MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 24 FEBRUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC - TRADIȚII ȘI MODERNISM; GLUME
Bună dimineața de Dragobete, sărbătoarea populară a dragostei la români!
Clic pe imagine și se vor deschide articolele pentru a putea fi citite!
ARTE 24 Februarie
INVITAȚIE LA OPERĂ 24 Februarie
L’Orfeo de Claudio Monteverdi
Rinaldo de Handel
Händel - Opera Rinaldo,
Arrigo Boito - Mefistofele
Arrigo Boito - Mefistofele - ópera completa:
Nicolae Herlea (n. Niculae Herle - 28 august 1927, București - d. 24 februarie2014, Frankfurt am Main, Germania) a fost un bariton român.
Baritonul Nicolae Herlea s-a născut în București, la 28 august 1927.
A studiat la Conservatorul din București cu profesorul Aurelius Costescu-Duca. Mai târziu a participat la Roma, la cursuri de specializare la Academia di Santa Cecilia, cu maestrul Giorgio Favaretto.
A debutat în 1951 pe scena Operei Naționale din București cu rolul Silvio din spectacolul Paiațe și a rămas angajat, ca prim-bariton al acestei scene.
Tot în 1951 a câștigat Premiul întâi la concursurile internaționale de la Geneva, Praga și Bruxelles. Aceste mari succese au fost urmate de apariția sa pe cele mai mari scene ale lumii: a cântat la Scala din Milano, la Opera Națională din Praga, la Teatrul Balșoi din Moscova și Opera Națională din Berlin. În perioada 1964-1967 a fost membru al Operei Metropolitan din New York. De asemenea a avut apariții și pe scenele americane din Boston, Cleveland, Detroit etc.
Repertoriul său bogat cuprinde roluri de seamă din creația universală; a fost Figaro în Bărbierul din Sevilia de Rossini (rol pe care l-a interpretat de aproximativ 550 de ori), lordul Ashton în Lucia di Lammermoor de Donizetti, Rigoletto în Rigoletto de Verdi, Escamillo în Carmen de Bizet, Oneghin în Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Igor în Prințul Igor de Borodin, Scarpia în Tosca de Puccini. Vocea sa, caldă, egală pe întregul ambitus, exprimă cu naturalețe și avânt o întinsă gamă de sentimente.[necesită citare] Calitățile sale vocale sunt susținute de un autentic talent actoricesc.[necesită citare]
A cântat în compania multor artiști consacrați ai operei, printre care se numără: Montserrat Caballé, Mario Del Monaco, Franco Corelli, Placido Domingo, Joan Sutherland, Giuseppe Di Stefano, Nicolai Ghiaurov, Nicolai Ghiuselev , Giulietta Simionatto, James McCracken, Carlo Bergonzi, Fiorenza Cosotto, Nicolai Gedda, Luigi Alva, Ivan Petrov.
A fost președintele Juriului Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée și a predat cursuri de specializare, pentru masterat, la Academia de Muzică din București. Moare la 24 februarie 2014 la vârsta de 86 de ani în urma unor complicații datorate vârstei înaintate.
Înregistrări video:
- "Tosca" la Tokio cu Montserrat Caballé și Giseppe Di Stefano (1975)
- "Andrea Chenier" / TV-Film 1971 / Cornel Stavru tenor, Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Nicolae Herlea bariton
- "La Forza del Destino" / TV-Film / Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Rigoletto" / TV 1984 / Silvia Voinea soprană, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Il Barbiere" / Film 1983 / Silvia Voinea soprană, Valentin Teodorian tenor, Nicolae Herlea bariton
- "La Traviata" / TV 1984 / Vasile Moldoveanu tenor, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Un Ballo in Maschera" / Film 1987 / Silvia Popp soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Lucia Di Lammermoor" / Film 1985(?) / Silvia Voinea soprană, Florin Georgescu tenor, Nicolae Herlea bariton
MUZICĂ 24 Februarie
Best Romantic Latin Love Songs - Beso De Fuego Collection
Beautiful Romantic Guitar Love Songs - The Very Best Of Romantic Instrumental Music
Percy Faith – Younger Than Springtime (1970) GMB
Цветение Весны под прекрасную музыку*что может быть красивее?
POEZIE 24 Februarie
Vasile Al. George, poet, publicist, traducător
Date biografice
n. 24 februarie 1895, Sângeorz-Băi – d. 18 martie 1960, Bucureşti
Face studiile liceale la Năsăud şi Blaj, apoi se stabileşte la Bucureşti, în 1912, unde urmează cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţie, luându-şi şi licenţa în drept.
Participă la luptele de la Mărăşeşti, unde este rănit. Este funcţionar în Ministerul Instrucţiunii şi în Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale. După primul război, se întoarce în Ardeal şi este redactor-şef al gazetei „Glasul libertăţii” (Cluj), redactor la ziarul „Voinţa” (Cluj). În 1921 este numit director al Casei cercuale a asigurărilor sociale din Târgu-Mureş, unde editeză ziarul „Mureşul”, iar între 1927-1928 conduce săptămânalul „Astra”.
Colaborează la diverse publicaţii: „Musa someşană”, „Foaia interesantă” (Orăştie), „Cosînzeana” (Orăştie), „Luceafărul” (Budapesta), „Flacăra”, „Arta”, „Ţara noastră”, „Societatea de mâine” (Cluj), „Cele trei Crişuri”, „Gândirea”, „Ramuri”, „Familia” (Oradea), „Evoluţia” (Cluj) etc.
Opera
§ Pământ : poezii. - Cluj: Tipografia dr. Sebastian Bornemisa, 1922.
§ Jókai Mór. Îngerul vărsării de sânge. – Bucureşti: [s.n.], 1916.
Horia Bădescu, poet, prozator şi eseist
Biografie Horia Bădescu
Horia Bădescu (n. 24 februarie 1943, Arefu, judeţul Argeş) este un poet, prozator şi eseist român contemporan.
Urmează studiilie liceale la Curtea de Argeş (1957-1960). Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1968). Face parte din gruparea revistei „Echinox”. Şi-a luat doctoratul în litere cu teza Memoria Fiinţei - Poezie şi Sacru (1997). Debut absolut cu poezie în revista „Tribuna” (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987 director al Teatrului Naţional din Cluj. După 1990 a fost director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris şi ataşat cultural la Ambasada României în Franţa. Este tradus şi publicat în reviste literare din Franţa, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru.
Poeme
Marile Eleusii, Cluj, Ed. Dacia, 1971
Nevăzutele Urse, Cluj, Ed. Dacia, 1975
Cântece de viscol, balade, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1976
Anonimus, Cluj, Ed. Dacia, 1977
Ascunsa trudă, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1979
Recurs la singurătate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1982
Starea bizantină, balade, Cluj, Ed. Dacia, 1983
Apărarea lui Socrate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1985
Anotimpurile, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1987
Furcile caudine, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1991
Lieduri, Cluj, Ed. Dacia, 1992
Fierul spinilor, Cluj, Ed. Mesagerul, 1995
Ronsete, Cluj, Ed. Clusium, 1995
A doua venire / Le deuxième retour, Oradea, Ed. Cogito, 1996
Ziua cenuşii, Bucurşti, Ed. Eminescu, 2000
La salle d’attente/Sala de aşteptare (ediţie bibliofilă), Bucureşti, Biblioteca Sadoveanu, 2003
D’un jour à l’autre/De la o zi la alta, Cluj, Cartea Cărţii de Ştiinţă, 2006
Pielea îngerului, Cluj, Ed. Limes, 2007
RomaneJoia patimilor, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1981; reeditare, Ed. Libra, 1993
Zborul gâştei sălbatice, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1989
Horia Bădescu (n. 24 februarie 1943, Arefu, judeţul Argeş) este un poet, prozator şi eseist român contemporan.
Urmează studiilie liceale la Curtea de Argeş (1957-1960). Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1968). Face parte din gruparea revistei „Echinox”. Şi-a luat doctoratul în litere cu teza Memoria Fiinţei - Poezie şi Sacru (1997). Debut absolut cu poezie în revista „Tribuna” (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987 director al Teatrului Naţional din Cluj. După 1990 a fost director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris şi ataşat cultural la Ambasada României în Franţa. Este tradus şi publicat în reviste literare din Franţa, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru.
Poeme
Marile Eleusii, Cluj, Ed. Dacia, 1971
Nevăzutele Urse, Cluj, Ed. Dacia, 1975
Cântece de viscol, balade, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1976
Anonimus, Cluj, Ed. Dacia, 1977
Ascunsa trudă, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1979
Recurs la singurătate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1982
Starea bizantină, balade, Cluj, Ed. Dacia, 1983
Apărarea lui Socrate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1985
Anotimpurile, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1987
Furcile caudine, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1991
Lieduri, Cluj, Ed. Dacia, 1992
Fierul spinilor, Cluj, Ed. Mesagerul, 1995
Ronsete, Cluj, Ed. Clusium, 1995
A doua venire / Le deuxième retour, Oradea, Ed. Cogito, 1996
Ziua cenuşii, Bucurşti, Ed. Eminescu, 2000
La salle d’attente/Sala de aşteptare (ediţie bibliofilă), Bucureşti, Biblioteca Sadoveanu, 2003
D’un jour à l’autre/De la o zi la alta, Cluj, Cartea Cărţii de Ştiinţă, 2006
Pielea îngerului, Cluj, Ed. Limes, 2007
RomaneJoia patimilor, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1981; reeditare, Ed. Libra, 1993
Zborul gâştei sălbatice, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1989
Februarie
Asculta cum vine zapada!
Cineva-n cer opinteste-n
rotile norilor.
Cade faina ingerilor,
cade trupul lor spintecat
in abatoarele puritatii.
Asculta cum vine zapada!
Asculta cum vine!
Priveste cum ni se lipeste de buze
stralucitoru-i satar!
Cineva-n cer opinteste-n
rotile norilor.
Cade faina ingerilor,
cade trupul lor spintecat
in abatoarele puritatii.
Asculta cum vine zapada!
Asculta cum vine!
Priveste cum ni se lipeste de buze
stralucitoru-i satar!
Marile Eleusii
Si iata va fi vant si trupul tau va fi
albastrul unde ne- om inzapezi.
Si iata carul mare va instela mai sus
de sfarcul moliciunii si gura de isus.
Si iata va fi spaima si lunecari vor fi
uitandu- ne sa trecem din noapte catre zi,
un timp ca va sa vina si nu va mai veni
si maine va fi astazi si nu- l vom intalni.
Ar trebui sa spunem ca toamna sa coboare.
Ar fi un timp caderea stiuta la picioare,
tu te- ai topi in frunze, eu pana sub pamant;
ca sub o coapsa calda te- ai rasuci sub vant
si te- as cuprinde- n brate cu crengi si cu noroi
uitand ca paradisul a inceput cu noi.
albastrul unde ne- om inzapezi.
Si iata carul mare va instela mai sus
de sfarcul moliciunii si gura de isus.
Si iata va fi spaima si lunecari vor fi
uitandu- ne sa trecem din noapte catre zi,
un timp ca va sa vina si nu va mai veni
si maine va fi astazi si nu- l vom intalni.
Ar trebui sa spunem ca toamna sa coboare.
Ar fi un timp caderea stiuta la picioare,
tu te- ai topi in frunze, eu pana sub pamant;
ca sub o coapsa calda te- ai rasuci sub vant
si te- as cuprinde- n brate cu crengi si cu noroi
uitand ca paradisul a inceput cu noi.
Ştefan Damian, poet, prozator şi traducător
Biografie
DAMIAN Stefan, se naste la 24 febr. 1949, comuna Ho-drog-Bodrog, judetul Arad. Poet, prozator si traducator.
Fiul lui Nicolae Damian, agricultor, si al Melaniei (n. Rachici).
Scoala elementara in localitatea natala (1956-l959); gimnaziul si liceul la Zadareni si Pecica (1960-l967). Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj, sectia romana-italiana (1967-l972). in perioada studiilor universitare este membru al gruparii si al redactiei revista Echinox. Corector la ziarul Faclia din Cluj (1972-l973); instructor la Casa de Cultura a municipiului Cluj-Napoca (1973-l980); activist la Comitetul de Cultura Cluj (1980-l982) si la sectia de cultura a Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman din Cluj-Napoca (1983-l985); redactor la Editura Dacia din acelasi oras (din 1985). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1980).
Debuteaza cu versuri in Tribuna si Echinox (1968). Colab. la Steaua, Orizont, Amfiteatru, Vatra, Familia, Luceafaruletc. Figureazain antologia de debut Eu port aceasta fiinta (1973).
Debutul cu volum de nuvele Portrete de familie (1977) e urmat de alte patru carti de proza: romanele Nunta (1980), Prisma (1982), Pisica de Eritreea (1986) si nuvelele din Sfirsit de vara (1984). Traduce din poezia (Rolando Certa) si proza italiana (Grazia Deledda Federigo Tozzi), participa cu versuri proprii la antologia Poeti ro-meni d'oggi, editata la Palermo (1989); traduce in italiana poezia lui Petre Dinu Marcel (Nel nome d'un fiore, 1989). Premiul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (1980).
Desi in anii din urma s-a consacrat exclusiv unor traduceri sistematice din literatura italiana moderna si contemporana, D. s-a afirmat initial ca poet, apoi ca prozator. Daca versurile au ramas risipite prin revistele literare si intr-un volum colectiv, proza a avut un destin editorial fericit, actualizat in doua volume de povestiri si trei romane. Format in mediul primei promotii echinoxiste, scrie in maniera anilor '70, cind autoritatea fictiunii si propensiunea spre simbolizare nu erau inca puse la indoiala, iar povestirea prevala asupra celorlalte modalitati ale epicului.
Prozele scurte (Portrete de familie, 1977; Sfirsit de vara, 1984) reconstituie farmecul crepuscular al unui spatiu provincial (cimpia banateana) cu reminiscentele sale dintr-o Mittel-Europa productiva literar. Dar cartile de referinta ramin Nunta (1980) si Prisma (1982), doua microromane scrise in registre diferite si dovedind disponibilitati atit pentru o poezie a concretului epic (intr-o perspectiva grava), cit si pentru una a deriziunii si grotescului existential. Nunta, amintind de literatura Graziei Deledda, este romanul unei comunitati rurale inchise, urmarindu-i nasterea, cresterea si destramarea implacabila.
Elementele acestui univers sint realiste si chiar de interes etnografic in descrierea unor obiceiuri, precum inmormintarea ori nunta. Intuitia prozatorului consta insa in altceva: cind intr-o comunitate evenimentele intimplatoare ale istoriei se substituie destinelor umane, pina si ritualurile se degradeaza, procesul de ravasire provocat de istorie fiind implinit de natura. Ieremia, protagonistul romanului, ultimul descendent al intemeietorului satului, traieste o aventura depresiva sub presiunea evenimentelor dizolvante ale istoriei. Casatoria sa tirzie inseamna esecul final. Nunta devine un ceremonial grotesc: e o nunta stearpa, in care vitalitatea participantilor este exasperanta, rele-vind in fond voluptatea inconstienta a mortii. Exista un singur mod de supravietuire a acestei lumi: printr-un martor / cronicar al ei, functie indeplinita in carte de catre personajul narator. In Prisma, un rol similar il are Scrisul, care insa isi asigura o mai mare libertate de miscare, deci de subiectivizare. Mediul este aici altul: orasul provincial, dominat pina la teroare de o autoritate locala, reprezentanta a unei institutii ambigue, dar cu atit mai semnificativa ca deriziune a puterii malefice.
Autorul realizeaza, de fapt, imaginea sumbru-caricaturala a unei colectivitati infestate de spaima autoritatii. Este o lume de „roboti veseli", traiti de o realitate mistificata, in care toate intimplarile cotidiene sint lipsite de sens; o lume ai carei locuitori sint bufoni fara constiinta bufoneriei, toti atinsi de boli ciudate, a caror esenta vine din degradarea puterii in totalitarism.
Ilustrativ e personajul Pemede, amestec de real si fantastic, ipostaza grotesca a politicului satanizat. In fond, D. produce in Prisma o anomalie a anilor '80, in care puterea discretionara este perceputa ca o maladie tenebroasa, intr-o viziune stilistica ironic-sarcastica. Al treilea roman, Pisica de Eritreea (1986), pune mai ambitios probleme de tehnica literara (relatia real-imaginar, autoritatea auctoriala, diverse artificii texlualiste) si incearca o constructie oarecum simbolica, pe tema timpului devorator si a creatiei.
Fiul lui Nicolae Damian, agricultor, si al Melaniei (n. Rachici).
Scoala elementara in localitatea natala (1956-l959); gimnaziul si liceul la Zadareni si Pecica (1960-l967). Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj, sectia romana-italiana (1967-l972). in perioada studiilor universitare este membru al gruparii si al redactiei revista Echinox. Corector la ziarul Faclia din Cluj (1972-l973); instructor la Casa de Cultura a municipiului Cluj-Napoca (1973-l980); activist la Comitetul de Cultura Cluj (1980-l982) si la sectia de cultura a Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman din Cluj-Napoca (1983-l985); redactor la Editura Dacia din acelasi oras (din 1985). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1980).
Debuteaza cu versuri in Tribuna si Echinox (1968). Colab. la Steaua, Orizont, Amfiteatru, Vatra, Familia, Luceafaruletc. Figureazain antologia de debut Eu port aceasta fiinta (1973).
Debutul cu volum de nuvele Portrete de familie (1977) e urmat de alte patru carti de proza: romanele Nunta (1980), Prisma (1982), Pisica de Eritreea (1986) si nuvelele din Sfirsit de vara (1984). Traduce din poezia (Rolando Certa) si proza italiana (Grazia Deledda Federigo Tozzi), participa cu versuri proprii la antologia Poeti ro-meni d'oggi, editata la Palermo (1989); traduce in italiana poezia lui Petre Dinu Marcel (Nel nome d'un fiore, 1989). Premiul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (1980).
Desi in anii din urma s-a consacrat exclusiv unor traduceri sistematice din literatura italiana moderna si contemporana, D. s-a afirmat initial ca poet, apoi ca prozator. Daca versurile au ramas risipite prin revistele literare si intr-un volum colectiv, proza a avut un destin editorial fericit, actualizat in doua volume de povestiri si trei romane. Format in mediul primei promotii echinoxiste, scrie in maniera anilor '70, cind autoritatea fictiunii si propensiunea spre simbolizare nu erau inca puse la indoiala, iar povestirea prevala asupra celorlalte modalitati ale epicului.
Prozele scurte (Portrete de familie, 1977; Sfirsit de vara, 1984) reconstituie farmecul crepuscular al unui spatiu provincial (cimpia banateana) cu reminiscentele sale dintr-o Mittel-Europa productiva literar. Dar cartile de referinta ramin Nunta (1980) si Prisma (1982), doua microromane scrise in registre diferite si dovedind disponibilitati atit pentru o poezie a concretului epic (intr-o perspectiva grava), cit si pentru una a deriziunii si grotescului existential. Nunta, amintind de literatura Graziei Deledda, este romanul unei comunitati rurale inchise, urmarindu-i nasterea, cresterea si destramarea implacabila.
Elementele acestui univers sint realiste si chiar de interes etnografic in descrierea unor obiceiuri, precum inmormintarea ori nunta. Intuitia prozatorului consta insa in altceva: cind intr-o comunitate evenimentele intimplatoare ale istoriei se substituie destinelor umane, pina si ritualurile se degradeaza, procesul de ravasire provocat de istorie fiind implinit de natura. Ieremia, protagonistul romanului, ultimul descendent al intemeietorului satului, traieste o aventura depresiva sub presiunea evenimentelor dizolvante ale istoriei. Casatoria sa tirzie inseamna esecul final. Nunta devine un ceremonial grotesc: e o nunta stearpa, in care vitalitatea participantilor este exasperanta, rele-vind in fond voluptatea inconstienta a mortii. Exista un singur mod de supravietuire a acestei lumi: printr-un martor / cronicar al ei, functie indeplinita in carte de catre personajul narator. In Prisma, un rol similar il are Scrisul, care insa isi asigura o mai mare libertate de miscare, deci de subiectivizare. Mediul este aici altul: orasul provincial, dominat pina la teroare de o autoritate locala, reprezentanta a unei institutii ambigue, dar cu atit mai semnificativa ca deriziune a puterii malefice.
Autorul realizeaza, de fapt, imaginea sumbru-caricaturala a unei colectivitati infestate de spaima autoritatii. Este o lume de „roboti veseli", traiti de o realitate mistificata, in care toate intimplarile cotidiene sint lipsite de sens; o lume ai carei locuitori sint bufoni fara constiinta bufoneriei, toti atinsi de boli ciudate, a caror esenta vine din degradarea puterii in totalitarism.
Ilustrativ e personajul Pemede, amestec de real si fantastic, ipostaza grotesca a politicului satanizat. In fond, D. produce in Prisma o anomalie a anilor '80, in care puterea discretionara este perceputa ca o maladie tenebroasa, intr-o viziune stilistica ironic-sarcastica. Al treilea roman, Pisica de Eritreea (1986), pune mai ambitios probleme de tehnica literara (relatia real-imaginar, autoritatea auctoriala, diverse artificii texlualiste) si incearca o constructie oarecum simbolica, pe tema timpului devorator si a creatiei.
OPERA:
Portrete de familie. Povestiri si schite, Cluj-Napoca, 1977; Nunta. Roman, Bucuresti, 1980; Prisma. Roman, Cluj-Napoca, 1982; Sfirsit de vara. Povestiri, Cluj-Napoca, 1984; Pisica de Eritreea. Roman, Cluj-Napoca, 1986. |
REFERINTE CRITICE:
I. Marcos, in Tribuna, nr. 48, 1977; T. D. Savu, ibidem, nr. 46, 1980; P. Poanta, in Steaua, nr. II, 1980; idem, Radiografii, II, 1983; idem, in Tribuna, nr. 36, 1984; V. Tascu, in Steaua, nr. 11, 1984; Irina Petras, in Transilvania, nr. 8, 1984; idem, in Steaua, nr. 7, 1987. |
Adevărul adesea
Adevărul adesea
e prea plin
de laptele ce izvorăşte
din abundenţa sinelui.
Un adolescent cu genunchi prea
osoşi
să se poată închina.
Mâinile nemilos
nu ştiu să facă semnul crucii.
Adoarme
învelit în lucruri uşoare visează
în patul unei singurătăţi vinovate
ceea ce nimeni nu vrea să viseze.
Nici măcar atunci
când se lasă otrăvit
de aerul verde de munte.
Ultima minge
Cuvintele tari se loveau de pereţi
mingi de ping-pong pe o masă
perfectă
pe care se joacă
destinul.
Intrau şi ieşeau din gâtlejuri
umplute cu câlţi.
La masă cei doi jucători
erau prinşi în ultima bătălie
din care mai rămânea în aer
strălucirea aproape albastră a mingii.
Urme
Ţi-am şters fotografia din privirile
rămase pe ecranul unui computer
dezafectat.
Vagi urme s-au păstrat
numai în amintire.
Într-un viitor nu prea îndepărtat
arheologi neştiuţi ar putea
descoperi cum te-ai lichefiat în mine.
Devorare
Mă descompui
în fiecare zi cu încăpăţânare.
Te hrăneşti
cu celulele mele
ca într-un septembrie târziu
toamna
cu norul ultim de frunze
în care mai ard
strigătele învinse ale verii.
Certitudini
Mă mai gândeşti câteodată
când se întinde soarele la umbra
pădurii
şi-ai vrea să auzi cuvinte din care
răsar fluturi.
Dar atunci îţi trece pe-alături un
şarpe
ca iubirea unei prinţese
pentru un fotbalist lălâu.
Aşa cum trec
zvârcolirile din sângele
adolescenţilor
în nopţile când primăvara îi obligă
să îşi lase sentimentele
să rătăcească de pe net prin barurile
în care fumul este tămâia speranţei.
Mă mai gândeşti
cum te gândeşti la statuia din piaţa
publică
pe lângă care treci în fiecare zi.
Adevărul adesea
e prea plin
de laptele ce izvorăşte
din abundenţa sinelui.
Un adolescent cu genunchi prea
osoşi
să se poată închina.
Mâinile nemilos
nu ştiu să facă semnul crucii.
Adoarme
învelit în lucruri uşoare visează
în patul unei singurătăţi vinovate
ceea ce nimeni nu vrea să viseze.
Nici măcar atunci
când se lasă otrăvit
de aerul verde de munte.
Ultima minge
Cuvintele tari se loveau de pereţi
mingi de ping-pong pe o masă
perfectă
pe care se joacă
destinul.
Intrau şi ieşeau din gâtlejuri
umplute cu câlţi.
La masă cei doi jucători
erau prinşi în ultima bătălie
din care mai rămânea în aer
strălucirea aproape albastră a mingii.
Urme
Ţi-am şters fotografia din privirile
rămase pe ecranul unui computer
dezafectat.
Vagi urme s-au păstrat
numai în amintire.
Într-un viitor nu prea îndepărtat
arheologi neştiuţi ar putea
descoperi cum te-ai lichefiat în mine.
Devorare
Mă descompui
în fiecare zi cu încăpăţânare.
Te hrăneşti
cu celulele mele
ca într-un septembrie târziu
toamna
cu norul ultim de frunze
în care mai ard
strigătele învinse ale verii.
Certitudini
Mă mai gândeşti câteodată
când se întinde soarele la umbra
pădurii
şi-ai vrea să auzi cuvinte din care
răsar fluturi.
Dar atunci îţi trece pe-alături un
şarpe
ca iubirea unei prinţese
pentru un fotbalist lălâu.
Aşa cum trec
zvârcolirile din sângele
adolescenţilor
în nopţile când primăvara îi obligă
să îşi lase sentimentele
să rătăcească de pe net prin barurile
în care fumul este tămâia speranţei.
Mă mai gândeşti
cum te gândeşti la statuia din piaţa
publică
pe lângă care treci în fiecare zi.
TEATRU/FILM 24 Februarie
Cu Marga Barbu
Biografie
Margareta-Yvonne Barbu, cunoscuta publicului ca Marga Barbu, s-a nascut la 24 februarie 1929, in Ocna Şugatag, judeţul Maramureş.
La doar 6 ani susţinea un recital de balet la Teatrul Naţional Studio din capitală. A studiat baletul cu Oleg Romanovski si Paule Sibille si a absolvit liceul Regina Maria. S-a înscris la 2 facultăţi, la Filozofie si Teatru. A renunţat la filozofie dupa 2 ani si a absolvit in 1950 Institutul de Teatru din Bucureşti. In acelaşi an s-a căsătorit cu un inginer, s-au despărţit insa după un an si jumătate. Următorul soţ a fost actorul Constantin Codrescu, un fost coleg de facultate. Au jucat împreuna in filmul de debut al Margăi Barbu, Nepoţii gornistului in 1953 si au divorţat dupa 5 ani de căsnicie. Alături de scriitorul Eugen Barbu, cel de-al 3-lea soţ, a rămas însă 33 de ani, acesta i-a dedicat primul volum din Caietele Principelui.Filme cu Marga Barbu
· Lacrima cerului (1989)
· Martori dispăruți (1988)
· Totul se plătește (1986) - Agatha Slatineanu
· Colierul de turcoaze (1985) - Agatha Slatineanu
· Domnișoara Aurica (1985) - Aurica
· Masca de argint (1985) - Agata Slatineanu
· Misterele Bucureștilor (1983)
· Trandafirul galben (1981) - Agatha
· Bietul Ioanide (1980) - Angela Valsamaky-Farfara
· Drumul oaselor (1980) - Agata Slatineanu
· Omul care ne trebuie (1979)
· Melodii, melodii... (1978)
· Arborele genealogic / (1977) - Mariana, fiica Suzanei
· Comoara din Carpati (1975)
· Zile fierbinți (1975) - actrita Clara
· Tatăl risipitor (1974) - Catinca, sotia mosierului Necsesti
· Ultimul cartuș (1973) - Doamna Semaca
· Un august în flăcări (1973) - Gerda Hoffman
· Dragostea începe vineri (1972) - Iulia
· La Revolte des Haidouks (1972) - Anitza
· Zestrea domniței Ralu (1972) - Anita
· Facerea lumii (1971) - Irma / Gabi
· Haiducii lui Șaptecai (1971) - Anita
· Săptămâna nebunilor (1971) - Anita
· Urmărirea (1971)
· Răpirea fecioarelor (1968) - hangita Anita
· Răzbunarea haiducilor (1968) - hangita Anita
· Amprenta (1967)
· Haiducii (1966) - hangita Anita
A jucat si in spectacole de teatru, din anul 1952, la Teatrul Nottara din Bucureşti, cum sunt Antoniu si Cleopatra de W. Shakespeare, Mâţa-n sac de Georges Feydeau, Mizerie si nobleţe de Eduardo Scampetta, etc.
S-a retras din activitate in 1993, după moartea soţului si a murit la data de 31 martie 2009.
COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC – TRADIȚII ȘI MODERNISM 24 Februarie
COSTUMUL POPULAR DIN MEHEDINŢI
COSTUMUL FEMEIESC
Pe teritoriul judeţului Mehedinţi, portul popular femeiesc prezintă două forme principale, care se încadrează în tipologia generală a provinciei istorice Oltenia şi anume: 1) costumul cu vilnic denumit ,,opreg creţ" în zonele din nordul judeţului; „catrinţă", ,,zăvelcă" sau ,,opreg" în zona de câmpie şi 2) costumul cu două catrinţe dreptunhiulare(perpendiculare), numite ,,opreg îngust" şi ,,fâstâc" în nordşi ,,prestelcă" sau ,,zuvelcă" în Câmpia dunăreană. Componenţa costumului cu cămaşa lungă (sau deosebit ciupagul şi poalele), încinsă la talie cu brâul şi brăcira, unde se prinde fie vâlnicul, fie cele două catrinţe (una în faţă şi alta la spate), rămâne aceeaşi la toate variantele, ce le prezintă diferenţierile zonale mai restrânse de pe teritoriulMehedinţiului. Deosebirile de detaliu, care se desprind din aceste două forme de port, de la un loc la altul, nu privesc componenţa costumului, ci structura însăşi şi compoziţia ornamentală a pieselor ce compun costumul. Singura excepţie — care însă se referă la ordinea în îmbrăcare a pieselor de port — apare la felul de împerechere a brâului cu brăcira (prezente ambele în costumul femeiesc) dat fiind că în unele zone, la costumul cu două catrinţe, peste brâul încins pe cămaşă se încinge imediat şi brăcira, ca cele două catrinţe să fie prinse, pe urmă, peste acestea (mod de a se îmbrăca şi în Banat).
GÂNDURI PESTE TIMP 24 Februarie
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 24 Februarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu