MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

SÂMBĂTĂ 4 IANUARIE 2020

PARTEA ÎNTÂI

Bună dimineața, prieteni!

Nu uitați că sunt blocat pentru mult timp, așa că nu mă găsiți cu postări decât în grupurile tematice pe care le administrez precum și în pagina mea de blogger: dicuoctavian.blogspot.com

ISTORIE PE ZILE 4 Ianuarie

Evenimente

·         46 î.Hr.: Iulius Cezar este înfrânt de armata republicană condusă de fostul său susținător, Titus Labienus, în bătălia de la Ruspina (astăzi în Tunisia).

·         871: Regele Ethelred de Wessex este înfrânt în bătălia de la Reading de trupele daneze.

·         1717: Olanda, Marea Britanie și Franța semnează Tripla Alianță.

·         1798: Printul grec fanariot Constantin Hangerli, investit de otomani domn al Tarii Romanesti, ajunge la Bucuresti și isi  începe domnia cu  măsuri dure de colectare a proviziilor pentru trupele otomane și apoi introduce suplimentar nenumărate dări (intre care si„văcăritul”), pentru propria căpătuire. A fost primul domn din această familie (al doilea a fost Alexandru Hangerli, viitor efemer domn al Moldovei), și a domnit în Țara Românească, fiind numit special de turci pentru a organiza aprovizionarea unei uriase armate, care aveau pe atunci mari probleme cu bandele lui Pazvantoglu, care jefuiau întreaga regiune a Dunării din Bulgaria și Țara Românească. Masurile sale au provocat mari tulburări în țară și revolte prin sate, la care s-a adăugat situația dezastruoasă ca urmare a punerii pe fugă a uriașei armate turcesti de o sută de mii de oșteni, de către numai opt mii de oameni ai vestitelor bande ale lui Pazvantoglu. Această situație l-a determinat pe sultan să hotârască mazilirea domnului de la București si sa emita o sentința de condamnare. Către finele anului 1799 un capugiu însoțit de un călău, soseste la Bucuresti cu misiunea  să-i ia capul. Sentința a fost îndeplinită,  capul a fost depus la poarta seraiului din Istanbul, iar trupul decapitat  a fost înmormântat în  Biserica Sfantul Spiridon Nou din  Bucuresti.

·         1835: În ziarul britanic „Bells Life“ apare prima rublică de șah din lume.

·         1847: Apare la Blaj, din iniţiativa şi sub conducerea lui Timotei Cipariu, „Organul luminării „, primul ziar românesc cu caractere latine, transformat în timpul revoluţiei de la 1848 în „Organul naţional „.  Gazetă bisericească, politică și literară,  Organul luminarii a aparut săptămânal (4 ian. 1847 – 28 apr.1848, 12 mai. – 29 sept. 1848). Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, om  politic transilvanean, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi). Publicatia ” Organul luminarii” urmărea răspândirea de cunoștințe care să meargă la „mintea și inima poporului”, cultivarea dragostei pentru limba strămoșească, dezvoltarea învățământului, recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din ardeleni, propagarea ideii de egalitate între toate naționalitățile si a fost prima gazetă romaneasca tipărită în întregime cu caractere latine.

·         1849 - Aflat la Londra, Dimitrie Brătianu adresează Lordului Palmerston un memoriu explicativ asupra Revoluţiei Române. El solicita guvernului britanic sprijinul pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească.

·         1854: Căpitanul vasului Samarang, William McDonald, a descoperit Insulele McDonald, insule nelocuite aflate în Oceanul Antarctic între Antarctida și Madagascar.

·         1880: Alpinistul britanic Edward Whymper este primul care urcă vârful Chimborazo de 6.267 m, unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Anziilor Cordilieri.

·         1896: Utah a devenit cel de-al 45-lea stat american.

·         1914 - În România s-a format un guvern liberal în frunte cu I I C Brătianu, care a durat până la 29 ianuarie 1918.

·         1918: A apărut, la Paris, a doua serie a publicației săptămânale „La Roumanie” (până la 12 iun. 1919), sub conducerea lui Paul Bratasanu, care desfășura o bogată activitate pentru apărarea cauzei naționale românești.

·         1926: Conform hotărîrii Consiliului de Coroană, s-a decis convocarea Parlamentului României. Pe ordinea de zi s-a aflat adoptarea a trei legi, pentru acceptarea renunțării lui Carol și proclamarea lui Mihai (minor la acea vreme) ca moștenitor, pentru modificarea Statutului Casei Regale și pentru primirea Regenței. În calitate de regenți au fost desemnați Prințul Nicolae, fratele mai mic al lui Carol, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan. Legile au fost adoptate în unanimitate, ele fiind cunoscute ulterior, împreună, sub denumirea de "actul de la 4 ianuarie"; reprezentanții Partidului Național și cei ai Partidului Țărănesc nu au participat însă la vot, în semn de protest față de graba cu care se depusese proiectul de lege pentru primirea Regenței. În epocă, actul de la 4 ianuarie a fost considerat ca o victorie politică a lui Ion I.C.Brătianu și a Partidului Național Liberal, întrucît Buzdugan și Miron Cristea erau văzuți ca fiind devotați lui Brătianu, iar prințul Nicolae se afla sub influența reginei Maria și era intimidat de personalitatea lui Brătianu. Carol a încetat astfel să fie membru al familiei domnitoare, devenind o simplă persoană particulară; regele Ferdinand al României a hotărît ca acesta să poarte numele de Carol Caraiman, "în amintirea locului unde s-a născut ".

·         1941: în România, intră în vigoare regulamentul legii pentru organizarea agriculturii, prin care se introduce pedeapsa penală pentru nepredarea dijmei.

·         1947: A apărut primul număr al revistei „Der Spiegel” (Hamburg), avându-l ca director pe Rudolf Augstein.

·         1948: Birmania și-a proclamat independența față de Marea Britanie.

·         1954: Elvis Presley a înregistrat al doilea disc „demonstrativ”.

·         1958: Sputnik 1 se prăbușește de pe orbită pe Pământ.

·         1959: Luna 1 devine prima navă spațială care ajunge în vecinătatea Lunii.

·         1969 - Intră în vigoare Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (adoptată de Adunarea Generală a ONU, în decembrie 1965, la sesiunea a XX-a).

·         1980: Ca raspuns la invazia sovietică în Afghanistan, la 27 dec. 1979, președintele Carter suspendă vânzările de tehnologie și grâne către URSS, iar câteva zile mai târziu cere Congresului să amâne ratificarea Tratatului SALT II.

·         1990 - Îşi încetează apariţia revista "Săptămîna culturală a Capitalei", condusă de Eugen Barbu.

·         1990 - A avut loc prima conferinţă de presă a Grupului pentru Dialog Social (GDS), constituit din personalităţi ale vieţii cultural-artistice şi ştiinţifice.

·         1994 - În cadrul unei întâlniri a liderilor liberali Horia Rusu şi Dinu Patriciu, Comitetul Director al PL-93 a adoptat o "scrisoare deschisă către toate partidele de orientare liberală", document care propunea "unificarea prin competiţie a liberalilor".

·         1996 - Mircea Geoană a primit acordul administraţiei americane pentru preluarea postului de ambasador la Washington.

·         1999: Greva minerilor din Valea Jiului. Aproape 15 000 de mineri de la Compania Naționala a Huilei din Valea Jiului încep o grevă pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile, amenințând că vin laBucurești, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Guvernul refuză să negocieze.

·         2004: Roverul Spirit aterizează cu succes pe planeta Marte la 04:35 UTC.

·         2006: Ariel Sharon, premierul Israelului a suferit un masiv atac cerebral, urmat de hemoragii puternice. Operat de trei ori, premierul a fost plasat de medici în comă profundă, pentru a-i proteja creierul de alte leziuni.

·         2010: Este inaugurată oficial cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, având o înălțime de 828 m.

Nașteri

* 1076: Împăratul Zhezong de Song (4 ianuarie 1076 - 23 februarie 1100), numele personal Zhao Xu, a fost cel de-al șaptelea împărat al dinastiei Song din China. Numele său personal original a fost Zhao Yong, dar l-a schimbat în Zhao Xu ^[a] după încoronarea sa. El a domnit din 1085 până la moartea sa în 1100 și a fost urmat de fratele său mai mic, împăratul Huizong, pentru că fiul său a murit prematur.

Împăratul Zhezong a fost al șaselea fiu al împăratului Shenzong. El a urcat pe tron la vârsta de nouă ani, sub supravegherea bunicii sale, Marea Împarateasa Gao. În calitate de regent al tânărului împărat, Marea Împărăteasa Dowager Gao a numit conservatori, cum ar fi Sima Guang, în calitate de cancelar, acesta oprind noile politici stabilite de Wang Anshi. Împăratul Zhezong era neputincios și doar după moartea împărătesei Gao în anul 1093, a reușit să restabilească reformele lui Wang Anshi și să reducă influența lui Sima Guang.

Împăratul Zhezong a redus impozitele, a încetat negocierile cu statul Xia de Vest condus de poporul Tangut și a reluat conflictele armate, care au forțat în cele din urmă Xia de Vest să revină la o poziție mai pașnică față de Imperiul Song. Cu toate acestea, împăratul Zhezong nu a putut să oprească lupta între membrii conservatori ai guvernului său și cei liberali care au sprijinit reformele lui Wang Anshi. Această divizare va contribui în cele din urmă la căderea dinastiei Songului de Nord în secolul al XII-lea.

Împăratul Zhezong a murit în 1100 la Kaifeng la vârsta de 24 de ani și a fost urmat de fratele său mai mic, împăratul Huizong.

Împăratul Zhezong al Songului 宋哲宗
Date personale
Născut	4 ianuarie 1076 Kaifeng
Decedat	23 februarie 1100 (24 de ani) Kaifeng, Republica Populară Chineză
Părinți	Shenzong Song[*][1] Empress Qincheng[*][2][1]
Frați și surori	Princess Shushou[*] Princess Yanguo[*] Princess Luguo[*] Princess Xingguo[*] Princess Binguo[*] Princess Yunguo[*] Princess Zhouguozhang[*] Princess Xuguozhang[*] Princess Chuguo[*] Q16603502[*] Zhao Cai[*] Zhao Yu[*] Zhao Bi[*] Zhao Si[*] Zhao Wei[*] Zhao Jin[*] Zhao Jun[*] Zhao Yi[*] Zhao Ti[*] Zhao Xian[*] Zhao Shen[*] Zhao Jia[*] Emperor Huizong of Song[*]
Căsătorit cu	Consoarta Zhang Consoarta Hu Consoarta Han Consoarta Murong Consoarta Wei Consoarta Gao Consoarta Liu
Copii	Zhao Mao prințesa de Deng prințesa de Chen prințesa Kangyi de Qin prințesa de Yang
Cetățenie	Dinastia Song
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Zhào (趙)
Al Șaptelea Împărat al Dinastiei Song
Domnie	1 aprilie 1085 – 23 februarie 1100
Încoronare	1 aprilie 1085
Predecesor	Împăratul Shenzong al Songului
Succesor	Împăratul Huizong al Songului
Regent	Marea Împărăteasă Dowager Gao

·    1643:      Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643 / S.V. 25 decembrie 1642, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727 / S.V. 20 martie 1727, Kensington, Middlesex, Anglia) a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calculului diferențial și a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice.

Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuși. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician. În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale. Până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și o durată mai mare. Spencer comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.

·         1706 - S-a născut politicianul, filosoful şi omul de ştiinţă american Benjamin Franklin. Reprezentant de seamă al iluminismului american, Franklin a fost un savant de tip enciclopedist. A înfiinţat prima bibliotecă publică din SUA la Philadelphia (1731), a întemeiat Universitatea Pennsylvania (1740) (m.17.04.1790).

* 1710: Giovanni Battista Pergolesi (n. 4 ianuarie 1710, Jesi/Ancona - d. 17 martie 1736, Pozzuoli/Napoli), compozitor italian din secolul al XVIII-lea, descendent al unei familii din Pergola, un orășel din provincia Marche, de la care și-a luat și numele. Primele noțiuni de muzică le primește de la un preot din localitatea natală, apoi își continuă educația la școala capelei comunale cu maestrul Mondini. Dovedind un talent natural, cu ajutorul financiar al marchizului Cardolo Maria Pianetti, Pergolesi se înscrie în 1727 la Conservatorul din Napoli, unde ia lecții de vioară cu maestrul De Matteis și de contrapunct cu Francesco Durante. În timpul studiilor, compune "La fenice sul rogo", oratoriu în două părți, o Messă în Re major și opera "Salustia", cu care își face debutul la teatrul "San Bartolomeo" din Napoli. După absolvirea Conservatoriului, este angajat ca Maestro di Capellade către prințul Stigliano Colonna, unul din electorii municipalității napolitane. Compune prima sa operă bufă, intitulată "Lo frate 'nnamurato" ("Călugărul îndrăgostit"), gen în care Pergolesi este considerat până în zilele noastre ca unul din cei mai importanți compozitori. În 1733 se reprezintă la teatrul "San Bartolomeo" opera "Il prigioner superbo", cu un intermezzointitulat "La serva padrona", cu care înregistrează un adevărat triumf. Urmează, cu același succes, opera "Adriano in Siria", apoi ultima sa operă bufă, "Il Flaminio", reprezentată în 1735 la "Teatro Nuovo" din Napoli.

Îmbolnăvindu-se de tuberculoză pulmonară, se retrage la mănăstirea capucinilor din Pozzuoli, unde compune capodopera "Stabat Mater" (pentru soprană, contralto, instrumente de coarde și basso continuo). Pergolesi se stinge din viață la 16 martie 1736 în vârstă de numai 26 de ani.

Igor Stravinsky s-a inspirat din unele lucrări ale lui Pergolesi în realizarea muzicii de balet "Pulcinella", compusă în 1919.

Giovanni Battista Pergolesi
(1710-1736)

* 1740: Prințesa Ernestine de Saxa-Weimar-Eisenach (Ernestine Auguste Sophie; 4 ianuarie 1740, Weimar – 10 iunie 1786, Hildburghausen) a fost o prințesă de Saxa-Weimar-Eisenach și prin căsătorie Ducesă de Saxa-Hildburghausen. Ernestine Auguste Sophie a fost fiica Ducelui Ernest August I de Saxa-Weimar-Eisenach și a ceei de-a doua soții, Prințesa Sophie Charlotte, fiica lui Georg Friedrich Karl de Brandenburg-Bayreuth.

La 1 iulie 1758, ea s-a căsătorit la Bayreuth cu Ernest Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen (1727–1780). Căsătoria a fost aranjată la ordinul mătușii sale, regina Sofia Magdalena a Danemarcei, care fusese soacra mirelui în căsătoria anterioară. Ernest Frederic era puternic îndatorat, iar zestrea Ernestinei a fost semnificativă.

După moartea soțului ei în 1780 ea s-a retras complet. A trăit în așa numita casă Fischbergsche în Hildburghausen și s-a ocupat în principal de muzică. Prințul Joseph de Saxa-Hildburghausen a exercitat tutela asupra fiului ei Frederic, care era încă minor. 

Ernestine a fost a treia soție a Ducelui Ernest. Ei au avut trei copii:

• Ernestine Frederike Sophie (n. 22 februarie 1760, Hildburghausen – d. 28 octombrie 1776, Coburg), căsătorită la 6 martie 1776 cu Franz Frederick Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
• Christine Sophie Caroline (n. 4 decembrie 1761, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1790, Öhringen), căsătorită la 13 martie 1778 cu unchiul ei Eugen de Saxa-Hildeburghausen.
• Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 29 aprilie 1763, Hildburghausen – d. 29 septembrie 1834, Altenburg).

Prințesa Ernestine
Ducesă de Saxa-Hildburghausen
Date personale
Nume la naștere	Ernestine Auguste Sophie
Născută	4 ianuarie 1740 Weimar
Decedată	10 iunie 1786 (46 de ani) Hildburghausen
Părinți	Ernest Augustus I Sophie Charlotte of Brandenburg-Bayreuth[*]
Frați și surori	Ernst August al II-lea Ernestine Albertine of Saxe-Weimar[*] Bernardina Christina Sophia of Saxe-Weimar-Eisenach[*]
Căsătorită cu	Ernest Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen
Copii	Prințesa Sofia Prințesa Christine Frederic
Cetățenie	Germania
Religie	Luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wettin (prin naștere) Casa de Saxa-Hildburghausen (prin căsătorie)
Domnie
Domnie	1 iulie 1758 – 23 septembrie 1780

·         1785: Friedrich Wilhelm Paul Leopold^[1] (4 ianuarie 1785 – 17 februarie1831)^[1] a fost primul Duce al linei secunde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și fondator al liniei care a inclus casele regale ale Danemarcei, Greciei, Norvegiei și Regatul Unit.

Friedrich Wilhelm a fost bunicul Alexandrei a Danemarcei (viitoare regină a Regatului Unit), și strămoșul mai multor membri actuali ai familiei regale britanice, inclusiv Elisabeta a II-a a Regatului Unit. De asemenea, el este strămoșul soțului ei, Prințul Filip, Duce de Edinburgh, prin nepotul său, George I al Greciei. Friedrich Wilhelm s-a născut la Lindenau, Prusia de Est ca cel de-al treilea și singurul fiu al Ducelui Friedrich Karl Ludwig^[1] și a soției acestuia, contesa Friederike de Schlieben.^[1] La 26 ianuarie 1810, Friedrich Wilhelm s-a căsătorit cu Prințesa Louise Caroline de Hesse-Cassel (28 septembrie 1789 – 13 martie 1867),^[1] o nepoată a regelui Frederic al V-lea al Danemarcei prin mama sa Prințesa Louise a Danemarcei. Friedrich Wilhelm și Louise Caroline au avut zece copii:^[1]

• Prințesa Luise Marie Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (23 octombrie 1810 – 11 mai 1869).
• Prințesa Friederike Karoline Juliane de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (9 octombrie 1811 – 10 iulie 1902).
• Karl, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (30 septembrie 1813 – 24 octombrie 1878).
• Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (23 octombrie 1814 – 27 noiembrie 1885).
• Prințul Wilhelm de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (10 aprilie 1816 – 5 septembrie 1893).
• Christian al IX-lea al Danemarcei (8 aprilie 1818 – 29 ianuarie 1906).
• Prințesa Luise, stareță de Itzehoe (18 noiembrie 1820 – 30 noiembrie 1894).
• Prințul Julius de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (14 octombrie 1824 – 1 iunie 1903).
• Prințul Johann de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (5 decembrie 1825 – 27 mai 1911).
• Prințul Nikolaus de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (22 decembrie 1828 – 18 august 1849).

La 25 martie 1816, Friedrich Wilhelm i-a succedat tatălui său ca Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck. La 6 iulie 1825, el a devenit Duce de Glücksburg și și-a schimbat titlul în Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, după ce linia cea mare de Glücksburg s-a stins în 1779. Friedrich Wilhelm a murit la 17 februarie 1831 la Gottorp,^[1] la vârsta de 46 de ani.

Printre nepoții lui se includ: Frederic al VIII-lea al Danemarcei, Alexandra a Danemarcei, George I al Greciei, Dagmar a Danemarcei și Prințesa Thyra a Danemarcei.

Friedrich Wilhelm
Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Date personale
Nume la naștere	Frederick William Paul Leopold
Născut	4 ianuarie 1785 Lindenau, Prusia
Decedat	17 februarie 1831 (46 de ani) Castelul Gottorf, Schleswig
Părinți	Friedrich Karl Ludwig Countess Friederike of Schlieben[*]
Frați și surori	Friederike Prinzessin zu Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Luise von Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck[*]
Căsătorit cu	Prințesa Louise Caroline de Hesse-Kassel
Copii	Prințesa Luise Marie Prințesa Friederike Karl, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Prințul Wilhelm Christian al IX-lea al Danemarcei Prințesa Luise Prințul Julius Prințul Johann Prințul Nikolaus
Cetățenie	Danemarca
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Domnie	25 martie 1816–17 februarie 1831
Predecesor	Friedrich Karl Ludwig
Succesor	Karl

·         1809 - S-a născut Louis Braille, inventatorul sistemului de scriere pentru nevăzători (alfabetul Braille, 1829) (m. 6 ianuarie 1852)

·         1836: Prințesa Anna Maria Maximiliane Stephania Karoline Johanna Luisa Xaveria Nepomucena Aloysia Benedicta de Saxonia, Ducesă de Saxonia (4 ianuarie 1836 - 10 februarie 1859) a fost al șaptele copil și a patra fiică a regelui Ioan al Saxoniei și a soției lui, Prințesa Amalie Auguste de Bavaria. A fost sora mai mică a regilor Albert al Saxoniei și George al Saxoniei.^[1][2] Prin căsătoria cu Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana, Ana a devenit membră a Casei de Habsburg-Lorena, arhiducesă de Austria și prințesă a Ungariei, Croației, Boemiei și Toscanei. Ana a murit cu puțin timp înainte ca soțul ei să acceadă pe tron ca Mare Duce de Toscana.

Prințesa Ana de Saxonia
Mare Ducesă Ereditară de Toscana
Date personale
Nume la naștere	Anna Maria Maximiliane Stephania Karoline Johanna Luisa Xaveria Nepomucena Aloysia Benedicta
Născută	4 ianuarie 1836 Dresda, Regatul Saxoniei
Decedată	10 februarie 1859 (23 de ani) Neapole, Regatul celor Două Sicilii
Înmormântată	Santa Chiara[*]
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	Ioan al Saxoniei Prințesa Amalie Auguste de Bavaria
Frați și surori	Albert I al Saxoniei George de Saxonia Prințesa Margareta de Saxonia Prințesa Sofia de Saxonia Prințesa Elisabeta de Saxonia Sidonie of Saxony[*]
Căsătorită cu	Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana
Copii	Arhiducesa Maria Antonietta
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wettin Casa de Habsburg-Lorena

·         1839 - S-a nascut Karl Humann, arheolog german (m.12.04.1896).

·         1841 - S-a născut Petru Poni, chimist şi mineralog, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie, autor al celor dintîi manuale de fizică şi chimie în limba română, membru şi preşedinte al Academiei Române (1898-1901, 1916-1920) (m.02.04.1925).

·         1857 - S-a născut Emile Cohl, regizor francez, caricaturist, pionier al filmului de animaţie.
* 1870: Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg^[1][2] (germanăMaria Theresa, Prinzessin von Löwenstein-Wertheim-Rosenberg^[2]; 4 ianuarie 1870, Roma – 17 ianuarie 1935, Viena) a fost prințesă de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg și membră a Casei de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg prin naștere. Soțul ei a fost Miguel Januário de Bragança, pretendent la tronul Portugaliei în perioada 1866 - 1920.

Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Prințesa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Date personale
Născută	4 ianuarie 1870 Roma, Italia
Decedată	17 ianuarie 1935 (65 de ani) Viena, Austria
Părinți	Charles, 6th Prince of Löwenstein-Wertheim-Rosenberg[*] Princess Sophie of Liechtenstein[*]
Frați și surori	Aloys, 7th Prince of Löwenstein-Wertheim-Rosenberg[*]
Căsătorită cu	Miguel Januário de Bragança
Copii	Isabel Maria Maria Benedita Mafalda Maria Anna Maria Antónia Filipa Maria Duarte Nuno Maria Adelaide
Cetățenie	Regatul Italiei
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg Casa de Bragança

·         1877: S-a nascut  la Brasov, Sextil Pușcariu, (Sextil Iosif Pușcariu, d. 5 mai 1948, Bran), filolog și lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist și academician român de origine aromână (macedoromână).  A  fost titularul catedrei de limbă și literatură română timp de zece ani (începând cu anul 1908) și decanul Facultății de Filosofie de la Universitatea din Cernăuți în 1918. Inițiază și conduce ziarul Glasul Bucovinei apărut la 22 octombrie 1918, cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina. Participă activ la unirea Bucovinei cu România. În primăvara lui 1919 i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, preferând să rămână un om de știință. Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universității Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România, care purta înainte de Marea Unire denumirea de Universitatea Franz Josef. Devine primul rector român al Universității din Cluj și pune temelia Muzeului Limbii Române (1919), primul institut românesc de lingvistică. Va fi numit membru în delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva (1922 – 1925). Devine reprezentantul României la Institutul Internațional de Cooperație Intelectual de pe lângă Societatea Națiunilor (1922) și membru în Comitetul Internațional de Lingvistică începând cu anul 1936. Din 1926, profesor de filologie română la Universitatea din Cluj. A condus revistele Glasul Bucovinei din Cernăuți (1918) și Cultura din Cluj (1924). După crearea Legiunii Arhanghelului Mihail își manifestă simpatia față de aceasta miscare, ca mulți alți intelectuali ai epocii, și chiar acceptă să devină membru al Senatului legionar, apartenenta sa la Miscarea legionara avand sa-i atraga mari persecutii in timpul regimului comunist. A fost unul dintre cei mai mari lingviști ai României, un devărat șef de școală si a scris peste 400 de lucrări de o mare valoare științifică. A  inițiat și a coordonat Dicționarul limbii române (Dicționarul tezaur al Academiei) și Atlasul lingvistic român, a fondat și a condus revista Dacoromania și a întemeiat, în toamna anului 1919, Muzeul Limbii Române din Cluj. Dicționarul Tezaur al Limbii Române a fost continuat de la litera B, de unde îl lăsase Hasdeu, până la litera L (lojniță). Acestei lucrări i-a dedicat Sextil Pușcariu cea mai mare parte a vieții, din ea rezultând, pe lângă volumele Dicționarului, numeroase studii de lexicologie, uneori cu accente memorialistice.

·         1891 - S-a născut Ticu Archip, prozatoare şi autoare dramatică (m.31.03.1965).

* 1896: Eugen I. Angelescu (n. 4 ianuarie 1896, la Râmnicu Vâlcea - d. 19 februarie 1968, la București) a fost un chimist român, membru titular al Academiei Române (din 1963). Între 1915-1920 studiază la Facultatea de științe a Universității din București. În 1924, la Roma, primește titlul de doctor în chimie.

Din 1928 a fost conferențiar de chimie fizică în cadrul Universității București, catedra de chimie agricolă, iar între 1936-1966 profesor de chimie organică la aceeași Facultate.

Din anul 1948 este profesor al Facultății de Chimie din cadrul Universității București. Între 1958-1960 este prorector al Universității București.

Angelescu a fost membru corespondent al Academiei Române (1939), membru titular (1963) și profesor emerit și membru al Asociației chimiștilor din Franța și Kolloid Gesellschaft din Germania.

A fost membru fondator al Academiei de Științe din România^[3].

Ca cercetător a studiat relațiile dintre structura și proprietățile fizico chimice ale compușilor organici, absorbția și solubilitatea selectivă în dizolvanți polari și în amestecuri de dizolvanți. A cercetat și natura combinațiilor moleculare dintre aminele aromatice și acizii alifatici, cinetica unor reacții chimice ale compușilor organici.

A elaborat anumite metode chimice și fizico-chimice pentru analizarea și caracterizarea unor compuși organici destinați industriei.

Eugen I. Angelescu
Eugen I. Angelescu.
Date personale
Născut	1896[1]  Râmnicu Vâlcea, România
Decedat	1968 (72 de ani)[1]  București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	chimist
Activitate
Membru titular al Academiei Române
Membru fondator al Academiei de Științe din România

·         1899: S-a nascut in localitatea Begheiți, Comitatul Torontal (Voivodina), lingvistul  academicianul şi profesorul  universitar român Emil Petrovici; (d. in Craciunelul de Jos, Blaj la  7 octombrie 1968). A întocmit cel dintîi studiu de dialectologie slavo-român (“Graiul Caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”) si a fost principalul autor al “Atlasului lingvistic român”, profesor la Universitatea din Cluj, membru al Academiei Române. Lucrarea sa de căpătâi rămâne“Atlasul lingvistic român”, partea a II-a, pentru care a întocmit un chestionar cuprinzând 4800 de poziții, cu care a efectuat, între anii 1930 și 1938, 88 de anchete lingvistice (trei dintre ele, consacrate dialectelor sud-dunărene, fiind realizate de  Stefan Pasca si Theodor Capidan). După dispariția sa tragică într-un accident de tren, publicarea materialului dialectal rezultat din ancheta pe care a efectuat-o a fost reluată de către elevii săi, Ioan Pătrut și Ion Mării.

·         1929 - S-a născut regizorul italian Sergio Leone ("Once Upon the Time in America", 1984).

·         1932 - S-a născut Carlos Saura, regizor spaniol („Peppermint frappe”, „Carmen”, „Noapte întunecata”).

·         1933: Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino; n. 4 ianuarie1931, București) este o poetă română, romancieră și traducătoare din limbile germană și suedeză. Este soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino. Este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din București (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianuși George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană "Neuer Weg" și "Volk und Kultur" (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 2000 deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor "Gellu Naum") în perioada 1999 - 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002.

Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simțit o vibrație puternică și muzica a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspirației. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie și nu și-a făcut niciodată o meserie din scris.

La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar^[2], în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din "Girafa albastră", o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial.

În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă celor care contribuie la răspîndirea culturii germane în lume. În perioada 15 mai 2009–15 mai 2010, a beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). Au mai obținut această bursă, de-a lungul timpului, scriitori precum: Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș.

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit, la 17 ianuarie 2017, Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii și culturii literare românești, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”^[3].

·         1934: Rudolf Schuster (n. 4 ianuarie 1934, Košice, Cehoslovacia) este un politician slovac.

A fost de două ori primarul orașului Košice (1983–1986 și 1994–1999) și din 1999 până în 2004 al doilea președinte al Slovaciei. Tatăl său, Alois Schuster era un muncitor forestier de etnie germană, în timp ce pe linie maternă are strămoși maghiari. Fratele său este de meserie tâmplar. Rudolf Schuster s-a căsătorit în 1961 cu Irena Schusterová, (nume la naștere Trojáková) decedată în 2008. Are doi copii, Peter și Ingrid.

* 1935: Floyd Patterson (n. 4 ianuarie 1935, Waco, Carolina de Nord - d. 11 mai2006, New Paltz, New York) a fost un campion american de box la categoria grea. Patterson provenea dintr-o familie săracă din New York cu probleme sociale. În tinerețe a avut câteva conflicte cu poliția americană. Este descoperit de legendarul antrenor Cus D'Amato și a început să practice boxul sub îndrumarea acestuia.

Ca amator

• câștigă între anii 1951 - 1952 „Golden Gloves“
• în 1952 devine campion național al SUA
• la Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952) câștigă medalia de aur la categoria mijlocie în finală făcându-l Ko în repriza 1 pe românul Vasile Tita.

Ca profesionist

• în septembrie 1952 învinge prin KO pe Eddie Godbold
• prima înfrângere o suferă în 1954 în fața lui Joey Maxim
• după retragerea campionului Rocky Marciano, va câștiga medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956)
• pierde titlul de campion în 1959 în fața suedezului Ingemar Johansson, pe care îl va învinge însă în 1960
• păstrează titlul de campion mondial până în septembrie 1962, când va fi învins în prima rundă de Sonny Liston
• în noiembrie 1965 Sonny Liston își va apăra titlul de campion în fața lui Patterson
• în ultimul său meci, Patterson va pierde în 1972 în fața lui Muhammad Ali

În cariera sa de boxer, Floyd Patterson a jucat 64 de meciuri, din care a câștigat de 55 ori, a pierdut de 8 ori, iar un meci s-a încheiat la egalitate. În comparație cu adversarii săi, Patterson era mai ușor, el avea circa 85 kg. El era cunoscut însă prin stilul său iute de a sări propriu-zis asupra adversarului și de a-i aplica un croșeu decisiv.

·         1937 - S-a năsvut John Gorman, vocalist şi percuţionist britanic (Scaffold).

·         1940: Brian Josephson, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel
* 1940: Gao Xingjian (pronunțat [káu ɕĭŋ tɕiɛ̂n], chineză: 高行健, Pinyin: Gāo Xíngjiàn, Wade-Giles: Kao Hsing-chien, n. 4 ianuarie 1940, Ganzhou, Jiangxi, China) este un scriitor, dramaturg și critic francez de origine chineză, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000.

În țara sa natală, avangardismul operei sale și libertatea sa de gândire și exprimare i-au atras animozitatea Partidului Comunist Chinez, el petrecând aproape 6 ani în taberele de reeducare în perioada Revoluției Culturale. Constrâns la exil, Gao Xingjian se stabilește în Franța în 1988unde obține azilul politic, în 1997 obținând cetățenia franceză.

·         1942 - S-a născut John McLaughlin, chitarist, pianist şi compozitor jazz/rock britanic (Mahavishnu Orchestra).

·         1946: Mihai Constantinescu (n. 4 ianuarie 1946, București, RS România – d. 29 octombrie 2019,^[1] București, România) a fost un cântăreț^[3][4] român de muzică ușoară. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973. În anul 1972, termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai Constantinescu face parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese. Lansează piesa «Păpușa».

Mihai Constantinescu mai cânta cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin. Primele înregistrări sunt făcute la solicitarea lui Titus Munteanu din repertoriul francez. Titus Munteanu îl remarcă la una din audițiile organizate de clasa Floricăi Orăscu.

Mihai Constantinescu face parte din trio-ul lansat de Titus Munteanu din care mai fac parte Olimpia Panciu și Marius Țeicu. În anul 1999 editează în format single «Iubiți și câinii vagabonzi» În anul 2003, unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc cuprinde piese scrise de Mihai Constantinescu.

A efectuat turnee în toate țările ex-socialiste, în Germania, în SUA și în câteva state din vestul Europei. În 2002, luna mai, primește Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare «O zi printre stele» din partea Ministerului Culturii și Cultelor. În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România îi editează un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate în trei decenii.

Discografie:

• 1974 - «Iubiți-ne că sîntem flori / De unde vii? / Penița / Sora mea cea mică» (EP - Electrecord)
• 1979 - «Olimpia Panciu - Mihai Constantinescu» (EP - Electrecord)
• 1972 - «Marius, Olimpia, Mihai», împreună cu Marius Țeicu și Olimpia Panciu (Album - Electrecord)
• 1972 - «Un zîmbet și o floare» (Album - Electrecord)
• 1978 - «O floare» (Album - Electrecord)
• 1980 - «Mihai Constantinescu» (Album - Electrecord)
• 1982 - «Speranță și vis» (Album - Electrecord)
• 1983 - «Hei, copilărie» (Album - Electrecord)
• 1985 - «Mihai Constantinescu» (Album - Electrecord)
• 1986 - «Te caut mereu» (Album - Electrecord)
• 1987 - «Sus în deal» (Album - Electrecord)^[4]
• 1987 - «Sînt un om obișnuit» (Album - Electrecord)
• 1989 - «Cîntă iubire» (Album - Electrecord)
• 1991 - «La est și vest de Prut», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album - Electrecord)
• 1993 - «Adio tristețe», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album - Electrecord)
• 1994 - «Maria» (Album - Electrecord)
• 1994 - «Cine știe» (Album - Electrecord)
• 1996 - «Anotimpurile» (Album)
• 1999 - «O lume minunată» (Album)^[4]
• 2000 - «Samba, samba» (Album)
• 2010 - «Parte din viața mea» 4 CD Box (Compilație)

Mihai Constantinescu
Mihai Constantinescu
Date personale
Născut	4 ianuarie 1946  București, RS România
Decedat	29 octombrie 2019 (73 de ani)[1]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Ghencea
Cauza decesului	cauze naturale[*] (stop cardio-respirator[2])
Cetățenie	România
Etnie	români
Ocupație	cântăreț textier[*] compozitor
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1964 - 2019
Case de discuri	Electrecord
Premii	Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler[*]

* 1946: Sorin M. Rădulescu (n. 4 ianuarie 1946, București) este un sociolog român, profesor universitar și scriitor.^[1] Domeniul principal al studiilor și cercetărilor sale a fost și este sociologia devianței, unde a publicat, singur sau în colaborare, un număr de 41 cărți^[2] dedicate problemei criminalității, delincvenței juvenile, sexualității, bolilor psihice, violenței în familie, abuzului de droguri, sinuciderii etc.^[3], între care și două cărți de memorialistică. Este membru al Comitetului de Cercetare a Devianței și Controlului Social^[4] de pe lângă Asociația Internațională de Sociologie^⁠(en) și, de asemenea, membru al Societății Române de Criminologie și Criminalistică^[5].

·         1946 - S-a născut Arthur Conley, cântăreţ şi compozitor soul american.

·         1948 - S-a născut Dana Diaconu, filolog şi istoric literar ("Lecturi hispanice", "Madridul sub clar de lună").

* 1952: Serghei Dubrovin (n. 4 ianuarie 1952, Bălți) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal moldovean, care ultima dată a antrenat echipa Zaria Bălți din Divizia Națională (în 2015).

Deține Licență PRO UEFA de antrenor.^[2]

·         1956 - S-a născut Bernard Sumner (Bernard Dicken), chitarist şi vocalist britanic (Joy Division, New Order).

·         1958 - S-a născut Marcel King, vocalist britanic (Sweet Sensation).
* 1958: Matthew George "Matt" Frewer (n. 4 ianuarie 1958, Washington, D.C.) este un actor canadian american de teatru, film și televiziune.^[1] Jucând ca actor din 1983, el este cunoscut pentru interpretarea personajului Max Headroom^[2] și a răufăcătorului Moloch în filmul Watchmen.^[3] El are dublă cetățenie canadiană și americană. Când nu filmează, el, soția (Amanda Hillwood) și fiica sa își împart timpul între locuințele lor din Malibu, California și Gatineau Hills din Quebec.
* 1961: Kiyotaka Matsui (n. 4 ianuarie 1961) este un fost fotbalist japonez.

·         1962 - S-a născut Martin McAloon, basist britanic (Prefab Sprout).

·         1963: Till Lindemann (n. 4 ianuarie 1963, Leipzig, RDG) este un cântărețgerman, compozitor, muzician, actor, poet și pirotehnician. Este cel mai bine cunoscut sub numele de vocalist principal și frontman al trupei germane Rammstein. El este recunoscut pentru statura sa musculară, spectacole unice de scenă (inclusiv utilizarea pirotehnică și o mișcare specifică cunoscută sub denumirea de "The Till Hammer") și voce de bass. El este, de asemenea, cunoscut pentru versurile sale, dintre care unele au provocat controverse. În întreaga lume, Rammstein a vândut peste 45 de milioane de înregistrări, dintre care 5 au primit platină.

Lindemann a fost listat printre cei mai mari 50 de metaliști din toate timpurile de Roadrunner Records. A apărut în unele filme în roluri minore, și are de asemenea două cărți de poezie publicate, unul intitulat "Messer" (2002) și celălalt "In stillen Nächten" (2013). El a prezentat unele dintre poeziile și scripturile sale originale la galerii. În 2015, a fost anunțat că Lindemann va începe un nou proiect cu Peter Tägtgren numit "Lindemann".

·         1965 - S-a născut David Glasper, vocalist şi compozitor britanic (Breathe).
* 1968: Veli Karahoda (n. 4 ianuarie 1968 la Prizren, Kosovo) este un romancier și eseist albanez.
* 1969: Lia Bugnar (n. 4 ianuarie 1969, București) este o dramaturgă, scenaristă, regizoare, actriță (de scenă, film și voce) și scriitoare română. A absolvit în 1995 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția Actorie, clasa profesor Sanda Manu.

Printre cei mai des întâlniți actori în piesele Liei Bugnar se află Marius Manole, Ilinca Manolache, Maria Obretin, Irina Antonie, Cătălin Babliuc, Ofelia Popii, Radu Iacoban, Ana Ularu, Maria Buză, Anghel Damian și Istvan Teglas. Ca actriță a jucat în filmele: 

• 1993 — Patul conjugal, regia Mircea Daneliuc, rolul Stela, caseriță de cinematograf ^[9]
• 1997 — Omul zilei (1997)
• 1999 — Dușmanul dușmanului meu (Diplomatic Siege), rolul violoncelistei
• 2004 — Modigliani, rolul mamei Natașei
• 2001 — Popcorn Story, rolul Lili
• 2006 — Vreau să trăiesc!, rolul Andreea Marinescu
• 2007 — Pasiune și destin (Blood and Chocolate), rolul mama tinerei Vivian
• 2009 — Căpșuni în aprilie
• 2010 — Websitestory
• 2010 — Despre alte mame
• 2011 — Titan
• 2015 — București NonStop, rolul Lia
• 2016 — Muzeon: Ștefan Râmniceanu
• 2016 — Bacalaureat, regia Cristian Mungiu, rolul Magda Aldea, soția lui Romeo Aldea,
• 2017 — Octave / Octav, rolul mama lui Octav

A fost scenaristă pentru:

• 2004 — Camera ascunsă
• 2007 — După ea
• 2010 — Bună! Ce faci?, regia Alexandru Maftei, film românesc din 2010
• 2012 — Violeta, curtezana (Violeta, la cortesana / Violet, the Courtesan)
• 2013 — Rămâi cu mine (2013)
• 2015 — Oase pentru Otto, regia Matei Lucaci-Grunberg^[11], film românesc din 2015^[12]
• 2016 — Perfect sănătos, regia Anca Damian^[13], cu Vlad Ivanov, Anghel Damian, Olimpia Melinte, Cristina Florea

Teatrele în care au fost jucate piesele regizate de Lia Bugnar

• Teatrul Național București
• Teatrul Metropolis, București
• Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu
• Teatrul Nottara, București
• Godot Cafe-Teatru, București
• Teatrul Bulandra, București

* 1969: Boris Vadimovici Berezovski (rusă Бори́с Вади́мович Березо́вский, n. 4 ianuarie 1969 în Moscova) este un pianist rus. Berezovski a studiat la Conservatorul din Moscova cu Eliso Virsaladze și în particular cu Alexander Satz. După debutul de la Wigmore Hall din Londra în 1988, The Times l-a descris ca "o promisiune de excepție , un interpret de o uimitoare virtuozitate și o putere formidabilă". Doi ani mai târziu această promisiune s-a împlinit când a câștigat Medalia de Aur în 1990 la Concursul Internațional Ceaikovski ținut la Moscova. Boris Berezovski colaborează cu regularitate ca solist concertist cu orchestre precum Concertgebouw, New York Philharmonic, Philadelphia Orchestra, Orchestre de la Monnaie, Rotterdam Philharmonic, Danish National Radio Symphony Orchestra, NDR Hamburg, Hessischer Rundfunk, New Japan Philharmonic, City of Birmingham Symphony Orchestra și cu dirijori precum Kurt Masur, Wolfgang Sawallisch, Vladimir Ashkenazy, Mikhail Pletnev, Antonio Pappano.

Boris Berezovski locuiește actualmente în Bruxelles, are o fiică, Evelyne Berezovski (născută în 1991), care e și ea pianistă.

Boris Vadimovici Berezovski

* 1978: Maria Obretin (n. 4 ianuarie 1978, Călărași^[1]) este o actriță română de teatru, film, voce și televiziune. Maria s-a născut în Călărași la 4 ianuarie 1978. A urmat școala elementară și secundară, apoi Liceul Mihai Eminescu în orașul natal. Decisă de a deveni actriță încă de la 6 ani și jumătate, a intrat la Facultatea de litere din București, secția limbi clasice, pentru a aștepta creativ și instructiv trei ani întrucât dorea să fie în clasa profesoarei Sanda Manu.^[2] A intrat la actorie din prima încercare și a terminat facultatea în 2003 la clasa profesorilor Sanda Manu și Ion Cojar. A continuat cu un masterat la clasa profesorului Adrian Pintea în perioada 2003 - 2006.^[3]

În 2005 s-a numărat printre membri fondatori ai Teatrului Desant, o entitate teatrală, creația unui grup de tineri oameni de teatru, actori, regizori, designeri de decoruri și costume, sunetiști, etc.^[4]

Ca actriță de scenă a jucat pe scenele multor teatre, dar și pe scenele teatrului independent.

A jucat în filmele:

• 2005 - DN 1A — rolul soției
• 2012 - Vaca finlandeză — film scurt (20 de minute), cu Toma Cuzin și Maria Obretin^[9]
• 2013 - Funeralii fericite — rolul invitata #2
• 2013 - Carmen — rolul asistentei
• 2014 - 2015 Umbre, serial de televiziune, rolul principal Gina^[10]
• 2015 - București NonStop — rolul Dora
• 2016 - Un loc liniștit - A Quiet Place de Ronny Dörfler, cu Mădălina Craiu, Oana Rusu, Șerban Pavlu și Maria Obretin — film prezentat la Berlinale 2016 ^[11]
• 2016 - 6,9 pe scara Richter, regia Nae Caranfil — personajul Kitty
• 2017 - Octave, regia Serge Ioan Celebidachi — personajul Vera
• Umbre (2014 și 2015 - toate cele 8 episoade) — rolul principal feminin, Gina, soția lui Relu, mamă și gospodină,

* 1979: Fábio Alves da Silva (n. 4 ianuarie 1979) este un fost jucător de fotbalbrazilian care în sezonul 2007-2008 a evoluat la clubul U Cluj. În 2008 a semnat un contract cu gruparea turcă Sivasspor.
* 1980: Gregory Michael "Greg" Cipes (n. 4 ianuarie, 1980) a fost un actor american. Născut și crescut în Coral Springs, a fost starul Teen Titans.
* 1985: Kari Aalvik Grimsbø (născută 4 ianuarie 1985, în Bergen)^[2] este o handbalistă din Norvegia care joacă pentru clubul maghiar Győri Audi ETO KC^[3] și pentru echipa națională a Norvegiei.
* 1986: James Milner (n. 4 ianuarie 1986 în Wortley, Leeds) este un fotbalist englez care evoluează în prezent la gruparea Liverpool. A mai jucat pentru gruparea de pe Villa Park (Aston Villa, orașul Birmingham) ai cărei suporteri sunt numiți și "The Villans". A ajuns la acest club după un transfer de la Newcastle United în vara anului 2008 pentru o sumă de aproximativ 18 milioane de lire. Deține în prezent titlul de cel mai tânăr debutant în Premier League, devansându-l astfel pe colegul său de generație Wayne Rooney. Acest titlu îl deține pe când evolua pentru Leeds United, acesta fiind primul său club cu care a semnat un contract de profesionist. Un fost membru marcant al echipei naționale de tineret a Angliei, pentru care a evoluat în nu mai puțin de 40 de partide, Milner este recunoscut pentru execuțiile sale excelente din lovituri libere.
* 1988: Barbara Lazović (n. Varlec, 4 ianuarie 1988, în Brežice)^[3] este o handbalistă slovenă care joacă pentru echipa românească CSM București^[4]și echipa națională a Sloveniei^[1]. Lazović evoluează pe postul de intermediar dreapta.
* 1989: Ioana Strungaru, născută Crăciun (n. 4 ianuarie 1989, Trușești, jud. Botoșani), este o canotoare română medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în proba de 8+1, legitimată în prezent la CS Botoșani.
* 1990: Manuela Chereji (n. 4 ianuarie 1990, Ștei, județul Bihor), cunoscută mai mult sub numele scenic Ela Rose, este o cântăreață română de muzică dance. Manuela Chereji s-a născut pe 4 ianuarie 1990, în orașul Ștei, județul Bihor. Ea a fost pasionată de muzică înca din copilărie, cântând în corul școlii, iar apoi la diverse serbări, petreceri, festivaluri și concursuri de muzică. În 2008, în timp ce cânta la Zilele orașului Ștei, Manuela a fost observată de producătorul David Deejay, care i-a propus să vină la studioul său pentru a înregistra o piesă. Tot David Deejay a fost cel mare i-a dat numele de scenă "Ela Rose". Cântăreața a debutat în martie 2009, la 18 ani, cu single-ul „I Can Feel”.^[1]

După absolvirea Colegiului Național "Avram Iancu" din Ștei, Ela Rose s-a mutat la București. Acum studiază jurnalismul la o facultate particulară și continuă, în paralel, cariera de cântăreață.^[1]

Piesa „I Can Feel” a devenit hit în scurt timp, fiind difuzată intens posturile de radio, și fiind desemnată ”Piesa anului 2009” la postul Vibe FM.^[1] Videoclipul piesei a fost filmat în Ungaria (Budapesta) și a fost regizat de Dragoș Buliga.

Pe plan internațional, „I Can Feel” a fost difuzată și la posturile de radio din câteva țări europene, fiind inclusă în playlist-ul Ministry of Sound. La sfârșitul anului 2010, Ela Rose a lansat cel de-al doilea single din carieră, „No You, No Love”. Piesa a fost realizată în colaborare cu DJ Gino Manzotti (DJ Project) și Adi Colceru (David Deejay).

În primăvara anului 2011, Ela Rose a lansat cel de-al treilea single oficial, „Lovely Words”. Piesa a avut mare succes în afara României, mai ales în Grecia, Bulgaria și Serbia, țări în care s-a clasat pe poziții înalte în topurile muzicale de specialitate.^[1] În Grecia, Ela Rose și „Lovely words” au fost timp de patru săptămâni consecutive Nr.1 în Top 30 la Heat Radio, unul dintre cele mai ascultate posturi grecești.^[1] Videoclipul piesei a fost filmat în vara lui 2011 pe malul Mării Negre.
În luna aprilie a anului 2016, Adela Popescu, fosta solistă a DjProject a fost înlocuită de Ela Rose. Alături de Ela, băieții de la DjProject au lansat single-ul "Sevraj".

* 1990: Toni Kroos (n. 4 ianuarie 1990,^[2] Greifswald, RDG^[3]) este un fotbalistgerman care evoluează la clubul Real Madrid și la echipa națională de fotbal a Germaniei.
* 1992: Serghei Țîganov (n. 4 ianuarie 1992, Sankt Petersburg) este un fotbalist rus care în prezent evoluaează la clubul Dinamo Barnaul pe postul de atacant.
* 1996: Diana Ilina (în belarusă Дзіяна Ільіна, cu alfabet Łacinka: Dzijana Ilina, n. 4 ianuarie 1996, în Gomel)^[1] este o handbalistă din Belarus care joacă pentru clubul românesc SCM Gloria Buzău și echipa națională a Belarusului^[2]. Ilina evoluează pe postul de centru.

Decese

·         1248: Regele Sancho al II-lea al Portugaliei (n. 1207)
* 1707: Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden (n. 8 aprilie 1655,^[1] Paris, Regatul Franței^[2] – d. 4 ianuarie 1707,^[1] Rastatt, Germania^[3]) a fost conducător de Baden în Germania și comandantul șef al armatei imperiale. Este cunoscut, de asemenea, drept Ludwig Turcul (Türkenlouis) pentru multele victorii împotriva armatei turce. După decesul său în 1707, soția sa, Sibylla de Saxa-Lauenburg, a acționat ca regentă de Baden-Baden.

Ludwig Wilhelm s-a născut în Hôtel de Soissons, în Paris, la 8 aprilie 1655. Numele său a fost ales după bunicul său, Margraf Wilhelm (1593–1677), și nașul său, Ludovic al XIV-lea, care era regele Franței. Ludwig a fost fiul lui Ferdinand Maximilian de Baden-Baden (1625–1669) și a soției lui, franțuzoaica, Prințesa Louise de Savoia (1627–1689). Tatăl său era fiul cel mare al lui Wilhelm, Margraf de Baden-Baden și decesul prematur al lui, l-a lăsat pe Ludwig Wilhelm, moștenitor de Baden și sef al ramurei catolice al Casei de Zähringen.

Fratele mamei sale era Contele de Soissons, tatăl renumitului general Prințul Eugene de Savoia, în a cărui umbră militară Ludwig va trăi și va lupta iar verii vor fi aliați în serviciul împăratului Sfântului Imperiu Roman împotriva francezilor. Părinții lui separându-se, el a fost rapit copil fiind din casa mamei lui din Paris și repatriat în Germania, unde a fost crescut de bunica paternă vitregă.

Pe 27 martie 1690, Margraful s-a căsătorit cu Prințesa Sibylle de Saxa-Lauenburg, aceasta fiind cu 20 de ani mai tânără. Ei au avut următorii copii:

• avort (d. între 1690 și 1695)
• Leopold Wilhelm (28 noiembrie 1695, Günzburg - 19 mai 1696), Prinț Ereditar de Baden-Baden
• Charlotte (7 august August 1696, Günzburg - 16 ianuarie 1700)
• Charles Joseph (30 septembrie 1697, Augsburg - 9 martie 1703, Schlackenwerth), Prinț Ereditar de Baden-Baden;
• Wilhelmine (14 august 1700, Nürnberg - 16 mai 1702, Schlackenwerth)
• Luise (n. 8 mai 1701, Nürnberg - d. 23 septembrie 1707)
• Louis George Simpert (7 iunie 1702 – 22 octombrie 1761), Margraf de Baden-Baden
• Wilhelm Georg Simpert (5 septembrie 1703, Aschaffenburg - 16 februarie 1709, Baden-Baden)
• Auguste Marie Johanna (10 noiembrie 1704 – 8 august 1726), căsătorită cu Louis, Duce de Orléans (1703–1752)
• August Georg Simpert (14 ianuarie 1706 – 21 octombrie 1771), Margraf de Baden-Baden, căsătorit cu Marie Victoire d'Arenberg (1714 - 1793)

Ironic pentru un prinț-militar care a luptat împotriva Franței cea mai mare parte a carierei sale, la 17 ani după decesul său, singura fiică care a supraviețuit copilăriei, Prințesa Auguste, s-a căsătorit cu Louis d'Orléans, fiul regentului Franței și, la momentul nunții, primul în linia de succesiune la tronul Franței. Descendentul său din această uniune a devenit regele Louis Philippe al Franței în 1830.

După decesul lui Ludwig, văduva lui a construit Schloss Favorite, ca reședință de vară în memoria soțului ei. A fost înmormântat la Stiftskirche în Baden-Baden.

Ludwig Wilhelm
Margraf de Baden-Baden
Căsătorit(ă)	Sibylle de Saxa-Lauenburg
Urmași Ludwig Georg, Margraf de Baden-Baden Auguste, Ducesă de Orléans Augustus Georg, Margraf de Baden-Baden
Familie nobilă	Casa de Zähringen
Tată	Ferdinand Maximilian de Baden-Baden
Mamă	Louise de Savoia
Naștere	8 aprilie 1655 Hôtel de Soissons, Paris, Franța
Deces	4 ianuarie 1707 (51 de ani) Schloss Rastatt, Germania
Înmormântare	Stiftskirche, Baden-Baden
Religie	Romano-catolică Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden. Portertul lui Ludwig în 1691 pe un medalion care celebrează victoria împotriva Imperiului otoman.

·         1786: Moses Mendelssohn, filosof german (n. 1729)

·         1801: Ducesa Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin (19 noiembrie1779 – 4 ianuarie 1801) a fost bunica maternă a Prințului Albert, soțul reginei Victoria a Regatului Unit.

Louise Charlotte s-a născut ducesă de Mecklenburg-Schwerin, tatăl ei fiind Frederic Francisc I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Mama ei a fost Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg și sora ei a fost Charlotte de Mecklenburg-Schwerin (1784–1840), soția regelui Christian al VIII-lea al Danemarcei.

La 1 noiembrie 1795, Louise Charlotte s-a logodit cu regele Gustav al IV-lea Adolf al Suediei. Logodna a fost aranjată de Gustaf Adolf Reuterholm, care era regentil de facto al Suediei, și care dorea să-și mențină influența și după ce monarhul era declarat major, având o regină îndatorată pentru poziția ei. Inițial, regele a fost de acord; logodna a fost celebrată la curțile Suediei și Mecklenburg și Louise Charlotte a fost menționată în rugăciunea bisercii din Suedia.

Cu toate acestea, împărăteasa Ecaterina cea Mare, a dorit ca nepoata ei, Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei să fie regina Suediei, și și-a afișat aversiunea față de logodnă. Apoi, mai mulți oameni i-au spus regelui că Louise Charlotte, pe care el n-o văzuse, nu era frumoasă. Când regele a fost declarat legal major în 1797, el a rupt logodna. Tatăl ei a cerut despăgubiri. În 1803, problema s-a rezolvat când orașul suedez Wismar din Germania a fost predat Mecklenburg-Schwerin prin tratatul de la Malmö. În cele din urmă, aranjamentul regelui Gustav al Suediei cu nepoata țarinei Rusiei a eșuat din cauza încăpățânării lui Gustav de a permite ca tânăra lui mireasă să-și păstreze religia ortodoxă.

La Ludwigslust la 21 octombrie 1797 Louise Charlotte s-a căsătorit cu Prințul Ereditar Augustus de Saxa-Gotha-Altenburg. Strămoșul lor comun era Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (1676–1732). Mariajul a fost aranjat împotriva dorinței ei și a fost nefericit. Soțul ei a abuzat de ea iar ea a vrut să-l părăsească însă a fost obligată de familie să rămână lângă el.^[1] Louise Charlotte a fost descrisă ca fiind foarte blondă, nu prea atrăgătoare, oarecum cocoșată, dar, de asemenea, spirituală, talentată, cultivată, plăcută și mai deschisă decât ceea ce era privit ca un ideal pentru acea perioadă.^[2]

Louise Charlotte și Augustus au avut un copil:

• Luise Dorothea Pauline Charlotte Fredericka Auguste (n. Gotha, 21 decembrie 1800 – d. Paris, 30 august 1831). Ea s-a căsătorit prima dată la 31 iulie 1817 cu Ernst I, Duce de Saxa-Coburg și a fost mama Prințului Consort Albert; cei doi au divorțat în 1826; a doua oară s-a căsătorit la 18 octombrie 1826 cu Alexander von Hanstein, numit conte de Pölzig.

Louise Charlotte a murit patru ani mai târziu, la vârsta de 21 de ani, înainte ca Augustus să acceadă la tronul ducatului de Saxa-Gotha-Altenburg. Un an mai târziu, soțul ei s-a recăsătorit cu Karoline Amalie de Hesse-Kassel cu care nu a avut copii.

Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin
Prințesă Ereditară de Saxa-Gotha-Altenburg
Date personale
Născută	19 noiembrie 1779 Mecklenburg-Schwerin
Decedată	4 ianuarie 1801 (21 de ani) Gotha
Înmormântată	Gotha
Părinți	Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg
Frați și surori	Ducesa Charlotte Frederica de Mecklenburg-Schwerin Frederick Louis, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin Gustav Wilhelm von Mecklemburg-Schwerin[*] Adolf of Mecklenburg[*]
Căsătorită cu	Augustus, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg
Copii	Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Casa de Mecklenburg-Schwerin

·         1825: Ferdinand I (12 ianuarie 1751 – 4 ianuarie 1825) a fost rege al Neapolelui, Siciliei și a celor Două Sicilii din 1759 până la moartea sa. A fost al treilea fiu al regelui Carol al Neapolelui, Siciliei și celor Două Siciliiși a soției lui Maria Amalia de Saxonia. La 6 octombrie 1759, tatăl său care i-a succedat fratelui său pe tronul Spaniei, a abdicat de la conducerea celor 3 regate în favoarea fiului său Ferdinand (fiul cel mare al regelui, Infantele Felipe, era întârziat mintal iar al doilea fiu, Carol era destinat moștenirii tronului Spaniei). Ferdinand s-a născut la Neapole și a crescut în mijlocul multor dintre monumentele ridicate acolo de către tatăl său, care pot fi văzute și astăzi: Palatele din Portici, Caserta și Capodimonte.

Ferdinand a fost al treilea fiu al părinților săi, și era de așteptat ca fratele său cel mare Carol să moștenească Neapole și Sicilia. Când tatăl său a urcat pe tronul Spaniei în 1759 el a abdicat în Neapole în favoarea lui Ferdinand, în conformitate cu tratatele care interzic unirea celor două coroane. Pentru că Ferdinand avea opt ani, s-a înființat un consiliu de regență condus de toscanul Bernardo Tanucci. Acesta din urmă, un om capabil, ambițios, care dorea să păstreze guvernul cât mai mult posibil în propriile mâini, a neglijat în mod intenționat educația tânărului rege, și l-a încurajat în dragostea lui pentru plăcere, lene și devotamentul său excesiv față de sportul în aer liber.^[1] Minoratul lui Ferdinand s-a sfârșit în 1767 și prima sa măsură a fost să expulzeze iezuiții. Anul următor el s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Carolina, fiica împărătesei Maria Tereza. Prin contractul de căsătorie, regina avea un cuvânt de spus în Consiliul de Stat, după nașterea primului ei fiu, iar ea s-a folosit de acest mijloc de influență politică.

Ferdinand I
Rege al celor Două Sicilii
Ferdinand cu Muntele Vezuviu în fundal
Date personale
Nume la naștere	Ferdinando Antonio Pasquale Giovanni Nepomuceno Serafino Gennaro Benedetto
Născut	12 ianuarie 1751 Neapole
Decedat	4 ianuarie 1825 (73 de ani) Neapole
Înmormântat	Basilica Santa Chiara, Neapole
Părinți	Carol al III-lea al Spaniei Maria Amalia de Saxonia
Frați și surori	Infante Philip, Duke of Calabria[*] Carol al IV-lea al Spaniei Infantele Gabriel al Spaniei infantele Antonio Pascual al Spaniei[*] Francisco Javier de Bourbon[*] Maria Louisa a Spaniei Infanta Maria Josefa a Spaniei
Căsătorit cu	Maria Carolina a Austriei Lucia Migliaccio de Floridia
Copii	Maria Theresa, Împărăteasă romano-germană Maria Luisa, Mare Ducesă de Toscana Carlo, Duce de Calabria Francisc I al celor Două Sicilii Maria Christina, regină a Sardiniei Maria Amalia, regină a Franței Maria Antonia, Prințesă de Asturia Leopold, Prinț de Salerno
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	scriitor
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii
Rege al celor Două Sicilii
Domnie	12 decembrie 1816 – 4 ianuarie 1825
Predecesor	Carol al III-lea al Spaniei
Succesor	Francisc I al celor Două Sicilii Ferdinand în 1760, la vârsta de nouă ani.

·         1877: Cornelius Vanderbilt ( 27 mai 1794- 4 ianuarie1877), cunoscut și sub numele de poreclă Commodore (Comandantul),^[2] a fost un industriaș american și filantrop care a făcut avere în transportul maritim și în industria feroviarǎ. El a fost patriarhul familiei Vanderbilt și unul dintre cei mai bogați americani din istorie. O universitate la care a donat 1 milion de dolari a fost denumită cu numele sǎu în onoarea sa. Când el a împlinit 70 de ani, soția lui a murit, și s-a recăsătorit mai târziu cu o femeie mai tânără, care l-a încurajat să facă unele contribuții filantropice. În 1873, spre sfârșitul vieții sale, a donat 1 milion dolari pentru a construi și dota Universitatea din Nashville, Tennessee, care îi va purta numele. Vanderbilt a murit la vârsta de 82, la 4 ianuarie 1877, în casa sa din Manhattan, și a fost îngropat în cimitirul Moravia din New Dorp, Staten Island, lăsându-i lui Billy Vanderbuild(1821-1885)o avere de circa 150 de miliarde de dolari (valoarea din 2005), plus alte proprietǎți.

·         1880: Anselm Feuerbach (n. 12 septembrie 1829, Speyer, Germania – d. 4 ianuarie 1880, Veneția, Italia) a fost un pictor german. El a fost liderul pictorilor clasiciști ai Școlii germane din secolul al XIX-lea.

Feuerbach s-a născut la Speyer, fiind fiul renumitului arheolog Joseph Anselm Feuerbach și nepotul savantului jurist Paul Johann Anselm Ritter von Feuerbach.

După frecventarea școlilor de artă de la Düsseldorf și München, a plecat la Anvers și apoi la Paris, unde a beneficiat de învățăturile unor pictori renumiți și a realizat prima sa capodoperă, Hafiz la fântână în 1852. El a lucrat ulterior la Karlsruhe și apoi la Veneția. La Veneția, a fost influențat de marea școală a coloriștilor și multe din lucrările sale dovedesc un studiu detaliat al stilului maeștrilor italieni. El a plecat apoi la Roma și ulterior la Viena.

La Viena, a fost un apropiat al compozitorului Johannes Brahms. În 1873, a devenit profesor la Academia de Arte Frumoase din Viena, dar dezamăgit de recepția făcută la Viena lucrării Căderea titanilor pentru tavanul noii Case-Muzeu a Artiștilor, a plecat la Veneția, unde a murit în 1880.

Lucrările sale sunt expuse în principalele galerii de artă ale Germaniei. La Stuttgart se află Ifigenia; la Karlsruhe, Dante la Ravenna; la München, Medeea; și la Berlin, Concertul, ultima sa pictură importantă. Printre capodoperele sale se află și Bătălia Amazoanelor, Pietà, Conferința lui Platon, Orfeu și Euridice și Ariosto în parcul de la Ferrara.

Anselm Feuerbach
Autoportret (1852)
Date personale
Născut	12 septembrie 1829 Speyer,  Germania
Decedat	4 ianuarie 1880 (50 de ani) Veneția,  Italia
Părinți	Joseph Anselm Feuerbach[*]
Naționalitate	German
Cetățenie	Germania
Ocupație	pictor profesor universitar
Activitate
Domeniu artistic	Pictură
Studii	Academia de Arte Frumoase din Düsseldorf
Profesor pentru	Rudolf Ernst[*]
Mișcare artistică	Neoclasicism Ifigenia

·         1915: Anton Alexander von Werner (n. 9 mai, 1843, Frankfurt (Oder), d. 4 ianuarie, 1915, Berlin a fost un pictor german. În 1873 a fost numit profesor iar în 1875 director al Academiei Regale de Arte Plastice din Berlin (Königliche Hochschule der bildenden Künste). În 1909, i-a urmat lui Hugo von Tschudi ca director al Galeriei Naționale din Berlin. 

·         1920 - A murit scriitorul spaniol Benito Perez Galdos ("Dona Perfecta", "Familia lui Leon Roch") (n.18.05.1843).

·         1926: Margareta de Savoia (Margherita Maria Teresa Giovanna; 20 noiembrie1851 – 4 ianuarie 1926), a fost regina Italiei în timpul domniei soțului ei, Umberto I al Italiei.

Margareta de Savoia
Regină a Italiei
Date personale
Nume la naștere	Margherita Maria Teresa Giovanna di Savoia
Născută	20 noiembrie 1851 Palatul Chiablese, Torino
Decedată	4 ianuarie 1926 (74 de ani) Bordighera
Înmormântată	Panteonul din Roma
Părinți	Ferdinand, Duce de Genova Prințesa Elisabeta de Saxonia
Frați și surori	Thomas, al 2-lea Duce de Genova
Căsătorită cu	Umberto I al Italiei
Copii	Victor Emmanuel al III-lea
Cetățenie	Regatul Italiei
Ocupație	salonnière[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Domnie
Domnie	9 ianuarie 1878 – 29 iulie 1900

·         1931: Prințesa Louise, Ducesă de Fife (Louise, Victoria Alexandra Dagmar; 20 februarie 1867 - 4 ianuarie 1931) a fost cel de-al treilea copil și cea mai mare fiică a lui Eduard VII și a reginei Alexandra. A fost sora mai mică a regelui George al V-lea și a cincea deținătoare a titlului de Prințesă Regală. S-a născut ca Prințesa Louise de Wales, la Casa Marlborough, resedința din Londra a părinților ei, atunci Prințul și Prințesa de Wales (mai târziu, Eduard VII și regina Alexandra). O mare parte a copilăriei ei a petrecut-o la Casa Sandringham, casa de la Norfolk a părinților ei.

A fost botezată la Casa Marlborough la 10 mai 1867 de Charles Longley, arhiepiscop de Canterbury. Nașii ei au fost: mătușile paterne – Alice, Prințesă de Hesse, Elena, Prințesă de Schleswig-Holstein și Prințesa Louise, Ducesă de Argyll; unchiul patern (prin căsătorie), Prințul Moștenitor Frederic al Prusiei; verișoara sa – Marea Ducesă Augusta de Mecklenburg-Strelitz; unchiul matern – Electorul Frederic Wilhelm de Hesse-Kassel; bunica maternă: regina Louise a Danemarcei – de la care a luat numele; unchiul matern - George I al Greciei; mătușa maternă - Țarina Maria Feodorovna a Rusiei; Ducele Karl de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și Prințul Eduard de Saxa-Weimar-Eisenach.</ref>

La fel ca surorile sale, Prințesa Maud și Victoria, ea a primit o educație formală limitată. Bunica paternă a fost regina Victoria a Regatului Unit, iar bunicul matern a fost regele Christian al IX-lea al Danemarcei. 

La 27 iulie 1889, Prințesa Louise s-a căsătorit cu Alexander Duff, al 6-lea Conte de Fife la Palatul Buckingham.^[1] La două zile după nuntă, regina Victoria l-a numit pe soțul nepoatei sale Duce de Fife și Marchiz de Macduff.

Alexander era cu 18 ani mai mare decât Louise și erau verișori de gardul trei, ca descendenți ai regelui George al III-lea.

Ducele de Fife și Prințesa Louise, Ducesă de Fife au avut trei copii:

• Alastair Duff, Marchiz de Macduff (1890-1890)
• Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife (1891-1959) căsătorită cu Prințul Arthur de Connaught; au avut copii
• Prințesa Maud de Fife (1893-1954), căsătorită cu Charles Carnegie, al 11-lea Conte de Southesk; au avut copii

La 9 noiembrie 1905, Eduard al VII-lea a declarat-o pe Prințesa Louise Prințesă Regală, cea mai înaltă onoare acordată unei membre a familiei regale. În același timp, regele le-a acordat celor două fiice ale Prințesei Regale titlul de "prințesă a Marii Britanii și a Irlandei de Nord".

În decembrie 1911, în timp ce navigau în Egipt, Prințesa Regală și familia ei au naufragiat în largul coastei Marocului. Deși au scăpat nevătămați, Ducele de Fife s-a îmbolnăvit de pleurezie, probabil contactată ca urmare a naufragiului. El a murit la Assuan, Egipt, în ianuarie 1912 și Prințesa Alexandra i-a succedat la conducerea ducatului de Fife. Mai târziu, fiica sa cea mare, Prințesa Alexandra de Fife s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Arthur de Connaught.

Prințesa Regală a murit în ianuarie 1931, la casa ei din Portman Square, Londra și a fost înmormântată la Castelul Windsor.

Prințesa Louise
Prințesă Regală, Ducesă de Fife
Date personale
Nume la naștere	Louise Victoria Alexandra Dagmar
Născută	20 februarie 1867 Casa Marlborough, Londra
Decedată	4 ianuarie 1931 (63 de ani) Portman Sq, Londra
Înmormântată	Castelul Windsor
Părinți	Eduard al VII-lea al Regatului Unit Alexandra a Danemarcei
Frați și surori	Prințesa Victoria Alexandra a Regatului Unit Maud de Wales George al V-lea al Regatului Unit Albert Victor, Duce de Clarence Prințul Alexander John
Căsătorită cu	Alexander Duff, Duce de Fife
Copii	Alastair, Marchiz de Macduff Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife Prințesa Maud, Contesă de Southesk
Cetățenie	Regatul Unit  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Apartenență nobiliară
Titluri	duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Windsor Casa de Saxa-Coburg și Gotha Louise, Prințesă Regală și Ducesă de Fife împreună cu fiicele ei Prințesa Maud de Fife (stânga) și Prințesa Alexandra de Fife (dreapta), ca 1911.

·         1940 - A murit scriitorul german Conrad Weiss.

·         1941 - A murit filosoful Henri Bergson, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1927 ("Evoluţia creatoare", "Gîndire şi mişcare", "Materie şi memorie") (n.18.10.1859).

·         1954 - A încetat din viaţă poeta Elena Farago (Elena Paximade) ("Motanul pedepsit", "Gândacelul", "Cateluşul şchiop") (n. 29 martie1878)

* 1958: Adelgunde de Bavaria^[1][2] (germană Adelgunde Marie Auguste Therese Prinzessin von Bayern^[1][2]) (17 octombrie 1870, Munchen, Regatul Bavariei^[1][2] – 4 ianuarie 1958, Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania^[1][2]) a fost prințesă de Bavaria prin naștere și prințesă de Hohenzollern prin căsătoria cu Wilhelm, Prinț de Hohenzollern. Adelgunde a fost al doilea copil^[1][2] din cei treisprezece ai regelui Ludwig al III-lea, ultimul rege al Bavariei, și ai Mariei Theresa de Austria-Este, nepoata lui Francisc al V-lea, Duce de Modena. Adelgunde s-a căsătorit la 20 ianuarie 1915 la Munchen cu Prințul Wilhelm de Hohenzollern, fiul cel mare al Prințului Leopold de Hohenzollern și a Infantei Antónia a Portugaliei.^[1][2]Adelgunde a fost a doua soție a Prințului Wilhelm. Din prima căsătorie cu Prințesa Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii Wilhem avea trei copii. Adelgunde și Wilhelm nu au avut copii

Prințesa Adelgunde de Bavaria
Prințesă de Hohenzollern
Date personale
Nume la naștere	germană Adelgunde Marie Auguste Therese
Născută	17 octombrie 1870 Munchen, Regatul Bavariei
Decedată	4 ianuarie 1958 (87 de ani) Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania de Vest
Părinți	Ludwig al III-lea al Bavariei Maria Theresa de Austria-Este
Frați și surori	Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei Prince Karl of Bavaria[*] Franz de Bavaria Prințesa Matilda de Bavaria Princess Maria Ludwiga Theresia of Bavaria[*] Hildegard Maria von Bayern[*] Wiltrud Marie Alix von Bayern[*] Gundelinde von Bayern[*]
Căsătorită cu	Wilhelm, Prinț de Hohenzollern
Cetățenie	Germania
Ocupație	feudatory[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach

·         1960: Albert Camus (Pronunție în franceză: /albɛʁ kamy/; n. 7 noiembrie1913, Mondovi, Algeria franceză, azi Dréan, în arabă الدرعان, Algeria- d. 4 ianuarie 1960, Villeblevin, departamentul Yonne, Franța) a fost un romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al existențialismului. Se naște într-un ținut sărac al Algeriei, Dréan - părinții săi fiind stabiliți aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare, Lucien. Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus, un țăran francez, moare în primele lupte ale Primului Război Mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabilește la Alger, unde a muncit întâi la o fabrică de cartușe, iar apoi a spălat cu ziua rufele pe la familiile avute. Albert își petrece copilăria lângă mama sa, aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie și fratele său, Lucien. Mediul familial, aflat sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează profund personalitatea.
„Ducând o viață săracă”, nota el în Caiete, „printre oamenii aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieții”. 
Oricum ar fi arătat mediul copilăriei, el îl identifică cu paradisul pierdut. Este un sentiment de recunoștință care nu ia decât forma conștiinței vinovate, căci oamenilor bogați cerul li se pare un dat firesc, iar pentru cei săraci este un har infinit. Și, într-adevăr, bucuriile cerului, ale lumii și aerului le înlocuiau pe cele pe care nu i le putea oferi o copilărie orfană și dominată de umbrele nevoii. Complexul recuperării valorilor pierdute îl înrobește și Camus este mereu pe drumuri spre a-și completa fondul de cunoștințe, impresii, senzații. Se pare că nu-și dorea să fie un om de excepție, un geniu, ci prefera normalitatea: „Sunt un om mediu plus o existență. Valorile pe care aș simți nevoia să le apăr sunt valori medii”. Și totuși din odiseea sa nu lipsește miza cea mai înaltă: vrea, în taină, să obțină absolutul, ca și eroul său, Meursault. În următorii ani, preocuparea sa principală devin studiile. Absolvă cursurile școlii comunale, după care urmează, ca bursier, cursurile liceului din Alger; a urmat și studii universitare. Face studii de filozofie, luîndu-și licența cu teza Metafizica creștină și neoplatonismul, care are ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin. Din aceeași perioadă datează și afirmația: "Mă simțeam un grec trăind într-o lume creștină".

Camus trăiește intens extremele existențiale: se dedică pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gustă o formă de glorie accentuată, dar la vârsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frânează avânturile și îl determină să aleagă o viață mai retrasă în locul uneia de boem. 

În toată această perioadă Camus și-a continuat studiile la Facultatea din Alger, având concomitent diverse ocupații pentru a-și câștiga existența. Până în 1939 viața sa decurge în mod obșnuit, fără evenimente spectaculoase. Însă în acest an izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial. Camus a încercat să se înroleze, dar este respins din cauza sănătății sale. El pleacă la Oran – „un oraș obișnuit și nimic mai mult decât o prefectură franceză de pe coasta algeriană” – unde va plasa acțiunea romanului Ciuma.
În 1940 se căsătorește cu Francine Faure, originară din Oran. În 1941 începe să lucreze la romanul Ciuma.
În 1942 un reviriment al bolii sale îl obligă pe Camus să se odihnească la Chambon-sur-Lignon. La 8 noiembrie 1942 are loc debarcarea trupelor anglo-americane în Africa de Nord, fapt care îl separă până la Eliberare pe Camus de soția sa, rămasă la Oran.
În 1946 termină de scris romanul Ciuma. Vine, apoi, amurgul împlinirilor, marcat și de decernarea Premiul Nobel pentru literatură în 1957. După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un stupid accident de mașină, în timp ce se întorcea la Parisdin scurta vacanță a sărbătorilor de iarnă, de la schi.

Albert Camus
Date personale
Născut	7 noiembrie 1913 Dréan, El Taref, Algeria
Decedat	4 ianuarie 1960 (46 de ani) Villeblevin, Yonne, Burgundia, Franța
Înmormântat	Lourmarin
Cauza decesului	accident (accident rutier[*][5])
Căsătorit cu	Simone Hié[*] (16 iunie 1934–septembrie 1940)[6][2][7] Francine Faure[*] (3 decembrie 1940–4 ianuarie 1960)[8][9]
Copii	Catherine Camus[*][10][11] Jean Camus[*][10][11]
Naționalitate	Francez
Cetățenie	Franța
Religie	ateism
Ocupație	Scriitor, filozof
Limbi	limba franceză[1]
Studii	University of Algiers[*][2]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Absurd
Specie literară	roman, nuvelă, teatru
Opere semnificative	L’Homme révolté[*] La mort heureuse[*] Căderea (roman) Le Mythe de Sisyphe[*] Străinul Ciuma Albert Camus, Maria Casarès. Correspondance (1944-1959)[*] Caligula[*]
Influențe[ascunde] Fiodor Dostoievski, Franz Kafka, Søren Kierkegaard, Herman Melville, Friedrich Nietzsche, Jean-Paul Sartre, Simone Weil, Victor Hugo, Pascal Pia, George Orwell, André Gide
A influențat pe[ascunde] Thomas Merton, Jacques Monod, Jean-Paul Sartre, Orhan Pamuk, Mohsin Hamid
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[3][4]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1957

* 1961: Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger (n. 12 august 1887, Viena— d. 4 ianuarie 1961, Viena) a fost un fizician austriac, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1933, unul din părinții fizicii cuantice. Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin, Graz și Dublin și este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuație fundamentală îi poartă numele. A studiat de asemenea elementul radiu și a adus contribuții însemnate la definitivarea teoriei culorii.

Prima lucrare de mecanică ondulatorie elaborată de Schrödinger în ianuarie 1926 înlocuiește electronul din modelul atomic al lui Niels Bohrcu o serie de unde, aplicând teoria lui Louis de Broglie, conform căreia electronii se comportă ca niște unde; această teorie este încorporată în ecuația lui Schrödinger.

·         1965: Thomas Stearns Eliot (n. 26 septembrie 1888 – d. 4 ianuarie 1965) a fost un poet anglo-american, dramaturg și teoretician literar, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1948). Prin arta sa remarcabilă, T.S.Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză. S-a născut în St.Louis, Missouri și a fost mezinul răsfățat al unei familii cu 7 copii. Mama sa, profesoară și poetă aspirantă, este cea care îi face cunoștința cu poezia. În 1910, Eliot își încheie studiile de filozofie la Harvard, deși frecventează cursurile numai selectiv. Petrece un an la Paris unde scrie Cântecul lui Alfred Prufrock, poemul care îi aduce consacrarea. Aici va frecventa cursurile universității din Sorbona, iar în Anglia va studia și la Oxford. În 1914, pleacă în Anglia cu o bursă de studii. O întâlnește aici pe Vivienne Haigh-Wood (1888 - 1947), o guvernantă, dansatoare și morfinomană. În ciuda protestelor familiei, Eliot se căsătorește cu ea.

După moartea tatălui său, în 1919, suferă o cădere nervoasă. În timpul recuperării, scrie poemul Țara pustie, devenit simbolul generației postbelice, generație deziluzionată și debusolată, și totodată piatră de temelie a poeziei moderne. În 1933 divorțează de Vivienne, care va fi apoi internată într-un spital de boli mentale.

În 1930 scrie Miercurea păresimilor (Ash Wednesday) și ultimul ciclu, Patru cvartete (Four quartets) apare în 1940. Volumul său Old Possum's Book of Practical Cats, pe care l-a scris pentru nepoții săi, s-a transformat în libretul musicalului Cats și a rămas pentru câteva decenii consecutiv un mare hit pe Broadway.

În 1957 se căsătorește în secret cu Valery Fletcher (n. 17 august 1926), fosta lui secretară, o femeie cu 38 de ani mai tânără. Moare la 4 ianuarie1965 la Londra. Corpul îi este incinerat și, conform dorinței sale, cenușa este dusă în satul din care strămoșii lui emigraseră spre America.

Poezie

• The Love Song of J. Alfred Prufrock (1917)
• Poems (1920)
• The Waste Land (Țara pierdută) (1922)
• The Hollow Men (1925)
• Ash Wednesday (Miercurea Cenușii) (1930)
• Poems (1930)
• Coriolan (1931)
• Old Possum's Book of Practical Cats (1939)
• Four Quartets (Patru Cvartete) (1945)

Piese

• Sweeney Agonistes (publicată în 1926, jucată în 1934)
• The Rock (1934)
• Murder in the Cathedral (Omor în Catedrală) (1935)
• The Family Reunion (1939)
• The Cocktail Party (1949)
• The Confidential Clerk (1954)
• The Elder Statesman (jucată în 1958, publicată în 1959)

Non-fiction

• The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism (1920)
• The Second-Order Mind (1920)
• Homage to John Dryden (1924)
• Shakespeare and the Stoicism of Seneca (1928)
• For Lancelot Andrewes (1928)
• Dante (1929)
• Selected Essays, 1917?1932 (1932)
• The Use of Poetry and the Use of Criticism (1933)
• After Strange Gods (1934)
• Elizabethan Essays (1934)
• Essays Ancient and Modern (1936)
• The Idea of a Christian Society (1940)
• Notes Towards the Definition of Culture (1948)
• Poetry and Drama (1951)
• The Three Voices of Poetry (1954)
• On Poetry and Poets (1957)

Thomas Stearns Eliot
T.S. Eliot după Lady Ottoline Morrell (1934)
Date personale
Nume la naștere	Thomas Stearns Eliot
Născut	26 septembrie 1888[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22]  Saint Louis, Missouri, Missouri, SUA[23][24][25]
Decedat	4 ianuarie 1965 (76 de ani)[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22]  Kensington, Londra, Regatul Unit
Înmormântat	Somerset
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Emfizem pulmonar[26])
Părinți	Henry Ware Eliot[*][27] Charlotte Champe Stearns[*][27]
Căsătorit cu	Vivienne Haigh-Wood Eliot[*] (1915–1947)[28] Valerie Eliot[*] (10 ianuarie 1957–4 ianuarie 1965)[29]
Naționalitate	anglo-americană
Cetățenie	SUA  Regatul Unit
Religie	Biserica Unitariană anglo-catolicism[*]
Ocupație	poet, dramaturg, critic literar
Limbi	limba engleză[1]
Studii	Universitatea din Paris Universitatea Harvard Merton College[*] Milton Academy[*]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Modernism
Specie literară	poezie, teatru
Opere semnificative	Țara pierdută Four Quartets[*]
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[2][3] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*][4] Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*][5] Emerson-Thoreau Medal[*] Laurence Olivier Award for Best New Musical[*] Premiul Tony cea mai bună bandă sonoră originală[*][6] Premiul Tony pentru cel mai bun libret de musical[*] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] Pour le Mérite Order of Merit[*] Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1948

* 1969: Corneliu Robe (n. 23 mai 1908, București, România – d. 4 ianuarie1969, București, România) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 (Uruguay). Corneliu Robe s-a retras din activitatea sportivă în 1937.

·         1970 - A încetat din viaţă actorul Mişu Fotino (tatăl), fondator al Teatrului de Stat din Braşov. (n. 1886)

·         1975: Carlo Levi (n. 29 noiembrie 1902 - d. 4 ianuarie 1975) a fost un scriitor, medic și pictor italian de etnie ebraică. A participat la mișcarea de rezistență antifascistă.

A scris o proză neorealistă evocând lumea rurală din Sudul Italiei sau atmosfera incertă din Roma primilor ani postbelici cu caracter acut polemic, de denunț social și judecată aspră asupra problemelor majore ale lumii contemporane. A scris și eseuri politico-filozofice antifasciste.

·         1977: Prințesa Margareta a Suediei și Norvegiei, mai târziu doar a Suediei, Margaretha Sofia Lovisa Ingeborg (25 iunie 1899 – 3 ianuarie/4 ianuarie 1977) a fost prințesă a Suediei prin naștere și prințesă a Danemarcei prin căsătorie. A fost primul copil al Prințului Carl, Duce de Västergötland și a Prințesei Ingeborg a Danemarcei. La Stockholm, la 22 mai 1919 s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Axel al Danemarcei. Nunta a fost sărbătorită cu mari festivități la Stockholm. Împreună au avut doi fii:

• Prințul George Valdemar Karl Axel (1920–1986)
• Prințul Flemming Valdemar Carl Axel (1922–2002)

Mariajul a fost unul fericit. După moartea surorii ei, a Prințesei Moștenitoare Märtha a Norvegiei, în 1954, ea a devenit un mare sprijin pentru copiii surorii sale din Norvegia. Soțul Prințesei Margareta a murit în 1964. Ca văduvă, ea s-a întors de multe ori în Suedia unde se alătura celorlalți membri al familiei regale suedeze în îndatoriri și reprezentări regale.

Prințesa Margareta a murit în 1977, la vârsta de 77 de ani.

Prințesa Margareta a Suediei și Norvegiei
Date personale
Nume la naștere	Margaretha Sofia Lovisa Ingeborg
Născută	25 iunie 1899 Stora Parkudden, Djurgården, Stockholm, Suedia
Decedată	4 ianuarie 1977 (77 de ani) Tranemosegård, Danemarca
Înmormântată	Palatul Bernstorff
Părinți	Prințul Carl, Duce de Västergötland Prințesa Ingeborg a Danemarcei
Frați și surori	Prințesa Märtha a Suediei Astrid a Suediei Prințul Carl, Duce de Östergötland
Căsătorită cu	Prințul Axel al Danemarcei
Copii	Prințul George Valdemar al Danemarcei Prințul Flemming al Danemarcei
Cetățenie	Suedia  Danemarca
Ocupație	președinte
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg

* 1994: Constantin Vișoianu (n. 4 februarie 1897,^[1] Urlați, România – d. 4 ianuarie 1994,^[1] Washington, SUA) a fost un jurist, diplomat, publicist și om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru de externe în al doilea guvern Sănătescu (4 noiembrie 1944 - 6 decembrie 1944) și în guvernul Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945).

A studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, luându-și apoi doctoratul în drept la Paris. Revenit în România, Vișoianu a activat (din 1926) ca avocat la baroul Olt, apoi la baroul din București (1937). A fost secretar al Tribunalului mixt de arbitraj de la Paris (1926-1929), consilier tehnic la Liga Națiunilor, expert la departamentul pentru limbi și naționalități de la Geneva. În perioada 1931-1933, Constantin Vișoianu a făcut parte din delegația permanentă a României la Conferința de dezarmare a Ligii Națiunilor, îndeplinind apoi funcțiile de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Haga (1933-1935) și la Varșovia (1935-1936).

Vișoianu s-a făcut remarcat și ca publicist, fiind autorul mai multor articole de politică externă publicate în Viața Românească, Prezentul, Jurnalul, Jurnalul de dimineață etc. În aprilie 1944, a fost trimis la Cairopentru a negocia încheierea armistițiului cu Aliații, dar tratativele au fost infructuoase. După arestarea guvernului antonescian, a fost numit ministru al afacerilor străine (4 noiembrie 1944 - 5 martie 1945) în guvernele conduse de generalii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu.

Vișoianu a plecat din România în 1946 și a trăit restul vieții în SUA. ^[2] În noembrie 1947, Vișoianu a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din București la 15 ani de muncă silnică, 5 ani de degradare civică, confiscarea averii și 50,000 de lei cheltuieli de judecată.^[3] El a făcut parte din prima generație a exilului politic.

În 1950 a fost numit de Regele Mihai în Comitetul Național Român, pentru a exprima opoziția față de regimul comunist^[4]. Vișoianu a fost acuzat, împreună cu Alexandru Cretzianu, că nu a pus la dispoziția Comitetului Național Român un fond de 6 milioane de franci elvețieni^[5].

A îndeplinit o lungă perioadă funcția de președinte la Comitetul Național Român (1948) (1948-1975) și a fost membru al mai multor organisme asemănătoare. A încetat din viață la 4 ianuarie 1994, în Washington, D.C..

Constantin Vișoianu
Constantin Vișoianu
Date personale
Născut	4 februarie 1897[1]  Urlați, România
Decedat	4 ianuarie 1994 (96 de ani)[1]  Washington, SUA
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat
Ministru al Afacerilor Externe
În funcție 4 noiembrie 1944 – 28 februarie 1945
Precedat de	Grigore Niculescu-Buzești
Succedat de	Gheorghe Tătărăscu
Alma mater	Universitatea din Paris Universitatea din București

·         1998: A murit  compozitorul roman  Vasile Veselovschi

.

* 1999: Kisshomaru Ueshiba (植芝 吉祥丸 Ueshiba Kisshōmaru, n. 27 iunie 1921 — d. 4 ianuarie 1999) a fost fiul fondatorului artei marțiale japoneze aikidō și a devenit leaderul internațional al aikidō-ului după moartea tatălui său.

Kisshomaru Ushiba s-a născut în Ayabe, prefectura Kyoto, Japonia, ca al treilea copil al lui Morihei Ueshiba (植芝 盛平 Ueshiba Morihei, 1883–1969) și Hatsu Ueshiba (植芝 はつ Ueshiba Hatsu, 1881–1969).

Kisshomaru a început antrenamentele cu tatăl său, în jurul anului 1937. Mai apoi și-a făcut studiile la Universitatea Waseda, pe care le-a terminat în 1946 cu titlul de economist. Înaintea acestui moment însă, tatăl său l-a numit conducător al Kobukan Dojo în Shinjuku, Tokyo, în anul 1942. Kisshomaru a salvat acest dojo de mai multe ori de incendiile bombardamentelor din cel de-al război mondial.

După război, începând cu 1948, Kisshomaru a coordonat dezvoltarea organizației Aikikai Hombu (și demolarea Kobukan Dojo, în 1967, pentru a construi sediul Aikikai).

După moartea lui Morihei Ueshiba, în 1969, a preluat titlul de „dōshu” („cel ce păstrează calea”). Cum tatăl său a fost primul dōshu, el a devenit al doilea, iar după moartea sa, în 1999, fiul său Moriteru Ueshiba (植芝 守央 Ueshiba Moriteru, născut în 1951) a devenit al treilea. Kisshomaru Ueshiba este considerat a fi principala forță motrice din spatele răspândirii și popularizării în întreaga lume a artei marțiale aikidō.

* 2000: Joan Delano Aiken (n. 4 septembrie 1924 - d. 4 ianuarie 2000) a fost o scriitoareengleză. S-a născut în Rye, East Sussex, într-o familie de scriitori. Tatăl său, Conrad Aiken, a câștigat Premiul Pulitzer pentru poezie, iar sora sa, Jane Aiken Hodge, a fost de asemenea scriitoare. Înainte de a deveni o scriitoare profesionistă, Aiken a lucrat pentru BBC și UNIC, în cadrul programelor pentru pentru copii. Pentru cărțile sale, a primit Guardian Award (în 1969) și premiul Edgar Allan Poe (în 1972).

Multe din cărțile sale, incuzând Cronicile Lupului, au fost setate într-o manieră elaborată a istoriei Marei Britanii, în care James al II-lea nu ar fi fost niciodată exilat, în timpul Glorioasei Revoluții, dar suținătorii Casei din Hanovra luptă împotriva monarhiei. Aceste cărți jonglează și cu geografia Londrei, adăugând un alt fel de relief, unul mai elaborat. Seriile sale de cărți pentru copii, despre Arabel și Mortimer, sunt ilustrate de Quentin Blake. Altele au fost ilustrate de Jan Pieńkowski.

A scris de asemenea și romane pentru publicul matur. Aiken a fost preocupată de poveștile cu fantome. Autorii săi preferați erau M.R. James, Fitz James O’Brien și Nugent Baker. Aceasta din urmă a scris romanul supranatural The Hounting of Lamb House, la Lamb House în Rye. Această poveste cu fantome a fost transformată în ficțiune pe baza unor experiențe trăite de doi foști locuitori ai casei, Henry James și E.F.Benson, aceștia fiind la rândul lor scriitori de povești supranaturale.

Tatăl doamnei Aiken, Conrad Aiken, a scris și el câteva povestiri cu și despre fantome.

Joan Aiken în 1984

·         2002 - A murit Ada Falcon, „împarateasa tangoului”.”Mica bijuterie argentiniana”, cum era alintata cântareata la debut, a cunoscut consacrarea în 1923, când a devenit cea de-a treia cântareata de tango din Argentina, alaturi de Azucena Maizani si Rosita Quiroga (n.17.08.1905).

·         2006: A încetat din viaţă la Montreal, bolnav de Alzheimer, poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch). Încă din anii '40 a fost recunoscut drept unul dintre cei mai prolifici, versatili, revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii "moderne" canadiene. Reputaţia i s-a consolidat în anii '50-'60, mai ales după publicarea lucrării "A Red Carpet for the Sun" în 1959. Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian. (n. 12 martie 1912, Târgu Neamţ, România).
* 2010: Arhip Cibotaru (n. 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, raionulȘoldănești - d. 4 ianuarie 2010) a fost om de cultură, dramaturg, editor și director de revistă, poet, prozator și scriitor român din Republica Moldova.

Este cel mai cunoscut în România datorită poeziei Salcâmii, adusă în circuitul cultural al publicului român de Tudor Gheorghe

Arhip Cibotaru s-a născut la 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, fostul județ interbelic Orhei (azi, raionul Șoldănești). A absolvit în 1957 Universitatea de Stat din Chișinău. Din 1965 este vice-președinte, iar din 1971, secretar al comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor.

Între anii 1971 - 1988 Arhip Cibotaru a fost și redactor-șef al revistei "Nistru". În acestă perioadă, prin promovarea sa neobosită, apar în revistă marile romane ale literaturii basarabene, semnate de Ion Druță, Vladimir Beșleagă, Aureliu Busuioc, Vasile Vasilache, Leonid Istrati.

În calitate de redactor-șef al revistei "Nistru" avut un mare rol în reabilitarea poeților reveniți din închisori și gulaguri, printre care se numără și Nicolae Costenco, Nicolae Țurcanu, Leonid Grigoriu, și alții.

Poezie

• 1958: Ecoul gliei, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1964: Distanțe, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1970: Trepte, poem, editura Cartea Moldovenească;
• 1971: Spații, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1973: Dans de toamnă, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1974: Cântec pentru tine, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1976: Între lume și cuvânt, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1978: Ferestre, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1980: Pe urmele dorului, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1986: Întoarce-mi primăvara, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1987: Patru cuvinte, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1990: Melodii nocturne, poeme, editura Hyperion;
• 1999: Ultimul Noe, poeme, editura Cartea Moldovei.

Proză

• 1967: Umbra comorilor, roman-foileton, editura Cartea Moldovenească;
• 1884: Scrieri alese (în 2 volume), editura Literatura Artistică;
• 2000: Inscripții pe Turnul Babel, editura Cartea Moldovei;
• 2007: Această dragoste, 2007;
• 2010: Pe timpul lui Teleucă, Editura Universul. ^[1]

Teatru

• 1981: Șase de dobă, piese, editura Literatura Artistică;

* 2017: Georges Prêtre, dirijor francez (n. 1924)

Sărbători

·         Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; Sf Cuv. Teoctist; Sf Cuv Apolinaria (calendar creștin-ortodox)

·         Fer. Angela de Foligno (calendar romano-catolic)

·         Cei 70 Sf. Apostoli; Sf. Teoctist (calendar greco-catolic)

VA URMA