MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

SÂMBĂTĂ 18 IANUARIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (B)

Bună dimineața, prieteni!

Sunt restricționatîn continuare pe Facebook și nu pot posta decât în grupurile pe care le administrez

precum și la adresa mea blogspot!

Decese

·       350:  A murit  imparatul roman Constant, fiul cel mai mic al lui Constantin cel Mare si al Faustei, nascut in anul 320. A fost imparat roman impreuna cu fratii sai Constantiu al II-lea si Constantin al II-lea intre anii 337-350. L-a inlaturat pe fratele sau Constantin al II-lea  în lupta de la Aquileia in anul 340. A fost ucis în apropiere de Pirinei, in urma conspirației generalului Flavius Magnus Magnentius care este proclamat împărat la Autun;  (n. 320) si  uzurpă titlul imperial roman între 18 ianuarie 350 și 11 august 353, fiind infrant la Mursa, in Iliria de Constantiu al II-lea și  constrâns să fugă. S-a sinucis la Lugdunum (Lyon), in anul 353.

·       474: Leon I, împărat bizantin (n. 401)

·       1367: Regele Petru I al Portugaliei (n. 1320)

·       1586: Margareta de Parma (n. 1522)
* 1677: Johan Anthoniszoon „Jan” van Riebeeck (n. 21 aprilie 1619, Culemborg, Gelderland, Țările de Jos – d. 18 ianuarie 1677) a fost un administrator colonial olandez, fondator al orașului Cape Town.

·       1708: Mihály Ács (tatăl) (Aachs sau Aács), scriitor eclesiastic maghiar (n. 1646 )
* 1735: Maria Clementina Sobieska (18 iulie 1702 - 18 ianuarie 1735) a fost o nobilă poloneză, nepoata regelui Ioan al III-lea Sobieski.

Maria Clementina
Pretendentă la tronul Angliei, Irlandei și Scoției
Date personale
Născută	18 iulie 1702 Oława, Silezia Inferioară
Decedată	18 ianuarie 1735 (32 de ani) Palatul Muti, Roma, Italia
Înmormântată	Bazilica Sfântul Petru din Roma
Părinți	Iacob Ludovic Sobieski Countess Palatine Hedwig Elisabeth of Neuburg[*]
Frați și surori	Maria Kasimira Sobieski[*] Maria Karolina Sobieska[*]
Căsătorită cu	James Francis Edward Stuart
Copii	Charles Edward Stuart Henry Benedict Stuart
Cetățenie	Uniunea Polono-Lituaniană
Religie	catolicism
Ocupație	maică
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa Stuart Casa Sobieski

*
* 1761: Arhiducele Carol Iosif al Austriei (1 februarie 1745 – 18 ianuarie 1761) a fost al doilea fiu al împăratului romano-german Francisc I și a împărătesei Maria Tereza a Austriei.

Carol Iosif a fost fiul favorit al Mariei Tereza și a lui Francisc. Este cunoscut că și-a urât fratele mai mic, viitorul împărat romano-german, Leopold al II-lea.

Rivalitatea dintre frați a dispărut prin moartea de variolă a lui Carol Iosif la vârsta de aproape 16 ani.

Arhiducele Carol Iosif
Date personale
Născut	1 februarie 1745 Viena, Imperiul Habsburgic
Decedat	18 ianuarie 1761 (15 ani) Viena, Imperiul Habsburgic
Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Terezia a Austriei
Frați și surori	Maria Antoaneta, regină a Franței Maria Carolina a Austriei Arhiducesa Maria Christina, Ducesă de Teschen Arhiducesa Maria Anna a Austriei Arhiducesa Maria Josepha a Austriei Arhiducesa Maria Amalia a Austriei Arhiducesa Maria Elisabeta a Austriei Arhiducesa Maria Ioana Gabriela a Austriei Archduchess Maria Carolina of Austria[*] Archduchess Maria Carolina of Austria[*] Archduchess Maria Elisabeth of Austria[*] Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Ferdinand, Duce de Modena Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Arhiducele Maximilian Franz a Austriei
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

·       1821: A murit la București, Alexandru Şuţu, ultimul domn fanariot al  Ţării Românesti; (n. 29 martie 1790). Alexandru „Draco” Suțu (n. 1758, Constantinopol) a fost domn al Moldovei între (28 iunie / 10 iulie 1801 – 19 septembrie / 1 octombrie 1802) și domn al Țării Românești de patru ori: 20 iunie / 2 iulie 1802) – (13/30 august 1802, loctiitor domnesc (caimacam); 12/24 august 1806 – 3/15 octombrie 1806; decembrie 1806; 5/17 noiembrie 1818 – 18/30 ianuarie 1821). În timpul ultimei sale domnii (1818-1821),se presupune că a murit otrăvit de eteristi, care îl priveau ca pe o piedică în calea actiunii lor. Eteria (Philiki Hetairia – Societatea prietenilor), a fost o organizație secretă creată la Odesa de Nikólaos Skúfas, Tănase Țakalov și Emanoil Xánthos la data de 14 septembrie 1814  și  avea ca scop eliberarea creștinilor, cu precădere a grecilor, de sub stăpânirea otomana, și întemeierea unor state creștine libere, îndeosebi a unei Elade (Grecii) libere.

·       1859 - A murit inventatorul american Alfred Vail, cel care a efectuat o primă demonstraţie a unui cod telegrafic bazat pe sistemul inventat de Samuel Morse (n.25.09.1807).

·       1862: John Tyler, politician american, al 10-lea președinte al Statelor Unite (n. 1790)
* 1877: Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach (3 februarie 1808 - 18 ianuarie1877) a fost fiica lui Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenachși a Marii Ducese Maria Pavlovna a Rusiei.

Prințesa Maria a fost fiica cea mare a Prințului și mai târziu a Mareleui Duce Carol Frederic de Saxa-Weimar-Eisenach și a soției acestuia, Maria Pavlovna a Rusiei, care era sora Țarului Alexandru I al Rusiei. Tatăl ei era un bărbat timid, ale cărui lecturi favorite au fost poveștile până la sfârșitul vieții. În contrast, mama ei era "una dintre cele mai importante femei ale timpului ei", conform poetului Johann Wolfgang von Goethe. Maria și sora ei cu trei ani mai mică, Augusta, au primit o educație vastă concentrată pe îndatoririle ceremoniale de la curte. Această educație a inclus lecții de pictură de la pictorița curții, Louise Seidler, și lecții de muzică de la compozitorul curții, Johann Nepomuk Hummel.

Maria a crescut la curtea de la Weimar, care era considerată una din cele mai liberale din Germania. Saxa-Weimar-Eisenach a adoptat o constituție în 1816. Curtea era foarte receptivă la literatură și alte forme de artă, grație influenței Ducesei Anna Amalia, care a murit în 1807. Goethe a condus teatrul de la curtea din Weimar până în 1817 și ulterior a rămas un oaspete binevenit la curtea ducală.

Bunicul Mariei, Ducele Karl August, a fost ridicat la rang de Mare Duce în 1815 datorită influenței țarului și a propriei atitudini la Congresul de la Viena. În urma Congresului, Saxa-Weimar-Eisenach a obținut o considerabilă expansiune teritorială.

Maria avea 16 ani când și-a întâlnit prima dată viitorul soț, Prințul Carol al Prusiei, la Frankfurt an der Oder în 1824. El avea 23 de ani și era al treilea fiu al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și a Louise de Mecklenburg-Strelitz. Marea Ducesă Maria Pavlovna și cele două fiice ale ei călătoreau spre Rusia și aranjase să se întâlnească la Frankfurt cu fratele ei, Marele Duce (viitorul Țar Nicolae I al Rusiei) și cu soția acestuia. Când ei au ajuns la Frankfurt au fost întâmpinați de Prințul Carol și fratele său Wilhelm(viitorul împărat Wilhelm I). La acel moment William era îndrăgostit de prințesa polonezăElisa Radziwill.

Regele Frederic Wilhelm al III-lea era în favoarea unei căsătorii între Carol și Maria și imediat a contactat curțile din Sankt Petersburg și Weimar pentru a începe negocierile. Însă atât mama Țarului, Maria Feodorovna, care deținea autoritatea în treburile de familie, cât și Marea Ducesă Maria Pavlovna nu i-au dat răspunsul pe care regele Prusiei îl aștepta. Ambele curți sperau ca Maria să se căsătorească cu un prinț moștenitor; al treilea fiu al regelui nu reprezenta chiar speranțele lor.

Rușii au propus ca Maria să se căsătorească cu Wilhelm (care era al doilea fiu al regelui) și Carol cu sora Mariei, Augusta. Acest lucru ar fi mulțumit curtea de la Weimar și Wilhelm o plăcea mai mult pe Maria decât pe Augusta. Lucrurile erau însă complicate de dragostea lui Wilhelm pentru Elisa Radziwiłł. Marea Ducesă Maria Pavlovna nu a vrut să bazeze căsătoria fiicei ei pe nefericirea lui Wilhelm. Ea a sperat că Wilhelm se va căsători morganatic cu Elisa și în acest fel tronul Prusiei urma să fie moștenit de fiul Mariei și al lui Carol.

La 26 mai 1827 Prințesa Maria s-a căsătorit cu Prințul Carol al Prusiei la Charlottenburg (astăzi parte din Berlin). Fiul lor Friedrich Karl s-a născut 10 luni mai târziu. Augusta s-a căsătorit cu Wilhelm doi ani mai târziu însă mariajul lor nu a fost unul fericit. Wilhelm și-a considerat soția ca o "personalitate remarcabilă" dar și cu mai puțin farmec decât sora ei mai mare. El a scris "prințesa este frumoasă și inteligentă dar mă lasă rece".

Maria și Carol au avut trei copii:

• Prințul Friedrich Karl (1828–1885); s-a căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau
• Louise de Hesse-Philippsthal-Barchfeld (1829-1901); s-a căsătorit cu Alexis, Landgraf de Hesse-Philippsthal-Barchfeld (1828–1905)
• Ana, Prințesă Friedrich Wilhelm de Hesse-Kassel (1836–1918); s-a căsătorit cu Frederic Wilhelm, Landgraf de Hesse-Kassel

După căsătoria Augustei cu Prințul Moștenitor Wilhelm al Prusiei, statutul Mariei a devenit mai scăzut la Curte.^[1] Ea și soțul ei au avut o poziție inferioară și în timp ce Carol și-a exprimat frustrările prin reputația de afemeiat și prin schemele politice, Maria s-a întrecut cu Augusta pe haine, peruci și bijuterii. Carol și Maria au deținut o casă la modă, înconjurată cu înalta societate, spre deosebire de sobrul Wilhelm și intelectuala Augusta.^[1]

Maria nu și-a putut suferi nici sora nici succesoarea acesteia, Victoria, căsătorită pe atunci cu Prințul Moștenitor Frederic. Cum Victoria era britanică (era fiica cea mare a reginei Victoria), cea mai mare parte a Curții anti-britanice o aproba pe Maria care spunea că ar fi fost mai bine ca această căsătorie să nu fi avut loc. Într-o scrisoare, Victoria a scris mama sale declarând că a auzit-o pe Maria spunându-i cumnatei ei, Marii Ducese de Mecklenburg-Schwerin, că "ea nu a încetat niciodată să regrete faptul că există o englezoaică în familie".^[2]

Maria a murit la 18 ianuarie 1877 la Berlin, la vârsta de 69 de ani. Soțul ei i-a supraviețuit șase ani.

Prințesa Maria
Prințesă a Prusiei
Marie, c. 1843
Date personale
Nume la naștere	Marie Luise Alexandrina
Născută	3 februarie 1808 Weimar
Decedată	18 ianuarie 1877 (68 de ani) Berlin
Înmormântată	Berlin
Părinți	Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei
Frați și surori	Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach Augusta de Saxa-Weimar-Eisenach
Căsătorită cu	Prințul Carol al Prusiei
Copii	Prințul Friedrich Karl Louise de Hesse-Philippsthal-Barchfeld Ana, Prințesă Friedrich Wilhelm de Hesse-Kassel
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Weimar-Eisenach Casa de Hohenzollern Castelul din Weimar, locul nașterii prințesei Maria de Saxa-Weimar-Eisenach Portret al Prințesei Maria de Saxa-Weimar-Eisenach, 1838.

·       1878: Antoine César Becquerel, fizician francez (n. 1788)
* 1890: Amadeo I (30 mai 1845 – 18 ianuarie 1890) a fost singurul rege al Spanieidin Casa de Savoia. A fost al doilea fiu al regelui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și cunoscut pentru cea mai mare parte a vieții sale ca Duce de Aosta. A domnit pentru o scurtă perioadă a rege al Spaniei din 1870 până în 1873.

Prințul Amedeo de Savoia s-a născut la Torino, Italia. A fost al doilea fiu al regelui Vittorio Emanuele al II-lea(rege al Piemont, Savoia, Sardinia și, mai târziu, primul rege al Italiei) și af Arhiducesei Adelaide de Austria. La naștere a primit titlul de Duce de Aosta.

În 1867 tatăl său a cedat rugăminților parlamentarului Francisco Cassins, și la 30 mai Amedeo s-a căsătorit cu Dona Maria Vittoria dal Pozzo. Inițial, regele s-a opus căsătoriei pe motivul că familia ei nu era suficient de nobilă, el sperând pentru fiul său o căsătorie cu o prințesă germană.^[1]

Dona Maria Vittoria, care aparținea nobilimii piemonteze, era singura moștenitoare a averii tatălui ei.^[2] Mama Mariei Vittoria, Louise de Mérode, nepoata Prințului de Rubempré și a Prințesei van Grimberghe, aparținea uneia dintre primele case nobile a Belgiei. Sora mai mică a Louisei, Antoinette, era căsătorită cu Carol al III-lea, Prinț de Monaco.^[2]

În martie 1870, ducesa a apelat la rege pentru a-și dojeni fiul pentru infidelitățile care o răneau atât de tare, însă regele i-a răspuns că deși îi înțelege sentimentele, considera că ea nu avea dreptul să dicteze comportamentul soțului ei și că gelozia ei era nepotrivită

După ce revoluția spaniolă a detronat-o pe regina Isabela a II-a, noua curte a decis să reinstaleze monarhia sub o nouă dinastie. Ducele de Aosta a fost ales rege sub numele de Amadeus la 16 noiembrie 1870. El a depus jurământul la Madrid, la 2 ianuarie 1871.

Alegerea noului rege a coincis cu asasinarea generalului Marqués de los Castillejos, principalul său susținător. După aceea, Amadeo avut de a face cu situații dificile, cu politicile instabile spaniole, conspirații republicane, revolte carliste, litigii între persoane din același partid, guvernări scurte și tentative de asasinat.

El a putut conta doar pe sprijinul partidului progresist. Progresiștii s-au împărțit în monarhiști și constituționaliști, lucru care a dus la înrăutățirea instabilității, și în 1872 o izbucnire violentă a conflictelor interpartinice a lovit la vârf. A fost o revoltă carlistă în regiunile basce și catalane, și după aceea, au izbucnit revolte republicane în orașe din întreaga țară. Corpul de artilerie al armatei a intrat în grevă iar guvernul a cerut regelui să-i disciplineze.

Cu posibilitatea de a domni fără sprijin popular, Amadeus a emis un ordin împotriva corpului de artilerie și apoi imediat a abdicat de pe tronul Spaniei la 11 februarie 1873. La ora zece în aceeași noapte, Spania a fost proclamată republică, în timp ce Amadeo și-a făcut apariția în fața curții, proclamând poporul spaniol neguvernabil.

Complet dezgustat, fostul monarh a părăsit Spania și s-a întors în Italia, unde și-a reluat titlul de Duce de Aosta. Prima Republică spaniolă a durat mai puțin de un an, iar în noiembrie 1874, fiul Isabelei a II-a, Alfonso al XII-lea, a fost proclamat rege, cu Antonio Cánovas del Castillo drept prim-ministru, din 1873 până la asasinarea sa din 1893.

După decesul primei soții, Amadeo s-a căsătorit cu nepoata sa, Prințesa Maria Letizia Bonaparte (1866-1926), fiica surorii sale Maria Clotilde și a lui Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte, un nepot al lui Napoleon I. Ei au avut un copil, Umberto (1889–1918), care a murit de gripă în timpul Primului Război Mondial.

Jump to navigationJump to search

Amadeo I
Date personale
Născut	30 mai 1845 Torino, Italia
Decedat	18 ianuarie 1890 (44 de ani) Torino, Italia
Înmormântat	Basilica of Superga[*]
Cauza decesului	pneumonie
Părinți	Victor Emanuel al II-lea al Italiei Maria Adelaide de Austria
Frați și surori	Maria Pia de Savoia Prințesa Maria Clotilde a Savoiei Umberto I al Italiei Oddone de Savoia
Căsătorit cu	Maria Vittoria del Pozzo della Cisterna Maria Letizia Bonaparte
Copii	Emanuele Filiberto Vittorio Emanuele, Conte de Torino Luigi Amedeo, Duce de Abruzzi Umberto, Conte de Salemi
Cetățenie	Regatul Italiei  Spania
Religie	catolicism
Ocupație	suveran[*] personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț rege al Spaniei[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Rege al Spaniei
Domnie	16 noeimbrie 1870 – 11 februarie 1873
Predecesor	Isabella a II-a
Succesor	Prima Republică Spaniolă, Estanislao Figueras ca președinte
Duce de Aosta
Succesor	Emanuele Filiberto, al 2-lea Duce Prințul Amedeo de Savoia cu prima sa soție, Maria Vittoria dal Pozzo, Prințesă della Cisterna.

* 1892: Arhiducele Karl Salvator de Austria (italiană Carlo Salvatore Maria Giuseppe Giovanni Battista Filippo Jacopo Gennaro Lodovico Gonzaga Raniero, germană Karl Salvator Maria Joseph Johann Baptist Philipp Jakob Januarius Ludwig Gonzaga Ranier; n. 30 aprilie 1839 - d. 18 ianuarie 1892) a fost membru al Casei de Habsburg-Lorena.

A fost Arhiduce austriac, fiu al lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscanași a celei de-a doua soții, Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii. A fost mareșal al armatei Imperiului austro-ungar.^[1][2]

S-a căsătorit la Roma, la 19 septembrie 1861 cu verișoara lui primară Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii (14 aprilie 1844 - 18 februarie 1899), fiica unchiului său matern, Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Tereza de Austria.

Cuplul a avut zece copii:

1. Arhiducesa Maria Theresia Antoinette Immakulata Josepha Ferdinanda Leopoldine Franziska Caroline Isabella Januaria Aloysia Christine Anna (18 septembrie 1862 - 10 mai 1933); s-a căsătorit la Viena, la 28 februarie 1886 cu Arhiducele Karl Stephen de Austria; au avut copii
2. Arhiducele Leopold Salvator Maria Joseph Ferdinand Franz von Assisi Karl Anton von Padua Johann Baptist Januarius Aloys Gonzaga Ranier Wenzel Gallus (15 octombrie 1863 - 4 septembrie 1931); s-a căsătorit la Frohsdorf la 24 octombrie 1889 cu Blanca, Infantă a Spaniei; au avut copii
3. Arhiducele Franz Salvator Maria Joseph Ferdinand Karl Leopold Anton von Padua Johann Baptist Januarius Aloys Gonzaga Rainer Benedikt Bernhard (21 august 1866 - 20 aprilie 1939); s-a căsătorit la Ischl la 31 iulie 1890 cu Arhiducesa Marie Valerie de Austria (22 aprilie 1868 - 6 septembrie 1924), au avut copii; s-a căsătorit a doua oară morganatic la Viena la 28 aprilie 1934 cu Melanie Freiin von Riesenfels (20 septembrie 1898 - 10 noiembrie 1984), fără copii
4. Arhiducesa Carolina Maria Immakulata Josepha Ferdinanda Therese Leopoldine Antoinette Franziska Isabella Luise Januaria Christine Benedikta Laurencia Justiniana (5 septembrie 1869 - 12 mai 1945), s-a căsătorit la Viena la 30 mai 1894 cu Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary (6 decembrie 1867 - 11 octombrie 1922)
5. Arhiducele Albrecht Salvator Marie Joseph Ferdinand Karl Anton Johannes Xaver Aloys Rainer Klemens Roman (22 noiembrie 1871 - 27 februarie 1896), necăsătorit și fără copii
6. Arhiducesa Marie Antoinette Immakulata Josepha Ferdinanda Theresia Leopoldine Franziska Karoline Isabella Januaria Luise Christine Appolonie (18 aprilie 1874 - 14 ianuarie 1891)
7. Arhiducesa Maria Immakulata Rainera Josepha Ferdinande Theresia Leopoldine Antoinette Henriette Franziska Karoline Aloysia Januaria Christine Philomena Rosalia (3 septembrie 1878 - 25 noiembrie 1968), s-a căsătorit la Viena la 29 octombrie 1900 cu Ducele Robert de Württemberg (14 ianuarie 1873 - 12 aprilie 1947)
8. Arhiducele Rainier Salvator Maria Joseph Ferdinand Leopold Karl Anton von Padua Franz von Assisi Johann Baptist Xaver Aloys Gonzaga Stephan Protomartyr Alexander (27 februarie 1880 - 4 mai 1889)
9. Arhiducesa Henriette Maria Immakulata Adelgunde Josepha Ferdinande Theresia Leopoldine Franziska Karoline Isabella Januaria Luise Christine Eleonore (20 februarie 1884 - 13 august 1886)
10. Arhiducele Ferdinand Salvator Franz von Assisi Anton von Padua Johann Baptist Xaver Aloys Gonzaga Rainer Erasmus (2 iunie 1888 - 28 iulie 1891)

Arhiducele Karl Salvator
Arhiduce de Austria; Prinț al Ungariei, Croației și Boemiei; Prinț de Toscana
Date personale
Născut	30 aprilie 1839 Florența, Marele Ducat de Toscana
Decedat	18 ianuarie 1892 (52 de ani) Viena, Austro-Ungaria
Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii
Frați și surori	Arhiducesa Augusta de Austria Arhiducesa Maria Isabella, Prințesă de Toscana Archduchess Caroline Augusta of Austria[*] Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana Arhiducele Ludwig Salvator, Prinț de Toscana Arhiducele Johann Salvator de Austria Maria Luisa of Austria, Princess of Tuscany[*] Archduchess Maria Maximiliana of Austria[*][1]
Căsătorit cu	Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii
Copii	Arhiducesa Maria Theresia Arhiducele Leopold Salvator Arhiducele Franz Salvator Arhiducesa Karoline Marie Arhiducesa Isabelle Arhiducele Albrecht Salvator Arhiducesa Maria Antoinette Arhiducesa Maria Immakulata Arhiducele Rainier Salvator Arhiducesa Henriette Arhiducele Ferdinand Salvator
Cetățenie	Regatul Italiei
Ocupație	inventator
Activitate
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
Primat

* 1919: Arhiducele Ludwig Viktor de Austria (Ludwig Viktor Joseph Anton; 15 mai 1842 – 18 ianuarie 1919) a fost fiul cel mic al Arhiducelui Franz Karl al Austriei și a Prințesei Sofia a Bavariei. A fost fratele mai mic al împăratului Franz Joseph al Austriei, al împăratului Maximilian I al Mexicului și al Arhiducelui Karl Ludovic al Austriei.

S-a născut la Viena la scurtă vreme după ce sora sa, Arhiducesa Maria Ana, a murit la vârsta de patru ani. În timpul Revoluției din 1848, "Luziwuzi" împreună cu familia regală a trebuit să părăsească capitala Austriei la început pentru Innsbruck, mai târziu pentru Olomouc.

Ludwig Viktor a urmat o carieră militară obișnuită și nu a avut intenții să intervină în politică. El avea un palat-oraș ridicat la Viena și proiectat de Heinrich von Ferstel, unde găzduia serate homosexualilor.

În ciuda încercărilor mamei sale de a asigura o căsătorie pentru el cu Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria, sora cea mică a împărătesei Elisabeta, el a rămas un burlac toată viața lui. Ca urmare a homosexualității sale foarte publice și a travestismul (vizite la Baie Centrală din Viena), în cele din urmă, fratele său, împăratul Franz Joseph i-a interzis să rămână în Viena.^[1]

Ludwig Viktor s-a retras la Palatul Klessheim în apropiere de Salzburg unde a murit în 1919, la vârsta de 76 de ani.

Arhiducele Ludwig Viktor
Arhiducele Ludwig Viktor, în jurul anului 1870
Date personale
Nume la naștere	Ludwig Viktor Joseph Anton
Născut	15 mai 1842 Hofburg, Viena, Austria
Decedat	18 ianuarie 1919 (76 de ani) Schloss Klessheim, Austria
Înmormântat	Q2082968[*]
Părinți	Arhiducele Francisc Carol al Austriei Prințesa Sofia de Bavaria
Frați și surori	Archduchess Maria Anna of Austria[*] Maximilian I al Mexicului Arhiducele Carol Ludovic al Austriei Franz Joseph al Austriei
Cetățenie	Austria
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

·       1926 - A murit compozitorul George Cavadia ("Euphrosine", "Două roze", "Dor de răzbunare").

·       1936: Joseph Rudyard Kipling (n. 30 decembrie 1865, Bombay, India - d. 18 ianuarie 1936) a fost un poet și prozator britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907. Este celebru prin povestirea sa pentru copii "Cartea Junglei" (1894), romanul indian de spionaj "Kim" (1901), poemele "Gunga Din" (1892) și "If— " (1895), numeroase schițe și nuvele. În 1934 i s-a acordat, alături de William Butler Yeats, Premiul Gothenburg pentru Poezie. În timpul vieții a fost considerat un remarcabil poet și i s-a oferit un titlu nobiliar și postul de poet laureat – ambele refuzate de Kipling.

Kipling s-a născut la Bombay, India. Tatăl său a fost John Lockwood Kipling, profesor la Școala de artă Jeejeebhoy, iar mama sa Alice Macdonald. Se spune că părinții săi s-au cunoscut la Lacul Rudyard din Staffordshire, în Anglia, aceasta fiind originea prenumelui lui Kipling. În copilărie a fost trimis în Anglia unde a fost crescut de o femeie numită doamna Holloway. Se presupune că lipsurile și proasta îngrijire de care a avut parte până la vârsta de cinci ani, când a fost „salvat”, i-au influențat scrierile, îndeosebi simpatia pentru copii. Mătușa din partea mamei s-a căsătorit cu artistul Edward Burne-Jones, iar tânărul Kipling și sora sa au petrecut, de la vârsta de șase ani până la 12, mult timp în Anglia, cu familia mătușii, în vreme ce părinții săi au rămas India. Kipling a fost verișor cu Stanley Baldwin, prim-ministru în trei mandate.

După o perioadă petrecută ca intern la United Services College, în 1881 Kipling se întoarce în India, la Lahore (în Pakistanul de azi) unde lucrau părinții săi. A început să lucreze ca redactor la un ziar local, în paralel cu pași în poezie; debutul său ca scriitor profesionist s-a petrecut în 1883 când a făcut primele vânzări.

Pe la mijlocul anilor 1880 a călătorit în jurul subcontinentului, în calitate de corespondent al publicației Allahabad Pioneer. Lucrările sale literare încep să se vândă și în 1888 publică șase cărticele de povestiri. Una dintre nuvelele acestei perioade este Omul care ar putea fi rege (The Man Who Would Be King).

În anul următor, Kipling a început o lungă călătorie spre Anglia – trecând prin Burma, China, Japonia și California, traversând Statele Unite și Oceanul Atlantic și stabilindu-se la Londra. Din acel moment, faima sa a crescut rapid, fiind considerat vocea literară din Regatul Unit cea mai apropiată de tendința imperialistă a vremii. Primul său roman, The Light that Failed, a fost publicat în 1890. Probabil, cea mai celebră poezie a sa din această perioadă este "The Ballad of East and West" (Balada Orientului și a Occidentului) (care începe astfel "Oh, Orientul este Orient și Occidentul este Occident, și cele două nu se vor întâlni niciodată").

În 1892 s-a căsătorit cu Caroline Balestier; fratele ei, un scriitor american, a fost prietenul lui Kipling, dar murise de febră tifoidă cu un an înaintea căsătoriei acestuia. În timp ce cuplul se afla în luna de miere, banca lui Kipling a dat faliment și banii au ajuns pentru biletele de călătorie numai pentru întoarcerea în Vermont (unde locuia cea mai mare parte a familiei Balestie). În următorii patru ani, Rudyard și soția sa au locuit în Statele Unite. În această perioadă își dedică scrisul copiilor și publică operele care îl fac cunoscut în zilele de azi, Cartea junglei și urmarea A doua carte a junglei, în 1894 și 1895.

După o ceartă cu socrii săi, se întoarce în Anglia împreună cu soția sa și, în 1897, publică Captains Courageous. În anul următor începe să călătorească în sudul Africii, aproape în fiecare vacanță de iarnă. Acolo îl cunoaște și se împrietenește cu Cecil Rhodes și începe să adune material pentru o altă operă clasică - Povestiri pentru copiii mici, publicată în 1902. Kim – o altă operă memorabilă, văzuse lumina tiparului în anul precedent.

Poezia lui Kipling din această perioadă include "Gunga Din" (1892) și "Povara omului alb” (The White Man's Burden) (1899); în domeniul non-ficțiunii se implică în dezbaterea despre răspunsul britanic în privința creșterii puterii navale a Germaniei, publicînd o serie de articole intitulate 'O flotă în devenire.

Prima decadă a secolului al XX-lea este martorul culmii popularității lui Kipling. În 1907 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură; epilogul acestei realizări este publicarea a două volume de poezie și povestiri alese - "Puck of Pook's Hill" (1906) și "Rewards and Fairies" (1910). Ultimul volum conține poemul "If—". În 1995 un sondaj realizat de BBC a stabilit că acesta este poemul favorit în Marea Britanie. Acest îndemn la autocontrol și stoicism este, fără îndoială, cel mai cunoscut poem al lui Kipling.

Kipling a continuat să scrie până la începutul anilor 1930, dar într-un ritm mai lent și cu mult mai puțin succes decât înainte. A murit din cauza unui ulcer duodenal perforat la începutul anului 1936, la vârsta de 70 de ani.

Moartea sa a fost anunțată anticipat, în mod eronat, de o publicație căreia Kipling i-a scris mucalit: „Tocmai am citit că am murit. Nu uitați să mă ștergeți din lista abonaților.”

După moartea sa opera lui Kipling a continuat să fie eclipsată de critică. Moda în poezie s-a îndepărtat de metrul exact și de rime. De asemenea, pe măsură ce s-au prăbușit imperiile coloniale europene, la mijlocul secolului al XX-lea opera lui Kipling și-a pierdut actualitatea. Mulți dintre cei care îl condamnă sunt de părere că scrierile lui Kipling sunt inseparabile de vederile sale politice și sociale, în ciuda considerabilei arte literare a lui Kipling. Ei susțin că portretele eroilor săi indieni, care susțin punctul de vedere colonialist conform căruia indienii și alte popoare colonizate ar fi fost incapabile să supraviețuiască fără ajutorul europenilor, ar fi rasiste. Exemplele pentru așa-zisul său rasism menționează "rase minore fără Lege" în "Recessional" și referirea generică la popoare colonizate "jumătate diavol și jumătate copil" în poezia "Povara omului alb", sau scurtele episoade revistele Punch și The Times conținute în ultimul capitol al autobiografiei sale, Ceva despre mine (Something of Myself).

Logo de Rudyard Kipling dintr-o ediţie a anului 1911

Multe din edițiile vechi ale cărților lui Rudyard Kipling aveau o svastică tipărită pe copertă, alături de un elefant și o floare de lotus. În anii 1930, acest fapt a generat zvonuri despre simpatii naziste ale sale, deși partidul nazist adoptase svastica abia după 1920. Kipling folosise svastica (în ambele sale orientări - spre stânga sau spre dreapta) deoarece aceasta era un simbol indian al soarelui, purtător de noroc și prosperitate. Încă dinainte de preluarea puterii în Germania de către naziști, Kipling a cerut tipografiei înlăturarea svasticii din matriță, pentru a elimina interpretările.

Apărătorii lui Kipling subliniază că rasismul strident al scrierilor sale este afișat de personaje fictive, nu de el, și astfel descrie cu precizie personajele. Ei văd în vocea autorului ironie și înțelesuri alternative în poezii, inclusiv în "Povara omului alb" și în "Recessional".

În ciuda schimbărilor în atitudinea rasială și în standardele literare ale poeziei, opera poetică a lui Kipling continuă să fie populară în rândul celor care îi apreciază vigoarea și măiestria. Deși era un poet de altă factură, T.S. Eliot a editat O selecție a versurilor lui Kipling (A Choice of Kipling's Verse, 1943), însă nu a pierdut ocazia să comenteze despre Kipling: "putea scrie o poezie minunată uneori – chiar dacă numai întâmplător!". Povestirile sale pentru adulți se tipăresc încă și au fost lăudate de scriitori diferiți, ca Poul Anderson, Jorge Luis Borges și George Orwell. Nu în ultimul rând, Kipling este cel mai apreciat datorită cărților pentru copii. Povești chiar așa au fost ilustrate, devenind cărți de succes, iar după Cărțile junglei s-au făcut mai multe ecranizări de către Compania Walt Disney.

După moartea soției lui Kipling în 1939, casa sa, Bateman's din Burwash, Sussex a fost încredințată Fundației naționale a locurilor de interes istoric sau frumusețe naturală (National Trust for Places of Historic Interest or Natural Beauty) și este azi muzeu public închinat scriitorului. Elsie, singurul lor copil ajuns la maturitate, a murit fără urmași în 1976, încredințând drepturile de autor aceleiași fundații. În Marea Britanie există o înfloritoare Societate Kipling, iar unul dintre internate îi poartă numele, la colegiul din Haileybury.

Joseph Rudyard Kipling
Rudyard Kipling în 1914
Date personale
Născut	30 decembrie 1865[4][5][6][7][8][9][9][10][11][12][13][14][15][16][17][15][18][19]  Mumbai, India Britanică[20][12]
Decedat	18 ianuarie 1936 (70 de ani)[4][5][6][7][8][9][9][10][11][12][13][14][15][17][15][18][19]  Londra, Regatul Unit
Înmormântat	Catedrala Westminster[21]
Cauza decesului	ulcer[*]
Părinți	Alice Kipling și John Lockwood Kipling
Căsătorit cu	Carrie Balestier
Copii	John Kipling[*] Elsie Bambridge[*][22] Josephine Kipling[*][23]
Naționalitate	britanică
Cetățenie	Regatul Unit  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Etnie	englez
Religie	anglicanism[*]
Ocupație	poet, prozator, jurnalist
Limbi	limba engleză[1]
Studii	United Services College[*]
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1886 - 1932
Subiecte	India
Specie literară	poezie, proză, literatură pentru copii, literatură de călătorii, science fiction
Opere semnificative	Cartea junglei (The Jungle Book, 1894) Kim (1901) Povestiri aievea (Just So Stories, 1902) Dacă (If—, 1895) Gunga Din(1892)
Influențe[ascunde] Robert Louis Stevenson
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[2][3] Fellow of the Royal Society of Literature[*]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1907

* 1940: Kazimierz Przerwa-Tetmajer (n. 2 februarie 1865 în Ludźmierz, m. 18 ianuarie 1940 în Varșovia) a fost un poet, romancier polon și reprezentant al curentului modernist Tânăra Polonie (Młoda Polska).

·       1944 - A murit filosoful francez Leon Brunschwicg, membru de onoare străin al Academiei Române (n.10.11.1869).

·       1953: Mihai Costăchescu, istoric și editor de documente feudale slavo-române, folclorist român

* 1954: Sydney Greenstreet (27 decembrie 1879 - 18 ianuarie 1954) a fost un actor englez de teatru și film.^[1] Este cel mai notabil pentru filmele Warner Bros. în care a apărut alături de Humphrey Bogart și Peter Lorre, filme precum The Maltese Falcon (1941) sau Casablanca (1942).
* 1968: John Ridgely (n. 6 septembrie 1909 - d. 18 ianuarie 1968) a fost un actoramerican.

·       1970 - A murit Ion Creţu, istoric literar şi traducător (n.20.10.1893).

·       1971: Karl Kurt Klein, teolog, filozof, scriitor de limba germană din România (n. 1897)

·       1987 - A murit Renato Guttuso, pictor italian, fondator al grupării Fronte delle Arti („Răstignirea”, „Norul roşu”, „Culcuşul vrăjitoarelor”) (n.02.01.1912).
* 1994: Rolf Singer (n. 23 iunie 1906, Schliersee – d. 18 ianuarie 1994, Chicago) a fost unul dintre cei mai renumiți micologi ai secolului al XX-lea precum profesor universitar de origine germană. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Singer.
* 1999: Henri Charles Louis Romagnesi (n. 7 februarie 1912, Paris – d. 18 ianuarie 1999, Draveil) a fost un profesor de gramatică și studii clasice precum un renumit micolog francez cu rădăcini italiene. El a fost secretar general și președinte al Société mycologique de France (Societății Micologice a Franței) care distribuie anual, din 1999, „Premiul Romagnesi” în onoarea lui. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Romagnesi.

·       1999: A murit Marian Papahagi, filolog român, director al Centrului Cultural Român de la Roma, coautor la “Dicţionarul esenţial al scriitorilor români” (“Exerciţii de lectură”, “Eminescu sau despre Absolut”, “Literatura braziliană”);(n.14.10.1948).

* 2008: Claudiu Crulic (n. 1975 - d. 18 ianuarie 2008) a fost tânăr român care a murit într-un spital din Polonia după ce a intrat în greva foamei,^[1] ca protest față de arestarea sa abuzivă și modul cum a fost anchetat de către autoritățile poloneze.

Cazul său a fost intens mediatizat, fiind și subiectul unui film - „Crulic-Drumul spre dincolo (2011)”, realizat de Anca Damian.

După moartea lui Crulic, trei membri ai conducerii spitalului penitenciarului Montelupich din Cracovia au fost acuzați de neacordare de ajutor unei persoane aflate în pericol de moarte^[2]. De asemenea, moartea acestuia a dus și la demisia ministrului de externe al României de atunci, Adrian Cioroianu^[3].

·       2009: Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererîta, județul interbelic Hotin, Regatul României - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un poet romândin Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.

În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire.^[2] Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca.^[3] La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.^[2]

A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

Grigore Vieru
Bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Chișinău
Date personale
Născut	14 februarie 1935 Pererîta, Județul Hotin, Regatul României
Decedat	18 ianuarie 2009 (73 de ani) Chișinău, Republica Moldova
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cauza decesului	insuficiență cardiacă
Părinți	Pavel și Eudochia Vieru
Căsătorit cu	Raisa Vieru (născută, Nacu) (c. 1957 – 2009)
Copii	Călin Vieru (n. 29 iunie 1965) Tudor Vieru (n. 16 iunie 1960)
Naționalitate	Român
Cetățenie	URSS  Moldova
Religie	Ortodox
Ocupație	jurnalist poet textier
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura I
În funcție 3 septembrie 1990 – 27 februarie 1994
Premii	Ordinul Republicii (23 august 1996) Ordinul național „Steaua României” Ordinul Prieteniei Popoarelor[*] Ordinul Insigna de Onoare[*]
Partid politic	Frontul Popular din Moldova
Alma mater	Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău
Profesie	Poet
Membru corespondent al Academiei Române Grigore Vieru, Ion Vatamanu și Serafim Saka în anii '70. Bustul lui Grigore Vieru, dezvelit duminică 23 ianuarie 2011 în Parcul Herăstrău din București Sculptor: Răzvan Paul Mihăiescu. Grigore Vieru, pictat de Paul Mecet

* 2009: Victor Ciutac (n. 12 Ianuarie 1938, Șirăuți, fostul județ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Iași) a fost un actor de teatru și film din Republica Moldova.
 Victor Ciutac s-a născut pe 12 ianuarie 1938 în Șirăuți, județul Hotin, România. A făcut studii la Institutul de Arte din Chișinău (1960-1964), fiind mai întâi actor la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Bălți, apoi la Teatrul Pușkin din Chișinău. În 1994, când teatrului i s-a acordat numele lui Mihai Eminescu, Victor Ciutac era director al instituției.

În anii 70-80 a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din Moldova. În cariera sa de 45 de ani a jucat în numeroase roluri. Amintim spectacolele "Tata", "Abecedarul", "Pomul vieții" după piesele lui Dumitru Matcovschi, de asemenea "Io, Ștefan-Voievod", "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "Asociația femeilor emancipate din Belgrad".

Victor Ciutac a realizat numeroase roluri în cinematografie. A debutat în "Poienile Roșii" în regia lui Emil Loteanu, film urmat de "Lăutarii", "Dimitrie Cantemir", "Bărbații încărunțesc de tineri", "Calul, pușca și nevasta", "Dansul efemer al dragostei", "Povestea lui Făt-Frumos".

A funcționat și în calitate de profesor la Insititutul de Arte, instruind o pleiadă întreagă de actori, nume mereu prezente pe scenele teatrale din Chișinău. Este deținător al unor importante premii, care atestă aprecierea înaltului său profesionalism.

Stabilit la Iași, împreună cu familia, Victor Ciutac, în ultimii ani ai vieții, s-a dedicat scrisului. Este autorul a doua volume "Exilați în umilință" și "Povestiri de-acasă" care radiografiază destinul unui om și al unui artist în căutarea identității.  
Filmografie:

• Poienele roșii (Moldova Film, 1966) - Lie Cruntu
• Mariana (Moldova Film, 1967) - Unchiul Petea
• Lăutarii (Moldova Film, 1971) - Tatăl lui Toma Alistar
• Ofițer în rezervă (Moldova Film, 1971) - Pavel Dobindă
• Ultimul haiduc (Moldova Film, 1972) - Ion Codreanu
• Podurile (Moldova Film, 1973) - Costache Frunză
• Durata zilei (Moldova Film, 1974) - Stefan Barda
• Dimitrie Cantemir (Moldova Film, 1974) - Ion Neculce
• Ce-i trebuie omului (Moldova Film, 1975)
• Calul, pușca și nevasta (Moldova Film, 1975) - Marcu
• Bărbații încărunțesc de tineri (Moldova Film, 1976) - Alexa Minzu
• Trînta / Care pe care (Moldova Film, 1977) - președintele colhozului
• Povestea lui Făt-Frumos (Moldova Film, 1977) - Gerilă
• Pe urmele fiarei (Moldova Film, 1977) - comisarul de brigada
• Rădăcina Vieții / Koreni Zhizni (Moldova Film, 1977)
• Cînd ai alături un bărbat (Moldova Film, 1978) - Octavian
• Casa lui Dionis (Moldova Film, 1980) - Hariton
• Unde ești, iubire? (Moldova Film, 1981)
• Dreptul de a conduce / Pravo Rukovoditi (Studioul cinematografic din Odesa, 1981)
• Prietenie intre bărbați (Moldova Film, 1982)
• Hotarul din iunie (Moldova Film, 1982)
• Printre mii de drumuri / Sredi tysyachi dorog... (Studioul cinematografic din Odesa, 1983)
• Fii fericită, Iulia! (Moldova Film, 1983) - Unchiul Tudos
• În zorii revoluției (Moldova Film, 1984)
• Poyezd vne raspisaniya (Studioul cinematografic din Odesa, 1985)
• Deținutul misterios (Moldova Film, 1986)
• Na ostriye mecha (Studioul cinematografic din Odesa, 1986)
• Luceafărul (Moldova Film, 1987)
• Corespondentul Vostru Special (Moldova Film, 1987)
• Corbii prada n-o împart (Moldova Film, 1988)
• Dansul efemer al dragostei (Moldova Film, 1988)
• Durerea, Tudorel (Moldova Film, 1989)
• Stuk v dveri (Mosfilm, 1989)
• Igra v smerti, ili postoronniy (Moldova Film, 1991)

Victor Ciutac
Date personale
Născut	12 ianuarie 1938 Șirăuți
Decedat	18 ianuarie 2009 (71 de ani) Iași
Naționalitate	român
Ocupație	actor de teatru și film
Activitate
Premii	Ordinul Republicii

*     2011:  Cristian Pațurcă (n. 10 septembrie 1964 - d. 18 ianuarie 2011, București^[1]) a fost un cântăreț, compozitor, revoluționar și prodemocrat român. Este autorul "Imnului Golanilor" precum și al altor piese cântate la Manifestațiile din Piața Universității, în perioada aprilie - iunie 1990
Pațurcă a murit pe 18 ianurie 2011 la vârsta de 46 de ani, după o lungă bătălie cu tuberculoza. A fost înmormântat^[3] la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor, fiind vecin cu Tatiana Stepa, Florian Pittiș și Adrian Pintea. A lăsat în urmă un fiu.

·       2011: A decedat Robert Sargent Shriver, Jr. (n.9 noiembrie 1915),avocat american și om politic democrat, cunoscut pentru asocierea sa cu familia Kennedy și ca fondator – și primul director -al organizatiei Peace Corp (Corpul Păcii). A candidat fara succes la vice-președinția Statelor Unite în alegerile prezidențiale 1972 din partea Partidului Democrat.Este cumnatul președintelui John F. Kennedy și socrul actorului și politicianului Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului California.
* 2015: Christine Valmy (născută Cristina Xantopol la 25 octombrie 1926 la București - d. 18 ianuarie 2015 la București) a fost o specialistă în cosmetică și ulterior un prosper om de afaceri,^[2] care o mare parte a vieții a trăit în SUA.
* 2016: Mike MacDowel (n. 13 septembrie 1932 – d. 18 ianuarie 2016) a fost un pilot englez de Formula 1 care a evoluat în Campionatul Mondial în sezonul 1957.

·        2017: Ion Besoiu (n. 11 martie 1931,^[1] Sibiu, România – d. 18 ianuarie 2017,^[2][1]București, România) a fost un actor de film, radio, teatru și televiziune român.^[3] A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a activat ca actor în multiple ocazii și a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandradin București. 

A debutat în 1957. În anii 1970 a jucat în serialul Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.

Timp de 16 ani a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra"și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003).

Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini și umbre".

În 2001 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, președintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, subliniind contribuția lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale românești, prin prestigioasa și remarcabila sa activitate de actor, director de teatru și pedagog.”^[4]

În 2002 a primit premiul de excelență al Cinematografiei Române.

Ion Besoiu a fost președinte executiv al Fundației "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

A încetat din viață miercuri 18 ianuarie 2017, la Spitalul Fundeni din București.

În aprilie 2011, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a cerut Curții de Apel București să constate calitatea de colaborator al fostei Securități a lui Ion Besoiu^[5][6][7]. Conform Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) Ion Besoiu a colaborat cu Poliția Politică a regimului comunist (Securitatea) având numele conspirativ de „Bogdan”^[6][7]. Ion Besoiu i-a denunțat la Securitate pe Ion Caramitru, Liviu Ciulei, Dinu Săraru, Gina Patrichi și Răzvan Theodorescu în perioada în care îndeplinea funcția de director al Teatrului Bulandra din București. Pentru informațiile pe care le dădea persoanei de legătură, Besoiu era recompensat cu câteva sute de lei.^[8] Contactat de Realitatea TV, Ion Besoiu a declarat că vorbea cu un ofițer al Securității, dar că nu ar fi semnat niciodată vreun angajament cu acesta.

În urma Deciziei 3043 pronunțată la data de 26.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis prin hotărâre definitivă și irevocabilă faptul că Ion Besoiu nu a fost colaborator al fostei Securități. Toate acuzațiile aduse în dosar de către CNSAS nu au putut fi probate cu acte doveditoare.

A jucat în multe filme:

• Vultur 101 (1957) (debut)
• Furtuna (1960)
• Setea (1960) - Baniciu
• Tudor (1962)
• Partea ta de vină(1963) - Bejan
• Cartierul veseliei(1964)
• Camera albă (1964)
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
• Neamul Șoimăreștilor(1965) - Ștefan Tomșa al II-lea
• Răscoala (1965)
• Șah la rege (1965)
• Fantomele se grăbesc (1966)
• Haiducii (1966) - haiducul Amza
• Dacii (1967) - dublaj de voce
• Castelul condamnaților (1969)
• Asediul (1970)
• Ciuta (teatru TV) - Take Voinea
• Frații (1970)
• Printre colinele verzi(1971)
• Puterea și adevărul(1971)
• Mihai Viteazul (1971) - Sigismund Bathory
• Brigada Diverse în alertă! (1971) - dl. Vornicescu
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Bariera (1972)
• Săgeata căpitanului Ion (1972)
• Ciprian Porumbescu(1973) - Ion Slavici
• Ultimul cartuș (1973) - secretar de partid
• Vifornița (1973)
• Cantemir (1973)
• Păcală (1974) - căpetenia tâlharilor
• Un comisar acuză(1974) - Vișan Năvodeanu
• Nemuritorii (1974)-Costea
• Agentul straniu(1974)
• Actorul și sălbaticii(1975) - Guță Popescu
• Mușchetarul român(1975)
• Împușcături sub clar de lună (1977)
• Toate pînzele sus(serial TV, 1977) - ep. 1-12 - Anton Lupan
• Cianura și picătura de ploaie (1978)
• Rătăcire (1978)
• Revanșa (1978) - colonelul Ștefan Zăvoianu
• Doctorul Poenaru(1978)
• Mihail, cîine de circ(1979)
• Bietul Ioanide (1979)
• Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii (1979) - pr. Ion Belciug
• Ultima noapte de dragoste (1980) - col. Constantinescu
• Drumul oaselor(1980) - Gheorghe Bibescu
• La răscrucea marilor furtuni (1980) - Gheorghe Bibescu
• Convoiul (1981)
• Un echipaj pentru Singapore (1981)
• Capcana mercenarilor (1981) - căpitanul Lesz Lemeni
• Duelul (1981) - col. Ștefan Zăvoianu
• Lumini și umbre: Partea I (1981)
• Șantaj (1981)-Grigore Dinca
• Lumini și umbre: Partea II (1982)
• Mult mai de preț e iubirea (1982)
• Pădurea nebună(1982)
• Viraj periculos (1983)
• Misterele Bucureștilor(1983) - Gheorghe Bibescu
• Căruța cu mere(1983)
• Fructe de pădure(1983)
• Horea (1984)
• Noi, cei din linia întîi(1985)
• Racolarea (1985)
• Sper să ne mai vedem (1985)
• Ziua Z (1985)
• Masca de argint(1985)
• Colierul de turcoaze(1986)
• Secretul lui Nemesis(1987) - Virgil Cocean
• Totul se plătește(1987)
• François Villon - Poetul vagabond(1987)
• Iacob (1988)
• Liliacul înflorește a doua oară (1988)
• Im Süden meiner Seele (1989)
• Kilometrul 36 (1989)
• Mircea (1989)
• Subspecies (1991)
• Polul Sud (1993)
• Șoapte de amor(1994)
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
• Tancul (2003)
• Lombarzilor 8 (2006)
• Cu un pas înainte(2007)
• Regina - Don Tito(2009)
• Cenușă și sânge(2009)
• Francesca (2009)
• Loverboy (2011)
• Despre oameni și melci (2012)
• Las Fierbinți (Sezonul 2, Episodul 10 - Visul) (2012)
• București NonStop(2013)
• Poarta Albă (2014)
• Omega Rose (2016)

A interpretat roluri în teatru:

• Cloșca - „Procesul lui Horia” de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1967
• Corbea - „Luceafărul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Ion Cojar, Teatrul Bulandra, 1967
• Iasa - „Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia Lucian Pintilie, Teatrul Bulandra, 1967
• Kurt - „Dansul mortii” de August Strinberg, regia Iannis Veakis, Teatrul Bulandra, 1968
• Tournel - „Puricele” de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
• Valentine - „Love for Love” de William Congreve, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
• Dobrișor - „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1970
• Ofițerul - „Patru oameni fără nume” de Radu Badila, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1971
• Lorenzo - „Anunțul la mica publicitate” de Natalia Gingsburg, Teatrul Bulandra, 1973
• Damian - „Între noi n-a fost decât tacere” de Lia Crisan, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1973
• Trigorin - „Pescărușul” de A. P. Cehov, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1977
• Gicu Crucescu - „Alibi” de Ion Băieșu, regia Cornel Todea, Teatrul Bulandra, 1978
• Roman Romanovici - „Infidelitate conjugală” de Leonid Zorin, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1979
• Reporterul - „Anchetă asupra unui tânar care nu a făcut nimic” de Adrian Dohotaru, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1980
• Gines Pardo - „Judecata în noapte” de Antonio Buero Vallejo, Teatrul Bulandra, 1981
• Gilu - „Mormântul calaretului avar” de D.R. Popescu, regia Mircea Marin, Teatrul Bulandra, 1981
• Timofei - „Rezervatia de pelicani” de D.R. Popescu, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1983
• Knapp - „Passacaglia” de Titus Popovici, regia Mircea Cornisteanu, Teatrul Bulandra, 1984
• Serebreakov - „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, regia Alexa Visarion, Teatrul Bulandra, 1985
• Polonius - „Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1985
• Ioan - „Io, Mircea Voievod” de Dan Tarchila, regia Alexandru Tocilescu, 1986
• Nichi - „Dimineața pierdută” de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1986
• Oronte - „Mizantropul” de Moliere, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1989
• Tezeu - „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1991
• Petronio - „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcarete, Teatrul Bulandra, 1992
• Oscar Kroge - „Mephisto” de Klaus Mann, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1993
• Corifeu - „Antigona” de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1993
• Antigonus - „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1994
• Ferapont - „Trei surori” de A. P. Cehov, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
• Octavius Caesar - „Julius Caesar” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
• Primul interpret - „Șase personaje în cautarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1995
• Senecus - „Caligula” de Albert Camus, regia Mihai Maniutiu, Teatrul Bulandra, 1996
• Contele Lieuville - „Vânzătorii gloriei” de Marcel Pagnol, regia Eli Malka, Teatrul Bulandra, 1996
• Colonelul - „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1999
• Profesorul - „Există nervi” de Marin Sorescu, regia Puiu Serban, Teatrul Bulandra, 2001
• Muhoiarov Ivan Matveevici - „Oblomov” dupa I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra 2003
• Nagg - "Sfarsit de partida" de Samuel Bekett, regia Alexandru Tocilescu

Ion Besoiu
Ion Besoiu
Date personale
Născut	11 martie 1931[1]  Sibiu, România
Decedat	18 ianuarie 2017 (85 de ani)[2][1]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	actor actor de televiziune[*]
Alte premii
UNITER 2008 - Premiul pentru întreaga activitate
Premii Gopo
2011 – Gopo pentru întreaga operă Mircea Albulescu și Ion Besoiu. Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)

* 2017: Peter Abrahams, prozator sud-african (n. 1919)

Sărbători

·         +) Sf. Ier Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei (calendar creștin-ortodox)

·         Sf. Prisca (calendar romano-catolic)

·         Sf. Atanasiu și Ciril (calendar greco-catolic)

·         Începe octava de rugăciune pentru unirea creștinilor; această octavă este celebrată de toate cultele creștine.

VA URMA