MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 28 IANUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Bună dimineața, prieteni!

ISTORIE PE ZILE 28 Ianuarie

Evenimente

· 1547: În Anglia, în urma decesului lui Henric al VIII-lea, pe tron se urcă Edward al VI-lea, fiul său de doar 9 ani, care va fi primul conducător protestant al Angliei.

· 1724: Este infiintata in St.Petersburg de catre Imparatul Petru cel Mare, Academia de Stiinte a Rusiei.

· 1813: Jane Austen publică pentru prima dată în Regatul Unit Mândrie și prejudecată. Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia, d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia) a fost o romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes Mândrie și prejudecată este unul dintre cele mai celebre romane scrise de Jane Austen. Publicat la 28 ianuarie 1813, este al doilea roman al autoarei. Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lume.

· 1865: în România, are loc întemeierea din iniţiativa lui Constantin Esarcu, a dr.Nicolae Kretzulescu şi a lui Vasile Alexandru-Urechia, a societăţii culturale "Ateneul Român". Încă de la începutul activităţii Societatea şi-a propus să construiască un edificiu propriu care va fi un adevarat templu al artelor, ştiinţei şi culturii românesti. C.Esarhu afirma că: "Edificiul va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii ". Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparţinea familiei Văcăreştilor. Conform concepţei Societăţii Culturale "Ateneul Român" s-a iniţiat o listă de subscripţie naţională pentru strîngere de fonduri

("Daţi 1 leu pentru Ateneu"), iar în anul 1886 arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino. Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri

. Beneficiind de această sala Societatea "Ateneul Român" şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală). De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 pînă în ziua de azi. Constantin Esarcu (n. 5 noiembrie 1836, București—d. 8 iunie 1898, Govora, județul Vâlcea) a fost naturalist, medic, pedagog, diplomat și om politic, membru corespondent (din 1884) al Academiei Române. A absolvit Institutul Monti și colegiul „Sfântul Sava” din București. La Paris a studiat științele naturale, iar licența în această disciplină a obținut-o în 1859 la Sorbona. În 1864 și-a luat doctoratul în medicină. Nicolae Kretzulescu (n. 1 martie 1812, București – d. 26 iunie 1900, Leordeni, Argeș) politician liberal român, care a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României (între 1862-1863, 1865-1866 și în 1867). Vasile Alexandrescu Urechia (n. 15 februarie 1834, Piatra Neamț – d. 22 noiembrie 1901, București) a fost un istoric, scriitor, om politic român, membru fondator al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din Iași, iar ulterior la Universitatea din București. A fost membru corespondent al academiei spaniole

· 1871: Razboiul franco-prusac. Parisul capituleaza in fata armatelor prusace, dupa un asediu care a durat cinci luni. Marea victorie germană a dus la actul final de unificare a Germaniei și la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia ea reprezentand de asemenea sfârșitul domniei imparatu lui francezilor Napoleon al III-lea și a celui de – Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. În cadrul reparațiilor de război, Franța a cedat Alsacia-Lorena, provincii pe care Imperiul German le va deține până la sfârșitul Primului Război Mondial.

· 1886: arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino. Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. Se va realiza astfel construcţia Ateneului Român. În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri. Beneficiind de această sala Societatea “Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală). De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 pînă în ziua de azi.

· 1897: În Rusia este efectuat un recensămînt general al populaţiei, potrivit căruia gubernia Basarabia avea în acel moment 1.935.412 locuitori, dintre care 293.332 sau 15,2% constituiau populaţia urbană, iar 1.642.080 sau 84,8% cea rurală.

· 1909: Trupele SUA parasesc Cuba, care fusese ocupata in urma razboiului cu Spania. Va ramane sub ocupatia americana pe aceasta insula, baza militara de la Guantanamo Bay.

· 1918: România cere pace Puterilor Centrale în cadrul Primului Război Mondial.

· 1932: Forțele japoneze ataca orasul Shanghai.

· 1933: Guvernul condus de Alexandru Vaida -Voievod semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, “Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor. Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.

· 1933: După o întâlnire cu președintele Paul von Hindenburg, cancelarul german Kurt von Schleicher demisionează și recomandă numirea lui Adolf Hitler în calitate de cancelar.

· 1941: Dupa rebeliunea legionara din zilele de 21.01- 23.01.1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari si tehnicieni. Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava), militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.

· 1942: 19 din cele 21 de state participante la Conferința panamericană de la Rio de Janeiro semnează "Actul Final", care recomandă ruperea relațiilor diplomatice cu țările Axei.

· 1943: In România, apare primul număr al ziarului ilegal “România liberă“, editat de organizatia Uniunea Patrioţilor , infiintata de cercurile comuniste in vara anului 1942, cu scopul de a inchega o opozitie interna contra razboiului anticomunist din Rasarit. Dupa 23 august 1944 activitatea ei a fost reorientata, in vederea “defascizarii” tarii.

· 1945: După Auschwitz, trupele sovietice eliberează lagarul german de concentrare de la Birkenau (Polonia) și pe cei 5200 de prizonieri care se mai aflau acolo si continuă înaintarea pe teritoriul Poloniei.

· 1949: Înființarea Consiliului Internațional al Muzicii.

· 1966 - Ziua internaţională a mobilizării împotriva războiului nuclear, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii.

· 1986: Catastrofa navetei spațiale "Challenger", a cărei explozie, la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauți aflați la bord. Catastrofa navetei spatiale Challenger a fost vazuta in direct la televiziune de zeci de milioane de spectatori ingroziti.

· 1990: În Piața Victoriei din București, se înfruntă două tabere: una a simpatizanților FSN și cealaltă a partidelor politice care protestează împotriva hotărîrii FSN de a participa la alegeri.

· 1998: Miniştrii şi secretarii de stat ai PD s-au retras din Guvernul Romaniei, urmînd să – şi depună demisiile la începutul şedinţei Executivului. Decizia a fost luată de Consiliul Politic al PD, după o ultimă rundă de negocieri cu partenerii de coaliţie. Conducerea partidului a stabilit ca PD să rămînă în coaliţie şi să acorde Guvernului sprijin parlamentar.

· 1999: Începe, la Paris, "Conferința europeană asupra participării echilibrate a femeilor și bărbaților la procesul de luare a deciziilor" (28 ianuarie -30 ianuarie 1999).

· 1999: Este înființată, la București, Academia Română de Aviație, prin reorganizarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă.

· 2001: Naufragiul vasului ucrainean Pamiat Merkuria, în Marea Neagră, soldat cu decesul a 16 persoane și dispariția altor 3.

Nașteri

· 1225: S-a nascut in localitatea Aquino in Regatul Siciliei, Sfantul Toma de Aquino; (d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia). A fost un călugăr dominican, teolog, filosof si doctor al Bisericii. Doctor al Bisericii, denumit și Învățător al Bisericii (în latina Doctor Ecclesiae), este denumirea dată celor mai de seamă teologi creștini catolici. În Răsărit, titlul a fost conferit de Conciliile Ecumenice (“Părinte al Bisericii” sau “Sfânt Părinte”). Primii doctori ai Bisericii sunt recunoscuți atât de Biserica Ortodoxă (nu ca doctori ci ca Sfinți Părinți), cât și de catolici. Biserica Ortodoxă, chiar dacă nu-i denumesc astfel (“Doctores Ecclesiae”), îi cinstesc, avându-i trecuți în calendar. În lista celor 33 de doctori ai Bisericii, numai o parte sunt recunoscuți ca Sfinți Părinți și de Biserica Ortodoxă. În 1252 la varsta de 27 de ani, Magistrul General al dominicanilor l-a trimis pe Toma la Paris, spre a obține bacalaureatul canonic și pentru a începe să țină cursuri teologice apte de a-l califica pentru titlul de licențiat canonic. În 1256 a căpătat titlul de Magistru și a preluat catedra de teologie iar în 1259 pleacă pentru șase ani în Italia, unde a dus la bun sfârșit o lucrare începuta la Paris: “Summa contra Gentiles”, care este în primul rând o expunere sistematică, concisă și globală a tuturor problemelor teologice, în acord cu nivelul de înțelegere al studenților vremii. Toma reușește să pună alături, într-o expunere enciclopedică, toate întrebările și răspunsurile care puteau fi luate în seamă la vremea sa. Ceea ce obține este nu numai un grad mare de sinteză dar mai ales un nivel de completitudine niciodată atins de la Aristotel. A fost luat în serviciul papei Urban al IV-lea ca scriitor de rugăciuni și imnuri. În 1265, după moartea papei Urban, d’Aquino a fost trimis la Roma pentru a deschide o școală dominicană. În 1268 a fost trimis înapoi la catedra pe care o deținuse la Paris. În timp ce ținea liturghia la 6 decembrie 1273 a avut o experiență misterioasă, pe care unii au interpretat-o drept viziune, iar alții ca o prăbușire mentală, care a pus capăt întregii sale activități de savant. Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-și continue lucrul la Summa, a răspuns: Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că este de paie. În 1274 a fost convocat să participe la o întrunire, solicitată de papa Grigore al X-lea privind reconcilierea bisericilor greacă și latină; deși cu sănătatea șubredă a pornit în călătorie, însă o rană căpătată accidental la cap l-a forțat să se oprească la castelul nepoatei sale, aproape de Fossanova. După câteva săptămâni a fost transportat la o mănăstire cisterciană din vecinătate, unde a murit la 7 martie 1274. Procesul canonizării lui Toma d’Aquino a fost început de Papa Ioan al XXII-lea în 1316 , el fiind sanctificat la data de 21 iulie 1323.

· 1457: Henric al VII-lea (28 ianuarie 1457 – 21 aprilie 1509) a fost rege al Angliei și a domnit între anii 1485 și 1509. El a fost întemeiatorul dinastiei Tudorilor. A oprit războiul celor două roze căsătorinde-se cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea, a desființat trupele senioriale și a format camera înstelată.

Henric s-a născut la Castelul Pembroke din Wales în 1457, ca singurul fiu al lui Edmund Tudor, Conte de Richmond și a soției sale, Lady Margaret Beaufort.

Bunicul patern, Owen Tudor, făcea parte din familia Penmynydd originară din Wales, a fost paj la curtea regelui Henric al V-lea al Angliei. Se spune că Owen s-a căsătorit în secret cu văduva lui Henric al V-lea, Caterina de Valois. Unul dintre fiii lor a fost Edmund Tudor, tatăl lui Henric al VII-lea. Edmund a fost numit Conte de Richmond în 1452 și "oficial declarat legitim de Parlament".^[1]

Totuși, pretenția la tron a lui Henric derivă pe linie maternă prin Casa de Beaufort. Mama lui Henric, Lady Margaret Beaufort, a fost strănepoata lui Ioan de Gaunt, Duce de Lancaster, al treilea fiu al regelui Eduard al III-lea al Angliei și a celei de-a treia soții, Katherine Swynford. Katherine a fost metresa lui Gaunt timp de aproape 25 de ani; când s-au căsătorit în 1396 ei aveau deja patru copii, inclusiv pe străbunicul lui Henric, John Beaufort. Pretenția lui Henric era destul de slabă: pe linie maternă și dintr-o descendență nelegitimă.

Nepotul lui Gaunt, Richard al II-lea a legitimizat copii lui Gaunt cu Katherine Swynford printr-un act datat 1397. În 1407, Henric al IV-lea, care era fiul lui Gaunt cu prima soție, a emis un nou act confirmând legitimitatea fraților lui vitregi însă în același timp declarându-i neeligibili pentru tron.^[2] Acțiunea lui Henric al IV-lea a avut o legalitate îndoielnică deoarece copiii fuseseră legitimați anterior printr-un act al parlamentului.

Tatăl lui Henric a murit cu trei luni înainte de nașterea sa, Henric petrecând mult timp cu unchiul său, Jasper Tudor, fratele mai mic al tatălui său. În timpul primei domnii a lui Eduard al IV-lea, Henric a fost în grija lui William Herbert, Conte de Pembroke^[3]. Când yorkistul Eduard al IV-lea s-a reîntors pe tron în 1471, Henric, care făcea parte din Casa de Lancaster s-a refugiat în Bretania unde a petrecut următorii 14 ani, sub protecția Ducelui Francisc al II-lea de Bretania.

În 1483, mama lui Henric își promova în mod activ fiul ca o alternativă la Richard al III-lea, în ciuda faptului că era căsătorită cu un yorkist, Lordul Stanley. În ziua de Crăciun a anului 1483, Henric a promis în catedrala Rennes că se va căsători cu fiica cea mare a lui Eduard al IV-lea, Elisabeta de York, care era moștenitoare a tronului după decesul fraților ei Prinții din Turn: Eduard al V-lea și Richard, Duce de York.^[4]

Cu bani și bunuri împrumutate de la gazda sa, Francis al II-lea, ducele de Bretania, Henric a încercat să ajungă în Anglia, dar conspirația a fost descoperită ducând la execuția co-conspiratorului principal, ducele de Buckingham.^[5] Susținut de primul ministru al Ducelui de Bretania, Pierre Landais, regele Richard al III-lea a încercat să-l extrădeze pe Henric însă acesta a scăpat în Franța. El a fost bine primit de francezi, care i-au oferit cu ușurință trupe și echipament pentru o a doua invazie.

Henric a navigat cu o mică forță franceză și scoțiană, ajungând la Mill Bay, Pembrokeshire, aproape de locul lui de naștere. A mers spre Anglia, însoțit de unchiul său Jasper și contele de Oxford. Țara Galilor era în mod tradițional un fief al Casei de Lancaster iar Henric a strâns o armată de aproximativ 5.000 de soldați.^[6]^[7]

Casa de Lancaster a învins Casa de York în Bătălia de la Bosworth din 22 august 1485. Câțiva aliați cheie ai regelui Richard al III-lea cum ar fi Contele de Northumberland și William și Thomas Stanley au trecut de partea cealaltă sau au părăsit câmpul de luptă. Moartea lui Richard al III-lea pe câmpul de la Bosworth a sfârșit Războiul celor Două Roze deși nu a fost ultima bătălie în care Henric a trebuit să lupte în acest război.

Prima preocupare a lui Henric a fost să-și asigure tronul. A onorat promisiunea făcută în decembrie 1483 de a se căsători cu Elisabeta de York. Ei erau veri de gradul trei, ambii fiind stră-strănepoți ai lui John of Gaunt. Căsătoria a avut loc la 18 ianuarie 1486 la Westminster. Căsătoria a unificat casele aflate în conflict și-a dat copiilor săi o bază solidă de a pretinde tronul.

Unificarea caselor de York și Lancaster prin căsătorie a fost simbolizată prin emblema heraldică a Casei Tudor, Trandafirul Tudor, o combinație între Trandafirul Roșu al Casei de Lancaster și Trandafirul Alb al Casei de York.

După ce doi dintre fiii săi au murit, Henric al VII-lea a reușit totuși să-și asigure succesiunea la tron prin ultimul său fiu, fiind astfel primul rege în aproape 100 de ani care reușește să paseze coroana propriului urmaș.

Date personale
Henric al VII-lea
Portretul lui Henric VII ținând trandafirul roșu de Lancastrian, de Michael Sittow
Născut	28 ianuarie 1457 Castelul Pembroke, Wales
Decedat	21 aprilie 1509 (52 ani, 83 zile) Palatul Richmond, Anglia
Înmormântat	Westminster Abbey, Londra
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Edmund Tudor, 1st Earl of Richmond[] Margaret Beaufort[]
Căsătorit cu	Elisabeta de York
Copii	Arthur, Prinț de Wales Margareta, regină a Scoției Henric al VIII-lea al Angliei Maria Tudor, regină a Franței Edmund Tudor, Duce de Somerset Edward Tudor Katherine Tudor
Cetățenie	Regatul Angliei Țara Galilor
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*]
Familie nobiliară	Casa Tudor
Rege al Angliei
Domnie	22 august 1485 – 21 aprilie 1509 (23 ani, 242 zile)
Încoronare	30 octombrie 1485
Predecesor	Richard al III-lea
Succesor	Henric al VIII-lea

· 1540: Ludolph van Ceulen, matematician german (d. 1610)

· 1600: S-a nascut Papa Clement al IX-lea; a condus Biserica Catolica între anii 1667-1669; (d.9 decembrie 1669). Ales la 26 iunie 1667, a mediat în războaiele de succesiune între Franța, Spania, Anglia și Olanda prin Pacea de la Aix-la-Chapelle numita si “Pacea Clementina”.

· 1608: Giovanni Alfonso Borelli (n. 28 ianuarie 1608 la Castelnuovo - d. 31 decembrie 1679la Roma) a fost fiziologist, fizician, matematician și astronom renascentist italian. Este considerat întemeietorul biomecanicii.

S-a născut la Pisa ca fiu al unui ofițer care a servit în armata regelui Spaniei. Din 1635este profesor de matematică la Messina. Între timp, studiază anatomia și fiziologia.

Cam prin 1640 face cunoștință cu Galileo Galilei la Florența. Marele om de știință avea să-l influențeze în ceea ce privește aplicarea metodei științifice în cercetare.

În 1649 devine profesor de matematică și fizică la Messina. În 1656 preia Catedra de Matematică a Universității din Pisa. Acolo îl întâlnește pe anatomistul Marcello Malpighi, cu care, în 1657, va intra ca membru în Accademia del Cimento(Accademia dell'esperimento), societate științifică ce își propunea în primul rând promovarea metodei experimentale.^[1] În cadrul acestei societăți științifice, Borelli, stimulat de studiile lui Malpighi, efectuează cercetări privind mișcarea la nivelul organismului animal. Acesta poate fi considerat începutul biomecanicii, domeniu de care se va preocupa tot restul vieții.

În 1668 se întoarce la Messina, dar la scurt timp este nevoit să părăsească orașul, fiind acuzat de conspirații politice. La Roma o întâlnește pe fosta regină Cristina a Suediei (1626 - 1689), care de asemenea fusese nevoită să se exileze, deoarece se convertise la catolicism. Ulterior, Borelli se va bucura de protecția acestei persoane împotriva atacurilor autorităților italiene, aceleași atacuri de care va suferi și Galilei.

Borelli își va petrece restul vieții în sărăcie, predând matematica la o mănăstire.

În 1661, la Florența, studiind în biblioteca ducelui de Toscana, Borelli a descoperit un manuscris care se referea la cărțile 5 și 6 ale Conicelor lui Apoloniu. Aceasta a fost o descoperire senzațională, deoarece până atunci nu se cunoșteau decât primele patru cărți ale marelui geometru antic.

În 1666, Borelli a cercetat mișcarea planetelor și a sateliților lui Jupiter, în care scop a utilizat o metodă sintetică, diferită de cea analitică a lui Isaac Newton.

A încercat să refacă teoria numerelor reale ale lui Euclid în spiritul modern.

De asemenea, Borelli a urmărit aplicarea matematicii în medicină. Astfel, a încercat să demonstreze că mișcările corpului se realizează prin sisteme de pârghii, în care mușchii sunt capabili să dezvolte, într-un timp foarte scurt, eforturi foarte mari.

Borelli a fost și un renumit chirurg al epocii sale.

· 1611: Johannes Hevelius (latină), numit și Johannes Hewel, Johann Hewelke, Johannes Höwelcke (în germană), sau Jan Heweliusz (în poloneză), (n. 28 ianuarie 1611 — d.28 ianuarie 1687) a fost un astronom, consilier, matematician, constructor de instrumente științifice și primar în Danzig (Gdańsk). În astronomie este cunoscut ca fondator al topografiei lunareși pentru mai multe constelații introduse de el, care sunt folosite și astăzi. A inventat, printre altele, periscopul și a folosit pendulul pentru a observa eclipsa soarelui.

Constelații numite de Heweliusz: Constelația Șopârlei, Micul Leu, Constelația Câinilor de vânătoare, Constelația Sectantului, Lisek, Constelația Râsului. Toate acestea au fost aprobate de Uniunea Astronomică Internațională în secolul al XX-lea și sunt încă în vigoare.

· 1622: S-a nascut astronomul si fizicianul francez Adrien Auzout ; (d. 23 mai 1691). A descoperit unele proprietăți ale cicloidei. De asemenea, a inventat un tip de instrument pentru măsurarea diametrelor aparente ale corpurilor cerești. Cea mai valoroasă lucrare a sa este “Traité de micromètre”, apărută în 1667. A mai scris numeroase note asupra lunetelor, în Mémoires de l’Académie des Sciences. Unele din lucrările sale au fost citate de Jérôme Lalande în Biographie astronomique.

· 1701: Charles Marie de La Condamine, matematician și geograf francez (d. 1774)

· 1717: S-a nascut sultanul otoman Mustafa al III-lea, fiul sultanului Ahmed al III-lea; (d.1774). A fost un monarh energic care a căutat să modernizeze armata otomană si imperiul aflate in declin, insa incercările sale de modernizare nu au fost suficiente pentru a opri această evoluție. Reformele si planurile sale de schimbare a status quo-ului administrativ s-au lovit de opoziția acerbă a fortelor conservatoare, in primul rand a ienicerilor și imamilor. Mustafa al III a a angajat specialisti occidentali in incercarea de a moderniza a infanteria și artileria. În plus, sultanul a ordonat infiintarea unei Academii de matematică, navigație și științe naturale. Constient de slabiciunea imperiului a cautat sa evite războaiele, insă după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, a declarat război Rusiei, urmarea fiind razboiul ruso-turc din 1768 1774, incheiat prin semnarea la 21 iulie 1774 a Tratatului de pace de la Kuciuk Kainargi. În urma acestui acord de pace hanatul Crimeii devine independent, nemaifiind vasal porții otomane, iar Rusiaprimește o despăgubire de război de 4,5 milioane de ruble, și două porturi importante la Marea Neagra.

· 1768: Frederic al VI-lea (n. 28 ianuarie 1768 – 3 decembrie 1839) a fost rege al Danemarcei din 1808 până în 1839 și rege al Norvegiei din 1808 până în 1814. A fost regent al Danemarcei din 1784 până în 1808 ca și vărul său George al IV-lea al Regatului Unit. Mama sa, Caroline Matilda de Wales, era sora regelui George al III-lea al Regatului Unit.

Tatăl său, Christian al VII-lea al Danemarcei, a avut mari probleme psihologice, și a fost suspectat de schizofrenie. La 8 ianuarie 1772, Prințul Frederic în vârstă de trei ani a fost făcut regent. Până în anul 1784 a fost sub controlul mamei vitrege a tatălui său, Juliana Maria de Braunschweig-Wolfenbüttel, care a fost conducătorul real și nedisputat în timpul regenței sale, ajutată de Ove Høegh-Guldberg. În cele din urmă la 14 aprilie 1784, prințul a fost declarat major. A continuat ca regent al Danemarcei în numele tatălui său până la moartea acestuia în 1808.

În timpul regenței, Frederic a instituit ample reforme liberale cu sprijinul prim ministrului Andreas Peter Bernstorff, inclusiv abolirea iobăgiei în 1788. Crizele apărute în timpul domniei sale au inclus dezacordul cu Marea Britanie asupra transportului maritim. Acest lucru a dus la două atacuri britanice asupra vaselor daneze în 1801 și 1807. Ultimul atac este cunoscut ca Bătălia de la Copenhaga.

Soția sa era verișoara primară Marie Sophie de Hesse-Kassel, membră a familiei germane. S-au căsătorit la Gottorp la 31 iulie 1790 și au avut opt copii. Cel mai mic copil, Prințesa Vilhelmine a devenit soția viitorului Frederic al VII-lea al Danemarcei. Niciunul dintre băieții lui Frederic al VI-lea n-a supraviețuit și atunci când a murit, a fost succedat de verișorul său, Christian al VIII-lea al Danemarcei.

Regele Frederick al VI-lea al Danemarcei

Frederic a fost încoronat rege al Danemarcei la 13 martie 1808. În 1809 după detronarea lui Gustav al IV-lea al Suediei tronul suedez devine vacant. Frederic a fost interesat și s-a prezentat drept candidat la succesiune. De fapt, Frederic a fost primul monarh al Danemarcei și Norvegiei descendent din Gustav I al Suediei cel care obținuse independența Suediei (1523) după o perioadă de uniune cu celelalte țări scandinave. Cu toate acestea, în 1810, a fost ales ca prinț moștenitor al Suediei mareșalul francez Jean-Baptiste Bernadotte.

După înfrângerea în războaiele napoleoniene în 1814 și pierderea Norvegiei, spre sfârșitul domniei, Frederic al VI-lea a renunțat la ideile liberale și a guvernat cu autoritate. Cenzura și suprimarea oricărei opoziții, o stare proastă a economiei daneze au reprezentat o perioadă întunecată a domniei sale.

Din 1834 regele a acceptat fără tragere de inimă o mică inovație democratică prin crearea Adunărilor de Succesiune (aveau rol pur consultativ).

Date personale
Frederic al VI-lea
Frederic al VI-lea, pictură de F.C. Grøger c. 1808.
Născut	28 ianuarie 1768 Palatul Christiansborg, Copenhaga
Decedat	3 decembrie 1839 (71 de ani) Palatul Amalienborg, Copenhaga
Înmormântat	Catedrala Roskilde
Părinți	Christian al VII-lea al Danemarcei Caroline Matilda de Wales
Frați și surori	Prințesa Louise Auguste a Danemarcei
Căsătorit cu	Marie Sophie de Hesse-Kassel
Copii	Caroline, Prințesă a Danemarcei Vilhelmine, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Cetățenie	Danemarca
Religie	luteranism
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*] duce
Familie nobiliară	Casa de Oldenburg
Rege al Danemarcei
Domnie	1808–1839
Predecesor	Christian al VII-lea
Succesor	Christian al VIII-lea
Rege al Norvegiei
Domnie	1808–1814
Predecesor	Christian al VII-lea
Succesor	Christian al VIII-lea

·

* 1784: S-a nascut George Hamilton-Gordon, conte de Aberdeen, prim ministrul englez al carui guvern a implicat Marea Britanie in Razboiul Crimeei, impotriva Rusiei; (m.14 decembrie1860). George Hamilton-Gordon (n. 28 ianuarie 1784, Edinburgh – d. 14 decembrie 1860, Londra) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii în perioada 1852-1855. În 1813, ca ambasador special în Austria, a contribuit la formarea coaliției care l-a învins pe Napoleon I în Războiul celei de-a Șasea Coaliții. Ca ministru de externe (1828-1830, 1841-1846), a rezolvat disputele asupra graniței dintre Canada și SUA prin Tratatul Webster-Ashburton și Tratatul Oregonului. Ca prim-ministru, a format o coaliție guvernamentală, dar indecizia sa a zădărnicit eforturile de menținere a păcii, ducând la implicarea Marii Britanii în Războiul Crimeii. Fiind responsabil, din punct de vedere constituțional, pentru greșelile generalilor britanici în război, a demisionat în 1855.
* 1794: Prințesa Charlotte Luise Friederike Amalie Alexandrine de Saxa-Hildburghausen,^[1] (germană Charlotte Luise Friederike Amalie Alexandrine, Prinzessin von Sachsen-Hildburghausen; 28 ianuarie 1794– 6 aprilie 1825) a fost membră a Casei de Saxa-Hildburghausen și prințesă de Saxa-Hildburghausen (mai târziu de Saxa-Altenburg) prin naștere. Prin căsătoria cu Wilhelm, Duce de Nassau, Louise a devenit membră a Casei de Nassau-Weilburg și ducesă consort de Nassau.

Louise a fost al șaptelea copil al lui Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen și a soției sale, Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz.^[1] Una dintre nașele sale a fost mătușa ei, Louise de Mecklenburg-Strelitz, regina consort a Prusiei. Louise și sora ei, Therese, erau considerate foarte frumoase și au fost subiect al poemului Mit drei Moosrosen de Friedrich Rückert.

În 1809, Ludwig, Prinț Moștenitor al Bavariei a vizitat Schloss Hildburghausen pentru a-și alege mireasa. Ludwig a avut de ales între Louise și Therese și în cele din urmă a ales-o pe Therese. La 24 iunie 1814, la Weilburg, Louise s-a căsătorit cu Wilhelm, Duce de Nassau, fiul cel mare al lui Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg și a soției acestuia, Louise Isabelle de Kirchberg.^[1]

Louise și Wilhelm au avut opt copii^[1]:

Auguste Luise Friederike Maximiliane Wilhelmine de Nassau (12 aprilie 1814 - 3 octombrie 1814).
Therese Wilhelmine Friederike Isabelle Charlotte de Nassau (17 aprilie 1815 - 8 decembrie 1871). S-a căsătorit la 23 aprilie 1837 cu Ducele Peter de Oldenburg. Nepotul lor a fost generalul țarist Marele Duce Nicolai Nicolaevici Cel Tânăr.
Adolphe, Mare Duce de Luxemburg (24 iulie 1817 – 17 noiembrie 1905). Actuala Mare Ducală famile de Luxemburg provine din descendenții lui.
Wilhelm Karl Heinrich Friedrich de Nassau (8 septembrie 1819 - 22 aprilie 1823).
Moritz Wilhelm August Karl Heinrich de Nassau (21 noiembrie 1820 - 23 martie 1850), necăsătorit, fără copii.
Marie Wilhelmine Luise Friederike Henriette de Nassau (5 aprilie 1822 - 3 aprilie 1824).
Wilhelm Karl August Friedrich de Nassau (12 august 1823 - 28 decembrie 1828).
Marie Wilhelmine Friederike Elisabeth de Nassau (29 ianuarie 1825 - 24 martie 1902), căsătorită la 20 iunie 1842 cu Hermann, Prinț de Wied (1814-1864).^[2] Fiica lor, Elisabeta, s-a căsătorit cu regele Carol I al României.

Mariajul a fost unul nefericit. Soțul Louisei nu era numai autocratic în politică ci și în cercul familiei și și-a agresat soția și copiii.

Louise a murit în 1825 la scurtă vreme după nașterea fiicei ei, Marie. După decesul ei, soțul ei s-a recăsătorit cu fiica surorii ei Charlotte, Prințesa Pauline de Württemberg (1810–1856). Luisenplatz și Luisenstraße din Wiesbaden au fost numite după Louise.

Date personale
Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen
Ducesă de Nassau Prințesă de Nassau-Weilburg

Nume la naștere	Charlotte Luise Friederike Amalie Alexandrine
Născută	28 ianuarie 1794 Hildburghausen, Saxa-Hildburghausen
Decedată	6 aprilie 1825 (31 de ani) Biebrich, Ducatul de Nassau
Înmormântată	Schloss Weilburg[*]
Părinți	Frederic, Duce de Saxa-Altenburg Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz
Frați și surori	Friedrich von Sachsen-Altenburg[*] Georg, Duce de Saxa-Altenburg Joseph, Duce de Saxa-Altenburg Prințul Eduard de Saxa-Altenburg Theresa de Saxa-Hildburghausen Prințesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen
Căsătorită cu	Wilhelm, Duce de Nassau
Copii	Prințesa Auguste Ducesa Therese de Oldenburg Adolphe, Mare Duce de Luxemburg Prințul Wilhelm Karl Heinrich Prințul Moritz Prințesa Marie Wilhelmine Luise Prințul Wilhelm Karl August Marie, Prințesă de Wied
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Hildburghausen Casa de Nassau-Weilburg

· 1811: Ioan Maiorescu, filolog român (d. 1864)

· 1841: Henry Morton Stanley, ziarist și explorator britanic (d. 1904)

· 1853: S-a nascut Jose Marti, scriitor si om politic cubanez, unul dintre organizatorii si conducatorii rascoalei antispaniole; (m.19.05.1895). José Julián Martí Pérez (n. 28 ianuarie 1853 – d. 19 mai 1895) a fost un om politic, militant și scriitor cubanez. A fost considerat un erou național și a jucat un rol important în literatura Americii Latine. Ca om politic, a fost unul dintre fondatorii Partidului revoluționar cubanez și unul dintre organizatorii și conducătorii revoluției antispaniole. Ca scriitor, a fost precursor al modernismului. A reînviorat poezia și proza, înlăturând rigiditățile neoclasice și artificiile romantice, pe care le-a înlocuit prin simțirea vie spontană, cu o mai mare libertate ritmică și expresie metaforică novatoare. Lirica sa este subsumată glorificării personalității umane și a frumuseții universului, străbătută de accente fraterne și simbolice. A mai scris și eseuri, discursuri, scrisori. A condus publicațiile: El diablo, Cojuelo și Patria libre.
* 1865: Kaarlo Juho Ståhlberg (n. 28 ianuarie 1865 – d. 22 septembrie 1952) a fost jurist și academician, care a avut o contribuție crucială la crearea Constituției Finlandei în 1919. A fost primul președinte al Finlandei(1919-1925) și Liberal Nationalist.

· 1867 - S-a născut scriitorul spaniol Vincente Blasco Ibanez (m.29.01.1928).

· 1873: S-a nascut romanciera franceza Colette (Sidonie-Gabrielle Colette); ( d. 3 august 1954). Sidonie-Gabrielle Colette (n. 28 ianuarie 1873 – d. 3 august 1954) a fost o scriitoare franceză. A fost membru al Academiei Regale din Belgia (1935), președinte al Academiei Goncourt (1949) (și prima femeie să fie admis în ea, în 1945), și ofiter al Legiunii de Onoare. Este cel mai bine cunoscuta pentru romanul sau Gigi.

· 1874: George G. Moronescu, jurist și om politic, membru de onoare al Academiei Române (d. 1949)

· 1880: S-a nascut pictorul Camil Ressu, membru al Academiei Romane; (m. 1 aprilie 1962). Camil Ressu (n. 26 ianuarie 1880, Galați — d. 1 aprilie 1962, București) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică și socială, a fost una din personalitățile marcante ale artei românești. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române, in imagine, În patrimoniul Muzeului de Artă din Bucuresti este inclusă şi lucrarea sa „Autoportret”. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române.

· 1882: Eugen Petit, jurist român (d. 1959)

* 1887: Romulus Vuia (n. 1887, Comloșu Mare, județul Hunedoara – d. 1963, București) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918

Era fiul lui Iuliu Vuia, un îndrăgit și respectat învățător în localitate timp de 24 de ani, autor de manuale școlare românești și un susținător a vieții culturale a comunei, care a fost silit de autoritățile maghiare să se pensioneze la doar 45 de ani. A făcut școala primară din Comloșu Mare, județul Timiș, după care a studia Istoria și Geografia la Universitatea din Cluj. În anul 1910 a fost numit profesor la școala civilă din Hațeg. La fel ca tatăl său, nu a scăpat de persecuțiile maghiare, în timpul războiului fiind acuzat de spionaj în favoarea statului român și urmărit în permanență de jandarmi ^[3].

După Unire a devenit director al școlii medii din Târnăveni, dar și asistent la Universitatea din Cluj. În perioada 1926-1948 este director al Muzeului Etnografic, iar între 1952-1963 devine șeful secției etnigrafice din cadrul Academiei Române. A înființat Muzeul Etnografic și Parcul Etnografic Național din Cluj-Napoca ^[1]^{:p. 228}.

Totodată, a fost Doctor în geografie la Universitatea din Cluj (1924), cu mențiunea Summa cum laude, cu teza Țara Hațegului și regiunea Pădurenilor, "studiu antropogeografic și etnografic". În 1920 devine asistentul lui George Vâlsan la Institutul de Geografie din Cluj. În 1940, după Dictatul de la Viena, când Ardealul de nord a trecut sub ocupație maghiară, Romulus Vuia a reușit să evacueze toate colecțiile și să le transporte la Sibiu. S-a străduit să înființeze și aici un parc etnografic și, într-un memoriu adresat Ministerului, Romulus Vuia specifica: Intenționăm să organizăm acest muzeu chiar și pentru cazul ca instituția noastră s-ar întoarce la Cluj. În acest caz, muzeul în aer liber ar rămâne la Sibiu. A reușit să înființeze muzeul pe un teren din apropierea pădurii Dumbrava care i s-a pus la dispoziție, el fiind considerat „părintele” muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Tot aici și-a continuat activitatea didactică, a organizat cu studenții cercetări etnografice în zonă și a asigurat continuarea cercetărilor Cercului de Studii Etnografice, înființat în 1939 la Cluj, preocupându-se totodată de înființarea unui cerc similar al Banatului, la Timișoara ^[3].

În ceea ce privește opera sa, a publicat mai mult lucrări, dintre care:

Muzeul Etnografic al Ardealului, București, 1928;
Problema continuității românilor în Dacia. Patru conferințe la Universitatea Radio (în colaborare cu Constantin Daicoviciu), Sibiu, 1943;
Satul românesc din Transilvania și Banat. Studiu antropogeografic și etnografic - Le Village roumain de Transilvanie et du Banat, Cluj, 1945;
Portul popular din Țara Hațegului. Bazinul de la Hațeg, București, 1962;
Tipuri de păstorit la români (sec. XIX - începutul sec. XX), prefață de Tiberiu Morariu, București, 1964;
Studii de etnografie și folclor, vol. I, ediție îngrijită de Mihai Pop și Ioan Șerb, prefață de Mihai Pop, București, 1975, vol. II, ediție îngrijită de Florica Șerb, București, 1980 ^[4].

La fel ca tatăl său, și Romulus Vuia a fost obligat să se pensioneze în 1947, de data aceasta de nou instauratul regim comunist, fără să fi fost susținut de cei care îi fuseseră studenți și care îi datorau cariera. După cei 25 de ani în care a condus muzeul, lăsa în urma sa aproape 15.000 de obiecte, stampe, diapozitive, o bibliotecă cu aproape 3.400 de volume. În anii care au urmat pensionării sale, instituțiile pe care le-a înființat au fost distruse, colaboratorii săi înlăturați iar catedra de etnografie a universității, desființată. A părăsit Clujul și a plecat la București, unde a dus o viață izolată. S-a stins din viață în vara anului 1963

Date personale
Romulus Vuia
Născut	1887 Comloșu Mare, județul Timiș
Decedat	1963 București
Cetățenie	România
Ocupație	profesor, etnolog

· 1887: S-a nascut Arthur Rubinstein, pianist si compozitor american de origine poloneza evreiasca; (m.20.12.1982). Arthur (Artur) Rubinstein (n. 28 ianuarie 1887, Łódź, Polonia – d. 20 decembrie 1982, Geneva, Elveția) a fost un pianist polonez de origine evreiască, considerat unul din cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.

* 1889: Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; n. 28 ianuarie 1889, București - d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.

Privind data exactă a nașterii scriitoarei, din mărturisirile ei se cunosc cu precizie ziua și luna (28 ianuarie, București), anul 1886 stabilit doar dintr-o întreagă serie de ipoteze ce mai cuprinde și anii 1888, 1889, 1890, 1891. Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Mama sa, Smaranda ( Emma ) Mavrocordat, descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovariavea să fie de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului.

Crescută și formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu își va împlini educația primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească. Prin căsătoria în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

După călătorii prin mai multe țări ale lumii, printre care și Persia, unde prințul George Valentin Bibescu primește o însărcinare diplomatică, Martha Bibescu își publică, la întoarcerea în Franța, prima sa carte: Les Huit Paradis (1908).

Premiat în scurt timp de Academia Franceză, acest volum va deschide seria unei opere impresionante, din care nu vor lipsi romanele de inspirație autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalități din trecut sau contemporane, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondență, o serie de biografii istorice, semnate, în parte, sub pseudonimul Lucile Decaux.

Începând din 1916 Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București, unde a rămas sub ocupație germană, a servit drept prețioasă sursă de informații pentru Guvernul român refugiat la Iași. Zoe Bengescu, fiică a uneia dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta și nepoată a lui Titu Maiorescu, nota la 1 noiembrie 1918: "La spital am fost foarte îngrijorate în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă […]. Este o mare comediantă. Două lucruri sunt certe – e foarte frumoasă și foarte inteligentă, restul depinde de timp, de împrejurări […]." Ea nu a fost numai martora acestor evenimente cruciale (primul război mondial și actul reîntregirii – "ziua cea mai plăcută din calendarul personal", cum avea să noteze peste ani), ci și o participantă activă la desfășurarea lor. După trei decenii, maturizată și luându-și rolul în serios, iat-o pe Martha Bibescu în ipostaza personificată de regina Elisabeta și regina Maria, și anume de mamă a ostașului român, de data aceasta în campania contra bolșevismului, când nu putea rămâne insensibilă la mărturisirile nepotului său, Matei Basarab Brâncoveanu, despre realitățile dramatice trăite alături de camarazii săi din Regimentul 3 Artilerie Grea. În 1945 Martha Bibescu pleacă în Anglia.

Aici se întâlnește cu moștenitorul ei, Prințul John Nicolas Ghika - Comănești pe care l-a ajutat să părăsească țara în anii tulburi care au urmat după instaurarea comunismului.

Din 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Ana de Noailles.

Cumnatul său, prințul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul * Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928).

Este de asemenea autoarea unui jurnal, din care câteva fragmente au fost publicate la fosta editură politică sub titlul Jurnal politic.

Se stinge din viață la 28 noiembrie 1973, la Paris. Este inmormantată la Castelul Menars de pe Valea Loarei. În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care estei Ana, contesa de Noailles

· 1892: S-a nascut regizorul german de film Ernst Lubitsch; (d.1947).
* 1893: Prințesa Ecaterina Olimpia Caradja cunoscută ca Princess Catherine Olympia Caradja (născută, Ecaterina Olimpia Crețulescu la 28 ianuarie 1893, București – d. 26 mai 1993, București) a fost o aristocrată și filantroapă română, stabilită în Statele Unite ale Americii.

Născută în București, educată în Anglia și Franța, a reușit să părăsească România în anul 1952, scăpând de regimul comunist de atunci cu ajutorul unei bărci, cu care a traversat Dunărea în Iugoslavia de atunci.

Ca expatriată în Statele Unite, pentru mai mult de 35 de ani, a locuit în comitatul Hill din statul Texas, de unde s-a reîntors în România după 1989, pentru a locui în București, unde a și murit ca centenară.

Prințesa Caradja a fost binecunoscută pentru munca sa umanitară și filantropică din perioada interbelică, dar mai ales din timpul celui de-al doilea război mondial, când a alinat suferințele a peste o mie de aviatori (și a altor membri ai echipajelor de zbor) americani și britanici, care au devenit prizonieri de război ai României în timpul campaniei de bombardare a obiectivelor industriale ale României, din perioada alierii sale Germaniei naziste.

A avut grijă de acești căzuți „oameni ai aerului” atât pe propria sa proprietate, unde i-a trata și îngrijit, cât și în spitatlele din Ploiești. Această activitate umanitară și filantropică extraordinară i-a atras numele de „Îngerul din Ploiești” printre acei prizonieri de război. În 1977, a fost recompensată cu Medalia de onoare George Washington (în original, George Washington Honor Medal) de către Freedoms Foundation at Valley Forge.

Fiica sa, Alexandra, a decedat în 1997; din familia extinsă mai sunt în viață nepoata sa de fată, Prințesa Brianna Caradja, ^[1] și de doi stră-nepoți. ^[2] Fiul său adoptiv, un german, Ottomar Rodolphe Vlad Dracula Prince Kretzulesco, nu mai trăiește, decedând de cancer în 2007.

Date personale
Ecaterina Olimpia Caradja
Ecaterina Olimpia Caradja
Nume la naștere	Ecaterina Olimpia Crețulescu
Născută	28 ianuarie 1893 București, România
Decedată	26 mai 1993 (100 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	aristocrat[] filantroapă[]

* 1893: Constantin Tobescu (n. 28 ianuarie 1893 - d. 2 decembrie 1951 Tîrgu Ocna) a fost un general de brigadă al Jandarmeriei Române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îndeplinind în perioada 1 iunie 1943 – 25 august 1944, funcția de Director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice.

Constantin Tobescu s-a născut la 28 ianuarie 1893 în localitatea Comani, plasa Drăgănești, județul Olt, fiul cel mare al lui Nae Thobescu, în etate de 28 de ani, comerciant de profesie, și al Polina, în etate de 23 de ani, menajeră.^{[note 1]} În anul următor, în 8 iulie 1894, cuplului i se va naște o fată, Verginia, iar în 17 iulie 1996 un alt băiat, Theodor.^[1] Viitorul general a absolvit 7 clase de liceu, apoi, din 1911, a devenit elev al Școlii Militare de Infanterie, pe care o va absolvi 2 ani mai târziu. După absolvire, își începe cariera militară prin participarea la al doilea război balcanic.(1913) Din august 1916, participă la operațiile militare din cadrul primului război mondial. Foaia matricolă, fila 7, precizează că pe atunci avea domiciliul în Slatina și că în data de 17 ianuarie 1917 s-a căsătorit cu d-ra Julieta Pomponiu, născută în 2 iulie 1895 în Slatina. În 23 decembrie 1917, i se naște unica fiică, Corina.^[1] Fiica sa, inginer electro-mecanic la întreprinderea Electromagnetica, cu origine "burgheză", la data de 28 august 1951, era deținută în penitenciarul Văcărești, fiind reținută fără mandat de arestare, conform fișei matricole penale.^[2]^{[note 2]}

Avansat la gradul de căpitan, Constantin Tobescu trece în cadrele Jandarmeriei la sfârșitul războiului. În noiembrie 1930, este mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi București, unde se stabilește definitiv. După ce este detașat în diverse posturi prin țară (Găești, Ploiești și Chișinău), este avansat la gradul de colonel în 1938, fiind mutat la Iași. După abdicarea regelui Carol al II-lea, demisionează din armată (în 26 noiembrie 1940), de teama legionarilor. (deoarece fusese un colaborator apropiat al gen. Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei, asasinat în aceeași noapte la închisoarea militară Jilava) Se retrage în Banat, trece Dunărea în Iugoslavia, apoi revine în funcția din care demisionase anterior, imediat după evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute sub denumirea de “rebeliune legionară” (24.01.1941).^[1]

Avansat la gradul de general spre sfârșitul anului 1941, pe toată durata războiului va fi mobilizat în zona interioară (teritoriul românesc rezultat în urma amputărilor teritoriale din vara anului 1940), în calitate de comandant al Siguranței și Ordinii Publice în Inspectoratul General al Jandarmeriei.(I.G.J.), cu sarcina principală de a preveni actele teroriste, de sabotaj și spionaj pe teritoriul țării. După lovitura de stat de la 23 august 1944 își dă demisia din armată, după care se ascunde, împreună cu Eugen Cristescu, directorul general al Serviciului Special de Informații (SSI), conform propriilor declarații, din teama de a nu fi capturat de trupele sovietice. Este arestat preventiv în data de 24 septembrie 1944, ulterior este predat sovieticilor, transportat și anchetat la Moscova, fiind readus în țară în primăvara anului 1946, continuând să rămână în arest preventiv. În data de 19.01.1949, este condamnat la "5 ani detențiune simplă și 5 ani degradare civică". Deoarece condamnarea sa se apropia de sfârșit, gen. Constantin Tobescu fiind deținut preventiv de aproape 4 ani și 4 luni, Procurorul General al R.P.R. a cerut mărirea pedepsei. După 4 amânări ale pronunțării sentinței, în 2 iulie 1951, gen. Constantin Tobescu este condamnat definitiv la "10 ani detențiune simplă". Se stinge din viață în 2 decembrie 1951 în spitalul-penitenciar TBC Târgu Ocna, fiind înhumat într-o groapă anonimă în cimitirul orașului
Funcții deținute:

iunie-august 1913 : repartizat la Regimentul de infanterie nr.3 Olt, mobilizat pentru a participa la al doilea război balcanic; demobilizat la 31 august 1913.
31 august 1913 – 1 iulie 1916 : detașat la Liceul Militar “D.A. Sturdza” din Craiova.
15.08.1916 : mobilizat, (Î.D.nr.2784/916) pentru participarea la operațiile militare desfășurate de Armata Română concomitent cu angajarea acesteia în Primul Război Mondial, la comanda unei secții a unei companii de mitraliere. (Compania a II-a din Batalionul I)
4 septembrie 1916 : “contuzionat din cauza unui obuz ce căzuse în apropierea sa și evacuat la spital”; decorat cu ordinul Coroana României cu spade în gradul de cavaler și propus la aceeași decorație în partea a doua a campaniei.
19 decembrie 1918 : trecut în cadrele Jandarmeriei. (prin ordinul M.C.G. nr.1690 și O.Z. nr.1578)
15 septembrie 1919 : numit comandant al Companiei de Jandarmi Romanați.
25 ianuarie – 25 februarie 1920 : urmează cursurile Școlii de Jandarmi din București.
1 septembrie 1920 : confirmat definitiv în Jandarmerie. (Î.D.nr.3789/920)
1 aprilie 1921 : mutat la comanda Companiei (de jandarmi) Dolj.
15 mai – 1 octombrie 1922 : curs de informații la Sf.Gheorghe.
19 august 1923 : numit ajutorul comandantului Regimentului 1 Jandarmi. (O.Z. nr.138)
15 decembrie 1923 : comandant al Batalionului de Instrucție al Regimentului 1 Jandarmi. (O.Z. nr.1393)
1 iulie 1927 : detașat la Compania de Jandarmi Argeș, pentru menținerea ordinii în județ. (O.Z. nr.900)
1 decembrie 1927 : comandant al Detașamentului Special Orșova.(O.Z. nr.1504)
9 – 29 ianuarie 1929 : detașat lector la Școala de Gaze din București. (O.Z. nr.4/928)
5 octombrie 1929 : mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi București. (Î.D.nr.3182/929 și O.Z. nr.2469)
16 ianuarie 1930 : numit ofițer superior de control, ajutorul șefului de Corp (Inspectorat) și președintele Comisiei disciplinare.( O.Z. nr.165/930)
8 iunie 1930 : depune jurământul de credință noului rege Carol al II-lea.
27 septembrie 1930 : numit în fruntea Comisiei de disciplină. ( O.Z. nr.101/930)
1 octombrie 1931 : mutat în interesul serviciului la Inspectoratul General al Jandarmeriei, numit șef al Serviciului Jandarmeriei. ( O.Z. nr.195/931)
1 aprilie 1934 : șef al serviciului de Poliție și Comandament la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. ( O.Z. nr.39 și 1019/934)
15 iunie 1934 – 5 iulie 1934 : șef al serviciului Administrativ la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. ( O.Z. nr.22)
15 iunie – 8 octombrie 1934 : președinte al Comisiei de disciplină la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. ( O.Z. nr.24/934)
8 octombrie 1934 – 14 ianuarie 1935 : Comandant provizoriu al Inspectoratul de Jandarmi Focșani. (O.Z. nr.57/934)
1 septembrie 1935 : mutat în interesul serviciului la comanda Centrului de Instrucție nr.2 Jandarmi din Găești, ( O.Z. nr.440/935), ulterior rechemat la Inspectoratul București.
1 octombrie 1935 : comandant al Sectorului Informativ Ploiești.(O.Z. nr.447/935)
1 noiembrie 1937 : comandant (provizoriu) al Inspectoratului (de Jandarmi) Chișinău. (O.Z. nr. 649/937)
1 octombrie 1938 : comandant al Inspectoratului (de Jandarmi) Iași. (? 1488/938)
25 0ctombrie 1939 : mutat în interesul serviciului la comanda Regimentului de Jandarmi Pedeștri. (ord. c.c.j.n. 51607/939 și O.Z. nr.587/939)
19 septembrie 1940 : comandant al Serviciului Jandarmeriei din I.G.J.
31 decembrie 1940 : demisionat și trecut în rezervă, demisia înaintată în 26 noiembrie 1940. (ord. nr. 97 ? 16/1941)
24 ianuarie 1941 : repus în funcție - comandant al Serviciului Jandarmeriei din I.G.J.
1 iunie 1943 – 25 august 1944 : director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice.
25 august 1944 : demisia din funcție.^[1](date extrase din Foaia matricolă a gen. Constantin Tobescu, Dosarul Nr. 147463, Arhiva operativă a Ministerului Afacerilor Interne al R.S.R., 5 octombrie 1966)

Date personale
Constantin Tobescu
Gral. Constantin Tobescu
Născut	28 ianuarie 1893
Decedat	2 decembrie 1951 (58 de ani)
Căsătorit cu	Julieta Tobescu (născută Pomponiu)
Copii	Corina Tobescu (căsătorită Mahalinschi)
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	personal militar[*]
Director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice (1943-44)
Studii	Școala Militară de Infanterie (1911-1913), Școala de Jandarmi București (1920)
Activitate
A luptat pentru	Jandarmeria Română
Ani de serviciu	1913-1944
Gradul	General de brigadă
Bătălii / Războaie	Al doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul “Coroana României”, grad cavaler, ofițer și comandor, Ordinul “Steaua României”, grad cavaler și ofițer, “Crucea Comemorativă”, Medalia Victoria Marelui Război pentru Civilizație 1916-1921, Medalia Bărbăție și Credință cl.I, Semnul onorific 25 de ani în serviciu, Crucea „Meritul Sanitar”, cl.I, Medalia Centenarul Regelui Carol I, Ordinul Meritul Agricol în grad de cavaler, Ordinul Meritul Militar cu cruce, în grad de comandor (bulgar)^[1]

· 1897: Valentin Kataev, scriitor rus (d. 1986)

· 1901: Teodor Tatos, pictor și scriitor român (d. 1985)

* 1905: György Kulin (28 ianuarie 1905, Salonta / Nagyszalonta – 22 aprilie 1989, Budapesta) a fost un astronom maghiar.

Kulin a descoperit 21 de asteroizi și a codescoperit cometa C/1942 C1 Whipple-Bernasconi-Kulin.

În afară de astronomie s-a interesat și de literatura științifico-fantastică, scriind câteva romane.^[1]

Probabil, fără exagerare, este considerat părintele astronomiei de amatori din Ungaria.

· 1909 - S-a născut Vasile Vasilachi, teolog şi istoric al culturii ("Predica în Evul Mediu", "Biblia în ortodoxie").

· 1912: Jackson Pollock, pictor american (d. 1956)
* 1913: Silviu Ploeșteanu (28 ianuarie 1913, Craiova – 13 aprilie 1969) a fost un jucător și antrenor de fotbal român, care a jucat la UD Reșița, U Cluj, Venus București, echipa națională de fotbal a României și UA Brașov. A antrenat Steagul Roșu Brașov, Tractorul Brașov și echipa națională de fotbal a României.
* 1918: Sandro Puppo (n. 28 ianuarie 1918, Piacenza - d. 18 octombrie 1986, Piacenza) a fost un jucător și antrenor italian de fotbal. Și-a început cariera la Piacenza Calcio, jucând apoi la Ambrosiana, Venezia și AS Roma. Cu echipa națională de fotbal a Italiei a câștigat aurul olimpic, în 1936, la Berlin.

· 1920: Cornel Onescu, politician român
* 1927: Paul Dăncescu (n. 28 ianuarie 1927) este un medic român, în prezent stabilit în Montreal, Canada.

Absolvent al liceului "Sfântul Sava" din București unde i-a avut colegi de clasă pe Ion Dumitriu-Snagov și Virgil Cândea.
Absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti (1953); medic specialist in microbiologie (1959), doctor in stiinte medicale (1960), medic primar (1962). In perioada 1968-1970, a urmat studii post-doctorale la Institutul Pasteur din Tunis, beneficiind de bursa Charles Nicolle acordata de statul tunisian.

In Romania, a fost asistent, sef de lucrari si sef al departamentului de boli parazitare la Centrul de Perfectionare a Medicilor din Bucuresti (1960-1982), medic primar la Institutul "I. Cantacuzino" (1960-1973), sef al sectiei de boli parazitare la acelasi spital (1973-1982). In Tunisia a lucrat in domeniul bolilor parazitare profesionale, epidemiologia leishmaniozelor si a fost sef al laboratorului de Entomologie medicala al Institutului Pasteur. In Canada a desfasurat o activitate de cercetare științifică in domeniul bolilor profesionale (1984-1988). In anul 1986 sustine examenul de evaluare la Consiliul Medical al Canadei, examenul de sinteza la Université de Montréal (1989) urmat de stagii la spitalele St.-Luc (1989-1990) si Notre-Dame (1990-1994). A realizat studii asupra strongiloidozei in Romania si Africa de Nord, cu descrierea primului focar subteran in minele de plumb; alte studii asupre protozoarelor intestinale si phlebotominelor in Romania, Tunisia si Italia. A realizat studii asupra diagnosticului parazitozelor tropicale si cosmopolite, prin metode traditionale si personale, dintre care unele au fost recunoscute de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. Din anul 1980, este expert consultant la Organizatie Mondiala a Sanatatii (de la Geneva) pentru expertiza in epidemiologia si diagnosticul strongiloidozei. Este consilier pentru serviciile internationale ale SACO-Canada (Canadian Executive Service Organisation).

A avut un rol important în promovarea comunității române din Quebec.

* 1927: Per Oscarsson (n. 28 ianuarie 1927 — d. 31 decembre 2010) a fost un actor suedez.

· 1931: Lucia Bosé, actriță italiană
* 1931: Felicia Donceanu (n. 28 ianuarie 1931, Bacău, România) este o pictoriță, sculptoriță și compozitoare română.

Donceanu s-a născut în Bacău. Inițial, ea și-a planificat să drvină director de scenă, dar a devenit interesată de muzică și a studiat la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București (în prezent Universitatea Națională de Muzică) cu profesorii Mihail Jora (compoziți), George Breazul și Ioan D. Chirescu (teorie și solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu (countrapunct) și Mircea Basarab (orchestrație). După finalizarea studiilor în 1956, ea a lucrat ca redactor la ESPLApână în 1958, și apoi la Editura Muzicală până în 1966.^[1]

După plecarea de la edituri, ea s-a dedicat în întregime compoziției, producând lucrări care au fost interpretate la nivel internațional. S-a căsătorit cu poetul Alexandru Voitin.

Felicia Donceanu a compus pentru piese de teatru („Tartuffe” de Molière, 1965; „Măsură pentru măsură” de William Shakespeare, 1965) și ansamblu instrumental, dar s-a concentrat în mare parte pe lucrări camerale. Muzica ei este influențată de muzica populară românească, uneori folosind instrumente populare tradiționale. Lucrările selectate includ:

Arie de concert (1973), pentru bariton și orchestră
Măiastra (1973), pentru soprană, cor și orchestră de coarde
Picolicomando (1984) pentru tenor, copii, cor, orgă, vioară și percuție
Yolanda (1993), pentru soprană și orchestră
Rugăciunea Domnească (1992), pentru voce, orchestră de coarde și percuție
Rugăciunea Domnească (1998), pentru cor masculin, orchestră de coarde și percuție
Invocatio (1999), cu texte biblice și fragmente de versuri de Ovidiu, marcat pentru soprană, pian, vioară și orchestră de cameră
Clopote la soroc (1999), o cantată pentru cor SATB și orchestră
Retro-Tango, pentru ansamblu fagot
Inscripția de pe un catarg, pentru harpă
Odinioară, cântec-ciclu pentru mezzo-soprană și pian
Mărgele (1962), patru cântece pe versuri de Tudor Arghezi
Trei Cântece pentru Til (1964), pe versuri de George Călinescu
Dor I pentru contralto
Dor II pentru contralto
Imagini pe versuri de Eminescu (1963-1965), pentru soprană
Cu Penetul
Mărturisiri, ciclu de cinci cântece pentru bas-bariton cu poezii de Alexandru Voitin, din septembrie 1975-septembrie 1978 și 1986
Cântece de fată frumoasă
Cântând cu Ienăchiță Văcărescu
Sincron
Ponti Euxini Clepsydra (1971), pentru soprană, clarinet, oboi, percuție, harpă
Mai sunt încă roze (1972), cu texte de Macedonski, este un cântec de cinci munca pentru soprană și ansamblu instrumental
Două Serenade (1973), pentru bariton, flaut, harpă, versuri de Baconski
Cântece de fată frumoasă (1976), trei-mișcari pentru mezzo-soprană, corn englez și marimba
Cântând cu Ienăchiță Văcărescu (1983), pentru soprană, flaut, viola da gamba, flaut, clavecin și percuție, text de Ienăchiță Văcărescu
Abțibilder după Tristan Tzara (1996), pentru soprană, clavecin, și două viole da gamba
Cutia cu surpriză ... și pentru oameni încrutați (1998), pentru soprană, două viole da gamba, clavecin, pian, și marionete
Tablouri vivante (1999), pentru voce și instrumente

Lucrări înregistrate pe CD:

Polhymnia – Sacrée et Profane

* 1935: Anna Stark-Stănișel (n. 28 ianuarie 1935, la București)^[1]^[2] este o fostă handbalistă română de origine germană, multiplă campioană mondială cu echipele României în 7 și 11 jucătoare.

* 1935: Israel Pincas (în ebraică:ישראל פנקס; n. 28 ianuarie 1935) este un poet israelian de limbă ebraică, laureat al Premiului Israel (premiul de stat al Israelului) pentru poezie în anul 2005. În argumentele juriului care i-a conferit premiul se menționează că „de la primul sau volum de versuri, „Paisprezece poezii” care a apărut în 1961, Pincas pășește pe o cale creativă independentă. Se ferește tot timpul de a fi țipător și de a face concesii cititorilor, poezia sa este șlefuită și senzuală, limba lui întrunește tradiție și spirit novator, iar creația sa este moștenitoarea unor tezaure culturale ale trecutului, adăugându-le originalitate și prospețime.”

· 1936: S-a nascut scriitorul albanez Ismail Kadare (“Generalul armatei moarte”). Lucrările lui Kadare au fost publicate în peste 40 de țări. A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura și în 2005 a primit premiul inaugural Man Booker International Prize. În iunie 2009 a primit premiul Prince of Asturias pentru literatură.

* 1936: Alan Alda (n. 28 ianuarie 1936) este un actor, regizor și scenaristamerican. A devenit faimos în special pentru rolul Hawkeye Pierce din serialul de televiziune M*A*S*H.

Alda și-a început cariera în 1950 ca membru al Compass Players în comedie. În 1966 a jucat în musicalul The Apple Tree pe Broadway; el a fost nominalizat pentru premiul Tony pentru "Cel mai bun actor".

Alda și-a făcut debutul ca actor pe Hollywood cu un rol secundar în Gone are the Days! - versiune cinematografică a unei piese de succes de pe Broadway și anume Purlie Victorious. Au urmat alte roluri în filme ca autorul, umoristul și actorul George Plimpton în filmul Paper Lion, de asemenea în The Extraordinary Seaman (1969) și thriller-ul The Mephisto Waltz, alături de actrița Jacqueline Bisset. În același timp, Alda a apărut ca un panelist în filmul din 1968- What's My Line? și în filmul I've Got a Secret (1972).

· 1940 - S-a născut Ion H. Ciubotaru, etnolog, folclorist şi eseist, autorul "Dicţionarului literaturii române, de la origini pînă la 1900", pentru care primeşte Premiul Academiei Române "Timotei Cipariu".

* 1940: Carlos Slim Helú (n. 28 ianuarie 1940) este un om de afaceri mexicancare activează în industria de telecomunicații. În prezent (aprilie 2017) este al saselea om bogat din lume cu o avere estimată de revista americană Forbes la 54.5 de miliarde de dolari americani.^[2]

Slim are o mare influență asupra industriei de telecomunicații din Mexic și o mare parte din America Latină, de asemenea. El controlează companiile Teléfonos de México (Telmex), Telcel și América Móvil^[3]. Deși menține o implicare activă în companiile sale, cei trei fii ai săi, Carlos Slim Domit, Slim Marco Antonio Domit și Patrick Slim Domit conduc afacerile curente.

În anul 2011, a înființat muzeul Soumaya, în Mexico City, numit astfel după fosta lui soție^[4]. Costurile construirii muzeului s-au ridicat la 34 de milioane de dolari^[4].

În iulie 2014, Slim s-a pronunțat pentru o modificare radicală a programului de muncă.^[5] În locul unei retrageri sau pensionări la 50 sau 60 de ani, oamenii ar trebui să aibă de lucru până la 70, poate 75 de ani, dar programul de lucru ar trebui redus la trei zile pe săptămână; ziua de muncă ar trebui să aibă, conform acestuia, 11 ore

· 1942 - S-a născut Petru Mihai Gorcea, scriitor şi critic literar („Nesomnul capodoperelor”, „Structură şi mit în proza contemporană”) (m.06.01.2005).

· 1942 - S-a născut Florin Mircea, actor la Teatrul Naţional din Iaşi. Creaţia sa în rolurile Kaloşin şi Anciughin din „Anecdote provinciale” i-a adus Premiul UNITER pentru cel mai bun actor al stagiunii 1994-1995.

· 1943: Dumitru Moroșanu, realizator român de emisiuni radio și TV

* 1943: Florina Cercel (alternativ: Florina Cercel Perian; n. 28 ianuarie 1943,^[1] Piatra Neamț, România – d. 30 iulie 2019,^[2] București, România) a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1964, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan. A jucat ca actriță pe scenele următoarelor instituții: Teatrul Dramatic de Stat din Galați (1964-1965), Teatrul Național din Timișoara (1965-1973) și Teatrul Național din București (din 1972). A fost casatorita timp de 7 ani cu medicul Ioan Perian Liviu
Filmografie:

Fratii (1970)
Prin cenușa imperiului (1976) - grecoaica
Premiera (1976) - ziarista la "Faclia"
Roșcovanul (1976) - activista P.C.R., Elena Duma
Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 8
Marele singuratic (1977) - Ilinca
Dincolo de pod (1976) - Marta
Iarna bobocilor (1977) - Despina
Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
Brațele Afroditei (1978)
Ecaterina Teodoroiu (1978) - Gazda
Iancu Jianu, zapciul / Iancu Jianul, zapciul (1980)
Dumbrava minunată (1980) - Mia Vasilian
Burebista (1980)
Bietul Ioanide (1980) - dublaj voce Ioana "indolenta"
Femeia din Ursa Mare (1982) - Maria
Caruta cu mere (1983)
Bocet vesel (1984)
Vară sentimentală (1986)
Din prea multa dragoste (1986)
Trenul din zori nu mai opreste aici (TV) / (1994) - Nebuna din Capri
Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994) - Matroana bordelului
Ultima halta in Paradis (TV) / (2002) - Doctorita
Les percutés / Țăcăniții (2002)
Ambasadori, căutam Patrie (2003) - Mariana
The Half Life of Timofey Berezin / Viața lui Timofei Berezin (2006) - Valentina Trailer
O soacra de cosmar (2006) - Mama lui Nicu
Niciodata nu e prea tarziu (2006) - Mioara
Inima de tigan (2007) - Spania Fieraru
Regina (2008) - Spania
Aniela (2009) - Aretia Belciugesco
Poveste imorală

A interpretat roluri în teatru:

Dona Diana, regia Victor Moldovan, 1973 ^[2]
Arde soarele deasupra lui Seneca de Kincses Elemér
Bacantele de Euripide, regia (1997)
Moartea unui comis voiajor, autor Arthur Miller, regia Horea Popescu (2000)
Revizorul, autor Nikolai Vasilievici Gogol, regia Serghei Cerkasski (2002)
Jurământul, autor Dan Tărchilă, regia Vasile Manta (2004)
Lucrezia Borgia, autor Victor Hugo, regia Cristian Ioan (2004)
Micii burghezi, autor Maxim Gorki, regia Sorana Coroamă Stanca (2004)
Inimă de câine, autor Mihail Afanasievici Bulgakov, regia Yuri Kordonsky (2005)
Monodrame europene, autor Dumitru Radu Popescu, Helmut Peschina, regia Dan Stoica (2007)
Istoria comunismului, povestită pentru bolnavii mintal, autor Matei Vișniec, regia Florin Fătulescu (2007)
Camerista de Hermann Broch, regia Dan Stoica (2008)
Graciosa și Percinet, autor Madame d'Aulnoy, regia Răzvan Popa (2008)
De vorbă cu Eminescu
Gaițele, autor Alexandru Kirițescu, regia Dan Tudor (2012)
Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru (2014)
Noapte bună, mamă!, regia Mircea Cornișteanu (2014)
Omul de zăpadă, autor Lia Bugnar, regia Leonard Popovici (2014)
Oreste, regele sunetelor, regia Constantin Dinischiotu (2014)
Pe strada Mântuleasa, autor Mircea Eliade, regia Titel Constantinescu (2014)
Quartet, autor Ronald Harwood, regia Dan Tudor (2014)
Regele moare, autor Eugene Ionesco, regia Victor Ioan Frunză (2014)
Rusoaica, autor Gib Mihăescu, regia Manuela Popescu (2014)
Săptămâna luminată, regia Cristian Munteanu (2014)
Ultima haltă în paradis, autor Valentin Nicolau, regia Alexandru Tocilescu (2014)
Vassa Jeleznova, autor Maxim Gorki, regia Ion Cojar (2014)

Date personale
Florina Cercel
Florina Cercel primind o stea pe Aleea Celebrităților
Născută	28 ianuarie 1943^[1] Piatra Neamț, România
Decedată	30 iulie 2019 (76 de ani)^[2] București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cancer pulmonar
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București

· 1944: Jeri Lynn Mooney (n. 28 ianuarie 1944, Marshall, Texas, SUA) mai cunoscută cu pseudonimul de Susan Howard, este o actriță americană, care a interpretat rolul Donna Culver Krebbs în filmul serial distribuit de către CBS Dallas, în perioada 1979-1987. Jeri Lynn Mooney este activă în cadrul partidului republican în Texas.

· 1945: Robert Wyatt, muzician englez (Soft Machine)
* 1948: Charles McArthur Ghankay Taylor (n. 28 ianuarie 1948) a fost al douăzeci și douălea Președinte al Liberiei, fiind în funcție de pe 2 august 1997 până la demisia de pe 11 august 2003.^[1]

Născut în Arthington, Liberia, Taylor a obținut diploma de la Bentley College din Statele Unite, înainte de a reveni în Liberia pentru a lucra în guvernul lui Samuel Doe. După ce a fost îndepărtat pentru deturnare de fonduri, el a ajuns în cele din urmă, în Libia, unde a fost antrenat ca luptător de gherilă. El a revenit în Liberia, în 1989, ca șef al unui grup de rezistență sprijinit de Libia, Frontul Național Patriotic din Liberia, pentru a răsturna regimul lui Doe, inițiând Primul Război Civil Liberian.

· 1950: Tudor Mătușa, politician român

· 1950: Hamad bin Isa al Khalifa, rege al Bahrain

· 1955: Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, în franceză de Nagy Bócsa^[1], cunoscut ca Nicolas Sarkozy, (n. 28 ianuarie 1955, Paris) este un politician francez, fost președinte al Franței^[2] și coprinț al Andorrei din 16 mai 2007 până la 15 mai 2012.

Sarkozy a fost anterior de două ori ministru de interne al Franței, din 2002 până în 2004 în cabinetul Raffarin, și din 2005 până la 27 martie 2007 în cabinetul de Villepin. Din 28 noiembrie 2004 este președintele partidului neogaullist (de orientare conservatoare) UMP, formațiunea succesoare a partidului RPR, înființat în 1974 de Jacques Chirac.

* 1956: Helmut Britz (n. 28 ianuarie, 1956, Timișoara ^[1]) este un publicist, traducător, poet și scriitor de limba germană din România, cu cetățenie română și germană.

Având în vedere sărăcia, corupția și despotismul în care s-au scufundat țările din sudul Europei, publicistul Helmut Britz a propus introducerea termenului de "Europa Latină" (Lateineuropa) pentru a le desemna

1963–1971 — Școala generală nr. 8 Timișoara
1971–1975 — Liceul „Nikolaus Lenau” Timișoara
1976–1980 — Studii de filologie la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, secția engleză germană; Examen de stat. În aceeași perioadă a fost și redactor responsabil al paginilor germane a revistei universitare Echinox ^[4]
1980–1985 — Stagiatura în învățământ la Liceul Miner Rovinari și Școala generală Banloc. Definitivat
1990 — Practicant la ziarul „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Frankfurt pe Main
2000–2001— Cursuri Postuniversitare de Relații Publice și jurnalism online la Institutul WBS-(Klett-Cota) la Frankfurt pe Main
2001–2002 — Studii serale de drept civil și management comunal pe lângă primăria orașului Köln

· 1959: Eugen Bejinariu, politician român
* 1959: Frank Darabont (n. Ferenc Darabont, 28 ianuarie 1959, Montbéliard, Franța) este un regizor, scenarist și producător maghiaro-american^[1]care a fost nominalizat la trei premii Oscar și la un Glob de Aur. A regizat filmele The Shawshank Redemption, The Green Mile și The Mist, toate bazate pe lucrările lui Stephen King. În 2010 a creat și produs pentru AMC serialul The Walking Dead.
* 1961: Iustinian Ovcinicov (în rusă Юстиниан Овчинников) (n. 28 ianuarie 1961, orașul Kosterevo, regiunea Vladimir, Rusia) este un cleric ortodoxdin Republica Moldova, care a îndeplinit demnitatea de episcop de Dubăsari, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (1995-1998).

La data de 6 octombrie 1998, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât înființarea Episcopiei de Tiraspol și Dubăsari, Preasfințitul Iustinian fiind numit ca episcop al acestei nou-înființate eparhii (aflându-se sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Moscovei). El a fost înaintat în treapta de arhiepiscop la 25 februarie 2008 de către Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei.

Iustinian Ovcinicov s-a născut la data de 28 ianuarie 1961, în orașul Kosterevo din regiunea Vladimir (Federația Rusă), într-o familie ortodoxă de etnie rusă. A primit la botez numele de Victor Ivanovici Ovcinicov. Tatăl său, Ivan Stepanovici, era maistru tehnic, iar mama sa, Svetlana Viktorovna, juristă. Educația religioasă ortodoxă i-o datorează bunicii sale, Anna Maksimovna ^[1].

În anul 1978 a absolvit Școala medie de 10 clase. În același an l-a cunoscut pe arhimandritul Ambrozie Șciurov, astăzi arhiepiscop de Ivanovo și Kineshemsk. A urmat între anii 1978-1983 studii la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Ivanovo, obținând diploma de licențiat în istorie cu lucrarea "Relațiile ruso-bulgare în secolele XV-XVIII". În primii doi ani de facultate, a sosit deseori în vacanțe în regiunea Ivanovo, cântând în corul bisericii și participând la celebrarea liturghiilor din localitățile rurale. După absolvirea facultății, timp de un an, a fost ipodiacon al episcopului Ambrozie Șciurov de Ivanovo și Kineshemsk.

Apoi, între anii 1984-1988, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Moscova. În perioada 1985-1986 a efectuat stagiul militar obligatoriu în cadrul unității militare din orașul Krasnokamensk din regiunea Cita, aflată în Districtul Militar Transbaikal. De asemenea, în perioada 1986-1988, a activat ca ipodiacon al episcopului Aleksandr Timofeev de Dmitrov, rector al Seminarului și al Academiei Teologice din Moscova. La data de 24 martie 1988, tânărul Victor Ivanovici Ovcinicov a fost tuns în monahism "pentru necesitățile Academiei Teologice din Moscova" de către arhimandritul Aleksei Kutepov, astăzi arhiepiscop de Alma-Ata și Semipalatinsk. În ziua de Paști a anului 1988 este hirotonit ierodiacon de către episcopul Aleksandr Timofeev de Dmitrov, apoi la 26 iunie 1988 este hirotonit ieromonah.

Ieromonahul Iustinian Ovcinicov a beneficiat de un program de schimburi de experiență între Biserica Ortodoxă Rusă și celelalte biserici ortodoxe, și a urmat, în perioada 1988-1992, cursurile Institutului Teologic Ortodox de grad universitar din București (România), obținând diploma de master în teologie cu teza "Istoria credincioșilor de rit vechi ruși-lipoveni din România". Programul elaborat de către rectorul Academiei Teologice din Moscova, PS Aleksandr Timofeev de Dmitrov, în colaborare cu IPS Mitropolit Filaret (pe atunci președinte al Biroului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei și ulterior mitropolit de Minsk), urmărea trimiterea a doi studenți în fiecare țară ortodoxă, dintre care unui urma să rămână ca profesor la Academia Teologică din Moscova și celălalt să lucreze ca expert în cadrul Biroului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei ^[2].

În anul 1991, timp de câteva luni, a studiat ca extern și a lucrat ca inspector în cadrul Biroului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei. În perioada iunie 1991 - 18 noiembrie 1992 a slujit ca rector al Catedralei "Sf. Treime" din orașul Kalinin, fiind ridicat la rangul de egumen (1992).

Începând din data de 18 noiembrie 1992, a îndeplinit funcția de protopop de Voznesensk în cadrul Soborului Episcopiei din Tver. În această calitate, el s-a făcut remarcat prin organizarea pichetării și a demonstrației publice cu ocazia transferării Catedralei ortodoxe din acest oraș

Date personale
Iustinian Ovcinicov
Iustinian Ovcinicov
Născut	28 ianuarie 1961 (58 de ani) Kosteryovo[*], Rusia
Cetățenie	Rusia
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	preot
Funcția episcopală

* 1963: Vasile Frank Timiș (n. 28 ianuarie 1963, Borșa, județul Maramureș, România) este un controversat om de afaceri român cu cetățenie australiană.

Timiș deține compania Central Europe Petroleum, care a concesionat în anul 2003 o suprafață a cărei întindere depășește 4% din suprafața totală a teritoriul României pentru a căuta zăcăminte de gaze naturale și petrol ^[1], precum și compania African Minerals. Companiile lui Timiș dețin în concesiune și perimetre aurifere în România, printre care și perimetrul Roșia Montană, loc unde s-ar afla cel mai mare zăcământ de aur din Europa^[1].

O altă firmă a lui Frank Timiș, International Goldfields, a concesionat și ea o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătrați, între orașele Deva, Lugoj și Oțelul Roșu^[1]. Împreună, suprafețele controlate de aceste firme, împreună cu ariile controlate de Gabriel Resources, firma care încearcă să exploateze aurul de la Roșia Montană, și de European Goldfields, companie care activează în județul Hunedoara, toate deținute de Timiș, totalizează 5% din teritoriul României^[

* 1963: Bogdan Macovei (n. 28 ianuarie 1983, Vatra Dornei, România) este un sănier moldovean, născut în România, care a concurat la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice de iarnă din partea Republicii Moldova, în 2006, 2010 și 2014.

* 1964: Rozalia Oros, apoi cunoscută ca Rosalia Huszti după prima căsătorie, Rosalia Huszti-Gombos (n. 28 ianuarie 1964, Satu Mare) este o scrimeră olimpică română.

S-a apucat de scrimă în orașul său natal sub îndrumarea lui Ștefan Haukler. A cucerit medalia de argint atât la individual, cât și pe echipe, la Universiada de vară din 1983 de la Edmonton. A fost laureată cu argint olimpic pe echipe la Los Angeles 1984 și cu argint mondial pe echipe la Campionatul Mondial din 1987 de la Lausanne. Pentru aceste realizări a fost numită maestru emerit a sportului în 1996.

S-a stabilit în Germania în 1990 ca antrenor la FC Tauberbischofsheim. Și-a continuat cariera sportivă, câștigând medalia de bronz cu echipa Germaniei la Campionatul Mondial din 1991.

* 1965: Marcello Couto de Farias^[1] (n. 28 ianuarie 1965) este un actor brazilian. A jucat în filme de televiziune:

1996 - Războiul pasiunilor.... Bruno Berdinazzi
1996 - Salsa e Merengue.... Eugênio
1998 - Você Decide, Profissão: Viúva
1998 - Torre de Babel.... Guilherme Toledo
1998 - Você Decide, Minhas Caras Amigas
1999 - Terra Nostra.... Marco Antonio Maliano
2001 - Um Anjo Caiu do Céu.... Maurício
2002 - Coração de Estudante.... Leandro Junqueira
2003 - Femei îndrăgostite.... Sérgio Vasconcelos
2004 - Um Só Coração.... Rodolfo Sousa Borba
2004 - Stăpâna destinului.... Viriato Ferreira da Silva
2005 - Belíssima.... André Santana
2006 - Lu.... Carlos
2006 - Casseta & Planeta, Urgente!.... Creysson Jr.
2007 - Paraíso Tropical.... Cássio
2008 - Ciranda de Pedra.... Dr. Daniel Freitas
2010 - Passione.... Gerson Gouveia
2012 - As Brasileiras.... Edson
2012 - Fina Estampa.... Médico
2013 - Amor à Vida.... Eron

* 1965: Vitalie Nagacevschi (n. 28 ianuarie 1965, Sîngerei) este un politician, jurist și avocat din Republica Moldova, care a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 pînă în 2010.

· 1966 - S-a născut filosoful şi eseistul Marius Dumitrescu ("Descartes sau certitudinile îndoielii", "Petre Botezatu. In memoriam. Itinerarii logico-filosofice").

* 1970: Augustin Constantin Mitu (n. 28 ianuarie 1970) este un senator român, ales în 2012.

· 1974: Liviu Apetroaie s-a născut la 28 ianuarie 1974, în Vadu-Moldovei, județul Suceava. Este un poet și scriitor român, membru în Uniunea Scriitorilor din România.

A copilărit la Tg. Neamț, iar din 1988 a fost elev al Liceului Militar "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc. Renunță la cariera militară și se înscrie la Facultatea de Filosofie din București, de unde se transferă la Iași, în 1993. Din 1994, începe colaborarea cu Radio Iași, realizând emisiuni în mai multe domenii: publicistică, sport, cultural. În 1995, înființează, împreună cu chilianul Mario Castro Navarrete (atașat cultural al statului Chile), Centrul Cultural Chilian (actualmente Centrul Cultural al Alericii Latine și al Caraibelor, din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași).

Între 1999 și 2002, este redactor pe probleme de economie la revista Camerei de Comerț și Industrie Iași.

Din 2002, este muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iași și redactor la revista "Dacia literară".

A călătorit în SUA, Mexic, Costa Rica (1994); Turcia, Siria, Iordania și Iraq (1997); Egipt (1998); Franța, Germani, Italia, Belgia, Olanda etc.

Absolvent, în 1992, al Liceului Militar „Stefan cel Mare” (Câmpulung Moldovenesc), al Facultății de filozofie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași (1997) și al modulului de Studii aprofundate de Teoria interpretării (1999);
2002-2003 Studii postuniversitare în Managementul Activitătilor Culturale (Licență a Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Cultural Național din România);

Volume publicate:

Alegorii sub papirus (poeme), editura JUNIMEA Iași, 2000
Geometria deșertului (poeme), editura JUNIMEA, Iași, 2002
Oglinda sumară (poeme), Editura OPERA MAGNA, Iași, 2009
Sadoveanu și Iașii (1904-2004), album foto-documentar, editura OPERA MAGNA, Iași, 2004
Minutul de prelungire (publicistică), editura FEED BACK, Iasi, 2008
Prezent în antologii de poezie din țară;
Peste 150 de articole și cronici de întâmpinare publicate în diverse reviste literare și culturale din România și străinătate.

* 1974: Florin Vasile Axinia (de asemenea cunoscut ca Florin Axinia II, n. 28 ianuarie 1974) este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de atacant. Cu excepția returului sezonului 1997-1998 și a turului sezonului următor în care a jucat la Național București, Axinia a jucat toată cariera sa pentru Ceahlăul Piatra Neamț, pentru care a marcat 82 de goluri în 293 de meciuri. Axinia este cel mai bun marcator al Ceahlăului din toate timpurile și a fost căpitanul echipei în 72 de meciuri.

· 1976: Răzvan Ciobanu (n. 28 ianuarie 1976, București) este un creator de modă din Romania.

La începutul carerei sale, cunoscutul designer a avut câteva probleme privind greutatea sa. Pe parcursul timpului, acesta a hotărât să rezolve această problemă, consultând un nutruționist, iar mai apoi a urmat o dietă, reușind astefel să ajungă de la 130 de kilograme la aproximativ 83 de kilograme cât are în momentul actual.[1]

Timp de 2 ani, Răzvan Ciobanu a locuit în străinătate, iar în decursul acestui timp nu a lansat nicio colecție în România, însă cât a fost stabilit în afara țării, acesta a colaborat cu branduri cunoscute cum ar fi: Lowe, Armand Basi, Westwood și o divizie Zara. Răzvan Ciobanu a declarat că se susține integral din modă și proiecte de design interior. Stilul de viață nu a fost niciodată unul extravagant sau exagerat, acesta sisține că singurele lui slăbiciuni ar fi hainele și pantofii.

A declarat public că este homosexual^[7]^[8]^[9], însă nu a fost niciodată de acord să vorbească despre acest subiect, considerând că sunt lucruri personale, însă susține că relația lor s-a desfășurat firesc, ca oricare alta.

Pe lângă partenerul său, din viața creatorului de modă fac parte și două pisici, Matilda, de care are grijă încă de când avea 2 zile, iar mai apoi a adoptat încă o pisică din rasa Sphinx, pe nume Lili. Răzvan declară că își consideră pisicile o parte foarte importantă din viața lui

* 1976: William Leonard Roberts II (n. 28 ianuarie 1976, Carol City, Florida), cunoscut sub numele de scenă Rick Ross (stilizat și Officer Ricky), este un rapper american.^[4] Ross și-a luat numele de la traficantul de droguri Ricky Ross, care conducea una dintre cele mai largi rețele de distribuție a cocainei în anii 1980 și începutul anilor 1990. Rick Ross și-a fondat propria casă de discuri „Maybach Music Group” cu care și-a lansat cel de-al treilea album „Deeper than Rap”

· 1977: Răzvan-Petrică Bobeanu, politician român

· 1978: Gianluigi "Gigi" Buffon , Ufficiale OMRI (pronunție în italiană: /ˈdʒidʒi bufˈfon/; n. 28 ianuarie 1978,^[2]^[3] Carrara, Italia) este un jucător italian de fotbal. Evoluează pe postul de portar la clubul francez PSG. Este considerat a fi unul dintre cei mai buni portari din toate timpurile. El a fost nominalizat de patru ori în cariera sa ca Portarul Anului. De asemenea, este jucătorul cu cele mai multe selecții la Echipa națională de fotbal a Italiei.

· 1978: James Lee Duncan Carragher (n. 28 ianuarie, 1978, Bootle, Merseyside) este un fotbalist englez, produs al clubului Liverpool F.C., care a strâns selecții și în echipa națională a Angliei. Este apreciat de fani pentru determinarea și atitudinea sa pe teren, precum și pentru umilitatea demonstrată în afara lui.

· 1980: Dejan Rusmir (n. 28 ianuarie 1980) este un jucător de fotbal sârb care evoluează la clubul Rad, pe postul de mijlocas central. A jucat și la FC Farul Constanța în România.

· 1981: Elijah Wood, actor american
* 1981: Ezequias Roosevelt Tavares de Melo, cunoscut sub numele Ezequias Roosevelt, este un jucător de fotbal care evoluează pentru echipa Corinthians. Prima echipă la care a jucat în România a fost FC Brașov, la care a ajuns în 2008 de la echipa portugheză FC Porto.
* 1983: Bogdan Macovei (n. 28 ianuarie 1983, Vatra Dornei, România) este un sănier moldovean, născut în România, care a concurat la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice de iarnă din partea Republicii Moldova, în 2006, 2010 și 2014.
* 1983: Urko Rafael Pardo Goas (n. 28 ianuarie 1983) este un fotbalist spaniol cu dublă cetățenie (spaniolă/belgiană), în prezent sub contract cu APOEL Nicosia. Evoluează pe postul de portar, în sezonul 2007-2008 fiind desemnat cel mai bun jucător din campionatul Greciei, unde a fost sub contract cu Iraklis Salonic
* 1985: Andrian Negai (n. 28 ianuarie 1985 în Chișinău) este un fotbalist moldovean care evoluează la clubul FC Milsami Orhei în Divizia Naționalăpe postul de portar.
* 1985: Álvaro Pereira (n. 28 ianuarie 1985, Montevideo, Uruguay) este un fotbalist uruguayan de fotbal, aflat sub contract cu clubul Estudiantes de La Plata dar este imprumutat la Cerro Porteño. De asemenea el este și un component al echipei naționale de fotbal a Uruguayului. A evoluat un sezon în Liga I, între 2008 și 2009 jucând la CFR Cluj. În iunie 2009 a semnat cu FC Porto, CFR Clujîncasând suma de 4,5 milioane € în schimbul sud-americanului.
* 1989: Andrei Vadimovici Jerdev (în rusă Андрей Вадимович Жердев; n. 28 ianuarie 1989) este un fotbalist rus care în prezent evoluează la echipa Dinamo Barnaul.
* 1989: Siem de Jong (n. 28 ianuarie 1989) este un fotbalist olandez care evoluează la clubul englez Newcastle United și la echipa națională de fotbal a Olandei pe postul de mijlocaș.
* 1990: Bogdan Cristian Stoica (n. 28 ianuarie 1990, București, România) este un kickboxer român și fost campion mondial SUPERKOMBAT la categoria cruiser. Este de asemenea și cel mai tânăr campion din istoria promoției.

Este semnat și de către GLORY acolo unde pe 21 iunie 2014 la Los Angeles a luptat cu unul dintre favoriții marelui turneu al mijlociilor, piramida "Last Man Standing" - americanul Wayne Barrett - și a pierdut prin knockout în runda a treia după un meci relativ egal până la acel moment.^[1]

Începând cu data de 1 septembrie 2016, este clasat pe locul 10 în clasamentul mondial al Combat Press.^[2]

Este fost dublu campion național de wushu.^[3]

În iulie 2012, a suferit un grav accident de motocicletă ce i-a "scurtcircuitat" puțin cariera însă în clipa de față este într-o revenire pe planul performanței sportive reușind din nou să lege victorii.

* 1991: Ivana Božović (n. 28 ianuarie 1991, în Titograd, RSF Iugoslavia)^[1] este o handbalistă muntenegreană care joacă pentru clubul românesc CS Măgura Cisnădie.^[2] Božović, care evoluează pe postul de intermediar stânga, a făcut parte în trecut și din lotul național lărgit al Muntenegrului
*1991: Yasuhito Endō (n. 28 ianuarie 1991) este un jucător de fotbaljaponez, care joacă pentru Gamba Osaka și pentru Echipa națională de fotbal a Japoniei.
* 1992: Suzana Lazović (n. 28 ianuarie 1992, în Podgorica)^[1] este o handbalistă din Muntenegru care joacă pentru clubul ŽRK Budućnost Podgorica pe postul de pivot.

Decese

· 592: A murit Guntram (n.cca. 532), rege al Burgundiei intre anii 561-592. A fost cel mai mare dintre cei trei fii ai lui Clothar si Ingunda. La moartea tatălui său (561), a devenit rege al regatului francilor și a stabilit capitala la Orleans.

· 814: A murit Carol cel Mare (n. 748). Carol cel Mare a devenit rege al francilor in anul 768 si împărat din anul 800. A stapanit un vast imperiu, care cuprindea teritorii din Franţa, Spania, Italia si Germania de astazi.

· 1271: Isabela de Aragon, soția regelui Filip al III-lea al Franței (n. 1247)

· 1547: Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.

Henric al VIII-lea a fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. Este faimos datorită faptului că a avut șase soții: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr.

Henric VIII a fost al doilea fiu al lui Henric VII și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, Arthur, Prinț de Wales, a murit în 1502, lăsându-l pe Henric moștenitor al tronului.

Născut la Palatul Placentia în Greenwich, Henric al VIII-lea a fost al doilea copil al regelui Henric VII și al Elisabetei de York. Din cei șase frați ai lui Henric, numai trei — Alexandru(Prinț de Wales), Margareta și Maria — au supraviețuit copilăriei. În 1493, la vârsta de doi ani, Henric este numit Conetabil al Castelului Dover și Lord Warden iar în 1494 Duce de York.
Henric a primit o educație de prim rang și vorbea fluent în latină, franceză și spaniolă.^[1] Pentru că era de așteptat ca tronul să fie moștenit de fratele mai mare al lui Henric, Prințul Arthur, Henric a fost pregătit pentru o viață monahală.^[2]

În 1502, după moartea fratelui său Arthur la vârsta de 15 ani, Henric devine Prinț de Wales și moștenitor al tronului. Deoarece moartea prematură a Prințului Arthur a rupt alianța maritală dintre Anglia și Spania .

Consiliul, care dorea s-o păstreze pe Caterina regină, roagă pe noul Prinț de Wales s-o accepte ca soție. Deoarece un text din Levitic ^[3]interzicea căsătoria dintre un cumnat și o cumnată, a trebuit să se obțină o bulă papală (în 1503) și să se facă dovada că prima căsătorie a Caterinei n-a fost consumată. La 14 luni după decesul soțului ei, Caterina este logodită cu Henric. Caterina era cel mai mic copil supraviețuitor al regelui Ferdinand al II-lea de Aragon și al reginei Isabela I a Castiliei.^[4] În 1505 când Henric al VII-lea își pierde interesul față de o alianță cu Spania, tânărul Henric declară că logodna a fost aranjată fără consimțământul său.

După moartea regelui Henric al VII-lea, la numai 17 ani, Henric al VIII-lea se căsătorește cu Caterina la 11 iunie 1509 și la 24 iunie 1509 cei doi sunt încoronați la Westminster Abbey.

La începutul domniei, Henric nu a guvernat el însuși, ci toată autoritatea a revenit ministrului pe care și l-a ales, cancelarul Wolsey, fiul unui măcelar bogat din Ipswich.
La două zile după încoronare, Henric a arestat doi dintre cei mai nepopulari miniștri ai tatălui său, Sir Richard Empson și Edmund Dudley. Ei au fost acuzați fără dovezi de înaltă trădare și executați în 1510.

Henric a cultivat imaginea omului renascentist iar curtea lui era centrul educației și inovațiilor artistice. Tânărul rege avea gust literar, compunea poeme, muzică și cânta la lăută. Compoziția muzicală cea mai cunoscută a lui este "Pastime with Good Company" sau "The Kynges Ballade". De asemenea, era un excelent sportiv și îi plăcea vânătoarea și tenisul.

În 1511, Papa Iulius al II-lea a proclamat Sfânta Ligă împotriva Franței. Această alianță nouă a crescut rapid și a inclus Spania, Sfântul Imperiu Roman și Anglia. Henric a decis să folosească această ocazie ca o scuză pentru a-și extinde teritoriile în nordul Franței. A încheiat Tratatul de la Westminster, un gaj de ajutor reciproc cu Spania împotriva Franței, în noiembrie 1511 și s-a pregătit pentru implicarea în războiul Ligii din Cambrai. În 1513 Henric a invadat Franța și trupele lui au învins armata franceză în bătălia de la Spurs. Cumnatul său, Iacob al IV-lea al Scoției a invadat Anglia la ordinul lui Ludovic al XII-lea al Franței^[5] însă nu a reușit să distragă atenția lui Henric de Franța. Scoțienii au fost învinși în bătălia de la Flodden Field la 9 septembrie 1513. Printre cei uciși în bătălie a fost și regele Scoției, a cărui moarte a pus capăt scurtei implicări a Scoției în război.

Henric a extins Marina Regală de la 5 la 53 de nave. Iubea palatele; la începutul domniei avea o duzină și când a murit avea cincizeci și cinci, în care a atârnat 2000 tapiserii ^[6] Își arăta cu mândrie colecția sa de arme care includea un exotic echipament de tir cu arcul, 2250 bucăți de muniție de teren și 6500 de pistoale.^[7]

La 18 februarie 1516, regina Caterina după mai multe avorturi a născut o fată, prințesa Maria a Angliei, care mai târziu va domni sub numele Maria I. Regele care își dorea cu înfocare un fiu începuse se se întrebe dacă căsătoria lui nu fusese blestemată.

Din 1514 până în 1529, Thomas Wolsey (1473–1530), un cardinal catolic a servit ca lord cancelar și practic a controlat politica internă și externă pentru rege. Henric al VIII-lea îndrăgostit de Anne Boleyn vrea să o ia în căsătorie pentru a căpăta un moștenitor legitim. Pentru că divorțul civil nu exista, trebuie să ceară Papei anularea căsătoriei.

Anne Boleyn a doua soție a regelui Henric al VIII-lea.

Wolsey este însărcinat să trateze cu Roma însă nepotul reginei, Carol Quintul se opune divorțului. Papa Clement îl trimite în Anglia pe cardinalul Campeggio care trebuia împreună cu Wolsey să judece cazul însă regina obține ca procesul să se judece la Roma. Convins că el a fost trădător, Anne Boleyn a insistat și a reușit ca Wolsey să fie demis din funcții publice în 1529.
Cardinanul a început un complot secret pentru a o forța pe Anne să plece în exil și a început comunicarea cu regina Caterina și cu Papa în acest scop. Când acest lucru s-a descoperit, Henric a ordonat arestarea lui Wolsey și dacă n-ar fi murit din cauza bolii sale în 1530, ar fi fost executat pentru trădare.^[8]

Înlocuitorul lui, Sir Thomas More inițial a cooperat cu regele la noua sa politică denunțându-l pe Wolsey în Parlament și proclamând că mariajul lui Henric cu Ecaterina a fost ilegal. Cum regele a început să nege autoritatea Papei, mustrările lui More au crescut. Thomas Cranmer, fost capelan al familiei Boleyn este numit arhiepiscop de Cantebury. La 25 ianuarie 1533 acesta celebrează în secret căsătoria lui Henric cu Anne. La 23 mai 1533 căsătoria dintre Henric și Caterina este declarată nulă iar cinci zile mai târziu căsătoria dintre Henric și Anne este declarată validă.

Caterina a fost în mod formal deposedată de titlu de regină și Anne a fost încoronată la 1 iunie 1533. Noua regină a născut prematur la 7 septembrie 1533 o fată care a fost botezată Elisabeta, în onoarea mamei lui Henric, Elisabeta de York.^[9]Respingând deciziile Papei, Parlamentul a validat căsătoria dintre Henric și Anne cu Actul de Succesiune din 1533. Fiica Caterinei, Lady Mary, a fost declarată nelegitimă scoasă din linia de succesiune. Tuturor adulților din regat li s-a cerut să recunoască dispozițiile Actului prin jurământ iar cei care au refuzat erau închiși pe viață.

Parlamentul Reformei care a ținut șapte ani (1529-1536) a votat toate măsurile propuse de coroană. Clerul a trebuit să acorde regelui titlul de protector și șef suprem al bisericii și să desființeze „primul venit” al beneficiilor ecleziastice, care până atunci fuseseră plătite papei. Parlamentul a votat Statutul apelurilor care interzicea să se facă apel la Roma, Actul de Supremație, care-l considera pe rege „unicul și supremul șef al bisericii Angliei” și îi atribuia jurisdicția spirituală cât și jurisdicția civilă și Actul de Succesiune, care anula prima căsătorie, pe copiii născuți din această căsătorie îi priva de drepturile lor la coroană în favoarea descendenților Annei Boleyn.

Opoziția la politica religioasă a regelui a fost repede suprimată în Anglia. Un număr de călugări disidenți au fost torturați și executați. Cei mai proeminenți au fost John Fisher, episcop de Rochester și Sir Thomas More, fostul Lord Cancelar al lui Henric, ambii au refuzat să depună jurământul față de rege și au fost ulterior condamnați pentru înaltă trădare și decapitați. Ulterior, John Fisher și Thomas Morus au fost canonizați de Biserica Catolică, iar în 1980, Thomas Morus a fost canonizat și de Biserica Anglicană.

După mai multe încercări de definire a religiei anglicane Henric a obținut votarea de către Camera Lorzilor a unui statut în șase articole care a fost supranumit „actul sângeros” sau „biciul cu șase corzi”, act care afirma transsubstanțierea, validitatea legământului de castitate, superioritatea celibatului clerical și care admitea spovedania și liturghia particulară.

Cuplul regal s-a bucurat de o perioadă de calm și afecțiune însă Anne a refuzat să joace rolul supus care se aștepta de la ea. Vivacitatea și opiniile ei care au făcut-o atât de atractivă în timpul iubirii ilicite au făcut-o prea independentă pentru rolul de soție regală. Henric se aștepta la obediență absolută de la toți cu care interacționa la curte. Regelui a început să-i displacă iritabilitatea constantă a Annei și caracterul violent. După un avort în 1534 el a văzut drept o trădare eșecul de a-i dărui un moștenitor. În ajunul Crăciunului din 1534 Henric discută cu Cranmer și Cromwell șansa de a o părăsi pe Anne fără să fie obligat să se întoarcă la Caterina.^[10]

După ce Anne și-a revenit dintr-un nou avort în ianuarie 1536 Henric declară că mariajul este produsul unei vrăjitorii. Noua metresă, Jane Seymour, este mutată rapid la curte. Cinci bărbați, inclusiv fratele Annei sunt arestați sub acuzația de incest și trădare, acuzați că au avut relații sexuale cu regina.^[11] La 2 mai 1536 Anne a fost arestată și dusă în Turnul Londrei. Este acuzată de adulter, incest și înaltă trădare.^[12] Deși dovezile împotriva lor au fost neconvingătoare, acuzații au fost găsiți vinovați și condamnați la moarte. George Boleyn și ceilalți bărbați acuzați au fost executați pe 17 mai 1536. La 8 dimineața la 19 mai 1536, regina a fost executată. Ea a îngenuncheat în poziție verticală, în stil francez de execuții.

A doua zi după execuția Annei, Henric s-a logodit cu Jane Seymour, una din doamnele de onoare ale reginei. Zece zile mai târziu s-au căsătorit. În același an se votează Actul de Succesiune din 1536, care declară copiii lui Henric cu regina Jane drept moștenitori ai tronului în timp ce Lady Mary și Elisabeta sunt declarate nelegitime și excluse din linia de succesiune. În 1537, Jane naște un fiu, Prințul Eduard, viitorul Eduard al VI-lea. Nașterea a fost dificilă, iar regina a murit la Palatul Hampton la 24 octombrie 1537 de o febră puerperală. Henric a considerat-o pe Jane "adevărata" lui soție, singura care i-a dăruit moștenitorul pe care l-a dorit cu atâta disperare.

În 1540, Henric sancționează distrugerea sanctuarelor sfinților. Dorește să se căsătorească din nou pentru a asigura succesiunea. Thomas Cromwell, numit conte de Essex, sugerează o căsătorie cu o prințesă germană Anne de Cleves, sora ducelui protestant de Cleves, care era privit ca un aliat important în cazul unui atac romano-catolic asupra Angliei. Hans Holbein cel Tânăr a fost trimis la Cleves pentru a picta un portret al Annei pentru rege. Deși s-a spus că el a pictat-o într-o lumină măgulitoare, este puțin probabil ca portretul să fi fost extrem de inexact, deoarece Holbein a rămas favorit la curte. După ce a privit portretul pictat de Holbein și a cerut descrieri de la curteni, Henric a fost de acord cu căsătoria. După sosirea Annei în Anglia, Henric o găsește complet neatractivă. Cu toate acestea, căsătoria are loc la 6 ianuarie 1540.

În scurt timp regele dorește să anuleze căsătoria nu doar pentru că cei doi nu se înțelegeau dar și pentru că Ducele de Cleves s-a angajat într-o dispută cu Sfântul Imperiu Roman, cu care Henric dorea pacea. Regina Anne a fost destul de inteligentă pentru a nu împiedica încercarea lui Henric de anulare a căsătoriei. Întrebată, ea a mărturisit că acestă căsătorie nu a fost niciodată consumată. Henric a declarat că intra în cameră în fiecare noapte și își săruta noua mireasa pe frunte înainte de culcare. Toate impedimente în calea unei anulări au fost astfel înlăturate.

Căsătoria a fost dizolvată iar Anne a primit titlul de "Sora Regele" și Castelul Hever, fosta reședință a familiei Boleyn. Cromwell, între timp, a căzut în dizgrația pentru rolul său în aranjarea căsătoriei a fost ulterior decapitat.

La 28 iulie 1540 (în aceeași zi Cromwell a fost executat) Henric s-a căsătorit cu tânăra Catherine Howard, verișoara primară și doamna de onoare a Annei Boleyn.^[13] Era absolut încântat de noua lui regină. La scurt timp după căsătorie, regina Caterina are o aventură cu curteanul Thomas Culpeper.

Catherine Howard cea de-a cincea soție a regelui Henric al VIII-lea.

Catherine Parr cea de-a șasea și ultima soție a regelui Henric al VIII-lea.

De asemenea, ea l-a angajat pe Francis Dereham, care a fost anterior logodit cu ea și cu care a avut o aventură înainte de căsătorie, în calitate de secretar ei. Thomas Cranmer, care s-a opus familiei romano-catolice Howard, a adus dovezi privind activitățile desfășurate de regina Caterina în atenția regelui.
Deși inițial Henric a refuzat să creadă afirmațiile, i-a permis lui Cranmer să efectueze o anchetă, care a condus la implicarea reginei Caterina. Întrebată, regina ar fi putut recunoaște un contract cu Dereham înainte de a se căsători, ceea ce ar fi făcut căsătoria cu Henric invalidă însă ea a afirmat că Dereham a forțat-o să intre într-o relație adulteră. În același timp, Dereham a expus relația dintre regină cu Thomas Culpeper. La fel ca în cazul Annei Boleyn, Catherine Howard nu putea fi acuzată de adulter din moment ce căsătoria era oficial nulă. Din nou, acest punct a fost ignorat iar Caterina a fost executată la 13 februarie 1542. Când a murit avea între 17 și 22 de ani (opiniile diferă în ceea ce privește anul ei de naștere).

În același an, mănăstirile rămase din Anglia, au fost dizolvate iar proprietățile lor transferate Coroanei.

Henric s-a căsătorit pentru ultima dată cu văduva Catherine Parr în 1543. Ea l-a ajutat să se împace cu fiicele lui, Lady Mary și Lady Elizabeth. În 1544 un act al Parlamentului a repus fiicele regelui în linia de succesiune după Eduard, Prinț de Wales.

În ultimii ani ai vieții, Henric a devenit obez și a trebuit mutat cu ajutorul unei invenții mecanice. Era acoperit cu abcese dureroase și posibil să fi suferit de gută. Obezitatea lui a început în 1536 când a suferit un accident din care s-a ales cu răni la picior. Acest lucru l-a împiedicat să facă exerciții și treptat acestea au devenit ulceroase. Fără îndoială acestea i-au grăbit moartea la vârsta de 55 de ani, la 28 ianuarie 1547 la palatul Whitehall. O teorie credibilă sugerează că simptomele medicale ale lui Henric și ale surorii sale mai mari Margareta Tudor erau caracteristice unui diabet de tip II netratat.

Henric al VIII-lea a fost înmormântat la Castelul Windsor, lângă soția lui Jane Seymour. Peste 100 de ani, Carol I va fi înmormântat în aceeași boltă.

Date personale
Henric al VIII-lea
Rege al Angliei

Născut	28 iunie 1491 Palatul Placentia, Greenwich
Decedat	28 ianuarie 1547 (55 ani, 214 zile) Palatul Whitehall, Londra
Înmormântat	Castelul Windsor
Cauza decesului	scorbut^[1]^[2]
Părinți	Henric al VII-lea al Angliei Elisabeta de York
Frați și surori	Elizabeth Tudor[] Margareta Tudor Maria Tudor, regină a Franței Katherine Tudor[] Edward Tudor[] Arthur, Prinț de Wales Edmund Tudor, Duke of Somerset[]
Căsătorit cu	Caterina de Aragon Anne Boleyn Jane Seymour Anne de Cleves Catherine Howard Catherine Parr
Copii	Maria I a Angliei Henry FitzRoy, Duce de Richmond și Somerset Elisabeta I a Angliei Eduard al VI-lea al Angliei
Cetățenie	Regatul Angliei
Religie	anglicanism[] Lapsed Catholic[]
Ocupație	monarh compozitor
Apartenență nobiliară
Titluri	Prinț de Wales
Familie nobiliară	Casa Tudor
Domnie
Domnie	21 aprilie 1509 – 28 ianuarie 1547 (37 ani, 282 zile)
Încoronare	24 iunie 1509 (17 ani)
Predecesor	Henric al VII-lea
Succesor	Eduard al VI-lea

· 1596: Francis Drake, navigator şi corsar englez. Drake a luat parte la mai multe expediţii in Lumea Noua pentru a ataca navele şi posesiunile spaniole. În 1577, el a condus o flotă de cinci nave cu intenţia de a ocoli continentul american prin strâmtoarea Magellan. dar reuseste numai cu nava “Golden Hind”. Continuându-şi călătoria, el a atacat spaniolii stabiliti pe coasta de vest a Americii de Sud. Apoi, el a traversat Oceanul Indian şi Pacific trecand Capul Bunei Speranţe.In 1588 el va juca un rol decisiv în lupta dintre flota engleză si celebra “Invincibila Armada” spaniola, care se va încheia la 29 iulie prin distrugerea flotei spaniole.

· 1621: Papa Paul al V-lea (n. 1550)

* 1687: Johannes Hevelius (latină), numit și Johannes Hewel, Johann Hewelke, Johannes Höwelcke (în germană), sau Jan Heweliusz (în poloneză), (n. 28 ianuarie 1611 — d.28 ianuarie 1687) a fost un astronom, consilier, matematician, constructor de instrumente științifice și primar în Danzig (Gdańsk). În astronomie este cunoscut ca fondator al topografiei lunareși pentru mai multe constelații introduse de el, care sunt folosite și astăzi. A inventat, printre altele, periscopul și a folosit pendulul pentru a observa eclipsa soarelui.

* 1688: Ferdinand Verbiest (n. 9 octombrie 1623, Pittem, Flandra - d. 28 ianuarie 1688, Peking) a fost un matematician, astronom și misionar iezuit în China, în timpul dinastiei Qing. Verbiest este cunoscut ca Nan Huairen (în limba chineză 南怀仁).

Ca matematician și astronom a dovedit la curtea împăratului Kangxi că astronomia europeană avea rezultate mult mai precise decât astronomia tradițională din China. Verbiest a corectat calendarul chinezesc și mai târziu a fost solicitat pentru a reconstrui și reechipa Observatorul Antic de la Beijing, ca șef al consiliului de matematică și director al observatorului imperial chinez.

Verbiest a devenit prieten apropiat al împăratului Kangxi, care a solicitat frecvent învățătura sa în geometrie, filosofie și muzică. Verbiest a lucrat de asemenea ca diplomat și cartograf, precum și ca translator. Ferdinand Verbiest stăpânea latina, germana, olandeza, spaniola, ebraica și italiana. A scris mai mult de treizeci de cărți.

În timpul anii 1670 a proiectat ceea ce unii pretind a fi primul vehicul autopropulsat vreodată - mai multe cerere acest lucru ca primul automobil din lume, în ciuda dimensiunii sale mici și a lipsei de dovezi că a fost de fapt construit.

Ferdinand Verbiest a fost cel mai mare copil de Verbiest, executor judecătoresc și colector de taxe de Pittem lângă Kortrijk, Belgia. Verbiest studiat științe umaniste cu iezuiții, în Bruges și Kortrijk, și a mers la Colegiul Lelie în Leuven, pentru un an, la filozofie studiu și matematică. a intrat în Societatea lui Isus (iezuiții) pe 2 septembrie 1641. Verbiest a continuat să studieze teologia la Sevilia, unde a fost hirotonit ca preot în 1655. el a terminat studiile în astronomie și teologia la Roma. Intenția lui a fost de a deveni un misionar în misiunile din spaniolă în America Centrală, dar acest lucru nu a fost să fie. Chemarea lui a fost la Extremul Orient, unde Biserica Romano-Catolică a fost "în misiune", pentru a compensa pierderea de credincioșii la protestantismul în curs de dezvoltare din Europa.

În 1658, Verbiest a plecat pentru China de la Lisabona, însoțit de părintele Martino Martini, treizeci și cinci de alți misionari, vicerege portughez al Indiilor și alte câteva persoane. Barca lor a ajuns la Macao în 1659, timp în care toate, dar zece dintre pasageri, inclusiv viceregele și cele mai multe dintre misionarii, au murit. Verbiest a luat primul său post în Shanxi, ceea ce duce misiunea până în 1660, când a fost chemat pentru a ajuta - și mai târziu, înlocuiți - Tatăl Johann Adam Schall von Bell, directorul iezuit de la Beijing Observatorul și șef al Consiliului matematică, în lucrarea sa în astronomie. Din nefericire pentru ei, situația politică sa mutat în mod dramatic în 1661, la moartea tânărălui Împărat Shunzhi, în vârstă de 23 de ani. Fiul și succesorul său, Xuanye (Împăratul Kangxi), avea vârta de numai 7 ani, astfel încât guvernarea a fost plasată în mâinile de patru regenți. Spre deosebire de Shunzhi, regenții nu au fost în favoarea iezuiților, care a suferit persecuție a crescut ca un rezultat.

· 1725: A murit ţarul Rusiei Petru cel Mare. Petru I al Rusiei n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) , a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 , până la moartea sa În noaptea de 20 spre 21 ianuarie 1725, s-a plâns de dureri cumplite, pricinuite de retenţia de urină. Medicii nu au nicio îndoială că gangrena a cuprins colul vezicii urinare. La 28 ianuarie, la ora şase dimineaţa, la 53 de ani şi după 43 de ani de domnie, Petru cel Mare îşi dă sufletul. Clanul puternic din jurul Ecaterinei citeşte o proclamaţie prin care Ecaterina I e numită împărăteasă legitimă a toate Rusiile. La 4 martie, după 5 săptămâni de la moartea ţarului, timp în care trupul nu fusese acoperit de giulgiu şi capacul nu fusese pus pe sicriu, Nataşa, mezina sa, moare de vărsat. Împărăteasa hotărăşte ca tatăl şi fiica să fie îngropaţi în aceeaşi zi. Ecaterina I, (născută Marta Helena Skowrońska, (n. 15 aprilie [S.V. 5 aprilie] 1684 – d. 17 mai [S.V. 6 mai] 1727) a fost a doua soție a lui Petru cel Mare, împărăteasă a Rusiei din 1725 până la moartea sa.

· 1754: Ludvig Holberg, istoric și scriitor norvegian (n. 1684)
* 1845: Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna a Rusiei (26 mai 1826 – 28 ianuarie 1845) a fost al doilea copil al Marelui Duce Mihail Pavlovici al Rusiei și a soției sale, Charlotte de Württemberg care și-a luat numele deElena Pavlovna după convertirea la ortodoxism. Prin tatăl ei a fost nepoata Țarului Pavel I al Rusiei și nepoata de frate a împăraților Alexandru I al Rusiei și Nicolae I al Rusiei.

Date personale
Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna
Ducesă de Nassau
Portret al Elisabetei Mihailovna
Născută	26 mai 1826 Moscova
Decedată	28 ianuarie 1845 (18 ani) Wiesbaden
Înmormântată	St. Elizabeth's Church Wiesbaden[*]
Cauza decesului	sindrom puerperal[*]
Părinți	Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei Elena Pavlovna de Württemberg
Frați și surori	Marea Ducesă Maria Mihailovna a Rusiei Marea Ducesă Ecaterina Mihailovna a Rusiei Nadezhda Mikhaylovna Polovtsova[] Grand Duchess Alexandra Mikhailovna of Russia[]
Căsătorită cu	Adolphe, Mare Duce de Luxemburg
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Nassau-Weilburg Casa de Holstein-Gottorp-Romanov

· 1859: Frederick John Robinson, Viconte Goderich, prim-ministru al Regatului Unit (n.1782)

· 1898: A decedat Al. Flechtenmacher, dirijor si pedagog roman, intemeietorul si primul director al Conservatorul de Muzică și Declamațiune din Bucuresti; (n.23.12.1823). Este autorul primei operete românești, „Baba Hârca“, pe text deMatei Millo.a carei premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848 la Teatrul National din Iasi. A compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii , pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum și primele vodeviluri și cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri și cântece patriotice.
Compoziții:

Baba Hârca, operetă-vodevil în două acte (1848, Iași)
Doi țărani și cinci cârlani, vodevil, după Constantin Negruzzi, (1848, Iași)
Barbu Lăutarul, după Vasile Alecsandri, (1850, Iași)
Scara mâței, vodevil, (1850, Iași)
Coana Chirița sau două fete și-o neneacă, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850)
Întoarcerea Coanei Chirița sau Coana Chirița în provincie, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850, Iași)
Banii, Gloria și Amorul, vodevil, (1861, București)
Răzvan și Vidra, dramă istorică în cinci acte, după Bogdan Petriceicu Hasdeu, (1867, București)
Fata de la Cozia, operă în trei acte după Dimitrie Bolintineanu (1870, neterminată)

Date personale
Alexandru Flechtenmacher
Imaginea lui Alexandru Flechtenmacher pe un timbru românesc
Născut	23 decembrie 1823 Iași, Principatul Moldovei
Decedat	28 ianuarie 1898 (75 de ani) București, Regatul României
Părinți	Christian Flechtenmacher
Căsătorit cu	Maria Flechtenmacher
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Religie	Luteran
Ocupație	compozitor, violonist, dirijor și pedagog
Activitate
Cunoscut pentru	Autorul primei operete românești, „Baba Hârca“ - 26 decembrie 1848, Iași

* 1910: Alfredo Capelli (Milano, 5 august 1855 - Napoli, 28 ianuarie 1910) a fost un matematician italian, director din 1894 al Jurnalului de Matematică. A fost implicat în studii de teoria formelor și ecuațiilor algebrice și a sistemelor liniare algebrice pe teorema care îi poartă numele, împreună cu matematicianul francez Eugène Rouché.

· 1919: Marele Duce Paul Alexandrovici al Rusiei (n. 1860)

· 1919: Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei (rusă Великий князь Никола́й Миха́йлович; 26 aprilie 1859 – 28 ianuarie 1919), a fost primul copil al Marelui Duce Mihail Nicolaievici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei.

Un om de știință și un istoric eminent, Marele Duce Nicolai a adus multe contribuții valoroase la studiul istoriei ruse în timpul domniei Țarului Alexandru I al Rusiei. Lucrările sale, publicate în rusă și franceză au inclus: documente diplomatice ale Țarului Alexandru I și Napoleon; viața prietenului Țarului Alexandru, Paul Stroganov și studii biografice ale lui Alexandru I și a soției lui, Elisabeta Alexeievna.

A fost doctor honoris causa în istorie și filozofie al Universității din Berlin, doctor honoris causa în istorie al Universității din Moscova, președinte al Societății istorice imperiale (1909)^[1],președinte al Societății de pomicultură și președinte al Societății geografice ruse (1892).

În ultima parte a domniei lui Nicoale al II-lea a căzut în dizgrație din cauza faptului că împărăteasei Alexandra nu-i plăceau părerile lui liberale. Pe măsură ce situația politică din Rusia s-a înrăutățit, el a cerut Țarului să pună în aplicare reformele și chiar a participat la discuțiile privind o lovitură de palat. După căderea monarhiei, a fost exilat la Vologda. A fost luat prizonier de bolșevici la Petrograd și ucis împreună cu Marele Duce George Mihailovici și verișorii săi: Marele Duce Paul Alexandrovici și Marele Duce Dimitri Constantinovici.

Date personale
Marele Duce Nicolai Mihailovici

Născut	26 aprilie 1859 Tsarskoye Selo, Imperiul Rus
Decedat	28 ianuarie 1919 (59 de ani) Petrograd, R.S.F.S.R
Cauza decesului	execuție de către un pluton de execuție
Părinți	Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden
Frați și surori	Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce George Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	istoric lepidopterist[] personal militar[] entomolog[*] istorie
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

· 1919: Marele Duce George Mihailovici al Rusiei (rusă Георгий Михайлович) (23 august 1863 – 28 ianuarie 1919), a fost al patrulea copil și al treilea fiu al Marelui Duce Mihail Nicolaievici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei. A fost general în armata rusă în Primul Război Mondial. În timpul Revoluției ruse a căzut prizonier al bolșevicilor și a fost ucis împreună cu fratele său Marele Duce Nicolae Mihailovici și verișorii săi: Marele Duce Paul Alexandrovici și Marele Duce Dimitri Constantinovici.

Date personale
Marele Duce George Mihailovici

Născut	23 august 1863 Bely Klyuch, Georgia
Decedat	28 ianuarie 1919 (55 de ani) Petrograd, R.S.F.S.R
Cauza decesului	omor (execuție de către un pluton de execuție)
Părinți	Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden
Frați și surori	Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei
Căsătorit cu	Prințesa Maria a Greciei și Danemarcei
Copii	Prințesa Nina Georgievna Prințesa Xenia Georgievna
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	om politic numismat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

· 1919: Marele Duce Dimitri Constantinovici al Rusiei (rusă Димитрий Константинович; 13 iunie 1860 – 28 ianuarie 1919), a fost al cincilea copil din șase ai Marelui Duce Constantin Nicolaevici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea. A urmat o carieră militară. Deși niciodată n-a jucat un rol politic, ca rudă a Țarului Nicolae al II-lea, a fost executat de bolșevici împreună cu verișorii săi: Marele Duce Nicolai Mihailovici, Marele Duce George Mihailovici și Marele Duce Paul Alexandrovici.

Marele Duce Dimitri s-a născut la Strelna la 13 iunie 1860. Când a împlinit vârsta de șapte ani, educația lui a fost încredințată lui Alexei Zelenoi, un ofițer care servise sub tatăl lui în marina imperială. Lecțiile au urmat cursul obișnuit: știință, aritmetică, rusă, istorie, geografie, arte, limbi străine. A învățat rusă, franceză, germană și engleză. Ca toți membri pe linie masculină a familiei Romanov, a fost destinat de la naștere unei cariere militare.

Tatăl lui Dimitri era amiral al marinei ruse și spera ca măcar unul dintre fiii săi să-i calce pe urme. Educația religioasă și-a pus puternic amprenta; toată viața va fi un om profund religios. A primit lecții de cântat și a învățat să cânte la pian și la vioară. Dimitri a fost un elev harnic și bun, politicos, atent și capabil. De asemenea, era foarte timid și introvertit, preferând să citească altor activități ale copilăriei. ^[1]

Căsnicia părinților era nefericită și Dimitri era încă copil când tatăl său și-a început o nouă familie cu amanta sa, o balerină rusă. avea 14 ani când fratele său mai mare Marele Duce Nicolae Constantinovici a fost dezmoștenit, declarat nebun și exilat într-un internat rus, după furtul câtorva diamante de la o icoană din dormitorul mamei sale. Marea Ducesă Alexandra Iosifovna i-a determinat pe ceilalți fii: Constantin în vârstă de 16 ani, Dimitri în vârstă de 14 ani și Viaceslav în vârstă de 12 ani să-i promită că nu vor bea niciodată și să nu uite niciodată că toate privilegiile bogăției și rangului lor erau destinate pentru utilizare și nu pentru plăcere. Crescuți în aceste condiții, tinerii mari duci Constantinovici au devenit grijulii și introspectivi. ^[2].

La vârsta de 15 ani, Dimitri și fratele său mai mic Viaceslav s-au înscris cadeți la bordul vasului Kadetski. Împreună, cei doi frați au suferit rigorile vieții pe mare. În 1877, la vârsta de 17 ani, Dimitri și-a făcut prima apariție publică oficială ca membru al familiei imperiale, alături de Alexandru al II-lea , tatăl său și verii săi Marele Duce Serghei și Marele Duce Paul într-o călătorie în sudul Rusiei în perioada de după războiul ruso-turc din 1877-1878.^[3]

Curând Dinitri și-a dezamăgit tatăl când a decis să abandoneze cariera în marină în favoarea armatei imperiale.

La 1 iunie 1880, Dimitri Constantinovici a fost numit în suita Țarului Alexandru al II-lea și a primit rangul de adjutant. Șase luni mai târziu, după ce și-a terminat instruirea, a fost numit locotenent în regimentul de gardă. A servit în acest regiment 12 ani ca ofițer subaltern și în cele din urmă comandant.^[1]

În 1880, după terminarea stagiului de pregătire la Academia de Stat Major, Dimitri a fost promovat ofițer. Prima sa apariție oficială a fost prevăzută pentru 1 martie 1881. Două ore după eveniment, unchiul său, Țarul Alexandru al II-lea, care a fost prezent la insistența Alexandrei Iosifovna, a fost asasinat.

La 6 aprilie 1889, Marele Duce a fost promovat la rang de căpitan și i s-a dat comanda escadronului 2 al cavaleriei. Trei ani mai târziu, la 10 decembrie 1892 a fost promovat la rang de colonel.^[4] Dimitri era un comandant popular, un ofițer dur și exigent. Era mândru de soldații lui și preocupat de bunăstarea lor.

La 26 mai 1896, Țarul Nicolae al II-lea l-a promovat la grad de genaral maior iar trei luni mai târziu general în suita curții imperiale. la 19 decembrie 1904 a fost avansat la grad de general locotenet.

Date personale
Marele Duce Dmitri Constantinovici

Născut	13 iunie 1860 Strelna, Imperiul Rus
Decedat	28 ianuarie 1919 (58 de ani) Petrograd, R.S.F.S.R
Înmormântat	Sankt Petersburg
Cauza decesului	omor (execuție de către un pluton de execuție)
Părinți	Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei Alexandra de Saxa-Altenburg
Frați și surori	Olga Constantinovna a Rusiei Marea Ducesă Vera Constantinovna a Rusiei Grand Duke Vyacheslav Constantinovich of Russia[*] Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei Marele Duce Nicolae Constantinovici al Rusiei
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	om politic personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

· 1928: Vicente Blasco Ibañez, scriitor spaniol (n. 1867)

· 1928: Adolf Schullerus, scriitor, etnolog și teolog german din Transilvania (n. 1864)

· 1930: Dimitrie S. Nenițescu, politician și ministru român (n. 1861)

· 1931: A murit generalul francez Henri Mathias Berthelot, membru de onoare al Academiei Romane. Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța – d. 28 ianuarie 1931). A fost un general al armatei franceze. În primul razboi mondial a fost șef de stat major al comandantului-suprem al trupelor franceze pe Frontul de vest, mareșalul Joseph Joffre. A petrecut două perioade în Romania, ca șef al Misiunii militare franceze ; (n.7 decembrie 1861).

· 1939: William Butler Yeats, scriitor irlandez, laureat Nobel (n. 1865)
* 1939: Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța - d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre.

În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

În semn de recunoștință pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincții ale statului român, a fost declarat cetățean de onoare al României și a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

După război a îndeplinit diferite funcții de guvernator militar al unor departamente din Franța. A murit la 29 ianuarie 1931 de artrită.

· 1950: Constantin Lacea, lingvist și filolog român, membru de onoare al Academiei Române (n. 1875)

· 1951: A decedat eroul poporului finlandez, maresalul Gustaf Emil Mannerheim, fost presedinte al Finlandei; (n.1867). Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim, (n. 4 iunie 1867 Askainen, Finlanda – d. 27 ianuarie 1951 Lausanne, Elveția), a fost un militar și politician finlandez. A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946). Și-a început cariera militară în Armata Imperială Rusă, devenind conducător al armatei în timpul războiului civil finlandez din 1918 și apoi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este primul și singurul care a primit titlul de Mareșal al Finlandei.

· 1972: Dino Buzzati Traverso, (n. 16 octombrie 1906 la Belluno, d. 28 ianuarie1972, la Milano), a fost un jurnalist, scriitor și pictor italian cunoscut în principal pentru romanul Deșertul Tătarilor.

Dino Buzzati Traverso se naște la 16 octombrie 1906 la San Pellegrino (Belluno). Părinții săi, Giulio Cesare Buzzati și Alba Mantovani sunt de origine venețiană având domiciliul stabil la Milano, Piața San Marco nr. 12. Dino este al doilea născut din 4 copii: Augusto (1903-?), Angelina (1904-2004) și Adriano (1913-1983). Tatăl său este jurist și profesor de drept internațional la Universitatea din Pavia și la Universitatea Comercială Luigi Bocconi din Milano. Mama sa, Alba, este descendentă a familiei nobile dogale Badoer Participazio. În 1917 casa familială din San Pellegrino este ocupată de către forțele austriece și este considerabil deteriorată. O parte a bibliotecii familiei este transferată la Viena.

Încă de la o vârsta fragedă Dino manifestă un interes deosebit pentru poezie, muzică (studiază vioara și pianul), desen și munte, pasiuni care îl vor însoți pe tânărul scriitor până la sfârșitul vieții sale. Într-un interviu acordat cotidianului Il Giorno la 26 mai 1959 Buzzati spune: „Cred că pentru orice scriitor primele amintiri ale copilăriei reprezintă o bază fundamentală. Copil fiind, am fost impresionat de pământul pe care m-am născut, de valea din Belluno și de munții sălbatici care înconjurau Dolomiții din apropiere.”^[2]

Începând cu vara anului 1920 începe primele excursii în munții Dolomiți, începe să scrie si să deseneze, fascinat de ilustrațiile fantastice ale lui Arthur Rackham; citește Dostoievski și este interesat de egiptologie. În același an 1920 survine moartea tatălui său, Giulio Cesare Buzzati, cauzată de o tumoare la pancreas. În luna decembrie, Buzzati scrie primul său text literar, Cântecul Munților.

· 1977: Virgil Gligor, medic veterinar, membru corespondent al Academiei Române (n. 1918)

· 1978: Arnold Hauser, istoric al artei ungaro-britanic (n. 1892)

· 1979: A încetat din viaţă Barbu Theodorescu, istoric, folclorist şi editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga (n. 1905).

· 1979: Hans Scherfig, scriitor și pictor danez (n. 1905)
* 1986: Gregory Bruce Jarvis (24 august 1944 – 28 ianuarie 1986) a fost un inginer american și astronaut NASA, care a murit în explozia navetei spațiale Challenger în timpul misiunii STS-51-L, din care făcea parte în calitate de specialist.
* 1986: Sharon Christa Corrigan McAuliffe (2 septembrie 1948 – 28 ianuarie 1986) a fost o profesoară americană din Concord, New Hampshire și unul din cei șapte membri ai echipajului misiunii STS-51-L a navetei spațiale Challenger, murind în explozia navetei spațiale la 73 de secunde după lansare.

Ea a obținut diploma de licență în pedagogie și istorie la Framingham State College în 1970, precum și un Master of Arts în supervizarea și administrația educației^[2] la Bowie State University în 1978. A lucrat ca profesoară de studii sociale la Concord High School din New Hampshireîncepând din 1983.

În 1985, ea a fost selectată din mai mult de 11.000 de solicitanți pentru a participa la proiectul NASA Teacher in Space și a fost programată pentru a deveni primul profesor în spațiu.^[3] Ca membru al misiunii STS-51-L, ea urma să efectueze experimente și să predea două lecții din naveta spațială Challenger. La 28 ianuarie 1986, naveta s-a dezintegrat la numai 73 secunde după lansare. După moartea ei, școli și burse au fost denumite în onoarea ei, iar în anul 2004 a fost decorată post-mortem cu Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale.

* 1986: Ronald Ervin McNair, Ph.D. (21 octombrie 1950 – 28 ianuarie 1986) a fost un fizician american și astronaut NASA, care a zburat cu succes în spațiu cu naveta spațială Challenger în misiunea STS-41-B (1984). A murit în explozia navetei spațiale Challenger în timpul misiunii STS-51-L, din care făcea parte în calitate de specialist.

* 1986: Ellison Shoji Onizuka (24 iunie 1946 – 28 ianuarie 1986) a fost un astronaut american originar din Kealakekua, districtul Kona, Hawaii, care a zburat cu succes în spațiu cu naveta spațială Discovery în misiunea STS-51-C (1985). A murit în explozia navetei spațiale Challenger în timpul misiunii STS-51-L, din care făcea parte în calitate de specialist. El a fost primul american de origine asiatică ^[1] și prima persoană de origine japoneză care a ajuns în spațiu

* 1986: Judith Arlene Resnik (5 aprilie 1949 – 28 ianuarie 1986) a fost o ingineră americană și o astronaută NASA, care a zburat cu succes în spațiu cu naveta spațială Discovery în misiunea STS-41-D (1984). A murit în explozia navetei spațiale Challenger în timpul misiunii STS-51-L, din care făcea parte în calitate de specialist.

Resnik a fost cea de-a doua femeie astronaut americană, înregistrând 145 de ore pe orbita terestră. Era absolventă a Carnegie Mellon University și obținuse un doctorat în inginerie electrică la University of Maryland. Premiul IEEE Judith Resnik pentru inginerie spațială a fost denumit astfel în onoarea ei.

* 1986: Francis Richard "Dick" Scobee (19 mai 1939 – 28 ianuarie 1986) a fost un astronaut NASA, care a zburat cu succes în spațiu cu naveta spațială Challenger în misiunea STS-41-C (1984), fiind pilotul navetei. A fost apoi comandantul misiunii STS-51-L și a murit în explozia navetei spațiale Challenger care a survenit la 73 de secunde de la lansare. I-au rămas soția June, doi copii, Kathie R. (Scobee) Fulgham și generalul de brigadă Richard W. Scobee, și un nepot, Parker Scobee

* 1986: Michael John Smith (30 aprilie 1945 – 28 ianuarie 1986), cunoscut ca Mike Smith, a fost un astronaut NASA, care a fost pilot al navetei spațiale Challenger în misiunea STS-51-L, murind în explozia navetei spațiale la 73 de secunde după lansare.

· 1992: Ion Vlad, sculptor francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române. (n. 1920)

· 1994: Frank Hardy, scriitor australian (n. 1917)

· 2000: Aurel Grigoraș (n. 22 februarie 1932 București - d. 28 ianuarie 2000) a fost un dirijor român care a condus vreme de 35 de ani Corul Radiodifuziunii Române.
Aurel Grigoraș a absolvit în 1953 Conservatorul de Muzică "Ciprian Porumbescu" din București, secțiile Dirijat coral și Pedagogie muzicală, beneficiind de îndrumarea unor însemnați mentori: D. D. Botez - dirijat coral, I. D. Chirescu - Teorie și solfegii, I. Dumitrescu - Armonie, N. Buicliu - Contrapunct, Z. Vancea - Istoria muzicii, T. Rogalski - Orchestrație.

În perioada 1953-1965, maestrul Aurel Grigoraș a fost dirijorul corului Teatrului de operetă din București, iar din 1965 până în 2000, a condus Corul Radiodifuziunii Române. În anul 1975, maestrul a condus Corul Operei din Ankara (Turcia).

O imagine fidelă asupra activității dirijorale a lui Aurel Grigoraș este redată de vastul repertoriu abordat. Înfruntând vitregiile vremurilor, obligațiile unor manifestări festive în care "arta" era exclusiv patriotică, anul 1990 constituie pentru Corul Radiodifuziunii împreună cu maestrul lui, începutul unui nou drum, deschiderea către marea muzică, deschiderea sufletelor către frumos. Astfel, repertoriul se îmbogățește și se diversifică, parcurgând epocă după epocă, de la madrigalele din "Renascimento", ce culminează cu lucrările lui Palestrina, Gesualdo da Venosa și Monteverdi, pășind maiestuos printre capodoperele Barocului muzical - creațiile lui Bach și Haendel, punând în valoare lucrările lui Haydn și Mozart, atangând culmea măiestriei vocale în Simfonia a IX-a de Beethoven, dar și corzi profunde ale simțirii artistice în Requiemul german de Brahms. Se cuvine a aminti și alți mari compozitori ce au figurat în repertoriul corului, pregătit de mâna energică a lui Aurel Grigoraș: H. Berlioz, C. Debussy, G. Verdi, G. Puccini, F. Liszt, M. Ravel, G. Mahler, F. Mendelssohn-Bartholdy, G. Gershwin, C. Orff etc. Nu au fost uitate nici lucrările compozitorilor români, atât cei înaintași, cât ăi cei contemporani, cum ar fi: I. Vidu, Gh. Danga, S. Dragoi, Ioan D. Chirescu, N. Lungu, T. Jarda, G. Enescu, P. Constantinescu, S. Toduta, V. Grefiens, R. Paladi, D. Popovici, M. Moldovan, M. Stanculescu-Vosganian, L. Comeș, C. Petra-Basacopol, GH. Dumitrescu, D. Capoianu, F.Donceanu, A. Iorgulescu, A. Vieru, M. Marbe etc. În urma maestrului și a corului său s-ar putea spune că au rămas nu numai concertele ce au dat glas muzicii și bucurie ascultătorilor, dar și nenumărate înregistrări pe bandă magnetică, încrustând astfel, pe aripa timpului, "o istorie scrisă cu inima"(prof. dr. G. Constantinescu).

De-a lungul timpului, dirijorul Aurel Grigoraș și Corul Radiodifuziunii au întreprins diferite turnee în: Bulgaria, Ungaria, Germania, Italia, Spania, Israel și au colaborat cu dirijori de prestigiu precum: Roberto Benzi, Igor Markevici, Antonio de Almeida, Pierre Colombo, Pietro Argento, Kurt Sunderling, Gary Bertini, James Levine, Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Brancuși.

· 2002: Astrid Lindgren, scriitoare pentru copii, suedeză (n. 1907)

· 2003 - A încetat din viaţă profesorul Paul Ştefănescu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale Criminalisticii Profesorul a devenit cunoscut după 1983, când a publicat seria "În slujba vieţii şi a adevărului". (n. 1930)

* 2003: Miloš Milutinović (în sârbă Милош Милутиновић; n. 5 februarie 1933, Bajina Bašta – d. 28 ianuarie 2003, Belgrad) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal sârb, cunoscut ca unul din cele mai mari talente din Serbia și ca o foarte bună extremă.
* 2004: André Van Lysebeth (n. 10 octombrie 1919 – d. 28 ianuarie 2004) a fost un profesor de yoga belgian, cunoscut în Occident datorită lucrărilor sale de hatha-yoga și tantra.
* 2004: Joseph „Joe” Viterelli (10 martie 1937 – 28 ianuarie 2004) a fost un actor american.

· 2008: Arhiepiscopul Christodoulos al Atenei (n. 1939)

· 2010: Cinci asasini ai presedintelui Republicii Bangladesh, Sheikh Mujibur Rahman, au fost executati prin spanzurare. In urma unei lovituri de stat militare, in data de 15 august 1975, Mujibur Rahman fusese ucis impreuna cu mai mulți membri ai familiei sale.
* 2011: Bujorel Mocanu (n. 11 mai 1962, Slănic, România – d. 28 ianuarie 2011, Ploiești, România) a fost un fotbalist și antrenor român, care a jucat in special pentru echipa Petrolul Ploiesti.

· 2015: Yves Chauvin, chimist francez, laureat Nobel (n. 1930)
* 2017: Ion Ungureanu (n. 2 august 1935, Opaci, România – d. 28 ianuarie 2017,^[1] București, România) a fost un actor,regizor și luptător pentru identitate națională din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldovaîn anii 1990-1994.

Ion Ungureanu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.

Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci din comuna Căușeni (județul Tighina, România), astăzi în raionul Căușeni (Republica Moldova). Membru ULCT. A făcut studii de filologie la Institutul Pedagogic din Chișinău (1954-1955), apoi a studiat actoria la cunoscuta Școală teatrală “Boris Șciukin” din Moscova (1955-1960). Între anii 1963-1964 a mai urmat cursurile superioare de regie din capitala URSS.

După absolvirea studiilor actoricești, a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău, îndeplinind în perioada 1964-1971 și funcția de director artistic al teatrului. Este acuzat de naționalism și nevoit să părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei din metropola rusă (1978-1989).

„Comuniștii nu au țară, ei au teritorii. În 71 s-a lovit în „Luceafărul”. Mie mi-a fost interzisă Steaua fără nume - spectacol pe care-l montasem cu studenții, ca lucrare de licență. A avut noroc numai de trei reprezentații. Nu vă închipuiți ce se petrecea la Chișinău cu ocazia prezentării acestui spectacol… Și faptul că se pomenea de trenul București-Sinaia i-a deranjat pe mulți… La un moment dat, chiar și cei care simpatizau teatrul îmi ziceau: „Ei, Ungurene, dar nici așa nu se poate… la fiecare pas rostiți pe scenă București…” Eu le zic că e un orar de tren, iar ei: „Las’ că știm noi.” Vă închipuiți în ce situație ne aflam noi acolo? Astăzi parcă nici mie nu-mi vine a crede că am trecut prin această grozăvie… Și uite așa a fost interzis acest spectacol, a fost interzis și alt spectacol al meu chiar în ziua premierei, cu 30 de minute înainte de ridicarea cortinei, spectacolul Minodora. Mi s-au imputat greșeli ideologice, grave greșeli în formarea repertoriului, grave greșeli în educarea tineretului, în conducerea teatrului și am fost nevoit să părăsesc teatrul „Luceafărul”, să încep bejeniile… ^[2]”

—Ion Ungureanu

Ion Ungureanu a debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul Când omul nu-i la locul lui, primul film artistic realizat la studioul "Moldova-film". În decursul timpului, s-a impus ca un interpret care știe să îmbine firescul cu expresivitatea artistică. A jucat în 25 filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din Când omul nu-i la locul lui (1958), Sfântul Petru din Se caută un paznic (1967) și cel din filmul Favoritul (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.

În anul 1989 revine în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al culturii și cultelor (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005).

În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național "A. Pușkin" din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național "Mihai Eminescu" ^[3].

A repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.De asemenea a avut mare impact asupra readucerii statuii lupoaicei.

Ion Ungureanu a decedat sâmbătă, 28 ianuarie 2017, la Spitalul Cotelea din București.^[4] A fost înmormântat marți, 31 Ianuarie, în Cimitirul Central din Chișinău, cu onoruri militare

Filmografie

Actor

Filme de ficțiune

Când omul nu-i la locul lui (1958) - Boris Grădinaru
Armaghedon (1962) - mirele
Călătorie în april (1962) - președinte
Leacuri amare (s/m, 1963) - Somnilă
Bariera (s/m, episod, 1963)
Serghei Lazo (1967) - Komarovski
Se caută un paznic (1968) - Sfântul Petru
Ofițer în rezervă (1971) - instructor
Viforul roșu (1971) - Gheorghe Ghiță
Acest dulce cuvânt - libertatea ("Mosfilm", 1972) - senatorul Ramires
Podurile (1973) - Ștefanache
Bărbații încărunțesc de tineri (1974) - Chiril Armașu
Calul, pușca și nevasta (1975) - Novac
Favoritul (1976) - inspectorul Lodge;
Povestea lui Făt-Frumos (1977) - Laur-Balaur
Când ai alături un bărbat (episod, 1977)
Centaurii ("Mosfilm", 1978) - senator
Pregătire de examen (episod, 1979)
Taina vilei Greta ("Mosfilm", 1984) - procurorul
Cum să devii fericit ("Mosfilm", 1985) - savantul
Povestea unui om necunoscut ("Mosfilm", 1986) - avocatul Pekarski
Nikolai Vavilov ("Mosfilm", 1987) - președintele Academiei de Științe
Dansul efemer al dragostei (1988) - conducătorul ansamblului
Codrii (serial televizat, 1991) - președinte ș.a.

Teatru de televiziune

Păsările tinereții noastre (după Ion Druță, 1974)
Lika (după A.Zubarev, 1980)
Nora (după piesa "Casa cu păpuși" de Henrik Ibsen, 1982)
Ultima întâlnire (după A.Galin, 1986)
Trandafiri albi, elefanți de culoare roză (după W.Gibson, 1987)
Sfânta sfintelor (după Ion Druță, 1988).

Scenarist

Monolog (film documentar, 1967) - coautor

Date personale
Ion Ungureanu
Ion Ungureanu
Născut	2 august 1935 Opaci, raionul Căușeni, Moldova
Decedat	28 ianuarie 2017 (81 de ani)^[1] București, România
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cetățenie	Moldova
Ocupație	om politic actor
Primul Ministru al Culturii și Cultelor al Republicii Moldova
În funcție 6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994
Președinte	Mircea Snegur
Prim-ministru	Mircea Druc Valeriu Muravschi Andrei Sangheli
Succedat de	Mihail Cibotaru

Premii	Ordinul Republicii (2012) Medalia „Meritul Civic” (1996) Ordinul de Onoare
Partid politic	Frontul Popular din Moldova

Sărbători

· Sf Cuvioși: Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie, Iacob Sihastrul (calendar creștin-ortodox)

· Sf. Toma de Aquino. Sfântul Toma de Aquino (n. cca. 1225, Aquino, Regatul Siciliei – d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia) a fost un călugăr dominican, teolog, filosof, doctor al Bisericii. (calendar romano-catolic)

· Sf. Efrem Sirul; Sf. Toma de Aquino (calendar greco-catolic)

· Ziua internațională a mobilizării împotriva războiului nuclear, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii, sărbătorită din 1966

· Ziua mondială a protecției datelor

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

luni, 27 ianuarie 2020

Filmografie

Actor

Filme de ficțiune

Teatru de televiziune

Scenarist

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz