MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 27 FEBRUARIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A)

Bună dimineața!
Clic pe imagine și se va deschide să puteți citi tot textul!

ISTORIE PE ZILE 27 Februarie

Evenimente

·         380 – Este emis de catre co- imparatii Theodosius I, Gratian, și Valentinian al II-lea, Edictul din Tesalonic prin care se oficializa crestinismul niceean in Imperiul Roman. Contrar tradiției, edictul a venit înainte ca Teodosie sa fi fost botezat de episcopul Acholius din Tesalonic. De-a lungul secolelor, Panteonul roman fusese populat cu un mare numar de zei,pe lângă numărul de zeități pre-romane care au fost asimilate, în procesul de romanizare. Toate acestea au trebuit să fie acum abandonate iar populatia era obligata să îmbrățișeze religia monoteistea crestina si normele sale morale specifice. Cu toate acestea, Teodosie i-a protejat pe cei care practicau clandestin păgânismul pentru a nu fi hărțuiti de creștini. La un an după promulgarea edictului de la Salonic, împăratul Teodosie a convocat Primul Sinod de la Constantinopol cu scopul de a reconcilia ortodoxia creștină cu adeptii de arianismului si pentru a reconfirma Crezul de la Niceea ca doctrina oficială a Bisericii.

·         425 – Imparatul bizantin Teodosie al II-lea fondeaza Universitatea din Constantinopol. Universitatea Imperiala din Constantinopol, a inclus școli de medicină, filosofie și drept. De asemenea cu timpul au fost deschise în oraș scoli economice, colegii, politehnici, biblioteci și academii de artă.

·         907 – Abaoji, o căpetenie a unui trib Khitai, este înscăunat ca împărat Taizu, fiind astfel fondata in nordul Chinei dinastia Liao. Abaoji si-a luat numele chinezesc Yi, a fost întronat ca împărat pe 29 februarie, 907 și a murit pe 6 septembrie 926.
S-a născut pe 872 în sudul Mongoliei. Bunicul său a fost ucis într-un conflict între triburi, iar tatăl și unchii lui au fugit. Yelü Abaoji a fost salvat de bunica lui, care l-a ascuns pentru a fi in siguranta. Dinastia Liao a fost o dinastie care a condus Manciuria, Mongolia și o parte din nordul Chinei între anii 907 – 1125. Ea a fost fondată de către tribul Yelu apartinand poporului Khitai. Imperiul Khitan a fost primul stat care a controlat toata Manciuria. În 947 (sau în funcție de alte surse din 938), împăratul Yelu Ruǎn adoptat în mod oficial numele de “Liao”. Împărăția lui Liao a fost distrusa de dinastia Jin în 1125. Supraviețuitorii, conduși de Yelu Dashi, au fondat dinastia Liao de Vest 1125-lea – 1220 sau Kara Khitay, care a supraviețuit până la sosirea armatei lui Ginghis Han.

·         1470: Ștefan cel Mare atacă și incendiază orașul Brăila în încercarea sa de a scoate de sub influența otomană Țara Romanească și de a-l îndepărta pe Radu cel Frumos de la tron. Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

·         1477 – Papa Sixt al IV-lea a aprobat printr- o bulă papală înființarea unei universități în Uppsala, Suedia. Este cea mai veche universitate din Scandinavia.

·         1510 – Afonso de Albuquerque ataca in Indiile Orientale, cetatea Goa (supranumita “orașul de aur”), marele port de pe coasta vestică a Indiei, pe care reușește să-l cucerească definitiv abia în cea de-a doua expediție (noiembrie 1510, cu 34 de corăbii), când a nimicit în câteva ore garnizoana de 9 000 de soldați și a ucis peste 6 000 de negustori arabi cu familiile, jefuind cumplit orașul.

·         1560: Se semnează Tratatul de la Berwick dintre Anglia și nobilii scoțieni, care avea să conducă la alungarea francezilor din Scoția.

·         1594: Henric al IV-lea este încoronat rege al Franței. Henric de Bourbon (franceză Henri IV; denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și „regele nostru Henric” (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon.

·         1617 – Suedia și Rusia încheie Tratatul de la Stolbovo punând capăt Războiului ingrian, care avea să închidă accesul Rusiei la Marea Baltică. Reprezentanții Suediei au intrat în negocieri cu ambiții foarte mari, cerand teritorii în vestul Rusiei, inclusiv importantul port Arkhangelsk din nord. În acest moment, James I al Angliei si olandezii au trimis delegații pentru a media, dar mai ales pentru a se asigura Arkhangelsk nu va cădea în mâinile suedezilor, ceea ce ar fi făcut schimburile comerciale între Europa de Vest și Rusia mult mai dificile. Arkhangelskul a ramas teritoriu rusesc, fiind semnat acest Tratat , în parte diatorita eforturilor olandeze și engleze, dar mai ales pentru că Rusia a reușit în cele din urmă să se unească sub un singur țar, Michael Romanov.

·         1626: Un edict promulgat de cardinalul Richelieu interzice practicarea duelurilor.

·         La 27 februarie 1655 - 26 iunie 1655 are loc Marea mișcare populară din Muntenia.

·         1700: Se descoperă Insula Noua Britanie.

·         1844: Republica Dominicană își câștigă independența față de Haiti. Este situata pe insula numită imediat după descoperirea sa de către Cristofor Columb La Española ( Mica Spanie) si are capitala la Santo Domingo, ocupand două treimi din suprafața Insulei numita acum Hispaniola, a doua insulă ca mărime din Arhipelagul Antilelor Mari. Capitala Republicii Dominicane, este cel mai mare oraș al țării și cel mai vechi oraș din Lumea Noua.

·         1849 – Armata revoluționară maghiară, condusă de generalul Iosif Bem, ocupă Sibiul. Comitetul national roman se refugiaza in Muntenia.

·         1861: Trupele rusești trag asupra unei mulțimi din Varșovia care protesta împotriva ocupației ruse și sunt uciși cinci protestatari.

·         1866: A apărut, la București, revista "Sarsailă" (până la 18 mai 1866), condusă de N.T. Orășanu; a continuat revista "Nichipercea", căreia i-a preluat și numărătoarea anilor și a numerelor de apariție.

·         1879 – Descoperirea zaharinei. Cercetatorul american Constantin Fahlberg  a descoperit  indulcitorul artificial  zaharina, în anul anul 1879, pe când lucra la John Hopkins University din Baltimore, SUA și încerca să creeze o vopsea nouă utilizând derivați pe bază de carbune. El a descoperit accidental gustul dulce al zaharinei, când, după o zi de muncă, a mâncat fără să se spele pe mâini. A doua zi s-a întors în laborator și a început să guste diferiți compuși rezultați din experiențele sale, până a descoperit substanța cu gust dulce care  a fost  numita zaharina. De la începutul secolului, acesta este utilizata în scop comercial pentru a îndulci alimente şi băuturi. Zaharina este de aproximativ 450 de ori mai dulce decât zahărul şi nu contine calorii.

·         1882:  Premiera, la Gimnaziul român din Brașov, a primei operete românești: "Crai nou", de Ciprian Porumbescu. (27 februarie/11 martie)

·         1900: Este fondat Partidul Laburist britanic – de centru-stânga

·         1916: Armata austro-ungară a ocupat orașul albanez Durres.

·         1918 – Isi incheie misiunea si pleaca din România, Misiunea militară franceză care a instruit Armata Română în timpul Primului Război Mondial.

·         1933: Clădirea Reichstag-ului german din Berlin a fost distrusă într-un incendiu, moment-cheie în preluarea puterii de către naziști în Germania. În seara zilei de 27 februarie 1933, după ora 21.00, pompierii berlinezi au fost alertaţi că edificiul Parlamentului german, Reichstag, era în flăcări. Incendiul a izbucnit în sala dezbaterilor şi, până la sosirea pompierilor, flăcările au cuprins şi Camera Deputaţilor. În clădire a fost găsit Marinus van der Lubbe, un revoluţionar comunist olandez, un cărămidar şomer, sosit în Germania pentru a-şi continua ostentativ activităţile politice. Naziştii s-au folosit de incendiu ca să-i învinuiască de complot antiguvernamental pe comunişti. Ca urmare, 4.000 de comunişti au fost arestaţi. Cu mai puţin de o lună mai devreme, numitul cancelar Adolf Hitler a insistat pe lângă preşedintele Germaniei, Hindenburg, să promulge un decret împotriva Partidului Comunist. Între timp, ancheta împrejurărilor incendiului de la Reichstag continua, naţional-socialiştii fiind nerăbdători să-i „deconspire” pe comunişti. La începutul lui martie 1933, trei bărbaţi au fost arestaţi, urmând a face parte din lotul de inculpaţi în intens mediatizatul „proces Leipzig”. Cei trei erau bulgari, Gheorghi Dimitrov, Vasil Tanev şi Blagoi Popov. Poliţia prusacă avea anumite informaţii că aceştia ar fi fost membri marcanţi în Partidul Comunist. Ulterior, s-a aflat că Dimitrov era coordonatorul operaţiunilor Kominternului pe plan european.

·         1938: A fost promulgată noua Constituție a României, prin care se introducea dictatura regală a lui Carol al II – lea și sfârșitul regimului parlamentar. Noua Constituție a României a fost promulgată prin Înaltul Decret Regal nr.1045 din 27 februarie 1938, semnat de Regele Carol al II-lea și contrasemnat de Președintele Consiliului de Miniștri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Miron Cristea, și de 15 membri secretari de stat. Promulgarea Constituției a avut loc în urma Plebiscitului din 24 februarie 1938. Constituția a intrat în vigoare la data promulgării ei (27 februarie 1938). La plebiscitul asupra modificării Constituției (24 februarie 1938) erau obligați să participe toți alegătorii înscriși în listele electorale pentru Adunarea Deputaților. Fiecare alegator și-a exprimat opțiunea prin declarație verbală, pentru sau împotriva Constituției, făcută înaintea biroului de votare. Înalta Comisie pentru cercetarea votului dat de Poporul Român asupra modificării Constituției a fost instituită prin Decretul Majestății Sale Carol al II-lea al României, nr.902 din 20 Februarie 1938. În urma lucrului comisiei, adunate la Ministerul Justiței în zilele de 25 și 26 februarie 1938, la cercetarea listelor de votare, s-a constatat că s-au prezentat la plebiscit 4 303 064 de votanți, dintre care au votat pentru Constituție 4 297 581 (patru milioane doua sute nouazeci si sapte mii cinci sute optzeci si unu) de votanți, împotrivă votînd 5 483(cinci mii patru sute optzeci si trei).  Constituția din 1938 legiferează instaurarea dictaturii regale și sfîrșitul regimului parlamentar. Constituția (Constituțiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Aceasta încearcă să limiteze individualismul și să dea întîietate socialului, voind să transforme statul individualist în stat comunitar corporatist. În același timp, ea admitea proprietatea și capitalul ca drepturi inviolabile, îndepartîndu-se de la principiile Constituției din 1923, care recunoștea proprietatea ca funcție socială și revenind astfel la principiile Constituției din 1866. Constituția de la 1938 critică regimul de partide și concentrează puterile politice în mîna regelui, care dobîndește prerogative deosebit de mari. Constituția din 1938 a fost suspendată în vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

·         1939 – Franţa şi Marea Britanie au recunoscut guvernul spaniol condus de generalul Franco, după înfrângerea Republicii Spaniole sprijinite de U.R.S.S.

·         1940 – Martin Kamen și Sam Ruben descoperă izotopul carbon-14. Izotopul Carbon-14 a fost descoperit în laboratorul Universității din California din Berkely, cu toate că existența sa fusese deja sugerată de către Franz Kurie în 1934.
Sunt 3 izotopi de carbon ce există natural pe Pământ: 99% din carbon este reprezentat de Carbon-12, 1% de Carbon-13, iar Carbon-14 reprezinta cam 1 parte la trilion (0,000000001%) din carbonul atmosferic. Timpul de înjumătățire al carbonului-14 este de 5.730±40 de ani.

·         1945 - În urma demostraţiilor din 24.02.1945, soseşte la Bucureşti A.I.Vîşinski, ministrul adjunct de Externe al URSS şi preşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România, pentru a cere în mod ultimativ regelui revocarea guvernului Rădescu şi formarea unui guvern FND.

·         1948 - Se constituie Frontul Democraţiei Populare (FDP), alianţă electorală formată din PCR, Frontul Plugarilor, PNL - Bejan, Uniunea Populară Maghiară, la care aderă ulterior toate noile organizaţii de masă.

·         1964: Guvernul italian anunță că acceptă sugestii cu privire la modul de a salva de la prăbușire renumitul Turn înclinat din Pisa. Turnul înclinat din Pisa (în italiană Torre pendente di Pisa) este cea mai faimoasă clădire înclinată din lume și punctul de reper al orașului Pisa din Italia.

·         1965 – Se semneaza un acord international intre Franta si provincia canadiana Quebec. Acordul prevedea dezvoltarea cooperarii între Franţa şi Quebec în domeniul educaţiei. Acesta este primul acord internaţional semnat de Quebec,stat de limba franceza aflat in componenta Canadei.

·         1967: Dominica își câștigă independența față de Marea Britanie.

·         1970 - Aliaţii occidentali acceptă propunerea sovieticilor de a negocia viitorul statut al Berlinului. Prima întîlnire a avut loc la 26.03.1970.

·         1977 – Muzicianul Keith Richards de la Rolling Stones e arestat în Toronto pentru posesie de heroină . Va fi eliberat dupa plata unei cautiuni de 25 000 $. Grupul Rolling Stones va oferi, de asemenea, două concerte in beneficiul nevăzătorilor.

·         1986 -  Scriitorul Fănuş Neagu condamnă vehement, în cadrul unei adunări ocazionale de la Uniunea Scriitorilor, politica antipopulară a regimului comunist în domeniul aprovozionării cu alimente, combustibil, energie electrică, medicamente.

·         1991 – Primul Război din Golf : Președintele american George Bush anunță “Kuwaitul este eliberat.”

·         1992 - A fost adoptat Planul de pace al CSCE, menit să contribuie la reglementarea situaţiei din regiunea Nagorno Karabah din Azerbaidjan.

·         1993 - La sediul central al PNŢCD din Bucureşti, a fost dezvelit bustul lui Iuliu Maniu, fost preşedinte al PNŢ.

·         1994: Alegeri legislative în Republica Moldova

·         1995 - Comitetul Director al PL 93 se pronunţă, cu 10 voturi contra 6, pentru ieşirea din Convenţia Democratică.

·         1997 - În Irlanda, intră în vigoare Legea asupra divorţului, care a fost acceptat în urma unui referendum din 1995.

·         2000 - La împlinirea a 97 de ani, sculptorului Ion Irimescu i-a fost decernat ordinul "Steaua României", cea mai înaltă distincţie pe care o poate acorda instituţia prezidenţială.

·         2003: Rowan Williams devine cel de-al 104-lea arhiepiscop de Canterbury al Bisericii Anglicane

·         2003 - Statele Unite dispun, în Golf, de 225.000 de militari, dintre care 111.000 sunt mobilizaţi în Kuweit, în vederea unui posibil conflict în Irak. 

·         2004 – Fondatorul sectei AUM, Shoko Ashahara a fost condamnat la moarte. Shoko Asahara (numele real Chizuo Matsumoto), guru fondator al sectei Aum (Adevărul Suprem), este condamnat la moarte de justitia japoneza, in urma unui atac cu gaz sarin comis în metroul de la Tokyo de către  membri ai sectei sale. Guru Ashahara a fost arestat la sediul organizaţiei de la poalele Muntelui Fuji, pe 16 mai 1995. La data de 27 februarie 2004, după un proces care a durat opt ani, el a fost condamnat la moarte prin spânzurare. La data de 15 septembrie 2006, apelul său final fiind  respins de  Curtea Supremă. In timp ce susţinătorii săi susţin ca Ashahara sufera de o tulburare mintală, psihiatrii au ajuns la concluzia că nebunia acestuia este simulata. Din 27 februarie 2009, el aşteaptă executia. Atentatul organizat de Ashahara a ucis 12 persoane şi 5.000 de persoane au fost otravite.

·         2006 - Deputaţii au aprobat Ordonanţa prinvind înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie

·         2010 – Un cutremur devastator, având magnitudinea de 8,8 grade pe scara Richter, a zguduit centrul statului Chile. După declarația președintelui Bachelet, cca. 2 milioane de oameni au suferit direct sau indirect de pe urma cutremurului. A fost unul dintre cele mai puternice cutremure care au avut loc în ultimii 50 de ani în Chile, fiind clasat pe locul cinci după intensitate pe glob.

Nașteri

·         274: Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 274 e.n.,^[1] Naissus, Imperiul Roman^[1] – d. 23 mai 337 e.n., Nicomedia, Imperiul Roman), cunoscut sub numele Constantin cel Mare (greacă: Κωνσταντῖνος ὁ Μέγας) sau Constantin I, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324 el a condus ca împărat unic.

Numele sale de referință sunt: Imperator Caesar Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus.

Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor (în greacă ισαποστολος, „izoapostolic” sau „întocmai cu apostolii”).

Constantin I cel Mare s-a născut la Naissus, în provincia romană Moesia Superior, fiind fiul generalului Constantius Chlorus (viitorul împărat Constantius I) și al Helenei.^[4],

Tatăl său, Constantius Chlorus, în 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmației. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293. La 1 martie 293, a fost promovat la rangul de Caesar.

În 305, după abdicarea lui Dioclețian și Maximian, Constantin se alătură tatălui său, în partea apuseană a imperiului. La moartea lui Constantius I, la Eburacum, în Britannia (25 iulie 306), Constantin este proclamat împărat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului și îl acceptă pe Constantin, caesar. Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea și a treia tetrarhie nu aveau să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat, iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În condițiile destrămării tetrarhiei, la conferința de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator.

În înțelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forțele lui Maxentius la Torino, Verona și în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius își găsește moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.

Înainte de a veni el la putere, împăratul Galerius a pus capăt persecuțiilor creștinilor în teritoriile sale, apoi Constantin impunând nu numai toleranță, ci și restituirea bunurilor creștinilor. Dar Constantin nu era pregătit să devină creștin. Monedele bătute în această perioadă, dovedesc devoțiunea sa față de Marte, apoi din ce în ce mai mult față de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp după cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina și proconsulului Africii niște scrisori din care reieșea faptul că el susținea religia creștină, subvenționa Biserica creștină din fonduri publice, scutea clerul de obligații publice și se considera slujitorul lui Dumnezeu.

În 312, Constantin „a trecut la credința creștină” și a continuat să dețină funcția Pontifex Maximus funcție care permitea conducerea religioasă, pe care o avuseseră toți cei cărora li se atribuise titlul de „Caesar”, adică conducător al statului roman și al religiei,- bineînțeles păgâne -, funcție deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos.

În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate de la aceștia să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfințea creștinismul ca religie de stat și nici nu-l angaja personal pe Licinius în credința creștină.

Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de împăratul Constantin cel Mare și cu „Edictul de la Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că Edictul de la Milano, proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311:

„Tot atunci, situația creștinilor în Imperiu avea să se schimbe cu totul, fără vreo intervenție în acest sens din partea lui Constantin. Adevăratul edict de toleranță a fost emis în 311, de Galerius. El proclama recunoașterea creștinismului ca religie și dădea creștinilor dreptul de a se întruni, sub condiția de a nu tulbura ordinea publică; în schimb, creștinii aveau datoria să se roage zeului lor pentru prosperitatea împăratului și a statului roman. Explicația emiterii acestui edict, surprinzător dacă ne gândim că mai înainte de anul 311, Galerius îi persecutase cu asprime pe creștini, trebuie căutată, poate, în starea de derută în care acesta se găsea în acel moment, atins fiind de o boală necruțătoare, de pe urma căreia avea să și moară în scurtă vreme: este de crezut, de asemenea, că romanii începuseră să se sature de atâtea persecuții, vădit zadarnice, împotriva creștinilor. Oricum, adevăratul edict de toleranță este cel al lui Galerius, iar tradiția care stăruie să-i transfere meritul asupra așa numitului - în chip impropriu, cum vom vedea - «edict din Milan» nu este conformă cu realitatea.^[6]”

—Paul Lemerle, Istoria Bizanțului

 Relațiile dintre cei doi împărați au început să se tensioneze, astfel, în 316, se declanșează un prim război civil. Constantin obține o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înțelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea ca Liciniussă-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale est-europene cu excepția Traciei, păstrându-și însă poziția de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anunțat numirea a trei caesari: fiul său Crispus în vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, de 6 luni și fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an și 8 luni. După 320, Licinius sprijinit de cercuri păgâne din Orient, inițiază o politică anticreștină, în timp ce Constantin se apropie tot mai mult de pozițiile bisericii creștine. În noul război civil care izbucnește în 324, Licinius este înfrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (3 iulie) și Chrysopolis în Asia Mică (26 septembrie), este capturat și executat anul următor la Tesalonic.

Imperiul Roman este astfel reunificat și supus autorității unui unic împărat, situație politică nemaiîntâlnită din anul 285. Constantin, care se revendica drept alesul pe pământ al divinității unice, abandonează politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului creștin. Principiul adopțiunii viitorilor împărați este înlocuit cu cel al eredității dinastice. Constantin a continuat și a desăvârșit toate reformele inițiate de împăratul Dioclețian. Numărul provinciilor romane este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze și 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia și Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonată politica economică a principatului - care era bazată pe argint-, în favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial roman.

Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniță (limitanei) și trupe de campanie (comitatenses). Din inițiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava și Oescus, un pod peste Dunăre, care reflectă importanța dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunării, recuperează o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Teritoriul reocupat în Dacia este apărat de valul (limes) cunoscut astăzi sub denumirea de Brazda lui Novac, care pornea de la gura Topolniței și trecea pe sub dealuri pe lângă Drobeta, Drăgășani, pe la Castrul roman de la Pietroasele, aproape de Buzău, continua apoi cu sudul Moldovei până la Nistru (valul de pământ numit uneori și valul lui Athanaric)^[7] Cu această ocazie, Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.

Pe plan religios, în 325 Constantin a convocat la Niceea primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă.^[8] Toți episcopii prezenți s-au declarat de acord cu pozițiile teologice majore propuse de proto-ortodoxie,^[9]dat fiind că în acel moment alte forme de creștinism fuseseră „deja excluse, suprimate, reformate sau distruse”.^[9][10] Deși proto-ortodocșii câștigaseră disputele anterioare, în urma definirii mai precise a ortodoxiei creștine ei au fost învinși în secolele al IV-lea și al V-lea de succesorii lor cu propriile lor arme, fiind în cele din urmă declarați eretici, nu pentru că ar fi combătut idei privite drept corecte, ci pentru că poziției lor îi lipseau precizia și rafinamentul teologic cerut de împăcarea unor teze contradictorii acceptate simultan de teologi.^[11]

Despre Constantin se crede că a exilat pe cei care au refuzat să accepte Crezul de la Niceea — pe Arius, diaconul Euzoios, episcopii libieni Theonas de Marmarica și Secundus de Ptolemais — si de asemenea pe episcopii care semnaseră Crezul dar refuzaseră să se alăture condamnării lui Arius, Eusebiu de Nicomedia și Theognis de Niceea. Împăratul a ordonat să fie arse exemplarele din Thalia, cartea în care Arius și-a exprimat învățăturile. Totuși, nu există dovezi să fi fost exilat fiul și succesorul său final, Constanțiu al II-lea, care era creștin arianist.

Deși era hotărât să păstreze ceea ce biserica a definit la Niceea, Constantin dorea de asemenea pacificarea situației și a devenit ulterior mai tolerant cu cei condamnați și exilați de conciliu. Mai întâi i-a permis lui Eusebiu de Nicomedia, care era protejatul sorei împăratului și lui Theognis să se întoarcă după ce au semnat mărturisiri de credință ambigue. Cei doi prieteni ai lui Arius, plus alți prieteni ai săi, au lucrat la reabilitarea lui Arius. La Primul Conciliu de la Tir din 335, ei i-au adus acuzații Papei Atanasie I al Alexandriei, pe atunci episcop de Alexandria, principalul oponent al lui Arius; după aceasta Constantin l-a exilat pe Atanasie deoarece îl considera obstacol în calea reconcilierii. În același Conciliul de la Ierusalim, sub conducerea lui Constantin, l-a readmis în comuniune pe Arius în anul 336. Totuși Arius a murit pe parcursul călătoriei către Constantinopol. Unii istorici au sugerat că Arius ar fi fost otrăvit de dușmanii săi.^[12] Eusebiu și Theognis s-au bucurat în continuare de favorurile împăratului, iar când Constantin, care a fost catehumen cea mai mare parte a vieții sale adulte, a acceptat botezul pe patul său de moarte, el a fost botezat de Eusebiu de Nicomedia

Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul și de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraș, mutându-le cu circa 4 km în afară și mărind cam de 4 ori suprafața sa. Noul oraș a devenit un centru al creștinismului, reședința unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. „Noua Romă” a moștenit instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradiții culturale ale Răsăritului grec.

Construirea și popularea noului oraș s-au desfășurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate în 412. La fel ca și Roma, orașul e construit pe 7 coline și împărțit în 14 districte administrative. Există și aici un Senat; membrii săi aveau însă ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiți clari (remarcabili) și nu clarissimi(deosebit de remarcabili). În perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început și construcția a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) și Hagia Eirene (Sfânta Pace).

La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman. Festivitățile au durat 40 de zile și s-au desfășurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunțau lumii evenimentul.

În septembrie 307, la Colonia Augusta Trevorum, azi Trier, Constantin s-a căsătorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renunțând la iubita sa Minervina, care îi dăruise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constanțiu, Constant, Constantina și Helena.

Reședința lui Constantin era orașul Trier, așa cum fusese și pentru tatăl său, Constanțiu și, înaintea acestuia, pentru împăratul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o și pe mama sa, Helena. La sfârșitul anului 311 sau începutul lui 312, sora sa vitregă, Constanția se căsătorește cu Licinius.

Pe 8 noiembrie 324, Constantin și-a numit fiul Constanțiu în functia de caesar și se pare că în aceeași zi le-a oferit rangul de augusta soției sale Fausta și mamei sale, Helena.

În anul 326, Constantin l-a ucis^[15] pe fiul său mai mare, Crispus, care a fost acuzat (pe nedrept) de adulter cu Fausta^[16][17][18]. Trebuie subliniat faptul că Crispus, ca și Fausta, rămăsese păgân, fapt ce ar fi putut crea o dușmănie între el și tatăl său. Execuția a fost săvârșită la Pietas Iulia, în Istria. În același an, dându-și seama de greșeala făcută, la scurt timp după moartea lui Crispus, Constantin a omorât-o și pe soția sa, Fausta, după o căsnicie de 19 ani, în baie^[15]. Atât Crispus cât și Fausta au primit damnatio memoriae, adică numele lor au fost șterse din inscripțiile și înscrisurile publice. Toate faptele sale au fost în concordanță cu legile și practicile romane în acea epocă.

Între 325 și 337, Constantin a continuat să sprijine Biserica și să folosească resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astăzi Georgia) din Caucaz a adoptat creștinismul în timpul domniei lui Constantin. În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la creștinism, iar regatul său a devenit oficial creștin la începutul secolului al IV-lea.

La scurt timp după Paștele din 337 (3 aprilie), Constantin a început să se simtă rău; a fost botezat de către episcopul arianist Eusebiu de Nicomedia^[19], iar după botez a purtat numai veșminte albe precum ale unui neofit creștin în locul veșmintelor imperiale.

În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la Nicomedia, azi Izmit, în Turcia. Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol și expus pe un catafalc de onoare în Palatul imperial.

Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constanțiu II și Constant și-au luat titlul de augustus, împărțind imperiul.

Prin botez, potrivit religiei creștine, lui Constantin cel Mare i s-au șters atât păcatul strămoșesc, moștenit de la protopărinții oamenilor, Adam și Eva, cât și celelalte păcate săvârșite până la botez.

Pentru meritele deosebite pe care le-a avut în legalizarea, sprijinirea și organizarea^[22]Bisericii creștine, Constantin cel Mare este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-Catolică^[23], la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa, precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene). Biserica Romano-Catolică o sărbătorește pe Sfânta Elena la 18 august.^[24]

Constantin cel Mare este considerat în Biserica Ortodoxă ca fiind „egal al Apostolilor”, isapostolos (Ισαπόστολος Κωνσταντίνος), iar Biserica Ortodoxă Română îl numește „Sfânt Împărat, întocmai cu Apostolii”.

Constantin I
Împărat roman
Date personale
Nume la naștere	Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus
Născut	27 februarie 274 Naissus (Niš)
Decedat	22 mai 337 Nicomedia
Înmormântat	Biserica Sfinții Apostoli[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*]
Părinți	Constantius I[1][2] Helena[1][3]
Frați și surori	Flavia Iulia Constantia[*] Eutropia[*] Anastasia[*] Julius Constantius[*] Flavius Dalmatius[*]
Căsătorit cu	Minervina / Fausta
Copii	Helena[*] Constantina[*] Constant Constantin al II-lea[4] Constanțiu al II-lea Crispus
Cetățenie	Roma Antică
Religie	creștinism Religia în Roma antică
Ocupație	politician personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Constantin cel Mare
Familie nobiliară	Constantinian dynasty[*]
Domnie
Domnie	306-337
Încoronare	25 iunie 306
Predecesor	Constantius I
Succesor	Constantin II, Constanțiu II și Constant

·         1711: Constantin Mavrocordat (greacă: Κωνσταντίνος Μαυροκορδάτος; n. 27 februarie 1711,^[1] Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 23 noiembrie1769,^[1] Iași, Moldova^[2]) a fost de șase ori hospodar (domn) al Țării Românești și de patru ori hospodar al Moldovei.

Constantin Mavrocordat s-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul domnitorului grec Nicolae Mavrocordat și al Pulcheriei Mavrocordat, fiind crescut în țară.

A fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins.
În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova.^[3]

În urma războiului ruso - turco - austriac (1736 - 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.

Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn.

În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).

S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește.

În 1769, în timpul războiului ruso-turc, Constantin Mavrocordat cade prizonier la Galați și este ucis de un soldat rus. Totuși, a fost adus la Iași și înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn, la 23 noiembrie 1769.

A fost căsătorit de două ori. Prima dată, în 1728, cu Smaranda Cantacuzino, decedată în 1730 cu care nu a avut copii. A doua a fost în 1732 cu Ecaterina Rosetti (1712(?)-1775), cu care a avut trei fii, Ion Mavrocordat (n. 1740), Alexandru Deli-Bei (1742-1812), Demetre (1744-1817), Maria Balș (n. ?- d. 1770), Ecaterina Racoviță.

În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 - octombrie 1730; 24 octombrie 1731 - 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 - septembrie 1741; iulie 1744 - aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 - 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 - martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 - 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 - 29 iunie 1743; aprilie 1748 - 31 august 1749 și 29 iunie 1769 - 23 noiembrie 1769.

Constantin Mavrocordat
Constantin Mavrocordat
Date personale
Născut	27 februarie 1711[1]  Constantin
Decedat	15 decembrie 1769 (58 de ani)[1]  Iași, Moldova[2]
Părinți	Nicolae Mavrocordat
Frați și surori	Ioan N. Mavrocordat
Copii	Alexandru I Mavrocordat
Cetățenie	Imperiul Otoman  Moldova  Țara Românească
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Mavrocordat
domnitor al Țării Românești
Domnie	15 septembrie 1730 - 17 octombrie 1730
Domnie	24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733
Domnie	27 noiembrie 1735 – 16 septembrie 1741
Domnie	iulie 1744 – aprilie 1748
Domnie	16 iunie 1761 – martie 1763
domnitor al Moldovei
Domnie	16 aprilie 1733 – 27 noiembrie 1735
Domnie	16 septembrie 1741 – 29 iulie 1743
Domnie	aprilie 1748 – 31 august 1749
Domnie	29 iunie 1769 - 15 decembrie 1769

* 1724: Friedrich Michael de Palatin de Zweibrücken-Birkenfeld, (germanăFriedrich Michael von Pfalz-Zweibrücken-Birkenfeld; n. 27 februarie1724, Ribeauvillé, Alsacia – d. 15 august 1767, Schwetzingen) a fost membru al Casei de Wittelsbach. A fost tatăl lui Maximilian I Iosif de Bavaria. Fredrich Michael a fost fiul lui Christian al III-lea, Conte Palatin de Zweibrücken și a soției acestuia, Caroline de Nassau-Saarbrücken.
Copii:

Nume	Portret	Naștere	Deces	Note
Karl II August Duce de Zweibrücken		29 octombrie 1746	1 aprilie 1795	Căsătorit în 1774 cu Prințesa Maria Amalia de Saxonia; fără copii care să fi supraviețuit
Klemens August Joseph Friedrich		18 septembrie 1749	19 iunie 1750
Maria Amalia Augusta Regină consort a Saxoniei		10 mai 1752	15 noiembrie 1828	Căsătorită în 1769 cu Electorul Frederic Augustus III; a avut copii
Marie Anna		18 iulie 1753	4 februarie 1824	Căsătorită în 1780 cu Ducele Wilhelm de Bavaria; a avut copii
Maximilian I Rege al Bavariei		27 mai 1756	13 octombrie 1825	Căsătorit în 1785 cu Augusta de Hesse-Darmstadt; a avut copii. căsătorit a doua oară în 1797 cu Caroline de Baden; a avut copii.

* 

Friedrich Michael
Conte Palatin de Zweibrücken
Date personale
Născut	27 februarie 1724 Ribeauvillé, Alsacia
Decedat	15 august 1767 (43 de ani) Schwetzingen
Înmormântat	St. Michael's Church, Munich[*]
Părinți	Christian al III-lea, Conte Palatin de Zweibrücken Caroline de Nassau-Saarbrücken
Frați și surori	Christian al IV-lea Christiane Henriette de Zweibrücken Caroline de Zweibrücken
Căsătorit cu	Contesa Palatină Maria Franziska de Sulzbach
Copii	Karl al II-lea August, Duce de Zweibrücken Klemens August Amalie, regină a Saxoniei Maria Anna Maximilian I Iosif de Bavaria
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach
Conte
Domnie	1746 – 1767
Predecesor	Christian al IV-lea
Succesor	Karl al II-lea August, Duce de Zweibrücken

* 1802: Ducesa Elisabeth Alexandrine Constance de Württemberg (27 februarie 1802 – 5 decembrie 1864) a fost fiica lui Louis de Württembergși a Prințesei Henriette de Nassau-Weilburg.^[1] Prin căsătoria cu Prințul Wilhelm de Baden, ea a deveniy Prințesă de Baden.

Elisabeth la 18 ani.

Elisabeth a fost unul din cei cinci copii ai Ducelui Louis de Württemberg și ai celei de-a doua soții, Henriette de Nassau-Weilburg. Frații ei au fost: Maria Dorothea, Arhiducesă de Austria, Amelia, Ducesă de Saxa-Altenberg, Pauline, regină de Württemberg și Ducele Alexandru de Württemberg (fondatorul ramurei Teck a familiei).

Bunicii paterni ai Elisabetei au fost: Frederic al II-lea Eugene, Duce de Württemberg și Friederike Dorothea de Brandenburg-Schwedt.

Bunicii materni au fost Karl Christian, Prinț de Nassau-Weilburg și Prințesa Carolina de Orania-Nassau, o fiică a lui Willem al IV-lea, Prinț de Orania.

Elisabeth s-a căsătorit cu Prințul Wilhelm de Baden la 16 octombrie 1830.^[1] Cu zece ani mai mare decât ea, el era al doilea fiu al lui Karl Frederic, Mare Duce de Baden și a celei de-a doua soții Luise Karoline Geyer von Geyersberg. Din cauza poziției inferioare a mamei sale, Wilhelm nu a deținut drepturi de succesiune pentru un timp asupra Marelui Ducat de Baden (până la succesiunea fratelui său mai mare).

Elisabeta și Wilhelm au avut patru copii:

• Wilhelmine Pauline Henriette Amalie Louise (7 mai 1833 — 7 august 1834).
• Sophie Pauline Henriette Amalie Louise (7 august 1834 — 6 aprilie 1904), căsătorită cu Woldemar, Prinț de Lippe la 9 noiembrie 1858.
• Pauline Sophie Elisabeth Marie (18 decembrie 1835 — 15 mai 1891).
• Leopoldine Wilhelmine Pauline Amalie Maximiliane (22 februarie 1837 — 23 decembrie 1913), căsătorită cu Hermann al VI-lea, Prinț de Hohenlohe-Langenburg la 24 septembrie 1862. Ea a fost mama lui Ernst al II-lea, Prinț de Hohenlohe-Langenburg.

Elisabeth Alexandrine de Württemberg
Prințesă Wilhelm de Baden
Elisabeth de Württemberg, 1840
Date personale
Nume la naștere	Elisabeth Alexandrine Konstanze
Născută	27 februarie 1802 Würzau
Decedată	5 decembrie 1864 (62 de ani) Karlsruhe
Înmormântată	Q883348[*]
Părinți	Ducele Louis de Württemberg Prințesa Henriette de Nassau-Weilburg
Frați și surori	Pauline de Württemberg Ducesa Amelia de Württemberg Ducesa Maria Dorothea de Württemberg Ducele Alexandru de Württemberg Duke Adam of Württemberg[*]
Căsătorită cu	Prințul Wilhelm de Baden
Copii	Henriette Sophie, Prințesă de Lippe Elisabeth Leopoldine, Prințesă de Hohenlohe-Langenburg
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Württemberg (prin naștere) Casa de Zähringen (prin căsătorie)

·         1807 - S-a născut poetul american Henry Wadsworth Longfellow (m.24.03.1882). Henry Wadsworth Longfellow a fost autorul unor poezii foarte populare în Statele Unite pana in zilele noastre (Cântecul Hiawatha sau Evangeline). El a petrecut cea mai mare din viaţa sa în Cambridge, în apropiere de Universitatea Harvard. Longfellow este, probabil, poetul cel mai iubit în America. A murit pe 24 martie 1882.

·         1811 - S-a născut poetul Alexandru Hrisoverghi, cunoscut mai ales datorită odei închinate "Ruinelor Cetăţii Neamţului" (m.09.03.1837).

·         1840: Fiodor Șvedov, fizician rus (d. 1905)
* 1856: Prințesa Isabella Hedwig Franziska Natalie de Croÿ (27 februarie1856 – 5 septembrie 1931) a fost fiica lui Rudolf, Duce de Croÿ și a soției acestuia, Prințesa Natalie de Ligne.

Arhiducesa Isabella în 1909

Prințesa Isabella s-a căsătorit cu Arhiducele Friedrich, Duce de Teschen la 8 octombrie 1878. Cuplul a avut opt fiice și un fiu.

La mijlocul anilor 1890, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, Arhiducele Franz Ferdinand de Austria, a început să viziteze casa Isabellei și a lui Friedrich. La început s-a presupus că pentru a curta una dintre multele ei fiice. În cele din urmă, s-a descoperit că de fapt o curta pe contesa Sophie Chotek, o doamnă de onoare a Arhiducesei Isabella.

Isabella s-a înfuriat că Franz Ferdinand nu va alege pe una dintre cele opt fiice ale ei să devină mireasă și viitoare împărăteasă; ca urmare s-a angajat într-o luptă pentru a contracara căsătoria lui Franz Ferdinand cu Sophie. Sophie a fost demisă din serviciu, începând astfel un conflict în curs de desfășurare între Friedrich și Franz Ferdinand, care s-a căsătorit cu Sophie în 1900. Căsătoria a fost morganatică, nici unul dintre copiii ei nu putea să-i succeadă tatălui lor.

Zece ani mai târziu, Arhiducesa Isabella a jucat același scenariu când nepotul ei Karl a încercat să se căsătorească cu Nancy Leishman, încântătoarea fiică a ambasadorului SUA în Germania, John George Alexander Leishman. Ca și în cazul Sophiei Chotek, Arhiducesa a simțit că Nancy nu era suficient de aristocrată. Cu toate acestea, Karl și Nancy s-au căsătorit; astăzi nepotul lor este actualul Duce de Croÿ.

De asemenea, singurul ei fiu a făcut o căsătorie morganatică în 1930 cu Irene Dora Lelbach; cuplul nu a avut copii și au divorțat șapte ani mai târziu.

Prințesa Isabella de Croÿ
Ducesă de Teschen
Date personale
Nume la naștere	Isabella Hedwig Franziska Natalie
Născută	27 februarie 1856 Dülmen
Decedată	5 septembrie 1931 (75 de ani) Budapesta
Înmormântată	Mosonmagyaróvár
Părinți	Rodolphe Maximilien Louis Constantin de Croy-Dülmen[*] Natalie de Ligne, Princesse de Ligne[*][1]
Căsătorită cu	Arhiducele Friedrich, Duce de Teschen
Copii	Maria Christina, Prințesă de Salm-Salm Maria Anna, Prințesă Elias de Bourbon-Parma Maria Henrietta, Prințesă Gottfried de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingfurst Arhiducesa Natalie Maria Arhiducesa Stephanie Maria Isabelle Arhiducesa Gabriele Maria Theresia Isabella, Prințesă Georg de Bavaria Maria Alice, Baroneasă von Bassenheim Arhiducele Albrecht Franz, Duce de Teschen
Cetățenie	Imperiul German
Ocupație	doamnă de onoare
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena Casa de Croÿ

* 1861: Prințul Carl al Suediei și Norvegiei, Duce de Västergötland (n. 27 februarie 1861; d. 24 octombrie 1951) a fost al treilea fiu al regelui Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei și a reginei Sofia de Nassau.

Prințul Carl
Duce de Västergötland
Date personale
Nume la naștere	Oscar Carl Wilhelm
Născut	27 februarie 1861 Stockholm, Suedia
Decedat	24 octombrie 1951 (90 de ani) Hovslagaregatan, Stockholm, Suedia
Înmormântat	Kungliga begravningsplatsen[*]
Părinți	Oscar al II-lea al Suediei Sofia de Nassau
Frați și surori	Prințul Eugén, Duce de Närke Prințul Oscar, Duce de Gotland Gustaf al V-lea al Suediei
Căsătorit cu	Prințesa Ingeborg a Danemarcei
Copii	Prințesa Margareta a Suediei Prințesa Märtha a Suediei Prințesa Astrid a Suediei Prințul Carl, Duce de Östergötland
Cetățenie	Suedia
Religie	luteranism
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte

* 1861: Rudolf Steiner (n. 25/27 februarie 1861^[15], Donji Kraljevec, pe atunci Austria, în prezent Croația — d. 30 martie 1925, Dornach, Elveția) a fost un filosof, esoterist, artist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice și medicinei antroposofice. A inițiat concepția despre tripartiția socială, economia asociativă și a proiectat mai multe clădiri după principiile arhitecturii organice, între care cea mai cunoscută este Goetheanum-ul, sediu al Universității Libere pentru Știință Spirituală și Societății Antroposofice Generale.

Steiner a avut o amplă activitate ca filosof, conferențiar și om de cultură, susținând numeroase prelegeri în diferite localități din Europa, inclusiv una în anul 1889 la Sibiu, aflat pe atunci în cadrul Imperiului Austro-Ungar. În 1891 își obține doctoratul în filosofie la Universitatea din Rostock, Germania, iar mai târziu devine secretarul general al secțiunii germane a Societății Teosofice, cu toate că avea rezerve asupra misticismului oriental promovat de aceasta. Începând cu această perioadă începe să vorbească despre posibilitatea cercetării nemijlocite a lumii spirituale suprasensibile prin intermediul metodelor științei spirituale, descrise de el într-o serie de cărți și conferințe.

Deși susținea concepția despre reîncarnare și karma, importanța pe care Rudolf Steiner o acorda creștinismului și esoterismului vestic duc în 1913 la separarea de Societatea Teosofică și înființarea Societății Antroposofice, în cadrul căreia va introduce cele mai multe inițiative cultural-spirituale și sociale ale sale, îndeosebi după primul război mondial. Steiner a insistat adesea asupra necesității de a folosi cunoștințele obținute prin observație suprasensibilă în viața practică, considerând lipsa legăturii între idealurile spirituale ale oamenilor și necesitățile materiale ale vieții cotidiene a fi cauza declinului socio-cultural. Antroposofia pe care a fondat-o este o concepție despre om și lume care susține existența unor elemente suprasensibile constitutive ale ființei umane, dincolo de corpul fizic.

Otto Scharmer, senior lecturer la Massachusetts Institute of Technologyși creatorul Theory U, afirma într-un interviu: „Există o sursă mai adâncă în tradiția vestică, ce a fost ascunsă, și care include o metodă științifică bazată mai mult pe fenomenologie. Este în direcția în care, de exemplu, Goethe și-a dezvoltat știința. Apoi prin Steiner ea a devenit mai accesibilă celorlalți. Ea dezvoltă o metodă ce se află în conexiune cu întregul.”^[16]

Anthony Storr a afirmat despre antropozofia lui Rudolf Steiner: „Sistemul său de credință este atât de excentric, atât de nesusținut de dovezi, atât de vădit bizar încât scepticii raționali nu pot să-l considere decât delir.... În timp ce maniera lui Einstein de a percepe lumea prin gândire a fost confirmată experimental și matematic, cea a lui Steiner a rămas intens subiectivă și nu se pretează la confirmare obiectivă

·         1872: ,Alexandru Vaida-Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna - d. 19 martie 1950, Sibiu), a fost un om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.^[1]

După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.

În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experiență, care erau fideli monarhiei.

S-a născut într-o familie veche și bogată, care se înrudea cu episcopii români uniți Ioan Bob și Ioan Lemeni. Bunicul lui Alexandru Vaida a fost Alexandru Bohățel, participant la revoluția de la 1848. Strămoșii săi erau din Gârbou și fuseseră înnobilați la 15 noiembrie 1627 de către Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei. A fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la mișcarea națională a românilor transilvăneni, pe care a sprijinit-o material și moral, iar vărul său primar, preotul Gavril Vaida, a fost bunicul mamei lui Corneliu Coposu.

Școala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Bistrița și Brașov, unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Viena. Ca tânăr medic, a lucrat scurt timp ca balneolog la Karlsbad (Karlovy-Vary), după care s-a dedicat vieții politice. În anul 1901 s-a căsătorit cu Elena E. Safrano, fiica unor negustori greci bogați din Brașov^[2], cu care a trăit până la moartea ei, în 23 septembrie 1943. Au avut patru copii.

Va deveni unul dintre cei mai apropiați colaboratori, prin care Carol al II-lea își va legitima regimul autoritar. Din 1938, Vaida este numit consilier regal, apoi este ales președinte al Adunării Deputaților (9 iunie 1939 - 5 septembrie 1940). Mai mult, între 20 ianuarie - 22 iunie 1940, regele Carol al II-lea îl numește la conducerea Frontului Renașterii Naționale, „unica organizație politică în stat”, sub comanda supremă a regelui Carol.

Evenimentele politice ulterioare au determinat ieșirea lui Alexandru Vaida-Voevod de pe scena politică. În 24 martie 1945 a fost arestat de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de securitate Gheorghe Crăciun.^[5] În 1946 a fost pus în arest la domiciliu, la Sibiu, unde și-a petrecut restul vieții, până la moartea sa în 1950, la vârsta de 78 de ani.

Mormântul lui Alexandru Vaida-Voevod se află în cimitirul Bisericii dintre Brazi din Sibiu, unde a fost reînhumat abia în 1990. Până atunci rămășițele sale trupești fuseseră ascunse, în secret, într-o criptă din subsolul capelei Romano-Catolice din Cimitirul Municipal Sibiu, unde au fost descoperite, la dorința urmașilor săi, în urma cercetărilor preotului ortodox de atunci al Bisericii dintre Brazi, Mihai Sămărghițan
Funcții politice:

• Președinte al Consiliului de Miniștri (1 decembrie 1919 - 13 martie 1920; 6 iunie - 10 august 1932; 11 august - 17 octombrie 1932; 14 ianuarie - 9 noiembrie 1933)
• Ministru al Afacerilor Străine (1 decembrie 1919 - 13 martie 1920; ad-interim 6 iunie - 10 august 1932; 11 august - 17 octombrie 1933)
• Ministru de Interne (10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930; 13 iunie - 8 octombrie 1930; 6 iunie - 10 august 1932)
• Ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale (ad-interim 7 - 9 iunie 1932)
• Ministru al Industriei și Comerțului (14 ianuarie - 9 noiembrie 1933)
• Ministru secretar de stat (17 decembrie 1918 - 12 septembrie 1919 Guvernul Ion I. C. Brătianu; 27 septembrie - 28 noiembrie 1919 Guvernul Arthur Văitoianu; 10 februarie - 30 martie 1938 Guvernul Patriarh Miron Cristea; 28 iunie - 4 iulie 1940 Guvernul Gheorghe Tătărescu)

• 

  Casa lui Alexandru Vaida-Voevod din Cluj,
  Piața Ștefan cel Mare (fostă Huniade), nr. 17
 
• 

  Casa lui Alexandru Vaida-Voevod din Cluj,
  Placă memorială
 
• 

  Bustul lui Alexandru Vaida-Voevod
  (Parcul Operei din Cluj)
 
• 

  De la stânga spre dreapta: George Coșbuc, d-na Elena Vaida-Voievod, dr. Ciuta (Bistrița)^[8], Alex. Vaida-Voievod, I.L. Caragiale, la Karlsbad, 1911
 
• 

  Mormântul lui Alexandru Vaida-Voevod, lângă mormântul lui Alexandru Papiu-Ilarian,

  Biserica dintre Brazi din Sibiu
 
• 

  Aleea politicienilor,
  Biserica dintre Brazi din Sibiu

Alexandru Vaida-Voevod
Date personale
Născut	27 februarie 1872 Olpret, Comitatul Solnoc-Dăbâca  Regatul Ungariei, Austro-Ungaria
Decedat	19 martie 1950 (78 de ani) Sibiu, Regiunea Sibiu  Republica Populară Română
Înmormântat	Biserica dintre Brazi din Sibiu
Cetățenie	România
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	diplomat medic politician
Activitate
Alma mater	Universitatea din Viena
Predecesor	Artur Văitoianu (1919) Nicolae Iorga (1932) Iuliu Maniu (1933)
Succesor	Alexandru Averescu (1920) Iuliu Maniu (1932) Ion Duca (1933)
Partid politic	Partidul Național Român din Transilvania
Delegat titular la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

* 1887: Anastasia Dicescu (n. 27 februarie 1887, Gălești, Moldova – d. 1945, Bucerdea Grânoasă, România) a fost o cântăreață de operă și profesoară din Basarabia, actualmente Republica Moldova.

S-a născut în familia lui Pavel Dicescu (1837–1909) și Eugenia (născută Teodosiu; 1855–1933); a avut 3 frați și surori.^[1] Tatăl său era conducătorul Societății Culturale Moldovenești.^[2] A făcut studii muzicale la Sankt Petersburg,^[3] la Conservatorul din Odesa și la Academia de Muzică din Roma (1914–1916) cu Antonio Cottogni^⁠(d).^[4]

În cariera sa, a activat, inclusiv ca pedagog, în mai multe instituții de artă: directoare a Operei basarabene (1919–1923), directoare și profesoară (clasa de operă) la Conservatorul „Unirea” din Chișinău(1919–1936), profesoară de canto la Conservatorul Național din Chișinău (1932–1934), solistă a Operei din Cluj (1923–1925), profesoară la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București (1936–1942).^[4] În 1918, pune la Chișinău bazele „Societății Muzicale Române” din Basarabia, pe care o conduce până în 1940, când este nevoită să se refugieze.^[3]

Cu o voce de soprană, s-a impus pe scena lirică prin temperamentul scenic și ambitus amplu. Printre rolurile interpretate se numără:^[4]

• Violetta în Traviata;

• titulară în Aida;

• Gilda în Rigoletto;

• Margareta în Faust;

• Rosina în Bărbierul din Sevilla etc.

Anastasia a colaborat cu dirijorii George Enescu, Jean Bobescu, Umberto Pessione, Marcu Pester, Mihail Bârcă; soliștii N. Nagacevschi, R. Steiner, M. Izar, I. Athanasiu, P. Păldăraru, V. Malanețchi, E. Rodrigo, G. Zaic-Borelli, I. Gorsky, L. Kantet, Gr. Melnic, E. Ivoni; pianiștii I. Guz, C. Fainstein, I. Bazilevschi, A. Alhazov, A. Smericinschi.^[4]

În anii de război s-a refugiat în România. În anul 1944 era în Râmnicu Vâlcea, după care a fost internată într-un spital din Sibiu, suferind de o boală la plămâni.^[1] Moare în 1945 la Bucerdea Grânoasă, județul Alba, răpusă de tuberculoză

Anastasia Dicescu
Portretul Anastasiei Dicescu pe un timbru al Poștei Moldovei
Date personale
Născută	27 februarie 1887  Gălești, raionul Strășeni, Moldova
Decedată	1945 (57 de ani)  Bucerdea Grânoasă, Bucerdea Grânoasă, Alba, România
Cauza decesului	tuberculoză
Cetățenie	Moldova
Ocupație	cântăreață de operă învățătoare
Activitate
Cauza decesului	tuberculoză
Alma mater	Academia Națională de Muzică Antonina Nejdanova din Odesa[*]

* 1890: Giuseppe Ricciotti (n. 27 februarie 1890,^[1] Roma, Italia – d. 22 ianuarie1964, Roma, Italia) a fost un preot, un savant biblic și arheolog italian. Ricciotti este cunoscut pentru sa Istoria din Israel, în două volume (1932-1934), și pentru sa Viața lui Isus Hristos precum și numeroasele sale traduceri și comentarii de texte biblice

·         1897 - S-a născut mezzosoprana americană Marian Anderson (m.08.04.1993).
* 1897: Bernard Lyot (n. 27 februarie 1897, la Paris – d. 2 aprilie 1952, Cairo, Egipt) a fost un astronom francez, inventator al coronografului care îi poartă numele

·         1902: John Ernst Steinbeck. (/ˈstaɪnˌbək/; n. 27 februarie 1902, Salinas, California - d. 20 decembrie 1968, New York) a fost scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1962. El este cunoscut pe scară largă pentru romanul care a câștigat Premiul Pulitzer Fructele mâniei (1939), romanele La răsărit de Eden (1952) și Șoareci și oameni(1937). A fost autorul a douăzeci și șapte de cărți, acestea incluzând șasisprezece romane, șase cărți non-ficțiune și cinci colecții de povestiri; Steinbeck fiind recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1962.

Născut la Salinas, în comitatul Monterey, California, John Steinbeck a fost fiul unuia dintre pionierii regiunii și al unei învățătoare. Școala elementară și liceul le-a urmat în orășelul natal, după care s-a înscris la Universitatea din Stanford ca student special, deoarece trebuia să-și finanțeze singur studiile. Din acest motiv și-a întrerupt adesea cursurile, făcând diferite munci ocazionale ca lucrător de fermă, culegător de fructe, zugrav, muncitor constructor și altele. După patru ani, fără să-și termine studiile, a părăsit Universitatea, în frecventarea căreia a arătat o pasiune deosebită pentru biologie și mai ales pentru biologie marină.

Din Stanford a plecat la New York, unde a încercat să trăiască din scris ca gazetar. Nereușind, s-a întors în California unde a lucrat ca laborant chimist, zidar și muncitor agricol, pribegind din loc în loc.

Golful Californiei

Un timp a trăit pe o ambarcațiune proprie, câștigându-și existența din pescuit. Locuind în Pacific Grove cunoaște pe conducătorul unui laborator de biologie, Ed Ricketts, care devine un prieten apropiat și sfătuitor al lui Steinbeck. Împreună ei au publicat în 1941 o carte: Sea of Cortez (Marea lui Cortez), în care romancierul și-a expus în mod sistematic opiniile asupra literaturii și asupra destinului uman, văzute dintr-o perspectivă biologistă, organicistă.

Primul roman al lui Steinbeck, Cup of Gold (Cupa de aur), fusese publicat în 1929, fiind o povestire romantică de aventuri care, ca și următoarele două cărți (Pastures of Heaven, Pășunile Raiului, culegere de nuvele publicată în 1932, și To a God Unknown, Unui Dumnezeu necunoscut, 1933), nu s-a bucurat de succes sau de atenția criticii. De remarcat totuși, că în Pășunile Raiului, scriitorul se oprește asupra obiceiurilor și miturilor regiunii în care a trăit și a peregrinat, ceea ce a constituit apoi filonul întregii sale epici. Cu noua sa carte, Tortilla Flat (Cartierul Tortilla), din 1935, istorisire a aventurilor unei fictive comunități de vagabonzi excentrici din Monterey, Steinbeck devine un nume cunoscut în literatura americană. Scrisul romancierului se maturizează în anii marii depresii, oamenii mărunți și muncitorii agricoli migratori devenind eroii principali al cărților sale. Viața umiliilor paisanos din Monterey sau a fermierilor săraci din Salinas Valley sau Oklahoma este descrisă cu cald umor și culoare regionalistă, tehnica realistă a narațiunii alunecând uneori într-un naturalism brutal, în care protestul social este atenuat de frecvente implicații mistice.

După Tortilla Flat, Steinbeck a publicat o succesiune de cărți, bucurându-se de o mare popularitate în rândul cititorilor: In Dubious Battle (Bătălie îndoielnică) în 1936, Of Mice and Men (Oameni și șoareci) în 1937, care va fi și dramatizată, și The Grapes of Wrath (Fructele mâniei), în 1939, cel mai bun roman al scriitorului, inspirat de o călătorie întreprinsă împreună cu un grup de okies (familii de fermieri săraci din Oklahoma, izgoniți de pe pământurile lor) în migrația lor spre vest, în căutare de lucru pe meleagurile fertile ale Californiei. Cartea va fi distinsă cu Premiul Pulitzer și va avea un ecou larg în opinia publică din SUA.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinbeck a fost corespondent special în Europa al forțelor aeriene americane și al ziarului New York Herald Tribune.

După război a continuat să publice romane și scrieri cu caracter documentar sau de reportaj, încercând să repete succesul Fructelor mâniei, dar fără să reușească. Cu romanele: East of Eden (La răsărit de Eden), 1952, și apoi The Winter of Our Discontent (Iarna vrajbei noastre), 1961, o critică ascuțită a declinantelor valori ale societății americane, Steinbeck a câștigat o mai largă apreciere din partea cititorilor și a criticii.

În anul 1962, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru literatură. Romancierul a murit în decembrie 1968.

* 1902: Lúcio Costa (n. 27 februarie 1902, Toulon, Franța – d. 13 iunie 1998, Rio de Janeiro) a fost un arhitect și planificator urban brazilian.

Unul dintre cei mai timpurii și importanți arhitecți moderniști ai Braziliei, Lucio Costa a devenit faimos pentru cariera sa deosebit de lungă în care a construit puțin, a scris mult și a devenit implicat într-un număr de controverse de profil ridicat.

Lúcio Costa este cel mai bine cunoscut pentru planificarea urbană a noii capitale a Braziliei, Brasília, poziție pe care a câștigat-o în cadrul unui concurs public din anul 1957. În calitate de arhitect planificator al Brasiliei, un oraș răsărit din "nimic", după o idee lansată de mai mulți și susținută inclusiv de președintele brazilian Juscelino Kubitschek, Costa a colaborat strâns cu un alt celebru arhitect brazilian, Oscar Niemeyer, de care l-a legat și o prietenie de lungă durată.

* 1902: Vanda Nicolschi (n. Seila Averbuch, 27 februarie 1902, Telenești - d. 1986) a fost o activistă de partid comunistă din România, de origine rusească, evreiască.

Vanda Nicolschi s-a născut cu numele de Seila Averbuch în comuna Telenești, județul Orhei (Basarabia), care aparținea atunci de Rusia țaristă. A activat în cadrul PCR începând din 1920, fiind arestată și condamnată de mai multe ori. Vanda Nicolschi a fost căsătorită cu comuniștii Dori Goldstein și Alexandru Nicolschi. ^[1]

Alături de Nicolschi, Vanda milita sub numele de cod Stoian, Tili și Vlăstar

Dori Goldstein, cu numele conspirativ Rudolf sau Rudi, era un apropiat al lui Marcel Pauker. Dori și Vanda a fost arestați, în 1934, la Praga.^[3]

Vanda era de profesie țesătoare. În anul 1924 a devenit membră a PCR.

Marcel Pauker declara că în 1936, fiind în țară, a trăit cu Vanda Nicolschi (membru al Secretariatului și al Biroului Politic), în pofida necontenitelor divergențe politice. A mai trăit cu ea și în 1937, după eliberarea sa.^[4]

Există dovezi că Ana Pauker a intervenit pe lângă NKVD pentru a-i aduce pe câțiva dintre supraviețuitorii români ai epurărilor înapoi la Moscova, printre care și pe Vanda Nicolschi, care a făcut parte o singură dată din Biroul Politic al PCR, o aliată a fostului secretar general Alexander Ștefanski-Gorn (executat în timpul Epurărilor), care a devenit apoi una dintre colaboratoarele cele mai apropiate ale lui Pauker din Biroul pentru Emigranții Români, înființat în toamna anului 1940 de Ana Pauker la Moscova^[5]

A fost membru al CC al PMR, vicepreședinte al CC al Crucii Roșii (din 1961).

În mai 1961 a fost decorată cu Medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România".

Vanda Nicolschi
Date personale
Nume la naștere	Seila Averbuch
Născută	27 februarie 1902 Telenești, Imperiul Rus
Decedată	1986
Căsătorită cu	Dori Goldstein și Alexandru Nicolschi
Naționalitate	română
Etnie	evreiască, rusească
Membră a Biroului Politic al PCR
Membru al CC al PMR
Vicepreședinte al CC al Crucii Roșii
Premii	A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România
Partid politic	Partidul Comunist din România
Profesie	țesătoare, politician comunist

·         1903: Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903, Arghira, comuna Preutești - d. 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române.
Centenarul artist plastic român a fost fiul lui Petre Irimescu, proprietar, și al Mariei Cazaban, pedagogă; a mai avut frați pe Alexandru și Verona^[1]. După absolvirea școlii primare nr. 1 din Fălticeni între anii 1910-1915^[1], urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din același oraș (1915-1924), unde a participat la punerea în scenă a unor piese de teatru, pictând decorurile. Între 1924 și 1928 este student al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han. În timpul studenției a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni-Fălticeni. În 1928, după absolvirea Școlii Naționale de Arte Frumoase este numit profesor de desen la Școala Normală „Ștefan Cel Mare” din Fălticeni^[2]. În anul 1933 s-a căsătorit cu Eugenia Augustina Melidon, profesoară^[3]. Este profesor de desen la Gimnaziul din Pașcani (1933) și titular al catedrei de desen la Liceul C.F.R. din același oraș (1934)^[4]. În 1936 este numit profesor de desen la Liceul C.F.R „Aurel Vlaicu” din București până în 1939 când este profesor de desen și caligrafie la Liceul teoretic de băieți „Radu Greceanu” din Slatina

Statuia lui Constantin Brâncuși, Parcul Herăstrău, București (1967)

Monumentul "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu, 1976 cod LMI GJ-III-m-B-09471

În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea Eden^[3]. În anul 1929 participă la Salonul oficial de pictură și sculptură, unde expune Nud de fată și la Salonul artiștilor francezi^[3]. În 1930, obținând o bursă de studii pentru Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris și se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind în special influențat de sculptura lui Antoine Bourdelle. În 1932 i se acordă Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris. La Salonul de toamnă de la Paris din același an participă cu lucrarea Portret de fată^[3]. Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expozițiile organizate, atât în țară cât și în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcționează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București.

În 1942 este prezent la Salonul oficial al Moldovei din Iași, unde i se acordă premiul Ministerului Culturii și al Artelor^[4]. Tot în anul 1942, participă la Expoziția de Artă românească din cadrul Bienalei de la Veneția, cu lucrarea Cap în stil florentin^[4].

În 1956 participă la Bienala din Veneția, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziția de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.

În 1975 donează muzeului orașului Fălticeni un mare număr de sculpturi și desene, cu care se înființează Colecția „Ion Irimescu”. Este ales în 1978 președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde activează până în 1989.

La 27 februarie 2003 Academia Română îl sărbătorește cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Este al doilea artist român aflat în viață la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea.

La sfârșitul vieții, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (aproximativ 300 sculpturi și 1000 desene), dând naștere astfel celei mai mari colecții permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante și Shakespeare.

Ion Irimescu a relatat că în cursul unei întrevederi cu Nicolae Ceaușescu, i-a prezentat acestuia intenția de a ridica la Fălticeni o statuie din bronz, în mărime naturală, a lui Mihail Sadoveanu, dar că nu are bronzul necesar turnării lucrării. Spre surprinderea sa, Ceaușescu i-a trimis „cadou” statuia lui Stalin care, după ce fusese dată jos de pe soclul din Piața Aviatorilor, a rămas depozitată într-un subsol al C.C. al P.C.R. Și astfel, Stalin modelat de Dumitru Demu s-a transformat în Sadoveanu, plămădit de Irimescu.^[5]

La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare și este înmormântat în cimitirul parohiei Oprișeni.

·         1907 - S-a născut Vilhelm Beneş, prozator şi critic de artă (m.22.04.1960).

* 1910: Joan Geraldine Bennett (n. 27 februarie 1910; d. 7 decembrie 1990) a fost o actriță americană de teatru, film și de televiziune. Pe lângă rolurile din teatru, Bennett a apărut peste 70 de filme din epoca filmelor mute, dar și în epoca sunetului. Ea este, probabil, cea mai cunoscută pentru rolurile sale de femeie fatală din film noir regizate de Fritz Lang, cum ar fi The Woman in the Window (1944) și Scarlet Street (1945).

Bennett a avut trei faze distincte în cariera sa lungă și de succes, prima ca ingenuă blondă cuceritoare, apoi ca femeie fatală senzuală (comparată adesea cu Hedy Lamarr) și în cele din urmă ca soție/figură maternă.

În 1951, cariera de pe ecran a lui Bennett a fost marcată de un scandal după ce cel de-al treilea soț, producătorul de film Walter Wanger, l-a împușcat și rănit pe agentul ei, Jennings Lang. Wanger a suspectat că Lang și Bennett aveau o aventură, o acuză pe care ea a negat-o categoric.

·         1911 - S-a născut Petre Botezatu, critic muzical, membru fondator al Uniunii Compozitorilor din România (m.01.12.1981).

·         1911 - S-a născut Clarence Joseph Garlow, bluesman american.

·         1912: Lawrence George Durrell (n. 27 februarie 1912 - d. 7 noiembrie 1990) a fost un romancier, poet, eseist, dramaturg, parapetician și autor de cărți de călătorie britanic, deși el însuși se considera a fi doar un cosmopolit.

·         1913 - S-a născut filosoful francez Paul Ricoeur („Eseuri de hermeneutică”) (m.20.05.2005).

·         1913 – S-a nascut scriitorul si scenaristul american Irvin Shaw; (d. 1984).
* 1916: Ioan Brezeanu (n. 27 februarie 1916, Ludișor, județul Brașov - d. 26 septembrie 2010, Galați) a fost filolog și folclorist, unul dintre întemeietorii învățământului universitar gălățean.

Ioan Brezeanu a fost decan al Facultății de Filologie din Galați (1962-1973), rector al Institutului Pedagogic din Galați (1973-1974) și unul dintre primii prorectori ai Universității din Galați (1974-1981)

Fost elev al savantului Nicolae Iorga^[2], licențiat „Magna cum laude“ al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938) și doctor în Științe Filologice de la Universitatea din Cluj-Napoca.

Și-a început cariera didactică la Galați, și a urcat cu demnitate toate treptele carierei didactice, de la aceea de profesor de liceu la cea de profesor universitar. De-a lungul întregii cariere, a îndeplinit și funcții de conducere: director al Colegiului Național “Alexandru Ioan Cuza” (1948-1959), șef al Catedrei de limba și literatura română, Decan al Facultății de Filologie (1959-1978), rector al Institutului Pedagogic (1973 și 1974) și prorector al Universității "Dunărea de Jos” din Galați (1974-1981).

Ca om de învățământ, a fost profund atașat școlii, pe care o consideră instituția morală care promovează valorile de adevăr, de bine, de frumos și de dreptate, și era convins că tânăra generație are nevoie de o combustie spirituală care nu poate fi limitată la consumul de informație, urmărind în egală măsură educarea abilităților, modelarea componentei psihocomportamentale, aptitudinale și valorice. Profesorul Ioan Brezeanu consideră, cu drept temei, că așezămintele de învățământ, în care sufletele generațiilor se modelează, îmbogățind tezaurul spiritual al omenirii, reprezintă "garantul sigur al supraviețuirii și afirmării perene a unui popor". El a promovat actul educațional și cultural ca o îndatorire patriotică și o strădanie continuă de înnobilare sufletească.

În activitatea științifică, dominante au fost cercetările și studiile din domeniile folclorului literar, puțin cercetat și cunoscut în zona noastră, - ceea ce a condus la ideea că zona Galațiului ar constitui o "pată albă" pe harta țării -, în istoria municipiului Galați, precum și al învățământului de toate gradele.

Prin cercetări ample și de lungă durată în comunele și satele județelor Galați și Brăila a fost realizată o impresionantă ARHIVĂ DE FOLCLOR, care cuprinde 70 de volume cu înregistrări manuscrise și cu mii de metri de benzi magnetice. Arhiva a fost unanim apreciată de către marii folcloriști: Prof. univ. dr. docent Mihai Pop, directorul Institutului de Etnografie și Folclor din București, Prof. univ. dr. docent Augustin Z.N. Pop, istoric literar și folclorist, Academician Alexandru Dima, Academician Ion Zamfirescu, Prof. univ. dr. Ion Lăudat de la Universitatea “Al.I. Cuza” din Iași, ș.a.

A lăsat în urmă o valoroasă arhivă de folclor, formată din 68 de volume. A publicat 23 de monografii din domeniile folclorului și artei populare, învățământului preuniversitar și universitar, istoriei și culturii^[3], dintre care:

• “Pe-un picior de plai”, (în colaborare cu Gh. Nadoleanu), 1967, 396 p.;
• “La izvoarele cântecului”, 1969, 450 p.; “În Vadul Brăilei”, 1970, 306 p.;
• “Folclor literar de la Dunărea de Jos”, 1976, 178 p.;
• “Păcală, erou al culturii populare românești” (colaborator Cornel Dimitrie), 1978, 223 p.;
• “Studii de folclor”, 1968, 193 p.;
• “Valori ale culturii populare din zona de Sud a Moldovei. Credințe. Datini. Ritualuri”, 1997, 268 p.;
• “Colindele de la Dunărea de Jos. Ritualuri. Poetică”, Galați, 2000, 386 p.;
• “Folclorul literar de la Dunărea de Jos”, 1987, 176 p.;
• “Valea Horincii – vatră culturală”, 364 p.;
• “Institutul Pedagogic de 3 ani din Galați”, 1964, 86 p.;
• “Școala gălățeană, 1765-1948” (în colaborare cu Gh. Ștefănescu), Galați, 1994, 416 p.;
• “Universitatea din Galați”, Galați, 1990, 386 p.;
• “Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați. 50 de ani de tradiție universitară 1948-1998”, 1998, 360 p.;
• “Colegiul Național «Alexandru Ioan Cuza» (1864-1998)”, 286 p.;
• “Galați” în limbile română, engleză, franceză și rusă (în colaborare cu Gh.Marinescu și D.Vrabie), 76 p.+hărți și ilustrate;
• “Regiunea Galați” (colaborare cu Gh.Marinescu), 1972, 270 p.;
• “Județul Galați pe scara timpului”, (coautor și coordonator), 1972, 464 p.+ilustrații;

“Județul Galați” (coautor și coordonator), 280 p.+hărți și ilustrații;

• “Pechea, arc peste timp”, 1972, 174 p.;
• “Satul Ludișor”, 1990, 238 p.;
• “Galați - Biografie spirituală”, 2 volume, 2006.

A încetat din viață la sfârșitul anului 2010, în urma unor afecțiuni cardio-respiratorii.

Purtat de tineri militari, generalul de brigadă Ioan Brezeanu, în uniformă militară, a fost salutat la ieșirea din Biserica Mavramol de o companie de militari echipați cu armamentul din dotare.^[4] Înmormântarea a avut loc miercuri, 29 septembrie, la cimitirul "Eternitatea"

Ioan Brezeanu
(Viața Liberă, Galați)
Date personale
Născut	27 februarie 1916 Ludișor, județul Brașov
Decedat	26 septembrie 2010 Galați
Naționalitate
Ocupație	Profesor universitar

* 1922: Horia Damian (n. 27 februarie 1922, București—d. 13 mai 2012, Paris) a fost un pictor francez de origine română, membru de onoare din străinătate al Academiei Române (din 1993).

Horia Damian s-a născut la 27 februarie 1922 la București și a murit în data de 13 mai 2012 la Paris. Desfășoară pe parcursul vieții o bogată activitate de pictură și sculptură, având la bază studii de arhitectură făcute la București. Expune pentru prima dată la Salonul Oficial în anul 1942 (unde obține Premiul pentru gravură); 1942 reprezintă și anul primei sale expoziții personale.

A participat al Bienalei de la Veneția în 1942. Ulterior, ca participant în cadrul Salonului Oficial din 1945, obține Premiul Anastase Simu, care consta și dintr-o bursă, ce i-a permis să ajungă la Paris, unde a avut privilegiul de a studia sub coordonarea lui André Lhote și a lui Fernand Léger.

1952 este anul primei sale expoziții în străinătate (după plecarea din țară), expoziție care va fi urmată de alte manifestări de anvergură. Structura sa de arhitect este ușor descifrabilă în lucrările sale pe pânză, prin rigoarea extraordinară a desenului. Pânzele organizate pe cicluri iconografice tratează de multe ori elemente arhitectonice arhetipale, precum porți, temple, piramide, construcții, capiteluri, frontoane, etc.

A avut numeroase expoziții de pictură și sculptură în America de Nord și Europa și a participat la Bienala de la Veneția și la cea de la São Paolo.

Activitatea artistică a lui Horia Damian cuprinde varii moduri de manifestare: pictură pe pânză, instalații, vitralii ș.a.

Horia Damian
Horia Damian
Date personale
Născut	27 februarie 1922[1][2][3][4]  București, România
Decedat	13 mai 2012 (90 de ani)  Paris, Franța
Cetățenie	România  Franța
Ocupație	pictor sculptor[*]

·         1925: Constantin Marin (n. 27 februarie 1925, Urleta, Prahova - d. 1 ianuarie2011, București) a fost un muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral român, fondator, dirijor și director pe viață al Corului Național de Cameră Madrigal 47 de ani, între 1963 și 2011. A fost un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească. Activitatea sa a fost apreciată entuziast de critici muzicali din întreaga lume, fiind distins cu numeroase premii și distincții interne și internaționale.

Uneori numele său a fost scris Marin Constantin (Marin este numele său de familie).

Și fiul său, Ion Marin, a devenit tot dirijor (austriac).

Bustul lui Marin Constantin la mormântul său din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București

Dirijor si compozitor, Constantin Marin a fondat Corul Madrigal în 1963 (www.madrigal.ro), fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc precum și muzica tradițională românească.

Înainte de a crea Corul National de Camera "Madrigal," (www.madrigal.ro),Marin Constantin s-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studențești și de amatori precum Corul Universității și Corul Sindicatului Învățământ din București (1949-1951). A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948-1952). Din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951-1974), director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960, iar în ultimii ani profesor consultant). Între 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române.

Maestrul Constantin Marin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), a Capelei Corale "Gheorghe Cucu" (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (1963).

Din 1963 până la moarte, Marin Constantin a fost dirijor și director pe viață al Corului Național de cameră Madrigal. Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert la Brașov, a fost dirijorul, fondatorul și directorul Corului „Madrigal” al Conservatorului București, un ansamblu de excepție, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee întreprinse de-a lungul anilor în toată lumea. Cu Corul Madrigal a susținut peste 4000 de concerte în țară și în lume, în festivaluri: George Enescu (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franța), Toamna Varșoviană (Polonia, Anul Marcian (Veneția, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia, Ohridsko Leto și Belef (Belgrad), Olanda etc. Palmaresul Corului National de Camera Madrigal se identifica cu cel al dirijorului sau, Marin Constantin, și întreaga activitate de 47 de ani este mereu împreună. (www.marinconstantin.org).Marin Constantin și corala sa, Madrigal, au prezentat muzica corala românească, tradițională și contemporană, pe cele mai mari scene ale lumii, la Carnagie Hall, în 1969, la sediul Națiunilor Unite (www.uno.org), Mla Basilica San Marco din Veneția în 1994 invitați în An Marcian de Vatican, la Pantheon, de Ziua Națională a României, în 1996, și în săli de spectacole și aule universitare din mai toate țările europene, Japonia, Statele Unite. Câteva filme ale Televiziunii Române documentează câteva turnee, cel mai cunoscut este Madrigal pentru Japonia, realizat de Iosif Sava și Viorel Sergovici în 1991(https://www.youtube.com/watch?v=DpI8WwGYYfg).

DISCOGRAFIE

În 1969 a înregistrat cu Corul Madrigal primul disc de Colinde, la Electrecord, disc care a fost prezentat numai pentru export, ți a fost ascultat în România doar începând din decembrie 1989, în timpul revoluției. Colindele Madrigalului lui Marin Constantin au devenit legendare ți au făcut parte din istoria lui Marin Constantin și a corului său Madrigal, așa cum atesta Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania.

În 1985 a creat și înregistrat zece discuri sub titlul „Arta construcției și interpretării corale” reprezentând teoria sa, psihotehnica, pentru dirijat coral Cele zece discuri sunt prezentate de Marin Constantin și exemplificările realizate de Corul Madrigal sub conducerea sa, și sunt reeditate de Electrecord în 1995.

Discografia lui Marin Constantin și a Corului Madrigal sub conducerea sa este enormă: 40 de CD-uri și înregistrări cu Corul Madrigal, dintre care majoritatea promovând muzica românească tradițională și contemporan.

FILMOGRAFIE.

A fost subiectul filmului Cântecele Renașterii, de Mirel Iliescu care a obținut Palme D'Or în 1969 la Cannes.

A participat împreună cu Corul Madrigal în peste 36 de filme artistice, documentare și de televiziune atât în România cât și în alte țări.

Constantin Marin
Constantin Marin
Date personale
Născut	27 februarie 1925  Urleta, Bănești, Prahova, România
Decedat	1 ianuarie 2011 (85 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor dirijor

·         1926 - S-a născut Elena Bronitzki, grafician.

·         1927 - S-a născut Guy Mitchell (Al Cernik), cântăreţ şi actor american.

·         1928: Ariel Șaron (sau după ortografia în sursele israeliene oficiale Ariel Sharon, în ebraică:אריאל שרון, cunoscut adesea ca „Arik” Sharon, născut Ariel Scheinermann^[2], אריאל שיינרמן în ebraică, la 27 februarie1928, în Kfar Malal, în Palestina sub mandat britanic - d. 11 ianuarie2014, Tel Hashomer, Ramat Gan, Israel^[3]) a fost un general și politician israelian. A fost cel de-al 11-lea prim ministru al Israelului între anii 2001-2006, fondator al micului partid „Shlomtzion”, apoi al partidului de centru-dreapta Likud și apoi al partidului de centru Kadima, ministru al apărării (1981-1983), ministru de externe (1998-1999), ministru al agriculturii, al comerțului și industriei etc. Înainte de intrarea în viața politică, s-a distins ca militar, ca unul din comandanții brigăzii de parașutiști, fondator al unității de comando 101 și ca general-maior, comandant al trupelor frontului de sud.
* 1929: Djalma dos Santos (mai cunoscut ca Djalma Santos, scris și Dejalma Santos, n. 27 februarie 1929, São Paulo - 23 iulie 2013) a fost un jucător de fotbal care a jucat pentru Brazilia la patru Campionate Mondiale, câștigând două dintre ele. Santos este unul dintre cei mai buni fundași care au jucat pentru Brazilia^[1]. În principal cunoscut pentru abilitățile sale defensive, el își ajuta colegii în atac prin raiduri pe partea dreaptă.

A jucat la Campionatele Mondiale din 1954, 1958, 1962 și 1966, la ultimul având 37 de ani. Santos a ajutat la crearea ultimului gol pentru Brazilia în finala din 1962. A fost trecut de Pelé pe lista FIFA 100 în martie 2004.

·         1930: Joanne Woodward, actriță americană

·         1932: Elizabeth Rosemond Taylor (n. 27 februarie 1932, Londra - d. 23 martie 2011, Los Angeles, SUA^[3]) a fost o actriță americană de film. Este considerată „ultimul star al Hollywoodului de altădată”. A fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori și a primit de la American Film Institute Premiul pentru întreaga carieră.
A fost căsătorită cu:
Conrad Hilton, Jr. (1950–1951)
Michael Wilding (1952–1957)
Mike Todd (1957–1958)
Eddie Fisher (1959–1964)
Richard Burton (1964–1974, 1975–1976)
John Warner (1976–1982)
Larry Fortensky (1991–1996)
Copii:
Maria Burton
Michael Wilding jr.
Filmografie: 

• There's One Born Every Minute (1942)
• Lassie Come Home (1943)
• Jane Eyre (1944)
• The White Cliffs of Dover (1944)
• National Velvet (1944)
• Courage of Lassie (1946)
• Life with Father (1947)
• Cynthia (1947)
• A Date with Judy (1948)
• Julia Misbehaves (1948)
• Little Women (1949)
• Conspirator (1949)
• The Big Hangover (1950)
• Tatăl miresei (1950)
• Quo Vadis? (1951)
• Father's Little Dividend (1951)
• A Place in the Sun (Un loc sub soare, 1951)
• Callaway Went Thataway (1951)
• Love Is Better Than Ever (1952)
• Ivanhoe (1952)
• The Girl Who Had Everything (1953)
• Rhapsody (1954)
• Elephant Walk (1954)
• Beau Brummell (1954)
• The Last Time I Saw Paris (1954)
• Screen Snapshots: Hollywood, City of Stars (1956)
• Giant (1956)
• Operation Raintree (1957)
• Raintree County (1957)
• Cat on a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperișul încins) (1958)
• Premier Khrushchev in the USA (1959) (documentar)
• Suddenly, Last Summer (1959)
• Scent of Mystery (1960)
• Butterfield 8 (1960)
• Lykke og krone (1962) (documentar)
• Cleopatra (1963)
• The V.I.P.s (1963)
• On the Trail of the Iguana (1964)
• The Big Sur (1965)
• The Sandpiper (1965)
• Who's Afraid of Virginia Woolf? (Cui i-e frică de Virginia Woolf) (1966)
• The Comedians in Africa (1967)
• The Taming of the Shrew (1967)
• Doctor Faustus (1967)
• Reflections in a Golden Eye (1967)
• The Comedians (1967)
• On Location: 'Where Eagles Dare' (1968)
• Boom (1968)
• Around the World of Mike Todd (1968) (documentar)
• Secret Ceremony (1968)
• Anne of the Thousand Days (1969)
• The Only Game in Town (1970)
• Zee and Co. (1972)
• Under Milk Wood (1972)
• Hammersmith Is Out (1972)
• Night Watch (1973)
• Ash Wednesday (1973)
• Just One More Time (1974)
• The Driver's Seat (1974)
• That's Entertainment! (1974)
• The Blue Bird (Pasărea albastră) (1976)
• A Little Night Music (1977)
• Winter Kills (1979)
• The Mirror Crack’d (1980)
• Genocide (1981) (documentar)
• Young Toscanini (1988)
• The Flintstones (1994)
• Get Bruce (1999) (documentar)
• These Old Broads (2001)

·         1935: Mirella Freni, soprană italiană

·         1938 - S-a născut Constantin Albani, pictor şi scenograf.

* 1940: Monica Racoviță Moisescu (n. 27 februarie 1940, București, România) este o artistă decoratoare română, stabilită din 1978 în Elveția

A absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Facultatea de Arte Decorative, la București.

A realizat tapiseria „Bătălia de la Rovine” pentru Teatrul Național din București și un mare mozaic pentru Institutul Meteorologic.

A avut expoziții în România, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia ș.a.

S-a stabilit în 1978 în Elveția. A fost profesoară de desen la mai multe colegii și meșter tapiser la Atelierul Permanent de Artizanat din Geneva

Monica Racoviță Moisescu
Date personale
Născută	27 februarie 1940 (79 de ani)  București, România
Cetățenie	România  Elveția
Ocupație	artistă
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Arte București

* 1942: Gheorghe Gabor (n. 27 februarie 1942, com. Voila, județul Brașov) este un politician român, membru al Parlamentului României. În legislatura 2004-2008, Gheorghe Gabor a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Mongolia, Regatul Suediei, Republica Turcia și Muntenegru. În legislatura 2004-2008, Gheorghe Gabor a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Italiană, Japonia, Republica Finlanda, Republica Coreea, Regatul Belgiei și Republica Federală Germania.
* 1943: Carlos Alberto Gomes Parreira (n. 27 februarie 1943, Rio de Janeiro) este un antrenor de fotbal brazilian. A condus în mai multe rânduri echipa națională a Braziliei alături de care a câștigat titlul mondial în 1994, Copa America în 2004 și Cupa Confederațiilor în 2005.

·         1945 - S-a născut actorul polonez Daniel Olbrychski. Apariţii în filmele regizate de Andrzej Wajda: "Pădurea de mesteceni", "Viaţa de familie".
* 1947: Alan Guth (n. 27 februarie 1947, New Brunswick, New Jersey) este un fizician teoretician și cosmolog american.

Guth a cercetat teoria particulelor elementare (și modul în care teoria particulelor se aplică universului timpuriu). În prezent, este profesor de fizică la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, el fiind autorul teoriei universului inflaționist.^[1][2]

El a absolvit MIT în 1968 în domeniul fizică unde a rămas pentru a lua un master și un doctorat, de asemenea, în fizică.

·         1951 - S-a născut Steve Harley (Steven Nice), vocalist şi compozitor britanic (Cockney Rebel).

·         1952 - S-a născut Kevin Raleigh, vocalist şi clăpar american (Michael Stanley Band).

·         1953 - S-a născut cîntăreţul american Michel Bolton.
* 1953: Yolande Moreau (n. 27 februarie 1953) este o actriță din Belgia.

A câștigat două premii Cesar pentru Cea mai bună actriță în 2005, pentru filmele When the Sea Rises (Quand la mer monte...) și în 2009 pentru Séraphine.

În 1989 s-a alăturat trupei de artiști formată de Jérôme Deschamps și Macha Makeieff. A devenit unul din starurile acestei trupe rapid. A urmat colaborarea cu show-ul de televiziune Les Deschiens, unde a avut de asemenea succes. A jucat și în filmele Amélie și Mama Chow în Micmacs, amândouă regizate de Jean-Pierre Jeunet. A avut rolul unui mim în filmul Paris, Je T'aime și a unei femei bolnave de iubire în filmul Vagabond, regizat de Agnes Varda, din 1985. A urmat rolul din horrorul franțuzesc The Pack, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes din 2010.

·         1954 - S-a născut Neal Schon, chitarist american (Santana, Journey).
* 1954: Gheorghe Tegleațov (în rusă Георгий Александрович Тегляцов, transliterat: Gheorghi Aleksandrovici Tegleațov; n. 27 februarie 1954, Harkov^[1][2] – d. 17 decembrie 2015, Chișinău)^[3] a fost un fotbalistucraineano-moldovean și sovietic, care a jucat pe postul de fundaș. După încheierea carierei de fotbalist a devenit antrenor de fotbal.

·         1955 - S-a născut Gary Christian, vocalist şi compozitor britanic (The Christians).

·         1956 - S-a născut Vic Faulkner, basist britanic (Hello)

·         1957: Adrian Smith, muzician englez (Iron Maiden)
* 1957: Danny Antonucci (n. 27 februarie 1957 la Toronto) este un scenarist, producător de film canadian, creatorul desenului animat Ed, Edd și Eddy. El a refizat și scris cele mai multe dintre episoade. Danny s-a inspirat pentru serialul Ed, Edd Eddy din copilaria sa, folosindu-se de scamatoriile făcute atunci aplicate multor personaje. Când și-a învățat lecția, a văzut că după ea s-ar putea crea pe un desen animat.
* 1959: Cristian Dănuț Mihai (n. 27 februarie 1959) este un fost senator român, ales în legislatura 2012-2016. În peioada 2012-2013 a fost membru în partidul PP-DD iar în perioada 2013 - 2016 a fost membru în Partidul Conservator.

·         1960 - S-a născut Paul Humphries, pianist şi vocalist (Orchestral Manoeuvres In The Dark - OMD).
* 1962: Adam Baldwin (n. 27 februarie 1962, Winnetka, Illinois) este un actor american. Este cel mai cunoscut pentru rolurile sale din Full Metal Jacketca Animal Mother, Firefly și continuarea acestuia, filmul Serenity, ca Jayne Cobb. A mai interpretat rolul colonelului John Casey din serialul Chuck și mai recent pe al lui Mike Slattery din serialul The Last Ship.
* 1962: Andrei Gruzsniczki (n. 27 februarie 1962, Ploiești) este un regizor și scenarist de film și televiziune român.
Absolvent al Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București în 1994, Andrei Gruzsniczki a debutat ca regizor de film fiind regizorul secund al lui Lucian Pintilie în filmele acestuia Next stop, Paradise și Niki and Flo

Filmografie - regizor

• Traseu (2008)
• Cronica unei morti amânate (2008)
• Cealaltă Irina (2009)
• Kakaia Freedom? Eta Carnaval
• Quod erat demonstrandum (2014)
• O faptă bună (2015)

Filmografie - scenarist

• Traseu (2008)
• Cealaltă Irina (2009)
• Quod erat demonstrandum (2014)^[4]
• O faptă bună (2015)

Filmografie - regizor secund

• The Wild Dogs (2002)
• Niki and Flo (2003)
• Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003)
• Ursul (2011)

·         1963 - S-a născut actriţa Manuela Ciucur.

* 1964: Serghei Botnaraș (n. 27 februarie 1964, Chișinău)^[5] este un fost fotbalist care juca pe postul de portar și actual antrenor de fotbal din Republica Moldova. În prezent este antrenor secund la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova.
* 1964: Daniel Tudorache este un politician român, deputat în Parlamentul României în legislatura 2012-2016 din partea PSD București.

La alegerile locale din 5 iunie 2016 a fost ales primar al sectorului 1 din București, cu 23.220 de voturi.^[1] Principala sa contracandidată a fost Clotilde Armand (USR), care a obținut 21.504 voturi.

Daniel Tudorache
Daniel Tudorache
Date personale
Născut	27 februarie 1964 (55 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Primar al Sectorului 1
Deținător actual
Funcție asumată 6 iunie 2016
Partid politic	Partidul Social Democrat

* 1966: Baltasar Kormakur Samper (născut la 27 februarie 1966 în Reykjavik, Islanda) este un actor, regizor și producător islandez. Are așa filme ca 101 Reykjavik (2000) și A Little Trip to Heaven (2005).
* 1967: Dănuț Lupu (n. 27 februarie 1967, Galați) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a Românieila Campionatul Mondial de Fotbal din 1990.
* 1970: Laurențiu Țigăeru Roșca (n. 27 februarie 1970) este un deputat român, ales în 2012.
* 1972: Silvia Radu (n. 27 februarie 1972, Hîncești, URSS) este un manager, jurist și filolog din Republica Moldova. În perioada 2008–2015 a îndeplinit funcția de director a Gas Natural^⁠(d) (fosta Unión Fenosa^⁠(d)). A candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, 2016. Din noiembrie 2017^[1] până în iunie 2018 a servit ca primar general interimar al municipiului Chișinău. În septembrie 2018, s-a anunțat că Radu va fi numită în funcția de ministru al sănătățiiîn Guvernul Pavel Filip
* 1972: Bogdan Argeș Vintilă (n. 27 februarie 1972,^[1] București, RS România) este un fost portar român. În 2002 jucat de 5 ori în naționala României. În noiembrie 2014 a devenit selecționer al reprezentativei U17 a României.^[2] După un an cu această echipă, a început să antreneze nou-promovata în prima ligă FC Voluntari, după care a antrenat echipa de juniori FC Player.^[3] Actualmente, este antrenor la FCSB.
* 1973: Peter James Andrea ^[3] (n. 27 februarie 1973) este un cântăreț-compozitor australiano-englez, om de afaceri și vedetă de televiziune. A lansat melodii ca "Mysterious Girl " și "Flava".
* 1973: Li Bingbing (n. 27 februarie 1973) este o actriță și cântăreață chineză.

·         1974: Colin Edwards,pilot de motociclism
* 1978: Kaha Kaladze (limba georgiană: კახა კალაძე, n. 27 februarie, 1978 în Samtredia) este un fost fotbalist, actual om de afaceri și politiciangeorgian. Este primul fotbalist georgian care a câștigat Liga Campionilor.

·         1979: Kakha Kaladze, fotbalist Georgian
* 1980: Chelsea Victoria Clinton (n. 27 februarie 1980) este unicul copil al fostului Președinte al Statelor Unite Bill Clinton și a fostei Secretare de Stat a Statelor Unite Hillary Rodham Clinton. Ea este un corespondent special pentru NBC News și lucrează cu Clinton Foundation și Clinton Global Initiative.
* 1980: Constantin Diță (n. 27 februarie 1980) este un actor român, cunoscut pentru rolul Giani din serialul Las Fierbinți.

A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului în 2005.^[1]

Constantin Diță a jucat în numeroase spectacole la teatre cunoscute: Teatrul de Comedie, Teatrul Foarte Mic, Teatrul Bulandra, Studioul de teatru Casandra, Teatrul Luni și Teatrul fără frontieră

Filmografie:

• Pe aripile vinului (2002)^[3]
• Călătorie la oraș (2003) - învățătorul
• Visul lui Liviu (2004) - Ceata
• Eminescu versus Eminem (2005)
• A fost sau n-a fost? (2006) - Tibi
• Hârtia va fi albastră (2006)
• Marilena de la P7 (2006) - barman
• Mere la cuptor (2006)
• Nevroze nocturne (2006)
• California Dreamin' (Nesfârșit) (2007) - Paul
• Târziu (2007) - Costi
• Restul e tăcere (2008) - pictor
• Vine poliția! (2008) - Tony Georgescu
• WebCamGame (2008) - curierul
• Polițist, adjectiv (2009) - agentul de serviciu
• Tarantyno (2009) - Aurică
• Aurora (2010) - Amarie
• Curățătorii (2010)
• Moștenirea (2010) - Rocky
• Portretul luptătorului la tinerețe (2010) - Ion Gavrilă Ogoranu
• Las Fierbinți (2012) - Giani
• S-a furat mireasa (2012) - Cornel
• Tizi (2012) - Rducu
• Un etaj mai jos (2015) - Viorel

* 1983: Kate Rooney Mara (/ˈmɛərə/ mair-ə;^[3] n. 27 februarie 1983)^[4] este o actriță americană. Este cel mai bine cunoscut pentru apariția sa în drama-politică Culisele puterii ca Zoe Barnes și a apărut la Fox TV in serialul 24 ca analist-programator Shari Rothenberg. Ea si-a făcut filmul ei de debut in 1999, in filmul Random Hearts. Ea a apărut în filmul "Brokeback Mountain" (2005), We are Marshall (2006), Shooter (2007), Transsiberian (2008), Stone of Destiny (2008), The open Road (2009), Transcendence (2014), The Martian (2015), Morgan (2016), și Megan Leavey (2017). De asemenea, ea a apărut în programul FX, in serialul American Horror Story: Murder House (2011) ca Hayden McClaine și in filmul Fantastic Four (2015) ca Susan "Sue" Storm / Femeia Invizibilă.

* 1983: Viktória Petróczi (n. 27 februarie 1983, la Győr)^[2] este o jucătoare maghiară de handbal care, începând din sezonul 2013-2014, evoluează la echipa slovacă Iuventa Michalovce^[3] pe postul de portar. 

* 1985: Otman Bakkal (în arabă: عثمان بقال) (n. 27 februarie 1985, Eindhoven, Olanda) este un fotbalist marocan aflat sub contract cu PSV.
* 1985: Thiago Neves (n. 27 februarie 1985) este un fotbalist brazilian.
* 1987: Cristian Radu Nema (n. 27 februarie 1987, Brașov, România) este un cunoscut cineast român, producător de film și fotograf..

În prezent este singurul fotograf român acreditat pe Covorul Roșu la Festivalul de Film de la Cannes, începând cu anul 2009^[1]. În 2010 pune bazele companiei CRN LUX et ARS, companie ce stă la baza unor mari proiecte culturale și cinematografice. Este cel mai mare colecționar de filme românești^[2], și de asemenea posesorul unei colecții impresionante de afișe de filme românești^[3]. Această colecție este expusă în holurile Facultății de Film din cadrul UNATC 'Ι.L. Caragiale' București.

Este doctorand în cadrul Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale” Bucuresti, domeniul Cinematografie și Media. Este absolvent al Masteratului de Producție de Film din cadrul UNATC (clasa conf. univ. dr. Doina Maximilian si conf. dr. Dinu Tănase), și al Facultății de Film, secția Cinematografie, fotografie, media (multimedia: sunet, montaj), clasa prof. Laura Georgescu Baron

Filmografie:

• 2019 Cufarul lui Eminescu (documentar artistic, 34', cu Ion Caramitru, Cristian Motiu, acad. Alexandru Surdu, regia Cristian Radu Nema si Mimis Ravanis - prezentat în cadrul Short Film Corner la Festivalul de Film de la Cannes și în cadrul Serilor Filmului Romanesc)^[4]
• 2018 A day in the life of Dorian Yates (documentar biografic, 34', cu Dorian Yates, regia Cristian Radu Nema)
• 2017 Arhitectura României Mari (documentar artistic, 21', cu Ion Dichiseanu, regia Cristian Radu Nema)^[5]
• 2013 Taedium Vitae (regia Raul Sebastian Pahonea, 14’, UNATC, 16mm alb negru) – producător
• 2012 Phoenix – În umbra marelui URSS (videoclip, 6’) - montaj
• 2010 One Bag (regia Răzvan Leucea, 12’, UNATC, 16mm color) – montaj, sunet, asistent producție
• 2009 Autoportret Tatiana Apahidean (regia Tatiana Apahidean, Laurențiu Damian, 50’, IMAGINA FILM) – producător, montaj,
• 2009 Playing Cehov (regia Gică Preda, 30’, UNATC, digital color) – montaj, sunet
• 2009 Phoenix & Mony Bordeianu – Back to the future (concert 90’, full HD) – producător artistic, regie, montaj
• 2008 APLEC (10 filme scurte de învățare a limbii romane pentru francezi, 40’, Academia Română, Universite de Lorraine) – producător, regie, montaj
• 2008 Mony Bordeianu – Touche Touche (videoclip, 4’) – producător, regie, montaj
• 2008 Film eseu Ion Apahidean (regia Ion Lucaci, Tatiana Apahidean, 40’, IMAGINA FILM, digital) – producător executiv, montaj
• 2007 O Legenda Vie (documentar, 18’, regia Cristian Radu Nema, cu: Mircea Albulescu) – producător, regie, scenariu, selecție la 4 festivaluri internationale (IPIFF, film.dok, Eco – Etno – Folk Film, CineMaIubit)
• 2006 Nema (documentar, regia Flavius Man, 10’, PRIGAT – inyour20s) – actor principal
• 2006 Vis a Vis (studenti anul I multimedia, UNATC, 4’, coordonator prof. Laura Georgescu Baron) – actor principal

Expoziții:

Vernisajul expozitiei "Maestrul si discipolul sau" - Cinema PRO, februarie 2012

• 2017 - Arhitectura României Mari (Palatul Noblesse, București: Centrul cultural Reduta, Brasov; Cetatea Alba Iulia)
• 2013 – Femeia in filmul românesc (Centrul Universitar din Baia Mare) (permanentă)
• 2013 – Maestrul si discipolul sau – Sergiu Nicolaescu (foyer cinema Patria) (permanentă)
• 2013 – Festivalul de film de la Cannes (cinema Patria, cafe 3d) (permanentă)
• 2012 – Un brașovean la porțile Olimpului (Centrul Cultural Reduta, Brașov)
• 2012 – Singur printre zei (Centrul Cultural Reduta, Brașov) alături de conferința „Fii Demn” – Dan Puric
• 2010-2011 – Les photos de Cannes a Roumanie (cinema Studio)
• 2007 - Filmul românesc în imagini (UNATC „I.L. Caragiale” Bucuresti) (permanentă) (participanți: Sergiu Nicolaescu, Dinu Cocea, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Radu Beligan, Mariana Mihuț, Mircea Albulescu)
• 2007 - Filmul romanesc in afise (hotel Novotel) (participanți: Victor Rebengiuc, Ileana Stana Ionescu, Ion Besoiu, Iurie Darie, Ioan Cărmăzan, George Motoi)

Lucrări publicate:

• 2019 - Papa Franisc în Grădina Maicii Domnului - (București, ed. Integral, 112 p., ISBN 978-606-992-319-1)^[6]
• 2018 - Filosofia ca sărbătoare. Alexandru Surdu la 80 de ani (Victor Emanuel Gica, Dragoș Popescu, Luminița Gliga, Cristian Radu Nema (editori), , București, Editura Academiei Române, 2018, 632 p., ISBN 978-973-27-2907-6
• 2018 - Mihai I. Amurg Regal - ed. Integral (ISBN 978-606-992-142-5)
• 2017 - Colocvii. Portrete (de George Anca și Cristian Radu Nema) - (București, ed. Integral, 120 p., ISBN 978-606-8782-84-3)
• 2013 – Prin tainele productiei de film in Romania - (ed. RBA Media)
• 2013 – A te da in Spectacol
• 2013 – Albumul de fotografie – "Un mare actor roman - Radu Beligan - Prin ochii lui Cristian Radu Nema"

Cristian Radu Nema
Cristian Radu Nema
Date personale
Născut	27 februarie 1987 (32 de ani)  Brașov, România
Cetățenie	România
Ocupație	fotograf

* 1988: Marius Conkan (n. 27 februarie 1988) este un poet român contemporan.
S-a născut și a copilărit în localitatea Rodna, din județul Bistrița-Năsăud. În prezent este doctorand al Facultății de Litere din Cluj, cu o teză despre lumi alternative. A publicat poezie, studii literare și cronici în revistele "Steaua", "Echinox","Poesis International", "Tiuk", "Tomis", "Exquisite Corpse" (revistă editată de Andrei Codrescu), precum și pe LiterNet. A fost redactor al revistei Echinox. A debutat editorial în aprilie 2009, cu volumul Soporia, apărut la editura Vinea. În 22 decembrie 2009 i s-a acordat premiul pentru debut în poezie al revistei "Mișcarea literară". A fost nominalizat la Premiul Național de Poezie "Mihai Eminescu", Opera Prima, 2010. În 23 mai 2010 i s-a decernat Premiul Național "Tudor Arghezi", pentru Opera Prima.
Volume publicate:
Soporia, editura Vinea, București, 2009.
Ținutul Celălalt, poem-roman, scris în colaborare cu Ruxandra Cesereanu, editura Cartea Românească, 2011.
Extazul Sfântului Markon, editura Tracus Arte, București, 2012.

"Cine își poate închipui un ospiciu fictiv, populat cu personajele chinuite ale lui Egon Schiele, adaptate la vremurile noastre (adică la începutul de mileniu trei), are în față această carte-lume, soporia, scrisă de Marius Conkan. Un microcosm care conține spaime, ghemuiri, răsuciri spasmodice și fantasme, migălite fiecare în cotloanele și sipetele lor. soporia este violentă, dar violența ei este râvnită a fi cathartică. Tocmai de aceea nuanțele psihanalitice ale acestei cărți-lume sunt făcute să limpezească substraturile de frică, suferință și oroare care zac în noi toți, făpturi umane supuse unei condiții adesea impuse și neasumate întru totul. Poemele acestei cărți sunt, metaforic și simbolic vorbind, niște cămăși de forță care pot fi îmbrăcate sau nu: esențial este faptul că ele au fost croite, cusute și descusute de un poet vizionar care știe ce vrea de la sine și de la cititorii săi. "Delirul" lui este moștenit de la întunecații poeți ai secolelor trecute, dar, în același timp, este personalizat printr-o sensibilitate hipertrofiată aparte." (Ruxandra Cesereanu).

"...din acest „ospiciu fictiv”, continuat și în a treia secțiune a cărții – entry for death –, se naște un poet a cărui carte de debut poate fi considerară una dintre cele mai bune ale întregului val poetic născut, la noi, în ultimii cinci ani." (Gellu Dorian, în revista "Convorbiri literare", nr. 10/2009).

"Fie că vorbește despre animalul-pereche, despre metrosexual, despre întâlnirea înspăimântătoare a celui care scrie alerg înăuntrul craniului meu cu craniul meu în mână sau despre emopoezie, manechinul care pozează în fața ratării sau "patria noastră" care se rezumă la servilism prostituție și umilință, Marius Conkan își construiește o intrare rapidă, tăioasă; iar acestea sunt și un fel de facultăți ale poeziei sale instruite acid pentru supraviețuire." (Florin Balotescu, în revista "Steaua", nr. 10-11/2009).

* 1989: Nina Løseth (n. 27 februarie 1989) este o schioară norvegiană ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. A debutat la Cupa Mondială în februarie 2006. Primul podium a fost obținut în concursul de slalom de la Zagreb din ianuarie 2015.

* 1994: Ovidiu Popescu (n. 27 februarie 1994,^[1] Reșița, România) este fotbalistromân, care joacă pentru FCSB pe postul de mijlocaș.
* 1994: Andreea Eliza Chiricuță (n. 27 februarie 1994, în Buzău)^[2] este o handbalistă română care joacă pentru CS Rapid București. Începând din 2017, Chiricuță a fost convocată de câteva ori și la echipa națională a României.^[3][4]

Handbalista a făcut parte și din lotul de tineret al României care a participat la Campionatul Mondial din 2014

* 1995: Sergej Milinković-Savić (n. 27 februarie 1995,^[1] Lleida, Spania) este un fotbalist sârb care evoluează la clubul italian Lazio și pentru Echipa națională de fotbal a Serbiei pe postul de mijlocaș defensiv.

VA URMA