MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 12 FEBRUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A)

Bună dimineața, prieteni!
Clic pe imagine pentru a se deschide, apoi puteți lectura articolele!

ISTORIE 12 Februarie

Evenimente

·         1048: Consacrarea Papei Leon al IX-lea. Leon al IX-lea s-a nascut la 21 iunie  1002 in  Eguisheim in  Alsacia  si a decedat pe 19 aprilie  1054  la Roma, numele sau laic fiind  Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg.  A  fost Papă al Bisericii Universale între 12 februarie 1049 și 19 aprilie  1054. In timpul pontificatului sau, a provocat Marea Schisma  dintre Roma şi Biserica Ortodoxă, care s-a produs in urma unui  litigiu doctrinar indelungat intre bisericile din părţile de est şi de vest a vechiului Imperiu Roman. Ca urmare a Marii Schisme din anul 1054,  se ajunge la excomunicarea de către Biserica Apuseană a Patriarhului Constantinopolului şi a tuturor  urmaşilor sai, Papa fiind anatemizat la randul sau de catre Patriarhul Constantinopolului. Leon al IX-lea a fost inmormantat in Bazilica Sf.Petru la Vatican si a fost canonizat în anul 1087, de către Papa Victor al III-lea. Sărbătoarea sa este  în mod tradițional celebrată la 19 aprilie, ziua  morții sale, care este considerată de credincioșii catolici  „Nașterea în Cer” a sfântului.

·         1502 – O  puternica flota de cincisprezece nave și opt sute de oameni, a plecat de  la Lisabona sub conducerea lui Vasco da Gama  in a doua calatorie catre India.

·         1541: Întemeierea orașului Santiago de Chile. Spaniolul Pedro Valdivia, un fost soldat al Armatei conquistadorului Pizarro fondeaza  într-o vale din Anzii sudici, capitala regiunii pe care indienii Mapuche o numeau  ”Chili care ar insemna ”unde se termină pământul”.Valdivia a  murit torturat de  indieni, doisprezece ani mai târziu. Pedro Gutiérrez de Valdivia sau Valdiva (n. cca. 1500, Badajoz – d. 25 decembrie 1553) a fost un conchistador spaniol și primul guvernator din Chile.

·         1593 – Invazia japoneza in Coreea. 3000 de soldati coreeni condusi de generalul Kwon Yu resping cu succes fortele  japoneze de cateva ori mai numeroase  care asediau Haengiu. Acesta este considerat cel mai mare victorie coreean în timpul celor șapte ani de război.

·         1709: Marinarul scoțian Alexander Selkirk („modelul” lui Robinson Crusoe), este salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan Fernandez.

·         1733 – Englezul James Oglethorpe  întemeiază colonia britanica Georgia   și primul său oraș, Savannah.

·         1736: Căsătoria dintre Maria Terezia a Austriei și Francisc Stephan.

·         1814 – La numai doi ani  de la ocuparea tinutului dintre Prut si Nistru  de catre Rusia, apar primele proteste ale boierilor moldoveni pamanteni,  împotriva politicii  duse de împăratul Rusiei  în noua provincie anexată.  Nobilimea basarabeană se adresa intr-un memoriu ţarului astfel: „Dă-ne buna vieţuire, dăruieşte-ne nestricare obiceiurilor şi a pravililor, miluieşte-ne cu mărime sufletului şi a iubirei tale de oameni şi dacă din oareşcare rîvnire a soartei noastre au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici către ministerul, că moldovenii nu ar ave pravili şi că ar fi din fire porniţi întru urmări nepriincioasă, şi că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greşalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sunt plini de credinţă.” În continuarea memoriului, nobilii cereau ca mitropolitul Basarabiei să fie primul membru al Divanului provinciei, „pentru că aceasta este fire şi lege Moldaviei”, şi „să să rînduiască şi ocîrmuitor politicesc a oblastii pămîntean din moldoveni credincios Împărăteştii Voastre Măriri, care să poată cunoaşte persoanile, pronomiile, pravilele noastre, şi împregiurările de aici, fiindcă lipsind aceste acum, înstreinîndu-se din zi în zi, izvodindu-să cele neobicinuite, ne înspăimîntează şi pe noi şi pe fraţii noştri.” Tot la 12 februarie 1814, boierii adresau o jalbă şi oberprocurorul Sfîntului Sinod rus: „Toată obştia oblastului Basarabiei, toati niamurile, şi toati stările de aicea tineri şi bătrîni năzuim la apărarea luminărei voastre… să nu să dea ascultari nici la un fel de arătări din oari cui parti vor fi, nici să să dea hotărîri soartii noastre, pără nu să vor înfăţoşa deputaţii din partea obştii, cari vor avea încredinţarea arhipăstorului nostru mitropolit Gavriil, cuprinzătoare că de cătră obştii sint trimeşi şi cari fără multă prelungire să vor trimiti.”

·         1817 - Trupele chiliene ajutate de cele argentiniene, constituie Armata Anzilor si  infrang in Bătălia de la Chacabuco din  12 februarie 1817, trupele  colonialiste spaniole si elibereaza intreg teritoriul tarii. Anul următor, independența e declarată, iar tara intra sub autoritatea lui Bernardo O’Higgins, care preia titlul de Comandant Suprem. Bernardo O’Higgins Riquelme ( n. 20 august 1778 – 24 octombrie 1842), a fost unul din  liderii  independenisti care, împrenuă cu José de San Martín, au condus Chile  in lupta pentru iesirea tarii de sub dominația colonială spaniolă. Este considerat a fi unul dintre părinții fondatori ai acestui stat si a fost primul sef al statului chilian, când acesta a devenit complet independent. O’Higgins era de origine irlandeză  și bască. El a aplicat o serie de reforme care insa  au nemulțumit aristocrația locala și a fost  nevoit să paraseasca puterea în 1823.

·         1818 - Proclamarea independenţei de stat a Republicii Chile.

·         1856:  Vasile Boerescu a adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, în care pleda pentru constituirea unui stat național românesc independent sub garanția celor șapte mari puteri. Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, București; d. 18 noiembrie 1883, Paris), ziarist, jurist și un om politic român, susținător al ideilor liberale moderate. În perioada Revoluției de la 1848, Vasile Boerescu era elev la Colegiul Sfântul Sava din București și colabora la ziarul „Pruncul român„. A terminat colegiul în anul 1850, iar după o perioadă de pregătire la Școala de Drept din București, a plecat la Paris, unde obține licența în anul 1855 și doctoratul în științe juridice în 1857. În perioada petrecută în Franța, Vasile Boerescu a militat pentru drepturile politice ale Țărilor Române și pentru unirea acestora sub un principe străin. În 1857, după reîntoarcerea în țară, este numit profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, iar din 1859 este profesor la Facultatea de Drept din București. În martie 1871 devine rector al Universității din București, iar în octombrie 1873 este numit decan al Facultății de Drept.

·         1864: Parlamentul votează proiectul de lege pentru organizarea puterii armate în România. La inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în Parlamentul țării se votează proiectul de lege pentru organizarea armatei în România. Această lege constituia nucleul primului sistem de apărare al României după Unirea din 1859 și prevedea ca armata să aibă în componenţă trupe permanente cu rezerve formate din grăniceri şi dorobanţi, ce puteau fi mobilizate în situaţii excepţionale. După adoptarea acestei legi, efectivele armatei au fost treptat mărite, astfel că dacă în momentul Unirii efectivele celor două armate erau de aproximativ 10.000 de soldaţi şi ofiţeri cărora li se adăugau 3.000 de ostaşi din formaţiunile teritoriale nepermanente, în 1865 armata permanentă a ajuns la un efectiv de peste 20.000 de combatanţi cărora li se alăturau alţi 24.000 de oameni cât numărau trupele teritoriale nepermanente. Această creştere s-a datorat noilor modalităţi de recrutare şi înfiinţării de noi unităţi şi subunităţi de diferite arme și potrivit legii votate la 12 februarie 1864, recrutarea se făcea prin conscripţie publică, înrolări de bună voie şi reangajări. De asemenea, odată cu adoptarea acestei legi s-a trecut la organizarea jandarmeriei, a trupelor de administraţie, a intendenţei şi serviciului sanitar militar în fruntea căruia a fost numit doctorul Carol Davila. Totodată, în cadrul Ministerului de Război, au fost create comitete şi consilii de avizare militară precum Consiliul Tehnic, Consiliul de Instrucţiune al Armatei, Comitetul Financiar, Consiliul de Administraţie al Armatei și altele. Cea mai mare parte a armamentului modern cu care a fost dotată armata în această perioadă s-a achiziţionat din Franţa, domnitorul Alexandru Ioan Cuza aflându-se în bune relaţii cu Napoleon al III-lea, iar misiunile militare franceze au contribuit la perfecţionarea organizatorică a armatei române şi la însuşirea mânuirii de către militari a noului armament intrat în dotarea armatei române. În plus, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a trimis mai mulţi ofiţeri la studii în Franţa, Italia sau Anglia şi de asemenea, la manevrele armatei române au început să asiste ofiţeri din mari armate europene.

·         1892: Pentru prima oară în istoria tehnicii, o invenție - aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly – este denumită cinematograf.

·         1902 - Premiera piesei "Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

·         1912- Abdica imparatul chinez Pu Yi; sfarșitul dinastiei Qing si proclamarea Republicii sub conducerea lui Sun Iat sen. Revoluţia din 1911-1912, condusă de Sun Yat-sen, l-a fortat pe imparatul Puyi să abdice la vârsta de şase ani. Pu Yi, (n. 7 februarie 1906 – d. 17 octombrie 1967) a fost al doisprezecelea și ultimul împărat al Dinastiei chineze Qing. A fost încoronat la vârsta de doar trei ani în anul 1909 și a fost obligat să abdice la 12 februarie 1912. A fost cunoscut ca împărat sub numele de Împăratul Xuantong, între 1908 și 1911, și ca împărat, dar fără să conducă efectiv, între 1911 și 1924, iar între anii 1932 și 1945 a domnit în statul marionetă cunoscut sub numele de Manciukuo.

·         1912: China adoptă calendarul gregorian.

·         1919: Consiliul militar interaliat de la Paris a aprobat ca armata română să înainteze pe aliniamentul Satu Mare – Carei –Oradea – Salonta – Arad

·         1922: Și-a început pontificatul Papa Pius al XI-lea (n. 1857 - 1939).

·         1924: La New York are loc premiera lucrării simfonice Rapsodia albastră de George Gershwin. George Gershwin, cu numele real Jacob Gershowitz, (n. 26 septembrie 1898, New York – d. 11 iulie 1937, Los Angeles) a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Reușind să reunească elementele de jazz simfonic cu muzica ușoară, Gershwin a compus atât pentru teatrele muzicale de pe Broadway cât și pentru sălile de concert clasic. S-a bucurat de mult succes prin compunerea unor melodii interpretate de cei mai cunoscuți instrumentiști și cântăreți americani ca Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock și mulți alții.

·         1931 – Papa Pius al XI-lea inaugureaza Radio Vatican. Acesta a fost inaugurat de Papa Pius al XI 12 februarie 1931, în prezenţa inventatorului radioului, Guglielmo Marconi.

·         1953 – URSS rupe relaţiile cu Israelul.

·         1961:  A fost lansată prima stație interplanetară automată în direcția Planetei Venus: Venus – 1

·         1966 - A aparut primul număr al săptămînalului "Cronica".

·         1974 –  Dizidentul rus Aleksandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1970, este exilat din Uniunea Sovietică. Soljeniţîn s-a nascut  la 11 decembrie 1918 la  Kislovodsk, URSS si a decedat in ziua de  3 august 2008 la  Moscova. Alexandr Isaievici Soljenițîn (n. 11 decembrie 1918, Kislovodsk, URSS, d. 3 august 2008, Moscova) a fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică. Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, a reușit să publice o serie de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Arhipelagul Gulag„, „O zi din viața lui Ivan Denisovici” sau „Pavilionul canceroșilor„. „Pentru forța etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești”, Soljenițîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. A fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974, dar s-a întors în Rusia în 1994, după prăbușirea regimului comunist.

·         1994 – Victoria Matthews a fost aleasa  prima femeie episcop al Bisericii Anglicane din Canada.

·         1994    - Una dintre cele mai faimoase picturi ale lumii, „Ţipătul”, realizată de Edvard Munch a fost furată dintr-un muzeu norvegian.

·         1994: Se deschid Jocurile Olimpice de Iarnă la Lillehammer, Norvegia.

·         1996: Yasser Arafat a depus jurământul în calitate de prim președinte ales (20 ianuarie 1996) al Autorității Naționale Palestiniene.

·         1997 – Este hirotonita prima femeie preot  in Anglia. Lucy Winkett in varsta de 28 ani, devine prima femeie preot a bisericii anglicane.

·         1999: Președintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a fost găsit nevinovat în procesul cu privire la afacerea Monica Lewinsky.

·         2000: A avut loc, la București, reuniunea statelor membre ale Pactului de Stabilitate din Europa de Sud-Est, la nivelul șefilor de state și de guverne, la finele căreia a fost semnată Carta relațiilor de bună vecinătate, stabilitate, securitate și cooperare în Europa de Sud-Est.

·         2002    - Slobodan Miloşevici s-a prezentat în faţa Tribunalului Penal Internaţional de la Haga, unde s-a deschis un proces excepţional prin amploarea, durata şi miza sa. Fostul preşedinte iugoslav, în vîrstă de 60 de ani, este acuzat că ar fi principalul responsabil de crime de o amploare neegalată în Europa după cel de-al doilea război mondial.

·         2004    - Cercetătorii sud-coreeni au reuşit să producă prin clonare un embrion uman şi să extragă de la acesta celule suşe identice din punct de vedere genetic cu persoana clonată, ceea ce constituie o premieră mondială.

·         2010: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarna de la Vancouver.

·         2016: Papa Francisc se întâlnește cu Patriarhul Kiril al Moscovei la Havana, Cuba. Este pentru prima dată când capul Bisericii Romano Catolice și capul Bisericii Ortodoxe Ruse se întâlnesc.

Nașteri

·         41- S-a nascut Tiberius Claudius Caesar Britannicus, fiul imparatului roman Claudius  și al Messalinei Claudia, a treia sa soție. A fost moștenitorul desemnat al imperiului și a fost ucis la 11 februarie 55, tronul revenindu-i lui Nero.

·         1074 – S-a nascut Conrad al II-lea ( d.27 iulie 1101), rege al Germaniei  (1087-1098) și rege al Italiei (1093-1098). El a fost al doilea fiu al imparatului Henric al IV-lea al Sfantului Imperiu Romano-German și al Gertei de Savoia.

·         1768: Francisc I al Austriei (în germană Franz Joseph Karl von Habsburg-Lothringen) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 12 februarie 1768, Florența - d. 2 martie 1835, Viena) a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1792-1806), sub numele de Francisc al II-lea (Franz II). Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc.

A fost fiul împăratului Leopold al II-lea (1747-1792) și al soției acestuia, Maria Luiza de Spania.

Francisc I și-a continuat rolul de opozant marcant al Franței în timpul razboaielor napoleoniene și a mai suferit cateva înfrângeri dupǎ Austerlitz. Căsatoria ficei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe 10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severǎ înfrângere. Dupǎ abdicarea lui Napoleon ca urmare a războiului celei de-a sasea coaliții, Austria a participat drept statul proeminent al "Sfintei Aliațe" la Congresul de la Viena, care a fost marcat vizibil de Kemens Wenzel, cancelarul lui Francisc, prinț de Metternich. Epilogul acesteia este trasarea unei noi harți a Europei si restaurarea domeniilor stravechi ale lui Francisc (cu excepția Sfântului Imperiu de natiune germana, care fusese dizolvat).

Portret al lui Francisc de Johan Zoffany, 1775

Francisc a fost fiul împăratului Leopold al II-lea (1747–1792) și a soției acestuia, Maria Luisa a Spaniei (1745–1792), fiica regelui Carol al III-lea al Spaniei.

Francisc s-a născut la Florența, capitala Toscanei, unde tatăl lui domnea ca Mare Duce din 1765. Deși el a avut o copilărie fericită înconjurat de mulți frați,^[1], familia lui știa că Francisc urma să fie viitorul împărat (unchiul său Iosif nu avea nici un moștenitor în viață din cele două căsătorii), așa încât în 1784 tânărul arhiduce a fost a trimis la Curtea imperială de la Viena, să fie educat și să se pregătească pentru viitorul său rol.^[2]

Împăratul Iosif al II-lea însuși a preluat educația și dezvoltarea lui Francisc. Regimul lui disciplnar a fost un contrast puternic cu indulgenta curte florentină a lui Leopold. Împăratul a scris că Francisc era "pipernicit în creștere", "încet în dexteritatea corporală și comportament", și "nici mai mult, nici mai puțin decât copilul răsfățat al unei mame".

După moartea lui Iosif al II-lea în 1790, tatăl lui Francisc a devenit Împărat. Francisc, la vârsta de 22 de ani a avut un gust timpuriu de putere, acționând în calitate de adjunct al lui Leopold la Viena, în timp ce împăratul a traversat Imperiul încercând să-i recâștige pe cei înstrăinați de politicile fratelui său.^[3] Solicitarea și-a spus cuvântul și în iarna anului 1791 împăratul s-a îmbolnăvit. Sănătatea lui s-a înrăutățit treptat de-a lungul începutului anului 1792; în după-amiaza zilei de 1 martie Leopold a murit la vârsta de 44 de ani. Francisc, abia trecut de 24, era acum împărat, mult mai devreme decât se aștepta.

Domnia sa a fost marcată de rivalitatea cu Franța revoluționară și napoleoniană. Abia urcat pe tron, a primit vestea sumbră a decapitării mătușii sale, regina Maria-Antoaneta, în timpul terorii Revoluției Franceze. În anii următori, Austria s-a confruntat militar cu Franța, fiind învinsă de geniul militar al lui Napoleon I Bonaparte. Prin Tratatul de la Campo-Formio (27 octombrie 1797), cedează Franței teritoriile de la stânga Rinului, în schimbul Veneției și Dalmației. Semnează Tratatul de la Lunneville (9 februarie 1801), care dizolvă Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. Apoi, în timpul celei de-a Doua Coaliții Antinapoleoniene, înfruntă din nou Franța suferind o severă înfrângere în bătălia de la Austerlitz (2 decembrie 1805).

La 11 august 1804 se declară împărat ereditar al Austriei, iar la 6 august 1806, în urma creării Confederației renane și dispariției Sfântului Imperiu Roman, renunță la titlul de împărat romano-german luând numele de Francisc I (Franz I).

În 1809 atacă din nou Franța, profitând de cursul nefavorabil al intervenției militare napoleoniene din Spania.

În 1814, își atacă pentru a patra și ultima dată marele inamic, aliat fiind cu Anglia, Prusia și Rusia. În urma victoriei, este recunoscut rolul crucial al Austriei în obținerea acesteia, Francisc prezidând Congresul de la Viena, care a pus bazele Sfintei Alianțe.

A fost căsătorit de patru ori:

1. La 6 ianuarie 1788 s-a căsătorit cu Elisabeta de Württemberg (21 aprilie 1767 – 18 februarie, 1790), care a murit la nașterea fiicei sale, Ludovika (1790-1791).

2. La 15 septembrie 1790, s-a căsătorit cu verișoara lui primară atît pe parte maternă cât și paternă, Maria Theresia de Napoli și Sicilia (6 iunie 1772 – 13 aprilie 1807), fiica regelui Ferdinand I al Regatului celor Doua Sicilii, cu care a avut 12 copii din care doar 7 au ajuns la maturitate:

• Maria Louisa
• Ferdinand I, urmașul său pe tronul Austriei.
• Maria Leopoldina, căsătorită cu Pedro I al Braziliei.
• Maria Clementina (1798-1881), căsătorită cu unchiul său, prințul Leopold al Regatului celor Două Sicilii (fiul regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii).
• Maria Carolina (1801-1832), căsătorită cu Prințul Moștenitor Friedrich August al Saxoniei.
• Franz Karl, al cărui fiu a fost viitorul împărat Francisc Iosif I al Austriei.
• Maria Anna (1804-1858).

3. La 6 ianuarie 1808, s-a căsătorit cu o altă verișoara lui primară, Maria-Ludovika de Austria-Este (14 decembrie 1787 – 7 aprilie 1816), cu care nu a avut urmași. Ea era fiica Arhiducelui Ferdinand de Austria-Este și a Maria Beatrice d'Este, Prințesă de Modena.

4. La 29 octombrie 1816, s-a căsătorit cu Karolina Augusta de Bavaria (8 februarie 1792 – 9 februarie 1873), cu care nu a avut urmași. Ea era fiica regelui Maximilian I Iosif de Bavaria și mai fusese căsătorită cu regele Wilhelm I de Württemberg.

În 1810 își căsătorește fiica Maria-Louise cu vechiul său inamic, împăratul Napoleon I.

Din 1815 lasă "de facto" conducerea imperiului lui Metternich, ultimii 20 de ani de viață stând departe de problemele politice și economice.

Francisc al II-lea (SIR) Francisc I al Austriei
Date personale
Nume la naștere	Franciscus Josephus Carolus
Născut	12 februarie 1768 Florența
Decedat	2 martie 1835 (67 de ani) Viena
Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Louisa a Spaniei
Frați și surori	Maria Anna Ferdinanda Arhiducesa Maria Clementina a Austriei Maria Theresa de Austria Arhiducele Louis de Austria Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei Arhiducele Rainer Joseph de Austria Anton Victor de Austria Alexandru Leopold de Austria Arhiducele Carol, duce de Teschen Rudolf von Habsburg-Lothringen Arhiducele Ioan de Austria Archduchess Maria Amalia of Austria (1780-1798)[*]
Căsătorit cu	Elisabeta de Württemberg Maria Theresa de Neapole Maria Ludovika de Austria-Este Caroline Augusta de Bavaria
Copii	Arhiducesa Ludovika Elisabeth Marie Louise, împărăteasă a Franței Ferdinand I Arhiducesa Marie Caroline Arhiducesa Caroline Ludovika Maria Leopoldina, împărăteasă a Braziliei Clementina, Prințesă de Salerno Arhiducele Joseph Franz Leopold Marie Caroline, Prințesă Moștenitoare de Saxonia Arhiducele Franz Karl Arhiducesa Maria Anna Arhiducele Johann Nepomuk Arhiducesa Amalie Theresa
Cetățenie	Imperiul Austriac
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	șef de stat
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
Rege al Ungariei și al Boemiei
Domnie	1 martie 1792 – 2 martie 1835
Încoronare	14 iulie 1792, Frankfurt
Predecesor	Leopold II
Succesor	Ferdinand V
Sfântul Imperiu Roman
Domnie	5 iulie 1792 – 6 august 1806
Predecesor	Leopold II
Împărat al Austriei
Domnie	11 august 1804 – 2 martie 1835
Succesor	Ferdinand V

* 1772: Maria Theresa de Neapole și Sicilia (6 iunie 1772 – 13 aprilie 1807) a fost fiica cea mare a regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii și a soției lui Maria Carolina a Austriei. A fost prima împărăteasă a Austriei.

Născută Maria Teresa și numită după bunica maternă Maria Tereza a Austriei, a fost cel mai mare copil din cei 17 ai părinților ei, regele și regina Neapolelui și ai Siciliei. Tatăl ei era fiu al lui Carol al III-lea al Spaniei și a prințesei saxone Maria Amalia de Saxonia. Prin mama sa era nepoată a Maria Antoneta. A fost copil preferat al mamei sale până la căsătorie, când Maria Theresa a părăsit curtea.

Fratele ei era viitorul regele Francisc. Printre surori se numărau Luisa Marea Ducesă de Toscana, Prințesa Maria Cristina soția viitorului Charles Felix de Sardinia, Maria Amalia regina Franței și Maria Antonia Prințesă de Asturias.

Maria Theresa împreună cu soțul ei și copiii.

La 15 septembrie 1790 s-a căsătorit cu vărul ei primar Arhiducele Francis de Austria, care mai târziu va deveni Împăratul Roman Francisc al II-lea și apoi Împăratul Francisc I al Austriei. Căsătoria a fost descrisă ca fiind una fericită în ciuda personalităților lor diferite. Maria Theresa iubea carnavalurile și a participat la baluri chiar și atunci când era însărcinată.

Ea a avut o oarecare influență politică. Și-a sfătuit soțul și se crede că a fost parțial responsabilă pentru demiterea lui Johann Baptist Freiherr von Schloissnigg și Graf Colloredo Franz; ea a fost, de asemenea, critică la adresa lui Napoleon și și-a încurajat soțul în războaiele împotriva sa.

Patron important al vieții muzicale vieneze, ea a comandat cantități mari de muzică pentru evenimentele oficiale și uz privat. Joseph Haydn a scris Te Deum pentru cor și orchestră, la cererea ei. El a compus, de asemenea, mase numeroase, pentru a sărbători domnia ei.

Maria Theresa de Neapole și de Sicilia
Împărăteasă și Arhiducesă de Austria Regină a Ungariei, Italiei și Bohemiei
Maria Theresa în 1790
Date personale
Nume la naștere	Maria Teresa Carolina Giuseppina
Născută	12 februarie 1768 Neapole, Italia
Decedată	13 aprilie 1807 (39 de ani) Palatul Hofburg, Viena, Austria
Înmormântată	Cripta Imperială, Viena, Austria
Cauza decesului	tuberculoză
Părinți	Ferdinand I al celor Două Sicilii Maria Carolina a Austriei
Frați și surori	Maria Amalia a celor Două Sicilii Prințesa Luisa a celor Două Sicilii Maria Christina a celor Două Sicilii Maria Isabelle of Naples and Sicily[*] Maria Anna of Naples and Sicily[*] Princess Maria Cristina Amelia of Naples and Sicily[*] Maria Clotilde of Naples and Sicily[*] Maria Henrietta of Naples and Sicily[*] Francisc I al celor Două Sicilii Carlo, Duke of Calabria[*] Prince Gennaro of Naples and Sicily[*] Prince Giuseppe of Naples and Sicily[*] Prince Alberto of Naples and Sicily[*] Leopold, Prinț de Salerno Prințesa Maria Antonia de Neapole și Sicilia
Căsătorită cu	Francisc al II-lea, Împărat Roman
Copii	Marie Louise, împărăteasă a Franței Ferdinand I Arhiducesa Marie Caroline Arhiducesa Caroline Ludovika Maria Leopoldina, împărăteasă a Braziliei Clementina, Prințesă de Salerno Arhiducele Joseph Franz Leopold Marie Caroline, Prințesă Moștenitoare de Saxonia Arhiducele Franz Karl Arhiducesa Maria Anna Arhiducele Johann Nepomuk Arhiducesa Amalie Theresa
Cetățenie	Imperiul Austriac
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	cântăreață
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Bourbon Casa de Habsburg-Lorraine
Sfântul Imperiu Roman; Regină a Germaniei
Domnie	1 martie 1792 – 2 martie 1807

·         1777: Friedrich de la Motte Fouqué, poet german (d. 1843)
* 1785: Pierre Louis Dulong FRS (n. 12 februarie 1785 – d. 19 iulie 1838) a fost un fizician și chimist francez. Este cunoscut pentru publicarea legii Dulong-Petit, însă sunt recunoscute și contribuțiile sale referitoare la conducția termică și la căldura specifică a gazelor. Majoritatea contribuțiilor aduse se încadrează în domeniul capacității termice specifice și a conceptului de indice de refracție aplicat gazelor.
* 1800: John Edward Gray, FRS (n. 12 februarie 1800 – d. 7 martie 1875) a fost un zoolog britanic. Era fratele mai mare al lui George Robert Gray și fiul botanistului Samuel Frederick Gray (1766–1828). A fost custode al zoologiei la British Museum din Londra din 1840 până în 1874. A publicat mai multe cataloage despre colecțiile muzeului care curpind descrierea unor noi specii de animale.

·         1809: Abraham Lincoln ⁱ/ˈeɪbrəhæm ˈlɪŋkən/ (n. 12 februarie1809 Comitatul LaRue, Kentucky, Kentucky, SUA^[8] – d. 15 aprilie1865,^{[2][3][14][15][16][5][9][10][11][11][11][12][13]} Petersen House[*], SUA) a fost un avocat si om politic american, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil—cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică.^[17][18] Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.

Crescut într-o familie săracă de la Frontiera de vest, Lincoln a fost avocat autodidact în Illinois, lider al Partidului Whig, membru al Camerei Reprezentanților la nivel de stat^⁠(en) în anii 1830, apoi congressman federal pentru un mandat în anii 1840. A promovat modernizarea rapidă a economiei prin dezvoltarea sistemului bancar, construcția de canale și căi ferate, și prin impunerea de taxe vamale care să protejeze și să încurajeze construcția de fabrici; s-a opus războiului cu Mexicul în 1846. După o serie de dezbateri intens mediatizate^⁠(en) din 1858, în cadrul cărora Lincoln s-a pronunțat împotriva extinderii sclaviei, a pierdut cursa pentru Senatul SUA în fața arhirivalului său, democratul Stephen A. Douglas.

În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea Partidului Republican la președinția SUA, fiind recomandat de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul alegerilor nu era cert. Deși avea foarte puțină susținere în statele în care era permisă sclavia, Lincoln a câștigat lejer în Nord și a fost ales președinte în 1860. Alegerea sa a determinat șapte state sclavagiste din Sud să își declare despărțirea de SUA și să formeze Confederația înainte ca el să preia funcția. Nu s-a găsit niciun compromis sau reconciliere în ce privește sclavia.

Când Nordul s-a raliat cu entuziasm de partea Uniunii în urma atacului confederat asupra Fortului Sumter la 12 aprilie 1861, Lincoln s-a concentrat pe dimensiunile militară și politică ale efortului de război. Scopul său primordial a fost reunificarea națiunii. El a suspendat unilateral dreptul de habeas corpus, arestând și încarcerând temporar fără proces mii de persoane cu opinii secesioniste și anti-război din statele de graniță, ignorând decizia^⁠(en) judecătorului-șef al Curții Supreme a SUA, Roger Taney^⁠(en), conform căreia suspendarea acestui drept de către președinte este neconstituțională (doar Congresul avea această prerogativă). Lincoln a evitat potențiala intervenție britanică dezamorsând Afacerea Trent^⁠(en) la sfârșitul lui 1861. Manevrele sale complexe către interzicerea sclaviei s-au centrat pe Proclamația de Emancipare din 1863, folosind armata pentru a proteja sclavii evadați, încurajând statele de graniță să interzică sclavia și contribuind la promovarea în Congres a celui de al treisprezecelea amendament la Constituție^⁠(en), prin care sclavia era desființată definitiv. Lincoln a supravegheat îndeaproape efortul de război, în special numirile generalilor din funcțiile cele mai înalte, promovându-l și pe cel mai de succes general al său, Ulysses S. Grant. A luat deciziile majore privind strategia de război a Uniunii. Marina lui Lincoln a instituit o blocadă navală care a oprit comerțul normal al Sudului, a ajutat la preluarea controlului asupra statelor Kentucky și Tennessee, și a preluat controlul asupra principalelor căi fluviale din Sud folosind ambarcațiuni înarmate cu tunuri. Lincoln a încercat în mod repetat să captureze capitala Confederației, Richmond; de fiecare dată când un general eșua, Lincoln îl înlocuia, până când Grant a reușit în cele din urmă în 1865.

Politician excepțional de iscusit, implicat profund în problemele puterii la nivelul fiecărui stat, Lincoln a fost deschis față de așa-numiții „Democrați ai Războiului”^⁠(en) (care susțineau Nordul împotriva Sudului), și a reușit să fie reales la alegerile din 1864. Ca lider al facțiunii moderate a Partidului Republican, Lincoln s-a confruntat cu republicanii radicali care cereau un tratament mai dur aplicat Sudului, cu Democrații Războiului care cereau mai mult compromis, cu democrații ce se opuneau războiului, denumiți Copperheads^⁠(en) care îl disprețuiau, și cu secesioniștii ireconciliabili care îi puneau la cale moartea. Politic, Lincoln a luptat îndreptându-și adversari unii împotriva altora, făcând apel la poporul american prin calitățile sale de orator, și printr-un patronaj politic atent plănuit.^[19] Discursul său de la Gettysburg din 1863 a devenit o declarație emblematică a dedicației Americii față de principiile republicanismului, egalității în drepturi, libertății personale și democrației. Lincoln avea o perspectivă moderată asupra Reconstrucției, dorind să reunifice țara printr-o politică de generoasă reconciliere în fața diviziunilor dure și persistente. La șase zile după capitularea generalului comandant al Confederației, Robert E. Lee, Lincoln a fost asasinat de John Wilkes Booth, actor și simpatizant al Confederației.

Lincoln a fost plasat în mod constant atât de istorici^[20] cât și de public^[21] între cei mai mari președinți ai SUA.

* 1809: Charles Darwin [tʃɑrlz 'dɑː.wɪn] (n. 12 februarie1809,^{[4][5][6][7][8][9][10][11][12][13]} The Mount, Shrewsbury, Shrewsbury, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[14] – d. 19 aprilie1882,^{[4][5][15][6][7][8][9][11][13]} Down House[*], Downe[*], Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[1]) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”,^[16] toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).

Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției abia prin anii 1930'^[17] iar acum constituie baza evoluționismului sintetic.

Tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoțiilor la oameni și animale.

Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți, iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele și efectul pozitiv al acestora asupra solului.

Interesul lui Darwin pentru ștințele naturale s-a dezvoltat în perioada studiilor de medicină (neterminate) la Universitatea din Edinburgh și de teologie la Universitatea Cambridge.^[19]. Multe din observațiile și datele pe care se bazează ipoteza sa, provin din timpul călătoriei pe mare, cu nava „Beagle”, în urma cărora devine consacrat ca geolog, aducând de asemenea argumente pentru teoria uniformitaristă a lui Charles Lyell. Prin publicarea lucrării „Călătorie pe Beagle”, Darwin devine un autor foarte popular. Observând minuțios distribuția geografică a formelor sălbatice de viață și colectând foarte multe fosile, elaborează în 1838celebra sa teorie a selecției naturale.^[20].

Deși a discutat cu mai multi naturaliști, lui Darwin i-a trebuit o bună perioada de timp pentru a-și continua observațiile în cadrul cărora domeniul geologiei ocupă un loc important^[21]

Materialist și dialectician spontan, teoriile sale exprimă materialitatea lumii vii și susțin originea animală a omului ("Originea omului și selecția sexuală", 1871). Conceptia sa evoluționistă (darvinismul) aflată în contradicție cu teoria fixistă, creaționistă, a avut o mare influență asupra filozofiei cunoașterii. Teoriile lui Darwin stau la baza biologiei moderne, ca o explicație a biodiversității.^[22]

Ca recunoaștere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al XIX-lea, după deces, au fost comemorate prin doliu național^[23] și a fost înmormântat la Westminster Abbey, alături de John Herschel și Isaac Newton

În anul 1839, Charles se căsătorește cu verișoara sa, Emma Wedgwood, și se stabilește în Down House din comitetul Kent.

·         1828: George Meredith, poet și scriitor englez (d. 1909). George Meredith (n. 12 februarie 1828 în Portsmouth; d. 18 mai 1909 în Flint Cottage) a fost un scriitor englez.
A scris o operă realistă de subtilă analiză psihologică, mânuită de pe poziția autorului omniscient, prilejuind intervenții ironice ori aforistice din partea acestuia, care sondează prin intermediul relațiilor comportamentale ale personajelor, conflictele de conștiință între spirit și instinct, fals acoperit de convenția socială.
* 1833: Aleksander Piotr Czekanowski (n. 12 februarie 1833, Kremeneț, Volânia - d. 30 octombrie 1876, Sankt Petersburg) a fost un geolog și explorator al Siberiei de origine poloneză.

A studiat medicina la Universitatea din Kiev, apoi geologia la Universitate din Talin. După finisarea studiilor (1857) s-a întors în Kiev, unde a început să lucreze pentru firma „Siemens & Halske”. Pentru participarea la Insurecția poloneză din Ianuarie, a fost deportat în Siberia, unde, din însărcinarea Societății Ruse de geografie, întreprinde explorări geografice în sudul guberniei Irkutsk (1869-1871). În cele trei expediții de explorări geologice, geografice, botanice și zoologice pe Tunguska inferioară (1873), pe Oleniok (1874) și pe cursul inferior al Lenei de la Irkutsk la Bulun (1875), descoperă, în bazinul rîului Tunguska inferioară zăcăminte de carbon, și grafit. Inapoiat la Petersburg (1876), începe munca de prelucrare a bogatelor materiale geografice, paleontologice și geologice adunate. Numele său îi poartă astăzi un masiv deluros dintre Lena și Oleniok, precum și plante, printre care:

• Aconitum czekanovskyi,
• Oxytropis czekanowskii ^[2],
• Saxifraga czekanowskii ^[3],
• Myosotis czekanowskii,
• Papaver czekanowskii,
• Larix czekanowskii ,
• Phoxinus czekanowskii ^[4] (sinonim Rhynchocypris czekanowskii ^[5]) ,
• Dendryphantes czekanowskii,
• Hyperborea czekanowskii,
• Tropodiaptomus czekanowskii ^[6],
• Scoliocentra czekanowskii.

Lucrări practice: Cercetări geologice în Gubernia Irkutsk (Petersburg, 1874), Jurnalul expediției pe rîul Tunguska inferioară, Oleniok și Lena în anii 1873-1875 (1896).
* 1845: Emanoil Protopopescu-Pake, cunoscut și sub numele Pache Protopopescu (n. 12 februarie 1845,^[1] București, Țara Românească – d. 28 aprilie 1893,^[2] București, România), a fost un primar al Bucureștiului și deputat independent conservator,^[3] membru al Grupului fondator al tezelor Partidului Național Liberal.

Născut în „Mahalaua Negustori”, era fiul lui Iancu, protopop și preot la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, de unde și numele „Protopopescu”.

Emanoil Protopopescu a urmat temeinice studii juridice, fiind doctor în drept al universităților din Paris, Bruxelles și Geneva.

Timp de nouă ani (1879 – 1888) a fost profesor de drept la Școala Comercială (care se numește astăzi Școala Superioară Comercială „N. Krețulescu”) din București (al cărei director a fost pentru o scurtă perioadă, în anul 1881), funcție la care a renunțat în aprilie 1888 pentru calitatea de primar al Capitalei, pe care a exercitat-o până în decembrie 1891. Activitatea edilitară nu l-a îndepărtat de Școala Comercială, el având o contribuție esențială la ridicarea edificiului instituției.^[5]

În mai 1876 este numit prefect al poliției capitalei. Pake Protopopescu debutează la prefectura poliției cu oarecari măsuri organizatoare. Între altele ia măsuri contra prostituției și obligă ca femeile înregistrate să circule pe stradă cu un semn distinctiv, o lentă (panglică lată) în eșarfă. De asemenea, toate casele de toleranță să aibă la intrare un număr mare, lesne de văzut de departe, și un felinar roșu. Pe vremuri s-au făcut multe zeflemele asupra acestor inovațiunii care, de altfel, nu s-au putut împământeni

Este considerat unul din cei mai buni primari ai Bucureștiului, fiind cel care a modernizat orașul: a deschis noi linii de tramvai, a reorganizat lucrul primăriei ș.a.^[5] În numai 3 ani a contribuit foarte mult la „europenizarea” orașului prin impunerea unor reguli arhitecturale foarte riguroase, de construire. În vremea sa s-au realizat axele nord-sud și est-vest, construindu-se principalele bulevarde, dar și 28 de școli, școala de comerț de pe strada Domnița, Morga, un azil de noapte cu 40 de locuri, serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital și al morților la morgă. Tot el a introdus iluminatul electric pe bulevardul principal și a amenajat Cișmigiul cu fântâna care reprezenta o copie după acea de la Saint-Cloud, realizată de cel mai ilustru arhitect al lui Ludovic al XIV-lea (1661-1715). De asemenea au fost pavat cu piatră și bolovani numeroase străzi și trotuare.^[7]

Pake-Protopopescu a reușit să finalizeze în anul 1890 prelungirea fostului bulevard al Orizontului (bulevard al cărui nume a fost schimbat în „Pache Protopopescu” la ordinul unui alt edil al capitalei, Nicolae Filipescu). În scurtul său mandat, Emanoil Protopopescu-Pake a acordat o atenție deosebită învățământului, în 1889 inaugurând 28 de școli în București, printre care și actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr”. Printre principalele planuri de modernizare ale Capitalei s-a aflat și transportul în comun, căruia primarul i-a acordat o atenție deosebită. S-a lucrat intens la acea vreme pentru extinderea rețelei de tramvai, dar și pentru impunerea unor reguli civilizate de transport.^[4]

Emanoil Protopopescu-Pake a murit la doar 48 de ani, din cauza unei pietre la ficat „care a rupt vezica fierei și a căzut în pântece unde a făcut puroi”.^[8] Este înmormântat în Cimitirul Bellu.

În anul 1903 a fost realizat un monument de către sculptorul Ion Georgescu, din marmură albă de Carrara, care a fost demolat în anul 1948 de autoritățile comuniste (Partidul Comunist Român).

În prezent, un bulevard din sectorul 2 al capitalei îi poartă numele.^[9]

Clubul de dezbateri al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din București îi poartă numele.

Emanoil Protopopescu-Pake
175 de ani de la naștere
Date personale
Născut	12 februarie 1845[1]  București, Țara Românească
Decedat	28 aprilie 1893 (48 de ani)[2]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	boală de ficat[*]
Părinți	Iancu
Ocupație	primar politician profesor Prefect
Activitate
Cauza decesului	boală de ficat[*]
Alma mater	Universități din Paris, Bruxelles și Geneva
Partid politic	Partidul Conservator

* 1851: Eugen von Böhm-Bawerk (n. 12 februarie 1851 – d. 27 august 1914) a fost un economist austriac, contribuitor important și fondator al Școlii austriece de economie.

Böhm-Bawerk a fost ministru austriac de finanțe intermitent între 1895 și 1904. De asemenea a scris o serie de articole extensive și critice la adresa marxismului.

În timpul studiilor la drept la Universitatea din Viena, a studiat lucrarea Principiile economiei a lui Carl Menger, devenind un adept al teoriilor acestuia. Joseph Schumpeter spunea despre Böhm-Bawerk că „era un discipol atât de entuziast a lui Menger, încât era greu de crezut că ar fi avut nevoie de alte influențe

·         1862: Alexandru Davila (n. 12 februarie 1862 - d. 19 octombrie 1929) a fost dramaturg și om de teatru român, fiul doctorului Carol Davila.

A debutat cu poezii. Capodopera lui este drama istorică în versuri „Vlaicu Vodă” (1902) capitol dintr-o proiectată trilogie, „Mirciada”, una dintre operele de bază ale repertoriului dramatic românesc. În ea se evocă, în versuri de amploare romantică, unul dintre momentele de luptă pentru menținerea și întărirea independenței Țării Românești.

Alexandru Davila a fost, ca director al Teatrului Național din București(între 1905 și 1908, apoi între 1912 și 1914) și în calitate de regizor al companiei de teatru (1909), un militant pentru afirmarea dramaturgiei naționale, precum și a celei universale. Pe 5 aprilie 1915 a fost victima unui atentat care l-a imobilizat timp de 14 ani. El a avut doi fii – Carol (Citta) Davila, care a fost ministru plenipotențiar al României în perioada interbelică, la Varșovia și Washington, și pe Theodor Davila, reprezentantul Ford pentru România. Ambii săi fii au sfârșit tragic. Primul s-a sinucis în Statele Unite, iar cel de-al doilea a murit în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Alexandru Davila a înființat prima companie particulară de teatru Compania Davila.

Alexandru Davila
Alexandru Davila
Date personale
Născut	12 februarie 1862 Golești, Regatul Vechi al României
Decedat	19 octombrie 1929 (67 de ani) București, Regatul Nou al României
Părinți	Carol Davila, Ana Davila
Căsătorit cu	Ortansa Keminger de Lippa
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, traducător
Activitatea literară
Opere semnificative	Vlaicu Voda Alexandru Davila și Ion Luca Caragiale

* 1864: Gheorghe Văleanu (n. 12 februarie 1864, Slatina - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A fost fiul lui Costică și a Mariei Văleanu (născută Niculescu).^[2]

Generalul Gheorghe Văleanu a fost un ofițer din aram geniu, absolvind succesiv: Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, din București - 1884, Universitatea tehnică din Paris - 1888, Școala de Aplicație pentru Artilerie și Geniu, din Fontainebleau - 1889, Școala Superioară de Război.^[3]

La începutul Primului Război Mondial a comandat Corpul 4 Armată,^[4] ulterior fiind comandant al Corpului 4 Armată și Corpului 2 Armată pe timpul Bătăliei de la Mărăști.

Gheorghe Văleanu
Date personale
Născut	12 februarie 1864 Slatina, România
Părinți	Costică și Maria Văleanu (născută Niculescu)
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	ofițer
Comandant al Corpului 4 Armată
În funcție
1917 - 1917
Monarh	Ferdinand I
Prim-ministru	Ion I. C. Brătianu
Studii	Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, din București (1882 - 1884) Universitatea tehnică din Paris (1884 - 1888) Școala de Aplicație pentru Artilerie și Geniu, din Fontainebleau (1888 - 1889) Școala Superioară de Război
Activitate
Ramura	Geniu
Gradul	Sublocotenent (1884) Locotenent (1887) Căpitan (1890) Maior (1895) Locotenent-colonel (1901) Colonel (1907) General de brigadă (1912) General de divizie[1]
A comandat	1914 - comandant al Diviziei 2 Infanterie 1916 - comandant al Cetății București
Bătălii / Războaie	Al Doilea Război Balcanic (1913) Primul război mondial (1916)

* 1864: Infanta Eulalia a Spaniei (12 februarie 1864 – 8 martie 1958) a fost infantă a Spaniei cunoscută pentru cărțile ei controversate.

Infanta Eulalia a Spaniei
Ducesă de Galliera
Date personale
Nume la naștere	Maria Eulalia Francisca de Asis Margarita Roberta Isabel Francisca de Paula Cristina Maria de la Piedad
Născută	12 februarie 1864 Madrid, Spania
Decedată	8 martie 1958 (94 ani, 24 zile) Irun, Spania
Înmormântată	Panteón de Infantes[*]
Părinți	Francisc, Duce de Cádiz Isabela a II–a a Spaniei
Frați și surori	Alfonso al XII-lea al Spaniei Fernando, Prince of Asturias (1850-1850)[*] Isabella, Prințesă de Asturia Infanta María de la Paz a Spaniei Infanta María del Pilar of Spain[*] María de la Concepción de Borbón y Borbón[*] Infante Francis of Assisi Leopold of Spain[*]
Căsătorită cu	Infantele Antonio, Duce de Galliera
Copii	Alfonso de Orleans y Borbón Luís Fernando de Orleans y Borbón
Cetățenie	Spania
Ocupație	scriitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Bourbon

·         1879 - S-a născut prozatorul Virgil Caraivan (m.1966).

·         1881: Anna Pavlova (în rusă Анна Павловна (Матвеевна) Павлова; n. 12 februarie 1881,^[ Sankt Petersburg, Imperiul Rus – d. 23 ianuarie 1931, Haga, Țările de Jos) a fost balerina principală din Baletul Imperial Rus și din Ballets Russes al lui Sergei Diaghilev. Este cunoscută pentru baletul Moartea lebedei

Anna Pavlova
Anna Pavlova
Date personale
Născută	12 februarie 1881[1][2][3]  Sankt Petersburg, Imperiul Rus[4][5]
Decedată	23 ianuarie 1931 (49 de ani)[1][5][2][6][3][7]  Haga, Țările de Jos[8][5]
Înmormântată	Londra
Cauza decesului	Pleurezie
Cetățenie	Imperiul Rus
Religie	Biserica Ortodoxă
Ocupație	balerină coregrafă[*] The Dancer[*]
Activitate
Cauza decesului	Pleurezie
Alma mater	Academia de balet Vaganova[*]

·         1884: Max Beckmann, pictor și grafician german (d. 1950)

·         1885 – S-a nascut Julius Streicher, politician german, fondatorul saptamanalului Der Sturmer, principalul organ de propaganda antisemita nazista din Al treilea Reich; (d. 1946). Julius Streicher (n. 12 februarie 1885, Fleinhausen lângă Augsburg — d. 16 octombrie 1946, Nürnberg) a fost un criminal de război nazist, politician național-socialist, fondatorul, proprietarul și editorul săptămânalului Der Stürmer, care a devenit principalul organ de propagandă antisemită nazistă din Al treilea Reich. După cel de al doilea război mondial, Julius Streicher a fost acuzat, judecat și condamnat la moarte în primul proces de la Nürnberg, fiind găsit vinovat de crime împotriva umanității și executat prin spînzurare, în 1946. Julius Streicher s-a născut la Fleinhausen, Bavaria, fiind unul din cei 9 copii ai lui Friedrich și Anna (n.Weiss) Streicher. Julius Streicher a fost de profesie învățător, fiul unui învățător și locotenent rezervist (decorat în Primul Război Mondial). Julius Streicher a fost obsedat de antisemitism din fragedă copilărie. În 1940 a fost exclus din posturile de partid în urma comportamentelor sale inaccetabile pe plan economic și personal.
* 1889: Enrico Bompiani (n. 12 februarie 1889 la Roma – d. 22 septembrie 1975 la Roma) a fost un matematician italian. A fost membru de onoare al Academiei Române și a altor foruri științifice din Liège, Viena, Bruxelles și unul dintre fondatorii Uniunii Internaționale de Matematică.

A fost profesor la Universitatea din Roma, vicepreședinte la Academia dei Lincei și doctor în matematici pure.

Activitatea sa științifică a vizat cu precădere stabilirea bazelor geometriei diferențiale. De asemenea, s-a ocupat de studiul rețelelor conjugate pe o suprafață într-un spațiu proiectiv.

În 1936, a scos la suprafață rezultate noi în domeniul geometriei proiective, iar în 1936 proprietățile suprafeței lui Veronese.

Descoperirile lui Bompiani au constituit o preocupare pentru matematicienii români: Froim Marcus, Constantin P. Bogdan, I. Creangă, Ilie Popa.

În 1936, Bompiani a vizitat România, prilej cu care a susținut o serie de conferințe.

·         1893 - S-a născut generalul american Omar Nelson Bradley (m.08.04.1981).

·         1894 - S-a născut pictorul şi gravorul R. Iosif (Raoul Rosenblut) (m.1975).

·         1894: Otilia Cazimir (născută Alexandrina Gavrilescu, 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț - d. 8 iunie 1967, Iași) a fost o scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii.

Otilia Cazimir este pseudonimul literar al poetei Alexandrina Gavrilescu^[1]. Pseudonimul, „dezagreat de ea”^[2], i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut deci noul nume: „Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă ...”^[3].

A folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele „feministe”.

Alexandrina Gavrilescu a fost cel de-al cincilea copil al învățătorilor Ecaterina (n. Petrovici) și Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal, iar în anul 1898 familia sa se mută la Iași, „oraș în care va trăi întreaga viață”^[4] și unde urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie, dar fără a susține examenul de licență^[5].

A debutat în anul 1912 în revista Viața românească, cu poezie^[5], iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicația Însemnări ieșene. Cel dintâi volum de poezii, Lumini și umbre, i-a fost publicat în anul 1923, la Editura " Viața Românească " , urmează volumul de versuri " Fluturi de noapte" , Editura "Cartea Românească", 1927, carte premiată de Academia Română și de comitetul " Femina Vie- Heureuse" de la Paris, cu premiul Femina.

A colaborat cu publicațiile Însemnări ieșene, Adevărul literar și artistic, Lumea-bazar săptămânal , Bilete de papagal, Iașul nou, Iașul literar,Orizont, Gazeta literară, Cronica și altele^[5].

Între anii 1937 - 1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii Cartea Rusă, unde stilizează traduceri din literatura rusă și sovietică.

A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă și sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ș.a.).^[5]

A decedat în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 la ora 2:30, la Iași

Opera sa a fost rezumată în termenii următori: „lirică elegiacă, sentimentalistă și discret umoristică”^[8]. George Călinescu afirmă^[9]: „Remarcabilă este Otilia Cazimir și în schițele în proză, mici instantanee, drame în miniatură [...] în același spirit evocator și discret umanitar ce străbate toată proza moldovenească între Sadoveanu, Hogaș și Ionel Teodoreanu.” Același critic literar scrie^[10]: „Simboliste sunt gările în care „nimeni nu coboară”. Marian Popa este cel care reține „versificarea sensibilității feminine [...] abandonată pentru versificarea realist socialistă rudimentară”.
Poezii:

• Lumini și umbre, Editura Viața Românească, Iași, 1923;
• Fluturi de noapte, Editura Cartea Românească, București, 1926;
• Cântec de comoară, Editura "Nationala" S. Ciornei, București, 1931;
• Jucării, București, 1938;
• Poezii, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1939;
• Catinca și Catiușa, două fete din vecini (în colaborare cu Th. Kiriacoff-Suru­ceanu), Editura Cartea Rusă, București, 1947;
• Stăpânul lumii, Editura Cartea Rusă, București, 1947;
• Alb și negru (în colaborare cu Th. Kiriacoff-Suru­ceanu), Editura Cartea Rusă, București, 1949;
• Baba Iarna intră-n sat, Editura Tineretului, București, 1954;
• Poezii, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1956;
• Versuri, prefață de Const. Ciopraga, Editura de Stat pentru Literatură si Artă, București, 1957;
• Poezii, București, 1959;
• Partidului de ziua lui, București, 1961;
• Poezii (1928-1963), prefață de Const. Ciopraga, București, Editura Tineretului, 1964;
• Cele mai frumoase poezii, prefață de Const. Ciopraga, București, Editura Tineretului, 1965;
• Poezii, Editura Ion Creangă, București, 1975;
• Ariciul împărat, Editura Ion Creangă, 1985

Proză:

• Din întuneric. Fapte și întâmplări adevărate. (Din carnetul unei doctorese), Editura Cartea Românească, București, 1928;
• Grădina cu amintiri. Și alte schițe, Editura Cartea Românească, București, 1929;
• Licurici. Cronici fantastice și umoristice, Editura Cartea Românească, București, 1930;
• În târgușorul dintre vii, Editura Librăriei Universala Alcalay, București, 1939;
• A murit Luchi..., Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, București, 1942;
• Prietenii mei, scriitori..., E.S.P.L.A., București, 1960;
• Albumul cu poze, I-II, București, 1957-1967;
• Scrieri în proză, Editura Junimea, Iași, 1971-1972, 2 volume;
• Unchiul din America (vodevil), Iași, 1924;
• Carte de citire pentru clasa IV-a primară, Craiova, 1937
• Inscripții pe marginea anilor, articole, ed. îngrijită și prefață de George Sanda, Iași, 1973;
• Scrieri despre teatru, îngrijită și prefață de George Sanda, Editura Junimea, Iași, 1978.

Traduceri:

• M. Bulatov - Gâște călătoare, București, 1948;
• K.D. Ușinski - Baba iarna face pozne, București, 1948 (în colaborare cu Eugen Vinea);
• A.I. Kuprin - Sulamita, București, 1948;
• Maxim Gorki - Întreprinderile Artamonov, București, 1949 (în colaborare cu Mihail Baras);
• Lev Kassil - Sub semnul lui Marte, București, 1949 (în colaborare cu Xenia Stroe);
• S. Marșak - Puișorii în cușcă, Oradea, 1949 (în colaborare cu Andrei Ivanovski);
• Vera Panova - Tovarăși de drum, București, 1949;
• Mihail Bubennov - „Mesteacăn alb”, I-II, București, 1949-1954 (în colaborare cu Eugen Vinea);
• M. Auezov - Abai: roman-epopee, București, 1950 (în colaborare cu Andrei Ivanovski);
• K.A. Fedin - O vară neobișnuită, București, 1950 (în colaborare cu Tatiana Berindei); Primele bucurii, București, 1951 (în colaborare cu Tatiana Berindei); Sanatoriul Arktur, București, 1964;
• Galina Nikolaeva - Secerișul, București, 1951 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Povestea Nastei Kovșova, București, 1955 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• Mihail Slonimski - Inginerii, București, 1951 (în colaborare cu St. Siclodi);
• Valentin Kataev - Pentru puterea sovietelor, București, 1954 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Livada din stepă, București, 1959 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• A.N. Tolstoi - Calvarul, București, 1954 (în colaborare cu Gh. C. Stere);
• A.P. Gaidar - Opere, I-III, București, 1955 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Timur și băieții lui, București, 1955 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Poveste despre secretul militar : Despre Malciș-Kabalciș și cuvîntul său de onoare, București, 1956 (în colaborare cu N. Gumă); Ceașca albastră, București, 1956 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Ciuk și Ghek, București, 1956 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Școala, București, 1960 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Piatra cea fierbinte, București, 1961; (în colaborare cu Nicolae Gumă); Comandantul cetății de zăpadă (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• Leonid Leonov - Lăcustele, București, 1957 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• Serghei Mihalkov - Unchiul Stiopa, București, 1956;
• M. Postupalskaia - Aur curat, București, 1956 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• Arthur Conan Doyle - O lume dispărută, București, 1958 (în colaborare cu Rodica Nenciulescu);
• A.P. Cehov - Opere, VI, VII, XII, București, 1957-1963 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• V.G. Korolenko - Povestea unui contemporan, București, 1958 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• E. Voynich - Tăunul, Bucuresti, Editura Tineretului, 1961;
• Guy de Maupassant - O viață, București, 1961; Opere, București, 1966 (în colaborare cu R. Malcoci și Lucia Demetrius);
• Božena Němcová - Vârtelnița de aur - București, 1967 (în colaborare cu Livia Storescu și Ionescu-Nișcov).

Otilia Cazimir
Otilia Cazimir
Date personale
Nume la naștere	Alexandrina Gavrilescu
Născută	12 februarie 1894 Cotu Vameș, județul Neamț
Decedată	8 iunie 1967 (73 de ani) Iași, județul Iași
Înmormântată	Cimitirul „Eternitatea” din Iași
Părinți	Ecaterina și Gheorghe Gavrilescu
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, publicist
Pseudonim	Otilia Cazimir
Limbi	limba română
Studii	Facultatea de Litere și Filosofie din Iași
Activitatea literară
Activă ca scriitoare	1912 - 1967
Subiecte	natură, viața personală
Specie literară	liric
Operă de debut	Lumini și umbre, 1923 Otilia Cazimir și George Topîrceanu   Otilia Cazimir între Mihail Sadoveanu și soția lui, Ecaterina, în grădina casei sadoveniene din Copou. În stânga sus este George Topîrceanu.   Casa memorială Otilia Cazimir din Iași

·         1899 - S-a născut romancierul Isac Peltz („Foc la Hanul cu Tei”, „Nopţile domniţei Mili”) (m. 1980)

·         1901: Jean Georgescu, regizor și actor român (d. 1994). Jean Georgescu (n. 12/25 februarie 1904, București; d. 8 aprilie 1994, București) a fost un regizor, scenarist și actor român.

* 1902: Aurel Vijoli (n. 12 februarie 1902, Telechi-Recea, Comitatul Făgăraș, azi Recea, județul Brașov - d. 1 iulie 1981) a fost un comunist român, Guvernator al Băncii Naționale a României (1947 - 1948) și întâiul Președinte al „Băncii de Stat a Republicii Populare Române” (1948 - 1952), ministru de finanțe al României între 1957 - 1968.

Aurel Vijoli s-a născut la 12 februarie 1902, în localitatea Telechi-Recea, din Comitatul Făgăraș, azi Recea, din județul Brașov, în familia învățătorului Bartolomei Vijoli (21 august 1866 - 16 noiembrie 1918) și a soției sale, Maria Țestea (30 mai 1881 - 06 iunie 1924). Tatăl său era originar din satul Gura Văii, Brașov, fiind fiul lui Dănilă Vijoli (d. 07 martie 1906) și al Anei Zâmborean (05 iulie 1839 - 08 mai 1924).

Aurel Vijoli a fost licențiat al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale, doctor în drept; a fost angajat la Banca Națională a României din august 1923.^[1]

În anul 1943 a devenit membru al Partidului Comunist din România.^[2]

Aurel Vijoli a deținut diverse funcții în cadrul acestei instituții, inclusiv cea de guvernator al Băncii Naționale în perioada 18 noiembrie 1947 - 5 martie 1952. În aceasta calitate, Aurel Vijoli a aplicat politica economică promovată de Partidul Comunist Român:

• februarie 1948 - toate instituțiile de credit au fost radiate din registrul societăților bancare, ele putând fi reînscrise doar pe baza unei noi autorizații de funcționare emise de Curtea Superioară Bancară cu avizul B.N.R.;
• 11 iunie 1948 - au fost naționalizate Societatea Națională de Credit Industrial, Casa de Economii și Cecuri Postale și Casa de Depuneri și Consemnațiuni;
• Întreprinderile naționalizate puteau primi credite doar de la B.N.R.;
• 13 august 1948 - Legea pentru dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și instituțiilor de credit;
• 13 noiembrie 1948 - Banca Națională a României a devenit prin lege Banca de Stat a Republicii Populare Române, guvernatorul a devenit președinte fiind în același timp și adjunct al ministrului Finanțelor;
• Banca de Stat a R.P.R. putea acorda doar credite pe termen scurt în baza planului de credite;
• septembrie 1949 - a fost introdus planul de casă, prima etapă în „realizarea controlului prin leu”;
• 27 ianuarie 1952 - s-a publicat Hotărârea Consiliului de Miniștri privind realizarea unei noi reforme monetare; conducerile Ministerului de Finanțe și Băncii de Stat au fost acuzate de sabotarea reformei monetare, printre vinovați se număra și Aurel Vijoli, demis din funcție și ulterior arestat sub acuzația de „sabotare a economiei naționale”.

Arestarea lui Aurel Vijoli a fost urmată de îndepărtarea de la conducerea Băncii de Stat a R.P.R. a unui număr mare de specialiști, care au fost înlocuiți cu persoane care se întorceau de la studii din U.R.S.S. sau cu diverși membri ai P.M.R. cu pregătire profesională redusă.^[1]

Odată cu arestarea lui Vasile Luca, Vijoli a fost anchetat pentru complicitate la felul în care a decurs reforma monetară și naționalizarea și nu a mai primit nici o însărcinare. Aurel Vijoli se opusese celei de-a doua stabilizări (din 1952)^[3]

După ce a fost reabilitat, a fost numit ministru al Finanțelor în Guvernul Chivu Stoica (2) (20 martie 1957 - 20 martie 1961), Guvernul Ion Gh. Maurer (1) (21 martie 1961 - 17 martie 1965), Guvernul Ion Gh. Maurer (2) (18 martie - 20 august 1965), Guvernul Ion Gh. Maurer (3) (21 august 1965 - 8 decembrie 1967) și Guvernul Ion Gh. Maurer (4) (9 decembrie 1967 - 16 iulie 1968), devenind totodată membru al CC al PCR (1960-1974) și apoi membru al Comisiei Centrale de Revizie (1974-1981).

• 

  Bancnotă de 100 de lei emisă în 5 decembrie 1947, de Banca Națională a României, purtând semnătura guvernatorului Aurel Vijoli (pe reversul bancnotei)
 
• 

  Bancnotă cu valoarea nominală de 1.000 de lei, emisă la 18 iunie 1948, de Banca Națională a României, purtând semnătura guvernatorului Aurel Vijoli (pe aversul bancnotei)
 
• 

  Bancnotă cu valoarea nominală de 1.000 de lei, emisă la 18 iunie 1948, de Banca Națională a României (revers)

·         1905: Theodor Burghele (n. 12 februarie 1905, Iași - d. 3 iunie 1977, București) a fost un reputat medic chirurg și urolog, membru titular și președinte al Academiei Române. Între anii 1972-1975, a deținut funcția de ministru al sănătății; a fost membru supleant al CC al PCR

Theodor Burghele s-a născut la data de 12 februarie 1905 în orașul Iași, într-o veche familie de boieri moldoveni. A urmat studii la Facultatea de Medicină din Iași (1922-1928), obținând în anul 1929, la Iași, titlul științific de doctor în medicină și chirurgie cu teza "Splenomegalia micotică". A urmat apoi cursuri de specializare la Clinica de urologie din Viena (1930-1931).

Și-a început activitatea profesională ca asistent universitar la clinica chirugicală și urologică condusă de către prof. dr. Nicolae Hortolomei, al cărui elev a fost. În anul 1937, Burghele a devenit șef de lucrări, iar în 1940 conferențiar la Catedra de Chirurgie de la Spitalul Colțea.

În anul 1946, când se înființează o clinică de chirurgie a căilor urinare la Spitalul Panduri, a fost numit în funcția de profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și a preluat conducerea unității. Ca urmare a demersurilor prof. Burghele s-a creat în anul 1965 la acel spital o policlinică de urologie și nefrologie, unde se făceau investigații complexe asupra bolnavilor trimiși din întreaga țară, în vederea efectuării de intervenții operatorii sau a tratamentelor ambulatorii.

Între anii 1957-1972 a fost rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București. În anul 1969 a obținut titlul de Om de știință emerit. A fost ales ca membru corespondent (1955) și apoi membru titular (1963) al Academiei Române. De asemenea, între anii 1976-1977, a fost președinte al Academiei Române.

A fost membru activ sau de onoare al mai multor societăți și foruri medicale din țară sau internaționale: Societatea română de chirurgie, Academia franceză de medicină, Asociația franceză de urologie, Societatea internațională de chirurgie, membru asociat al Academiei de Chirurgie din Paris ș.a. A făcut parte din colegiul de redacție al revistelor: Chirurgia, Urologia internationalis, European Urology, Urologija y Nephrologia, Experimentalnia Hirurgija y Anestesiologija, Excepta medica (Surgy), International Urology and Nephro.

Șef de școală chirurgicală, remarcabil chirurg și profesor extrem de sever^[2], prof. dr. Theodor Burghele a abordat o variată gamă de probleme, atât în cercetare, cât și în diferitele studii publicate: dinamica căilor urinare superioare, tumorile renale, șocul chirurgical, anestezie și reanimare modernă, chirurgie experimentală.

În perioada 24 aprilie 1972 - 18 martie 1975, prof. dr. Theodor Burghele a deținut funcția de ministru al sănătății în guvernele din România, devenind și medicul personal al lui Nicolae Ceaușescu, care suferea de unele disfuncții ale aparatului urinar. A încetat din viață la data de 3 iunie 1977 în orașul București, în urma unui infarct miocardic.

Theodor Burghele a avut doi frați și o soră:

• Maria căsătorită cu generalul Dumitru Antonescu;
• Alexandru, funcționar de bancă;
• Constantin de profesie inginer care s-a căsătorit cu Paulina Elisa Negulescu.

Theodor Burghele a fost căsătorit cu Valentina Evghenia de origine rusească, ea fiind născută în Imperiul Rus pe 12 martie 1903. Există mențiuni documentare prin care se atestă faptul că Valentina Evghenia mai fusese căsătorită o dată, dar soțul ei a murit în timpul celui de al doilea război mondial. Această informație se regăsește în dosarele Securității. În aceste dosare se relevă și faptul că Valentina ar fi fost un timp femeie de serviciu în casa lui Theodor Burghele : în anul 1964 cei doi s-au căsătorit. Theodor și Valentina Evghenia nu au avut copii, singurul Burghele cu urmași a fost Constantin. Aceștia trăiau la București și Frankfurt.

Theodor Burghele
Profesorul Theodor Burghele
Date personale
Născut	12 februarie 1905 Iași, România
Decedat	3 iunie 1977, (72 de ani) București, Republica Socialistă România
Frați și surori	Maria, Constantin, Alexandru
Căsătorit cu	Valentina Evghenia
Naționalitate	română
Etnie	România
Ocupație	medic
Rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București
În funcție 1957 – 1972
Președinte al Academiei Române
În funcție 1976 – 1977
Precedat de	Miron Nicolescu
Succedat de	Gheorghe Mihoc
Ministrul Sănătății
În funcție 24 aprilie 1972 – 18 martie 1975
Membru supleant al CC al PCR
Medic personal al lui Nicolae Ceaușescu
Premii	Om de știință emerit
Partid politic	Partidul Comunist din România
Alma mater	Facultatea de Medicină din Iași
Președinte al Academiei Române
Membru titular al Academiei Române

* 1910: Lee Byung-chul (12 februarie 1910 Uiryeong, Gyeongsangnam-do – 19 noiembrie 1987 Seul) a fost fondatorul Samsung Group și unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din Coreea de Sud. După ruperea chaebol-ului Hyundai, Samsung este acum cel mai mare grup de afaceri din Coreea de Sud.
* 1913: Grigore Kiazim (n. 12 februarie 1913, Măcin, județul Tulcea — d. 2 iunie1989, București) a fost un mare rapsod al cântecului dobrogean și solist instrumentist consacrat pe plan național la mandolină, cobză și banjo. Pentru cobză, marele merit al artistului constă în curajul de a aborda și realiza o creație solistică deosebită cu acest instrument.

S-a născut la data de 12 februarie 1913, în localitatea Măcin, județul Tulcea, într-o familie mixtă din punct de vedere etnic: mama de naționalitate română, tatăl de naționalitate turcă.

A fost printre primii cobzari din România care, încă din anii 1930, alături de jocuri dobrogene și piese din folclorul turc, s-a remarcat în interpretarea pieselor concertante.

În 1934 și-a început colaborarea cu redacția de folclor a Societății de Radiodifuziune.

Este primul cobzar angajat la formarea Ansamblului „Ciocârlia” în 1950 și la formarea Ansamblului „Rapsodia Română” în 1971. Colaborează pentru perioade scurte și cu Ansamblul „Perinița” și „Doina” al Armatei.

În perioada 1973-1975 își formează propriul taraf specializat pe muzica tradițională a comunităților etnice din Dobrogea: români, turci, tătari.

Timp de 50 de ani a colaborat cu redacția de folclor a Radiodifuziunii, cu casa de discuri Electrecord și cu renumitele ansambluri „Rapsodia Română”, „Perinița”, „Doina” al Armatei și „Ciocârlia” al Ministerului Apărării, având pentru o scurtă perioadă și o formație ce îi purta numele.

Moare la 2 iunie 1989 la București, în locuința sa de lângă Piața Reșița, loc unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții cântând în barurile și localurile din zonă.

„Pe neașteptate, într-o zi de la începutul lunii iunie 1989, strunele inimii generoase ale maestrului, s-au rupt, iar glasul mandolinei și a celorlalte instrumente fermecate a tăcut. Atunci, sufletele ni s-au umplut de durere și plumb. Pleca dintre noi un mare artist.”

— Aurel Băbeanu, în revista Doina, 1992

Grigore Kiazim
Date personale
Născut	12 februarie 1913, Măcin, județul Tulcea
Decedat	2 iunie 1989, București
Activitate
Gen muzical	muzică tradițională și populară românească și turcească din Dobrogea
Instrument(e)	mandolină, cobză, banjo
Case de discuri	Electrecord

·         1915: Vasili Nikolaevici Ajaev, scriitor rus (d. 1968)

·         1918: Julian S. Schwinger, fizician american (d. 1994)

·         1922 - S-a născut scriitorul Valeriu Gorunescu.

·         1923: Franco Zeffirelli, în registrul de stare civilă Gianfranco Corsi Zeffirelli (n. 12 februarie 1923, Florența, Regatul Italiei – d. 15 iunie 2019, Roma, Italia) a fost un realizator, scenarist, producător și actor italian.
Regizor:

• 1957 : Camping
• 1964 : Maria Callas la Covent Garden (Maria Callas at Covent Garden) (TV)
• 1967 : Îmblânzirea Scorpiei - The Taming of the Shrew
• 1968 : Romeo și Julieta (Titlul original: Romeo e Giulietta) (Romeo and Juliet)^[14]
• 1972 : Fratele Soare, sora Lună (Titlul original: Fratello sole, sorella luna)
• 1977 : Isus din Nazareth (Titlul original: Gesù di Nazareth) (miniserial TV)
• 1979 : Campionul (Titlul original: Il campione) (The Champ)
• 1981 : O dragoste fără sfârșit (Titlul original: Amore senza fine ) (Titlul în engleză: Endless Love)
• 1982 : La Traviata^[15]
• 1982 : Paiațe (Titlul original: I Pagliacci)^[16]
• 1982 : Cavaleria rusticană^[17]
• 1986 : Otello^[18]
• 1988 : Tânărul Toscanini (Titlul original: Il Giovane Toscanini)
• 1989 : 12 regizori pentru 12 orașe (Titlul original, în italiană: 12 registi per 12 città)
• 1990 : Hamlet^[19] (Titlul în italiană: Amleto)
• 1991 : Turandot^[20]
• 1991 : Șase personaje în căutarea unui autor (Titlul original, în italiană: Sei personaggi in cerca d'autore)^[21]
• 1992 : Don Carlos^[22] (TV)
• 1993 : Povestea unei pitulice (Titlul original: Storia di una capinera)^[23]
• 1996 : Jane Eyre^[24]
• 1999 : Un ceai cu Mussolini (Titlul original, în italiană: Un tè con Mussolini) (Tea with Mussolini)
• 2002 : Callas Forever^[25]
• 2005 : Trei frați (Titlul original, în italiană: Tre fratelli)

Scenarist:

• 1957 : Camping
• 1967 : Îmblânzirea scorpiei (Titlul în italiană: La bisbetica domata) (Titlul în engleză: The Taming of the Shrew)^[19]
• 1968 : Romeo și Julieta (Romeo and Juliet)^[19]
• 1972 : Frate Soare, soră Lună (Titlul original, în italiană: Fratello sole, sorella luna)
• 1977 : Isus din Nazareth (Titlul original în italiană: Gesù di Nazareth) (miniserial TV)
• 1982 : La Traviata^[26]
• 1986 : Otello^[19]
• 1990 : Hamlet^[19](Titlul original în italiană: Amleto)
• 1996 : Jane Eyre
• 2005 : Trei frați (Titlul original: Tre fratelli)

Producător:

• 1967 Femeia îndărătnică - The Taming of the Shrew
• 1967 : Îmblânzirea scorpiei (Titlul în italiană: La bisbetica domata) (Titlul în engleză: The Taming of the Shrew)

Actor:

1947 : L'Onorevole Angelina : Filippo Carrone

Recompense:

• 2002 David di Donatello Awards - Special David
• 1991 David di Donatello Awards - David, pentru Hamlet (1990) (Pentru cel mai bun film străin)
• 1979 David di Donatello Awards - European David
• 1972 David di Donatello Awards - David, pentru Frate Soare, soră Lună (1972) (Pentru cea mai bună regie)
• 1986 Emmy Awards - Emmy, pentru Cavalleria Rusticana (1972)
• 1985 Emmy Awards - Emmy, pentru Paiațe(1982)
• 1969 Sindicatul Național Italian al Jurnaliștilor de Film - Panglica de argint, pentru cel mai bun regizor de film: Romeo și Julieta, (1968)

• 1999 Festivalul internațional de film de la Karlovy Vary, Premiuil special pentru contribuția în lumea filmului
• 1973 Festivalul Internațional al Filmului de la San Sebastián - OCIC Award, pentru filmul Frate Soare, soră Lună (1972)

Nominalizări:

• 1983 Oscar, pentru Traviata (1983)
• 1969 Oscar, pentru Romeo și Julieta (1968)
• 1987 BAFTA, pentru Otello (1986)
• 1984 BAFTA film Award, pentru cel mai bun film străin, pentru Traviata (1983)
• 1978 BAFTA TV Award, pentru Isus din Nazareth (1977)
• 1969 BAFTA Film Award, pentru cea mai bună regie, pentru filmul Romeo și Julieta (1968)
• 1986 Festivalul de Film de la Cannes - Palme d'Or, pentru Otello (1986)
• 1969 Directors Guil of America, USA - DGA Awards, pentru filmul Romeo și Julieta (1968)
• 1969 Golden Globes, USA - Golden Globe, pentru Romeo și Julieta (1968)
• 1995 Gramado Film Festival - Golden Kikito, pentru cel mai bun film latin, pentru filmul Povestea unei pitulice (1993)
• 1971 Laurel Awards - Golden Laurel, Best Director, locul 5
• 1982 Razzie Awards - Razzie Award, pentru filmul Dragoste fără sfârșit (1981)

Gianfranco Corsi Zeffirelli
Regizorul Franco Zeffurelli
Date personale
Nume la naștere	Gian Franco Corsi Zeffirelli
Născut	12 februarie 1923 Florența, Italia.
Decedat	15 iunie 2019 (96 de ani)[4][5][6][7]  Roma, Italia[8]
Înmormântat	Cimitero delle Porte Sante[*]
Cauza decesului	boală
Naționalitate	italiană
Cetățenie	Italia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	Realizator, scenarist, actor, producător
Pseudonim	Franco Zeffirelli
Partid politic	Forza Italia[*], Creștin-Democrația[*]
Limbi	limba italiană[1]
Activitatea literară
Operă de debut	Camping, 1957
Opere semnificative	Fratello sole, sorella luna; Romeo e Giulietta; Gesù di Nazareth; Franco Zeffirelli, în 2008

* 1924: Banu Rădulescu (n. 12 februarie 1924 ^[1] București - d. 10 decembrie1998, Berlin) a fost un doctor în medicină, deținut politic în două rânduri, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1967, fondatorul din 1990 și redactorul-șef al revistei Memoria, președinte al Fundației cu același nume, promotor al Memorialului "Fortul 13 Jilava".^[2]

A fost absolvent al Liceului Militar "Nicolae Filipescu" de la Mănăstirea Dealu, președinte al Fundației cu același nume, promotor al Memorialului "Fortul 13 Jilava".

Banu Rădulescu a fost arestat în 1948, pe când era student la medicină în anul VI, și a fost eliberat în 1954.^[3] În cei 6 ani de pușcărie, Banu Rădulescu a schimbat 7 locuri de detenție
Scrieri:

• Dincolo de așteptare, Editura Pentru Literatură, București, 1967
• Lumina si piatra, București, 1972
• Păsările mari nu cântă, București, 1976; reeditare Editura Institutul Cultural Român, 2005. ISBN 973-577-471-2
• Nimic despre fericire, Editura Militară, București, 1984
• În iarbă cu fața la soare, Editura Cartea românească, București, 1989

* 1926: Irene Camber-Corno (n. 12 februarie 1926, Trieste, Italia) este o fostă scrimeră italienă specializată la floretă. A cucerit o medalie de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1952 din Helsinki și o medalie de bronz la cele din 1960 de la Tokyo. A fost și campioană mondială la individual în 1953 și pe echipe în 1957.
* 1928: Victor Axinciuc (n. 12 februarie 1928, Vlăsinești, Județul Dorohoi)^[1]este un economist, membru de onoare al Academiei Române din 2011

Victor Axinciuc s-a născut la Vlăsinești, județul interbelic Dorohoi, acum parte din județul Botoșani, fiind fiul Anetei (n. Hrițcu) și al lui Gheorghe Axinciuc. Când acesta avea patru ani, toată familia s-a mutat în târgul Săveni, până la terminarea a două clase primare. După aceea, familia s-a stabilit la Botoșani unde a stat până la terminarea liceului. A urmat apoi Academia de Studii Economice, de unde a absolvit în 1951. A fost numit asistent universitar și a continuat să lucreze acolo timp de șase decenii. În 1956 și-a susținut doctoratul la universitatea „Lomonosov”, devenind conferențiar universitar.^[1]

În 1970 devine membru al Comisiei de Istorie Economică și Istoria Gândirii Economice a Academiei Române, iar din 1981, vicepreședintele al acestei comisii.^[1]

A participat activ la congrese ale Asociației Internaționale de Istorie Economică, Asociației Internaționale de Istorie, Asociației de Studii Sud-Est Europene, precum și alte conferințe și colocvii de profil din țară și străinătate. Pentru activitatea științifică prodigioasă i s-au conferit ordine și diplome: Ordinul Meritul Științific (1970), Premiile Academiei Române, P.S. Aurelian (1980) și Victor Slăvescu (2002); Diploma meritul Academic (2008) printre altele.^[1]

În noiembrie 2011, Tudorel Postolache, Mugur Isărescu și Iulian Văcărel l-au recomandat pentru Academia Română pentru cei șaizeci de ani de cercetări și publicații analizând trecutul și structura economiei românești și concluziile acestuia privind locul României pe piața internațională, printre altele. Pe 15 decembrie în același an, recomandarea a fost acceptată și Victor Axinciuc a devenit membru al Academiei Române

Victor Axinciuc
Date personale
Născut	12 februarie 1928 (91 de ani) Vlăsinești, Județul Dorohoi
Părinți	Aneta (n. Hrițcu) și Gheorghe Axinciuc
Naționalitate	România
Ocupație	economist
Activitate
Alma mater	Academia de Studii Economice (1951) Universitatea „Lomonosov” (1956)
Premii	Ordinul Meritul Științific (1970), Premiile Academiei Române, P.S. Aurelian (1980) și Victor Slăvescu (2002); Diploma meritul Academic (2008)
Membru de onoare al Academiei Române

·         1929 - S-a născut memorialistul Aurel-Sergiu Marinescu, stabilit din 1975 în SUA ("Prizonier în propria ţară", "O contribuţie la istoria exilului românesc").

·         1930 - S-a născut criticul literar Theodor Vârgolici.

* 1933: Constantin Costa-Gavras (greacă: Konstantinos Gavras - Κωνσταντίνος Γαβράς, n. 12 februarie 1933) este un regizor și producător de film francez.

După ce a absolvit în 1958 ^{[necesită citare]}, Costa Gavras i-a avut drept mentori pe Rene Clement, Rene Clair și Jacques Demy.^[2] În 1982, Costa Gavras a acceptat conducerea Cinematecii Franceze.^[2] De-a lungul carierei sale, Costa Gavras s-a dovedit a fi un avocat neobosit al prezervării filmelor și al libertății artistice, ducând mai departe faima internațională a instituției.^[2]

Fiul său, Romain Gavras, este și el regizor de film

·         1935 - S-a născut Gene McDaniels, cântăreţ american.

·         1935 - S-a născut Ray Manzarek, clăpar şi compozitor american (The Doors).

·         1937: Victor Emmanuel, Prinț de Neapole
* 1939: John D. Hancock (n. 12 februarie 1939, Kansas City, Missouri) este un regizor și scenarist american.
* 1939: Raymond Daniel Manczarek Jr. (n. 12 februarie, 1939, Chicago, Illinois- d. 20 mai, 2013, Rosenheim, Germania) a fost un muzician american, membru fondator al trupei The Doors alături de Jim Morrison. Pianist școlit după principiile muzicii clasice și interpret de jazz, a reușit să aducă trupei The Doors un sunet inconfundabil, prin melanjul de rock, sonorități inspirate din Bach și fragmente de jazz.

·         1942 - S-a născut Petru Jaleş, poet, traducător, prozator. Din 1979, s-a stabilit în SUA ("Menuet", "Poemele mării").

·         1942 - S-a născut Kenny Dino, cântăreţ american.

·         1942- S-a nascut politicianul israelian Ehud Barak. Ehud Barak (născut Ehud Brug) este un general (rez.) și politician israelian. A îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Israeliene (1991-1994) apoi, lider al Partidului Muncii și prim-ministru al Israelului (6 iulie 1999-7 martie 2001).
* 1942: Terry Ballantine Bisson (n. 12 februarie 1942,^[1][2] Owensboro[*], SUA) este un scriitor american de science-fiction & fantasy cel mai cunoscut pentru povestirile sale. A câștigat mai multe premii Hugo și Nebula. Povestirea sa „macs” din 1999 a câștigat în 2001 Premiul Locus și Premiul Nebula pentru cea mai bună povestire.

·         1944 - S-a născut Moe Bandy, cântăreţ şi chitarist country american.
* 1946: Nicolae Pantea (n. 12 februarie 1946 în Beliu, Arad) este un fotbalist român care a jucat la FC Steaua București.

·         1948: Octavian-Mircea Purceld, politician român
* 1948: Raymond (Ray) Kurzweil (n. 12 februarie1948) este un vizionar, inovator și inventator american evreu, pionier în domeniul recunoașterii caracterelor optice, al sintezei text-vorbire, al tehnologiei de recunoaștere a vocii și al keyboardurilor muzicale electronice.

Bill Gates se referă la Kurzweil ca fiind unul dintre cei mai importanți experți în domeniul inteligenței artificiale^[7]

Ziarul Wall Street Journal îl consideră un „geniu fără repaos”, iar revista Forbes îl numește „mașina gânditoare absolută”.^[8]

Ray Kurzweil este autorul legii întoarcerilor accelerate privind singularitatea tehnologică.

• n anii 2010, dispozitive speciale vor proiecta imagini direct în ochiul uman, creând efectul de realitate virtuală (ochelari cu efecte 3D). Telefoanele mobile, încorporate în haine, vor trimite un sunet direct în ureche (bluetooth). „Asistentul virtual” îi va ajuta pe oameni în multe activități de zi cu zi. În special, acesta va fi în măsură să producă traduceri instantanee a unei limbi străine. Computere mici conectate la internet, totul va fi strâns integrat cu viața zilnică.
• Potrivit lui Kurzweil, deja în 2014 capacitatea supercomputer-ului va fi egală cu capacitatea creierului uman. Calculatoarele vor înceta să existe ca obiecte separate și vor lua o formă neconvențională, fiind fi incorporate în haine și obiecte banale/casnice. Realitatea virtuală va implica nu numai vederea și auzul, dar și toate simțurile.
• Până în 2020, computerele personale vor ajunge la o puterea de calcul egală creierului uman. În anii 2020, în scopuri medicale va începe utilizarea nanomașinilor medicale. În special, nanoboții vor fi capabili să asigure cu hrană celuleleumane, precum și elimina deșeurile. Ele vor produce, de asemenea, o scanare detaliată a creierului uman, care va permite să înțelegem detaliile funcționării sale. Până la sfârșitul acestui deceniu în industrie vor fi utilizat la scară largă nanatehnologiile care vor duce la o reducere semnificativă a prețului de producție al tuturor produselor. Prin 2029computerul va fi capabil să treacă testul Turing, dovedind prezența minții, în sensul uman al cuvântului. Acest lucru va fi realizat prin intermediul unei simulări pe calculator a creierului uman.
• În anii 2030 nanomașinile vor fi introduse direct în creier, punând în aplicare „primirea” și „emanarea” semnalelor arbitrare din celulele creierului. Acest lucru va duce la realitate virtuală a „imersiunii totale”, care nu va avea nevoie de nici un echipament suplimentar.
• În anii 2040 organismul uman poate lua orice formă, fiind format dintr-un număr mare de nanoroboți. Organele interne sunt înlocuite cu dispozitive cibernetice mult mai performante.
• Kurzweil prezice „debutul” singularității tehnologice în 2045. În acel moment întregul pământ va începe să apară ca un computer gigant, și posibil acest proces să poate răspândi treptat în întregul univers. Natura singularității este că previziunile mai specifice pentru perioada de după 2045 sunt dificil de făcut.

·         1949 - S-a născut Stanley Knight, chitarist american (Black Oak Arkansas).

·         1950: Steve Hackett, chitarist englez (Genesis)
* 1950: Michael Ironside (n. Frederick Reginald Ironside;^[1] la 12 februarie1950, Toronto, Ontario) este un actor canadian.

·         1951 - S-a născut Gil Moore, baterist şi vocalist canadian (Triumph).

·         1951 - S-a născut Vincent James, cântăreţ britanic (Sweet Sensation).
* 1952: Michael McDonald (n. 12 februarie 1952) este un cântăreț și textier american. McDonald este cunoscut pentru vocea sa baritonală.^[1] Și-a început cariera în backing vocals acompaniindu-l pe Steely Dan. A fost membru al formației The Doobie Brothers din 1976 până în 1982, o perioadă în care formația a lansat mai multe hituri. A câștigat cinci premii Grammy; patru în 1979 și unul în 1984. A colaborat cu artiști precum Christopher Cross („Ride Like the Wind”), Stephen Bishop, Jack Jones, Bonnie Raitt, formația de muzică rock Toto și Kenny Loggins.

·         1954 - S–a născut Sergiu Anghel, lector universitar la UATC Bucureşti, coordonator al Catedrei de Creaţie Coregrafică; vicepreşedinte al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor de Muzică şi Dans din România; fondator şi coregraf al grupului Contemp din 1973 până în 1988; a semnat libretul, regia şi coregrafia la spectacolele: “Consens”–1974, “Oedip”–1977, “Ţara lumii”–1980 etc.

·         1954: Prințul Alexandru de Saxa-Gessaphe (germană Alexander Prinz von Sachsen-Gessaphe poloneză Aleksander książę Saskogessapski; născut Alexander de Afif 12 februarie 1954), este moștenitorul adoptat al Margrafului de Meissen, și om de afaceri cu rădăcini libaneze, mexicane și germane. După decesul Margrafului, în iulie 2012, el a asumat șefia Casei Regale a Saxoniei, pe baza unei înțelegeri prin care a fost numit moștenitor deși înțelegerea a fost repudiată câțiva ani mai târziu de un număr de semnatari. Pretenția sa este contestată de către vărul său, Prințul Ruediger de Saxonia.

Născut la Born München ca Alexander de Afif, el este fiul cel mare al lui Roberto de Afif, Dr.Jur (menționat ca nobil catolic de Gessaphe, Liban) și al Prințesei Anna de Saxonia. La naștere, Alexandru nu a deținut drepturile la tronul Saxoniei deoarece căsătoria părinților lui nu a îndeplinit cerințele casei de Saxonia, fiind considerată morganatică.^[1]Legal, Alexandru și-a asumat titlul de Prinz von Sachsen-Gessaphe la 25 august 1972.^[2]

Alexandru a crescut în principal în Mexico, preluând apoi compania de la tatăl său.^[3] S-a căsătorit civil cu Prințesa Gisela de Bavaria la 3 aprilie 1987 și religios la Andechs la 29 august 1987. Împreună au patru copii:^[1]

• Prințul Georg Philipp de Saxa-Gessaphe (n. Mexico City 24 mai 1988)
• Prințul Mauricio Gabriel Robert de Saxa-Gessaphe (n. Mexico City 14 septembrie 1989)
• Prințul Paul Clemens de Saxa-Gessaphe (n. Mexico City 23 martie 1993)
• Prințesa Maria Teresita de Saxa-Gessaphe (n. Dresda 7 iulie 1999

Prințul Alexandru
Margraf de Meissen
Date personale
Născut	12 februarie 1954 (65 de ani) Munchen, Bavaria, Germania
Părinți	Princess Anna of Saxony[*]
Căsătorit cu	Prințesa Gisela de Bavaria
Copii	Prințul Georg Philipp Prințul Moritz Gabriel Prințul Paul Clemens Prințesa Maria Teresita
Cetățenie	Germania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	pretender[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Gessaphe
Șeful Casei Regale de Saxonia (disputat)
Domnie	23 iulie 2012 - prezent
Predecesor	Maria Emanuel

* 1955: Octavian-Liviu Bumbu este un politician român, senator în Parlamentul României în mandatul 2012-2016 din partea USL Neamț.

·         1956: Brian Robertson, muzician scoțian (Thin Lizzy și Motörhead)

·         1959: Dan Puric (n. 12 februarie 1959) este un actor, eseist, autor și regizor de teatru român. Spectacolele sale - Toujours l'amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote - au fost reprezentate în mai multe țări. În film, a jucat rolul principal în coproducția româno-sârbă Broken Youth, iar spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBCBelfast Royal College, 3SAT Frankfurt și RTL Luxemburg. A mai jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția.

• 1978 - bacalaureat al Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București
• 1985 - absolvent al Institutului de Arta Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București, clasa Prof. Univ. Dr. Dem Rădulescu
• 1985-1988 - actor, teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani
• 1988 - prezent - actor, Teatrul Național „I. L. Caragiale”, București

Filmografie:

• Sosesc păsările călătoare, regia Geo Saizescu, 1984
• Vară sentimentală (1986) - studentul Mircea Abrudan
• Primăvara bobocilor (1987) - Ermolai, președintele organizației de tineret din comună
• Pădurea de fagi (1987) - Mircea, iubitul Anei
• O vară cu Mara, regia George Cornea, 1988
• Tinerețe frântă (Broken Youth) - rol principal: Cola, regia Marija Marić, coproducție româno-sârbă, 1991
• Orient Express (2004) - contele rus Orlovski

Dan Puric
Dan Puric (apr 2012)
Date personale
Nume la naștere	Liviu Dan Puric
Născut	12 februarie 1959 (60 de ani) Buzău, România
Copii	un băiat[1]
Cetățenie	Român
Ocupație	Actor, Regizor, Eseist
Activitate
Alma mater	Univesitatea „Ion Luca Caragiale” (1985)

* 1959: Imre Bujdosó (n. 12 februarie 1959, Berettyóújfalu, județul Hajdú-Bihar) este un fost scrimer ungur, specializat pe sabie.
* 1960: Vasile Luțac (n. 12 februarie 1960 la Sighetu Marmației, județul Maramureș) este un muzician și profesor de muzică român de etnie ucraineană.^[1] Instrumentul care l-a consacrat este acordeonul^[2], însă el poate cânta și la pian, orgă sau chitară.

Vasile Luțac s-a născut la Sighetu Marmației, însă a copilărit la casa părintească din Valea Vișeului, județul Maramureș. A cochetat cu muzica încă din fragedă pruncie, debutul muzical realizându-l la 11 ani. Cântând la acordeon, a început prin a participa la nunți tradiționale ucrainene din Maramureș.

A cântat alături de nume importante ale folclorului maramureșean, precum Frații Petreuș, Titiana Mihali, Gheorghe Florea sau Gheorghe Covaci "Cioată". A urmat cursurile Colegiului Național "Dragoș Vodă" din Sighetu Marmației, fiind apoi admis la Școala Populară de Arte din localitate. Studiile superioare le-a absolvit la Universitatea "Vasili Stefanyk" din Ivano-Frankivsk, Ucraina.

Fondator al ansamblului muzical "Tinerii Huțuli", a participat alături de acesta la o serie de festivaluri și concursuri, precum "Festivalul Național de Jocuri și Obiceiuri Populare" din Idicel, județul Mureș, „Festivalul Folcloric Prietenia" din Szejke – Odorheiu Secuiesc, județul Harghita (2003) sau "Festivalul Interetnic al Regiunilor Etnografice ale Ucrainei" din Ivano-Frankivsk, Ucraina (2001).

Din 2001, locuiește la București, unde, în anul 2003, a început o colaborare cu Ansamblul "Zorea", din cadrul Uniunii Ucrainenilor din România. Ca acordeonist al grupului, a participat, printre altele, la Festivalul "Serbările Deltei" din Sulina, "Festivalul Internațional al Dunării" din Tulcea, Festivalul Folcloric de la Luțk (Ucraina), „Festivalul ProEtnica” din Sighișoara, „Festivalul Sinaia Forever" din Sinaia, Festivalul "Lemkivska Vatra" din Zdynia, Polonia, dar și emisiuni de televiziune, cum ar fi „Folclorul Contraatacă” (Antena 1), "Atenție, se cântă !" (TVR 2), "Împreună în Europa" (TVR 2).

Vasile Luțac
Vasile Luțac
Date personale
Nume la naștere	Vasile Luțac
Născut	12 februarie 1960 (59 de ani), Sighetu Marmației,  România
Cetățenie	România
Etnie	ucraineană
Ocupație	cântăreț, cantautor, compozitor, profesor
Activitate
Origine	român de origine ucraineană
Gen muzical	folk, muzică tradițională ucraineană
Instrument(e)	acordeon, clape, chitară
Ani de activitate	1971 — prezent

* 1960: Sorin Gigel Roca (n. 12 februarie 1960) este un scrimer român specializat pe floretă.
* 1961: Michel Joseph Martelly (n. 12 februarie 1961, Port-au-Prince, Haiti) este al 56-lea președinte al statului insular Haiti, învestit la 14 mai 2011, muzician, compozitor, om de afaceri și activist sociopolitic haitian. Ca muzician și compozitor, Michel Martelly a activat și sub pseudonimul Sweet Micky (în traducere: Micky cel Dulce).

Michel Joseph Martelly s-a născut la12 februarie 1961, la Port-au-Prince, capitala statului Haiti, tatăl său, Gerard Martelly, a fost angajat la firma petrolieră Royal Dutch Shell.

Michel Martelly a urmat o școală catolică din Carrefour, o suburbie a orașului Port-au-Prince, după promovarea căreia a studiat la Junior Colleges din SUA, însă fără să-și finalizeze studiile.

El a lucrat ca muncitor în construcții în Miami.

Michel Martelly devine un cunoscut compozitor și cântăreț de muzică de dans haitiană în formația „Kompa”^[1], sub numele de Sweet Micky. El era cunoscut pe scenă ca un excentric, care lăsa să-i cadă pantalonii în timpul concertului.

Michel Martelly este căsătorit cu Sophia Saint-Remy, iar împreună au patru copii, trei băieți (Michel-Olivier, Michel-Alexandre, Michel-Yani) și o fată (Malaika-Michel), și trăiește actualmente în suburbia Pétionville ce aparține de Port-au-Prince.

Deși cariera sa politică a început în anul 2010, el este cunoscut ca prieten al locotenentului colonel Michel François care este șeful poliției și conducătorul miliției secrete (Milice de Volontaires de la Sécurité Nationale, MVSN) care a înăbușit în mod brutal protestele din Haiti, când țara era sub controlul fostului dictator François Duvalier.

Martelly este un politician de dreapta, având legături cu partizanii loviturii de stat din 1999, din Haiti

În iulie 2010, Michel Joseph Martelly și-a anunțat candidatura la alegerile legislative și prezidențiale haitiene din 2010 - 2011.

La 4 aprilie 2011, un înalt funcționar al Consiliul Electoral Provizoriu^[4] (C.E.P.), organism însărcinat cu organizarea alegerilor, a anunțat rezultatele acestora, în urma numărării parțiale a voturilor din cel de-al doilea tur de scrutin, care s-a ținut la 20 martie 2011. Michel Martelly dispunând de un mare avans, în fața contracandidatei Mirlande Manigat, este asigurat că obține victoria în alegerile prezidențiale haitiene. La 21 aprilie 2011, C.E.P. l-a declarat, în mod oficial, învingător în alegerile din 20 martie, cu 67,57 % din voturi, în fața contracandidatei, situate pe locul al II-lea, doamna Mirlande Manigat.

A fost învestit în funcția de președinte al statului Haiti, la 14 mai 2011.

Și-a încheiat mandatul la 7 februarie 2016.

·         1963 - S-a născut Marian Petre, sculptor, membru UAP şi fondator al Asociaţiei Culturale „Artisrroma”. A avut expoziţii personale şi de grup şi participări la tabere de creaţie în România, Italia, Japonia.

* 1965: Brett Michael Kavanaugh (/ˈkævənɔː/ ; născut 12 februarie 1965) este unul din cei nouă membri actuali ai Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii. A fost nominalizat de către cel de-al patruzeci și cincilea președinte al Statele Unite ale Americii, președintele în exercițiu, Donald John Trump, în ziua de 9 iulie 2018 și confirmat de Senatul Statelor Unite în ziua 6 octombrie 2018 printr-un vot foarte strâns de 50-48. ^[1]

Kavanaugh este un magistrat (avocat și judecător) american, actualmente judecător asociat al Curții Supreme de Jusțiție, care a servit ca judecător federal al Circuitului Curților Federale de Apel (en United States Circuit Judge), rețeaua de curți de justiție aflate imediat sub Curtea Supremă a țării) al Curții de Apel a Districtului Columbia.

După confirmarea lui Kavanaugh de către Senatul american, cu „scorul” de 50–48, în ziua de sâmbătă, 6 octombrie 2018, la orele 16:01:09 (ESTlocal time),^[2] acesta a devenit cel de-al 114-lea judecător al Curții Supreme de Justiție, de la înfințarea sa în 1789, conform ConstituțieiStatelor Unite.

Kavanaugh s-a născut la 12 februarie 1965, în Washington, D.C., ca fiu al Marthei Gamble (născută Murphy) și al lui Everett Edward Kavanaugh Jr.^[3][4] Tatăl său a fost avocat și a lucrat, pentru două decenii, ca președinte al unei asociații profesionale de produse cosmetice și de igienă, Cosmetic, Toiletry and Fragrance Association.^[5] Mama sa a fost profesoară de istorie la liceele en Woodson și en McKinley din capitala Statelor Unite, Washington, în anii 1960 și 1970. Ulterior, Martha Kavanaugh a studiat dreptul la en en:Washington College of Law în 1978, servind ulterior, între 1995 și 2001 ca judecător în Maryland Circuit Court și apoi în Comitatul Montgomery din  Maryland.^[6][7]

Kavanaugh a crescut în orașul Bethesda din statul Maryland. Ca adolescent, a fost elev al unei școli catolice pentru băieți, en Georgetown Preparatory School, unde a fost coleg, fiind senior cu doi ani înaintea celui de-al 102-lea judecător asociat al Curții Supreme, Neil Gorsuch

Imediat după nominalizarea sa, la 9 iulie 2018, de către președintele în exercițiu, Donald Trump, majoritatea senatorilor democrați, membri ai comisiei de validare, s-au opus pe față nominalizării, invocând tot felul de motive.

* 1966: Șerban Șovăială (n. 12 februarie 1966, Brașov, România) este primul consilier local independent din Consiliul Local Brașov^[1]. Fost membru PNL si PLR, în prezent este independent și ocupă poziția de Consilier Local al Brașovului. Este cunoscut local pentru activismul lui anti-corupție și protestul său deschis împotriva situației curente atât in Brașov, cât și în România.

Șerban Șovăială s-a născut în data de 12 februarie 1966 în Brașov. A absolvit Colegiul Național Andrei Șaguna în 1984 și Universitatea Transilvania, Facultatea de Mecanică și de Drept, în 1990 și 2012 respectiv. Șovăială a fost membru al echipei Dinamo de schi alpin între 1972 și 1986, iar intre 1998 și 2004 a practicat cursele de raliu

* 1968: Ioan Ovidiu Sabău (n. 12 februarie 1968, Câmpia Turzii) este un fotbalist din România. A jucat pe postul de mijlocaș pentru mai multe echipe între care Dinamo București și Echipa națională de fotbal a României, alături de care a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990. Din septembrie 2010 până în septembrie 2011 a antrenat echipa FCM Târgu Mureș din Liga I.^[2] În martie 2012 este din nou numit antrenor al echipei târg-mureșene.^[3] Pe data de 6 noiembrie 2015, Sabău semnează cu echipa de Liga a IV-a, Inter Ciugud, revenind astfel în fotbal după 10 ani de pauză.^[4]

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

Actualmente este managerul general al echipei Universitatea Cluj.

* 1968: Emanuel-Gabriel Botnariu (n. 12 februarie 1968) este un senatorromân, ales în 2016. În cadrul activității sale parlamentare, Emanuel-Gabriel Botnariu este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Australia și Albania.
* 1968: Josh James Brolin^[1] (n. 12 februarie 1968^[2], California) este un actor american. A jucat în filme care au câștigat Premiii Oscar precum No Country for Old Men, Milk și Wall Street: Banii sunt făcuți să circule. A mai jucat în Bărbați în negru 3, Gangster Squad, Gardienii galaxiei, Avengers: Age of Ultron și Sin City: A Dame to Kill For.

S-a născut în Santa Monica, California, fiind fiul lui Jane Cameron și actorului James Brolin.^[3][4] A fost crescut la o fermă în California^[5] și a fost puțin expus carierei de actor a tatălui său.^[6] Când avea doar 18 ani părinții săi au divorțat, iar mama sa vitregă este cântăreața și actrița Barbra Streisand.^[7] Pasiunea pentru actorie și-a descoperit-o în liceu, atunci când făcea parte dintr-o trupă de stand-up comedy.^[6]

Debutul și l-a făcut în reclame și filme de televiziune. Primul său rol notabil a fost cel din filmul The Goonies (1985), în rolul Brand Walsh. Încă din 1985, de la debutul său, a jucat atât piese de teatru cât și în filme de lungemtraj sau seriale de televiziune. A intrat în atenția presei de specialitate odată cu rolul Tom Hanson din seria 21 Jump Street. Pentru acest rol a trebuit să se „bată” la casting cu Johnny Depp. Chiar și așa, Brolin a spus că această competiție nu a afectat cu nimic prietenia lor.^[8][9] A jucat și în filmul Adevăratul curaj, în 2010, o adaptare după romanul omonim al lui Charles Portis. Filmul este regizat de celebri frați Coen - Ethan Coen și Joel Coen - și a fost nominalizat la zece categorii ale Premiilor Oscar din 2011.

* 1968: Kabary Salem este un fost pugilist egiptean. Și-a încheiat cariera în 2005, după ce a fost înfrânt de Lucian Bute (prin KO în runda a 8-a)

* 1969: Darren Aronofsky (n. 12 februarie 1969) este un regizor, scenarist și producător american.

Darren Aronofsky s-a născut în 1969 la Brooklyn, New York, într-o familie de evrei.^[1] Părinții săi, Abraham și Charlotte Aronofsky erau profesori de liceu.

Și-a urmat cursurile la Liceul Edward R. Murrow^[2] și la Universitatea Harvard, studiind filmologia.^[3] Aici l-a cunoscut pe Matthew Libatique cu care a colaborat o lungă perioadă de timp.^[4] Este câștigătorul mai multor premii în domeniu, printre care și Premiul Național de Film, în special după pelicula Supermarket Sweep, cu Sean Gullette.^[5]

Abia după cinci ani a mai făcut încă un film. Producția cu Sean Gullette a fost una cu un buget mic, de 60.000 de dolari și a fost vândută companiei Artisan Entertainment pentru un milion de dolari.^[6] Încasările au depășit trei milioane de dolari^[7][8] și a câștigat Independent Spirit Award și premiul pentru Cel mai bun film la la Festivalul de Film Sundance. A urmat Requiem for a Dream, cu un buget de 3,5 milioane,^[9] care a avut la bază romanul omonim scris de Hubert Selby Jr.,^[10] iar Ellen Burstyn a fost nominalizată pentru Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. A urmat propunerea de a regiza filmul Batman Begins, pe care a refuzat-o^[11] și a început producția la cel de-al treilea film al său, The Fountain, care a primit atât cronici favorabile cât și contestări, iar încasările au fost mici fațî de bugetul filmului.^[12] A urmat filmul The Wrestler,^[13] cu Mickey Rourke și Marisa Tomei în rolurile principale, pentru care au primit și nominalizări la Premiile Oscar. Mickey Rourke a primit Globul de Aur pentru interpretarea sa, iar Bruce Springsteena fost premiat pentru cea mai originală coloană sonoră. Următorul său film a fost Lebăda Neagră,^[14][15] care a primit cinci nominalizări la Premiile Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor. A fost nominalizat la Globurile de Aurpentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu. La Premiile BAFTA a fost nominalizat la 12 categorii - un record în istoria acestor premii. În martie 2011 era programată producția următorului său film, The Wolverine, dar a renunțat la proiect din cauza programului încărcat

* 1969: Hong Myung-bo (n. 12 februarie 1969, Seoul) este un fost fotbalist sud-coreean care alături de Cha Bum Kun este considerat ca fiind unul dintre cei mai buni fotbaliști asiatici

·         1971: Pascual Candel Palazón, scriitor spaniol
* 1973: Tara Lyn (Charendoff) Strong (n. 12 februarie 1973)^[1] este o actriță, comediantă, muziciană, cântăreață și femeie de afaceri canadiano-americană de origine evreiască. Este cunoscută pentru sincronizări în rolurile de băieți și fete din filmele de desene animate.

Este căsătorită și stabilită în California, SUA.

* 1978: Alain Masudi (n. 12 februarie, 1978) este un jucător congolez de fotbal care evoluează la clubul israelian Maccabi Ahi Nazareth.

·         1979 - S-a născut actorul Emanuel Pârvu.

·         1980: Christina Ricci (n. 12 februarie 1980) este o actriță americană de film și televiziune.

·         1980: Juan Carlos Ferrero, jucător spaniol de tenis de câmp
* 1983: Ana Rucner (n. 12 februarie 1983, Zagreb) este o violoncelistă croată. Ea a reprezentat Bosnia și Herțegovina la Concursul Muzical Eurovision 2016, împreună cu Dalal Midhat-Talakić și Deen
* 1985: Andrei Octavian Bădescu (n. 12 februarie 1985, Craiova, România) este un fotbalist român care în prezent este liber de contract.
* 1986: Elton Charles Figueiredo da Silva (n. 12 februarie 1986, Cuiabá, Brazilia) este un fotbalist brazilian care evoluează la clubul Apollon Limassol pe postul de mijlocaș defensiv.
* 1987: Gabriela Mărginean (n. 12 februarie 1987 în Cluj-Napoca) este o jucătoare de baschet care joacă pentru clubul spaniol CB Avenida în Euroliga.
* 1988: Nicolás Hernán Gonzalo Otamendi (n. 12 februarie 1988,^[2]Buenos Aires, Argentina) este un jucător de fotbal argentiniancare joacă pentru Manchester City în Premier League.
* 1990: Sony Mustivar (n. 12 februarie 1990, Aubervilliers, Franța) este un fotbalist francez care în prezent joacă pentru echipa din MLS, Sporting Kansas City.

·         1993: Jennifer Stone, actriță americană
* 1993: Giorgos Katidis (în greacă Γιώργος Κατίδης; n. 12 februarie 1993) este un fotbalist grec, care ultima dată a jucat pentru clubul Levadiakos FC.

VA URMA