MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

SÂMBĂTĂ 1 FEBRUARIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A)

 Bună dimineața, prieteni!

ISTORIE PE ZILE 1 Februarie

Evenimente

• 484: Regele vandalilor, Huneric (477 – 484), a organizat o întâlnire a episcopilor catolici cu episcopii arieni, iar pe 24 februarie 484, i-a scos cu forța pe episcopii catolici din locuințele lor și i-a exilat pe insula Corsica. Câțiva au fost martirizați, inclusiv fostul proconsul, împreună cu Frumentie și unii comercianți bogați, care au fost uciși, după ce au refuzat să devină ariani. Huneric sau Honeric (d. 23 decembrie 484), a fost rege al vandalilor (477-484) și fiul cel mai mare al lui Genseric. A renunțat la politica imperială a tatălui său și s-a concentrat în principal asupra afacerilor interne ale tarii sale.
• 1327 – Regele Edward al III-lea (n.13 noiembrie 1312 – d.21 iunie 1377) este incoronat la varsta de 14 ani rege al Angliei, insa tara este condusă de mama sa, regina Isabella si iubitul acesteia Roger Mortimer. Edward a fost încoronat  după ce tatăl său Edwaed al II-lea a fost detronat de către mama sa și  amantul acesteia,  lordul Roger Mortimer. La vârsta de șaptesprezece ani a condus  cu succes o lovitura de stat împotriva Mortimer, conducătorul de facto al țării, și-a început domnia sa personală. După o campanie de succes în Scotia, s-a      declarat moștenitorul de drept al tronului francez în 1337, începând ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de  razboiul de 100 de ani. Războiul a mers  bine pentru Anglia, care a obtinut  victorii la Crecy si Poittiers si a incheiat cu Franta in  conditii favorabile,  Tratatul de la Bretigny.  Este unul din cei șase monarhi britanici care   au condus Anglia  mai mult de cincizeci de ani.

·         1600: Mihai Viteazul semnează "Tratatul de închinare și credință" față de Rudolf al II-lea, împarat al Germaniei și rege al Poloniei și Ungariei. În schimbul recunoașterii suveranității sale, Rudolf al II-lea a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor și a garantat domnia ereditară în linie bărbătească

·         1789: A fost ales primul președinte al SUA, George Washington

·         1814: Lordul Byron a publicat "Corsarul"

·         1814: Vulcanul Mayon, situat în Filipine, a erupt, provocând moartea a aproximativ 1.200 de persoane.

·         1823: Într-un memoriu, vornicul Mihail Sturdza folosește, pentru prima dată în viața politică a Țărilor Române, noțiunea de "conservator", pentru a desemna tendințele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri

·         1847: Se inaugurează Teatrul de la Copou din Iași cu "Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg", tablou vivant de Gheorghe Asachi, și "Vicontele de Letorier", vodevil de Bayard și Dumanoir

·         1861 - S-a înfiinţat intendenţa militară română. Ziua Intendenţei Militare în România.

·         1861: Începe să funcționeze, la București, Arsenalul Armatei

·         1866: A fost înființată agenția de știri daneză "Ritzaus Bureau" (poartă numele întemeietorului său, Erik Nicola Ritzu)

·         1878 - A fost publicat primul buletin meteo săptămînal.

·         1880: Stabilirea de relații diplomatice la nivel de legație între România și Olanda

·         1880 Ion Luca Caragiale publică în "Convorbiri literare", farsa într-un act "Conu Leonida față cu reacțiunea"

·         1884: A fost publicată prima ediție a Oxford English Dictionary

·         1896: Premiera mondială a operei "Boema" de Puccini, la Torino

·         1905: A apărut, la București, "Viața nouă", publicație lunară, sub direcția lui Ovid Densusianu; revista a devenit principalul organ de presă al mișcării simboliste de la noi

·         1908: Regele Carlos I al Portugaliei și fiul său, prințul Luis Filipe, sunt uciși la Terreiro do Paco,Lisabona. 

·         1912: A apărut, la Iași, revista "Însemnări literare", sub direcția lui Mihail Sadoveanu și a lui George Topîrceanu

·         1914: Intră în funcțiune prima instalație centralizată feroviară din România, pe linia București-Ploiești.

·         1918: Rusia adoptă calendarul gregorian.

·         1919: A fost desemnata prima Miss America. Prima Miss America a fost aleasa  la New York, iar organizatorii au descoperit  mai târziu că “Miss” este destul de “doamna”; Edith Hyde era de fapt o femeie căsătorită şi mamă a doi copii.

·         1920: S-a înființat Institutul de Istorie Națională din Cluj-Napoca; fondat din inițiativa și cu sprijinul material al regelui Ferdinand I, Institutul a funcționat în cadrul Universității din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaș și Alexandru Lapedatu.

·         1939 – In Romania este remaniat guvernul Miron Cristea. Armand Calinescu va cumula functiile de viceprim- ministru, ministru de interne si ministru ad-interim de razboi. Sunt inclusi in guvern Ion Bujor si Ion Giugurtu, partizani ai apropierii de Germania nazista. A guvernat România în perioada 1 februarie – 6 martie.

·         1944: Evacuarea administrației civile din Transnistria, imediat după ianuarie 1944, când trupele sovietice de tancuri au rupt frontul în nordul Transnistriei.

·         1946: Norvegianul Trygve Lie (1896-1968) devine primul secretar general al ONU (până în 1953)

·         1946 – Parlamentul Ungariei aboleste dupa noua secole de existenta monarhia si  proclama Republica Ungara. Ungaria a fost eliberată de sub controlul trupelor naziste germane în urma ofensivei armatelor sovietice si romane din 1944 – 1945.. Lupte grele s-au dus în special pentru eliberarea Budapestei. După o perioadă scurtă de democratie, in anii 1946 – 1947, după anul 1948 liderul comunist Mátyás Rákosi a instaurat, sub ocupatie sovietică, regimul comunist, dictatorial șsi nepopular, după modelul sovietic al lui Stalin.

·         1958: Primul satelit al Americii este lansat cu succes în Cosmos. Plasat pe o orbită terestră de o rachetă "Jupiter-C", "Explorer" este destinat să transmită semnale pe Pământ, prin cele 2 emițătoare, de la o distanță variind între 340 și 2900 km.

·         1958: Egiptul și Siria alcătuiesc "Republica Arabă Unită", o structură care se declară, prin Constituție, parte a unei viitoare mari națiuni arabe.

·         1968: A fost înființată Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.

·         1974: Ilie Năstase este declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 și este distins, la New York, cu "Racheta de aur".

·         1978: Regizorul Roman Polanski plătește cauțiunea și fuge din Statele Unite în Franța după ce a pledat vinovat la acuzația de relații sexuale cu o fată de 13 ani.

·         1979: Ayatolahul Ruhollah Khomeini s-a întors la Teheran (Iran), după 15 ani de exil.

·         1983- RECORD ! Vigliotto Giovanni, un sicilian de 54 de ani acuzat de poligamie, spune in fata instanţei stupefiate ca este căsătorit cu  mai mult de 100 de femei, in 10 ţări diferite.

·         1990: Gabriel Liiceanu înființează la București editura Humanitas.

·         1991: România a obținut statutul de "invitat special" la Consiliul Europei. La 7 octombrie 1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline.

·         1992 - Stabilirea de relaţii diplomatice dintre România şi Ucraina.

·         1993: UM 0433 a primit denumirea de Școala Militară de Subofițeri de Poliție „Vasile Lascăr”.

·         1993 - S-a semnat, la Bruxelles, Acordul de Asociere a României la Comunităţile Europene, parafat la 17 noiembrie 1992.

·         1995: România semnează, la Strasbourg, alături de reprezentanții altor 20 de state, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei (a intrat în vigoare la 1 februarie 1998).

·         1995: A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul a fost semnat la 1 februarie 1993)

·         1995: La Cairo, se întîlnesc, pentru prima oară în istoria Orientului Mijlociu, liderii din Egipt, Iordania, Israel și Yasser Arafat, pentru a sprijini procesul de pace din regiune

·         1996: Lansarea în viața politică românească a Partidului "Alternativa României", condus de Varujan Vosganian, și devenit în 28 martie 1999 "Uniunea Forțelor de Dreapta".

·         1998: Intră în vigoare Convenția europeană pentru protecția minorităților naționale

·         1999: Iuri Voronțov, fostul ambasador al Rusiei în SUA, preia funcția de adjunct al secretarului general al ONU, Kofi Annan.

·         2001: Intră în vigoare legea care interzice oamenilor politici să accepte cadouri în schimbul unor servicii sau favoruri. Legea a fost adoptată de Parlamentul japonez la 22 noiembrie 2000.

·         2003 – Naveta americană “Columbia” se dezintegrează la revenirea  în atmosferă, la altitudinea de 63 km, deasupra Texasului . Naveta, lansată la 12 aprilie 1981, se afla la a 28-a misiune. Şi-au pierdut viaţa 7 astronauţi (6 americani şi unul israelian). Accidentul s-a petrecut cu putin timp înainte de terminarea celei de-a 28-a misiunt a navetei, STS-107. Pierderea navetei Columbia a fost rezultatul avariilor suferite în timpul lansării, când o parte din izolație, de mărimea unei serviete mici, s-a desprins din rezervorul principal exterior al navetei sub acțiunea forțelor aerodinamice. Resturile au lovit muchia frontală a aripii stângi, avariind sistemul de protecție termică (TPS), care o protejează de căldura generată de frecarea cu atmosfera la reintrarea în aceasta. Desi Columbia a rămas pe orbită, unii ingineri au suspectat că există probleme, dar managerii NASA au restrâns investigatia, pe motiv că nu se pot face prea multe, chiar dacă ar exista probleme. 

·         2013 –  The Shard, cea mai înaltă clădire din Uniunea Europeană, este deschisa  pentru public. Este un zgârie-nori situat în Londra, Anglia, care masoara 309,6 m în înăltime. Constructia a fost terminată în data de 30 martie 2012.

Nașteri

* 1435: Amadeus al IX-lea (1 februarie 1435 – 30 martie 1472), numit cel Vesel, a fost Duce de Savoia din 1465 până în 1472. Biserica Catolică l-a venerat printr-o sărbătoare liturgică la 30 martie.

S-a născut la Thonon-les-Bains și a fost fiul lui Louis, Duce de Savoia și al Anne de Lusignan, fiica regelui Janus al Ciprului. În 1452, mama lui a aranjat o căsătorie politică cu Iolanda de Valois (1434–1478), sora regelui Ludovic al XI-lea al Franței și fiica regelui Carol al VII-lea al Franței. Din cauza epilepsiei și a retragerii lui, ea a fost lăsată la controlul statului.^[1] Franța și Sfântul Imperiu Roman au concurat pentru a obține controlul de importanță strategică al trecătorilor din Alpi și a rutelor comerciale.^[2] Influența franceză a crescut în Savoia și a implicat țara în războaiele dintre Franța și împărații Sfântului Imperiu Roman.^[3] Inițial Castelul Moncalleri din Piemont, Italia a fost construit în jurul anului 1100 ca o fortăreață pe un deal, pentru a controla accesul principal sudic la Torino. La mijlocul secolului al XV-lea Iolanda l-a transformat într-un palat regal renascentist.

Amadeus a fost un potector al călugărilor franciscani și a înzestrat alte case religioase drept case pentru îngrijirea celor săraci și suferinzi.^[2] El a făcut un pelerinaj la Saint-Claude în 1471.^[4] Amadeus a murit în 1472

mpreună cu soția sa Iolanda a avut zece copii:

1. Louis de Savoia (1453)
2. Ana de Savoia (1455–1480), căsătorită cu Frederic de Aragon (1452–1504), prinț de Altamura
3. Carol de Savoia (1456–1471), Prinț de Piedmont
4. Louise de Savoia (1462–1503), căsătorită în 1479 cu Hugh de Chalon
5. Filibert I de Savoia (1465–1482)
6. Bernard de Savoia (1467)
7. Carol I de Savoia (1468–1490)
8. James Louis de Savoia (1470–1485), Conte de Genevois
9. John Claude Galeazzo de Savoia (1472)
10. Maria de Savoia (?–1511)

Amadeus al IX-lea
Duce de Savoia
Date personale
Născut	1 februarie 1435 Thonon-les-Bains
Decedat	30 martie 1472 (37 de ani) Vercelli, Italia
Înmormântat	Vercelli Cathedral[*]
Părinți	Louis, Duke of Savoy[*] Anne of Cyprus[*]
Frați și surori	Bona of Savoy[*] Margaret of Savoy, Countess of Saint-Pol[*] Marie of Savoy, Countess of Saint-Pol[*] Charlotte de Savoia François de Savoie[*] Janus of Savoy[*] Filip al II-lea Louis of Cyprus[*] Jacques of Savoy, Count of Romont[*]
Căsătorit cu	Iolanda de Valois
Copii	Ana, Prințesă de Squillace Filibert I, Duce de Savoia Carol I, Duce de Savoia
Cetățenie	Franța
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Duce de Savoia
Domnie	29 ianuarie 1465 - 30 martie 1472
Predecesor	Louis, Duce de Savoia
Succesor	Philibert I, Duce de Savoia

·         1659: Jacob Roggeveen, explorator olandez (d. 1729)
* 1666: Marie Thérèse de Bourbon (1 februarie 1666 – 22 februarie 1732^[1]) a fost fiica lui Henri Jules, Prinț de Condé și a prințesei bavareze Anne Henriette. Ca membră a casei regale Casa de Bourbon, a fost prințesă de sânge. Ea împreună cu soțul ei au fost monarhi titulari ai Poloniei în 1697.

Marie Thérèse de Bourbon s-a născut la Hôtel de Condé din Paris la 1 februarie 1666 ca fiică a lui Henri Jules, Prinț de Condé, atunci Duce de Bourbon și a soției acestuia, Anne Henriette de Bavaria. A fost numită după soția regelui Ludovic al XIV-lea.

Din partea tatălui, ea era descendentă din casa regală franceză de Bourbon iar din partea mamei, din regalitatea engleză și Casa de Nassau. La naștere a primit titlul onorific de Mademoiselle de Bourbon.

În 1685, fratele ei mai mare, Louis de Bourbon, Duce de Bourbon (mai târziu Prinț de Condé), s-a căsătorit cu fiica naturală și recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea, Louise Françoise de Bourbon;

În 1692, sora ei, Anne Louise Bénédicte de Bourbon, s-a căsătorit cu cumnatul fratelui lor, Ducele de Maine;

În 1718, sora ei, Marie Anne de Bourbon, s-a căsătorit cu Ducele de Vendôme, un strănepot al regelui Henric al IV-lea al Franței.

Ea trebuia să se căsătorească cu prințul italian Emmanuel Philibert de Savoia.^[2] La acest plan s-a opus Ludovic al XIV-lea al Franței care dorea ca Emmanuel Philibert să se căsătorească cu o prințesă franceză, acordându-i poziția de moștenitor al Ducatului de Savoia. Mai târziu el s-a căsătorit cu Maria Angela Caterina d'Este, fiica generalului Borso d'Este.

La 22 ianuarie 1688, la Palatul Versailles, Marie-Thérèse s-a căsătorit cu François Louis, Prinț de Conti, șeful Casei de Bourbon-Conti. Mireasa era îndrăgostită de soțul ei însă atenția lui era îndreptată în altă parte. Era bine cunoscut la curte că avea o relație cu cumnata soției sale, Ducesa de Bourbon, și de asemenea se spunea despre tendințele lui homosexuale.^[3]

Prințesa de Conti, 1691

În 1697, Ludovic al XIV-lea a oferit tronul Poloniei soțului Mariei Thérèse. Prințul de Conti a plecat în Polonia pentru a inspecta posibilul său nou regat în timp ce soția lui a rămas în Franța; între timp Prințesa de Conti a devenit regină titulară a Poloniei iar soțul ei rege. Prin votul exprimat de poporul polonez, soțul ei era cel mai popular candidat însă când a ajuns la Gdańsk, a constatat că August al II-lea a luat puterea și s-a întors în Franța.

În 1709, soțul ei a murit la Paris. După decesul lui, Marie Thérèse și-a îndreptat atenția către renovarea reședinței Conti, Hôtel de Conti (numit și Palatul Conti). A încredințat lucrarea arhitectului Robert de Cotte, prim arhitect al regelui.

În 1713, fiica ei Marie Anne s-a căsătorit cu Louis Henri, Duce de Bourbon, fiul fostei metrese a soțului ei, Prințesa de Condé (fosta Ducesă de Bourbon). În aceeași zi, la Versailles, într-o dublă ceremonie, fiul ei, noul Prinț de Conti, s-a căsătorit cu un alt copil al Prințesei de Condé, Louise Élisabeth de Bourbon, care a preluat titlul pe care Marie Thérèse l-a deținut timp de aproape 30 de ani. În 1720, fiica ei Marie Anne a murit la Paris.

Marie Thérèse a murit la 22 februarie 1732 la Hôtel de Conti. După decesul ei, fiul său s-a mutat în alt palat din Paris; mai târziu l-a dăruit cumnatului său Ducele de Maine care l-a demolat.

Stră-strănepotul ei a fost Louis-Philippe al Franței, ultimul rege al Franței.

Marie Thérèse de Bourbon
Regină a Poloniei Prințesă de Conti
Portret de Pierre Mignard
Date personale
Nume la naștere	Marie Thérèse de Bourbon
Născută	1 februarie 1666 Hôtel de Condé, Paris, Franța
Decedată	22 ianuarie 1732 (65 de ani) Hôtel de Condé, Paris, Franța
Părinți	Henri Jules, Prinț de Condé Anne Henriette de Bavaria
Frați și surori	Louis, Prinț Condé Louise Bénédicte de Bourbon Anne Marie de Bourbon[*] Marie Anne de Bourbon, Duchess of Vendôme[*]
Căsătorită cu	François Louis, Prinț de Conti
Copii	Marie Anne, Prințesă de Condé Louis Armand, Prinț de Conti Louise Adélaïde, Mademoiselle de La Roche-sur-Yon
Cetățenie	Franța
Ocupație	Companion[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă

·         1690: Francesco Maria Veracini (* 1 februarie 1690, Florența - † 31 octombrie1768, Pisa), violonist și compozitor italian; virtuoz renumit al vremii, și-a desfășurat activitatea la Londra, Dresda și Praga. A compus opere, cantate, concerte și sonate pentru violă.

Francesco Maria Veracini
Francesco Maria Veracini
Date personale
Născut	1 februarie 1690[1][2][3][4][5][6][7]  Florența, Marele Ducat de Toscana[8]
Decedat	31 octombrie 1768 (78 de ani)[1][2][3][4][5][6][7]  Florența, Marele Ducat de Toscana[9]
Ocupație	compozitor dirijor violonist
Activitate
Gen muzical	operă
Instrument(e)	vioară

·         1701: Johan Agrell, compozitor german de origine suedeză (d. 1765)
* 1707: Frederick, Prinț de Wales (Frederick Louis; 1 februarie 1707 – 31 martie 1751) a fost membru al Casei de Hanovra, primul copil al regelui George al II-lea al Marii Britanii, tatăl regelui George al III-lea al Marii Britanii și străbunicul reginei Victoria a Regatului Unit.

În conformitate cu Actul de Reglementare adoptat de Parlamentul englez în 1701, Frederick era primul candidat la succesiunea la tronul britanic. S-a mutat în Marea Britanie ca urmare a încoronării tatălui său ca rege al țării și a fost numit Prinț de Wales. Din păcate n-a supraviețuit tatălui său, George al II-lea, iar după moartea acestuia, la 25 octombrie 1760, tronul a trecut fiului cel mare al Prințului Frederick, George, care a domnit ca regele George al III din 1760 până în 1820.

Frederick
Prinț de Wales
Portret de Jacopo Amigoni, 1735
Date personale
Nume la naștere	Frederick Louis
Născut	1 februarie 1707 Hanovra, Germania
Decedat	31 martie 1751 (44 de ani) Casa Leicester, Londra
Înmormântat	13 aprilie 1751 Westminster Abbey, Londra
Părinți	George al II-lea al Marii Britanii Carolina de Ansbach
Frați și surori	Prințul George William al Marii Britanii Prințul William, Duce de Cumberland Johann Ludwig, Reichsgraf von Wallmoden-Gimborn[*] Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei Prințesa Caroline a Marii Britanii Anne, Prințesă Regală și Prințesă de Orania Prințesa Mary a Marii Britanii Prințesa Amelia a Marii Britanii
Căsătorit cu	Prințesa Augusta de Saxa-Gotha
Copii	Prințesa Augusta a Marii Britanii George al III-lea al Regatului Unit Prințul Eduard, Duce de York și Albany Prințesa Elisabeta a Marii Britanii[1] Prințul William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh Prințul Henry, Duce de Cumberland și Strathearn Prințesa Louisa a Marii Britanii[1] Prințul Frederick al Marii Britanii[1] Caroline Matilda de Wales Charles Marsack[*][1] Cornwall FitzFrederick[*][1] Amelia FitzFrederick[*][1]
Cetățenie	Regatul Marii Britanii  Sfântul Imperiu Roman
Ocupație	jucător de cricket[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prinț de Wales
Familie nobiliară	Casa de Hanovra

* 1761: Christia(a)n Hendrik Persoon (n. 1 februarie 1761, Stellenbosch – d. 16 noiembrie 1836, Paris) a fost un botanist și micolog de origine olandeză din Africa de Sud. El este privit, împreună cu renumitul său coleg Elias Magnus Fries, fondator al taxonomiei moderne (micologiei sistematice) în cadrul regnului Fungi, în conformitate cu o publicație de CG Loyd în 1924, cel mai mare geniu în acest domeniu.^[3] Abrevierea numelui său în cărți științifice este Pers.

Persoon, care a fost de origine germană și olandeză, a devenit la vârsta fragedă de 13 ani orfan, a părăsit patria, nevizând-o încă odată în viață. A plecat la Paris, unde s-a stabilit și la bătrânețe. Interesul său în botanică și micologie l-au dus la Universitatea din Leiden și Universitatea Georg-August din Göttingen. Dar s-a mutat curând la Halle, pentru a studia mai întâi teologia , apoi și medicina.^[4]

În 1799 Persoon a obținut doctoratul la Kaiserlich-Leopoldinisch-Carolinische Deutsche Akademie der Naturforscher în Erlangen, unde a fost deja cunoscut pentru munca sa în clasificarea ciupercilor. În plus de practică sa medicală, el a dedicat timpul liber pentru botanica și a publicat mai multe cărți valoroase despre ciuperci. Opera sa Synopsis Methodica Fungorum (1801) a fost o lucrare epică despre taxonomia bureților și August Karl Joseph Corda a considerat –o ca Cartea de aural timpului său. El a devenifost numit membru al Academiei Regale Suedeze de Științe.^[5]

Ierbarul valoros al lui Persoon, exemplarul incluzând multe specii, a fost a cumpărat de guvernul olandez, în 1825, pentru o sumă de 800 de guldeni și este astăzi inclus în colecția Herbarului Național al Olandei în Leiden, împreună cu o importantă colecție a corespondenței sale cu oameni de știința din această perioadă de timp. Genul Persoonia precum revista micologicä Persoonia sunt numite după el. Savantul a revizuit a revizuit clasificarea ciupercilor inaugurată de Carl von Linné evident.^[6]

Mormântul lui Persoon în Cimitirul Père-Lachaise

Marele savant a murit în sărăcie la Paris și a fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise.

* 1808: Prințesa Louise a Prusiei (germană Luise Auguste Wilhelmine Amalie von Preußen; 1 februarie 1808 – 6 decembrie 1870) a fost al nouălea copil și a patra fiică a lui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și Louise de Mecklenburg-Strelitz.

Prințesa Louise a Prusiei
Prințesă Frederic a Țărilor de Jos
Date personale
Nume la naștere	Luise Auguste Wilhelmine Amalie
Născută	1 februarie 1808 Königsberg sau Berlin
Decedată	6 decembrie 1870 (62 de ani) Pauw Haus, Wassenaar
Înmormântată	Nieuwe Kerk
Părinți	Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei Louise de Mecklenburg-Strelitz
Frați și surori	Prințesa Alexandrine a Prusiei Charlotte a Prusiei Wilhelm I al Germaniei Prințul Carol al Prusiei Prințul Albert al Prusiei Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei
Căsătorită cu	Prințul Frederic al Țărilor de Jos
Copii	Louise, regină a Suediei și Norvegiei Prințul Frederic Prințul Willem Marie, Prințesă de Wied
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Orannia-Nassau Casa de Hohenzollern

* 1835: Gheorghe Pop de Băsești (n. 1 august 1835, Băsești, Comitatul Sălaj – d. 23 februarie 1919) a fost un politician român din Transilvania, între 1881-1902 vicepreședinte, iar între 1902-1918 președinte al Partidului Național Român din Transilvania.

A urmat cursurile gimnaziale la Baia Mare și la liceul cezaro-crăiesc din Oradea, iar apoi a studiat științele juridice la Academia de Drept din Oradea. În anul 1860, după absolvirea studiilor, și-a început cariera mai întâi ca funcționar municipal la Oradea, iar apoi ca funcționar comitatens.

A fost fiul nobilei Susana Pop de Turț, membră a familiei nobiliare Pop de Negrești și de Turț

În 1872 a fost ales deputat în parlamentului ungar din partea cercului electoral Cehu Silvaniei, pe care l-a reprezentat până în 1881. A reprezentat pentru 9 ani interesele burgheziei românești din Transilvania în parlamentul de la Budapesta. La 9 august 1880 a propus, într-o conferință ținută la Turda, unirea tuturor românilor din Transilvania și Ungaria într-un singur partid național. În urma acestei propuneri s-a convocat, la 17 octombrie 1880, o conferință alcătuită din 30 de fruntași români din Transilvania și Ungaria, care au decis convocarea conferinței naționale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor naționale românești din Ungaria și unirea acestora sub numele de Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria.

Semnatarii Memorandumului
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, Dr. D.O.Barcianu, Gherasim Domide, Dr. Teodor Mihali, Dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, George Pop de Băsești, Dr. Ioan Rațiu, Dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albini

În perioada 1892-1894George Pop de Băsești a fost unul dintre liderii mișcării memorandiste, care cerea autonomia Transilvaniei și drepturi suplimentare pentru românii din Transilvania aflată în Austro-Ungaria. A fost unul dintre politicienii români condamnați la închisoare pentru susținerea Memorandumului, în cadrul procesului memorandiștilor de la Cluj în 1894. A prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A murit câteva luni mai târziu, la vârsta de 84 de ani. Urmașul său la conducerea PNR a fost Iuliu Maniu.

George Pop de Băsești și-a donat întreaga sa avere Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului "cu acel scop și acel mandat ca, din această avere, să se înființeze spre mărirea Atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului român o fundație perpetuă și neschimbată", iar "scopul fundației va fi promovarea culturii poporului românesc".

Pe terenul donat de George Pop de Băsești Bisericii Române Unite cu Roma a fost ridicată noua biserică greco-catolică din Băsești, cu hramul "Sfântul Gheorghe", sființită în anul 2005.

George Pop de Băsești
George Pop de Băsești
Date personale
Născut	1 august 1835  Băsești, Maramureș, România
Decedat	23 februarie 1919 (83 de ani)
Părinți	Susana Pop de Turț[*][1]
Cetățenie	Austro-Ungaria
Ocupație	Politician
Activitate
Alma mater	Universitatea din Oradea
Partid politic	Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania
Rude	Noble Maria Pop de Negrești and Turcz[*]
Delegat titular la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

·         1838: Nicolae Gane, scriitor și politician român, membru (1908) al Academiei Române (d. 1916)

* 1842: Prințesa Frederica Wilhelmina Louise Elisabeth Alexandrine a Prusiei (1 februarie 1842 — 26 martie 1906) a fost membră a Casei de Hohenzollern ca fiică a Prințului Albert al Prusiei și a primei lui soții, Prințesa Marianne a Țărilor de Jos.

Alexandrine și sora ei mai mare, Charlotte Frederica.

Alexandrine ('Addy') a fost copilul cel mic al Prințului Albert al Prusiei și a soției acestuia, Prințesa Marianne a Țărilor de Jos. A fost numită după mătușa ei (și mai târziu soacra ei), Marea Ducesă de Mecklenburg-Schwerin.^[2] A avut doi frați mai mari: Prințesa Charlotte Frederica care s-a căsătorit cu Ducele de Saxa-Meiningenși a murit la 23 de ani, și Prințul Albert care a devenit regent al ducatului Brunswick.

Părinții ai au divorțat la 28 martie 1849.^[3]Mai târziu, tatăl ei s-a recăsătorit morganatic în 1853 cu una din doamnele de onoare, Rosalie von Rauch, care a fost numită Contesă de Hohenau. Cuplul a avut doi fii.
De asemenea, mama ei s-a recăsătorit morganatic cu fostul vizitiu Johannes van Rossum.

În timpul căsătoriei tulburente a părinților ei, Alexandrine a fost aproape adoptată de unchiul ei care nu avea copii și soția acestuia, regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei și regina Elisabeta Ludovica de Bavaria.

Alexandrine a fost considerată ca o mireasă potențială pentru tânărul cu un an mai mare decât ea, Albert Eduard, Prinț de Wales (viitorul Eduard al VII-lea al Regatului Unit), dar nu a fost considerată suficient de "inteligentă sau drăguță" de sora mai mare a acestuia, Prințesa Moștenitoare Victoria ('Vicky') a Prusiei.^[2][4] Prințul s-a căsătorit cu Alexandra a Danemarcei.

În ciuda comentariului ei, Vicky a avut o slăbiciune pentru Alexandrine, scriindu-i mamei sale că ea a fost "de altfel o fată excelentă și mult admirată aici"; Alexandrine avea un milion de dolari de la mama ei iar averea ei ar fi devenit și mai mare când s-ar fi căsătorit.^[2] Prin urmare, Vicky încercat să o căsătorească cu o altă rudă britanică, Prințul George, Duce de Cambridge.^[2] Totuși nici acest plan nu a avut succes.

Soțul Alexandrinei, Ducele Wilhelm.

La 9 decembrie 1865, Alexandrine s-a căsătorit cu vărul ei mult mai în vârstă, Ducele Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin (1827–1879).^[1] El era fiul cel mic al lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a mătușii Alexandrinei după numele cărei a fost botezată, Prințesa Alexandrine a Prusiei.

Wilhelm era cunoscut pentru caracterul libertin și pentru faptul că-i plăcea alcoolul așa că a fost o surpiză faptul că recent văduva și pioasa regina Elisabeta a consimțit la căsăorie.^[3] În două ocazii Wilhelm a lipsit de la comanda armatei prusace și a cerut-o în căsătorie pe celebra balerină Marie Taglioni; era considerat "oaia neagră" a familiei.^[3]

Fratele mai mare al lui Wilhelm, Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg, avea deja mulți copii din cele două căsătorii așa că nu existau șanse ca Wilhelm și Alexandrine să succeadă la tronul ducatului Mecklenburg-Schwerin. În timpul căsătoriei, cuplul a locuit la Palatul Bellevue din Berlin.
Mariajul nu a fost fericit, ea a încercat să scape de câteva ori însă a fost forțată să se întoarcă de mătușa și soacra ei Alexandrine.^[2] William a reușit cu greu să obțină o comandă lipsită de importanță în armata prusacă în timpul războiului franco-prusac.^[3] El a fost grav rănit de o explozie în timpul războiului, dar a continuat să trăiască până în 1879. Cuplul a avut o fiică:

• Ducesa Charlotte de Mecklenburg-Schwerin (7 noiembrie 1868 - 20 decembrie 1944); s-a căsătorit cu Prințul Heinrich XVIII Reuss de Köstritz și a avut copii.

După decesul soțului ei, Alexandrine și-a dedicat viața fiicei ei și a apărut rar în public.^[2] Alexandrine a murit la 26 martie 1906 la Schloss Marley, în apropiere de Potsdam, Brandenburg, Germania.^[1][5] Palatul Bellevue a fost ocupat de Prințul Eitel Friedrich al Prusiei și de noua lui mireasă Ducesa Sofia Charlotte de Oldenburg.

Alexandrine a Prusiei
Ducesă Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin
Alexandrine, c. 1870.
Date personale
Nume la naștere	Friederike Wilhelmina Luise Elisabeth Alexandrine
Născută	1 februarie 1842 Berlin
Decedată	26 martie 1906 (64 de ani) Schloss Marley
Înmormântată	Schwerin Cathedral[*]
Părinți	Prințul Albert al Prusiei Prințesa Mariana a Țărilor de Jos
Frați și surori	Charlotte Frederica a Prusiei Wilhelm von Hohenau[*] Prințul Albert al Prusiei Frederick of Hohenau[*]
Căsătorită cu	Ducele Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin
Copii	Charlotte, Prințesă Heinrich XVIII Reuss de Köstritz
Religie	protestantism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern Casa de Mecklenburg-Schwerin

·      1848: Sava Henția (n. 1 februarie 1848, Sebeșel, Imperiul Austriac – d. 21 februarie 1904, Sebeșel, Austro-Ungaria) a fost un pictor realist, grafician, muralist și ilustrator de carte român. A făcut studiile la Școala de Belle Arte din București unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Tattarescu și Theodor Aman. A urmat cursurile de pictură la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts de la Paris sub îndrumarea pictorului Alexandre Cabanel. Cele mai bune aspecte pe care le-au dat mișcările artistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea pot fi întâlnite la o seamă de artiști care au îmbinat propriile calități profesionale, umane și de meșteșug cu concepțiile sănătoase despre rosturile artei. Un loc însemnat în rândurile lor îl ocupă Sava Henția care în mod similar pictorilor Mișu Popp sau Constantin Lecca, a fost la origini ardelean și s-a format ca pictor la București, ca mai toți oamenii de cultură ai acelor timpuri. Înscriindu-se în tendințele vremurilor în care s-au intensificat schimburile culturale dintre Ardeal și România, se poate spune că Sava Henția și-a adus contribuția la cristalizarea conștiinței naționaleromânești.

Aspirant devotat către marile compoziții, a realizat alegorii cu tematică mitologică sub influența stilistică a lui Pierre Prud'hon, cu umbre catifelate din care se detașează scăldate într-o lumină argintie, nuduri adolescentine pline de senzualitate. A realizat la Paris alegoriile Psyche părăsită de Amor și Aurora, lucrări care au rămas ca documente certe de îndrumări în pictura românească. Modul de execuție, sensibilitatea, carnalitatea senzuală și împlinită mascată de o boare argintie a luminii lunii aflată în crepuscul, cu motive preluate de la marele magician francez de la sfârșitul secolului al VIII-lea, nu au avut șanse de a se perpetua în opera unui alt artist român, așa cum nu au fost repetate nici măcar în opera lui Sava Henția.

A participat la Războiul de Independență (1877-1878), timp în care a pictat numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevărat reporter de război. Din acea perioadă au rămas desenele Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat. Alte desene au devenit ulterior compoziții executate în acuarelă și ulei, între care se remarcă lucrările Întâlnirea și Transport de provizii pe front. Ca și ceilalți pictori participanți la campania din 1877, Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea, el a avut rolul de a nota scene de luptă și din viața oștenilor în vederea pictării de compoziții istorice ulterioare. Cea mai importantă compoziție de război a lui Sava Henția este cea intitulată Lagărul, cunoscută și sub numele de Bivuac. Lucrarea este una din cele mai însemnate compoziții de acest gen care s-au făcut în România în secolul al XIX-lea. Alte lucrări importante care l-au definit ca reporter de război au fost: În tabără, Gara de mărfuri, Cai la conovăț, Turc cu narghilea, Vânzători de covoare.

Sava Henția a abordat pictura cu tematică istorică, cele mai reprezentative creații au fost: Ostașii lui Mihai Viteazul izgonind pe turci la Giurgiu, portretul lui Tudor Vladimirescu, Intrarea triumfală a lui Traianîn Sarmisegetuza, Legenda meșterului Manole, Moartea lui Ștefan cel Mare, Ștefan cel Mare după bătălia de la Codrii Cosminului și Sacrificiu roman.

Tematica socială prezentă și ea în opera artistului se remarcă în tablourile în care pictorul a înfățișat oameni ai străzii, cerșetori și copii săraci. În plus, Sava Henția a realizat picturi din care transpare pitorescul iarmaroacelor și al îngrămădirilor comerciale rurale. Reprezentative sunt: acuarela Bâlciu în Brebu ce este o îmbinare dintre peisaj, care are și o valoare documentară a epocii, și pitorescul scenei de gen; Vedere din Câmpina, Mahala din Herăstrău, O mahala din București și Târgul Moșilor.

Portretele au fost pentru Sava Henția una din direcțiile definitorii pe care a mers în desfășurarea stilului realist pe care l-a practicat. După perioada în care a fost pictor corespondent al Războiului din 1877, Henția a pictat cu preponderență portrete până la sfârșitul vieții. Se știe că el a debutat ca un bun portretist de factură realistă în reprezentarea omului, deziderat pe care nu l-a părăsit în întreaga sa carieră. După întoarcerea din Franța a făcut o serie de portrete, cu precădere cele din perioada 1877 - 1884: Femeia cu scrisoarea, portretul doctorului Marcovici, al generalului Carol Davila și cel mai reușit, al soției acestuia. D-na Davila este înfățișată în costum național cu o maramă de borangic care pune în evidență grația și feminitatea. Aceste portrete subliniază resursele pe care artistul le avea la îndemână pentru a înfățișa personajele atât ca fizionomii cât și ca imagini purtătoare de stări sufletești.

În pictura murală, Sava Henția s-a remarcat prin picturile pe care le-a făcut la Casa Vernescu, Casa Berceanu, picturile murale de la biserica din Brebu, Milcov, Răhău și Vințu de Jos, Săsciori, Mănăstirea Cernica și biserica din cimitirul de la Sebeș, Alba.

A realizat peisaje și naturi moarte. Prin stilul său realist, Henția a fost pregătit pentru surprinderea realității tactile a lucrurilor și Natura moartă cu pești poate sta cu mare cinste alături de cele mai reușite creații ale lui Ion Andreescu. Genul naturilor moarte a rezultat în mod firesc din pasiunea pe care artistul o avea pentru vânătoare și pescuit, sporturi care-i ofereau cu predilecție astfel de teme.

Datorită accentelor realiste ale operei sale, artistul a avut un succes relativ în timpul vieții. Pictura lui a fost considerată o reflexie a reproșului adus sistemului social de atunci și care adesea avea caracter de satiră. Nu în ultimul rând, din cauza consumatorilor de artă care nu aveau un interes pentru forme diversificate în varietatea nemărginită a artei, publicul nu a fost prea încântat de creațiile lui Sava Henția. Modelele uzitate de Nicolae Grigorescu au influențat puternic gustul în aprecierea lucrărilor unitare aflate în faza finală de execuție, ele fiind singurele care erau unanim acceptate. O pictură ca a lui Henția, mai puțin strălucită în retorica ei imediată, dar având calitatea de a fi mai adevărată și mai convingătoare, nu a fost înțeleasă. Ion Frunzetti a considerat că posteritatea datorează artistului Sava Henția o repunere în valoare a creației care a fost vitregită de către moda epocii în care a trăit și ea merită o așa zisă reabilitare. Posteritatea, în opinia biografului, trebuie să-i studieze opera și s-o facă cunoscută, prin simplul fapt că realismul pictorului și marele interes pe care l-a manifestat pentru înfățișarea oamenilor poate să-l definească ca un precursor.

·         1852- S-a nascut marele scriitor roman Ion Luca Caragiale (1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa – d. 9 iunie 1912, Berlin), primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei. L-a cunoscut pe Eminescu  pe cand tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, la  propunerea lui Mihail Pascaly. În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română. I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București. De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 – 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 – 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile. După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes. În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe.
În acelaşi an s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete. În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și un organ literar. Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist.“Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”. (Titu Maiorescu) Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco. În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

Ion Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale
Date personale
Născut	1/13 februarie 1852  Haimanale, Haimanalele, Dâmbovița, Țara Românească
Decedat	9 iunie 1912 (60 de ani)[2][3]  Berlin, Imperiul German
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Căsătorit cu	Alexadrina Burelly
Copii	Mateiu Caragiale Luca Caragiale
Naționalitate	român  România
Cetățenie	Țara Românească  Principatele Unite  Regatul României
Ocupație	dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist
Pseudonim	Policar, I., L., I.L.C., C., Ion, Luca, Falstaff, Nastratin, Zoil, I. L. Caragiale
Partid politic	Partidul Conservator-Democrat
Limbi	limba română[1]
Studii	Universitatea din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1873 - 1912
Mișcare/curent literar	naturalism
Subiecte	politică, cultură, cotidian, gramatica limbii române, istorie
Specie literară	Comedie, Dramă, Schiță, Nuvelă, Pamflet, Poezie
Operă de debut	octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din București, cu rubrica de anecdote intitulată „Curiozități”
Influențe[ascunde] Vasile Alecsandri, Costache Caragiale, Iorgu Caragiale, Honoré Daumier, Nicolae Filimon, Anatole France, Paul Gavarni, Costache Halepliu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Heliade Rădulescu, Eugène Labiche, Frédérick Lemaître, Niccolò Machiavelli, Titu Maiorescu, Cilibi Moise, Teodor Myller, Iacob Negruzzi, Anton Pann, Edgar Allan Poe, Victorien Sardou, Eugène Scribe, William Shakespeare, Émile Zola
A influențat pe[ascunde] Ioan A. Bassarabescu, Gheorghe Brăescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Radu Cosașu, Horia Gârbea, Paul Gusti, Eugène Ionesco, Ioan Lăcustă, Constantin I. Nottara, Dumitru D. Pătrășcanu, I. Peltz, Victor Ion Popa, Mihail Sebastian, Mihail Sorbul, George Mihail Zamfirescu, Paul Zarifopol, Apcar Baltazar
Note
Premii	Ordinul național „Steaua României”
Membru post mortem al Academiei Române

·         1860: Gustav Weigand, filolog german (d. 1930)

·        1868: Ștefan Luchian (n. 1/13 februarie 1868,^[1] Ștefănești, România – d. 28 iunie 1916, București, România^[4]) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.

Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.

Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.

A reușit să fixeze în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Referindu-se la arta picturii, Luchian spunea:

„Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.”

—Vasile Drăguț: Ștefan Luchian, Editura Meridiane, București, 1968, cop. 3

Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon, reticentă oricărei înnoiri și ostilă reprezentării realiste a vieții. Pictura lui a fost în același timp un semn al atitudinii de protest social, prin faptul că a redat viața de trudă a muncitorilor și a evocat condiția mizeră și socială a mahalalelor de odinioară. Regăsim astfel în tematica sa oameni nevoiași și umili, cu personalități de netăgăduit care au găsit în Luchian un perfect rezoneur de o neîngrădită afecțiune. Mai receptiv la nevoile și suferințele altora decât la propria boală, Luchian le-a înfățișat fără ostentație, cu discreție și cu o mare sinceritate.

Cu o stare materială precară și bolnav de scleroză multiplă după 1900, a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii. În această perioadă în care și-a concentrat toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură și toată dragostea pentru viață și pentru frumos spre pictarea florilor, Luchian a alăturat tehnicii uleiului, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie de neegalat.

Ștefan Luchian a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui Nicolae Grigorescu. Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său printr-un realism al tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire, precum și prin modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de care a dat dovadă. El și-a echilibrat lucrările din punct de vedere cromatic și prin exactitatea cu care și-a definit precizia planurilor compoziționale, a ajuns la o foarte modernă simplificare a formelor. Această realitate izvorâtă din analiza pe care criticii de artă au relevat-o, Luchian a fost apreciat la superlativ încă de la prima expoziție retrospectivă ce i-a fost organizată în anul 1939.

Surprinzătoare rămâne capacitatea cu care Ștefan Luchian, de-a lungul întregii sale cariere artistice, a trecut de la o tehnică la alta, a schimbat suportul stratului pictural și a plasat astfel, experimentul grafic în prim-planul modernității românești. Experimentele tehnice și cromatice, curajul demersului artistic, l-au plasat pe cea mai înaltă treaptă a artei moderne. Părerea criticii de artă este că, în domeniul impunerii graficii ca artă majoră, Ștefan Luchian a fost un deschizător de drumuri.

Ștefan Luchian
Ştefan Luchian, Un zugrav - Autoportret [1905-1907]
Date personale
Născut	1/13 februarie 1868[3]  Ștefănești, România
Decedat	28 iunie 1916 (48 de ani)[4][5]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Părinți	Dumitru Luchian, Elena Chiriacescu
Frați și surori	Anibal
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	pictor pastellist[*] watercolourist[*]
Activitate
Pseudonim	i se spunea Babacul[1][2]
Domeniu artistic	pictură murală
Studii	Universitatea Națională de Arte București, Academia de Arte Frumoase din München, Academia Julian
Pregătire	Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Constantin I. Stăncescu, Johann Caspar Herterich, Ludwig von Herterich, William-Adolphe Bouguereau
Profesor pentru	Traian Cornescu
Mișcare artistică	impresionism, postimpresionism, Art Nouveau, modernism, Tinerimea artistică, „Cercul artistic”, Societatea „Ileana”, „Expoziția artiștilor independenți”
Opere importante	Anemone, [1908]
Patronaj	Alexandru Bogdan-Pitești, Virgil Cioflec ----------------------------------------
Influențat de	Nicolae Grigorescu, Édouard Manet, Edgar Degas
A influențat pe	1. Pictura românească prin aducerea tematicii peisajelor citadine în prim-planul creației artistice; 2. Portretistica românească prin tematica oamenilor simpli; 3. Tabloul Lăutul a lansat decorativismul în pictura românească. ----------------------------------------
Premii	1915 - Medalia clasa I-a a Expoziției artiștilor în viață
Membru post-mortem al Academiei Române

·         1884: Evgheni Zamiatin, scriitor rus (d. 1937)

·         1894: Lucian Grigorescu, pictor român (d. 1965)

* 1894: John Ford (1 februarie 1894 – 31 august 1973)^[6] a fost un regizor irlandezo-american de film.
A fost celebru atât pentru westernuri ca Diligența (Stagecoach), Căutătorii (The Searchers) și Omul care l-a ucis pe Liberty Valance (The Man Who Shot Liberty Valance) cât și pentru adaptarea unor romane clasice americane ca Fructele mâniei (The Grapes of Wrath). Cele 4 premii Oscar pentru cel mai bun regizor (1935, 1940, 1941, 1952) reprezintă un record, și unul dintre aceste filme, Ce verde era valea mea(How Green Was My Valley), a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film. A făcut filme mute și sonore, scurte și documentare.

·         1900 - S-a născut pictorul Vladimir Frimu (m.15.07.1967).

* 1901: William Clark Gable (n. 1 februarie 1901 - d. 16 noiembrie 1960) a fost unul din marii actori americani de film, cunoscut si ca The King of Hollywood (Regele Hollywood-ului) sau simplu The King (Regele). Gable și-a început cariera ca actor la teatru și a apărut în filme mute între 1924 și 1926 și a progresat cu roluri mai importante în cateva filme în 1931. În anul în care a urmat a primit primul sau rol principal.

Gable a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru It Happened One Night (1934), și a fost nominalizat pentru rolul principal din Mutiny on the Bounty (1935) și pentru cel mai cunoscut rol al său Rhett Butler din Pe aripile vântului (1939).

Gable a avut succes comercial și critic în filme ca: Red Dust (1932), Manhattan Melodrama (1934), San Francisco (1936), Saratoga (1937) Boom Town (1940), The Hucksters (1947) Homecoming (1948) și The Misfits (1961), care a fost ultima sa apariție pe ecran.

Gable a apărut alături de unele dintre cele mai populare actrițe ale vremii: Joan Crawford, alături de care a jucat în 8 filme; Myrna Loy a lucrat cu el de 7 ori și a jucat cu Jean Harlow în 6 producții. A jucat cu Lana Turner în 4 filme și în câte 3 filme cu Norma Shearer și Ava Gardner. Ultimul film al lui Gable, The Misfits (1961), alături de Marilyn Monroe, a fost de asemenea ultima ei apariție pe ecran.

Gable este considerat ca fiind unul dintre actorii cu cel mai mare succes în box-office din istorie.

·         1905: Emilio Gino Segrè, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1989)

·         1907 - S-a născut Oscar Lemnaru, prozator şi traducător (m.17.05.1968).

* 1915: Sir Stanley Matthews (n. 1 februarie 1915,^[4][5] Hanley[*], Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 23 februarie 2000,^[4] Newcastle-under-Lyme, Regatul Unit) a fost un jucător de fotbal din Marea Britanie.
* 1917: Kunitaka Sueoka (n. 1 februarie 1917) este un fost fotbalist japonez.

·         1922: Renata Tebaldi, soprană italiană (d. 2004)
* 1924: Victor Săhleanu (n. 1 februarie 1924, Gura Humorului - d. 29 august1997, București) a fost o personalitate plurivalentă a culturii românești. Activitatea sa multiplă (endocrinolog, antropolog, filozof, matematician, biofizician, poet, eseist) desfășurată pe parcursul a peste cinci decenii, a pus bazele abordării multidisciplinare în știința României de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Victor Aurelian Săhleanu s-a născut sub semnul Vărsătorului la Gura Humorului, jud.Suceava. Familia Săhlenilor e originară din Maramureș, satul Cuhea (din 1968 numit Bogdan Vodă). Numele Săhlean provine de la cuvântul “sâhlă” care înseamnă „pâlc de pădure”. Săhlenii s-au strămutat în Moldova în secolul al XIV-lea traversând pasul Prislopînsoțindu-l pe voievodul Bogdan I și s-au stabilit în partea de sud a Bucovinei. În secolul al XVII-lea un Săhlean a fost primar al Sucevei.

Tatăl său, Emil Săhleanu, era profesor, licențiat în matematică, doctor în științe biologice, histolog și paleontolog - și preda matematica, fizica, chimia. Cânta la vioară și la pian și avea o bibliotecă impresionantă și poseda o amplă colecție de discuri cu muzică clasică. Mama sa, Victoria Săhleanu (născută Ignătescu), descindea din patru generații succesive de preoți (bunicul lui Victor a fost preot la Mitocul Dragomirnei, lângî Suceava). Victor a crescut alături de fratele Alexandru și sora Melita (copii din prima căsătorie a tatălui său). Copil plin de curiozitate, era filatelist, ‘’se exersa” la pian (între 6 și 16 ani), visa răsfoind atlasele geografice, învăța istoria după manualele lui D.D. Pătrașcanu, citea Jules Verne, Karl May și Nicolae Iorga. În 1934 e înrolat la liceul “Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc.

Cu mama sa, Victoria, la o reuniune de familie în 1935

După moartea prematură a tatălui sau (1939), când Victor avea doar 15 ani, familia a trecut printr-o perioadă dificilă financiar, România fiind foarte afectată de criza economică mondială. A continuat la liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți, unde și-a luat bacalaureatul absolvind ca șef de promoție. În paralel cu continuarea studiilor, adolescentul a contribuit financiar dând meditații elevilor de liceu, unii chiar din clase mai mari. În liceu începe să țină un jurnal zilnic, pe care îl va continua toată viața - la moartea sa jurnalul cuprinzând peste 25.000 de pagini.

Studii

Valedictorian la "Aron Pumnul", Liceul de la Cernăuți.

În 1942 Victor Săhleanu începe cursurile Facultății de Medicină „Carol Davila” din București. Încă din anii studenției, este extern al unor spitale din București, preparator de microscopie al prof. E. Crăciun, de la catedra de anatomie patologică la Catedra de Anatomie Patologică (1946), intern prin concurs la Institutul de Endocrinologie (1948). În paralel, urmează cursuri la Facultatea de Filosofie (1945-1946). Termină Facultatea de Medicină ca șef de promoție (1949) și devine Doctor în Medicină și Chirurgie cu teza (240 de pagini) „Considerații asupra medicinii terenului”. În 1954, se înscrie la Facultatea de Fizică-Matematică a Universității din București, (examen și diplomă de absolvire 1961).

La Facultatea de Medicină o întâlnește pe Zoe Rusiu studentă, la pediatrie, colegă de an. După o relație de cinci ani, în iulie 1948 se căsătorește civil - și apoi religios la Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Ploiești. În 1951 se naște primul lor copil, Adrian George, urmat în 1955 de al doilea fiu, Valentin Victor. Familia are o dinamică complexă și uneori tensionată din cauza angajamentelor profesionale intense și neîncetate ale omului de știință.

La Școala de Medicină a cunoscut-o pe Zoe Rusiu, studentă de pediatrie și colegă, cu care s-a căsătorit după o relație de cinci ani (căsătoria civilă în iulie 1948, urmată de o nuntă religioasă la Catedrala Sfântul Petru și Pavel din Ploiești). Primul lor fiu, Adrian George, s-a născut în 1951, urmat în 1955 de Valentin Victor. Familia a avut o dinamică complexă și, uneori tensionată, datorită angajamentelor profesionale intense și neobosite ale omului de știință.

După căderea regimului comunist a lui Ceaușescu (decembrie 1989) revine în publicistică, îndeosebi la săptămânalul Viața Medicală, unde contribuie cu rubrica „Medicina, în alt fel”.

La 1 februarie 1990 este reintegrat ca director la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române, prin decret guvernamental. În decembrie 1989, înființează împreună cu scriitorul Toma George Maiorescu, Mișcarea Ecologică din România. Continuând efortului de a crea „singurul Institut de Antropologie cu o cuprindere atât de largă, pe plan mondial”, colaborează și coordonează o perspectivă antropologică cu viziune largă, colaborând cu biologi, medici, anatomiști, anatomopatologi, endocrinologi, psihologi, psihanaliști, sociologi, etnografi, etnologi, istorici, lingviști, biochimiști, fizicieni, biofizicieni, statisticieni, informaticieni, filosofi, specialiști în arte plastice, etc.). În paralel cu activitatea științifică și publicistică, predă cursuri post-universitare de antropologie (pentru studenții francofoni) la Centrul Demografic al ONU-București.

Călătorește în străinătate, în Franța unde i se acordă un titlu onorific și în SUA, la Boston, unde Adrian și Valentin sunt stabiliți din 1985. În conversațiile avute cu ei refuză ideea de a părăsi România și a se stabili în străinătate, afirmându-și apartenența la cultura româneasca „de care este legat cu un număr enorm de cordoane ombilicale”.

În august 1997 suferă o hemoragie cerebrală în urma căreia se stinge din viață în ziua de 29 august 1997.

* 1924: Emmanuel Scheffer (ebraică עמנואל שפר‎; n. 1 februarie 1924 – d. 28 decembrie 2012^[3]) a fost un fotbalist și antrenor născut în Germania.^[4] A fost antrenorul echipei naționale de fotbal a Israelului în două mandate, între anii 1968–1970 și 1978–1979, conducând echipa la Jocurile *Olimpice de vară din 1968,^[5] și la singurul Campionat Mondial la care a luat parte, cel din 1970

·         1926 - S-a născut actorul canadian Leslie Nielsen, veteran al cinematografiei, cu peste 60 de filme la activ si peste 1500 de aparitii în show-uri TV (“Kojak”, “Cine este şeful?”).

·         1928: Octavian Sava, dramaturg român, realizator TV, autor de texte umoristice

·         1931 – S-a nascut Boris Nikolaevici Elţîn, om politic, primul preşedinte al Federaţiei Ruse (12.06.1991-31.12.1999), primul şef de stat din întreaga existenţă a Rusiei care a renunţat de bunăvoie la putere, la 31.12.1999, la vîrsta de 68 de ani; (d.23.04.2007).

·         1932 - S-a născut prozatorul Anatolie Panis.

* 1932: Sorin Stati (n. 1 februarie 1932, București - d. 16 ianuarie 2008) a fost un lingvist român. S-a stabilit în Italia în 1971 unde obține cetățenia italiană (1978).

Absolvent al Facultății de Filologie a Universității București, secția "filologie clasică", în 1954.

Doctor în filologie la Universitatea București, titlu obținut în 1967 cu o teză de lingvistică generală ("Sistemul sintactic al limbii"), publicată la Editura Academiei Române sub titloul "Teorie și metodă în sintaxă" și tradusă în limba italiană ("Teoria e metodo nella sintassi", Bologna, Il Mulino, 1972). Predă limba și literatura română la Facultatea din Padova și ține cursuri la Facultatea de Litere din Veneția.

Doctorat de stat, cu mențiunea "très honorable", la Universitatea Sorbona (Paris) în 1978, cu o teză intitulată "Le système sémantique des adjectifs dans les langues romanes", ulterior publicată la Paris (editura Jean Fayard, 1979). În 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. După 1990 a colaborat la redactarea "Dicționarului limbii române", "Dicționarului ortoepic și de punctuație" și "Gramaticii limbii române" și a fost cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române.

·         1934: Nicolae Alexandru Breban (n. 1 februarie 1934, Baia Mare) este un scriitor, romancier, eseist, dramaturg și om de cultură româncontemporan. Din 14 ianuarie 2009 este membru titular al Academiei Române.

S-a născut la 1 februarie 1934, la Baia Mare, ca fiu al lui Vasile Breban, preot român unit (greco-catolic) în comuna Recea, Maramureș. Mama sa, Olga Constanța Esthera Breban, născută Böhmler, provenea dintr-o familie de comercianți germani, emigrați din Alsacia. Bunicul său, Nicolae Breban, a fost protopop unit în comuna Cicârlău, de lângă Baia Mare, unde a zidit o impozantă biserică și a fondat școala confesională română unită. Unchiul și nașul său, canonicul Alexandru Breban, a fost senator al Partidului Național Țărănesc. În 1941, familia sa s-a refugiat la Lugoj, după ce tatăl scriitorului a fost arestat în toamna anului 1940 de către autoritățile maghiare. Vasile Breban a funcționat la Lugoj în cadrul Episcopiei Unite. Nicolae Breban și-a început la Lugoj studiile gimnaziale și liceale.

În 1951 a fost exmatriculat din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj din cauza originii sale sociale.

Absolvă în 1952, la cursuri fără frecvență, Liceul „Oltea Doamna” din Oradea, după ce se angajase ca funcționar în acest oraș. Intenționează să se înscrie la Politehnică, fiind nevoit să intre, mai întâi, ca ucenic la fostele Uzine „23 August” din București, unde lucrează la sudură și strungărie, calificându-se apoi în meseria de strungar în fier. În 1953 se înscrie la Facultatea de Filosofie, măsluind actele, după cum mărturisește în Confesiuni violente, fiind dat însă afară după șase luni. Lecturile sale din Friedrich Nietzsche și Arthur Schopenhauer îl fac, de altfel, să devină suspect pentru decanul Athanase Joja.

La intervențiile tatălui său, este înscris din nou la Filosofie, dar, îmbolnăvindu-se de reumatism poliarticular acut, a fost silit să-și întrerupă studiile. Urmează o școală de șoferi profesioniști și lucrează apoi la garajul Ministerului de Finanțe, ca gestionar de piese auto. În 1956 devine student la limba germană, la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o abandonează după un an. La insistențele tatălui său, face o tentativă de a urma dreptul.

A deținut, la un moment dat, funcția de membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

• 1986-1989. Fără să se exileze propriu-zis, locuiește mai mult timp în reședința sa parisiană, alături de soția sa, Cristina, psiholog și expert în cartea de artă. Încercările sale de a organiza, împreună cu Dumitru Țepeneag, formarea unei Uniuni a Scriitorilor Români din exil eșuează, fiind privite cu suspiciune

• În 15 martie 1990 revine în țară, de la Paris. Inaugurează, începând cu data de 20 aprilie, în calitate de director, noua serie a revistei Contemporanul. Ideea europeană, propunându-și promovarea „criteriilor valorii după o jumătate de secol de ură contra valorii”, cum afirma în articolul-program al primului număr. În nr. 6, din 25 mai, al revistei publică piesa Culoarul cu șoareci.

Membru titular al Academiei Române

Nicolae Breban
Date personale
Născut	1 februarie 1934 (85 de ani) Baia Mare, România
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, dramaturg, publicist
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română[1]
Studii	International Writing Program[*]
Activitatea literară
Activ ca scriitor	literatura contemporană
Mișcare/curent literar	modernism
Operă de debut	Francisca
Influențe[ascunde] Thomas Mann, Nietzsche, Fiodor Dostoievski, Søren Aabye Kierkegaard

·         1934 - S-a născut Bob Shane, vocalist şi chitarist american (Kingston Trio).

·         1935 - S-a născut Dieter Kuhn, dramaturg şi eseist german.

·         1936 - S-a născut poetul Nicolae Moţoc.

·         1937 - S-a născut Ray Sawyer, vocalist american (Dr. Hook).

·         1937 - S-a născut Don Everly, vocalist şi compozitor american (Everly Brothers).

·         1938: Constantin Popovici (n. 1 februarie 1938, Iași — d. 10 decembrie 1995, București) a fost un sculptor român, fiul sculptorului Ion Grigore Popovici(1907 – 1946) și al pictoriței Nadia Popovici (1910 – 1985).
Constantin Popovici a fost o personalitate artistică complexă. În 1967 a fost laureat al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici (UAP).

Constantin Popovici
Sculptorul Constantin Popovici
Date personale
Născut	1 februarie 1938 Iași, Județul Iași
Decedat	10 decembrie 1995 (57 de ani) București, Romania
Părinți	Ion Grigore Popovici, Nadia Popovici (n. Ajder)
Frați și surori	Eliza Popovici - Palade
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	sculptor[*]
Activitate
Domeniu artistic	Sculptură
Pregătire	Universitatea din București
Mișcare artistică	postmodernism
Opere importante	Statuia lui Prometeu cu fulgere în mână de lângă Barajul Vidraru
Premii	1967 a fost laureat al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici (UAP)

â

·         1939 - S-a născut Joe Sample, clăpar şi compozitor american de jazz (Crusaders).
* 1941: Teofil Codreanu (n. 1 februarie 1941, București - d. 10 ianuarie 2016, București) a fost un fotbalist român care a jucat la Rapid Bucuresti și pentru echipa națională de fotbal a României.

·         1944: Lucian Boia (n. 1 februarie 1944, București) este un istoric român care a publicat extensiv în domeniul istoriei ideilor și a imaginarului. Cartea sa Istorie și mit în conștiința românească s-a impus ca reper în istoriografia română, oferind o gamă de interpretări noi și stârnind numeroase dezbateri. Boia publică atât în română, cât și în franceză.

Lucian Boia s-a născut în 1944 la București, dar familia s-a mutat imediat la Câmpulung Muscel, datorită bombardamentelor americane asupra Capitalei. După mamă, Lucian Boia se trage dintr-o familie de italieni, din clanul Morandini, provenit din Predazzo, o comună din provincia Trento, regiunea Trentino-Alto Adige. Bunicul lui din partea maternă era inginer de drumuri și a venit în România să-și facă meseria. Tatăl său, Aurel Boia, care se trăgea dintr-o familie de mocani din Mărginimea Sibiuluicolonizați în Dobrogea^[1] [2], a fost o perioadă stenograf la Parlament iar mai târziu a devenit directorul unei școli postliceale de stenografie și secretariat^[3].

În 1962 Lucian Boia s-a înscris la facultatea de istorie, și în anul patru a devenit membru al PCR. Ca șef de promoție Boia a primit o bursă de studii de la profesorul Macurek de la Brno în Cehoslovacia. Întors în România, s-a înscris la doctorat și a devenit asistent stagiar la facultatea de istorie.^[1]

În perioada 1980-1990 a fost secretar general și vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Istorie a Istoriografiei^[4], fapt care i-a permis să călătorească frecvent în Occident.^[1]

În 1993 a devenit director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului

·         1944: Petru Popescu (n. 1 februarie 1944, București) este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română.

După terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secția limbi străine (germanice), licența luată în 1967 cu specializarea literatură comparată ^[4]. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”, pentru ca în 1969 să apară „Prins”, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referință al literaturii citadine.^[5] A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena(1971- 1972).

În 1974 acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional International Writing Program, ocazie cu care se hotărăște să nu se mai întoarcă în țară ^[4] .

Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood.

Provenit dintr-o familie de intelectuali (tatăl, Radu Popescu, a fost un cunoscut cronicar dramatic, iar mama, Nelly Cutava, actriță la Teatrul Nottara), a fost marcat de moartea prematură (la doar 13-14 ani) a unui frate geamăn (Pavel) și de divorțul părinților ^[6].

Odată cu publicarea primelor sale romane de succes a devenit obiectul atențiilor fiicei lui Ceaușescu, Zoia.^[7]

Se căsătorește după stabilirea în 1978 în Beverly Hills, California, cu Iris Friedman, descendenta unei familii de evrei din Cehia, cu care are doi copii, Adam (n. 1985) și Chloe (n. 1989).^[8]

Din 1992 revine curent în țară, unde îi sunt reeditate o parte din lucrările din perioada de până în 1974, în timp ce alte scrieri mai recente sunt traduse din engleză și publicate la diverse edituri.

Romane în limba română:

• 1969 - Prins
• 1970 - Dulce ca mierea e glonțul patriei
• 1973 - Să crești într-un an cât alții într-o zi
• 1974 - Sfârșitul bahic
• 1974 - Copiii Domnului, cu subtitlul O legendă munteană
• 1993 - Înainte și după Edith (în traducere în limba română de Antoaneta Ralian)
• 2002 - Întoarcerea (traducere în limba română de Magdalena Popescu și Smaranda Bedrosian)
• 2003 - În coasta lui Adam
• 2008 - Urme în Timp (a apărut în traducere în limba română la editura Corint Junior)
• 2009 - Supleantul

Romane în engleză:

• 1978 - Before and After Edith
• 1986 - In Hot Blood: A Vampire Novel
• 1990 - Amazon Beaming, tradus în română de Radu Paraschivescu, cu titlul Revelație pe Amazon, 1993
• 1995 - Almost Adam
• 2001 - The Oasis: A Memoir of Love and Survival in a Concentration Camp (trad. în l. română de Florin Sicoie, 2002)
• 2001 - The Return
• 2007 - Weregirls: Birth of the Pack
• 2008 - Weregirls: Through the Moon Glass
• 2008 - Footprints in Time, editura Harper & Collins
• 2009 - Girl Mary, editura Simon & Schuster. Trad. în l. română cu titlul Fata din Nazaret, 2010

Eseuri:

Între Socrate și Xantippa, Editura Eminescu (1973). În aceste eseuri, Petru Popescu promovează o estetică personală a romanului.

Poezii:

• Zeu printre blocuri, prefață de Paul Georgescu, Editura pentru Literatură, București, 1966
• Fire de Jazz, Editura pentru Literatură, București, 1964 - 1966

Petru Popescu
Date personale
Născut	1 februarie 1944 (75 de ani)[2][3]
Cetățenie	SUA
Ocupație	regizor de film romancier[*] scenarist
Activitate
Limbi	limba engleză[1]
Studii	International Writing Program[*]

·         1944 - S-a născut Tommy Duffy, vocalist american (Echoes).
* 1944: Cornel Patrichi (n. 1 aprilie 1944, București – d. 5 aprilie 2016, București) a fost un balerin, coregraf și actor român.

Născut în București pe 1 aprilie 1944, Patrichi a declarat că a urmat școala de balet „din întâmplare”: „Era 1953. (...)  A apărut o doamnă care ne-a întrebat dacă vrem să mergem la balet. Luase notele noastre de la sport și de la cultura generală. Așa am nimerit eu la școala de balet”.^[1] A absolvit Liceul de Coregrafie în 1962, fiind apoi angajat ca prim-balerin la Teatrul „Constantin Tănase” de unchiul său, Nicolae Patrichi, care era directorul muzical al teatrului. În 1972, directorul Teatrului „Fantasio” din Constanța i-a propus lui Patrichi sa fie prim-balerin. Timp de zece ani a făcut naveta București–Constanța: „ Era un tren pe la 6, la 9 ajungeai, făceai repetiția de dimineață, mergeam la hotel, care era foarte aproape de teatru, mâncam, mă odihneam, începea repetiția de după-amiază și pe la 9 seara aveam tren înapoi”.^[1]

În 1987 s-a mutat cu soția sa în Italia, fondând în Toscana propria școală de balet, Dance Studio Patrichi. În 1999 s-a întors în România și a devenit coregraf pentru emisiunea Vineri seara ne distrăm cu Florin Călinescu, la invitația actorului. A realizat optzeci și opt de balete într-o perioada de unsprezece luni, „cât face un coregraf toată viața”. În 2004, Patrichi a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler de către președintele României, Ion Iliescu.

Filmografie:

Coregraf

• Cîntecele mării (1970)
• Aventuri la Marea Neagră (1972)
• Actorul și sălbaticii (1975)
• În pulberea de stele (1976)
• Eu, tu, și... Ovidiu (1977)
• Viraj periculos (1983)

Actor

• Mens sana in corpore sano (1965)
• De trei ori București (1968)
• Balul de sâmbătă seara (1968)
• Pădurea pierdută (1971)
• Veronica (1972)
• Un august în flăcări (1973)
• Gloria nu cîntă (1976)
• Melodii, melodii (1978)
• Detașamentul Concordia (1980)

* 1945: Elena Roizen (n. 1 februarie 1945, Ovidiu, județul Constanța — d. 25 septembrie 2007, Constanța) a fost o cântăreață de muzică popularădobrogeană.^[1]

Și-a început cariera artistică în anul 1965, debutând la Radiodifuziunea Română cu cântecul Hai, Dunărea mea. A fost, pe rând, angajată a ansamblurilor „Brâulețul” din Constanța, „Nunta Zamfirei” din Eforie și „Dor Transilvan” din Bistrița.

A înregistrat peste 100 de piese pe discuri, casete, CD-uri.^{[necesită citare]}

A participat de-a lungul carierei la numeroase festivaluri, iar după moartea sa, Festivalul cântecului popular din Ovidiu îi poartă numele.

A fost căsătorită cu profesorul de limba engleză Marcel Roizen. Împreună au o fiică, Alina-Clara, care locuiește la Montreal, și un băiat, Mihai-Codruț, ofițer de marină. A fost mătușa cântăreței Paula Popescu-Kehnen, pseudonimul „Paula P’Cay“ (n. 1972, România)

Elena Roizen
Date personale
Nume la naștere	Elena Barbu
Născută	1 februarie 1945  Ovidiu, Dobrogea, România
Decedată	25 septembrie 2007 (62 de ani)  Constanța, România
Căsătorită cu	Marcel Roizen
Număr de copii	2
Cetățenie	România
Ocupație	interpretă de folclor[*]
Activitate
Gen muzical	pop cântec popular[*]
Instrument(e)	Voce
Ani de activitate	1965 - 2007
Case de discuri	Electrecord, Eurostar (casă de discuri)
Premii	Ordinul Național „Serviciul Credincios”

·         1946: Aquilina Severin, cântăreață de muzică ușoară românească.
Aquilina-Silvana Severin (n. 1 februarie 1946, satul Dragșina, comuna Chevereșu Mare, județul Timiș) este o cântăreață română de muzică ușoară. Este căsătorită și are un băiat, Tudor. A plecat definitiv în Germania în 1989 și a revenit în atenția publicului român în 2008.
«  M-am născut în com. Dragsina, într-un fost conac boieresc. Când am împlinit 6 ani ne-am mutat la Timișoara pentru ca eu și fratele meu Narcis să mergem la școală acolo. Imediat am început lecții de pian cu un profesor care era corepetitor la Opera din Timișoara unde unchiul meu era vioara întâi. Până la liceu am fost solistă în corul Palatului pionierilor din Timișoara, apoi în perioada liceală am fost solista corului Lic.5 și am luat premiul I la toate concursurile interliceale. Prima apariție la TV a fost Dialog de la distanță la Banat -Crișana în 1965, unde la rubrica „Solistă de muzică ușoară” am fost notată de juriu cu nota 10 pe linie, ceea ce a adus victoria Banatului. În timpul studenției (Conservatorul din Timișoara - pe care l-am absolvit in 1968) am frecventat și cursurile Școlii de Artă populară din Timișoara și am participat la toate spectacolele Casei de cultură a studenților, fiind acompaniată de formația Phoenix. De asemenea, am răspuns invitațiilor diferitelor colective cultural-artistice care m-au solicitat. Din 1968, a urmat o serie întreagă de spectacole și turnee cu Phoenix, de asemenea și spectacole în care m-a acompaniat Orchestra Casei de Cultură a Studenților Timiș. Tot în 1968, am fost invitată la Radiodifuziunea și Televiziunea Română - Studioul de Televiziune unde s-a constituit "Studioul tânărului interpret de muzică ușoară”. Acolo l-am cunoscut pe domnul regizor Valeriu Lazarov care m-a invitat la o filmare pentru Revelion alături de cântăreți ca Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Marina Voica....
Cariera:

1966 - Laureată a Festivalului Studențesc - Timișoara

1967 - premiul II la Festivalul Studențesc pe Țara la București

1968 - premiul I la Festivalul Studențesc pe Tara la Iași acompaniată de formația Phoenix

1968 – Festivalul de la Soci - premiu special al Revistei "Smena"

1969 – recital în deschiderea Concursului național de creație și interpretare de muzică ușoară românească - Constanța

1969 – Mențiune la Festivalul de la Mamaia

ianuarie 1969 - a participat la concertul "În lumina reflectoarelor", transmis de TVR alături de Anda Călugăreanu, Luminița Dobrescu, Mihaela Mihai, Aura Urziceanu, Aurelian Andreescu, Angela Similea.Concertul a fost prezentat de Dana Comnea, în regia lui Al. Bocanet. Interpreții au fost acompaniați de Orchestra de Muzică Ușoară a Radioteleviziunii, dirijor Sile Dinicu.

1969 – a ajuns în etapa finala a Festivalul Internațional Cerbul de Aur dar a cântat în afara concursului în Gala Laureaților

1969 - spectacol la Atlantic Bar cu orchestra Valentiu Grigorescu iar mai apoi cu orchestra Sincron a lui Cornel Fugaru cu care a realizat și un turneu național

1970 - componentă a Formației de Estradă și Varietăți București a Ansamblului de cântece și dansuri al Armatei (a participat, printre altele, la spectacolul Când se aude o trompetă)

1970 – turneu național cu Teatrul Satiric Muzical C. Tănase, în spectacolul "HOP ȘI STROE"

1970 – recital la Festivalul Național al Artei Studențești

1971 - spectacolul "Se caută o vedetă", la radio - Concertul tinereții cu Horst Krüger și Jacqueline Midinette

1971 – turneu cu orchestra RTV Skoplje pe Coasta Adriaticii

1972 – emisiunea Tele Top cu piesa "Sonet de dragoste" de Romeo Vanica, cu care a luat punctajul maxim 270 de puncte (cupa a ajuns însă la Dida Drăgan)

aprilie 1972 - transmisiune TV de la Intercontinental - Timisoara - Ritm, tinerete, dans

6 mai 1972 - "Mai ceva ca-n filme" a cantat alături de Ovid Teodorescu piesa "Hello, Dolly"

1972 – în Polonia cu Light-Music Orchestra în Opole, orașul festivalurilor poloneze

1974 – la Berlin - "Pressefest" (festivalul presei) International -turneu internațional cu orchestra RTV Berlin în toată Germania

29 decembrie 1974 - Album Duminical - Povesti pe ... note alături de Adina Stoenescu.

1975 – la Berlin în spectacolul televizat: "Un an în muzică" prezentat la Friederich-Stadt-Palast

ianuarie 1975 - Album duminical alături de Elena Toma, Jeanina Matei și Petre Geambasu

1975 - Album duminical alături de Ruxandra Ghiață

aprilie 1975 - Divertis Club la R1

1975 – în turneu în Germania de Vest cu formația "Electrecord" condusă de Alexandru Imre

4 aprilie 1976 - Album Duminical - a interpretat piesa "Pentru un cântec" mai 1976 - Circulați, vă rog! - teledivertisment cu Stela Popescu, Cristina Stamate, Margareta Pâslaru, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Ștefan Bănică, Nicu Constantin, Puiu Călinescu, Aurelian Andreescu.

octombrie 1977 - Invitați în studioul 3 - spectacol cu public la care își dau concursul: Margareta Pâslaru, Dida Dragan, Mirabela Dauer, Aurelian Andreescu, Cornel Constantiniu, printre alții.

1978 - cu Petre Geambașu și Margareta Pâslaru în Germania la Stuttgart

1978 - Premiere '78 - alături de Aurelian Andreescu, Mariana Ștefanescu, Eugen Ionescu. Realizatori: Aurora Andronache și Sanda Balaban.

iunie 1978 - emisiunea lui Tudor Vornicu - "Stelele cântecului și dansului" alături de Aurelian Andreescu, Nana Mouskouri, Bacarra, ABBA.

1978 - Melodii românești de ieri și de azi, alături de Eva Kiss, Nelly Miricioiu, Marcel Rosca

1978 - Muzica ușoară interpretată de Doina Stănescu, Aquilina Severin, Marcel Roșca, Richard Dandel și formația Toni Constantinescu.

ianuarie 1979 - Melodii românești de ieri și de azi (Florentina Satmari) alături de Corina Chiriac, Irina Loghin

februarie 1979 - Divertisment muzical cu formația Dan Beizadea. Soliști: grupul vocal Trio Trison și Aquilina Severin

martie 1979 - Album duminical - au participat: Dem Rădulescu, Mihai Fotino, Florina Cercel.

aprilie 1979 - Album duminical alături de Iarina Damian, Rodica Mandache, Geo Costiniu, corul Madrigal dirijat de Marin Constantin, Angela Ciochina, Doina Moroșanu, Elena Merișoreanu

aprilie 1979 - Parada Șlagărelor. Participă: Angela Similea, Margareta Pâslaru, Dida Dragan, Mirabela Dauer, Eva Kiss, grupul "Song" - dirijor Ioan Luchian Mihalea, formația "Rosu și Negru" printre alții.

mai 1979 - Șlagăre de ieri și de azi

iunie 1979 - Muzica ușoară cu Margareta Pâslaru, Angela Similea, Aquilina Severin, Stela Enache, Angela Ciochina și Cornel Constantiniu.

30 iunie 1979 - Concert de prânz la TV1

august 1979 - Album duminical - a interpretat piesa "Primăvara mea". La emisiune au mai participat: Aimee Iacobescu, Virgil Ogășanu, Iarina Demian, Ricky Dandel, Angela Buciu.

1979 - Festivalul Tineretului din Toată Lumea - Mongolia, ținut la Ulan-Bator și numeroase apariții TV pe durata acestei manifestări cultural-artistice

iulie 1979 - Muzică ușoară cu Aquilina Severin, Angela Similea, Cornel Constantiniu, Cornel Fugaru, Mircea Baniciu, Marcel Roșca. Emisiune de Aurora Andronache și Sanda Balaban.

1979 - 1980 - concert extraordinar de muzica ușoară "Trei Prieteni" cu Marius Teicu, Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu, Aquilina Severin și Lucia Turcescu.

1980 – Concert în Cuba, la Santa Clara, Varadero etc. împreună cu Dan Spătaru

1982 – distribuită în spectacolul „Stela, Stelele și Boema”, alături de Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Luigi Ionescu.

1983 - Dialog muzical la microfon: Aquilina Severin și Philippe Chatel

1984 - a jucat în filmul artistic - "Lansarea", în regia lui Dan Necșulea, după un scenariu de Ilie Tanasache și Dan Necșulea, alături de Mircea Albulescu și Sebastian Papaiani.

1985 - recital la Internațional din Olimp

1988 - interzisă la RTV, apare totuși ca invitată la Casa Orășenească de Cultura Blaj în spectacolul-concert: "Cântați cu noi" împreună cu Mădălina Manole, acompaniate de formația Romanticii, condusă de Mircea Drăgan.

1989 – plecarea definitivă din țară împreună cu fiul ei, Tudor, cu destinația Frankfurt unde se află soțul interpretei

1991 – în Germania – în corul orașului Rodgau (lângă Frankfurt). Ca urmare a apărut în Offenbach-Post un articol despre activitatea ei muzicală din România.

1991 – participă la "Expoziție despre România" în urma căreia s-au adunat bani pentru Spitalul Caraiman din București.

1991 – acțiune de binefacere în urma căreia s-a strâns o sumă importantă de bani pentru un orfelinat din București

2002 – Spectacole locale în Germania, printre care "ziua rugăciunii în lume" – Weltgebetstag, unde a interpretat cântece religioase ortodoxe românești.

2005 – apariție la OTV împreună cu tatăl său în vârstă de 90 de ani, invitată la emisiunea „Zori de zi”

2008 – la Timișoara, invitată de șase ori la Televiziunea locală – Europa Nova de realizatorul emisiunii de divertisment și folclor – Album duminical, domnul Oltean Ioan (scriitor, autor al 14 cărți; publicist, colaborator la publicații românești din Banatul României, Serbiei și Ungariei; director al filialei Faget al Centrului de Cultură și Artă Timiș; președintele Asociației Culturale Fageteana).

2008 - 20 iulie, invitată împreună cu domnul Vasile Todi, scriitor, ziarist, personalitatea aromânilor din Banat; Elena Jurjescu – interpretă de muzică populară, prof. Sorin Batica – șef de catedra, coregrafie C.N.A Ion Vidu, prof. Gelu Mircea Stan – Radio Timisoara etc. În aceea ediție specială, Vasile Todi s-a referit la Aquilina după cum urmează: ”Mai am un cuvânt de mulțumire și pentru o doamnă care ne oferă surprize plăcute fără să facem nimic pentru asta, și anume mie mi-a oferit astăzi bucuria nu numai de a fi cu dumneavoastră toți cei de aici ci și a fi alături de o crenguță mereu înflorită din copacul majestos al muzicii românești...Doamna Aquilina Severin. Pentru mine această surpriză făcută de viață îmi dovedește încă o dată că totuși sunt un om care merită asemenea bucurii. E cu adevărat o satisfacție pentru că această doamnă trage brazde în ogorul cântecului românesc și dovada e că eu nu m-am gândit că voi ajunge să stau vreodată alături de domnia sa. Cu atât mai prețioase sunt vorbele mele, cu cât mai mare este modestia domniei voastre. Sărut mâinile, doamnă!” Vorbele de apreciere la adresa Aquilinei au continuat prin spusele Elenei Jurjescu, interpretă de renume în Banat:”Mă bucur pentru Aquilina Severin că o revăd așa cum ne-am mai vazut și de Paști și a fost o surpriză reală pentru mine pentru că acum mulți ani în urmă am cântat împreună la Mamaia, când eu eram cu Ansamblul Profesionist Banatul și Aquilina cânta cu noi în aceeași seară, pe aceeași scenă, după noi desigur, după folclor. Eram vecine de cameră și toată ziua ne vedeam și ne înțelegeam foarte bine. Am învățat de la ea foarte multe lucruri legate de scenă și de viața muzicală. Îi doresc tot binele din lume acolo unde s-a aciuit în alta țară, în Germania, împreună cu feciorul ei, cu familia ei și cu tatăl pe care încă îl mai are și îi doresc sănătate și bucurii.”

- 2008 - invitată la sărbătorirea celor 50 de ani de la debut ai doamnei Margareta Pâslaru, eveniment care a avut loc la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România

- 2008 – 1 noiembrie, invitată la lansarea albumului Bucuria de a cânta al Margaretei Pâslaru, CD în memoria lui Sile Dinicu. Aceasta lansare a prilejuit și reîntâlnirea cu Corina Chiriac.

- 2008 – reîntâlnirea cu Nicu Covaci (Phoenix) după 40 de ani care a avut loc la Happy Hour. Ca urmare a succesului înregistrat de această ediție, Aquilina a revenit de mai multe ori la emisiunea lui Cătălin Maruță, ultima oară fiind în martie 2009, împreună cu Carmen Harra.

- 2009 - invitată la mai multe emisiuni: Să v-amintiți duminica (Național TV - a interpretat: Iubirea-i doar o glumă, Spune-mi să fiu și Pentru un cântec); Club TVR3 (TVR3 și TVR Internațional - a cântat piesele Vara iubirii și Pentru un cântec); Acces Direct (Antena 1).

Aquilina Severin
Date personale
Nume la naștere	Aquilina-Silvana Severin
Născută	1 februarie 1946 (73 de ani), Dragșina, Timiș,  România
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață, actriță (filmul artistic Lansarea)
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară, pop-rock
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1965 - prezent

·         1946 - S-a născut Marcel Corniş-Pop, critic, teoretician literar şi traducător, stabilit în SUA din 1983 ("Anatomia balenei albe").

* 1947: Rozália Soós (ortografiat uneori și Rozalia Șooș^[1] sau Șoș^[2], n. 1 februarie1947, Târgu Mureș) este o fostă handbalistă română ce a jucat pentru echipa națională a României pe postul de pivot.
*1949: George Friedman (n. 1 februarie 1949, Budapesta, Republica Ungaria[*]) este un om de științe politice și autor american. El este fondatorul și CEO al companiei de previziune și analiză geopolitică Geopolitical Futures. El este si fondatorul companiei private de informații STRATFOR^[1], de unde a plecat in 2015. Este autor a mai multor cărți, printre care The Next 100 Years, The Next Decade, America's Secret War, The Intelligence Edge, The Coming War With Japan și The Future of War

·         1950 - S-a născut Richard Williams, chitarist american (Kansas).

·         1950: Mike Campbell, chitarist american (Tom Petty and the Heartbreakers)

·         1950 - S-a născut Walter Seyffer, vocalist german (The Gravers, Wintergarden).
* 1955: Michael Haulică (n. 1 februarie 1955, Armășești, județul Vâlcea) este un scriitor român de science-fiction.

În 1978 a absolvit Facultatea de Matematică, specializarea Informatică a Universității Transilvania din Brașov. A fost programator timp de 25 de ani, apoi s-a dedicat în întregime scrisului.

În prezent este redactor la Editura Art și coordonator al colecțiilor de SF&F ale editurii Paladin. Este redactor-șef al revistei Argos.

Din 2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

* 1956: Maria Theresia Fekter (n. 1 februarie 1956, Attnang-Puchheim, Austria) este o politiciană austriacă, membră a Partidului Popular Austriac (ÖVP). Între 2011-2013 a fost ministru federal al finanțelor.

·         1957 - S-a născut Doma Adamek, jucatoare canadiană de bowling.
* 1963: Yasuharu Kurata (n. 1 februarie 1963) este un fost fotbalist japonez.
* 1963: Vasil Țușco (în ucraineană Василь Петрович Цушко) (n. 1 februarie1963, satul Cioara-Murza, raionul Tarutino, Ucraina) este un politician ucrainean de etnie moldovenească (română). A îndeplinit funcția de deputat în Rada Supremă a Ucrainei (1994-2006) și ministru al afacerilor interne (2006-2007).
 ·         1965: Brandon Bruce Lee (n. 1 februarie 1965, Oakland, California, SUA - d. 31 martie 1993) a fost un actor american, artist marțial, fiul lui Bruce Lee. Brandon Lee a fost singurul fiu al artistului marțial și actor Bruce Lee și Linda Lee Cadwell (née Emery).

A început cariera de actor cu rol de sprijin în filmul Kung Fu: The Movie, a jucat în mai multe filme de acțiune cu buget redus la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, cum ar fi Legacy of Rage (1986), Showdown in Little Tokyo (1991), Rapid Fire (1992).

Pe 31 martie 1993, Lee a murit în timpul filmării The Crow. Filmul a fost lansat în 1994, cu ajutorul dublurilor de cascadorii și a efectelor speciale, fiind o dedicație pentru Brandon și logodnica acestuia.

·         1965 - S-a născut prinţesa Stephanie de Monaco, fiica cea mai mica a prinţesei Grace şi a prinţului Rainier III de Monaco. Printesa Stephanie de Monaco (Stephanie Marie Elizabeth Grimaldi), este un membru al familiei regale Monaco. În 1986, ea a înregistrat în studioul unui prieten apropiat prima ei piesa muzicala, „Hurricane”, compusa si scrisa de Romano Musumarra Marie Leonor. Piesa a avut inca de la lansare un succes fenomenal si a ramas  aproape patru luni in Top 50. În cele din urmă, tatăl său a admis ca e mândru de ceea ce Stephanie  a făcut și a apreciat  piesa.

·         1965 - S-a născut actorul american Brandon Lee, fiul legendarului Bruce Lee (m.31.03.1993).

·         1965 - S-a născut Sherilyn Fenn, actriţă americană („Twin Peaks”).
* 1965: Roberta Angelilli (n. 1 februarie 1965) este un om politic italian, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Italiei.

Ea este un substitut pentru Comisia pentru dezvoltare regională, membră a Delegației pentru relațiile cu statele din Golf, inclusiv Yemen și substitut pentru Delegația pentru relațiile cu Elveția, Islanda și Norvegiași cu Comisia parlamentară mixtă a Spațiului Economic European (SEE).

* 1966: Gigi Christian Chiru (n. 1 februarie 1966) este un politician român, senator în Parlamentul României.

·         1967 - S-a născut Derrick Thomas, baschetbalist britanic.
* 1967: Ioan Dîrzu (n. 1 februarie 1967) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
* 1967: Victor Țopa (n. 1 februarie 1967, Șendreni, Nisporeni)^[1][2] este un om de afaceri și politician din Republica Moldova, care în perioada 19 aprilie 2001 - 12 decembrie 2001 a deținut funcția de Ministru al Transporturilor și Comunicațiilor al Republicii Moldova^[3] în Guvernul Tarlev–1.^[4] Înainte de a deveni ministru, a fost director al Administrației de Stat a Aviației Civile (ASAC) din Moldova

·         1968: Lisa Marie Presley (n. 1 februarie 1968) este o cantareata americană. Ea este unicul copil al lui Elvis și Priscilla Presley.

Presley a fost căsătorită de patru ori. În 1988, s-a căsătorit cu muzicianul Danny Keough, împreună cu care a avut un fiu și o fiică. În 1994 ei au divorțat și Lisa Marie s-a căsătorit cu cântărețul pop Michael Jackson, ca după doi ani să divorțeze și de acesta. În 2002 ea s-a căsătorit cu actorul Nicolas Cage, cu care la fel a avut un mariaj de doar doi ani. În 2006 Lisa Marie s-a căsătorit cu producătorul muzical Michael Lockwood, cu care are două fete gemene. În 2010, familia lor s-a mutat în 'Coe's Hall', Rotherfield, East Sussex, Anglia, Regatul Unit

* 1968: Vlad Marcoci (n. 1 februarie 1968) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
* 1969: Gabriel Omar Batistuta (n. 1 februarie 1969, Reconquista, Argentina), poreclit „Batigol” sau El Ángel Gabriel, este un fost fotbalist internațional argentinian. Prolificul atacant argentinian a jucat o mare parte din cariera sa la echipa italiană Fiorentina fiind al optulea marcator din toate timpurile din Serie A cu 184 de goluri în 318 meciuri între 1991 și 2003. La nivel internațional, este cel mai bun marcator din istoria echipei naționale de fotbal a Argentinei cu 56 de goluri în 78 de meciuri, reprezentându-și țara la trei Campionate Mondiale. În 2004, a fost trecut în lista FIFA 100 și în lista „125 Greatest Living Footballers”.
* 1969: Brian Jeffrey Krause (n. 1 februarie 1969) este un actor american.

·         1970: Nicoleta Matei (n. 1 februarie 1970 în Ploiești, România), cunoscută simplu ca Nico, este o cântăreață română de muzică pop și vedetă de televiziune. Nico și soțul ei au un studio propriu.

1990 - A terminat Școala Populară de Artă din Ploiești și a devenit solista Teatrului Toma Caragiu din localitate, secția estradă.

A cântat peste hotare cu contract:

• 1993, China - programe de bar;
• 2001, Japonia - programe de varietăți.

1996-1999 - Patru ediții la rând, a obținut premiul pentru cea mai bună solistă vocală la Festivalul Național al teatrelor de estradă de la Constanța.

1998 - A obținut premiul I pentru cea mai bună voce feminină la Festivalul "Ion Vasilescu";

1999 - A obținut premiul al II-lea la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia pentru piesa "Și dacă viața mea". În 1999 a debutat în muzica românească.

1999-2002 - A avut o colaborare cu B.U.G. Mafia pentru albumul acestora, "CASA", la piesa "Cine e cu noi". Tot în aceeași perioadă a colaborat cu Morometzii pentru piesa "Tic Tac 123". În același an, a ajuns în finala Selecției Naționale Eurovision cu piesa "The Only One". Concursul Eurovision a reprezentat pentru Nico o miză importantă deoarece a participat și în anii următori - 2002, 2003, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009 - la acest concurs.

2003 - A obținut premiul al II-lea la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”, Brașov. Tot în acest an a lansat primul disc intitulat "Gând pentru ei", care cuprinde colaborări cu Cabron, Don Baxter și Puya (La Familia) dar și Laurențiu Matei, soțul interpretei.

2004 - În Bulgaria, la Varna, a obținut marele premiu și alte 4 premii la Festivalul "Discovery Fest". Tot în același an în Kazahstan, la Alma Ata, a obținut Marele Premiu și trofeul "Vocea Asiei"^[1] și locul al II-lea la Festivalul de la Mamaia, (secția creație, compozitor Andrei Tudor).

2007 - Nico a trecut de preselecția națională pentru concursul Eurovision cu două piese, "Dulce amăruie" (compusă de Costi Ioniță) și "Love is all you need" (Laurențiu Matei). Prima s-a calificat în finală.

2008 - A câștigat dreptul de a reprezenta România la concursul Eurovision 2008, care a avut loc la Belgrad, Serbia, cu melodia "Pe-o margine de lume", interpretată alături de Vlad Miriță. Clasându-se pe locul 7 în semifinală, piesa a ajuns în finala competiției, obținând 45 de puncte și locul 20 din 25 de țări participante.

* 1971: Marcelinho Carioca (n. 1 februarie 1971) este un fost fotbalist brazilian.
* 1971: Adriana Victor Lessa (n. 1 februarie 1971,^[1] Guarulhos, Brazilia) este o actriță, cântăreață, prezentator și radiodifuzor brazilian.

Înainte de a începe să lucreze ca actriță în anul 1986 cu regizorul de teatru Antunes Filho, Adriana a fost atlet și a participat la echipa de volei a Sport Club Corinthians Paulista și a echipei de atleți din orașul Guarulhos.

În TV, a debutat în Araponga, în TV Globo,^[2] începând alte câteva lucrări. După ceva timp, Adriana a câștigat un rol în miniseria Chiquinha Gonzaga, dar marele succes a venit cu Naná, în romanul Terra Nostra.^[3]În TV Globo au făcut, de asemenea, Aquarela do Brasil, Clona^[4] și Stăpâna destinului.^[5]

Adriana Lessa

A lansat programul TV Fama împreună cu Nelson Rubens și Íris Stefanelli pe RedeTV! din 2006 până în 2010.^[6][7]

Ea a fost singura braziliană care a participat la muzica Folies Bergère din Las Vegas, la invitația programului Amaury Jr.^[8]

În 2010 a semnat un contract cu SBT pentru a acționa în noile Corações Feridos.^[9][10] În 2012, sa întors la Globo, cu programul Na Moral, unde a realizat o docudrama

* 1971: Michael C. Hall (n. Michael Carlyle Hall,^[1] 1 februarie 1971) este un actor american de televiziune a căror roluri includ pe David Fisher din drama Six Feet Under și pe Dexter Morgan din serialul Dexter. În 2009, Hall a câștigat un Premiul Globul de Aur și un Screen Actors Guild Awards pentru rolul său în Dexter

·         1973: Yuri Landman, constructor de instrumente muzicale
* 1975: Oleg Fistican (n. 1 februarie 1975, Chișinău) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist internațional moldovean, care a jucat pe postul de fundaș.
* 1977: Libor Sionko (n. 1 februarie 1977, Ostrava, Cehoslovacia, astăzi în Cehia) este un fotbalist ceh care joacă la echipa din țara sa natală Sparta Praga.
* 1979: Alexandru Conovaru (n. 1 februarie 1979, București) este actor al Teatrului de Comedie.

S-a născut la 1 februarie 1979 în București. A absolvit în 2001 Facultatea de actorie, Universitatea Ecologică, București, clasa profesoarei Margareta Pogonat.

În prezent actor al Teatrului de Comedie din București și prezentator al emisiunii Matinal 710^[1] la postul de televiziune B1 TV.

Experiență profesională:

Teatru

• Un domn - Hamlet, regia Liviu Ciulei, Teatrul L. S. Bulandra, 2001

• Un cavaler - Regele Lear, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul L. S. Bulandra, 2002

• Harry Berlin - Doamna în negru, adaptare dupa Murray Schisgal, regia Alexandru Conovaru, Teatrul de Comedie, 2004

• Svistunov - Revizorul, regia Horațiu Mălăele, Teatrul de Comedie, 2006

• Al doilea soldat - Galy-Gay, regia Lucian Giurchescu,Teatrul de Comedie, 2007

• Ernst - Fata de matase artificiala regia Vlad Massaci,Teatrul de Comedie, 2008

Filme

• Neînvinsă-i dragostea, regia Mihnea Columbeanu, 1993

• Regăsire, regia Aurel Badea, 1998.

• Trei frați de belea (2006)

• 4 luni 3 săptămâni și 2 zile, regia Cristian Mungiu, 2007

• Amintiri din epoca de aur, regia Cristian Mungiu, 2007

Televiziune[modificare | modificare sursă]

Emisiuni pentru copii:

• Personaj - Claunissimo, TVR, 1992

• Ping Pong, TVR, 1994.

• Host - emisiunea 100% Romania - ProTV, 2001(2 episoade pilot)

• Personaj în emisiunea - Petrecerea, Acasă TV, 2002.

• Producător al emisiunilor - Lanțul slăbiciunilor, ProTV, 2001 – 2002, Moș Crăciun există, Câștigi fără să știi, 2002, Coca-colaforia, 2002.

• Regizor al emisiunilor - Marea demascare, Acasă TV, 2002, Revelion, Acasă TV, 2003.

• Producator al Revelionului 2002, ProTV.

• Regizor Realitatea TV, 2005.

• Co-prezentator emisiunea Iartă-mă, TVR1, 2006-2007

• Prezentator B1TV, 2007-prezent

Actor în spoturile publicitare

• A.N.L. – 2001
• Kreskova – 2002
• “Mr. Proper” – 2004
• Ciuc – 2005
• Bank Post – 2005
• Samsung – 2006
• Ciuc — 2006
• ING fond de pensii-2007

* 1979: Rachelle Lefevre (n. Rachelle Marie Lefevre, 1 februarie 1979) este o actrița canadiană, cunoscută pentru rolul Victoria din filmele Twilight(2008) și continuarea sa New Moon (2009), bazate pe romanele lui Stephenie Meyer.

* 1979: Juan Silveira dos Santos (prununțat xuˈɐ̃ siɫˈvejɾɐ dus ˈsɐ̃tus; n. 1 februarie 1979, Rio de Janeiro), cunoscut sub numele de Juan, este un jucător de fotbal brazilian, care joacă ca fundaș central la echipa italiană Roma și la echipa națională de fotbal a Braziliei.

* 1980: Simona Spiridon (n. 1 februarie 1980 în Roman, România) este o jucătoare de handbal româno-austriacă ce a jucat până de curând pentru clubul din Superliga rusă Zvezda Zvenigorod. De asemenea, Spiridon este fostă componentă a echipei naționale a Austriei.

* 1984: Darren Barr Fletcher (n. 1 februarie 1984, Dalkeith, Scoția) este un fotbalist scoțian care evoluează la Stoke City și la echipa națională de fotbal a Scoției.

* 1984: Marius Matei (n. 1 februarie 1984, Galați) este un jucător de fotbalromân care joacă pentru Foresta Suceava în Liga a II-a. Și-a făcut debutul în Liga I la data 29 august 2007 și este cunoscut pentru evoluția sa pentru echipele FC Vaslui și Oțelul Galați.

*1987: Sebastian Boenisch (pronunție în poloneză: [sɛˈbastjan ˈbɛɲiʂ], pronunțat în germană /zeˈbasti̯an ˈbøːnɪʃ/; n. 1 februarie 1987) (cunoscut anterior ca Pniowski [ˈpɲɔfskʲi]) este un polonez fotbalist care joacă pe postul de fundaș stânga pentru TSV 1860 Munchen și la echipa națională a Poloniei.
* 1987: Giuseppe Rossi (Teaneck, Statele unite ale americii; 1 februarie din anul 1987) este un fotbalist Italian născut în Statele unite ale americii. Joacă ca atacant la Genoa în Serie A din Italia
* 1987: Ronda Jean Rousey (Riverside County, 1 februarie 1987) este o luptătoare americană de arte marțiale mixte și judoka retrasă. Rousey a fost prima campioană la categoria cocoș feminină din UFC, precum și fostă campioană la aceeași categorie, în desființată,Strikeforce. Învingând majoritatea adversalelor prin predare (armbar sau braț de pârghie), Rousey a devenit prima femeie americană care a câștigat o medalie olimpică la judo (bronz), obținută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008.^[1]

În 2013 Ronda a fost luptătoarea numărul unu în de arte martiale mixte feminine din lume. În prezent, este clasată pe poziția a doua la categoria sa de greutate.

* 1990: Daniel „Dan” Gosling (n. 2 februarie 1990, Brixham, Anglia) este un fotbalist englez care evoluează la clubul Bournemouth din Premier League.
* 1994: Harry Edward Styles (n. 1 februarie 1994,^[1] Redditch, Regatul Unit) este un cântăreț, textier,filantrop și actorenglez.Acesta a crescut în Holmes Chapel, Cheshire până la vârsta de șaisprezece ani.

Styles a participat în 2010 la audițiile emisiunii The X Factor, însă nu a avansat în fazele superioare ale competiției pe cont propriu. Tânărul interpret, alături de alți patru băieți eliminați, la recomandarea lui Nicole Scherzinger – care era invitată în juriul emisiunii, au revenit în concurs ca grup. Formația, numită One Direction,a terminat pe locul trei în cadrul emisiunii The X Factor, însă avea să se bucure de succes internațional remarcabil. Grupul a lansat cinci albume studio, a susținut nenumărate turnee globale și a câștigat o serie de premii muzicale,devenind una dintre cele mai cunoscute si apreciate formații vreodată.Succesul acestora a fost nemaivăzut,fenomenul fiind deseori asemănat cu moștenirea lăsată de legendara trupă The Beatles.Aceștia si-au încheiat temporar activitatea muzicală la începutul anului 2016.

În iunie 2016, Styles a semnat un contract cu casa de discuri Columbia Records, iar debutul său ca artist solo avea să se materializeze prin piesa „Sign of the Times”, care a urcat pe primul loc în clasamentele internaționale. Primul său album studio, Harry Styles (2017), a primit o multitudine de aprecieri și critice favorabile,debutând în vârful topurilor muzicale mondiale.

În același an Harry Styles a debutat ca actor în filmul de război regizat de Christopher Nolan, Dunkirk(considerat de critici una dintre cele mai valoroase pelicule ale anului,câștigând o serie de premii Oscar,BAFTA și Globuri de Aur).

* 1995: Rachele Risaliti (n. 1 februarie 1995, Prato) este o balerină și fotomodel, care a fost aleasă Miss Italia în 2016.^[1][2]

Este dansatoare profesionistă în trupa Etruria Team, cu care a câștigat Campionatul European de Gymnaestrada^⁠(en) din Helsingborg, în 2014.

În august 2016 a câștigat titlul de Miss Toscana

VA URMA