MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 17 IANUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE, PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (B)

Bună dimineața, prieteni!
Sunt restricționat în continuare! Iată adresa unde mă puteți găsi oricând: dicuoctavian.blogspot.com.

Decese

· 395: Teodosiu I, împărat roman (n. 347). Teodosiu, in Imperiul Roman din Răsărit și Gratian in Imperiul din Apus, amândoi creștini, au ridicat crestinismul la rangul de singură religie oficială și obligatorie in imperiile lor, prin edictul din 28 februarie 380, cunoscut sub numele de Edictul de la Tessalonic. A sprijinit astfel, în mod hotărât ortodoxismul niceean, religia de stat obligatorie pentru toți supușii imperiului, îndepărtându-se de erezia arianista care, în Conciliul ecumenic de la Constantinopol din 381 a fost condamnat definitiv. Împăratul Grațian a încetat de atunci să mai poarte titlul de pontifex maximus, suveran pontif al cultului roman. În urma asasinarii imparatului Valentinian II in anul 392, și proclamarea retorului Flavius Eugenius ca împărat în Occident, Teodosiu pornește o nouă campanie, obținând în bătălia de la Frigidius (in septembrie 394) victoria asupra uzurpatorului. Este astfel reunificat pentru ultima dată în istorie sub o singură autoritate, Imperiul Roman. După moartea lui Teodosiu 17 ianuarie 395, Imperiul Roman este divizat între cei doi fii ai săi: Arcadius (in Orient) și Honorius (in Occident).

· 1468: A murit Skanderbeg, erou național, conducătorul poporului albanez împotriva dominației otomane (n. 1405). Gerge Kastrioti (Gjergj Kastrioti) (6 mai 1405 – 17 ianuarie 1468), cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg, este cea mai proeminentă figură a istoriei Albaniei și, totodată, eroul național al acestei țări și al poporului albanez. A condus între 1443 și 1468 lupta împotriva Imperiului Otoman, obținând victorii la Torvioll (1444), Oranik (1456), Mokra (1462), eliberând în mare parte teritoriul albanez, cu centrul în orașul Krujë.

· 1834: Giovanni Aldini, fizician italian (n. 1762)

* 1861: Elizabeth Rosanna Gilbert (n. 17 februarie 1821 – d. 17 ianuarie 1861), cunoscută sub numele de Lola Montez, a fost o dansatoare și actriță irlandeză care a devenit cunoscută ca o dansatoare exotică, curtezană și metresă a regelui Ludwig I al Bavariei.

Lola Montez în 1851.

17 februarie 1821 - se naște în Grange, Comitatul Sligo, Irlanda și este botezată Eliza Rosanna Gilbert.
1823 - familia Gilbert se mută în India. La câteva luni după sosire tatăl ei moare de holeră. Mama ei se recăsătorește în anul următor.
1826-1827 - Eliza este trimisă la rudele tatălui ei vitreg în Scoția, voiaj în care împlinește șase ani.
1832 - la vârsta de unsprezece ani, Eliza este trimisă la internatul din Bath, în Anglia.
1837 - împotriva aranjamentului matrimonial al mamei sale, Eliza plecă la șaisprezece ani cu locotenentul Thomas James, care o însoțise pe mama acesteia în călătoria din India înapoi la Bath. Cuplul se desparte după cinci ani.
1843 - în luna iunie a acestui an are loc debutul ca „Lola Montez, dansatoarea spaniolă”. Debutul ei este întrerupt când este recunoscută ca doamna James. Totuși cariera nu-i este afectată și devine rapid faimoasă pentru dansul inventat de ea „dansul păianjenului”, cât și pentru expresia „Orice își dorește Lola, Lola primește.”
1846 - dansează la München și devine amanta lui Ludwig I al Bavariei asupra căruia are o influență nefastă făcându-l nepopular în fața poporului său.
1847 - este numită Contesă de Landsfeld de ziua regelui, la data de 25 august.
1848 - odată începută revolta bavareză, Ludwig I abdică și Lola fuge din țară.
1851-1853 - dansează pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii.
1853 - sosește în mai la San Francisco, se căsătorește cu Patrick Hull în iulie și se mută în Grass Valley, California în august. Pe la mijlocul anului 1850 mariajul ei se destrăma.
1855-1856 - face turul Australiei pentru a-și reface averea distrând minerii și căutătorii de aur.
17 ianuarie 1861 - moare la New York de pneumonie.

Date personale
Lola Montez
Lola Montez (1847), portret de Joseph Karl Stieler pentru regele Ludwig I al Bavariei și Galeria sa de Frumuseți din Munchen
Nume la naștere	Marie Dolores Eliza Rosanna Gilbert
Născută	23 iunie 1818 sau 17 februarie 1821 Limerick, Irlanda sau Grange, County Sligo, Irlanda
Decedată	17 ianuarie 1861 New York City, U.S.
Înmormântată	Cimitirul Green-Wood[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Părinți	Edward Gilbert[]^[1] Eliza Gilbert[]
Căsătorită cu	George Trafford Heald[*] (din 19 iulie 1849)
Cetățenie	Irlanda
Ocupație	dansatoare[] actriță de teatru[] socialite[*]
Activitate
Cauza decesului	pneumonie
Partener(ă)	Ludovic I al Bavariei

* 1874: Infanta Maria Teresa a Portugaliei (29 aprilie 1793 – 17 ianuarie 1874) a fost primul copil al regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei și a reginei Charlotte de Spania și moștenitoare a tronului Portugaliei între 1793 și 1795, până la nașterea fratelui ei, António Pio.

Maria Teresa s-a născut la Ajuda, Lisabona în 1793. Ca primul născut al unui monrah portughez a primit titlul de Prințesă de Beira (acordat moștenitorului tronului). A fost primul copil din cei nouă ai regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei și ai reginei Carlota Joaquina, care era fiica regelui Carol al IV-lea al Spaniei.

Maria Teresa de Braganza

S-a căsătorit la 13 mai 1810 la Rio de Janeiro (unde familia regală se afla în exil din cauza războaielor napoleonice) cu vărul ei, infantele Pedro Carlos, Prinț al Spaniei și Portugaliei. A devenit văduvă la 26 mai 1812 și însă curând a născut singurul ei copil, un fiu, Infantele Sebastian al Portugaliei și Spaniei(1813–75).

Foarte conservatoare, a fost o aliată a fratelui ei mai mic, Miguel I al Portugaliei, în încercarea de a obține tronul Portugaliei (războiul civil din 1826-34) și o aliată a cumantului ei, infantele Don Carlos, Conte de Molinaîn încercarea de a obține tronul Spaniei. În ultimii ani de domnie ai unchiului ei Ferdinand al VII-lea al Spaniei, Teresa a locuit la Madrid și a complotat pentru întărirea poziției lui Don Carlos la succesiune. A participat la Primul Război Carlist (1833–39) fiind un susținător de frunte al carlismului. Sora ei, Maria Francisca, soția lui Carlos, a murit în 1834.

În 1838 s-a recăsătorit cu cumnatul ei, Infantele Carlos, Conte de Molina. Din a doua căsătorie nu au rezultat copii însă ea i-a îngrijit pe copii ei vitregi care îi erau și nepoți buni. Din cauza războiului civil au părăsit Spania și nu s-au mai întors niciodată. Maria Teresa a murit la Trieste la 17 ianuarie 1874 supraviețuind celui de-al doilea soț 19 ani.

Date personale
Teresa
Prințesă de Beira

Nume la naștere	Maria Teresa Francisca de Assis Antónia Carlota Joana Josefa Xavier de Paula Micaela Rafaela Isabel Gonzaga of Braganza
Născută	29 aprilie 1793 Ajuda, Lisabona
Decedată	17 ianuarie 1874 (80 de ani) Trieste, Italia
Părinți	Ioan al VI-lea al Portugaliei Charlotte de Spania
Frați și surori	Pedro I al Braziliei Maria Isabel a Portugaliei Infanta Maria Francisca a Portugaliei Infanta Maria da Assunção a Portugaliei Infanta Ana de Jesus Maria a Portugaliei Miguel I al Portugaliei Francisco António, Prince of Beira[*] Infanta Isabel Maria a Portugaliei
Căsătorită cu	Pedro Carlos, Prinț al Spaniei și Portugaliei Infantele Carlos, Conte de Molina
Copii	Infantele Sebastian al Portugaliei și Spaniei
Cetățenie	Portugalia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	scriitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bragança

· 1893: A decedat Rutherford B. Hayes, cel de-al 19-lea preşedinte al SUA; (n. 04.10.1822). Rutherford Birchard Hayes, adesea Rutherford B. Hayes (n. 4 octombrie 1822; d. 17 ianuarie 1893), a fost un politician, avocat, lider militar american și cel de-al nouăsprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind un singur mandat (1877 – 1881). Originar din statul Ohio, membru al Partidului Republican și candidat prezidențial al acestuia în alegerile prezidenţiale din 1876, a obținut victoria în alegeri după o luptă extrem de strânsă cu Samuel Tilden, fapt care a făcut ca acele alegeri să fie marcate de multiple controverse în legătură cu cine ar fi fost adevăratul câștigător. Hayes nu a candidat din nou la alegerile prezidenţiale din 1880, ținându-și promisiunea făcută după iscarea controverselor legate de alegerile din 1876. Rutherford B. Hayes a murit în Fremont, Ohio, în 1893, în urma complicațiilor cauzate de un atac de cord anterior.

· 1897 - A murit ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13 septembrie 1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848

* 1897: Grigore Silași (n. 27 ianuarie 1836, Beclean, Bistrița-Năsăud - d. 17 ianuarie 1897, Năsăud) a fost un preot greco-catolic (protopop), filolog și folclorist român, membru de onoare al Academiei Române (1877).

Între anii 1872–1886 a fost șeful catedrei de limba și literatură română la Universitatea Francisc Iosif din Cluj, universitate cu limba de predare maghiară, unde a fost urmat de Grigore Moldovan. În anul universitar 1883-1884 a fost decan al facultății de litere.

· 1908: Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana (italiană Ferdinando IV, Granduca di Toscana^[1]; 10 iunie 1835 – 17 ianuarie 1908) a fost ultimul Mare Duce de Toscana din 1859 până în 1860. Casa de Habsburg-Lorena a continuat să dețină titlul de pretendent la tron până la sfârșitul Primului Război Mondial.

Născut la Florența, a fost al patrulea copil și primul fiu al lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana și a celei de-a doua soții, Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii.

El și familia sa au fost obligați să părăsească Florența la 27 aprilie 1859 odată cu izbucnirea unei revoluții care a inspirat izbucnirea unui război de către Franța și Sardinia-Piemont împotriva Austriei, război care a făcut parte din unificarea Italiei. Familia s-a refugiat în Austria. După sfârșitul războiului, Leopold al II-lea a abdicat la 21 iulie iar fiul său Ferdinand i-a succedat ca Mare Duce.

Ferdinand nu s-a putut întoarce la Florența pentru a cere tronul și Adunarea Națională a Toscanei l-a detronat după numai o lună, la 16 august. Ferdinand încă spera să-și recapete tronul deoarece atât Franța cât și Austria i-au promis să recunoască drepturile sale prin armistițiul de la Villafranca. Totuși nici o putere nu a fost dispusă să facă ceva pentru restaurarea lui. Regatul Sardiniei a anexat Toscana la 22 martie 1860 încheind speranțele lui Ferdinand de a obține tronul.

Ferdinand și-a petrecut restul vieții în exil în Austria. A murit la Salzburg în 1908.

S-a căsătorit prima dată la Dresda la 24 noiembrie 1856 cu Prințesa Anna de Saxonia (1836-1859), fiica regelui Ioan I de Saxonia. Împreună au avut doi copii:

Arhiducesa Maria Antonietta Leopoldina Annunziata Anna Amalia Giuseppa Giovanna Immacolata Tecla (10 ianuarie 1858 - 13 aprilie 1883). A devenit stareță la mănăstrirea Theresia din Hradschin, Praga.
O fiică născută și decedată în 1859

S-a recăsătorit la 11 ianuarie 1868 la Frohsdorf cu Prințesa "Alix" de Parma (1849-1935), fiica lui Carol al III-lea de Parma. Împreună au avut zece copii:

Arhiducele Leopold Ferdinand, Prinț de Toscana (1868–1935). El a renunțat la titlurile lui la 29 decembrie 1902 și a luat numele de Leopold Wölfling. S-a căsătorit de trei ori.
Arhiducesa Luise, Prințesă de Toscana (1870–1947)
Arhiducele Josef Ferdinand, Prinț de Toscana (1872–1942). S-a căsătorit prima dată cu Rosa Kaltenbrunner și, după divorț, s-a recăsătorit cu Gertrud Tomanek, cu care a avut copiie. Ambele căsătorii au fost morganatice.
Arhiducele Peter Ferdinand, Prinț de Toscana (1874–1948). S-a căsătorit cu Prințesa Maria Cristina de Bourbon-Două Sicilii și au avut copii.
Arhiducele Heinrich Ferdinand Salvator, Prinț de Toscana (1878–1969). General major în armata austriacă. Căsătorit morganatic cu Maria Karoline Ludescher; au avut copii.
Arhiducesa Anna Maria Theresia, Prințesă de Toscana (1879–1961). Căsătorită cu Johannes, Prinț de Hohenlohe-Bartenstein.
Arhiducesa Margareta, Prințesă de Toscana (1881–1965)
Arhiducesa Germana, Prințesă de Toscana (1884–1955)
Arhiducele Robert Ferdinand Salvator, Prinț de Toscana (1885–1895)
Arhiducesa Agnes Maria, Prințesă de Toscana (1891–1945)

Date personale
Ferdinand al IV-lea

Nume la naștere	Ferdinando Salvatore Maria Giuseppe Giovanni Battista Francesco Lodovico Gonzaga Raffaele Ranerio Gennaro
Născut	10 iunie 1835 Florența
Decedat	17 ianuarie 1908 (72 de ani) Salzburg, Austro-Ungaria
Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii
Frați și surori	Archduchess Caroline Augusta of Austria[] Arhiducesa Augusta de Austria Arhiducesa Maria Isabella, Prințesă de Toscana Arhiducele Ludwig Salvator, Prinț de Toscana Arhiducele Karl Salvator, Prinț de Toscana Arhiducele Johann Salvator de Austria Maria Luisa of Austria, Princess of Tuscany[] Archduchess Maria Maximiliana of Austria[*]^[1]
Căsătorit cu	Prințesa Alice de Parma Prințesa Anna de Saxonia
Copii	Arhiducele Leopold Ferdinand Louise, Prințesă de Saxonia Arhiducele Iosif Ferdinand Arhiducele Peter Ferdinand
Cetățenie	Regatul Italiei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
Mare Duce de Toscana
Domnie	21 iulie 1859 – 22 martie 1860
Predecesor	Leopold al II-lea Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana împreună cu frații săi: în picioare, de la stânga la dreapta: Arhiducele Johann Salvator (Orth) (1852-?1890), Ludwig Salvator (1847-1915); jos, de la stânga la dreapta: Ferdinand al IV-lea și Karl Salvator (1839–1892).

* 1911: Sir Francis Galton, FRS (n. 16 februarie 1822 – d. 17 ianuarie 1911), văr al lui Douglas Strutt Galton, văr al lui Charles Darwin, a fost un polimat victorian englez: antropolog, eugenist, explorator tropical, geograf, inventator, meteorolog, proto-genetician, psihometrician și statistician. El a fost numit cavaler în 1909.

Galton a produs peste 340 de lucrări și cărți. El a creat, de asemenea, conceptul statistic de corelație și a promovat pe scară largă regresia către medie. El a fost primul care a aplicat metode statistice pentru studia diferențele umane și inteligența ereditară și a introdus utilizarea chestionarelor și a sondajului pentru colectarea de date de la comunitățile umane, de care avea nevoie pentru lucrările genealogice și biografice și pentru studiile sale antropometrice.

El a fost pionier în eugenism, a utilizat pentru prima oară termenul în sine și expresia „natura versus educație” („nature versus nurture”). Cartea sa Hereditary Genius (1869) a fost prima încercare de a studia social științific geniul și măreția.^[1]

Ca investigator al minții umane, el a fondat psihometria (știința de măsurare a facultăților mintale), precum și psihologia diferențială și ipoteza lexicală a personalității. El a inventat o metodă de clasificare a amprentelor digitale, care s-a dovedit utilă în domeniul științei medico-legale. El a realizat, de asemenea, o cercetare privind puterea rugăciunii, concluzionând că nu avea nici un efect asupra longevității celor pentru care s-au rugat.^[2] Ca inițiator al meteorologiei științifice, el a conceput prima hartă meteorologică, a propus o teorie a anticiclonilor și a fost primul care a stabilit un registru complet pe termen scurt al fenomenelor climatice la scară europeană.^[3] El a inventat, de asemenea, Fluierul Galton pentru testarea capacității de auz diferențiat.^[4]

În 1877 a introdus conceptul de medie condiționată

E(X/Y)

, adică speranța matematică a variabilei aleatoare Y, atunci când variabilei aletoare 'X i se dă o valoare determinată. De asemenea, a descoperit fenomene interesante: a calculat la un pictor numărul de aplicări de penel pe un portret, numărul împletiturilor unei perechi de ciorapi, numărul suplimentar de ani de viață de care se bucură membri unei familii etc. A introdus dactiloscopia la Scotland Yard, a înființat Eugenic Society, care a pledat pentru creșterea rasei umane pe principii raționale.

Unii contemporani l-au caracterizat drept excentric, iar alții au considerat că opera sa este serioasă și prezintă un înalt nivel de importanță.

* 1913: Carol Scrob (n. 21 iulie 1856, Săbăoani, România^[1] – d. 17 ianuarie 1913, București, România) a fost un poet român.

Este fiul Emiliei și al lui Francisc Scrob, medic. În Războiul pentru Independență din 1877, Scrob, absolvent al Liceului Național din Iași (promoția 1877), era sublocotenent de infanterie. A avansat până la gradul de maior. Sentimentalul ofițer scria versuri care apăreau în „Stindardul” (1876) și în „Literatorul” (1880-1884). În 1881 Alexandru Macedonski îl prezintă publicului ca pe o speranță, alături de Duiliu Zamfirescu, iar în 1883 făcea parte din comitetul societății de la „Literatorul”. Colaborează la „Revista literară”, „Peleșul”, „Curierul”, „Universul”, „Minerva literară ilustrată” și scoate revista „Viitorul țărei” (1902).^[2] Publică volumele Rime pierdute (1881), Poezii complecte (1883) și De-ale inimei și Rouă și brumă (1900).

Cunoscut ca poet galant, Scrob e autor de omagii lirice, madrigale, versuri de album, elegii erotice, romanțe. Patetismul forțat, sensibilitatea superficială, comună nu erau departe de gustul unui anumit public și, susținute de muzică, romanțele sale au avut succes. Dor de răzbunare, considerată „capodopera” genului, provoacă însă, prin gesticulație grandilocventă, un comic involuntar. Cursivitatea dobândită la școala lui Macedonski și, deopotrivă, facilitatea liricii lui Scrob au făcut ca mai mult de cincizeci de compoziții muzicale să îi ilustreze versurile. Valurile Dunării, pe muzica lui Iosif Ivanovici, se mai cântă și azi. Scrob a experimentat, fără reușite, poemul în proză și a lăsat câteva prelucrări din lirica lui Goethe, Heine, Lenau, Francois Coppee și Sully Prudhomme.
Opera:

Volume de poezii

Rime perdute, Craiova, 1881;
Poezii complecte, București, 1883;
De-ale inimei, Iași, f.a.;
Rouă și brumă, București, 1900.

Poezii

Date personale
Carol Scrob
Născut	21 iulie 1856 Săbăoani, Neamț, România^[1]
Decedat	17 ianuarie 1913 (56 de ani) București, România
Părinți	Francisc Scrob Emilia Scrob
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Activitate
Limbi	limba română

* 1931: Marele Duce Petru Nicolaevici al Rusiei (10 ianuarie 1864 – 17 ianuarie 1931) a fost membru al familiei imperiale ruse.

Marele Duce Petru Nicolaevici a fost al doilea fiu al Marelui Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei și a Ducesei Alexandra de Oldenburg. S-a născut la Sankt Petersburg. Confor tradiției urmate de Marii Duci (titlul era aplicat tuturor fiilor și nepoților împăratului Rusiei), Marele Duce Petru a servit în armata rusă ca locotenet general.

La 26 iulie 1889, s-a căsătorit cu Prințesa Milica de Muntenegru (1866 – 1951), fiica regelui Nicolae I de Muntenegru (1841 – 1921). Marele Duce și Ducesa au avut patru copii:

Prințesa Marina Petrovna (1892 – 1981)
Prințul Roman Petrovici (1896 – 1978)
Prințesa Nadejda Petrovna (1898 – 1988)
Prințesa Sofia Petrovna (3 martie 1898 – 3 martie 1898)

În urma Revoluției ruse din 1917, cuplul a părăsit Rusia pentru sudul Franței. Aici, Marele Duce Petru Nicolaievici a murit la Cap d'Antibes la 17 iunie 1931. Soția sa a murit la Alexandria, Egipt în septembrie 1951.

* 1

Date personale
Marele Duce Petru Nicolaevici

Nume la naștere	Petru Nicolaevici Romanov
Născut	10 ianuarie 1864 Sankt Petersburg
Decedat	17 ianuarie 1931 (67 de ani) Antibes
Înmormântat	Cannes
Părinți	Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei Marea Ducesă Alexandra Petrovna
Frați și surori	Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei
Căsătorit cu	Prințesa Milica de Muntenegru
Copii	Prințesa Marina Petrovna Prințul Roman Petrovici Prințesa Nadejda Petrovna Prințesa Sofia Petrovna
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Cneaz
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

935: Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg^[1]^[2] (germanăMaria Theresa, Prinzessin von Löwenstein-Wertheim-Rosenberg^[2]; 4 ianuarie 1870, Roma – 17 ianuarie 1935, Viena) a fost prințesă de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg și membră a Casei de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg prin naștere. Soțul ei a fost Miguel Januário de Bragança, pretendent la tronul Portugaliei în perioada 1866 - 1920.

Date personale
Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Prințesa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg

Născută	4 ianuarie 1870 Roma, Italia
Decedată	17 ianuarie 1935 (65 de ani) Viena, Austria
Părinți	Charles, 6th Prince of Löwenstein-Wertheim-Rosenberg[] Princess Sophie of Liechtenstein[]
Frați și surori	Aloys, 7th Prince of Löwenstein-Wertheim-Rosenberg[*]
Căsătorită cu	Miguel Januário de Bragança
Copii	Isabel Maria Maria Benedita Mafalda Maria Anna Maria Antónia Filipa Maria Duarte Nuno Maria Adelaide
Cetățenie	Regatul Italiei
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg Casa de Bragança

· 1936 - A murit scriitorul Mateiu I. Caragiale ("Craii de Curtea Veche", "Remember") (n.25.03.1885). A fost istoric al heraldicii, poet, și scriitor, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale.Mateiu Caragiale s-a născut la Bucuresti, fiind fiul lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. În anul 1889, tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie. A inceput in 1904 studii de drept la Berlin, dar le abandonează. În anul îi apare in revista Viata Romanesca Remember,iar din 1916 începe să lucreze la capodopera sa Craii de Curtea Veche, pe care o finalizează în 1928, si e publicata la editura Cartea Romaneasca in 1929. În același an, la 1 mai primește premiul Societății scriitorilor români.

· 1938: A decedat în Mandeville (Jamaica) astronomul american William Henry Pickering; (născut în Boston la 15 februarie 1858. A fost fratele unui alt celebru astronom, Edward Charles Pickering si a descoperit in 1899 un nou satelit al lui Saturn, Phoebe.
Pickering a descoperit Phoebe, cel de-al nouălea satelit al planetei Saturn în 1899, studiind fotografii luate pe plăci fotografice făcute în anul anterior. Astronomul a crezut că ar fi descoperit un al zecelea satelit al aceleiași planete în 1905, studiind plăci fotografice făcute în 1904, pe care l-a denumit "Themis". Toate cercetările ulterioare au demonstrat că "Themis" nu există.

Date personale
William Henry Pickering
William Henry Pickering
Născut	15 februarie 1858^[1] Boston, SUA
Decedat	17 ianuarie 1938 (79 de ani)^[2] Mandeville[*], Jamaica
Frați și surori	Edward Charles Pickering
Cetățenie	SUA
Ocupație	astronom
Activitate
Domeniu	astronomie
Instituție	Universitatea Harvard Massachusetts Institute of Technology
Alma Mater	Massachusetts Institute of Technology
Organizații	Academia Americană de Arte și Științe[*]
Premii	Premiul Jules-Janssen (1909) Premiul Lalande (1905) Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[*]

· 1961: Patrice Lumumba, om politic din Republica Democratică Congo (asasinat) (n. 1925)

· 1977: Emilian I. Constantinescu, critic literar român (n. 1894)

* 1979: Virgil Fulicea (n. 9 august 1907, Vaida-Recea^[1], comitatul Făgăraș, Transilvania - d. 17 ianuarie 1979, Cluj) a fost un sculptor, poet și profesor universitar care a activat la Cluj.

Virgil Fulicea s-a născut la 9 august 1907 în localitatea Vaida-Recea, din Țara Făgărașului. Tatăl său, Victor Fulicea, era notar, fiind originar din satul făgărășan Mărgineni.

Virgil Fulicea a urmat școala primară în satul natal, iar în anul 1925 a absolvit cursurile Liceului „Radu Negru” din Făgăraș. A absolvit cursurile Academiei de Arte Frumoase din Cluj, în 1932. În anul 1934, a absolvit și cursurile Facultății de Științe Juridice și Economice din Cernăuți.

A fost profesor la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj (1933). La Blaj a colaborat cu Pavel Dan, Ion Agârbiceanu. Apoi, a fost profesor la Liceul de Artă din Cluj, între anii 1948-1955. A intrat în rândul universitarilor, la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, în anul 1955 (sculptură), primind titlul de profesor universitar în anul 1970.

Sculptorul Virgil Fulicea s-a stins din viață la Cluj, la 17 ianuarie 1979. A fost înmormântat în Cimitirul Central din Cluj.
Opera:

Bustul lui Emil Racoviță, sculptat în bronz, a fost dezvelit în anul 1957 pe strada Clinicilor din Cluj, în fața Institutului de Speologie.
Statuia lui Baba Novac din Cluj-Napoca, sculptată în bronz, a fost ridicată lângă Bastionul Croitorilor în anul 1975.

Date personale
Virgil Fulicea

Născut	9 august 1907
Decedat	17 ianuarie 1979 (71 de ani)
Ocupație	sculptor[*] Virgil Fulicea: Statuia lui Pavel Dan, aflată în fața Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Turda Virgil Fulicea: Statuia lui Baba Novac (1975), în faţa Bastionului Croitorilor din Cluj Virgil Fulicea: Statuia lui Andrei Mureşanu, în faţa Teatrului Dramatic din Braşov

· 1985: A decedat Sorin Titel, prozator şi eseist român („Copacul”, „Femeie, iată fiul tau”, „Mi-am amintit de zapadă”). S-a nascut la 7 decembrie 1935 în comuna Margina, lângă Lugoj. Este fiul lui Iosif Titel, notar și licențiat în Drept și al Corneliei, casnică. Între 1946-1953 face liceul la Lugoj și Caransebeș după terminarea căruia intră la Facultatea de Cinematografie din București. Un an mai târziu se transferă de la regie cinematografică la Facultatea de Filologie, în anul al doilea, după ce dă examene de diferență. În 1956 este însă exmatriculat pentru că s-a solidarizat cu mișcările anticomuniste ale studenților din Ungaria. Va fi reînmatriculat în 1957 la Cluj dar numai pentru o lună. Între 1958-1964 ocupă postul de profesor suplinitor de limba română la Caransebeș și în satul Cârpa. În 1961 revine la facultate de filologie în anul al IV-lea, la cursuri fără frecvență. Va absolvi facultatea abia în 1964. Între 1964-1971 este redactor la revista Scrisul bănățean din Timișoara (transformată ulterior în Orizont). Publică acum mai multe romane, și își consolidează poziția în Uniunea Scriitorilor, unde nu deținut nici o funcție. În 1971 se mută la București, unde devine redactor la revista România literară. În data de 17 ianuarie 1985 survine moartea sa prematură, în urma unei boli necruțătoare și este înmormântat la Cimitirul Bellu.
Opere publicate:

Copacul, schițe, Editura pentru literatură, București, 1963
Reîntoarcerea posibilă, roman, Editura pentru literatură, București, 1966
Valsuri nobile și sentimentale, povestiri, Editura pentru literatură, București, 1967
Dejunul pe iarbă, roman, Editura pentru literatură, București, 1968
Noaptea inocenților, nuvele, Editura Cartea Românească, București, 1970
Lunga călătorie a prizonierului, roman, Editura Cartea Românească, București, 1971 - tradus în limba franceză de Marie France Ionesco, fiica dramaturgului Eugen Ionesco, apoi și în limbile olandeză și poloneză
Țara îndepărtată, roman, Editura Eminescu, București, 1974. ( Premiul Asociației Scriitorilor din București, primul volum dintr-o tetralogie romanescă, ce avea să mai includă romanele Pasărea și umbra, Clipa cea repede și Femeie, iată fiul tău ).
Herman Melville. Fascinația mării, eseu, Editura Albatros, București, 1975
Pasiunea lecturii, eseu, Editura Facla, Timișoara, 1976
Pasărea și umbra, roman, Editura Eminescu, București, 1977
Clipa cea repede, roman, Editura Eminescu, București, 1979
Femeie, iată fiul tău, roman, Editura Cartea Românească, București, 1983, distins cu Premiul Academiei Române și cel al Uniunii Scriitorilor
În căutarea lui Cehov și alte eseuri, Editura Cartea Românească, București, 1984
Melancolie, roman neterminat, Editura Cartea Româneasca, București, 1988
Bucătăria de vară, scenarii cinematografice, Editura Marineasa, Timișoara, 1997
Opere, vol.I: Schițe și povestiri;vol.II:Nuvele.Romane,text stabilit,cronologie,note,comentarii,variante și repere critice de Cristina Balinte, prefață de Eugen Simion, Ed. Fundației Naționale pentru Știință și Artă & Univers enciclopedic, București, 2005

Date personale
Sorin Titel

Născut	7 decembrie 1935 Margina, Margina, Timiș, România
Decedat	17 ianuarie 1985 (49 de ani) București, RS România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor eseist[] redactor[] scenarist
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj

· 1985: A murit sculptorita şi desenatoarea româna Irina Codreanu. A studiat la Academia «La Grande Chaumière» din Paris, în 1919–1923, cu sculptorul Émile Antoine Bourdelle, apoi patru ani în atelierul lui Constantin Brancusi , evoluând stilistic în spiritul maestrului.

* 1988: Belle Goldschlager Baranceanu, numele corect cu diacritice ar fi Belle Bărănceanu (n. 17 iulie 1902 – d. 17 ianuarie 1988) a fost o artistă plastică americană de origine română.

S-a născut ca Belle Goldschlager în Chicago, statul Illinois. mai târziu, ca artist plastic, a folosit ca nume de artist numele de familie al mamei sale, Bărănceanu.^[3] Părinții săi (ambii de origine română) s-au despărțit în timpul copilăriei sale timpurii și Belle a crescut la ferma bunicilor săi din statul North Dakota.^[4]

A studiat la Minneapolis School of Fine Arts cu artistul plastic Anthony Angarola, care i-a fost partener de viață până la decesul acestuia în 1929. Fiind activă ca artist plastic în Chicago, statul Illinois, în anii timpurii 1920, ca profesor și artist plastic cu opere expuse în expoziții, artista s-a mutat în Los Angeles, statul California în anii 1927 – 1928.^[5] Ulterior, s-a mutat la San Diego în 1933.

În timpul epocii cunoscute ca Marea Depresiune Economică, Belle a executat picturi murale, pictând oficiul poștal al localității La Jolla, respectiv Liceul Roosevelt, din aceeași localitate, ca parte a programului federal de re-lansare economică Public Works of Art Project.^[6]

Opera sa artistică a fost expusă la diferite instituții artistice, așa cum sunt Art Institute of Chicago, Carnegie Institute din Pittsburgh, statul Pennsylvania, la Los Angeles County Museum of Art, la Denver Art Museum și alte locuri. Ca profesor de arte, Belle Bărănceanu a predat la La Jolla School of Arts & Crafts și la Frances Parker School.

Artista a decedat în La Jolla, unde locuise în ultima jumătate de secol, la data de 17 ianuarie 1988.

Date personale
Belle Baranceanu
Născută	17 iulie 1902^[1]^[2]
Decedată	17 ianuarie 1988 (85 de ani)^[2]
Cetățenie	SUA
Ocupație	pictoriță gravor[] litografă[]
Activitate
Studii	Minneapolis College of Art and Design[*]

· 1991: Olav al V-lea (n. 2 iulie 1903, d. 17 ianuarie 1991) a fost rege al Norvegieidin 1957 până la moartea sa. Olav s-a născut în Regatul Unit al Marii Britanii ca fiu al Prințului Carl al Danemarcei și al Prințesei Maud de Walesși la naștere a primit numele de Alexander Edward Christian Frederik.

A devenit Prinț Moștenitor al tronului Norvegiei și a primit numele Olav, când tatăl său a fost ales rege în 1905. A absolvit Academia Militară Norvegiană în 1924 și a făcut studii economice și de jurisprudență la Balliol College, Oxford. În 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam a obținut medalia de aur la navigație. La 21 martie 1929 la Oslo s-a căsătorit cu verișoara sa primară Prințesa Märtha a Suediei cu care a avut un fiu, Harald, și două fiice, Ragnhild și Astrid.

În exilul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Prințesa Märtha împreună cu copiii a locuit la Washington, unde a dezvoltat o prietenie cu Franklin D. Roosevelt. Prințesa Märtha a murit în 1954, înainte ca soțul ei să devină rege.

În timpul războiului, când guvernul norvegian a decis să plece în exil, Olav a plecat împreună cu tatăl său în Marea Britanie. În 1957, după decesul regelui Haakon al VII-lea, Olav a urcat pe tronul Norvegiei.

Date personale
Olav al V-lea
Rege al Norvegiei

Nume la naștere	Alexander Edward Christian Frederik
Născut	2 iulie 1903 Casa Sandringham, Norfolk, Anglia
Decedat	17 ianuarie 1991 (87 de ani) Holmenkollen, Oslo, Norvegia
Înmormântat	30 ianuarie 1991 Castelul Akershus, Oslo
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Părinți	Haakon al VII-lea al Norvegiei Maud de Wales
Căsătorit cu	Prințesa Märtha a Suediei
Copii	Prințesa Ragnhild Prințesa Astrid Harald al V-lea
Cetățenie	Norvegia Danemarca
Religie	Biserica Norvegiei
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Glücksburg
Rege al Norvegiei
Domnie	21 septembrie 1957 – 17 ianuarie 1991 (33 de ani)
Încoronare	22 iunie 1958
Predecesor	Haakon al VII-lea
Succesor	Harald al V-lea

* 1993: Vilmos Zombori (n. 11 ianuarie 1906 - d. 17 ianuarie 1993) a fost un fotbalist român, care a jucat în Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia). Este portarul cu cele mai multe goluri înscrise în Divizia A, toate în perioada interbelică, 5

* 1996: Barbara Charline Jordan (n 21 februarie 1936 – 17 ianuarie, 1996) a fost un om politic american și un susținător a Mișcării drepturilor civile.

A fost prima persoană afroamericană din senatul statului Texas după Epoca de reconstrucție și prima femeie de culoare din Statele din Sud în Camera Reprezentanților.

Date personale
Barbara Charline Jordan

Născută	21 februarie 1936 Houston, Texas
Decedată	17 ianuarie 1996 (59 de ani) Austin, Texas
Înmormântată	Texas State Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Cetățenie	SUA
Etnie	afro-american
Religie	Baptiști
Ocupație	politiciană autoare profesoară universitară scriitoare avocată
Activitate
În funcție 3 ianuarie 1973 – 3 ianuarie, 1979
Succedat de	Mickey Leland

Premii	Spingarn Medal[] (1992) Medalia Prezidențială pentru Libertate[] (1994) National Women's Hall of Fame[] (1990) Texas Women's Hall of Fame[] (1984) Medalia Prezidențială pentru Libertate[] (1994) Elizabeth Blackwell Award[] (1993)
Partid politic	Partidul Democrat (Statele Unite)
Alma mater	Boston University School of Law[] Texas Southern University[]

· 2000: Ion Augustin Nicolae Rațiu^[2] (n. 6 iunie 1917,^[1] Turda, Comitatul Turda-Arieș, Austro-Ungaria – d. 17 ianuarie 2000,^[1] Londra, Regatul Unit) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD).

Ion Rațiu este descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac), din Turda, atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen.

Membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiudin Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu (decedat în 1932). Mama sa, Eugenia Rațiu, născută Turcu, a fost nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu, autorul "Peregrinului transilvan".

A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). A fost desemnat Membru de onoare post-mortem al Academiei Oamenilor de Știință din România.^[3]

În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Legația României de la Londra, sub ministrul Viorel Tilea.

La 29 noiembrie 1940, la câteva săptămâni după instaurarea Statului Național-Legionar, a fost fondat Comitetul Național Român. Rațiu a făcut parte din conducerea organizației, aflată sub președinția lui Viorel Tilea.^[4]

Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington^[5] ) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD.

În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. Are 2 copii: Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu.

Ion Rațiu a murit la Londra, iar conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii "Adormirea Maicii Domnului" (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedând permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit. Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948, care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă pe un ger pătrunzător.^[6]

Elisabeth Rațiu a murit 19 octombrie 2016, la vârsta de 94 de ani, la Londra.

Date personale
Ion Rațiu

Născut	6 iunie 1917^[1] Turda, Comitatul Turda-Arieș, Austro-Ungaria
Decedat	17 ianuarie 2000 (82 de ani)^[1] Londra, Regatul Unit
Frați și surori	Tudor Ratiu[*]
Căsătorit cu	Elisabeth-Blanche Pilkington
Copii	Indrei-Stephen, Nicolae-Christopher
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Religie	Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Ocupație	om politic avocat diplomat jurnalist
Activitate
Rezidență	Austro-Ungaria, România, Anglia
Domeniu	avocat, om de afaceri, diplomat, jurnalist, scriitor, om politic
Alma Mater	St John's College[*] Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj
Organizații	Partidul Național Țărănesc, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat
Cunoscut pentru	activitatea politică

* 2000: Vasile Cristea (n. 24 februarie 1906, Șomoștelnic, Comitatul Târnava-Mică- d. 17 ianuarie 2000, Roma) a fost un episcop român unit, care a îndeplinit între anii 1960-1987 funcția de episcop pentru românii greco-catolici din diaspora.

La 2 iulie 1960 a fost numit oficial al Curiei Romane și a primit treapta de episcop titular de Lebedus. A fost consacrat la Roma ca episcop titular de Lebedus la 8 septembrie 1960, pentru românii greco-catolici din exil.

Numit ca episcop pentru credincioșii greco-catolici români din diaspora, Vasile Cristea, care și-a avut tot timpul reședința la Vatican, a avut în grijă misiunile greco-catolice românești de la Paris, München, Madrid și din alte părți ale Europei. În această calitate, s-a remarcat prin vizitele arhierești efectuate în Franța, Germania, Anglia sau SUA, printre comunitățile românilor uniți de acolo.

Pentru credincioșii greco-catolici români care nu puteau asculta în nici un fel duminica sau în sărbători o liturghie catolică, li s-a recomandat să asculte Liturghia în limba română transmisă de postul de Radio Vatican, în cadrul căreia se rostea fie o omilie, fie o predică tematică instructivă. Această liturghie a fost mult timp onorată de prezența ierarhilor români uniți din emigrație, episcopul Vasile Cristea și arhiepiscopul Traian Crișan.

În anul 1967, privind retrospectiv, Patriarhul Justinian a evocat motivele principale ale refuzului Bisericii Ortodoxe Române de a trimite observatori la Conciliul Vatican II: „organizarea de expoziții defăimătoare la adresa Bisericii și statului român” și „hirotonirea unui cleric fugar din țară, Vasile Cristea, ca episcop unit...”. Expoziția cu pricina, intitulată „Biserica martiră”, a fost organizată de iezuitul Chianella cu ocazia Conciliului Vatican II, fiind dedicată suferințelor îndurate de Biserica din Europa răsăriteană. Aceeași manifestare a fost calificată de autoritățile comuniste drept „activitate dușmănoasă” a Vaticanului, o probă că Roma papală nu renunțase cu adevărat la „propaganda calomnioasă” nici măcar atunci când îmbrățișase ecumenismul. ^[2]

Episcopul Vasile Cristea a participat la consacrarea episcopală a lui Miroslav Stefan Marusyn (episcop titular de Cadi, oficial al Curiei Romane) la 28 iulie 1974 și a lui Anárghyros Printesis (episcop titular de Gratianopolis și al credincioșilor catolici de rit bizantin din Grecia) la 6 august 1975.

În anul 1966 l-a sfințit preot pe Nathaniel Popp, devenit mai târziu episcop al Bisericii Ortodoxe Române din America.^[3]

S-a retras la 10 octombrie 1987 din demnitatea de oficial al Curiei Romane, continuând însă să trăiască la Roma. Episcopul Vasile Cristea a trecut la cele veșnice la 17 ianuarie 2000, la vârsta de aproape 94 ani. Este înmormântat în Cimitirul "Campo Verano" al Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, unde sunt înmormântați de asemenea arhiepiscopul Traian Crișan și monseniorul Aloisie Ludovic Tăutu.

Date personale
Vasile Cristea
Născut	24 februarie 1906 Mica, Mureș, România
Decedat	17 ianuarie 2000 (93 de ani) Roma, Italia
Înmormântat	Campo Verano[*]
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Roma
Titlul	Oficial al Curiei Romane
Perioada	1960 - 1987
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	8 septembrie 1960
Titluri precedente	Preot Augustinian Asumpționist
Alte funcții	Episcop titular de Lebedus

* 2002: Camilo José Cela (n. 11 mai 1916, Iria Flavia, Padron, Coruña – d. 17 ianuarie 2002, Madrid) a fost un scriitor spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1989.

· 2003 - A încetat din viaţă cel mai cunoscut antropolog român, Cantemir Rişcuţia (n. 1923)

* 2003: Richard Donald Crenna (30 noiembrie 1926, Los Angeles, California - 17 ianuarie 2003, Los Angeles, California) a fost un actor american de film, televiziune și radio^[7] și ocazional regizor de televiziune.
Filmografie:

Red Skies of Montana (1952)
The Pride of St. Louis (1952)
It Grows on Trees (1952)
Over-Exposed (1956)
The Real McCoys (1957–1963)
John Goldfarb, Please Come Home (1965)
Made in Paris (1966)
The Sand Pebbles (1966)
Wait Until Dark (1967)
Star! (1968)
Midas Run (1969)
Marooned (1969)
The Deserter (1971)
Red Sky at Morning (1971)
Catlow (1971)
Un Flic Fr. aka "Dirty Money" (1972)
The Man Called Noon (1973)
Jonathan Livingston Seagull (1973)
Breakheart Pass (1975)
Devil Dog: The Hound of Hell (1978)
The Evil (1978)
A Fire In The Sky (1978)
Centennial (1978)

Death Ship (1980)
Body Heat (1981)
First Blood (1982)
It Takes Two (1982 serial TV)
Table for Five (1983)
The Flamingo Kid (1984)
Terror in the Aisles (1984) (documentar)
(imagini de arhivă)
The Rape of Richard Beck (1985)
Rambo: First Blood Part II (1985)
Summer Rental (1985)
Rambo III (1988)
Leviathan (1989)
Hot Shots! Part Deux (1993)
Jonathan Stone Threat of Innocence(1994)
A Pyromaniac's Love Story (1995) (Nemenționat)
Jade (1995)
Sabrina (1995)
20,000 Leagues Under the Sea (1997)
Wrongfully Accused (1998)
Judging Amy (1999–2002)
By Dawn's Early Light (2001)
The Day Reagan Was Shot (2001)
Rambo IV (2008) (imagini de arhivă/nemenționat)
Rambo: The Video Game (2014) (Voce/Personaj asemănător/Nemenționat)

Date personale
Richard Crenna
Richard Crenna
Născut	30 noiembrie 1926^[1]^[2]^[3] Los Angeles, SUA^[4]
Decedat	17 ianuarie 2003 (76 de ani)^[1]^[5]^[2]^[3] Los Angeles, SUA^[6]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Număr de copii	3
Cetățenie	SUA
Ocupație	actor actor de televiziune[] actor de film[]
Activitate
Cauza decesului	cancer cancer pancreatic
Alma mater	Universitatea Californiei de Sud[*]
Număr de copii	3

* 2004: Czesław Niemen (n. 16 februarie 1939, Stare Wasiliszki - d. 17 ianuarie2004, Varșovia, Polonia) a fost un compozitor polonez și muzician rock.

Date personale
Czesław Niemen
Czesław Niemen
Nume la naștere	Czesław Juliusz Wydrzycki
Născut	16 februarie 1939^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Staryja Vasiliški[*], Belarus^[8]
Decedat	17 ianuarie 2004 (64 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Varșovia, Polonia^[9]
Înmormântat	cimitirul Powązki[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Cetățenie	Polonia
Ocupație	compozitor cantautor cântăreț
Activitate
Gen muzical	rock
Instrument(e)	orgă[] voce[]
Premii	Zasłużony Działacz Kultury[*]

· 2005 - A încetat din viaţă fostul lider reformist chinez Zhao Ziyang

· 2008: Robert (Bobby) James Fischer (n. 9 martie 1943, Chicago, Illinois, SUA - d. 17 ianuarie 2008, Reykjavík, Islanda) a fost un jucător de șah american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975).
* 2010: Erich Wolf Segal (n. 16 iunie 1937 în Brooklyn, New York City – d. 17 ianuarie 2010 în Londra) a fost un scriitor american. A fost fiu de rabin. A scris printre altele romanul de succes Love Story, o dramă romantică adaptată după scenariul filmului omonim, scris tot de el.

· 2011 - A încetat din viaţă producătorul muzical american Don Kirshner, supranumit "omul cu urechea de aur"; a lansat carierele unor artişti de renume, precum Neil Diamond, Bobby Darin, Neil Sedaka şi a duetului Carole King-Gerry Goffin, autorii pieselor "Will You Love Me Tomorrow" şi "The Loco-Motion" (n. 17 aprilie 1934)
* 2017: Gheorghe Dumitrașcu (n. 25 septembrie 1939, Nisipari, România – d. 17 ianuarie 2017^[1]) a fost un senator român în legislaturile 1990-1992, 1992-1996 și 1996-2000 ales în județul Constanța pe listele partidului FSN și apoi PDSR. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Gheorghe Dumitrașcu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Turcia, Ungaria, Mongolia și Republica Bulgaria. În legislatura 1992-1996, Gheorghe Dumitrașcu a fost membru în Frontul Democrat al Salvării Naționale iar apoi a devenit membru al PDSR. În legislatura 1996-2000, Gheorghe Dumitrașcu a fost membru al PDSR până în septembrie 2000 iar apoi a devenit independent. În legislatura 1996-2000, Gheorghe Dumitrașcu a inițiat o singură moțiune. În legislatura 1996-2000, Gheorghe Dumitrașcu a fost membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Mongolia și Albania. Gheorghe Dumitrașcu a fost profesor universitar în cadrul Facultății de Istorie a Universității „Ovidius” din Constanța

Sărbători

· Sf Cuv. Antonie cel Mare; Sf Cuv Antonie cel Nou din Veria (calendar crestin-ortodox)

· Sf. Anton, abate (calendar romano-catolic)

· Sf. Antonie cel Mare (calendar greco-catolic)

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

miercuri, 15 ianuarie 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz