MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 19 FEBRUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUME; SFATURI UTILE
MIERCURI 19 FEBRUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUME; SFATURI UTILE
Bună dimineața!
Clic pe imagine și articolele se deschid și puteți citi!
Clic pe imagine și articolele se deschid și puteți citi!
ARTE 19 Februarie
INVITAȚIE LA OPERĂ 19 Februarie
INVITAȚIE LA OPERĂ 19 Februarie
Richard Wagner
MUZICĂ 19 Februarie
Top 50 Guitar Love Songs Instrumental - Best Relaxing Instrumental Music 70s,80s,90s Playlist
Sunset Relax Classical Music
John Denver, Kenny Rogers, Alan Jackson ,George Strait - เพลงคันทรี่เก่า เพราะมาก Vol. 100
The Best Of MitchMiller! Romantic H.D. Music Video 2-Hr. Album! #ProfHowdy
Instrumentales De Oro Del Recuerdo - Guitarra Clasica Instrumental Relajante
Top 20 Piano Love Songs Of All Time - Best romantic music - Lovely Melody Straight To The Heart
Grandes Boleros Orquestados En Piano y Guitarra Musical Instrumental - Grandes Éxitos Instrumentales
POEZIE 19 Februarie
Artur Gorovei, poet şi prozator
Biografie
GOROVEI Artur, se naste la 19 febr. 1864, Falticeni - moare in 19 mart. 1951, Bucuresti.
Folclorist si etnograf.
Fiul lui Petru Gorovei, avocat, primar si prefect de Falticeni, si al Mariei (n. Bors). Pe linie materna provine dintr-o veche familie ardeleneasca, atestata documentar la 1275, ba chiar mai devreme (anul 1000).
Si dupa tata pare sa fi fost ardelean, caci folcloristul se interesa mereu de armenii din Gherla, „unde numele «Gorov6» este - si mai ales era — curent".
Pe linie materna se inrudeste cu Nicolae Gane (despre care va lasa pretioase amintiri), mama scriitorului moldovean fiind sora cu bunica folcloristului.
Scoala primara la Radauti (1872) si Falticeni (din 1873), unde face si studiile gimnaziale; studii liceale la lasi; studii universitare de drept la Bucuresti (1886-l887) si Iasi (1877-l889; licenta in 1890).
Prof. secundai la Birlad (1889-l890); ajutor de judecator si judecator la Pascani (1890-l891); avocat la Falticeni (1891); judecator la Bros-teni (din 1891), unde il intilneste pe invatatorul Mihai Lupescu, fost coleg de scoala, si impreuna vor pune la cale aparitia Sezatoarei, intiia revista romaneasca de folclor, o tentativa similara facind Artur Gorovei si mai inainte, impreuna cu Elena Sevastos; procuror la Rimnicu Sarat; prefect de Suceava (1905); inspector agricol (1909-l911). Artur Gorovei editeaza. in gimnaziu fiind, o revista literara. Ecoul Carpatilor, si una umoristica, Tin[arul, in care publica versuri si proza. Versuri in Foaia Societatii Desteptarea Comertului si Industriei Romane (1882) si in Cimpoiul (1884), revista a lui Frederic Dame.
Adevaratul debut al lui Artur Gorovei e considerat a se fi produs in 1884, cind publica mai multe art., poezii, ghicitori si traduce in Revista populara, pe care o edita, la Paris si Falticeni. impreuna cu varul sau. Eugen Teodorini.
Colaboreaza la Anuarul Arhivei de Folclor, Adevarul, Adevarul literar si artistic, Analele Academiei Romane, Arhiva romaneasca, Arhivele Olteniei. Buletinul „Mi-hai Eminescu", Calendarul revistei „Ion Creanga", Cetatea Moldovei, Convorbiri literare. Cuget clar, Drepturile omului, Ecoul saptaminei, Etudes balkaniques, Fat-Frumos, Gazeta sateanului, Izvorasul, insemnari literare, Junimea literara, Lumea, Lupta literara, Noua revista romana. Opinia, Pagini literare, Pastorul Tutovei, Revista Fundatiilor Regale, Revista literara, Romanul, Scrisul nostru din Birlad, Sezatoarea, Viata Romaneasca etc. Membru al cercului literar din lasi condus de poetul-arheolog Neculai Beldiceanu (aici l-a cunoscut pe I. Creanga, acesta citind, la una dintre intruniri, un fragment inedit din Amintiri), cerc desprins din gruparea de la Contemporanul, a carei orientare estetica, potrivnica inovatiilor literare, n-0 mai impartasea. Membru de onoare al Acad. (1940). Cercetari istorice asupra orasului (1938). Doctor honoris causa al Univ. din Cernauti (1933). A condus, impreuna cu Mihail Sadoveanu, publicatia sateasca Ravasul poporului (1907). Premiul Acad. (1938).
Descendent al unei familii cu vechi traditii carturaresti (un strabun al sau, Vasile Uricarul, a presarat Moldova, pe vremea lui Vasile Lupii, cu „uricele scrise de mina lui", in vreme ce bunicul folcloristului, serdarul Ioan, a tradus din frantuzeste o carte intreaga, incereindu-se si in domeniul teatrului), Artur Gorovei a avut pasiunea scrisului, dupa cum insusi marturiseste la maturitate:
„Sint un om care nu pot sa stau degeaba si mi se pare ca viata nu are pentru mine nici un rost daca nu stau cu condeiul in mina".
|
Potrivit acestei profesiuni de credinta, Artur Gorovei a abordat intreaga gama a genurilor literare, mani festindu-se, mai intii. ca poet, prozator si istoric literar, probabil si ca urmare a apartenentei sale la cercul literar al lui N. Beldiceanu. evocata, mai tirziu, intr-un excelent volum de memorialistica. Alte vremuri (1930). Bine pri mit in lumea literara, volumul evoca, intr-un stil spontan si dezinvolt, proeminente personalitati culturale ale Iasilor de la slirsitul secolului al XlX-lea: Ion Creanga", N. Beldiceanu, E. Gruber. Nicu Gane, V. Artur Gorovei Mortun (cu care de asemenea se inrudea). Teodor Serbanescu, George Diamandy Jiquidi, Stefan Soldanescu. Tocmai aici trebuie cautat rostul, marele merit al amintirilor literare ale lui Artur Gorovei: in reconstituirea exacta (chiar daca fiica lui V. Artur Gorovei Mortun i-a reprosat scriitorului ca nu l-a cunoscut suficient de bine pe socialistul iesean) a unei epoci de tranzitie din istoria literara romaneasca, pe nedrept neglijata de istoricii literari, care acordau prioritate marilor scriitori clasici sau curentelor literare de la inceput de secol. Valoare de document social are cea de a doua carte biografica a lui Artur Gorovei , Cruzimi (1920), care se inscrie, din punctul de vedere al cronologiei faptelor relatate, in continuitatea amintirilor literare. Redind „intimplari care sint sau macar dau impresia de perfecta autenticitate" (P. Ur-sache), volumul, recenzat elogios de M. Sadoveanu impresioneaza prin dramatismul fap-telor infatisate (rascoala din 1907). Desi atentia scriitorului se indreapta si asupra frumusetilor naturii, ca si asupra locurilor si monumentelor istorice din Tara de Sus (al carei trecut de marire il regreta), cartea demasca nedreptatea, arbitrarul, jaful, indolenta. Pe linga scrierile cu caracter biografic si memorialistic, Artur Gorovei s-a incercat si in domeniul beletristicii propriu-zise. fara insa ca vreuna din operele sale in proza sa fi fost retinuta de istoriile literare. in ciuda unui oarecare succes de care s-au bucurai la aparitie. Volumul de schite si nuvele Dupa dragoste (1901) se caracterizeaza, in buna masura, prin aceeasi tematica sociala, Artur Goroveiinfatisind adevaratele drame pe care le traiesc dezmostenitii sortii din cauza coruptiei si abuzurilor de tot felul, ale autoritatilor.
Un lautar sarac se straduieste zadarnic sa adune banii necesari repararii acoperisului, caci ajutorul de primar nu-i da autorizatie pina nu incaseaza „partea leului", astfel ca, disperat, petitionarul pune foc propriei case. O vaduva sarmana isi pierde feciorul mai mare-singurul ei sprijin -in timp ce participa. ca haitas, la o vinatoare. la care ..vine si prefectul, cu boierimea din tirg". Un pantofar evreu. cu casa grea si numeroase obligatii financiare, e silit de comisarul de politie sa cumpere un bilet la balul Societatii „Furnica" din Bucuresti, cu toate ca abia adunase banii pentru impozitul scadent etc. Remediul unor astfel de stari de lucruri este sugerai de Artur Gorovei in povestirea cu tenta samanatorista. Domnul Neculai: dezgustat de viata mondena dusa in Capitala, eroul isi gaseste linistea si fericirea in sinul familiei pe care si-o intemeiaza in sat. Nici romanul Zbuciumul unui .suflet nou (1938), de asemenea cu infiltratii samanatoriste, n-a fost retinut de istoria literara, cu toate ca aici Artur Goroveieste mai aproape de uneltele scriitorului, iar constructia epica ceva mai solida. Actiunea se petrece indata dupa incheierea primului razboi mondial; de-abia intoarsa de la studii din strainatate, eroina. Margareta Nicoara, coboritoare din neam de voievozi, intra in conflict cu parintii ei si respinge aranjamentul acestora de a o casatori cu avocatul Bagiura, om frumos, bogat, nobil si cinstit, apartinind vechii generatii.
E magulita, in schimb, cind afla ca lordaches-cu. un invatator-deputat. reprezentant al lumii noi. o iubeste, marilindu-se cu el, impotriva vointei parintilor ei. in viziunea iui Artur Gorovei, destinul tragic al acestei femei este in masura sa dovedeasca incompatibilitatea dintre cele doua clase sociale atit de diferite:
„O tovarasie de viata intre Margareta Nicoara si Badea Costica a lui lordache este o aberatie".
|
Invocata nu o data ca pricina a ncimplinirilor sale scriitoricesti, activitatea folcloristica i-a adus lui Artur Gorovei o neasteptata, rapida si binemeritata consacrare. inceputul il face in . cind intemeiaza. impreuna cu invatatorul Minai Lupescu cea dintii revista romaneasca de folclor. Sezatoarea, cu o mare, neobisnuita longevitate in materie (a aparut, cu unele intermitente, timp de treizeci si sapte de ani. gratie unor colaboratori si sprijinitori generosi: Spiru Haret, Barbu Deiavrancea, Gh. T. Kirileanu s.a.), o publicatie care avea sa-l faca celebru acasa si in strainatate. Polarizind, intretinind si fructificind interesul pentru folclor al invatatorilor si al altor intelectuali satesti, carora le-a fost „organ de publicitate si. prin aceasta, de for conducator" (O. Barlea), Sezatoarea s-a impus prin publicarea unui u-rias material folcloric, autentic in cea mai mare parte, chiar daca nu a fost insotit intotdeauna de principalele detalii tehnice ale culegerii. Contributiile teoretice sint. in schimb, putine si fara insemnatate, revista retinind insa atentia printr-o Bibliografie folcloristica, initiata de Artur Gorovei De altfel. Artur Gorovei. care n-a fost, cu putine exceptii, un culegator de folclor in adevaratul sens al cuvintului, era urmarit de nobila idee de a inzestra folcloristica romaneasca cu atit de necesarele ei instrumente de lucru, realizind trei importante lucrari cu caracter de corpus.
Primatul cronologic il detine volumul Cimiliturile romanilor (1898), care incorporeaza. in ordinea alfabetica a obiectului de ghicit, un numar de 1 960 de tipuri de ghicitori, ca si 756 de variante ale acestora, culese de prin publicatii, dar si din colectii ale colaboratorilor sai de la Sezatoarea.
Descintecele romanilor (1931), care cuprinde 203 tipuri de incantatii populare, la care se adauga 2 200 de variante culese de prin volume si publicatii periodice, dar si din vechi manuscrise romanesti (din secolele al XVIII-lea si al XlX-lea). Caracter de corpus prezinta si lucrarea Credinti si superstitii ale poporului roman (1915), realizata tot pe baza materialului edit (din culegerile lui S. FI. Marian indeosebi) si inedit, trimis de vajnicii colaboratori de la Sezatoarea. Bune servicii a mai adus Artur Gorovei si prin monografia etnografica Ouale de Pasti (1937), documentat studiu comparativ, unic se pare in literatura de specialitate, asupra obiceiului incondeierii oualor, si, respectiv, prin brosura invatatori folcloristi (1940). Celelalte lucrari ale lui Artur Gorovei nu se mai retin, nici cele de popularizare: Datinile noastre la nastere (1909) si Datinile noastre la nunta (1910), de fapt niste rezumate ale marilor monografii etnografice ale lui S. FI. Marian. Nu se retin nici lucrarile sale teoretice. Notiuni de folclor (1933), care denota precaritatea pregatirii stiintifice a lui Artur Gorovei, si nici asa-zi-sele lui studii de folclor comparat: Legenda arborilor imbratisati (1913) si Serpele de casa (1941), mai degraba niste insailari de texte romanesti si straine fara mari virtuti teoretice si comparatiste. Exceptie face insa o mica, dar valoroasa contributie de etnologie juridica: Partea sufletului. Un vechi obicei juridic al poporului roman (1926).
OPERA:
Cimiliturile romanilor. Bucuresti. 1898 (ed. II, ingrijita si cuvint inainte de . Datcu, Bucuresti, 1972); Dupa dragoste, schite si nuvele, Bucuresti, 1901; Datinile noastre la nastere. Bucuresti, 1909, Bibi. Minervei nr. 33 (republicat in Literatura populara, I, 1976); Zmei si z.ine. Bucuresti, 1909, Bibi. populara „Socec", nr. 85-86; Datinile noastre la nunta. Bucuresti, 1910, Bibi. Minervei nr. 72 (republicat in Literatura populara, I. 1976); Botanica poporului roman, in colab. cu M. Lupescu, Falticeni, 1915; Credinti si superstitii ale poporului roman, Bucuresti, 1915; Cruzimi, Iasi, 1920; Monografia orasului Botosani, Falticeni, 1926; Alte vremuri. Amintiri literare. Falticeni, 1930; Descintecele romanilor. Bucuresti, 1931 (republicat in Literatura populara, II, 1985); Indicele analitic si alfabetic al celor 25 volume din revista „Sezatoarea", Falticeni, 1931; Notiuni de folclor. Bucuresti, 1933 (republicat in Literatura populara, I, 1976); Ouale de Pasti. Studiu de folclor. Bucuresti, 1937 (col. „Studii si cercetari", nr. XXX); Falticenii. Cercetari istorice asupra orasului. Falticeni, 1938; Zbuciumul unui suflet nou. ^Jurnalul unei femei, roman. Bucuresti, 1938; invatatori folcloristi. Bucuresti, 1940, col. „Cunostinte folositoare", seria C, nr. 93 (republicat in Literatura populara, I, 1976); Mestesugul vapsitului cu buruieni, Bucuresti, 1943, col. „Cunostinte folositoare", seria B, nr. 22; Literatura populara. Culegeri si studii, l-D, ed. ingrijita, studiu introductiv, note, bibliografie si indici de I. Datcu, Bucuresti, 1976-l985. |
REFERINTE CRITICE:
St. Orasanu, in Tinerimea romana, fascicula 1, 1898; Al. Antemireanu, in Epoca, nr. 1872, 1901; I. Man, in Binele public, nr. 3, 1901; M. Tufan, in Revista moderna, nr. 41, 1901; Wega, in Apararea nationala, nr. 308, 1901; M. Sadoveanu, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1922; St. Tutescu, Folcloristii nostri, 1,1923; N. Rusu, in Buletinul Institutului de Literatura, fasc icula 3, brosura 4, buletinul nr. 22, 1924; N. Iorga, in Revista istorica, nr. 7-9, 1926; I. Siadbei, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1926; Arald, in Miscarea, nr. 91, 1930; *** Lumea, Iasi, nr. 3536, 1930; 1.. Canta-cuzino, in Viitorul, nr. 6671, 1930; I. Teodorescu, in Adevarul literar si artistic, nr. 497,1930; Izabela Sadoveanu, in Adevarul literar si artistic, nr. 498, 1930; P. Zosin, in Opinia, nr. 7075, 1930; V. Bolo-ga. in Drumul nou, nr. 12, 1931; C. D. Fortunescu, in Arhivele Olteniei, nr. 56-58, 1931; G. Pascu, in Revista critica, nr. 3-4, 1931; D. Simonescii, in Datina, nr. 7-9,1931; L. Costin, in Gorjanul, nr. 33, 1932; C. D. Fortunescu, in Arhivele Olteniei, nr. 6l-62, 1932; N. Iorga, in Revista istorica, nr. l-3, 1932; M. Ruffini, in Ixires, nr. 1, 1932; C. D. Fortunescu. in Arhivele Olteniei, 1932; N. Iorga. in Revista istorica, nr. 10-l2, 1933; I. C. Cazan, in Sociologie romaneasca, nr. 2, 1936; A. van Gen-nep, in Mercure de France, Tome 278, 1937; D. Simonescii, in 1935 literar. Sinteza bibliografica de Miron Sunt, 1937; A. G. Stino, in Gindul nostru, nr. 12, 1937; Matilda Alexandrescu Dersca, in Cuget clar, nr. 3, 1939; Ileana Bucur, in Opinia, nr. 9544, 1939; I. Const. Delabaia, in Neamul romanesc, nr. 40-. 1939; A. G. Stino, in Neamul romanesc, nr. 23-25, 1939; L. Morariu, in Fat-Frumos, nr. 6, 1941; I. D. Laudat, in Limba si literatura, voi. X, 1965; I. Muslea, in Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1962-l964, 1966; Lucia Ho-pu, in Anuar ele lingvistica si istorie literara, tom. XVII. 1967; Ov. Densusiunu, Opere, I, 1968; Gh. Vrabie, Folcloristica romana, 1968; Scrisori catre Artur Gorovei, ed. ingrijita si introducere de Maria Luiza Ungureanu, 1970: P. Ursache, „Sezatoarea" !n contextul folcloristicii, 1972; C. Otobacu, in Sap-lamina, nr. 110, 1973; I. Talos, in Orizont, nr. 39, 1973; Ov. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974; I. D. Laudat, in Radovi Simpozijuma o ju-goslovensko-rumunskim uzajamnostima u oblasti narodne knjizevnosti, 1974; D. Florea-Rariste, in Steaua, nr. 9, 1976; I. Oprisan, in Revista de istoric si teorie literara, nr. 4,1976; S. Duicu, in Vatra, nr. 2, 1977; O. Vaduva, in Revista de etnografie si folclor, nr. 1, 1977; N. Bot, in Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, voi. IX, 1977; I. Dat-cu-Sabina C. Stroescu, Dictionarul folcloristilor, I, 1979; V. Florea, in Anuarele lingvistica si istorie literara, tom, XXVII, 1979-l980; idem, in Anuarul de folclor, voi. II, 1981; L. Berdan, in Anuar de lingvistica si istorie literara, XXX-XXXI, 1985-l987; I. Cuceu, Anuarul de folclor, voi. V-VII, 1987. |
Vincenzo Monti
Biografie
Vincenzo Monti ( Alfonsine , 19 luna februarie anul 1754 - Milano , 13 Octombrie Noiembrie anul 1828 ) a fost un poet , scriitor , dramaturg și traducător italian .
Lucrări majore
· 1782 - Sing pentru nașterea Dauphin , Pelerinul apostolic , Sciolti Sigismund Chigi , Gânduri de dragoste
· 1797 - Musogonia (poem neterminat, începută în 1793), Prometeu (poem neterminat), fanatism , superstiție , pericol (poezii), pentru conferința Udine (cântec)
· 1800 - Pentru eliberarea (cântec), după bătălia de la Marengo , traducerea de lucru a lui Voltaire La Pucelle d'Orléans → Fecioara din Orleans
· 1822 - Pentru un tablou Agricola, reprezentand fiica autorului (Sonet), Pentru cele patru mese de Agricola (cântec)
· O mie de șaptesprezece ani din ce în ce mai sută de echipaj de opt vâslași - unul și același lucru mie opt sute douazeci si - numărul șase - Propunere de unele corecturi și adăugiri la vocabularul Bran
VIII
E-naltă noaptea: în tăcerea-adâncă
doarme-ngropată lumea și-mpreună
cu ea furtuna-n pieptul meu se-alină.
Zvâcnesc din pat și-n taină privesc cerul;
văd, printre norii albi pe care vântul
cu furie-i gonește și-i destramă,
pe-a cerului câmpii fără hotare
din loc în loc pustii sclipiri de stele.
O, stele dragi! Și voi dar, vă veți duce
cândva, când de la voi Cel pururi veșnic
privirea și-o va lua și sori va stinge?
Și tu, cu carul răsturnat, de-asemeni
va fi să cazi, o, blândă stea târzie**,
tu, cea mai dulce de pe cerul nostru?
De ce-ți dezvălui chipul numai mie
și-mi amintești de noaptea fericită,
când, stând alături de iubita-mi castă,
privirii ei i te-arătam cu mâna?
Luminile, cu ochii numai zâmbet,
ea-ți contempla; și,-nfrânt de bucurie,
eu la genunchii-i prosternat căzusem,
sorbind din ochi un chip*** mai plin de vrajă,
mai vrednic să-mi primească-n dar iubirea,
mai vrednic de suspinele-mi profunde.
O, amintiri! O, clipe dulci! De-a pururi,
de-a pururi v-am pierdut și-s încă-n viață?
E-aceasta pace-n zbucium și-alinare
de patimi adormite? Ah, adâncă
tăcerea nopții m-a-nșelat și-a firii
tristă și mută-nfățișare sumbră!
Începe iar văzduhul să răsune
de-a mele lungi suspine și sub pleoape
se-ngroașe vâna lacrimilor mele.
doarme-ngropată lumea și-mpreună
cu ea furtuna-n pieptul meu se-alină.
Zvâcnesc din pat și-n taină privesc cerul;
văd, printre norii albi pe care vântul
cu furie-i gonește și-i destramă,
pe-a cerului câmpii fără hotare
din loc în loc pustii sclipiri de stele.
O, stele dragi! Și voi dar, vă veți duce
cândva, când de la voi Cel pururi veșnic
privirea și-o va lua și sori va stinge?
Și tu, cu carul răsturnat, de-asemeni
va fi să cazi, o, blândă stea târzie**,
tu, cea mai dulce de pe cerul nostru?
De ce-ți dezvălui chipul numai mie
și-mi amintești de noaptea fericită,
când, stând alături de iubita-mi castă,
privirii ei i te-arătam cu mâna?
Luminile, cu ochii numai zâmbet,
ea-ți contempla; și,-nfrânt de bucurie,
eu la genunchii-i prosternat căzusem,
sorbind din ochi un chip*** mai plin de vrajă,
mai vrednic să-mi primească-n dar iubirea,
mai vrednic de suspinele-mi profunde.
O, amintiri! O, clipe dulci! De-a pururi,
de-a pururi v-am pierdut și-s încă-n viață?
E-aceasta pace-n zbucium și-alinare
de patimi adormite? Ah, adâncă
tăcerea nopții m-a-nșelat și-a firii
tristă și mută-nfățișare sumbră!
Începe iar văzduhul să răsune
de-a mele lungi suspine și sub pleoape
se-ngroașe vâna lacrimilor mele.
Marin Sorescu
Biografie Marin Sorescu
Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj - d. 8 decembrie 1996, Bucureşti) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător) a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a facut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, ocupă functia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice "Singur printre poeţi". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. În 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reuşind să repete această performanţă de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tuşiţi" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul şi Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia ţeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.
Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. Viziunea vizuinii şi, mai ales, Trei dinţi din faţă sunt două din romanele sale cele mai reperezentative.
Distincţii
Premiul Academiei Române (1968, 1977)
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florenţa, 1978
Premiul Internaţional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de şase ori, pentru poezie, teatru şi critică literară)
Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj - d. 8 decembrie 1996, Bucureşti) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător) a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a facut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, ocupă functia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice "Singur printre poeţi". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. În 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reuşind să repete această performanţă de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tuşiţi" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul şi Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia ţeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.
Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. Viziunea vizuinii şi, mai ales, Trei dinţi din faţă sunt două din romanele sale cele mai reperezentative.
Distincţii
Premiul Academiei Române (1968, 1977)
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florenţa, 1978
Premiul Internaţional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de şase ori, pentru poezie, teatru şi critică literară)
Capriciu
În fiecare seară
Strâng de prin vecini
Toate scaunele disponibile
Şi le citesc versuri.
Scaunele sunt foarte receptive
La poezie,
Dacă ştii cum să le aşezi.
De aceea
Eu mă emoţionez,
Şi timp de câteva ore
Le povestesc
Ce frumos a murit sufletul meu
Peste zi.
Întâlnirile noastre
Sunt de obicei sobre,
Fără entuziasme
De prisos.
În orice caz,
Înseamnă că fiecare
Ne-am făcut datoria,
Şi putem merge
Mai departe.
Simetrie
Mergeam asa,
Cand deodata in fata mea,
S-au desfacut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Si altul la stanga,
Dupa toate regulile simetriei.
Am stat,
Am facut ochii mici,
Mi-am tuguiat buzele,
Am tusit,
Si-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
Dupa cum s-a dovedit dupa aceea).
Am mers pe el cum am mers,
De prisos sa mai dau amanunte.
Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua
Prapastii :
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat in cea din stanga,
Fara macar sa clipesc, fara macar sa-mi fac vant,
Gramada cu mine in cea din stanga,
Care, vai, nu era cea captusita cu puf!
Taras, m-am urnit mai departe.
M-am tarat ce m-am tarat,
Si deodata in fata mea
S-au deschis larg doua drumuri.
"V-arat eu voua !" - mi-am zis -
Si-am apucat-o tot pe cel din stanga,
In vrajmasie.
Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era
Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica.
Si la prima rascruce
M-am daruit cu toata fiinta
Celui din dreapta. Tot asa,
Celalalt trebuia acum, celalalt...
Acum merindea imi e pe sfarsite,
Toiagul din mana mi-a-mbatranit,
Nu mai dau din el muguri,
Sa stau la umbra lor
Cand m-apuca disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scartaie si maraie impotriva-mi,
C-am tinut-o tot intr-o greseala...
Si iata in fata mea iar se casca
Doua ceruri :
Unul in dreapta.
Altul la stanga.
Scrisori din camera de alături
Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gindurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vinator.
A aparut intii pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Să haituiasca Baraganul
("Baragan" - loc unde viscoleste,
Asa se traduce, din cumana.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)
Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita să ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta... Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
"Nu, dar vreau să colorez peisajul".
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu să vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc si să cobor, ca e alunecos,
Si iar să dau să mă catar... si tu să-mi arunci
Niste pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcindu-mă
Să-i dau pinteni
Si să apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. "Unde e geamul?
Să-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata."
"O, ador florile de gheata", să zici,
"Unde-ai gasit-o?" Hai să iesim putin.
"Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?"
Eu sint un om de interior,
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri...
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce să-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si "Hai să mergem", zic.
"Unde?"
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.
Tot în tren sintem? Tot.
TEATRU/FILM 19 Februarie
De Marin Sorescu
Biografie
Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj - d. 8 decembrie 1996, Bucureşti) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător) a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a facut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, ocupă functia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice "Singur printre poeţi". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. În 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reuşind să repete această performanţă de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tuşiţi" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul şi Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia ţeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.
Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. Viziunea vizuinii şi, mai ales, Trei dinţi din faţă sunt două din romanele sale cele mai reperezentative.
Distincţii
Premiul Academiei Române (1968, 1977)
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florenţa, 1978
Premiul Internaţional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de şase ori, pentru poezie, teatru şi critică literară)
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice "Singur printre poeţi". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. În 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reuşind să repete această performanţă de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tuşiţi" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul şi Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia ţeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.
Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. Viziunea vizuinii şi, mai ales, Trei dinţi din faţă sunt două din romanele sale cele mai reperezentative.
Distincţii
Premiul Academiei Române (1968, 1977)
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florenţa, 1978
Premiul Internaţional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de şase ori, pentru poezie, teatru şi critică literară)
Cu Maria Ploae
Biografie
Nascuta pe 19 februarie 1951 în localitatea Dealu Perjului, județul Bacău, a fost primul copil din cei 5 ai familiei Tache Giugaru si Victoria Pavelia. Inca de la varsta frageda, 5-6 ani, descopera mirajul scenei de la "gradinita" unde recita si canta, mostenind talentul mamei sale care nu o data interpreta diverse roluri pe scena Caminului Cultural, unde venea tot satul, iar piesele erau montate "la lumina de gaz" a lampii.
La varsta de 12 ani este luata la Bucuresti de sora mamei ei Elena si sotul acesteia Ion Ploae, care mai tarziu o si infiaza, numele ei devenind Maria Ploae. Venita la scoala in Bucuresti, cei doi parinti adoptivi o cresc si o educa cu multa dragoste si ii transmit si ei dragostea pentru poezie. Se inscrie la Scoala Populara de arta, unde urmeaza cursurile de actorie cu actrita Maria Potra si teatrul/actoria devine visul ei.
In 1972, dupa o incercare in anul anterior nereusita, intra la I.A.T.C, obtinand unul din cele 5 locuri scoase la concurs, avand colegi la clasa de actorie pe Horatiu Malaele, Dan Condurache, Radu Vaida si Rozina Campos.
Inca de studenta este descoperita de Sergiu Nicolaescu care-i ofera rolul Dra Jugu din filmul Un Comisar acuza din 1973. Mircea Veroiu ii incredinteaza rolul Sida din ecranizarea dupa romanul "Mara" de Ioan Slavici, un rol de debut exceptional de bine interpretat, cu sensibilitate, delicatete si franchete in "Dincolo de pod", unde joaca alaturi de nume celebre ale teatrului si filmului romanesc: Irina Petrescu, Leopoldina Balanuta, Petrica Gheorghiu... si in "Toamna Bobocilor", o comedie de succes a acelor vremuri.
Dupa absolvirea facultatii (1975) joaca in Pintea, alaturi Florin Piersic, "Dumbrava minunata" etc.
Cel ce ii va deveni sot pana in prezent ii incredinteaza rolul din Luchian si Undeva in est si frumoasa actrita devine o aparitie remarcabila atat in teatru cat si in film.
Se casatoreste in 1976 cu regizorul Nicolae Margineanu, fiul unui mare psiholog roman, inchis in temnitele comuniste, au impreuna trei copii: Ana Margineanu, azi regizor de teatru si film care in prezent "ii dirijeaza pasii" mamei sale la Teatrul Foarte Mic in piesele puse in scena de ea, Nicolae Margineanu Jr., ce a terminat facultatea de multimedia si lucreaza in lumea artistica, si Oana Maria Margineanu, actrita ce a debutat in filmul tatalui ei Logodnicii din America.
Laudata pentru Binecuvantata fii, inchisoare din 2003, continua sa joace in film, teatru si filme/seriale Tv.
La varsta de 12 ani este luata la Bucuresti de sora mamei ei Elena si sotul acesteia Ion Ploae, care mai tarziu o si infiaza, numele ei devenind Maria Ploae. Venita la scoala in Bucuresti, cei doi parinti adoptivi o cresc si o educa cu multa dragoste si ii transmit si ei dragostea pentru poezie. Se inscrie la Scoala Populara de arta, unde urmeaza cursurile de actorie cu actrita Maria Potra si teatrul/actoria devine visul ei.
In 1972, dupa o incercare in anul anterior nereusita, intra la I.A.T.C, obtinand unul din cele 5 locuri scoase la concurs, avand colegi la clasa de actorie pe Horatiu Malaele, Dan Condurache, Radu Vaida si Rozina Campos.
Inca de studenta este descoperita de Sergiu Nicolaescu care-i ofera rolul Dra Jugu din filmul Un Comisar acuza din 1973. Mircea Veroiu ii incredinteaza rolul Sida din ecranizarea dupa romanul "Mara" de Ioan Slavici, un rol de debut exceptional de bine interpretat, cu sensibilitate, delicatete si franchete in "Dincolo de pod", unde joaca alaturi de nume celebre ale teatrului si filmului romanesc: Irina Petrescu, Leopoldina Balanuta, Petrica Gheorghiu... si in "Toamna Bobocilor", o comedie de succes a acelor vremuri.
Dupa absolvirea facultatii (1975) joaca in Pintea, alaturi Florin Piersic, "Dumbrava minunata" etc.
Cel ce ii va deveni sot pana in prezent ii incredinteaza rolul din Luchian si Undeva in est si frumoasa actrita devine o aparitie remarcabila atat in teatru cat si in film.
Se casatoreste in 1976 cu regizorul Nicolae Margineanu, fiul unui mare psiholog roman, inchis in temnitele comuniste, au impreuna trei copii: Ana Margineanu, azi regizor de teatru si film care in prezent "ii dirijeaza pasii" mamei sale la Teatrul Foarte Mic in piesele puse in scena de ea, Nicolae Margineanu Jr., ce a terminat facultatea de multimedia si lucreaza in lumea artistica, si Oana Maria Margineanu, actrita ce a debutat in filmul tatalui ei Logodnicii din America.
Laudata pentru Binecuvantata fii, inchisoare din 2003, continua sa joace in film, teatru si filme/seriale Tv.
- Pop-Up (2015) - Nina
- Poarta Albă (2014) - mama lui Ninel Trailer
- Monsters University / Universitatea monștrilor (2013) - Dna Graves (versiune română) Trailer
- Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu (2011)
- The Princess and the Frog / Prințesa și Broscoiul (2009) - Eudora (voce) Trailer
- Doctori de mame (2008) - Letitia Zaharescu
- Logodnicii din America (2007) - Sanda Trailer
- Dragoste de mamă (2006) - Doina
- Inocenta furata (2006) - Angela
- Binecuvântată fii, închisoare (2002) - Nicoleta Bruteanu Trailer
- Faimosul Paparazzo (1999) Trailer
- Fii cu ochii pe fericire (1999)
- Șarpele (1996) - voce Dorina
- Vox Maris (1995)
- Ochii care nu se văd (1994) - Mara
- Predchuvstviye (1992)
- Undeva in Est (1991) - Stanca Trailer
- Campioana (1990)
- Desene pe asfalt (1989)
- Un bulgăre de humă (1989) - Veronica Micle Trailer
- Cuibul de viespi (1987) - Margareta "Margot" Aldea, fiica Anetei Duduleanu
- Promisiuni (1985)
- Întoarcerea din iad (1983) - Veronica Trailer
- Anul 1848 (1982)
- Așteptând un tren (1982)
- Ștefan Luchian (1981) Trailer
- Dumbrava minunată (1980)
- La rascrucea marilor furtuni (1980) - Maria Rosetti
- Drumuri în cumpănă (1979)
- Mania (1977)
Cu Marcela Rusu, actriță
Biografie
Marcela Rusu s-a născut în 1926 la Galați. A fost o femeie care a știut ce-a vrut, atât în profesia pe care și-a ales-o, cât și în viața particulară. S-a căsătorit mai întâi cu regizorul și profesorul de actorie Moni Ghelerter, apoi cu liderul comunist Alexandru Bârlădeanu și la urma cu scriitorul Aurel Baranga.
Remarcată de critici încă de la debut pentru talentul ei excepțional, deși cam dramatiza, a reușit să se impună însa în lumea teatrului, facând o carieră frumoasă, jucând cu forță și multa pasiune, roluri principale din dramaturgia universală, atat din repertoriul "clasic" rus, precum: Nina din "Pescarusul" si Irina din "Trei surori", cat si din cel sovetic, "la zi", Sura din "Egor Buliciov si altii" și Femeia-comisar din "Tragedia optimista", dar și din cel "internațional" consacrat, precum: Desdemona din "Othello", si modern: Martha din "Cui e frica de Virginia Woolf", si Lizzie Curry din "Omul care aduce Ploaie", o piesa din "Mid-West"-ul american, in 1957, in acele timpuri de teroare, cand, daca se aduceau filme din "vest", erau cele din "neorealismul italian" ale lui Roberto Rossellini, Vittorio De Sica, Cesare Zavattini, Luchino Visconti, Giuseppe De Santis, Suso Cecchi d'Amico, Federico Fellini etc. sau "Vagabondul" lui Raj Kapoor!..., in regia lui Liviu Ciulei, și "Mutter Courage".
Din repertoriul românesc a jucat in "Citadela sfărâmată" de Horia Lovinescu, "Seful Sectorului Suflete" de Al. Mirodan, și în multe alte piese scrise de soțului ei, Aurel Baranga, precum: "Fii cuminte, Cristofor!", "Interesul general", "Opinia publica", "Sfantul Mitica blajinul", "Travesti" etc.
In film nu a aparut prea mult, doar in "Citadela sfaramata" (1957) si "Fii cuminte Cristofor" (1967).
A cantat insa si o melodie care a ramas: Marcela Rusu - La un pas de fericire, dar a fost probabil singura actrita care și-a permis să-l bată pe Radu Beligan, după chiar mărturisirea acestuia...
A murit pe 19.02.2002 în București, dorind să fie incinerată, fără mare pompă și protipendadă, așa precum fusese și "Farsa atroce" la înmormântarea lui Baranga, pe care o descrie foarte bine Dinu Sararu, când ea a apărut veselă într-o rochie "curcubeu", în timp ce "tovarașii" au apărut sobru in negru, ca niste cioclii..., iar cenușa ei să fie împrăștiată pe treptele "Teatrului Național" din București, unde a jucat peste 30 de ani, adica "toata viata".
Si fiindcă a fost o mare fumătoare, s-au mai aruncat și câteva țigări.
- Fii cuminte, Cristofor! / (1967) - profesoara Emma Bellea
- Citadela sfaramata (1957)
- Bulevardul 'Fluieră Vântu' (1950)
SFATURI UTILE 19 Februarie
Apa imbuteliata Afacerea Secolului
Vă prezint un film documentar, care vă va determina să nu mai consumați niciodată apă îmbuteliată! https://youtu.be/eemfiATI898
De ce nu este bună apa îmbuteliată în plastic?
Acest truc simplu va face muscata sa infloreasca incontinuu | Eu stiu TV
GÂNDURI PESTE TIMP 19 Februarie
COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC - TRADIȚII ȘI MODERNISM 19 Februarie
Costumul popular din Banatul sârbesc
Portul popular din Sân-Mihai
În cele ce urmează ne-am propus să descriem cele mai importante componente ale îmbrăcămintei folosite de sâmienți care datează de la începutul secolului XX până în perioada în care se folosește îmbrăcămintea produsă industrial. Cu atât mai mult cu cât costumația folosită la majoritatea coregrafiilor se bazează tocmai pe portul de altădată.
Pentru a face cunoscut cititorilor portul popular, vom proceda la o trecere în revistă a acestuia.
Pentru a face cunoscut cititorilor portul popular, vom proceda la o trecere în revistă a acestuia.
Portul popular bărbătesc se încadrează în portul popular din Banat, având o notă specifică locului, cu ornamentație, ocupând un loc de frunte în patrimoniul cultural al satului. În pofida vremurilor grele, portul bărbătesc și-a păstrat elementele de bază până prin anii 1905-1906. Și anume era de două feluri: de vară și de iarnă.
Portul bărbătesc de iarnă își are specificul său dar seamănă cu portul din satele românești: Uzdin, Seleuș, Barițe, Nicolinț, Vladimirovaț, Ovcea și Glogoni. Componentele sale sunt: căciula, pălăria, cămașa (scurtă sau lungă) cu mâneci largi și guler mic, prașchie, cioareci, izmene, lungi și làrgi, cojoc – cojoc scurt din piele, numit benchieș, duruț, burdic, ciorapi, papuci, boșcă, chimeșancă (de culoare neagră).
1. Căciula se încadrează în portul de iarnă, fiind de culoare neagră, țuguiată. La căciulă se observă unele schimbări în aspectul ținutei. Într-o perioadă se trece la căciulă rotundă (o influență a portului sârbesc). De sărbători în căciulă se prinde o pană de păun. Vara se purta pălărie de culoare închisă: negru, brun și gri. Trebuie accentuat că nu s-a mers cu capul descoperit. Doar în caz de doliu bărbații umblau cu capul gol.
Portul bărbătesc de iarnă își are specificul său dar seamănă cu portul din satele românești: Uzdin, Seleuș, Barițe, Nicolinț, Vladimirovaț, Ovcea și Glogoni. Componentele sale sunt: căciula, pălăria, cămașa (scurtă sau lungă) cu mâneci largi și guler mic, prașchie, cioareci, izmene, lungi și làrgi, cojoc – cojoc scurt din piele, numit benchieș, duruț, burdic, ciorapi, papuci, boșcă, chimeșancă (de culoare neagră).
1. Căciula se încadrează în portul de iarnă, fiind de culoare neagră, țuguiată. La căciulă se observă unele schimbări în aspectul ținutei. Într-o perioadă se trece la căciulă rotundă (o influență a portului sârbesc). De sărbători în căciulă se prinde o pană de păun. Vara se purta pălărie de culoare închisă: negru, brun și gri. Trebuie accentuat că nu s-a mers cu capul descoperit. Doar în caz de doliu bărbații umblau cu capul gol.
2. Prașchia era confecționată din piele de culoare brun închis și avea o lățime care se estima la 10-15 cm. Era împodobită cu ornamentații de metal alb și galben. Motivele florale cu cercuri acopereau întreaga suprafață. Prașchia avea cataramă galbenă cu (ișloci). Feciorii purtau cele mai frumoase prașchii cu ornamente deosebite, în timp ce vârstnicii aveau prașchii mai obișnuite, fără ornamente. Prașchia se purta peste cioareci și izmene. Ea avea menirea să țină strâns talia la muncă grea, dar și pentru a accentua elementul estetic, talia zveltă a feciorilor.
Prașchia era confecționată de meșteșugari din Vladimirovaț și Vârșet. Cei care făceau hamuri la cai, confecționau și prașchii.
3. Cămașa scurtă era îmbrăcată de bărbați pentru a fi pusă în cioareci. Cămașa lungă cu mâneci lungi și largi, cu guler mic, se încheie în față de 3-4 nasturi. Ea era confecționată din pânză de argantin și țesută din două ițe, plus două tălpițe din bumbac. Din această pânză se confecționau cămăși de sărbătoare și pentru defuncți. Se confecționa bumbac alb, în fuior bătut, bumbac galben pentru cămăși și izmene de uz casnic și pentru munca țăranilor. Înălbirea pânzei se făcea cu o pungă de cenușă în apă și prin spălarea ei în leșie uscată, ca apoi să fie uscată la soare.
Prașchia era confecționată de meșteșugari din Vladimirovaț și Vârșet. Cei care făceau hamuri la cai, confecționau și prașchii.
3. Cămașa scurtă era îmbrăcată de bărbați pentru a fi pusă în cioareci. Cămașa lungă cu mâneci lungi și largi, cu guler mic, se încheie în față de 3-4 nasturi. Ea era confecționată din pânză de argantin și țesută din două ițe, plus două tălpițe din bumbac. Din această pânză se confecționau cămăși de sărbătoare și pentru defuncți. Se confecționa bumbac alb, în fuior bătut, bumbac galben pentru cămăși și izmene de uz casnic și pentru munca țăranilor. Înălbirea pânzei se făcea cu o pungă de cenușă în apă și prin spălarea ei în leșie uscată, ca apoi să fie uscată la soare.
4. Cojocul este o piesă importantă în portul bărbătesc de iarnă. Se pare că era și cea mai costisitoare. Se zice că ar fi costat o avere și nu rareori aceia care își pregăteau feciorii de însurat își vindeau holdele pentru a le putea confecționa cojocul, cu care aveau să se prezinte la jocul din mijlocul satului. Tot în cojoc, feciorii din sat se prezentau la cununie.
Cojocul se confecționa la comandă. Clientul deseori dicta cât de bogată va fi ornamentația acestuia. În ceea ce privește culoarea, predomina cărmăjânul. Motivul floral era mai simplu. Specifice sunt și oglinzile care s-au aplicat doar la aceia care aveau mai mulți bani să plătească acest ornament. Cojocul bărbătesc era mai lung, în timp ce cojocul femeiesc, mai scurt. Erau identice, aceeași lucrătură, aveau aceeași culoare și se deosebeau doar prin lungime.
Cojoacele din Vladimirovaț erau cu cele mai multe ornamente din Banatul iugoslav, pe lângă cele din Uzdin, Barițe. Nicolinț. Cojocul, duruțul și burdicul erau confecționate de cojocarii din Sân-Mihai.
5. Burdicul (pieptaru!) era confecționat din piele de oaie și era fără mâneci. Era de culoare brun închis, cărămiziu. ornamentat cu merișoare. În față avea 5 nasturi de piele. Sub braț încă trei nasturi din piele, iar pe umărul stâng încă doi. Era scurt până la brâu. Partea din față este foarte bogat ornamentată cu piele aplicată și o floare mare pe piept și cu flori mai mici presărate pe cealaltă suprafață. Burdicul sau pieptarul are decor aplicativ din piele lucioasă. Mai târziu, prin anul 1940 Vasa și Alexa Gătăianț (Leca Cecea) le făceau mai ornamentate, aplicând oglinzi, piele de culoare roșie sub formă de floare.
Cojocul se confecționa la comandă. Clientul deseori dicta cât de bogată va fi ornamentația acestuia. În ceea ce privește culoarea, predomina cărmăjânul. Motivul floral era mai simplu. Specifice sunt și oglinzile care s-au aplicat doar la aceia care aveau mai mulți bani să plătească acest ornament. Cojocul bărbătesc era mai lung, în timp ce cojocul femeiesc, mai scurt. Erau identice, aceeași lucrătură, aveau aceeași culoare și se deosebeau doar prin lungime.
Cojoacele din Vladimirovaț erau cu cele mai multe ornamente din Banatul iugoslav, pe lângă cele din Uzdin, Barițe. Nicolinț. Cojocul, duruțul și burdicul erau confecționate de cojocarii din Sân-Mihai.
5. Burdicul (pieptaru!) era confecționat din piele de oaie și era fără mâneci. Era de culoare brun închis, cărămiziu. ornamentat cu merișoare. În față avea 5 nasturi de piele. Sub braț încă trei nasturi din piele, iar pe umărul stâng încă doi. Era scurt până la brâu. Partea din față este foarte bogat ornamentată cu piele aplicată și o floare mare pe piept și cu flori mai mici presărate pe cealaltă suprafață. Burdicul sau pieptarul are decor aplicativ din piele lucioasă. Mai târziu, prin anul 1940 Vasa și Alexa Gătăianț (Leca Cecea) le făceau mai ornamentate, aplicând oglinzi, piele de culoare roșie sub formă de floare.
6. Ciorecii aparțin portului bărbătesc de iarnă. Erau confecționați din șubă albă, puțin ornamentați cu găitane de culoare neagră, în față având ornamente sub formă de buzunare fără nici o floare. Erau modești, fără mari ornamente și cu foarte puține cusături, deosebindu-se de cioarecii din alte regiuni și sate românești: Barițe, Seleuș, Vladimirovaț, Uzdin. Cioarecii aveau același model.
La Sân-Mihai ei erau confecționați de Gheorghe Scumpia (ªerbănescu Didu), iar în 1890, de Ion Scumpia (Cecea) și de Panta Șămanț (Iconariu). Bărbații mai purtau și cioareci așa numiți brigeși. Primul din sat i-au purtat a lui Muscalu și (Ion Ardelean) a lu Cucu prin 1906.
La Sân-Mihai ei erau confecționați de Gheorghe Scumpia (ªerbănescu Didu), iar în 1890, de Ion Scumpia (Cecea) și de Panta Șămanț (Iconariu). Bărbații mai purtau și cioareci așa numiți brigeși. Primul din sat i-au purtat a lui Muscalu și (Ion Ardelean) a lu Cucu prin 1906.
Duruțul era tricotat din lână sură, în brun, cenușiu, negru, cu tivitură (cival) în cărmăjân, fără nici un ornament. Avea o tivitură roată de guler și în partea inferioară, precum și la buzunare într-o culoare bordo.
7. Papucii prezintă toată dibăcia femeilor din acest sat. Predomină culorile: negru, verde, cărămiziu. În 1960 întâlnim papuci lucrați din pânză pe o bază neagră. S-au ornamentat cu flori în diferite culori și s-au lucrat ca la goblen, după un tipar și model anumit. Papucii erau identici și la femei și la bărbați.
Opregul este piesa de îmbrăcăminte caracteristică portului popular femeiesc din Banat, alcătuită dintr-o bucată dreptunghiulară mai lată. Se țesea la război, prin combinarea mai multor materiale, cum sunt: bumbacul. firul de păr de oaie, etc. Femeile tinere aveau opreg în bordo, iar cele mai în vârstă de culoare neagră. Opregul se îmbracă în loc de boșcă.
8. Sumna (sucna) era din țesătură neagră sau bordo. Peste sucnă, femeile mai în vârstă purtau opreg negru în loc de boșcă.
9. Pârslucul este un obiect vestimentar la femei. Era confecționat din șubă sau de vidră în bej, negru de jelit (doliu) sau pur și simplu în alb. Pârslucul era un obiect vestimentar îmbrăcat la joc, la nunți sau sărbători. Era cu mâneci sau fără.
7. Papucii prezintă toată dibăcia femeilor din acest sat. Predomină culorile: negru, verde, cărămiziu. În 1960 întâlnim papuci lucrați din pânză pe o bază neagră. S-au ornamentat cu flori în diferite culori și s-au lucrat ca la goblen, după un tipar și model anumit. Papucii erau identici și la femei și la bărbați.
Opregul este piesa de îmbrăcăminte caracteristică portului popular femeiesc din Banat, alcătuită dintr-o bucată dreptunghiulară mai lată. Se țesea la război, prin combinarea mai multor materiale, cum sunt: bumbacul. firul de păr de oaie, etc. Femeile tinere aveau opreg în bordo, iar cele mai în vârstă de culoare neagră. Opregul se îmbracă în loc de boșcă.
8. Sumna (sucna) era din țesătură neagră sau bordo. Peste sucnă, femeile mai în vârstă purtau opreg negru în loc de boșcă.
9. Pârslucul este un obiect vestimentar la femei. Era confecționat din șubă sau de vidră în bej, negru de jelit (doliu) sau pur și simplu în alb. Pârslucul era un obiect vestimentar îmbrăcat la joc, la nunți sau sărbători. Era cu mâneci sau fără.
10. Izmene largi de argătin se purtau vara și se legau cu brăcinare. Peste izmene bărbații purtau boșcă lungă până la genunchi, cu o lamă pe mijloc, unde era trecut numele posesorului: Stanicu Ion… Stanicu Sima…
Izmene se făceau la Seleuș și la Sân-Mihai (Panta Todoran – Gârbavu). Predomina culoarea albă, culori mari albastre. Deseori îmbrăcați astfel, feciorii mergeau și la joc. Aveau cămașă lungă și largă, prașchie bătută cu ornamentații metalice și 2-3 catarame. Boșca era în albastru închis, cu floricele albe și o lamă cu numele feciorilor care o purtau. Peste cămașa de arămiz aveau burdic scurt, pălărie, papuci de lână cu flori, cu vârful lucrat și căptușit cu piele și o lucrătură mică din piele, prinsă cu un nasture. Bărbații purtau și cizme crețe și cizme drepte (turiac), lucrate de doi meșteșugari pricepuți din Iermenovți (Pișta și Mișa).
Izmene se făceau la Seleuș și la Sân-Mihai (Panta Todoran – Gârbavu). Predomina culoarea albă, culori mari albastre. Deseori îmbrăcați astfel, feciorii mergeau și la joc. Aveau cămașă lungă și largă, prașchie bătută cu ornamentații metalice și 2-3 catarame. Boșca era în albastru închis, cu floricele albe și o lamă cu numele feciorilor care o purtau. Peste cămașa de arămiz aveau burdic scurt, pălărie, papuci de lână cu flori, cu vârful lucrat și căptușit cu piele și o lucrătură mică din piele, prinsă cu un nasture. Bărbații purtau și cizme crețe și cizme drepte (turiac), lucrate de doi meșteșugari pricepuți din Iermenovți (Pișta și Mișa).
Aceste detalii însemnate le-am aflat de la Sima Stanciu (Bălu), la vârsta lui onorabilă de 88 de ani, care și-a amintit limpede de anii tinereții sale și care, cu un lux de amănunte, mi-a povestit multe lucruri deosebit de interesante despre portul din trecut. Mi-a spus, printre altele, că în 1890 Moș Moană Cojocariu făcea burdice și pentru femei și pentru bărbați. Cu această meserie nobilă s-au mai ocupat și Tima Cebzan (1906), Văsălie Sfera (Poponi) 1912, Ion Muntean (Dabome) 1940, Alexa și Vasa Gătăianț (Leca Cecea). Alte detalii prețioase despre frumosul port de la Sân-Mihai mi le-a furnizat și Gheorghe Scumpia (Giugea).
Se pune întrebarea: cum să se mai păstreze aceste comori prețioase, această zestre rar întâlnita a satului Sân-Mihai; acest port strămoșesc autentic și care sunt modurile de prezentare a acestei inegalabile valori? Costumul, când e pus pe oameni, își manifestă din plin culorile și frumosul. Pentru a nu dispărea aceste valori de o rară frumusețe, se impune revitalizarea lui la festivaluri de folclor, manifestări corale, serbări, la manifestări culturale, totdeauna cu tendința de păstrare a acestuia.
Căci, costumul popular are o mare importanță istorică, etnografică, este o trecere peste vremuri. El păstrează memoria portului de altădată, purtat cu mândrie și de aceea noi, sâmienții, dorim cu atâta ardoare să nu-l dăm uitării niciodată ci să-1 promovăm în coregrafiile noastre.
Rodica Todoran
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 19 Februarie
Se pune întrebarea: cum să se mai păstreze aceste comori prețioase, această zestre rar întâlnita a satului Sân-Mihai; acest port strămoșesc autentic și care sunt modurile de prezentare a acestei inegalabile valori? Costumul, când e pus pe oameni, își manifestă din plin culorile și frumosul. Pentru a nu dispărea aceste valori de o rară frumusețe, se impune revitalizarea lui la festivaluri de folclor, manifestări corale, serbări, la manifestări culturale, totdeauna cu tendința de păstrare a acestuia.
Căci, costumul popular are o mare importanță istorică, etnografică, este o trecere peste vremuri. El păstrează memoria portului de altădată, purtat cu mândrie și de aceea noi, sâmienții, dorim cu atâta ardoare să nu-l dăm uitării niciodată ci să-1 promovăm în coregrafiile noastre.
Rodica Todoran
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 19 Februarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu