelor sălbatice: urşi, lupi, vulpi, care se obişnuiseră să ia hrana din mâna lui. Din ispita diavolului, Sfântul Serafim a fost bătut rău de tâlhari şi a fost găsit fără cunoştinţă în coliba lui din pădure. Vindecat de răni, între anii 1804-1807 a primit rânduiala de viaţă a stâlpnicilor şi a petrecut o mie de zile şi de nopţi, rugându-se în genunchi, pe o piatră, în inima pădurii, îndurând ierni grele.
Mai apoi, vreme de mulţi ani, a stat zăvorât în chilia lui din mănăstire, fără pat şi fără căldură, având ca pravilă – rostirea rugăciunii lui Iisus, iar ca citire săptămânală – cele patru Evanghelii. Duminica se împărtăşea cu Sfintele Taine, pe care i le aducea un preot în chilia sa.
În urma unei vedenii în care i s-a arătat Maica Domnului, însoţită de Sfinţii Petru al Alexandriei şi Clement al Romei, Sfântul Serafim a primit darul de a povăţui suflete ca părinte duhovnicesc (stareţ) şi a început să primească pe credincioşi la chilia sa. Îi întâmpina întotdeauna rostind cuvintele: „Bucuria mea!”, şi îi învăţa că scopul vieţii creştine este „dobândirea Duhului Sfânt”. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat în rugăciunea neîncetată, Se arată prin venirea Duhului Sfânt, iar Duhul şi Fiul, împreună, îl duc pe cel ce se roagă la apropierea de Tatăl.
Mărturia lucrării de împărtăşire din lumina dumnezeiască, aşa cum a cunoscut-o Sfântul Serafim, este descrisă în cartea lui Nicolae Motovilov: Viaţa Sfântului Serafim de Sarov. Motovilov îi spuse Cuviosului Serafim: „Şi totuşi, eu nu înţeleg cum pot să am siguranţa că sunt în Duhul Sfânt. După care semne pot eu să cunosc singur că harul Sfântului Duh se află în mine?”. Părintele Serafim spuse: ,,Iată, acum, suntem amândoi în harul Sfântului Duh… Dar de ce nu mă priveşti?”. ,,Părinte, nu pot să te privesc. Ochii sfinţiei tale aruncă fulgere de lumină. Faţa sfinţiei tale e mai arzătoare decât soarele şi mă dor ochii”. Şi Cuviosul Serafim urmă: ,,Te afli în plinătatea Sfântului Duh, altfel n-ai putea să mă vezi în starea aceasta”. Apoi i-a spus şoptit: ,,Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui către noi. Vezi, în adâncul inimii m-am îndreptat către Dumnezeu, zicând: Doamne, fă pe omul acesta vrednic să vadă, cu ochii lui trupeşti, arătarea Preasfântului Duh. Şi iată, Dumnezeu a auzit rugăciunea smeritului Serafim… Dar bine, de ce nu te uiţi la mine? Nu-ţi fie teamă, Dumnezeu este cu noi…”. ,,Încurajat, încercai să ridic ochii şi o spaimă sfântă îmi cuprinse toată fiinţa. Închipuiţi-vă faţa unui om care vă vorbeşte din mijlocul soarelui; îi vezi mişcarea buzelor, înfăţişarea ochilor, îi auzi glasul, simţi că te ţine de umeri, dar nu-i vezi nici braţele, nu vezi nici trupul tău, nici al celui ce-ţi vorbeşte, ci vezi numai o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare, luminând întinsul zăpezii, până departe, împrejur, luminând fulgii de zăpadă, care nu încetau să cadă peste mine şi peste marele stareţ”. Şi Părintele Serafim urmă: ,,Dacă numai presimţirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastră de atâta mângâiere şi atâta înviorare, ce vom spune de bucuria însăşi, care este pregătită în ceruri, tuturor celor ce plâng aici pe pământ? Şi dumneata, dragul meu, ai plâns destul în viaţa pământească. Dar, iată, cu câtă bucurie te mângâie Dumnezeu… Dar acum e vremea luptelor, a strădaniilor neîncetate, e vremea dobândirii unor puteri din ce în ce mai mari, ca să creştem ,,până la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (cf. Efeseni 4, 13). Atunci, însă, bucuria aceasta, pe care o simţim acum în parte şi într-un timp scurt, se va arăta în toată plinătatea ei şi ne va covârşi toată fiinţa cu desfătări negrăite, pe care nimeni nu va mai putea să le ia de la noi”.
Cuviosul Serafim a întemeiat mănăstirea de maici de la Diveevo, apoi a răposat cu pace în ziua de 2 ianuarie a anului 1833. Prima aflare a moaştelor sale a avut loc cu prilejul trecerii lui în rândul Sfinţilor, în anul 1903, la 19 iulie, dată care a devenit a doua lui zi de prăznuire. În anul 1926, pe vremea prigoanei ateiste, mănăstirea Diveevo a fost desfiinţată, iar moaştele Cuviosului au fost ascunse de atei, spre a opri pelerinajele prin care credinţa se întărea. Ele au fost descoperite din nou în anul 1991 şi au fost aşezate la Diveevo, unde mulţimi de credincioşi din toată lumea vin spre a-l cinsti.
Sfântul Serafim a rămas în conştiinţa credincioşilor ortodocşi ca un mare părinte duhovnicesc, lucrător al rugăciunii neîncetate, purtător de har şi făcător de minuni.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. VA URMA
LA MULȚI ANI, PRIETENI! A SOSIT ANUL 2020! Anul acesta am renunțat la formula clasică compusă dintr-o poză cu globuri, șampanie și luminițe, dar nu și la text! Mai mult, gândindu-mă la marele geniu al poeziei românești, regretatul ADRIAN PĂUNESCU voi prezenta o poezie cu un puternic conținut tematic:
An nou
Sa ne gandim la mica, lovita noastra tara,
Sa ne gandim la lume, la patrie din nou,
Sa-i fie dreapta calea, aicea si afara,
Sa ne gandim la tara, acum de Anul Nou .
Ulucile din sate sunt pline de zapada,
Pe muchii arde gustul ninsorii saturat,
O, niciodata tara ca fulgul sa nu cada,
Doar viscol, iarna, fie-i furtunile ce bat .
Sa nu se-adevereasca tacerea iernii moarta,
Sa nu se-adevereasca raceala dinspre brazi,
Sa nu se-adevereasca nici iarna, decat azi,
Si de e frig in aer, ne fie cald in soarta .
Noi suntem neam de soare, poetul spunea triste,
Venit in urma noastra la Pontul Euxin ;
Dea Domnul, tara noastra zapezii sa-i reziste
Si viscolelor aspre care din lume vin .
Ea stie sa reziste . E graul ei dovada
Ca poate sa prefaca intregul rau in bun,
Putem ura cu totii acum pentru zapada,
Pentru aceste marmuri ce cred ca se depun .
Si viu sa-i fie graul si calea fie-i dreapta,
Si vii sa fie fiii, ce credinciosi ii sunt,
Intr-a ninsorii umbra un an solar asteapta,
Acum in toata tara miroase a pamant .
Sa ridicam paharul ce insusi se rastoarna
Si pentru mortii nostri, odata ridicat ,
Sa ridicam paharul pentru aceasta iarna
Pe care tara noastra o biruie treptat .
Pentru că în prima zi a Noului An mulți români sărbătoresc onomastica să ciocnim cu ei o cupă cu șampanie și să le facem o urare:
MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 1 IANUARIE 2020
PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA
MUZICĂ 1 IANUARIE
Best Elegant Love Songs By Piano - Yesterday Collection
Romantic Guitar Love Songs 80s - Greatest Classic Oldies Instrumental Music
Paul Mauriat - Romantic
Romantic Piano Classical Songs - Best Piano Music For Lovers
Biografie Constantin Fântâneru Constantin Fântâneru (n. 1 ianuarie 1907, Glodu, judeţul Argeş, după unele surse în satul Budişteni, Argeş – d. 21 martie 1975, Ştefăneşti, judeţul Argeş) a fost un scriitor român care a activat şi publicat cu precădere în perioada interbelică. Un veşnic neadaptat, l-a făcut să scrie pe Eugen Ionescu, cu care a fost prieten în tinereţe, că „nu se simte bine nici la oraş, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”. Elenist, a fost profesorul de limbă greacă al lui Constantin Noica. În anul 1932 a publicat singurul său roman, numit „Interior”, roman al adolescentului întârziat.
În anul 1942 suferă o depresie nervoasă, din care îşi revine cu greutate, în anul 1948, când devine profesor de ţară. Uitat o bună bucată de vreme, este recuperat în perioada recentă, operele sale (puţine la număr) fiind republicate şi bucurându-se de interesul moderat al criticii literare.
A fost un prozator, critic literar, poet şi dramaturg român. Activitate publicistică la Prezentul, apoi la Universul şi la Universul literar. În decembrie 1941 e lovit de o maladie nervoasă, stând într-un sanatoriu până în 1948. Deşi s-a aflat printre cercurile moderniştilor moderaţi precum Anton Holban şi Mihail Sebastian, romanul său, "Interior", este asociat cu stilul insolit al unui Max Blecher sau Horia Bonciu. Chiar dacă apreciat la vremea respectivă inclusiv de critici precum G. Călinescu sau Perpessicius, romanului nu i s-a acordat o atenţie deosebită în nicio istorie a literaturii române, nefiind menţionat nici în antologiile dedicate avangardei. Astfel, Fântâneru a rămas o figură marginală a literaturii, începând să fie recuperat în anii '80, odată ce editura Dacia republică "Interior". Cartea a avut un efect asupra prozatorilor optzecişti, astfel încât Mircea Cărtărescu, în "Postmodernismul românesc", îl declară pe Fântâneru ca fiind un „precursor indiscutabil al postmodernismului românesc“.
Opere
* Interior, 1932 * Râsul morţilor de aur, 1940 (versuri) * Poezia lui Lucian Blaga şi gândirea mistică, Institutul de Arte Grafice "Bucovina", Bucureşti, [1940] (critică) * Interior, Colecţia "Restituiri", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981 (ediţie îngrijită şi prefaţată de Ştefan Borbély) * Cărţi şi o altă carte, Colecţia „Restitutio“, Editura Minerva, Bucureşti, 1999 (ediţie critică, prefaţă, îngrijirea textului, note, bibliografie şi indice de Aurel Sasu) * Cruciada umbrelor: idei şi cărţi, Colecţia "Deschideri", Editura Paralela 45, Piteşti, 2001 (ediţie critică, prefaţă, text îngrijit şi indice de Aurel Sasu) * Naraţiuni, Colecţia "Lakonia", Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003 (ediţie, text îngrijit şi notă asupra ediţiei de Carmina Popescu şi prefaţă de Al. Husar) * Marfa rece, Colecţia "Lakonia", Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004 (ediţie, transcrierea textului, prefaţă şi notă asupra ediţiei de Carmina Popescu) * O oaste în luptă. Dramă în 4 acte, Colecţia "Lakonia", Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004 (ediţie şi transcrierea textului de Carmina Popescu) * Interior, Colecţia "Fiction Canon", Editura Polirom, Bucureşti, 2006 (ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Simona Popescu)
Cuiburi
Pământul înverzeşte neştiind ce se întâmplă;
Sub cerul cald ce-l înfăşoară, Ţăranul descopere o putere, care dă şi cere apă şi sare din tâmplă.
Nastere: 1 ianuarie 1939, Bahtnutea- Tighina Deces:
S-a nascut la 1 ianuarie 1939 in comuna Bahtnutea- Tighina.
Face studii secundare la Iasi, terminate in 1955. Urmeaza Facultatea de Medicina generala din Iasi, pe care o absolva in 1963. Un timp este medic la Dolhasca, de unde le trimite prietenilor scrisori in plicuri cu adresa expeditorului „o rezervatie naturala de ingeri.
Dupa aceea lucreaza in presa ieseana de profil cultural. A debutat in decembrie 1966 in revista „Luceafarul, iar editorial in 1970 cu volumul „ Versuri, care a si fost distins cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor.
A colaborat si colaboreaza (nu numai cu poezie) la diferite publicatii: „Luceafarul, „Tribuna, „Arges, „Cronica, „Romania literara, „Echinox, „Steaua etc. Poezia lui Emil Brumaru constituie un caz aparte, apropiat si totusi diferit de afinii lui contemporani - Leonid Dimov, Marin Sorescu, Gheorgbe Azap, Serban Foarta. Emil Brumaru reuseste, in zona poeziei ironice si fanteziste, sa-si ocupe si conserve un domeniu inconfundabil.
Liricul ne ofera o poezie a intimitatii. „ Virtuoz al voluptatii, el exerseaza dezmatul in candoare si ingenuitatea in frivolitate, inaltand orgia senzuala la rang de puritate infantila (Al. Cistelecan). Este un voit ratacit in poezia secolului nostru, cu universul domestic pe care-l ocroteste: bucatariile de vara, magaziile, trenul marfar, camara cu leusteanul si mararul, cu bulionul si sticlele goale, caramida si sfredelul, patefonul si diligenta Este un microcosm al inutilitatii care da fericire posesorului lui. Universul poetic este concentrat catre interior, centripet, vizand redescoperirea actului initiatic care sa indrume spre si sa ocroteasca intimitatea. Aceasta presupune refuzul constient al realului si construirea unei realitati proprii, complice; exista in lirica lui Brumaru un asemenea refuz implicit si care argumenteaza miscarea centripeta a universului sau. Aceasta lume a poetului sta, cum observa criticul literar Al. Cistelecan, sub semnul erosului, a carui zodie guverneaza si ordoneaza. Sub semnul erosului „obiectele jubileaza sau lesina, se-mpurpureaza sau palesc, tremura sau impietresc in functie de fluidul erotic ce le strabate si de rezonanta acestuia.
Maestru al efortului stilistic intr-o epoca in care poezia devine o arta a reconstruirii spatiilor goale din textura lirica, Emil Brumaru dezvolta aparent desuet o orgie a ceremonialului, la care pasim impreuna cu detectivul Arthur, cu Julien Ospitalierul, cu Reparata si cu poetul, cucerind, prin lectura, cateva momente de uitare de sine. „Atitudinea caracteristica e beatitudinea, ambianta cea mai prozaica se transforma, contemplata din unghiul unei erotice inocente, in spatiu paradisiac (Mircea Iorgulescu).
Defaimarea Reparatei, tulburatoarea femeie, cea cu doua suspine laice, cea lesinata de foame si dragoste, cea care si-a agatat indiferenta de un maner al / dulapului indragostit, / calzi inca, transpirati usor de-o fuga gratioasa prin ierburile lungi ale deziluziei, ciorapii de matase tiuitoare, iata intamplarea discursiva extraordinara ce are loc pe intinsele domenii ale rezervatiei naturale de ingeri povestita chiar din lira ingerului Emil Brumaru, supranumit de Leonid Dimov un sef culinar al marilor bucatarii onirice.
Volume de versuri:
Versuri, Bucuresti, Editura Albatros, 1970; Detectivul Arthur, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970; Julien Ospitalierul, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974; Cantece naive, Bucuresti, Editura Canea. Romaneasca, 1976; Adio, Robinson Crusoe, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978; Dulapul indragostit, editie selectiva in colectia „Hyperion, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980; Ruina unui samovar, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983.
Elegie a aparut in volumul Versuri, Bucuresti, Editura Albatros, 1970. Cantec a aparut in volumul Versuri, Bucuresti, Editura Albatros, 1970. Rugaciunea detectivului Arthur a aparut in volumul Detectivul Arthur, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970. Balada crinilor care si-au scris frumos a aparut in volumul Cantece naive, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1976.
REFERINTE:
„Ceea ce ne atrage atentia si ne incinta inca de la primul contact cu paginile cartilor sale este marea consideratie aratata unor obiecte cu totul si cu totul neinsemnate, care — dupa cum ne sopteste glasul nostru launtric de oameni in mod irevocabil maturi — nu costa mai nimic si se gasesc pe toate drumurile. Cu aceeasi pasiune si cu aceeasi admiratie cu care alti poeti slavesc luna sau stelele sau diamantele si brocarturile. Emil Brumam cinta sticla de sifon, zaharul cubic, traversa de cale ferata, praful de caramida scobit din zid cu ajutorul unui vechi cutit de bucatarie ALEX. STEFANESCU
„Intre marii poeti iubitori de ceremonii cu care se inrudeste () Emil Brumam vine cu tipul lui de absenta, cu tipul lui de refuz, cu tipul lui de acceptare, intr-o poezie incetinita cu o mare stiinta a delectarilor calme, intr-o poezie a briciului care taie felia de carne cu atita lentoare si finete rautacioasa, incit carnea incepe sa singereze. Daca exista o familie a marilor amanti inceti (o familie orientala), detectivul Arthur si Julien Ospitalierul fac cu siguranta pane din ea. Gesturile amorurilor lui Julien si ale lui Arthur nu sint nici brutale si nici crude, dar dau senzatia de brutalitate si uneori, rar, de cruzime, din cauza lipsei oricarei precipitari, a lenei savante care prelungeste miscarea cea mai simpla si o face parca fara sfirsit, anormal de lenta, speriind ca un viol. FLORIN MUGUR
„O generozitate picanta, mici drame de bucatarie reconfortante, elogiul interioarelor in a caror libertate tainica se justifica infinite delicii, dau poemelor o aura de sanatate glumeata. Hedonismul cuminte, bine exersat cu mirosuri apetisante nu ar putea explica farmecul total al acestor poeme. Esentiala mi se pare aici o putere generoasa prin care universul bucatariei devine un fel de «imago mundi». GEORGE ALBOIU
Aprecieri critice
„Pentru Brumaru, poezia se constituie ca un joc ingenios de provocare a capacitatii de a regiza scene de un marcat senzualism al spatiului domestic, in concurenta cu voluptatea de a conferi «lumii celor care nu cuvanta» o viata lirica plina de secrete delicii estete. Lucrurile, animizate pana la satietate, apar cand marite prin lupa simturilor cazute intr-o excitatie imaginata cu ludica fervoare, cand reduse la dimensiuni liliputane, cu totul in afara obisnuitului, dar in conformitate cu o poetica bine pusa la punct sub aspectul mecanismului de insolitare. Imaginatia disloca realul, captusin-du-l cu gingasii catifelate si cu suavitati prelungite. Coarda mereu solicitata este cea a naivitatii jucate." (loan Moldovan - Dictionarul esential al scriitorilor romani, coordonata de M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu, Editura Albatros, Bucuresti, 2000)
„Exuberanta sentimentala, trecuta insa printr-un filtru savant, in stare sa refuze aluviunile impure, devine in poezia lui Emil Brumaru sursa unui farmec patrunzator, usor demodat. Dar un poet veritabil i$i poate ingadui orice, chiar si suspiciunea de a fi «demodat»; in realitate, prin cenzura intelectuala si rafinament senzorial, lirismul care emana din versurile sale este de o pronuntata factura moderna, la punctul de incidenta a candorii cu blazarea." (Lucian Raicu - Critica, forma de viata, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1976)
Elegie
O, vechi şi dragi bucătării de vară, Simt iar în gură gust suav de-amiază Şi în tristeţea care mă-nconjoară Din nou copilăria mea visează: Ienibahar, piper prăjit pe plită, Peşti groşi ce-au adormit în sos cu lapte, Curcani păstraţi în zeama lor o noapte Spre o delicateţe infinită, Ciuperci cât canapeaua, în dantele, Icre cu bob bălos ce ochiu-şi cască, Aluaturi tapisate, crescând grele Într-o dobitocie îngerească, Moi miezuri de ficaţi în butoiaşe De ou de melc, înlăcrămate dulce, Mujdeiuri ireale, şunci gingaşe Când sufletu-n muştar vrea să se culce, Şi-n ceainice vădindu-şi eminenţa Prin fast de irizări şi toarte fine Ceaiuri scăzute până la esenţa Trandafirie-a lucrului în sine!
Sunt chelneriţe blonde printre şpriţe
Sunt chelneriţe blonde printre şpriţe. "Doriţi ceva?", ne-ntreabă. Noi dorim Să se desfac-aprinse la bluziţe Şi sânii lor cu bumbeleu infim
Şi iz de leuştean şi romaniţe Să ni-i cedeze dulce să-i iubim. Sunt chelneriţe blonde printre şpriţe. "Doriţi ceva?", ne-ntreabă. Noi dorim!
Şi discutând cu ele gogoriţe Şi bazaconii, după kilul prim, Le-aplaudăm când fac din şolduri fiţe Şi cu delicateţe le ciupim
Pe chelneriţele de printre şpriţe...
Tamaretă de fecioară
Ea are sânii doldora de spaime Că nu vor fi prea bine sărutaţi Şi dacă nu o pupi te iau la palme Toţi Spiriduşii munţilor Carpaţi!
Ea are-un şold ce-i dă pe blegi la naiba, De nu mai ştii sub fusta ei ce este: Drac despicat în două cum e roaiba Sau înger pus pe şotii şi pe feste.
Şi totuşi, Doamne!, dânsa e virgină, Şi-i singură, şi-i tristă, şi-i lalea. O, suflete, mângâi-o pe botină, Lângă blacheu, îndrăgostit lulea!
Magda Cârneci, poet român
Biografie CARNECI MAGDA
Poeta, eseista, istoric si critic de arta. De asemenea, traducatoare si publicista.
Intre anii 1980 - 1989 semneaza sub pseudonimul literar Magdalena Ghica.
S-a nascut in 28 decembrie 1955 in comuna Girleni (Bacau). Este fiica lui Radu Cirneci, poet, traducator, publicist, si a Emiliei Carneci (n. Romaniuc), inginer silvic.
Dupa incheierea cursurilor liceale, a absolvit Facultatea de Istoria si Teoria Artei din cadrul Institutului de Arte Plastice "N. Grigorescu" din Bucuresti (1979). in 1997 devine doctor in istoria artei la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales - Paris cu o teza intitulata Discours du pouvoir -discours de l'image: l'art roumain pendant le regime communiste.
Debuteaza publicistic cu poezie in revista "Romania literara" (nr. 48/1975). Cinci ani mai tirziu debuteaza editorial, cu volumul de poezie Hipermateria (Ed. Cartea Romaneasca, 1980).
Colaboreaza cu poeme, eseuri si articole de opinie la revistele: "Romania literara", "Opinia studenteasca", "Dialog", "Luceafarul", "Vatra", "Ateneu", "Caiete critice", iar dupa 1989, la revistele "22", "Romania literara", "Contrapunct", "Apostrof, "Observator cultural" etc.
Dupa cartea de debut, publica volumele de poezie: O tacere asurzitoare (Ed. Eminescu, 1985); Haosmos (Ed. Cartea Romaneasca, 1992). in 1997 publica in Franta volumul Psaume (Editions Autres Temps, Marseille) iar in 1999 la Ed. Paralela 45, in colectia "Gemini", volumul bilingv Poeme / Poems (varianta engleza apartinind autoarei si lui Adam J. Sorkin). Este prezenta cu articole teoretice si de opinie in volumul Competitia continua. Generatia '80 in texte teoretice (Ed. Vlasie, 1994; editia a Il-a, Ed. Paralela 45, 1999), alcatuita de Gheorghe Craciun. Este inclusa cu poeme in urmatoarele antologii: Antologia poetilor tineri (sub pseudonimul Magdalena Ghica), alcatuita de George Alboiu (Ed. Cartea Romaneasca, 1982), Antologia poeziei romane de la origini pina azi, alcatuita de Dumitru Chioara si loan Radu Vacarcscu (Ed. Paralela 45, 1998), Antologia poeziei culte romanesti (selectia textelor, note bio-bibliografice si referinte critice de Florin Sindrilara, Ed. Teora, 1998), Romanian Poets of the 80s and 90s, alcatuita de Andrei Bodiu, Romulus Bucur si Georgeta Moarcas (Ed. Paralela 45, 1999).
A publicat in strainatate poeme traduse in revistele: "Letopis", Iugoslavia (1992), "Visions International", SUA (1993, 1994, 1995, 1997). "Orte", Elvetia (1994), "Quadrant", Australia (1994), "Poetry Ireland Review, Irlanda (1996), "Esquisite Corpsc", SUA (1996), "Dialogue- Dijalg - Dialogus" (1996), "Action Poetique", Franta (1997) si este prezenta cu grupaje de poeme in antologiile: Nuovi poeti romeni (Italia, 1986); Incertitudes. Anthologie de la poesie rou maine (Canada. 1992); Streiflicht. Eine Auswahl zeitgenossischer Rumanischer Lyrik (Dionysos Verlag, Kastellaun, Germania, 1994); Vilenica '96 (Slovenia, 1996); Ap-prodi. Antologia di poesia mediteranea (Italia, 1996); Gefahrliche Ser-pentinen. Rumanische Lyrik der Gegenwart (Drackhaus, Germania, 1998); Ripe Blood. Six Female Romanian Poets (SUA, 1999).
A colaborat la Dictionary of Literary Biography. Eastern European Writcrs Since World War II (SUA, 1999) si la Encyclopedia of modern Eastern Europe: 1815 - 1989 (SUA, 1999). in calitate de istoric si critic de arta a publicat monografiile: Ion Tuculescu (Ed. Meridiane, 1984) si Lucian Gri-gorescu (Ed. Meridiane, 1989) si doua volume de eseuri: Arta anilor '. Studii despre postmodernism (Ed. Litera, 1996) si Art of the 1980s in Eastern Europe. Texts on Postmodernism (versiunea in engleza, adaugita, a primei carti, Ed. Paralela 45, 1999).
In 1986 a primit premiul pentru poezie al revistei "Ateneu", iar in 1992, premiul pentru poezie al orasului Slobozia. In calitate de cercetator stiintific (1981 - 1990), apoi de director al Institutului de Istorie a Artei (1990 - 1992) si in calitate de director al Departamentului Arte Vizuale din Ministerul Culturii (1990) participa la numeroase congrese, simpozioane si conferinte de specialitate: Paris (1992, 1995, 1997, 1998), Budapesta (1992), Poznan (1994, 1998), Chisinau (1994), Minsk (1995), Bratislava (1996), Varsovia (1997), Salonic (1997), Cernauti (1998), Stockholm(1998).
In prezent autoarea este cercetator stiintific principal la Institutul de Istorie a Artei din Bucuresti, profesor asociat la masteratul de Studii Americane de la Universitatea din Bucuresti, presedinta a board-ului Centrului International pentru Arta Contemporana din Bucuresti.
Despre poezia autoarei au formulat opinii critice: Nicolae Manolescu ("Romania literara", nr. 5/1981; "Ateneu", nr. 12/1986); Ioan Buduca ("Amfiteatru", nr. 1/1981); Cornel Ungureanu ("Orizont", nr. 9/1981); Ion Bogdan Lefter ("Tribuna Romaniei", nr. 314/1986); Marin Mincu (in volum Eseu despre textul poetic II, Ed. Cartea Romaneasca, 1986); Nichita Daniiov ("Suplimentul literar-artistic al «Scinteii tinretului»", nr. 18/1989; "Dialog", nr. 129-l30/1989); Eugen Simion (in volum Scriitori romani de azi, IV, Ed. Cartea Romaneasca, 1989); Romul Munteanu ("Meridian", 19 februarie, 1993; in volum Jurnal de carti 5, Ed. Libra, 1994); Ovid S. Crohmalniceanu ("Caiete critice", nr. 5-6/1993); Radu G. Teposu (in volum Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Ed. Eminescu. 1993); ion Pop ("Vatra", nr. 1l-l2/1994); Dumitru Chioara ("Apostrof, nr, l-2/1995); Gheorghe Perian (in volum Scriitori romani post moderni. EDP, 1996); Cornel Regman (in volum Dinspre "cercul literar" spre "optzecisti", Ed. Cartea Romanasca", 1997); Andrei Bodiu - Romantism profetic ("Observator cultural", nr. 6/2000) s.a.
"Magdalena Ghica [Magda Cameci] debuteaza cu o carte plina de talent si foarte originala, emotionanta prin realismul ei, in acceptia pe care am sugerat-o (sau chiar prin naturalismul) imaginatiei si limbajului, prin capacitatea discursiva, rareori uzata de facilitate, prin claritatea programului. I£ o poeta maturizata aproape deodata, dupa tatonari de scurta durata () si exprimind deocamdata cele mai bune aspiratii lirice ale unor poeti din noua promotie, despre care va fi tot mai des vorba in deceniul al noualea in care am intrat." (Nicolae Manolescu, "Romania literara", nr. 5/1981)
"La Magdalena Ghica fMagda CarneciJ, inteligenta, covirsitoare, striveste poeticul, poeticitatea. Chiar din acest punct se hraneste, printr-un paradox, poezia: ies de aici o tensiune si o forta cu totul speciale. Biografia acestei «striviri», cum am numit-o, e un spectacol pasionant si profund. Aspra si puternica, poezia exista: ea iese cistigatoare invingindu-si propriul paradox." (Ion Bogdan Lefter, "Tribuna Romaniei", nr. 314/1986)
"Este limpede ca Magda Carneci isi construieste un optzecism original, refacind pe cont propriu estetica postmodernista, pe care nu o accepta obedient ca premisa, ci o tachineaza, o rastalmaceste, o experimenteaza, pentru ca in final sa ne-o livreze drept poetica personala. Tocmai de aici provin autenticitatea si frumusetea versurilor ei, caci lucrind cu instrumentele la vedere, chiar cu o vaga malitie scientista, Magda Carneci ofera o placere exceptionala a lecturii." (Andreea Deciu, "Romania literara", nr. 41/1992)
"Exista in volumul Haosmos senzatia apasatoare a unui «vast» receptor, a unei uriase constiinte apte de a recepta totul, simultan. in expresia poetica a acestui (pre)sentiment cred ca se situeaza punctul forte al volumului Haosmos. Cu aceasta carte, Magda Carneci revine in forta, regasind tonul excelentului ei volum de debut si amplificind linia melodica a unor teme mai vechi, pe care poeta le reia cu o maturitate a expresivitatii sigura pe jocul detaliilor si, deopotriva, a intregului." (Traian T. Cosovei, "Contemporanul. Ideea europeana", 24 dec, 1992)
"Magda Carneci poseda o vigoare lirica putin comuna. Nu e o voce printre multe altele ale generatiei '80, ci una foarte distincta, de veritabila si mai mult ca daruita pocta. Ma simt silit sa vorbesc despre ca cu pasionalitate. Exista poeti eterici si vulcanici; Magda Carneci e din categoria celor din urma ()." (Ovid S. Crohmalniceanu, "Caiete critice", nr. 5-61993)
"Unul dintre filtrele romantismului profetic al Magdei Carneci poate fi cred, regasit in poetica lui Ginsbcrg sau a lui Ferlinghetti. Paradoxal, aceasta poezie care respira forta este de o tulburatoare feminitate. Feminitatea este (si ea) asezata la mijloc, intre Viata si Moarte, intre nastere si boala. imi plac cel mai mult aceste poeme in care, fara a fi terorizata de concepte, Magda Carneci recreeaza imaginea feminitatii misterioase, unice." (Andrei Bodiu, "Observator cultural", nr. 6/2000)
Femeie
Te cunosc, femeie, stiu bine mizeriile trupului tau de nimic "imperiu de aur" cumparat pe doi bani, pamant batut de atatea picioare spalat de atatea valuri de sange
de parca ai fi vrei Istorie ori vreo patrie a tuturora. Tu esti asemeni vechii iluzii, oglinda, semn obscen si simbolicpe toate obiectele, reclama pentru cosmetice si pentru imaginea cosmosului, trupul gol si fragil in pesteri, in veceele publice, in sistemele de idei pure si reci, un obiect de lux stralucitor si umil expus in vitrinele universale ca o biblie a tuturora, desfranat memento mori cu dragoste Nu ai chip, ai prea multa substanta, prea esti totul, nu esti nimic. Iti cunosc prea bine sanii, sexul, durerile, dar la gunoi cu aceste certificate de pace la gunoi cu centurile de castitate, cu centurile de siguranta, cu fecioara Maria, si cu pudoarea, nu mai ai ce ascunde, nu mai ai ce pazi Un lujer gros de porumb poate creste oricand in orice pustiu din coapsele tale fierbinti si puternice care pot salva lumea uterul tau e un loc prea bun pentru intreg universul Ce-ai zice atunci de-un "om nou"?
In lumina finala
Statea pe marginea autostrazii galbui, asezata direct pe bordura, langa peluza cu flori si anvelope uzate, am zarit-o prin parbrizul murdar, autocarul tocmai oprise, O lumina portocalie si uriasa fulgera oblic peste statia de benzina, printre urme de motorina si bruma, frunze negre si putrede. isi desfacuse baticul, il intinsese alaturi, aseza atenta pe el micile ei micile ei lucrusoare jegoase, vantul ii flutura pulpanele paltonului vechi peste picioarele uscate si vinete, peste ghete. Am zarit-o prin parbrizul murdar, o lumina portocalie si am coborat repede, cat soferul plecase in statie, motorina si bruma, m-am apropiat s-o privesc. Statea pe bordura autostrazii, in vuietul camioanelor, isi rasfirase parul cenusiu plin de panglici odata rosii si roze, era acasa, si pe batic asezase un tub gol de ruj, o batista murdara, un bilet de tramvai si o bila de sticla. in lumina portocalie si oblica mi-am amintit de baietii si fetele hippies, haite mizere si vesele, cum speriasera cu cantecele si sex si privirea lor fixa o europa indignata, ultragiata de sputa lor mistica, jegul lor sacru si lene orientala ca sa ajunga apoi in high-life cei mai impecabili burghezi. Si la cainii vagabonzi m-am gandit, tolaniti fara grija in mijlocul strazilor, ca pe divane, in zilele incendiare de vara, dar pe ei ce parinti sa-i faca burghezi? isi intinsese baticul rupt pe bordura si era libera, libera, mult mai libera decat mine, care ce cautam, ce venisem sa vad? Claxonul autocarului trambita, soarele cadea oblic portocaliu peste statia de benzina, cu rusine, cu jena, i-am intins repede zece lei noi nouti care ce sa plateasca, pe cine? Era acasa, privea la televizorul ei personal, erau camioane si autocare, erau frunze uscate, lumina portocalie
si vantul, erau bidoane golite si un pui mort de pisica vargata, nu astepta pe nimeni, nimic si totul curgea catre ea, in curentul autostrazii. Si desi cu mult mai batrana ca mine am invidiat-o adanc fiindca era libera, mult mai libera decat mine. Claxonul autocarului trambita, lumina cadea portocalie si oblica peste statia de benzina, ce asteptam, ce cautam, ce venisem sa vad? Si in trambitele demente ale autocarului mi-am amintit, am recunoscut-o, era doica, maria, femeia de serviciu, menajera, era femeia finala, batrana femeie apocaliptica, asezata direct pe bordura, pe buza prapastiei, in groapa universala, solitar privind lumea rumegatoare, pustie, viata ca un reflux de sange si spuma care se retrage incet, ca o vedenie plina de noroi si cruzime, o cortina infinita de lumina si zgomote fluturand bland aiuritor in culorile curcubeului, se retrage incet, cu un tipat inalt muzical, vast cat lumea, in curentul autostrazii, si se reuneste cu sine.
Zambetul fotogenic
Mi s-a spus ca eternitatea nu mai exista. M-am spalat, am mancat, m-am impodobit. Mi s-a spus ca nu voi scapa: gol stau sub cearceafuri, asteptand. Vor veni. Si azi soarele a rasarit mai devreme: Mi-au explicat cum sunt facute masinile de taiat verdeturi sau carne si masinile de razboi, florile de vara si cele rosii de hartie subtire, cum sunt eu, o masa de pranz incarcata peste care zboara muste betive, cum e lumea, copiii spun ei s-ar naste din impreunarea barbatului cu femeia, (si cancerul, o, bucuria!) Mi-au spus, mi s-a spus, mi s-a spus. Stiu totul. Am invatat pe de rost cele de mai sus si insasi memoria mea personala (e adevarat, n-am avut timp pentru detalii, spre exemplu "a mangaia fara mana o broasca testoasa", in general insa n-am facut mari greseli de la text) Dar despre momentul acesta atat de festiv, iata nimic! afisele vorbeau despre o frumoasa excursie in oceanul Pacific. Ce se face, ce se spune, ce se gandeste? Vor veni. Ma va vedea toata lumea, mama, tata, prietenii, pretentiosii, toata lumea, alb pe masa de disectie lucitoare, toata lumea, emisiune in direct pentru tot universul, o lectie, gol foarte gol stau sub cearceafuri si-astept. Un zambet fotogenic e bun?
Traian T Coșovei, poet român
Biografie Traian T. Coşovei
Traian T. Coşovei (n. 28 noiembrie 1954) este un poet român aparţinând generaţiei literare 80. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
La 4 ani ştia deja să citească şi debuta artistic dictând poeme musafirilor săi. Fire temperamentală, nonconformistă şi puţin cam impulsivă, devine în scurt timp cunoscut pentru caracterul său.
Odată cu intrarea la şcoală, îşi schimbă şi preocupările, orientându-se către construcţia de navete spaţiale în podul casei, din resturi de televizoare şi frigidere. Acest elan creator dispare în momentul intervenţiei locatarilor, îngrijoraţi de ascensiunea foarte gălăgioasa a micului astronaut. Totuşi, reuşeşte să se consoleze împreună cu prietenii tăind cablurile antenelor TV şi aducând astfel pentru o săptămână liniştea absolută în casele vecinilor.
Marcat puternic de separarea părinţilor, pe când avea 12 ani, găseşte remediul citind foarte mult şi devenind un client permanent al Librăriei Sadoveanu din Bucureşti. Aici se interesează de scriitori precum Jean Paul Sartre, Albert Camus, Charles Baudelaire sau William Faulkner şi e repede etichetat de către personalul librăriei drept un copil teribil.
Îl pasionează pictura şi vrea să intre la Arhitectură, însă constată cu amărăciune că nu îi plac matematicile. Se îndreaptă ulterior spre Teatru, dar e anunţat că majoritatea locurilor s-au ocupat deja înainte de examen, prin telefon.[necesită citare] În cele din urmă, hotărăşte să dea examen la Filologie (Facultatea de Litere a Universităţii bucureştene), unde intra al doilea în urma examenului de admitere.
În anii ‘80, ia parte la cenaclul condus de criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu, iar apoi la Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu. Împreună cu poeţii Florin Iaru, Ion Stratan şi Mircea Cărtărescu, creează primul nucleu elitist al Generaţiei ‘80 (Generaţia în blugi). Comitetul avea puterea de a decide cine intra şi cine nu intra în acest club de literaţi.[necesită citare] Banii pentru editarea antologiei Aer cu diamante reuşeşte să-i obţină de la mama lui.
T. Coşovei este şi astăzi considerat un spirit liber, nonconformist, prin literatura sa de o mare originalitate, o poezie tânără comparabilă cu aceea a Marianei Marin, a lui Mircea Cărtărescu, Alexandru Muşina, Florin Iaru sau Andrei Bodiu.
În anul 1990, redactează împreună cu Dan Goanţă revista Veşti proaste, din care apar 6 numere, iar mai târziu, împreună cu prozatorul Mircea Nedelciu, editează ziarul Punga d'un kil - organ de stat la coadă. Acesta era tipărit pe pungi de hârtie destinată ambalării produselor alimentare, sub deviza: Vom fi mai mult decât ocaua lui Cuza.
De-a lungul timpului, a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul Academiei Române şi chiar Premiul Uniunii Tineretului Comunist.
Cărţi publicate - Ninsoarea electrică, ed. Cartea Românească 1978 - 1, 2, 3 SAU… , ed. Albatros 1980 - Cruciada întreruptă, ed. Cartea Românească 1982 - Aer cu diamante (antologie colectivă), ed. Litera 1982 - Poemele siameze, ed. Albatros 1983 - În aşteptarea cometei, ed. Cartea Românească 1986 - Rondul de noapte, ed. Militară 1987 - Pornind de la un vers (critică literară), ed. Eminescu 1990 - Bătrâneţile unui băiat cuminte”, ed. Pontica 1994 - Mickey Mouse e mort, ed. Cartea Românească 1994 - Ioana care rupe poeme, ed. Asociaţia Scriitorilor & Cartea Românească 1996 - Patinează sau crapă!, ed. Axa 1997 - Ninsoarea electrică, ediţia a II-a, ed. Vinea, 1998 - Percheziţionarea îngerilor, ed. Crater, 1998 - Lumină de la frigider, ed. Cartea Românească, 1998 - Bună dimineaţa, Vietnam!, ed. Călăuza, 1999 - Hotel Urmuz (critică literară), ed. Călăuza, 2000 - Institutul de glasuri, antologie, ed. Cartea Românească, 2002 - Vânătoarea pe capete, Ed. Libra, 2002 - Greva căpşunelor, Ed. Libra, 2004 - Aeorstate plângând, Ed. Tracus Arte, 2010
Premii Premiul Uniunii Scriitorilor, 1979 Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1994 Premiul Academiei Române, 1996 Premiul Internaţional "Nichita Stănescu", 2000 Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 2004
Cruda poveste de dragoste
Soldatul de plumb de pe acoperis este singur. ingerul de pe sosea ii este frig. Eu mi-am castigat viata impingand vagoneti pe linia moarta, descarcand saci grei de cuvinte sub ferestrele tale. in parcul municipal - dupa o iarna si inca o iarna -indragostitilor le-au crescut parul si unghiile nesfarsite, imbratisati, poarta si acum patine usoare, in restaurantul garii, in cazarma pompierilor pluteste acelasi abur al respiratiei lor. Din buzunarele intoarse, vantul spulbera inca seminte de mei. Ah, ei n-au vrut decat sa regaseasca drumul spre casa -drumul serpuitor dintre viata si moarte.
Soldatul de plumb de pe sosea este singur. ingerului de pe acoperis ii este frig (aripile ii sunt incurcate in suvite de par si frunze uscare). imbratisati, indragostitii plutesc si acum peste cazarma pompierilor, flutura pe la geamuri Eu mi-am castigat viata taind sare, descarcand saci din salinele lacrimilor tale - alergand cu buzunarele pline cu boabe de mei printr-o padure ganditoare de brate Oh, ei n-au vrut decat sa gaseasca drumul spre casa, serpuitorul drum dintre viata si moarte.
Omul care scrie
Toata iarna am scris la povestea vietii mele, la poemul pe care trebuie odata si odata sa-l termin. intr-o cafenea ieftina de cartier, pe acoperisul atelierului de bobinat ca un lacatus incovoiat, ca o bruta de ceasornicar am lucrat Ia el fara mila. Afara ningea si eu imi incalzeam mainile la caldura lui. Afara se intuneca si cuvintele imi luminau degetele si fata. L-am scris pe coaja copacilor. A doua zi am auzit de departe zgomotul sacadat al topoarelor - de departe am simtit mirosul spirtului si al focurilor de tabara. L-am scris pe fosnetul ierbii. A doua zi
am simtit larma vesela a cosasilor - de departe am simtit in nari mirosul campului proaspat arat. Toata iarna am lucrat la povestea vietii mele. Haide, mi-am zis, odata si odata tot va trebui sa infrunti realitatea; odata si odata va trebui sa te desparti de acest poem! I l-am aratat omului care pazeste rezervoarele cu apa ale orasului si acela mi-a spus ca seamana cu povestea vietii lui i l-am aratat marelui mutilat de razboi si acela a recunoscut ca are chiar sangele sau. Haide, mi-am zis, cu poemul incheiat, cu ochii injectati, cu otrava pe masa - vei putea acum si tu sa te bucuri, acum vei putea si tu sa adormi linistit. Prietenul l-a citit si a spus ca lui i s-a intamplat un lucru ingrozitor, ca el nu l-a putut termina niciodata de teama ca lucrul acela sa nu se repete. Eu l-am terminat intr-o singura zi ca sa nu mi se poata intampla nimic, ca sa pot trai in sfarsit de-acum fara el Astfel reincepe noapte de noapte poemul.
UNA, DOUA, sau poate chiar trei fantasme
in fiecare seara obisnuiam sa adormim in fata televizorului, inainte de a merge la cinematograf Cea mai mare parte a timpului O petreceam urmarind reclamele luminoase : "Cresteti in lungime exersind citeva ore pe saptamina", sau ..Numai consumind suc de rosii puteti deveni popular" sau „Masurati-va zilnic cunostintele". Ne masuram cu surubul, cu sublerul, cu gazometrul. Nimic. Cind iubesti nu-i nevoie nici macar sa-ti ceri iertare. Iar a alunecat bunicul pe scari. Iar au descoperit ceva in luna ; de data asta se pare ca intr-adevar au descoperit ei ceva. Si cel care vindea ieri masini de cusut azi vinde arme si cel care ieri vindea arme azi vinde tot arme. Lor le place Mozart si Bach si Beatles si James Dean, oh, dar ei se-nnebunesc dupa James Dean
(ce culoare o fi avind melancolia si ce ar mai fi de spus despre un sfirsit de secol frumos ? Sau despre emigrantii aceia, dormind prin boschete ca niste saci de carbuni)
A trecut si ziua de ieri, chiar azi maestrul a dat mina cu mine. Multumesc. Pentru putin. Niciodata, inca o poveste de dragoste la cinematograful din colt Bine de noi, rlu de Concernul Lockheed !
TEATRU/FILM 1 Ianuarie
Cu Gheorghe Dinică (filme: "Felix şi Otilia", "Ilustrate cu flori de cîmp", "Patul conjugal")
Biografie Gheorghe Dinică
Gheorghe Dinica a fost un actor de teatru si film, cu o bogata cariera si un numar impresionant de premii.
Nascut pe 1 ianuarie 1934, in Bucuresti, Dinica a fost casatorit din 1996 cu Gabriela Georgeta.
Considerat unul dintre cei mai mari actori romani, Dinica a debutat ca actor in filmul "Strainul" in anul 1963 si a jucat in peste 60 de filme, printre care "Dupa-amiaza unui tortionar", "Filantropica", "Comoara din Vadul Vechi", "Procesul alb", "Prea mic pentru un razboi atat de mare", "Nu filmam sa ne amuzam", seria aventurilor comisarului Moldovan, dar si in piese de teatru precum "Tache, Ianke si Cadar", sau "In numele trandafirului".
Multi l-au asemuit cu actorul american Robert de Niro, comparatie de care Gheorghe Dinica nu era incantat: „Ce legatura are Robert de Niro cu mine? Eu am studiat si jucat in Romania”.
Dinica a murit, pe 10 noiembrie 2009, la varsta de 75 de ani.
Studii
In 1961 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti la clasa profesoarei Dina Cocea.
Debutul
"Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-Vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea", povestea Dinica pe site-ul propriu.
Cariera in teatru
A avut o bogata cariera in teatru, jucand pe toate marile scene bucurestene.
Din 1996, Gheorghe Dinica este casatorit cu Gabriela Georgeta. "Pot spune ca sunt un tanar casatorit, doar ca ani de casnicie. Un rol foarte important il are intelegerea pe care o avem unul pentru celalalt in afara de simpatiile reciproce fara de care nu ne-am fi adunat... E o femeie care are o relatie clara cu viata si care a facut ordine in dezordinea existentei mele", asa isi Dinica relatia cu sotia sa, pe site-ul propriu.
Sfarsitul
Dinica a murit, pe 10 noiembrie 2009, la varsta de 75 de ani. Dinica a incetat din viata, in urma unui stop cardiac sub ventilatie, desi timp de 30 de minute au fost efectuate manevre de resuscitare.
Medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca anuntasera in cursul diminetii respective ca starea de sanatate a actorului Gheorghe Dinica este critica.
Actorul a fost supus cu o seara inainte la o operatie de colecist, starea post-operatorie necesitand masuri de terapie intensiva in vederea corectarii parametrilor functiilor vitale. Medicii au precizat ca, in ciuda "eforturilor depuse starea pacientului se mentine extrem de critica".
Actorul a fost internat la 22 octombrie la Spitalul de Urgenta Floreasca, la terapie intensiva, cu stare generala alterata. Pacientul a necesitat suport hemodinamic - intretinerea functiei cordului, a circulatiei sangelui - si a fost intubat, fiind pe respiratie mecanica si dializat. Actorul suferea de o bronhopneumonie cu punct de plecare plamanul stang, sepsis sever si determinari multiorganice.
Filmografie
Ticalosii - Serban Marinescu (2007)
Comisarul Moldovan (2006)
Vanatoarea (2005)
White Palms (2005) - regia Szabolcs Hajdu
Orient Express (2004) - Costache
Bani de dus, bani de intors (2004) - Film TVR
Magnatul (2004) - Gheorghe Manasia
Omul grabit (2004) - regia Sebastien Grall
Examen (2003) - Dumitrascu
Dulcea sauna a mortii (2003) - Lama
Turnul din Pisa (2002) - Gigi
Dupa-amiaza unui tortionar (2001) - Frant Tandara
Patul lui Procust (2001) - Nae Gheorghidiu
Filantropica (2001) - Pepe
Razboi in bucatarie (2001)
Manipularea (2000)
Faimosul Paparazzo (1999)
Aceasta lehamite (1994)
Priveste inainte cu manie (1993)
Soapte de amor (1993)
Oglinda (1993)
Balkans, Balkans (1993)
Crucea de Piatra, ultimul bordel (1993)
Cel mai iubit dintre pamanteni (1992)
Patul conjugal (1992)
Casa din vis (1991)
Momentul adevarului (1989)
Figurantii (1987)
Cuibul de viespi (1987) - Georges
Secretul lui Nemesis (1986)
Secretul lui Bachus (1984)
Acordati circumstante atenuante? (1984)
O lumina la etajul zece (1984)
Pe malul stang al Dunarii albastre (1983)
Intalnirea (1982)
Concurs (1982)
De ce trag clopotele, Mitica? (1982) - Nae
Reteaua "S" (1980)
Bietul Ioanide (1979)
Ultima noapte de dragoste (1979)
Totul pentru fotbal (1978)
Revansa (1978)
Drumuri in cumpana (1978)
Actiunea "Autobuzul" (1978)
Doctorul Poenaru (1977)
Marele singuratic (1976)
Cuibul salamandrelor (1976)
Osanda (1976)
Prin cenusa imperiului (1976)
Evadarea (1975)
Mastodontul (1975)
Ilustrate cu flori de camp (1975)
Tatal risipitor (1974)
Nu filmam sa ne amuzam (1974)
Zidul (1974)
Filip cel bun (1974)
Stefan cel Mare - Vaslui 1475 (1974)
Dincolo de nisipuri (1973)
Un comisar acuza (1973) - Paraipan
Cu mainile curate (1972) - Lascarica
Explozia (1972) - Salamander
Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1971)
Felix si Otilia (1971) - Stanica Ratiu
Sentinta (1970)
Prea mic pentru un razboi atat de mare (1969)
Columna (1968) - Bastus
Maiorul si moartea (1967) - Maiorul Tache
Golgota (1966)
Procesul alb (1965)
Comoara din Vadul Vechi (1964)
Strainul (1963)
Roluri in televiziune
2008-2009 - Inima de tigan si Regina (seriale)
2000 - Razboi in bucatarie, regia Marius Barna
1999 - Sarpele dupa Mircea Eliade, regia Viorel Sergovici
1984 - Eroii n-au varsta (serial)
1982 - Lumini si umbre (serial), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu
1971 - Alcesta de Euripide
1970 - Woyzeck de Georg Buchner, Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu, Furtul elefantului alb dupa Mark Twain, Prometeu de Eschil, Diavolul si bunul Dumnezeu de Jean Paul Sartre, Neinfricatii (serial), Trei surori de A.P. Cehov
1969 - Richard al III-lea de W. Shakespeare, Ziaristii de Alexandru Mirodan
1968 - ...Escu de Tudor Musatescu, Seara, tarziu, in tipografie de Alexandru Mirodan, Coruptie la Palatul de Justitie de Ugo Betti
1965 - Directorul de teatru de I. Dongorozzi, Medeea de Euripide, Neintelegerea de Albert Camus, Regele gol de Evgheni Svart
1964 - Popas intre drumuri de Eva Dragomir si Cornel Popa, O seara la Gambrinus de Eva Dragomir si Radu Miron
1963 - Pasarile de Aristofan, Obiecte gasite de Stefan Tita, Un joc neobisnuit de Friedrich Durrenmatt
1962 - Colierul de Guard Peach, Teatrul de marionete al Majesatii Sale de I. Garneatasi si Radu Nichita
Actor de telenovela
In 2008 si 2009, Gheorghe Dinica a jucat si in doua telenovele romanesti, "Inima de tigan" si "Regina", ambele difuzate la AcasaTV.
Despre acest tip de divertisment, actorul spune ca "nu e nici un gen minor, nici neserios. Nu face parte din categoria marilor filme, dar telenovela are rostul ei, are de spus ceva. De pilda, Inima de tigan si Regina, in care am jucat, au prezentat viata de satra, asa cum nu multa lume o cunoaste. Oamenii au, in general, prejudecati, nu stiu cum e, de fapt, stilul satrei, mintea celor de acolo.
Daca ai un scenariu bun si lucrezi cu actori pe masura, lumea se uita cu placere. S-a vazut lucrul acesta, am facut ratinguri foarte bune. Telenovela nu e deloc un rau necesar, nu banii conteaza. Distributia ii da valoare, iar eu n-am facut niciun fel de compromis, mi-am facut doar meseria, la fel ca in oricare alt proiect in care m-am implicat”.
Cantaret
Pe langa actorie, Gheorghe Dinica mai si canta. El a lansat mai multe albume muzicale, precum "Cantece de petrecere" si "Cantece de petrecere 2", in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu.
A mai lansat pe piata o colectie de Romante in 2004 si albumul Parol ca te iubesc in 2006.
Premii si distinctii
Teatrale:
• Marele premiu la Paris pentru „Troilus si Cresida" de William Shakespeare
• Premiul de excelenta - UNITER, 1999
Cinematografice:
• Premiul pentru intreaga activitate la Festivalul T.I.F., 2006
• Diploma de interpretare acordata de Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania, pentru „Orient Expres", 2004
• Premiul Special UCIN, pentru rolul Print - „Filantropica", 2002
• Actor de onoare al filmului romanesc
• Actorul anului 2002 - Revista V.I.P.
• Premiul UCIN; Premiul Troia (Portugalia) pentru „Patul conjugal"
• Premiul UCIN pentru „Casa din vis"
• Premiul ACIN pentru „Figurantii", „Cuibul de viespi", „Secretul lui Herodot"
• Premiul ACIN pentru „Ilustrate cu flori de camp", 1975
• Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul - „Prin cenusa imperiului"
• Premiul ACIN pentru „Explozia", „Felix si Otilia", „Bariera", „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", 1972
• Ordinul „Serviciul Credincios" in grad de Mare Ofiter
MUZICA DE PETRECERE ALEASA CU GHEORGHE DINICA:
Cu Ovidiu Iuliu Moldovan, actor la Teatrele Naţionale din Timişoara şi Bucureşti (filme: "Semnul şarpelui", "Masca de argint", "Craii de Curtea Veche")
Biografie
Marele Ovidiu Iuliu Moldovan s-a nascut pe data de intai ianuarie 1942 , in satul Visinelu , comuna Sarmasu , in judetul Cluj (acum in judetul Mures) si a murit , regretabil , pe 12 martie 2008 , din cauza unui stop cardio-respirator . Acesta a fost unul dintre cei mai straluciti si iubiti actori pe care Romania i-a avut . A ramas in memoria noastra , a romanilor , a tuturor prin rolurile sale din filme , piese de teatru si teatru radiofonic si televiziune .
Viata marelui actor a fost marcata de pierderea prematura a tatalui , care a fost luat prizonier in razboi si omorat de luptatorii (as indrazni sa spun "teroristi")ai lui Miklos Horthy . Ovidiu Moldovan a incercat toata viata sa afle cat de putin despre ceea ce s-a intamplat cu parintele sau , dar nu a reusit . Din respect si iubire fata de tatal sau , acesta si-a luat numele "Iuliu" (primul sot al mamei actorului a fost Iuliu Moldovan) .
Moartea mamei sale, survenită în 1995, a sfâşiat inima actorului Ovidiu Iuliu Moldovan. Era foarte atasat de mama sa . Dupa acest eveniment tragic , marele artist s-a inchis in el , s-a retras din viata publica . Ovidiu Moldovan a refuzat sa mai joace roluri in filme . Actorul a jucat numai in piese de teatru si recitaluri de poezie . Era atât de închis în el încat nici macar fratele sau(vitreg-dupa mama) , Mircea Moldovan , nu a stiut ca are ciroza , stia doar ca sufera de diabet . Ultima data fratele sau a vorbit cu actorul duminica , luni a fost internat , iar miercuri marele artist Ovidiu Iuliu Moldovan a murit .
Relatia dintre frati era foarte stransa . Se vizitau reciproc . Actorul era foarte interesat de tot ce se intampla in satul natal , vorbeau despre casa părintească, despre oamenii din satul lui natal, Visinelu, dar niciodată de teatru. Chiar avea un proiect să amenajeze casa părintească, dar, bietul om , nu a mai apucat .
Ovidiu Iuliu Moldovan era foarte mândru că este roman , mai ales din zona Ardealului şi şi-a păstrat accentul până în ultima zi a vieţii. Fratele sau Mircea Moldovan povesteste : "Era o aniversare când mergeam la el, în Bucureşti. Avea un cerc de prieteni, printre care erau Dinică, Dan Piţa, Caramitru... Îi suna şi le zicea: O vinit frăţioru' meu din Cluj cu palincă cu slănină. Haideţi repede!" . Şi ei veneau şi petrecea
Mircea Moldovan : "Lui Ovidiu Iuliu Moldovan îi plăcea la nebunie să urce pe scenă în spectacolele de teatru şi de poezie. Era ahtiat după Eminescu. Pelicula n-a iubit-o atât de mult !"
Ovidiu Iuliu Moldovan absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti , in promotia din 1964 , avandu-i ca profesori pe regretatii Martian Pop si Octavian Cotescu . A debutat în teatru în anul 1965 , cu rolul lui Mio , din piesa "Pogoară iarna" de Maxwell Anderson , pe scena Teatrului Naţional din Timişoara. Acesteia i-au urmat roluri de neuitat ca Ion (John-ny) Brad , Andrei (din "Intalnirea"(1982)-r.Sergiu Nicolaescu) sau Horea .
Ovidiu Iuliu Moldovan a jucat de-a lungul vremii in peste 40 de filme . Pentru intreaga activitate , marele actor a fost distins cu Premiul Uniter , in 2004 .
Traian Basescu i-a oferit post-mortem marelui actor Ovidiu Iuliu Moldovan Ordinul "Steaua Romaniei" , in grad de cavaler , pe 15 marte 2008 .
Dupa cum scrie mai sus , actorul a murit pe data de 12 martie 2008 , in urma unui stop cardio-respirator .
Trupul sau a fost depus in foaierul salii mari a Teatrului National din Bucuresti , de unde a fost condus pe ultimul drum , cu regrete , de intreaga suflare a Romaniei . A fost inmormantat pe Aleea Actorilor , din Cimitirul Bellu .
Ovidiu Iuliu Moldovan ramane un reper , UN FAR CALAUZITOR al Cinematografiei Romanesti , care nu va putea fi vreodata egalat .
Artista, dolarii si ardelenii HQ
Craii de curtea veche (1995):
Razbunarea (1962) - Fredro Aleksander
GÂNDURI PESTE TIMP 1 IANUARIE
DESPRE AMBIŢIE – ASPIRAŢIE
Ambiţia e confundată lesne cu vocaţia.
VICTOR HUGO
Cred că ambiţia nu e un rău şi, că succesul nu e crimă...există două feluri de ambiţii: una care suferă mereu şi nu e mulţumită cu nimic, alta care bucură sufletul şi se mulţumeşte cu puţin.
GEORGE SAND
Orice ambiţie are acest păcat: nu priveşte în urmă...plăcerea de a vedea în urma lui mulţi inşi nu-i atât de mare ca durerea de a vedea pe vreunul înaintea lui.
L. A. SENECA
Umilinţa este la începutul ambiţiei, o scară: acela care urcă nu priveşte decât spre ea, dar când în sfârşit ajunge pe ultima ei treaptă, se întoarce cu faţa spre cer, dispreţuind acele trepte ce l-au dus spre culme.
W. SHAKESPEARE
Ambiţia e un cuvânt în care se pot ascunde foarte multe lucruri.
FR. SCHILLER
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 1 Ianuarie
Scenete de Revelion 2019:
SFATURI UTILE 1 IANUARIE
CINE ARE INTERZIS LA CARNEA DE PORC
După o perioadă în care produsele de origine animală au fost consumate mai puţin, din convingeri religioase sau din alte motive, Sărbătorile aproape invariabil se asociază cu excese alimentare. Există anumite categorii de persoane care, însă, ar trebui să ocolească pe cât pot consumul de produse din carne, cu atât mai mult cea de porc. Oricât de mult am fi de acord, în teorie, că de Sărbători contează nu atât ce pui pe masă, ci faptul că putem fi alături de familie şi prieteni, magazinele alimentare se umplu de clienţi, iar în coşul fiecăruia se adună mult mai mult decât efectiv vom consuma. Excesul este dăunător şi în cazul unei persoane care nu a avut prea des nevoie de medic, însă pentru pacienţii diagnosticaţi cu anumite afecţiuni consumul de carne provoacă efecte greu de combătut. Copiii foarte mici sunt primii care trebuie să figureze pe lista celor cărora le este interzis consumul de carne de porc. Medicul de familie Emilia Răileanu spune că, deşi se recomandă introducerea în alimentaţie a produselor animale încă din primul an de viaţă (este vorba de gălbenuşul de ou, de ficatul de pasăre etc.), copiii ar trebui feriţi de carnea de porc până la 2-3 ani. „Ce spunem noi acum e idealul, dar copiilor ar trebui să li se dea până la 2-3 ani, sau chiar mai mari, carne de pasăre – pui, curcan -, şi aceasta de ţară, de la păsări crescute natural şi nevaccinate, sau nevaccinate excesiv“, spune medicul. Lista persoanelor care ar trebui să se gândească de mai multe ori înainte de a savura o friptură de porc sau un cârnat pregătit tradiţional continuă cu pacienţii care se confruntă cu afecţiuni hepatice grave – ciroze, hepatite cronice, cu persoanele care fac dializă etc. „Cei cu hepatită cronică sau ciroză nu sunt neapărat în pericol de moarte dacă o dată-de două ori pe an mai mănâncă şi carne, însă slabă şi pregătită la grătar. Cei cu probleme renale, de asemenea vizaţi, oricum mănâncă super-cântărit, au raţii foarte stricte, sunt lucruri pe care le cunosc.“, spune medicul Emilia Răileanu. „Efectele se văd la scurt timp de la întreruperea consumului de carne“ Şi diabeticii au restricţii, deşi în cazul lor e vorba mai mult de cantitate. O categorie aparte o constituie, însă, cei afectaţi de gută, care ar trebui să întrerupă consumul de carne încă de la diagnosticare. „Sunt pacienţi care mi-au spus că au simţit diferenţa imediat ce au încetat să mai mănânce carne. Aş spune că aceştia sunt, din acest punct de vedere, cei mai năpăstuiţi, pentru că guta este foarte dureroasă, invalidantă. Ei nu trebuie să se atingă de carne, deşi am şi pacienţi care nu pot respecta întocmai acest sfat“, mai spune medicul. Afecţiunea atât de pretenţioasă se poate depista relativ uşor, printr-o analiză simplă care relevă nivelul acidului uric. Dacă simţiţi dureri mari la nivelul degetelor mari de la picioare, sau dureri la nivelul degetelor membelor superioare, şi nu aţi fost încă diagnosticat, ar putea fi vorba de o afecţiune din acest spectru. Persoanelor afectate li se interzice consumul de carne, fiind permis, doar ocazional, consumul de carne de vită bătrână sau găină bătrână. „Din păcate, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu gută este în creştere, probabil determinat în bună măsură de ceea ce consumăm, pentru că foarte greu poţi să ai un control total asupra alimentelor pe care le introduci în alimentaţie“, mai spune medicul.
Iata ce inseamna respectul de sine: 30 de lucruri care arata ce este stima de sine | Eu stiu
