MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 28 FEBRUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP;
Bună ziua!
ARTE 28 Februarie
MUZICĂ 28 FEBRUARIE
Spanish Guitar: Samba - Cha Cha Cha - Rumba 2020 || Beautiful Relaxing Instrumental Spanish Music
Best Of André Rieu ♫♫ André Rieu Greatest Hits 2020 ♫♫ André Rieu Instrumental Violin
POEZIE 28 FEBRUARIE
Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător, poet
Biografie
n. 28 febr. 1754, com. Raciu de Campie, jud. Mures - m. 2 nov. 1816, Sinea (Slovacia).
Istoric, filolog, traducator si poet.
Fiul lui Ioan Sincai si al Anei (n. Grecu), apartinand micii nobilimi fagarasene.
Studii gimnaziale la Targu Mures, Cluj, Bistrita. Urmeaza teologia si filosofia la Institutul de Propaganda Fide din Roma (1774-1779), iar Facultatea juridica si Scoala normala „Sf. Ana" la Viena (1779-1780), unde isi desavarseste cercetarea istorica si formatia luminista.
Debuteaza editorial la 1780 cu Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, elaborata impreuna cu SINCAI Micu. Prof. de poetica la Gimnaziul din Blaj din 1781, director al scolii „normaiesti" si al scolilor unite satesti din Transilvania (1782-1794), SINCAI se consacra propasirii invatamantului national, elaborand manuale fundamentale: Prima principia latinae grammatices; A.B.C. sau Alphavit, AB.C. sau Bucoavna, Catehismul cel Mare (1783); indreptare catre Aritmetica (1785). Atitudinea nonconformista si colaborarea la Supplex coalizeaza impotriva-i pe puternicii zilei, in frunte cu Ioan Bob. intemnitat si destituit din functie (1794), peregrineaza ani in sir, preocupat exclusiv de elaborarea si incheierea Hronicii. Dupa ce in 1804 compune in versuri latinesti Elegia Nobilis Transilvani, Georgii Sinkai de Eadem si colaboreaza la voi. omagial in cinstea palatinului Iosif cu un poem in lb. romana, S., numit corector la Tipografia craiasca din Buda, continua munca la Hronica, dar in 1811 cenzura ardeleana, socotind-o primejdioasa, o confisca. Caracter temerar, SINCAI apare, dupa Ion Budai-Deleanu, ca spiritul cel mai putin religios si cel mai deschis rationalismului si pragmatismului „Luminilor".
Prezidata de preocupari strict laice si profund implicata in viata natiunii, opera lui SINCAI este intru totul caracteristica pentru „luminile" romanesti cu cele doua registre: primul, politic, al doilea, subordonat lui, cultural, increzator in eficienta politica a culturii, SINCAI concepe un amplu program de luminare, in cadrul caruia largirea retelei scolilor satesti si editarea manualelor era secondata de vasta actiune de difuzare in mediul taranesc a cunostintelor stiintifice. Favorizata de fericita intalnire a ideilor luministe cu politica economico-culturala a Vienei in Transilvania, stradania sa in aceste directii se soldeaza, intre altele, cu editarea unor manuale, precum Prima principia latinae grammatices, A.B.C. sau Alpliavit, A.B.C. sau Bucoavna, Catehismul cel Mare (toate din 1783), indreptare catra Aritmetica (1785), si a unor carti de propaganda stiintifica - Povatuire catra economia de camp (1806), Istoria naturei sau afirei, invatatura fireasca spre surparea superstitiei norodului (editata in 1964) -, prima lucrata dupa un izvor maghiar, celelalte, dupa cartile lui I. H. Hellmuth. Neglijand, ca intregul secol, ideea de „originalitate" si nementionand „modelele", SINCAI procedeaza la remodelarea si nationalizarea textelor preluate, deschizand astfel o ampla perspectiva asupra cunostintelor sale in domeniile abordate, ca si asupra structurii sale mentale. De o importanta aparte, invatatura fireasca aduce sub raportul conceptiei filosofice reprezentari materialist-mecaniciste si deiste, dublate de un puternic rationalism. Ea pleaca de la premisa ca intelegerea legilor naturii „mantuie pe oameni de toate ratacirile lor". Ca atare, in cele 12 capitole se trece la expunerea „pricinilor firesti" ale fenomenelor, iar de aici, la combaterea superstitiilor.
Istoric, filolog, traducator si poet.
Fiul lui Ioan Sincai si al Anei (n. Grecu), apartinand micii nobilimi fagarasene.
Studii gimnaziale la Targu Mures, Cluj, Bistrita. Urmeaza teologia si filosofia la Institutul de Propaganda Fide din Roma (1774-1779), iar Facultatea juridica si Scoala normala „Sf. Ana" la Viena (1779-1780), unde isi desavarseste cercetarea istorica si formatia luminista.
Debuteaza editorial la 1780 cu Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, elaborata impreuna cu SINCAI Micu. Prof. de poetica la Gimnaziul din Blaj din 1781, director al scolii „normaiesti" si al scolilor unite satesti din Transilvania (1782-1794), SINCAI se consacra propasirii invatamantului national, elaborand manuale fundamentale: Prima principia latinae grammatices; A.B.C. sau Alphavit, AB.C. sau Bucoavna, Catehismul cel Mare (1783); indreptare catre Aritmetica (1785). Atitudinea nonconformista si colaborarea la Supplex coalizeaza impotriva-i pe puternicii zilei, in frunte cu Ioan Bob. intemnitat si destituit din functie (1794), peregrineaza ani in sir, preocupat exclusiv de elaborarea si incheierea Hronicii. Dupa ce in 1804 compune in versuri latinesti Elegia Nobilis Transilvani, Georgii Sinkai de Eadem si colaboreaza la voi. omagial in cinstea palatinului Iosif cu un poem in lb. romana, S., numit corector la Tipografia craiasca din Buda, continua munca la Hronica, dar in 1811 cenzura ardeleana, socotind-o primejdioasa, o confisca. Caracter temerar, SINCAI apare, dupa Ion Budai-Deleanu, ca spiritul cel mai putin religios si cel mai deschis rationalismului si pragmatismului „Luminilor".
Prezidata de preocupari strict laice si profund implicata in viata natiunii, opera lui SINCAI este intru totul caracteristica pentru „luminile" romanesti cu cele doua registre: primul, politic, al doilea, subordonat lui, cultural, increzator in eficienta politica a culturii, SINCAI concepe un amplu program de luminare, in cadrul caruia largirea retelei scolilor satesti si editarea manualelor era secondata de vasta actiune de difuzare in mediul taranesc a cunostintelor stiintifice. Favorizata de fericita intalnire a ideilor luministe cu politica economico-culturala a Vienei in Transilvania, stradania sa in aceste directii se soldeaza, intre altele, cu editarea unor manuale, precum Prima principia latinae grammatices, A.B.C. sau Alpliavit, A.B.C. sau Bucoavna, Catehismul cel Mare (toate din 1783), indreptare catra Aritmetica (1785), si a unor carti de propaganda stiintifica - Povatuire catra economia de camp (1806), Istoria naturei sau afirei, invatatura fireasca spre surparea superstitiei norodului (editata in 1964) -, prima lucrata dupa un izvor maghiar, celelalte, dupa cartile lui I. H. Hellmuth. Neglijand, ca intregul secol, ideea de „originalitate" si nementionand „modelele", SINCAI procedeaza la remodelarea si nationalizarea textelor preluate, deschizand astfel o ampla perspectiva asupra cunostintelor sale in domeniile abordate, ca si asupra structurii sale mentale. De o importanta aparte, invatatura fireasca aduce sub raportul conceptiei filosofice reprezentari materialist-mecaniciste si deiste, dublate de un puternic rationalism. Ea pleaca de la premisa ca intelegerea legilor naturii „mantuie pe oameni de toate ratacirile lor". Ca atare, in cele 12 capitole se trece la expunerea „pricinilor firesti" ale fenomenelor, iar de aici, la combaterea superstitiilor.
Reprezentand un prim moment al confruntarii superstitiei si a ignorantei cu experienta, opera marcheaza una din cele mai inalte cote la care se inalta gandirea noastra luminista. Dar SINCAI s-a fixat in constiinta posteritatii in primul rand ca autor al Hronicii romanilor si a mai multor neamuri, tiparita intr-o prima editie completa in 1853. Opera monumentala, ea se intemeiaza pe un material informativ urias, cuprins in 26 caiete in manuscris. Cules cu metoda si discernamant critic, materialul este ordonat in vederea publicarii intr-un vast corpus de documente, primul la noi, intitulat Memoriile dacoromanilor, temelia propriu-zisa a Hronicii. Depasind experienta istoriografiei umaniste, dar plecand de la ea, SINCAI are in vedere un plan amplu si complet: istoria romanilor din spatiul intra si extracarpatic, corelata istoriei sud-est europene, incepand cu anul 86 pana in zilele sale. In ciuda formei analistice, de tip medieval, Hronica aduce un spirit militant, modern, inscriindu-se in perimetrul istoriografiei luministe. In nota acesteia, SINCAI trece la consideratii critice si polemice cu precadere la tezele politice ale zilei - romanitatea „pura" a romanilor, unitatea si continuitatea elementului romanesc pe pamantul Daciei nord si sud-dunarene, dar si la fapte de ordin social, precum rascoalele taranesti din 1437 si 1514, in masura sa releve fermitatea atitudinii sale antifeudale. Dar in cazul sau, conceptul de latinitate capatase prima lui expresie in prefata la Elementa, cea dintai gramatica tiparita a limbii romane. Scoasa la 1780 in colaborare cu Micu si reaparuta in 1805 doar sub numele lui S, (autorul ambelor prefete), ea preconizeaza, in scopuri politice, folosirea literelor stramosesti dupa un sistem ortografic etimologic, nelipsit de exagerari. Acestea vor fi eliminate insa partial in editia a Ii-a si, in prealabil, in Epistola deschisa catre Ioan Lipsky (1804). Desi, in domeniul filologiei, SINCAI nu aduce preocuparile bogate ale lui Micu sau Maior, el are totusi cea mai sigura inUiitie cu privire la calea de realizare a limbii literare. Aceasta - considera el in prefata la Catehism - ar urma sa fie constituita din „vorbele cele tocma romanesti", selectate „dupa cum pre unele locuri mai bine vorbesc romaneste decat pre altele". in planul literaturii, SINCAI realizeaza cateva poezii de circumstanta, cu o simpla valoare documentara (vezi versurile din Onomasticon, scos la 1804 in cinstea palatinului Iosif, si Adplausus, preamarind personalitatea episcopului Samuil Vulcan. Mult mai importanta este insa Elegia Nobilis Transilvani, Georgii Sinkai de Eadem, tiparita in Orodias, volum publicat de Ladislau Nagy in 1804. Scrisa in hexametri latini si insotita de note explicative, Elegia reprezinta un inestimabil document biografic. Desi marcata de preocupari diverse, viata lui SINCAI apare inchinata totusi unei singure carti - Hronica si, prin ea, unei singure cauze: aceea a neamului sau nedreptatit. Eroica si curata, ea se inscrie in cultura romana in randul marilor simboluri.
OPERA
Elementa linguae daco-romanae sive valachi-cae, in colab. cu SINCAI Micu, Viena, 1780 (ed. II, 1805; ed. III, 1980); Prima principia latinae grammatices, Blaj, 1783 (ed. II, 1785); A. B.C. sau Alphavit, m^i, 1783 (ed. II, 1788; ed. III, 1796); AB.C. sau Bucoavna, Sibiu, 1783; Catehismul cel Mare cu intrebari si raspunsuri, Blaj, 1783; indreptare catra Aritmetica, Blaj, 1785; Elegia Nobilis Transilvani, Georgii Sinkai de Eadem, in Orodias, Oradea Mare, 1804; Epistola Georgii Sinkai de Eadem ad Spectabilem et Clarissimum Virum loannem de Lipsky, Buda, 1804; Adplausus, Buda, 1806; Povatuire catra economia de camp, Buda, 1806; Hronica romanilor si a mai multor neamuri, I-III, ed. ingrijita de Aug. Treboniu Laurian, A. Panu, M. Kogalniceanu, Iasi, 1853-1854; Hronica romanilor si a mai multor neamuri, I-III, ed. ingrijita de Gr. Tocilescu, Bucuresti, 1886; Vocabularium pertinens ad tria regna Naturae (fragmente), in Dacoromania, V, 1927-1928; invatatura fireasca spre surparea superstitiei norodului, studiu introductiv si ed. critica de D. Ghise si P. Teodor, Bucuresti, 1964; Opere, I-IV, ed. ingrijita si studiu asupra lb. de F. Fugariu, pref. de M. Neagoe, Bucuresti, 1967-1973; Cronica romanilor, I-III, ed. ingrijita de F. Fugariu, pref., tabel cronologic si note de M. Neagoe, Bucuresti, 1978; Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Facsimil dupa ed. 1780 si 1805), ed., studiu introductiv, trad. textelor si note de M. Zdrenghea, Cluj-Napoca, 1980.
REFERINTE CRITICEN. Iorga, Istoria XVIII, II; Ov. Densusianu, Literatura romana moderna, I; N. Iorga, Ist. Ut. rom., III; /. L. R., II; M. Tomus, Gheorghe Sincai, 1965; L. Blaga, Gandirea romaneasca in Transilvania in secolul al XVIII-lea, 1966; G. Ivascu, Istoria; I. Per-vain, Studii de literatura romana, 1971; D. Popovici, Studii, I; D. Ghise si P. Teodor, Fragmentarium iluminist, 1972; I. Lungu, Scoala ardeleana, 1978; SINCAI Duicu, Pe urmele lui Gheorghe Sincai, 1983; P. Teodor, Interferente iluministe europene, 1984; SidoniaPuiu, in Noesis, nr. 12, 1986; I. Lungu, Scoala ardeleana (ed. II), 1995.
TEATRU/FILM 28 FEBRUARIE
Camil Petrescu (n.22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămîne în literatura noastră în special ca inițiator al romanului modern.
S-a născut la București, la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil și al Anei Cheler. A rămas orfan de ambii părinți și a fost crescut la o doica din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul "Sfîntul Sava" și la Liceul "Gheorghe Lazăr" din București. Rezultatele bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul "magna cum laude", în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu . Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată "Modalitatea estetică a teatrului". A publicat un studiu în lucrarea "Istoria filosofiei", coordonată de N. Bagdasar, legat de un cîmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.
Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul Raul D.
Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la primul război mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" (1930). În 1916, e mobilizat și pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal: "Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc. Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează “în șoaptă” eu rămîn vecinic absent". Ambianța războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 va fi eliberat din lagărul german, revenind la București.
Încă din anul 1920 participă la ședințele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii. Furtunosul gazetar de stînga, N. D. Cocea e modelul său spiritual. Acesta va fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu din drama Jocul ielelor și a eroului său, Ladima, din romanul Patul lui Procust.
Debutul editorial se petrece cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morții în 1923. În 1933 publică cel mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante ale Modernismului european, "Patul lui Procust".
În 1939 este numit directorul Teatrului Național din București, unde va rezista doar 10 luni, iar din 1947 este ales membru al Academiei Române.
Moare la 14 mai 1957, la București. Astfel, masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu "Un om între oameni" rămâne neterminat. Ion Negoițescu îi va caracteriza sec romanul, drept "o întreprindere jalnică". Motivul este simplu, Camil Petrescu a îmbrățișat principiile realismului socialist și a devenit unul dintre cîntăreții noului regim comunist. A adus contribuții novatoare în poezie, în tehnica romanului și a teatrului românesc.
Camil Petrescu, personalitate multilaterală, s-a manifestat creator în cele mai variate direcții ale culturii. Cu vădite și temeinice aplicații spre filosofie, formația spirituală a scriitorului și-a pus amprenta asupra creației sale literare.
Camil Petrescu - Iată Femeia Pe Care O Iubesc (Teatru Radiofonic):
În regia Mihai Măniuțiu
"Richard al III-lea"
Biografie Mihai Măniuțiu
Mihai Măniuțiu (n. 30 octombrie 1954, Cluj) este un regizor, scenarist și scriitor român. Regizor de teatru și profesor onorific al Departamentului de Teatru al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj, Mihai Măniuțiu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” din București în 1978 (clasa Cătălina Buzoianu).
De atunci lucrează în teatre importante din România și din străinătate (Marea Britanie, Belgia), creațiile sale primind în numeroase rânduri premii naționale pentru: Cea Mai Bună Regie, Originalitate și Cel Mai Bun Spectacol al anului.
A realizat peste cincizeci de spectacole, multe dintre ele premiate, printre care: Oedip salvat de Radu Stanca, Cu ușile închise de Jean-Paul Sartre, Afară în fața ușii de Wolfgang Borchert, Antigona de Sofocle, Lecția de Eugen Ionesco, Săptămâna luminată de Mihail Săulescu, Caligula de Albert Camus, Richard al III-lea (nominalizat pentru cel mai bun spectacol în turneu în Marea Britanie în 1994), Richard II de W. Shakespeare, Exact în același timp de Gellu Naum, Experimentul Iov, după Cartea lui Iov, Tragica istorie a doctorului Faust, după Christopher Marlowe, Alcesta de Euripide, 16 lecții despre dezastrele amorului carnal după Cântarea cântărilor, un spectacol de Mihai Măniuțiu, Bacantele de Euripide, Electra după Eschil și Euripide.
Spectacolele sale au fost în turnee naționale și internaționale în Marea Britanie, Belgia, Franța, Canada, Egipt, Austria, Ungaria, Finlanda, Iugoslavia și Brazilia.
Ca scriitor, a publicat șase volume de povestiri, Un zeu aproape muritor, (Dacia, Cluj, 1982), Istorii pe care n-am să le scriu,(Alfa, București, 1998), Scene intime. Scene de masă, (Univers enciclopedic, București, 2001), Omphalos, (Idea, Cluj, 2001), Autoportret cu himere, (Alfa, București, 2001), Spune Scardanelli, (Idea, Cluj, 2001), o carte de aforisme, Exorcisme, (Apostrof, Cluj, 1996), un studiu pe tema puterii în opera lui Shakespeare, Cercul de aur, (Meridiane, București, 1985) și două lucrări de teorie teatrală: Redescoperirea actorului, (Meridiane, București, 1985) și Act și mimare, (Eminescu, București, 1989).
Creației teatrale a lui Mihai Măniuțiu i-au fost consacrate două albume monografice: The Thrilogy of the Double (Unitext, București, 1997) și MĂNIUȚIU, Imagini de spectacol de Cipriana Petre-Mateescu, (Idea, Cluj, 2002).
SFATURI UTILE 28 Februarie
Medic biochimist: 5 lucruri care ti se pot intampla daca renunti la cafea | Eu stiu TV
GÂNDURI PESTE TIMP 28 Februarie
Mircea Eliade - Citate:
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 28 Februarie
Mircea Eliade - Citate:
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 28 Februarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu