MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

VINERI 10 IANUARIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE, PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Bună dimineața, prieteni!

Sunt în continuare restricționat de Facebook și nu pot posta decât în grupurile pe care le administrez.

Căutați-mă la adresa mea blogspot!

ISTORIE PE ZILE 10 Ianuarie

Evenimente

·         49 î.Hr.: Iuliu Cezar traversează Rubiconul, ocupă Roma si il alungă pe Pompeius, declansand razboiul civil.  Primul Triumvirat  format in anul  de Crassus, Pompeius si Cezar, s-a destramat in anul 60 î.Hr., dupa moartea lui Crassus si dupa ce in 52 î.Hr., Senatul Romei  acceptă desemnarea lui Pompei în calitate de  “Consul sine collega” , cu misiunea de a restaura ordinea. La 7 ianuarie 49 î.Hr., printr-un “senatus consultum ultim”, Cezar este demis din funcții, iar Pompei este însărcinat cu apărarea republicii. Trei zile mai târziu, Cezar a traversat  Rubiconul, raul care reprezenta granița dintre provincia Galia Cisalpina la nord și Italia, la sud, o acțiune interzisa din punct de vedere legal oricărui general al  armatei romane si ocupa Roma dupa ce  Pompeius a fugit  in Grecia declansandu-se astfel razboiul civil. Gaius Iulius Cezar (n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr.), lider politic și militar roman și una dintre cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie.

·         236: Papa Fabian îi succede lui Anteriu și devine cel de-al 20-lea papă. Este renumit pentru natura miraculoasă a alegerii sale Se pune ca un porumbel  a coborât pe capul lui, faptul fiind ca o  alegere  a Duhului Sfant pentru el ca urmatorul Papa

·         1072: Conduși de Robert Guiscard, normanzii din Italia cuceresc orasul Palermo de la musulmani, după un atac combinat pe mare și pe uscat; Robert se autointitulează conte de Sicilia. Robert Guiscard (n. cca. 1015 – d. 17 iulie 1085), a fost un aventurier normand,care s-a  remarcat în contextul cuceririi de către normanzi a sudului Italiei. S-a născut în familia Hauteville din Normandia și a ajuns duce de Apulia și Calabria în 1057, titlu pe care l-a detinut  până la moarte. Porecla sa, care apare în latina contemporană “Viscardus”, iar în franceza veche “Viscart’, este adeseori redată cu sensurile de “cel Descurcăreț”, “cel Viclean”, “cel Hotărât”, “Vulpea” sau “Nevăstuica”.

·         1475:  Are loc marea Bătălie de la Podul Înalt, de  langa  Vaslui, in care domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, a zdrobit armatele otomane conduse de Suleiman Paşa. Sultanul Mahomed a  trimis  impotriva moldovenilor cele mai bune osti ale Imperiului. Temutele si incercatele trupe otomane calite in luptele cu vitejii albanezi ai lui Skanderbeg si comandate de eunucul Soliman Pasa, primesc ordinul sa abandoneze pe moment asediul Krujei in Albania, pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau turcii Moldova). Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alatura oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elita al sultanului, la care se adauga un esantion de 12.000 de valahi din Tara Romaneasca deja cotropita,  trimis de turci sa lupte contra vointei  lor cu fratii moldoveni. În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) o mare parte a armatei. A fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate crestine . Cronicarul polonez Ian Dlugosz, contemporan cu evenimentele, scria: „Căci toate șirurile dinainte în care în frunte erau și secui au fost zdrobite de turci, și amenința un mare pericol pînă cînd [Ștefan] personal se aruncă în mijlocul turcilor exaltați de bucuria victoriei, și cu puterea minunată a lui Dumnezeu a nimicit toate grupările turcești avînd abia 40.000 de luptători, între care cea mai mare parte erau țărani.” si că

: „foarte puţini turci şi-au putut găsi mîntuirea prin fugă, căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns pînă la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi de valuri. Aproape pe toţi prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, i-a tras în ţeapă. Cadavrele celor ucişi le-a ars, iar cîteva grămezi cu oasele lor se văd pînă astăzi şi sunt mărturia eternă a unei victorii atît de însemnate… Toată oastea lui s-a îmbogăţit foarte tare din prada luată de la turci: aur, argint, purpură, cai şi alte obiecte preţioase”. Papa Sixt al IV-lea, numindu-l principele creștinătății, i-a scris lui Ștefan: „faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numeleui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat.”

·         1545: Se tipărește, la Târgoviște, "Molitvelnicul" lui Dimitrie Liubavici și se reia activitatea tipografică în Transilvania. Dimitrije Ljubavic, scris uneori Liubavici, (n. ca. 1519 – d. 1564) a fost un tipograf sârb care a activat în Țara Românească. Ca urmare a tipăririi unor cărți de cult în limba română începând cu prima jumătate a secolului al XVI-lea în Transilvania (sub influența protestantismului), Mitropolia Ungrovlahiei a inițiat măsuri de contracarare, prin tipărirea de cărți liturgice slavone. Prezența și activitatea lui Dimitrije Ljubavic în Țara Românească a contribuit la stăvilirea răspândirii  cărților protestante în limba română. Pe de altă parte, în atelierul său a deprins tehnica tiparului Diaconul Coresi, cu care a colaborat între 1557 – 1558, dar care s-a stabilit ulterior la Brașov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări cărți nu numai în slavonă, ci și în limba română (prima sa lucrare în română a fost cartea de învățătură protestantă intitulată „Întrebarea creștinească”, Brașov 1560).

·         1661: Nicolae Milescu a tradus, din grecește, "Cartea cu multe întrebări". Nicolae Milescu sau Neculai Milescu Spătarul   (n. 1636, Vaslui – d. 1708, Moscova) a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat moldovean, activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei. Personalitate de prim rang în cultura românească şi rusă din a doua jumătate a secolului XVII – începutul secolului XVIII. N. Milescu s-a născut în familia unui boier moldovean la 1 iunie 1636. Şi-a făcut studiile la „şcoala cea mare” din Constantinopol, unde Milescu a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios. Întorcîndu-se în patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, N. Milescu devine o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungînd la rangul de spătar. După cum reiese din unele izvoare, N. Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ştefăniţă Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoit să părăsească ţara. După mai mulţi ani de pregătiri prin Valahia, Istanbul, Stockholm, Paris, în 1671 N. Milescu a sosit la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Hrisant al Ierusalimului, unde a fost numit în funţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la departamentul soliilor (Посольский приказ) al Rusiei. În calitate de înalt dregător al acestei instituţii, este numit cîţiva ani mai tîrziu, în fruntea soliei ruseşti care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoaşterea reciprocă dintre ruşi şi chinezi. N. Milescu s-a aflat în Rusiei pînă la sfîrşitul vieţii, ajungînd să contribuie chiar şi la transformările din timpul lui Petru cel Mare. A mai scris un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca “Aritmologhion”, “Povestirea despre sabile”, “Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte liverale”, în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi “Hrismologhion” sau cartea celor patru monarhii. Un amestec de istorie şi legendă găsim în “Povestirea despre zidirea bisericii Sfînta Sofia de la Constantinopol“. Printre scrierile lui Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum “Genealogia ţarilor ruşi”, “Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici”. În urma călătoriei în China, N.Milescu a scris “Descrierea călătoriei în China“. Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspîndire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală. De la sfîrşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei. Multe din scrierile sale mai continuă să zacă în manuscris, în multe biblioteci şi arhive europene.

·         1717: Eșecul încercării unui detașament austriac, care se bucura și de complicitatea unor boieri și mazili, de a-l lua prizonier pe Mihai Racoviță, domnul Moldovei. Tătarii chemați de domn în ajutor, pradă țara.

·         1810: Napoleon Bonaparte divorțează de prima lui soție Joséphine.

·         1839: Gheorghe Asachi publică la Iași, în tipografia Albinei Românești, lucrarea "Atlas românesc geografic", format din 8 hărți, primul de acest gen în literatura de specialitate. Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). A fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene si a publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836) si a tradus  și a adaptat  piese de teatru străine. În poezie, a abordat  toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. A versificat legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.

·         1863: Prima linie publică de transport subteran din lume a fost deschisă la Londra.

·         1880: în România, gruparea liberală în frunte cu Gheorghe Vernescu ("liberalii sinceri "), de orientare politică conservatoare, părăseşte Partidul Liberal, constituindu-se ca grupare politică de sine stătătoare în Partidul Liberalilor Sinceri. Acesta din urmă se va uni în martie 1884 cu Partidul Conservator, punîndu-se astfel bazele Partidului Liberal Conservator. Gheorghe Vernescu (n. 1 iulie 1829, Bucureşti; d. 3 iulie 1900, Bucureşti) a fost un jurist şi om politic român. A studiat la Bucureşti şi Paris. După obţinerea, în capitala Franţei, a doctoratului în drept se întoarce în România şi începe să practice avocatura, activitate de pe urma căreia reuşeşte să strîngă o mare avere. În anul 1864 este numit în Consiliul de Stat, iar în anul 1866 este numit în Constituantă. S-a numarat printre fondatorii Partidului National Liberal, formaţiune din partea căreia a fost ales în mai multe rînduri ca deputat şi senator în Parlamentul României. În anul 1880 se desparte de acestă grupare politică pentru a devenii preşedintele Partidului Liberalilor Sinceri, formatiune de orientare liberal-moderată care s-a aliat în anul 1884 cu conservatorii lui Lascar Catargiu. Această organizaţie politică ad-hoc este cunoscută în istorie drept Partidul Liberal-Conservator şi a fost principala forţă de opoziţie a guvernului condus de I.C. Brătianu. După anul 1891 a revenit în cadrul Partidului Naţional Liberal. Printre funcţiile politico-administrative deţinute de Vernescu se mai numară: ministru Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiunii (26 ianuarie -14 iunie 1865), ministru de Interne (24 iulie 1876 - 19 ianuarie 1877), ministru Justiţiei (12 noiembrie 1888 - 22 martie 1889), ad-int. în cadrul aceleaşi instituţii (21 februarie - 2 noiembrie 1891), ministru Finanţelor (29 martie - 3 noiembrie 1889; 21 februarie - 26 noiembrie 1891) şi ad-int. în Ministerul Lucrărilor Publice (5-19 ianuarie 1877).

·         1920: Ia naştere  oficial Liga Natiunilor, odată cu intrarea în vigoare a Convenţiei Ligii Naţiunilor dupa ratificarea acesteia in 1919 de 42 de state. România este membru fondator. Liga Naţiunilor încetează să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, oficial, hotărîrea de autodizolvare fiind adoptată după intrarea în vigoare a Cartei Naţiunilor Unite, la 18.04.1946.

·         1938: În România, are loc unirea grupărilor liberale conduse de Dinu şi Gheorghe Brătianu.  La 10 ianuarie 1938, în România, are loc unirea grupărilor liberale conduse de Dinu şi Gheorghe Brătianu.1939 – Moare Papa Pius al XI-lea (Ambrogio Damiano Achille Rotti), unul dintre cei mai importanţi pontifi ai epocii moderne. În multe din enciclicele sale, a condamnat drept anticlericale naţional-socialismul şi comunismul.

·         1946: Are loc prima Adunare Generală a ONU, la Central Hall Westminster, Londra. Participă toți reprezentanții celor 51 de națiuni, membre cu drepturi depline ale ONU.

·         1949:   CBC a lansat discurile de vinilin (45 rpm) și Columbia (33,3 rpm).

·         1949: În Japonia, este stabilită legal ziua de muncă de 8 ore.

·         1966: A avut loc premiera filmului "Duminica la ora 6", în regia lui Lucian Pintilie, care a câștigat Premiul special al juriului la Festivalul de la Mar del Plata. Lucian Pintilie (n. 9 noiembrie 1933, Tarutino, județul interbelic Cetatea Albă, Regatul României, azi în Ucraina) regizor de teatru și film român.

·         1966: Semnarea, în Tașkent, a "Declarației privind reglementarea conflictului indo-pakistanez".

·         1984: SUA și Vaticanul au restabilit relații diplomatice, după o pauză de 117 ani.

·         1994 - Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO. A fost adoptată o declaraţie ce a lansat Parteneriatul pentru pace ca o primă etapă spre aderarea la NATO a "ţărilor democratice din Est".

·         1995: Prin rezoluția nr. 48/126, Adunarea Generala a Națiunilor Unite a proclamat anul 1995 drept Anul internațional al toleranței.

·         1997: Miron Cozma, liderului minerilor din Valea Jiului, a fost arestat pentru mineriada din septembrie 1991. El a fost acuzat și trimis în judecată pentru subminarea puterii de stat, infracțiuni la legea siguranței pe calea ferata și pentru port ilegal de armă.

·         1999 - Greva minerilor din Valea Jiului. Ministerul Industriilor se angajează să anuleze datoriile CNH (Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului) cu condiţia ca sindicatele să găsească mijloacele pentru a reduce cu 30% deficitele acestei companii. Această propunere este respinsă de mineri.

·         2005: A intrat in vigoare, în Italia, legea ce interzice fumatul în public.

·         2005: Coreea de Nord a declarat că posedă arme nucleare.

·         2008    - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticoruptie au început urmărirea penală pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani împotriva lui Ioan Becali - impresar, Victor Becali - impresar, Gheorghe Copos - preşedintele şi patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti, Sică Puşcoci - avocat, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, Cristian Borcea - preşedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Gheorghe Popescu - impresar şi Gheorghe Nețoiu - acţionar la clubul de fotbal Dinamo.

* 2019:  La Ateneul Român a avut loc ceremonia oficială de lansare a președinției române a Consiliului Uniunii Europene, prin vizita președintelui Consiliului European Donald Tusk, președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și a Colegiului comisarilor. Discursul în limba română ținut de Donald Tusk a impresionat mai multă lume.

Nașteri

·         1480: Margareta de Austria, Ducesă de Savoia, Prințesă de Asturia (d. 1530)

·         1493:  Se naste la Sibiu, Nicolaus Olahus, umanist şi istoric de origine română, arhiepiscop de Esztergom şi guvernator al Ungariei; (d.15.01.1568). Este cunoscut faptul că în anii tinereții sale, între cca 1522-1526, Olahus a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea și mai ales al reginei Maria a Ungariei, totodată regentă a Olandei, deținând funcția de secretar-consilier la curtea regală. În 1542 Nicolaus Olahus și-a început cariera politică. Două decenii mai târziu, în anul 1562, devine arhiepiscop de Strigonium și, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul Ungariei. În această calitate va fi numit guvernator al teritoriilor maghiare de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei Ungariei, după moartea regelui Ludovic al II-lea în timpul bătăliei cu turcii la Mohács în anul 1526.

În 1562 Nicolaus Olahus a fost ridicat la rangul de cardinal al Bisericii Catolice de către papa Pius al IV-lea.

Nicolaus Olahus a înființat în 1561 colegiul iezuit din Trnava(Nagyszombat), ridicat de Petrus Pázmány în 1665 la rang de academie, instituție considerată ca fiind prima universitate modernă din Regatul Ungariei.

În calitate de umanist și cărturar a întreținut o vastă corespondență cu intelectualii epocii, câștigând simpatia și recunoașterea lui Erasmus din Rotterdam. Lucrările sale cele mai importante, Hungaria și Attila, redactate probabil în perioada șederii în Țările de Jos, oferă informații valoroase cu privire la topografia și istoria Ungariei și, în special, a Transilvaniei.

·         1573: Simon Marius, astronom german (d. 1624).

·         1769: S-a nascut maresalul francez Michel Ney; ( d. 7 decembrie 1815), duce de Elchingen, Prinț de Moskova, a fost un general, Mareșal și pair al Franței, ce s-a remarcat în mod deosebit timpul războaielor napoleoniene. Soldat deosebit de curajos, Ney a participat la majoritatea campaniilor napoleoniene, a luptat cu bravură la bătălia de la Waterloo, sfârșind prin a fi condamnat și executat in timpul represiuii regaliste franceze.

·         1799:  S-a nascut Petrache Poenaru, participant la Revoluţia de la 1848 si unul dintre organizatorii învăţămîntului naţional, membru al Academiei Române. n tinerețe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar  la inițiativa sa,a fost publicata  Foaia de propagandă a armatei lui Tudor Vladimirescu, care   a însemnat nu numai primul ziar românesc de propaganda, așa după cum îi arată și numele, dar și unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor Revolutiei de la 1821. La insistentele lui Tudor Vladimirescu a  studiat la Viena, iar apoi la Paris, unde studiază filologia și politehnica, devenind absolvent al Școlii Politehnice din Paris. A participat si la Revoluția de la 1848 și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor. A semnat P. Poenaru pe primul comunicat al comisiei, din 12 iulie 1848, alături de Iosafat Snagoveanul și C. Bolliac (document original la Muzeul Național de Istorie a României). Din 1856 a fost venerabilul unei loji masonice bucureștene. Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A fost primul care a strîns date despre Tezaurul de la Pietroasa, a brevetat la Paris o invenţie ingenioasă, numită de el “condei portăreţ, fără sfîrşit, alimentîndu-se singur cu cerneală”, care va precede stiloul. (a decedat in  1875). Dintre descendenții cunoscuți se poate aminti scriitoarea Alice Voinescu (1885 – 1961), născută la Turnu Severin.

* 1814: Grigore Moisil (n. 10 ianuarie 1814, Șanț - d. 3 octombrie 1891, Năsăud) a fost un cleric și om de cultură român, vicar greco-catolic al Năsăudului, bunicul academicianului Constantin Moisil și străbunicul academicianului Grigore C. Moisil.

·         1821: Ducesa Caroline Mariane de Mecklenburg (10 ianuarie 1821 – 1 iunie1876) a fost o membră a Casei de Mecklenburg-Strelitz care a devenit Prințesă Moștenitoare a Danemarcei ca a doua soție a viitorului rege Frederic al VII-lea al Danemarcei.

Ducesa Caroline Charlotte Marianne de Mecklenburg s-a născut la Neustrelitz ca al treilea copil și a doua fiică a Marelui Duce de Mecklenburg Georg și a soției acestuia, Prințesa Marie de Hesse-Cassel. La 10 iunie 1841, la Neustrelitz, s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor Frederic al Danemarcei. În Danemarca ea a fost cunoscută ca Prințesa Mariane.

Foarte de timpuriu, căsătoria s-a dovedit a fi una foarte nefericită, în mare parte din cauza temperamentului Prințului Moștenitor, care bea excesiv și era afemeiat notoriu. Prințesa Mariane, care a fost descrisă ca fiind o timidă incurabilă și nervoasă nu a avut capacitatea de a avea o influență calmă asupra soțul ei. După o vizită la părinții ei în Germania în 1844, Mariane a refuzat să se întoarcă în Danemarca. Divorțul a fost finalizat în 1846. După divorț, Mariane, care a păstrat titlul, a trăit o viață liniștită în Neustrelitz. Rareori îl menționa pe fostul soț, cu excepția cazului când pentru vizitatorii danezi care erau în zonă, ea făcea observația:El era mult prea bizar!

A murit la Neustrelitz în 1876, la vârsta de 55 de ani.

Caroline Mariane de Mecklenburg
Prințesă Moștenitoare a Danemarcei
Date personale
Nume la naștere	Caroline Charlotte Marianne
Născută	10 ianuarie 1821 Neustrelitz
Decedată	1 iunie 1876 (55 de ani) Neustrelitz
Înmormântată	Church in Mirow[*]
Părinți	Georg, Mare Duce de Mecklenburg Prințesa Marie de Hesse-Cassel
Frați și surori	Frederic Wilhelm, Mare Duce de Mecklenburg Duke George of Mecklenburg[*]
Căsătorită cu	Frederic al VII-lea al Danemarcei
Cetățenie	Danemarca
Religie	Luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg-Strelitz Casa de Oldenburg

·         1864: Marele Duce Petru Nicolaevici al Rusiei (10 ianuarie 1864 – 17 ianuarie 1931) a fost membru al familiei imperiale ruse.

Marele Duce Petru Nicolaevici a fost al doilea fiu al Marelui Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei și a Ducesei Alexandra de Oldenburg. S-a născut la Sankt Petersburg. Confor tradiției urmate de Marii Duci (titlul era aplicat tuturor fiilor și nepoților împăratului Rusiei), Marele Duce Petru a servit în armata rusă ca locotenet general.

La 26 iulie 1889, s-a căsătorit cu Prințesa Milica de Muntenegru (1866 – 1951), fiica regelui Nicolae I de Muntenegru (1841 – 1921). Marele Duce și Ducesa au avut patru copii:

• Prințesa Marina Petrovna (1892 – 1981)
• Prințul Roman Petrovici (1896 – 1978)
• Prințesa Nadejda Petrovna (1898 – 1988)
• Prințesa Sofia Petrovna (3 martie 1898 – 3 martie 1898)

În urma Revoluției ruse din 1917, cuplul a părăsit Rusia pentru sudul Franței. Aici, Marele Duce Petru Nicolaievici a murit la Cap d'Antibes la 17 iunie 1931. Soția sa a murit la Alexandria, Egipt în septembrie 1951.

Marele Duce Petru Nicolaevici
Date personale
Nume la naștere	Petru Nicolaevici Romanov
Născut	10 ianuarie 1864 Sankt Petersburg
Decedat	17 ianuarie 1931 (67 de ani) Antibes
Înmormântat	Cannes
Părinți	Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei Marea Ducesă Alexandra Petrovna
Frați și surori	Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei
Căsătorit cu	Prințesa Milica de Muntenegru
Copii	Prințesa Marina Petrovna Prințul Roman Petrovici Prințesa Nadejda Petrovna Prințesa Sofia Petrovna
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Cneaz
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

·         1869: S-a nascut la Cincul Mare, judeţul Braşov, Valeriu Braniste, publicist și om politic român, membru de onoare al Academiei Române (d. 7 iunie 1928, Lugoj). A fost redactor la importantele publicații romanesti ale vremii: Tribuna (Sibiu), Dreptatea (Timișoara), Drapelul (Lugoj). Între 1918-1920 a făcut parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, cu sediul la Sibiu. A fost mai întâi (din 2 decembrie 1918) ministru fără portofoliu, iar din 1919 ministru al Instrucțiunii Publice din Transilvania și Banat, în locul lui Vasile Goldiș.

·         1869:  S-a nascut Grigori Efimovici Rasputin (10 ianuarie 1869, stil vechi/ 22 ianuarie, stil nou) – 17 decembrie,stil vechi/ 30 decembrie ,stil nou 1916), un  mistic rus care a avut o mare influență asupra familiei ultimului țar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viața țarului Nicolae al II-lea, a țarinei Alexandra și a unicului lor fiu, țareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie.
* 1882: Eugène Joseph Delporte (10 ianuarie 1882 – 19 octombrie 1955) a fost un astronom belgian. A descoperit în total 66 de asteroizi. Craterul lunar Delporte îi poartă numele.

·         1883: Aleksei Nikolaevici Tolstoi (n. 29 decembrie 1883, Pugaciov - d. 23 februarie 1945, Moscova) a fost un scriitor rus care a abordat multe genuri, dar care s-a specializat în literatură SF și romane istorice.

S-a născut în Nicolaevsk (astăzi Pugaciov), Regiunea Saratov, în familia unuia dintre membrii sărăciți ai familiei conților Tolstoi. Tatăl lui, contele Nicolai Aleksandrovici Tolstoi, era un husar pensionat și proprietar de pământuri; mama sa, Aleksandra Leonievna Bostrom (născută Turghenieva, cunoscută și cu numele Aleksandra Tolstoi) era scriitoare de literatură pentru copii.

Aleksei era al patrulea copil al familiei Tolstoi. Când mama sa era însărcinată cu viitorul scriitor, a fugit cu amantul ei, Aleksei Apollonovici Bostrom. Legea divorțului din acea epocă prevedea că "partea vinovată", Aleksandra, nu putea să se recăsătorească, încât unica posibilitate de a-și păstra copilul nenăscut era să-l declare fiul lui Aleksei Bostrom. Așa că, până la vârsta de 13 ani, Alexei a avut numele de familie Bostrom. În 1886, atât familia Tolstoi, cât și familia Bostrom au început luptele birocratice pentru înregistrarerea oficială a lui Aleksei cu numele contele Tolstoi. Tânărul Aleksei a continuat să-l considere pe Bostrom a fi fost adevăratul său tată și și-a văzut tatăl real, Nikolai Tolstoi, și frații doar de câteva ori.

În 1900, Nikolai Tolstoi a murit, lăsându-i moștenire lui Aleksei 30.000 de ruble și numele familiei. Mai târziu, scriitorul a avut o atitudine mai degrabă amuzantă fată de moștenirea lui Tolstoi. El a devenit cunoscut pentru faptul că și-a umplut pereții locuinței cu portrete înnegrite și pentru poveștile despre strămoșii săi spuse vizitatorilor care nu-l cunoscuseră până în acel moment. După un timp, A. N. Tolstoi a dezvăluit prietenilor că toate portretele fuseseră cumpărate de la un magazin de vechituri din apropiere și că poveștile despre viețile strămoșilor au fost inventate.

Primele schițe ale lui Tolstoi au fost atacate de Alexandr Blok și de alți critici pentru naturalismul excesiv, erotismul debordant și lipsa generală de gust, în maniera lui Mihail Arțîbașev. Unele povestiri pornografice, publicate în primii ani ai secolului al XX-lea și care erau atribuite lui Tolstoi, au fost recunoscute de către autorul prezumtiv ca aparținându-i, însă cei mai mulți critici au rămas sceptici în această privință.

Aleksei Tolstoi a părăsit Rusia în 1917, în timpul revoluției bolșevice, și a emigrat în Europa Occidentală. În 1923 a revenit în țară și a acceptat regimul sovietic, devenind unul dintre cei mai populari scriitori și susținător de nădejde al partidului comunist. A scris povestiri în care îl elogia pe Stalin. A colaborat cu Maxim Gorki la reportajul făcut în timpul călătoriei lor de-a lungul Canalului Marea Albă-Marea Baltică.

Tolstoi a publicat două romane foarte lungi, Petru Întâiul (1929-45), în care a încercat să facă o legătură între politica lui Petru cel Mare și cea a lui Stalin, și Calvarul (Drumul către Golgota) (1922-41), în care descria evenimente din perioada 1914 – 1919, inclusiv din războiul civil. Este autorul mai multor piese de teatru.

Aleksei Tolstoi este considerat ca fiind autorul unora dintre primele și cele mai bune povestiri științifico-fantastice în limba rusă. Romanele Aelita (1923) despre o călătorie spre Marte și Hiperboloidul inginerului Garin (1927) s-au bucurat de popularitate imensă, primul dintre ele fiind ecranizat în 1924. Mai multe filme făcute în Uniunea Sovietică se bazează pe romane scrise de Tolstoi.

Tolstoi a scris mai multe cărți pentru copii, prima fiind Copilăria lui Nikita, o descriere a primilor ani ai fiului său. În 1936 a scris o adaptare a faimoasei povești italiene Pinocchio, reintitulată Aventurile lui Buratino sau Cheia de Aur. Personajul principal al povestirii, Buratino, a devenit rapid foarte popular printre cetățenii sovietici de toate vârstele.

Aleksei Nikolaevici Tolstoi
Aleksei Nikolaevici Tolstoi
Date personale
Nume la naștere	Aleksei Nikolaevici Tolstoi
Născut	10 ianuarie 1883 Pugaciov (atunci Nikolaevsk), gubernia Samara, Imperiul Rus
Decedat	23 februarie 1945 (62 de ani) Moscova, R.S.F.S.R (Federația Rusă),Uniunea Sovietică
Înmormântat	Cimitirul Novodevicii[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Părinți	Q15071519[*] Alexandra Leontievna Bostrom[*]
Căsătorit cu	Natalia V. Krandievskaya[*]
Copii	Nikita A. Tolstoy[*] Dmitri Alekseievici Tolstoi[*]
Naționalitate	Rus
Cetățenie	Imperiul Rus  URSS
Etnie	rus
Ocupație	Romancier, poet, jurnalist
Limbi	limba rusă[1]
Studii	Institutul Tehnologic de Stat din Sankt Petersburg[*]
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1907–1945
Specie literară	Science fiction, ficțiune istorică
Opere semnificative	Petru I, Calvarul, Hiperboloidul inginerului Garin, Cheița de aur
Note
Premii	Premiul Stalin Ordinul Lenin Ordinul Steagul Roșu al Muncii Ordinul Insigna de Onoare[*] Medalia „Pentru Merit în Muncă în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941–1945”[*]

·         1883: Arhiducesa Maria Henrietta,^[1][2] (Maria Henrietta Caroline Gabriele, Erzherzogin von Österreich^[1][2]; 10 ianuarie 1883 – 2 septembrie 1956) a fost membră a ramurei Teschen a Casei de Habsburg-Lorena, Arhiducesă de Austria și Prințesă a Boemiei, Ungariei și Toscanei prin naștere. Prin căsătoria cu Gottfried, Prinț de Hohenlohe-Schillingsfürst, Maria Henrietta a devenit și membră a Casei de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst.
Maria Henrietta a fost al treilea copil al Arhiducelui Friedrich, Duce de Teschen și a soției acestuia, Prințesa Isabella de Croÿ.^[1][2] La 3 iunie 1908, la Baden, Viena, Austria, s-a căsătorit cu Prințul Gottfried von Hohenlohe-Schillingsfürst, fiul lui Constantin, Prinț de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst de Ratibor și Corvey și Marie Antoinette, Prințesă de Sayn-Wittgenstein-Berleburg. A murit la 2 septembrie 1956 la vârsta de 73 de ani, în Mariazell, Austria.

Maria Henrietta a avut trei copii:^[1]

• Prințesa Elisabeth de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst (27 septembrie 1909 – 30 martie 1987)
• Prințesa Natalie de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst (28 iulie 1911 – 11 martie 1989)
• Prințul Friedrich de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst (18 februarie 1913 – decembrie 1945)

Arhiducesa Maria Henrietta de Austria
Date personale
Nume la naștere	germană Maria Henrietta Caroline Gabriele
Născută	10 ianuarie 1883 Preßburg, Austro–Ungaria
Decedată	2 septembrie 1956 (73 de ani) Mariazell, Austria
Înmormântată	Stiria
Părinți	Arhiducele Friedrich, Duce de Teschen Prințesa Isabella de Croÿ
Frați și surori	Arhiducele Albrecht Franz Arhiducesa Maria Christina de Austria Arhiducesa Isabella de Austria Maria Anna de Austria (1882–1940)
Căsătorită cu	Gottfried, Prinț de Hohenlohe-Schillingsfürst
Copii	Elisabeth Prinzessin von Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst, Ratibor und Corvey[*][1] Natalie Prinzessin von Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst, Ratibor und Corvey[*][1] Friedrich Prinz von Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst, Ratibor und Corvey[*][1]
Cetățenie	Austria
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Arhiduce
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

·         1896: Alexandru Busuioceanu, eseist, poet și traducător român (d. 1961)

·         1898: Se naste Serghei Eisenstein, celebru regizor de film din Rusia, autorul filmului “Cuirasatul Potiomkin”, considerat unul din cele mai bune filme din istoria cinematografiei  universale (n.Riga, 10/22 ianuarie). Serghei Mihailovici Eisenstein (n. 23 ianuarie 1898 — d. 11 februarie 1948) a fost un cineast rus care a revoluționat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului, pe care a concretizat-o în filme, dintre care Crucișătorul Potemkin este cel mai cunoscut.

·         1903 - S–a născut regizorul Grigori Vasilievici Aleksandrov (m.16.12.1983).

·         1906:  S-a  nascut la Tulcea, marele matematician român, Grigore Moisil, profesor universitar unul dintre promotorii introducerii tehnicii de calcul în tara noastra, membru al Academiei Române. Parintele informaticii in Romania s-a nascut  intr-o familie de intelectuali. Bunicul sau, al carui nume il poarta, a fost unul dintre fondatorii primului liceu romanesc din Nasaud, tatal a fost arheolog, memebru al Academiei Romane,iar mama sa – profesoara. Aceasta il descria pe Grigore Moisil ca fiind un copil curios si liber, caruia ii placea sa puna intrebari si sa reactioneze la tot ceea ce vedea, asculta si citea. A fost concomitent student al Politehnicii și al Universității din București. Interesul pentru matematică a  devenit  prioritar, astfel că în anul 1929 părăsește Politehnica, deși trecuse deja toate examenele din primii trei ani și se afla student în anul IV. In același an își susține teza de doctorat Mecanica analitică a sistemelor continue, în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie Pompeiu și pe Anton Davidoglu. Această teză este publicată, tot în 1929, la editura Gauthier-Villars din Paris și va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-Civita, Paul Lévy. În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931 susține examenul de docență, cu lucrarea Sur une classe de systemes d’equations aux derivees partielles de la Physique mathematique, este numit conferențiar la Facultatea de Matematică din Iași. A studiat si la  Roma cu o bursă de studii Rockefeller. A fost membru al Academiei Române, al Academiei din Bologna și al Institutului Internațional de Filozofie. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România, începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941. Grigore Moisil a murit pe 21 mai 1973, la Ottawa, in Canada. Ramane in istorie pentru contributiile sale aduse la initierea studiului informaticii in Romania, dar si pentru inventarea de circuite electronice tristabile.

·         1932 - S-a născut prozatorul şi folcloristul Eugen Agrigoroaiei ("Ultimul Făt-Frumos", "Folclor arhaic românesc", "Teatrul de păpuşi") (m.24.02.1992).

·         1932: Aurel Vainer, politician român de etnie evreiască
* 1934: Leonid Kravciuk (în ucraineană Леонід Макарович Кравчук; n. 10 ianuarie 1934,^[1][2] Żytyń Wielki, voievodatul Wołyń[*], Polonia) este un fost politician ucrainean și primul președinte al Ucrainei, care a deținut această funcție din 5 septembrie 1991 până la demisia sa din 19 iulie 1994. Kravciuk, de asemenea, a îndeplinit funcția de al 9-lea Golovа́ al Înaltei Rade a Ucrainei (Verkhovna Rada) în perioada 23 iulie 1990 – 5 decembrie 1991. Între 1988–1990 a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Ucraina.

·         1936: Robert Wilson, fizician american, laureat al Premiului Nobel
* 1938: Lynn Ann Conway (n. 2 ianuarie 1938,^[1] New York, SUA) este o specialistă americană în domeniul calculatoarelor, electrotehnicii și activistă pentru drepturile persoanelor transgen. A realizat inovații în domeniul circuitelor integrate ale procesoarelor, mai ales în ceea ce privește concepția acestora cu ajutorul calculatorului.

Încă din copilărie a manifestat aptitudini deosebite pentru știință. Și-a construit un mic telescop pentru observații astronomice și a avut rezultate bune la matematică.

În 1964 a intrat la IBM și a făcut parte dintr-o echipă de cercetare pentru crearea arhitecturii supercomputerelor. Deoarece tulburările de identitate de gen, de care suferea încă din tinerețe, devin tot mai evidente, în 1968 Lynn Conway este nevoită să se concedieze pentru a se pregăti de o operație de schimbare de sex și se adresează medicului Harry Benjamin, specialist în domeniul transsexualității. Urmând un tratament cu hormoni, suferă o tranziție de sex și devine bărbat. Se căsătorește cu o femeie și au împreună doi copii.

În perioada 1969 - 1972 lucrează la Memorex, o firmă specializată în CD-uri, DVD-uri și alte accesorii informatice. În 1973 intră la Xerox PARCcu specializarea în care se consacrase și anume arhitectura circuitelor integrate.

Activează și ca profesor de informatică și ingineria calculatoarelor la Massachusetts Institute of Technology și în domeniul electrotehnicii și informaticii la University of Michigan.

Împreună cu informaticianul Carver Mead, elaborează Introduction to VLSI Systems, publicată în 1980 și care devine o lucrare de referință în domeniu.

* 1938: Donald Ervin Knuth ([knuːθ]^[3], n. 10 ianuarie 1938) este profesor emerit la Universitatea Stanford.

Este autorul cărții The Art of Computer Programming [Arta programării calculatoarelor], una dintre cele mai apreciate lucrări în domeniu, și creator al sistemelor TeX și METAFONT.

A primit numeroase premii, printre care: premiul Turing, Medalia națională în științe, medalia John von Neumann și premiul Kyoto.

·         1942 - S-a născut prozatorul Virgil Scurtu ("În căutarea aştrilor", "Observatorul astronomului amator").

·         1943: Petre Străchinaru, politician român

·         1945: S-a nascut renumitul  cântăreț  britanic Rod Stewart. Roderick David „Rod” Stewart CBE (n. 10 ianuarie 1945) este un cântăreț și compozitor britanic de origine scoțiană și engleză și unul dintre cei mai buni artiști din toate timpurile, după ce a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume. Născut și crescut în Londra, Stewart locuiește în California și Epping. Dintre toate albumele, el a avut 62 de hituri. 31 dintre ele, au ajuns în top 10, dintre care șase au fost pe locul unu in Marea Britanie. El a avut 16 single-uri în top zece SUA , iar patru dintre acestea au ajuns pe locul întai in Billboard Hot 100.
* 1947: Tiit Vähi (născut la 10 ianuarie 1947, Valga, Estonia) este un politician estonian, fost prim ministru al țării între 1995 și 1997 și fost prim-ministru interimar pentru câteva luni în 1992.

·         1949:  George Foreman (n. 10 ianuarie 1949, Marshall, Texas) este un fost boxer profesionist american la categoria grea care au concurat între 1969 și 1977 și 1987-1997, fost campion mondial, care în anul 1974 a fost detronat de celebrul Muhammad Ali. George Foreman a câștigat medalia de aur la box, categoria grea, la Olimpiada din 1968, de la Mexico City.

După o copilarie tulburată, Foreman a preluat boxul amator și a câștigat o medalie de aur în divizia grea la Jocurile Olimpice de Vară din 1968. După ce a devenit profesionist în anul următor, a câștigat titlul mondial de greutate cu un knock-out în a doua rundă cu Joe Frazier, învingândul în 1973. A apărut titlul de două ori înainte de prima înfrângere profesionistă a lui Foreman cu Muhammad Ali în "The Rumble in the Jungle" în 1974. Nu a reușit să obțină încă o oportunitate de titlu, Foreman sa retras după o înfrângere cu Jimmy Young în 1977.

După ce a făcut referire la el ca la o epifanie religioasă, Foreman a devenit ministru creștin hirotonit. Zece ani mai târziu a anunțat o revenire și, în 1994, la vârsta de 45 de ani, a recăpătat o parte din campionatul greu, învingândul pe Michael Moorer, de 27 de ani, pentru a câștiga titlurile unificate WBA, IBF și liniar. Foreman rămâne cel mai vechi campion mondial în istorie, și cel de-al doilea cel mai vechi din orice clasă de greutate după Bernard Hopkins (la greutatea ușoară). Sa retras în 1997 la vârsta de 48 de ani, înregistrând 76 victorii (68 knockouts) și 5 înfrângeri.

Foreman a fost introdus în World Boxing Hall of Fame și International Boxing Hall of Fame. International Boxing Research Organization l-a clasat pe Foreman ca al optelea cel mai mare heavyweight din toate timpurile. În 2002, a fost numit unul dintre cei 25 de luptători cei mai buni din ultimii 80 de ani de către revista The Ring. The Ring la clasat pe locul al nouălea ca cel mai mare punctător al tuturor timpurilor.

·         1951: Dan Damaschin, poet român

* 1951: Steluța Marina Barbu (nume la naștere: Steluța Barbu; n. 10 ianuarie1951, Petrovasâla, Banatul Sârbesc, Voivodina, Serbia) este o jurnalistăși redactor-șef la Radio Novi Sad din Voivodina

* 1953: Trifon Belacurencu este un politician român, senator în Parlamentul României cu două mandate 2008-2012 și 2012-2016 din partea PSDTulcea.
* 1955: Yasmina Khadra (arabă:ياسمينة خضراء) (pseudonim pentru Mohammed Moulessehoul; n. 10 ianuarie 1955, Kenadsa, Algeria) este un scriitoralgerian, care trăiește în exil în Franța.

·         1956: Zoia Alecu (uneori scris și Zoe Alecu, n. 10 ianuarie 1956, București) este o cântăreață, cantautoare, compozitoare și textieră română de muzică folk și rock. S-a lansat în anul 1973 ca artistă solo, fiind una dintre primele cantautoare din muzica folk autohtonă. Începând cu 1986se alătură grupului Sfinx, continuându-și apoi activitatea alături de Sfinx Experience. Din anul 2006 a revenit pe scenă ca artistă solo, lansând până în prezent patru albume de autor. Zoia Alecu s-a născut în București, zona „Măcelari” (aproape de Lizeanu), iar la patru ani familia ei s-a mutat în zona centrală a Capitalei, pe Calea Victoriei. A urmat Liceul de Muzică „George Enescu”, unde a studiat vioara, cu toate că tatăl ei ar fi dorit să cânte la violoncel. Aici a fost colegă cu viitoarea colaboratoare Crina Mardare.^[1] A renunțat la școala de muzică și a ales o pregătire la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, iar apoi la Liceul „Gheorghe Lazăr”. La 16 ani a adunat bani pentru prima ei chitară din donări de sânge repetate. A început să compună piese în stil folk pe versuri proprii.

În octombrie 1973 Zoia Alecu cântă la Club A, la invitația lui Doru Stănculescu.^[2] Este momentul în care își începe cariera în muzica folk. În ianuarie 1974, tot la invitația lui Doru Stănculescu, Zoia Alecu ajunge să cânte în Cenaclul Flacăra, chiar dacă nu rămâne decât până în primăvara aceluiași an. Trebuie menționat faptul că la Cenaclul Flacăra, Zoia debutează în aceeași seară cu Nicu Alifantis. Din primăvara anului 1974, Zoia Alecu începe să cânte la Cenaclul „Viața studențească și amfiteatrul artelor”.

Vreme de trei ani compune muzică de scenă pentru Teatrul „Nottara” din București. Devine o prezență obișnuită la Club A, Club Z și în alte locații de concert din Capitală, cântând de regulă în deschiderea recitalurilor unor formații rock cunoscute în epocă, precum Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica, Basorelief și Compact.

În 1986 Zoia Alecu este invitată de Crina Mardare să se alăture formației Sfinx, ca urmare a plecării Elenei Perianu. Formația se afla în acel moment într-un turneu în Danemarca. Adaptarea la noul repertoriu și stil muzical i-au ridicat dificultăți la început. Zoia Alecu rămâne în formația Sfinx până la dizolvarea ei la începutul anilor '90. La puțin timp, se alătură noului proiect lansat de bateristul grupului Sfinx Mișu Cernea, numit Sfinx Experience. Turneele în Europa continuă până în 1997, când formația revine în țară. La un moment dat, un reprezentant al casei de discuri britanice EMI oferise un contract pentru Alecu și Mardare cu condiția de a părăsi Sfinx Experience, fapt care nu s-a petrecut.^[3] Participă la cele două albume lansate de Sfinx Experience, Balkano (1999) și Sfinxstanbul (2001), contribuind inclusiv la partea de compoziție.^[4] Zoia Alecu rămâne membră Sfinx Experience până în anul 2005, când formația se desființează.

În 2006 se întoarce la „prima sa dragoste”, muzica folk, lansând primul album de autor intitulat Vino aici, editat la casa de producție OVO Music, aparținând cântărețului Ovidiu Komornyik.

În ciuda faptului că este o textieră prolifică, cu aproximativ două sute de texte dedicate diverșilor interpreți români, Zoia Alecu nu a lansat vreun material discografic în nume propriu mai devreme de februarie 2007. Albumul Vino aici reprezintă debutul discografic al artistei, după 34 de ani de la debutul scenic.^[5] Vino aici conține zece piese, fiind realizat cu sprijinul producătorului Ovidiu Komornyik, proprietarul casei de discuri OVO Music. Pe disc apar atât piese scrise de Alecu în anii tinereții, reorchestrate (inclusiv o piesă ale cărei versuri le-a scris la nouă ani), cât și compoziții recente. Piesa ce dă numele albumului a fost compusă în vara lui 2006.

În februarie 2009 apare al doilea album semnat Zoia Alecu, intitulat Cărări de maci. Discul conține zece compoziții ale artistei. Piesa care dă numele albumului este inspirată din muzica țigănească rusească, ideea melodiei fiind inspirată de filmul Șatra (în regia lui Emil Loteanu), pe care Zoia l-a vizionat în 1975, la momentul apariției.^[6]

În 2012 apare albumul Printre lupi, iar trei ani mai târziu, al patrulea disc, intitulat Să ierți. Ambele materiale discografice au fost lansate sub egida OVO Music.

Zoia Alecu
Zoia Alecu
Date personale
Nume la naștere	Zoia Alecu
Născută	10 ianuarie 1956, București București, Republica Populară Română
Cetățenie	România
Ocupație	muzician · cântăreață · compozitoare · textieră
Activitate
Studii	Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București
Gen muzical	folk · rock · folk rock · pop rock
Instrument(e)	solist vocal · chitară · vioară
Ani de activitate	1973 - prezent
Case de discuri	Electrecord · Roton · MediaPro Music · OVO Music
Interpretare cu	Sfinx · Sfinx Experience · Adrian Sărmășan

* 1958: Eddie Cheever, (n. 10 ianuarie 1958), a fost un pilot de Formula 1 și Indy Car.
* 1959: Maurizio Sarri (Napoli, Italia, 10 ianuarie din 1959) este un antrenor Italian. Clubul său actual este Chelsea F.C. din Premier League din Anglia

·         1960: Ioana Pârvulescu, critic literar român

* 1965: Hiroshi Hirakawa (n. 10 ianuarie 1965) este un fost fotbalist japonez.
* 1966: Eugen Ștefan Lenghel (10 ianuarie 1966, București) este scriitor, editor și specialist ITC român. Eugen Lenghel s-a născut în 1966 în București, unde a urmat cursurile CNSS - "Nicolae Bălcescu" și ale Facultatății de Cibernetică - ASE^[1]. Din anul 1986 a frecventat cenaclul studențesc "Solaris", al cărui președinte va deveni în perioada 1988-1989^[2]. Activează în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor începând cu 1985.

Primul text publicat a fost povestirea "Cutia roșie", apărută în 1989 în Almanahul Anticipația 1990. În anii care au urmat, a publicat câteva povestiri, două dintre ele fiind incluse în numărul 6 al colecției "Clubul SF" (1990). În anul 1993, Eugen Lenghel a întrerupt activitatea de creație literară, pe care avea să o reia abia în anul 2010^[3].

Începând din 2010 a participat la ședințele cenaclului ProspectArt și a devenit membru al Societății Române de Science Fiction și Fantasy (SRSFF), fiind ales în Consiliul Director. De la înființarea oficială, în 2011, a condus redacția Revistei SRSFF^[4]. A schimbat această poziție în 2012 pentru a a o prelua pe cea de redactor-șef la altă publicație online, Gazeta SF^[5]. Un an mai târziu a înființat propria revistă online, Ficțiuni.ro^[2][6].

În anul 2014 a publicat primul său volum, 9 Istorii reutilizate, reunind povestiri publicate în decursul a 25 de ani. Acesta a fost urmat de alte patru volume, ultimul fiind apărut în 2017, în București^[1].

A inițiat și organizează începând cu 2013, în fiecare vară, Festivalul Science Fiction de la Râșnov^[7], loc de reuniune al principalilor actori ai literaturii Science Fiction din România.

* 1967: Daniel Timofte (n. 1 octombrie 1967,^[1] Hunedoara, România) este un fotbalist român retras din activitate, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate

* 1968: Constantin Ștefan (n. 10 ianuarie 1968, București) este un antrenor român de handbal. În prezent el este antrenor al echipei HCM Râmnicu Vâlcea, fiind la prima experiență în calitate de antrenor al unei echipe feminine.

El a antrenat până în prezent numai echipe de handbal masculin, precum HC Odorheiu Secuiesc, HCM Constanța, U Cluj, Poli Timișoara și Dinamo, cu ultima echipă precizată a reușit să se poziționeze pe locul al 3-lea al Ligii Naționale de handbal masculin, sezonul trecut.

În sezonul 2004/05, a reușit să câștige titlul național în calitate de antrenor principal al echipei Dinamo București.

·         1968 - S-a născut poeta şi eseista Irina Andone ("Mîngîios").

* 1976: Remy Kenneth Bonjasky (n. 10 ianuarie 1976, Paramaribo, Surinam) este un luptător olandez de Muay Thai și triplu câștigător al circuitului de lupte K-1. Este celebru datorită defensivei excelente, loviturilor puternice de picior și de genunchi. Măsoară 1,93 m și 110 kg.

·         1979: Anna Lesko (n. 10 ianuarie 1979 în Chișinău),^[2], este o cântăreață, pictoriță, de origine etnică ucraineană din Republica Moldova, stabilită în România. La vârsta de șaptesprezece ani ea a efectuat o vizită în România, unde a hotărât ulterior să se stabilească. ^[2]

În anul 2000, artista a decis să se concentreze asupra unei cariere muzicale si a debutat cu piesa Cu tine eu la Festivalul de la Mamaia.^[3]În 2002 a apărut și primul material discografic de studio al artistei, Flăcări,^[4] ce conține și primul șlagăr al solistei — „Ard în flăcări” — care a rămas până astăzi unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale.^[5]La scurt timp a fost lansat un al doilea album, Inseparabili, care a devenit un succes comercial, solista fiind recompensată și cu un disc de aur pentru vânzările înregistrate.^[6] Următoarele două discuri lansate — Pentru tine și Ispita — au marcat o schimbare a stilului muzical abordat de interpretă și au reprezentat o consolidare a carierei lui Lesko, lucru materializat prin șlagăre precum „Nu mai am timp”, „Lasă-mă să cred” sau „Anicyka Maya”.^[7][8][9] În anul 2010, artista și-a lansat cel de-al cincilea material discografic, intitulat Jocul seducției, pentru care solista a lucrat cu o serie de compozitori diferiți, el fiind precedat de două extrase pe single, „Balalaika” și „In My Bedroom”.^[10]

În paralel cu activitatea de muziciană, Lesko a făcut o pasiune pentru pictură, fiind consiliată în această artă de personalități notabile, precum Sabin Bălașa și Mircea Novac,^[2] primul felicitând-o totodată pe interpretă pentru talentul său.^[11] O serie de creații ale sale au fost expuse în Muzeul Național de Artă al României.^[12] De asemenea, concomitent cu proiectele sale artistice, Lesko s-a implicat și în campania umanitară 1001 România sau a fost distribuită într-o serie de spoturi televizate pentru diferite produse

Lesko s-a născut pe data de 10 ianuarie 1979 în orașul Chișinău din Republica Moldova — la acea dată parte a Uniunii Sovietice — având origini ruso-ucrainiene.^[2][14] Tatăl interpretei, de profesie inginer constructor, este și el pasionat de muzică, cântând la o serie de instrumente, printre care acordeon sau chitară, în timp ce mama sa a moștenit o afacere de familie, numită Cooperativa.^[15] Inițial condusă de bunicul din partea mamei, iar mai apoi de mama artistei, compania producea un ansamblu de articole vestimentare și de încălțăminte.^[15] În primii ani de viață, interpreta a prezentat o serie de probleme la coloana vertebrală, ceea ce o obliga să practice exerciții constant.^[15] Lesko a fost pasionată de dans, această activitate reprezentând „visul vieții sale”, ea fiind prezentă într-un ansamblu de dansuri populare.^[15] Cu toate acestea, nu a rămas în cadrul grupului pentru o perioadă îndelungată, părăsindu-l deoarece această preocupare era prea obositoare.^[15] Ea a continuat să se îndrepte spre acestă zonă artistică, migrând însă spre dansul clasic și cel modern, iar la vârsta de șaptesprezece ani a făcut o călătorie în România, în compania trupei de balet din care făcea parte, pe baza unui contract.^[15]

Artista a fost impresionată de această țară și a început formalitățile pentru a fi repatriată aici.^[15] Odată încheiată acestă procedură, Lesko a învățat limba română în compania unei persoane ce nu cunoștea limba rusă, aceasta influențând-o însă să se îndrepte spre o profesie de avocat, ce ar fi ajutat-o să se integrete mai ușor în societate.^[15] Concomitent, interpreta a început să dezvolte o pasiune pentru pictură, prin intermediul acesteia reușind „să își transforme cea mai frumoasă parte a sufletului în imagini”.^[15] Lesko a intrat la facultatea de Drept din București, unde a întâmpinat o serie de dificultăți, majoritatea fiind legate de limba română și de percepția celor din jur asupra sa, însă aceasta a reușit să își finalizeze studiile.

Prima relație a solistei a fost cea cu omul de afaceri Irinel Columbeanu, alături de care a conviețuit timp de opt ani.^[93] Cei doi s-au cunoscut în anul 1996, în urma unei vizite efectuate de Lesko în România alături de un ansamblu de dansuri.^[93] Aceștia au pășit pe drumuri separate în anul 2004.^[93] Referitor la relația pe care a avut-o, artista a declarat următoarele: „Lângă Irinel, am fost foarte fericită. L-am iubit, iar asta a făcut să dureze relația noastră mai bine de opt ani; plus că am fost alături de el în niște momente foarte grele. Relația cu el m-a făcut să completez multe lucruri la personalitatea mea, eu fiind în plin proces de maturizare”.^[3] Conform presei din România, Lesko a mai avut relații amoroase cu Marian Ionescu, liderul grupului muzical Direcția 5,^[94] Liviu Moreanu,^[95] Codin Maticiuc sau Elan Schwartzenberg.^[96][97] De asemenea, referitor la prezența constantă a vieții sale personale în publicațiile românești Lesko a declarat următoarele: „Chiar dacă presa mă cuplează toată ziua bună ziua cu câte cineva, pentru că e suficient să stau de vorbă cinci minute cu un personaj masculin ca să se iște bârfe, de fapt, au fost extrem de puțini bărbați pe care i-am lăsat să exploreze terenul”

Anna Lesko
Anna Lesko
Date personale
Nume la naștere	Anna Lesko[1]
Născută	10 ianuarie 1979 (40 de ani) [1] Chișinău, RSS Moldovenească (astăzi Republica Moldova) Chișinău, URSS
Cetățenie	Rusia  Moldova  România
Ocupație	Cântăreață, pictoriță
Activitate
Gen muzical	Pop, dance, R&B, house
Instrument(e)	Voce
Ani de activitate	2000 — prezent
Case de discuri	Media Pro Music, Cat Music, Nova Music
Interpretare cu	Alex, Animal X, Annes, Connect-R, Direcția 5, Distinto

*  1980: Petri Lindroos (n. 10 ianuarie 1980, Espoo) este un cântăreț finlandez de muzică metal. Din 2004 cântă împreună cu trupa de folk metal Ensiferum, iar până în 2009 a cantat alături de Norther, o formație death metal.
* 1981: Jared Corey Kushner (n. 10 ianuarie 1981, Livingston[*], New Jersey, SUA) este un dezvoltator imobiliar și investitor american, publicist și Consilier Superior al socrului său, președintele Donald Trump.

Împreună cu Șeful de Cabinet Reince Priebus și Strategul Șef Steve Bannon, el formează echipa de conducere a lui Trump. Kushner este considerat cel mai de încredere sfătuitor al președintelui Trump, dovedindu-i acestuia „loialitate neclintită”

* 1983: Paulică Ion (n. 10 ianuarie 1983, Brăila) este un jucător de rugby în XVprofesionist român. Evoluează ca pilier.

Și-a început cariera la CSA Steaua înainte de a pleca la clubul englez Bath în 2007. Cu acest club a ajuns în semifinală în 2009 la campionatul de elită englez, Guiness Premiership.^[1] Apoi s-a alăturat clubului London Irish. În sezonul 2012-2013 a fost împrumutat la London Welsh.^[2] La sfârșitul sezonului a semnat cu clubul francez Perpignan, în campionatul de elită Top 14.^[3]

A fost selecționat pentru prima dată la echipa națională a Românieipentru meciul de Cupă Mondială din 2003 împotriva Argentinei. Până în septembrie 2015 a strâns 71 de selecții pentru „Stejari”, inclusiv patru ediții de Cupa Mondială, și a marcat un eseu

* 1984: Marouane Chamakh (arabă مروان الشماخ, n. 10 ianuarie 1984) este un fotbalist marocan care joacă ca atacant. Deși născut și crescut în Franța, el a ales să joace pentru naționala Marocului datorită ascendenței sale.
* 1984: Tadas Labukas (n. 10 ianuarie 1984, Klaipeda, RSS Lituaniană) este un atacant lituanian ce joacă în prezent la Miedź Legnica. A debutat în Liga 1pe 23 februarie 2007 în meciul Oțelul Galați - Unirea Urziceni 3-2.
* 1987: Vicente Guaita Panadero (n. 10 ianuarie 1987) este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul Getafe CF pe postul de portar.
* 1990: Ion Jardan (n. 10 ianuarie 1990, Cornești, Ungheni) este un fotbalistdin Republica Moldova, legitimat la clubul FC Sheriff Tiraspol. Joacă pe postul de fundaș dreapta.

S-a consacrat la naționala Under-21 a Republicii Moldova, unde a deținut timp de 2 ani banderola de căpitan, jucând în 16 meciuri și având 2 goluri marcate. Probabil golul carierei poate fi numit cel de la Ekaterinburg in meciul Rusia - Moldova, marcând în ultimele minute ale partidei golul egalizator al echipei.

* 1991: Codruț Sebastian Cioranu (n. 10 ianuarie 1991, București) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de fundaș central la clubul din Liga a II-a, Metalul Reșița.
* 1992: Emmanuel Frimpong (n. 10 ianuarie 1992, Kumasi) este un fotbalist de origine ghaneză, dar cu pașaport britanic,^[2] care evoluează în prezent pentru formația Arsenal, pe postul de mijlocaș central. Deși a jucat la naționalele de tineret ale Angliei, a ales să debuteze în martie 2013 pentru naționala Ghanei.
* 1992: Šime Vrsaljko (n. 10 ianuarie 1992,^[4] Zadar, Croația) este un fotbalist croat care joacă pentru Inter Milan în Serie A pe post de fundaș central.
* 2004: Kaitlyn Ashley Maher (n. 10 ianuarie 2004, Novi[*], SUA) este o actrițăși cântăreață-copil din Statele Unite. Este actriță de film, televiziune, și voce.

Decese

·         681: Papa Agaton

·         1276: Papa Grigore al X-lea

·         1520: Jo Gwang-jo (hangeul: 조광조; 23 august 1482 - 10 ianuarie 1520), cunoscut de asemenea și după numele său literar Jeong-am (정암) a fost un învățat neo-confucianist coreean care a inițiat reforme radicale în timpul regelui Jungjong din Dinastia Joseon, la începutul secolului al XVI-lea.

El a fost acuzat de favoritism politic și facționism, fiind executat prin otrăvire în ziua de 10.01.1520 în timpul celei de-a treia persecuții împotriva învățaților Sarim. El a devenit venerat de către următoarele generații de coreenei ca un martir neo-confucianist. Unii istorici l-au considerat una dintre cele mai importante personalități istorice coreene din secolul al XVI-lea. Este unul dintre cei 18 înțelepți ai Coreei (동방 18 현) și onorat ca Munmyo Bae-Hyang (문묘 배향).

Jo Gwang-jo era fiul lui Jo Wongang (조원강, 赵元纲) din clanul Hanyang Jo (한양 조씨, 汉阳 赵氏). El a studiat neo-confucianismul cu maestrul Kim Gwoeng-pil care fusese discipolul lui Kim Jong-jik. Kim Jong-jik fusese exilat în 1498 în timpul primei persecuții a literaților și se afla în exil. În timpul celei de-a doua persecuție a literaților din 1504, când Kim Gwoeng-pil a fost executat prin otrăvire, Jo Gwang-jo a fost exilat din cauza faptului că era discipolul lui Kim Gwoeng-pil.

La acea vreme, politica din Joseon era marcată în primul rând de luptele pentru putere dintre două facțiuni de aristocrați yangban: facțiunea Hungu (formată din nobilii la putere care erau în general conservatori) și facțiunea Sarim (facțiune nou-apărută formată din cărturari numiți seonbi care aparțineau școlilor neo-confucianiste ale lui Kim Jong-jik și altor gânditori). Facțiunea Sarim intrase în politica de la curte în timpul regelui Seongjong dar a suferit două persecuții sângeroase în timpul succesorului său, regele Yeonsangun. Yeonsangun a fost detronat în 1506 printr-o lovitură de stat condusă de liderii facțiunii Hungu. Jungjong a fost încoronat ca al unsprezecelea rege din Dinastia Joseon.

Jo Gwang-jo

·         1683: Louis César de Bourbon, Légitimé de France, Conte de Vexin (20 iunie 1672 - 10 ianuarie 1683) a fost fiu al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale, Françoise-Athénaïs de Montespan.

Louis César născut la château du Génitoy, a fost al doilea fiu al lui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale, Madame de Montespan. A fost numit după Iulius Cezar;^[1] iar fratele său mai mare, Louis Auguste de Bourbon, a fost numit după împăratul Augustus; fratele lor mai mic, Louis Alexandre de Bourbon, a fost numit după Alexandru cel Mare.

În momentul nașterii lui Louis César curtea era în doliu pentru Prințesa Marie-Thérèse a Franței (fiica legitimă a regelui cu soția sa, Infanta Maria Tereza a Spaniei) cunoscută drept la petite Madame, care a murit în martie 1672.

Louis César a crescut împreună cu fratele său mai mare Louis-Auguste în grija lui Madame Scarron într-o casă de pe strada Vaugirad din Paris. Această casă a fost cumpărată de către rege special pentru copiii săi nelegitimi. În anul următor, în timp ce tatăl său era într-o campanie militară la Tournai, copiilor li s-a mai alăturat o soră, Louise-Françoise de Bourbon, născută în iunie.

Madam Scarron a fost foarte atașată de Louis Auguste. La 19 decembrie 1673, Ludovic al XIV-lea și-a recunoscut oficial copiii cu Montespan. Odată cu recunoașterea, Louis César a primit titlul de Conte de Vexin - un titlu vechi care datează din secolul X. Fratele său a devenit Duce du Maine^[2] iar sora lor Madamoiselle de Nantes.

Contele de Vexin s-a născut cu coloana strâmbă și din cauza aceasta a șchiopătat și a avut un umăr mai sus decât celălalt. Tatăl său, care l-a adorat, a decis ca micuțul să fie destinat bisericii. Tatăl său i-a acordat titlul de stareț la catedrala Saint Denis. Catedrala regală Saint-Denis era locul tradițional de înmormântare a regilor Franței încă din secolul al VII-lea și una din cele mai bogate biserci din Franța.

În ciuda numirii sale, era prea tânăr pentru a-și îndeplini îndatoririle și deci a rămas la curtea tatălui său în grija lui Scarron. În 1674 o altă soră s-a alăturat familiei; Louise Marie s-a născut în noiembrie 1674 și a fost numită Mademoiselle de Tours după recunoașterea din 1676.

Doctorii de la curte au încercat să-l ajute pe Louis-César însă tratamentele lor au eșuat. După astfel de tratamente starea copilului s-a înrăutățit după anul 1675.

Între 1677-1678 alți doi frați s-au alăturat familiei: Françoise-Marie de Bourbon născută în mai 1677 și Louis-Alexandre de Bourbon născut în iunie 1678. Apoi, mama lui a pierdut rolul de favorită a regelui în favoarea unei alte metrese, Angélique de Fontanges, și a început să petreacă mult timp cu copiii la castelul Clagny.

Louis César a murit la Paris în 1683 la vârsta de 10 ani. Mama lui a fost distrusă. Vexin a fost înmormântat la mănăstirea Saint-Germain-des-Prés. Șase luni mai târziu, regina Maria Tereza a murit la Versailles și a fost înmormântată la Saint Denis.

Louis César
Légitimé de France Conte de Vexin
Vexin , ca. 1675
Date personale
Nume la naștere	Louis César de Bourbon, Légitimé de France
Născut	20 iunie 1672 Castelul Génitoy, Franța
Decedat	10 ianuarie 1683 (10 ani) Paris, Franța
Înmormântat	Mănăstirea Saint-Germain-des-Prés, Franța
Părinți	Ludovic al XIV-lea al Franței Francoise Athénaïs, Marchiză de Montespan
Frați și surori	Louis Antoine de Pardaillan de Gondrin[*] Louise-Françoise de Bourbon Marie Anne de Bourbon Prințesa Marie Anne a Franței Prințesa Anne Élisabeth a Franței Prințesa Marie-Thérèse a Franței Louise Marie Anne de Bourbon[*] Marie Christine de Pardaillan de Gondrin[*] Françoise-Marie de Bourbon Philippe-Charles al Franței Louis, Conte de Vermandois Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine Louis François, Duke of Anjou[*] Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse Ludovic, Delfin al Franței
Cetățenie	Franța
Ocupație	cleric[*]
Apartenență nobiliară
Abate

·         1778: A decedat marele botanist suedez  Carl Linne (n.23 mai 1707). Este considerat părintele taxonomiei. In cartea sa „Systema naturae” apare în 1735. În această lucrare Linné clasifică omul  în ordinul primatelor. El îl denumește Homo sapiens și îl așază alături de antropomorfe, fără a gândi la originea lor comună (Linné era fixist). În ordinul primate Linné introduce două specii. Una dintre specii este omul (denumit, conform nomenclaturii binare, Homo sapiens), iar a doua este reprezentată de antropomorfe, numite Homo silvestris. Oamenii erau  clasificați apoi în patru rase. Fiecare rasă are trăsături diferite și temperamente diferite. Aceste patru rase stabilite de Linné sunt: Homo europeus, Homo americanus, Homo asiaticus și Homo africanus.

Casa părintească

Linnæus s-a născut în satul Råshult din Småland, Suedia, pe 23 mai 1707. A fost primul copil al lui Nils Ingemarsson Linnæus și Christina Brodersonia. Tatăl său a fost primul din neamul său care a adoptat un nume de familie permanent. Înainte de aceasta, strămoșii săi utilizau sistemul de nume patronimice din Scandinavia: tatăl lui a primit numele de familie Ingemarsson după tatăl său Ingemar Bengtsson. Când Nils a fost admis la Universitatea din Lund, el a avut ocazia de a-și alege un nume de familie, moment în care el a adoptat numele latinizat Linnæus, după un tei gigant (lind în suedeză) care creștea în gospodăria familiei.^[21]

Acest nume a fost ortografiat inițial cu ligatura æ. Carl Linné (Linnæus) și-a scris numele mereu cu ligatura æ, atât în manuscrise cât și în publicații.^[22] Patronimul său a fost Nilsson, iar numele său complet în suedeză ar fi Carl Nilsson Linnæus.

Carl Linné
Carl Linné
Date personale
Nume la naștere	Carl Nilsson Linnaeus
Născut	23 mai 1707[6][7][8][9][10][11][12][13]  Råshult[*], Suedia[14]
Decedat	10 ianuarie 1778 (70 de ani)[6][15][16][7][8][9][10][17][11][13][18]  Linnaeus Hammarby[*], Suedia[19][16]
Înmormântat	Catedrala din Uppsala
Părinți	Nils Ingemarsson Linnaeus[*][16] Christina Brodersonia[*][16]
Frați și surori	Anna Maria Linnæ[*] walla brur[*] Sofia Juliana Collin[*] Samuel Linnaeus[*]
Căsătorit cu	Sara Elisabeth Moræa[*]
Număr de copii	7[20]
Copii	Carl Linnaeus the Younger[*] Elisabeth Christina von Linné[*]
Cetățenie	Suedia
Etnie	Suedezi
Religie	Biserica suedeză
Ocupație	geolog profesor botanist[*] medic autobiograf[*] biolog micolog[*] pteridolog[*] briolog[*] zoolog[*] entomolog[*] ornitolog[*]
Activitate
Domeniu	Zoologie, medicină, botanică
Instituție	Universitatea Uppsala
Alma Mater	University of Harderwijk[*] Universitatea din Lund Universitatea Uppsala
Organizații	Academia de Științe din Berlin Academia Leopoldină Societatea Regală din Londra Academia Regală Suedeză de Științe Academia de Științe din Sankt Petersburg[*] Royal Danish Academy of Sciences and Letters[*] Royal Norwegian Society of Sciences and Letters[*] Academia Franceză de Științe Academia Rusă de Științe American Philosophical Society[*][1]
Conducător de doctorat	Olof Rudbeck the Younger[*] Johannes Gorter[*][2]
Doctoranzi	Fredrik Hasselqvist[*][3] Carl Peter Thunberg[*][4] Anders Sparrman[*][5] Peter Forsskål[*] Anton Rolandsson Martin[*] Alexander von Karamyschew[*] Q4072784[*]
Cunoscut pentru	Taxonomie Ecologie Botanică
Premii	Ordinul Steaua Polară în grad de cavaler clasa a II-a[*]   Casa memorială Carl von Linné din Uppsala   Bustul lui Linné din Grădina Botanică din Wroclaw, Polonia     Carl Linnaeus dressed in Lapp costume. Portraited while in Netherlands, by Martin Hoffman in Hartecamp, 1737[R 2]   Semnătura lui Carolus Linnaeus (Carl v. Linné)   Piatra funerară a familiei Linné (tatăl și fiul) în Catedrala din Uppsala   Linnaea borealis, flor lapona, que se convirtió en el símbolo de Linneo

·         1822: Louise Marie Thérèse Bathilde d'Orléans, Ducesă de Bourbon (9 iulie 1750 – 10 ianuarie 1822), a fost prințesă franceză. A fost sora lui Philippe Égalité, mama ducelui de Enghien care a fost executat și mătușa regelui Louis-Philippe al Franței. În timpul Revoluției franceze a fost cunoscută sub numele Citoyenne Vérité. Descendentă atât a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței cât și a fratele său mai mic, Filip al Franței, Duce de Orléans, Bathilde s-a născut ca prințesă de sânge. Fiică a lui Louis Philippe d'Orléans și a soției acestuia, Louise Henriette de Bourbon, Bathilde s-a născut la castelul Saint-Cloud, la 10 km vest de Paris, la 9 iulie 1750. Neoficial a fost cunoscută la curte drept Mademoiselle ceea ce reflecat rangul ei ca cea mai mare prințesă de sânge necăsătorită de la curte. Mama ei a murit în 1759 când Bathilde avea doar opt ani. Tatăl ei, presat de amanta sa Madame de Montesson, a trimis-o la mănăstire.

Bathilde
Ducesă de Bourbon Prințesă de Condé
Date personale
Nume la naștere	Louise Marie Thérèse Bathilde d'Orléans
Născută	9 iulie 1750 Castelul Saint-Cloud, Franța
Decedată	10 ianuarie 1822 (71 de ani) Paris, Franța
Înmormântată	Chapelle royale de Dreux[*]
Cauza decesului	boală
Părinți	Louis Philippe I, Duce de Orléans Louise Henriette de Bourbon
Frați și surori	Louis-Philippe de Saint-Albin[*] Louis Philippe al II-lea, Duce de Orléans
Căsătorită cu	Louis Henri, Prinț de Condé
Copii	Louis Antoine Henri de Bourbon
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Bourbon Casa de Orléans

* 1824: Victor Emmanuel I (24 iulie 1759 – 10 ianuarie 1824) a fost Duce de Savoia și Rege al Sardiniei din 1802 până în 1821.

Victor Emmanuel I
Date personale
Nume la naștere	Vittorio Emanuele di Savoia
Născut	24 iulie 1759 Palatul Regal din Torino
Decedat	10 ianuarie 1824 (64 de ani) Castelul Moncalieri, Torino
Înmormântat	Biserica Superga
Părinți	Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei Maria Antonia a Spaniei
Frați și surori	Prințesa Maria Ana de Savoia Marie Josephine de Savoia Marie-Thérèse de Savoia Prințesa Maria Carolina de Savoia Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei Carol Felix al Sardiniei Giuseppe Benedetto, Count of Asti[*] Prince Maurizio, Duke of Montferrat[*] Amedeus Alexander of Savoy[*] Maria Elisabetta Carlotta of Savoy[*]
Căsătorit cu	Maria Teresa de Austria-Este
Copii	Maria Beatrice, Ducesă de Modena Maria Teresa, Ducesă de Parma Maria Anna, împărăteasă a Austriei Maria Christina, regină a celor Două Sicilii
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	rege[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Rege al Sardiniei
Domnie	4 iunie 1802 – 12 martie 1821
Predecesor	Charles Emmanuel al IV-lea
Succesor	Charles Felix
Pretendent iacobit
Domnie	6 octombrie 1819 - 10 ianuarie 1824
Predecesor	Charles al IV-lea
Succesor	Mary III și II

·         1840: Prințesa Elisabeta (22 mai 1770 – 10 ianuarie 1840) a fost membră a familiei regale britanice, al șaptelea copil și a treia fiică a regelui George al III-lea al Regatului Unit și a reginei Charlotte

Prințesa Elisabeta s-a născut la Palatul Buckingham, Londra la 2 mai 1770.^[2] Tatăl ei era regele George al III-lea, fiul cel mare al lui Frederic, Prinț de Wales și al Augustei de Saxa-Gotha. Mama ei era regina Charlotte (născută Prințesa Charlotte de Mecklenburg-Strelitz). A fost botezată la Palatul St. James, la 17 iunie 1770 de Frederick Cornwallis, arhiepiscop de Canterbury.^[3] Nașii ei au fost: Prințul de Hesse-Cassel, Prințesa de Nassau-Weilburg și Prințesa Moștenitoare a Suediei.^[4]

Prințesa Elisabeta, portret de Sir William Beechey (1797)

Prințesa a fost foarte protejată și și-a petrecut majoritatea timpului cu părinții și surorile ei. Regele George și regina Charlotte și-au dorit să-și țină la adapost copiii, în special fetele. Cu toate acestea, în 1812, Prințesa Elisabeta a cumpărat ca reședința sa privată, Old Windsor în Berkshire.

În timpul unui bal la curtea britanică, în 1814, Elisabeta l-a cunoscut pe prințul germanFrederick de Hesse-Homburg. Când Elisabeta a văzut ofițerul austriac în eleganta uniformă de husar, a spus: "dacă e singur, mă mărit cu el". Împotriva tuturor rezistențelor, nunta a avut loc la 7 aprilie 1818 la Palatul Buckingham.

N-a fost chiar o căsătorie din dragoste deși a existat înțelegere și respect; de fapt, a fost un aranjament cu care amândoi au fost satisfăcuți. Elisabeta a putut să scape de mediul de acasă, prin mutarea în Germania cu soțul ei, și Frederick a câștigat multe avantaje prin alianța cu familia regală britanică.

La 20 ianuarie 1820, Frederick i-a succedat tatălui său ca landgraf de Hesse-Homburg. Mulțumită zestrei Elisabetei și venitului anual a putut redecora palatul din Homburg.

Elisabeta a murit la 10 ianuarie 1840 la vârsta de 69 de ani la Frankfurt am Main, Hesse, Germania, fără să aibe copii. A fost înmormântată la Homburg, Germania.

Prințesa Elisabeta a Regatului Unit
Date personale
Născută	22 mai 1770 Palatul Buckingham, Westminster
Decedată	10 ianuarie 1840 (69 de ani) Frankfurt-am-Main, Hesse
Înmormântată	Bad Homburg Castle[*]
Părinți	George al III-lea al Regatului Unit Charlotte de Mecklenburg-Strelitz
Frați și surori	Prințesa Mary, Ducesă de Gloucester și Edinburgh Prințesa Augusta Sofia a Regatului Unit Charlotte a Marii Britanii Prințesa Sofia a Regatului Unit Prințesa Amelia a Regatului Unit George al IV-lea al Regatului Unit William al IV-lea al Regatului Unit Prințul Eduard, Duce de Kent și Strathearn Ernest Augustus I de Hanovra Prince Octavius of Great Britain[*] Frederick, Duce de York Prince Alfred of Great Britain[*] Adolphus, Duce de Cambridge Augustus Frederick, Duce de Sussex
Căsătorită cu	Frederick VI
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Religie	anglicanism[*]
Ocupație	pictoriță
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hesse-Homburg Casa de Hanovra

·         1862: Samuel Colt, inventator american, constructor al revolverului care îi poartă numele (n. 1814)

·         1939 - A încetat din viaţă Papa Pius al XI–lea (Ambrogio Damiano Achille Rotti), unul dintre cei mai importanţi suverani pontifi ai epocii moderne (n. 31 mai 1857)

·         1939 - A murit Hariclea Hartulari Darclée, cîntăreaţă de operă (n.10.06.1860).

·         1951:A murit  Sinclair Lewis, primul american laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1930) (“Main Street”, “Babbitt”, “Arrowsmith”, “Elmer Gantry”, “Kingsblood Royal”) (n.07.02.1885). Harry Sinclair Lewis (n. 7 februarie , 1885, în Sauk Centre, Minnesota – d. 10 ianuarie, 1951, Roma, Italia) a fost prozator american. A fost primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1930. Opera sa, cronică satirică a vieții provinciale americane, se înscrie, prin precizia și obiectivitatea cvasidocumentară a descrierii mediilor și măiestria portretizării, reductibile la tipul individului mediocru, apăsat de grotescul și banalitatea vieții cotidiene, în descendența realismului dickensian. Motivația Juriului Nobel „Pentru forța și plasticitatea artei lui descriptive, precum și pentru darul de a crea cu ascuțime și umor personaje reprezentând tipologii noi.”

·         1957: Gabriela Mistral (n. 7 aprilie 1889, Vicuña, Chile - d. 10 ianuarie1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobelpentru literatură în anul 1945.

Creația sa este profund feminină, meditativă, de înaltă emoție lirică și tonalitate post-romantică și uneori simbolistă, în care transfigurează natura aspră a ținutului natal, valorile naționale, copilăria ca vârstă a fragilității, exuberanța tinereții și iubirii, durerea solitară, meditația asupra morții.

Lucila se naște într-o familie foarte săracă în orășelul Vicuña, petrecându-și copilăria la țară (tatăl ei și-a abandonat familia când ea avea vârsta de 3 ani) și absolvind tot aici școala normală, după care, la vârsta de 15 ani, funcționează ca învățătoare rurală. Până în 1919 lucrează ca profesoară în diferite școli elementare și licee din Chile.

În anul 1921 devine directoare a liceului de fete din Santiago de Chile, urmând ca în 1922 să fie invitată de guvernul mexican să sprijine reforma învățământului din Mexic, inițiată de José Vasconcelos. În Mexic scrie un ciclu de poeme pentru copii, care ajung curând celebre în întreaga Americă Latină.

În același an călătorește în SUA. După 1926 ocupă diferite funcții care o țin departe de patrie: reprezentantă a țării sale la institutul de cooperare de pe lângă Liga Națiunilor (până în 1934), consul în Brazilia, Italia, Spania, Portugalia, SUA (în Los Angeles).

Bolnavă de cancer și celibatară, Gabriela Mistral moare la 67 de ani, în 1957, în Statele Unite ale Americii. Trupul neînsuflețit i-a fost adus în țară, unde i s-au organizat funeralii naționale.

În memoria ei a fost creat Premiul "Gabriela Mistral", în anul 1979.

Gabriela Mistral se afirmă ca poetă în 1914, când câștigă marele premiu la jocurile florale din Santiago de Chile, iar poeziile sale sunt remarcate de personalitățile literaturii sud-americane ale acelui moment: Rubén Darío, Amado Nervo, Leopoldo Lugones.

Pseudonimul ei este inspirat de la numele scriitorului francez Frédéric Mistral. Marcată de sinuciderea iubitului ei, Romelio Ureta, își intitulează primul volum de versuri Sonetele morții.

Călătorește în Statele Unite ale Americii, unde publică primul volum de poezii, (Dezolare, New York, 1922), care-i deschide drumul spre recunoaștere universală. În 1945 primește Premiul Nobel pentru literatură.

Opere:

• Sonetos de la muerte (Sonetele morții, 1914)
• Desolación (Dezolare, 1922)
• Ternura (Duioșie, 1924)
• La lengua de Martí (Limba lui Martí, 1934)
• Recado sobre Pablo Neruda (Mesaj către Pablo Neruda, 1936)
• Tala (Așchie, 1938)
• Lagar (Cramă, 1954)

Gabriela Mistral
Gabriela Mistral în 1945
Date personale
Nume la naștere	Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga
Născută	7 aprilie 1889 Vicuña, Chile
Decedată	10 ianuarie 1957 (67 de ani) New York, SUA
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pancreatic)
Naționalitate	chiliană
Cetățenie	Chile
Ocupație	poet, diplomat
Limbi	limba spaniolă[1]
Studii	Universidad de Chile
Activitatea literară
Specie literară	poezie
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[2][3] National Prize for Literature[*]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1945

·         1971:  a încetat din viaţă creatoarea de modă Gabrielle (Coco) Chanel, cea care a eliminat corsetul din garderoba feminină, a impus părul scurt, puloverele inspirate din tricourile marinarilor şi taioarele severe (n. 19 august 1883). Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea

·         1989: A decedat la Roma, in Italia, ca urmare a unui cancer, actorul român Cristea Avram. (n. 28 august 1931, București. În 1958 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A jucat în mai multe filme românești în anii 1960. A emigrat în Occident. S-a mutat la sfârșitul anilor ’60 în Franța unde a apărut în mai multe filme, dupa ce o echipa de cineaști francezi, cu regizorul Henri Colpi în frunte și având-o în componență pe actrița Marina Vlady, a sosit în România pentru a filma „Steaua fara nume” (Mona, l’etoile sans nom). Între Marina Vlady și Cristea Avram s-a înfiripat o poveste de dragoste, astfel că artista odată întoarsă în Franța a solicitat autorităților române permisiunea ca acesta să primească viza de Franța.

·         1993 - A încetat din viaţă paleontologul Miltiade Filipescu, membru al Academiei Române (n. 14/27 februarie 1901)

·         1997: Lordul Alexander Todd, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (n. 1907)

·         2001 - A murit Constantin Săvulescu, subinginer proiectant la Uzinele Malaxa, cu o experienţă de 9 ani la Centrul de cercetare şi producţie de aparatură ştiinţifică al Academiei Române. Săvulescu a participat, în 1945, la conceperea şi producerea prototipului unui automobil popular, de concepţie românească; numele maşinii urma să fie “Malaxa”, dar proiectul a fost blocat de sovietici. A lucrat la proiectarea şi realizarea automobilelor româneşti din generaţia VI şi VII, care au fost distinse cu diplome şi medalii la Expoziţiile internaţionale de la Belgrad (1937) şi Milano (1940). În 1985 Asociaţia Artiştilor Fotografi i–a publicat o lucrare de referinţă şi astăzi: „Cronologia ilustrată a fotografiei din România. Perioada 1834–1916) (n.10.10.1914).

* 2005: Wasyly Fedak (în ucraineană Василій Федак) (n. 1 noiembrie 1909, satul Cadobești, Bucovina, Imperiul Austro-Ungar, azi în raionul Zastavna, regiunea Cernăuți, Ucraina - d. 10 ianuarie 2005, Winnipeg, Canada) a fost un arhiereu al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada.

El a îndeplinit demnitățile de episcop de Saskatoon (1978-1981), episcop al Eparhiei de Est a Canadei (1981-1983), arhiepiscop de Toronto (1983-1985) și apoi arhiepiscop de Winnipeg și al Eparhiei Centrale a Canadei, mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada (1985-2005). În anul 1990, Biserica păstorită de el a intrat în comuniune cu Patriarhia Constantinopolului.

·         2005: Prințesa Joséphine-Charlotte a Belgiei (11 octombrie 1927 – 10 ianuarie 2005) a fost Mare Ducesă de Luxembourg ca soție a lui Jean, Mare Duce de Luxembourg. A fost verișoara primară a: regelui Harald al V-lea al Norvegiei, Prințesei Astrid a Norvegiei și Prințesei Ragnhild a Norvegiei. Ea a fost primul copil al regelui Leopold al III-lea al Belgiei, sora regilor Baudouin I al Belgiei și Albert al II-lea al Belgiei, și mătușa actualului rege al Belgiei.

Stația de metrou "Joséphine-Charlotte" din Bruxelles este numită după ea.

Joséphine-Charlotte a Belgiei
Joséphine Charlotte cu fii ei cei mari în 1963
Date personale
Nume la naștere	Joséphine-Charlotte Ingeborg Elisabeth Maria Josepha
Născută	11 octombrie 1927 Bruxelles, Belgia
Decedată	10 ianuarie 2005 (77 de ani) Castelul Fischbach
Înmormântată	catedrala Notre-Dame din Luxemburg[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pulmonar)
Părinți	Leopold al III-lea al Belgiei Astrid a Suediei
Frați și surori	Albert al II-lea al Belgiei Ingeborg Verdun[*] Princess Maria-Esméralda of Belgium[*] Princess Marie-Christine of Belgium[*] Prince Alexander of Belgium[*] Baudouin I al Belgiei
Căsătorită cu	Jean, Mare Duce de Luxembourg
Copii	Arhiducesa Marie Astrid a Austriei Henri, Mare Duce de Luxembourg Prințul Jean Prințesa Margaretha de Liechtenstein Prințul Guillaume
Cetățenie	Belgia
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Parma (prin căsătorie)Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Mare Ducesă de Luxembourg
Domnie	12 noiembrie 1964 – 7 octombrie 2000

·         2007: A murit Carlo Ponti,  producător cinematografic, soțul faimoasei actrite italiene Sofia Loren; (n.1912). Carlo Ponti (n. 11 decembrie 1912, Magenta – d. 10 ianuarie 2007, Geneva) a fost producător de film italian. A fost căsătorit cu actrița Sophia Loren din 1966. (1954: La Strada (Coproducător Dino De Laurentiis); 1956: Război și Pace (Coproducător Dino De Laurentiis); 1960: La Ciociara; 1963: Ieri, oggi e domani; 1964: Matrimonio all’italiana (cu Marcello Mastroianni); 1966: Doctorul Jivago (cu Omar Sharif); 1990: Oscar)
* 2008: Allan McEachern (n. 20 mai 1926 – d. 10 ianuarie 2008^[1]) a fost cancelarul Universității din Columbia Britanică.
* 2013: Sakine Cansiz (în kurdă: Sakîne Cansiz, [sækiːnɛ dʒænsɪs]; în turcăSakine Cansız, [saˈkine ˈdʒɑnsɯz]; n. 1958,^[1] Provincia Tunceli, Turcia – d. 10 ianuarie 2013, Paris, Franța^[2]) a fost o membră fondatoare a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Angajată încă din tinerețe în cauza kurdă, a fost arestată de către poliția turcă și a fost condamnată la 24 de ani de închisoare, sentința mărindu-se la 76 de ani, după ce a vorbit în kurdă în fața instanței de judecată.

Ea rămâne închisă timp de 12 ani; potrivit unor surse kurde, este supusă la tortură, care , de altfel, este aplicată în mod sistematic prizonierilor politici din Turcia. Eliberată în 1990, a participat la conferința partidului din august 1991, în valea Bekaa, Liban, la inițiativa lui Abdullah Öcalan; sunt prezenți alți lideri și fondatori ai PKK, eliberați și ei din închisorile turcești^[6]. În 2007, autoritățile americane o identifică ca unul dintre principalii colectori de fonduri ai PKK în Europa și plănuiesc arestarea ei.

Sakine Cansiz este asasinată în Paris, în incinta centrului de informare a Kurdistanului, în rue la Fayette, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2013, împreună cu alte două activiste kurde, Fidan Doğan și Leyla Söylemez , eventual, potrivit justiției franceze, de către serviciile secrete turce, MIT. Presupusul criminal, Omer Güney, este un turc în vârstă de 34 ani, care a fost agent de întreținere pe aeroportul din Paris-Charles-de-Gaulle. La câteva luni după crime, o înregistrare audio a unei conversații între Ömer Güney și agenți ai serviciilor secrete din Turcia (MIT), precum și note, sunt puse on-line anonim. Omer Güney avea, de asemenea, fotografii a sute de activiști kurzi în telefonul lui. Judecătoarea Jeanne Duyé se ocupă de anchetă. În septembrie 2013, computerul magistratei este furat în timpul unui jaf bizar și un plan de evadare a lui Omer Guney a fost dejucat; omul, care a fost închis din ianuarie 21, 2013, în apropiere de Paris, spera  să evadeze cu ajutorul unui membru al MIT". Magistratul, dincolo de posibila implicare a serviciilor secrete din Turcia, nu a reușit să stabilească cine au fost comanditarii, dacă au acționat "cu aprobarea ierarhiei lor," sau "fără știrea ei, în scopul de a discredita sau de a submina procesul de pace", inițiat în vremea aceea între Ankara și Partidului Muncitorilor din Kurdistan, PKK.

Pe 13 decembrie 2016, Ömer Güney a fost dus de la închisoarea din Fresnes la spitalul Salpêtrière din Paris. Avea de mult timp cancer la creier, a fost contaminat cu boala legionarilor (legioneloza) și a murit de pneumonie pe 17 decembrie, cu cinci săptămâni înainte de începerea procesului său

* 2016: David Bowie (nume real David Robert Jones; n. 8 ianuarie1947, Brixton, Regatul Unit – d. 10 ianuarie 2016, Manhattan, SUA), a fost un cântăreț, compozitor, producător și inginer de sunet englez, câștigător a două premii Grammy

Activ pe parcursul a cinci decenii de rock 'n' roll, frecvent reinventându-și muzica, Bowie este considerat de majoritatea comentatorilor muzicali ^[22]drept un influent inovator, în special datorită lucrărilor sale din anii '70. Bowie s-a inspirat dintr-o vastă paletă de subiecte din artă, filozofie și literatură.

Bowie a fost, de asemenea, un actor de film și teatru, regizor și artist vizual de videoclipuri muzicale.

A murit pe data de 10 ianuarie 2016, la doar două zile după ce împlinise 69 de ani, în urma unei lupte de 18 luni cu cancerul.

David Bowie
David Bowie
Date personale
Nume la naștere	David Robert Jones[6]
Născut	8 ianuarie 1947[7][8][6][9][10][11][12][13][14][15][16][17]  Brixton, Regatul Unit[18][8][19][20][6]
Decedat	10 ianuarie 2016 (69 de ani)[8][21][6][10][12][13][14][15][16][17]  Manhattan, SUA
Cauza decesului	cauze naturale[*][22] (cancer de ficat[*][22][23][24][6])
Căsătorit cu	Iman[*] (24 aprilie 1992–10 ianuarie 2016)[25] Angela Bowie[*] (19 martie 1970–8 februarie 1980)
Număr de copii	2
Copii	Duncan Jones[*][8][6] Alexandria Zahra Jones[*]
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	pictor cantautor chitarist saxofonist[*] compozitor actor de film[*] producător muzical textier[*] actor cântăreț pianist mime artist[*] vocalist[*] producător[*] ocultist[*] music video director[*]
Activitate
Alte nume	Ziggy Stardust, Thin White Duke, David Bowie, David Bowie
Studii	Ravensbourne[*][1]
Gen muzical	pop rock[2] Glam rock[3] Rock psihedelic[4] Experimental rock[5] Art rock hard rock pop rock psychedelic pop[*] rock alternativ soul New Wave Ambient avant-garde jazz[*] art pop[*]
Tipul de voce	Bariton
Instrument(e)	saxofon chitară pian voce[*] clape ARP 2500[*]
Case de discuri	Iso (record label)[*] Columbia Records Decca[*] Deram[*] EMI RCA[*] Virgin Records RCA Records
Premii	Rock and Roll Hall of Fame Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*] Webby Lifetime Achievement Award[*] Grammy Hall of Fame[*] Premiul Saturn pentru cel mai bun actor Rolling Stone's 100 Greatest Artists of All Time[*] 100 Greatest Britons Comandor al Ordinului Imperiului Britanic[*] Ordinul Imperiului Britanic Science Fiction and Fantasy Hall of Fame[*] Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]

* 2016: Teofil Codreanu (n. 1 februarie 1941, București - d. 10 ianuarie 2016, București) a fost un fotbalist român care a jucat la Rapid Bucuresti și pentru echipa națională de fotbal a României.

* 2017: Roman Herzog (n. 5 aprilie 1934, Landshut, Germania^[4] – d. 10 ianuarie 2017, Bad Mergentheim, Germania^[6]) a fost un jurist și om politic german, fost președinte al Germaniei (în perioada 1 iulie 1994–30 iunie 1999)

S-a născut într-o familie protestantă. Are studii juridice superioare și pentru un timp a lucrat în calitate de asistent la Universitatea din München. Din 1966 a condus Departamentul de Drept Public la Universitatea Liberă din Berlin.

Din anul 1970 Roman Herzog a fost membru al Uniunii Creștin-Democrate. Din 1978 până în 1983 a fost Președinte Federal al Grupului de Lucru Protestant din CDU și CSU. Pe parcursul acestei perioade (din 1979) a făcut parte din organele federale executive ale CDU. Din moment ce a fost ales președintele Germaniei, Herzog a demisionat din partid.

În 1973 a fost numit de prim-ministru al landului Renania-Palatinat Helmut Kohl în calitate de secretar de stat în guvernul landului delegat în guvernul federal. În această funcție, Herzog a fost în același timp și membru al Consiliului Federal.

Înainte de mandatul său prezidențial Roman Herzog a mai activat în calitate de ministru al Culturii (1978–1980) și ministru de Interne al landului Baden-Württemberg (1980-1983). În anul 1983 a fost numit judecător la Curtea Constituțională Federală a Germaniei, iar în 1987 a devenit președintele acestei instituții.

În calitate de președinte al Republicii Federale a fost cunoscut, printre altele, pentru discursul său de la Berlin în 1997, în care a îndemnat la avânt și la mai multă disponibilitate pentru reforme în societate și politică („durch Deutschland muss ein Ruck gehen“). În 1996 președintele Herzog a instituit pe 27 ianuarie Ziua de comemorare a victimelor național-socialismului.

Începând din 1995 a fost membru de onoare al Academiei Române.

Roman Herzog
Roman Herzog
Date personale
Născut	5 aprilie 1934[1][2][3][4][5][6][7][8]  Landshut, Germania[9]
Decedat	10 ianuarie 2017 (82 de ani)[2][3][10][4][5][6][8]  Bad Mergentheim, Germania[11]
Înmormântat	Jagsthausen Cemetery[*][12]
Căsătorit cu	Christiane Herzog[*]
Număr de copii	2
Cetățenie	Germania
Religie	Biserica Evanghelică din Germania[*]
Ocupație	jurist om politic profesor universitar judecător
Președinte al Germaniei
În funcție 1 iulie 1994 – 30 iunie 1999
Precedat de	Richard von Weizsäcker
Succedat de	Johannes Rau
Judecător în Curtea Constituțională Federală a Germaniei[*]
În funcție 20 decembrie 1983 – 30 iunie 1994
Precedat de	Ernst Benda[*]
Succedat de	Evelyn Haas[*]
Judge at the Federal Constitutional Court of Germany
În funcție 20 decembrie 1983 – 30 iunie 1994
Deputat în Landtagul Baden-Württembergului
Premii	Premiul Carol cel Mare (8 mai 1997) German Leo Baeck Award[*] (1998) cetățean de onoare al orașului Berlin[*] Order of Merit of Baden-Württemberg[*] Ordinul Isabelei Catolica cu Colan[*] European handicraft prize[*] (2012) Premiul Steiger[*] Ordinul Trei Stele, clasa I[*] honorary doctor of Ben-Gurion University[*] ...mai multe...
Partid politic	CDU
Alma mater	Universitatea Ludwig Maximilian din München

* 2018: Lucreția „Lucky” Marinescu (n. 12 iulie 1934, Cahul, România, azi în Republica Moldova - d. 10 ianuarie 2018^[1]) a fost o interpretă de muzică ușoară și moderatoare TV din România^[2]. Interpreta a fost, ani de-a rândul, parteneră de scenă pentru Cornel Constantiniu, Aurelian Andreescu și Dan Spătaru, fiind una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică ușoară ale epocii.

În anul 1940 s-a stabilit cu familia la Cluj și a început studiile la Liceul Sfânta Tereza.

A debutat la 17 ani.

A urmat cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima”, secția canto, după care a lucrat la Teatrul de Operetă, și mai apoi la Teatrul „Constantin Tănase” din București (1959), unde a debutat în "Călătorie pe note", dirijat de Sergiu Malagamba.

În același an (1959) s-a căsătorit cu compozitorul Petre Mihăescu, dar a divorțat în anul următor deoarece soțul i-a impus să facă un copil.^[3]

S-a căsătorit a doua oară, cu Nicolae Goliceanu, consilier de la Camera de Comerț Exterior, și a avut un copil - Laurențiu (1964).

În 1968 a plecat în turneu împreună cu artistul de comedie Mircea Crișan și colectivul Teatrului "Constantin Tanase", la invitația directorului celebrei Săli Olympia din Paris. Nu a mai revenit în țară. Din dragoste pentru fiul ei, a încercat să-l răpească din țară cu ajutorul unui prieten. A fost prinsă la vama Giurgiu. A fost închisă circa 6 săptămâni la închisoarea de pe Calea Plevnei. După ce a intervenit și postul de radio Europa Liberă, Nicolae Ceaușescu a dispus eliberarea ei, pe 25 aprilie 1969. După o căsnicie de 6 ani, Lucky Marinescu a divorțat de Nicolae Goliceanu și s-a angajat la Nord Hotel, pentru a obține custodia copilului. A rămas în țară și apoi a beneficiat de alte plecări în turnee în străinătate. În 1985, cu ocazia acestor turnee, l-a cunoscut pe Constantin Barbu, colonel în armata americană, cu care s-a căsătorit. 11 ani mai târziu (1996) se reîntoarce în România, împreună cu soțul său. Cel de al treilea soț a decedat în 2003, la vârsta de 70 de ani. În ultimii ani, Lucky Marinescu a condus "Clubul Pensionarilor fără vârstă" din complexul Inter-Macedonia, dedicându-se ajutorării acestei categorii sociale.

Din anul 2006 s-a lansat în activități de moderatoare la DDTV – “Show Lucky”, emisiune în direct, în fiecare sâmbătă seara, alături de scriitoarea Rodica Elena Lupu.

Fiul său, Lawrence Marinescu, s-a stabilit în Statele Unite.

Albume:

• 1999 – „Melodii de neuitat"
• 2000 – „Cele mai frumoase melodii"
• 2003 – „Cântec drag”
• 2008 - "Nu mă uita, Lucky"
• 2008 - "Cuvinte de iubire"

Lucky Marinescu
Date personale
Nume la naștere	Lucreția Marinescu
Născută	12 iulie 1934 Cahul, Regatul României
Decedată	10 ianuarie 2018 (83 de ani)
Căsătorită cu	Constantin Barbu (c. New York, 1985)
Copii	Laurențiu
Ocupație	muziciană

Sărbători

·         Sf. Grigorie, episcopul Nyssei; Sf. Dometian, episcopul Meletinei; Cuv. Antipa de la Calapodești (calendar creștin-ortodox)

·         Sf. Grigore de Nyssa; Sf. Marcian; Sf. Dometian (calendar greco-catolic)

·         Sf. Grigore de Nyssa; Papa Agaton (calendar romano-catolic)

VA URMA