MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

SÂMBĂTĂ 18 IANUARIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A)

Bună dimineața, prieteni!

Sunt restricționatîn continuare pe Facebook și nu pot posta decât în grupurile pe care le administrez

precum și la adresa mea blogspot!

ISTORIE PE ZILE 18 Ianuarie

Evenimente

· 474: Leon al II-lea în vârstă de șapte ani l-a succedat pe bunicul matern Leon I ca împărat al Imperiului Bizantin. Zece luni mai târziu a murit, se pare că otrăvit.

· 1486: Regele Henric al VII-lea al Angliei se căsătorește cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea.

· 1535: Intemeierea orasului Lima (Peru). Conchistadorul spaniol Francisco Pizarro fondeaza oficial orasul Lima,actuala capitala a statului Peru,caruia ii da numele ”Ciudad de los reyes”- Orasul Regilor. Lima este o deformare a cuvantului indian quechua “rimac” care a fost tradus prin expresia “vorbitor”. Devenit capitala a vice-regelui de Peru in 1542,orasul se dezvolta ca centru al unor importante activitati commerciale si culturale pentru intreaga America spaniola. Francisco Pizzaro Gonzales, (n.1471 sau 1476 – m.6 iunie 1541), unul dintre cei mai celebri conchistadori spanioli, cuceritorul Imperiului Inca.

· 1562: Papa Pius al IV-lea convoaca pentru a treia si ultima data Conciliul de la Trent. Conciliul Tridentin sau Conciliul de la Trento, cunoscut și sub numele latin Concilium Tridentinum, a fost cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic (recunoscut doar de Biserica Catolică), ținut între 1545 și 1563, pentru clarificarea problemelor apărute odată cu Reforma protestantă. Conciliul de la Trent s-a întrerupt de mai multe ori din cauza dezacordurilor politice sau religioase si a actionat ca o Contra-Reforma, fiind considerat raspunsul Bisericii Catolice la reforma protestanta inceputa de Luther. Urmatorul Conciliu Ecumenic,Vatican II, a fost convocat dupa mai mult de 300 de ani, in timpul sau Papa Ioan al XXIII-lea declarand că preceptele Consiliului din Trent continuă sa fie valabile până în timpurile moderne, o poziție care a fost reafirmat de către Papa Paul al VI-lea. Decizii adoptate:
- Înființarea seminariilor teologice, ca locuri pentru formarea viitorilor preoți
- Plasarea altarului la loc vizibil în biserici (în evul mediu spațiul clericilor era delimitat de cel al mirenilor printr-un perete sau grilaj despărțitor)
- Păstrarea cuminecăturii în tabernacolul plasat pe masa altarului, spre deosebire de obiceiul medieval care prevedea ca ostiile consacrate să fie păstrate în nișe special construite în biserici
- Introducerea confesionalelor (acele „dulapuri” pentru spovadă, specifice Bisericii Catolice)
- Introducerea scaunelor în biserici, sub formă de bănci
- Stabilirea canonului Bibliei pentru Biserica Catolică[1]
- În decretele asupra căsătoriei (sesiunea a XXIV-a din anul 1563) validitatea căsătoriei a devenit funcție de a avea loc în fața unui preot plus doi martori, iar a prin a stipula că nu mai era nevoie de consimțământ din partea părinților au încheiat o dispută care se prelungea începând din secolul al XII-lea. În cazul unui divorț, partea nevinovată nu avea drept de recăsătorire cât timp trăia cealaltă parte la căsătorie, chiar dacă acea persoană comisese adulter.

· 1653: A fost semnat tratatul de unire a Ucrainei cu Rusia. Bogdan Zinovi Mihailovici Hmelnițki (n.cca 1595 — d.6 august 1657), a fost hatman al Hatmanatului cazacilor Zaporijieni (din Ucraina) si conducatorul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni (1648–1654), care a dus la apariția statului căzăcesc. Tratatul de la Pereiaslav, votat de Adunarea reprezentativa a ucrainenilor de la Pereslav, a dus la absorbirea Ucrainei de catre Țaratul Rusiei si la pierderea independenței acestei țari. Pentru Țaratul Moscovei și țarul Alexei Mihailovici, tratatul legitima pretențiile asupra teritoriilor Rusiei Kievene și întărea influența Moscovei în regiune. Pentru Hmelnițki și cazaci, acest tratat oferea mai înainte de orice o protecție a unui monarh puternic, care era în plus conducătorul unei forțe regionale ortodoxe. Istoricii nu s-au pus de acord asupra tipului de uniune pe care l-a gândit Hmelnițki: o uniune militară, o uniune putere suzerană – vasal, sau o incorporare completă a Ucrainei în Țaratul Rusiei, existand pareri radical diferite cu privire la prevederile tratatului și la caracterul uniunii. De astfel, în timpul depunerii jurământului de credință către țar, cazacii au fost pe punctul de a rupe tratatul, deoarece trimișii Moscovei au refuzat să accepte ca țarul să depună la rândul lui un jurământ față de supușii lui, așa cum se întâmplase în cazul relațiilor cu regii polonezi. În acest moment dificil, Hmelnițki a părăsit furios biserica în care se desfășura ceremonia și a amenințat că reziliază tratatul. După o serie de tratative, cererea cazacilor ca și țarul să depună un jurământ a fost anulată, iar tratatul a rămas în vigoare. Dat fiind faptul că ambele părți aveau interese divergente în Ucraina, libertățile care fuseseră asigurate pe perioada vieții lui Hmelnițki au fost constant restrânse după moartea sa. Până în cele din urmă, acest proces avea să ducă la absorbirea completă a Ucrainei în Țaratul Rusiei, iar mai târziu în Imperiul Rus și Uniunea Sovietică. Pe termen lung s-a ajuns la o rusificare a societății, care a culminat cu Ukazul de la Ems (1876), care interzicea tipărirea de cărți în limba ucraineană.Ukazul de la Ems a fost un decret secret al tarului Alexandru al II-lea, prin care se interzicea folosirea limbii ucrainene (așa-numitul dialect malorus) pentru lucrările tipărite, cu excepția retipăririi documentelor vechi. Ukazul interzicea de asemenea importul de publicații, punerea în scenă a pieselor de teatru sau ținerea de conferințe în limba ucraineană. Ukazul își datorează numele orașului Bad Ems din Germania, unde a fost promulgat. In scurt timp,dupa unirea cu Rusia, se ajunge la declinul cazacilor zaporojeni și la revenirea iobăgiei din Ucraina. Pentru Rusia, achiziționarea Ucrainei a marcat consolidarea puterii sale, justificand numele său de imperiu și titlul de țar ca „Împărat al tuturor rușilor”. În 1954, cu ocazia tricentenarului Tratatului de la Pereiaslav, Nikita Hrușciov a transferat Crimeea a RSFS Ruse la RSS Ucraineană, ca parte a Uniunii Sovietice. Acest tratat semnifica pentru pro-rusi unirea popoarelor slave din Rusia, Ucraina și Belarus. Pentru naționaliștii și patrioți ucraineni, marchează instaurarea jugului rusesc in Ucraina.

· 1701: Frederic I se încoronează ca rege al Prusiei, la Königsberg.

· 1733: A fost adus la o gradină zoologică din Boston primul urs polar prezentat public vreodată în SUA.

· 1778: Navigatorul englez James Cook (n.1728) descopera insulele Hawaii, carora le da numele “Insulele Sandwich”, în onoarea lui John Montagu, al patrulea conte de Sandwich, prim lord al Amiralitatii britanice in acea vreme. Insulele Hawaii (cunoscute în istorie și ca Insulele Sadwich) constituie un arhipelag cu nouăsprezece insule și atoli,precum și alte mici insulițe, dispuse de-a lungul unui lanț pe direcția nord-vest – sud-est în nordul Oceanului Pacific.
Numele arhipelagului vine de la cea mai mare insulă care îl compune,Insula Hawaii. Un an mai tarziu, pe 14 februarie 1779, Cook moare ucis pe aceste insule intr-un conflict cu bastinasii. James Cook (n. 7 noiembrie 1728 – d. 14 februarie 1779) explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală.

· 1788: In Australia s-a infiintat prima colonie populata cu detinuti englezi.

· 1799: Francezul Louis Robert primește brevetul pentru descoperirea sa din 1798, prima instalație de produs hârtie.

· 1821: Începutul Revoluţiei de la 1821 din Muntenia. Marii boieri Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar şi ai Eteriei, încheie o înţelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să–i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă. Tudor Vladimirescu părăseşte Bucureştii în fruntea unei cete de arnăuţi şi se îndreaptă spre Tîrgu Jiu, unde ajunge la 21 ianuarie. În scurt timp urma să înceapă revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu ce avea ca obiectiv principal înlăturarea regimului fanariot din Muntenia.

· 1825: Este inaugurat teatrul Bolsoi (Teatrul Mare) din Moscova, conceput de arhitectul francez Joseph Beauvais.

· 1844: La Iași se joacă, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri "Iorgu de la Sadagura", prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești.

· 1847: Franz Liszt concertează la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.

· 1860: Este infiintat prestigiosul liceu Gheorghe Lazar din Bucuresti. In Monitorul Oficial nr.10, 14 ianuarie 1860, Eforia Instrucțiunii publice face să apără următorul anunț: „Se dă în cunoștință publicului că luni, în 18 Ianuarie, la ora 10 dimineața se va celebra deschiderea noului gimnaziu, al lui Lazăr, în casele D-lui Gh. Macescu de la Jignita, Coloarea Roșie, No.35. Director, I. MAIORESCU”

· 1871: Proclamarea celui de al II-lea Reich german. La 18 ianuarie 1871 Wilhelm I este proclamat imparat al Imperiului German,in Marea sala a oglinzilor de la Versailles, dupa infrangerea zdrobitoare suferita de armata franceza in razboiul franco-prusian. Imperiul sfarseste in ziua de 9 noiembrie 1918, odata cu abdicarea imparatului Wilhelm al II-lea si capitularea Germaniei, la sfarsitul primului razboi mondial. Wilhelm I sau Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern (n. 22 martie 1797 — d. 9 martie 1888, Berlin), regele Prusiei (din 2 ianuarie 1861 și până la moartea sa) și primul împărat german (începând cu 18 ianuarie 1871).

· 1878: Spiru Haret își ia doctoratul în matematici la Sorbona cu o teză de mecanică cerească devenită celebră. Spiru Haret ( n. la 15 februarie 1851 la Iasi, – d. 17 decembrie 1912, București), a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române. Din 1879 se face cunoscut drept „om al școlii”, urmând o viață de inspector și de om politic, lucrând în favoarea școlii și a educației. El a fost poate cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea. A predat la Universitatea din București, la Facultatea de științe, secția fizico-matematici, mecanica rațională si la a Școala de poduri și șosele. Haret a predat, de asemenea, mecanica rațională la Școala de ofițeri de artilerie și geniu, din 1881 (data înființării secției de artilerie și geniu) până în 1890. A profesat până în 1910, când s-a pensionat dar și după aceea, până la decesul sau, ținând prelegeri de popularizare la Universitatea populară. În 1910 publică la Paris și București, lucrarea „Mecanica socială”, utilizând pentru prima oară, matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale.

· 1879: La Teatrul Național din București are loc premiera comediei "O noapte furtunoasă", de Ion Luca Caragiale. În distribuție: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicuța Popescu, Aristița Romanescu.

· 1887: Lazăr Edeleanu reușește prima sinteză a amfetaminei la Universitatea Friedrich-Wilhelms. Lazăr Edeleanu (n. 1 septembrie 1862, București – d. 7 aprilie 1941, București), a fost un chimist român, evreu de origine, autor al procesului de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor clase de hidrocarburi în dioxid de sulf lichid. Principalele direcții de cercetare au fost în domeniile derivaților acidului fenilmetacrilic si fenilizobutiric, acizilor nesaturați din seria aromatică, acțiunii clorurii de sulf asupra anilinei, acțiunii cloratului asupra oxiacizilor, sintetizării fenilizopropilaminei (benzedrinei), chimiei rafinării și chimizării petrolului. Efectul farmacologic psihostimulant al amfetaminei a fost descoperit mai târziu în anii 1920. Lazăr Edeleanu (n. 1 septembrie 1862, București – d. 7 aprilie 1941, București) a fost un chimist român, evreu de origine, autor al procesului de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor clase de hidrocarburi în dioxid de sulf lichid.

· 1911: Pilotul american Eugene Burton Ely ( 21 octombrie 1886 – 19 octombrie 1911), pilotând un avion “Curtis”, reuşeşte prima aterizare pe o navă, cuirasatul “Pennsylvania”. Anterior, la data de 14 noiembrie 1910, Ely reusise o decolare de pe nava USS Birmingham. Eugene Burton Ely (n. 21 octombrie 1886 – d. 19 octombrie 1911) a fost un aviator american, pionier al aviației, considerat a fi primul care a realizat o decolare și o aterizare pe un vas.

· 1919: A fost fondată compania Bentley Motors.

· 1919: Intre 18-21 ianuarie au avut loc lucrările Conferinţei de pace de la Paris, la care a participat şi delegaţii din partea României (Ionel I.C.Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu, etc.) şi ai guberniei Basarabia (Ion Pelivan-preşedinte, Ion Codreanu, Sergiu V.Cujbă, Gheorghe Năstase). Conferința de Pace de la Paris a început la 18 ianuarie 1919, având drept obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Au participat 27 de state, printre care și România. Conferința avea ca scop elaborarea și semnarea tratatelor de pace între statele învingătoare (cu excepția Rusiei, atunci în plin război civil) și cele învinse în Primul Război Mondial. Președintele Conferinței a fost proclamat delegatul Franței, țară gazdă : Georges Clemenceau. Conferinţa de Pace de la Paris avea drept obiectiv dezbaterea noii configuraţii politico-teritoriale şi rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Conferinţa a dus, în final, la semnarea tratatelor de pace. Primul tratat a fost încheiat cu Germania, la Versailles (28 iunie 1919), urmat de tratatul cu Austria, la Saint-Germain en Laye (10 septembrie), pe care România, din cauză că se impuneau anumite clauze referitoare la minorităţi, clauze care au determinat demisiile succesive ale guvernelor Ion I. C. Brătianu şi general Artur Văitoianu, nu l-a semnat decît la 9 decembrie, prim-ministru fiind generalul Constantin Coandă. Pacea cu Bulgaria s-a semnat la Neuilly pe 27 noiembrie. Prin acest tratat, Grecia căpăta Tracia iar Serbia unele rectificări de frontieră, cu România fiind menţinut hotarul din 1916.

· 1941: În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.

· 1947: In Romania, ziarul “Dreptatea” publica Apelul Partidului National-Taranesc, “Catre natiune”, in care se ia atitudine impotriva masurilor antidemocratice initiate si promovate de guvernul comunist condus de Petru Groza.

· 1968: Marin Sorescu publică piesa "Iona".

· 1977: S-a descoperit că misterioasa boală a legionarilor este cauzată de o bacterie denumită astăzi Legionella.

· 1990: Decret–Lege CFSN, nr. 30, privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului PCR.

1992 - Guvernul României a recunoscut Republica Croaţia şi Republica Slovenia.
1995 - A fost finalizat textul Protocolului cvadripartit, de către PDSR, PUNR, ca partide aflate la guvernare, şi PRM, PSM - grup supranumit la acea vreme "patrulaterul rosu" - , prin care acestea au convenit aupra continuării şi întăririi colaborării lor la nivel parlamentar, în teritoriu, precum şi în vederea realizării Programului de guvernare.
1996 - Comitetul Director al Băncii Mondiale a aprobat Împrumutul pentru ajustarea sectorului financiar şi al întreprinderilor (FESAL), în valoare de 280 milioane dolari. Împrumutul a fost acordat pentru o perioadă de 20 ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani şi cu o rată a dobânzii standard a Băncii Mondiale.
1997: Exploratorul polar norvegian Børge Ousland reușește să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neozeelandeza Scott de lângă Marea Ross Ousland. A plecat în expediție la 14 noiembrie 1996 din insula Berkner. În doua luni și patru zile a parcurs 2829 km.
1999: Peste 10 000 de mineri încep un marș spre București.
1999: Are loc inaugurarea, la București, a Centrului de Formare Diplomatică și Relații Internaționale (CFDRI). În cuvântul de deschidere, ministrul de Externe Andrei Pleșu a precizat că școala este menită "să producă diplomați eficienți, funcționari al căror singur partid este România, după cum spunea un diplomat înainte de război".
2004 - Proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost adoptat de delegaţii Consiliului Naţional al Secuilor (CNS).
2005: Compania "Airbus" a lansat, la Toulouse, avionul A380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil.
2017: Proteste în București, Cluj, Brașov, Iași, Timișoara, Sibiu și în alte orașe din România, „NU Legii Gratierii Si Amnistiei”

Nașteri

* 1519: Regina Isabella sau Isabella de Jagiello (în maghiară Izabella királyné; în poloneză Izabela Jagiellonka, n. 18 ianuarie 1519, Cracovia – d. 15 septembrie 1559, Alba Iulia) a fost soția regelui Ioan I Zápolya și mama principelui transilvănean Ioan Sigismund.

În anul 1558 regina Isabella a acordat Odorheiului statutul de oraș liber, cu drept de folosire a sigiliului și stemei proprii.

Date personale
Isabella de Jagiello

Născută	18 ianuarie 1519 Cracovia, Regatul Poloniei
Decedată	15 septembrie 1559 (40 de ani) Alba Iulia, Transilvania
Înmormântată	Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	Sigismund I al Poloniei Bona Sforza[*]
Frați și surori	Katharina, Countess of Montfort[] Sophia Jagiellon, Duchess of Brunswick-Lüneburg[] Catherine Jagellon Anna Jagiello Regina Szafraniec[] Anna Jagiellon[] Hedwig Jagiellon, Electress of Brandenburg[] John Jagiellon[] Wojciech Olbracht[*] Sigismund al II-lea August
Căsătorită cu	Ioan I Zápolya
Copii	Ioan Sigismund Zápolya
Cetățenie	Ungaria
Ocupație	regină[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa Jagiello
Regină a Ungariei de Est
Domnie	1539–1540

· * 1689: Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu (n. 18 ianuarie 1689; d. 10 februarie 1755), de regulă menționat doar ca Montesquieu, s-a născut în castelul din la Brède, lângă Bordeaux, într-o familie de magistrați aparținând micii nobilimi.^[7] A fost una din cele mai complexe și importante figuri ale iluminismului francez.

A activat în calitate de consilier (1714) în parlamentul de la Bordeaux, devenind președintele acestuia (1716 - 1728) după moartea unuia din unchii săi, căruia i-a moștenit titlul și funcția. În 1728, a devenit membru al Academiei Franceze.

Opera sa majoră, Scrisori persane (1721), „profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii și religiei“ ^[8], s-a bucurat de un succes imens și imediat. Cartea este concepută sub forma unei colecții de scrisori, despre care se presupune a fi fost scrise de călători în Persia și de prietenii acestora din Europa. Aici, autorul a satirizat și a criticat instituțiile franceze.

În calitate de teoretician, a scris în 1734 o disertație istorică științifică asupra înfloririi și decăderii Romei, Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence (Considerații asupra cauzelor măreției și decadenței romanilor), în care afirmă că „Roma a oferit spectacolul unei fascinante pervertiri a firii umane, al unei patologii la care republicile sunt extrem de vulnerabile“.^[9]

Spiritul legilor (1748), debutează cu o scurtă discuție despre legi în general. În cartea I, Capitolul III, susține că „legea în general este rațiunea omenească în măsura în care ea guvernează toate popoarele de pe pământ iar legile politice și civile ale fiecărui popor nu trebuie să fie decât cazuri particulare la care se aplică această rațiune omenească“.^[10] Scopul deliberat a lui Montesquieu în această carte este să explice legile umane și legile sociale. Conform lui, tot ceea ce există are legile sale, „Divinitatea“ are legile sale, „lumea materială“ și „substanțele superioare omului“ au, la rândul lor, legi proprii. Cartea este un studiu comparativ, concentrat asupra a trei tipuri de guvernare (republică, monarhie și despotism), fiind realizat sub influența ideilor lui John Locke.

Una din teoriile majore prezentate în lucrare este cea a separării puterilor în stat, conform căreia puterile guvernului trebuie separate și echilibrate pentru a garanta libertatea individului. Cartea își păstrează și în prezent importanța istorică, fiind una dintre operele care au influențat decisiv elaborarea Constituției Statelor Unite ale Americii, care, la rândul său, a influențat esențial scrierea a numeroase constituții din multe state ale lumii.
Opera:

Les causes de l'écho;
Les glandes rénales;
La cause de la pesanteur des corps;
1711: La damnation éternelle des païens ;
1716: Système des Idées;
1721: Lettres persanes ("Scrisori persane");
1724: Le temple de Gnide, roman;
1730: Histoire véritable d'Arsace et Isménie, roman;
1734: Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence ;("Considerații asupra cauzelor măreției și decadenței romanilor");
1748: De l'esprit des lois ("Spiritul legilor")
1750: La défense de « L'Esprit des lois »;
Pensées suivies de Spicilège;
1939: Les cahiers de Montesquieu. Mes pensées ("Caietele lui Montesquieu. Cugetările mele").

Date personale
Charles de Secondat, baron de Montesquieu
Charles de Secondat, baron de Montesquieu
Nume la naștere	Charles-Louis de Secondat
Născut	18 ianuarie 1689^[1]^[2]^[3] los fardeles[*], Franța
Decedat	10 februarie 1755 (66 de ani)^[1]^[4]^[2]^[3]^[5] Paris, Regatul Franței^[6]
Înmormântat	Saint-Sulpice[*]
Căsătorit cu	Jeanne de Lartigue[*]
Copii	Jean da Montesquieu secondat[*]
Cetățenie	Franța
Religie	catolicism
Ocupație	filozof scriitor romancier[] sociolog[] jurist-poet[] avocat judecător Encyclopédistes[] istoric om politic

* 1726: Frederic Henric Louis (germană Friedrich Heinrich Ludwig; 18 ianuarie 1726 – 3 august 1802), a fost prinț al Prusiei. A fost general și om de stat și, în 1786, s-a sugerat că ar putea fi candidat pentru a deveni monarh al Statelor Unite.

Născut la Berlin, Henric a fost al 13-lea copil al regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și a Prințesei Sophia Dorothea de Hanovra. Frate mai mic al regelui Frederic al II-lea al Prusiei, conflictele lui Henric cu "Frederic cel Mare" sunt aproape legendare.

În 1740, nu avea decât 14 ani când fratele lui mai mare, Frederic al II-lea al Prusiei, devenit rege, l-a numit colonel al regimentului 35 de infanterie și a participat la războiul silezian. Henric a trăit în umbra fratelui său, Frederic cel Mare, și uneori a criticat strategiile militare ale regelui și politica externă. În 1753 și-a publicat memoriile sub pseudonimul "mareșalul Gessler".

La 25 iunie 1752 Henric s-a căsătorit cu Prințesa Wilhelmina de Hesse-Kassel în Charlottenburg, însă nu au avut copii. Henric a locuit la castelul Rheinsberg primit în dar de la fratele său. În ciuda faptului că era căsătorit, pasiunea sa se îndrepta spre alți bărbați și a dezvoltat relații intime cu actorul Blainville și contele francez emigrant La Roche-Aymon

Date personale
Prințul Henric

Nume la naștere	Friedrich Heinrich Ludwig
Născut	18 ianuarie 1726 Berlin, Prusia
Decedat	3 august 1802 (76 de ani) Rheinsberg, Germania^[1]
Înmormântat	Rheinsberg Palace[*]
Părinți	Frederic Wilhelm I al Prusiei Sofia Dorothea de Hanovra
Frați și surori	Sophia Dorothea a Prusiei Prințesa Philippine Charlotte a Prusiei Louisa Ulrika a Prusiei Wilhelmine of Prussia, Margravine of Brandenburg-Bayreuth[] Anna Amalia a Prusiei Prințesa Friederike Luise a Prusiei Prințul Augustus Wilhelm al Prusiei Frederic al II-lea al Prusiei Prințul Augustus Ferdinand al Prusiei Frederick Louis, Crown Prince of Prussia[]
Căsătorit cu	Prințesa Wilhelmina de Hesse-Kassel
Cetățenie	Germania Prusia
Ocupație	diplomat
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern

* 1782: Daniel Webster (n. 18 ianuarie 1782 – d. 24 octombrie 1852) a fost un om politic american, secretar de stat al Statelor Unite.

Date personale
Daniel Webster
Daniel Webster
Născut	18 ianuarie 1782^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Salisbury[*], SUA
Decedat	25 octombrie 1852 (70 de ani)^[4]^[6] Marshfield[*], SUA^[8]
Înmormântat	Winslow Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[] (hemoragie cerebrală[])
Părinți	Ebenezer Webster[*]
Căsătorit cu	Caroline LeRoy[*] (din decembrie 1829)
Copii	Fletcher Webster[*]
Cetățenie	SUA
Religie	Biserica Unitariană
Ocupație	om politic diplomat avocat
Secretar de stat al Statelor Unite
În funcție 23 iulie 1850 – 24 octombrie 1852
Precedat de	John M. Clayton
Succedat de	Edward Everett
Senator al Statelor Unite
În funcție 4 martie 1845 – 22 iulie 1850
Precedat de	Rufus Choate[*]
Succedat de	Robert Charles Winthrop[*]
Congressman în Camera Reprezentanților a SUA
În funcție 4 martie 1823 – 30 mai 1827
Precedat de	Benjamin Gorham[*]
Succedat de	Benjamin Gorham[*]
Circumscripția	Massachusetts's 1st congressional district[*]

Premii	Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[*]
Partid politic	Partidul Whig
Alma mater	Colegiul Dartmouth[] Phillips Exeter Academy[]

· * 1795: Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei (rusă Анна Павловна; 18 ianuarie 1795 – 1 martie 1865) a fost regină a Olandei.

A fost al optulea copil și a șasea fiică a țarului Pavel I al Rusiei și a Mariei Feodorovna. Frații săi erau:

Alexandru I, Țar al Rusiei (1777–1825), căsătorit cu Luise de Baden(1779–1826); au avut două diice ambele au murit în copilărie.
Constantin Pavlovici Marele Duce (1779–1831), căsătorit cu Prințesa Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld (1781–1860) și a doua oară cu Ioanna Grudzińska (1799–1831). Nu a avut copii.
Alexandra Pavlovna Mare Ducesă (1783–1801) căsătorită cu Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei (1776–1847); au avut o fiică (a murit la naștere)
Elena Pavlovna Mare Ducesă (1784–1803) căsătorită cu Friedrich Ludwig, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819); au avut doi copii.
Maria Pavlovna Mare Ducesă (1786-1859) căsătorită cu Karl Friedrich, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, a avut patru copii.
Ecaterina Pavlovna Mare Ducesă (1788–1819) căsătorită cu Georg, Duce de Oldenburg (1784–1812), au avut doi fii; căsătorită a doua oară cu Wilhelm I de Württemberg (1781–1864), au avut două fiice.
Olga Pavlovna (22 iulie 1792 – 26 ianuarie 1795).
Nicolae I, Țar al Rusiei (1796–1855), căsătorit cu Charlotte a Prusiei(1798–1860), au avut zece copii.
Mihail Pavlovici, Mare Duce (1798–1849), căsătorit cu Elena Pavlovna de Württemberg 1807–1873), au avut cinci copii.

Împăratul Napoleon I al Franței i-a cerut mâna însă a fost refuzat.

La 21 februarie, la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, s-a căsătorit cu Prințul William de Orange, care va deveni mai târziu regele William al II-lea al Olandei. După căsătorie și-a păstrat propria religie. Cuplul a rămas în Rusia un an de zile.

Anna Pavlovna a fost șocată de diferența dintre Rusia și noua ei țară, în special atunci când era vorba de nivelul social, unde diferența dintre regalitate și cetățeni nu era așa de mare ca în Rusia iar ea a avut dificultăți de adaptare la acest lucru. Cuplul a trăit la Bruxelles până când revoluția belgienilor i-a forțat să părăsească orașul în 1830. Căsătoria a fost furtunoasă. În 1829, mai multe piese din bijuteriile ei au fost furate, iar ea și-a suspectat soțul de furt. Aventurile soțului ei a creat conflicte în mariaj; s-au separat până în 1843.

La 7 octombrie 1840, la abdicarea socrului ei, William I al Olandei, Anna Pavlovna a devenit regină a Olandei. Ca regină, Anna a fost descrisă ca fiind demnă, maiestoasă și distanțată de popor. Ca regină mamă a trăit o viață discretă.

A fost mama viitorului rege William al III-lea al Olandei.

Date personale
Anna Pavlovna a Rusiei
Regină a Olandei; Mare Ducesă de Luxembourg; Ducesă de Limburg
Portret de Jan Baptist van der Hulst, 1837
Născută	18 ianuarie 1795 Sankt Petersburg
Decedată	1 martie 1865 (70 de ani) Haga
Înmormântată	Delft
Părinți	Pavel I al Rusiei^[1] Sophie Dorothea de Württemberg^[1]
Frați și surori	Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei Grand Duchess Olga Pavlovna of Russia[*] Nicolae I al Rusiei Alexandru I al Rusiei Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei
Căsătorită cu	William II
Copii	William III Prințul Alexandru Prințul Henric Prințul Ernest Casimir Prințesa Sophie
Cetățenie	Imperiul Rus
Religie	Biserica Ortodoxă Rusă
Ocupație	pictoriță desenatoare[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce regină consoartă[] duchess[]
Familie nobiliară	Holstein-Gottorp-Romanov (prin naștere) Casa de Orania-Nassau (prin căsătorie)
Domnie
Domnie	7 octombrie 1840 – 7 martie 1849

* 1808: Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei și Norvegiei (germanăWilhelmine Marie; 18 ianuarie 1808 – 30 mai 1891) a fost fiica cea mică a regelui Frederic al VI-lea al Danemarcei și a soției acestuia, Marie Sophie de Hesse-Kassel.

Prințesa Vilhelmine s-a născut la Kiel, Ducatul de Schleswig la 18 ianuarie 1808. Părinții ei au fost Prințul Moștenitor Frederic (viitorul rege Frederic al VI-lea) și soția sa, Maria Sofia de Hesse. Pentru că bunicul patern, regele Christian al VII-lea era instabil mental, tatăl ei a fost regent din 1784. La două luni după nașterea ei, bunicul-rege a murit de anevrism cerebral iar tatăl ei i-a succedat ca rege al Danemarcei și Norvegiei. A avut o soră mai mare, Caroline.

Vilhelmine Marie

Din moment ce tatăl ei nu a avut fii care au supraviețuit, Vilhelmine Marie a fost o mireasă foarte dorită. Printre pretendenți era și viitorul Oscar I al Suediei al pe atunci nou-înființate dinastii Bernadotte. La 1 noiembrie 1828, la Copenhaga, ea s-a căsătorit cu Prințul Frederic al Danemarcei, viitorul rege Frederic al VII-lea al Danemarcei. Logodna a fost anunțată oficial în 1826. Soțul ei era descendent masculin pe linie directă a regelui Frederic al V-lea și a celei de-a doua soții, Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel. Căsătoria a unit cele două linii ale Casei Regale și a fost foarte populară.

Mariajul s-a dovedit a fi nefericit, din cauza stilului de viață desfrânat a lui Frederic cu infidelități și consum exagerat de alcool. S-a spus că Vilhelmine, deși bună la suflet și blândă, era lipsită de caracter și nu a reușit să câștige nici o influență asupra lui Frederic. Mariajul nefericit a fost, de asemenea, un motiv de îngrijorare pentru părinți. Cuplul s-a separat în 1834 și a divorțat în 1837.

La Palatul Amalienborg la 19 mai 1838 ea s-a căsătorit cu Karl, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, fratele cel mare al viitorului rege Christian al IX-lea al Danemarcei. S-a spus că al doilea mariaj a fost foarte fericit. Ambele căsnicii au rămas fără copii.

În timpul Primului Război Germano-Danez, soțul ei s-a situat împotriva Danemarcei. Din această cauză relația Vilhelmine cu familia regală daneză s-a rupt pentru o vreme. În timpul războiului ea a locuit la Dresda. În 1852, după ce s-a împăcat cu familia regală s-a întors în Danemarca împreună cu soțul ei și au locuit la Castelul Louisenlund. Poziția ei de fiică a iubitului rege a ajutat-o să rămână populară printre danezi. Soțul ei nu a reușit niciodată.

Karl a murit în 1878. Vilhelmine și-a petrecut ultimii ani izolată și a avut dificultăți de comunicare în viața socială după ce și-a pierdut auzul. A petrecut mult timp în acțiuni de caritate și a devenit populară în Glücksburg din cauza asta.

Date personale
Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei
Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Portret al Prințesei Vilhelmine de Christian Albrecht Jensen
Născută	18 ianuarie 1808 Kiel, Ducatul de Schleswig
Decedată	30 mai 1891 (83 de ani) Glücksburg, Schleswig-Holstein, Prusia
Înmormântată	Schleswig-Holstein
Părinți	Frederic al VI-lea al Danemarcei Maria Sofia de Hessa
Frați și surori	Prințesa Caroline a Danemarcei
Căsătorită cu	Prințul Frederic al Danemarcei Karl, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Cetățenie	Danemarca
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Casa de Oldenburg

· * 1829: S-a nascut Ludvig Lorenz, fizician şi matematician danez; (d. 09.06.1891). A conferit un aspect matematic formulării electromagnetismului. A publicat (1869) legea care leagă indicele de refracție al unei substanțe de polarizabilitate, redescoperită independent (1878) de Hendrik Lorentz si cunoscută sub numele de ecuația Lorentz-Lorenz.

· * 1832 - S-a născut medicul Iacob Felix, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române (m. 19 ianuarie1905)

· * 1841: Emmanuel Chabrier, compozitor și pianist francez (d. 1894)

· * 1848: S-a născut in localitatea Sira, langa Arad, scriitorul Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg şi gazetar român („Moara cu noroc”, „Popa Tanda”, „Mara”, „Fata de birău”); (d.17.08.1925, Panciu).

* * 1862: Eduard Fischer (n. 18 ianuarie 1862,^[1]^[2] Carapciu pe Ceremuș, Ucraina – d. 21 iunie 1935,^[1]^[2] Viena, Statul Federal al Austriei) a fost un general (Generalmajor) austriac, care a comandat jandarmeria austriacă din Bucovina și Galiția, decorat cu Ordinul Maria Terezia în grad de cavaler. De asemenea, el s-a remarcat și ca scriitor.
1* 1867: Félix Rubén García Sarmiento, cunoscut sub pseudonimul Rubén Darío(n. 18 ianuarie 1867 - d. 6 februarie 1916) a fost un poet nicaraguan.

Mare liric de limba spaniolă, a fost considerat părintele modernismului hispano-american.

1* 1875: Aleksei Ivanovici Abrikosov (n. 18 ianuarie, 1875 — 9 aprilie 1955), anatomopatolog sovietic. Aleksei Ivanovici Abrikosov a fost membru al Academiei de Științe și al Academiei de Științe medicale a URSS.

· 1880: Paul Ehrenfest, fizician și matematician austriac (d. 1933)

· 1882 - S-a născut medicul Victor Gomoiu, primul român preşedinte al unei societăţi ştiinţifice internaţionale, respectiv al Societăţii Internaţionale de Istorie a Medicinei (m. 1960).

· 1886: Ștefan Dimitrescu, pictor român (d. 1933)

* 1887: Elena Lempp (n. 18 ianuarie 1887, Pitești, România – d. 1964, Craiova, România) a fost un medic român
A absolvit în 1905 Școala secundară de fete gradul I și gradul II din Craiova^[3] urmând apoi Facultatea de Medicină la București între 1906 și 1914. Și-a obținut doctoratul în medicină și chirurgie în iunie 1914. A plecat ulterior la Berlin unde s-a specializat în obstetrică și ginecologie alături de profesorul Bumm (1922-1923).
A activat:

externă și apoi internă provizorie a Eforiei Spitalelor Civile din București (1909-1912);^[4]
medic auxiliar provizoriu în echipa de dezinfecție a Direcției Generale a Serviciului Sanitar București;
medic auxiliat la Spitalul din Negoiești (1915-1921);
medic secundar la Maternitatea Spitalului Filantropia din Craiova (1921-1923);
medic primar la Maternitatea Spitalului Filantropia din Craiova (1923-1925);
medic primar la Maternitatea din Chișinău (1926-1927);
medic primar la Maternitatea Spitalul Th.I.Preda din Craiova (1927-1930);
medic primar și șef al Maternității Spitalului Filantropia (1930-1947);
medic-șef chirurg la Spitalul Crucii Roșii din Craiova (1941-1942).

A participat la zeci de congrese la București, Cluj-Napoca, Leipzig și a susținut prelegeri în cadrul Cercului medicofarmaceutic din Craiova.

· 1892: S-a nascut Oliver Hardy, actor american (celebrul “Bran”). Cuplul Oliver Hardy – Stan Laurel cunoaşte o mare şi nestinsă celebritate mondială, deţinând timp de douăzeci de ani supremaţia în comedia de tip slapstick; (d.07.08.1957).
* 1897: Dimitrie Găzdaru (n. 18 ianuarie 1897, Grivița, Ialomița – d. 8 iunie 1991, Buenos Aires, Argentina) a fost un lingvist român, discipolul și asistentul lui Alexandru Philippide la Universitatea din Iași, fiind deopotrivă profesorul unor viitori savanți de renume, ca Gheorghe Ivănescu și Eugeniu Coșeriu. Plecat devreme din România, după o perioadă de activitate didactică în Italia s-a stabilit în America de Sud, unde a rămas toată viața. A fondat prima catedră de romanistică din Argentina și a scris numeroase studii de lingvistică și filologie, fiind recunoscut ca unul dintre romaniștii de seamă ai secolului XX.
Selecție din operele sale:

Contribuții privitoare la originea, limba și influența mitropolitului Dosoftei, Iași, 1927;
Descendentii demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929;
Originea și răspândirea motivului "amărâtă turturea" în literaturile romanice, Iași, 1935;
Omagiu profesorului D. Găzdaru. Miscellanea din studiile sale inedite sau rare. I. Studii istorico-filologice, Freiburg im Breisgau, 1974.
Que es linguistica, Buenos Aires, 1966.
Controversias y documentos lingüísticos, 1967.
Ensayos de filología y lingüística románicas, La Plata, 1969.
Aventuras del latín y orígenes de las lenguas románicas, Buenos Aires, 1970.

Jump to navigation Jump to search

Date personale
Dimitrie Găzdaru
Născut	18 ianuarie 1897 Grivița, Ialomița
Decedat	8 iunie 1991 Buenos Aires
Cetățenie	România
Ocupație	lingvist, filolog și profesor universitar român "Cercetările științifice nu se fac cu ora, ci cu viața. Mie nici nu-mi ajung cele nouă ore obligatorii pe zi. În medie lucrez 16! Afară de asta, au trecut mai bine de 30 de ani fără să-mi fi luat măcar o singură zi de vacanță, pentru că eu nu cunosc oboseala. Mă odihnesc variind temele de lucru. Temele obosesc, nu eu! Și când o temă obosește, o pun deoparte la dospit și iau alta la frământat" (Dimitrie Găzdaru, la 76 de ani)
Activitate
Partid politic	Mișcarea Legionară

· 1898: Filip Brunea-Fox, prozator și jurnalist român, colaborator la reviste de avangardă (d.1977)

* 1901: Nina Nicolaevna Masalskaia (n. 5/18 ianuarie 1901, Penza, Rusia — d. 24 martie 1989, Chișinău) a fost o actriță sovietică, rusă și moldoveancă, artistă a poporului din URSS (1960).

· 1904: Cary Grant (născut Archibald Alexander Leach, n. 18 ianuarie 1904,^[1]^[2]^[3]^[4]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Bristol, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 29 noiembrie 1986,^[1]^[3]^[4]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Davenport[*], SUA) a fost una dintre marile stele americane de film ale Hollywood-ului de altădată, laureat al Premiului Oscar.
* 1908: Prințesa Sibylla a Suediei, Ducesă de Västerbotten (născută Prințesa Sibylla de Saxa-Coburg și Gotha; 18 ianuarie 1908 – 28 noiembrie 1972) (Prințesa Sibylla Calma Maria Alice Bathildis Feodora) a fost soția Prințului Gustav Adolf, Duce de Västerbotten și mama actualului monarh al Suediei, Carl XVI Gustaf.
A fost fiica lui Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha și a Prințesei Victoria Adelaide de Schleswig-Holstein (care era fiica Prințesei Karoline de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg și a lui Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein și descendentă a casei regale scandinave). Prin tatăl ei, era strănepoata reginei Victoria. Bunicul ei era Prințul Leopold, Duce de Albany, fiul cel mic al reginei Victoria și a Prințului Albert

În noiembrie 1931, Sibylla era la Londra și participa la nunta lui Lady May Abel Smith ca domnișoară de onoare. Una dintre celelalte domnișoare de onoare era Ingrid a Suediei, care i l-a prezentat Sibyllei pe fratele ei, Prințul Gustaf Adolf al Suediei, Duce de Västerbotten. Logodna a fost anunțată la palatul Callenberg din Coburg la 16 iunie 1932.

La 19 octombrie, la Coburg, Sibylla s-a căsătorit cu vărul ei de-al doilea Prințul Gustaf Adolf al Suediei printr-o căsătorie civilă urmată de una religioasă ziua următoare. Gustaf Adolf era fiul cel mare al Prințului Moștenitor Gustav Adolf al Suediei (mai târziu regele Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei) și al Prințesei Margaret de Connaught (o nepoată a reginei Victoria).

Sibylla nu va deveni niciodată Prințesă Moștenitoare deoarece soțul ei a murit înainte de decesul bunicul lui, regele Gustav al V-lea. Cuplul și-a petrecut luna de miere în Italia înainte de a ajunge la Stockholm la 25 noiembrie 1932. Sibylla n-a fost foarte populară în Suedia. Ea și soțul ei erau oaspeți frecvenți al diferitelor asociații și cluburi germane din Stockholm iar publicul și presa asociau ușor în anii 1930 tot ce era german cu partidul nazist.^[1] De asemenea, faptul că unii membri ai familiei ei și rudele din Germania erau active în partidul nazist, i-au afectat reputația în Suedia. În plus, ea avea dificultăți în a învăța limba suedeză, lucru care a mărit distanța dintre ea și suedezi.^[1]

Sibylla a murit de cancer la vârsta de 64 de ani, înainte de ascensiunea pe tron a fiului ei.

Date personale
Prințesa Sibylla
Ducesă de Västerbotten
Prințesa Sibylla în anii 1930.
Nume la naștere	Sibylla Calma Maria Alice Bathildis Feodora
Născută	18 ianuarie 1908 Gotha, Saxa-Coburg și Gotha
Decedată	28 noiembrie 1972 (64 de ani) Stockholm, Suedia
Înmormântată	Kungliga begravningsplatsen[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Părinți	Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Prințesa Victoria Adelaide de Schleswig-Holstein
Frați și surori	Princess Caroline Mathilde of Saxe-Coburg and Gotha[] Johann Leopold, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha Friedrich Josias Prince Hubertus of Saxe-Coburg and Gotha[]
Căsătorită cu	Prințul Gustav Adolf, Duce de Västerbotten
Copii	Prințesa Margaretha, Mrs. Ambler Prințesa Birgitta a Suediei Prințesa Désirée, Baroneasă Silfverschiöld Prințesa Christina, Mrs. Magnuson Carl XVI Gustaf
Cetățenie	Germania Suedia
Ocupație	organizational founder[*] președinte
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha Casa de Bernadotte Sibylla și Prințul Gustaf Adolf împreună cu copiii, 1946.

* 1909: Alexandru Sándor Schwartz (n. 18 ianuarie 1909 în Târgu-Mureș - d. 1993) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia).

· 1911: S-a născut in Bitolia, Macedonia, Nicu Caranica, poet, dramaturg şi eseist român (d.2002, Fairfield, Connecticut, SUA). A debutat în presă la 16 ani, în Propilee literare, dar adevăratul său debut e considerat cel din 1932, din Gând românesc. Nicu Caranica a urmat Universitatea la Cluj-Napoca (1928-1932) si un prim an de studii în Franța, la Universitatea catolică din Lille. Și-a luat licența cu teza intitulata „La critique de Baudelaire’, în 1932. Între 1935 și 1936, a studiat la Sorbona și École Normale Supérieure, din Paris, lucrând la o teză de doctorat despre critica totală (plastică, muzică literatură) a lui Baudelaire, teză rămasă, din păcate, neterminată, din cauza neprelungirii bursei și a vicisitudinii vremurilor care au urmat. A fost, pe rând, profesor în țară, apoi atașat de presă la Legația Română din Quirinal (actuala reședință a președinției italiene, la Roma). Fiind rechemat din postul de atașat de presă în țară, refuză întoarcerea și se autoexilleaza. Timp de zece ani a trăit în Italia, în perioada 1943-1945 fiind asistent pe lângă profesorul Ramiro Ortiz, la Institutul de filologie romanică a Universității din Padova. Din 1951 s-a stabilit și a trăit la Paris. A murit în anul 2002 la Fairfield, Connecticut, SUA,[2]în urma unui atac de cord.
Volume publicate:

Poeme și imnuri, Editura Miron Neagu, Sighișoara, 1940
Povestea foamei (Destin, Madrid, 1945)
Nașterea tragediei (Destin, Madrid, 1968 - carte renegată mai târziu de autor)
Mouvement irreversible (Editura La Pensee Universelle, Paris, 1972)
Anul 1940 (Editura Ethos - Ioan Cușa, Paris, 1981)
La lotta con l'angelo, (traducere din franceză de autor), Editura U.N.U.P.A.D.E.C, Roma, 1992
Capire Luzi, Edizioni Studium, Roma,1995

Date personale
Nicu Caranica
Născut	18 ianuarie 1911 Bitolia, Macedonia
Decedat	19 iunie 2002, (91 de ani) Paris, Franța
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Părinți	Ion Caranica, Sevastia Capidan
Frați și surori	Eta Boeriu (născută Caranica) Nina Ivașcu (născută Caranica)
Naționalitate	România origine aromână
Cetățenie	Franța
Ocupație	poet, eseist, dramaturg
Studii	Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, Universitatea Catolică din Lille, Ecole Normale Superieure din Paris, Sorbona
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1932 - 2002
Specie literară	poezie, poem, eseu, teatru
Operă de debut	1932 - poezii „Gând românesc” 1940 - Poeme și imnuri

* 1913: Danny Kaye (născut David Daniel Kaminsky la 18 ianuarie 1913, Brooklyn, New York – d. 3 martie 1987, Los Angeles, California) a fost un actor evreu-american de film.

· 1915: Paul C. Petrescu, fizician român (d. 1977)

· 1915: Santiago Carillo, lider comunist spaniol (d. 2012)

· 1916: Silviu Brucan (n. Saul Bruckner, 18 ianuarie 1916, București; d. 14 septembrie 2006, București^[2]) a fost un nomenclaturist, ideolog comunist și analist politic român.

Născut într-o familie de origine evreiască, Brucan a urmat școala primară la școala evanghelică, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 si 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste.^[6] A intrat în Partidul Comunist la vârsta de 19 ani. Între 1940 și 1944 a activat în organizația de tineret a partidului, apoi a devenit membru al PCR și a participat la acțiuni ilegale. În 1943 a primit sarcina de partid de a se ocupa de presa ilegală în general și de "Scânteia" în principal. În 1943 a fost arestat, dar a fost eliberat după două zile.^[7]

În septembrie 1944 a fost numit secretar general de redacție la ziarul Scînteia, de la tribuna căruia a cerut condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru.^{[necesită citare]} Soția sa, Alexandra Sidorovici, a fost acuzator public al Tribunalului Poporului (amintit și de Petre Țuțea).^{[necesită citare]} Între 1948 - 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București, deși nu avea decât 6 clase de liceu.

În timpul României comuniste a fost ambasador în Statele Unite în 1955 și la ONU între 1959 - 1962. Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, a început reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care a demisionat în 1966.

Brucan era un apropiat al lui Gheorghiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu (cu care a fost vecin timp de zece ani, înainte de venirea la putere a acestuia din urmă), pe care îl considera incult și paranoic.^{[necesită citare]}

După revolta muncitorilor din Brașov (14-15 noiembrie 1987), a făcut declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de postul BBC și agenția de presă UPI. A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat. Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securității la acea vreme, Iulian Vlad, i s-a permis să plece pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa de Est, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov.^[8]

În noiembrie 1988 a ajuns la Moscova unde a avut o întrevedere cu Mihail Gorbaciov.^[7] A revenit în România, unde în martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I s-a impus din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.

Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2 luni în Consiliul Frontului Salvării Naționale, după care a demisionat. În această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, „profeție” care i-a atras porecla de Oracolul din Dămăroaia. Considera că echipa lui Ion Iliescu duce România pe un drum greșit.^[9] În 1994 fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.^[10]

A devenit analist politic și autor al mai multor cărți despre comunismul din Europa de Est. Din 1996 a fost invitat permanent al emisiunii de analiză politică „Profeții despre trecut” de la Pro TV. În vara anului 2006 a colaborat cu Institutul PRO, unde a participat la mai multe seminarii alături de echipa de analiști din cadrul Institutului.

Date personale
Silviu Brucan
Nume la naștere	Saul Bruckner
Născut	18 ianuarie 1916^[2]^[3] București, România
Decedat	14 septembrie 2006 (90 de ani)^[4]^[2]^[3] București, România
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Căsătorit cu	Alexandra Sidorovici
Copii	Anca, Vlad Silviu și Dinu^[1]
Cetățenie	România
Etnie	evreii din România[*]
Religie	ateism
Ocupație	lingvist[*] diplomat jurnalist traducător om politic
Director în Societatea Română de Radiodifuziune
În funcție 1962 – 1966
Reprezentant permanent al României la Organizația Națiunilor Unite
În funcție 1959 – 1962
Ambasador al României în Statele Unite ale Americii
În funcție 1955 – 1955

Partid politic	PCR
Alma mater	Colegiul Național „Sfântul Sava” din București
Cunoscut pentru	Semnatar al „Scrisorii celor șase”

* 1924: John (Ján) Bukovsky (n. 18 ianuarie 1924, Cerová, Cehoslovacia – d. 18 decembrie 2010, Techny, Illinois) a fost un arhiepiscop romano-catolic, naturalizat american și diplomat al Vaticanului, primul nunțiu apostolic în România după 1990.

· 1925: Gilles Deleuze, filosof francez (d. 1995)
* 1926: Haralambie Grămescu (n. 18 ianuarie 1926, Plenița, județul Dolj - d. 14 martie 2003, Craiova) a fost un poet și traducător român.

A fost fiul Elisabetei (născută Odinescu) și al lui Ionel Grămescu, țărani. A urmat liceul la Craiova și Pitești între anii 1937 - 1945, apoi Facultatea de Medicină la Cluj în perioada 1945 - 1949 (neterminată) și Școala de Literatură „„Mihai Eminescu” la București între 1950 - 1951. În perioada 1964 - 1965 începe cursurile la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care nu o termină . Între 1950 și 1972 este, pe rând, referent la Uniunea Scriitorilor, redactor la Editura de Stat pentru literatură și artă, „Gazeta literară și „Luceafărul, lector la Editura Minerva. Debutează încă din 1949 în ziarul Lupta Ardealului, dar prima carte, Elegii și egloge, îi apare abia în 1969.^[1]

A tradus din Margarita Aligher, Arany János, Balzac, Ibsen, María Teresa León, K. M. Siminov ș.a. A transpus în românește povestirile din 1001 de nopți și a repovestit Cele șapte călătorii ale lui Sinbad marinarul (1977). În 1982 primește premiul Asociației Scriitorilor din București pentru traducerea povestirilor din O mie și una de nopți.

Are câteva volume publicate:

Elegii și egloge, București, 1969;
Norul lui Magellan. Ode și epode, București, 1972;
Cele șapte călătorii ale lui Sinbad Marinarul, repovestite de Haralambie Grămescu, București, 1977;
Prin vântul toamnei, București, 1987;
Pactul cu diavolul, roman, Plenița, 1994;
Adaptarea la mediu, versuri, Craiova, 1997.
Întoarcerea florilor, 1971 – poezii din folclorul naționalităților conlocuitoare
Glasurile patriei, 1972 – poezii patriotice
Imnurile muncii, 1974

* 1927:

Marinella Tucaliuc (n. 18.01.1927, Botoșani - d. 11.11.2015, București) a fost o pictoriță și graficiană româncă.

După ce studiază la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, își aprofundează studiile în Iași, Cluj și București, avându-i ca profesori pe maeștrii artei: Nicolae Popa, Mihai Cămăruț, Aurel Ciupe, Alexandru Mohi, etc, participă la cele mai de seamă manifestări colective organizate în țară și în străinătate.

Artista

Marinella Tucaliuc se impune prin finețea și inefilabilul culorilor ce denota stările de suflet echivalent al unei sensibilități delicate, mereu în căutarea și aflarea frumosului diversificat atât în gama tonală, cât și a subiectului redat. Vom găsi atât în acuarelele sale, cât și în picturile sale, aprofundări detaliate ale unor locuri cunoscute ori căutate, odihnă și tăcere în redarea iernilor, umbra și lumina în peisajele rurale, în căsuțele atât de divers dispuse în care denotă viața și prezența umană în mijlocul naturii.

Florile - suave și sfioase, catifelate și voluptoase, cu pete opace ori transparente, expresive și emoționale, creează o profundă relație a sufletului artistei cu natura, un echivalent al sensibilității sale sufletești cu frumosul din natură, realitate transformată în vis de artist.

Figurile umane, redate cu gingășie în diferite etape ale vieții, cu ochii calzi și curioși ai copiilor, cu sensibilități ale trăirilor interioare ale adolescentelor ori premeditări profunde acolo unde în locul tinereții s-au instaurat gânduri adânci ale vieții.

Artista, în continua căutare a noului, a frumosului artistic, este preocupată de relația culoare-lumină, subiect-viață-bucurie, realitate și nostalgie.

Astfel își desfășoară gândurile, transpunându-le în diversitatea ideilor și a tehnicilor ce le abordă, preocupată și de noul ca tehnică în arta picturală - denumită de artistă - ROLOGRAFIE - uneori cu aspect cvasipointilist. Dar, acest stil nu constituie o dominantă în reprezentările sale, realizând cu predilecție lucrări în mai multe tehnici (ulei, acuarelă, tuș, pastel, cerneluri tipografice etc.). Aceasta deține un palmares impresionant de expoziții atât în țară, cât și în strainătate.

Expoziții colective în țară și în străinătate

1959 - exp. profesorilor din Școala populară de Artă
1966 - exp. grup profesori și absolvenți
1968 - exp. grup profesori și absolvenți
1969 - Casa Corpului Didactic
1970 - Casa Corpului Didactic
1971 - exp. grafică în cadrul Institutului Fizică Atomică la Geneva
1972 - exp. de grup la Casa de Cultură S. Petöffi
1974 - exp. Colectivă SPA la Herăstrău
1975 - exp. grup Casa Corpului Didactic
1976 - exp. de afișe - grafică în Polonia
1978 - exp. grup la cercul de pictură la Clubul Studențesc A.S.E.
1979 - exp. împreună cu pictorii de la cerc A.S.E.
1980 - exp. la Clubul Sindicatelor din Comerț
1981 - exp. grup cu absolvenții grafică de la SPA
1981 - exp. festival - concurs de pictură și grafică - VORONEȚIANĂ - Suceava
1982 - exp. grup club A.S.E. (Moxa)
1983 - exp. grup club A.S.E. (Moxa)
1983 - exp. grup cu absolvenții de artă
1985 - exp. VORONEȚIANĂ - Suceava
1990 - Decembrie participă cu lucrări de pictură la Salonul Republican
1991 - Ianuarie participă cu două lucrări la Salonul anual republican de grafică
1992 - În Aprilie participă cu lucrări la Salonul Primăverii

Expoziții personale

1965 - exp. personală în cadrul Școlii Populare de Artă
1968 - exp. personală de pictură și grafică în orașul natal Botoșani
1969 - exp. de grafică București la sala Dalles mică
1970 - exp. Casa Corpului Didactic
1971 - exp. personală de grafică în colaborare cu exponate ale I.F.A. la Geneva - Elveția
1972 - exp. personală pictură - grafică la Piatra-Neamț
1975 - exp. pictură - grafică București Biblioteca Centrală Universitară
1976 - exp. pictură Mamaia (la hotel Aurora)
1977 - exp. pictură Forli - Italia
1977 - exp. Mamaia (Hotel Meridian)
1978 - exp. pictură Milano - Italia
1979 - exp. grafică + acuarele tuș th. mixte (Teatrul Mare) Leipzig Germania Est
1980 - exp. pictură grafică Mamaia (Hotel Meridian)
1980 - exp. pictură Sala Club Comerț - București
1981 - exp. Galeria „Il Gattopardo” - Palerma - Sicilia
1981 - exp. Barcelona - Spania Galeria Canuda
1983 - exp. pictură-grafică Brașov (Sala Victoria)
1983 - exp. pictură-grafică Casa de Cultură Sf. Gheorghe
1984 - exp. pictură-grafică Galeria Beaux Arts Köln - Germania Vest
1984 - exp. acuarele galeria Il Quadra Aachen Germania Vest
1986 - exp. Köln Germania Vest Galeria Beaux - Arts
1986 - exp. Cesena - Italia La Permanente
1986 - exp. Voltana (Ra) - Italia
1986 - exp. acuarele Zeitz Germania de Vest
1989 - exp. ulei și acuarele Köln Germania Vest
1989 - exp. ulei și acuarele Voltana (Ra) - Italia
1989 - exp. Alfonsine (Ra) Italia
1991 - exp. ulei - acuarele Berlin Germania Est
1991 - exp. ulei - acuarele Hildesheim Germania Vest
1992 - exp. ulei - acuarele București
1993 - exp. ulei - acuarele Cercul Militar București

Călătorii de documentare în străinătate

Marinella Tucaliuc a efectuat mai multe călătorii de documentare in țări precum Franța, Germania Est și Vest, Italia, Iugoslavia, Austria, Elveția, Spania, Belgia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Turcia, Sicilia, Grecia.

Lucrări in colecții de stat si particulare

În țară:

București, Brașov, Botoșani, Suceava, Piatra-Neamț, Constanța, Cluj, Sf. Georghe, Arad, Timișoara, etc.
În străinătate:
ITALIA - Milano, Torino, Veneția, Roma, Voltana (Ra), Alfonsine (Ra), Santagate (Ra), Ravenna, Palermo, Pescara, Napoli, Ercolano, Lugo, Bergamo, Vicenza, Modenna, Forli, Como, Cesena, Sorentto, San Marino, Florentza.
FRANȚA - Paris, Lyon, Nimmes
SPANIA - Barcelona
GERMANIA VEST - Berlin, Köln, Stuttgart, Esslingen, Aachen, Hildeshein, Hannover
GERMANIA EST - Leipzig, Dresda, Halle, Gera, Zeitz
JUGOSLAVIA - Belgrad, Priștina, Novisad
POLONIA - Varșovia
ISRAEL
AMERICA - New York
AUSTRIA - Viena (Insbruk), (Kuffstein)
ELVEȚIA - Geneva, Losanne
ANGLIA
GRECIA
OLANDA
AUSTRALIA
CHINA

· 1937: John Hume (n. 18 ianuarie 1937) este un om politic britanic, membru al Parlamentului European în perioadele 1979-1984, 1984-1989, 1989-1994, 1994-1999 și 1999-2004 din partea Regatului Unit.
* 1940: Ion Ciocanu (n. 18 ianuarie 1940, comuna Tabani, județul Hotin, Româniaazi în raionul Briceni, Republica Moldova) este un critic literar, filolog, pedagog, scriitor român, cunoscut și recunoscut mai ales pentru atitudinea sa intransigentă față de politica de deznaționalizare a românilor basarabeni și de subminare a limbii române în Republica Moldova.

A fost director general al Departamentului de Stat al Limbilor (1993 - 1994) și șef al Direcției Promovare a Limbii Oficiale și Control asupra Respectării Legislației Lingvistice din cadrul Departamentului Relații Interetnice și Funcționarea Limbilor (1998 - 2001).
Ion Ciocanu este absolvent al Universității din Chișinău, Facultatea de Filologie, doctor în Filologie (1965), doctor habilitat în Literatura română (2000).

Debutează cu o culegere de proză scurtă și cu mai multe cronici literare, printre care scrie o recenzie, considerată de oficialii timpului din RSS Moldovenească drept "subversivă", la romanul lui Ion Druță "Povara bunătății noastre".

Pentru acel articol a fost forțat să părăsească postul de la catedră și i s-a aplicat o "mustrare aspră pe linie de partid".

Se angajează la o editură în calitate de redactor și continuă să scrie, în ciuda cenzurii.

Este autorul unui impresionant număr de culegeri de articole și studii literare, printre care se pot menționa:

Caractere și conflicte", Chișinău (1968),
Articole și cronici literare, Chișinău (1969),
Itinerar critic, Chișinău (1973),
Unele probleme de estetică, Chișinău (1973),
Dialog continuu, Chișinău (1977),
Podurile vieții și ale creației, Chișinău (1978),
Clipa de grație, Chișinău (1980),
Pașii lui Vladimir Curbet, Chișinău (1982),
Permanențe, Chișinău (1983),
Argumentul de rigoare, Chișinău (1985),
Dreptul la critică, Chișinău (1993).
Reflecții și atitudini, Chișinău (1993),
Dincolo de literă, Timișoara (1998),
Literatura română contemportană din Republica Moldova, Chișinău (1998),
Rigorile și splendorile prozei rurale, Chișinău (2000),
Scriitori de ieri și de azi București (2004),
Ion Ciocanu. Biobibliografie Chișinău, Ed. Museum (2005).

Date personale
Ion Ciocanu

Nume la naștere	Ion Ciocanu
Născut	18 ianuarie 1940 (79 de ani) Tabani, Briceni
Naționalitate	România, Uniunea Sovietică, Republica Moldova
Cetățenie	România
Etnie	Român
Religie	Ortodox
Ocupație	filolog[] critic literar[]
Activitate
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Premii	Om emerit Gloria muncii

* 1941: Davis Eli "David" Ruffin (n. 18 ianuarie 1941 - d. 1 iunie 1991) a fost un cântăreț și muzician soul american cel mai cunocut ca unul dintre principalii vocaliști ai trupei The Temptations din 1964 până în 1968. A fost vocea principală pe cântece celebre ca My Girl și Ain't to Proud to Beg. Ruffin a fost inclus în topul celor mai buni 100 de cântăreți ai tuturor timpurilor, top realizat de revista Rolling Stone în 2008.^[4] A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989 pentru activitatea sa cu Temptations

· 1943 - S-a născut

* 1948: Gheorghe Urschi (n. 18 ianuarie 1948, Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești) este un actor, regizor și umorist din Republica Moldova. Este supranumit „regele umorului moldovenesc”^[1]^[2] sau „Regele umorului din Republica Moldova”

Gheorghe Urschi s-a născut la data de 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari din raionul Șoldănești, RSS Moldovenească. A urmat cursuri de actorie la Școala de teatru „Boris Șciukin” din Moscova (1965-1969).^[4]^[5]

După absolvirea studiilor la Moscova, a fost angajat ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău.^[5] A jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole: Steaua fără nume (Șeful gării), Serghei Lazo (Comisarul), Jucării de oțel (Christas), Jocul dragostei și al întâmplării (Arlequin).^{[necesită citare]}

De-a lungul celor peste 40 de ani de activitate, a scris cărți și piese de teatru, a realizat numeroase emisiuni și concerte. El a scris câteva piese de teatru: Mezinul (1979), Vom trăi și vom vedea (1986), Testamentul (1992), Testamentul - 2 (2001), Doi cocori, două viori (2003), Și iar Chirița! și o duzină de piese pentru copii; pe unele dintre acestea le-a regizat și a jucat în ele. Testamentul este un record pentru scena basarabeană - se joacă de 25 ani.^[Când?]^{[necesită citare]}

Gheorghe Urschi a scris câteva volume de nuvele: Dealul fetelor (1977); Insula adolescenței (1980); Băiatul cu ghitara (1981); Cazuri și necazuri (1986); Eu sar de pe fix (1995), Scrieri alese în 3 volume (2008).^[6] Primul volum al „Scrierilor alese” conține nuvele și povestiri, al doilea piese de teatru și al treilea scheciuri, monologuri și miniaturi. De asemenea, prin anii '70-'80 el a tradus multă literatură din limba rusă: Maksim Gorki, Vampilov, Astafiev etc. A scris versuri și muzică pentru mai multe cântece, piese de muzică ușoară și romanțe.^{[necesită citare]}

De asemenea, a scris scenariile și a regizat trei filme: Cine arvonește, acela plătește (1989), Văleu, văleu, nu turna! (1991) și Fenta (2004).^{[necesită citare]}

A devenit vestit și datorită emisiunii televizate Teatrul de miniaturi, precum și concertelor susținute prin satele Moldovei în anii ’80-’90 cu Maria Urschi, soție și o mare actriță și duetele cu Iurie Sadovnic, cu Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Urschi este cunoscut în special ca realizator de emisiuni umoristice, în care ia în derâdere prostia omenească, rusismele, lenea, îngâmfarea, beția, corupția ș.a. și în care juca alături de actorii Vitalie Rusu, Gheorghe Pârlea și alții.^[4]

Gheorghe Urschi este membru al Uniunii Teatrale și Uniunii Scriitorilor din Moldova.^{[necesită citare]}

În iunie 2011 a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare, printre care 4 luni la o clinică de reabilitare în Israel.^[7]

La 20 iulie 2012, Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti i-a conferit titlul de „Artist al poporului” pentru succese în activitatea de creație și merite în dezvoltarea genului satirico-artistic.^[8]

Pe 18 ianuarie 2014, de ziua sa de naștere, a devenit cetățean de onoare al orașului Chișinău.^[9]^[10]

Din 26 august 2019 Gheorghe URSCHI este Laureat al Premiului Național.

Gheorghe Urschi este căsătorit cu Maria Urschi. Are două fiice, Laura și Liliana.

Filmografie

Scrieri

Dealul fetelor / Nuvele — Chișinău: Literatura artistică, 1977—173 p.
Insula adolescenței — Chișinău: Literatura artistică, 1980—114 p.
Băiatul cu ghitara — Chișinău: Literatura artistică, 1981—83 p.
Cazuri și necazuri / Scheciuri și povestiri umoristice — Chișinău: Literatura artistică, 1986—90 p.
Eu sar de pe fix! : Scheciuri, monologuri și trăsnai : (Repertoriu format de-a lungul anilor) — Chișinău: Fundația de cultură «Vatra», 1995—238 p. ISBN 5-7790-0284-3
Scrieri — Chișinău: Prometeu, 2007. ISBN 978-9975-919-63-0

Date personale
Gheorghe Urschi
Gheorghe Urschi în 2000
Nume la naștere	Gheorghe Urschi
Născut	18 ianuarie 1948 (71 de ani) Cotiujenii Mari, Șoldănești
Căsătorit cu	Maria Urschi
Copii	Laura și Liliana
Cetățenie	URSS Moldova
Ocupație	Actor, regizor, scenarist, umorist
Alma mater	Institutul Teatral Boris Șciukin din Moscova[*]
Ani de activitate	Anii 1970 – 2011
Alte premii
Ordinul Republicii (2012) Ordinul Gloria Muncii

· 1951: Ion Luchian (n. 18 ianuarie 1951, Orțăști, județul Neamț, România) este un politician român, fost membru al Camerei Deputaților între 2000 și 2008 și senator în legislatura 2012-2016. Ion Luchian este unul dintre cei mai respectați medici urologi prahoveni, activând la Spitalul Boldescu din Ploiești - Prahova, precum și unul dintre cei mai vechi membri ai organizației locale a PNL.^[1] În mandatul de senator început în 2012, a deținut funcția de președintele Comisiei de Sănătate Publică
* 1952: Mariana Cioromila (n. 18 ianuarie 1952, Satu Mare) este o mezzosoprană română, care trăiește din 2000 în Brazilia, Ubatuba

Studii

A studiat muzica la Liceul de Arte Galați, cu specializarea pian. A urmat cursurile Universității de Arte "George Enescu" din Iași, secția canto liric, sub îndrumarea prof. Ella Urmă, cursuri absolvite cu distincția "Summa cum Laude". A urmat cursuri de specializare sub îndrumarea prof. Magda Ianculescu, precum și cu profesorul și artistul Pawel Gerassimowitsch Lisizian în Weimar (Germania) și Moscova și Milano cu artistul profesor, Pier Miranda Ferraro.

A predat canto la Universitatea de Stat din Campinas (UNICAMP)^[1], Faculdade Integral Cantareira, Universidade Livre de Música Brasil si Faculdade de Música Carlos Gomes [1]

În anul 2011 a obținut diploma de Doctor în muzică, cu lucrarea "Teze în tehnica vocală", în cadrul Universității de Stat din Campinas, Brazilia

Premii

În perioada 1977-1984 a participat la numeroase concursuri internaționale de canto, cu următoarele rezultate [2]:

1977 - "Francisco Vinas" Barcelona - Premiul 3

1978 - "Maria Callas" Atena Premiul 1

1978 - "Tschaikowsky" Moscova Premiul 3

1979 - Rio de Janeiro Locul 4

1981 - "S'Hertogembosch" Olanda Premiul 1^[2]

1984 - "Belvedere" Viena Premiul 3

Repertoriu

Roluri în opere^[3]:

Adalgisa (Norma), Amastris (Xerxes), Amneris (Aida), Anacoana (Christophe Colomb), Angelina (La Cenerentola), Carmen (Carmen), Charlotte (Werther), Cherubino (Le nozze di Figaro), Concepcion (L"heure espagnole), Cornélia (Julius Cesar), Dalilah (Samson & Dalilah), 3aDame (Zauberflöte), Dorabella (Cosi fan tutte), Dulcinea (Don Quichotte), Eboli (Don Carlos), Edwige (Guglielmo Tell), Elisabetta (Maria Stuarda), Enrichetta (I Puritani), Fenena (Nabuco), Isabella (L'Italiana in Algeri), Jocasta (Oedip), La Cieca (La Gioconda), Laura (La Gioconda), Madalena (Rigoletto), Marina (Boris Godunow), Marcelina (Le nozze di Figaro), Marta (Faust), Marguerite (La damnation de Faust), Mary (Fliegender Holländer), Mrs Maclean (Susannah), Orsini (Lucrezia Borgia), Otavia (L'incoronarione di Poppea), Preziosilla (La forza del destino), Princ di Bouillon (AdLecouvreur), Rosina (Il Barbiere di Seviglia), Sara (Roberto Devereux), Sextus (La clemenza di Tito), Sigrune (Die Walküre), Suzuki (Madame Butterfly), Tancredi (Tancredi), The Witch (Hänsel und Gretel), Xerxes (Xerxes)^[4]

Care sunt primele trei mezzosoprane din topul dvs personal? Claudia Măru Hanghiuc (prim-solistă mezzosoprană a Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”): Sunt patru! Vi le spun pe cele care încă sunt în activitate și sunt cunoscute în lumea actuală a iubitorilor muzicii de operă: Elina Garanca, Mariana Pentcheva, Mariana Cioromila și Viorica Cortez.

· 1953: Ion Monoran, poet român

· 1955: Kevin Costner (n. 18 ianuarie 1955) este un actor, producător și regizor de film american. A primit două premii Oscar, inclusiv pentru filmul Dansând cu lupii (1990). A mai interpretat în filme precum Incoruptibilii (1987) sau Bodyguard (1992).

· 1957: Sándor Ágócs, scriitor, poet și critic literar maghiar
* 1960: Mark Rylance (n. 18 ianuarie 1960) este un actor englez de teatru și de film, care a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar și Premiul BAFTA pentru rolul lui Rudolf Abel din filmul Podul spionilor.^[8] A jucat rolul titular din Marele Uriaș Prietenos din 2016.

· 1961: Carmen Tănase (n. 18 ianuarie 1961, Ploiești) este o actriță de teatru, filmși televiziune din România.
A urmat, între 1980 și 1984, cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, la clasa profesoarei Olga Tudorache și a asistentei Adriana Popovici. I-a avut drept colegi de promoție pe Bogdan Gheorghiu, Radu Duda (Alteța Sa Regala Principele Radu al Romaniei), Patricia Grigoriu, Marina Procopie, Dan Bădărău, Carmen Ciorcilă, Mihai Verbițchi și (de la clasa Sandei Manu) Oana Pellea, Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Adrian Păduraru, Claudiu Istodor. Ca studentă a jucat, printre altele, în Demonii, dramatizare după romanul omonim de F.M. Dostoievski, Joia dulce, după John Steinbeck, și Suflete tari de Camil Petrescu (spectacol de absolvire). A debutat pe o scenă profesionistă alături de Olga Tudorache și de Radu Duda, colegul ei de la Actorie, în rolul Foca din piesa Fluturi, fluturi de Aldo Nicolaj, regizată de Cristian Hadjiculea la Teatrul Foarte Mic din București (data premierei: 26 octombrie 1982), spectacol preluat ulterior de Teatrul Național din Iași. Între 1984 și 1990 a fost actriță la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, fiind repartizată inițial la secția suceveană a acestuia, împreună cu Radu Duda, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Adrian Păduraru, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Mioara Ifrim și alți câțiva tineri absolvenți de teatru din țară. Din anul 1990, Carmen Tănase este actriță la Teatrul Odeon din București.

Carmen Tănase a fost căsătorită cu criticul de teatru Victor Parhon (n. 5 aprilie 1943, Iași - d. 4 august 2000, București). Are un fiu, Tudor Parhon (n. 1989), absolvent de regie de film.

A jucat în filme:

Fructul oprit, regia Ruxandra Ion, 2018
May's Fever, regia Tudor Parhon, 2010
State și Flacăra - Vacanță la Nisa, regia Iura Luncașu, 2010
State de România - student la Sorbona, regia Iura Luncașu, 2009
Regina, 2008
Inimã de tigan, 2007
Nod, regia Alina Ciocârlie, 2007
Prea târziu, regia Adi Sitaru, 2006
Legături bolnăvicioase, regia Tudor Giurgiu, 2006
Bani de dus, bani de-ntors, regia Alexandru Tocilescu, 2005
Dormir avec le diable, regia Yves Boisset, 2001
Une femme piégée, regia Laurent Carceles, 2001
Im Zeichen der Liebe, regia Kathe Kratz, 1998
Passion Mortelle, regia Claude-Michel Rome, 1995
Dark Angel: The Ascent, regia Linda Hassani, 1994
E pericoloso sporgersi, regia Nae Caranfil, 1994
Crucea de piatră - ultimul bordel, regia Andrei Blaier, 1993
Înnebunesc și-mi pare rău, regia Ion Gostin, 1992
Drumul câinilor, regia Laurențiu Damian, 1991
Vinovatul, regia Alexa Visarion, 1991
Un bulgăre de humă, regia Nicolae Mărgineanu, 1989
Lacrimi de iubire (2005)
"Pariu cu viața"-Mara Anghel

A fost distribuită în roluri în teatru:La Teatrelli, București

Diana în Hotel California de Neil Simon, regia Gelu Colceag

La Teatrul de Comedie din București

Polina Andreevna în Pescărușul de A.P. Cehov, regia Claudiu Goga

La Teatrul Odeon din București

Doctorița Martha Livingstone în Agnes, aleasa lui Dumnezeu de John Pielmeier, regia Marius Oltean
Infirmiera șefă în Veronika se hotărăște să moară, dramatizare de Gelu Colceag și George Bănică după romanul omonim de Paulo Coelho, regia Gelu Colceag
Colette Duduleanu în Gaițele de Al. Kirițescu, regia Alexandru Dabija cu care a obtinut Premiul pentru rol secundar la Festivalul Dramaturgiei Romanesti, Timisoara, 2004
Lora în Stele în lumina dimineții de Alexandr Galin, regia Gelu Colceag
Paraschiva în Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, regia Horea Popescu
Pierette în Cumetrele de Michel Tremblay, regia Petre Bokor
Țiganca bătrână în La țigănci, text pentru spectacol de Cristian Popescu după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater
Au pus cătușe florilor de Fernando Arrabal, regia Alexander Hausvater
Opera rânjetului de Dario Fo, regia Dragoș Galgoțiu

La Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași

Mona în Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Nicoleta Toia
Ea în Tactica șarpelui boa după A.P. Cehov, regia Nicoleta Toia
Sașa în Ivanov de A.P. Cehov, regia Ovidiu Lazăr
Elena Ivanovna Popova în Ursul de A.P. Cehov, regia Ion Lascăr
Gittel în Doi pe un balansoar de William Gibson, regia Ion Mânzatu
Firuța în Autorul e în sală de Ion Băieșu, regia Saul Taisler
Zița în O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Ovidiu Lazăr
Helea în Melodie varșoviană de L. Zorin, regia Ion Mânzatu
Ana în Jocul vieții și al morții de Horia Lovinescu, regia Nicoleta Toia
Tania în Adio, studenție! de Al. Vampilov, regia Cristina Ioviță
Doamna Gabor în Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, regia Cristina Ioviță
Foca în Fluturi, fluturi de Aldo Nicolaj, regia Cristian Hadjiculea

A mai jucat în Podul sinucigașilor și Așteptăm pe altcineva de Paul Ioachim, ambele în regia autorului (Teatrul „George Ciprian”, Buzău), Noiembrie sau Sărutul, de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb (Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București), Raport pentru o Academie, după o schiță de Franz Kafka, regia Cristina Ioviță (Teatrul de Cameră al UNITER), etc.

A avut roluri și în televiziune:

Roxana Baicu-Popovici, în Fructul oprit (serial), regia Ruxandra Ion ,2018
Mara Anghel, în Pariu cu viața (serial) și O nouă viață (serial), regia Iura Luncașu, Alex Fotea și Alex Borundel, 2011 - 2013; regia Alex Fotea și Mihai Brătilă, 2014.
Flacăra Potcovaru, în Inimă de țigan, Regina, State de România și Moștenirea (seriale de televiziune), regia Iura Luncașu, Alexandru Fotea și Sebastian Voinea/ Larry Maronese; Iura Luncașu, Larry Maronese, Vladimir Anton; Larry Maronese, Mihai Brătilă, Iura Luncașu, 2007-2008, 2008-2009, 2009-2010, 2010-2011.
Zuzu, în Iubire ca în filme (serial), regia Iura Luncașu și Bogdan Dumitrescu, 2006-2007
Simona Varlam, în Lacrimi de iubire (serial), regia Iura Luncașu și Bogdan Dumitrescu, 2005-2006

La Teatrul de Televiziune

Dr. Martha Livingstone, în Agnes, aleasa lui Dumnezeu de John Pielmeier, regia Marius Oltean
Pierette, în Cumetrele de Michel Tremblay, regia Petre Bokor
Amfitrion 38 de Jean Giraudoux, regia Olimpia Arghir

Date personale
Carmen Tănase
Născută	18 ianuarie 1961 (58 de ani) Ploiești
Căsătorită cu	Victor Parhon (1989-2000) (până la decesul acestuia)
Cetățenie	România
Ocupație	actriță

* 1961: Ion Păduraru (n. 18 ianuarie 1961, Țipletești, Sîngerei) este un jurist din Republica Moldova, actual secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova (din aprilie 2012).^[1] În perioada 22 mai 1998 - 12 noiembrie 1999 a fost Ministru al Justiției al Republicii Moldova în cabinetele Ciubuc II și Sturza.

Anterior, Păduraru a activat în calitate de procuror, judecător, șef al Secției juridice a Cancelariei de stat, viceministru al Justiției. De asemenea, a fost avocat și decan al Baroului de Avocați Chișinău. În anul 2000 a fost ofițer civil al ONU în Departamentul Judiciar al Administrației ONU pentru Timorul de Est (de fapt o funcție echivalentă cu cea de viceministru al Justiției în guvernul temporar al Timorului de Est sub administrația de tranziție ONU).^[2]

Pe 14 ianuarie 2016, după ce a respins candidatura lui Vlad Plahotniuc (din partea PDM) la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, președintele Nicolae Timofti l-a desemnat pe Ion Păduraru drept candidat la funcția de prim-ministru,^[3]^[4] acesta având un termen de 15 zile la dispoziție să întocmească programul de activitate și componența nominală a noului cabinet de miniștri și să le prezinte parlamentului spre examinare. Imediat, o parte din presă a scris despre faptul că numele lui Păduraru figurează în dosarul lui Vlad Filat, mai exact în autodenunțul lui Ilan Shor. A doua zi, la mai puțin de 12 ore după ce președintele Nicolae Timofti l-a desemnat pe Păduraru la funcția de premier, președintele PDM, Marian Lupu, a prezentat o solicitare prin care comunica că partidul nu este de acord cu desemnarea lui Păduraru și cere revocarea decretului prezidențial cu promisiunea că în timpul apropiat va fi prezentată o listă de susținere a unui alt candidat, iar la scurt timp a înaintat și un candidat propriu la funcția de prim-ministru: Pavel Filip, vicepreședinte al PDM și Ministru în exercițiu al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.^[5] Peste puțin timp, Ion Păduraru a anunțat că-și retrage candidatura de la funcția de prim-ministru în favoarea lui Pavel Filip,^[6] iar conform altor surse, Președintele Nicolae Timofti a anulat decretul de numire a consilierului său Ion Păduraru drept candidat pentru funcția de prim-ministru.^[7] După care, șeful statului l-a desemnat pe Pavel Filip în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, motivând că a luat această decizie „ca urmare a propunerii care i-a fost făcută de majoritatea parlamentară constituită dintr-un număr de 55 de deputați”.^[8]

Ion Păduraru este căsătorit și are doi copii. În afară de limba maternă, mai cunoaște engleza, franceza, italiana și rusa

Date personale
Ion Păduraru
Născut	18 ianuarie 1961 (58 de ani) Țipletești, Sîngerei, RSS Moldovenească
Căsătorit cu	Galina
Copii	Olga și Drăgostin
Cetățenie	Moldova
Ocupație	judecător
Ministru al Justiției al Republicii Moldova
În funcție 22 mai 1998 – 12 noiembrie 1999
Președinte	Petru Lucinschi
Prim-ministru	Ion Ciubuc Ion Sturza
Precedat de	Vasile Sturza
Succedat de	Valeria Șterbeț

Premii	Ordinul Republicii Ordinul Gloria Muncii
Profesie	Jurist

* 1964: Elena Moșuc (n. 18 ianuarie 1964, Iași) este o soprană română.

Elena Moșuc s-a născut la Iași, a făcut studii muzicale în orașul natal, mai întâi la Școala Populară de Artă, apoi la Conservatorul “George Enescu". Înainte de terminarea studiilor universitare, i s-a dat ocazia binemeritată de a apărea pe scena Operei ieșene în roluri complexe și solicitante precum Regina Nopții, Lucia, Gilda și Violetta. În 1990 (anul în care a fost admisă la Conservator), ea a câștigat Premiul I la exigentul concurs muzical internațional ARD organizat la München, iar în anul următor a triumfat și în competiția de la Monte Carlo.

La începutul carierei, Elena Moșuc a fost foarte atașată Operei din Zürich, unde și-a dat întreaga măsură a talentului și a dăruirii către scenă în roluri diverse, de la Regina Nopții, Konstanze, Donna Anna, Lucia di Lammermoor, Linda di Chamounix, Gilda, Elvira, Violetta Valéry, Luisa Miller, Sophie, Zerbinetta, până la Aminta/Timidia, Musetta, Antonida, Micaëla, Olympia, Antonia ori Giulietta, sub conducerea muzicală a unor personalități de primă mărime precum Nikolaus Harnoncourt, Franz Welser-Moest, Christoph von Dohnányi, Placido Domingo, Vladimir Fedoseyev, Ralf Weikert, Adam Fischer, Marc Minkowski, Marco Armiliato, Paolo Carignani, Michel Plasson, Patrick Fournillier, Nello Santi, Marcello Viotti.

Elena Moșuc a fost invitată să cânte pe unele dintre cele mai faimoase scene de operă europene (München, Dresda, Hamburg, Berlin, Viena, Luxemburg, Paris, Amsterdam), dar și din Japonia și China. Totodată, a apărut constant în concerte lirice, sub bagheta unor dirijori ca Sir Colin Davis, David Zinman, Michael Gielen, Fabio Luisi, Bruno Campanella, Bertrand de Billy, Daniel Oren, Stefan Soltesz, Leopold Hager. De asemenea, a continuat să dea concerte și să apară în spectacole de operă organizate în România.

În ultimii ani, Elena Moșuc s-a dovedit a fi o soprană de excepție, una dintre cele mai versatile și mai expresive din lume. Prestații de senzație în rolul Reginei Nopții la Amsterdam, Berlin, Londra, Paris, Roma, Tokio și Shanghai au fost urmate de succese răsunătoare la Opera Bavareză de Stat din München cu rolurile titulare din Lucia di Lammermoor, La Traviata, Răpirea din Serai. La Teatrul Aalto din Essen, ea și-a cucerit publicul cu interpretarea absolut memorabilă a eroinelor cu aură tragică din Luisa Miller și I Puritani. Debutul în rolurile Gilda și Violetta în spațiul magic al celebrei Arene din Verona a fost salutat cu mare entuziasm și de spectatori, și de critica de specialitate, obținând premiul pentru cel mai triumfător debut în 2001 pe imensa scenă italiană. Alte angajamente remarcabile care s-au soldat cu succese de proporții i-au fost oferite de Deutsche Opera din Berlin (unde a interpretat toate cele patru roluri feminine principale din Povestirile lui Hoffmann - Olympia, Antonia, Giulietta și Stella - , Regina Nopții, Violetta) Opera de Stat din Berlin (Zerbinetta, Regina Nopții), Il Teatro Filarmonico din Verona (Donna Anna din Don Giovanni și Violetta din La Traviata), miticul Teatro La Fenice (Violetta).

Juan Diego Flórez, Elena Mosuc, Lucia di Lammermoor, Gran Teatre del Liceo, Barcelona 2015

Printre triumfurile recente ale Elenei Moșuc se numără câteva debuturi considerate excepționale: Marguerite (Faust), Amina (La Sonnambula), Liù (Turandot) și Maria Stuarda – la Zürich și la Opera de Stat din Berlin. De asemenea, a înregistrat succese senzaționale cu evoluții fascinante în La Traviata (sub conducerea regizorală a legendarului Franco Zeffirelli, New Israeli Opera), Lucia di Lammermoor la Thessaloniki (regia: Renata Scotto) si Théâtre Capitole din Toulouse, în rolurile Elvira (Opera de Stat din Viena), Micaela (Arena din Verona), Gilda (Teatro Regio di Parma, Opera de Stat din Viena, Opera Bavareză de Stat München, Teatro Verdi Trieste), Zerbinetta și Regina Nopții (în noi montări la Opera din Zürich). În mod cu totul special se cuvine să fie evidențiat debutul său strălucitor, încununat de un succes de mari proporții în rolul Violetta Valéry, la pretențiosul și faimosul Teatro alla Scala din Milano.

În agenda Elenei Moșuc sunt programate noi spectacole la Opera de Stat din Hamburg (cele patru roluri feminine din Les Contes d’Hoffmann), Genova (Anna Bolena), Tokio (Don Giovanni și La Traviata), Bologna (I Puritani). În stagiunea 2007-2008, a fost invitată să interpreteze rolurile Liù, Lucia, Gilda, Mimì (Zürich) și Violetta Valéry (la Zürich și la Opera de Stat din Viena).

În discografia Elenei Moșuc se regăsesc albumele solo Au jardin de mon Coeur, Mozart Portrait și Notre Amour (cu partituri mai puțin cunoscute, inspirate din folclorul muzical românesc), dar și CD-uri precum Stabat Mater de Gualberto Brunetti (prima înregistrare mondială), With Compliments (arii din Händel, cu Orchestra de Cameră din Zürich). Cele mai noi discuri sunt înregistrările integrale Schön ist die Welt (de Léhar) și Flautul fermecat. Elena Moșuc este prezentă și într-o serie de DVD-uri, printre care La Bohème (Musetta), Rigoletto (Gilda – alături de Leo Nucci). În pregătire se află înregistrări cu Ariadne auf Naxos (Zerbinetta) și Flautul fermecat (Regina Nopții). Printre numeroasele apariții la televiziune ale Elenei Moșuc, se distinge participarea ei la luxurianta gală centenară FIFA din 2004 desfășurată sub bagheta lui Valery Gergiev, care a fost difuzată live în peste 120 de țări din întreaga lume, precum și la cea din 2006 sub bagheta lui Vladimir Fedoseyev. În sfîrșit, dar deloc în cele din urmă, trebuie amintită prima ei prestație într-un film de televiziune – The Genius of Mozart, realizat de BBC.

A interpretat roluri în opere:

Bizet: Carmen - Micaela
Bellini: I Puritani - Elvira; La Sonnambula - Amina
Délibes: Lakmé - Lakmé
Donizetti: Lucia di Lammermoor - Lucia; Linda di Chamounix - Linda; Maria Stuarda - Maria Stuarda; Anna Bolena - Anna Bolena
Glinka: Ivan Susanin - Antonida
Gounod: Romeo și Julieta - Julieta; Faust - Marguerite
Humperdinck: Hänsel und Gretel - Gretel
Léhar: Die Lustige Witwe - Hanna Glawari
Mozart: Die Entführung aus dem Serail - Konstanze; Die Zauberflöte - Die Königin der Nacht; Don Giovanni - Donna Anna
Offenbach: Les Contes D'Hoffmann - Olympia, Antonia, Giulietta, Stella
Puccini: La Bohéme - Mimì, Musetta; Turandot - Liù
Strauss: Ariadne auf Naxos - Zerbinetta; Die Schweigsame Frau - Aminta
Verdi: Rigoletto - Gilda; La Traviata - Violetta; Luisa Miller - Luisa Miller

Date personale
Elena Moșuc

Născută	18 ianuarie 1964 Iași
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	Cântăreață de operă (soprană lirică)
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași
Ani de activitate	din 1990 până în prezent
Premii	Concursul Muzical Internațional ARD, München 1990, Montecarlo, 1991. Bellini de oro (Catania), 1995. Zenatello, Verona, 2002. Verdi, Módena 2004 Verdi, Verona, 2004. Lina Pagliughi: Siola d'oro acordat de Asociația Italiană a Críticilor Oscar della Lirica - Milano, 2019

* 1967: Iván Luis Zamorano Zamora (n. 18 ianuarie 1967, Santiago) este un fost jucător chilian de fotbal. Alături de Elías Figueroa și Marcelo Salas, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști chilieni. A fost un membru al echipei naționale de fotbal a statului Chile jucând la Campionatul Mondial din 1998. A jucat pentru două cluburi mari din Spania, Sevilla și Real Madrid C.F. dar și pentru clubul italian Internazionale Milano. A câștigat campionatul Spaniei în sezonul 1994-1995, fiind și golgheterul sezonului. Cu Inter Milan a câștigat Cupa UEFA.

În 2004 a fost trecut de Pelé pe lista FIFA 100.

* 1971: Josep „Pep” Guardiola i Sala (Pronunție în catalană: ʑuˈzɛp ɡwəɾˈðjɔɫə; n. 18 ianuarie 1971, Santpedor, Barcelona, Catalunia) este un antrenor de fotbal spaniol și fost jucător. În prezent antrenează clubul Manchester City. Guardiola a jucat ca mijlocaș defensiv și a petrecut majoritatea carierei la FC Barcelona . A făcut parte din echipa de vis a lui Johan Cruyff care a adus prima Cupă a Campionilor Europeni la Barcelona. Guardiola a jucat de asemenea pentru Brescia Calcio, A.S. Roma, Al-Ahli și Dorados de Sinaloa.^[2] Ca internațional, a jucat pentru Spania și câteva meciuri amicale pentru Catalunia.

După retragerea sa ca jucător, Guardiola a devenit antrenorul lui FC Barcelona B. Pe 8 mai 2008, președintele Barcelonei Joan Laporta a anunțat că Guardiola îl va succeda pe Frank Rijkaard ca antrenor al primei echipe. A semnat contractul său pe 5 iunie 2008.^[3] În primul său sezon ca antrenor, Barcelona a câștigat tripla: La Liga, Copa del Rey și Liga Campionilor. Făcând asta, Guardiola a devenit cel mai tânăr antrenor care a câștigat Liga Campionilor UEFA. Următorul sezon, Guardiola și Barcelona au câștigat Supercopa de España împotriva Athletic Club Bilbao, Supercupa Europeiîmpotriva lui Șahtior Donețk, și Campionatul Mondial al Cluburilor FIFAîmpotriva lui Estudiantes. În data de 27 aprilie 2012, într-o conferință de presă, și-a anunțat plecarea de la FC Barcelona.

Din decembrie 2012 Guardiola a anunțat venirea sa la Bayern München, unde contractul său începe în iulie 2013. Acest lucru a uimit multă lume, deoarece Guardiola a primit multe oferte de la AC Milan, Manchester City, Arsenal și Chelsea FC.

Ajuns la München, Guardiola a primit 15 milioane de euro pe an. Din anul 2016,Pep Guardiola este antrenorul echipei engleze Manchester City.

Guardiola pe Camp Nou

Pep Guardiola s-a născut în Santpedor, de către Dolors și Valentí. El are două surori mai mari, Francesca și Olga, și un frate mai mic, Pere.^[4] Guardiola este căsătorit cu Cristina Serra, pe care a întâlnit-o într-un magazin de îmbrăcăminte. Cuplul are trei copii: Maria (n. 28 decembrie 2000), Màrius (n. 2003) și Valentina (n. 5 mai 2008).

Este un prieten apropiat al marelui jucător de polo pe apă Manuel Estiarte, cu care se cunoaște din 1992. Alți prieteni apropiați sunt Luís Figo, Luis Enrique, Tito Vilanova și Johan Cruyff.

* 1976: Alin Pînzaru (n. 18 ianuarie 1976, Iași) este un fotbalist român retras din activitate, care a jucat în trecut, printre altele, pentru Oțelul Galați, FC Vasluiși CF Brăila. În prezent este antrenorul echipei Oțelul Galați. A debutat în Liga 1 pe 4 decembrie 1993 în meciul Oțelul Galați - Inter Sibiu 1-1

* 1976: Iustin Talpoș Pesedeanu, senator al Maramureșului și Sătmarului (n. 18 ianuarie 1976) este un traseist politic român, ales în 2016.

La alegerile locale din 2016, a candidat din partea PMP pentru primăria municipiului Baia Mare,^[1] dar nu a câștigat. La alegerile legislative din același an, a fost al doilea pe lista partidului său pentru Senat, și a fost ales senator.

În mai 2018, senatorul Ioan-Iustin Talpoș, a părăsit PMP și s-a înscris în partidul PSD.

* 1977: Gabriel Brezoianu (n. 18 ianuarie 1977, București) este fost un jucător de rugby român. Evolua ca centru sau aripă de treisferturi.

A fost selecționat pentru prima dată la echipa națională a României pentru un meci împotriva Franței în iunie 1997. A jucat în toate cele trei meciuri de la Campionatul Mondial de Rugby din 1999, 2003, 2007. De-a lungul carierei a strâns 71 de selecții pentru „Stejarii” și a marcat 142 puncte, inclusiv 28 eseuri. Astfel este cel mai bun marcator român, egal cu Cătălin Fercu.

* 1977: Iacob Pușcaș (n. 18 ianuarie 1977) este un deputat român, ales în 2012.

· 1978: Bogdan Lobonț, fotbalist roman

· 1979 - S-a născut chitaristul Gabriel Maga.

* 1979: Paulo Renato Rebocho Ferreira (n. 18 ianuarie 1979) este un fost fotbalistportughez care juca pe postul de fundaș.
* 1979: Leo Varadkar (n. 18 ianuarie 1979,^[1]^[2] Castleknock[*], Irlanda) este un politician și om de afaceri irlandez, cu rădăcini indiene, liderul partidului democrat creștin Fine Gael din iunie 2017, fiind ales în urma demisiei din această funcție a primului ministru Enda Kenny. Varadkar urmează să fie ales in parlament și numit de președintele Irlandei ca prim ministru (Taoiseach) la 13 iunie 2017. El este membru al Parlamentului (Teachta Dála) începând din anul 2007 din partea circumscripției Dublin West. A îndeplinit în trecut funcția de ministru al transporturilor (2011-2014), ministru al sănătății (2014-2016) și ministru al asistenței sociale (2016-2017). Varadkar este de meserie medic și în viața particulară - homosexual.
* 1980: Jason Jordan Segel (n. 18 ianuarie 1980, Los Angeles, California) este un actor american, scenarist, compozitor și cântăreț. Este cel mai cunoscut pentru serialele Freaks and Geeks și Undeclared produse împreună cuJudd Apatow și filmele Forgetting Sarah Marshall; Knocked Up; I Love You, Man; Gulliver's Travels; Bad Teacher; Despicable Me; The Muppets și The Five-Year Engagement. De asemenea este foarte cunoscut pentru rolul lui Marshall Eriksen în sitcom-ul CBS How I Met Your Mother.
* 1980: Răzvan Stanca (n. 18 ianuarie 1980, București, România) este un fotbalist român care evoluează la echipa Pandurii Târgu Jiu.

* 1981: Gabriel Cânu (n. 18 ianuarie 1981, București) a fost un fotbalist român, care juca pe postul de fundaș central.
* 1984: Makoto Hasebe (japoneză 長谷部誠, n. 18 ianuarie 1984, Fujieda, prefectura Shizuoka, Japonia) este un jucător de fotbal japonez care evoluează la clubul german Eintracht Frankfurt și la echipa națională de fotbal a Japoniei.
* 1985: Riccardo Montolivo (pronunție în italiană: /rikˈkardo montoˈlivo/; n. 18 ianuarie 1985) este un fotbalist italian care evoluează la clubul din Serie A, AC Milan, fiind și căpitanul echpei. El este descris ca fiind un jucător versatil, capabil să joace pe orice poziție din zona de mijloc a terenului,^[5] inclusiv ca mijlocaș, mijlocaș ofensiv și playmaker.
* 1986: John Farnworth (n. 18 ianuarie 1986, Longridge, Lancashire, Marea Britanie) este un freestyler englez, cunoscut pentru faptul că a bătut 2 recorduri mondiale în Singapore.
* 1987: Johan Danon Djourou-Gbadjere (n. 18 ianuarie 1987), cunoscut ca Johan Djourou, este un fotbalist elvețian care evoluează în Superliga Turcă la clubul Antalyaspor și la echipa națională de fotbal a Elveției pe postul de fundaș.
* 1988: Angelique Kerber (n. 18 ianuarie 1988,^[1] Bremen, RFG^[1]) este o sportivă germană, jucătoare profesionistă de tenis care a devenit (pentru prima oară) numărul 1 mondial în clasamentul WTA pe data de 12 septembrie 2016 după ce a câștigat finala de la U.S. Open în fața Karolinei Plíšková(Cehia). Ea deține și cetățenie poloneză, mama ei având origini poloneze
* 1990: Ionuț Alexandru Mitrea (n. 18 ianuarie 1990, București) este un kaiacist român, campion european la juniori (U20) în 2007 și vicecampion european la tineret (U23) în 2009.
* 1990: José Ignacio Fernández Iglesias (n. 18 ianuarie 1990, Madrid, Spania), cunoscut simplu ca Nacho (pronunție în spaniolă: /ˈnatʃo/), este un fotbalistspaniol care evoluează la clubul Real Madrid pe poziția de fundaș.
* 1991: Laurențiu Ion, pe numele său întreg Laurențiu Tiberiu Ion, (n. 18 ianuarie1991) este un poet român contemporan^[1] și un specialist în Comunicare. ^[2] . Este fondatorul revistei online de fotografie și literatură contemporană SUBCAPITOL, ce promovează tinerii artiști
Laurențiu Ion s-a născut la 18 ianuarie 1991, la Târgoviște, județul Dâmbovița. A absolvit cursurile Facultății de Litere^[4] și a fost Digital Marketing Leader la IBM^[5]^[6] și profesor de Digital Marketing la Universitatea Alternativă. ^[7] În anul 2017, a fost inclus în topul Forbes „30 sub 30”.^[8] ^[9]Locuiește în București.

A debutat publicistic în revista Feedback, în 2009^[10], ulterior, în anul 2010, publicând „Destulă pace pentru un război” la editura Humanitas^[11], volumul său de debut câștigând Concursul de Debut Literar UniCredit (secțiunea poezie), ediția a III-a. ^[12] Publică al doilea volum, „Nouăzeci și unu”, în anul 2014, la editura Tracus Arte.^[13] Între timp, poemele sale apar atât în reviste din România, cum ar fi Echinox ^[14] sau Dilema veche^[15], cât și în străinătate, în reviste precum Evergreen Review^[16] sau Pif Magazine.^[17] Mai este prezent în antologiile Echinox (2011)^[18] și Best of Pif, Volume One (2012).^[19]

A fost invitat să-și citească poemele în cluburi de lectură precum Institutul Blecher^[20] sau Open Art.^[21]

În anul 2014, înființează revista online de literatură și fotografie SUBCAPITOL.^[22] Un an mai târziu, publică antologia „SUBCAPITOL, poezia”^[23] , ce include textele a treizeci de autori publicați de revistă de-a lungul existenței sale.
Opera:

„Destulă pace pentru un război”, editura Humanitas, 2010;
„Nouăzeci și unu”, editura Tracus Arte, 2014
„Corporația norilor”, editura Curtea Veche, 2019

Date personale
Laurențiu Ion

Născut	18 ianuarie 1991 (28 de ani) Târgoviște
Naționalitate	română
Ocupație	scriitor
Activitatea literară
Specie literară	Poezie, Eseu
Operă de debut	Destulă pace pentru un război, editura Humanitas, 2010