MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 19 IANUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Bună dimineața, prieteni!
Pentru că sunt în continuare restricționat pe Facebook puteți găsi aceste materiale în grupurile tematice pe care le administrez și pe pagina mea: dicuoctavian.blogspot.com.

Tatăl meu, Dicu Iancu ar fi împlinit astăzi 108 ani! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

ISTORIE PE ZILE 19 Ianuarie

Evenimente

· 379 – Este intronat Teodosius, in calitate de co-imparat al Imperiului Roman de Rasarit. După moartea împăratului Valens la Adrianopol (378), Grațian îl proclamă coîmpărat (19 ianuarie 379), încredințându-i guvernarea provinciilor orientale. Flavius Theodosius (11 ianuarie 347 – 17 ianuarie 395), cunoscut ca Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, a fost împărat roman în perioada 379 -395. A fost ultimul împărat roman care a condus întregul Imperiu Roman (între anii 379 și 395), înainte de divizarea acestuia în cel două imperii – de răsărit şi de apus. Imparatul Teodosie I cel Mare a decretat crestinismul ca unica religie pe teritoriul statului roman. Edictul a interzis toate cultele pagane, completand astfel un decret anterior din 391 care nu mai permitea frecventarea templelor si efectuarea jertfelor. A fost un puternic apărător al credinţei ortodoxe şi trecut în rândul sfinţilor, prăznuirea lui făcându-se la data de 17 ianuarie. In 393 vor fi suprimate si Jocurile Olimpice, vechi de peste un mileniu. Teodosiu, împreună cu soția sa, Aelia Facillia, a avut trei copii: Arcadius, împărat în est; Honorius, împărat în vest; Galla Placidia, împărăteasă în apus, d. 27 noiembrie 450.

· 1419: Războiul de 100 de ani: orașul francez Rouen s-a predat lui Henric al V-lea al Angliei. Henric al V-lea (9 august sau 16 septembrie 1387 – 31 august 1422) a fost regele Angliei între 1413 și 1422. Henric a fost fiul lui Henric al IV-lea Bolingbroke. Data nașterii sale este incerta, fiind indicat fie anul 1386, fie 1387. S-a născut într-o familie care părea să nu aibă nici o șansă de a accede la tronul Angliei, însă Henric al IV-lea a lăsat un regat consolidat și a reușit pentru scurtă vreme să unească cele două coroane ale Franței și Angliei.

· 1806 – Marea Britanie ocupa Capul Bunei Sperante in sudul Africii. Termenul Capul Bunei Speranțe a fost utilizat și pentru a numi Colonia Capului, înființată în 1652 în apropierea Peninsulei Capului. Puțin înainte de formarea Uniunii Africii de Sud, termenul se referea la întreaga regiune care avea să devină în 1910 Provincia Capului.

· 1821: S-a constituit Comitetul de Oblăduire, menit să asigure conducerea Țării Românești până la stabilirea succesorului fostului domnitor, Alexandru Șuțu, decedat cu o zi înainte. Tudor Vladimirescu părăsise Bucureştiul în fruntea unei cete de arnăuţi îndreaptandu-se spre Tîrgu Jiu, unde va ajunge la 21 ianuarie. În scurt timp urma să înceapă revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu care avea ca obiectiv principal înlăturarea regimului fanariot din Muntenia; (19/31 ianuarie).

· 1834: S-a deschis, la București, Școala de muzică vocală, declamație și literatură a Societății Filarmonice, nucleul viitorului Conservator. Primul director și profesor de literatură a fost Ion Heliade Rădulescu. Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București), scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă

· 1840: Căpitanul american Charles Wilkes a observat în timpul unei expediții de explorare, coasta estică a Antarcticii și a cerut ca această regiune, cunoscută ulterior drept Wilkes Land, să devină parte a Statelor Unite.

· 1849: La 19 ianuarie /1 februarie, moţii înfrîng o oaste maghiara la Mărişel, în timpul apărării eroice a regiunii Munţilor Apuseni de către armatele ţărăneşti comandate de Avram Iancu. Hălmagiul este ocupat după o lupte grele intre trupa maiorului ungur Beke Jozsef compusă din 3500 secui, care dispunea de şase tunuri şi lăncierii şi puşcaşii români conduşi de Ioan Buteanu. În această luptă s-a distins ţăranca Palaghia Roşu.

· 1853: La Roma a avut loc premiera operei lui Giuseppe Verdi, Trubadurul (Il Trovatore). Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (n. 10 octombrie 1813, Le Roncole — d. 27 ianuarie 1901, Milano), compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile sale în muzica de operă.

· 1857 – La Chişinău, in Basarabia ţaristă, este încheiat protocolul conform căruia a fost trasată noua frontieră în partea de sud a Basarabiei ţariste, urmare a infrangerii Rusiei in Razboiul Crimeei. Unul din rezultatele acestui război pierdut de Imperiul Rus, a fost acela ca judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componenţa Moldovei, respectiv din 1859 a României, între anii 1856 şi 1878 .

· 1878 - A fost încheiat armistiţiul în războiul ruso-româno-turc

· 1889: Statul român a devenit proprietarul tuturor căilor ferate de pe teritoriul României, care măsurau 1.377 km.

· 1915: Primul Război Mondial: A avut loc primul atac aerian major asupra unor ținte civile în Marea Britanie când două zepeline germane au bombardat orașele Great Yarmouth și King's Lynn de pe coasta estică a Angliei.

· 1915 – Fizicianul și chimistul francez Georges Auguste Claude breveteaza inventia tubului de neon. S-a născut în data de 24 septembrie 1870 și a murit la 21 mai 1960. A facut cercetari pe gaze rare si în 1910 a descoperit iluminatul cu neon.

· 1915: Primul Război Mondial: Are loc primul atac aerian major asupra unor ţinte civile în Marea Britanie când două zeppeline germane au bombardat oraşele Great Yarmouth şi King’s Lynn de pe coasta estică a Angliei.

· 1920: Senatul Statelor Unite ale Americii votează împotriva alăturării în Liga Națiunilor.

· 1922 - S-a format un guvern liberal în frunte cu

· 1946: La Tokio a luat ființă Tribunalul Militar Internațional pentru Extremul Orient, în scopul judecării criminalilor de război japonezi.

· 1966: Indira Gandhi a devenit prim-ministru al Indiei.

· 1999: Greva minerilor din Valea Jiului. După forțarea barajului din Defileul Jiului, minerii au intrat în Târgu Jiu. Armata a avertizat ca va interveni "dacă forțele de ordine nu ar reuși să controleze situația". Președintele Constantinescu a anunțat că autoritățile sunt hotărâte să împiedice repetarea descinderilor minerilor în Capitală din 1990 și 1991. Minerii au refuzat să negocieze cu o comisie guvernamentală desemnată în acest sens.

· 2006: NASA a lansat prima sondă spațială către Pluto. Sonda, numită New Horizons va călători inițial cu 57.000 km/h, dar după ce va folosi gravitația lui Jupiter va zbura cu 75.000 km/h și va ajunge la Pluto în iulie 2015.

Nașteri

· 1544: Francisc al II-lea (franceză François II (n. 19 ianuarie 1544 - d. 5 decembrie 1560), a fost rege al Franței între anii 1559 și 1560, fiind fiul cel mare al lui Henric al II-lea și al Caterinei de Medici.

A fost căsătorit în 1558 cu Maria I Stuart, regina Scoției (1542-1567), nepoată a ducilor de Guise. Francisc al II-lea a persecutat protestanții și a reprimat conjurația de la Amboise (martie 1560).

A fost fiul lui Henric al II-lea al Franței și al Caterinei de' Medici și aparținea ramurii Valois-Angoulême din Dinastia Capețienilor. Francisc s-a născut în 19 ianuarie 1544, unsprezece ani după celebrarea căsătoriei părinților săi. A primit prenumele în onoarea bunicului său Francisc I al Franței și a trăit primii ani la Castelul Saint-Germain-en-Laye. A fost botezat în 10 februarie 1544, nașii săi au fost bunicul său Francisc I și papa Paul al III-lea, iar nașa sa a fost stră-mătușa lui, Margareta de Navara. Cu această ocazie Francisc este numit cavaler. La doar doi ani devine guvernator de Languedoc, iar anul următor în urma decesului bunicului său, devine Delfin al Franței. În 27 ianuarie 1548 este semnat acordul pentru logodna care îl lega de Maria Stuart, cu doi ani mai mare decât el; aceasta era regina Scoției și nepoată pe parte maternă a lui Claude I de Guise, primul duce de Guise. Căsătoria lui Francisc cu Maria Stuart, a fost organizată de tatăl său Henric al II-lea al Franței în 1548 și era foarte avantajoasă. Maria Stuart fusese încoronată regină a Scoției la Castelul Stirling în 9 septembrie 1543, la vârsta de nouă luni, ceea ce l-ar fi făcut pe Francisc rege consort al Scoției și ar fi unit două regate într-o singură coroană. Ratificat acordul matrimonial în 1548, Maria de Guise regentă a Scoției o trimite pe fiica sa la curtea Franței pentru a fi crescută și educată până la căsătorie. În 24 aprilie 1558, Francisc în vârstă de paisprezece ani se căsătorește cu Maria Stuart regina scoțienilor, o uniune care dădea viitorului rege al Franței tronul Scoției și posibilitatea de a revendica tronul Angliei.

În 10 iulie 1559 Henric al II-lea moare în timpul unui accident într-un turnir, lăsând tronul lui Francisc, care avea cincisprezece ani. Vârsta sa îi garanta autonomia și nu avea nevoie de un regent. Totuși din cauza sănătății fragile și a lipsei de experiență, se ia decizia că ar fi mai bine să i se alăture un regent, așa că în mod formal este numită regentă mama sa, Caterina de' Medici. Dar în realitate, cu acordul lui Francisc al II-lea, din culise guvernau unchii Mariei Stuart, François de Guise și Charles de Lorraine. Cei doi au avut roluri importante la conducere și în timpul lui Henric al II-lea(François de Guise era unul din cei mai mari lideri militari ai regatului, iar cardinalul Charles de Lorraine a fost asociat cu cele mai importante negocieri și afaceri din regat) și au decis să-și împartă sarcinile: François de Guise se ocupa de partea militară în timp ce Charles de Lorraine se ocupa de tot ceea ce privea politica, finanța și diplomația. Urcarea la putere a celor doi a însemnat apusul conetabilului Anne de Montmorency("omnipotentul" guvernului precedent), care la sfatul regelui a părăsit capitala și a plecat să se odihnească pe proprietatea lui la țară^[2]. Și Dianei de Poitiers, fosta amantă a tatălui său, Francisc îi cere să se retragă și să nu mai apară niciodată la curte; odată cu ea cade și protejatul ei, Jean Bertrand, care trebuie să cedeze sarcina de Păstrător al sigiliilor Franței lui François Olivier, pe care Diana îl înlăturase cu ani înainte. Aceasta a fost o adevărată revoluție la palat și Guise devin stăpâni la curte. Regele le-a dat onoruri și privilegii, cel mai mare fiind Grand Maître de France,(Mare Maestru al Franței), lui François de Guise. În 21 septembrie 1559, Francisc este încoronat rege al Franței la Reims de către unchiul său cardinalul de Lorraine, apoi curtea se îndreaptă la castelul Blois în Valea Loarei, noua reședință regală. Adoptă ca emblemă soarele și drept motto fides Spectanda(astfel trebuie să respectăm credința) și Lumen rectis(lumina se află în neprihănire).

Sănătatea regelui se înrăutățește din noiembrie 1560. În 17 noiembrie leșină. După doar șaptesprezece luni de domnie, Francisc moare în 5 decembrie 1560, de o durere insuportabilă la ureche. S-a tratat poate de meningită sau de o infecție la ureche. Ambroise Paré a propus efectuarea unei trepanări. Francisc al II-lea a murit fără urmași și la tron îi urmează fratele său Carol al IX-lea, care avea zece ani. În 21 decembrie Consiliul o numește pe Caterina de' Medici "guvernantă a Franței". Maria Stuart, văduva lui Francisc se întoarce în Scoția, iar prințul Condé, care își aștepta execuția în celula sa, este eliberat în urma unor tratative cu Caterina de' Medici.

În 23 decembrie corpul lui Francisc este purtat la Saint-Denis de către prințul La Roche-sur-Yon. Inima sa, care trebuia să rămână la Orléans, este dusă în mănăstirea celestinilor. S-a comandat pentru inima lui un piedestal triangular de marmură albă, pe care se află o coloană de marmură albă. Lucrarea a fost proiectată de Primaticcio și executată de Jean Leroux și Ponce Jacquiot între 1562 și 1570. În partea de sus se află o urnă de bronz care conține inima regelui și se află la Saint-Denis.

Date personale
Francisc al II-lea

Născut	19 ianuarie 1544 Castelul Fontainebleau, Franța
Decedat	5 decembrie 1560 (16 ani) Orléans, Franța
Înmormântat	Biserica Saint Denis, Franța
Cauza decesului	cauze naturale[*] (meningită)
Părinți	Henric al II-lea al Franței^[1] Caterina de Medici^[1]
Frați și surori	Henric al III-lea al Franței François, Duce de Anjou Louis of Valois[] Henri d'Angoulême[] Victoria of Valois[] Diane de France Elisabeta de Valois Margareta de Valois Claude de Valois Joan of Valois[] Carol al IX-lea al Franței Henri de Saint-Rémi[*]
Căsătorit cu	Mary, regină a Scoției
Cetățenie	Franța
Religie	catolicism
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Valois
Rege al Franței
Domnie	10 iulie 1559 – 5 decembrie 1560
Încoronare	21 septembrie 1559
Predecesor	Henric II
Succesor	Carol IX Francisc al II-lea copil Francisc al II-lea al Franței și Maria Stuart François de Guise, portret de François Clouet Execuția conjuraților, gravură de Tortorel și Perrissin 1559-1560 Portret al Caterinei de' Medici Francisc a murit în Orléans, la Hotel Groslot

· 1736: Se naste James Watt,inginer mecanic, cel care va crea motorul cu aburi ,ceea ce a constituir o etapa importanta a revolutiei industriale. A murit la 25 august 1819.

· 1737: Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre (numit și Bernardin de St. Pierre) (n. 19 ianuarie 1737, Le Havre - d. 21 ianuarie 1814, Éragny, Val-d'Oise) a fost scriitor și botanist francez, precursor al romantismului, discipol al lui Jean-Jacques Rousseau.

Cea mai importantă carte a sa este romanul Paul și Virginia („Paul et Virginie”), ilustrare a ideilor idilice ale lui J.J. Rousseau, care considera că la adevărata fericire se ajunge în afara civilizației.

O altă lucrare valoroasă este Călătorie în Isle de France („Voyage à l'Isle de France”) (1773), din domeniul memorialisticii.

Date personale
Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre
Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre
Născut	19 ianuarie 1737^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Le Havre, Franța
Decedat	21 ianuarie 1814 (77 de ani)^[2]^[4]^[3]^[5]^[6]^[8]^[7] Paris, Primul Imperiu Francez
Înmormântat	Cimitirul Père-Lachaise^[9]^[10]
Căsătorit cu	Félicie Didot[*]
Copii	Virginie de Saint-Pierre[] Paul de Saint-Pierre[]
Cetățenie	Franța
Ocupație	scriitor inginer romancier[] botanist[]
Activitate
Limbi	limba franceză^[1]
Studii	Universitatea din Caen École nationale des ponts et chaussées Lycée Pierre-Corneille[*]

· 1757: Contesa Augusta Caroline Reuss de Ebersdorf (germană Gräfin Reuß zu Ebersdorf) (19 ianuarie 1757 – 16 noiembrie 1831), a fost prin căsătorie ducesă de Saxa-Coburg-Saalfeld.

A fost al doilea copil din cei șapte ai lui Heinrich XXIV, Conte de Reuss de Ebersdorf și a soției lui Karoline Ernestine de Erbach-Schönberg.

Ebersdorf era centrul pietismului în Turingia și bunicii Augustei erau admiratori ardenți ai acestei mișcări religioase. Mătușa Augustei, contesa Erdmuthe Dorothea Reuss de Ebersdorf, era în strânsă legătură cu Frații Moravi. Acest context explică religiozitatea profundă a Augustei din ultimii ani.

Augusta a fost una dintre cele mai frumoase femei a timpului ei. Tatăl ei a comandat pictorului Johann Heinrich Tischbein un portret al Augustei în rol de Artemisia, soția și sora lui Mausolus, constructorul Mausoleului din Halicarnas.

La Ebersdorf la 13 iunie 1777 Augusta s-a căsătorit cu Franz Frederic Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld, care achiziționase tabloul la de patru ori prețul inițial și care era îndrăgostit de Augusta. Totuși, el a trebuit să se căsătorească cu o rudă, Prințesa Sofia de Saxa-Hildburghausen, cu care era logodit. Prințesa Sofia a murit la șapte luni după nuntă iar ducele a fost liber să ceară mâna iubitei sale.

În timpul mariajului, Augusta a născut nouă copii soțului ei; unii din ei au jucat un rol important în istoria Europei: Victoria, Ducesă de Kent (mama reginei Victoria) și regele Leopold I al Belgiei.

Copii:

Prințesa Sofia Frederica, Contesă von Mensdorff-Pouilly
Prințesa Antoinette
Marea Ducesă Anna Feodorovna a Rusiei
Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha
Prințul Ferdinand
Victoria, Ducesă de Kent și Strathearn
Prințesa Marianne
Leopold I al Belgiei
Prințul Francisc Maximilian

Contesa Augusta este bunica multor monarhi importanți ai Europei, inclusiv regina Victoria a Marii Britanii (prin mama ei Victoria) și soțul ei, Prințul Albert (prin tatăl său Ernst), regele consort al Portugaliei Ferdinand al II-lea (prin tatăl său Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha), împărăteasa Carlota a Mexicului și fratele ei Leopold al II-lea al Belgiei (prin tatăl lor Leopold I care a fost ales rege al belgienilor la 26 iunie 1831).

Date personale
Contesa Augusta Reuss de Ebersdorf
Ducesă de Saxe-Coburg-Saalfeld

Nume la naștere	Augusta Caroline
Născută	19 ianuarie 1757 Saalburg-Ebersdorf
Decedată	16 noiembrie 1831 (74 de ani) Coburg
Înmormântată	Coburg
Părinți	Heinrich XXIV, Count Reuss of Ebersdorf[] Countess Karoline Ernestine of Erbach-Schönberg[]
Frați și surori	Sophie Henriette Reuss of Ebersdorf[] Heinrich LI, Prince of Reuss-Ebersdorf[]
Căsătorită cu	Francisc, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld
Copii	Prințesa Sofia Frederica, Contesă von Mensdorff-Pouilly Prințesa Antoinette Marea Ducesă Anna Feodorovna a Rusiei Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Prințul Ferdinand Victoria, Ducesă de Kent și Strathearn Leopold I al Belgiei
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wettin Casa de Reuss
Domnie
Domnie	1800–1806

* 1785: Prințul Paul de Württemberg (germană Prinz Paul Heinrich Karl Friedrich August von Württemberg; 19 ianuarie 1785 – 16 aprilie 1852) a fost prinț german, al patrulea copil și al doilea fiu al lui Frederic I de Württemberg și a primei lui soții, Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel. A fost bunicul patern al regelui Wilhelm al II-lea de Württemberg.

Curând după nașterea sa, părinții s-au separat; tatăl său a plecat în Rusia unde sora sa era căsătorită cu Țareviciul Pavel. Soția sa Augusta a murit în Estonia în 1788. Nouă ani mai târziu tatăl său s-a recăsătorit cu Charlotte a Marii Britanii, fiica cea mare a regelui George al III-lea al Regatului Unit. Ea a supravegheat educația lui Paul și a celor doi frați mai mari Wilhelm și Catharina.

La 28 septembrie 1805 la Ludwigsburg Paul s-a căsătorit cu Prințesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen, fiica lui Frederic, Duce de Saxa-Altenburg și a Ducesei Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz. Nu au avut o căsnicie fericită din cauza numeroaselor aventuri ale Prințului Paul. Împreună au avut cinci copii:

Friederike Charlotte Marie (9 ianuarie 1807 - 2 februarie 1873); s-a căsătorit cu Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei
Frederick Karl August (21 februarie 1808 – 9 mai 1870); s-a căsătorit cu verișoara sa Prințesa Catherine Frederica de Württemberg și a fost tatăl regelui Wilhelm al II-lea de Württemberg.
Paul Friedrich (7 martie 1809 – 28 mai 1810)
Pauline Friederike Marie (25 februarie 1810 – 7 iulie 1856); s-a căsătorit cu William, Duce de Nassau; a fost mama Sofiei de Nassau, soția regelui Oscar al II-lea al Suediei. Prin Pauline, Paul este strămoșul actualelor familii regale din Belgia, Danemarca, Olanda, Luxemburg, Norvegia și Suedia.
August (24 ianuarie 1813 – 12 ianuarie 1885); s-a căsătorit morganatic cu Marie Bethge

Înainte de a se căsători Paul a avut o relație cu Friederike Porth (1776-1860), care era cu nouă ani mai mare decât el. Paul și Friederike au avut o fiică numită Karolina von Rothenburg (1805-1872) care s-a născut la două luni după căsătoria Prințului Paul cu Charlotte. Karolina s-a măritat în 1836 cu Karl von Pfeffel.

În 1815 Paul s-a mutat din Stuttgart la Paris, lăsându-și soția și cei doi fii însă luându-și fiicele cu el. Acolo a dus o viață relativ modestă însă era frecvent în compania unor intelectuali cum ar fi Georges Cuvier. Familia lui Paul nu a aprobat acest lucru și i-au ordonat să se întoarcă în Württemberg dar el a refuzat.^[1] În timp ce era la Paris a avut două fiice nelegitime.

La scurtă vreme după decesul soției sale în 1847, Paul a plecat în Anglia cu amanta sa de mult timp Magdalena Fausta Angela de Creus y Ximenes, care era văduva lui Sir Sandford Whittingham și cei doi s-au căsătorit la Brighton, Sussex, la 26 aprilie 1848.^[2] Ea a murit la Paris la 27 decembrie 1852. Fiica lor Pauline Madeleine Ximenes, care s-a născut la Paris la 3 martie 1825 a fost numită Gräfin von Hohenfelsen sau Helfenstein în 1841.

Prințul Paul a murit la Paris la vârsta de 67 de ani.

· 1798: S-a nascut Auguste Comte, filosof şi sociolog francez (“Curs de filosofie pozitivă”); (d.05.09.1857).

· 1806: S-a nascut in localitatea Bezin (azi Donici, in Orhei, R.Moldova, fabulistul roman Alecu Donici ; (d. 21 ianuarie 1865). Creatia sa a fost influentata de fabulele lui La Fontaine și Krilov. In 1835 s-a evidențiat ca traducator in revista moscovita Teleskop, traducand fabule de Pușkin și Krilov. In cooperare cu Constantin Negruzzi traduce și publica “Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin “Țiganii”(1837) și alte creații ale clasicilor literaturii universale. La Iași, deține o funcție în Epitropia școlilor, apoi – cea de asesor al curții de apel, activează și ca membru al divanului obștesc. Se alătură inițiativelor culturale legate de dezvoltarea învățămîntului public, a presei periodice, a teatrului național. Întreține legături strînse cu aproape toți literații moldoveni, colaborează la „Albina Românească”, „Dacia literară”, „Propășirea” și la alte publicații periodice. În afară de fabule, a compus poezii și piese de teatru. Creația lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și alți contemporani. Eminescu insuși îl situa printre scriitorii care „și-au încuscrit talentul individual cu geniul poporului…”, numindu-l, în poezia „Epigonii” – „Donici, cuib de-nțelepciune”. A murit la 21 ianuarie 1865 la Iași, în Principatele Unite.

OPERA:

Fabule, pref. de C. Negruzzi, Bucuresti, f.a.:
Povestea fabulei, pref. de C. Negruzzi, f.a.;
Fabule, Chisinau, 1936; Fabule, Bucuresti, 1936;
Fabule, Iasi, 1840 (ed. II, 1842);
Fabule, ed. ingrijita de V. Ciobanii, pref. de E. Boldan, Bucuresti, 1952 (ed. II. 1956; ed. in, 1958).

Traduceri:

A. S. Puskin, Tiganii, Bucuresti, 1837;
Satire si alte poetice compuneri de printul Antioh Cantemir, in colaborare cu C. Negruzzi, Iasi, 1844 (ed. II, 1858).

Date personale
Alexandru Donici

Născut	19 ianuarie 1806 Donici, Orhei, Basarabia, Imperiul Rus
Decedat	21 ianuarie 1865 (59 de ani) Piatra Neamț, România
Căsătorit cu	Maria Rosetti-Bălănescu Profira Krupenski
Cetățenie	Day[*]
Etnie	Român
Religie	Ortodox
Ocupație	lingvist[*] traducător poet
Limbi	Română
Activitatea literară
Opere semnificative	Fabule Bustul lui Alecu Donici pe Aleea Clasicilor, în Chişinău Alecu Donici pe o monedă

1807: Robert Edward Lee (n. 19 ianuarie 1807 — d. 12 octombrie 1870) a fost un ofițer și inginer american, unul din cei mai respectați generali din istoria militară americană. Lee a fost fiul generaului Henry Lee III (Light Horse Harry) (1756–1818), guvernator al Virginiei, și al celei de-a doua soții a acestuia, Anne Hill Carter (1773–1829). A fost descendent al lui Sir Thomas More și al regelui Robert II al Scoției prin conții de Crawford.^[8]
Absolvent de top al Academiei West Point, Lee s-a distins ca ofițer în armata americană timp de treizeci și doi de ani. A rămas în istorie ca unul din principalii comandanți ai armatei confederate în războiul civil american.

· 1809: Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11] Boston, Massachusetts, SUA^[12]^[13] – d. 7 octombrie 1849,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]Baltimore, Maryland, SUA^[14]^[13]) a fost un poet, romancier, nuvelist și critic literar american, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare.

· 1833: Alfred Clebsch, matematician german (d. 1872)

· 1839: Se naste pictorul francez Paul Cézanne. Cu toata opozitia tatalui sau care il dorea la conducerea bancii pe care o fondase, Paul Cezanne a preferat pictura. A fost timp indelungat atras de curentul impresionist. A decedat in anul 1906, pe 22 octombrie.
* 1851: Jacobus Cornelius Kapteyn (n. 19 ianuarie 1851 – d. 18 iunie 1922) a fost un astronom neerlandez, cunoscut pentru studiul intensiv al Căii Lacteeși ca descoperitor al primelor dovezi privitoare la rotația galactică.
* 1856: Protopopul greco-catolic al Năsăudului si memorandistul Gherasim Domide (n. 19 ianuarie 1856 - d. 16 decembrie 1909, Bistrița), fiul țăranilor Grigore Domide și Matroana Gușăembrie, a fost un participant activ la redactarea și susținerea Memorandumului. S-a născut în comuna Rodna, județul Bistrița-Năsăud. În fața Căminului Cultural din Rodna îsi are locul de cinste, lângă bustul lui Florian Porcius, o statuie în memoria celui ce a fost un cetățean de seamă, preotul greco-catolic Gherasim Domide.

S-a născut în comuna Rodna, pe atunci parte a Districtului Grăniceresc Năsăud, ca fiu al țăranilor Grigore Domide și Matroana Gușăembrie.

A urmat cursurile Gimnaziului din Năsăud, fiind bursier al fondurilor grănicerești. După bacalaureatului a fost încorporat în regimentul 63 din Bistrița.

A dorit să studieze dreptul la Universitatea Franz Joseph din Cluj, dar posibilitățile materiale ale părinților nu i-au permis, astfel încât a urmat teologia la Gherla, pe care a absolvit-o în anul 1880. În toamna aceluiași an s-a căsătorit cu fata prim-pretorului din Monor, Paramon Salvan. Elisabeta Salvan era o fată frumoasă și bogată.

În data de 12 februarie 1881 a fost numit preot capelan la Rodna. În 1883, după 3 ani de căsătorie, preoteasa Elisabeta Domide a murit, lăsând în urmă doi copii, pe Leonida și Elena.

La Rodna, ca tânăr preot, s-a îngrijit de repararea Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric) și a casei parohiale. A edificat o nouă școală confesională, îndemnând părinții să-și dea copiii la școală. Domide a sprijinit înființarea Asociației Culturale „Casina Română” din Rodna.

Gherasim Domide a participat la redactarea Memorandumului Transilvaniei.

În data de 14 mai 1894 Gherasim Domide a făcut o declarație în fața judecătorilor procesului memorandiștilor, în care a susținut recâștigarea autonomiei Transilvaniei. A fost condamnat la 2 ani și 6 luni temniță de stat. După câteva luni a fost încarcerat la Blaj. În data de 15 septembrie 1895 fost grațiat de împăratul Franz Joseph.

După întoarcerea sa din închisoare, Gherasim Domide a fost primit cu ostilitate de autorități. Devenind vacant postul de vicar la Năsăud, prin moartea vicarului Dr. Ioan Pop, Gherasim Domide a încercat să obțină postul de vicar al Vicariatului Rodnei. Episcopul Ioan Szabo s-a opus inițial numirii lui Gherasim Domide ca vicar la Năsăud, motivând considerente politice, numindu-l ca vicar pe Ciril Deac.

În anul 1901 episcopul Szabo l-a numit pe Gherasim Domide în funcția de administrator al Protopopiatului de Bistrița

Semnatarii Memorandumului
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, Dr. D.O.Barcianu, Gherasim Domide, Dr. Teodor Mihali, Dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, George Pop de Băsești, Dr. Ioan Rațiu, Dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albini

* 1859: Charles Diehl (n. 19 ianuarie 1859, la Strasbourg - d. 1 noiembrie 1944, la Paris) a fost un istoric francez, specialist al Imperiului Bizantin.
* 1862: Raymund Netzhammer (n. 19 ianuarie 1862, Erzingen, Baden - d. 18 septembrie 1945, insula Werd, Elveția) a fost arhiepiscop romano-catolic de București între 1905 -1924. A ctitorit între altele Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă și Biserica Sf. Elena din strada Cuza Vodă, amândouă în București.

· 1872: S-a născut sculptorul român de origine germană, Frederic Storck, fiul sculptorului Karl Storck si fratele sculptorului Carol Storck și soțul pictoriței Cecilia Cuțescu Storck. A studiat la Școala de arte frumoase din București, avându-l profesor pe Ion Georgescu, apoi la München. A executat portrete remarcabile (Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Macedonski, Anastase Simu, regele Carol I al României, Regina Elisabeta, Friedrich von Schiller, Johann Wolfgang von Goethe, Alfonso Castaldi, Spiru Haret etc.) și sculpturi alegorice („Adevărul”, pentru Palatul de Justiție din București, „Industria”, „Agricultura” pentru Palatul Administrativ din Galați. A fost profesor la Școala de arte frumoase din București și membru fondator al societății Tinerimea artistică. A decedat la 26 decembrie 1942.

* 1882: Selahattin Adil (19 ianuarie^[1] 1882, Constantinopol – 27 februarie 1961, Istanbul) a fost un ofițer în armata otomană și general în cea turcă. A participat în Primul Război Mondial și la Războiul turc de independență, fiind comandantul trupelor de restaurație a Istanbulului.

În 1923, după ce a părăsit serviciul militar, a devenit guvernator al provinciei Adana și membru în Marea Adunare Națională a Turciei. După moartea sa, survenită pe 27 februarie 1961, a fost înmormântat în cimitirul Zincirlikuyu.

* 1887: Ion T. Costin (n. 19 ianuarie 1887, satul Ghidighici, Imperiul Rus; d. 12 ianuarie 1940, București) a fost un avocat, om politic român, care între 1917–1918 a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia, iar între 1933-1937 a fost primar al orașului Chișinău.
Ion T. Costin a fost Director General al Afacerilor Interne în Guvernul Pantelimon Erhan și Guvernul Daniel Ciugureanu, apoi a activat ca avocat în Tulcea. Ulterior Ion Costin a fost în funcția de viceprimar și apoi Primar de Chișinău între 1933—1937. Ion Costin a mai fost director al ziarelor Sfatul Țării și Dreptatea.

Date personale
Ion T. Costin

Născut	19 ianuarie 1887 Ghidighici, Imperiul Rus
Decedat	12 ianuarie 1940 (52 de ani) București
Cetățenie	URSS
Religie	Ortodox
Ocupație	jurnalist om politic avocat
Membru al Sfatului Țării
În funcție 1917 – 1918
Primar de Chișinău
În funcție 1933 – 1937
Precedat de	Dimitrie Bogos
Succedat de	Alexandru Sibirski

· 1889: Artur Enășescu, poet român (d. 1942)

· 1890 – S-a nascut Stefan Procopiu, fizician român, Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi, membru al Academiei Române, desemnat în două rînduri în comisia de recomandări la Premiul Nobel; (d.22.08.1972). Este descoperitorul magnetonului Bohr-Procopiu (1919, alături de Niels Bohr) si al Efectului Procopiu de depolarizare a luminii. Savantul de talie mondială a încetat din viață în Iași la 22 august 1972. A publicat 177 de lucrări științifice.

* 1894: Jean Debucourt (n. 19 ianuarie 1894 – 22 martie 1958) a fost un actor francez de teatru și de film, membru al Comédie-Française. A apărut în 104 filme între 1920 –1958. Se bănuiește că ar fi fiul actorului Charles Le Bargy.

· 1903 - S-a născut compozitorul german Boris Blacher (m.30.01.1975).
* 1910: Ionel Cheregi (n. 19 ianuarie 1910, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj - d. 12 decembrie 1980, Sibiu) a fost un publicist, om de cultură și tipograf român.

Ionel Cheregi s-a născut la 19 ianuarie 1910 în Șimleul Silvaniei, raionul Șimleu, regiunea Crișana, din părinți gospodari, de clasă mijlocie care au crescut opt copii, patru băieți și patru fete. La vârsta de 13 ani a rămas orfan de mamă.

Studiile elementare și gimnaziale le-a urmat în Șimleu Silvaniei. S-a înscris la liceu în aceeași localitate. Tot aici a învățat meseria de tipograf, la tipografia „Lazăr”.

Manifestând interes și fiind înzestrat cu un talent deosebit pentru scris își face debutul publicistic în anul 1927 la „Gazeta de Duminecă” din Șimleul Silvaniei, cu articole și informații culturale, impunându-se prin combativitate și concizie.

În septembrie, anul 1929, a plecat la Cluj unde a lucrat la tipografia „Naționala” și s-a înscris în Sindicatul Arte Grafice din Cluj.

În anul 1930, luna iulie, a plecat la București unde lucrează, aproape doi ani, la Imprimeria Națională (Monitorul Oficial) de unde a fost concediat, împreună cu alți 26 lucrători din cauză că a declarat o grevă cu caracter de revendicări față de instituția amintită. Împreună cu membri ai organizațiilor de tineret din București a urmat cursuri la sediul din str. Izvor.

În anul 1932 – 1933 a satisfăcut stagiul militar la Batalionul 7 V.M. Zalău, de unde a fost mutat la Bistrița – Năsăud, la Divizia II Munte. După stagiul militar, în luna noiembrie, 1933, după ce a îndurat luni de foame și mizerie a ocupat postul de dactilograf la biroul de notar public Dr. Aciu din Cluj, timp de doi ani. În tot acest timp a activat în Sindicatul Grafic clujean, ca membru al acestuia. Fiind apreciat a primit funcția de corector la editura de ziare „Cultura”, la gazeta „Tipograful”, „Națiunea Română”, „Tribuna” condusă de scriitorul Ion Agîrbiceanu din Cluj unde a lucrat până în anul 1940. La gazeta „Tipograful” a publicat articole din anul 1935. A activat în PSD unde a îndeplinit sarcini de conducere și a fost de mai multe ori membru în Comitetul Județean Cluj.

După dictatul de la Viena a fost arestat în luna septembrie 1940 de către organele poliției horthyste și a rămas fără serviciu. Tot în Cluj a mai fost arestat la 1 mai 1936. În ambele cazuri a fost eliberat după câteva zile.

În luna septembrie a anului 1940, rămas fără serviciu și fără nici o perspectivă, a trecut granița Feleacului și s-a refugiat la Sibiu. Aici, la Sibiu, unde era cunoscută activitatea sa din Cluj și era apreciat în rândul tipografilor, a fost primit de Sindicatul Arte Grafice care i-au oferit un post la tipografia „Veștemean” iar în primăvara anului 1941, la tipografia „Kraft și Drotlef”. În această perioadă este colaborator la mai multe ziare dovedind ușurință în exprimare și deosebită abilitate în scris. În anul 1942, din iulie pâna în decembrie a fost pe front în Uniunea Sovietică, furier și dactilograf la comandamentul Diviziei; frontul a ajuns până în Caucaz. În 23 august 1944 a plecat pe frontul din Ardeal, până la Debrețin, de unde s-a întors în țară la 19 decembrie 1944.

Scrisul, ca pasiune și cu mult talent, de la debutul din 1927, l-a făcut să colaboreze la „Scânteia” (obținând premiul II în iunie 1948), „Timpul liber”, Almanahul Grafic din Cluj, Ziarul „Țara” din Sibiu și „Timpul” din Bucuresti, în care au apărut articole îndeosebi pe probleme culturale și sociale.

Din anul 1947, din colaborator la ziarul „România Viitoare” a trecut în redacție ca redactor. A îndeplinit funcțiile de redactor I, secretar de redacție și prim-redactor la ziarele „România Viitoare”, „Lupta Sibiului” și de colaborator permanent la „Flacăra Sibiului”( 1952-1968), „Tribuna Sibiului”(1968-1989) , „Drum Nou” din Brașov. A mai colaborat la „Scânteia”, la „Munca” și la „Neuer Weg” cu articole semnate fie cu numele propriu, fie cu pseudonimele Doina Sălăjan, Ionel Crișanu, Mircea Mureș sau doar cu inițialele, ori nesemnate.

A îndeplinit funcția de lector și vicepreședinte la S.R.S.C. filiala Sibiu, funcția de președinte a Sindicatului de artiști, ziariști și scriitori din Sibiu( 1948-1949), președinte al Cenaclului literar „Orizonturi Noi” în aceeași perioadă.

La 8 septembrie 1950 a fost dat afară din toate funcțiile, acuzat, cercetat și arestat că ar fi desfășurat activitate legionară. A fost achitat și repus în drepturi.

Între anii 1954-1958 a fost lector la diferite școli de calificare și recalificare din poligrafie, comerț, cooperație ș.a. În această perioadă și după pensionarea din anul 1967 nu a încetat să scrie și să continue colaborarea la diferite ziare.

Aprecierea și recunoșterea activității, a colaborării cu personalități din lumea poeziei, culturii și artei a fost imortalizată pe pelicula lui Aristide Buhoiu într-un interviu, realizat în Parcul sub Arini din Sibiu, în anul 1969.

· 1911 - S-a născut Charles Delaunay, muzicolog francez, specialist în jazz, director al revistei "Jazz-hot".

· 1912: Se naşte în Comuna Stolnici, Satul Fâlfani, judeţul Argeş cel ce avea să fie maistrul constructor DICU IANCU (d. 08.08.1989). Dumnezeu să-l odihnească în pace!

* 1913: Abele Conigli (n. San Vito di Spilamberto, 19 ianuarie 1913 – d. Scapriano, 14 martie 2005) a fost un episcop catolic italian, episcop al Sfântului Mormânt din 1963 până în 1967, iar apoi episcop de Teramo-Atri, din 1967 până în 1988.

· 1917: Georg Scherg, poet român (d. 2002)

· 1919: Bălașa Ionescu, pictor român

· 1921: Ion Istrati, prozator român (d. 1977)

* 1922: Miguel Muñoz Mozún (19 ianuarie 1922 – 16 iulie 1990) a fost un jucător și antrenor de fotbal spaniol.

· 1923 – S-a nascut intr-o familie mixta iudeo-germana, Markus Wolf, cel mai cunoscut spion al fostei RDG, fostul sef al serviciilor de informatii din cadrul Securitatii de Stat (STASI), supranumit “omul fara fata”, deoarece serviciile rivale de spionaj nu au dispus de o imagine fotografica a acestuia decat in anii ’80; (m. 09.11.2006). A condus timp de 34 de ani, intre anii 1958-1987, serviciul de informații externe al RDG (Hauptverwaltung Aufklärung (HVA) din cadrul Ministerium für Staatssicherheit („Ministerul Securității Statului”) din RDG, cunoscut îndeosebi prin abrevierea MfS (cea oficială) și prescurtarea populară Stasi a cuvîntului Staatssicherheit, („Securitatea statului”). Datorita originilor sale evreiesti familia sa a parasit Germania emigrand in franta si apoi in URSS. În 1943, și-a început activitatea de redactor la Deutscher Volkssender, post de radio în limba germană din Moscova. În 1945 s-a întors în Germania , făcând parte dintr-un grup de activiști comuniști supranumit „grupul Ulbricht” (condus de Walter Ulbricht). A lucrat sub pseudonimul Michael Storm la Berliner Rundfunk, postul de radio înființat în sectorul sovietic al Berlinului , unde a rămas până în 1949. În anii 1945-1946, Wolf a fost acreditat ca reporter la Procesul de la Nurnberg. Între 1949 (anul proclamării Republicii Democrate Germane) și 1951, Markus Wolf a fost „prim consilier” la ambasada RDG în Moscova. Din septembrie 1951, Wolf a participat la dezvoltarea noului serviciu de informații externe (Aussenpolitischer Nachrichtendienst – APN), care se prezenta oficial ca institut pentru cercetări în științele economiei. A devenit șef adjunct al secției principale III, contrainformații (Hauptabteilung III (Abwehr)). În 1952, a devenit șeful serviciului de informații APN. În 1953, acest serviciu a fost integrat în Ministerul Securității Statului (Ministerium für Staatssicherheit – MfS) cu denumirea Hauptabteilung XV (Auslandsaufklärung) („secția principală 15, informații externe”). În 1956, serviciului i-a fost scurtat numele Hauptverwaltung Aufklärung. Șeful serviciului, Markus Wolf, a fost avansat la rangul de general-maior și, în calitate de șef al spionajului, era totodată prim-adjunct al ministrului Securității statului, Ernst Wollweber , apoi Erich Mielke. Abia în 1979, serviciul de informații externe al RFG a putut să-l identifice pe Wolf pe o fotografie făcută de serviciul suedez de informații. În momentul fotografierii pe ascuns, Wolf se afla ca turist la Stockholm, iar cel care l-a identificat a fost un fost locotenent-major al serviciului est-german condus de Wolf. Până în acel moment, serviciile occidentale nu dețineau o fotografie mai recentă decât cele de până în anii ’50 – ceea ce îi adusese lui Wolf porecla „omul fără față”. În 1986, Wolf a devenit general-colonel, dar a fost eliberat din funcții la cererea sa. În noiembrie al aceluiași an a avut loc, Wolf a încetat să mai facă parte dinMfS (Ministerul Securității Statului). Și-a început activitatea scriitoricească. Prima carte publicată este întitulată Die Troika (Troica). La 4 noiembrie 1989, Markus Wolf a participat la o mare demonstrație organizată în centrul Berlinului răsăritean (Alexanderplatz, „piața Alexandru”), unde a ținut o cuvântare în fața mulțimii, pronunțându-se în favoarea unor mari reforme, care au fost cerute de manifestanți. A cerut totodată apreciere și respect pentru lucrătorii MfS, dar mulțimea l-a fluierat și huiduit. Wolf nu a mai avut vreo șansă pentru o a doua carieră, în calitate de politician reformist, în cadrul Partidului Unitatii Socialiste (PUS). A respins o ofertă din partea Agenției Centrale de Informații, CIA, de a-l proteja în Statele Unite ale Americii de eventuala urmărire penală germană în schimbul informațiilor secrete. Cu șase zile înaintea reunificarii celor două state germane, Markus Wolf a părăsit Germania, și cu ajutorul KGB-ului s-a refugiat la Moscova. Aflase că urma să fie arestat în Germania. După eșecul puciului sovietic împotriva președintelui URSS, Mihail Gorbaciov, Wolf a cerut azil politic in Austria, dar autoritățile austriece i-au respins apelul si l-au dus la frontiera austro-germană, unde a fost preluat de către autoritățile germane, care l-au condamnat in anul 1993 pentru trădare de patrie și luare de mită, la o pedeapsă privativă de libertate de șase ani. Curtea constituțională a RFG a anulat capul de acuzare, trădare de patrie, motivând aceasta prin recunoașterea principiului că activitatea de spionaj în serviciul statului suveran Republica Democrată Germană a fost desfășurată în conformitate cu legislația acestui stat. În 1996, Wolf a solicitat o viză de intrare în SUA care i-a fost refuzata si in tot restul vieții, nu i-a fost permisă intrarea pe teritoriul american. În 1997, Wolf a fost condamnat la doi ani închisoare cu suspendarea pedepsei, sub acuzația de răpire de libertate, vătămare corporală etc. în patru cazuri. În ultimii ani ai vieții, Markus Wolf a domiciliat în Berlin, unde a încetat din viață la9 noiembrie 2006. La sfârșitul aceleiași luni, urna cu cenusa lui Wolf a fost depusă în mormântul fratelui său Konrad, din cimitirul central civil Friedrichsfelde de la Berlin.

· 1924: Jean-François Revel, filosof, scriitor și ziarist francez (d. 2006)

· 1926: Dumitru Felician Lăzăroiu, fizician român

* 1928: Prințul Tomislav al Iugoslaviei (sârbă Томислав Карађорђевић; 19 ianuarie 1928 – 12 iulie 2000) a fost membru al Casei de Karađorđević.

Prințul Tomislav s-a născut la 19 ianuarie 1928, ca al doilea fiu al regelui Alexandru I al Iugoslaviei (1888–1934) și a reginei Maria (1900–1961), care a fost a doua fiică a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria a României.

A fost botezat la 25 ianuarie într-un salon al Palatului Nou din Belgrad, cu apă din Vardar, Dunăre și Marea Adriatică. Prințul a fost numit după Tomislav al Croației, rege al Croației medievale.^[1]

Și-a început educația elementară la palatul Belgrad. În perioada 1937-1941 a urmat școala Sandroyd în Cobham, Anglia, apoi școala Oundle în perioada 1941–1946 și Clare College, Cambridge în 1946-1947.

La 5 iunie 1957, la Salem, s-a căsătorit cu Prințesa Margarita de Baden. Tomislav și Margarita au divorțat în 1981. Ei au avut doi copii:

Prințul Nikolas (n. 15 martie 1958, Londra); s-a căsătorit cu Ljiljana Licanin (n. 1957) la 30 august 1992 în Danemarca; ei au o fiică, Prințesa Marija (n. 31 august 1993, Belgrad)
Prințesa Katarina (n. 28 noiembrie 1959, Londra); s-a căsătorit cu Sir Desmond de Silva (n. 1939) și au o fiică, Victoria Marie Esme de Silva (n. 6 septembrie 1991). Cuplul a divorțat.

La 16 octombrie 1982, s-a căsătorit cu Linda Mary Bonney (n. 1949, Londra), cu care a avut doi fii:

Prințul George (n. 25 mai 1984, Londra)
Prințul Michael (n. 15 decembrie 1985, Londra).

· 1930: S-a nascut la Petrila, jud.Hunedoara, dirijorul si compozitorul de etnie maghiara Ludovic Bacs, fondator si conducator al Orchestrei de camera “Musica rediviva” din Bucuresti. A decedat la 30 iunie 2015. Între 1962-1968 a fost asistent la Academia de Muzică din București, devenind ulterior profesor asociat la clasa de dirijat orchestră, citire de partituri, muzică de cameră. Cariera sa muzicală a fost strâns legată de Societatea Română de Radiodifuziune, unde și-a desfășurat activitatea din 1957 (d. 30 iunie 2015, București).

· 1932: Constantin Drăghici, solist vocal, compozitor, orchestrator român. Din 1953 a fost angajat timp de trei ani în Ansamblul Doina al Armatei, iar in 1956 se angajează în Corul Operei din Cluj. In 1957 intră la Conservator. A fost remarcat de cantaretul de opereta Ion Dacian și vine la invitația acestuia la București. Din 1960 face parte din Ansamblul Teatrului de Stat de Operetă din București. Își continuă studiile la Conservatoul „Ciprian Porumbescu” pe care le termină în 1962. Abordează și muzică ușoară de estradă. În 1961 debutează la televiziune cu piesa Nu ești de vină tu de Enrico Fanciotti devenind o prezență constantă a emisiunilor realizate de Valeriu Lazarov și Alexandru Bocăneț. În 1962 obține Medalia de Bronz la Festivalul Tineretului de la Helsinki cu melodii compuse de Nicolae Kirculescu și Henri Mălineanu. În 1967 obține premiul al III-lea la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia cu compoziția proprie N-ar trebui. Alături de Teatrul Constantin Tănase face turnee în Franța, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Bulgaria. Înregistrează pentru case de discuri din Germania (Amiga, Show, BASF). Participă la inaugurarea canalului german de televiziune în culori. Alături de teatrul Ion Vasilescu face turnee în Israel. Artistul si-a petrecut o bună perioadă din viață în SUA. În 1982, în urma unui contract la Town Hall, New York, i se oferă un angajament pentru încă un an. Cântă în programe de night club, musicaluri. În Los Angeles colaborează cu Margareta Pâslaru și cu formația lui Radu Goldiș, iar în 1990 se întoarce în țară și susține recital la Festivalul Mamaia. În perioada 1992-1995 se stabilește în Germania și apoi revine în Romînia ( d. 9 aprilie 2015).

Date personale
Constantin Drăghici
Născut	19 ianuarie 1932 București, România
Decedat	9 aprilie 2015 (83 de ani) București, România
Ocupație	compozitor

* 1933: Victor Teleucă (n. 19 ianuarie 1933 ^[2] Cepeleuți – d. 2002 Chișinău,Republica Moldova), a fost un poet, eseist, traducător și publicist român basarabean.

· 1935: Herbert Walther, fizician german (d. 2006)
* 1937: Prințesa Birgitta a Suediei (Birgitta Ingeborg Alice; n. 19 ianuarie 1937) este sora regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei. S-a născut la Palatul Haga din Stockholm.

Este al doilea copil al Prințului Gustav Adolf, Duce de Västerbotten și a Prințesei Sibylla de Saxa-Coburg-Gotha și nepoata regelui Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei.

La o vizită în 1959 la rude și prieteni în Germania, prințesa și-a întâlnit viitorul soț. La 15 decembrie 1960 a fost anunțată logodna ei cu Johann Georg Carl Leopold Eitel-Friedrich Meinrad Maria Hubertus Michael, Prinț de Hohenzollern. Ceremonia civilă a avut loc la palatul regal din Stockholm la 25 mai 1961 iar cea religioasă la palatul din Sigmaringen la 30 mai/31 iulie 1961. Birgitta s-a convertit la catolicism când s-a măritat cu prințul de Hohenzollern și, din acest motiv, copiii ei nu sunt eligibili pentru succesiunea la tronul Suediei.

Prințul Johann Georg și Prințesa Birgitta s-au separat în 1990, deși legal ei au rămas căsătoriți. Ea locuiește în insula Majorca din Spania în timp ce soțul ei, cunoscut drept "Hansi", expert în artă, a locuit la Munchen, fiind director al unui muzeu local, până la moartea sa survenită în anul 2016.

Date personale
Prințesa Birgitta a Suediei
Prințesa Birgitta de Hohenzollern
Birgitta înaintea nunții nepoatei ei Madeleine, iunie 2013
Nume la naștere	Birgitta Ingeborg Alice
Născută	19 ianuarie 1937 (82 de ani) Palatul Haga, Solna, Suedia
Părinți	Prințul Gustav Adolf, Duce de Västerbotten Prințesa Sibylla de Saxa-Coburg-Gotha
Frați și surori	Carl XVI Gustaf al Suediei Princess Désirée, Baroness Silfverschiöld[] Princess Christina, Mrs. Magnuson[] Princess Margaretha[*]
Căsătorită cu	Prințul Johann Georg de Hohenzollern
Copii	Prințul Carl Christian Prințesa Désirée Prințul Hubertus
Cetățenie	Suedia
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte Prințesa Birgitta în 1958

* 1938: Rita Renoir (n. 19 ianuarie 1938, Paris - d. 4 mai 2016) a fost o actriță franceză de film și teatru, care a jucat în 14 filme. Vedetă a cabaretuluiparizian Crazy Horse Saloon^⁠(en), ea era în anii '50 - '60 una dintre cele mai celebre stripteuze din Franța. A fost supranumită și tragédienne du strip-tease („tragediana striptease-ului”)^[3] Ulterior, a devenit actriță de teatru, interpretând roluri în piese de René de Obaldia, Euripide, Michelangelo Antonioni și Pierre Bourgeade.^[4]

În 1968 a semnat coregrafia filmului lui Georges Lautner Le Pacha.

· 1942 - S-a născut actriţa Daniela Anencov („Matiaş Gâscarul”, „Scufiţa roşie”, „Capra cu trei iezi”, „Azilul de noapte”). La TVR a prezentat emisiunea pentru copii Daniela și Așchiuță.

* 1942: Reiner Schöne (n. 19 ianuarie 1942, Fritzlar) este un actor german. Este cel mai notabil pentru rolurile: Dukhat în serialul Babylon 5, Shinnok în Mortal Kombat: Annihilation, Esoqq în episodul Star Trek: Generația următoare"Allegiance" sau Kolitar din serialul TV Călătorii în lumi paralele.

· 1943: Janis Lyn Joplin (n. 19 ianuarie 1943, Port Arthur, Texas — d. 4 octombrie 1970, Los Angeles), supranumită Perla (conform, The Pearl) a fost o cântăreață, compozitoare și textieră americană de muzică rock (blues-rock, hard rock, psihedelic) cu puternice influențe de rhythm and blues și soul.^[10]

Joplin este considerată unul dintre cele trei superstaruri ale generației flower power, alături de Jimi Hendrix și Jim Morrison. Precum aceștia, a fost născută în intervalul 1942-1943. Precum aceștia, din păcate, nu a reușit să împlinească 28 de ani.

Joplin a devenit cunoscută în anii 1960 prin albumele înregistrate alături de formația Big Brother and the Holding Company. Ulterior, cântăreața a decis să se dedice unei cariere independente, care s-a dovedit a fi de mare succes.

La data de 4 octombrie, 1970, Janis Joplin a fost găsită moartă în camera sa de la Hotelul Landmark Motor. Cauza oficială a decesului a fost consumul excesiv de heroină, combinat cu efectele alcoolului.

· 1944 – S-a nascut M. Lee Goff, profesor american, unul dintre fondatorii metodelor moderne de investigare a crimelor.

· 1946: Dolly Rebecca Parton (născută 19 ianuarie 1946 ^[5]) este o cântăreață, multi-instrumentistă, actriță, autoare, femeie de afaceri și filantroapă americană. Munca sa artistică cea mai cunoscută a fost în domeniul muzicii country.

Parton s-a născut într-o zonă rurală a comitatului Sevier, statul Tennessee, ca cel de-al patrulea copil al lui Robert Lee Parton, un fermier care cultiva tutun, și a soției sale, Avie Lee (născută Owens).^[6]^[7] Parton descria mai târziu starea familiei sale ca fiind "săraci lipiți pământului." Plata doctorului pentru nașterea viitoarei vedete fusese de un sac de fulgi de ovăz. ^[8]

În primele sale cântece, muziciana a descris sărăcia lucie a familiei sale. Câteva dintre aceste melodii sunt "Coat of Many Colors" și "In the Good Old Days (When Times Were Bad)". Familia locuia departe de orice așezare umană, într-o cabană, având doar o singură încăpere, la nord de Greenbrier Valley din lanțul montan Great Smoky Mountains, o zonă predominant penticostală.

Muzica a jucat un rol însemnat în viața sa întrucât unul din bunicii săi a fost preot penticostal (așa numit "a holy-roller" preacher). ^[9] Multe din primele sale preformanțe au fost în biserică, împreună cu familia sa. Frații și surorile sale sunt, Willadeene (născută în 1940), David (născut în 1942), Coy Denver (născut în 1943), Bobby Lee (născut în 1948), Stella (născută în 1949), Cassie (născută în 1951), Randel (născut în 1953), Larry Gerald (născut în 1 iulie 1955 – decedat în 6 iulie 1955), Floyd și Freida (gemeni, născuți în 1957) și Rachel (născută în 1959).

* 1946: Julian Patrick Barnes (n. 19 ianuarie 1946,^[1]^[2]^[3]^[4] Leicester, Regatul Unit^[5]) este un scriitor contemporan britanic ale cărui romane și povestiriau fost tratate drept exemple ale postmodernismului în literatură.

· 1947: Rod Evans, membru fondator al trupei Deep Purple
* 1947: Leszek Balcerowicz (n. 19 ianuarie 1947, Lipno) este un politician și economist polonez. Consilier al sindicatului Solidaritatea în 1980-1981, viceprim-ministru și ministru de Finanțe în primul guvern polonez necomunist, condus de Tadeusz Mazowiecki. În 1970 a absolvit Facultatea de Comerț Internațional a Școlii de Planificare și Statistică (actualmente Școala Economică din Varșovia). Planul de stabilizare și transformare a economiei poloneze conceput de Balcerowicz a reușit să reducă inflația, impunînd o politică fiscală severă și privatizarea întreprinderilor de stat. În 1997-2000 din nou a deținut funcțiile de viceprim-ministru și ministru de Finanțe. Leszek Balcerowicz a fost, între 1995 și 2000, președintele partidului de centru-dreapta Uniunea Libertății (Unia Wolności), iar în 2001-2007, a fost președintele Băncii Naționale Polone.

· 1949: Robert Palmer, cântăreț și chitarist britanic (d. 2003)

· 1950 - S-a născut poetul Corneliu Popel ("Cerul în apă", "Elogiul înţelepciunii") (m.18.06.1978).

* 1950: Harry McGilberry (n. 19 ianuarie 1950 - d. 3 aprilie 2006) a fost un cântăreț american de muzică R&B și soul iar mai apoi membru al trupei The Temptations între 1995 și 2003.

* 1951: Naira Dilanovna Agababean (n. 19 ianuarie 1951, sovhozul Biisk, regiunea Altai, Federația Rusă) este o șahistă moldoveancă de origine rusă, multiplă campioană a RSSM și Maestru internațional la șah.

· 1952 - S-a născut poetul Marin Constantin.

* 1953: Corneliu Marin, mai cunoscut ca Cornel Marin (n. 19 ianuarie 1953, București) este un scrimer român specializat pe sabie, dublu laureat cu bronz pe echipe la Montreal 1976 și Los Angeles 1984.

A fost crescut la ACS Viitorul București sub îndrumarea antrenorului Lucian Glișcă, apoi s-a transferat la CSA Steaua, unde a fost pregătit de Dumitru Mustață.^[1] A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice: Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984.^[2] A fost de trei ori campion național în 1976, 1983 și 1985.^[3] Pentru realizările sale a fost numit Maestru al sportului în 1971 și Maestru emerit al sportului în 1981.^[1] După ce s-a retras din competiție în anul 1985 a devenit antrenor la CSA Steaua.

* 1955: Luminița Iordache (n. 19 ianuarie 1955, Iași) este un politician român, fost membru al Partidului Social Democrat. În anul 2008 a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 24 Iași, colegiul uninominal nr. 1 pe listele Alianței PSD+PC. În aprilie 2010 părăsește Partidul Social Democrat și se alătură Grupului Independenților din Senat și Camera Deputaților.

· 1955: Gheorghe Sârb, politician român

· 1966: Stefan Edberg, jucător suedez de tenis
* 1966: Antoine Fuqua (n. 19 ianuarie 1966, Pittsburgh, Pennsylvania) este un regizor de film american. Printre filmele regizate de el se numără Zi de instrucție, Ucigași de schimb, Regele Arthur, Polițiști în Brooklyn și Cod Roșu la Casa Albă.
* 1967: Adrian Borza (n. 19 ianuarie 1967, Turda) este un compozitor român de muzică vocală, instrumentală și electroacustică, regizor de sunet, programator, cercetător și profesor în cadrul Academiei de muzică Gheorghe Dima, unde a elaborat și coordonat cursul de Muzică electronică între 1995 și 2001. O premieră pentru România a fost introducerea disciplinei Sisteme muzicale interactive (programare în limbajul MAX) în curricula Facultății Teoretice, în anul 2008. Este Doctor în muzică, cu teza Tehnici de compoziție pe calculator în lucrări proprii, sub coordonarea lui Cornel Țăranu. A înființat și condus, între anii 2000 și 2004, studioul CMP/Computer Music Production, cu obiectivul principal de a produce muzică contemporană. În România, a inițiat și coordonat Elektro Arts, un apel internațional de lucrări de muzică electroacustică și un spectacol audio-video, organizate pentru Festivalul internațional Toamna muzicală clujeană, în perioada aprilie - octombrie 2013. În anul 2013 a fost distins cu Premiul George Enescu al Academiei Române pentru lucrarea If pentru oboi și calculator interactiv, compusă în 2011. Desfășoară și activitate publicistică, fiind autorul a numeroase cărți și articole legate de muzica electroacustică

Date personale
Adrian Borza
Născut	19 ianuarie 1967 Turda
Naționalitate	România
Cetățenie	România Canada
Ocupație	muzician, compozitor, programator, cercetător, profesor, regizor de sunet
Activitate
Educație	Studii muzicale la Iași, Cluj-Napoca și Montréal
Alma mater	Academia de muzică Gheorghe Dima
Lucrări remarcabile	If, Dusk, Suită transilvană, Chaconne, akSax, Patru coruri
Stil	vocal, instrumental, electroacustic
Cunoscut pentru	Muzică electroacustică
Premii	Premiul George Enescu al Academiei Române pe anul 2011

* 1968: Liviu Nicolae Brădean (n. 19 ianuarie 1968 )- este un pictor român, asistent universitar al Catedrei de Pictură a Universitatea Națională de Arte București, fotograf și Art Director al revistei `Descoperă România`. Liviu Brădean este fiul cuplului de artiști Traian Brădean și Angela Popa Brădean, și de asemenea nepotul pictorului și graficianului Nicolae Popa.
Activitate artistică:

Din 1987 Participă la numeroase expoziții de artă, de grup interne și internaționale
Tabere de Pictură: Mraconia, Gărâna, Moldova Nouă, Lăzarea, Soveja..
1993-1997 Asistent universitar, Academia de Arte Frumoase din București
Din 1992 a activat ca Art Director la: Artmann; Janine Fashion Design; Star Print; Myrpress; Web Advertising;
Efectuează escursii de documentare în: Grecia, Uzbekistan, Franța, Germania, Austria, Spania, Olanda, Turcia, Tunisia Egipt, Marea Britanie..

Pânzele lui Liviu Brădean se recomandă prin soliditatea picturii- echilibru compozițional și remarcabilă armonie cromatică- și lirism. Subiectele sale, în special peisaje- au o simplitate care impune. În afara oricăror efecte sau imagini spectaculoase, ele au noblețea simplității, susținută de toate datele unui pictor experiență! Aceleași calități le recunoaștem și în celelalte teme abordate, ceea ce ne face să-l socotim pe Liviu Brădean un pictor angajat serios pe un drum care poartă pecetea personalității sale ^[1] Radu Ionescu

* 1968: Gustav Meyrink (n. 19 ianuarie 1868,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Viena, Cisleithania, Austro-Ungaria^[8] – d. 4 decembrie 1932,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Starnberg, Bavaria, German Empire[*]^[9]) este un clasic al literaturii austriece și universale, intens preocupat de științele oculte și de parapsihologie. Este fiul nelegitim al unui baron și al unei actrițe de la curtea Bavariei.

Până la vârsta de treisprezece ani a trăit la München, unde a urmat școala primară, apoi la Hamburg o scurtă perioadă de timp și douăzeci de ani la Praga, unde a ajuns împreună cu mama sa în 1883 și unde, nouă ani mai târziu, a trăit un eveniment cu rol providențial în viața lui: la douăzeci și patru de ani, când se pregătea să-și pună capăt zilelor, a auzit pe cineva strecurându-i pe sub ușă o broșură cu titlul "Viața după moarte". Șocat de această coincidență dramatică, a început să fie interesat de literatura ocultă și să studieze teosofia, cabala, sofiologia creștină și misticismul oriental. În 1927 s-a convertit de la protestantism la budism.

Rezultatele acestor studii apar în toate operele sale. A fost de asemenea membru al Hermetic Order of the Golden Dawn de la Londra. În 1915 a apărut primul său roman, celebrul Golem, care a avut opt adaptări cinematografice.

* 1969: Dănuț Andrușcă (n. 19 ianuarie 1969) este un deputat PSD român, ales în 2016.
* 1969: Predrag "Peđa" Mijatović (Muntenegreană: Predrag "Peđa" Mijatović/Предраг Мијатовић - Пеђа) (născut 19 ianuarie 1969 în Titograd, RS Muntenegru, Iugoslavia) este un fost jucător muntenegrean de fotbal. Este considerat unul dintre cei mai buni jucători ai Iugoslaviei din anii '90. În 1997 a fost declarat atletul anului din Iugoslavia.
* 1977: Horia Georgescu (n. 19 ianuarie 1977, Brașov^[1]) este un jurist român, care a ocupat din aprilie 2012 funcția de Președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI). Si-a inaintat demisia din aceasta functie la date de 16 Martie 2015 , in urma retinerii sale de catre DNA pentru acuzatii referitoare la activitatea sa ca membru ANRP in legătura cu presupuse fapte de abuz in serviciu petrecute in urma cu aproape 8 ani in anul 2008. S-a alăturat ANI începând cu luna aprilie, anul 2008 si a îndeplinit funcția de secretar general al Agenției Naționale de Integritate pana in momentul când a devenit Președintele instituției.

În perioada noiembrie 2008 - martie 2012, Horia Georgescu a îndeplinit funcția de secretar general al Agenției Naționale de Integritate, fiind responsabil de coordonarea compartimentelor și activităților cu caracter funcțional din cadrul Agenției și asigurarea legăturii operative dintre președinte, conducătorii tuturor direcțiilor (generale) și celelalte compartimente din Agenție.

În calitatea sa de secretar general, Horia Georgescu a îndeplinit și funcția de Șef al Structurii de Securitate și a coordonat și implementat procedurile legale privind informațiile clasificate la nivel național, al Uniunii Europene și NATO.

Înainte de a deține această poziție, Horia Georgescu a ocupat timp de trei ani funcția de Specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost responsabil pentru investigațiile financiare ce țin de protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.^[2]

De asemenea, el a ocupat succesiv funcția de consilier sau consilier personal al Ministrului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, respectiv, al Ministrului Justiției.

La inceputul anului 2018 a fost condamnat in prima instanta la 4 ani de inchisoare in dosarul ANRP. Condamnarea este nedefinitiva urmând calea de apel la ICCJ. De-altfel Horia Georgescu a reclamat lipsa de imparțialitate a judecătoarei Tranca Ana Maria considerată apropiată a DNA. Acesta a formulat numeroase cereri de recuzare și a sesizat Inspectia Judiciara și Parchetul solicitând verificarea judecătoarei și încălcarea procedurilor https://www.romaniatv.net/fostul-sef-al-ani-horia-georgescu-acuza-anomaliile-din-motivarea-sentin-ei_416236.html In data de 8 octombrie 2019 după patru ani și jumătate a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia este definitivă.

· 1979: S-a născut Svetlana Korkina, gimnasta din Rusia, câştigătoare a 7 medalii Olimpice. Mai are în palmares 9 medalii de aur, 8 de argint şi 3 de bronz, câştigate la Campionatele Mondiale de Gimnastică.
* 1980: Jenson Alexander Lyons Button (nǎscut pe 19 ianuarie 1980, la Frome, Marea Britanie) este un pilot de Formula 1 de naționalitate britanică, ce concurează pentru echipa McLaren. A debutat în Formula 1 în 2000, la echipa Williams, pentru ca în 2006, în monopostul echipei Honda, să obțină prima sa victorie, la Budapesta. În 2009, la Brawn GP, a câștigat șase dintre primele șapte curse ale sezonului la finele căruia a devenit în premieră campion mondial.
* 1981: Erison da Silva Santos Carnietto, cunoscut sub pseudonimul Baiano, (n. 19 ianuarie 1981) este un jucător brazilian de fotbal care evoluează la clubul ACSMU Politehnica Iași.
* 1981: Luis Óscar "Lucho" González (pronunție în spaniolă: /ˈlut͡ʃo ɣonˈsales/; n. 19 ianuarie 1981,^[1] Buenos Aires, Argentina) este un fotbalist argentinian care evoluează la clubul Al Rayyan în Qatar Stars League. Un mijlocaș versatil, care este capabil să joace în poziții diferite, dar mai ales în centru, el este bine cunoscut pentru șutul său periculos, abilitățile sale și stilul său, fiind cunoscut sub numele de El Comandante(comandantul), datorită competențelor sale de conducere. Jucând pentru Echipa națională de fotbal a Argentinei, González a reprezentat țara sa la Cupa Mondială din 2006 și două turnee Copa America, având în total 44 de meciuri în aproximativ 9 ani.
* 1983: Glen Moss (n. 19 ianuarie 1983, Hastings, Noua Zeelandă) este un fotbalist care a evoluat la echipa Dinamo București pe postul de portar, în prezent fiind legitimat în Australia la Melbourne Victory. Este și un component al echipei naționale de fotbal a Noii Zeelande, echipă calificată la Campionatul Mondial de Fotbal 2010.
* 1984: Karun Chandhok, (născut la data de 19 ianuarie 1984, în Madras, India) este un pilot de curse care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1între anii 2010 - 2011.
* 1985: Rika Ishikawa (n. 19 ianuarie 1985,^[1] Yokosuka, Japonia) este un fost membru a trupei Morning Musume și liderul trupei V-u-den. Ea este de asemenea, și o actriță, un idol japonez și fotomodel, a absolvit Hello! Project în 2009. Ea a făcut parte în mai multe trupe.

· 1985: Horia Tecău (n. 19 ianuarie 1985, Constanța,^[3] România) este un jucător de tenis de câmp. A ocupat locul întâi în clasamentul mondial ATP al jucătorilor de dublu. Este component al lotului național de Cupa Davis al României.

La Jocurile Olimpice de vară din 2016 a obținut medialia de argint împreună cu Florin Mergea

* 1986: Claudio Marchisio (n. 19 ianuarie 1986, Torino) este un fotbalistitalian care joacă pentru Zenit Saint Petersburg.

* 1987: Henrique de Jesus Bernardo (n. 19 ianuarie 1987, Campinas, Brazilia) este un fotbalist brazilian în prezent liber de contract.
* 1992: Nicklas Robert Bärkroth (n. 19 ianuarie 1992, Göteborg) este un atacant suedez de fotbal. Din anul 2007 evoluează la clubul IFK Göteborg.
* 1992: Logan Wade Lerman (n. 19 ianuarie 1992) este un actor american, cunoscut pentru rolurile sale din filmele The Perks of Being a Wallflower, 3:10 to Yuma, The Number 23, Meet Bill, Gamer, My One and Only, Noahsi Fury. A mai jucat în serialul Jack & Bobby (2004-2005), în The Butterfly Effect (2004) , în Hoot (2006) și în multe alte filme.
* 1992: Bogdan Planić (n. 19 ianuarie 1992,^[1] Užice[*], RSF Iugoslavia) este un fotbalist care joacă pe postul de fundaș central pentru FCSB.
* 1993: João Mário Navale Eduardo da Costa (Porto, Portugalia; 19 ianuarie din 1993) este un fotbalist portughez. Joacă ca mijlocaș la Inter Milano din Serie A din Italia.^[1] Fratele său, Wilson Eduardo este, de asemenea, fotbalist.
* 1999: Denis Hordouan (n. 19 ianuarie 1999, Rodna Veche, România) este un jucător de fotbal român, care evoluează la clubul Universitatea Cluj pe postul de mijlocaș.

Decese

· 639 – Moare dupa o domnie de 10 ani, in cursul careia a unificat regatul francilor si stabilit capitala la Paris, regele franc Dagobert I.(n.605). Pe tronul regatului urca regele Clovis al II-lea. Dagobert a fost alaturi de Clovis si Charlemagne (Carol cel mare), unul dintre cei mai importanti monarhi ai evului mediu timpuriu european.

· 1526: Isabela de Burgundia (cunoscută și ca Isabela de Austria sau de Habsburg, a Danemarcei sau a Castiliei) (18 iulie 1501–19 ianuarie1526), arhiducesă de Austria, infantă a Castiliei și Prințesă de Burgundia prin naștere și regină a Danemarcei, Suediei și Norvegiei prin căsătoria cu Christian al II-lea al Danemarcei, a fost fiica lui Filip I de Castilia și a Ioanei de Castilia și sora împăratului Carol Quintul.

Isabela și-a petrecut copilăria în Olanda unde regentă era Margareta de Habsburg. Averea ei, drepturile de succesiune au făcut-o una dintre cele mai atrăgătoare partide. Inițial, regele Danemarcei ar fi dorit să se căsătorească cu Eleanor de Austria însă habsburgii au considerat-o pe Eleanor prea valoroasă pentru tronul Danemarcei și atunci Isabela a fost aleasă pentru regele danez.

La 11 iulie 1514 Isabela s-a căsătorit prin procură cu regele Christian al II-lea al Danemarcei. În locul regelui, a stat bunicul ei, împăratul Maximilian. Isabela a rămas în Olanda dar s-a îndrăgostit de soțul ei după portetele pictate și cerea să plece în Danemarca. La un an după nuntă, arhiepiscopul Norvegiei a fost trimis s-o escorteze spre Copenhaga. Căsătoria a fost ratificată la 12 august 1515 (Isabela avea 14 ani).

Isabela a fost încoronată regină a Danemarcei și Norvegiei și a primit numele de Elisabeta. Relațiile dintre noua ei familie și regele Christian au fost reci în primii ani de căsătorie. Metresa daneză a regelui, Dyveke Sigbritsdatter, era lângă rege din 1507 iar regele nu voia să renunțe la ea pentru o adolescentă. Acest lucru l-a înfuriat pe împăratul Maximilian și a provocat unele dispute diplomatice între el și regele Christian, însă situația s-a rezolvat odată cu moartea lui Dyveke în 1517. Relația Isabelei cu Christian s-a îmbunătățit.

În 1520, Christian a preluat și tronul Suediei iar Isabela a devenit și regină a Suediei. A fost ultima regină a Suediei care a fost de asemenea regină a Danemarcei în timpul Uniunii de la Kalmar însă Isabela n-a vizitat niciodată Suedia. era însărcinată când soțul ei a devenit rege al Suediei și nu l-a urmat acolo. Christian a fost deposedat de coroana suedeză un an mai târziu.

Când în 1523 Christian a fost detronat de către nobilii danezi care îl susțineau pe unchiul său Ducele Frederick, noul rege a vrut să fie în termeni buni cu familia Isabelei. I-a scris personal o scrisoare în limba ei nativă, germana, prin acre i-a oferit o pensie și i-a permis să stea în Danemarca sub protecția sa în timp ce regele Christian a fugit în Olanda. Răspunsul Isabelei în latină începea așa: "ubi rex meus, ibi regna mea", ceea ce însemnă "unde este regele meu acolo este regatul meu".

Isabela a părăsit Danemarca împreună cu copii ei spre Olanda. Isabela și Christian au călătorit în toată Germania în eforturile lor de a găsi susținere în reinstalarea pe tron a lui Christian. Au vizitat Saxonia în 1523 și Berlinul în 1523-24. La Berlin, Isabela a devenit interesată de luteranism și a simpatizat cu protestantismul.

În primăvara anului 1525, Isabela s-a îmbolnăvit; a murit la vârsta de 24 de ani la Gent.

* 1629: Anastasie Crimca (n. circa 1560, Suceava - d. 19 ianuarie 1629, Suceava) a fost mitropolit al Moldovei și unul dintre oamenii de cultură de la cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea.
Anastasie Crimca era fiu de negustor bogat din Suceava, nepot de soră al vestiților boieri Stroicești posibil nepotul boierului Luca Stroici. Pe tatăl sau îl chemase Ion, iar pe mama sa Cristina (care a decedat la 14 decembrie1594, fiind îngropată în bisericuța veche de la Pătrăuți de lângă Suceava).

Născut aproximativ în jur de 1560, în Suceava, decedat la 19 ianuarie 1629, în Suceava, înmormântat la Dragomirna, este atestat în februarie 1587 ca "Ilie diac". Documentul în care apare prima dată este un act de danie a domnitorului Petru Șchiopu pentru "Ilie, fiul Crimcoaei din Suceava"a seliștei Ungurașii de pe apa Sucevei, pentru participarea sa la respingerea unui atac căzăcesc asupra Moldovei. Doi ani mai târziu, i se schimbă dania la cererea sa cu moșia Dragomireștii, unde va ctitori viitoarea mănăstire.

În 1599 este preot la Biserica domnească (Biserica Înălțării) din Suceava. Nu se cunoaște data intrării în monahism (la mănăstirea Putna).

În timpul stăpânirii lui Mihai Viteazul în Moldova, este ales episcop al Rădăuților (iunie 1600); în septembrie 1600 a pierdut scaunul, retrăgandu-se la moșia sa Dragomirești, lângă Suceava. În 1602 a ctitorit (împreună cu frații Lupu și Simion Stroici) o bisericuță, devenită apoi bolniță, iar mai tîrziu biserica monumentală a mănăstirii care se va numi Dragomirna, cu hramul "Pogorarea Duhului Sfânt", una dintre cele mai de seamă creații arhitectonice ale începutului de epocă modernă în spațiul românesc.

În primăvara anului 1606 este ales episcop de Roman, iar în primăvara lui 1608mitropolit al Moldovei, cu reședința în Suceava, păstorind până la moarte (cu o întrerupere în anii 1617 - 1619).

În calitate de mitropolit a luat măsuri pentru o mai bună desfășurare a vieții mănăstirești și pentru scutirea slujitorilor Bisericii de dări; a avut o atitudine potrivnică închinării lăcașurilor așezămintelor din afara țării și împotriva călugărilor străini aflați în mănăstirile moldovene (în marea lor majoritate greci).

Mormântul Mitropolitului Anastasie Crimca de la Dragomirna

A îndeplinit două misiuni diplomatice în Polonia, din încredințarea domnilor țării; a înființat, cu cheltuiala sa, un spital în Suceava (1619), acesta fiind primul atestat documentar în mediul urban de la noi. A purtat o grijă deosebită ctitoriei sale Dragomirna.

Aici a creat o adevarată școală de caligrafi miniaturiști, Crimca însuși fiind înzestrat cu talent artistic deosebit. Se constată o similitudine între decorațiile picturale ale lăcașului și miniaturi, evidențiind influența pe care a exercitat-o asupra picturii murale a Dragomirnei.

Se cunosc peste 25 de manuscrise din timpul său, majoritatea împodobite cu miniaturi: 3 Tetraevanghele, 3 Liturghiere și o Psaltire la Dragomirna, iar restul (cărți de cult, vieți de sfinți etc.) în biblioteci de peste hotare (7 în Moscova, 3 în Sant Petersburg, 3 în Lvov, 1 în Viena s.a.),

Manuscrisele din țară: "Apostolul de la Viena" și un Tetraevanghel din Lvov cuprind peste 250 de miniaturi (scene și portrete biblice), la care se adaugă frontispicii și inițiale înflorate și 15 autoportrete lucrate de mitropolit sau de ucenicii lui.

* 1720: Eleonora Magdalena de Neuburg, în germană Eleonore Magdalene Therese (n. 6 ianuarie 1655 – d. 19 ianuarie 1720) a fost împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman prin căsătoria cu împăratul Leopold I.^[1] A fost de asemenea regină a Boemiei și Ungariei, Arhiducesă de Austria. În 1711 a fost regentă. A fost bunica paternă a împărătesei Maria Terezia.

* 1748: Ernest Augustus I, Duce de Saxa-Weimar (19 aprilie 1688 – 19 ianuarie1748), a fost Duce de Saxa-Weimar și, din 1741, de Saxa-Weimar-Eisenach.

Ernest Augustu a fost al doilea fiu însă fiul cel mare care a supraviețuit al Ducelui Johann Ernst al III-lea de Saxa-Weimar și a primei lui soții, Sophie Auguste de Anhalt-Zerbst. Când tatăl său a murit în 1707, Ernst August a devenit co-domnitor (Mitherr) de Saxa-Weimar, împreună cu unchiul său Wilhelm Ernst. În timp ce titlul său era doar oficial, Wilhelm Ernst era cel care deținea puterea în ducat. Numai după decesul lui Wilhelm Ernst în 1728, Ernst August în vârstă de 40 de ani, a început să exercite o adevărată autoritate în Saxa-Weimar.

La 24 ianuarie 1716, la Nienburg, Ernst August s-a căsătorit cu Eleonore Wilhelmine de Anhalt-Köthen, fiica lui Eleonore Wilhelmine de Anhalt-Köthen. Ei au avut opt copii:

Wilhelm Ernest (n. 4 iulie 1717, Weimar - d. 8 iunie 1719, Halle), Prinț Ereditar de Saxa-Weimar.
Wilhelmine Auguste (n. 4 iulie 1717, Weimar - d. 9 decembrie 1752, Weimar), sora geamănă a lui Wilhelm Ernst.
Johann Wilhelm (n. 10 ianuarie 1719, Weimar - d. Weimar, 6 decembrie 1732), Prinț Ereditar de Saxa-Weimar.
Charlotte Agnes Leopoldina (n. 4 decembrie, Weimar 1720 - d. 15 octombrie 1724, Weimar).
Johanna Eleonore Henriette (n. 2 decembrie 1721, Weimar - d. 17 iunie 1722, Weimar).
Ernestine Albertine (n. 28 decembrie 1722, Weimar - d. 25 noiembrie 1769, Alverdissen), căsătorită la 6 mai 1756 cu Filip al II-lea, Conte de Schaumburg-Lippe.
Bernhardina Christina Sophia (n. 5 mai 1724, Weimar - d. 5 iunie 1757, Rudolstadt), căsătorită la 19 noiembrie 1744 cu Johann Frederic, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt.
Emmanuel Frederick William Bernard (n. 19 decembrie 1725, Weimar - d. Weimar, 11 iunie 1729).

După decesul primei soții în 1726, ducele a decis să nu se mai căsătorească, alegând să trăiască liniștit cu "doamnele de onoare" și "doamnele de cabinet". Însă în 1732 situația s-a schimbat pe neașteptate: singurul său fiu în viață, prințul ereditar (Erbprinz) Johann Wilhelm a murit. A fost necesar să-și caute o nouă soție cu care să aibe moștenitori pentru a-și perpetua dinastia.

La 7 aprilie 1734, la Bayreuth, Ernst August în vârstă de 46 de ani, s-a recăsătorit cu Sophie Charlotte de Brandenburg-Bayreuth, fiica lui Georg Frederic de Brandenburg-Bayreuth. Ei au avut patru copii:

Karl Augustus Eugen (n. 1 ianuarie 1735, Weimar - d. 13 September 1736, Weimar), Prinț Erditar de Saxa-Weimar.
Ernest Augustus al II-lea, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach (n. 2 iunie 1737, Weimar - d. 28 mai 1758, Weimar).
Ernestine Auguste Sophie (n. 4 ianuarie 1740 - d. Hildburghausen, 10 iunie 1786), căsătorită la 1 iulie 1758 cu Ernst Frederic al III-lea Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen.
Ernest Adolph Felix

Ducele a avut și un fiu nelegitim cu Friederike von Marschall:

Ernest Frederick (n. 1731 - d. 1810), creat Freiherr von Brenn; s-a căsătorit cu Beate Helene Bormann, linia lui s-a stins în 1849.

După moartea sa, Ernst August a lăsat ducatul ruinat, și a fost succedat de fiul său Ernest Augustus al II-lea, care era minor.

* 1761: Charlotte Aglaé d'Orléans (20 octombrie 1700 - 19 ianuarie 1761) a fost Ducesă de Modena prin căsătorie. A fost fiica Philippe d'Orléans (care a fost succesiv Duce de Chartres, Duce de Orléans și Regent al Franței din 1715 până în 1723) și a soției lui, Françoise-Marie de Bourbon. S-a născut prințesă de sânge.

Charlotte Aglaé d'Orléans s-a născut la Palais-Royal, reședința din Paris a părinților ei. Ca mic copil era cunoscută la Curte drept Mademoiselle de Valois. Al doliea nume al ei provenea de la cea mai mică dintre cele trei Grații grecești: Aglaea.

De la o vârstă fragedă, ea și sora eiLouise Adélaïde au fost plasate la mănăstirea Chelles, unde mai târziu sora sa va deveni stareță. În 1714 Charlotte Aglaé va fi trimisă de părinți la mănăstirea Val-de-Grâce. Apoi, familia a început să fie preocupată de măritișul ei. Sora ei mai mare, ducesa de Berry a sugerat o căsătorie cu tânărul Louis Armand de Bourbon,Prinț Conti, fiul lui François Louis, Prinț Conti și a soției lui Marie Thérèse de Bourbon, dar Ludovic al XIV-lea nu și-ar fi dat consimțământul pentru o astfel de căsătorie.

În 1715, Charlotte Aglaé s-a mutat la Palais-Royal împreună cu familia. Anul următor, mama sa i-a sugerat o căsătorie cu vărul ei primar, Louis Auguste de Bourbon, prinț de Dombes, fiul unchiului ei, Louis Auguste de Bourbon, duce du Maine, însă Charlotte Aglaé a refuzat. La scurtă vreme, Charlotte Aglaé a plecat la Castelul Saint-Cloud împreună cu bunica paternă, Elizabeth Charlotte, Prințesă Palatină.

Vărul ei, Louis Henri, Duce de Bourbon, a cerut-o de soție pentru fratele său vitreg, Charles de Bourbon, conte de Charolais. De data aceasta, Charlotte Aglaé s-a gândit serios la cerere însă părinții ei au refuzat.

În 1718, Charlotte Aglaé a început o relație romantică cu Louis François Armand du Plessis, duce de Richelieu.^[1] În 1719, ducele a fost arestat și închis la Hem în legătură cu participarea lui la Conspirația Cellamare. Charlotte Aglaé l-a vizitat pe duce de câteva ori la închisoare. Dorind să se căsătorească cu el, și-a rugat tatăl să-l ierte.

Verișoara ei mai mare, Louise Anne de Bourbon, era o altă cucerire a lui Richelieu. Verișoarele, care n-au fost niciodată foarte apropiate, au devenit dușmance înverșunate din cauza implicării simultane în relații romantice cu ducele. Dușmănia a continuat mult timp după ce s-au sfârșit relațiile cu Richelieu. Tânăra Louise-Anne era considerată cea mai frumoasă fiică a lui Louis al III-lea, Prinț de Condé.

Regentul a acceptat, împotriva dorinței fiicei lui, cererea în căsătorie propusă de Rinaldo d'Este, Duce de Modena pentru fiul și moștenitorul său, Prințul Francesco d'Este. Ca o pre-condiție pentru eliberarea iubitului ei Richelieu, Charlotte Aglaé s-a decis să se căsătorească cu moștenitorul Modenei.

Potrivit memoriilor bunicii ei, viitorul soț s-a îndrăgostit de tânăra Charlotte Aglaé "la simpla vedere a unui portret".^[2]

Puțini se așteptau ca această căsătorie să reușească, deoarece Charlotte Aglaé nu avea nici cea mai mică dorință să părăsească Franța. Verișoara ei îndepărtată, Marguerite Louise d'Orléans, care s-a căsătorit împotriva dorinței ei cu Cosimo al III-lea de Medici, Mare Duce al Toscanei în 1661 a suferit într-o căsnicie dezastruoasă. În cele din urmă, Marguerite a fost nevoită să se întoarcă în Franța în dizgrație. Oamenii credeau că aceeași soartă o așteptă și pe Charlotte Aglaé.

Data inițială pentru căsătorie a fost 25 ianuarie 1720, dar această dată a fost amânată o lună. În ciuda acestui fapt, certificatul de căsătorie a fost semnat la 31 ianuarie.

La 11 februarie 1720, o căsătorie prin procură a fost efectuată la Palatul Tuileries.^[3] Fratele ei, Ducele de Chartres, l-a reprezentat pe viitorul său cumnat în timp ce sora sa mai mică, Louise Élisabeth, i-a ținut trena. A urmat un banchet la Palais Royal unde tânărul rege Ludovic al XV-lea a participat și a prezentat darurile lui pentru noua Prințesă de Modena.

Charlotte Aglaé a ajuns la Reggio la 20 iunie, unde și-a întâlnit socrul și cumantul pentru prima dată. Nunta a avut loc la 21 iunie 1720 la Modena. Charlotte Aglaé a primit o enormă zestre de 1,8 milioane de livre din care jumătate a fost contribuția în numele tânărului rege Ludovic al XV-lea. Din țara sa adoptivă, Charlotte Aglaé a primit un trusou format din diamante și portrete cu viitorul ei soț. Cum mama soțului ei murise în 1710, Prințesa Moștenitoare deținea rangul cel mai înalt printre femeile de la curte.

Curtea din Modena fiind plictisitoare, pentru a se distra, Charlotte Aglaé a început să țineau mici adunări private în apartamentele ei, la care au participat și cele trei surori ale soțului ei, inclusiv Enrichetta d'Este, viitoarea ducesa de Parma.

În septembrie 1720, Charlotte Aglaé s-a îmbolnăvit de variolă si, potrivit bunicii ei, i s-au acordat ultimele taine. Ea și-a chemat duhovnicul ei francez, Colibeaux, și i-a dat o cutie cu documente rugându-l să le ardă în secret. Probabil printre aceste documente au fost și scrisori de dragoste pe care le-a primit de la Ducele de Richelieu. În timpul acestei boli, soțului ei i s-a interzis s-o vadă; a stat la vila sa de la Sassuolo până când ea și-a revenit. Curând, mariajul a fost criticat pentru că nu a produs nici un copil, iar vina a căzut pe printesa care se recupera.
Acestă critică a determinat cuplul să fugă la Verona spre supărarea socrului ei. Ca represalii, acesta a tăiat serviciul poștal cu prințul și prințesa în speranța că îi va determina să se întoarcă. Charlotte și-a întrebat tatăl dacă se poate întoarce în Franța să trăiască la Versailles cu familia. Această solicitare servea doar pentru a complica planurile de căsătorie deja în curs de desfășurare pentru surorile ei mai mici: Louise Élisabeth și Philippine Élisabeth. În decembrie 1723, în timp ce ea era în Italia, tatăl ei a murit. Fratele ei mai mic, Louis, a devenit Duce de Orléans. În urma decesului tatălui ei, Charlottei Aglaé și soțul ei li s-a cerut să rămână la vila prințului din Reggio, într-un fel de exil privat, departe de curtea de la Modena.

În 1727, fostul ei iubit, Ducele de Richelieu, a vizitat-o și se pare că ei doi au avut o relație romantică. Când s-a aflat, soțul ei i-a permis să se întoarcă în Franța în dizgrație. Ea s-a întors la Modena, mai târziu, în același an, unde l-a născut pe cel de-al patrulea copil al ei, însă singurul fiu în viață în acel moment, viitorul duce de Modena, Ercole al III-lea d'Este. În 1733 a vizitat din nou Franța unde a simțit că nu e binevenită; mama ei a primit-o rece, cel mai apropiat prieten de familie fiind fratele ei vitreg nelegitim, cavaler d'Orléans.

În 1743, din cauza războiului austriac de succesiune, Charlotte Aglaé a fost nevoită să ceară permisiunea să se întoarcă la Paris, împreună cu fiica ei mai mare, Maria Teresa. Această solicitare a fost inițial ignorată însă vechiul ei iubit, ducele de Richelieu și-a folosit influența asupra amantei curente a regelui Ludovic al XV-lea, ducesa de Chateauroux, pentru a obține aprobarea necesară. Când a ajuns la Paris, ea a fost întâmpinată cu toate onorurile datorate rangului ei.

Ea era acum o femeie robustă, cu fața roșie, semănând cu tatăl ei. A locuit pe Rue de Grenelle în Faubourg Saint-Germain și a devenit prietenă cu ducesa de Châteauroux.

La moartea ducesa de Chateauroux, influența ei s-a diminuat pentru un timp. Totuși, în 1744, ea a putut să asigure pentru fiica ei, Prințesa Maria Teresa de Modena, o căsătorie cu ducele de Penthièvre, cel mai bogat nobil din Franța. Louis Jean Marie de Bourbon era vărul primar al Charlottei Aglaé și moștenitor al vastei averi a Casei de Bourbon-Penthièvre. Cuplul s-a căsătorit în 1744, a avut un mariaj fericit și doi copii care au atins vârsta adultă. Fiul cel mare, Prințul de Lamballe, s-a căsătorit în 1767 cu Marie Louise de Savoia, viitoarea prietenă a reginei Maria Antoaneta a Franței. Cel de-al doilea copil, Louise Marie Adélaïde de Bourbon, s-a căsătorit cu Ducele de Chartres (cunoscut drept Philippe Égalité în timpul Revoluției franceze din 1789) și a devenit mama regelui Louis-Philippe I al Franței. După decesul Mariei Teresa în 1754, Monsieur de Penthièvre a călătorit în Italia unde i s-a propus ca mireasă o altă fiică a Charlottei Aglaé, însă prințul a refuzat și nu s-a recăsătorit niciodată.

Această căsătorie avantajoasă a fiicei ei a permis Charlotte să aibă ceva de spus în politica franceză pentru o perioadă scurtă. Lucrurile au început să se schimbe când Madame de Pompadour a fost prezentată la curte în 1745. După semnarea Tratatului de la Aix-la-Chapelle în 1748, Charlotte Aglaé nu s-a mai întors la Modena o perioadă lungă de timp. A asigurat o căsătorie franceză pentru a patra ei fiică, Maria Fortunata. Ca și sora ei mai mare, Maria Fortunata s-a căsătorit cu unul dintre verii mamei ei, Louis François Joseph, Prinț de Conti. El a fost ultimul prinț de Conti. Mariajul s-a dovedit a fi unul profund nefericit, mirele refuzând să locuiască cu soția sa.

În cele din urmă, în 1759, Charlotte Aglaé în vârstă de 59 de ani, a revenit la Modena. Aici, ea a descoperit că soțul ei trăiește cu Marchesa Simonetti, o văduvă de 60 de ani. Ea a decis să lase în pace vechiul cuplu și a început să călătorească pe scară largă în Europa. A murit la Paris, la Petit Luxemburg, unde două dintre surorile ei, fosta ducesă de Berry si fosta regină a Spaniei, au murit anterior.

După moartea ei, soțul ei s-a recăsătorit de două ori morganatic: cu Teresa Castelberco și cu Renata Teresa d'Harrach.

· 1847: Marie Antoinette Murat franceză Marie Antoinette Murat, Princesse Murat(n. 5 ianuarie 1793; d. 19 ianuarie 1847) a fost membră a Casei Murat. Prin căsătoria cu Karl, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen, ea a devenit și membră a Casei de Hohenzollern-Sigmaringen și Prințesă consort de Hohenzollern-Sigmaringen. Marie Antoinette a fost nepoata lui Joachim Murat, rege al celor Două Sicilii din 1808 până în 1815 și cumnat al lui Napoleon Bonaparte, prin căsătoria cu sora mai mică a lui Napoleon, Caroline Bonaparte.

Marie Antoinette a fost bunica din partea paternă a regelui Carol I al României.

La 4 februarie 1808, la Paris, Marie Antoinette s-a căsătorit cu Karl, Prinț Ereditar de Hohenzollern-Sigmaringen, fiul cel mare al lui Anton Aloys de Hohenzollern-Sigmaringen și a soției acestuia, Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg. Marie Antoinette și Karl au avut patru copii:

Prințesa Annunziata Karoline Joachime Antoinette Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen (6 iunie 1810 – 21 iunie 1885)
Karl Anton Joachim Zephyrinus Friedrich Meinrad, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen (7 septembrie 1811 – 2 iunie 1885)
Prințesa Amalie Antoinette Karoline Adrienne de Hohenzollern-Sigmaringen (30 aprilie 1815 – 14 ianuarie 1841)
Prințesa Friederike Wilhelmine de Hohenzollern-Sigmaringen (24 martie 1820 – 7 septembrie 1906)

· 1865: Pierre-Joseph Proudhon (n. 15 ianuarie 1809, Besançon - d. 19 ianuarie 1865, Passy, Paris), economist, sociolog francez, teoretician al socialismului, considerat părintele anarhismului.

În 1840 publică lucrarea sa de căpetenie, Ce e proprietatea?, întrebare la care răspunde: "Proprietatea e furt!". Aceasta va suscita atenția autorităților judiciare, precum și a lui Karl Marx, care va începe să corespondeze cu Proudhon. Legătura dintre Proudhon și Marx s-a terminat prin neînțelegerea ulterioară între cei doi. Proudhon denunță intoleranța lui Marx și "religiunea rațiunii" (materialismul dialectic) pus pe picioare de Marx. Această scrisoare marchează opoziția istorică dintre anarhiști și marxiști. În urma cărții " Sistemul contradicțiilor economice sau Filosofia mizeriei" a lui Proudhon (1846), Marx a ripostat prin lucrarea "Mizeria filosofiei".

· 1905: A murit filosoful indian Debendranath Tagore; (n. 15.05.1817).

· 1905: A încetat din viaţă medicul ceh, naturalizat român, Felix Iacob, membru titular al Academiei Române din 30 iunie 1879 și vicepreședinte al Academiei Romane; (n. 6 ianuarie 1832). A fost o personalitate științifică în domeniul igienei, îndeplinind funcția de medic-șef al Capitalei și a participat la Războiul de Independență al României conducând spitalele militare din Turnu Măgurele.

· 1925: Maria Sofia de Bavaria (4 octombrie 1841 - 19 ianuarie 1925) a fost ultima regină a Regatului celor Două Sicilii. A fost una din cei zece copii ai Ducelui Maximilian Joseph de Bavaria și ai Prințesei Ludovika de Bavaria. A fost sora mai mică a împărătesei Sisi a Austriei care s-a căsătorit cu împăratul Franz Joseph I.

Cumnată a împăratul Franz Joseph I al Austriei s-a căsătorit din motive politice cu Prințul moștenitor Francisc, fiul regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii. Căsătoria prin procură a avut loc la Munchen la 9 ianuarie 1859; prințul Luitpold al Bavarie(viitorul regent) l-a reprezentat pe mire.

La 13 ianuarie Maria s-a urcat în tren până la Viena - unde s-a întâlnit cu sora ei împărăteasa Elisabeta - apoi prin Trieste la bordul unei nave a ajuns la Bariunde a fost așteptată de socrul ei regele Ferdinand al II-lea, deja foarte bolnav, de Ducele de Calabria soțul ei, de cei nouă frați vitregi și de regina Maria Tereza, a doua soție a regelui, care conducea familia inclusiv pe prințul moștenitor cu autoritate prin impunerea ideilor sale ultra-conservatoare.

Ducele de Calabria era un tânăr interesat doar de opere de pietate și de viețile sfinților, nu vorbea germana în timp ce soția sa nu vorbea italiana. Suferind de fimoză n-a putut consuma căsătoria timp de mulți ani.

După câteva luni, după decesul regelui, soțul ei a devenit regele Francisc al II-lea al celor Două Sicilii iar Maria regină la vârsta de 17 ani însă rămasă sub autoritatea soacrei. Anul următor, regatul celor Două Sicilii a fost invadat de armata lui Giuseppe Garibaldi. Maria a devenit sufletul rezistenței în timp ce armatele soțului ei, depășite, s-au refugiat la Gaeta.

Apelul la cumantului ei, împăratul austriac Franz Joseph I, foarte nepopular după înfrângerea de la Solferino și Magenta în fața armatelor împăratului Napoleon al III-lea care l-au sprijinit pe regele Victor Emanuel al II-lea al Sardiniei, a rămas fără efect în ciuda eforturile depuse de frații și surorile lui.

Familia regală a urmat corpul diplomatic și nunțiul papal și s-a închis în fortăreața de la Gaeta. Ziarele au denumit-o pe Maria "eroina de la Gaeta" în timp ce Victor Emanuel al II-lea, care spre deosebire de Francisc nu avea remușcări pentru invadarea statelor papale, a fost proclamat rege al Nepolelui apoi al Italiei.

Regatul celor Două Sicilii a fost anexat noului regat al Italiei în urma unui referendum iar familia regală a celor Două Sicilii a trebuit să caute un refugiu în ceea ce a mai rămas din Statele Papale.

În timpul exilului la Roma, Maria s-a îndrăgostit de un ofițer al gărzii papale, Armand de Lawayss, și a rămas însărcinată. S-a retras la casa părinților ei, la Possenhofen, unde consiliul familiei a decis ca ea să nască în secret pentru a preveni un scandal. La 24 noiembrie 1862, Maria Sofia a născut o fiică^[1], Daisy de Lavaysse, la mănăstirea St. Ursula din Augsburg. Copilul a fost dat imediat familiei Lawayss.

Maria Sofia a trebuit să promită că n-o să-l mai vadă niciodată pe Armand, lucru care a afectat-o profund.^[2] În ultimii ani ai vieții a suferit de depresie, despre care se crede că are rădăcini în acest eveniment din viața ei.

Un an mai târziu, la sfatul familiei, Maria Sofia i-a mărturisit soțului ei aventura. După un timp relația celor doi s-a îmbunătățit. Francisc a suferit o operație în urma căreia a reușit să consume căsătoria iar Maria a rămas însărcinată pentru a doua oară, de data asta cu soțul ei.

La 24 decembrie 1869, după zece ani de căsătorie, Maria Sofia născut o fiică, Maria Cristina Pia. Mica prințesă s-a născut în aceeași zi cu mătușa ei, împărăteasa Elisabeta, care i-a devenit nașă. Din păcate, copilul a trăit numai trei luni și a murit la 28 martie 1870. Maria Sofia și soțul ei nu au mai avut alți copii.

În 1870 Roma a căzut în fața forțelor italiene și regele și regina au plecat în Bavaria. Regele a murit în 1894. Maria Sofia a tăit la Munchen apoi a plecat la Paris unde a prezidat curtea Bourbon în exil. Au existat zvonuri că a fost implicată în asasinarea regelui Umberto I al Italiei în 1900 în speranța că va destabiliza noul stat al Italiei.

În timpul Primului Război Mondial, Maria Sofia a fost activă de partea Imperiului german și Austro-Ungariei în războiul lor cu regatul Italiei.

Maria Sofia a murit la Munchen în 1925. Din anul 1984 rămășițele ei se odihnesc alături de cele ale soțului și fiicei ei la biserica Santa Chiara din Neapole.

· 1927: Charlotte a Belgiei (Prințesa Marie Charlotte Amélie Augustine Victoire Clémentine Léopoldine a Belgiei), (7 iunie 1840 – 19 ianuarie 1927) a fost soția împărătului Maximilian I al Mexicului, ex-Arhiduce de Austria.

Singura fiică a regelui Leopold I al Belgiei și a celei de-a doua soții Louise-Marie a Franței, Charlotte s-a născut la castelul regal Laeken din Bruxelles, Belgia. A fost numită după prima soție a tatălui său, Prințesa Charlotte Augusta de Wales care a murit la naștere. Charlotte a avut trei frați: Louis-Philippe, care a murit în copilărie, Leopold, care după decesul tatălui lor a devenit Leopold al II-lea al Belgiei și Prințul Philippe, Conte de Flandra. Era verișoară primară cu regina Victoria a Regatului Unit, cu soțul acesteia, Prințul Albert cât și cu Ferdinand al II-lea al Portugaliei.

Bunica favorită era Maria Amalia a celor Două Sicilii, regină a Franței, soția regelui Ludovic-Filip al Franței și nepoată a Mariei Antoneta. Au corespomdat cu regularitate, în special când Charlotte era în Mexic. Când Charlotte avea zece ani, mama sa, Louise-Marie, a murit de tuberculoză iar Charlotte a fost încredințată contesei de Hulste, o prietenă apropiată a familiei.

La 27 iulie 1857, la Bruxelles, Charlotte s-a căsătorit cu verișorul ei de gradul doi Arhiducele Maximilian de Austria, fratele mai mic al împăratului Franz Joseph I al Austriei. La curtea de la Viena era foarte apreciată de soacra sa care vedea în ea exemplul perfect al soției unui arhiduce austriac. Charlotte n-o plăcea pe împărăteasa Elisabeta (Sisi), soția lui Franz Iosif.

Se spune că arhiducesei îi displăcea legătura profundă care a existat între împărăteasă și Maximilian, care erau confidenți și împărtășeau aceleași gusturi pentru multe lucruri, mai ales că Elisabeta, cumnata sa, era admirată de toată lumea pentru frumusețea și farmecul ei.

Charlotte a petrecut mai mulți ani relativ fericit în Italia ca soție a lui Maximilian, în timp ce arhiducele a servit ca guvernator al provinciilor Lombardia și Veneția. Deși Lombardia și Veneția au fost apoi sub conducerea Imperiului austriac, nici Maximilian nici Charlotte nu au avut loc nici o putere reală.

La începutul anului 1860, ambițiosul Napoleon al III-lea a inițiat o intervenție franceză în Mexic. Franța, dornică să transforme Mexicul într-un stat satelit, a căutat o figură adecvată pentru a deveni împărat al Mexicului. Maximilian a acceptat coroana mexicană și cuplul a navigat spre Lumea Nouă. Cuplul imperial a fost încoronat la catedrala metropolitană Mexico City în 1864 și a ales ca reședință castelul Chapultepec. Ca împărăteasă, Charlotte și-a luat numele de Carlota (numele spaniol pentru Charlotte). Carlota a încercat să ia în serios atribuțiile imperiale și a realizat chiar un tur al Yucatán și a vizitat ruinele Uxmal.

La numai câteva luni după încoronare, Napoleon al III-a început să semnalizeze abandonarea lui Maximilian, iar francezii au început să-și retragă trupele din Mexic. Acestă strategie a fost o lovitură fatală a tinerei monarhiei mexicane. Situația a fost agravată de o blocadă a Statelor Unite care au împiedicat întăriri franceze. Într-o încercare disperată de a salva tronul soțului ei, Charlotte s-a întors în Europa, în căutarea ajutorului pentru soțul ei, la Paris, la Viena și în cele din urmă la Roma, la Papa Pius al IX-lea. Eforturile ei au eșuat; a început să manifeste simptome de paranoia, a suferit un colaps profund cognitive și emoțional și nu s-a mai întors în Mexic.

Charlotte și Maximilian nu au avut copii însă în 1865 cuplul imperial a adoptat pe Agustín de Iturbide y Green și Salvador de Iturbide y de Marzán – nepoți ai unui fost împărat al Mexicului, Agustín de Iturbide. După evenimentele din 1867 și după ce a devenit adult, Agustín a renunțat la drepturile la tronul mexican, a servit în armata mexicană și în cele din urmă a devenit profesor la Universitatea Georgetown.

· 1951: A decedat C.C. Nottara, compozitor şi violonist, critic muzical, fiul actorului Constantin I. Nottara. A fost membru fondator şi dirijor al Orchestrei Municipiului Bucureşti (1929-1939), dirijor al Orchestrei Radio (1933-1938) şi membru fondator al Societăţii compozitorilor români (1940); (n. 1890). A studiat vioara la Conservatorul din București perfecționându-se ulterior la Paris. Printre lucrările sale se numără un poem pentru vioară și orchestră (1920), o suită (1930), „Poemul Păcii” (1948), un nonet, baletul mimodramă „Iris”, operele „La drumul mare” (după Cehov, 1941), „Se face ziuă” (după Zaharia Bârsan, 1943), Ovidiu (după Vasile Alecsandri, 1950). Aflată la început sub influența impresionismului francez, creația lui Nottara s-a integrat treptat tendinței primelor decenii ale secolului XX de formare a unui stil național românesc.

* 1952: Maximilian Eugen Ludwig Friedrich Philipp Ignatius Joseph Maria (13 aprilie 1895 – 19 ianuarie 1952) a fost arhiduce de Austria.

Maximilian a fost al doilea fiu al Arhiducelui Otto Franz al Austriei și al Prințesei Maria Josepha a Saxoniei.^[3] Singurul său frate a fost Carol I al Austriei, ultimul împărat al Austriei.

Titlul său oficial a fost Seine Kaiserliche und Königliche Hoheit Erzherzog Maximilian Eugen Ludwig Friedrich Philipp Ignatius Joseph, Königlicher Prinz von Ungarn und Böhmen.

La 29 noiembrie 1917, la Laxenburg în apropiere de Viena, s-a căsătorit cu Prințesa Franziska zu Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst, fiica Prințului Konrad de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst și a contesei Franziska von Schönborn-Buchheim.^[3]

Cuplul a avut doi copii:

Arhiducele Ferdinand (Viena, 1918 - Ulm, 2004), căsătorit în 1956 cu contesa Helene zu Törring-Jettenbach (n. 1937), fiica Prințesei Elisabeta a Greciei și Danemarcei. Ei au avut două fiice și un fiu:^[3]

Arhiducesa Elisabeta, 1957-1983, căsătorită cu James Litchfield
Arhiducesa Sophie, n. 1959, căsătorită cu Prințul Mariano Hugo de Windisch-Graetz
Arhiducele Maximilian, n. 1961, căsătorit cu Maya Askari

Arhiducele Heinrich Karl Maria (n. 1925, Munchen), căsătorit în 1961 cu contesa Ludmilla von Galen (n. 1939). Au avut trei fii și o fiică:^[3]

Arhiducele Philipp, n. 1962, căsătorit cu Mayasuni Heath
Arhiducesa Marie-Christine, n. 1964, căsătorită cu Clemens Guggenberg von Riedhofen
Arhiducele Ferdinand, n. 1965, căsătorit cu contesa Katharina von Hardenberg
Arhiducele Konrad, n. 1971, căsătorit cu Ashmita Goswami

Maximilian a murit în 1952 la vârsta de 56 de ani.

· 1957: Barbu Lăzăreanu, istoric, critic literar și bibliograf (n. 1881)

· 1964 - A murit scriitorul Constantin Argeşanu ("Pilot fără noroc", "Ţambalul lui Chiron") (n.21.12.1894).

· 1971: Martin Bercovici (n. 24 august 1902, Bârlad - d. 19 ianuarie 1971, București) a fost un inginer energetician român de origine evreiască^[1], membru titular al Academiei Române din anul 1963^[2], ales și membru de onoare post-mortem al Academiei Oamenilor de Știință din România.^[3]

Între anii 1921-1926 a studiat la Școala Politehnică din București, unde s-a specializat în inginerie electromagnetică, obținând titlul de inginer electrotehnician. După absolvire, în 1927, s-a angajat la Societatea de Gaz și Electricitate din București, unde a lucrat timp de douăzeci de ani.^[4] După 10 ani de activitate a fost numit subdirector tehnic al întreprinderii.^[5]

Activitatea sa a fost întreruptă în 1940-1944, în intervalul persecuțiilor rasiale, dar inginerul Martin Bercovici a desfășurat în acest timp o amplă activitate ca profesor și director al școlilor evreiești tehnice din România, unice într-o Europă bântuită de fasciști.^[5] Școala Tehnică evreiască a luat ființă la 11 decembrie 1940 cu numai patru studenți, dar curând numărul lor s-a ridicat la 16. În 1942, „Școala Bercovici” ajunsese să aibă 50 de profesori și 543 de studenți, ceea ce a fost considerat prea mult de autoritățile antonesciene, care au desființat această Politehnică la 30 iunie 1943. Totuși, Politehnica a mai funcționat până în vara lui 1944. Nimeni nu știe cum a fost obținut acest an „ilegal”, dar este de bănuit că și corupția regimului a jucat un rol.^[6] Aceste cursuri de pregătire tehnică pentru tinerii evrei excluși din învățământul superior, au fost ulterior recunoscute de statul român, permițând multor tineri evrei să-și facă studiile inginerești, în ciuda persecuțiilor rasiale.

În anul 1944 s-a reîntors la Societatea de Gaz și Electricitate din București, ca subdirector general, desfășurând o amplă activitate de refacere a instalațiilor distruse de al Doilea Război Mondial și de dezvoltare a acestora.^[5]

Martin Bercovici a participat activ la înființarea Institutului de Studii și Proiectări Energetice (ISPE), în martie 1949, contribuind major la organizarea institutului, în calitate de director general al ISPE și urmărind, în perspectivă, realizarea Sistemului Electroenergetic Național.^[7]

În anul 1952 a fost promovat director general tehnic în cadrul Ministerului Energiei Electrice. A predat și la Politehnica din București, unde a fost creatorul școlii românești de rețele și sisteme electrice.^[4] A fost primul decan al Facultății de Energeticăa Politehnicii din București și fondatorul școlii românești de centrale electrice.

A efectuat cercetări în domeniul electro-energeticii și a adus importante contribuții în construirea a diverse echipamente electrice. Este autorul teoriei componentelor simetrice și aplicațiilor acesteia în electrotehnică; a soluționat probleme de reglaj al puterii și frecvenței în rețelele electrice, a calculat raza de influență a liniilor de înaltă tensiune asupra rețelei de comunicații și a adus importante contribuții la perfecționarea modului de transmitere la mare distanță în curent alternativ și în curent continuu. A aplicat calculul matricial în studiul regimurilor rețelelor electrice cu ajutorul calculatoarelor electronice, ceea ce a constituit o noutate științifică deosebită la nivelul de dezvoltare a tehnicii anilor '50.^[4]

La 2 iulie 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române pentru rezultate deosebite obținute în cercetarea electrotehnică.^[4]

A fost ales președinte al părții române din Comisia Mixtă Iugoslavo-Română în vederea studierii fezabilității proiectelor de amenajare a zonei de constituire a hidrocentralei de pe Dunăre de la Drobeta-Turnu Severin, fiind unicul energetician român care a luat parte la toate etapele de pregătire și construire a hidrocentralei Porțile de Fier I.^[4]

Ca o recunoaștere a competenței sale profesionale, a fost ales membru permanent al Conferinței Internaționale a Marilor Rețele Electrice de Înaltă Tensiune, cu sediul la Paris.^[4]

La 21 martie 1963 i s-a acordat titlul de membru titular al Academiei Române.

Lucrările sale, publicate în anii '60 , individual sau în colaborare cu alții, sunt considerate lucrări de referință în domeniul energeticii și în special în domeniul rețelelor electrice din literatura tehnică românească

· 1973: Romulus Cândea, istoric român, membru corespondent al Academiei Române (n.1886). A fost profesor de Istorie bisericească și discipline pedagogice la Institutul de teologie pedagogică din Sibiu (1915-1919), profesor de Istorie bisericească universală la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1919-1922), titular al catedrei de istorie universală medie, modernă și contemporană de la Facultatea de Litere și Filosofie din Cernăuți (1922 – 1940), profesor de Istorie universală la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1940- 1947, între 1940 și 1945 refugiată la Sibiu). De asemenea a fost Decan al Facultătii de Litere și Filosofie din Cernăuți între anii 1923-1924, apoi Rector al Universității din Cernăuți între anii 1925 – 1926. Romulus Cândea a fost Membru corespondent al Academiei Române din 1929, membru laic în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Cernăuților și în Congresul Național Bisericesc, deputat și senator din partea Universității din Cernăuți. Este întemeietorul Institutul de istorie şi limbă al Universitatii din Cernăuţi.

· 1977: Dona Barta, regizor de film documentar

· 1981: Catinca Ralea (n. 5 octombrie 1929- d. 19 ianuarie 1981) a fost o traducătoare, regizoare de film, actriță și realizatoare de emisiuni radio-tv din România. A fost fiica lui Mihai Ralea^[1] și soția lui Emanoil Petruț.^[2]

A condus secția de limbă engleză la Radio mai mulți ani, intervievându-i, printre alții, pe Saul Bellow, William Saroyan, Alvin Toffler, Iris Murdoch, Yehudi Menuhin, Arthur Rubinstein, Henry Moore, Margaret Thatcher, Edward Kennedy, Barbara Walters, Christiaan Barnard

Filmografie:

Apa vie leac să-ți fie (1973, film documentar)
Lumina palidă a durerii (1980, regizor Iulian Mihu) - nevasta lui Muran
Tănase Scatiu (1976, regizor Dan Pița) - voce Miss Sharp

Traduceri: A tradus, printre altele, opere scrise de D.H. Lawrence, Albert Camus, Lawrence Durell, J.D. Salinger, J.R.R. Tolkien, Thomas Hardy, John Updike, George Eliot.

* 1985: Ovid-Aron Densușianu (n. 22 martie 1904 – d. 19 ianuarie 1985) a fost un scriitor român. Este autorul romanelor Stăpânul, Furtuna, Amurgul pe culmi. Aceste romane sunt uneori, în mod greșit, atribuite tatălui său, Ovid Densușianu.

· 1990 – A murit Bhagwan Sri Rajneesh, mai cunoscut sub pseudonimul de OSHO, poate fi considerat unul dintre cei mai prolifici autori, unul dintre liderii spirituali cu cei mai numeroşi discipoli, unul dintre cei mai bine vânduţi şi citiţi autori din întreaga lume; (n.11.12.1931).

· 1996 – A murit compozitorul roman de muzica usoara Elly Roman; (n.1905).

· 2000: Bettino Craxi, președinte al Consiliului de Miniștri al Italiei în perioada 1983-1987 (n.1934)
* 2000: Hedy Lamarr (născută Hedwig Eva Maria Kiesler pe 9 noiembrie 1914 – d. 19 ianuarie 2000)^[1] a fost inventatoare și actriță americană de origine austriacă.

S-a născut în 1914 la Viena, Austro-Ungaria ca Hedwig Eva Maria Kiesler, singurul copil al Gertrud "Trude" Kiesler (3 februarie 1894 – 27 februarie 1977) și Emil Kiesler (27 decembrie 1880 – 14 februarie 1935). Mama ei a fost o pianistă evreică nativă din Budapesta. Tatăl ei a fost un bancher de origine evreiască.^[3]

La începutul anului 1933, la vârsta de 18 ani, a jucat în filmul lui Gustav Machatý, Ecstasy, care a fost filmat la Praga, Cehoslovacia. Rolul lui Lamarr a fost de tînără soție neglijată a unui bătrân indiferent.

La 19 ani, la 10 august 1933, Lamarr s-a căsătorit cu Friedrich Mandl. Soțul ei, care avea reputația de a fi fost al treilea cel mai bogat bărbat din Austria, a fost producător de armament.În autobiografia ei, Ecstasy and Me, Lamarr l-a descris pe Mandl ca fiind extrem de posesiv, care a îndepărtat-o de carieră și a ținut-o ca pe un prizonier în castelul lor, Schloss Schwarzenau. Deși pe jumătate evreu, Mandl a avut strânse legături sociale și de afaceri cu guvernele fasciste din Italia și Germania, cărora le-a vândut muniție pentru Mussolini.^[3].

Mariajul celor doi a devenit de nesuportat și ea a inventat un șiretlic pentru a ieși atât din căsătorie cât și din țară. În Ecstasy and Me, a pretins că s-a deghizat în propria ei servitoare și a fugit la Paris. Zvonurile au declarat că Lamarr l-a convins pe Mandl să o lase să poarte toate bijuteriile ei la cină, apoi a dispărut.^[4]

Inițial a plecat la Paris apoi l-a întâlnit pe Louis B. Mayer la Londra. Mayer a angajat-o și a insistat să-și schimbe numele în Hedy Lamarr — ea era cunoscută sub numele de "doamna Ecstasy" ^[4]. Mayer i-a ales numele de famile după frumoasa stea a filmului mut, Barbara La Marr, care a murit în 1926 de tuberculoză. Lamarr a primit recenzii bune la debutul ei în filmul american Algiers (1938) cu Charles Boyer, care a cerut ca Lamarr să fie inclusă în distribuție după ce a întâlnit-o la o petrecere.^[4]

La Hollywood, ea a jucat invariabil seducătoarea plină de farmec de origini exotice. Lamarr a jucat alături de cei mai populari bărbați ai epocii. Multele ei filme includ: Boom Town (1940) cu Clark Gable și Spencer Tracy, Comrade X cu Gable, White Cargo (1942), Tortilla Flat (1942) cu Tracy și John Garfield, H. M. Pulham, Esq. (1941) cu Robert Young și Dishonored Lady(1947). În 1941, Lamarr a jucat alături de Lana Turner și Judy Garland în Ziegfeld Girl.

Lamarr a murit la Casselberry, Florida, la 19 ianuarie 2000, la vârsta de 85 de ani. Certificatul ei de deces citează trei cauze: insuficiență cardiacă, boli cronice de inimă valvulară și boli de inima aterosclerotice.^[3] Moartea ei a coincis cu împlinirea vîrstei de 55 de ani a fiicei ei, Denise. Fiul ei Anthony Loder i-a luat cenușa și a răspândit-o în Pădurile Vienei, în conformitate cu ultimele ei dorințe

Lamarr a fost căsătorită de șase ori și a avut trei copii, dintre care unul adoptat:

Friedrich Mandl (căsătorie între 1933–1937), președinte al Hirtenberger Patronen-Fabrik.^[8]
Gene Markey (căsătorie între 1939–1941), scenarist și producător

Copil: James Lamarr Markey (n. 9 ianuarie 1939), adoptat la 12 iunie 1939, și re-adoptat de John Loder

John Loder (căsătorie între 1943–1947), actor

Copil: Denise Loder (n. 19 ianuarie 1945), căsătorită cu Larry Colton, scriitor și fost jucător de baseball

Copil: Anthony Loder (n. 1 februarie 1947)

Ernest "Ted" Stauffer (căsătorie între 1951–1952), proprietar de club de noapte, restaurator și fost șef de orchestră
W. Howard Lee (căsătorie între 1953–1960); un petrolist din Texas (care mai târziu s-a căsătorit cu actrița Gene Tierney)
Lewis J. Boies (căsătorie între 1963–1965); avocatul de divorț al lui Lamarr

· 2001: A încetat din viaţă filologul Emil Turdeanu, membru de onoare al Academiei Române, editor a două prestigioase reviste ale exilului românesc: “Revue des etudes roumaine” şi “Fiinţa românească”; (n. 10 noiembrie 1911).

· 2003 – A murit jurnalista Françoise Giraud, (nascuta Lea France Gourdji), cofondatoare a revistei ”L´Express” şi om politic francez. A fost fiica directorului Agentiei telegrafice otomane de la Constantinopol, Salih Gourdji si al Eldei farragi, israeliti din Imperiul Otoman. Giraud a fost prima care a folosit expresia „la nouvelle vague” (noul val) in cinematografia franceză; (n.21.09.1916).
*2005: Anita Kulcsár (n. 2 octombrie 1976, în Szerencs^[1] – d. 19 ianuarie 2005, între Pusztaszabolcs și Velence^[2]) a fost o mare jucătoare de handbal din Ungaria. Kulcsár a devenit componentă a echipei naționale de handbal feminin a Ungariei începând din 1996. Ea și-a început cariera handbalistică la clubul Kölcsey DSE din Nyíregyháza, apoi a jucat la Győri Audi ETO KC, Alcoa FKC și Dunaferr NK.

Anita Kulcsár a murit într-un accident de mașină pe 19 ianuarie 2005, la vârsta de 28 de ani. De la moartea handbalistei, municipalitatea din Dunaújvárosorganizează în fiecare an Competiția Memorială Anita Kulcsár, în onoarea ei.

· 2007: Hrant Dink, scriitor, editor și ziarist turc de origine armeană (asasinat) (n. 1954)

· 2007: Murat Nasyrov, cintaret, compozitor, artist vestit (n. 1969)
* 2011: Mihai „Mișu” Ionescu (n. 19 noiembrie 1936, Ploiești, România - d. 19 ianuarie 2011, București) a fost un fotbalist român, activând pe postul de portar. A apărat poarta Petrolului vreme de 13 ani (1960-1973) cucerind cu echipa fanion a Ploieștiului trofeul „Cupa României” în anul 1963 și campionatul național în 1966, strângând un număr de peste 750 de meciuri oficiale și amicale, dintre care 256 în primul eșalon, 9 meciuri în cupele europene și jucând de 13 ori în tricoul echipei naționale.

Fapt fără precedent, în întrega sa activitate nu a suferit nicio sancțiune(niciodată avertizat, niciodată eliminat), fiind întotdeauna un exemplu de conduită sportivă. Mihai Ionescu a fost desemnat în anii 1962, 1965 și 1966 cel mai bun portar din Campionatul României, iar în 1965 și 1966 a primit drept recompensă cupa decernată de ziarul „Sportul popular” celui mai bun portar al campionatului românesc. A apărat poarta echipei ploieștene în celebra victorie contra formației FC Liverpool din 12 octombrie 1966 (3-1).

S-a retras de pe gazon în cadrul unei festivități organizată de oficialii Petrolului, atunci când un stadion întreg l-a ovaționat și i-a mulțumit pentru tot ceea ce a făcut în beneficiul fotbalului ploieștean și românesc. În semn de mulțumire pentru întreaga sa carieră, numele său se poate auzi acum, împreună cu cele ale altor foste glorii, în imnul actual al echipei Petrolul.

Și-a continuat cariera ca antrenor dar și ca președinte al clubului petrolist. După anul 1990 a fost desemnat să preia destinele fotbalului prahovean, fiind ales în fruntea Asociației Județene de Fotbal ca Președinte, apoi ca Președinte de Onoare. A activat ca observator FRF și membru în Comitetului Executiv al FRF. Pentru întreaga admirabilă carieră, Mihai Ionescu a fost onorat cu înaltele titluri de „Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești” și „Maestru Emerit al Sportului”.

Mihai Ionescu a decedat pe data de 19 ianuarie 2011, după o operație la Spitalul Clinic de Urgență din București, la vârsta de 74 de ani. Prin încetarea sa din viață, fotbalul prahovean și românesc a pierdut una dintre personalitățile sale marcante.

· 2015: Virgilius Justin Capră (n. 22 februarie 1933, Măgureni, județul Prahova, România - d. 19 ianuarie 2015, Ploiești, România^[5]) a fost un inventator, profesor și inginer român, care a inventat mai multe vehicule cu consum redus de combustibil și care susținea că a inventat un jet pack^⁠(en).^[6]

A primit diferite distincții și premii de anvergura redusă precum: Premiul Arca, Premiul Ifia Eco pentru cea mai bună invenție ecologică (tricicluelectric sau hibrid, împreună cu Marian Velcea); diploma Eureca Gold Medal pentru același aparat; diploma Salonului Internațional de invenții de la Geneva și Premiul Dan Voiculescu și multe altele.

* 2016: Ettore Scola (n. 10 mai 1931^[1]^[2]^[3]^[4]^[5], Trevico – d. 19 ianuarie 2016^[6]^[7]^[3]^[4]^[5], Roma) a fost un regizor și scenarist italian.

După ce a studiat dreptul, devine ziarist și scenarist, mai întâi lucrând "la negru", apoi, începând cu 1952, semnând numeroase scenarii cu propriul nume.

Este recunoscut de către cinefili pentru Balul, realizat în 1983, iar cu Călătoria Căpitanului Fracasse este nominalizat la Ursul de aur, în 1991, la Festivalul internațional de film de la Berlin, atât ca scenarist cât și ca regizor.

* 2018: Derrick Coleman (n. 4 iulie 1990, Chicago, Illinois, SUA – d. 19 ianuarie 2018, Los Angeles, California, SUA), cunoscut sub numele de scenă Fredo Santana, a fost un rapper american al cărui album de debut Trappin Ain't Dead a fost lansat în data de 31 octombrie 2013 de către casa de discuri Savage Squad.
Santana a murit din cauza unei crize convulsive pe data de 19 ianuarie 2018 în casa lui din Reseda, Los Angeles. TMZ dezvăluie ca el suferea de probleme cu rinichii și cu ficatul din cauza utilizării în exces a siropului de tuse și că a fost spitalizat de două ori în octombrie și noiembrie 2017

Sărbători

· Sf Cuv: Macariecel Mare și Macarie Alexandrinul; Sf Ier Marcu, mitropolitul Efesului; Sf Mc Eufrasia (calendar creștin-ortodox)

· Sf. Marius si Marta, soți martiri (calendar romano-catolic)

· Sf. Macariu Egipteanul; Sf. Arseniu, ep. (calendar greco-catolic)

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

vineri, 17 ianuarie 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz