PARTEA A TREIA - ARTE; SFATURI UTILE; GÂNDURI PESTE TIMP
ARTE 24 Ianuarie
INVITAȚIE LA OPERĂ 24 Ianuarie
Zelmira de Rossini
I Puritani – Vicenzo Bellini
MUZICĂ 24 Ianuarie
The Bert Kaempfert Story CD1
The Bert Kaempfert Story CD2
Top 50 Guitar Love Songs Instrumental - Soft Romantic Love Songs Violin, Sax, Piano, Guitar
Оптимистичный Саксофон*Зарядитесь Энергией Музыки*saxophone
POEZIE 24 Ianuarie
Victor Eftimiu poet, dramaturg, povestitor, traducător, colecționar de artă și academician român din perioada interbelică
Biografie
Victor Eftimiu s-a născut la 24 ianuarie 1889, Boboştiţa, Albania. Este fiul Marinei (fiica preotului Theodor Cociu din Boboştiţa, numit şi Economu) şi al lui Ghergo Ceavo (care, venit pentru comerţ în Bucureşti, îşi schimbă în 1894 numele în Gheorghe Eftimiu, după prenumele tatălui său, Eftimie). Face primele clase în limba greacă (1895-1897), pentru ca de la vârsta de 8 ani să înveţe în Bucureşti, unde a absolvit cursurile Liceului „Mihai Viteazul”. După colaborări timpurii la diverse publicaţii, în 1908 şi 1909, stabilit la Sibiu, participă ca secretar de redacţie, alături de O. Goga şi Ilarie Chendi, la editarea revistei „Ţara noastră”.
În primăvara anului 1909, se îndreaptă către Paris, zăbovind câteva luni la Budapesta şi Viena, oraşe din care trimite impresii şi scrieri originale mai multor reviste din ţară. De prima şedere la Paris îl vor lega amintiri ce revin mereu în scrieri, traiul fără înlesniri fiind răscumpărat de încântarea cu care străbate Cartierul Latin şi de întâlnirile cu prieteni precum Radu Baltag, O. Goga, E. Lovinescu şi alţii.
În 1910 se întoarce în ţară şi, punându-şi în valoare exerciţiul literar parizian, obţine un neaşteptat succes cu piesa Înşir-te mărgărite (1911). În 1913 este numit director al Teatrului Comedia, iar în anul următor se căsătoreşte cu actriţa Agepsina Popovici Macri, pe care o cunoscuse la Paris. În 1915 devine membru activ al Societăţii Scriitorilor Români, în 1917 face parte din comitetul de propagandă românească de la Lausanne şi obţine cetăţenia română în 1919.
Îndeplineşte funcţia de director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1920-1922), ulterior fiind însărcinat şi cu direcţia generală a Asociaţiei Române pentru Cinematografie Artistică. Este membru al Societăţii Autorilor Dramatici Români (1923) şi al Ateneului Român, iar în intervalul august-decembrie 1927 funcţionează ca director al Teatrului Naţional şi al Operei Naţionale din Cluj, de unde demisionează invocând motivul lipsei de subvenţii. Prezent adesea în salonul Sburătorului, cu o faimă de om de teatru mereu în creştere, călătorind frecvent prin capitalele europene, Eftimiu, autorul dramatic cel mai reprezentat al timpului, se bucură şi de oarecare succes în politică: membru al Partidului Naţional Ţărănesc, este ales deputat în 1928.
Se află din nou la conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti în cursul anului 1930, 2 ani mai târziu i se acordă Premiul Naţional pentru Literatură, iar în 1933 este ales preşedinte al PEN-Clubului Român, mandat pe care îl va primi şi în 1936. Începuse între timp să colaboreze tot mai intens la presa de dreapta şi în 1941 este menţionat ca membru al masoneriei româneşti. În timpul dictaturii antonesciene piesele de teatru nu i se mai joacă şi este trimis de două ori în lagărul de la Târgu Jiu pentru atitudine antirăzboinică.
Din septembrie 1944 ocupă (pentru o vreme simultan) fotoliile de director general al teatrelor, operelor şi spectacolelor, de director al Teatrului Naţional şi al Operei din Bucureşti (până în 1945) şi de preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (până în 1948). Demisionează din Partidul Naţional Ţărănesc, iar în 1948 devine membru al Academiei Române. Până la încetarea sa din viaţă, funcţionează ca preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor şi se bucură de aprecierea oficială. În cazul lui Eftimiu, omul îl copleşeşte pe scriitor. La nici 16 ani începe să publice versuri naive în „Luceafărul”, semnând cu pseudonimul Athanes.
În 1905 tipăreşte cu mijloace proprii primul număr al revistei şcolare „Speranţa”, urmat de alte patru numere, la a căror realizare îl ajută câţiva colegi. Publică aici nu numai articole-program, ci şi proză şi poezii fără alte calităţi literare în afara unui oarecare simţ al formei, pseudonimele preferate ale momentului fiind Eftimie Eftimiu, V. Gheorghe, V.E. Grecu, Ciubuc Spionu, Ionică Chiriaşul, Cleon, Mercador. Însă adevăratul debut şi-l face la „Viaţa literară” în 1906, cu poezia Amurg, semnată cu numele Victor Eftimiu, folosit pentru întâia oară. În câteva rânduri conduce reviste culturale: bisăptămânalul „Gazeta noastră ilustrată”, între 1929 şi 1931, şi „Dreptatea nouă”, între 1945 şi 1947. Face parte din comitetele de redacţie ale publicaţiilor „Prezentul”, „Bibiloiul”, „Ţivil-cazon” (1906), „Lectura pentru toţi” (1918-1920) etc.
Mai însemnată rămâne colaborarea susţinută, timp de câteva decenii, cu versuri, cronici rimate, scrieri în proză, însemnări de călătorie, note şi cronici de teatru, evocări şi aforisme – adunate mai târziu în volume – traduceri şi articole diverse, la „Acţiunea”, „Adevărul” (mai ales între 1910 şi 1935, cu note diverse, poeme, proză dialogată, articole despre teatru, cronici), „Adevărul literar şi artistic” (unde deţine rubrici permanente), „Almanahul literar”, „Almanahul Societăţii Scriitorilor Români”, „Cele trei Crişuri”, „Cetiţi-mă”, „Comedia”, „Contimporanul”, „Convorbiri critice”, „Cortina”, „Cosînzeana”, „Culisele”, „Cultura poporului”, „Curentul artelor”, „Cuvântul liber”, „Dimineaţa”, „Dreptatea”, „Dumineca”, „Ecoul”, „Evenimentul zilei”, „Hiena”, „Jurnalul literar”, „Literatorul”, „Luceafărul”, „Noua revistă română”, „Omul liber”, „Pământul nostru”, „Propilee literare”, „Rampa”, „Rampa nouă ilustrată”, „Ramuri”, „Raza literară”, „Reporter”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Revista literară”, „Revista noastră”, „Revista pentru toţi”, „Revista română”, „Românul”, „România literară”, „Sburătorul”, „Scena”, „Spectator”, „Teatrul”, „Teatrul Naţional”, „Tempo”, „Toamna”, „Tribuna”, „Tribuna poporului”, „Ţara noastră”, „Universul literar”, „Viaţa literară”, „Victoria”, „Vremea”, „Ziarul meu”, „Zorile” etc.
Mai ales în primii ani de publicistică, Eftimiu semnează cu pseudonimele Antartu, Ion Arcuda, Balcanicu, Nae Cucuvea, Victor Eolyanul, Elynicul Rhapsod, Eunobius, Grecu, V. Greceanu, At. Grecu, V. Grecu, V. Grecu-Athanes, Labraş-effendi, Macedoneanu, Matador, Neutralis, Axentie Sandomirsky, Veg Vegrecu, Victorius, Daniel Vodena etc.
În 1927 introduce fraudulos în repertoriul Teatrului Naţional din Cluj, sub semnătura Ion Dinu, propria-i piesă, Un escroc sentimental. Scriitor cu o fantezie scânteietoare, cu un însemnat simţ al formei şi al combinaţiilor de efect, Eftimiu a publicat mii de pagini de teatru şi de proză, a strâns în volume sute de mii de versuri, numeroase pagini de memorialistică, o mulţime de aforisme şi scrieri pentru copii şi a tradus din marea literatură a lumii. Uşurinţa cu care scria şi valoarea inegală a producţiilor sale justifică ironia confraţilor, care au vorbit despre o „epocă Eftimiu” şi l-au parodiat în nenumărate rânduri. El însuşi are un prim succes poetic cu o parodie, Romanţa celor trei sarmale, după Ion Minulescu („Belgia Orientului”, 1907), care a circulat în mediile literare odată cu numele inventivului parodist.
În teatru, latura cea mai reprezentativă a creaţiei sale, Eftimiu vede o artă totală, în care primatul trebuie să-i revină textului şi care nu se poate îndepărta de specificul său educativ, modelator. De aceea, poate, el pune adesea în relief intenţia didactică, imprimând discursului dramatic cât mai mult din propria-i concepţie regizorală; tot astfel îşi găseşte justificare şi obiceiul autorului de a explica în prolog sensurile unei piese. Din complicata sa „industrie dramaturgică”, multe scrieri nu mai rezistă ca literatură autentică, monumentalitatea constituind poate singura trăsătură lipsită de oscilaţii a acestei întinse opere.
În 1956 Eftimiu a întocmit o clasificare a propriilor lucrări, după un criteriu tematic. Primul ciclu, şi cel mai important, cuprinde Legende româneşti: Înşir-te mărgărite (1911), Strămoşii (1912), Cocoşul negru (1913), Ringala (1915), Meşterul Manole (1925), Haiducii (1949) şi Pană Lesnea Rusalin (Răscoale) (1956).
În drama istorică Ringala (vehement contestată şi scoasă de pe afişele teatrelor în 1916 pentru încălcarea adevărului istoric), autorul învie lumea ceremonialurilor domneşti de pe vremea lui Alexandru cel Bun. Maria Jagelona, tânăra soţie a voievodului, plănuieşte catolicizarea Moldovei şi aservirea faţă de poloni, punând în planul ei inteligenţă şi tărie de caracter, trăsături care o apropie de Doamna Clara şi de Vidra. Dorindu-se o lecţie de patriotism, piesa nu este însă suficient închegată, deoarece se bizuie pe schimbări de situaţie şi pe episoade inutile, scrise doar pentru deliciul publicului.
În Meşterul Manole, tendinţa către spectaculos, dizolvarea mitului şi privarea motivului de virtuţile simbolice explică eşecul în plan literar. Rămâne numai ipostaza unui Manole iniţiat în tainele masoneriei, dar lipsit de relief interior. În celelalte cicluri dramatice stabilite de Eftimiu se înscriu piese mai puţin reuşite, afectate de manierism şi de accentuarea spectaculosului.
Dintre Tragediile eline, în Prometeu (1919) dramaturgul vizează grandiosul, dar expresia bombastică şi situaţiile facile duc la ratarea intenţiei. Discursul este limpede, însă fără profunzime, „ideea jertfei presupuse de înfăptuiri” nu se mai întemeiază pe nimic substanţial, iar revoltatul Prometeu ilustrează o simplă atitudine declarativă. Este totuşi interesantă în sine metamorfozarea originală a zeilor antici în sfinţii creştini corespunzători.
Piesele Thebaida (1924) şi Atrizii (1939), combinări îndrăzneţe de nuclee mitice, acumulează în replici o oarecare tensiune dramatică, aceasta stingându-se însă înainte de vreme în declamaţie sau în ezitări de limbaj şi de prozodie, într-un alt ciclu, Drame medievale, dramaturgul realizează colaje generoase de scene istorice şi fapte exemplare din mitologia slavă (Theochrys, 1933), de legende burleşti (Poveste spaniolă cu Don Juan. Don Quijote, bufonul şi moartea, 1938, în varianta iniţială, din 1922, Don Juan sau Tragedia iubirii) ori de ipostaze artificioase ale aceluiaşi personaj (Faust-alchimistul şi filosoful, Faust-cuceritorul şi Faust-Păcală în Doctor Faust, vrăjitor, 1957). Doar Glafira (1926) mai aminteşte de forţa dramaturgului de a da viaţă unor personaje puternice şi originale, evoluând tragic sub semnul destinului neiertător.
Ciclul Satire bucureştene cuprinde puţine piese, scrise înainte de 1944 şi părând caligrafiate cu un condei de şcoală sămănătoristă. Se disting prin articularea dramatică mai coerentă Dansul milioanelor (1922) şi Marele duhovnic (1929), celelalte suferind de un tezism dezarmant. Fie că sunt facile fabule moderne într-un act (Ariciul şi sobolul, 1912) sau farse ce acuză dezumanizarea celor prea avuţi (Sfârşitul pământului, 1919), fie că mizează pe construcţia mai amplă, cu acţiune alertă, situaţii insolite şi dialog firesc, pentru a înfiera politicianismul şi a înfăţişa debusolarea individului, ca în Omul care a văzut moartea (1928), piesele incluse în ciclul Comedii provinciale dovedesc, în mod surprinzător, prin afirmaţiile din prologuri, o înţelegere cât se poate de exactă a artei dramatice şi a elementelor perisabile ale creaţiei.
Motivele literare din Tragicomedii ţărăneşti, piese scrise în proză, Akim (1912), Crăciunul lui Osman (1913) şi Comoara (1922), apropiate întrucâtva de fantastic, văduvite însă de substanţă, trec cu uşurinţă în epica lui Eftimiu, mai ales în genul scurt. Ultimul ciclu dramaturgie este numit Piese cu subiecte de peste hotare, din acesta făcând parte Mireasa roşie (1912), Ave, Maria! (1913), Napoleon I (1914), Scamatorii (1942), Sylvette (1944) şi Fantoma celei care va veni… (1922). Cea din urmă piesă, un interesant „roman teatral”, cuprinde scene reuşite, deşi predomină şi aici livrescul, iar în final este împinsă în faţă ostentativ semnificaţia. Eftimiumai scrie piesa Cele două Agripine (în colaborare cu Jean Bacheville) şi semnează mai multe prologuri versificate: Teatrul (1911, în colaborare cu D. Anghel), Cinematograful (1912), O sală nouă… etc.
Proza lui Eftimiu este adesea un caz de autopastişa, un soi de intertext intern caracterizat prin recurenţa motivelor şi întinderea supradimensionată. În nuvele, schiţe şi povestiri (adunate în optsprezece volume), multe situaţii contrazic aşteptarea cititorilor, onomastica este adesea forţată („sir Mack Dollaryngthon” etc.), iar soluţiile de rezolvare a conflictului contravin uneori logicii naraţiei. Ficţiunea înglobează elemente din biografia autorului (Risto Darda, 1922 etc.), ia forma confesiunii (Spovedania unui clown şi alte nuvele, 1913) sau îşi asumă viziunea unui fantastic de sorginte patologică (Comorile lui Dragodan, 1920).
Există şi exerciţii în genul lui Urmuz, parodii la limita absurdului lingvistic (Pitirim cu părul de ametist. Povestire ultramodernistă), precum şi numeroase naraţiuni dramatizate, cu note de feerie. Cât despre romane, paisprezece la număr, acestea au aceeaşi materie ca şi sonetele sau ca unele piese de teatru şi, simple culegeri de situaţii-surpriză, lasă impresia unei nesfârşite experimentări a genului, fără câştig pentru literatură.
Un prim roman, Două cruci (1914), rescrie câteva fragmente despre viaţa comunităţilor de români macedoneni, publicate în 1907 în ziarul „Prezentul”. Senzaţionalul cu orice preţ (Dragomirna, 1930), loviturile de teatru şi personajele în travesti în spaţiul parodic al unui roman feeric poliţist (Kimonoul înstelat, 1932) s-au bucurat în epocă de aprecierea cititorului mediu. Un ciclu romanesc, Omul fără nume (1940), include scrieri anterioare, pronunţat autobiografice, avându-l ca protagonist pe regizorul şi omul de teatru Strszky: Tragedia unui comedian (1924), Principesa Simonof (iniţial Principesa Moruzof, 1925) şi Spre sursele tragediei (1935; iniţial capitol în romanul Le Nain du Theatre Francais, tipărit la Paris în 1931). Acest roman despre teatru devine primul dintr-o trilogie pe aceeaşi temă, alături de Lora Mirandy (1941) şi Scadenţa (1944), toate constituind un corpus romanesc cu miez inconsistent. Autorul obţine însă peste hotare un oarecare succes de stimă, scrieri ale sale fiind traduse în mai multe limbi.
De mai mare însemnătate prin puterea de evocare a personalităţilor şi a momentelor culturale pe care le cunoscuse în mod direct sunt volumele de memorii şi confesiuni literare, intitulate sugestiv Fum de fantome (1940), Amintiri şi polemici, Magia cuvintelor şi Spovedanii (toate din 1942) etc. Pana memorialistului nu se mulţumeşte să dea viaţă trecutului, ci se străduieşte să inventeze şi forma de impact puternic asupra receptorului. Obiectul unor succesive permutări textuale l-au constituit basmele, poveştile pentru copii, creaţii nu lipsite de farmec, în pofida unui livresc ce le subminează naturaleţea: Corabia cu pitici (1919), Şarpele fermecat (1922; modificat în Păunaşul Codrilor, 1952), Făt-Frumos din lacrimi… (1922), Omul de piatră (1966) etc. Maxime (Vorbe… vorbe… vorbe, 1914), spirituale atât cât îngăduie înţelepciunea comună, adaugă scânteieri inteligente operei originale.
Eftimiu a fost, de asemenea, un foarte activ traducător, mai ales din limba franceză. În 1909 traducea pentru diverse reviste din operele lui Baudelaire, Maupassant, Emile Verhaeren, Anatole France, Jules Lemaitre, Alfred de Musset, Puşkin, fragmente din piesa Cum vă place de Shakespeare (1912), piesa Păpuşile de P. Wolff (1912, împreună cu Mihail Săulescu), Răul de mare de A.I. Kuprin (1925), mai târziu Parsifal de Wagner etc. În 1933 traduce scenariul filmului Trenul fantomă, după A. Ridley, iar în 1943 tălmăceşte, într-o manieră în general corectă, tragedii eline: Eumenidele de Eschil, Oedip rege de Sofocle, Elena de Euripide.
Opera
• Înşir-te mărgărite, Bucureşti, 1911;
• Dar de nuntă şi alte schiţe, Bucureşti, 1911;
• Fără suflet, Bucureşti, 1911;
• Rapsozii, Bucureşti, 1911;
• Cinematograful, Bucureşti, 1912;
• Strămoşii, Bucureşti, 1912;
• Akim, Bucureşti, 1912;
• Poemele singurătăţii, Orăştie, 1912;
• Ariciul şi sobolul, Bucureşti, 1912;
• Mireasa roşie, Bucureşti, 1912;
• Cocoşul negru, Bucureşti, 1913;
• Crăciunul lui Osman, Bucureşti, 1913;
• Ave, Maria!, Bucureşti, 1913;
• În temniţele Stambulului, Bucureşti, 1913;
• Spovedania unui clown şi alte nuvele, Bucureşti, 1913;
• Războiul (în colaborare cu D. Anghel), Bucureşti, 1913;
• Poveste de Crăciun, Braşov, 1914;
• Napoleon I, Bucureşti, 1914;
• Două cruci, Bucureşti, 1914;
• Vorbe… vorbe… vorbe, Bucureşti, 1914;
• Candele stinse, Bucureşti, 1915;
• Ringala, Bucureşti, 1915;
• Poveştile focului, Bucureşti, 1915;
• Ca doi străini, Bucureşti, 1917;
• Contes roumains, adaptare de Marc Varenne, Paris, 1918;
• Cel din urmă albanez, Bucureşti;
• Sfârşitul pământului, Bucureşti, 1919;
• Corabia cu pitici, Bucureşti, 1919;
• Prometeu, Bucureşti, 1919;
• Lebedele sacre, Craiova, 1920;
• Pe vremea haiducilor, Bucureşti, 1920;
• Comorile lui Dragodan, Bucureşti, 1920;
• Rasputin, Bucureşti, 1920;
• Şarpele fermecat, Bucureşti, 1922;
• Don Juan sau Tragedia iubirii, Bucureşti, 1922;
• Spre ţara cea nouă, Bucureşti, 1922;
• Risto Darda, Bucureşti, 1922;
• Pădurea ursitoarelor, Bucureşti, 1922;
• Katalina, Bucureşti, 1922;
• Făt-Frumos din lacrimi…, Bucureşti, 1922;
• Comoara, Bucureşti, 1922;
• Fantoma celei care va veni…, Bucureşti, 1922;
• Înşir-te mărgărite. Strămoşii. Rapsozii, Bucureşti, 1922;
• Dansul milioanelor, Bucureşti, 1922;
• Minunea Sfântului Ilie, Bucureşti, 1922;
• Păţania călugărului Gherasim, Bucureşti, 1922;
• Alina-Linda, Bucureşti, 1922;
• Trei îngeri, Bucureşti, 1922;
• Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Bucureşti, 1922;
• Prometeu. Prologuri. Fragmente, Bucureşti, 1923;
• Povestiri din Orient, Bucureşti, 1923;
• Cântecul milei, Bucureşti, 1923;
• Comoara. Akim. Ave Mariai, Bucureşti 1923;
• Kiriachiţa. Risto Darda. Mormântul de pe ţărmul mării, Bucureşti, 1923;
• Vin sărbătorile, Bucureşti, 1923;
• Voievodul dreptăţii, Bucureşti, 1923;
• Thebaida, Bucureşti, 1924;
• Tragedia unui comedian, Bucureşti, 1924;
• Poemele singurătăţii. Candele stinse. Lebedele sacre, Bucureşti, 1924;
• Elfiona, Bucureşti, 1925;
• Principesa Moruzof, Bucureşti, 1925;
• Meşterul Manole, Bucureşti, 1925;
• Glafira, Bucureşti, 1926;
• Ionică prostul, Bucureşti, 1927;
• Oda limbei române, Bucureşti, 1927;
• Un asasinat patriotic, Bucureşti, 1927;
• Omul care a văzut moartea, Bucureşti, 1928;
• Băiatul cel pierdut, Bucureşti, 1928;
• Strâmbă-lemne şi Sfarmă-piatră, Bucureşti, 1928;
• Omul şi Dracul, Bucureşti, 1928;
• Vestitorii, Bucureşti, 1928;
• Marele duhovnic, Bucureşti, 1929;
• Dragomima, Bucureşti, 1930;
• Le Nain du Theatre Francais, Paris, 1931;
• Vulturul de argint, Bucureşti, 1931;
• Kimonoul înstelat, Bucureşti, 1932;
• Discurs la Mesaj. O comunicare, Bucureşti, 1932;
• Theochrys, Bucureşti, 1933;
• Noaptea subterană, Bucureşti, 1933;
• Spre sursele tragediei, Bucureşti, 1935;
• Arhanghelul cu aripi de ceară, Bucureşti, 1934;
• Cântecul mamei şi al copiilor, Bucureşti, 1935;
• Jos laba de pe tricolori, Bucureşti, 1935;
• Regele munţilor, Bucureşti, 1936;
• Teatru în versuri, Bucureşti, 1936;
• Rapsozii. Prologuri. Fragmente, Bucureşti, 1936;
• „Totul pentru ţară”. 1. Tragedia de la Drajna, Bucureşti, 1936;
• Omul lui Dumnezeu, Bucureşti, 1937;
• Poveste spaniolă cu Don Juan. Don Quijote, bufonul şi moartea, Bucureşti, 1938;
• Atrizii, Bucureşti, 1939;
• Oglinzile, Bucureşti, 1939;
• Focuri pe Bărăgan, Bucureşti, 1940;
• Gânduri, Bucureşti, 1940;
• Omul fără nume, Bucureşti, 1940;
• Fum de fantome, Bucureşti, 1940;
• Lora Mirandy, Bucureşti, 1941;
• Scamatorii, Bucureşti, 1942;
• O dragoste la Viena, Bucureşti, 1942;
• Amintiri şi polemici, Bucureşti, 1942;
• Magia cuvintelor, Bucureşti, 1942;
• Spovedanii, Bucureşti, 1942;
• Priviri peste veacuri, Bucureşti, 1944;
• Sylvette, Bucureşti, 1944;
• Scadenţa, Bucureşti, 1944;
• Noi şi sovietele, Bucureşti, 1945;
• 13 decembrie şi alte poeme, Bucureşti, 1947;
• Tragediile eline: Prometeu, Thebaida, Atrizii, Bucureşti, 1947;
• Legendele româneşti: Înşir-te mărgărite, Cocoşul negru, Meşterul Manole, Bucureşti, 1948;
• Haiducii, Bucureşti, 1949;
• O nuntă aristocratică, Bucureşti, 1952;
• Păunaşul Codrilor, Bucureşti, 1952;
• Împăcare, Bucureşti, 1953;
• Poveste haiducească, Bucureşti, 1953;
• Prichindel, Bucureşti, 1953;
• Iepuraşul de turtă dulce, Bucureşti, 1954;
• Akademos, Bucureşti, 1955;
• Basme, Bucureşti, 1955;
• Teatru, Bucureşti, 1956;
• Focul. Legenda lui Prometeu, Bucureşti, 1956;
• Odă limbei române. Poezii. 1906-1956, Bucureşti, 1957;
• Pe urmele zimbrului, I-VI, Bucureşti, 1957;
• Doctor Faust, vrăjitor, Bucureşti, 1957;
• Inspectorul broaştelor, Bucureşti, 1958;
• Halatul alb, Bucureşti, 1959;
• Copiii din China, Bucureşti, 1959;
• Povestind copiilor, Bucureşti, 1960;
• Poveştile lui Moş Cocoş Cocoloş, Bucureşti, 1960;
• Parada, Bucureşti, 1960;
• Soliile terestre, Bucureşti, 1961;
• Un an întreg, Bucureşti, 1961;
• Teatru, I-II, postfaţă de Radu Popescu, Bucureşti, 1962;
• Omuleţ, Bucureşti, 1963;
• Poezii, prefaţă de Constantin Măciucă, Bucureşti, 1964;
• Povestea pomului de iarnă, Bucureşti, 1964;
• Versuri, prefaţă de Demostene Botez, Bucureşti, 1964;
• Oameni de teatru, Bucureşti, 1965;
• Portrete şi amintiri, Bucureşti, 1965;
• 701 sonete, Bucureşti, 1966;
• Dreptatea lui Ion Vodă, Bucureşti, 1966;
• Omul de piatră, Bucureşti, 1966;
• În gloria patriei, Bucureşti, 1967;
• Din vremuri voievodale, Bucureşti, 1968;
• Opere, I-XVIII, Bucureşti, 1969-1996;
• Tengri, Bucureşti, 1970;
• Cosmos, Bucureşti, 1971;
• Neguţătorul de idei, Bucureşti, 1971;
• Omul, Bucureşti, 1973;
• Închinare Marelui Ştefan, Bucureşti, 1975;
• Fairy Tales, traducere de Luiza Carol, Bucureşti, 1979;
• Cerbul fermecat, Bucureşti, 1985;
• Teatru, postfaţă de Mircea Popa, Bucureşti, 1986;
• Nuvele şi povestiri, I-II, Bucureşti, 1989;
• Romane, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Mohanu, Bucureşti, 1989;
• Aventuri extraordinare, Bucureşti, 1991;
• Fluieraşul fermecat, Bucureşti, 1995;
• Păunaşul Codrilor şi alte poveşti, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Mohanu, Bucureşti, 1998;
• Povestea minunată, Bucureşti
• Dar de nuntă şi alte schiţe, Bucureşti, 1911;
• Fără suflet, Bucureşti, 1911;
• Rapsozii, Bucureşti, 1911;
• Cinematograful, Bucureşti, 1912;
• Strămoşii, Bucureşti, 1912;
• Akim, Bucureşti, 1912;
• Poemele singurătăţii, Orăştie, 1912;
• Ariciul şi sobolul, Bucureşti, 1912;
• Mireasa roşie, Bucureşti, 1912;
• Cocoşul negru, Bucureşti, 1913;
• Crăciunul lui Osman, Bucureşti, 1913;
• Ave, Maria!, Bucureşti, 1913;
• În temniţele Stambulului, Bucureşti, 1913;
• Spovedania unui clown şi alte nuvele, Bucureşti, 1913;
• Războiul (în colaborare cu D. Anghel), Bucureşti, 1913;
• Poveste de Crăciun, Braşov, 1914;
• Napoleon I, Bucureşti, 1914;
• Două cruci, Bucureşti, 1914;
• Vorbe… vorbe… vorbe, Bucureşti, 1914;
• Candele stinse, Bucureşti, 1915;
• Ringala, Bucureşti, 1915;
• Poveştile focului, Bucureşti, 1915;
• Ca doi străini, Bucureşti, 1917;
• Contes roumains, adaptare de Marc Varenne, Paris, 1918;
• Cel din urmă albanez, Bucureşti;
• Sfârşitul pământului, Bucureşti, 1919;
• Corabia cu pitici, Bucureşti, 1919;
• Prometeu, Bucureşti, 1919;
• Lebedele sacre, Craiova, 1920;
• Pe vremea haiducilor, Bucureşti, 1920;
• Comorile lui Dragodan, Bucureşti, 1920;
• Rasputin, Bucureşti, 1920;
• Şarpele fermecat, Bucureşti, 1922;
• Don Juan sau Tragedia iubirii, Bucureşti, 1922;
• Spre ţara cea nouă, Bucureşti, 1922;
• Risto Darda, Bucureşti, 1922;
• Pădurea ursitoarelor, Bucureşti, 1922;
• Katalina, Bucureşti, 1922;
• Făt-Frumos din lacrimi…, Bucureşti, 1922;
• Comoara, Bucureşti, 1922;
• Fantoma celei care va veni…, Bucureşti, 1922;
• Înşir-te mărgărite. Strămoşii. Rapsozii, Bucureşti, 1922;
• Dansul milioanelor, Bucureşti, 1922;
• Minunea Sfântului Ilie, Bucureşti, 1922;
• Păţania călugărului Gherasim, Bucureşti, 1922;
• Alina-Linda, Bucureşti, 1922;
• Trei îngeri, Bucureşti, 1922;
• Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Bucureşti, 1922;
• Prometeu. Prologuri. Fragmente, Bucureşti, 1923;
• Povestiri din Orient, Bucureşti, 1923;
• Cântecul milei, Bucureşti, 1923;
• Comoara. Akim. Ave Mariai, Bucureşti 1923;
• Kiriachiţa. Risto Darda. Mormântul de pe ţărmul mării, Bucureşti, 1923;
• Vin sărbătorile, Bucureşti, 1923;
• Voievodul dreptăţii, Bucureşti, 1923;
• Thebaida, Bucureşti, 1924;
• Tragedia unui comedian, Bucureşti, 1924;
• Poemele singurătăţii. Candele stinse. Lebedele sacre, Bucureşti, 1924;
• Elfiona, Bucureşti, 1925;
• Principesa Moruzof, Bucureşti, 1925;
• Meşterul Manole, Bucureşti, 1925;
• Glafira, Bucureşti, 1926;
• Ionică prostul, Bucureşti, 1927;
• Oda limbei române, Bucureşti, 1927;
• Un asasinat patriotic, Bucureşti, 1927;
• Omul care a văzut moartea, Bucureşti, 1928;
• Băiatul cel pierdut, Bucureşti, 1928;
• Strâmbă-lemne şi Sfarmă-piatră, Bucureşti, 1928;
• Omul şi Dracul, Bucureşti, 1928;
• Vestitorii, Bucureşti, 1928;
• Marele duhovnic, Bucureşti, 1929;
• Dragomima, Bucureşti, 1930;
• Le Nain du Theatre Francais, Paris, 1931;
• Vulturul de argint, Bucureşti, 1931;
• Kimonoul înstelat, Bucureşti, 1932;
• Discurs la Mesaj. O comunicare, Bucureşti, 1932;
• Theochrys, Bucureşti, 1933;
• Noaptea subterană, Bucureşti, 1933;
• Spre sursele tragediei, Bucureşti, 1935;
• Arhanghelul cu aripi de ceară, Bucureşti, 1934;
• Cântecul mamei şi al copiilor, Bucureşti, 1935;
• Jos laba de pe tricolori, Bucureşti, 1935;
• Regele munţilor, Bucureşti, 1936;
• Teatru în versuri, Bucureşti, 1936;
• Rapsozii. Prologuri. Fragmente, Bucureşti, 1936;
• „Totul pentru ţară”. 1. Tragedia de la Drajna, Bucureşti, 1936;
• Omul lui Dumnezeu, Bucureşti, 1937;
• Poveste spaniolă cu Don Juan. Don Quijote, bufonul şi moartea, Bucureşti, 1938;
• Atrizii, Bucureşti, 1939;
• Oglinzile, Bucureşti, 1939;
• Focuri pe Bărăgan, Bucureşti, 1940;
• Gânduri, Bucureşti, 1940;
• Omul fără nume, Bucureşti, 1940;
• Fum de fantome, Bucureşti, 1940;
• Lora Mirandy, Bucureşti, 1941;
• Scamatorii, Bucureşti, 1942;
• O dragoste la Viena, Bucureşti, 1942;
• Amintiri şi polemici, Bucureşti, 1942;
• Magia cuvintelor, Bucureşti, 1942;
• Spovedanii, Bucureşti, 1942;
• Priviri peste veacuri, Bucureşti, 1944;
• Sylvette, Bucureşti, 1944;
• Scadenţa, Bucureşti, 1944;
• Noi şi sovietele, Bucureşti, 1945;
• 13 decembrie şi alte poeme, Bucureşti, 1947;
• Tragediile eline: Prometeu, Thebaida, Atrizii, Bucureşti, 1947;
• Legendele româneşti: Înşir-te mărgărite, Cocoşul negru, Meşterul Manole, Bucureşti, 1948;
• Haiducii, Bucureşti, 1949;
• O nuntă aristocratică, Bucureşti, 1952;
• Păunaşul Codrilor, Bucureşti, 1952;
• Împăcare, Bucureşti, 1953;
• Poveste haiducească, Bucureşti, 1953;
• Prichindel, Bucureşti, 1953;
• Iepuraşul de turtă dulce, Bucureşti, 1954;
• Akademos, Bucureşti, 1955;
• Basme, Bucureşti, 1955;
• Teatru, Bucureşti, 1956;
• Focul. Legenda lui Prometeu, Bucureşti, 1956;
• Odă limbei române. Poezii. 1906-1956, Bucureşti, 1957;
• Pe urmele zimbrului, I-VI, Bucureşti, 1957;
• Doctor Faust, vrăjitor, Bucureşti, 1957;
• Inspectorul broaştelor, Bucureşti, 1958;
• Halatul alb, Bucureşti, 1959;
• Copiii din China, Bucureşti, 1959;
• Povestind copiilor, Bucureşti, 1960;
• Poveştile lui Moş Cocoş Cocoloş, Bucureşti, 1960;
• Parada, Bucureşti, 1960;
• Soliile terestre, Bucureşti, 1961;
• Un an întreg, Bucureşti, 1961;
• Teatru, I-II, postfaţă de Radu Popescu, Bucureşti, 1962;
• Omuleţ, Bucureşti, 1963;
• Poezii, prefaţă de Constantin Măciucă, Bucureşti, 1964;
• Povestea pomului de iarnă, Bucureşti, 1964;
• Versuri, prefaţă de Demostene Botez, Bucureşti, 1964;
• Oameni de teatru, Bucureşti, 1965;
• Portrete şi amintiri, Bucureşti, 1965;
• 701 sonete, Bucureşti, 1966;
• Dreptatea lui Ion Vodă, Bucureşti, 1966;
• Omul de piatră, Bucureşti, 1966;
• În gloria patriei, Bucureşti, 1967;
• Din vremuri voievodale, Bucureşti, 1968;
• Opere, I-XVIII, Bucureşti, 1969-1996;
• Tengri, Bucureşti, 1970;
• Cosmos, Bucureşti, 1971;
• Neguţătorul de idei, Bucureşti, 1971;
• Omul, Bucureşti, 1973;
• Închinare Marelui Ştefan, Bucureşti, 1975;
• Fairy Tales, traducere de Luiza Carol, Bucureşti, 1979;
• Cerbul fermecat, Bucureşti, 1985;
• Teatru, postfaţă de Mircea Popa, Bucureşti, 1986;
• Nuvele şi povestiri, I-II, Bucureşti, 1989;
• Romane, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Mohanu, Bucureşti, 1989;
• Aventuri extraordinare, Bucureşti, 1991;
• Fluieraşul fermecat, Bucureşti, 1995;
• Păunaşul Codrilor şi alte poveşti, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Mohanu, Bucureşti, 1998;
• Povestea minunată, Bucureşti
Traduceri
• P. Wolff, Păpuşile, Bucureşti, 1912 (în colaborare cu Mihail Săulescu);
• A.I. Kuprin, Răul de mare, Bucureşti, 1925;
• Emma Orczy, Jurământul, Bucureşti, 1931;
• Richard Wagner, Parsifal, Bucureşti;
• Trei clasici: Eshylos – „Eumenidele”, Sofokle – „Edipostiran”, Euripides – „Helena”, Bucureşti, 1943;
• A.S. Puşkin, Boris Godunov, Bucureşti, 1950;
• Pierre Corneille, Horaţiu, Nicomed, în Pierre Corneille, Teatru, Bucureşti, 1956;
• Moliere, Burghezul gentilom, în Moliere, Opere, IV, Bucureşti, 1958.
• A.I. Kuprin, Răul de mare, Bucureşti, 1925;
• Emma Orczy, Jurământul, Bucureşti, 1931;
• Richard Wagner, Parsifal, Bucureşti;
• Trei clasici: Eshylos – „Eumenidele”, Sofokle – „Edipostiran”, Euripides – „Helena”, Bucureşti, 1943;
• A.S. Puşkin, Boris Godunov, Bucureşti, 1950;
• Pierre Corneille, Horaţiu, Nicomed, în Pierre Corneille, Teatru, Bucureşti, 1956;
• Moliere, Burghezul gentilom, în Moliere, Opere, IV, Bucureşti, 1958.
Moare la 27 noiembrie 1972, Bucureşti
Mama
Cât e de drag cuvântul sacru "mamǎ"!
Un gângurit când pruncul vrea s-o cheme,
E lângǎ noi, în clipele supreme,
Din leagǎm pân' la cea din urmǎ vamǎ.
Din vesnicii, ca focul unei steme
Ỉsi fluturǎ a dragostei maramǎ...
Pǎstreazǎ-i chipu-n auritǎ ramǎ
si de nimic, nicicând nu te mai teme!
Ocrotitoare-n oarba vijelie,
Chiar umbra ei se schimbǎ în fǎclie
Pe drumul drept menitǎ sǎ te poarte
Ỉn fata ei, de-a pururi te prosternǎ
Simbol, duios al patriei, eternǎ,
Te leagǎnǎ de dincolo de moarte !
Lui Eminescu
Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare
Ai cantat durerea noastra de la munte pan' la mare,
Cantaret al suferintei, al minunilor trecute
Intr-a ingerilor lume linistit acuma du-te,
Caci necazurilor vietii le-ai adus un sfant prinos:
Strai de purpura si aur, versul tau armonios...
In zadar cerusi in viata o lumina sa s-arate,
Cand slaveai albastra noapte din privirile-adorate.
Dar aum, acum te cheama, in iubirea lor dintai,
Visatoarele copile ce te tin la capatai...
Nu simti tu in nopti cu luna cum s-aduna pe-ndelete
Feti-frumosi cu par de aur, zburatori cu negre plete,
Cosanzenele, fecioare ce-ti roiesc linga mormant?
Nu-ti aduce glas de bucium blanda batere de vant?
Ca un stol de corbi trecura deznadejdiile grele...
Vin la teiul tau acuma somnoroase pasarele
Sa-si ascunda sub aripa obositul capusor...
Ca si ele, dormi in pace somnul dulce, somn usor...
Dormi in pace.Dulci iluzii vor veni sa te-mpresoare, Or sa-ti cante, de departe, singuratice izvoare.
Iar padurea murmura-va:NUmai eu stiu sa te-ascult,
"O ramai, ramai la mine...te iubesc atat de mult!"
Te iubim si noi atata, drag copil al suferintii!
Ne-ai vrajit copilaria si bunicii si parintii,
Tot ce e simtire nalta, calda, suflet romanesc,
Ai vibrat pana-n zenitul unde astrii se-ntalnesc.
Noapte buna!Noapte buna!...Universul tau de ganduri
N-a fost scris sa-l nimiceasca invelisul cel de scanduri.
El imparte instelarea-i din hotar pana-n hotar,
Preamarind pe cel ce fuse "Imparat si proletar"!
TRICOLORUL
Descopere-te-n fata drapelului ce vine
Purtat de mâini voinice în sunet de fanfare...
În fiorul de marire ce-si taie drum prin tine,
Vorbeste vitejeasca, stravechia-mbarbatare, -
Descopera-te-n fata drapelului ce vine !
E ros de gloante steagul dar soarele s-aduna
Si firele-i de aur s-aprind în foc si ard,
Matasa învechita acuma-i o cununa
Si nu mai pare zdrente al patriei stindard,
Caci razele de soare pe frunte lui s-aduna...
Cu soarele în crestet porneste Tricolorul
Si goarnele rasuna si inimile bat –
Cu ochii plinide lacrimi s-opreste trecatorul :
Un frate scump el vede în orisice soldat,
Si toti sunt mari în clipa când trece Tricolorul !
Ce mari sunt toti acuma ! Drapelul zdrentuit
E mult mai sfânt ca pânza bogata din altar :
Nu fumul de tamâie si nu sfintitul dar
Al cuminecaturii cu rosu l-au stropit,
Ci sângele atâtor Cristosi ce s-au jerfit...
Un trup strapuns de gloante fu masa lui de-altar.
Si soarele si ploaia si vântul l-au boltit, -
Închina-te, când trece drapelul zdrentuit !
Drapelu-i marturia izbânzilor trecute,
Mândria cea de astazi si visul necurmat –
Si-asa cum trece-n soare maret, înflacarat –
Semeata marturie a gloriei trecute, -
Cu ochii dusi la locuri pe unde-a fluturat,
Drapelul îsi viseaza fâsiile pierdute !...
Indira Spătaru
Mâinile mele trec pe strada trupului tău
înaintând orbeşte, cu bastonul alb al celor ce îndelung
privit-au văpaia din lucruri, fiinţe,
până au orbit.
Teren minat e trupul tău
în calea uimirii mele!
În irişii tăi m-am înscris perfect:
membrele răsfirate, fruntea spre zenit
ţi-am explorat sufletul până am explodat
– în praf m-am depus peste inima ta
Eu nu voi mai pleca
decât odată cu tine!
înaintând orbeşte, cu bastonul alb al celor ce îndelung
privit-au văpaia din lucruri, fiinţe,
până au orbit.
Teren minat e trupul tău
în calea uimirii mele!
În irişii tăi m-am înscris perfect:
membrele răsfirate, fruntea spre zenit
ţi-am explorat sufletul până am explodat
– în praf m-am depus peste inima ta
Eu nu voi mai pleca
decât odată cu tine!
TEATRU/FILM 24 Ianuarie
Cu Grigore Vasiliu Birlic
Biografie
Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni - d. 14 februarie 1970, București) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.
Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.
Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea Orașul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția... Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”[1]
La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.
În urma succesului obținut la public, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. La Cernăuți, Grigore Vasiliu cucerește simpatia publicului, fiind remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. Dramaturgul și omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa „Amanetul” de Holberg.
Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite.[2] Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban, coleg de Conservator. Mai târziu s-a mutat la Conservatorul din București.
În anul 1933, Grigore Vasiliu, student pe atunci la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a fost adus la București, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel. Acest teatru își ținea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București; teatrul fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu și avea să-și continue activitatea până în anul 1940.
Printre piesele cele mai importante în care a jucat se numără: Vârcolacul, Micul Weber de Arnold si Bach, Otto Elefantul de Arnold și Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt și Jean Bever, Prostul din baie de Ernest Fiese și Karl Fellman, Corabia lui Noe, Așternutul de mătase de A. Birabeau și G. Dolley, Părintele cățeilor de Glinger și Taussig, Împăratul de Luigi Bonelli etc.
Din această perioadă își trage și porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, erou principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.
Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.
Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.
În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat și azi), apoi în Doamna de la etajul II (1937) (în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care ni-l prezintă). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din piesa sa Omul cu mârțoaga.
A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci, dar nu a avut copii.
Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”).[3] Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție.
Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie, închizându-i însă granițele spre lume. Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Repertoriul Teatrului era stabilit de Direcția de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa O scrisoare pierdută, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu.
Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Grigore Vasiliu Birlic i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.[4] Ulterior (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[5]
Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale.
În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleacă la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru și George Calboreanu pentru a prezenta piesa Bădăranii în traducerea lui Iancovescu. Apariția lui Birlic în Italia, în piesa Bădăranii, a oprit din fugă spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torențială care izbucnise în actul III al piesei care se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi. Publicul a rămas pe loc, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano – Birlic, deși nu cunoștea limba în care se juca piesa
A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută de Caragiale, Avarul și Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Alexandru Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal și de o intonație inimitabilă. A jucat în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.
Printre rolurile care l-au făcut celebru se numără:
· Crăcănel în D-ale carnavalului de I. L. Caragiale
· Lefter Popescu în Două loturi de I. L. Caragiale
· Costăchel Gudurău în Telegrame de I.L. Caragiale
· Jupânul Conciano în Bădăranii de Carlo Goldoni
A interpretat un număr de 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Amintim rolurile: Crăcănel și Candidatul în D-ale carnavalului, Spiridon și Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, Brânzovenescu și Dandanache în O scrisoare pierdută, Coana Efimița în Conu Leonida față cu reacțiunea, Lefter Popescu în Două loturi, Costăchel Gudurău în Telegrame. Despre Caragiale, Birlic avea să spună:
„Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei actoricești, personaje ale maeștrilor dramaturgiei noastre. Șapte roluri în cele patru comedii.”
Birlic era conștient de faptul că arta căreia i se închină este perisabilă:
„Spre deosebire de arta scriitorului, a pictorului și a muzicantului, arta actorului este, din păcate, perisabilă! Din creația lui nu rămâne nimic. Cinematograful biruie astfel o fatalitate dând actorului un pic de acces la nemurire. (...) Eu, Birlic cel din sală, îl urmăresc pe Birlic de pe ecran, dându-mi seama că el va supraviețui, că această imagine a artei mele va continua să trăiască în ochii unui spectator care nu s-a născut încă.”[7]
Simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, Birlic a cerut impresarului Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat: „Birlic”, la care a fost și regizor. Alături de el, au jucat actori de mare renume cum ar fi: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, N. Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. A fost ultimul mare triumf al lui Birlic.
Artist al poporului, Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viață la data de 14 februarie 1970, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu. [8]
În anul 2005 a fost emisă o monedă cu chipul actorului.
Filmografie
În regia Sorana Coroamă Stanca
Biografie
Sorana Coroamă-Stanca, regizor artistic, dramaturg, scenarist și profesorul universitar, s-a născut la 24 ianuarie 1921 la Chișinău.
A absolvit Facultatea de Chimie Industrială a Universității Politehnice ''Gheorghe Asachi'' din Iași, iar în 1949, Facultatea de regie de teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC), avându-i ca profesori pe Marietta Sadova, Alice Voinescu, Aurora Nasta, Lucia Sturdza Bulandra, Soare Z. Soare, Sică Alexandrescu. În perioada 1948-1958 a fost asistent universitar, lector și conferențiar la IATC.
A lucrat la Teatrul ''Constantin Nottara'', Teatrul Național din Iași (prim regizor artistic, între 1965-1969), Teatrul Mic din București (1969-1978), Teatrul ''Ion Vasilescu'' (1978-1983), Teatrul de Operetă (al cărui director a fost între 1990-1992), ''Theatrum Mundi'', la Deutsches Nationaltheater din Weimar. A montat opera ''Oedipe'' de Enescu la Opera din Weimar. A întreprins numeroase turnee cu piesele regizate de ea, în țară și în străinătate (Germania, URSS, Polonia, Iugoslavia, Maroc).
Sorana Coroamă-Stanca a regizat, în total, peste 190 de spectacole, printre care: ''Cerere în căsătorie'' de Cehov, ''Petru Rareș'' de Horia Lovinescu, ''Comedia erorilor'' de Shakespeare, ''Micii burghezi'' de Maxim Gorki, ''Vrăjitoarele din Salem'' de Arthur Miller, ''Soțul ideal'' de Oscar Wilde, ''Beckett'' de J. Anouilh, ''Lungul drum al zilei către noapte'' de Eugene O'Neill, ''Noaptea iguanei'' de Tennesee Williams, ''Profesiunea doamnei Warren'' de George Bernard Shaw, ''Rața sălbatică'' de Ibsen, ''Hagi Tudose'' de B. Șt. Delavrancea, ''Amfitrion'' de Plaut, ''Cafeneaua'' de Goldoni, ''Ursul'' de Cehov, ''Steaua Sevillei'' de Lope de Vega.
A desfășurat o intensă activitate didactică la Institutul de Teatru ''I. L. Caragiale'' din București, Facultatea de Filologie a Universității ''Babeș-Boliay'' din Cluj și Universitatea ''Hyperion'' din București. Ca dramaturg, a creat ''Seară cu dans'', ''Ploaia pe acoperiș'', ''Podul'', ''Un anotimp fără nume'', ''Veghea tânărului războinic''. Semnează regia și scenariul serialului TV ''Mușatinii'', precum și scenariul filmului ''Afacerea Protar'' (după Mihail Sebastian).
A fost eseistă, critic teatral și literar, a lăsat un apreciat repertoriu teatral de radio și televiziune și a fost membru în diverse jurii la festivaluri sau concursuri în domeniul teatrului. După 1989, a fost o prezență activă în cadrul societății civile, ca membră în comitetul de conducere al Fundației ''Memoria'', în Consiliul Național al Alianței Civice, președinte de onoare al Uniunii Italienilor din București.
A fost membru a Uniunii Teatrale din România (UNITER) și al Uniunii Scriitorilor.
După 1995, a montat în două versiuni spectacolul cu piesa lui Caragiale ''D'ale Carnavalului'', la Teatrul de Stat din Oradea și la Teatrul Național din Iași. Ultimul spectacol care îi poartă semnătura este ''Scufița roșie'', care a văzut lumina rampei în 2002 la Teatrul ''Ion Creangă''.
Activitatea Soranei Coroamă-Stanca a fost răsplătită cu diverse premii și distincții, printre care Premiul de Stat, pentru ''Nepoții gornistului'' (1953), Premiul de regie la Festivalul tinerilor artiști (1957), Ordinul ''Meritul Cultural'' (1967), Premiul de regie al Festivalului Național al Teatrelor Dramatice (1969), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (1999), Ordinul național ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler (2000).
În iunie 2006, în cadrul unei festivități dedicate școlii de teatru ieșene, Universitatea de Artă ''George Enescu'' din Iași i-a decernat titlul de ''Doctor Honoris Causa''.
Sorana Coroamă-Stanca s-a stins din viață la 7 ianuarie 2007, la București.
Sursa: AGERPRES
Musatinii Partea 1 Cantecul fetelor:
Musatinii Partea 2 Topirea zapezilor:
Musatinii Partea 3 Stefan a trait, Bogdan incepe:
MusatiniiPartea 4 Apus de Soare:
Cu Silviu Stănculescu
Biografie
Născut la Timişoara, la 24 ianuarie 1932, Silviu Stănculescu dispărea din această lume la doar 66 de ani. Închidea ochii la spitalul „Victor Babeş”, răpus de leucemie, într-o noapte de toamnă, de joi spre vineri, a anului 1998. Calendarele marcau data de 23 octombrie.
Făcea parte din acea grupare unică a anului 1956, când absolvenţii aveau să marcheze istoria teatrului şi filmului românesc: Silvia Popovici, Amza Pellea, Flavia Buref, Constantin Rauţchi, Draga Olteanu, Victor Rebengiuc. Era o clasă eterogenă, cu studenţi de la cinematografia abia desfiinţată, dar şi de la teatru. Profesorii lor se numeau Aura Buzescu şi Mihai Popescu. Silviu Stănculescu învăţase meserie de la Mony Ghelerter, Ana Barcan, A. Pop Marţian.
Când părăsea băncile institutului de teatru mergea la Bacău. L-a interpretat aici pe Mircea Aldea din „Gaiţele” lui Kiriţescu, dar a jucat şi în alte spectacole de neuitat: „Copacii mor în picioare”. Era Făt Frumos din „Înşir’te mărgărite”, apărea şi în „Apus de soare”. În 1961, s-a mutat la teatrul abia înfiinţat „Barbu Ştefănescu Delavrancea” din Capitală. Nu a stat mult nici aici. Îl găsim curând la „Giuleşti”, apoi pe scena de la Comedie, instituţia ale cărei baze le pusese Radu Beligan, primul şi cel mai longeviv director, ca şi la Naţional, mai târziu. Îl regăsim pe Silviu Stănculescu ca director al Teatrului de Comedie, între 1981 şi 1990.
A fost căsătorit cu Corina Stănescu, împreună având şi o fiică, pe Catrinel Stănescu Florea. A fost un răsfăţat al sorţii, până la un punct. Ştia să sufere, să îndure. Tocmai un asemenea om - care emana atâta forţă interioară neostentativă şi contamina, prin sensibilitatea lui discretă, plină de tact şi de un imens bun simţ, ca şi de generozitate - , avea să fie, cum se spune, uşuit.
Poseda o glăsuire impresionantă: caldă, mătăsoasă, energică şi primitoare. Ca şi în cazul prietenului lui Traian Stănescu, cu o voce tenorială, a trebuit să accepte distribuiri radiofonice şi spectacular-omagiale. Amândurora, ca şi lui Ion Marinescu şi Gheorghe Cozorici, această calitate le-a adus, cu totul pe nedrept, reproşuri după 1989. Ca să nu spun cât de repede a fost înlocuit de la conducerea „Comediei”. Ţinuse acest teatru întrucâtva şi pe faima lui protectoare, apreciat de autorităţi şi nu a rănit pe nimeni, iar cei care făceau parte din echipa regizorală şi actoricească erau nume grele, mult răsfăţate, atunci, ca şi acum: Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Sanda Toma, George Mihăiţă.
În regia Laurenţiu Damian ("Fals tratat de intimitate", "Drumul cîinilor", "Truda pentru cuvînt").
Biografie
Laurențiu Damian (n. 25 ianuarie 1956) este un regizor și scenarist român, profesor universitar doctor și în cadrul Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București și președintele Uniunii Cineaștilor din România.
Laurențiu Damian a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale", Secția Scenaristică și Regie, cu nota 10. A făcut cursuri de specializare în filme documentare și de televizune atât în țară, cât și în străinătate. În 2003 a devenit Doctor Magna cum Laudae în Cinematografie și Media. Este profesor universitar doctor al UNATC și membru din 1990 al Senatului UNATC.
A fost vice-rector al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale - București, în perioada 1999-2007. În 2005 a ocupat funcția de Secretar General al Uniunii Cineaștilor Români. De asemenea, este și membru de onoare al Cinematecii Italiene din Milano, cât și membru al UPFAR si UARF.
Autor a peste 600 de articole apărute în reviste de specialitate pe teme de istorie și estetică cinematografică, Laurențiu Damian a publicat cărțile Elisabeta Bostan - unde ești copilărie? și Despre documentare... și chiar mai mult. A regizat peste 100 de filme documentare, filme de ficțiune de scurt și lung metraj, filme experimentale, pentru care a primit premii valoroase. Printre filmele care l-au consacrat se numără: Constantin Brâncuși. Coloana sa - lecția despre infinit ( premiu Montreal), Onisim Colta - Joc, iluzie, transparență și mântuire, filmul cu care Laurențiu Damian a fost prezent la Montréal, în cadrul FIFA, și este al doilea episod din trilogia Geometria iluziei, alături de Evadarea din trup și de Starea de veghe, Drumul Câinilor și Rămânerea, Faust. Drumul clipei, Iulian Mihu. Despre el așa cum a fost. Despre noi așa cum suntem.
Laurențiu Damian a prezentat emisiunea Filmul Românesc - generații, poetici, autori pe TVR Cultural, o emisiune dedicată filmului românesc. "Vinerea" filmului a devenit astfel un mod de a rememora importante creații din istoria cinematografului nostru.
Filmografie (regizor)
· Cine-Verite (1980)
· Drumul câinilor (1991)
· Eminescu, trudă întru cuvânt (1996)
· Atâta liniște-i în jur (1999)
· Faust - Drumul clipei (2008)
· Iulian Mihu - Despre el - așa cum a fost, despre noi - așa cum suntem(2009)
În regia Dan Mihăescu
Biografie
Născut pe 5 iunie 1933, umoristul Dan Mihăescu s-a făcut cunoscut prin textele sale, special scrise și adaptate pentru emisiuni de televiziune și care au fost interpretate de cei mai mari actori de comedie din România.
Realizator de emisiuni de divertisment, umorist si scenarist, Dan Mihaescu a fost si autorul unor memorabile scheciuri si scenete scrise pentru nume mari ale comediei romanesti si unul dintre cei mai vechi si cunoscuti profesionisti din TVR.
Dan Mihaescu a lucrat aproape 30 de ani in Televiziunea Romana, incepand cu 1966, ca redactor, a fost si redactor-sef adjunct al Departamentului de Muzica si Divertisment. Dan Mihaescu a fost unul dintre cei mai apropiati si constanti colaboratori in televiziune ai lui Tudor Vornicu.
Dan Mihaescu este cunoscut si pentru filmele pe care le-a regizat si colaborarile in TVR cu nume mari precum Toma Caragiu sau Dem Radulescu si cuplul umoristic Nae Lazarescu si Vasile Murariu.
Intre 1965 si 1988, Dan Mihaescu a realizat, alaturi de Octavian Sava, Grigore Pop si Marin Traian, emisiunea de sambata seara de pe TVR 1 "Intalnire cu satira si umorul". Aici si-a facut cei mai multi prieteni si colaboratori: actorii Octavian Cotescu, Coca Andronescu, Rodica Tapalaga, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, cantaretii Dan Spataru, Aurelian Andreescu si Margareta Paslaru.
Alaturi de Grigore Pop si Octavian Sava, sub coordonarea lui Tudor Vornicu, Dan Mihaescu a semnat mai bine de 20 de editii ale revelioanelor TVR. Alaturi de realizatorul Titus Munteanu, a semnat, in calitate de scenarist, emisiunea "Lumea se grabeste", productie premiata cu Trandafirul de aur la festivalul de la Montreux-Elvetia.
Si dupa anii 1990, Dan Mihaescu a continuat sa lucreze in TVR, contribuind la realizarea a numeroase emisiuni de divertisment.
Dan Mihaescu a lucrat aproape 30 de ani in Televiziunea Romana, incepand cu 1966, ca redactor, a fost si redactor-sef adjunct al Departamentului de Muzica si Divertisment. Dan Mihaescu a fost unul dintre cei mai apropiati si constanti colaboratori in televiziune ai lui Tudor Vornicu.
Dan Mihaescu este cunoscut si pentru filmele pe care le-a regizat si colaborarile in TVR cu nume mari precum Toma Caragiu sau Dem Radulescu si cuplul umoristic Nae Lazarescu si Vasile Murariu.
Intre 1965 si 1988, Dan Mihaescu a realizat, alaturi de Octavian Sava, Grigore Pop si Marin Traian, emisiunea de sambata seara de pe TVR 1 "Intalnire cu satira si umorul". Aici si-a facut cei mai multi prieteni si colaboratori: actorii Octavian Cotescu, Coca Andronescu, Rodica Tapalaga, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, cantaretii Dan Spataru, Aurelian Andreescu si Margareta Paslaru.
Alaturi de Grigore Pop si Octavian Sava, sub coordonarea lui Tudor Vornicu, Dan Mihaescu a semnat mai bine de 20 de editii ale revelioanelor TVR. Alaturi de realizatorul Titus Munteanu, a semnat, in calitate de scenarist, emisiunea "Lumea se grabeste", productie premiata cu Trandafirul de aur la festivalul de la Montreux-Elvetia.
Si dupa anii 1990, Dan Mihaescu a continuat sa lucreze in TVR, contribuind la realizarea a numeroase emisiuni de divertisment.
Începând cu Toma Caragiu, al cărui prieten era regretatul maestru, și a sa faimoasă "Fabulă", care își păstrează și în prezent sensul, și până astăzi, aproape toate numele mari ale comediei românești au interpretat scenete și scheciuri după texte scrise de Dan Mihăescu.
Filmografie - scriitor
Filmografie - scenarist
Filmografie - realizator
Corina Dănilă
Filmografie:
- Crucea de piatră - ultimul bordel , regia Andrei Blaier (1993) - Liana
- Somnul insulei, regia Mircea Veroiu (1994) - Christine
- Dark Angel: The Ascent (1994) - Nun
- Dark Asylum (2001) - Prezentatoarea știrilor
- Windfall (2003) - Reporter
- Numai iubirea (2004) - Ana Dogaru
- Mașini / Cars (2006) - Sally Carrera (voce, versiunea română)
- Mașini 2/ Cars 2 (2008) - Sally Carrera (voce, versiunea română)
- Mașini 3/ Cars 2 (2017) - Sally Carrera (voce, versiunea română)
Suferințele tânărului Werther - Goethe
SFATURI UTILE 24 Ianuarie
CE ÎȚI SPUNE ZIUA DE NAȘTERE
· Celor născuţi pe data de 1, 10, 19, sau 28 a oricărei luni le corespunde cifra 1.
· Celor născuţi pe data de 2, 11, 20, sau 29 a oricărei luni le corespunde cifra 2.
· Celor născuţi pe data de 3, 12, 21, sau 30 a oricărei luni le corespunde cifra 3.
· Celor născuţi pe data de 4, 13, 22, sau 31 a oricărei luni le corespunde cifra 4.
· Celor născuţi pe data de 5, 14, sau 23 a oricărei luni le corespunde cifra 5.
· Celor născuţi pe data de 6, 15, sau 24 a oricărei luni le corespunde cifra 6.
· Celor născuţi pe data de 7, 16, sau 25 a oricărei luni le corespunde cifra 7.
· Celor născuţi pe data de 8, 17, sau 26 a oricărei luni le corespunde cifra 8.
· Celor născuţi pe data de 9, 18, sau 27 a oricărei luni le corespunde cifra 9.
Nativii cu cifra 1 sunt inteligenţi, abili, amuzanţi, deschişi, oneşti, harnici şi muncitori, dar şi încăpăţânaţi, geloşi, cheltuitori şi autoritari. Caută să ducă un stil de viaţă cât mai independent şi sunt foarte încrezători în sine. Majoritatea se îndrăgostesc de foarte tineri, dar se căsătoresc abia târziu în viaţă. Sunt persoane plăcute şi, din acest motiv, foarte populare.
Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 3, 5 şi 7
Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 4, 6 şi 8.
Cifra 2
Planeta guvernatoare a acestor nativi este Luna, care le conferă multă carismă, talent artistic, dar şi bune abilităţi de comunicare verbală. Sunt persoane visătoare, schimbătoare şi, din păcate, nesigure. Nativii cu cifra 2 sunt însă şi foarte adaptabili, aşa că se acomodează repede la orice împrejurări de viaţă. Pot îmbrăţişa o carieră de succes în domeniul artistic, fie că este vorba de pictură, de muzică, de teatru sau de literatură. Femeile sunt foarte responsabile şi familiste, dar bărbaţii tind să fie mai arţăgoşi şi mai conflictuali, inclusiv cu persoanele apropiate.
Singurii nativi cu care fac pereche bună sunt cei cu cifrele 2, 5 şi 9!
Cifra 3
Sunt persoane reci şi de cele mai multe ori egoiste, dar şi foarte ambiţioase, harnice, luptătoare şi credincioase. Nu sunt foarte sociabile, dar prieteniile pe care le leagă sunt durabile. Sunt firi respectoase, dar dificile. Bărbaţii sunt materialişti, dar şi generoşi şi implicaţi în chestiunile familiale. Femeile sunt mai docile şi mai supuse, mai ambiţioase şi mai harnice.
Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 1, 3 şi 5.
Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 6 şi 9.
Cifra 4
Nativii cu cifra 4 sunt încăpăţânaţi, foarte harnici şi muncitori, cerebrali şi calmi, şi sunt înzestraţi cu foarte bune abilităţi de comunicare. Sunt inimoşi, răbdători şi echilibraţi. Cel mai mare dezavantaj este că tind să fie ghinionişti în toate aspectele de viaţă, iar caracterul lor puternic şi sinceritatea le pot atrage mulţi duşmani. Femeile sunt pasionate de studiu şi pot avea înclinaţii artistice. Bărbaţii sunt mai risipitori şi mai independenţi, dar şi foarte loiali şi darnici. Atât femeile cât şi bărbaţii născuţi sub semnul cifrei 4 tind să se îndrăgostească de tineri, dar nu îşi întemeiaza o familie decât în etapele mai târzii de viaţă.
Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 5, 6 şi 7.
Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 1 şi 8.
Cifra 5
Sunt persoane populare, sociabile şi sunt buni afacerişti. Se remarcă mai ales prin spiritul lor întreprinzător foarte dezvoltat şi prin umorul de care dau dovadă în orice situaţie. Punctul lor slab este nestatornicia. Nu sunt bine angrenaţi în relaţiile cu familia şi nici loiali faţă de partenerul(a) de viaţă. Sunt cam egoişti şi pun mare preţ pe propriul confort şi pe propria libertate.
Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 6 şi 8.
Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 1, 2 şi 9.
Cifra 6
Sunt foarte carismatici şi sunt foarte buni(e) amanţi/amante. Gustă viaţa din plin, sunt aventuroşi şi privesc orice experienţă de viaţă ca pe o oportunitate de a-şi lărgi orizonturile. Sunt empatici, calzi şi seducători, şi au parte de mult noroc. Femeile se pot căsători foarte devreme. După ce se aşază la casa lor, bărbaţii pot deveni soţi iubitori şi taţi devotaţi şi responsabili.
Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 4 şi 5.
Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 1, 6 şi 9.
Cifra 7
Nativii cu cifra 7 sunt realişti, încrezători, optimişti, dar foarte temperamentali. Pot manifesta înclinaţii pentru artă şi au o sete insaţiabilă de cunoaştere. Sunt familişti şi iubitori, dar tind să aibă ghinion în relaţiile de cuplu. Chiar dacă ajung să-şi îndeplinească toate visurile, se pot simţi nefericiţi şi neîmpliniţi pe plan interior. Îşi fac griji din orice şi detestă incertitudinea. Dacă mariajul culminează cu divorţ, pot alege să rămână celibatari.
Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 1 şi 4.
Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifra 2.
Cifra 8
Au o personalitate foarte puternică şi sunt descurcăreţi, maleabili şi pragmatici. Nu pun mare preţ pe studiu, ci preferă mai degrabă să înveţe direct din experienţele de viaţă. Pun mare preţ pe onoare şi corectitudine, şi taxează actele de nedreptate. Preferă să lupte pentru dreptatea lor decât să se lase umiliţi. Au prieteni puţini, dar foarte apropiaţi. Sunt rezervaţi din fire, ţin foarte mult la intimitatea lor şi au tendinţa de a se însingura în etapele de viaţă dificile. Se căsătoresc târziu, dar mariajul este de regulă foarte prielnic pentru ei. Sunt disciplinaţi, curajoşi, ambiţioşi şi loiali.
Fac pereche bună cu nativii cu cifra 5.
Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 1, 4 şi 8.
Cifra 9
Aceşti nativi sunt foarte puternici atât pe plan fizic cât şi psihic. Ţintesc mereu foarte sus şi luptă din răsputeri să ajungă acolo unde şi-au propus. Sunt foarte ambiţioşi şi muncitori. Impun respect şi sunt tranşanţi în relaţiile cu ceilalţi. Sunt integri şi nu tolerează nedreptatea. Bărbaţii sunt bătăioşi atât în sens abstract cât şi concret; în adolescenţă, tind să se implice în multe conflicte şi confruntări fizice. Sunt prieteni şi parteneri loiali şi foarte devotaţi. Atât femeile cât şi bărbaţii sunt familişti, răbdători şi de încredere.
Fac pereche bună cu nativii cu cifra 2.
Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 3, 5, 6 şi 9.
De ce ești bârfit? 10 intrebari pe care sa nu le adresezi in vizita | Eu stiu TV
GÂNDURI PESTE TIMP 24 Ianuarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu