miercuri, 8 ianuarie 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 9 IANUARIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ

Bună dimineața, prieteni!
Sunt în continuare restricționat de Facebook și nu pot prezenta MATERIALE SELECȚIONATE decât în grupurile pe care le administrez. Mai există o posibilitate: aceea prin care oricine este interesat poate intra pe pagina mea de blogger: dicuoctavian.blogspot.com.



RELIGIE ORTODOXĂ 9 Ianuarie

Sf Mc Polieuct;  Sf Ier Petru, episcopul Sevastiei

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Polieuct.
Polieuct si Nearh au fost doi ostasi, buni prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea de capetenie a Armeniei. Credinta lor era deosebita: Nearh era crestin, iar Polieuct, cu toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si mare înclinare sa ajunga crestin. Împaratul a dat porunca foarte aspra împotriva crestinilor. Aceasta porunca a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor, ce-l amenintau, ci de teama ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct sa se rupa, sau sa se raceasca, din pricina acestei porunci, care ameninta cu pedepse pe crestini, si fagaduia daruri si cinste celor ce ramâneau pagâni, sau se întorceau la credinta pagâna. Nearh era atât de amarât, încât Polieuct, aflând pricina amaraciunii lui, si-a deschis inima, spunându-i: „nu te teme ca porunca împaratului are sa ne desparta; în noaptea aceasta am vazut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbracat de haina mea murdara si m-a îmbracat cu una luminoasa, m-a urcat pe un cal înaripat si mi-a zis sa-I urmez Lui. Aceasta vedenie m-a hotarât cu totul sa fac ceea ce gândeam de mult; caci numai numele de crestin îmi lipseste. Ai bagat de seama ca ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios; si ca atunci când mi-ai citit viata si învataturile Lui, am ramas uimit de sfintenia faptelor si cuvintelor Lui? O, Nearh, daca m-as crede vrednic sa merg la El, fara sa-I cunosc tainele si fara sa fiu bogat, ai vedea izbucnind dorinta pe care o am sa mor pentru slava Lui si pentru întarirea vesnicelor lui adevaruri!” Nearh l-a lamurit spunându-i ca tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fara sa fi fost botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvna, a smuls porunca împaratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucati si a aruncat-o în vânt; si vazând idolii pe care pagînii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pamânt, si i-a calcat în picioare. Toata lumea, împreuna cu Nearh, prietenul sau, a ramas uimita de aceasta fapta neasteptata.
Felix, care era socrul lui Polieuct si care avea împuternicire de la împarat sa prigoneasca pe crestini, a vazut cu ochii lui ce a facut ginerele sau si s-a îndurerat vazându-si pierdute nadejdea si sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat sa zdruncine statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenintari si la urma cu lovituri peste fata, date de calaii pe care îi avea. Dar nu a ajuns la nici un capat. Si atunci Felix a trimis pe fiica sa, Paulina, sotia lui Polieuct, cu nadejdea ca lacrimile ei vor avea mai mare putere asupra barbatului sau, decât mestesugirile si asprimea tatalui. Dar nimic n-a dobândit nici prin fiica sa; ci, dimpotriva, taria lui Polieuct a adus la credinta crestina pe multi pagâni. Si atunci Felix, nemaiavând ce face, a dat porunca sa i se taie capul. Si sfântul mucenic Polieuct, fara alt botez decât cel al sângelui sau, s-a dus sa ia în stapânire marirea pe care Dumnezeu a fagaduit-o tuturor acelora care se vor lepada pe sine, pentru numele Lui.
Sfântul Mucenic Polieuct (†255/259) – era originar din Meletina (Armenia). Sfântul Polieuct a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor Deciu şi Valerian, fiind ostaş. Când s-a declanşat o persecuţie împotriva creştinilor, Felix, socrul lui Polieuct, care avea împuternicire de la împărat să persecute pe creştini, a încercat să-l convingă pe ginerele său să renunţe la credinţa creştină. Dar nici Felix şi nici Paulina, soţia lui Polieuct, nu l-au putut convinge. Sfântul Polieuct a primit moarte martirică prin decapitare din porunca lui Felix.




Sfântul Petru, Episcopul Sevastiei (†387) – Sfântul Petru a fost cel mai mic copil din familia retorului Vasile, originar din provincia Pont. Mama Sfântului Petru, Emilia, era din Cezarea Capadociei. Viitorul Episcop al Sevastiei era unul din cei 10 fraţi, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Petru de Sevasta, Grigorie de Nyssa; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios şi Macrina cea tânără; vor fi şase sfinţi în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru şi Sfânta Macrina cea Tânără. Bunica Macrina a crescut pe copii în duh creştin, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina cea Tânără. Sfântul Petru a intrat în obştea mănăstirii fratelui său Vasile şi i-a urmat ca egumen în anul 362. În anul 380 a fost ales Episcop al Sevastiei în locul lui Eustaţie. În anul 381 a participat la Sinodul al II-lea Ecumenic din Constantinopol. A trecut la cele veşnice în anul 387. 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


VA URMA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...