MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 20 IANUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GLUME; SFATURI UTILE
LUNI 20 IANUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GLUME; SFATURI UTILE
Bună dimineața, prieteni!
O săptămână cu pace, sănătate și bucurii să avem cu toți! Doamne miluiește!
O săptămână cu pace, sănătate și bucurii să avem cu toți! Doamne miluiește!
ARTE 20 Ianuarie
MUZICĂ 20 Ianuarie
Best Romantic Love Songs Melodies - My Way Collection
Romantic SPANISH GUITAR Music - Beautiful Instrumental Love Songs Greatest Hits - Relaxing Music
Los Mejores Boleros Instrumentales del Mundo 🎸 Grandes Exitos Instrumentales De Todos Los Tiempo
Golden Memories The Ultimate Collection Vol. 100
POEZIE 20 Ianuarie
Ion Frunzetti, poet
Biografie Ion Frunzetti
FRUNZETTI, Ion (n. 20 ian. 1918, Bacău - d. 11 sept. 1985, Bucureşti), poet, eseist şi traducător. Este fiul Anei (n. Pandele) şi al lui Const. Frunzetti, ofiţer de carieră. Face şcoala primară la Târgu Ocna (1924-27), timp în care ia lecţii de desen de la pictorul Stavru Tarasov, iar ceva mai târziu de la N.N. Tonitza; urmează liceul în diverse oraşe, în funcţie de mutările de garnizoană ale tatălui: Galaţi (unde îi este profesor de franceză Anton Holban), Oradea (timp în care, în 1933, publică epigrame în revista locală "Flori de crâng" şi apoi un sonet, în "Adevărul literar şi artistic"), Timişoara, Focşani. Colaborează la revista de avangardă "13" din Focşani; sonetul Nevroză e distins cu premiul întâi la concursul iniţiat de redacţia revistei (1934). Ultimele 2 clase de liceu le urmează la Timişoara (bacalaureatul în 1936), publicând poezii şi în câteva reviste de aici: Crai nou, Colţ de ţaraă, Fruncea. Se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, făcând, în paralel, un an (1936-1937) şi la Facultatea de Drept. Îşi ia teza de licenţă în estetică în 1940, sub conducerea lui Tudor Vianu ("Problema tragicului în artele plastice", distinsă cu magna cu laude). Încă din 1938, la recomandarea lui Tudor Vianu, e numit asistent onorific la Catedra de istoria artei, condusă de G. Oprescu. Francisc Şirato îl recomandă să-l urmeze ca titular al cronicii plastice a revistei "Vremea" (1936-37); concomitent, colaborează la revista "Semne", cu eseuri, cronici plastice şi recenzii, semnate frecvent cu pseudonimele Mircea Vuian, Valeriu Morjan. Încă din studenţie, începuse colaborarea la cele mai importante periodice culturale ale vremii: "Viaţa românească", unde o vreme, la invitaţia lui Mihail Raba, a făcut parte din redacţie, "Revista Fundaţiilor Regale" şi, imediat după aceea, "Universul literar" în care era prezent uneori cu câte 4-5 articole în acelaşi număr, semnate uneori F. Ion, Ion F., I. Fr. Lafcadio, Socrates, Menin, Menipos, Menale, Philolaos din Crotona. Pregnant este ciclul de eseuri dedicat operei lui Lucian Blaga, din toamna lui 1942. Începuse să-şi pregătească teza de doctorat, Tipologia ornamenticii populare româneşti, sub îndrumarea profesorilor G. Oprescu şi I.D. Ştefănescu, teză pe care nu o va încheia însă niciodată (o formă incompletă, dar care conţinea principalele elemente ale construcţiei teoretice, a apărut în "Viaţa românească" din sept. 1940). Între 1944 şi 1946 e asistent al lui T. Vianu la Catedra de estetică a Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti, în 1945. Editura Forum îi publică volumul de poezii Maree, premiat la concursul editurii de un juriu prezidat de Al.A. Philippide. E perioada în care susţine cronica plastică a ziarului "Victoria" condus de N.D. Cocea şi George Ivaşcu, scrie la "Rampa" şi la "Veac-nou". În 1946 şi 1947, în calitate de consilier cultural, îl însoţeşte pe Vianu, numit ambasador la Belgrad. În 1948 Ion Frunzetti se întoarce în învăţământul universitar, ca asistent al lui T. Vianu la nou-creata catedră de istoria literaturii universale; va fi destituit în 1951 din motive politice şi i se va interzice un timp dreptul de semnătură în presă. E numit de G. Oprescu cercetător la Inst. de Istoria Artei din Bucureşti (unde, din 1955 până în 1967, va fi şeful sectorului de artă românească modernă şi contemporană). În 1954, cu sprijinul lui Al. Ciucurencu, îşi va putea relua activitatea de critic de artă, semnând numeroase cronici şi articole de sinteză, prefeţe de catalog (inclusiv ale Pavilionului Românesc la mai multe bienale de la Veneţia), va participa la emisiuni radiofonice şi (mai târziu) de televiziune. O activitate intensă, întreprinsă cu un simţ precis al valorii şi cu o specială vervă polemică. În 1956 e numit asistent (apoi lector şi conferenţiar cu delegaţie) la Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu" din Buc. (în 1975 va deveni şeful catedrei de istoria şi teoria artei). În 1971 şi 1972 a fost director al Editurii Meridiane, iar între 1972 şi 1975 director al Institutului de Istoria Artei al Academiei. În 1977, apoi în 1981 este ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici.
Poezia lui Ion Frunzetti - din volumele Risipă avară (1941), Greul pământului (1943), Maree (1945) - se află sub înrâurirea lui Rimbaud, poetul ale cărui Iluminări le-a tradus în 1945 şi despre care anunţa că pregătea un eseu. Şi pentru I. Frunzetti poezia înseamnă ca şi pentru Rimbaud o tulburare a tuturor simţurilor, care să-l conducă mai presus de conştiinţa individuală, la unitatea cu cosmosul:
"Apui, luceafăr de seară./Zilele-mi scapără, lin/Către sorocul senin,/Către marele Crepuscul de pară/[...]/Tu apui, luceafăr de seară./Tu luceafăr răsai, matutin./Odinioară... odinioară!.../Azi rănile cui mi le închin?" ("Incantaţie")
Poetul trăieşte o copleşitoare senzaţie de însingurare într-o lume adversă, înconjurat de spini şi de râpe adânci:
"Urcam pe coastă, urcam/Într-o coastă prinzând cu mâna spinii/De care să m-agăţ, să mă urc şi urcam/Într-o coastă, spre suliţa vârfului muntelui/Care împunsese coasta divină a luminii" ("Coasta")
Sentimentul singurătăţii nu e părăsit nici în etapa următoare (volumul din 1957 se numeşte chiar "Ostrovul meu"), dar tonalitatea se schimbă, poemele au adesea o rezonanţă imnică, solemnă, de factură rilkeană, speculând însă efectele sonore ale lexicului de început de secol XIX:
"Măi ticălosule, ce şild i-ai zugrăvit/Jupânului de zice că i s-a şters de ploaie?/Ori pui vepsele bune şi eşti năcaş cinstit,/Ori simţi pe loc zapciul cum oasele-ţi înmoaie" ("Vorbeşte omul stăpânirii cu un pictor")
Aproape un întreg ciclu, "Plimbare prin muzeu", e conceput ca o formă proprie de exprimare, în care atmosfera operei plastice e tradusă în text verbal, respectându-se atmosfera specifică a viziunii fiecărui pictor evocat, prin itermediul acestor rememorări, I. Frunzetti străbate o întreagă perioadă a artei româneşti, de la "zugravul de subţire" şi "portretarul neamţ" al începuturilor picturii de şevalet până la Carul cu boi şi Ciobănaşul lui N. Grigorescu. Surprinzătoare e înclinaţia spre idilism de aici, mai ales dacă pusă în comparaţie cu tonul aspru al poemelor autobiografice:
"Am iubit în viaţă! Şi-am urât!/Am urât cu patimă urâtul!/Porcilor ce n-au alt gând decât/Să-şi îndoape rânza până-n gât,/Şi-ngropat de-oi fi sunt hotărât/Să le umplu cu ţărână râtul" ("Ostrovul meu")
În ultimul volum liric antum, "Ţărmurile clipei" (1983), poetul atinge coardele unei lirici elegiace a amintirilor, dominată însă obsedant de aceeaşi viziune a neîmplinirii, de aceeaşi dorinţă de as e bucura de lumină, de soare, de linişte:
"Precum, de treci prin inima acestei vaste bruse,/Dai de păduri de pini cât vezi în zări,/Se-ntinde peste viaţa-mi, ca hula negrei mări,/Cu spume tulburi, cu furtuni abstruze,/O-nvolburare de precipitării" ("Vii tu")
E încheierea unei evoluţii poetice care s-a desfăşurat sub semnul unei mari tristeţi. Într-un concis comentariu consacrat eseurilor de istorie a artei din "Pegas între Meduza şi Perseu" (I-II, 1985), Ştefan Borbély pbserva că această antologie devine "un jurnal indirect", reflectând "devenirea de sine a unui încarcerat în angoase, care-şi descifrează neliniştea, obiectivând-o în corpul amăgitor al artei". Observaţia exactă în ceea ce priveşte selecţia conţinută în volumele din 1985, dar o concluzie mai cuprinzătoare va putea fi formulată după încheierea seriei proiectate de autor. Eseurile rămase deocamdată în paginile diverselor periodice configurează un univers larg al ideilor, o arhitectură sistematică a unei imense informaţii, mereu sporită şi trecută prin filtrul interpretării personale. I. Frunzetti mărturisea că a fost atras spre Facultatea de Litere şi Filozofie mai ales de posibilitatea de a-şi desăvârşi studiile de filozofie. Exegezele sale de istoria culturii sau de teoria artei urmează o orientare consecventă, determinată de realizarea unei sinteze ale cărei elemente componente par a fi Husserl şi Croce, cărora li se asociază câteodată ecouri din Spengler. Adunarea laolaltă a textelor risipite în reviste şi a celor rămase în manuscris ar dovedi fără echivoc superficialitatea caracterizării pe care o mai fac unii, în virtutea inerţiei, lui I. Frunzetti - aceea de "spirit oral", evitând efortul scrisului. O susţinută activitate de traductăro din limbile franceză, spaniolă, italiană, germană şi engleză dă sens concret une mari disponibilităţi intelectuale: de la Cervantes şi Shakespeare până la Thackeray şi Rimbaud, tălmăcirile lui păstrează ritmul şi nuanţele originalului, cu o admirabilă constanţă. Studiile sale - mai ales cele referitoare la Renaştere, la baroc şi la arta primei jumătăţi a secolului XX - sunt, în descendenţa celor al lui T. Vianu, unele dintre cele mai importante în literatura românească de specialitate.
SCRIERI: Risipă avară, cu un portret de G. Tomaziu, Buc., 1941;
Greul pământului, cu o vinietă de A. Diaconescu, Buc., 1943;
Maree, cu un portret de G. Tomaziu, Ed. Forum, Buc., 1945;
Ostrovul meu, ESPLA, Buc., 1957;
Dragostele aceleaşi inimi, Buc., 1967;
Ţărmurile clipei, Buc., 1983;
Pegas între Meduza şi Perseu, Buc., 1985;
Scrieri, I-II, îngr. Florica Cruceru, pref. Amelia Pavel, Constanţa, 1997;
În căutarea tradiţiei, îngr. Florica Cruceru, pref. Dan Grigorescu, Buc., 1998;
Disparate, îngr. Florica Cruceru, pref. Ruxandra Demetrescu, Buc., 2002.
TRADUCERI: Franz Jakobsen, "Barbara", Buc., 1942 (în colaborare cu C. Frunzetti); Arthur Rimbaud, "Iluminările, precedate de poeme din Primele versuri", Buc., 1945; Louis Golding, "Porţi ferecate", Buc., 1946; Cervantes, "Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha (prelucrare de Jose Gonzales)", Buc., 1949 (colaborare cu Savin Bratu); reed. Buc., 1957 (colaborare cu Edgar Papu); Boris Gorbatov, "Generaţia mea", Buc., 1949 (colaborare cu E. Hariton); L.N. Tolstoi, "Război şi pace", I-IV, Buc., 1949-55 (colaborare cu N. Parocescu), "Povestiri din Sevastopol", Buc., 1955 (colaborare cu E. Antonescu); F.M. Reşetmikov, "Oameni din Podlipnaia", Buc., 1954 (colaborare cu Maria Bistriţeanu); Heinrich Mann, "Supusul", Buc., 1954 (colaborare cu Ioan D. Gherea); Victor Hugo, "Oamenii mării", Buc., 1955 (colaborare cu M. Ariel); ed. 2, Buc., 1968 (în colaborare cu Fanny Milton Lehrer); "Proză satirică spaniolă", Buc., 1955; Shakespeare, "Comedia erorilor", în "Opere", I, Buc., 1955 (colaborare cu Dan Duţescu); "Zadarnicele chinuri ale dragostei", în "Opere", III, Buc., 1956 (colaborare cu Dan Grigorescu); "Totu-i bine când sfârşeşte bine", în "Opere", VIII, Buc., 1960, "Sonete", pref. trad., Buc., 1964; W.M. Thackeray, "Bâlciul deşertăciunilor", I-II, Buc., 1956 (colaborare cu Constanţa Tudor); Tirso de Molina, "Don Gil de Ciorap-Verde", Buc., 1957 (colaborare cu Eugen Schileru); Feodor Gladkov, "Cimentul", Buc., 1960 (colaborare cu E. Antonescu); "Isprăvile unor vântură-lume. Proză picarescă spaniolă", Buc., 1961; Ezekiel Mphahlele, "Pe Second Avenue", Buc., 1967.
Biografie Ion Frunzetti
FRUNZETTI, Ion (n. 20 ian. 1918, Bacău - d. 11 sept. 1985, Bucureşti), poet, eseist şi traducător. Este fiul Anei (n. Pandele) şi al lui Const. Frunzetti, ofiţer de carieră. Face şcoala primară la Târgu Ocna (1924-27), timp în care ia lecţii de desen de la pictorul Stavru Tarasov, iar ceva mai târziu de la N.N. Tonitza; urmează liceul în diverse oraşe, în funcţie de mutările de garnizoană ale tatălui: Galaţi (unde îi este profesor de franceză Anton Holban), Oradea (timp în care, în 1933, publică epigrame în revista locală "Flori de crâng" şi apoi un sonet, în "Adevărul literar şi artistic"), Timişoara, Focşani. Colaborează la revista de avangardă "13" din Focşani; sonetul Nevroză e distins cu premiul întâi la concursul iniţiat de redacţia revistei (1934). Ultimele 2 clase de liceu le urmează la Timişoara (bacalaureatul în 1936), publicând poezii şi în câteva reviste de aici: Crai nou, Colţ de ţaraă, Fruncea. Se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, făcând, în paralel, un an (1936-1937) şi la Facultatea de Drept. Îşi ia teza de licenţă în estetică în 1940, sub conducerea lui Tudor Vianu ("Problema tragicului în artele plastice", distinsă cu magna cu laude). Încă din 1938, la recomandarea lui Tudor Vianu, e numit asistent onorific la Catedra de istoria artei, condusă de G. Oprescu. Francisc Şirato îl recomandă să-l urmeze ca titular al cronicii plastice a revistei "Vremea" (1936-37); concomitent, colaborează la revista "Semne", cu eseuri, cronici plastice şi recenzii, semnate frecvent cu pseudonimele Mircea Vuian, Valeriu Morjan. Încă din studenţie, începuse colaborarea la cele mai importante periodice culturale ale vremii: "Viaţa românească", unde o vreme, la invitaţia lui Mihail Raba, a făcut parte din redacţie, "Revista Fundaţiilor Regale" şi, imediat după aceea, "Universul literar" în care era prezent uneori cu câte 4-5 articole în acelaşi număr, semnate uneori F. Ion, Ion F., I. Fr. Lafcadio, Socrates, Menin, Menipos, Menale, Philolaos din Crotona. Pregnant este ciclul de eseuri dedicat operei lui Lucian Blaga, din toamna lui 1942. Începuse să-şi pregătească teza de doctorat, Tipologia ornamenticii populare româneşti, sub îndrumarea profesorilor G. Oprescu şi I.D. Ştefănescu, teză pe care nu o va încheia însă niciodată (o formă incompletă, dar care conţinea principalele elemente ale construcţiei teoretice, a apărut în "Viaţa românească" din sept. 1940). Între 1944 şi 1946 e asistent al lui T. Vianu la Catedra de estetică a Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti, în 1945. Editura Forum îi publică volumul de poezii Maree, premiat la concursul editurii de un juriu prezidat de Al.A. Philippide. E perioada în care susţine cronica plastică a ziarului "Victoria" condus de N.D. Cocea şi George Ivaşcu, scrie la "Rampa" şi la "Veac-nou". În 1946 şi 1947, în calitate de consilier cultural, îl însoţeşte pe Vianu, numit ambasador la Belgrad. În 1948 Ion Frunzetti se întoarce în învăţământul universitar, ca asistent al lui T. Vianu la nou-creata catedră de istoria literaturii universale; va fi destituit în 1951 din motive politice şi i se va interzice un timp dreptul de semnătură în presă. E numit de G. Oprescu cercetător la Inst. de Istoria Artei din Bucureşti (unde, din 1955 până în 1967, va fi şeful sectorului de artă românească modernă şi contemporană). În 1954, cu sprijinul lui Al. Ciucurencu, îşi va putea relua activitatea de critic de artă, semnând numeroase cronici şi articole de sinteză, prefeţe de catalog (inclusiv ale Pavilionului Românesc la mai multe bienale de la Veneţia), va participa la emisiuni radiofonice şi (mai târziu) de televiziune. O activitate intensă, întreprinsă cu un simţ precis al valorii şi cu o specială vervă polemică. În 1956 e numit asistent (apoi lector şi conferenţiar cu delegaţie) la Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu" din Buc. (în 1975 va deveni şeful catedrei de istoria şi teoria artei). În 1971 şi 1972 a fost director al Editurii Meridiane, iar între 1972 şi 1975 director al Institutului de Istoria Artei al Academiei. În 1977, apoi în 1981 este ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici.
Poezia lui Ion Frunzetti - din volumele Risipă avară (1941), Greul pământului (1943), Maree (1945) - se află sub înrâurirea lui Rimbaud, poetul ale cărui Iluminări le-a tradus în 1945 şi despre care anunţa că pregătea un eseu. Şi pentru I. Frunzetti poezia înseamnă ca şi pentru Rimbaud o tulburare a tuturor simţurilor, care să-l conducă mai presus de conştiinţa individuală, la unitatea cu cosmosul:
"Apui, luceafăr de seară./Zilele-mi scapără, lin/Către sorocul senin,/Către marele Crepuscul de pară/[...]/Tu apui, luceafăr de seară./Tu luceafăr răsai, matutin./Odinioară... odinioară!.../Azi rănile cui mi le închin?" ("Incantaţie")
Poetul trăieşte o copleşitoare senzaţie de însingurare într-o lume adversă, înconjurat de spini şi de râpe adânci:
"Urcam pe coastă, urcam/Într-o coastă prinzând cu mâna spinii/De care să m-agăţ, să mă urc şi urcam/Într-o coastă, spre suliţa vârfului muntelui/Care împunsese coasta divină a luminii" ("Coasta")
Sentimentul singurătăţii nu e părăsit nici în etapa următoare (volumul din 1957 se numeşte chiar "Ostrovul meu"), dar tonalitatea se schimbă, poemele au adesea o rezonanţă imnică, solemnă, de factură rilkeană, speculând însă efectele sonore ale lexicului de început de secol XIX:
"Măi ticălosule, ce şild i-ai zugrăvit/Jupânului de zice că i s-a şters de ploaie?/Ori pui vepsele bune şi eşti năcaş cinstit,/Ori simţi pe loc zapciul cum oasele-ţi înmoaie" ("Vorbeşte omul stăpânirii cu un pictor")
Aproape un întreg ciclu, "Plimbare prin muzeu", e conceput ca o formă proprie de exprimare, în care atmosfera operei plastice e tradusă în text verbal, respectându-se atmosfera specifică a viziunii fiecărui pictor evocat, prin itermediul acestor rememorări, I. Frunzetti străbate o întreagă perioadă a artei româneşti, de la "zugravul de subţire" şi "portretarul neamţ" al începuturilor picturii de şevalet până la Carul cu boi şi Ciobănaşul lui N. Grigorescu. Surprinzătoare e înclinaţia spre idilism de aici, mai ales dacă pusă în comparaţie cu tonul aspru al poemelor autobiografice:
"Am iubit în viaţă! Şi-am urât!/Am urât cu patimă urâtul!/Porcilor ce n-au alt gând decât/Să-şi îndoape rânza până-n gât,/Şi-ngropat de-oi fi sunt hotărât/Să le umplu cu ţărână râtul" ("Ostrovul meu")
În ultimul volum liric antum, "Ţărmurile clipei" (1983), poetul atinge coardele unei lirici elegiace a amintirilor, dominată însă obsedant de aceeaşi viziune a neîmplinirii, de aceeaşi dorinţă de as e bucura de lumină, de soare, de linişte:
"Precum, de treci prin inima acestei vaste bruse,/Dai de păduri de pini cât vezi în zări,/Se-ntinde peste viaţa-mi, ca hula negrei mări,/Cu spume tulburi, cu furtuni abstruze,/O-nvolburare de precipitării" ("Vii tu")
E încheierea unei evoluţii poetice care s-a desfăşurat sub semnul unei mari tristeţi. Într-un concis comentariu consacrat eseurilor de istorie a artei din "Pegas între Meduza şi Perseu" (I-II, 1985), Ştefan Borbély pbserva că această antologie devine "un jurnal indirect", reflectând "devenirea de sine a unui încarcerat în angoase, care-şi descifrează neliniştea, obiectivând-o în corpul amăgitor al artei". Observaţia exactă în ceea ce priveşte selecţia conţinută în volumele din 1985, dar o concluzie mai cuprinzătoare va putea fi formulată după încheierea seriei proiectate de autor. Eseurile rămase deocamdată în paginile diverselor periodice configurează un univers larg al ideilor, o arhitectură sistematică a unei imense informaţii, mereu sporită şi trecută prin filtrul interpretării personale. I. Frunzetti mărturisea că a fost atras spre Facultatea de Litere şi Filozofie mai ales de posibilitatea de a-şi desăvârşi studiile de filozofie. Exegezele sale de istoria culturii sau de teoria artei urmează o orientare consecventă, determinată de realizarea unei sinteze ale cărei elemente componente par a fi Husserl şi Croce, cărora li se asociază câteodată ecouri din Spengler. Adunarea laolaltă a textelor risipite în reviste şi a celor rămase în manuscris ar dovedi fără echivoc superficialitatea caracterizării pe care o mai fac unii, în virtutea inerţiei, lui I. Frunzetti - aceea de "spirit oral", evitând efortul scrisului. O susţinută activitate de traductăro din limbile franceză, spaniolă, italiană, germană şi engleză dă sens concret une mari disponibilităţi intelectuale: de la Cervantes şi Shakespeare până la Thackeray şi Rimbaud, tălmăcirile lui păstrează ritmul şi nuanţele originalului, cu o admirabilă constanţă. Studiile sale - mai ales cele referitoare la Renaştere, la baroc şi la arta primei jumătăţi a secolului XX - sunt, în descendenţa celor al lui T. Vianu, unele dintre cele mai importante în literatura românească de specialitate.
SCRIERI: Risipă avară, cu un portret de G. Tomaziu, Buc., 1941;
Greul pământului, cu o vinietă de A. Diaconescu, Buc., 1943;
Maree, cu un portret de G. Tomaziu, Ed. Forum, Buc., 1945;
Ostrovul meu, ESPLA, Buc., 1957;
Dragostele aceleaşi inimi, Buc., 1967;
Ţărmurile clipei, Buc., 1983;
Pegas între Meduza şi Perseu, Buc., 1985;
Scrieri, I-II, îngr. Florica Cruceru, pref. Amelia Pavel, Constanţa, 1997;
În căutarea tradiţiei, îngr. Florica Cruceru, pref. Dan Grigorescu, Buc., 1998;
Disparate, îngr. Florica Cruceru, pref. Ruxandra Demetrescu, Buc., 2002.
TRADUCERI: Franz Jakobsen, "Barbara", Buc., 1942 (în colaborare cu C. Frunzetti); Arthur Rimbaud, "Iluminările, precedate de poeme din Primele versuri", Buc., 1945; Louis Golding, "Porţi ferecate", Buc., 1946; Cervantes, "Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha (prelucrare de Jose Gonzales)", Buc., 1949 (colaborare cu Savin Bratu); reed. Buc., 1957 (colaborare cu Edgar Papu); Boris Gorbatov, "Generaţia mea", Buc., 1949 (colaborare cu E. Hariton); L.N. Tolstoi, "Război şi pace", I-IV, Buc., 1949-55 (colaborare cu N. Parocescu), "Povestiri din Sevastopol", Buc., 1955 (colaborare cu E. Antonescu); F.M. Reşetmikov, "Oameni din Podlipnaia", Buc., 1954 (colaborare cu Maria Bistriţeanu); Heinrich Mann, "Supusul", Buc., 1954 (colaborare cu Ioan D. Gherea); Victor Hugo, "Oamenii mării", Buc., 1955 (colaborare cu M. Ariel); ed. 2, Buc., 1968 (în colaborare cu Fanny Milton Lehrer); "Proză satirică spaniolă", Buc., 1955; Shakespeare, "Comedia erorilor", în "Opere", I, Buc., 1955 (colaborare cu Dan Duţescu); "Zadarnicele chinuri ale dragostei", în "Opere", III, Buc., 1956 (colaborare cu Dan Grigorescu); "Totu-i bine când sfârşeşte bine", în "Opere", VIII, Buc., 1960, "Sonete", pref. trad., Buc., 1964; W.M. Thackeray, "Bâlciul deşertăciunilor", I-II, Buc., 1956 (colaborare cu Constanţa Tudor); Tirso de Molina, "Don Gil de Ciorap-Verde", Buc., 1957 (colaborare cu Eugen Schileru); Feodor Gladkov, "Cimentul", Buc., 1960 (colaborare cu E. Antonescu); "Isprăvile unor vântură-lume. Proză picarescă spaniolă", Buc., 1961; Ezekiel Mphahlele, "Pe Second Avenue", Buc., 1967.
Toacă...
Toacă'n cuib berzele. Toacă şi inima.
Toate tăcerile-s zimţuite de carii, toate tăcerile.
Cele mai dragi ni le macină, ni le toacă
Inima, berzele, mitralierele
O, cum m'ar mai vrăji cântecul neclintirilor,
Nemairăsunătoarelor viorilor
Păduri adormite, a Albei-ca-Zăpada
Vieţi a noastre! O, să'nşele corvada
Trecerii clipelor şi risipirilor
Ciocănitorilor...
Toate tăcerile scumpe-s dinţate de mori:
Macină sângele dragostea. Macină carii misterele.
Linişei morţii, şi 'ngenunchierile
Frunţii le macină, - ciocănitori,
Mitralierele.
.............................
Mi-tra-li-e-re-le!
(August 1944)
Toate tăcerile-s zimţuite de carii, toate tăcerile.
Cele mai dragi ni le macină, ni le toacă
Inima, berzele, mitralierele
O, cum m'ar mai vrăji cântecul neclintirilor,
Nemairăsunătoarelor viorilor
Păduri adormite, a Albei-ca-Zăpada
Vieţi a noastre! O, să'nşele corvada
Trecerii clipelor şi risipirilor
Ciocănitorilor...
Toate tăcerile scumpe-s dinţate de mori:
Macină sângele dragostea. Macină carii misterele.
Linişei morţii, şi 'ngenunchierile
Frunţii le macină, - ciocănitori,
Mitralierele.
.............................
Mi-tra-li-e-re-le!
(August 1944)
Constantin Pricop, poet
Constantin Pricop - biografia, viaţa, activitatea şi opera literară
Constantin Pricop (20 ianuarie 1949, Piatra Neamţ) - poet şi eseist. Fiul lui Constantin Pricop şi al Aurorei. Studii elementare la Piatra Neamţ. Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava. Facultatea de Filologie a Universităţii din Iaşi, secţia română-franceză (1972). Redactor-şef al revistei „Almamater” (1970-1972). Din 1972, corector şi apoi redactor la „Convorbiri literare”.
Debutează cu poezie şi eseu în revista Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava, Sinteze. A publicat poezii şi critică literară în revista „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Steaua”, „România literară” etc. Debut editorial cu volumul de versuri Viaţa fărăsentimente (1982).
Versurile albe din Viaţă fără sentimente (1982) dezvăluie un temperament contemplativ, un poet atent la detaliul cotidian, la gestul plin de rezonanţe şi bine exersat în stilul notaţiei, al vizualităţii iscoditoare ce înfruntă clipa în care se topesc obiectele decupate până la simbol. Adesea fără titlu, poeziile sunt mereu în căutarea iluminărilor şi, abia într-un final, a eului liric.
Subiectivitatea creatoare şi acceptarea fragmentarismului îl conduc pe Pricop la realizarea eseului-jurnal Marginea şi centrul(scris în 1989). Concepând literatura ca „o formă particulară de acţiune a omului asupra semenului său prin intermediul limbajului”, Pricop se manifestă împotriva gândirii liniare, descriptive. Pentru el literatura este „cunoaştere intuitivă”, în timp ce critica este un „discurs raţional”.
Din dorinţa de a decripta fundamentele vieţii literare, eseistul abordează teme precum locurile comune, dezacordurile dintre critici, istoria mentalităţilor, critica de reacţie, foiletonismul instituţionalizat căruia i se opune o critică descinzând din gândirea filosofică a lui Constantin Noica, postmodernismul ca teorie de împrumut, lobby-ul literar şi luptele literare, instrumentele criticii maioresciene, interpretările actuale ale poeziei lui Nichita Stănescu.
În câteva pagini din finalul eseului, Pricop se afirmă ca un bun comentator al operei lui I.L. Caragiale, jalonând o plauzibilă paralelă cu opera lui Gogol şi avansând o sugestie incitantă, aceea de a interpreta opera prozatorului şi dramaturgului român din perspectiva râsului care „e numai o anticameră a tragicului”.
Confesându-se, Pricop afirmă că poezia lui se detaşează de aceea a „generaţiei 80”, evoluând spre o direcţie contrară: „în timp ce ei propovăduiau discursivul şi prozaicul, eu încercam să esenţializez, să pun în evidenţă relaţiile obscure, să sugerez ceea ce nu se putea vedea...”.
Ocolind grupările, modelele, imitaţia, împrumuturile de idei, Pricop şi-a căutat deliberat un drum distinct, atât în poezie, cât şi în eseistică, fiind convins că „poziţia intelectualului adevărat este una de maximă independenţă”.
Opera literară
• Viaţa fără sentimente, versuri, Bucureşti, 1982.
TEATRU/FILM 20 Ianuarie
Cu Cristina Flutur, actriţă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu
Sa da sau sa nu: Cristina Flutur at TEDxCluj:
HO HO HO 2009 - O Comedie Romaneasca de Craciun Film Complet:
Un dusman al poporului - Henrik Ibsen
Piatra albastră - Mircea Sântimbreanu
William Shakespeare - Poveste de iarna (1964)
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 20 Ianuarie
BABY Bean | Mr Bean Full Episodes | Mr Bean Official
Glume:
* Ion:
- Măi Văsălie, dă-mi împrumut un chil de pălincă până ce-oi face-o pe-a me.
Văsălie:
- Ia, măi Ioane, că doar suntem pretini.
Ion, după două zile:
- Măi Văsălie, mai dă-mi un chil de pălincă, mă, ca n-am reuşit s-o fac pe-a me.
Văsălie:
- Ia, mă Ioane, c-o s-o faci azi, mâne şi tu.
Ion după o săptamână venea spre poarta lui Văsălie care era la masă cu Măria lui.
Văsălie îi zice lu' nevasta-sa:
- Tu, Mărie, dacă vine la noi, zi-i că nu-s acasă (şi se bagă sub pat).
Vine Ion şi zice:
- Ziua bună, Mărie !
- Ziua bună, Ioane.
- Apăi, Văsălie une-i ?
- Nu-i acasă, zice ea.
- No, eu am vinit cu ale două chile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din pălinca nouă.
Dacă Văsalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi.
Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat şi s-apucă de treabă.
- Măi Văsălie, dă-mi împrumut un chil de pălincă până ce-oi face-o pe-a me.
Văsălie:
- Ia, măi Ioane, că doar suntem pretini.
Ion, după două zile:
- Măi Văsălie, mai dă-mi un chil de pălincă, mă, ca n-am reuşit s-o fac pe-a me.
Văsălie:
- Ia, mă Ioane, c-o s-o faci azi, mâne şi tu.
Ion după o săptamână venea spre poarta lui Văsălie care era la masă cu Măria lui.
Văsălie îi zice lu' nevasta-sa:
- Tu, Mărie, dacă vine la noi, zi-i că nu-s acasă (şi se bagă sub pat).
Vine Ion şi zice:
- Ziua bună, Mărie !
- Ziua bună, Ioane.
- Apăi, Văsălie une-i ?
- Nu-i acasă, zice ea.
- No, eu am vinit cu ale două chile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din pălinca nouă.
Dacă Văsalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi.
Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat şi s-apucă de treabă.
Văsălie de sub pat aude, simte oarece şi cugetă adânc:
"Tu-i mama ei de treabă ! Ce să fac ?! Puşcă am, cartuşe am......, dar nu-s acasă..........!!!!!!"
"Tu-i mama ei de treabă ! Ce să fac ?! Puşcă am, cartuşe am......, dar nu-s acasă..........!!!!!!"
· Într-o cofetărie intră Bulişor, un băieţel de vreo 8-9 ani, cu o hârtie în mână.
- Tanti, aş vrea 300 g. caramele a 25 lei kilogramul, 500 g. biscuiţi a 9 lei kilogramul…
- Atât ? întrebă vânzătoarea.
- Ar mai trebui 280 g. bomboane fondante a 35 lei kilogramul şi 400 g. fursecuri a 31 lei kilogramul.
Vânzătoarea cântăreşte atent cele spuse de băieţel şi-i spune suma ce-o are de plătit.
- Ei, ţi-a dat mămica ta destui bani ca să cumperi toate astea?
- Tanti, mama nu mi-a dat nici un leu dar am venit la matale pentru că nu ştiam să-mi fac problema la aritmetică.
- Tanti, aş vrea 300 g. caramele a 25 lei kilogramul, 500 g. biscuiţi a 9 lei kilogramul…
- Atât ? întrebă vânzătoarea.
- Ar mai trebui 280 g. bomboane fondante a 35 lei kilogramul şi 400 g. fursecuri a 31 lei kilogramul.
Vânzătoarea cântăreşte atent cele spuse de băieţel şi-i spune suma ce-o are de plătit.
- Ei, ţi-a dat mămica ta destui bani ca să cumperi toate astea?
- Tanti, mama nu mi-a dat nici un leu dar am venit la matale pentru că nu ştiam să-mi fac problema la aritmetică.
· O tipă vine acasă foarte supărată! Soţul său o întreabă:
- Ce s-a întîmplat, dragă?
- Doctorul mi-a zis că sufăr de o boală.
- Ce boală, draga mea?
- Ceva cu S!
- SIDA?
- Nu, parcă nu!
- Sifilis?
- Cred că da!
Înnebunit, tipul dă telefon la secretara directorului său, acesta îl sună pe director, care îşi sună prietena...
A doua zi, la policlinică se prezintă 100 de persoane pentru analize.
Inainte de a intra, soţia îi zice:
- Dragă, mi-am adus aminte de ce anume sufăr.
- De ce anume, draga mea?
- Scleroză!
- Ce s-a întîmplat, dragă?
- Doctorul mi-a zis că sufăr de o boală.
- Ce boală, draga mea?
- Ceva cu S!
- SIDA?
- Nu, parcă nu!
- Sifilis?
- Cred că da!
Înnebunit, tipul dă telefon la secretara directorului său, acesta îl sună pe director, care îşi sună prietena...
A doua zi, la policlinică se prezintă 100 de persoane pentru analize.
Inainte de a intra, soţia îi zice:
- Dragă, mi-am adus aminte de ce anume sufăr.
- De ce anume, draga mea?
- Scleroză!
· -Domnule doctor, ieri mi-am ţinut răsuflarea timp de cinci minute.
-Extraordinar, zice doctorul, erai sub apă?
-Nu, în dulap...
-Extraordinar, zice doctorul, erai sub apă?
-Nu, în dulap...
· - Nevastă-mea mă sărută de fiecare dată când mă întorc acasă la o oră mai târzie.
- Asta da, iubire!
- Aş, iubire! Se numeşte investigaţie.
- Asta da, iubire!
- Aş, iubire! Se numeşte investigaţie.
· Un tip şi o tipă se întâlnesc într-un bar. Se privesc, se plac... şi ajung la tipă acasă. După câteva pahare tipul îşi dă jos cămaşa şi se spală pe mâini, după care îşi dă jos pantalonii şi se spală din nou pe mâini.
- În mod sigur eşti stomatolog!
- Cum ţi-ai dat seama?
- După cum te-ai dezbrăcat şi te-ai spălat pe mâini de fiecare dată.
După ce fac sex, ea spune:
- Nu numai că eşti stomatolog, dar sunt sigură că eşti un mare stomatolog!
- Extraordinar, într-adevăr sunt un dentist de succes, spune tipul impresionat de perspicacitatea fetei, dar de asta cum ai reuşit să-ţi dai seama?
- N-am simţit nimic!!!!!!!!!!!!
- În mod sigur eşti stomatolog!
- Cum ţi-ai dat seama?
- După cum te-ai dezbrăcat şi te-ai spălat pe mâini de fiecare dată.
După ce fac sex, ea spune:
- Nu numai că eşti stomatolog, dar sunt sigură că eşti un mare stomatolog!
- Extraordinar, într-adevăr sunt un dentist de succes, spune tipul impresionat de perspicacitatea fetei, dar de asta cum ai reuşit să-ţi dai seama?
- N-am simţit nimic!!!!!!!!!!!!
· - Cum se numeşte penitenciarul de maximă securitate din Craiova?
- AlcaPraz...
- AlcaPraz...
· Culmi:
- Culmea agronomiei: Sa faci sa infloreasca un boboc de rata...
- Culmea pescarului: Sa pui scrum de tigara in ac, si sa prinzi peste afumat..
- Culmea zgarceniei: Sa pui ceasul sa sune cu 3 ore mai in urma sa faci economie de somn...
- Culmea culmilor: mutul sa-i spuna surdului ca orbul se uita la ei...
- Culmea zborului: Sa zbori pe cerul guri...
-Culmea justitiei: Sa condamni o prostituata la locul de munca....
- Culmea fizici: Sa pasti un cal putere pe campul unui camp magnetic...
- Culmea ceasului desteptator: Sa sune "Ocupat"...
- Culmea melancoliei: Sa cazi pe ganduri si sa-ti spargi capul...
- Culmea somnului sa visezi ca adormi...
- Culmea mizeriei: Sa ai pureci paduchii latii..AHAHAHAAAAA..
- CULMEA ORBULUI: sa-si vada moartea cu ochii...
- Culmea pescarului: Sa pui scrum de tigara in ac, si sa prinzi peste afumat..
- Culmea zgarceniei: Sa pui ceasul sa sune cu 3 ore mai in urma sa faci economie de somn...
- Culmea culmilor: mutul sa-i spuna surdului ca orbul se uita la ei...
- Culmea zborului: Sa zbori pe cerul guri...
-Culmea justitiei: Sa condamni o prostituata la locul de munca....
- Culmea fizici: Sa pasti un cal putere pe campul unui camp magnetic...
- Culmea ceasului desteptator: Sa sune "Ocupat"...
- Culmea melancoliei: Sa cazi pe ganduri si sa-ti spargi capul...
- Culmea somnului sa visezi ca adormi...
- Culmea mizeriei: Sa ai pureci paduchii latii..AHAHAHAAAAA..
- CULMEA ORBULUI: sa-si vada moartea cu ochii...
* Una reală! Se spune ca s-a petrecut la Politehnica in Bucuresti. Studentii aveau examen, dar, nemergand la cursuri nici macar nu-si cunosteau profa. Un grup de studenti asteptau si ei...
Vine o tipa faina cu un sal in jurul gatului, iar unul din studenti zice:
- Iata vine un sol de pace c-o naframa-n varf de batz....
Si toti se prapadesc de ras. Se uita tipa atent la ei si intra in sala. Studentul in fapta:
- Waw! Am pus-o! E profa. Sigur ma pica. Dar isi incearca totusi norocul si intra in sala.
Cand sa traga biletu` cu subiectu`, profa intreaba:
- Tu esti Mircea?
- Eu sunt doamna. Dau acum sau vin la toamna?!
Vine o tipa faina cu un sal in jurul gatului, iar unul din studenti zice:
- Iata vine un sol de pace c-o naframa-n varf de batz....
Si toti se prapadesc de ras. Se uita tipa atent la ei si intra in sala. Studentul in fapta:
- Waw! Am pus-o! E profa. Sigur ma pica. Dar isi incearca totusi norocul si intra in sala.
Cand sa traga biletu` cu subiectu`, profa intreaba:
- Tu esti Mircea?
- Eu sunt doamna. Dau acum sau vin la toamna?!
* Un mos in carja se duce la sexolog. Intra in cabinet iar medicul se uita la el peste ochelari, stapanindu-si cu greu un izbucnit in ras.
- Buna tataie, ce vant te-aduce pe-aici? N-ai gresit cumva cabinetul?
- Auzi fiule, dumneata te ocupi cu problemele de sex?
- Da tataie!
- Atunci am nimerit bine. Uita care-i treaba. Io si baba me' ne-am iubit tare mult si inca ne iubim, dar n-am mai dragalit-o de vo' 30 de ani. Azi mane ne terminam treburile cu lumea asta si am mai vre' si noi odata sa ne dragalim. Da-ne rogu-te frumos niste pastile din alea de ne-ajuta!
Se gandeste medicul si-i spune:
- Uite tataie, aici ai doua pastile. Una albastra pentru tine si una galbena pentru baba ta. Le luati inainte de a va dragali. Dar nu-ti garantez ca va functiona. La varsta voastra e si periculos, dar treba ta.
Pleaca mosul fericit acasa. Dupa doua zile se intalneste mosul cu medicul prin oras iar medicul il recunoaste:
- Salut tataie! Cum a fost cu baba? Bine?
- Buna ziua domnu doctor, pai o fost bine numa ca io cred ca am inversat pastilele.
- De ce crezi asta? intreba medicul.
- Pai la baba mea i s-o intarit piciorul drept iar mie mi-o tremurat fundul toata noaptea.
- Buna tataie, ce vant te-aduce pe-aici? N-ai gresit cumva cabinetul?
- Auzi fiule, dumneata te ocupi cu problemele de sex?
- Da tataie!
- Atunci am nimerit bine. Uita care-i treaba. Io si baba me' ne-am iubit tare mult si inca ne iubim, dar n-am mai dragalit-o de vo' 30 de ani. Azi mane ne terminam treburile cu lumea asta si am mai vre' si noi odata sa ne dragalim. Da-ne rogu-te frumos niste pastile din alea de ne-ajuta!
Se gandeste medicul si-i spune:
- Uite tataie, aici ai doua pastile. Una albastra pentru tine si una galbena pentru baba ta. Le luati inainte de a va dragali. Dar nu-ti garantez ca va functiona. La varsta voastra e si periculos, dar treba ta.
Pleaca mosul fericit acasa. Dupa doua zile se intalneste mosul cu medicul prin oras iar medicul il recunoaste:
- Salut tataie! Cum a fost cu baba? Bine?
- Buna ziua domnu doctor, pai o fost bine numa ca io cred ca am inversat pastilele.
- De ce crezi asta? intreba medicul.
- Pai la baba mea i s-o intarit piciorul drept iar mie mi-o tremurat fundul toata noaptea.
· - Cum păstraţi armonia conjugală ?
- Prin reciprocitate : Când soţia e nervoasă, eu tac. Şi invers : eu tac când soţia e nervoasă !
- Prin reciprocitate : Când soţia e nervoasă, eu tac. Şi invers : eu tac când soţia e nervoasă !
· Cum să-l dezvăţ pe bărbatu-meu să vorbească în somn ?
- Lasă-l să vorbească un pic ziua !
- Lasă-l să vorbească un pic ziua !
· - Doctore, aţi recomandat soţiei mele să se ducă la băi. E bolnavă ?
- Nu ! Dvs. aveţi nevoie de linişte !
- Nu ! Dvs. aveţi nevoie de linişte !
· Tineri casatoriti la masa.
Sotia:
- Ti-a placut felul doi, draga? L-am facut din cartea de bucate.
Sotul:
- Altadata, sa folosesti paginile. Coperta era cam tare.
Sotia:
- Ti-a placut felul doi, draga? L-am facut din cartea de bucate.
Sotul:
- Altadata, sa folosesti paginile. Coperta era cam tare.
· - Tu ai arata foarte bine in ceva lung, curgator... Amazon, Nil, Dunare…
SFATURI UTILE 20 Ianuarie
CICLICITATE DE 7 ANI ÎN VIAȚA ȘI DEZVOLTAREA OMULUI
Începând de la naştere şi până la vârsta de 7 ani
De la naştere şi până la împlinirea vârstei de 7 ani, copilul dobândeşte doar o cunoaştere orizontală a lumii, iar simţurile sale sunt în plin proces de dezvoltare. Copilul dezvoltă o conexiune puternică cu mama, iar primele senzaţii trăite sunt legate de vederea chipului şi auzirea vocii mamei, gustarea laptelui acesteia şi simţirea căldurii corpului ei. Acest ciclu primar se încheie odată ce copilul începe să cunoască mai bine lumea exterioară.
Pe durata acestei etape, copilul dezvoltă o conexiune puternică cu tatăl şi capătă şi o cunoaştere verticală a lumii. Personalitatea copilului se dezvoltă foarte mult în această etapă, iar tatăl devine un aliat de încredere în cunoaşterea lumii exterioare mediului familiei.
Stadiul dintre 14-21 de ani
În preajma vârstei de 14 ani, copilul începe să se revolte împotriva societăţii. Această etapă de viaţă marchează cea mai puternică dezvoltare intelectuală şi instalarea crizei adolescentine. Tinerii se opun normelor societăţii şi caută să schimbe lumea prin acte de răzvrătire. Revolta se manifestă mai ales prin încălcarea regulilor, încercarea de a-şi câştiga un grad mai mare de independenţă, aderarea la grupuri sociale marginale, însuşirea de idei anarhiste şi desconsiderarea valorilor învechite.
Stadiul dintre 21-28 de ani
Acest stadiu marchează stingerea conflictului cu societatea şi depăşirea perioadei de revoltă. După ce eşuează în tentativele lor de a schimba lumea, în această etapă oamenii se integrează în societate şi năzuie să-şi întreacă părinţii pe toate planurile. Printre altele, începe căutarea unei slujbe mai bune decât cea ocupată de părinţi şi a unei locuinţe mai ofertante. La această vârstă se înfiripă şi dorinţa de întemeiere a unei familii mai fericite decât cea de provenienţă, iar acest deziderat culminează de regulă cu căsătoria.
Încheierea primului cadran al ciclurilor de 7 ani
Împlinirea vârstei de 28 de ani marchează intrarea individului în cel de-al doilea cvadrant de viaţă.
Stadiul dintre 28-35 de ani
În această perioadă, individul se concentrează tot mai mult asupra propriei familii şi, de regulă, decide să achiziţioneze o locuinţă mai bună şi o maşină nouă în vederea venirii, sau odată cu venirea pe lume a unui copil. Totuşi, dacă individul nu a depăşit în întregime primele 4 cicluri a câte 7 ani, pot interveni conflicte ce pot duce la destrămarea familiei întemeiate. Dacă perioada de conexiune cu mama a fost marcată de conflicte sau de traume, pot interveni conflicte în special în planul relaţiilor cu rudele de sex feminin (soacră, fiică, nepoate, surori). Dacă perioada de conexiune cu tatăl a fost afectată în copilărie şi preadolescenţă, pot izbucni conflicte în special cu rudele de sex masculin (socru, fiu, nepoţi, fraţi). Dacă individul nu a tranşat în totalitate revolta cu societatea în perioada adolescenţei, se poate ca acesta să se revolte din nou în această etapă de viaţă, fapt care poate avea drept consecinţe pierderea slujbei sau divorţul.
Stadiul dintre 35-42 de ani
În această perioadă, individul o ia din nou de la capăt. După traversarea crizei anterioare, acesta învaţă din propriile greşeli şi foloseşte învăţăturile desprinse în scopul reconstruirii celui de-al doilea ciclu de viaţă. De regulă, individul petrece mai mult timp împreună cu familia şi părinţii, iar persoanele divorţate pot începe să-şi caute alţi parteneri de viaţă. Au loc îmbunătăţiri şi pe planul relaţiilor sociale.
Stadiul dintre 42-49 de ani
În această etapă, individul încearcă să se impună în societate, iar nucleul vieţii sale devin mariajul şi copiii. Acest stadiu dă naştere la alte două tipuri de comportamente. Dacă individul pune accent pe aspectul material, va căuta să strângă mai mulţi bani, să capete mai multă putere şi să-şi asigure un grad mai bun de confort. Dacă individul pune un accent mai mare pe aspectul intelectual, atunci caută să se cultive, să fie mai bine informat şi să-şi întregească şi întărească personalitatea. Stadiul culminează cu o criză identitară şi cu căutarea de răspunsuri la întrebări existenţiale tot mai dificile.
Stadiul dintre 49-56 de ani
Acest stadiu marchează o creştere spirituală importantă, iar individul se preocupă tot mai mult de valorile nemateriale şi de conectarea la aspectele nepieritoare ale universului. Aceste căutări spirituale pot continua până la moarte.
Încheierea celui de-al doilea cvadrant al ciclurilor de 7 ani
Nota 1
Existenţa individului continuă în aceleaşi cicluri de 4x7 ani, dar experienţele sunt trăite la un alt nivel şi sunt tranşate cu mult mai multă profunzime. Cu toate acestea, fiecare stadiu în parte aduce în prim plan aceleaşi probleme şi preocupări.
Nota 2
Uneori, individul poate alege să ocolească etapa de căutare şi creştere spirituală dintr-o frică exacerbată de moarte. Neîncheierea acestei etape poate duce însă la erodarea tuturor valorilor, rolurilor şi ideologiilor însuşite şi, implicit, la traversarea din nou a fazelor de viaţă anterioare.
BICARBONAT DE SODIU CU APĂ
Apa cu bicarbonat de sodiu timp de o luna - Corpul va fi de nerecunoscut (Agenda Ta de Sanatate)
DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE 20 Ianuarie
CIMITIRUL VESEL DIN SĂPÂNȚA - MARAMUREȘ
Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.
Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de cultura populară, care consideră moartea ca un eveniment trist. S-a făcut ipoteza că Stan Ioan Pătraș s-ar fi inspirat din cultura dacilor, despre care, de la Ovid Densușianu încoace, se predă că socoteau moartea ca un eveniment vesel. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică.
Din anul 2009, cimitirul este obiectivul festivalului anual „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.[1]
Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe cealaltă — o descriere a motivului morții. Majoritatea crucilor sunt scrise cu greșeli de ortografie și variante arhaice de scriere.
Pe crucea lui Stan Ioan Pătraș, fondatorul cimitirului, sunt scrise următoarele:
De cu tînăr copilaș
Io am fost Stan Ion Pătraș
Să mă ascultaț[sic] oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni
Cîte zile am trăit
Rău la nime n-am dorit
Dar bine cît-am[sic] putut
Orișicine mia[sic] cerut
Vai săraca lumea mea
Că greu am trăit în ea
Io am fost Stan Ion Pătraș
Să mă ascultaț[sic] oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni
Cîte zile am trăit
Rău la nime n-am dorit
Dar bine cît-am[sic] putut
Orișicine mia[sic] cerut
Vai săraca lumea mea
Că greu am trăit în ea
Pe o altă piatră scrie:
Sub această cruce greaZace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu și cetea ea.
Voi care treceți pă aici
Încercați să n-o treziți
Că acasă dacă vine
Iarăi[sic] cu gura pă mine
Da așa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu și cetea ea.
Voi care treceți pă aici
Încercați să n-o treziți
Că acasă dacă vine
Iarăi[sic] cu gura pă mine
Da așa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea
GÂNDURI PESTE TIMP 20 Ianuarie
AH, FEMEIA – CUVINTE CELEBRE
Cu vecinul nu e bine sa discuti nici de nevasta ta, nici de nevasta lui.
(Ramon Lull)
(Ramon Lull)
Barbatii care nu le înteleg pe femei sînt de doua tipuri: casatoriti si necasatoriti.
(Jacques Languirand)
(Jacques Languirand)
Femeile au toate defectele: sînt cheltuitoare, sînt bîrfitoare, sînt superficiale si mai sînt si frumoase pe deasupra.
(Paul Morand)
(Paul Morand)
Daca vrei ca sotia sa te asculte cînd vorbesti, vorbeste cu alta femeie. O sa fie numai ochi si urechi.
(Sacha Guitry)
(Sacha Guitry)
Prietenia între doua femei e doar un scurt armistitiu.
(Rivarol)
(Rivarol)
Spun unii ca e mai bine sa faci dragoste decît razboi, dar daca aveti chef de amîndoua, casatoriti-va!
(Jerry Seinfeld)
(Jerry Seinfeld)
Nu exista femei fidele, ci doar femei nesolicitate.
(Woody Alen)
(Woody Alen)
Cînd un baiat vine si-ti ia fata la plimbare te simti ca un om care da un Stradivarius pe mîna unei gorile.
(Jim Bishop)
(Jim Bishop)
Casatoria este o legatura între o persoana care nu-si aduce aminte niciodata aniversarile si una care nu le uita niciodata.
(Ogden Nash)
(Ogden Nash)
Când te casatoresti ai nevoie de un martor. Ca la orice duel.
(Sacha Guitry).
(Sacha Guitry).
Când o femeie îti daruieste si inima, de obicei te obliga sa iei si restul.
(John Vanbrugh)
(John Vanbrugh)
Sotia mea este nepretuita, dar pe mine ma costa al naibii de mult.
(Sacha Guitry)
(Sacha Guitry)
Sunt de acord cu obiceiul care spune ca barbatul trebuie sa sarute mâna femeii când o întâlneste prima data. De undeva tot trebuie sa înceapa.
(Sacha Guitry).
(Sacha Guitry).
Un barbat nu este complet, daca nu e însurat. Abia atunci e terminat.
(Robert Frost)
(Robert Frost)
Daca te lasi de fumat, de baut si de femei, nu traiesti mai mult, doar ti se pare ca timpul trece prea încet.
(Clement Freud)
(Clement Freud)
Cine stie sa descifreze privirile femeilor, nu mai are nimic de învatat.
(William Shakespeare).
(William Shakespeare).
Barbatul a fost creat înaintea femeii ca sa apuce sa spuna si el câteva cuvinte fara sa-l întrerupa nimeni.
(Jules Renard)
(Jules Renard)
Când un barbat îti fura nevasta, nu exista razbunare mai buna decât sa-l lasi sa o pastreze.
(Sacha Guitry)
(Sacha Guitry)
Barbatii vor sa fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor sa fie ultima dragoste pentru barbati.
(Oscar Wilde)
(Oscar Wilde)
Socul este ceea ce ramâne dintr-un amant, dupa ce i se extrag anumiti nervi.
(Helen Rowland)
(Helen Rowland)
Un spectacol de opera este ca o femeie inteligenta: costa mult, e greu de înteles si nu poti spune nimic rau despre el fara sa fii considerat mitocan.
(Cleveland Amory)
(Cleveland Amory)
Barbatii si femeile sunt de acord într-un singur punct: nici unii, nici altii nu au încredere în femei.
(Henri Louis Mencken)
(Henri Louis Mencken)
Poate ca gelozia le plictiseste pe femei, dar lipsa ei le omoara de-a dreptul.
(Alfred Capus)
(Alfred Capus)
Barbatii care nu au vicii majore au niste calitati foarte plictisitoare.
(Elizabeth Taylor)
(Elizabeth Taylor)
Un tata e un bancher personal, de care a facut rost mama cînd era tînara.
(Robert Frost)
(Robert Frost)
Un barbat si o femeie pot deveni prieteni, dar între ei trebuie sa existe un dram de antipatie pentru ca prietenia sa reziste.
(Nietzsche)
(Nietzsche)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu